Internet

ro.wikipedia.org/wiki/Internet

Termenul internet provine din împreunarea artificială

și parțială a două cuvinte englezești: interconnected =
interconectat și network = rețea.

Cuvântul are două sensuri care sunt strâns înrudite, în

funcție de context:

Substantivul propriu „Internet” (scris cu

majusculă) desemnează o rețea mondială
unitară de calculatoare și alte aparate cu adrese
computerizate, interconectate conform
Vizualizarea diferitelor rute prin porțiuni
protocoalelor (regulilor) de comunicare
ale Internetului.
„Transmission Control Protocol” și „Internet
Protocol”, numite împreună „stiva TCP/IP”.
Precursorul Internetului datează din 1965, când Agenția pentru Proiecte de Cercetare
Înaintate de Apărare - a Ministerului Apărării, Department of Defense sau DoD din
SUA (Defence Advanced Research Projects Agency, en:DARPA) a creat prima rețea
de computere interconectate sub numele ARPAnet.

Super-rețeaua Internet din zilele noastre, care de mult a împânzit întreg globul pământesc,
a rezultat din extinderea permanentă a acestei rețele inițiale Arpanet. Azi pe glob există un
singur Internet, care însă este uriaș; el oferă utilizatorilor săi o multitudine de informații și
servicii precum e-mail, www, FTP, Găzduire web (web hosting) și multe altele, unele dintre
ele fiind numai contra cost.
Termenul „Internet” nu trebuie confundat cu serviciul internetic World Wide Web (www).
Acesta este doar unul din multele servicii oferite pe Internet, vezi secțiunea „Aplicații
Internet” mai jos.

Substantivul comun „internet” (scris cu minusculă) desemnează rețele speciale ce

interconectează 2 sau mai multe rețele autonome aflate la mare depărtare unele față
de altele. Un exemplu de 2 rețele mari, interconectate printr-un internet pentru care
folosința acestui nume este justificată: rețelele SIPRNet și FidoNet. Rețelele de tip
internet nu trebuie confundate cu super-rețeaua „Internet” de mai sus.

În continuare, acest articol se ocupă numai de Internet - super-rețeaua unică de

răspândire mondială.

Utilizare

1/12
Potrivit unui comunicat de presă al fundației ECDL în
2008 aproximativ 83 % din populația globală nu
folosea Internetul.[1]

În iulie 2016, o rezoluție ONU a declarat că accesul la

internet este un drept uman de bază.[2] Număr de abonamente la internet în
procente, raportat la populație
Potrivit unui studiu întocmit de firma de cercetare on-
line InternetWorldStats, în noiembrie 2007 rata de
penetrare a Internetului în România a atins nivelul de 31,4 % din totalul populației, estimată
la 22,27 milioane de locuitori[3], iar numărul de conexiuni broadband era de 1.769.300 [4].

Între 2007 - 2011 numărul conexiunilor la Internet în gospodăriile românești a crescut de la

22 % la 47 %; cifrele corespunzătoare la nivelul Uniunii Europene au fost 54 % și 73 %.[5].

Caracteristici tehnice
În ziua de astăzi Internetul este susținut și întreținut de o mulțime de firme comerciale. El se
bazează pe specificații tehnice foarte detaliate, ca de exemplu pe așa-numitele „protocoale
de comunicație”, care descriu toate regulile și protocoalele de transmitere a datelor în
această rețea. Vezi și articolul despre Modelul de Referință OSI.

Protocoalele fundamentale ale Internetului, care asigură interoperabilitatea între orice două
calculatoare sau aparate inteligente care le implementează, sunt Internet Protocol (IP),
Transmission Control Protocol (TCP) și User Datagram Protocol (UDP).

Aceste trei protocoale reprezintă însă doar o parte din nivelul de bază al sistemului de
protocoale Internet, care mai include și protocoale de control si aplicative, cum ar fi: DNS,
PPP, SLIP, ICMP, POP3, IMAP, SMTP, HTTP, HTTPS, SSH, Telnet, FTP, LDAP, SSL,
WAP și SIP.

Din cauza multelor fuziuni dintre companiile de telefonie și cele de Internet (Internet
Service Providers, prescurtat ISP) au apărut o serie de probleme în sensul că sarcinile
acestora nu erau clar delimitate.

