1

TEMA PROIECTULUI
INGRIJIRI SPECIFICE ASISTENTEI MEDICALE
ACORDATE PACIENTULUI CU GUTA

2
 CUPRINS

ARGUMENT ............................................................................................................................ 5
CAPITOLUL I.......................................................................................................................... 6
ANATOMIA SI FIZIOLOGIA SISTEMULUI OSOS ......................................................... 6
1.1. Anatomia sistemului osos.................................................................................................. 6
1.2.Caracteristicile oaselor ...................................................................................................... 6
1.3. Fiziologia sistemului osos ................................................... Error! Bookmark not defined.
CAPITOLUL II GUTA ......................................................................................................... 12
2.1. Notiuni despre guta ......................................................................................................... 12
2.2. Clasificarea gutei ............................................................................................................. 12
2.3.Cauze ................................................................................................................................. 13
2.4. Simptome.......................................................................................................................... 13
2.5. Etiologia gutei: ................................................................................................................. 14
2.6. Anatomie patologica ........................................................................................................ 15
2.7.Diagnostic .......................................................................................................................... 15
2.8.Trasaturi clinice ale gutei ................................................................................................ 15
CAPITOLUL III PARTICIPAREA ASISTENTEI MEDICALE LA ACTE DE
INVESTIGATII SI INTERVENTII AUTONOME SI DELEGATE ................................ 29
3.1. Participarea asistentei la acte de investigatii ................................................................ 29
3.2. Participarea asistentei la interventii autonome si delegate ......................................... 39
CAPITOLUL IV PREZENTAREA CAZURILOR ............................................................ 41
CAZUL I ................................................................................................................................ 41
CAZUL II ............................................................................................................................... 45
CAZUL III ............................................................................................................................. 49
CONCLUZII ........................................................................................................................... 52

3
 Motto

“Un organism sanatos este camera de oaspeti

a sufletului, un organism bolnav o inchisoare”
Francis Bacon

4
 ARGUMENT

Una dintre caracteristicile ultimelor decenii este cresterea alarmanta si in ritm continuu
a bolilor de nutritie. Se stie ca acestea sunt cauzate in principal de tulburarile metabolismului
factorilor nutritivi. Aceste dereglari recunosc cauze exogene, endogene si mixte. Cauzele
exogene isi au fara discutie importanta lor. Cauzele endogene sunt mult mai importante.
Anumiti factori ereditari, constitutionali, ca si o serie de disfunctii endocrine (hipofiza,
tiroida, suprarenale, gonade), au rasunet asupra metabolismului nutritiv al organismului. In
ceea ce priveste factorii micsti, acestia rezulta din coparticiparea factorilor exogeni si
endogeni. Se pare totusi ca dereglarile nutritive produse de factorii exogeni sunt foarte
importante. Se stie ca mai mult de jumatate din factorii de mortalitate sunt cauzati de bolile
cardiovasculare (la noi 46 % dintre cazuri). Alaturi de alti factori de risc: sedentarismul,
fumatul, stress-ul si, in stransa corelatie cu acestia, alimentatia nerationala si corolarul
acesteia – bolile de nutritie (obezitate, diabet, dislipidemii – contribuie la aceasta mortalitate
crescuta.
Printre cele mai frecvente boli de nutritie si metabolism se numara si guta, boala
metabolica in care se produce in exces acid uric. Acesta nu se elimina prin urina, asa cum este
normal, ci se depune, sub forma de urati, in articulatii sau in alte parti ale corpului.
Deoarece se cunosc cauzele gutei, este posibila prevenirea ei, in primul rand prin
masuri igienico-dietetice, printr-o viata rationala.
A avea o alimentatie sanatoasa inseamna a fi rational si a obtine beneficii maxime de
pe urma alimentelor care te hranesc. Atentie deci: trebuie sa te hranesti, nu sa mananci,
deoarece daca incerci sa iti pacalesti organismul nu faci decat sa iti pacalesti sanatatea. Deviza
fiecaruia ar trebui sa fie „Vreau sa traiesc sanatos!” pentru ca in felul acesta ne dam
importanta noua insine dar si celor la a caror sanatate tinem.

5
 CAPITOLUL I.
ANATOMIA SI FIZIOLOGIA SISTEMULUI OSOS

1.1. Anatomia sistemului osos

Aparatul locomotor este un ansamblu functional continand oase unite intre ele prin
articulatii si puse in miscare prin muschi. Aparatul locomotor este alcatuit din sistemul osos
si sistemul muscular.
Sistemul osos este alcatuit din totalitatea oaselor organismului uman si a articulatiilor
dintre ele. Articulatiile leaga oasele, integrandu-se intr-un sistem care poarta numele de
schelet.
Numarul total al oaselor care alcatuiesc scheletul omului este de 223, dintre care 95 sunt oase
perechi, iar 33 oase neperechi.
1.2.Caracteristicile oaselor:
- forma
- structura
- dezvoltarea
- cresterea
Forma oaselor
Dupa raportul dintre dimensiune, exista trei categorii de oase:
- lungi;
- late;
- scurte
Oasele lungi sunt acelea la care lungimea depaseste mult latimea si grosimea si formeaza in
cea mai mare parte, scheletul membrelor.
Fiecare os lung este alcatuit din:
- corp (diafiza)- este formata din tesut osos a carui cavitate centrala este alcatuita din maduva
care formeaza celule sangvine la copilul mic. Ex.: femurul, tibia, peroneul, humerusul,
clavicula.
- extremitati (epifize)- sunt doua excrescente osoase acoperite de cartilagii.
- metafizele – situate intre diafiza si epifiza.
Oasele late sunt acelea la care latimea si lungimea sunt mai mari decât grosimea. Astfel de
oase sunt oasele cutiei craniene, sternul, coxalul. Ele prezinta doua fete si mai multe margini
variabile ca numar, de la un os la altul. Ex.: oasele craniului, oasele omoplatului, oasele
sternului, oasele coxalului.

6
Oasele scurte au cele trei dimensiuni aproape egale. Se gasesc in regiuni cu miscari variate,
dar mai putin ample, unde este necesara o mai mare soliditate. Astfel de oase sunt: oasele
tarsiene, carpiene si vertebrele.
Atat oasele lungi, cat si cele scurte si late pot prezenta:
- suprafete articulare – servesc pentru articularea cu alte oase;
- apofize – proeminente care se gasesc la suprafata oaselor;
- spine – proeminente lamelare sau margini mai latite;
- tubercule – proeminente neregulate la suprafata unor oase;
- creste – marginea mai ascutita a unui os;
- incizuri – scobituri de forma cilindrica;
- santuri – scobituri de forma alungita.
Structura oaselor
Indiferent de forma lor, oasele sunt alcatuite in principal din tesut osos, compact si
spongios, in care se mai adauga si alte varietati de tesut conjunctiv. Oasele sunt vascularizate
de artere. Numeroase mici orificii situate la suprafata osului dau acces canalelor nutritive.
Periostul este o membrana fibroelastica care acopera toate oasele cu exceptia
suprafetelor articulare. Este format din doua straturi:
- periost fibros;
- periost osteogen.
Cresterea oaselor
Procesul de crestere a osului are loc in lungime si in grosime.Cresterea in lungime se face la
nivelul cartilajelor de crestere (metafiza) prin osificarea endocondrala.
Cresterea osului este influentata de factori endocrini si vitamine, astfel intervin hormonul de
crestere hipofizar, hormonii paratiroidieni si tiroidieni precum si hormonii sexuali. Alaturi de
hormoni intervin si vitaminele A, B si in special vitamina D ,ce favorizeaza depunerea
calciului in oase.
Metabolismul oaselor
Metabolismul este cu atat mai activ cu cat organismul executa mai multe miscari prin
acesta,oasele angajate direct in actiune sunt mai dezvoltate ,iar in lipsa de activitate duce la
subtierea lor,metabolismul sarurilor minerale este strans legat de asa numitul echilibru
fosfocalcic.
Fosorul si calciul sunt elemente indispensabile organismului si se gasesc in organism sub
forma de saruri insolubile, depuse in mare cantitate in oase si dinti si in mica masura dizolvate
in lichidele mediului intern (sange, lichid interstitial, limfa).

7
Concentratia in saruri de calciu din sange poarta denumirea de calcemie (normal 9-11mg %)
iar cea de fosfor- fosfatemie .Echilibrul dintre cantitatea de fosfor si calciu in organism
(echilibrul fosfocalcic) este pastrat printr-un auto-control exercitat pe cale umorala. Atunci
cand prin ingestie nu sunt asigurate cantitati necesare de calciu si fosfor, sau acestea sunt
eliminate prin urina in cantitati mari are loc o intensificare a proceselor de demineralizare a
oaselor, completandu-se astfel concentratia din lichidele organismului si invers.Hormonii
care regleaza echilibrul fosfocalcic sunt parathormonul , secretat de glandele paratiroide si
calcitonina secretata de glanda tiroida.
Parathormonul mobilizeaza calciul din oase si face totodata sa creasca eliminarea sarurilor de
fosfor prin urina, iar calcitonina are actiune inversa ,coboara nivelul calciului sangvin si
micsoreaza eliminarea fosfatilor prin urina.Exista si alti hormoni ce influenteza intr-un sens
sau altul mineralizarea osului:actiunea mineralizanta a hormonilor sexuali, somatotropul
,hormonii timici si epifizari,iar actiune demineralizanta o au ACTH-ul si glucocorticoizii.
Vitamina D determina crestrea concentratiei plasmatice a calciului.Ea actioneaza direct pe os:
creste moblizarea calciului si fosfatului din os, activeaza proteina de legare a calciului din os,
are efect antirahitic, actioneaza sinergic cu parathormonul pentru a determina demineralizarea
osoasa prin proliferarea osteoclastelor.Cresterea activitatilor osteoclastelor de catre
parathormon necesita prezenta vitaminei D3.
Calciul de schimb:osul ca si alte tesuturi ale organismului contine un tip de calciu de schimb
care este intotdeauna in echilibru cu ionii de calciu din lichidul extracelulelor.Calciul de
schimb de la nivelul osului reprezinta pana la 1% din calciul osos total,fiind reprezentat de
saruri usor mobilizabile .Acest tip de calciu realizeaza un mecanism rapid de tampon care
impiedica concentratia calciului din lichidul celular sa varieze foarte mult .
Alcatuirea scheletului
Totalitatea oaselor din corp sunt legate intre ele prin articulații, formeaza scheletul corpului.
Forma, structura si modul de legatura a oaselor pentru a forma scheletul corpului uman
reprezinta expresia adaptarii la conditiile statiunii si locomotiei bipede.
Scheletul capului. Craniul
Totalitatea oaselor capului formeaza craniul. Acesta este alcatuit dintr-un etaj superior,
denumit neurocranian care adaposteste encefalul si altul inferior viscerocranian care
adaposteste segemtele initiale ale aparatului de import al materiei cum sunt cavitatea bucala si
cavitatile nazale, precum si segmetele periferice ale analizatorilor corticali sau organele de
simt.

