Beruflich Dokumente
Kultur Dokumente
CUPRINS ............................................................................................................ 1
ARGUMENT........................................................................................................ 2
CAPITOLUL I
SISTEME DE OPERARE ..........................................................................4
1.1Utilizare...................................................................................... 4
1.2Aplicatii.......................................................................................4
1.3Drivere........................................................................................ 4
1.4Virusi...........................................................................................5
CAPITOLUL II
RETELE DE CALCULATOARE
2.1.1 Evolutia retelelor ...................................................................6
2.2.1 Bazele lucrului in retelele de calculatoare............................13
2.3.1 Componente Hardware..........................................................13
BIBLIOGRAFIE ................................................................................................16
1
Argument
Am ales această temă de proiect intitulată: REŢELE DE CALCULATOARE
ŞI SISTEME DE OPERARE deoarece are o deosebită importanţă atât în industrie cât
şi în viaţa de zi cu zi.
Reţelele de calculatoare sunt foarte complexe din punct de vedere constructiv,
dar sunt practice şi utile.
În ziua de astazi în multe procese şi domenii fie că sunt industriale sau de altă
natură au fost introduse reţelele de calculatoare şi sistemele de operare datorită
numeroaselor beneficii de comunicare şi nu numai pe care acestea le oferă.
Reţelele de calculatoare şi sistemele de operare trebuie să prezinte siguranţă în
funcţionare dar şi randament
Dezvoltarea tehnicii prin introducerea reţelelor şi sistemelor de operare în
informatică, cât şi in automatizare a devenit azi o ramură indispensabilă a intregii
industrii
Mai mult chiar întreaga noastră viaţă este influenţată direct sau indirect de
această dezvoltare inevitabilă. Am mai putea concepe o viaţă în care să lipsească
calculatorul, internetul, telefonul ?. In principal comunicarea dintre noi.
Elevii au avut acces la informaţii de actualitate asupra unor materiale, aparate
şi dispozitive folosite în domeniul informaticii şi automatizarilor. Cunoştinţele
teoretice şi practice dobandite au oferit cadrul necesar pentru realizarea lucrarii cu
tema: REŢELE DE CALCULATOATE ŞI SISTEME DE OPERARE in scopul
dobandirii atestatului.
2
Capitolul I
Sisteme de operare
Pentru echipamentele de lucru de tip PC (Personal Computer) bazate pe familia
de microprocesoare Intel sau clone ale acestora există urmatoarele sisteme de operare
mai cunoscute:
a) MS-DOS: produs de Microsoft si a ajuns la versiunea 6.22. Dispune de o
interfaţă alfanumerică şi comunică cu utilizatorul prin intermediul comenzilor
introduse de la tastatură.
b) MS Windows 95 sau Windows 98: produs de Microsoft, dispune de o interfaţă
grafică şi comunică cu utilizatorul prin elemente vizuale, manipulate cu
ajutorul mouse-ului, poate fi utilizată tastatura, dar manevrarea este foarte
greoaie.
c) MS Windows NT: produs de Microsoft, dispune de o interfata grafică şi
comunică cu utilizatorul prin elemente vizuale, manipulate cu ajutorul mouse-
ului. In absenta mouse-ului, poate fi utilizată tastatura, dar manevrarea este
foarte greoaie. Ofera mai multe facilităţi faţă de Windows 9x, iar cerinţele
hardware sunt mai pretenţioase. (9x este 98 sau 95).
d) OS/2: produs de IBM dispune de o interfaţă grafică si comunică cu utilizatorul
prin elemente vizuale, manipulate cu ajutorul mouse-ului. In absenţa
mouseului, poate fi utiilizată tastatura, dar manevrarea este foarte greoaie.
e) Windows XP produs de Microsoft pentru utilizarea pe calculatoare personale
sau de business, laptopuri şi centre media. Literele "XP" provin de la cuvântul
englez experience (experienţă).
f) Windows Vista produs de Microsoft si a fost lansat în noiembrie 2006 pentru
firme şi parteneri de afaceri iar în ianuarie 2007 a fost lansat pentru utlizatorii
obişnuiţi. sute de facilităţi noi, cum ar fi o interfaţă grafică modernă şi un stil
vizual nou, Windows Aero, tehnologia de căutare îmbunătăţită, noi unelte
multimedia, precum şi sub-sistemele complet remodelate de reţea, audio,
imprimare şi afişare. Windows Vista este comercializat în 35 de versiuni
lingvistice, între care şi una în limba română.
