Genul dramatic

Genul dramatic cuprinde totalitatea operelor scrise pentru a fi ulterior

reprezentate pe scena unui teatru. De aceea, operele dramatice presupun
o limitare n timp i n spaiu a aciunii reprezentate. In operele
dramatice apare un conflict dramatic, care este axa n jurul caruia se
dezvolta aciunea, bazat pe mprejurri, pasiuni i caractere care se
ciocnesc. Personajele textului dramatic comunic prin intermediul
dialogului i a monologului, autorul neintervenind dect n indicaiile
scenice (regizorale). Indicaiile scenice apar ntre paranteze sau n
subsolul paginilor i se refer la aciunea personajelor, la gesturi, la
decor, la mimic etc. Personajele iau cu totul locul autorului, a crui
intervenie indirect se manifest prin indicaiile de regie, care se
numesc didascalii.
Specii ale genului dramatic

Tragedia

Comedia

Tragicomedia

Drama

Teatrul absurdului

Tragedia este o specie a genului dramatic, n proz sau n versuri,

reprezentnd personaje puternice angajate n lupta cu destinul potrivnic,
cu ordinea existent a lumii ori cu proprile lor sentimente, acest conflict
soluionndu-se cu moartea eroului.
Tragedia este o form de dram caracterizat de seriozitate i demnitate,
care de obicei implic un conflict ntre un personaj i o putere
superioar, ca de exemplu legea, zeii, soarta sau societatea. Originile ei
sunt obscure dar cu siguran c este un produs al bogatelor tradiii

poetice si religioase al vechii Grecii. Mai precis, originile sale pot fi

regsite in ditirambi, cnturile i dansurile care l celebrau pe zeul grec
Dionisos, mai trziu preluat de romani ca Bachus. Se crede c
spectacolele acestea extatice i legate de butur au fost create de satiri,
fiine pe jumtate api care l nconjurau pe Dionisos la petreceri. De
asemenea, o alt origine a termenului este legat de cuvintele
greceti tragossemnificnd ap i aeidein- a cnta, combinate dnd
cntece ale apilor, din care a rezultat tragedie.
Teorii ale tragicului
Filozoful grec Aristotel arat in capodopera sa Poetica faptul c tragedia
are ca efect catharsis-ul (purificarea) de mil i fric a publicului datorit
sentimentelor i suferinelor personajelor din opera dramatic. Nu toate
operele care sunt subsumate categoriei tragice au ca rezultat acest tip de
final cathartic, chiar unele dintre ele au deznodmnt neutru sau care
tinde spre fericit. n orice caz, ce anume constituie o "tragedie" este o
ntrebare destul de frecvent. Unii sunt de prere c orice poveste cu un
final trist este o tragedie, alii cred ca povestea trebuie s ndeplineasc o
serie de cerine pentru a putea fi considerat drept tragedie (fenomen
adesea observat la Aristotel).
Comedia (fr. comdie; lat. comoedia; gr. Komoida,
cntec
de
srbtoare) este o specie a genului dramatic, n proz sau n versuri cu
aciune i deznodmnt vesel i care satirizeaz realit i sociale,
slbiciuni general umane sau prezint situaii hazlii.
Prin coninut i prin modul de rezolvare a conflictului, comedia se
subordoneaz comicului, care este o categorie estetic fundamental,
care denumete una dintre atitudinile eseniale n faa vie ii i a artei,
avndu-i sursa n dezvoltarea unui contrast sancionat printr-o gam
larga de reacii morale, de la compasiune la dispre, provocnd o
participare afectiv specific, de la zmbet la rsul cu hohote.
(Dicionar de termeni literari)
n antichitate, specia era definit prin contrast cu tragedia, insistndu-se
asupra caracterului obinuit al faptelor i al oamenilor prezenta i, spre
deosebire de evenimentele pline de mreie i de caracterul nobil din
punct de vedere social i moral al personajelor tragice.

