CUPRINS

INTRODUCERE.......................................................................................................................3

CAPITOLUL 1: PRESA DE TIP SOVIETIC: FUNCȚII ȘI IDEOLOGII

1.1. Funcțiile presei scrise din perioada postbelică.............................................................. 8
1.2. Presa scrisă din RSSM: ideologie propagandistică...................................................... 16
CAPITOLUL 2: ZIARE DE TIP SOVIETIC DIN RSSM, ÎN PERIOADA
POSTBELICĂ ........................................................................................................................22
2.1. Ziare și reviste moldovenești postbelice aservite puterii sovietice (studiu de caz).... 27
2.1. Ziarul „Moldova Socialistă” – instrument oficial al propagandei comuniste
(studiu de caz) ...................................................................................................................... 38
CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI.....................................................................................52
BIBLIOGRAFIE.....................................................................................................................55
ANEXE.....................................................................................................................................57
 Introducere
Actualitatea temei. Reanexarea de către URSS a Basarabiei, care a fost numită ulterior
Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (RSSM) a produs o serie de schimbări radicale în
toate domeniile de activitate – politic, scocial, economic, cultural. Populația basarabeană a fost
nevoită să se supună noilor reguli impuse de către sistemul sovietic și să se adapteze unui mod de
trai total diferit de cel pe care îl avea până atunci, cel colectiv. Comuniștii au interprins măsuri
stricte în ceea ce privește libertatea de exprimare, declanșând o uriașă propagandă politică
împotriva naziștilor, României și clasei intelectuale locale. Prin urmare, presa a fost transformată
în cel mai eficient intrument de manipulare al maselor, fiind aservită de către PCM al PCUS.
Ideologia propagandistică a bolșevicilor avea drept scop crearea unei societăți utopice, fără
imunitate în fața conducerii și ușor de manipulat. Atingerea acestor obiective a fost posibilă chiar
în primii ani de ocupație, iar un rol important l-a avut presa scrisă. În perioada anilor 1945-1953
toată, dar absolut toată presa era de partid. Extrem de cenzurate și lipsite de diversitate, ziarele și
revistele publicau articole cu conținut superficial, neclar și subiecte doctrinare. Toată atenția
sovieticilor era îndreptată spre obținerea credibilității în fața maselor, de aceea se făcea abuz de
materiale propagandistice, ce reflectau o realitate inventată și dusă într-o extremă total opusă
adevărului. Minciuna era o formă de a câștiga încredere. Publicațiile periodice mințeau
societatea în fiecare zi și încercau să-i rupă de istorie, cultură și identitate națională. Prin prisma
a ceea ce se scria, toți erau la fel, „copiii” Uniunii Sovietice și „frați” cu celelalte republici din
teritoriul „mamă”. Mass-media mobiliza oamenii, sporind procesul de colectivizare și
contribuind la o bună pregătire tehnică și fizică a țăranilor, pentru munca în colhozuri. Tot din
presă oamenii aflau că limba pe care o vorbesc e moldovenească și nicicum română, iar acest
fapt era demonstrat prin articolele de analiză asupra istoriografiei Moldovei.
Evoluția presei scrise din RSSM a cunoscut trei etape, iar acestea au fost determinate de
scopul, metodele de guvernare și intențiile celor trei conducători sovietici ai secolului XX – I.V.
Stalin, N. Hrușciov, M. Gorbaciov. Ziarele localizate pe teritoriul RSSM în perioada postbelică
au reușit, timp de 45 de ani, să modeleze o societate pe cât de educată, pe atât de înapoiată și
lipsită de curaj. De aceea, cercetarea presei scrise din acea perioadă, este necesară, cel puțin, din
două motive. În primul rând, pentru a determina care au fost consecințele propagandei comuniste
asupra presei din RSSM și în ce măsură acestea afectează presa scrisă de azi. În al doilea rând,
din considerentul, că doctorii în știință, politologii, psihologii post-sovietici acordă o atenție
sportită cercetărilor asupra modului prin care presa a manipulat opinia publică și a modelat o
masă de oameni cu viziuni mediocre asupra vieții.
Ziarele din RSS Moldovenească necesită o studiere și analiză profundă, deoarece au fost
folosite ca mijloace de manipulare, prin care puterea politică și-a atins scopurile. Așa-zisa
tehnică comunistă de a relaționa cu masele largi este folosită și în mass-media de azi, fapt ce
contravine legilor privind dreptul la informare și dreptul la exprimare, iar propaganda politică a
fost una dintre cele mai mizere tactici, din cauza căreia și în zilele noastre, oamenii declară
devotament și dragoste față de partidele comuniste, socialiste și Uniunea Sovietică distrusă acum
două decenii.

Scopul și obiectivele cercetării reiese din tema formulată și constă în analiza ziarelor din
RSSM din perspectiva ideologiei propagandiste, doctrinelor, cenzurii aplicate asupra articolelor
și a diversității subiectelor abordate în presă. Deoarece documentele din arhivă și noile cercetări
asupra acestei teme demonstrează faptul că partidul comunist a manipulat masele prin
intermediul presei scrise, în primul rând, mi-am propus ca scop să cercetez publicațiile din acea
perioadă și să evidențiez factorii ce au determinat declanșarea propagandei și felul în care
aceasta a fost aplicată. Având în vedere diversele moduri prin care presa scrisă a influențat
masele, în procesul de elaborare a acestui studiu, mi-am propus să realizez următoarele
obiective:
- să identific funcțiile presei în general și a celei din perioada postbelică, în special;
- să definesc, în baza literaturii de specialitate, conceptele de funcție, ideologie,
propagandă, docrină, cenzură și manipulare;
- să trec în revistă, din perspectiva titlurilor, doctrinelor, subiectelor, ziarele din RSSM în
perioada postbelică;
- să realizez un studiu de caz asupra ziarului „Moldova Socialistă”, organul de presă oficial
în RSSM (1944 – 1990).
Suportul metodologic și teoretico-științific al lucrării îl constituie sugestiile, analizele și
studiile cercetătorilor în domeniul jurnalismului, istoriei și lingvisticii. În elaborarea tezei a fost
folosită metoda istorică, cu ajutorul căreia am reușit, în urma cercetării ziarelor localizate în
RSSM, să scot în evidență factorii care au contribuit la crearea unei prese ideologizată și
propagandistică și felul în care aceasta s-a dezvoltat de la instaurarea regimului comunist în
Basarabia (1944) până la prăbușirea acestuia (1989); metoda analizei, care m-a ajutat să
analizez problema presei scrise din RSSM, din perspectiva relației ei cu societatea; metoda
deducției, datorită căreia am ajuns la noi concluzii, în urma analizei făcute asupra presei scrise
din perioada postbelică, în general, apoi a celei din RSSM; metoda instituțională, care m-a
ajutat să efectuez o analiză a politicii de guvernare din acea perioadă, prin prisma activității
instituțiilor PCM și PCUS.
În urma prăbușirii sistemului sovietic, cercetătorii din domeniu au acordat o atenției
deosebită acestui obiect de studiu. Asupra problematicii presei scrise din întreaga Uniune
Sovietică și din RSSM au efectuat studii și cercetări Silvia Grosu [?], Gheorghe Gorincioi [?],
Ilie Arad [?], Leurdă Petru [?], Dumitru Coval [?], Emilia Șercan [?], Camelia Pavel [?]și alții.
Gradul de investigare a temei. Presa scrisă și evoluția acesteia a fost întotdeauna unul
dintre obiectele de studiu cărora marii cercetători ai timpului le-au acordat prioritate. Deoarece
aceasta este considerată drept cel mai vechi mijloc de comunicare în masă și unul dintre
principalii formatori de opinie, jurnaliștii, istoricii, lingviștii și alte grupuri de cercetori au
încercat să determine natura și modul în care aceasta funcționează. Începând de la relația ei cu
societatea și continuând cu tranformările pe care le-a avut în timp, teoreticienii precum Francis
Balle [aici scrii nr din bibliografie al lucrarii scrisa de acest autor. Lucrarea trebuie sa fie inclusa
in bibliografie], Melvin L DeFleur [acelasi lucru], Claude – Jean Bertrand [idem], Mihai Coman
[ex: 3] au încercat să îi atribuie diferite funcții și să stabilească în ce măsură acestea sunt
exercitate, având în vedere diversitatea mass-media și scopurile pe care și le propune. Deoarece
obiectul de studiu pe care l-am ales se axează pe evoluția presei sovietice, mai exact presa scrisă
din RSSM în perioada postbelică, referirile autorilor sus-numiți mă vor ajuta să identific
funcțiile pe care le-a avut presa din RSSM, să stabilesc rolul ei și să observ care a fost influența
presei de partid asupra maselor largi, comparând-o cu influența pe care o are presa liberă.
De o importanță majoră sunt studiile asupra presei scrise din perioada sovietică efectuate
după prăbușirea comunismului. Aspectele precum limbajul folosit, tacticile de manipulare,
propaganda și docrinele care au năvălit ziarele, au fost abordate în studiile autorilor precum
Thom Françoise [?nr din bibliografie,fără a indica pagina], Ilie Arad [?], Emilia Șercan [?],
Silvea Grosu [?], Leurdă Petru [?] . Studiile efectuate de către acești autori au fost de un real
folos în cercetarea ziarelor localizate în RSS Moldovenească, după cel de-al Doilea Război
Mondial, și analiza lor din mai multe perspective. Amploarea acestei teme necesită o dezbatere
analitică și științifică, având în vedere părerile și atitudinilor actuale asupra ei. În lucrarea mea,
vin pentru prima dată cu o abordare diferită față de cele de până acum. În Republica Moldova nu
există studii complexe asupra ziarelor localizate în RSSM, în perioada postbelică, din
perspectiva conținutului, a modalităților de abordare, a genurilor publicistice, a doctrinelor și a
evoluției istorice. Astfel, această cercetarea vine cu o completare asupra a ceea ce s-a scris și s-a
analizat până acum.
Noutatea temei investigate este determinată de specificul și caracterul ei. Lucrarea
reprezintă un studiu complex efectuat asupra presei din RSSM, în care s-au analizat minuțios
publicațiile periodice sovietice, din mai multe perspective: a conținutului, a doctrinelor, a
modalităților de abordare, a genurilor publicistice și a evoluției istorice. Trebuie menționat
faptul, că este pentru prima dată când s-a încercat a releva funcțiile presei din perioada
postbelică, prin analiza articolelor publicate și a propagandei politice, ce au avut o serie de
consecințe grave asupra populației și, evident, a schimbat total rolul mass-mediei și relația
acesteia cu societatea. Astfel, valoarea lucrării constă în cercetarea științică amplă și prin noi
analize obiective a presei scrise de „ieri” și în stabilirea raportului „mass-media – individ”.
Valoarea teoretică a lucrării constă în analiza și sintetizarea unor teorii, definiții
referitoare la conceptele „funcții ale presei”, „ideologie”, „propagandă”, „docrină”, „cenzură” și
„manipulare”, în formularea unui punct de vedere propriu asupra acestora.
Valoarea practică a cercetării rezidă în faptul că analizele efectuate, rezultatele obținute
în urma studiului de caz pot fi utile atât studenților de la facultatea de jurnalism în pregătirea lor
profesională, cât și tuturor celor interesați de o istorie a presei din perioada postbelică, din R.S.S.
Molodovenească.
Structura lucrării. Teza are un volum de N pagini. Lucrarea a fost împărțită, structural, în
următoarele compartimente: introducere, două capitole, divizate în subcapitole, concluzii,
bibliografie (câte surse?) și anexe ( câte?).
 I. PRESA DE TIP SOVIETIC: FUNCȚII ȘI IDEOLOGII
I.1. Funcțiile presei scrise din perioada postbelică.
Presa scrisă este cel mai vechi mijloc de comunicare în masă, care de-a lungul timpului și-a
schimbat rolul, dar și puterea, în funcție de regimurile cărora a fost supusă și perioadele în care a
evoluat. Având o influență puternică asupra segmentelor societății, mass-media a fost prezentă
în viața socială determindând diverse schimbări și câștigând autoritate asupra acțiunilor
oamenilor, dar și a vieților lor, în general. Cunoaștem deja faptul, că mass-media răspunde la
unele nevoi și interese ale diferitor grupuri sociale și are o influență relativ mare în procesele de
transformare socială, politică, economică și culturală. Astfel, aceasta își asumă anumite funcții.
Îndeplinirea acestor funcții, exercitate mai mult sau mai puțin, depinde scopul și politica
editorială pe care le are fiecare instituție media. De aceea, fiecare funcție își are locul și
importanța sa, iar efectele acesteia asupra oamenilor depind de publicul țintă, dar și de felul în
care sunt relatate informațiile în presă. Jurnaliștii, sociologii, lingviștii și alți specialiști în
domeniu au acordat o atenție sporită acestui obiect de studiu și au încercat să determine natura și
modul în care funcționează mijloacele de comunicare în masă și în ce măsură acestea safisfac
așteptările indivizilor. Despre funcțiile mass-media s-a scris foarte mult, acest subiect fiind
abordat de către cercetori, din mai multe perpective, fiecare având drept scop stabilirea raportului
dintre mass-media și societate. De aceea, în lucrarea mea, voi prezinta câteva clasificări ale
funcțiilor comunicării în masă, ce vor fi regăsite în cele mai multe lucrări de specialitate.
Deoarece unul dintre obiectivele acestei lucrări este de a distinge și a caracteriza funcțiile pe
care le-a avut presa scrisă din perioada postbelică în RSS Moldovenească, pentru început trebuie
să definim noțiunea de „funcție” și să identificăm care sunt funcțiile atribuite presei de-a lungul
timpului. Acest pas va fi un punct de reper pentru stabilirea rolului, locului și importanței presei,
în general, și celei sovietice în societate.
În Dicţionarul de sociologie, coordonat de Gilles Ferreol (editura Polirom, 1998), funcţia
este definită ca fiind o relaţie între două sau mai multe elemente, caracterizată printr-un rol sau
prin finalitate. Într-un alt Dicționar de sociologie, coordonat de Cătălin Zamfir și Lazăr
Vlăsceanu vom găsi următoarea definiție: „funcția reprezintă contribuția pe care un element o
aduce la safisfacerea unei cerințe a sistemului din care face parte, contribuind la menținerea și
dezvoltarea acestuia.” [1, p. 258]
Mulți dintre cercetătorii care au identificat și propus un număr important de funcții, au acordat
prioritate celei de informare, caracterizând-o ca fiind una dintre cele mai importante, dar și cea
care satisface cel mai mult nevoile și așteptările tuturor păturilor sociale, indifirent de
preferințele și cerințele informaționale ale acestora.
Funcțiile presei au fost enumerate pentru prima dată de către sociologul Jean Stoetzei, în 1951.
Atunci acestea au fost clasificate în două categorii: funcții oficiale și funcții ascunse. Oficiale
erau considerate cele care răspândesc informația, iar ascunse cele care generează reacții în rândul
publicului. Pe lângă faptul că teoriticianul definea presa ca fiind un instrument de „unire”
socială, acesta susținea că oamenii așteaptă noi știri nu doar din motivul că au nevoie să fie
informații, ci pentru că „vor să păstreze în permanență contactul cu mediul social de care aparțin.
Confuz, ei simt nevoia de a certifica astfel interesul pe care-l au.” [18]
În 1980 Francis Balle enumera alte funcții ale presei. În cartea Médias et societies, teoreticianul
diferenția următoarele funcții mass-media

 de inserție socială
 de recreere
 de purificare sufletească
. În urma unei cercetări asemănătoare cu cea a lui Balle, care s-a bazat pe apariția cronologică și
dezvoltarea funcțiilor în diferite perioade de timp, Mihai Coman indentifică în cartea sa
Introducerea în sistemul mass-media alte 5 funcții ale presei:

 de informare

 de interpretare

 de legătură

 de culturalizare

 de divertisment
La fel, Coman susține că pentru a defini sintagma de funcție mass-media trebuie avute învedere
mai multe aspecte. „Relația dintre mass-media și societate se poate pune în termeni de
consecințe globale (funcțiile presei), de influențe precise (efectele mass-media) sau de misiuni
generale atribuite unor sisteme (rolurile presei)” [3, p. 70].
Și Melvin L. DeFleur a efectuat un studiu referitor la funcțiile pe care le îndeplinește presa.
Astfel, în manualul de specialitate Teorii ale comunicării de masă acesta amintește următoarele
funcții : „funcţia presei de construire a semnificaţiilor, funcţia presei de stabilire a ordinii de zi şi
funcţia mass-media de modelare a limbii” [2, p. 73]
Claude-Jean Bertrand identifica șase funcții ale mass-media:
1. „ supravegherea mediului inconjurător (intelegând și societatea, guvernanții), rol
de a populariza idei noi, de a selecta evenimentele și de a le prezenta. A fost
numită „a patra putere în stat” înca de la începutul secolului al XIX-lea, în Marea
Britanie, dupa puterea executivă, cea legislativă și cea judecatorească.
2. prezentarea unei imagini despre lume, contribuind la adâncirea conștiinței de sine
a destinatarului produsului mediatic;
3. transmiterea culturii, mai ales prin popularizarea științei, difuzarea unor norme
tradiționale și a altora noi. Alături de școală, presa are rolul de a asigura corpusul
minim e cunoștinte despre lume și viață;
4. tribuna de dezbatere a problemelor din societate, considerând un factor de
coeziune a grupurilor și având și un rol politic important;
5. promovarea consumului, presa vehiculând publicitate informează și stimulează
consumul și concurența;
6. stimularea distracției, divertismentul fiind necesar pentru „a stinge” tensiunile, a
stimula emoțiile, a cataliza starea afectivă. Viața fiind un spectacol, toate celelalte
funcții pot fi camuflate de imaginea divertismentului, astfel fiind receptate cu
usurință și plăcere informațiile cele mai diverse.” [7] Cele 6 funcții atribuite
presei de către Claude – Jean Bertrand sunt la fel de practice ca și funcțiile
identificate de Mihai Coman. În condițiile în care presa este generalistă, de cele
mai multe ori, aceasta își asumă fiecare funcție în parte, răspunzând la cerințele
bine-definite ale publicului larg, indiferent de abordare și modul în care pune în
fața acestuia informațiile.
Doru Dop este un alt teoritician al funcțiilor mass-media, care susține că în urma teoriilor ca
cea autoritaristă, a presei libere, cea comunistă, a responsabilității sociale, a dezvoltării în
societățile înapoiate și cea a participării democratice rezultă următoarele funcții:

 funcția informativă

 funcția corelativă

 funcția continuativă
 funcția de divertisment și amuzament
  funcția mobilizatoare.
