Nemaigsind pe coaja mea crpat

Nebunul Nici gze, nici omizi ca altdat,

M ocolesc i mierla i lstunul
Zicnd n ciripitul lor: nebunul.
i vntul sur, nomadul, cltorul,
de Demostene Andronescu n frunza mea vrnd s-i doineasc dorul
i-a destrmat prin crengi uscate fumul
Treceam prin via-aa ca orice om i-a zis trecnd pe-alturea: nebunul.
i fremtnd i eu ca orice pom i prietenii mei buni ce pn-acum
Visam s infloresc, s leg apoi, Mi-au fost tovarsi nelipsii de drum
i s rodesc, nu roade prea de soi, Au dat din cap i, unul cte unul,
Ci rodul simplu-al omului de rnd M-au prsit zicnd ncet: nebunul.
Ce crete pe oriunde i oricnd i cnd, micndu-mi singurul meu ram,
i care zdrenuit de vant i ploi Fonesc din frunzele ce le mai am
i trage seva numai din noroi. i-ngn sfios o melodie sfnt
Dar ntr-o zi o pasre strin Ei, dandu-i coate, zic: nebunul cnt.
Cu penele brumate de lumin, Iar cnd omida ndoielii moale
Venind de pe tramul cellalt, i duhul dezndejdii-mi dau trcoale,
Roti deasupra mea n zbor nalt Fonesc uscat i sec din ramuri ciunge,
i poposind n ramurile-mi ciunte Ei dau din cap zicnd: nebunul plnge.
i smulse-o pan i-ncepu s cnte. Nebun, da sunt nebun, dar lume, dac
i cantecul ei sfnt, din alte sfere, N-ar fi nebuni ai fi de tot srac,
Ecou indeprtat al altor ere, i s-ar usca i ramuri i tulpin
Ca seva dulce-n ramuri mi-a ptruns De n-ai avea prin ei, sus, rdcin
O dat numai, dar a fost de-ajuns. i-ai fi de tot comun si banal
De-atunci un dor nalt, un dor fierbinte, Cci cei cumini n-ar face rod nici unii
Necunoscut de mine nainte, De n-ar muri n locul lor nebunii.
mi struie ca un blestem n snge,
Sufletu-l cnt, inima l plnge
i scos din lumea mea, dintr-ale mele
M indrjesc s-mi fac din frunze stele,
S nfloresc luceferi i s am
Cte un cuib pe fiecare ram,
Dar nu de psri, ci de ingeri care
S scoat pui i-apoi spre cer s zboare.
Din ziua ceea, prsind grdina,
Mi-am smuls din lutul reavn rdcina,
M-am rsucit i am ntors-o-n sus
S-o-nfing adnc n bolt ca pe-un fus
i seva pentru rodul ce-l frmnt
S-o trag de sus din cer nu din pmnt.
Dar ramurile mele nvate
Cu sev dulce tras din pcate
N-au rezistat luminii i, pe rnd,
Au prins a se usca, iar eu plngnd
Am strns tot verdele pe care-l am
i l-am ngrmdit pe-un singur ram,
Am pus pe el i frunze i petale
i-aa, cu celellte ramuri goale
mi pregtesc n trunchiul chinuit
Arome pentru rodu-nchipuit.
n jurul meu, stufoi, ceilalti frtai
Peste zplazuri m privesc mirai,
Dar de-neles nu m-nelege unul
i zic fonind n sinea lor: nebunul.