Beruflich Dokumente
Kultur Dokumente
1. Noțiunea pedepsei
2.Caracterele, calităţile, funcţiile şi principiile pedepselor
3.Principiile executării pedepselor privative de libertate.
4.Detențiunea pe viață.
5.Pedeapsa închisorii.
6. Condiții și caracterizare.
1.Notiunea pedepsei
Pedeapsa este o sancţiune prevăzută de legea penală, consecinţa încălcării dispoziţiilor normelor juridice
penale, ce se aplică infractorului de către instanţa de judecată, cu scopul prevenirii săvârşirii de noi
infracţiuni.
Problema resocializării infractorilor nu este urmarea directă, nemijlocită a sancţiunii penale, deoarece
efectul acesteia se prelungeşte cu mult peste durata executării integrale a duratei acesteia. Este necesar să
se constate efectele multiple ale pedepsei, ce se sting ori încetează numai când persoana fostă
condamnată s-a reabilitat conform legii, precum şi în faţa societăţii. Iată de ce se pune problema
renunţării la concepţia după care pedeapsa este un mijloc ce reeducare, ci poate doar una dintre
multiplele condiţii de resocializare puse la dispoziţia persoanei condamnate penal de a reveni în societate
după ce a dat satisfacţie societăţii pentru răul produs.
Renunţarea în Codul penal la definirea scopului pedepsei ca fiind „o măsură de constrângere şi un mijloc
de reeducare a condamnatului, iar scopul pedepsei, prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni” nu poate fi în
concordanţă cu prevederile actualei legislaţii, nici cu conţinutul sancţiunilor de drept penal. Scopul
pedepsei trebuia şi era cu necesitate de stipulat în Codul penal, pentru ca în etapa actuală responsabilii cu
aplicarea la orice nivel al prevederilor legii penale să cunoască direcţia politicii penale a statului.
Renunţarea la definirea scopului credem că are o reflectare în diminuarea constrângerii penale clasice şi
încercarea de definire a conceptului de resocializare, diferit de la o pedeapsă neprivativă de libertate şi
una privativă de libertate. Alăturarea pedepselor privative de libertate cu cele neprivative de libertate
constituie în actuala legislaţie penală sistemul de constrângere prograsivă, dar şi o concretizare a utilizării
mai judicioase a pedepselor de medie sau lungă durată. Constrângerea penală devine din ce în ce mai
mult doar lipsirea temporară de libertate de mişcare ori deplasare, celelalte drepturi constituţionale ale
cetăţeanului condamnat sunt diminuate în măsura în care sunt precis stabilite prin hotărârea definitivă de
condamnare, ca pedeapsă accesorie sau complementară. Unii dintre condamnaţi, deşi sunt supuşi unor
astfel de constrângeri, nu le constată în mod practic, deoarece sunt condamnaţi la pedepse ce se pot
executa în regimuri unde libertatea de mişcare este puţin limitată, iar regimul de detenţie se suprapune
aproape congruent cu viaţa din afara locurilor de deţinere. Deşi li se oferă persoanelor condamnate o
multitudine de programe de instruire şi educaţie în scopul sprijinirii efective a resocializării, reeducarea
este o problemă ce ţine de opţiunea individului.
Parcurgând toate programele existente în penitenciar, condamnatul poate să înţeleagă nocivitatea
faptelor infracţionale comise, dar aceasta nu înseamnă că va şi renunţa la conduita infracțională, decât în
condiţia oferirii unor soluţii de viaţă mai bune şi cu satisfacţii personale mai mari. Programele din
penitenciare ajută celor care doresc să se autoeduce, nu celor care însuşesc noi cunoştinţe pentru a se
perfecţiona în producerea unor fapte infracţionale noi. Programele şi personalul penitenciarelor,
personalul de probaţiune, voluntarii nu pot stabili în ce măsură un condamnat va fi reeducat pe parcursul
vieţii sale, ulterior executării unei pedepse penale. Cu atât mai mult când se aplică măsuri cu un conţinut
complet nou ori alte tipuri de sancţiuni.
