Beruflich Dokumente
Kultur Dokumente
BIOTEHNOLOGIE aplicarea integrată a ştiinţelor naturale şi inginereşti în scopul utilizării tehnologice a organismelor vii, celulelor sau a
unor părţi ale acestora pentru obţinerea de bunuri şi servicii
Inginerie
Chimie, Biologie Genetică Microbiologie Tehnologie
de proces
Biochimie moleculară alimentară
Biotehnologia convenţională - metode tradiţionale de ameliorare a speciilor de plante şi animale, respectiv utilizarea microorganismelor pentru a
obţine produse alimentare prin procese tradiţionale de fermentaţie
Biotehnologia modernă - utilizează ingineria genetică pentru a adapta proprietăţile microorganismelor, plantelor şi animalelor prin intervenţie
directă asupra purtătorului principal de informaţie a oricărui organism şi anume ADN:
Prima etapă:
- perioada anterioară anilor 1900
- principalele produse obţinute erau alcoolul etilic, oţetul, berea şi produsele lactate
- apar primele încercări de control al proceselor, prin măsurarea temperaturii cu termometre (1757) şi construcţia primelor schimbătoare de
căldură (1801)
- la mijlocul anilor 1800 este demonstrată importanţa drojdiilor în fermentaţia alcoolică
A doua etapă:
- între 1900 şi 1940
- principalele producţii noi au condus la obţinerea biomaselor de drojdii, a acidului citric, lactic, gluconic, a butanolului şi acetonei
- dezvoltarea procesului de fermentaţie butirică, prima fermentaţie cu adevărat aseptică. Posibilitatea de contaminare a fost drastic redusă prin
utilizarea de fermentatoare, construite din oţel, care permiteau o sterilizare cu abur sub presiune.
A treia etapă:
- apare ca rezultat la necesarul producerii de penicilină din perioada celui de-al doilea război mondial
- dezvoltarea programului de imbunătăţire a tulpinilor producătoare
- perfecţionarea tehnologiilor prin punerea la punct, la scară industrială, a procedeului de extracţie a penicilinei din mediul de fermentaţie
- s-au realizat cele mai semnificative modificări în tehnologia de fermentaţie
- au apărut un număr mare de produse noi (antibiotice, vitamine, gibereline, aminoacizi, enzime etc)
A patra etapă:
- obţinerea biomaselor proteice în cantităţi mult mai mari decât a celorlalte produse de fermentaţie
- lărgirea bazei de materii prime, luându-se în considerare şi hidrocarburile ca o posibilă sursă de carbon
- apariţia unor noi tipuri de fermentatoare (air-lift, cu recirculare internă sau externă) cu funcţionare continuă
- introducerea sistemelor continue de sterilizare a mediului şi implementarea sistemului computerizat de control al procesului
A cincea etapă:
- apariţia ingineriei genetice, tehnică care permite nu numai transferul de gene între două organisme străine, dar permite şi modificări foarte
precise ale genomului unui organism
Biotehnologia industrială
Produse obţinute:
Procesele fermentative:
- utilizează materii prime ieftine şi regenerabile, care de cele mai multe ori constituie subproduse sau deşeuri ale unor ramuri industriale
- oferă posibilitatea sintezei unor structuri chimice complexe (antibiotice, vitamine etc.) în condiţii blânde de lucru, structuri a căror obţinere prin
sinteză chimică nu este posibilă, sau obţinerea este extrem de anevoioasă, necesitând un număr mare de etape de transformări chimice realizate
în condiţii drastice de operare, care de cele mai multe ori se realizează cu randamente scăzute
Aplicaţii:
• industria alimentară: α-amilazele lichefierea amidonului
glucozeizomeraza conversia glucozei în fructoză
• producţia de surfactanţi (detergenţi) –proteaze şi lipaze descompunerea grăsimilor şi a proteinelor
• zootehnie – fitaza eliberarea de fosfat din acidul fitic (reducerea cantităţii de fosfat suplimentat în furaje, efect ecologic benefic)
• industria chimică –în procese catalitice, datorită acţiunii extrem de specifice şi de selective
MICROORGANISME DE IMPORTANŢĂ INDUSTRIALĂ
Bacteriile - microorganisme unicelulare, sporulate sau nesporulate, cu o structură foarte simplă, care se înmulţesc prin diviziune celulară directă
- utilizate în biotehnologia industrială pentru obţinerea de:
antibiotice vitamine
alcooli acizi carboxilici
aminoacizi proteine
enzime prepararea produselor lactate
Actinomicetele - clasă de microorganisme răspândită în natură, plasate între bacterii şi fungi, gram pozitive, formează hife, care alcătuiesc
miceliul şi generează spori rezistenţi la temperatură
- utilizate pentru obţinerea de:
antibiotice vitamine
acid folic aminoacizi
enzime pigmenţi
Fungii sau mucegaiurile - microorganisme cu formă filamentoasă, cu dimensiuni diverse, formează miceliu, se înmulţesc prin spori, au slabă
rezistenţă termică
- produc degradarea mediului în care se formează
- capacitatea de adaptare la diferite condiţii de mediu (glucide, alcooli, acizi, proteine, săruri de amoniu, nitriţi)
- capacitate mare de mutaţie
- necesită cantităţi însemnate de oxigen
- se utilizează la obţinerea de:
acizi organici antibiotice
pigmenţi lipide
enzime polizaharide
Microorganisme autotrofe în substanţe de creştere - necesită numai un mediu simplu (Aspergillus, Penicillium, Rhizopus, drojdiile Candida şi
numeroase bacterii)
Microorganisme heterotrofe în substanţe de creştere - necesită un mediu complex de fermentaţie (nu-şi pot sintetiza anumite substanţe necesare
creşterii, cum ar fi vitaminele, anumiţi aminoacizi)
Substrat sau mediu de cultură: ansamblul tuturor substanţelor necesare desfăşurării unui process biochimic
conţine: sursa de carbon şi energie
sursa de azot
microelemente
vitamine
SURSA DE CARBON
serveşte la sinteza materialului celular şi la asigurarea necesarului de energie pentru sinteza şi întreţinerea structurii celulare
Organismele autotofe: dioxidul de carbon ca sursă de carbon, în prezenţa unei surse exterioară de energie:
radiaţie solară (microorganismele fototrofe)
rezultată în urma unor reacţii chimice (microorganismele chemolitotrofe)
• hidraţi de carbon: monozaharide (glucoză), dizaharide (zaharoză, maltoză, lactoză), respectiv polizaharide (amidon şi celuloză)
• alcooli: metanol, etanol, glicerină
• acizi carboxilici: acid acetic, acid succinic, acizi graşi
• uleiuri şi grăsimi
• hidrocarburi alifatice: n-parafine inferioare (metan, n-butan, n-pentan) şi superioare
• deşeuri industriale cu conţinut de zaharide: zer, leşie sulfitică, soluţii zaharoase rezultate din hidroliza lemnului, făină de porumb,
cereale şi altele
Hidraţi de carbon
Glucoza - materie primă în procesele fermentative pentru obţinerea unor produse de înaltă puritate, în special acolo unde utilizarea unor
amestecuri de zaharide necesită operaţii complexe de purificare ulterioară (proces neeconomic)
- se obţine din amidon prin hidroliză acidă sau enzimatică
- constituie sursa de carbon şi energie în producţiile de: antibiotice
aminoacizi,
steroizi
acizi carboxilici (acid butiric, tartaric, citric, itaconic)
Melasa de sfeclă sau trestie de zahăr - forma cea mai utilizată a zaharozei
- principala materie primă în obţinerea de: - drojdii de panificaţie
- acid citric
- butanol
- acetonă
- aminoacizi
- supliment de sursă de carbon în medii de cultură (ex. la obţinerea de antibiotice, enzime etc).
