Menta - iarba minţii

Minthi - hetaira lui Hades

Menta a fost o nimfă, adică o mireasă divină, pentru că nimfă (νύμφη) nu înseamnă altceva în
greaca veche decât… mireasă. O chema Mínthi, era copila lui Cocyt, Râul Plângerii, şi unul din
amorurile lui Hades, zeul lumii de Jos.

Legenda spune că Minthi s-ar fi lăudat tovarăşelor sale, nimfele-naiade din Ilia, că ea e mai
frumoasă decât Persefona, soaţa şi regina lui Hades. Şi, cum zeii le află pe toate, şi Persefona a
aflat de iubirea interzisă a soţului său pentru Minthi, dar şi de hybris-ul copilei, şi s-a plâns
mamei sale, Demeter, zeiţa cerealelor.

Se spune că una din cele două zeiţe a fi a prefăcut-o pe hetaira lui Hades într-o buruiană
neînsemnată. Buruiană, căreia, însă, stăpânul lumii subpământene, sfâşiat de regrete, i-a dăruit o
mireasmă divină şi ceva din puterile tainice ale Afroditei.

Aşa se face că Minthi, prefăcută în mentă, păstrează până astăzi, sublimate, mireasma, savoarea
şi vraja unei iubiri divine.

În Grecia există chiar şi un munte care păstrează amintirea acestei iubiri:Muntele Mentei, de
lângă Pylos, patria înţeleptului rege Nestor. Ştim de la Strabon:

Nu departe de Pylos, spre răsărit, se află muntele Minthei, numit aşa după nimfa despre care
miturile spun că a fost hetaira lui Hades, pe care Persefona călcat-o în picioare şi a prefăcut-o în
menta noastră de grădină, pe care unii o mai numesc şi „cea cu dulce mireasmă”. De fapt, acolo
se află un templu al lui Hades (…) şi o dumbravă sacră închinată Demetrei, dumbravă care
domină întreaga câmpie a Pylos-ului.

De ce povestea mentei este legată de Hades, zeul morţii şi al morţilor? Pentru că Hades era
regele lumii de Jos: lumea de sub pământ, a solului fertil, unde încolţesc seminţele şi unde sunt
rădăcinile plantelor.

Grecii ştiau să folosească aromele mentei: aveau obiceiul de a freca cu frunze de mentă
proaspătă mesele, la ospeţe, ca să parfumeze aerul pe care îl respirau, gândindu-se, poate, că,
astfel, sorb puţin din răsuflarea înmiresmată a nimfei. Se şi îmbăiau cu apă de mentă, ca să-şi
împrospăteze trupul şi mintea şi să-şi recapete vigoarea. Ba chiar, după banchetele care ţineau
până în zori, îşi puneau pe cap coroniţe împletite din mentă, ca să alunge mahmureala şi să-şi
trezească mintea.

Numele mentei

În româneşte mentă şi izmă sunt perfect sinonime, dar au intrat în limbă, spun lingviştii, prima
din slava veche, menta, şi cealaltă din maghiară, izmat.
Menta: desigur, la origine este un cuvânt grecesc: minhta (μίνθα sau μίνθη; în greaca modernă
μέντα) pe care l-au împrumutat şi romanii, mentha.
Izma: s-a format în maghiara veche, din iz (= gust) şi zamat (= savoare, aromă) şi se traduce
prin: „cea aromată”. Poate este un calc după celălalt numele grecesc al plantei idíosmos
(ἡδύοσμος) „cea cu dulce/bună mireasmă”, de care pomeneşte Strabon.

De asemenea, menta/izma are mai multe nume populare în română:

Trei sunt, de fapt, „mentele bune”, cărora li se spune mentă/izmă bună:

1. menta de apă (Mentha aquatica)
2. menta dulce (Mentha viridis/verde sau spicata/înspicată) şi
3. menta pipărată (Mentha piperita), care este hibridul primelor două, cu varianta sa Mentha
piperita var. Citrata, adică „menta-cu-gust-de-lămâie”.

Puterile mentei

Cea mai mare putere a mentei, spun manualele secrete ale Stăpânilor Ierburilor, este aceea de a
îmbuna, de a împăca, de a trezi şi de a îmbunătăţi … mintea.

Călugării Evului Mediu (cei mai buni alchimişti şi herborişti) cultivau menta pe domeniile
mănăstirilor şi făceau în laboratoarele lor leacuri cu mentă pentru toate suferinţele stomacului şi
ale capului, suferinţe născute, de cele mai multe ori, din… crispare: dureri de cap/migrene,
oboseală, tensiune, insomnie, spasme şi crampe ale stomacului, indigestie.