n viziunea lui Aristotel, comedia este imitaia unor oameni necioplii,

nu ns o imitaie a totalitii aspectelor oferite de o natur inferioar, ci
a celor care fac din ridicol o parte a urtului. Ridicolul poate fi definit ca
un cusur i o urenie de un anumit fel, ce nu aduce durere, nici
vtmare; aa cum masca actorilor comici este urt i frmntat, dar
nu pn la suferin.
Cu o bogat ilustrare n cultura universal, fapt ce ntrete spusele
lui Franois Rabelais, potrivit creia rsul este propriu omului,
comedia i-a inventat numeroase subspecii: de situaii, de moravuri, de
caracter, de intrig, de salon, ori bulevardier (vodevilul), cea eroic sau
tragic, dar i cea grotesc, satiric ori amar; aadar o categorie estetic
la fel de divers ca viaa nsi. Rsul este arma imbatabil a spiritului
omenesc mpotriva ridicolului, a derizoriului, a grotescului, a absurdului
din sfera social, ndeosebi. Prin umor, ironie, sarcasm, dup
mprejurri, comedia biciuiete vicii i moravuri, urmrind corijarea sau
extirparea lor.
Tipurile de comic
Comic de situaie
Caragiale foloseste scheme tipice , modalitati cunoscute in literatura
comica universala , cum ar fi incurcatura , confuzia , coincidenta , echivocul , revelatiile succesive , quiproquo - ul (= inlocuirea cuiva prin
altcineva , substituirea , acumularea progresiva , repetitia ,evolutia inversa , interferenta ).
exemplu: - pierderea si gasirea scrisorii.
-aparitiile neasteptate ale cetateanului turmentat.
-prezenta unor grupuri insolite:
-triunghiul conjugal:Zoe,Trahanache si Tipatescu.
-cuplul Branzovenescu - Farfuridi.
-diversele combinatii , de adversari.
-indicatiile de la centru privind alegerea lui Dandanache.

-confuzia facuta de Dandanache intre identitatea lui Trahanache si a lui

Tipatescu .
Comic de limbaj
Se realizeaz prin folosirea particularitilor de limbaj pentru a scoate
n eviden caracteristici ale personajelor.
provenit din incultura :
greeli de vocabular, deformri fonetice: famelie, bampir
etimologie popular: scrofuloi, capitaliti
lipsa de proprietate a termenilor: liber schimbist = elastic n
concepii;
ncalcarea regulilor gramaticale i logicii:
1. polisemia: ne-am rcit mpreun
2. contradicia n termen : 12 trecute fix, lupte seculare ce au
durat 30 de ani
3. asociaiile necompatibile :industria romn este admirabil,
sublim, putem zice, dar lipsete cu desvrire
4. truismele (= adevaruri evidente ): un potop care nu merge
nainte, st pe loc
construcia frazei
ticuri verbale :
curat, curat murdar (Pristanda)
ai puintic rbdare (Trahanache)
eu cu cine votez?, nu m-mpinge c-ame esc (Ceteanul
turmentat)
Comic de moravuri
n comedia de moravuri normele eticii/echitii trec n panoul
central al problematicii piesei[1]
-formele fara fond;

-alegerile din trecut;

-coruptia;
-conducerea despotica a prefectului;
-imoralitatea.
Comic de caracter
Comicul de caracter este folosit prin accentuarea, exagerarea
unei trsturi psihologice ntr-un personaj.
demagogul --> Caavencu;
ramolitul --> Dandanache;
slugarnicul --> Pristanda;
prostul fudul --> Farfuridi.
Comicul de nume
Zaharia Trahanache --> sugereaza capacitatea de a se
modela usor , ii modeleaza interesul , ordinele
superiorilor de la centru;
Catavencu --> sugereaza demagogia (' cata ');
Farfuridi - Branzovenescu --> cuplu comic , nume cu
rezonante culinare;
Agamita Dandanache --> urmasul prin nume al teribilului
razboinic din Iliada lui Homer, Agamemnon , cuceritor
al Troei.
-->produce o adevarata ' dandana ' prin aplicarea rece si cu metoda a
machiaverticului.
Pristanda -->numele personajului este luat dintr-un joc
moldovenesc in care se bate pasul intr-o parte si in alta
fara sa se porneasca niciunde.
-->numele se potriveste perfect cu siretenia primitiva a acestuia.

Tragicomedia (din francez tragi-comdie) este o specie a genului

dramatic cu subiect patetic, n care conflictele fundamentale, grave,
profunde, nsoite de unele incidente comice, sunt rezolvate printr-un
deznodmnt fericit.
Aceast specie a genului dramatic, n care tragicul i comicul se
combin n aceeai structur a aprut n Renaterea italian i s-a impus
cu dificultate, datorit prejudecii motenite de la antici, conform creia
tragicul nu trebuie s se amestece cu comicul.[1]