Rețeaua regională a ISP-ului este formată prin interconectarea ruterelor din diverse orașe
pe care le deservește compania. Dacă pachetul este destinat unui calculator-gazdă
deservit direct de către rețeaua ISP, pachetul va fi livrat direct lui. Altfel el este predat mai
departe operatorului (firmei) care furnizează companiei ISP servicii de comunicare prin
backbone-ul rețelei. (In engleză backbone înseamnă in general șira spinării, iar în
informatică înseamnă rețeaua de bază pentru interconectarea rețelelor). În partea
superioară a acestei ierarhii se găsesc operatorii principali de la nivelul backbone-ului
rețelei, companii cum ar fi AT&T sau SPRINT. Aceștia răspund de backbone-uri mari cu mii
de rutere conectate prin fibră optică, cu bandă largă de transfer.

Corporațiile și firmele de hosting utilizează așa-numitele „ferme” de servere rapide (= multe

servere, situate eventual în aceeași sală sau clădire), conectate direct la backbone.
Operatorii încurajază pe clienții lor să folosească această conectare directă prin închirierea

2/12
de spațiu în rack-uri = dulapuri speciale standardizate pentru echipamentul clientului, care
se află în aceeași cameră cu ruterul, conducând la conexiuni scurte și rapide între fermele
de servere și backbone-ul rețelei.

Dacă un pachet trimis în backbone este destinat unui ISP sau unei companii deservite de
aceeași coloană, el este transmis celui mai apropiat ruter. Pentru a permite pachetelor să
treacă dintr-un backbone în altul, acestea sunt conectate în NAP-uri (Network Access
Point). În principiu un NAP este o sală plină cu rutere, cel puțin unul pentru fiecare
backbone conectat. O rețea locală conectează toate aceste rutere astfel încât pachetele să
poată fi retransmise rapid din orice coloană în orice alta. În afară de conectarea în NAP-uri,
backbone-urile de dimensiuni mari au numeroase conexiuni directe între ruterele lor,
tehnică numită conectare privată (private peering).

Unul dintre paradoxurile Internetului este acela că ISP-urile, care se află în competiție între
ele pentru câștigarea de clienți, cooperează în realizarea de conectări private și
întreținerea Internetului.

Termeni înrudiți cu „Internet” și „internet”:

intranet: o rețea particulară cu principii de funcționare similare cu cele ale Internetului,

dar cu acces restrâns - de exemplu intranetul sau intraneturile unei companii
particulare, la care primesc acces numai angajații companiei. Intraneturile sunt de
obicei separate de Internet.
extranet: un intranet particular al unei companii, la care însă au acces (măcar parțial)
și anumite persoane sau grupe externe autorizate din alte companii, ca de exemplu
de la firme furnizoare sau firme cliente. Accesul la extraneturi are loc de obicei prin
intermediul Internetului.

Accesul la Internet
Există un șir întreg de metode de cuplare fizică a unui calculator sau aparat „inteligent”
(smart) la Internet.

Acces prin linie de telefonie fixă

Accesul unui utilizator la Internet prin intermediul rețelei de telefon analogice fixe tradițioale:
utilizatorul unui calculator cheamă programul de comunicație necesar, care mai întâi se
conectează la modem. Modemul este o componentă a calculatorului care convertește
semnalele digitale (de transmis) în semnale analogice, care pot circula în rețeaua
telefonică. Apoi modemul „formează” numărul de telefon al unui furnizor de servicii Internet
- ISP. Semnalele modulate (de fapt datele) sunt transferate la punctul de livrare (Point Of
Presence, POP) al ISP-ului, unde sunt preluate din sistemul telefonic și transferate în
rețeaua regională de Internet a ISP-ului. Din acest punct sistemul este în întregime digital și
se bazează pe comutarea de pachete (packet switching); în acest sistem de transmisie
informația care trebuie transmisă este "mărunțită" în multe pachete mici, care sunt apoi
transmise la destinație în mod independent unele de altele și chiar pe căi diferite; sigur că
la destinație pachetele trebuiesc reasamblate în ordinea corectă.

Pe lângă utilizarea rețelei fixe publice acceași tehnică se poate folosi și pe linii fixe dedicate
3/12
(închiriate).

Acest tip de acces a rămas în urmă ca viteză și siguranță în funcționare și nu se mai

utilizează aproape deloc.