3. Funcţiile pedepsei
a) Funcţia de resocializare a cetăţenilor care au comis infracţiuni
Resocializarea prin aplicarea de pedepse nu pare a fi concordantă cu principiile activităţilor de educaţie şi
instruire. Resocializarea sau o nouă socializare presupune învăţarea şi însuşirea unor deprinderi de a trăi
împreună cu oamenii din comunitate fără a le leza interesele, fără a deranja activităţile comune sau
individuale, fără a interveni în exercitarea drepturilor şi libertăţilor altora, fără a atenta la bunurile şi
valorile comune sau individuale prin fapte infracţionale. Legiuitorul apelează ori de câte ori este posibil la
măsuri alternative, imediat ce există premisele recuperării fără lipsire de libertate a persoanei condamnate,
stabilirea pentru minorii infractori a unor măsuri educative, cu limite mai reduse, folosirea instituţiilor
graţierii, amnistiei, a renunţării la pedeapsă, a amânării aplicării pedepsei, a suspendării executării
pedepsei sub supraveghere, a liberării condiţionate. Toate aceste măsuri tind spre folosirea în mai mică
proporţie a pedepsei cu privare de libertate, aceasta fiind realizată în mediul în care sunt şi alţi
condamnaţi cu o influenţă negativă asupra celor cu care vin în contact.
b) Funcţia de constrângere se realizează prin avertismentul deosebit de sever prin care este atenţionată
persoana infractorului asupra conduitei viitoare, precum şi prin limitarea exercitării drepturilor şi
libertăţilor constituţionale. Severitatea constrângerilor este dată de regimurile de deţinere progresive,
stabilite prin Legea nr. 254/2013.
c) Funcţia de exemplaritate constă din stabilirea unui model de conduită obligatoriu pentru toţi
destinatarii legii penale, care observând constrângerea la care este supus condamnatul meditează asupra
propriilor conduite viitoare pentru a se abţine de la săvârşirea de infracţiuni, ori riscă să primească o
pedeapsă penală, iar în caz de recidivare riscă o pedeapsă mai aspră.
d) Funcţia socială. Chiar şi în cazul în care unii infractori nu se corijează în urma executării pedepselor
penale, pedeapsa are rolul de asanare a criminalităţii, de a ţine departe de societate unele persoane
incorigibile ori care au comis fapte ce necesită excluderea din societate pe perioada vieţii ori a unei părţi
foarte însemnate din aceasta.
4. Principiile pedepsei
În condiţiile existenţei societăţilor democratice şi moderne, în societatea postindustrială a
informaţiei şi cunoaşterii, pedepsele trebuie să respecte principiile unanim admise ale legalităţii, formării
educative şi umanismului executării, ale diferenţierii şi individualizării demersurilor recuperative în raport
cu particularităţile psihoindividuale ale persoanelor condamnate.
Constituţia României acordă o atenţie deosebită tratatelor internaţionale, reţine ca prevederi
de drept intern pe cele ce sunt ratificate şi care interpretează şi aplică dispoziţiile constituţionale privind
drepturile şi libertăţile publice, în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, dând
prioritate reglementărilor internaţionale.
Unii autori identifică principiile executării sancţiunilor penale cu cele universal valabile
pentru dreptul penal, cum sunt: principiul legalităţii executării sancţiunilor penale, principiul stabilirii
unor sancţiuni compatibile cu conştiinţa juridică şi morala societăţii, principiul stabilirii unor sancţiuni
revocabile, principiul individualizării executării pedepselor ori principiul personalităţii sancţiunilor
penale. Aceste principii unanim admise, cu mici reformulări, sunt valalabile în întregul drept penal. Ceea ce
este specific doar pedepselor completează principiile arătate mai sus.
a) Pedeapsa nu trebuie să pună în pericol viaţa, sănătatea şi integritatea persoanei, toate regulile
aplicându-se fără discriminare
Pedeapsa impune prin ea însăşi o suferinţă inerentă şi inevitabilă, astfel că sporirea pericolelor, restricţiilor
ori a activităţii nocive este de neacceptat. Nu există în regulile internaţionale modele de pedepse, ci
abordări ale principiilor cu privire la aplicarea unor pedepse deja consacrate pe plan juridic. Perfecţionarea
executării pedepselor este un atribut permanent al statului, în aşa fel ca ele să răspundă nivelului
criminalităţii, dezvoltării tehnologice, libertăţilor cetăţeneşti şi evoluţiei moralei.
b) Pedepsele cu lipsire de libertate trebuie să apropie nivelul vieţii din penitenciar de viaţa din libertate.
