Sie sind auf Seite 1von 28

UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

FACULTATEA DE JURNALISM ŞI ŞTIINŢELE COMUNICĂRII


I. D. D.

DISCIPLINA

ISTORIA PRESEI ROMÂNE

TITULAR
Conf. univ.dr. MARIAN PETCU

Tutorat I şi II

Partea I

APARIŢIA PRESEI ÎN SPAŢIUL CULTURAL ROMÂNESC


Motto
<Şcoala şi gazeta s-au născut deodată în România. Din aceiaşi nevoie. Prin aceleaşi voinţi. Cu
aceeaşi oameni. Putem spune (...) că gazetarul a fost descălecătorul de carte în ţara noastră. Aiurea,
presa s-a ivit ca o eflorescenţă practică şi lucrativă a culturii. La noi, ea a fost abecedarul însuşi al
naţiei. Primii dascăli ai Românilor au fost şi primii ei gazetari. La început a fost gazetarul...>
(Dem. Theodorescu, 1939)

Deschidem cursul de faţă cu evocarea unor momente fundamentale pentru evoluţia


presei în spaţiul cultural românesc, ceea ce nu înseamnă că unele repere nu fac obiectul
diferitelor controverse în cadrul comunităţii ştiinţifice. Bunăoară, debutul presei. Considerăm
ca fiind primul periodic apărut la noi, Calendarul întocmit şi tipărit în anul 1731, de dascălul
Petcu Şoanul din Şcheii Braşovului, la 1731? (1). Sau Chrestomaticul românesc, editat la
Cernăuţi de Teodor Racoce, la 1820? Vom urmări în cele ce urmează că stabilirea reperului
iniţial pare să fie o falsă problemă, deoarece aventura presei începe la noi mai de timpuriu şi
este marcată de nemeritate amânări.

Mărturii despre circulaţia presei în provinciile româneşti sunt destul de vechi,


bunăoară în anul 1776, domnitorul Grigore Ghica Vodă aloca diverse sume pentru procurarea
gazetelor - < 69 de lei s-au dat cheltuiala gazeturilor de la Braşov prin mâna domniei sale
Saule Serdar pe şase luni>, fiind vorba de titluri din Aachen, Koln, Viena, Utrecht (2). Este
posibil ca cercetarea arhivelor să ne ofere surprize şi în această privinţă.

1
Să amintim că ungurii editează primul ziar în limba naţională în anul 1780, la Bratislava -
Maghyar Hirmondo, în Transilvania primul periodic maghiar apărând în Sibiu, la 1790 -
Erdely Maghyar HirVivo, imprimat în tipografia lui Martin Horchmesiter ( 1740 - 1789).
Acest tipograf , beneficiar al unui privilegiu acordat de Maria Tereza, a editat la Sibiu şi
gazeta Theatral Wochenblatt, începând cu 1 iunie 1778, care pare să fi fost primul periodic
apărut pe teritoriul ţării noastre (3).

Tentativele de editare a publicaţiilor pentru români încep în anul 1789, când oculistul
şi profesorul Ioan Piuariu Molnar, din Cluj, solicită autorităţilor permisiunea de a tipări
Walachische Zeitung fur den Landmann / Foaie românească pentru Săteni.
Deşi guvernatorul transilvănean Gh. Banffy îi va acorda sprijinul său (erau colegi de lojă
masonică), datorită faptului că cerea şi scutirea de unele taxe, Curtea de la Viena va refuza
să-i acorde privilegiul cerut. În anul 1793, Molnar fonda, împreună cu alţi intelectuali,
Societatea Filosoficească a Neamului Românesc din Mare Prinţipatul Ardealului, în numele
căreia, la 1795 lansa o înştiinţare (tipărită de Petru Bart) privind apariţia unei gazete cu titlul
Vestiri Filosofeşti şi Moraliceşti, ce urma să apară miercurea şi sâmbăta. Iată programul
proiectatei gazete:
<Întâiu: urmează Theologia Bisericii Răsăritului; şi lăsând aceasta tiparului vom trimite şi alte
Istorii Bisericeşti, care până acum în limba rommânească n-au eşit în tipar.
A doua: Geografie ce cuprinde în sine împărţirea Pământului şi cei ce locuesc pre dânsul, cu
obiceiurile lor, dimpreună numele cetăţilor şi oraşelor, de cronografii cei vechi şi cei noi
însemnate vor eşi tipărite.
A treia: Fisica, Matematica şi cuprinsul învăţăturii Filosofeşti, spre luminarea celor ce voiesc
a şti întemeierea Cerului cu toate Planetele le vom învăţa.
A patra: Se va ivi Biografia Principilor Ungrovlahiei şi ai Moldovii de la începutul ocârmuirii
lor.
A cincea: Este Istoria Românilor pre larg culeasă din cele mai vechi adevărate Istorii şi alte
deprinderi ale lumii vrednice a le şti>, la care se adăugau diverse informaţii utile de tipul
<regulilor dieteticeşti> şi altele.
Publicaţia nu a apărut datorită refuzului autorităţilor de a permite editarea ei (4).

La 1814, în Buda, cărturarul ardelean Alexie Lazaru făcea o nouă încercare de editare
a unei publicaţii în limba română, motiv pentru care va răspândi o înştiinţare adresată
<iubiţilor mei români> cerându-le să se aboneze - < atâta număr de prenumeranţi cât să poci
purta cheltuiala tiparului aici în crăiasca cetate Buda, la crăiasca tipografie> (5).
ÎNŞTIINŢARE
< Toate neamurile Evropei cele deşteptate au aflat cum că a scrie Gazete sau Novele, şi a le
împărtăţi oamenilor neamului său, e cea mai încuviinţată mijlocire de a lumina noroadele, cu
întâmplatele ale altora fapte a le abate de la rău şi a le aduce spre cele mai bune. Prin Novele
ne înştiinţăm aşa zicând că mai este lume şi afară de ţara noastră, şi ni se descopere a şti şi
cele ce se întâmplă în toate zilele prin alte împărăţii şi ţări departe; cu care nu numai că
desfătează inima şi mintea omului, carea din fire aşa e întocmită, cât pururea se luptă spre
ştiinţă şi agonisire de cunoştinţe nouă, ci şi sufletul se îmbunătăţează, de vreme ce cetitele
fapte rele ale altora cele ce s-au întâmplat asupra părinţilor şi a fraţilor săi, asupra domnilor şi
boiarilor săi, asupra patriei sale cu fărădelege, cu necredinţă, îndărătnicie îndreznite ne fac a
ne îngrozi, precum de pedeapsa şi certarea unor fapte ca acestea, aşa mai vârtos de necuviinţa
şi răutatea ce o cuprinde în sânul său; aşa ne învăţăm a nu lucra unele ca acestea.
Dimpotrivă, cunoscutele ale altora fapte bune de credinţă şi de cucerie spre împăratul
şi spre patrie, de dragoste frăţească către deaproapele, de ascultare către domnul şi boiarii
locurilor, de vitejie în oaste şi de linişte în vreme de pace, ne aprind inima noastră şi cu putere
ne îndeamnă a urma unora ca acestea.

2
Nu numai dară frumos şi desfătat lucru iaste a ceti Novele, ci şi de lipsă celui ce nu
vrea să rămâie orb de ammândoi ochii.
De aceea, iată că şi grecii, ba şi sârbii, dobândind de la înălţatul împărat al Austriei
privileghium spre acela, cu sârguinţă dau Novele, ce se tipăresc la Viena, neamului său, şi
neamului atâta cel grecesc, precum şi cel sârbesc, nu numai cu bucurie, ci şi mulţămită le
primesc.
Singuri noi, românii, măcar că ne tragem viţa de la cel mai slăvit neam în lume, adecă
de la romani, sântem de acel scump vistiari lipsiţi. Însă supt stăpânirea preabunului împărat al
Austriei Franţisc Întâi, carele părinteşte doreşte ca şi românii să vie la mai buna învăţătură, mi
s-au învăpăiat inima de dragoste - ca şi întru acest lucru să slujesc neamului meu.
Pentru aceea, de voi fi înştiinţat de la iubiţii mei români că bucuros ar primi un lucru
folositor ca acesta, şi de se va aduna atâta număr de prenumeranţi cât să poci purta cheltuiala
tipariului, aici, în crăiasca cetate Buda, la Crăiasca Tipografie, mă voi încumeta a mă apuca şi
de acest lucru pentru dragostea neamului, întru care întâmplare pururea şi necurmat cinstiţi
prenumeranţi în toată săptămâna de câte două ori ar primi de la mine Novele pe câte o
jumătate de coală, adecă o coală pe săptămână, uneori încă şi mai multe alte vrednice lucruri
vom adăoge; a cărora preţ, cu toată cheltuiala, va fi de la un prenumerant 20 de forinţi
nemţeşti pe an sau carele va avea, numai pe o jumătate de an, 10 forinţi nemţeşti; iară în bani
turceşti pe un an 30 lei, pe jumătate de an 15 lei.
Când vom fi înştiinţat despre vrerea românilor în treaba aceasta, voi anumi şi locurile
unde, şi la care cinstiţii neguţitori să numere mai sus arătaţii bani, ca să-i poci primi la vremea
sa. Nu lipseşte alta, fără românii să se arate, înaintea lumii şi înaintea neamurilor celor străine,
că nu cruţă acea puţină cheltuială ce au a face pentru Novele.
Alexie Lazaru >(6).

În anul 1816, Teodor Racoce (n. cca.1780, studii liceale la Cluj, împreună cu Ghe.
Lazăr; funcţionar al guberniului din Lemberg, cancelarist la Cernăuţi, traducător din greacă,
latină şi germană ) se decidea să editeze o revistă - almanah, motiv pentru care va solicita
autorităţilor aprobare, arătând că <între toate naţiunile Europei numai naţiunea
moldovenească sau valahă singură pănă în timpurile prezente nu ia parte deloc, nici la
întâmplările generale cu caracter politic şi statistic, nici la cele cu caracter ştiinţific> deoarece
nu are gazete. Intenţia sa era să tipărească săptămânal, <în limba moldovenească> o publicaţie
cu titlul Gazeta moldovenească.
Va primi aprobarea necesară în anul 1817, când va şi răspândi înştiinţarea despre apariţia de
<Novele sau Gazeturi româneşti>:

<< Înştiinţare pentru Gazetele romăneşti


În puţină vreme, după ce au început a se revărsa în Europa razele ştiinţelor, şi a bunelor
învăţături, sau aflat folositoare măestriei a Tiparului, prin care şi împărtăţire aceloraş ştiinţe,
dela neam la neam, pănă la cele mai depărtate părţi a lumii, întru totu sau lesnitu; dară cu
aflare Gazetelor nu se poate spune cât folosu sau adusu la toate ţările Europii; se poate zice
cu tot adevărul, că începutul politicirii a toate Europii şi cultura neamurilor ei sau făcut cu
iveala Gazetelor publice. Gazetele sau înştiinţările de obşte sunt organul tuturor bunelor
învăţături, a
înfrumuseţării limbilor şi a politurii neamurilor. Din Gazete bine rânduite nu numai ştimu
toate întâmplările minunate, şi vrednice de luare aminte, ce din vreme în vreme în osebite ţări
depărtate, sau pusu la iveală; dară ca şi într-o oglindă vedemu ce să lucrează în toate părţile
lumii. Cunoaştem starea neamurilor, mutările împărăţiilor, aflările omeneşti cele mai
folositoare, fie întru rândul ştiinţelor, a poliţii, a neguţătorii (comerţului) sau a agonisirii de
câmpu. Cu un cuvântu, precum se procopseşte oarecine cetind istoriile cele vechi, aşa ne
procopsim cetind gazetele, ce se pot zice istorie vieţuitoare împreună cu noi.

3
Neamul românesc măcar că împărţitu întru mai multe ţări, şi trăind supt osebite
stăpâniri, totuş o limbă are, aceeaş lege şi tot aceleaş obiceiuri, precum şi aceleaş cărţi şi
aceeaş scrisoare; deşi românii socotiţi împreună facu o naţie de mai multe milioane, care
demult simţeşte bunătăţile politicirii şi doreşte a fi părtaşă culturii acelora lalte neamuri
Europii: Dară până acum i-au lipsitu acest organu, prin care să poată primi toate acele
procopsiri de care au avutu parte alte noroade.
Acesta de obşte cugetu au socotitu mai jos iscălitul să-l împlinească prin tipărire,
Novelelor, sau Gazetelor româneşti, spre care scoposu au şi căpătat pozvolenie dela pre înalta
curte după Decretu Gubernialnic dela 25 Februarie a.c. numeru 8772. Deci el voeşte să dee
afară Gazete romăneşti precum s-au obicinuit la toate neamurile în Europa, pe toată
săptămâna dela două până la trei coale tipărite, cu tot feliu de vestiri, precum este obiceiul, şi
cu aceea rânduială, cât să între la aceleaş gazete toate lucrurile vrednice de ştiutu, ce se află în
gazeturile de Londinu în Englitera, de Paris în ţara franţozască, de Berlinu, Hamburgu şi alte
Eparhii a Germanii precum şi la Gazetele din Eparhiile Italiii şi Ispanii. Dar fiindcă această
osteneală este cuprinsă cu multe cheltuieli, pentru ţinerea Gazeturilor streine, pentru tipăritu şi
plătire poştelor; pentru aceasta au socotit a fi de trebuinţă ca să arete acest cugetu de obşte
folositoriu neamului românesc prin această înştiinţare, şi a se recomendui mare sufleţii celor
iubitori de neamu, şi de procopsire limbii patrioticeşti, ca să binevoiască a-l sprijini întru
această apucare sau luare înainte.
Ponturile tocmeli, cu care cel mai jos iscălitu se îndatoreşte a lua asupra sa această
osteneală, sântu următoare.
1. Forma gazetelor va fi, precum este a înştiinţării aceştii, şi se va chema: Novele, sau
Gazete romăneşti.
2. Alcătuirea lor va fi întru acestu chipu: o coală întreagă tipărită, câte odată şi o coală
şi jumătate, va fi numai cu osebite veşti şi înştiinţări din toate ţările, şi cu toate alte povestiri
vrednice de ştiutu ce se vor afla întru gazetele neamurilor Europii. Altă coală tipărită se va
adăoge la aceste gazeturi cu titula: Pentru învăţătură şi ştiinţ; la care se vor pune tot felul de
vestiri ce se fac pentru cărţi şi lucruri învăţate, care esu la lumină în ţările Europii.
Câte odată, precum va cere trebuinţa, se va putea pune o coală şi jumătate, şi întracest chipu o
gazetă de împreună va ţine doao coale. Aceasta încă trebuie să se ia aminte, că aceste gazete
întru acel chipu se vor tipări şi se vor însemna cu numărul, ca să se poată apoi împreună lega
în tomuri deosebite, precum gazetele aşa şi cele, ce se vor tipări pentru lucruri învăţate.
Oricare oameni învăţaţi şi iubitori de neam, sau îndatoritu celui mai jos iscălitu cumcă,
la întâmplare, cându gazetele aceste să se primească dela mai mulţi, şi să aibă trecere, vor da
supt numele: Dascălul romănesc toate învăţăturile tălmăcite pre romănie, începându dela
gramatică până la Theologie, adecă cele duhovniceşti, după aşezământurile besericii greceşti.
Iară cele alte ştiinţ după isvoadele celor mai învăţaţi bărbaţi, şi după cărţile de obşte priimite.
3. Intru acesta feliu întocmita gazetă de doao, sau trei coale tipărite, va eşi în toată
săptămâna la lumină, şi se va trimite fără nice o cheltuială de poşte la toţi cei care se vor scrie
(prenumerui) pănă la locul hotărâtu, unde vor voi să o primiască, adecă celor de suptu
împărăţia austrii se vor da la poştele orânduite, şi dela acele poşte va primi fieştecare gazetele
cu adresul sau titulaţiea sa dela aceleş poşte unde va pofti să-i fie trimisă. Iară cei din ţara
moldovii şi din ţara muntenească vor primi prin Agenţiile austriaco- împărăteşti din Iaş şi din
Bucureşti, iarăş la locurile unde vor hotărî aceiaş ţiitori de gazete.
4. Fiindcă nu se potu tipări mai multe exemplare de gazeta, numa atâte câte se vor
întocmi mai înainte, şi numai pentru acele persoane, care se vor scrie; pentru aceasta cel mai
jos iscălitu, pofteşte pe toţi ce ar dori a se face părtaşi acestora gazete, ca să-ş trimată
Adresul său, adecă: numele, porecla, şi vrednicia, cu însemnare locului unde voeşte a primi
aceste gazete. Aceste adresuri se pot trimite prin chesaro-crăieşti agenţii, staroşti de agenţii,
sau prin poştă drept la jos iscălitul la Leov. Din lăuntru poate să se scrie ori în ce limbă, iar
din afară, pentru ca să nu se smintească la poştă, trebuie să se scrie titlu nemţeşte, franţuzeşte

4
sau lătineşte. Aceste adresuri se poftescu cât mai în grabă, fiindcă mai jos iscălitu au hotărâtu,
ca cu începutul lunii lui Mai a anului curgători să înceapă tipăritul.
5. Având mai jos iscălitul aceste adresuri va da al doilea înştiinţare, şi va hotărâ zioa în
care va da cea mai întâie Gazeta.
6. Preţul pe tot anul pentru gazeta se aşează la 60 florini (lei) în valuta de Viena, sau
de 30 de lei bani buni. Acesta preţu tot deauna pe o jumătate de anu se va plăti înainte, adecă:
cu 30 florini în valuta de Viena sau cu 15 florini bani buni.
Pe lângă aceasta se poftescu toţi cei înalţi şi preasfinţiţi Arhierei, şi de înalt neam
Arhonde, vell Boeri, precum precinsitite, cinstite şi de bun neamu, besericeşti şi mireneşti
Persoane după vredniciile sale, să binevoiască a pune împreună silinţă spre împlinire acestui
dimpreună folositori scoposu (lui).
Sau dat în Leov la 8 Martie 1817.
Teodor Racoce, k. u. k. gubernialnic tălmaciu>>
T. Racoce va edita, în anul 1820, la Cernăuţi, revista Chrestomaticul românesc, care a avut
ca subtitlu <Adunare atot felul de istorii şi alte fapte scoase din autori de osebite limbi> (7).
Aceasta a fost prima revistă românească, dar a cărei apariţie nu a fost de lungă durată, datorită
modestei susţineri cu abonamente. De observat textul înştiinţării de mai sus, care constituie un
prim şi foarte interesant contract între editor şi abonat (prenumerant) apărut la noi (de altfel,
toate publicaţiile apăreau prin creditarea editorului de către cititori; în cazul în care numărul
acestora nu era suficient de mare, publicaţia nu mai apărea şi se restituiau banii ori îşi înceta
apariţia, se restituiau banii sau se oferea o altă publicaţie în locul celei iniţiale).

