Sie sind auf Seite 1von 2

CANONUL SF.

ANTON-MARE FĂCĂTOR
DE MINUNI

1. Mărite Sf.Antoane, care ai dobândit de la Dumnezeu puterea de a învia


morţii, deşteaptă sufletul meu la o viaţă râvnică şi sfântă.

2. Mărite Sf.Antoane, far de lumină al bisericii şi al lumii, luminează-mi


sufletul cu lumina adevărurilor cereşti.

3. Mărite Sf.Antoane, gata totdeauna şi puternic pentru a veni în ajutorul


evlavioşilor tăi în nenorocirile lor, ajută-mă în cazul de faţă.

4. Mărite Sf.Antoane, care de tînăr ai învăţat a învinge pe duşmanul


sufletului, păzeşte şi sufletul meu de atacurile şi ispitele lui
grozave.

5. Mărite Sf.Antoane, vin neasemuit de vinovăţie, nu lăsa ca sufletul meu


să se păteze vreodată de urâciunea necurăţeniei necurate.

6. Mărite Sf.Antoane, medic ceresc al bolnavilor, însănătoşează sufletul


meu de rănile păcatului şi călăuzeşte-mă pe marea furtunoasă a
vieţii, ca să ajung la portul mântuirii veşnice.

7. Mărite Sf.Antoane, scăparea celor condamnaţi de nedreptate


omenească, scapă sufletul meu de cătuşele păcatului, ca să nu cad
în lanţurile grozavei dreptăţi dumnezeieşti.

8. Mărite Sf.Antoane, care faci să se regăsească lucrurile pierdute, ajută-


mă să nu pierd niciodată harul lui Dumnezeu prin păcat, iar dacă din
nefericire l-aş pierde, să-l regăsesc îndată. La tine aleargă tineri şi
bătrâni, vin şi eu şi te rog ascultă-mă că mare este puterea ta.

9. Mărite Sf.Antoane, multe primejdii împresoară sufletul meu,


îndepărtează-te de la mine, priveşte la chipul meu, vorbeşte lui
Dumnezeu cu limba ta făcătoare de minuni ca şi eu să fiu mângîiată
iar la sfârşitul vieţii mântuită. AMIN !

IMNUL MAICII DOMNULUI


“Cuvine-se să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea
fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnzeului nostru. Ceea ce eşti
mai cinstită decît Heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decît
Serafimii, care fără stricăciune de Dumnezeu-Cuvântul ai născut pe
tine cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu te mărim. Amin !”

TROPARUL DE SFÂRŞIT

“Frumos e rodul buzelor tale, Mărite Sf.Antoane, şi viaşa ta dulce ca


fagurele de miere. S-a arătat bisericii lui Hristos că s-au temut de
tine mulţimile diavolilor şi s-au ruşinat limbuţiile ereticilor care le-ai
păzit credinta.

Mărire, şi acum luînd dar de vindecare, răspândeşte sănătate celor ce sînt


în nevoie. Mărite Sf.Antoane, făcător de minuni, cercetează, şi
dorinţa mea şi îndrăznelile vrăjmaşilor mei surpă-le !”

In încheiere rosteşti dorinţa pe care o ai şi îl rogi pe Sf.Anton cu credinţă


în suflet să te ajute cum ştie şi cum poate. Este bine ca cel ce se
roagă să fie convins că acest ritual va fi incununat de succes.

Canonul se desfăşoară astfel:

Conţine 9 strofe şi un Tropar. La sfârşitul fiecărei strofe se rosteşte Tatăl Nostru şi


Imnul Maicii Domnului, iar la sfârşitul ultimei strofe, pe lîngă acestea se citeşte şi
Troparul. Canonul se începe într-o zi de marţi; în prima săptămînă se spun
rugăciunile zi de zi, iar din a doua săptămînă pînă într-a noua, numai marţea. Se
respectă ora la care se fac rugăciunile şi în timpul lor se ard 3 lumânări. Nimeni nu
trebuie să ştie cînd şi de ce săvîrşim acest ritual, pînă după terminarea lui. Marţea
se posteşte, iar dacă timpul ne permite, putem merge la biserică, pentru a da un
acatist cu dorinţa pentru care ne rugăm. De asemenea, facem milostenie în acea zi
cu un bănuţ sau cu ceva de mâncare.

Das könnte Ihnen auch gefallen