Definiţia, trăsăturile, formele şi tehnicile

propagandei

Șfița Petru-Daniel Profesor coordonator: Viorel Țuțui

Anul III
Grupa 2
 Cuprins

1. Definirea propagandei şi a noţiunilor înrudite.....................................................3

2. Propaganda militară în România...........................................................................7
3. Opinie personală......................................................................................................8
4. Bibliografie...............................................................................................................9
5. Anexe........................................................................................................................10

2
 Definirea propagandei şi a noţiunilor înrudite

În formularea sa cea mai elementară, propagandă este un termen neutru pentru

răspândirea ideilor. În Dicţionarul ştiinţelor sociale, propaganda este definită prin: “Tehnicile şi
metodele de influenţare sau controlare a atitudinilor şi comportamentului... prin utilizarea
cuvintelor şi a altor simboluri în vederea transmiterii, promovării sau răspândirii unor doctrine,
teze sau idei” ca şi prin “declaraţiile şi impresiile care rezultă din folosirea unor astfel de tehnici
şi metode”. Propaganda este un proces de comunicare care foloseşte anumite tehnici şi metode
pentru a-şi realiza scopurile. În toate societăţile şi în slujba oricui s-ar afla, propaganda vizează
să formeze anumite atitudini şi să impună stereotipuri sociale, tinde să condiţioneze individul,
creându-i mecanisme automate în scopul de a controla şi manipula comportamentul său social
(achiziţia unor bunuri, votarea unei anumite forţe politice, respingerea unei anumite legi în
cadrul unui referendum). Deşi termenul provine de la Biserica Romano-Catolică şi era legat de
“propagarea credinţei”, şi-a croit drum în comunicarea politică la începutul sec. XX. Despre
primul război mondial se spune că a însemnat o bătălie propagandistică între englezi şi germani
şi că publicul american era ţinta mesajelor din pamflete, broşuri, afişe, benzi desenate şi alte
forme de comunicare. În timpul celui de-al doilea război mondial naziştii au dezvoltat un sistem
elaborat de propagandă pentru a obţine sprijinirea regimului, atât în Germania cât şi în
străinătate.
"În ciuda asocierii aproape automate cu un partid politic, un grup social sau un regim de
guvernare, originile propagandei sunt anterioare politicii, aceasta datorându-și numele si
punerea în circulație, pontifului romano-catolic Grigore al XV-lea, care în timpul Reformei
protestante din anul 1622, a înființat Sacre Congregatio de Propaganda Fide (Sfânta
Congregație pentru Propagarea Credinței), (Cole, 1988) în scopul răspândirii religiei romano-
catolice în întreaga lume. Totodată, înaltul prelat a întemeiat și un birou al propagandei papale,
de unde erau coordonate eforturile pentru <<aducerea bărbaților și femeilor la acceptarea
voluntară a doctrinelor bisericești >> (O'Shaughnessy, 2004). Un proiect asemănător fusese
inițiat și în 1582 de Papa Grigore al XIII-lea, sub denumirea de <<Comisia Cardinalilor>>"1
"Propaganda este un proces complex. Aceasta nu trebuie asociată doar cu o serie de
minciuni și înșelăciuni. Propaganda nu trebuie definită în totalitate prin termenul de persuasiune,
3
deoarece persuasiunea este un concept bazat pe dialog și acord reciproc între două părți. Astfel,
propaganda este o încercare de a forma percepții false pentru a obține un răspuns ce declanșează
o acțiune ulterioară din partea unei părți. Adăugând, propaganda apelează la emoții, spre
deosebire de persuasiune care apelează la logica individului. Propaganda este o multitudine de
tehnici pentru a influența opinia publică, și astfel aceasta afectează psihologia socială a unei
populații. O opinie comună a unei mase este foarte greu de obținut, dar odată realizat acest lucru
se dovedește a fi și mai greu de a-i convinge să se răzgândească." 2
"Procesul prin care anumiți oratori transmit un mesaj către public prin intermediul
propagandei include aceeași metodă prin care oamenii realizează un schimb de idei în zilele
noastre. Nu mai există urme de comunicare organică între oameni, dar asta nu înseamnă neapărat
că putem defini asta ca și propagandă, deoarece propaganda este stabilirea unui acord mutual
între un individ și un grup de persoane. "3
"La origine, termenul propagandă provine din limba latină și poate fi tradus prin lucruri
ce trebuie propagate. Deși este utilizată din antichitate, abia in evul mediu apare primul organism
<<oficial>> al cărui scop principal este unul propagandistic. Ne referim la inițiativa Papei
Grigore XV (1554 - 1623), care a fost titularul scaunului pontifical între 1621 și 1623, fiind
ultimul sueran pontif ales prin aclamații. Papa a pus bazele, la 1622, Congregatio de
Propaganda Fide (Congregația pentru propagarea credinței), ulterior titulatura fiind schimbată în
Congregația pentru evanghelizarea popoarelor.

