DUNĂREA DE JOS ÎN EPOCĂ ROMANĂ TÂRZIE ŞI ÎN EPOCA

MIGRAŢIILOR1

RADU HARHOIU

Schlüsselworte: Freie Daker, Karpen, Sarmaten, Sântana de Mureş Kultur, Gepiden, Slawen,
Grabbeigaben.
Zusammenfassung: Das Gebiet der unteren und auch des mittleren Donauraumes liegt im extrem
dynamischen Spannungsfeld der Beziehungen zwischen der römischen und barbarischen Welt, ein
Umstand der nicht unbedeutend das so vielseitige archäologische Bildes dieser Räume geprägt hat.
In diesem Zusammenhang stellt sich auch die Frage der Beziehungen zu den älteren
archäologischen Ausdrucksformen der freien Daker, der Karpen oder der Sarmaten, deren Ende
irgendwann in die zweite Hälfte des 3. Jhs. zu setzen ist.
In der Moldau lassen sich die, durch vorherrschende Brand- (Urnen- oder Brandgrubengräber) und
beschrenkte Körperbestattung von Kindern gekennzeichneten Gräberfeldern der Karpen von den
Körperbestattungen der Sarmaten unterscheiden.
Im Unterschied dazu kennzeichnet sich das zeitgleiche kulturelle Modell der freien Daker aus
der Großen Walachei (die Chilia Militari Kultur), durch die ausschließliche Ausübung der
Brandbestattung: Urnengräber und vor allem Brandgrubengräber, mit im allgemeinen ärmlichen
Beigaben.
Von beiden dakischen Modellen unterscheidet sich das sarmatische Kulturmodell durch die
exklussive Körperbestattung in meist kleinen Gräberfeldern, durch die Spiegelbeigabe bei der Frau
und die Waffenbeigabe beim Mann.
Durch die Ausbreitung der Sântana de Mureş Kultur im Laufe der zweiten Hälfte des 3.
Jahrhunderts -hinweisend dafür C-2 zeitliche Funde aus dem Gräberfeld von Tîrgşor vereinheitlicht
sich das Bild und das nicht im Sinne einer „Dakisierung” oder „Sarmatisierung” der Sântana de Mureş
Kultur.
Die frühvölkerwanderungszeitliche Entwicklung im norddonauländischen rumänischen Raum
erlaubt eine, räumlich, intensiv unterschiedlich päsente dreiteilige Stufengliederung (D1-D3), mit
gleitenden Übergängen von der einen zur anderen Stufe: in der Stufe D1 (Ausgang des 4.-Anfang des
5. Jhs.) treten neben Elementen der S-M-K, neue, bislang unbekannten Kulturelementen auf. Sie
entspricht auch der letzten Phase der spätrömischen Festungen an der unteren Donau. In Stufe D2
(erste Hälfte des 5. Jhs.) werden die reiternomadisch geprägten Fundverbände vorherrschend. Stufe
D3 (zweite Hälfte des 5. Jhs.) ist durch das langsame Abklingen des reiternomadischen und das
Auftreten des ostgermanischen Einschlages im Fundstoff gekennzeichnet, der dann eine führende
Rolle in der kulturgeschichtlichen Entwicklung des Karpatenbeckens gespielt hat.
Weitgehend unterschiedlich ist das Bild im unteren Donaugebiet. Angefangen mit Anastasius
und vornehmlich unter Justinian wurde der donauländische limes wieder restauriert. Im Zuge der
Reorganisierung und Wiederherstellung des limes wurden auf dem nördlichen, kleinwalachischen
Donauufer, nur die ehemaligen, Anfang des 5. Jahrhunderts zerstörten spätrömischen Festungen von
Sucidava und Drobeta instand gesetzt, dazu noch die Festung auf der Insula Banului errichtet.
Ursache dieser tiefgreifenden Maßnahmen war einerseits die justinianische Reconquista, andrerseits
der Druck der im unteren Donaugebiet neu eingewanderten Barbaren, vornehmlich die aus den
Quellen bekannten Slawen. Die Pression der slawischen Machstruktur war gewaltig und führte
letztendlich am Ausgang des 6. oder Anfang des 7. Jahrhunderts, zum Zusammenbruch des
byzantinischen Grenzsicherungssystems.

Cuvinte cheie: daci liberi, carpi, sarmaţi, Cultura Sântana de Mureş, gepizi, slavi, inventare funerare
Rezumat: Regiunea Dunării de Jos s-a aflat într-una din zonele de tensiune maximă a relaţiilor dintre
lumea barbară şi cea romană, împrejurare ce a determinat într-un mod hotărâtor cristalizarea expresiei
arheologice la nord de Dunăre.

1
Prezentul articol a fost realizat în cadrul proiectului CNCSIS 137 / 1.10.2007

MATERIALE ŞI CERCETĂRI ARHEOLOGICE (serie nouă) IV, 2008, p….

2 Radu Harhoiu

În acest context se pune problema relaţiilor cu expresia arheologică a dacilor liberi, a carpilor sau a
sarmaţilor, al căror sfârşit trebuie situat, cândva în cursul celei de a doua jumătăţi a secolului III.
În Moldova se pot foarte bine separa cimitirele carpice, caracterizate prin incineraţie în urnă
sau în groapă şi inhumaţie redusă şi numai a copiilor, de cimitirele de inhumaţie ale sarmaţilor. Spre
deosebire de aceasta, modelul cultural contemporan al dacilor liberi din Muntenia (cultura Chilia
Militari) este mai puţin spectaculos. Se practică incineraţia în urne, dar mai ales în groapă, inhumaţia
este necunoscută, iar inventarul este destul de modest.
De cele două modele dacice se deosebeşte modelul cultural sarmatic şi anume prin folosirea
exclusivă a inhumaţiei în cimitire mici, prin depunerea oglinzii în mormintele de femei şi a
armamentului în cele masculine.
Prin răspândirea culturii Sântana de Mureş pe parcursul celei de a doua jumătăţi a secolului III în
bazinul Dunării Inferioare, sugestive sunt în acest sens o serie de indicatori cronologici din necropola
de la Târgşor, peisajul arheologic se uniformizează şi aceasta nu în sensul unei „dacizări” sau
„sarmatizări” a respectivei culturi
Evoluţia cultural-istorică a spaţiului Dunării Inferioare în epoca migraţiei timpurii (sfârşitul secolului
IV – sfârşitul secolului V), permite o împăţire în trei etape, reprezentate diferit ca intensitate în spaţiul
nord-danubian şi cu treceri line de la o etapă la cealaltă (D1-D3).
În etapa D1 (sfârşitul secolului IV şi începutul secolului V) alături de elemente ale culturii
Sântana de Mureş, apar elemente culturale noi. Ea corespunde şi ultimei faze a fortificaţiilor romane
târzii de pe limesul dunărean. În etapa D2 (prima jumătate a secolului V) complexele cavalerilor
stepei devin predominante. Etapa D3 (a doua jumătate a secolului V) este caracterizată prin dispariţia
treptată a elementelor culturale ale călăreţilor nomazi şi apariţia unei coloraturi de factură est-
germanică în spectrul arheologic, care a căpătat apoi o poziţie predominantă în evoluţia istorico-
culturală a bazinului carpatic.
Cu totul afltfel se conturează imaginea arheologică la Dunărea Inferioară. Aici se constată,
începând cu Anastasius şi mai ales în timpul domniei lui Iustinian, o refacere şi restaurare a sistemului
de fortificaţii de pe linia Dunării. În cadrul politicii de refacere şi reorganizare a limesului au fost puse
în funcţiune pe malul stâng al Dunării cetăţile distruse la începutul secolului V, de la Sucidava şi
Drobeta şi construită o cetate pe Insula Banului. Cauza acestor măsuri fundamentale a fost pe de o
parte reconquista iustiniană, de altă parte presiunea pe care o exercitau asupra frontieri imperiului noii
barbari pătrunşi în regiunea Dunării de Jos, mai ales slavii informaţiei scrise. Presiunea structurii de
putere slave a fost uriaşă şi a dus în cele din urmă la sfârşitul secolului VI sau începutul secolului VII,
la prăbuşirea întregului sistem bizantin de asigurare a graniţei.

Regiunea Dunării de Jos s-a aflat într-una din zonele de tensiune maximă a relaţiilor
dintre lumea barbară şi cea romană, împrejurare ce a determinat într-un mod hotărâtor
cristalizarea expresiei arheologice la nord de Dunăre. Acest locus communis este adesea
pierdut din vedere. Un exemplu concludent în acest sens este şi volumul 2 al Istoriei
Românilor2.
La răsărit şi la sud de Carapaţi, în Moldova şi în Muntenia, se constată deja în a doua
jumătate a secolului III o lărgire a celui de al doilea spaţiu de expansiune a culturii Sântana
de Mureş-Černiahov înspre vest3, fenomen care şi-a găsit exprimarea arheologică în
cristalizarea culturii Sântana de Mureş. Graniţa vestică a acestui spaţiu cultural, care se
întindea înspre răsărit până în bazinul Niprului, a reprezentat-o mereu Oltul. La apus de acest
râu, în fosta Dacia Inferior, nu au putut fi identificate descoperiri aparţinând acestei culturi
(Fig. 1)4. O cauză a acestei situaţii, o poate reprezenta limesul de la vărsarea Oltului în
Dunăre şi până la Porţile de Fier, care pare să fi funcţionat şi după părăsirea Daciei5.

