100%(1)100% fanden dieses Dokument nützlich (1 Abstimmung)
47 Ansichten1 Seite
Lucrând înlăuntrul sistemului platonic, Clement Alexandrinul descria calea desăvârșirii în forma unui parcurs triadic de la etapa formării etice la contemplarea naturii și de la aceasta la stadiul epoptic, al viziunii realităților transcendente. Cele trei stadii ale discursului clementin sunt bine cunoscute, însă majoritatea cercetătorilor contemporani se referă mai ales la primul și la cel de-al treilea. Pentru un motiv sau altul, al doilea stagiu, al contemplării naturii sau mai precis a cosmosului, e trecut cu vederea în cele mai multe studii. Atunci când fizica ori cunoașterea naturală a lui Clement intră în obiectivul cercetătorilor, cel mai adesea este pentru a pregăti contemplarea de către “gnosticul” clementin a realităților de dincolo de lumea aceasta. În prelegerea de față, după un rezumat al celor trei stagii ale căii desăvârșirii la Clement, mă ocup de a doua etapă, a contemplării naturale. Propriile mele cercetări din ultimii ani m-au condus la concluzia că cea de a doua etapă a parcursului clementin conține de fapt trei secvențe, mai precis o descriere științifică a universului, urmată de o interpretare teologică a acestuia și încununată de o viziune mistică a realității — din punctul de vedere al lui Hristos și al persoanei umane unită cu Domnul, “gnosticul cel sfânt”. Într-adevăr, subiectul aflat în centrul discursului clementin este omul de știință, savantul care încearcă nu doar să cunoască universul, ci și să-l înțeleagă, efort care îl/o conduce către filosofie și apoi teologie. Mai mult, dat fiind că la capătul acestei traiectorii epistemologice se află îndumnezeirea savantului, procesul intelectiv ia forma transformării sale duhovnicești. Clement a ilustrat întregul proces de cunoaștere și transformare printr-o reinterpretare a figurii patriarhului scriptural, Avraam, ca astronom preocupat de înțelegerea lumii, un efort care în cele din urmă l-a condus către căutarea lui Dumnezeu. Interesant în viziunea clementină despre Avraam este că patriarhul nu și-a abandonat preocupările științifice nici după ce întâlnirea cu Domnul a avut loc, astfel îngemănând în propria sa experiență omul științei și omul credinței. Prin aceasta, marele Clement a oferit o nobilă soluție, împropriată de tradiția Părinților, o alternativă pentru impasurile pe care le trăim noi înșine în această cultură a diviziunilor și antagonismelor.
Originaltitel
De la Astronomie la Teologie: Contemplarea Naturii la Clement Alexandrinul
Lucrând înlăuntrul sistemului platonic, Clement Alexandrinul descria calea desăvârșirii în forma unui parcurs triadic de la etapa formării etice la contemplarea naturii și de la aceasta la stadiul epoptic, al viziunii realităților transcendente. Cele trei stadii ale discursului clementin sunt bine cunoscute, însă majoritatea cercetătorilor contemporani se referă mai ales la primul și la cel de-al treilea. Pentru un motiv sau altul, al doilea stagiu, al contemplării naturii sau mai precis a cosmosului, e trecut cu vederea în cele mai multe studii. Atunci când fizica ori cunoașterea naturală a lui Clement intră în obiectivul cercetătorilor, cel mai adesea este pentru a pregăti contemplarea de către “gnosticul” clementin a realităților de dincolo de lumea aceasta. În prelegerea de față, după un rezumat al celor trei stagii ale căii desăvârșirii la Clement, mă ocup de a doua etapă, a contemplării naturale. Propriile mele cercetări din ultimii ani m-au condus la concluzia că cea de a doua etapă a parcursului clementin conține de fapt trei secvențe, mai precis o descriere științifică a universului, urmată de o interpretare teologică a acestuia și încununată de o viziune mistică a realității — din punctul de vedere al lui Hristos și al persoanei umane unită cu Domnul, “gnosticul cel sfânt”. Într-adevăr, subiectul aflat în centrul discursului clementin este omul de știință, savantul care încearcă nu doar să cunoască universul, ci și să-l înțeleagă, efort care îl/o conduce către filosofie și apoi teologie. Mai mult, dat fiind că la capătul acestei traiectorii epistemologice se află îndumnezeirea savantului, procesul intelectiv ia forma transformării sale duhovnicești. Clement a ilustrat întregul proces de cunoaștere și transformare printr-o reinterpretare a figurii patriarhului scriptural, Avraam, ca astronom preocupat de înțelegerea lumii, un efort care în cele din urmă l-a condus către căutarea lui Dumnezeu. Interesant în viziunea clementină despre Avraam este că patriarhul nu și-a abandonat preocupările științifice nici după ce întâlnirea cu Domnul a avut loc, astfel îngemănând în propria sa experiență omul științei și omul credinței. Prin aceasta, marele Clement a oferit o nobilă soluție, împropriată de tradiția Părinților, o alternativă pentru impasurile pe care le trăim noi înșine în această cultură a diviziunilor și antagonismelor.
Lucrând înlăuntrul sistemului platonic, Clement Alexandrinul descria calea desăvârșirii în forma unui parcurs triadic de la etapa formării etice la contemplarea naturii și de la aceasta la stadiul epoptic, al viziunii realităților transcendente. Cele trei stadii ale discursului clementin sunt bine cunoscute, însă majoritatea cercetătorilor contemporani se referă mai ales la primul și la cel de-al treilea. Pentru un motiv sau altul, al doilea stagiu, al contemplării naturii sau mai precis a cosmosului, e trecut cu vederea în cele mai multe studii. Atunci când fizica ori cunoașterea naturală a lui Clement intră în obiectivul cercetătorilor, cel mai adesea este pentru a pregăti contemplarea de către “gnosticul” clementin a realităților de dincolo de lumea aceasta. În prelegerea de față, după un rezumat al celor trei stagii ale căii desăvârșirii la Clement, mă ocup de a doua etapă, a contemplării naturale. Propriile mele cercetări din ultimii ani m-au condus la concluzia că cea de a doua etapă a parcursului clementin conține de fapt trei secvențe, mai precis o descriere științifică a universului, urmată de o interpretare teologică a acestuia și încununată de o viziune mistică a realității — din punctul de vedere al lui Hristos și al persoanei umane unită cu Domnul, “gnosticul cel sfânt”. Într-adevăr, subiectul aflat în centrul discursului clementin este omul de știință, savantul care încearcă nu doar să cunoască universul, ci și să-l înțeleagă, efort care îl/o conduce către filosofie și apoi teologie. Mai mult, dat fiind că la capătul acestei traiectorii epistemologice se află îndumnezeirea savantului, procesul intelectiv ia forma transformării sale duhovnicești. Clement a ilustrat întregul proces de cunoaștere și transformare printr-o reinterpretare a figurii patriarhului scriptural, Avraam, ca astronom preocupat de înțelegerea lumii, un efort care în cele din urmă l-a condus către căutarea lui Dumnezeu. Interesant în viziunea clementină despre Avraam este că patriarhul nu și-a abandonat preocupările științifice nici după ce întâlnirea cu Domnul a avut loc, astfel îngemănând în propria sa experiență omul științei și omul credinței. Prin aceasta, marele Clement a oferit o nobilă soluție, împropriată de tradiția Părinților, o alternativă pentru impasurile pe care le trăim noi înșine în această cultură a diviziunilor și antagonismelor.