1
Camelia Pavel, "Publicitatea și Propaganda în societatea contemporană: asemănări și deosebiri".
2
Barak Kushner, "The Thought War, Japanese Imperial Propaganda", University of Hawai'i Press,
2006.
3
Edward L. Bernays, "Propaganda", Horace Liveright, 1928.

4
 Organismul era format din cardinalii care trebuiau să urmărească și să îndrume opera de
răspândire a creștinismului de rit catolic prin intermediul misionarilor din America Centrală și
Latină, precum și în țări asiatice, între care India, China și Japonia sunt cele mai importante. De
menționat că activitatea congregației continuă neîntrerupt până în zilele noastre. [...] Astăzi,
propaganda este difuzată mai ales prin mijloacele oferite de radio și televiziune, prin presa scrisă,
dar și prin acțiuni cu impact mediatic, cum sunt colocviile, seminariile, sesiunile științifice sau
dezbaterile.
Obiectivele unei acțiuni de propagandă pot fi generale sau specifice. De multe ori,
receptorul - ținta acțiunii propagandistice - o poate percepe sau asocia cu falsul sau interpretarea
tendențioasă. De aceea, este foarte importantă alegerea țintei."4
Garth S. Jowett și Victoria O'Donnell oferă o definiție clară și concisă a propagandei în
cartea lor "Propaganda & Persuasion" (2014). Ei scriu, „Propaganda este încercarea deliberată și
sistematică de a modela percepții, manipula cogniții, și comportamentul direct pentru a obține un
răspuns care promovează intenția dorită a propagandistului“. Cu alte cuvinte, propaganda este o
metodă sistematică de manipulare. Propaganda este utilizată pentru a evidenția părțile negative
sau pozitive ale unei idei, persoană sau legislație. Hitler a folosit pe scară largă propaganda
pentru a promova ideile sale antisemite și viziunea sa pentru Germania într-o eră de după Primul
Război Mondial. (Vezi Figura 6, Figura 7, Figura 8). În Statele Unite, propaganda a fost
valorificată pentru a ridica moralul pentru publicul larg în timp de război și în scopuri de
recrutare. (Vezi Figura 1, Figura 2, Figura 3, Figura 4).

4
Gheorge Onișoru, "Despre propagandă și imagine în relațiile internaționale."

5
 Propaganda se bazează foarte mult pe ethos și patos, nu pune accent pe fapte, cifre, sau
adevăr; în schimb, propaganda se bazează în principal pe răspunsurile emoționale ale publicului
pentru a genera un acord și a îndemna la o acțiune. Putem observa o oarecare asemănare între
propagandă și publicitate prin intermediul tehnicilor utilizate. Propaganda este în general
considerată a fi de factură negativă, chiar dacă acesta poate fi utilizată pentru a atinge anumite
obiective pozitive. Publicitatea nu este, în general, un concept negativ, deși are ca scop să
determine psihologic publicul țintă să cumpere un produs. Publicitatea este în primul rând
preocupată de creșterea vânzărilor; propaganda, pe de altă parte, este orientată spre schimbarea
atitudinilor și a ordinii publice.
Propaganda utilizează diferite medii pentru a ajunge la publicul țintă. Aceste medii
includ:

Vizual și audio- - televizor - radio - cinema - documentare

media - reclame - cântece - știri - emisiuni
Internet - site-uri web - bloguri - social media - rețele sociale
Artă și literatură - picturi - postere - pamflete - reviste
- benzi desenate - presă - ziare
Discursuri - discursuri publice - evenimente - concerte - evenimente
(oferite de politice sportive
primărie)

6
 Propaganda militară în România
În Primul Război Mondial, în perioada retragerii guvernului și Casei regale române în
Moldova, la 15 noiembrie 1916 a fost constituit la Iași, cu sprijin francez, „Serviciul Foto-
Cinematografic al Armatei”. Conform instrucțiunilor Marelui Cartier General din 2 ianuarie
1917, acesta avea rolul „de a forma documentele istorico-politice ale armatei și totodată de a
furniza elementele de propagandă prin fotografie și cinematograf, procurând fotografii și filme
din faptele importante de arme, pentru răspândirea lor în lumea întreagă”.
La 20 iunie 1941, cu două zile înaintea intrării României în al Doilea Război
Mondial război, prin participarea militară la atacarea URSS alături de Germania, întreg
personalul Oficiului Național Cinematografic și al CIRO-FILM a fost încadrat în ordinea de
bătaie a Secției Propagandă a Marelui Stat Major, pentru a servi momentului istoric. Totodată, în
cadrul aceleiași Secții Propagandă militară, a fost înființat Biroul Cinema. Începând din 1941
toate filmările și filmele sau jurnalele de actualități au fost subordonate obiectivelor
propagandistice ale statului intrat într-un război vital pentru interesele sale supreme. În armata
română, scopurile propagandistice propuse urmau să se realizeze prin: organizarea unor ședințe
educative, serbări ostășești, editarea unor broșuri educative, activitatea misionarilor
propagandiști, echipele teatrale, caravanele cinematografice, radioul, presa militară, afișarea unor
mesaje propagandistice. (Vezi Figura 5).
În România nu se vorbea de propagandă decât cercuri extrem de elevate pentru a da un
nume sistemului informatic al sistemului comunist. Această opinie s-a schimbat în anii ‘90 odată
ce studenţii la mass-media au abandonat modelul efectelor minime. Deşi mass-media în Statele
Unite nu este un instrument oficial al propagandei statului cum a fost în România, este uneori
acuzată că este instrument de propagandă pentru interese diverse. În România, toată lumea ştie că
mass-media face propagandă dar puţini sunt cei care ştiu şi cum sau cum poate fi aceasta
identificată.

