UNIVERSITATEA “LUCIAN BLAGA”

Facultatea de Ştiinţe Politice, Relaţii internaţionale şi Studii de Europene

Masterat: Relaţii internaţionale. Sisteme de securitate

TEMA: Interesele naţionale ale României în

contextul geopolitic actual

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC:
Prof.univ.dr. Ion PÂLŞOIU

AUTOR:
MASTERAND IONUŢ – ADRIAN PRUNĂ

- SIBIU -
2010
 Inresele naţionale ale României în
contextul geopolitic actual

Pentru a putea aborda subiectul „Interesele naţionale ale României

în contextul geopolitic actual trebuie să definim cele două noţiuni esenţiale
din componenţa denumirii temei şi anume noţiunea de „interes naţional”,
respectiv „context geopolitic”.
1. Noţiunea de "interes naţional" a generat de-a lungul timpului
ample dezbateri. Pornind de la presupoziţia că statul este principalul actor
în relaţiile internaţionale au fost formulate mai multe definiţii ale interesului
naţional. Astfel, interesul naţional a fost conceput ca :
– finalitate generală şi continuă pentru care acţionează fiecare
naţiune;
– nevoile şi dezideratele unui stat suveran percepute în relaţiile cu
celelalte state ce constituie mediul extern;
– suma de scopuri politice privite ca preocupări speciale ale unei
naţiuni;
– nevoile şi năzuinţele vitale şi mobilurile hotăritoare ce călauzesc şi
anima acţiunea naţiunii şi statului în viata internaţională.
Alaturi de conceptul de putere, conceptul de interes naţional are o
importanţă deosebita pentru teoria realista. „Principalul indiciu care ajuta
realismul politic să-şi găsească calea în peisajul politicii internaţionale,
este conceptul de interes definit în termeni de putere. Acest concept
asigura legătura dintre raţiunea care încearca să înteleagă politica
internaţională şi faptele ce trebuie înţelese. El conferă sferei politice
autonomia faţă de celelalte sfere, cum ar fi economia (înteleasă în termeni
de interes definit ca bunăstare), etica, estetica sau religie. Fără un astfel
de concept o teorie a politicii, fie ea interna sau internaţionala, ar fi
imposibila, deoarece fara el nu am putea distinge între faptele politice şi
non-politice, şi nici nu am putea oferi sferei politice măcar o masura a
ordinii sistemice.” Morgenthau afirma că liderii politici gândesc şi
actioneaza în „termeni de interes definit ca şi putere”, iar dovada acestui
fapt este oferita de evidenţa istorica. Acest concept cheie al teoriei realiste
a lui Morgenthau, oferă continuitate şi unitate diferitelor politici externe ale
statelor. Conceptul de „interes definit în termeni de putere” permite
evaluarea acţiunilor liderilor politici în diferite momente istorice. În viziunea
lui Morgenthau politica externa este un proces în care interesul naţional
este urmarit sau îndeplinit prin diplomaţie sau război. „Conceptul de
interes naţional nu presupune nici o lume paşnică şi armonioasă, şi nici
inevitabilitatea războiului ca şi o consecinţă a urmăririi de către toate
naţiunile a interesului lor national. Dimpotriva, presupune minimizarea
unui conflict continuu şi a ameninţării permanente a razboiului, prin
soluţionarea conflictelor de interese prin acţiuni diplomatice.”
„Interesul naţional definit ca şi putere” nu poate fi determinat cu uşurinţă.
Într-o lume în care statele naţionale se lupta pentru putere, supravieţuirea
reprezinta scopul minimal al politicii externe şi interesul naţional principal.
