actualitatea literară

nr. 70, anul VIII aprilie 2017
n revistă a unirii scriitorilor din românia n n www.actualitatea.eu n

n Nicolae SILADE: n Cornel UNGUREANU:
Despre lumea reală şi Dumitru Radu Popescu şi
lumea văzută de poeţi pisicile din noaptea teatrului

Scrisul ca predestinare
n Adrian Dinu RACHIERU:
Ana Blandiana - 75
n Vasile PISTOLEA: Iubirea, virtute

n
creştină supremă şi principiu

a
cosmic al lumii şi al vieţii

o ţ
a B
b e t n poezie:

a
Daniel CORBU,
Robert şERBAN,

s
n cronici

i
Mihók Tamás

lE
literare de:
Ion BĂLU, Ionel BOTA,
Radu CIOBANU, Maria
BOLOGA, Alexandru
n meridiane n Dimana Ivanova
Prezentare şi traducere de Mircea Dan DUţĂ
MORARU, Remus. V. Două debuturi senzaţionale:
GIORGIONI, George „Acolo unde femeile sunt regi”, de Christie Watson
MOTROC Durerea e o făptură înaripată, de Max Porter
2 actualitatea literară opiniile noastre nr. 70 n aprilie 2017

Edi Iubirea, virtute creştină supremă şi
principiu cosmic al lumii şi al vieţii
tor Iubirea duhovnicească (agape) constituie tema
capitolului 13, intitulat Iubirea, a Epistolei 1 către
că numai „credinţa care lucrează în dragoste”
(Galateni 5, 6) îndreaptă fiinţa umană spre

ial
Corinteni. El reprezintă un adevărat imn, devenit dobândirea mântuirii.
celebru în literatura universală, închinat acestei Iubirea încununează credinţa şi nădejdea,
virtuţi creştine supreme de către Sf. Apostol Pavel. fiindcă „ea nu cade niciodată” (13, 8), adică are
Şi va constitui subiectul consideraţiilor noastre, în caracter veşnic. Dar, ele se condiţionează reciproc,
Nicolae SILADE rândurile următoare.
În viziunea Sf. Ap. Pavel, viaţa spirituală, ca
căci numai prin credinţă creştină intră în realitatea
lumii divine nevăzute şi reuşesc să-L cunoască pe
realitate îndreptată către Providenţa divină, se Dumnezeu (Evrei 11, 1). Aşadar, iubirea reprezintă

Despre lumea reală şi
exprimă prin cele trei virtuţi teologice: „credinţa, încoronarea vieţii duhovniceşti. Prin ea, creştinul
nădejdea şi dragostea” (1 Cor. 13, 13-14). Din intră în legătura cea mai intimă cu Dumnezeu,

lumea văzută de poeţi
această aserţiune rezultă că virtuţile enunţate fiindcă „Dumnezeu este iubire şi cel ce rămâne în
pornesc din credinţă şi se împlinesc în dragoste iubire, rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne
ca „legătură a desăvârşirii” (Coloseni 3, 9). Ele în el“ (Ioan 4, 16). Creat după chipul fiinţei divine,
S-ar părea că sintagma „cu capul în nori” nu nu acţionează independent una de alta, ci se omul trebuie să ajungă la asemănare cu Divinitatea
mai este valabilă pentru ultima generație de întrepătrund în unitatea vieţii divine. Dar, din prin desăvârşirea vieţii duhovniceşti. În acest sens,
poeți, care a coborât de-a dreptul în stradă și toate cele trei, numai iubirea reprezintă sufletul, Mântuitorul ne cheamă să fim „desăvârşiţi precum
chiar mai jos, în subteranele orașului. Demo- şi Dumnezeu este desăvârşit“ (Matei 5, 48), iar
larea acelei lumi înalte în care ei trăiau până această desăvârşire se realizează numai în iubire.
nu demult (sau pur și simplu doar părăsirea Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel (Capitolul 13) Căci cel desăvârşit în iubire rămâne desăvârşit în
ei) coincide cu nașterea unei noi lumi: cea vir- Dumnezeu, iar în acest fel „dragostea este legătura
tuală. Cum însă aceasta este accesibilă tutu- 1. De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă desăvârşirii“ (Coloseni 3, 14).
ror, ea nu poate fi nicidecum lumea poeților, sunătoare şi chimval răsunător. „Fericirile” reprezintă calităţi morale care aparţin
a acestor refugiați din lumea reală. Dar haideți 2. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş sufletului. Ele pot fi descoperite prin iubire, fiindcă
să vedem care este lumea reală. Aș spune, pa- avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. smerenia, blândeţea, pacea, căutarea dreptăţii,
rafrazîndu-l pe Montale: „dacă sfârșește ce 3. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu milostenia, răbdarea, prietenia, bunăvoinţa,
este real, real nu a fost niciodată”. Prin ur- am, nimic nu-mi foloseşte. iertarea etc. fac parte din „focarul iubirii” care
mare, tot ce are un început și sfârșit nu este 4. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu „îndelung rabdă, nu pizmuieşte, nu se poartă cu
real. Trebuie, așadar, să căutăm dincolo de se laudă, nu se trufeşte. necuviinţă, nu caută la ale sale, nu se întârâtă,
aceste limite, trebuie să căutăm veșnicia, pen- 5. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu nu gândeşte rău, nu se bucură de nedreptate,
tru că din ea se nasc toate începuturile și toate gândeşte răul. dar se bucură de adevăr...” (1 Corinteni 13, 4-6).
sfârșiturile, și toate în ea se întorc. Cum însă 6. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Prin urmare, iubirea reprezintă încununarea
început și sfârșit nu există decât în timp, iar 7. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. tuturor virtuţilor teologice şi morale, dar şi
acesta, tot de la Montale citire, este o simplă 8. Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii - se vor desfiinţa; darul limbilor va chintesenţa vieţii umane. Este vorba de o iubire
convenție umană, eliminarea din gândire și înceta; ştiinţa se va sfârşi; pură, duhovnicească, netrecătoare sau efemeră,
trăire a noțiunii de timp este imperios necesa- 9. Pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim. ci veşnică. Ultimele ei calităţi sunt desăvârşirea
ră. Cum se poate face aceasta? Prin depășirea 10. Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa. şi eternitatea sau veşnicia. În acest sens, ea
limitelor umane. Și cum ne putem depăși pro- 11. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când depăşeşte toate profeţiile, toate graiurile şi toată
priile limite? Printr-o experiență spirituală cu m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului. ştiinţa lumii: „Iubirea niciodată nu se trece. Fie
valențe divine. Dar pentru a avea o experiență 12. Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc ele profeţiile: pieri-vor; fie ele limbile: înceta-vor;
spirituală adevărată și bogată, am mai spus-o, în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu. fie ea ştiinţa: pieri-va. Că-n parte cunoaştem şi-n
ni se cere un singur lucru: dragoste. Dragoste 13. Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre parte profeţim. Dar când va veni ce-i desăvârşit,
față de tot ce ne înconjoară, fie și numai pentru acestea este dragostea. atunci ce-i în parte se va desfiinţa”.
că înconjurătorul nostru este lumea din care În concluzie, putem spune că, în viziunea Sf.
venim, lumea reală. Nu vorbesc aici despre lu- adică viaţa credinţei şi a nădejdii. Căci iubirea Apostol Pavel, iubirea este cel mai înalt şi profund
mea pe care o vedem cu ochii, ci despre lumea „toate le crede, toate le nădăjduieşte” (13, 7). sentiment uman, de origine divină, definit ca
pe care o vedem cu mintea. Poate părea că e Altfel spus, numai iubirea pulsează viaţa divină principiu cosmic care leagă, printr-o condiţionare
aceeași lume, dar e totuși alta. Pentru cel ce care stabileşte comuniunea intimă cu Dumnezeu. reciprocă, Cerul cu Pământul.Prin aceste conotaţii
trăiește în timp e o lume a morții, pentru cel ce Această temelie a ei este evidenţiată de acelaşi text: şi sensuri majore cu care este învestită, iubirea
trăiește în afara timpului este o lume vie. Vie „De aş avea toată credinţa încât să mut munţii, iar devine un temei cosmic al lumii şi al vieţii.
cu adevărat, o lume a învierii, dacă vreți. Dar dragoste nu am, nimic nu sunt“ (13, 2). Ideea aceasta a fost valorificată exemplar de doi
trebuie să fii conectat la prezentul continuu, Toate aceste trei virtuţi au scopuri diferite. prozatori români contemporani: Marin Preda şi
la veșnicul prezent, trebuie să fii conectat la Credinţa orientează viaţa duhovnicească a Augustin Buzura. Primul o exploatează cu succes
univers cu toată ființa ta, trebuie să fii conec- creştinului spre jertfa de răscumpărare săvârşită în romanul Cel mai iubit dintre pământeni (3 vol.,
tat la infinit spre a o vedea. Și, ca să revenim, de Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, care are Ed. Cartea Românească, Buc., 1990), finalizat cu
nu trebuie oare să ne întrebăm ce pot vedea în ca simbol crucea. Nădejdea sau speranţa are ca celebra sintagmă: „dacă dragoste nu e, nimic nu
stradă poeții ultimului val, ce pot vedea ei în simbol ancora cu ajutorul căreia ancorăm la ţărmul e”. La rândul său, romancierul Augustin Buzura
subteranele orașului? E o întrebare care naște veşniciei, cum spune Apostolul. Iar iubirea are ca vede iubirea, în ultimul său roman (Raport asupra
altă întrebare: ce pot vedea la ei niște critici simbol inima care reprezintă „motorul” vieţii, ce singurătăţii, Ed. Polirom, Iaşi, 2009), ca principiu
literari care nu văd nimic din cele spuse mai pune în mişcare toate virtuţile umane. În acest catalizator al lumii şi al vieţii şi, deopotrivă, ca
sus? În absența unui răspuns, fac o trimitere sens, credinţa şi nădejdea rămân pasive, inactive. forma cea mai înaltă de împlinire umană, „un fel
de gând la gruparea „Poezia Vie” și la poeții ei Credinţa trebuie să fie roditoare prin fapte, de capăt al drumului şi ţinta tuturor căutărilor”.
vii, despre care vă voi vorbi cu altă ocazie. iar faptele sunt manifestări ale iubirii, astfel Vasile Pistolea

n ilustraţiile numărului n LiteraTURA oraşului
Ziua Mondială a Cărţii, a Dreptului de Autor şi a Bibliotecarilor
și Pavel Vereș, în curs de apariție la editura Polirom
„Ascuns în transparență”, semnat de Robert Șerban

n Luni, 24 aprilie 2017, de Ziua Mondială a Cărţii, Biblioteca Municipală Lugoj a organizat
Ilustrațiile din acest număr fac parte din volumul

la English Pub o întâlnire literară sub genericul „Cu cărţile pe masă”, în cadrul căreia scriitorii
lugojeni (Dan Floriţa-Seracin, Adriana Weimer, Ela Iakab, Anda Maria Neagoe, Mircea Anghel,
Ion Oprişor, Cristian Ghinea, Remus V. Giorgioni, Nicolae Ghinea, Ionel Panait, Nicolae Toma,
Laurenţiu Nistorescu, Ion Căliman, Maria Rogobete, Daniela Radu, Maria Izgherean, Mihai Si-
dei și alții) și-au prezentat cărţile şi activitatea literară, iar poeţii au citit din creaţia proprie.
Momentele literare au fost însoţite de momente muzicale, susţinute de chitaristul Paul Tudora.

Sculptorul Ingo Glass a primit Diploma de excelenţă şi Cheia Oraşului
n Duminică, 23 aprilie 2017, la „Casa Bredicenilor” din Lugoj, a avut loc vernisajul expoziției
„Forme și culori în spațiu”, a renumitului sculptor Ingo Glass. În cadrul evenimentu-
lui, primarul Francisc Boldea i-a înmânat artistului Ingo Glass Diploma de excelenţă și
distincția „Cheia Orașului”, acordată „pentru valoarea și originalitatea operei sale și pentru
promovarea pe plan național și internațional a imaginii culturale a Lugojului”.

Sculptorul Marius Bacriu şi pictoriţa Lucia Kolla Stoica - vernisaj la English Pub
n Vineri, 21 aprilie 2017, la „Art Club” de la English Pub Lugoj, sculptorul Marius Bacriu
şi pictorița Lucia Kolla Stoica au vernisat expoziția “Întotdeauna, Geea”. Despre lucrările
expuse au vorbit: Ioan Iovan, Ioan Szekernyes, Ilie Chelariu și sculptorul Ingo Glass, invitat
de onoare la acest vernisaj. Referindu-se la orașul natal, criticul de artă Ioan Iovan a spus că
evenimentele culturale organizate aici fac ca Lugojul să se alăture marilor oraşe culturale ale
României, precum Clujul, Iaşiul sau Bucureştiul, o remarcă deosebită, care ne onorează.

Ion Oprişor, expoziţie de pictură la Galeria ”Armi”
n Joi, 20 aprilie 2017, la Galeria „Armi” a Cercului Militar Lugoj, poetul Ion Oprișor a venit în
fața publicului pentru prima dată cu o expoziție de pictură, care cuprinde 21 de lucrări în ulei.
Despre activitatea sa au vorbit: Cristi Vecerdea, criticul de artă Alexandru Doroghi și poetul Ilie
Chelariu. Expoziția va fi deschisă până în data de 11 mai 2017. Adriana WEIMER
nr. 70 n aprilie 2017 cronica actualitatea literară 3
Dumitru Radu Popescu şi
pisicile din noaptea teatrului Cornel UNGUREANU
Neagu. Dacă analizăm primele sau de la Aureliu Manea (Aceşti rului Pompiliu Iordache în
piese ale lui D. R. Popescu, Ce- îngeri trişti) la Alexandru Tatos spital stau de vorbă Radu Beli- puţin şi niciodată în capitală.
zar, măscăricul piraţilor, le pun în valoare cu o energie, cu gan, Sergiu Nicolaescu, Fănuş A avut premiera la Teatrul ma-
Dirijorul, Visul, Aceşti îngeri o imaginaţie, cu o forţă parodică Neagu. Apare şi autorul Pădurii ghiar din Sf. Gheorghe, la 14
trişti, Pisica în noaptea de explozive. cu pupeze: D.R. Popescu. Sunt septembrie 1968. Piesele de mare
Anul Nou, putem observa Nu ştiu care este, după 1990, interogaţi de un jurnalist agresiv, succes ale lui D. R. Popescu,
cum replicile personajelor vizea- succesiunea pieselor lui D.R. care vrea să facă rating. Cineva îşi Aceşti îngeri trişti şi Pisica în
ză tocmai anularea gândirii Popescu. Sunt foarte multe, aminteşte de marii actori dispăruţi noaptea Anului nou s-au jucat
utopizante din literatura anilor 50. tipărite cu întârziere de edituri de curând, dar şi de cei aflaţi într-o un pic mai târziu: prima a avut
Pe nimeni nu mai interesează ce se care difuzează cartea greu. Sau prelungită agonie. premiera la Teatrul din Târgu
Am scris de mai multe ori despre va întâmpla mâine. Interesează ce deloc. Documentul, tăietura din Piesa Nopţile săptămânii Mureş la 25 octombrie 1969, a
piesele lui Dumitru Radu Popescu s-a întâmplat ieri, în vremurile în ziar, dialogul despre vedetele (Nopţile săptămânii sau doua la Braşov la 9 martie 1972
şi, acum, la apariţia acestui volum, care existau speranţe nemăsurate. media, conversaţia despre întâm- Bucătăria lui Kant sau şi vor fi montate de numeroase
Mireasa vagaboandă, cred Sau azi: ce se întâmplă în imediata plările scandaloase ale vremii Nopţile timpului nostru cel teatre din ţară, de regizori im-
că nu-i inutil să revenim asupra noastră apropiere. Sunt scenarii devin elementele centrale ale de toate zilele sau Înălţarea portanţi sau care vor deveni
teatrului său. Asupra teatrului ale contrautopiilor pe care un şir unei contrautopii. Cotidianul e la cer sau Piticii cărunţi) foarte importanţi (şi) datorită
nostru. Este foarte importantă de regizori, de la Alexa Visarion sumbru. Nu zilele săptămânii apare în volumul Domnul Flu- acestor piese. Sunt piese care vor
intrarea în teatru, în anii 60, a (Pisica în noaptea de Anul sunt în centrul atenţiei, ci nopţile ture şi Doamna Fluture, invita regizorii la îndrăzneală,
lui D. R. Popescu, Marin Sores- nou) la Silviu Purcărete (cu săptămânii. Unele se desfăşoară împreună cu piesele Domnul dar împotriva sistemului şi nu
cu, Mazilu, Ion Băieşu, Fănuş Piticul din grădina de vară) într-un spital. În Moartea acto- Fluture şi Doamna Fluture împotriva conducătorului. Aşa că
sau Paradisul lui Freud şi e clar de ce piesa numită Cezar,

miniepistole
Tată din flori sau Ţară din măscăriciul piraţilor nu s-a
flori sau Banchet în timp jucat; de ce premiera piesei a avut
de ciumă sau Două surori la loc la Sf. Gheorghe în 1968 şi de
Editura Muzeul Literaturii Româ- ce a mai existat doar un spectacol,
ne în 2006. În 2005 apăruse la la Oradea. Ideea că după celebra
editura Scrisul Românesc din istorie a lui 21 august 1968, Ceau-
Craiova Nopţile săptămânii cu şescu putea să aibă parte de o
66 trei piese masive şi o postfaţă de
Florea Firan. Piesa care are titlul
istorie imperială putea să îngri-
joreze cenzura mai mult decât
Nopţile săptămânii „se dedică altă pagină de literatură a anilor
nu privi niciodată de sus există mereu cineva mai presus și de fraţilor Ovici, cei şapte pitici din şaizeci. De ce marele conducător
mai de sus te privește și te face egalul celui privit sau și mai și Rozavlea”. Personajele sunt Dr. M. e între piraţi, de ce îi farmecă pe
te orbește dacă vrei să vezi nu te uita în stânga și nu te uita în (Mengele), cei şapte pitici nu-miţi piraţii care îi recunosc forţa de
dreapta căci drepte sunt doar căile domnului și e păcat să cazi Hari, Cleopatra, Jamailă, Rozina, convingere? Şi de ce numitul
Kant, Sara, Moise, Şaliapin. Cezar e spânzurat de şeful piraţi-
în politică de unde nimeni nu te mai scoate politicienii ar trebui „Doctorul Mengele ocroteşte, lor, care vrea să fie el Cezar?
izgoniți din cetate nu poeții nu dacă vrei să vezi nu privi niciodată în lagărul de la Auschwitz, şapte Devenit Cezar, şeful piraţilor e
în sus nu te umili într-atât susul și josul sunt doar convenții umane pitici evrei şi un pitic ţigan, Jama- ucis, la rândul lui, de un alt pirat,
aplicabile munților și văilor prin care treci dacă vrei să vezi nu privi ilă. „Un program feeric, susţinut care devine Cezar. Succesiunea
de trupa de pitici din Transilvania, piraţilor putea fi o aluzie la piraţii
Doctorul şi piticii - o întâmplare din ţările socialiste, a sistemului,
înapoi nu privi înainte drumul parcurs s-a adunat ca un sul în adevărată”, spune scriitorul. Da, dar mai ales a Cezarului Nicolae.
memoria ta drumul rămas ți se deschide în minte dacă vrei să desigur, e nevoie să precizăm că Totul se întâmplă în piesa din
vezi te uită în tine însuți și uită-te acolo până când vei vedea doctorul Mengele a avut la dis- 1968 pe un vapor al piraţilor.
cum te naști din tine ca lumina din lumină ca steaua din stea poziţie şi şapte pitici evrei din Suntem într-o lume a piraţilor.
Rozavlea. Despre ei s-a scris, Piraţii se distrează privind
uită-te în tine până când vei vedea cum se-nstelează cerul s-au făcut filme, dar istoria lor cum mor prizonierii lor. Cum
deasupra și lumea și legea morală în tine la dispoziția ta era (este) prea neobişnuită ca să îi spânzură. Asasinatul e un
o aşezăm într-o logică a istoriei”. spectacol, crima e un moment
Scriitorul mai pune un motto din înalt al spectacolului pe care îl
Perla Ovitsch, cea care a ajuns la contemplă piraţii beţi, fericiţii
81 de ani şi care a povestit pe larg executanţi ai celor prinşi. Cum
Nicolae SILADE despre vremurile în care cei şapte
pitici au fost protejaţii lui Mengele,
mai vor, sunt scoşi în faţă doi;
unul dintre ei care îi intimidează
nicolaesilade.blogspot.com cel mai mare medic asasin al fiindcă îşi prevede o carieră stră-
istoriei. Spune Perla Ovitsch: lucită. Cariera lui Cezar.
„Infirmitatea mea a fost sigurul Dar în piesele pe care D. R.
mijloc pe care l-a găsit Dumnezeu Popescu le scrie peste patruzeci
pentru a mă ţine în viaţă”. Nopţile de ani?
săptămânilor pun în valoare Ar fi de urmărit destinul pira-
o lume a infirmilor. Neajunsul ţilor, dar şi al cezarilor, în piesele
de a te fi născut e studiat nu din ultimele decenii ale lui D. R.
numai în opera unui gânditor Popescu. Există o continuitate
român al secolului XX, ci şi în a cutremurelor, a prăbuşilor, a
opera unui scriitor care împinge defilărilor oamenilor mutilaţi,
reflecţiile asupra “neajunsului” în ciungi, orbi, inşi care se trăiesc
istoria secolului XXI. În alt timp delirând. Titlurile unor piese,
al literaturii. Notăm că piesa lui scrise după 1989, sunt expresive
D. R. Popescu despre cei şapte pentru ideea de prăbuşire, de
pirici evrei din Rozavlea a apărut sinucidere, de crimă. Pentru
înaintea filmului de succes despre felul de a fi al piraţilor din anul
numiţii pitici. Înainte de articolele 2000. O felie din creierul lui
ce le narează extraordinara istorie. Einstein, Pisica oarbă cu
Volumul din 2016, Mireasa clopoţei, Dafnis şi Floarea
vagaboandă, de aproape 700 la răscrucea imperiilor
de pagini, cu piesele “Mireasa moarte, Cimitirul din
vagaboandă sau Mireasa trenuri. Ultima reia mo-
desculţă sau Mireasa vala- mente din textele de altădată,
hă”, “Regina fără somn” sau într-un „bal al criminalilor...”. O
“Sinuciderea Gertrudei”, secţiune se desfăşoară într-un
“Oradea cam pe la amiază cavou uriaş. „Uite, groparii ăştia.
sau Mireasa cu ochelari de Ce robotă plăcută! Sapă, fac
soare” “Cortina”, reia temele/ plajă, râd la soare, râd, mai trag o
ideile din extraordinarul scenariu duşcă... Nimeni nu plânge ...De-
cu piticii de la Rozavlea. Între ar plânge după toţi morţii, le-ar
parabole, teatrul DRP propune seca lacrimile. O meserie nobilă!
documente necesare înţelegerii Faci ultimul bine unui om: îl
secolului XX. Şi secolului XXI. bagi în pământ, la adăpost”.
Mă întreb care sunt piesele DRP Contrautopiile mai noi parodia-
rămase în atenţia regizorilor. ză Învierea. Cimitirul din trenuri
(unde ne ducem?) se încheie cu
Cezar, măscăriciul pira- o poezie, un cânticel: „Berzele
ţilor, îşi mai adaugă în titlu Cap- lasă pe pământ/Cadavrul verde
cana sau Cine îndrăzneşte al verii”.
să verifice dacă împăratul Ce teatre mai propun piesele
are chelie falsă. Piesa s-a jucat DRP?
4 actualitatea literară comentariu nr. 70 n aprilie 2017

