81,9(56,7$7($7(+1,&Ă$02/'29(,




&RQIHULQĠD7HKQLFRùWLLQĠLILFă
D&RODERUDWRULORU'RFWRUDQ]LORUúL6WXGHQĠLORU



±GHFHPEULH

9ROXPXO,,








&KLúLQăX


81,9(56,7$7($7(+1,&Ă$02/'29(,







ConferinĦa Tehnico-ûtiinĦificĆ
a Colaboratorilor, Doctoranzilor üi
StudenĦilor

±GHFHPEULH

9ROXPXO,,




¾)DFXOWDWHD,QJLQHULH0HFDQLFă,QGXVWULDOăúL7UDQVSRUWXULS±
¾)DFXOWDWHD7H[WLOHúL3ROLJUDILHS±
¾)DFXOWDWHD&RQVWUXFĠLL*HRGH]LH‫܈‬L&DGDVWUXS±










&KLúLQăX


 
&=8  
&










&RQIHULQĠD7HKQLFRùWLLQĠLILFăD&RODERUDWRULORU'RFWRUDQ]LORUúL6WXGHQĠLORU
GHFHPEULH8QLY7HKQD0ROGRYHL±&KLúLQăX7HKQLFD870±±
,6%1
9RO±±S±7H[WHOEURPHQJOUXVă±5H]OEURPHQJOUXVă
±%LEOLRJUODVIkUúLWXODUW±5HIHULQĠHELEOLRJUvQVXEVRO±,6%1
GLVFRSWLFHOHFWURQLF&'520VGFROvQFRQWHLQHU[FP
&HULQĠHGHVLVWHP:LQGRZV;39LVWD0EKDUG3')5HDGHU

  
&










BBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBB

%XQGHWLSDU&RPDQGDQUÌQIRUPăHOHFWURQLFă
BBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBB

870&KL‫܈‬LQăXEG‫܇‬WHIDQFHO0DUH
(GLWXUDÄ7HKQLFD870´
&KL‫܈‬LQăXVWU6WXGHQ‫܊‬LORU


,6%1‹870
,6%19RO

 IMPLEMENTAREA LA NIVEL NAŢIONAL A STANDARDELOR
EUROPENE: PROVOCĂRI ŞI OPORTUNITĂŢI
Marcel Gîrbu

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract:Republica Moldova, ca ţară europeană, ce impărtăşeşte valori comune cu Uniunea Europeană, s-a
angajat prin semnarea Acordului de Asociere să pună in aplicare şi să promoveze aceste valori, să urmeze
calea alinierii la practicile europene, preluind legislaţia şi standardele europene. Obiectivul esenţial al
sistemului de standardizare european este obţinerea unui grad avansat de armonizare la nivel european şi la
nivel naţional. Această armonizare este considerată atinsă atunci cind un produs sau serviciu, fiind conform
unui standard naţional al unui stat membru al UE, este conform şi standardelor naţionale ale altor state
membre UE.

Cuvinte cheie:. Standardizare, armonizare, standarde interstatale, Piaţa Unică Europeană.

Având in vedere alegerea şi aspiraţiile europene ale Republicii Moldova, integrarea europeană reprezintă
nu doar un vector al politicii interne şi externe, ci şi o forţă majoră de coeziune politică şi socială. In contextul
procesului de integrare europeană, Republica Moldova are obligaţia de a armoniza legislaţia naţională cu cea
a UE prin preluarea standardelor europene în calitate de standarde naţionale. Deocamdată procesul de
implementare a standardelor europene este in derulare, principalele sectoare industriale fiind in continuare
dominate de standardele GOST adoptate in anii ’70 şi ’80 şi care nu mai reflectă realităţile din ziua de azi în
ceea ce priveşte progresul tehnic şi practicile administrative.
Una din constrângerile principale în procesul de implementare a standardelor europene se rezumă la
interesul scăzut al sectorului privat privind activitatea de standardizare, luând in considerare faptul că
implementarea cu succes a standardelor europene nu este posibilă decât prin implicarea activă a părţilor
interesate, inclusiv a mediului de afaceri. Totodată, aplicarea standardelor poate fi costisitoare, dat fiind faptul
că sectorul privat nu dispune de expertiza tehnică necesară. Un alt factor care subminează procesul de
implementare a standardelor europene este orientarea exporturilor către ţările CSI în care predomină
standardele GOST. Dat fiind faptul că la momentul de faţă tot mai multe exporturi sunt reorientate spre
Uniunea Europeană şi standardele europene în sine prezintă avantaje economice considerabile, este important
de a sensibiliza mediul de afaceri şi societatea civilă cu privire la valoarea adăugată a implementării
standardelor europene. O importanţă deosebită reprezintă deschiderea către piaţa europeană şi beneficiile
pentru consumatori în ceea ce priveşte calitatea produselor şi serviciilor.
Standardele reprezintă documente care definesc criterii de calitate pentru produse şi servicii, precum şi
pentru activitatea de producere. Acestea sunt documente coerente şi consecvente, elaborate în cadrul
comitetelor tehnice care sunt coordonate de către organismul naţional de standardizare şi asigură depăşirea
barierelor tehnice dintre diferite domenii de activitate şi diferite politici comerciale. Scopul standardelor este
de a optimiza producţia, de a aplica pe larg bunele practici dintr-un domeniu, de a servi interesul public şi de
a promova cooperarea internaţională. Standardele europene există practic în toate domeniile economice, in
total fiind aproximativ 57.000 (standarde europene elaborate de CEN, CENELEC şi ETSI).
Gradul de implementare a standardelor europene şi internaţionale reprezintă ponderea standardelor
europene şi internaţionale din numărul total de standarde moldovene in vigoare.
In total, organismul naţional de standardizare a adoptat circa 27.700 de standarde naţionale, dintre acestea
18.000 sunt standarde interstatale (GOST), adoptate ca standarde naţionale, 7.131 – standarde europene (EN),
2.354 – standarde internaţionale (ISO) şi 210 standarde naţionale originale.

Fig.1. Standardele naţionale în funcţie de tipurile de standarde şi numărul lor

3
 Comparativ cu alte state, în care acest indicator este de:
− 9,2% în Rusia (din totalul de 27.412 standarde naţionale, 2.521 sunt standarde europene şi
internaţionale)
− -10,1% in Republica Belarus (din totalul de 28.170 standarde naţionale, 2.862 sunt standarde
europene şi internaţionale)
− 23,1% in Ucraina (din totalul de 27.494 de standarde naţionale, 6.360 sunt standarde europene şi
internaţionale)
− 74% in Marea Britanie.

Acordul de Asociere semnat de Republica Moldova cu UE prevede implementarea standardelor UE, ceea
ce va permite producătorilor moldoveni să exporte fără restricţii produsele lor pe Piaţa Europeană. Având
aceleaşi standarde, asigurăm comparabilitatea produselor, totodată obţinând accesul la o piaţă de 500 milioane
de consumatori. Standardele asigură sănătatea şi securitatea întregii societăţi, precum şi protecţia mediului
ambiant. Standardele specifică cerinţe care contribuie la asigurarea condiţiilor de lucru favorabile şi
nepericuloase şi a securităţii muncii în vederea prevenirii şi evitării accidentelor. Totodată, standardele ajută
la prevenirea plasării pe piaţă a produselor periculoase, asigurând astfel sănătatea şi securitatea consumatorilor.
În acelaşi timp, aplicarea standardelor contribuie la utilizarea corectă a deşeurilor şi la reducerea poluării. In
acest mod, unele standarde europene (numite „standarde armonizate”) permit companiilor să se asigure că
produsele fabricate corespund prevederilor directivelor europene specifice sau reglementărilor in vigoare. Cei
care implementează aceste standarde beneficiază de „prezumţia de conformitate” cu cerinţele legale relevante.
Astfel, standardele europene:
9 Contribuie la îmbunătăţirea calităţii produselor şi serviciilor oferite pe piaţă. Standardele europene
oferă linii directoare care, dacă sunt corect aplicate, asigură faptul că produsul sau serviciul va satisface o serie
de caracteristici specifice de calitate, care corespund cerinţelor consumatorilor. Standardele europene
facilitează menţinerea unui nivel înalt al calităţii produselor atât la nivelul de proiectare şi producere, cât şi pe
parcursul ântregului lanţ de aprovizionare, ceea ce este valabil şi pentru oferirea serviciilor.
9 Facilitează pătrunderea companiilor pe noi pieţe de desfacere şi acces la consumatorii atât din spaţiul
european, cât şi din întreaga lume. In acest sens, standardele europene oferă oportunitatea de a pătrunde pe
Piaţa Unică Europeană şi de a stabili contacte cu peste 500 milioane de potenţiali clienţi din spaţiul european.
9 Contribuie la reducerea costurilor de producţie şi realizarea de economii, precum şi la minimizarea
deşeurilor şi imbunătăţirea eficienţei. Astfel, la nivel european – standardele au devenit un important
instrument strategic în sporirea competitivităţii întreprinderilor. Standardele facilitează competiţia prin oferirea
consumatorilor diverselor opţiuni de alegere între diferiţi producători care oferă aceleaşi produse sau servicii.
În acelaşi timp, standardele contribuie la minimizarea deşeurilor şi imbunătăţirea eficienţei, spre exemplu –
standardele europene care respectă principiile unui design ecologic reprezintă instrumente importante pentru
reducerea consumului de energie, ajutând astfel consumatorii să facă unele economii.
9 Oferă accesul la cele mai recente cunoştinţe şi la cele mai inovatoare soluţii. Standardele europene
sunt elaborate de către experţi din diferite ţări ale lumii, astfel asigurindu-se difuzarea cunoştinţelor şi
experienţei acestora într-un domeniu anumit. Totodată, aceste standarde periodic sunt supuse revizuirii, în
vederea asigurării faptului că acestea corespund celor mai recente cunoştinţe în domeniul tehnologic şi
ştiinţific, precum şi faptul că acestea corespund necesităţilor actuale ale pieţei şi prevederilor legislative.
În concluzie, adoptarea standardelor europene creează o serie de posibilităţi pentru agenţii economici
autohtoni, dar şi pentru economia naţională în general, precum:
1. integrare în spaţiul economic european;
2. diversificarea pieţelor de desfacere;
3. oferirea unor produse mai sigure şi mai calitative pentru consumatorii locali;
4. conformarea cu aquis-ul comunitar;
5. adoptarea graduală şi asistenţă tehnico-financiară.

Concluzii

UE este cel mai important partener comercial al Moldovei, acoperind circa 45% din comerţul extern al
ţării O integrare economică mai aprofundată prin intermediul ZLSAC va reprezenta un impuls puternic
pentru creşterea economiei ţării. Fiind un element principal al Acordului de Asociere, ZLSAC va crea

4
oportunităţi de afaceri in Moldova, va promova o modernizare economică reală şi va facilita integrarea
acestuia in sectorul produselor din UE.

Bibliografie
1. www.acreditare.md – pagina-web oficială a Centrului Naìional de Acreditare ”MOLDAC”
2. http://ec.europa.eu/growth/sectors/construction/product-regulation/index_en.htm
3. http://www.mdrap.ro/constructii/-4218/-4398
4. Ghidul Acordului de Asociere dintre Republica Moldova èi Uniunea Europeană. Ministerul
Afacerilor Externe èi Integrării Europene al Republicii Moldova (http://www.mfa.gov.md;
www.dcfta.md)

5
 НЕКОТОРЫЕ ВОПРОСЫ ОБОСНОВАНИЯ ФИНАНСОВЫХ
ПОКАЗАТЕЛЕЙ ПРЕДПРИЯТИЯ В СФЕРЕ IT

Федоренко Валентина Тихоновна, conf. unif., dr. in econom.

Технический Университет Молдовы

Резюме: статья содержит некоторые соображения по обоснованию и конкретные расчеты

финансовых показателей модели предприятия в сфере информационных технологий.

Ключевые слова: активы, доходы, расходы, прибыль, платежи, налоги.

1.Введение
Необходимость обоснования финансовых показателей предприятия в сфере информационных
технологий обусловлена целесообразностью оценить и проанализировать такие показатели для
предприятия реальной сферы.
Действующие предприятия реальной сферы в том числе в области информационных технологий
крайне неохотно представляют (а практически не дают) фактические финансовые показатели
работающих предприятий.
Кроме того, непрозрачная работа многих предприятий, выражающаяся в частичном сокрытии
доходов, нелегальной работе сотрудников, выплате заработной платы двумя потоками не позволяет
получить достоверные финансовые показатели.

2. Расчет финансовых показателей предприятия в сфере IT

Для расчета финансовых показателей была создана модель предприятия, работающего в сфере
информационных технологий, максимально приближенная к реальным условиям функционирования
таких предприятий в Молдове.
В первую очередь была обоснована потребность в долгосрочных (материальных и
нематериальных) и оборотных активах. Установлены источники формирования активов на период
создания предприятия. К ним отнесены собственные средства учредителей и кредиты банка
Разработка программных продуктов относится к трудоемкой деятельности. Исчисленная
потребность в трудовых ресурсах позволила определить расходы на оплату труда персонала
предприятия и страховые платежи по обязательному страхованию работников. Зарплата
программистов принята на уровне средних показателей соответствующих специалистов по данным
Национального бюро статистики.
Годовая сумма расходов на оплату труда всего персонала предприятия составила 1,5 млн. леев, в
том числе основных работников (программистов, дизайнеров и тестеров) 912 тыс. леев
Страховые платежи фирмы на зарплату составили 412,5 тыс. леев
Себестоимость продаж включает прямые материальные затраты и затраты на оплату труда и
страхование основных работников предприятия. Величина себестоимости продаж определилась в
размере 1187 тыс. леев
В состав расходов периода включены расходы на рекламу, износ долгосрочных и текущих активов,
содержание администрации и прочего персонала, расходы на аренду помещения, его охрану, услуги
связи, проценты по кредиту, местные сборы. Их сумма превысила 1700 тыс. леев
Выполненные расчеты позволили определить величину такого показателя как стоимость одного
часа работы программиста. Данный показатель можно использовать при обосновании стоимости работ
по программированию для заказчика.
Рассчитано несколько значений стоимости часа в зависимости от включаемых затрат. В результате
получены:
x Чистая стоимость часа (только зарплата) -50леев(2,5$)
x Стоимость часа с учетом общефирменных расходов-157 леев (около 8$)
x Стоимость часа для заказчика (с учетом рентабельности 50%)-240 леев (12$ )
Рассчитанная по модели предприятия стоимость часа вполне соответствует опубликованным в
свободной прессе показателям по Молдове. Так, например, по материалам некоторых исследований(3)
почти 75% фирм, расположенных в Молдове, среднюю цену за свои услуги устанавливают в размере
до 20$ за час. Это подтверждает достоверность выполненных расчетов.

6
 Стоимость часа работы для заказчика позволила спрогнозировать доходы фирмы и рассчитать
прибыль.
Расчеты также включают прогнозирование денежных потоков и формирование активов и пассивов
фирмы на конец года.
Результаты выполненных расчетов позволяют сделать следующие выводы:
Существенно возросла валюта баланса фирмы с 697 тыс. леев до 2580 тыс. леев
Предприятие вернуло кредит и получило чистую прибыль в размере 2035 тыс. леев
Рентабельность продаж по чистой прибыли составила 39%

Выводы
С точки зрения финансовых показателей , деятельность предприятия по разработке ПО в Молдове
представляется весьма успешной при наличии заказов на его продукцию.

Литература:
1. Налоговый Кодекс РМ, БНК №7-8, 2016
2. http://www.fisc.md/Legislatia_fiscala.aspx
3. https://yalantis.com/blog/cost-services-europe-market-research/

7
 MANAGEMENTUL ȘI SECURITATEA INFORMAȚIONALĂ

Ștefan MORCODEANU

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: În lucrarea a fost descris rolul TI în managementul întreprinderii, în special în domeniul securizării
informaționale. La acest capitol a fost descrise cerințele către subsitemul informțional utilizat în cadrul
întreprinderilor cu scopul securizării a informației în cadrul întreprinderii, expuse în ISO 27001:2013.

Cuvinte cheie: management, standard, sistem informațional, securitate informațională, SMSI, ISO/IEC
27001.

1.Noțiuni generale.
La etapa actuală informațiile sunt privite ca resurse esențiale pentru continuarea și defășurarea unei
activități economice, astfel necesitatea de a securiza această informație a devenit o obligațiune. Comapniile
care doresc să-și desfășoare o activitate economică sau să facă parteneriate cu diverse companii, este necesar
ca ele să implimenteze un Sistem de Management al Securității Informaționale. Standartul care reglementează
protejarea și securizarea informației este ISO 27001:2013.
Standartul este utilizat în numeroase tipuri de organizații, cu diferite comenii de aplicare: financiar,
telecomunicații, servicii, transporturi etc. În standart este reglementat procesele de implimentarea,
monitorizarea și administrarea a unui Sistem de Management al Securității Informaționale. Scopul unui astfel
de sistem este să asigure o continuă dezvoltare a afacerii, să reducă la minim eventuale pagube și să asigure
confidențialitatea, integritatea și disponiblitatea datelor. Implimentare uni astfel de sistem ajută la identificarea
și reducerea riscurilor critice de securitate și la concentrarea eforturilor în sensul protejării informației.
Managementul securității informației se definește ca fiind ansamblul proceselor de stabilire și menținere a
unui cadru de lucru și a unei structuri de administrare, care oferă garanția că strategiile de securitate a
informației sunt aliniate și susținute prin obiectivele afacerii care sunt în concordanță cu legile și reglementările
privind administrarea cât mai adecvată a riscurilor [1].

