VISUL CALE DE ACCES CĂTRE INCONŞTIENT

Cuprins:
- Rezumat
- Introducere
- Proprietăţile inconştientului
- Tipuri de inconştient
- Inconştientul cerebral
- Inconştientul colectiv
- Inconştientul cognitiv
- Visul

Rezumat

Visul îndeplineşte funcţii care permit realizarea dorintelor, funcţii protectoare a

eului, funcţia de comunicare intre conştient şi inconştient. Gândirea din vis, îcearcă să
rezolve o problemă simplificând-o, trimiţând-o la problemele elementare din vârsta
copilăriei. În timpul visului se produc semnale electrice care accesează diferite zone ale
creierului. Visul apare pe fondul somnului, diferă de fazele acestuia, studiile încercând să
stabilească dacă este imagine sau idee, daca este produs al imaginaţiei sau al gândirii.
Conţinuturile inconştientului nu pot fi accesate decât prin formele prin care acestea
încearcă să se întoarca în conştient, atât sub forma viselor dar si a lapsusurilor, asociaţii
de imagini, cuvinte sau idei. Inconştientul nu este haotic, are propria sa organizare.

Introducere

Jung a demonstrat că există un inconştient colectiv, anume acela care ţine de

istoria speciei umane şi în care se concentrează expresii funadamentale ale speciei.
Inconstientul colectiv este un strat filogenetic al iconştientului şi psihismului care precede
şi formează, structurează experienţele individuale. O caracteristica importantă a
inconştientului este aceea că avem de a face cu psihologie dinamica, deoarece
inconştientul nu este o arhivă, ci un domeniu de conţinuturi cu o tendinţă permanentă de a
reveni în conştient. Freud definşte inconştientul ca fiind rezervorul tendintelor înfrânate,
înabuşite, refulate. Freud recunoşte că ideea „de a accepta un psihic inconştient şi de a
lucra cu acestă supoziţie ne va fi contestată din multe puncte de vedere”(Freud, p.93).
Tot Freud afirmă că visele sunt mecanisme de protecţie împotriva impulsurilor care tind
să se manifeste şi care sunt în steânsă legatură cu amintiri refulate ale copilăriei.

Proprietăţile inconştientului

Nucleul inconştientului constă în impulsuri-dorinţă. Mişcările pulsionare

coordonate între ele există una lângă alta fără să se influienţeze. Dacă există doua
impulsuri dorinţă în acelaşi timp, acestea nu se despart, ci se întâlnesc în formarea unui
scop intermediar, se formează un compromis. În inconştient există doar conţinuturi mai
mult sau mai putin investite. Procesele inconştientului sunt atemporale, nu sunt ordonate
din punct de vedere temporal, nu se vor schimba odata cu trecerea timpului.
Concluzionând, Freud afirmă: ”lipsa contradicţiei, procesul primar(imobilitatea
investiţiilor), atemporalitatea şi substituirea realităţii exterioare prin realitatea psihică sunt
caracteristici pe care noi ne aşteptam să le gasim la procesele ce aparţin sistemului
inconştient.”(Freud, Psihologia Inconştientului, p.109) În condiţiile visului şi nevrozei,
procesele sistemului superior preconştient sunt mutate înapoi, printr-o regresie, pe un
nivel anterior. Ele sunt de nerecunoscut, ba chiar incapabile să existe, deoarece sistemul
inconştient este acoperit de timpuriu cu cel preconştient, care a distrus accesul la
conştiinţă. Singur sistemul inconştient nu ar putea să facă faţă niciunei activităţi
musculare utile, excepţie făcând cele organizate ca reflexe.
. Admiterea conştientului este „necesar şi legitim” pentru că datele conştientului
sunt insuficiente; atât la persoanele sănătoase cât şi la cele bolnave se produc frecvent
acte psihihice despre care conştientul nu poate spune nimic. Asemenea acte in cazul
persoanelor sănătoase sunt visele. Inconştientul este cel care explica lapsusurile, actele
ratate, visele. Janet definea inconştientul:”un act este inconştient faţă de cutare operaţie
de ordin mai înalt”. Alţi autori definesc inconştientul ca iraţional, haos, învolburare de
pulsiuni oarbe ce nu cunosc nicio organizare, cu efecte dezorganizatoare şi inhibitive
asupra vieţii psihice, ca ţinând chiar de patologia mintală. În psihologia contemporană
inconştientul este definit ca fiind „formaţiune psihică ce cuprinde tendinţe ascunse,
conflicte emoţionale generate de eforturile intime ale personalităţii”(Zlate, p.268 ) în
1980 Sillamy face afirmaţia:” Inconştientul nu trebuie conceput ca un receptacul de
amintiri, ca un refulat oarecare, ci ca o structură asimilatoare, o schemă dinamică
deschisă lumii, organizâmd elementele primite (biologice, sociale, culturale),
modelându-le, integrându-le în psihic şi dând un sens fiinţelor şi lucrurilor”. (Zlate după
Sillamy, p.268). Inconştientul, arată Zlate, nu trebuie considerat ca lipsit de organizare, el
dimpotrivă dispunând de o altă organizare, foarte personală” ca un alter ego, el neagă
ordinea impusă de conştiinţă, dar aceasta nu înseamnă dezordine, ci faptul că aduce o altă
ordine, adică ordinea propriei sale subiectivităţi”(Zlate, p.268). Ey consideră că
„principalele structuri ale inconştientului sunt: sistemul neurovegetativ sau autonom cu
funcţiile sale (respiraţie, circulaţie, digestie etc); automatismele psihologice sau
inconştientul subliminal exprimat de organizarea normală a câmpului conştiinţei”. Cu
toate că structurile sale sunt mult mai simple decât cele ale conştientului, inconştientul
are rol de energizare şi dinamizare a vieţii psihice. „Inconştientul este rezervor necesar,
care insuflă conştiinţei fragede şi intermitente seva de viaţă de care are nevoie,
acordându-i momente de repaus şi reorganizare.(Zlate dupa Ralea, p.268)

TIPURI DE INCONŞTIENT

Inconştientul cerebral

Produs al neuropsihologiei, este inconştientul reflex, care intră în acţiune fără ca

individul să-şi dea seama, însă el afectează viaţa psihică conştientă. Extinderea de la
maduva spinarii la creier a proceselor reflexe, precum si unificarea acei cerebro-spinale
au constituit motivele introducerii noţiunii de conştient cerebral. Între 1863-1905
Secenov, în lucrarea sa „Reflexe ale Creierului” studiază extinderea reflexelor în
studierea celor mai complexe fenomene psihice. Secenov propune trei categorii de
mişcări involuntare:
„ 1. pur spinale(se produc în timpul somnului, atunci când creierul nu acţionează)
2. slăbite sau oprite(cazul gândirii care dispune de capacitatea de a înfrâna ultima verigă
a unui reflex)
3. consolidate (în cazul pasiunilor)” (Zlate dupa Secenov, p271)

Inconştientul colectiv

Reprezintă saltul din neuropsihologie in psihologie. Daca inconştientul colectiv

era de natură fiziologică, materială, inconştientul colectiv este de natură pur psihică.
„Inconştientul colectiv este acea imensă zestre spirituală ereditară, rezultată din evoluţia
omenirii, care renaşte mereu, în fiecare structură cerebrală individuală”(Zlate dupa Jung,
p.274). Deci, inconştientul cerebral este un strat abisal al structurii psihice, o lume în
oglindă care se contrapune imaginii noastre conştiente despre lume; este o imagine
eternă, faţa de conştient, care produce toate adaptările şi orientările momentane.
„Conţinuturile inconştientului colectiv rezultă din activitatea psihică de-a lungul întregii
linii ancestrale şi ca urmare ele constituie, toate laolaltă, o imagine a lumii naturale,
născută la confluenţa şi condensarea unor experiente milenare. Aceste imagini sunt
mitice, sunt şi simbolice, deoarece exprimă consonanţa subiectului care trăieşte o
experientă cu obiectul care-i prilejuieşte experienţa.” Zlate dupa Jung, p.274)

Inconştientul cognitiv

Notiunea de inconştient cognitiv a fost lansată de psihologia cognitivă. Ideea

inconştientului nepulsional, deci nefreudian, este intuită de Pierre Janet, care face un
studiu asupra stărilor de disociere a conştiinţei. Ca urmare a dezvoltării psihologiei
cognitive , se aduce o fundamentare asupra noului tip de inconştient. Hunt considera
inconştientul ca fiind un proces pe cale de conştientizare, care, în anumite condiţii este
capabil de o anumită formă de reflexie în interiorul conştiintei în desfăşurare.