Toate aceste funcții au fost indentificate și caracterizate de către cercetătorii în domeniu,
pentru a înțelege în ce mod și în ce măsură mass-media răspunde nevoilor publicului și care este
locul ei în societate. Analizând clasificările făcute de către teoreticienii menționați mai sus, ne
dăm seama că influența presei asupra indivizilor este variată și totodată esențială pentru formarea
opiniilor, dar și pentru felul în care aceștia percep și acceptă lumea în care trăiesc.
Funcțiile menționate mai sus au fost atribuite, în egală măsură, pentru toate tipurile mass-
media (presa scrisă și presa audio-vizuală). Deoarece scopul meu este de a le caracteriza pe cele
ale presei scrise, trebuie să pornim de la faptul că acesteia îi revine, în mare parte, funcția de
interpretare. Presa scrisă, pe lângă faptul că a fost, de-a lungul timpului, cel mai puternic
formator de opinie, furnizează informații care contribuie direct la structurarea atitudinilor și
comportamentelor în rândul oamenilor. Cu alte cuvinte, prin intermediul presei scrise, oamenilor
li se oferă ocazia să analizeze, să compare și să tragă concluzii asupra unor subiecte abordate în
ziare și reviste. O altă funcție care se atribuie presei scrise este cea de socializare. Oamenii
vorbesc despre ceea ce se scrie, își manifestă atitudinile, își exprimă părerile și astfel apare
comunicarea socializată, în cadrul căreia fiecare individ se pronunță, indiferent dacă mesajul
acestuia ajunge la o masă largă de oameni, sau este receptat de grupurile mici. De obicei, pentru
ca acest proces să se desfășoare și ca declarațiile publicului să fie scoase în lumină, trebuie să se
implice antreprenorii de presă.
Funcția de divertisment este una dintre cele mai practice funcții pe care presa scrisă și le
asumă. Este ușor de observat faptul, că de-a lungul timpului, aceasta a ocupat cel mai mult spațiu
pe piață, deoarece publicul a avut mereu nevoie de a se distra și relaxa prin intermediul presei.
Astfel, deoarece a fost și este cea mai solicitată, funcția de divertisment a asigurat întotdeauna
tiraje presei. Comporativ cu funcția de informare, cea de divertisment subminează calitatea
produsului mediatic, iar efectele ei sunt mai mult negative, decât pozitive, deoarece „consumul
de divertisment nu răspunde numai dorinţei de relaxare şi refacere, el satisface şi nevoia omului
de a scăpa de sub presiunea cotidianului, de a găsi refugiul într-o lume imaginară.” [20]
Altă funcție, care este confundată în multe cazuri cu funcția de divertisment, este cea de
culturalizare. Există însă diferențe, doarece cea din urmă se preocupă de educația morală și
spirituală a societății, neavând scopul de a scoate indivizii din lumea în care trăiesc, ci din contra,
tinde de a le oferi confortul psihic și emoțional prin intermediul articolelor destinate artei,
literaturii, picturii, muzicii ș.a.m.d. De aici se trage rolul presei scrise de a educa oamenii și de a
le prezenta valorile culturale dobândite în timp, de către celelalte generații.
 Chiar dacă pare că funcția de informare și-a pierdut din spațiu, din cauza știrilor apărute
într-un număr tot mai mic, acestea reușesc să țină la curent cititorul cu cele mai importante
noutăți despre întâmplări și fapte care au loc în apropierea și depărtarea sa. Făcând o analiză
generală a funcțiilor presei scrise, vom observa că sunt exercitate diferit, în dependență de
publicațiile periodice și politica editorială ale acestora. La fel, importanța funcțiilor depinde și de
caracterul fiecarui ziar și revistă în parte – periodicitate, obiective, volum și publicul țintă.
Presa scrisă a suferit diverse schimbări, în dependență de perioadă și politica de guvernare a
statelor în care s-a dezvoltat. Pentru a înțelege care a fost rolul presei scrise în perioada
postbelică în RSSM și în ce mod a influențat aceasta masele, am fost nevoită să analizez și să
comentez funcțiile presei scrise, în general. Acest studiu mă va ajuta să identific problemele cu
care s-a confruntat mass-media în acea perioadă, să determin locul acestor funcții în situația în
care presa se supunea în totalitate clasei politice și să înțeleg dacă funcțiile menționate mai sus se
enumără printre cele ale presei sovietice.
Despre impactul pe care l-a avut presa scrisă în perioada comunistă s-a scris în mai multe
cărți de literatură și de specialitate. Acest subiect a fost abordat de nenumărate ori și în diverse
feluri, iar scopul comun al lucrărilor a fost de a identifica problemele de care s-au ciocnit ziariștii
din acele timpuri, rolul politicii de guvernare și mesajul presei de partid. RSS Moldovenească a
fost unul dintre teritoriile cel mai mult afectate de ideologia comunistă, astfel, voi cerceta modul
în care a activat presa în acest teritoriu.
În perioada regimului totalitar, presa era considerată arma puterii, care avea misiuni și
sarcini precise: modelarea maselor, combaterea dușmanilor și lauda exagerată adusă
realizatorilor regimului. „Presa era concepută ca o formă de exercitare și legitimare a puterii, ca
un instrument al propagandei, menită să modeleze gândirea și comportamentul indivizilor, ca o
arenă de lupte împotriva dușmanilor ideologici, ca un loc al prezentării mitolgizate a
superiorității regimurilor comuniste”[7] Partidul comunist a utilizat mass-media în 3 moduri. În
primul rând, aceștia au centralizat sistemul mediatic. În al doilea rând, presa scrisă a era folosită
în scopul de a mobiliza masele, astfel, prin intermediul articolelor publicate în ziarele naționale
și locale, oamenii erau determinați să execute toate ordinile trimise de către Stalin și PCUS,. Al
treilea mod, prin care societatea a fost influențată, a fost includerea ideologiei oficiale. Astfel,
mass-media avea misiunea de a promova o propagandă constantă – în interiorul și în afara țării.
Funcția primordială a mass-media în perioada sovietică era de a ascunde adevărurile și de a minți
societatea, pentru ca ele, cu timpul să dispară. Acest lucru era înfăptuit cu scopul de a face ca să
nu se scoată la iveală tot ceea ce nu era în favoarea elitei aflate la putere, fără a se ține cont de
destinul maselor.
Funcțiile presei sovietice, este clar, nu coincid cu cele menționate mai sus și nu au fost
intemeiate după principiul libertății de exprimare, celei de a gândi și a dreptului cetățenilor de a
primi informații veridice. Acestea nu se supun clasificărilor efectuate de către specialiștii în
domeniu, iar singurul scop al presei era cel de manipulare a maselor și etatizare a informației.
În cadrul orelor de la universitate, cel mai des, se studiază cele 5 funcții ale presei identificate de
către Mihai Coman: de informare, de interpretare, de culturalizare, de legătură și de divertisment.
Pentru a vedea în ce măsură presa sovietică și-a asumat aceste funcții, le vom caracteriza pe
fiecare în parte.
Funcția de informare, aceasta răspunde la nevoia indivizilor de a controla mediul în care
trăiesc. Rolul ei este de a servi masele mari cu informații care le vizează în mod direct, pentru a
putea supraveghea lumea înconjurătoare. În perioada sovietică funcția de informare a fost
folosită într-un mod pur propagandistic. Prin intermediul presei, oamenilor li se crea senzația că
sunt informați, însă realitatea prezentată în presă era una superlativă, dictată și departe de adevăr.
Funcția de interpretare se referă la modul în care informațiile sunt receptate și sintetizate de
către indivizi. Deoarece canalul de presă din perioada sovietică emitea informații false, folosind
un limbaj neclar pentru toate păturile, oamenii nu reușeau să asimileze informațiile apărute în
presă, nu aveau dreptul să comenteze, iar ideea de a analiza articolele de orice gen era una eșuată
din start. Prin urmare, oamenii trăiau într-o lume pe care le-o dicta presa, acolo realitatea fiind
frumoasă, lipsită de probleme și prea bună pentru a fi criticată. Astfel, funcția de interpretare nu-
și avea locul într-o societate în care presa servea drept primul canal în care oamenii aveau
încredere totală.
Funcția de culturalizare era una dintre cele mai des și bine exercitate de către presă.
Mass-media în perioada comunistă avea scopul de a asigura o bună pregătire civică, profesională
și culturală. În presă apăreau articole prin intermediul cărora se dorea educarea populației. Se
punea un mare accent pe valorile cultural și persoanle, pe igienă și un bun comportament. Felul
în care mass-media a folosit această funcție și-a lăsat amprenta și după mulți ani de la dispariția
sistemului comunist.
Funcția de legătură susține că prin intermediul informației răspândite în presă și felul în
care aceasta este consumată de indivizi, oameni se regăsesc și înțeleg că sunt legați între ei în
diferite feluri, având aceleași viziuni, aceleași scopuri și împărtășesc aceleași valori. Cunoscând
faptul că pe timpul comunismului se dorea o societate unită, care să aibă aceleași viziuni și
valori, funcția de legătură avea un rol relativ important și un scop nobil, în cazul în care lăsăm la
o parte ideologia comunistă. Această funcție era complementară celei de culturalizare și reușea
să unească oamenii prin ceea ce li se spunea că e bine să facă. Totuși, aici vorbim despre o
societate izolată și despre șabloanele apărute în presă care serveau drept modele de viață.
Funcția de divertisment, prin intermediul căreia mass-media își asumă rolul de a relaxa
indivizii, poate fi asimilată, având învedere perioada sovietică, cu cea de culturalizare. Din presă
oamenii aflau că pot merge la teatru, la cinema, sau alte evenimente cu efect culturalizator. Dar
și aici nu exista opțiunea de a alege. Felul în care își vor petrece timpul liber era pentru toți
același, pentru că scopul era de a avea o societate omogenă, fără dreptul de a consuma ceea ce nu
intra în lista de preorități a partidului de la conducere.
În perioada postbelică, dincolo de faptul că ziarele și revistele din RSSM aveau și alte
funcții, cele pe care le-am carcaterizat mai sus, totuși funcția generală era cea de propagandă.
Dar cum se exercita această funcție și care era scopul ei? În primul rând, pentru a înțelege cum s-
a manifestat și dezvoltat propaganda comunistă în Basarabia în perioada postbelică, trebuie să
definim acest termen. Cel mai simplu pas, este să accesăm DEX-ul, unde vom găsi următoarea
definiție: „Propaganda este o acțiune desfășurată sistematic în vederea răspândirii unei doctrine
politice, religioase etc., a unor teorii, opinii, pentru a le face cunoscute și acceptate, pentru a
câștiga adepți” [22] În Dicționarul de Sociologie, coordonat de C. Zamfirescu și L. Vlăsceanu
propoganda este definită ca o „activitate sistematică de transmitere, promovare sau răspîndire a
unor doctrine, teze sau idei de pe poziţiile unei anumite grupări sociale şi ideologii, în scopul
influenţării, schimbării, formării unor concepţii, atitudini, opinii, convingeri sau
comportamente.” [2, p. 456] În perioada sovietică propaganda devinise cea mai sigură formă de
control absolut asupra oamenilor și asupra acțiunilor, ideilor și muncii colective a acestora. Prin
intermediul ei se promova persoanalitatea lui Stalin, politica Leninistă – Stalinistă și partidul
comunist. După instaurarea regimului comunist, în anul 1944, și formarea Republicii Sovietică
Socialistă Moldovenească presa a început să se supună total regimului. Orice ziar și revistă
publica doar articole comandate de sus. Atunci nu conta ce preferințe și așteptări au masele largi,
deoarece acestea trebuiau a fi modelate și convinse ca să muncească în folosul statului. Astfel, în
perioada modelului comunist nu poate fi vorba despre ce atitudini genera presa în rândul
oamenilor, sau cum aceștia determinau jurnaliștii ca să aleagă subiectele relevante și importante
pentru ei, acest lucru pur și simplu nu exista. Cât despre jurnalisți, aceștia erau simpli slujitori ai
partidului, fără drept la replică, șlefuiți în maniera bine cunoscută de către comuniști, cu alte
cuvinte nu aveau un stil propiu, un unghi unic de abordare și dreptul de a-și alege subiectele. În
cartea Genurile presei sovietice ai cărei autori sunt D. Coval și G. Gorincioi, s-a reflectat asupra
modului în care comuniștii foloseau presa și ziariștii și s-au dat exemple clare, prin care s-a
explicat care este scopul muncii ideologice de partid și al propagandei. În unele comentarii
oferite de către G. Gorincioi, erau incluse declarațiile membrilor de partid din RSSM, ceapăreau
în raportul de activitate a guvernării și erau prezentate la cel de-al XXVI-lea Congres al PCUS și
PCM. În documentele respective apăreau următoarele declarații: „Toți suntem cointeresați ca
mijloacele noastre de comunicare în masă și de propagandă să fie întotdeauna o adevărată opinie
partidului și a opiniei publice a întregului popor. Trebuie să acordăm o atenție deosebită
pregătirii și perfecționării profesionale a jurnaliștilor, care trebuie să își aprofundeze cunoștințele
lor politice.” [21, p. 356]. Aceste declarații erau făcute în contextul în care se dorea ca mass-
media să fie cel mai eficient mijloc de comunicare, cu ajutorul căruia masele să fie mobilizate și
totodată convinse că totul este în folosul lor. Cu toate că în această carte se aduc argumente
convingătoare, prin care se explică de ce propaganda comunistă este un pas înainte pentru
dezvoltarea socială, spirituală și de ce presa scrisă trebuie să își asume funcția de propagandă,
este clar din capul locului că nici jurnaliștii, nici populația nu au fost privilegiați de către acest
sistem. Din contră, aceștia au fost folosiți ca simpli executori ai ordinelor politice, care aveau
scopul să creeze o altă realitate. Una în care comunismul urma să devină cea mai grijulie putere,
iar URSS-ul unicul loc în care se pot atinge performanțe. Din alte surse vom afla că „în perioada
postbelică, când mijloacele de comunicare fuseseră transformate în mass-media şi datorită puterii
din ce în ce mai mare a presei, guvernele de pretutindeni au încercat să revendice mass-media în
general, pentru a le controla şi valorifica, în special în timp de război, pentru a se asigura pe cât
de des posibil, că acestea acţionează în „interes naţional” [23, p. 258] La fel era și în RSSM, prin
intermediul propagandei, populația era mobilizată împotriva puterii naziste, iar accentul era pus,
în primul rând, pe valorile naționale și istoriografie, pe controlul asupra oricărei mișcări.
„Conducerea sovietică sub Iosif Stalin, netulburată de valenţele negative ale propagandei, a
perceput mass-media ca fiind un suport de mobilizare şi legitimizare a politicilor expansioniste.
Determinarea lui Stalin de a controla țările „eliberate” de armatele sovietice, a condus la o
creştere a producției de arme și a propagandei împotriva capitalismului, fapt ce a contribuit la
cucerirea multor teritorii” [23, p. 259]
Funcția de propagandă a presei din RSSM în perioada postbelică a contribuit la apariția
numeroaselor dezavantaje le aveau ziarele și revistele din acel timp. Altfel spus, mass-media de
atunci avea mai multe disfuncții decât funcții. În manualul Teorii ale comunicării de masă, M.L.
de Fleur si S. Ball-Rokeack au făcut o prezentare a disfuncțiilor mijloacelor presei și a
consecințelor acesteia. Analizând, am constatat că unele dintre acestea pot fi caracteristice și
pentru presa sovietică:
„- pervertirea valorilor culturale ale publicului;
- contribuția adusă la degradarea morală generala;
- dirijarea maselor către superficialitatea politică;
- descurajarea creativității. ” [24, p. 39]
Aceste disfuncții apăreau în urma propagării exagerate a imaginii lui Stalin, în urma
dezinformării și a minciunilor legate de istoria și cultura basarabenilor. Se propagau nu doar
unele doctrine și idei, ci se ajungea la valorile morale pe care trebuie să le aibă fiecare cetățean.
La fel, oamenilor li se indica ce și cum trebuie să gândească și să acționeze. Se impuneau teze
false despre ce e bine și ce e rău, cine e dușman și cine le vrea binele. Cât despre originalitate și
creativitate, doar intenția era pedepsită cu închisoarea, deoarece oricine încerca să fie original, să
spună lucruri care se contrapuneau cu idealul comuniștilor, era dușmanul Uniunii Sovietice și a
întregul popor. Evident, toate aceste acțiuni și mijloace de manipulare aveau loc în contextul în
care se dorea ca URSS să devină pentru oameni unica putere în care aceștia trebuiau să creadă și
pentru care trebuiau să muncească, iar în unele cazuri să știe cum s-o apere.
Pe de altă parte, avantajele presei din acea perioadă, iar presa a avut și unele avantaje, era
felul în care se scria despre unicitate, despre colectivitate și despre ajutorul comun. Cu toate că
nu putem vorbi despre dreptul de a alege, totuși oamenilor li se scria despre importanța culturii
personale, despre cinema și teatru, despre cât de importantă e igiena și grija de sine. Atunci presa
nu activa în folosul banilor, astfel lipseau în totalitate materialele cu informație șocantă, ce aduc
deseori rating și bani instituțiilor mediatice, sau publicitatea excesivă a unor branduri și produse.
Presa, pe lângă faptul că era un instrument de manipulare, era și bun un sistem educativ. De
aceea, chiar și în zilele noastre, persoanele ajunse deja la a treia categorie de vârstă, încă mai
sunt influențate de sistemul comunist și, deseori, vom auzi de la ele: „Să vedeți ce materiale se
publicau gazetele sovietice”. Aceste avantaje însă sunt minuscule și aproape neimportante, pe
fonul propagandei și a manipulării căreia au fost supuși oamenii.
Din cauza propagandei și manipulării, în presa sovietică a fost inevitabilă apariția efectului
de dezinformare a maselor. Acesta s-a manifestat prin publicarea unor informații false, cu scopul
de a ponegri imaginea regimului nazist. Vladimir Volkoff a efectuat o analiză complexă asupra
sistemul sovietic, iar în cartea sa Tratat de dezinformare a încercat să explice care este gravitatea
dezinformării, atunci când aceasta este folosită în scopuri politice și cât de influențați devin
oamenii în urma acesteia. Autorul a dat dezinformării următoarea definiție: „o tehnica ce permite
furnizarea de informatii generale eronate unor terți, determinându-i să comită acte colective sau
să difuzeze judecăți dorite de dezinformatori” [24, p. 16] Volkoff mai scria că termenul a apărut
pentru prima dată în limba rusă ca „dezinformațâia” după cel de-al Doilea Război Mondial „cu
rolul de a desemna practicile exclusiv capitaliste care urmăreau aservirea maselor populare.” [24,
p.16], iar într-o scurtă perioadă de timp, comuniștii au reușit să transforme acest termen în
minciună din mai multe motive:
- „dorința de obține o anumită atitudine din partea opiniei publice, pentru a îndeplini o
acțiune;
- dorința de a propaga idei false, când un produs rus spune: „fără înșelăciune, nimic nu se
vinde;
- dorința de a convinge publicul cu privire la superioritatea partidului.” [24, p.15], iar în
cazul de față, menționa Volkoff, se foloseau toate mijloacele pentru a asigura succesul
partidului, sau a candidaților, ajungându-se la punerea minciunii în „slujba adevărului”,
odată ce oamenii acceptau mai mult minciuna.