8
Craniul uman contine 22 de oase:
- craniul cerebral sau neurocraniul -oasele neurocranianului formeaza cavitatea in care
este adapostit encefalul denumita cutia craniana. Aceasta este impartita din punct de vedere
topografic in doua portiuni: bolta craniana care corespunde calvariei si baza craniului. Calota
craniana este formata anterior de scuama osului frontal, posterior, de scuama occipitalului,
iar in partile laterale de oasele parietale si scuama oaselor temporale. Oasele boltii craniene
sunt oase late. Baza craniului este formata dinainte de partea orizontala a frontalului si
etmoid, dupa care urmeaza sfenoidul. Oasele bazei craniului s-au dezvoltat in cea mai mare
parte prin osificare encondrala.
Contine 8 oase:
- un os frontal
- un os etmoid
- un os sfenoid
- un os occipital
- doua oase temporale
- doua oase parietale
- craniul facial sau viscerocraniul este alcatuit dintr-un masiv osos, centrat de osul maxilar
si fixat de baza craniului si dintr-un os mobil, mandibula si contine 14 oase:
- doua oase maxilare
- doua oase palatine
- doua oase zigomatice
- doua oase lacrimale
- doua oase nazale
- doua cornete nazale
- vomerul
- mandibula
Scheletul trunchiului
Este alcatuit posterior de coloana vertebrala toracala, anterior de stern, iar intre acestea de
coaste si cartilajele costale.
Coloana vertebrala- este segmentul axial al scheletului trunchiului, este alcatuita la om din
33 – 34 de vertebre: - sapte vertebre cervicale
- douasprezece vertebre toracale
- cinci vertebre lombare
- cinci vertebre sacrale
- patru-cinci vertebre coccifiare
9
Vertebrele sunt dispuse metameric, una deasupra alteia si sunt impartite dupa regiunile carora
le apartin in: vertebre cervicale, toracale, lombare, sacrale si coccigiene. O vertebra este
alcatuita dintr-o masa osoasa anterioara denumita corpul vertebrei si un arc posterior sudat de
corp, denumit arcul vertebrei. Intre corpul si acul vertebrei se gaseste gaura vertebrala.
Sternul- este un os lat, situat pe linia mediana anterioara a toracelui. El este alcatuit din trei
parti: manubriul sterna, corpul sternului si apendicele xifoid.
Coaste- constituie 12 perechi de arcuri osoase intinse intre coloana vertebrala si stern.
Scheletul membrelor superioare
Datorita articulatiei membrelor superioare cu toracele, ele se mai numesc si membre toracice,
denumirea folosita mai mult in anatomia comparata. Scheletul membrelor superioare este
alcatuit din oasele centurii scapulare si oasele extremitatii libere a membrelor superioare.
Oasele centurii scapulare sunt clavicula si scapula. Oasele extremitatii libere a membrelor
superioare sunt: osul humerus, care formeaza scheletul bratului, radius si ulna formand
scheletul antebratului si oasele carpiene, metacarpiene si falangele care formeaza scheletul
mainii.
Scheletul membranelor inferioare
Membrele inferioare se mai numesc si membre pelviene din cauza participarii oaselor coxale
la formarea bazinului sau a pelvisului. Scheletul membrelor inferioare este alcatuit din oasele
centurii pelviene si din oasele extremitatii libere a membrelor inferioare.
Centura pelviana este formata de cele doua coxale.
Oasele extremitatii libere a membrelor inferioare sunt: osul femur care formeaza scheletul
coapsei, tibia si fibula care alcatuiesc scheletul gambei, oasele tarsiene, metatarsiene si
falangele care formeaza scheletul piciorului. Prin functia de sustinere a greutatii corpului si
deplasare in conditiile statiunii bipede, oasele membrelor inferioare sunt mult mai
voluminoase si au o arhitectonica mult mai complexa decat oasele membrelor superioare.
ARTICULATIILE
Articulatiile sunt organele de legatura dintre oase. Ele asigura oaselor diferite grade de
mobilitate, permitand acestora sa – si indeplineasca functia fundamentala de parghie in cursul
efectuarii miscarilor imprimate de muschi. In acelasi timp, articulatiile permit oaselor sa
formeze cavitati (cutia creniana, cusca toracica, bazinul) in care sunt adapostite organe de
importanta vitala.
Dupa gradul lor de mobilitate, ele se impart in doua mari categorii:
- articulatii fixe sau sinartroze;
- articulatii mobile sau diartroze;
Dupa situatia lor topografica, articulatiile se impart in:

10
 - articulatiile craniului;
- articulatiile trunchiului;
- articulatiile membrelor inferioare;
- articulatiile membrelor superioare;
SINARTROZELE - sunt articulatiile fixe, in care oasele articulate nu efectueaza miscari sau
miscari foarte reduse. Ele nu au cavitate articulara, iar oasele care le compun sunt unite prin
tesut fibros, cartilaginos sau osos.
Dupa natura acestui tesut, sinartrozele se impart in:
a- sindesmoze;
b- sincondroze;
c- sinostoze;
DIARTROZELE sunt articulatii mobile in care oasele articulate efectueaza miscari de
diferite amplitudini.
Diartrozele – au o mare mobilitate si contin un lichid numit lichid sinovial.
- sunt constituite din extremitati osoase acoperite cu un cartilaj articular, neted si
lucios.
Capsula articulara, intarita prin ligamente puternice, mentine in contact cele doua oase.
Membrana sinoviala acopera interiorul capului, delimitand o cavitate umpluta cu lichid.
Muschii si tendoanele care se insereaza in vecinatatea articulatiei raman separate prin burse
seroase, niste membrane care delimiteaza o cavitate inchisa; rolul lor este de a facilita
alunecarea muschilor si tendoanelor.
Dupa gradul de mobilitate al oaselor articulate, ele se impart in doua categorii:
- artrodii (articulatii mobile) si
- amfiartroze (articulatii semimobile).

11
 CAPITOLUL II.
GUTA
2.1. Notiuni despre guta
Guta este o boala metabolica caracterizata biologic prin hiperuricemie, iar clinic prin
manifestari articulare (acute sau cronice) si prin leziuni viscerale (in special renale) in trecut
numita podagra.
Varsta debutului unui atac de guta este cuprinsa intre 50-60 ani; este considerata o
„boala a regilor”.
2.2. Clasificarea gutei
Guta poate fi clasificata astfel:
1. primara,
2. secundara
3. idiopatica.

Guta primara prin definitie include cazurile la care guta se datoreaza unor anomalii
metabolice genetice mostenite ce poate fi uneori chiar identificata; ce nu se datoreaza unor
conditii dobândite si nici unei anomalii genetice ce poate duce la o boala posibil
predispozanta secundar la guta (ex. Talasemia). Din punct de vedere fiziopatologic exista 2
forme de guta primara:
- cu supraproductie de acid uric (10% din cazuri) Aceasta forma de guta se datoreaza la
rândul ei fie cresterii aportului alimentar de purine, fie cresterii sintezei purinice de
novo in urma unei anomalii metabolice.
- cu insuficienta eliminari de acid uric (90% din cazuri)

Guta secundara are in vedere acele cazuri in care boala se dezvolta in cadrul unei ale boli
sau ca o consecinta a administrarii unor medicamente. Din punct de vedere fiziopatologic
trebuie avute in vedere in cadrul gutei secundare atât mecanismul renal de excretie a AU ce
poate fi deficitar din cauza a diverse tulburari cât si cazurile de guta secundara aparute ca
urmare a supraproductiei de AU. Numeroase cazuri de guta secundara pot fi atribuite scaderii
excretiei renale de AU in urma scaderii ratei filtrarii glomerulare; multi pacienti cu boala
renala putând prezenta la un moment dat hiperuricemie. Exista si alte medicamente ale caror
administrare poate duce la hiperuricemie prin mecanism renal, medicamente printre care se
numara dozele scazuta de aspirina; administrate cronic, pirazinamida, acidul nicotinic;
etambutolul si ciclosporina.

