CAP. 1. CE SUNT FINANŢELE INTERNAŢIONALE?

Finanţele internaţionale reprezintă o disciplină în care se contopesc teoriile relaţiilor

economice internaţionale cu elemente macro şi microeconomice, deseori recurgându-se la aparatul
statistic pentru a se demonstra aceste teorii.
Termenul de internaţional punctează faptul că schimburile internaţionale nu se fac între
naţiuni ci între firme, indivizi sau instituţii rezidenţi ai unor state diferite.
Cu 25-30 de ani în urmă relaţiile financiare internaţionale gravitau în jurul problemelor
legate de ajustarea balanţei de plăţi externe.Piaţa valutară era studiată doar în contextul echilibrăr ii
balanţei de plăţi externe. Se studia regimul cursului valutar dar numai în contextul determinăr ii
preţului relativ al monedei. Fluxurile de plăţi externe şi mişcările decapital erau abia menţionate.
Factorii care au condus la modificări în ceea ce priveşte sfera de cuprindere a finanţe lor
internaţionale sunt:
- şocurile petroliere - sub această denumire este cunoscută creşterea bruscă a preţului
petrolului din anul 1973 şi apoi cea din anul 1974, creştere după care fluxurile de capital
au migrat spre ţările arabe, ţări care sunt principalele furnizoare de petrol. În aceste ţări
însă, oportunităţile de investiţii erau foarte mici, ţările arabe reciclând practic aceşti bani.
O parte din aceşti bani s-au reântors în ţările occidentale, o parte au fost investite în acţiuni
sau în imobile iar o altă parte au fost depuşi în bănci.
- Trecerea la sistemul cursurilor flotante (1973);
- Apariţia instabilităţii pe piaţa financiară internaţională;
- Creşterea inflaţiei în USA;
- Declanşarea procesului de dereglementare, respectiv de liberalizare financiară.
Aceste fenomene au pornit de la faptul că în USA existau în anii ’70 – ’80 legi care menţinea u
în vigoare unele reglementări care datau din 1934 – 1935. Conform unora dintre aceste legi, băncile
americane nu puteau avea sucursale sau filiale deschise în alte ţări decît în USA. Astfel era
imposibilă diversificarea portofoliilor ceea ce a constituit nu o singură dată motivul declanşării
falimentelor bancare.
Băncile comerciale americane puteau accepta constituirea de depozite pe termen scurt şi puteau
acorda credite pe termen scurt dar nu puteau emite obligaţiuni şi nu puteau deţine acţiuni emise de
alte bănci sau firme. Această legislaţie a fost progresiv înlăturată, procesul de dereglementare şi
de liberalizare a activităţii financiare continuându-se şi în prezent.
 În concluzie, afirmarea finanţelor internaţionale ca disciplină autonomă, cu grad ridicat de
complexitate şi specializare a avut loc la începutul anilor ’80 în urma creşterii amplorii
transferurilor internaţionale şi ca urmare a creşterii instabilităţii de pe piaţa financ iară
internaţională, ceea ce a constituit un impuls în dezvoltarea şi expansiunea mecanisme lor
financiare internaţionale, apariţia de noi pieţe financiare şi dezvoltarea celor existente.
Finanţele internaţionale au fost definite de către Henri Bourguinat ca fiind „o reţea din ce în
ce mai densă de operaţiuni de vînzare – cumpărare sau de credit-împrumut cu caracter de speculaţie
şi de acoperire ce depăşeşte frontierele naţionale dezvoltîndu-se în conseciţă o adevărată mega
piaţă financiară mondială”.
Finanţele internaţionale studiază tranzacţiile de natură comercială şi financiară dintre state,
mişcările de capitaluri dintre state şi reglementările care privesc aceste tranzacţii, respectiv
instituţiile implicate în aceste procese.
Problemele cu care se confruntă în prezent finanţele internaţionale sunt legate de
interconexiunea burselor de valori de pe plan extern, apariţia continuă de produse financiare noi,
creşterea interdependenţelor dintre operaţiile financiare internaţionale şi problemele globalizăr ii
pieţei financiare.
Dezvoltarea finanţelor pe plan global este însoţită de dezvoltarea puternică a pieţelor valutare,
piaţa valutară tinzînd să devină dintru-un simplu centru de conversie a monedelor naţionale
subordonată operaţiunilor comerciale, un centru al activităţii financiare internaţionale.