Pedodonția este ramura medicinii dentare care are în vedere tratamentul specific dinților

temporari (dinți de lapte) și al dinților permanenți tineri (abia erupți). Cuvântul

pedodonție provine din limba greacă „pes” = copil și „odontos” = dinte.

Pedodonția cuprinde, de asemenea, și tratamentele profilactice prevenind caria prin

fluorizări și sigilări ale șanțurilor și fosetelor, și tratamentul cariei, deoarece caria apăruta la
dinții de lapte netratată se va complica și va afecta erupția dinților definitivi.

La început, pedodonția se baza doar pe îndepărtarea dinților temorari (de lapte), dar astăzi
se preocupă de menținerea integrității dinților pe arcadă, atât cei temporari, cât și cei
permanenți tineri.

Medicul pedodont trebuie să adopte un limbaj prietenos asemănător copiilor, pe înțelesul

acestora (eufemistic) pentru a se apropia de aceștia, trebuie să aibă răbdare să le explice
ceea ce va urma sa li se facă, sa-i introducă într-un joc, motivându-i să vină cu plăcere la
stomatolog.

Medicul pedodont trebuie să realizeze un contact atât cu părinții copilului (însoțitorii

acestuia), cât și direct cu pacientul-copil. În această triadă trebuie menținut un echilibru
pentru ca pacientul-copil să nu se simtă exclus.

La medicul pedodont se prezintă de la sugari până la adolescenți, prima consultație

efectuându-se la vârsta de un an și jumătate-doi ani, în brațele părintelui, când se pot
depista carii incipiente. La sugar intervențiile sunt minime, fiind necesare în cazul
traumatismelor, prezența dinților natali și neonatali. Pentru probleme mai grave se
recomandă ca tratamentul să fie efectuat în spital și sub anestezie generală.