12
Guta idiopatica include acele cazuri de boala ce nu pot fi incluse in cele doua categorii de
mai sus.
2.3.Cauze
Anomalia caracteristica a bolnavilor de guta este cresterea concentratiei de acid uric in singe
(hiperuricemie). Aceasta apare fie din cauza unei productii crescute de acid uric in organism,
fie a unei eliminari scazute prin rinichi. Acidul uric este un produs rezultat din metabolismul
proteinelor, excesul putindu-se explica printr-un aport exagerat de carne si viscere (bogate in
nucleoproteine). La producerea acestei stari poate contribui dereglarea unor verigi metabolice,
care explica de ce in conditii alimentare similare numai unii dintre bolnavi pot prezenta acid
uric in exces in singe.
Guta are un puternic caracter familial, observata cu precadere la barbatii tineri, caracterizata
clinic prin episoade caracteristice de artrita acuta si mai tarziu prin afectiuni cronice ale
articulatiilor si ale altor tesuturi ale organismului, toate acestea evoluand pe fondul unei
hiperuricemii persistente.
Termenul de guta primara se foloseste atunci cand hiperuricemia este cauzata in
principal de unele anomalii metabolice conditionate genetic fiind prin urmare mostenita,
anomalie survenita evident la nivelul metabolismului purinic, iar termenul de guta secundara
este folosit atunci cand hiperuricemia este rezultatul unei boli dobandite.
Guta cuprinde un grup eterogen de boli care apar singure sau in combinatie si includ
hiperuricemia, atacuri de artrite inflamatorii monoarticulare tipice, depozite tofice de cristale
de urat, in si in jurul articulatiilor, depozite interstitiale de urat in parenchimul renal si
urolitiaza.
2.4. Simptome
Criza acuta de guta - Prima criza de guta poate sa apara in plina sanatate: bolnavul se culca
in conditii normale, este trezit brusc din somn, in timpul noptii, de dureri de mare intensitate
(violente) aparute in articulatia degetului mare de la picior. In scurt timp, aceasta articulatie se
umfla (tumefiaza) si se inroseste, pielea devine intinsa, stralucitoare, iar durerea este
insuportabila. Inflamatia articulatiei si a tesuturilor din jur este atit de pronuntata, incit unii
bolnavi cred ca au o infectie si incep sa ia antibiotice din proprie initiativa. Brusc, spre
dimineata durerile scad putin, dar se intensifica in cursul noptii urmatoare. In citeva zile,
fenomenele articulare dispar complet cu o senzatie de mincarime si descuamare a regiunii. In
lipsa unui tratament, o asemenea criza poate dura 8-10 zile sau mai mult. Rareori, criza
dureaza 2-3 saptamini. Recidivele pot apare dupa luni sau ani. Cu trecerea anilor, crizele acute
de guta devin tot mai frecvente si afecteaza si alte articulatii. Pot fi afectate gleznele,
13
genunchii, articulatiile mici ale degetelor miinii, coatelor. Criza poate fi insotita de febra,
astenie, lipsa poftei de mincare. In cazul multor bolnavi, se pot deosebi unii factori ce intervin
in declansarea crizelor acute de guta: cel mai des este vorba de un exces alimentar, de o masa
copioasa, la care se consuma mult vin, sau alt alcool. Uneori, poate interveni un efort fizic, un
traumatisam, o emotie puternica.
Manifestarile cronice de guta
Acestea apar dupa mai multi ani de evolutie, dupa repetarea mai multor criza acute. Sint
determinate de depunerea uratilor in piele, articulatii si rinichi. Apar niste proeminente linga
articulatii (tofi gutosi), care pot fi observate in regiunea pavilionului urechii, sub forma unor
noduli proeminenti, alb galbui. Noduli asemanatori pot aparea si la nivelul degetelor miinii,
coatelor, tendoanelor Achile. In stadiul cronic, articulatiile sint inflamate, deformate si
dureroase. Sint afectate, in special, articulatiile degetelor miinii. De asemenea, tot in stadiul
cronic, prin eliminarea unei cantitati mari de urati prin rinichi, are loc o incrustare a acestuia
(nefropatia gutoasa) si o depunere sub forma de pietre (calculi) in bazinet si in caile urinare.
In general, evolutia bolii renale este spre insuficienta renala, iar pietrele renale migreaza,
producind dureri intense, cunoscute sub numele de colici renale
2.5. Etiologia gutei:
- scaderea eliminarii renale;
- hiperproductia de acid uric;
- supraalimentatia, in special proteica.
Guta primara este mai frecventa; un rol important il prezinta alimentatia abundenta,
foarte saraca in carne sau grasimi si alcoolul in exces sau bauturile acidulate.
Guta secundara este mai rara si are ca mecanisme de producere:
- degradarea excesiva a celulelor in cursul unei boli a sangelui (leucemie) sau in timpul
tratamentelor anticanceroase;
- diminuarea eliminarii urinare a acidului uric prin boli renale (insuficienta renala cronica) sau
sub influenta unor medicamente (diuretice).
Semnele clinice ale crizei de guta sunt declansate de erori in alimentatie, surmenaj
psihic, traumatism, interventie chirurgicala, tratament. Semnele premergatoare preced uneori
cu cateva ore accesul de guta acuta; jena dureroasa vaga articulara la palpare, senzatie de
greutate intr-un membru inferior, nervozitate, insomnie, tulburari digestive.
Criza de guta propriu-zisa are sediul tipic la degetul mare al piciorului – haluce, si
anume la articulatia metatarsofalangiana unde apare o artrita. Durerea are debut foarte brutal,
de obicei apare nocturn, creste rapid in intensitate pentru a deveni atroce la cateva ore de la
inceputul ei. Local exista semne inflamatorii foarte netede, degetul mare este tumefiat, rosu,
14
lucios cald, dureros la cea mai mica atingere. In absenta tratamentului, criza dureroasa
persista cateva zile (5-10), reapare nocturn, semnele inflamatorii locale dispar; functia
articulatiei nu este alterata. Criza dispare uneori fara tratament. Cu timpul crizele devin mai
frecvente, mai putin dureroase, desi boala progrezeaza.
2.6. Anatomie patologica
Leziunea caracteristica consta in formarea unor noduli de marime variabila (de la
dimensiunea unei alune, la cea a unei caise), localizat la nivelul articulatiilor sau periarticular
(la degete), ori la pavilionul urechii, numiti tofi gutosi. Toful gutos contine: acid uric, calciu si
colesterol.
Leziunile duc la distructii osoase cu formare de geode.
2.7.Diagnostic
Bolnavul cu crize acute de guta solicita de regula ajutorul medical. In urma consultului,
medicul poate solicita si unele analize de laborator, din care una este esentiala, si anume
dozarea acidului uric in singe, cind se constata o importanta cresterea a acestuia. De
asemenea, are importanta si examenul radiologic, care pune in evidenta chisturi osoase,
precum si nodulii ososi (tofii gutosi).
2.8.Trasaturi clinice ale gutei
In cursul evolutiei sale, la majoritatea pacientilor, guta urmeaza patru etape clinice:
1- Hiperuricemia asimptomatica
2- Artrita acuta gutoasa
3- Guta intercritica
4- Guta cronica tofacee
HIPERURICEMIA ASIMPTOMATICA
Hiperuricemia poate fi definita ca o concentratie de urat in plasma mai mare de
420 μmol/l. Aceasta definitie se bazeaza pe criterii fizico-chimice, epidemiologice si pe cele
in relatie cu boala. Din punct de vedere fizico-chimic, hiperuricemia este concentratia de urat
din sange ce depaseste limitele solubilitatii uratului monosodic in plasma, 415 μmol/l. In
sfarsit, hiperuricemia poate fi definita in raport cu riscul de a dezvolta boala. Riscul de a
dezvolta guta sau urolitiaza creste odata cu cresterea concentratiei de urat peste 420 μmol/l si
se intensifica proportional cu gradul acestei cresteri. Hiperuricemia are o prevalenta intre 2 si
13,2 % la adultii in ambulatoriu si uneori mai mare la indivizii spitalizati.
CAUZELE HIPERURICEMIEI
Este util sa clasificam hiperuricemia in raport cu fundamentele fiziologiei – de
exemplu, daca hiperuricemia rezulta din cresterea productiei, scaderea excretiei sau din
combinatia celor doua.
15
  Cresterea productiei de urat
Alimentatia reprezinta o sursa exogena de purine si, in acest sens, contribuie la
concentratia de purine din ser, proportional cu continutul sau in purine. Restrictia stricta in
consumul de purine reduce concentratia medie a uratului seric cu cel putin 60 μmol/l si
excretia urinara de acid uric cu aproximativ 1,2 mmol/zi. Deoarece aproximativ 50 procente
de purine ARN ingerate si 25 procente de purine ADN ingerate apar in urina ca acid uric,
hrana cu continut bogat in acizi nucleici are un efect semnificativ asupra nivelului uratului
seric. Astfel de alimente includ ficatul, momitele, rinichi si ansoa.
 Scaderea excretiei de acid uric
Un procent de 98 % din indivizii cu hiperuricemie primara si guta au o deficienta in
circuitul renal al acidului uric. Aceasta este evidentiata ca un raport mai mic decat normalul al
clearence-ului uratului fata de rata filtrarii glomerulare fata de o gama larga de incarcaturi
filtrate. Ca rezultat, indivizii cu guta excreta aproximativ cu 40 % mai putin acid uric decat
cei fara guta pentru orice concentratie plasmatica de urat data. Excretia de acid uric creste la
indivizii cu guta dar si la cei fara guta atunci cand nivelurile de urat plasmatic sunt crescute de
ingestia sau infuzia de purina; totusi, la subiectii cu guta concentratia plasmatica de urat
trebuie sa fie cu 60 pana la 120 μmol/l mai mare decat normalul pentru a obtine ratele
echivalente ale excretiei de acid uric. Excretia alterata de acid uric poate rezulta, teoretic,
dintr-o filtrare glomerulara scazuta, o secretie tubulara scazuta sau dintr-o intensificare a
reabsorbtiei tubulare. Filtrarea de urat scazuta nu cauzeaza hiperuricemia primara, dar
contribuie la hiperuricemia din insuficienta renala. Cu toate ca hiperuricemia este invariabila
in bolile renale cronice, corelatia dintre creatinina serica, azotul ureic si concentratia de urat
este mica deoarece, desi excretia de acid uric pe unitate a ratei de filtrare glomerulara creste
progresiv cu insuficienta renala cronica, capacitatea secretorie tubulara tinde sa se conserve,
capacitatea de reabsorbtie tubulara este redusa si clearance-ul extrarenal al acidului uric creste
cu cat distrugerea renala devine mai severa. Secretia tubulara proximala de urat scazuta poate
cauza hiperuricemia la indivizi cu guta, dar fara evidente de supraproductie de urat. Secretia
tubulara de urat poate cauza, de asemenea, hiperuricemia secundara a cidozei. La unii subiecti
cu guta, hiperuricemia poate fi cauzata de reabsorbtia sporita de acid uric distal de locul
secretiei, mecanism cunoscut a fi responsabil pentru hiperuricemia din depletia volumului
extracelular, cum ar fi la cei cu diabet insipid sau terapie diuretica.
De asemenea, alcoolul favorizeaza hiperuricemia prin ambele mecanisme. Consumul
excesiv de alcool cauzeaza degradarea hepatica accelerata a ATP-ului si creste productia de
urat si de asemenea poate produce hiperlacticacidemia ce blocheaza secretia de acid uric.
Continutul ridicat in purine al unor bauturi alcoolice cum ar fi berea poate fi un factor.
16
EVALUAREA HIPERURICEMIEI
Hiperuricemia nu reprezinta neaparat o boala, nici nu este o indicatie specifica pentru
terapie. Mai degraba constatarea hiperuricemiei este indicatie de determinare a cauzei sale.
Decizia de a o trata depinde de cauza si de consecintele potentiale ale hiperuricemiei la fiecare
individ. Cuantificarea excretiei de acid uric poate fi utilizata pentru a determina daca
hiperuricemia este cauzata de supraproductie sau de scaderea excretiei. Cu o alimentatie libera
in purine, barbatii cu functie renala normala excreta mai putin de 3,6 mmol/zi.
COMPLICATIILE HIPERURICEMIEI
Desi manifestarile gutei pot apare in aproape orice combinatie, succesiunea tipica
implica progresiunea prin hiperuricemia asimptomatica, artrita acuta si guta cronica sau
tofacee. Nefrolitiaza poate aparea inainte sau dupa primul atac de artrita gutoasa, cel mai
probabil individ care sa dezvolte guta este cel cu cea mai inalta concentratie de urat seric. Intr-
un studiu amplu, incidenta gutei a fost de 4,9 % pentru indivizii cu concentratiile serice de
urat de 540 μmol/l si mai mult, in comparatie cu 0,5 % pentru aceia cu valori intre 415 si
535 μmol/l. In mod similar, complicatiile gutei se coreleaza cu durata si severitatea
hiperuricemiei. Cele mai multe din primele atacuri de artrita gutoasa urmeaza dupa 20 pana la
40 de ani de hiperuricemie sustinuta cu un varf al varstei de debut intre 40 si 60 de ani la
barbati si dupa menopauza la femei.
Persoanele cu hiperuricemie asimptomatica sunt de regula persoane de vârsta mijlocie ce
nu s-au stiut suferinde de aceasta boala, ce prezinta insa un nivel plasmatic crescut al acidului
uric (hiperuricemie asimptomatica) stare ce evolueaza pâna când eventual cristalele de urat de
Na+ precipita intr-o articulatie provocând o reactie brutala a tesuturilor, ceea ce duce la
aparitia unui prim atac de artrita acuta gutoasa. Aceste atacuri acute dureaza un timp relativ
scurt, fiind urmate apoi de perioade variabile asimptomatice (guta intercritica) in care persista
insa starea de hiperuricemie. Unele persoane pot dezvolta numai 1 – 2 atacuri gutoase in toata
viata lor in timp ce altele pot suferi atacuri repetate cu durata din ce in ce mai mare, din ce in
ce mai severe si mai dureroase, implicând mai multe articulatii.
In timp, anumite articulatii nu mai revin complet la normal in urma acestor atacuri acute
datorita tofilor gutosi formati in jurul lor, pacientul intrând astfel in stadiul de guta cronica
tofacee.
In concluzie, hiperuricemia asimptomatica se caracterizeaza prin niveluri serice crescute ale
acidului uric fara a se insoti de simptome de artrita acuta, tofi sau litiaza renala uratica.
La barbatii la care exista un risc mare de dezvoltare a gutei primare, stadiul de hiperuricemie
asimptomatica debuteaza la pubertate, in timp ce la femeile cu risc de guta, acesta este de
regula intârziat si debuteaza la menopauza.
17
In mod deosebit se produc fenomenele in cazul hiperuricemiilor secundare datorate unor
defecte enzimatice, care debuteaza de obicei la nastere sau imediat dupa nastere.
Hiperuricemia asimptomatica este o stare ce poate evolua de-a lungul intregii vieti a unui
individ fara sa determine nici o consecinta clinica; tendinta de a dezvolta manifestari clinice,
in special atacuri acute de guta creste insa proportional cu cresterea valorilor serice ale
uratului si cu amploarea excretiei sale zilnice.
Aceasta stare de hiperuricemie asimptomatica inceteaza odata cu aparitia primului atac de
guta sau a litiazei uratice. In mod obisnuit, totusi, primul atac de guta survine dupa o stare de
hiperuricemie ce a durat 20 – 30 ani, aceasta fiind cea mai frecventa forma de debut clinic al
gutei desi intre 10 – 40% dintre pacientii cu guta au avut un debut atipic, caracterizat prin
crize de colica renala prin calculi uratici, ce au aparut chiar cu 10 ani inaintea primei afectari
articulare.
In ceea ce priveste diagnosticul de guta el trebuie rezervat pentru cazurile de boala in care
exista depozite cristaline de urat si nu pentru simpla hiperuricemie sau pentru calculii renali
uratici.
Atitudinea terapeutica si investigatiile necesare unui pacient cu hiperuricemie vor fi discutate
in capitolele „Diagnostic pozitiv” si „Terapia gutei”.
ARTRITA ACUTA GUTOASA
Trasatura esentiala a gutei este atacul acut de artrita monoarticulara. Primul atac
debuteaza exploziv si este unul dintre cele mai dureroase evenimente experimentate. Durerea
agonizanta a gutei acute este acompaniata de semne de intensa inflamatie: edem, eritem,
caldura si sensibilitate exagerata. Inflamatia poate fi acompaniata de febra scazuta. Daca nu
este tratat, atacul dureaza in mod obisnuit de la 24 la 48 h dupa primele simptome si descreste
in sapte si zece zile. Pielea de pe suprafata implicata se poate descuama dupa ce episodul se
rezolva. In mod tipic, atacul initial afecteaza o singura articulatie, desi debuturile
poliarticulare apar si pot fi mai frecvente la femei. Artrita gutoasa afecteaza intai articulatiile
periferice, in mod particular pe cele ale extremitatilor inferioare. In plus, partile periarticulare
cum ar fi fascia plantara, insertia tendonului lui Ahile sau alte tenosinoviale pot fi afectate.
Prima articulatie metatarsofalangiana este implicata in peste 50 % in primul atac si la 90 %
din indivizi in alte ocazii. Implicarea sacroiliacului, manubriului sternal si coloanei apar rar.
Orice factor ce cauzeaza fie o crestere abrupta, fie o scadere abrupta in concentratia de urat
seric poate provoca un atac acut, cea mai buna corelatie fiind cu factorii ce cauzeaza o cadere
rapida. Alti factori declansatori includ: stresul, trauma, infectia, spitalizarea, operatiile
chirurgicale, foametea, scaderea in greutate, hiperalimentatia – consumul excesiv de alimente,
alcoolul si medicamentele. Atacurile acute de guta apar la 20 pana la 86 % din indivizii cu un
18
istoric de guta cand acestia sunt spitalizati pentru motive medicale sau chirurgicale. Stresul
unei boli severe, modificari in medicatie, schimbari in statusul fluidelor si electrolitilor si
anestezia generala contribuie, probabil, la exacerbari. Atacurile pot urma abuzului de
diuretice, tiazidice ce cauzeaza hiperuricemia sau dupa allopurinol sau alte terapii pentru
scaderea uratului seric.
Atacurile acute de artrita gutoasa apar ocazional in absenta hiperuricemiei. Probabil
multe din aceste atacuri pot fi explicate prin factori ce micsoreaza concentratia serica,
alternand temporar starea hiperuricemica obisnuita. Ocazional, hiperuricemia nu poate fi
documentata in ciuda incercarilor repetate. Teoretic, guta se poate dezvolta cand lichidul
sinovial este suprasaturat cu urat. Apa libera este evacuata din spatiul articular mai rapid decat
uratul, iar daca volumul de lichid sinovial care contine o concentratie normala de urat creste
din cauza traumatismelor sau edemului, atunci concentratia de urat din articulatie va creste
temporar pe masura ce problema se rezolva si apa va fi evacuata mai rapid. Unii indivizi au
un singur atac de guta in timpul vietii, altii prezinta recurente. Desi intervalul dintre primul si
al doilea atac poate fi de peste 40 de ani, trei patrimi din indivizi au un al doilea atac in doi
ani. Termenii de interval gutos sau guta intercritica descriu perioadele dintre atacurile de
artrita acuta cand individul nu prezinta acuze articulare. In cazurile severe, fara interventie
terapeutica artrita gutoasa cronica se dezvolta in timp. Perioadele intercritice, fara dureri se
scurteaza si atacurile acute apar cu frecventa crescuta, cu durata mai indelungata si implica
mai multe articulatii. Intensitatea atacurilor se reduce intrucatva si implicarea devine
poliarticulara. Guta cronica se caracterizeaza prin dureri persistente poliarticulare de grad
redus , cu inflamatie acuta sau subacuta, suprapusa. In timpul acestui stadiu, tofii devin
evidenti la examinarea fizica. Desi exista o variabilitate individuala, rata depunerii de urat in
tesuturile articulare si cea a distrugerilor articulare se coreleaza cu durata si severitatea
hiperuricemiei. In general, trec aproximativ 10 ani intre primul atac de artrita gutoasa si
aparitia de tofii. In timpul acestui interval, totusi apar distrugeri in cartilaje si oase, evidentiate
de modificarile radiografice.
BOALA RENALA
In ciuda hiperuricemiei invariabile in insuficienta renala, artrita gutoasa apare la mai
putin de 1 % din pacientii cu insuficienta renala cronica. In timp ce cele mai multe artrite
gutoase urmeaza dupa 20 pana la 40 de ani de hiperuricemie sustinuta, cei mai multi pacienti
cu insuficienta renala nu sunt probabil destul de hiperuricemici pentru a acumula incarcatura
de urat necesara. In plus, indivizii cu insuficienta renala cronica prezinta un raspuns
inflamator diminuat la injectarea subcutanata de cristale de urat. Boala polichistica a
rinichiului este o exceptie cu o prevalenta intre 24 si 36 %. Pacientii cu insuficienta renala
19
cronica cu hemodializa pe termen lung pot avea artrite acute sau periartrite. Unele dintre
aceste atacuri sunt guta cauzata de depunerile de cristale de urat si altele sunt cauzate de
cristale de fosfat de calciu sau oxalat de calciu. Guta este o importanta cauza a morbiditatii la
unii primitori de grefe renale. In afara asocierii cu insuficienta renala, hiperuricemia
determina si alte cateva probleme renale: nefrolitiaza, nefropatie urica, o cauza rara de
insuficienta renala atribuita depozitelor de urat monosodic in interstitiul renal si nefropatia cu
acid uric, o cauza a insuficientei renale acute reversibile reprezentata de depunerea unor
cantitati mari de cristale de acid uric in canalele colectoare renale, pelvis si uretere.
Principala trasatura clinica a gutei este reprezentata de atacul de artrita acuta ce debuteaza
aproape intotdeauna prin afectarea unei singure articulatii (este deci cel mai frecvent
monoarticular) la nivelul careia apare mai intâi o senzatie de disconfort evoluând pe o
perioada variabila (ore pâna la zile) insotita rapid de durere ce poate fi extrem de severa; este
una dintre cele mai chinuitoare dureri intâlnite in practica medicala desi apare destul de
frecvent forma mai putin dramatica, iar datorita medicatiei, paroxismele extrem de violente
sunt intâlnite mult mai rar in ziua de azi.
Cel mai frecvent aceste atacuri de guta debuteaza noaptea, trezind pacientul din somn sau, in
unele cazuri, simptomele apar imediat dupa trezire, la primii pasi ai bolnavului.
In câteva ore articulatia afectata devine rosie (eritematoasa), lucioasa, usor edematiata,
prezentând deci toate caracteristicile unei articulatii supuse unui proces inflamator: rugor,
calor, dolor (edem, eritem, durere) putându-se observa si o distensie a retelei venoase
superficiale si ocazional aceste modificari se pot insoti si de limfangita; toate aceste semne
mimând foarte bine o celulita bacteriana.
Trebuie mentionat, de asemenea, ca datorita unei sensibilitati extreme, bolnavul nu mai poate
tolera nici macar imbracamintea sau palparea usoara a zonei afectate.
Eritemul este o trasatura de baza, mai ales in ceea ce priveste articulatiile mici; la genunchi,
spre exemplu, aceasta poate fi mai putin evident putând fi observata insa o acumulare de
lichid ce da posibilitatea efectuarii punctiei si detectarii la acest nivel al cristalelor de urat de
Na+. Daca nu se administreaza colchicina sau un alt tratament specific, durata unui atac de
guta poate fi de zile pâna la saptamâni, iar dupa atac articulatia afectata poate reveni sau nu la
normal, putând lasa in urma o articulatie cu artrita cronica evoluând catre un oarecare grad de
invaliditate.
De asemenea, in cursul unui atac de guta apare la nivelul articulatiei afectate o descuamare cu
caracter iritativ a pielii ce poate fi observata pe masura ce atacul cedeaza, iar la nivelul
sistemic semnele de inflamatie sunt prezente, ele incluzând leucocitoza, febra, o crestere
ridicata a VSH-ului. Examenul radiologic nu evidentiaza in stadiile incipiente decât un edem
20
al tesuturilor moi periarticulare, dar poate fi folositoare pentru a diferentia un atac de guta de
alte artrite.
Trebuie citata o clasificare a formelor acute de guta atipice dintre care unele au fost deja
mentionate:
- Forma pseudoflegmonoasa
- Forma atenuata
- Forma poliarticulara
- Forma pseudoreumatoida
- Forma cronica
- Guta cortizonica
- Guta abarticulara
Atacul acut de guta survine cel mai frecvent, mai ales la inceputul bolii, monoarticular, mai
târziu insa putând deveni poliarticular; astfel, primul atac este in proportie de 85 – 90%
monoarticular din care la mai mult de 50% dintre acesti pacienti apare afectarea primei
articulatii metatarsofalangiene (MTF), la un picior sau chiar la ambele. Proportia de pacienti
ce prezinta o forma poliarticulara a primului atac este numai de 3 – 14%.
Vârsta debutului unui atac de guta este cuprinsa in general intre 50 – 60 ani existând o mare
predilectie pentru sexul masculin, un debut survenit inainte de 30 de ani ridicând problema
existentei unui defect enzimatic specific ce duce fie la supraproductie purinica fie, mai rar, la
o boala renala cu insuficienta eliminarii de acid uric.
Din punct de vedere al articulatiei afectate 90% dintre atacuri survin la nivelul articulatiilor
MTF, halucelui iar urmatoarele articulatii, in ordinea descrescatoare a frecventei sunt: glezna
si alte articulatii ale piciorului, genunchi, degete, cot, incheietura mâinii, regula in general
observata fiind ca sunt afectate in primul rând articulatiile situate distal apoi cele situate
proximal, in timp ce articulatiile apartinând scheletului axial sunt afectate doar in mod
exceptional; guta poliarticulara fiind de asemenea rara la fel ca si afectarea articulatiei
soldului, umarului, articulatia sacro-iliaca, sterno-claviculara sau temporo-mandibulara
putând insa aparea bursite la nivel prepatelar sau la nivelul olecranului, sau afectarea
tendonului lui Achile.
Desi atacul de guta survine de obicei brusc, in plina stare de sanatate, el poate fi totusi, in
unele cazuri, precedat de un oarecare prodrom manifestat prin modificari ale apetitului, greata
sau balonari, crampe, insomnie, oboseala, iar anamnestic pacientul poate relata existenta in
antecedente a unor dureri la nivelul calcâiului, luxatii sau junghiuri la nivelul halucelui. Se
poate de altfel intâmpla ca un traumatism la nivelul unei articulatii sa fie urmat in decurs de
câteva ore de aparitia unui atac de guta la nivelul articulatiei afectate; de altfel se pare ca
21
halucele este cel mai frecvent implicat, deoarece el este supus unor stresuri repetate in timpul
mersului.
S-a dovedit faptul ca guta si depozitele de urat survin cu o frecventa mai mare la nivelul
articulatiilor afectate deja; au fost intâlnite astfel de depozite si la nivelul nodulilor Heberdeen
de la femeile in vârsta.
In plus guta are tendinta sa evolueze in cursul altor boli sistemice, cum ar fi pneumonia,
endocarditele sau in urma unui stres emotional important.
Anumite medicamente pot precipita un atac de guta; printre ele se numara chiar cele
antihiperuricemice, care au acest efect la inceputul tratamentului; diureticele fac de asemenea
sa creasca nivelul seric de urat la fel ca si Ciclosporina si Heparina.
Alti factori predispozanti sunt cei alimentari, cei legati de interventiile chirurgicale,
traumatisme, ingestia de alcool, hemoragiile, infectiile, radioterapia.
Diagnosticul pozitiv in atacul de artrita gutoasa se pune pe baza tabloului clinic descris,
diagnosticul definitiv putând fi stabilit cel mai precis prin analiza lichidului sinovial de la
nivelul articulatiei afectate. Intrucât trebuie spus ca desi cel mai frecvent un atac de guta
survine pe un fond de hiperuricemie bazala preexistenta, la care are loc la un moment dat o
crestere a nivelului seric de urat, exista totusi situatii in care acesta este in limite normale.
Lichidul sinovial va demonstra prin examinarea la microscop in lumina polarizata existenta
unor structuri caracteristice in forma aciculara de cristale de urat desi exista si alte tipuri de
cristale. Este foarte important pentru stabilirea diagnosticului pozitiv si raspunsul primit la
administrarea de colchicina.
GUTA INTERCRITICA
Perioadele intre doua atacuri succesive de artrita gutoasa sunt denumite perioade intercritice.
Uneori aceste perioade sunt nelimitate intrucât unii pacienti nu mai fac un al doilea episod
acut de guta, iar in alte cazuri aceasta perioada poate dura 5 – 10 ani.
La majoritatea pacientilor totusi durata medie a perioadei intercritice este cuprinsa intre 6 luni
si 2 ani.
Frecventa atacurilor de guta creste de obicei in timp la pacientii netratati, atacurile devenind
cu timpul poliarticulare, mai severe si prelungite, uneori febrile. Pot, de asemenea apare cu
timpul modificari radiologice articulare desi este inca posibila o revenire la normal a
articulatiei, pacientul intrând eventual intr-un stadiu de guta cronica poliarticulara in care nu
mai exista perioade nedureroase si care poate fi usor confundata cu PAR sau artrite
degenerative.
Tabloul clinic prin care pacientul descrie aparitia si disparitia brusca a unor atacuri de artrita
acuta urmate de perioade asimptomatice este un factor foarte important pentru stabilirea
22
diagnosticului pozitiv desi boala poate avea uneori aspectul unei boli febrile sau urmarea unui
atac acut poate fi intrarea intr-o faza de boala cronica, cu dureri permanente, fara remisiuni
urmata de dezvoltarea de tofi gutosi si aparitia incapacitatii.
Diagnosticul pozitiv al gutei la pacientii aflati in perioade intercritice poate fi destul de greu
de stabilit putând fi astfel folositoare analiza lichidului sinovial din articulatii de data aceasta
asimptomatice.
GUTA CRONICA TOFACEE (ARTROPATIA GUTOASA)
PROPRIETATILE FIZICO-CHIMICE ALE ACIDULUI URIC
Acidul uric are doua surse: exogena si endogena. El se gaseste liber in plasma, iar cand ajunge
la o anumita limita de concentratie, precipita.
Principalele proprietati fizico-chimice:
- ionizarea si formarea de saruri;
- sobubilitate foarte scazuta in apa;
- solubilitatea in plasma;
- solubilitatea in urina, la un pH urinar egal cu 5 are o semnificatie deosebita pentru pacientii
cu guta;
- formeaza cristale.
Acidul uric cristalizeaza in solutii pure sub forma rombica. Cristalele formate la nivel urinar
incorporeaza si pigmenti diversi si au forme variate. Depozitele tisulare sunt compuse din urat
monosodic monohidrat, iar calculii renali sunt in mare parte compusi din acid uric. Nivelurile
crescute de acid uric, atat plasmatice cat si tisulare, capabile sa produca depozite cristaline,
sunt o conditie esentiala in patogenia gutei, toate trasaturile bolii fiind asociate cu prezenta
acestor depozite la diferite niveluri.
Astfel, s-a sugerat ca atacul de guta este declansat de precipitarea cristalelor de urat Na+
la nivelul articulatiilor sau structurilor invecinate.
Valentele normale ale acidului uric sunt:
F: 1000-1200 ml;
B: 1200-1500 ml
Cresterea valorilor acidului uric peste 70 mg/l B si 60 mg/l F se numeste hiperuricemie.
Artrita conica gutoasa se datoreaza depozitelor de cristale de urat sub forma de tofi gutosi la
nivelul diferitelor structuri articulare, ceea ce duce la o artropatie distructiva cu afectare
degenerativa secundara. Este o manifestare a bolii gutoase ce apare preponderent in urma mai
multor episoade acute dar poate avea o evolutie insidioasa afectând o articulatie indemna
anterior. Atacurile acute se pot localiza in continuare la aceeasi articulatie dar au tendinta de a
disparea mai târziu, odata cu evolutia bolii.
23
Depozitele articulare caracteristice gutei cronice pot fi intâlnite mai ales la nivelul
articulatiilor interfalangiene proximale si distale unde tofii periarticulari duc la formarea unor
umflaturi asimetrice. De asemenea, pielea supraiacenta tofilor are un aspect subtiat si
stralucitor si prin transparenta se poate observa o masa albicioasa de urat de Na care in timp,
daca pielea se rupe si se ulcereaza se poate elimina la exterior. Ulceratii recurente de acest fel
pot fi foarte suparatoare pentru pacient dar infectiile sunt o complicatie rara.
Tofii sunt infiltratii de urat de sodiu vizibile sub piele, nedurerosi, caracteristici gutei desi
inconstanti. Ei au consistenta dura si volum variabil intre 0,8 mm – 2 cm, aparând tardiv la 10
– 20 ani dupa primul atac acut si cresc in dimensiuni in cursul evolutiei bolii.
Distributia artropatiei gutoase este similara cu cea a episoadelor acute, totusi deformarile la
nivelul mâinilor sunt insa importante decât cele inregistrate la nivelul membrelor inferioare.
Artrita gutoasa localizata la nivelul articulatiilor radiale (radiocarpiene) poate ocazional cauza
instalarea unui sindrom de tunel carpian.
Atingerea articulatiilor proximale (ale trunchiului) este mai putin comuna dar au fost descrise
modificari survenite la nivelul articulatiilor sacro-iliace, la nivel vertebrat, unele dintre aceste
modificari producând la anumiti pacienti chiar paraplegie.
Aproximativ 1/5 din pacientii cu guta dezvolta si tofi asociati unor leziuni distructive
permanente articulare; aceasta cifra era fara indoiala mai mare in trecut si a scazut simtitor
azi, având in vedere noile metode de tratament, in speta de control al nivelului seric de acid
uric.
In anumite situatii tofii pot fi intâlniti la nivelul tesuturilor subcutanate periarticulare, ei având
predilectie pentru cartilaje rezultând din acest punct de vedere ca sunt destul de obisnuite
afectari ale cartilajului auricular unde tofii formeaza mici excrescente albe cu diametre
cuprinse intre 1 – 4 mm. Alte localizari includ olecranul si bursa prepatelara, tibia, tendoane si
tendonul lui Achile si, mai putin obisnuit, pleoapele sau antebratul.
Au fost semnalate si rare cazuri de extensie viscerala a depozitelor de urati la nivel intestinal,
laringian, tesutul excitoconductor al inimii, valve si miocard. Vertebre si discuri intravenoase,
de asemenea la nivelul ochilor, penisului, limbii, bronhiilor, laringelui si seroaselor s-au mai
decelat depozitele de urati. Tofii situati subdural (peridural) pot cauza compresii pe nervii
spinali ducând la spondilite.
Un caz deosebit este cel al afectarii renale ce va fi discutat separat.
Tofii sunt in mod caracteristic absenti in muschiul scheletic, striat, splina, ficat, plamân si
tesut nervos. Depuneri de amiloid au fost ocazional observate asociate gutei, dar foarte rar.
Mai trebuie mentionat faptul ca durata de timp scursa intre aparitia primelor simptome
cronice sau a tofilor vizibili si primul atac acut de guta este extrem de variabila, ea
24
incadrându-se dupa anumite studii intre 3 si 42 de ani. Astfel, la 10 ani dupa primul atac acut
50% dintre pacienti nu prezinta semne de guta tofacee cronica, in timp ce dupa 20 de ani de
evolutie a bolii doar 28% dintre pacienti sunt inca lipsiti de o afectare cronica articulara.
Principalul factor determinant al ratei depozitarii acidului uric in articulatii este chiar nivelul
sau seric.
Astfel, rata formarii tofilor in guta I se coreleaza bine cu severitatea bolii renale, care la
rândul ei este legata de durata hiperuricemiei.
Posibilitatile terapeutice de astazi, de a controla hiperuricemia au dus la o scadere dramatica a
frecventei dezvoltarii tofilor la persoanele gutoase; scaderea incidentei acestora fiind ilustrata
in tabelul 76-2.
Desi a avut loc o scadere a incidentei tofilor de pâna la 3% in anumite studii s-a descoperit
totusi o incidenta de 35% la unii pacienti la care debutul clinic al bolii a survenit mai devreme
(in jurul vârstei de 40 de ani) sau la care boala a evoluat pe o perioada foarte lunga
(aproximativ 18 ani) cu aproximativ 4 atacuri acute pe an si cu un nivel seric al acidului uric
de aproximativ 9,2 mg/dl sau cu o frecventa mare (71%) de episoade periarticulare, rareori
aparând tofi fara ca bolnavul sa fi manifestat anterior alte forme clinice de guta (artrita acuta)
– de asemenea situatii aparând in cazul pacientilor cu functie renala alterata ce primesc
medicatie antiinflamatorie si cu efect secundar de retentie de urat.
Guta cronica tofacee apare practic atunci când organismul nu mai poate elimina cantitatile
excesive de acid uric pe masura producerii sale, având loc deci o depunere a sa in forma
cristalina la nivelul cartilajelor, membranelor sinoviale, tendoanelor si tesuturilor moi, uneori
atacurile de guta putând aparea chiar pe fondul unei gute cronice tofacee la debut; totusi,
caracteristica este o rarire si o scadere in intensitate a atacurilor gutoase pe masura avansarii
afectarii renale si dezvoltarii tofilor, dializa reducând de asemenea frecventa atacurilor acute.
Procesul de formare a tofilor este un proces lent insidios, tofii sunt mai ales nedurerosi
existând totusi o redoare la nivelul articulatiilor afectate. Eventualele distructii mari articulare
sau tofii subcutanati mari si numerosi pot duce ocazional la deformitati mai ales la nivelul
mâinilor si picioarelor si la infirmitati, anchilozele osoase fiind insa rare, desi tofii pot
produce o limitare a miscarilor articulare prin afectarea tendoanelor.
Inaintea descoperirii agentilor antihiperuricemici aproximativ 50 – 70% dintre pacientii cu
guta prezentau atât tofi vizibili cât si modificari articulare permanente asociate cu
simptomatologie cronica caracterizate din punct de vedere radiologic prin eroziuni cu margini
ascutite datorate dezvoltarii tofilor, aspecte ce pot fi uneori greu de diferentiat de cele din
PAR; tofii se pot de asemenea calcifica.

