1. Prelucrarea numerica a semnalelor .......................................................................................................................

2. Terminologie in Prelucrarea digitala a semnalelor ............................................................................................... 3

3.Semnalele si particularitatile lor .............................................................................................................................. 4

4. Tipurile de semnale si circuitele corespunzatoare lor( ??) .................................................................................... 5

5. Clasificarea sistemelor ............................................................................................................................................ 6

6. Procesare analogica versus procesare numerica ................................................................................................... 8

7 . Teorema esantionarii Cotelnicov-Sinon .............................................................................................................. 11

8. Erorile de esantionarii........................................................................................................................................... 12

9. Consecintele teoremei esantionarii ..................................................................................................................... 13

10.Cuantizarea .......................................................................................................................................................... 13

11.Eroarea de cuantizare.......................................................................................................................................... 14

12.Convertor analogic-digital ................................................................................................................................... 14

13.CAD cu simpla rampa .......................................................................................................................................... 15

14.CAD cu aproximatii successive ........................................................................................................................... 16

15.CAD cu dubla rampa ............................................................................................................................................ 17

16.CAD paralel .......................................................................................................................................................... 19

17.Tipuri de microfoane ........................................................................................................................................... 20

18. Impedanta microfonului ..................................................................................................................................... 25

19. Microfonul dinamic ............................................................................................................................................ 26

20.Prelucrarea digitala a imaginilor Codarea imaginilor .......................................................................................... 27

21.Modele de culori.................................................................................................................................................. 28

22.Esantionarea vorbirii Codec G-711...................................................................................................................... 29

23.PCM si ADPCM ..................................................................................................................................................... 30

24.Structura arhitecturii GSM .................................................................................................................................. 31

25. 2G 2.5G 3G si 4G ................................................................................................................................................. 33

26.Retele neuronale in prelucrarea semnalelor si imaginilor .................................................................................. 35

27.Circuit de esantioanare ....................................................................................................................................... 38

1
28.CNA cu retea de rezistente R-2R ......................................................................................................................... 38

29.Digitizarea semnalului (cuantificarea) ................................................................................................................. 40

30.Can sigma delta ................................................................................................................................................... 41

2
 1. Prelucrarea numerica a semnalelor

Un semnal este definit ca orice o cantitate fizica care variaza in timp, spatiu sau orice alta variabila sau
variabile independente.
Prelucrarea numerica a semnalelor este procesul prin care un semnal analogic este preluat din
mediu, convertit in semnal digital si caruia i se aplica o serie de algoritmi matematici in scopul extragerii
informatiei continute in el. Se realizeaza cu ajutorul sistemelor numerice de achizitie si prelucrare a
datelor (calculator, microcontroler, procesor de semnal).

Importanta prelucrarii semnalelor :

1.Procesarea de imagini (animatie, harta prin satelit )
2.Recunoasterea vocii, sinteza vorbirii
3.Telecomunicatia (anularea ecourilor comunicate de date)

Avantajele :
1.acuratete garantata
2.reroductibilitate perfecta
3.nu are abateri cu temperaturi
4. Poate fi realizat sub forma de circuite integrate si reprezinta siguranta crescuta , cost mic.

Dezavantaje :
1.sisteme PNS scumpe cind sunt implicate semnale de banda larga.
2.timpul necesar conversiei limiteaza viteza de lucru.
3. uneori timpul de proiectare unui circuit poate sa consume nejustificat mult timp.

2. Terminologie in Prelucrarea digitala a semnalelor

1) Bit –masurare vitezei de transfer de date , viteza la care datele sunt codificate de obicei masurata
in kb pe secunda.
2)Timp discret –timpul (variabila independent este cuantificat)
3)Digital –timpul si amplitudinea sunt cuantificate
4)Sistem digital –sistem in care semnalele sunt reprezentate ca secventa de numere ,luind numai un
numar finit de valori.
5)CAN(convertor analogic numeric ) – un bloc sau un circuit ce poate accepta o marime analogica
(curent, tensiune) la intrare furnizind la iesire un numar ce constituie o aproximare mai mult sau mai
putin exacta a valorilor analogice a semnalelor de intrare.
3
 6)Cuantificare –divizarea intervalului de variatie (tensiuni/curent) unei marimi analogice intr-un
numar determinat de trepte de amplitudine egala in scopul exprimarii valorii analogice sub forma de
numar constituie procesul de cuantificare.

3.Semnalele si particularitatile lor

Prin semnal se inteleg orice cantitate fizica ce variaza in timp , spatiu sau alte variabile independente
ce transporta sau contin informatie. Matematic semnalele sunt modelate ca functii de una sau mai multe
variabile independente .Semnale pot fi unidimensionale (reprezentat in functie cu o singura variabila
independenta), semnale sinusoidale, bidimensionale.

Forma principala de exprimare analitica a semnalului este reprezentata prin oscilatii sau spectru.
Oscilatii descriu semnalul ca o functie de timp S(t) –sin( ω t) + ϕ0.

Orice semnal poate fi reprezentat ca uniune de oscilatii elementare η k (t) inmultite cu coeficientul
CK si care prezinta un sistem al functiei de timp

Sistemul de functii are denumire de sistem de baza , iar reprezentarea semnalului sub forma de
suma a functiilor inseamna descompunerea lui dupa sisteme functiilor de baza. Daca sistemul de functii
este ales atunci semnalul poate fi complet caracterizat prin dependenta C(k) care se numeste
caracteristica a spectrului.

Este necesar sa idealizam semnalele si sa folosim urmatoarele permisiuni:

1)semnale reale sunt limitate in timp , doar in teorie el pot fi supuse in timp la semi infinit
0 ≤ 𝑡 ≤ ∞; −∞ ≤ 𝑡 ≤ ∞
2) semnale reale –sunt intimplatoare, doar in teorie sunt cercetate semnale ce sunt total
cunoscute.
Semnale pot fi periodice (semnale a caror valoare se repeta la una numit inervat de timp egala cu
perioada T)

4
 Semnale finite –oscilatiile localizate in timp ,oscilatiile ce sunt perfect egale cu 0 in afara unui interval
de timp ta <t<tb.

Toate semnalele reale pot fi cercetate ca filtre. Continue se numesc oscilatiile ce sunt cercetate in
fiecare punct al treptei de timp .Semnale discrete sunt oscilatii ce sunt cercetate numai in momente
fixate de timp.

4. Tipurile de semnale si circuitele corespunzatoare lor( ??)

Semnalele pot fi impartite in semnale continue si discrete. Semnale continue Reprezinta semnalele
care
exista in toate momentele de timp оn intervalul analizat si a caror amplitudine poate lua orice valoare
reala in domeniul lor de valori . Circuitele (partea hardware) care prelucreaza acest tip de
semnale, se numesc circuite analogice, respectiv sisteme analogice. In consecinta, aceste semnale
mai poarta denumirea de semnale analogice

5
 Semnalele discrete sunt acelea ce pot fi descrise cu ajutorul unui set finit de numere sau valori
discrete ale unei functii anumite .Discrete pe valori si in timp nu sunt legate intre ele de aceea sunt
posibile urmatoarele tipuri de semnale continua dupa timp si multimi sau pur si simplu continue.
Dupa multime –dupa valoare
Continuale –dupa timp.

Circuitele (partea hardware) care prelucreaza acest tip de semnale se numesc circuite digitale,
respectiv sisteme digitale.

5. Clasificarea sistemelor
Sistemul reprezinta un mediu fizic, prevazut cu posibilitatea de a prelua informatii din mediul
exterior (semnal de intrare) si de a furniza la rindul lui informatii mediului exterior prin intermediul через
semnalului de iesire. Semnalul de iesire depinde evident, de semnalul de intrare dar depinde esential si
de structura sistemului. Majoritatea sistemelor pot fi modelate matematic si astfel se poate estima
raspunsul sistemului (semnalul de iesire), atunci cind se cunoaste semnalul de intrare si structura
sistemului.
Similar in parte cu criteriile amintite la clasificarea semnalelor, exista mai multe criterii de clasificare
a sistemelor. Iata citeva dintre ele:
Sisteme analogice / sisteme digitale
Un prim criteriu de clasificare il constituie natura semnalelor pe care sistemul le proceseaza. In acest
sens exista:
• Sisteme analogice. Sunt sistemele care prelucreaza semnale analogice (semnale continue in timp
continuu). Un exemplu de astfel de sistem este amplificatorul de semnale audio, construit cu
rezistoare, condensatoare, tranzistoare.
• Sisteme digitale. Sunt sistemele care prelucreaza semnale in timp discret, ca de exemplu cele care
redau semnale audio inregistrate numeric pe CD. Un sistem digital poate fi un PC „obisnuit”, sau
poate fi un sistem de calcul dedicat.
Sisteme liniare / neliniare
Sistemul se numeste liniar atunci cind marimea de iesire se poate exprima in functie de marimea de
intrare dupa o lege de forma:

6
 Nu este obligatoriu ca de fiecare data sa existe toate cele trei componente. Spre exemplu un
amplificator este un sistem linear definit de relatia 1.5 in care doar kP este diferit de zero.
Atributul de sistem liniar / neliniar este valabil si pentru sistemele digitale, definitia 1.5 rescriindu-se
in mod adecvat.
Sisteme variante / invariante in timp.
Sisteme invariante in timp sunt acele sisteme la care raspunsul sistemului va fi acelasi, indiferent de
momentul aplicarii semnalului de intrare. Aplicind deci acelasi semnal x(t) la momente diferite de timp,
la iesirea sistemului se va produce acelasi semnal.
Daca y(t) = S {x(t)}, atunci y(t-to) = S {x(t-to)}, unde prin S {x(t)} am notat transformarea suferita
обработки претерпели de semnalul x(t) la trecerea sa prin sistem.
Sisteme cauzale / necauzale
Sistemele cauzale sunt cele la care marimea de iesire nu depinde decit de valori ale marimii de
intrare, anterioare momentului curent. Altfel spus, iesirea nu depinde decit de trecut, nu si de viitor.
Spre deosebire de acestea, la sistemele necauzale iesirea depinde si de valori viitoare ale marimii de
intrare.
система называется нерекурсивной цифровой системой (НЦС).