Acces la un router (sau modem ADSL) conectat la rețeaua fixă de telefonie

sau de ADSL
Legătura de la placa de rețea (NIC) din computerul local la ruter se poate face:

printr-un fir, sau și

fără fir (wireless); atunci NIC leagă prin radio la un așa-numit Active Point sau
Hotspot integrat în ruter, legătură bazată pe tehnica Wi-Fi sau altele (WLAN).

Acces printr-un controler de comunicații dedicat

Acces prin rețele de telefonie celulară, mobilă (GSM)

Legătură prin radio, de la un telefon celular de tip smartphone, de la un calculator portabil
sau, mai general, de la un dispozitiv Internet mobil la antena celulară terestră, utilizând
tehnicile GSM sau UMTS.

Acces prin rețeaua de cablu de TV

Acces prin satelit

Această tehnologie a fost dezvoltată pentru a asigura accesul în zonele izolate la internet
de bandă largă, sau în zone în care furnizorii clasici nu au infrastructura dezvoltată.

Articol principal: Interent prin satelit.

Altele
Pe anumite domenii speciale se fac încă experimentări: prin rețeaua de curent electric; prin
rețeaua de transporturi a căilor ferate ș.a.

Istoric
Articol principal: Istoria Internetului.
Punctul de pornire în dezvoltarea Internetului a fost rivalitatea între cele două mari puteri
ale secolului al XX-lea: Statele Unite ale Americii și Uniunea Sovietică. În 1957, URSS
(Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste) lansează în spațiul cosmic primul satelit artificial
al Pământului denumit Sputnik. Acest fapt a declanșat o îngrijorare deosebită în Statele
Unite ale Americii, astfel președintele Eisenhower înființează o agenție specială
subordonată Pentagonului: Advanced Research Projects Agency (www.darpa.mil). Această
agenție a Ministerului de Apărare (Department of Defense, prescurtat DOD) este condusă
de oameni de știință, are o birocrație redusă, și are ca misiune: „Menținerea superiorității
tehnologice a armatei Statelor Unite și prevenirea surprizei tehnologice în domeniul

4/12
securității naționale prin sponsorizarea celor mai noi și revoluționare descoperiri științifice și
prin investirea de fonduri teoretic nelimitate pentru realizarea unei legături între cercetarea
științifică și implementarea tehnologică militară a acesteia.”

În 1959 John McCarthy, profesor la Universitatea Stanford, al cărui nume va fi asociat cu

inteligența artificială, găsește soluția de a conecta mai multe terminale la un singur
calculator central: time-sharing (partajarea timpului). Aceasta este o modalitate de lucru în
care mai multe aplicații (programe de calculator) solicită acces concurențial la o resursă
(fizică sau logică), prin care fiecărei aplicații i se alocă un anumit timp pentru folosirea
resursei solicitate. Apărând apoi primele calculatoare în marile universități se pune
problema interconectării acestora. Cercetătorul Lawrence Roberts susține o soluție de
interconectare prin comutare de pachete (packet switching) în modelul numit "client-
server". Astfel, pentru a transmite informația, aceasta este mărunțită în porțiuni mici,
denumite pachete. Ca și la poșta clasică, fiecare pachet conține informații referitore la
destinatar, astfel încât el să poată fi corect dirijat pe rețea. La destinație întreaga informație
este reasamblată. Deși această metodă întâmpină rezistență din partea specialiștilor, în
1969 începe să funcționeze rețeaua "ARPANET" între 4 noduri: University of California din
Los Angeles (UCLA), University of California din Santa Ana, University of Utah și Stanford
Research Institute (SRI). Toate acestea au fost codificate într-un protocol care reglementa
transmisia de date. În forma sa finală, acesta era TCP/IP (Transmission Control Protocol /
Internet Protocol), creat de Vint Cerf și Robert Kahn în 1970 și care este și acum baza
Internetului. TCP/IP face posibil ca modele diferite de calculatoare, de exemplu cele
compatibile cu IBM sau și Mac's, folosind sisteme diferite de operare, cum ar fi UNIX,
Windows, MacOS etc. să se "înțeleagă" unele cu altele. În acest fel, Internetul urma să
devină cu adevărat independent de platforma harware utilizată. Prima conexiune
ARPANET a fost realizată în 29 octombrie 1969, ora 22:30 între University of California din
Los Angeles și Institutul de Cercetare Stanford și a decurs astfel: cei de la un capăt al
rețelei au tastat un “L” (de la "login") și apoi, prin telefon, au cerut confirmarea funcționării
transferului de date de la cei de la celălalt capăt al conexiunii. Dialogul a fost următorul:[6]

„
-Vedeți L-ul?