2
Protase, Suceveanu 2002.
3
Bierbrauer 1994, p. 124.
4
Petrescu 2002, cu hărţile 1-3.
5
Toropu 1976, p. 20 şi urm.
 Dunărea de Jos în epocă romană târzie şi în epoca migraţiilor 3

Strânsa legătură între cultura Sântana de Mureş şi cultura Černiahov este evidenţiată
de cimitire mari birituale, cu o preponderenţă a incineraţiei in fazele de început ale depunerii
funerare, dar care este atestată, cum este cazul de exemplu în necropola de la Târgşor, până la
momentul încetării depunerii, morminte de bărbaţi fără armament, femei depuse cu piese de
port (1-3 fibule, mai ales perechi de fibule, catarame de centură), apoi depunerea de piepteni
de os, mărgele de chihlimbar optiforme, pandantivi în formă de căldăruşă, pandantivi
prismatici de os, uneori şi o inscripţie runică (fig. 2)6.
În acest context se pune problema relaţiilor cu expresia arheologică a dacilor liberi, a
carpilor sau a sarmaţilor, al căror sfârşit trebuie situat, cândva în cursul celei de a doua
jumătăţi a secolului III.
În Moldova se pot foarte bine separa cimitirele carpice, caracterizate prin incineraţie
în urnă sau în groapă şi inhumaţie redusă numai a copiilor, de cimitirele de inhumaţie ale
sarmaţilor.
În mormintele carpice au fost depuşi cercei sau pandantivi de argint, bogat
ornamentaţi în tehnica filigranului, pixide, ace de cusut, cuţite, chei şi poate într-o fază târzie
a culturii carpice şi piepteni de os. În portul feminin şi mai rar în cel masculin domină portul
unei singure fibule.
Specific pentru cultura carpică (sau cultura Poieneşti-Vârteşcoiu) este ceramica la
roata rapidă de culoare cenuşie sau roşie de o calitate tehnologică ireproşabilă, care se
înfăţişează într-un spectru formal impresionant (amfore, căni zvelte, diverse forme de căni,
castroane). În ceramica lucrată la mână sunt specifice oale înalte cu brâuri alveolare sau
celebrele căţui „dacice” (fig. 3)7.
Spre deosebire de aceasta, modelul cultural contemporan al dacilor liberi din
Muntenia (cultura Chilia Militari) este mai puţin spectaculos. Se practică incineraţia în urne,
dar mai ales în groapă, inhumaţia este necunoscută, iar inventarul este destul de modest.
Lipsesc atât de tipicele podoabe filigranate din mediul carpic, iar în morminte se depun mai
ales cuţite, catarame sau fusaiole. Pe lângă ceramica modelată cu mâna, în cadrul căreia sunt
specifice din nou oale zvelte decorate cu brâu alveolar sau căţui „dacice”, apare şi o ceramică
lucrată la roată într-o apreciabilă varietate de forme şi probabil ca un rezultat al influenţei
romane, o specie de culoare cenuşie sau roşie de bună calitate. Importul Roman are o pondere
deosebită (fig. 4)8.
Spre deosebire de Moldova, unde descoperirile funerare sarmatice se întind mai ales
la răsărit de Siret, în zona de câmpie, în Muntenia cele două areale contemporane se disting în
mod pregnant: modelul dacic în zonele deluroase vestice, cel sarmatic în zona de câmpie şi în
preajma Dunării (fig. 5).
De cele două modele dacice se deosebeşte modelul cultural sarmatic şi anume prin
folosirea exclusivă a inhumaţiei în cimitire mici, prin depunerea oglinzii în mormintele de
femei şi a armamentului în cele masculine. În portul feminin sunt folosiţi cercei şi podoabe
ale mâinilor dar şi bogate şiraguri lungi de mărgele şi amulete sau pandantivi, printre care
cochilii de melci sau clopoţei (fig. 6)9. Unul din cele mai târzii monumente ale modelului
sarmatic este oferit de inventarul mormântului 411 de la Târgşor, care prin prezenţa fibulei în
forma literei „D” (Almgren 157) şi a unei oglinzi cu tamga în forma literei „H” se poate data
cel mult până în cel de al treilea sfert al secolului III10.
Prin răspândirea culturii Sântana de Mureş pe parcursul celei de a doua jumătăţi a
secolului III în bazinul Dunării Inferioare, sugestiv în acest sens fiind o serie de indicatori

6
Niculescu 1993; Bierbrauer 1994, p. 124 .
7
Bichir 1973.
8
Bichir 1984.
9
Bichir 1977.
10
Niculescu 2003, p. 195.
4 Radu Harhoiu

cronologici din necropola de la Târgşor (fig. 7)11, peisajul arheologic se uniformizează (fig.
1) şi aceasta nu în sensul unei „dacizări” sau „sarmatizări” a culturii Sântana de Mureş.
Deosebirile zonale amintite mai sus se sustrag identificării arheologice şi nu par a influenţa în
mod esenţial modelul culturii Sântana de Mureş. Este dificil de a preciza în ce măsură vechiul
orizont poate fi identificat în cadrul monumentelor culturii Sântana de Mureş. Este
problematic dacă repertoriul variat al ceramicii acestei culturi ar putea proveni dintr-un
substrat mai vechi (fig. 8). Ele par a reflecta însă mai degrabă o puternică influenţă a
imperiului de la sud de Dunăre.
În strânsă legătură cu unificarea culturală (gotică) a expresiilor arheologice din nordul
Dunării, se află şi problema relevanţei etnice a ceramicii lucrate cu mâna şi mai ales a
celebrelor căţui „dacice”, considerate ca o ştampilă etnică (dacică). Aceasta se referă şi la
prezenţa ceramicii „dacice” în aşezări, ca de exemplu în aşezarea cu ateliere de prelucrat
cornul de cerb de la Valea Seacă din Moldova (fig. 9/B, 1-6, 8-12, 16-17, 19)12 sau în
necropole, cum este şi în mormântul 96 de la Târgşor, unde defunctei orientate nord-sud, i s-a
depus la cap o căţuie dacică (fig. 10/1)13. Aceste cazuri par a reflecta un fenomen de
aculturaţie al orizontului mai vechi. Deci nu vizigoţi dacizaţi, ci cel mult „daci liberi”
gotizaţi14.
În sensul unui fenomen de aculturaţie pare a fi relevantă şi analiza necropolei de la
Târgşor efectuată de Al. Niculescu. Cele mai timpurii morminte ale culturii Sântana de Mureş
se află în vecinătatea mormintelor sarmatice, dar niciodată în arealul lor de răspândire, ca şi
cum cei care au amenajat primele morminte de incineraţie, ar fi fost conştienţi de existenţa
mormintelor sarmatice. În sensul unei transformări culturale este expresivă şi răspândirea
mormintelor cu elemente sarmatice: schelete cu picioarele apropiate, cuţite în poziţie de port,
anumite tipuri de fusaiole, clopoţei de bronz, ceramică lucrată cu mâna „tipic” sarmatică,
cercei, mărgele în zona bazinului, catarame la picioare etc., care lipsesc în zona de apus a
necropolei (fig. 11)15.
Malul nordic al Dunării, la răsărit de vărsarea Oltului în Dunăre a devenit astfel gotic,
acea ripa Gothica a izvoarelor scrise. Dunărea a acţionat atunci nu numai separând dar şi
unind. La aceasta au contribuit în mod esenţial atât măsurile militare luate de Constantin cel
Mare la nord de Dunăre, cât şi legăturile economice strânse cu imperiul, care au fost
favorizate de construirea podului de la Sucidava (Celei)-Oescus (Gigen) în anul 328, iar prin
tratatul de federaţie cu vizigoţii, din anul 332, au cunoscut o perioadă de înflorire16.
În urma neliniştilor din lumea gotică17 dar şi a politicii antigotice a împăratului
18
Valens această linie de separare elastică a devenit din ce în ce mai rigidă. Pacea semnată pe
un vas la Noviodunum între Valens, imperator romanorum şi Athanarich vizigotul iudex
pontetissimus a putut asigura numai pentru o scurtă perioadă linia de demarcaţie. Dar şi după
trecerea vizigoţilor în imperiu în ultimul sferat al secolului IV, Dunărea a reprezentat în
continuare limita între lumea barbară şi civilizaţia mediterană şi aceasta până la prăbuşirea
definitivă a sistemului de fortificaţii romano-bizantin la începutul secolului VII.

11
O imitaţie în lut a unei străchini de sticlă Eggers 216 (M.361), paharul de sticlă de tip Werbkowice-Kotorów
(M.298) sau fibula cu picior trapezoidal întors pe dedesubt (M.147) (Niculescu 1993, p. 201 şi urm.).
12
Palade 1980; Palade 1981.
13
Diaconu 1963, p. 58, 239, pl. 89.
14
Bierbrauer 1999, p. 231.
15
Niculescu 2003, p. 197, fig. 9.
16
Anonymus Valesianus 35; 11; vezi şi Wolfram 1979, p. 64; Schmauder 2002, p. 189 şi urm.
17
Eunapios frag. 22, 1; probabil că aceste nelinişti au fost provocate de primele grupuri de populaţie din răsărit
care s-au îndreptat spre Dunăre în al treilea sfert a secolului IV („hunii de dinaintea hunilor”); un indiciu
arheologic în acest sens îl pot oferi şi mormintele cu arme din cimitirul 2 de la Pietroasa: Harhoiu 1988, p. 86.
18
Wolfram 1979, p. 69, 74, 80; deja în timpul lui Iulian au fost luate măsuri importante de întărire a liniei
Dunării: Harhoiu 1988, p. 87 nota 36.
 Dunărea de Jos în epocă romană târzie şi în epoca migraţiilor 5

