Noțiunea de „mistere„(sau „misterii„) ține de cultele inițiatice din antichitate și face parte din

terminologia istoriei religiilor. Aceste culte au fost o parte extrem de importantă în reprezentările
religioase și în mentalitatea lumii greco-romane. Practic, termenul de „mistere” se referă la o
instituție religioasă capabilă de a asigura iniţierea.

Misterele Eleusine erau sărbători bianuale ale Greciei antice organizate în templul din Eleusis.
Misterele Eleusine erau dedicate zeiţei Demetra şi fiicei ei Persefona din devotament pentru
darul agriculturii. Legendele spun că eleusinii erau ocrotiți de Demetra deoarece fuseseră
primitori faţă de ea când li se înfățișase drept o bătrână amărâtă, atunci când își căuta fiica (pe
zeița Persefona).

Festivităţile care celebrau Misterele Eleusine aveau în mare parte un caracter esoteric. Potrivit
informațiilor, misterele eleusice se celebrau încă din sec. al VII-lea î.Hr. . Vechimea lor a fost
confirmată şi de descoperirile arheologice.

Cultul eleusin s-a răspândit în toată lumea iar relicvele sale se găsesc şi în Egipt. Misterele
Eleusine erau transmise ereditar. Principalii celebranţi la Misterele Eleusine erau Hierofantul
(preotul suprem), Daducos (purtătorul făcliei), Hierokeryx (crainicul sfănt) şi Epibomios
(preotul celebrant). Iniţierea în cult se realiza prin mai multe ceremonii tainice de purificare şi
prin rostirea unor formule magice.

Cultul eleusin
Inițiereile în Mistrele Eleusine erau ritualuri sacre desfășurate public, iar inițiații purtau
denumirea de „mystes„, transmisă împreună cu adjectivul „mysticos” şi cu substantivul
„mysterion” de către dramaturgii greci clasici. Un alt termen central al cultului de la Eleusis este
cel de „teleté„, înrudit cu „telos” („ţel„, scop„), prin care erau desemnate atât iniţierea cât şi
ritualurile care o însoţeau. Conform acestei semnificaţii, templul din Eleusis se numea
Telesterion. Cea mai înaltă treaptă a iniţierii fiind Epopteia („vederea de sus„).

Termenul grec de „mysterion” („taină„, „secret„) ține de informațiile pe care cei neinițiați
(novicii, aspiranții) le vor afla de la inițiați, parcurgând anumite ritualuri. Cultele de mistere sunt
unul din cele mai importante fenomene religioase ale antichității. Din cauza acestor ritualuri
istoria religiilor are dificultăți în a reconstrui conceptele religioase manifestate prin intermediul
misterelor. Cultele de mistere propuneau o serie de inițieri individuale sau colective care
promiteau o soartă fericită în viața de apoi. Cei neinițiați la Eleusis urmau să sfârșească în
Hades.
Unii exegeți sunt de părere ca esoterismul elen a fost insipirat de egipteni, alții consideră că
moștenirea gnozei venea de la fenicieni care, la rândul lor fuseseră inițiați de către celți. Ca toate
creațiile umane, și școlile filosofice și teologice din Eleusis, au decăzut, sfârșind prin corupere.

Practic, nu conta moralitatea individului, pe cât conta iniţierea sa în Misterele Eleusine, lucru
care indigna pe mulți gânditori ai vremii. Iată ce zice, de pildă, Diogene: „tâlharul Pataikion va
avea după moarte o soartă mai bună, pentru că este iniţiat la Eleusis, decât Agesilaos şi
Epaminonda„.

La începuturi, la Misterele Eleusine aveau acces numai familiile bogate/educate, apoi s-au extins
și către cetățenii Athenei. Iar în perioada clasică misteriile sunt deschise oricărui grec, din
oricare cetate, din orice categorie intelectuală şi socială, omului de rând, sclavului, copil sau
curtezanelor, până la oameni de talia lui Cicero, Hadrian sau Marcus Aurelius.

De reținut este că și primii creștini au fost văzuți în lumea romană inițial ca adepți ai unui cult
de mistere.

Religiile de mistere sunt specifice civilizației elene, chiar dacă au fost influențate de religiile
orientale. Formele inițiatice tipice acestor mistere au apărut întâia dată în cadrul venerării zeiței
agrare Demetra. Continuatoarele moderne ale misterelor sunt diversele societăți și loje secrete,
precum cele ale francmasonilor, iluminaților, cercurilor esoterice etc. Aceastea au în comun cu
misterele antichității venerarea unui principiu divin, bogat în practici rituale ce presupun
inițierea și un mit/concept care explică toate aspectele realității.

