Colaj de Nichita Stanescu

POEM

Spune-mi, daca te-as prinde-ntr-o zi

si ti-as saruta talpa piciorului,
nu-i asa ca ai schiopata putin, dupa aceea,
de teama sa nu-mi strivesti sarutul?

CINTEC

Inima se varsa printre coaste,

sufletul cadea in fluturare.
Se tineau de inelare, miinile noastre,
intr-o veche, grea inserare.
Eu ma rugam la umarul tau,
ma rugam cu un fel de cuvinte albastre.
Ma rugam astfel, mereu,
pina se-naspreau secundele noastre.
Tu erai piatra, tu erai norul,
tu erai vulturul, tu erai ora
din care-si curmau asupra-ne zborul
secundele dindu-se tuturora.
Astfel ne trecea viata, astfel muream,
deveneam transparenti, de gheata.
Privelistea lumii trecea ca prin geam
prin lipsa noastra verticala de viata.
Numai pasarile lovindu-se, foarte mirate,
in noi isi varsau zborul.
Eu ma rugam in cuvinte ciudate.
Tu erai piatra, tu erai norul.

Nichita Stanescu - A Saptea Elegie

"Traiesc in numele pasarilor,

Dar mai ales in numele zborului.
Cred ca am aripi,
Dar ele nu se vad."

Nichita Stanescu - Basorelief Cu Indragostiti

Iar nu mai suntem noi însine,

nu mai stim de unde începem si unde
ne sfârsim, în spatiul dat,
rezemat pe coloana acestor secunde.
Iar ne sunt trupurile basoreliefuri
existând în noi, anume,
numai jumatatile-n miscare,
cele întoarse spre lume.
Iar se concentreaza totul numai în ochi,
numai în sprâncene, numai în barbie,
numai în bratul întins si atât,
restul încetând sa mai fie.
Iar suntem înscrisi într-un cerc,
si nu mai stim de unde începem si unde
ne sfârsim, în spatiul dat,
rezemat pe coloana acestor secunde.

Nichita Stanescu - Blândele şi ferocele activităţi ale însufleţitelor şi neînsufleţitelor

Deodata gandul mi s-a schimbat in vedere

si ea a inceput sa ma doara
ca o dezmortire
Un fel de crestere de picior
pentru salt pe secunda.

Deodata, totul a inceput sa treaca si sa se treaca

sa nu mai stea si, -
sa se alerge.

Ghimpi mi-au crescut in interior

intepand ceea ce ar fi trebuit sa ma inveleasca.

Sa rupi ce n-a existt niciodata

si ruptura sa-ti fie lumina
durere ca o tromba
in absolutul desert!

II

M-am pomenit mancand fara sa-mi fie foame

m-am pomenit respirand lapte
fara a ma fi sufocat vreodata
inainte de aceasta.

M-a incercat un sentiment

ca o apasare
cand niciodata avusesem greutate
Mai tarziu am stiut ca el era frica.

Din necuprins ma micsorasem deci.

Altfel cum ?
Altfel de ce ?

Cata singuratate
a fi!
Ce fel de unu si total
a avea!

Nici tarzii si nici devreme

rupturi ale desavarsitei linisti
Lumini, pentru ca lumina
menita este punctului.

III
Si pentru ca deodata suntem multi
si pentru ca deodata exista sus si exista jos
si pentru ca deodata ne este foame unul de altul
si pentru ca deodata avem inceput si vom avea sfarsit
sentimentul numit frica ne-a daruit cu guri
sentimentul numit unu ne-a imbracat in fapturi.

IV

De ce ne-o fi trebuit noua lumina

si ce este aceasta ruptura numita lumina
De ce a trebuit sa devenim puncte
cand nefiind eram totul.

Nichita Stanescu - Viata mea se ilumineaza

Parul tau e mai decolorat de soare,

regina mea de negru si de sare.

Tarmul s-a rupt de mare si te-a urmat

ca o umbra, ca un sarpe dezarmat.

Trec fantome-ale verii în declin,

corabiile sufletului meu marin.

Si viata mea se ilumineaza,

sub ochiul tau verde la amiaza,
cenusiu ca pamantul la amurg.
Oho, alerg si salt si curg.

Mai lasa-ma un minut.

Mai lasa-ma o secunda.
Mai lasa-ma o frunza, un fir de nisip.
Mai lasa-ma o briza, o unda.

Mai lasa-ma un anotimp, un an, un timp.

Luni 22 aprilie ora 12.30 Uniunea Scriitorilor Recital de Poezie –Lisnic Doina
si Samson Irina.)
Primavara Europeana a Poeziei