2.Standardul ISO 27001:2013

ISO 27001:2013 este un standard internațional de securitate a informației, publicat la data 25
septembrie 2013. El anulează și înlocuiește ISO/IEC 27001:2005 și este publicat de către Organizația
Internațională de Standardizare (I.S.O) și Comisia Electrotehnică Internațională (I.E.C).
Standardul I.S.O/I.E.C 27001:2013 este cel mai cunoscut document normativ care prevede implimentarea
și certificarea unui S.M.S.I. într-o organizație. De menționat faptul că ISO nu este un organ de certificare. Ca
orice alt standard ISO privitor la sisteme de management, certificare I.S.O / I.E.C 27001:2013 este posibilă,
însă nu este obligatorie. Unele organizații pot implimenta cerițele standadului pentru a le oferi, suplimentar,
încredere părților interesate, pe cînd alte organiații aleg să implimenteze doar cerințele pentru a beneficia de
bunele practice din standard [2].
În 1995 Institutul de Standardizare din Marea Britanie (BSI) a publicat standardul BS 7799-1, conținînd
un set de cerințe pentru implimentarea voluntară a unui SMSI în cadrul organizaţiilor. Mai târziu apare şi
partea a doua, BS 7799-2 „Information Security Management Systems - Specification with Guidance For Use".
Acesta era un set de indrumări specifice şi mai detaliate pentru implementarea unui SMSI eficient. Ulterior s-
a pus problema transformării acestui standard britanic, recunoscut iniţial doar de către UKAS(The United
Kingdom Accreditation Service) ca standard naţional, într-un standard internaţional. În anul 2002 în BS 7799
a fost incorporată abordarea bazată pe procese PDCA (”Plan-Do-Ceck-Act”, Edward Deming) ca ulterior, în
a. 2005 să se transforme în standardul internaţional ISO/IEC 27001:2005.
Datele prezentate conform ISO Survey arată că numărul certificărilor ISO 27001 în lume prezintă o creștere
cu 20% în anul 2015 față de 2014 . În fig. 1 este prezentat topul țărilor după numărul de certificări pentru anul
2015.

8
 Certificări ISO/IEC 27001 în 2015, ISO Survey 2015.

Germania 994
Italia 1013
Romania 1078
S.U.A 1247
China 2469
India 2490
Marea Britanie 2790
Japonia 8240

0 2000 4000 6000 8000 10000

Fig.1. Certificări ISO/IEC 27001 în unele țări ale lumii

Sursa: ISO Survei, 2015

În funție de sectorul industrial certificările ISO/IEC 27001 conform datelor prezentate de ISO Survey
pentru anul 2015 sunt prezentare în fig. 2.

Certificare ISO/IEC 27001 în funcție de Sectorul Industrial , ISO

Survey 2015.

Servicii de inginerie 201

Administrarea publică 212

Sănătate și Asistență socială 231

Echipamente electrice și optice 296

Transport, Stocare, Comunicatii, 301

Alte Servicii 959

Tehnologii Informaționale 5573

0 1000 2000 3000 4000 5000 6000

Fig.2. Sectoarele industriale cu cel mai mare număr de certificări ISO/IEC 27001,
Sursa:ISO Survei, 2015

3.Aplicarea standardului în Republica Moldova

La capitolul dat, conform datelor statistice din 2015, Republica Moldova deține 7 certificări ISO/IEC
27001 păstrînd astfel același nivel ca și în anii 2014, însă în comparație cu anii 2011-2012 cînd Moldova
deținea doar un singur certficat pe țară, putem observa o creștere majoră, explicînduse prin faptul că Moldova
fiind un stat în curs de dezvoltare, are tendință de modernizare și racordarea la standardele europene.
Printre companiile care au obținut acest certificat de standardizare pot fi numite: Endava – fiind prima
companie din regiune obținînd certificare ISO 27001, DAAC System și MAIB care a fost prima bancă din
Moldova obținînd ulterior implimentarea unui SMSI în anul 2013.
Î.S. „Fiscservinform” a iniţiat procesul de implementare a SMSI conform standardului ISO 27001.
Față de Romania care este a 6-sea țară cu cel mai multe certificări a standardului ISO 27001, avînd 1078
de certificari, R.Moldova mai are de învățat și de crescut la acest capitol.

9
 4.Implimentarea unui Sistem de Management al Securității Informaționale.
Totuși la crearea unui SMSI, este necesar de luat în considerare nu doar atingerea tuturor proprietăților
informaționale, ci și specificul businessului. Spre exemplu în sectorul bancar scopul principal a SI este
asigurarea integrității informației financiare; pentru operatorii din sectorul de telecomunicații – accesul la
resursele informaționale, începînd cu canalele de transmisie și pînă la serverele comerciale; pentru companiile
de stat este importantă menținerea confidialității informațiilor. Însă acest lucru nu înseamnă că întreprinderile
de stat nu i-au în considerare menținerea integrității datelor sau că sectorul bancar nu are nevoie de accesul la
informație.
De aceea, de la bun început se iau în considerare aspectele critice și cele mai importante în funcție de
specificul organizație, pentru crearea unei arhitecturi corecte ca în final să se obțină un SMSI eficient și sigur.
Pentru realizarea a SMSI trebuie să utilizăm abordarea bazată pe PDCA(Plan – Do – Check - Act ):
x planificarea,
x realizarea,
x verificarea,
x menținerea.
În etapa de planificare, se asigură evaluarea riscurilor securității informație și se propune un plan
corespunzător de prelucrare a riscurilor. La etapa de realizare sunt aplicate toate deciziile luat la etapa de
planificare. Etapele ulterioare, de verificare și menținere, redactează și perfeționează deciziile deja luate și
implimentate. Algortimult dat se repetă pînă SMSI ajunge să fie conform cerințelor standardului ISO 27001
[5].
Însă, anume certificare ISO 27001 ca și toate celalte procese de standardizare ISO constă din 3 etape:
x Prima etapă este cea preiliminară, care constă în verificarea documentații minime pentru implimentarea
standardului, cum ar fi politica de confidențialitate a firmei, regulamentul intern privin gradul de acces la
informație și alte documente care ar fi esențiale pentru ISO 27001.
x A doua etapă este ce în care se testează sistemul de securitate a informației prin cerințele menționate în
standard. Auditorii au datoria de a căuta dovezi și detalii prin care să confirme că Sistemul de
Management al Securității Informației a fost implimentat cu succes și funcționează într-un mod cît mai
eficient.
x În ultima etapă presupune auditori de supraveghere, pentru a verifica dacă organizația certificată, mai este
sau nu în conformitate cu cerințele standardului de securitate informațională ISO 27001. În cele din urmă
organul care eliberează certificatul de standardizare, va cere ulterior audituri suplimentare pentru a
verifica dacă sistemul de management a securității informației mai este sau nu în conformitate cu ISO
27001 [6].
Pentru a afla cît timp durează implimentarea unui standard ISO, răspunsul îl oferă ISO27006 cu privire la
standardele de auditare, și anume, pentru o companie cu 2 – 10 angajați, auditul de certificare este bugetat cu
2 oameni, 5 zile.

Conculzii
În concluzie, putem spune că implimentare unui sistem de management al securității informației
(SMSI) conform standardului ISO/IEC 27001, trebuie să fie făcută în dependență de specificul companie și
punctele critice și cele mai importante a organizației în scopul creării unei arhitecturi corecte și pentru a obține
un SMSI eficient și sigur. Implimentarea unui SMSI este o decizie strategică a organizație, astfel organizația
își poate identifica nivelul necesar de securitate, poate dezvolta planuri, strategii despre cum ar trebuie să
securizeze informația în baza propriei analize, astfel luînd măsuri tehnice și non-tehnice în vederea securizării
înformației.
Astfel avantajele implimentării unui SMSI sunt:
x reducerea riscului la adresa securității informatice,
x abordarea structurală și standartizată a sistemului informațional,
x reducerea costurilor de operare și administrare a securității,
x promovarea imaginii companiei ca un partener de afacere sigur,
x satisfacere cerințelor partenerilor de afacere internaționali prin evedințierea controalelor de securitate,
x reducerea maximală a impactului unor posibile pierderi de informații,
x reacționarea adecvată și în timp la amenințările securității informației prin selectarea măsurilor de
protecție a informației pe baza analizei de risc.
În final putem spune că în R.Moldova, acest tip de standardizare se întîlnește în domeniul TIC și în în
sectorul bancar. Dacă pentru pentru cei din domeniul IT este o alegere să implimenteze sau nu un SMSI,

10
pentru cei din sectorul bancar a fost mai mult o obligație din partea Băncii Mondiale de a trece la standartului
ISO/IEC 27001.

Bibliografie

[1]Securitatea sistemelor informaţionale: Managementul securităţii SI, Controlul

logic, Securitatea reţelelor locale şi a aplicaţiilor client-server.
[2] Comparative study regarding international standards on information security management
systems in organizations: ISO/IEC 27001:2013 vs iso/iec 27001:2005, Bogdan Ţigănoaia, Assistant
Professor, PhD, Politehnica University of Bucharest
[3]ISOSurvey:http://www.iso.org/iso/the_iso_survey_of_management_system_standard_certificatio
ns_2015 .pdf
[4] Analiza etapelor de creare a unui sistem de management al securităţii informaţiei, Rodica BULAI,
Academia „Ştefan cel Mare”
[5] Recomandări Privind Implementarea SMSI după ISO/IEC 27001:2013, Rodica BULAI, Ludmila
DUCA
[6] ISO/IEC 27001 http://www.itco.ro/standarde/iso-iec-27001.html
[7] Sistemul de management al securităţii informaţionale ISO/IEC 27001:2013. Algoritmul de
implementare, COJOCARU Igor, GUZUN Mihail, IONESCU Răzvan.
[8]GOROBIEVSCHI S., MODORAN R. Societatea Informațională - direcție importantă de
dezvoltare a societății umane. În: SYMPOSIA Professorum: conf. șt. inter. Seria economie, Ed.2006.
Ch.: ULIM, 2007, pp. 246-249. ISBN:9975-934-83-8.

11
 ROLUL CARACTERULUI UMAN ÎN ASIGURAREA
PERFORMENŢELOR UMANE
ANA-MARIA COZONAC

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Noţiunea de “caracter” este una polisemantică, care tratează atît aspectul natural cît şi cel
obţinut. Caracterul în structura sa are două blocuri componente care se află într-un raport de interdependenţă
și care realizează caracterul ca o integralitate. Datorită faptului că caracterul este supus evoluţiei, conţinutul
acestuia este în legătură directă cu vîrsta individului.

Cuvinte cheie: Caracter, temperament, performanţă, trăsătură, personalitate, individ, aptitudini.

1.Introducere
Noţiunea de caracter reprezintă totalitatea trăsăturilor şi proprietăţilor, care atribuie organismului (sau
unei specii sau altui grup natural) individualitate, care îi serveşte pentru a se distinge faţă de alţi indivizi, specii
sau grupuri. Astfel de trăsături sunt denumite “caractere”. Mai mult de atît, suma acestor caractere ale
individului îi reprezintă “caracterul”. În engleză cuvîntul “caracter” este mai des utilizat pentru a sugera
caracteristica distinctivă unică decît suma tuturor trăsăturilor. Dar totuşi noi utilizăm noţiunea de caracter pe
larg în ambele sensuri [1]. Sub aspect general caracterul reprezintă cea mai înaltă şi sintetică formaţiune a
personalităţii, care rezultă din integrarea în anumite modalităţi psiho-comportamentale a întregii experienţe de
viaţă [2]. Caracterul constituie configuraţia sau structura psihică individuală, relativ stabilă și definitorie pentru
om, cu mare valoare adaptativă, deoarece pune în contact individul cu realitatea, facilitandu-i stabilirea
relaţiilor, orientarea si comportarea potrivit specificului său individual. Caracterul este o componentă a
personalităţii care vizează suprastructura socio-morală a personalităţii, calitatea de fiinţă socială a omului.

2.Discuții
Spre deosebire de temperament, care ţine de forma de manifestare a personalităţii şi se manifestă în
situaţie naturală ori socială, caracterul se referă întotdeauna la latura de conţinut al personalităţii, constituind
nucleul socio-psihologic al relaţiilor individului [2]. Caracterul se manifestă în cadrul interacţiunii sociale ale
individului în dependenţă de profilul psihomoral, considerat prin prisma unor norme şi criterii etice, promovate
de către societate. Acesta se formează ca rezultat al interacţiunii individului cu mediul sociocultural, căpătînd
anumite componente psihice cum ar fi natura, structura şi funcţionalitate, care corespund valorilor promovate
şi cu care interacţionează individul la etapa sa de dezvoltare.
Din punct de vedere funcţional, psihologul Levitov, susţine că structura caracterului include două
„blocuri” [3]:
1.Blocul de comandă - care reflectă influenţa societăţii asupra omului şi alcătuieşte activitatea vitală a
individului. Elementele blocului de comandă (scopurile activităţii, trebuinţele, interesele, idealurile, valorile)
formează natura internă, invizibilă a caracterului.
2. Blocul de execuţie - reprezintă modalitatea de manifestare voluntară şi de reglare a conduitei în situaţia
concret dată. Voinţa fiind coloana vertebrală a caracterului; efortul conştient pe care-l depune personalitatea
pentru a-şi atinge scopurile fixate.
Elementele blocului de comandă aflînduse în interdependenţă formează latura invizibilă a caracterului.
Aceasta fiind absolut necesară dar insuficientă pentru realizarea caracterului ca o integralitate, care ar servi
pentru atingerea unui rezultat adaptiv concret în diferite situaţii care apar în urma interacţiunii a individului
cu societatea, şi sunt dependente de valorile morale ale acesteia. Din acest motiv activitatea blocului de
comandă se impune a fi corelată cu activitatea blocului de execuţie, care conţine în structura sa internă diferite
mecanisme, care din punct devedere psihologic presupune modul de interpretare şi analiză a unei situaţii,
asupra căreia individul îşi formează o atitudine corespunzătoare modului de înţelegere şi asimilarea a
informaţiei.
Atitudinea reprezintă o interpretare internă a unei situaţii. Fiind un fel de dispoziţie latentă a individului
de a răspunde sau a acţiona într-o manieră sau alta la o stimulare a mediului [3]. Atitudinea la fel ca și
caracterul reprezintă o construcție psihică formată, în contextul căreia se reunesc elemnte cognitive, afective
si cele dominate de voința umană. Atitudinea reprezintă o corelație dintre obiect și subiect prin intermediul
unor elemente afective și elemente care definesc apariția unor comportamente volitive, prin care se manifestă

12
poziția obiectului față de subiect. Definirea caracterului ca o sumă de atitudini este una greșită, acesta fiind un
procedeu de interacțiune a atitudinilor, care rezultă din dezvoltarea individuală. Atitudinea reprezintă o
raportare permanentă la notiunea de valori. Dacă atitudinile se află în raport de concordanță cu normele
sociale, atunci ele devin valori, astfel formîndu-se sistemul atitudini-valori, care se referă la esența persoanei.
Atitudiniile se caracterizează prin anumite determinative, fiind de natură favorabilă sau nefavorabilă, cu
referinţă la interpretările faţă de un obiect sau de o situaţie sau gradul de intensitate ale trăirii – pozitiv şi
negativ.
Atitudinile sînt clasificate în 2 categorii [3]:
1. Atitudinile faţă de sine: autoaprecierea; autoeveluarea; autoconducere;
2. Atitudini faţă de societate: atitudinea faţă de muncă, norme, principii; atitudinea faţă de diferite
instituţii (familie, şcoală, spital, universitate); atitudinea faţă de structura şi forma organizării
politice;atitudinea faţă de ceilalţi semeni; atitudinea faţă de obiectele din jur.
După M.Zlate caracterul interpretat ca un sistem valoric şi autoreglabil de atitudini şi trăsături, caracterul
apare ca o componentă relativ stabilă, definitorie pentru om şi cu o mare valoare adaptivă. El îndeplinind
diferite funcţii în viaţa psihică a individului în deosebi în plan comportamental:
1. Funcţia relaţională (ține de aspectul relațiilor individului cu societatea) ;
2. Funcţia orientativ-adaptivă (oferă posibilitatea de orientare și adaptare în direcția scopurilor personale)
;
3. Funcţia de mediere şi filtrare (permite filtrarea la nivel cognitiv și afectiv a tuturor acțiunilor);
4. Funcţia reglatoare (prin această funcție individul își reglează propriul comportament).
Datorită faptului că caracterul este evolutiv şi se formează în cursul vieţii pe măsura interacţiunii
individului cu societatea, abilităţile şi trăsăturile pe care le posedă omul s-au format în cadrul relaţiilor sociale,
a activităţilor pe care omul le desfăşoară în cadrul grupului social, ţinînd seama de normele de conveţuire
stabilite de acesta.
De aceea trăsăturile de caracter sunt supuse evoluţiei, având un conţinut mai sărac la vârstele mai mici şi
mai bogat pe măsura ce omul înaintează în vârstă, iar experienţa sa capătă dimensiuni mai ample [3]. O mare
importanţă în formarea caracterului o au acţiunile şi faptele în situaţiile de conflict, în dependenţă de
accesibilitatea conflictului psihologic. Cum arată cercetările acestor conflicte, schimbările caracterului în
aceste momente sunt foarte adânci şi stabile [3]. Dar situaţiile critice se repetă pe parcursul întregii vieţi ale
omului. Noi pierdem prietenii cei mai buni, apropiaţii, suntem nedreptăţiţi, avem situaţii complicate la
facultate, la serviciu etc. În fiecare caz, în dependenţă cum şi la ce fel de faptă se va hotărî omul, reiese cum
se va forma caracterului lui de mai de departe. Noi singuri ne formăm caracterul cu faptele noastre pe parcursul
vieţii [3] .
Societatea este formată din totalitatea indivizilor care interacţionează sub aspectul diferitelor raporturi
care se formează în conformitate cu nevoile acestora. Drept rezultat al caracterului individual în cadrul
societăţii oamenii îndeplinesc toţi aceleaşi acţiuni (practice, intelectuale, sportive, artistice etc.), însă la diferite
nivele de calitate de diverşi indivizi, cu o eficienţă mai mare sau mai mica, uneori foarte redusă [3].
Desigur toţi oamenii normali pot executa diferite şi numeroase activităţi, dar la un nivel de calitate diferit,
ceea ce corespunde capacităţilor, aptitudinilor pe care le posedă. Aptitudinea fiind definită ca o însuşire sau un
complex de însuşiri psihice şi fizice, care asigură succesul, reuşita într-o activitate sau alta. Definiţia dată
subliniază aspectul de eficienţă, de randament. Orice însuşire sau proces psihic privit sub unghiul eficienţei
devine aptitudine (de exemplu: memoria – aptitudinea de a memora; spirit de observaţie – aptitudinea de a
percepe). Aptitudinea ne dă măsura gradului de organizare a sistemului personalităţii sub aspect adaptativ-
instrumental concret [3].
Aptitudinea reprezintă latura instrumentală şi operaţională a personalităţii. Acestea nu trebuie confundate
cu suma cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor cerute de o anumită activitate. Problema privind natura şi
determinismul aptitudinilor a fost şi continuă încă să fie puternic controversată. Conform definiţiei enunţate,
aptitudinile sunt totdeauna un rezultat al dezvoltării, un „aliaj” între elementul înnăscut şi cel dobândit prin
experienţă. Aptitudinile sunt determinate, pe de o parte, de potenţialul genetic, pe de altă parte, de condiţiile
în care acest potenţial latent devine activ și se manifestă în latura exterioară a individului. Condiţionate de
existenţa unor premise ereditare, aptitudinile se formeaza, se structurează, se dezvoltă şi se afirmă ca structuri
sintetice complexe ale personalităţii, întotdeauna în procesul activităţii, în raport cu o activitate concretă, în
care dispoziţiile sunt intens exercitate. Aptitudinea nu poate apărea în afara unei activităţi concrete
corespunzătoare; aptitudinea se formează în activitate şi se manifestă în activitate. Pe măsură ce societatea, în
dezvoltarea ei, creează noi domenii de activitate, se nasc şi se dezvoltă aptitudini noi. Totodată, în conformitate
cu cerinţele social-economice noi, cu modificările ce se produc în natura şi conţinutul activităţii individului,