În anul 1821 aromânul Zaharia Carcalechi, editor şi publicist, angajat la Tipografia


Universităţii din Buda, va <izvodi>revista Biblioteca românească, ajutat fiind de I. Trifu (I.
Maiorescu), Damaschin P. Bojincă, C. Lecca, Em. Gojdu şi alţii. Revista avea un profil
cultural - literatură, istorie naţională şi universală- şi cuprindea litografii realizate de pictorul
Lecca, reprezentâdu-i pe domnitorii moldoveni şi munteni. Carcalechi va edita mai târziu, la
Bucureşti, şi prima revistă de publicitate apărută la noi - Cantor de avis şi comers (Biroul de
avize şi comerţ) 1837 (8).
În anul 1827, doi studenţi români aflaţi la studii în Lepzig, I. Mihail K. Rosetti (din
Muntenia) şi Anastasie Lascăr (din Moldova) vor lua iniţiativa editării unei publicaţii pentru
români. Aşa se face că I. M. K. Rosetti începe publicarea periodicului Fama Lipschii, prin
care dorea să ajute la < creşterea limbei daco-româneşti>, în iunie 1827, sprijinit financiar de
boierul progresist Dinicu Golescu. Începând cu numărul al doilea, publicaţia se va numi
Fama Lipschii pentru Daţia, programul editorial militând, printre altele, pentru utilizarea
alfabetului latin ( nu s-a păstrat decât numărul 7 - se află în Biblioteca Brukenthal, Sibiu).
Acesta a fost primul ziar tipărit în limba română (9).

Trebuie să amintim în această repede privire asupra începuturilor şi revista Courier de


Moldavie, editată la Iaşi, de trupele ruse conduse de mareşalul Grigore A. Potiomkin, la 1790
(Iaşiul fusese eliberat de ocupanţii turci în septembrie 1789 - vezi războiul ruso-turc din anii
1787-1791). Publicaţia era realizată într-o tipografie de campanie, fiecare număr conţinând
comunicate oficiale, dar şi ştiri externe, îndeosebi militare şi politice. Courier... ar fi cel de-al
doilea periodic apărut pe teritoriul ţării noastre, după Theatral Wochenblatt - Sibiu, 1778 (10).
În anul 1826, după o călătorie în Occident, Dinicu Golescu va lua legătura cu Ion
Heliade Rădulescu, profesor la Sfntul Sava (Bucureşti), şi împreună cu alţi intelectuali vor
fonda o societate secretă care va milita, între altele, pentru fondarea de jurnale în limba
română, abolirea monopolului tipografic, încurajarea traducerilor etc. În numele lui I. H.
Rădulescu, D. Golescu va solicita aprobare pentru editarea unei gazete cu titlul Curierul
român, în anul 1828, în acelaşi an primind aviz favorabil de la contele rus Pahlen (vezi
războiul ruso-turc) cu avertismentul <de a nu supăra niciodată religia, morala şi buna
cuviinţă>. La rândul său, I. H. Rădulescu va fi înştiinţat din partea Divanului <vei pune în

5
lucrarea alcătuirea aceştii gazete ca un lucru folositor naţiei rommânilor, iar nu spre vătămare,
care gazetă alcătuind-o, o vei pune dumneata mai întâi în cercetarea cenzurei după cum se
porunceşte, şi apoi s-o publicuieşti urmând condiţiile ce se arată>. Înştiinţarea ce a precedat
apariţia revistei anunţa ca titlu <Curierul Bucureştilor>, în cele din urmă însă, se va numi
Curierul românesc (1829).

<ÎNŞTIINŢARE
pentru Curierul Bucureştilor,
După înalta slobozenie prin strălucirea-sa graful, dată prea cinstitului divan, avem cinstea a
face cunoscut cinstitului public că, cu începerea anului nou, sau cel mult a anului
astronomicesc, adică cu începutul lui martie 1829, să vor ivi şi începuturile gazetei rumâneşti
Curierul Bucureştilor.
Acest vestitor de obşte, de atâţia ani cunoscut de neapărată trebuinţă în luminata
Evropă, a ajuns astăzi a îşi împrăştia vestirile sale şi între neamurile cele mai necunoscute,
care încă în turburările şi neodihnile lor au simţit lipsa şi trebuinţa lui. El astăzi cunoaşte mai
mai toate limbile Evropii, încă şi ale acelor naţii ce trăiesc supt apărarea şi ocrotirea altor legi,
şi foarte trist era pentru noi, iubiţilor rumâni, când el încă până acum nu cunoştea limba
noastră, şi noi vestirile lui le priimeam în limbi streine, în vreme ce ne aflăm în pământul
nostru şi trăim supt legile şi cârmuirea noastră. Acuma poate cineva vedea pe simţitorul
rumân curgându-i lacrămi de bucurie, văzând în toate casele bătrâni, tineri, bărbaţi, femei,
învăţaţi şi mai de rând, îndeletnicindu-se şi petrecând cu gazeta în mână, şi înmulţindu-şi
ideile având cunoştinţă şi ţiind un şir de întâmplările lumii; va putea cineva vedea încă şi
pruncii cei mici lăsându-şi jocurile lor cele nevinovate şi adunându-se împrejurul mumelor şi
taţilor ca să citească ei singuri sau să asculte gazeta.
Folosul gazetei este deobşte şi deopotrivă pentru toată treapta de oameni: într-însul
politicul îşi pironeşte ascuţitele şi prevăzătoarele sale căutări şi se adâncează în gândurile şi
combinările sale ; aci liniştitul literat şi filozof adună şi pune în cumpănă faptele şi
întâmplările lumii, îndrăzneţul şi neastâmpăratul războinic se desăvârşeşte într-însa,
povăţuindu-se din norocirile sau greşalele altor războinici; băgătorul de seamă neguţător
dintr-însa îşi îndreptează mai cu îndrăzneală spiculaţiile sale; până când, în sfârşit, şi
asudătorul plugar, şi el poate afla aceea ce înlesneşte ostenelile sale şi face să umple
câmpurile de îmbilşugătoarele sale roduri. Nu este nici o treapă; nu este nici o vârstă care să
nu afle plăcere şi folos într-această aflare vrednică şi cuviincioasă cuvântării omului, adică în
gazetă.
Pentru aceasta, dar, făgăduim că acest Curier al Bucurescilor va coprinde în sine: 1.O
culegere de cele mai folositoare şi interesante lucruri din gazeturile Evropii. 2. Însemnări
pentru creşterea şi sporirea literaturii rumâneşti. 3. Înştiinţări pentru cele mai folositoare
articole ale negoţului. 4. Cele din lăuntru şi slobode săvârşiri ale statului nostru, precum şi
judecăţi însemnate, sfaturi şi hotărâri ale divanului pentru îmbunătăţirea patriei ; voinţi ale
divanului pentru publicarea a vreunei pricini ş.c.l. 5. Vânzări şi mezaturi deosebite, şi, în
sfârşit, multe însemnări folositoare, precum pentru curăţenia oraşelor, pentru păzirea sănătăţei,
pentru depărtarea boalelor celor grele ş.c.l., ş.c.l.
Acest Curier va pleca de două ori pe săptămână din Bucuresci cu expediţia în forma
aceştii Înştiinţări ce se vede şi într-o jumătate de coală.
Dar fiindcă o acest fel de întreprindere nu se poate aduce la sfârşit decât cu destule şi
grele cheltuieli, de aceea sunt rugaţi câţi vor cunoaşte invederat folosul şi trebuinţa aceştii
gazete să binevoiască a se prenumera spre înlesnirea cheltuielilor ei şi spre păstrarea şi
statornicirea ei. Preţul fieştecărui trup pe un an ţine aci în Bucuresci doi galbeni împărăteşti ;
iar afară, pentru cheltuiala poştiilor, se va încărca analoghiceşte după depărtare, încât cele ce
vor ieşi din ţinutul Ţării Româneşti se vor sui până la 40 de sfanţi ; cele din judeţile dincolo

6
de Olt, 36 sfanţi ; cele din judeţ. Oltul, Teliormanul, Argeşul, Muşcelul, Bucovu,
Buzăul,Focşani, 34 de sfanţi, şi cele din Vlaşca, Dâmboviţa şi Ialomiţa, 32 de sfanţi.
Banii fieştecare, spre siguranţă, îi va număra la locurile cele de jos însemnate :
În Bucuresci, la dătătorii gazetelor. În Craiova, la casa d. H. Constantin Pop. În judeţe, la
Sameşul judeţului. În Iaşi, la… În Braşov, la d. Niculae şi I. Pan. În Sibii, la d. Tieri librerul.
În Blaj, la d. Unufrie, profesorul normal. În Peştea, la d. A. Grabofski. În Arad la…În
Bucovina la… În Basarabia la…sau, în sfârşit, orice oraş la neguţătorul de cărţi ce să va afla
acolo, lăsâdu-şi numele înscris.
Şi fiindcă cunoscut poate să fie fieştecăruia cheltuielile cele dintâi ale gazetii, de aceea sânt
rugaţi toţi iubitorii de această începere să binevoiască a plăti pe acest an cu banii înainte.
Dătătorii gazetelor : I. Eliad şi C. Moroiu > (11)

Curierul românesc a fost primul ziar în limba română care a avut o apariţie
îndelungată şi un rol foarte important în trezirea conştiinţei naţionale a românilor(12). Între
anii 1830 şi 1847 a avut şi câteva suplimente - Adaos literar, Gazeta Teatrului Naţional,
Muzeul Naţional, Curier de ambe sexe (13).

Tot în anul 1829, începând cu 1 iunie, apărea în Iaşi, periodicul Albina Românească. Gazetă
politico-literară, al cărui iniţiator, proprietar şi redactor era Gheorghe Asachi. Albina va
avea şi un supliment literar, Alăuta românească. <După Courrier de Moldavie, tipărit la Iaşi,
în limba franceză, Albina este primul ziar în limba română din Moldova, care, alături de
Curierul românesc (1829 - 1850), redactat de I. Heliade - Rădulescu, la Bucureşti, şi de
Gazeta de Transilvania a lui G. Bariţiu, de la Braşov, stă la baza presei periodice
româneşti>(14). Iată textul Înştiinţării ce a precedat apariţia Albinei, datat 17 aprilie 1829.

Înştiinţare
despre Gazeta Românească din Ieşi
Nu se află astăzi în lumea politicită neam, deşi mai mic la număr decât românii, carele, întru
alte ale sale folositoare instituţii, să nu aibă în limba naţiei un jurnal periodic. Sporiul acel
vrednic de mirare în carele acum au ajuns ştiinţele, măiestriile şi negoţul au răsărit în parte din
asemene împărtăşitoare mijloace, prin carile lăcuitorii dispărţiţi de munţi şi de mări se fac
vecini şi, împrumutându-se cu rodul cercărilor, îndămnează traiul însoţitori. Luătoriul-aminte,
cetitorul gazetei, ca într-o oglindă în ea vede înfăţoşate toate interesantele întâmplări de carile
el însul atârnă, martor să face cruntelor bătălii, vede faptele, aude vorbirile străluciţilor
bărbaţi, să minunează de fenomenele firei, şi ca un călători de pre rătunzimea pământului
culege folositoare pilde şi învăţături.
Întru părintească îngrijire, ce pentru binele public păstrează cătră patria noastră
scutitoare împărăţia Rosiei, înalta orcârmuire au binevoit a da voie să se tipărească la Ieşi
Gazeta românească. În puterea sus-arătatei înalte învoiri, d. aga Asachi însărcinându-se cu
direcţia acestui lucru, redacţia gazetei, adecă soţietatea alcătuitoare, nu pregetă a înştiinţa pe
evgheniştii boieri şi pe toţi simpatrioţii că jurnalul acest politico-literal să va tipări în Ieşi supt
nume de Albina românească, în următoarele condiţii :
1. Începând de la 15 mai viitori Albina românească se va tipări de două ori pe
săptămână.
2. Mărimea şi forma gazetei va fi pe săptămână de o coală şi jumătate în 4.
3. Ea va cuprinde : politiceşti şi interesante novitale din toate ţările lumei, buletine de la
teatrul războiului, culegeri istorice, literale, morale, filologice, acele despre folositoare
aflări, şi mai ales adese se vor împărtăşi din vrednici scriitori povăţuiri despre
economia câmpului, despre care pentru toate timpurile anului se vor însemna regule
după sistema practicată în ţările politicite, atât despre mai buna lucrarea pământului, a
pometelor, a viilor, a stupilor, a viermilor de mătase, a velniţilor, a pădurilor, câtşi
povăţuiri pentru ferirea şi vindecarea epizotiei (boalei vitilor) şi alte folositoare pentru

7
moşinaşi şi posesori. Prenumerantul ce-şi va păstra şirul între al acestor gazete va avea
în casa lui un honograf deplin de întâmplări în mijlocul cărora însul viază şi carile în
adevăr întrec pe multe alte epohe. În suplementul ce să va adăogi câteodată se vor
tipări poroncile ocârmuirei ce au să fie tuturor cunoscute. Asemenea, acele ce
atingându-se de negoţul Moldovei se vor slobozi în megieşitele ţări. În acel suplement
se vor mai publica mezaturile, vânzările şi înştiinţările particulare. Acei cari vor avea
trebuinăă a li se tipări asemenea cuprinderi, supt a lor iscălitură întărită de dregătoria
locului, le vor trimite cătră : Redacţia Albinei româneşti, adăogând şi cheltuiala
publicaţiei.
4. Preţul acestei gazete pentru Moldova va fi patru galbini pe an, care preţ foarte măsurat
este în alăturare cu cele mai ieftine străine gazete, când Albina românească va
cuprinde în filile sale toate înştiinţările adevărate ale altor jurnale.Dar pentru că de la
15 mai, când se va începe gazeta, până la încheierea anului 1829, rămân numai şapte
luni şi jumătate, aşadar analogul ce să cuvine acuma la prenumeraţie este de 78 lei, 30
parale. Dacă această gazetă va căpăta doritul spor de care în toate chipurile redacţia se
ca sârgui a să învrednici, atuncea, de la începutul anului 1830, Albina românească se
va tipări cu mai mare deplinătate, cu nou tipari şi pe fină hârtie. Ce să atinge de stilul
gazetei aceştia, redacţia va urma după cel cerut de regulile limbei, şi pe carile orice
filolog ideat îl va afla potrivit. Precum de datorie este a nu mai întârzie de a aduce
limba vorbită de mai mulţi decât patru milioane români la gradul deplinirei, cătră
carele strălucitul ei început o împuterniceşte, iar paradigma cultivitilor sale surori o
îndeamnă.
În Ieşi prenumeraţia se va face deodată în Mănăstirea Sfinţilor Trii Ierarhi, iar pe la
ţinuturi redacţia s-au adresuit cătră persoane binevoitoare, trimiţându-li bileturile
cuviincioase şi împuternicire de a priimi preţul sus-arătat de la prenumeranţi şi de a le
da bileturile însemnate cu sigiliul redacţiei, prin carele-şi vor cere gazeta la locul şi
ziua arătată.
Cu ace întâie gazetă se vor tipări pe o filă, spre pomenire, numele
prenumeranţilor cari unui lucru obşteşte folositori vor da razemul şi îndemnul dorit,
fără carile nu se va putea înfiinţa.
Ieşii, 17 aprilie 1829 Redacţia Albinei româneşti.