Dezinformarea în presa comunistă le asigura comuniștilor cauză de câștig, în ceea ce privește
credibilitatea lor în fața poporului basarabean. De fapt, orice practică ce garanta succes, era
folosită, fără a se stabili din timp la ce va duce aceasta, sau care vor fi consecințele ei. Prin
urmarea, societatea din RSS Moldovenească a trăit aproape jumătate de secol într-o lume falsă,
creată de Stalin și ocrotită de către PCUS, PCM și organele de presă ce activau în acele timpuri.
Presa a avut un rol indispensabil în formarea unei societăți cu creier spălat, cu oameni care
priveau într-o singură direcție – cea comunistă și fapte care erau ascunse, or inventate, în
dependență de scopurile propuse de către guvernare.
Funcțiile presei din RSS moldovenească nu au fost clasificate de către niciun specialist în
domeniu. Pentru că, de fapt, în mare parte, presa sovietică avea o singură funcție – cea de
propagandă. Cu toate că documentele din arhivă și literature de specialitate ne demonstrează că
impactul mass-media comunistă asupra societății a fost de o graviditate considerabilă, acestea nu
neagă faptul că presa de atunci a reușit să unească poporul și să-i șlefuiască cultul personal. Pe
de altă parte, presa și modeul ei de a activa a fost plină de clișee, de șabloane și minciuni.
Aceasta a reușit să lase în urmă o societate inhibată, neputincioasă să gândească, să analizeze și
să acționeze. Mass-media a funcționat sub dictatura partidului de la conducere, iar scopul
acestuia a fost de a-și crea o imagine exemplară și unică în fața oamenilor. Astfel, funcțiile care
servesc presei democratice nu mai sunt valabile într-un sistem în care totul este focusat pe un
ideal fals.
 I. 2. Presa scrisă din RSSM: ideologie propagandistică
La începutul perioadei postbelice, presa din RSS Moldovenească era aservită total puterii.
Mass-media avea o forță uriașă, iar oamenii erau supuși minciunii comuniste și articolelor
ideologice publicate periodic. Toate materialele apărute în ziare reflectau o realitate inventată de
către partidul comuniștilor din Uniunea Sovietică (PCUS) și cel din Moldova Socialistă (PCM),
prezentau imagini false ale realității, fiind superficiale, uneori fără linie de subiect și de proporții
mici sau medii. În majoritatea articolelor erau folosite expresiile doctrinare, iar limbajul autorilor
era sec, cu clișee lingvistice și idei care-și pierdeau sensul din cauza formulărilor întortocheate.
În texte erau folosite cuvinte și expresii de umplere, pentru volum, nu pentru coerență și claritate.
Altfel spus, ziariștii foloseau limbajul de lemn, caracteristic pentru regimul sovietic. Denumirea
aceasta – limbă de lemn – a fost folosită pentru prima data de către Francoise Thom, celebra
scriitoatre și istorică de origine franceză, care în anul 1987 a publicat volumul La langue de bois
( Limba de lemn), în care analiza maniera de scriere a ziariștilor supuși puterii comuniste și
discursul comunist. Autoarea cărții spunea că “ciudățenia limbii de lemn vine din faptul că, spre
deosebire de celelalte limbi, ea nu are decât o funcție: să servească drept vehicul ideologiei. Ea
este deci infinit mai simplă decât limba naturală.” [13, p.33] Ilie Arad în cartea sa „Limba de
lemn în presă” publicată în 2009, scria că pe timpul comuniștilor „limbajul s-a transformat dintr-
un bun puternic, într-o armă și un instrument care ascunde pericole, în consecință problema
neaflându-se în limbajul propriu-zis, ci în ce face organul puterii cu el: crearea unui limbaj menit
să determine dominația unui grup asupra restului populației.” [12, p. 147] Tot el susține că
„secolul XX a fost unul bogat în greșeli și abisme, plasând omul în culmea înjosirii.[..] Omul s-a
lăsat înșelat de echivocul propriului limbaj, care a presupus o mare descurajare a activităților
umane, dar, și un mare pericol cauzat de contaminarea cuvintelor cu aberațiile ideologiilor
totalitariste ale secolului XX.” [12, 144].
Tatiana Slama-Cazacu, unul dintre cei mai cunoscuți lingvinști români ai momentului,
definește limba de lemn ca „un subsistem al unei limbi, desemnând mai ales elemente lexicale,
dar şi unităţi frazeologice, cu caracter de expresii fixe, de clişee încremenite, cu sens determinat
în contextul unei anumite «autorităţi», în mare măsură utilizate stereotip-dogmatic ca exprimare
a unei ideologii (sau simulacru de subsisteme ideologice economice, tehnologice, politice,
culturale etc., care deţin o putere sau o autoritate), imitate dar şi impuse de puterea politică sau
de grupări ori indivizi cu asemenea veleităţi (chiar dacă, în genere, promotorii sau epigonii
sistemului ideologic nu cunosc întotdeauna exact conţinutul semantic), apoi difuzate prin
repetare, prin utilizarea frecventă, în diversele mijloace de comunicare în masă, orale sau scrise,
anihilându-se astfel gândirea maselor receptoare, care pot deveni supuse unei sugestii colective;
intenţia reală sau cel puţin efectul obţinut sunt în genere de a se impune autoritatea, fie prin
secretul ori prestigiul codului deţinut, fie prin cunoştinţe tehnocrate, împiedicându-se altă
modalitate de gândire şi, în genere, ascunzându-se, mascându-se adevărata realitate, dacă aceasta
nu este favorabilă”. [12, p. 9] În această definiție însă nu este concretizat dacă limba de lemn este
caracteristică doar ideologiei comuniste. După T. Slama –Cazacu această formă de limbaj, se
poate aplica în orice sistem politic.
Un alt lingvist, Nicolae Manolescu, propune limbii de lemn o definiție asemănătoare celei
de mai sus, doar că ceva mai scurtă. „Limba de lemn este un mod de exprimare codificat,
sibilinic și la rigoare osificat, a cărui particularitate este minima transparență. În limba de lemn
nu se vorbește deschis, liber, ci pe ocololite și învăluitor. Limba de lemn nu permite radicalitatea.
Și este instrumental ideal prin care unei ideologii i se răpește eficacitatea, silind-o să se
transforme într-un corp de dogme, incapabile și să explice fenomenele reale, și să le prevadă; la
urma urmei, să le prevină” [12, p.9] În aceeași sursă vom găsi pagini întregi în care s-au analizat
clișeele și limbajul sec folosit de către gazetarii moldoveni și nu numai. Ziariștii nu doar erau
nevoiți să adapteze orice text, aceștia trebuiau să modele articolele în așa fel, încât limba română
să fie tot mai schimonosită, iar prioritate să capete cea moldovenească. Exemple de cuvinte
schimbate sunt: deghe (de-abia), toată (tătâ), slobozi (liberi). La fel, vocala „ă” era înclocuită, în
majoritatea cuvintelor, cu vocala „î”. În consecință, într-o scurtă perioadă de timp, presa din
RSSM nu doar folosea o limbă stâlcită, ci a îmbrățișat o limbă extrem de ideologizată. Luptele
erau numite „fapte eroice”, lovitura de stat „mobilizare” dușmanii comunismului „naziști”, iar
dictatorul Stalin a devenit „Comandat Suprem”. Toate aceste lexeme și expresii erau folosite în
textele publicistice cu regularitate, mai ales în articolele ce reprezentau informațiile. Masele largi
erau duse în eroare și mințite cu regularitate. Acestea trăiau cu o realitate construită pe baza unei
ideologii politice lipsite de limite, care, prin intermediul ziariștilor și articolelor publicate de
către aceștia, convigeau populația că tot ce era rău venea din Occident, tot ce era bun aparținea
Uniunii Sovietice. Scopul folosirii limbii de lemn de către comuniști este clar, această formă de
exprimare ușura procesul de manipulare a populației.
În perioada sovietică, înclusiv cea postbelică, termenul „manipulare” era tabu. Totuși,
aceasta se desfășura, în primul rând, cu ajutorul limbii de lemn, care pe întreaga perioadă de
ocupație sovietică a Basarabiei, devenise limba oficială de comunicare. Conform ideologiei
comuniste, presa trebuia să relateze doar faptele mari ale Conducătorului Suprem și a guvernării,
în general. În ziare nu se scria despre ceea ce ar putea șterbi din imaginea conducerii. Atunci nu
existau violuri, asasinări, copii abandonați și boli căpătate prin transmitere sexuală. În acea
perioadă existau victorii, cuceriri, elevi exemplari, colhoznici muncitori ș.a.m.d. Masele erau
manipulate prin simplul fapt că toată informația era deformată. Toate articolele, dar absolut
toate, treceau prin redactări extrem de minuțioase înainte de a fi publicate. Se încerca a crea acea
limbă moldovenească lipsită de sonoritate, se foloseau clișee, și expresii ce se puteau ușor rosti și
memora, ca „naționaliști burghezi” (termen folosit des în timpul propagandei antiromânească),
„dușmani ai poporului”, „patriotism” și altele de acest gen. Folosite tot mai des, zi de zi, acestea
aveau un efect considerabil asupra subconștientului indivizilor. În consecință, limba folosită între
oameni era exact ca acea din ziare. Așa s-a ajuns la efectul de turmă, sau cum se spunea atunci
„colectiv”. Atitudini personale nu mai existau, oamenii încercau să se adapteze mulțimii și
limbajului folosit de toți. Astfel, dintr-o limbă complexă, care le putea oferi posibilitatea să se
exprime clar, concis, fluent, s-a ajuns la cele câteva clișee impuse, care reprezentau, în mintea
lor, realitatea. Prin aceste metode, limba de lemn folosită presa postbelică a avut o contribuițe
inevitabilă la manipularea maselor și la fixarea unui mod instictiv de a gândi și vorbi.
Chiar în primul an de ocupație sovietică (1944), RSSM a avut de suferit în urma a diverse
schimbări de ordin politic și social. Tot ce se interprindea avea un scop bine definit –
sovietizarea basarabenilor și convingerea acestora că poporul român este unul dintre marii
inamici ai Basarabiei. Despre aceste lucruri se afla din discursurile politicienilor și din presă,
care se supunea în totalitate clasei politice. Din catalogul Presa basarabeană de la începuturi
până în 1957 vom afla că toate materialele cultural –educative și pulicațiile românești existente
până atunci au fost distruse, astfel a început un „genocid spiritual” care s-a manifestat prin
distrugerea a tot ceea ce a rămas și aducea aminte de sistemul românesc. „Metodele și
mijloacele de deznaționalizarea contra basarabenilor erau cele tradiționale folosite în toată istoria
imperiului rus: manipulare informațională prin diverse acțiuni propagandistice, persectuțiile,
represaliile, deportările, foametea organizată, infometarea.” [ 11, p. 33] Presă independentă nu
exista, iar activitățile propagandistice din cadrul campaniei antiromânești se manifestau prin
distrugerea și lichidarea centrelor de cultură românească. Minciuna a fost transormată în adevăr
de partid, iar oamenilor li se comunica că instalarea regimului comunist este unica salvare a
economiei și a culturii țării, dar și unica soluție de a uni poporul moldovenesc într-un singur tot.
Realitatea creată era rezultatul impunerii ideologiei propagandistice, care urmărea să
capete din partea populației încrederea deplină în guvernare. Despre felul în care PCUS a
câștigat încrederea societății moldovenești și a reușit să o modeleze folosindu-se de minciună și
alte căi murdare, ce făceau parte din ideologia impusă, au scris și vorbit diverși specialiști în
domeniu dedicați cercetării pe marginea acestui subiect.
În literatura de specialitate vom găsi peste 150 de definiții oferite pentru termenul
ideologie. Eu am selectat 3 care, după părerea mea, sunt cele mai relevante. „Ideologia politică
este o totalitate sistematică de idei care după origine şi funcţie aparţine unui grup uman şi
decurge din sfera motivaţională a grupului având o dinamică legată de interesele grupului social
şi politic ce o generează”, această definiție poate fi găsită în manualul Introducere în Politologie,
semnat de către Adrian-Paul Iliescu [14, p. 72]
Pentru I. Mitran ideologia politică „reprezinta ansamblul relativ sistematizat si relativ
structurat al ideilor, care prin originea și funcția lor, exprima într-o formă sau alta, direct sau
indirect, interesele, aspirațiile și țelurile politice ale unui anumit grup social.” (Politogia în fața
secolului XXI, editura Fundația României de Mâine, București, 1997) Un al treilea teoritician,
Paul Ricoeur, în lucrarea Eseuri de hermeneutică ne spune că „Ideologia politică ţine de
dimensiunea mobilizatoare şi simplificată la maximum a unor idei politice sau sisteme de
gîndire, astfel încît ea să se poată transforma în opinii sociale acceptate de un grup de indivizi
care încearcă să-şi dea o identitate politică” (editura Humanitas, București, 1994)
Ideologia comunista s-a manifestat prin existența unui colectiv imaginar. Pentru a întări și
asigura menținerea acestui colectiv, se cerea implicare socială, munca în grupuri mari și mici,
astfel s-a ajuns la formarea unei societăți utopice. Presa de partid promova această ideologie. În
ziare se scria despre munca colectivă, sau, mai mult, se publicau articole destinate educației în
câmpul muncii, în colhozuri și în celelalte domenii de activitate. La fel, presa era responsabilă
pentru promovarea politicii de partid, fiind nevoită să ridice, prin intermediul materialelor
informative și analitice, conștiința politică a cetățenilor, pentru că se dorea susținere totală a a
statului sovietic, atât în interiul țării, cât și în afara ei. Propaganda era unul dintre cele mai
eficiente mijloace de manipulare. Scopul aplicării ideologiei propagandistice consta în
convingerea maselor că se muncește mult, pentrua fi îmbunătățit nivelul de trai și pentru a fi
promovată cultura în rândul tuturor claselor sociale. Un alt mod prin care presa influența și
manipula opinia publică era folosirea doctrinelor. Unii teoreticieni susțin că doctrina politică are
la bază principiile ideologiei marxist – leninistă inventată de către precursorii regimului
comunist – Marx, Lenin și Engels. Ovidiu Trăsnea, în lucrarea sa Doctrine politice și acțiune
politică explică că spre deosebire de ideologie, o doctrină politică este „un ansamblu de idei
(teze, articulate, de regulă, pe baza unui principiu unificator), care interpretează, apreciază şi
tinde să orienteze realitatea politică, în lumina unor valori care exprimă opţiuni ideologice”,
Astfel, dacă ideologia politică reprezintă o operă colectivă, doctrina poate să aparțină unui
partid, dar și unei persoane.
Doctrina politică comunistă a apărut cu scopul de a schimba puterea capitalist pe cea
socialist și s-a manifestat prin conducerea societății, care a fost supusă dictaturii prolitariatului.
Însuși Lenin menționa că aceasta se poate manifesta în cadrul şi în afara legii, pe baza acţiunii
unui singur partid - partidul comunist. „Dictatura proletariatului reprezintă, în concepţia
fondatorilor acestei doctrine, o formă superioară de organizare si conducere politică a societăţii.
Ea reprezintă o dictatură a majorităţii exploatate împotriva minorităţii exploatatoare.” [25] Pe
baza doctrinei politice marxist-leninistă, după cel de-al Doilea Război Mondial, s-a format
regimuri comuniste, care s-au manifestat ca regimuri totalitare, bazându-se pe dictatură totală. În
baza acestei doctrine a activat și partidul comunist din RSSM.
Niciun ziar apărut pe teritoiul RSSM nu publica articole în care să se scrie despre legătura
istorică a teritoriului cu România, în care să se aducă drept exemplu poeți și scriitori români, sau
alți oameni din domeniul culturii. Conform documentelor de arhivă, campaniile propagandistice,
majoritatea antiromânești, au durat din momentul în care Basarabia a fost reanexată de către până
la căderea comunismului în 1989. „Aceste campanii propagandistice perpetue îi vizau atât pe
românii din RSR, cât şi pe cei RSSM şi urmăreau dezavuarea cursului politic al conducerii PCR,
a interpretărilor date de către savanţii din România evenimentelor istorice din 1812 şi 1940,
istoriei relaţiilor ruso- şi sovieto-române în general, interzicerea importului şi abonării la
literatura şi presa din RSR de către populaţia din RSSM” [15] Pentru ca informația să ajungă la
întreaga populație din RSSM, presa locală a excilat ca și volum, dar și ca tiraj, chiar în primii ani
de ocupație sovietică. În 1944 își reiau apariția ziarele „Moldova Socialistă” și „Sovetskaia
Moldovia” care se tipăreau la Soroca, capitala RSSM pe atunci. Acestea se tipăreau în două
limbi – moldovenească și rusă. „Moldova Socialistă era ziarul oficial al partidului comunist din
RSSM și se edita cu un tiraj de 50.000 de exemplare. Aproape fiecare județ avea câte un ziar
local, astfel „tirajul total al edițiilor județene depășea cifra de 200 000 de exemplare. Sever
cenzurate ziarele și revistele erau obligate să reflecte transformările social-economice, politice și
culturale prin care sistemul sovietic dorea să se impună.” [11, p. 37] Cenzura asupra presei scrise
și nu numai, era unul dintre instrumentele manipulatorii ale regimului sovietic, care menținea
controlul asupra publicațiilor și asupra maselor largi. Pentru comuniști, condiționarea
informațiilor pe care publicul avea voie să le cunoască, nu era un lucru nou, deoarece cenzura era
o formă de control folosită în toate regimurile totalitare și dictatoriale ale timpului. Studiile
postcomuniste efectuate asupra cenzurii demonstrează faptul că această a fost o componentă
importantă a unui ansamblu complet de mijloace și practici de control, care a făcut ca, dintre
toate cele 15 republici comuniste, presa din RSSM să fie cea mai supravegheată și verificată. În
consecință, presa de aici a devenit cea mai neinformativă. Corina Braga spunea că „Conceptul de
cenzură definește un anumit tip de relație de putere între două instanțe, o instanță conducătoare,
care deține controlul asupra întregii relații, și o instanță condusă, aflată în subordinea celei
dintâi“ [ 16, p.5 ] Deoarece regimul totalitar controla tot ce se spunea și se scria, jurnaliștii nu
aveau doar meseria de a scrie, ci și cea de a corecta, a schimba și a verifica ca nu cumva printre
rânduri să se strecoare ceea ce era interzis. Emilia Șercan în cartea sa Cultul Secretului.