Maltoza: - prezentă în malţ, extractul şi infuzia de malţ (amestec de extract de malţ şi hamei)
se foloseşte numai la fabricarea berii
Malţul - conţinut ridicat de amilaze
- conţinut aproximativ 70% de zahăr redus (maltoza) adaos la mediile de cultură în procesele de fermentaţie industriale
Principalele materiale cu conţinut celulozic: - deşeurile lemnoase (rezultate din prelucrarea lemnului)
- deşeurile agricole (paie, stuf)
materialul zaharificat se poate folosi la: - obţinerea de alcool etilic în prezenţă de Saccharomyces cerevisiae
- fermentaţia butirică cu Clostridum saccharoperbutyl-acetonicum
- obţinerea de butanol şi acetonă,
- obţinerea de biomase proteice în prezenţa drojdiilor Candida
Torula
Leşia sulfitică: - deşeu al industriei de celuloză şi hârtie
pretratare (tratare cu aer fierbinte şi vapori de apă, respective neutralizare cu var şi soluţie amoniacală
în vederea descreşterii conţinutului de SO2, furfural şi acid formic)
utilizare la prepararea mediilor de cultură la obţinerea proteinelor monocelulare (SCP) în prezenţa drojdiilor Candida.
Alcooli
Glicerina: - antibiotice
- steroizi
- enzime
Acizi carboxilici
Acidul acetic, singur sau în amestec cu alcool etilic, glicerină, hidraţi de carbon (glucoză) sau materii prime cu conţinut de zaharide, la:
- obţinere de aminoacizi (L-lizină, acid glutamic, i-leucină, treonină) în prezenţa diferitelor specii de Brevibacterium
Corynebacterium
Micrococcus
- obţinerea de biomase proteice (drojdii Candida )
Acizii graşi (oleic, linoleic) şi derivaţi ai acestora: rol de: - substanţă tensioactivă
- sursă suplimetară de carbon şi uneori de precursori.
Hidrocarburi alifatice
Produse naturale sau subproduse ale industriilor de prelucrare ale produselor de origine vegetală sau animală: - principalele surse de azot
organic în mediile de fermentaţie industriale:
Fosforul: - element esenţial pentru creşterea celulară şi reglarea unor procese metabolice
- o sursă foarte bună de fosfor este extractul de porumb
- în majoritatea cazurilor în mediile de cultură se adaugă săruri de fosfor (fosfaţi sau superfosfaţi)
Macroelemente (K, Mg, Ca, Zn şi Fe): - se adaugă sub formă de săruri (sulfaţi sau fosfaţi)
- sunt conţinuţi de materiile prime care asigură necesarul de sursă de carbon şi azot
- concentraţia în mediile de cultură este de 0,1-1 mmoli/l
Microelemente (Co, B, Cd, Cr, Cu, Mo şi Ni): - necesare în concentraţii de 0,1-100 µmoli/l
- furnizate de către materiile prime, doar în rare cazuri fiind necesară suplimentarea lor
VITAMINELE
izolarea tulpinilor de microorganisme, selecţia şi/sau modificarea genetică în vederea obţinerii unor
tulpini înalt productive
fermentaţia de regim
componenţii mediului de cultură: - satisface necesităţile microorganismului producător în etapele de creştere şi dezvoltare
- asigură realizarea unei productivităţi maxime
stabilirea compoziţiei mediului de cultură ţine seama de: - compoziţia elementară a microorganismelor
- necesităţile microorganismelor pentru o creştere rapidă şi eficientă
- posibilitatea apariţiei fenomenelor de inhibiţie de substrat sau de produs
componenţii mediului de cultură: - satisface necesităţile microorganismului producător în etapele de creştere şi dezvoltare
- asigură realizarea unei productivităţi maxime
STERILIZAREA MEDIULUI DE CULTURĂ, A FERMENTATORULUI ŞI A ECHIPAMENTELOR CONEXE
metode:
- uscate sau umede: cu aer cald la 140-2000C necesită: - temperaturi mai ridicate
- timp de acţionare mai îndelungat
cu vapori de apă sub presiune la 120-1400C – eficienţă mare, datorită acţiunii hidratante, coagulante şi de
hidroliză a aburului asupra proteinelor microbiene
prin încălziri repetate la 70-100 C
0
alegerea metodei de sterilizare: - funcţie de proprietăţile fizico-chimice ale materialelor ce urmează a fi sterilizate:
prepararea aseptică a mediului de cultură în cazul în care nici o altă metodă de sterilizare nu poate fi aplicată
FERMENTAŢIA DE REGIM
controlul strict al temperaturii (cu variaţii de ± 50C) în fermentatoarele de mare capacitate nu este posibilă nici nu este necesară
STERILIZAREA - procesul de distrugere sau îndepărtare a oricăror forme de microorganisme patogene sau nepatogene din substraturi,
instalaţii, spaţii închise, obiecte etc.
- principalele moduri în care se poate realiza sterilizarea sunt:
•metode termice
•metode fizice
•metode chimice
Cea mai utilizată formă de sterilizare este sterilizarea termică, care poate fi uscată sau umedă.
