Universitatea Dunarea de Jos, Galati

Facultatea de Educatie fizica si Sport

Specializare: Kinetoterapie si motricitate speciala, Anul III, Grupa K2
Student: Mihnea Adriana

Referat

Disciplina:Kinetoterapia in afectiuni neurologice

Tema referatului : Kinetoterapia în paralizia facială periferică
 Introducere

Paralizia facial periferică este rezultatul afectării nervului facial, care în mod obișnuit asigură
inervația musculaturii de la nivelul feței.
Nervul facial (nervul VII cranian) este un nerv mixt, fiind format din fibre motorii, senzitive,
senzoriale şi vegetative. Este nervul expresiei faciale, are aproximativ 10000 de neuroni din care
aproximativ 7000 merg către mușchii mimicii, este cel mai sinuos nerv cranian, traversând baza
craniului printr-un lung canal osos, iar mai apoi glanda parotidă; are cel mai lung traiect
intraosos, topografic și prezintă mai multe porțiuni: intracraniană, transtemporală, extracraniană
Se deosebește de paralizia facială de tip central (întâlnită în accidentele vasculare) prin lipsa
deficitului motor la nivelul membrului/membrelor de aceeași parte și de lipsa tulburării de
limbaj, afectarea fiind strict la nivelul hemifeței. De asemenea afectarea mușchilor frontali și
orbiculari ai pleoapelor este mai severă în paralizia facială periferică deoarece acești mușchi
primesc inervație din ambele emisfere cerebrale (cortexul motor), în timp ce mușchii faciali
inferiori primesc inervație numai de la o emisferă.
Paraliziile faciale periferice sunt determinate de cele mai multe ori de procese patologice
localizate în ultima treime a apeductului Fallope. Determinismul lor este cel mai des infecţios, fie
bacterian, fie virotic, virusurile determinate fiind foarte variate: gripale, Echo, Coxsackie,
herpetice, adenovirusuri etc.
Exista multe afecțiuni care pot produce slăbiciunea sau paralizia mușchilor feţei. În cazul în
care nu se poate identifica un factor specific care să stea la baza apariției slăbiciunii musculare,
afecțiunea se numește paralizia Bell. Cea mai frecventă formă este considerată cea idiopatică sau
paralizia Bell.
Una din cauzele recent identificate s-a dovedit a fi Borrelia Burgdorferi, microorganism din
clasa richetsiilor, care provoacă la om neuroborelioza, inclusiv afectarea nervului facial.
În multe cazuri originea paraliziei faciale este etichetată “a frigore”, determinarea leziunii
fiind pe de o parte urmarea procesului infecţios necunoscut şi, pe de altă parte, urmarea edemului
şi a autocomprimării nervului edemaţiat de pereţii inextensibili ai apeductului, proces denumit
nevrodocită de către Sicard.
Sindromul Ramsay Hunt, datorat virusului herpes zoster, asociază paraliziei faciale și o
afectare a nervului VIII, precum și o erupție veziculoasă caracteristică la nivelul tegumentului
cranian și la nivelul conductului auditiv extern. Afecţiunile cardiovasculare, bolile dismetabolice,
mai ales diabetul şi uremia, stările carenţiale şi de malabsorbţie etc., favorizează instalarea
procesului. Paralizia facială periferică mai poate fi cauzată de: virusul varicelo-zosterian, virusul
herpes simplex tip 1 si 2, virusul herpetic uman, virusul influenza A, virusul Ebstein-Barr,
virusurile hepatitei, adenovirusuri, citomegalovirusuri.
Alte cauze: genetice, traumatice (fractura stâncii temporale), tumorale, vasculare (ramolire
protuberenţială a părţii medii a trunchiului cerebral).
Poliradiculonevrita, sarcoidoza, boala Lyme sunt alte situații în care apare paralizia facială
sau chiar diplegia facială.
 Este posibil ca paralizia facial periferică să fie influențată şi de factori de mediu, factori
metabolici sau factori psihici.
Tablou clinic:
Semnele clinice sunt de tip motor, senzitiv, senzorial şi parasimpatic.Pentru funcţia motorie
se va avea în vedere aspectul static şi dinamic al feţei (mişcări voluntare, involuntare, reflexe).
În repaus se observă de partea paraliziei o asimetrie, cu:
- ştergerea pliurilor feţei (datorită hipotoniei musculare);
- lărgirea fantei palpebrale (lagoftalmie- ochi de iepure);
- coborârea şi îngustarea comisurii bucale;
- turtirea narinei ce nu se mişcă în respiraţie;
- uneori secreţie lacrimală abundentă (epifora); aceasta s-ar datora: paraliziei
- muşchiului Homer care normal dilată sacul lacrimal; paraliziei orbicularului ce determină
- deschiderea în afară a sacului lacrimo-nazal.
- dureri retroauriculare sau faciale
- asimetrie facială, trăsăturile feţei coborâte de partea bolnavă, deviate spre partea
indemnă.
În dinamică, semnele menţionate mai sus se accentuează:
- nu mai poate încreţi fruntea;
- nu poate închide ochiul;
- nu poate arăta dinţii;
- la privirea în sus, datorită lagoftalmiei ochiul pare mai mare(semn Neero);
- suflatul, fluieratul, pronunţarea labialelor (m, b, p) se face cu dificultate;
- paralizia buccinatorului produce zgomot la respirat, semnul pipei şi tulburări
- de masticaţie; în protuzia limbii, aceasta deviază de partea bolnavă;
- în mimica emoţională şi vorbire, comisura bucală de partea sănătoasă este atrasă puternic
şi asimetria poate fi uneori mai bine relevată; în pareze se constată slaba contracţie a
orbicularului.