Crisparea nefiind nimic altceva decât senzaţia că ţi se strânge/se contractă creierul, stomacul sau
inima (în latină crispo, crispare însemna: a încreţi).

Ştiau că menta destinde, adică de-crispează, de-tensionează vasele de sânge şi muşchii şi că, în
consecinţă, face să dispară migrenele, crampele, spasmele. De fapt, la modul subtil, ea
îmbunează … mintea, adică o face bună, înţelegătoare şi deschisă.

Ei spuneau că un ceai sau un pahar de vin în care s-au „odihnit” şi „s-au răsfăţat”, timp de câteva
ore, 3 sau 4 frunzuliţe de mentă, coboară asupra minţii inspiraţia divină, entuziasmul. Adică o fac
asemenea minţii zeilor, atotştiutoare, fericită, inventivă, fecundă, înţeleaptă şi iubitoare.
Şi, adăugau în manualele lor, că menta ne face să redescoperim dragostea.
Firesc, face parte din vechea familie a ierburilor Afroditei: rozmarin, cimbru, cimbrişor, oregano
(maghiran şi sovârf), busuioc, melisă (roiniţă) sau levănţică.
Orice grec, roman sau arab ştia că are un aliat de nădejde în ceaiul de mentă. Sau, în … sosurile
cu mentă.
Menta în reţetarul bucătarilor

Toate bucătăriile mediteraneene o pun, foarte puţină, în orice bucate, dar mai ales în sosul de
iaurt, în cremele de brânză şi de lapte, în salata şi sucurile de fructe sau în must.

Apicius, despre care se crede că a fost chef-ul şi somelierul împăratului roman Tiberiu, a creat
multe sosuri cu mentă, spre desfătarea întregii curţi. Secretul lui ? Ştia că menta face uşor de
mistuit orice mâncare şi, mai ştia că menta îşi lasă ceva din parfumul de nimfă şi mireasă divină.
Un sos foarte mediteranean este sosul de iaurt cu mentă: iaurt, usturoi, 5-6 frunze de mentă tăiată
mărunt, sare, piper, ulei de măsline cu sau fără castraveţi raşi (bine scurşi).
Şi o supă foarte „detox” pentru o cină uşoară este supa de mentă: infuzie de mentă servită cu
puţină sare, ulei de măsline şi verdeţuri.
Tipic mediteraneană este şi apa de mentă, adică apa în care şi-au lăsat esenţele, timp de câteva
ore, 2 crenguţe de mentă.

Sfatul bucătarilor
Menta se păstrează între 5 şi 7 zile la frigider, în hârtie absorbantă, puţin umezită, pusă într-o
pungă de plastic, sau într-un vas cu apă. Se poate păstra şi la congelator, tăiată mărunt, în
punguţe de plastic.

Menta în Biblie
Înţelegem din două locuri în care este pomenită menta în Noul Testament că era o mirodenie
foarte scumpă şi apreciată în vechea Palestină, din moment ce, cu ea, se puteau plăti
impozitele/zeciuiala, iar frunzele ei împrospătau şi parfumau aerul din sinagogi.

Sfatul herboriştilor
Apoticarii Evului Mediu scriau că ceaiul de mentă este un balsam pentru stomac, dar şi pentru
piept, gât şi nas, alungând durerile de cap şi de stomac (crampe sau arsuri) şi tot ce înseamnă rău
de burtă sau guturai. Ei spuneau că menta are puterea de a curăţa trupul, mai ales de… micii
nepoftiţi care se simt ca acasă în vintrele omului.

De altfel, cei de la Şcoala Medicală din Salerno aveau un distih dedicat mentei în Regimen
sanitatis:
CAPUT LIX. DE MENTHA

„Menta s-ar dezminţi şi mentă n-ar mai fi dacă leneşă ar fi şi n-ar scoate afară,
din vintre şi din stomac, limbricii şi viermii cei răi, cărora le vine de hac”.

Mentitur mentha, si sit depellere lenta ventris lumbricos stomachi vermesque nocivos.

Farmaciştii, în zilele noastre, au o listă destul de lungă a suferinţelor pe care le poate ameliora şi
vindeca menta, ca una care are proprietăţi analgezice, anestezice şi antiseptice.