Mai târziu decât în Moldova sau Muntenia, şi aceasta mai ales pe baza celui mai vechi
orizont funerar din necropola de la Târgşor şi anume pe parcursul primei jumătăţi a secolului
IV, a avut loc o extindere a culturii Sântana de Mureş şi în Transilvania, deci avem de a face
aici cu o „luare în stăpânire întârziată”19. Ca şi în Moldova sau în Muntenia, dar şi în
Basarabia (Republica Moldova) sau Ucraina, caracteristică este depunerea defuncţiilor în
necropole mari, inhumaţia şi mai puţin incineraţia, orientarea mormintelor nord-sud, dar şi
vest-est, depunerea unei mari varietăţi formale de recipiente ceramice, piese de podoabe şi de
port tipice, depunerea de unelte şi lipsa armamentului. Ca şi la răsărit sau la sud de Carpaţi s-
a petrecut şi aici un fenomen de unificare culturală. Se pare că spaţiul de la nord de Dunărea
Inferioară, în pofida corona montibus a lui Iordanes, a încercat să integreze o parte a
bazinului Dunării Mijlocii, un fenomen extrem de rar atât în pre- cât şi în protoistorie (fig. 1).
În ultimul sfert al secolului IV acest orizont funerar pare să înceteze. Sugestive în
acest sens sunt fibulele cu placa capului semicirculară, catarame cu placă şi spin dezvoltat,
piepteni din trei bucăţi cu mâner semicircular tras în sus, pahare de sticlă ornamentate cu
faţete20, obiecte care apar alături de solidi de la Gratianus (375-383) şi în tezaurul de la Valea
Strâmbă/Tekeröpatak, datând din ultimul sfert al secolului IV21.
Prin încetarea culturii Sântana de Mureş a încetat şi evoluţia culturală uniformă a
spaţiului intra- şi extracarpatic al României pentru mai mult de 1500 de ani, iar purtătorii
vizigoţi ai culturii Sântana de Mureş au devenit vizibil arheologic abia după o sută de ani şi
atunci numai după episodul tolosan şi numai în Castilia centrală şi Septimania22.
Evoluţia cultural-istorică a spaţiului Dunării Inferioare în epoca migraţiei timpurii
(sfârşitul secolului IV – sfârşitul secolului V), permite o împărţire în trei etape, reprezentate
diferit ca intensitate în spaţiul nord-danubian şi cu treceri line de la o etapă la cealaltă (D1-
D3).
În etapa D1 (sfârşitul secolului IV şi începutul secolului V) alături de elemente ale
culturii Sântana de Mureş, apar elemente culturale noi. Ea corespunde şi ultimei faze a
fortificaţiilor romane târzii de pe limesul dunărean. În etapa D2 (prima jumătate a secolului
V) complexele călăreţilor stepei devin predominante. Etapa D3 (a doua jumătate a secolului
V) este caracterizată prin dispariţia treptată a elementelor culturale ale călăreţilor nomazi şi
apariţia unei coloraturi de factură est-germanică în spectrul arheologic, care a căpătat apoi o
poziţie predominantă în evoluţia istorico-culturală a bazinului carpatic (fig. 12).
Etapa D1, aşa cum a fost definită mai sus, nu este foarte clar reprezentată în Moldova.
Peisajul este dominat aici de complexe nomade (hunice) caraterizate printr-un fast deosebit23.
Impresionant este mai ales mormântul fastuos de la Conceşti, din nordul Moldovei, cu vasele
sale de argint (lanx, situla, amphora) la care se adaugă un coif de argint de paradă, piese
lucrate în atelierele de orfevrărie din imperiu şi care reprezintă bunuri jefuite, sau mai
degrabă daruri imperiale. Poziţia socială înaltă a defunctului în mediul său nomad, este
sugerată, pe lângă piesele de harnaşament placate cu aur şi pietre ornamentale, de şeaua de
lemn îmbrăcată într-o foiţă de aur decorată au repouse, de spada fastuoasă de la care s-a
păstrat numai o piesă ornamentală a tecii şi mai ales de colanul de aur cu cârlig şi ochi de
prindere, element specific al mormintelor suprastructurii barbare din epoca lui Attila24.

19
Schmauder 2002, p. 191; pentru imaginea complexă a orizonturilor funerare de la sfârşitul secolului III şi din
secolul IV din Transilvania: Horedt 1982, p. 89 şi urm., 96 şi urm., 104 şi urm.
20
Bierbrauer 1994, p. 133.
21
Székely 1945, p. 95-101.
22
Ebel-Zepezauer 2000, p. 178.
23
Pe lângă mormântul unei nobile de la Buhăieni, din al cărui inventar făcea parte şi o splendidă diademă
ornamentată în stil policrom şi al distribuitorului ornamentat în acelaşi stil de la Măriţeia, fie amintit şi tezaurul
de la Botoşani, din Moldova de nord, cuprinzând solidi de la Arcadius (395-408), trei linguriţe de argint şi vase
de argint: Harhoiu 1997, p. 168, 179, 165.
24
Harhoiu 1997, p. 172; Harhoiu 1996-1998.
6 Radu Harhoiu

În Muntenia acest orizont dominat de elemente nomade (hunice) pare să apară ceva
mai târziu. Pentru sfârşitul secolului IV şi începutul secolului V relevant este mormântul 1
din cimitirul Ia de la Pietroasa (fig. 13/B)25. Vasul depus în mormânt împreună cu pandantivii
în formă de căldăruşă reflectă continuarea unor tradiţii ale culturii Sântana de Mureş.
Necunoscută până la acel moment a fost fibula din tablă de argint cu placă semicirculară şi
picior alungit, care la sfârşitul secolului IV şi începutul secolului V era purtată atât în spaţiul
nord-pontic cât şi în bazinul Dunării Mijlocii. Dunărea pare să fi fost deschisă în această
perioadă legăturilor nord-sud. Astfel prinţesa gotă Gaatha a putut trece fără probleme cândva
între 383-393 la nord de Dunăre, pentru a lua şi duce cu sine în imperiu osemintele unor goţi,
martirizaţi în timpul prigoanei lui Athanaric26.
Altfel este însă imaginea arheologică a Olteniei. Cu toată absenţa culturii Sântana de
Mureş în teritoriu, la care se adaugă o mai puţin bună cunoaştere a spaţiului de la nord de
Dunăre, fortificaţiile romane târzii de la Dunăre, cetăţile de la Sucidava şi Hinova, au oferit
indicatori importanţi pentru ordonarea cronologică şi culturală a spectrului arheologic al
epocii migraţiei timpurii. Orizontul arheologic roman târziu se datează aici la începutul
secolului V prin fibule cu butoni în formă de ceapă, prin garnituri de centură turnate în relief
sau umbo-uri de scut faţetate, sau printr-un bogat material numismatic de la începutul
secolului (fig. 14/1-4, 9)27. Cel mai târziu după primul deceniu al secolului V orizontul roman
târziu încetează, după cum se întrerupe şi circulaţia monedei de bronz şi aceasta nu numai la
Dunărea Inferioară ci şi în tot spaţiul nord-danubian al Dunării de Jos28. Sunt indicii
importante pentru prăbuşirea întregului sistem de fortificaţii romane târzii de la Dunărea
olteană, care a fost din nou restaurat abia sub Anastasius şi apoi Iustinian.
Acestei perioade îi aparţine primul mormânt(?) de la Coşovenii de Jos.
Distribuitoarele de harnaşament din argint aurit, ornamentate prin ştampilare într-o tehnică
specifică sfârşitului secolului IV şi începutul celui următor (fig. 14/6-8), îşi găsesc analaogii
într-o serie de complexe răspândite de la Dunărea de Jos şi până în Scandinavia29.
Apariţia unor fragmente de cazan hunic şi a unei oglinzi cu urechiuşă centrală la
Sucidava, într-un strat de incendiu datat cu monede de la începutul secolului V (fig. 14/10-
13) şi al unui fragment de cazan asemănător, într-un strat arheologic contemporan, din
fortificaţia romană târzie de la Hinova30, constituie dovezi arheologice concludente pentru
noua situaţie politică creată la Dunăre în prima jumătate a secolului V. Spre deosebire de
episodul vizigot, tot bazinul nordic al Dunării Inferioare a fost luat în stăpânire de huni.
Întregul spaţiu, de la Porţile de Fier şi până la vărsarea Dunării, s-a transformat într-o ripa
hunica. Sugestiv în acest sens este episodul Gainas. Atunci când conducătorul vizigot, după
înfrângerea revoltei sale, a încercat să se refugieze la nord de Dunăre, a fost prins de
conducătorul hun Uldis, decapitat, iar capul lui trimis la Constantinopol, unde a ajuns la 3
ianuarie 40131.
Cazane din cupru cu toarte cu protuberanţe în formă de ciuperci (fig. 14/14), diademe
(fig. 14/15), sau podoabe de scufiţă, domină peisajul arheologic al primei jumătăţi a secolului
V şi reprezintă în acelaşi timp elemente caracteristice impresionante ale eatpei D2 a epocii
migraţiei timpurii32.

25
Diaconu 1986.
26
Wolfram 1979, p. 81, 90, 93, 110, 159, 416.
27
Harhoiu 1997, p. 150 şi urm.
28
Harhoiu 1997, pl. 114-115.
29
Harhoiu 1997, p. 172 şi urm.
30
Harhoiu 1997, p. 168 şi urm. 177
31
Wolfram 1979, p. 177 şi urm.
32
De exemplu cazanele din descoperirile de la Ioneşti, Desa sau din fortificaţiile romane târzii de la Sucidava şi
Hinova: Harhoiu 1997, p. 178, 173, 168; diademele din morminte cu deformarea artificială a craniului de la
 Dunărea de Jos în epocă romană târzie şi în epoca migraţiilor 7

Singular însă în somptuozitatea sa este şi astăzi în continuare tezaurul de la Pietroasa