Amintim că Gheorghe Asachi (1788 – 1869), ziarist, poet, pictor, scriitor, editor şi tipograf, a
fost întemeietorul învăţământului românesc în Moldova (Academia Mihăileană, 1835), al
presei moldovene (Albina românească, 1829) şi al teatrului din Moldova (1816).
A fondat şi editat publicaţiile Adaos la Foia sătească (1846), Adaos la Buletinul Oficial al
Moldovei (1851), Alăuta Românească (1837), Almanah de învăţătură şi petrecere (1842),
Arhiva Albinei pentru arheologie română şi industrie (1844) şi altele.
Ca şi alte publicaţii editate în etapa de început a presei noastre, editorul Albinei va
acorda un spaţiu însemnat literaturii. Aşa cum arătam mai sus, primul ziar politic şi cultural al
românilor din Transilvania va apărea la Braşov, săptămânal, începând cu 12 martie 1838, sub
redacţia lui G. Bariţiu: Gazeta de Transilvania (în anul 1849 a avut titlul Gazeta Transilvană,
apoi Gazeta Transilvaniei)

De la redacţie
(Gazeta de Transilvania)
Lucru mai nou totdeauna şi mai scump, mai nepreţuit, mai neşters din inimile şi minţile
noastre, mai vrednic de nemurire nu sunt în stare a arăta vrednicilor mei cetitori, decât
înştiinţarea despre însuşi foaia aceasta a noastră politică, pentru care în zilele aceste ne veni
slobozenie deplin de la înaltul tron ca să o putem da de aci înainte nempiedecaţi la o naţie care
prin întârzierea în cultura duhului putem să zicem cum că ridică mila iubitorilor de omenire
din veacul nostru. Suflete al meu! găteşte-te a-ţi vărsa toate simţimintele cele mulţămitoare

8
înaintea preabunului nostru suveran şi părinte Ferdinand I-ul. Oh, dar ele mă năpădesc prea
multe deodată şi tocma prin aceasta îmi precurmă cuvântarea şi îmi năduşă graiul.
Cinstiţi cetitori, iubiţi români, iată o îngrijire noua, un dar deosebit, o facere de bine
nepreţuită, o priveghere, o pronie părintească cu ochi ageri strălucitoare asupra-ne şi la toate
lipsele şi trebuinţele noastre! Lăţirea ştiinţelor şi a cunoştinţelor, împărtăşirea ideilor la toate
clasele de oameni! Strigă astăzi toate naţiile, toate stăpânirile cele înţălepte şi părinteşti :
mijloacele la aceste sunt cărţile, literatura, scrierile periodice lăţite şi propovăduite la toţi.
Nouă acestea ne lipsea; iată ca ni s-au dat, şi ni s-au dat atunci cînd celelalte naţii cu noi
împreuna lăcuitoare încă au ajuns să cunoască cum că singură luminarea şi dezvoltarea ideilor
unui popor, cum este al nostru, poate să-l puie în stare a contribui fiziceşte şi moraliceşte la
fericirea patriei, într-a căria sân ne am născut şi ne hrănim. Mulţămită celor care strigă astazi
cu glas puternic: deşteaptă-te şi tu, române, păzeste înainte împreună cu noi, priimeşte şi
cultivă în inima ta iubirea de dulcea noastră patrie[…] Cu toţii ştiu şi pricep cum că
cunoaşterea unei naţii pe o cale mai uşoara şi mai scurtă nu este altfel cu putinţă decât prin
însăşi lucrarea şi îmbogaţirea limbei şi literaturei sale. La acestea să se dea zbor nempidecat,
şi noi suntem scăpaţi de întunerecime. Toate alte mijloace sunt nesigure şi înşelatoare.
Negreşit că o limbă straină, o mastehă oricare rău nu va hrăni. Şi aici ar fi locul a vorbi acum
aplecat la o foaie politică în limba naţională ce folosuri poate aceasta să aducă, că cu atât mai
luminat să se cunoască facerea de bine ce o avem prin slobozenia de nou câştigată, dar am
nădejde că nici unul dintră cititorii noştri nu va fi care să nu-şi închipuiască şi sa-şi numere
acele folosuri cu cea mai mare vioiciune. Ce au folosit la toate neamurile aceeaşi ne va folosi
şi noua – oh, va fi mai mult! Nici de aceea nu cred să fie mulţi între români care să zică:
tocma novele politiceşti pot să citesc cu mult mai bune în limbi străine – oh, nu ; căci
fieştecare ştie cum că acele nu sunt scrise în interesul şi amăsurat trebuinţelor românului.
Fieştecare trage folos la oala sa: vorba românească. Un strain nu scrie în limba româneasca,
cu atâta mai puţin în duhul românesc; un strein de-ar fi înţeleptul înţelepţilor, cosmopolitul
cosmopoliţilor, nu cunoaşte scăderile noastre, nu le simte pe acele, prin urmare nici nu ştie
prescrie mijloacele ajutătoare […] De una ar fi să ne temem mai mult, cum că adică gustul de
cetit este până acum la noi foarte puţin. Aceasta o cunoaştem cu toţii, pricina încă o ştim.
Şcoalele noastre, puţine câte le avem, sunt de vină la aceea. Să ne uităm împrejur în toate
părtile, şi ne vom încredinţa cum că metodul şcoalelor noastre au fost până acum în praxi
împiedecător, iar nu îndemnător la o cultură mai slobodă şi mai înaltă.
Împovărarea memoriei cu apăsarea înţelesului şi a judecăţii tinerilor, aceasta este
caracteristica şcoalelor noastre. Ce mirare dară dacă tânărul sau junele, cum scapă dintr-un
clas într-altul, trânteşte cărtile şi clasicii cei scumpi, a căror el numai spinii, iar dulceaţa nu o
au simţit niciodată; şi cei care aruncasă teologia morală în Murăş, mai are soţi destui într-alt
înţăles. Câţi sunt care petrec şcoalele toate, fără sa ştie care mai sunt alte cărţi de acest feli,
afară de cele prescrisă prin clasuri. Clasicii, care ar trebui să ne fie cea mai scumpă hrană
pentru mintea şi inima noastra, nu-i preţuim din destul! Dar să lăsăm aceste că sunt prea
supărăcioase Atâta zic numai cum că, şi de alte feliuri de scrieri periodice, au venit totuşi
timpul în care un număr mare de naţionalişti simţesc cu fiebinţeala şi ştiu de ce avem
trebuinţă neapărată. O mulţime de bărbaţi într-alte plase – cum ca să tăcem de câţiva episcopi
cu rîvna adevărat apostolească – dregători politiceşti, doftori, ostaşi; aceştia parte mare
simţesc ce ne trebuie nevoindu-se deodată a-şi căuta mijloace de ajutor. Ce e mai mult? înseşi
frumoasele noastre au început să sprijinească întreprinderile cele folositoare. De altă parte iar
– precum de la Anul nou încoace mă încredinţai – vedem unii bărbaţi cu cele mai grele slujbe
împrejuraţi a nu-şi pregeta a să cuprinde şi cu produceri literare. Bine este, domnii mei, asa şi
faceti, mari pilde aveţi spre acestea în bărbaţii veacurilor? Tucidid, Xenofon, Polibie, I. Cezar
au fost generali şi scriitori totdeodată. Cicero era de dimineaţa până sara cuprins în forum cu
trebile republicii, şi totuşi, câte scrieri nemuritoare lasă la lume! Plinie era consul, Plutarh
profesor. Venim mai încoace, Frideric cel Mare, craiul Vorusii, citea singur jăluirile supuşilor
săi, şi totuşi i-au rămas timp ca să scrie şi cărti de mult preţ. Profesorii prin Franţa si

9
Germania, cuprinşi cu cele mai grele catedre, dau în lume lucruri clasice nemuritoare. Într-
adevăr, se pare cum că greutătile unei dregătorii dau putere duhului omenesc, şi negreşit cum
că odihna prea multă şi comoditatea nu este bună; ea moleseşte, lîncezeşte puterile mintţii, ca
şi apa stătătoare.
Sărăcia i-ar pricinui cineva de cea mai mare piedecă a sporirei noastre. Este aşa, dar
oare unde să afla omul acela care după ce cheltuieste sume pentru trupul său să nu-şi ţie duhul
vrednic de doi-trei galbini, care ar avea să-i jărtfească pe cărti şi pe alte mijloace trebuincioase
spre înmulţirea cunoştinţelor şi poleirea sa?
După aceste toate ar fi să descoperim la cititorii noştri şi planul după care vom purcede
lucrând la Novala noastră; dar acesta încă lesne îl va afla oricine care ştie cum că noi suntem
începători în patriile noastre şi voim iarăşi parte mare începătorilor să dăm hrană. După cum
am fost înştiinţat la începutul anului, noi vom urma regulat o dată pe săptămână cu darea
foilor noastre amândouă pe câte o coală. Însă dacă vom vedea cum că numărul cetitorilor
noştri să înmulţeşte, atunci vom urma cu foaia politicească a o da de două ori pe săptămână.
Tot subt aceeaşi condiţie făgăduim cum că vom începe o foiţă cu litere lătineşti, o data sau de
doua ori pe luna după stările împrejur, şi materiile de tipărit încă ne vom strădui a le
îmbunătăţi.
Totodată poftim pe d.d. prenumeranţi să binevoiască a ne ajuta la jărtfele noastre cele
împovărătoare trimiţându-ne banii de prenumeraţie cât mai în grab. Prenumeraţia să poate
face în toate provinţiile la toate dregătoriile de poştă.[…]

Redactor: G. Bariţ Editor: Ioan Gott

Gazeta de Transilvania a avut şi suplimente - Foişoară pentru răspândirea cunoştinţelor


folositoare şi a iubirii de carte şi Foaie pentru minte, inimă şi literatură.
Publicaţia s-a situat pe poziţii democratice şi iluministe, de apărare a intereselor naţionale şi
sociale ale românilor din Transilvania.

NOTE
(1) <1731. Au început a face Typografie Petcu Şoanul, dascălul, lucru care el nu văzuse nicări şi au typărit nişte
calendare...> cf. Radu Tempea, Istoria beserecei Scheilor Braşovului, Braşov, 1899, p. 100. (În unele lucrări,
numele autorului primului calendar este redactat Petru Şoanul).
(2) Nicolae Iorga, Istoria presei româneşti de la primele începuturi pănă la 1916, Sindicatul Ziariştilor din
Bucureşti, Bucureşti,1922, p. 13
(3) Elena Dunăreanu, Mircea Avram - Presa sibiană în limba germană, 1778 - 1970, Sibiu, 1971, p. 6 şi Mircea
Popa, Valentin Taşcu - Istoria presei literare româneşti din Transilvania, de la începuturi până în 1918, Editura
Dacia, Cluj Napoca, 1980, p. 14. Notă: în anul 1581, la Nurberg/ Germania apărea gazeta Siebenburgische
Zeitung, editată de apropiaţi ai împăratului Rudof al II-lea, pentru Transilvania, dar nu poate fi considerată reper
pentru presă de la noi, deoarece era editată într-o altă ţară.
(4) Mircea Popa, V. Taşcu, op. cit., p.18.
(5) Presa literară românească. Articole-program de ziare şi reviste ( 1789-1948), ediţie de I. Hangiu, Editura
pentru literatură, Bucureşti, 1968, vol. I., p. 6
(6) I. Bianu, Introducere la Publicaţiunile periodice româneşti (ziare, gazete, reviste), Descriere bibliografică ,
tom. I, Catalaog alfabetic, 1820 - 1906, Bucureşti, 1913
(7) Istoria presei române, antologie de Marian Petcu, Editura Tritonic, Bucureşti, 2002, p.14
(8) Marian Petcu, O istorie ilustrată a publicităţii româneşti, Editura Tritonic, Bucureşti, 2002
(9) I. Hangiu, Dicţionarul presei literare româneşti, 1790 -1990, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti,
1996, p. 175
(10) Dumitru Coval, Din istoria jurnalisticii româneşti,Ed. Ştiinţa, Chişinău, 1992, p. 11
(11) I. Heliade Rădulescu (1802 – 1872) a fost ziarist, scriitor, lingvist, om politic, profesor şi traducător. Din
anul 1867 a devenit academician şi a condus Academia Română pînă în anul 1870. El fondează, împreună cu I.
C.Moroiu, prima gazetă în limba română din Ţara Românească, Curierul românesc, în anul 1829, la Bucureşti,
căreia i-au urmat Curier de ambe sexe (1837), Almanachu literaru pe anul 1839 şi altele.
Text reprodus după Presa literară românească. Articole-program de ziare şi reviste (1789 – 1948). Ediţie, note,
bibliografie şi indici de I. Hangiu, cu o introducere de D. Micu, vol. I, Editura pentru literatură, Bucureşti, 1968.
(12) I. Hangiu, op. cit., p. 132

10
(13) Pentru mai multe informaţii despre Curierul românesc şi fondatorul său - Mircea Anghelescu, Ion Heliade
Rădulescu. Obiografie a omului şi a operei, Editura Minerva, Bucureşti, 1986 sau Mircea Anghelescu,
Echilibru între antiteze. Heliade - o biografie, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2001, cap. II.
(14) I. Hangiu, op. cit., p. 23

Anexă
JURNALISMUL ROMÂNESC ÎN 1855
de Mihail Kogălniceanu

În zilele noastre, spritul a ajuns a fi o putere atât de mare şi câteodată chiar şi mai grozavă
decât oricare alta. Spiritul acesta se manifestă prin opinia publică, iar unul din organele cele
mai principale ale opiniei publice este presa în general şi presa periodică sau jurnalismul, în
special.
Presa este ehul (1) prelungit al graiului omenesc, este tribuna în care glasul mulţimei
răsună până la marginile lumei civilizate; prin presă tot ce se face, tot ce se zice, tot ce se
descopere în vreo parte a lumei se răspândeşte pe toată întinderea globului şi se face
proprietatea omenirii întregi. Nu nedrept s-a zis dar că ,,Presa şi mai ales presa periodică
joacă în domeniul inteligenţei rolul ce maşina de abur, aplicată la drumurile de fier, joacă în
lumea materială; ea lucrează a uni popoarele prin legătura puternică a ideilor, precum
drumurile de fier le uneşte prin legătura intereselor; ea sguduie şi surpă în fiecare zi vechea
barieră a urelor naţionale şi pregăteşte aşa triumful fraternităţii universale care, într-o zi
viitoare, are a face din tot neamul omenesc o singură familie mare,,(2).
Presa periodică, care în ţările libere se numeşte a patra putere în stat şi care
pretutindeni, până şi în părţile pământului cele mai despotic ocârmuite, au ajuns a fi o
necesitate şi pentru guverne şi pentru popoare; cărei şi unele şi altele îi fac complimente şi îi
solicită aplauze, această presă, la români, este o inovaţie a cărei origine datează abia de ieri.
Nu sunt cincizeci de ani când în Principate nu străbăteau poate cinci jurnaluri franceze şi
două germane; şi acestea încă abia se citeau în casele a câţiva boieri şi cu deosebire în
cabinetul domnilor, care erau îndatoraţi de către Poarta Otomană de a aduna ştiri din toate
părţile Europei şi de a le împărtăşi la Constantinopol.
Nu sunt treizeci de ani când românii n-aveau încă o singură foaie periodică în limba
lor. În anul l8l7, D. Racocea, K. K. (3) translator românesc în Lemberg, publica în adevăr
prospectul unui jurnal ce era să iasă pentru întâiaşi dată româneşte; însă planul său nu se putu
aduce la îndeplinire. La 1822, Z. Carcalechi, decanul jurnaliştilor români de astăzi, încercă
pentru a doua oară, în Buda, o asemenea întreprindere; dar aceasta era mai mult o revistă
literară şi care curând şi căzu. In 1828, C. Roseti din Valahia publică în Sacsonia câteva
numere a(le) unui jurnal politic românesc numit Fama Lipţcăi; în sfârşit, Eliad la 1827 ceruse
asemenea voie de a publica o foaie românească în Bucureşti, dar ocârmuirea de atunci nu-i
încuviinţă cererea. Şi aşa ceilalţi puţini bărbaţi ce pe atuncea ar fi putut coopera la
introducerea presei periodice între români pierdură mai sperarea de-aţi realiza planul. Numai
doi bărbaţi păstrară încă curajul, aţteptând toate de la timp şi de la împrejurări.
Eliad în a doua cercare fu mai norocit; în 1 april 1829, el publică întâiul număr al
Curierului românesc, jurnalul cel mai bun pe care au avut românii până acum, şi care a
exercitat mai mare înrăurire asupra opiniei publice, asupra ideilor, literaturii şi chiar gustului
românilor, jurnal care s-a acufundat în catastrofa anului 1848.
Puţin după aceea G. Asachi, în 1 iunie aceluiaşi an, a publicat în Iaşi, Albina
românească, prefăcută astăzi în Gazeta Moldovei, veteranul jurnalelor, devreme ce, fără
întrerupere în timp de 26 ani s-a ţinut şi se ţine până astăzi.
Aceste jurnale, emise în timpul ocupaţiei rosiene (ruseşti - n.n.) şi sub cenzura impusă
pentru întâiaşi dată Principatelor prin ocârmuirea provizorie(4), fură însă o adevărată revoluţie

