Beruflich Dokumente
Kultur Dokumente
1.
Corectia a , ce se obtine in functie de timpul sideral al locului (L.H.A. Aries) si latitudinea estimata (Lat.) care
(L.H.A. Aries).
Corectia a , care se obtine in functie de timpul sideral al locului (L.H.A. Aries) si luna caracteristica Month a
observatiei.
Latitudinea observatorului se calculeaza dupa relatia:
ALGORITM:
1. Calculul timpului sideral al locului.
2. Corectia inaltimii masurate.
3. Calcului latitudinii.
c) Roza vanturilor. Masurarea fortei vantului la bordul navei.
Vantul este miscarea aerului in plan orizontal. El este caracterizat de un vector, care defineste: Directia si Viteza.
Directia vantului se considera directia din care bate vantul. Se exprima in grade, in sistemul circular si poate fi
determinata cu un sesizor de directie, citita de un dispozitiv mecanic sau electronic.
La bordul navei, directia vantului se apreciaza cu ajutorul Rozei Vanturilor.
Cand directia vantului se stabileste pe baza de apreciere, aceasta se exprima in carturi de marime 1115, la precizia
carturilor inter-intercardinale.
Roza vanturilor este o constructie grafica a directiilor din care poate bate vantul, prin reprezentarea directiilor cardinale,
intercardinale si inter-intercardinale.
Forta vantului (viteza) se determina cu ajutorul anemometrelor care sunt de diferite tipuri. Elementul comun este un
sistem de miscare (morisca) care antreneaza un ax la capatul caruia este amplasat un traductor de rotatie.
La bordul navei aflata in miscare se observa vantul aparent, care este rezultanta vantului real si a vantului navei.
Masuratorile facute pe comanda unei nave in miscare determina elementele vantului aparent.
2.
Deriva de curent se considera pozitiva daca nava este derivata la tribord (curentul din babord) si negativa daca nava este
derivata la babord (curentul din tribord).
Daca se considera ca nava pleaca dintr-un punct de coordonate cunoscute, directia si viteza curentului se stabilesc prin
determinarea pozitiei navei cu observatii, dupa un anumit interval de timp. Directia derivei navei, indicata de punctul
observat in raport cu cel estima, determina directia curentului; in timp ce distanta intre doua puncte raportata la
intervalul de timp determina viteza curentului.
b) Dreapta de inaltime. Elementele dreptei de inaltime.
Dreapta de inaltime este tangenta la cercul de inaltime in punctul determinativ; ea se considera practic linia de pozitie
determinata de inaltimea observata la un astru, in anumite limite fata de punctul determinativ (punctul de pe cercul de
inaltime cel mai apropiat de punctul estimat al navei).
Elementele ce determina dreapta de inaltime sunt azimutul estimat Az si h=ha-he, iar trasarea pe harta Mercator se
face astfel:
-
se stabileste punctul determinativ in raport cu punctul estimat Ze la o distanta, in mile marine, egala cu h, in
minute de arc.
c) Ceata. Navigatia pe timp de ceata. Masuri practice la bordul navei.
Ceata este rezultatul condensarii vaporilor de apa in imediata apropiere de suprafata terestra, ce da nastere unui sistem
de picaturi de apa sau cristale de gheata suspendate in aer, care pot reduce vizibilitatea sub 1km. Formarea cetei este
conditionata de atingerea starii de saturatie (umiditatea relativa de 100%).
Tipurile de ceata sunt: Ceata de radiatie, Ceata de evaporare, Ceata de advectie, Ceata arctica, Ceata frontala.
Navigatia pe timp de ceata se face respectand cu strictete regula 19 COLREG.
Masurile practice care se iau la bordul navei sunt:
1. Anuntarea comandantului;
2. Emiterea semnalelor regulamentare de ceata;
3. Reducerea vitezei de deplasare a navei in raport cu densitatea cetii si cu alte conditii locale;
4. Intarirea veghei la bord si pastrarea linistii pe nava;
5. Verificarea si inchiderea portilor etanse;
6. Utilizarea mijloacelor electronice de navigatie;
7. Determinarea permanenta a adancimii apei sub chila cu ajutorul sondei ultrason;
8. Masinile sa fie in stand-by, gata pentru o manevra imediata;
9. Se aprind luminile de navigatie;
10. Se trece pe modul de guvernare manuala a navei.
3.
1. prin apreciere;
2. prin masurarea unghiului dintre axa longitudinala si siajul navei;
3. prin determinarea succesiva a pozitiei navei cu observatii.
La bordul unei nave aflata in miscare se observa vantul aparent, care este rezultanta vantului real si a vantului navei;
masuratorile facute pe comanda unei nave in miscare determina elementele vantului aparent.
b) Culminatia astrilor. Astrii cu rasarit si apus.
Cele doua treceri ale unui astru prin meridianul ceresc al locului in miscarea diurna a sferei ceresti se numesc culminatii:
cand astrul trece prin meridianul superior se spune ca se afla la culminatia superioara iar cand trece prin meridianul
inferior, se afla la culminatia inferioara.
In cursul miscarii sale diurne se spune ca astrul rasare, cand trece prin orizontul adevarat din emisfera invizibila in cea
vizibila; astrul apune, cand trece din emisfera vizibila in cea invizibila.
Prin urmare, punctele in care un astru rasare sau apune se afla la intersectia orizontului adevarat al observatorului cu
paralelul de declinatie al astrului.