Mecanismele cenzurii în presa comunistă a făcut o analiza a relației dintre presa comunistă și
puterea politică. Autoarea a abordat teme ca: caracteristicile şi structura presei comuniste,
cenzura – instrument de control al propagandei şi instituţiile cenzurii în comunism, oferind
explicații despre cum regimul comunist a impus prin intermediul instituţiilor de forţă care a vizat
atât fizicul cât şi spiritul, cu scopul final de a crea „omul nou”. „ Scopul urmărit de liderii
comunişti din ţările blocului comunist a fost impunerea unui conformism social în rândul
membrilor comunităţilor, care să permită remodelarea unei societăţi întregi, a unui nou tip de
personalitate umană, a concepţiilor referitoare la relaţia dintre individ şi societate şi să impună
noi modele de relaţii sociale” [11, pag.31-35]. Autoarea relatează în cartea ei și despre faptul că
în comunism nu a existat doar cenzură. În opinie ei, cenzura a fost o componentă importantă a
unui ansamblu complex de practici şi mijloace de control, care a acţionat interrelaţional şi
întotdeauna în legătură de dependenţă cu voinţa liderului suprem. Cea mai puternică formă de
control a fost cea politico-ideologică, din care au decurs alte patru forme pe care le-a identificat –
controlul instituţional, controlul juridic, controlul informaţional şi controlul economic. Toate
aceste cinci forme au făcut ca presa din perioada comunistă să fie una dintre cele mai puternic
supravegheate şi verificate sisteme din întreg blocul comunist. Iar o consecinţă directă a acestui
control extrem de riguros şi extins este faptul că presa din acea perioada a fost cea mai
neinformativă și subiectivă.
Procesul de cenzurare a articolelor ce trebuiau să apară în presă, cuprindea două etape –
cenzura propiu-zisă și cenzura secundară, asta însemnând că existau cenzori cenzori în cadrul
instituțiilor de presă, dar și în afara acestora. Deobicei, cenzura era preventivă, fiind aplicată
înainte de a se publica ceva. Tot ce era oportun și punea partidul communist într-un reflector
bun, era publicat. Restul era eliminat. Exista însă și cenzură care se realiza după publicarea
materialelor, scopul aplicării ei, fiind de a controla și verifica dacă erau respectate toate cerințele
și regulile impuse de către autorități. Astfel, aceasta metodă de control a provocat sentimentul
permanent de frică al jurnaliștilor, teama că vor fi sancționați, sau mai rău, supuși terorii și
violenței fizice. În consecință, a fost generată o altă formă de control – autocenzura, ceea ce
însemna că jurnaliștii eliminau din timp ceea ce considerau, sau erau siguri că nu trebuia să fie
publicat. Atâta timp cât ziariștii se autocontrolau, iar articolele lor erau corespundeau în totalitate
ideologiei comuniste, capriciile partidului comunist erau îndeplinite.
Din 1944 până în 1953 regimul totalitar din RSSM a reușit să șteargă trecutul și istoria
Basarabiei și să creeze un sistem bazat în întregime pe violență față de populație. Ideologia
comunistă era esența existenței acestui regim, iar cu ajutorul ei și al presei s-a reușit
dezrădăcinarea populației locale de cultura română. Oamenii de cultură nu mai erau considerați
ca fiind un exemplu pentru ceilalți. Intelectualitatea era ponegrită, iar clasa politică încerca să
argumenteze cât mai convingător, că cei care fac parte din aceasta sunt „ideologi burghezi” și
„naționaliști”. În presă apăreau tot mai des articole prin care se aduceau exemple „elocvente”
despre legătura istorică dintre Basarabia și Rusia și despre trecutul îndepărtat, în care teritoriul
dintre Prut și Nistru a fost alipit „mamei” Rusia, însă nu se dădeau detalii clare despre acest
eveniment. Materialele publicate în presă tratau și alte aspecte ce făceau parte din ideologia
politică: colectivizarea agriculturii, industrializarea și revoluția culturală. În fiecare ziar apăreau
discursurile integrale ale lui Stalin și știri scurte, seci despre situația politică din Occident.
O altă cerință impusă de către comuniști în această perioadă, era munca de propagandă. Se
alegeau comitete județene și orășenești care trebuiau să desfășoare activități de studiere a istoriei
poporului moldovenesc și să demonstreze clar și pe larg succesele obținute de respectivul popor
din momentul în care se află sub conducerea partidului leninist, încă de la anii de constituire a
socialismului. Toate activitățile propagandistice ale acestor comitete trebuiau să fie reflectate în
presă. În articole se scria despre prietenia trainică dintre popoarele Uniunii Sovietice, importanța
ajutorului oferit de către popoarele frățești, pentru a spori procesul de dezvoltarea a RSSM,
scopul publicării lor fiind de a educa oamenii în spiritul internaționalismului, ceea ce însemna
prietenia în toate republicile din URSS, devotamentul față de partidul bolșevic și patriotismul.
Moartea lui Stalin a slăbit considerabil puterea comunistă, dar și economia întregii Uniuni
Sovietice. Pentru ca organele de presă să funcționeze în continuare, a fost adoptată hotărârea CC
al PCUS „Cu privire la îmbunătăţirea conducerii mişcării de masă a corespondenţilor muncitori
şi ţărani ai presei sovietice”. Fiecare organizație de partid primea un ordin oficial, în care era
indicat clar că trebuie să organizeze cursuri de instruire pentru corespondenții muncitori în
colhoz și țărani, prin care să le dea lecție de ziaristică, iar cei mai buni să fie angajați la
instituțiile de presă. Astfel, în perioada Hrușciovistă, gazetari deveneau oameni simpli, instruiți
de către membrii partidului cum și în ce mod trebuiau să scrie. Cunoscând aceste lucruri, ne
putem da bine seama că nivelul de scriere era unul de mijloc și că, defapt, pe nimeni nu interesa
cum se scrie, ci mai degrabă ce se scrie. Propaganda comunistă însă continua. În organele
centrale de presă „Moldova Socialistă” și „Sovetskaia Moldovia” se publicau cu regularitate
articole cenzurate, în care se aducea slavă partidului comunist și se cerea inițiativă din partea
țăranilor în munca colectivă. Se scria tot mai des despre tovarășii tineri, bravii comsomoliști care
râvnesc spre a lupta în apararea țării și despre frumoasa viața pe care o oferea URSS popoarelor.
Perioada Hrușciovistă, sau cea a „Dezghețului”, cum era numită, a avut asupra presei din RSSM
un impact puțin diferit de cel creat în perioada Stalinistă. Se simțea o oarecare libertate în presă,
dar și în domeniul artei. Hrușciov nu a lansat o nouă propagandă, dar nu a menținut-o în totalitate
nici pe cea declanșată de către Stalin. În perioada sa de conducere, în RSSM au apărut noi
publicații periodice.
Marea lovitură de propagandă a lui Hrușciov, a fost executată pe data de 25 februarie,
1956, atunci când a prezentat Raportul Secret despre viața, activitatea, crimele și propaganda
Stalinistă. Acest fapt s-a întâmplat la cel de-al XX-lea Congres al PCUS, la care erau prezenți
doar delegații sovietici, fără participarea presei. Acel text însă nu a fost recunoscut și nici
publicat în presă. Astfel, ziarele, își contiau în voie activitatea, fără a se observa careva
schimbări.
În anul 1962, când s-a decis desființarea ziarelor raionale, au început să se publice alte
ziare – interraionale. Unele dintre acestea încercau să atingă adevărul (parțial), altele erau
aproape identice din toate punctele de vedere (subiecte, titluri, conținut) cu cele oficiale.
Neajunsurile indentificate în unele ziare de atunci erau următoarele: „materiale cu un conţinut
ideologic slab şi plictisitor; lipsa reflectării pe paginile ziarului a unor probleme esenţiale din
activitatea de producţie a colhozurilor şi sovhozurilor din raioanele respective; articolele de autor
inserate aparţineau, de regulă, unor funcţionari de rang înalt din raion şi se bazau, în mare parte,
pe criticarea neajunsurilor subalternilor.” [26, p. 128]
În 1965, din ordinal PCUS s-au declanșat o serie de campanii propagandistice
antiromânești. Aceste campanii, este clar, aveau drept scop rusificarea totală a populației
Basarabene, iar din această cauză, în teritoriu se editau tot mai multe ziare în limba rusă. S-a
început un alt val de manipulare a maselor, cărora li se spunea cu regularitate despre o altă
istorie, despre patriotism și despre faptul că Românii sunt antisovietici”, iar acest statutut îi
transforma, din spusele propagandiștilor, în cei mai mari dușmani ai oamenilor din RSSM.
Despre campanile antiromânești s-a scris foarte puțin în studiile efectuate de către cercetători,
totși acestea au o semnificație extreme de importantă, în contextual în care, chiar și azi, mulți
dintre moldoveni au o atitudine rea față de întreg poporul român. „Radierea tacită a României
din lista ţărilor „socialiste-surori” şi plasarea istoricilor români în tabăra „naţionaliştilor
burghezi” au dezlănţuit toată antipatia şi ura proletară, acumulată de propaganda sovietică în
perioada interbelică şi în perioada războiului, aceasta revărsându-se din plin asupra populaţiei
din RSSM, înfricoşată de măcelul, teroarea, foametea şi deportările din perioada stalinistă. De
altfel, aceeaşi „ură bolşevică” reizbucneşte, din când în când, şi astăzi printre membrii şi
simpatizanţii PCRM, ai altor partide de stânga, în mediul foştilor demnitari şi nomenclaturişti
sovietici, ai altor nostalgici, pentru care limba, cultura şi identitatea românească sunt noţiuni
„străine” (într-un fel, tot „burgheze”), în raport cu noţiunile „proletare” „limbă moldovenească”
şi „popor moldovenesc”. [15]
Lăsând la o parte propaganda antiromânească și felul în care erau mințiți oamenii, trebuie
de menționat faptul că în perioada anilor ’60 – ’70 s-a pus un mare accent pe cultura populației,
în general, și pe cultura dezvoltării personale. Ziarele locale precum „Viața Satului”, „Cultura
Moldovei”, „Moldova Sovietică” publicau articole în care se scria despre timpul liber al
muncitorilor și cum ar trebui petrecut acesta. Pe lângă faptul că se promova teatrul, baletul și
filmul, au apărut alte activități culturale și se impunea un anumit mod de pregătire vestimentară.
„Impunerea unui anumit stil de vestimentație era una din caracteristicile de bază ale presei aflate
sub controlul regimului totalitar. Deși propagarea diferitor stiluri vestimentare se făcea sub formă
de sfaturi utile, varietatea acestora era specifică doar pentru lagărul socialist” [27] Propaganda
cunoștea noi forme și se bucura în fiecare zi de succes, deoarece oamenii se supuneau din ce în
ce mai mult și aveau convingerea că toate măsurile interprinse sunt doar în folosul și spre binele
lor. Ziarele însă se transformau în adevărate ghiduri pentru bună purtare și pentru îndeplinirea
misiunii de țăran educat.
Din cartea Genurile presei sovietice vom afla că în perioada postbelică, sfârșitul anilor ’70,
începutul anilor ‘80, aproape fiecare județ din RSSM își avea propriul ziar local, iar asta nu
înseamnă decât că regulile și normele etice impuse de către comuniști ajungeau la fiecare individ
în parte. Editarea ziarelor în fiecare regiune asigura și stabilitate pe întreg teritoriu, deoarece
oamenii aflau ce trebuie și ce nu trebuie să facă, cel mai des, din presă. „PCUS manifestă în
permanență grijă față de dezvoltare în continuare a mijloacelor de comunicare și propagandă în
masă. Numai în RSS Moldovenească se editează în prezent 227 de gazette, reviste și alte
publicații periodice de peste trei milioane de exemplare.” [21, p.3] Cartea a fost publicată în
1983. Deoarece cartea a cunoscut lumina zilei, atunci când comunismul se menținea pe poziții în
Basarabia, autorii aduc laude regimului, dar și vorbesc despre propagandă, ca despre o formă
binevenită de comunicare cu masele. Totodată, aceștia țin să menționeze că „ se acordă o mare
atenție pregătirii și perfecționării profesionale a jurnaliștilor, aprofundării cunoștințelor lor
politice.” [21, p. 5], iar reflectarea obiectivă și multilaterală de către edițiile periodice determină
caracterul, formele și modul de activitate a publicisticii. Tot în această carte vom afla că în acea
perioadă se punea un mare accent pe diversitatea genurilor și pe modul în care acestea erau scrise
și redactate. Astfel, în ziare apăreau cu regularitate știri, reportaje, dările de seamă și, mai nou,
interviurile.
O remarcabilă schimbare a presei scrise din RSSM poate fi observată în timpul lui
Gorbaciov, după cea a căzut Cortina de Fier. Atunci ideologia propagandistă a comuniștilor a
fost dată peste cap, iar ziarele reflectau o realitate nemaivăzută până atunci. Se publicau articole
în care se scria despre relația din trecut a României cu Basarabia și se încerca a face o
retrospectivă în istoria acestor două țări, pentru a convinge oamenii că au fost mințiți de către
comuniști. S-au început a edita reviste cu profil culturat, iar multe dintre ziarele apărute în
perioada Hrușciovistă nu se mai editau. Aceste schimbări majore au determinat crearea începutul
unei noi etape de dezvoltare a presei și au împărțit populația în două tabere. Dovadă este
atitudinea de azi a oamenilor față de legătura istorică pe care o avem cu România și
devotamentul față de partidul comunist și cel socialist.
Presa din RSS Moldovenească a avut de suferit diverse schimbări, în funcția de perioadele în
care s-a dezvoltat. Ideologia comunistă a reușit să supună controlului absolut toate publicațiile
apărute în republică în acea perioadă de timp. Se dorea ca oamenii să trăiască într-o societatea în
care adevărul era cel dictat de către comuniști. Nu se admitea cuvântul împotriva guvernării și nu
era dreptul să ai opinie personală, să îți expui părerea, să condamni, să creezi, și să judeci. Omul
care gândește pur și simplu nu era util într-o comunitate în care totul era stabilit, decis și șters, în
cazuri necesare, de către autorități. Ideologia propagandistică s-a deszvoltat în contextual în care
scopul lui Stalin era de a-și extinde teritoriul și de a fi stăpânul lumii. Aceasta a fost preluată apoi
de Hrușciov care, deși a vrut, nu a reușit să declanșeze o propagandă a lui. În timpul conducerii
lui Hrușciov au fost scoase din circuitul mediatic multe publicații, din cauza economiei scăzute
s-a slăbit propaganda, datorită celor câteva reforme de un relativ liberalism în politica Uniunii
Sovietice. După ce Hrusciov a fost demis din funcție, presa scrisă din întreaga Uniune Sovietică
și cea din RSSM a revenit din noul la stare ape care o avea în perioada stalinistă. Abia la venirea
lui Gorbaciov, lucrurile în domeniul mass-media au luat o altă întorsătură, iar în scurt timp
cuvântul începea a-și recăpăta puterea.
RSSM a fost a 15-a republică sovietică și unul dintre cele mai afectate teritorii care aparțineau
URSS-ului. Ideologia propagandist a comuniștilor a reușit să transforme ziarele din teritoru în
cele mai sigure instrumente de manipulare și să creeze o întreagă istorie a mass-media de-a
lungul timpului. O istorie care ne demonstrează că în acele timpuri, presa era prioritatea statului
și nicidecum a cetățenilor.
 CAPITOLUL II: STUDIU DE CAZ: ZIARE DE TIP SOVIETIC DIN RSSM, ÎN
PERIOADA POSTBELICĂ.
2.1 Ziare și reviste moldovenești postbelice aservite puterii sovietice (studiu de caz)
Din primele momente de ocupație sovietică, asupra presei scrise din RSSM s-au luat
măsuri drastice, care aveau un singur scop: sovietizarea populației din teritoriu. Având la
dispoziție o gamă variată de publicații periodice editate în RSS Moldovenească, începând din
anul 1944, vom efectua o analiză a ziarelor locale, caracterizându-le prin prisma conținutului,
doctrinelor, genurilor jurnalistice, modalităților de abordare a subiectelor, dar și a modului în
care au evoluat. În anii postbelici, în RSSM, la fel ca și în celelalte republici din URSS s-a
dezvoltat complexul informațional propagandistic de tip sovietic, fiind dominat de ideologia
marxist-leninistă. Cea mai cruntă perioadă a fost cea stalinistă (1944-1953) în care s-a înregistrat
un regres considerabil în societate și în sfera culturală. Propaganda sovietică avea misiunea de a
înlătura ideologia burgheză, pentru a fi înlocuită cu cea socialistă, iar sarcina principală a presei
și a propagandiștilor era de a crea „omul nou”, cel sovietic. „Omul nou” însemna pentru
comuniști omul deznaționalizat, supus în totalitate regimului bolșevic. Prin urmare, primul pas
făcut în acest sens, a fost sovietizarea poporului. Într-un studiu destinat presei din RSSM și
modului în care aceasta a reflectat viața cotidiană, Petru Leurdă scria următoarele: „Regimul
totalitar instaurat în RSSM a etatizat presa, absorbind toate instituțiile și industriile acesteia.
Conceptul de libertate a presei nu mai avea nicio relevanță, defapt el nici nu exista” [27, p. 27]
Una dintre cele mai importante misiuni atribuite presei de către partidul comunist, a fost că
aceasta trebuia să îndocrineze masele, să promoveze și să impună ideologia oficială, comunistă,
și să ridice în slăvi calitățile și cultul personal al lui I. V. Stalin.
Chiar din anul 1944 presa din estul Basarabiei a excelat. Au început a fi din nou tipărite
ziarele „Moldova Socialistă”, „Sovetskaia Moldavia”, Tînărul Lenininst” și „Tineretul
Moldovei”. Timp de câteva luni ziarele erau tipărite la Soroca, capitala provizorie a RSSM,
acolo unde a fost instalat și emițătorul postului de radio „Albina”. Presa a excelat din toate
punctele de vedere. Spre exemplu, ziarul oficial al partidului comunist și al guvernului RSSM –
„Moldova Socialistă” se edita cu un tiraj de 50. 000 de exemplare, iar „Sovetskaia Moldavia” în
20.000 de exemplare. Pe paginile ziarelor oficiale apăreau, în fiecare număr, mai întâi de toate
hotărârile organelor centrale de partid, apoi alte articole care tratau diverse aspecte privind cele 3
sarcini ale planului de cosntruire a socialismului: culturalizare, ceea ce însemna pregătirea
localnicilor, cărora li se dădea cursuri de pedagogie pe o durată scurtă de timp, industrializarea și
colectivizarea agriculturii. Toate ziarele care s-au editat în teritoriul Republcii Sovietice
Socialiste Moldovenești aveau același slogan: „Proletarii din toate țările, uniți-vă” îndemnul în
sine sugerând faptul, că bolșevicii voiau să întoarcă puterea spre ei și să fie stăpânii tuturor
țărilor.