25
 GUTA SI AFECTIUNILE ASOCIATE ACESTEIA
Exista o serie de afectiuni care apar mai frecvent la persoanele diagnosticate cu guta,
decat la restul populatiei sanatoase, cu toate ca nu exista studii medicale concludente care sa fi
dovedit clar acest lucru. Se crede ca guta are factori de risc comuni cu alte afectiuni. Acesti
factori sunt de asemenea factori de risc pentru anumite afectiuni, precum:
- diabetul zaharat;
- bolile renale;
- arterioscleroza;
- boala cardiaca.
Simptome:
Boala propriu-zisa apare dupa ani de zile in care cristalele de acid uric se depun la
nivelul articulatiilor si tesuturilor invecinate. Guta prezinta urmatoarele simptome:
- cresterea temperaturii locale, durere, edem si sensibilitate crescuta la nivelul articulatiei (de
obicei articulatia degetului mare de la picior, denumit si haluce);
- durerea nocturna intensa; uneori pacientul nu suporta nici atingerea articulatiei cu cearsaful;
- disconfort care se intensifica pe parcursul noptii, ca apoi sa cedeze in intensitate pe parcursul
urmatoarelor 2-7 zile;
- prurit tegumentar (mancarime a pielii) si exfolierea pielii, aparuta dupa remiterea atacului de
guta.
Tratamentul:
Obiectivele terapeutice in guta sunt:
- oprirea evolutiei atacului acut cat mai rapid posibil;
- prevenirea aparitiei unor noi atacuri;
- prevenirea aparitiei complicatiilor;
- prevenirea aparitiei asociatiilor cum ar fi: obezitatea, tensiunea arteriala.
In cazul unui atac acut de guta trebuie instituit repausul imediat al articulatiei afectate
si inceput tratamentul cu antiinflamatoare nesteroidiene: Colchicina, Indometacin, mai rar cu
Fenilbutazona. In atacurile severe se administreaza Prednison 20-40 mg in 24 h.
Colchicina: - se administreaza o tableta 0,5 mg sau 0,6 mg la interval de o ora, doza
maxima fiind de 6 mg – 12 tablete;
- reprezinta principalul medicament folosit pentru tratarea atacului acut de
guta;
- efectul sau se manifesta prin deprimarea raspunsului inflamator,
scaderea activitatii leucocitare a jagocitozei si a productiei de acid lactic;
- efectele secundare: greata, varsaturi, diaree, crampe, dureri abdominale.
26
 Indometacinul: - a fost primul antiinflamator cu efect in tratamentul artritei gutoase
acute;
- este eficient in doze cuprinse intre 25-50 mg de patru ori pe zi;
- doza initiala administrata poate fi de 50-75 mg, urmata de doze cu 50
mg la fiecare 6 h, cu un maxim de 200 mg in primele 24 h.
Fenoprofenul: in doze de 800 mg la fiecare 6 h.
Naproxenul: 250 mg de trei ori pe zi.
Fenilbutazona: 600 mg pe zi.
Ketoprofenul: 100 mg pe zi.
Contraindicatiile antiinflamatoarelor: - ulcerul gastro-intestinal;
- enterite;
- colite ulcerative;
- infectii severe.
Uricozuricele scad uricemia prin cresterea eliminarii urinare de acid uric.
Alopurinol (Zyloric sau Milurit) si Tiopurinol.
Regimul va fi:
- hipocaloric;
- hipolipidic.
Se interzic viscerele, ficat, creier, icre, rinichi, extracte de carne, mezeluri, alimentele
excitante, alcoolul, condimentele, cafeaua.
Sunt permise zilnic pana la 200 g purine, se recomanda ingestia de 2-3 l lichide in
24 h.
TRATAMENTUL
Acesta se face atit in formele acute, cit si in cele cronice. Pentru ca, in timpul crizelor acute,
durerile sint violente si insuportabile, trebuie instituit cu promptitudine un tratament eficace.
Exista medicamente care amelioreaza suferinta bolnavului in 24-48 de ore. Aceste
medicamente combat doar inflamatia, in timp ce fondul metabolic nu este influentat.
Medicamentele care influenteaza fondul metabolic favorizeaza eliminarea urinara a acidului
uric, scazind implicit concentratia sa sanguina sau impiedica sinteza acidului uric.
Medicamentele de acest gen se administreaza timp indelungat. Se recomanda consumul de
lichide multe (2 litri in 24 de ore). Dieta impune evitarea cafelei, ciocolatei, carnii de animal
tinar. Bolnavii trebuie sa evite bauturile alcoolice si nu trebuie sa slabeasca brusc, desi lupta
impotriva obezitatii este necesara.