Pentru ca un astru sa aiba rasarit si apus trebuie ca declinatia sa , in valoare absoluta, sa fie mai mica decat
colatitudinea
2.
3.
4.
zenitul Z
astrul respectiv
colatitudinea observatorului
distanta zenitala
distanta polara
precipitatii continui care sunt de medie si lunga durata si cuprind suprafete mari;
aversele sau precipitatiile maselor instabile de aer si ale fronturilor reci ce cad din Cumulonimbus si pot fi sub
forma de ploaie, ninsoare, mazariche, grindina. Incep si se termina brusc. Sunt adeseori insotite de oraje si vijelii.
Burnita sau cristalele de gheata, cad din Stratus si Stratocumulus si se formeaza in masele de aer stratificate stabil,
sub inversiune.
Ploaia Cadere perceptibila de precipitatii lichide pana la suprafata solului sau a marii;
Zapada Precipitatie solida care se formeaza in conditiile unei sublimari relativ lente a vaporilor de apa din atmosfera la
altitudinile unde temperatura atinge valori sub 0C;
Lapovita Cadere in care fulgii de zapada sunt amestecati cu picaturile de ploaie;
Grindina Precipitatie solida, alcatuita din bucati de gheata, opace sau semitransparente, avand diametre cuprinse intre
0,5 si 5 cm;
Mazarichea Precipitatie solida cu aspect granular rezultata in urma inghetarii picaturilor de apa aflate in stare de
suprafuziune sau prin unirea si transformarea partiala in gheata a fulgilor de zapada. Au dimensiuni de cativa milimetri.
5.
In practica navigatiei, se aleg valori ale relevmentului prova din momentul primei observatii astfel ca valoarea tangentei
trigonometrice a acestuia sa permita stabilirea unor relatii usor de memorat pentru determinarea distantei la travers;
marimile
folosite frecvent in navigatie sunt: 111/4, 18.5, 26.5, 45, 63.5, 71.5, 76.
Distanta m se detrmina din diferenta citirilor la loch, efectuate in momentul primei observasii si cand reperul se vede la
travers.
Pozitia navei se determina prin intersectia dreptei de relevment pentru momentul cand reperul se vede la travers, cu
cercul distantei la travers d, avand centrul in obiectul observat.
b) Miscarea anuala aparenta a Soarelui. Ecliptica.
Pamantul executa o miscare de revolutie in jurul Soarelui, in conformitate cu legile lui Kepler. Axa polilor terestri este
inclinata fata de planul orbitei de revolutie de un unghi egal cu 6633; de aici rezulta ca planul orbitei de revolutie a
Pamantului este inclinat fata de planul Ecuatorului cu un unghi =2327.
Miscarea de revolutie a Pamantului in jurul Soarelui este definita de legile lui Kepler. Potrivit legii I, traiectoria acestei
miscari este o elipsa, Soarele ocupand unul din focare; sensul miscarii este direct (de la vest la est).
Soarele descrie o elipsa egala cu orbita Pamantului, a carui axa mare este inversata; pozitiile succesive ale Soarelui, ca
urmare a miscarii sale aparente in sens direct, sunt vazute de observatorul terestru proiectate in directiile acelorasi
puncte.
Ecliptica este cercul mare descris de Soare pe sfera cereasca in miscarea sa anuala aparenta, cauzata de miscarea de
revolutie a Pamantului. Miscarea anuala aparenta a Soarelui este definita de urmatoarele legi:
-
miscarea aparenta a Soarelui are loc in sens direct, adica in sens invers miscarii diurne.
Fronturile atmosferice sunt zone deosebit de intense la suprafata din jurul unui strat intermediar de tranzitie ce despart
mase de aer, avand dimensiuni ce corespund dimensiunilor maselor de aer ce le despart.
Clasificarea fronturilor in functie de caracteristicile masei de aer aflata in miscare generala:
- Frontul cald, frontul rece, frontul oclus, frontul stationar.
Vremea asociata unui front cald:
Secventa norilor Cirrus, Cirrostratus, Altostratus si Nimbostratus, dupa care urmeaza ploaie cu caracter general.
6.
Procedeul segmentelor
Cu statiograful
Presupunand ca observatiile sunt simultane, punctul navei se obtine prin trasarea arcelor de cerc capabile de si , care
se construiesc pe harta, avandu-se in vedere daca valoarea acestora este mai mare sau mai mica de 90. La intersectia
celor doua arce de cerc capabile de si se afla punctul observat al navei.
b) Elementele sferei ceresti. Sistemul de coordonate orizontale.
- Axa Zenit-Nadir: axa verticala ce inteapa sfera cereasca in doua puncte: Ze si Nd.
- orizontul astronomic al observatorului: plan perpendicular pe linia Zenit-Nadir, ce trece prin centrul sferei terestre.
- axa polilor ceresti sau axa lumii: axa polilor terestri prelungita la infinit si care inteapa sfera cereasca in doua puncte.
- Ecuatorul ceresc: planul perpendicular pe axa polilor ceresti, in centru sferei ceresti.
- Meridianul ceresc al observatorului: intersectia sferei ceresti cu planul meridianului geografic al observatorului.
Axa principala a sistemului de coordonate orizontale este linia Zenit-Nadir, deci polii sistemului sunt Zenitul si Nadirul.
