Texte pentru dictri- Ortograme

1. Acul:
- Mosule, de ce esti zurbagiu? Te sfadesti necontenit cu sora-ta nicovala, tipati si faceti
larma, de-mi tiuie urechile. Eu lucrez toata ziua, si nime nu-mi aude gura.
- Iaca, ma! da de unde-ai iesit, Pacala?
- De unde-am iesit, de unde n-am iesit, eu iti spun ca nu faci bine ceea ce faci.
- Na! vorba ceea: a ajuns oul mai cu minte decat gaina. Mai baiete, trebuie sa stii ca din sfadalia
noastra ai iesit; s-apoi tu ne cauti pricina?
- Ma rog, iertati-ma! ca daca n-ar fi fost focul, foile, pleafura si omul care sa va faca, sa va deie
nume, ati fi ramas mult si bine in fundul pamantului, ruginite ca vai de voi.
- Masoara-ti vorbele, baiete! Auzi, sora nicovala, cum ne rade acusorul?
- Aud, dar n-am gura sa-i raspund; si vad, dar trebuie sa rabd.
- Vorba ceea, soro: 'Sede harbu-n cale si rade de oale'. Mai pustiule! Ia sa vedem, ce ai facut tu
mai mult decat noi?
- Ce am facut si ce fac, indata t-oi spune. Ca sa nu lungesc vorba, haine-le barbatesti si femeiesti,
din crestet pana in talpi, si alte nenumarate lucruri fru-moase si scumpe, fara de mine nu se pot
face. Mergi la croitor, intra in bordei, suie-te in palat, ai sa ma gasesti. Fetele ma pun in cutiute
aurite, ma infing in pe-rinute de matasa si ingrijesc de mine ca de un mare lucru.
(Acul si barosul, de Ion Creanga)

2. A fost odata, demult, un elefantel foarte curios. Intr-o zi s-a trezit cu o noua intrebare:
'ce mananca crocodilul seara?'
Asa ca a plecat prin padure sa intrebe animalele si s-a intalnit cu ursuletul si-l intreaba:
- Ursuletule, ce mananca crocodilul seara?
- Nu stiu, a raspuns ursuletul, dar du-te la lac si vei afla.
Si a plecat mai departe elefantelul sa caute lacul. Pe drum s-a intalnit cu o broscuta:
- Broscuto, ce mananca crocodilul seara?
- Nu stiu, a raspuns broscuta, dar du-te la lac si vei afla.
In apropiere de lac, elefantelul s-a intalnit cu sarpele boa:
- Sarpe, ce mananca crocodilul seara?
- Nu stiu, a raspuns si sarpele, dar uite lacul aici, sunt sigur ca vei afla ras-punsul.
Tocmai atunci iesea din apa crocodilul. Elefantelul s-a apropiat de el, dar nu stia ca vorbeste
chiar cu crocodilul:
- Scuza-ma te rog, stii cumva ce mananca crocodilul seara? Crocodilul si-ret ii spune:
- Vino mai aproape sa-ti spun la ureche sa nu ne auda nimeni.
( Elefantelul curios, De Rudyard Kipling )