Denumire Sterilizare
microorganism uscată umedă Performanţele sterilizării
0
Temp. C Timp, sec Temp. C0 Timp, sec uscate, respectiv umede asupra
Salmonella typhi 100 1800 65 20 unor tipuri de microorganisme
Mycobacterium tuberculosis 100 2700 65 10
Spori de Bacillus anthracis 170 600 100 600
Spori nativi din sol 180 1800 120 1800
Staphilococcus pyogenes 120 1800 65 60
Sterilizarea discontinuă
Sterilizarea continuă
- coloană de sterilizare alcătuită din două ţevi concentrice, în care mediul de fermentaţie staţionează 4-6 secunde;
- mediul se încălzeşte prin barbotarea prin intermediul unor fante practicate pe peretele ţevii interioare a aburului de 5 atm
- din coloana de sterilizare mediul trece în menţinător, unde timp de 15-20 minute are loc perfectarea sterilizării
- răcirea mediului sterilizat, la 35-400C, se realizează într-un schimbător de căldură tip ţeavă în ţeavă
- contribuţia etapei de încălzire, respectiv de răcire la eficienţa globală a procesului de sterilizare, este scăzută (cca. 5-6%)
a) Instalaţie de sterilizare continuă la 120-1250C; 1.- coloana de sterilizare; 2.- menţinător; 3.- răcitor
b) Diagrama timp-temperatură pentru sterilizarea la 120-1250C;
sterilizarea cu abur saturat - cel mai eficient procedeu de sterilizare a aparaturii de biosinteză
- aburul este introdus direct în aparat
- asigură o încălzire rapidă, reducând durata globală de sterilizare.
Sterilizarea aerului
cele mai utilizate procedee sunt cele bazate pe filtrare pe medii poroase ca:
- fibre de sticlă cu diametrul de 5-18μ
- membrane de nitrat de celuloză
- folii de teflon, singur sau în amestec cu polietilenă - caracter hidrofob
- rezistentă termică ridicată
- poliamidă - caracter hidrofob
- rezistenţă termică mare
- elasticitate
- durabilitate
Filtru disc cu membrană
1.- sită suport; 2.- membrană; 3.- carcasă
Avantaje:
- membranele utilizate sunt confecţionate din
Filtru cu fibră de sticlă materiale microporoase (diametru pori sub 0,2μ)
1.- placă perforată; 2.- plasă de sârmă; 3.- - dacă materialul membranei are caracter
garnitură; 4.- material filtrant; 5.- ramă hidrofob, umiditatea nu deranjează;
Filtru lumânare
Avantaje: - permite utilizarea şi ca filtru de ieşire
1.- carcasă; 2.- membrană; 3.- ventil
- debite mari de aer Dezavantaje: de aerisire; 4.- garnituri de etanşare
- grad avansat de purificare - productivitatea lor redusă, datorită suprafeţei
- durată lungă de funcţionare mici de filtrare Avantaje:
Dezavantaje: - durată mare de funcţionare
- durată relativ scurtă de viaţă a membranei
- manopera complicată (până la 200 de sterilizări
- pierderea acţiunii de sterilizare după termice în timp de 3,5-4 ani)
umezirea materialului filtrant Dezavantaje:
- costuri ridicate
Performanţele sterilizării aerului prin filtrare
FERMENTAŢIA - procesul de creştere a microorganismelor pe medii de cultură cu scopul obţinerii unor produşi de biosinteză, denumiţi
metaboliţi
- creşterea microorganismelor - rezultatul interacţiunii dintre celula individuală şi mediul de cultură
- poate fi realizată în regim discontinuu (batch) sau continuu
Fermentaţiile discontinue - culturi în sisteme închise, care conţin o cantitate limitată de nutrienţi (substrat)
- reprezentarea grafică a variaţiei numărului de celule pe parcursul unei fermentaţii permite vizualizarea curbei de
creştere, care cuprinde mai multe faze, corespunzătoare diferitelor viteze de creştere
dc x
c x cx cx e
d 0
max c S
K S cS
IV - faza staţionară - corespunde punctului în care viteza de creştere devine nulă Curba de creştere a microorganismelor
- din punct de vedere fiziologic, microorganismele au încă metabolismul activ metaboliţii secundari
cx - concentraţia de biomasă, kmol celule/m3 cS - concentraţia reziduală a substratului limitativ, kmol substrat/m3
τ - timpul, s μmax - viteza maximă de creştere, reprezintăpanta segmentului de creştere exponenţială, s-1
μ - viteza specifică de creştere, s-1 - depinde de natura microorganismului
KS - constanta de utilizare a substratului, kmol substrat/m3
- numeric egală cu valoarea concentraţiei substratului pentru care μ = ½ μ max
- măsură a afinităţii microorganismului pentru substrat
dc p
Obţinerea metaboliţilor primari poate fi descrisă de relaţia: q p cx
d
cp - concentraţia de produs (metabolit primar), kmol metabolit/m3
qp - viteza specifică de formare a produsului, s-1
sistem chemostat: viteza de creştere este controlată de mediul chimic (de concentraţia substratului limitativ)
creşterea celulară determină o scădere a substratului limitativ până la o valoare la care concentraţia substratului va favoriza o viteză de
creştere egală cu cea de diluţie (μ=D)
dacă concentraţia substratului scade sub această valoare, celulele vor fi evacuate cu o viteză mai mare decât sunt produse (D > μ)
sistem turbidostat: concentraţia celulară este controlată prin reglarea debitelor, menţinând turbiditatea mediului între anumite limite
sistem biostat: monitorizarea concentraţiei de biomasă se poate realiza prin controlul concentraţiei de dioxid de carbon
sistem omogen - masa din interiorul fermentatorului are o compoziţie uniformă (amestecare perfectă)
sistem eterogen -compoziţia mediului variază în lungimea fermentatorului (bioreactoarele tubulare, considerate cu deplasare totală)
sistem deschis - microorganismele părăsesc zona de fermentaţie în mod continuu, o dată cu efluentul
sistem închis - masa celulară este reţinută în zona de fermentaţie, efluentul fiind lipsit de biomasă
Caracteristicile cinetice ale unui microorganism sunt descrise de valorile numerice ale constantelor Y, μmax şi KS:
Y concentraţia staţionară de biomasă
μmax (egal cu Dcrit ) viteza maximă de diluţie ce poate fi utilizată în condiţii staţionare
Comportarea unei bacterii cu afinitate mare faţă de substrat Comportarea unei bacterii cu afinitate mică faţă de
(valoare mică KS) într-o cultură continuă substrat (valoare mare KS) într-o cultură continuă
Sistemele reale au abateri semnificative de la idealitate, datorate mai multor factori, cum ar fi:
• amestecare imperfectă
• aderarea microorganismelor la pereţii fermentatorului
• aspecte fiziologice ale culturii: - consum de substrat pentru reacţii de întreţinere
- toxicitatea substratului la viteze mari de diluţie
Avantajele fermentaţiilor continue:
• reducerea timpilor morţi necesari pentru curăţire, umplere, golire, sterilizare, răcire
• reducerea volumului fermentatoarelor
• posibilitatea automatizării
• utilizarea mai eficientă a substratului şi
• obţinerea unor randamente mai mari de produs
Culturile continue se folosesc pentru obţinerea de:
• acizi carboxilici: acetic, lactic
• alcooli: etilic, 2,3 butandiol, butanol
• acetonă
• antibiotice : peniciline, streptomicină, cloramfenicol
• vitamina B12
c xmax c x0
culturi discontinue: Pdisc P - productivitatea, kmol/m3h,
1 2
xmax - concentraţia celulară maximă atinsă în stare staţionară, kmol celule/m3
x0 - concentraţia celulară iniţială, kmol celule/m3
τ1 - timpul în care are loc creşterea cu viteză maximă, s
τ2 - timpul de creştere cu o viteză diferită de cea maximă, care include faza de lag,
faza de retardare, respectiv fazele de amestecare, sterilizare, golire, s
culturi discontinue: Pcont D c x 1 3 τ3 – timpul necesar atingerii stării staţionare şi include pregătirea
T fermentatorului, sterilizarea şi fazele discontinue ce preced operarea continuă, s
T - timpul de menţinere a stării staţionare, s
Productivitatea maximă de biomasă se obţine pentru o diluţie care conduce la o valoare maximă a produsului D·x.