27
 Denumirea Forma de Actiunea Doza Doza
medicament administrare zilnica unica
ALGOCALMIN Injectie i.m. Analgezic, antipiretic cu 1 fiola/zi in 1 fiola/zi
actiune intensa, slab injectie
antiinflamator, antispastic
INDOMETACIN Comprimate Antiinflamator, antipiretic, 2 cp/zi 1 cp/zi
Capsule analgezic
METROTREXAT Comprimate Antineoplazic, citostatic, 1 cp/zi 1 cp/zi
actionand ca antimetabolic al
acidului folic
DIAZEPAM Comprimate Miorelaxant si 1 cp/zi 1 cp/zi
anticonvulsivant, antispastic (seara)
uterin
DICARBOCALM Comprimate Antiacid cu actiune antiacida, 1 cp 4 cp/zi
preparatul nu actioneaza /dimineata
catartic sau constipant, nu 2 cp/ pranz
determina o hiperaciditate de 1 cp/seara
„rebound”
VITAMINA E Capsule Antioxidand biologic pentru o
gelatinoase serie de elemente nutritive, 1 cp/zi 1 cp/zi
metabolit ivit. A, hormoni si
enzime. Implica un rol
functional in sistemul
muscular, nervos si glandular,
precum si in procesul de
imbatranire

28
 CAPITOLUL III
PARTICIPAREA ASISTENTEI MEDICALE LA ACTE DE
INVESTIGATII SI INTERVENTII AUTONOME SI DELEGATE

3.1. Participarea asistentei la acte de investigatii

Asistenta medicala, prin natura activitatii sale, are posibilitatea de a supraveghea

bolnavul in mod continuu.
Ea va urmari in mod deosebit la bolnav:
- comportamentul;
- functiile vitale si vegetative;
- aparitia unor manifestari patologice.
In cadrul comportamentului bolnavului, asistenta va urmari:
- pozitia bolnavului in pat;
- expresia fetei;
- apetitul;
- starea psihica;
- somnul;
- durerile;
- contractiile si convulsiile;
- parezele si paraliziile.
Urmarirea functiilor vitale si vegetative ale organismului este una dintre cele mai
insemnate indatoriri ale asistentei medicale. Asistenta medicala va masura temperatura,
pulsul, respiratia, tensiunea arteriala, iar valorile acestora vor fi notate imediat in foaia de
temperatura.
Temperatura
Temperatura normala a corpului omenesc in stare fiziologica este intre 36-37oC.
Temperatuta va fi masurata in cavitati semiinchise (axila, plica inghinala, cavitatea bucala) si
in cavitati inchise (rect, vagin) pentru a se obtine o temperatura apropiata de temperatura
centrala.
Masurarea temperaturii in axila este metoda cea mai simpla si des aplicata.
Inainte de masurarea temperaturii:

