Sie sind auf Seite 1von 1

Bat valuri plescăind în țărmul

Pustiu, și luna-i sus, pe mare...


Pe dună zace cavalerul
Cuprins de leneșă visare.

Ies albe nimfe din adîncuri,


Un văl ușor e a lor haină;
Crezînd că doarme dus voinicul,
S-apropie de el în taină.

Întîia stă, i-admiră coiful


Cu penele strălucitoare,
A doua și-află joc cu lanțul
Și ciucurii la cingătoare...

Și, fulgerînd din ochi, a treia


Îi trage spada sclipicioasă:
Proptită-n spadă mi-l privește
Și-i rîde-n față, drăgăstoasă.

A patra drăgălaș s-alintă


Pe lîngă el, șoptindu-i glume:
— O, de-aș putea să-ți fiu iubită,
Drag făt-frumos din altă lume !

A cincea mîinile-i dezmiardă !


A șasea parcă nu se-ndură,
Sfios s-apleacă și-l sărută
Întîi pe ochi, apoi pe gură...

Șiret, el nu deschide ochii,


Se simte-așa nespus de bine:
Sub farmecul tăcut de lună
Se lasă răsfățat de zîne.

Das könnte Ihnen auch gefallen