13
se produce şi modificarea, restructurarea aptitudinilor acestuia. Aptitudinea se relevă ca o sinteză a însuşirilor
naturale şi a celor dobândite .
Desfăşurându-se într-un cadru profesional specializat, activităţile umane complexe impun prezenţa mai
multor aptitudini elementare, care se întrepătrund şi se structurează specific. Aptitudinile complexe se clasifică
după genul de activitate care le modelează structural: aptitudini lingvistice, matematice, tehnice, muzicale,
plastice, sportive. Pentru obţinerea unor performanţe superioare, arată P. Popescu Neveanu, individul ajunge
să-şi îmbine şi să-şi dezvolte resursele sale într-o manieră superioară, până la structuri individuale, ce se
exprimă într-un stil individual de personalitate creatoare [4].
În rezultatul a multor cercetări științifice este dovedit faptul că trăsăturile de caracter sunt direct legate de
anumite tipuri de comportament, și anume o manifestare a impulsivității poate aduce ideea că individul are o
reacție rapidă și imprecisă la sarcinile care presupun o viteză mărită.
Cercetarea care are drept scop performanța, ne poate furniza informații despre persoane în contextul
angajării acestora. Tocmai din acest punct de vedere studiile despre performanță capătă în contextul actual o
importanță deosebită. Totodată, ele pun bazele dezvoltării teoriilor trăsăturilor de caracter.
Datorită faptului că caracterul este privit ca un sistem deschis, care este în permanentă adaptare la
condițiile sociale, individul poate fi caracterizat de o capacítate înaltă de adaptare la factorii cu care
interacționează, dezvoltîndu-și un complex de abilități și aptitudini bine determinate, care au un rol
fundamental în procesul de realizare a activităților, caracterizînd performanța acestuia. Noțiunea de
performanță capătă un aspect destul de relavant în psihologia muncii și în psihologia organizațional-
managerială. Performanța este definită ca o cerință fundamentală, în condiții de concurență care se
perfecționează pe măsura ce înaintează în timp. Pe de altă parte performanța poate fi privită din prisma a ceea
ce face individul în condițiile de muncă și la consecințele comportamentului individului. Nu toate
comportamentele se incadrează în noțiunea de performanță, ci doar acelea care promovează și contribuie la
realizarea scopurilor organizației. Din perspectiva consecințelor comportamentului individului, nu toate
rezultatele comportamentale pot fi privite sub noțiunea de performanță. Spre exemplu în cadrul unui training,
trainerul își realizează activitatea perfect, dar aceasta nu este un indicator de garanție că participanții training-
ului și-au îmbunătățit abilitățile, din cauza că potențialul intelectual al acestora posedă diverse diferențe.
Ideal ar fi ca în interpretarea performanței să fie luată în considerare simultan cele două aspecte. În acest
context se utilizează noțiunea de evaluare a performanței ce constituie un proces care servește în scopul
creșterii productivității muncii, a calității și a perfecționării competențelor profesionale.
Datorită faptului că caracterul poate fi educat în direcţia necesară în dependenţă de nevoile pe care le
întîlnim, fiecare din noi mai mult sau mai puţin îşi poate crea „tăria” sa proprie de caracter, care influienţeaza
nivelul de performanţă posedat. În pofida faptului că o personalitate complexă are la bază caracterul,
temperamentul şi aptitudinile, caracterul constituie elementul definitoriu în obţinerea performanţelor, prin
capacitatea sa de a masca sau de a compensa o serie de însuşiri temperamentale. Pot fi reţinute sau modificate
acele manifestări „spontane” ale tipului care scapă, de obicei, controlul conştient. Se evidenţiază astfel rolul
reglator al caracterului în raport cu temperamentul. Caracterul influenţează deasemenea aptitudinile pe care le
obţinem în urma activităţilor efectuate prin „tăria” sa.
În urma unui studiu efectuat în grupul studențesc în care s-au evaluat tipurile de caracter după metoda
lui K. Leonhard , s-a realizat că indivizii la care în proporții mai mari s-au evidențiat tipologiile relativ stabile,
cu caracter cu înclinație feminină caracterizate de emotivitate mărită, elemente mai pronunțate de ciclotinie,
alarmanță și tipologia stopantă devin a fi mai vulnerabili la factorii externi și se manifestă pasiv în grupul
social din care fac parte, avînd drept rezultat o eficiență scăzută caracterizată de un nivel scăzut de performanță.
Iar la cei la care sunt mai accentuate tipurile de caracter ce îi conferă stabilitate în modul de manifestare, un
grad de adaptibilitate ridicat, hipertimie și demonstrativitate accentuată au abilitatea de a obţine performanţe
mai mari, ceea ce corespunde cu faptul că caracterul are un rol fundamental asupra performanţelor umane,
datorită faptului că poate fi educat în conformitate cu standartele psiho-sociale.

3.Concluzii
În concluzie, putem menționa că caracterul şi aptitudinile unui individ deţin rolul principal în asigurarea
performanțelor umane, precum și în structura personalităţii, iar temperamentul trebuie sa fie considerat
subordonat în raport cu acestea. Astfel, este important crearea unor condiții favorabile pentru a stimula si
influența pozitiv formarea și dezvoltarea unor trăsături de caracter necesare pentru asigurarea performanțelor
umane de nivel înalt. Iar cercetarea metodelor cît mai eficiente și vîrsta cea mai potrivită a unui individ pentru
un randament cît mai înalt în dependență sex și factorii geografici prezintă o temă de cercetare complexă și
extrem de interesantă.

14
 Bibliografie

1. W. McDougal, Of the words character and personality. New York: John Willey and Sons, 1932,
2. M.C.Țuțu, Psihologia personalităţii. Bucureşti: Fundaţia România de Mâine, 1993, p.148-155 .
3. M. Zlate, Tratat de psihologie organizational-managerială,.Vol.1. Polirom, Iași, 2004, p.160-166 .
4. P. Popescu-Neveanu, Tratat de psihologie general. Bucureşti: Editura Trei, 2013, p.724.
5. S. Gorobievschi , C. Juncu , Omul-componenta factorilor productivi. În: Administrarția Publică, Nr.3-4,
2008, p.117-125. ISSN 1813-8489. Cat. C

15
 ANGAJAMENTU ORGANIZAȚINAL

Sîli Gheorghe

Abstract: În această lucrare vom studia ce este angajamentul organizațional și nivelurile la care acesta se
manifestă. Influența acestora asupra rezultatele organizaționale și de ce managerii trebuie să ție cont de acest
concept.Precum și cum putem dezvolta angajamentul în organizații.

Cuvinte cheie: Organizație, angajați, angajament,supraveghere,analiza angajatului,dezvoltarea angajamentului.

Angajamentul organizațional - reprezintă obligația luată din proprie inițiativă de a duce ceva la bun sfîrșit
sau acordul privind partea angajaților privind scopurile și obiectivele unei organizații și dorința de a lucra spre
realizarea a acestor scopuri și obective.
În lumea în care tehnologiile se dezvoltă rapid, organizațiile se confruntă cu o piață tot mai competitivă
și mai pretențioasă. În aceste condiții companiile caută în permanență să îmbunătățească performanțele și
stabilitatea. Aici apare angajamentul organizațional ca cel mai bun element de predicție a stabilității (scăderea
fluxului) angajaților. În această situație, asistăm la doua scenarii atunci cînd vine vorba despre angajamentul
organizațional:
9 Organizațiile - care investesc constant in politicile de R&R (rewards and recognitions), de beneficii și
remunerații;
9 Angajații - care sunt constant în căutarea de noi perspective [3].
În ultimul timp, observăm creșterea numărului de concepte care ne garanteăza o mai bună retenție a
angajaților: motivare, satisfacție, atașare etc. Conceptul de "angajament" a devenit un subiect foarte discutat și
aplicat în ultimii ani în psihologia generală a munci. Acest concept influențează în mod direct rezultatele
finale, mai ales, perfomanțele în muncă.Avem două criterii ce descriu acest concept unul fiind "filosofic", iar
al doilea criteriu este de ordin financiar. Ceea ce ține de primul criteriu, Karl Marx a avut dreptate cînd afirma
că activitatea în organizațiile moderne este în mod inerent alienantă, în multe organizații, oamenii trebuie să
renunţe la umanitatea lor în schimbul unui salariu. Când oamenii nu sunt liberi, ci legaţi de organizații, munca
lor îi alienează, iar angajamentul este o modalitate puternică și umană pentru a rezolva problema alienării.
În ceea ce privește cel de-al doilea criteriu, cel financiar, datele indică faptul că atunci când angajații
sunt implicați, absenteismul și fluctuaţia de personal etc. scad, în timp ce productivitatea și satisfacția
angajaților cresc. Gradul de angajament este corelat cu fiecare rezultat organizațional important, atât la nivel
individual cât și la nivel de echipă. Există consecințe financiare clare asociate cu un angajament ridicat sau
scăzut.Companiile cheltuiesc mii de ore și resurse financiare pentru a dezvolta angajaţii pasionaţi şi
implicați.[2]
Cu toate acestea, potrivit unui sondaj realizat de către Gallup, mai mult de 71% dintre adulții angajați
nu sunt implicaţi la locul de muncă.Așadar angajamentul organizațional este asociat cu intenția angajaților de
a păstra locul de muncă, prin urmare, stabilitatea personalului. Însă este un concept diferit de satisfacție și
motivare. Specific se consideră că este abordare tridimensională a lui (Meyer, Allen și Smith, 1993). Conform
acestei abordari, avem trei nivele prin care se manifestă angajamentul, acestea sunt: afectiv (bazat pe
identificarea și implicarea persoanei cu organizația), de continuitate (bazat pe costurile implicate de părăsirea
organizației) și normativ (bazat pe o ideologie și sentiment de obligație faţă de organizație).

Tabelul 1 Modelul tridimensional al angajamentului organizaţíonal.[1]

Autori Angajament afectiv

Kanter, 1968, pag.507 Atașamentul emotiv și emoțional a individului față de grup.

Sheldn,1971, ag.143 Atitudinea sau orientarea care leagă angajatul de organizație și-l reprezintă.
Buchanan, 1974, pag.533 Un susținător și emotiv față de obectivele și cultura organizatională, rolul relației
cu cultura și obectivele organizației, și organizația în sine.
Angajamentul de continuitate
Kanter, 1968, pag.504 Beneficiile oferite de organizație, pe care angajatul le poate obține de la organizație.
Becker,1960, pag.32 Angajamentul are loc atunci cînd o persoană , profită de avantajele legate de munca
în organizație, reducînd interesul angajaților de a schimba locul de muncă.

16
 Hrebiniak et Alutto, 1972, Un fenomen structural ce este rezultatului tranzacțiilor și schimbărilor individuale
pag. 556 sau organizaționale, în funcție de avantajele obținute legate de locul de muncă.

Angajamentul normative
Wiener et Gechman, Comportamentul în angajament, este comportamentul social admis care depășesc
1977,pagg.48 aștetptările formale sau normative.
Wiener, 1982, pag.42 Totalitatea presiunilor normative, construiesc un comportament care satisfac
cerințelor și interesele organizației.
Marsh et Majoritatea angajaților cosideră că sunt corecți, moral rămînînd în cadrul companiei,
Mannari, pag.59 înțăleagînd posibilitățile să avanseze și satisfacția pe care o primesc de a lungul
anilor.
Angajamentul organizațional afectiv – este o orientare emoțional pe care angajatul o are față de
companie. Acest tip de angajați lucrează în companie pentru că simte comod la locul de muncă, și dorește acest
lucru. Ei adoptă ideile și scopurile organizațiiei ca idei prorii.
Angajamentul organizational de continuitate – angajații se rețin datorită pachetelor de beneficii pe care
întreprinderea le oferă angajaților și de care aceștia se simt atrași; vorbim despre un ansamblu de interese,
recunoscute și îndeplinite de organizație. Angajații rămîn in organizație deoarece nu sunt siguri că următorul
angajator ar putea să-i ofere aceleași beneficii. Acest tip de angajament este bazat pe costuri/beneficii.
Angajamentul organizațional normativ – îl înțelegem prin prisma angajamentului bazat pe normele
sociale. Angajatul are un sentiment de loialitate față de organizație bazat pe o înțelegere a obligației individuale
în raport cu organizația, conform setului personal de valori.

Fig.1 Model de analiză a angajamentului. [1]

Tipul de supraveghere este o variabilă independentă, și este asociată cu angajamentul organizațional,care
înscrie în sine o variabilă dependentă a cărei trei componente vor fi examinate ca trei variabile dependente.
Rezultatele organizaționale pentru un angajament evidențiat sunt:
1. Angajații atașati vor lucra mai bine și mai mult, vor fi mai determinați în atingerea obiectivelor
organizaționale (în special cei atașați afectiv si normativ);
2. Reținerea crescută a angajaților - care este direct proporțională cu reducerea cheltuielilor, reducerea
resurselor financiare , umane și de timp pentru găsirea, recrutarea si pregătirea noilor angajați, care înțeleg
obiectivele organizației și nevoia ca munca lor să fie orientată spre performanță;
3. Angajații înțeleg mult mai bine cultura organizațională și se identifică cu aceasta;[3]
Un angajament evidențiat reprezintă o stare ideală pentru întreprindere, care rareori este pe deplin realizat
sau întâlnit, pentru managerii care îşi doresc echipe performante şi implicate trebuie să opteze pentru
dezvoltarea tot mai largă a angajamentului în întrepindere.
Avem trei pași pentru dezvoltarea angajamentului, acţionând mai ales asupra cauzelor şi având un
impact substanţial în mediul organizaţional:
1. Efectuarea unui studiu de angajament pentru a „lua pulsul” stării de fapt.
2. Identificarea managerilor și factorii care distrug angajamentul. Evaluarea poate identifica, de
asemenea, şi angajații care au o predispoziţie spre dezvoltarea unor relaţii de angajament, precum și angajații
care sunt, conform contrucţiei lor psihologice, alienaţi.

17
 3. Anunţarea managerilor care distrug angajamentul că vor fi evaluaţi în funcție de capacitatea lor de
a crea angajament.[2]
În concluzie, angajamentul organizațional este o stare de spirit, care poate echilibra diferite forme de
comportament ce leagă pe un individ de oragnizație, precum și orientarea sa în realizarea obiectivelor
organizaționale. Angajamentul organizațional permite de a ghida compotamentul angajatului bazat pe
cerințele organizatorice, și a dorinței acestuia de a-și contiuna activitatea în organizație
Angajamentul organizațional este acel subiect strîns legat de întreprindere care are ca și bază cultura
organizațională a întreprinderii și se poate transforma într-un avantaj al întreprinderilor. Prin retenția crescută,
diminuarea costurilor aferente unei noi recrutări și pregătiri fiind o investiție pe termen mediu-lung însă este
calitativă și sănătoasă atît pentru angajat cît și pentru întreprindere.
Fiind o modalitate care mărește confortul angajaților la locul de muncă, astfel angajații au performanțe
mai mari la locul de muncă,precum și unii factori cum ar fi stresul la locul de muncă, emanciparea, nesiguranța
locului de muncă să diminuează la aplicarea angajamentului organizațional.

Bibliografie:
1. http://www.irec.net/upload/File/memoires_et_theses/52_Elena_Stoeva.pdf vizitat 28.11.16
2. http://documents.tips/documents/angajamentul-organizational.html vizitat 21.11.16
3. http://happy-employees.eu/angajamentul-organizational/ vizitat 21.11.16

18
 COMUNICAREA ORGANIZAŢIONALĂ. METODELE DE COMUNICARE,
AVANTAJELE ȘI DEZAVANTAJELE
Nani Victor, Furdui Alexandru,

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Prezentarea metodelor de comunicare în organizație, avantajele și dezavantajele acestor

metode. Tipurile de comunicare în întreprindere, interacțiunea între nivelele manageriale ale întreprinderii ,
la fel și interacțiunea intre șefi și subordonați. Obstacolele în interiorul organizație care
impiedică comunicare eficientă și atingerea obiectivelor stabilite.