FACTORII CARE INFLUENŢEAZĂ VITEZA PROCESELOR DE FERMENTAŢIE
• intensitatea amestecării
modificarea unui singur parametru atrage după sine modificarea celorlalţi, cu influenţă profundă asupra desfăşurării procesului
max cs
Influenţa concentraţiei substratului limitativ asupra vitezei de creştere este redată de ecuaţia Monod:
K s cs
1. concentraţia substratului limitativ, în mediu sau celulă, este foarte mare comparativ cu constanta de asimilare a substratului
viteza specifică de creştere este egală cu viteza maximă (egalitatea se menţine până la scăderea
drastică a concentraţiei substratului limitativ max
2. concentraţia substratului limitativ are valori comparabile cu valoarea constantei de asimilare a substratului
max
viteza specifică de creştere este jumătate din viteza maximă cs K s
2
3. concentraţia substratului limitativ este foarte mică
max
viteza procesului fiind proporţională cu concentraţia substratului limitativ cs
Ks
adăugarea continuă de substrat :
- evită şocul provocat de adăugarea în trepte, şoc datorat inhibiţiei de substrat
- presupune folosirea unui biosenzor adecvat, care să furnizeze informaţii
referitoare la concentraţia substratului limitativ din mediu de fermentaţie
electroliţii din mediu:
- influenţează semnificativ viteza reacţiilor enzimatice
- reglează permeabilitatea membranei celulare
b) Influenţa pH-ului
este unul dintre cei mai importanţi parametri fizici care intervin în procesele
biochimice:
influenţează puternic activitatea microorganismelor şi a enzimelor implicate
modificările vitezei de reacţie au loc într-un interval limitat de temperaturi.
viteza reacţiilor enzimatice se poate dubla la o diferenţă de temperatură de
100C, cu condiţia ca în acest interval enzima catalizatoare să nu se
dezactiveze
reacţiile biochimice au o temperatură optimă, corespunzătoare activităţii
enzimatice maxime, temperatură care diferă funcţie de natura enzimei
temperatura optimă depinde de etapa procesului biochimic
temperaturi de lucru suboptimale pot conduce la o pierdere reversibilă a
activităţii enzimatice
temperaturile superioare valorii optime induc un proces ireversibil prin
Efectul temperaturii asupra activităţii enzimatice:
denaturarea proteinelor ce intră în componenţa enzimelor
1 - catalaza, 2 - proteaza, 3 – incertaza, 4 - pepsina
în cazul proceselor de bioconversie performanţele diferă pentru enzima
liberă respectiv cea imobilizată, prin imobilizare crescând stabilitatea
termică
d) Influenţa oxigenului
Oxigenul - rol esenţial în metabolismul aerob de producere a energiei, ca acceptor final de electroni şi protoni rezultaţi în urma reacţiilor
biochimice de oxidare
respiraţia celulară - totalitatea reacţiilor în trepte carea realizează transportul electronilor în final la oxigen (în cazul proceselor aerobe) sau la
unele substanţe organice (în cazul proceselor anaerobe)
fermentaţia – totalitatea proceselor biochimice redox în care diferiţi compuşi organici acţionează atât ca donori cât şi ca acceptori finali de
electroni
viteza de consum a oxigenului (RO2) - cantitatea de oxigen consumată în unitatea de timp şi pe unitatea de masă microbiană sau pe
unitatea de volum de mediu de cultură
- depinde de: - natura, vârsta şi morfologia microorganismelor
- natura substratului şi condiţiile de fermentaţie
- este minimă în etapa de lag, după care, creşte atingând valoarea maximă în faza de creştere
exponenţială rămânând la această valoare până la atingerea fazei staţionare când redevine
minimă
- este accelerată semnificativ de intensificarea aerării, până la o anumită valoare, după care are
loc o stagnare sau chiar o reducere
- viteza specifică de creştere a masei celulare funcţie de concentraţia de oxigen solubilizat
(oxigenul este un substrat): C
max O2
Influenţa aerării asupra vitezei de K O 2 CO 2
creştere a microorganismelor
coeficientul de respiraţie (CR) - raportul molar dintre dioxidul de carbon format şi oxigenul consumat în reacţia biochimică
viteza cu care microorganismul consumă oxigenul dizolvat este dependentă de: - gradul de dezvoltare a biomasei
-viteza de creştere a celulelor
-compoziţia mediului de cultură
-nivelul concentraţiei de oxigen
REACTOARE BIOCHIMICE
Bioreactorul (fermentatorul) - utilajul în care se realizează cultura de microorganisme sau procesul de bioconversie
Volumul bioreactoarelor
Domeniul de utilizare Volum, m3
Epurarea biologică a apelor uzate (cu nămol activ) 25.000 - 30.000
Biomase proteice 1500 - 2000
Fabricarea berii 300 - 500
Obţinerea de acizi carboxilici (citric, lactic) 200 - 300
Obţinerea drojdiei de panificaţie 200
Fabricarea de antibiotice 100 - 200
Fabricarea iaurtului 10
Fabricarea pâinii 1
□ modul de amestecare
cu amestecare mecanică echipate cu amestecătoare (agitatoare) de diferite tipuri constructive
cu amestecare pneumatică - amestecare se realizează prin barbotarea unui gaz (aer, dioxid de carbon, metan etc.)