(fig. 15) cu piesele sale exclusiv din aur ale unui serviciu de masă, realizate la momente
cronologice diferite33. Secolului IV îi aparţine tava mare (fig. 15/9). Sfârşitului de secol
trebuie atribuită cana de aur ornamentată cu un decor ştampilat şi poansonat (fig. 15/7). Cele
două coşuleţe poligonale cu torţi în formă de leopard au fost ornamentate într-un pretenţios
stil policrom, specific primei jumătăţi a secolului V (fig. 15/6). Într-un atelier de orfevrărie
roman târziu a fost realizată patera, decorată cu un cortegiu închinat zeiţei Dea Mater (fig. 15/
9).34.
Impresionantă este fibula mare (fig. 15/5), dar mai ales fibula mică de la Pietroasa
(fig. 15/4), care asemeni fibulei cu onix din tezaurul (doi) de la Şimleul
Silvaniei/Szilágysomlyó, imită portul militar de pace al împăraţilor romani târzii. Imitatio a
unor cutume de port aulice romane târzii reflectă şi cele două fibule în formă de păsări (fig.
15/3). Colanul de gât şi două colane cu ochi şi cu cârlig de prindere (fig. 15/1-2) sugerează şi
ele poziţia socială înaltă a purtătorilor lor în cadrul structurii sociale est-germanice, pe baza
inscripţiei runice a unuia din ele (fig. 15/2), probabil de sorginte ostrogotă35.
La fel ca şi in Moldova şi descoperirile din Muntenia evidenţiază un mod de
reprezentare deosebit de fastuos a suprastructurilor sociale din epocă, în timp ce
componentele inferioare ale structurii sociale joacă un rol accentuat inferior.
Spre deosebire de aceasta, descoperirile din Transilvania din etapa D2 sunt rare36 şi
sugerează că în prima jumătate a secolului V scena „istoriei mari” se afla în afara Carpaţilor.
Fenomenul este reflectat şi de tezaurul de la Şimleul Silvaniei/Szilágysomlyó, situat
în centrul arealului de locuire gepidică, cu piesele sale somptuoase, reprezentând realizări de
seamă ale orfevrăriei epocii migraţiei timpurii. Depunerea tezaurului poate în ajunul bătăliei
de la Nedao, a îndemnat zeii spre benevolentia. Aceasta au putut-o simţi şi contemporanii,
căci victoria gepizilor în lupta de la Nedao în anul 454 a dus la prăbuşirea puterii hunice şi a
avut consecinţe politice decisive pentru evoluţia politică din întregul bazin carpatic37.
Numai puţine descoperiri din afara Carpaţilor şi mai ales din Moldova, se pot încadra
în a doua jumătate a secolului V: astfel mormântul cu fibule de la Roman (fig. 16/B) sau mai
ales mica necropolă cu circa 20 de morminte de la Botoşani-Dealu Cărămidăriei (fig. 16/A)38,
a cărei folosire se poate documenta prin fibule de tip Levice-Prša până în jurul mijlocului
secolului. Se poate numai presupune că întreruperea înmormântărilor ar putea sta aici în
legătură cauzală cu retragerea unor populaţii dinspre bazinul carpatic înspre stepă.
Modest este şi spectrul arheologic al perioadei la sud de Carpaţi. În afara unor
descoperiri izolate (fig. 16), poate fi menţionat numai mormântul unui luptător din Oltenia de
la Bistreţ (Abb. 16/ F) şi spectaculoasa pereche de fibule dintr-un mormânt de la Sucidava
(Celei) (Fig. 16/ E)39.
Spaţiul Dunării Inferioare pare să nu mai fi jucat în cea de a doua jumătate a secolului
un rol major. Retragerea fiilor lui Attila, Ernac şi Dengizih undeva în delta Dunării, nu a
putut schimba situaţia dezolantă. Răscoala din anul 467 condusă de Dengizih a fost înfrântă.
Dengizih capturat şi, potrivit cutumelor timpului, decapitat iar capul lui trimis la

Dulceanca şi Gherăseni – aici cu o oglindă cu verigă centrală, cum este şi fragmentul de la Sucidava: Harhoiu
1997, p. 173, 176, 168; podoabe de scufiţă la Bălteni: Harhoiu 1997, p. 161.
33
Harhoiu 1997, p. 84.
34
Într-un atelier de orfevrărie dependent de Iulian Apostatul din Asia Mică (poate Antiochia) sau într-unul din
Egipt: Harhoiu 1997, p. 120 şi urm., 124 şi urm., 127 şi urm.; 89 şi urm.
35
Harhoiu 1997, p. 89 şi urm.
36
Un colan de aur de la Buneşti, o cataramă de încălţăminte şi un inel de aur de la Braşov: Harhoiu 1997, p.
168, 165.
37
Harhoiu 1999-2001a; Harhoiu 2001.
38
Harhoiu 1997, p. 163 şi urm., 186.
39
Harhoiu 1997, p. 162, 169.
8 Radu Harhoiu

Constantinopol. Aceasta s-a întâmplat în anul 469, când în capitala imperială demnitatea de
consul era purtată de Zeno şi Mauricius (Marcell. Chron. ad ano 469). Cu aceasta a încetat
orice rol politic al hunilor la Dunărea de Jos, în timp ce centrul de greutate al formelor
expresiei arheologice se mută în mod exploziv şi spectacular în bazinul Dunării Mijlocii şi
mai ales în Transilvania, cum o dovedesc într-un mod impresionat complexele somptuoase
din bazinul Someşului Mic, de la Apahida şi Someşeni40.
Pe lângă morminte fastuoase, spectrul arheologic al Transilvaniei este caracterizat şi
de complexe arheologice mai modeste, care sugerează toate la un loc, probabil, cucerirea
gepidă a Transilvaniei după lupta de la Nedao, oferind în acelaşi timp o imagine sugestivă a
ierarhiei sociale a structurii de putere gepidă.
Expresia arheologică a epocii migraţiei târzii se poate încadra în general între sfârşitul
secolului V şi ultimul sfert al secolului VII, ceea ce din punct de vedere istoric corespunde pe
de o parte, deplasării ostrogoţilor înspre Italia şi pătrunderii slavilor în bazinul Dunării
Inferioare, iar pe de altă parte, cristalizării caganatului avar târziu şi pătrunderii
protobulgarilor în bazinul Dunării Mijlocii respectiv Dunării Inferioare.
Tipologia materialului arheologic este neunifomă şi exprimă structuri formale
deosebite, determinate de diferitele arii cultural-geografice: Transilvania, ca parte a bazinului
Dunării Mijlocii, Moldova, Muntenia şi Oltenia, ca părţi ale bazinului Dunării Inferioare.
Diversitate şi nu uniformitatea sunt de fapt caracteristici ale imaginii de locuire, a
repertoriului formal sau decorativ. Acea expresie arheologică somptuoasă, atât de specifică
epocii migraţiei timpurii, se poate documenta numai foarte palid şi doar în contexte avare
timpurii.
Renunţarea la depunerea în grupuri de morminte sau în morminte singulare şi
încetarea expresiei fastuoase, a fost înlocuită în Transilvania pe parcursul secolului VI, de
apariţia cimitirelor, cu defuncţii orientaţi vest-est, în care s-a depus numai un recipient
ceramic, apoi arme sau unelte. În mozaicul formal domină fibule cu decor turnat în relief sau
cu cerculeţe cu punct central, cercei cu cub poliedric masiv şi mai rar ajurat, catarame cu cap
de vultur, apoi catarame cu placa ornamentată cu o reţea de celule, catarame ovale de obicei
de bronz, piepteni cu două rânduri de dinţi. Inventarul funerar şi obiceiurile de înmormântare
manifestă relaţii strânse cu mozaicul arheologic contemporan din bazinul Tisei şi pun în
evidenţă de asemenea reflexul arheologic al structurii de putere gepidă41, cum o sugerează în
mod imperesionant şi răspândirea cataramelor cu cap de vultur42. Încadrarea lor cronologică
mai ales în secolul VI, până la prăbuşirea regatului gepid (568), pare convingătoare.
Sugestive sunt însă şi legăturile tipologice cu materialul arheologic dar şi cu anumite aspecte
ale obiceiurilor de înmormântare din a doua jumătate a secolului V. Aceasta pare să pună în
evidenţă o evoluţie a orizontului funerar anterior.
Cucerirea avară a bazinului carpatic a determinat şi în Transilvania schimbări
importante. Noi locuri de înmormântare, o mai puternică evidenţiere a centurii şi o slăbire a
rolului fibulei în port, arme sau podoabe noi, dar şi apariţia de piese de port presate şi ca
urmare a unui fenomen de aculturaţie, depunerea de piese de harnaşament, de cai sau de părţi
din trupul calului, definesc conţinutul acestei grupe mai recente43. Contemporan cu acest
recent orizont al mormintelor în şiruri, care se relevă ca parte componentă a structurii de
putere avare timpurii, este aşa numita grupă avară timpurie. Fosta Gepidia (transilvană) a
devenit astfel o parte din Avaria.

40
Harhoiu 1997, p. 157 şi urm., 171.
41
Harhoiu 1999-2001, p. 117 pl. II/ 1-2, 9-13, 15, 16; p. 118 pl. III/ 1-3; p. 128 pl. IV/ 1, 3-4, 7a-d; p. 125 şi
urm.; p. 144 şi urm.; p. 125 fig. 13; p. 147 fig. 19.
42
Bóna 1976, p. 20-21.
43
Harhoiu 1999-2001, p. 127 şi urm.; p. 145; 125, fig. 13; p. 147, fig. 19; p. 109, pl. I/ 5; p. 117 pl. II/ 3-8, 14,
17-21; p. 118 pl. III/ 4-27; p. 128 pl. IV/ 2, 5-6, 8b, 9-10, 11-12, 17-19.
 Dunărea de Jos în epocă romană târzie şi în epoca migraţiilor 9

Interesant este mai departe faptul, că formele de expresie arheologică din a doua
jumătate a secolului V şi până la mijlocul secolului VII, se pot documenta numai în spaţiul
geografic al bazinului Dunării Mijlocii. Zona sud-estică a Transilvaniei, care prin râul Olt,
aparţine bazinului fluvial al Dunării Inferioare, nu pare a fi atinsă de acest fenomen.
Fenomenul este atestat şi de formele de locuire. Aşezările transilvane ale epocii
migraţiei târzii erau nefortificate, de fapt mici sate cu 10-15 gospodării contemporane, în care
locuiau în cadrul unei generaţii cam 30 până la 50 de indivizi.
Dacă la Moreşti, Bratei, Cipău etc. au fost identificate bordeie adâncite în pământ, prevăzute
cu structuri de par de lemn şi fără instalaţii de foc, reprezentând probabil ateliere, au apărut şi
bordeie prevăzute cu instalaţii de foc. În toate aceste cazuri ceramica lucrată la roata rapidă
din pastă cenuşie zgrunţuroasă sau fină cu ornamente lustruite sau ştampilate reprezintă una
din caracteristici. Importante pentru încadrarea lor culturală este existenţa unor tipuri
asemănătoare şi cu un inventar strâns înrudit şi în Pannonia de răsărit sau în bazinul Tisei44.
Un alt tip de locuinţă este reprezentat de bordeiele săpate într-un bloc de pământ, care
au fost prevăzute fără excepţie cu instalaţii de foc realizate din pietre. Inventarul lor
caracteristic constă din ceramică lucrată cu mâna, decorată cu impresiuni sau crestături,
reprezentată de tigăiţe, oale simple de tip Praga etc.45. Această grupă pare a avea legături
strânse cu fenomenele arheologice din Moldova sau din Muntenia şi Oltenia. Este posibil ca
această grupă să pătrundă în Transilvania de sud-est, adică în bazinul Oltului, parte
componentă a bazinului fluvial al Dunării Inferioare, deja în cea de a doua jumătate a
secolului VI, în timp ce în alte zone abia după încetarea orizontului funerar al mormintelor în
şiruri, poate în cea de a doua jumătate a secolului VII. Un nou mod de locuire şi o tehnologie
cu totul diferită în producerea ceramicii, par a sugera grupuri de populaţie slavă. Şi aici se
poate observa tendinţa bazinului Dunării Inferioare, ca depăşind linia Carpaţilor, de a integra
cultural valea Oltului, care de fapt îi aparţine. Graniţa dintre cele două arii culturale deosebite
pare să nu fie reprezentată de Carpaţi, de impresionantul lanţ muntos, ci de cumpăna apelor
dintre Mureş, ca parte a bazinului Dunării Mijlocii şi de Olt, ca parte a bazinului Dunării
Inferioare (fig. 18)46.
Cu totul altfel se conturează imaginea arheologică la Dunărea Inferioară. Aici se
constată, începând cu Anastasius şi mai ales în timpul domniei lui Iustinian, o refacere şi
restaurare a sistemului de fortificaţii de pe linia Dunării. În cadrul politicii de refacere şi
reorganizare a limesului au fost puse în funcţiune pe malul stâng al Dunării cetăţile distruse la
începutul secolului V, de la Sucidava şi Drobeta şi construită o cetate pe Insula Banului.
Cauza acestor măsuri fundamentale a fost pe de o parte reconquista iustiniană, de altă parte
presiunea pe care o exercitau asupra frontierei imperiului noii barbari pătrunşi în regiunea
Dunării de Jos, mai ales slavii din informaţiile scrise. Presiunea structurii de putere slave a
fost uriaşă şi a dus în cele din urmă la sfârşitul secolului VI sau începutul secolului VII, la
prăbuşirea întregului sistem bizantin de asigurare a graniţei47.
În afara arcului carpatic au fost identificate pentru acestă perioadă două culturi
arheologice, de fapt strâns înrudite: în Moldova aşa numita cultură Costişa-Botoşana, în
Muntenia şi Oltenia cultura Ipoteşti-Cândeşti (fig. 18)48.