g) Windows 7 un sistem de operare produs de compania Microsoft pentru
utilizarea pe calculatoarele personale de tip PC, inclusiv cele utilizate în
domeniul afacerilor, pe desktop-uri, laptop-uri, tablet PC-uri, netbook-uri şi
PC-uri de tip Media Center Edition. Data de punere pe piaţă a fost 22
octombrie 2009, la mai puţin de trei ani de la lansarea sistemului anterior
Windows Vista. Spre deosebire de predecesorul său Vista, Windows 7 se
doreşte a fi o actualizare a lui, cu scopul de a fi pe deplin compatibil cu
driverele, aplicaţiile şi echipamentul cu care acesta a fost deja compatibil.
h) Linux este unul dintre cele mai cunoscute exemple de Software liber şi
dezvoltare de software Open source. Termenul Linux se referă la nucleul
Linux, dar este folosit în mod uzual pentru a descrie un întreg sistem de operare
3
pentru calculatoare, compus din nucleul Linux, biblioteci software şi diverse
unelte. Este folosit pe calculatoare de tip personal, pe supercomputere, dar şi pe
sisteme încapsulate , cum ar fi unele telefoane mobile sau recordere video.
Iniţial dezvoltat şi utilizat de către programatori voluntari, Linux a câştigat
suportul industriei IT şi al marilor companii ca IBM, Hewlett-Packard, Dell,
Sun Microsystems, Google, Novell sau Nokia, şi a depăşit ca folosire
versiunile proprietare de Unix. Analiştii atribuie succesul sistemului faptului că
este independent de furnizor, implementarea are un cost scăzut, iar securitatea
şi fiabilitatea sistemului sunt considerate de către specialişti drept foarte bune.
Instalarea programelor noi se poate face fie prin compilare directă, fie prin
intermediul pachetelor, care verifică existenţa şi disponibilitatea altor programe
necesare pe sistem înainte de a instala noul program.
1.1 Utilizare
Sunt programe cu scop utilitar care ajută la administrarea, îintreţinerea si
depanarea echipamentelor de calcul Şi a sitemelor de operare.
Exemple: Disk Defragmenter, Scan Disk, Explorer, System Monitor, Caracter
Map.
1.2 Aplicaţii
O aplicaţie este tot un program destinat unui anumit scop, pentru a fi utilizat
intr-un domeniu de activitate si care se cumpară separate de sistemele de operare.
Exemple: programe de contabilitate, gestiune, facturare, programe pentru
procesarea textelor (Word, Wordperfect, Write); programe pentru proiectare.
1.3 Drivere
Sunt programe scrise special pentru a facilita comunicaţia echipamentului de
calcul cu perifericele sale. De exemplu, pentru a putea tiparii la imprimanta nu
este suficient sa o cuplăm fizic la calculator; este necesar ca sistemul de operare să
ştie cum sa comunice cu ea şi în acest scop se utilizează un driver specific
imprimantei respective. Acest lucru este valabil si pentru alte echipamente
4
periferice care se conectează la echipamentele de calcul: mouse, scanner, CD-
ROM.
1.4 Viruşii
Reprezintă o categorie aparte de programe ce au în general scopul de a face
inutilizabile datele stocate pe calculator. Există mai multe topologii de viruşi si
pentru a contracara acţiunea acestora au aparut pe piaţă programe antivirus, care
detectează virusii si eventual îi şterg sau ii dezactivează. Marele dezavantaj al
programelor antivirus constă in faptul că în general pot detecta si distruge viruşii
cunoscuţi si derivatele acestora. Cum zilnic apar noi viruşi este puţin probabil ca
un program antivirus să-i poată detecta pe toţi. Răspândirea viruşilor se poate
realiza astfel:
- prin intermediul dischetelor virusate care circulă între diferite
calculatoare
- pot fi preluaţi de pe INTERNET.
- dacă calculatorul este cuplat într-o reţea, un virus se poate răspandi cu
uşurinţă pe toate staţiile reţelei.
Sfatul cel mai bun este salvarea periodică a datelor, evitarea introducerii
dischetelor cu origine necunoscută in unitate si utilizarea mai multor programe
antivirus.
