Decizia nr.

10138 , -SECŢIA CIVILÃ ŞI DE PROPRIETATE

INTELECTUALÃ-
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
-SECŢIA CIVILÃ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALÃ-
Decizia nr. 10138
Dosar nr. 16749/2004
Şedinţa publicã de la 6 decembrie 2005
Asupra recursului de faţã;
Din examinarea lucrãrilor din dosar, constatã urmãtoarele:
Prin contestaţiile înregistrate la Tribunalul Constanţa sub numerele 2140/2003
şi 3195/2003, contestatorii L.D. şi P.L.D. au chemat în judecatã pe pârâta Primãria
Municipiului Constanţa, prin primar, solicitând ca prin hotãrârea ce se va pronunţa sã se
dispunã anularea dispoziţiei nr. 1278 din 12 iunie 2003, prin care s-a dispus restituirea
cãtre numiţii D.G.Ş.C., G.L.E., G.C. şi C.S.A. a imobilului situat în Constanţa.
Prin încheierea de la 12 decembrie 2003 s-a admis excepţia de litispendenţã şi s-
a dispus reunirea celor douã dosare în baza art. 163 C. proc. civ.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au susţinut cã dispoziţia nr. 1278 din 12 iunie
2003 este nelegalã deoarece imobilul care a aparţinut numiţilor D.G.Ş., G.C. şi C.S.A. a
trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 513/1953 şi, deci, nu poate face
obiectul Legii nr. 10/2001.
Reclamanţii au arãtat cã sunt îndreptãţiţi sã formuleze prezenta contestaţie,
deoarece deţin imobilul în baza contractului de închiriere nr. 1835 A din 23 noiembrie
1994, au adus numeroase îmbunãtãţiri imobilului şi au vocaţia de a-l cumpãra în baza
Hotãrârii Consiliul Local Constanţa, emisã la 18 decembrie 2002 şi a Legii nr. 550/2002.
Numiţii G.L.E.-C., G.C., D.G.Ş.-C. şi C.S.A.M. au formulat cerere de intervenţie în
interes propriu şi în interesul pârâtei.
Prin cererea de intervenţie s-au invocat excepţia inadmisibilitãţii acţiunii şi
excepţia lipsei calitãţii procesuale active a reclamanţilor, iar pe fond s-a solicitat
respingerea acţiunii ca nefondatã.
În susţinerea celor douã excepţii s-a arãtat cã reclamanţii sunt chiriaşi ai
imobilului, care nu beneficiazã nici de prevederile O.G. 40/1999 şi nici de prevederile
Legii nr. 42/1990, deoarece încheierea contractelor de închiriere s-a fãcut cu încãlcarea
acestor acte normative.
Totodatã, s-a învederat cã reclamanţii nu sunt „persoane îndreptãţite” în
accepţiunea Legii nr. 10/2001 pentru a formula contestaţie împotriva unei dispoziţii
emise în aplicarea acestei legi.
În cauzã au formulat cerere de intervenţie în interesul pârâtei şi al
intervenienţilor principali, numiţii T.D. şi T.I., invocând excepţia lipsei calitãţii
procesuale pasive a Primãriei Constanţa şi excepţia lipsei calitãţii procesuale active a
reclamanţilor.
Ambele cereri de intervenţie au fost admise în principiu conform art. 52 C. proc.
civ.
 Primãria Municipiului Constanţa a formulat întâmpinare prin care a invocat
excepţia lipsei capacitãţii de folosinţã a pârâtei, lipsa capacitãţii de exerciţiu a pârâtei,
lipsa calitãţii procesuale pasive şi lipsa calitãţii procesuale active a reclamanţilor.
Tribunalul Constanţa, secţia civilã, prin sentinţa civilã nr. 78 din 23 ianuarie
2004, a admis excepţia lipsei calitãţii procesuale active a reclamanţilor şi, în consecinţã,
a respins acţiunea ca fiind formulatã de o persoanã fãrã calitate procesualã activã.
Prin aceeaşi hotãrâre s-au respins cererile de intervenţie şi au fost obligaţi
reclamanţii la 12 milioane lei cheltuieli de judecatã cãtre Primãria Municipiului
Constanţa.
Pentru a pronunţa aceastã hotãrâre, prima instanţã a reţinut cã reclamanţii nu se
încadreazã în categoria „persoanelor îndreptãţite” la care fac referire dispoziţiile art. 24
alin. (7) din Legea nr. 10/2001. Totodatã s-a arãtat cã dispoziţiile art. 3 din lege stabilesc
care sunt persoanele îndreptãţite, respectiv proprietarii imobilului de la data preluãrii.
Împotriva sentinţei menţionate, au declarat apel reclamanţii L.D. şi P.L.D.,
criticând-o ca nelegalã şi netemeinicã pentru greşita soluţionare a excepţiei lipsei
calitãţii procesuale active, întrucât nu s-a observat cã reclamanţii au solicitat anularea
dispoziţiei, întrucât, fiind chiriaşi ai spaţiului comercial în discuţie, erau îndreptãţiţi la
cumpãrare.
S-a susţinut cã prima instanţã nu s-a pronunţat asupra împrejurãrii cã imobilul
în litigiu nu poate face obiectul restituirii întrucât figureazã în anexa Decretului nr.
513/1953 (ratificarea acordului dintre România şi Bulgaria cu privire la schimbul de
populaţie din anul 1940).
Totodatã apelanţii au arãtat cã nici construcţia şi nici terenul nu au fost
individualizate şi identificate în cuprinsul dispoziţiei de restituire.
Reclamanţii au învederat cã dispoziţia primarului a fost executatã în sensul
alungãrii lor din spaţiul închiriat, încãlcându-se art. 23 din Legea nr. 10/2001.
La termenul de judecatã din 18 mai 2004, intervenienţii intimaţi G.C., G.L.,
D.G.Ş. şi C.S. au formulat cerere de aderare la apelul declarat de reclamanţi, criticând
sentinţa sub aspectul soluţionãrii pe fond a cererilor de intervenţie. S-a arãtat cã acestea
trebuiau admise, chiar şi în condiţiile în care acţiunea principalã a fost respinsã.
Curtea de Apel Constanţa, secţia civilã, prin decizia nr. 594 C din 31 mai 2004 a
respins ca nefondate apelurile reclamanţilor şi a admis apelurile intervenienţilor,
schimbând în parte sentinţa în sensul cã a admis cererile de intervenţie.
S-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei şi au fost obligaţi apelanţii-reclamanţi
la 3.570.000 lei cheltuieli de judecatã cãtre apelanţii-intervenienţi.
Cu privire la cererea de aderare la apel formulatã de intervenienţi, conform
dispoziţiilor art. 293 C. proc. civ., s-a reţinut cã în mod eronat prima instanţã a respins
cererile de intervenţie de vreme ce principala lor apãrare a constituit-o invocarea
excepţiei lipsei calitãţii procesuale active a reclamanţilor, excepţie care a fost admisã.
Apelul reclamanţilor a fost apreciat ca nefondat reţinându-se cã dispoziţiile art.
3, art. 4 şi art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001 nu includ în categoria „persoanelor
îndreptãţite” care pot ataca în justiţie decizia emisã în aplicarea actului normativ
menţionat pe beneficiarii contractelor de închiriere, în speţã reclamanţii deţinând
imobilul, spaţiu comercial, în calitate de beneficiari ai Legii nr. 42/1990.
 S-a apreciat cã lipsa calitãţii procesuale active este determinatã şi de
împrejurarea cã reclamanţii sunt terţi faţã de dispoziţia primarului a cãrei anulare se
solicitã şi nu invocã o încãlcare a unor norme legale imperative ce ar putea fi sancţionatã
cu nulitatea absolutã.
Prin notele scrise, depuse în faţa instanţei de apel la 24 mai 2004, apelanţii-
reclamanţi au modificat obiectul cererii de chemare în judecatã, invocând nulitatea
relativã de drept comun a dispoziţiei nr. 1278 din 16 iunie 2003, în baza art. 952 C. civ.
Cererea modificatoare a fost apreciatã ca nefiind inadmisibilã sub aspect
procedural, fiind formulatã cu încãlcarea dispoziţiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ.
Împotriva deciziei menţionate au declarat recurs reclamanţii L.D. şi P.L.D. la 14
iulie 2004, criticând-o ca nelegalã şi netemeinicã pentru motivele prevãzute de art. 304
pct. 9 şi 10 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs, reclamanţii au arãtat cã instanţa de apel a interpretat
eronat dispoziţiile art. 27 alin. (7) din Legea nr. 10/2001, text ce se referã la oferta de
restituire, prin echivalent bãnesc a unui imobil şi nu menţioneazã expres şi posibilitatea
atacãrii în justiţie a dispoziţiei primarului.
Recurenţii au susţinut cã, deşi sunt terţi faţã de dispoziţia primarului, au invocat
şi au dovedit cu actele depuse, lezarea intereselor lor legitime, ce nu pot fi protejate decât
prin desfiinţarea actului.
Totodatã, au arãtat cã precizarea lor de la termenul din 24 mai 2005 cu privire la
natura nulitãţii invocate, a fost greşit apreciatã ca o modificare de acţiune.
Cea de a doua criticã formulatã prin motivele de recurs a vizat nepronunţarea
instanţei de apel asupra mijloacelor de apãrare invocate prin motivele de apel,
hotãrâtoare pentru dezlegarea pricinii.
Intimata Primãria Municipiului Constanţa a formulat la 2 decembrie 2005
întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de
judecatã.
Intimaţii-intervenienţi au depus la dosar copia deciziei civile nr. 6367/16
noiembrie 2004, prin care s-a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanţii din
prezenta cauzã, împotriva deciziei nr. 71 c din 24 iunie 2003 a Curţii de Apel Constanţa,
secţia civilã, prin care s-a luat act de renunţarea reclamanţilor (intervenienţii din
prezenta cauzã) la judecata acţiunii în revendicare a imobilului situat în str. S., acţiune
formulatã în contradictoriu şi cu L.D. şi P.L.D.
La termenul din 6 decembrie 2005, recurenţii au formulat o completare la
motivele de recurs, invocând prevederile Legii nr. 247/2005 care a modificat şi
completat Legea nr. 10/2001, susţinând cã dispoziţiile actului normativ menţionat le
conferã calitate procesualã în acţiunea de anulare a dispoziţiei Primarului municipiului
Constanţa, nr. 1278/2003.
S-a solicitat prin aceeaşi cerere sesizarea Curţii Constituţionale, deoarece
prevederile Legii nr. 10/2001 şi ale H.G. nr. 498/2003 le încalcã drepturile
constituţionale prevãzute de art. 21.
Analizând ansamblul probator administrat în cauzã, raportat la criticile invocate
prin motivele de recurs, Curtea urmeazã sã aprecieze cã recursul reclamanţilor este
nefondat având în vedere urmãtoarele considerente:
 Instanţele de fond şi apel au reţinut justificat cã reclamanţii nu au calitate
procesualã activã de a formula o acţiune având ca obiect anularea dispoziţiei primarului
municipiului Constanţa de restituire în naturã a imobilului în cadrul procedurii special
instituite de Legea nr. 10/2001.
Lipsa legitimãrii reclamanţilor derivã din litera şi spiritul Legii nr. 10/2001, lege
specialã ce instituie dreptul la mãsuri reparatorii pentru foştii proprietari ai imobilelor
preluate abuziv în proprietatea statului în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Din cuprinsul art. 3 rezultã cã numai aceştia sunt beneficiarii acestei legi
speciale, foştii proprietari ai imobilelor preluate abuziv fiind cei incluşi în categoria
„persoanelor îndreptãţite” prevãzutã de art. 21 şi tot ei sunt legitimaţi, în cazul în care
sunt interesaţi, sã conteste în instanţã dispoziţia organului administrativ.
În aceeaşi ordine de idei, art. 24 alin. (7) din lege prevede cã, dacã oferta de
restituire prin echivalent este refuzatã, persoana îndreptãţitã poate ataca în justiţie
decizia în termen de 30 de zile de la data comunicãrii acesteia.
Într-adevãr, dispoziţiile art. 24 alin. (7), la care s-a fãcut referire prin motivele de
recurs nu au legãturã în mod direct cu speţa, însã, împreunã cu celelalte dispoziţii
menţionate conduc la concluzia cã nici o normã cuprinsã în Legea nr. 10/2001 nu
conferã unei terţe persoane, în afara fostului proprietar sau moştenitorilor acestuia,
dreptul de a ataca în instanţã dispoziţia de restituire în naturã sau prin echivalent, a
imobilului.
Ca atare nu se poate susţine cã instanţa de apel ar fi interpretat şi aplicat eronat
dispoziţiile legale menţionate atunci când a reţinut lipsa calitãţii procesuale active a
reclamanţilor.
În prezent, recurenţii sunt lipsiţi de interesul legitim şi actual în susţinerea
recursului întrucât, aşa cum au susţinut prin motivele de apel, dispoziţia primarului a
fost executatã (fila 8 apel), în sensul evacuãrii lor din imobil.
În acest context, urmeazã a se aprecia cã nu este întemeiat nici motivul de recurs
întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., referitor la nepronunţarea asupra
mijloacelor de apãrare invocate prin motivele de apel, cu referire la natura nulitãţii
invocate de reclamanţi.
Totodatã, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge cererea de sesizare a
Curţii Constituţionale, formulatã de reclamanţii recurenţi la 6 decembrie 2005, cerere ce
nu poate fi primitã având în vedere cã nu a fost indicat textul de lege considerat
neconstituţional şi cã nu se poate exercita controlul de constituţionalitate asupra întregii
legi.
Faţã de considerentele menţionate, se va aprecia cã decizia recuratã este legalã şi
temeinicã şi se va respinge recursul reclamanţilor ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanţii L.D. şi P.L.D. împotriva deciziei nr. 594
din 31 mai 2004 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilã, ca nefondat.
 Respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulatã de recurenţii-
reclamanţi L.D. şi P.L.D.
Irevocabilã.
Pronunţatã în şedinţã publicã, astãzi 6 decembrie 2005.

Legea nr.10/2001. contestarea deciziei de către un terţ.

inadmisibilitate.
Dosar Nr. 187/A (03.10.2008)
LEGEA NR.10/2001. CONTESTAREA DECIZIEI DE CATRE
UN TERT. INADMISIBILITATE.
Art.24 din Legea nr.10/2001 (redevenit art.26)
Apelantii-reclamanti au calitatea de terti fata de dispozitia nr.1424/20 iunie 2007
emisa de catre Primaria Orasului Baile Olanesti, împrejurare raportat la care în nici un caz ei
nu pot ataca aceasta dispozitie în conditiile art.24 din Legea nr.10/2001, redevenit art.26
dupa republicarea acestei legi si aceasta pentru simplul motiv ca Legea nr.10/2001 confera
o atare posibilitate doar persoanelor îndreptatite în favoarea carora a fost emisa respectiva
dispozitie sau decizie, iar nu si unor terte persoane.
Terta persoana are la îndemâna o actiune în constatarea nulitatii absolute de drept
comun, iar nicidecum o plângere întemeiata pe prevederile Legii nr.10/2001, chiar daca
aceasta sustine si emite pretentii proprii cu privire la imobilul ce a facut obiectul dispozitiei
atacate.
( Decizia civila nr.187/A din 03 octombrie 2008, pronuntata de Curtea de Apel Pitesti
- Sectia civila, pentru cauze privind Conflicte de Munca si Asigurari Sociale si pentru cauze
cu Minori si de Familie)
Prin cererea înregistrata la data de 24.09.2007, reclamantii C.L., B.E.(fosta P.), M.I.,
P.C., I.D. au chemat în judecata pe pârâtii Primarul Orasului Baile Olanesti si Primaria
Orasului Baile Olanesti, pentru ca prin sentinta ce se va pronunta sa se dispuna anularea
dispozitiei nr.1424 din 20.06.2007 emisa de Primaria Orasului Baile Olanesti, ca fiind
nelegala si netemeinica.
În motivarea cererii, reclamantii au aratat ca prin sentinta civila nr.117 din
22.04.1999, pronuntata de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr.2221/1998 a fost respinsa
actiunea în revendicare a Vilei „E.” formulata de numita E.M.E., hotarârea fiind mentinuta
prin decizia civila nr.2221/21.06.2000, pronuntata de Curtea Suprema de Justitie .
Prin decizia mentionata s-a constatat inadmisibilitatea actiunii, nefiind promovata de
toti mostenitorii.
 Reclamantii sustin ca în litigiul respectiv s-a facut o expertiza tehnica în constructii,
prin care s-a constatat ca au adus modificari substantiale imobilului realizând o constructie
noua, alta decât cea nationalizata, astfel încât s-a statuat ca fostii proprietari sunt îndreptatiti
la despagubiri. În solutionarea cererii formulate de fostii proprietari în temeiul Legii
nr.10/2001, pârâta Primaria Orasului Baile Olanesti a ignorat tocmai aceasta împrejurare
care impunea acordarea de despagubiri fata de acestia.
Pe cale de exceptie, reclamantii au contestat calitatea de persoana îndreptatita a
solicitantilor E.M.E. si P.B.C., deoarece acestia nu au depus dovezi din care sa rezulte
aceasta calitatea.
Tot astfel, chiar daca s-a dovedit calitatea de succesor în drepturi a solicitantei, este
cert dovedit ca imobilul „Vila E.”a fost dobândita la data de 25.11.1925 de catre P.B.E. si T.V.
astfel încât, în privinta cotei parti a acestuia din urma, nu poate justifica un drept.
Prin întâmpinarea depusa la dosar în sedinta publica din 23.10.2007, Primaria
Orasului Baile Olanesti a solicitat respingerea contestatiei ca neîntemeiata, invocând mai
multe exceptii, respectiv lipsa calitatii procesuale pasive a Primariei Orasului Baile Olanesti,
lipsa calitatii procesuale active a contestatorilor .
Pe fondul cauzei, intimata a aratat ca modificarile structurale aduse imobilului
constructii nu au constituit motiv de admitere a recursului de catre instanta suprema, cum
lasa a se întelege contestatorii si nu sunt incidente dispozitiile art.10, alin.1 si 2 din Legea
nr.10/2001, întrucât imobilul – constructii nu a fost demolat si nici nu s-au edificat constructii
noi autorizate.
Prin sentinta civila nr.477 din 27 mai 2008, Tribunalul Vâlcea, Sectia civila, a respins
exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Primariei Orasului Baile Olanesti, a respins
contestatia lipsei calitatii procesuale active a contestatorilor si a respins contestatia
formulata de contestatori.
Pentru a se pronunta astfel, tribunalul a retinut urmatoarele: Imobilul constructii si
teren aferent în suprafata de 550 mp. situat în Baile Olanesti, str.Carol Davila, a constituit
proprietatea doamnei E.P.B. si a lui P.G.B., la momentul deposedarii abuzive, în
conformitate cu actul de vânzare-cumparare nr.6746/1925, a procesului verbal de
rechizitionare din 1948, a certificatelor nr.57/1948 si nr.64/1948.
Ulterior, imobilul a fost preluat de stat, în mod abuziv, cu titlu valabil, fiind obiectul
rechizitionarii si a aplicarii Decretului nr.92/1950.
 În conformitate cu actele depuse la dosarul cauzei – certificate de mostenitor si acte
de atare civila, mostenitorii E.M.E. si P.B. C. au calitate au calitatea de persoane îndreptatite
la restituirea bunurilor, în raport de dispozitiile art.4 alin.2 din Legea nr.10/2001, republicata.
Din analiza dosarului intern, constituit ca urmare a notificarii formulate de
mostenitori, rezulta ca imobilul poate fi restituit acestora în natura, fiind liber de sarcini, în
prezent constituind fond locativ de stat (ocupat în totalitate de chiriasi) si aflat în
administrarea Consiliului Local la Orasului Baile Olanesti.
Principiul restituirii în natura este enuntat în art.1 alin.1 si art.9 alin.1 din Legea
nr.10/2001. Se acorda masuri reparatorii prin echivalent numai în acele situatii în care
restituirea în natura nu este posibila.
Reclamantii au sustinut ca nu este posibila restituirea în natura a imobilului
constructii si teren aferent de 550 mp., în cauza fiind incidente dispozitiile art.10 alin.2 din
lege, respectiv edificarea unei constructii noi, pentru care masurile reparatorii se stabilesc
prin echivalent. Aceasta ipoteza nu a putut fi retinuta.
Pe de o parte, imobilul constructii nu a fost demolat (asa cum cere art.10 alin.1 si 2
din lege) si nici nu s-a edificat constructii noi autorizate. Pe de alta parte, reamenajarile si
îmbunatatirile aduse de catre chiriasi constructiei, nu însemna ca ele au transformat-o într-
un imobil nou în raport cu cel preluat.
Din declaratiile martorilor audiati în cauza, a rezultat ca reclamantii au adus
imobilului reparatii si consolidari, or acestea nu se circumscriu ipotezei art.19 alin.1 din
Legea nr.10/2001, care vizeaza acele constructii carora, prin transformarile survenite, în
raport cu forma initiala, le-au fost adaugate corpuri de zidarie sau volume din acele
materiale ce reprezinta peste 100% raportat la aria desfasurata existenta la data preluarii.
În alta ordine de idei, prin decizia civila nr.2221 din 21.06.2000, pronuntata de Curtea
Suprema de Justitie, s-a respins actiunea în revendicarea imobilului în litigiu, ca
inadmisibila, aceasta nefiind promovata de toti coproprietarii terenului aferent constructiei.
Drept urmare, instanta suprema nu a statuat asupra temeiniciei actiunii în
revendicare promovata de persoanele îndreptatite la restituirea imobilului în litigiu, asa cum
sustin reclamantii în motivarea contestatiei.
Asadar, dispozitia nr.1424/2007 emisa de Primaria Orasului Baile Olanesti a fost
emisa cu respectarea legii si nu exista motive de anulare a acesteia.
Cu privire la exceptiile invocate prin întâmpinare de intimata, s-a constatat ca
acestea sunt nefondate.
 Dispozitia contestata este emisa de Primaria Orasului Baile Olanesti, în solutionarea
notificarii formulate de mostenitorii E.M.E. si P.B.C. care au cerut restituirea în natura a
imobilului ce a apartinut autorului lor. Unitatea emitenta a carei decizie este contestata, are
astfel calitate procesuala pasiva în cauza, fiind unitate detinatoare în sensul Legii
nr.10/2001.
Si exceptia lipsei calitatii procesuale active a contestatorilor, s-a considerat
asemenea nefondata. Atâta timp cât contestatorii invoca un drept propriu asupra imobilului
supus restituirii (considerând ca prin notificarile aduse imobilului, acesta a devenit o
constructie „noua” în sensul legii), tocmai acest aspect urmând a fi lamurit în cauza, acestia
au interesul legitim de a promova contestatia si drept urmare si calitatea procesuala activa
în cauza.
Astfel, instanta a respins exceptiile invocate de intimata prin întâmpinare, iar pe fond,
a respins contestatia, ca neîntemeiata.
Cât priveste calitatea de persoana îndreptatita a solicitantilor, acest aspect nu a putut
fi considerat o „exceptie” în sensul legii, aceasta calitate fiind de altfel analizata si justificata
anterior.
Împotriva sentintei pronuntata de tribunal, în termen legal au declarat apel
reclamantii C.L., B.E., M.I., P.C. si I.D. criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie pentru
urmatoarele motive în esenta:
- Decizia este emisa de o entitate care nu avea calitatea sa solutioneze notificarea
facuta de E.M.E. si P.B.C., în sensul ca unitatea detinatoare este S.C. EDILITARA S.A.
Olanesti si nu Primaria Orasului Baile Olanesti;
- Nu s-a tinut cont de faptul ca notificarea nu a fost facuta de toti proprietarii
imobilelor revendicate si anume doar de mostenitorii cumparatoarei E.P.B. nu si de
mostenitorii lui T.V., cumparator în cote egale;
- Nelegala este sentinta pe fondul cauzei în sensul ca în mod gresit s-a dispus
restituirea constructiei în natura, în conditiile în care imobilul a fost transformat în totalitate si
a devenit astfel un imobil nou, fiind proprietatea apelantilor.
La termenul din 12 septembrie 2008, s-a depus o cerere de interventie în interesul
intimatului Primarul Orasului Baile Olanesti de catre E.M.E. si B.C. prin care se solicita
respingerea apelului declarat de catre reclamanti ca nefondat, sa se constate ca decizia
nr.1424/20 iunie 2007 este conforma cu dispozitiile Legii nr.10/2001, si sa fie obligati
apelantii la plata cheltuielilor de judecata.
 În motivarea cererii de interventie se arata de catre intervenienti ca ei sunt
beneficiarii dispozitiei contestate în instanta de catre apelanti si ca acestia nu fac dovada
interesului legitim în promovarea prezentei actiuni si nu fac parte din categoria persoanelor
îndreptatite de lege sa solicite restituirea imobilului în discutie, promovarea prezentei cereri
fiind facuta cu înfrângerea dispozitiilor imperative ale art.3 din Legea nr.10/2001.
Analizând apelul formulat de reclamanti, Curtea a constatat ca este întemeiat, cu
consecinta admiterii acestuia, anularii sentintei atacate si trimiterii cauzei spre competenta
solutionare la Judecatoria Râmnicu Vâlcea.
La termenul din 3 octombrie 2008, Curtea, din oficiu, în baza dispozitiilor art.162 Cod
procedura civila, a invocat exceptia de necompetenta materiala a solutionarii cauzei de
catre Tribunalul Vâlcea, fiind vorba de o actiune introdusa de un tert prin care contesta o
decizie emisa în baza Legii nr.10/2001, în favoarea intervenientilor si a ramas în pronuntare
pe aceasta exceptie pentru urmatoarele considerente:
Apelantii-reclamanti au calitatea de terti fata de dispozitia nr.1424/20 iunie 2007
emisa de catre Primaria Orasului Baile Olanesti, împrejurare raportat la care în nici un caz ei
nu pot ataca aceasta dispozitie în conditiile art.24 din Legea nr.10/2001, redevenit art.26
dupa republicarea acestei legi si aceasta pentru simplul motiv ca Legea nr.10/2001 confera
o atare posibilitate doar persoanelor îndreptatite în favoarea carora a fost emisa respectiva
dispozitie sau decizie, iar nu si unor terte persoane.
Astfel, în redactarea initiala a Legii nr.10/2001, art.24 alin.7 si 8 prevedea: (7) „daca
oferta este refuzata potrivit alin.3, persoana îndreptatita poate ataca în justitie decizia
prevazuta la alin.1 în termen de 30 zile de la data comunicarii acesteia”; (8) „competenta de
solutionare revine sectiei civile a tribunalului în a carei circumscriptie teritoriala se afla sediul
unitatii detinatoare. Hotarârea tribunalului este supusa cailor legale de atac”.
Dupa republicarea Legii nr.10/2001, ca urmare a modificarilor ce au fost aduse prin
Legea nr.247/2005, O.U.G. nr.209/2005, Legea nr.263/2006 si Legea nr.74/2007, art.24 a
devenit art.26, prevazând în alin.3 ca: „decizia sau dupa caz dispozitia motivata de
respingerea notificarii sau a cererii de restituire în natura poate fi atacata de persoana care
se pretinde îndreptatita la sectia civila a tribunalului în a carui circumscriptie se afla sediul
unitatii detinatoare sau dupa caz ale entitatii investita cu solutionarea notificarii în termen de
30 zile de la comunicare”.
Pe cale de consecinta, doar persoana îndreptatita la masuri reparatorii în baza Legii
nr.10/2001 si în favoarea careia a fost emisa respectiva Decizie sau Dispozitie poate ataca
în instanta în conditiile art.26 alin.3 acea dispozitie, ipoteza în care într-adevar competenta
materiala de solutionare ar reveni în prima instanta tribunalului.
 În schimb, în situatia de fata în care o dispozitie emisa în favoarea unei persoane
îndreptatita la masuri reparatorii în baza Legii nr.10/2001 este atacata de catre o terta
persoana, alta decât cea în favoarea careia a fost emisa decizia, cenzurarea egalitatii si
valabilitatii acesteia se va putea face în conditiile dreptului comun si în nici un caz în
conditiile procedurii speciale, reglementata de Legea nr.10/2001.
Terta persoana are astfel la îndemâna o actiune în constatarea nulitatii absolute de
drept comun, iar nicidecum o plângere întemeiata pe prevederile Legii nr.10/2001, chiar
daca aceasta sustine si emite pretentii proprii cu privire la imobilul ce a facut obiectul
dispozitiei atacate.
O atare actiune în constatarea nulitatii absolute de drept comun este în competenta
de prima instanta a judecatoriei, conform art.1 pct.1 si art.2 pct.1 lit.b Cod procedura civila si
nicidecum în competenta de prima instanta a tribunalului ca instanta specializata în
solutionarea litigiilor decurgând din aplicarea art.26 alin.3 din Legea nr.10/2001, republicata.
Este stiut ca normele de competenta sunt de stricta interpretare, astfel încât în
masura în care prin aceste dispozitii legale speciale nu se prevede în mod expres
competenta materiala a altei instante, a anumitor cereri, competenta revine judecatoriei ca
instanta de drept comun.
Daca legiuitorul ar fi dorit, ar fi inserat în textul Legii nr.10/2001, o dispozitie expresa
prin care sa stabileasca în favoarea tribunalului competenta de solutionare a actiunilor în
anulare sau în constatarea nulitatii absolute, introdusa de terti împotriva deciziilor emise în
baza acestei legi.
Astfel, în lipsa unei dispozitii speciale în acest sens, derogatorie de la dispozitiile de
drept comun în materie de competenta, competenta de solutionare în prima instanta a
actiunii în anulare sau în constatarea nulitatii absolute introdusa de terti împotriva deciziilor
emise în baza Legii nr.10/2001, în favoarea intervenientilor, revine judecatoriei ca instanta
de drept comun.
Întrucât instanta s-a pronuntat pe aceasta exceptie absoluta privind competenta,
cererea de interventie urmeaza a fi avuta în vedere de catre prima instanta la stabilirea
cadrului procesual.
Fata de cele aratate mai sus, Curtea în baza dispozitiilor art.297 alin.2 Cod
procedura civila a admis apelul declarat de reclamanti si a anulat sentinta cu trimiterea
cauzei spre competenta solutionare la Judecatoria Rm.Vâlcea.
 Acţiune pentru anularea unei dispoziţii emise în temeiul Legii nr. 10/2001,
exercitată de un terţ. Competenţă materială

Dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 sunt de strictă aplicare şi interpretare,
astfel încât poate contesta dispoziţia de rezolvare a notificării la secţia civilă a
tribunalului în a cărui rază teritorială se află unitatea deţinătoare numai persoana care
se pretinde îndreptăţită la restituirea unui imobil ce face obiectul de reglementare al legii
speciale. Reclamantul, deşi terţ faţă de dispoziţia emisă în temeiul Legii nr. 10/2001, în
exercitarea liberului acces la justiţie, are posibilitatea de a solicita anularea acesteia, însă
competenţa soluţionării acesteia în primă instanţă aparţine judecătoriei, potrivit art. 1
pct. 1 C. proc. civ.

C.A. Suceava, Secţia civilă, decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2007, în B.C.A. nr. 2/2007, p. 67

Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Botoşani sub nr. 6810 din 8 iunie 2004, aşa
cum a fost completată ulterior, reclamantul U.C. a chemat în judecată pe pârâţii N.M.,
N.C., SC N. SRL Botoşani, SC L. SA Botoşani, C.T. şi Primăria Municipiului Botoşani,
pentru:
- anularea parţială a dispoziţiei nr. 318 din 10 februarie 2003 a Primarului Municipiului
Botoşani, prin care, în temeiul Legii nr. 10/2001, a fost restituit în natură pârâtei C.T.
imobilul situat în Botoşani, str. S. nr. 24, compus dintr-un corp de clădire cu 3 camere,
ocupate de SC N. SRL Botoşani, două magazii ocupate de reclamant în baza unui
contract de închiriere în suprafaţă de 160 mp teren aferent;
- anularea dispoziţiei nr. 1647 din 25 august 2003 a aceluiaşi primar, de modificare a
dispoziţiei nr. 318/2003, în sensul majorării suprafeţei de teren de la 160 mp la 185,5
mp;
- anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3008 din 27 august
2003, încheiat între C.T., N.M. şi N.T., cu privire la imobilul restituit;
- anularea contractului de închiriere nr. 48 din 29 ianuarie 2002, încheiat între Primăria
Municipiului Botoşani şi SC N. SRL Botoşani, privind imobilul din str. S. nr. 24,
municipiul Botoşani;
- grăniţuirea imobilelor situate la nr. 22 şi 24 din str. S., mun. Botoşani;
- obligarea pârâţilor la plata de daune în valoare de 160.000 lei (RON).

Prin sentinţa civilă nr. 4280 din 22 septembrie 2004, Judecătoria Botoşani a declinat
competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Botoşani, Secţia de
contencios administrativ, care, prin încheierea din 20 ianuarie 2005, a trimis cauza
sccţiei civile a aceluiaşi tribunal, apreciată ca fiind abilitată să se pronunţe în baza art. 26
alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Investită astfel, Secţia civilă a Tribunalului Botoşani, prin sentinţa civilă nr. 984 din 7
iulie 2006, a respins excepţiile ridicate de pârâţii N., privind lipsa calităţii procesuale a
reclamantului şi tardivitatea introducerii acţiunii.

De asemenea, a admis cxcepţia lipsei de calitatc procesuală a pârâtei SC N. SA Botoşani

şi, în consecinţă, a respins ca inadmisibilă plângerea întemeiată pe dispoziţiile Legii nr.
10/2001, în contradictoriu cu această pârâtă.

Prin aceeaşi sentinţă, instanţa a respins, ca nefondată, plângerea reclamantului pentru

anularea parţială a dispoziţiei nr. 318/2003, modificată prin dispoziţia nr. 164712003, şi
a dispus disjungerea soluţionării celorlalte capete de cerere, urmând a se înfiinţa un nou
dosar, cu termen la 30 august 2006 şi cu citarea părţilor.

în speţă, tribunalul a reţinut, cu referire la cele două dispoziţii, că nu există motive de

desfiinţare, iar pentru disjungere a avut în vedere dispoziţiile art. 165 C- proc. civ.,
socotind că celelalte capete de cerere nu se află în stare de judecată.

Reclamantul şi soţia sa U.A. au dcciarat apel împotriva sentinţei, pe care au criticat-o

pentru nelegalitate şi netcmeinicie.

Apelanţii au susţinut că dispoziţia de disjungere este greşită, iar refuzul de anulare a

dispoziţiilor de restituire contravine probatoriului administrat şi menţine o gravă eroare
constând în restituirea către C.T. a unei părţi din imobil la care aceasta nu era
îndreptăţită.

Apelul se dovedeşte a fi întemeiat pentru un motiv de ordine publică, pus în discuţia

părţilor din oficiu, referitor la competenţa tribunalului de a se pronunţa în primă
instanţă.

Rezolvarea acestui aspect justifică temeinicia motivului de apel privitor la nelcgalitatea

disjungerii operate şi facc inutilă examinarea celorlalte motive de fond.

Astfel, se reţine că, din interpretarea dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001,
rezultă că numai persoana care se pretinde îndreptăţită la restituirea în natură a unui
imobil ce face obiectul de reglementare al acestei legi poate contesta dispoziţia de
rezolvare a notificării, la Secţia civilă a tribunalului în a cărei rază teritorială se află
unitatea deţinătoare. Aceasta înseamnă că terţele persoane nu au deschisă calea
contestaţiei împotriva dispoziţiei de restituire a imobilului preluat abuziv.

Aşadar, reclamantul, care este terţ faţă de dispoziţiile nr. 318/2003 şi nr. 1647/2003, nu
poate uza de procedura specială prevăzută de Legea nr. 10/2001 dar, în acelaşi timp, el
beneficiază de dreptul fundamental asigurat prin prevederile art. 21 din Constituţie, de a
avea un acces neîngrădit la justiţie, încât nu i se poate nega posibilitatea principială de a
ataca cele două dispoziţii.

Din această perspectivă, Curtea constată că, potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. (4) din
Legea nr. 10/2001, dispoziţia de restituire în natură a unui imobil constituie titlu de
proprietate şi are forţa probantă a unui înscris autentic, iar acţiunea reclamantului,
caracterizată, potrivit dispoziţiilor art. 84 C. proc. civ., în concordanţă cu scopul urmărit,
nu poate fi decât în anularea unui titlu.

Câtă vreme nici codul de procedură civilă şi nici Legea nr. 10/2001 nu reglementează
competenţa tribunalului în soluţionarea acţiunilor directe introduse de terţele persoane
împotriva dispoziţiilor de restituire, valorând titlu de proprietate, cererea reclamantului
de a fi anulate cele două dispoziţii intră în competenţa de soluţionare în primă instanţă a
Judecătoriei Botoşani, potrivit art. 1 pct. 1 C. proc. civ.

Nefăcând aceste distincţii, tribunalul s-a pronunţat cu încălcarea normelor imperative de

competenţă materială funcţională prevăzute de art. 1 pct. 1, raportat la art. 2 pct. 1 C.
proc. civ., ceea ce determină nulitatea sentinţei, conform art. 105 alin. (1) C. proc. civ.

Aceeaşi concluzie se extinde şi asupra modului de rezolvare a celorlalte capete de cerere,

de drept comun şi de competenţa judecătoriei în primă instanţă, păstrate nelegal spre
soluţionare, de tribunal, prin disjungere.

Pentru considerentele expuse, Curtea a admis apelul în limita motivului de ordine

publică invocat din oficiu şi, în conformitate cu dispoziţiile art. 297 alin. (2) C. proc. civ.,
a anulat sentinţa cu trimiterea cauzei către instanţa competentă, respectiv Judecătoria
Botoşani.

Note: 1. A se vedea, în acelaşi sens:

a) I.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 6443 din 18 noiembrie
2004, , în cuprinsul căreia s-a stabilit că acţiunea în nulitatea contractului prin care s-a
vândut imobilul aflat în posesia reclamantului, chiriaş, terţ faţă de contract, este
personală şi neevaluabilă în bani, competenţa materială de soluţionare revenind
judecătoriei, în temeiul art. 1 alin. (1) C. proc. civ.;

b) I.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 3149 din 20 aprilie
2005, ., prin care s-a arătat că decizia sau dispoziţia emisă în temeiul Legii nr. 10/2001
reprezintă un veritabil titlu de proprietate asupra imobilului retrocedat, iar nu un simplu
instrument probator, cu caracter constatator, situaţie în care competenţa materială de
soluţionare a acţiunii în nulitate promovate de reclamant, care invocă un drept propriu
asupra aceluiaşi imobil,
aparţine judecătoriei în circumscripţia căreia se găseşte nemişcătorul, potrivit art. 1 şi
art. 13 C. proc. civ.;

c) I.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 4108 din 18 mai 2005, ,
prin care s-a menţionat că, în măsura în care justifică interes şi un drept propriu, terţele
persoane pot contesta deciziile/dispoziţiile emise în favoarea persoanelor îndreptăţite în
conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 10/2001, în procedura reglementată prin legea
generală, care este dreptul comun în materia acţiunilor în constatarea nulităţilor, anume
în procedura reglementată prin Codul de procedură civilă, iar, potrivit procedurii de
drept comun, acţiunile în constatarea nulităţii unui act civil sunt date, ca regulă
generală, în competenţa materială a judecătoriilor;

d) C.A. Bucureşti, Secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, sentinţa nr. 31
din 21 iunie 2006, irevocabilă prin nerecurare, în C.P.J.Civ.C.A. Bucureşti 2006, p. 407,
reţinându-se că, din modul de formulare a cererii de chemare în judecată, dar şi din
temeiul juridic expres indicat de reclamantă, art. 960 şi art. 966 C. civ., rezultă natura
juridică a cererii cu care a fost învestită instanţa de judecată, respectiv o acţiune în
constatarea nulităţii absolute întemeiată pe dreptul comun (dolul şi nulitatea obligaţiei
fondată pe o cauză falsă).

Instanţele sunt obligate să respecte principiul disponibilităţii şi să se considere învestite

în circumstanţele concrete ale cauzei, determinate de obiectul şi temeiul juridic expres
formulat de părţi. Diferenţa de temei juridic dintre acţiunea în constatarea nulităţii
întemeiate pe dreptul comun şi acţiunea întemeiată pe dispoziţiile art. 26 din Legea nr.
10/2001 este evidentă, ceea ce înseamnă că trebuie respectat cadrul legal de învestire şi,
în consecinţă, respectarea competenţei materiale de soluţionare a cauzei.

De asemenea, chiar dacă s-ar reţine că reclamanta a formulat o acţiune întemeiată pe

Legea nr. 10/2001, fiind un terţ, nu se încadrează în excepţiile prevăzute de art. 26 din
lege şi, în consecinţă, tot judecătoria este competentă să soluţioneze cauza.
2. A se vedea, în sens contrar, cu privire la lipsa calităţii procesuale active a chiriaşului
imobilului de a cere anularea deciziei/dispoziţiei prin care deţinătorul bunului a decis, în
temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea bunului către proprietarul deposedat în mod
abuziv de către stat, I.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 6990
din 10 decembrie 2004, .

3. A se vedea şi Decizia nr. 32 din 9 iunie 2008 (M. Of. nr. 830 din 10 decembrie 2008),
prin care înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite, în dosarul nr.
75/2007, admiţând recursul în interesul legii, a stabilit că dispoziţiile art. 1 pct. 1, art. 2
pct. 1 lit. a) şi b) şi art. 2821 alin. (1) C. proc. civ. se interpretează în sensul că, în vederea
determinării competenţei materiale de soluţionare în primă instanţă şi a căilor de atac,
sunt evaluabile în bani litigiile civile şi comerciale având ca obiect constatarea existenţei
sau inexistenţei unui drept patrimonial, constatarea nulităţii, anularea, rezoluţiunea,
rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat
petitul accesoriu privind restabilirea situaţiei anterioare. A se vedea speţa nr. 140.

R O M A N I A CURTEA DE A P E L B U C U R E S T I SECTIA A III-A CIVILA

SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE DECIZIA CIVILA NR.780
Sedinta publica de la 07.05.2008

Pe rol fiind solutionarea cererii de recurs formulata de recurentul B. E. - J., impotriva