Semicercul care uneste polii sistemului si trece prin astrul respectiv se numeste verticalul astrului, iar cercul mic paralel
cu orizontul observatorului care trece prin astrul respectiv se numeste cercul de inaltime al astrului. Fiecare astru se afla
la intersectia unui vertical cu un paralel de inaltime.
1. Azimutul: arcul de orizont masurat de la N in sens retrograd pana la verticalul astrului. Ia valori intre 0-360.
2. Unghiul la Zenit: arcul de orizont masurat de la meridianul care contine polul ridicat pana spre est sau vest pana la
verticalul locului. Poate fi semicircular sau cuadrantal.
3. Inaltimea h: arcul verticalului astrului, masurat de la orizontul observatorului pana la astru. Ia valori de la 0-90.
4. Distanta zenitala z: arcul verticalului astrului masurat de la Zenit la astrul respectiv.
c) Fronturi atmosferice. Vremea asociata unui front rece.
Toate fenomenele meteorologice pot fi impartite in doua categorii importante:
-
Fronturile atmosferice sunt zone deosebit de intense la suprafata din jurul unui strat intermediar de tranzitie ce despart
mase de aer, avand dimensiuni ce corespund dimensiunilor maselor de aer ce le despart.
Clasificarea fronturilor in functie de caracteristicile masei de aer aflata in miscare generala: - Frontul cald, frontul rece,
frontul oclus, frontul stationar.
Vremea asociata unui front rece:
Prezenta norilor Cumulus si Cumulonimbus. Aversele puternice de ploaie frecvent insotite de descarcari electrice.
7.
Intervalul de timp dintre observatii este determinat de necesitatea asigurarii unei variatii a relevmentului de cel putin
30, fiind functie de viteza navei, distanta la obiect si relevmentul prova in care acesta se vede.
b) Astri circumpolari. Astri care taie primul vertical.
Astrii circumpolari sunt astrii ai caror paralel de declinatie nu taie orizontul adevarat si care par a se roti in jurul polului
ceresc de acelasi nume cu declinatia, fara sa rasara sau sa apuna.
Astrii circumpolari vizibili au declinatia mai mare decat colatitudinea si de acelasi nume cu latitudinea observatorului.
Astrii circumpolari invizibili au declinatia mai mare decat colatitudinea si de nume contrar cu latitudinea observatorului.
Astrii care taie primul vertical sunt astrii care au declinatia, in valoare absoluta mai mica decat latitudinea
observatorului.
In timpul miscarii diurne, azimutul astrilor care taie primul vertical ia toate valorile cuprinse intre 0-360.
Inaltimea astrului in primul vertical
dreptunghic.
se identifica obiectele si se releveaza in ordine, repede unul dupa altul. Totodata se citeste ora bordului si loch-ul.
Se convertesc relevmentele compas in relevmente adevarate, care se traseaza pe harta prin cele trei obiecte
observate. La intersectia celor trei relevmente se afla punctul navei Z.
In cazul existentei unei erori sistematice in corectia compasului, relevmentele la cele trei obiecte, luate doua cate doua,
vor determina cate o intersectie, obtinandu-se astfel un triunghi al erorilor. Suprafata acestui triunghi este minima
atunci cand are forma unui triunghi echilateral. Pentru ca intersectia dreptelor de pozitie sa dea un triunghi echilateral,
trebuie ca diferenta relevmentelor la cele trei obiecte sa fie de 60 sau 120. De aceea, in alegerea obiectelor pentru
determinarea punctului navei cu trei relevmente, se cauta ca reperele sa fie vazute sub unghiuri cat mai apropiate de
aceste valori.
In practica navigatiei costiere, daca triunghiul erorilor determinat de intersectia relevmentelor este mic (lungimea
laturilor nedepasind 1 Mm), punctul navei se considera in centrul de greutate al triunghiului.
In cazul erorilor mai mari, se utilizeaza doua procedee: Procedeul triunghiurilor asemenea si Procedeul locurilor de egala
diferenta de relevment.
b) Controlul compasului magnetic cu Soarele la rasarit.
Prin controlul corectiei compasurilor magnetice, etalon si de drum, se intelege activitatea curenta a ofiterului de cart, in
navigatie, de a determina corectia c a acestora, in drumurile urmate de nava.
Folosind procedee astronomice, corectia compasului se determina astfel:
-
- se calculeaza corectia compasului: c=Ra-Rc si = c-d, in cazul compasului magnetic; g=Ra-Rg, in cazul
girocompasului.
Relevmentul compas se masoara in momentul cand bordul inferior al Soarelui tangenteaza linia orizontului vizibil.
Aplicarea procedeului este conditionata de vizibilitate buna pe directia rasaritului.
c) Presiunea atmosferica. Variatii zilnice. Harti izobarice.
Presiunea atmosferica este apasarea pe care atmosfera terestra o executa asupra scoartei. Pe cale conventionala este
considerata normala cand pe o suprafata de 1
nivelul marii) si la temperatura aerului de 0C.
In meteorologie se foloseste milibarul (mbar), care este presiunea exercitata de o coloana de Hg de 0,75mm:
In timpul unei zile presiunea atmosferica inregistreaza 2 maxime in jurul orelor locale 10.00 si 22.00 si 2 minime in jurul
orelor locale 04.00 si 16.00.
Izobarele sunt liniile de pe harta meteorologica care unesc puncte cu aceeasi valoare a presiunii atmosferice.