obioreactoare tip coloană
obioreactoare tip air-lift cu circulaţie internă sau externă
obioreactoare cu strat fluidizat
cu amestecare hidraulică – se bazează pe circulaţia sau recircularea mediului cu ajutorul pompelor
o bioreactoare cu circulaţie internă sau externă
o bioreactoare cu duze (jet) exterioare şi interioare (înecate)
o bioreactoare cu pulverizare
o bioreactoare cu strat fluidizat
o bioreactoare cu contact multiplu
cu amestecare mixtă
□ necesarul de oxigen
aerobe
anaerobe
□ modelul de curgere
cu amestecare perfectă - în orice punct din interiorul mediului parametri procesului (concentraţi, temperatură, pH) au aceeaşi valoare
cu deplasare totală în care valorile parametrilor variază pe direcţia de curgere
□ modul de funcţionare
discontinue - lucrează în şarje
semicontinue - unul sau mai mulţi componenţi ai mediului de alimentează în mod continuu, în limita volumului util al vasului
continue - recomandate pentru cantităţi mari de mediu, funcţionează în regim staţionar
cu recirculare - realizează o creştere a gradului de asimilare a substratului şi asigură un transfer termic şi de masă eficient
□ regimul termic
izoterm
adiabat
neizoterm, neadiabat
□ volumul utilajului
de laborator - cu volume mai mici de 50 l
pilotcele - cu volume cuprinse între 50 l şi 5 m3
industriale - utilajele care depăşesc ca volum 5 m3
BIOREACTOARELE CU AMESTECARE MECANICĂ
alcătuire: - recipient cilindric (virolă) din OL, inox sau sticlă cu fund şi capac elipsoidal
- agitator simplu sau multiplu
- şicane
- manta
- serpentină interioară
- barbotoare de aer (bioreactoarele aerobe)
Avantajele :
concentraţie mare de biomasă în efluent
pierderi minime de substraturi volatile
BIOREACTOARELE ORIZONTALE
Avantaje:
productivitate ridicată cu o conversie optimă al substratului
tipurile de amestecare specifică elimină apariţia zonelor stagnante
raportul suprafaţă liberă/volum este mare viteze superioare de transfer a oxigenului
consum energetic inferior
degajarea CO2 nu conduce la perturbarea curgerii cu deplasare totală
presiunea hidraulică nu inhibă procesele biochimice
aderarea şi dezvoltarea biomaselor (aderarea unor produşi macromoleculari pe pereţi) sunt mai uşor de controlat
se evită liza mecanică a bacteriilor şi spumarea abundentă.
Bioreactoarele “air-lift”
utilizare: - obţinerea proteinelor microbiene pe diferite substraturi Bioreactor tip bazin (Bayer Tower Biotechnology)
- obţinerea de antibiotice, vitamine
- epurarea biologică a apelor reziduale
circulaţia mediului este indusă prin diferenţa de densitate între zonele doar cu mediu şi cele în care în mediu se barbotează gaz
traseul de circulaţie al mediului este determinat de elementele constructive ale reactorului
în epurarea biologică a apelor reziduale se folosesc:
bioreactorul tip puţ cu tub central - distribuţia aerului se face în cilindrul interior, fiind dirijat în jos
- la pornire se barbotează aer suplimentar în spaţiul inelar în sens ascendent
bioreactorul tip puţ cu perete despărţitor - căderea de presiune este inferioară tipului anterior (forţe de frecare mai mici pe traseu)
- necesită barbotare de aer suplimentar la pornire;
bioreactorul tip bazin - nu necesită barbotare de aer suplimentar
Bioreactor tip puţ cu perete despărţitor cu tub central tip bazin
clasificare:
tip coloană cu circulaţie internă sau externă - asemănătoare cu cele pneumatice, gazul se introduce simultan cu lichidul
cu jet exterior sau interior înecat - recircularea se face prin pompe amplasate deasupra sau în interiorul mediului
cu contact multiplu - echipate cu talere sită sau plăci perforate prevăzute cu preaplin (determină nivelul de lichid de pe fiecare taler)
cu strat fix - sau cu pulverizare:- faza lichidă se pulverizează peste un strat cu umplutură care conţine microorganisme sau
biocatalizatori; circulaţia fazei lichide şi gazoase se face în echicurent sau contracurent
cu strat fluidizat
Bioreactoare hidraulice
a) bioreactor cu jet; b) bioreactor cu jet interior; c)
bioreactor cu contact multiplu; d) bioreactor cu strat
fix; e) bioreactor cu strat fluidizat
Bioreactoare hidraulice cu biofilm în strat fluidizat
a) particulele solide au dimensiuni între 1-4 mm; concentraţia de
biomasă este de 60-70 kg/m3; biogazul rezultat induce o circulaţie
suplimentară, antrenând particulele solide (zonă de degazare)
b) bioreactor în strat fluidizat cu recirculare parţială;
c) prezintă caracteristicile reunite ale tipurilor a) şi b), şi poate
funcţiona în condiţiile unei încărcări mari a apelor reziduale cu
compuşi organici, ape din industria alimentară, farmaceutică,
chimică
d) este format din 2 unităţi de tip a) suprapuse; în primul
compartiment se consumă cea mai mare parte din poluanţi. Gazul
separat în prima zonă generează o circulaţie “gaz-lift” în
compartimentul superior. După degazare particulele de biofilm
(nămol activ) circulă descendent prin conducta centrală
avantaje:
permit prelucrarea unor volume mari de medii diluate
folosesc populaţii mixte de microorganisme
permit conducerea proceselor la concentraţii ridicate de
biomasă fără a fi necesară separarea şi recircularea
viteză mare de depunere a fazei solide, eliminând operaţiile
de separare a fazelor;
funcţionează cu concentraţii mari de biomasă
asigură arii interfaciale de transfer ridicate
durată mare (de câteva săptămâni) de viaţă a biomasei
dezavantaje:
durate mari de pornire
control dificil al grosimii biofilmului
dezvoltarea excesivă de biomasă determină desprinderea de
pe suport
dificultatea realizării unei fluidizări uniforme
costuri ridicate pentru realizarea fluidizării
Bioreactoarele hidraulice cu strat fix
operare, întreţinere simplă, cheltuieli reduse
se evită liza mecanică a celulelor dezvoltate pe suportul inert
stratul de umplutură inertă are rol de fixare şi dezvoltare a celulelor microbiene sau de imobilizare pentru biocatalizatori (enzime)
Bioreactor Sulzer
BIOREACTOARE MEMBRANARE
utilizate în: - industria alimentară, chimică şi farmaceutică
- tehnologiile de protecţia mediului
- eficienţă ridicată (arie mare pentru un- riscul limitării de oxigen în bucla de