Din august, 1944, pe teritoriul RSS Moldovenească s-au restabilit toate instituțiile de presă,
care au fost instaurate în 1940. Silvia Grosu scrie în studiul Unele considerații asupra presei din
RSSM că „toate activitățile culturale erau strict direcționate de către numeroasele structuri ale
partidului comunist.” [28, p. 317]. Rasponsabilii de lucrul cultural-educativ promovat în ziare și
edituri erau: Comitetul pentru radiofuziune și radioinformație, Direcția Centrală pentru Poligrafie
și Edituri, Direcția pentru Cinema și Comitetul pentru instituțiile cultural-educative. Toate
activitățile acestora erau orientate de către Direcția Generală pentru Literatură și Edituri
„Glavit”, care l-a fel a fost restabilită după război. Aceasta era responsabilă și de cenzurarea
conținutului informațional ce se publica în ziare și se subordona Consiliului Comisarilor
poporului din URSS pentru păstrarea secretelor militare de stat în presă. Publicațiile periodice
„Moldova Socialistă” și „Sovețkaia Moldavia” erau organele oficiale de presă ale PCM al PCUS
puse în slujba propagandei comuniste și deveniseră obligatorii pentru toți angajații din domeniul
economiei. Un alt aspect al propagandei bolșevice era impunerea glotonimului „limba
moldovenească”. În anul 1945 ziarul „Sovetkaia Moldavia” , la 9 septembrie, publică un articol
semnat de I.D. Ceban intitulat „Ocișteati moldavskii iazik ot ciujih vlianii”. În respectivul articol,
autorul impunea anumite teze, conform cărora, limba literară este cea moldovenească și sub nicio
formă cea română. Tot el mai scria că limba moldovenească își are originile din limba slavonă,
iar acest lucru nu poate fi contestat. Din cauza impunerii unei limbi cât mai diferite de cea
română, ziarele se scriau în limba chirilică, multe apăreau și în limba rusă, iar limbajul folosit de
către gazetarii care scriau în așa-zisa limbă moldovenească era defapt o schimonosire și urâțire a
limbii române. Un alt savant sovietic, A. Borșci, la fel, indica lexicografilor din RSSM să evite
orice exprimare cu influență burgheză. Acesta susținea că multe cuvinte care vin din limba
română nu-și au loc în cea moldovenească, prin urmare, acestea pot fi ușor înlocuite, exemplu în
acest sens era cuvântul „complot” care, conform teorii lui, putea fi înlocuit fără nicio ezitare cu
cuvântul „zagavor”.
Până în anul 1951 au fost inființate ziare care l-a fel erau menite să contribuie la
dezvoltarea socialismului. Acestea erau ziare de tiraj ale secțiilor politice de pe lângă stațiile de
mașini și tractoare, destinate țăranilor. Majoritatea dintre acestea se editau în limba rusă, ceea ce
însemna că procesul de rusificare a populației basarabeni lua amploare din ce în ce mai mare.
Denumirile ziarelor ne demonstrează acest fapt. Exemple de titluri: „Viața nouă” - orașul
Căușeni, Spre Comunism” - satul Popovca, raionul Călărași, „Stalinkij Klici”- Ceadîr-Lunga,
„Stalinistul”- satul Bujorul, raionul Căprieni.
Periodicele „Moldova Socialistă” și „Sovetkaia Moldavia” se publicau în format mare,
zilnic, erau monocromatice și aveau câte 4 pagini. Pe prima pagină a ziarelor se publicau
noutățile „De la Birolul Sovietic de informație”, și se atașau ordinele lui Stalin „Ordinul
Comandantului Suprem”. Cele mai importante anunțuri făcute de către PCUS sau PCM, la fel,
apăreau pe primele pagini, iar titlurile acestora erau evidențiate cu bold, pentru ca toți cititorii să
acorde atenție. Nu exista originalitate nici la capitolul rubrici, acestea fiind la fel în ambele ziare:
„Prin Uniunea Sovietică”, „Știri de peste Graniță”; „Prin republica noastră”.
Deosebirea dintre ziarul „Moldova Socialistă” și „Sovetkaia Moldavia” era faptul că în cel
de-al doilea apăreau articole în limba rusă, preluate din gazeta „Pravda”, organul oficial de presă
din URSS, care se edita la Moscova. În cele două ziare se propaga intens cultura sovietică, în
fiecare număr se publicau afișe și tabele cu programul proiecțiilor de filme despre eroii sovietici,
despre istoria URSS, toate producțiile fiind în limba rusă.
Ziarul Comitetului Central al PCUS din Moldova al Comitetului Orășenesc al
Comsomolului din Chișinău „Tineretul Moldovei” se publica în format mediu, avea 4 pagini și,
spre deosebire de celelalte două periodice menționate mai sus, conținea o diversitate mult mai
bogată de fotografii, portrete ale marilor iluștri, oameni de știință, scriitori din URSS. Și pe
primele pagini ale acestui ziar apăreau comunicatele de presă, „ukazurile” și cele mai noi
informații, sau dări de seamă din cadrul colhozurilor. Deoarece era un ziar destinat generației
tinere, conținea mai multe reportaje de atmosferă și de eveniment, în care se scria despre noile
succese în rândul comsomoliștilor, implicarea activă a acestora în politică și activitățile pe care le
practică în timpul liber. Articolele, la fel, erau lipsite, deseori, de semnătură, iar cele care o
aveau, erau de obicei sau mai puțin propagandistice, sau scrise de către membrii comitetelor
centrale. Analizând numerele ziarului apărut în difirite perioade de timp, am constat că se
subiectele abordate erau aproape identice cu cele din „Moldova Socialistă” și „Sovetkaia
Moldavia”. Un alt aspect care mi-a atras atenția a fost lipsa interviurilor și a știrilor desfășurate și
titlurile neinspirate precum „O zî de neuitat”; „Drum de iarnă”; „Toată atenția odihnei de vară a
copiilor”; „O inițiativă de laudă” și altele. Toate genurile jurnalistice publicate în ziar, erau
repartizate în rubricile:
- „Crește rândul comsomoliștilor”;
- „Peste Graniță”;
- „Sport”
 - „Cronica cinematografică”
- „Știți că” (această rubrică nu apărea în toate numerele).
Primele 4 rubrici, menționate mai sus, conțineau știri scurte. Cele de la rubrica „Peste
graniță” erau preluate de la Agenția de Presă „TASS”, nu aveau titluri și nici semnături. De
obicei, deasupra fiecărei știri se menționa țara despre care se scria. Știrile din rubrica „Crește
rândul Comsomoliștilor” erau intitualate și semnate de către studenți și învățători, în mare parte,
la fel și cele de la rubrica „Sport”. „Știați că” era rubrica care conținea noutăți despre
descoperirile de-a lungul timpului al unor geografi, savanți, istorici ruși. La rubrica „Cronica
Cinematografică” se scria doar câte un singur articol, care se extindea pe jumătate de pagină și
era despre filmele rusești. În fiecare număr se scrie doar despre un film. Uneori, pe ultima pagină
a ziarului erau „krosvorduri” și ghicitori. Până în 1953, când a decedat Stalin, ziarul „Tineretul
Moldovei” publica cel puțin un material despre Conducătorul Suprem. Articolele de acest fel
apăreau, evident, pe prima și a doua pagină.
„Tânărul Leninist”, organul Comitetului Central al PCUS din Moldova și al Sovietului
Republican al Organizației Pionerești „V. I. Lenin” era cea de-a patra publicației ce se distribuia
în întreaga țară. Revista avea coperta policromatică, format mediu și conținea, spre deosebire de
celelalte trei publicații, diverse fotografii. Și în acesta se publicau articole propagandistice, doar
că majoritatea dintre acestea erau destinate pentru tinerii comsomoliști și pioneri. În reportajele
și eseurile publicate în revistă se aducea slavă unor personalități din istoria URSS, precum I.G.
Kotovskii, se propuneau drept exemplu veteranii ce au luptat în Armata Roșiei și, evident, se
impunea slavă pentru „tatăl tuturor” Stalin și partidul său. Revista avea un conținut bogat de
articole destinate tinerilor, pin intermediul cărora elevii și nu numai erau educați în spitirul
colectiv. În anul 1955, în revistă se publica articolul scris de educatorul M. Berezikov de la
școala internat Nr.2 din Chișinău, intitulat „Forța colectivului” în care se scriau următoarele:
„Deseori când copiii trec nepăsători pe lângă vreun bătăuș, fără ai da ripostă cuvenită, se
îndreptățesc prin astfel de vorbe: Păi, ce pot să-i fac, dacă-i mai puternic decât mine?” Asemenea
replici îmi aduc aminte de un asemenea caz care avusese loc la internatul nostru, când cei slabi l-
au silit pe cel mai puternic să-și stimeze tovarășii” [28, 03.08.1955] Astfel de texte educative
destinate tinerei generații apăreau cu regularitate în „Tânărul Lenininst”, fiind repartizate în
următoarele rubrici:
- Cum să îți păstrezi manualele;
- Colțul naturalistului;
- De peste hotare;
 - Vești de vară ( în edițiile din mai – august)
Tot în „Tânărul Leninist” se scria mult despre munca colectivă în școli și în sate, pe ogoare
și în ogrăzile instituțiilor de stat. Într-un articol semnat de comsomolistul Mișa Sprânceană,
publicat în primăvara anului 1956 se scria astfel: „Lucrul e în toi pe fățare. Pionerii și
comsomolișii au hotărât să nu steie cu mâinele în sân, ci să ajute părinților și fraților lor mai
mari.” [29, 13.05.1956] Într-un alt articol scris în același an, în luna august, de către eleva
Claudia Oțel, erau înșirate următoarele rânduri: „ De cu zori și până în seară elevii muncesc pe
sector. […]. Ce mândri sunt păpușoii și răsărita îngrijiți de dânșii. Omul nici nu se vede din ei. Și
roada va fi bogată, că-s îngrijiți bine. [29,03. 1956]. Despre scriitorii români și cei locali însă nu
se scria deloc. La fel nu apărea nicio știre, niciun reportaj în care să se vorbească despre
literatura română, sau literatura universală. Toate cele scrise se învârteau în jurul URSS-ul.
Autorii abordau subiectele, la fel ca și în celelalte publicații periodice, dintr-un singur unghi:
Viața lângă comuniști e bună, iar datorită lor, toți avem posibilități nelimitate. Desigur, acest
mesaj era înglobat în presă pentru ca să se mobilizeze masele și pentru a se lucra în folosul
statului.
Pe lângă revista „Tânărul Leninist” au apărut și alte publicații: „Scânteia Leninistă”,
„Femeia Moldovei”, „Octombrie”, reviste de specialitate pentru angajații din învățământ,
instituțiile de ocrotire a sănătății, pentru lucrătorii din agricultură. Din catalogul Presa
basarabeană de la începuturi până la 1957 vom afla că „la începutul anilor 50 erau înregistrate
180 de titluri de ziare cu un tiraj de 500.000 de exemplare la o singură ediție; 12 ediții cu un tiraj
anual de circa un milion de exemplare.” [ 11, p. 38] În toate aceste publicații s-a urmărit, după
cum scrie Mihaela Bruhis, crearea în Moldova Sovietică a unui idom literar alternativ celui
român.
Revista „Scânteia Leninistă” era destinată copiilor și a fost una dintre primele reviste care a
încălcat regulile rigide impuse de către bolșevici, publicând creațiile scriitorilor și poeților
români. În ianuarie 1958, revista face schimb de pagini cu omoloaga sa de la București –
„Scânteia”. Această încălcare gravă a fost unul dintre primii pași făcuți împotriva sistemului
comunist și a ideologiei sale. Astfel, populația basarabeană, după mulți ani de neștiință, a făcut
cunoștință cu creațiile unor scriitori din România, precum Mihail Sadoveanu, Nicolae Labiș,
Tudor Arghezi și alții. În consecință, redactorul-șef V. Rusu și secretarul responsabil Gheorghe
Malarciuc au fost eliberați din funcție. Tot în „Scânteia Leninistă”, în perioada anilor ’50 au
debutat și și-au publicat lucrările o scriitorii notorii ai Moldovei: Grigorii Vieru, Ion Druță, Liviu
Deleanu, Aureliu Busuioc, Victor Teleucă, Spiridon Vangheli, iar mai târziu Vasile Romanciuc,
Nicolae Dabija, Ion Hadârcă, Iulian Filip și mulți alții.
În revista „Femeia Moldovei” se propaga cultul vestimentației, însă acest lucru se făcea
sub formă de sfaturi, începând de la cei mici și continuând cu tinerii comsomoliști, profesorii și
alți angajați ai instituțiilor de stat. Fiecare articol era însoțit de poze cu modele alese drept
exemplu din Ungaria, Cehoslovacia și alte țări mai bine dezvoltate.
Revista literară „Octombrie” era considerată publicația poeților și scriitorilor sovietici din
regiune. Sub poeziile publicate în aceasta apăreau semnături cu nume care nu au devenit
cunoscute nici azi. Textele scrise în proză, la fel, aveau autori necunoscuți, deși se pretindea că
unii dintre aceștia sunt știuți în întregul ținut sovietic. Deoarece românofobia devenise doctrină
de stat, despre ea se scria și în această revistă. Pentru a demonstra faptul că publicația literară
„Octombrie” se supunea ideologiei comuniste, reproducem un pasaj dintr-un articol publicat în
1946. „După cerințele maselor largi ale muncitorilor, țăranilor și intelectualilor s-a trecut de la
scrisul latin la șriftul alcătuit pe baza celui rus și în rând cu aceasta s-a rupt cu limba românească
de salon și s-a luat cursul nou de unire cu nevoile norodului moldovenesc – limba norodnică
literară” [30, 12. 04.1946]
Revenind la ziarele „Moldova Socialistă”, „Sovetkaia Moldavia”, „Tineretul Moldovei” și
începutul anul 1953, vom constata faptul, că în toate trei se făcea agitație electorală, inclusiv și
în ziua alegerilor și, mai mult, se publicau aceleași articole. Deoarece alegerile sovieturilor locale
urmau să se desfășoare pe 22 februarie, populația era mobilizată pentru a ieși la alegeri și nu
numai, toți cetățenii erau sfătuiți să dea votul pentru Conducătorul Suprem, care se „balota” în
deputații de „okrug” ai Sovietului de la Chișinău și ai Sovietului de „okrug” din Tiraspol.
Articolele ce se regăseau în cele 3 ziare erau: „Iosiv Visarionovici Stalin înregistrat candidat în
deputați ai Sovietului de Okrug din Chișinău”; „Toți, ca unul, la alegeri”; „Listele de alegători”
și altele. După mai puțin de o lună, ziarele anunță despre moartea lui Stalin, iar întreaga lună
martie va fi asaltată de articolele despre viața, personalitate, puterea, cultul și chinul înainte de
moarte al Conducătorului Suprem. La fel, se publicau articole mobilizatoare, prin care se cerea
de la oameni dedicare totală în menținerea colhozurilor și stablității în întreaga țară.
Începând cu anul 1954 ziarele din RSSM au supuse unor modificări radicale. În primul
rând, fost suprimate secțiile politice de pe lângă SMT-uri și s-a trecut la editarea unor ziare în
colhozuri. Acestea aveau drept obiectiv consolidarea gospodăriilor la sate. În acea perioadă 110
zeci colhozuri dispuneau de ziare, majoritatea fiind publicate în limba rusă, reprezentând un
factor important al politicii de rusificare a basarabenilor. Noile ziare continuau să fie cenzurate și
reflectau, în primul rând, transformările social-economice și politice. În același timp, ziarele
oficiale publicau, întâi de toate, hotărârile centrale ale organelor de partid, iar celelalte materiale
îndocrinau masele abordând subiecte ca colectivizarea, românofobia și istoriografia Moldovei.
Cu toate acestea, la mijlocul anilor ’50 influența propagandei și a presei scrise din RSSM
începea să slăbească considerabil. Dominate de o serie de șabloane și stereotipuri ziarele erau
extrem de îndoctrinate, iar această problemă putea fi rezolvată doar prin implimentarea unor noi
politici și schimbări. Noul secretar general al PCUS al URSS, Nikita Hrușciov a inițiat un larg
proces de reformare a societății sovietice, iar într-o asemenea situație, presa s-a bucurat cel mai
puțin de liberalizarea relativă a vieții social –economice și politice. Mariana Bagrin în studiul
Presa periodică din RSSM în contextul politicii privind mass-media în perioada lui N. Hrușciov
oferă detalii referitoare la situația publicațiilor periodice din perioada postbelică, menționând că:
„măsurile în domeniul mass-media nu au fost îndreptate, desigur, spre slăbirea reală a controlului
ideologic. Ele au vizat mai cu seamă consolidarea capacităţilor propagandistice, organizatorice şi
eficientizarea economică, în special a presei periodice.” [30, p. 123-124] Din cauza slăbirii
considerabile a economiei țării, activitatea presei a fost afectată. Din aceste motive, s-a recurs la
noi strategii de menținere a stabilității și eficientizarea activității presei. S-a început a pune un
mare accent pe implicarea și participarea populației în activitatea mijloacelor de comunicare în
masă, specializarea publicațiilor periodice și diversificarea tematicilor abordate de către ziariștii
profesioniși și cei instruiți în cadrul conferințelor și meselor rotunde organizate pentru
corespondenții țărani și muncitori din colhozuri. Ca rezultat, la redacțiile ziarelor oficiale
„Moldova Socialistă” și „Sovetkaia Moldavia” ajungeau tot mai multe scrisori din partea
corespondeților înaintați în funcție, în care se scria despre devotamentul față de partidul
comunist, dar și despre neregulile cu care se confruntă. La primul congres al corespondenților
muncitori și țărani din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească au participat peste 500 de
delegați. Secretarul CC al PC(b)M, Z. T. Serdiuc, ținându-și discursul menționa faptul că toți
corespondenții care vin din afara presei au demonstrat că sunt ajutori credincioși ai partidului
comunist, dând dovadă de muncă altruistă în toate domeniile de activitate, menționând apoi și
despre imporanța implicării lor în activitatea presei scrise. În cadrul congresului se menționa și
faptul că datorită corespondenților, presa a devenit mai democratică, iar exemple în acest sens a
adus Golubțchi, redactorul ziarului „Sovetskaia Moldavia”, care susținea că în scrisorile ajunse
la redacțiile ziarului, corespondenții critică nedreptățile comise de către autorități. Exemple în
acest sens, erau scrisorile publicate în ziar.