Hartile izobarice sunt tablouri ale distributiei presiunilor intr-o anumita zona , in care valorile identice de presiune in
diferite puncte ale regiunii sunt unite prin linii continue, denumite linii izobare.
9.
Dupa ce se corecteaza unghiul vertical conform erorii sextantului, se afla distanta d la obiect prin rezolvarea formulei.
b) Sextantul. Descriere. Mod de folosire. Control si reglare.
Instrumentul folosit la bordul navelor pentru masurarea inaltimilor astrilor, in navigatia astronomica, precum si a
unghiurilor orizontale si verticale, in navigatia costiera, este sextantul.
Masurarea inaltimii unui astru se face prin vizarea simultana a astrului si a orizontului marii, orientand sextantul in
planul vertical al astrului si aducand in coincidenta imaginile celor doua puncte materiale observate: astrul si punctul de
intersectie a orizontului vizibil cu verticalul astrului.
Partile componente principale ale unui sextant sunt urmatoarele:
-
manerul si montantii.
neparalelismul oglinzilor.
centre de presiune minima, numite cicloane si centrele de presiune maxima, numite anticicloane;
10.
Luna la primul patrar sau la prima cuadratura dupa 7.5 zile de la Luna noua;
Pe harta sinoptica se practica utilizarea culorilor astfel: front rece albastru, front cald rosu, front oclus ciclamen,
front stationar maro, zona cu ceata compacta galben, zona cu precipitatii verde, aerul tropical roz, aerul arctic
bleu, viscol sau polei verde, transport de praf maro.
11.
In consecinta, se impune actualizarea declinatiei magnetice pentru anul in curs: la valoarea corespunzatoare pentru anul
editarii hartii se va aduna variatia declinatiei care reprezinta produsul dintre variatia anuala (minute) si diferenta de ani
pana la anul in curs.
Rezultatul poate fi pozitiv sau negativ, dupa cum declinatia magnetica poate fi estica sau vestica.
Deviatia compasului magnetic poate fi determinata prin doua metode, si anume:
1. Prin compararea relevmentelor:
astru; Ra se converteste in Rm folosind:
2. Prin compararea drumurilor:
Distanta polara p: arcul de cerc orar masurat de la polul ridicat pana la astru.
- Viteza vantului: Forta cu care bate vantul, caracteristica deosebit de importanta in practica marinareasca.
12.
Corectia compasului magnetic este suma dintre declinatia magnetica si deviatia magnetica . Ea mai poate fi determinata
cu formula:
sau
corectiile mari si mici se noteaza pe marginea de jos (dreapta si stanga) , indicand anul si numarul de ordine al
avizului.
-
15.
c) Musonii.
a) Loxodroma si ortodroma. Definire.
Guvernarea navei intre doua puncte de pe suprafata Pamantului se asigura mentinand drumul compas corespunzator
drumului adevarat ce leaga cele doua puncte. Considerand ca drumul navei se mentine constant, se deduce natura
geometrica a traiectoriei descrise de nava pe suprafata Pamantului in deplasarea ei de la un punct la altul: o linie care
taie toate meridianele sub acelasi unghi.
Curba de pe suprafata Pamantului care taie toate meridianele sub acelasi unghi se numeste loxodroma.
Lungimea loxodromei care leaga doua puncte de pe suprafata terestra nu reprezinta distanta cea mai scurta. Distanta
cea mai scurta intre doua puncte pe sfera terestra este arcul de cerc mare.
Arcul de cerc mare care uneste doua puncte de pe suprafata sferei terestre se numeste ortodroma.
Desi loxodroma nu reprezinta drumul cel mai scurt, totusi navigatia nu este posibila practic decat pe loxodroma,
fapt impus de modul de guvernare al navei, care se face mentinand un drum constant cu ajutorul compasului.
c) Musonii.
Musonii sunt vanturi periodice, care iau nastere datorita alternantei sezoniere in repartitia presiunii atmosferice intre
uscat si mare. Campul lor de actiune este Oceanul Indian de Nord si de Sud (Canalul Mozambic), Marea Chinei de Sud,
Golful Carpentaria din nordul Australiei si coastele Africii Occidentale.
In timpul verii, pe continentul asiatic, la nord de muntii Himalaya, se formeaza o uriasa zona depresionara (sub 1000
mbar). Patrunderea si extinderea maselor de aer care alcatuiesc acest front deasupra partii sudice a continentului asiatic
se explica prin existenta puternicei depresiuni situate la nord de muntii Himalaya, precum si prin faptul ca suprafetele
uscatului se incalzesc mult mai puternic decat apele oceanice, deasupra carora presiunea ramane mai ridicata. Curentii
de aer care au luat nastere in acest mod formeaza musonii de vara (perioada iunie - octombrie), care inainteaza de la
larg spre uscat, din directia SW spre NE deasupra Indiei si din directia S spre N deasupra Indochinei si a partii sudice a
Chinei.
In timpul iernii are loc un proces invers; deasupra partii centrale si nord-estice a Asiei se dezvolta o intinsa zona de
presiuni inalte (anticiclonul Siberian cu presiuni care depasesc 1030 mbar), cu centrul situat in Mongolia. Contrastele
termice dintre cele doua regiuni ale globului, care genereaza o zona de presiuni inalte in Asia centrala si nord-estica si
formarea unei intinse depresiuni la sud de zona ecuatoriala a Oceanului Indian, dau nastere unor puternici curenti
aerieni, ce se deplaseaza din directia nord, numiti musoni de iarna. Ei bat timp de 6 luni (decembrie - aprilie) si
transporta aerul rece si uscat din regiunile continentale ale Asiei.
Forta musonilor este in general 5-6 S/B, cu precizarea ca aproximativ 10 zile din decursul unei luni, in regiunile situate la
aproximativ 250 Mm la sud de Insula Socotra, forta musonului de vara este 7-8 S/B.
17.
Masurarea adancimii apei este o operatiune importanta la bord, indeosebi in conditiile unei navigatii nesigure in
apropierea coastei, cand nu se ofera posibilitatea unei determinari precise si continue a pozitiei navei. In conditiile unei
navigatii care nu prezinta siguranta (vizibilitate redusa, zone cu funduri mici, zone expuse variatiilor de adancime), se
impune masurarea continua a adancimii apei.
Masurarea adancimii apei prezinta interes ca actiune de prevenire a pericolului punerii navei pe uscat, ca observatie
pentru controlul pozitiei navei si pentru executarea manevrei de ancorare.
Principiul ce sta la baza masurarii apei cu sonda ultrason este urmatorul:
un emitator de ultrasunete instalat pe fundul navei emite periodic impulsuri scurte de unde ultrasonore, sub forma
unui fascicul dirijat in jos pe o directie verticala
fasciculul de ultrasunete este reflectat de fundul marii si receptionat la bordul navei de un receptor montat in
aceeasi sectiune transversala cu emitatorul, in imediata apropiere a chilei navei. La anumite instalatii emitatorul
indeplineste si functia de receptor.
considerand viteza (v) de propagare in apa a ultrasunetelor, si neglijand spatiul dintre emitator si receptor,
adancimea apei sub chila navei (H) se determina prin masurarea timpului (t) necesar pentru ca impulsul de ultrasunete
sa parcurga spatiul, cu relatia:
Scala sondei ultrason se gradeaza in metri, asigurandu-se transformarea timpului masurat intre emisie si receptie in
indicatii de adancime, printr-un dispozitiv special.
c) Geneza si structura unei depresiuni.
Geneza depresiunilor este un proces complex in care apar implicate mecanisme interne, proprii depresiunii si
interactiuni cu fronturile atmosferice asociate.
Posibilitatea existentei unei depresiuni este data de diferenta de presiune intre centrul de joasa presiune si zona
marginala a formatiunii depresionare, care este de regula, cuprinsa intre 25 si 40 mbar; in cazuri izolate s-au inregistrat
si diferente de presiuni de peste 60 mbar.
Elementele esentiale pentru recunoasterea unei depresiuni sunt un centru de joasa presiune in jurul caruia se grupeaza,
dispuse concentric, izobarele.
Principalele elemente care caracterizeaza o depresiune sunt:
1.
un centru de joasa presiune in care aerul cald si usor se inalta in spirale din ce in ce mai stranse pe masura ce
castiga altitudine;
2.
un front cald si un front rece forme care se asociaza depresiunii in primele doua-trei zile de la formarea sa.
Cele doua fronturi formeaza un unghi cu varful situat in centrul depresiunii;
3.
un sector cald zona cuprinsa in interiorul laturilor unghiului este denumita sector cald sau zona ecuatoriala,
deoarece aerul din interiorul ei este cald usor si foarte umed. In emisfera nordica depresiunile prezinta sectorul lor cald
in partea lor sudica, iar in emisfera sudica depresiunile prezinta sectorul lor cald in partea lor nordica;
4.
18.
un sector rece zona care inconjoara sectorul cald, denumita si sector rece.
a) Navigatia in locuri inguste trasarea drumului.
polii ceresti descriu cercuri de precesie, cu centrul in polii eclipticii, de o raza sferica =2327.
La aceasta miscare participa ecuatorul ceresc cu toate elementele sferei ceresti legate de axa lumii. Punctul vernal va
executa o miscare lenta pe ecliptica in sens retrograd, cunoscuta sub denumirea de precesia echinoctiilor sau
retrogradarea punctului vernal.
Miscarii de precesie i se insumeaza nutatia, care este o miscare de revolutie a axei polilor ceresti in jurul pozitiilor medii
ale axei lumii.
Nutatia este in principal cauzata de actiunea Lunii asupra proeminentelor ecuatoriale terestre, care tinde sa suprapuna
planul Ecuatorului cu cel al orbitei Lunii.
Consecintele nutatiei sunt:
-
Norii sunt formatiuni constituite din picaturi de apa sau din particule de gheata care iau nastere prin condensarea sau
sublimarea vaporilor de apa din atmosfera.
Principalele cauze de formare ale norilor sunt racirea prin detenta adiabatica si racirea prin radiatie a maselor de aer
umed, in prezenta nucleelor de condensare si in conditiile deplasarii lor la inaltime prin formarea unor curenti verticali
ascendenti.
Ascensiunea aerului are loc prin convectie termica si prin convectie dinamica.
Clasificarea norilor se face pe urmatoarele criterii:
-
inaltimea de formare: Superiori (Ci, Cc, Cs), Mijlocii (Ac, As), Josi (Ns, Sc, St), Cu dezvoltare verticala (Cu, Cb);
forma si aspectul:
structura interna:
19.
Practica actuala a serviciilor meteorologice maritime ingaduie sa se distinga urmatoarele categorii principale de mesaje
meteorologice:
1.
Avertismentele de furtuna buletine meteorologice cu caracter urgent, transmise cand starea vremii constituie
un pericol pentru navigatori.
2.
Mesaje de prevedere a timpului probabil (prognoze meteorologice) sunt transmise de doua ori pe zi. De
regula, ele indica timpul probabil pentru o perioada de 12 sau 24 ore.
Se recomanda sa se urmareasca cu precadere prevederea pe scurta durata deoarece este cea mai sigura si poate fi
controlata prin observatiile hidrometeorologice facute la bordul navei.
In cazul traversadelor oceanice se recomanda sa se urmareasca atent si prevederea pe durata mijlocie (2-10 zile) si de
lunga durata (10 zile, o luna, un sezon).
Multe dintre statiile de radio-coasta transmit mesaje meteorologice combinate, care cuprind trei parti distincte si
anume:
-
avertismentul de furtuna;
20.
vede mai clar, ceea ce inseamna ca observatiile trebuie efectuate la un interval de timp cat mai redus posibil dupa
apusul Soarelui.
Pentru a se asigura conditii optime de observatie, navigatorul trebuie sa procedeze din timp la pregatirea observatiilor
de seara, care consta in determinarea azimuturilor si inaltimilor aproximative ale astrilor, corespunzatoare pozitiei navei
in momentul apusului Soarelui. Se vor respecta pasii urmatori:
-
se calculeaza ora bordului pentru momentul apusului Soarelui si pozitia navei pentru acest moment;
se roteste apoi succesiv semicercul inaltimilor in dreptul astrilor alesi si se citesc azimuturile si inaltimile lor
aproximative.
c) Navigatia in zone cu gheturi. Masuri ce se impun.
Riscurile pe care le comporta navigatia in asemenea regiuni determina ca nici o masura de prevedere luata la bordul
navei sa nu apara excesiva. Calea cea mai sigura pentru a limita riscul producerii unei coliziuni este reducerea vitezei
navei astfel incat sa faca posibila stoparea ei imediata si punerea masinii inapoi de indata ce pericolul s-a conturat. Cand
vizibilitatea este foarte redusa se recomanda stoparea navei si ramanerea in deriva pana la imbunatatirea conditiilor.
Daca aisbergurile sau campurile de gheata sunt semnalate in drumul navei, nava trebuie sa reduca viteza si sa schimbe
drumul pentru a asigura indepartarea la o distanta apreciabila. Trecerea pe langa un ghetar se va face sub vant la o
distanta cat mai mare.
21. Structura atmosferei.
Atmosfera terestra este formata dintr-un amestec de gaze care inconjoara Pamantul fiind tinuta langa Pamant de catre
forta de atractie gravitationala, are densitatea maxima la nivelul marii si se raceste rapid cu cresterea altitudinii.
Structura verticala a atmosferei este:
-
Troposfera: 0-8 km la poli, 0-18 km la ecuator, temperatura scade cu rata de 0,5C la 100m:
Mezosfera: 35(45)-80(100) km; intre 35-55 km temperatura creste brusc la 0,5C. Dupa aceasta temperatura scade
brusc ajungand la -75 si chiar -95C;
-
Termosfera: 80(100)-1000(1200) km; temperatura creste continuu, 3000C la 500-600 km dupa care scade treptat;
Exosfera (zona de disipatie): 1200-3000 km; moleculele de gaz scapa de forta gravitatiei.
Intre aceste straturi sunt zone de tranzitie: tropopauza, stratopauza, mezopauza, termopauza.
Atmosfera este structurata orizontal in mase de aer, care sunt portiuni de aer troposferic, caracterizate prin extensiuni
care pot atinge mii de kilometri si grosimi de cateva mii de metri. Masele de aer pot fi, in functie de zona geografica:
arctice, polare, tropicale si ecuatoriale; in functie de suprafetele deasupra carora s-au format pot fi: continentale sau
oceanice; in functie de temperatura aerului poz fi: mase de aer rece sau cald.
22. Densitatea apei oceanelor.
Densitatea apei de mare t, este principalul parametru hidro fizic al apei de mare si reprezinta raportul dintre
greutatea unitatii de volum a apei la temperatura data si greutatea aceleiasi unitati de volum de apa distilata la
temperatura de + 4o C. Este un parametru adimensional 1, sau, in mod conventional:
Salinitatea este concentratia totala a substantelor minerale dizolvante, sau greutatea totala a acestora in g raportate la
1000 g de solutie. Salinitatea apelor oceanelor si marilor variaza in limite foarte largi (Marea Neagra 15-17, Marea
Marmara peste 35). Aceste limite largi sunt determinate de repartitia uscatului si deci aportul de apa dulce din rauri si
fluvii, gradele diferite de evaporare datorita zonelor geografice, regimurilor diferite de precipitatii.
Salinitatea apelor la suprafata depinde de diferenta dintre cantitatea de apa transferata prin evaporatie si precipitatii.
Mai depinde de inghetare, deoarece in gheata nu se gasesc saruri.
Salinitatea Oceanului Planetar variaza foarte mult. In medie este intre 33 si 37.
Salinitatea se poate determina prin diverse metode: chimice in laborator, fizice fotometre, electrosalinometre,
densimetrelor.