Estomparea diferenţelor dintre mediul custodial şi cel din viaţa liberă, obişnuită, folosirea unor măsuri
alternative la pedeapsa privativă de libertate, existenţa unor facilităţi care să scurteze pe cât posibil durata
pedepsei cu lipsire de libertate aplicate sunt în măsură să resocializeze pe cel condamnat şi s -l apropie de
normalitatea responsabilităţilor de cetăţean ce va reveni în societate.
c) Recomandarea (2006)2 a Comitetului de Miniştri ai statelor membre referitoare la
Regulile Penitenciare Europene stabileşte unele principii fundamentale în materie:
– toate persoanele private de libertate vor fi tratate prin respectarea drepturilor omului;
– persoanele private de libertate îşi păstrează toate drepturile care nu le-au fost retrase prin lege, în urma
hotărârii de condamnare la pedeapsa cu închisoarea sau de arestare preventivă;
– restricţiile impuse persoanelor private de libertate trebuie să se reducă la strictul
necesar şi vor fi proporţionale cu obiectivele legitime pentru care au fost impuse;
– condiţiile de detenţie care încalcă drepturile omului nu pot fi justificate prin lipsa de resurse;
– viaţa în închisoare trebuie să se apropie cât mai mult posibil de aspectele pozitive ale vieţii din exteriorul
penitenciarului;
d) Pedepsele trebuie să fie aplicate în instituţii unde nu se pune în pericol viaţa,
sănătatea şi integritatea persoanei, unde nu există nicio discriminare în aplicarea regulilor. Când
unui infractor i se aplică o pedeapsă privativă de libertate, aceasta impune deja suferinţe inerente şi
inevitabile. Una dintre cerinţele închisorii trebuie să fie aceea de a realiza o disciplină şi o ordine fermă,
dar toate restricţiile nu trebuie să se realizeze decât în scopul siguranţei aşezământului şi bunei întreţineri
a vieţii. În regulile internaţionale nu există un model de închisoare care să
îndeplinească cerinţele regulilor europene. Condiţiile legale, sociale, economice şi geografice diferă
foarte mult, astfel că regulile nu pot fi aplicate peste tot, trebuind realizate eforturi deosebite pentru
depăşirea dificultăţilor pentru a obţine chiar şi condiţiile minime acceptate de Naţiunile Unite. Un
penitenciar, oricât de modern ar fi, se confruntă cu necesitatea de realizare a schimbărilor pozitive
permanente. Obiectivul stabilit de ştiinţa dreptului execuţional penal este de a identifica elementele
esenţiale ale sistemului penitenciar adoptat în zilele noastre care să cuprindă cel puţin necesităţile
minime de bază, precum şi nivelurile de bază ale drepturilor omului expuse în diferite instrumente
internaţionale.
f) Realizarea unei atitudini corecte faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi regulile de convieţuire
socială. Un asemenea principiu nu devine aplicabil numai dacă perioada de deţinere este folosită în
aşa fel încât infractorul, odată liberat, să nu mai fie dornic să comită noi infracţiuni şi să fie capabil să
trăiască în respect faţă de munca cinstită, faţă de ordinea de drept şi regulile sociale, îngrijindu-se de
propriile nevoi. Penitenciarele trebuie să facă apel la toate mijloacele educaţionale, morale, spirituale, de
asistenţă care să se adreseze nevoilor individuale ale deţinuţilor. Atitudinea corectă faţă de muncă se
bazează pe posibilitatea penitenciarului de a folosi condamnaţi la diferite lucrări contractate cu beneficiari
în sistemul prestărilor de servicii, de a organiza munca sub forma voluntariatului în folosul comunităţii şi
folosirea condamnaţilor la activităţi de deservire a penitenciarului şi la activităţi gospodăreşti. Organizarea
muncii condamnaţilor este una dintre componentele esenţiale ale regimurilor de executare a sancţiunilor
penale, regimuri ce presupun nu
numai efectuarea unei activităţi utile şi producătoare de venituri, ci şi schimbarea atitudinii faţă de
posibilităţile personale de schimbare, de integrare în comunităţi ori de convieţuire într-o nouă comunitate
socială. n acest context se creează o paletă de programe conduse de specialiştii administraţiei
penitenciare, din care condamnaţii pot să-şi aleagă pe cele care le satisfac propriile dorinţe şi exigenţe
spre o viaţă cinstită. Cu toate acestea există deţinuţi care declară deschis că nu au nicio intenţie să
respecte legile după ce vor fi liberaţi. Aceste persoane trebuie să fie cu prioritate în atenţia psihologilor, a
psihiatrilor şi a familiei, pentru încercarea de schimbare a mentalităţii.