În fişa terapeutică a mentei sunt trecute următoarele afecţiuni: greţuri, vărsături, ameţeli, colici
abdominale, spasme gastro-intestinale şi biliare, indigestii, gastrite şi enterite; infecţii ale căilor
respiratorii, bronşite, laringite, faringite, tuse, gripă şi răceală; dureri de cap, migrene, nevralgii,
nevroze, insomnii sau dureri musculare.
Iar cercetătorii au descoperit că menta conţine vitamina A, calciu, acid folic, potasiu şi fosfor, şi
că are un important efect antioxidant.
Sfatul tămăduitorilor

Seara, după o zi plină şi obositoare, puneţi în candela pentru aromaterapie 4 sau 5 picături de ulei
de mentă. Camera se va umple de o aromă proaspătă şi revigorantă.
Aşezaţi-vă apoi în fotoliu şi faceţi o baie fierbinte la picioare cu 2-3 picături de ulei esenţial de
mentă. În timp ce picioarele vi se desfată în apa din care ies aburi parfumaţi, absorbind căldura,
sorbiţi pe îndelete o ceaşcă cu ceai călduţ de mentă îndulcit cu puţină miere. Vă veţi simţi
împrospătaţi şi cu mintea limpede, relaxaţi, blânzi şi binedispuşi: menta inhibă centrii
agresivităţii şi înviorează.

Iar dacă sunteţi răcit, picuraţi 2 picături de ulei esenţial pe o batistuţă de hârtie şi mirosiţi când
simţiţi nevoia. Uleiul de mentă (2-3 picături diluat într-o lingură de ulei de măsline) vă ia durerea
de cap şi vă desfundă nasul, mai ales dacă vă masaţi tâmplele şi locul din jurul nasului.
De asemenea, câteva picături de ulei pe faţa de pernă sau pe cearşaf vă fac să vă simţiţi într-o
grădină vrăjită.

Lecţia mentei

Lecţia mentei: te vindeci învăţând să fii bun, să te bucuri de viaţă, să iubeşti lumea şi pe tine
însuţi …liniştit, împăcat şi îmbunat. Cuminte.
Menta vindecă doar liniştind, potolind şi cu-minţind mişcările haotice ale minţii şi sufletului, pe
care le destinde, le despovărează şi le bucură, pentru că, de cele mai multe ori, „spasmele” şi
„crampele” minţii provoacă spasmele şi crampele stomacului.
Ne ajută să ne regăsim pe noi înşine, să ne deschidem spre noi înşine şi spre ceilalţi, ne trezeşte
spiritul şi pofta de viaţă, prin urmare stimulează şi apetitul.
Linişteşte şi descarcă eu-ul celor plini de sine (a se vedea hybris-ul Minthei) şi plini de false
imagini despre ei înşişi; îi ajută să-şi găsească punctul de sprijin în ei înşişi pe cei ce se agaţă de
ceilalţi; îi însănătoşeşte pe bolnavii închipuiţi care vor să atragă atenţia şi afecţiunea celor dragi
şi îi preface în slujitorii devotaţi ai aproapelui.
Şi, într-un cuvânt, îmbunează, de aceea nu întâmplător noi şi spaniolii îi zicem iarba cea bună,
hierba buena.
Avertisment: menta se foloseşte în cantităţi mici pentru că poate provoca palpitaţii. Este
încă una din învăţăturile ei: cumpătarea.
 Capitolul I
GENERALITATI

Mentha piperita este o specie hibrida care s-a fonnat prin diverse încrucisari ale mai multor specii de
Mentha, în consecinta este foarte variabila. În flora noastra spontana pe lânga ape, pe locuri umede,
cresc foarte multe specii ale genului Mentha.

Mentha piperita nu se gaseste în flora spontana, dar este cultivata pe toate continentele. Asupra
originii acestei specii exista mai multe presupuneri: unii autori sustin ca provine din Orientul
Îndepartat, altii considera ca a fost creata în Anglia.

Cultura mentei în scop industrial se practica la noi de 50 de ani. În prezent însa aceasta cultura
trebuie mai mult dezvoltata, existând posibilitati de extindere a suprafetelor cultivate, de mecanizare
integrala a culturii. În tara noastra menta se poate cultiva în toate zonele agricole, dar productii mari
si mai ales de calitate buna se obtin în zona de padure cu clima mai rece din Transilvania si din
Câmpia de vest a tarii precum si la limita dintre silvostepa si zona de padure.