7
 Toţi apelăm la tehnici de propagandă atunci când vrem să convingem. În
mod conştient sau inconştient, folosim mijloace de influenţare a celuilalt. Rareori argumentele
pot convinge în stare pură. Construirea unui sistem logic de argumente este la fel de importantă
ca însoţirea lui de mesaje relaţionale care să deschidă calea elementelor capabile să-i schimbe
celuilalt modul de a percepe un anumit lucru. În principiu, propaganda este un dialog fără
interlocutor. Dialogul se poartă cu convingerile, cu percepţiile şi cu senzaţiile oamenilor cărora
încercăm să le inoculăm o anumită idee. Celălalt nu este prezent decât pentru a accepta sau
pentru a respinge ideile transmise.

8
 Bibliografie

1. Pavel, Camelia, "Publicitatea și Propaganda în societatea contemporană: asemănări și

deosebiri."
2. Kushner, Barak, "The Thought War, Japanese Imperial Propaganda", University of Hawai'i
Press, 2006.
3. Bernays, Edward , "Propaganda, Horace Liveright", 1928.
4. Onișoru, Gheorghe, "Despre propagandă și imagine în relațiile internaționale".
5. Jowett, Garth; O'Donnell, Victoria, "Propaganda&Persuasion", SAGE Publications, 2012.
6. Google Images;

9
 Anexe

(Figura 1)

"Is this tomorrow, America under Communism!" - Publicată în anul 1947, este o revistă
de benzi desenate menită pentru a-i învăța pe oameni despre natura conspirativă a infiltrării
Comuniste.

10
 (Figura 2)

Uncle Sam. Afisul a fost realizat de către desenatorul american James Montgomery Flagg
în 1917 pentru o asociație de artiști numită Divizia Graficienilor din Publicitate, care realiza
postere pentru diverse agenții americane. Pentru realizarea chipului bătrânului osos, cu un deget
întins înainte, cu privirea hotărâtă, artistul și-a pictat propriile sale trăsături.
Mesajul transmis de poster era ca recrutarea se bazeaza pe sacrificiu si patriotism.

11
 (Figura 3)

Rosie the Riveter este un prototip cultural american, reprezentând colectiv toate femeile
din Statele Unite ale Americii care au lucrat în fabricile și uzinele din Uniune în timpul celui de-
al Doilea Război Mondial, producând nu numai bunurile pe care le-ar fi produs altfel bărbații
plecați la război ci și armament și muniții. Rosie Riveter este considerată imaginea feminismului
în Statele Unite.

12
 (Figura 4)

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial alimentele erau porționate. Guvernul SUA a
instituit această procedură ca să ofere fiecărei persoane dreptul la o rație corectă de alimente și ca
să încurajeze consumul redus al alimentelor disponibile, pentru a rămâne mai mult pentru soldații
de pe front. Acest poster este parte a unei campanii ce amintea cetățenilor să nu irosească
mâncarea. Publicat în anul 1944.

(Figura 5)

Marcă poştală de propagandă emisă în 1941.

13
 (Figura 6)

Acest poster înfățișează un tânăr din rasa ariană, membru al Hitler Youth, privind spre o
figură impozantă a lui Adolf Hitler. Copiii (chiar și cei de 10 ani) erau încurajați să se înroleze în
armată pentru a susține cauza.

14
 (Figura 7)

Acest poster îl înfățișează pe Adolf Hitler interacționând cu un grup de copii germani.

Textul înfațișat se traduce ca: "Copii, ce știți despre Fuhrer?".

15
 (Figura 8)

Aici este înfățișat un tânăr cu o svastică în mână cu textul "Studenții germani luptă pentru
Fuhrer și pentru popor". Personajul este idealul fizic al rasei ariene: puternic, tânăr, blond și
dedicat cauzei.

16