Fiecare naţiune încearcă să-şi protejeze identitatea fizică, culturală şi
politica în faţa tendinţelor de cucerire manifestate de celelalte naţiuni. De
aceea interesul naţional coincide cu supravieţuirea naţională. Lumea este
împarţită în mai multe state naţiuni care acţionează şi interacţionează pe
scena internaţională, într-un sistem anarhic, şi de aceea interesul naţional
trebuie sa fie ultimul cuvânt al politicii. Interesul este prin urmare „esenţa
politcii” definită ca o lupta pentru putere.
Dacă supravieţuirea este asigurată statele naţiune pot urmări alte interese
secundare. Morgenthau face distincţia între interesul naţional vital si alte
interese secundare. Primul, după cum am spus deja, este asigurarea
securităţii statului şi a supravieţuirii sale.
E. H. Carr vorbind despre interesul naţional critica convingerile idealiştilor
potrivit cărora există o armonie a intereselor statelor naţiune. Pentru
idealişti interesele statelor naţiune coincid, fiecare stat având ca prinicipal
interes menţinerea păcii prin orice mijloace. Idei precum „securitate
colectivă” şi „rezistenţa în faţa agresiunii”, după părerea lui Carr, nu aveau
alt scop decât acela de a proclama identitatea intereselor grupului
dominant cu ale lumii întregi în scopul menţinerii păcii. „Ordinea
internaţională” şi „solidaritatea internaţională” vor fi intotdeauna sloganele
celor care se simt suficient de puternici pentru a le impune altora.”
Interesul naţional este diferit de la stat la stat, şi tocmai aceasta diversitate
a intereselor naţionale oferă particularitatea şi esenţa relaţiilor
internaţionale, după cum spunea şi Morgenthau.
Interesul naţional se compune din funcţia de protecţie, din suveranitatea
naţională şi din monopolul folosirii forţei fizice din interior. Societatea
internaţională este divizata în popoare şi naţiuni care au interese specifice
în funcţie de identitatea lor. Aceste interese specifice se împletesc şi se
înlanţuie pe scena internaţională formand conţinutul relaţiilor
internaţionale. Fiecare naţiune îşi urmăreşte propriul interes prin forţă şi
putere. „Nefiind altă cale de a promova interesul naţional, numai politicile
externe concrete ale diverselor ţări pot oferi explicaţii ale evoluţiei relaţiilor
internaţionale şi nu consideraţii morale, valorice, culturale. De aceea
relaţiile internaţionale sunt expresia eforturilor statelor de a-şi promova
interesele proprii în termeni de forţă, şi deci de a urmări un echilibru al
acestora.”
2. Noţiunea de “context geopolitic”.
Cel care a conturat liniamentele de bază ale geopoliticii a fost
Friedrich Ratzel care în deşi a fost numit „întemeietorul geopoliticii” , nu a
pronunţat niciodată cuvântul geopolitică. El a operat cu termenul de
geografie politică, intitulând chiar una dintre lucrările sale de bază
“Geografia politică”, publicată în 1897.
 Friedrich Ratzel a fost un remarcabil om de ştiinţă. Născut la
30 august 1844, în Karlsruhe, a încheiat studiile universitare la
Heidelberg, în 1868. În anul următor face o călătorie în Mediterana, prilej
cu care se depărtează de formaţia sa de zoolog şi se apropie de studiul
geografiei. Între 1874 - 1875 efectuează o călătorie în America de Nord şi
Mexic, unde studiază viaţa locuitorilor de origine germană. Se întoarce
“convins de atracţia şi importanţa cercetării geografice”, căreia i se va
consacra până la sfârşitul vieţii.
În 1882 şi 1891, Ratzel publică primul şi, respectiv, al doilea volum