deciziei civile nr.1331/A/17.10.2008, pronuntata de T r i b u n a l u l B u c u r e s t i -
Sectia a V-a Civila, in dosarul nr(...), in contradictoriu cu intimatii - parati MUNICIPIUL
B PRIN PRIMARUL GENERAL, PRIMARIA SECTORULUI 1 B si D. N. - N.. Obiectul
cauzei - anulare act. La apelul nominal facut in sedinta publica se prezinta recurentul B.
E. - J. prin aparator S. N. F., in baza imputerniciri avocatiale nr. (...)/2009, emisa de B a
r o u l B u c u r e s t i - Cabinet Individual, intimatul - parat MUNICIPIUL B PRIN
PRIMARUL GENERAL prin consilier juridic N. J., lipsind intimata - parata PRIMARIA
SECTORULUI 1 B, intimata - parata D. N. - N. personal , lipsind intimata - parata
PRIMARIA SECTOEULUI 1 B. Procedura legal indeplinita. S-a facut referatul cauzei de
catre grefierul de sedinta, dupa care: Intimata - parata D. N. - N. arata ca la ultima
sedinta s-a pus in vedere recurentului - reclamant sa se prezinte personal pentru a
semna imputernicirea avocatiala. Aparatorul recurentului - reclamant sustine ca partea
pe care o reprezinta, ieri, a semnat imputernicirea personal, fiind legitimat si mai mult,
fata de aceasta situatie, orice persoana isi poate schimba, oricand, semnatura. Intimata -
parata D. N. - N. insista in sustinerea conform careia semnatura de pe imputernicirea
avocatiala nu apartine lui B. E. - J.. Partile arata ca nu mai au alte cereri prealabile.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat, Curtea constatand cauza in
stare de judecata acorda cuvantul in sustinerea si combaterea recursului. Aparatorul
recurentului - reclamant B. E. - J. solicita admiterea recursului, modificarea in tot a
deciziei recurate si, pe fond, anularea dispozitiei de retrocedare nr.252/2002, emisa de
Primarul General al Municipiului B. In opinia sa, instanta de apel, eronat, a apreciat ca
dispozitia de retrocedare, care face obiectul prezentei cauze, ar fi lovita de mai multe
motive de nulitate relativa, in realitate este vorba despre minim trei motive de nulitate
absoluta. Astfel, dispozitia de retrocedare este fondata pe o cauza ilicita, emisa cu
fraudarea legii si totodata se aduce o grava perturbare ordinii publice. Sub un prim
aspect, la momentul emiterii dispozitiei de retrocedare catre Municipiului B, intimata D.
N. - N. a prezentat Primariei Municipiului B, in sustinerea cererii de retrocedare, un
certificat de mostenitor care era lovit de nulitate absoluta, intrucat din anul 1980 Statul
Roman devenise succesor vacant in drepturi ale persoanei indreptatite la revendicarea
imobilului. Prin urmare, daca in anul 1980 statul a preluat o succesiune vacanta, era
imposibila ca Primaria Municipiului B, in anul 2003, sa emita o dispozitie care, pe baza
acestui certificat de mostenitor, sa puna in posesie pe intimata. Instantele de judecata
care s-au pronuntat asupra acestui certificat de mostenitor, au hotarat, in mod
irevocabil, ca este lovit de nulitate. Al doilea motiv de nulitate absoluta se refera la
momentul la care Primaria Municipiului B a emis dispozitia de retrocedare, recurentul
se afla in posesia unui titlul executoriu, titlu prin care Primaria Municipiului B era
obligata, de instanta de judecata, sa-i vanda lui B. E. - J. garajul, netinand cont de acesta
obligatie, Primaria Municipiului B a pus-o in posesie pe intimat D. N. - N., apreciind ca
aceasta are calitatea de persoana indreptatita la retrocedare. In ce priveste al treilea
motiv de nulitate, arata ca, prin mentinerea dispozitiei de retrocedare, se incalca flagrant
ordinea publica si intrucat B. E. J. este beneficiarul unui titlu executoriu care, conform
practicii si uzantelor, nu poate fi atac de nimeni si de nimic. Nu solicita cheltuieli de
judecata. Intimata - parata D. N. - N., avand cuvantul, solicita respingerea recursului,
fata de urmatoarele argumente: Primaria Municipiului B pe baza actelor prezentate, a
repus-o in termenul de acceptare a succesiunii, in calitatea sa de succesibil. P. ca,
recurentul - reclamant B. E. J. nu are calitate procesuala activa, astfel Judecatoria
Sectorului 5 B a respins actiunea formulata de catre acesta tocmai sub acest aspect al
lipsei calitatii procesuale. In incheierea din 21 martie 2008, pronuntata de Judecatoria
Sectorului 5 B, la solicitarea instantei, aparatorul reclamantului a precizat obiectul
actiunii, ca fiind vorba despre o nulitatea relativa. Ulterior, reclamantul a formulat o
cerere de precizare si o cerere de eroare materiala, rezultand ca obiect al actiunii -
garajul de la subsol si anularea deciziei de retrocedare nr. 252/2000, motiv pentru care
nu poate aprecia asupra obiectului real al cererii. Sustine ca in cazul nulitatii relative,
anularea unui act, poate fi solicitata numai de participantii, semnatarii actului, respectiv
Primaria Municipiului B si D. N. - N., motiv pentru care apreciaza ca reclamantul B. E. -
J. este tert in acest raport juridic, intrucat este detinatorul apartamentului nr.5 de la
etajul 2 si pe cota indiviza de sub cladire, deci, nu are calitatea de a solicita anularea
dispozitiei. Pentru garajul situat la parterul imobilului, B. E. J. a obtinut sentinta civila
5857/2000, pronuntata de Judecatoria Sectorului 1 B prin care Primaria Municipiului B,
a fost obligata sa ii vanda lui B. E. garajul de la parter si de fapt nu avea dreptul pentru
ca acesta nu detinerea contract de inchiriere. Precizeaza ca impotriva sentintei civile
5857/2000, reclamantul a formulat cerere de eroare materiala, incheiere investita cu
formula executorie. Considera ca hotararea trebuia pusa in executare in termen de 3 ani,
de catre B. E., in caz contrar intervenind termenul de prescriptie. Consilierul juridic al
intimatului - parat MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL solicita respingerea
recursului, ca nefondat si mentinerea instantei de apel, Sustine ca dispozitia de care a
beneficiat D. N. N., in urma notificarii formulata, a fost emisa cu respectarea legii si s-a
procedat la restitui bunurilor care se mai aflau in patrimoniu Primariei Municipiului B -
garajul de la subsol si curtea imobilului. C U R T E A Asupra recursului civil de fata,
constata urmatoarele: Prin cererea formulata la data de 26 martie 2007 si inregistrata pe
rolul T r i b u n a l u l u i B u c u r e s t i - Sectia a VII a Conflicte de Munca Asigurari
Sociale, Contencios Administrativ si Fiscal sub nr(...), reclamantul B. E. J. a chemat in
judecata pe paratii Municipiul B prin Primarul General, Primaria Sectorului 1 B si D. N.
N., solicitand anularea Dispozitiei Primarului General nr. 252 din 13 martie 2002. Prin
sentinta civila nr. 1446 din 09 noiembrie 2007 pronuntata de T r i b u n a l u l B u c u r e
s t i - Sectia a III a Civila in dosarul nr(...) a fost admisa exceptia necompetentei
materiale si declinata competenta de solutionare a cauzei in favoarea Judecatoriei
Sectorului 5 B. La termenul din 11 ianuarie 2008, reclamantul a formulat o cerere
precizatoare, prin care a aratat ca, garajul care face obiectul prezentei cauze se afla situat
la subsolul imobilului din B,(...), sector 1. Prin sentinta civila nr. 2431 din 28 martie
2008 pronuntata in dosarul nr(...),Judecatoria Sectorului 5 B, a admis exceptia lipsei
calitatii procesuale active si a respins cererea formulata de reclamantul B. E. J. in
contradictoriu cu paratii Municipiul B prin Primarul General, Primaria Sectorului 1 B si
D. N. N., avand ca obiect anularea Dispozitiei Primarului General nr. 252 din 13 martie
2002, ca fiind introdusa de o persoana fara calitate procesuala activa. Pentru a pronunta
aceasta hotarare, prima instanta de fond a retinut ca, prin dispozitia nr. 252 din 13
martie 2002 a Primarului General al Municipiului B a fost restituit in natura, in
proprietatea paratei D. N. N., imobilul situat in B,(...), sector 1, compus din constructie -
garaj si teren in suprafata de 304 mp., mai putin apartamentele vandute chiriasilor. In
legatura cu exceptia lipsei calitatii procesuale active, instanta a retinut ca reclamantul a
inteles sa solicite anularea dispozitiei nr. 252 din 13 martie 2002 a Primarului General al
Municipiului B, invocand asadar un caz de nulitate relativa a respectivului act. Or, in
speta, reclamantul este un tert fata de dispozitia nr. 252 din 13 martie 2002 a Primarului
General al Municipiului B si instanta, pentru respectarea principiului disponibilitatii
care guverneaza procesul civil, nu poate ignora obiectul cererii, astfel cum a fost precizat
chiar de catre reclamant. Impotriva acestei hotarari la data de 29 aprilie 2008
reclamantul B. E. J. a declarat apel, inregistrat pe rolul T r i b u n a l u l u i B u c u r e s t i
- Sectia a V a Civila la 15 mai 2008 criticand sentinta ca nelegala si netemeinica. In
motivare, a aratat ca dispozitia de retrocedare este lovita de nulitate absoluta datorita
cauzei ilicite, fraudarii legii si incalcarea ordinii publice. Cu privire la cauza ilicita care a
stat la baza emiterii dispozitiei de retrocedare, a demonstrat deja, ca acest certificat a
fost anulat de catre instanta de judecata, ceea ce face ca dispozitia de retrocedare
amintita sa se intemeieze pe o cauza ilicita (un certificat de mostenitor lovit de nulitate),
acest lucru fiind de natura a atrage nulitatea absoluta a actului respectiv. Cu privire la
fraudarea legii - motiv de nulitate absoluta a dispozitiei de retrocedare - a aratat ca
aceasta s-a facut sub doua aspecte: pe de o parte, datorita incalcarii de catre Primaria
Municipiului B a dispozitivului sentintei civile nr. 5857 din 28 martie 2000, ramasa
definitiva si irevocabila (anexa nr. 1 la actiunea introductiva), care, desi era obligata sa
vanda garajul de la subsolul imobilului apelantului l- a retrocedat intimate D. N. N.; pe
de alta parte, datorita faptului ca emiterea dispozitiei de retrocedare s-a facut in baza
unui certificat de mostenitor care a fost declarat in mod irevocabil de catre instanta ca
fiind nul, ceea ce face ca dispozitia amintita sa ramana fara niciun suport sau temei legal.
Cu privire la incalcarea ordinii publice - motiv de nulitate absoluta: a aratat ca prin
emiterea unei dispozitii de retrocedare care nu are niciun suport sau temei legal, pe
langa prejudiciile cauzate persoanelor direct interesate este evident ca este afectata si
ordinea publica sau de drept, deoarece improprietarirea unei persoane care nu este
indreptatita este de natura a slabi increderea in institutiile publice, iar raporturile
juridice ar fi grav perturbate. Prin decizia civila nr. 1331 A din 17 octombrie 2008, T r i b
u n a l u l B u c u r e s t i - Sectia a Va Civila a respins ca nefondat apelul declarat de
apelantul B. E. J., impotriva sentintei civile nr. 2431 din 28 martie 2008, pronuntata de
Judecatoria Sectorului 5 B, in dosarul civil nr(...), in contradictoriu cu intimatii
Municipiul B prin Primarul General, Primaria Sectorului 1 B si D. N. N.. In fapt, s-a
retinut ca prin sentinta civila nr. 5857 din 28 martie 2000 pronuntata de Judecatoria
Sectorului 1 B, in dosarul nr. 2354/2000, a fost admisa actiunea formulata de
reclamantii B. E. J. si B. O. impotriva paratei Primaria Municipiului B si a fost obligata
parata sa vanda reclamantilor garajul situat la parterul imobilului din(...), sector 1. Prin
Dispozitia Primarului General al Municipiului B nr. 252 din 13 martie 2002 s-a dispus
restituirea, in natura, in proprietatea paratei D. N. N. a imobilului situat in B,(...),
sectorul 1, compus din constructie garaj - si teren, mai putin partile din constructie
instrainate. Interpretandu-se logic aceasta dispozitie raportat la sentinta civila
mentionata anterior, prin incheierea nr. 2283 din 01 martie 2004, pronuntata de
Judecatoria Sectorului 1 B - Biroul de carte funciara, a fost intabulat in cartea funciara
dreptul de proprietate al paratei asupra garajului situat la subsolul imobilului. Prin
incheierea pronuntata la data de 08 ianuarie 2008 in dosarul nr(...) (numar in format
vechi 2354/2000) a fost admisa cererea formulata de reclamantul B. E. J. si s-a dispus
indreptarea erorii materiale strecurate in dispozitivul sentintei civile nr. 5857 din 28
martie 2000, in sensul ca a fost obligata parata sa vanda reclamantilor garajul situat la
subsolul imobilului din(...), sector 1, iar nu garajul situat la parterul aceluiasi imobil,
cum din eroare s-a trecut. Pe cale de consecinta, in cadrul unei cereri prin care se solicita
anularea dispozitiei prin care in temeiul Legii nr. 10/2001 s-a restituit imobilul preluat
abuziv unei persoane despre care reclamantul afirma ca nu este indreptatita in sensul
legii, neavand calitatea de mostenitoare a fostului proprietar si implicit nici pe cea de
proprietara, legitimarea procesuala poate sa apartina numai persoanei ce pretinde
acelasi drept de proprietate, sau cel putin vocatia de a-l dobandi, care in mod firesc
trebuie sa poarte asupra aceluiasi bun. Numai intr-un asemenea caz existenta unei
dispozitii de restituire eliberata unei alte persoane ar constitui un impediment pentru
recunoasterea propriului drept al reclamantului, imobilul nemaifiind ulterior emiterii
dispozitiei in patrimoniul unitatii detinatoare. Impotriva deciziei civile anterior
mentionata a declarat recurs reclamantul, criticand-o sub urmatoarele aspecte: La baza
emiterii Dispozitiei nr. 252 din 13 martie 2002, a stat certificatul de mostenitor nr. 31
din 30 martie 2000, prin care i se recunostea intimatei - parate D. N. N. calitatea de
mostenitoare a fostei proprietare a imobilului amintit, respectiv mostenitoarea defunctei
D. U.. Ulterior, prin sentinta civila nr. 432 din 17 aprilie 2001 a Sectiei a III a Civila a T r
i b u n a l u l u i B u c u r e s t i, ramasa definitiva, irevocabila (prin respingerea apelului
si a recursului) si executorie incepand cu data de 21 aprilie 2004, s-a constatat nulitatea
certificatului de mostenitor nr. 31 din 30 martie 2000. Acest certificat a fost anulat de
catre instanta de judecata, ceea ce face ca, dispozitia de retrocedare amintita sa se
intemeieze pe o cauza ilicita (un certificat de mostenitor lovit de nulitate), acest lucru
fiind de natura a atrage nulitatea absoluta a actului respectiv. Fraudarea legii s-a facut
sub doua aspecte: pe de o parte, datorita incalcarii de catre Primaria Municipiului B a
dispozitivului sentintei civile nr. 5857 din 28 martie 2000, ramasa definitiva si
irevocabila, care, desi era obligata sa vanda garajul de la subsolul imobilului recurentei,
cu toate acestea, l-a retrocedat intimatei D. N. N., iar pe de alta parte, datorita faptului
ca, emiterea dispozitiei de retrocedare a carei nulitate absoluta se solicita a se constata,
s-a facut in baza unui certificat de mostenitor, care a fost declarat in mod irevocabil de
catre instanta ca fiind nul, ceea ce face ca dispozitia amintita sa ramana fara nici un
suport sau temei legal. Un alt treilea motiv de nulitate absoluta a dispozitiei de
retrocedare il reprezinta "incalcarea ordinii publice". Astfel, prin emiterea unei dispozitii
de retrocedare care nu are nici un suport sau temei legal, pe langa prejudiciile cauzate
persoanelor direct interesate (cum este si cazul recurentei), est evident ca este afectata si
ordinea publica sau de drept, deoarece, improprietarirea unei persoane care nu este
indreptatita, este de natura a slabi increderea in institutiile publice, iar raporturile
juridice ar fi grav perturbate. In ceea ce priveste legitimarea procesuala a recurentului -
reclamant de a solicita anularea dispozitiei nr. 252 din 13 martie 2002, acesta se
intemeiaza pe urmatoarele considerente: In primul rand, pe interesul recurentului de a
da eficacitate juridica deplina titlului executoriu prin care, instanta de judecata a dispus
obligarea Municipiului B prin Primarul General, de a-i vinde garajul situat la subsolul
imobilului, garaj care, in momentul de fata se afla in detinerea ilegala (in baza unui titlu
nul - certificatul de mostenitor anulat irevocabil de catre instanta) a intimatei D. N. N..
In al doilea rand, pe dispozitiile legale instituite atat de catre doctrina, cat si de catre
practica judecatoreasca in materie, conforma carora "cazurile de nulitatea absoluta pot fi
invocate de catre orice persoana interesata, fiind totodata imprescriptibile si opozabile
erga omnes". Astfel, asa cum pe buna dreptate a stabilit si instanta de apel, chiar daca,
recurenta a folosit in cererea introductiva de instanta sintagma "anularea dispozitiei", in
realitate, prin calificarea corecta a cererii, rezulta fara putinta de tagada faptul ca,
nulitatea aplicabila in cauza este cea absoluta, care permite recurentei sa obtina anularea
dispozitiei de punere in posesie, care a avut la baza un certificat de mostenitor in mod
irevocabil de catre instanta. La data de 19 martie 2009 intimata a formulat intampinare,
prin care a aratat, in esenta urmatoarele: Reclamantul este in eroare, deoarece sentinta
civila nr. 5857/2000 cuprinde in dispozitiv o obligatie de a face ( de a vinde) in sarcina
Primariei Municipiului B, si in nici un caz o recunoastere a dreptului de proprietate
asupra garajului. Reclamantul este un tert desavarsit fata de prevederile Dispozitiei
Primarului General al Municipiului B nr. 252 din 13 martie 2002, iar aceasta dispozitie
nu il vatama in nici un fel intr-un drept protejat de lege. Reclamantul isi justifica dreptul
si interesul de a promova prezenta actiune prin existenta unei sentinte judecatoresti din
anul 2000, prin care Primaria Municipiului B ar fi fost obligata sa-i vanda garajul situat
la parterul imobilului. Ulterior sentintei din anul 2000, insusi reclamantul a aratat
expres in toate adresele si petitiile cu caracter juridic, ca are dreptul de a cumpara
garajul de la parterul imobilului, deci cel din hotararea nerectificata. Este complet
dovedit ca reclamantul nu are si nu a avut niciodata vreun drept referitor la garajul de la
subsolul imobilului, garaj ce a fost restituit recurentei prin decizia ce face obiectul
prezentei cauze. Garajul de la subsol a ramas liber (a se vedea adresa Administratiei
Fondului Imobiliar cu nr. SE/1297/1332 din 23 ianuarie 2002) si de aceea i- a fost
retrocedat recurentei prin dispozitia nr. 252 din 13 martie 2002, pentru ca intimata l-a
revendicat facand dovada de persoana indreptatita. Sentinta judecatoreasca invocata nu
are nicio eficienta juridica, intrucat nu a fost pusa in executare timp de trei ani de la
ramanerea definitiva si irevocabila, astfel ca si-a pierdut puterea lucrului judecat. Ca
urmare, existenta acestei hotarari ineficiente (ce nu mai poate fi executata ca urmare a
prescriptiei) nu poate constitui o justificare a dreptului si interesului reclamantului
pentru promovarea prezentei actiuni, acesta nemaifiind actual, or, interesul care nu este
actual nu poate justifica promovarea unei actiuni in anulare. Recursul nu are nicio
legatura cu decizia atacata, avand mai mult caracterul unei noi cereri de chemare in
judecata. Se invoca generic ca temei art. 304 pct. 8 si 9 Cod de procedura civila, fara a se
mentiona insa ce dispozitie legala incalca decizia instantei de apel, sau in ce consta
gresita interpretare. Indiferent deci de existenta sau inexistenta unui certificat de
mostenitor, intimata era legatar universal al fostei proprietare a imobilului revendicat.
Testamentul depus este perfect valabil, fiind si expertizat grafologic, fiind unul din
inscrisurile enumerate de lege care dovedeste calitatea de persoana indreptatita. La
termenul de judecata din 07 mai 2009 intimata a invocat si exceptia lipsei calitatii de
reprezentant al recurentului, precum si exceptia de tardivitate a formularii cererii de
anulare a dispozitii nr. 252 din 13 martie 2002 a Primarului General al Municipiului B.
Examinand decizia recurata, prin prisma criticilor formulate, in raport de dispozitiile
legale ce au incidenta in solutionarea cauzei, Curtea a constatat urmatoarele: In ceea ce
priveste exceptia lipsei calitatii de reprezentant al recurentului, motivat de faptul ca
semnatura de pe imputernicirea avocatiala nu apartine acestuia, instanta a apreciat ca
sunt nefondate sustinerile, intrucat intimata s-a limitat numai la a defaima inscrisul, fara
a arata in ce consta falsul, daca este material sau intelectual, eventual cine este autorul
sau complicele falsului, astfel ca in baza dispozitiilor art. 182 alin. 3 Cod de procedura
civila, inscrisul va fi socotit ca recunoscut. Prin urmare, exceptia lipsei calitatii de
reprezentant al recurentului va fi respinsa, apreciindu-se ca acesta a facut dovada
calitatii sale prin imputernicirea avocatiala aflata la fila 18 din dosar. Desi invoca ca
temei al cererii de recurs motivele de neleglaitate prevazute de dispozitiile art. 304 pct. 8
si 9 Cod de procedura civila, Curtea va analiza criticile recurentului numai prin prisma
aceluia prevazut de art. 304 cpt. 9 Cod de procedura civila, deoarece expunerea acestora
face posibila incadrarea lor doar sub aspectul analizei in temeiul juridic anterior invocat,
care vizeaza ipoteza in care instanta de recurs la textele de lege aplicabile spetei dar, fie
le-a incalcat in litera sau spiritul lor, fie le-a aplicat gresit. Invocarea de catre recurent a
dispozitiilor art. 304 pt. 8 Cod de procedura civila, a fost doar generica, intrucat acesta
nu a aratat in motivarea caii de atac in ce consta schimbarea naturii sau intelesului
actului juridic, simpla afirmatie in sensul celor de mai sus, nefiind suficienta. Avand in
vedere faptul ca prima instanta a respins actiunea reclamantului ca fiind introdusa de o
persoana fara calitatea procesuala activa, solutia apreciata ca temeinica si legala de
instanta de apel, care substituind motivarea, a respins apelul reclamantului ca nefondat,
Curtea va analiza cu prioritate sub acest aspect decizia recurata. Actiunea in constatarea
nulitatii absolute a unui act juridic poate fi promovata de orice persoana care are interes
si oricand, fiind menita sa sanctioneze nerespectarea la incheierea unui act juridic a unei
norme care ocroteste un interes general, ceea ce prin demersul lor juridic reclamantii nu
invoca ca ar fi ocrotit. Desi in motivele de apel si ulterior in faza procesuala a recursului,
reclamantul invoca motive de nulitate absoluta a actului juridic contestat, instanta de
recurs a retinuta ca in raport de motivele invocate in sustinerea cererii de chemare in
judecata, in mod corect s-a stabilit care este regimul juridic aplicabil nulitatii invocate de
reclamant. Nulitatea relativa (prin care se sanctioneaza nerespectarea, la incheierea
actului juridic, a unei norme care ocroteste un interes particular, individual ori personal)
poate fi invocat doar de persoana al carei interes a fost nesocotit la incheierea actului
juridic. Prin urmare, doar una dintre partile actului juridic atacat are calitate procesuala
de a invoca o astfel de nulitate, ori asa, cum in mod corect a retinut si instanta de apel,
legitimarea procesuala poate sa apartina numai persoanei ce pretinde acelasi drept de
proprietate, sau cel putin vocatia de a-l dobandi, care in mod firesc trebuie sa poarte
asupra aceluiasi bun. Ori, in speta, reclamantul - recurent este un tert fata de dispozitia
contestata, care nu il vatama in nici un fel intr-un drept protejat de lege, astfel ca
interesul acestuia nu a fost nesocotit. Avand in vedere argumentele expuse anterior,
instanta de recurs nu va mai analiza cazurile de nulitate absoluta sustinute de recurent:
cauza ilicita, frauda la lege si incalcarea ordinii publice. De asemenea, nu pot fi apreciate
ca fondate sustinerile intimatei privind tardivitatea formularii cererii, exceptie care
urmeaza a fi respinsa, pentru a nu fi incalcat, principiul omisso medio, nefiind obiect al
analizei instantei de apel. Fata de aceste considerente, retinand ca in cauza nu este
incident cazul de nelegalitate prevazut de art. 304 pct. 9 Cod de procedura civila, in
temeiul art. 312 alin. 1 Cod de procedura civila, Curtea va respinge ca nefondat recursul
reclamantului. PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII DECIDE: Respinge
exceptiile de tardivitate si a lipsei calitatii de reprezentant al aparatorului. Respinge
recursul formulat de recurentul - reclamant B. E. J., impotriva deciziei civile nr. 1331 A
din 17 octombrie 2008, pronuntata de T r i b u n a l u l B u c u r e s t i - Sectia a V a
Civila, in dosarul nr(...), in contradictoriu cu intimatii - parati Municipiul B prin
Primarul General, Primaria Sectorului 1 B si D. N. N., ca nefondat. Irevocabila.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 07 mai 2009. Presedinte, Judecator, Judecator,

Legea nr.10/2001. Acţiune în constatarea nulităţii Dispoziţiei de restituire

în natură a terenului, promovată de terţi. Admisibilitate.
Nr: 279 (26.03.2008)
Instanta: Curtea de Apel Craiova - Secţia civilă
Continut
Potrivit art. 26 din Legea nr. 10/2001, împotriva Dispoziţiei prin care s-a răspuns
notificării formulate de persoanele interesate, acestea pot formula contestaţie, care se
soluţionează de secţia civilă a tribunalului în raza teritorială a căruia îşi are sediul
unitatea deţinătoare, o astfel de contestaţie fiind deschisă numai beneficiarilor
dispoziţiei. După rămânerea definitivă a dispoziţiei de restituire în natură a imobilului
aceasta are valoarea juridică a unui înscris autentic, fiind în acest sens dispoziţiile art.
25 alin 4 din Legea nr. 10/2001, poate fi înscrisă în cartea funciară şi face dovada
deplină a dreptului de proprietate. Prin urmare, Dispoziţia este un act juridic civil, care
produce efecte în planul dreptului de proprietate şi devine opozabilă terţilor prin
înscrierea în evidenţele funciare. În atare situaţie, terţii pot solicita constatarea nulităţii
absolute a actului juridic civil, dacă apreciază că anumite drepturi sau interese legitime
le sunt lezate prin acesta. La data de 28 ianuarie 2005, prin cererea înregistrată pe rolul
Tribunalul Dolj, Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ sub nr. 361/CA/2005,
reclamanţii D. I. şi D. M. au chemat în judecată pârâţii Consiliul Local Craiova, Primăria
Municipiului Craiova şi Primarul Municipiului Craiova, solicitând ca prin hotărârea ce se
va pronunţa, să se constate nulitatea absolută parţială a Dispoziţiei nr.14726/2002
emisă de Primarul Municipiului Craiova şi a procesului-verbal de punere în posesie nr.
14726 din 24 iunie 2002. Prin încheierea din data de 21 februarie 2005 a fost scoasă
cauza de pe rol şi înaintată Secţiei Civile a Tribunalului Dolj, formându-se dosarul nr.
1322/CIV/2005. Prin sentinţa nr. 396 din 16 iunie 2005 a fost declinată competenţa de
soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova. La data de 30 septembrie 2005,
reclamanţii au formulat precizare, respectiv restrângerea acţiunii , în sensul că înţeleg
să se judece doar cu pârâţii N. N., Primarul Municipiului Craiova şi Consiliul Local al
Municipiului Craiova . La data de 13 martie 2006, pârâtul N. N. a formulat întâmpinare.
Prin sentinţa civilă nr.421 din 19 ianuarie 20007, pronunţată de Judecătoria Craiova în
dosarul nr.421 din 19 ianuarie 2007, a fost admisă acţiunea, s-a constatat nulitatea
absolută parţială a Dispoziţiei nr. 4612/14 mai 2002 a Primarului Municipiului Craiova,
precum şi a procesului-verbal de punere în posesie nr. 14726/24 iunie 2002, în sensul
cuprinderii în acestea numai a suprafeţei de 386 m.p, în loc de 496 m.p. , suprafaţă
situată în Craiova, str. Ana Ipătescu nr. 18-20. Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a
reţinut că imobilul din str. Doamnei (actual Ana Ipătescu) nr. 18-20 a trecut în
proprietatea statului în baza Decretului nr. 224/1951, conform sentinţei civile nr.
5038/1954 pentru neplata impozitelor. S-a mai reţinut din raportul de expertiză că
terenul care putea fi restituit pârâtului prin Dispoziţia nr. 4612/14 mai 2002, fiind liber,
are suprafaţa de 386 m.p., iar suprafaţa delimitată de vecinătăţile indicate în procesul-
verbal de punere în posesie a pârâtului este de 446 m.p., incluzând şi o suprafaţă de 60
m.p. care aparţine reclamanţilor, fiind posedată de aceştia, aşa cum reiese şi din
declaraţiile martorilor audiaţi în cauză. Instanţa a mai reţinut că dispoziţia sus amintită a
fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor art. 10 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 10/2001 . Împotriva
sentinţei au formulat apel pârâţii, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie. Prin
decizia civilă nr.522 din 20 octombrie 2007, pronunţată în dosarul nr. 4/215/2005,
Tribunalul Dolj a respins apelurile, luând act că intimaţii reclamanţi nu au solicitat
cheltuieli de judecată. Instanţa a înlăturat excepţia lipsei interesului reclamanţilor în
promovarea acţiunii, având în vedere că prin actul emis pârâtului N. N., respectiv
Dispoziţia contestată nr.4612/2002, se aduce atingere dreptului de proprietate legal
reconstituit reclamanţilor prin Ordinul Prefectului nr. 305/1997, astfel că pentru a
preîntâmpina o dispută litigioasă între părţi se impune a fi analizată legalitatea actelor
deţinute de acestea din perspectiva dispoziţiilor legilor de retrocedare. S-a constatat că
prima instanţă a stabilit concret împrejurarea că din suprafaţa la care erau îndreptăţiţi
pârâţii, numai terenul de 386 mp. era liber, restul fiind afectat de construcţiile existente
pe proprietatea reclamanţilor intimaţi, proprietate a cărei configuraţie nu s-a modificat
niciodată încă începând din anul 1957 , atunci când s-a şi edificat. Or, în condiţiile date,
autoritatea locală a depăşit limitele investirii sale, prin restituirea în natură a unei
suprafeţe afectate şi a cărei situaţie juridică a fost irevocabil tranşată, prin Ordinul
Prefectului nr. 305/1007. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul N. N.,
motivând că judecătoria s-a pronunţat diferit prin sentinţa civilă 1551/2003, că T. C. nu a
fost de bună credinţă la data înstrăinării imobilului , deoarece terenul aparţinea autorilor
recurentului, că potrivit art. 2 alin 1 şi 2 din Legea nr. 10/2001 persoanele ale căror
imobile au fost preluate fără titlu îşi păstrează calitatea de proprietari. Motivele de recurs
au fost precizate la 26 martie 2008, fără a se adăuga critici noi celor formulate în
termenul de 15 zile de la comunicarea deciziei instanţei de apel. Recurentul a susţinut
că nu există nici un temei legal pentru nulitatea absolută a Dispoziţiei ce i-a fost emisă
în procedura Legii nr. 10/2001. S-a arătat că imobilul ce a făcut obiectul notificării a
trecut în proprietatea statului în baza Decretului 224/1951, fiind preluat abuziv potrivit
art. 2 lit. d din Legea nr. 10/2001, iar pentru suprafaţa de 540 m.p. a fost emis Ordin al
Prefectului autorului reclamanţilor abia în anul 1997, ceea ce nu are relevanţă asupra
litigiului de faţă. S-a arătat că reclamanţii nu aveau calitatea de a formula acţiune având
ca obiect anularea dispoziţiei primarului, lipsa legitimării derivând din Legea nr. 10/2001,
care nu conferă terţilor dreptul de ataca în instanţă Dispoziţia de restituire, reclamanţii
având doar posibilitatea de a promova acţiunea în revendicare, dacă pierdeau posesia
terenului lor. Intimaţii reclamanţi au formulat concluzii scrise, solicitând respingerea
recursului. Recursul nu este fondat pentru următoarele considerente. Potrivit art. 26 din
Legea nr. 10/2001, împotriva Dispoziţiei prin care s-a răspuns notificării formulate de
persoanele interesate, acestea pot formula contestaţie, care se soluţionează de secţia
civilă a tribunalului în raza teritorială a căruia îşi are sediul unitatea deţinătoare. O astfel
de contestaţie este deschisă numai beneficiarilor dispoziţiei, aşa cum corect se susţine
prin precizarea motivelor de recurs, însă acţiunea de faţă nu are caracterul unei
contestaţii, ci este o acţiune în constatarea nulităţii absolute a Dispoziţiei. După
rămânerea definitivă a dispoziţiei de restituire în natură a imobilului aceasta are
valoarea juridică a unui înscris autentic, fiind în acest sens dispoziţiile art. 25 alin 4 din
Legea nr. 10/2001, poate fi înscrisă în cartea funciară şi face dovada deplină a dreptului
de proprietate. Prin urmare, Dispoziţia este un act juridic civil, care produce efecte în
planul dreptului de proprietate şi devine opozabilă terţilor prin înscrierea în evidenţele
funciare. În atare situaţie, terţii pot solicita constatarea nulităţii absolute a actului juridic
civil, dacă apreciază că anumite drepturi sau interese legitime le sunt lezate prin
acesta.Reclamanţii nu au în speţă posibilitatea formulării unei acţiuni în revendicare,
deoarece au posesia terenului lor, însă consideră că Dispoziţia a fost în parte nelegal
emisă, cu privire la suprafaţa de 60 m.p. teren, deoarece intimatului recurent i s-a
atribuit o parte din terenul proprietatea reclamanţilor. Susţinerea recurentului de a li se
pretinde reclamanţilor să aştepte deposedarea de terenul asupra căruia pretind că au un
drept de proprietate şi abia atunci să promoveze o acţiune în justiţie, este nelegală şi
încalcă dreptul de acces la instanţă garantat de art. 21 din Constituţia României şi
apărat prin art. 6 din CEDO. Reclamanţii au posibilitatea să promoveze acţiunea în
constatarea nulităţii titlului de proprietate al recurentului dacă apreciază că acesta le
încalcă drepturile lor, fără a aştepta o atitudine activă din partea acestuia, prin care să li
se diminueze proprietatea. Calitatea procesuală activă a reclamanţilor există, aşadar, în
ce priveşte promovarea acţiunii pentru constatarea nulităţii absolute a unui act juridic,
acţiune de drept comun, care nu trebuie confundată cu contestaţia promovată în temeiul
Legii nr.10/2001 împotriva Dispoziţiei, înainte ca aceasta să producă efecte pe planul
dreptului de proprietate al persoanelor îndreptăţite. Motivul de nulitatea al acestui act
juridic este încălcarea dispoziţiilor imperative ale art. 10 din Legea nr. 10/2001, potrivit
cu care se pot restitui în natură numai acele terenuri care sunt libere de construcţii,
neocupate de obiective de investiţii şi care se găsesc la dispoziţia unităţii notificate.
Reclamanţii au invocat şi au dovedit că o parte din terenul asupra căruia autoritatea
administrativă a dispus nu era la dispoziţia acesteia, caz în care prevederile art. 10 din
Legea nr. 10/2001 au fost greşit aplicate. Aplicarea normelor cu caracter reparator ale
legii speciale se face prin raportare la regimul juridic al terenului existent la data intrării
în vigoare a legii ( 14 februarie 2001) ori la acea dată terenul de 540 m.p. era deja
atribuit reclamanţilor, care au exercitat asupra lui dreptul de folosinţă începând cu anul
1957. Astfel, actul de vânzare cumpărare încheiat în anul 1942 ( fila 120) face dovada
că autorul recurentului a dobândit în proprietate două loturi de teren învecinate, situate
la nr. 18 şi respectiv 20, cu suprafeţele de 450 m.p. şi respectiv 210m.p., în total 660
m.p. Acelaşi total al suprafeţei rezultă şi din actele depuse la filele 122 şi 125 privind
evidenţa fiscală a imobilului , cu diferenţa că pe parcele se consemnează suprafeţele de
360 m.p. şi 300 m.p. calitatea recurentului de persoană îndreptăţită la aplicarea legii
10/2001 potrivit art. 4 şi art. 2 lit. d din lege nu este contestată, acesta având
posibilitatea de a cere restituirea în natură a terenului preluat abuziv de stat, dacă acest
teren este liber. Dispoziţiile art. 2 alin 2 din legea 10/2001 nu degrevează persoana
îndreptăţită( fostul proprietar) de a formula notificare şi a urma procedura specifică legii
pentru restituirea terenului, deoarece dreptul de proprietate, se exercită, potrivit textului,
numai după emiterea dispoziţiei. Aşadar, nu are relevanţă asupra litigiului faptul că
terenul a aparţinut anterior autorilor recurentului, cât timp sub aspectul aplicării Legii nr.
10/2001 interesează dacă la data apariţiei acestei legi trenul era liber. La data apariţiei
Legii nr. 10/2001 era la dispoziţia primăriei, ca teren liber, suprafaţa de 386 m.p. teren,
deoarece restul terenului este ocupat de imobilele aflate în jur. Pentru reclamanţi a fost
emis în anul 1997 Ordin al prefectului, prin care s-a constituit proprietatea asupra unui
teren de 540 m.p., ( în fapt, există doar suprafaţa de 511 m.p.) iar prin hotărâre
judecătorească irevocabilă s-a respins acţiunea prin care recurentul a solicitat nulitatea
absolută parţială a acestui ordin. Urmare a respingerii acţiunii prin care se contesta
valabilitatea actelor anterioare de atribuire a terenului în proprietate, este evident că la
dispoziţia primăriei se afla doar suprafaţa de 386 m.p., care putea face obiectul restituirii
în natură, diferenţa până la 496 m.p., cât s-a consemnat în dispoziţia 4612/2002, fiind
atribuită nelegal, cu încălcarea dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 10/2001, ceea ce
justifică admiterea acţiunii de faţă. Este nereală susţinerea recurentului privind
contradicţia dintre sentinţa civilă 1551/2003 a Judecătoriei Craiova şi sentinţa
pronunţată în litigiul de faţă, deoarece între cele două hotărâri există diferenţe asupra
obiectului şi cauzei litigiului iar respectiva hotărâre a fost desfiinţată în căile de atac, prin
admiterea apelului şi respingerea acţiunii, conform deciziei civile 364/2005 a Tribunalului
Dolj. Buna sau reaua credinţă a autorului reclamanţilor, T. C. nu are relevanţă în speţă şi
nici nu a făcut obiectul analizei la instanţele de fond, astfel că nu se poate pune în
discuţie în recurs. Constatând că dispoziţiile legale au fost corect aplicate, motivele de
recurs nefiind fondate, potrivit art. 312 Cod procedură civilă, recursul urmează a fi
respins.

