Beruflich Dokumente
Kultur Dokumente
BUCUREŞTI,
2010
PROIECT LA MANAGEMENTUL RISCULUI
1
MANAGEMENTUL RISCULUI IN
AFACERI
2
CUPRINS
INTRODUCERE
3
limitarea avantajele potenţiale ale afacerii respective şi, ca urmare, şi aceşti manageri
sunt consideraţi tot ,, un pericol social”;
- manageri care acceptă riscul ca pe o componentă inseparabilă a oricărei activităţi
şi, mai cu seamă, a oricărei creaţii, care consideră managementul riscului chiar ca un
hoby, preocuparea lor prioritară fiind asumarea conştientă, ştiinţifică a riscului în
afaceri, ca singura modalitate de câştig, de performanţă, de valoare, într-o lume a
schimbării – caracteristica dominantă a acestui secol – aceştia fiind consideraţi
managerii viitorului.
Abordând managementul riscului din alt unghi, se impune atenţiei faptul că între
specialişti nu există o unitate de vederi privind tipologia riscurilor în afaceri, plaja
opiniilor extinzându-se de la unii care consideră că afacerile sunt vizate de opt tipuri de
riscuri, alţii de cinci tipuri, alţii de trei, iar autorul rândurilor de faţă consideră ca fiind
cele mai grave riscuri în afaceri, doar două. Această dispersie vizează nu numai
specialiştii români, ci, aşa cum se va vedea, şi pe cei străini (fiind suficient să se
studieze documentele Congresului Mondial de Risk –Management, de la Bucureşti, din
luna Oct. 2004). Ne existând o unitate de vederi privind tipologia riscurilor în afaceri, nu
există nici o metodologie unitară de identificare, de evaluare, de finanţare, de
monitorizare, etc, a acestor riscuri ,, la ordinea zilei”, iar, ce este mai grav, literatura
de specialitate în acest domeniu ( autohtonă şi străină), este ne permis de săracă, în
totală distonanţă cu importanţa şi actualitatea problemei.
Mutaţiile previzibile în lumea contemporană : ,, Schimbarea”, ,,Globalizarea
afacerilor”, ,, Internaţionalizarea firmelor”, ,, Orientarea către client”, ,, Economia,
Organizaţia şi Managementul bazate pe cunoştinţe”, ,,Capitalul de cunoştinţe”, etc, nu
vor simplifica problematica riscului în afaceri, ci, dimpotrivă.
Intrând, să zicem, într-un fel în fondul problemei abordate, facem, de la capul
locului, precizarea, că admirăm, venerăm, chiar, pe toţi cei care au scris, mai mult, sau
mai puţin, despre managementul riscului în afaceri, considerând că au făcut un adevărat
pionerat în acest domeniu vital al zilelor noastre, fiecare având o contribuţie
remarcabilă, de luat în seamă, pentru mersul mai departe al lucrurilor, meritând, deci,
întreaga recunoştinţă. Scriind în premieră despre un asemenea domeniu, este firesc ca
fiecare să ţină la creaţia sa, aşa încât a le pune în antiteză opiniile este, credem, cel
mai rău lucru care se poate face, într-un moment în care, strângerea rândurilor acestora,
pentru a asigura progresul rapid necesar în domeniul respectiv, este cea mai înţeleaptă
cale. Ca urmare, noi vom prezenta problemele aşa cum le vedem astăzi şi mai ales în
perspectivă, folosindu-ne şi de opiniile lor, dar fără a le departaja şi nominaliza.
Conceptul de risc în afaceri, este, firesc, prima problemă care se cere
clarificată, delimitările conceptuale fiind indispensabile, determinante, pentru
construcţia ştiinţifică, a managementului riscului în afaceri, în ansamblul său.
În legătură cu stadiul în care ne găsim, fără să absolutizăm, ci doar să provocăm
interes în abordare, facem doar precizarea că până în prezent circulă doar versiuni
secvenţiale, de tipul ,,riscul de firmă”, ,, riscul bancar”, ,, riscul de ţară” şi, doar ca
excepţii, ca ,, management al riscului în afaceri”. Lipsa unui asemenea concept, bine
conturat şi structurat, a unei lucrări, cu acest titlu, la care am început să lucrăm noi, cât
de cât acceptabile ca început, mai cu seamă în contextul schimbării, al globalizării
afacerilor şi internaţionalizării firmelor, abordându-se managementul riscului ca
subsistem al managementului general, reprezintă un mare handicap pentru manageri.