29
- se verifica coloana de mercur care trebuie sa fie la nivelul gradatiei minime. In caz contrar
termometrul se scutura, fiind prins cu policele, aratatorul si mediusul sprijinit de palma, cu
rezervorul in jos si in afara;
- pacientul isi face toaleta la nivelul axilei si va fi sters bine prin tamponare;
- se introduce rezervorul termometrului in varful axilei, bratul si antebratul flectat sunt
apropiate de trunchiul bolnavului pentru a inchide cat mai bine cavitatea axilara.
Termometrul se mentine in axila 10 minute, iar temperatura obtinuta este cu 4-5
zecimi de grad mai joasa decat temperatura centrala. Valoarea obtinuta se noteaza imediat in
foaia de temperatura.
Pulsul
Frecventa pulsului in conditii fiziologice variaza dupa sex, varsta, inaltime, pozitia
corpului, efort, emotii, stari fiziologice.
Pulsul femeilor: 70-80 pulsatii / minut;
Pulsul barbatilor: 67-70 pulsatii / minut.
Bolnavul este intins pe pat si mentinut in repaus fizic si psihic 5-10 minute. Pulsul se
palpeaza in santul radial la extremitatea distala a antebratului, in continuarea policelui, bratul
bolnavului fiind in usoara flexie, cu muschii antebratului relaxati.
Palparea se face cu varful indexului, al mediusului si al inelarului. Pentru ca pulsatiile
sa fie bine percepute, presiunea pe care o exercita varful degetelor trebuie sa fie moderata.
Numararea pulsatiilor se face zilnic, dimineata si seara, timp de un minut, cu ajutorul
unui cronometru.
Dupa luarea pulsului, se noteaza frecventa in foaia de temperatura.
Pulsul poate fi urmarit la oricare artera care poate fi comprimata pe un plan rezistent.
Tensiunea arteriala
Inregistrarea arteriala prezinta o maxima ce corespunde fortei cu care sangele este
impins in timpul sistolei si o minima ce corespunde fortei cu care circula sangele in timpul
diastolei.
Tensiunea arteriala se masoara la artera humerala dupa ce bolnavul a fost asezat in
decubit dorsalsau stand intr-un fotoliu.
Manseta de panza a aparatului se aplica pe bratul bolnavului si se umfla cu ajutorul
unei pere de cauciuc pentru a comprima artera. Apoi, cu ajutorul unui ventil, se evacueaza
treptat aerul din manseta, pentru ca, la un moment dat, sa se auda prin stetoscopul aplicat la
nivelul arterei humerale la plica cotului, zgomotul pulsului. Aceasta este tensiunea maxima
dupa care zgomotele pulsului se asculta in continuare pana la diaparitia lor, cand se
inregistreaza tensiunea minima.
30
 Valorile obtinute sunt notate in foaia de temperatura:
Tensiune maxima Tensiune minima
Copii 90-110 mmHg 60-65 mmHg
Adulti 115-140 mmHg 75-90 mmHg
Peste 50 de ani 150 mmHg 90 mmHg

Respiratia
Asistenta medicala urmareste si noteaza in foaia de temperatura faza pulmonara a
respiratiei care se desfasoara in doi timpi: inspiratia si expiratia. Bolnavului i se urmareste
frecventa respiratiei, timpul respirator, simetria miscarilor respiratorii, amplitudinea si ritmul.
Frecventa respiratiei in functie de sex, in conditii de repaus:
Barbati 16 respiratii/minut
Femei 18 respiratii/minut
Copii mici 20-22 respiratii/minut
Nou-nascuti 40 respiratii/minut
In mod normal, intre frecventa respiratiei si a pulsului, exista un raport de 1:4.
Diureza
Reprezinta procesul de formare si eliminare a urinei din organism.
Volumul normal de urina la un adult: 1200-1500 ml la barbati;
1000-1200 ml la femei.
Volumul normal de urina este modificat in mod fiziologic de ingestia de lichide sau de
alimente ce contin multa apa, de transpiratia si perspiratia pulmonara.
Pentru o corecta determinare a cantitatii de urina din 24 de ore, bolnavul va fi invatat
sa urineze numai in urinar, iar urina sa fie colectata in vase cilindrice, gradate si acoperite,
pastrate in locuri speciale, la rece.
Scaunul
Un organism sanatos, supus unui regim alimentar mixt, elimina zilnic intre 80-200 g
de materii fecale, iar scaunul este spontan si de culoare bruna.
Inainte de orice explorare, asistenta medicala are rolul de a-si pregati fizic si psihic
pacientul.
Probe de sange in afectiunile renale
- hemoleucograma cu formula leucocitara;
- hematocrit;
- VSH;
- uree;
31
- creatinina;
- acid uric;
- ionograma sangvina;
- grup sanguin, Rh;
- tipul de protrombina – T. Quick;
- T. Hawell
Recoltarea sangelui capilar pentru examene hematologice si biochimice:
Hemoleucograma, timp de sangerare, timp de coagulare, grup sanguin, uree,
creatinina, acid uric ionograma sangvina.
Pregatirea: - materiale – de protectie – manusi de cauciuc
- sterile – ace
- tampoane de vata
- seruri test
- lame uscate, curate, degresate, slefuite, pipete Potain
- nesterile – tava metalica curata, camera umeda, pernita, garou
- solutii dezinfectante – alcool 90o
- pacient – pregatire psihica – este anuntat sa nu manance
- i se explica necesitatea efectuarii probei tehnice
- pregatirea fizica – este asezat in pozitia sezand cu mana sprijinita
Executia: - se aseptizeaza pielea degetului inelar sau mediu cu un tampon cu alcool 90o
- se evita congestionarea printr-o frecare puternica si prelungita
- se asteapta evaporarea alcoolului
- cu o miscare brusca se inteapa pielea pulpei degetului in partea laterala a
extremitatii, perpendicular pe straturile cutanate
- se sterge cu un tampon uscat prima picatura, se lasa sa se formeze o alta picatura
de sange din care se recolteaza cu pipeta sau lama
- se sterge cu un tampon cu alcool
Pregatirea produsului pentru laborator – executarea frotiului:
- la extremitatea unei lame se pune o picatura de 3-4 mm diametru;
- se aseaza o lamela cu marginile slefuite in unghi de 45o cu lama (picatura se intinde prin
capilaritate);
- lamela se trage catre partea libera a lamei, pastrand aceeasi inclinatie si antrenand toata
picatura fara sa o fragmenteze;
- se agita lama pentru uscare;
- se eticheteaza si se trimite la laborator.
32
 Hemoleucograma se poate recolta si prin punctie venoasa odata cu hematocritul.
Hemoleucograma – vacumtainer – eprubete cu dop lila.
Interpretarea rezultatelor – eritrocite 4,5 – 5,5 mil/mm3 la barbati
4,2 – 4,8 mil/mm3 la femei
- reticulocite 10-15 ‰
- hemoglobina 15 ± 2 g/100 ml barbati
13 ± 2 g/100 ml femei
- leucocite 4200-8000 / mm3 din care:
- polinucleare neutrofile nesegmentate: 0,5 %
- polinucleare neutrofile segmentate: 45-70%
- eozinofile 1-3 %
- bazofile 0-1 %
- limfocite 20-40 %
- monocite 4-8 %
- trombocite 1500-400.000 mm3
Hematocrit: 46 ± 6 % barbati; 41 ± 5 % femei.
Recoltarea clasica – se recolteaza 2 ml de sange si sangele se pune in sticlute cu E.D.T.A.
Recoltarea cu vacumtainer – se folosesc eprubete cu dop rosu: 5-6 ml sange.
Valori normale:
Ureea: 15-45 mg/dl
Creatinina: 0,50-1,30 mg/dl
Acid uric: 2,6-7,2 mg/dl
Ionograma sangvina: 35-165 μg/dl

Timpul de protrombina:
Recoltarea clasica 4,5 ml sange + 0,5 oxalat de K in seringa de 5 ml.
Continutul seringii se rastoarna in recipient, se astupa cu dopul, se rastoarna de 8-9 ori.
Recoltarea cu vacumtainer – se folosesc eprubete cu dop bleu si eticheta alba.
T. Quick 12ˮ - 14ˮ
T. Hawell 1’30ˮ - 2’30ˮ
VSH – viteza de sedimentare a hematiilor
Pregatirea – materialelor – sterile – seringa de 2 ml uscata
- solutie de citrat de Na 3,8 %
- ace pentru punctia venoasa
- eprubete
33
 - nesterile – stativ si pipete Westergreen
- pernuta, musama
- tavita renala si vata
- solutii dezinfectante – alcool 70o
- pacient - pregatire psihica – i se explica, cu 24 de ore inainte
necesitatea efectuarii probei
- pregatirea fizica – este anuntat sa nu manance
- se pastreaza repaus fizic
Executia – asistenta se spala pe maini cu apa si sapun
- imbraca manusi de cauciuc sterile
- aspira in seringa 0,4 citrat de sodiu 3,8 %
- punctioneaza vena fara garou si aspira sange pana la 2 ml (1,6)
- retrage acul si aplica tampon cu alcool
- scurge amestecul sange-citrat in eprubeta si omogenizeaza lent
- aseaza eprubeta in stativ
- ingrijeste pacientul
Recoltarea cu vacumtainer – se monteaza acul pe holder, se punctioneaza vena si se
introduce in holder eprubeta cu dop negru.
Pregatirea produsului pentru laborator:
- se completeaza buletinul
- se eticheteaza produsul
- se aspira cu pipeta Westergreen pana la gradatia 200 si se aseaza in stativ pe dopul de
cauciuc in pozitie strict verticala (cand examenul se face la patul bolnavului).
- VSH: Barbati 1-10 mm/1h
12-17 mm/2h

Femei 2-13 mm/1h

7-15 mm/1h

Recoltarea sangelui prin punctia venoasa:

Se recolteaza 2 ml sange prin punctia clasica venoasa, apoi cu seringa direct sau cu o
pipeta, se pune cate o picatura de sange in fiecare godeu cu ser si se amesteca prin
omogenizare.
Daca nu avem aglutinare in nici un godeu – grupa 01.
Daca avem aglutinare in primul si al treilea godeu – grupa A II.
34
 Daca avem aglutinare in primul si al doilea godeu – grupa AB III.
Daca avem aglutinare in toate cele trei godeuri – grupa AB IV.
Determinarea Rh:
Materialele necesare – lame de sticla curate, degresate, uscate
- ser anti Rh
- ace pentru punctie capilara
- sticluta cu pipeta in dop
- cutii Petri cu hartie filtru umezita si o bagheta de sticla in forma de U
- termostat
- ser fiziologic
Pregatirea pacientului: - i se explica pacientului necesitatea recoltarii, in ce consta tehnica si
pozitia in care va sta (sezand) sau decubit dorsal

Executia tehnicii:
- spalarea mainilor asistentei
- imbracarea manusilor
- verificarea valabilitatii serului (aspectului, culorii)
Pe lama de sticla se aseaza 3 picaturi de ser anti Rh astfel: in coltul din stanga sus, la
mijloc si in coltul din dreapta sus. Prima si a treia picatura vor fi folosite ca martori, picatura
din mijloc va primi sangele de la bolnav.
In picatura din coltul stang se pune sange cunoscut cu Rh(+), in coltul din dreapta sus
cu Rh(-) cunoscut.
Dupa recoltarea si omogenizarea picaturilor punem lama de sticla in cutia Petri pe
bagheta in forma de U, se acopera cutia cu capacul si se introduce la termostat la temperatura
de 37oC timp de 30’.
Interpretarea rezultatelor:
- daca obtinem aglutinare in godeul din stanga si in cel din mijloc, sangele cercetat are Rh(+);
- daca nu apare aglutinare in godeul din mijloc si nici in cel din dreapta sus, inseamna ca
persoana cercetata are Rh(-).

35
 INJECTIA INTRAMUSCULARA
Locul injectiei il constituie muschii voluminosi, lipsiti de trunchiuri importante de
vase si nervi, a caror lezare ar putea provoca accidente. In muschii fesieri se evita lezarea
nervului sciatic:
- cadranul superoextern fesier – rezulta din intretaierea unei linii orizontale, care trece prin
marginea superioara a marelui trohanter, pana deasupra santului interfesier, cu alta verticala
perpendiculara pe mijlocul celei orizontale;
- cand pacientul e culcat, se cauta ca repere punctele Smirnov si Barthelmy (punctul Smirnov
este situat la un lat de deget deasupra si inapoia marelui trohanter; punctul Barthelmy e situat
la unirea treimii externe cu cele doua treimi interne a unei linii care uneste splina iliaca
anterosuperioara cu extremitatea santului interfesier;
- cand pacientul este in pozitie sezand, injectia se poate face in toata regiunea fesiera,
deasupra liniei de sprijin.