5
Capitolul II
Reţele de Calculatoare
2.1.1 Evoluţia reţelelor
Reţelele au fost iniţial soluţii de conectivitate brevetate, care erau parte
întegranta a unui pachet de soluţii informatice. Companiile care automatizau
procesarea de date sau funcţiile de contabilitate în epoca de dinaintea
calculatoarelor personale erau obligate să se adreseze unui singur comerciant pentr
a obţine o soluţie la cheie. Configuraţiile tipice includeau terminale simple, care
erau cablate la controllere de dispozitiv. Controllerele de dispozitiv asigurau
accesul comun, sau multiplexat, la resursele de comunicare, ce asigurau
conectivitatea cu sistemele mainframe. Aceste resurse de comunicare erau reunite
într-un procesor front-end (FEP) al sistemului mainframe. FEP permitea mai
multor resurse să partajeze un singur canal către mainframe. Datorită diferenţelor
dintre viteza de intrare/ieşire si viteza procesoarelor sistemului mainframe, această
soluţie (figura. 2.1.1) era cea mai eficientă din punct de vedere financiar.
Procesor
Front
Controller de
dispozitiv
6
Figura 2.1.1 Accesul cablat la sistemele maintframe.
7
Interoperabilitatea între producători presupunea că platformele diferite să se
recunoască una pe cealantă şi să ştie cum să comunice şi cum să partajeze date.
Aceasta a necesitat dezvoltarea de standarde neutre, în întreaga industrie, pentru
fiecare aspect al lucrului in reţea.
Nevoia de standardizare a generat un efort considerabil. Astăzi, există
numeroase organizaţii de standardizare, care răspund de definirea standardelor
naţionale şi/sau internaţionale pentru diferite aspecte ale tehnologiilor de calcul,
inclusiv pentru comunicaţiile de date si lucru in reţea. Deşi, frecvent, aceste
organizatii colaborează sau cooperează pentru a asigura un set de standarde cât
mai universal, pot exista totuşi anumite confuzii, dar efectul covarşitor este
pozitiv.
ANSI – American National Standards Institute (ANSI) este o organizaţie privată,
nonprofit. Scopul său este să facilizeze dezvoltarea, coordonarea si publicarea de
standarde naţionale voluntare.
IEEE – Institue of Electric and Electronic Engineers (IEEE) răspunde de definirea
şi publicarea standardelor pentru telecomunicaţii şi comunicaţii de date.
ISO – International Organization for Standardization (ISO) a fost fondată in 1964
şi are sediul la Geneva. Este o organizaţie bazată pe activitate voluntară, fară
contracte, şi este autorizată de Naţiunile Unite pentru definirea de standarde
internaţionale.
IEC – International Electrotechnical Commission (IEC), de asemenea cu sediul la
Geneva, a fost fondată in 1909. IEC stabileşte standarde interaţionale pentru tot ce
este legat de electronică şi electricitate.
IAB – Internet Architecture Board, cunoscută anterior ca Internet Activities
Board, guvernează dezvoltarea tehnică a Internetului. Conţine două comitete de
lucru: Internet Engineering Task Force (IETF) şi Internet Research Task Force
(IRTF).
8
Este important de remarcat că modelul a avut mare succes. Abordarea integrată
anterioară, brevetată, a dispărut. Astăzi, comunicaţtiile deschise sunt un lucru
necesar. In mod curios, foarte puţine produse respectă în totalitate modelul OSI. În
schimb structura sa elementară, pe niveluri, este frecvent adaptată noilor
standarde. Pe de altă aprte, nivelul de referinţă OSI rămâne un mecanism viabil
pentru explicarea funcţionării reţelei.
In ciuda succeselor sale, continuă să existe numeroase confuzii legate de
modelul de referinţă OSI.
Prima confuzie este accea că modelul de referinţă OSI a fost dezvoltat de
International Standards Organisation (tot ISO ), cu sediul la Paris. NU este
Modelul de Numărul adevărat. Modelul
referinţă OSI Nivelului de referinţă OSI a
Aplicaţie 7 fost dezvoltat de
Prezentare 6 către International
Sesiune 5 Organization for
Transport 4 Standardization.
Reţea 3 Modelul OSI
Legatura de 2 clasifică diferitele
date procese necesare
Fizic 1 într-o sesiune de
comunicare pe
şapte niveluri (straturi) funcţionale. Organizaţionarea acestor straturi are la bază
secvenţa naturală de evenimente care apare in timpul sesiunii de comunicare.
Figura 2.1.2 prezintă modelul de referinţă OSI. Nivelurile 1-3 asigură accesul prin
reţea, în timp ce nivelurile 4-7 sunt dedicate logisticii necesare pentru a comunica
dintr-un capăt în altul.
Nivelul 1: Fizic
9
Primul nivel este numit nivelul Fizic. Acest nivel răspunde de transmiterea
sirului de biţi. El acceptă cadre de date de la nivelul 2, Legatura de date, îi
transmite serial, bit cu bit, structura şi continutul acestora.
De asemenea, este răspunzător pentru recepţionarea, bit cu bit, a şirurilor de
date care sosesc. Aceste şiruri sunt transmise apoi nivelului Legatura de date,
pentru a fi refăcute cadrele.
Acest nivel vede literalmente, numa cifrele 0 si 1. El nu au nici un mecanism
pentru determinarea semnificaţiei biţiilor pe care îi transmite sau îi primeşte, ci
este preocupat exclusiv de caracteristicile fizice ale tehnicilor de transmitere a
semnalelor electrice şi/sau optice. Aceasta include tensiunea electrică utilizată
pentru transportul semnalului, tipul mediului şi impedanţele caracteristice şi chiar
forma fizică a conectorului utilizat la capătul mediului de transmisie.
Nivelul 3: Retea
10
Nivelul reţea răspunde la stabilirea rutei care va fi utilizată între calculatorul
iniţial si cel de destinaţie. Acest nivel nu are inclus nici un mecanism de
detecţie/corecţie a erorilor transmise şi, prin urmare, este obligat să se bazeze pe
serviciul fiabil de transmisie cap-la-cap al nivelului Legatura de date.
Nivelul reţea este utilizat pentru stabilirea comunicaţiilor cu sistemele de
calculatoare care se găsesc dincolo de segmentaul LAN local. El poate face acest
lucru pentru că are propria arhitectură de adresare pentru rutăre, care este separată
şi diferită de adresarea calculatoarelor la nivelul 2.
Printre protocoalele rutabile se numară:
• IP (internet Protocol )
• IPX ( Internet Packet Exchange)
• AppleTalk
Utilizarea nivelului reţea este opţională. Aceasta este necesar numai dacă
sistemele de calculatoare se află în segmente ale reţelei separate printr-un router.
Nivelul 4:Transport
Nivelul Transport oferă un serviciu similar nivelului Legatura de date, prin
faptul că răspunde de integritatea cap-la-cap a transmisiunilor. Spre deosebire de
nivelul Legatura de date, nivelul Transport este capabil să realizeze această funcţie
dincolo de segmentul LAN local. El poate să detecteze pachetele care sunt
abandonate de router şi să genereze autmat o cerere de retransmisie.
O altă funcţie semnificativă a nivelului Transport este resecvenţierea
pachetelor, dacă ele nu au ajuns in ordine. Acest lucru se poate întampla din
diverse motive. Este posibil ca pachetele să urmeze căi diferite prin reţea, de
exemplu sau că unele pachete să se deterioreze în timpul transferului. În acest caz,
nivelul Transport este capabil să identifice secvenţa de pachete iniţiala şi să le
rearanjeze în acea succesiune înainte de a transmite conţinutul lor nivelului
Sesiune.
Nivelul 5: Sesiune
Al cincilea nivel al modelului de referinţă OSI este numit nivelul Sesiune.
Acest nivel este relativ neutilizat ca nivel separat; numeroase protocoale include
funcţiile acestui nivel în nivelurile Transport.
Funcţia nivelului Sesiune OSI este de a gestiona fluxul comunicaţiilor in timpul
conexiunii dintre două sisteme de calculatoare. Acest flux de comunicaţii este
cunoscut ca sesiune. Acest nivel determină dacă respectivele comunicaţii pot fi uni
sau bidirecţionale. El asigură, de asemenea, ca o cerere este satisfacută înainte de a
fi acceptată una nouă.
Nivelul 6: Prezentare
Nivelul Prezentare este responsabil cu gestionarea modului în care sunt
codificate datele. Nu toate sistemele de calculatoare utilizează aceaşi metoda de
codificare a datelor, iar nivelul Prezentare are rolul de translator intre metodele de
11
codificare a datelor, altfel incompatibile, ca transformarea din ASCII in binar,
samd.
Nivelul Prezentare poate fi utilizat pentru a media diferentele dintre formatele
în virgula mobilă , ca şi pentru asigurarea serviciilor de criptare si decriptare.
Nielul 7: Aplicatie
Nivelul de vârf al modelului de referinţa OSI se numeşte nivel Aplicaţie. În
ciuda numelui său acest nivel nu include aplicaţii. În schimb el asigură interfaţa
dintre aplicaţiile respective şi serviciile reţelei.
Acest nivel pote fi considerat motivul sesiunii de comunicare.