Рис. 10.1.1. Пример НЦС.

Пример простейшей НЦС приведен на рис. 10.1.1. Интервал суммирования по n получил название
«окна» системы. Окно системы (10.1.1) составляет N + 1 точку, система является односторонней
каузальной, т.е. причинно обусловленной текущими и «прошлыми» значениями входного
сигнала, выходной сигнал не опережает входного. Каузальная система может быть реализована
физически в реальном масштабе времени. При k < n проведение обработки входных данных
возможно только при задании определенных начальных условий для точек

. Как правило, в качестве начальных условий принимаются нулевые

значения. Применяется также четное или нечетное продление функции x(k) на интервал
отрицательных значений k. При обработке данных на ЭВМ ограничение по каузальности

7
системного оператора снимается. В распоряжении программноq НЦС могут находиться как N1
«прошлых», так и N «будущих» значений входной последовательности отсчетов, при этом

(10.1.2')

При N1 = N система называется двусторонней симметричной. Симметричные системы, в отличие

от каузальных, не изменяют фазы обрабатываемых сигналов.

Каузальный (причинный) фильтр - это линейная инвариантная ко времени причинная система.

Слово каузальная показывает, что сигнал на выходе такого фильтра завистит только от текущих и
прошедших сигналов на его входе. Фильтры, выходные сигналы которых зависят также от будущих
входных сигналов, называются некаузальными, а фильтры выходные сигналы которых зависят
только от будущих входных сигналов, называются антикаузальные.

6. Procesare analogica versus procesare numerica

Conform primului criteriu de clasificare a sistemelor, exista doua mari categorii de sisteme relativ la tipul
de semnale pe care le prelucreaza: sisteme analogice si sisteme digitale (numerice). Marea majoritate a
sistemelor din natura precum si din unele procese tehnologice sunt de natura continua, analogica.
Prelucrarea semnalelor analogice, se face de catre echipamente analogice, care din punct de vedere
theoretic pot fi privite ca sisteme analogice. Iata citeva exemple:
 Emitatoare si receptoare de radio si televiziune;
 Amplificatoare cu tranzistoare, ca de exemplu cele de microfon sau cele existente in
receptoarele de radio;
 Filtre analogice, ca de exemplu cele existente in componenta statiilor de amplificare cu
tranzistoare.
 Sisteme implicate in transferul de energie: transformatoare, redresoare, surse, oscilatoare etc.
 Regulatoare analogice care, incluse in bucla de reglare automata a unui proces, pot controla
valoarea unui parametru al acelui process (viteza, temperatura, presiune etc.).
Toate acestea sunt construite cu rezistoare, condensatoare, diode, tranzistoare etc. si sunt
alimentate cu surse de energie electrica. Prin toate aceste echipamente, semnalul analogic se propaga
de la intrare la iesire.
8
 Tehnicile si tehnologiile moderne obliga tot mai adesea la utilizarea calculatorului in prelucrarea
semnalelor. Relatia dintre procesarea numerica de semnal si semnalul analogic din care provine
semnalul de prelucrat este sintetizata in figura 1.2.. Astfel daca procesarea se limiteaza doar la analiza
unui semnal, atunci datele numerice nu mai sunt reconvertite in semnale analogice, ci sunt destinate
exclusiv analizei si stocarii. In schimb daca procesarea numerica serveste doar la generarea sau
simularea de semnale analogice, atunci lipseste CAN.

Procesarea Numerica a Semnalelor (Digital Signal Processing) nu

reprezinta altceva decit prelucrarea cu ajutorul calculatorului, prin
operatii matematice (adunari, inmultiri, operatii logice etc.), a
semnalelor reprezentate numeric.

Iata doar citeva din domeniile care au beneficiat esential de avantajele procesarii numerice a
semnalelor:
 Comunicatii: codarea / decodarea digitala a sunetului in telefonia digitala cu multiplexarea mai
multor convorbiri pe acelasi fir, Faxul, Internet-ul etc;
 Medicina: analiza semnalelor biomedicale (ECG, EEG, computertomografia etc.),
diagnosticarea automata, monitorizarea diverselor functii vitale,
 Conducerea automata a proceselor: pilotarea automata a navelor, avioanelor si rachetelor,
servomecanisme, roboti, controlul proceselor industriale complexe sau periculoase;
 Radioul si televiziunea digitala;
 Aplicatii legate de vorbire: filtrare, recunoasterea vorbirii, sinteza vorbirii;
 Multimedia: captarea, generarea, procesarea, transmiterea si stocarea sunetului si imaginilor;

9
Avantajele utilizarii sistemelor de procesare numerica de semnal fata de sistemele analogice sunt
urmatoarele:
 Flexibilitatea. Un sistem de prelucrare numerica este in esenta un algoritm de calcul, algoritm
pe care il efectueaza un sistem de calcul (sistem cu microprocesor, calculator specializat, sau
chiar un PC). Algoritmul poate fi usor schimbat, prin reprogramare, ceea ce face ca sistemul sa
poata fi schimbat cu eforturi materiale nule. Deci, prin schimbarea algoritmului, sistemul isi
modifica comportarea, fara nici o modificare fizica a sistemului de calcul.
 Eficienta economica. Procesarea numerica are avantaje economice deosebite. Sa presupunem ca unui
sistem analogic (un amplificatory cu tranzistoare, spre exemplu), i se impune schimbarea
caracteristicilor, a comportarii. Pentru aceasta el trebuie modificat fizic, ii trebuie schimbate acestuia
anumite componente (rezistoare, condensatoare), ceea ce implica cheltuieli materiale, experimente si
noi teste de omologare. In cazul unui amplificatory numeric, pentru schimbarea comportarii sale, i se va
schimba acestuia prin programare doar o mica parte din algoritmul de calcul, fara nici o modificare fizica
a sistemului.
 Fiabilitatea. Un algoritm de calcul „nu rugineste”. Bine-nteles ca problema fiabilitatii unui
sistem digital ramine de luat in seama, dar ea depinde esential de fiabilitatea partii hard a
acestuia. Tehnologiile moderne de realizare a circuitelor numerice au ajuns la performante atit
de inalte incit, si din punct de vedere al fiabilitatii, partea hard a sistemelor digitale este
comparabila si adesea superioara sistemelor analogice.
 Diagnoza. Legat de fiabilitate, se pune si problema intretinerii, depanarii sistemelor. Starea
unui sistem trebuie sa poata fi usor controlata atit in procesul de punere in functiune, cit mai
ales in situatii de avarie. Tot asa de util este ca testarea sa se faca si in timpul functionarii
normale, in scop profilactic. Din acest punct de vedere, sistemele digitale se preteaza mai bine
decit cele analogice la folosirea unor algoritmi care sa testeze si sa furnizeze informatii usor de
interpretat despre starea sistemului, ba chiar sa decida folosirea unor resurse hardware de
rezerva.
 Integrarea. Sistemele digitale pot fi realizate adesea, intr-o singura capsula de circuit integrat.
Consecinta a tehnologiilor moderne, integrarea are implicatii pozitive asupra fiabilitatii si
costurilor.
 Adaptabilitatea. Odata realizat un algoritm de procesare numeric destinat unui anume sistem,
este simplu ca el sa poata fi folosit si in alte aplicatii, prin simpla adaptare, ajustare a unor
parametri. Mai mult chiar, in cadrul aceluiasi proces, algoritmul de calcul poate fi schimbat
dinamic, adaptat la schimbarile intervenite in proces.
10
  Stocarea si transmisia performanta a datelor. Pentru stocarea datelor analogice suportul clasic
il reprezinta banda magnetica. Pentru datele numerice exista solutii net avantajoase de a stoca
date mult mai rapid si cu o densitate mult mai mare pe unitatea fizica de volum. Marele avantaj al
folosirii semnalului numeric fata de cel digital este insa imunitatea redusa la zgomot, atit in procesul de
stocare, cit si in cel de transmisie.
 Performante superioare. Nu in ultimul rind, trebuie mentionat ca performantele sistemelor
numerice sunt cel mai adesea superioare sistemelor analogice. Mai mult chiar, exista
numeroase tipuri de
procesari care nici nu pot fi realizate in sistemele analogice, ca de exemplu filtre de ordin mare sau filtre
avind impuse anumite caracteristici de frecventa.