Intr-un km3 de apa de mare sunt dizolvate aproximativ 40 milioane de tone de substante anorganice. Alaturi de acestea
apa de mare contine si substanta organice si oxigen dizolvat. Concentratia de oxigen in stratul de apa de la suprafata
oceanului depinde de temperatura si de miscarea apei. Cantitatea de oxigen dizolvata scade proportional cu adancimea,
avand valori minime la adancimi de 500700 m, in zona intertropicala si la adancimi de 8001000 m, in zonele
temperate si polare.
24. Temperatura apei oceanelor.
Temperatura apei de mare este un parametru hidrologic de stare cu importanta deosebita in exercitarea schimburilor
calorice ocean atmosfera, cu particularitati in diferite zone maritime.
Apa de mare primeste in principal energie calorica de la Soare prin fenomenul de radiatie solara si in secundar de la
Pamant.
Procesele care produc incalzirea si racirea apei de mare sunt cunoscute ca fiind:
- contactul ocean atmosfera;
- absorbtia radiatiilor solare de straturile superficiale ale oceanului;
- amestecurile turbulente si de advectie;
- precipitatiile atmosferice;
- convectia termica;
- radiatia efectiva;
- evaporatia.
Variatiile temperaturii apei oceanice sunt: diurne, lunare, sezoniere si anuale. Temperatura la suprafata este variabila
functie de radiatia solara, de latitudinea geografica, frecventa si forta vantului, de miscarea curentilor marini. In general
apa oceanica este mai calda decat atmosfera adiacenta, cu exceptia zonei tropicale unde apa este mai rece.
Temperatura medie a oceanului planetar este de 17,4 C, mai mare cu aproximativ 3 C decat temperatura medie a
stratului de aer adiacent suprafetei oceanului.
In emisfera nordica temperaturile sunt mai ridicate decat cele din emisfera sudica, astfel ca ecuatorul termic se situeaza
mai la nord de ecuatorul geografic.
In emisfera sudica izotermele medii de la suprafata oceanului au un caracter mai regulat la sud de paralelul de 40 S.
Temperatura are variatii extreme absolute cuprinse intre 2 C si 38 C.
Temperaturile medii la suprafata oceanului variaza de la 3 C in zonele polare, la aproximativ 20 C in zonele situate pe
latitudini medii, la 27 28 C in zonele ecuatoriale.
25. Curentii oceanici. Curentii din Oceanul Atlantic.
Curentul Ecuatorial de Nord, Curentul Caraibic (Marea Caraibilor, olful Mexic), Curentul Floridei (Golful Mexic,
Stramtoarea Florida), Curentul Antilelor (Antile, Marea Sargaselor), Golfstream (Coasta americana, Atlanticul de Nord),
Curentul Atlanticului de Nord, Curentul Groenlandei si Labradorului (Partea europeana a Marii Nordului, Coasta
Labradorului), Curentul Irming si Curentul Norvegiei (partea europeana a Marii Nordului), Curentul Azorelor si Curentul
Portugaliei (Pragul Azorelor, Coasta Portugheza), Curentul Canarelor (Coasta de vest europeana si africana)
Majoritatea Oceanului Atlantic de Sud este ocupat de curenti ce formeaza o circulatie inversa acelor de ceasornic.
Curentul ecuatorial de sud din nord are directia spre vest, iar cel din sud are tot directia vest, dar cu o viteza mai mica.
Acest curent mai slab si aproape constant poarta numele de curent subtropical de sud.
Majoritatea curentilor ecuatoriali de sud isi schimba directia spre nord-vest in apropierea Indiilor de Vest si in
apropierea coastelor Braziliei. In partea de sud a zonei curentul atinge o viteza de doua noduri. Curentii subtropicali de
sud care isi schimba directia spre sud-vest in apropierea coastelor Braziliei dau nastere curentului Braziliei care se
extinde si curge spre sud-vest paralel cu coasta in zona 34sS-37sS.
Curentii oceanici de sud schimba directia spre nord in apropierea Cabo de Hornos si formeaza curentul Falkland, care
trece la vest de Insulele Falkland si continua spre nord in apropirea estuarului Rio de Plata din noiembrie pana in aprilie.
Pentru restul anului curentul se extinde spre nord ajungand la lat. 25sS in iunie.
Pe coastele Africii circula curentul Benguela care se imparte si in curentii Agulhas odata cu trecerea Capului Bunei
Sperante. La latitudini mai mari curentul devine variabil, apoi inspre nord are directie progresiva spre vest mentinand o
viteza de jumatate de nod. Se dezvolta intre august si octombrie, cat mai departe de Golful Walvis.
26. Harti sinoptice - descriere
Harta meteosinoptica se intocmeste prin valorificarea datelor si informatiilor rezultate in urma observatiilor
meteorologice, in scopul realizarii prognozelor de durata scurta si medie. Observatiile sinoptice se executa din trei in trei
ore, dar observatiile principale sunt cele de la orele 00.00, 06.00, 12.00, 18.00, functie de fusul orar al statiei, iar aceste
date intra in fluxul informational international. Centrele mondiale meteorologice asigura prelucrarea completa a tuturor
informatiilor sub forma de harti meteorologice reale si probabile, pentru diverse elemente meteorologice. Informatiile
meteorologice receptionate sub forma unor telegrame sinoptice se decodifica si apoi se inscriu pe harta folosind schema
Bjerknes.
Aceasta harta se actualizeaza din sase in sase ore, asigurand informatiile principale in analiza nivelul marii a campurilor
barice, termice, de vant, nebulozitatea. Informatiile meteorologice sunt transmise codificat, iar prin prelucrarea lor
rezulta harti meteosinoptice de baza (la nivelul marii), de altitudine (de topografie barica) si speciale.
Harta meteosinoptica evidentiaza in mod diferentiat distributia in planuri orizontale a presiunii atmosferice, sisteme de
o anumita dispunere ale izobarelor, conducand in final la reprezentari ale reliefului baric. In cadrul acestuia, domeniile
de presiune ridicata sunt marcate prin anticicloni si formele dirijate de tipul dorsalelor anticiclonice, iar domeniul de
presiune scazuta, prin depresiune barica - cicloni si respectiv forme de relief baric de tipul talvegurilor depresionare.
27. Ciclonul.
Cicloanele sunt centre depresionare ce constituie principala cauza a vanturilor tari si a instalarii vremii rele pentru
navigatie. Joaca un rol foarte important in circulatia aerului, fiind regulatorul circulatiei, mijlocind patrunderea aerului
rece spre sud si deplasarea aerului cald spre nord, asigurand schimburile de mase de aer dintre latitudinile sudice si cele
polare.
Pe hartile izobarice se noteaza cu diferite litere mari, in functie de instalatia care elaboreaza harta respectiva. Pe hartile
barice se urmareste atat evolutia izobarelor cat si deplasarea centrului ciclonului respectiv. Presiunea creste spre
exteriorul ciclonului. Diferenta de presiune este de regula de 25-40 mbar, dar s-au observat si valori de peste 60 mbar.
Adancimea este presiunea din interiorul depresiunii. La latitudini medii este de 990-1005 mbar, dar uneori poate cobori
si pana la 930 mbar. Dimensiunile orizontale la latitudini medii si mari sunt de 200-2000Mm, sau chiar mai mult.
Deplasarea se poate face in orice directie, dar de regula in emisfera nordica se deplaseaza catre NE sau E iar in emisfera
sudica se deplaseaza catre SE sau E. Viteza de deplasare variaza in limite largi (0-40 Nd mai rar 60 Nd). Viteza medie de
deplasare este de 18 Nd vara si 25 Nd iarna, durata de existenta fiind de 4-10 zile.
Structura ciclonului:
-
28. Anticiclonul.
Anticiclonul este perturbatia barica de presiune atmosferica inalta, relativ stabila, in care miscarea aerului este
predominant descrescenta si divergenta, cu cer mai mult senin. Gradientul baric orizontal este orientat de la centru
catre periferia lui, este mai mic decat in depresiune si deci vantul este slab; la gradienti barici egali, vantule este mai
puternic decat in depresiune. In centru sunt curenti descendenti care determina vreme buna. Este delimitat prin izobare
inchise. Vantul bate de la centru spre periferie, rotindu-se in sens retrograd, in emisfera nordica si in sens direct in cea
sudica.
Anticiclonii sunt de doua feluri:
- reci, caracterizati prin: presiuni atmosferice inalte, formate in anotimpuri sau regiuni reci; cele temporare apar printre
depresiuni extratropicale si aduc vreme frumoasa, dar geroasa.
- calzi, caracterizati prin: formare in anotimpuri sau zone calde, cel mai frecvent in centura tropicala, intre 100-400 N si
S; aduc vreme frumoasa, cer senin, vizibilitate buna.
Anticicloanele reci se formeaza in anotimpurile reci, deasupra suprafetelor de uscat si ating presiuni pana la 1050 mbar.
Aduc vreme frumoasa.
Anticicloanele calde se formeaza deasupra uscatului sau oceanelor in anotimpurile calde. Se caracterizeaza prin vreme
frumoasa, cer senin si vizibilitate buna.
In special toamna si iarna, in centrul anticicloanelor se observa dezvoltarea nebulozitatii de inversiune, ceturi si burnite.
In timpul cald al anului aceste fenomene nu se produc pe continent. Noaptea poate aparea ceata de radiatie, uneori nori
de inversiune, dar dispar cu totul ziua.
Vitezele de miscare ale anticicloanelor nu difera prea mult de cele ale cicloanelor. Ea este in jur de 25 km/h, cu exceptia
zonei Americii de Nord unde vitezele medii sunt de 36 km/h.
29. Transportul liniilor de pozitie costiere.
O linie de pozitie obtinuta dintr-o observatie executata intr-un moment t reprezinta locul geometric al punctelor pe care
nava se afla in momentul observatiei. Pentru a determina linia de pozitie, obtinuta din observatia respectiva, pe care
Procedeul transportarii liniilor de pozitie sta la baza determinarii pozitiei navei cu observatii succesive.
Liniile de pozitie care pot fi transportate sunt:
1.
2.
3.
Linia batimetrica.
Dupa caracterul lor, erorile de observatie pot fi impartite in doua mari categorii: erori sistematice si erori accidentale.
Erorile sistematice sunt constante in seria de observatii, daca conditiile masurarii se mentin aceleasi. Ele se datoreaza
unor cauze permanente, care se transmit fiecarei observatii in mod constant.
Erorile accidentale sunt acele erori care apar din cauze neprevazute, neregulate si variabile, atat ca valoare, cat si ca
semn si a caror legi de actiune nu se pot stabili.