Cuvântul „mysterion” trimite în primul rând la verbul „myein” („a închide„, „a încuia„). Myesis
se pare că desemna o inițiere preliminară în cadrul misterelor eleusine. Inițiații în aceste mistere
purtau denumirea de „mystes„, transmisă împreună cu adjectivul „mysticos” și cu substantivul
„mysterion” de către dramaturgii greci clasici.
Un alt termen important al cultului de la Eleusis este cel de „teleté„, înrudit cu „telos” („țel„,
„scop„), prin care era desemnată atât inițierea în sine cât și ritualurile aferente. Conform acestei
semnificații templul din Eleusis se numea Telesterion. Cea mai înaltă treaptă a inițierii era
Epopteia („vederea de sus„).

Desfăşurarea
„Micile Mistere” („Myesis„) se ţineau primăvara, în aparenţă numai în onoarea lui Heracle, care,
ca străin, nu a putut fi iniţiat în „Marile Mistere” („Teletai„). Acestea aveau loc toamna, timp de
nouă zile, începând cu cea de-a 15-a zi a lunii Boedromion (la începutul lui octombrie) şi
comemorau coborârea Persefonei în infern pentru perioada pe care era obligată să fie alături de
Hades.

Legendele spun că învățăturile secrete de la Eleusis ascundeau sub o formă simbolică, mesaje ale
unor civilizatori veniți din Cer. Învățăturile, constau ca și în alte culturi în informații despre
univers, energii creatoare și distrugătoare, identitatea galactică, noțiuni excepționale de
astronomie, fizică, magie.

Oamenii veneau în acest loc pentru a participa la ritualuri secrete. Misterele erau ținute în cel
mai mare secret. Era interzis să se discute despre ce se petrecea acolo. Cine încălca regula era
susceptibil de pedeapsa cu moartea. Sunt autori care spun că participanții la aceste mistere erau
oameni binecuvântați, care ajungeau să își cunoască data exactă a morții și care dețineau secretul
fericirii. Singurele dovezi au fost extrase din literatură, epigrafie și descoperirile arheologice. S-a
stabilit ulterior că secretul misterelor eleusiene consta de fapt în substanțe halucinogene
administrate participanților.

Inițierea în Misterele Eleusine

Inițierea se făcea în templul lui Demetra. Erau necesare zile de post, în care nu se consumau
produse din carne. Se putea mânca pește, semințe, rodii și mere. Perioadele de abstinență erau
îndulcite de zeama de cucută, pe care hierofanții o beau pentru a-și domoli instinctele.

Toată lumea era pretabilă la initierea în Misterele Eleusine cu exceptia barbarilor, criminalilor,
vrajitorilor si mai tarziu a creștinilor dogmatici.

Inițierea în misterele eleusine se aseamănă cu cea din Cartea lui Enoh, transmiterea fiind oferită,
așa cum aminteam mai sus, de zeița Demetra, deci de o femeie. Inițierea se făcea cu ajutorul
unei băuturi magice, denumită și nectarul zeilor: ambrozia. Preoții au pierdut semnificația
transmiterii, înlocuind misterul cu ritualuri din ce în ce mai pompoase, mai spectaculoase, dar
golite de scânteia divină. Același lucru s-a întâmplat în istorie cu toate marile Transmiteri de la
Vede la Noul Testament.

Misterele Eleusine erau practicate la fiecare cinci ani fiind oficiate de hierofanți și thisiade
(preotese). Ei purtau coroane de mirt și țineau în mână, cheia – simbolul misterelor. Deși
ceremoniile țineau aproximativ două săptămâni, doar nouă zile erau extrem de importante.
Participanţii trebuiau să-şi anunţe cu mult timp înainte venirea, îşi asumau cheltuieli însemnate
din cauza animalelor destinate sacrificiilor şi erau obligaţi să postească înaintea procesiunii timp
de nouă zile. Festivităţile decurgeau în felul următor:

În prima zi se întruneau adepţii dornici de iniţiere.

Aceştia erau supuşi în decursul celei de a doua zile unor procese de purificare prin apă („alaze
mystoi„).

În a treia zi se ținea post până la apusul soarelui, se pregătea patul fecioarei divine. O dată cu
căderea serii, se întreupea postul, începând sacrificiile. Acum, neofiții puteau mânca prăjituri cu
mei și orz și puteau bea din „ambrozie” („cyceon„).

În ziua a patra se purta în procesiune statuia Persefonei sau un „copil divin” într-un recipient
(„kalathos„) ornat cu şerpi, care simboliza coşul cu flori al zeiţei. Răpirea ei de către Hades era
deci repetată în mod alegoric. În procesiuni nu lipseau simboluri ale fertilităţii precum spice de
grâu sau embleme falice. A patra zi se mai numea și „procesiunea coșului” („kalathos” –
reprezentând o cutie în care s-au păstrat toate cunoștințele umanității dinainte de Potop).