Rigorile călătorului chemat
Radu CIOBANU

nu intermediarilor din spatele unui birou cu aer vacă și în difuzoarele căreia bubuie ritmuri de chicha
condiționat.” Decizie ce, desigur, presupune un spor cumbia.” Etc, etc. O singură dată călătoresc de nevoie
de austeritate pe care cei doi călători și l-au autoimpus cu unul dintre confortabilele autocare etajate Cruz
încă de la început: „N-am căutat confortul, am căutat del Sur, spațioase ca niște avioane, cu stewardesse
să ne conformăm; am vrut cunoaștere nemijlocită, nu serviabile, care circulă pe Panamericana, autostrada de
informație procesată [...] Am vrut lucrurile naturale și 48.000 km care leagă Țara de Foc de Alaska. Iar ultima
autentice, chiar dacă murdare; trăitul, nu muzeificatul, săptămână o petrec pe coasta Pacificului. Și după toate
Spre deosebire de turist, care e dislocat de modă, de ruina, nu finisatul.” Cu asemenea program, drumeții astea, conștiința imensității țării pe care o străbate îi
publicitate, de trendul voiajului consumerist asistat, au întâi la Cuzco revelația expresivității piețelor, cu smulge trekkerului andin o exclamație de deznădejde:
călătorul se pornește după o prealabilă etapă neliniștită toată bogăția lor tipologică, cromatică și olfactivă: „Nu „Mi se pare că n-am făcut nimic, nimic, nimic în Peru!
și dilematică, de-a lungul căreia aude chemarea Abia acum ar trebui să înceapă adevărata călătorie.”
inefabilă, poate chiar metafizică, a necunoscutului, a Și totuși, ceea ce a realizat a fost tocmai desăvârșirea
singurătății, a libertății în cele din urmă, așa cum e inițierii în patima călătoriei. Trekkerul himalayan se
făgăduită ea de drumurile rar călcate și imprevizibile, îmbogățește în Anzi cu noi valențe deschise înspre
care-și păstrează taina în afara rutelor consacrate. semenii vaganți, aderând acum la subspecia mai
Pe măsură ce înaintează însă, călătorul descoperă că complexă a blackpackerilor care „practică o formă de
libertatea spre care aspiră are și ea un preț pe care drumeție cu ștafetă în care fiecare munțoman repetă
și-l asumă cu uimire și respect. El trăiește astfel o traseul celuilalt în propriul stil.” Ei sunt astfel „o
experiență unică, însușindu-și niște cutume care-i rețea de anonimi plecați teleleu, străini unii de alții
conferă drept de liberă circulație pe drumuri rezervate la propriu, care se intersectează arbitrar, dar care
doar celor chemați, cum și acord de liberă viețuire vorbesc aceeași limbă: a dragostei față de umblatul
printre splendorile Creației. O asemenea experiență a haihui prin natură.” Blackpackingul a început astfel
trăit nemijlocit și de bună voie scriitorul Marius Chivu, să reflecte paradoxal insinuarea globalismului tocmai
împărtășind-o apoi în relatări memorabile, cuprinse într-o formă de evadare din lumea tehnologiei și
în două cărți pe care le-aș numi gemene*). Amândouă consumerismului globalizant, în căutarea libertății,
poartă același titlu - Trei săptămâni în... - și sunt firescului și singurătății, la altitudini și în areale care
scrieri ale unei inițieri în călătoria de anduranță, liber nu se află la îndemâna oricui. E bine, e rău? Atâta timp
și entuziast asumată. Totul a pornit în 2012 de la ideea cât acești „munțomani” sau „potecași”, cum le zice
insolită a unui prieten, cu care a și format apoi un Marius Chivu cu niște termeni alternativi la anglicisme,
tandem bine sudat, de a traversa Himalaya prin cea respectă un cod în spirit ecumenic-ecologist și cultivă
mai înaltă trecătoare, Thorung La, aflată în Nepal, la repere ca dragostea de natură și de semen, cum și
5400 m. altitudine. Ideea n-ar fi rămas decât o sursă capacitatea de a admira fără a distruge, - cred că e
de exotice nostalgii, dacă n-ar fi găsit la Marius Chivu bine. „Un călător adevărat - scrie Marius Chivu în
gena tăinuită, purtătoare a dorului de ducă. A rodit, acord cu legile nescrise ale potecașilor împătimiți - nu
așadar, iar roadele le culeg acum cititorii în cărțile pervertește, nu schimbă, nu intervine, nu lasă urme,
gemene ale unei inițieri în universul exclusivist al nici semne [...] Un călător observă și conservă [...] El
călătoriilor austere, dar generatoare ale unor unice, merge ca și cum s-ar ascunde: vrea să vadă, nu să fie
inenarabile bucurii. Inițiere în doi pași. văzut.” Grație asumării acestor principii și convingeri și
Primul a fost, deci, Himalaya. Aici ucenicul călător a în ciuda dezamăgirii de a nu fi cunoscut decât o infimă
trăit întâiul impact dur cu legile nescrise ale muntelui parte a universului andin, Marius Chivu e în cele din
și cu oamenii săi deprinși cu greul și loiali cu semenul, urmă împăcat cu sine și cu lumea întâlnită, după cum
„simpli”, dar vechi, cu o cultură aparte a ospitalității. însuși mărturisește. „În aceste aproape trei săptămâni
Și tot aici i-a descoperit pe profesioniștii călătoriilor am făcut tot ce ne-a stat în putință să merităm călătoria,
extreme (altfel cum să le zici?), pe trekkeri, categorie să ne ridicăm la nivelul oamenilor locului și, mai ales,
relativ recent individualizată de vreme ce numele în muzee, nu în catedrale, nu printre ruine - aici [în să nu lăsăm urme ale trecerii noastre.”
îi provine din titlul Star trek, numind inițial fanii piețe] e adevăratul spectacol cultural.” (Călători mai
respectivului film, pentru ca apoi, prin extensie, să vârstnici au descoperit că o elocvență culturală la fel
denumească un călător dedicat drumului lung, greu de expresivă o pot avea și cimitirele...) Am regăsit
și dificil, îndeosebi în areale sălbatice și muntoase. aici aceeași pasiune pentru contemplarea diversității
Dar implicând și o dimensiune morală, căci, dincolo umane, etnice, culturale care îi animă dintotdeauna
de gustul primitiv al aventurii, trekkerii „întotdeauna pe toți călătorii chemați. Și pentru a simți cât mai
respectă locul, oamenii, tradițiile, sunt curioși și avizi pregnant voluptatea pătrunderii în necunoscut, au
după poveștile și experiențele altora pe care-i ascultă renunțat la telefonul mobil, la hărți online și GPS,
mereu cu interes, cer și dau sfaturi, vor să înțeleagă și cum și la și la orice „aplicații la purtător pentru cazare
să transmită ce au aflat [...] Trekkerii nu sunt (doar) - transport - bagaje - vreme - mâncare - securitate -
turiști, sunt peregrini voluntari, văd și ajută, află dar schimb valutar - evidență - cheltuieli”, totul în virtutea
și împărtășesc. Ei nu vizitează o lume, ci intră cu totul adevărului pe care au ținut, și au reușit, să-l confirme,
în ea. Căci, spre deosebire de turiști care călătoresc să anume că „Oamenii au călătorit și au făcut marile
vadă ce știu deja că e de văzut, curiozitatea trekkerilor descoperiri înainte de epoca digitală, folosind busole,
nu e predeterminată.” Nu intru în detaliile episodului hărți incomplete și propriile simțuri. Și ce plăcere să
himalayan, deoarece l-am comentat la apariția folosești o hartă de hârtie!” Se întâlnește aici Marius
cărții**). Vreau să spun doar că aici, în drumul spre Chivu, poate fără să știe, cu pasiunea pentru hărți a
pasul Thorung La, Marius Chivu a devenit el însuși unui Predrag Matvejevič (n. 1932), pasionat călător
trekker, însușindu-și rigorile acestui ordin elitar. peri-mediteranean, care, după câte știu, a adus acum,
Căci, din definiția pe care am reprodus-o mai sus, în era digitală, unul dintre cele mai frumoase elogii
începe să se contureze un fel de cod al conduitei într- hărților și diversității cartografiei tradiționale, așa
un tip de călătorie care are ambiția de a se desfășura cum a evoluat ea de-a lungul veacurilor***).
„pe cont propriu”. Ceea ce s-a întâmplat cu adevărat Pe parcursul relatării acestei aventuri andino-
abia cu ocazia celui de al doilea pas inițiatic, odată cu peruane, Marius Chivu s-a aflat în postura dilematică
startul înspre Anzi, plănuit împreună cu același bun de a alterna mărturisirea propriilor trăiri, extrem solici-
partener de tandem montan. Ambiția lor e să evite tante deopotrivă fizic și psihic, cu tentația de a transmite
agențiile de turism și să se descurce singuri, cu atât totodată considerabila cantitate de informație istorică,
mai mult cu cât, după experiența himalayană, au ajuns geografică, etnografică, politică etc. etc. dobândită
la concluzia că e preferabil, întrucât mult mai corect, de-a lungul drumului. Și, pentru a nu tulbura fluxul
să plătească direct localnicilor ceea ce e de plătit „și firesc și spontan al reflecțiilor personale, intime, care
constituie de fapt lamura și sursa de seducție a acestor
cărți, a avut buna inspirație de a plasa informația cu
caracter enciclopedic în substanțiale note de subsol.
Totodată partea narativ-confesivă a cărților gemene e
completată cu o generoasă galerie foto, de o acuratețe Urme ale trecerii atât prin Himalaya cât și prin
tehnică absolută și puternic sugestivă, realizată de Anzi au rămas totuși. Sunt aceste cărți gemene care
el însuși. Se disting astfel două tipuri de imagini: consacră un remarcabil călător-scriitor și al căror
unele din categoria „măreția naturii”, altele din sfera farmec stă în marea lor diversitate narativă, în culoare,
„condiția umană”. Concepute astfel, aceste însemnări în sagacitatea reflecției care face casă bună cu simțul
de călătorie întrețin interesul cititorului nu doar prin umorului, la urma urmelor în stilul care se pliază
profunzimea reflecției, prin diversitate și pitoresc, ci de fiecare dată firesc pe specificul a ceea ce se cere
și prin capacitatea de a surprinde la fiecare pas. În revelat, narat, comentat. Au apărut în anii din urmă
relatarea aventurii andine, bunăoară, o mare surpriză a în literatura noastră o seamă de asemenea scriitori-
fost pentru mine un fapt pe care nu l-am știut sau l-am călători chemați, cărora se cuvine să le acordăm de
uitat și, oricum, nu mi l-aș fi imaginat, anume acela că acum atenția cuvenită. Marius Chivu e fără îndoială
suprafața statului Peru, pe care se desfășoară aventura unul dintre cei mai interesanți.
andină, e de cinci ori și jumătate mai mare (!) decât ____________________
a României. Cei doi călători o străbat vreme de trei *
) Marius Chivu, Trei săptămâni în Himalaya. Cu
săptămâni și aleg, spre a vedea cât mai mult, traseul fotografiile autorului. București. Humanitas, 2012;
cel mai lung pentru a ajunge la Machu Picchu; în situl Trei săptămâni în Anzi. Cu fotografiile autorului.
arheologic de la Choquequirao urcă și coboară vreme București, Humanitas, 2016.
de șase ceasuri mii de trepte; ajung pe piscul cel mai **
) Radu Ciobanu, Chemarea depărtărilor, „Orizont”,
înalt, Nevado Mismi, de 5597 m, unde beau euforic apă nr. 11/2012.
din izvorul Amazonului; coboară în Canionul Colca la ***
) Predrag Matvejevič, Breviar mediteranean.
3517 m.; merg pe jos sau cu „colectivos”, „un fel de rată Traducere din limba croată de Steva Perinaţ. Timişoara.
comunală andină care miroase a brânză și a balegă de Ed. Bastion, 2010.
nr. 70 n aprilie 2017 profil actualitatea literară 5
Ana Blandiana
75 Scrisul ca predestinare
de regretatul Romulus Rusan, bucuroasă”. Să recunoaştem, împotriva realităţii agresive.
în pofida şirului de decepţii însă, că abia Călcâiul Iniţial „caldă”, vibratilă,
postdecembriste (invective, vulnerabil (1966) îngăduia un beatificantă, afectată totuşi,
dezbinări, demascări, fantezii diagnostic ferm, făcând vizibilă poezia se pliază unui vector
calomnioase). Ca să nu po- schimbarea atitudinii lirice. moral, se încarcă de reflexivi-
menim de „întâmplările” ante- Poeta declarase, în repetate tate, ocoleşte, ciudat, erosul,
decembriste, şi ele faimoase
(supraveghere, interdicţie,
ocazii, că ar fi vrut să debuteze
cu al doilea volum, „uitând”
capătă asprimi care o împing
în matca impersonalităţii, Adrian Dinu RACHIERU
poezii copiate, de circulaţie placheta primă. „A muri de alb” constata Nicolae Manolescu.
subterană). Recunoscându-i – cum suna un vers emblema- Dezvăluindu-şi, cu pudoare, marile întrebări ale fiinţei,
rolul de simbol cultural, depre- tic din faza entuziasmului suferinţa, vizitată de ispita râvnea simplitatea, acea
ciem, de fapt, poeta. Cea care, genuin – suportă o previzibilă regresiunii, cu presimţirea superioară înţelegere care să
recapitulând, în volumul convertire prin „marea lege-a unor amintiri dintr-o altă viaţă. îngăduie „curăţirea de spaime”.
pomenit, timpul străbătut, încă- maculării”, ca implacabil tri- „Din ce în ce mai muritoare”, Adică o poezie confesivă,
păţânându-se a crede că lumea but. „Totul e fluid”, descoperă poeta, în zodie postblagiană, reflexivă, cu accente elegiace,
poate fi schimbată, se refugia în poeta în jocurile dintre vede „veşniciile cum cură” şi dezvăluind un fond dramatic,
„oaza” scrisului tocmai pentru esenţă şi aparenţă, căutând acuză, în regim semi-oniric, pendulând între gravitate şi
a înfrunta „sâmburele de în- şi aflând lumea. Încât, firesc, obsesia somnului. Atmosfera seninătate, lepădând exaltările
tuneric” al lumii. Acceptând că avântul juvenil, exultanţa meditativă a acestei lirici face de altădată. Şi trecând, fără
ameninţările i-au dat putere. (neproblematizante) suportă din firescul notaţiei prilej superbie, metafizica prin filtrul
Fiindcă acel Fals tratat se corectivul neîmplinirilor, de filosofare, oferindu-i o raţiunii. Sunt, mai apăsat, texte
ivise dintr-un acut sentiment provocând ruptura. Dar, să amprentă stilistică, lesne interogative acum, încercând
al obligaţiei, se destăinuia notăm imediat, pe suportul recognoscibilă. Conjugând a risipi starea confuză, panica,
Ana Blandiana (n. 25 martie continuităţii. Fiindcă Ana inefabilul cu intelectualizarea angoasa, onirismul invadator
„Timpul scrie 1942, la Timişoara). Cartea Blandiana oferă, la o grijulie trăirilor, apăsând, fără excese prin cunoaştere. Să observăm
pe trupul meu versuri” urma a filtra întâmplările cercetare retrospectivă, certi- supărătoare, pe nota morală. că poeta contrapune instanţa
care i-au străjuit / influenţat tudinea unei evoluţii lente, Evident, şi Patria mea A4 metafizică („perfecţiunea fără
Doar încredinţându-se pagi- existenţa, inspectându-şi făcând din obsesia morală o (2010), o carte „norocoasă”, milă”) celei lirice: binele şi
nii albe, doar aşternând pe „paradisul” (un „morman de stare sufletească, drapată în primind – la Gdansk – premiul răul coexistă, un „Dumnezeu
foaia de hârtie („ca patrie”) sentimente şi idei”) sub cupola faldurile unei candori mimate. „Poetul European al Libertăţii”, al vinovăţiei” a hotărât totul
poezii „şoptite din înalt” şi unui imperativ: scrisul ca Căutările poetei, provocând o păstra, cu mici deplasări de ac- singur. Această mixtură spirit
„construindu-şi” apoi, înstrăi- cent, aceste constatări. În fond, / materie, cum sesiza Gh.
nându-se, cărţile, aruncate, Ana Blandiana învăluia, cu ace- Grigurcu, face din literatură
fireşte, în lume, Ana Blandiana eaşi privire mirată, printr-un o zonă-tampon: „Spaima ce
îşi află, mărturisea, epicentrul lirism elaborat, elevat, încărcat se-amestecă cu taina / A cărei
fiinţial, gustând bucuria de a de gravitatea meditaţiei, lumea. dezlegare mi-e destinul” (v.
fi scriitor. Sau doar scriitor, în Doar că acel spirit ingenuu, Vânătoare în timp). Macula-
anii din urmă. Să ne amintim că, marcat – la începuturi – de rea, trecerea, destrămarea,
scris fără bucurie, dezvăluind expansivitate şi jubilativism, conştiinţa limitării etc. întreţin
adevăruri „în premieră”, acuză acum, prin infuzia tensiunea între spiritul care se
Fals-ul tratat de manipulare de dramatism, degradarea, vrea învingător şi trupul ruinat,
(Humanitas, 2013) era o carte dezaxarea, robotizarea. Sinele învăţând murirea. Iar „opaiţul
tristă, o biografie a umilinţe- despodobit, răscolit de temeri vieţii” cere sânge, constata
lor. Nicidecum o carte de şi spaime, întemniţat într-o poeta. În fond, lirismul Anei
memorii, ci o încercare de a-şi „încăpere de carne obscură” se Blandiana se zbate între „as-
înţelege viaţa şi singurătatea visează în „cripta luminoasă de piraţia Unului” (acel Unu
(împărţind atâtea necazuri, dar cuvinte”. Cândva, poeta, mereu divin, o „cifră supremă”, râv-
şi reuşite). Cercetând, de pildă, mărturisitoare, dorea „să sufere nind androginia) şi feţele
„desprinderea” de generaţie, pentru toţi”, uitând trăitul, Sinelui / personajele Eului,
schizofrenia unor destine, visul viaţa proprie pentru a dobândi prelungind o rodnică – estetic
de a scrie cărţi, acuzând – ca o identitate exponenţială (cf. vorbind – ambiguitate sau
incurabilă idealistă – tentativele Mircea Martin), aducând în confuzie identitară. Cu riscul,
de deturnare. Iluzionarea, prim-plan un eu general. Şi anunţat de Gh. Grigurcu, unei
implicarea („nebănuită”) în un „program unanimist”, ca „trădări ontologice”. Deşi
varii direcţii, încăpăţânarea predestinare. Devenind, astfel, confruntare dramatică, dezvoltă ofrandă (cf. Marian Popa). aceste „singurătăţi neîntrege”,
de a înţelege, drămuindu-şi destin. Acceptându-şi condiţia o mitologie a purităţii, inventând Făcând din implacabila lege a cum zice poeta, dezvăluie
„rezervele de naivitate”, costă. de martor şi recunoscând un trecut fabulos. Şi, pe de altă maculării o obsesie fondatoare, o fiinţă singular-plurală,
Pendulând între eroic şi ridicol, „spaima de literatură”, poate parte, „tributul pentru a trăi” îi în numele intransigenţei mora- care, prin ecou public, îşi
necapitulardă, cu „preţul” de şi „vinovăţia” pentru timpul ascute luciditatea, invitând-o la le, de solemnitate fluentă. Dar mărturiseşte identitatea şi
a fi sacrificat orele hărăzite sacrificat altor cauze. Pe asceză, forţând „retorica sfielii” acest absolutism moral, cu exponenţialitatea.
scrisului. Or, Fals-ul tratat, care, totuşi, în vacarmul (cum scria Alex Ştefănescu). „tonuri clare”, iubind „culori
odată isprăvit, ne anunţa postdecembrist, cineva trebuia Să fie vorba de bovarism? Acea în stare pură”, cutreierat de n Continuare în nr. viitor
poeta, înseamnă reîntoarcerea să le îmbrăţişeze. Mulţi comuniune voluptuoasă, de
la literatură! Dezamăgită de comentatori, aplaudând sau un erotism suav, paradisiac,
viaţa „de breaslă”, asaltată de deplângând activismul civic al anunţată în „tonuri clare”, res-
puzderia atâtor întâmplări/ poetei („confiscată de politică” pingând formulele criptice,
dezinformări şi cumva despăr- după seismul decembrist), pare a ceda teren unei detaşări
ţită chiar de propriile texte, evident cronofag, au insinuat care păstrează, în pofida gla-
Ana Blandiana găseşte forţa ipoteza abandonului. Altfel cialităţii, o sentimentalitate
de a reveni. Interioritatea spus, Ana Blandiana, ispitită de spiritualizată. Încât poeta
vulnerabilă, dar doritoare să politichie, s-ar fi despărţit de poate fi considerată, cu egală
se exprime, confiscată lungă poezie. Poeta a reuşit, parţial, îndreptăţire, fie o senzorială
vreme de o exterioritate demonstraţia potrivnică, veste- (aprecierea e a lui Gh. Grigur-
convulsivă, confuză, plonjând jind ideea (de circulaţie, to- cu), fie, dimpotrivă, o fire
într-o libertate tulbure, cerce- tuşi). Pentru a vesti o aştep- raţională (M. Niţescu). Râv-
tată, însă, cu ochi vigil, au tată, definitivă retragere în nind, însă, spaţiul candorii,
închis, în fine, un lung ocol cetăţile Poeziei. ştiind că e condamnată la soli-
prin Istorie, lăsând să triumfe Cum bine se ştie, cea care se tudine, pedalând pe vocaţia
poezia. Ceea ce demonstrează considera „foarte ardeleancă”, etică. Problematizând, în con-
şi recenta plachetă Orologiul vădea, la debut, frenezie vita- secinţă. Poeta însăşi pare a
fără ore (Humanitas, 2016). listă, cuprindere extatică a lu- se dezice de primul volum,
Comentând Fals-ul tratat, mii, fervoare afectivă şi, desi- considerându-l doar expresia
Sorin Lavric semnala un gur, pasionalitate şi fraternita- unei vârste. Plus imaginarul
„paradox bizar”, subliniind că te. Erau acolo (Persoana întâi liric comun (al generaţiei),
notorietatea Anei Blandiana plural, EPL, 1964), transferate mâna redactorului / cenzorului,
n-ar fi de ordin intelectual! în numele „tinereţii curate”, maltratând manuscrisul. Încât,
Evident, nimeni n-ar putea efuziunile unei vârste (să ne după acel liceal debut tribunist,
contesta ecoul public al amintim că poeta avea doar cu două poeme, sub pseudonim
iniţiativelor celei care a lansat 22 de ani), dar, dincolo de (folosit apoi, sfătuită de Ion
ideea Alianţei Civice (chiar jubilaţia naturistă şi exploziile Maniţiu), Ana Blandiana
suspectată de „angelism”), sincerităţii, au putut fi sesizate, va prelua, în „încercarea de
asigurând şi preşedinţia pe de o parte, „pasul sigur” luminare”, destinul Tatălui,
Academiei Civice; prinsă apoi (cum zicea G. Ivaşcu) şi, din preotul Gheorghe Coman,
în vârtejul evenimentelor, va alt unghi, zonele de penumbră arestat de câteva ori (deţinut
marşa în aventura PAC (îm- (cf. Eugen Simion). Jubilaţia politic). Trece printr-un şir
prumutând aura), vorbind dezlănţuită era împinsă într-un de suferinţe, adună întrebări
în pieţe, emoţionând lumea, panteism blagian; poeta iubea chinuitoare, e supusă unor
ocupându-se de Memorialul „cu patimă ploile”, risipindu-şi interdicţii (ultimele, în 1985,
de la Sighet, sprijinită, se ştie, fiinţa. Şi mărturisind „o uimire 1988-1989), face din citit un scut
6 actualitatea literară recenzii nr. 70 n aprilie 2017
Glasul penelului Vremea Moroiului şi alte vremuri
Horea Cucerzan,
(născut la 7 iunie 1938 „În zadar caut după monologurile) aglomerează invective româneşti.
în Blaj), s-a afirmat cu demnitatea ruinelor” Preşedintele – fantomă de om politic – parodiază
preponderenţă ca pictor, specia care a excelat prin Clemenceau: dominator,
realizînd numeroase După lectura romanului posedat de cinism, dispreţuitor (şi toată gama forţei).
expoziţii în ţară şi Vremea Moroiului (C.R. Fapt este că, într-un timp funambulesc, unde locul e
străinătate. În paralel cu 2015) simţi nevoia de a copleşit de demonism, psihologiile (cum ar spune M.
activitatea de artist plastic, te reîntoarce la ceea ce A. Diaconu) nu mai interesează. Chiar Cimitirul Buna-
acesta şi-a dezvăluit şi s-a gândit despre sufletul Vestire (Tudor Arghezi) era numit, în primul rând, de
vocaţia de poet. Un poet românesc, despre „fiinţa G. Călinescu „o frescă grotescă”, etalând stigmatele
inspirat, capabil de asocieri noastră naţională”. Un degenerescenţei, un „pamflet politic”. Pe linia oniricului,
lirice surprinzătoare, nucleu de reflexie, iscat în romanul Săptămâna de miere (D. R. Popescu)
profunde, sugestive. dintr-o disperare delirantă, întâlnim fantasme ale forţei, precum Polifem, Ciclopul
Costel STANCU În consecinţă, autorul
publică volumul de versuri
îi aparţine lui Emil Cioran:
„Fatalismul nostru este
Maria BOLOGA Puterii (iar Moise, dintr-o carte anterioară, este „un
instrument al dezordinii şi al cruzimii”, prizonier al
Larma puterilor (Ed. un blestem”; „scepticismul teluric şi subteran...”. „unui labirint murdar”). Asemeni „locatarilor din Casa
Cugetarea Tigero, Craiova, 2000). Mihai Cimpoi îl aminteşte pe Eugen Ionesco, cel care morţilor, existenţa omenească se retrage într-un somn
În Larma puterilor, se împletesc două ritmuri: a încercat o distanţare faţă de „fondul demonic al greu, plin de coşmaruri, în romanul Cafeneaua Pas-
cel de inspiraţie populară, transpus în impresionante forţelor oarbe”, refugiindu-se în antiabsurd afişat de Parol (Matei Vişniec), unde personajele trăiesc pe viu
ritmuri baladeşti şi descîntece cu cel tradiţionalist- conştiinţa „răului existenţial mascat”. Pasajul citat de „era procurorilor” şi păşesc peste un imens corp mort,
contemplativ, pastelat. Avertizîndu-ne încă din filosof din Note şi contranote este cutremurător, dar întins pe străzile oraşului” și simt cadavre sub paşi.
primul poem (o posibilă artă poetică) asupra dorinţei conţine o notă distinct românească. Textul începe cu Onirismul sumbru al romanului Vremea Moroiului
sale de a lăsa urme pe pămînt şi în cer, nu fără trufie „mă simt sfâşiat de forţe oarbe (...) ştiind bine că nu „sapă” în coşmar, printr-o voce „jeluitor-cronicăreas-
însă, autorul doreşte să-şi transgreseze realitatea şi sunt pe de-a-ntregul una sau cealaltă”, stare pe care o că”: „Doamne păzeşte ce vremuri au mai apucat şi
timpul, descălecatul său nefiind unul neînsemnat, regăsim constant şi în cartea Vioricăi Răduţă.
căci poetul aduce cu sine însetata lume: „ Nu sunt Dacă scrierile se nasc din suferinţe şi indispoziţii
zeu/nici uns să apuc lumina de ceafă/Să îngheţ (E. Cioran), ele trebuie să-i transmită acelaşi lucru
muşcătura şarpelui în palmă/Nu poftesc să rămîn şi cititorului şi, mai ales, să pună totul sub semnul
fum de trîntor/sau muşcătură de o zi/Nu sunt vaiet/ întrebării. Acest „totul”, în romanul Vremea Moroiului,
să mă ascund în clopote de crini/ să-ngheţ în veşnicii l-am înţelege poate mai bine, pornind nu de la ideea de
trufia/Un fir de apă/rătăcit doar printre ierburi/ ţară, ci de la denumirea de „lume” (cum scria fizicianul
aduc cu mine însetata lume/un cîmp de fluturi Sorin Comoroşan), ceea ce transmite şi prozatoarea
transparenţi şi vii! (Nu sunt, pag. 6). spre exemplu la pag. 206: „Spunem doar că aici (în
Înclinaţia spre plasticitate e însoţită de fiorul ideii. Bucureşti n.n.) sunt două lumi, una dedesubt şi una
Prin poezia sa, Horea Cucerzan nu descrie tablouri, ci deasupra”. Ne punem aşadar întrebarea, pe urmele lui
le re(alcătuieşte) din cuvinte. Nu caută perfecţiunea E. Ionesco: „Şi ce vrea să spună totul (...) acest fel de
liniştitoare a ansamblului. Dimpotrivă, rupe fiecărui lume?” Introducând „un delir voluptuos”, al dezvăluirii
obiect cîte un colţ spre a-l reîntregi în spirit, nu în subteranei, ca discurs al romanului său, autoarea
materie. De cele multe ori, nu e un poet comod nici blochează disperarea, lepădând haina conformismului
în limbaj, nici în trăire. - „rezistând”: „Există o vitalitate a kitsch-ului, de la
Deseori, găsim la el alăturări neaşteptate de cel politic la cel existenţial («mahalaua» pusă până
cuvinte, un joc al limbii cu propria-i muzicalitate, şi pe cruce) simţit ca tortură zilnică. Romanul de faţă
formă, conţinut. Însă, dincolo de toate, e un poet este, în primul rând, rezistenţa mea la această posesie
sincer. De soiul celor care scriu cu unghiile înfipte în curentă” (s.n.).
cer, frămîntîndu-i tăriile, certîndu-se cu Dumnezeu, Presiunea devoratoare este cea a Politicului, care
ca apoi să se liniştească admirîndu-i lucrarea. „ Întîiul dezumanizează; totul se află încă sub ochii noştri şi, pe
gest l-am aflat lîngă lumină/Poate că umbrele mamei de altă parte, nu s-a răcit încă. Tablourile epice îţi dau
închideau în boaba şuldului ei afînat/Mişcarea şi impresia că parcurgi un infern: psihozele, protestele,
înfăţişările luminii” (Întîiul gest, pag. 8). frica, postacii care-şi trădează traumele şi defectele,
Femeia (mamă, iubită, închipuire) apare frecvent reclamagiii şi cârcotaşii la vremuri de tranziţie, mass-
în lirica sa, dezvăluind ciudate ritualuri de apropiere- media şi chiar moartea însăşi, umblând cu uşurinţă
îndepărtare, ceva din magia colorată a şatrei, acolo prin amestecul „diabolizant şi ultimativ” (şiruri de
unde sîngele clocoteşte chiar şi în miezul iernii. morţi, printre care şi cei ai Revoluţiei sau cei din trecut,
Femeia-mamă e înfăţişată cad din cer sau ies la suprafaţă).
suav, cu duioşie, adesea Bucureştiul subteran e marea figură descompusă, ce
rememorată, generatoare formează decorul atins de aripa răului, de ingrediente
a dorului de începuturi: malefice. Aglomerarea terifiantă de „descoperiri”
„Înşiră semn de iarbă în subterană e ca o înşiruire de „guri ale iadului”,
limpede mama/frunză de cercuri ale infernului (Pasajele „de dedesubt”,
de răşină şi nori de Buncărul, metroul sau „primul cerc din infern”, întins
vreme bună/aşază mî- până sub Centrul vechi). Evenimentele apar ca nişte bucureştenii, dacă ziua asta nu e în somn” (pag. 276
na blîndă peste ochii calamităţi, fenomene dezlănţuite peste „buimăceala – 277 sunt asemenea exemple şi nu numai). Dar...
curcubeului/ …/albeşte naţională”, variaţiuni ale Răului biblic, la care face coşmarul e orientat epic, prin titlurile de capitole.
paşii copiilor/şi soarta aluzie „prezicătoarea cu buza Apocalipsei pe figură”, Pe urmele psihanalistului Adler, cum declară un
bărbatului” (Rugăminţi analistul autohton, baba Vancea, învăluită în „auzul, personaj al lui D.R.P. – „acum visul este mesager al
veghetoare, pag. 80). văzul şi pielea morţii” (şi călăuză în infern). Incendiile, conştientului (s.n.), „ficţiuni cuprinse într-un roman
Femeia-iubită e, dimpo- inundaţiile, cimitirele, cutremurele sunt resimţite ca politic” (Andrei Oişteanu).
trivă, aprigă şi neîndură- „pedepse”, (fantasmele „îşi pierd minţile” umblând La sfârşitul lecturii, după consumarea revoltei împo-
toare, pustiind totul cu prin catacombe („le-aţi furat sufletele”), lume triva rănilor politice (suntem martori) ne reîntoarcem
plecarea sa: „Superbă alunecând vlăguită spre apocaliptic („răzbunarea şi constatăm că am uitat ceva: existenţa pur şi simplu
tigroaică femeia mea/ fostului Conducător”; „blestem şi goarnă” - judecata umană! Autoarea subliniază că lumea romanului (care
Care n-a fost niciodată vremurilor” etc.), oameni „strigând unul la altul” continuă în cotidian) reprezintă „oferta ficţională şi
mireasă/…/ Astă noapte („suntem la gura prăpastiei”). Subterana se extinde fantasmală” a unui personaj feminin vulnerabil (Larisa,
femeia mea/A plecat din arome şi iată/Cutreier diabolic (sau vine dinspre) şi spre alte spaţii geografice o profesoară pensionară), imobilizat în apartament şi
acum prin sticla de vin/Peretele-n drumuri de var/ (Farul, Murighiolul, Vrancea etc.) „între lumi”, suferind de „o boală a oaselor”; muribun-
Nemişcat ca o hartă” (Somn de toamnă, pag. 33). Apariţia „oglinzilor” desfăşoară parabola borgesiană dă, Larisa este sensibilizată la extrem, apartamentul îi
Femeia-închipuire ar putea fi, printre altele, a fiarelor închise cândva în spatele lor: „Sau aşa au seamănă cu o temniţă, aceasta cu un mormânt (dea-
această fecioară de nuc: „fecioară de nuc/ Lasă- zis localnicii, care văzuseră ridicându-se din lac şi din supra căruia, mai colindând aceeaşi lume bolnavă,
ţi frunza caldă/ Pe-o fîntînă seacă/ Prinde cuib/ răbdarea lor nămolul cu chip de om” (p. 289). Din sufletul, îi mai poposeşte 40 de zile”). Un fel de Gregor
Neştiutoare/ Lîngă-o cumpănă-ncîntătoare/ Pe-o aceeaşi speţă - simbol apocaliptic – face parte şi femeia Samsa, kafkian, în debilitatea căruia luciditatea îşi
buză de rugătoare/ Lasă-ţi şoldul pe-un grăunte/ desfrânată, Lia Mardare (în cuplu cu Moroiul). trăieşte agonic „stadiul de fantasmă”.
Să te lărmuie rotundă /Spic te-nspică/ Pe-o cătrinţă Astfel, sufletele şi conştiinţele sunt supuse unui În romanul Azilul săracilor, Tahar-Ben Jelloun scrie
răsărie/ După vînt de cununie” (Fecioară de nuc, întuneric de coşmar („volumul întunericului era în că, dacă ar fi păstrat în sine toate nenorocirile lumii,
pag.34). mintea lucrătorilor”). Oamenii aceştia „sceptici şi toate lucrurile rele, pe care le-a făcut, inconştient sau
Ritmurile baladeşti sunt limpezi, surprinzătoare, pesimişti” (o să ne-ngroape don’ Şef”) concretizează, voit, ar fi fost azi „un vagabond, un cerşetor, un deşeu
mizînd adesea pe motive zoomorfe. Cînd nu se dacă ne-am raporta la Cioran, umbrele destinului uman sau un bărbat mâncat de boli” (ca personajul
întîmplă aşa, textele devin autentice ziceri de dor şi nostru, departe de solaritate; subconştientul colectiv său, „Baborniţa, ce poseda un corp mai vechi decât
dezrădăcinare:”Sufletul mă arde-ntîi/ greu şi fără este scos la suprafaţă, ca discurs antropologic şi armă memoria, şi care, după ce a murit „se pregătea să in-
căpătîi/.../ n-am astîmpăr, n-am genunchi/ mîinile de apărare, dar în alchimia romanului se încorporează tre într-un vis”).
le simt mănunchi/../ Dorul locului m-aude/ şi mă- într-un coşmar epic. La limita trecerii „dincolo”, doar acea „altfel de
ntoarce de oriunde”. (Dorul locului, pag. 45). În „fatalismul” babei Vancea, dar şi în rest, se singurătate” („nu mai avea decât trupul”) se arată ca
Unele poeme urmează fina linie a poeziei tradi- strecoară din plin şi muşcătura politică: „Şi, aici, doar o lumină. „Vorbele Moroiului o ciuruiau” (pe canalele
ţionale, împrăştiind un aer arhaic, uşor melanco- Preşedintele se simţea liber (...) Puterea absolută, T.V.), răul continuă, dar, „ce bine, nu mai simţea decât
lizat. Plopul (sugestia verticalităţii), fîntîna-trifoi spune zăpăuca de babă, stă pe un mormânt (...). singurătatea (...) Şi atunci Dumnezeu s-a trezit în ea”.
(roată a norocului?), dealul-mormînt, sămînţa din Numai că baba Vancea, nebună de legat, striga din Nu ştiu care parte a scriitorului moare odată cu
pămînt şi cea din om sunt elemente ce alcătuiesc un gura ei de viperă că vin cutremurele din Vrancea” (p. finalizarea unui roman, dar personajul „ofertant de
topos originar. 77). Sfera limbajului se sincronizează, e un labirint de ficţiuni” seamănă cu acel ostatec al lui Alain Bosquet,
Perechile viaţă-moarte, cuvînt-tăcere, lumină- termeni politici din prezent (martori, justiţie, sistem, captivul îndurerat, căruia i se spun, de undeva, aceste
întuneric, zbor-cădere şi altele asemănătoare se dosar, Casa Poporului, Parlamentul, „cutremur vorbe: „Ţara, civilizaţia sa, sunt cele care vor plăti”.
desfac şi se refac cu repeziciune, asigurînd vitalitate în cătuşe”); personajele sunt numite după funcţii Departe de „Craii de Curtea Veche”, un Bucureşti dez-
trăirii poetice. O adevărată larmă a puterilor! (Generalul, Ministrul, Preşedintele), iar dialogurile (şi afectat, demitizat, riscă să-şi piardă amintirile fericite.
nr. 70 n aprilie 2017 recenzii actualitatea literară 7
Povestea noului nume Eugen D. Popin: Viul și aproapele
Cunoscutul poet Nu sunt uitaţi nici torţionarii copilăriei sale, care i-au
O propunere pentru