volum dat al reactorului) recirculare
- posibilitatea înlocuirii modulului de - apariţia problemelor legate de sterilizarea
filtrare în timpul operării circuitului extern de recirculare
- creşterea productivităţii micro- - scăderea în timp a fluxului prin
organismului prin asigurarea unei mai membrană, până la colmatare
Unitate de
mari densităţi celulare combinată cu - viscozitatea crescută (în unele cazuri) a
separare externă
adăugarea lentă de nutrienţi mediului de fermentaţie
- stres suplimentar ca rezultat al recirculării
mediului asupra microorganismelor
- volum mare de reacţie conduce la apariţia
de neomogenităţi în circuitul de
recirculare şi în reactor
- nu este necesară recircularea mediului - sistem inflexibil
de reacţie - scăderea în timp a fluxul membranei
- operare simpă - arie de separare limitată / volum
Unitate de
- creşterea productivităţii micro- - viscozitatea mediului de reacţie poate
separare internă
organismului prin asigurarea unei mai contribui la apariţia fenomenului de
mari densităţi celulare combinată cu polarizare a concentraţiei
adăugarea lentă de nutrienţi
SEPARAREA ŞI PURIFICAREA PRODUSELOR DE BIOSINTEZĂ
FILTRAREA
•este operaţia cea mai comună de separare a unui sistem eterogen lichid-solid sau gaz-solid
• funcţionare discontinuă
• suprafaţă mare de filtrare concentrată într-un volum de dimensiuni relativ reduse
• operaţia de filtrare este accelerată prin trimiterea suspensiei sub presiune de 3-4 at
• precipitatul rămâne presat pe pânza filtrantă iar filtrul se scurge prin canalele prevăzute în plăci
Materiale filtrante:
• straturi granulare – nisip
– cărbune
– kieselguri
• straturi fibroase: – azbest
– fibră de sticlă
– bumbac
• ţesături: – bumbac
– lână
– fibre sintetice (PE, PP, teflon, etc.)
• site metalice
• plăci poroase: – cuarţ
– sticlă
– grafit
– carborund (carbură de siliciu)
• membrane: – anorganice compozite
– polimerice
– schimbători de ioni
Filtru presă
Avantaje:
•obţinerea unui precipitat cu conţinut mic de umiditate
•flexibilitatea condiţiilor de operare Dezavantaje:
•suprafaţă mare de filtrare •manoperă voluminoasă
•posibilitatea protejării împotriva coroziunii •uzură rapidă a pompelor filtrante
•costuri de investiţie scăzute •spălarea defectuoasă a precipitatului
Filtrul nuce
• funcţionare discontinuă
• format dintr-un recipient cilindric sau paralelipipedic cu/fără capac
• prevăzut la bază cu un grătar sau placă poroasă pe care se fixează pânza filtrantă
• filtrarea se produce datorită diferenţei de presiune create între partea superioară şi cea inferioară
care poate rezulta datorită:
o presiunii hidrostatice a lichidului
o pompării soluţiei
o realizării de vid la partea inferioară
Avantaje:
• îndepărtarea avansată a lichidului din precipitat (desecare
avansată)
• construcţie simplă şi exploatare uşoară
Dezavantaje:
•manoperă voluminoasă în special la descărcare şi spălare
•spălare defectuoasă (posibilitatea apariţiei de fisuri în precipitat)
Filtru nuce
Filtrul celular cu discuri orizontal sau vertical
• funcţionare continuă
• funcţionează cu vid
• folosesc în special la filtrarea maselor celulare
• asigură: – suprafaţă mare de filtrare
– posibilitatea de spălare a miceliului pe filtru
- este format dintr-un tambur rotativ compus din doi cilindrii orizontali coaxiali
- cilindrul exterior este perforat şi acoperit cu material filtrant
- spaţiul dintre cilindrii este împărţit în 10-12 celule etanşe, fiecare funcţionând succesiv şi independent ca filtru nuce
- legătura dintre celule şi conductele de vid (sau presiune, cu aer comprimat) se realizează prin intermediul capului de distribuţie iar
îndepărtarea precipitatului de pe tambur se face cu ajutorul unui cuţit răzuitor
- suprafaţa tamburului este împărţită în mai multe zone ce au roluri diferite: - de filtrare
- de uscare
- de îndepărtare a precipitatului
- tamburul are un grad diferit de scufundare în suspensia ce se filtrează
Filtru celular Oliver: 1-tamburul filtrului, 2-celule, 3-pânză filtrantă, 4-tuburi de legătură între
celule, 5-arbore, 6-conductă pentru alimentarea suspensiei, 7-cuţit pentru desprinderea
precipitatului, 8-cuvă, 9-agitator pendular, 10-conductă pentru apa de spălare
CENTRIFUGAREA
• se caracterizează prin:
intensitate variabilă datorită modificării vitezei şi distribuţiei faţă de axa de rotaţie
direcţie radială a câmpului de forţe
Centrifuga cu camere
filtrarea de suprafaţă – prin membrane cu diametrul porilor mai mic decât diametrul particulelor
filtrarea în adâncime – prin membrană cu diametrul porilor mai mare decât diametrul particulelor solide
– prin material filtrant cu o structură fibroasă sau granulară cu interstiţii de dimensiuni
mai mari decât diametrul particulelor
ULTRAFILTRAREA
• permite separarea de molecule de dimensiuni mai mari (ex. zaharuri) din soluţie
METODE FIZICO-MECANICE
• îngheţare-dezgheţare:
cicluri repetate de îngheţ-dezgheţ aplicate unei paste de celule microbiene cu formarea de cristale de gheaţă, urmată de topire
cu distrugerea într-o oarecare măsură a membranelor celulare
procedeu lent, cu eliberare limitată a materialului intracelular
se foloseşte în combinaţie cu alte tehnici
METODE CHIMICE
• tratarea alcalină:
se poate folosi la hidroliza materialelor peretelui celular microbian în cazul separării unor enzime:
separarea L-asparaginazei, pH=11-12, timp de 30 min
• tratarea enzimatică:
o serie de enzime hidrolizează legături specifice în peretele celular la un număr limitat de microorganisme:
lizozime
extracte enzimatice separate din - leucocite
- specii de Streptomyces
- Penicillium
- Trichoderma
- Micromonospora
dezavantaje: - este cea mai scumpă
- prezenţa enzimei sau a enzimelor complică etapele ulterioare de purificare
• şoc osmotic:
provocat de modificarea bruscă a concentraţiei saline distrugerea multor tipuri de celule
efectul asupra celulelor microbiene este minim
SEPARAREA PRODUSELOR UTILE
PRECIPITAREA
agenţi de precipitare pentru proteine: - polimeri cu masă moleculară mare (dextran, polietilenglicol, etc)
- metanol, etanol, acetonă
separarea proteinelor sub fomă de sare este o metodă larg utilizată pentru recuperarea şi fracţionarea acestora