7 . Teorema esantionarii Cotelnicov-Sinon

Esantionarea este procesul prin care un semnal electric continuu in timp este inlocuit prin impulsuri
echidistante in timp a caror apmlitudine este egala sau proportionala cu amplitudinea semnalului
continuu, detectat la momentele respective.
Esantionarea semnalului consta in schimbarea semnalului continuu x(t) cu o succesiune a lui in
anumite momente de timp discrete t0, t1, t2, … tn. Intervalul de timp Tk=ti-ti-1 intre 2 momente de timp
fixate vecine in care are valoare functia discreta se numeste intervalul contarii de timp. Marimea inversa
lui Tk se numeste frecventa de contare fk=1/Tk.
La criteriile de selectare a frecventei de contare se refera criteriul de frecventa care a primit
denumirea teorema Kotelnicov-Sinon. Acest criteriu se bazeaza pe urmatoarele modele de semnale:
- semnalul reprezinta prin sine un proces aleator stationar;
- spectrul semnalului – este continuu si limitat de o anumita frecventa in afara careia semnalul
este nul.
Conform teoremei date un semnal continuu x(t) care are spectrul s(ω) limitat de ω=2πft (t-top, de
sus), este caracterizat de valorile x(kΔt) care ramin in urma unul de altul cu Δt=1/(2ft).

11
 Dovada se bazeaza pe descompunerea functiei x(t) in sirul:
𝑥(𝑡) = ∑∞
𝑘=0 𝑥(𝑘∆𝑡) sin(𝑥) /𝑥 , 𝑢𝑛𝑑𝑒 𝑥 = 2𝜋𝐹𝑡𝑜𝑝 (𝑡 − 𝑘∆𝑡)

Daca conditiile teoremei sunt respectate atunci aceasta suma trebuie sa coincida cu semnalul initial.
ASTA ADAUGATOR DACA VRETI: Din aceasta reiese ca in loc de transmisia continua a semnalului x(t)
e necesar numai de transmis inregistrarile lui, frecventele carora sunt egale cu frecventa marginala
dublata a spectrului semnalului ( inmultita cu 2).

8. Erorile de esantionarii

Discretizarea si restabilirea semnalelor in urma procesului de esantionare are loc cu o anumita

eroare. Eroarea de discretizare este legata cu ceea ca semnalele reale au o continuitate limitata si ca
urmare un spectru nelimitat.
Pentru a alege frecventa de discretizare suntem nevoiti sa limitam spectrul semnalului cu o oarecare
frecventa ωtop, dupa care o parte din spectru ramine “in afara” si nu participa ca urmare la restabilirea
semnalului. Eroarea relativa medie reprezentarii semnalului cu un spectru limitat prin sirul Kotelnicov
∆𝐸 3∆𝐸
este evaluata de viteza de iesire a spectrului dupa frecventa ωtop si se afla in intervalul ≤𝜀≤
𝐸 𝐸

unde E – energia totala a semnalului, ΔE – energia partii spectrului semnalului care e mai sus de ωtop.
Teorema Kotelnicov e valida si pentru cazul cind functia continua de timp are spectru inclus intr-o fisie
limitata de frecventa de la fbottom si ftop
Δt=1/(2Δf); Δf=ftop-fbottom
Δf – latimea spectrului functiei x(t)

12
 9. Consecintele teoremei esantionarii

Teorema esantionarii garanteaza ca semnalele limitate in banda (adica, semnale care au o frecventa
maxima) pot fi reconstruite perfect din versiunea lor esantionata, daca rata de esantionare este mai
mare decit dublul frecventei maxime. Reconstructia in acest caz poate fi reusita folosind formula de
interpolare Whittaker–Shannon.

Frecventa egala cu o jumatate din rata de esantionare este prin urmare o limita a celei mai inalte
frecvente care poate fi reprezentata fara echivoc de catre semnalul esantionat. Aceasta frecventa
(jumatate din rata de esantionare) se numeste frecventa Nyquist a sistemului de esantionare.
Frecventele de deasupra frecventei Nyquist fN se pot observa in semnalul esantionat, dar acestea sunt
ambigue. Adica, un component de frecventa cu frecventa f nu poate fi distins de alte componente cu
frecventele NfN + f si NfN – f pentru intregi nenuli N. Aceasta ambiguitate se numeste dedublare. Pentru
a trata aceasta problema cit mai gratios posibil, cele mai multe semnale analoge sunt filtrate cu un filtru
antidedublare (de obicei un filtru trece-jos cu frecventa de taiere apropiata de frecventa Nyquist)
inaintea conversiei la reprezentarea discreta esantionata

10.Cuantizarea

Cuantizarea este un proces de aproximare a unui domeniu de valori continue (sau a unui set de valori
) cu un set de valori pe intervale finite.
ASTA ADAUGATOR DACA VRETI: Pentru pasul de esantionare s-a considerat pina acum ca
esantioanele pot fi reprezentate exact, indiferent de valoarea acestora. Avind in vedere insa scopul
primordial al operatiei de conversie analog-digitala, si anume acela de a introduce semnalul intr-un
sistem de prelucrare digital, aceasta presupunere nu este tocmai conforma cu realitatea, sistemele
digitale neputind prelucra semnale cu valori intr-un domeniu continuu.
Prin cuantizare, fiecarui esantion i se aloca o valoare dintr-un set finit de valori. Distanta dintre doua
nivele consecutive de cuantizare este numit pas de cuantizare. Daca pasul de cuantizare este constant,
atunci cuantizarea este uniforma, in caz contrar cuantizarea fiind neuniforma. in cazul cuantizarii
uniforme, nivelul semnalului de la iesiea cuantizorului este multiplu al pasului de cuantizare, in timp ce
la cuantizarea neuniforma nivelul semnalului de iesire este o functie monotona de intregi care pot avea
orice valoare. Majoritatea convertoarelor A/D lucreaza cu cuantizare uniforma. Cele mai folosite doua
metode pentru cuantizarea uniforma sunt cuantizarea prin rotunjire respectiv cuantizarea prin
trunchiere.
13
 11.Eroarea de cuantizare

Un semnal digital este o succesiune de numere (mostre) in care fiecare este reprezentat cu un numar
limitat de cifre (cu precizie limitata).
Procesul de transformare a unui semnal discret-in-timp cu valori continuie in semnal digital prin
exprimarea fiecarei valori de mostra ca un numar de cifre limitat (in loc de infinit), se numeste
cuantizarea. Eroarea prezenta in reprezentarea semnalului continuu cu un set limitat de nivele ale
valoarilor este eroarea de cuantificare sau zgomotul de cuantificare.
Deci eroarea de cuantificare este o succesiune eq (n) definita ca diferenta intre valoarea cuantificata
si valoarea de mostra reala. Astfel:
eq (n)  xq (n)  x(n) , unde x(n) – este semnalul discret-in-timp (ASTA ADAUGATOR DACA

VRETI: obtinut prin luarea “mostrelor” din semnalul analogic xa(t) in fiecare T secunde), xq(n) - semnalul-
rezultat cuantificat

12.Convertor analogic-digital

Transforma un semnal analogic prezent la intrarea sa intr-unul digital, obtinut la iesirea sa prin procesele de
esantionare-retinere, la intervale regulate de esantionare si esantioanele cuantificate pe baza unui numar de biti.

• Caracteristica de transfer are forma unei functii in trepte;

• LSB sau bitul cel mai putin semnificativ este definit ca incrementul minim de tensiune pe care CAN il poate
converti;
• FS reprezinta domeniul de variatie al intrarii. Daca FS pentru semnalul de intrare este de 10V, atunci LSB
pentru un CAN pe trei biti este: 10/(23)=1.25V. Pentru un CAN pe 12 biti, valoarea LSB este:
10/(212)=2.44mV.

14
Principalele tipuri de CAN sunt:
 CAN cu simpla rampa
 CAN folosind aproximatii succesive
 CAN cu dubla rampa
 CAN lucrind in mod paralel (flash)
 CAN Sigma Delta

13.CAD cu simpla rampa

Relativ simplu, dar lent, timpul de conversie depinzind liniar de numarul de biti pentru cuantificare.
Compus din trei sub-blocuri:
– numarator binar
– convertor numeric-analogic
– comparator analogic

15
Mod de operare:
 Numaratorul este resetat
 Intrarea analogica este esantionata
 Cit timp tensiunea pe borna pozitiva a comparatorului Va este mai mare decit cea de pe borna negativa
Vb, numaratorul binar este incrementat
 Cind Va este egal cu Vb numaratorul este oprit, iar codul binar echivalent (rezultatul conversiei) este
disponibil la iesire.