44
Horedt 1979, p. 88-117; Horedt 1986, p. 38; Bârzu 1994-95, p. 239-295; Baltag 1982, p. 45, fig. 1; Gaiu 1993,
p. 97, fig. 2 u; p. 101, fig. 6/1-9; Harhoiu 1999-2001, p. 109, pl. II/2, 4; Bóna 1990, p. 87; Kiss 1992, p. 60.
45
Harhoiu 1999-2001, p. 109 pl. I/ 8.
46
De importanţa acestei situaţii au fost conştienţi şi romanii. Atât prin reorganizarea privinciei Dacia de către
Hadrian, cât şi de către Marcus Aurelius, bazinul inferior al Oltului fiind inclus la Dacia Inferior, respectiv la
Dacia Malvensis: Petolescu 1987.
47
Vulpe, Barnea 1968, p. 410, 420-429; Toropu 1976, p. 35; Curta 2001; despre conflictele dintre slavi şi
bizantini, desfăşurate de multe ori în combinaţii cu atacuri avare la sud de Dunăre: Fiedler 1992, p. 5-18;
Sâmpetru 1971.
48
Teodor 1978, p. 11-67; Dolinescu-Ferche 1984.
10 Radu Harhoiu

Dacă în aşezările din Moldova, de fapt sate cu până la 20 de locuinţe, sunt specifice
bordeiele adâncite săpate în pământ cu sau fără structuri din pari de lemn, prevăzute cu vetre
construite din piatră (fig. 19) 49, în Muntenia şi în Oltenia peisajul este dominat de locuinţe
construite într-o manieră asemănătoare, dar dotate cu cuptoare, uneori adevărate „sobe”
realizate din lut, care uneori sunt prevăzute, probabil ca element de acumulare a căldurii, cu
„pâini” sau vălătuci de lut (fig. 20/B)50. Şi în acest domeniu deosebirea faţă de Transilvania
este frapantă, unde prezenţa unor astfel de instalaţii de încălzit contemporane, reprezintă de
fapt o excepţie şi unde ele apar mai ales pe parcursul primei jumătăţi a secolului VII.
Imaginea funerară este dominată de ritul incineraţiei. Exemplul cel mai sugestiv
rămâne şi mai departe necropola de la Sărata Monteoru cu ale ei peste 1500 de morminte în
continuare nepublicate, din care majoritatea sunt de incineraţie în groapă. Ofrandele: mărgele
de sticlă, mai ales mărgelele de epocă avară timpurie, ornamentate cu ochi multicolori, apoi
aşa numitele fibule digitate slave, cercei cu pandantivi în formă de stea, catarme bizantine (de
tip Pápa sau Corint) etc., permit încadrarea cronologică pe parcursul secolului VI şi în prima
jumătate a secolului VII (fig. 20)51. Sunt mai departe interesante analogiile tipologice şi cu
faza recentă a orizontului funerar al mormintelor în şiruri, unde însă se practică exclusiv
inhumaţia.
Dacă atribuirea acestui orizont slavilor nu ridică probleme deosebite, în schimb cele
câteva morminte de inhumaţie, printre care foarte probabil şi cel de al doilea „tezaur” de la
Coşvenii de Jos52, cu fibulele sale digitate cu ornament dinţat şi decorate cu o imitaţie a
stilului animalier germanic (Fig. 22/B, 21) sunt mai dificil de atribuit etnic. Ele ar putea pune
în evidenţă o componentă est-germanică, din punct de vedere istoric explicabilă prin
distrugerea şi pulverizarea structurii de putere gepidă în urma cuceririi avare a bazinului
carpatic.
Materialul arheologic relativ abundent din Moldova, Muntenia sau Oltenia: fibule
turnate cu piciorul întors pe dedesubt, fibule „digitate” slave, catarame bizantine, cărora se
adaugă unelte, printre care şi tipare de turnat, permit o încadrare cronologică în secolul VI şi
în prima jumătate a secolului VII (fig. 21).
Schimbări importante se pot constata în aceste regiuni şi în domeniul ceramicii, poate
cel mai bine ilustrate de apariţia unei ceramici lucrate la mână, de calitate inferioară,
ornamentată cu impresiuni şi reprezentată de oale simple de „tip Praga” sau tăviţe de lut (fig.
22/A1-B1).
În acest context ceramica lucrată la roata rapidă, care nu se află în nici un fel de
legătură cu repertoriul ceramic formal, decorativ sau tehnologic al ceramicii culturii Sântana
de Mureş şi care în Transilvania este deosebit de slab reprezentată, pare a fi un rezultat al
exportului tehnologic bizantin timpuriu şi nu poate, deci, avea o relevanţă etnică (eventual
romanică) (fig. 22/A2-B2). În acest mediu cultural este foarte slab reprezentată ceramica
cenuşie din pastă zgrunţuroasă şi este cu totul absentă ceramică cenuşie din pastă fină
ornamentată prin lustruire sau ştampilare, categorii ceramice tipice pentru peisajul arheologic
al Transilvaniei.
În peisajul cultural arheologic al Moldovei, Munteniei şi Olteniei sunt uneori evidente
trăsături specifice est-europene, care se manifestă atât în modul de locuire, cât şi în riturile de
înmormântare sau în materialul arheologic şi care din punct de vedere etnic, reprezintă
expresia arheologică a migraţiei slave în bazinul Dunării Inferioare, a structurii de putere

49
Bordeie săpate în bloc de pământ: de ex.: Davideni: Mitrea 2001, p. 297, fig. 37; p. 298, fig. 38; p. 299, fig.
39 etc.; bordeie cu structuri de lemn: de ex.: Botoşana: Teodor 1984, p. 88, fig. 9; p. 89, fig. 10.
50
Bordeie săpate în bloc de pământ: Dolinescu-Ferche 1974, p. 84, fig. 83; p. 88, fig. 93; la Gropşani-Gura
Gurgotei cu structuri de lemn: Popilian, Nica, 1998, p. 14-36, 156, fig. 4; p. 157, fig. 5; Stanciu 1998.
51
Fiedler 1992, p. 74-88.
52
Pruneni, Ceptura: Fiedler 1992, p. 88; Coşovenii de Jos: Nestor, Nicolăescu-Plopşor 1938.
 Dunărea de Jos în epocă romană târzie şi în epoca migraţiilor 11

slave53. Malul nordic al Dunării a devenit astfel până la prăbuşirea limesului o ripa slavic,
moment după care Dunărea şi-a încheiat rolul de linie (fortificată) de demarcaţie între
civilizaţia mediteraneană şi lumea barbară.
Cucerirea protobulgară a regiunii Dunării de Jos în ultimul sfert al secolului VII54 a
redat Dunării semnificaţia ei de punte de legătură între bazinul nordic şi sudic, rol atât de des
atestat în epocile preistorice.
Evenimentele istorice spectaculoase de la Dunărea de Jos din perioada romană târzie
şi din epoca migraţiei evidenţiază uriaşul dinamism al „istoriei mari”, găsindu-şi uneori
identitatea arheologică într-o expresivitate câteodată excepţională. Totuşi în toată această
perioadă Dunărea de Jos a reprezentat o demarcaţie mai mult sau mai puţin elastică, între
civilizaţia mediteraneană antică şi lumea barbară.
Culturile arheologice identificabile în bazinul nordic al Dunării de Jos exprimă relaţii
de legătură uneori pregnant estice şi oferă mozaicului arheologic o expresie particulară.
Influenţe ale acestor forme de expresie culturală se pot identifica şi în interiorul arcului
carpatic, totuşi numai în cazuri extreme puterea lor de iradiere depăşeşte cumpăna apelor
dintre bazinul inferior şi mijlociu al fluviului. Spaţiul transilvan, care se întinde la apus de
această limită, exprimă, din punct de vedere arheologic, strânse legături cu formele de
expresie ale bazinului Dunării Mijlocii.
Prăbuşirea limesului de la Dunărea de Jos, a înlăturat graniţa dintre două lumi, iar
cucerirea protobulgară a redat Dunării rolul ei de ax de simetrie al unui spaţiu de fapt înrudit (fig.
23).