4
Revenind la conceptul de risc, o definiţie de pornire, formulată, ar fi : ,, Riscul este
variabilitatea rezultatelor sub presiunea factorilor de mediu”, definiţie formulată,
probabil, pornind de la realitatea că deciziile se fundamentează, elaborează şi
operaţionalizează sub impactul factorilor de mediu. Dar, această variabilitate nu
provine numai din risc, ci şi din incertitudine, care sunt două concepte distincte şi
trebuie, în continuare, abordate ca atare.
O definiţie care se apropie mai mult de cerinţele construcţiei managementului
riscului în afaceri, este formulată astfel: ,, Riscul este o categorie socială, economică
sau naturală a cărei origine se află în incertitudinea care poate sau nu să genereze o
pagubă datorită ezitărilor şi inconsistenţei în luarea deciziei”. Autorul, deşi face o
demarcaţie corectă, ştiinţifică, între risc şi incertitudine, în definiţie, după cum se
observă, le combină, motivându-şi opţiunea prin faptul că ,,riscul şi incertitudinea se
întâlnesc combinate în diferite proporţii, iar în realitate incertitudinea nu poate fi
eliminată”.
CAP.I
Conceptul de risc în afaceri şi importanţa lui în managementul
Modern
5
realitate impune o cultură a riscului, în substanţa căreia să regăsim convingerea că
arma de apărare împotriva riscului şi noilor vulnerabilităţi, în general, este cunoaşterea
şi managementul riscului, care devin principala resursă a societăţii viitorului.
Exemplificându-se aceste pericole, într-o publicaţie se prezintă, ca fiind de notorietate,
căderea, pentru numai o oră, a sistemului de calculatoare al Bursei din New York, care
a creat, în iunie 2001, panică şi confuzie la scară mondială, subliniindu-se, între cauze,
şi impactul erorii umane în sistemul informaţional.
Acţiunile criminale, spionajul industrial, terorismul, războiul informatic, privite
în ansamblu, impun, apoi, o cultură de securitate.
Evenimentele care pot afecta afacerea sunt aşa de numeroase şi complexe, încât
identificarea , evaluarea şi gestionarea lor a devenit o provocare majoră şi pentru cei
mai abili şi experimentaţi investitori, pentru că viitorul este, în mare măsură, necunoscut.
Cel mai mare risc, însă, va fi lipsa de voinţă, ori unde aceasta s-ar manifesta.
Vor trebui să
6
totul speciale, în sensul că este un risc fundamental ratarea operaţionalizării
cunoştinţelor de vârf disponibile, a capitalului de cunoştinţe, a capitalului intelectual.
Privite din alt unghi de vedere, riscurile derivate din acţiunile umane – se arată
într-o lucrare recentă, foarte frumoasă ( 4 ) – fac acum parte din reflecţiile pe care
societatea le face asupra propriilor practici, iar, reflexivitatea, adică acea capacitate pe
care societatea o are de a reflecta asupra propriilor acţiuni în contextul cunoaşterii
ştiinţifice acumulate, este una dintre caracteristicile esenţiale ale modernismului în
faza actuală, aducând în atenţie, pe acest fond, opinia specialistului A. Giddens, potrivit
căruia, reflexivitatea include ideea că riscurile nu sunt parte a fatalităţii sau a
destinului, ci sunt opţiuni pe care fiinţa umană le realizează , cea ce distinge riscul de
pericol, care apare ca un eveniment incontrolabil şi în afara câmpului de acţiune al
individului. Considerăm aceste opinii ca fiind filozofia de esenţă a riscului în afaceri,
filozofie care, în managementul riscului, trebuie să determine o modificare de abordare,
de atitudine, profundă, necesitate care apare, elocvent, din consecinţele riscurilor
negestionate ştiinţific, la care ne vom referi într-un subcapitol mai jos.
O abordare conceptuală de sinteză, face profesorul şi demnitarul Mircea Coşea
( 5 ), afirmând că ,, Problematica riscului rezultă din faptul că trăim într-o civilizaţie a
riscului. Apariţia riscului generează crize ce sunt considerate rupturi în funcţionarea
normală a oricărui sistem. Evaluarea riscurilor este o activitate complexă ce presupune
cunoştinţe în domeniul economic, tehnologic, juridic, sociologic şi politic. Rezultatele
evaluării au un grad mare de responsabilitate influenţând deciziile şi implicit succesul
strategiei adoptate la nivel macro şi micro economic”. ,, Domeniul riscului are rolul de
a stimula creativitatea”.
