Beruflich Dokumente
Kultur Dokumente
Procedeele de epurare a apelor uzate, intalnite in acest proces tehnologic, denumite dupa
procesele care se bazeaza, sunt urmatoarele:
epurarea biologica - in care procedeele de epurare sunt atat de natura fizica cat si biochimica
are un rol bine determinat in procesul tehnologic, prin care se indeparteaza o parte din
continutul impurificator al apelor reziduale.
Epurarea chimica prin coagulare - floculare conduce la o reducere a continutului de substante
organice exprimate in CBO5 de cca. 20 -30 % permitand evitarea incarcarii excesive a
namolului activ cu substanta organica.
Procesul de coagulare - floculare consta in tratarea apelor reziduale cu reactivi chimici, in
cazul de fata, sulfat feros clorurat si apa de var, care au proprietatea de a forma ioni comuni
cu substanta organic existenta in apa si de a se aglomera in flocoane mari capabile sa
decanteze sub forma de precipitat. Agentul principal in procesul de coagulare - floculare este
ionul de Fe3+ care se obtine prin oxidarea sulfatului feros cu hipoclorit de sodiu. Laptele de
var care se adauga odata cu sulfatul feros are rolul de accelera procesul de formare al
flocoanelor si de decantare al precipitatului format.
Reactia de oxidare a FeSO4 si de precipitare a Fe(OH)3 este urmatoarea:
2FeSO4+3Ca(OH)2+Cl2=2Fe(OH)3+2CaSO4+CaCl2
Indepartarea prin decantare a flocoanelor formate este necesara intrucat acestea ar putea
impiedica desfasurarea proceselor de oxidare biochimica prin blocarea suprafetelor de schimb
metabolic a biocenozei. Datorita variatiilor mari de pH cu care intra in statia de epurare apele
reziduale, se impune corectarea pH-ului in asa fel incat, dupa epurarea mecano-chimica, apele
sa aiba un pH cuprins intre 6,5-8,5, domeniu in care degradarea biochimica sub actiunea
microorganismelor din namolul activ este optima.
Corectia pH-ului se face cu ajutorul H2SO4 98% sau a NaOH 40% in bazinul de reglare a pH-
ului, destinat acestui scop. Totodata prin corectia pH-ului se reduce si agresivitatea apelor
reziduale asupra conductelor, constructiilor si utilajelor.
Prin
epurarea biologica
se intelege complexul de operatiuni si faze tehnologice prin care materiile organice existente
in apele uzate provenind din cele mai diverse activitati antropice sunt transformate cu ajutorul
unor culturi de microorganisme, in produsi de degradare fara nocivitate, (CO2, H2O, CH4, si
altele) si o masa celulara noua (biomasa), inofensiva.
Procesul tehnologic de epurare biologica se poate organiza in doua modalitati:
1 Prin cultura microorganismelor noi dispersate in intregul volum al reactorului de epurare.
2- Prin cultura noilor microorganisme pe un suport.
Prin sistemul de cultura in intreaga masa de apa poluanti si in tot volumul reactorului se
inmulteste generic "namol activ" iar epurarea biologica ca modalitate tehnologica ii poarta
numele.
Al doilea sistem presupune dezvoltarea culturii in film (pelicula) biologic, iar procesul se
desfasoara in constructii cu filtre biologice speciale.
Namolul activ este un sistem dispers in care materialul aflat in suspensie trebuie sa fie separat
de efluentul epurat biologic.
Treapta tertiara
nu exista la toate statiile de epurare. Ea are de regula rolul de a inlatura compusi in exces (de
exemplu nutrienti- azot si fosfor) si a asigura dezinfectia apelor (de exemplu prin clorinare).
Aceasta treapta poate fi biologica, mecanica sau chimica sau combinata, utilizand tehnologii
clasice precum filtrarea sau unele mai speciale cum este adsorbtia pe carbune activat,
precipitarea chimica etc.
Eliminarea azotului in exces se face biologic, prin nitrificare (transformarea amoniului in
azotit si apoi azotat) urmata de denitrificare, ce transforma azotatul in azot ce se degaja in
atmosfera. Eliminarea fosforului se face tot pe cale biologica, sau chimica.
In urma trecerii prin aceste trepte apa trebuie sa aiba o calitate acceptabila, care sa corespunda
standardelor pentru ape uzate epurate.
Daca emisarul nu poate asigura dilutie puternica, apele epurate trebuie sa fie foarte curate.
Ideal e sa aiba o calitate care sa le faca sa nu mai merite numite "ape uzate" dar in practica rar
intalnim asa o situatie fericita. Pe de o parte tehnologiile de epurare se imbunatatesc, dar pe de
alta parte ajung in apele fecaloid-menajere tot mai multe substante care nu ar trebui sa fie si
pe care statiile de epurare nu le pot inlatura din ape.
In final apa epurata este restituita in emisar - de regula raul de unde fusese prelevata amonte
de oras. Ea contine evident inca urme de poluant, de aceea este avantajos ca debitul
emisarului sa fie mare pentru a asigura dilutie adecvata.
Alte solutii propun utilizarea pentru irigatii a apelor uzate dupa tratamentul secundar,
deoarece au un continut ridicat de nutrienti. Acest procedeu este aplicabil daca acele ape nu
contin toxice specifice peste limitele admise si produsele agricole rezultate nu se consuma
direct. In acest caz nu mai este necesara treapta a III-a si nu se mai introduc ape in emisar
(fapt negativ din punct de vedere al debitului dar pozitiv pentru calitate, deoarece apele
epurate nu sunt niciodata cu adevarat de calitate apropiata celor naturale nepoluate antropic).
Se experimenteaza si utilizarea apelor uzate ca sursa de apa potabila, desigur cu supunerea la
tratamente avansate de purificare.