3. Pe cand isi ara campul, un taran se pomeni pe neasteptate cu un urs mor-maind in
spatele lui:
Pregateste-te, ca te mananc!
Lasa-ma, ursule, doar pana sadesc un camp cu sfecla. Tu iti vei lua din ea cata o sa vrei, caci
mie imi vor ajunge doar radacinile, il ruga Antonio.
Bine, se invoi ursul.
La timpul potrivit, ursul veni sa-si ridice recolta. Imediat isi dadu seama ca a fost pacalit de
taran.
Omule viclean, m-ai dus de nas! Te mananc!
Ai dreptate, ursule! Mai da-mi ragaz sa ar si sa seman pamantul cu grau si de data asta ale tale
vor fi radacinile, ii promise Antonio. Si de data aceasta taranul il pacali pe urs, el luand din nou
partea buna a recoltei. Ursul nu mai asculta promisiunile taranului si spuse ca va veni dupa-masa
ca sa il manance.
(ranul, ursul si vulpea, poveste populara)
4. Cum merge regele asa, vede pe Mateias cu gasca. Si Mateias nu-i da onorul. Se supara
nespus de tare regele si-I striga:
- Mai, Mateias, tu stii cine sunt eu?
Mateias face pe nepasatorul:
- Oi fi caprarul?
- Mai mare sunt, se-ngamfa regele.
- Oi fi atunci sergentul! face flacaul mai pe prostul.
- Nu ai ghicit nici de-asta data.
- Oi fi vreun ofiter?
- Mai mare sunt.
- Poate-i fi general.
- Sunt si mai mare! se umfla regele in pene mai mult decat o gasca.
- Ca n-oi fi insasi regele? face atunci gascarul pe miratul.
- Ba el sunt! zice regele, crezand ca Mateias va cadea jos de frica.
- Daca-i asa, rade cu toata gura Mateias, na, tine batul asta, mana pe Roji mai incolo sa-ti
dau onorul
(Mateia Gscanul la oaste, de Alexandru Mitru)

5. Timpul curse, usa se umplu; deveni zid de cuie. N-aveai unde pune un deget si fiul
omului se infurie, vorbind catre tatal sau:
- Nicaieri ca la noi. De ce ai batut cuie in usa?
- Tu le-ai batut! zise tatal.
- Eu?
- Da. N-ai facut tu rele, duium, cutare si cutare, nu mai tin minte cate, multe, fara numar?
- Facut, recunoscu fiul.
- De fiecare fapta am infipt cate un cui. Priveste, asta esti tu, vorbi tatal, posomorandu-se
rau.
- Nu-i suparare, cuiele se pot scoate; eu voi fi acela, promise fiul.
- Poate facand tot atatea fapte bune, spuse tatal si isi vazu de propriile
griji.
(Cuiele, de Simion Pop)
6. Pe cnd uitasem c suntem romni i avem i noi o limb, pe cnd lipseau i cri, i
tipografie, cci la coala public se nva numai grecete, civa boieri, edeau triti i
jeleau pierderea limbii romne.
Mai rmsese o coal pe care aceti buni btrni o priveau ca adpostul prigonitei limbi, coal
unde se nva nc romnete n mnstirea Socola.
Tatl meu era unul din romnii acetia. Nu ieea nici un calendar pe care s nu-l aib, nici o carte
bisericeasc pe care s n-o cumpere.
ntr-o zi venind de la coal, l-am gsit cu o carte mare dinainte.
Citete-mi, mi zice, o via de-a sfinilor din cartea aceasta.
Iart-m, printe, eu nu pot citi romnete.
Cum! apoi dar ce nvei tu?
Poate c sunt frumoase acelea ce spui tu zise tatl meu dar e ruine s nu tii limba ta! Mine
vei veni cu mine la Socola. Voi virbi pentru tine cu dasclul; i nu m ndoiesc c tu te vei sili s
nvei degrab...
O, negreit! am rspuns cu bucurie.
(Cum am nvat romnete, dup Costache Negruzzi)

7. Venise toamna i porumbul se fcuse i el din belug porumb i gru i printre porumb
dovleci, floarea-soarelui i fasole, altceva nu semnau. Cu toate c pmntul le-ar fi putut
da s n-aib ce face cu cnepa, inul, tutunul, sfecla de zahr, plantele medicinale scumpe
i cei trei i frecar minile de bucurie i ntr-o sear i spuseser tatlui lor:
Ar trebui s ngrm caii aceia, tat! Tudor a fost sptmna trecut la munte i a ctigat o
mie de lei.
Moromete n-a neles cum s-ar putea ctiga o mie de lei ntr-un drum la munte, dar n-a avut
nimic contra ngrrii cailor. Au vndut porumb, au cumprat ovz i prin iarn prul cailor
strlucea ca mtasa.
Moromete ns tot nu se mica. Petrecea seri lungi cu prietenul su, discutnd politic sau
ascultnd poveti grozave din cri luate de la Cristache al Iui Dumitrache. Erau seri
tulburtoare.
(Moromete, Marin Preda)
8. Ca dnsul poate au mai fost muli. i toi, au fost nite apostoli, care au ndurat srcie i
batjocur, care au trecut printr-un vifor de nemulmiri i vorbe rele, i care totui au izbutit s-i
ndeplineasc cu bine menirea...