EXTRACŢIA CU SOLVENŢI (LICHID-LICHID)
etape:
• contactarea amestecului de separat cu dizolvantul în vederea realizării
transferului de solut din solventul A în solventul S
• separarea celor două faze
• recuperarea dizolvantului
Principiul pentru o singură unitate de extracţie:
criterii la alegerea solventului: A+B – amestec binar omogen; S – solvent în care
• să prezinte selectivitate pentru compusul ce urmează a fi separat se solubilizează componentul B şi parţial A
• să aibă proprietăţi fizice (densitate, viscozitate) care să permită o dispersie E – extract format din soluţia B în solvent, R –
uşoară a fazelor rafinat (conţine majoritar compusul A)
• posibilitatea recuperării în vederea recirculării
• siguranţă în exploatare (toxicitate, inflamabilitate redusă), impact ecologic
• costuri reduse
extracţia reactivă
procedeu în care solubilizarea produsului de biosinteză într-un solvent organic se realizează ca urmare a unei reacţii chimice cu un
agent de extracţie (extractant, agent purtător)
extractanţii: compuşi chimici organici cu structuri voluminoase, solubili, de regulă, în fază organică, capabili să reacţioneze cu
metaboliţii şi să formeze compuşi solubili la rândul lor în fază organică
performanţele extracţiei reactive sunt superioare comparativ cu extrcţia fizică
procesul prin care unul sau mai mulţi componenţi ai unui mediu omogen sunt reţinuţi pe un adsorbant (structură solidă)
este o operaţie de separare datorită selectivităţii adsorbantului, fracţionând amestecul iniţial în efluent şi reţinut pe solid
reţinutul pe solid se îndepărtează prin desorbţie nedestructivă: - cu vapori supraîncălziţi
- cu aer cald
- prin încălzire sau detentă
destructivă: calcinare
alegerea adsorbanţilor se face în funcţie de:
o suprafaţa specifică: raportul dintre suprafaţa reală de contact şi masa solidului
o capacitate de adsorbţie: proprietatea unui adsorbant de a reţine pe suprafaţa sa o cantitate determinată de substanţe – adsorbit
tipuri de adsorbanţi:
- cărbune activ - cărbune de oase
- silicagel - pământuri decolorante
- alumină (Al2O3) - magnezie activă (MgO 90%, MgCO3 10 %)
SCHIMBUL IONIC
fac parte din categoria reacţiilor de dublu schimb care au loc în sisteme eterogene:
L – S (soluţie de electrolit – schimbător de ioni)
L – L (soluţie de electrolit – schimbător de ioni lichid).
ionii din soluţia de electrolit înlocuiesc ionii de acelaşi tip din structura moleculară a schimbătorului de ioni
funcţie de natura ionilor schimbătorii se clasifică în:
o cationiţi RH sau RNa - tipuri: - anorganici naturali sau sintetici: aluminosilicaţi, zeoliţi
- cărbuni fosili: turbă, lignit, sulfonaţi
- cationiţi pe bază de lignină, celuloză
- răşini - fenolice sau poliesterice sulfonate
- carboxilice
o anioniţi ROH -tipuri: - răşini aminice, melaminice
- răşini pe bază de celuloză, lignină modificate
aplicaţii în biotehnologie
o separarea streptomicinei pe sulfocationiţi puternic acizi şi eluarea cu soluţie de acid sulfuric sulfat de streptomicină
PROCEDEE DE CONCENTRARE ŞI PURIFICARE FINALĂ
EVAPORAREA
operaţia prin care se concentrează o soluţie formată dintr-un dizolvant volatil şi un component, lichid sau solid, nevolatil prin
îndepărtarea unei părţi din dizolvant
spre deosebire de distilare vaporii rezultaţi sunt formaţi dintr-un singur component (unul din componenţi fiind are volatilitate scăzută)
trecerea în stare de vapori se poate face prin:
o evaporare superficială – la temperaturi mai mici decât temperatura de fierbere corespunzătoare presiunii de deasupra lichidului
o fierbere – concentrarea se realizează în întreaga masă a lichidului
scopul evaporării: - obţinerea substanţelor considerate nevolatile, care se găseşte dizolvată într-un lichid
factori care influenţează evaporarea:
o capacitatea de evaporare – reprezintă cantitatea de dizolvant evaporată raportată la unitatea de timp şi de suprafaţă de transfer
o concentraţia soluţiei – soluţiile concentrate fierb la temperaturi mai mari
o presiunea de lucru – determină temperatura de fierbere
o labilitatea termică a soluţiei; mulţi metaboliţi se caracterizează prin labilitate termică, care se manifestă prin:
- volatilizare
- descompunere
- pierderea proprietăţilor organoleptice (degradarea)
DISTILAREA, RECTIFICAREA
procedeele de separare a componenţilor unui amestec lichid omogen, bazat pe diferenţa dintre temperaturile de fierbere ale
componenţilor amestecului
este practic o operaţie dublă – de fierbere a amestecului lichid, urmată de condensarea vaporilor rezultaţi
operaţia multiplă de fierbere – condensare se numeşte rectificare; se realizează în vederea obţinerii de separări mai avansate
în biotehnologie distilarea se aplică:
o rareori pentru separarea sau concentrarea de metabolit
- separarea solventului în fermentaţia butirică
o pentru recuperarea solvenţilor organici utilizaţi în operaţii de separare/purificare
SEPARĂRI ŞI PURIFICĂRI CU MEMBRANE
domeniile de utilizare s-au extins în special spre sfera industriei – alimentare, biochimice, biomedicale
- de tratare a efluenţilor industriali
membrana - zonă de discontinuitate interpusă între 2 medii, având rolul de a permite trecerea preferenţială a unui component dintr-un
amestec (acţionează ca o barieră selectivă)
membranele pot avea structuri poroase sau dense şi pot fi confecţionate din materiale organice, anorganice, biologice, unele cu
posibilităţi de schimb ionic
permeaţie - procesul de transport al unui component printr-o membrană
mecanismul permeaţiei este determinat de forţa motoare responsabilă de transportul prin membrană:
o diferenţa de presiune, p (ultrafiltrare, microfiltrare, osmoză inversă)
o diferenţa de temperatură, t (termoosmoză, distilare cu membrane)
o diferenţa de concentraţie, c (pervaporaţie, permeaţie de gaze, dializă, membrane lichide)
o diferenţa de potenţial chimic, (electrodializă, electroosmoză)
avantaje:
o consum energetic redus;
o posibilitatea separării continue;
o condiţii simple de operare;
o posibilitatea cuplării cu procedeele tradiţionale;
o costuri reduse de investiţie şi separare.