Bibliografie

Baltag 1982 – Gh. Baltag, Locuinţe, ateliere şi instalaţii de foc din secolele IV-VIII în aşezarea de la
Sighişoara Dealu Viilor, RMM-MIA 2, 1982, p. 44-50.
Bârzu 1994-95 – L. Bârzu, La station no 1 de Bratei, dép. de Sibiu (IV-VII siècles), Dacia N.S. 38-39,
1994-1995, p. 239-295.
Bichir 1973 – Gh. Bichir, Cultura carpică, Bucureşti, 1973.
Bichir 1977 – Gh. Bichir, Les sarmates aux Bas Danube, Dacia N.S. 21, 1977, p. 167-197.
Bichir 1984 - Gh. Bichir, Geto-dacii din Muntenia în epoca romană, Bucureşti, 1984.
Bierbrauer 1994 – V. Bierbrauer, Archäologie und Geschichte der Goten vom 1.-7. Jh. Versuch einer
Bilanz, Frühmittelalterliche Studien Jahrbuch für Frühmittelalterforschung der
Universität Münster 28, 1994, p. 51-71.
Bierbrauer 1999 – V. Bierbrauer, Die ethnische Interpretation der Sîntana de Mureş-Černjachov-
Kultur. Die Sîntana de Mureş-Černjachov-Kultur, Akten des Internationalen
Kolloqiums in Caputh vom 20. bis 24. Oktober 1995, Bonn, p. 211-238.
Blosiu 1975 – C. Blosiu, Necropola din secolul al IV-lea e. n. de la Leţcani (jud. Iasi), Arh. Moldovei
8, 1975, p. 203-280.
Bobi 1987 – V. Bobi, Mormîntul 71 descoperit în necropola de la Cîndeşti-Vrancea, StComVrancea.
5-7, p. 333-349.
Bóna 1976 – I. Bóna, Der Anbruch des Mittelalters. Gepiden und Langobarden im Karpatenbecken,
Budapest, 1976.
Bóna 1979 – I. Bona, Gepiden an der Theiß. Gepiden in Siebenbürgen, ActaArchHung 31, 1979, 1-2,
p. 9-50.
Bóna 1990 – I. Bóna, Kurze Geschichte Siebenbürgens, Budapest, 1990, p. 62-106.
Comşa 1961 – M. Comşa, K. Horedt, Contribuţii la istoria Transilvaniei în secolele IV-XIII,
Bucureşti 1958.(Rezension) Dacia 5, 1961, p. 611-616.

53
Asupra problematicii dar cu interpretări etnice parţial diferite: Teodor 1978 (Moldova); Dolinescu-Ferche
1984 (Muntenia); Curta 1994; Curta 2001.
54
Fiedler 1992, p. 343 şi urm., p. 335, fig. 115.
12 Radu Harhoiu

Curta 1994 – F. Curta, The changing image of the Early Slaves in the Rumanian Historiography. A
critical survey, Südostforschungen 53, 1994, p. 225-310.
Curta 2001 – F. Curta, The Making of the Slavs: History and Archaeology of the Lower Danube
Region c. 500-700, Cambridge, 2001.
Diaconu 1963 – Gh. Diaconu, Necropola din secolele III-IV e.n., Bucureşti, 1963.
Diaconu 1979 – Gh. Diaconu, Mogoşani. Necropola din secolul IV e.n, Tîrgovişte, 1979.
Diaconu 1986 – Gh. Diaconu, Gräber des 5. Jahrhunderts u. Z. von Pietroasa. Dacia N.S. 30, 1986,
1-2, p. 177-180.
Dolinescu-Ferche 1974 – S. Dolinescu-Ferche, Aşezări din secolele II şi VI e.n. din sud-vestul
Munteniei. Cercetările de la Dulceanca, Bucureşti, 1974.
Dolinescu-Ferche 1984 – S. Dolinescu-Ferche, La culture Ipoteşti-Ciurelu-Cândeşti (V-VII siècles)-
la situation en Valachie, Dacia N.S. 28, 1984, p. 117-147.
Dolinescu-Ferche 1986 – S. Dolinescu-Ferche, Contributions archéologiques sur la continuitée daco-
romaine. Dulceanca. Deuxième habitat du 6-e siècle de n.é., Dacia N.S., 30, 1986, p.
121-134.
Ebel-Zepezauer 2000 - W. Ebel-Zepezauer, Studien zur Archäologie der Westgoten vom 5.-7.
Jahrhundert n.Ch., Iberia Archaeologica 2, 2000.
Fiedler 1992 – U. Fiedler, Studien zu Gräberfeldern des 6. bis 9. Jahrhunderts an der unteren Donau,
Universitätsforschungen zur prähistorischen Archäologie. Aus dem Seminar für Ur-
und Frühgeschichte der Freien Universität Berlin, 11/ 1-2, Bonn, 1992.
Gaiu 1993 - C. Gaiu, Aşezarea din secolul al VI-lea de la Dipşa, jud. Bistriţa-Năsăud, Revista
Bistriţei 7, 1993, p. 91-107.
Harhoiu 1988 – R. Harhoiu, Das Kurzschwert von Micia, Dacia N.S. 32, 1-2, 1988, p. 79-90.
Harhoiu 1997 – R. Harhoiu, Die frühe Völkerwanderungszeit in Rumänien. Archaeologia Romanica I,
Bukarest, 1997.
Harhoiu 1996-1998 – R. Harhoiu, Das frühvölkerwanderungszeitliche hunnische Prunkgrab von
Concesti, Dacia N.S. 40-42, 1996-1998, p. 267-304.
Harhoiu 2001 – R. Harhoiu, Der Schatzfund von Szilágysomlyó/Şimleu Silvaniei und die Schlacht von
Nedao (comunicare), la colocviul Elites guerrières. III La forêt et la steppe de
l’époque romaine au haut Moyen Age, 10-11 mai, Saint Germain-en-Laye, 2001.
Harhoiu 1999-2001 – R. Harhoiu, Quellenlage und Forschungsstand der Frühgeschichte
Siebenbürgens im 6. – 7. Jahrhundert, Dacia N.S. 43-45, 1999-2001, p. 97-158.
Harhoiu 1999-2001a – R. Harhoiu, Barbarenschmuck und Römergold. Der Schatzfund von
Szilágysomlyó (Ausstellungskatalog, Hrsg. W. Seipel), Wien, 1999 (Rezension),
Dacia N.S. 43-45, 1999-2001, p. 359-361.
Horedt 1979 – K. Horedt, Moreşti. Grabungen in einer vor- und frühgeschichtlichen Siedlung
Siebenbürgens, Bukarest, 1979.
Horedt 1982 - K. Horedt, Siebenbürgen in spätrömischer Zeit, Bukarest, 1982.
Horedt 1986 – K. Horedt, Siebenbürgen im Frühen Mittelalter, Bonn, 1986.
Ioniţă 1982 – I. Ioniţă, Din istoria şi civilizaţia dacilor liberi. Dacii din spaţiul est-carpatic în secolele
II – IV e. n., Iaşi, 1982.
Ioniţă, Ursachi 1977 – I. Ioniţă, V. Ursachi, La nécropole carpe des IIe siècle - IIIe siècle de n. è. á
Văleni. Inventaria Archaeologica. Corpus des ensembles archéologiques (Ed. M.-E.
Mariën). Roumanie. Fascicule 9 (R 52 – R 63, 14 Feuilles), Bucarest, 1977.
Kiss 1992 - A. Kiss, Germanen im awarenzeitlichen Karpatenbecken. Studien zur Archäologie der
Awaren (Awarenforschungen) 4, Wien, 1992, p. 35-134.
Mitrea, Preda 1966 – B. Mitrea, C. Preda, Necropolele din secolul al IV-lea din Muntenia, Bucureşti,
1966.
Mitrea 2001 – I. Mitrea, Comunităţi săteşti la est de Carpaţi în epoca migraţiilor. Aşezarea de la
Davideni din secolele V-VIII, Piatra Neamţ, 2001.
Morintz 1960 – S. Morintz, Ein sarmatisches Grab aus Căscioarele, Dacia N.S. 4, 1960, p. 551-560.
Nestor 1953 – I. Nestor, Şantierul arheologic Sărata-Monteoru, SCIVA 4, 1953, 1-2, p. 83-86.
Nestor, Nicolăescu-Plopşor 1938 – I. Nestor, C. Nicolăescu-Plopşor, Der völkerwanderungszeitliche
Schatz Negrescu, Germania 22, 1938, p. 33-41.
 Dunărea de Jos în epocă romană târzie şi în epoca migraţiilor 13