Cuvintele cheie: Comunicare, organizație, metode de comunicare, interacțiune, dezvoltarea

întreprinderii, obstacole.

Introducere
Comunicarea are un aspect important în activitatea întreprinderii, fie între nivelele de management (
operativ, funcțional și cel strategic ), atît pe orizontală cît şi pe verticală. O comunicare eficentă în întreprindere
înseamnă un flux mare de informație, dar la fel și o viteză mare de transmitere a acesteia, ceea ce permite
livrarea informației cît mai rapid către utilizatorul final, aceasta permite soluționarea rapidă a problemelor care
apar zi de zi în activitatea întreprinderii.
Comunicarea în cadrul întreprinderii ocupă un rol important în dezvoltarea acesteia, la fel de importantă
pentru o întreprindere este și comunicarea cu mediul extern, ceea ce ține de : alți agenți economici, stat,
societate si altele.Comunicarea internă are drept scop : asigurarea accesului la informaţie, furnizarea
informaţiilor nesesere implementării deciziilor, comunicarea operativă a deciziilor, organizarea de dialoguri
cu angajaţii pentru asigurarea feedback-ului și altele. Iar cea exterioară are scopul de a asigura informaţia
necesară creării imaginei întreprinderii în mediul extern.
Procesul de comunicare are mai multe elemente :
x Emițătorul – este persoana (grupul de persoane) care începe comunicarea și setează mesajul acestei
comunicări, la fel el alege mijlocul de comunicare.
x Mesajul - este o formă fizică prin care emițatorul codifica informația. Mesajul are drept scop de obicei
informarea, dar sunt și cazuri cînd este folosit pentru convingere sau obținerea unor acțiuni.
x Mijlocul de comunicare - este drumul parcurs de mesaj, acesta poate fi atît formal (care urmează
structura ierarhică a organizaţiei) sau informal.
x Recepționistul - persoana care primeşte mesajul şi îl ascultă.
x Contextul este foarte important pentru că aceleaşi cuvinte pot suna altfel într-o în diferite situații și
momente.
x Feed-back-ul - încheie procesul de comunicare. Prin intermediul său, emitentul verifică în ce măsură
mesajul a fost înţeles corect ori a suferit filtrări.

Fig. 1. Procesul de comunicare

Forme ale procesului de comunicare

Procesul de comunicare în dependență de drumul parcurs și complexitatea etapelor poate să aibă mai multe
forme, printre care :

19
 x Comunicare unilaterală – are doar un singur sens de propagare de la emitator la receptor. Această
comunicare este lipsită de ultimă etapă al procelui și anume “Feed-back”, din motivul că emitentul nu consideră
necesar verificarea răspunsului. Procesul dat de comunicare este eficent doar în situați critice, cînd e nevoie de
o acțiune rapidă pentru a rezolva ( ameliora ) situația.
x Comunicare bilaterală – are două căi de parcurgere : emitent-receptor şi receptor-emitent. Această
formă de comunicare consumă mai mult timp, dar dă dovadă de eficență în cadrul organizației și are mai multe
caracteristici printre care se numără : emitatorul poate interveni prin întrebări, comentarii, sugestii, propuneri;
Înțelegerea mesajului poate fi verificată și în caz de nevoie clarificat sau expus alt mesaj.
Metode de comunicări organizaţionale
Întrucît în organizație au loc diferite forme de comunicare acestea sunt clasificate după unele criterii,
cum ar fi : în funcție de direcția de expunere, după modul de transmitere, după gradul de oficializare.
Direcția de expunere presupune clasificare comunicării în întreprindere în :
- Comunicarea descendentă de obicei este folosită pe scara ierarhică ( de la managementul de vîrf spre
nivelul de execuție ). Conținutul comunicării este reprezentat de decizii, reglementări, instrucțiuni sau altele.
Dezavantajul acestui tip de comunicare îl constitue faptul că la fiecare nivel în întreprindere mesajul
comunicării poate fi întrepretat în favoarea acestui nivel. De obicei acest tip de comunicare este folosit de către
organizații cu putere centralizată și în care predomină comunicarea unilaterală.
- Comunicarea ascendentă este inversă celei descendente, informația este transmisă de către
subordonați sefilor săi și acestea la rîndul lor următoarei trepte ierarhice. Această comunicare este esențială
pentru un lucru eficent al procesului de comunicare din simplu motiv că demonstrează recepția mesajelor
transmise de manageri. Pot exista cazuri cind managerul de nivel operaţional îşi atribuie rezultatele obţinute
de către subalterni pentru a ascunde incompetenţa proprie în faţa managerilor superiori,de aceea şi managerii
superiori pot face acelaşi lucru în faţa managerilor de vîrf.
- Comunicarea pe orizontală sau laterală se stabilește între persoane, secții, compartimente care se
află la acelaș nivel ierarhic și au obiective comune, astfel se evită intervenția managerilor de nivel superior.
- Comunicarea pe diagonală este folosită atunci cînd restul căilor de comunicare nu pot fi folosite. Un
exemplu de astfel de comunicare apare în managementul prin proiecte, atunci cînd echipa de proiect discută
cu restul compartimentelor structurii.Atunci cînd persoanele împlicate în proiect au o subordonare dublă ( este
subordonat nemijlocit sefului compartimentului-departamentului şi totodată este subordonat şefului de proiect
).
După modul de transmitere comunicarea poate fi clasificată astfel :
- Comunicarea scrisă - este folosită des pentru transmiterea notelor interne, rapoartelor , deciziilor ,
planurilor adresate lucrătorilor din interiorul organizației sau din exteriorul acesteia. Adesea nu mulți manageri
preferă acest tip de comunicare, dar aceasta are o listă de avantaje, ca spre exemplu : nu necesită ca persoanele
implicate să fie prezente, permite o diversificare a ideilor și claritate, permite folosirea mijloacelor audio
vizuale. Ca dezavantaje se pot număra : necesitatea unui timp îndelungat pentru scriere si redactare, costuri
ridicate ( directe – hîrtie, tipărire, transmitere; indirecte – arhivarea in dosare, păstrarea dosarelor ), eliminarea
comunicării directe cu participanții.
- Comunicarea verbală este una din cele mai utilazate în cadrul întreprinderii. Studiile în domeniu
afirmă că 70% din comunicare, în întreprindere, este cea verbală. Managerul folosește circa 90% din timpul
său pentru comunicare. În acest timp de comunicare de la manager se cere nu numai de a pune sarcini si a
delega împuterniciri şi obligațiuni, dar și de a asigura feed-back-ul angajaților. Avantajele acestui tip de
comunicare constitue : stabilirea unor relații directe cu angajații, ceea ce crează sentimentul de participare în
luare a deciziilor; permite schimbarea gradului de exprimare a mesajului la nivelul de înțelegere de către
subordonat; o viteză mare de emitere și recepție; informarea poate fi mai amănunțită și mai consistentă; costuri
mai reduse. Ca dezavantaje se poate de subliniat : necesitatea de a fi prezenți ambii interlocutori; informația
trecînd mai multe nivele ierarhice poate fi schimbată.
- Comunicarea non-verbală este un instrument destul de important, folosit în momente potrivite, de
obicei concomitent cu comunicare verbală pentru a transmite mesaje mai clare. Acest tip de comunicare este
împărțit în mai multe nivele : expresia feţei; contactul ochilor; gestica şi poziţiile capului; modul de folosire a
spaţiului și altele, toate aceste lucruri pot ajuta la transmiterea mai eficentă a informației si la mărirea clarității
acesteia. După statistică mincitorul recepționează 55% din informatie prin expresia feței managerului, 38% din
tonalitatea vocii și doar 7% din informație este recepționată prin cuvinte.
După gradul de oficializare, distingem două tipuri de comunicare și anume :
- Comunicarea formală este comunicarea care se petrece pe căile întreprinderii, fie de sus în jos ori
invers.

20
 - Comunicarea informală include în sine zvonuri și bîrfe. Această comunicare este cauzată de lipsa
informației sau de întrepretarea greșită a informației promulgate prin căile formale.
Factorii care influențează comunicarea în întreprindere
Asupra procesului de comunicare în întreprindere influenţează atît factorii interni cît şi cei externi.
Factorii interni :
- Stilul de management - în dependentă de stilul de conducere ales de manager acesta poate crea
obstacole în comunicare. În cazul cînd managerul este adeptul stilului “ ascultare oarbă ” din partea angajatului,
sunt eliminate dialogurile si feed-back-urile , acesta este un stil de conducere autoritar si nu cam benefic
comunicării. Dar în cazul cînd managerul posedă stitlul de “ dialog ” acesta crează impresia de participare în
rezolvarea problemelor din partea angajatului, ceea ce este un impuls bun pentru o comunicare eficentă.
- Parametrii organizației - sunt un șir de parametri care influențează procesul de comunicare în
întreprindere, unii din acești parametri sunt : gradul de formalizare, modul de efectuare al controlului și altele.
- Tipul culturii organizației - în cazul cînd organizația/întreprinderea are o cultura a sa care impune
menținerea unor tradiții, reguli nescrise și altele la fel ar putea impiedica obținerea rezultatelor dorite din
comunicare.
Factorii externi :
- Mediul înconjurător - din motivul că mediul înconjurător se află în continuă miscare și schimbare,
acesta necesită o viteză mărită de transmitere a mesajelor. La fel poate influența si caracteristica mediului (
situaţii de certitudine, incertitudine şi risc ).
- Tehnica și tehnologiile - acest factor la fel afectează într-o măsură procesul comunicare în cadrul
organizației, fie în partea bună ori în partea rea.
- Creșterea nivelului general de educație al oamenilor - acesta este un factor pozitiv pentru asigurarea
procesului de comunicare eficentă.
La fel în procesul de comunicare se întîlnesc şi careva bariere, care împiedică asigurarea comunicării
eficente, astfel de bariere sunt :
- Nivelul de percepere a persoanelor ( diferite tipuri de persoane pot să se înțeleagă diferit între ei )
- Nivelul de cultură ( fiecare om recepționează și înțelege mesajul diferit, din aceste considerente pot
apărea diferite contradicții între persoane )
- Statutul persoanelor ( poziția în treaptă ierarhică poate la fel fi un obstacol la comunicare cu un
subaltern, fie din cauza că superiorului se crede mai presus decît subordonatul, fie din cauza lipsei de respect
față de superior )
Sunt și o gamă de obstacole în comunicare create de către manageri :
- Utilizarea unui limbaj neadecvat către persoana care recepționează mesajul;
- Lipsa capacității de ascultare ( care poate fi cauzată de: lipsa de respect către interlocutor, gîndirea că
subordonați nu pot avea idei bune, tendință de a întrerupe interlocutorul și de al contrazice );
- Utilizarea unui ton ridicat și iritabil ( ca consecință a acestuia se poate obține intimidarea partenerului
și la lipsa de răspuns din partea acestuia ).
La fel și din partea subordonaților există obstacole, care tot ei și le creează, printre care se numără :
- Frica de exprimare a opiniei proprii;
- Încrederea în faptul că probleme subordonaților nu-l interesează pe manager;
- Deficitul de obișnuință în comunicare ( subordonatul n-are abilități de comunicare verbală / scrisă de
aceea evită comunicarea din propria inițiativă );

Concluzie
Comunicarea în organizație ocupă un loc important, în dependentă de metodele alese de comunicare se
poat evita o mulțime de probleme dar la fel se pot rezolva cu ușurință problemele care apar în timp. O metodă
de comunicare perfectă nu există, fiecare metodă conține în sine avantaje și dezavantaje în dependenţă de
activitatea întreprinderii, mediul de afaceri, aptitudinile de comunicare ale managerilor la toate nivelele. Rolul
participanţilor în comunicare este de a găsi variantele optime de comunicare pentru a face faţă obiectivelor,
sarcinilor trasate.
Comunicare este cheia de succes, pentru fiecare întreprindere, de a atinge obiectivele stabilite și
mărirea productivității muncii. Comunicînd cu angajații se pot observa punctele tari şi slabe ale întreprinderii,
climatul psihologic în colectiv, satisfacerea necesităţilor şi nevoilor angajaţilor şi altele, eliminarea factorilor
negativi poate contribui la asigurarea unei productivităţi mai înalte, a unei eficenţe mai ridicate şi o stabilitate
înaltă a întreprinderii, mai ales în condiţiile de criză.

21
 Bibliografie
1. Candea, Rodica, “Comunicarea managerială”, Editura Expert, 1996;
2.„Comunicarea eficentă a antreprenorului social”
(http://posdru.afiprofamilia.ro/docs/Materiale%20curs/program%20educational%202/Disciplina%202%20Comunicare
%20eficienta%20a%20IS.pdf ). Vizitat 20.11.16
3. "Comunicarea Managerială strategii și tehnici de negociere " București 2003 ( http://www.liceul-spiru-
haret.ro/wp-content/uploads/Comunicare-managerial%C4%83-%C8%99i-tehnici-de-negociere.pdf). Vizitat 20.11.16
4. http://www.skillsyouneed.com/ips/nonverbal-communication.html Vizitat 20.11.16
5. http://www.skillsyouneed.com/ips/verbal-communication.html Vizitat 20.11.16
6. http://www.skillsyouneed.com/general/what-is-communication.html Vizitat 20.11.16

22
 MOTIVAREA PERSONALULUI

Stratulat Iurie, Alexandru Furdui

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: În esenţă în lucrare sunt descrise principalele aspecte privind componentele motivaţiei: motivele, factorii
motivaţionali. În continuare se face o descriere amplă asupra formelor motivaţiei şi teoriile motivaţionale.

Cuvinte cheie: antrenare, motivare, participare

„ Moralul unui angajat se referă la atitudinea față de muncă , față de superiori și față de organizația din
care fac parte. O necesitate care ar fi satisfăcută prin locul de muncă este recunoașterea importanței rolului și
cintribuției într-o organizație , iar o altă nevoie satisfăcută de data aceasta , ca rezultat al locului de muncă ,
este securitatea financiară. În contextul managementului resurselor umane, motivarea poate fi definită ca un
proces intern , individual , introspectiv , care energizează ,direcționează.
Motivarea – constă în corelarea necesităților, aspirațiilor și intereselor personalului din cadrul firmei cu
realizarea obiectivelor și exercitarea sarcinilor , competențelor și responsabilităților atribuite.
Motivațiile – sunt acele elemente (in)formale , de natura economica sau moral-spirituală pe care
propriaterii si managerii le administrează salariaților firmei satisfacându-le anumite necesități individuale și in
grup, pentru a-i determina ca prin atitudinele ,eforturile ,deciziile, acțiunile și comportamentele lor să
contribuie la desfășurarea activităților și indeplinirea obiectivelor firmei.

PIRAMIDA LUI MASLOW

Maslow susţine că satisfacerea necesităţilor menţionate prezintă apreciabila valoare motivaţională numai
până la un anumit nivel, corespunzător nevoilor, potenţialului şi aspiraţiilor fiecăruia, după care un plus de
motivare se obţine numai prin satisfacerea necesităţii de grad superior.Singura categorie de necesităţi care
practic nu se epuizează este ultima, dar pentru omul mediu satisfacerea acestei necesităţi are valoare
motivaţională numai după ce precedentele patru categorii de necesităţi au fost satisfăcute succesiv la un nivel
corespunzător.

Nevoi → Dorințe → Tensiuni → Acțiuni → Satisfacție

Fig.1

TEORIA X și Y
La baza deciziilor si comportării managerilor in exercitatrea funcțiilor există două abordări principale ,
formulate sub forma cunoscutelor teorii „X” si „Y” .
Teoria “X “este un concept cu privire la motivatia generala a lucratorilor (oanenilor le displace munca si
incearca să o evite , context in care managerii trebuie să-i convingă , de regula prin constringere , să-l
controleze și frecvent să-l ameninte pentru a obține obiectivele organizației .
Teoria “Y” este un concept cu privire la motivatia generală a angajaților consecvent cu ideia
mecanismului relații umane (angajații acceptă munca si resposabilitatea spre obținerea obiectivelor
organizație , conștientizând că realizarea acestora conduce spre recompensare).
™ Pozitivă - măriri de salariu, prime, cote părţi din profit, mulţumiri, laude, ceremonii, acordareade
titluri, promovări;

23
 Teoria X
În procesul muncii omul mediu (obișnuit) este
predispus spre delăsare , muncind cât mai puțin
posibil.
Omul mediu nu are ambiție dorește să evite
asumarea responsabilităților , preferă să fie condus.
Omul mediu este egoist,indiferent la necesitățile
organizației din care face parte.
Teoria Y
Pentru omul mediu efectuarea de eforturi fizice și
intelectuale în procesul muncii este atât d normală cât
și odihna sau distracția.
Controlul și amenințarea cu pedepse nu sunt
singurele mijloace pentru a determina participarea
omului mediu la realizarea obictivelor firmei.
În condiţii normale, omul mediu învaţă nu numai
să accepte şi să exercite sarcini şi responsabilităţi, dar
şi le asumă din proprie iniţiativăa

Prin natura sa, omul mediu se opune schimbărilor
în cadrul organizației în care este integrat
Omul mediu trebuie să fie forțat , amenințat cu
pedepse ,controlat permanent etc. Pentru a bfi
determinat să depună eforturile necesare realizării
obiectivelor organizației.
Asumarea de sarcini şi responsabilităţi depinde
demotivaţiile pozitive, de recompensele asociate lor
În condiţiile firmelor moderne, potenţialul
intelectual al omului mediu este utilizat doar parţial.