cele mai utilizate în domeniul biotehnologiei sunt:
o microfiltrarea;
o ultrafiltrarea;
o electrodializa
electrodializa
permite modificarea compoziţiei sau concentraţiei soluţiei unor compuşi ionizabili prin migrarea selectivă a ionilor sub acţiunea
câmpului electric
membranele de electrodializă trebuie să posede grupe ionizabile (membrane schimbătoare de ioni)
intensificarea fluxului de substanţă prin membrană
suprapunerea peste diferenţa de concentraţie a unei diferenţe de potenţial datorat câmpului electric (U)
SEPARĂRI ŞI PURIFICĂRI CROMATOGRAFICE
cromatografie de adsorbţie
bazată pe adsorbţia fizică prin legături slabe de tip Van der Waals
cromatografia de afinitate
tehnică de separare cu multiple aplicaţii, putând fi utilizată la separarea şi purificarea majorităţii moleculelor biologice pe
baza funcţiunii sau structurii lor chimice
tehnica se bazează pe interacţiunile specifice dintre materialele biologice şi suportul cromatografic
s-a utilizat la început la izolarea şi purificarea proteinelor, enzimelor, dar s-a extins şi pentru diferite substanţe de
diagnosticare, anticorpi, acizi nucleici
APLICAŢII ALE BIOTEHNOLOGIEI ÎN DOMENIUL PROTECŢIEI MEDIULUI
poate fi aerobă/anaerobă
alegerea metodei se realizează funcţie de:
o - concentraţia de substanţe organice biodegradabile
o - volumul ce urmează a fi tratat
celule, microorganisme
compus organic + O2 + N + P celule noi + CO2 + H2O + produşi microbiali solubili
o parte a compuşilor organici se oxidează la CO2 şi apă, o altă parte se utilizează în obţinerea de biomasă
epurarea cu nămol activ: dezvoltată încă din 1914, se desfăşoară conform schemei:
aerarea are loc uniform pe toată lungimea reactorului (reactor orizontal) ceea ce nu este optim, deoarece necesarul de oxigen este mai
mare la intrare, unde concentraţia de impurităţi este mai mare.
soluţii:
o o reducere treptată a gradului de aerare
o alimentarea cu apă reziduală pe toată lungimea bioreactorului
o bioreactoarele orizontale pot fi înlocuite cu bioreactoare cu biofilm, care facilitează dezvoltarea biofilmului pe suprafeţe
solide, rămânând astfel în în incinta reactorului
epurarea anaerobă:
prezintă câteva avantaje faţă de epurarea aerobă:
- formarea unor cantităţi mai mici de nămol
- obţinerea de gaz cu putere calorică ridicată (metan – denumit biogaz)
- costuri reduse
dezavantaj:
- gradul de reducere a impurităţilor organice este inferior celui realizat prin epurarea aerobă
se realizează cu ajutorul unui complex de microorganisme care transformă materialul organic în metan şi dioxid de carbon în trei
etape:
BIOGAZ - produs biodegradabil rezultat din fermentarea culturilor energetice si reziduurile organice
- amestec de gaze - majoritar: metan şi dioxid de carbon în proporţii variabile
- în cantităţi foarte mici: hidrogen sulfurat, azot, monoxid de carbon, etc.
- fermentare umedă: - adecvată pentru un conţinut de substanţa uscată (TS) mai mic de 10%
- fermentare uscată: - lucrează cu biomasă cu un conţinut de substanţa uscată (TS) mai mare de 25%
Biochimia procesului
Acetogeneză Metanogeneză
acid carbonic
Hidroliză Acidogeneză alcooli
acetat
carbohidraţi zaharuri
acizi organici BIOGAZ
amino acizi Homoaceto-
proteine alcooli (CH4, CO2, H2O)
acizi graşi geneză
grăsimi H2, CO2
glicerină
H2, CO2
Model de operare Schema de principiu Caracteristici
- substratul este alimentat dicontinuu în
bioreactor
procesare în şarje - producţie în şarje
- procedeu scump
procesare cu
acumulare - substratul este alimentat continuu, dar
fermentaţia şi evacuarea se fac în şarje
- costuri reduse
Schema operaţiilor principale a unui proces combinat de fermentare uscată şi umedă a reziduurilor biologice
BIOETANOL
- materie primă utilizată diversă, in mare parte subproduse sau deşeuri ale diferitelor industrii de prelucrare a materiilor prime de natură
vegetală sau animală:
- materii prime zaharoase
sfecla şi trestia de zahăr
melasa
struguri, fructe
- materii prime amidonoase
cereale
cartofi
- materii prime celulozice
deşeuri din lemn
leşii bisulfitice
- se poate obţine din deşeuri de biomasă bogate în pectine prin procedee biotehnologice:
- hidroliza enzimatică utilizând pectinmetilesteraza
- materii prime: - rumeguş
- tărâţe de orez
- pulpa rămasă de la sfecla de zahăr după extragerea zahărului
- randamentele sunt destul de scăzute (sub 50%), procedeele nefiind încă fezabile economic
- datorită cifrei octanice foarte mari, poate fi utilizat în amestec cu benzina în proporţie de 10-20% fără a fi necesare modificări ale
motorului
- este utilizat mai eficient în componenţa celulelor de combustie
- utilizarea ca biocarburant pur este limitată de faptul că este un compus foarte toxic, inclusiv la contactul cu pielea
BIOBUTANOL
BIOHIDROGENUL