Deşi comunicatiile parcurg vertical stiva fiecare nivel este capabil să comunice
direct cu nivelurile sale omoloage de pe calculatoare aflate la distanţa. Pentru a
creea această adiacentă logică a nivelurilor, fiecare nivel al stivei de protocoale a
calculatorului iniţial adaugă un antet (header). Acest antet poate fi recunoscut şi
utilizat doar de către nivelul respectiv sau de către omoloagele sale de pe alte
12
calculatoare. Stiva cu protocoale a calculatorului destinaţie şterge fiecare antet,
nivel cu nivel, pe măsură ce datele sunt transmise în sus, către nivelul aplicaţie.
De exemplu, pentru a fi prezentate nivelului 3, segmentele de date sunt grupate
în pachete de către nivelul 4 al unui calculator expeditor. Nivelul 3 grupează
datele primate de la nivelul 4 în pachete (adica împacheteaza segmentele) le
atribuie adrese si le trimite nivelului3 al protocolului calculatorului destinatar, prin
intermediul nivelului 2 propriu. Nivelul 2 grupează pachetele în cadre si le
completează cu adresa recunoscută de LAN. Aceste cadre sunt prezentate
nivelului 1 pentru a fi convertite într-un sir de cifre binare (bit), care sunt
transmise nivelului 1 al calculatorului de destinaţie.
Calculatorul destinatar realizează operatiunile inverse acestui flux, fiecare nivel
ştergând anteturile care au fost ataşate de către omologul sau de pe calculatorul de
origine. Când ajung la nivelul 4 al calculatorului destinaţie, datele se regăsesc în
acelaşi format în care au fost puse de nivelul 4 al calculatorului de origine.Prin
urmare, cele două niveluri 4 ale protocoalelor par să fie adiacente fizic şi să
comunice direct.
Impresia că o comunicare se desfaşoară între nivelurile adiacente (din perspective
nivelurilor respective) este una din explicatiile succesului modelului OSI.
2.3.4 Repetoare
Repetorul este un dispozitiv care acceptă semnalele trimise, le amplifică şi le
plasează din nou in reţea. Într-un LAN, un repetor – cunoscut mai mult sub
numele de concentrator (hub) – permite conectarea în reţea a mai multor
dispozitive, prin furnizarea mai multor puncte de intrare în reţea. Această funcţie
este atât de importantă pentru reţelele LAN actuale, încât adevăratul lor rol –
regenerarea semnalului – este adesea uitat.
Capacitatea concentratorului de a regenera semnalele este la fel de vitală
pentru succesul unui LAN ca şi capacitatea de a asigura mai multe puncte de
intrare. Semnalele electronice trimise prin cablu se vor deteriora în mod inevitabil.
Această deteriorare poate lua una din următoarele două forme: atenuare sau
distorsionare. Atenuarea este scăderea puterii semnalului. Distorsionarea este
14
modificarea nedorită a semnalelor în timpul transferului. Fiecare dintre aceste
forme de deteriorare trebuie să fie abordată si rectificată separat.
Atenuarea poate fi compensata prin dimensionarea cablurilor la o lungime
minimă, pentru a garanta că semnalul este suficient de puternic pentru a ajunge la
toate destinaţiile din lungul cablului. În cazul în care cablul trebuie să fie relativ
lung, poate fi instalat pe linie un repetor.
Distorsionarea este o problemă mai gravă în transmiterea semnalelor. Aceasta
este diferenţa de atenuare. Semnalele distorsionate pot altera orce date
transportate. Repetoarele sunt incapabile de a face diferenţa între semnalele
corecte si cele distorsionate; ele repetă semnalele fară deosebire.
Există totuşi mai multe metode de combatere a distorsiunilor:
• Urmaţi riguros orice instrucţiuni de instalare care v-au fost furnizate
împreună cu mediul dumneavoastră de transmisie.
• Identificaţi toate sursele care pot acuza distorsiuni. În continuare, încercaţi
să îndepărtaţi cablurile de sursele respective. De asemenea poate fi util să
folosiţi tehnologii speciale de transmisie în reţea, precum cablarea prin fibre
optice, care pot împiedica apariţia distorsiunilor.
• Utilizarea protocoalelor de reţea care au capacitatea să detecteze şi să
corecteze automat orce erori de transmisie posibile.
2.3.6 Protocoale
Asigurarea conectivităţii fizice pentru o reţea reprezintă partea cea mai uşoară.
Adevărata greutate constă în dezvoltarea unor mijloace de comunicare standard
pentru calculatoare şi alte dispozitive ataşate la reţea. Aceste mijloace de
comunicare sunt cunoscute oficial ca protocoale.
Protocoalele pentru reţelele LAN sunt numite frecvent arhitecturi LAN, pentru că
sunt incluse în NIC. Ele predomină în mare măsură forma, dimensiunea şi
mecanica reţelei.
Bibliografie
16
17