Sie sind auf Seite 1von 3

LEGENDA - prezentare generala

 Legenda ca tip de naratiune orala, legenda ca fapt etnologic, ca act de comunicare si ca discurs.

 Legenda privita din perspectiva ansamblului mai larg al naratiunilor orale in proza, alaturi de basm, povestire si snoava (marcarea
genului proxim prin recunoasterea unor caracteristici comune tuturor speciilor amintite si, prin opozitie, trasarea diferentelor
specifice, delimitarea marcilor particularizatoare)

 Unde/Cine/Cand/De ce se performeaza (se povesteste) o legenda?

Complexitatea fenomenului povestitului la nivelul modelarii textului de tip legenda presupune urmarirea a doua
coordonate:

- naratiunea - naratiunea ca produs (text);

- narativitatea - narativitatea ca procesualitate (procesul performarii legendei).

Aceasta inseamna plasarea discursului narativ in perspectiva comunicationala, perspectiva care implica relatia
fundamentala narator (emitator) - auditoriu (receptor), sesizarea relatiei dintre „bunurile folclorice” (produsele folclorice) si actele
folclorice (procesele folclorice), faptele de folclor vazute in calitatea lor de acte de comunicare.

Performarea legendei nu este dependenta de situatii de povestit sau ocazii de povestit tipologizabile.

Evenimentul narativ este influentat de o serie de factori constitutivi ai procesului de comunicare: participantii, cadrul
referential, durata, ambianta, fluxul comunicativ. Relatiile dintre acesti factori contureaza o situatie de povestit.

Legenda nu este relatata in cursul unei ceremonii (cum se intampla, de exemplu, in cazul oratiilor, al descantecelor, al
incantatiilor):

- naratiunea in sine nu urmareste un efect magic asupra celui ce o asculta (asemenea descantecelor, colindelor sau versurilor de
plugusor);

- nu presupune o investitura magica a povestitorului;

- nu este legata de forme de spatiu sau timp ritual;

- nu dezvolta, intr-un plan complementar, inventarele de obiecte si gesturi rituale (pe care le solicita descantecul - de exemplu);

- nu urmareste o eficacitate practica, deoarece nu are calitatea de a pecetlui, prin conversiune simbolica, un eveniment social;

- nu se raporteaza in exclusivitate la ocupatiile traditionale, la varietatea manifestarilor economice din lumea rurala si din afara
acesteia;

- poate fi performata si in situatii de povestit irelevante (acele situatii care apar, de regula, in procesul comunicarii verbale, cand
evenimentul narativ se produce spontan).

Povestitul/Nararea legendei ca proces complex de comunicare se manifesta in interiorul mediilor de povestit. Mediul de
povestit asigura conditiile necesare ca transmitere si receptare a mesajelor narative, prin instituirea unor comportamente de rol
adecvate fiecarei situatii de povestit. Mediul de povestit se constituie mai frecvent in cadrul unei microunitati sociale stabile, de
un anumit grad de coeziune si durabilitate (familia, vecinatatea), grupuri sociale cu structura proprie si cu existenta relativ
permanenta.

Legenda poate fi performata intr-o diversitate de medii de povestit fara diferentieri de varsta si gen.

Construirea unui enunt oral sau scris care isi asuma relatarea unui eveniment sau a unei serii de evenimente printr-un
proces complex de ordonare a datelor realului se dezvolta in stransa legatura cu intentionalitatea performerului si a grupului din
care acesta face parte. Elaborarea unei structuri narative de un anumit tip implica reprezentarea unei functii sau a unui pachet de
functii care coordoneaza si modeleaza aspectul formal, succesiunea si structura unitatilor constitutive, ritmul inlantuirilor narative,
strategia argumentativa. Performerul adreseaza mesajul sau narativ cuiva cu o anumita functie care difera adesea de la o situatie
de povestit la alta. Exista o interdependenta intre functie, situatia de povestit si mediul de povestit.

Functiile legendei:

1. Functia cognitiva (de a transmite o serie de cunostinte si informatii)

Legenda explica un fapt real sau considerat a fi real printr-un simbol narativ care include, de obicei, si motive fabuloase sau
supranaturale.

2. Functia formativa si integrativa

Formativa - din perspectiva actiunii modelatoare a performarii legendelor asupra personalitatii individului.