Domnu nostru ne-a nvat rugciuni, ne-a nvat cntece care erau aa de frumoase pentru
copilria i sufletele noastre, dei nu le nelegeam bine. Ne-a nvat s credem i n alte lucruri,
lucruri pe care muli le batjocoreau n acea vreme, care au rmas n fundul sufletului ca semine
bune ce au nflorit bogat mai trziu...

mi aduc aminte... ntr-o sar ne strnseserm la coal, la mpletit panere. edeam n cerdac la
Domnu i unul spunea o poveste. Era o linite mare n mprejurimi n primvara aceea, i
departe, spre Siret, se auzea, abia se auzea un cntec de fluier.

Mi biei, stai, c-am s v citesc i eu o poveste... Glasul lui curgea domol, i basmul ne
fermeca pe toi ca un cntec frumos...
(Domnu Trandafir, Mihail Sadoveanu)

9. Din cel din urm arc al Carpailor, de sub poalele Climanului, se las pe coasta despre
rsrit a rii, un lung ir de coline, care merg ridicndu-se i culcndu-se ca valurile unei
mri. Pe la cptiul acestor dealuri, frumoasele i roditoarele dealuri ale Moldovei se ndoaie
Prutul n erpuiri mari, aternut ca de pe ntinsul unei stepe. Izvort de departe, din Carpaii
Galiiei, rul vine tulbur la hotarele noastre, sparge mgurile Mamorniei i-i mpinge apa-i
glbuie, lin, fr nici o ncreitur, n lunca larg, ce se desface de la Cotul Boianului de jos.

Tcut, posomort, mncndu-i mereu malurile nisipoase, uneori prsindu-le i cutndu-i o
albie nou pe lsturile esurilor, curgnd, mai n toat lungimea lui, n cmp deschis, ntre
maluri joase, rupte, pustii, arareori umbrite de cte un zvoi de slcii, de cte un petecu de
dumbrav. Prutul n-are nimic din frumuseea rurilor ce nveselesc pmntul rii noastre, dar
ntotdeauna apele mari au atras aezrile oamenilor pe rmurile lor. Pe ele se nir toat
strlucirea i toat istoria lumii...


(Prutul, Alexandru Vlhu)
10. Ce frumos era la ar! Era n mijlocul verii; grul si legna spicele-i galbene, ovzul
era nc verde, i prin livezi fnul era aezat n cpie mirositoare. Barza se plimba de colo-colo
cu lungile-i picioare rosii, vorbind n limba egiptean, limba pe care o nvase de la mama ei. n
jurul cmpiilor i livezilor se ridicau pduri mari, nlauntrul crora erau lacuri adnci.

Da, cu adevarat era nespus de frumos la ar! Razele soarelui se revrsau asupra unui castel vechi
mprejmuit cu anuri adnci. Foi mari de lipan se nclinau de pe ziduri deasupra apei; i erau aa
de late, nct copiii se puteau ascunde sub ele; acolo te gaseai intr-o singuratate ca n adncul
unei pduri.

Intr-o astfel de ascunztoare i fcuse cuibul o ra, i si clocea ouale, era foarte nerbdtoare
s-i vad puii. Nimeni nu venea pe la ea s-i fac vizit, pentru c celorlalte rae le plcea mai
mult s noate de-a lungul anurilor, dect s vin s bleotocreasc sub frunzele de lipan cu
dnsa.

(Ruca cea urt, Hans Cristian Andersen)