-Da, vedem L-ul!

Apoi au tastat un O și au întrebat din nou:

-Vedeți O-ul?

-Da, vedem O-ul, a venit raspunsul.

Apoi au tastat un G și conexiunea a picat.”

Ca program al Ministerului Apărării al SUA, ARPANET s-a dezvoltat uluitor de repede, la el
conectându-se din ce în ce mai multe calculatoare. În 1979 ARPA decide să separe
rețeaua în două, una pentru lumea comercială și universitară, și una militară. Cele două
rețele puteau comunica în continuare, construindu-se practic o inter-rețea (internet)
denumită inițial DARPA Internet și consacrată ulterior sub denumirea Internet. Numeroși
cercetători din domeniul academic și militar si-au concentrat eforturile în scopul dezvoltării
unor programe de comunicare în rețea. Astfel în 1980 o serie de programe de comunicare
5/12
(bazate pe protocoale binedefinite), care sunt utilizate și astăzi, erau deja finalizate. În
1983, TCP/IP devine unicul protocol oficial al Internetului, și ca urmare, tot mai multe
calculatoare din întreaga lume au fost conectate la ARPANET. Creșterea numărului de
calculatoare conectate la Internet a devenit exponențială, astfel încât în 1990 Internetul
cuprindea 3.000 de rețele și 300.000 de calculatoare. În 1992 era deja conectat
calculatorul cu numărul 1.000.000. Apoi mărimea Internetului s-a dublat cam la fiecare an.

Dezvoltarea rapidă a Internetului s-a datorat faptului că

accesul la documentația protocoalelor obligatorii a fost
și este liber și gratuit. În 1969 S. Crocker a inițiat o
serie de „note de cercetare” denumite RFC (Request
for Comments), numerotate cronologic și devenite cu
timpul accesibile gratuit on-line (în Internet). Marea
schimbare a început în 1989, când Tim Berners Lee
de la Centrul European pentru Fizica Nucleară din Primul server Web
Geneva (CERN) a pus bazele dezvoltării primului
prototip al World Wide Web (WWW sau web).

O altă schimbare radicală s-a produs când, în 1993, National Center for Supercomputing
Applications (NCSA) din SUA a pus la dispoziție browserul "Mosaic", care era bazat pe o
interfață grafică (Windows). Enorma creștere a webului a început aproape dintr-o dată: în
iunie 1993 erau înregistrate 130 servere web, iar în 1994 erau deja peste 11.500 de
servere.

Numărul de siteuri web din Internet

Numărătoarea a început în anul 1991, prin înființarea de către CERN(Organizația
Europeană pentru Cercetare Nucleară) a primului site web care avea adresa
nxoc01.cern.ch, iar mai apoi info.cern.ch. Pe 12 decembrie 1991, Paul Kunz de la Stanford
Linear Accelerator Center (SLAC) a pus în funcțiune primul server web din America.

Tim Berners-Lee apreciază că la sfârșitul anului

Anul 2008[7] 2007[7] 2006[7] 2005[7] 2015, cel târziu la mijlocul anului 2016, numărul
milioane 186,7 155,5 106,8 75,2 de site-uri web va depăși 1 miliard.[8]

Numărul de utilizatori

Aplicații Internet
Aplicațiile Internetului sunt numeroase: în primul rând afișarea de informații mai mult sau
mai puțin statice cu formă de text, imagini și sunete (așa-numitele pagini web), apoi poșta
electronică e-mail, transferul de fișiere de date și informații, chat, video și video on demand,
telefonie și telefonie cu imagine prin Internet, televiziune prin Internet, e-commerce, sondări
de opinie, mediu pentru răspândirea știrilor, mediu pentru toate genurile de grafică și
muzică, deschiderea unei sesiuni de lucru de la distanță, grupuri de discuții pe teme
prestabilite, jocuri interactive prin rețea, operații bancare (Internet banking) și multe, multe
altele. Printre ele, World Wide Web, prescurtat WWW, deseori numit numai "web", este la
loc de vârf, deoarece este o aplicație multimedială și integrativă, cu o interfață de utilizator
6/12
(Graphic User Interface, GUI) foarte atrăgătoare din punct de vedere grafic, practică și
simplu de folosit. WWW a fost inventat de către Tim Berners-Lee în anul 1993.

