Feuerbach Ludwig (1804-1872) – filozof materialist şi ateu german.

Feuerbach are meritul de a fi criticat idealismul hegelian, dominant în acea vreme în

Germania, arătînd că Hegel răstoarnă raportul real dintre „subiect“ și „predicat“, dintre existență
și gîndire, dintre natură și conștiință.. Concepţiile filozofice ale lui s-au format sub influenţa
filozofiei lui Hegel, adeptul înflăcărat al căruia a fost la începutul carierei sale, ca mai apoi, în
cartea “Contribuţii la critica filozofiei hegeliene”(1839) să supună unei critici serioase idealismul
lui Hegel ca bază teoretică a religiei. În alte lucrări - “Esenţa creştinismului”(1841); “Teze
preliminare cu privire la reforma filozofiei”(1842); “Principiile filozofiei viitorului”(1843).
Feuerbach argumentează, că religia şi idealismul au o temelie comună, unele şi aceleaşi
rădăcini: atribuire gîndirii umane o esenţă de sine stătătoare, care numai în fantezie şi nu în
realitate pot fi rupte de om şi contrapuse lui. Idealismul este pentru el o construcţie speculativă
despre suprasenzorial, iar religia este un idealism raţionalizat.
Feuerbach consideră, că obiectul filozofiei trebuie să fie nu spiritul contrar naturii şi nici
natura contrară spiritului, ci omul în unitatea esenţei sale corporale şi spirituale. În centrul
filozofiei trebuie să fie omul, sau filozofia trebuie să fie antropologie. Toate enigmele idealismului
vor dispărea dacă noi vom înţelege natura lor – absolutuzarea şi zeificarea capacităţilor umane.
Feuerbach este materialist, dar materialismul lui este metafizic şi mecanicist. În centrul
filozofiei sale plasează omul, dar îl priveşte ca fiinţă biologică (şi nu socială), ca individ abstract.
Omul este o fiinţă naturală şi relaţiile între oameni sunt tot naturale.
A restaurat materialismul, afirmînd că natura e primordială în raport cu gîndirea, că
gîndirea este un predicat (atribut) al omului și nu omul un predicat al gîndirii (spiritului). În locul
spiritului absolut, Feuerbach a pus, astfel, în centrul filozofiei natura și omul, conceput ca o parte
a naturii. Materialismul antropologic, concepția despre om a lui Feuerbach au avut însă un caracter
abstract și contemplativ, întrucît Feuerbach nu a putut înțelege esența socială a omului, precum și
însemnătatea practicii, a activității materiale prin care omul transformă natura, transformîndu-se
pe sine însuși.

Gottfried Wilhelm Freiherr von Leibniz(n. 1 iulie 1646 d. 14 noiembrie 1716)

A fost un filozof și matematician german, unul din cei mai importanți filozofi de la sfârșitul
secolului 17 și începutul celui de al 18, unul din întemeietorii iluminismului german. .
Un lucru la care filosoful face apel este faptul că atomul spiritual denumit monadă este
imperisabil sufletului uman. Sufletul este văzut că perceptie distinctă.
Leibniz este unul din precursorii dialecticii germane, el a susținut ideea continuității și
evoluției naturii. În teoria cunoașterii, Leibniz se situează pe pozițiile raționalismului, pe care
încearcă să-l îmbine cu elemente de empirism. Împărțind adevărurile în "raționale" și "faptice", el
consideră că primele, având un caracter necesar și universal, nu pot proveni din experiență;
principiile lor se află în intelect în stare embrionară și primesc de la simțuri doar un impuls pentru
dezvoltarea lor. De aceea, la cunoscuta teză a sensualismului: "Nimic nu este în intelect care să nu
fi fost mai înainte în simțuri", Leibniz adaugă: "în afară de intelectul însuși". Astfel el completează
cele trei principii ale logicii aristotelice cu principiul rațiunii suficiente, necesar pentru verificarea
adevărurilor faptice obținute pe calea inducției. Operele filosofice ale lui Leibniz au exercitat o
influență deosebită asupra dezvoltării ulterioare a filosofiei germane, în special asupra
lui Christian von Wolff și Immanuel Kant.