R O M A N I A CURTEA DE A P E L B U C U R E S T I - SECTIA A III-A CIVILA

SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI FAMILIE DECIZIA CIVILA NR. 445 A
Sedinta publica de la 28.09.2009
Pe rol se afla solutionarea cererii de apel formulate de apelanta- reclamanta E. B. D.
impotriva sentintei civile nr. 144 din 04.02.2009 pronuntate de T r i b u n a l u l B u c u r
e s t i - Sectia a III-a Civila in dosarul nr(...), in contradictoriu cu intimatii-parati
STATUL ROMAN PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, PRIMARIA
MUNICIPIULUI B PRIN PRIMARUL GENERAL, ADMINISTRATIA FONDULUI
IMOBILIAR, S.C. A 35 S.A. si N. F. E. DE T.. Cauza are ca obiect anulare dispozitie emisa
in baza Legii nr. 10/2001. La apelul nominal facut in sedinta publica, se prezinta
apelanta- reclamanta E. B. D., personal si asistata de avocat E. T., in baza imputernicirii
avocatiale nr. (...) din 11.05.2009, emise de B a r o u l B u c u r e s t i - Cabinet de avocat,
intimatul-parat Statul Roman prin Miniusterul Finantelor Publice, prin consilier juridic
U. G., in baza delegatiei de la dosar, intimata-parata S.C. A 35 S.A., prin consilier juridic
N. J., in baza delegatiei de la dosar si intimatul-parat N. F. E. de T., prin avocat G. N., in
baza imputernicirii avocatiale nr. 84930/7.01.2008, emise de B a r o u l B u c u r e s t i -
Cabinet de avocat, lipsind intimatele-parate Administratia Fondului Imobiliar si
Primaria Municipiului B prin Primarul General. Procedura de citare este legal
indeplinita. S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care: Partile,
prin reprezentanti, arata ca nu mai au alte cereri de formulat sau probe de solicitat.
Curtea, din oficiu, invoca exceptia de necompetenta materiala a primei instante si acorda
cuvantul pentru dezbateri asupra acestei exceptii si asupra apelului. Aparatorul
apelantei-reclamante, avand cuvantul, solicita admiterea exceptiei necompetentei
materiale si trimiterea cauzei spre competenta solutionare Judecatoriei Sectorului 1 B,
intrucat obiectul dedus judecatii este constatarea nulitatii absolute a Dispozitiei
Primarului care este asimilata unui act juridic autentic si este de competenta judecatoriei
ca instanta de fond, conform art. 1 si 13 din C o d u l d e procedura civila. In ceea ce
priveste exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantei, solicita respingerea
acesteia, avand in vedere faptul ca reclamanta justifica un interes in promovarea
actiunii, intrucat a fost beneficiara unui contract de inchiriere pana la aparitia Legii nr.
10/2001, iar prin emiterea dispozitiei si a procesului verbal de punere in posesie i s-a
adus o vatamare a dreptului locativ si a intereselor sale legitime care i-au fost incalcate
prin vanzarea apartamentului fara stiinta sa si cu nerespectarea dreptului de preemtiune
la cumparare, astfel incat aceasta a fost lipsita de un drept locativ propriu al sau si
familiei sale. Pe fond, solicita admiterea apelului, desfiintarea hotararii atacate si
trimiterea cauzei spre rejudecare instantei competente, fara cheltuieli de judecata.
Reprezentantul intimatei-parate S.C. A 35 S.A. solicita respingerea exceptiei
necompetentei materiale, ca nefondata, avand in vedere faptul ca in mod corect instanta
de fond a retinut ca in speta sunt incidente dispozitiile art. 26 din Legea nr. 10/2001. In
ceea ce priveste exceptia lipsei calitatii procesuale active, solicita admiterea acesteia, dat
fiind faptul ca reclamanta nu a demonstrat ca are calitatea de a pretinde recunoasterea
unui anumit drept, aceasta fiind tert fata de raportul juridic dedus judecatii. Pe fond,
solicita respingerea apelului ca nefondat si mentinerea hotararii instantei de fond, ca
fiind temeinica si legala, fara cheltuieli de judecata. Reprezentantul intimatului-parat
Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice solicita respingerea exceptiei
necompetentei materiale, ca nefondata, admiterea exceptiei lipsei calitatii procesuale
active a reclamantei, iar pe fond, respingerea apelului ca nefondat si mentinerea
hotararii apelate, ca fiind legala si temeinica. Aparatorul intimatului-parat N. F. E. de T.
solicita respingerea exceptiei necompetentei materiale ca nefondata, admiterea exceptiei
lipsei calitatii procesuale active a reclamantei, iar pe fond, respingerea apelului ca
nefondat si mentinerea hotararii apelate, ca fiind legala si temeinica. C U R T E A ,
Deliberand asupra apelului civil de fata, constata urmatoarele: Prin cererea formulata la
data de 29.11.2007 si inregistrata pe rolul Judecatoriei sectorului 1 B sub nr(...),
reclamanta E. B. - D. a solicitat, in contradictoriu cu paratii Statul Roman prin
Ministerul Finantelor Publice, Primaria Municipiului B prin Primar, Administratia
Fondului Imobiliar, S.C. "A 35" S.A. si N. F. E. de T., ca instanta. 1. sa constate nulitatea
absoluta a Dispozitiei nr. 699/11.12.2002, a procesului verbal de predare primire din
10.01.2004 si a Dispozitiei nr. 7590/28.03.2007 eliberate de Primaria Municipiului B; 2.
sa constate ca Statul Roman are titlu de proprietate valabil pentru imobilul din sos. (...)
nr. 51; 3. sa constate nulitatea absoluta a contractului de vanzare - cumparare
autentificat sub nr. 511 din 21.08.2003 si 4. sa oblige Administratia Fondului Imobiliar
sa incheie cu reclamanta un contract de inchiriere pentru imobilul din sos. (...) nr. 51, . 1,
sector 1, cu cheltuieli de judecata. La data de 10.01.2007, reclamanta a depus la dosar o
cerere precizatoare, privind stabilirea cadrului procesual, solicitand introducerea in
cauza in calitate de parat si a Municipiului B. La data de 25.02.2008, reclamanta a depus
o alta cerere precizatoare, privind capatul 3 de cerere, care urmeaza sa aiba urmatorul
continut: sa se constate nulitatea absoluta a contractului de vanzare cumparare
autentificat sub nr. 511/21.08.2003, incheiat intre N. F. E. de T., in calitate de vanzator si
S.C. A 35 S.A., in calitate de cumparator, avand ca obiect imobilul din sos. (...) nr. 51,
sector 1, B, cu numar cadastral provizoriu 13633/1, conform fisei bunului imobil, compus
din constructie (T.) si 1.226,67 m.p., teren in folosinta speciala din totalul de 1.616 m.p.,
bun ce se afla inscris in cartea funciara individuala nr. 35716 si cartea funciara colectiva
nr. 30306 ale localitatii B, Biroul de cartea funciara al Judecatoriei Sectorului 1 B. Prin
sentinta civila nr. 8889 din 29.06.2008 pronuntata de Judecatoria Sectorului 1 B, s-a
admis exceptia necompetentei materiale a judecatoriei si s-a dispus declinarea cauzei in
favoarea T r i b u n a l u l u i B u c u r e s t i - Sectia Civila, invocandu-se dispozitiile art.
26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 si art. 17 Cod procedura civila. Impotriva acestei
hotarari judecatoresti, la data de 11.07.2008, a declarat recurs reclamanta E. B. - D., care
a fost inregistrat pe rolul T r i b u n a l u l u i B u c u r e s t i - Sectia a III-a Civila sub
nr(...). Prin decizia civila nr. 1893 R din 31.10.2008 pronuntata de T r i b u n a l u l B u c
u r e s t i - Sectia a III-a Civila, s-au respins, ca neintemeiate, atat exceptia nulitatii
recursului, cat si cererea de repunerea in termenul de recurs si s-a respins, ca tardiv
formulat, recursul declarat de recurenta - reclamanta E. B. - D.. Cauza a fost
reinregistrata pe rolul T r i b u n a l u l u i B u c u r e s t i - Sectia a III-a Civila la data de
05.01.2009, sub nr(...). Prin sentinta civila nr. 144 din 04.02.2009, pronuntata de T r i b
u n a l u l B u c u r e s t i - Sectia a III-a Civila, s-a admis exceptia lipsei calitatii procesual
active a reclamantei si s-a respins actiunea formulata de reclamanta E. B. - D.,
constatandu-se lipsa calitatii procesuale active a acesteia. Pentru a hotari astfel, prima
instanta a retinut ca prin Dispozitia Primarului General nr. 699 din 11.12.2002 emisa in
baza Legii nr. 10/2001 o parte din imobilul in litigiu a fost restituit in proprietatea
paratului de T. N. F., ulterior incheindu-se procesul verbal de predare - primire nr.
31020 din 10.01.2003. Prin Dispozitia nr. 7590 din 28.03.2007 emisa de Primarul
General, aceluiasi parat i-au fost acordate masuri reparatorii in echivalent pentru partea
din imobil ce nu i-a fost restituita in proprietate, intrucat pentru aceasta fusesera
incheiate contracte de vanzare - cumparare in temeiul Legii nr. 112/1995. Reclamanta
din prezenta cauza a detinut in imobil un apartament in baza contractului de inchiriere
nr. 23504/09.02.2000 incheiat cu Primaria Municipiului B - Administratia Fondului
Imobiliar, titular de contract fiind fostul sot, N. D., casatoria acestora fiind desfacuta
prin sentinta civila nr. 82/2002 pronuntata de Judecatoria Sectorului 6 B, iar beneficiul
contractului de inchiriere fiind atribuit reclamantei. Cu adresa nr. 31020 din 10.01.2003,
Administratia Fondului Imobiliar a facut cunoscut chiriasilor din imobil (inclusiv
reclamantei) ca, urmare Dispozitiei nr. 699 din 11.12.2002, imobilul mai sus mentionat a
fost restituit paratului de T. N. F., situatie in care contractele de inchiriere incheiate de
chiriasi cu Administratia Fondului Imobiliar isi inceteaza aplicabilitatea, urmand ca noul
proprietar sa respecte dreptul la locatiune conform O.U.G. nr. 40/1999. In aceste
conditii, reclamanta fiind tert in raport de cele doua Dispozitii emise, potrivit art. 26 pct.
3 din Legea nr.10/2001, astfel cum a fost modificata, nu are calitatea sa solicite nulitatea
acestora in raport de prevederile Legii nr. 10/2001, care mentioneaza expres in textul de
lege mentionat ca dispozitiile emise in baza acestui act normativ pot fi atacate in justitie
doar de persoanele care se pretind indreptatite la restituire, ceea ce nu este cazul in
speta, intrucat reclamanta nu invoca acest aspect, ci contesta calitatea titularului
dispozitiilor emise de persoana indreptatita la restituire. Impotriva acestei hotarari
judecatoresti, la data de 13.02.2009, a declarat apel reclamanta E. B. - D., care a fost
inregistrat pe rolul Curtii de A P E L B U C U R E S T I - Sectia a III-a Civila si pentru
Cauze cu Minori si de Familie la 03.04.2009. In motivarea cererii sale, apelanta
reclamanta a aratat ca hotararea instantei de fond este netemeinica si nelegala si a fost
data cu aplicarea gresita a dispozitiilor art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, care nu-si
gasesc aplicabilitatea in cauza, fata de calitatea de tert a reclamantei in raporturile
juridice cu ceilalti parati, deoarece acest articol de lege face referire la "contestatia"
formulata in termenul de 30 de zile de la comunicare, pe care o poate face persoana
indreptatita la restituire si care nu este multumita de solutia data prin Dispozitia
Primarului General. Vazand dispozitiile legii speciale, completate cu cele ale dreptului
comun, raportate la cauza de fata, desi tert fata de raportul juridic determinat prin
emiterea dispozitiei in temeiul Legii nr.10/2001, reclamanta are calitate procesuala
activa in actiunea vizand anularea acesteia, privita ca act juridic civil, de drept privat, cu
caracter patrimonial, ce face dovada proprietatii si are forta probanta a unui inscris
autentic. Tertul chirias in imobil are un interes juridiceste ocrotit pentru a invoca
nulitatea absoluta a dispozitiei ( I n a l t a C u r t e de Casatie si Justitie - Sectia Civila -
decizia nr. 4936 din 21.11.2003). Apelanta reclamanta a mai aratat ca, in calitate de tert
chirias, justifica interesul in promovarea acestei actiuni, implicit calitatea procesuala
activa, data fiind imprejurarea ca prin emiterea Dispozitiei nr.699 din 11.12.2002 si a
procesului verbal de punere in posesie din 10.01.2003 i s-a adus o vatamare a dreptului
locativ propriu si a intereselor sale legitime, care i-au fost incalcate prin vanzarea
apartamentului catre S.C. "A 35" S.A., cu nerespectarea dreptului de preemtiune la
cumparare si a celorlalte prevederi ale O.U.G. nr. 40/1999, ceea ce atrage drept
sanctiune prevederile art. 17 (4) din Legea nr. 10/2001 - privind nulitatea contractului de
vanzare - cumparare incheiat, dar si prejudicierea sa prin faptul ca prin vanzarea fara
stiinta a apartamentului catre S.C. "A 35" S.A., a fost lipsita de un drept locativ propriu al
sau si al familiei sale (practica judiciara - ICCJ- Sectia Civila si de Proprietate
Intelectuala, decizia nr. 1073 din 1.02.2006). Pe de alta parte, reclamanta, care isi
justifica in prezenta cauza calitatea procesuala si interesul prin invocarea unor drepturi
locative asupra imobilului restituit paratului - persoana fizica, nu are calea procedurii
speciale in justitie, prevazuta de art. 26 din Legea nr.10/2001. In acelasi timp insa,
reclamantei nu i se poate ingradi accesul liber la justitie consacrat de art. 21 din
Constitutia Romaniei, prin negarea dreptului de a ataca dispozitia de restituire in natura
care, conform prevederilor art. 25 (4) din Legea nr.10/2001 constituie titlu de
proprietate, cu forta probanta a unui inscris autentic. In acest context, indiferent de
modul cum este intitulata, potrivit dispozitiilor art. 84 Cod procedura civila, instantele
de judecata au obligatia sa interpreteze adecvat cererea de chemare in judecata, potrivit
cu scopul urmarit prin promovarea actiunii, in speta cererea reprezentand o actiune de
drept comun, formulata potrivit dispozitiilor art.109 alin.1 si art. 112 Cod procedura
civila. Reclamanta solicita instante sa constate ca a indicat ca temei de drept al cererii
art. 25 (4) actualizat din Legea nr.10/2001 - care asimileaza dispozitia primarului
general ca fiind un act autentic si a invocat ca motiv de nulitate absoluta dispozitiile art.
968 Cod civil privind cauza ilicita. Cauza este ilicita cand este prohibita de legi, cand este
contrara bunelor moravuri si ordinii publice (art.968 Cod civil). Chiar daca in motivarea
cererii reclamanta a folosit termenul de frauda la lege, sustinerea sa nu trebuie
interpretata stricto sensu, cat timp a indicat in mod clar temeiul de drept. Legea,
jurisprudenta si doctrina sunt unanime in aprecierea ca orice conventie incheiata cu rea
credinta si cu respectarea dispozitiilor art.9 48 (4) este lovita de nulitate absoluta, in
temeiul art. 968 Cod civil. La data de 17.06.2009, intimata parata S.C A S.A. a formulat
intampinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat. In motivare, a aratat
ca la emiterea dispozitiei nr. 699/11.12.2002 au fost respectate dispozitiile imperative ale
Legii nr. 10/2001. Astfel, dispozitia a fost emisa cu respectarea art. 1, art. 2, art. 4 alin. 2,
art. 5, art. 9 alin. 1, art. 20 alin. 3, art. 21 si art. 23 din Legea nr. 10/2001. Fata de
imprejurarea ca petentul nu avea cetatenie romana, in temeiul dispozitiilor O.U.G. nr.
184/2002 - art. II, acestuia i-a fost atribuit un drept de folosinta special asupra terenului
in suprafata de 1226,67 m.p., fiind astfel intrutotul dispozitiile legale aplicabile. Intimata
parata a mai aratat ca, in temeiul dispozitiilor art. 24 alin. 7 din Legea nr. 10/2001,
aplicabila la momentul emiterii dispozitiei (precum si in temeiul dispozitiilor art. 26 alin.
3 din Legea nr. 10/2001 republicata) singurul care putea contesta dispozitia emisa era
petentul, legea conferindu-i numai acestuia dreptul de a contesta, ataca, actul final al
procedurii administrative. La termenul din 28.09.2009, Curtea a invocat din oficiu
exceptia de necompetenta materiala de solutionare a cauzei in prima instanta de catre T
r i b u n a l u l B u c u r e s t i. Examinand sentinta apelata prin prisma exceptiei de
ordine publica invocate din oficiu si in conformitate cu prevederile art. 295 alin. 1 Cod
procedura civila, Curtea retine urmatoarele: Actiunea cu care reclamanta a investit
instanta, astfel cum a fost precizata ulterior, are mai multe capete de cerere: 1. sa
constate nulitatea absoluta a Dispozitiei nr. 699/11.12.2002, a procesului verbal de
predare primire din 10.01.2004 si a Dispozitiei nr. 7590/28.03.2007 eliberate de
Primaria Municipiului B; 2. sa constate ca Statul Roman are titlu de proprietate valabil
pentru imobilul din sos. (...) nr. 51; 3. sa constate nulitatea absoluta a contractului de
vanzare - cumparare autentificat sub nr. 511 din 21.08.2003 si 4. sa oblige Administratia
Fondului Imobiliar sa incheie cu reclamanta un contract de inchiriere pentru imobilul
din sos. (...) nr. 51, . 1, sector 1. I. 1. Referitor la primul capat din actiune, Curtea retine,
cu titlu preliminar, ca in vederea stabilirii competentei, nu poate fi avuta in vedere decat
calificarea data cererii de catre reclamant, singurul element cert la data sesizarii
instantei, deoarece aplicarea legii la situatia de fapt retinuta pe baza probelor
administrate constituie un rationament pe care judecatorul este indreptatit sa il faca
numai la momentul pronuntarii hotararii. Se constata astfel ca principala solicitare
enuntata la punctul 1 din actiune constituie o cerere formulata de o terta persoana de
anulare a unor dispozitii emise in temeiul Legii nr. 10/2001 de unitatea detinatoare prin
care s-au solutionat notificarile persoanei indreptatite privind restituirea imobilului
situat in B, sos. (...) nr. 51, sector 1, preluat abuziv de stat in perioada 6 martie 1945 - 22
decembrie 1989. Cererea a fost motivata pe lipsa calitatii intimatului parat N. F. E. de T.
de persoana indreptatita si a fost intemeiata in drept pe dispozitiile Legii nr. 10/2001,
fara indicarea vreunui articol, precum si pe prevederile art. 948 pct. 4, 966 si 968 Cod
civil. In aceste conditii, cererea nu poate fi calificata drept o contestatie indreptata
impotriva deciziilor de respingere a notificarii intemeiata pe dispozitiile 26 alin. 3 din
Legea nr. 10/2001, ci ca o actiune de drept comun in constatarea nulitatii unor acte
juridice civile. Pe cale de consecinta, trebuie stabilit daca si unei asemenea actiuni ii este
incidenta norma juridica speciala de competenta instituita de acelasi text de lege
mentionat anterior. Potrivit art. 26 alin 3 din Legea nr. 10/2001 "decizia sau, dupa caz,
dispozitia motivata de respingere a notificarii sau a cererii de restituire in natura poate fi
atacata de persoana care se pretinde indreptatita la sectia civila a tribunalului in a carui
circumscriptie se afla sediul unitatii detinatoare sau, dupa caz, al entitatii investite cu
solutionarea notificarii, in termen de 30 de zile de la comunicare". Dispozitia legala
citata este suficient de clara si precisa pentru a fi susceptibila de a fi supusa unei
interpretari logico-juridice sau teleologice. In realitate, a admite ca sunt de competenta
tribunalului in prima instanta si cererile tertelor persoane de anulare a dispozitiei prin
care s- a admis notificarea sau cererea de restituire in natura formulata de persoana
indreptatita inseamna a adauga la lege prin argumentul de analogie. Pentru a nu
conduce la crearea unei alte norme de drept sau la denaturarea sensului normei de drept
interpretate, acest procedeu nu poate fi insa folosit decat pentru a acoperi lacunele legii,
adica atunci cand legea nu reglementeaza anumite situatii care se pot ivi in practica. O
asemenea ipoteza nu se regaseste insa in cazul de fata, intrucat competenta solutionarii
cererii unei terte persoane de anulare a dispozitiei prin care s-a admis notificarea sau
cererea de restituire in natura formulata de persoana indreptatita este reglementata de
dispozitii legale exprese, chiar daca acestea au un caracter general, respectiv art. 1 pct. 1
Cod procedura civila, potrivit caruia judecatoria este instanta de drept comun pentru
judecarea cererilor in prima instanta si art. 2 pct. 1 lit. b Cod procedura civila, conform
caruia tribunalele judeca procesele si cererile in materie civila al caror obiect are o
valoare de peste 500.000 lei, cu anumite exceptii enumerate de textul de lege. Un
argument in plus in favoarea acestei solutii il constituie chiar prima dintre cele trei reguli
de interpretare logica si anume aceea potrivit careia exceptia, in speta competenta
tribunalului in judecarea unei cereri in prima instanta, este de stricta interpretare si
aplicare. Cat priveste justetea acestor solutii diferite pe categorii de persoane, ea nu
poate constitui temei pentru incalcarea unui text de lege. 2. Pe de alta parte, dispozitia
de restituire in natura a unui imobil emisa in temeiul Legii nr. 10/2001 nu constituie un
act administrativ, pentru ca cererea de anulare a sa sa atraga competenta instantelor de
contencios administrativ, in speta a tribunalului conform art. 2 alin. 1 lit. d Cod
procedura civila. Astfel, potrivit art. 2 lit. c din Legea nr. 554/2004 actul administrativ
este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publica, in
regim de putere publica, in vederea organizarii executarii legii sau a executarii in concret
a legii, care da nastere, modifica sau stinge raporturi juridice. Or, dispozitia de restituire
nu este emisa de unitatea detinatoare in regim de putere publica, ci in calitate fie de
proprietar al imobilului a carui restituire s-a solicitat, in cazul in care imobilul a trecut in
proprietatea statului cu titlu valabil, fie de detentor in cazul in care imobilul a trecut in
proprietatea statului fara titlu valabil, deci ca participant la circuitul civil. Aceasta
concluzie este intarita de faptul ca nu intotdeauna unitatea detinatoare este o autoritate
publica, iar natura actului juridic in discutie nu poate fi diferi in functie de persoana
juridica care il emite. 3. Retinand neincidenta in cauza a dispozitiilor art. 26 alin 3 din
Legea nr. 10/2001 si nici a prevederilor art. 2 alin. 1 lit. d Cod procedura civila, trebuie
rezolvata problema daca primul capat de cerere cu care reclamanta a investit instanta
intra sau nu in categoria celor neevaluabile in bani. Prin decizia in interesul legii nr.
XXXII din 9 iunie 2008, publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 830 din 10.12.2008,
I n a l t a C u r t e de Casatie si Justitie a stabilit ca: "Dispozitiile art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1
lit. a) si b) si art. 2821 alin. 1 din C o d u l d e procedura civila se interpreteaza in sensul
ca, in vederea determinarii competentei materiale de solutionare in prima instanta si in
caile de atac, sunt evaluabile in bani litigiile civile si comerciale avand ca obiect
constatarea existentei sau inexistentei unui drept patrimonial, constatarea nulitatii,
anularea, rezolutiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale,
indiferent daca este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situatiei anterioare",
dezlegarea data problemei de drept in discutie fiind obligatorie pentru instante potrivit
art. 329 alin. 3 Cod procedura civila. Se retine astfel caracterul evaluabil in bani al
acestui capat de cerere, situatie in care delimitarea competentei tribunalului - conform
art. 2 Cod procedura civila - de cea a judecatoriei - stabilite potrivit art. 1 Cod procedura
civila - se face dupa criteriul valorii obiectului litigiului, mentionate in cuprinsul actului
juridic a carui nulitate se solicita sau, in lipsa unei asemenea mentiuni, a celei stabilite
probele administrate in cauza sau a celei precizate de reclamant, conform art. 112 pct. 3
Cod procedura civila si necontestate de cealalta parte. In cauza de fata, cele doua
dispozitii emise in temeiul Legii nr. 10/2001 de Primarul General al Municipiului B nu
cuprind nicio referire la valoarea partii din imobilul restituite in natura intimatului parat
de T. N. F. E. (dispozitia nr. 699/11.12.2002) si nici la valoarea partii din imobil
nerestituite in natura si pentru care s-a propus acordarea de masuri reparatorii in
echivalent (dispozitia nr. 7590/28.03.2007), reclamanta nu si-a indeplinit obligatia
prevazuta de art. 112 pct. 3 Cod procedura civila de a evalua obiectul celor doua acte
juridice unilaterale a caror nulitate a solicitat a se constata si nici din probele
administrate in cauza nu rezulta respectivele valori. In aceste conditii, singura solutie
rezonabila este aceea de a se da eficienta normei juridice cu caracter general in materie
de competenta a instantelor, respectiv art. 1 pct. 1 Cod procedura civila, iar nu dispozitiei
speciale cuprinse in art. 2 pct. 1lit. b din acelasi act normativ, al carei caracter
derogatoriu implica justificarea aplicarii sale. 4. Cat priveste cererea de anulare a
procesului verbal de predare- primire din 10.01.2003, aceasta are un caracter accesoriu,
fiind astfel in caderea instantei competente sa judece cererea principala, conform art. 17
Cod procedura civila. II. Solicitarea de la punctul 2 al actiunii vizeaza constatarea
valabilitatii titlului statului pentru imobilul din sos. (...) nr. 51, sector 1. In mod similar
actiunii in constatarea nevalabilitatii/nulitatii titlului statului, si aceasta cerere are un
caracter evaluabil in bani, astfel ca, raportat la consideratiile anterioare privitoare la
modalitatea de stabilire a valorii bunului si la consecintele imposibilitatii determinarii
sale, expuse la pct. I.3, se retine competenta j u d e c a t o r i e i d e solutionare a cauzei in
prima instanta si referitor la acest capat de cerere. III. Cu privire la cererea de constatare
a nulitatii absolute a contractului de vanzare - cumparare autentificat sub nr. 511 din
21.08.2003, care nu are un caracter accesoriu, de vreme ce este intemeiata si pe
prevederile O.U.G. nr. 40/1999 (art. 18 alin. 1), se are in vedere imprejurarea ca pretul
stabilit prin contract este de 24.180 USD, echivalentul a 815.059.440 ROL, sub limita
minima a valorii obiectului litigiului care atrage competenta t r i b u n a l u l u i d e
judecare a cauzei in prima instanta, conform art. 2 pct. 1 lit. b Cod procedura civila. IV.
Prin ultimul capat de cerere apelanta reclamanta a solicitat sa fie obligata Administratia
Fondului Imobiliar sa incheie cu aceasta un contract de inchiriere pentru imobilul din
sos. (...) nr. 51, . 1, sector 1. Tinand seama de faptul ca nici de aceasta data nu a fost
indicata valoarea chiriei ce ar urma sa fie platita in temeiul contractului respectiv, Curtea
urmeaza sa ia in considerare din nou si din aceeasi ratiune norma juridica cu caracter
general in materie de competenta a instantelor, respectiv art. 1 pct. 1 Cod procedura
civila, iar nu dispozitia speciala cuprinsa in art. 2 pct. 1lit. b din acelasi act normativ.
Fata de aceste considerente, avand in vedere si caracterul imperativ al normelor juridice
care reglementeaza competenta materiala, potrivit art. 159 pct. 2 Cod procedura civila,
Curtea urmeaza ca, in temeiul art. 296 si 297 alin. 2 Cod procedura civila, sa admita
apelul, sa anuleze sentinta civila apelata si sa trimita cauza spre solutionare Judecatoriei
Sectorului 1 B, care este instanta investita initial de reclamanta, fara ca paratii sa ridice
vreo exceptie in termenul legal in legatura cu acest aspect. Intrucat judecarea in
continuare a cauzei intra in competenta unei alte instante, Curtea nu va mai analiza
celelalte motive de apel, cele invocate de catre apelanta reclamanta. Constatand potrivit
art. 20 pct. 2 Cod procedura civila ivit un conflict negativ de competenta, nascut intre o
judecatorie si un tribunal, in temeiul art. 22 alin. 3 Cod procedura civila urmeaza sa
inainteze dosarul Curtii de A P E L B U C U R E S T I - Sectia Civila in vederea
solutionarii acestuia. PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII DECIDE: Admite
apelul declarat de apelanta - reclamanta E. B. - D., cu domiciliul in B, sos. (...) nr. 51, . 1,
sector 1, impotriva sentintei civile nr. 144 din 04.02.2009 pronuntate de T r i b u n a l u l
B u c u r e s t i - Sectia a III-a Civil, in dosarul nr(...), in contradictoriu cu intimatii -
parati STATUL ROMAN, prin Ministerul Finantelor Publice, cu sediul in B,(...), sector 5,
PRIMARIA MUNICIPIULUI B, cu sediul in B,(...), sector 5, ADMINISTRATIA
FONDULUI IMOBILIAR, cu sediul in B,(...), sector 5, S.C. "A 35" S.A., cu sediul in B, E.
D. de H. nr. 13, parter, cam. 6, sector 1 si N. F. E. DE T., cu domiciliul ales in B, str. (...).
(...) nr. 4, sector 5, la S.C.A. "G., O. si Asociatii". Anuleaza sentinta si trimite cauza spre
competenta solutionare Judecatoriei Sectorului 1 B. Va constata ivit conflictul negativ de
competenta materiala ivit intre T r i b u n a l u l B u c u r e s t i si Judecatoria Sectorului 1
B, dupa ramanerea irevocabila a deciziei prezente, cand va inainta dosarul Curtii de A P
E L B U C U R E S T I - Sectia Civila in vederea solutionarii acestuia. Cu drept de recurs
in termen de 15 zile de la comunicare. Pronuntata in sedinta publica, astazi, 28.09.2009.