La noi se cultiva o populatie locala care provine din menta de Mitcham, cu tulpina si nervurile
frunzelor roscate violacee si frunzele de un verde închis. Populatia aceasta se cultiva de 50 de ani în
tara si fiind adaptata la conditiile locale rivalizeaza cu multe soiuri, dând productii bune atât în masa
verde, cât si în ulei volatil de calitate superioara. Marele neajuns al acestei populatii consta în slaba ei
rezistenta la rugina, care adesea provoaca scaderi importante de productie.

Menta este o planta ierboasa, perena, de origine mediteraniana, cultivata în majoritatea tarilor
europene, America si Asia. Se cultiva numeroase varietati si hibrizi, creati cu scopul imbunatatirii
calitative si a randamentului în ulei volatil. Principalele tari cultivatoare sunt: S.U.A, Japonia, China.,
Italia. Productia mondiala de ulei volatil este de 4000 -

5000 tone anual.

Menta este cunoscuta din antichitate fiind amintita în scrierile grecesti (mintha sau minthae) de
Dioscorides etc. si în cele latinesti (mentha, menta) de Columella, Plinius si altii
(M.Gusuleac,1961).În scrierile antice au fost mentionate însusirile sale terapeutice. In "Papyrus
Ebers" se arata ca menta a fost folosita în Egipt cu 1550 ani i.e.n.(E.Paun, 1975).

Menta(Izma buna, Minta) cultivata este un hibrid steril între doua specii de menta, care a aparut
probabil spontan, fiind evidentiat în Marea Britanie (la Mitcham), in 1675, de catre un cultivator
englez (V.Velican, 1965).
Din acest considerent i se mai spune si menta englezeasca. Se pare ca acest hibrid s-a format si în
bazinul mediteranean (V.Cucu si colab., 1982), însa culturile de menta raspândite azi pe glob se
considera ca provin prin înmultire vegetativa din hibridul aparut în Marea Britanie. Menta este una
din cele mai raspândite plante medicinale si aromatice, cultivându-se pe tot globul.
Menta(izma)creata se cultiva pe suprafete mai mici.

La noi în tara, menta a fost între primele plante aromatice si medicinale luate în cultura. Prima
cultura experimentala de menta a fost facuta de B. Pater în 1908 la Cluj. În scopuri industriale, se
cultiva din 1926. Cultura ei s-a început pe suprafete mai mari în Tara Bârsei, în jurul Brasovului, iar
la Bod a luat fiinta o distilerie.

Etimologie

Numele mentei sunt destul de uniforme în cele mai multe limbi europene: Minze în germana, mynte
în daneza si norvegiana, munt în olandeza, menda in basca, munt in estoniana, minttu in finlandeza,
mata in ceha, mieta in polona, myata în rusa, meta în lituaniana, metra în letona, menthe în franceza
si menta în italiana. Toate aceste nume deriva din latinescul mentha.

Numele latin a fost împrumutat la rândul sau din grecescul minthe, de origine necunoscuta.

Elementul piperat din menta piperata, gasit în multe limbi, si în epitetul botanic piperita, se refera la
gustul piperat si iute al acestui tip de menta.

În Noul Testament, menta este numita hedyosmon. Acest compus înseamna cu miros dulce. În
limbile moderne, numele derivate din acesta au întelesul de menta verde, menta spontana, nu menta
piperata; de exemplu disomos în greaca si giozum sau dzhodzhenîn bulgara
 Capitolul II

Lista de mai jos include toate taxele recunoscute ca specii în lucrările recente de
pe Mentha . Niciun autor nu le-a recunoscut pe toți. Ca și în cazul tuturor clasificărilor
biologice ale plantelor, această listă poate fi depășită la un moment dat. Numele comune sunt, de
asemenea, date pentru speciile care le au. Sinonime, împreună cu soiuri și soiuri, sunt date în
articole despre specie.

 Mentha aquatica - mentă de apă , menta de mătase 

 Mentha arvensis - mentă de porumb, mentă sălbatică, mentă japoneză, menta de câmp,
banană de menta
 Mentha asiatica - Monetărie asiatică
 Mentha australis - Monetărie australiană
 Mentha canadensis - menta americană sălbatică
 Mentha cervina - Pennyroyal lui Hart
 Mentha citrata - mentă de bergamot, menta portocalie
 Mentha crispata - menta frunze-frunze
 Mentha dahurica - cimbru dahurian
 Mentha diemenica - menta subțire