Pregatirea injectiei:
- materiale: - se incarca seringa
- pacientul: - este informat
- se recomanda sa relaxeze musculatura
- este ajutat sa se aseze comod in pozitie decubit ventral, decubit lateral,
ortostatism, sezand (pacientii dispneici)
- se dezbraca regiunea
Executarea:
- asistenta isi spala mainile
- dezinfecteaza locul injectiei
- se intinde pielea intre indexul si policele mainii stangi si se inteapa perpendicular pielea cu
rapiditate si siguranta, cu acul montat la seringa
- se verifica pozitia acului prin aspirare
- se injecteaza lent solutia
- se retrage brusc acul cu seringa si se dezinfecteaza locul
- se maseaza usor locul injectiei pentru a activa circulatia, favorizand resorbtia
Ingrijirea ulterioara a pacientului:
- se aseaza in pozitie comoda, ramanand in repaus fizic 5-10 minute.
Incidente, accidente si interventii in cazul acestora:
- durere vie, prin atingerea nervului sciatic sau a unor ramuri ale sale; se intervine prin
retragerea acului si efectuarea injectiei in alta zona;
36
- paralizia prin lezarea nervului sciatic; se evita prin respectarea zonelor de electie a injectiei;
- hematom prin lezarea unui vas;
- ruperea acului; se intervine prin extragerea manuala sau chirurgicala;
- supuratie aseptica; se previne prin folosirea unor ace suficient de lungi pentru a patrunde in
masa musculara;
- embolie, prin injectarea accidentala intr-un vas a solutiilor uleioase; se previne prin
verificarea pozitiei acului.
De stiut:
- injectia se poate executa si cu acul detasat de seringa, respectandu-se masurile de asepsie;
- pozitia acului se controleaza, in cazul solutiilor colorate, prin detasarea seringii de la ac,
dupa introducerea acului in masa musculara;
- infiltrarea dureroasa a muschilor se previne prin alternarea locurilor injectiilor.

INJECTIA INTRAVENOASA
Executarea injectiei:
- asistenta isi spala mainile;
- se alege locul punctiei;
- se dezinfecreaza locul punctiei;
- se executa punctia venoasa;
- se controleaza daca acul este in vena;
- se indeparteaza staza venoasa prin desfacerea garoului;
- se injecteaza lent, tinand seringa in mana stanga, iar cu policele mainii drepte se apasa pe
piston;
- se verifica periodic daca acul este in vena;
- se retrage brusc acul, cand injectarea s-a terminat; la locul punctiei se aplica tamponul
imbibat in alcool, compresiv.
Ingrijirea ulterioara a pacientului:
- se mentine compresiunea la locul injectiei cateva minute;
- se supravegheaza in continuare starea generala.
Incidente, accidente si interventii in cazul acestora:
- injectarea solutiei in tesutul perivenos, manifestata prin tumefierea tesuturilor, durere; caz in
care se incearca patrunderea acului in lumenul vasului, continuandu-se injectia sau se incearca
in alt loc;
- flebalgia produsa prin injectarea rapida a solutiei sau a unor substante iritante; caz in care se
intervine prin injectarea lenta;
37
- valuri de caldura, senzatia de uscaciune in faringe; injectare lenta;
- hematom prin strapungerea venei; se intrerupe injectia;
- ameteli, lipotimie, colaps; se anunta medicul.
De stiut:
- in timpul injectarii se va supraveghea locul punctiei si starea generala (respiratia, culoarea
faciesului);
- vena are nevoie pentru refacere de cel putin 24 de ore; de aceea nu se vor repeta injectiile in
aceeasi vena la intervale scurte;
- daca pacientul are o singura vena accesibila si injectiile trebuie sa se repete, punctiile se vor
face totdeauna mai central fata de cele anterioare;
- daca s-au revarsat in tesutul perivenos, solutiile hipertone (calciu colorat, calciu bromat) va
fi instiintat medicul pentru a interveni, spre a se evita necrozarea tesuturilor.
De evitat:
- incercarile de a patrunde in vena dupa formarea hematomului, pentru ca acesta, prin volumul
sau deplaseaza traiectul obisnuit al venei.

38
3.2. Participarea asistentei la interventii autonome si delegate

Asigur conditii de microclimat (salon cu temperatura optima, umiditate scazuta,

ventilatie permanenta si confortul necesar: - pat cu somiera rigida pentru a-i favoriza pozitia
corecta a coloanei lombare).
Discut cu pacientul asupra repausului total sau relativ la pat, in functie de afectarea
articulatiilor importante si asigur aceasta.
Pozitia pacientei in pat este decubit dorsal, adaptata localizarii durerilor.
Observ comportamentul pacientului (durerile, caracterul lor, locul de iradiere, reactia
la tratamentul administrat).
Informez pacientul si il pregatesc in vederea recoltarii sangelui si urinei pentru
examenul de laborator, sange pentru determinarea VSH-ului, reactia Latex, Hb, PCR,
Fibrinogen, Glicemie si urina pentru sumar de urina.
Administrez: Algocalmin 1 f/zi i.m.
Diclofenac unguent 2 ori/zi
Explorez si identific gradul de mobilitate al pacientului, capacitatea si limitele fizice.
Planific un program de exercitii specific unor anumite grupe musculare in functie de
grupele musculare afectate si de capacitatea pacientului.
Efectuez miscari pasive cu membrele inferioare la interval de doua ore.
Explic pacientului pozitiile mai avantajoase tinand cont de contractura musculara pe
care o prezinta.
Insotesc pacientul la serviciul de fizioterapie.
Masor si notez functiile vitale.
Administrez: Metotrexat 1 cp/12 h
Indometacin 2 cp/zi
Dicarbocalm 2 cp/zi
Asigur un climat optim si linistit pentru ca pacientul sa se poata odihni.
Invat pacientul sa practice tehnici de relaxare inainte de culcare, lecturi placute,
exercitii respiratorii, sa aeriseasca salonul cateva minute.
Creez un climat de incredere, incurajez si linistesc pacientul pentru a-si recapata
echilibrul psihic.
Observ calitatea somnului, daca celelalte nevoi sunt satisfacute, intocmesc un program
de odihna in functie de preferintele pacientului.
Explic pacientului importanta regimului alimentar prescris de medic.
Il informez asupra alimentelor pe care trebuie sa le consume.
39
 Explorez preferintele pacientului asupra alimentaeor permise si interzise.
Servesc pacientul cu alimente la temperatura moderata, la ore regulate si prezentate
atragator.
Calculez numarul de calorii in functie de varsta si activitatea pacientului, fiind in
repaus (25 cal/24 h; 25 cal/kg = 1500 cal/kgcorp/24 h).
Las pacientul sa aleaga alimente dupa gusturile sale, respectand contraindicatiile
regimului.
Incurajez pacientul si ii explic rolul interventiilor.
Regimul prescris de medic este hiposodat, impus de medicatia cu corticoizi si
antiinflamatoare.
Regim bogat in lapte, branzeturi, oua si alimente care au un continut bogat in calciu.
In urma interviului purtat cu pacientul, creez conditiile necesare sa-si exprime
nelinistea, temerile in legatura cu evolutia si prognosticul bolii.
Asigur un climat de intelegere, de calm si securitate.
Incerc sa conving pacientul ca in mare masura depinde de el modul in care va evolua
boala si ca varsta lui il va ajuta sa infrunte boala.
Ajut pacientul sa inteleaga exact ce depinde de el pentru ameliorarea bolii, redandu-i
optimismul.
Informez pacientul cu privire la importanta mentinerii curate a tegumentelor pentru
prevenirea infectiilor.
Observ obiceiurile si deprinderile igienice ale pacientului.
Ajut pacientul, in functie de starea lui generala, sa isi faca dus sau baie.
Ii pregatesc materialele necesare.
Asigur temperatura optima in incapere: 20-22oC.
Ajut pacientul sa se pieptene, sa-si taie unghiile.
Explorez nivelul de cunostinte al pacientului privind boala sa.
Stimulez dorinta de cunoastere.
Motivez importanta unor noi cunostinte.
Constientizez pacientul asupra propriei responsabilitati privind sanatatea.
Verific daca bolnavul a inteles mesajul transmis si daca si-a insusit noi cunostinte.
Identific obiceiurile si deprinderile gresite ale pacientului.
Corectez deprinderile daunatoare sanatatii.
Invat pacientul categoriile de alimente si echivalente cantitativ si calitativ ale
principiilor alimentare in vederea inlocuirii unui aliment cu altul.

40
 CAPITOLUL IV
PREZENTAREA CAZURILOR

CAZUL I

Nume si prenume : M.P

Varsta : 57 ani
Sex: masculin
Diagnostic de trimitere – Artrita gutoasa
Diagnostic la internare : Artrita gutoasa
Motivul internarii :
- dureri poliarticulare la nivelul calcaiului;
- febra;
- durere;
- stare generala alterata;
- oboseala
AHC – f. imp.
A.P. – amigdalite repetate
Conditii de munca si viata : corespunzatoare; nu vizeaza toxice
Istoricul bolii : boala actuala debuteaza prin dureri la nivelul calcaiului de aproximativ o
saptamana, apoi dureri la nivelul articulatiei piciorului, febra, greturi, oboseala, stare generala
alterata, motiv pentru care bolnavul se prezinta la medical de familie de unde este trimis in
serviciul nostru pentru investigatii si tratament de specialitate

41
Nevoia Diagnostic Obiective Interventii proprii Interventii Evaluare
fundamentala de ingrijire
delegate
Nevoi de a-si Hipertermie Pacientul sa aiba o Asigur repausul la La Temperatur
mentine manifestata temperature pat în perioada indicatia a se
temperatura prin normala febrila; medicului normalizeaz
corpului in febra,39°C - aerisesc administrea a
limitele încaperea mai ales za
normale dimineata si seara; tratament
- masor zilnic medicamen
temperatura si tos cu
notez valorile antitermice
obtinute în foaia si
de observatie; antibiotice
- asigur un climat
corespunzator
prin: aerisirea
salonului, asigur o
temperatura
corespunzatoare de
18 -
20°C, umiditate
corespunzatoare
( plasarea unor
vase cu apa pe
calorifer );
- pentru
combaterea
frisonului
încalzesc pacientul
cu una sau mai
multe paturi în
plus si cu sticle cu
apa
calda;
- am asigurat
lenjeria de pat si
de corp curata si
uscata pe care le-
am schimbat de
câte ori a fost
nevoie;
- calculez bilantul
ingesta-excreta pe
24 h;
- am servit
pacientul cu
ceaiuri îndulcite si
vitaminizante
pentru a compensa

42
 pierderile apei din
organism;
- observ si masor
zilnic temperatura,
pulsul, diureza.

Nevoia de a Alterarea Pacientul sa nu Instalez pacientul Adminis Durerea se

se misca si a mobilitatii mai prezinte dureri in pat respectand rez amelioreaza
avea o buna din cauza pozitiile anatomice medicati
postura durerii la ale corpului,asigur a
nivelul igiena prescrisa
calcaiului tegumentelor si a de medic
lenjeriei de (antiinfla
pat,efectuez matoare,
exercitii pasive si antiinfect
active,invat ioasa,
pacientul pozitia antialgic
adegvata,masez e)
regiunile
predispuse la
escare,o ajut sa
faca exercitii
musculare
active,ajut
pacienta in
satisfacerea
celorlalte nevoi
fundamentale, o
linistesc cu privire
la sterea sa fizica
si psihica.
Nevoia de a Dificultatea Pacientul sa aiba Furnizez La Pacientul
dormi si a se in a se odihni un somn pacientului indicatia prezinta un
odihni datorita odihnitor,sa nu cunostintele medicului somn
durerii mai prezinte necesare despre administrez odihnitor si
manifestata durere si sa aiba o boala,despre miorelaxan o stare de
prin stare de bine fizic tratamentul de te si bine
insomnie si si psihic întretinere; ajut sedative si
datorita pacienta sa le urmaresc
anxietatii identifice factorii efectul
fata de boala care altereaza
capacitatea de a-si
conserva
sanatatea;fac cu
pacienta un bilant
al fortelor si
deficientelor
sale;asigur un
climat cât mai
personal posibil:
obiecte.personale
aduse de acasa;iau
43
 masuri de evitare a
receptivitatii
la.infectii.intraspit
alicesti;informez si
stabilesc împreuna
cu pacienta planul
de recuperare a
starii de sanatate si
cresterea
rezistentei
organismului.Ment
in conditiile
necesare
somnului,invat
pacientul sa
practice tehnici de
relaxare,exercitii
respiratorii,intocm
esc un program de
odihna
corespunzator
organismului,creez
un climat de
incredere,incurajez
si linistesc
pacienta fizic si
psihic.
Nevoia de a Incapacitate Pacientul sa fie Schimb lenjeria de Pacienta
fi curat si de a se îngriji curat si ingrijit si pat si pijamaua la reuseste sa-
ingrijit de a singur, sa aiba o stare de nevoie,il ajut sa se si faca
proteja cauzată de bine fizica si imbrace si toaleta
tegumentele dureri psihica dezbrace , iau singura,sa
si mucoasele masuri de evitare a se imbrace
receptivitatii la si sa se
infectii.intraspitali dezbrace
cesti; singura
Sustin pacientul
din puct de vedere
psihic explicandu-i
cauza .

