You are on page 1of 13

PERCEPŢIA

1.DEFINIŢIE ŞI CARACTERIZARE

Captarea atenţiei:

Să ne gândim la un copac! Forma, mărimea, culoarea frunzelor, asperitatea şi alte


însuşiri formează împreună copacul şi îl caracterizează.
În timp ce prin S aflăm însuşirile izolate ale unui obiect, prin P – avem imaginea lui
integrală.
N.B. Însuşirile obiectelor nu pot fi separate decât mental.

PERCEPŢIILE = procese senzoriale complexe şi, totodată, imagini primare,


conţinând totalitatea informaţiilor despre însuşirile concrete ale obiectelor şi fenomenelor, în
condiţiile acţiunii directe a stimulilor asupra analizatorilor..
Trăsăturile imaginii perceptive:
 bogată în conţinut: însuşiri semnificative, dar şi de detaliu;
 funcţie informaţională specifică;
 rol reglator pentru activitate.

2. ORGANIZAREA PERCEPTUALĂ

În momentul citirii unui text, nu distingem nişte semne negre pe un fond alb, nu
vedem literele izolate, ci organizăm aceste caractere în cuvinte, iar cuvintele în propoziţii cu
înţeles. – Interpretăm ceea ce vedem, acordăm un sens informaţiei.
Percepţia = un proces complex care permite utilizarea informaţiilor primite prin
simţuri.

3. FAZELE PROCESULUI PERCEPTIV:

- DETECŢIA:se sesizează prezenţa obiectului în câmpul perceptiv.


- DISCRIMINAREA: obiectul este diferenţiat de altele din câmpul perceptiv.
- IDENTIFICAREA: recunoaşterea obiectului.
- INTERPRETAREA: se dă semnificaţie obiectului

4.1 P spaţială = vederea obiectelor în trei dimensiuni.

Ne permite să estimăm cu precizie forma obiectelor şi să apreciem destul de exact


distanţa dintre obiecte sau de la noi până la acestea. – orientarea în mediul
înconjurător..

Informaţii utile în P adâncimii:


- indicatori – monoculari: - mărimea relativă a obiectelor;
- interpoziţia;
- perspectiva liniară.
- binoculari: - disparitatea retiniană;
- convergenţa oculară.
4.2.P timpului
Fiind infinit, timpul nu poate fi perceput ca atare. Se pot percepe doar caracteristici
temporale ale evenimentelor: continuitate – discontinuitate; succesiune; simultaneitate;
durată.
Sisteme de referinţă:
- fizic, cosmic – repetabilitatea fenomenelor naturale: zi – noapte, anotimpuri.
- biologic – cicluri de viaţă, ritmuri organice (puls, digestie, veghe – somn).
- socio-cultural – instrumente de măsurare a timpului, conştiinţa istorică.

Timpul subiectiv se dilată sau se contractă în funcţie de factorii:


- cantitatea de evenimente pe fragmentul de timp;
- calitatea plăcută / neplăcută a evenimentelor;
- ritmul evenimentelor.

4.3 P mişcării
Factori:
- când percepem, separăm obiectul de fondul P;
- constanţa mărimii ne arată că un obiect care se apropie, îşi schimbă doar poziţia;
- mişcările capului sau ale globilor oculari;
- persistenţa imaginii retiniene.