 Mentha laxiflora - menta de pădure

 Mentha longifolia ( Mentha sylvestris ) - menta de cai
 Mentha piperita - mentă
 Mentha pulegium - pennyroyal
 Mentha requienii - Mentă corsicană
 Mentha sachalinensis - mentă Sahalin [10]
 Mentha satureioides - nativ pennyroyal
 Mentha spicata (syn M. viridis , M. cordifolia ) - spearmint , menta de grădină (un soi de
spearmint) [11] [12]
 Mentha suaveolens - menta de mere, menta de ananas (un soi de varietati varietati de menta
de mere)

Cultivarea mentei

Toate monetăriile se dezvoltă lângă bazine de apă, lacuri, râuri și pete umede, umede, în umbra
parțială. [14] În general, monetăriile tolerează o gamă largă de condiții și pot fi cultivate și în plin
soare. Monetăria crește pe tot parcursul anului. [15]
Ele cresc rapid, extinzându-se de-a lungul suprafețelor printr-o rețea de alergători . Datorită creșterii
lor rapide, o plantă din fiecare monetărie dorită, alături de puțină atenție, va oferi mai mult decât
suficientă mentă pentru uz casnic. Unele specii de menta sunt mai invazive decât altele. Chiar și cu
monetăriile mai puțin invazive, trebuie să se acorde atenție atunci când se amestecă orice mentă cu
alte plante, ca să nu preia mentă. Pentru a controla monetăriile într-un mediu deschis, acestea ar
trebui să fie plantate în recipiente adânci, fără fund, scufundate în pământ sau plantate deasupra
solului în cuve și butoaie. [14]
Unele monetare pot fi propagate prin sămânță, însă creșterea de la sămânță poate fi o metodă
nesigură pentru creșterea mātarului din două motive: semințele de menta sunt foarte variabile - s-ar
putea să nu se termine cu ceea ce se presupune că a fost plantat [14] - și unele soiuri de menta sunt
steril. Este mai eficient să luați și să plantați butași de la alergătorii de monetărie sănătoși.
Cele mai frecvente și populare monetări pentru cultivarea comercială sunt menta ( Mentha ×
piperita ), specie de mămăligă ( Mentha spicata ), spearmint scoică ( Mentha x gracilis )
și cornmint ( Mentha arvensis ); [16] de asemenea (mai recent) menta de mere ( Mentha suaveolens ).
Monetăriile se presupune că produc plante însoțitoare bune, respingând insectele dăunătoare și
atrăgând cele benefice. Ele sunt susceptibile la albul și afidele .
Recoltarea frunzelor de menta se poate face oricând. Frunzele proaspete trebuie folosite imediat
sau depozitate până la câteva zile în pungi de plastic în frigider. Opțional, frunzele pot fi înghețate în
tăvile de gheață. Frunzele de mentă uscate trebuie depozitate într-un recipient etanș, plasat într-o
zonă rece, întunecată și uscată. [1

Amplasarea culturii. Se recomandă ca menta să fie cultivată ca plantă anuală şi

să intre în cadrul asolamentului. Dacă menta este menţinută în cultură pe acelaşi
teren mai mulţi ani, creşte exagerat de mult densitatea tulpinilor, în dauna
producţiei de frunze şi de ulei volatil, solul se compactează, se îmburuienează,
se înmulţesc dăunătorii şi bolile, ca de exemplu rugina (Puccinia menthae), care
poate compromite recolta. De asemenea, în anii următori se formează stoloni
scurţi, în cantitate mai mică, ce nu pot fi valorificaţi.
Există şi posibilitatea menţinerii mentei 2 ani pe acelaşi teren. În acest caz, se
recomandă ca, în anul al doilea, la începutul vegetaţiei să fie lucrată plantaţia cu
un cultivator, pentru afânarea solului şi combaterea buruienilor. Cele mai bune
premergătoare pentru mentă sunt leguminoasele pentru boabe, borceagurile şi
cerealele păioase. Nu se recomandă să fie cultivată mentă după lucernă, trifoi
sau graminee perene care lăstăresc şi necesită, deci, lucrări suplimentare de
întreţinere. La rândul ei, menta este bună premergătoare pentru unele prăşitoare
sau plante de nutreţ, care, prin tehnologie, permit distrugerea plantelor de mentă
care regenerează din părţile subterane.