„Cum s-au distribuit apartamentele la combinatul de mobilă” (în care corespondenţii-
muncitori denunţaseră faptul că doar personalul administrativ primise apartamente în casa nou-
construită a întreprinderii) şi eforturile depuse de redacţie, inclusiv prin publicarea articolului „În
apărarea corespondentului sătesc”, în vederea eliberării corespondentului sătesc din Vertiujani,
care pentru criticarea neajunsurilor din cadrul uniunii raionale a societăţilor de consum locale
(raipotrebsoiuz), fusese condamnat la doi ani de închisoare” [30, p.125]. Chiar dacă se părea că
situația presei se îmbunătățește, totuși în scurt timp, lucrurile urmau să ia o altă întorsătură. Din
cauza că nu primeau remunerări, tot mai mulți corespondeți refuzau să colaboreze cu redacțiile
ziarelor. Deoarece cele mai mari probleme apăreau din cauza calității și a cheltuielilor necesarea
pentru publicarea ziarelor raionale și cele locale, autoritățile au interprins o serie de măsuri în
scopul eficientizării activității publicațiilor periodice. În anul 1958, în urma indicațiilor date de
către secretariatul PCM al PCUS, a fost desființat un număr mare de ziare raionale și
republicane. Spre exemplu ziarul republican „Colhoznicul Moldovei” a încetat să se mai editeze.
În schimb, se dorea o abordare cât mai diversă, în limba moldovenească în ziarul „ Moldova
Socialistă”. Tot atunci s-a dublat prețurile unor reviste literare precum „Femeia Moldovei” și
„Scânteia Leninistă”, iar revista „Comunist Moldavii” urma să se publice doar în limba
moldovenească. Un alt pas făcut spre eficientizarea activității presei și păstrarea unei economii
stabile, a fost unificarea ziarelor raionale cu cele orășenești. Deoarece măsurile interprinse nu
dădeau cele mai bune rezultate, la începutul anilor ’60 ziarele raionale au fost desființate, iar în
locul lor au început să fie editate ziarele interraionale. Acestea erau următoarele: „Scânteia”
(Bălţi), „Drapelul Leninist” (Bender), „Leninistul” (Brătuşeni), „Calea spre communism”
(Cahul), „Drapelul Leninist” (Bender), „Zorii” (Călăraşi), „Satul colhoznic” (Căuşeni), „Zorii
Moldovei” (Comrat), „Zorii comunismului” (Cotovsc), „Drapelul victoriei” (Criuleni), „Drumul
Leninist” (Lazo), „Drapelul comunismului” (Leova), „Farul nistrean” (Râbniţa), „Pravda„
(Ungheni), „Drapelul roşu” (Floreşti), „Tribuna” (Otaci) [32]
Pe lângă toate schimbările pe care le-a suportat, presa scrisă, trebuie de menționat, în
perioada anilor 1954-1960, a evoluat la capitolul limbă literară și cultură națională. Datorită
deciziei comitetului central al partidului comunist din Moldova „Despre normele ortografice ale
limbii moldovenești”, care stabilea un cadru legal sigur al limbii literare, s-a permis
diversificarea rețelei de presă, astfel au apărut noiile publicații ce se editau în limba română.
Unele dintre acestea, se regăsesc prin cele enumerate mai sus. Tot în cea perioadă organul
Comitetului Central al PCUS din Moldova și al Sovietului Republican al Organizației Pionerești
„V. I. Lenin” „Tânărul Leninist” se publica de două ori pe săptămână. Toate aceste schimbări în
cadrul instituțiilor de presă au avut un efect, oarecum, total opus așteptărilor autorităților locale,
care, în 1950, doreau prin acțiunile înfăptuite, să consolideze capacitățile propagandistice ale
ziarelor din RSSM.
 În 1959 pe teritoriul RSSM activau 130 de publicații periodice, cu un tiraj zilnic de peste
550.000 de exemplare. Dintre cele 8 publicații republicane, „Moldova Socialistă”; „Colhoznicul
Moldovei”; „Tinerimea Moldovei” și „Cultura” se editau în limba moldovenească. „Sovetkaia
Moldavia” și „Molodej Moldavii” se editau în limba rusă, iar „Tânărul Leninist” și „Gudok
Moldavii” erau bilingve. Prin prisma acestor publicații, regimul comunist continua să asigure
oamenilor o bună pregătire civică și profesională. La începutul anilor ’60 pe lângă ziarele
„Moldova Socialistă” și „Sovetkaia Moldavia” activau aprope 300 de corespondenți voluntari,
susținători și membrii ai partidului comunist, asta însemnând că propaganda comunistă deținea
puterea asupra maselor. După înlăturarea lui Hrușciov de la putere, toate măsurile interprinse în
domeniul presei au fost abandonate. Prin urmare, presa au început a fi din nou editate ziarele
raionale. În următorii ani ziarele din RSSM nu au au suportat schimbări considerabile. „Moldova
Socialistă” și „Sovetkaia Moldovia” continau să îndoctrineze masele. Deși existau unele
deosebiri, în ceea ce privește articolele semnate, promovarea culturii personale și naționale,
diversitate tematicilor abordate, publicațiile erau la fel de cenzurate și pline de clișee lingvistice
ca și în primii ani după apariție. Viața cotidiană reflectată în ziarele raionale, la fel, părea a fi
exact cea la care poate visa orice cetățean al unei țări. În 1962 în ziarul „Viața Satului” se
propaga intens zidirea unor noi lăcașuri pentru sport și impunerea unor noi secții sportive. Drept
dovadă a obținerii unor rezultate lăudabile, gazeta „Moldova Comunistă” scria în 1965 că pe
lângă secțiile de sport existente, secția de volei și de box, vor fi deschise și alte secții pentru
sportivi și îndrăzneți. Ziarele Oficiale ale Parditului Comunist, la fel, reflectau fiecare schimbare
de ordin social și cultural care avea în satele și orașele din RSSM. Consolidarea socialismului,
însă, rămânea una dintre prioritățile comuniștilor, astfel că toate în toate ziarele se scria despre
munca colectivă, roadele dobândite datorită spiritului de muncă și progresul comun. În a doua
jumătate a anilor ’60, în ziarele din RSSM, cele oficiale în primul rând, au a început a fi practicat
tot mai des alt gen jurnalistic - interviul. Interviurile erau realizate, de ce mai multe ori, de către
corespondenți și abordau tematici ca: dezvoltarea sistemului agrigol, prelucrarea pământurilor,
strângerea roadei și evoluția industrială a țării. Protagonișii interviurilor erau șefii colhozurilor,
inginerii, directorii fabricilor, secretarii de pardit și alți funcționari ai instituțiilor de stat. În anul
1970, ziarul „Moldova Socialistă” publică interviul „În pas cu cerințele vieții”, protagonistul
căruia era Grama Victor, locțiitorul inginerului șef și secretarul biroului de partid de la Fabrica
de Zahăr din Drochia. În cadrul interviului, secretarul oferă informații despre activitatea fabricii,
nivelul de pregătire al angajaților, utilaje tehnice și organizarea muncii. La sfârșitul interviului,
caracteristic pentru fiecare comunist, interlocutorul corespondetului își conchide gândul astfel:
„Datoria noastră e să facem totul în avantajul cauzei comune”. [33, 03.09.1970] De menționat
este faptul că numele corespondentului nu apare nici la începutul nici la sfârșitul interviului, fapt
ce ar însemna că interviul era, la fel ca multe alte articole, scris la comandă.
Situația presei scrise din RSSM a fost aceeași, cu mici excepții (articolele apărute în revista
„Nistru”, „Literatura și Arta” prin care se încerca a pune capat propagandei bolșevice) până la
aplicarea reformelor lui Mihail Gorbaciov, conducătorul Uniunii Sovietice din 1985 până în
1990.
Abia la sfârșitul anilor ’80 presa locală din RSS Moldovenească a cunoscut o nouă etapă
de dezvoltare – libertatea parțială a cuvântului. Deoarece jurnalițtii care activau la revistele cu
profil cultural, majoritatea scriitori și poeți basarabeni, s-au aliniat contra presei de pardit, a
început un adevărat război între adevărul creat de comuniști și cel care era de mult uitat. În acea
perioadă, jurnaliștii de partid, gazetari la „Moldova Socialistă”; „Tânărul Leninist”; „Sovetkaia
Moldavia” publicau o serie de articole, prin care încercau să mai țină masele sub controlul
propagandei și să le mobilizeze, pentru a se pune împotriva pro-românilor și certitudinii lor că
populația din RSSM trebuie să revină la limba română. În 1988, un corespondent al ziarului
„Moldova Socialistă” realizează un sondaj intitulat „Vă rog să vă spuneți părerea” pe care îl
publică pe prima pagină a ziarului. În acest sondaj, oamenii erau rugați să-și dea părerea vis-a-vis
de acțiunile interpinse de cenaclul cultural „Alexei Mateevici”, membrii cenaclului organizau
întâlniri publice în centrul Chișinăului, în cadrul cărora vorbeau despre politica națională a RSS
Moldovenească, problematica limbii de Stat și identitate națională. La întrebarea
corespondentului, persoanele alese pentru sondaj, or aveau păreri neutre, or erau contra. Spre
exemplu, o doamnă a care nu avrut să-i fie publicat numele, spunea următoarele: „Ceea ce
vorbește aici, te sperie”, M. A. Toporaș, un domn de origine găgăuză declara că nu e o idee bună
ca să fie introdus alfabetul latin: „Cred că nu e nevoie, pentru copii va fi greu de însușit” [34,
13.08, 1988] În același an, trei luni mai târziu, revista literară „Literatura și Arta” publică o
relatare din cadrul Adunării generale a scriitorilor „Rezoluţia adunării generale a scriitorilor din
14 septembrie 1988.” Autorul I.D. Ciobanu relata că în cadrul adunării s-a discutat că
conducerea de pardit voia să scoată de sub controlul Uniunii săptămânalul „Literatura și Arta”
Din articol vom afla că Adunarea generală a scriitorilor din Moldova lua hotărârea de a
„considera fără temei atmosfera de reprobare a activităţii Uniunii, pe care o crează presa, în
special „Moldova Socialistă” (redactor M. Eremia) şi „Sovetscaia Moldavia” (redactor V.
Lebiodchin), unele ministere şi departamente republicane, cititori „montaţi”, unele persoane
oficiale sau chiar scriitori care caută să preia metode vechi de etichetare categorică şi punctele de
vedere sociologist-vulgare (de eczemplu, Valeriu Senic)” [35, 27.10.1988]. Opiniile
contratictorii și pozițiile jurnaliștilor de stânga și celor de dreapta continau să fie expuse în
ziarele oficiale ce se aflau sub conducerea PCM al PCUS și revistele cu profil litarar timp de mai
mult de 10 ani. Ca rezultat al muncii intelectuale depuse de către scriitorii și jurnaliștii pro-
români, în 1989, se organizau în fiecare duminică mitinguri în cadrul căora Mișscarea de
eliberare Națională făcea primii pași spre glorie. În același an, în ziarul de partid „Tinerimea
Moldovei” se publica articolul „Este nevoie de o poziție principială”, în care se scria despre
organizarea mitingului organizat în contextul mișcării naționale. Articolul nu era semnat și
reflecta o poziție dură față de organizatorii „dezordinii”, dar și față de cerințele și
comportamentul acestora. Se făceau aluzii și la consecințele pe care le presupune revenirea la
limba română, scriindu-se că fără puterea sovietică „vor fi oare asigurate aici ordinea, odihna
liniștită oamenilor?” [35, 12.03.1989]. Acest articol a fost preluat atunci de majoritatea ziarelor
de pardin ce se editau în raioanele RSSM. În timp ce presa etatizată încă de partidul comunist
publica materiale prin care se acuzau activitățile interprinse de către „naționaliști”, în „Literatura
și Arta” apăreau tot mai multe articole prin puneau cititorul față în față cu adevărul.
„Marea Adunare Națională” de la Chișinău, 1989 a dat un nou curs istoriei din Basarabia.
La 31 august Sovietul Suprem al republicii (parlamentul) a votat legea prin care limba română
era proclamată limbă de Stat și legea prin care s-a aprobat revenirea la grafia latină. În scurt timp
se produceau schimbări și în redacțiile publicațiile periodice de partid. Spre exemplu ziarul
„Tinerimea Moldovei” care se supunea, la fel ca și celelalte ziare oficiale și raionale, parditului
comunist, a relatat despre toate evenimentele care se întâmplaseră, obiectiv și fără gram de
opunere asupra ceea ce se întâmplase.
Anul 1989 a fost unul istoric nu doar pentru RSSM, ci pentru întreaga Uniune Sovietică.
Datorită reformelor interprinse de Gorbaciov în timpul „perestroicii”, întreg URSS-ul s-a
prăbușit, iar această schimbare istorică de ordin politic și social, desigur, a lăsat urmări și asupra
presei din Basarabia. Până în anul 1991, multe dintre ziarele ce se editau în perioada regimul
comunist au dispărut, iar altele au căpătat alte denumiri. Organele de presă oficiale ale PCM al
PCUS și-au cunoscut sfârșitul la începutul anilor ’90. „Moldova Socialistă se edita din 1991,
după proclamarea Independenței de Stat a Republicii Moldova, cu denumirea „Moldova
Suverană”, ziar național editat și astăzi în Republica Moldova. „Tânărul Leninist” tot se mai
publică și astăzi, doar că din 1990 este cunoscut sub denumirea de revista săptămânală pentru
copii și adolescenți „Florile Dalbe”. „Sovetkaia Moldavia” a încetat să se editeze în anul 1966.
„Tinerimea Moldovei” a fost reintitulat „Tineretul Moldovei” și și-a suspendat activitate la
începutul anilor 2000.
 2.1. Ziarul „Moldova Socialistă” – instrument oficial al propagandei comuniste
Odată cu pătrunderea trupelor sovietice pe teritoriul Basarabiei de est și crearea ulterior a
RSSM, au fost restaurate instituțiile de stat sovietice. În capitala provizorie de atunci, orașul
Soroca, și-au reluat apariția publicațiile periodice „Moldova Socialistă”, „Sovetscaia Moldavia”
și Tânărul Leninist. Ziarul „Moldova Socialistă” era organul de presă oficial al PCUS și PCM și
apărea, din 1944, în fiecare zi. Având un tiraj de 50.000 de mii de exemplare, ziarul era distribuit
pe întreg teritoriul republicii. Acesta era monocromatic, avea 2 pagini, dimensiunile foii - A2 și
putea fi cumpărat la prețul de 20 de copeici. Prima pagină a ziarului conținea elemente
caracteristice pentru ziarele informative. În partea de sus pe stânga și la mijloc erau:
- denumirea publicației (Moldova Socialistă)
- slogan (Proletari din toate țările, uniți-vă!)
- data și locul editării
- numărul ediției și prețul ziarului
În fiecare număr publicat apăreau citatele, mesajele și felicitările lui Stalin, traduse în
„limba moldovenească” pentru tovarăși, popor și membrii partidului comunist. Toate textele
aveau, în mare parte, același mesaj, și anume că URSS este colacul de salvarea a popoarelor și
unica putere care funcționează pentru oameni și pentru binele comun al statelor membre. Cu
litere mari și evidențiate, textele erau amplasate pe partea de sus a foii, în dreapta, iar sub ele
apărea semnătura „tatălui tuturor nărodurilor” I. V. Stalin. Spre exemplu, pe data de 7 ianuarie,
1945, pe prima pagina a ziarului apărea următorul text: „Anul care a trecut a fost triumful cauzei
comune împotriva Germaniei, în numele căreia s-au uniut într-o alianță de luptă noroadele
Uniunii Sovietice, Marii Britanii și Statelor Unite ale Americii. Acesta a fost anul de întărire a
unității și acordului acțiunilor celor trei puteri temeinice împotriva Germaniei hitleriste.” [ nr 5,
7.01.194]. Într-un alt număr, Stalin „spunea” astfel: „Drapelurile biruitoare ale regimurilor
sovietice fîlfîie biruitoare la zidurile Budapestei și ale Varșoviei. Ostașii eliberatori, mîntuind
izgonirea cotropitorilor germano- fașiști dintre hotarele pământului sovietic, ajută acum
noroadelor Europei de a scutura jugul robiei hitleriste” [ nr 9, 13.01. 1945]
Toate aceste declarații apăreau în ziarul național din motive clare: autorităţile sovietice de
ocupaţie se îngrijeau ca toată populaţia să aibă acces la informaţiile prezentate în mass-media
subordonată puterii și să cunoască faptul că teritoriul și puterea URSS se extinde pe zi ce trece,
iar Armata Roșie cunoaște triumf după triumf, ajutând popoarele să se „reabiliteze” în urma
sistemului hitlerist. Majoritatea articolelor care se publicau în „Moldova Socialistă” erau
superficiale, deseori lipsindu-le linia de subiect, bogate în cifre, care încercau să mimeze unele
realizări ale politicii sovietice în RSSM. Edițiile scrise cu altfabet latin aveau un grai stâlcit,
arhaic și greu de descifrat. Astfel, se stimula centralizat apelarea la limba rusă.
Subiectele abordate erau în concordanţă directă cu politica oficială promovată în teritoriul
ocupat şi urmăreau preamărirea rolului URSS: crearea şi extinderea reţelei de pioneri şi
comsomolişti, lupta cu religia, constituirea gospodăriilor colective etc. Articolele ce vizau
problemele globale, problemele omului simplu, sau felul în care se răsfrângeau asupra acestuia
erau absente. Lipseau totalmente materialele de analiză şi comentarii. Toate acestea denotă faptul
că în perioada postbelică, și mai ales în primii ani de ocupație sovietică, oamenii au fost privați
de accesul la informațiile veridice, obiective și echidistante. „Ziarul Moldova Socialistă” a fost
unul dintre cele mai mari instrumente de manipulare, cu ajutorul căruia s-a trecut peste anumite
aspecte ale sovietizării Basarabiei: dezordinea, jafurile, distrugerile bisericilor, crimele săvârșite,
deportări și foametea organizată.
Articolele publicate în ziar la sfârșitul anilor 40, reflectau o realitate oarbă. O realitate
dictată de către Stalin și supușii săi. Oamenii erau mobilizați să pregătească semințele pentru
semănat, să se implice mai mult în treburile și grijile colhozului, pentru a se lucre cât mai eficient
și a se colectiviza cât mai multă roadă.
