Sie sind auf Seite 1von 3

AlterMedia Romnia : "n vremuri ale nselatoriei universale, a spune adevarul este un

act revolutionar" (George Orwell)


17/4/2004
CAMELEONISMUL ESTE COMPATIBIL CU MINCIUNA
Filed under: Opinii @ 5:00 am
[Nota autorului:Sub acest titlu a aparut o interventie a mea in revista Expres din
anul 3 nr. 17 (117), 28 aprilie - 4 mai 1992. Am simtit nevoia sa vorbesc dupa
un simpozion desfasurat la Sighet, in care Moses Rosen, rabinul sef de atunci al
comunitatii evreiesti din Romania, a sustinut, ca o chestie bine cunoscuta, ca
in Romania in al doilea razboi mondial a existat Holocaust. Ca si in Germania. C
a au murit 400.000 de evrei de mana romanilor. Acolo a participat si proaspatul
laureat al premiului Nobel pentru Pace, Elie Wiesel, care a fost intrebat daca e
de acord ca in Romania a fost Holocaust. Raspunsul lui l-am mentionat in artico
l, care isi pastreaza actualitatea si astazi, dupa 12 ani.]
Domnule Nistorescu (N.B.: Nistorescu era redactor-sef al revistei)
Urmaresc de cateva luni controversele privind presupusa barbarie a romanilor, pa
rintii nostri, fata de evrei, si renasterea unui antisemitism care, in treacat f
ie zis, era mult mai putin pronuntat inainte de fulminantele dezvaluiri ale domnul
ui Moses Rosen si ale altor cativa, putini. Mi-a atras atentia mai ales consfatu
irea organizata in Romania, la care dl. Elie Wiesel, evreul de origina romana in
cununat cu premiul Nobel, a declarat stupefiant: Daca rabinul comunitatii evreies
ti din Romania sustine asa ceva, datoria mea este sa-l cred!
Nu, serios? Chiar pe un rabin care, cateva luni mai tarziu, admite public si cu
nonsalanta ca e cameleon, doar ca nu e singurul? Cameleonismul e perfect compatibi
l cu minciuna- scuzati vorba proasta la adresa unei Eminente, sunt simple declar
atii logice. De fapt, ce atragea atentia de la o posta in sustinerile conferinte
i: ca datorita romanilor, parintii nostri, au murit 400 de mii de evrei romani,
dar noua, urmasilor, ni s-au ascuns asemenea cifre si e bine sa ne bagam mintile
in cap si sa nu mai pozam in salvatorii evreilor in ultimul razboi mondial.
Poate daca ni se aduceau niste argumente, documente, ceva, nu ne mai ramanea dec
at sa ne punem cenusa in cap si sa zicem si noi ca dl. Rosen: Altii au fost mai r
ai ca noi". Exista insa nite calcule aritmetice tulburatoare.
Dupa statistici, se admite ca inainte de 1940 in Romania (Mare) vietuiau 750- 80
0 de mii de evrei. Din acestia, dl. Rosen si toti cei care s-au ocupat de proble
ma admit ca 150.000 au cazut la Ungaria, odata cu Ardealul de Nord, iar 250.000
la fosta URSS, cu Basarabia si Bucovina.
Din cei 150.000, toti istoricii admit ca 125.000 au fost trimisi de autoritatile
maghiare in lagare de exterminare germane si nu s-au mai intors. Din cei ocupat
i de sovietici, au fost recuperati in 1941 circa 100 de mii, restul fiind disloc
ati, fie cu forta, fie de bunavoie. Asupra acestor 100.000 de oameni intr-adevar
s-a pastrat o anumita discretie: cati au fost deportati in Transnistria? Cati a
u supravietuit? Despre ceilalti 150.000 se poate conveni ca nu intra in raspunde
rile autoritatilor romane, cum nu intra nici cei un milion de (romani) basaraben
i sau bucovineni asasinati pe loc sau in Siberia (de autoritatile sovietice).
Sa scadem din, sa zicem, 800 de mii de evrei existenti in Romania in 1940 cele 2
75.000 de care raspund maghiarii si sovieticii si ramane sa vedem ce s-a intampl
at cu cei 525.000 evrei ramasi sub autoritatea romaneasca. Regasim usor 425.000
de evrei de origina romana in Israel. Putem accepta (documentat) ca alte (cel pu
tin) cateva zeci de mii de evrei romani au emigrat in alte tari- Franta, SUA, Ge