Drama este o specie a genului dramatic, caracterizat prin ilustrarea

vieii reale prin intermediul unui conflict complex i puternic al
personajelor, cu ntmplri i situaii tragice, n care eroii au un destin
nefericit. Dramele acoper o mare varietate tematic: social, istoric,
mitologic, psihologic etc. Drama are tendina de a reflecta ntreaga
complexitate a vieii reale, fiind o specie supus conveniilor, altfel dect
tragedia, folosind att personajele individualizate, ct i personaje tipice,
din care de altfel a evoluat. Drama apeleaz la un limbaj solemn, ce
alterneaz cu cel familiar, dar poate s recurg i la resurse lexicale
comice. Componenta esenial a acestei specii literare rmne ns
conflictul prin care se contureaz personalitatea eroilor dramatici.
Definitie: Drama este o specie a genului dramatic, in versuri sau in
proza, caracterizata prin ilustrarea vietii reale printr-un conflict complex
si puternic al personajelor individualizate sau tipice, cu intamplari si
situatii tragice, in care eroii au un destin nefericit. Drama are o mare
varietate tematica: sociala, istorica, mitologica, psihologica. Limbajul
solemn alterneaza cu cel familiar, fiind deseori presarat cu elemente
cornice.
Cuvantul "drama" vine de la grecescul "drama" sau frantuzescul
"drame" si inseamna "actiune". Drama este cea mai raspandita specie a
genului, fiind mult mai putin supusa conventiilor si normelor decat
tragedia si alternand personajele bine individualizate cu cele tipice.
Imbinarea elementelor tragice cu cele cornice a facut posibila o alta
specie literara, cunoscuta sub numeie de tragicomedie, in secolul al
XVII-lea. Drama s-a manifestat ca specie moderna in secolul al XVIIllea, prin scriitorii germani Lessing, Schiller si Goethe. In secolul

romanticilor, specia a evoluat ca manifestare, deoarece oferea scriitorilor

o mai mare libertate de actiune, de construire a personajelor-model din
toate mediile sociale, in care amestecul dintre tragic si comic permite
reliefarea autentica a caracterului uman. Victor Hugo este cel care a
consacrat drama romantica, teoretizand principalele criterii artistice ale
acestei specii in "Prefata" la drama "Cromwell" (1827), care este
considerate manifestul literar al romantismului. Fascinatia dramei
romantice consta in faptul ca "topeste in acelasi suflu grotescul si
sublimul, teribilul si bufonul, tragedia si comedia" si poate, de aceea, au
aderat la aceasta specie numerosi scriitori, in creatia carora un loc
important l-a avut drama istorica.
In literatura romana, drama istorica este initiata de Bogdan PetriceicuHasdeu, cu piesa in versuri "Razvan si Vidra" (1867), urmat de Vasile
Alecsandri cu "Despot-Voda" (1879) si deAl. Davila cu piesa "VlaicuVoda". Un loc aparte il ocupa Barbu Stefanescu-Delavrancea cu trilogia
istorica a Moldovei: "Apus de soare" (ultimul an de domnie si de viata al
gloriosului Stefan cel Mare), "Viforul" (domnia tiranica a lui StefanitaVoda) si "Luceafarul" (personalitatea stralucita a lui Petru Rares) drame create in anii 1909 - 1910.
Incepand cu perioada interbelica apar noi forme ale dramaturgiei in
teatrul modern. Drama psihologica de constiinta sau drama de idei (dupa
alti critici) este reprezentata de Camil Petrescu, cel care a introdus in
literatura romani concepte estetice moderne ca substantialismul si
autenticitateu si a creat intelectualul lucid, insetat de absolut.
Lucian Blaga este creatorul dramei mitologice, prin manifestarea
filozofica a miturilor esentiale romanesti: "Mesterul Manole" care
ilustreaza mitul estetic al jertfei creatoare si "Zamolxe" care conduce la
interpretarea mitului mioritic.
Parabola cu accente dramatice este initiata de Marin Sorescu atat in
trilogia "Setea muntelui de sare" (1974), cu piesele "Iona",
"Paracliserul" si "Matca", precum si in dramele istorice, in care Vlad
Tepes. este doar un pretext pentru a caricaturiza tiranul din orice epoca:
"A treia teapa"(1971), "Raceala" (1980).
Teatrul absurd cuprinde o serie de lucrri scrise de anumii dramaturgi
americani i europeni n timpul anilor 1940, 1950 i 1960 i, n general

ceea ce a rezultat din munca acestora. Acesta este caracterizat de cadre

care par dialoguri repetitive, fr sens i lipsit de secven dramatic,
care creeaz adesea o atmosfera de vis. Teatrul absurd are trsturi
existeniale puternice care chestioneaz societatea i omul. Prin umor i
mistificare se ascunde o atitudine foarte exigent fa de acest art.
Incoerena, nonsensul sunt, de asemenea, caracteristici reprezentative ale
acestor lucrri comune.