Pe cele două pagini ale ziarului apăreau cu regularitate dările de seamă, știrile scurte,
relatările și eseurile, care erau unele dintre puținele articole semnate, Toate acestea erau
repartizate în funcție de rubrica căreia se potriveau. În primii ani, „Moldova Socialistă” avea trei
rubrici stabile:
1. Prin Uniunea Sovietică
2. Știri de peste Graniță
3. Prin Republica noatră.
În prima rubrică apăreau articole de dimensiuni de la mediu spre mici. Prin intermediul lor,
oamenii aflau despre noile victorii ale Armatei Roșii, despre situația politică și socială în
celelalte republici sovietice, despre ce fac colhoznicii și care sunt metodele interprinse de că trei
aceștia pentru a obține rezultate bune și îmbucurătoare în agricultură. Articolele aveau titluri seci
și neinspirate, gen: „Aniversare slăvită”, acest articol era scris și publicat cu scopul de a aduce
un omagiu pentru Armata Roșie, care era aniversată și lăudată cum nu se poate mai bine și
începea așa: „Sub drapelul lui Lenin, sub conducerea lui Stalin Armata Roșie a dobândit cea mai
bună slavă militară, a dobândit biruinți pe care nu le-a cunoscut încă istoria războaielor.” [3,
05.01.1945]
 „Privire generală asupra situații internaționale” este un alt titlu dat unui articol în care se
scrie despre ce se facea în afara țării. Alte titluri de știri din rubrica „Prin Uniunea Sovietică: „S-
a terminat concursul de hokey pentru cupa URSS”; „Ziua de odihnă culturală a ostașului rănit”;
„Specialiști agricoli de samă”. Aceste titluri aparțineau unor știri mici, de 2-3 propoziții, care
transmiteau mesajul înglobat de majoritatea articolelor publicate în ziarul „Moldova Socialistă”:
În Uniune este bine, avem cu ce ne lăuda.
În rubrica „Stiri de peste graniță” apăreau articole, știri de obicei, la fel de dimensiuni mici,
în care se scria despre fașiști, arestări și trădători. Acestea nu aveau titluri și nu erau semnate.
„La București au fost arestate 34 de persoane, care au fost găsite drept naționaliști burghezi”;
„Serata solemnă din Paris în cinstea delagației sovietice a uniunilor profesionale. Și în această
rubrică apăreau știri în care se scria despre slăvirea puterii bolșevice și atitudinea solemnă pe
care o au guvernele din afară față de Stalin și partidul comunist.
Cea de-a treia rubrică deținea cele mai intrigante și metaforice articole. Unele dintre ele
semnate, în cazul eseurilor și mai puțin în cazul dărilor de seamă. În materiale erau abordate
diverse subiecte: Slăvirea limbii moldovenești („Graiul nostrum pâinea noastră”), valoarea
spirituală și națională a cântecului rusesc ( „Cântec de vesălie”), promovarea literaturii ruse ( „O
legătură mai strânsă cu cititorul”) munca în colectiv („Rândurile comsomolului cresc” ; „Am
restabilit fermele”), tinerii implicați în politică și cei cointeresați de lagărele comuniste(
„Tineretul de frunte intră în Comsomol”). La fel, nu se uita a menționa cine este cel căruia
trebuie să-i mulțumească norodul moldovenesc pentru tot ceea ce are și cât de important este să
îl asculte oamenii, într-u binele comun. Limbajul era unul neclar și greu de înțeles pe alocuri, cu
formulări lungi și întortocheate, din cauza cărora propozițiile își pierdeau sensul. Din dorința de
a crea o limbă diferită de cea română, cuvintele erau schimonosite. Spre exemplu în loc de
„general” se scria „jeneral”, în loc de „seară” – sară, „acum” era înlocuit cu „amu”, „poporul”
era „norod”, iar epitetele gen „luptă gre”; „pământ zbuciumat”; „istorie chinuită” își găseau loc
în majoritate genurilor publicistice, rolul lor fiind de a sensibiliza cititorul și de a-i da
convingerea că din dincolo de granițele și puterea URSS-ului s-a trăit și se trăiește mult mai rău
și mai greu decât pare.
În afară de știrile scurte, reportajele de atmosferă, fără surse, dările de seamă și eseuri
despre cultură, pe prima pagină a fiecărui număr de ziar erau publicate comunicatele de presă
transmise de către angajații Biroului Sovietic de informație. Prin intermediul acestora, oamenii
aflau despre luptele Armatei Roșii, orașele cucerite, numărul de prizonieri germani capturați de
către soldații ruși și trofeele obținute. „În luptele de la 18 martie oștirile noastre au capturat 2.
138 de prizonieri, soldați și ofițeri germane și au capturat următoarele trofee: 47 tancuri și tunuri
cu autotracțiune, 236 de tunuri, 57 aruncătoare de mine, 350 mitraliere, 530 automașini, […]”
Tot pe prima pagină a ziarului apăreau și scrisorile trimise de la tovarăși și simpatizanți către
Stalin, prin care aceștia îi mulțumeau și îi venerau personalitate. La sfârșitul scrisorilor erau
publicate și numele, prenumele expediatorilor. Atunci când nu erau scrisori de mulțumiri și
felicitări, pe prima pagina a ziarului cei mai bravi colhoznici, cei mai ascultători și sârguincioși
tovarași își puteau găsi numele în „ Tabela republicană de cinste”. În această tabelă, pe lângă
faptul că se menționa ce au de făcut muncitorii care au rămas în urma, erau menționați în ordine
consecutivă, începând cu cifra 1, raionul cel mai bine dotat și pregătit pentru semănat, sau
strângerea roadei și cine sunt colhoznicii datorită cărora raionul s-a clasat pe respectivul loc.
Perioada 1946-1947 a fost una dintre cele mai îngrozitoare perioade din istoria Basarabiei.
Planul sovieticilor de a înfometa populația basarabeană avea următoarele scopuri: distrugerea
conștiinței naționale, instaurarea fricii și colectivizarea bunurilor. Scenariul lui Stalin era foarte
bine construit. Din cauza secetei, oamenii nu au mai avut recoltă, iar ceea ce le rămăsese din anii
precedenți, aproape că nu era suficient pentru un trai decent. Atunci s-a aplicat teroarea
Stanilistă. Toate bunurile găsite prin casele gospodarilor erau ridicate de către autorități. La scurt
timp, în RSSM se înregistra un număr tot mai mare de morți. Din cauza foamei, oamenii se
hrăneau cu animalele domestice (câini, pisici), ierburi și cu făină obținută din ghindă de stejar, în
cele mai bune cazuri. Din cauza că nu aveau ce mânca, li se agrava starea psihică, se ajungea la
sinucideri, iar în unele documente din arhivă apar și cazuri de canibalism. Presa prezenta însă o
altă realitate. În edițiile ziarului „Moldova Socialistă” din perioada 1946-1947 nu vom găsi
niciun articol în care să fie prezentată realitatea groaznică în care se trăia. Pe data de 2 martie,
1946, pe prima pagină a ziarului se publica hotărârea Comitetului Central al PC(b) din toată
Uniunea, luată după referatul tovarășului Andreev. În respectiva hotărâre se scria „Despre
măsurile ridicării gospodăriei sătești în perioada de după război” și se prezentau informații și
date false despre starea în care se află populația din RSSM și rezultatul obținut în urma
colictivizării. „ Ridicarea gospodăriei sătești a garantat creșterea bogăției obșteștia colhozurilor
și buneistări a colhoznicilor. Statul a pregătit grăunte, carne, grăsimi și alte producte agricole, în
mărimile care îndestulează cerințele în producte și materii prime ale țării și crearea a rezervelor
serioase.” [44, 02.03.1945] În hotărâre se scria și despre faptul că greutățile se trag din timpul
războiului, iar vinovați sunt „cotropitorii germani”, care au „împiedicat vremelnic dezvoltarea
gospodăriei socialiste sătești”. Conform PCUS și PC ridicarea gospodăriilor sătești a garantat în
„srocul” cel mai scurt crearea belșugului de producte pentru locuitorii republicii și a ajutat la
bunul trai al populației. Tot în acest număr apăreau și articole despre prelucrarea materiei prime
„La bumbac”, despre munca în câmp și despre îmbunătățirea lucrului al stațiilor de mașini și de
tractoare. Deci, în organul Comitetului Central al PC(b) și PCUS(b) nu exista nicio problemă.
Oamenilor li se explica cum să se implice cât mai activ în munca colectivă, li se aduceau
argumente că situația industrială, agricolă și socială este satisfăcătoare și li se explica, în fiecare
număr publicat, ce trebuie să facă pentru a contribui în continuare la ridicarea gospodăriei sătești.
Astfel, ziarul „Moldova Socialistă” nu era un simplu instrument de manipulare, ci devenise cea
mai practică metodă de a minți masele, de a le duce în eroare și a le aduce certitudinea că
măsurile interprinse de către sovietici sunt în folosul și pentru binele lor. În tot acest timp, în care
ziarul oficial scria despre „Ajutorul reciproc între țărani”, grija partidului și a guvernului,
pregătirea bolșevicește pentru semănat, în RSS Moldovenească, din cauza foametei, și-au pierdut
viața peste 300.000 de oameni.
În această perioadă, în ziar lipseau cele trei rubrici menționate mai sus, știri externe erau
într-un număr relativ mic, pe prima pagină nu mai apăreau fragmante din discursurile lui Stalin.
Acestea erau înlocuite cu rubrica „În numărul de az”, în care se dădea titlurile articolelor de pe
paginile următoare. Ziarul avea deja 4 pagini, iar materialele mari erau însoțite de poze. În cele
mai multe cazuri, pozele erau atașate la articolele în care se scria despre munca colectivă,
prezentând imagini cu oameni care prelucrează pământul. Despre film, teatru și muzică se scria
foarte rar, în majoritatea numerelor deloc. În schimb, textele despre eficiența și rezultatul
lăudabil al colectivizărilor umpleau paginile cu minciuni și mulțumiri pentru partidul comunist –
salvatorul năroadelor de sub puterea și teroarea hitleristă. Tot în 1947 se alege Sovietul Suprem
al RSSM și consiile puterii locale. Din ziarul „Moldova Socialistă” populația afla despre noua
conducere și regulile de supunere în fața acesteia. Majoritatea conducătorilor comitetelor
executive raionale și județene erau aduși din alte republici sovietice. Aceștia nu cunoșteau limba,
tradițiile și obiceiurile datinelor locale. Prin urmare, s-a început orice sub diferite forme cultura
și modul autentic de trai al localnicilor. Cu scopul de a impune țărănimea să intre în colhoz, a
urmat alt val de deportări, însă nici despre aceste evenimente nu se scria în organul oficial de
presă al republicii. Analizând numerele ziarului apărute în timpul foametei și a deportărilor, ne
dăm bine seama în ce mod și cu ce scop a fost folosită presa scrisă din acea perioadă. Și chiar
dacă la sfârșitul anului ’47, începutul lui ’48, numărul victimelor era peste 400.000, iar situația în
țară era devastatoare, în „Moldova Socialistă” se publicau articole prin intermediul cărora se
mobilizau masele, deoarece începea pregătirea pentru semănat.
În primăvara anului 1948, în ziar apare articolul intitulat „Până la primăvară au mai rămas
zile nenumărate” cu subtitlul „ Să pregătim fiecare zî, fiecare ceas, pentru o pregătire mai bună
pentru semănat.” Din acest articol oamenii aflau care este cel mai bun colhoz dintre cele toate de
prin județe. Ce face colhozul de frunte și cât a mai rămas până la semănat, în viziunea
specialiștilor. Articolul semnat de un oarecare Ptițîn, stimula țăranii să fie mai harnici, dacă vor
să aibă succes și să se scrie despre ei în gazetă. Spre exemplu, în materialul respectiv se scria
despre tovarășul Morunceak, „cel mai bun și mai bine pregătit președinte de colhoz” [ 23, 15. 02.
1948]
În ziar apăreau cu regularitate articole despre tineretul comsomolului. „ Tineretul de frunte
intră în comsomol”. Articolul semnat de G. Sinitsa vorbea despre „tinerimea sovietică eliberată
de sub ocupanții germano – români”, care avea mare dorință de a participa la lucrul obștesc și în
rândurile „slăvitului Comsomol”. Autorul menționa că în toate regiunile din țară lucrează 22 de
cercuri cu scopul de învăța tineretul cum se lucrează corect, sârguincios și fără grășeli. Din
respectivul articol aflăm că mulți dintre tineri ar schimba școala pe lucru, deoarece vor să devină
șefi de colhoz, tovarăși lăudați și „meseriași de vază”. În alte materiale, semnate de la fel de
autori cu nume stranii, sau pseodonime, se abordau subiecte precum comportamentul în incinta
școlilor. În asemenea articole elevilor li se explica care sunt regulile ce trebuiesc respectate cu
sfințenie, supunerea în totalitate și efectuarea cerințelor pe care le are directorul instituției,
respectarea și păstrarea curată a formei școlare și alte detalii pe care era necesar să le cunoască
orice tânăr comsomolist. Cu alte cuvinte, se impuneau reguli în toate insituțiile, iar nerespectarea
lor ducea la consecințe precum bătaia în public, excluderea din rândul pionerilor, ponegrirea
copiilor și a familiilor lor în fața tuturor. Se revenea la eseurile despre cultură, literatura rusă și
moldovenească, se publicau secvențe din cărțile lui Stalin. Regimul comunist încerca să impună
oamenilor, cu ajutorul presei, și al ziarului „Moldova Socialistă” în special, o anumită pregătire
culturală, prin intermediul articolelor despre cinema, balet, operă, și nu în ultimul rând avea grijă
cu ce să ocupe timpul liber al acestora, astfel în ziar apăreau articole în se recomandau operele
fondatorilor comunismului. Astfel, în anii ’50 puterea comunistă reușea să creeze o societate
șablonată, lipsită de inspirație și atitudine, cu interese comune și aceleași viziuni. Stalin devenise
„tatăl suprem”, iar partidul bolșevic era unica putere în care se credea cu desăvârșire.
Din 1953 situația se părea a fi una extrem de satisfăcătoare pentru comuniști. La începutul
anului, în „Moldova Socialistă” înceapeau a se publica articole prin intermediul cărora se făcea
agitație electorală. Pe 22 februarie, anul respectiv urmau să se desfășoare alegerile sovieturilor
locale, iar partidul comunist avea grijă ca populația să fie la curent cu orice decizie luată în acest
sens. Astfel, în perioada ianuaria – februarie, în ziar s-au publicat peste 30 de materiale
informative, cu titluri precum: „Sectorul de alegeri în centrul agitației politice”; „Peatiletka a
cincea stalinistă îi o etapă însemnată pentru comunism”; „Listele de alegători”; Să asigurăm o
pregătire organizițională pilduitoare pentru alegeri”; „Iosiv Vissarionovici Stalin îi înregistrat în
candidați ai Sovietului de ocrug din Chișinău”; „Pentru partid, pentru marele Stalin” și altele. În
ziua alegerilor, pe prima pagină a ziarului național apare portretului lui Stalin, iar sub el articolul
fără semnătură „Toți, ca unul – la alegeri”. Articolul conținea următoarele fraze: „Azi e o zi
însămnată în viața norodului moldovenesc. Truditorii respublicii își aleg deputații în sovietele
locale. Strâns uniți în jurul marelui nostru Partid Comunist, ei vin astăzi la urnele de alegeri,
pentru ca să-și împlinească datoria cetățenească. […] Pentru înflorirea de mai departe a iubitei
noastre Patrii, pentru pace în toată lumea, pentru cel dintâi canditat totnorodnic, pentru Iosiv
Vissarionovici Stalin.” [45, 22.02.1953] Pe celelalte pagini ale gazetei, agitația în ziua alegerilor
continua. Ediția specială era „bombardată” cu articole semnate de oameni din diferite domenii de
activitate. Lăcătușul I. Kurtsevici spunea: „Ni-i scumpă puterea sovietică”. Strungarul S. Ivanov
și lemnarul S. Andrieș și-au pus semnătura sub materialul „Pentru binele Patriei iubite” în care îi
venerau personalitatea lui Stalin îndemnând conaționalii să-i dea voturile. Președintele
colhozului din raionul Lipcani, la fel își exprima stima și dragostea față de marele Stalin și scria
următoarele: „Glăsuind azi pentru candidații blocului comunist și celor fără de partid, noi de
exprimăm încă o dată devotamentul și dragostea noastră fierbinte față de partidul Lenin-Stalin,
care ne duce pe calea luminoasă a comunismului.” [45, 22.02.1953]”
În numărul din următoarea zi în ziar apar rezultatele alegerilor, iar laudele aduse lui I. V.
Stalin din partea populației conutinuau. La 24 februarie, pe a doua pagină a publicației este
publicată darea de seamă de la Congresul al VI-lea al (УЛКТ?) în care se informează despre
planurile prezentate de către Comitetele Centrale ale Comsomolului și metodele de realizare ale
acestora pe parcursul lunilor următoare și a întregului an. Doar după câteva zile, prima pagină a
„Moldovei Socialiste” dă vestea tragică: Stalin a murit! Conform informației prezentate în ziar,
în noapte de 1 spre 2 martie, 1953, I. V. Stalin a avut hemoragie cerebrală (în emisfera stângă a
creierului) și s-ar fi stins din viață. Vestea despre decesul lui Stalin a zguduit întreaga Uniune
Sovietică. Începând cu 5 martie până pe data de 22 aceeași lună, în ziarul „Moldova Socialistă”
se publicau zilnic articole despre cauzele decesului, locul aflării, locul înmormântării și situația
după înmormântarea Conducătorului Suprem. Pe lângă aceastea, în ziar au început a fi publicate
materiale care încurajau poporul moldovenesc să se unească pentru a susține în continuu partidul
comunist. La 9 martie, „Moldova Socialistă publică articolul preluat din gazeta „Pravda”
intitulat: „Să ne unim și mai strâns în jurul Partidului Comunist” în care se scriau următoarele:
„În zilele iestea de mâhnire toate norodurile țării noastre se unesc și mai strțns în jurul partidului
comunist, creat și educat de lenin și Stalin. [...] Partidul Comunist a biruit, biruiește și va birui,
fiindcă el e legat prin legături de sânge cu masele largi ale truditorilor” [58, 09.03.2017].