14.CAD cu aproximatii successive

Cel mai comun, bazat pe 8 sau 12 biti si contine urmatoarele elemente de baza:
 Convertor numeric-analogic
 Comparator analogic
 Modul cu logica de control
 Registru pentru aproximatiile successive

16
Mod de operare bazat pe cautarea binara:

• Initial, registrul prezinta la iesiri o valoare corespunzatoare jumatatii domeniului maxim, obtinuta prin
setarea bitului cel mai semnificativ la 1 si a tuturor celorlalti la 0 (1000…0)

• Daca intrarea analogica prezenta la borna comparatorului este mai mare decit cea obtinuta de la iesirea
convertorului numeric-analogic, MSB=1, altfel MSB=0

• Registrul executa aceleasi operatie pentru fiecare bit, de la MSB la LSB, la sfirsit registrul prezentind la
iesiri valoarea numerica rezultat al conversiei.

Caracteristici:
• Conversia necesita doar N pasi, iar valori ale timpului de conversie de ordinul μs sunt tipice
• Ieftine, relativ precise si rapide.

15.CAD cu dubla rampa

Elemente de baza:
 Circuit integrator
 Circuit detector de trecere prin zero
 Numarator binar
 Logica de comanda si circuite de comutare

17
Mod de operare:
 Numaratorul este resetat si comutatorul este conectat la intrarea analogica
 Integratorul genereaza o tensiune negativa de tip rampa, cu o inclinare ce depinde de marimea intrarii
analogice
 Comparatorul prezinta la iesirea sa nivel ridicat, ce permite impulsurilor de ceas sa comande numaratorul
 Cind numaratorul indica depasire (semnal overflow activ), este resetat la zero si circuitele de control
schimba pozitia comutatorului la o tensiune negativa de referinta
 Aceasta comanda integratorul sa genereze a rampa cu inclinare pozitiva
 Cind aceasta rampa trece prin zero, comparatorul genereaza la iesire valoare coborita, ce stopeaza
numaratorul, iar valoarea din acel moment reprezinta echivalentul numeric al semnalului analogic de la
intrare.
Caracteristici:
 Rezolutie inalta, dar viteza de conversie modesta; cost mai ridicat ca anteriorul
 Utilizat in special in construirea aparatelor de masura

18
  Putin sensibil la zgomot sau la modificarile semnalului de ceas

16.CAD paralel

Elementele componente de baza:

 Circuit divizor multiplu de tensiune

 Set de circuite comparatoare

 Circuit codificator bazat pe prioritate

Compara tensiunea de intrare in mod paralel, folosind un set de comparatoare atasate la o retea de
rezistente. Se produce astfel o iesire numerica intr-un singur ciclu de operare, ceea ce da viteza deosebita a
acestui CAN.

Dezavantajul este pretul ridicat, dat de necesitatea fabricarii de rezistente cu valori foarte precise, si a cresterii
exponentiale a numarului de componente odata cu cresterea numarului de biti folositi la conversie.

Mod de operare:
 Intrarea analogica este aplicata la toate intrarile comparatoarelor
 Codificatorul bazat pe prioritati converteste valorile de la iesirile comparatoarelor in informatie binara,
bazat pe o tabela specifica. Pentru un CAN pe trei biti, se dau exemplele urmatoare si tabela:
 Pentru 0001111 codificatorul genereaza 100.
 Pentru 0111111 codificatorul genereaza 110.

19
 17.Tipuri de microfoane

Microfonul este un aparat care transforma sunetul in semnale electrice. Acesta are multe aplicatii,
fiind folosit indeosebi in radioteleviziune si in telecomunicatii, dar si in industria muzicala.
Scurt tutorial de microfoane
Pentru ca relativ des suntem intrebati despre tipurile de microfoane, diferentele dintre acestea si
caracteristicile acestora, mai jos va prezentam un scurt ghid.
Ca baza de pornire, microfonul este un traductor, un dispozitiv care transforma sunetul intr-un
semnal electric ce se poate distribui, amplifica. Deoarece semnalul electric generat este unul slab, intre
5 – 50 mV (milivolti), pentru a fi utilizabil in lantul audio, se folosesc preamplificatoare de microfon
pentru a amplifica semnalul la nivel de semnal de linie intre 0.3 – 2 Volti, in mod tipic la aplicatiile
profesionale la 1.23 V (+4 dBu).
In functie de principiul de constructie, microfoanele pot fi de mai multe tipuri:

Microfoane cu condensator

20
 Microfoane dinamice

Microfonul dinamic foloseste principiul bobinei. Avem o bobina de cupru, inauntru ei este un
magnet iar la capatul magnetului diafragma.
Miezul magnetic este conectat la diafragma, astfel acesta in momentul in care diafragma este
impinsa culiseaza inauntru si in afara ca un piston. Astfel bobina produce mici impusuri electrice care
sunt mai apoi preluate de urmatorul component, preamplificatorul care il transforma intr-un semnal
mai puternic , semnalul analog propriu zis.
In functie de cat de bun este microfonul cu atat curentul produs de bobina este mai mare, si deci
microfonul genereaza un semnal mai puternic. Acest lucru se numeste sensibilitate si se masoara in
milivolti (mV). Cu cat sensibilitatea este mai mare cu atat este mai sensibil microfonul si deci mai de
calitate.
Ca sa exemplificam cel mai cunoscut microfon in lume este legendarul SM 58 pe care este
imposibil sa nu il fi vazut vreodata, el fiind o piatra de temelie in foarte multe sisteme audio.

In poza avem :
1.undele audio
2.diafragma
3.bobina
4.miezul

Microfoane ribbon

Microfonul ribbon este un microfon dinamic mai special, in locul bobinei se foloseste o fisie metalica
subtire suspendata intr-un cimp magnetic. In mod obisnuit un microfon ribbon capteaza din fata si din
spate, oferind o caracteristica polara bidirectionala sau „figure-of-eight”.
Fiind dinamice, microfoanele ribbon au un raspuns in frecvente foarte specific, producind frecvente
joase si inalte mai reduse, insa caracteristica lor polara le recomanda pentru instrumentele acustice si
21
cabinete de chitare electrice datorita capacitatii limitate de a capta frecvente de ambient sau „aer” cu
un rezultat autentic, natural.
Istoric, microfoanele ribbon au fost considerate extrem de fragile cu sensibilitate joasa care necesita
nivele semnificative de gain, ce ducea la dificultati in atingerea unor rapoarte respectabile de semnal la
zgomot – modelele noi de microfoane ribbon evita aceste probleme prin circuite preamplificate cu +48V,
oferind sensibilitate mai mare si evitind problemele de zgomot – Se folosesc cu predilectie in studiourile
de inregistrare datorita caracterului mai special, natural, calduros al sunetului captat.
Structura microfonului:
 Magneti;
 Polii magnetilor;
 Curea flexibila de aluminiu;
 Conexiunile de la iesire ale curelei(Ribbon).

Microfoane piezoelectrice. Functionarea acestui tip de microfoane se bazeaza pe fenomenul de

piezoelectricitate. Anumite materiale convertesc vibratiile externe in curent electric. Acestea sunt
foarte des folosite ca microfoane de contact pentru instrumentele muzicale.

Diferente
Intrebarea se pune acum care e cel mai bun si de ce. Raspunsul este ca amandoua sunt bune
pentru lucruri diferite marea diferenta fiind sensibilitatea. Un condensator este mult mai sensibil fata
de un dinamic. Explicatia este ca dinamicului ii ia mai mult timp sa raspunda deoarece miezul in
momentul in care este impins in interior trebuie sa mai si revina la pozitia initiala si asta il face sa
piarda anumite nuante. Deasemeni cu cat te departezi sau cu cat vorbesti mai incet diafragma este
mai putin sensibila. In opozitie condensatorul este sensibil la cele mai mici unde acustice. Un
22
condensator de exemplu va “auzi” si respiratia vorbitorului, unele chiar bataile inimii daca este
suficienta liniste.
Si atunci care pe care?
Mai jos veti gasi o comparatie din care reiese ca fiecare are beneficiile dar si neajunsurile lor. Un
simplu exemplu un roker va fi foarte fericit cu un dinamic, un cantaret de jazz se va indragosti de
condensatoare, In studio majoritatea sunt condensatoare, pentru percutie sunt dinamice. Pentru o
conferinta un condensator va face vocea foarte calda, va prinde toate nuantele si va fi foarte apreciat
insa la un concert public un condensator va intra in feedback ca nebunul daca nu este un inginer de
sunet cu experienta.
Vom vedea mai incolo unde si ce se foloseste de obicei in industrie.

Dinamic Condensator
Rezistent Fragil
Mai ieftin Mai scump
Usor de folosit Are nevoie de phantom power
Destul de sensibil Foarte sensibil
Rezistent la presiuni mari Presiunile mari il pot strica

Exista si microfoane care au directivitatea variabila, fiind prevazute cu un comutator care face foarte
usoara trecerea de la o caracteristica unidirectionala la una omni sau bidirectionala. De obicei sunt de
tip condensator si uneori prezinta chiar mai mult de trei tipuri de directivitate, realizate prin
accentuarea unora dintre cele de baza.

Nu trebuie lasata neamintita o alta caracteristica a microfoanelor: diametrul membranei.