R O M A N I A CURTEA DE A P E L T I M I S O A R A Operator 2928 SECTIA CIVILA

DOSAR NR(...) DECIZIA CIVILA nr.848 Sedinta publica din 25 septembrie 2008
PRESEDINTE: (...) (...) JUDECATOR : (...) (...) JUDECATOR : G (...) GREFIER: (...) (...)
S-a luat in examinare recursul declarat de parata recurenta E. E. F. impotriva deciziei
civile nr.97/27.03.2008 pronuntata de T r i b u n a l u l A r a d in dosar nr(...), in
contradictoriu cu reclamanta intimata S. E. si paratul intimat MUNICIPIUL A
REPREZENTAT PRIN PRIMAR, avand ca obiect anulare act. La apelul nominal facut in
sedinta publica, se prezinta avocat E. F. pentru parata recurenta E. E. F. si avocat P. T.
pentru reclamanta intimata S. E., lipsa fiind paratul intimat Municipiul A reprezentat
prin Primar. Procedura de citare legal indeplinita. Cererea de recurs legal timbrata cu
suma de 10 lei taxa judiciara de timbru si 0,15 lei timbru judiciar. S-a facut referatul
cauzei de catre grefierul de sedinta dupa care, se constata depusa la dosar prin
registratura instantei la data de 22.09.2008 intampinarea formulata de reclamanta
intimata S. E. insotita de imputernicire avocatiala, iar un exemplar din intampinare se
comunica reprezentantului recurentei. Avocat E. F., in reprezentarea paratei recurente
E. E. F., depune la dosar imputernicire avocatiala. Reprezentantii partilor invedereaza
instantei ca nu mai au alte cereri de formulat in cauza. Nemaifiind alte cereri de formulat
si exceptii de invocat, instanta constata cauza in stare de judecata si acorda cuvantul pe
fond. Avocat E. F., in reprezentarea paratei recurente E. E. F., solicita admiterea
recursului, modificarea deciziei recurate, in sensul respingerii actiunii reclamantei, fara
cheltuieli de judecata. A aratat ca ambele instante au constatat in mod gresit ca
reclamanta a avut interes in cauza, insa aceasta nefiind titulara dreptului pretins, nu
justifica un interes material. Avocat P. T., in reprezentarea reclamantei intimate S. E.,
solicita respingerea recursului, cu cheltuieli de judecata si depune la dosar chitanta
reprezentand onorariu avocatial in suma de 100 lei. A aratat ca tribunalul a dat o
hotarare temeinica si legala, ca judecatoria este competenta sa solutioneze litigiul in
prima instanta conform dispozitiilor art.1 si 13 C.pr.civ., ca interesul s-a justificat in
cauza si ca tribunalul a dat o dezlegare legala in ceea ce priveste exceptiile invocate. C U
R T E A In deliberare, constata urmatoarele: Prin decizia civila nr.97/27.03.2008
pronuntata in dosarul nr(...), T r i b u n a l u l A r a d a admis apelul declarat de
reclamanta S. E. impotriva sentintei civile nr.9797/05.12.2007 pronuntata de J u d e c a t
o r i a A r a d in dosarul cu acelasi numar, in contradictoriu cu paratii E. E. F. si primarul
mun. A, schimband in parte sentinta atacata, in sensul ca a constatat nulitatea absoluta
integrala a Dispozitiei nr.2628/21.05.2002 a Primarului mun. A si a dispus rectificarea
CF 55167- 55168 A, prin radierea dreptului de proprietate al paratei E. E. F. asupra
apartamentelor nr.1 si 3, mentinand restul sentintei. Prin aceiasi decizie, tribunalul a
respins apelul declarat de parata E. E. F. impotriva aceleiasi sentinte. Prin aceasta
decizie, tribunalul a modificat partial solutia instantei de fond, care admisese in parte
actiunea reclamantei S. si a constatat nulitatea absoluta partiala a Dispozitiei
nr.2628/21.05.2002 emisa de Primarul mun. A, respectiv in ceea ce priveste decizia de
restituire in natura a apartamentului nr.3 din imobilul situat in A, str. I.L.(...) nr.36,
inscris in CF 55170 A. Totodata, instanta de fond a dispus rectificarea CF 55170 A si CF
55167 A, in sensul radierii dreptului de proprietate al paratei E. asupra apart.3 din
imobil si a terenului aferent, luand de asemenea act de renuntarea la judecata a
reclamantei E. M. D.. Judecatoria a constatat ca parata E. E. F. a intreprins demersurile
legale pentru retrocedarea in natura a imobilului situat in A, str. I.L. (...) nr.36,
evidentiat in CF 55167, 55168, 55169 si 55170 A, intemeindu-se pe disp.L.(...) si a depus
in sustinerea cererii sale, printre alte acte care sa justifice calitatea sa de persoana
indreptatita, respectiv de mostenitor al fostului proprietar, certificatul de calitate de
mostenitor nr.182/16.04.2002. Notificarea domniei sale a fost solutionata prin emiterea
a doua dispozitii, respectiv Dispozitia nr.2628/21.05.2002 privind restituirea in natura a
apartamentelor nr.1 si 3 din imobil si Dispozitia nr.2629/21.05.2002, privind
respingerea cererii de restituire in natura a apartamentului nr.2 din acelasi imobil,
autoritatile decizand acordarea de masuri reparatorii prin echivalent, in conditiile
L.10/2001. S-a mai constatat ca ulterior, prin sentinta civila nr.1113/2006 a J u d e c a t o
r i e i A r a d, irevocabila prin decizia civila nr.2788/2006 a Curtii de A p e l T i m i s o a r
a in dosar nr(...), s-a constatat definitiv si irevocabil nulitatea absoluta a certificatului de
mostenitor nr.182/2002, datorita obtinerii acestuia prin frauda la lege, actul doveditor al
calitatii de persoana indreptatita in favoarea paratei fiind astfel anulat integral, cu efect
retroactiv. In continuarea, prima instanta a analizat si exceptia prescriptiei dreptului la
actiune al reclamantei, invocat de catre parata E., prin referire la art.45 alin.5 din
L.10/2001, pe care insa a respins-o, retinand ca dispozitia legala citata de parata se
refera la o cu totul alta ipoteza, respectiv cea in care fostii proprietari ori mostenitorii
acestora cer constatarea nulitatii absolute a contractelor prin care proprietatile lor,
revendicate acum, au fost instrainate catre terti. Cu privire la exceptia lipsei de interes a
reclamantei in promovarea actiunii de nulitate a dispozitiei primarului cu referire la
apartamentul nr.1 din acelasi imobil, invocata tot de parata, judecatoria a hotarat ca
aceasta este intemeiata, retinand ca interesul este folosul practic , imediat, pe care il are
o parte litiganta pentru a justifica punerea in miscare a procedurii judiciare, aceasta fiind
o conditie necesara pentru existenta dreptului la actiune, reclamantul fiind tinut sa
justifice interesul pe tot parcursul judecarii actiunii. Or, reclamanta este titulara
contractului de inchiriere cu privire la apartamentul nr.3 din imobil si in aceasta calitate,
a si formulat o cerere pentru cumparare locuintei in baza L.112/1995 si are interes
pentru a solicita reintoarcerea apart.3 in patrimoniul Statului, insa in privinta
apartamentului nr.1 acest interes nu se justifica intrucat acest ultim apartament a fost
ocupat de doamna N. P., care insa a decedat. Prin urmare, judecatoria a concluzionat ca,
avand in vedere conditiile de exercitiu ale actiunii civile, rezulta ca nulitatea absoluta a
unui act juridic nu poate fi invocata de catre o persoana complet straina de actul
respectiv intrucat o astfel de persoana nu justifica un interes propriu, care sa fie in
legatura cu cauza nulitatii absolute a actului juridic respectiv. Asadar, chiar daca
nulitatea absoluta ocroteste un interes public, general, un asemenea interes nu exclude
existenta si a unui interes mai restrans, personal, individual, astfel ca persoana care
invoca nulitatea absoluta a unui act juridic trebuie sa urmareasca obtinerea unui folos
propriu din anularea actului respectiv. Aceasta sentinta a fost apelata atat de catre
reclamanta S., cat si de parata E.. Prin apelul sau, parata E. a sustinut in primul exceptia
lipsei de competenta materiala a J u d e c a t o r i e i A r a d in solutionarea actiunii de
nulitate absoluta a dispozitiei Primarului, emisa in baza L.10/2001, sustinand ca numai
persoanele indreptatite au asigurata aceasta cale, iar competenta materiala apartine
tribunalului, in prima instanta si nu judecatoriei. Totodata, parata a reiterat exceptia
prescriptiei dreptului la actiune al reclamantei, actiunea acesteia fiind inregistrata la 4
decembrie 2002, in timp ce dispozitia contestata a fost emisa de Primar la data de 21 mai
2002, astfel ca s-a incalcat termenul de 30 de zile prev. de art.24 din L.10/2001. O a treia
critica a constata in reiterarea exceptiei lipsei de interes a reclamantei in promovarea
actiunii de constatare a nulitatii absolute a dispozitiei Primarului, de retrocedare in
natura catre parata a apartamentelor 1 si 3 din imobil. Pe de alta parte, reclamanta a
criticat prin apelul sau decizia j u d e c a t o r i e i d e a admite partial exceptia lipsei
interesului reclamantului in promovarea actiunii in nulitate absoluta, cu privire la
apartamentul nr.1, sustinand ca este inadmisibil ca judecatoria sa permita producerea
unor efecte juridice de catre un certificat de mostenitor care a fost anulat irevocabil de
catre instante. Tribunalul, investit cu cele doua apeluri, a decis ca apelul reclamantei este
fondat, in timp ce apelul paratei a fost declarat ca neintemeiat. In acest sens, tribunalul a
constatat ca in mod gresit judecatoria a solutionat cauza prin admiterea partiala a
exceptiei lipsei de interes a reclamantei S.. In acest context, tribunalul a retinut in
continuare ca actul care a stat la baza emiterii dispozitiilor Primarului s-a constatat a fi
nul absolut pentru cauza ilicita, fiind fraudata legea, hotararea judecatoreasca ce
consacra nulitatea fiind irevocabila si lipsind astfel in intregime actul nul de efecte
juridice. Cu alte cuvinte, cata vreme s- a constatat irevocabil ca certificatul de calitate de
mostenitor este nul absolut, atunci acelasi efect se rasfrange si asupra dispozitiilor
Primarului, in intregime si nu doar partial, pentru apartamentul 3 si cu excluderea
apartamentului nr.1. Tribunalul a opinat ca este inadmisibil ca in cazul unui act nul sa se
creeze un risc de incalcare a unei dispozitiile legale si de a se lasa fara eficienta o
hotarare judecatoreasca irevocabila, intrata in puterea lucrului judecat si astfel, sa se
creeze un regim juridic distinct pentru cele 2 apartamente, nr.1 si nr.3, dupa cum
chiriasii actioneaza sau nu in instanta pentru anularea actului care a stat la baza emiterii
dispozitiei si care trebuie sa aiba un caracter unitar pentru ambele apartamente.
Instanta de apel a mai constatat ca judecatoria nu a tinut seama de raportul creat intre
certificatul de calitate de mostenitor, declarat nul absolut si dispozitia litigioasa a
Primarului, respectiv faptul ca temeiul obtinerii de catre parata a dispozitiei favorabile
de restituire in natura l-a constituit tocmai certificatul de calitate de mostenitor
incriminat. Prin aceasta solutie au fost incalcate disp.L.10/2001, pe care s-a
fundamentat Dispozitia motivata a primarului intrucat legea speciala se refera la o
anume categorie de imobile precum si la o anumita categorie de persoane, respectiv cele
recunoscute ca fiind indreptatite la restituire. In concluzie, sub acest aspect, tribunalul a
constatat ca reclamanta are si justifica calitate procesuala activa si are interes in privinta
constatarii nulitatii absolute a dispozitiei primarului, cu privire la ambele apartamente.
In privinta apelului paratei E., tribunalul a constata ca acesta este neintemeiat sub
aspectul exceptiei de necompetenta materiala a judecatoriei in solutionarea prezentei
actiuni intrucat acest litigiu vizand constatarea nulitatii absolute a deciziei Primarului,
promovat de catre tertii-chiriasi a fost solutionat potrivit normelor dreptului comun si
nu dispozitiilor speciale prev.de art.23 si 24 din L.10/2001. De asemenea, constatand ca
nu sunt aplicabile normele speciale vizand controlul jurisdictional exercitat in conditiile
art.23 si 24 din L.10/2001, tribunalul a mai constata ca nici exceptia prescriptiei
dreptului la actiune al reclamantei nu este prescris intrucat nu se aplica termenul special
de 30 de zile, ci termenele caracteristice comune constatarii unei nulitati absolute. In
sfarsit, referitor la exceptia M. de interes a reclamantei, invocata de catre parata -
apelanta, tribunalul a constata ca aceasta exceptie este inaplicabila in cauza intrucat in
speta este prezenta o cauza de nulitate absoluta, bazata pe frauda la lege si potrivit
art.966 C.civ., ea poate fi invocata de catre orice persoana interesata. Impotriva acestei
decizii a declarat recurs, in termen, parata E. E. F. Recursul domniei sale nu a fost
motivat explicit in drept, in raport cu exigentele art.302/1 C.pr.civ., insa au fost reiterate
aceleasi critici cu care a fost investit si tribunalul , prin formularea motivelor de apel.
Astfel, a sustinut in primul exceptia lipsei de competenta materiala a J u d e c a t o r i e i
A r a d in solutionarea actiunii de nulitate absoluta a dispozitiei Primarului, emisa in
baza L.10/2001, insistand ca numai persoanele indreptatite au asigurata aceasta cale, iar
competenta materiala apartine tribunalului, in prima instanta si nu judecatoriei.
Totodata, parata a reiterat exceptia prescriptiei dreptului la actiune al reclamantei,
actiunea acesteia fiind inregistrata la 4 decembrie 2002, in timp ce dispozitia contestata
a fost emisa de Primar la data de 21 mai 2002, astfel ca s-a incalcat termenul de 30 de
zile prev. de art.24 din L.10/2001. O a treia critica a constat in reiterarea exceptiei lipsei
de interes, respectiv lipsa calitatii procesuale active a reclamantei in promovarea actiunii
de constatare a nulitatii absolute a dispozitiei Primarului, de retrocedare in natura catre
parata a apartamentelor 1 si 3 din imobil. Intimata - reclamanta a formulat intampinare,
contracarand fiecare dintre celei trei grupuri de exceptii invocate de recurenta si a
solicitat respingerea recursului. Curtea, analizand recursul paratei, prin prisma
motivelor de fapt invocate, cu aplicarea disp.art.299 si urm. C.pr.civ. rap.la art.312
C.pr.civ., va constata ca acesta este neintemeiat intrucat in cauza nu s-au descoperit
motive de casare de ordine publica, iar recurenta nu a indicat in mod expres motive de
modificare. Raportat la modul de formulare al motivelor de recurs, curtea va incerca sa
integreze motivele de fapt invocate de recurenta ca fiind critici legate de gresita
interpretare a legii de catre instanta de apel si in mod particular a actualului art.26 din
L.10/2001-republicata, care in opinia recurentei ar fi trebuit sa fie determinant pentru
stabilirea competentei materiale a instantelor in solutionarea prezentului litigiu, in
particular in favoarea tribunalului. Or, raportat la o practica judiciara deja constanta si
consolidata, bazata pe o interpretare sistematica, teleologica dar si gramaticala a textului
art.26 din L.10/2001-republicata, este lipsit de echivoc ca tribunalului ii este oferita o
competenta speciala exclusiva in prima instanta numai in ipoteza in care persoanele
indreptatite, in acceptiunea art.3 - proprietarii si/sau mostenitorii acestora, sunt
nemultumite si contesta dispozitiile motivate ale unitatilor detinatoare. Cu alte cuvinte,
art.26 instituie o exclusivitate, in favoarea fostilor proprietari ori mostenitorilor
acestora, in a contesta dispozitiile motivate de respingere a notificarilor, cu excluderea
de la aceasta procedura a tertilor. Pe de alta parte insa, tertii afectati de emiterea unei
dispozitii d retrocedare pot cere anularea ori constatarea nulitatii acesteia numai pe
calea dreptului comun, caz in care se aplica principiul plenitudinii de competenta al
judecatoriilor, consacrat de art.1 C.pr.civ. si mutatis mutandis, de decizia civila
nr.XX/19.03.2007 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, respectiv cu mai mare acuratete
prin decizia de speta nr.1073/01.02.2006 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie - sectia
civila si de proprietate intelectuala. Ca o consecinta a acestor argumente, curtea va
constata la randu-i ca nici termenul special de 30 de zile , pentru formularea unor
contestatii in baza art.26 din L.10/2001-republicata, nu este aplicabil in cauza, urmand
sa fie aplicate normele de prescriptie a dreptului la actiune ce reglementeaza regimul
nulitatilor absolute. In sfarsit, curtea va constata, asemenea tribunalului, ca si exceptiile
lipsei calitatii procesuale a reclamantei - intimate, cat si exceptia lipsei de interes in
promovarea acestei actiuni au fost invocate de catre recurenta in mod nejustificat
intrucat printr-o hotarare judecatoreasca irevocabila s-a constatat nulitatea absoluta a
certificatului de calitate mostenitor nr.182/2002, iar aceasta nulitate produce efecte
retroactive, vizand si actele subsecvente care si-au avut originea/s-au intemeiat pe actul
nul absolut, iar reclamanta are si calitate procesuala activa si interes in promovarea si
sustinerea actiunii de nulitate absoluta a Dispozitiilor de retrocedare emise de Primarul
mun. A, cata vreme are calitatea de chirias in imobilul din litigiu si justifica un interes
major prin posibilitatea pe care i-o ofera atat L.10/2001, cat si L.112/1995 de a opta
pentru cumpararea unei locuinte, dublata de aplicarea principiului "fraus omnia
corrumpit", asociat principiului "resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis, iar
nulitatea absoluta a certificatului de calitate de mostenitor s-a datorat fraudarii legii,
astfel ca efectele declararii nulitatii acestuia act se rasfrang asupra tuturor actelor
ulterioare succesive, in integralitatea lor. Pentru aceste considerente, curtea, in temeiul
prev.art.312 C.pr.civ. rap.la artt.304 pct.9 C.pr.civ., va respinge ca neintemeiat recursul
declarat de parata E. E. F. impotriva deciziei civile nr.97/27.03.2008 pronuntata de T r i
b u n a l u l A r a d in dosar nr(...). In temeiul prev. art.274 C.pr.civ.va obliga recurenta sa
plateasca intimatei suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli de judecata in recurs,
reprezentand onorariu avocat. PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII D E C I
D E: Respinge recursul declarat de parata E. E. F. impotriva deciziei civile
nr.97/27.03.2008 pronuntata de T r i b u n a l u l A r a d in dosar nr(...). Obliga
reclamanta sa plateasca intimatei suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli de judecata,
reprezentand onorariu avocat, in recurs. Irevocabila. Pronuntata in sedinta publica din
25.09.2008. Presedinte, Judecator, Judecator, (...) (...) (...) (...) G (...)
Titlu Contestaţie formulată de terţi împotriva dispoziţiei emisă în temeiul
Legii nr. 10/2001. Admisibilitatea unei asemenea contestaţii trebuie
analizată prin prisma atât a cauzelor de nulitate absolută care pot afecta
orice act juridic civil cât şi a ...
Tip speta Decizie
Numar speta 1212
Data speta 21.03.2006
Domeniu asociat Acţiuni (în): anulare, posesorie, regres, pauliană etc.
Continut speta