g) Activitatea de executare a pedepselor privative de libertate trebuie să asigure apropierea vieţii din
închisoare de viaţa din societatea liberă.
Executarea pedepsei în condiţiile unei societăţi ce apără drepturile omului trebuie să fie orientată spre
măsuri care să reducă diferenţele dintre mediul liber şi cel închis, precum şi crearea condiţiilor de
întoarcere treptată la viaţa din societate. În acest scop, în Codul penal se prevede posibilitatea de liberare
condiţionată punându-l pe condamnat să execute pedeapsa în continuare, printr-o
modalitate lipsită de constrângerea închiderii, posibilitatea de obişnuire a condamnatului cu mediul liber
înaintea terminării integrale a duratei pedepsei. Folosirea la muncă doar cu supraveghere în regimul
semideschis ori fără supraveghere în regimul deschis în afara penitenciarelor constituie o modalitate de
pregătire pentru viaţa normală în societate.
În H.C.S.M. nr. 89/2014 sunt prevăzute şi atribuţiile cu caracter administrativ (se finalizeaza prin decizii)
„a) acordă audienţe persoanelor private de libertate;
b) exercită atribuţiile prevăzute de lege referitoare la procedura refuzului de hrană;
c) participă, în calitate de preşedinte, la şedinţele comisiei pentru liberare condiţionată;
d) participă, în calitate de preşedinte, la procedura de înlocuire a măsurii internării în centrul
de detenţie sau în centrul educativ cu măsura educativă a asistării zilnice;
e) participă, în calitate de preşedinte, la procedura de acordare a liberării din centrul educativ sau de
detenţie;
f) participă, în calitate de preşedinte, la procedura pentru continuarea executării măsurii educative
privative de libertate în penitenciar;
g) acordă avizul pentru recoltarea probelor biologice, în vederea testării persoanei condamnate, în cazul în
care există indicii că aceasta a consumat substanţe stupefiante, alcool ori substanţe toxice sau a ingerat
fără prescripţie medicală medicamente de natură a crea tulburări de comportament;
h) efectuează controale la faţa locului, în locurile de deţinere.”
8. Pedeapsa închisorii
Codul penal prevede la art. 60 – „Regimul închisorii”, că închisoarea constă în privarea de
libertate pe durată determiantă, cuprinsă între 15 zile şi 30 de ani, şi se execută potrivit legii privind
executarea pedepselor. Legea nr. 254/2013 prevede modurile de executare a pdepselor şi măsurilor
educative privative de libertate, deci şi a pedepsei închisorii.