Membranele mici (5-15 mm) favorizeaza captarea fidela a frecventelor inalte, dar limiteaza putin
raportul semnal zgomot. Membranele mari (20-30 mm) coboara mai jos in frecventa la captarea
semnalelor, dar pierd putin la partea de frecvente inalte (se folosesc insa tehnici de compensare a
curbei de frecventa). Acestea din urma au un raport semnal zgomot mai bun si sunt cele mai folosite in
studio.
Am facut o precizare in prima parte si vreau sa ma tin de cuvant. Recomandari practice –
microfoane:

a. un Home studio se poate descurca de obicei cu un microfon de tip condensator mai ieftin sau
chiar cu un microfon dinamic de calitate;
b. in dotarea unui studio de inregistrare de tip Project ar trebui sa intre:

23
 – cel putin un microfon principal de tip condensator, unidirectional sau cu directivitatea reglabila,
preferabil dintre cele cu membrana mare, ce va fi folosit mai ales la captarea in conditii cat mai fidele a
vocii umane si a instrumentelor solistice mai delicate;
– 3-4 microfoane dinamice pentru captarea instrumentelor cu dinamica mare si semnal puternic
(tobele, percutiile, contrabasul, amplificatoarele de chitara sau chitara abs, precum, etc.) sau alte surse
sonore mai putin pretentioase;

– o pereche de microfoane condensator unidirectionale, cu membrana mica, pentru captarea

eventual in stereo a instrumentelor de suflat, instrumentelor cu corzi, pianelor, alamurilor, grupurilor
vocale, cinelelor de la tobe.

Microfonul cu electret

Electretul este un strat subtire izolant, care pe ambele fete este incarcat cu sarcini electrice de
semne opuse. Electretul se realizeaza in felul urmator: izolantul topit este supus unui camp
electrostatic foarte puternic sub actiunea caruia se produce polarizarea moleculelor. Se lasa apoi folia
izolanta sa se raceasca in acest camp. In acest fel se obtine o folie incarcata cu sarcini electrice de
semne opuse, pe cele doua fete, creandu-se intre acestea un camp electrostatic, asemanator
campului magnetic permanent.
Functionarea si constructia microfonului cu electret este asemanatoare microfonului
condensator.
Folia de electret (care inlocuieste folia metalizata de la microfonul condensator) se metalizeaza
pe una din fete si va constitui armatura mobila a condensatorului. Armatura fixa, rigida, se realizeaza
din metal si are o forma constructiva asemanatoare cu cea de la armatura fixa a microfonului
condensator. Peste armatura fixa se aseaza fata nemetalizata (izolata) a foliei electretului (fig.8).

Intre folia electret si armatura fixa exista un strat de aer de ordinul milimetrilor. Volumul aerului
inchis de folii se mareste prin practicarea unor orificii de mici dimensiuni in armatura fixa. Odata cu
cresterea volumului de aer se mareste si elasticitatea membranei microfonului si implicit si

24
sensibilitatea lui.
Deoarece grosimea foliei de electret este foarte mica, capacitatea electrica este mai mare ca in cazul
microfonului clasic cu condensator (capacitatea creste de aproximativ trei ori). De asemenea scade si
valoarea rezistentei interne usurandu-se problema realizarii preamplificatoarelor. Existenta campului
electric in folia de electret face inutila tensiunea mare de polarizare, necesara microfoanelor
condensator. Microfoanele cu electret de calitate medie au caracteristica de frecventa cuprinsa intre
20…20000Hz, cu abatere de ±3dB. Impedantele uzuale sunt: 50Ω, 250Ω, 600Ω si 1000Ω. Raportul
semnal/zgomot la constructiile mai simple este 45…55dB, iar tipurile de calitate 60…65dB. Dimensiunile
reduse a microfonului cu electret folosite la casetofoane au determinat constructorul sa foloseasca o
folie de electret cu suprafata mica 1…1,5cm². Prin reducerea suprafetei membranei, microfonul este
mai putin sensibil la frecvente joase, asigurand o liniaritate buna a caracteristicii de frecventa numai
pentru frecventele mai mari de 100…150Hz.
In felul acesta s-au putut elimina zgomotele datorate vibratiilor mecanice din continutul semnalului
util. Microfoanele cu electret de buna calitate au suprafata membranei de 2…5cm². Sensibilitatea in
cazul acestora este de 0,5…1mV/µbar. Amplificarea tensiunii de valoare mica ce provine de la capsula
microfonului cu electret se realizeaza cu preamplificatoare moderne prevazute cu tranzistoare cu efect
de camp(TEC), cu circuite discrete sau cu circuite integrate. Aceste preamplificatoare de regula sunt
incorporate in microfon.

18. Impedanta microfonului

Dupa impedanta de iesire se disting doua tipuri de microfoane de impedanta mica si de impedanta
mare.
Microfoanele din primul tip au impedanta de 50Ω, 150 Ω, 200-500 Ω ; microfoanele din al doilea tip
au impedanta cuprinsa intre 20K Ω-50K Ω.
Microfoane au o caracteristica electrica numita impedanta , masurata in ohmi (Ω), care depinde de
design. De obicei este scrisa impedanta nominala. Impedanta mica este considerata cea sub 600 Ω.
Impedanta medie este considerata cea intre 600 Ω si 10 kΩ iar impedanta mare este cea de peste 10
kΩ. Datorita amplificatorului intern, microfoanele capacitive au o impedanta de iesire intre 50 si 200 Ω.
Semnalul dintr-un microfon ofera aceeasi putere indiferent de impedanta. In cazul celor impedanta
mare, tensiunea de iesire este mai mare o presiune acustica mare. Cele mai multe microfoane
profesionale au impedanta redusa, de aproximativ 200 Ω sau mai mica, semnalul fiind transmis in curent,
cu imunitate ridicata la zgomot, spre deosebire de cele cu impedanta ridicata unde semnalul este

25
transmis in tensiune. Unele amplificatoare includ un transformator pentru marirea impedantei
circuitului de microfon, adaptarea de impedanta aducind si un cistig de tensiune. Microfoane cu
impedanta mica sunt preferate celor cu impedanta ridicata pentru doua motive:
-folosind un microfon de inalta impedanta cu cablu lung se pierde semnalul de frecventa inalta
datorita capacitatii de cablului care formeaza un filtru trece-jos cu impedanta de iesire a microfonului.
-cablurile lungi cu impedanta mare au tendinta de a capta semnale parazite, brum, interferente de
radio-frecventa, s.a Neadaptarea impedantei intre microfon si echipamente duce la o reducere a
semnalului util si la modificarea raspunsului in frecventa.

19. Microfonul dinamic

Microfonul dinamic foloseste principiul bobinei. Avem o bobina de cupru, inauntru ei este un magnet
iar la capatul magnetului diafragma.
Miezul magnetic este conectat la diafragma, astfel acesta in momentul in care diafragma este
impinsa culiseaza inauntru si in afara ca un piston. Astfel bobina produce mici impusuri electrice care
sunt mai apoi preluate de urmatorul component, preamplificatorul care il transforma intr-un semnal
mai puternic , semnalul analog propriu zis.In functie de cat de bun este microfonul cu atat curentul
produs de bobina este mai mare, si deci microfonul genereaza un semnal mai puternic. Acest lucru se
numeste sensibilitate si se masoara in milivolti (mV). Cu cat sensibilitatea este mai mare cu atat este mai
sensibil microfonul si deci mai de calitate.
Ca sa exemplificam cel mai cunoscut microfon in lume este legendarul SM 58 pe care este imposibil
sa nu il fi vazut vreodata, el fiind o piatra de temelie in foarte multe sisteme audio.

In poza avem :
1.undele audio

26
 2.diafragma
3.bobina
4.miezul

20.Prelucrarea digitala a imaginilor Codarea imaginilor

Prelucrarea imaginilor - extinderea prelucrarii digitale a semnalelor pe suport bidimensional.