Dan FLORIŢA-SERACIN
bănăţean, Eugen D. dat să bea „lapte de cucută”, trimiţându-i bunicul „la
cartea străină a anului 2016

editorial 2016
Popin, ne-a oferit ceruri” şi amuţindu-i „fără milă” tatăl. Poetul de

Despre anul
recent un nou volum astăzi nu se simte însă animat de dorinţa răzbunării,
Elena Ferrante este mai mult decât de poezii intitulat Viul dimpotrivă, le oferă, christic, celor ce i-au provocat
un misterios pseudonim literar de succes, şi aproapele, apărut suferinţă nemărginita sa iubire şi iertare (Jurnal
a devenit treptat un adevărat studiu de la Editura Grinta, Cluj- II). A urmat, aproape firesc, evaziunea din sumbrul
caz interesant şi rar, dacă nu chiar unic Napoca, 2016, cu o univers concentraţionar, cu inerentul regret al părăsi-
atât în ceea ce priveşte literatura italiană prefaţă de Geo Vasile. rii locurilor de baştină: „e greu / să-ţi pui viaţa într-
contemporană, dar şi pentru cea europeană Motivul central al un geamantan / şi să pleci / să laşi de izbelişte / tot
esenţială care se (mai) scrie în zilele noastre: nu cărţii este de sorginte ce-ai fost / ce-ai iubit / ce-ai pierdut / s-o tai nebun
ni se dezvăluie cine se ascunde în spatele acestui romantică: antinomia peste arătură şi să mergi / să tot mergi / din zori /
George MOTROC pseudonim, dar cărţile scriitoarei italiene, probabil
din zona oraşului Napoli sau măcar îndrăgostită
dintre artist şi lumea
mărginită în care e
pân’ ce soarele osteneşte / fără să ştii măcar încotro
/ înspre cine / înspre ce...” (Insolenţă). Dar poetul
iremediabil de acest oraş, sunt nu numai citite, dar constrâns să trăiască. nu se socoteşte un dezrădăcinat, fiindcă, susţine
şi comentate elogios, se vând bine, unele au devenit deja filme şi, nu în ultimul În această cheie trebuie interpretat titlul, Viul şi el, rădăcinile i-ai rămas aici, în solul natal, doar
rând, sunt traduse în tot mai multe limbi ale globului, aşa cum se întâmplă cu aproapele, care ne sugerează oponenţa dintre cel ce trunchiul i s-a strămutat pe alte meleaguri, însă,
volumele care fac parte din tetralogia ei, ajunsă în 2016, în ediţie românească, la trăieşte cu adevărat, chemat să ofere lucrurilor un refuzând să-şi tragă seva din glie străină, trebuie să
cea de-a doua parte - „Povestea noului nume”, tot la Editura Pandora M, nume (precum se întâmpla într-un cunoscut poem revină mereu la matcă pentru revigorare şi pentru
parte a Grupului Editorial Trei. Chiar dacă, aşa cum spuneam, amănuntele sorescian) şi aproapele său, mărginit şi suficient, a-şi rosti, numai aici, rugăciunile deprinse în lumea
biografice lipsesc, există însă o mărturisire a autoarei, chiar mult mai importantă, gata să-şi dea mereu aere şi ifose, mimând doar familiară a datinilor strămoşeşti: „mai greu e de
despre rolul actului de a scrie, despre cum şi de ce a făcut pasul de la statutul de existenţa adevărată, animată de un ideal în această înţeles / ce pleacă odată cu tine / dacă pleacă / iar
cititoare la scriitoare, un citat de pe coperta interioară a cărţii: „Când eram mică - lume. Revelator e în această privinţă chiar textul de odată plecat / porţi pe veci în tine slăbiciunea /de
doisprezece-treisprezece ani -, eram absolut convinsă că o carte bună trebuie să debut al volumului, Înfrângere: „vanitos / necunos- a-ţi fi strămutat / de bună voie / trunchiul / căci
aibă un bărbat drept erou şi lucrul acesta mă întrista foarte tare. Dar după vreo cutul de lângă mine / îşi savurează filozofia / fără ele / rădăcinile / rămân / murmurând / la utrenie
doi ani faza aceea s-a încheiat. La cincisprezece ani, am început să scriu poveşti îndoială / şi convingerea / că reueşte / să-şi probeze / la fiecare vecernie” (idem). Ce găseşte la revenire,
despre fete curajoase aflate în situaţii dificile. Însă am rămas cu convingerea - e / omniscienţa / care-i exaltă goliciunea”. În faţa notează poetul, aducându-ne aminte de evocările
adevărat, tot mai accentuată - că cei mai mari povestitori sunt bărbaţii şi că, unui asemenea ipochimen, ne dă de înţeles poetul, lirice ale lui Goga, în textul Însingurare, dedicat
dacă vrei să scrii, trebuie să înveţi să suferi spontan sentimentul neputinţei, al înfrângerii,
povesteşti ca ei.” al dezarmării, exasperat să constaţi că suficienţa, or-
„Povestea noului nume” este, la goliul îndrăznesc cu insolenţă să ţi se opună ţie, celui
rândul ei, o carte paradoxală, deoarece chemat să trăiască drama cunoaşterii, a repetatelor
poate fi citită atât ca o continuare, dar, încercări de a desluşi dincolo de ceţurile, opacităţile,
la fel de bine, pot depune mărturie în aparenţelor. Ideea este continuată în poemul ur-
acest sens, se poate citi şi independent, mător, Permanenţă, unde aflăm că viul, cel ce tră-
doar acest volum, fără a se pierde ceva ieşte cu adevărat, altfel spus, îşi asumă menirea de
din farmecul narativ; oricum, volumul a oferi preţiosul dar al adevărului, destăinuit prin
începe cu un indice al personajelor şi miraculosul cuvânt, esenţial, din structura demersu-
cu referiri la întâmplările primului lui său poetic: „nimic / mai de preţ / nu-i poate oferi
volum, o utilă reamintire pentru / viul / aproapelui său / decât /gândul / rostit în
cei care au citit prima carte, dar şi cuget / căci acea / destăinuire / este neîndoielnic /
o punere în temă pentru cei care, singura întîmpinare / întru Cuvânt.”
asemenea mie, o descoperă pe Elena În alte texte lirice, poetul trece în revistă (v. Passer
Ferrante abia cu această carte. en revue) momentele unei realităţi revolute, trăite cu
Prima scenă a romanului înseamnă teamă, apoi cu îndrăzneala de a evada din compromis.
şi primul şoc produs cititorului din Angoasa paralizantă, după cum precizează poetul în memoriei mamei sale: „ Ograda casei / e de-acum
cauza faptului că scena măritişului Lilei textul Deşertăciune, ne domină cu insolenţă, fiind pustie / nici măcar greieri singuratici / nu mai
nu este nici măcar pentru mireasă una ea, am adăuga, un sentiment bazic, primordial, rătăcesc pe acolo // iarba năpădeşte netulburată
a bucuriei, aşa cum nu este un prilej de după cum poetul latin Tibullus spunea: Primum in urmele paşilor / în care nu mai intră nimeni //
fericire dez-interesată nici pentru buna mundo fecit Deus timor. Detaşat de ea, prin evaziune orfane / orele / rămân dinainea porţii zăvorâte //
ei prietenă, Elena. Prima are o ieşire din universul concentraţionar, poetul îşi permite să umbrele castanilor / din faţa casei sunt de mult /
nervoasă, trecută cu vederea de către o privească cu nemărgint dispreţ: „desfrânata / îşi suspine amuţite”.
soţul napoletan care doreşte să evite un scandal într-un asemenea moment festiv, plimba lasciv / nereuşitele-i creaturi / pe mijlocul Lumea cu care poetul intră în contact după
iar, paradoxal, mult mai interesată de ceremonia ca atare este prietena ei, Elena; drumului / prin pieţe / oferindu-le generos / fiecă- evaziune îl face pe lesne credulul est-european
sentimentele ei sunt un amestec de invidie, curiozitate şi furie, fapt pentru care ea ruia / pretutindeni”. Alte feţe ale aproapelui le aflăm să-şi simtă condiţia inferioară, până când îşi ia
devine atât de captivată de ceremonia ca atare încât uită complet de logodnicul ei, în ciclul de piese lirice grupate sub titlul Avatar. îndrăzneala să renunţe la „ineluctabila supuşenie”:
fapt pentru care acesta îi face la final o scenă de gelozie desprinsă parcă din filmele Iată-l pe duplicitarul ce duhneşte a minciună, deloc „după ce / n-am mai fost silit / de circumstanţe / şi
italiene clasice. Surprinzătoare este reacţia ei, total atipică pentru tiparul italian şi obosindu-se să afle adevăratul nume al faptelor de ineluctabila supuşenie / să-mi muşc zilnic limba
care dezvăluie pentru cititor adevăratele raporturi de forţă dintre ei; în timp ce ea care i se oferă. În altă parte sunt stigmatizaţi fana- / de teama individului / cocoţat / pe eşafodul / din
îl tratează cu un dispreţ rece şi superior, el îi reproşează aroganţa, se simte chiar ticii, obscuri în prejudecăţile lor, făcându-l pe poet să curtea curatoriumului / am simţit nevoia / dar şi
complexat de statutul social şi cultural al fetei, încât... redevine italian, atunci când constate consternat „cât de gălăgios / a ajuns nea- datoria / să dau de pământ / cu mentalitatea / şi
o ameninţă cu o crimă pasională în cazul în care va fi înşelat. Discursul său este devărul” şi cât de omniprezentă tartuferia reiterată naivitatea mea / de est european...”
asemenea unui şuvoi în care se amestecă ameninţările şi rugăminţile: „Lenu, uită-te mereu de cei ce susţin cu cinism „nihil esse malum / Remarcăm un alt motiv romantic în creaţia lui
în ochii mei: tu crezi că-mi poţi ordona în mod autoritar, tu crezi că eu nu sunt în arborând slugarnic / rânjetul / celui întinat”. Eugen D. Popin, acela al lumii ca teatru. Însuşi
stare să spun de-ajuns, dar te înşeli, ştii totul, dar nu ştii că dacă acum ieşi cu mine Un alt soi de aproape, ni se relevă în acelaşi ciclu în Eminescu l-a preluat în celebra sa Glossă: „Privitor
pe uşa aia, dacă acu’ eu îţi zic bine şi plecăm, dar apoi aflu că te vezi la şcoală cu ipostaza individului comun, de rând, căruia dorinţa ca la teatru / Tu în lume să te-nchipui...” Poetul
împuţitu’ cela de Nino Sarratore, eu te omor, Lenu, te omor, şi aşa că gândeşte- de a cunoaşte şi dorul de-a pricepe, cum ar fi spus bănăţean la rându-i observă apetenţa, chiar obsesia
te, lasă-mă aici imediat, copleşit de disperare, lasă-mă, că e mai bine pentru Arghezi, i-au fost amputate încă de la naştere. Lui nu apropiaţilor, a semenilor săi, de a se produce pe scena
tine...” Mai târziu, nici măcar noaptea nunţii nu devine o scenă a bucuriei legitime şi i-a mai rămas decât grija de a-şi cumpăra „tăcerea vieţii, pe care îşi doresc, zor-nevoie, o evoluţie cât
aşteptate, ci seamănă mai mult cu o siluire... legală, actul unui bărbat care ştie ce i se cuminţeniei”, ceasurile de linişte, trăind cu stăruinţă mai spectaculoasă în bătaia luminilor rampei: „ceea
cuvine, care îşi cere drepturile şi devine violent dacă este refuzat, astfel încât, în cele convingerea că slobozenia ar fi la fel de periculoasă ce căutăm / şi de obicei nu avem / e scena pe care
din urmă, soţia îl acceptă cu dezgust şi indiferenţă, după ce îi spusese la început un ca o „nefericită aterizare / fără paraşută”. Poetul / dorim să fim văzuţi / cu toţii / fără vreo excepţie
categoric, neverosimil şi măcar aparent dezarmant: „Nu te vreau!” deplânge faptul că astăzi marii înţelepţi ai lumii sunt // chiar şi cei mai modeşti / vor să ocupe / măcar
Celelalte întâmplări care conturează tabloul unei căsnicii ratate se citesc pe trecuţi sub tăcere, ori, în cel mai bun caz, amintiţi un loc retras / dar să fie acolo / pe scenă // locul
nerăsuflate, fără să te mai poţi opri până la final, chiar dacă sunt aproape 500 de sporadic, „doar în şoaptă”, în timp ce de trecere se unde se întâmplă totul / sau măcar oferă iluzia / că
pagini; mai mult decât atât, am simţit apoi nevoia să şi recitesc câteva fragmente bucură indivizii, volens-nolens, apropiaţii noştri de e locul unde se întâmplă / ceea ce suntem obişnuiţi /
pentru a înţelege mai bine ceva din farmecul şi complexitatea acestei tulburătoare fiecare zi, colcăind de „sensuri grosolane / insolenţă, să credem a fi totul” (Despre comprehensibil).
poveşti de dragoste în stil italian... Finalul este şi el unul tipic italian, altfel spus orizonturi opace, şiretenie”. Poetul îşi exprimă în Căzut în derimare, poetul simte acut uneori
Elena Ferrante rămâne consecventă acelei mentalităţi tradiţionale italieneşti acelaşi romantic mod, antinomic, dispreţul şi deta- sentimentul inutilităţii demersului său, chinuit de
în ceea ce priveşte familia: fata frumoasă, inteligentă dar şi independentă, chiar şarea de lumea mărginită, vulgară, de „puzderia de bineştiuta întrebare pour qui, pourquoi?: „cui / să
capricioasă şi care refuză în mod sistematic să-şi asculte soţul, preferând să-şi oameni” care „îşi plimbă absenţa” pe bulevarde, alte- spun / dar mai ales / pentru ce / să curm /status
urmeze glasul inimii, confundând pasiunea cu dragostea, va fi pedepsită în mod ori îşi impută că se complace în prezenţa ei, făcându- quo-ul / dacă nimicul / este mai nou / dimensiunea
exemplar. Astfel eroina, spre uluiala ,,sorei” sale mai sărace, îşi părăseşte soţul se vinovat de toleranţă şi capitulare (Devoţiune), re- / pentru care /se pledează / în care/ unii respiră /
pentru amantul ei şi acceptă, după plecarea de acasă, un statut umil - o simplă semnat că „lumea nu poate fi alta”. iar logosul / e abolit /pentru că / sensul / credibilul
muncitoare într-o fabrică cu o viaţă redusă la o muncă fizică istovitoare de Amintiri diverse ni se relevă apoi cu timiditate, / fiinţa / nu are de ce să mai fie / reprezentând
dimineaţă până noaptea... Nu-i mai puţin adevărat că, în acelaşi pur spirit italian, „casa părăginită a bunicului / şi alunul din fundul doar / forma debordantă / a nimicului” (Dileme 1).
aflăm abia spre final că nici soţul nu era chiar uşă de biserică, tot aşa cum faptul grădinii”. Apare mama, grijulie ca fiul ei să nu se facă Nereuşitele în viaţă le explică prin faptul că i-a lipsit
că amanta ia locul în casă soţiei plecate, devenind la rândul ei soţia legală de mai de râs în viaţă mai mult decât se cuvine. Iar bunica, „sângele de căpuşă” (Ingratitudine)!
târziu, îi închide orice posibilitate de întoarcere primei femei, celei pentru care atoateştiutoare, notează poetul cu un zâmbet duios şi Noutatea poeziei lui Eugen D. Popin constă mai
viaţa devine o lungă şi plină de resemnare penitenţă... amar deopotrivă, şi-a dovedit totuşi ignoranţa când ales în modalitatea structurării demersului liric.
În loc de concluzii, dar şi de alte argumente care să justifice o astfel de alegere a fost să-şi povăţuiască nepotul în privinţa ieşirilor Poetul alege o exprimare concisă, laconică, eliptică,
privind propunerea mea pentru cartea străină a anului 2016 din spaţiul editorial din impas dincolo de cei şapte ani petrecuţi acasă. În versurile sale sunt scurte, precum respiraţia şi rosti-
românesc, aş mai adăuga două citate găsite pe coperta interioară a cărţii, dar care fine, e de reţinut figura lui Onkel Buck, plimbându- rea sacadată a unui om încercat de intense trăiri
spun ceva despre importanţa autoarei şi a cărţilor sale; primul este dintr-o sursă şi făptura în „fulgarinu-i ponosit”, ca de obicei, spre sufleteşti. În concizia lor, unele texte amintesc de
americană, Huffington Post: brutăria din colţ (Decrepitudine). Anii copilăriei şi haiku-urile japoneze (Rugă, Primordiu, Stare ş.a)
„Indiferent cine se ascunde în spatele numelui Elena Ferrante, misteriosul adolescenţei revin obsesiv în scrisul poetului nostru, Într-o lume literară în care în vogă e ambiguizarea,
pseudonim folosit de autoarea romanelor napolitane, două lucruri sunt certe: e scene amuzante, amănunte hazlii, precum învăţarea închiderea semnificaţiilor sub multiple învelişuri de
femeie şi ştie să descrie oraşul Napoli mai bine ca oricine. Stilul ei are fineţea unei tablei înmulţirii la şcoală, ori evocarea cu autoironie abstracţiuni, Eugen D. Popin optează pentru limpi-
pânze de păianjen, dar totodată o forţă a expresiei şi o magie aparte, cu care a fiorilor primelor iubiri, toate acestea firesc ar fi fost ditate, exprimare clară şi concisă. Şi totuşi, pentru a-l
creează o întreagă lume”; cel de-al doilea citat, dintr-un ziar italian, Il Manifesto: să rămână date uitării, numai că memoria afectivă îl înţelege e necesară multă intuiţie şi putere asociativă,
,,Nu există nicio voce mai potrivită decât a Elenei Ferrante pentru a construi incită pe poet, „datornic al hârtiei”, să nu abandoneze pentru ca, din fulgurantele imagini ce ni se oferă, să
marele roman italian al generaţiei sale, al ţării şi al epocii sale.” neantului preţioasele relicve ale trecutului (Jurnal I). poată fi reconstituit, măcar cu aproximaţie, întregul.
8 actualitatea literară şcoala de poezie nr. 70 n aprilie 2017