Pentru folosirea tuturor aplicațiilor din web este nevoie în general doar de un singur
program multifuncțional numit browser (cuvânt englez). Exemple: MS Internet Explorer,
Mozilla Firefox (provenit din Netscape Navigator),Google Chrome, Opera, Apple Safari ș.a.

Divertisment în Internet
În Internet se află un număr imens de informații de cele mai diverse naturi, precum ar fi
filme, videoclipuri, cărți, așa-numite audiobooks, muzică și multe altele. De exemplu, o
adresă web (adresă Internet) foarte cunoscută este www.youtube.com, aici putându-se
găsi practic orice tip de videoclipuri. Această adresă este în același timp și un site web de
exprimare liberă.

Marketing și afaceri prin Internet

Odată cu dezvoltarea industriei Internetului au apărut și activități conexe care oferă o
informare alternativă pe toate domeniile vieții sau chiar posibilitatea de a avea acces
instantaneu, online, la informație: e-learning, audio-learning cu ajutorul audiobooks ș.a. Mai
mult decât atât, ca aplicație a Internetului a apărut întreaga branșă numită e-commerce -
comerțul electronic, prin care furnizorii de mărfuri și servicii dispun suplimentar de o piață
de desfacere enormă: Internetul.

Practic Internetul a oferit acces la o piață globală multor întreprinderi mici și mijlocii, care
fără aportul acestuia nu ar fi avut niciodată posibilitatea de a se adresa unor clienți la scară
mondială. Astfel Internetul a devenit și un important mediu de afaceri.

Conform statisticilor efectuate de firma Online Education, fiecare job devenit depășit prin
efectele Internetului este înlocuit cu alte 2,6 noi locuri de muncă.[10]

Aspecte sociale
Gradul de răspândire a Internetului pe glob este uriaș: la 30 iunie 2009 aveau acces la
Internet circa 1,67 miliarde de locuitori ai globului pământesc.

Pericolele Internetului
Accesul simplu și ieftin la Internet are și o consecință negativă, anume nimeni nu poate
garanta corectitudinea utilizatorilor. Astfel există deja o gamă largă de programe
dăunătoare, create de rău-voitori, care încep cu spionarea (invizibilă) a activității unui
utilizator și se termină cu furtul din contul bancar al persoanelor care nu se pricep cum să
se apere.Unul dintre cele mai periculoase grupuri și violatori de date este cunoscut ca fiind
Anonymous.

Cenzura în Internet
Anumite state de pe glob interzic, cenzurează sau restricționează populației lor accesul la
Internet în diverse domenii: politică, religie, pornografie ș.a., de exemplu Coreea de Nord,
7/12
China ș.a.

Găzduire web
În Internet există o mulțime de furnizori de servicii de găzduire web (web hosting) ce pot
găzdui situri web și proiecte online. Cele mai mari firme la nivel internațional au fost în
2008: GoDaddy, Internet AG, ThePlanet și net@ccess[11].

Și în România există numeroase firme care oferă servicii de găzduire web. De asemenea
există și o comunitate activă, Găzduire.info, formată preponderent din reprezentanți ai
acestor firme, comunitate ce are ca scop promovarea acestor servicii pe plan local.

O rețea de calculatoare reprezintă un mod de conectare a unor calculatoare individuale,

astfel încât să poată folosi în comun anumite resurse.

Rețeaua INTERNET și rețeaua WWW Internet este o "rețea de rețele", cu zeci sau sute de
milioane de calculatoare, dispuse pe întregul glob, staționare sau mobile, rețea ce deține
cantități uriașe de informații, din care foarte multe pot fi consultate fără restricții, iar unele
contra cost sau numai cu diferite parole de acces. Rețeaua World Wide Web, denumită
Web sau WWW, este partea cea mai dezvoltată din internet. A fost creată în 1989, la
centrul european de cercetări nucleare.

Lucru, activitate pe internet

· Navigare (Internet Explorer,…) · Căutare (Google, Yahoo, Bing.. · E-mail (Outlook,..) ·

Chat (Skype,..) · Cumpărături (E-bay, Vatera,.) · Transfer financiar · Bankautomat ·
FTP(descărcarea fișierelor)

Votare prin Internet

Unele state ale lumii aplică în practică votarea prin Internet.