™ Negativa - reduceri de salariu, amenzi, retrogradări, ameninţări verbale, mustrări;

™ Cognitiva - are vedere latura/dimensiunea intelectuală a salariatului, axându-se pesatisfacerea
nevoilor individuale de a fi informat, a cunoaşte, opera şi “controla” mediul în careîşi desfăşoară activitatea;
™ Afectivă - are în vedere ca salariatul să se simtă bine la locul de muncă şi în cadrul firmei, să fieapreciat
şi simpatizat de colegi, şefi, subordonaţi, să se manifeste faţă de el simpatie şiconsideraţie;
™ Intrinsecă - determinarea salariatului să se implice, să depună efort şi să obţină rezultate încadrul
firmei, întrucât din aceste procese el obţine satisfacţii ce ţin de personalitatea lui;
™ Extrinsecă - determinarea salariatului să se implice, să depună efort şi să obţină rezultate înfirmă
pentru că acestea vor genera din partea organizaţiei anumite reacţii formale şi informale,economice şi moral-
spirituale care îi vor produce satisfacţii;
™ Economică - salarii, prime, gratificaţii , penalizări la salarii, imputări financiare în caz de erori;
™ Moral spirituală - acordarea de către manageri a încrederii în salariaţi, exprimarea de mulţumiri şi
laude, lansarea de avertismente, mustrări şi invective, acordarea de titluri onorifice
Concluzie: Din lucrare putem concluziona ca abordarea lui Maslow este mai realist, deoarece omul
singur este cointeresat pentru a munci satisfacându-și necesitățile proprii, în dependență de aspirațiile
fiecăruia, iar pentru aceasta fiind remunerat. Motivarea are un rol important in companii si organizatii pentru
atragerea atentie asupra postului de munca și ca rezultat crește considerabil volumul de producție și calitatea
produselor.

Bibliografie
1. https://www.scribd.com/doc/29774641/Motivarea-personalului

24
 FLOWCHART CA INSTRUMENT DE OPTIMIZARE A PROCESULUI DE
PRODUCERE
Furdui Alexandru, Nirca Adrian

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract:Ce reprezinta un flowchart, istoricul flowchartului , clasificarea si tipurile de flowchart, avantajele si
dezavantajele folosirii flowchartului, exemple de flowchart, definirea simbolurilor unui flowchart, exempole tipurilor de
flowchart.

Cuvinte Cheie:Flowchart, avantaje, niveluri de detaliere, definiera simbolurilor.

Flowchartul este o diagramă formată din simboluri grafice utilizate la descrierea naturii și fluxul pașilor
intr-un proces. Flowchartul se folosește la proiectarea, analiza, documentarea sau gestionarea unui proces din
diferite domenii. La crearea unui flowchart dese ori este folosit softul Microsoft Office Visio.

Tab. 1 Definirea simbolurilor grafice folosite in constructia unui Flowchart

Simbol Denumire Definirea
Săgeată Săgeata reprezintă conexiunea dintre 2 procese. Săgeata poate fi
dreaptă sau ondulatorie, semnificația săgeții ondulatorii este precizată
la sfîrșitul flowchartului
Terminal Reprezintă atît începutul cît și sfîrșitul flowchartului, în interiorul
acestuia se notează sau se scrie printr-un verb, locuțiune verbală sau
frază, activitatea de început sau de sfîrșit a procesului
Proces Reprezintă un pas separat din proces, alt decît cel de la inceput sau
sfîrșit

Decizie Reprezintă un punt de decizie într-un proces tehnologic, adica o

etapă a acestuia în care acesta poate avea mai multe variante de evoluție
(apar în puncte de control tehnic, avizare, aprobare), în interiorul figurii
se descrie o activitate interogatorie privind evolutia procesului care sa
raspunde doar cu DA sau NU
Precizare Se foloseste pentru a indica unitățile de măsură utilizate în proces
și cantitatea acestora

Notă Reprezintă un comentariu sau o remarcă despre flowchart. Această

figură are mai mult misiunea de a explica, informa.

Conector în Este folosit cînd apare necesitatea continuării flowchartului pe o

interiorul alta coloniță în interiorul unei pagini
paginii
Conector în Este folosit la conectarea flowchartului pe un alt document sau
afara paginii pagină.

Prima dată structura și metoda de elaborare a unui flowchart au fost prezentate de către Frank si Lillian
Glibreth, membrii Asociației Americane de Ingineri Mecanici in anul 1921. In anul 1930, flowchartul era pe
larg folosită in Ingineria Industriala.
Flowchartul ne permite descompunerea în pași minuțioși al fiecărui proces, ceea ce ne permite depistarea
problemelor apărute, si eliminearea lor. Flowchartul este un instrument folosit de către manageri în timpul
proiectării unor proiecte sau procese, deoarece acesta le permite studiul amanunțit al oricărui proces, depistarea
riscurilor, și găsirea soluțiilor.
Flowchartul este cel mai des folosit în industrie datorită faptului că în această ramură sunt implicate un
numar foarte mare de elemente acesta ne face mai clare legăturile dintre fiecare element.
Flowchartul este un instrument util de standardizare a proceselor.
După nivelul de detaliere flowchartul se imparte in 3 tipuri :

25
 x Nivelul macro – este utilizat de către managerii de top, deoarece ne prezintă o vedere generala asupra
procesului ceea ce este destul (este comparat cu vederea pămîntului la înaltimea de 10 000 m.)
x Nivelul mini/midi – reprezintă detalierea mai amănunțită a unui pas din nivelul macro, este utilizat de
către managerii de nivel inferior și mediu, și este descrisă activitatea în dependență de secția în care lucrează
managerul (se compara cu vederea pămîntului de la 3000 m.)
x Nivelul micro – reperezintă prezentarea detaliată a unui pas din nivelul mini, este folosit de către
muncitorii de rînd (se compară cu vederea pămîntului cînd te afli cu picioarele pe acesta)
Exemple de flowchart a procesului de prelucrare unui arbore din oțel:

Fig.1 Flowchart nivel Macro procesului de producere arborelor din otel(Elaborat Autor)
Diagrama dată este folosită de către managerii de top, deoarece acesta are nevoie să cunoască doar
momentele principale asa cum ar fi, aprovizionarea, necesitatea de resurse umane, tehnici de control al
calității.

Fig. 2 Flowchartul procesului de producere a arborelor din oțel nivel Mini

(Elaborat Autor)
Flowchartul de tip mini este folosit de către managerii inferiori/șefii de secții. În acest tip de flowchart
este descris mai detaliat intregul proces de producer a unui arbore.

26
 Fig. 3 Flowchartul procesului de strunjire nivel Micro
(Elaborat Autor)
Acest tip de flowchart este folosit de către muncitorii de rînd, deoarece este descris doar procesul de
prelucrare a unei bare.
Flowchartul poate fi creat de asemenea pentru următoarele situații:
x Algoritm – lista de pași, cum să executăm un lucru anumit, proces tehnologic;
x Audit – caracterizează pașii pentru testarea unui sistem sau proces;
x Proces – lista de pași pentru executarea unui proces ce ajută la verificarea ușoară o oricarui lucru
executat;
x Program – lista de pași ce ne explică cum sa creăm un program;
x Proiecte – oferă o viziune generală asupra unor pași de executare a unui proiect nou sau de finisare
altuia început;
x Rezolvarea problemelor – lista de pași folosiți la rezolvarea problemelor.
Avantajele folosirii Folwchartului sunt :
x Permite ințelegerea rapidă a unui proces, vederea cu ușurință a fluxurilor de informație, de materie,
numărul de operații într-un proces și relațiile între ele,
x Permite vederea unui proces de la diferite nivele, ceea ce permite identificarea zonelor problematice
și scoate la iveală posibilitățile de imbunătățire a procesului
x Posibilitatea de a experimenta făra riscuri, orice modificare sau imbunătățire a procesului este insoțită
de către riscuri, așa cum ar fi, costuri, personal nou, datorită flowchartului noi putem depista riscurile și putem
găsi soluție pentru fiicare, ceea ce ne permite să pornim o afacere nou cu siguranță.
x Ușurarea instruirei muncitorilor de rînd, o diagramă flowchart poate fi elaborată cu scopul de a face
cunoscuți muncitorii cu modificările în procesul de producere sau de a instrui muncitorii noi. Studeind o
schemă flowchart muncitorii pot avea viziuni mai precise asupra lucrurui care-l efectuiază.

Bibliografie
1. Nicholas Hebb, What is a Flowchart?
2. www.computerhope.com
3. www.smartdraw.com
4. www.breezetree.com

27
 MAȘINA TIMPULUI- REALITATE SAU FICȚIUNE?

Ana JOMIR

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: În ultimul secol progresul tehnico-științific a dus la numeroase descoperiri și învenții, de aceea fizicienii
și-au pus întrebarea „e posibl să construim mașina timpului?”. Până la moment sute de cărți au fost dedicate acestui
subiect și mai puține lucrări științifice, în lucrarea dată determinăm noțiunea timpului, spațiului și metodele de
influențarea lor. Mai jos sunt aduse argumente pro, construcția mașinii timpului lui V. Cernobrov și exemple documentate
a călătoriilor în timp.

Cuvinte cheie: Mașina timpului, câmp electromagnetic, solenoid, timp, spațiu, precogniție.

1. Introducere
Deseori a fost abordată tema mașinii timpului, în filme, seriale și chiar anime, dar din punc de vedere
tehnic? E oare posibil să o creem?
În primul rând trebuie să cunoștem ce este timp și spațiu, în ciuda faptului progresului tehnico-științific,
în zilele noastre nu avem o difiniție clară despre timp. Definiția spune: mediu omogen și nedefinit, analog
spațiului, în care ne apare succesiunea ireversibilă a fenomenelor; durată, perioadă, măsurată în ore, zile etc.,
care corespunde desfășurării unei acțiuni, unui fenomen, unui eveniment; scurgere succesivă de momente. Și
respectiv spațiu: formă obiectivă și universală a existenței materiei, inseparabilă de materie, care are aspectul
unui întreg neîntrerupt cu trei dimensiuni și exprimă ordinea coexistenței obiectelor lumii reale, poziția,
distanța, mărimea, forma, întinderea lor. In timp ce majoritatea oamenilor cred că timpul e o constantă,
fizicianul Albert Einstein a arătat că timpul este o iluzie; este relativ - poate varia de la observator la observator,
în funcție de viteza dumneavoastră prin spațiu. Einstein spune că timpul este „a patra dimensiune”. Spatiu este
descris ca o arenă tridimensională, care constă din coordonate - cum ar fi lungimea, lățimea și înălțimea -arată
locațiea. Timpul oferă o altă coordonată - direcțiea, deși în mod convențional, se deplasează numai înainte.
Mulți scriitori au abordat tema mașinii timpului, dar cel mai memorabil este Herbert George Wells, a fost
un scriitor englez celebru pentru cărțile sale de ficțiune precum Mașina timpului, Războiul lumilor, Omul
invizibil și altele. În cărțile sale, H. G. Wells a menționat 75 de invenții și precogniții cum ar fi luptele cu
tancuri, ambuteiajele, etc., în zilele noastre 73 au fost inventate sau adevenite ca adevar, doar mantia invizibilă
și mașina timpului nu există, unii considera că este greșeala geniului sau poate încă nu este timpul lor [2,3].

2.Cum putem influența timpul?

La moment se cunost șapte metode: mișcare și viteză, gravitația, rotația, reacțiile chimice, cu ajutorul
oglinzelor, omul și câmpurile electromagnetice.
ƒ Rotirea obiectelor masive cu o viteză mare- dacă rotim obiectele masive în jurul axei lor se formează
o regiune în care timpul se va scurge mai încet și va fi invers proporțional vitezei de rotire, pe când în spațiu
ce înconjoară acest obiect, timpul se scurge mai rapid. Din păcate nu se poate realiza astfel de experimente
deoarece avem nevoie de viteze foarte mari, vize critice, chiar dacă vom roti aceste obiecte masive, nu le vom
putea opri, manevrarea lor este enorm de complicată, dar și duritatea materialelor pe care le avem pe Pământ
nu ne permit acest lucru.
ƒ Influența timpului cu ajutorul oglinzelor. Nikolai A. Kozyrev a fost un astronom și astrofizician rus.
El a reușit să modifice părți dintr-o secundă, schimbându-i astfel destinația din prezent în viitor, pentru aceasta
el a folosit niște discuri speciale plasate în interiorul unor bobine. Instalația dată este cunoscută sub numele de
„Oglinzile lui Kozyrev”. Acestea sunt niște tuburi confecționate din plăci de aluminiu perfect lustruite, răsucite
în sensul acelor de ceasornic, capabile să reflecte orice fel de radiații, inclusiv pe cele emise de corpurile vii,
dar și să schimbe densitatea timpului cuprins în spațiul din interior.
ƒ Omul. Cu toții știm că în situații extrimale omul poate să accelereze sau să stopeze timpul. S-au
efectuat experimente care au constatat că nu este vorba doar de modul în care omul percepe situația dată, dar
că aceste persoane pot modifica densitatea timpului din preajmă, aceasta fiind măsurată în timpul
experimentelor efectuate. Chiar dacă omul poate influența timpul, nu este suficient pentru a călători în el.
ƒ Câmpurile electromagnetice. Pentru a influența timpul cu ajutorul undelor electromagnetice avem
nevoie de unde convergente (îndreptare spre același punct) și divergente (îndreptare de la același punct),
emanate simultan de același obiect.

28
 3. Descrierea mecanismului
Fizicianul care studiază influența timpul cu ajutorul câmpurilor electromagnetice este Vadim A.
Cernobrov. El este un inginer rus care lucrează asupra mașinii timpului și studierea corpurilor zburătoare
neindentificate. Mașina lui Cernobrov constitue dintr-o sferă de metal ce se aseamănă cu primii sateliţi
americani şi sovietici din anii 1950. În exterior are un diametru de 2 metri, iar în interior este un spaţiu de un
metru în care poate călători un crononaut- „călător al timpului”. Aceste dispozitive ar permite călătoria în timp
prin utilizarea unor câmpuri electromagnetice puternice ce rezonează cu întreaga capsulă şi care afectează
scurgerea naturală a timpului. Pentru a înţelege efectul maşinii timpului asupra fiinţelor vii, Cernobrov a plasat
nişte gândaci în interiorul maşinii. Insectele au murit. A modernizat maşina şi a pus în interiorul ei nişte şoareci,
şi şoarecii au murit. El şi-a dat seama că adevărata cauză a morţii era dată de faptul că diferite părţi ale corpului
„mergeau” în timp cu diferite viteze. Maşina a fost din nou schimbată şi în interiorul maşinii a fost pus un
căţel. El a stat acolo 108 minute. A supravieţuit, dar se comporta de parcă ar fi fost turbat. Apoi, au venit rândul
oamenilor, au participat 9 oameni de ştiinţă, printre care şi Cernobrov. Instrumentele din interior au înregistrat
o schimbare a timpului cu 3%. Totuşi, participanţii la experiment nu au simţit nimic, decât o aritmie moderată
şi cercuri colorate în ochi.
Construcția și modul de funcționare a mașinei timpului elaborată de Cernobrov. Figura 1 ilustrează
emițătorul electromagnetic în care se creează undele electromagnetice direcționate de-a lungul axei. Această
construcție este destinată pentru crearea densitații energiei undelor direcționată cu ajutorul unui defazaj pentru
răspândirea ei în trei direcții a impulsului de curent i1, i2, i3, care sunt decalate de-a lungul axei
electromagnetului la o distanță d.
Dispozitivul funcționează după următoarea metodă: atunci când generatorul de impulsuri se conectează la
borna 4 apare impulsul de curent i0. Spiralele 1, 2 și 3 sunt amplasate la o distanță d, impulsul în secțiunea 1
înainteză impulsul în secțiunea 2, și la rândul său înainteză impulsului în
secțiunea 3 cu un anumit timp T. La ieșirea 5, impulsul 1 întârzie față de
impulsul 2, care este, de asemenea, în întârziere față de impulsulu la
secțiunea 3 cu același timp T, astfel încât în secțiunea 5 se creează un singur
impuls frontal [1,2,3].
Timpul T se calculează după formula:
T = d / c (s), (1)
unde c- constanta de propagare a impulsului frontal cunoscut sub viteza
luminii.

Fig. 1 Emițător electromagnetic.

La fiecăre impuls valoarea lui T (decalaj relativ față de impuls) rămâne neschimbat. Astfel, la fiecare
impuls are lor excitația straturilor ale electromagnetului, cu o frecvență foarte mare, care este definit astfel:
f = 1 / T (Hz), (2)
unde T - decalajul relativ al impulsului frontal în secunde
Un exemplu de calcul al frecvenței: pentru deplasare d = 7 mm obține o întârziere:
T = (7 / 2,997924) x 10-11 = 2335 x 10-11 (s)
și frecvența f = 1 / T este de aproximativ 4,28 x 1010 (Hz).
Astfel, această construcșie cu trei straturi de emițători a undelor electromagnetice permite crearea unui
cuptor cu microunde, de exemplu, cu un diapazon milimetric fără a utiliza semiconductori și alte componente
de radio. Electromagneții sunt realizați folosind miezuri din material magnetostrictiv, care crește în mod
semnificativ densitatea de energie a undelor longitudinale generate de electromagnet. În figura 2 este prezentat
un electromagnet cu un miez din material magnetostrictiv (6).

Fig. 2 Electromagnit cu miez. Fig. 3 Construcție sferică.