Mihók Tamás să-ți treci degetele subțiri prin păr,
Daniel Corbu Nu știu de ce fanaticii ascezei
disper cu autorul ăsta – ți-aș bombăni mă pomenesc cu drag.
& mi-aș cadența angoasele după pașii tăi
mărunți, uite ce e, mă atentezi ideologic Poemul peripatetic
cu privirea, în fața ta m-aș apăra c-un De ani şi ani plimb pe străzi
umor transparent, clocit peste noapte, ideea unui poem
fiindcă, natalia, de la prea mult umblat, de parcă mi-aş plimba
propria-mi moarte.
călcâiele tale s-au tocit &-mi zornăie-n Deseori prietenii vorbesc
minte precum cele două ceșcuțe de cafea înşirînd verzi şi uscate despre glorie
de pe birou – e și zațul un fel de nisip al sex sau politică şi nu-i aud.
Poemul nescris zumzăie în urechi
țărmurilor întunecate –, natalia, să nu mai şi mă scoate pe străzi
pleci de sub cerul nostru alb, scriu, & fraza, intru în bodegile unde altădată
oriunde i-aș pune punct, iată, nu se mai prezidam mese de prieteni.
Să luăm o bere zice Lessy, asta
termină mai saltă glicemia!
storno Luăm bem în tăcere
gangul eu simt cum poemului încep
toată viața am fost convins că nu există, a-i creşte solzişorii
dar creierul, ca un grup de hackeri, mai curtea comună găzduia un pub brusc mă ridic şi ies iar pe străzi
că nu l-a spart în timp ce dormeam, iar și osuarul – în acea noapte ai fost ies prin pieţe aici totul se vinde şi totul se
purtată pe mâinile fanilor, pe un cumpără paradisul murdar
silueta vecinului s-a arătat așa cum era, poate ajunge
prăpădită puțin sub linia desenată c-o zi traseu conspiraționist, zâmbeai pînă şi-n grădinile suspendate pînă şi
în urmă pe-asfalt, și de ce un singur vis, atât de senin cu buza inferioară Șamanul în privirea lui Orfeu întoarsă
spre Euridice.
mulată pe caninul știrb, încât
am întrebat, pentru morfina textuală          „Această lume fără slavă DE ANI ŞI ANI PLIMB PE STRĂZI
optimă, pentru toate transcendențele au trebuit să basculeze camera          Ce se opune marelui Nimic” IDEEA UNUI MARE POEM
decente, prădate prin gaura cheii, la mobilă, și cum părul tău purpuriu                                      Faust al lui Goethe DE PARCĂ MI-AŞ PLIMBA
îi cernea, au rămas în picioare PROPRIA MOARTE.
final tot geamurile orașului vor încadra De-un timp toți vor să le ghicesc viitorul
armistițiul. câtă etanșeitate într-o iarnă, doar studenții de la psiho, între dar de fiecare dată uită Pentru ultima oară
borcan cu embrion plesnit sub presiune, timp, dincolo de zid, sub un hârâit că în el se ascunde și moartea.
formidabil, se pregătea execuția – Pictorului Dorin Baba
Despre mine ce vă pot spune
străzi bălăcindu-se în sângele nenăscuților, cînd deja ați aflat că sunt
chipuri palide cu plăgi vintage și autobuzul Doar ceea ce-ai iubit trăieşte cu-adevărat.
campania marea înscenare tocmai martorul orb Cui îi pasă că paşii-mi vor rătăci
de noapte, distragere prin calcule, trans- se terminase, și-acolo, în fața statuii preamărind labirinticul drum poate pentru ultima oară
ecvestre – tocmai el, inventatorul                                                al eșecului pe strada Lăpuşneanu
mutarea sunetelor din trupul năclăit în nea, SUNT ȘAMANUL ASCET
halou duplicitar pe sub panourile publicitare. a unui mare oraş din Europa de Est
instrumentului de tortură să nu CE-ȘI DUCE LA AMANET că voi privi Biserica Trei Ierarhi
zvâc cu stop, la stânga, apoi coridorul îngust, urmărească spectacolul? – se afla TOATE NOPȚILE ALBE pentru ultima oară
gangul, ARDE, scria cu litere aurii ȘI CEL CARE-AȘEAZĂ TABLOURI că poate după amiază voi asculta pen-
violet, filmat din mers, cadru zgâlțâit dintr-o SENINE PRIN
privire în r.e.m., spinări ale micilor burghezi tru ultima oară
pe boltă, cu fontul cu care apare GRĂDINILE SPAIMEI. cîntecul condorului din poemele
țintuite de sobă și, departe, țipete din gușa LEX puțin mai încolo, pe palatul Zilnic întruparea nimicului îmi lui Walt Whitman
de justiție, și în gura gangului scîncește la ușă că voi citi pentru ultima oară
păsărilor de baltă – toate, absolut toate zilnic mîngîi un trecut dolofan
nu fac cât această revelație ce n-are să sceptica Glossă eminesciană
atârna o bârnă de-o frânghie, supraponderal și apatic sau versetele din
mai vină: rodopsina stornată dumnezeiește. nu întocmai orizontal, fiindcă și ca nimeni altul recunosc Biblia pre versuri tocmită
zeitățile porneau c-un avantaj degringolada și treptele răbdării de Dosoftei.
natalia clipele amorțite-n regret Cui îi pasă că am probat paradoxul
net, acolo sfârșeam toți, privați aerul tremurat din mijlocul rugăciunii. ca probă a creierului viril
să pun punct frazei & să te văd de chinurile premortale precum TOȚI VOR SĂ LE GHICESC VIITORUL
gata-mbrăcată de shopping, doar că am scris cîntece de amînat trufia
orașul de cimitir, statuia purta DAR DE FIECARE DATĂ UITĂ că voi număra pentru ultima oară plopii
tenișii să-i mai răsucești o dată CĂ ÎN EL SE ASCUNDE ȘI MOARTEA. şi pentru ultima oară îmi vor ieşi fără de soţ
o pelerină neagră de mătase, Sunt cel care-așează tablouri senine că teama de moarte se destramă încet
pe degete, apoi să te ridici, să-ți din gura ei țânșea molotovul                                prin grădinile spaimei.
netezești cu palmele cracii spălăciți ca broderiile atacate de molii.
aprig al păcatelor victimei, Sfinx mișcător pe aleile veacului ................................................
ai blugilor cu talie înaltă & să te tot mai aplecat trec pe străzi Nu vreau să-mi închipui
iar ceilalți, grațiații, se adunau precum bătrînii călugări cum va arăta peste o sută de ani
admiri în uimirea mea, ca și când să vadă cum bârna revine în poziție tăbârcind urna păcatului.
singura oglindă din cameră aș fi eu – mîna care-a scris acest poem.
de echilibru, singura lor obsesie.

văpaya loolz dintre două realități două figuri crispate

1. unghiuțe false verde- spuma de pe cappuccino
furnicături în gât smarald topindu-se se resoarbe-ncet: stins tv
doișpe μs de orgasm
pe ecran văpaya loolz aprins radio cămașă
în négligée / vizual tastând / & zgomotul ciorapi spălat pe dinți
de partea cealaltă
spiralat al morții cum taxi mesaje mailuri
a ecranului afișezi îmi eliberează urechile uși rotative rânjete
cele 24 de puncte
3. pași mărunți pe hol
focare de forfotă lebede balans din șold apoi
caleidoscoapele hrănite
părul blond h&s: iată
femeii isterizate cu pesticide glonțul l-ai declanșat
nu iradiem / între ciocnindu-se
dinăuntru sau acolo
corpuri nedelimitate ca niște și-a găsit adăpost
catarama genții dodgemuri
mumificat sub filmul
Michael Kors provocând blurat al cămăruțelor
sclipește filtrând contuzii
vino dulce interval
razele / plăcuță în ochii dintre declic și vaiet
de ozon detașabilă barcagiilor
fecioară de fier
2. soarele îm- a epifaniei vino
mașina cu doctoranzi prăștie alergii.
traversând miriștea 5.
4. o burtă albă ca laptele
în flăcări / secole nu mai știi ai ajutat căptușind ecranul
de ispășire instant sau ai fost ajutat dar
operație touch
capul la cutie / visul stați la aceeași masă: cyberbeluș picotind
nr. 70 n aprilie 2017 şcoala de poezie actualitatea literară 9

Robert Șerban Elisabeta Boțan mă ascund Chintesența iubirii
lipit cu spatele de bronzul zgrunţuros
cu ochii ţintă la limba care atârnă Poezia e singurul nostru teritoriu.
imobilă şi ucigătoare Dincolo de el nu existăm.
în clopotul cel mare e negură
dar simt cum palpită o singurătate
Poetică
mai groaznică decât a mea Există orizonturi
ce dau naștere la apropieri.
aburi se ridică din mine
şi se condensează pe limba de bronz
o umezesc şi o sărează
Din oficiu
iar ea începe să se mişte încet Eu trăiesc în poezie, 
ca un mort înviat de ploaie ies doar uneori ca să privesc lumea.
Lumea premianţilor Epilog
aproape o vacanţă de vară În urma ta,
am căutat prin podul casei doar mirajul în țăndări.
diplomele bunicii
îmi spusese Odă vieții
Să nu te laşi că şi ea a fost premiantă la şcoală
iar asta chiar nu-mi venea să cred Există suspine
să nu te laşi care reverberează în cer, 
niciodată în fiecare zi
răscoleam printre obiecte
există lacrimi ce se nasc Poveste
îngropat de viu doar pentru a reflecta curcubeul. 
nici măcar atunci când copiii care îşi pierduseră mirosul A fost odată un timp ale cărui veșnicii
vor să însufleţească nisipul de parcă erau căzute
din altă lume
Iubire se ascundeau în lumina clipei.
şi te aleg pe tine să-i dai o formă A fost odată o lume așezată
o lume cu un soare Ne-am îmbrățișat ca două curcubeie, pe aripa de foc a unui sărut.
nu căuta niciodată sub apă ce se strecura prin locurile ascunse Și am pecetluit orizontul, A fost odată un cer întins pe struna
lucrurile pe care le găseşti şi pe pământ şi apoi se transforma cu un singur sărut. albastră a unui fior.
nu căuta acolo nimic în felii de caşcaval A fost odată o oglindă de vis
mai bine azvârle cu bulgări şi pietre galbene şi mari Origini ce închidea în ea universul
fă valuri
Îmi adun pustiul, Evadare
să nu-ţi doreşti niciodată să sapi o fântână neputințele și îngenunchierile,
chiar dacă gura şi ochii tăi și mi le fac început de drum. M-am lăsat furată
şi ai copiilor tăi de alunecarea unui tril de pasăre;
vor seca Contragreutate am închis ochii
și m-am  trezit pe tărâmul copilăriei.
mai bine aşteaptă ploaia Marea își leagănă neliniștea
şi învaţă-i şi pe ei să aştepte în oglinda nemărginirii sale. Egotism
Cerul își sprijină greutatea
N-a fost război pe propriul său orizont. Ai plecat
Omul se hrănește cu păsările migratoare ale zilei
nici anul acesta n-a fost război cu abisurile sufletului său. în căutarea parfumului
dar femeile au strâns mai mult orez şi ulei încins al narcisei.
mai multă fasole Vrajă Ai rămas pe țărmul lamentărilor
făină şi floare de ceai în nuditatea propriei tale melancolii
am cumpărat cămăşi închise la culoare De multă vreme în așteptarea unui vis rătăcit.
şosete mai groase nu mai știu nimic de tine.
ace cu gămălie Doar uneori, te mai strecori printre Trompe l’œil
coli cu plicuri şi cerneală am cumpărat gândurile mele,
le agiți, și le faci zâmbet. Acolo erai tu 
n-a fost război - privind absent în propriul tău abis -
însă copiii au căutat cuie
de câte ori treceam prin ele
subţire ca un fluture fără aripi
Secvențe după perdeaua delirurilor.
să le aşeze în vârful săgeţilor de salcie
iar pietrele tăioase le-au spart buzunarele
în urma mea se ridica polenul
iar lumea
distanțe destrămate în hieroglife Fish
cei mai destoinici dintre noi au dormit afară brodează implacabile
se întorcea din moarte perdeaua orizontului. Bărbatul-pește 
noapte de noapte şi se oprea la jumătatea drumului
şi n-au închis ochii decât atunci când hulele îmi scapă mereu printre degete.
începeau să cânte mă mişcam încet
Când ești departe…
(soțului meu) Bărbatul-pește
eram de câteva ori mai uşor decât mă privește 
n-a fost război lucrurile pe care puneam mâna
dar cerul e un insectar Gândurile mi se fac stoluri fără să clipească și fără să mă vadă.
şi care mă ţineau acolo și zboară către tine,
în care strălucesc gămăliile acelor ca nişte ancore se pierd în ochiul orizontului. Bărbatul-pește
de lemn
Ne-am întors de lut
Și știu că tu le aștepți acolo,
dincolo de pleoapa lui,
se întoarce mut
și se pierde în apele calendarului.
de sticlă ca să le întâmpini 
ne-am întors tencuiţi cu pământ şi sânge
cu genunchii zdrobiţi şi cu ochii
de ceară învăluit mereu de lumina zorilor. Mi-ar fi plăcut să fiu...
prăvăliţi afară din ţeste Să fac acelaşi lucru Artă poetică Mi-ar fi plăcut să fiu picătura de rouă
mai puţini
dar fără să ne ştim vreodată numele ce străluceşte suav pe firul ierbii.
să fi avut vreo trei ani Poezia cântă înăuntrul ființei mele Mi-ar fi plăcut să fiu raza de soare
când am văzut pe stradă o femeie când sosești pe cărarea literelor ce se scaldă în mireasma trandafirului.
stăm înşiraţi umăr lângă umăr cum se opreşte
şi fiecare îşi primeşte trofeul: și descoperi cuvintele mele Mi-ar fi plăcut să fiu picătura de ploaie
îşi duce mâna la frunte la coşul pieptului ce-au fost ale tale dintotdeauna, Care sărută pământul
un pepene în care a fost încrustată la umărul drept şi la umărul stâng
faţa celui ucis cu sabia cu suliţa atât de ale tale, încât mă surprinde înainte de a se destrăma.
am crezut atunci faptul că le-am scris eu. Mi-ar fi plăcut să fiu zbor înalt de vultur
sau cu mâinile goale că a cules ceva cu degetele mereu îndrăgostit de cer.
din chipurile învinşilor se prelinge Poezia cântă înăuntrul ființei mele Mi-ar fi plăcut să fiu valul
am alergat acasă atunci când îți ascult glasul ce în legănarea sa adună aurul nisipului.
o zeamă galbenă m-am oprit în faţa oglinzii
ca o ceară topită și descopăr că vorbele tale au fost ale Mi-ar fi plăcut să fiu clipa
n-aveam nimic de luat mele dintotdeauna, atât de ale mele, care atinge veşnicia.
nici de pe frunte încât mă surprinde faptul că le rostești tu. Mi-ar fi plăcut să fiu misterul
stăm umăr lângă umăr şi nici de pe tricoul cu care eram îmbrăcat
din când în când primei stele ce răsare noaptea pe cer.
unul dintre noi îşi plimbă degetul Logodnă iluzorie Toate acestea la un loc
aşa m-a găsit tata mi-ar fi plăcut să fiu ...
pe faţa duşmanului încercând să prind ceva cu mâna dreaptă Mi-ai oferit un castel pe tărâmul norilor,
apoi îl duce la gură şi plescăie de plăcere Dar eu sunt acel suflet visător
orice cu covoare de tăceri, pe care nu mereu îndrăgostit de nemărginirea Lumii.
puteam călca,
Mă ascund m-a mângâiat pe cap dar nu mi-a spus nimic și pereți de umbre, fără uși și ferestre. (Ne)poveste
am aflat mai târziu
mă ascund în clopotul cel mare al bisericii că femeia înfipsese în ea patru cuie Mi-ai oferit o hartă stelară, Eu îmi doream doar
şi mă rog să nu moară nimeni şi că venise vremea ce indica toate căile ascunse să împărțim misterul lunii.
şi să nu fie sărbătoare să fac şi eu acelaşi lucru ale mirajului,
să nu crească dintr-o dată râul (din volumul Ascuns în transparență, menite să mă facă Tu voiai să fii
şi focul să nu răbufnească în curs de apariție la editura Polirom) să rătăcesc prin mine însămi. stăpânul constelațiilor.
10 actualitatea literară eseu nr. 70 n aprilie 2017