Urma procesiunea flăcărilor în cea de a cincea zi. În această zi se comemora, prin lungi
procesiuni cu făclii, căutarea Persefonei de către Demetra.

În ziua a şasea se sărbătorea plecarea zeiței Atena la Eleusis și se celebra cultul zeilor Dionysos,
Iacchus și Ceres. Era ziua în care festivităţile ajungeau la apogeu: columna lui Dionis-Iachos de
la Atena era mutată la Eleusis de către o mare mulţime de oameni. Noaptea începeau iniţierile în
mistere, care constau şi în dezvăluirea soartei celor drepţi şi a celor blestemaţi în lumea de apoi.
Iniţierile erau făcute, ca şi purificările, de către sacerdoţi mascaţi ca nimfe, satiri şi sileni.
Ceremoniile erau însoţite atât de muzica fluierelor frigiene şi a timpanelor cât şi de dans,
creându-se astfel prin ritmuri monotone o atmosferă extatică.

Pelerinajul se oprea în a șaptea zi, când procesiunea se îndrepta spre Templu cu ceremoniile
smochinului și traversarea podului care simboliza legăturile dintre lumile infernale, terestre și
cerești. Tot în această zi se organizau întreceri în onoarea zeiţelor.

În a opta, se celebra inițierea lui Esculap, iar profanii treceau de la statutul de adormit la cel de
trezit.

A noua și cea mai importantă zi, se numea plemochoe dupa numele a două vase umplute cu vin,
unul așezat la est și celălalt la vest, care erau sparte la sfârșitul ritualului, când se rosteau formule
magice și erau invocate Geniile Creatoare.

Gradul superior obținut în inițiere se numea „autopsia” sau „epoplia„. În grecește „autos”
înseamnă „sine„, iar „opsis„, „vedere„. Comunicarea cu Dumnezeu se face prin „vederea
sinelui„, căci de acum înainte, inițiatul va ști unde să-l caute pe Dumnezeu.

Pe vremuri, inițierea nu era simbolică, așa cum se întâmpla în timpurile moderne. La începuturi,
se cobora efectiv în tenebre pentru a confrunta omul cu moartea și cu geniile elementelor din
care a fost compusă materia. Neofitul se întâlnea pe rând cu arhonții și gardienii universului „de
dincolo de porți”. Purificându-și trupul, sufletul și mintea, profanul se lepăda de veșmântul
întunecat al ignoranței și egocentrismului, devenind capabil să înțeleagă că haina lumii ne
îmbracă pe toți și ea este Lumina lui Dumnezeu. Clement din Alexandria ne oferă formula
eleusină rostită de proaspat inițiatul: „Am postit, am băut ciyeonul, am luat coșul și, după ce am
muncit, am lăsat coșul; apoi luând din nou coșul, am înlocuit ceea ce era de înlocuit!”

În anul 382 d. Hr., împăratul roman Teodosiu I a interzis cultul eleusin, ca dealtfel toate cultele
celebrate prin mistere.

Misterele Eleusine anatemizate

Caracterul ascuns al acestor Mistere le-a atras anatema de Religii Păgâne. Iar incendierea în anul
396 a sanctuarului de la Eleusis de către Alaric, regele gotic însoțit de călugări creștini,
marchează în Istoria Religiilor, sfârșitul oficial al păgânismului.

Cu toate acestea, puterea indestructibilă ce caracterizează Misterele Eleusine a fost confirmată

chiar și după distrugerea sanctuarului celor două zeițe.

Cu toate că sfântul Dimitrie i-a luat locul zeiței Demeter, devenind astfel patronul agriculturii, în
Eleusis o statuie a zeiței a existat până în anul 1820. Ea a fost luată de către E.D. Clarke și
dăruită Universității din Cambridge, cu toate că localnicii s-au opus cu arma în mână.

Ziarul Hestia din 7 februarie 1940, relatează o stranie întâmplare petrecută la Eleusis. O
bătrânică slaba și urâtă se urca în autobuz, dar cum nu avea bani să plătească biletul este dată jos
de către șofer la stația următoare. Aceasta era tocmai stația Eleusis. Dar autobuzul a refuzat să
mai plece.

Atunci călătorii au făcut chetă și au achitat biletul bătrânei. Autobuzul a pornit imediat. Atunci
bătrâna le-a spus: „Ar fi trebuit să faceți asta mai devreme, dar sunteți egoiști! Și pentru că sunt
între voi am să vă mai spun ceva: veți fi pedepsiți pentru felul în care trăiți! Veți duce lipsă
până și de verdețuri și de apă!„.