În câteva țări - Austria, Australia, Canada, Estonia, Franța, Germania, Japonia și Elveția -
există prevederi legislative pentru votul electronic, fără prezență personală, de la distanță.
În 2011, votul prin internet la nivel municipal se testa în Norvegia.[12]

Deși mai multe țări din Uniunea Europeană au testat diferite proiecte de vot electronic,
Estonia este în prezent (2011) singurul membru UE care folosește această procedură pe
scară largă. La alegerile parlamentare estoniene din 2011, 24% din alegǎtori au votat prin
internet.[13]

Web 2.0
Web 2.0 este un aspect relativ nou în Internet, care implică participarea activă a
utilizatorilor (chiar nespecialiști) la dezvoltarea rețelei.

Web 3.0
Web 3.0 sau Web-ul semantic este un "web de date", care permite mașinilor să înțeleagă
semantica, sau sensul, de informații pe World Wide Web.
8/12
Intranet este o rețea de calculatoare privată a unei
companii, similară ca funcționalitate cu mediul internet,
care asigură accesul și distribuția informațiilor interne
exclusiv persoanelor conectate la aceasta. [14]

Rețele intranet pot fi găsite în aproape orice tip de

organizație: companii mici, medii sau mari, instituții
Schema unei rețele intranet/extranet
educaționale și guvernamentale.

Primele site-uri de intranet și primele pagini de start

ale companiilor au început să apară în anii 1990-1991.

Un intranet este construit din aceleași concepte și tehnologii utilizate pentru internet:
server-client, protocoale de Internet TCP/IP, HTTP, SMTP (e-mail) și FTP (transfer de
fișiere), gateway cu firewall protejat de un posibil acces exterior neautorizat (autentificarea
utilizatorului, criptarea mesajelor, conectare la o rețea VPN). [15]

Caracteristici
Componentele care stau la baza alcătuirii unui Intranet sunt:

rețea de calculatoare și componentele sale: hardware de comunicare între diversele

sisteme de calcul ale companiei, echipamente de interconectare pentru subrețele,
suite de protocoale
programe și aplicații care implementează serviciile de bază Intranet
aplicații care permit lucrul în cooperare cu alte rețele intranet [16]

Avantaje
angajații pot trimite fișiere sau date necesare departamentelor interne într-un timp
scurt, acestea putând fi accesate oricând și reducând costurile companiei (costurile
de hârtie, spații de stocare etc.)
creșterea controlului asupra circuitului informațiilor interne.

Software
Comercial
Microsoft SharePoint este software-ul dominant folosit pentru crearea unei rețele de
intranet; aproximativ 50% dintre acestea sunt dezvoltate folosind SharePoint. Alte aplicații
intranet comerciale includ: [17][18]

Wordpress, Sharepoint, Google Sites, Papyrs, Bitrix24, Drupal, eXo Platform, IBM
Websphere, Microsoft OneDrive.

Open source [19]

MindTouch Core, PBWiki, Plone, GlassCubes, Brushtail, Twiki, HyperGate, Open Atrium

Exemple de companii care au implementat intranet

Ford - are un intranet folosit zilnic de peste 100 000 de angajati
9/12
 US West - încă din anul 1993, compania de telecomunicații a dezvoltat aplicații
bazate pe intranet pentru a-și îmbunătăți procesul de comunicare și de producție și
are peste 60 000 de persoane online.
HP - are peste 200 de web servere interne, accesate de peste 10 000 de angajați din
diviziile de producție, vânzări și alte grupuri ale corporației; angajații HP folosesc
intranetul pentru a face schimb de informații pentru diverse proiecte, între echipe din
alte zone geografice, pentru a rezolva diverse operațiuni programate din timp,
rapoarte, cereri de echipament și management de configurție software. [20]

IBM – prin intermediul paginii de start "w3 On Demand Workplace care deservește
cei peste 300 000 de angajați din 75 de țări. [21]

Sun Microsystems - are SunWeb, update- uri de noi produse, catalog de produse,
educație, informații despre resurse umane, descrieri ale diviziilor de vânzări și
marketing. [22]

Extranetul este o extensie a intranetului unei companii pusă la dispoziție terților și care
extinde rețeaua privată cu dispoziții speciale pentru acces, autorizare și autentificare.
Această rețea face legătura între angajații unei organizații, clienți, furnizori și alți parteneri
de afaceri.