S.O.S., proza scurtă!
Magda URSACHE

pământești sau într-un abur. Finalul o dă pe umor: vii lichidarea ultimelor grupuri de partizani din Muntele
sau morți, bărbații îşi propun, după gustul fiecăruia, Mare și la dezastrul ce a urmat, jumătate de sat fiind
să ia de la bufet o bere sau o țuică. De altfel, comicul arestat și deportat în coloniile de muncă forțată din
sparge de multe ori încordarea. Întrebare: „Care-i cel Bărăgan. Și când mă gândesc ce bine îi stătea lui în
Motto: mai bun vin din România?” Răspuns: „Vin rușii!”. costumul kaki, cu arma la spate, cu lănțișorul de aur
„Știți, de regulă scriitorului român îi cade la Hazul lui Nistea e stenic; la fel, al lui R.V. Giorgioni. la gât, cu pălăria ușor dată pe-o ureche. O, dar cum aș
suflet și-i face multă plăcere ăl de scrie ca el O mulțime de personaje hazoase, în ipostaze comice putea uita acea drăgălășenie de-a lua cu brațul femeile
însuși, puțini sunt cei deschiși cu adevărat care țâșnesc din sinea lui. de după gât și-a le șopti ceva tainic la ureche, ca la
să parieze și pe vreo altă formulă, puțini sunt În maniera de a nara a lui Cornel Nistea intră multe plecare să le tragă cu ochiul”. Și cu timpanul, adaug
cei cărora le place și cineva care scrie complet feluri de tăcere. După mine, De ce tăcerile ar fi putut eu. Povestirea e un apel fast la memorie, când nu mai
diferit față de ei”. da titlul cărții. Nistea tace când trebuie și o și declară: e de glumit cu ororile comunismului.
Nicolae Iliescu, Anacronica literară, „Nu de puține ori tăcerea înseamnă ceva”. E vorba de Giorgioni „fructifică terenul” și el, în Pădurarul.
„Convorbiri literare”, februarie 2017 tăcere la vreme, cum cerea înțeleptul. Silvicultorul venit în control la canton citește, din
Citim din răspunsuri și nerăspunsuri ce-i de citit și plictis, tot: de la inventarul pepinierei până la activi-
„Criticatorii”, ca să uzez de vocabula lui Virgil Diaconu, când e vorba de tăcerea deținutului politic trecut prin tățile neprofesionale” ale moșului „nițel vițel”, care
vorbesc despre o criză a prozei scurte. Pesemne nu i-au experimentul Pitești. scrie pentru „Scânteia” și „Drapelul roșu” poezele
pus la socoteală pe Cornel Nistea și pe Remus Valeriu Comparativ, discursul lui Giorgioni e cam logoreic. patriotice, îndemnat de consoartă: „Fă d-alea ca
Giorgioni, care nu vor să pună „piatră tombală”, cu În Arlechinul și Colombina, ocolește și el tema ob- Mihai Eminescu, A. Toma, Radu Paraschivescu,
inscripție funerară adiacentă, pe personaje. Poate sedant-gravă, contracarând, cum observă Viorel Mari- Mihai Dragomirescu”. Deschide și scrisorile delicios
pentru că ambii scriitori dețin facultatea de a trăi neasa, dezolarea. Drama e surdinizată, tristețile sunt agramate ale păduriței către soțul aflat la „cursul de
simplu, pe care o am și eu. Nistea narează simplu, sub disimulate abil sub masca de Arlechin (în iarbă). Vrea pădurari în Capitală”: „Află despre a ta fam. [...].”
un titlu simplu (Ieri a fost duminică, ed. Grinta, Cluj să nu pară melanholic, să ignore șirul de tracasări, sub Finalul? Rătăcit la mijloc de codru des, vede antena
Napoca, 2016) evenimentul concret, fără a amesteca aparențe autoironice. unei rețele de telefonie mobilă: „lighene suspendate pe
planuri temporale. La el, fibra realistă este mai arborele metalic”. Ajunge cu greu la „liziera pădurii.
puternică decât la Giorgioni, care amestecă lucruri și La liziera secolului XX. Peste deal se zărește secolul
planuri, augmentând, totodată, și puterile lor. Lumea XXI”. O pornește „către secolul meu, și începe să mă
reală și lumea ficțiunii se întrepătrund, iar fantezia amușine teama.” Descrierea pădurii labirintice, aproa-
povestașului devine „realitate trăită”, ca în Năclăit pe sadoveniană, este excelentă.
de narațiune (din vol. Arlechinul și Colombina, ed. Ce mai e de făcut? Întoarceri în timp, ca în Musafirul
Marineasa, Timișoara, 2013), unde, scriind premoni- îndelung așteptat, schița lui Cornel Nistea, unda de
toriu despre boala mamei în 7 decembrie, chiar se fantastic rezultând din confuzia de persoane.
întâmplă ce-a narat în 27 decembrie. Dar care e Magdalena e iubita tandră a musafirului așteptat cu
realitatea? m-ar întreba, cu siguranță, Giorgioni. Și friptură de bibilică, arozată cu vin rose sau a fostului
de ce n-ar fi realitatea cea pe care o închipuim, lumea iubit, pe care-l pălmuiește cu ură? Nici nu vreau să
paralelă pe care o inventăm? Prințul Mâșkin e mai știu. Înapoi în timp se duce și Giorgioni. Călătoria
viu decât orice prinț, pe doamna T. aș recunoaște-o lui preferată e printre incunabule, pentru a-l întâlni,
pe stradă. Marii condeieri născocesc oameni vii, chiar în chilia lui, pe Diacul (un grămătic în scriptoriu):
vietăți ca șoricelul lui Boris Vian, ca motanul Behemoth caligrafiind vocale și consoane; „atunci, văzându-l
al lui Bulgakov, ca melcul Adeodatus, creația lui Mihai așa concentrat, cu desăvârșire absent, mă încearcă o
Ursachi... Cărui cititor nu i-a fâlfâit prin faţă corbul lui bănuială... Dar dacă eu nu exist pentru el? Îl ating ușor,
Poe sau pupăza lui Nică ? Oaia, odată desenată pe hârtie cu două degete pe umăr: diac(on)ul meu este lipsit de
de Saint-Ex, trăiește pe cont propriu și se pregătește consistență, pare făcut cu totul din ceață și din lut.
să mănânce roza. Când vezi un gândac de bucătărie, Atunci îmi zic fericit, e bine că totuși există el pentru
nu te gândești că e metamorfoza lui Gregor Samsa? mine, altfel cum aș fi putut înregistra această minunată
Iar Giorgioni nu încearcă să captureze „fluturele de experiență? Iar dacă eu nu exist pentru el, cu atât mai
miozotis” al inspirației? bine, îl pot ține sub observație cum ai urmări un pește
Ambilor autori, Cornel Nistea și Remus V. Giorgioni, În „noaptea cea mare, cea dintre ani”, un medic de într-un acvariu. Pot să-mi bag nasul nestingherit prin
cultura orală a locului natal, în special paremiologia, gardă la Municipal citește Bellow între o peritonită cărțile lui, cărțile din această atemporală bibliotecă-
le dă echilibru. Încadrându-se în datele psihologiei și un atac ischemic. Ruptura de cord propriu e prost muzeu”.
cuminți, adică aceea cu minte, resping lubricul, sexul cârpită, dacă nici tema morții, abordată în Darul lui E și prilejul ca Giorgioni s-o ia spre eseu. Numai
asistat, programat să prindă la cititor, en vogue Humboldt, nu-l captivează. Doctorul salvează de la că, atenție, granița dintre eseu și narațiune e foarte
în proza postsocialistă. Nistea se arată net contra moarte, gândindu-se că abia după moarte e adevărata alunecoasă. Sorbul apelor, Leviathanul și Regina
mizerabiliștilor (Geniul), iar Giorgioni se opune unui lume, că, după capăt, urmează alt început, așa cum din Seba nu prea au ce căuta într-un volum de
„textualism sexist” invadator. bine știe „femeia cuminte de țară”, răpusă de un proză scurtă: pare a fi o lipitură de fișe, cusute cam
Nici urmă de maidan, cu sau fără dragoste, ceea ce șoc anafilactic. Ieșirea prin morga aflată la doi pași neîndemânatic. Cititorul e năclăit nu de narațiune, ci
este reconfortant acum, când se laudă lipsa de inhibiții înseamnă o fereastră deschisă în cer. de datele enciclopediei.
și se taxează ” inhibații”, care nu ajung la scriere Și Nistea, și Giorgioni se întâlnesc din nou când au Ca și în cazul inflației de metafore, Giorgioni nu face
„liberă”, cum ar fi a lui Charles Bukowski. Histoires de în vedere cunoașterea morală. Ardeleanul Nistea, economie de termeni științifici. Excesul de cuvinte
cul, specialitatea „Plai cu boi”, le sunt complet străine, care este și etnolog, o exersează printre sătenii care își hidrologice îi bagă pe cititori la ape sau sub ape. La
ca și „cuvintele spurcate”, spre a le numi ca Sf. Marcu mână carul cu boi ca „oameni detașați de netrebnicia fel se întâmplă cu Informațiile despre Solomon, regina
Ascetul. Prietenul lui Pițu, Giorgioni, știe (de la Luca) din lume”, în timp ce bănățeanul Giorgioni, licențiat din Saba (sau Seba, cum preferă RVG), Lilith, Simon
ce-i de știut. Că astfel de scrieri produc „more pricks în studiu biblic, caută sprijin în rădăcinile morale din Magul, despre rinocerul care l-a salvat la potop pe
than kicks”. Nu traduc, las așa. Remus, ca și Cornel, Fârdea. Plictisit de „servituți terestre”, de nesfârșitele regele Og, al Baranului etc., etc., care nu se prea leagă
refuză derizoriul, grotescul, caricaturalul ieftin. zile când îmbină inutilul cu neplăcutul la serviciu, se cu terfeloaga descoperită de o cercetătoare cu „sâni
Când se întoarce la iubirile dindărăt, ca să zic așa, întoarce în natură, ca într-un limpeziș salvator după bogați” din echipa Gusti. Tête-à-tête-ul cu fiul popii
Nistea intră în stare de reverie romantică. Desenul e zilnicăria banală de hidrotehnist. din sat se schimbă cu un altul, colegul de la școala de
alb-negru, ca-n filmele de dinainte de cele colorate. R.V. Giorgioni meșterește mai mult decât Cornel institutori, Ițic Leibovici, care are altă viziune despre
Giorgioni merge spre roșu de asfințit, dar și spre „roșu Nistea la frază. Poate i se trage de la poezie faptul Îngerul apelor, alias Leviathan, regele peștilor etc.,
de supărare”, încearcă mai multe nuanțe, mai multe că are curajul să ia taurul (metaforic) de coarne, un etc., prilej pentru alte fișe de enciclopedie. À propos:
arabescuri, îi „miroase a cer, a uger doldora de lapte, a taur blând de altfel. Descrierea mersului Colombinei Sărbătorile la români nu e de M.N. Florea, ci de Simion
coriandru și a cifra șapte”. țintește poemul. Femeia, comparată cu o carnasieră, Florea Marian. Sau ficționăm și numele autorilor?
Și-l sfătuiesc să nu se lase înecat de sorbul prozei duhnind a panteră, plutește „în levitație la 16 centi- Ițic vede alți îngeri și alți demoni: câte unul mic
poematice. În cele mai reușite dintre schițe, este metri deasupra trotuarului”; vibrând ca o coardă de stă pe fiecare frunză de nuc, mai sunt și demonii din
economicos cu metaforele despletite. mandolină, îl ține în lasoul ei pe Arlechin, care-și iazuri și iezere, care pot fi alungați cu șofarul. Saluți pe
Bucuriile mici, jurnaliere, la îndemâna noastră, sunt maschează amărăciunea de-a o iubi, cum altfel decât cineva noaptea, o avertizează Ițic pe Lizuca, gata, l-ai
în atenția lui Nistea: ca locatarul de bloc-coteț. Își ironizându-se: „mort, își păstrează simțul umorului: salutat pe Scaraoțchi. Curat haloimis, poete! Fiul popii
amenajase un petec de grădină, cât o batistă, să-și bea râde-le-n nas celor ce încă mai cred că-s vii”. dispare cu tot cu frumoasele motive anunțate și ratate:
cafeaua din cana albastră după un gard înalt, ca să uite Giorgioni îi transcrie notițele, intrând el însuși în rol „Pasărea care vorbește/ Pomul care cântă/ Și fântâna
de reaua așezare. Atât de mică e grădinița improvizată, de arlechin, deși ține să precizeze că „autorul acestor care luminează”. Lizuca și Ițic descoperă, în șopron,
că pare „preludiul unui mormânt”. rânduri nu e cel de pe copertă”. scara lui Iacov, cu teologi, istorici, demoni, pe fuștei.
„Comunic zilnic cu personajele pe care le creez, Poet și critic de poezie și el, Giorgioni știe că „există Îl sfătuiesc pe Remus V. Giorgioni să mai stea pe text,
eu însumi devenind personaj”, mărturisește Cornel riscul ca un adevăr exprimat prea frumos să nu fie să-l fârcălească (iată, am învățat un bănățenism). Om
Nistea. Și chiar devine când admiră cum o fată îmbracă, luat deloc în serios”. Când confesiunea e mult prea al apelor limpezi ce se află, poate limpezi narațiunea. Îi
în vitrina unui magazin, un manechin, cu infinită înzorzonată de comparații, de metafore, proza se spun asta pentru că mi-a ascultat sugestiile (rar lucru!).
tandreţe în gesturi. Nistea însuși (sau personajul său?) subțiază. Abundența de „artisticării” alungă cititorii. Din ed. a II-a a romanului Cei șapte morți uriași a scos
crede că tandreţea este „element vital al existenței”. Giorgioni pare a construi pe apă, iar construcția pe predicile ținute, ”de dragul lui God”, de „nea Puiu” şi
Obsedat de „altcând”, se întoarce în timp, în vara trăită apă se cam scufundă. Nu și schița, intitulată Azimutul narațiunea s-a sudat: impecabil.
sau închipuită a unei vremelnice iubiri, cu căpițe de mortului sau Furtună pe lac, cea mai bună din volum, Cartea poate orice: chiar să te introducă în mașina
fân, ca-n tablourile lui Monet. tocmai pentru că echilibrul calofil e perfect. Cuplul timpului. Dacă te prinzi bine de vis, atunci poți intra
Când combină, așa cum face Costache Olăreanu, Arlechinul și Colombina e alegoria unei iubiri/ căsnicii în timpul copistului, ca Giorgioni, ba poți să smulgi o
ficțiunea cu infanteria (altfel zis, realitatea), iese o eșuate, însă Giorgioni înclină mai mult spre magie, în pagină dintr-un op de la 1874 („conștient de sacrilegiul
schiță (nuvelă?; povestire?) splendidă, Cum să mori, timp ce Nistea e atras mai mult de alegorie. „Fructifică săvârșit”), ca să probezi că ai fost în chilia diacului,
dedicată nu întâmplător lui Mircea Muthu. Moartea terenul”, așa cum ar spune un etnolog. Din Boian, exemplarul fiind un incunabul: unic adică. Sau reintri,
pare a fi o infirmieră de 140 de kile, care-i cere pacien- mentorul meu aflăm scurtcircuitați că șăgalnicul bărbat, ca Nistea, pe cărările înflorite cu maci, pe unde umbla
tului 3 lei, să-i cumpere apa vitală. Scăpat din ghearele împușcând peștii cu arma din dotare, șeful pepinierei prin tinerețe.
ei, bărbatul își povestește experiența dramatică unui de 40.000 de hectare, favoritul femeilor, de la fete de De încercat.
prieten. Și cei doi nu mai știu, deopotrivă, dacă au măritat până la vârstnice, era un nenorocit de slubaș Cornel Nistea și Remus Valeriu Giorgioni par a striga
trecut frontiera dintre lumi, dacă mai sunt în trupuri al Securității, cu carnețel la purtător, contribuind „la SOS, proza scurtă!
nr. 70 n aprilie 2017 recenzii actualitatea literară 11
Somptuosul bine temperat.
Mitul regenerator al discursului liric sau despre
distopia la purtător în poezia lui Marian Barbu
Iubirea de Dumnezeu și dorul de poezie
Scrisul-suferință e un dat iar scriitorul un mărturisi-
tor, pare a fi sugestia volumelui de poeme Aproximări Un nou studiu al Florinei-Maria Băcilă
soresciene, al lui Marian Barcu (Craiova, Editura
Sitech, 2012, 132 p.), carte adeverind un lirism În ultimii ani, citadela universitară a Timișoarei mijloace esențiale de intensificare a mesajului și
ridicat la rangul artei. Un eu înnobilat de poetizare, s-a binemeritat cu nume importante de de decodare dirijată (cvasianalitică) a acestuia.”
oficiază solemn un spectacol al de-convenționalizării cercetători, afirmați în varii domenii ale (p. 139).
iar blindajele metaforei din acest proiect vizionar științei și culturii, adepți ai noilor orientări Un capitol la fel de interesant este cel
sunt înzestrate cu puterea de a rezista constant în și curente care, în plan european și în dedicat fenomenelor lexico-gramaticale
captivitatea unei ispititoare experiențe inițiatice plan mondial, au imprimat o direcție și statutului identitar al unor volume
de re-formulare a compoziției lumii într-o pecete reformatoare acestor domenii, relansând dorziene precum Minune și Taină,
a discursului absolut originală. Deloc epigonism, aria investigațiilor și definind nuanța de Locurile noastre sfinte, Osana, Osana.
doar asocieri regeneratoare - de la eu liric la eu liric aer proaspăt ce fundamentează tonalitatea, Abordarea își propune explorări inedite,
- de a oferi o re-citire a lumii din perspectiva mitică a intensitatea și pragmatismul tuturor configurări ale tematicilor, specific lexico-
filosofiei poporalului („Mișcarea bradului de munte/ acestor explorări. stilistic, devenirea spirituală a versului
Am văzut-o când umbra lui/N-avea fiori de migrație”), Filologia timișoreană, în ultimul deceniu, dorzian: numele Maicii Domnului, valențele
extaz demantelat de insertarea, cu efect spectaculos, a a dobândit noi argumente, reprezentând stilistice ale gradului maxim al intensității,
modernității înscenate și regizate în evantaiul somptu- personalități și opera lor, care consolidează adjectivul divin, culoarea și denumirile
osului bine temperat. prestigiul comunității universitare. Un nume cromatice, afectivul și senzorialul, adjectivul
Pe terenul simbolicilor unei rotualități mimat important este tânăra Florina-Maria Băcilă, cu polisemantic dulce, substantivul dragoste, dativul
romantice, fertilizat cu majusculele unor reabilitări preocupările sale constante în gramatică, lexicologie adnominal, structurile nominale și bogăția semantică
ale orfismului, cu „armătura” dedublării tipologiilor și stilistica limbii române ori perspectivarea limbii în a adjectivelor. Discuția prilejuită de indestructibilul
sensului prim al ars scribendi: Dar și cu un umor sincronie și diacronie, specializări în jurul cărora se ecuației dragoste – cântare – creație arată un filolog
reținut, exprimând această - spuneam - grammata
a somptuosului funciar. Nici recuzita metaforică,
conturează la modul perfec-ționist
destinul omului de știință și al omului Ionel BOTA: inteligent, rafinat, subtil și decisiv,
care nu întâmplător și-a ales poezia
nici „starea de poezie” nu sunt calchierile flecărelii
soresciene, a umorului furtunos, în pofida titlului
de cultură, la unison cu demnitatea
asumării profesiei la una dintre
În faţa cărţilor deschise lui Traian Dorz pentru a-i explora
profunzimile: „Regentul unui atribut
cărții. Marian Barbu are și el o mască, dar nu a efebului catedrele Facultății de Litere, Istorie și Teologie, de la substantival datival poate îndeplini nu numai funcția
acalmiilor spiritului, ci poemele sale poartă obstinant Universitatea de Vest din Timișoara. sintactică de nume predicativ, ci și pe aceea de element
însemnele unui cult al virilității spiritului („În al O carte recentă, Dorziana - o (re)construcție a predicativ suplimentar (corespondentul său dintr-o
ddoilea centenar/Al ridicării sufletului/În împărăția textului prin limbaj (Timișoara, Editura Excelsior structură amalgamată)” (p. 305) ș.a.m.d.
râsului.”), sentiment indicibil. Art, 2016, 500 p.), vrea să fie o proiecție originală Între poezie și mitologie, sinele auctorial poate
Pentru că eul nu „șoptește”, eul „strigă”, nu are asupra unei integrale lirice din constelația posterității îndeplini rolul de mesager arhetipal. Pledând pentru
tresăririle de jenă ale elegiacului, este stupefiant în literaturii române, o abordare insolită, am zice noi, mentoratul Divinității inspiratoare, conceptul omului
„provocările” lui, oracular. Melancoliile sunt „mistuite” asupra operei unui poet de retras în singurătatea sinelui
în de-construcție, de-convenționalizarea se execută în factură mistico-religioasă, (în bibliografia Florinei-Maria
racur-siile discursului, gestualitatea e susținută, uneori, Traian Dorz, spirit al marilor Băcilă e des prezent studiul lui
pe „dislocări”, oprimând ludic, grotescul și instaurând risipiri de destin, între bucuria Kallistos Ware) poate servi - dacă
ca pe o alură a „fracturării” sensibilității, senzualul: „Să de a fi mărturisitorul celorlalți, nu doar suplinește - elaborărilor
fie toate acestea semne de neputință/Că nu pot să fug experiența stărilor-limită și mistico-religioase în această
de mine/Nici măcar în vis/Nu mai vorbesc de credință!/ ludicul căutării lui Dumnezeu poezie dorziană. În toate există
Atunci cine a proiectat/Ceasornicul trupului meu aseară/ prin această bucurie a poeziei. și trebuie străbătut un „drum al
Alaltăieri seară,/Și tot mai des în serile/De iarnă-vară,/ Structurarea capitolelor și crucii”. Tema păsării măiestre,
Să facă scăpată iubirea cu un scop?/Că ea vrea să fie subcapitolelor cărții indică un un poem și variantele sale
singură, abstractă,/Ea,/Fără mine, nu valorează/Nici demers critic-analitic serios, la Traian Dorz, generează în
cât o-nchisă poartă./Mai rar,/Poarta va fi fugit și din o aplecare atentă a autoarei discursul criticului o abordare
Dicționar,/Cum vreau eu să fug de mine/Ca de un galben noastre asupra unei opere pe etimologică, tema păstorului
și gol buzunar.” (Zeul mă sfătuiește, p. 100). care capriciul posterității a străbun, figură absolutizantă,
O impresie plăcută o lasă la lectură starea de veghe definitivat-o, obligând, astfel, trimite sugestii spre Miorița
inefabilă pe care o intuiești în fiecare poem, în modul generații de iubitori ai genului noastră (poetica „trecerii”,
de a edifica un imaginar, ici-colo fisurat precar, de să viziteze și să reviziteze, ca pe aspirația nemuririi). Apoi, multe
sincope manipulatoare ale cadenței convingătoare o restituire necesară, literatura componente sapiențiale, viața,
mai ales în partea de a restaura „stări de grație”, acestui veritabil misionar al moartea, renașterea, nunta
relansând proiectul unor refulări în meditativul iubirii de Dumnezeu în cetatea ca stare extatică prelungită,
empiric. Argumentele unei soteriologii a „totalității poeziei și a dorului de poezie. neprihănirea, iluminarea
semnificative” nu lipsesc. Ca și reperele unui orfism Aspirația (eminesciană) interioară, păcatul, răsplata,
(„Pe ușa de serviciu a zânelor”) întreținut de stilul, spre absolut, retrezește, firesc, transcendența învierii, cununia
original, în care eul auctorial își desfășoară neîntrerupt și în poezia lui Traian Dorz, mistică, parabolele biblice și
atașamentele pentru „înscenarea” metaforei. valențe semantice, dorința simbolurile asociate nunții,
Evanescențele, moduri prin care abolirea timpului are de plasticizare a contrastelor, oximoronul Maria - Maica și
aspectul unei retrageri/mutări în perisabilul elanurilor. derivate, componente, un Mireasa.
Subtilitățile discursului dau senzația unei hierofanii, inventar al conectorilor, toate Un efort consistent și un
figurația altor aproximări (acest aspect ceremonios) acestea fundamentându-se între atributele de prim proiect ambițios încununează, prin acest nou volum
e decodată ca ordonare. Fiecare poem e o unitate rang ale Creatorului, cum conchide undeva autoarea al Florinei-Maria Băcilă, prestigiul școlii de filologie
dinamică, o conotare a tentațiilor ludicului. Sunt, studiului. Florina-Maria Băcilă discută prefixele de timișorene. Dorziana arată, din nou, cum ne apropiem
așadar, diseminări necontenind, asemeni asimilării negare sub specia categorialului opoziției negativ în varii modalități de Dumnezeu, se entuziasmează
divinului. Numai că destule interludii aparțin eului / pozitiv, dar și opozițiile semantice privative, Simona Constantinovici în postfața intitulată Stilistica
(insului) auster, meditației grave, macabrului într-o derivatele cu ne- (nehotar, nemargine, a necuprinde, sufletului creștin, adeverind, altminteri, dimensiunea
migrare perfectă a derivatelor „feeriei” contrapuse nemaispus), inspiratorii necuvântului blagian unei reușite a genului. Fiindcă nu altceva decât o
stagnării, morții, poeziei macabrului, teritorii labile și necuvintelor nichitastănesciene, derivatele cu izbândă a teoriei textului liric consemnăm la apariția
ale „transcendenței” textului. Un poem regenerator de afixele superlative, cu prefixele stră- (a strălumina, acestei minunate cărți, o analiză a limbajului sacru în
idealitate, minunat, asimilează aventura cunoașterii străluminat, străluminos) și prea- (preacurat, cazul unui poet precum Traian Dorz, cum va nota în
lumii fascinației limbii române: „Piatră și floare de preafrumos, preacinstit, preasfânt, preafericit), rândurile sale de întâmpinare Constantin Teodorescu.
colț,/Zmeul de vânt și omida de pământ,/Ghiocel de mărcile superlativului relativ. Temele, însemnând o Or, Florina-Maria Băcilă descifrează atent nu doar
munte, de cuvânt,/În lumina vie a unui jurământ,/Te cercetare stilistică integrală, indică și ambiționarea bijuteriile stilistice ale poetului, ci vrea să reconstruiască
văd cuprinsă de vraja/Parfumului/Nu/Atât de blând,/ eului liric spre a releva caracterul atotputernic al și drumul înțelesului iubirii cu care noi, cititorii, să ne
Care rămâne tot trufaș,/Fără egal pe muntele golaș./ Divinității, poezia lui Traian Dorz fiind, în accepțiunea apropiem de textul liric, să ne dezvinovățim de cele
Cum să dispari în mâna mea/„Să-ți frâng chiar eu/ autoarei dintr-un titlu de capitol, „cântec peste ru- mult prea multe ale profanului din noi, din ființa și
Măreață existența ta? (...)/Te rog nu uita -/Prăpastia găciunile noastre”. conștiința noastră, spre a ne reînveșmânta cu lumina
e adâncă și rea,/Poetul, cumva îndrăgostit de floarea Demersul analitic, original el însuși fiindcă exprimă, cuvântului tămăduitor, mărturisitor, întemeietor,
ta,/Numai prin cuvânt/Poate te va fi nuntit/Ca să firesc, și o implicare afectivă a specialistei, are în vedere durabil. Specialista recunoaște, undeva, ținta acestui
intri în cetate,/După ce pleoapa zilei,/Te va fi închis în și referențialitatea în progresie a construcției textuale. demers al său, punctează borna tuturor țintelor,
noapte.//Rămâi în piatră,/Mângâiată doar de vânt/Și Eul liric, nu mereu „un suflet copilăresc”, astfel subliniat reperelor pe care a vrut să le atingă și pe care le-a atins
de lumina îmbălsămată//Pe care o deschide litera a/În de Florina-Maria Băcilă între contemplație și misiune, restaurând și dându-i o strălucire nouă efigiei unui
alfabetul meu zeiesc,/Ca prețuindu-te pe tine,/Limba întrebuințează valori semantice ale cuvintelor, accepții poet, astfel (re)descoperit: „Fără a fi un scriitor (re)
română s-o împărățesc.” (S-o împărățesc, p. 55) figurate, derivate și termeni expresivi (năier, harfă, cunoscut, Dorz creează, așadar, literatură adevărată,
Ponderea ludicului e, desigur, covârșitoare. Dar dor), funcția fatică (prin utilizarea imperativului). cu vădite valențe artistice și formative, marcată de
universul imaginar, dincolo de nerelevanta tentație Dar analiza contextuală interferează determinări o reală vocație a autenticității. Aceasta se înscrie în
surrealistă, are corespondențe în explorările poemului atributive multiple complinind sensul regentului, prelungirea tradiției generate de lirica interbelică (și
postmodern, cu inserția ironicului (nu ironice analogii) substantivul farmec, adjectivele de proveniență cu rădăcini în secolul al XIX-lea), inclusiv din punctul
dar și a memoriei livrești. Distorsionările temei/ participială fermecat, vrăjit, încântat, răpit, verbul de vedere al construcției textuale și al elementelor
temelor, diafanul imageriei - mai rar crepusculară și a încânta, substantivul încântare, accepțiile figurate lingvistice. Stilul poeziei este unul tributar modelului
nici previzionând „apocalipsele” reveriei elegiace -, ale lui a răpi, substantivul răpire, derivatul răpitor. mistic, caracterizat prin simplitate, armonie și
îngăduie o libertate a fanteziei precum în articulările Opiniile Florinei-Maria Băcilă apasă pe urgența unor cauzalitate, iar limbajul mizează pe termeni obișnuiți,
poeziei optzeciste. De aceea, deposedările de revelații reorientări în analiza operei, cu implicații sugerate cărora li se conferă semnificații figurate, alegorice sau
țin de un „fals” al evidenței, un fel de „corporalitate” criticii noastre literare, în ansamblul dinamicilor simbolice” (p. 23).
a aceluiași imaginar deversând în spațiul emblematic ei: „Emblematică pentru poezia dorziană este, cu Cartea Florinei-Maria Băcilă adaugă, desigur, lauri
ecourile unor texturări de motive, teme, idei, atitudini, certitudine, conceperea textului prin acumulări și în panoplia succeselor editoriale de la Excelsior Art.
cu dexteritatea (estetic înțelegând) originalului evoca- dezvoltări în simetrii sintactice, sub forma unor Dar studiul acesta, monografiind un poet și opera lui,
tor de meelancolii ale „avânturilor metafizice”. aglomerări semantice în asecendență, de limpede reprezintă, în primul rând, un nou triumf al școlii de
Ionel BOTA transparență, cu efecte de poeticitate moderată, ca filologie din Timișoara contemporană.
12 actualitatea literară recenzii nr. 70 n aprilie 2017
Din miezul de poezie cu care se împărtăşeşte poetul
element al macrocosmosului şi al divinului, poetului, ci şi de protecţie, paftaua fiind o „altfel” de cum ştia „din experienţa de-o
atunci şi omul ar trebui să fie, în viziunea încheietoare a unei cingători: „mângâierile viaţă”, el nerecunoscându-se sub haina
poetului, conştient de aceeaşi apartenenţă şi tale/ mi-au rămas apăsându-mă ca nişte degradării ce a îmbrăcat întreaga sa lume
să nu se mai trişeze, prin ne(re)cunoaşterea paftale/ de aur”. Iubita, aici cu valoare de şi a preschimbat-o în abis: „Ce primăvară,
sensului vieţii, pe sine: „sâmburele cireşului simbol al eternului feminin, este figura ce anotimp, ce dimineţi/ (...) soarele se
ce coace/ primele stele”. Motivul sâmburelui centrală a lumii, procreatoarea; tot ei şi rostogoleşte şi sare din cer la pământ/ şi de
se întoarce în poezia Început de lume numai ei îi stă în putere să asigure veşnicia la pământ la cer/ (...) iar luna se tăvăleşte
spre a dovedi interdependenţa dintre poet/ poetului, dragostea fiind văzută ca viaţă prin pulberea stelelor/ ca o curtezană
om şi univers: „nevroza sâmburelui care fără de moarte: „Fără tine sunt un bob bătrână/ chemându-ne sufletele la un altfel
naşte universul/ se oglindeşte stins în ochii mărunt de nisip/ (...) Iubita mea, tu, mamă de amor” (Ce primăvară).
mei/ spre-a dovedi că bezna e gravidă/ de a tuturor lucrurilor,/ îndreptăţirea mea la Revolta trupului asediat de vreme atinge
lumină”. Poetul însuşi se percepe ca fiind existenţă,/ viaţă/ stăpânind peste moarte” o treaptă necaracteristică, urcând într-o
un fel de sâmbure, putând să perpetueze (Fără tine). Ochii ei, un motiv des întâlnit stare de meditaţie: „Urăsc poezia şi-mi do-
episodul adamic: „după cum sunt şi eu în cuprinsul acestui volum, îl însoţesc resc totodată/ moartea fierbinte de a trăi,/
gravid de fiinţa/ femeii iubite”. Mai mult pretutindeni: „Stau închis în cameră şi spunea trupul meu ca o biserică în ruină./
decât atât, poetul are tot mai pregnant văd în faţa mea/ ochii, ochii aceia/ apoi Şi se-nclina precum turnul din Pisa/ către
senzaţia contopirii cu „feţele triple ale ies pe stradă şi văd/ tot ochii, ochii aceia” fratele său, pământul” (Stare). Poetul este
zeilor”, şi unde am putea să ne ducem cu (Precum tu). însă un iniţiat şi are abilitatea de a transcende
gândul decât la trinitatea creştină? Această lumea/lumile prin intermediul „oglinzilor
Diana Dobriţa Bîlea senzaţie inefabilă, plăcută („O stare atât
de adâncă de har/ o stare atât de adâncă
cerului”, pe care doar un misterios ritual
poetic le-ar fi putut face abordabile. Aşa
de pierdere de sine/ de contopire cu toate reuşeşte să acceadă la chi-pul veşniciei sale:
Tonalităţile poeziei lui Radu Ulmeanu posibilităţile/ cu toate promisiunile”) se „Stau întunecat între oglinzile cerului/ (...)
acoperă un registru întins şi elevat. Poetul adânceşte odată cu „o continuă stare de Cu durere, cu spaimă şi bucurie/ văzându-
este lucid şi pseudoludic, pasional şi meta- intrare în moarte”. Parcursul este însă mi acolo un alt chip/ cel dinainte de naştere/
fizic. Una dintre cele mai sigure căi pentru unul omenesc, îngreunat de condiţia de cel de după sfârşit” (Oglinzi).
revelarea miezului de poezie cu care se îm- poet lucid, şi nu poate fi confortabil: „De Mizeria socială a lumii imediate nu-l
părtăşeşte poetul are ca punct de plecare, câtva timp mereu cu destinul mătăhălos lasă indiferent pe poetul Radu Ulmeanu, ci
în volumul „Ceea ce suntem” (Editura în spinare,/ mereu cu ţevile tunurilor dimpotrivă. Ridică vocea şi loveşte cu tăişul
Pleiade, 2016), câteva versuri din poemul îndreptate/ spre propria inimă,/ parcă cuvântului: „s-a interzis cerşetoria pe străzi
Două feţe: „Am două feţe - una râde/ şi Lucifer şi-ar fi săpat acolo/ (...) Cu sucurile agasantă fiind/ pentru autorităţi, care nu
cealaltă plânge.// Obrazul meu stâng e dulci ale luminii pe limbă,/ cu mierile şi vor să se vadă/ gunoiul adunat zilnic/
plin de riduri/ şi aminteşte de moarte,/ iar cu mirările/ şi cu povara carelor de stele/ pentru buzunarele oamenilor de rând/
obrazul meu drept/ este mereu neted, plin de în care te îngropi ca-n fân”. Observăm ale lor fiind deja pline/ de bani publici/
tandreţe”. Poetul nu scrie însemnat de aceste insolitul plural „mierile” alăturându-se Rănile oamenilor sângeră pe tăcute/ rănile
două extreme - optimism/tinereţe veşnică şi vocabulei „mirările”, într-un joc lingvistic îngerilor sângeră strălucind/ în biserici
disperare/moarte -, ci aureolat de infinitatea ce face versul să cânte. bubuie agonic cuvintele dogmei” (Fum).
posibilităţilor, realităţilor şi promisiunilor Iubirea este o temă importantă în arealul Facerea lumii este, în viziunea poetului,
dintre ele. Volumul este structurat în două liric al poetului Radu Ulmeanu. Visul de un miracol repetabil al lui Dumnezeu,
părţi: „Sub soarele nopţii”, un titlu iubire îmbracă forme neobişnuite, iubita e posibil însă numai prin intermediul frumu-
oximoronic cu o puternică forţă de sugestie, şi nu e, deşi ar putea să se nască din trupul seţii sufleteşti a oamenilor: „De câte ori se
şi „Între oglinzile cerului”. sau printr-un simplu gest al poetului. Dez- îndrăgostesc două fiinţe una de alta/ Dum-
În poezia lui Radu Ulmeanu, prezentul nădejdea vine din această neîntâlnire: „Să nezeu creează din nou lumea/ şi-l face din
oamenilor este, deloc paradoxal, atrofiat mi-o daţi pe Cenuşăreasa din noaptea nou pe Adam din lut/ şi din coasta-i fragilă
ori insignifiant atât timp cât nu concordă de bal/ (...) Nu mai am niciun vis, niciun o ciopleşte pe ea,/ sursa oricărei iluzii/ din
cu firescul, fie el şi al naturii. Pare a fi blocat plan/ (...) Când doar mâna ar trebui s-o care se hrăneşte eternitatea”.
într-un arc, din care poetul ar putea face ridic ca să-i prind/ mâna uşoară şi argintie” În loc de concluzie, se cuvine să închei cu
să ţâşnească un scut protector, un totem (Păsări şi stele); „O zână din nu ştiu ce un poem de o rară frumuseţe, de o vervă su-
pentru întreaga lume. Instrumentul său vis mi-a deschis poarta inimii/ s-a uitat Jocul este un pretext ritualic pentru fletească tulburătoare, care caracterizează
de lucru nu poate fi decât cuvântul, astfel înăuntru, m-a văzut zgribulit/ şi, după (aproape) reinventarea iubitei, pentru că lirica de dragoste a talentatului poet Radu
că aşază în fruntea pledoariei lirice verbul ce mi-a zâmbit,/ o dată pentru o viaţă dorul atinge intensitatea dragostei şi a Ulmeanu: „Ea e poemul cel mai străluci-
trebuie (sau expresia e momentul să, cu întreagă,/ a închis-o şi s-a dus unde se duc puterii lui Pygmalion: „Mă joc atâtea jocuri tor/ scris simultan în toate limbile pămân/
aceeaşi valoare mobilizatoare, imperativă), doar ninsorile” (În plină iarnă); „De-ai neştiute/ Pe care trist le inventez pe loc/ tului// De când s-a născut ea cu adevărat/
anunţând condiţiile ineluctabile ale ieşirii veni să cucerim împreună/ hotarul spaimei Când braţele nu se-mpletesc în juru-mi/ sufletul tău nu are linişte/ dar pacea îl
din labirint: „Acum trebuie să ne mărturisim de a fi, a nu fi/ să domnim zi sau noapte, pe Să mă cuprindă mute de mijloc” (Mă joc); inundă// Sânii ei hohotesc pe sub bluze
dragostea/ pentru univers./ Trebuie să dăm soare sau lună,/ oameni în carne şi oase, iar „Ce aur în păr/ Porţi iată, când mâna/ Mea inscripţionate/ cu fel de fel de cuvinte de
cărţile pe faţă, nu se poate trişa lumina/ nu stafii/ (...) luând unul din trupul celuilalt îl atinge/ Ca pe-o icoană” (Cântec) dragoste/ şi gura ei zâmbeşte/ strivind în
(...) E momentul să ne sărutăm/ pământul suavul tain” (Ziua a şaptea) etc. Trecerea Timpul este o altă temă importantă în dinţi sâmburi scăpărători de lumină// L-ai
de sub tălpi, să ne scăldăm/ în mirosurile fizică a iubitei prin viaţa poetului lasă urme lirica lui Radu Ulmeanu. Trecerea vremii întrebat pe Dumnezeu/ de ce s-a odihnit
pământului, ochiul/ în fâlfâirea razelor concrete, deja trăinde prin ele însele, cu rol reprezintă un motiv de mare dezechilibru în ziua a şaptea/ iar el ţi-a răspuns atât de
aburoase” (Acum). Dacă pământul este nu doar de împodobire (cu aur) a fiinţei sufletesc pentru poetul care percepe totul târziu,/ arătând-o” (Poemul poemelor).