Închisoarea este a doua pedeapsă în sistemul progresiv instituit de C. pen., după detenţiunea pe viaţă,
natura sa fiind privarea de libertate, iar executarea fiind realizată în penitenciar. Închisoarea este pedeapsa
principală ce are ca trăsătură distinctă constrângerea prin privare de libertate şi interzicerea exercitării
unor drepturi constituţionale ori exercitarea lor limitată, cu aptitudinea de a fi individualizată ca durată
pentru toate infracţiunile din Codul penal şi legile speciale ce prevăd fapte ce constituie infracţiuni. Prin
individualizarea executării pedepselor, în condiţiile stabilite de lege închisoarea se poate executa fără
lipsire de libertate, cu îndeplinirea unor condiţii în cadrul termenului de supraveghere sau în condiţii de
liberare condiţionată până la considerarea ca executată a pedepsei. Pedeapsa închisorii poate fi folosită în
individualizarea judiciară a pedepsei, ca fiind o pedeapsă mai uşoară, prin comutarea sau înlocuirea
detenţiunii pe viaţă, ori pentru creşterea constrângerii în cazul transformării pedepsei amenzii în zile de
închisoare. Deşi limitele pedepsei cu închisoarea sunt de la 15 zile la 30 de ani, fiecare infracţiune
prevăzută în C. pen. ori în legile speciale au prevăzută o pedeapsă, unde închisoarea are limită minimă şi
maximă ce poate fi individualizată de instanţa de judecată. Închisoarea poate fi pedeapsă unică ori
alternativă la pedepsa cu detenţiunea pe viaţă sau amenda. Când amenda însoţeşte pedeapsa închisorii,
acest cumul este în măsură să crească efectul de constrângere fără a spori privarea de libertate. Pedeapsa
închisorii se aplică tuturor categoriilor de persoane ce au săvârşit infracţiuni, fără discriminări. Cu toate
acestea, condamnaţii care au o situaţie specifică, cum sunt tinerii, cei în vârstă, femeile, persoanele
vulnerabile, condamnaţii bolnavi ori cei care provin din categorii speciale (foşti poliţişti, procurori,
judecători, funcţionari etc.) sunt clasificate separat pentru a li se putea aplica pedeapsa fără a suferi ca
urmare a situaţiei concrete în care se află. Pedeapsa închisorii este o pedeapsă privativă de libertate, care
se execută într-un sistem de constrângere progresiv, în patru regimuri de executare: de maximă siguranţă,
regim închis, regim semideschis şi regim deschis. În cadrul celor patru regimuri interdicţiile, obligaţiile,
drepturile şi facilităţile, recompensele şi sancţiunile sunt reglementate diferit, în aşa fel încât trecerea de la
un regim la altul mai uşor să se constituie în creşterea responsabilităţii individuale, apropiindu-l pe cel
condamnat de statutul de cetăţean liber. Constrângerea ca element principal al închisorii, se referă la
restrângerea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti prevăzute în Constituţie, dar şi în înţelesul libertăţii de
mişcare şi acţiune neîngrădită.
Trăsăturile constrângerii specifice pedepsei cu închisoarea sunt:
- Obligarea persoanei să se supună pedepsei stabilite în mandatul de executare, pe întreaga perioadă a
privării de libertate;
- Executarea programului zilnic stabilit în cadrul regimului unde a fost repartizat şi în penitenciarul în care
execută pedeapsa cei din categoria sa;
- Realizarea numai a acelor activităţi care sunt permise de regulamentul de ordine interioară;
- Supunerea la percheziţia personală şi a bunurilor condamnatului;
- Abţinerea de la activităţile stabilite a fi interzise sub atenţionarea aplicării sancţiunilor disciplinare;
- Atenţionarea asupra sustragerii de la executarea pedepsei că acest fapt constituie infracţiunea de
evadare;
- Realizarea relaţiilor cu personalul, cu alte persoane cu care vine în contact, cu rudele sale şi cu ceilalţi
condamnaţi în conformitate cu prevederile regulamentului de funcţionare al închisorii;
- Abţinerea de a folosi obiecte, bunuri şi servicii care sunt interzise în penitenciar;
- Supunerea la un program de somn, de odihnă şi repaus conform programului orar al penitenciarului;
- Abţinerea de a folosi un limbaj necivilizat, menţinerea unui standard de curăţenie şi igienă impus,
abţinerea de la consumul de alcool ori de la folosinţa unor articole de uz personal care nu sunt prevăzute
între cele ce pot fi folosite de condamnaţi;
- Conformarea obligatorie la toate ordinele date de către administraţia penitenciarului în realizarea
regimului de deţinere.
DREPTURILE CONDAMNAȚILOR
1.Drepturile persoanelor condamnate
2.Recomandarea 2006/2
3.Conținutul drepturilor persoanelor condamnate
4. Dreptul la informaţie
Dreptul la informaţie118 este unul dintre drepturile fundamentale ale cetăţenilor, prevăzut în Constituţia
României la art. 31. Recomandarea REC 2006/2, art. 30, descrie dreptul la informaţie ca unul dintre
drepturile cu aplicaţie specifică pentru persoanele private de libertate, mai ales cu privire la informaţiile în
legătură cu situaţia lor. Potrivit Legii nr. 254/2013, art. 59, dreptul la informaţie are următorul conţinut:
„(1) Dreptul persoanelor condamnate de a avea acces la informaţiile de interes public nu
poate fi îngrădit.
(2) Accesul persoanelor condamnate la informaţiile de interes public se realizează în
condiţiile legii.
(3) Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi administraţia penitenciarului au obligaţia de a lua toate
măsurile necesare pentru asigurarea aplicării dispoziţiilor legale privind liberul acces la informaţiile de
interes public pentru persoanele condamnate.
(4) Dreptul persoanelor condamnate la informaţii de interes public este asigurat şi prin publicaţii, emisiuni
radiofonice şi televizate sau prin orice alte mijloace autorizate.
(5) Persoanelor condamnate li se va permite să comunice cu mass-media, cu respectarea măsurilor de
siguranţă din penitenciar şi doar dacă nu există motive întemeiate care să interzică acest lucru din raţiuni
ce ţin de protecţia părţii vătămate, a altor persoane condamnate sau a personalului penitenciarului.”
Sunt situaţii în care deţinutul nu cunoaşte limba română, ori nu se poate exprima, având deficienţe de
comunicare, astfel că administraţia penitenciarului va stabili o persoană cu care acesta poate comunica
pentru a transmite informaţiile utile pentru deţinerea persoanei. Pentru cetăţenii români de altă
naţionalitate decât româna, informaţiile se pun la dispoziţie în limba lor materna.
În fiecare loc de deţinere, prin grija administraţiei, s-au realizat puncte de informare electronică unde
persoanele private de libertate au acces direct la documentarul penal personal, pentru a consulta
informaţiile referitoare la documentele privind situaţia juridică şi stadiul executării pedepsei sau măsurii
educative. În fiecare cameră de deţinere sunt distribuite mape de cameră ce cuprind regulile de ordine
interioară, extrase din legislaţia penală, de procedură penală şi cu privire la executarea pedepsei,
procedurile pentru obţinerea de recompense, condiţiile pentru liberare condiţionată, proceduri privind
audienţele, depunerea plângerilor şi cererilor, adrese utile pentru trimiterea corespondenţei în vederea
obţinerii locurilor de muncă ori pentru rezolvarea unor situaţii personale.
Prin biblioteca penitenciarului şi de la familie, deţinuţii şi minorii internaţi pot primi reviste, cărţi, literatură,
CD-uri ori literatură juridică şi de specialitate, manuale şcolare sau de învăţământ profesional, precum şi
mijloace elecronice de comunicare şi televizoare, cu aprobarea directorului locului de deţinere. În
camerele de deţinere sunt instalate aparate TV şi radio, prin care se transmit ştiri, programe şi emisiuni
informative, de cultură genarală, de divertisment, iar prin postul cu circuit intern de TV şi radio se transmit,
prin grija administraţiei locului de deţinere, informaţii utile persoanelor condamnate ori minorilor
internaţi.
11. Dreptul de a primi vizite şi dreptul de a fi informat cu privire la situaţiile familiale deosebite
Vizitele cu persoanele private de libertate constituie cea mai importantă oportunitate privind contactul cu
comunitatea exterioară, cu familia, cu mediul suport al persoanei în cauză, dar şi legătura
care face posibilă menţinerea familiei pe perioada deţinerii în condiţiile separării pe o durată mai lungă de
timp. În acest context se prevăd în cadrul Regulilor europene REC (2006)2 la art. 24 alin. (2) şi (4)
următoarele:
– „Orice restricţie sau supraveghere a comunicărilor şi vizitelor, necesară în cadrul
urmăririi şi anchetei penale, menţinerii ordinii, securităţii şi siguranţei, precum şi prevenirii infracţiunilor
penale şi protecţiei victimelor - inclusiv în urma unui ordin specific dat de o autoritate judiciară –
trebuie,totuşi, să permită un nivel minim acceptabil de contact.
– Modalităţile de realizare a vizitelor trebuie să permită deţinuţilor să menţină şi să dezvolte relaţiile cu
familiile, cât mai normal posibil.”
Dreptul la vizită este reglementat prin Legea nr. 254/2013 la art. 68 unde este completat cu dreptul de a fi
informat cu privire la situaţiile familiale deosebite, astfel:
„(1) Persoanele condamnate au dreptul de a primi vizite, în spaţii special amenajate, sub supravegherea
vizuală a personalului administraţiei penitenciarului.
(2) Persoanele aflate în vizită sunt supuse controlului specific.
(3) Durata şi periodicitatea vizitelor, modul de organizare a acestora, precum şi calitatea persoanelor
vizitatoare se stabilesc prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.
(4) Persoanele condamnate au dreptul de a primi oricând, în condiţii de confidenţialitate, vizite ale
apărătorului.
(5) Persoanele condamnate pot comunica în limba maternă atât între ele, cât şi cu persoanele care le
vizitează.
(6) Persoanele condamnate sunt informate de către administraţia penitenciarului cu privire la boala gravă
sau decesul soţului, soţiei sau al concubinului, concubinei, precum şi al unei rude apropiate, în cel mai
scurt timp de la luarea la cunoştinţă, de către administraţia penitenciarului, despre evenimentul produs.”
Numărul şi periodicitatea vizitelor137 la care au dreptul deţinuţii este:
a) deţinuţii cărora li se aplică regimul deschis beneficiază lunar de 6 vizite;
b) deţinuţii cărora li se aplică regimul semideschis beneficiază lunar de 5 vizite;
c) deţinuţii pentru care nu s-a stabilit încă regimul de executare a pedepsei beneficiază lunar
de 5 vizite;
d) deţinuţii cărora li se aplică regimul închis beneficiază lunar de 4 vizite;
e) deţinuţii cărora li se aplică regimul de maximă siguranţă beneficiază lunar de 3 vizite;
f) femeile gravide ori care au născut, pentru perioada în care îngrijesc copilul în locul de
deţinere, beneficiază lunar de 8 vizite.
În situaţia naşterii copilului deţinutului ori a decesului unui membru de familie, directorul
penitenciarului poate aproba, în baza unei solicitări scrise a deţinutului, să beneficieze de o vizită
suplimentară ce poate fi acordată fără dispozitiv de separare.
În sălile de aşteptare pentru vizitatori, prin grija administraţiei locului de deţinere se realizează informarea
vizuală, audio sau video, cu privire la modul cum trebuie să procedeze vizitatorii, cum se realizează
controlul antiterorist, ce obiecte sunt permise şi ce obiecte sunt interzise a fi deţinute sau predate celor
privaţi de libertate. Nerespectarea regulilor duce la neacordarea vizitei. Bunurile şi obiectele interzise
nedeclarate de către vizitatori cu prilejul controlului antiterorist al persoanelor şi al bagajelor sau
pachetelor destinate deţinuţilor sunt ridicate şi se conservă, întocmindu-se un proces-verbal, pentru a se
face analiza eventualei incidenţe cu privire la săvârşirea unei infracţiuni, anunţându-se organele de
cercetare penală.
Deţinuţii sunt supuşi percheziţiei înainte şi după efectuarea vizitei astfel:
a) percheziţie corporală sumară, pentru vizita cu dispozitiv de separare;
b) percheziţie corporală amănunţită, pentru vizita fără dispozitiv de separare;
c) alte măsuri de control necesare pentru asigurarea securităţii în penitenciare.
În situaţia producerii unei situaţii grave138 de familie, boală gravă, decesul unui membru al familiei, al
unui aparţinător sau al altei persoane, deţinuţii sunt informaţi în cel mai scurt timp. În legătură cu un astfel
de fapt grav, deţinutul va fi consiliat psihologic şi i se va aduce la cunoştinţă posibilitatea de a solicita
permisiunea de ieşire, vizită suplimentară, vizită on-line sau convorbire telefonică. În situaţia în care starea
de sănătate a deţinutului se deteriorează în timpul executării pedepsei, i se vor cere acestuia date de
contact cu un membru de familie sau aparţinător, pentru a li se aduce la cunoştinţă acest fapt şi pentru a
se lua în consecinţă măsuri privind asistenţa medicală, întocmirea unei cereri de întrerupere a executării
pedepsei, furnizarea de medicamente necesare ori alte măsuri specifice situaţiei terminale.