VISUL

„Spaţiul visului, spaţiu launtric, nu este tributar exigenţelor pe care le

impune funcţionarea in spaţiul dinafară, că timpul are aici altă natură, pentru că-i măsurat
prin evenimente şi nu prin durate şi pentru că tot ce ştim în vis se intâmplă - totul se
întâmplă şi totul este aici realitate - căci aici „cugetul” sau „cugetarea” e guvernată de
alte procese” (J.-B. Pontalis, p.51)
În 1900 Freud constată ca visul este un fenomen care ţine în egală masură si de
starea de sănătate, deoarece are o structură egală cu simptomul: orice vis are şi un
conţinut manifest, pe care îl percep la trezire şi pe care îl comunicăm prietenilor, dar are
si un conţinut latent, care se exprima prin intermediul conţinutului manifest. După Freud,
visul este realizarea halucinatorie a unei dorinţe inconştiente. În 1904 se ajunge la ideea
care se conturase deja şi anume că actele ratate fenomenele disfuncţionale pasagere,
caracteristice stării de sănătate au aceiaşi structură ca visul, adică un conţinut manifest
care se exprimă printr-un conţinut latent, ascuns. „...în loc să ne obişnuim cu ipoteza
gândurilor inconştiente despre care nu ştim nimic, am face mai bine dacă admitem că
conştiinţa poate fi divizată în aşa fel încât gânduri particulare sau alte procese psihice pot
forma o conştiiţă separată desprinsă de grosul activităţii psihice conştiente”(Freud, p.27).
După această afirmaţie Freud ne propune „separarea gândurilor preconştiente de cele
inconştiente” ceea ce il determină să afirme: „ Am găsi un preconştient activ, care trece
fara dificultate in conştiinţă, şi un inconştient activ care ramâne in inconştient şi care pare
să fie desprins de conştiită.” Produsul psihc care poate face diferenţa între preconştient şi
inconştient este visul pe care Freud îl descrie ca fiind „...un lanţ de gânduri a fost activat
activitatea spirituala din timpul zilei, recuperând ceva din capacitatea de acţiune prin care
ea s-a sustras din faţa scufundării generale a interesului pe care o cauzează somnul şi care
formează pregatirea spirituală pentru somn.” Acest lanţ reuşeşte să facă legătura cu una
din dorinţele din inconştient, prezente în viaţa sufletească a celui care visează. Cercetările
ulterioare demonstrează că visul este o stare de activitate a creierului, care în funcţie de
evoluţia somnului poate avea un caracter regreiv sau nonregresiv. Prima stare de mentaţie
este starea de mentaţie neregresivă (porţiunea pretimpurie a debutului somnului),
mentaţia regresivă; mentaţie nonregresivă aceasta din urmă reprezentând trei stări
distincte ale Eului( Eul intact; Eul destructuralizat; Eul restructuralizat). Jung acordă
funcţiilor visului o atenţie deosebită:
„1. funcţie compensatoare (restabilirea echilibrului psihologic cu ajutorul unui material
oniric)
2. funcţia premonitorie (semnalează pericole viitoare)
3. funcţia simbolică (visul se exprimă prin simboluri, cel mai specific simbol fiind
limbajul)
4. funcţia de comunicare (prin el se exprima inconştientul)
5. funcţia reductivă( fragmentează, distruge, depreciază imaginea de sine conştientă, o
readuce la real)
6. funcţia integratoare(visul unifică subsistemele din care este formată personalitatea şi
mai ales psihismul conştient cu inconştient)” (Zlate dupa Jung, p.299)
Referitor la vis, Freud face trei afirmatii interesante;
„1. gândurile au suportat o schimbare, o deghizare şi o deformare, ce reprezintă
contribuţia aliatului inconştient;
2. gândurile au reuşit sa ocupe conştiinţa într-un moment în care ea nu le-ar fi fost
accesibilă;
3. a aparut în conştiinţă o parte din inconştient, căreia de altminteri, aşa ceva nu ar fi fost