Drumețind în lumea nouă*
Revederii” este încă o dova-
dă în acest sens. Probabil că de
aceea ne și avertizează chiar de
la începutul cărții: ”...E clar.
Eu sunt «eu». Structura mea
dictează ritmul. Exact cum
dezagreabil, cu urmări nefaste. tiparelor prozastice formează oficiale, serioase, până la cele cu spun. Dictează. Mă percep
Nicio drumeție nu seamănă cu un caleidoscop de-o cromatică tentă anecdotică sau picarescă. ca pe un vas în care fierbe, se
alta. Fiecare cuprinde ceva în aparte (sur)prinsă într-o infinită Emoția reîntâlnirii, fiorul amestecă și, uneori, se ordo-
plus sau în minus, știrbește ori mișcare și reconfigurare. reconectării la ”glasul sângelui” nează tot felul de trăiri care ies
înnobilează demersul. Ca mod Volumul e centrat pe eternul își găsesc în Veronica Balaj un la iveală trufașe, timide, sau pur
de existență, excursia/ turismul (și tragicul) binom al revederii receptor fidel și un cronicar și simplu curioase”. (pag. 5) Și
Alexandru constituie prilejul cel mai
nimerit de a arunca o privire și
și al regăsirii în diverse locuri
și ipostaze. Tot acest periplu în
de familie avizat. Cu atât mai
mult, cu cât, având și spirit
putem să nu-i dăm dreptate?
_______________
MORARU dincolo de ”gard”. De a vedea
(și simți) și ”altceva”, depășind
spațiu și timp se produce sub
egida unei ireparabile pierderi
ludic, ea intră ușor în jocul
copiilor, lăsându-se purtată pe
*) Veronica Balaj – Iarna
revederii – Editura Gordian,
convenționalul placid și forțând sufletești (recte a partenerului valul magiei proiectată asupra-i 2016, Timișoara
„Iarna Revederii” - astfel limitele cunoașterii. de viață), dar și a regăsirii altor de către aceștia. Însă scriitoarea
se intitulează volumul scos de Cu alte cuvinte, vilegiatura afectivități la fel de puternice: nu este doar o simplă pasageră,
către Veronica Balaj, în anul deschide orizonturi nebănuite, cele întrupate de membrii fa- o excursionistă oarecare tentată
2016, la Editura ”Gordian” reanimând conștiința eșuată miliei separate de un ocean. predilect de magia agremen-
din Timișoara. Cu subtitlul în letargie păguboasă și Veronica Balaj este un tului sau chiar de arhitectura
”Jurnal canadian”, cartea teamă de necunoscut. Ceea ce artizan al brodajului narativ pe atât de particulară (și atractivă) a
se află la cea de-a doua ediție înseamnă, desigur, noi energii suprafețe ”înguste”. Neobosită, universului familial. Ea practică
revăzută și adăugită. și perspective, alte viziuni și ”împletește” din orice firul epic (cu succes) și forma superi-
Cunoscută publicului, cu un senzații cu rol întremător. al concretului semnificativ. oară a turismului cultural,
palmares editorial remarcabil, „Iarna Revederii” este O privire, un fapt anume, o care îmbogățește intelectul,
autoarea ne poartă, în pagi- un melanj de reportaj, jurnal secvență aparent banală stâr- potențând și consolidând
nile tomului, pe un traseu de călătorie, memorialistică nesc în ea elanul prospector acel daimon lăuntric ce șade
deja consacrat: Timișoara ”domestică” și crochiuri senti- și plăcerea nedisimulată a la obârșia necurmatului ghes
- Budapesta - Frankfurt - mentale concepute în perioade consemnării. Considerații, creator. Căci un fapt e cert:
Toronto - Ottawa. Mai direct distincte. Un gen de mixtum aprecieri, observații - toate orice deplasare a sa în ”exterior”
spus - România via Canada. compositum, în care coexistă se adună, aglutinând final- include automat și componenta
Este îndeobște știut că orice toate ingredientele, ca într-o mente într-o percepție vie, culturală - dorința de a vedea,
voiaj, indiferent pe ce meridian, rețetă bine ajustată și de maxi- proaspătă, mereu la ”pândă”, de a ști, de a simți mai mult.
poate reprezenta o experiență. mă necesitate. Secțiunea repor- ”adulmecând”, analizând și Voiajor temerar, autoarea
O probă a rezistenței și a în- tericească, însă, își ia partea comparând stări, situații și posedă o dinamică proprie, care
drăznelii. Un contact salutar, leului, dominând autoritar aria evenimente ce se năpustesc și o o definește integral și de la care
benefic, ori, dimpotrivă, unul lucrării. Intercalate, ansamblul copleșesc ”torențial”. De la cele nu va abdica niciodată. „Iarna
nr. 70 n aprilie 2017 recenzii actualitatea literară 13
Boris Marian, un
psalmist suprarealist*
Urma neîndoielnică - scrisul lui Dumnezeu
Remember I. Peltz
Deşi a apărut de peste Autoarea nu se limitează la un simplu tablou
un deceniu (Academia cronologic. Dimpotrivă, selectează din acest
Română. Fundaţia Na- univers diversificat valoric şi propune percepţiei
Dintre cele aproape 20 de volume de poezie ţională pentru Ştiinţă şi analitice o succesiune de secvenţe din care omul
ale autorului vizat, am ales cele mai recente: Artă. Institutul de Isto- şi avatarurile lui, împreună cu lumea prin care a
Ca o rugăciune şi Antologie de vis (2015). rie şi Teorie Literară trecut se impun atenţiei. Subliniez ritmul alert al
Remus V. De remarcat faptul că, deşi inginer, titlurile
primelor sale volume de versuri se leagă de
Ion BĂLU
„G. Călinescu”, 2005)
şi deşi reprezintă un
evocării, aptitudinea autoarei de a fixa momente şi
caractere, prin selectarea unor citate expresive.
GIORGIONI numele unui personaj liric, profesorul: Numele
profesorului (debut, 1986), Profesorul de
unicat, fiind primul şi
singurul studiu monografic dedicat autorului, „Viaţa
În capitolul „Peltz şi «perfida sa amantă»”, Rodica
Lăzărescu reconstituie cronologic activitatea
fericire (1989), Vocea profesorului (1993). A urmat o pauză de 12 ani - fertilă cu haz şi fără a numitului Peltz” de Rodica Lăzărescu de ziarist a lui Peltz, selectând din fiecare etapă
în economia creaţiei poetului BMM - volumul următor, cu titlu deosebit a rămas într-un con de umbră. Lucrarea, iniţial teză articolele ce i s-au părut reprezentative. Accentuea-
de sugestiv (Mers în pustiu sau căutarea lui Dumnezeu) apărând abia în de doctorat, este o reconstituire a existenţei omului, a ză expresivitatea expunerii, izbutind în acelaşi
2005. Cutremurat de marile întrebări ale lumii, poetul interpelează istoria şi trecerii sale prin presa românească şi istoria literară, timp să contureze un dublu portret: al omului şi al
destinul, fără a fi în mod necesar un poeta vates - cum se spunea odinioară de-a lungul a cinci decenii, precum şi o analiză a epocii în care a trăit. Relevant, în acest context, este
profetismului poetic - sau poet social, antirăzboinic etc., din stirprea lui Adrian creaţiei lui I. Peltz. De menţionat faptul că autoarea a atitudinea critică şi nedreaptă a lui I. Peltz faţă de
Păunescu. Găsim la B. Marian o fericită îmbinare între poezia/ arta poetică avut şansa, urmare a prieteniei sale cu fiica cea mare mişcarea autohtonă de avangardă, el însuşi fiind,
tradiţional-iudaică şi cea modern-supralealistă, cu uşoare propensiuni către a prozatorului, pictoriţa şi graficiana Tia Peltz, de a de fapt, un exponent al avangardismului.
postmodernism. Nu putem trece peste crezul poetic (pe vremea noastră i studia arhiva romancierului, atât cât s-a păstrat din Apariţia volumelor „Calea Văcăreşti”, 1933, şi
se spunea „profesiune de credinţă”) limpede şi ferm exprimat în motto-ul ea după multele încercări ale existenţei. „Foc în Hanul cu tei”, 1934, constată autoarea,
cărţii: „Poezia este un joc al fanteziei, o sfâşiere lăuntrică…, o armă împotriva Recurgând la un colaj din textele prozatorului şi la aduce o modificare în statutul socio-profesional
morţii, un telefon fără fir…” adiţionarea de semnificative momente existenţiale, al scriitorului: „De acum încolo, este o cinste pen-
Cităm din poemul liminar, cel care îi conferă volumului nu doar titlul, ci excerptate din amintirile celor ce tru ziare şi reviste să-i pună la
chiar atmosfera generală: „Ca o rugăciune în plin deşert,/ Astfel scriu, este l-au cunoscut, Rodica Lăzărescu dispoziţie coloanele periodicelor
un fel de biblie,/ Înving durerea, par a fi liber,/ Sunt doar o cărămidă în zidul înregistrează tematic, în capitolul pentru a publica vreo proză scurtă
cunoaşterii, O urmă neîndoielnică, iarbă scrisă de Dumnezeu...” Am dat introductiv, volumele publicate de ori să obţină un interviu sau vreun
acest citat dezvoltat pentru că el conţine ideea fundamentală a cărţii: poetul I. Peltz. Cu acest prilej, corectează răspuns la câte o anchetă literară…”
cu aparenţa lui de libertate, simplu element din construcţia universului erorile existente în dicţionarele În activitatea gazetărească a lui
(„doar o cărămidă în zidul cunoaşterii”); dar împreună - poetul cu poezia sa curente şi întreprinde o incursiune în I. Peltz, Rodica Lăzărescu găseşte
- reprezintă acea urmă neîndoielnică de care trebuie să se ţină socoteală, spaţiul cartierului Calea Văcăreşti, azi o justificare psihologică: „Pentru
dacă nu (neapărat) acum, atunci peste timp, în posteritate. Poetul nu este un „o adevărată Atlantidă”, spre a evoca foarte tânărul Peltz, copil al gheto-
mic demiurg, în sensul în care Dumnezeu a realizat capodopera Creaţiei. „lumea lui Peltz”, teritoriu cu care ului bucureştean din perimetrul
Frate (înfrăţit!) cu timpul - deşi „ora nu are soră” - poetul se află într-un „fiul umilului cartier” s-a identificat Dudeşti-Văcăreşti, fără o instrucţie
continuu periplu, ca un „don Quijote blând şi iertător” în trecere prin această „până la confundare”. Expunerea sistematică, însă înzestrat cu talent,
lume: „Privim şi mergem.../ Stelele nu întreabă de tine.../... Adevărul e doar este alertă, textul se citeşte cu plăcere scrisul a reprezentat, de la bun
o părere”. „Aproape sfânt, deşi e muritor” - sintagmă care se aplică, iarăşi, şi curiozitate, pentru că omul este început, singura şansă de a-şi
tuturor poeţilor din toate timpurile şi locurile - poetul universal visează „noi înfăţişat din perspective felurite: „Îi depăşi condiţia, iar prima formă
aventuri în alte lumi”. Poezia se naşte din suferinţă, nelinişte creatoare - dintr- place să se prezinte singur: Eu sunt accesibilă, în care se putea manifesta
un preaplin al sufletului. Înconjurat din toate părţile de minunile creaţiei, Balzac al II-lea şi deşi păstra o figură prin scris, s-a dovedit a fi gazetăria.”
poetul se simte constrâns, ca Pavel-Apostolul: „De unde să încep, prea multe serioasă, un surâs imperceptibil îi Dar el „consideră ziaristica o etapă
am de spus,/ Despre prietenie, singurătate.../ Norocul e un şarpe, un şacal, flutura pe chip, îi pâlpâia în ochi, un inferioară a scrisului, un rău nece-
se duc eroii...” (De unde să încep). Deşi „îşi permite” uneori să interpeleze surâs care dezarma orice reacţie, sar, pe care trebuie să o parcurgă
poetic ordinea supremă, poetul este în mod necesar, aproape prin definiţie orice împotrivire sau ironie (Ieronim în drumul său spre împlinirea prin
un credincios/teist: „Poeţii nu pot fi atei, poeţi-atei nici nu există”(!) - crez Şerbu).” Cu toate acestea, „bonomul, scrisul artistic”.
poetic pe care şi noi îl împărtăşim din plin. jovialul, farsorul îşi dezvăluie adevă- În continuare, este analizată publi-
...Remarcam adineaori legăturile lui BMM cu tradiţia biblic iudaică - chiar rata identitate în operă. Pe chipul clov- cistica; autoarea parcurge articolele
cu prozodia psalmică, în care ideea din primul vers este întărită prin reluarea nului, străluceşte şi intrigă lacrima tematic, atrage luarea aminte asupra
ei în versul următor (e mai mult decât repetiţia „noastră”, ca figură de stil!). durerii. Căci I. Peltz face parte dintre cronicilor literare semnate de Peltz,
Iată şi un exemplu grăitor: „Voi râde de listele laureaţilor, medaliaţilor,/ De acei care râd în aparenţă. Sufletul lor relevă incisivitatea pamfletarului
istoriile literare voi râde în hohote...” (Aici e locul meu). Cabala este la loc de însă tremură şi plânge.” şi evaluează atitudinea scriitorului
cinste, Muntele Sion („Parnasul” evreiesc) de asemenea: „Gram de nelinişte, În capitolul intitulat metaforic faţă de „problema evreiască”. Men-
o, Cabala/ Cine te ştie moarte nu are” - în volumul din 2014, Exilul cuvântului; „Actele vorbeşte”, după titlul roma- ţionez, sub acest aspect, textul,
„cu capetele acoperite ei studiază,/ barba le ajunge până la brâu,/ ei studiază nului publicat de scriitor în 1935 reprodus integral, în care I. Peltz
cărţi vechi,/ străjuiesc timpul... străjuiesc adevărul...” (La apa Babilonului). (de altfel, de la titlul lucrării până comentează prefaţa profesorului
la cele ale capitolelor, autoarea Nae Ionescu la romanul lui Mihail
Poezia: fior de-a lungul şirei spinării... adaptează, inspirat, numele unor Sebastian, „De două mii de ani”.
Întorcându-ne - nu foarte mult - în timp, la „Antologia de vis” din 2015, romane peltziene), Rodica Lăzărescu Analiza prozei lui I. Peltz,
remarcăm poemul epic autobiografic Biografie-poem: „... dar să începem cu recreează, bizuindu-se pe acte de „urzitorul de tristeţi” (E. Lovinescu),
naşterea mea în ţinutul Hazar din nordul Caucazului,/ după un an, bunicii mei stare civilă şi documente oficiale, viaţa este precedată de o lapidară in-
erau împuşcaţi pe malul Bugului,/ de o patrulă germană, nu i-am cunoscut, lui I. Peltz, proiectată pe existenţa cursiune în receptarea critică şi
cum se spune, / şi-au săpat singuri groapa,/ chiar aşa a fost, uneori visez că familiei şi amândouă pe pânza epocii. de conturarea „crezului artistic”
eu sunt acela care o/ îngrop pe bunica.../.../ apoi ziua când a murit tovarăşul Atracţia spre literatură, redactarea primelor texte, al scriitorului. Sunt trecute în revistă principalele
Stalin,/ a coincis cu moartea bunicului din partea tatei,/ bunicul nu-l iubea colaborarea la periodicele timpului, întâiele volume, romane, acordându-se un spaţiu generos nara-
deloc pe tovarăşul Stalin,/ n-a apucat să se bucure,/.../ apoi am cunoscut dar şi „accidentul biografic” (arestarea şi detenţia din ţiunilor esenţiale: „Calea Văcăreşti” şi „Foc în
o elevă mult mai deşteaptă decât/ mine/ am ascultat împreună Sonata anii ’50, lupta familiei susţinută de colegii de condei Hanul cu tei”, caracterizate drept „capodoperele
lunii, am vrut s-o/ îmbrăţişez... apoi a murit tata... am plecat la Moscova...” pentru eliberarea prozatorului etc.) sunt refăcute cu sale”. Apoi, autoarea insistă asupra personajelor,
(etc.) Remarcăm fluenţa poemului în vers liber, fără încorsetările pe care minuţiozitate. Legat de acesta, rămâne discutabilă nu a detaliilor narative, subliniind modernitatea lor,
le presupune, deseori, rima. În acelaşi timp, este omniprezent elementul numai acuzaţia ce i s-a adus scriitorului în perioada şi realizează o adecvată evaluare valorică: „Chiar
suprarealist, suprapus peste modernismul acut al acestei poetici: „...O felie proletcultistă, dar şi modul în care au acţionat moral dacă, într-o virtuală cafenea literară, Peltz nu s-ar
de lună, voi transporta în dulapuri vechi/ Cu costume de gală din vremea lui o serie dintre tovarăşii săi de literatură, implicaţi ca afla la masa lui Rebreanu ori a lui Camil Petrescu,
Napoleon III”; „... multe bastoane/ sunt de fapt avataruri ale unor generali,/ martori în proces. Dacă în situaţia lui Felix Aderca, cu siguranţă şi-ar sorbi şvarţul cot la cot cu celălalt
profesori, ehei, oameni cu biblioteci în formare,/ ca nişte balene aduse în bunăoară, textul reprodus este mai mult decât grăitor Petrescu, Cezar, polemizând amical pe seama uli-
casă cu macaraua” (Celebritate). Din când în când, din pagină străluceşte („Iubite Peltz! / Numai o stare sufletească bolnăvi- ţelor bucureştene.”
faţeta de diamant a unui vers reuşit, sau chiar feţele multiple ale câte unei cioasă, determinată de împrejurările vieţii noastre Foarte bine gândit este „Dicţionarul periodicelor
mici capodopere: „Vom fora adânc în solul planetei Tristeţe/ De mult pare din 1937 – ’9, m-a făcut să te bănuiesc şi să te acuz de la care a colaborat în perioada interbelică” I. Peltz.
viaţa doar un decor în schimbare,/ Clarvăzător cu propria-mi soartă/ Mă a fi agent informativ împotriva unora din camarazii Revistele sunt înregistrate alfabetic, fiecare perio-
văd crucificat ca evreul Iisus/... unde-i rubinul iubirii de-aproapele tău, frate tăi. De-atunci te-am evitat şi am răspândit această dic este prezentat succint: apariţie, colaboratori,
Cain,/ ...Care-i viziunea, care-i vizuina?/ ...Orice poate fi ucis, omul nu, omul penibilă bănuială, făcându-ţi un rău nespus…” orientare ideologică - pentru a sugera ambianţa
nu, niciodată/ Credem în Domnul? În altceva nu poţi crede” (Adânca mea ş.a.m.d.), ca şi cel al lui Camil Petrescu („Fără să în care pătrunde şi scrie Peltz. După aceea, sunt
tristeţe). Iată şi un superb poem despre seminţele cunoaşterii presărate în cunosc aceste acuzaţii, mi se pare că ele nu împacă bibliografiate articolele semnate de prozator.
Univers: „Mă simt, Doamne, ca un semn în spaţiul primei zile,/ un semn de noţiunea de scriitor, aşa cum reiese ea evidentă Ilustrată cu câteva desene ale Tiei Peltz, inclusiv
beznă şi lumină/.../ mă simt fericit ca-n prima zi de naştere/ că azi Tu mi din opera lui Peltz, şi îmi sugerează bănuiala că e reproducerea de pe coperta I, monografia aduce
Te arăţi aşa cum eşti...”; „Cum să ajung fără scară la Tine, Doamne?/ Astăzi la mijloc o gravă neînţelegere. Aş fi fericit dacă la o perspectivă individualizată asupra unui scriitor
m-am apropiat de Tine cu un cuvânt/... Cartea este scara pe care urc,/ până în această concluzie ar ajunge şi cei îndreptăţiţi să-l aflat pe unul dintre rafturile secunde ale istoriei
ziua când mă voi înfăţişa Ţie, Doamne.../.../ poezia e-n mine de-a lungul judece în lumina faptelor reale…” etc.) sau depoziţia literare, perspectivă demonstrată şi exemplificată
şirei spinării (s.n.)/ cuvintele mele se adresează doar celor ce n-au minţit,/ lui Ionel Teodoreanu, şi chiar „curajul” lui Cezar convingător prin valorificarea unui complet mate-
dar se oferă şi celorlalţi spre mângâiere.” Iar pentru că vorbim de-un poem Petrescu, nu acelaşi lucru se poate spune despre rial documentar.
antologic, iată şi un final pe măsură - în epoca în care finalurile percutante mărturia alambicată şi puţin aderentă la subiect a lui Ar mai fi de adăugat că, iniţial, teza de doctorat
nu prea se mai poartă: „Aplecat asupra acestui zid alb/ aştept răspunsul de Scarlat Calimachi, a lui Gala Galaction şi mai ales a a avut o a doua parte, „I. Peltz necunoscut”, o
dincolo/ şi voi îmi răspundeţi/ cu paşii voştri, cu sărutările voastre fugare” lui Emil Dorian sau cea a lui Iorgu Iordan, care nu antologie de texte mai puţin sau deloc cunoscute,
(poemul în discuţie este antecitatul La apa Babilonului iar el începe, precum ştiu cum să se eschiveze din situaţia conjuncturală grupate tematic şi cronologic, culese din presa
cel biblic, din Psalmi: „La apa Babilonului am şezut şi am plîns”). în care sunt implicaţi. Indirect, cu abilitate, Rodica vremii sau rămase în manuscris. Utilitatea unui
...Dar B. Marian este şi un poet al iubirii, abordată uneori ironic, parodic, Lăzărescu evidenţiază „hazul de necaz” ce carac- asemenea demers este indiscutabilă. Ea dezvăluie
un poet cu o producţie poetică apreciabilă în care, dacă ai răbdare, descoperi, terizează dăruirea totală a scriitorului I. Peltz pentru feţele neştiute astăzi ale creaţiei scriitorului, pre-
alături de inevitabilele cantităţi de steril şi mult material nobil. Se bucură o cauză a coreligionarilor săi şi, de asemenea, grija zenţa lui în principalele evenimente ale epocii.
de aprecierea unor literaţi importanţi, poeţi şi critici: Gh. Grigurcu, Ilie cu care aceştia ştiu să-l abandoneze în momente De asemenea, o selecţie din cronicile şi evocările
Constantin, Grigore Hagiu, Răzvan Voncu. Alex Ştefănescu, fiind prezent în cruciale din destinul lui, fapt ce indică şi o dramă rămase în periodice întregesc profilul prozatorului.
dicţionare importante de scriitori, cu anvergură naţională (despre prezenţa autentică, urmărită însă, mai ales, în destinul familiei Tocmai de aceea, rămâne de neînţeles de ce această
în istorii literare nu avem cunoştinţă). În acest articol am preferat să ne Peltz şi mai puţin în structura psihică a prozato- parte nu a apărut în 2005, ca o completare firească
aplecăm asupra unor bucăţi care pe noi ne-au marcat, fără a pretinde că am rului. Dar, oricum am privi lucrurile, momentul a monografiei, ci a văzut lumina tiparului abia în
fi capabili de o privire panoramică. este semnificativ şi unul în stare să lumineze în chip 2011, la Editura Nico din Târgu-Mureş, cu titlul I.
*Boris Marian Mehr, Ca o rugăciune, Editura Astralis, Bucureşti, 2016 particular profilul spiritual al lui I. Peltz. Peltz şi „perfida sa amantă”.
14 actualitatea literară teatru nr. 70 n aprilie 2017
Pauza din Din culisele formulei „Lumea ca teatru”