Obiectivele kinetice:
- relaxare generală;
- intensificare si stimularea circulației sângelui şi a limfei;
- tonifiere musculară;
- reeducarea mimicii şi expresivității faciale.
- Reeducarea sensibilitatii
- Mentinerea mobilitatii capului si a gatului

Metode kinetoterapeutice
Printre cele mai importante metode de recuperare a bolnavilor amintim:
Masoterapia,
Electroterapia,
 Kinetorerapia,
Balneoterapia,
Hidrotermoterapia
În faţa specialistului în medicină fizică şi recuperare medicală, bolnavul se poate prezenta în
diferite stadii de evoluţie a paraliziei: în stadiul iniţial; în stadiul de reinervare spontană; în
stadiul de sechelă cu musculatura feţei hipertonă şi prezenţa sincineziilor.
Înainte de a începe tratamentul se efectuează: aprecierea tonusului muscular;
- electroneurografie (în primele zile) pentru aprecierea procentului de fibre
- afectate;
- EMG – viteza de conducere nervoasă, comparativ dreapta cu stânga.
De la tratamentul fizical-kinetic se exclud cazurile la care s-a instalat spasmul facial. În toate
celelalte situaţii, bolnavii beneficiază de un program fizical-kinetic de mai scurtă sau mai lungă
durată: minimum 15 zile şi maxim 4 ani.
Masajul
Acţiunea sedativă se obţine prin manevre uşoare, lente care stimulează repetat extraceptorii şi
proprioceptorii existenţi. Acţiunea hiperemiantă locală se manifestă prin încălzirea şi înroşirea
tegumentului asupra căruia se exercită masajul. Această acţiune se exercită prin manevre mai
energice care comprimă alternativ vasele sangvine. Masajul determină creşterea metabolismului
bazal, stimulează funcţiile aparatului respirator şi circulator, influenţează favorabil starea
generală a organismului, îmbunătăţeşte somnul, îndepărtează oboseala musculară.
Contraindicaţiile masajului sunt: boli dermatologice, infecţioase, hematologice, traumatisme
ale feţei.
Masajul extern se efectează blând, de la un punct situat la 1,5 cm. deasupra rădăcinii
sprâncenelor spre 1/3 mediană a regiunii anterioare pielii capului. Se plasează 4 degete pe
sprânceană, se masează spre rădăcina părului şi înapoi prin fricţiuni circulare în sensul acelor de
ceasornic pe obraz, bărbie, efleuraj la nivelul feţei şi alunecări pe tegumente, masaj în 8 pe 19
tâmple. Nu se fac vibraţii, tapping, stretch pentru muşchii faciali, ei neavând fusuri musculare,
deci nu stimulează contracţia.
Masajul endobucal se practică în cazul apariţiei tetanizărilor muşchiului buccinator,
zigomatic, canin, pielosul gâtului. Degetul mare se așează în gură în dreptul urechii, celelalte 4
degete exercită mişcări în jos şi înainte 10-30 secunde, apoi spre centru şi în sus spre maxilar. Se
face automasaj cu policele opus părţii paralizate, pe faţa internă a obrazului indexul şi mediusul
pe faţa externă, se masează obrazul întinzându-l uşor în jos şi spre partea indemnă, fără a se
permite coborârea pleoapei inferioare.
Automasajul se efectuează de către bolnav şi constituie elementul de bază al recuperării
funcţionale. Tehnica de lucru este diferită de aceea a masajului endobucal efectuat de asistent.