Codarea imaginilor

1. Algoritmul de codare Huffman consta in a cauta informatia redundanta si in a o codifica in functie de

frecventa sa de aparitie. Astfel, baiti sau grupuri de baiti care apar mai des se codifica pe un numar mai
mic de biti, corespondenta dintre aceste informatii codificate si codul propriu-zis tinindu-se intr-un tabel
de corespondenta, tabel care este necesar receptorului pentru a decodifica informatia. Codajul propriu-
zis este precedat de o analiza a datelor si de calculul frecventelor de aparitie.
2. Compresia RLE (Run Length Encoding) este destinat compresiei imaginilor si este avantajos in cazul
datelor care contin secvente lungi si putine valori diferite. Pentru o imagine in culori codificarea se face
prin identificarea unei culori, apoi prin indicarea acesteia si a numarului de pixeli din aceasta culoare.
Raportul de compresie obtinut prin aceasta metoda variaza de la imagine la imagine, nefiind insa foarte
mare.
3. LZW (Lempel, Ziv, Welch) este deja foarte cunoscut si este aplicat prin intermediul utilitarelor ARC,
PKZIP sau LHARC, precum si al numeroaselor filtre ce recunosc diferite formate de fisiere. Algoritmul se
bazeaza pe o tabela de corespondenta intre date si adresele lor, tabela ce se construieste pe masura ce
codificarea avanseaza. La reconstituirea datelor, receptorul procedeaza in mod simetric pentru
reconstituirea dictionarului, utilizind acelasi algoritm. Desi se bazeaza tot pe un tabel ca si codajul
Huffman, acest codaj nu necesita o analiza in prealabil a datelor de codificat. Pentru a da un randament
sporit, metodele se pot combina aplicindu-se mai intii un codaj LZW si apoi unul Huffman.
4. Algoritmul RGB 5-5-5 Se reduce numarul de pixeli rezervati pentru fiecare culoare fundamentala din
spectrul RGB de la 8 la 5 biti. Implicatiile la nivel de imagine: reduce numarul de nuante. Se observa ca
ochiul uman nu percepe deranjant aceste modificari in ceea ce priveste numarul de nuante, deci nu
sunt sesizate schimbari majore de calitate.
Cele mai utilizate formate de comprimare sunt:
1. Formatul GIF (Graphics Interchange Format)
Formatul suporta pana la 8 biti per pixel folosind o paleta de 256 culori diferite. Culorile sunt alese din
spectrul RGB pe 24 biti. Sunt salvate culorile cele mai apropiate de culoarea originala. Pentru imagini
mari cu diversitate de nuante se genereaza palete de culori pe cadrane
2. Formatul TIFF (Tagged Image File Format)
27
Acest format foloseste in reprezentare algoritmul LZW. Tiff permite reprezentarea pixelilor (punctelor
de culoare) pe 48 de biti, ceea ce inseamna 16 biti pentru fiecare culoare fundamentala din spectrul de
culori RGB. Astfel se obtine o reprezentare de o mare acuratete la nivel de culoare. In formatul Tiff se
aplica algoritmul LZW construind un dictionar ce contine initial 256 de culori de baza, urmind ca prin
parcurgerea imaginii sa adauge la dictionar noi simboluri care rezulta din pixeli de culori diferite si
combinat cu secvente de pixeli care se repeta in cadrul imaginii.

3. JPEG (Joint Photographic Experts Group)

Acest standard se incadreaza in clasa metodelor de comprimare cu pierdere de informatie si
utilizeaza algoritmi hibrizi, bazati pe transformarea cosinus discreta si pe codajul Huffman. Principiul sub
care functioneaza JPEG este stabilirea de relatii intre pixelii unei imagini si codificarea lor, iar prin
aplicarea sa se poate obtine o imagine comprimata intr-un raport de 75:1, fara o degradare vizibila a
calitatii acesteia.
Realizarea normei JPEG este conditionata de existenta a trei elemente necesare:
- un codor, care primeste datele numerice ale imaginii sursa si genereaza, conform unui ansamblu
de proceduri, datele imaginii comprimate;
- un decodor, care transforma datele imagine comprimata in datele imaginii reconstruite, folosind
un ansamblu de proceduri;
- un format de transfer, care prezinta datele imagine comprimata, precum si specificatiile obtinute
din procesul de codaj.

4. MJPEG (Motion JPEG)

Principiul M-JPEG consta in comprimarea individuala a imaginilor succesive captate in timp real, una
cite una, linie dupa linie, dupa algoritmul JPEG si nu integreaza tehnici de codificare a predictiei si de
interpolare interlinii imagine, ca la MPEG. Printre avantajele acestui standard se pot enumera:
- obtinerea imaginilor de calitate foarte buna;
- imaginile de comprimat pot avea rezolutii foarte mari, depasind chiar 1000x1000 pixeli;
- datorita codificarii fiecarei imagini in parte, exista posibilitatea de a ajunge la o imagine si prin
acces aleator.
Algoritmul aplicat de M-JPEG ajunge la o rata de compresie de aproximativ 24:1 pentru o buna calitate
a imaginii, el furnizind un raport de compresie cuprins intre 15:1 si 80:1. Pe de alta parte, M-JPEG ofera
rate scazute de comprimare in comparatie cu alte metode, fisierele de date raminind la o dimensiune
destul de mare. Din aceste considerente, el este putin utilizat pentru CD-ROM sau pentru reteaua video.

21.Modele de culori
Orice culoare poate fi reprodusa ca amestec a trei culori primare. Datorita caracteristicilor celulelor
28
conuri de pe retina, cele trei culori primare corespunzatoare sistemului vizual uman sunt rosu (R), verde
(G) si albastru (B). Orice culoare a spectrului poate fi privita ca o combinatie liniara a celor trei culori
primare. Culorile astfel obtinute formeaza spatiul de culori RGB.

O culoare poate fi reprezentata in mai doua moduri:

Specificarea valorilor celor trei stimuli asocia i celor 3 culori primare:
- Rosu-Verde-Albastru (RGB). Acest spatiu de culori este „aditiv”, in sensul ca suprapunerea celor
trei stimuli R, G si B produce lumina alba. El se foloseste, de exemplu, la reprezentarea culorile pe
monitoare.
- Cian-Magenta-Galben (Cyan-Magenta-Yellow - CMY). Acest spatiu de culori este unul
„substractiv”, in sensul ca suprapunerea celor trei culori C, M si Y pe o suprafata de culoare alba produce
culoarea neagra. Acest spatiu de culori se foloseste in special in tipografie.
Specificarea luminantei si crominantei:
- Nuanta-Saturatie-Intensitate (Hue-Saturation-Intensity - HSI). Acest spatiu de culori se foloseste
in grafica computerizata.
- YIQ, unde Y este informatia de luminanta, iar I si Q sunt componentele de crominanta. I provine
de la „in-phase” (in faza), iar Q provine de la „quadrature” (in cuadratura), referindu-se la cele doua
componente folosite la modulatia in amplitudine in cuadratura. Acest spatiu de culori este folosit la
standardul TV analogic NTSC.
- YUV, unde Y este informatia de luminanta, iar U si V sunt componentele de crominanta. Acest
spatiu de culori este utilizat la standardele TV analogice PAL si SECAM.
- YCbCr, unde Y este informatia de luminanta, iar Cb si Cr sunt componentele de crominanta. Acest
spatiu de culori este utilizat la televiziunea color digitala si la standardele de compresie a imaginilor si
semnalelor video (JPEG, MPEG, etc.).

22.Esantionarea vorbirii Codec G-711

G.711 - standard ITU-T(International Telecommunication Union Telecommunication sector ) pentru

atenuarea efectelor negative ale unui canal cu o gama dinamica limitata audio. Utilizat in principal in
telefonie. Acesta a fost prezentat pentru prima data in 1972. G.711 - standard pentru reprezentarea pe
8 biti a PCM(Pulse-code Modulation-metoda utilizata de a reprezenta digital semnalele analogice) a vocii
comprimate, cu o rata de esantionare de 8000 cadre / sec si 8 biti / cadru.

29
 Codecul G.711 creeza un curent in jurul de 64 kbit/s-(canal digital de baza). Exista doi algoritmi de
baza prezentate in standardul ITU-T, μ-lege si A-lege. Ambii algoritmi sunt logaritmici, dar mai tirziu A-
lege a fost proiectat initial pentru procesele de prelucrare pe calculator. Standardul defineste secventa
de coduri corespunzatoare nivelului de semnal la 0 dB.

Relatii de baza:

Trebuie remarcat faptul ca ITU stabileste ca bitul zero are valoare 128, iar al saptelea - 1. Aceasta
valoare este diferita de definitia acceptata pe scara larga a acestui bit 7 = 128, iar bitul 0 = 1.

23.PCM si ADPCM

PCM vs ADPCM
Cele mai multe dintre semnalele naturale, cum ar fi voce sunt semnale analogice. Cu toate acestea,
din moment ce calculatoarele si aproape toate echipamentele pe care le folosim astazi sunt digitale,
convertirea acestor semnale analogice in semnale digitale sunt esentiale. De exemplu, pentru a
inregistra o voce intr-un calculator, semnalul trebuie sa fie reprezentat ca o serie de biti. De obicei,
microfon converteste primul sunet intr-un semnal electric analogic. Apoi acel semnal electric analogic
este convertit in semnal digital care poate fi reprezentat ca o secventa de biti. Pot exista diferite tehnici
in deriva acest semnal digital. PCM (Pulse Code Modulation) si (Pulse Adaptive Differential Code
Modulation) ADPCM sunt doua astfel de tehnici de digitalizarii.
PCM (Pulse Code Modulation)
PCM este o tehnica de a reprezenta un semnal analogic ca o secventa de biti. In PCM, in primul rind,
amplitudinea semnalului este masurata (mai corect, semnalul este esantionat) la intervale egale. Apoi,
aceste mostre sunt stocate ca numere digitale. De exemplu, un semnal triunghiular poate fi cuantificata
ca secventa, 0, 1, 2, 3, 2, 1, 0, -1, -2, -3, -2, -1, 0, 1,2, 3, ....... Atunci cind aceste numere sunt reprezentate
30
in binar, acesta va fi ceva de genul secventa, 0000, 0001, 0010, 0011, 0010, 0001 .... . Acesta este modul
in care semnalul analogic triunghiular este convertit intr-o secventa de biti in PCM.
PCM a fost folosit in telefonia digitala ca metoda de codificare vocala. PCM este, de asemenea, un
standard pentru audio digital in calculatoare. Cu toate acestea, prin a face unele modificari, PCM pot fi
optimizate in zonele de memorie si rata de informatii. ADPCM este o astfel de metoda.
ADPCM (Adaptive Differential Pulse Code Modulation)
ADPCM este un tip de DPCM (Pulse Code Modulation diferentiala), care trimite (sau stocheaza),
diferenta dintre esantioane consecutive, in loc de a trimite intreaga magnitudine a esantionului. Acest
lucru reduce cantitatea de biti sa fie trimis. De exemplu, in cazul semnalului triunghiular, diferenta dintre
cele doua esantioane consecutive sunt intotdeauna plus sau minus unu. Cind primul esantion este
transmis, receptorul poate deduce valoarea doua proba atunci cind se ofera diferenta intre a doua si
primele probe. Prin urmare, DPCM reduce cantitatea de biti sa fie necesara pentru a reprezenta
semnalul digital.
ADPCM face o alta modificare a DPCM. Variaza marimea intervalelor de esantionare (sau pasii de
cuantizare), in scopul de a reduce si mai mult cantitatea de biti necesari pentru a reprezenta semnalul.
ADPCM este utilizat pe scara larga in multe aplicatii de codare.