din, poate, cea mai importantă lucrare a sa, “Antropogeographie”, în care
aşează noi fundamente geografiei umane. În 1897 apare lucrarea
“Politische Geographie”, un alt volum definitoriu pentru concepţia sa
despre rolul geografiei în istoria politică a diferitelor state. Referindu-se la
semnificaţia acestei lucrări, dar şi a operei ştiinţifice a lui Friedrich Ratzel
în ansamblu, Simion Mehedinţi scria: “Lucrarea aceasta a fost menită să
răstoarne şi să transforme o întreagă rubrică a literaturii geografice. Până
la Ratzel, sub numele de geografie politică se înţelegea o înşirare de
suprafeţe ale statelor şi provinciilor, de graniţe, populaţii, împărţiri
administrative, forme de guvernare şi alte amănunte fără spirit geografic.
Era o adevărată moştenire din vremea perucilor, o geografie Almanach -
Gotha… Ratzel îşi dă seama că o astfel de moştenire penibilă nu mai
poate fi suferită mult timp. Geografia politică are să se ocupe, zicea el, de
stat. Iar statul nu este o ficţiune cartografică, ci o realitate biologică şi el. E
o parte din faţa pământului şi o parte din omenire, diferenţiată în anumite
împrejurări naturale ce trebuie studiate. Statul, ca şi orice organism, se
naşte, creşte, decade şi piere în legătură cu anumite împrejurări fizice:
rasă, formele plastice ale scoarţei, clima etc. Prin urmare, în spaţiu - între
ecuator şi poli - iar în timp - evolutiv, de la statul umilit, compus abia din
câteva sate, şi până la statele mondiale, cum e cel englezesc, cel rusesc
etc. - omul de ştiinţă trebuie să urmărească toate formele acestea sociale,
cu gândul de a le reduce la categorii geografice” (S. Mehedinţi,
“Antropogeografia şi întemeietorul ei, Friedrich Ratzel”).
Spirit adânc, autorul german îşi dă seama de “moştenirea penibilă”
pe care o prezenta geografia la sfârşitul de secol, practic inegală într-un
empirism fără orizont. De aceea, el încearcă să sistematizeze acest imens
material cules de-a lungul vremii. Perspectiva de sistematizare este una
geografică. Numai că Ratzel deschide cercetarea geografică spre
fenomenul social şi statal fără de care demersul geografic nu ar avea
sens; mai mult, autorul german încearcă o întemeiere şi o explicare din
perspectivă geografică a statului, a evoluţiei şi puterii sale. Astfel, el
depăşeşte graniţele geografiei politice şi face analiză geopolitică, fără însă
a pronunţa acest nume.
România prin reprezenţanţii ei (S. Mehedinţi, I. Conea, N.Iorga, Gh.
Brătianu, M. Vulcănescu, N.Al. Rădulescu, A.Golopentia) au pus bazele
Şcolii geopolitice româneşti care au avut următoarele contribuţii:
- Teoria ponto-baltic (Mehedinţi);
- Teoria drumurilor comerciale (Iorga);
- Teoria spaţiului de securitate (Brătianu);
- Teoria Europei Centrale (Rădulescu);
- Teoria trio-confinium (Conea);
Din idea principală a teoriilor enumerate mai sus „meridianul
geopolitic al Europei = istmul ponto-baltic” rezultă următoarele:
- România = stat de necesitate europeană (avanpost al Europei
către Est, „gardian” al comerţului către Indii, factor de stabilitate
în Balcani, contrapondere la blocul germano-maghiar, obstacol
în calea unificării sud-slave)
- Marea Neagră = estuarul strategic al Europei
- Dunărea = prelungire a Mării Negre;
 - Carpaţii = obstacol natural;
- Linia Nistrului şi Crimeea = spaţiu de securitate;
România = trio confinium – puntea de legătură dintre Europa de Vest,

către Est (Rusia), Sud-Est (Turcia şi Orientul Mijlociu). Acest lucru fiind

garantat şi de prezenţa anglo-saxonă la Marea Neagră (St.Zeletin – 1927)

Din exemplificările de mai sus reiese că din punct de vedere al

poziţiei geopolitice România beneficiază de mari atuuri.

Regiunea Mării Negre este importantă pentru securitatea

energetica, prin poziţionarea la intersecţia nu numai a intereselor de stat,

dar şi a celor comerciale. Este vorba, desigur, despre demersul de a

aduce gaze şi petrol din zona Caspica în Europa.

Va deveni o provocare şi o competitie asupra traseului căilor de distribuţie,

pozitionării pompelor şi, în definitiv, asupra controlului infrastructurii.

Importanţa regiunii pentru România este de necontestat, având în

vedere potenţialul pieţei şi faptul că reprezintă un furnizor de resurse, în

primul rând energetice.

Actorii din zona Mării Negre sunt din categorii extrem de diferite

care nu stau cu uşurinta la aceeasi masa şi nici nu au o mare dorinţă de a

comunica. Este o regiune cu actori cu mari discrepanţe în statutul politic.

Agenda Marii Negre n-a fost facuta de politica de cooperare a statelor din

jur, ci de cele mai multe ori de conflicte.

Romania si intiativele ei de cooperare la Marea Neagra au fost

izolate. A fructifica o abordare în care Romania să joace un rol important

la Marea Neagrî, a plasa ţara noastră politic într-o asemenea perspectivă,

presupune existenţa unor mijloace cu care să exercite o influenţă de

amploare.

Din păcate, acţiunile României, spaţiul de manevră politic pe care

îl are România în zona Mării Negre, nu numai că nu sunt de anvergura

strategică, dar sunt sub limita la care România ar putea să aspire. Ţara

noastră se afla sub potenţialul pe care l-ar avea în mod natural şi

nicidecum la nivelul mijloacelor care să-i permită să aibă o acţiune în

această viziune de nivel strategic.

Şansa României este aceea de a face acest efort, nu singură,

pentru că nu va avea nici un temei de reuşită, ci de a promova o agendă

legatâ de relaţiile în spaţiul Mării Negre prin intermediul UE. În acest fel

poate construi o agendă care să o plaseze într-o poziţie specială de

cooperare în zonă. Dar fără suportul economic şi politic al UE vom

ramâne cu mitul care nu va produce efecte economice.

Problematica actuală a Mării Negre rezultă din interacţiunea a

doua tipuri de probleme specifice. Primul este reprezentat de

problemele dezvoltării ţărilor din regiunea Mării Negre. Al doilea este

constituit de interacţiunea marilor puteri în regiune, deoarece se

intersecteaza sferele de influenţă si ariile de securitate a mai multor centre

de putere politică, militară şi ideologica: UE, NATO, Rusia, SUA. Pentru a

accede la dezvoltare, ţările din regiune trebuie să se asocieze uneia sau

alteia dintre regiunile de dezvoltare în competiţie.

In ceea ce priveste creşterea importanţei României în regiune, a

fost evidenţiată necesitatea elaborării unei strategii focalizate pe zona

Marii Negre. „Acesta strategie nu poate fi decât o componentă a unei

strategii naţionale, însa care, din păcate, nu exista. în acest moment nu

exista o strategie cu: misiune, obiective, oportunităţi strategice, resurse,

termene, avantaje competitive. Analiza pentru Marea Neagră trebuie să

includă, alaturi de analizele globale pentru strategia naţionala, şi o analiză

SWOT. Acest demers este absolut necesar deoarece în zonă exista o

serie de particulariăţi, de care dacă nu tinem cont vom avea doua

categorii de neplăceri. Una dintre acestea se referă la faptul că vom

pierde oportunităţi, cealalta la faptul că nu vom sesiza ameninţări pe care

le vom plati scump”,

Este deosebit de importanta valorificarea programelor europene de

dezvoltare transfrontaliera. Elementul favorizant este acela că economia

mondială trece de la economia clasică la cea bazată pe cunoştinţe.

Aceasta realitate oferă României nişte şanse imense. Întotdeauna când a

avut loc o revoluţie s-au schimbat ierarhiile, iar ţările care au ştiut să

folosească elementele noi, care corespundeau viitorului stadiu de

dezvoltare, au putut ca într-o perioada foarte scurtă să treacă înaintea

celor cu tradiţie.