Acesta introduce indexul în cavitatea bucală şi masează faţa internă a obrazului căutând punctele
de inserţie ale muşchilor asupra cărora insistă, chiar dacă manevra este dureroasă. După ce a
masat şi a întins lent muşchii, menţinând această întindere timp de câteva secunde, scade
progresiv forţa presiunii digitale. Bolnavul va trebui să se automaseze de mai multe ori în cursul
unei zile. Pentru aceasta, va introduce policele mâinii opuse hemifeţei paralizate în gură, pe faţa
internă a obrazului, indexul şi mediusul sunt plasate pe faţa extern a obrazului. Masează bine
între cele trei degete tot obrazul, întinde obrazul oblic în jos şi spre partea sănătoasă (fără a
coborî concomitent pleoapa inferioară), când se lucrează muşchii superiori ai feţei, şi oblic şi în
sus, pentru muşchii jumătăţii inferioare a feţei.

Kinetoterapia
Indiferent de etiologie, de intensitatea paraliziei, de tratamentul medicamentos sau
chirurgical efectuat, kinetoterapia este mijlocul terapeutic indispensabil recuperării fizice şi
psihice a bolnavului
Exerciții de mimică
Nu se recomandă imediat după apariţia paraliziei, ci după câteva zile, pentru că la nervul
facial degenerarea este foarte lentă iar muşchii faciali nu au fusuri musculare. Se dă timp
nervului facial să înceapă regenerarea şi se evită apariţia spasmului facial. Exerciţiile de mimică
sunt precedate câteva zile de aplicaţii de căldură umedă sau sollux 10 min. la 1 m. și de masaj
uşor. Principiile aplicării exerciţiilor de mimică:
-se anulează întâi acţiunea muşchilor de partea indemnă;
- muşchii paralizaţi vor fi plasaţi în poziţie neutră pe cât posibil;-
-muşchii paralizaţi nu vor fi întinşi la maximum (fibrele de actină şi miozină se-pot apropia);-
-exerciţiile se execută lent, pentru a recruta cât mai multe unităţi motorii;
- când se lucrează cu muşchii din partea superioară a feţei, nu se vor activa cei din partea
inferioară şi invers;
-dacă apare brusc hipertonie şi apoi sincinezii, muşchii paralizaţi trebuiesc plasaţi în întindere
maximă;
-recuperarea va fi analitică şi progresivă, nu globală, căci s-ar dezvolta dezechilibru între
muşchii „dilatatori” şi cei „constrictori”.
Exerciţiile propriu-zise (Fig. 6.1.1)
- exerciţii de inspiraţie pe nas;
- încreţirea nasului;
- umflarea nărilor;
- răsucirea interioară a buzei superioare şi protruzia celei inferioare;
- apropierea buzelor între ele, cu apăsare;
- încreţirea buzelor ca pentru fluierat;
- zâmbet fără arătarea dinţilor;
- zâmbet cu arătarea dinţilor;
- se încearcă încet mişcarea buzelor spre zâmbet, apoi se încreţesc încet spre centru;
- se încreţeşte bărbia;
- cu indexul şi policele se împing uşor colţurile gurii spre pomeţi, pentrurealizarea
surâsului;
- se încearcă închiderea ochiului încet, fără coborârea sprâncenei;
- se înalţă sprânceana şi se menţine 10 – 15 sec.
- se încreţeşte fruntea;
 - se mimează încruntarea;
- se încearcă pe rând închiderea ochilor;
- pacientul e pus să articuleze: a, e, i, o, u;
- se deschid larg ochii, fără a se mişca sprâncenele;
- se lasă relaxată buza inferioară în jos şi înainte, cu ochii deschişi, musculatura gâtului
relaxată 15 sec.

Electroterapia
Stimularea contracţiei musculaturii netede se realizează prin aplicarea de impulsuri
exponenţiale cu durată mare, pauză mare şi frecvenţă rară (un impuls la 1 - 4 sec). Nu sunt
indicate în cazul apariţiei spasmului facial.
Undele scurte au efect hiperemiant, de activare a circulaţiei şi a metabolismului tisular, cît şi
efect analgezic şi decontracturant. Durata medie a unei şedinţe de terapie este de 15 minute, iar
aplicaţiile se efectuează zilnic. Ciclurile terapeutice sunt de 10-15 şedinţe, cu posibilitatea de a fi
repetate la intervale de cel puţin 10 zile.
Ultraviolete se aplică 3 grade eritem în zona dintre mastoidă şi mandibulă.
Termoterapia
In paralizia facială, încălzirea hemifeţei se poate face cu lampa Solux plasată la distanţa de 1
metru timp de l0 minute.
Tratament igieno-dietetic
În momentul în care, din cauza paraliziei, pacientul nu poate închide complet ochiul sau nu
mai poate clipi, se pot lua următoarele măsuri pentru protejarea ochiului: închiderea și
deschiderea pleoapelor cu ajutorul degetelor; efectuarea frecventă a acestor gesturi va menține
corneea umidificată; utilizarea “lacrimilor artificiale", care sunt picături pentru ochi ce conţin
metilceluloză, pentru menținerea umidificată a corneei în timpul zilei; pentru protejarea ochiului
și menținerea umedă a corneei pacientul trebuie să aplice un unguent special sau să poarte un
bandaj pentru ochi în timpul noptii; uneori poate fi necesar ca pacientul sa-si aplice unguentul și
să mentină pe tot timpul nopții un bandaj peste pleoapă în poziție închisă; se recomandă purtarea
ochelarilor de soare, de vedere sau de protecție pentru a împiedica pătrunderea prafului și a altor
particule la nivelul ochiului.

Rezultate asteptate
- Redobândirea sensibilitatii hemifaței afectate
- Imbunatatirea circulatiei sangelui
- Constientizarea si reinvatarea miscarilor la nivelul fetei
Bibliografie
https://www.physio-pedia.com/File:Cranial_Nerve_V11.jpg
Gavriliuc, Mihail - PRELEGERE pentru studenții anului IV ai facultății de Medicină
Generală la tema: Trunchiul cerebral. Nervii cranieni., Chișinău, 2000;
Kiss, Iaroslav - Fiziokinetoterapia și recuperarea medicală, Editura Medicală București, 2007