29
 Figura 3 prezintă distribuția sferică a emițători 7 la corpul semisferic superior 8 și inferior 9, care poate
fi deschis pentru a plasa în interior senzori, diverse obiecte și pentru a studia efectul modificării densității
energetice a spațiului asupra proprietăților diferitelor materiale, rata proceselor fizice și biologice, precum și a
reacțiilor chimice [1].
Mai sus au fost prezentate principiile fizice de funcționare a dispozitivelor care pot schimba, în mod
semnificativ, densitatea eternului într-o anumită regiune a spațiului și, astfel, afectează caracteristicile
temporale ale proceselor fizice. Rezultatele experimentale, astăzi ne permit să tragem o concluzie pozitivă cu
privire la operativitatea procesului și posibilitatea aplicării sale practice.
Nu doar Cernobrov se ocupă de acestă întrebare, sunt persoane care deja au declarat că au inventat
mașina timpului. Printre ei se numără și profesorul Ronald Mallett. El afirmă ca a proiectat un dispozitiv cu
ajutorul căruia călătoria în timp poate deveni realitate. Dispozitivul lui funcționează în felul următor:
fasciculele de lumină direcționate printr-o serie de cristale reflectorizante și încetinite până la viteza mică s-ar
intersecta astfel incât să creeze un tunel de lumină. Tot ce se află în centrul acestui vortex de lumină ar putea
fi deplasat în timp. Dacă spațiul din interior este răsucit suficient de mult, linia temporală ar urma să formeze
o buclă de timp ce poate permite călătoria în trecut.
Un alt fizician care a studiat călătoria în timp este Stephen Hawking, la început el s-a opus o ideei
călătoriei în timp. El chiar a pretins că a avut dovezi „empirice” împotriva ei. În cazul în care călătoria în timp
a existat, a spus el, atunci ar fi fost vizitată de turiști din viitor. Din momentul ce nu vedem niciun turist din
viitor - călătoria în timp nu este posibil. Din cauze neindentificate, Hawking și-a schimbat părerea, iar acum
consideră că călătoria în timp este posibilă (deși nu neapărat practic).
În 2005, fizicianul Amos Ori de la Technion Israel Institute of Technology a dezvoltat ecuații
matematice complexe ce demonstrează că călătoria în timp e posibilă, și chiar nu avem nevoie de un dispozitiv.
Teoria lui constitue dintr-un set de ecuații ce descriu condițiile ipotetice care, dacă sunt îndeplinite, ar putea
permite călătoria în timp. Tehnic, aceste condiții sunt cunoscute sub numele de „curbe temporale închise”.
Teoriile anterioare privitoare la călătoria în timp au fost fundamentate pe teoria generală a relativitații,
formulată de celebrul Albert Einstein.
În ultimii 50 de ani au fost înregistrate o mulțime de cazuri când oamenii, potențial, au călătorit în
timp. Cel mai cunoscut caz fiind cel al lui John Titor. El este un presupus călător în timp care a apărut pe unele
forumuri americane în perioada 2000-2001. El a susținut că a venit din anul 2036. John a făcut mai multe
preziceri, unele s-au întâmplat, cum ar fi războiul din Irak, iar altele fiind aberații. El spunea că a venit în
perioada dată deoarece are o misiune, să facă rost de calculatorul IBM 5100 din anii 1970, care conține soluția
unei probleme a sistemului de operare UNIX. El a descris mașina cu care a călătorit dar acesta nu a ajutat prea
mult fizicienii contemporani. Detectivii au căutat părinții lui, și pe el fiind mic, dar nu le-a reușit. Pe motivele
acestei istorii a fost ecranizat animeul „Steins Gate”.
Informația provine din arhivele poliției NYC, anul 1952. A avut loc un accident, mașina a lovit un bărbat
mortal. El era îmbrăcat straniu, la el avea un ceas și un cuțit vechi, confecționate la începutul veacului. La el
mai avea și un document eliberat 80 de ani în urmă, strada indicată nu mai exista de 50 de ani. Poliția a reușit
să o găsească pe fica bărbatului, ea spunând că tatăl ei a dispărul 70 de ani în urmă în timp ce se plimba. Ca să
demonstreze cele spuse, ea a prezentat o fotografie din anul 1884, pe care era bărbatul mort în același costum
straniu [4,5].

Concluzii
După părerea mea este posibil să construim mașina timpului, astăzi e greu de imaginat că putem să
călătorim în timp, dar informația prezentată mai sus demonstrează că nu e imposibil. Nu ar trebuie să ignorăm
informția noua, dacă am fi trăit 100 de ani în urmă și ne-ar spune cineva că vom avea internet și Wi-Fi, oare
era sa-l credem? Mai avem de lucrat la aspectele teoretice pentru a călători în timp, dar dacă cineva bate la ușă
și-ți spune că vine din viitor, ar fi mai bine sa-l ascultăm, deoarece au fost înregistrate foarte multe cazuri
stranii pe care nu le putem ignora.

Bibliografie:
1. Vadim A. Cernobrov, Машина времени, Уэллс был прав. РИА-Новости, Москва 1993.
2. http://petrut-sci7.blogspot.md/2014/02/masina-timpului-fost-inventata.html (Vizitat 27.10.2016)
3. http://mkaku.org/home/articles/the-physics-of-time-travel/ (Vizitat 11.11.2016)
4. https://www.youtube.com/watch?v=mONqze_cYXs (Vizitat 11.11.2016)
http://femina.rol.ro/masina-timpului-a%E2%82%AC%E2%80%9C-un-vis-la-care-savantii-nu-renunta-
4926.html (Vizitat 10.11.2016)

30
 MANAGEMENTUL PROIECTULUI
Olaru Petru

Universitatea Tehnică a Moldovei, departamentul IMI

Abstract: Managementul proiectelor, activitate privită ca un proiect modern, Abordarea proceselor de implementare a
proiectelor.

Cuvinte cheie:: Management, proiect, activitate, procese, administraţie, instrucţiuni, documente, organizaţii, concept,
domenii, mijloace, responsabilitate, implementare, planificare, coordonare, realizare, control.

În perioada contemporană orice activitate este privită ca un proiect modern, care impune o viziune nouă
începând cu analiza necesităţilor proiectului şi terminând cu reutilizarea eficientă a rezultatelor acestuia. Drept
urmare, a apărut în literatura de specialitate termenul de management de proiect ca un istrument de planificare,
coordonare, realizare şi control al activităţilor din cadrul proiectelor derulate în diferite sectoare ale societăţii.
Apariţia unui proiect este asociată cu existenţa unei nevoi în cadrul organizaţiei sau a societăţii, putem
spune că acesta este un răspuns la o problemă apărută, de aceea, una din caracteristicile cele mai pregnante ale
proiectului este noutatea sa. Orice proiect aduce un element de noutate, o schimbare faţă de situaţia existentă.
Necesitatea studierii ştiinţifice a proiectelor a apărut în urma eşecurilor înregistrate la implementare. În
cazul mai multor proiecte s-a observat o discrepanţă între obiectivele stabilite şi rezultatele obţinute. Dacă ar
fi să definim acest fenomen am spune că: „Managementul proiectelor este un proces de realizare a obiectivelor
asumate, pentru realizarea cărora sunt folosite resurse necesare.
Un proiect care dispune de termene precise, de obiective, de un responsabil şi de mijloace alocate, permite
introducerea progresivă a unei culturi orientate spre atingerea rezultatelor într-o perioadă dată. Prin urmare,
managementul de proiect a devenit o tematică de bază în mai toate modulele de pregătire adresate
funcţionarilor publici. Aplicabilitatea conceptului de management de proiect este extrem de diversificată în
perioada actuală.
Domeniile în care pot fi elaborate proiectele sunt foarte variate şi se referă atât la proiecte generale, care
vizează dezvoltarea (a unei organizaţii, comunităţi sau persoane), cât şi la proiecte care vizează schimbul de
experienţă, organizarea de seminarii etc. În general, înainte de orice acţiune, remunerată sau benevolă, în cadrul
unei societăţi comerciale, al unei organizaţii neguvernamentale, al administraţiei publice, al unei familii etc.,
trebuie analizate posibilităţile aplicării managementului de proiect.
Proiectele apar la toate nivelele de organizare. Ele pot implica o persoană sau echipe de persoane.
Necesitatea elaborării şi gestionării proiectelor în cadrul administraţiilor publice locale s-a născut din
nevoia de a adapta tehnici moderne de lucru şi de a atrage noi resurse financiare pentru rezolvarea unor
probleme apărute la nivelul comunităţilor locale. Introducerea unei culturi organizaţionale orientată spre
atingerea de rezultate pozitive are nevoie de un proiect cu termene şi obiective precise, cu mijloace exacte
alocate.
Recurgerea la managementul proiectelor în administraţia publică poate prezenta avantaje considerabile:
x depăşirea funcţionării ierarhice rutiniere a administraţiei;
x apropierea unităţilor/serviciilor, care colaboreză de obicei prea puţin.
Abordarea proceselor de implementare nu poate fi statică datorită fluctuaţiei continue a factorilor de
influenţă interni şi externi. Funcţia publică cunoaşte de mult timp, ca toate organizaţiile profesionale, ideea
managementului proiectelor, fapt probat de câteva elemente specifice:
x conducerea reorganizării unui serviciu – este vorba de o problemă care trebuie rezolvată, de o serie de
misiuni de realizat, de o activitate consumatoare de timp, de deţinerea unor cunoştinţe şi a unor mijloace
specifice;
x punerea în practică a unui plan de dotare cu noi echipamente şi birotică;
x adaptarea în profunzime a unei proceduri administrative – presupune precauţie, reflecţie şi mobilizează
numeroşi actori, traducându-se prin instrucţiuni, documente, informare publică.
Administraţia publică din Republica Moldova trebuie sa ia în considerare impactul pe care un mediu in
continuă schimbare îl poate avea asupra ei. Identificarea misiunilor, scopurilor şi obiectivelor organizaţionale
reprezintă nu doar o strategie managerială, ci şi o modalitate de supravieţuire. Nimeni nu mai pune astăzi la
îndoială faptul că una din cheile integrării cu succes a ţării noastre în Uniunea Europeană este oferită de
câştigarea şi derularea proiectelor, prin accesarea fondurilor europene substanţiale

31
 Bibliografie

1. Balogh Marton , Managementul Proiectelor

2. Daniela Zirra, Managementul Proiectelor
3. Andreea-Clara Munteanu, Managementul Proiectelor
4. NAE Ion, Managementul Productiei si al Proiectelor

32
 STILURI DE CONDUCERE ȘI INFLUENȚA ACESTORA ASUPRA
PERFORMENȚEI ECHIPEI

Cristina ȚĂRNĂ

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract:Lucrarea dată reprezintă o elucidare a trăsăturilor care determină stilul de conducere, în baza cărora se face
clasificarea acestora din urmă. Elementele care stau la baza conducerii sunt puterea, autoritatea și influența. Deși aceste
noțiuni sunt apropiate ca sens, ele denotă nuanțe diferite din procesul de conducere, și pot ghida implementarea
managementului. Puterea și autoritatea unui manager se exercită diferit, în conformitate cu stilul de conducere al
acestuia. Alegerea corectă a stilului de conducere este esențială în condițiile managementului contemporan, iar reușita
grupului de lucru este strîns legată de o analiză corectă și de aplicarea unui stil de conducere corespunzător.

Cuvinte cheie: putere, influență, autoritate, stil autocrat, stil democrat, stil liberal, stil participativ, stil consultativ.

1. Puterea, autoritatea și influența

Un management eficient este neapărat legat de modul în care liderul își folosește puterea de a influența
comportamentul altor oameni. Puterea este expresia naturală a vieții într-o organizație. Nevoia de putere este
înțeleasă drept dorința de a influența și se materializează prin: aderarea la ințierea și elaborarea diferitor
activități, oferirea ajutorului sau a sfaturilor, controlul activității altor persoane, interesul spre reputație.
Actul de conducere este realizat implicit prin influența conducătorului asupra unor persoane sau grupuri.
Un management efectiv este descris de modalitatea în care conducătorul folosește puterea pentru a influența
comportamentul altor oameni. Actualmente, noțiunea de putere este folosită în sensuri apropiate de termenii
de autoritate și influență, însă, atît în interiorul organizațiilor, cît și înafara acestora, o persoană poate avea
putere dar nu și autoritate, cît și invers- poate avea autoritate dar nu și putere. Anume înțelegînd esența puterii,
modalitățile de aplicare ale acesteia prin intemediul definirii unui stil de conducere, putem analiza impactul
exercitării ei asupra reușitei grupului de lucru.
Influența, în termeni generali, o putem defini drept un act intenționat prin care un individ încearcă să
determine alt individ să gîndească sau să comită un alt lucru pe care acesta singur nu l-ar gîndi sau realiza.[1]
Deci, influența este instrumentul care stă la baza procesului de conducere, și se manifestă prin acțiunea
emoțională sau rațională pe care un om o exercită asupra altuia în scopul modificării comportamentului.
Manipularea reprezintă sensul negativ de manifestare a influenței.[2]
Puterea, în termeni sociologici, este definită drept capacitatea cuiva de a-şi impune voința în cadrul unei
relații sociale, în ciuda oricărei rezistențe întîmpinate şi indiferent de factorii care determină această capacitate.
În contextul managementului puterea este capacitatea de a influența asupra altora, de a-i supune voinței proprii
în conformitate cu postul ocupat.[1] Indiferent de faptul dacă se aplică sau nu, puterea există. Considerînd
entitățile care o exercită, puterea poate fi a individului, a grupului sau a organizației. În dependență de
formalitatea ei, puterea poate fi formală sau reală. Puterea este o funcție de interdependență.
David McClelland definește nevoia de putere ca dorința de a avea influență aupra altora și se maturizează
concomitent în:
• antrenarea altor persoane în acțiuni inițiate și desfășurate
• ajutor sau sfaturi acordate altora
• controlul efectuat asupra altora
• acțiuni care produc emoții altora
• preocupări pentru reputație[6]
Autoritatea este percepută atît ca un drept, o împuternicire de a comanda, de a da dispoziții, sau de a impune
cuiva ascultare, cît și ca un prestigiu de care se bucură cineva, ca persoană care se impune prin cunoștințele
sale, prin prestigiul său [4]. Mai sintetic, autoritatea este definită de puterea de a face ceva[3] sau în termeni
organizaționali ca drept de a folosi puterea asupra comportamentului celorlalți[6].
Putem distinge trei forme de autoritate: autoritate formală, autoritate informală și autoritate morală.
Autoritatea formală definește limitele competenței formale, în cadrul căreia titularul are dreptul de a utiliza
resursele organizaționale în vederea realizării obiectivelor organizației date. Autoritatea informală este
exprimată de nivelul de pregătire în domeniu, de experiența deținută de o persoană, prin care dobîndește
recunoașterea contribuției personale la realizarea obiectivelor unității. Autoritatea informală trebuie mereu să
se afle în concordanță cu cea profesională. Autoritatea morală este definită de prezența trăsăturilor deosebite
morale la manager sau subaltern: modestie, gîndire analitică, obiectivitate, comunicare ș.a. Ambele, puterea

33
cît și autoritatea se manifestă prin influență. Deosebirea dintre acestea constă în faptul că puterea devine
autoritate cînd este legitimată, oficială și acceptatată, în cazul organizațiilor liderii informali și reprezintă acet
tip de putere. La fel și autoritatea poate rămîne un drept recunoscut cînd este lipsit de putere și de abilitatea
de a-i influența pe alții.[5][6]
Studiile întreprinse de G.Yuld, T. Tober, J.French și B. Raven identifică la nivelul organizațiilor mai multe
surse de putere care se bazează pe calitățile personale și pe atribuțiile poziției deținute. Acestea se clasifică în
surse individuale și surse organizaționale (Tab.1).[5]
Tabelul 1. Surse de putere în organizație
Surse de putere
Surse individuale Surse organizaționale
x Expertiza x Recompensa
x Referința x Coerciția
x Legitimitatea
Puterea de recompensă reprezintă capacitatea de influențare a comportamentului oamenilor prin oferirea
a ceva de valoare în schimb. Puterea de recompensă însoțește puterea legitimă și are la bază scopul de acționare
pozitivă a comportamentului, orientată spre atingerea scopurilor organizației.
Puterea de coerciție este capacitatea de a influența prin folosirea pedepselor și măsurilor de constrîngere.
Ca și în cazul precedent aceasta are un suport legal și prezintă un grad mai mare de influență cu cît este mai
înalt postul ocupat în structura ierarhică a organizației.
Puterea de referință este capacitatea de a influența coportamentul altor oameni prin exemplul prezentat.
În acest caz subalternii îl admiră pe lider și îl consideră un individ cu care vor să se identifice.
Puterea de expertiză este capacitatea de a influența datorită accesului la anumite informații sau a expertizei
speciale pe care organizația o prețuiește. Aceasta are rădăcini în cunoștințele, competențele, calificările
speciale sau a poziției centrale în cadrul rețelei de informații ale persoanei.
În baza diferitor cercetări eficaciteatea metodelor este descrisă de diagrama din Figura 1 [6].
SURSA DE PUTERE
Coerciția
Recompensa
Legitimitatea
Expertiza
Referinț GRADUL DE COOPERARE AL
ANGAJAȚILOR
Fig.1. Dependența gradului de cooperare al angajaților de tipul de putere aplicat în procesul de conducere
După cum se observă în figura de mai sus cea mai efectivă influență a conducătorului asupra angajaților
este efectuată prin intermediul puterii de referință și a celei de expertiză, cea mai slabă influență fiind percepută
în cazul coerciției. Rezultate destul de bune la fel prezintă legimitatea și puterea recompensei.