Eterna survenire

Nicolae HAVRILIU
rostirea actorului
Somnabulism de Iaroslava Pulinovici
Regia: Alexandru Mâzgăreanu „Interogarea nu e defel în când n-ai cu ce intra în atenţia lumii. Şi e mai bine aşa!
Teatrul „Nottara”, Bucureşti sine însăşi un demers oarecare, Credeţi-mă pe cuvânt! Ştiu ce spun. E bine pentru lume
ci o întâmplare privilegiată” că n-ar umbla cu gura căscată! (Se aud hohote de râs).
Lumea în scenă, potrivit Marietei Sadova, este „o lume Martin Heidegger Nu zău, potoliţi-vă şi ascultaţi-mă un pic! Uite, lacrimile
în trup, suflet şi clipe de viaţă” (Exerciţiile artei dramatice, mi-au secat! Am încetat să plâng. Aşa că, vă rog (Se aud
Bucureşti, Prometeu, 1943, p. 7). Formularea are sâmbu- bocete.) Aţi început şi voi, după ce eu mi-am văzut de
rele său raţional, pentru că vine din experienţă scenică şi - „Jivinele care, până nu demult, se făceau una cu treabă. Vreţi să ştiţi? Nu există niciun motiv pentru râs
dintr-o năzuinţă a artei de a aşeza în margini de viaţă, ca nisipul şi cu marea dinspre mal, dintr-odată se ridicară şi plâns. Să lăsăm în pace actualul curs al vieţii. El se
o stimulare sau moralizare, viaţa reflectată. Indiferent de în patru labe, producând modificări în peisaj. Cu toate trece sau se transformă de la sine, fără voia noastră. Nu
regimul politic sau de mărimea unei puteri de administrare şi erau atrase de un punct comun şi priveau de-a lungul ne afectează deloc. Vă asigur eu! Nimeni dintre voi nu va
organizare a existenţei, socialul poate deveni suprarealitate mării într-acolo. Ce vedeau, numai ele ştiu ce vedeau! păţi nimic. (Se aude o vociferare.) Poftim? Cum? A fost
în baza programului său, chiar în intenţii bune, când nu De bună seamă că vedeau ceva, deoarece atunci când un zvon şi eu gata, hai să râdem, şi voi gata, după mine,
ţine seama de particularităţile de fiinţă ale individului (de mişcau spatele sau şoldurile, ca să-şi facă loc între ele, hai să râdem! Da’ nu-i aşa! Şi râsu’ şi plânsu’ ştiu când să
mişcările sale interioare, posibil s-o ia înaintea socialului) fixau privirea spre punctul ochit. S-ar putea spune că vină. Până atunci, să ne reglăm respiraţia şi-n voie să ne
ce, fără voie, s-ar trezi ca o persoană de prisos. Tema omu- marea se-nnoda cu cerul în acel punct devenit comun primenim burduful cu aer proaspăt! Şi apoi, dacă râsul
lui de prisos are viaţă lungă în literatura rusă (Scriitori pentru jivinele strânse la un loc prin razele privirii, deşi trece, de ce ar mai rămâne plânsul? Aveţi dreptate! A
din epoci diferite au abordat omul slav pentru credinţa şi trupurile lor, nişte balabuste materiale, puteau fi mutate trecut valul ucigaş şi nimic nu se mai aude. Nu-i nimic!
adâncimea sa sufletească unică, de la Gogol la Tolstoi, de la de colo până colo. Până şi o simplă bătaie de vânt le scotea Începe să se vadă ceva. Abia se vede. E încă întuneric şi
Goncearov la Dostoievski din ţâţâni, producându-le fie leziuni, fie deteriorări pe n-are cum să se vadă. Staţi liniştiţi! Nici nu mă gândesc
şi până la Bulgakov). Iată termen lung. Aşa se explică uniformizarea lor cu nisipul să aprind lumânarea. S-ar produce un trăsnet şi, apoi,
că Iaroslava Pulinovici, şi cu marea dinspre mal, probabil spre a se reface.” chiar totul s-ar şterge. Ce facem? Vorbim pe limba veche
din literatura rusă de azi, Conferenţiarul îşi întrerupse brusc vorbele, tuşi scurt sau pe limba nouă? Uite că vorbim ceva! Şi vorbim ce
îl readuce în actualitate în palmă, apoi se adresă auditoriului. vedem. Eu văd! Voi vedeţi? Se vede o schiţă de surâs. (Se
când îi surprinde şi - Pe mine, vă rog, să mă scuzaţi! Un e-mail venit produce o aglomerare.) Încet şi fără să dăm din coate!
acea distincţie de om pe neaşteptate, deşi am rugat corpul tehnic să nu fiu Nu pune mâna, nu! Va ieşi cumva ceva până-n zori.
lucid! „Constantele artei deranjat, mă invită să trec dincolo şi să ofer explicaţii Uşa se deschise brusc şi apăru Conferenţiarul. Văzând
dramatice” se‑ntemeiază la fenomenul despre care vă vorbeam şi care, iată, s-a că fusese înlocuit la tribună, el se repezi să-l înlăture pe
din conflictele omului produs cu adevărat. Ce să facem? Se mai întâmplă! Mă temerar.
cu el însuşi, cu natura, scuzaţi, da? - Ce faci, omule, acolo? Du-te de acolo şi vezi-ţi de
cu Divinitatea şi, nu în Conferenţiarul solemn şi calm luă de la tribună textul treabă! Aici nu-i loc pentru oricine.
cele din urmă, cu ceilalţi. conferinţei, telefonul mobil, un „Grand zero” de ultimă Vorbitorul cu respect se retrase în aplauzele mulţimii,
Toate au aceeaşi motivaţie generaţie dotat cu televizor şi cu stocare de informaţii, ocupându-şi locul în sală.
şi acelaşi traseu: lupta dintre cele mai sofisticate, şi dispăru glonţ. Auditoriul - Aşa mai merge! spuse Conferenţiarul. Îmi cer scuze
pentru adevăr. Iaroslava extaziat, şi de textul citit, şi de accentele din rostirile pentru întrerupere şi-mi exprim bucuria că nu s-a produs
Pulinovici adună în Som- vorbitorului, tăcu un timp, apoi intră în balans. Unii, întocmai, după cum am fost informat. Cine ştie cu ce
nambulism (spectacol în chiar, se schimbară la faţă, alţii, cuprinşi de emoţii, ne-am fi pomenit? Doamne fereşte! Atât ne mai trebuia!
premieră pe ţară la Teatrul automat duceau la gură sticla cu apă plată spre înviorare. Dar să continui... „Trăim vremuri difuze, încercându-se
Nottara, sala George Constantin) personaje din generaţii Cineva, care lăsase impresia că-l ştie pe Conferenţiar, îi centre de spirit şi de materialitate cam peste tot, despre
diferite: tineri aflaţi la început de viaţă (trecuţi cam în împărtăşeşte ideile şi face parte din staful său, se adresă
grabă); adulţi, în ciuda unor experienţe eşuate, predispuşi vecinului de scaun:
să continue viaţa, căutând alte ipostaze. Slava, protagonistul - Sunt comunităţi, nerecunoscute încă sau nevăzute
spectacolului, rupe cercul de convenţii, implorând nevoia de ochiul terestru, ce aşteaptă în tremurare la poarta
de adevăr şi libertate. Prea multe s-au promis şi puţine ori timpului, gata să intre în jocul planetar al celor mari
deloc s-au împlinit. Personajul îşi sondează temporalitatea ca să le arbitreze mişcările ori să le iluzioneze orgoliile.
proprie şi intră în conflict cu ceilalţi din apropiere: cu fiul În timp ce pe imaşul cu singurul pom roditor din ţinut,
Maxim respins pentru că nu-i seamănă, cu Alla, amanta, vitele noilor aşteptaţi, îmbulzindu-se înaintea stăpânilor,
predispusă eludării, înşelându-şi soţul, aşa cum el însuşi şi-a se acomodează hrănindu-se cu fructele căzute printre
înşelat soţia, pe Renata. Conflictul se extinde şi cu prietenii ierburi.
de serviciu, Dima şi Boris, pe care-i vede „închistaţi”, fără - Mă laşi, bre? Sunt sătul!, îi ripostă cel de lângă el.
a fi predispuşi la remodelări. Comportamentul lui Slava Fă-mi loc, vreau să plec!
devine acuzator şi plin de nervozitate. Când realitatea - Aţi văzut? Drept mulţumire, cum mi-a răspuns şi
promite schimbări şi îmbunătăţiri de viaţă fără a finaliza cum m-a privit individul, îşi spuse omul oful către vecina Spectacolul Dorian (la care fugise Domnul din
promisiunile, în perceperea individului se produc mutaţii: din partea cealaltă a scaunului său, o doamnă evlavioasă sala de conferinţe, avea toate motivele), con-
aşteptarea şi speranţa nu mai funcţionează ca un aparat şi măsurată în vorbe şi gesturi. cept, regie şi coregrafie: Oana Răsuceanu, este
vital, ci înlesnesc abateri prin trecerea de la concret la - Stai liniştit! Are bilet la teatru şi se grăbeşte. Nu vrea un excepţional one-man show datorat actorului
închipuiri. Excesul de închipuire favorizează conflictul şi să întârzie. Da’ mai e ceva. Aşa-i când vorbeşti în vânt! Ce şi dansatorului George Albert Costea (GAC) de la
drama, atrăgând atenţia asupra relaţiilor dintre personaj şi credeţi? Eu nu păţesc la fel? Păţesc, dar continui vorba. Asociaţia Control N şi Teatrul Odeon, Bucureşti.
decor, dintre om şi lume. Semnificativ devine în spectacol Şi mereu îi spun fiului meu: „Indiferent de nota pe care
monologul lui Slava ce focusează pe evoluţia sa, de la o vei lua la bacalaureat sau de rostirea discursului de care se spune că reprezintă potenţialul comunităţilor.”
copilărie la maturitate, aflată sub semnul dezamăgirii: către tatăl tău la acest nivel înalt, căci tatăl său e cel care - Poţi fi în centrul mediului de viaţă în măsura în care
părinţii i-au promis mult visatele patine, niciodată oferite ne-a vorbit... Fii tu însuţi!” îţi păstrezi propriul centru! strigă cineva din sală.
cu adevărat, iar transformările de viaţă sunt percepute - Serios, doamnă? E soţul dumneavoastră? se arătă - Nu ne răstim în front! Perturbăm atmosfera!, îl
doar schimbări de accente. încântat omul. apostrofă Conferenţiarul pe liberul cugetător. Acum eu
Regia lui Alexandru Mâzgăreanu în raport cu textul - Te rog, nu mă întrerupe! Fii politicos, domnule, vorbesc! Da? Şi! „În noul difuz al mileniului s-a uitat,
Iaroslavei Pulinovici este limpede şi grijulie. Regizorul, când ai ocazia să audiezi o doamnă!, preciză femeia. Da, voit sau intenţionat, comunul care apropie şi împacă
fidel proiectului „Spectacolul începe cu o lectură”, în care indiferent, seva vieţii va continua să curgă în fiecare, mulţimile. Legile convieţuirii au neglijat semnele
a dovedit consecvenţă şi inspiraţie, a propus în iulie 2015 urmându-şi traiectul şi rostul! cerului, lăsându-se în plata tehnologicului. Cel ce se
o primă întâlnire a publicului românesc cu autoarea rusă. - Interesant! se grăbi omul să vină cu aprecierea. Da’ vede şi poate fi atins face ordinea şi exclude închipuirea.
Configurarea personajelor în relaţii, aparent, simple de pe mine, vă rog, să mă scuzaţi! Trebuie să plec. De prea mult concret şi la discreţia oricui, tehnologicul
viaţă are determinantele sale. Ceea ce pune în mişcare - Ştiu! spuse femeia. E deajuns un ţâr la telefon şi îl aşează pe cel mare lângă cel mic, pe cel bogat lângă
personajul este tonul de joc al actorului care, neîndoios, se conversaţia încetează. Vrei să ştii? Nu mi-e soţ. Suntem cel sărac. Iată avantajele vremurilor pe care le trăim!
află între starea intrării în personaj şi indicaţiile primite de concubini. Asta ca să te potoleşti! Numai că simţurile sunt diferite, înstrăinările cresc, iar
la regie pentru momentele exprimării pe scenă. Probabil că asemenea discuţii au avut loc în diferite suspiciunea şi deruta stau la masă cu fiecare dintre noi.
Cam lipsesc abilităţile de virtute regizorală (eventual, părţi ale sălii, ceea ce făcea să crească impresia de Retras în interogativ, ca într-o scorbură de pădure, omul
„o lovitură de clopot greu” sau „o glumă de context” ce vacarm, iar atmosfera să fie încărcată. Şi cum nimeni cotidian se-ntreabă odată cu Machiavelli, seamănul
ar genera dezlănţuiri de efecte) în punctarea unei lumi nu se înţelegea cu nimeni, iar zgomotul asurzitor lua său din alt mileniu: «Nu ştim ce este mai bine: răul
neîncetat mişcată de reconsiderări şi renunţări (de la ruti- amploare, putând să ducă şi la o încăierare pe cinste, care aduce folos sau binele care dăunează?» În natura
na dăunătoare). În spaţiul teatral rusesc de astăzi, Ivan cineva din sală, din respect pentru mulţimea adunată, organică procesele se repetă, alternând între ele. Suntem
Vârâpaev (1974, Irkutsk) şi Iaroslava Pulinovici (1987, ridicându‑se din scaunul său, se duse la tribună şi în faza difuzului când lichidul primordial se risipeşte,
Omsk) pledează pentru adevăr, accentuând pe diferenţa surâzător încercă să liniştească spiritele. diluându-se. «Câte-un pic din fiecare pentru fiecare»,
de opinii ce închide într-un tot o comunitate umană. - Stimaţi concetăţeni! Eu când mă gândesc, după cum devine sloganul pe buzele noastre, iar esenţa, e clar, se
Consensual regiei se comportă scenic personajele de- s-a spus la conferinţa din seara asta, la care am asistat vrea un ideal. Nu rămâne pentru mulţimea trăitoare
prinse să relaţioneze într-un ambient inert şi mohorât (sce- cu toţii, că actualul curs al vieţii se va şterge de pe faţa decât să simtă clipa aşa cum se face, cu bucurii şi cu
nografia în culori terne a Rodicăi Ştirbu). Ion Grosu, în pământului, îmi vine să râd. Drept vă spun că-mi vine necazuri, iar pentru minoritatea gânditoare, mă rog,
Slava, face eforturi vizibile spre a fi credibil în delimitarea să râd şi-n consecinţă mă întreb: Cine are interes pentru şi-a ales rolul, să aştepte clipa când lichidul primordial
stărilor prin care trece personajul. La prima apariţie în scenă, aşa ceva? Da’ şi cu ce drept? De unde atâta putere? să se concentreze, preparând esenţele. De fapt, esenţele
actorul pare să aducă personajul conturat între limitele de (Se aud râsete.) Vă rog, nu râdeţi! Vă rog, eu! Că nici necesare nouă!”
funcţionare, apoi să-l imite, adică să-l anime. La Crenguţa eu nu râd încă. Nu de alta, da’ nu ştiţi să râdeţi. Uite la Uşile sălii se dădură într-o parte şi-n încăpere pătrund
Hariton, în Alla, iubita ascunsă a lui Slava, devenită ulterior dânşii! Râd pe la colţuri. Râd în pumni. Nu se râde aşa! jivinile care n-aveau forme, dovadă că nu se vedeau, dar se
consoartă pe viaţă, primează nevoia altoirii sentimentului Vă rog, nu râdeţi! Eu când mi-amintesc, după cum eraţi auzea respiraţia lor, agresivă şi urât mirositoare, diluând
în vederea continuării vieţii, indiferent de convenţii. Karl odinioară când râdeaţi din orice, îmi vine să plâng. (Cu atmosfera şi provocând mulţimii crize de identitate. O
Baker, în Dima, şi Sorin Cociş, în Boris, cei doi colegi de lacrimi în ochi.) Şi vă spun! Vă rog, nu râdeţi! Nu se râde voce venită ca din eter glăsuia: „Întâmplările povestite
serviciu ai lui Slava, închid un cerc al convieţuirii unde aşa. Se râde cu gura larg deschisă şi ţinându-vă de mână cu întreg contextul descris aparţin martorului care a
obişnuitul şi neprevăzutul trebuie să se accepte. Fata din sau de abdomen. Ori dacă are cineva o protuberanţă asistat la eveniment. Numai că înţelesurile ce se pot
cimitir, împrumutând chipul actriţei Diana Roman, din care-i prisoseşte, merită să se ţină de ea. Dar să n-o desprinde din acea mărturisire nu-i mai aparţin.”
puţinele cuvinte rostite, îl mişcă afectiv pe Slava şi impre- dea la vecini. Nu! I-o strică. De uzată ce-i, o mai face - Acesta trebuie să fie Puiu Clitemnestru! strigă
sionează sala. Iulian Mihai Cristea, în debut, face din Ma- şi harcea-parcea. Rămâne, apoi, pe arătură ca o ladă cu Conferenţiarul. Acum două zile, dacă nu şi mai mult,
xim un adolescent matur şi firesc. Spectacolul se-ncheie cu nisip. Şi n-ar fi bine. Zău, că n-ar fi! Nu-l mai ia nimeni la sediul nostru de campanie, el a dat concurs pentru
adormirea personajelor printre iluziile promiţătoare. în seamă. Da’ parcă îl lua într-un fel! Interesul scade ocuparea postului de păstor la cireada şefului.
nr. 70 n aprilie 2017 cărţi/autori actualitatea literară 15

