Anastasia Florea- food-bloggerita care s-a născut la ora

cinei
Anastasia este o moldoveancă stabilită de ceva timp în Italia, acolo și-a descoperit talentul de a
găti și crează artă în farfuriile sale. Ea deține și un blog, Passione Peperone, unde își împărtășește
minunatele rețete, despre blog și pasiunea pentru arta culinară citiți în interviul de mai jos.

Am o familie mică, dar compusă din pofticioși mari! Din păcate, nu am avut parte de multe
momente legate de gătit împreună cu familia, căci la vârsta de 19 ani mi-am luat valiza plină cu
caiete și am plecat în Italia pentru a învăța la facultatea de arhitectură (da, sunt arhitector de
profesie ) . În acești 19 ani nu gătisem practic niciodată, dar mereu am admirat măiestria mămicăi
mele - gospodină iscusită și foarte pricepută. De mic copil știam că mâncarea va avea un loc
important în viața mea, deși, totul a fost evident chiar din prima clipă a vieții mele – momentul în
care m-am născut – exact la ora cinei.

Am început a găti atunci când vroiam să-mi uimesc jumătatea. De fapt, mergeam mereu la
restaurant și am simțit nevoia de avea parte de clipe frumoase într-un ambianță mai confortabilă,
liber și simplu, deci l-am invitat la cină. Am răscolit tot internetul pentru a găti ceva mai special,
iar într-un final am ales ceva sigur - i-am gătit faimoasa salată Olivier (aici cunoscută sub numele
de insalata russa). Îmi aminteam aproximativ cantitatea ingredientelor, păcat doar că noi
pregăteam această salată de sărbători și porțiunile erau înzecite. În fine, am făcut o cratiță mare cu
salată și am mâncat din ea ”o săptămână”! Până în ziua de azi îmi spune că l-am cucerit anume
prin acea salată și de atunci nu o mai mănâncă.

În momentul în care am început să gătesc constant, am conștientizat că faptul de a vedea fața

plăcut surprinsă a persoanelor care gustau din bucatele gătite și întreg procesul de a găti - mă fac
fericită. Ulterior mi-am dorit să redau satisfacția asta și altora, iar familia mea, prietenii, colegii
de la universitate mi-au zis că ar fi bine ca această pasiune să crească și să ia forma unui blog
culinar.

Cred că nu aș putea da un nume sau spune o anumită categorie de bucate care sunt mai apreciate
din ceea ce gătesc, pentru că am avut parte de aprecieri deosebite atât pentru unele bucate din
cultura gastronomică moldovenească, cât și cea italiană. Însă pot spune cert un singur lucru -
rețetele italiene de faimă mondială precum risotto, paste (în special carbonara și lasagne), pizza,
focaccia, tiramisù și panna cotta sunt destul de întrebate.

La moment, familia noastră este compusă din doar doi membri și, aparent, ar putea părea ușor din
punct de vedere al mâncării, însă nu e chiar așa. Celălalt membru al micii noastre familii este
foarte pretențios și, inițial, nu mânca deloc legume cu excepția roșiilor și frunzelor de salată. Dar,
din fericire, pasiunea mea pentru gătit a extins și pasiunea lui pentru a încerca o gastronomie mai
vastă. Nu am un fel preferat de mâncare. Ferm e faptul că am devenit ”macaronară”!

Sunt o persoană neofilă și visez să explorez toate bucătăriile lumii. Iar până atunci, din cele
gustate, inima și stomacul sunt cucerite pe deplin de cultura gastronomică italiană. Gastronomia
italiană mi-a încântat privirea și mi-a sedus papilele gustative din primele clipe, deși, cu mare
orgoliu, păstrez un loc special în inima mea pentru bucătăria moldovenească, iar acest blog este
un mijloc de exprimare, indiferent de limbă sau origine.

Procesul de gătire a bucatelor este unul extrem de interesant. De-ar fi să mă privesc dintr-o parte,
cu siguranță aș spune că decurge în mod hazliu, însă, aflându-mă chiar în nucleul acestui proces,
pot spune că decurge în mod bizar, dar și foarte interesant. De obicei, îl fac de una singură (doar
în weekend mai pot avea o mână de ajutor din partea lui), deci funcțiile de bucătar, fotograf, food
stylist, graphic designer, blogger și altele se întrunesc la crearea unei singure rețete. Dar se
întâmplă des să am nevoie de un ingredient nou sau de un accesoriu distinct și atunci îl implic
mult pe Alessandro, îl telefonez și-i zic: Știi, cred că aș avea nevoie de ceva deosebit în
backstage-ul de azi - poate niște roșii galbene (în plină iarnă) ca să iluminez poza; niște crenguțe
de levănțică proaspătă, pentru că s-ar combina bine cu vesela mov; o bucată de pânză turcoaz, dar
care tinde mai mult spre albastrul cerului decât spre verde, pentru că astfel va evidenția
protagonistul rețetei și tot așa - cu multă stăpânire de sine l-a mai înzestrat Dumnezeu. Uneori
ajunge acasă și ”mă găsește” urcată pe masă/insulă cum fotografiez bucatele sau undeva prin
curte/grădină cu farfuria de chifteluțe, paste sau altceva, căci acolo iarba e mai verde, lumina mai
intensă și tot așa. Alteori, gătesc ceva (în special dulce), însă lumina artificială nu-i pune în
valoare toată frumusețea, atunci trebuie să-l lăsăm neatins până a doua zi și să punem pofta-n cui.

În mod obișnuit, ingredientele sunt sursa mea de inspirație, mai ales fructele și legumele cultivate
din propria grădină. Acord o deosebită atenție conceptului de sustenabilitate în bucătăria noastră,
deci țin mult la utilizarea produselor biologice, locale, de sezon și naturale și reutilizarea acestora
pentru a evita orice gen de irosire. În mare parte, rețetele de pe blog le gătesc o singură dată,
pentru că sunt rețete pe care le gătesc de mult timp în familie sau sunt inovații reușite care ne
cuceresc din prima. Deși, trebuie să recunosc că în cazul dulciurilor nu este deloc așa, pot avea
nevoie de mult mai multe încercări, eșuări, timp, deci experiență decât cu restul bucatelor pe care
aș putea să le gătesc ”cu ochii închiși”.
Cine mănâncă aceste bucate? Noi! Cu toate că food fotografii sunt cunoscuți prin faptul că
majoritatea bucatelor nu sunt comestibile (pentru un rezultat mai fotogenic), în cazul meu nu e
așa. Prioritatea noastră este ca mâncarea să fie comestibilă, bine gătită și gustoasă, iar în al doilea
rând să fie și apetisantă pentru poze. Gătesc și mâncăm pe porțiuni, deci gătesc totul proaspăt
înainte de a lua masa, iar atunci când gătim mai mult - învităm părinții lui Alessandro, bunica,
prietenii și tot așa.

Dacă eu am reușit să mă învăț a găti, atunci toți o pot face! La fel ca și în alt oricare domeniu e
nevoie de dorință de încerca, putere de a repeta indiferent de numărul eșecurilor, multă dedicație,
experiență și informație. Premiul care ți se acordă este satisfacția primită de la rezultatul obținut,
clipele de tăcere atunci când obrajii sunt plini de bunătăți și nimeni nu vrea să irosească timpul
pentru cuvinte de prisos, căci scânteile de fericire din ochii persoanelor spun totul! Încercați,
greșiți (e cea mai bună metodă pentru a învăța) și savurați bucatele gătite alături de persoanele
dragi!