Niculescu 1993 – Gh. Al. Niculescu, The cremation graves from the cemetery of Târgşor (third-fourth
centuries A.D.), Dacia N.S. 37, 1993, p. 197-220.
Niculescu 2003 – Gh. Al. Niculescu, Die sarmatische Kultur im Zusammenhang der kaiserzeitlichen
archäologischen Funde aus Muntenien - unter besonderer Berücksichtigung der
Funde von Tîrgşor. Mit einem Beitrag von Nicolae Miriţoiu: Sarmatische Gräber mit
künstlich deformierte Schädeln in Muntenien. In “ Kontakt–Konflikt-Kooperation.
Germanen und Sarmaten. zwischen dem 1. und dem 4. Jahrhundert nach Christus”
Internationales Kolloquium des Vorgeschichtlichen Seminars der Philipps-
Universität Marburg, 12.-16. Februar 1998, p. 177-205. Neumünster, 2003.
Palade 1980 – V. Palade, Éléments géto-dace dans le site Sîntana de Mureş de Bîrlad-Valea Seacă,
Dacia N.S. 24, p. 223-253.
Palade 1981 – V. Palade, Centrul meşteşugăresc de prelucrarea cornului de cerb de la Bîrlad Valea
Seacă din secolul al IV-lea, Studii şi Comunicări de Istorie a Civilizaţiei Populare din
România (Sibiu) 1, 1981, p. 179-215.
Palade 1986 – V. Palade, Nécropole du IVe siècle et commencement du Ve siècle de n.è. á Bîrlad
Valea Seacă. Inventaria Archaeologica. Corpus des ensembles archéologiques (Ed.
M.-E. Mariën). Roumanie. Fascicule 12 (R 72 – R 92, 26 feuilles), Bucarest, 1986.
Petolescu 1987 - C. C. Petolescu, Die Reorganisierung Dakiens unter Marcus Aurelius, Germania 65,
1987, 1, p. 123-134.
Petrescu 2002 – F. Petrescu, Repertoriul monumentelor arheologice de tip Sântana de Mureş-
Cerneahov de pe teritoriul României, Bucureşti, 2002.
Popilian, Nica 1998 – Gh. Popilian, M. Nica, Gropşani. Monografie arheologică, Bucureşti, 1998.
Protase, Suceveanu 2002 – D. Protase, Al. Suceveanu (Red.), Istoria Românilor 2, Bucureşti, 2002.
Schmauder 2002 – M. Schmauder, Verzögerte Landnahmen? Die Dacia traiana und die sogenannten
decumates agri. Integration und Herrschaft. Ethnische Identitäten und soziale
Organisation im Frühmittelalter. Österreichische Akademie der Wissenschaften.
Philosophisch-Historische Klasse. Denkschriften, 302 Band. Forschungen zur
Geschichte des Mittelalters. Band 3 (Hrsg. W. Pohl u. M. Diesenberger), p. 187-209,
Wien, 2002.
Stanciu 1998 – I. Stanciu, Über frühslawische Tonklumpen und Ton "Brötchen", EphNap 7, 1998, p. 215-
272.
Sâmpetru 1971 – M. Sâmpetru, Situaţia Imperiului romano-bizantin la Dunărea de Jos la sfârşitul
secolului al VI-lea şi începutul celui de-al VII-lea, SCIVA 22, 1971, 2, p. 217-245.
Szekely 1945 – Z. Szekely, A tekeropataki nepvandorlaskori lelet, FoliaArch, 5, 1945, p. 95-101.
Şovan 1987 – O. L. Şovan, Un mormânt cu medalioane romane de sticlă din necropola de la
Mihălăşeni (jud. Botoşani), ArhMold 11, 1987, p. 227-234.
Teodor 1978 – D. Gh. Teodor, Teritoriul estcarpatic în veacurile V-XI e.n. Contribuţii arheologice şi
istorice la problema formării poporului român, Iaşi, 1978.
Teodor 1984 – D. Gh. Teodor, Civilizaţia romanică de la est de Carpaţi în secolele V-VII e.n.
Aşezarea de la Botoşana-Suceava, Bucureşti, 1984.
Teodor 1988 – D. Gh. Teodor, Consideraţii privind fibulele romano-bizantine din secolele V-VII e.n.
în spaţiul carpato-dunăreano-pontic, ArheMold 12, 1988, p. 197-233.
Teodor 1991 – D. Gh. Teodor, Piese vestimentare bizantine din secolele VI-VIII în spaţiul carpato-
danubiano-pontic, ArheMold 14, 1991, p. 117-136.
Teodor 1995 – D. Gh. Teodor, Cercei cu pandantiv stelat din secolele VI-VIII d. Hr. în spaţiul
carpato-dunăreano-pontic, ArheMold 18, 1995, p. 187-206.
Toropu 1976 – O. Toropu, Romanitatea târzie şi străromânii în Dacia traiană sudcarpatică, Craiova,
1976.
Vulpe, Barnea 1968 – R. Vulpe, I. Barnea, Romanii la Dunărea de Jos, în DIDDin istoria 2,
Bucureşti, 1968.
Wolfram 1979 – H. Wolfram, Geschichte der Goten. Von den Anfängen bis zur Mitte des sechsten
Jahrhunderts. Entwurf einer historischen Ethnographie, München, 1979.
14 Radu Harhoiu

Lista ilustraţiei

Fig. 1. România la sfârşitul secolului III şi în secolul IV.

Fig. 2. Ofrande din morminte ale CSM: 1-12 Mogoşani, mormântul 6; 13-16 Alexandru Odobescu,
mormântul: 11; 16-27 Tîrgşor: 17-21 mormântul: 192; 22-27 mormântul: 179; 28-44 Valea
Seacă: 28-30 mormântul: 431; 31-44 mormântul 507; 45-49 Leţcani, mormântul 36.
Fig. 3. Inventare din aşezări şi necropole carpice : 1-3 Poiana Dulceşti; 4; 8-11, 14; 15-18. Poieneşti;
5-7 Văleni, mormântul: 574; 12 Moldoveni; 13, 19 Pădureni; 20-21 Sălişte; 22-23 Varniţa.
Fig. 4. Inventare din aşezări şi necropole ale dacilor liberi din Muntenia: 1-3; 10-17, 19-25, 27-30; 32
Mătăsaru; 18 Dulceanca; 26 Udeni; 31 Tîrgşor.
Fig. 5. Aria de răspândire a modelelor culturale carpice, sarmatice şi al dacilor liberi.
Fig. 6. Ofrande din morminte sarmatice: 1-20 Cîndeşti mormântul: 77; 21 Vaslui; 22-24 Largu; 25-35
Tîrgşor: 25-29 mormântul: 198, 30-35 mormântul: 184; 36 Luciu; 37-43 Căscioarele; 44-49
Focşani.
Fig. 7. Tîrgşor: indicatori cronologici pentru etapa C2.
Fig. 8. Mihălăşeni, mormântul: 123: ceramică lucrată la roata din pastă fină (1-3, 5, 9-14) şi
zgrunţuroasă (4, 6-8).
Fig. 9. Valea Seacă: A.: atelierul de piepteni nr. 2; B: 1-17: plăcuţe de os în diferite etape de
prelucrare; C: 1-21: vase din aşezare şi din necropolă.
Fig. 10. Tîrgşor, Mormântul: 96.
Fig. 11. Tîrgşor: morminte sarmatice şi morminte ale culturii CSM cu elemente sarmatice.
Fig. 12. România: răspândirea complexelor epocii migraţiei timpurii.
Fig. 13. Pietroasa: A: Situaţia în teren a complexelor arheologice romane târzii şi din epoca
migraţiilor; B: cimitirul 1a, mormântul: 1.
Fig. 14. Muntenia şi Oltenia: complexe ale epocii migraţiei timpurii din etapele D1-D2: 1-5, 10-13:
Sucidava; 6-8: Coşovenii de Jos; 14: Ioneşti; 15-18: Gherăseni; 19: Bălteni.
Fig. 15. Pietroasa: tezaur.
Fig. 16. Moldova, Muntenia şi Oltenia: complexe ale epocii migraţiei timpurii din etapa D3: A-C
Moldova: A: ofrande din cimitirul de la Botoşani-Dealu Cărămidăriei; B: mormântul de la
Roman; C: mormântul de la Nichiteni; D: Muntenia: descoperiri din aşezarea de la Tîrgşor;
E-F: Oltenia: E: mormântul de la Sucidava; F: mormântul de la Bistreţ.
Fig. 17. Bratei. Localizarea ansamblurilor din epoca migraţiilor
Fig. 18. România: răspândirea complexelor epocii migraţiei târzii, cu accentuarea cumpenei apelor
dintre bazinul Dunării mijlocii şi inferioare.
Fig. 19. Aşezări din Moldova: A.: Planul general al aşezării de la Davideni; B: bordeie de la
Botoşana-Suceava: 1: bordeiul 28; 2: bordeiul 20; 3: bordeiul 14.
Fig. 20. Aşezări din Muntenia şi Oltenia: A. Gropşani: 1-8: bordeiele 10-17; B. Dulceanca II: 1-3.
bordeiele: 2; 8, 1.
Fig. 21. 1-31: Ofrande din necropla de la Sărata Monteoru.
Fig. 22. Podoabe şi piese de port din Moldova, Muntenia şi Oltenia. A. Moldova: 1 Draxini-Botoşani;
2, 3 Iaşi-Crucea lui Ferenţ; 4, 7, 8, 12, Davideni; 5 Vutcani-Vaslui; 6 Fedeşti-Vaslui; 7
Vinderei-Vaslui; 9 Bîrlăleşti-Vaslui; 10 Bacău Curtea Domnească; 11 Moldoveni Neamţ; 13,
15 Suceava-Şipot; 14 Botoşana; 16 Săbăoani Neamţ. B. Muntenia şi Oltenia: 1-2, 6, 8, 13
descoperiri necunoscute; 3-4, 7, 9 Celei (Sucidava); 5 Tîrgşoru Vechi; 10 Ferigele; 11 Desa;
12 Pleniţa; 14 Bucureşti-Lacul Tei; 15 Orlea; 16 Alexandria; 17 Drănic; 18 Brebeni; 19
Fărcaşele; 20 Mihaeşti; 21-22 Coşovenii de Jos; 23 Butimanu.
Fig. 23. Ceramică din Moldova (A) şi Muntenia şi Oltenia (B): A1. marfă lucrată cu mâna: 1. Horga-
Vaslui; 2-9 Botoşana; 10-12 Bacău-Curtea Domnească; A2: marfă lucrată la roata rapidă: 13
Fălciu-Vaslui; 14 Horga-Vaslui; 15 Dodeşti; 16 Bogdăneşti-Vaslui; 17 Nichiteni-Botoşani,
18-19 Botoşana; 20 Cîrnicei-Iaşi. B1.: marfă lucrată cu mâna: 1-8 Dulceanca II, Hütte 11; B2:
marfă lucrată la roata rapidă: 9-16 Dulceanca II coliba 11.
Fig. 24. Descoperiri din secolele VIII-X (fără cimitire creştine şi biserici).
 Dunărea de Jos în epocă romană târzie şi în epoca migraţiilor 15

Verzeichnis der Abbildungen

Abb. 1. Rumänien. am Ausgang des 3. und im 4. Jahrhundert.