44
CAZUL II

Nume si prenume : P. S.
Varsta : 55 ani
Sex : masculin
Diagnostic de trimitere – Artrita trifiotarsiana
Diagnostic la internare : Artrita gutoasa
Motivul internarii :
- dureri la nivelul articulatiei piciorului;
- febra;
- varsaturi;
- oboseala;
- insomnie
AHC – f.imp.
A.P. – f.imp.
Conditii de munca si viata : corespunzatoare; fumeaza ocazional
Istoricul bolii : boala actuala debuteaza in urma cu 4-5 zile prin dureri la nivelul articulatiilor
piciorului,varsaturi, febra, durere, insomnii, stare generala alterata, motiv pentru care bolnavul
se prezinta la medical de familie de unde este trimis in serviciul nostru pentru investigatii si
tratament de specialitate.

45
Nevoi Diagnostic de Obiective Interventii proprii Interventii Evaluare
nesatisfacute nursing delegate
1. Nevoia Alterarea Ameliorarea -asigur un La indicatia Durerile
de a se misca si a mobilitatii din durerii microclimat adecvat medicului s-au
avea o buna cauza bolii Pacientul sa se -creez un confort asistenta ameliorat
postura manifestata prin poata mobilize fizic si psihic pregateste si Pacientul se
durere la nivelul cu un minim de -asigura pozitia administreaza mobilizeaza
articulatiei dificultate antalgica tratamentul cu minim
piciorului Sa fie echilibrat -pregateste psihic medicamentos de
fizic si psihic pacientul, in vederea : dificultate
efectuarii oricarei
tehnici de ingrijire
-Suplineste pacientul
in satisfacerea
nevoilor sale, il
serveste la pat cu cele
necesare
-reda increderea
pacientului ca
imobilitatea sa este o
stare trecatoare si ca
isi va putea relua
activitate.

2. Nevoia Alimentatie Pacientul sa -asigur microclimate La indicatia Pacientul se

de a bea si a inadecvata prin aiba o adecvat medicului alimenteaza
manca deficit manifestat alimentatie - nu se administreaza pregateste si adecvat
prin durere,greata, adecvata din in prima faza nimic administreaza Este
varsaturi punct de vedere peroral, tratamentul echilibrat
calitativ si -aseaza pacientul cu medicamentos: psihic
cantitativ, fara capul intr-o parte antiemetice,
greata si -protejeaza lenjeria vitamine,
varsaturi cu musama si aleza in saruri minerale
Sa fie echilibrat functie de pozitia
hidroelectrolitic pacientului
si nutritional , -ajuta pacientul in
psihic timpul varsaturilor
-incurajeaza pacientul
-alimenteaza
pacientul parenteral
-exploreaza gusturile
si obiceiurile
alimentare ale
pacientului
-constientizeaza
asupra importantei
regimului alimentar
46
 in mentinerea
sanatatii
-exploreaza
preferintele asupra
alimentelor premise
si interzise
-serveste cu alimente
la o temperature
moderata, la ore
regulate si prezentate
atragator

3.Nevoia de Hipertermie Pacientul sa -asigurarea unui La indicatia Pacientul

a mentine manifestata prin prezinte microclimat adecvat medicului prezinta
temperatura febra 39,80 C temperatura -aeriseste incaperea pregateste si temperatura
corpului in corpului in -asigura administreaza corpului in
limite limite normale imbracaminte lejera tratamentul limite
normale Sa aiba o stare -aplica comprese reci medicamentos: normale
de bine fizic si -incalzeste pacientul antitermice,
psihic in caz de frisoane antibiotice
-calculeaza bilantul
hidric/ 24 ore
-serveste cu cantitati
mari de lichide
-schimba lenjeria de
corp si de pat ori de
cate ori este nevoie
-mentine igiena
tegumentelor
-pregateste psihic in
vederea tehnicilor de
recoltare si examinare

4. Nevoia de Eliminare Pacientul sa nu -asigur microclimate La indicatia Pacientul

a elimina inadecvata mai prezinte adecvat medicului nu mai
manifestata prin varsaturi -aseaza pacientul cu pregateste si prezinta
varsaturi Sa fie capul intr-o parte cat administreaza varsaturi
echilibrata mai aproape de tratamentul pt Este
hidroelectrolitic marginea patului hidratare echilibrat
Sa fie echilibrat -il linisteste din punct parenterala psihic
psihic de vedere psihic :perfuzii cu
-il ajuta in timpul glucoza
varsaturii si pastreaza hipertona,
produsul eliminate vitamine,
- ii ofera un pahar de electroliti
apa sa-si clateasca
gura
-suprima alimentatia
peroral si alimenteaza
a parenteral
47
 -face bilantul
lichidelor ingerate si
eliminate
-rehidratarea orala se
va incepe incet cu
cantitati mici de
lichide reci oferite cu
lingurita
-monitorizeaza
functiile vitale

48
CAZUL III

Nume si prenume : D. C.
Varsta : 64 ani
Sex : masculin
Diagnostic de trimitere – Boala reumatoida
Diagnostic la internare : Boala reumatoida
Motivul internarii :
- febra;
- oboseala;
- insomnii
- dureri la nivelul articulatiei piciorului;
AHC – f.imp.
A.P. – f.imp.
Conditii de munca si viata : corespunzatoare; nu uzeaza toxice
Istoricul bolii : boala actuala debuteaza in urma cu 5-6 zile prin dureri la nivelul articulatiei
piciorului mai ales a halucelui, febra, oboseala, insomnie, balonatii, motiv pentru care
bolnavul se prezinta la nostru de familie de unde este internat in serviciul nostru pentru
investigatii si tratament de specialitate.

49
Nevoia Diagnostic de Obiective Interventii proprii Interventii Evaluare
fundamentala ingrijire delegate
Nevoia de a Hipertermie Pacientul sa asigurarea unui La indicatia Pacientul
mentine manifestata prezinte microclimat adecvat medicului prezinta
temperatura prin febra temperatura -aeriseste incaperea pregateste si temperatura
corpului in 39,80 C corpului in limite -asigura administreaza corpului in
limite normale imbracaminte lejera tratamentul limite normale
normale -aplica comprese medicamentos:
Sa aiba o stare de reci antitermice,
bine fizic si psihic -incalzeste pacientul antibiotice
in caz de frisoane
-calculeaza bilantul
hidric/ 24 ore
-serveste cu cantitati
mari de lichide
-schimba lenjeria de
corp si de pat ori de
cate ori este nevoie
-mentine igiena
tegumentelor
-pregateste psihic in
vederea tehnicilor de
recoltare si
examinare
Nevoia de a Alterarea Pacientul sa nu Instalez pacientul in Adminisrez Durerea se
se misca si a mobilitatii din mai prezinte pat respectand medicatia amelioreaza
avea o buna cauza durerii la dureri pozitiile anatomice prescrisa de
postura nivelul ale corpului,asigur medic
articulatiei igiena tegumentelor (antiinflamato
piciorului si a lenjeriei de are,
pat,efectuez exercitii antiinfectioas
pasive si active,invat a, antialgice)
pacientul pozitia si antispastica
adegvata,masez si urmaresc
regiunile predispuse efectele
la escare,il ajut sa medicatiei;
faca exercitii
musculare
active,ajut pacientul
in satisfacerea
celorlalte nevoi
fundamentale, il
linistesc cu privire
la sterea sa fizica si
psihica.
Nevoia de a Dificultatea in Pacientul sa aiba Furnizez pacientul La indicatia Pacientul
dormi si a se a se odihni un somn cunostintele necesare medicului prezinta un
odihni datorita durerii odihnitor,sa nu despre boala,despre administrez somn odihnitor
manifestata mai prezinte tratamentul de miorelaxante si si o stare de
prin insomnie durere si sa aiba o întretinere; ajut sedative si le bine
si datorita stare de bine fizic pacientaul sa urmaresc
anxietatii fata si psihic identifice factorii efectul
50
 de boala care altereaza
capacitatea de a-si
conserva
sanatatea;fac un
bilant al fortelor si
deficientelor
sale;asigur un climat
cât mai personal
posibil:
obiecte.personale
aduse de acasa;iau
masuri de evitare a
receptivitatii
la.infectii.intraspitali
cesti;informez si
stabilesc împreuna
cu pacientul planul
de recuperare a starii
de sanatate si
cresterea rezistentei
organismului.Mentin
conditiile necesare
somnului,invat
pacientul sa practice
tehnici de
relaxare,exercitii
respiratorii,intocmes
c un program de
odihna
corespunzator
organismului,creez
un climat de
incredere,incurajez
si linistesc pacientul
fizic si psihic.
Nevoia de a fi Incapacitate de Pacientul sa fie Schimb lenjeria de Pacientul
curat si a se îngriji curat si ingrijit si pat si pijamaua la - reuseste sa-si
ingrijit de a singur,cauzată sa aiba o stare de nevoie,il ajut sa se faca toaleta
proteja de dureri la bine fizica si imbrace si dezbrace , singur,sa se
tegumentele si nivelul psihica iau masuri de imbrace si sa
mucoasele articulatiei evitare a se dezbrace
piciorului receptivitatii la singur
infectii.intraspitalice
sti;
Sustin pacientul din
puct de vedere psihic
explicandu-i cauza .

51
 CONCLUZII

Ţinând cont de datele expuse atât în partea generală, neomiţând însă nici aspectele
clinice biologice, cât şi în lumina datelor prezentate în partea specială, care reflectă studiul unor
cazuri clinice concrete şi actuale şi prin aceasta capabile să particularizeze datele expuse în
partea generală în funcţie de o anumită situaţie geografică, economică şi socioculturală, putem
trage anumite concluzii referitoare la tema lucrării.
Astfel, guta este o maladie caracterizată în principal printr-o dezordine metabolică
bine precizată şi uşor cuantificabilă şi anume hiperuricemia (nivelul acidului uric seric mai mare
de 7 mg/dl) cu determinări în principal articulare – determinări atât cronice (artropatia gutoasă
cronică) cât şi cu potenţial de evoluţie acută (artrita acută gutoasă) - afectarea articulară fiind
uşor de observat radiologic unde apar imagini caracteristice.
Secundar afectării articulare, apare în anumite cazuri şi o afectare renală litiaza
renală uratică iar cel mai frecvent în scădere pare a fi şi expresia clinică a depunerilor de cristale
de acid uric extraarticular sub forma tofilor gutoşi, întâlniţi azi doar la aproximativ 38% din
pacienţii afectaţi de gută, aşa cum reiese de altfel din graficele prezentate în anexă şi comentate
în partea specială.
Vârsta de debut a bolii ca şi frecvenţa sa în funcţie de vârstă, au cunoscut o scădere
faţă de deceniile trecute, probabil datorită creşterii globale a nivelului de trai.
Astfel, am luat în consideraţie consumul de alcool prezent la pacienţii gutoşi,
frecvenţa asocierii între gută şi alte boli datorate consumului excesiv de alcool cum ar fi:
- hepatita cronică toxic – nutriţională;
- steatoza hepatică;
- pancreatita cronică;
unele dintre ele necitate în literatura de specialitate dar pe care le-am întâlnit frecvent în
cazuistica studiată, drept pentru care am considerat necesar să le expunem şi comentăm în partea
specială.
Pe de altă parte am ilustrat existenţa unor strânse legături între afectarea
metabolismului glucidic, manifestată prin incidenţa diabetului zaharat tip II şi gută, precum şi

52
între afectarea metabolismului lipidic, manifestată prin obezitate şi dislipidemii, plus bolile
asociate acestora (hipertenne arterială) şi gută.
Toate aceste conexiuni observate practic şi ilustrate şi de literatura de specialitate
consultată, duc în final la concluzia că guta este o entitate nosologică complexă, metabolică, cu
manifestări preponderent reumatismale.
Astfel, deşi acestea sunt caracteristicile sale de bază, ele nu trebuiesc privite dintr-
un punct de vedere singular, ci dintr-un cadru mult mai larg şi mai complex.

53
 BIBLIOGRAFIE

COMPENDIU DE ANATOMIE SI FIZIOLOGIE – Sub redactia Gheorghe Mogos, Alexandru

Ianculescu, Editura Stiintifica
GHID DE NURSING – Sub redactia Lucretia Titirca, Editura „Viata Medicala Romaneasca” –
1999, Editia a IV-a
MANUAL DE MEDICINA INTERNA PENTRU CADRE MEDII – Sub redactia Corneliu
Borundel, Editura BIC ALL – 2000
TEHNICA INGRIJIRII BOLNAVULUI – Sub redactia Carol Mozes, Editura medicala 2003
TEHNICI DE EVALUARE SI INGRIJIRI ACORDATE DE ASISTENTII MEDICALI – Sub
redactia Lucretia Titirca, Editura „Viata Medicala Romaneasca” – 2000
VADEMECUM TERAPEUTIC – Sub redactia dr. George Ionescu Amza

54
ANEXE

55