rmania etc. Se admite ca in Romania exista acum aproape 20.000 de evrei. Atunci
de unde ii luam pe cei 400 de mii care ar fi fost ucisi de romani? Nu ies la ari
tmetica.
Sa fim bine intelesi: nu din cinism am facut asemenea calcule, ci pentru limpezi
rea situatiei. Nu sunt dintre cei care sustin ca romanii sunt ingeri, ca nu au f
acut crime odioase (si niciun popor nu stiu sa fie ferit de aparitia in sanul co
munitatii a unor criminali, asa ceva exista, scuzati, si la poporul evreu). Cuno
sc din lecturi neutre despre cele 2.000- 2.500 de victime-evrei de la Iasi unde,
desi se pare ca initiatorii nu au fost romanii si mai exista si ideea unor prov
ocari initiale (armate) ale evreilor, totusi acei oameni au murit de mana sau cu
concursul romanilor.
Dumnezeu sa-i ierte.E bine, totusi, sa fim cu picioarele pe pamant: e vorba de c
ateva mii de victime. Poate ceva peste zece mii. Nu e putin si e regretabil. Pro
fund regretabil. Dar ce ne facem cu sutele de mii, chiar milioanele de romani, v
ictime ale comunismului in URSS sau in Romania? De ei, dl. Rosen si dl. Wiesel s
e fac ca uita
Pe urma, haideti sa fim seriosi: daca ni s-ar spune ca evreii au fost jefuiti de
romani, as fi mult mai inclinat sa cred (fara rezerve) decat daca se sustine ca
romanii au tot omorit la evrei pana s-au adunat (fix) 400.000 de victime. Nu e
in obiceiurile locului. Sigur, nu e onorabil sa zici despre proprii tai conation
ali ca sunt inclinati spre furt si smecherie, dar, din pacate, asta e realitatea
: pe pamanturile noastre romanii nu au comis asasinate in masa, dar de furat de la
Tepes incoace nu se cunoaste pauza pana in zilele noastre.
Cunosc multe exemple, din experienta mea, a rudelor si a prietenilor. Nu cunosc
un singur caz- repet: un caz!- de evreu ucis de romani intre 1940-1944. In schim
b stiu (personal) cativa care si-au schimbat numele si, cu complicitatea binevoi
toare (sau cumparata) a romanilor au trecut momentele grele; altii si-au pastrat
numele, au purtat cateva luni steaua lui David (luni, nu ani) si de cateva ori
au maturat strazile. Un profesor universitar, aflat acum in Israel, platea un am
arit de roman de cate ori era anuntat si ii facea acela corvoada. Desigur, era r
usinos sa trimiti un fizician (tanar pe atunci) la maturat strazi - dar nu era a
sasinare!
Poate datele pe care le cunosc nu sunt complete - desi mi-au trecut prin mana ma
teriale scrise de evrei in Franta sau in alte tari. Haideti sa dezvaluim tot ce
este corect. Poate nu e adevarat ca in Romania traiau numai 800.000 de evrei, po
ate erau 2-3 milioane, ca prea nu ies socotelile. Sunt pregatit sufleteste sa ac
cept chiar ceea ce mi-ar clatina convingerile, dar pentru asta ar trebui date ce
rte, documente, nu vorbe rau intentionate, in sprijinul unor teorii care nu au a
vut pana acum sustinatori.
P.S.: Intr-un interviu televizat, Lech Walesa, presedintele Poloniei, a fost int
rebat: sunteti antisemit?
Nu, nu sunt, si nici polonezii nu sunt a raspuns Walesa, c
are a continuat: E bine, totusi, sa distingem niste nuante. De exemplu, daca ma i
ntalnesc cu un om care imi spune ca il cheama Itzak Rabin, dau mana cu el si pot
deveni prietenul sau partenerul lui de afaceri, fara sa-mi pese ca e evreu; dac
a insa imi spune ca il cheama Woitiech Pilsudski si eu stiu ca de fapt el e Itza
k Rabin, de la inceput imi trezeste suspiciuni. Sa stiti ca in Polonia evreii cu
nume tipic poloneze sunt mult mai numerosi decat cei cu nume evreiesti, ceea ce
e de natura sa creeze, fie chiar si in subconstient, suspiciuni, animozitate, e
tichetate drept antisemitism".
Nu vi se pare ca si in Romania, fara sa mai existe pericolul din vremea fascismu
lui, se intalnesc mult mai multi Petre Roman, Mihai Florescu etc., care ar trebu
i sa se mandreasca mai curand cu numele lor adevarate?

Emil Popescu, Bucuresti

Das könnte Ihnen auch gefallen