Lăsaţi cărţile să vină la mine !
Remus V. GIORGIONI

cu sticla afumată încă mai „atârnă în care scoate stelele din jobenul nopţii/ cu oare nu aşa trebuie să fie un poet adevărat?
bucătărie”, aşteptându-şi rândul să fie mâna lui nevăzută”; „un poem pe care-l va Titlul, interesant, persuasiv, se întemeiază
aprinsă spre a răspândi iarăşi în jur lumina citi/ ultimul om de pe pământ/ la revărsatul pe o sentinţă a misticului Meister Eckhart,
poveştilor: „a fost un veac al păpuşilor zorilor [...] îţi mulţumesc că nu m-ai lăsat/ să părând mai degrabă un joc de cuvinte:
cu cap de porţelan, al bastoanelor de mă prăbuşesc în mine/ şi mi-ai dat puterea „Ochiul cu care-L văd pe Dumnezeu
promenadă cu mâner de ivoriu” (Demult, să înfrunt/ cu pieptul dezgolit/ şi pletele în este acelaşi ochi cu care Dumnezeu mă
tare de mult). Dar şi un anotimp când vânt// a p o c a l i p s a”. Vasăzică: ultimul vede.” Poemele seamănă cu nişte sentinţe
copiii se făceau greieri mirifici, devenind cititor de pe Terra îi mulţumeşte autorului, gnostice mai dezvoltate, autorul arătându-
„ceteraşi ai serii”, care cântau la Cetera de care este penultimul pământean; cei doi se interesat de cunoaştere, fiindcă-l citează
Şerban Codrin, Rodierul, tulei... (cunoaştem „instrumentul”, cum şi ar vrea să salveze specia de la extincţie, pe George Steiner, sau pe fizicianul în vogă
Ed. Betta, Bucureşti, 2016 mustăţile din mătase de porumb, din care prin comunicare - împărtăşire. (Dar, hai Hawking (despre care tratează şi Kocsis
„Rodierul” (Baladierul) Şerban Codrin se mai făceau şi „trabuce”!). Încântător să-ţi spun şi eu părerea mea, dragă poete: în poemul Fizică). Este iniţiat în Ştiinţa
este un „caz” al literaturii române. El se parodice sunt poemele patriotice din noi poeţii nu salvăm nimic, pentru că îngerilor - poem pe care-l cităm integral,
încăpăţânează, în poezie, să fie „numai” primul ciclu. Colegul Francisko înţelege că- suntem doar interpreţi ai marii Creaţii. părându-ni-se interesant: „O tăcere dulce/
poet (fără alte adaosuri, dar cu multe ţi poţi iubi ţara şi alintând-o ironic-parodic Iar aserţiunea ta, în legătură cu: „PRIN înfiorătoare/ trage de mine/ cum altădată

dimensiuni: de la poezia clasică la cea - nu nepărat înjurând-o, cum fac alţii, care POET DUMNEZEU/ REINVENTEAZĂ/ trăgea de mine/ muza confuză/ despuiată/
contemporană, haiku, haikai, poeme zen resping aprioric poezia zis patriotică: în LUMEA”, din poema Clavius, este validă asta-i forma adevărată a/ triumfului.” Dar
etc.); dar şi dramaturg, critic etc. Apreciat poemul liminar Draga mea, poetul i se numai în plan artistic.) se pare că, măria-sa muza confuză îi
pe alte meleaguri (probabil) mai mult adresează patriei („draga mea, draga mea mai joacă din când poetului şi câte-o festă
decât în ţară, Ş.C. a început să se bucure
totuşi, recent, de o creştere a cotei valorice.
ţară, dragă...”) ca unei iubite pe care o
încântă („eşti frumoasă, eşti dumnezeiesc
Victoria Milescu, Deriva (sau... recenzentul e bătut în cap!): n-am
înţeles - în poemul mai lung şi ironic-
Apreciem, la cartea de 235 de pagini a de frumoasă”); dar o mai şi ceartă - o sentimentelor, Editura Betta, 2016 postmodernist Locuinţe - care este rolul şi
„împricinatului”, un cuprins atât de... beşteleşte când merită! - aşa, ca între Acum, când se vorbeşte intens despre de ce „ar trebui să ştiu (eu, cititorul...) ce
cuprinzător că se întinde pe 13 pagini, consorţi... deriva continentelor, colega din urbea lui chirie plătea mătuşa Filotica”... ? Şi, pentru
titlurilor în sine ale poemelor adăugându-li- M. Sebastian (prin naştere) sesizează subtil că „desfrânată cum e ea, poesia a ajuns
că, probabil pe acest fond, există şi o derivă
se o listă cu versul liminar al fiecărui poem.
Spicuim şi noi din Catalogul Rodierului:
Ionuţ Caragea, Mesaj către ultimul a sentimentelor omeneşti. Prefaţa care
proprietatea maimuţelor” - hai să vedem şi
câte-o poezioară, dacă tot este menţionat
I. Acum şi întotdeauna, binecuvântata om de pe pământ, Ed. Fides, 2016 gardează volumul - semnată de profesorul cuvântul în titlul cărţii: „Într-o pungă de
rodire a teilor; II. Amărăciunea poetului, CultivândopoeziedenuanţăSF,orădeanul Nicolae Georgescu: Poezia ca pătrundere în plastic incoloră şi/ de mărimea unei cărţi/
când întârzie printre cărţi; V. Biografii de - scriitor internaţional - Ionuţ Caragea este cauze - chiar explică etimologia cuvântului, sau măcar în care încape/ faimosul discurs
cuvinte îngenuncheate... VII. Controverse un Mesager al ordinii transcendente (- ca venind de la râu/ rivus, semnificând o al lui Demonstene/ despre cunună/ îmi
cu poezia... X. După un secret desen de titlul prefeţei semnate de dna profesoară debordare, transgresare a malurilor. Iar încape răsuflarea.” Poezioara datează din
Botticelli... etc. (Dacă ar fi să cităm şi Maria-Ana Tupan). De altfel, prefaţatoarea V.M. este, într-adevăr (şi) o poetă a ploii, a 1974, când domnul poet, „laş, escroc şi
versurile liminare, am avea un poem- identifică şi modelul cărţii, în viziunea unor imagini grăitoare care curg în cascadă. puturos”, dar care „pozează în sfânt/ şi
rezumat al cărţii. Dar, deşi este epoca lor, apocaliptică din 1805 a francezului J.B. Ea „combate” despre singurătatea poetului excelează în beţie/ şi zice că scrie poezie”
ne ferim de rezumate, chiar şi poetice, Cousin de Grainville, Le Derniere Homme. (Poeţilor noştri), farmecul uitat al poeziei: (Poze), parcă scria bazându-se cu mai
îndemnând cititorul la o lectură integrală.) Apariţie cu nr. 61 a Colecţiei Eidos a editurii „Scriu cu bucurie despre tristeţe/... scriu cu multă putere pe cuvânt.
Deşi scris în prozodie clasică, autorul fiind europene (din Iaşi, RO, UE) - Fides, cartea bucurie despre plecarea verii/ în mijlocul
de 160 de pagini a lui I.C. apare sub sigla petrecerii...”. Şi, firesc, despre amăgirile
un eminent filolog, volumul în discuţie este
presărat cu elemente benefic postmoderme, „Printed in EU”. Volumul este destul timpului călător. Sunt prea multe de spus Gheorghe Simion, Canonul iubirii,
Poezia fiind unul din actanţii lirici: „Fac de elegant: imaginea apocaliptică de pe în domeniu (despre Derivă ca universală Ed. Princeps Multimedia, Iaşi, 2017
dragoste cu muza poeziei/ Puştoaică copertă are suprapusă fotografia autorului curgere a timpului, vieţii, sentimentelor - Pentru oricine aruncă o privire peste
savuroasă-în felul ei”; „Cred unii, poezie, la 40 de ani (dar pe coperta interioară „domeniul” fiind cel al poeticii nepoatei de fişa biobibliografică a autorului este
cum că eşti/ În cer şi pe pământ împărăţie/ nu apare localitatea şi anul: văd că unele spătar V.M.!). Ne oprim la aceste versuri clar ca bonjour că el este Fiul Agapiei
Lui Dumnezeu...”; „Dincolo de neporţile edituri nu mai catadicsesc să-şi treacă aici antologice din poemul Acolo unde...: (volum de poeme, 2015). Iar ca dovadă
deschise/ Ale caligrafiilor cereşti/ Te-a scris nici sigla firmei!). Dna Tupan evocă toposul „telefonul sună în gol pe fundul oceanului/ că Dumnezeu citeşte în cartea vieţii
Necineva şi-încă te scrie/ Într-o astral de- „ultimului om” în filosofia politică actuală, marile vapoare nu se apropie prea mult (meditaţii şi reflecţii, 2014) stă faptul că
ermetică grafie”. Cartea este prefaţată de cu referire la F. Fukuyama, S. Huntington de mine.” Dar despre poezia Victoriei mai toată viaţa poetului-eseist se învârteşte
Aureliu Goci: Şerban Codrin, Clasicizare şi şi J. Derrida. (Am îndrăzni să menţionăm Milescu s-au pronunţat mai bine de-o în jurul Mănăstirii Agapia din jud. Neamţ
experiment în discursul poetic. Mulţumim şi noi aici mesajul piesei lui E. Ionescu, jumătate de pagină de referenţi, printre - şi a localităţii aferente: acolo face primii
poetului pentru dedicaţie: el însuşi face Rinocerii: dacă toţi oamenii s-ar transforma care poeţi importanţi, pe care probabil i-a ani de şcoală, acolo se întoarce profesor (de
parte din puţinii eroi rămaşi pe metereze la un moment dat în draci sau rinoceri, şi cunoscut: Gh. Tomozei, Cezar Ivănescu, franceză... Un singur lucru nu transpare
acum, când „cetatea cărţii oricum se tu să rămâi om!) Desigur că scenariile Radu Cârneci, C-tin Abăluţă, Gh. Istrate, cu destulă claritate din fişa publicată
clatină”... apocaliptice se ţes şi se derulează pe fondul cât şi mulţi critici, prozatori şi jurnalişti pe clapeta primei coperţi: legăturile cu
decăderii generale a lumii actuale, dar culturali. Răzvrătirea pe care o decriptează Franţa). Cartea pe care o avem în mână
credem că un asemenea scenariu trebuie în poetica dumisale marele critic şi istoric începe ferm, fără alte preliminarii: începe,
Kocis Francisko, Oţet de furnici, să plece obligatoriu de la Apocalipsa biblică Romul Munteanu se converteşte în „dorinţa cum se şi cade, cu poemul Început: „A
Ed. Ardealul, Tg. Mureş, 2016 a lui Ioan. Şi iarăşi mă simt îndemntat să de a schimba cursul nefiresc al lumii” de scrie părăsit la marginea marginii/ unde
Avem în mână (şi „ce-i în mână nu-i evoc un moment semnificativ: „Cultura”, azi (Ioan Ţepelea). E bine să te informezi nu se mai zăreşte nimic uman/... făcând
minciună”!) un volum de 130 de pagini în seria ei grafică, a făcut odată un număr când ai în faţă un volum de versuri (150 să plesnească muguri plăpânzi/... A scrie
de poezie adevărată, un titlu incitant la special despre apocalipsa reflectată în toate de pagini, cel în discuţie), dar tot la fel la capătul puterii/ aşternându-ţi sufletul/
lectură. În cuprins descoperim patru cicluri, domeniile: cultură, societate, arte, film de bine este să te „documentezi” pe cont sub paşii grei ai trecătorilor/ suportând
inegale ca lungime: 1. Poeme patriotice etc. S-au emis păreri docte, interesante şi propriu. Cartea este şi frumos prezentată, lacrimile de ceară/... A scrie în zori după
(!), 2. Lucruri mărunte, copilăreşti, 3. (supra) specializate, însă nimeni nu şoptea copertă sugestivă, ilustraţii excelente, deşi nopţi furate/ când nici timp nu mai trece/
Lucruri şi mai mărunte, necopilăreşti, şi o vorbă despre adevăratul Apocalips; cele cam puţine (felicitări, Lavinia Dima!); ne-a cu tine cu tot/ aruncat în abisul aşteptării/
4. Îmbrăţişări - cel mai lung fiind al treilea. tratate fiind în fapt preziceri şi posibile efecte plăcut ideea de a grafia pe clapetele coperţii am rămas copil fără copilărie.” Volumul de
Sunt poeme în proză, tipărite rând la rând, ale lui. Ionuţ Caragea încearcă să ne aducă un poem reprezentativ. 215 pagini al lui G.S. este împărţit în trei
fără ca acest obicei să afecteze prea mult Apocalipsa în casă - vrea să ne-o pună, prin „VIA”: I. Via Terra, II. Via Precaria, III. Via
lirismul intrinsec, pătruns de o limpiditate volumul de faţă - pe masă, reuşind s-o... Sacra. Cum era probabil de aşteptat (şi cum
uimitoare şi de un extraordinar simţ al domesticească (deşi este vorba, desigur, George Luca, Ochiul cu care Dumnezeu primele două se cam suprapun ca sens),
limbii. Se pare că poetul mureşean a ajuns despre o apocalipsă poetică, mergând într- mă vede, Editura Timpul, Iaşi, 2016 ne-am concentrat atenţia asupra celei de-a
la vârsta rememorărilor nostalgice, că prea un artistic răspăr cu cea canonică). Poemul Placheta despre care facem vorbire are treia Căi: poeme ca Ultimul cuvânt de pe
des şi cu miez îşi aminteşte de copilărie, lui curge frumos, chiar armonios, şi nici un titlu mai lung (probabil că autorul cruce, Sabia Duhului, Înviere, Mireasă
poemele fiind un soi de rapoarte ale de sens nu duce lipsă, ca altele care doar s-ar supăra dacă n-am cita şi subtitlul: a Luminii (dar şi altele ca În curînd vine
sincerităţii sinelui ascuns, copilul tăinuit în sună bine „din coadă”. Poemul meu de azi „datornic în lăuntrul nimicului/ poezioare Mirele, din al doilea ciclu) ni-l recomandă
sufletul fiecărui adult (căci, ce este poetul (al poetului, vasăzică) este un poem ca un şi alte diversiuni: 2005-2016”). La prima pe G.S. ca pe un autentic poet religios care
altceva decât un copil deghizat - un adult cântec suav - un poem ca un râu - un poem vedere se pare că ne aflăm în faţa unui a trăit o viaţă de om în vecinătatea Sacrului.
refuzat?...). Lampa de petrol a Copilăriei ca un soare... „un poem ca un Dumnezeu/ autor ciudat - cum sunt toţi poeţii... - dar Un (con)frate al nostru, aşadar.
16 actualitatea literară meridiane nr. 70 n aprilie 2017
n „Acolo unde femeile sunt
regi”, o poveste remarcabilă Dimana Ivanova

Foto: Tonya Atanakova
despre iubirea maternă Dimana Ivanova s-a născut la Varna (Bulgaria) în 1979. A studiat
Cartea lui Christie Watson (laureată a Premiului la Universitatea din Sofia filologia slavă şi filologia franceză. În 2006,
Costa pentru debut), apărută la Editura Trei, în tra- a fost admisă ca doctorand al Universităţii Caroine din Praga în
ducerea de Irinei Negrea, vorbește despre iubirea domeniul literatură comparată. Teza de doctorat, pe care a absolvit-o
maternă în cele mai cu succes în 2011, tratează aspectele comparative ale poeziei
felurite reprezentări, dar decadente cehe. În 2012 a publicat la Editura Ergo din Sofia volumul
prezintă și lumea exotică de poezii Invitaţie pentru taţi. Unele dintre textele sale au fost
a Nigeriei, cu senzațiile, traduse în engleză, franceză, cehă, spaniolă, slovacă, rusă, română și
culorile și mirosurile macedoneană. A publicat în reviste literare din Bulgaria (Literaturen
ce o definesc. Christie vestnik, Stranica, More), Tower Journal (Statele Unite), Purple
Watson (n. în 1976) Words, Hambre (Spania), Destine literare (cotidian de limba română
este o autoare britanică din Canada) etc. A participat la mai multe festivaluri internaționale
al cărei debut, cu Tiny de poezie iar traducerile sale au fost publicate în periodicele Literární
Sundbirds, Far Away, a časopis (Cehia), Panoráma (Cehia), Homo Bohemicus (Cehia) şi
câştigat Costa First Novel într-o Antologie a tinerilor scriitori cehi tălmăciţi de tineri traducători
Award în 2011. Născută în bulgari (2008). Centrul Ceh din Sofia i-a acordat de două ori premiul
Stevenage, a abandonat Grigora Lenkova. Dimana Ivanova a tradus mai multe cărți din cehă
şcoala la 16 ani şi, după și slovacă în bulgară iar din 2008 colaborează cu serverul www. Antologia fluturelui. Predă franceza, teoria artei și istoria culturii
un an de voluntariat în iliteratura.cz. Tot în 2008, autoarea a fost beneficiara unei burse într-un liceu din Republica Slovacă, este membră a Asociației Cehe
cadrul organizaţiei Scope, pentru proiecte ştinţifice ale cercetătorilor străini, acordată de către a Jurnaliștilor, a Asociaţiei Traducătorilor Municipali din Cehia, a
a devenit asistentă medicală. Mulţi ani a îngrijit copii Academia de Științe din Slovacia. A scris numeroase articole literare Asociației ceho-slovace de literatură comparată și a mișcării poetice
înainte să se apuce de scris. A câştigat bursa Malcolm și științifice și a editat în 2016, împreună cu poetul columbian Robert Poetas del mundo. În octombrie 2016, a publicat un al doilea volum
Bradbury, care i-a permis să urmeze un curs de creative Max Stenkist, o antologie de autori slavi și latino-americani numită de poezie, numit Alfabetul dorinţei la Editura Scalini din Sofia.
writing. În prezent, este director de program în cadrul
cursului de creative writing la St Mary’s University. Din volumul Alfabetul dorinţei ca un avatar
Locuieşte la Londra împreună cu copiii săi. iar visul meu s-a transformat într-un coșmar.
Bibliotecarul O mulțime de indieni cântau
într-o limbă de neînțeles,
O carte veche a fost furată am auzit şi strigăte
dintr-o bibliotecă orăşenească. de diavoli bucurându-se de plăcerile cărnii.
Dar a avut noroc - a ajuns Un bătrânel zrenţăros care trecea pe acolo
în mâinile unui tânăr bibliotecar dintr-o şcoală, și m-a lovit cu bastonul peste armura mea
mare iubitor de titluri rare. de fier.
„Ce frumoasă eşti!”, a exclamat el fericit când a văzut-o. Am încercat să evadez din ea,
Totuşi, nu a tatuat-o nici cu un sărut, nici cu exlibris-ul său, dar nu am reușit.
ci cu ştampila biblotecii şcolare. Am rămas prizonieră în nava mea spaţială
Bătrâna carte s-a înfiorat cu tot cu praful de pe ea cu dorul de dragoste
şi s-a tolănit mulţumită pe un pupitru, chiar și într-un vis, din ce în ce mai palid.
aşteptând clipa când bibliotecarul avea să o deschidă din nou.
Rusalka
Dunărea
este astăzi neobişnuit de liniştită. Iubirea ta ustură
Apele ei sunt tăcute, gânditoare, ca un condiment din târgul unguresc.
profunde precum Nirvana. Îmi face mare plăcere să-ţi simt
Numai o motocicletă de apă le tulbură buzele -
senina virginitate, piperate
brăzdându-le suprafaţa cu botul său ascuţit. precum gustul de supă de pește,
Dar, într-un fel, sunt bucuroasă, fierbinte,
fiindcă mă gândesc la tine pe pielea mea.
iar în jurul meu plutesc fluide. Dezbracă-mă.
Iubeşte-mă
Ochi de pisică îndelung și
în tăcere
O cameră. O uşă. Parc-ar fi un univers și apoi lasă-mă să plec,
n „Durerea e o făptură prizonier în întuneric.
În faţa uşii de la cameră - o pisică.
să mă întorc
de unde am venit.
înaripată”, de Max Porter Numai ochii îi strălucesc,
de parcă ar întrevedea viitorul. Din volumul Invitaţie pentru taţi
Durerea e o făptură înaripată anunță un Oare dincolo de uşă se află nişte oameni, nişte inamici?
talent cu totul ieşit din comun. Romanul apărut la
Editura Pandora M, în traducerea Mihaelei Buruiană,
Numai pisica ştie. Dar tace. Camera ta
Ochii ei privesc din partea opusă.                              Terezei Riedlbauchová (cunoscută poetă
este câștigătorul Premiului Dylan Thomas 2016, a cehă contemporană, născută în 1977)
fost vândut în Marea Britanie în peste 100.000 de
exemplare și este tradus în peste 20 de limbi. Este,
Miracolul creaţiei
Camera ta este atât de mare,
de asemenea, câştigătorul Cu vigoarea celor mai tari dintre cuvintele mele, încât ne-am rătăcit
Premiului Sunday Times mute ca nişte piatre, în labirintul său de cărți.
pentru tânărul scriitor cu acelea te-am înălţat, cariatidă, Pianul se înecase în tăcere,
al anului 2016 și finalist întru catedrala sufletului meu. Ca să putem auzi
la Book Critics Circle Te-am făurit atât de frumoasă, clopotele Loretei. (Celebru aşezământ monahal praghez.)
John Leonard (SUA). încât am uitat să te înzestrez şi cu suflet. Camera ta este o fereastră mare
Drepturile de ecranizare Dar nu contează - deschisă către lume,
au fost achiziționate de eu te voi iubi iar noi două stăm în picioare,
Pulse Films. Într-un dar tu vei rămâne rece. ţinându-ne de mână şi așteptând
apartament din Londra, încheierea rugăciunii
doi băieți se confruntă
cu insuportabila tristețe
Clarvăzătorii şi sfârşitul muzicii,
ca să putem zbura prin sticla geamului
provocată de moartea Culorile strălucitoare şi culorile întunecate ca nişte păsări albastre.
fulgerătoare a mamei lor. de pe inelele noastre de logodnă
Tatăl lor, expert în opera
lui Ted Hughes şi romantic
ne atrag atenţia cu privire la frumuseţe şi la oroare Cristal
la libertate şi la căsnicie                   L’ubicei Somolayová (poetă slovacă născută în 1979)
dezorientat, îşi imaginează un viitor pustiu, lipsit de la tenebre şi la lumină.  
sens. În acest moment de disperare, primesc o vizită Cu timpul aurul va dispărea M-am privit în adâncul ochilor tăi
de la Kra - dădacă, vindecător, şar-latan, personaj şi va rămâne numai metalul diabolic precum într-o oglindă de cristal
contradictoriu. Atrasă de familia îndoliată, această cu huruitul său ca de cale ferată sunt atât de liniştiţi şi de tăcuţi,
pasăre „sentimentală“ amenință că va rămâne până pe care-un trenuleţ al groazei încât m-au acoperit cu un giulgiu al cunoaşterii,
când nu vor mai avea nevoie de ea. Şi aşa se şi întâmplă: îşi va urma cu furie nebună traseul circular şi nesfârşit. sarcofag de sticlă
lunile trec, durerea cedează locul amintirilor, iar în care îmi voi depune tăciunii
familia începe să se vindece. Max Porter s-a născut în
1981. În prezent, este senior editor la Granta Books
Efemeritate sufletului carbonizat.
şi Portobello Books. Locuieşte în South London Ea a pătruns în visul meu Prezentare și traducere de
împreună cu soția şi copiii. Durerea e o făptură furioasă și stranie
înaripată este prima sa carte. Mircea Dan DUȚĂ

Director: Nicolae SILADE (actualitatealiterara@yahoo.com) Adresa redacţiei: Lugoj, str. Nicolae Bălcescu 6
Telefon: 0744.575.853 (Telekom)
Redactori: Ela IAKAB (emyiakab@yahoo.com) Adresa internet: actualitatea.eu
Adriana WEIMER (adriana_weimer@yahoo.com)
ISSN 2069 - 1645 Mircea ANGHEL (anghelmir1@yahoo.com) Tiparul: Tipomedia Prod Timişoara
Revistă a Unirii Scriitorilor din România, Constantin-T. STAN (ct.stan@clicknet.ro) Cărţile se primesc pe adresa redacţiei, iar materialele
editată de George MOTROC (georgemotroc@yahoo.com) pe e-mail: actualitatealiterara@yahoo.com
AL LUGOJPRESS SRL, Maria BOLOGA, Maria NIȚU, Ionel BOTA Revista se găseşte în librăriile şi chioşcurile de ziare
cu sprijinul Consiului Local al Municipiului Lugoj Redactor şef: R. V. GIORGIONI (rvgiorgioni@yahoo.com) din Lugoj, Timişoara, Reșița şi la sediul USR Bucureşti

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful