Afacerea Personalului diplomatic i consular al S.U.A.

la Teheran

Conform raportului Curtii Internationala de Justitie, n data de 4 noiembrie 1979, cteva sute
de studeni iranieni i ali demonstrani au ocupat prin for Ambasada Statelor Unite la
Teheran, iar membrii acesteia au fost tinuti ostatici de revolutionarii iranieni. Statul iranian
avea obligatia sa protejeze Ambasada americana, dar acesta nu a luat nici o msura s previn
atacul sau s-l stopeze, asa cum fcuser n alte dati. Curtea a decis ca autoritatile iraniene au
fost contiente de obligatiile lor conform conventiilor, ca au avut posibilitatea sa opreasca
atacul i drept urmare au fost gsite vinovate. Perioada de 444 de zile n cursul creia membrii
Ambasadei americane au fost tinuti ostatici de revolutionarii iranieni a reprezentat un
eveniment fara precedent in istoria relatiilor diplomatice moderne.
Printr-o prim hotrre, Curtea a dispus msuri provizorii, la solicitarea Statelor Unite. ntr-o
a doua hotrre, Curtea s-a pronunat asupra solicitrii Statelor Unite de a declara c Iranul a
nclcat anumite tratate internaionale, inclusiv Convenia de la Viena asupra relaiilor
diplomatice din 1961 i Convenia de la Viena asupra relaiilor consulare din 1963.
Cele dou hotrri ale Curii (15 decembrie 1979 i 24 mai 1980) constituie adevrate
pledoarii pentru respectarea dreptului diplomatic. n hotrrea din 15 decembrie 1979, Curtea
evoc istoria dreptului diplomatic, artnd c de-a lungul istoriei, n scopul asigurrii
inviolabilitii diplomailor i ambasadelor,naiunile de orice credin i de orice cultur au
respectat anumite obligaii.
Curtea noteaz, de asemenea, c n conducerea relaiilor ntre state nu exist exigen mai
fundamental ca ceea a inviolabilitii agenilor diplomatici i a misiunilor diplomatice, n
temeiul creia instituia diplomaiei, cu privilegiile i imunitile care i sunt ataate, a rezistat
testului secolelor i s-a dovedit un instrument esenial de cooperare eficient n cadrul
comunitii internaionale .
n ceea ce privete relaiile consulare, de asemenea stabilite ntre popoare din timpuri
strvechi, Curtea arat c: acestea nu sunt mai puin importante n contextul dreptului
internaional contemporan, n condiiile n care ele favorizeaz dezvoltarea relaiilor amicale
ntre naiuni i asigur protejarea i acordarea de asisten strinilor avnd reedina n alt
stat.Nici un stat nu este obligat s ntrein relaii diplomatice sau consulare, ns nu poate s
omit a recunoate obligaiile imperative pe care acestea le antreneaz i care sunt n prezent
codificate n Conveniile de la Viena din 1961 i 1963.
Hotrrea din 24 mai 1980, referitoare la nclcarea Conveniei de la Viena din 1961 cu
privire la relaiile diplomatice i a Conveniei de la Viena din 1963 cu privire la relaiile
consulare:
61. Nu nseamn c Iranul nu este, n consecin, liber de orice responsabilitate n ceea ce
privete aceste atacuri; deoarece chiar atitudinea sa a fost n contradicie cu obligaiile
asumate pe plan internaional.Printr-un numr de dispoziii ale Conveniilor din 1961 i 1963,
n sarcina Iranului au fost impuse cele mai categorice obligaii, n calitate de stat de reedin,
de a lua toate msurile necesare pentru a asigura protecia Ambasadei i consulatelor Statelor
Unite, a personalului acestora, a arhivelor, a libertii de comunicare i a libertii de micare
a membrilor personalului acestora.
61. Conform deciziei Curii, obligaiile guvernului iranian n discuie nu sunt numai obligaii
de natur convenional, stabilite prin Conveniile de la Viena din 1961 i 1963, ci i obligaii
rezultate din dreptul internaional general[dreptul internaional cutumiar].
62.Faptele reinute de Curte arat c la 4 noiembrie 1979, guvernul iranian a omis s ia
msurile necesare pentru a proteja localurile, personalul i arhivele misiunii Statelor Unite de
atacurile manifestanilor, sau s ia orice fel de msuri fie pentru prevenirea acestui atac fie
pentru oprirea acestuia nainte de a fi ajuns n punctul final. De asemenea, la 5 noiembrie
1979 Guvernul iranian a omis s ia msurile necesare pentru protejarea consulatelor Statelor
Unite din Tabriz i Shiraz. n plus, faptele relev, n opinia Curii, faptul c omisiunea
Guvernului iranian de a lua aceste msuri nu a fost datorat numai simplei neglijene sau
lipsei de mijloace adecvate.
67. Aceast inaciune a Guvernului iranian constituie n sine o violare evident i serioas a
art.22, par.2 i a art.24,25,26,27,29 din Convenia de la Viena din 1961 cu privire la relaiile
diplomatice i a art.5 i 36 din Convenia de la Viena din 1963 cu privire la relaiile consulare.
n mod similar, inaciunea Guvernului iranian n ceea ce privete ocuparea consulatelor din
Tabriz i Shiraz, antreneaz nclcri serioase i evidente ale mai multor articole ale
Conveniei din 1963.
74. Aprobarea pe care Ayatolahul Khomeini i alte organe de stat iraniene au acordat-o
acestei situaii de fapt i decizia de a o perpetua, a transformat continuarea ocuprii
Ambasadei i a deinerii de ostatici n acte ale statului. Militanii, autori ai invaziei i rpitori
ai respectivilor ostatici, au devenit astfel ageni ai statului iranian, care este rspunztor pe
plan internaional pentru actele lor.
77. Aceste fapte constituie, prin urmare, nclcri suplimentare celor comise deja n raport cu
prevederile Conveniei de la Viena din 1961 i Conveniei de la Viena din 1963.
Pentru aceste motive, Curtea Internationala de Justiie, cu treisprezece voturi contra dou,
decide c Republica Islamic Iran a nclcat obligaiile sale ctre SUA n virtutea conveniilor
n vigoare ntre cele dou state, precum i n virtutea regulilor ndelung stabilite ale dreptului
internaional general.
nclcarea unei norme internaionale de ctre un stat are drept consecin stabilirea unui
raport juridic ntre statul lezat i statul vinovat.

Analiznd contextul politic, criza s-a produs ntr-un moment extrem de nefavorabil. Fostul
lider iranian, Sahul Reza Pahlavi, s-a internat in SUA pentru tratarea cancerului de prostata.
Pe acest fond, Imamul Khomeini s-a intors din exil si a coordonat procesul de transformare a
Iranului in stat Islamic. Discursul politic al noului lider iranian s-a axat pe purificarea
religioasa a teritoriilor ocupate de musulmani, pe de o parte, i pe blocarea influentei vestului
asupra traditiilor si culturii iraniene, pe de alta parte. Pe acest fond, atacarea ambasadei SUA
poate fi inteleasa nu ca un accident, ci ca un act determinat de o comanda religioasa. n
raspuns, Statele Unite au nghetat toate resursele financiare ale Iranului, aflate sub control
american. Ulterior, toti imigrantii ilegali de origine iraniana au fost expulzati de pe teritoriul
Statelor Unite
Ambasada Statelor Unite din Teheran a fost atacata, n consecinta directa a discursului politic
expus de Imamul Khomeini. Pe durata crizei, acesta din urma a respins afirmatiile presei
internationale ca ar avea control asupra ocupantilor ambasadei. In cele din urma, grupul de
militanti a fost convins de Khomeini s elibereze ostaticii n schimbul unor revendicari
financiare inaintate de guvernul iranian. In concluzie, grupul de militanti nu a actionat n baza
unei ideologii, ci n baza unor ordine exprese ale Imamului.

Militantii iranieni au solicitat extradarea in Iran a Sahului si abtinerea Statelor Unite de a se
amesteca in viata statului iranian.
Studentii aveau 4 cereri :
1. Returnarea Sah-ului in Iran pentru proces.
2. Toata averea Sah-ului sa fie returnata poporului Iranian
3. Promisiunea SUA ca aceasta nu va mai interveni in afacerile interne
ale Iranului.
4. Scuze oficiale din partea SUA pentru actiunile si faptele sale din trecut pe teritoriul
Iranului.
Respingand aceste conditii, Carter a aprobat planul - gresit conceput inca din faza initiala - al
unei misiuni secrete de salvare a ostaticilor, cunoscut sub denumirea "Operatiunea Gheara
Vulturului".In noaptea de 24 spre 25 aprilie 1980, un numar de avioane de transport C-130, la
bordul carora se afla un grup special de commando, s-a intalnit cu 9 elicoptere de tipul RH-
53, undeva intr-o zona de aterizare situata in Marele Desert din estul Iranului. Din pacate, inca
inainte de aterizare, doua dintre elicoptere, prinse intr-o furtuna de nisip, au fost nevoite sa
coboare la sol, iar un al treilea s-a avariat in momentul aterizarii. Misiunea a fost anulata, dar,
in momentul in care avioanele de transport s-au ridicat din nou in aer, unul dintre ele s-a
ciocnit cu un elicopter si s-a prabusit. Opt militari americani si-au pierdut viata, alti cativa
fiind raniti. O parte dintre cadavre au fost purtate de revolutionari si aratate pe strazi multimii
care demonstra impotriva incercarii de invazie americane. Secretarul de stat, Cyrus Vance,
care se opusese acestei operatiuni, si-a inaintat demisia.
Militantii implicati in criza din Teheran au utilizat armele de foc numai in scop de intimidare.
Asadar, se poate spune ca acestia au fost preocupati de eventualele consecinte politico-
diplomatice ale actiunii lor. Prin acelasi rationament se poate explica eliberarea femeilor,
bolnavilor si a cetatenilor americani de origine africana. Potrivit religiei musulmane, femeile
sunt considerate inferioare barbatilor, in consecinta nefiind potrivite pentru transmiterea unui
mesaj politic credibil. Eliberarea americanilor de origine africana s-a facut n scopul scindarii
opiniei publice americane, stiute fiind incidentele rasiale din anii 70. In ziua urmatoare
esecului operatiei EAGLE CLAW, ostaticii au fost separati n mai multe locatii din Teheran,
in scopul crearii unui climat nefavorabil pentru o noua, eventuala, operatie de salvare. Desi
operatia militara a esuat, un alt ostatic a fost eliberat pe motive medicale. La ase luni dup
respectiva eliberare, cei 52 ostatici au fost predati partii americane n schimbul obinerii unor
concesii financiare.
Evenimentul, fr precedent n istoria relatiilor diplomatice moderne, a produs o vie emotie in
ntreaga America, fiind socotit expresia cea mai spectaculoasa a Revolutiei fundamentaliste
iraniene, dupa alungarea Sahului de la putere, si a avut ca efect nfrangerea n alegeri a
presedintelui SUA Jimmy Carter. Criza s-a declansat in ziua de 4 noiembrie 1979 si a durat
pana la 20 ianuarie 1981.
Vreme ndelungata, SUA au fost, alturi de Marea Britanie, unul dintre principalii sustinatori
ai regimului Sahului, motiv pentru care adversarii acestuia nutreau profunde resentimente la
adresa americanilor.
Studentii revolutionari si-au justificat gestul prezentantu-l ca o actiune de represalii impotriva
azilului acordat de SUA Sahului detronat, Mohammad Reza Pahlavi, si au cerut ca acesta sa
fie predat Iranului pentru a fi judecat.
In realitate, noile autoritati revolutionare au dorit sa demonstreze ca sunt capabile sa sfideze
Statele Unite, denuntate de catre Khomeini ca fiind "Marele Satan" si "dusmanul Islamului".
Presedintele din acea perioada al Americii, Jimmy Carter, a adoptat imediat masuri
economice si diplomatice de retorsiune: toate importurile de titei din Iran au fost sistate, un
numar de aproape 2.000 de iranieni rezidenti in America au fost expulzati si au fost nghetate
bunuri ale Iranului in valoare de 8 miliarde dolari.
Captivii au fost eliberati la 20 ianuarie 1981, in baza unui acord indirect Washington-Teheran,
mediat de Algeria. Evenimentul, facilitat de moartea sahului, la 27 iulie 1980, si declansarea
razboiului Iran-Irak, a coincis cu investirea pentru un prim mandat a presedintelui Ronald
Reagan, succesor al lui Jimmy Carter, care nu reusise sa mai convinga electoratul, dupa ce nu
rezolvase criza ostaticilor. Ei au fost transportati, mai intai, la baza aeriana americana de la
Frankfurt pe Main, fiind intampinati de fostul presedinte Carter personal. De aici, au ajuns la
Washington, unde au fost primiti ca adevarati eroi.
Rspunderea internaional constituie, aadar, o instituie juridic n temeiul creia statul sau
alt subiect de drept internaional care a svrit un fapt internaional ilicit este obligat s
repare prejudiciile cauzate altui stat ori cetenilor altui stat sau comunitii internaionale prin
acel fapt ilicit.
Prin urmare, statul Iran trebuie s rspund pentru nerespectarea angajamentelor juridice pe
care i le-a asumat, pentru nesocotirea normelor precum i pentru nclcarea unor obligaii
rezultate din dreptul internaional general.
Existena rspunderii internaionale a statului Iran se fundamenteaz pe teoria culpei ,
ntruct acesta a nclcat diverse obligaii internaionale, cum ar fi: inviolabilitatea agenilor
diplomatici i a misiunilor diplomatice.
Relaiile diplomatice apar definite ca fiind conducerea,prin intermediul organelor
reprezentative i prin mijloace panice, a relaiilor externe ale unui subiect de drept
internaional cu oricare alt subiect sau subiecte.
Prin relaii consulare se neleg raporturile stabilite ntre dou state ca urmare a exercitrii
funciilor consulare de ctre organele unuia dintre acestea pe teritoriul celuilalt.
Criza ostaticilor ambasadei S.U.A din Teheran (1979-1981), duce la ruperea relaiilor
diplomatice americano-iraniene (7 aprilie 1980). Dup moartea imamului Khomeiny (3 iunie
1989), persoanele care s-au succedat la conducere Iranului au continuat i continu politica de
distanare fa de statele occidentale i de sprijinire a micrilor islamice militante din lume.
n dreptul internaional luarea de ostatici este reglementat prin "Convenia Internaional
mpotriva lurii de ostatici", adoptat de Adunarea Generala ONU la 17 decembrie 1979. n
sensul conveniei menionate, svrete infraciunea de luare de ostatici oricine rpete
libertatea unei persoane sau o reine i o amenin cu moartea, cu rnirea sau continu s o
dein, n scopul constrngerii unei tere pri (stat, organizaie internaional,
interguvernamental, persoan juridic sau fizic) s ndeplineasc un anumit act sau s se
abin de la aceasta.
Constrngerea de aciune sau omisiune din punct de vedere juridic apare ca o condiie
explicit a libertii persoanei.
Convenia prevede ca o condiie conform creia statele semnatare s demareze n mod urgent
o cooperare internaional privind eliberarea i adoptarea unor msuri eficace n scopul
prevenirii, combaterii i sancionrii tuturor actelor de luare de ostatici. Msurile eficace de
prevenire/combatere/sancionare sunt implementate n toate resursele juridice i judiciare
penale.Teroritii sau agresorii care execut asemenea acte de constrngere vor fi urmrii,
prini, sancionai i extradai.

Bibliografie :
Maftei, Jana (2010). Drept internaional public II. Galai: Editura Universitar Danubius.
pp.43-52
Nstase,A.,Aurescu, B.,Glea, I., (2002).Drept diplomatic i consular.Bucureti: Editura ALL
Beck. Pp.13,20-22,175-177
Tindall, G., Shi, D., (1996). America.O istorie narativ.Volumul III. Bucureti:Editura
Enciclopedic. Pp.976-978
http://www.icj-cij.org/docket/index.php?p1=3&p2=3&code=usir&case=64&k=c9.