Integrativa - prin mediul de povestit la care participa, individul ia contact direct cu universul mental al grupului social, el ajunge sa
cunoasca mentalitatea si filosofia de viata a acestuia, sa-si insuseasca normele traditionale de comportament, sa se familiarizeze cu
sistemul de valori estetice, etice, traditionale al comunitatii din care face parte.

3. Functia educativa si de initiere

Prin forta exemplificatoare a mesajului legendei, individul deprinde o serie de precepte, de norme comportamentale referitoare la
ceea ce este bine si ceea este rau conform sistemului de valori al comunitatii din care acesta face parte.

Strategiile argumentative specifice legendei dezvolta un tip de naratiune de dimensiuni mai reduse decat ale basmului.
Dimensiunea este unul dintre criteriile diferentiatoare, dar nu unul decisiv. O alta marca diferentiatoare este claritatea. Spre
deosebire de basm (in cazul caruia poate fi semnalata existenta unui lexic poetic bogat), in legenda limbajul este apropiat de cel
cotidian.

Naratiunea de tip legenda nu este niciodata ritmata prin duplicarea sau triplicarea unor situatii epice, asa cum se intampla in basm.
Ritmului lent al povestirii de tip basm ii corespunde in legenda un rimt mai rapid al apropierii de deznodamant.

Desi intr-o masura mai mica decat basmul, legenda pune in evidenta un anumit grad de formalizare ce marcheaza
conventia estetica. In debutul textelor de legenda apare mai frecvent expresia verbala impersonala „se zice ca”, sub toate ipostazele
sale: „se spune”, „se povesteste ca”, „cica”. Ca si formulele basmului, in afara de functia de izolare a comunicarii artistice in fluxul
comunicarii de ordin practic, aceste expresii au si rolul unor marci stilistice, avertizand asupra genului de naratiune ce ii este oferita
ascultatorului: o naratiune de tip „legenda”. Pe de alta parte, formulele retrag orice responsabilitate povestitorului, ii declina
autoritatea, il distanteaza fata de propria naratiune. Sub acest aspect, formulele initiale ale legendei intra in corelatie logica cu
formulele finale care apar mai rar insa, reductibile la forma: „cum am auzit-o, am povestit-o”, „ce-am auzit, spun”. Atat formulele
initiale, cat si cele finale ii specifica performerului rolul de simplu mediator, transmitator. Daca prin conventia sa poetica basmul
propune evaziuni din realul vietii imediate, a carei dimensiune lipsita de spectaculos este negata si compensata de idealitatea lumii
imaginate, legenda se situeaza mai aproape de sfera realului vietii inconjuratoare, careia ii cauta o explicatie sau, mai precis, o
semnificatie. Consecinta acestui fapt este o deformare a realului, proces specific oricarei constructii epice integrabile in categoria
legendei.

Tipologie:

Categoria legendei pune in evidenta mai multe tipuri. Cercetatoarea Tony Brill a stabilit (in studiul introductiv al colectiei Legendele
romanilor, Editura „Grai si Suflet - Cultura Nationala”, Bucuresti, 1994) urmatoarea tipologie:

a. Legendele etiologice cuprind acele texte care se ocupa de crearea si organizarea lumii. In ansamblul lor, nu se dezvaluie
numai originea a tot ce exista pe pamant, fiinte si lucruri, ci si cauzele initiale ale particularitatilor organice ale acestora, ale
trasaturilor ce nu tin de structura lor si ale denumirii a tot ce exista in lumea inconjuratoare.

b. Legendele mitologice cuprind aparitiile, existentele si lucrurile suparnaturale, infatisand o lume de fantasme.

c. Legendele religioase infatiseaza figurile biblice, sfintii si sarbatorirea lor, obiceiuri si sarbatori legate de alte zile precise ca si
sarbatorirea unora dintre zilele saptamanii.
d. Legendele istorice sunt o oglindire a trecutului, uneori povestiri despre lucruri petrecute, asa cum au fost preluate de la
inaintasi, bazate pe amintiri sau pe inchipuirea faptelor descrise. De cele mai multe ori aceste intamplari au si un nucleu veridic, desi
nu se indentifica cu istoria. Vorbesc despre figurile istorice - in mica masura despre personaje istorice straine, despre figurile istorice
nationale, haiduci si capetenii de rascoale, domnitori, figuri feminine ce au ramas in istorie, personaje locale si diferite alte
intamplari care zugravesc trecutul.