2. Stiluri de conducere
Stilul de conducere a managerului este redat de modalitățile prin care acesta își exercită puterea și aplică
instrumentariul managerial în realizarea actului de conducere. Aici vom evalua eficiența stilului prin prisma
reușitei grupului de muncă.
În teoria generală a managementului, conform teoriei lui K. Lewin, în funcție de modul de exercitare a
autorității manageriale se deosebesc 3 stiluri de conducere de bază de la care pot deriva și altele. Acestea sunt:
Stilul autocrat, stilul democrat și stilul liberal.[7]
Stilul autocrat este caracterizat de faptul că conducătorul ia decizii în mod unilateral fără a ține seama de
opinia subordonaților. Ca urmare, deciziile vor afecta opiniile și personalitatea managerului. Acesta, la rîndul
său, poate proiecta o imagine a unei afaceri de încredere, bine gestionate. Pe de altă parte, subordonații pot
depinde de lideri, iar supravegherea poate deveni necesară. Din punctul acesta de vedere, liderii autocratici pot
manifesta caracter directiv sau permisiv. În cazul de față, cel mai des, puterea managerului se bazează pe
autoritate, constrîngere și recompensă.
Stilul democrat este caracterizat de faptul că managerul permite angajaților să ia parte la luarea deciziilor.
Comunicarea este extinsă bidirecțional. Acest stil poate fi util atunci cînd deciziile complexe necesită o serie
de competențe de specialist. Din punctul de vedere al afacerilor globale, satisfacția la locul de muncă și

34
 calitatea muncii se îmbunătățesc. Ca și liderii autocratici, liderii democratici prezintă, de asemenea, două tipuri:
permisiv și directiv.
Stilul liberal este periferic pentru personalul care gestionează domeniile de afaceri. În cazul de față, liderul
se sustrage de la funcțiile de conducere și apelează la delegarea necoordonată a acestora. Comunicarea în acest
stil este orizontală. Stilul se practică în grupurile extrem de profesioniste și cele de creație. Cu toate acestea,
în multe cazuri, acțiunea nu este deliberată și este pur și simplu un rezultat al unui management defectuos.
Acest lucru duce la o lipsă de concentrare a personalului, care mai apoi avansează în nemulțumiri și la slăbirea
imaginii organizației.[5]
R. Blake și G. Mouton au dezvoltat un model bidimensional al stilurilor de conducere pornind de la 2
criterii, cel social și cel material, și anume: interesul față de oameni și interesul față de producție. În baza
teoriei lor deosebim 5 stiluri de magement (Fig. 2)

În cadrul acestei grile semnificația simbolurilor este următoarea:

1.1 – Managerul incompetent- acest tip de management este
descris de un interes minim pentru producție și oameni (managerul
este total detașat de astfel de probleme);
1.9 – Managerul populist- în acest caz managerul prezintă un
interes redus pentru producție și foarte mare pentru oameni, pentru
relațiile umane. Acest tip de conducători doresc să creeze la locul de
muncă o atmosferă familială, presupunînd că acest lucru va genera o
efectivitate maximă de la lucrători;
5.5 – Managerul conciliator- are un stil echilibrat cu o atenție
medie atît pentru oameni, cît și pentru producție;
Fig.2 Modelul bidimensional al
9.1 – Managerul autoritar- are interes minim pentru oameni și
stilurilor de conducere
unul ridicat pentru producție.Este cointeresa doar în îndeplinirea
sarcinilor organizației, nevoile angajaților însa sunt trecute cu
vederea;
9.9 - Managerul ideal- cu o preocupare înaltă atît pentru rezolvarea problemelor colaboratorilor cît și pentru
rezolvarea problemelor de producție. Aceștia sunt managerii caracterizați prin stilul de echipă, care pot crea
un climat favorabil în cadrul grupului de muncă.
Studiile de caz efectuate asupra eficienței stilurilor de conducere și clasificarea impactului acestora asupra
reușitei echipei vorbesc despre faptul că nu putem defini cel mai eficient stil de conducere, dar aplicarea în
dependență de situație este mai degrabă cea mai bună soluție. M. Rush și Cole ajung la concluzia că stilul de
conducere participativ are cel mai vădit efect pozitiv asupra performanței echipei. În acest caz angajații au mai
multă putere și cîștigă mai multă încredere în forțele proprii. Spre deosebire de cazul aplicării unui stil autoritar
în care doar liderii posedă autoritatea de a lua dezicii, iar sublaternii se simt mai inferiori și se simt mai inferiori
în procesul decizional și în rutina de zi cu zi, în cazul stilului democrat de conducere, angajații posedă o
oarecare putere discreționară și performanțele sunt mai mari decît în cazul stilului autocrat de conducere [8].
Stilul autocratic de conducere este binevenit atunci cînd:
• Personal nou este angajat și nu este familiar sau nu cunoaște pe deplin atribuțiile sale
• Angajatul în mod constant își folosește greșit autoritatea
• Regulile organizației sunt încălcate de către angajați
• Managerul este singura persoană care poate lua decizii și le poate implementa.
Stilurile consultative sunt binevenite atunci cînd:
• Organizația are nevoie de rezolvarea creativă a unor probleme
• Organizația antrenează angajații pentru roluri de leadership
• Se cere o performanță eficientă în rezolvarea sarcinilor de zi cu zi.
Stilurile participative sunt potrivite atunci cînd:
• Organizația posedă membri de echipă competenți și talentați
• Compania sau departamentul planifică ședințe pentru aplicarea unor îmbunătățiri
• Atunci cînd compania efectuează sesiuni de evaluare
• Cînd se necesită lucru inovativ și creativ.[8]
În concluzie aș putea spune că analizele și cercetările în domeniul managementului vorbesc despre faptul
că eficiența actului de conducere este strîns legată de conștientizarea surselor de putere, și de aplicarea corectă
a acestora. Un management bun este orientat atît spre profitul organizației, cît și pe satisfacerea personalului.
În aceste condiții managerul trebuie să fie o persoană flexibilă care să fie capabilă de a-și adapta corect stilul
său de conducere în conformitate cu situația creată. Performanțele echipelor de lucru sunt în cel mai direct

35
mod atribuite capacității conducătorului de percepere a trăsăturilor grupului de muncă, a sarcinilor pe care
trebuie să le îndeplinească. Într-un final, un stil de conducere corect și efectiv trebuie să fie mijlocaș între
nevoile organizației și cele ale angajaților. Managerul trebuie să știe să creeze la locul de muncă un climat
favorabil, oportun angajaților de a face față cerințelor necesare.

Bibliografie

1. Dicționar de sociologie, Editura Babel, București,1998, p.294-.479

2. Dicționar enciclopedic,vol.III,H-K, Editura Enciclopedică, București, 1999, p.206
3. Dicționar explicativ al limbii române, Editura Academiei, București, 1975,p.65
4. Dictionary of Human Resources&Personnel Management, Second Edition, Petter Collin Publishing,
1998, p.19
5. Evoluții în sistemele manageriale, Octavia Costea, Revista "EUROMENTOR" , VOLUMUL II, NR.
1/MARTIE 2011,București, p.112-122.
6. Leadership și putere, Eugeniu Merce, Buletin Științific 13, Editura Academiei Forțelor Terestre, 2003,
p. 2-7
7. Pattern of agressive behavior in experimentally created ”social climates” , K.Lewin,The Journal of
Social Psychology,S.P.S.S.I. Bulletin,1939,10, p. 271-299
8. Effect of Leadership Style on Employee Performance,Iqbal N.,Anwar S.,Haider N.,Arabian Journal
of Bussiness and Management Review-vol 5, p.1-6

36
 TEHNOLOGII ȘI UNELTE MODERNE PENTRU PRELUCRAREA
MATERIALELOR CU DIAMANTE

Andrei PLATON, Valerian PLEȘCO

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Diamantul este un abraziv de calitate superioară, scump, dar mult mai eficient. Economiile sunt
hotărâtoare din reducerea costurilor în procesul de lucru.
Proprietățile lui abrazive înalte, sunt aplicate pe larg în industria de prelucrare a materialelor și a
construcției de mașini și este de neînlocuit în procesele tehnologice de prelucrare a pieselor de o precizie și
calitate superioară, devenind în cele din urmă materiale industrial strategice.

Cuvinte cheie: diamant, presiuni scăzute, calitate înaltă, metode de prelucrare, lubrifianți, paste,
suspensii, discuri, role , freze, tije, alezoare, pile, creioane

1. Întroducere
Prafurile de diamante permit prelucrarea eficientă, asigurând calitatea înaltă a suprafeței prelucrate cu
presiuni scăzute (de 5 ori mai mici decât cele de corund, carborund, carburi metalice etc.), datorită parametrilor
principali ale diamantelor: tensiunea superficială, duritatea maximă (10) pe scara Mohs, (variind în funcție de
gradul de puritate) a cristalelor și conductibilitatea termică avansată [3,4].
Portdiamantele sunt fabricate, de obicei, din materiale de cupru sau aluminiu, care îmbină tenacitatea,
rezistența și conductibilitatea termică avansată, ceea ce asigură răcirea intensă a suprafețelor de contact.

2. Utilizarea diamantelor în scopuri tehnice include:

Rectificarea, ascuțirea, finisarea, netezirea sculelor și pieselor mașinilor, ceea ce constituie 60 … 70%;
Indreptarea discurilor abrazive – 10 … 12%;
Tăierea și rectificarea pieselor din sticlă, ceramică, marmură, burghierea și finisarea pieselor din materiale
dure, prelucrarea bijuteriilor – 10 … 12%;
Aproximativ 75-80% din diamantele tehnice se consumă la confecționarea prafurilor de diamant care sunt
utilizate în industrie. Prafuri de diamant cu granule mai mășcate (25-90 μm) se utilizează pentru prelucrarea
de degroșare a fabricatelor. Finisarea suprafețelor se realizează cu prafuri cu granule mărunte de dimensiuni
de la 0,1 – 3,0 μm [1].

3. Tehnologii și unelte moderne pentru prelucrarea materialelor cu diamante

Pastele și suspensiile din diamante se utilizează pe larg în industrie pentru finisarea pieselor de precizie
superioară la prelucrarea matrițelor, poansoanelor şi formelor, finisarea carburii de wolfram, matrițelor pentru
ambutisare şi turnare. Pentru obținerea celor mai bune rezultate se recomandă a se folosi împreună cu
lubrifianți speciali. Pasta diamantată rezistă la condiții de lepuire severe fără a-şi pierde calitățile de tăiere.
Este solubilă în apă și se curăță uşor de pe piesa de lucru, altele sunt diamantate pe bază de ulei, pentru unei
acțiuni de tăiere mai rapidă. Consistența pastelor nu este afectată de căldura produsă de frecarea din timpul
lucrului. Pentru rezultate optime este suficientă o minimă lubrifiere. Se menține pe suprafețe verticale,
crestături, nervuri [2].
Lubrifianții sunt special creați pentru a fi folosiți cu pastele şi suspensiile diamantate pentru a asigura:
● Cea mai bună acțiune de tăiere posibilă;
● Menținerea uniformă a dispersiei diamantului;
● Realizarea de finisări uniforme;
● Reducerea consumului de pastă diamantată;
● Reducerea timpului necesar pentru operația de lepuire.
Fig. 1 Lubrifianți
Pentru suspensii sunt aparate speciale digitale care agită şi menține
diamantul din suspensie complet dispersat în timpul utilizării și pentru
distribuirea de cantități controlate precis de suspensii şi lubrifianți în
timpul lucrului şi pentru minimizarea risipei de suspensii diamantate.
Fig. 2 Lubrifianți și accesorii

37
 La rectificare se pot utiliza scule cu un singur strat de superabraziv , fixat pe suprafața lor printr-o matrice
de nichel ce permite fabricarea acestor scule cu forme şi contururi variate. Deoarece particulele de diamant
sunt complet expuse (folosite), rectificarea este mai rece şi cu viteze de aşchiere mari [2].
Avantajele folosirii sculelor cu un singur strat de superabraziv:
● precizie ridicată şi calitate sporită a piesei prelucrate;
● nu induc tensiuni interne datorită acțiunii de tăiere foarte bună şi a aşchierii mai reci, ceea ce permite ca
sculele să fie folosite şi acolo unde lichidele de răcire nu pot fi folosite;
● durata mare de viață a sculelor şi menținerea profilului sculei la un număr foarte mare de piese prelucrate;
● simplificarea controlului pe fluxul de fabricație, datorită reproductibilității dimensionale pe un număr foarte
mare de piese prelucrate;
● adâncime mare de aşchiere datorată expunerii maxime a particulelor de diamant sau CBN, ceea ce asigură
şi o îndepărtare masivă de adaos de material;
● viteză mare de aşchiere şi siguranță datorită inimii de oțel;
● permit prelucrarea de forme complexe la toleranțe strânse;
● nu sunt necesare corijări. Forma sculei se menține de la prima până la ultima tăietură;
● costuri reduse ale superabrazivului ( diamant sau CBN ) pe piesa rectificată. Față de roțile cu liant metalic
sau vitros, scad costul inițial de achiziție;
● productivitate ridicată şi eficiență maximă a operației de rectificare.
Sunt foarte răspândite sculele abrazive compuse dintr-un disc metalic cu un strat de liant cu conținut de
praf de diamante, utilizate pentru profilarea și îndreptarea discurilor abrazive prin prin operația de strunjire
exterioară, rulare sau rectificare [1].

Fig. 3. Metode de îndreptare a discurilor

abrazive
a - strunjire exterioară, b - rulare, c - rectificare;
1 - disc abraziv, 2 - montură cu cristal de diamant, 3 - rolă cu praf de diamant, 4 - disc abraziv cu diamante.
Folosirea discurilor diamantate creşte precizia de execuție şi productivitatea.
Nu sunt necesare operații de îndreptare şi ascuțire a acestora. Rectificarea cu discuri diamantate este cea
mai eficientă şi este dovedit faptul că acestea reprezintă cea mai bună opțiune de lucru pe maşinile CNC
actuale.
Utilizarea rolelor cu liant metalic cu diamante reprezintă cea mai bună alegere pentru rectificare la
toleranțe strânse şi cele mai mici costuri posibile.
Tijele cu diamant au viață lungă şi asigură o rectificare rapidă, eficientă şi de mare precizie. Sunt ideale
pentru folosirea pe maşini de rectificat în coordonate sau interior şi cu sculele de mână.
Freze diamantate de adâncime produc finisări fără deteriorări de material sau microfisuri datorită acțiunii
de tăiere foarte uşoară şi fără încălzire. Pentru a obține performanțe maxime cu aceste scule, trebuie să lucreze
la 5000 – 6000 tur./min.
Pile diamantate manuale extra lungi se folosesc pentru: carbură, oțel inoxidabil, oțel călit, sticlă, ceramică
şi alte materiale similar. Ele pot fi folosite la maşinile cu mişcare alternativă Di-Profiler, cu aer sau electrice
ce măresc viteza operațiunilor de pilire şi elimină munca manuală plictisitoare [2].

38
 Role cu liant metalic Creioane pentru îndreptat
cu diamante Tije cilindrice cu diamant discuri de rectificat
Freze diamantate de
adâncime

Discuri cu diamant, Alezoare diamantate Tije conice cu diamant Pile diamantate manuale
pentru debitare pentru sticlă
Fig. 4 Unelte moderne pentru prelucrarea materialelor cu diamante
Cuțitul cu diamant se utilizează pentru prelucrarea diferitor materiale:
metale, piatră, cauciuc, plastic etc. Productivitatea la prelucrarea materialelor din plastic cu cuțite cu
diamant este de 900 de ori mai mare decât productivitatea prelucrării cu cuțite din carburi metalice. Cuțitele
cu diamant funcționează un timp îndelungat fără ascuțire și reglare (tabelul 1), de aceea se utilizează pe larg
în construcția de mașini, în producția automobilelor, aparatelor etc. Se mai utilizează pe larg la confecționarea
încălțămintei, mașinilor de bărbierit, ceasurilor, aparatelor de radio, magnetofoanelor, televizoarelor, la
prelucrarea sticlei, porțelanului, la confecționarea oglinzilor și altor fabricate [1].
Indicii comparativi de lucru ai cuțitelor din diamant și altor cuțite (la strunjire). Tabelul 1
Indicele Materialul sculei
Diamant Aliaj dur Oțel rapid
Lungimea căii de așchiere până la reascuțire, km 2000 20 8
Viteza de așchiere, m/min 300 200 40
Numărul de piese prelucrate între două reascuțiri 8460 139 34
Numărul de piese prelucrate de un cuțit. 25380 4250 1020
4. Avantajele finisării găurilor dintr-o singură trecere, cu scule cu superabrazivi:
● Se obțin toleranțe extrem de strânse: până la 1 μm la dimensiunea găurii şi sub 0,5μm la geometria găurii;
● Calitatea găurii finisate, până la 0,05 Ra.
● Costuri mai mici cu manopera datorită finisării automate.
● Costuri mai mici ale sculei pentru fiecare gaura finisată; pentru multe aplicații costul sculei ajunge la
$0,01 pe piesa finisată.
● Nu sunt necesari operatori de înaltă calificare, datorită simplității procesului.
● Durata de viață a sculei depăşeşte 100 000 de piese finisate în multe aplicații.
● Rezultate constante pe un număr foarte mare de piese prelucrate, datorită uzurii reduse a sculelor cu
superabrazivi de diamant.
● Realizează cei mai mici timpi de ciclu de fabricație din industrie cu ritmuri de productie de 120 - 600
piese finisate pe oră.
● Frecvență redusă de inspecție a pieselor finisate.
Sistemul HYPREZ de lepuire şi lustruire plană este capabil de a produce constant şi repetat finisări de
suprafață la 0.5 nm Ra şi planeitatea suprafeței la 0,0294 μm, sunt potrivite pentru prelucrarea practic a tuturor
materialelor solide incluzând: metale, ceramică, sticlă, substraturi semiconductoare şi materiale elecro-optice
și practic, orice material solid.
Comparativ cu abrazivii convenționali, beneficiile lepuirii cu diamant pot fi rezumate în trei
cuvinte: diamantul este mai rapid, mai curat şi mai eficient ca preț [2].
Sporirea durabilității și siguranței dispozitivelor, este una din cele mai acute probleme. Acestea determină
calitatea prelucrării suprafețelor. Rugozitățile întră primele în contact la funcționarea îmbinării, sporind
șocurile la uzură.