Prin acţiunea înregistrată la 28 iulie 2003 reclamantele R.M., C.A.,

H.P., A.F. au chemat în judecată pe pârâţii B.G., Primăria Tismana şi
Consiliul Local Tismana solicitând să se constate nulitatea absolută a
dispoziţiei emisă de primarul loc. Tismana la 25.10.2002 şi a procesului
verbal de punere în posesie prin care s-a restituit pârâtului B.G. suprafaţa
de 906 m.p. teren.
Prin sent. civ.7679/2003 Judecătoria Tg. Jiu si-a declinat competenţa
de soluţionare a litigiului în favoarea Tribunalului Gorj iar prin sent. civ.
17/2004 s-a respins acţiunea cu motivarea că a fost introdusă de peroane
fără calitate procesuală activă.
Prin dec.civ.2783/2004 Curtea de apel Craiova a admis apelul
declarat de reclamante, a anulat sentinţa şi a trimis cauza pentru
rejudecare pe fond la Judecătoria Tg.Jiu.
Judecătoria Tg.Jiu prin sent. civ. 2552/2003 a admis acţiunea şi a
constatat nulitatea absolută a dispoziţiei 273/2002 a Primarului loc.
Tismana şi a procesului verbal de punere în posesie de la 25.10.2002.
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că terenul atribuit pârâtului
B.G. prin dispoziţia contestată, face parte dintr-o suprafaţă mai mare de
teren care a făcut obiectul actului de partaj încheiat între reclamanţi şi
care a fost consfinţit printr-o tranzacţie.
Soluţionând apelul declarat de pârâţi împotriva acestei hotărâri, prin
dec.civ. 1285/A/2005 Tribunalul Gorj, l-a admis şi a schimbat sentinţa
atacată în sensul respingerii acţiunii, pe considerentul că reclamantele au
la îndemână o acţiune în revendicare în care să facă dovada dreptului lor
de proprietate şi în care să se compare cele două titluri de proprietate ale
părţilor.
Împotriva acestei decizii reclamantele au declarat recurs, motivând că
prin hotărârea tribunalului se încalcă dec. 2783/2004 a Curţii de apel
Craiova care a dispus judecarea pe fond a cauzei iar aprecierea că
acţiunea este inadmisibilă constituie o denegare de dreptate.
S-a susţinut de asemenea că tribunalul nu a analizat actele care au stat la
baza emiterii dispoziţiei şi s-a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat
în ce îl priveşte pe pârâtul B.G. care nu a atacat sent. civ. 3893/2005 şi
care, mai mult, nu a formulat notificare în temeiul Legii nr.10/2001 aşa
încât actele emise de Primăria Tismana sunt lovite de nulitate absolută.
Recursul a fost considerat fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art.1 din Protocolul adiţional nr.1 la Convenţia Europeană a
Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la respectarea bunurilor
sale iar potrivit art. 13 din Convenţie orice persoană ale cărei drepturi
 recunoscute de Convenţie sunt încălcate are dreptul să se adreseze
efectiv unei instanţe naţionale. Acest text este în concordanţă şi cu art. 21
din Constituţia României şi cu art. 3 C. civ.
Instanţa de apel avea obligaţia impusă de art.129 C.proc. civ. De a
se pronunţa asupra cererii formulate, în ansamblul său, de a răspunde
criticilor formulate prin motivele de apel şi, judecând pe fond acţiunea, de
a analiza toate susţinerile reclamantelor.
Soluţia instanţei de apel de a respinge acţiunea ca fiind inadmisibilă
este greşită, contravenind dispoziţiilor legale arătate întrucât
reclamantelor li se refuză dreptul de a se adresa instanţei pentru că
pretind o încălcare a dreptului lor de proprietate prin emitere unei
dispoziţii de restituire a terenului de către un organ administrativ.
Reclamantele au invocat prin acţiune nulitatea dispoziţiei pentru că
nu a fost emisă de organul competent potrivit Legii nr.10/2001, că terenul
nu făcea obiectul restituirii în temeiul legii speciale, fiind proprietatea
reclamantelor , nefăcând niciodată obiectul transmiterii către stat. Ulterior
reclamantele au susţinut nulitatea dispoziţiei şi pe considerentul că nu au
fost îndeplinite condiţii imperative ale Legii 10/2001 cum ar fi lipsa
notificării de către persoana îndreptăţită precum şi lipsa cauzei la
emiterea actului atacat dar şi intenţia de fraudare a drepturilor lor.
Toate aceste elemente au fost ignorate de către instanţa de apel,
care nu a făcut o analiză completă a cererilor reclamantelor, respingerea
acţiunii în temeiul excepţiei de inadmisibilitate fiind greşită.
Instanţa a făcut o confuzie între obligaţia sa de a răspunde
motivelor de nulitate de ordine publică a dispoziţiei, în special celor
referitoare la cauza ilicită, ţi compararea dreptului de proprietate pretins
de reclamante cu dreptul dobândit de intimat în temeiul actului atacat,
numai aceasta din urmă fiind de natura unei acţiuni în revendicare.
Ca urmare, constatând că tribunalul nu a analizat fondul litigiului,
respingând greşit acţiunea în temeiul unei excepţii, se va face aplicarea
dispoziţiilor art. 312 alin.5 C.proc.civ. şi se va casa decizia dată în apel, cu
trimitere cauzei spre rejudecarea acestei căi de atac la tribunal.

Jurisprudenta 1
id_institutie 54
Institutie Curtea de Apel CRAIOVA

Contestaţie împotriva deciziei primarului formulată de chiriaşii imobilului

restituit. Calitatea de persoane îndreptăţite de a contesta decizia emisă a
acestora.

Cuprins pe materii. Drept civil. Drept de proprietate. Contestaţie împotriva deciziei

primarului formulată de chiriaşii imobilului restituit. Calitatea de persoane îndreptăţite
de a contesta decizia emisă a acestora.
Index alfabetic. Drept civil.
- Contestaţie împotriva deciziei primarului formulată de chiriaşii imobilului
restituit;

Legea nr. 10/2001: art. 20, art. 22, art. 26

Legea nr. 554/2004
Codul de procedură civilă: art. 132

Legea nr. 10/2001, ca lege reparatorie nu prevede posibilitatea terţilor, fie ei chiriaşi,
legitimaţi de un interes actual, de a ataca dispoziţia de restituire, deoarece raportul
juridic izvorât din aplicarea Legii nr. 10/2001 ia naştere între deţinătorul imobilului şi
persoana îndreptăţită la restituire în natură sau la măsuri reparatorii.
Faptul că, actualii chiriaşi invocă beneficiul contractului de închiriere, care le
legitimează speranţa că, în viitor, îşi vor conserva locaţiunea şi posibilitatea
cumpărării imobilului, nu le conferă acestora calitatea de a solicita în temeiul art. 26
din Legea nr. 10/2001 (temei pe care aceştia şi-au fondat acţiunea) anularea
dispoziţiei prin care li s-au conferit intimaţilor măsuri reparatorii pentru imobilele
preluate abuziv.
Aceast fapt nu înseamnă că ar fi obstrucţionaţi în accesul lor liber la
justiţie, drept consacrat constituţional, dar acest drept urmează a fi înfăptuit pe calea
altor proceduri decât acelea prevăzute de Legea nr. 10/2001, pe care aceştia şi-au
fondat acţiunea, respectiv pe calea dreptului comun.

Î.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 6422 din 5 octombrie
2007.

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Arad, S. A. şi M.I. au contestat în contradictoriu

cu Primarul Municipiului Arad, Primăria Municipiului Arad, L.T.E., L.E.C.M. şi P.A.M.,
dispoziţia nr. 1600 din 3 octombrie 2005, emisă de Primarul Municipiului Arad,
solicitând constatarea nulităţii acesteia.
În motivarea acţiunii, contestatorii au arătat că, în calitatea lor de chiriaşi ai unor
apartamente din imobilul situat în Arad, li s-a refuzat oferta de cumpărare a celor două
apartamente, în temeiul Legii nr. 112/1995, motivat de faptul că prin dispoziţia nr. 1600
a Primarului Municipiului Arad apartamentele în discuţie au fost restituite foştilor
proprietari.
Contestatorii consideră că dispoziţia primarului a fost emisă cu nesocotirea Legii nr.
10/2001, deoarece L.T., L.E. şi P.A. nu au calitatea de succesori ai proprietarilor tabulari
şi, în plus, pentru acest imobil au fost plătite despăgubirile prevăzute de Legea nr.
112/1995, care însă nu au fost restituite.
Prin sentinţa nr. 1233 din 20 septembrie 2006, Tribunalul Arad a admis excepţia lipsei
calităţii procesuale active a reclamanţilor S.A. şi M.I., invocată de pârâtul L.T.E. şi a
respins acţiunea reclamanţilor S.A. şi M.I. împotriva
tuturor pârâţilor.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că beneficiarii Legii nr. 10/2001
şi care au calitatea de persoane îndreptăţite în sensul art. 3 din lege, sunt
foştii proprietari ai imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie
1989 şi că, potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, numai aceştia au legitimarea
de a ataca dispoziţia motivată de respingerea notificării sau a cererii de restituire în
natură a imobilelor – în termenul de 30 zile de la comunicare, la tribunal. În cuprinsul
Legii nr. 10/2001 nu există nicio prevedere care să confere terţelor persoane dreptul de a
ataca în instanţă dispoziţia de restituire în natură sau prin echivalent a imobilului.
Pentru aceleaşi considerente avute în vedere de Tribunalul Arad, Curtea de Apel
Timişoara, prin decizia nr. 571 din 14 decembrie 2006, a respins apelul declarat de
reclamanţii S.A. şi M.I., împotriva sentinţei civile nr. 1233 din 20 septembrie 2006,
argumentând în plus că locatarul nu se poate substitui în drepturile proprietarului
locator, pentru a paraliza acţiunea de retrocedare în speranţa viitoare că îşi va conserva
mai bine locaţiunea sau va reuşi să cumpere imobilul ce îl ocupă.
Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Timişoara au declarat recurs S.A. şi M.I.
învocând nulităţile prevăzute de art. 304 pct. 3, art. 304 pct. 5 şi art. 304 pct. 7. Aceştia
au susţinut că, având în vedere temeiul de drept al acţiunii, precizat la termenul din 5
iulie 2006 - acela prevăzut de art. 1 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 al contenciosului
administrativ - instanţa a omis să se pronunţe în privinţa excepţiei de necompetenţă
jurisdicţională a secţiei civile a tribunalului şi să trimită cauza secţiei de contencios
administrativ a aceluiaşi tribunal.
În cel de al doilea motiv de recurs se arată că, în viziunea principiilor de nulitate
absolută, mai cu seamă că, în speţă, s-a invocat fraudarea legii în emiterea dispoziţiei
primarului, orice persoană care îşi dovedeşte un interes legitim, născut şi actual poate
solicita instanţei anularea actului, cu atât mai mult chiriaşii interesaţi să-şi conserve
dreptul locativ şi să cumpere imobilul pe
care îl ocupă în temeiul Legii nr. 112/1995.
S-a mai susţinut că ulterior soluţionării excepţiei, instanţa de fond nu a stabilit corect
cadrul procesual şi nu s-a pronunţat asupra participării la proces a pârâtei S.C. R. S.A.
prin invocarea lipsei de legitimare procesuală pasivă, respectiv asupra lipsei capacităţii
procesuale de folosinţă a Primăriei Municipiului Arad.
Au mai arătat recurenţii că instanţa nu s-a pronunţat în considerente şi în
dispozitiv în privinţa celorlalte excepţii ridicate de intimate.
În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanţii fac o amplă examinare a vocaţiunii
succesorale a intimaţilor şi a modalităţilor de acordare a măsurilor reparatorii stabilite
prin dispoziţia nr. 1600/2005, în condiţiile în care, aceştia nu au restituit despăgubirile
acordate în temeiul Legii nr. 112/1995.
Recursul este nefondat.
Este adevărat că recurenţii şi-au modificat temeiul iniţial al contestaţiei
împotriva dispoziţiei 1600/2005 din art. 26, art. 20, art. 22 din Legea nr.10/2001 în art.
1 din Legea nr. 554/2004, dar această modificare a intervenit la cel de al doilea termen
de judecată, încălcând astfel dispoziţiunile art. 132 C.proc.civ., care statuează că orice
modificare a acţiunii nu se poate face decât la prima zi de înfăţişare sau în termenul
acordat de instanţă în acest scop. Orice modificare făcută după această dată nu poate fi
primită decât dacă pârâtul nu se opune. În speţă însă, pârâţii s-au opus expres acestei
modificări, solicitând soluţionarea cauzei de secţia civilă a tribunalului.
Atât în apel cât şi în recurs, reclamanţii au invocat necompetenţa jurisdicţională a secţiei
civile a tribunalului şi nu încălcarea temeiului juridic al acţiunii, aspect pe care, pe bună
dreptate, atât instanţa de fond cât şi instanţele de control judiciar l-au înlăturat,
deoarece tribunalul este deopotrivă competent atât în soluţionarea cauzelor în temeiul
Legii nr. 10/2001 cât şi în temeiul Legii nr. 554/2004, necompetenţa jurisdicţională
neputându-se pune în discuţie între secţiile aceleiaşi instanţe şi aceasta deoarece,
potrivit legii de organizare judecătorească, desfăşurarea activităţii jurisdicţionale pe
secţii, este o problemă de management al instanţei şi nu de competenţă.
Aşadar, critica din primul motiv de recurs este nefondată.
Este adevărat că principial, nulitatea absolută a actului juridic civil poate
fi invocată de oricine justifică un interes legitim şi actual, dar recurenţii omit faptul că
decizia/dispoziţia emisă de primar sau altă entitate deţinătoare în aplicarea Legii nr.
10/2001 are un caracter special, de act administrativ cu efecte civile, supus
reglementărilor Legii nr. 10/2001, derogatorii de la dreptul comun. Prin art. 26 alin. (3)
din Legea nr. 10/2001 se stabileşte exclusiv sfera persoanelor ce pot ataca această
dispoziţie/decizie a autorităţii sau unităţii emitente. Acestea sunt persoanele care se
pretind îndreptăţite, în sensul art. 3 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 sau cele care au
calitatea de succesori ai persoanelor îndreptăţite la acordarea măsurilor reparatorii, în
sensul art. 4 din lege.
Niciun text din Legea nr. 10/2001, ca lege reparatorie, nu prevede posibilitatea terţilor,
fie ei chiriaşi, legitimaţi de un interes actual, de a ataca dispoziţia de restituire, deoarece
raportul juridic izvorât din aplicarea Legii nr. 10/2001 ia naştere între deţinătorul
imobilului şi persoana îndreptăţită la restituire în natură sau la măsuri reparatorii.
Faptul că, reclamanţii invocă beneficiul contractului de închiriere, care le legitimează
speranţa că, în viitor, îşi vor conserva locaţiunea şi posibilitatea cumpărării imobilului,
nu le conferă acestora calitatea de a solicita în temeiul art. 26 din Legea nr. 10/2001
(temei pe care aceştia şi-au fondat acţiunea) anularea dispoziţiei prin care li s-au
conferit intimaţilor măsuri reparatorii pentru imobilele preluate abuziv.
Aceasta nu înseamnă că reclamanţii sunt obstrucţionaţi în accesul lor liber la justiţie,
drept consacrat constituţional, care urmează a fi înfăptuit pe calea altor proceduri decât
acelea prevăzute de Legea nr. 10/2001, pe care aceştia şi-au fondat acţiunea.
Faţă de aceste considerente, s-a concluzionat că decizia pronunţată în apel este legală.
ROMÂNIA
CURTEA DE A P E L B U C U R E Ş T I - SECŢIA A III-A CIVILA
ŞI PENTRU CAUZE CU MINORI ŞI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ nr.53

Şedinţa publică de la 19.01.2010

 Curtea constituită din :
PREŞEDINTE - (...) (...) (...)
JUDECĂTOR - (...) - (...) (...)
JUDECĂTOR - (...) (...)
GREFIER - (...) D.

Pe rol fiind soluţionarea recursului formulat de recurenţii –

pârâţi E. O. şi E. N., împotriva deciziei civile nr. 464 Adin data de
31.03.2009, pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i - Secţia a IV-a
Civilă, în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimata –
reclamantă E. I – N. şi cu intimaţii –
pârâţi E. D., E. G., E. H., E. O., E. D., E. E., PRIMĂRIA
MUNICIPIULUI B PRIN PRIMARUL GENERAL.
Obiectul pricinii – evacuare.
La apelul nominal făcut în şedinţă publică, se prezintă avocat J. N.,
în calitate de reprezentant al recurenţilor – pârâţi E. O. şi E. N., în baza
împuternicirii avocaţiale nr. (...)/10.11.2009, emisă de B a r o u l B u c u r e
ş t i – Cabinet Individual (fila 32), avocat B. E., în calitate de reprezentant al
intimatei – reclamante E. I – N., în baza împuterniciri avocaţiale nr.
(...)/10.11.2009, emisă de B a r o u l B u c u r e ş t i – Cabinet Individual
(pe care o depune), consilier juridic N. J., în calitate de reprezentant al
intimatei – pârâte PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B PRIN PRIMARUL
GENERAL, intimata – pârâtă E. H. personal, lipsind intimaţii –
pârâţi E. D., E. G., E. O., E. D. şi E. E..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care:
Avocat B. E. face dovada calităţii de reprezentant al intimatei–
reclamante, prin depunerea împuternicirii avocaţiale nr. (...)/10.11.2009,
emisă de B a r o u l B u c u r e ş t i – Cabinet Individual, astfel cum i s-a
pus în vedere prin încheierea de şedinţă anterioară – 10.11.2009.

Reprezentanţii părţilor învederează că nu mai au cereri de formulat,

probe de administrat.
Nemaifiind cereri de formulat, probe de administrat, ori excepţii de
invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul în
susţinerea şi combaterea recursului.
 Recurenţii – pârâţi E. O. şi E. N., prin avocat, având cuvântul,
solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, având în vedere
următoarele argumente:
În mod neîntemeiat instanţele au respins cererea reconvenţională,
prin care a solicitat anularea Dispoziţiei nr.1081din 23.06.2003, emisă de
Primarul Municipiului B, în temeiul Legii nr. 10/2001, precum şi nulitatea
tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestei dispoziţii, respectiv
certificatul de moştenitor nr. 46/2001 şi un testament, faţă de prevederile
art. 907 Cod Civil.
Instanţele de fond au reţinut lipsa calităţii procesuale active a
pârâţilor în ceea ce priveşte acţiunea având ca obiect anularea dispoziţiei
emisă de Primarul Municipiului B.
Din punctul său de vedere, consideră că a limita posibilitatea
chiriaşilor de a solicita cercetarea legalităţii titlului de proprietate al
reclamantei ar reprezentare o restrângere, fără temei, a accesului în justiţie,
astfel cum acesta este garantat de prevederile art. 21din Constituţia
României.
Or, dispoziţia primarului, la momentul la care aceasta a fost
emisă, reprezintă un veritabil titlu de proprietate, care poate formula
obiectul controlului de legalitate în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor
esenţiale care orice titlu de proprietate. Depune practică judiciară în acest
sens, respectiv o cauză similară, care vizează acelaşi tip de speţă, în care
s-a recunoscut calitatea procesuală activă pentru chiriaşi, existând contract
de închiriere valabil.
Susţine că a fost dovedită şi condiţia interesului, atâta vreme cât,
prin eventuala constatare a nulităţii Dispoziţiei nr.1081/2003, emisă de
Primarul General al Municipiului B, s-ar ajunge la redobândirea calităţii de
chiriaş al imobilului, invocând şi aplicarea art. 9
din Legea nr.112/1995.
În subsidiar, solicită a se avea în vedere că acţiunea în evacuare
este neîntemeiată, întrucât pârâţii au titlu locativ. Totodată, solicită a se
avea în vedere existenţa contractului de închiriere nr.39941/06.05.2004,
contract care, la momentul expirării termenului de valabilitate, s-a prelungit
ca efect al tacitei relocaţiuni, în temeiul dispoziţiilor art.1437 Cod Civil. Faţă
de acest contract, nu s-a formulat niciodată un denunţ. S-a apreciat, în mod
neîntemeiat, că acţiunea în evacuare, ce a format obiectul dosarului nr(...),
soluţionat prin respingerea acţiunii reclamantei, a fost interpretat[ ca fiind un
denunţ al contractului de închiriere, prelungit fără termen. Această
apreciere este neîntemeiată, atâta vreme cât instanţa a fost sesizată cu o
acţiune în răspundere contractuală şi capătul subsidiar de cerere a fost
evacuarea. Atâta vreme cât acţiunea principală a fost respinsă, a fost
apreciată ca lipsită fără temei şi acţiunea în evacuare, întrucât nu s-a
angajat şi răspunderea contractuală, în sensul desfiinţării titlului locativ.