Note
1. ^ Dumitru Săndulescu (19 mai 2008). „Peste 80% din populația globală nu folosește
Internetul”. Money.ro. http://www.money.ro/peste-80-din-populatia-globala-nu-
foloseste-internetul/. Accesat la 12 aprilie 2017.
2. ^ ONU a decis: Accesul la internet este un drept al omului, 7 iulie 2016, Adrian Popa,
Descoperă, accesat la 7 iulie 2016
3. ^ ClickNet suflă în ceafa RCS&RDS, accesat la 23 iunie 2008
4. ^ Romania la InternetWorldStats, accesat la 23 iunie 2008
5. ^ New Eurostat website - Eurostat
6. ^ Gromov, Gregory (1995). „Roads and Crossroads of Internet History”.
http://www.netvalley.com/intval.html.
7. ^ a b c d Internetul a incheiat 2008 cu 186,7 milioane de site-uri, 6 ianuarie 2009, wall-
stret.ro, accesat la 23 iunie 2011
8. ^ „Total number of internet websites”. http://www.internetlivestats.com/total-number-
of-websites/.
9. ^ a b c Numarul utilizatorilor de Internet a depasit doua miliarde, 26 ianuarie 2011,
wall-stret.ro, accesat la 24 iunie 2011
10. ^ [infografie-20658.html Manager.ro]
11. ^ Netcraft Hosting Provider Switching Analysis
12. ^ The e-vote trial
13. ^ Statistics - Internet Voting - Voting methods in Estonia - Estonian National Electoral
Committee
14. ^ dexonline.ro: definitie/intranet
15. ^ pcsoft.ro: ce-inseamna-intranet
16. ^ zota.ase.ro: Internet, Intranet, Extranet
10/12
 17. ^ smallbusinesscomputing.com: 20-best-small-business-collaboration-tools
18. ^ quora.com: What-is-the-best-Intranet-platform-for-a-midsize-company
19. ^ webdistortion.com: 8-free-and-open-source-intranet-solutions-reviewed
20. ^ remoteaccess.hp.com
21. ^ https://www-01.ibm.com/ibm/ondemandcommunity/registration/signIn.jsp
22. ^ https://classes.soe.ucsc.edu/ism050/Fall00/obriench9/sld021.htm

Vezi și

Legături externe
„Internet” la DEX online
Ce este internetul - O colecție de răspunsuri la întrebarea "Ce este internetul pentru
tine?"
en A Little History of the World Wide Web
Istoria internetului, ponturifierbinti.com
Note ale cursului Introducere în INTERNET al Academiei Române, 1997
Ce este Internetul și cum a apărut?, 8 mai 2012, Mihaela Stănescu, Descoperă
Cum arata PRIMA pagina de internet din urma cu peste 20 de ani, 7 august 2012,
Patrick Vrabie, wall-street.ro
Cum vedeau oamenii Internetul în urmă cu 40 de ani, când nici nu exista: Este
rețeaua care poate revoluționa viitorul, 26 decembrie 2013, Răzvan Băltărețu,
Adevărul
Internet2 - repede, tot mai repede, 14 august 2007, Mihai Dragnea, Descoperă
Societatea informatizată, 9 noiembrie 2007, Claudiu Andone, Descoperă
Un exemplu de ghid Internet pentru începători al companiei române InterConnect
Trei sateliți Terabit vor fi lansați pe orbită pentru a furniza internet de mare viteză, 11
februarie 2016, profit.ro

Internetul în România

Securitatea pe internet

Maraton Descoperă: Capcanele internetului, 16 mai 2012, Descoperă

„Ticăloșii“ de pe internet, 8 martie 2012, Răzvan Prițulescu, Adevărul

Anonimitatea pe internet

Ghidul paranoicului: puținele modalități prin care suntem anonimi pe internet, 9

august 2013, Vlad Andriescu, Adevărul

Dependența de internet

Recuperarea din IAD: cand internetul dauneaza grav sanatatii, 12 octombrie 2009,
Cecilia Stroe, Descoperă
Net... mania, 22 august 2005, Anca Alexe, Jurnalul Național

Intranet și extranet

11/12
Intranet și Extranet articol Scritub.com

12/12