Abb. 2. Beigaben aus Grabfunden der Sântana de Mureş Kultur: 1-12 Mogoşani, Grab: 6; 13-16
Alexandru Odobescu, Grab: 11; 16-27 Târgşor: 17-21 Grab: 192; 22-27 Grab: 179; 28-44
Valea Seacă: 28-30 Grab: 431; 31-44 Grab 507; 45-49 Leţcani, Grab 36.
Abb. 3. Beigaben aus karpischen Siedlungen und Gräberfeldern: 1-3 Poiana Dulceşti; 4; 8-11, 14; 15-
18. Poieneşti; 5-7 Văleni, Grab: 574; 12 Moldoveni; 13, 19 Pădureni; 20-21 Sălişte; 22-23
Varniţa.
Abb. 4. Beigaben aus Siedlungen und Gräberfeldern der freien Daker aus der Großen Walachei: 1-3;
10-17, 19-25, 27-30; 32 Mătăsaru; 18 Dulceanca; 26 Udeni; 31 Târgşor.
Abb. 5. Verbreitung des karpischen und sarmatischen Kulturmodells und des Kulturmodells der freien Daker.
Abb. 6. Beigaben aus sarmatischen Grabfunden: 1-20 Cîndeşti Grab 77; 21 Vaslui; 22-24 Largu; 25-
35 Târgşor: 25-29 Grab 198, 30-35 Grab 184; 36 Luciu; 37-43 Căscioarele; 44-49 Focşani.
Abb. 7. Tîrgşor: Chronologische Indikatoren der Stufe C2.
Abb. 8. Mihălăşeni, Grab 123: auf der schnellrotierenden Töpferscheibe hergestellte Gefäße aus feiner
(1-3, 5, 9-14) und rauher Pasta (4, 6-8).
Abb. 9. Valea Seacă: A: Kammwerkstatt Nr. 2; B: 1-17: Beinplättchen in verschiedenen
Bearbeitungsetappen; C: 1-21: Gefäße aus der Siedlung und aus dem . Tîrgşor, Grab 96.
Abb. 11. Tîrgşor: sarmatische Gräber und Sântana de Mureş Kultur - Gräber mit sarmatischen
Merkmalen.
Abb. 12. Rumänien: Verbreitung der frühvölkerwanderungszeilichen Fundverbände.
Abb. 13. Pietroasa: A: Fundlage der spätrömischen und frühvölkerwanderungszeitlichen
Fundverbände; B: Gräberfeld 1a, Grab 1.
Abb. 14. Walachei: frühvölkerwanderungszeitliche Funde der Stufe D1-D2: 1-5, 10-13: Sucidava; 6-
8: Coşovenii de Jos; 14: Ioneşti; 15-18: Gherăseni; 19: Bălteni.
Abb. 15. Pietroasa: Schatzfund.
Abb. 16. Moldau und Walachei: frühvölkerwanderungszeitliche Funde der Stufe D3: A-C Moldau: A:
Beigaben des Gräberfeldes von Botoşani-Dealu Cărămidăriei; B: Grabfund von Roman; C:
Grabfund (?) von Nichiteni; D: Große Walachei: Siedlungsfunde von Târgşor; E-F: Kleine
Walachei: E: Grabfund (?) von Sucidava; F: Grab von Bistreţ.
Abb. 17. Bratei. Fundlage der völkerwanderungszeitlichen Fundverbände.
Abb. 18. Rumänien: Verbreitung der spätvölkerwanderungszeiltichen Fundverbände, mit der
Betonung der Wasserscheide zwischen dem mittleren und unterem Donaubecken.
Abb. 19. Siedlungen aus der Moldau: A.: Gesamtplan der Siedlungsgrabung von Davideni; B: Hütten
von Botoşana-Suceava: 1: Hütte 28; 2: Hütte 20; 3: Hütte 14.
Abb. 20. Siedlungen aus der Walachei: A. Gropşani: 1-8: Hütten 10-17; B. Dulceanca II: 1-3. Hütten: 2; 8 1.
Abb. 21. 1-31 Beigaben des Gräberfeldes von Sărata Monteoru.
Abb. 22. Schmuck- und Trachtstücke aus der Moldau und Walachei. A. Moldau: 1 Draxini-Botoşani;
2, 3 Iaşi-Crucea lui Ferenţ; 4, 7, 8, 12, Davideni; 5 Vutcani-Vaslui; 6 Fedeşti-Vaslui; 7
Vinderei-Vaslui; 9 Bîrlăleşti-Vaslui; 10 Bacău Curtea Domnescă; 11 Moldoveni Neamţ;
13, 15 Suceava-Şipot; 14 Botoşana; 16 Săbăoani Neamţ. B. Walachei: 1-2, 6, 8, 13 Fundort
unbekannt; 3-4, 7, 9 Celei (Sucidava); 5 Tîrgşoru Vechi; 10 Ferigele; 11 Desa; 12 Pleniţa;
14 Bukarest-Lacul Tei; 15 Orlea; 16 Alexandria; 17 Drănic; 18 Brebeni; 19 Fărcaşele; 20
Mihăeşti; 21-22 Coşovenii de Jos; 23 Butimanu.
Abb. 23. Keramik aus der Moldau (A) und Walachei (B): A1. handgearbeitete Ware: 1. Horga-Vaslui;
2-9 Botoşana; 10-12 Bacău-Curtea Domnească; A2: auf der schnellrotierenden
Töpferscheibe hergestellte Ware: 13 Fălciu-Vaslui; 14 Horga-Vaslui; 15 Dodeşti; 16
Bogdăneşti-Vaslui; 17 Nichiteni-Botoşani, 18-19 Botoşana; 20 Cîrnicei-Iaşi.B1.
handgearbeitete Ware: 1-8 Dulceanca II, Hütte 11; B2: auf der schnellrotierenden
Töpferscheibe hergestellte Ware: 9-16 Dulceanca II Hütte 11.
Abb. 24. Fundstellen des 8-10 Jahrhunderts (ohne christliche Gräberfelder und Kirchen).

Sursele ilustraţiei
16 Radu Harhoiu

Fig. 1. Horedt 1982, p. 90, Fig. 34, p. 105, Fig. 41; Petrescu 2002, Pl. 2-3.
Fig. 2. 1-12: Diaconu 1979, Fig. 7/8; 8/6; 9/2; 11/6, 8; 12/13-14; 13/13; 16/1; 17/3; 13-16: Mitrea,
Preda 1966, p. 369, Fig. 238; 17-21: Diaconu 1963, p. 266, Pl. 116; 22-27: p. 259, Pl. 109;
28-30: Palade 1986, R86; 31-44: Palade 1986, R89a, R89b; 45-49: Bloşiu 1975, p. 267, Fig.
30.
Fig. 3. 1-4: Bichir 1973, p. 259, Pl. 43/1, 3; p. 302, Pl. 86/1; p. 355, Pl. 139/2; 5-7: Ioniţă, Ursachi
1977, R62a; 8-23: Ioniţă 1982, Fig. 17/1-6; Fig. 16/2, 6; Fig. 16/8-9; Fig. 16/3; Fig. 16/1; Fig.
16/4; Fig. 16/7; Fig. 16/5.
Fig. 4. Bichir 1984: 1-32: p. 131, Pl. 10/12, 14; p. 133, Pl. 12/4; p. 145, Pl. 24; p. 149, Pl. 28/1-8; p.
137, Pl. 16/12; p. 151, Pl. 32/7, 9, 11; p. 158, Pl. 39/1-3; p. 161, Pl. 42/5; p. 159, Pl. 40/13-14;
p. 160, Pl. 41/4-5; p. 170, Pl. 55/4-5.
Fig. 5. Bichir 1973, p. 218, Pl. 1; Bichir 1977, p. 168, Pl. 1; Niculescu 2003, p. 178, Fig. 1.
Fig. 6. 1-20: Bobi 1987, p. 340, Fig. 4; 21-24, 36, 44-49: Bichir 1977, p. 180, Fig. 16/21; p. 176, Pl.
9/2; p. 178, Pl. 13/13; p. 179, Pl. 15/6; p. 190, Pl. 23/9; p. 191, Pl. 24/4-7, 15-17; 25-35:
Diaconu 1963, p. 161, Pl. 11; p. 160, Pl. 10; 37-43: Morintz 1960, p. 557, Fig. 4.
Fig. 7. Niculescu 1993, p. 204, Fig. 9; p. 205, Fig. 10/3, 4.
Fig. 8. Şovan 1987, p. 231, Fig. 3.
Fig. 9. A-C: Palade 1981; p. 180, Fig. 1; p. 187, Fig. 8; p. 231, Fig. 5.
Fig. 10. Diaconu 1963, p. 239, Pl. 89.
Fig. 11. Niculescu 2003, p. 197, Fig. 9.
Fig. 12. Harhoiu 1997, Pl. 107.
Fig. 13. A: Originale ale autorului; B: Harhoiu 1997, Pl. 77/A.
Fig. 14. 1-19: Harhoiu 1997, Pl. 70/1-6; 71/1-3, 5; 27/1-3; 77/B; 39/2.
Fig. 15. Originale ale autorului.
Fig. 16. A-D, F: Harhoiu 1997, Pl. 75; 76/A-B; 77/E; 88/a; E: schiţă a autorului.
Fig. 17. Originale ale autorului.
Fig. 18. Originale ale autorului.
Fig. 19. A: Mitrea 2001, Fig. 139 -pliant; B: 1-3: Teodor 1984, p. 92, Fig. 13/c; p. 89, Fig. 10/a; p. 86,
Fig. 7/d.
Fig. 20. A: Popilian, Nica 1998, p. 158, Fig. 6; p. 159, Fig. 7; B:1-3: Dolinescu-Ferche 1986, p. 127,
Fig. 4/1; p. 126, Fig. 3/2; p. 125 Fig. 2/1.
Fig. 21. 1-11, 16-31: Fiedler 1992, p. 79, Fig. 10; p. 83 Fig. 11; p. 85, Fig. 12; 12-13: Teodor 1995, p.
199, Fig. 2/5-6; 14: Teodor 1991, p. 126, Fig. 5/2; 15: Nestor 1953, p. 85, Fig. 17.
Fig. 22. A: 1-3, 5-6, 9-16: Teodor 1978, p. 172, Fig. 13/1, 4-5; p. 173, Fig. 14/2-3; p. 170, Fig. 11/2-8;
4, 7-8: Mitrea 2001, p. 329, Fig. 68/2-4; B. 1-9: Teodor 1988, p. 218, Fig. 7/1-2, 4, 6-10, 12;
10-20: Fiedler 1992, p. 101; Fig. 19/2, 5-6, 10-12, 14-18; 21-22: Nestor, Nicolăescu-Plopşor
1938, Pl. 7, 8/5a; 23: Teodor 1991, p. 132, Fig. 6/14.
Fig. 23. A: 1-20: Teodor 1978, p. 179, Fig. 20/1, 2, 5; p. 178, Fig. 19; p. 176, Fig. 17/1-4, 6-9; B: 1-
17: Dolinescu-Ferche 1986, p. 148, Fig. 21/1-4, 9-11; p. 149, Fig. 22/1-10, 13.
Fig. 24. Fiedler 1992, p. 335, Fig. 115.