Administrarea îngrăşămintelor. Menta este o plantă care valorifică bine

îngrăşămintele organice, deoarece sistemul radicular nu este foarte bine
dezvolat, iar ritmul de creştere a plantelor este foarte rapid. Este recomandată
folosirea gunoiului de grajd, foarte bine fermentat şi aplicat cât mai uniform, care
contribuie la îmbunătăţirea stării de fertilitate a solului, favorizează dezvoltarea
masei vegetative şi creşterea conţinutului în ulei volatil. Pot fi aplicate 25-40 t/ha
gunoi de grajd, toamna sub arătură, înainte de înfiinţarea plantaţiei. Mai pot fi
folosite mraniţă sau compost, administrate pe rigole, odată cu plantatul stolonilor.

Lucrările solului. După cereale păioase sau leguminoase pentru boabe care
sunt recoltate devreme va fi executat un dezmiriştit, după care se va ara adânc,
la 25-30 de cm, cu plugul în agregat cu o grapă. Până în toamnă vor fi efectuate
grăpări repetate, prin care este conservată umiditatea şi sunt distruse buruienile.
După premergătoare târzii va fi executat un dezmiriştit, apoi arătura adâncă;
până la plantarea stolonilor terenul va fi întreţinut prin treceri cu grapa cu discuri,
pentru mărunţirea bulgarilor şi distrugerea buruienilor.

Pentru plantare, solul va fi foarte bine mărunţit şi nivelat cu grapa cu discuri în

agregat cu o grapă reglabilă şi bară nivelatoare. În cazul în care, din anumite
motive, plantarea nu a fost realizată toamna, atunci pregătirea terenului trebuie
efectuată primăvara foarte devreme, atunci când condiţiile climatice permit acest
lucru, prin 1-2 lucrări cu grapa cu discuri în agregat cu grapa cu colţi.

Înfiinţarea culturii. Menta se înmulţeşte prin stoloni sau prin înrădăcinarea

butaşilor tulpinali porniţi din nodurile stolonilor. Materialul de înmulţire trebuie să
provină de la culturi ecologice de mentă care sunt desfiinţate. Recoltarea
stolonilor pentru înfiinţarea noii culturi trebuie realizată în ritmul plantărilor.
Datorită înrădăcinării superficiale, stolonii pot fi scoşi cu o furcă pe suprafeţe
mici, sau printr-o lucrare efectuată fie cu plugul fără cormană, fie cu o lamă
dislocator sau cu maşina de scos cartofi, pe suprafeţe mai mari.

De la loturile speciale pot fi obţinute circa 6-8 t stoloni/ha, iar cantitatea de stoloni
recoltată de pe un hectar poate constitui material de înmulţire pentru până la 6
hectare. În cazul în care stolonii trebuie păstraţi peste iarnă, aceasta se poate
realiza în silozuri special amenajate, prevăzute cu instalaţii de aerisire, iar stolonii
vor fi udaţi permanent pentru a nu se deshidrata.

Plantarea este recomandat să fie efectuată toamna, deoarece astfel se

realizează o mai bună înrădăcinare şi se obtine o densitate corespunzătoare a
plantelor în câmp. În acest fel, lăstarii pornesc în vegetaţie mai devreme, în
primăvară, au o dezvoltare mai rapidă şi rezultă producţii mai bune şi de calitate
superioară.

Înainte de plantare, trebuie aleşi stoloni viguroşi, turgescenţi, care sunt fasonaţi
cu foarfeci de vie, la 12-15 cm lungime şi la care se înlătură porţiunile brunificate.
Plantarea stolonilor poate fi efectuată fie manual, fie semimecanizat. Plantarea
manuală solicită o cantitate mare de forţă de muncă, în medie 15-17 muncitori
pentru un hectar.

Distanţele recomandate dintre rânduri sunt de 70 cm la specia Mentha piperita,

iar pentru Mentha crispa de 60-65 cm. Deschiderea rigolelor se va efectua în
ritmul plantării pentru a nu se evapora apa din sol. Stolonii se înşiră pe fundul
brazdei, petrecându-se câţiva cm şi imediat sunt acoperiţi cu pământ, manual cu
sapa sau printr-o nouă trecere cu rariţa pe intervalul dintre rânduri, urmat de un
tăvălugit sau grapat superficial pentru a se evita uscarea solului. Norma de
stoloni este de 1400 kg/ha.

La plantarea semimecanizată sunt necesari doar 3 muncitori pentru înfiinţarea

unui hectar de cultură. Pentru plantarea semimecanizată, sunt deschise rigole cu
rariţa, la adâncimea de 15 cm; pe bara cultivatorului sunt montate cutiile cu
stoloni şi scaune pentru muncitori.