Moartea lui Stalin a slăbit considerabil puterea comunistă, aceasta luând alte forme. După
nici trei ani după decesul așa-numitului tiran, adepților limbii române le reușește să fondeze
câteva reviste cu profil cultural – literar, astfel apar și câteva volume de cărți scrise de autori
clasici și vechi ai spațiului românesc. Într-o asemenea situație, era tot mai greu să promovezi
ideologia politică, în timp ce apare presa oarecum mai liberă. În consecință, și publicația
„Moldova Socialistă” a avut de suferit câteva schimbări. La sfârșitul anilor ’50 în ziar apăreau tot
mai multe articole semnate. În urma desemnării lui Nikita Hrușciov ca Secretar General al
Partidul Comunist siatuația social -econimică a partidului dictatorial s-a înrăutățit. La decizia
noului lider politic s-au interprins anumite măsuri pentru a salva situația presei locale și a celei
de partid. Prin urmare, după ce s-a decis ca să fie instruiți și implicați câți mai mulți tineri, pentru
a fi corespondenți, la redacția publicației periodice „Moldova Socialistă” ajungeau tot mai multe
scrisori, fapt ce garanta publicarea acesteia în continuare. Se simțea totuși o presiune mai slabă
din partea partidului de la conducere. Materialele propagandistice însă continuau să se publice cu
regularitate. La fel, se mai ponegrea încă imaginea bisericii, iar într-un număr din 1960, apare
publicată o scrisoare trimisă redacției de către un soldat al Armatei Roșii. Scrisoarea avea titlul
„Rupeți vălul întunericului de pe ochi” și conținea următoarele fraze: „ Armata Sovietică a fost
pentru mine o adevărată școală a vieții, educației și instruirii. Aici, în familia prietenească a
ostașilor am fost ajutat nu numai să mă izbăvesc de întunericul religiei, dar și să devin un om
cult, dezvoltat, apărător priceput al Patriei Sovietice” [67, 31.05.1960]
La începutul anilor ’60 „Moldova Socialistă” avea următoarele alte rubrici:
- Pe meridianele globului ( în această rubrică apăreau știri scurte, ce informau despre
situația și noutățile din întreaga lume. Încet, începeau a fi publicate știri din europa,
însă nu erau abordate doar subiecte negative)
- Noutăți ( rubrica conținea știri scurte, fără titlu, 4-5 la număr. Aceste știri informau
doar despre evenimentele, faptele și întâmplările din Uniunea Sovietică)
- Peste Hotare ( știri scurte din afara URSS)
- Radio și Televiziune (în această rubrică erau publicate programul difuzărilor la radio și
televizor)
În 1962, la ziar lucrau peste 200 de voluntari, iar articolele despre semănat, prelucrarea
pământurilor și colhozurile țărănești, deveneau din ce în ce mai puține. Se simțea puțină libertate
în scriere, iar asta demonstra faptul că comunismul își schimbase, oarecum, formele și metodele
de „comunicare” cu publicul. Perioada Hrușciovistă a avut o semnificație relativ importantă
asupra presei, iar prin urmare și politica ziarului oficial al RSSM s-a schimbat.
La începutul anilor 70 nu se observau schimbări esențiale ale conținutului „Moldovei
Socialiste” Se încerca să fie păstrată aceeași manieră de scriere – limbă de lemn, mesaje seci și
folosirea exagerată a imaginilor stilistice. În fiecare număr apăreau comunicatele de presă
transmise de către PCUS, se foloseau tabele pentru a prezenta noutățile și planurile în agricultură
și domeniul economic, iar mai nou, se foloseau caricaturile în loc de fotografii. Pe ultima pagină
se publicau tabele informative despre cinema și teatru (data, ora, locul). Pe lângă cele 4 rubrici
menționate mai sus, a mai apărut una, intitulată „Ritmul Zilei”. Rubrica conținea știri
anticipative, semnate și cu titluri gen: „Magazinul vine în câmp”, „La Burgas, la festival”,
„Parada florilor”. Spre sfârșitul anilor ’70 pe ultima pagină a ziarului apărea programul TV pe
întreaga săptămână.
Perioada anilor ’80 a fost una destul de tensionată pentru presa de partid. Libertatea de
exprimare își intra tot mai mult în drepturi. Se vorbea despre ceea ce în urmă cu câțiva ani,
oamenii nu îndrăzneau să gândească. Apăreau tot mai multe publicații literare ale scriitorilor
români, lucru ce se opunea în totalitate ideologiei comuniste. Se vorbea și se publicau operele lui
Eminescu, care aveau mesaje nu tocmai favorabile pentru o guvernare care de ani buni încearcă
să zombeze societatea. În Moldova Socialistă începeau a se publica articole stranii. În anul 1985,
atunci când vine la putere Mihail Gorbaciov, încep a fi declanșate o serie de reforme, care au
început să distrugă tot ceea ce a reușit să construiască regimul comunist timp de câteva zeci de
ani. Deși încă nu se vorbea, deja exista ideea reuniunii cu România și dorința ca Basarabia să-și
proclame independența. În 1988, la data de 20 august Moldova Socialistă publică următorul
articolul „Să spunem adevărul” prin care își prezintă punctul de vedere al istoriografiei
Moldovei. Acest articol este publicat după ce la redacția ziarului ajunge o scrisoare din partea
unui oarecare tovarăș S. Iațco, care îndrăznește să acorde niște întrebări deranjante, fapt ce a
determinat publicarea respectivului material. Defapt, expediatorul a dorit, prin intermediul
redacției ziarului „Moldova Socialistă”, să dea câteva întrebări ce țin de istoria Basarabiei,
autorilor unui articol publicat cu câteva zile înainte în „Ziarul Nostru”, care se numea „Actul
Trădării”. Întrebările erau următoarele:
„1. De ce actul de la 9 aprilie 1918 nu poate fi privit ca un caz concret de realizare a
dreptului naţiunilor la autodeterminare, drept care a fost declarat de Revoluţia din Octombrie?
Doar s-au folosit de dreptul acesta Polonia şi Finlanda şi au creat state burgheze independente.
De ce nu putea să se folosească de acest drept şi Moldova?
 2. În anul 1812, în rezultatul tratatului dintre Rusia şi Turcia, o parte din teritoriul Moldovei,
Basarabia, a fost alipită la Rusia. Moldova nici formal n-a luat parte la tratative. Se poate
presupune că alipirea Basarabiei s-a făcut contra voinţei Moldovei. De ce actul de la 9 aprilie nu
poate fi privit ca unul al unirii Moldovei cîndva dezbinate?
3. Cum lămureşte ştiinţa istorică faptul că moldovenii (Cazacu, Inculeţ, Ciugureanu, Stere)
au fost trădători ai Moldovei, iar patrioţi au fost Meleşin, Zilberman, Frenkel, Sîtcovschi
(„Sovetscaia Moldavia”, 14 ianuarie 1988).” [16]
În articolul publicat în „Moldova Socialistă”, ce servea drept răspuns pentru S. Iațco, autorii
A. Morari și M. Ghițiu încearcă să aducă argumente plauzibile, prin care să demonstreze legătura
istorică din Basarabia si Uniunea Sovietică, iar la încheiere scriu așa: „E cercetat şi stabilit faptul
că I. Inculeţ, D. Ciugureanu, C. Sterea, P. Cazacu, P. Halipa au ecsprimat în acea perioadă
interesele burgheziei moldoveneşti. Doreşte tov. S. Iaţco sau nu doreşte, adevărul istoric e acesta.
[…]Pe de altă parte, cu litere de aur au fost înscrise în letopiseţul istoriei Moldovei conducătorii
revoluţiei socialiste în ţinut, originari de aici, bolşevici şi oameni fără de partid: I. Brînză, G.
Cotovschii, A. Crusser, şi mulţi alţii. Cot la cot cu ei au luptat pentru victoria Puterii Sovietice în
Moldova slăviţii feciori ai marelui popor rus, al altor popoare din Rusia: E. Benedictov, Ia.
Melioşin, I. Rojcov, A. Hristev şi alţii. La rîndul lor, feciorii Moldovei au participat activ la
revoluţia socialistă în alte regiuni ale ţării. Mulţi dintre ei şi-au jertfit viaţa în lupta grea
împotriva contrarevoluţiei interne şi intervenţiei militare străine. În lupta pentru Puterea
Sovietică şi apărarea cuceririlor revoluţionare ale Marelui Octombrie s-a cimentat şi mai mult
prietenia de nezdruncinat a oamenilor muncii de diferite naţii şi naţionalităţi.” [67, 20.08.1988]
Cu trei zile mai târziu, ziarul guvernamental publică un alt articol nesemnat de această dată
„În prizonieratul emoțiilor” prin care este exprimată nemulțumirea față de declarațiile făcute de
Leonida Lari, și anume că comuniștii au distrus teritoriul și populația Basarabiei. Autorul
încearcă să ajungă la ideea că scopulul ideologiei comuniste și folosirea presei drept instrument
de comunicare cu masele largi, a pornit de la dorința de a mobiliza masele, nu de a le manipula.
Tot aici, autorul scrie că „Moldova Socialistă” va folosi aceeași tactică și în continuare, pentru a
contribui la „rezolvarea sarcinilor de dezvoltare”.
Toate aceste dispute care apar între presa de dreapta și cea de stângă, au stârnit nedumeriri în
rândul oamenilor, astfel că presa liberă în următoarea perioadă prinde la curaj și începe a se vorbi
tot mai mult de istoriografia Basarabiei și despre independența acesteia.
Anul 1989 a fost crucial pentru presa sovietică din RSSM, iar perestroika lui Gorbaciov
începea a se resimți și pe teritoriul de Est de al Basarabiei. În 1989 se desființeaza URSS, iar în
consecință are de suferit și Organul de Presă de la Chișinău. „Moldova Socialistă” reușește să se
publice până în 1991, iar din 1992 începe a fi editată cu denumirea de „Moldova Suverană.
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
În perioada postbelică presa scrisă din RSSM a fost pentru comuniști cel mai sigur
instrument de manipulare a maselor. Ziarele localizate în teritoriu au fost folosite în scopuri
josnice, ilegale și lipsite de graniță. Ideologizate și strict cenzurate, acestea au manipulat
populația locală timp de aproximativ 45 de ani, devenind unele dintre cele mai dezinformatoare
surse. În lucrarea mea am analizat presa scrisă din RSS Moldovenească, din perspectiva
doctrinelor, conținutului, mesajului, modalităților de abordare, evoluției istorice și impactului
asupra indivizilor. Concluzia generală la care am ajuns în urma elaborării studiului de față este
că, în perioada postbelică, dincolo de faptul că ziarele aveau și alte funcții, totuși funcția generală
era de propagandă. În primii ani de ocupație toate publicațiile periodice erau etatizate de către
PCUS, ceea ce însemna că mass-media și-a pierdut statutul de instuție responsabilă de
informarea corectă a societății. Cunoscând ideologia comuniștilor, care încercau sub orice formă
să consolideze socialismul și să modeleze societatea în scopul colectivizării, după cel de-al
Doilea Război Mondial ziarele care se editau în estul Basarabiei, au trecut printr-o etapă critică
de dezvoltare, începând de la calitatea materialelor și încheind cu rolul care li s-a atribuit.
În baza studiului pe care l-am elaborat și în conformitate cu scopurile și obiectivele
stabilite, am formulat la următoarele concluzii:
1. Presei scrise din RSSM în perioada sovietică îi putem atribui, în mare parte, funcția de
propagandă. Deși a câștigat spațiu și funcția de culturalizare, aceasta nu a fost exercitată în
scopuri total benefice, deoarece făcea parte din strategia comuniștilor de a educa masele în
spiritul colectivității și de a crea „omul nou”, adică omul sovietic;
2. Partidul comunist, declanșând propaganda în presa scrisă, pe lângă faptul că a mințitit
societatea, creâdu-i o realitate inventată, a utopizat populația basarabeană, a distrus valorile
națioanale și modelat o generație de oameni fricoși și lipsiți de demnitate.
3. „Limba de lemn” folosită în presa sovietică a fost o metodă utilă aplicată de către
comuniști, pentru a înlătura diversitatea modalităților de exprimare și comunicare.
4. Procesul de manipulare a maselor prin intermediul presei scrise, era favorizat de către
mai mulți factori: înlăturarea clasei intelectuale, îndocrinarea maselor, impunerea limbii de lemn
și folosirea în exces a unor cuvinte și expresii ideologizate precum „Comandand Suprem”,
„naziști”, „mobilizare”, „patriotism”. Totodată, promovarea într-un mod obsesiv a Cultului
persoanlității lui Stalin, era un bun și convingător argument, că anume el merită să fie
conducătorul tuturor, ci nu altcineva.
 5. Foametea organizată în 1946-1947, persecuțiile, deportările și alte măsuri interprinse de
către Stalin și Partidul Comunist nu aveau nicio relevanță într-o societate care se deprindea încet
până și spiritul de gândire colectivă. Ziarele scriau despre o viață prosperă, iar realitatea lăsa în
urmă sute de mii de morți, totuși despre aceste evenimente nu se vorbea. Cenzura aplicată asupra
publicațiilor periodice a reușit să ofere presei scrise încredere totală din partea indivizilor, iar
prin violența s-a născut frica, care nu lăsa loc și pentru vorbe.
6. Declanșarea în presă a propagandei antiromânești a sporit sovietizarea poporul
Basarabean, iar în consecință și în prezent mulți dintre „copiii” Uniunii Sovietice sunt devotați
partidelor de stânga, tânjesc după vremurile de atunci și atestă legătura istorică pe care o are
Moldova cu România.
7. Colonismul mental impus de către bolșevici a creat consecințe grave asupra presei, în
perioada anilor ’60. Propaganda Hrușciovistă a fost mult mai slabă, din punct de vedere
ideologic, decât propaganda Stalinistă. Controlul pierdut asupra populației Basarabene a
avantajat apariția unor publicații periodice cu profil cultural, care deși nu au reușit să
restabilească tot ceea ce au distrus comuniștii, încerca să readucă înapoi adevărul, grafia latină și
o istorie întreagă ștearsă în doar câțiva ani. Adevărul urma să câștige abia în 1989.
8. Organele de presă oficiale din RSSM, „Moldova Socialistă”, „Sovetskaia Moldavia”
„Tinirimea Moldovei” au avut cea mai mare contribuție la manipularea maselor. Deoarece se
distribuiau în întreaga țară, asupra lor s-au aplicat cele mai stricte măsuri de cenzură, devenind în
consecință cele mai dezinformatoare și ideologizate periodice din întreg teritoriu.
9. Unicul aspect pentru care ziarele localizate din RSSM puteau fi considerate benefice,
era felul în care acestea reușeau să educe masele și să cultive bunul-simț în rândul oamenilor.
Deși, asemenea păreri pot fi acuzate, nu putem constata că faptul că pregătirea civică pe care au
dobândit-o oamenii în acea perioadă, este unicul aspect care face cinste presei etatizate.
10. Analizând ziarele localizate în RSSM în perioada postbelică, nu putem atinge subiecte
precum originalitate, stil al scrisului, coerență, diversitatea genurilor, reflectări asupra tematicilor
abordate. Însă putem comenta șirul de lipsuri identifica în oricare dintre ele: limbaj clișeic,
formulări lipsite de sens, folosirea exagerată a figurilor de stil, lipsa surselor și multe altele.
11. Deși se afla sub dominația unei propagande care afecta întreg spațiu mediatic, totuși,
pătura intelectuală a reușit să ruineze tot ceea ce s-a clădit, prin aplicare diferitor mijlocea
murdare, în anii comunismului. Presa scrisă a fost cea care a contribuit la sovietizarea
basarabenilor și tot ea a reușit să înlăture comunismul. Exemple de periodice în acest sens, sunt:
revista cu profil cultural „Literatura și Arta”, „revista pentru copii „Scânteia Leninistă”, revista
Uniunii Scriitorilor din Moldova „Nistru”, care până în anul 1962 se edita cu denumirea
„Oktiabri”.
12. Edițiile ziarului „Moldova Socialistă” din perioada 1944 -1989 rămân a fi niște
importante documente istorice, cu ajutorul cărora putem indentifica metodele interprinse de către
comuniști pentru a manipula, îndoctrina, sovietiza și deznaționaliza populația din RSSM.
Studierea, analiza sau cel puțin cunoașterea ziarelor localizate în RSSM în perioada
postbelică sunt foarte importante pentru oricine vrea să facă o retrospectivă în istorie. Este bine
cunoscut faptul că presa scrisă din Moldova se confruntă și azi cu termenii „propagandă”,
„doctrină”, „manipulare”. Sistemul mediatic din a doua jumătate a secolului trecut a fost atât
afectat și schimbat, încât consecințele sunt resimțite și astăzi. Practicile comuniștilor, care au
etatizat în totalite presa din RSSM, reprezintă un bun reper pentru șefii instituțiilor mediatice din
zilele noastre, dacă aceștia urmăresc aceleași scopuri, de aceea trebuie să cunoaștem, cel puțin,
că presa poate activa în favoarea oamenilor, dar și împotriva lor. Din cele relatate mai sus,
consider că e foarte bine să cunoaștem și aceste aspecte ale istoriei noastre, având învedere că
întreaga viață suntem influențați și depindem de ceea ce relatează ziarele, în primul rând. Deși
propaganda nu a fost inventată pentru prima dată de către comuniști, aceștia au reușit să o aplice
folosit cele inumane posibilități. Cred că ziarul „Moldova Socialistă”, „Sovetskaia Moldavia”
sunt exemple elocvente în acest sens. La fel de importante sunt și studiile efectuate asupra
situației presei scrise din RSSM în perioada postbelică. Deși în Republica Moldova încă nu
există studii complexe, care să ofere diferite unghiuri de abordare asupra acestui subiect,
materialele analitice efectuate de către Silvia Grosu, Leurdă Petru, Mariana Bagrin, pot servi
drept surse utile și binevenite pentru studenții de la facultățile jurnalism și nu numai. Consider că
nu trebuie uitați nici cei care prin creație, spirit activist, implicare și curaj, au reușit să doboare
comunismul și odată cu el toate măsurile interprinse în scopul de a sovietiza oamenii acestei țări.
Meritul lor este imens, având în vedere că au luptat pentru identitatea națioanală, latinitatea
limbii și promovarea culturii într-un regim, în care doar pentru o singură replică nepotrivită, unii
au suportat ani grei de închisoare.
Ziarele din RSSM și felul în care au relaționat cu masele largi, au creat istorie. O istorie despre
care uneori evităm să vorbim, dar care este atât de importantă pentru fiecare dintre noi. Lăsând la
o parte faptul că erau idelogizate, ele au reflectat viața basarabeanului de „ieri” și au avut un rol
major la formarea moldoveanului de azi.
Lucrarea de față oferă informații privind presa scrisă postbelică, care ar putea fi utile pentru
studenții de la facultățile de jurnalism, istorie, filologie și pentru toate persoanele interesate de
evoluția presei din a doua jumătate a secolului XX.
BIBLIOGRAFIE
ARANJEZI IN ORDINE ALFABETICĂ CONFORM NUMELUI DE FAMILIE ( MAI
INTÂI SE VA SCRIE NUMELE DE FAMILIE ȘI APOI PRENUMELE: Vezi exemplul de mai
jos Vezi si semnele de punctuație cum se pun
1. Coman Mihai. Manual de jurnalism, vol.1, Iași: Polirom, 2001, - 232 p.
2. Coman Mihai. Manual de jurnalism, vol 2. Iași: Polirom, 2008, - 286 p.