11
între români. Ele le deschidea o lume nouă, punându-i în contact cu celelalte popoare mai
civilizate, arătându-le faptele, propăşirile şi mai ales driturile (drepturile-n.n.).
Amvon mai înalt decât toate amvoanele, auditorul lor era pretudindeni, şi glasul lor
străbătu în palaturile bogaţilor şi în căsuţele rezeşilor şi posesoraşilor. Politică (pe cât le era
iertată), ştiinţe, arte, literatură, morală, ele, deşi în scurt, deşi necomplet, au tratat toate. Clase
întregi fură prin ele deşteptate, luminate şi chemate la viaţa publică. Şi aşa putem zice că
Curierul şi Albina au răspândit, în starea de mijloc mai ales, mai multe idei, mai multe nobile
credinţe, mai multă învăţătură decât însuţi şcoalele naţionale care, reorganizate încă înaintea
introducerii presei periodice, au costat ţării atâte şi atâte milioane! şi cu toate aceste au produs
până astăzi rezultaturi atât de mici!
Drumul inteligenţei odată deschis de Curier şi de Albină, noi campioni ai civilizaţiei şi
naţionalităţii se iviră în curând în toate puncturile ţărilor româneşti. Chiar în întâia decenie
(1830-1840) ieşiră la lumină în Transilvania Foaea duminicei ,Gazeta de Transilvania, Foae
pentru minte etc.; în Valahia, Muzeul naţional, Gazeta, Curiozu, România, cea dintâi gazetă
zilnică, Pământeanul, Mozaicul, Mercurul, Curierul de ambe sexe, Cantorul de avis, prefăcut
apoi în Vestitoriul românesc de astăzi etc. În Moldova Alăuta românească, Foaea sătească,
Orisis, Dacia literară, Arhiva, Spicuitorul, Dunărea etc.
Mişcarea intelectuală era pretutindene mare şi neobosită. Atunce era epoha când roiuri
de tineri, plini de entuziasm, crezând în viitorul patriei lor şi al lor, uniţi toţi, cu curagiul
juneţei ce nu se îndoieşte de nimică şi pentru care stavilă nu este, se apucaseră de lucrul.
Astăzi greutăţile împrejurărilor politice care au trecut peste ţerile noastre, materialismul
vârstei coapte, visurile ambiţiei neîmplinite, sau orgoliul poziţiilor câştigate, ne-au despărţit,
au pus între noi diversităţi de interese şi de idei; dar cu toate aceste, când ne aducem aminte
de unirea frăţească şi tinerească care, pe la 1840-1847, lega într-un singur trup şi suflet toată
tinerimea Principatelor... la un asemine suvenir, toate discordiile se uită.
O mână caută pe a altuia; şi dacă am vrea, împreunaţi ca odinioară într-o singură şi
aceeaşi voinţă, încă am putea face mari lucruri.
Neştearsă este încă din aducerea aminte a românilor acea râvnă care învăpăia tinerimea, sunt
acum zece ani. Propăşirea a fost organul ei cel mai însemnat; cu toate împidicările unei
cenzuri aspre care, în sfărşit, a izbutit a-i precurma existenţa, această foae isbutise a exergia
(5) o mare înrâurire asupra întregii desvoltării a vieţii sociale. Ea este încă martoră şi dovadă
a puterei ce tinerimea exergia atunce asupra opiniei publice şi chiar asupra ocârmuirei, căci
numai tinerimea a isprăvit emanciparea ţiganilor clerului şi a statutului, votată de Adunarea
obştească şi întărită de Domnul Mihail Sturza în 31 ianuarie l844 (6).
Dar censura, plantă necunoscută în pământul românesc şi impusă prin o ocârmuire
străină, din zi în zi se făcea mai aspră. În Ţara Românească Eliad având curagiul a ataca
censura în chiar persoana censorului, adresându-i în public şi prin tipar aceste cuvinte care în
veci se vor păstra în istoria presei noastre: Dar, Domnule! te pălmuiesc, şi palma mi se
sfinţeşte!, Curierul românesc fu suspendat pe o bucată de vreme. În Moldova, Dacia literară
şi Propăşirea avură o soartă şi mai tristă! Şi una şi alta fură definitiv oprite. Curagiul prin
aceste nu se pierdea; un jurnal se oprea, altul, sub alt titlu, ieşea mai zdravăn şi mai energic
decât cel oprit. Propăşirea închisă, în locu-i se ivi în Bucureşti Magazinul istoric pentru
Dacia care, sub redacţia lui N. Bălcescu, tânăr în care era numai inimă, trată chestiile istorice
şi sociale cu o vervă, cu o bărbăţie, cu un stil necunoscut încă în jurnalistica românească; şi
aceea ce Magazinul nu putea publica, se reproducea de Gazeta de Transilvania, care, sub
redaţie capabilă şi naţională a lui Bariţ, până la 1847 a fost neobositul campion a dreptăţilor
Principatelor româneşti.
Anul 1848 cu efervescenţa sa, ce de la un capăt a Europei până la celălalt, a dominat
popoarele, exergiat şi asupra presei româneşti înrăurirea înmulţitoare ce a avit asupra presei
din toate ţările. Mai multe jurnaluri au ieşit şi în Transilvania şi în Valahia şi chiar în
Bucovina. În Moldova singură efectul fu contrar!...Ziua de douăzeci şi nouă martie pusese
capăt influenţei tinerimei, spartă şi izgonită din ţară; o ordonanţă princiară statornici o censură

12
care nu putea decât a sugruma orice jurnal, chiar străin politicei. Numai Albina românească,
organ al guvernului, putu a se păstra; însă jurnalul Bucovina, redigat de exilaţii din Cernăuţi,
Gazeta de Transilvania, Organul luminării din Blaj, Pruncul român, Poporul suveran etc. din
Bucureşti, proclamaţiile, broşurile, pamfletele care ploua(u) din toate părţile şi chiar şi în
Moldova străbăteau cu toate măsurile guvernului de atunce, au ridicat presa românească la o
înălţime ce până atunci îi fusese necunoscută. Nici un drit, nici o chestie nu rămase fără a fi
tratată, cu patimă în adevăr, ades şi cu exageraţie, însă pururea într-un ton demn şi conform cu
misia tiparului.
Dar, toată mişcarea intelectuală, toate aceste jurnaluri luară sfârţit o dată cu ocupaţia
Principatelor de către armia rusiană. În Valahia rămase în picioare singurul Vestitorul
românesc mărginit a publica numai actele Ocârmuirei şi a da, sub foarfeca celei mai aspre
censuri, oareşicare mici notiţii despre întâmplările străine. În Moldova, Albina românească nu
se putea făli cu mai multă libertate.
Prin convenţia de (la) Balta-Liman, care a fost consecvenţia ocupărei rosieneşti în
1848, autonomia Moldovei şi Valahiei - închizeşluite prin tractatele încheiate cu Înalta Poartă
de către vechii Domni Mircea, Vlad, Bogdan şi Petru Rareş, şi pre care şi Rosia a recunoscut-
o prin toate tractatele sale cu Turcia - fu înlăturată! Toate driturile istovitoare din ea fură
unele desfiinţate, altele suspendate. Domnii, rânduiţi de-a dreptul şi numai pe şapte ani, fură
mărginiţi de-a proceda la cea mai mică şi neapărată reformă în ţară fără învoirea a
comisarilor şi apoi a consulilor ruseşti. O asemenea stare de lucruri care era negaţia a orice
desvoltări nu putea să exerceze decât o tristă înrâurire asupra presei în general şi a presei
periodice îndeosebi. Toată mişcarea intelectuală fu suspendată. În Valahia, de la 1849 până la
10 septembrie 1854, cu greu am putea cita o singură producţie literară de o oareşcare
valoare, toată activitatea mărginindu-se în simple traduceri, cea mai mare parte romanuri; căci
cea mai mare parte din junime, fiind silită a se desţăra, cu dânsa emigrase şi toată viaţa
intelectuală a Tării Româneşti. În străinătate, proscrişii au produs o literatură specială şi până
şi încercări de o presă periodică, precum (7): Albumul peregrinilor de Bolintineanu, Junimea
română şi România viitoare de N. Bălcescu; însă secfestruirea acestor scrieri revoluţionare la
graniţa Principatelor şi strâmtoritele mijloace a redactorilor din început le ameninţa pieirea; de
aceea şi existenţa lor n-a fost decât efemeră. Afară de Vestitorul românesc, nu ştiu ca să se fi
publicat vreun alt jurnal; cel puţin meritul său nu l-a făcut să străbată dincoace de Milcov. În
Moldova, care nu inspira aceleaşi îngrijiri revoluţionare, apăsarea spiritilor fu mai blândă.
De aceea şi inteligenţa a dat mai mult semn de viaţă. Ca cărţi istorice au ieşit colecţia deplină
a Letopisiţilor Moldovei, editată de M. Kogălniceanu; trei tomuri a Uricarului, de T.
Codrescu; Istoria românilor de T. Laurean, Cronica lui Şincai, tipărită de Departamentul
instrucţie publice după un manuscris hărăzit de Domnul Stăpânitor.
Poezia, care despreţueşte ş-ameninţă lanţurile cele mai grele, cu toate restricţiile unei
aspre censuri, a înălţat glasul libertăţii şi ne-a vestit viitoarea deşteptare. Baladele şi Doinele
lui V. Alecsandri; poeziile lui Bolintineanu; alte poezii a lui G. Sion s- au publicat în acest
period. Teatrul lui Alecsandri şi al lui Milo ne-au dovedit asemine că în Moldova viaţa
intelectuală nu pierise şi nu aştepta decât răsărirea soarelui popoarelor spre a se deştepta
sdravănă, frumoasă şi naţională.
Presa periodică a făcut şi ea oareşcare timide propăşiri. În Iaşi, Zimbrul redigat de D.
Gusti, Codresu şi Fotino; Septămâna, foae sătească de D. C. Negruţi; în Galaţi, Patria de D.
Vrabie au înmulţit numărul jurnalelor româneşti, însă ce folos!...cea mai mică încercare de a
ieşi din stânsele mărginiri impuse de censură şi care făceau din aceste Foi simple efimeride
era aspru pedepsită. Zimbrul, deşi organ a(l) guvernului, pentru un articol religios împrumutat
Gazetei de Transilvania, fu închis; Patria, ce nu putea publica nimic patriotic, căzu pentru că
nu avea pentru ce a fi sprijinită. Septămâna, care nu se ocupa decât cu articole pastorale, deşi
avea un redactor (8) care o dată scrisese pe Alexandru Lăpuşneanu, conteni o dată cu
subvenţia ce i se da din venitul şcoalelor.

13
România literară, ce de pe atunce încerca de a se ivi, fu oprită înainte de a-şi respândi
cel întâi număr. Crima sa înaintea diplomaţilor străini era pentru că purta titlul de Românie;
rămase dar iarăşi singură şi autocrată Albina românească care, lepădându-şi adjectivul
românesc, se transformă în Gazeta de Moldavia. Nenorocitul rol la care această foae,
odinioară agent puternic de naţionalitate, fu osândită în timpul ocupaţiei rosieneşti din 1853-
1854 nu-l vom spune. Am văzut pre redactorul plângând seara despre injuriile ce dimineaţa
trebuia să publice asupra puterilor şi bărbaţilor celor mai mari ai Europei, care luaseră în
mână apărarea driturilor Principatelor; am văzut profanându-se credinţele, simpatiile,
interesele şi chiar naţionalitatea românilor! şi aceasta de bărbaţi care odinioară se fălea(u) de a
fi români şi de a predica Românismul.
Această neagră epocă însă a contenit. Vântul apusului a început a străbate şi la noi.
Apăsarea străină a încetat cel puţin a ne înăduţi mişcarea intelectuală. Un câmp larg este
deschis jurnalismului românesc; pretutindeni răsar organe a publicităţii; şi libera discuţie a
driturilor, asupra intereselor, asupra viitorului românilor, deşi încă plină de frică şi îndoindu-
se dacă poate, şi cât poate... au început a se ivi şi în foile noastre, când nu cu mult mai înainte
pentru orice aspiraţie a inimei, pentru o mai bună soartă, pentru apărarea a orice împilări,
pentru expunerea a orice drit, românul, sub vălul celui mai strict anonim, era nevoit de a avea
recurs la jurnalele Franţiei şi a Germaniei.
Dar să vedem cum publiciştii români au conştiinţa misiei lor? cum ei se folosesc de
libertatea ce li se dă şi, prin urmare, cum ei îţi îndeplinesc datoria lor, într-acest timp unde
nimine nu trebue să şează cu braţele încrucişate, unde, ca în timpul lui Solon, nimănuie nu-i
este iertat de a rămâne neutru?
Românii au astăzi şase jurnaluri politice: două în Moldova, Gazeta de Moldova şi
Zimbrul; două în Valahia, Vestitorul românesc şi Timpul; două în Ardeal, Gazeta de
Transilvania şi Telegraful.
Gazeta de Moldavia şi Vestitorul sunt jurnaluri de un caracter semi-oficial; ele comunică
novelele curţei, măsurile adoptate de ocârmuire; articole de fond şi discuţii politice intră
foarte rar în coloanele lor; iar rămăşiţa paginelor înşiră noutăţi din afară traduse din jurnaluri
străine. În ele se reproduc, ca într-un dagherotip, toate întâmplările, toate opiniile zilei fără
nici un sistem, fără credinţă politică. Nu este dar treaba noastră de a le spune defectele, sau
calităţile, devreme ce ele nu cearcă a intra pe o cale propăşitoare nici măcar în privinţa
regulelor gramaticale.
Telegraful român, ce iese la Sibiu sub redacţia d-lui Vasici, are ades bune articole, mai
ales de comerţ şi agricultură. Acţia politică a sa până acum e însă foarte mărginită. Cu
interesele Prinţipatelor se ocupă numai ca o chestie secundară. Este oare aceasta din lipsă de
corespondenţi, ori din neputinţă? Nu o putem hotărâ.
Gazeta de Transilvania, redigată acum de dl. Iacob Murăşeanu, este în mare
decadenţă. Renumele ei a fost mare numai până la 1848 cănd a dirigat-o pana lui Bariţ. Cele
mai bune articole despre driturile şi interesele românilor eşia odinioară în acest jurnal în care
publiciştii cei mai însemnaţi îşi deduseră rendez-vous. Gazeta de Transilvania se ocupă, pre
cât îi este învoit, cu interesele materiale a(le) românilor de peste Carpaţi; iar încât priveşte
Prinţipatele, ea se mărgineşte în extracturi din Gazeta de la Iaşi şi din Vestitorul din
Bucureşti.Când câteodată înşiră vreun articol original, acesta este negreşit un panegiric ce i s-
a trimis din Moldova sau din Valahia. În această privire, Gazeta de Transilvania se poate
lăuda că acum ocupă cel întâi loc în jurnalismul românesc, căci a îmbucat trimbiţa renumirei
cu mult curaj şi ades cu foarte puţin tact.
Mai rămân dar Zimbrul şi Timpul. Zimbrul este cam spărieat; deşi îţi arată corniţele în
toate zilele, el s-a făcut cu totul mititel. Proverbul: Paza bună trece primejdia rea, l-a
înţelepţit; de aceea îi şi menim o vieaţă îndelungată. Suplementul literar ce-l întovărăţeţte o
dată pe septămână îi întrece cu mult partea politică.
În sfârşit mai avem a vorbi de Timpul din Bucureşti, redigat de D. Bosueceanu, ce,
altădată, ie (ia) şi numele de G. Ilariu. Timpul este o nouă înfăţăşare în jurnalistica noastră;

14
sprijinit de casele cele mari de negoţ din Bucureşti, el este menit de a reprezenta şi a apăra
vieaţa şi interesele stărei de mijloc, stare astăzi atât de importantă în Europa, şi la noi d-abea
născândă. Aşa s-a judecat această foae şi de Presa de Orient (10).
Timpul este singurul jurnal care a abordat discuţia politică; el are o opinie, o sprijină,
se sileşte a o face să prevaleze asupra ideilor contrare. El singur până acum a îndrăsnit a scrie
pe steagul său: driturile românilor, când celelalte foi periodice se târesc în vechiul hogaş a
tăcerei despre orice chestie politică privitoare cătră Prinţipate.
Redactorul său pare a fi plin de bună voinţă la lucru şi de încredere în viitorul cauzei
sale, două însuşiri neapărate unui bărbat ce pretinde a fi organul unei opinii. Prin urmare, ne
place a crede că partea defectuoasă a acestei foi provine numai din neispita redactorului întru
a purta o armă atît de ascuţită ca presa. Aşa, cu părere de rău, am văzut că D. Bosueceanu nu
este îndestul de aspru în alegerea articolilor; cu chipul acesta jurnalul său jicneşte morala
publică şi, mai ales, acel sentiment a(l) frumosului şi a(l) onestului care trebuie pururea să
povăţuiască pana unui scriitor şi mai ales a unui publicist (...)
Sumă totală. Noi am avut şi avem încă publicişti. Eliad, Murgu, Maiorescu, C. Roset,
Brătianu, Bălcescu, fraţii Hurmuzăcheşti şi alţii... au onorat jurnalismul românesc. Dar până
acum n-avem încă un singur jurnal care să răspundă trebuinţelor naţiei; şi cu toate aceste, în
faţa epocei serioase de astăzi, în mijlocul gravelor împrejurări ce se adună, înaintea presei
străine care zilnic se ocupă de români, însă mai totdeauna într-un chip ignorant sau ostil, cea
mai mare nevoie pentru noi este de a avea un jurnal serios, neatârnat, supus numai legilor
adevărului, care zilnic să proclame şi să apere driturile Prinţipatelor, recunoscute astăzi în
princip de Europa întreagă; care, dând ocârmuirei un sprijin credincios şi neinteresat, să-i
desvelească abuzurile ce se fac fără ştiinţa şi spre paguba ţării; care să-ţi puie de singur scop a
stăruinţelor sale de a forma nu numai educaţia noastră politică, dar încă de a ne cultiva natura
morală, întemeind nobilele credinţe, desvoltând în inimile noastre sentimentul frumosului şi
a(l) onestului; şi fiind în toate apărătorul şi sprijinitorul bunelor moravuri. Rezultatul muncii
unui asemine jurnal ar fi că ar lumina clase întregi care astăzi n-au nici o instrucţie şi care
nici ar ave(a) unde să o găsească aiurea; ar fi că atunce am găsi mai mult decât astăzi idei
sănătoase şi impresii mântuitoare într-un popor pentru a căruia viaţă spirituală s-a făcut până
acum atât de puţin! Binele ce un asemine jurnal ar produce ar fi peste măsură. Negreşit că
greutăţile de a realiza un asemine program sânt mari şi mai ales la noi unde libertatea
tiparului este încă atât de mărginită; dar totuşi nu socot că ar fi peste putinţă de biruit. Trebuie
numai ca bărbatul ce s-ar hotărâ să iee asupră-şi asemine importantă însărcinare şi
răspundere, totodată să ţie seamă de împrejurările locale, de piedicile care sunt în posiţiea de
faţă, şi mai ales de nepregătirea poporului pentru a primi deodată şi în mari doze hrana
veşnicului adevăr. Spre a ajunge la aceasta, jurnalismul trebuie să se iee după pilda lui
Franklin (11) carele a practicat, cu atâta iscusinţă, arta de a poporaliza adevărurile folositoare
şi de a înfăţişa sfaturile moralei practice sub forma atrăgătoare şi uşor de înţeles pentru
numărul cel mare a(l) cititorilor, transformând în mică monedă, pentru trebuinţa mulţimii
întregi, isprăvile ce învăţatul sau gânditorul descopere în fundul cabinetului său.
(România literară, anul I, nr.1, 1855, p.52-54; 66-67; 77-78)

Mihail Kogălniceanu (1817 – 1891), jurnalist, istoric, scriitor, om politic, profesor universitar,
academician (1868) şi preşedinte al Academiei Române (1887-1890). A fondat publicaţiile
Dacia literară, Propăşirea şi Steaua Dunării.

Note
1. ehul - ecoul
2. Artaud., Encyclopedie des gens du monde
3. K.K. - Chezar- crăiesc, adică austriac
4. Se referă la ocupaţia Principatelor din perioada Regulamentului organic, 1828-1834
5. Exergia - exercita
6. Vezi suplimentul la nr.5 al Propăţirii (1844)
7. A fost omisă Republica Română, apărută sub redacţia lui C.A.Rosetti, la l851

15
8. Este vorba de C. Negruzzi
9. Referire la prospectul unei noi publicaţii, Patria
10. Ziarul La presse de l*Orient apărea la Constantinopol
11. Artaud., op.cit.

PARTEA a II-a
FORME ASOCIATIVE
ALE JURNALIŞTILOR DIN ROMÂNIA
Primul moment important din istoria presei româneşti, în care ziariştii au decis să promoveze
forme profesionale de asociere s-a înregistrat în noiembrie l871, când au avut loc lucrările
“întâiului congres al presei din România”. Participanţii, l3 ziarişti de la l3 ziare, s-au reunit la
hotelul Lazăr Nou de pe Podul Mogoşoaiei şi au adoptat, după două săptămâni de dezbateri, o
rezoluţie în l5 puncte. Iată componenţa congresului- Emil Costinescu ( Românul, Bucureşti),
Al.D.Holban (Unirea Liberală, Iaşi), George Mihail (Gazeta de Bacău), Cesar Bolliac (Trompeta
Carpaţilor), Alexandru Lupaşcu (Semănătorul, Bârlad), V.Al.Urechia (Informaţiunile),
Pr.Gr.Musceleanu (Biserica Română), N.T.Orăşanu (Daracul), G.Dem.Teodorescu (Ghimpele),
Dem.Pandrav (Asmodeu), Al.Lăzărescu (Informaţiunile din Galaţi), Dr.Dumitru Severeanu
(Gazeta medico-chirurgicală), M.Nerone Popp (Opinia Publică). De reţinut că în afară de punctul
XV, în care se afirma că libertatea presei, libertatea cuvântului, alături de alte libertăţi
fundamentale “sunt punctele cardinale pe care se reazămă edificiul nostru public”, celelalte
prevederi ale rezoluţiei erau mai degrabă politice decât profesionale. “Acest Congres a fost, în
realitate, Congresul Presei liberalo-democratice”, aprecia G.Călugăru (l926), “fiindcă ziarele
conservatoare -guvernamentale n’au participat”. Reuniunea nu a fost lipsită de surprize - George
Missail avea să propună cu această ocazie deschiderea lucrărilor “printr-un vot de recunoştinţă
faţă de Asachi, Bariţiu, Eliade, (de) întemeietorii ziaristicii româneşti”. În cuvântul său însă, B.
P. Haşdeu l-a exclus din această serie pe Kogălniceanu, despre care avea să afirme că deşi era
merituos în literatură, se dovedise “cameleonic în politică”. Haşdeu a reuşit să intre în conflict şi
cu Ion Ghica, pe care îl acuza că a îmbrăţişat o poziţie “cosmopolită”.“Ce era atunci presa
română?” se întreba C.Bacalbaşa. “Era o adunătură de ziarişti săraci şi începători, afară de Cesar
Bolliac, o adunătură de necunoscuţi”. Cum “mergeau”ziarele? “Ziarul Românul nu-şi putea plăti
dările şi fotoliul lui C.Rosetti se vindea. Trompeta Carpaţilor d’abia îţi ţinea zilele. În luna
noiembrie l87l acest ziar anunţa că Cesar Bolliac îşi vindea colecţia de tablouri spre a susţine
ziarul”. Este cert că cele mai multe dintre publicaţiile din epocă aparţineau unor formaţiuni
politice ori le susţineau deschis – în anul l877, din cele nouă cotidiane câte apăreau în România,
Românul ,Telegraful şi Dorobanţul erau liberale, Timpul ,al conservatorilor catargişti, Presa, “cu
conservatorii de nuanţă Vasile Boerescu” , România liberă “cu înclinaţiuni junimiste”,alături de
care se mai editau L’Orient, Naţiunea Română, Războiul.
In anul l883 avea să se constituie, tot la Bucureşti, Societatea Ziariştilor, moment evocat de
N.Iorga în termenii “dezvoltarea presei, înmulţirea ziarelor şi dovada făcută cum că ziarismul
începe să devină o carieră, inspiră câtorva ziarişti (...) hotărârea de a forma o societate a
ziariştilor”,astfel încât “se putu organiza câteva întâlniri la localul Curierului Financiar, ziarul
economico-financiar săptămânal al lui Mina Minovici”. Mai multe amănunte ne oferă tot
Bacalbaşa :”Treizeci şi trei de ziarişti se adună şi aleg următorul comitet: Preşedinte, B.P.Haşdeu,
vice-preşedinte D.A.Laurian, şi colonel Skeletti, I.C.Bibicescu, Al.Ciurcu, Eminescu, Missail şi
Barbu Constantinescu membri, M.Minovici casier. Dar această societate nu va avea această
viaţă; unul din motive este că preşedinţia nu a fost dată lui C.A.Rosetti. Motivul nealegerii lui
Rosetti a fost Eminescu care, cu nici un preţ nu a voit să admită preşedinţia directorului
Românului. Eminescu era un om mare căci era un poet genial, dar în politică vedea strâmb,
n’avea lărgimea de orizont a lui Rosetti, era pătimaş, nu erta lui Rosetti cele două păcate , întâiul
că era liberal, al doilea că avea şi sânge grecesc în vine.Rosetti era cel dintâi ziarist al epocei lui,

16
cine-i putea contesta aceasta ;preşedinţia unei societăţi de presă se cuvenea de drept omului care
luptase o viaţă pentru libertatea presei ; totuşi glasul lui Eminescu a avut mai multă trecere şi
Rosetti a fost înlăturat(...) Izbuti Haşdeu. Dar Haşdeu îşi dete demisia, C.A.Rosetti fu ales
preşedinte şi rămase până la moartea sa în aprilie l885. Societatea încetă a mai
trăi”(C.Bacalbaşa, l935). Alte surse bibliografice atestă faptul că în anul l883, în sediul
Curierului Financiar s-a constituit un Comitet general al presei care avea interese exclusiv
filantropice, prezidat de C.A.Rosetti, alături de care activau I.G.Bibicescu(Românul), Gr.
Păucescu(Timpul), D.A.Laurian (România liberă), M.Minovici şi alţii (vezi Aristiţa şi Tiberiu
Avramescu, îngrijitorii ediţiei l993 a lucrării lui C.Bacalbaşa, “Bucureştii de altădată”). Acesta ar
fi fost punctul de plecare spre constituirea unui comitet al presei care urma să apere interesele
profesionale ale jurnaliştilor. În luna ianuarie l883, comisia formată din N.Xenopol,
D.A.Laurian, Barbu Constantinescu, Mina Minovici şi D.Roco s-a reunit de mai multe ori în
redacţia României libere pentru a elabora şi vota statutul Societăţii Presei, oficializată în
februarie l883.Comitetul de administraţie avea să fie format din B.P.Haşdeu ca preşedinte,
Laurian şi G. Steriade vicepreşedinţi, G.Misail, M.Eminescu, I.G.Bibicescu şi alţii,
membri.Totuşi, în anul l884 D.A.Laurian avea să propună înfiinţarea unei societăţi a presei,
amintind că în anul l883 s-a făcut o încercare în acest sens, “dar ideea n’a prins”. George
Costescu, în lucrarea “Bucureştiul şi Vechiul Regat”(l944) nota că “dezvoltarea presei prin
înmulţirea ziarelor a provocat şi înfiinţarea unei Societăţi a Presei, în l888, din iniţiativa şi sub
preşedinţia lui Dumitru Laurian, directorul ziarului România liberă”.
Datele sunt uşor contradictorii, iar dorinţa ziariştilor de se reuni s-a manifestat inegal, după cum
rezultă din documentele consultate. O explicaţie pare să fie cea oferită de C.Bacalbaşa – “Pe
vremea aceea ziariştii erau încă împărţiţi în tabere ostile, ziarismul pur profesionist nefiind încă
destul de dezvoltat, acei cari scriau în gazeta aveau toate patimile partidelor ce reprezentau. Dacă
partidele erau rivale, şi se combăteau cu violenţă, ziariştii erau şi ei, oarecum, antagonişti. De
aceea era greu de găsit formula care să poată întruni la un loc pe toţi oamenii condeiului
gazetăresc”. În scurta prezentare a Societăţii Ziariştilor din “Anuarul Presei Române şi al Lumei
Politice”(Bucureşti, l9l2) se menţiona, în legătură cu “prima societate a presei sub preşedinţia lui
C.A.Rosetti”:”durata i-a fost scurtă; au urmat alte două încercări şi mai puţin norocoase , apoi
mulţumită mai ales stăruinţelor ziaristului Dionisie Miron, a treia, care a avut o durată mai lungă
,dar a degenerat, societatea presei fiind năpădită de alţi profesionişti. Ziariştii dintr’însa s-au
retras(...)aproape cu totul şi au întemeiat, în toamna anului l899 actualul Sindicat al Ziariştilor”.
Se pare că primele organizaţii profesionale, numite “cluburi de presă”, apăruseră în Marea
Britanie, Franţa şi S.U.A. înainte de anul l880 (Kubka, J., Nordenstreng, K., l987) iar numele
actual al profesiei –jurnalist- a fost menţionat pentru prima oară, la începutul secolului al XVIII-
lea, în periodicul francez “Journal de Trevoux”. Spre exemplificare, în anul l883 se înfiinţa, la
Berna, Asociaţia presei elveţiene, în anii l884 şi l886, în Tările de Jos , respectiv Franţa sunt
fondate diferite organizaţii sindicale; în l907, în Marea Britanie apărea o primă Uniune
Naţională a Jurnaliştilor s.a.m.d.
Un alt “prim” congres al presei avea să fie convocat la l/l3 iulie l884 din iniţiativa
directorilor ziarelor Naţiunea şi Românul , Dim .Brătianu şi C.A.Rosetti, pentru a studia
posibilitatea de a lua unele măsuri prin care să se asigure libertatea alegerilor. De această dată
,după două zile de dezbateri, s-a semnat o rezoluţie. În ianuarie l897, Societatea Presei se reunea
în adunare generală (32 de ziarişti) pentru a alege conducerea breslei- D.A.Laurian ca preşedinte,
C.Bacalbaşa vicepreşedinte, precum şi pentru a aproba includerea a noi membri, între care
pictorul N.Vemont, poetul A.Obedenaru, publiciştii Pepin Mirto, I.Elian, Alexandru-Dorna şi
alţii.
La 5 aprilie l900 avea să se constituie Sindicatul Ziariştilor din Bucureşti(S.Z.B.),ale
cărui obiective , aşa cum rezultă din statut, erau “ocrotirea intereselor morale şi materiale ale
ziariştior; strângerea legăturilor de colegialitate şi solidaritate profesională între ziarişti ;
ridicarea şi menţinerea prestigiului şi demnităţii corporaţiunei ; crearea unei Case de ajutor şi
pensiuni pentru membri sindicatului”. În ceea ce priveşte calitatea de membru, aceasta putea fi

17
dobândită de ziariştii bucureşteni care lucrau într-o redacţie “a unei gazete zilnice”, aveau un
stagiu în presă de cel puţin trei ani consecutivi, aveau naţionalitate română şi se bucurau “de o
perfectă şi ireproşabilă reputaţiune din punctul de vedere moral”. Sindicatul avea şi un juriu de
onoare, apt să rezolve toate “actele de natură a compromite prestigiul şi demnitatea de ziarist”,
precum şi conflictele profesionale dintre jurnalişti, format din 20 reprezentanţi ai organizaţiei.
Juriul putea decide administrarea următoarelor sancţiuni – avertisment, suspendare din toate
drepturile de membru pe timp nelimitat, excluderea din sindicat. Menţionăm că unul dintre cei
mai energici iniţiatori ai sindicatului a fost ziaristul Dionisie Miron, de la revista Traian,
cunoscut mai ales pentru culegerea şi publicare de folclor; preşedinte de onoare al S.Z.B. va fi
chiar Regina Maria. De reţinut că primele fonduri ale S.Z.B. au fost oferite de Luigi Cazzavilan
(l852 – l902), directorul ziarului Universul. Printre cei care au deţinut funcţia de preşedinte al
S.Z.B. s-au aflat Ion Procopiu, G.Rădulescu, Al. Ciurcu, I.G.Duca, C.Bacalbaşa .

Numărul ziariştilor bucureşteni este greu de aflat cu precizie, de aceea preluăm datele oferite de
un anuar editat de Carol Gobl la l900, potrivit căruia , în acel an activau 80 ziarişti , pentru ca la
l906 să se înregistreze un număr de 205 ziarişti, după F.Dame. Este cert că în anul l926 sindicatul
avea l66 membri, dintre care 3l erau pensionari. Remarcăm, ca element inedit, precizarea
statutară conform căreia “chestiunile de politică nu vor putea face, niciodată sub nici un cuvânt,
obiectul desbaterilor sau manifestărilor de orice fel ale sindicatului, comitetelor sau
delegaţiunilor sale “, ceea ce poate fi interpretat ca un semn de maturiate profesională. Peste doi
de la înfiinţare, avea să apară şi prima publicaţie de cultură profesională, Sindicatul Ziariştilor
,din păcate, într-un unic număr (Bucureşti, 9 februarie l902).
Alături de S.Z.B., la 26 noiembrie l906 începea să funcţioneze Cercul PRESA al Ziariştilor din
România, ce avea ca obiective “susţinerea intereselor şi a prestigiului corpului ziariştilor”, într-
ajutorarea membrilor Cercului s.a.m.d. Primul comitet de conducere a fost format din
Th.C.Mănescu, S.Grossman, N.Popescu Duţu, S.Labin şi D.Catina. In anul 1913 se constituia,
tot la Bucureşti, Asociaţia Generală a Presei Române,(după unele surse , data înfiinţării ar fi 4
martie l9l4) cu scopul “de a păra interesele morale şi materiale ale membrilor ei; apărarea şi
înălţarea prestigiului presei în genere prin toate mijloacele ce-i vor sta la îndemână şi, mai cu
deosebire ori de câte ori presa va fi atinsă în drepturile şi libertăţile ei consfinţite prin legi şi
Constituţie sau un membru al ei ar suferi o jignire nemeritată” , precum şi alte obiective, între
care, înfiinţarea unei case de ajutor, consolidarea solidarităţii profesionale, instituirea de
tribunale arbitrare care să poată rezolva incidentele dintre ziarişti şi directori ori editori de ziare,
sau dintre ziarişti şi persoane particulare. Unul dintre punctele statutului prevedea organizarea de
biblioteci, cursuri şi conferinţe, crearea de aşezăminte menite să sporească cultura profesională
a membrilor Asociaţiei. Accesul în A.G.P.R. era condiţionat de o vechime neîntreruptă de trei
ani în presă, şi de apartenenţa la personalul redacţional retribuit al unui cotidian sau săptămânal;
puteau intra în Asociaţie şi directorii de publicaţii, dacă aveau o vechime de trei în profesie ori
dacă lucrau la un periodic ce apăruse, fără întrerupere, timp de cinci ani. Primul preşedinte al
acestei forme asociative a fost ziaristul Constantin Mille (în anul l926 numărul celor înscrişi
ajunsese la 240). In anul l9l8, din iniţiativa a 11 ziarişti ieşeni lua fiinţă Sindicatul Ziariştilor
din Moldova, care pe lângă obiectivele specifice tuturor sindicatelor de acest tip avea stabilită,
prin statut, instituirea unei comisii de arbitri cu competenţa de a judeca în primă instanţă
conflictele dintre ziarişti, dintre ziarişti şi patronii de ziare ori directorii de ziare. În plus,
fondatorii afirmau că “Sindicatul va stărui să se prevadă prin lege chiar ,că patronii şi directorii
de ziare nu-i pot concedia pe ziarişti fără motive întemeiate, precum nici ziariştii nu pot părăsi
locul din capriciu, sub pedeapsa de despăgubiri reciproce la caz contrar”. S.Z.M. era mai deschis
în ceea ce priveşte dobândirea calităţii de membru, deoarece puteau face parte din organizaţie
“Toţi ziariştii, fără distincţie de religie şi sex, de la ziarele cotidiene sau periodice, fie că se susţin
numai din salariul ce primesc de la ziar, fie că mai au şi alte îndeletniciri, din venitul cărora se
pot ajuta la trai”.Preşedintele acestui sindicat a fost ziaristul Robert Soutzu, din Iaşi.

18
Frecventele conflicte dintre ziarişti şi patroni i-au determinat pe gazetari să fondeze Uniunea
Ziariştilor Profesionişti din România, Bucureşti, l9l9, a cărei principală particularitate consta
în aceea că obiectivele sale priveau mai degrabă relaţiile cu patronatul (patronii de publicaţii nu
erau admişi în U.Z.P.R.). Până în anul l927, când reunea l47 membri, Uniunea obţinuse
următoarele drepturi :a) repaus duminical (nici un jurnalist nu mai lucra duminica decât în
situaţii de excepţie); b) concediu plătit de 30 zile pe an; c) acordarea unui preaviz cu trei luni
înainte de concediere, cu drept de salariu pentru această perioadă. Cu totul remarcabilă era
prevederea statutară, asimilabilă clauzei de conştiinţă, ce avea redactarea :”trecerea ziarului într-
o altă proprietate se consideră încetare a ziarului şi ca atare personalul are dreptul să se pună în
situaţia de preavizat şi să reclame de îndată despăgubirea materială respectivă”.
După ce reprezentase România la Congresul Internaţional al Presei de la Liege (l905) şi la
Adunarea Comitetului Central al Societăţilor de Presă (Munchen, 1906), pentru a aminti doar
două dintre prezenţele sale remarcabile, Constantin Mille “avea să fie atras de către Stelian
Popescu, directorul Universului, pe atunci politician takist, în organizarea unui “sindicat”al
directorilor de ziare, care să se prezinte ca un organism omogen atât în faţa lucrătorilor care
cereau justificat majorarea salariilor cât şi în relaţiile cu fabricile de hârtie controlate de finanţa
liberală”, aminteşte Tiberiu Avramescu (l982). “Sindicatul” a fost anunţat în presă la 25 februarie
l9l9, din el făcând parte şi I. Rosenthal (Izbânda), N.D.Cocea (Chemarea), directorii cotidianelor
Dacia, Epoca şi altele, toate ne-liberale.
În anul l920 au avut loc două evenimente importante pentru comunitatea jurnaliştilor – la
Bucureşti s-a constituit Asociaţia Presei Periodice, condusă de C.Costa-Foru, al cărui comitet
era format din l4 membri între care Simion Mehedinţi, Vasile Goldiş, C.Rădulescu-Motru şi alţii,
iar la Timişoara apărea iniţiativa constituirii unui sindicat regional :”Ieri, duminică, la ora l2 a
avut loc, în localul ziarului Ţara, o întrunire a ziariştilor din localitate. În unanimitate s-a hotărât
constituirea unui sindicat al ziariştilor din Banat”, notau redactorii Ţara, în nr.2l/l4 decembrie
l920. Printre susţinătorii activi ai acestui proiect se afla Camil Petrescu, directorul cotidianului
Ţara, care în cursul lunii decembrie l920 a publicat mai multe articole în acest sens. Timişoara
era “al doilea oraş gazetăresc al nostru”, după Bucureşti, afirma cunoscutul ziarist şi scriitor,
arătând că în capitala Banatului apăreau nu mai puţin de nouă cotidiane –“cinci din ele sunt
tipărite în nemţeşte (...) în ungureşte două (...) româneşti apar două (Ţara şi Banatul românesc),
alături de două reviste ungureşti şi una românească” (Curierul Banatului). Deşi cei mai mulţi
dintre ziariştii bănăţeni îşi exprimaseră dorinţa formării unui sindicat,acesta nu se va constitui, ci
se afilia sindicatului “din Ardeal şi Banat”, cu sediul la Cluj (l92l). Amintim că în anul l920
exista deja Sindicatul Presei din Oltenia, în numele căruia ziaristul craiovean Horia Tăriceanu
îi scria lui Camil Petrescu:”ai fost ales delegat din partea sindicatului, să faci legătura cu
camarazii din Banat cu cei din Oltenia(...)am dori să înscrii cât mai mulţi gazetari şi publicişti în
sindicat (indiferent de naţionalitate)şi în urmă să convocăm un congres al ziariştilor şi
publiciştilor din Oltenia şi Banat, la Craiova sau la Timişoara”(l august l920). Să reţinem că cele
l2 titluri editate în Timişoara erau realizate de 70 ziarişti. Iată care ar fi fost avantajele ce ar fi
decurs din constituirea unui sindicat profesional în viziunea lui Camil Petrescu: “Ceea ce e mai
important sunt marile avantaje morale pe care un sindicat al ziariştilor le-ar fi prezentat
membrilor săi. Căci e sigur că mânuitorii condeiului , anonimi semănători de idei, nu se prea
bucură de stima la care frumoasa lor activitate le dă dreptul(...)Sperăm că,în modul acesta nu-l
vom mai vedea făcând anticameră pe la uşa cine ştie cărui şef de birou pe gazetarul care nu cere
nimic pentru el decât să servească publicul (...) Aşteptăm anume de la el (sindicatul-n.n.) o
îndulcire a atacurilor din presă. Cunoscându-se ziariştii între ei,personal şi mai de aproape,
desigur că le va veni mai greu să atace cu aceeaşi violenţă”(Ţara,nr.27 /2l decembrie l920).
Primul congres al Sindicatului Presei Române din Ardeal şi Banat va avea loc în perioada l9-
20 ianuarie l92l, la Cluj, prilej cu care redactorii Banatului Românesc (Timişoara) le urau
participanţilor, telegrafic “să lupte cu bărbăţie pentru revendicările profesionale ale tuturor
acelora care în domeniul gazetăriei şi-au tăiat un drum drept”, congresul fiind pentru ei un gest

19
de consolidare a “piedestalului demnităţii ziariştilor”(potrivit enciclopediei lui Lucian Predescu
,acest sindicat ar fi fost constituit la 26 noiembrie l92l). Un Sindicat Central al Ziariştilor
Români din Ardeal şi Banat, cu sediul la Cluj ,a apărut în mai l922 , iar un sindicat autonom
numit Sindicatul Ziariştilor Profesionişti din Banat se pare că a existat - apare în unele
documente în anul l936- dar nu deţinem date despre momentul constituirii. În anul l927
S.P.R.A.B. includea peste l00 de ziarişti şi avea filiale în oraşele Oradea Mare, Arad, Timişoara,
Braşov, Târgu Mureş şi Satu Mare. “Membru ordinar”al sindicatului putea fi doar un ziarist
profesionist , angajat la un cotidian, care adera la statut şi plătea taxa de înscriere şi cotizaţia.
Dintre fondatori îi amintim pe Ion Agărbiceanu, Cezar Petrescu, Gib I.Mihăescu, Adrian Maniu,
Ion Clopoţel, iar dintre membrii de onoare, pe Vasile Goldiş, Octavian Goga, Alexandru Vaida
Voievod, Ioan Lupaş, Onisifor Ghibu, patriarhul Miron Cristea şi alţii.

In luna octombrie a anului l922 lua fiinţă Cercul Ziariştilor Profesionişti din Iaşi, al
cărui statut cuprindea, pe lângă prevederile curente, condiţia ca din Cerc să facă parte doar
ziarişti “cari nu practică o altă profesiune decât ziaristica; au de puţin şase ani de profesiune
zilnică gazetărrească şi nu au contravenit la obligaţiile morale de ziarist şi de om; fac parte din
redacţia unui ziar cotidian din ţară”. O parte dintre fondatori, între care Robert Soutzu,
M.Kaufman, M.Miereanu, J.Hefter puseseră şi bazele S.Z.M. (l9l8). Tot acum se constituie şi
Sindicatul Ziariştilor Minoritari din Transilvania şi Banat, în care erau integraţi gazetari
profesionişti maghiari, germani şi sârbi (îşi câştigau existenţa din activităţi în cadrul redacţiilor
de publicaţii cotidiane) .Din această formă asociativă nu puteau face parte patronii din presă, iar
recunoaşterea calităţii de membru era condiţionată de rezultatele candidatului la două examene
profesionale ,susţinute după un an şi după patru ani de activitate în presă. Sindicatul avea sediul
la Cluj şi filiale în şapte mari oraşe din zonele centrală şi central-vestică a României.
Anul l922 pare să fie unul dintre cei mai bogaţi în evenimente de tipul celor enumerate, deoarece
la Oradea se constituia Asociaţia Fotografilor Profesionişti, mulţi dintre ei fiind fotoreporteri,
iar la 8 noiembrie acelaşi an, la Cluj ,aveau să se desfăşoare lucrările Congresului Fotografilor
Profesionişti din Transilvania, unde s-au pus bazele Uniunii Generale a Fotografilor din
România (constituită la Bucureşti, în aprilie l924). În luna decembrie are loc şi primul congres al
presei din România reîntregită, şi se intensifică dezbaterile privind constituirea « Federaţiei
societăţilor, sindicatelor şi asociaţiilor de presă », programată în anul 1923, dar care a rămas doar
în faza de proiect. Demn de reţinut este, în acest context, gestul lui Constantin Mille, de a milita
pentru crearea a ceea ce s-a numit Mica Înţelegere a Presei, din care au făcut parte România,
Iugoslavia, Cehoslovacia, fondată la Sinaia, în anul l925.
Almanahul dicţionar al presei din România, ediţia l927, prezintă şi o Societate a personalului
administrativ al presei române, al cărei scop era « strângerea relaţiunilor între membrii
societăţei, apărarea intereselor materiale, ajutorarea membrilor în caz de boală » ş.a.m.d.
La începutul anului l930, din inţiativa unui grup format din ziariştii Victor Bilciulescu,
Ion Greculescu şi Leontin Iliescu s-a redactat şi aprobat statutul Asociaţiei Publiciştilor
Români, cu sediul la Bucureşti. A.P.R. reunea publicişti şi ziarişti profesionişti, condiţiile
necesare înscrierii reducându-se, de regulă, la a proba “o activitate publicistică şi o reputaţie de
publicist recunoscută. Verificarea unor asemenea calităţi se va face de către adunarea generală ,
prin primirea sau neprimirea solicitantului în asociaţie”. Fondatorii, care consideraseră “că ar fi
la timp venită o asociaţie, care să îmbrăţişeze publicistica noastră din toate domeniile
specialităţilor existente”, au reuşit să dea un ecou considerabil Asociaţiei, din moment ce peste
numai opt ani de activitate număra 365 de membri şi deţinea un cămin de odihnă la Balcic.
A.P.R. va edita, începând cu anul l938 , şi un almanah propriu.
La 4 decembrie l927 , în capitală lua fiinţă Asociaţia Presei Sportive din România, al cărei
statut cuprindea pricipiul :”Să dovedim prin ponderaţie, seriozitate şi onestitate profesională că
instituţiunea ce am creat este valabilă şi sortită unui rodnic viitor. Dacă ziariştii sportivi voiesc să
fie consideraţi şi respectaţi de celelalte bresle, trebuie în primul rând să se respecte şi considere
între ei” (în anul l936 A.P.S.R. s-a afiliat la Asociaţia Internaţională a Presei Sportive ).

20
Începând cu luna octombrie l930, la Craiova apărea PRESA, ziar independent, redactat de
membrii Sindicatului Presei din Oltenia, ce urmărea « reabilitarea presei de provincie »,
câştigarea « independenţei desăvârşite şi a corectitudinii gazetăreşti »şi altele (I.Hangiu, l996).
In perioada interbelică au apărut asociaţii profesionale şi în alte provincii româneşti –
Uniunea Ziariştilor din Basarabia (Chişinău) şi Sindicatul Ziariştilor Bucovineni (Cernăuţi).
În ani ‘30 bunăoară, a existat şi Asociaţia Presei din Maramureş, care edita propriul organ de
presă, săptămânalul Graiul Mureşului, redacţia având sediul la Sighet, iar începând cu anul l935,
a funcţionat Uniunea Ziariştilor Români din ţinutul Mureş ;la Braşov, în anul l938 , exista o
breaslă a ziariştilor locali (l5 membri) a cărei denumire nu am identificat-o, dar care făcea parte
dintr-o formă asociativă organizată pe ţinuturi- Ţara Bârsei, Ţinutul Bucegi etc.(nu este exclus să
fi fost parte a Uniunii Ziariştilor Români).
În urma desfăşurării lucrărilor Congresului Internaţional al Proprietarilor şi Directorilor de
Ziare, de la Paris, octombrie l934, al cărui principal obiectiv a fost lupta contra cenzurii în
statele care au fost reprezentate prin delegaţi, la Bucureşti va lua fiinţă ,din iniţiativa lui Stelian
Popescu, Asociaţia Directorilor de Ziare (l3 ianuarie l935) din conducerea Asociaţiei făcând
parte Al.Kiriacescu, Em.Fagure, Pamfil ªeicaru, M.Ralea, Ion Vinea, G.Gafencu şi alţii.
Menţionăm că în perioada interbelică s-a manifestat un oarecare interes al ziariştilor de a se
reuni, astfel încât la l932 ,cinci forme asociative reprezentative formaseră Federaţia Generală a
Presei din Provincie (U.Z.P., F.P.P.R., S.Z.M., S.P.R.A.B., S.Z.M.A.B.). Pentru a apăra mai
eficient interesele membrilor săi, Uniunea Ziariştilor Profesionişti şi Asociaţia Generală a Presei
Române s-au afiliat la Federaţia Internaţionlă a Ziariştilor.În anul l936,de exemplu, “Anuarul de
adrese din cuprinsul municipiului Bucureşti” (Editura Rudolf Mosse) prezenta următoarele
organizaţii profesionale: Asociaţia Corectorilor de Ziare şi Editură, Asociaţia Publiciştilor
Români, Asociaţia Ziariştilor Creştini din România, Sindicatul Ziariştilor, Cercul Ziariştilor din
Bucureşti, Sindicatul Presei Periodice din România.În timpul dictaturilor de dreapta (l938-l944)
nu au mai apărut alte asocieri, cu excepţia Sindicatului Presei Creştine (l938),al cărui
preşedinte de onoare a fost A.C.Cuza, iar preşedinte executiv Ilie Rădulescu. La un moment dat
statul va fi cel ce va decide şi în materie de organizare profesională – la l3 mai l944, bunăoară,
prin legea nr. 27l, regimul condus de mareşalul Ion Antonescu reglementa exercitarea profesiei
de ziarist şi înfiinţa Colegiul Ziariştilor din România. Potrivit legii,calitatea de ziarist o puteau
dobândi doar cetăţenii români absolvenţi de studii superioare, confirmaţi de Colegiu (organism
unic, naţional, al cărui statut era aprobat de Ministerul Propagandei Naţionale). Consiliul de
Disciplină al Colegiului includea reprezentanţi ai statului desemnaţi de Ministerul Justiţiei şi doi
ziarişti profesionişti. Amintim că la acea dată “funcţionau circa l0.000 de oameni în serviciul
presei”(I.Opriş, l999).
O interesantă radiografie a presei româneşti, aşa cum arăta aceasta la 1938, a fost
elaborată de preotul şi publicistul Ioan Georgescu, pentru un congres al presei catolice, iniţiat de
Vatican. De aici aflăm că Federaţia generală a presei din provincie era prezidată de Stefan
Vlădescu din Bucureşti, principalul obiectiv al Federaţiei fiind <gruparea într-un corp a celor 13
organizaţii de presă din provincie şi transformarea lor într-un colegiu naţional>. Autorul mai
remarca şi faptul că < pentru pregătirea ziariştilor nu e nici o şcoală. Le rămâne şcoala vieţii.
Sindicatul Ziariştilor din Bucureşti acordă, însă, diferite burse ( când 2 când 4 anual) elementelor
tinere şi capabile ca să se perfecţioneze în străinătate>. În fine, < ziariştii şi publiciştii uniţi şi cei
catolici de rit latin şi limbă românească sunt grupaţi într-un comitet al presei în cadrele AGRU-
ului, Cluj (...) Acest comitet are de preşedinte pe canonicul Ion Agârbiceanu>. Pledoarii mai mult
sau mai puţin explicite despre necesitatea unei şcoli de jurnalism am găsit şi în volumul lui Gh.
Micle, Puterea presei în lupta lumii, 1946 - <ªcoala de jurnalism. Jurnalismul fiind o ştiinţă
socială, cu istoria şi tehnica sa proprie este evident că această ştiinţă trebuie învăţată, că ea îşi are
metodele şi instituţiile sale proprii...>.
După încheierea celui de-al doilea război mondial, la adunarea generală de constituire a
unui nou Sindicat al Presei , numit Sindicatul Ziariştilor Profesionişti (Bucureşti , l8
octombrie l944) prezidiul va fi format, de această dată, din Al. Jebeleanu, Scarlat Callimachi,

21
N.D.Cocea, Emanoil Socor, Em.Serghie , ziarişti a căror orientare de stânga era evidentă. La 30
august l945, în capitală s-au desfăşurat lucrările de constituire a Uniunii Sindicatelor de Artişti,
Scriitori şi Ziarişti, prilej cu care Ion Pas a prezentat raportul asupra activităţii Sindicatului
Ziariştilor Profesionişti, în care nu a ezitat să îl acuze vechiul sindicat de faptul că “a fost
întotdeauna călăuzit de un spirit reacţionar şi antisemit, ceea ce l-a făcut să lunece spre
fascism”(la acea dată S.Z.P.avea 644 membri). S.Z.P.îi exclusese din rândurile sale pe ziariştii
reprezentativi ai acelei perioade, Radu Demetrescu –Gyr, Stelian Popescu (Universul ), Pamfil
ªeicaru (Curentul), Ilie Rădulescu (Porunca Vremii), Nichifor Crainic, Romulus Dianu,
Alexandru Hodoş, Pantelimon Vizirescu şi alţii, consideraţi responsabili de exaltare naţionalistă,
legionarism, colaborare cu hitlerismul şi fascismul, antisemitism, atitudine antisovietică etc.,
motive pentru care au făcut şi detenţie. Cel de-al doilea congres al U.S.A.S.Z., organizat în anul
l947, a constituit momentul declanşării “realismului socialist”, doctrină ce va mutila toate
formele de discurs public, întreaga presă, literatură, dramaturgie etc., pentru câteva decenii.
U.S.A.S.Z. era prima formă asociativă naţională, pe care Partidul Comunist o va crea şi o va
“confisca” pentru a-şi realiza obiectivele ideologice.
La 4 decembrie l955 avea să se formeze Uniunea Ziariştilor din Republica Populară
Română, evident , sub controlul politic al partidului unic. Potrivit articolului 2 din Statut,
<Scopul U.Z.R.P.R. este: a. Să contribuie la ridicarea nivelului profesional, politic şi cultural al
ziariştilor. b. Să colaboreze cu Organizaţia Internaţională a Ziariştilor şi cu organizaţii de ziarişti
din alte ţări. c. Să organizeze manifestări pentru popularizarea ideilor şi acţiunilor care au drept
scop aprarea păcii şi colaborarea între popoare>. Documentul citat prevedea organizarea Casei
Ziariştilor, cu sediul central în capitală, organizarea de cabinete de metodică şi case de creaţie ale
ziariştilor, precum şi organizarea de filiale şi case regionale ale Uniunii. Din articolul 6 aflăm că
< Poate deveni membru al Uniunii orice ziarist profesionist care desfăşoară o activitate la un
organ de presă, radio şi tv. şi care aderă la Statut. Primirea se face individual, la cerere, pe baza
recomandă rii a doi membri ai colegiului de redacţie ai ziarului, instituţiei de presă , radio sau tv
respective, care certifică că solicitantul face parte din efectivul redacţional al ziarului, instituţiei
de presă, redacţiei de radio ssau tv respective>.
U.Z.R.P.R. va edita şi o publicaţie de cultură profesională, Presa noastră (l956), a cărei
cercetare ar oferi importante informaţii despre jurnalismul comunist, aşa cum s-a manifestat el în
România. Dacă în anul fondării se prezenta ca « revistă lunară a Uniunii Ziariştilor din
România », din anul l973 Presa Noastră va avea ca subtitlu « revistă de dezbatere profesională,
editată de Consiliul Ziariştilor din cadrul Uniunii Sindicatelor din Presă , Poligrafie şi Edituri
(şi-a încetat apariţia în decembrie l989).
Să mai amintim că în anul l946 S.Z.P. instituise primul premiul anual pentru cel mai bun
reportaj fotografic, numit “Iosif Berman”, în memoria primului fotoreporter profesionist din ţara
noastră (până la declanşarea celui de-al doilea război mondial a existat şi un Sindicat al
Fotografilor de Presă , despre care nu deţinem informaţii deocamdată).
Editarea unei reviste profesionale - Presa noastră- pare să fi fost justificată nu
numai de considerente de ordin ideologic, ci şi profesionale, deoarece numărul ziariştilor
crescuse semnificativ - 2179 în anul 1956, dintre care 1791 lucrau în Bucureşti. U.Z.R.P.R.
număra 388 centre regionale şi raionale, în Cluj, Iaşi, Târgu Mureş, oraşul Stalin (Braşov) şi
Timişoara funcţionând cercuri locale ale Uniunii. La nivel central, Casa Ziariştilor iniţiase cinci
cercuri profesionale - de satiră şi umor, de reportaj literar, de fotoreporteri, de politică
internaţională şi de secretariat de redacţie. Trebuie să subliniem că toată organizarea comunităţii
jurnalistice era un amestec de structuri funcţionale asemănătoare celor din ţările democrate, cu
elemente instituţionale de provenienţă sovietică, dar şi cu accente originale. Jurnaliştii sovietici,
bunăoară, abia în 1956 vor ieşi din Uniune Profesională a Lucrătorilor din Domeniul Culturii,
pentru a se constitui în Uniunea Ziariştilor Sovietici. Cât priveşte formarea profesională, reţinem
un fragment din articolul semnat C. Antip, cu titlul <Învăţămîntul ziaristic în R.P.R.>, publicat în
Presa Noastră, nr.1/1956 : <...Încă din primii ani de după eliberare, partidul nostru s-a preocupat
de crearea unui sistem organizat de învăţămînt ziaristic, în afara formelor de pregătire

22
profesională existente în redacţiile ziarelor (s.n.) Astfel, au fost create cursuri de gazetari de
scurtă durată, cu fost înfiinţate pe lîngă şcolile superioare de partid secţii de jurnalistică, ale căror
cursuri au fost absolvite de un detaşament numeros de lucrători din presă, de corespondenţi
muncitori şi ţărani, carea au jucat un rol important în îmbunătăţirea conţinutului şi nivelului
publicistic al organealor de presă. Asemenea secţii şi cursuri de ziaristică există şi acum pe lîngă
şcolile superioare de partid. Următoarea etapă (...) o constituie trecerea la crearea învăţămîntului
ziaristic pe linie de stat, prin înfiinţarea, în anul 1951, a secţiei de ziaristică în cadrul Facultăţii
de filosofie a Universităţii din Bucureşti şi transformarea, în 1953, acestei secţii în facultate
independentă în cadrul Universităţii, cu o durată de 5 ani. În această problemă, ca în general în
activitatea întregii prese, un ajutor preţios l-a constituit exemplul şi experienţa învăţămîntului
ziaristic de stat din Uniunea Sovietică, experienţa Facultăţii de Ziaristică a Universităţii
Lomonosov din Moscova şi a facultăţilor similare din alte oraşe ale U.R.S.S.(...) Activitatea
facultăţii de ziaristică contribuie în mare măsură la formarea viitorului ziarist, activist de stat
pregătit din toate punctele de vedere, care să merite cinstea de îndrumător al opiniei publice .
Aceasta reiese limpede chiar şi dintr-o sumară trecere ăn revistă a programului de învăţămînt al
facultăţii. Pregătirea ideologică a studenţilor este asigurată prin disciplinele: Bazele marxism-
leninismului, Economia politică, Materialism dialectic şi istoric. Asemenea discipline ca:
Geografia economică şi politică, Istoria generală, Istoria R.P.R., Istoria relaţiilor internaţionale,
Istoria literaturii universale, Istoria artelor, Bazele esteticii marxist-leniniste şi altele dau
posibilitatea ziaristului să-şi ridice nivelul cunoştinţelor generale. Formarea stilului literar este
ajutată de studiul în facultate al limbii şi literaturii romîne, al stilisticii. Facultatea acordă, de
asemenea, o atenţie deosebită însuşirii de către studenţi a limbii ruse şi a altor limbi străine
(franceză, engleză, germană). Însuşirea de către studenţi a cunoştinţelor de specialitatea ale
profesiunii de gazetar este asigurată prin disciplinele de specialitate: Teoria şi practica presei,
Istoria presei din Romînia, Istoria presei comuniste şi muncitoreşti de peste hotare, Bazele
organizării industriei şi agriculturii în R.P.R., Tehnologia producţiei poligrafice, precum şi alte
discipline de specialitate. Cursul de teoria şi practica presei înarmează pe studenţi cu principiile
marxist-leniniste ale presei de partid, cu teoria ştiinţifică a presei de partid (...) Un accent
deosebit se pune pe formele şi metodele de muncă folosite în redacţiile ziarelor centrale şi locale.
Studierea şi însuşirea principalelor genuri publicistice: articolul, reportajul, schiţa, foiletonul,
recenzia, revista presei, corespondenţa, informaţia etc., ocupă un loc important în cadrul
pregătirii de specialitate a studenţilor...>.
Numărul absolvenţilor acestei facultăţi nu a fost niciodată prea mare - doar 33 în anul 1955.
Începând cu anul 1968 se constată o oarecare reconsiderare a pregătirii jurnalistice, ca şi
a formelor asociative în general. Au fost traduse diferite manuale de jurnalism, incusiv din ţări
capitaliste, s-au organizat <schiburi de exprerienţă>, vizite de documentare în redacţii din mai
multe ţări ş.a.m.d. Apar Asociaţia fotoreporterilor şi Asociaţie ziariştilor şi scriitorilor de pe
lîngă Uniunea Ziariştilor, Asociaţia Presei Sportive, Asociaţie redactorilor de ştiinţă şi
tehnică din presa romînă, Asociaţie ziariştilor şi scriitorilor de turism. Se instituie un premiu
anual pentru jurnalişti - <Alexandru Sahia>(1969).
Principala formă de pregătire a jurnaliştilor a rămas, până în anul 1989, Secţia de
Ziaristică a Academiei de Studii Social-Politice de pe lîngă C.C. al P.C.R.( fosta Facultate de
Ziaristică transferată de la Universitatea Bucureşti la Academia Ştefan Gheorghiu), care avea
cursuri de zi şi fără frecvenţă, de lungă durată (4 ani), precum şi diferite forme de pregătire post-
universitară.
După prăbuşirea regimului comunist din România, proces la care comunitatea
jurnaliştilor nu a contribuit ,aşa cum s-a întâmplat în celelalte state comuniste, meritul său fiind
acela de a fi stimulat decomunizarea şi instaurarea unui regim politic democratic, jurnaliştii
promovează o diversitate de forme asociative pe care le vom trece în revistă. Uniunea
Ziariştilor Democraţi din România , cea care va deveni Asociaţia Ziariştilor Români,
Asociaţia Presei Sportive (reînfiinţată), Asociaţia Fotoreporterilor din România, Asociaţia
Ziariştilor Maghiari din România, Uniunea Ziariştilor Profesionişti, Asociaţia Ziariştilor

23
Liber Profesionişti , Uniunea Naţională a Creatorilor Emisiunilor de Radio şi altele, se vor
reuni în cadrul Societăţii Ziariştilor din România-Federaţia Sindicatelor din Întreaga
Presă(data oficială a constituirii : 25 ianuarie l990) al cărei prim congres, organizat la Braşov în
perioada 3-5 mai l990, va adopta Statutul. Potrivit acestui document, « constituirea S.Z.R. are
drept scop asigurarea unităţii de acţiune în domeniul specific de activitate(presa) pentru apărarea
intereselor comune ale membrilor săi »(art.l), Societatea acţionând « pentru apărarea, prin toate
mijloacele legale şi pe toate căile admise, a drepturilor constituţionale ale salariaţilor din presă,
cum ar fi dreptul la muncă şi odihnă, la salariu minim garantat, la ajutor de şomaj pe o perioadă
determinată, la protecţia şi securitatea muncii, la locuinţă şi condiţii civilizate de trai,dreptul la
pensie cu încadrarea în grupa I pentru ziariştii profesionişti, ceilalţi membri ai societăţii urmând
să beneficieze de condiţii specifice profesiei »(art.3). După ce precizează că Societatea « este
deschisă tuturor sindicatelor salariaţilor din unităţile de presă şi tuturor persoanelor-active şi
pensionari care au lucrat în presă-reunite în sindicat propriu, fără nici o distincţie de opinie
politică, religie, naţionalitate, origine etnică, vârstă sau sex »(art.l2) documentul include la
articolele 2o şi 24 menţiuni importante, cum ar fi aceea că « în cadrul S.Z.R. fiinţează Uniunea
Ziariştilor Profesionişti din România , asociaţie cu caracter profesional, care îşi propune ca
obiectiv asigurarea protecţiei statutului ziaristului, precum şi apărarea şi promovarea drepturilor
profesionale ale ziariştilor profesionişti.U.Z.P.are statut propriu şi autonomie » inclusiv faptul că
din sindicatele S.Z.R. nu pot face parte « patronii, întreprinzătorii şi editorii unităţilor de presă ».
La 19 septembrie l990 Societatea a adoptat Carta Libertăţii Presei, document reprezentativ
pentru comunitatea jurnalistică , în acelaşi an fiind fondat şi un periodic propriu –Curierul
ziariştilor .In anul l992 S.Z.R. cuprindea 98 de sindicate profesionale, cu 6.909 membri. Demn
de remarcat este faptul că imediat după constituire, S.Z.R. elaborează şi propune spre adoptare
un prim proiect de lege a presei, ceea ce a provocat apariţia unui alt proiect, iniţiat de Ministerul
Justiţiei, respins categoric de toţi jurnaliştii, pentru ca în a doua parte a anului l990, Societatea să
vină cu o nouă propunere –Legea libertăţii presei –la redactarea căruia contribuse şi U.Z.P.
Statutul său a fost revizuit la cel de-al IV-lea congres ,8-l0 octombrie l998. S.Z.R. s-a afiliat
încă de la înfiinţare la Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor(Bruxelles),la Organizaţia
Internaţională a Jurnaliştilor (Praga), precum şi la Confederaţia Jurnaliştilor din Balcani
(Salonic). În perioada ce a urmat au continuat să se formeze diverse asociaţii, cum ar fi
Asociaţia Ziariştilor din Presa Minorităţilor, Asociaţia Tinerilor Gazetari(Timişoara),
Asociaţia Presei Sportive, Asociaţia Presei Auto, Asociaţia Jurnaliştior Generaţia ’90-
România, Asociaţia Română a Ziariştilor de Mediu, Asociaţia Presei Turistice, Asociaţia
Naţională a Editorilor din România, Asociaţia Jurnaliştilor din Domeniul Medical, Clubul
Român de Presă, Asociaţia Română de Comunicaţii Audiovizuale, Asociaţia Presei
Timişorene, Asociaţia Ziariştilor Ieşeni şi altele. In anul l995, bunăoară, a fost fondată
Asociaţia Free Lancer, din iniţiativa unor ziarişti profesionişti care se vedeau nereprezentaţi de
structurile profesionale existente la acea dată, însă a avut o existenţă de scurtă durată. În
România funcţionează, începând cu anul l995, o secţie a Uniunii Internaţionale a Jurnaliştilor şi
Presei de Limbă Franceză (U.I.J.P.LF.), organizaţie profesională al cărei sediu se află la Paris.

BIBLIOGRAFIE
Antip,C., 1956 - <<Învăţămîntul ziaristic în R.P.R.>>, în Presa Nostră, anul 1, nr. l, p.15-17
Avramescu,T., l982- « Adeverul », Mişcarea Democratică şi Socialistă (l895-
1920), Ed.Politică, Bucureşti
Anghelescu, M., l986- Ion Heliade Rădulescu.O biografie a omului şi a operei, Minerva,
Bucureşti
Bacalbaşa, C., l922- « Ziaristica română din zilele noastre », în N.Iorga, op.cit.
Bacalbaşa,C., l932- Bucureştii de altădată, Universul ,Bucureşti
Bacalbaşa,C., l993- Bucureştii de altădată, ediţie de Aristiţa şi Tiberiu Avramescu, Minerva,

24
Bucureşti
Caliga, G., l927- Almanahul dicţionar al presei din România, Imprimeria Fundaţiei Culturale
Principele Carol, Bucureşti
Călugăru,G., l926- Almanah dicţionar al presei din România şi a celei româneşti de pretutindeni,
Adevărul, Bucureşti
Cornea, L., l999- Repertoriul vechilor ateliere fotografice din Oradea, l852-l950, Muzeul Ţării
Crişurilor, Oradea
Cosma, A., l969- « De la o iniţiativă a lui Camil Petrescu... », în Presa Noastră ,an XIV, nr.11,
noiembrie
Costescu, G., l944- Bucureştii şi vechiul regat, Universul, Bucureşti
Crăciun,C., l998- Cultură şi reclamă în Transilvania interbelică, P.U.C.,Cluj-Napoca
Dascălu, N., l980- « Le regime de la presse de Roumanie pendant la periode de l’entre –deux-
guerres », în Revue d’Histoire, tome XIX, nr.2-3, Academia R.S.R., Bucharest
Georgescu, I., l936- Din presa periodică din România, Vestitorul, Oradea
Hangiu,I., 1996- Dicţionarul Presei Literare Româneşti, l790-l990, Editura Fundaţiei Culturale
Române, Bucureşti
Kubka, J., Nordenstrend, K., l987- Lecons utiles de l’histoire.Voyage dans l’histoire du
mouvement international des journalistes. Premiere partie, Organisation Internationale des
Journalistes, Prague.
Iorga, N., l922- Istoria presei româneşti, Sindicatul Ziariştilor din Bucureşti, Adevărul, Bucureşti
Micle, Gh., 1946, - Puterea presei în lupta lumii, Tip. Viaţa literară, Bucureşti
Opriş, I.., l999- Procesul ziariştilor « naţionalişti », Albatros, Bucureşti
Petcu, M., l 999- Puterea şi cultura.O istorie a cenzurii, Polirom, Iaşi
Petcu, M., 2000- Tipologia presei româneşti, Institutul European, Iaşi
Petcu, M., 1999 -<< Forme asociative ale jurnaliştilor din România>>, în Psihosociologia &
Mass media, Institutul Naţional de Informaţii, nr.2
Petrescu, C., l984- Publicistica, ediţie de Florica Ichim, Minerva, Bucureşti
Predescu,L., l944- Enciclopedia Cugetarea, Bucureşti
Roşca, L., 2000- Formarea identităţii profesionale a jurnaliştilor, Polirom, Iaşi
Samoilă, E., l932- Ziaristica, Adevărul, Bucureşti
Sandu,V., l974- Publicistica lui Haşdeu, Minerva, Bucureşti
Ştefănescu, A.G., l9l6- « C.A.Rosetti », în volumul Lui C.A.Rosetti, ediţia a III-a, Cercul de
Studii P.N.L., Bucureşti
Vişinescu,V., 2000- O istorie a presei româneşti,Victor, Bucureşti
*** Almanahul Asociaţiei Publiciştilor Români , anul l, A.P.R., Bucureşti,
*** Anuarul Presei Române şi al Lumei Politice, Bucureşti, l908
***Anuarul Bucureştilor, Jacques Roth, Bucureşti, l9l8
***Anuarul de adrese din cuprinsul municipiului Bucureşti, Rudolf Mosse, Bucureşti, l936
*** Abonaţii S.A.R.de Telefoane Bucureşti şi judeţul Ilfov, l940
*** Colecţia revistei Presa Noastră, Bucureşti, 1956 - 1972
***Dezbaterile Congresului Uniunii Sindicatelor de Artişti, Scriitori, Ziarişti, Bucureşti, 29-30
august, Editura Confederaţiei Generale a Muncii din România, Bucureşti, l945
*** Scrisori către Camil Petrescu, vol.II, ediţie de Florica Ichim, Minerva, Bucureşti, l98l
===============================================================
ANEXA
RAPORTUL ASUPRA ACTIVITĂŢII
SINDICATULUI ZIARIŞTILOR PROFESIONIŞTI
prezentat de tov. Ion Pas, în cadul Dezbaterilor Congresului Uniunii Sindicatelor de Artişti, Scriitori, Ziarişti,
Bucureşti, 29-30 august l945
« Tovarăşi şi colegi. Înainte de a prezenta raportul de activitate al sindicatului pe care- l reprezint, daţi-mi voie să vă
amintesc că astăzi se împlinesc l0 ani de când pe pământul Uniunii Sovietice închidea ochii marele scriitor francez
şi cetăţean la lumii Henry Barbusse.
Memoria lui ne este scumpă şi va rămânea tot atât de scumpă generaţiilor următoare, fiindcă talentul lui mare,
puterea lui de muncă, sufletul lui cald şi generos , au fost puse în serviciul ideilor de dreptate şi omenie.

25
A combătut războiul, a combătut militarismul, dar a ţinut să facă precizarea, a ţinut să înfiltreze în conştiinţa tuturor
că militarismul, cu consecinţa lui războiul, nu sunt în fond decât efecte ale unei cauze care trebuia extirpată :
nedreptatea socială (...) A izbutit ; pentrucă dacă astăzi noi ne găsim aici în congres, să desăvârşim ceeace fiecare
dintre noi am început prin sindicatele noastre, dacă suntem cu toţii pătrunşi de nevoia ralierii noastre la eforturile
muncitorimii manuale, pentruca astăzi să putem aduce servicii preţioase ţării şi să putem servi ideile de mai bine,
este pentrucă încă de acum un sfert de veac, ideile susţinute de Barbusse au pătruns în sufletele noastre.
Memoria lui va rămânea vie în sufletele intelectualilor şi în sufletul munictorilor de pretutindeni.
Îngăduiţi-mi, înainte de a face un bilanţ succint al activităţii Sindicatului Ziariştilor Profesionişti pe care, prin
încrederea confraţilor mei, am onoarea să-l prezidez, să schiţez în câteva linii împrejurările care audus la constituirea
lui, în ziua de 4 Noembrie l944.
Patru au fost la număr până atunci, organizaţiile care aveau chemarea să reprezinte interesele profesioniştilor
scrisului zilnic în România. A fost, cu mai bine de o jumătate de veac în urmă, Societatea Presei, şi a luat fiinţă în
anul l898 Sindicatul ziariştilor, pe urmă, în anul l9l3, Asociaţia generală a presei române, pe urmă, în l9l9,
Uniunea ziariştilor profesionişti.
Sindicatul ziariştilor înlocuia Societatea Presei şi nu ştim ce capriciu i-a inspirat titulatura aaceasta într’o vreme
când ideia sindicală era abia n faşă la noi. Cu atât mai curioasă apare denumirea ce i s’a dat când întreaga lui
activitate de 46 de ani arată că el n’a fost niciodată o organizaţie de apărare a intereselor materiale şi morale ale
membrilor săi. Sindicatul ziariştilor a fost întotdeauna călăuzit de un spirit reacţionar şi antisemit, ceeace l-a făcut
apoi să lunece spre fascism.
Ridicându-se împotriva spiritului îngust, retrograd, al acestei organizaţii, respectaţii noştri înaintaşi în presă, ziariştii
democraţi Const. Mille şi C.G.Costa-Foru au pus, în ziua de l Mai 1913, bazele Asociaţiei Generale a Presei
Române în care ziariştii, publiciştii, puteau să intre fără oprelişti de ordine rasială.
Dar, sub impulsul momentelor de largi şi adânci prefaceri determinate de sfârşitul primului război mondial, şi
urmând exemplul muncitorimii, care-şi refăcea organizaţii de luptă, lua în anul l9l9 fiinţă Uniunea ziariştilor
profesionişti a cărei activitate a fost, în primii ani, entuziastă, energică şi bogată în rezultate.
Cele câteva drepturi definitiv dobândite de profesioniştii scrisului- ca, de exemplu, dreptul la preaviz, dreptul la
concediu,-ei i se datorează.
Pentru a apăra repaosul duminical în presă, Uniunea a întreprins prin anul l922 o campanie care- credem- a fost
unică la noi şi’n alte ţări, ea raliind acţiunii ziariştilor, celelalte categorii de muncitori deopotrivă interesaţi de
dreptul de odihnă : pe lucrătorii tipografi şi pe funcţionarii din magazine. A avut loc atunci o întrunire comună a
ziariştilor, a muncitorilor din artele grafice şi a funcţionarilor, cu participarea de câteva mii de persoane.
Când, cu prilejul constituirii Sindicatului ziariştilor profesionişti, anul trecut, s’a pus problema afilierii la
Confederaţia Generală a Muncii, ziariştii s’au fixat,-unii fără să ştie, poate,- pe linia înaintaşilor lor cari îşi dăduseră
seama că, salariaţi fiind, interesele lor sunt strâns legate de acelea ale celorlalţi munictori manuali şi intelectuali, şi
că sunt datori să meargă alături de ei.
Constituirea Sindicatului unic al ziariştilor profesionişti, care are în prezent 664 de membri, a însemnat împlinirea
unui vechiu deziderat al slujitorilor conştienţi din sectorul scrisului cotidian. Permanent acaparat de conducătorii
reacţionari, antisemiţi, fascişti, vechiul Sindicat al ziariştilor nu mai avea raţiunea de a exista după actul istoric dela
23 August 1944. Prelungirea existenţei lui ar fi însemnat o sfidare a ordinei democratice. Celelalte două organizaţii,
împărţindu-şi membrii între ele, erau departe de a reprezenta o forţă în măsură să servească interesele materiale ale
ziariştilor, şi o voinţă capabilă să imprime acţiunii lor un spirit deluptă democratică.
De aceea, în locul celor trei organizaţii, a luat fiinţă, cu adeziunea însufleţită a unanimităţii ziariştilor cinstiţi,
conştienţi de drepturile şi îndatoririle lor, Sindicatul ziariştilor profesionişti.
Afiliat din primul ceas Confederaţiei Generale a Muncii,-în momentul acela :Comisia Generală de Organizare
Sindicală,- inspirat de spirit democratic, ataşat sincer şi ferm ordinei instaurată prin actul dela 23 August 1944,
Sindicatul nostru a desfăşurat o activitate ale cărei obiective au fost : îmbunătăţirea situaţiei materiale a ziariştilor,
apărarea demnităţii lor, desfascizarea presei, eliminarea elementelor anti-democratice puse în serviciul dictaturii
hitleriste-legionare-antonesciene, participarea la acţiunea de redresare morală şi materială a ţării şi la aceea de
consolidare a democraţiei.
Pe plan material, Sindicatul nostru a impus pentru întâia oară în presă salariul minimal, la început 50.000 lei pe lună,
apoi de 75.000, apoi un spor de 20.000 lei lunar la salariile care nu depăşeau minimalul. A mai obţinut scutirea de
impozit pentru o sumă de 25.000 lei lunar din salariul lunar al ziaristului.
A dus şi continuă să ducă actiune, pentru ca locurile de consilieri de presă din străinătate să fie încredinţate
ziariştilor profesionişti, membri ai Sindicatului, şi pentru ca la toate instituţiile publice, serviciile de presă să fie
conduse de ziarişti.
A obţinut câştig de cauză în numeroase litigii dintre salaraţi şi direcţiile ziarelor.
Când ziarul Curierul şi-a încetat apariţia, a obţinut pentru salariaţii gazetei suma de 800.000 lei, dreptul de preaviz.
A obţinut reintegrarea şi despăgubirea ziariştilor cari în anii dictaturii fasciste fuseseră concediaţi din motive rasiste.
A obţinut- mulţumită înţelegerii şi sprijinului Ministerului Propagandei- adăpost gratuit la Timiş şi Mangalia pentru
ziariştii cari aveau nevoie să se odihnească.
A obţinut, pentru abonamentele pe tramvai ale membrilor săi, o reducere de 50 la sută.
Fără absolut niciun leu în momentul înfiinţării sale, Sindicatul a izbutit să creeze un fond de ajutorare a membrilor
săi, desvoltând în special spiritul de solidaritate colegială, fond care în 7 luni de zile a atins cifra de 3.130.000 lei şi

26
din care au fost acordate până în prezent 2.200.000 lei ziariştilor bolnavi, şomeri sau cu grele sarcini familiare.
Preocupată de grija uşurării condiţiilor de viaţă ale membrilor săi, Sindicatul a înfiinţat o secţie de economat,
aprovizionându-i în răstimpul dela 15 Decembrie 1944 la 8 Aprilie 1945, la preţuri mult inferioare acelor ale pieţii,
cu alimentele necesare.
La 8 Aprilie a luat fiinţă Cooperativa Sindicatului Ziariştilor Profesionişti care are un număr de 800 membri, un
capital de 8 milioane lei şi care a rulat până în prezent 74 milioane lei. Cooperativa a distribuit în răstimp de mai
puţin de cinci luni cantităţi importante de mărfuri.
Îngrijindu-se de situaţia ziariştilor în măsură să-şi câştige existenţa muncind, Sindicatul n’a uitat nici pe pensionari,
nici pe văduvele şi urmaşii celor decedaţi, astfel că o comisie alcătuită din membri ai comitetului său a lucrat la un
proiect de lege pentru reorganizarea Casei de Pensii şi pentru majorarea pensiilor care până acum erau pensii de
foame. Aceste pensii au fost dealtfel, prin intervenţia conducerii Sindicatului, majorate sensibil chiar înainte ca legea
să intre în vigoare.
Prin instituirea delegaţilor pe redacţii şi prin convocarea acestora la şedinţe săptămânale, Comitetul este în măsură
să cunoască toate chestiunile care-i interesează pe salariaţi, să rezolve prompt toate problemele, să primească toate
sugestiile şi să facă în acelaş timp cunoscute ziariştilor toate comunicările şi toate instrucţiunile. În felul acesta,
Comitetul se găseşte în contact strâns cu masa ziariştilor, este informat asupra situaţiei din redacţii şi face acţiune
de educaţie sindicală membrilor săi.
Impunând respectarea demnităţii ziaristului profesionist în înlesnirea condiţiunilor de exercitare a profesiunii lui,
Comitetul veghează cu grijă ca membrii Sindicatului să se comporte cu demnitate şi cinste, ca oameni şi ca
profesionişti, iar atunci când a constatat abateri din partea lor, aplică sancţiuni severe.
Dar Sindicatul ziariştilor profesionişti şi-ar fi făcut numai în parte datoria, dacă acţiunea sa, ar fi rămas numai în
sectorul realizării unor mai bune condiţiuni de viaţă materială pentru membrii săi. El a socotit că-i incumbă şi o altă
chemare : să contribuie la opera de însănătoşire morală a ţării, de desfascizare a ţării, de întărire a regimului cu
adevărat democratic în România, de sancţioare a celor cari- într’o form sau alta- au contribuit la istaurarea dictaturii
fasciste şi la aruncarea ţării în războiul nedrept din Răsărit.
Ne-am socotit întru început muncitoricinstiţi ai scrisului cotidian şi luptători pentru democraţie. Am declarat fără
ocol că suntem partizanii libertăţii scrisului, dar că nu recunoaştem folosirea acestui drept decât acelora cari au făcut
şi fac neîncetat dovada ataşamentului lor pentru ideia de democraţie progresistă, pentru interesele adevărate ale
poporului. Refuzăm anti-democraţilor mărturisiţi sau camuflaţi, fasciştilor cutezători de eri şi celor cu diferite măşti
de astăzi, putinţa de a folosi condeiul şi de a-şi difuza ideile care au corupt sufletele, au năruit asezămintele
democratice, au pus lanţuri poporului şi au svârlit ţara în dezastru.
Din aceleaşi considerente noi am întreprins o dreaptă dar aspră acţiune de epuraţie, eliminând din presă, pe temeiul
unei legi cu sancţiuni gradate, un număr de 111 ziarişti- pe unii definitiv, pe alţii pe un termen dela 6 luni la 5 ani, în
raport cu vina fiecăruia,- ziarişti cari s’au pus în slujba unor interese străine şi duşmane intereselor poporului român,
cari au militat pentru idei antidemocratice, cari au susţinut fascismul, cari au îndemnat la jaf şi la omoruri, cari au
cerut şi suţinut răsboiul împotriva Naţiunilor Unite.
Vom recunoaşte cu sinceritate că nu am îndeplinit tot ceea ce imperativul momentului de faţă impunea pe planul
acţiunii de sprijinire a efortului colectiv pentru ca ţara să se refacă şi pentru ca regimul democratic să fie ajutat să se
consolideze. Nu e însă mai puţin adevărat că ne-am străduit să imprimăm Sindicatului nostru un caracter de luptă şi
că membrii noştri se arată tot mai mult câştigaţi pentru principiile democraţiei. Aderând din primul moment la
platforma Frontului Naţional Democrat, participând cu prezenţa şi cu cuvântul la comemorarea victimelor zilei
de 13 Decembrie, manifestând în corpore împotriva guvernului Rădescu, sărbătorind alături de întreaga
muncitorime ziua de 1 Mai, ziariştii arată o nouă şi sănătoasă orientare.
Rămân o serie de alte lucruri pe care avem datoria să le înfăptuim. Le vom înfăptui pe cele în legătură numai cu
interesele moastre specifice în cadrul şi cu mijloacele Sindicatului nostru, pe celelalte cu un caracter mai general în
cadrul Uniunii Sindicatelor de Artişti, Scriitori, Ziarişti, la alcătuirea căreia am aderat cu însufleţire din primul
moment şi pentru reuşita căreia făgăduim să depunem tot devotamentul, toată puterea noastră de muncă. În felul
acesta vom servi şi interesele noastre de muncitori ai Spiritului, dar şi patria noastră liberă, democrată, independentă.
Trăiască Uniunea Sindicatelor de Artişti, Scriitori, Ziarişti !
Trăiască Confederaţia Generală a Muncii ! »

NOTĂ
Lucrările Congresului au fost deschise de Mişa Levin, după care au vorbit Ion Pas, primul ministru, Petru Groza, alţi participanţi. Preşedinte al
Confederaţiei Generale a Muncii era Gheorghe Apostol, iar preşedinte al Sindicatului Ziariştilor Profesionişti, Miron Constantinescu.
Raportul general al Comisiei de organizare a Congresului a fost prezentat de Nicolai Moraru, cel care avea să afirme că « Scriitorul trebuie să
devină un inginer al sufletului omenesc, îndrumătorul lui. Presa să devină un uriaş organism pentru mobilizarea masselor largi populare... ».
Printre altele, în rezoluţia Congresului se stabilea ca « şomajul în presă, ca şi în toate domeniile profesiunilor noastre trebuie să dispară. In
seviciile de presă, la Stat, comune, întreprinderi ca şi în posturile de ataşaţi de presă în străinătate trebuie numiţi ziarişti profesionişti cu
recomandarea sindicatului ziariştilor.Vom dobândi condiţii omeneşti pentru cei care muncesc noaptea. Vom cere contracte colective, încadrarea
tuturor profesiunilor noastre în asigurări sociale, case de odihnă pentru oamenii artei, reforma învăţământului profesional artistic, şcoli de
ziaristică ».
Documentul de mai sus este important şi prin aceea că integrează şi oficializează în România viziunea lui V.I.Lenin asupra presei şi artei-
condiţionarea exercitării profesiei de apartenenţa la noile instituţii comuniste, evaluarea activităţii pe baza criteriilor ideologice, « cumpărarea »
conştiinţei ziairştilor, artiştilor etc. prin oferirea de avantaje materiale certe s.a.m.d. Este un reper semnificativ al procesului de comunizare a
tuturor formelor de comunicare publică, prin practici, instituţii, valori de inspiraţie sovietică (România era la acea dată sub ocupaţie sovietică).
''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''

27
''

TEME

1. Citiţi cu atenţie articolele - program (Înştiinţări) ale primelor publicaţii româneşti


reprezentative - Curierul românesc, Albina românească, Gazeta de Transilvania - şi explicaţi:
- argumentele editorilor despre necesitatea presei la noi;
- funcţiile presei, aşa cum rezultă ele din pledoariile fondatorilor publicaţiilor - 3 puncte
2. Citiţi cu atenţie sinteza redactată de Mihail Kogălniceanu şi redactaţi o cronogramă a
presei româneşi de la începuturi până în anul 1855 (cronograma - o succesiune, ordonată
cronologic, de ani şi de titluri). Pentru aceasta puteţi apela şi la un dicţionar al presei -3 puncte
3. Realizaţi o cronogramă a formelor asociative ale jurnaliştilor, ordonată şi pe criteriul
geografic (pe provincii istorice) - 4 puncte.

Precizare
In cazul în care studentul nu prezintă temele la întâlnirea cu titularul de curs, din alte cauze
decât cele medicale (dovedite), acestea nu vor mai fi luate în considerare - vor fi notatea cu 1.

28