Ne luăm permisiunea de a prelungi aceste abordări în managementul general al
organizaţiei şi în managementul riscului în afaceri, subliniind că civilizaţia riscului, ca
mod de existenţă a organizaţiilor şi de derulare a afacerilor, obligă la preluarea acestei
problematici noi şi dificile în obiectul managementului, în funcţiile sale, în
subsistemele lui, în funcţiunile organizaţiei, altfel această realitate, atât de bine
conturată de către autorul respectiv, rămâne la nivel declarativ, ne având instrumentarul
de operaţionalizare în practica socială, mutaţie pe care încercăm să o facem noi în
capitolul următor.
7
CAP.II
Mutaţii previzibile în lumea contemporană cu impact în
managementul riscului în afaceri
8
- restructurarea întregii activităţi de contractare a afacerilor , din aceleaşi
consideraţii.
Internaţionalizarea firmelor este răspunsul acestora la efectele globalizării,
respectiv ieşirea
lor pe piaţa globală.
Luate individual şi în ansamblul lor, aceste mutaţii, deci, au implicaţii directe şi
profunde în management, uşor şi simplu de sesizat, impunând managerilor o nouă
viziune asupra viitorului organizaţiei, asupra mediului de afaceri nou, cu avantajele şi
riscurile care îl însoţesc.
Rigorile, avantajele şi celelalte implicaţii ale globalizării afacerilor sunt motivaţii
puternice pentru accelerarea procesului de internaţionalizare a organizaţiilor, care,
pentru o mai bună gestionare, sunt grupate, în două mari segmente:
- motivaţii reactive, adică acelea care reprezintă răspuns la cerinţe şi probleme,
certe,
actuale, care s-au conturat în cadrul organizaţiei, cum ar fi concurenţa ( atât cea locală,
naţională şi regională, cât şi cea generală, care obligă firma să-şi caute permanent noi
pieţe, altfel rămâne cu capacităţile de producţie descoperite şi, în ansamblu, îşi îngheaţă
dezvoltarea), accesul la resurse, la tehnologii, la management performant şi a celorlalte
facilităţi, concrete , conturate;
- motivaţii proactive, adică acelea care derivă din strategiile sale de dezvoltare,
mai cu
seamă de foloasele certe ale creării şi valorificării avantajului competitiv, de
consolidarea poziţiei pe piaţă a organizaţiei, de promovarea şi exploatarea mărcii sale, a
potenţialului de internaţionalizare, etc.
Procesul de internaţionalizare a organizaţiilor, însă, nu se poate face la
întâmplare, doar ca o dorinţă, ca o necesitate în general acceptată, ci, în mod ştiinţific,
pe baza unei noi misiuni şi strategii, care, presupun, între altele, parcurgerea următoarelor
etape:
- determinarea, pe baza unei analize – diagnostic de tip SWOT ,a potenţialului
propriu de
participare la afaceri economice internaţionale;
- stabilirea formelor de participare la afaceri internaţionale avantajoase pentru
organizaţie,
posibile de realizat;
- alegerea tipurilor de strategii de pătrundere şi menţinere pe piaţa globală;
- internaţionalizarea firmei în context multi şi intercultural.
Elementul esenţial în elaborarea strategiilor, rămâne potenţialul concurenţial al
organizaţiei,
care, la rândul său, depinde de mărimea şi calitatea resurselor de care dispune, aşa numita
,, masă critică” tehnică, de cercetare sau comercială, adică dimensiunea minimă ce
trebuie atinsă pentru a putea participa cu şanse în competiţie. Organizaţiile care nu pot
atinge acest nivel au o capacitate competitivă mai redusă şi, adeseori, recurg la abordarea
unor pieţe de interes secundar, sau se angajează în diferite acţiuni de prelucrare în lohn,
în acţiuni de subcontractare, etc, pentru a găsi clienţi neglijaţi de ceilalţi concurenţi .
În practica organizaţiilor internaţionale se întâlneşte tot mai des strategia asocierii,
pentru a atinge masa critică. În acest scop, ele recurge la constituirea de grupuri comune
9
de informare pe pieţele externe, asociaţii în comercializare ( pentru transport şi fluxul
documentelor aferente afacerilor, etc) şi chiar alianţe ad-hoc pentru a câştiga
credibilitatea politică şi de a negocia de pe o platformă comună cu autorităţile în vederea
atenuării unor restricţii comerciale, etc.