În cultură există soiurile „Columna”, „Cordial” şi „Cristal”, la Mentha piperita,

respectiv „Mencris” şi „Record”, la Mentha crispa.

Lucrările de îngrijire. După plantarea din toamnă nu mai sunt necesare alte
lucrări. În primăvară, vor fi executate lucrări de prăşit între randuri şi de plivit pe
rând, pentru a ţine sub control buruienile. În anumite situaţii, se recomandă un
grăpat perpendicular pe direcţia rândurilor, cu grapa cu colţi reglabili, obligatoriu
cu colţii îndreptaţi înapoi, astfel încât să nu fie scoşi stolonii din pământ. Praşilele
vor fi efectuate până în faza de ramificare a plantelor; mai târziu, igiena culturală
va fi realizată prin lucrări repetate de plivit.

În condiţii de insuficienţă a apei, este necesară irigarea. Sunt recomandate

norme cuprinse între 300 şi 350 m3/ha pentru prima parte a vegetaţiei şi apoi, pe
la începutul perioadei de înflorire, norme de 500-600 m3 apă/ha. Întotdeauna,
după recoltare menta trebuie să fie irigată. Cele mai bune metode de irigare sunt
irigarea pe brazde şi irigarea prin picurare. Irigarea prin aspersiune nu este
recomandată deoarece există pericolul favorizării atacului de rugină (Puccinia
menthae), care poate compromite recolta.

Controlul bolilor (rugină, antracnoză) se realizează prin măsuri preventive

care se referă la: plantarea în toamnă a stolonilor sănătoşi, curăţaţi bine de
resturi vegetale; fertilizarea raţională cu îngrăşăminte organice; distrugerea
mentei sălbatice mai ales pentru zonele în care apa poate bălti şi solul este
umed; revenirea culturii de mentă pe acelaşi teren după 5-6 ani.

Cei mai frecvenţi dăunători din culturile de mentă sunt păianjenul mentei,
păduchele frunzelor sau puricele mentei, care nu provoacă pagube importante şi,
de aceea, pot fi controlaţi prin metodele preventive menţionate şi în cazul bolilor.

Recoltarea. În situaţia în care materia primă va fi folosită pentru extragerea

uleiului volatil, atunci recoltarea va fi efectuată când 50% din inflorescenţe sunt
deschise; dacă se doreşte ca materia primă să intre în componenţa unor ceaiuri,
ca material uscat, atunci recoltarea va fi efectuată când 30-40% din plante au
înflorit. Recoltarea masei vegetative aeriene se efectuează prin cosit cu o
cositoare mecanică. Se recomandă să se recolteze în ritmul distilării, pentru a nu
se produce pierderi de ulei volatil.

Metoda de recoltare pentru suprafeţe mici poate fi cea manuală, cu coasa sau cu
secera, cu care se taie lăstarii (herba). Pot fi utilizate pentru tăiere şi cositoarea
mecanică sau vindroverul, care lasă masa vegetală tăiată în brazde, de unde, cu
ajutorul maşinii de încărcat furaje, aceasta este încărcată în mijloacele de
transport.
Recoltarea frunzelor poate începe atunci când frunzele au lungimi de 5-6 cm şi
se realizeaza în mai multe etape. Se poate recolta frunză cu frunză şi se obţine,
astfel, un material vegetal de cea mai bună calitate, care este aşezat în coşuri şi
este transportat la locurile de uscare; această lucrare poate dura 14-15 zile. Nu
se va recolta prea devreme, în faza de butonizare, deoarece uleiul volatil este în
cantitate scăzută şi de calitate slabă.
Se mai poate recolta şi prin strunjire, prin trecerea mâinii de-a lungul lăstarilor şi
detaşarea frunzelor, dar materialul vegetal este parţial distrus, zdrobit şi apar
pierderi de ulei volatil.

Trebuie să se recolteze în miezul zilei, între orele 10 şi 14, pe timp însorit şi

călduros, fără vânt, rouă sau ceaţă, iar frunzele trebuie să fie zvântate pentru a
avea conţinutul maxim în ulei volatil.

Uscarea materialului vegetal se va efectua natural la umbră, în şoproane,

poduri, pe o perioadă de 5-6 zile. Frunzele şi herba pot fi uscate şi artificial, la
temperaturi de maximum 35ºC.

Condiţiile de recepţionare prevăd următoarele: maximum 14% umiditate;

maximum 3-5 frunze brunificate pe fiecare tulpină; maximum 1,5% corpuri străine
organice; maximum 0,5% corpuri străine minerale; minimum 1% conţinutul în ulei
volatil.