PRINCIPIILE SAU LEGILE GESTALTISTE ALE PERCEPŢIEI

TEORIA GESTALTISTĂ: în sec. XX, nemţii - ,,P = o simplă sumă se S”; ideea:
fundamental în P= întregul/forma şi nu părţile componente.
Gestaltism = din germ. ,,gestalt” = o entitate care are sens, un întreg indivizibil, o
formă perfectă.
Întregul = mai mult decât suma părţilor. Primul pas în trecerea de la S la P =
separarea obiectului de fondul P. În viaţa cotidiană, procesul de separare se desfăşoară
instantaneu şi rareori suntem conştienţi de el. Separarea obiectului de fond / context
demonstrează că P = un proces activ şi selectiv.
 Pr. proximităţii: tendinţa de a percepe obiectele care sunt mai apropiate ca
făcând parte din acelaşi grup.
 Pr. similarităţii: stimulii / obiectele similare au tendinţa de a fi grupate în
aceeaşi unitate perceptuală.
 Pr. continuităţii: stimulii vizuali care sunt situaţi unii în continuarea celorlalţi
au tendinţa de a fi grupaţi.
 Pr. închiderii: dacă o figură (formă) cunoscută are porţiuni care lipsesc, avem
tendinţa de a ,,umple” aceste lipsuri şi de a crea, de a percepe obiectul în
întregime.
 Pr. bunei forme: în P vizuală, avem tendinţa de a vedea şi de a grupa stimulii
în figuri simple şi simetrice, chiar dacă în realitate ei pot fi aranjaţi şi în alt
mod.

Psihologia modernă distinge următoarele legi ale percepţiei descrise de profesorul


Mielu Zlate astfel:
a) Legea integralităţii perceptive
Exprimă faptul că percepţia creează conştiinţa unităţii şi integralităţii obiectului, ea
operează nu cu însuşiri izolate ale obiectelor, ci cu obiecte unitare. Gradul de elaborare a
unităţii perceptive poate fi pus în evidenţă prin rapiditatea percepţiei sau prin rezistenţa
imaginii perceptive fie la modificarea obiectelor, fie la eliminarea unor elemente ale acestora.

b) Legea structuralităţii perceptive


Arată că însuşirile obiectului numai împreună, organizate şi ierarhizate creează efecte
de percepţie; totodată, ea relevă faptul că nu toate însuşirile obiectului sunt la fel de
importante pentru perceperea lui, ci, cu deosebire, cele care dispun de cea mai mare
concentrare informaţională. Înregistrarea traseelor vizuale, în percepţia unor obiecte, relevă
această caracteristică.
c) Legea selectivităţii perceptive
Este expresia caracterului activ al omului în timpul perceperii, al faptului că nu toate
obiectele sunt percepute - ci doar unele, nu toate însuşirile obiectului - ci doar o parte a
acestora, în acord cu forţa lor senzorială sau cu semnificaţia lor pentru individ.
d) Legea constantei perceptive
Constă în menţinerea invarianţei imaginii, chiar şi atunci când există variaţii ale
obiectului perceput; dacă imaginea perceptivă şi-ar schimba valoarea la cea mai mică şi
neînsemnată variaţie a însuşirilor obiectului-stimul şi a poziţiei lui în câmpul
perceptiv, atunci diferenţierea şi identificarea lui ar fi mult mai îngreunate.
f) Legea semnificaţiei forţei de semnalizare a stimulului
Semnalează faptul că se percep mai bine, rapid şi corect obiectele care au o anumită
valoare, semnificaţie pentru subiect decât cele indiferente.

ILUZIILE PERCEPTIVE
Iluziile fizice = cauzate de distorsiuni ale informaţiilor care ajung la organele noastre
de simţ.
Iluziile perceptive = produse de anumite elemente ale stimulilor care – acţionând
combinat – ne creează o P deformată sau chiar imposibilă.
N.B. Majoritatea iluziilor perceptive sunt cauzate de prea buna funcţionare a
mecanismelor P, în special de constanţele perceptuale şi de legităţile gestaltiste.

8. OBSERVAŢIA ŞI SPIRITUL DE OBSERVAŢIE

Observaţia = activitatea perceptivă, conştientă şi autoreglată, sistematică.


Implică: acuitate senzorială şi inteligenţă.
Spiritul de observaţie = aptitudinea de a sesiza rapid ceea ce este relevant, deşi nu
apare în mod foarte evident.
N.B. P = un proces activ, rezultat din interacţiunea dintre stimulările mediului şi
experienţa noastră.
Figura imposibila Escher
Aceste linii sunt perfect
drepte