Faţă de această situaţie nu se poate interpreta manifestarea de voinţă

a reclamantei din primul dosar, în sensul denunţării contractului. În actuala
acţiune, nu s-a cerut denunţarea contractului prelungit fără termen, în
temeiul art. 1437 Cod Civil.
Consideră că nu există o cerere specială de denunţare, astfel nu se
poate prezuma denunţul, câtă vreme nu există o manifestare expresă de
voinţă, din partea reclamantului, de a solicita acest lucru, ci, dimpotrivă, s-a
solicitat a se constata că nu mai există acest titlu locativ.
În privinţa locaţiunii, consideră că a operat tacita relocaţiune, întrucât,
prin hotărârea judecătorească din primul dosar, s-a reţinut că s-a plătit
chiria după expirarea termenului de un an de zile, iar chiriaşii nu au fost
tulburaţi, chirie ce a fost expediată prin mandat poştal. Or, în opinia sa,
atâta vreme cât nu s-a interzis tacita relocaţiune, aceasta operează.
În consecinţă, apreciază că pârâţii au un titlu locativ, iar acţiunea în
evacuare, pentru lipsa titlului locativ, este neîntemeiată, nu solicită cheltuieli
de judecată
Intimata – reclamantă E. I – N., prin avocat, având cuvântul,
solicită respingerea recursului, ca neîntemeiat, faţă de următoarele
considerente:
În ceea ce priveşte primul motiv de recurs, acesta se referă la
calitatea procesuală activă a părţii potrivnice în a ataca
dispoziţia primarului emisă în temeiul Legii nr.10/2001.
Arată că Legea nr.10/2001 derogă de la dreptul comun, astfel
prevede, în mod expres, că sunt rezolvate, pe cale dreptului special,
raporturile juridice dintre foştii proprietari şi stat. În acest sens, consideră că
nu există o prevedere care să reglementeze raporturile dintre chiriaşii din
imobilele preluate abuziv şi foştii proprietari ce au primit dispoziţie de
restituire, în sensul posibilităţii atacării dispoziţiei de restituire de către
chiriaşi.
În Legea nr.10/2001, se prevede că dispoziţia emisă de primar
poate fi atacată numai de către persoane îndreptăţite, respectiv de către
notificatorul care a formulat notificare şi este nemulţumit de această
dispoziţie.
Dacă partea adversă se prevalează de acest titlu de proprietate, în
condiţiile art.948 Cod Civil, trebuia să fi făcut, până în acest moment,
dovada existenţei unei condiţii prevăzute în cele patru puncte ale acestui
articol. D., din poziţia în care se află, nu îşi pot justifica un interes şi nu au
calitate să atace dispoziţia de restituire.
Consideră că excepţia lipsei de interes nu este reglementată legal
şi există lipsa calităţii procesuale active. Calitatea procesuală activă poate
să o deţină acea parte care justifică un interes legitim în formularea unei
acţiuni prin care pretinde un lucru de la pârât. Lipsa de interes face parte
din legitimarea legală, în această situaţie, chiriaşul nu are legitimare legală,
pentru că nu poate pretinde un drept de proprietate, ca şi vechiul proprietar.
În situaţia în care ar fi pretins un drept de proprietate legitim, legal, dovedit,
ca şi vechiul proprietar, în aceleaşi condiţii, atunci avea posibilitatea să
conteste. Instanţele, în mod corect, au reţinut că nu are calitate procesuală,
în temeiul Legii nr.10/2001, şi nici în baza art. 948 din Codul Civil, şi, ca
atare, nu poate formula o astfel de cerere.
O altă situaţie de reţinut este faptul dacă pârâţii deţin sau nu un
titlu locativ. S-a făcut referire la operarea tacitei relocaţiuni, motiv pentru
care invocă dispoziţiile art.1436 din Codul Civil, care, potrivit celor două
situaţii prevăzute, locaţiunea se termină de drept, pe de o parte, de la data
trecută în contractul de vânzare - cumpărare, ca dată terminus a locaţiunii
(şi, potrivit datei menţionate pe contract, această dată a fost depăşită), iar,
pe de altă parte, de la data încetării aplicaţiunii legii, prin care s-a dispus
prelungirea de drept a contractelor de închiriere.
Potrivit Ordonanţei nr.40/1999, care fost validată
de Legea nr.241/2001 şi a avut aplicabilitate o perioadă de 5 ani, respectiv
din 07.04.1999, până la 08.04.2004, ulterior, a apărut Ordonanţa
nr.8/31.03.2004, care a fost validată prin Legea nr. 119/2004, care prevede
că nu se mai prelungesc contractele de închiriere ale chiriaşilor din
imobilele preluate abuziv.
În această situaţie, Legea nr.241/2001, care oferea protecţie
chiriaşilor, şi-a încetat aplicabilitatea, la 08.04.2004, dată de la care nu mai
există nici un text de lege care să reprezinte temeiul legal al locaţiunii.
Ulterior, a intervenit Ordonanţa nr. 44/10.04.2009, care a dispus prelungirea
contractelor de închiriere numai pentru imobilele proprietatea statului sau
ale instituţiilor statului, deci chiriaşii, din imobilele preluate în mod abuziv,
nu mai au titlul locativ. În această situaţie, singura posibilitate de a avea un
titlu rămâne la latitudinea vechiului proprietar, pentru că face parte din
dreptul său de dispoziţie.
Cu privire la îmbunătăţiri, solicită instanţei a reţine că, fără acordul
proprietarilor, chiriaşii nu au voie să aducă îmbunătăţiri imobilului, nu
solicită cheltuieli de judecată.
 Intimata – pârâtă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B prin PRIMARUL
GENERAL, prin consilier juridic, având cuvântul, solicită respingerea
recursului, ca nefondat, întrucât instanţa de apel a achiesat la concluziile
instanţei de fond.
În data de 23.07.2003, a fost emisă Dispoziţia nr.1081, prin care a
fost restituit în natură imobilul în cauză, moment de la care imobilul a ieşit
din patrimoniul primăriei, iar, ulterior, raporturile locative au încetat.

C U R T E A,

Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 4 B, la
data de 04.03.2008, sub nr(...), reclamanta E. IN. a solicitat instanţei
evacuarea
pârâţilor E. O., E. N., E. D., E. G., E. H., E. O., E. D., E. E. şi E. E. din
apartamentul nr.3, situat în B,(...), corp A, parter, pentru lipsa titlului locativ.
Pârâţii au depus cerere reconvenţională la data de 9.05.2008, prin
care au solicitat, în principal, în contradictoriu cu reclamanta E. I şi pârâta
Primăria Municipiului B, desfiinţarea dispoziţiei nr.1081/2003, şi, în
subsidiar, obligarea reclamantei la încheierea unui nou contract de
închiriere, precum şi la plata contravalorii investiţiilor făcute în apartament,
în sumă de 1.000 lei, şi instituirea unui drept de retenţie până la plata sumei
respective.
Prin încheierea de şedinţă din data de 26.09.2008, instanţa a
respins excepţia lipsei calităţii procesul active a reclamantei pârâte şi
excepţia autorităţii de lucru judecat, în raport de sentinţa civilă
nr.1532/2007, a admis excepţia lipsei calităţii procesual active a pârâţilor
reclamanţi, pe capătul de cerere privind anularea dispoziţiei nr.1081/2003,
şi a unit cu fondul excepţia lipsei calităţii procesual pasive a reclamantei
pârâte, pe capătul de cerere privind contravaloarea investiţiilor.
Prin sentinţa civilă nr. 6005/17.11.2008, Judecătoria sectorului
4 B a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a reclamantei pârâte,
invocată de aceasta, în ceea ce priveşte capătul de cerere reconvenţională,
având ca obiect obligarea sa la plata sumei de 1000 lei, cu titlu de
contravaloare investiţii, a respins acest capăt de cerere reconvenţională, ca
fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a
respins, ca neîntemeiate, celelalte capete de cerere reconvenţională, având
ca obiect şi obligarea reclamantei pârâte la încheierea unui contract de
închiriere pentru imobil şi instituirea unui drept de retenţie asupra acestuia;
a admis cererea principală formulată de reclamanta pârâtă E. I N. şi a
dispus evacuarea pârâţilor din imobilul situat în B,(...), corp A, .3, sector 4.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel pârâţii E. O. şi E. N.,
fiind înregistrat la T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i - Secţia a IV-a Civilă, sub
nr(...), la data de 16.01.2009.
Prin decizia civilă nr.464/A/31.03.2009, T r i b u n a l u l B u c u r
e ş t i - Secţia a IV-a Civilă a respins apelul, ca nefondat.
Pentru a pronunţa această decizie, tribunalul a reţinut următoarele:
Primul motiv de apel a fost găsit neîntemeiat, instanţa de fond
soluţionând corect excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamanţilor
pârâţi, pe capătul din cererea reconvenţională, prin care s-a solicitat
constatarea nulităţii absolute şi desfiinţarea Dispoziţiei nr.1081/2003.
Se observă ca apelanţii pârâţi reclamanţi sunt terţi
faţă de dispoziţia menţionată, nefăcând dovada faptului că fac parte din
categoria menţionată în art. 26 din 10/2001, pentru a putea ataca în justiţie
o dispoziţie emisă în baza Legii nr.10/2001.
Potrivit acestui articol, alin. 3, dispoziţia emisă în baza Legii
nr. 10/2001 poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită. Or,
în speţă, apelanţii pârâţi reclamanţi nu au făcut dovada interesului personal
în desfiinţarea dispoziţiei nr. 1081/2003, imobilul ce face obiectul dispoziţiei
a fost ocupat de apelanţii pârâţi reclamanţi, în calitate de chiriaşi, nefiind
deţinut de aceştia în baza vreunui titlu de proprietate.
Chiar dacă dispoziţia nr.1081/2003 ar fi desfiinţată, imobilul nu ar
reveni în patrimoniul apelanţilor, ci în patrimoniul Primăriei Municipiului B,
care ar putea dispune cum doreşte de acest bun. Revenirea în patrimoniul
primăriei nu îndreptăţeşte în mod automat pe apelanţii pârâţi reclamanţi la
încheierea unui contract de vânzare-cumpărare asupra imobilului, întrucât
unitatea deţinătoare îl poate vinde oricărei alte persoane decât apelanţilor.
Tribunalul nu poate primi susţinerea apelanţilor pârâţi reclamanţi,
în sensul că aceştia prezintă interes în constatarea nulităţii şi desfiinţării
dispoziţiei nr.1081/2003, întrucât ar putea cumpăra apartamentul, în
condiţiile art.9 din Legea nr.112/1995, potrivit căruia chiriaşii titulari de
contract ai apartamentelor ce nu se restituie în natură foştilor proprietari sau
moştenitorilor acestora pot opta, după expirarea termenului prevăzut de
art.14, pentru cumpărarea acestor apartamente, cu plata integrală sau în
rate a preţului, întrucât opţiunea de a cumpăra apartamentul nu reprezintă
şi o obligaţie pentru vânzător, contractul de vânzare-cumpărare încheindu-
se prin acordul de voinţă al contractanţilor.
 Al doilea motiv de apel, prin care se susţine greşita soluţionare a
excepţiei autorităţii de lucru judecat, a fost înlăturat, ca neîntemeiat, de
tribunal, întrucât instanţa de fond, în mod corect, a respins această
excepţie.
Tribunalul a observat că nu sunt întrunite cumulativ elementele
autorităţii de lucru judecat, astfel cum sunt reţinute în art.1201 Cod civil şi
art.166 Cod de procedură civilă, între litigiul de faţă şi litigiul soluţionat
definitiv şi irevocabil prin sentinţa civilă nr.1532/2007, pronunţată de
Judecătoria sectorului 4 B, nu există identitate de cauză, întrucât, în litigiul
de faţă, s-a solicitat evacuarea pentru lipsa titlului, iar, în procesul anterior,
s-a solicitat evacuarea pentru neplata chiriei.
Motivul trei de apel, în care s-a susţinut că cererea de evacuare a
fost admisă în mod greşit, a fost găsit ca neîntemeiat de tribunal.
S-a reţinut că instanţa de fond a admis cererea de evacuare, prin
prisma faptului că pârâţii nu deţin un titlu locativ valabil. Având în vedere că,
la data de 08.05.2005, a expirat contractul de închiriere, încheiat între
intimată şi apelantul E. O., acesta din urmă împreună cu ceilalţi pârâţi nu
mai au nici un drept locativ asupra imobilului pe care îl ocupa. Constatând
că apelanţii ocupă fără titlu imobilul proprietatea intimatei, instanţa de fond
a aplicat corespunzător dispoziţiile art.480 Cod civil şi a dispus evacuarea
acestora.
Tribunalul a aplicat şi art.1 din Protocolul nr.1 al C.E.D.O., prin
care se garantează dreptul de proprietate, o garanţie similară regăsindu-se
şi în dispoziţiile constituţionale.
Astfel, s-a apreciat că existenţa foştilor chiriaşi, în spaţiul
proprietatea sa, o îmE. pe intimata reclamantă să dispună de bunul său,
aşa cum Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în cauzele contra
României, că proprietarului, ce a redobândit proprietatea locuinţei sale, i-a
fost impusă, de legiuitor, o sarcină deosebit de împovărătoare, vădit
disproporţionată faţă de scopul legitim urmărit, şi anume protejarea unei
categorii sociale a chiriaşilor imobilelor preluate abuziv după 1945 de Statul
Român.
Faţă de împrejurarea că dreptul de proprietate constituie un drept
fundamental, instanţa de fond a dispus în mod corect evacuarea apelanţilor
pârâţi, ca singură modalitate prin care intimata reclamantă îşi poate exercita
toate prerogativele dreptului de proprietate, garantat de Constituţie, în
condiţiile în care apelanţii pârâţii nu deţin un titlu valabil asupra locuinţei în
litigiu.
Tribunalul a apreciat că se impune evacuarea apelanţilor pârâţi,
aceştia continuând să ocupe imobilul, fără a mai avea vreun titlu locativ,
lipsind intimata reclamantă de atributul conferit de dreptul său de
proprietate asupra obiectului locaţiunii, acela de usus.
Faţă de cele reţinute, tribunalul a apreciat neîntemeiat şi motivul
patru de apel, ce se referă la soluţia dată cererii pârâţilor reclamanţi, de
obligare a reclamantei pârâte la încheierea unui contract de închiriere.
A impune intimatei reclamante obligaţia să încheie contract de
închiriere cu foştii chiriaşi înseamnă a o priva, în fapt şi în drept, de
prerogativa cea mai importantă a dreptului de proprietate, şi anume
folosinţa.
Nu în ultimul rând, este de subliniat, din aceeaşi perspectivă a
privării de dreptul de proprietate, că şi prerogativa dreptului de a de dispune
de bunul proprietate este în egală măsură afectată, fiind previzibil că nici o
persoană nu va cumpăra (sau dacă o va face, tranzacţia se va face la un
preţ mult mai mic) un imobil, pe care ştie că este foarte posibil să nu-l poată
folosi niciodată, din cauza ocupării acestuia de chiriaşi, care pot solicita
prelungiri succesive ale termenelor închirierii.
Interesul legitim de protejare a unei categorii sociale nu se poate
realiza exclusiv prin grevarea dreptului de proprietate al particularilor. Deşi
este indiscutabil o modalitate facilă de rezolvare a unor situaţii locative
urgente, o asemenea măsură încalcă, în mod evident, dreptul de
proprietate, depăşind limitele la care fac referire alin.2 al art.1 din Protocolul
nr.1 al C.E.D.O.
Tribunalul nu a reţinut susţinerile apelanţilor pârâţi, pe aspectul
cererii reconvenţionale, în sensul că se solicită încheierea unui nou contract
de închiriere, întrucât, în prezent, nu mai sunt aplicabile dispoziţiile O.U.G.
40/1999, ci sunt aplicabile prevederile din materia locaţiunii, prevăzute în
Codul civil şi Legea nr.114/1996, iar cuantumul chiriei se stabileşte în urma
negocierii dintre părţile contractante ale contractului de închiriere,
proprietarul neputând fi obligat să accepte o chirie minimă şi să tolereze, la
nesfârşit, un chiriaş, întrucât nu persoanele fizice se ocupă de protecţia
socială a persoanelor, ci statul.
Mai mult, se observă că apelantul pârât E. O., la momentul
încheierii contractului de închiriere, pe o durată de un an, a renunţat la
beneficiul acordat prin O.U.G. nr.40/1999, de a încheia un contract de
închiriere pe o durată de 5 ani, astfel că, după expirarea termenului de un
an, nu se mai poate prevala de faptul că este îndreptăţit la încheierea unui
contract de închiriere, pentru o perioadă de 4 ani, restul rămas din 5 ani.
Tribunalul a apreciat că instanţa de judecată nu se poate substitui,
în mod valabil, voinţei proprietarului, în ceea ce priveşte încheierea unui
contract de închiriere cu stabilirea chiriei datorate, o ipoteză contrară
echivalând cu încălcarea libertăţii recunoscute părţilor de a încheia sau nu
un act juridic.
Motivul al cincilea de apel, referitor la respingerea cererii privind
contravaloarea investiţiilor, în sumă de 1.000 lei, a fost apreciat, ca
neîntemeiat, şi, în consecinţă, înlăturat.
Tribunalul a apreciat că instanţa de fond a făcut în mod corect
aplicarea prevederilor art.48 din Legeanr.10/2001, potrivit cu care, în cazul
în care imobilul care se restituie a fost preluat fără titlu valabil, obligaţia de
despăgubire revine statului sau unităţii deţinătoare, acest articol fiind în
vigoare la data pronunţării hotărârii judecătoreşti.
Tribunalul a apreciat că, în speţă, nu devin aplicabile dispoziţiile
art.48 alin.2 din Legea nr.10/2001, astfel cum a fost modificat
prin Legea nr.1/2009 publicată în M. Of. nr.63/03.02.2009, conform cărora,
indiferent dacă imobilul a fost preluat cu titlu valabil sau fără titlu, obligaţia
despăgubirii revine persoanei îndreptăţite, având în vedere principiul
neretroactivităţii legii, consacrat în art.1 Cod civil, potrivit
căruia legea dispune numai pentru viitor, ea nu are putere retroactivă, adică
pentru trecut; legea se aplică numai faptelor petrecute în intervalul de timp
de la intrarea sa în vigoare şi până la ieşirea sa din vigoare, nu faptelor
petrecute anterior intrării ei în vigoare, şi principiul aplicării imediate a legii
civile noi, potrivit căruia legea civilă nouă se aplică tuturor situaţiilor ivite
după intrarea ei în vigoare, legea veche nefiind aplicabilă din acest
moment.
Tribunalul a considerat că este injust ca fostul proprietar, căruia i s-
a preluat abuziv o locuinţă şi, apoi, i s-a restituit, prin procedura prevăzută
de Legea nr.10/2001, să fie supus la obligaţia de a suporta costul
îmbunătăţirilor aduse de foştii chiriaşi, îmbunătăţiri asupra căruia fostul
proprietar nu şi-a dat acordul şi care, poate, nu vor fi folosite de acesta în
viitor, întrucât nu corespund cerinţelor de calitate, utilizate şi frumuseţe, etc.
Împotriva acestei decizii, au declarat recurs pârâţii –
reclamanţi E. O. şi E. N..
Un prim motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod
procedură civilă, s-a raportat la faptul că instanţa de apel a înlăturat, ca
neîntemeiată, critica formulată în apel, cu privire la soluţionarea excepţiei
lipsei calităţii procesuale active a pârâţilor, pe capătul de cerere având ca
obiect desfiinţarea dispoziţiei Primarului General al
Municipiului B nr. 1081/23.06.2003.
În susţinerea acestui motiv, recurenţii au arătat că dispoziţia
nr. 1081/23.06.2003 reprezintă un veritabil titlu de proprietate al
intimatei şi, ca orice înscris, poate face obiectul controlului de legalitate din
partea instanţelor judecătoreşti de drept comun, aceasta fiind şi practica
Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, interesul pe care-l pot invoca în
promovarea acestei cereri fiind acela reglementat de prevederile Legii
nr. 112/1995, potrivit cărora, în eventualitatea desfiinţării dispoziţiei, ar avea
acces la procedura reglementată de art.9 al Legii nr.112/1995.
Un al doilea motiv de recurs, întemeiat, de asemenea, pe dispoziţiile
art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, s-a raportat la respingerea, ca
neîntemeiată, a excepţiei autorităţii de lucru judecat.
Astfel, recurenţii au arătat că aveau un titlu locativ valabil, la data
introducerii cererii de chemare în judecată, întemeiat pe existenţa unui
raport locativ născut în virtutea art.14 din O.U.G. nr.40/1999, republicată,
aspect care a intrat în autoritate de lucru judecat, conform sentinţei civile
nr. 1532/2007, definitivă şi irevocabilă, şi care este obligatorie şi pentru
reclamanta din prezenta cauză, ceea ce determină concluzia că recurenţii
ar mai avea titlu locativ,cel puţin până la data de 09.05.2009.
Un alt motiv de recurs s-a raportat la soluţia admiterii cererii de
evacuare a recurenţilor, pe care aceştia o consideră nelegală, pentru mai
multe argumente.
Un prim argument l-ar constitui faptul că recurenţii sunt îndreptăţiţi la
un contract de închiriere pe minimum 5 ani, începând cu data la care
locatoarea, beneficiara dispoziţiei nr.1081/23.06.2003, a solicitat încheierea
unui nou contract de închiriere, aceasta fiind obligată să respecte, în raport
cu chiriaşii actuali, dispoziţiile O.U.G. nr.40/1999, modificată
prin Legea nr.241/2001, iar un al doilea argument se întemeiază pe
împrejurarea că, şi în ipoteza în care s-ar accepta că recurenţii nu mai au
un titlu locativ, în temeiul art.14 din O.U.G. nr.40/1999, acest titlu locativ
este reprezentat de contractul de închiriere, înregistrat la
Administraţia Finanţelor Publice, sub nr. 39941/06.05.2004.
Astfel, chiar dacă termenul contractual a expirat la data de
09.05.2005, totuşi, după această dată, recurenţii au rămas netulburaţi în
folosinţa imobilului închiriat, iar reclamanta s-ar prevala de calitatea de
locatoare, din moment ce a încasat în continuare chiria ce se cuvenea
acesteia, contractul de închiriere fiind prelungit, prin tacita relocaţiune,
conform art.1437 Cod civil.
Un argument suplimentar al acestei teze a fost acela că, în dosarul
civil nr(...), reclamanta a solicitat rezilierea contractului de închiriere, deci
încetarea numai pentru viitor a acestui contract, ceea ce înseamnă că
reclamanta a avut în vedere un contract valabil şi actual, la data introducerii
cererii, contract ce nu poate înceta prin denunţare, aşa cum a apreciat
prima instanţă, care nu a luat în considerare că, în dosarul menţionat, nu s-
a cerut denunţarea contractului, ci s-a formulat acţiunea în „rezoluţiune”,
încercându-se angajarea răspunderii contractuale, acţiune care a fost
respinsă,ca neîntemeiată.
O altă critică, întemeiată pe dispoziţiile art.304 pct.9 Cod procedură
civilă, s-a raportat la respingerea, ca neîntemeiată, a cererii pârâţilor –
reclamanţi de obligare a reclamantei – pârâte la încheierea unui nou
contract de închiriere, pentru o perioadă de 4 ani, în considerarea faptului
că, la data de 06.05.2004, au încheiat cu reclamanta un contract numai
pentru o perioadă de un an, iar, la solicitarea formulată în anul 2007, de a
încheia un nou contract de închiriere, nu au primit nici un răspuns.
Ultimul motiv de recurs a criticat respingerea ca neîntemeiată a cererii
recurenţilor de obligare a reclamantei la achitarea contravalorii investiţiilor
aduse imobilului, în valoare de 1.000 lei, precum şi cererii de instituire a
unui drept de retenţie asupra imobilului, până la data plăţii valorii solicitate
anterior.
În acest sens, recurenţii au susţinut că, la imobilul în litigiu, au realizat
investiţii cu privire la instalaţia de gaze şi de apă curentă, ce nu fac parte
din categoria cheltuielilor locative, ce ar cădea, în temeiul art.1447 Cod
civil, numai în sarcina locatarului, instanţa neluând act de faptul că
reclamanta a recunoscut pretenţiile lor, la ultimul termen de judecată, şi
făcând o confuzie între preluarea abuzivă, respectiv neabuzivă a
imobilului, şi preluarea cu titlu sau fără titlu a acestuia, în cauză, fiind
incidente dispoziţiile art.48 alin.2 din Legea nr.10/2001.
Intimata E. I nu a formulat întâmpinare, în termenul legal reglementat
de art. 308 alin. 2 Cod procedură civilă, depunând însă concluzii scrise, prin
care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
În etapa procesuală a recursului, nu a fost administrată proba cu
înscrisuri noi, în sensul art.305 Cod procedură civilă, fiind depusă doar o
decizie de speţă.
Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs
invocate, şi analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea apreciază că
recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Asupra primului motiv de recurs, prin care se invocă nelegala
soluţionare a excepţiei procesuale de fond, absolută, peremptorie a lipsei
calităţii procesuale active a pârâţilor – reclamanţi E. O. şi E. N., pe capătul
de cerere având ca obiect desfiinţarea dispoziţiei Primarului General al
Municipiului B nr.1081/2003, pentru nelegalitate, ce decurge din pretinsa
nelegalitate a actelor ce au stat la baza emiterii sale, Curtea îl apreciază ca
nefondat, pentru următoarele argumente:
 Prin dispoziţia nr. 1081/23.06.2003, emisă de Primarul General al
Municipiului B, s-a restituit în natură, în proprietatea intimatei din prezenta
cauză, E. I N., imobilul situat în B,(...), sector 4 compus din teren în
suprafaţă de 328,92 mp, din terenul în suprafaţă totală de 383 mp, construit
şi neconstruit şi construcţii Corp A şi B, mai puţin apartamentele vândute,
conform contractelor de vânzare – cumpărare nr.135/1996 şi nr.2095/1997,
cu cotele de teren aferente de 54,08 mp, intimata fiind pusă în posesie la
data de 3.07.2003, conform procesului-verbal de la aceeaşi dată.
În dezlegarea acestui motiv de recurs, esenţială este stabilirea calităţii
de chiriaşi a recurenţilor, calitate ce ar putea determina legitimare
procesuală activă, în susţinerea capătului cererii reconvenţionale, având ca
obiect desfiinţarea dispoziţiei nr. 1081/23.06.2003 a Primarului General al
Municipiului B.
Or, Curtea constată că acesta este principalul aspect ce se dispută în
cauză, astfel încât analiza acestui motiv nu va putea fi realizată decât
subsecvent analizezi titlului locativ al recurenţilor.
În acest punct, Curtea reţine că, la data de 06.05.2004, intimata –
reclamantă E. I Milana a încheiat cu recurentulE. O. un contract de
închiriere, pentru locuinţa situată la parterul imobilului din B,(...), sector
4, compus din două camere şi dependinţe, durata închirierii fiind de 12 luni,
de la 01.05.2004, la 08.05.2005, contract ce a fost înregistratla
Administraţia Finanţelor Publice a sectorului 4 B, sub nr. 39941.
Anterior, recurenţii - pârâţii au ocupat acest imobil, în calitate de
chiriaşi ai statului, în virtutea unui contract de locaţiune, înregistrat sub nr.
238/3/7.02.1995, prelungit ope legis, ca efect al Legii nr. 17/1994 (fila 108,
dosar fond).
In drept, în conformitate cu art. 1 şi 2 din OUG nr. 40/1999,
modificată prin Legea nr. 241/2001, durata contractelor de închiriere pentru
suprafeţele cu destinaţie de locuinţă, prelungite sau reînnoite conform Legii
nr. 17/1994, proprietatea persoanelor fizice sau juridice de drept privat, se
prelungeşte, la cererea chiriaşului, pentru o perioadă de 5 ani de la data
intrării în vigoare a acestui act normativ. (articolul 2, în forma iniţială a
ordonanţei, avea următorul conţinut: durata contractelor de închiriere,
încheiate după prelungirea sau reînnoirea acestora în baza Legii nr.
17/1994, pentru suprafeţele cu destinaţie de locuinţă, redobândite de foştii
proprietari sau de moştenitorii acestora, se prelungeşte, la cererea
chiriaşului, pentru o perioadă de 3 ani de la data intrării în vigoare a
ordonanţei).
Or, Curtea observă că părţile, prin acordul lor, au derogat de la
termenul impus de OUG nr. 40/1999, modificată prin Legea nr. 241/2001,
convenind încheierea unui contract de închiriere pe o perioadă de 12 luni,
al cărui termen a expirat la data de 8.05.2005, argumentele invocate de
recurentul E. O., în sensul că ar fi încheiat acest contract în necunoştinţă de
cauză, fiind neştiutor de carte, neavând relevanţă juridică pentru
soluţionarea prezentei cauze.
Astfel, Curtea apreciază că prelungirea contractului de închiriere,
chiar şi în ipoteza neîndeplinirii procedurii reglementate de art. 10 şi 11 din
ordonanţă, ar fi operat, în condiţiile art. 1 şi următoarele din OUG nr.
40/1999, până la încheierea contractului de închiriere, dar nu mai mult
decât prelungirea de drept acordată prin lege şi, anume,timp de 5 ani
de la data în vigoare a legii, respectiv până la data de 8.04.2004.
Aceasta interpretare teleologică corespunde raţiunii legii, aceea de
protecţie a chiriaşilor pe o perioadă determinată de timp, şi a interpreta
altfel ar însemna crearea de situaţii diferite şi discriminatorii, în funcţie de
momentul emiterii dispoziţiilor de către unitatea deţinătoare sau pronunţării
hotărârilor irevocabile de restituire a imobilelor în favoarea foştilor
proprietari, cu consecinţe diferite în ceea ce priveşte dreptul locativ al
chiriaşilor, deşi toţi au avut situaţia de chiriaşi în fostele imobile preluate
abuziv de către stat şi li s-a recunoscut posibilitatea de a mai locui în astfel
de spaţii, doar pe o perioadă de 5 ani de la intrarea în vigoare a OUG nr.
40/1999.
Acest argument este susţinut şi de faptul că prorogarea
contractului de închiriere îi va fi opozabilă proprietarului, ca o
obligaţie scriptae in rem, până la împlinirea termenului de 5 ani, în situaţia
în care acesta nu încheie el însuşi un nou contract de închiriere cu locatarii,
pentru o perioadă determinată, conform voinţei părţilor contractante,
proprietarul neputând fi obligat la încheierea unui contract de închiriere pe o
perioadă mai mare decât cea rămasă până la expirarea prorogării legale.
Consecvenţa interpretării rezultă şi din modalitatea în care s-a
reglementat prorogarea locaţiunii după data de 8.04.2004, locaţiune care
are ca obiect numai imobilele din fondul locativ de stat, conform OUG nr.
8/2004.
În acest context şi relativ la inexistenţa unui titlu locativ legal, care
sa justifice în continuare locaţiunea recurenţilor, Curtea consideră necesar
a face aplicarea directă a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului,
respectiv a Primului Protocol adiţional la Convenţie care garantează dreptul
la respectarea bunurilor şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor
Omului, reamintind că textul Convenţiei nu poate fi disociat de jurisprudenţa
dezvoltată de instanţa de contencios european, că acestea formează
împreună un bloc de convenţionalitate, care se impune cu forţă obligatorie
instanţelor naţionale, conform art. 11 şi 20 din Constituţia României şi art.
46 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care prevede că
hotărârile definitive pronunţate de C sunt executorii şi obligatorii pentru
statul parte la acest tratat internaţional.
Astfel, în conformitate cu articolul 1 al Primului Protocol adiţional la
Convenţie: “Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea
bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât pentru
cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi principiile
generale ale dreptului internaţional. Dispoziţiile precedente nu aduc
atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare
pentru a reglementa folosinţa bunurilor în conformitate cu interesul general
sau pentru a asigura plata impozitelor sau altor contribuţii sau amenzilor.”
Din interpretarea acestor dispoziţii convenţionale, rezultă că dreptul
de proprietate nu este unul absolut şi că el poate fi supus limitărilor care,
însă, trebuie să fie prevăzute de o lege accesibilă şi previzibilă, să
urmărească un scop legitim, să fie necesare intr-o societate democratică şi
să păstreze un raport rezonabil de proporţionaliate între interesele
balansate, între scopul urmărit şi mijloacele folosite.
În cauzele împotriva României, analizate în această materie, Curtea a
relevat că că nu se contestă că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
40/1999, a instituit prin dispoziţiile sale o reglementare a folosinţei bunurilor
şi că al doilea alineat al articolului 1 al Protocolului nr. 1 intră prin urmare în
joc (cauzele S. şi T., D. şi N., E. şi U., Oancea c. României).
Astfel, s-a apreciat că măsura prelungirii valabilităţii contractelor de
închiriere în curs, deşi urmăreşte un scop de interes general, şi anume
protecţia chiriaşilor în faţa penuriei acute de locuinţe, moştenite din perioda
comunistă, ceea ce ar achivala, în opinia instanţei de recurs, cu
circumstanţe excepţionale, relevate de C în jurisprudenţa împotriva altor
state, absenţa unor proceduri sau mecanisme legislative previzibile şi
coerente, care să reglementezeanumite garanţii pentru punerea lor în
practică şi incidenţa lor asupra dreptului de proprietate al locatorului,
care să nu fie nici arbitrare nici imprevizibile implică riscul de a impune
locatorului o sarcină excesivă în privinţa posibilităţii de a dispune de bunul
său, statul având obligaţias pozitivă de adopta astfel de mecanisme (a se
vedea, mutatis mutandis,Imobiliare Saffi contra Italiei, Scollo contra Italiei,
hotărârea din 28 septembrie 1995 şi I.-Czapskaca contra Poloniei, par. 221
şi 222).
Or, Curtea nu este convinsă că ordonanţa de urgenţă a Guvernului a
instaurat o asemenea E. pentru a evita riscurile de imprevizibilitate sau de
arbitrar. Două dispoziţii ale ordonanţei de urgenţă a Guvernului atrag în
specialatenţia sa în această privinţă, respectiv articolul 11 par. 1 şi articolul
13 din OUG nr. 40/1999 şi consecinţele ce decurg din aplicarea sa de către
tribunalele naţionale. Evaluând dispoziţiile OUG nr. 40/1999 şi consecinţele
aplicării acestora,Curtea Europeană a considerat că este inacceptabil să se
impună proprietarilor o sarcină specială şi exorbitantă, ca aceea de a
menţine locatarii în imobilul lor timp de mai mulţi ani, fără nici o posibilitate
concretă şi reală de a încasa o chirie şi că restricţiile suferite de proprietari
în privinţa folosirii bunului lor imobiliar nu au înlesnit păstrarea justului
echilibru între protecţia dreptului individului la respectarea bunurilor sale şi
cerinţele interesului general.
Raţionamentul Curţii poate fi aplicat şi în cauza dedusă judecăţii,
întrucât instanţa de recurs nu poate ignora faptul că dreptul de
proprietate asupra imobilului situat în B,(...), . 3, sector
1, al intimatei E. I – N. a fost recunoscut cu efect retroactiv şi, deci,
nerevocabil, din anul 2003, în virtutea dispoziţiei nr. 1081/23.06.2003
a Primarului General al Municipiului B.
In acelaşi sens, Curtea observă că, timp de 6 ani, intimata
reclamantă nu a putut exercita, în mod deplin, atributele dreptului de
proprietate, neputând folosi bunul şi neîncasând nici o indemnizaţie
proporţională pentru această lipsă de folosinţă.
Or, dacă putem fi de acord că prelungirea contractului de închiriere în
virtutea Legii nr. 17/1994 şi, chiar, în virtutea OUG nr. 40/1999, intră în
noţiunea de reglementare a folosinţei bunului, privită ca limitare a dreptului
de proprietate, dacă are o durată rezonabilă în timp şi este însoţită de o
indemnizare proporţională, este evident că a aprecia că prelungirea
contractului de închiriere operează, şi după expirarea termenului legal, 8
aprilie 2004, ar determina impunerea asupra proprietarului a unei sarcini
excesive şi disproporţionate, de natură a îi aduce atingere dreptului său de
proprietate, astfel cum este acesta reglementat de actele normative interne
şi internaţionale relevante în această materie.
In acelaşi sens, Curtea apreciază că sancţiunea imposibilităţii
continuării locaţiunii intervine, în cauză, pentru expirarea, la data de 8
aprilie 1999, a termenului legal instituit de OUG nr. 40/1999 pentru
prelungirea locaţiunii.
Asupra celui de-al doilea motiv de recurs, prin care se critică
respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei autorităţii de lucru judecat,
excepţie absolută, peremptorie, pe planul dreptului procesual civil, conform
art. 166 Cod procedură civilă, prezumţie legală irefragabilă, pe planul
dreptului civil, conform art. 1201 pct. 4 Cod civil, Curtea consideră că este,
de asemenea, neîntemeiat.
 Astfel, Curtea apreciază că instanţa de fond a dezlegat în mod legal
această excepţie, prin raportare la sentinţa civilă nr. 1532/9 martie 2007,
pronunţată de Judecătoria sectorului 4 B, în dosarul nr(...) (fila 64, dosar
fond), atunci când a apreciat că nu este întrunită tripla identitate – de părţi,
de obiect şi de cauză juridică – ce caracterizează autoritatea de lucru
judecat, întrucât cererea de reziliere a contractului de închiriere nr.
39.941/2004 şi de evacuare, ce a format obiectul acelui dosar, a avut drept
cauză juridică neplata chiriei, iar cererea de evacuare ce formează obiectul
prezentei cauze este determinată de absenţa titlului locativ al pârâţilor.
In acest sens, nu se poate considera că recurenţii au în continuare un
titlul valabil pentru imobilul în litigiu, în virtutea considerentelor expuse de
acea instanţă în conţinutul sentinţei civile nr. 1532/9 martie 2007, instanţă
care a apreciat că, deşi termenul locaţiunii a expirat, contractul a fost
reînnoit tacit, întrucât, în opinia Curţii, chiar dacă s-ar invoca de către
recurenţi tacita relocaţiune, contractul de închiriere cu termen, la expirarea
duratei locaţiunii, s-ar transforma într-un contract pe durată nedeterminată,
iar prezenta cerere de evacuare ar echivala cu anunţarea concediului, însă,
în cauza dedusă judecăţii, argumentul peremptoriu susţinut de instanţa de
recurs nu funcţionează în această paradigmă, ci se sprijină pe inexistenţa
unui temei legal intern, temei înlăturat şi din perspectivă convenţională,
care să mai justifice locaţiunea recurenţilor, după data de 8 aprilie 2004, în
absenţa unui contract de închiriere care să exprime voinţa tuturor părţilor
contractante, astfel cum s-a expus anterior.
Apreciind că recurenţii pârâţi E. O. şi E. N. nu mai justifică un titlu
locativ legal pentru imobilul situat în B,(...), . 3, sector 1, Curtea
concluzionează că aceştia nu mai au legitimare procesuală activă, în
susţinerea capătului cererii reconvenţionale, având ca obiect desfiinţarea
dispoziţiei nr. 1081/23.06.2003 a Primarului General al Municipiului B,
întrucât nu mai pot pretinde nici un drept în raportul juridic dedus judecăţii,
fiind terţi desăvârşiţi, în raport de acest act juridic, şi nu mai au nicio calitate
de a pretinde că efectele nulităţii absolute a acestei dispoziţii, prin care s-a
restituit în natură, în proprietatea intimatei E. I N., imobilul situat în B,(...),
sector 4, compus din teren în suprafaţă de 328,92 mp,din terenul în
suprafaţă totală de 383 mp, construit şi neconstruit şi construcţii Corp A şi
B, mai puţin apartamentele vândute, conform contractelor de vânzare –
cumpărare nr.135/1996 şi nr.2095/1997, cu cotele de teren aferente de
54,08 mp, s-ar putea produce în favoarea lor.
În ceea ce priveşte ultimul motiv de recurs, prin care s-a criticat
respingerea, ca neîntemeiată, a cererii recurenţilor de obligare
a intimatei reclamante la achitarea contravalorii investiţiilor aduse
imobilului, în valoare de 1.000 lei, precum şi cererii de instituire a unui drept
de retenţie asupra imobilului, până la data plăţii valorii solicitate anterior,
Curtea consideră că este neîntemeiat, întrucât instanţa de fond a făcut o
corectă aplicare a dispoziţiilor art. 48 alin. 2 din Legea 10/2001, astfel cum
erau acestea în vigoare la data pronunţării sentinţei civile nr.
6005/17.11.2008, admiţând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a
reclamantei pârâte E. I N., în ceea ce priveşte capătul cererii
reconvenţionale, având ca obiect obligarea acesteia la plata sumei de 1000
lei, cu titlu de contravaloare investiţii, şi respingând, în absenţa stabilirii
existenţei unui drept de creanţă al pârâţilor - reclamanţi, împotriva
reclamantei - pârâte, instituirea unui drept de retenţie până la achitarea
pretinsei creanţe.
Pentru considerentele expuse, reţinând că recurenţii
pârâţi E. O. şi E. N. nu mai justifică un titlu locativ legal pentru imobilul
situat în B,(...), . 3, sector 1, şi că nu este incident, în cauză, motivul de
recurs reglementat de art. 304 pct. 9, Curtea va respinge, ca nefondat,
recursul exercitat de recurenţii împotriva deciziei civile nr. 464
A/31.03.2009, pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i - Secţia a IV-
a Civilă, în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimata –
reclamantă E. I – N. şi cu intimaţii –
pârâţi E. D., E. G., E. H., E. O., E. D., E. E., PRIMĂRIA
MUNICIPIULUI B, prinPRIMARUL GENERAL.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenţii –

pârâţi E. O. şi E. N., împotriva deciziei civile nr. 464 A/31.03.2009,
pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i - Secţia a IV-a Civilă, în
dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimata – reclamantă E. I – N. şi cu
intimaţii – pârâţi E. D., E. G., E. H., E. O., E. D., E. E., PRIMĂRIA
MUNICIPIULUI B prin PRIMARUL GENERAL.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică din 19 ianuarie 2010.
 ROMANIA
CURTEA DE APEL CONSTANŢA
Acţiune în nulitate. Calitatea procesuală activă a chiriaşului în
acţiunea în constatarea nulităţii absolute a dispoziţiei primarului de
restituire în natură a unui imobil proprietarului deposedat de stat în
perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.

Reclamanta D.E. a chemat în judecată Primarul Municipiului Constanţa, solicitând

să se constate prin hotărâre judecătorească nulitatea Dispoziţiei nr.621/2005, cu
consecinţa repunerii în situaţia anterioară.
În motivarea acţiunii reclamanta arată că, prin dispoziţia mai sus menţionată este
vătămată în dreptul său locativ, întrucât situaţia chiriaşului la noul proprietar este diferită
de cea a chiriaşului la stat, prin cuantumul chiriei, durata închirierii şi posibilitatea
evacuării chiriaşului prin oferirea altui spaţiu.
Emiterea dispoziţiei de către Primarul Municipiului Constanţa, reprezintă o
imixtiune a executivului în atribuţiile puterii judecătoreşti, în condiţiile în care au existat
mai multe procese de revendicare formulate de P.C., în care instanţele au apreciat că,
aplicarea Decretului nr.92/1950 cu privire la imobilul în litigiu a fost corectă.
Reclamanta a solicitat să se analizeze calitatea numitei P.O., soţia
supravieţuitoare a defunctului P.C., precum şi existenţa identităţii între imobilul solicitat şi
cel deţinut de autor.
Tribunalul Constanţa prin sentinţa civilă nr.616 din 16 martie 2006, a respins ca
nefondată excepţia tardivităţii formulării contestaţiei împotriva Deciziei nr.621/2005
emisă de Primarul Municipiului Constanţa.
S-a admis cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta P.O.
S-au respins acţiunile formulate de reclamanţii D.E. şi S.V.I., ca fiind formulate
de persoane fără calitate procesuală.
S-a respins ca nefondată cererea intervenientei privind obligarea reclamanţilor la
plata cheltuielilor de judecată.
Ulterior a formulat cerere de chemare în judecată şi reclamantul S.V.I. în
contradictoriul cu Primarul Municipiului Constanţa, cerere având având acelaşi obiect,
având acelaşi interes ca şi reclamanta D.E.
Tribunalul Constanţa pronunţând această hotărâre a reţinut faptul că, cei doi
reclamanţi sunt chiriaşi şi această calitate nu le conferă legitimare procesuală activă în
prezentele acţiuni, neexistând în cuprinsul Legii nr.10/2001 vreo normă care să confere
unei terţe persoane, în afara fostului proprietar sau a moştenitorilor acestuia, dreptul de a
ataca în justiţie dispoziţia de restituire în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate
în mod abuziv de către stat. Numai P.O. putea ataca dispoziţia în instanţă, întrucât acest
act avea un caracter individual şi poate să producă efecte în patrimoniul reclamantei.
Împotriva hotărârii instanţei de fond, în termen legal au declarat apel D.E. şi
S.V.I.
In motivele de apel apelanţii arată că, Primarul Municipiului Constanţa prin
emiterea Dispoziţiei nr.621/2005, încalcă competenţa instanţelor judecătoreşti, motiv
pentru care decizia este nulă.
Drepturile locative ale chiriaşilor au fost încălcate prin fixarea unei chirii mari,
limitată la termenul de 5 ani. Chiriaşii sunt persoane îndreptăţite să atace dispoziţia de
restituire, aşa cum de altfel au şi făcut, pe drept comun. Acţiunea a fost întemeiată pe
dispoziţiile art.948 pct.4, în referire la art.966, 968 Cod civil şi are calitate procesuală
orice persoană.
Tot în motivele de apel se mai arată faptul că, apelanţii au şi interes în
promovarea acţiunii, iar instanţa nu trebuia să respingă acţiunea formulată de ei.
Pe fondul cauzei, apelanţii arată că, în mod greşit s-a restituit imobilul lui P.O.,
întrucât nu există identitate între imobilul restituit şi cel existent în realitate.
Examinând criticile formulate, Curtea reţine următoarele:
Prin Dispoziţia nr.621/2005 emisă de Primarul Municipiului Constanţa, s-a
aprobat cererea formulată de P.C., având ca moştenitor pe P.O. - soţie şi legatar universal
-, privind restituirea imobilului situat în Constanţa, str. S. nr.17.
Cererea de restituire a fost soluţionată parţial, în sensul restituirii în natură a 5
apartamente nevândute, precum şi a terenului în suprafaţă de 897,18 m.p, condiţionat de
respectarea dreptului de folosinţă gratuită pe durata existenţei construcţiei pentru terenul
aferent apartamentelor vândute, în conformitate cu prevederile Legii nr.112/1995 şi
respectiv pentru terenul în suprafaţă de 70 m.p aflat în folosinţa lui SC „C” SA Constanţa.
Obiectul prezentei acţiuni îl formează constatarea nulităţii acestei Dispoziţii
nr.621/2005, acţiune formulată de chiriaşii D. şi S.
Instanţa de fond a reţinut lipsa capacităţii procesual active a acestor persoane, în
contestaţiile actelor referitoare la proprietarii imobilelor.
Paragrafului I din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale, potrivit căruia, „orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil şi
în termen rezonabil a cauzei sale de către o instanţă independentă şi imparţială instituită
de lege, care va hotărî asupra drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil”, nu i se
poate da altă semnificaţie decât cea dedusă din caracterul titlului de proprietate care fiind
de natură patrimonială este un drept civil.
Ca urmare, în măsura în care cel îndreptăţit potrivit Legii nr.10/2001 dobândeşte
un drept subiectiv civil patrimonial, iar deciziile şi respectiv Dispoziţia privind imobilele
aflate sub incidenţa acestei legi, sunt acte juridice civile, se impune concluzia ca
asemenea litigii nu pot intra decât în competenţa procesuală pur civilă şi nu în cea
specifică contenciosului administrativ.
Prin dispoziţiile Legii nr.10/2001 privind regimul juridic al imobilelor preluate în
mod abuziv în perioada 06 martie 1945 – 22 decembrie 1989, s-a prevăzut şi o procedură
judiciară derogatorie sub anumite aspecte de la procedurile judiciare comune. Astfel, prin
actul normativ menţionat, cât priveşte dispoziţiile ori deciziile emise de unităţile
deţinătoare ale imobilelor preluate în mod abuziv în sensul art.2 din lege, s-a instituit o
procedură legală în care acestea pot fi contestate de persoanele îndreptăţite.
Apelanţii reclamanţi sunt terţi în raporturile cu proprietarii acestui imobil, în
raport de procedura reglementată de Legea nr.10/2001.
Aşa cum am arătat mai sus, ei justifică un interes şi un drept propriu. In măsura
în care justifică acest interes şi drept propriu, terţele persoane - cum este cazul
reclamanţilor, pot contesta însă deciziile, dispoziţiile emise în favoarea persoanelor
îndreptăţite în conformitate cu dispoziţiile Legii nr.10/2001 în procedura reglementată
prin legea generală, care este dreptul comun în materia acţiunilor în constatarea nulităţilor,
anume în procedura reglementată prin Codul de procedură civilă.
Potrivit procedurii de drept comun, acţiunile în constatarea nulităţii unui act civil
sunt date ca regulă generală, în competenţa materială a judecătoriilor.
Ca urmare reclamanţii apelanţi au calitate procesual activă în prezenta acţiune.
Având în vedere faptul că nu s-a probat nimic de către apelanţii reclamanţi în
sensul că, obiectul litigiului are o valoare de natură să atragă competenţa materială a
tribunalului, Curtea urmează a admite apelul, desfiinţează hotărârea instanţei de fond
– sentinţa civilă nr.616/16 martie2006 a Tribunalului Constanţa – şi trimite cauza la
Judecătoria Constanţa pentru soluţionarea pe fond a acţiunii.