Care este diferenta intre PCM si ADPCM?

1. In ADPCM, diferenta dintre cele doua esantioane consecutive, este utilizat pentru a reprezenta
semnalul, in timp ce valorile de esantionare sunt utilizate in mod direct in PCM.
2. In PCM, marimea intervalului dintre cele doua esantioane este fixa, in timp ce acesta poate fi
variat in ADPCM.
3. ADPCM are nevoie de o cantitate mai mica de biti pentru a reprezenta un semnal in comparatie
cu PCM.
4. Decodarea un semnal PCM este mai usor decit un semnal ADPCM.

24.Structura arhitecturii GSM

Structura unei retele GSM este destul de complicata. In principiu, exista trei elemente principale:
Base Station Subsystem (BSS), Network an Switching Subsystem (NSS) si GPRS Core Network. Base Station
Subsystem este acea componenta care permite conectarea telefoanelor mobile la centrala de telefonie
mobila. Ea este formata din statiile GSM pe care le vedem la tot pasul in zilele noastre si care sunt numite
Base Transceiver Station (BTS), precum si din unitatile de control pentru statii (BSC). Statiile GSM sunt de
obicei dotate cu antene unidirectionale. Zona de acoperire din jurul unei statii/celule GSM este impartita

31
radial in sectoare, pentru fiecare din ele fiind repartizata una sau doua antene. Un tip comun de
sectorizare este cea de tip trifoi, cu trei sectoare de 120o fiecare.

O unitate de control pentru statii (BSC) controleaza de obicei zeci sau sute de antene, directionind
traficul catre NSS. Intr-o retea GSM exista mai multe BSC-uri regionale care concentreaza conexiunile
dintr-o anumita zona si le transmite catre MSC, o componenta a NSS. BSC este considerata cea mai
robusta componenta a unei retele GSM, fiind dotata cu sisteme redundante pentru a asigura
functionarea continua a retelei.

Network Switching Subsystem (NSS) este acea componenta a unei retele GSM similara cu centrala
telefonica a unei retele de telefonie fixa. Ea realizeaza managementul convorbirilor din retea si asigura
interconectivitatea cu alte retele de telefonie mobila sau fixa. Cea mai importanta componenta a NSS
este Mobile Switching Center (MSC). Aceasta este responsabila in principal cu directionarea apelurilor si
a SMS-urilor. De asemenea, prin intermediul MSC-ului, un utilizator din reteau GSM poate contacta un
utilizator de telefonie fixa. GPRS sau General Packet Radio Service este un serviciu de telefonie mobila
pentru transmisia de date, bazat pe trunchierea fluxului de date in pachete. GPRS Core Network, cea de-
a treia componenta a unei retele GSM, este responsabila cu managementul acestui serviciu de date.
32
 Structura unei retele GSM - o versiune mai simplificata

25. 2G 2.5G 3G si 4G

Ce inseamna 1G, 2G, 3G, 4G si 5G? Litera "G" ar trebui sa fie cunoscuta, vine de la Generation, astfel
ca atunci cand auzi pe cineva vorbind despre reteaua 4G, inseamna ca este vorba despre o retea wireless
bazata pe tehnologia retelei de generatie a 4-a.
Tehnologia de acum este foarte avansata: GPRS, EDGE, UMTS, HSDPA.
Iata toate generatiile:
1G - mobil analog original pentru voce (AMPS, NMT, TAC) 14,4 kbps
2G - circuit de banda ingusta de date digitale (TDMA, CDMA) 9-14.4 kbps
2.5G - pachete de date 2G (GPRS, EDGE) 20-40 kpbs
3G - Broadband Digital Packet Data (CDMA, EV-DO, UMTS, EDGE) 500-700 kbps
3.5G - EDGE inlocuit -> 1-3 Mbps HSPA si HSDPA de pana la 7,2 Mbps
4G - foloseste un sistem pe baza de IP complet integrat (Wi-Fi, WiMAX, LTE) 3-5 Mbps
5G - Gigabit pe secunda, in urmatorii cativa ani (?) 1 + Gbps

GPRS (General Packet Radio Service): o tehnologie care este folosita pentru trimiterea si primirea
pachetelor de date. GPRS este adesea mentionat ca tehnologia 2.5G. Facilitati oferite de GPRS: e-mail,
MMS (mesaje ilustrate), navigarea pe Internet. In teorie GPRS asigura viteze de acces intre 56kbps si
115kbps.

33
 EDGE (Enhanced Data for Global Evolution): dezvoltarea tehnologiei GSM si are o viteza medie de 3
ori viteza GPRS. Viteza EDGE de acces in jur la 384kbps, teoretic. Facilitatile oferite de EDGE sunt ca la
GPRS (e-mail, MMS si navigare).

UMTS (Universal Mobile Telecommunication Service): dezvoltarea in continuare a EDGE. UMTS este
adesea numit a treia generatie (3G). In plus fata de furnizarea facilitatii de acces la Internet (e-mail, MMS
si navigare), UMTS ofera facilitatea de streaming video, videoconferinta si apeluri video. In teorie viteza
de acces UMTS este de aproximativ 480kbps.

HSDPA (High Speed Downlink Packet Access) este o dezvoltare in continuare a accesului la date 3G.
HSDPA este adesea mentionat ca generatia 3,5 (3.5G), deoarece HSDPA este inca in desfasurare pe
platforma 3G. In teorie, HSDPA are acelasi acces la date cu viteza de 480kbps, dar cu siguranta poate
mai repede.

Dezvoltarea tehnologiei fara fir poate fi rezumata dupa cum urmeaza:

Prima generatie: aproape toate sistemele din aceasta generatie au un sistem analog cu viteza redusa
si sunetul ca obiect principal. Exemplu: NMT (Nordic Mobile Telephone) si AMPS (Analog Mobile Phone
System).

A doua generatie: este realizat cu un format digital standard, viteza mica - medie. Exemplu: GSM si
CDMA2000 1xRTT.

Cea de a treia generatie: digital, capabil de transfer de date la viteze mari (de mare viteza) si aplicatii
multimedia, pentru banda larga (broadband). Exemplu: W-CDMA (cunoscut si sub numele UMTS) si
CDMA2000 1xEV-DO.

Intre a doua generatie si a treia generatie, de multe ori este introdusa generatia 2.5, de mare viteza
(de pana la 150 Kbps). Tehnologiile sunt clasificate ca 2,5 G si este un servicu bazate pe date, cum ar fi
GPRS (General Packet Radio Service) si EDGE (Enhance Data rate for GSM Evolution), in domeniul GSM
si PDN (Packet Data Network) in domeniul CDMA.

4G este dezvoltarea tehnologiei 3G. Numele oficial al acestei tehnologii 4G in conformitate cu IEEE
(Institute of Electrical and Electronics Engineers) este "3G and beyond". Inainte de 4G, High-Speed
Downlink Packet Access (HSDPA) este uneori mentionat ca tehnologia 3.5G care a fost dezvoltat de
aceeasi WCDMA extins CDMA2000 EV-DO. HSDPA este un protocol de telefonie mobila, care ofera o

34
cale evolutiva la Universal Mobile Telecommunications System (UMTS) care va fi in masura sa furnizeze
o capacitate mai mare de date (de pana la 14,4 Mbit / sec).