posibil.”(Freud, p.30) Acest „gând” nu este decât gândul latent al visului, el
nedeosebindu-se cu nimic de manifestările noastre psihice în mod obişnuit conştientă.
Aceste gânduri ar fi putu fi foarte bine conştiente într-un moment al vieţii diurne, „prin
legătura cu tendinţele inconştiente pe care le provoacă în timpul nopţii, ele au fost
asimilate, oarecum reduse la o stare de gânduri inconştiente, şi supuse legilor prin care se
reglează activitatea inconştientă” (Freud, p30). Prin anii 50 în urma studiilor efectuate, se
observă apariţia în timpul somnului, a unor miscari oculare, însoţite de mdificări
fiziologice(cardiace, respiratorii, etc.) – mişcările oculare de tip REM si NREM, primele
fiind bruşte (0.1-0.2s) cu o durată maxima de 50 min cele din urmă erau lente putând
atinge 4s durata acestora fiinde de numai 15 min. Efectele procesului de elaborare a
visului conform analizei făcute de Freud sunt: condensarea visului, conţinutul visului
manifest este mai redus decât conţinutul visului latent(cele două conţinuturi ale viselor
elaborate de el), este „un fel de traducere abreviată a acestuia”(Zlate dupa Freud, p.300)
acesta realizându-se prin eliminarea unor elemente latente sau conservarea unor
fragmente din anumite ansambluri ale visului latent;
Deplasarea, înlocuirea unui element nu printr-unul din propriile sale elemente
constituitive, ci prin ceva mai îndepărtat, ceea ce face ca visul să fie centrat şi implicit
straniu;
Transformarea regresivă a ideii în imagine senzorială, se realizează prin inversarea
sensului , a situaţiilor, a relaţiilor, a persoanelor, prin înlocuirea cu contrarii. Cercetările
au arătat că dorinţele individului, activităţile personal relevante, stresul zilnic, îşi găsesc
expresia în conţinutul viselor. Probabil prima încercare de explicare a viselor datează din
1900, Interpretarea Viselor a lui Freud, în care arată ca visele sunt de mai multe feluri:
unele rare, unele clare, coerente, inteligibile; altele deşi apar coerente şi cu sens aparent,
prin conţinutul lor împiedică raportarea la viaţa reală; există vise care nu au legătură cu
viaţa reală a individului, ci într-o parte străină şi necunoscută lui, acestea având cauzele
în excitaţiile psihice. Sursa lor primară o constituie inconştientul, dorinţele sale de
refulare, reprimate, care se agita în profunzimea şi intimitatea acestuia, fiind
incompatibile cu conştiinţa. Datorită slăbirii Eului şi reactivării formaţiunilor
subconştiente şi inconştiente ale psihicului, se exprimă prin vis. Visul reduce tensiunile
psihice. Funcţia generală a visului este de a încerca să restabilească echilibrul nostru
psihologic cu ajutorul materialului oniric, care , intr-o maniera foarte subtilă, reconstituie
echilibrul psihicului nostru, în ansamblul său.” (K Jung). Un aspect mai docmatic al
analizei jungiene este importanţa pe care o dă acesta aducerii mesajului visului în prezent.
De exemplu daca o persoana a suferit în copilărie o traumă, aceasta va apărea în viaţa
prezentă, în vis. Complexul pe care copilul îl are incă din copilărie, îşi cere dreptul de
exprimare prin intermediul visului aceasta fiind concepţia freudiana despre vis, concepţia
lui Jung fiind total diferită din acest punct de vedere, iconştientul fiind un prieten, un
stăruitor. Concluzionând „ visul este calea regală spre inconştient”(
http://www.freudfile.org/psihanaliza/interpretarea_viselor.html , ora 10.00)

Bibliografie: Zlate, M., Introducere În Psihologie, 2000, Editura Polirom, Iaşi

Freud Sigmund, Psiholgia Inconştientului, 2000, Editura Trei
J.-B Pontalis, Atracţia Visului Dincolo de Psihanaliză, 1994, Humanitas
http://www.freudfile.org/psihanaliza/interpretarea_viselor.html, ora 09.19