Date fiind condiţiile complexe şi dinamice în care se derulează afacerile
comerciale
internaţionale, strategiile trebuie permanent comparate cu evoluţiile şi perspectivele
obiectiv conturate şi când concluziile fundamente o impun, ele trebuie regândite şi
reorientate la timp, preventiv, chiar. De asemenea, este necesar ca în această viziune
organizaţiile să aibă, pentru aceste situaţii, şi strategii de rezervă, deci, trebuie să
manifeste flexibilitate şi din acest punct de vedere.
Rezultă, credem, concludent, că sunt condiţii noi în care se derulează afacerile,
care, dacă nu sunt înţelese şi gestionate corespunzător, antrenează noi riscuri în afaceri,
sau le amplifică pe cele existente, cu consecinţe, cum arătam, încă incalculabile.
CAP. III
Managementul riscului în afaceri – subsistem al managementului
general al organizaţiei
10
- componente generale, în care au fost incluse Ştiinţa Managementului,
Managementul
Ştiinţific, Procesele de management, Relaţiile de management, Principiile
managementului şi Managementul ca disciplină economică de sinteză;
- componentele sistemului de management al organizaţiei, cuprinzând
Sistemul
informaţional, Sistemul organizaţional, Sistemul decizional şi Sistemul metodologic;
- funcţiile managementului, respectiv, Prevederea , Organizarea, Coordonarea,
Antrenarea şi Control, Audit, Evaluare – evident ţinând seama de noile funcţii derivate
din managementul bazat pe cunoştinţe;
- funcţiunilor organizaţiei, adică, Funcţiunea de Cercetare – Dezvoltare,
Funcţiunea de Producţie, Funcţiunea Comercială şi de Marketing, Funcţiunea Financiar-
Contabilă şi Funcţiunea de Personal – evident, şi aci, şi în general, ţinând seama de
noile cerinţe derivate din economia, organizaţia şi managementul bazate pe
cunoştinţe.
CAP. IV
CONCLUZII
11
respectiv al managementului. Am mai arătat aceste lucruri şi pentru a informa corect
cititorii acestei cărţi că, după ştiinţa noastră, este o abordare în premieră, în acest mod şi
să le adresăm rugămintea să o trateze ca atare, inclusiv să ne înţeleagă că din raţiuni
financiare şi de spaţiu, a trebuit ca lucrarea să aibă un volum rezonabil.
Globalizazea afacerilor şi internaţionalizarea firmelor fiind realităţi ale lumii
contemporane, cu impact deosebit în risc şi incertitudine, apreciem că lucrarea ni
se adresează tuturor, cu partea ei generală, iar cu elementele de detaliu, sudenţilor,
masteranzilor şi doctoranzilor, pentru orientarea pregătirii şi realizarea lucrărilor de
licenţă, de disertaţie şi tezelor de doctorat şi, nu în ultimul rând, specialiştilor din
economie. Tuturor, recunoştinţa noastră, pentru sugestiile de perfecţionare ce ni le vor
face.
Cuvinte cheie:
12
Bibliografie selectivă:
1) Peter Drucker : Management strategic, Editura TEORA, Buc., 2001;
2)Dobrotă, Niţă : Economie Politică, Editura Economică, Buc.; 1997;
3)Georgescu , Roengen, Nicolae : Legea entropiei şi procesele economice, Editura
Politică, Buc., 1979;
4)Ciocoiu, Carmen, Nadia: Managementul riscului în afaceri şi proiecte, Editura ASE,
Buc., 2006;
5) Coşa, Mircea; Nastovici, Luminiţa: Evaluarea riscurilor – metode şi tehnici de analiză
la nivel micro şi macro economic, Editura LUX LIBRIS, Braşov, 1997;
6) Stoian, Ion; Dragne, Emilia; Dragne, Mihai: ,,Comerţ Internaţional. Politici şi proceduri” -
Editura Caraiman, Bucureşti, 2001;
7) Young, Stephen: ,,International Market Entry and Development: Strategies and Management” –
Prentice Hall International, Londra, 1990;
8) Bogdan, Ioan: ,,Managementul riscului în afaceri – între realităţile şi cerinţele lumii
contemporane” – Editura Universitară, Bucureşti, 2009
13