26.Retele neuronale in prelucrarea semnalelor si imaginilor

Procesarea datelor in vederea comprimarii

Marea diversitate de operatii de prelucrare a imaginilor pot fi reduse la o forma echivalenta: ca retea.
Deoarece obiectul poate apare oriunde in cadrul imaginii, se poate presupune ca reteaua de clasificare
trebuie aplicata geometric repetitiv relativ la toate elementele de imagine. In cadrul retelei, functiile
operator iau decizii si calculeaza - pe baza datelor de intrare - punctele operator asociate (sau punctele
transformate). Rezulta o mare diversitate de implementari asociate imaginii (care poate fi prezentata in
forma seriala sau paralela) cit si operatorilor (seriali sau paraleli).
Corespunzator conceptelor de abordare rezulta urmatoarele variante pentru utilizarea retelelor
neuronale:
A. Retele neuronale care realizeaza transformari liniare bidimensionale
B. Retele neuronale care realizeaza transformari neliniare
C. Retele neuronale care realizeaza transformari locale.
In mod unitar, acesti operatori pot fi tratati si implementati cu ajutorul retelelor neuronale. Retelele
deterministe cu neuroni binari sunt ideale pentru reprezentarea functiilor logice (booleene), respectiv
a functiilor a caror argumente si valori iau doua stari posibile: "1" (adevarat) sau "0" (fals) respectiv +1
sau -1. Domeniul de definire a unei functii booleene cu N elemente acopera 2N elemente (alegerea
corespunzatoare a doua valori a functiei pentru fiecare element). Rezulta deci existenta a 2^2N functii
booleene cu N argumente. Orice functie booleeana poate fi reprezentata prin intermediul unei retele
tip feef-forward cu un singur strat ascuns. In scopul justificarii acestei afirmatii vom considera o retea
cu urmatoarea structura: nivelul de intrare, avind N neuroni b k} k=1,N si care reprezinta
1 2 N); un nivel ascuns format din
2N neuroni {sj} j=0,2N-1.
Reteaua este total conectata, in directia directa. Se fixeaza ponderile sinaptice intre stratul de intrare
=1) cu exceptia semnului, acesta fiind determinat dupa urmatoarea
regula: consideram fiecare neuron din stratul ascuns si ii exprimam indexul j in forma binara. Pentru
j=0,2N-1, acest numar - j - are N biti: (j)binar=(b1,b2,…bN) cu bp de valoare 0 sau 1. Se asociaza valorile:
wjk=+W cind bk=1
wjk=-W cind bk=0 deci wjk=(2bk-1)W.

35
 -1)W. Rezulta ca potentialul sinaptic al
unui neuron j din stratul ascuns va fi:

Toti cei N termeni din suma sunt egali cu 1 in modul, deci suma va fi egala cu N cind toti termenii
sunt pozitivi (+1) respectiv, in caz contrar, suma va fi cel mult egala cu N-2. Aceasta implica faptul ca
potentialul sinaptic total este strict pozitiv daca (2bk- k pentru orice k, adica un singur neuron (din
stratul ascuns) poate deveni activ pentru o secventa de intrare data. Acest neuron este dat in
reprezentare binara de:

adica:

unde .
Rezulta ca fiecare argument al functiei booleene va activa un singur neuron din stratul ascuns.
Problema care trebuie rezolvata in continuare este modul in care se genereaza raspunsul corect pe baza
starii specificate. In acest scop trebuie determinate ponderile wj (intre stratul ascuns si iesire) si
polarizarea. Deoarece fiecare neuron din stratul ascuns corespunde unei singure intrari (adica unei
1 2 N) exprimam:

pentru rezulta ca polarizarea neuronului de iesire va fi:

unde j0 este numarul binar care specifica argumentul functiei, iar semnul corect al iesirii va fi obtinut
-a observat nu s-au impus restrictii asupra naturii sau formei functiei booleene,
deci se pot reprezenta orice functii booleene in aceasta maniera (dezavantajul acestei metode rezulta
din numarul mare de neuroni necesari dar aceasta se poate rezolva prin metoda eliminarii dinamice a
nodurilor redundante).
Utilizarea algoritmului back-propagation pentru invatarea functiilor booleene
Se va utiliza ca baza in exemplificare functionarea retelelor multistrat feed-forward (cu alimentare
directa). Sarcina este de a invata o functie booleana arbitrara de un numar (mic) de variabile booleene.
Aceasta este realizata de o retea feed-forward cu trei nivele antrenata prin metoda gradientului negativ
36
(prin legea propagarii inapoi a erorii). Reteaua consta dintr- k in, un strat

ascuns sj hidd si un nivel de iesire Si out. Conexiunile sinoptice sunt notate cu de la

intrare la stratul ascuns (hidd), Wij - de la stratul ascuns la iesire (out), respectiv pragurile de activare

I ind la intrare se aplica un caracter (fortind

k sa reprezinte caracterul de intrare) activarile din straturile intermediare respectiv de iesire
sunt determinate de:

Legea de actionare f(x) - pentru neuroni discreti cu doua valori corespunde functiei treapta
f(x)=sign(x). In parcursul fazei de invatare, aceasta este inlocuita cu functia signoida continua:
x) deoarece invatarea gradient este posibila numai daca f(x) este neteda, cu o derivata finita
-f2(x)). La sfi
o functie de activare discontinua.
Conform algoritmului cu propagare inapoi (back-propagation) de minimizare a deviatiei iesirii retelei
fata de valorile dorite conduce la corelatiile sinoptice:

iar modificarile valorilor de prag si - similar (acestea sunt obtinute prin simpla inlocuire a

semnalului de intrare prin valoarea fixa -1.

Invatarea consta in mai multe „epoci de antrenament", in care, intregul set de caractere - ce
trebuie invatate este prezentata retelei. Corectiile sinoptice si a nivelelor de prag sunt acumulate si
aplicate la sfirsitul unei epoci. (se pot realiza corectiile si dupa fiecare caracter) fapt care poate - dar nu
garantat - mari viteza de invatare. O modificare importanta care are posibilitatea de a imbunatati
stabilitatea procesului de invatare consta in introducerea unui fel de histerezis (sau „momentum"). In

deveni foarte mare. In afara cazului ci vor tinde

sa depaseasca (valoarea) pozitia reala a minimului. Aceasta va determina oscilatii care pot incetini sau

37
chiar evita convergenta algoritmului. Pentru a evita aceasta problema, poate fi determinat termenul de
corectie, astfel incit sa nu produca modificari abrupte (bruste) prin:

unde indicele n indica numarul epocii de antrenament. Daca

este suficient de mare cautarea in spatiul parametrilor va fi determinata prin (de) gradientul acumulat
in mai multe epoci (cu rol de stabilizare). Din pacate nu este un criteriu general pentru alegerea
ptime depind de problema propusa.
/blockquote>

27.Circuit de esantioanare

Se bazeaza pe o capacitate de retinere C care se incarca rapid in timpul de esantionare, apoi mentine
valoarea pina la urmatoarea esantionare. Bufferul de intrare prezinta o impedanta de iesire foarte mica,
permitind incarcarea rapida a capacitatii. Bufferul de iesire are o impedanta de intrare foarte mare,
evitind descarcarea capacitatii

28.CNA cu retea de rezistente R-2R

Bazat pe rezistori cu valori similare, deci prezinta avantaje pentru integrare.

Mod de operare:
Cind bitul k este 1, comutatorul corespunzator este conectat la tensiunea de referinta VREF
Cind bitul k este 0, comutatorul corespunzator este conectat la masa GND
Exemplu: daca se presupune ca toate liniile, cu exceptia uneia sunt conectate la masa:

38
 2R R R

-
Vo
0 2R 2R 2R OUT

LSB MSB

0 0 0
Vref

Linia conectata la VREF va genera un curent ce va circula catre intrarea invertoare a amplificatorului
operational. Acest curent este injumatatit la fiecare nod al retelei de rezistente. Astfel contributia
fiecarei intrari este data de pozitia bitului aferent in cadrul configuratiei binare

39
 • In figura (b) doar MSB este ON
• In figura (c) doar penultimul bit este ON

29.Digitizarea semnalului (cuantificarea)

Cuantificarea se defineste ca interpretarea unei cantitati continue prin folosirea unui set de valori
discrete. Stabilirea de valori numerice pentru valoarea data a semnalului analogic . Daca se folosesc N
biti, se obtin 2N nivele; prin cuantificare, fiecare valoare a fiecarui esantion va avea asociata o valoare
binara pe N biti. Cu cit N este mai mare, cu atit acuratetea este mai buna. Se defineste un pas de
cuantificare:
Vmax  Vmin
Qs 
2N 1
Eroarea de cuantificare este definita ca diferenta intre valoarea reala a semnalului analogic si
valoarea binara asociata. Eroarea poate fi data atit de procesul de esantionare si retinere (valoarea
esantionului curent este mentinuta ca valoare pentru semnal pina la urmatoarea esantionare), cit si de
procesul de cuantificare, care urca sau coboara valoarea esantionata, dupa cum dicteaza reprezentarea
digitala.

40
 Figura de mai sus - Ilustrarea pasului si erorii de cuantificare
Semnalele de amplitudine mai mica sunt mai supuse erorii de cuantificare. O solutie este crestera
numarului de biti alocati reprezentarii unui esantion, dar acest numar este de obicei de 8 sau 12, rar mai
mare. Solutia adaptiva este folosirea combinata a tehnicilor de compresie si expandare, tehnica numita
companding. Inaintea cuantificarii, semnalul este distorsionat, in sensul ca partea sa care prezinta valori
mari este compresata dupa o anumita lege, iar la receptor, cind se reface semnalul original, aceste
intervale sunt expandate corespunzator aceleasi legi

30.Can sigma delta

41
42