Producţiile pot fi de 10-20 t/ha herba proaspătă, respectiv 2,5-3 t/ha herba uscată
sau 1-1,3 t/ha frunze uscate.

Distilarea. Obţinerea pe cale industrială a uleiului volatil de mentă se realizează

prin distilarea masei vegetative proaspete sau uscate, cu ajutorul vaporilor de
apă. Cele mai bune rezultate se obţin prin distilarea mentei lăsată să se ofilească
în brazde, timp de 24-48 de ore (E. Păun, 1988). Din totalul uleiului volatil
prezent în materialul vegetal supus distilării, 75% se obţine în prima oră de
distilare, iar după circa 2 ore de distilare, este extrasă întreaga cantitate de ulei
volatil. În timpul procesului de distilare trebuie să fie menţinuţi următorii
parametrii: temperatura apei care intră în refrigerent trebuie să fie de maximum
15-20oC; temperatura distilatului format din apă şi ulei volatil, la ieşirea din
refrigerent, trebuie să fie de 35-40oC, ceea ce va permite o decantare rapidă a
uleiului volatil. Uleiul extras şi decantat, pentru eliminarea apei, va fi pus spre
păstrare şi transportat în butoaie inoxidabile, care vor fi depozitate în încăperi
răcoroase, ferite de foc (E. Păun, 1998

MENTHAE FOLIUM = menta, izma; oficinala in FR X. Frunzele plantei Mentha piperita (Labiatae).

DESCRIERE: planta perena cu rizomi care in primul an dezvolta un sistem radicular dintr-o
radacina principala cu numeroase ramificatii; radacina principala dispare la sfarsitul primului an de
vegetatie fiind inlocuita cu radacini adventive provenite din partea inferioara a tulpinii.Din nodurile
rizomului se dezvolta sloloni subterani si aerieni.Tulpina tetragonala, frunze opuse scurt petiolate, flori
grupate in inflorescente spiciforme de culoare violeta.Fructele ajung rareori la maturitate. Inmultirea
plantei se face numai pe cale vegetativa.Infloreste din iunie pana in septembrie.

RASPANDIRE: mentha piperita este un hibrid obtinut din Mentha spicata si Mentha aquatica,
obtinuta in Anglia.Se cultiva in toate continentele; la noi in zona Brasovului(Bod – 5 ha), pe valea Oltului
si in Banat.

RECOLTARE: la inceputul infloririi => ulei de cea mai buna calitate.Unii autori recomanda
recoltarea cand 75% din plante sunt inflorite, atunci au cea mai mare cantitate de frunze =>
randamentul cel mai mare in ulei volatil.Recoltarea se face prin cosire – uscare – distilare.In flora
spontana a tarii noaster cresc numeroase specii de menta care difera de Menha piperita prin forma
frunzelor si lipsa mentolului in uleiul volatil.ex: izma creata in loc de mentol contine cavona => miros
diferit.

COMPOZITIA CHIMICA: frunzele uscate contin ulei volatil, taninuri, flavone.

 PROPRIETATI: uleiul de menta este un lichid limpede, incolor sau slab-galbui, miros caracteristic
si gust arzator racoritor.Calitatea uleiului este influentata de factorii pedoclimatici.Uleiul contine circa 40
compusi chimici dintre care cel mai important este mentolul(50-80%), hidrocarburi terpenice si derivati
oxigenati(cetone).

Mentolul se izoleaza din uleiul de menta prin racire la -10 grade pan la -20 grade cand
cristalizeaza si se separa prin filtrare => cristale incolore aciculare sau pulbere cristalina cu miros
puternic, caracteristic, gust arzator, racoritor.

INTREBUINTARE: sub forma de infuzie, tinctura pentru proprietati: stimulente, stomatice,

colagoge, coleretice, antispasmodice, aromatizante – indigestii, colite, enterocolite.Uleiul volatil si
mentolul – antiseptice, antipuriginos.Taninul – actiune antidiareica.

FR X prevede o monografie pentru uleiul de menta MENTHAE AETHEROLEUM.

Produse farmaceutice cu mentol:

o -alcool mentolat 1% si 4%
o -mixtura mentolata 1%
o -cedovix unguent si dropsuri
o -fenilbutazona unguent(camfor)
o -carmol(aldehida cinamica)
o -ben-gay unguent
o -farebic
o -unofed
o -dentocalmin
o -bomboane, antiseptice mentolate
o -renie
o -dicarbocalm.