39
 Erorile de formă (abaterile geometrice) depind de metoda obținerii suprafeței, iar rugozitatea – de metoda
și regimurile de prelucrare, sculă, mașina-unealtă, dispozitiv etc. Importantă este atât mărimea rugozității cât
și forma ei. Există forme ce rețin lubrifianții într-o măsură mai mare.
Optimizarea formei rugozităților poate fi obținută prin netezire, vibronetezire, rulare cu o sculă cu cristale
de diamant. La UTM a fost elaborată o mașină automată continuă pentru netezirea, rularea, vibronetezirea cu
diamant a pieselor cilindrice [1].
1 – piesele ce se prelucrează;
2 – jgheabul de rulare; 3 – rola; 4 – tăietură;
5 – prisma; 6 – scula de finisare; 7 – piston; 8
– lamă;
9 – cilindru cu filet pentru avans;
10 – corpurile de rostogolire.
Scula execută o mișcare rectilinie alternativă în
lungul piesei, realizând pe suprafața ei un
microrelief regulat. în zona teșiturilor lama se
sprijină pe capetele pieselor vecine, limitând
avansarea sculei pentru protecția ei.
Vteh
Qc Productivitatea ciclică Qc,
l  l1 unde: Vteh – viteza avansului
tehnologic al piesei (viteza axială de deplasare a
piesei);
– lungimea suprafeței prelucrate a piesei în
direcția avansului tehnologic;
– distanța dintre suprafețele prelucrate în direcția
avansului tehnologic.
Mașina automată și scheme ale mărimilor și a b
formelor de uzură a pistoanelor pompelor Fig. 4
hidraulice, în dependență de metoda de prelucrare
sunt prezentate în fig. 4.
a - honuire cu abrazive,
b - vibronetezire cu cristal de diamante.

Concluzie: Din schemele prezentate se constată că vibronetezirea asigură micșorarea uzurii suprafețelor
cilindrice de 5 … 8 ori față de honuirea obișnuită având rezistența la uzură a sculelor de diamante de 50 …
100 de ori mai mare decât a instrumentului corespunzător obișnuit și obținând o calitate înaltă a suprafeței
prelucrate, cu costul sculei, pentru multe aplicații, până la $0,01 pe piesa finisată.

Bibliografie

1. INTELLECTUS 3/2012. Revistă de proprietate intelectuală, ISSN 1810-7079, pp.98-102

2. http://www.finisaricudiamant.ro
3. http://mineralul.blogspot.md/2010/10/scara-mohs-duritatii.html
4. http://www.coral4u.ro/c4u/duritatea_cristalelor.htm

40
 TEHNICĂ AGRICOLĂ AUTONOMĂ
Alexei MOROZOVCHII

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Ca și în alte domenii ale industriei în agricultură se încearcă de-a înlocui munca fizică și mecanizată
cu roboți. Firmele producătoare de tehnică agricolă au lansat un șir de roboți și tractoare autonome pentru
agricultură. Tehnica agricolă autonomă apare în calitate de prototipuri sau echipamente realizate spre
comercializare. Lideri în domeniu sunt producătorii mări de tehnică agricolă cum ar fi CASE IH, New
Holland.

Cuvinte cheie: Tehnică agricolă autonomă, sisteme de control, dirijare de la distanța.

1. Introducere
Ultimul timp în industria automobilelor se încearcă de-a crea automobile fără conducător, la fel și în
industria mașinilor agricole se încearcă de-a construi astfel de mașini și tractoare. Unele companii deja au
construit și testează astfel de tehnică. Automatizarea tehnicii se datorează utilizării unui ansamblu de
dispozitive și echipamente de automatizare, care, în funcție de condițiile impuse, realizează comanda și
controlul.

2. Tractorul robot ,,CASE IH ACV- AUTONOMOUS CONCEPT VEHICLE’’

Ca rezultat al studiului în domeniul automatizării a fost elaborat tractorul robot ,,CASE IH ACV-
AUTONOMOUS CONCEPT VEHICLE’’ prezentat de compania producătoare CASE IH în colaborare cu
CNH Industrial’s Innovation Group. Tractorul inovativ este proiectat cu o interfața complet interactivă, care
permite controlul la distanță a operațiunilor programate. Sistemul încorporat determina automat lățimea de
lucru, și construiește căile cele mai potrivite de mișcare, luând în considerare relieful, obstacolele și restul
tehnicii ce se deplasează pe teren. Operatorul de la distanță poate urmări și controla traiectoria de deplasare a
tractorului printr-un computer DESKTOP sau a unei tablete portabile. Având în dotare radar, camere video,
sistema de recunoaștere poate să depisteze obstacole staționate sau puse în mișcare în calea sa, și pe cont
propriu să staționeze informând operatorul printr-un semnal sonor sau vizual, așteptând până operatorul o să
indice un nou traseu de deplasare. În caz dacă, nu există semnalul GPS, date despre poziționare, sau tastarea
butonului ,,STOP’’ tractorul imediat își finisează mișcarea, așteptând intervenirea operatorului. Lucrările
efectuate de tractor pot fi de asemenea modificate în timp real printr-o interfață de la distanță sau de către
avertizările meteorologice automate.

3. Conceptul NHDrive autonom

Dezvoltat de către Automated Solutions Incorporated (ASI) și New Holland, NHDrive este un tractor
autonom, cu o deplina monitorizare și control de la distanța. Acest lucru permite agricultorilor să acceseze
tractorul din orice locație de cîte ori au nevoie. Automatizarea tractorului sporește eficiența operațională și
productivitatea deciziilor corecte. Capabil de-a lucra 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămâna, tractorul NHDrive
ajută la reducerea riscurilor asociate cu eroarea umană. Conceptul dat poate utiliza în totalitate perioadele de
vreme favorabile pentru operațiunile agricole de zi și noapte. Ajungând la câmpul de lucru, sistemul automat
i-a în considerare dimensiunea, forma câmpului și lățimea de lucru a agregatului după care generează căile
optimizate de prelucrare. În viitor acest concept va fi capabil să utilizeze datele privind randamentul colectat
anterior pentru aplicarea variabilă a intrărilor și pentru a efectua operațiunile cu o precizie maximă, an de an.

4. Bonirob - robotul care găsește și elimina buruienile din câmp fără erbicide
Protecția plantelor ar putea primi un ajutor neașteptat din partea unei companii înființate de Bosch și care
a dezvoltat un robot capabil să identifice corect și să smulgă de unul singur buruienile care amenință culturile
agricole. Denumit Bonirob, prototipul celor de la Deepfield Robotics, are dimensiunea unui autoturism și poate
monitoriza cu acuratețe evoluția culturilor, ce rezistență au în fața dăunătorilor sau cîtă apă și fertilizant au
nevoie pentru a se dezvolta. Toate aceste procese cad acum în responsabilitatea analizelor de laborator, ceea
ce dă mari speranțe pentru un cost mai redus pentru protecția plantelor. O mare calitate a lui Bonirob este aceea
că analizează plantele individual și când depistează ”un intrus”, pescuiește buruiana cu ajutorul unei undițe.
Se face eliminarea în mod mecanic, fără a mai fi nevoie de folosirea substanțelor chimice. De-a lungul timpului,

41
pe baza unor parametri precum culoarea frunzei, forma și mărimea, Bonirob a învățat să diferențieze din ce în
ce mai bine plantele pe care le dorim în cultură și cele pe care dorim să fie smulse.

5. HortiBot
Robot pentru prășitură, cu o mișcare independentă datorită sistemei de navigare GPS. Îndeplinește
operațiunea de plivit, semănat. Capabil să stabilească în mod automat locul punctului de semănat, să sape în
mod independent gaura pentru sămânță și plantă.

6. Avantajele utilizării tehnicii autonome

x creșterea productivitatea mașinilor agricole;
x sporirea eficienței operaționale și productivitatea deciziilor corecte;
x îmbunătățirea condițiilor de muncă;
x posibilitatea executării lucrărilor 24 h 7 zile pe săptămână.

6. Dezavantaje
x costul ridicat al tehnicii;
x necesitatea lucrătorilor calificați.

Concluzii
Tehnica agricolă autonomă este la început de cale, însă ei îi aparține viitorul. Conceptele și tehnica
prezentată ușurează semnificativ muncile agricole reducând la zero munca fizică în agricultură. Producătorii
de tehnică autonomă ne oferă oportunitatea de-a deschide noi orizonturi pentru agricultura viitorului.

Bibliografie

1. http://agriculture1.newholland.com
2. https://www.caseih.com
3. http://www.agrimedia.ro

42
 CONTROLLER AREA NETWORKUTILIZATE ÎN MAȘINILE AGRICOLE
Nicolae MICLEUȘANU

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Controller Area Network, numit CAN bus, rețea de electronice montată pe mașinile și echipamentele
agricole permite controlul parametrilor de lucru ale acestora. Cu ajutorul CAN bus pot fi controlați astfel de
parametrii ca: normă de însămânțare la semănători, numărul de turații a bătătorului la combina de cereale
etcю

Cuvinte cheie: Controller Area Network (CAN bus), echipamente agricole, CEMOS Automatic,
productivitatea , calitatea boabelor.

1. Introducere
Mecanizarea agriculturii a jucat și continuă să joace un rol fundamental din punct de vedere tehnic,
economic și social, în special în țările puternic industrializate, ea oferind posibilități substanțiale de reducere
a costurilor, de creștere a calității lucrărilor, precum și de creare de noi produse în special în domeniul
energetic. Toate firmele producătoare de mașini agricole investesc azi foarte mult în cercetare și dezvoltare de
noi produse care să atingă obiective cum ar fi: optimizarea consumurilor energetice și reducerea impactului
negativ asupra resurselor naturale (apă, sol, aer) și care să fie în același timp viabile din punct de vedere
economic.

2. Utilizarea comunicațiilor prin sateliți în agricultură

Un pas important în dezvoltarea tehnologiilor de mecanizare a constituit utilizarea comunicațiilor prin
sateliți în aplicații agricole cu ajutorul: GIS (Geographic Information System) și GPS (Global Positioning
System). Corelarea poziției mașinilor și a tractoarelor cu reglările instantanee existente în computerele de
proces a dezvoltat într-un ritm accelerat precizia de lucru și calitatea lucrărilor executate. Cu aceste sisteme,
azi știm exact cât este necesarul de macroelemente de ex. și cât s-a fertilizat pe un metru pătrat, cât s-a erbicidat
iar mai târziu cât s-a recoltat exact în aceeași poziție.

3. Conceptul de „agricultură de precizie”

Conceptul de „agricultură de precizie” presupune reglarea intrărilor în sistemul agricol (semințe,
îngrășăminte, pesticide) în așa fel încât să se distribuie unde e nevoie exact cât e nevoie atunci când e nevoie.
Măsurarea diferiților parametrii de lucru prin senzori și traductori, analiza informațiilor primite prin
intermediul sistemelor informatice și softurilor specifice și trimiterea comenzilor pentru modificarea altor
parametri pe tractoare și mașini agricole au creat conceptul de “agricultură de precizie” (Smart farming).

4. Controller area network (CAN bus)

Controller Area Network, numit CAN bus, este o rețea integrată de electronice care își are originea în
industria auto. Acesta permite mai multor controlere de a face schimb de informații cu privire la un singur
circuit sau „rețea”, permițând lucruri, cum ar fi ridicarea și coborârea tuturor celor patru ferestre ale unei
mașini. Aceeași tehnologie domină acum mașini agricole folosite pentru a automatiza secvențe complexe, cum
ar fi dirijarea cu tractorul și ridicarea echipamentelor din poziție de lucru la capătul rândului.

5. CEMOS Automatic
Productivitatea unei combine moderne depinde de reglarea precisă a cca 50 de elemente: de la rabator
până la mărunțitorul de paie, operatorului îi este foarte greu să controleze peste 10 parametri tehnologici.
Pe combinele Lexion această problemă este hotărâtă de către Sistema de control (CAN bus) CEMOS
Automatic. Încercările au demonstrat că ea nu numai ușurează munca operatorului dar și considerabil mărește
productivitatea mașinii, calitatea grâului și ca rezultat mărește veniturile gospodăriei.

6. Avantajele utilizării CAN bus:

• Obținerea de producții mari și de calitate;
• Optimizarea profiturilor economice;
• Realizarea integrată a protecției mediului;
• Mărirea durabilității sistemelor agricole.

43
 7. Dezavantaje
• Preț ridicat a echipamentelor și controlerelor;
• Necesitatea cadrelor instruite la utilizarea echipamentului.

Concluzii
Agricultorii vor fi în măsură să delimiteze zonele specifice de teren agricol și să atribuie pe acestea mașini,
utilaje agricole sau senzori. Pentru fiecare din aceste zone agricole, sistemul (CAN bus) va fi complet
configurabil și capabil să asigure alarme în cazul condițiilor nefavorabile de vreme, de sănătate a culturilor,
mișcări neautorizate și multe altele pentru a vedea cele mai relevante date, cu o rată de reîmprospătare ridicata
a datelor.
În încercări au fost antrenate combinele Lexion 770 TT și Lexion 750, măsurile care au fost efectuate
pentru 4 tipuri de culturi: grâu, secară, ovăz, rapiță.
S-au evaluat următorii parametri:
• Productivitatea (t/h),
• Calitatea boabelor,
• Partea resturilor necerealiere.
Pentru toate culturile productivitatea s-a mărit în mediu cu 10%, partea amestecurilor s-a micșorat cu 31%
iar calitatea grâului s-a mărit cu 25%.

Bibliografie

1. http://www.agrimedia.ro
2. http://letslearn2015.blogspot.md
3. http://www.titanmachinery.ro

44
 ALEGEREA CONSTRUCȚIEI PREHENSORULUI FUNCȚIE DE
DESTINATIA ROBOTULUI INDUSTRIAL
Alexei BOTEZ, Radu GRAMA

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Pregătirea procesului de producere pune problema alegerii tipului prehensorului manipulatorului.
În asa cazuri pe de o parte este necesar de a alege un prehensor cât mai simplu la construcție, iar pe de alta
parte-unul ce ar corespunde cerințelor procesului de producere.

Cuvinte cheie: prehensor, manipulator, operație

În sistemele flexibile de producție la realizarea operațiilor pe larg se utilizează roboții industriali.

Robotul industrial reprezintă un sistem mecanic cu aspect uman, capabil să execute activități specifice
omului, sau care s-ar realiza în manieră umană.
Funcție de arealul utilizării roboții se împart în industriali, informativi şi casnici.
Robotul industrial este o maşină automată reprogramabilă care în procesul de producție îndeplineşte funcții
variate. El constă din manipulator (mecanism de execuție) şi sistem de dirijare.
Manipulatorul (fig.1) poartă organele de lucru (prehensoare, scule tehnologice, mecanisme complexe) şi
realizează deplasările necesare. El poate fi dotat cu unul sau mai multe brațuri, poate fi mobil sau staționar.

Figura 1. Manipulator:
1-carcasă; 2-montant; 3-braț;4-efector.

Diversitatea mare a tipurilor de piese şi operațiilor efectuate duce la mare varietate ale organelor de lucru.
Acestea trebuie să corespundă următoarelor cerințe:
- construcție simplă;
- stabilitate de menținere a piesei;
- fiabilitate;
- precizie;
- rapiditate;
- universalitate.
Funcție de natura forțelor de acționare prehensoarele se divizează în magnetice, pneumatice, cu vacuum,
mecanice, electrice etc., dintre care mai răspândite sunt cele mecanice.
Funcție de destinație universale şi specializate. Folosirea celor universale este preferabilă celor
specializate.
Funcție de construcție prehensoarele pot fi cu sau fără acționare.

45
 Cele mai simple la construcție sunt prhensoarele fără acționare, dotate cu element elastic (fig.3). Cuplarea
şi decuplarea cu piesa se efectuează prin apăsarea și tragerea prehensorului asupra piesei fixate.

Figura 2. Prehensoare fără acționare: a-pentru prindere interioară, b-pentru prindere exterioară.
1-fălcile prehensorului; 2-piesa fixată.

Prehensoarele cu acționare sunt cuplate sau decuplate prin acționare în diferite moduri asupra elementelor
lor de prindere. Spre deosebire de cele fără acționare acestea fixează piesa mai bine, de aceea sunt utilizate
atunci, când asupra piesa trebuie fixată cu forțe mai mari.
O mare importanță o are materialul piesei apucate. Pentru piesele din materiale feromagnetice pot fi
utilizați magneți sau prehensoare cu camere umplute cu pulberi metalici în gel. La apariția câmpului magnetic
camerele cu pulberi se solidifică în forma primită.
La transportarea pieselor fine se vor folosi prehensoare adaptive, puterea de strângere ale cărora este reglată
de senzori, sau cu camere elastice, ce se deformează sub acțiunea presiunii aerului sau lichidului pompat.
Forțele de strângere în astfel de prehensoare se repartizează uniform grație contactului pe toată suprafața piesei.
Pentru transportarea pieselor plane pot fi folosite ventuze. Fixarea ventuzelor are loc prin apăsare asupra
piesei, iar eliberarea prin deschiderea supapei de devacumizare.

Bibliografie:
1. Botez I., Botez A., Tăbăcaru A. Implementarea sistemelor flexibile automatizate-mijloc de sporire
a productivității muncii și de reducere a prețului de cost al produselor finite. Intellectus. – 2015. – Nr. 2. –
pag.116-123.

46
 EFICIENȚA TEHNOLOGIEI DE NETEZIRE CU ULTRASUNET
Vlad BOTNARI

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: În această lucrare sunt prezentate rezultatele unui studiu comparativ de formarea indicatorilor
de calitate a suprafeței după prelucrarea convențională și netezire cu ultrasunet. Este prezentat o evaluare
cantitativă a eficacității aplicarii energie cu ultrasunete la netezirea materialelor cu structura și
microduritate ințială diferită.

Cuvinte cheie: microduritate; ultrasunet; netezire; rugozitate; strat superficial.

1. Introducere
Una dintre metodele combinate de perspectivă de prelucrare de finisare este tehnologia de durificare și
netezire cu ultrasunet. Energia ultrasunetului permite intensificarea procesului de prelucrare și de a realiza o
îmbunătățire semnificativă a indicatorilor de calitate a suprafețelor tratate comparativ cu tratamentul
convențional netezirea [2, 6]. În dezvoltarea tehnologiilor de prelucrare combinată de netezire, în special pentru
automatizarea producție pe mașini CNC, este important să se evalueze eficacitatea intrării în zona de prelucrare
a energiei cu ultrasunet suplimentară în comparație cu nivelurile indicilor atinse în timpul prelucrării. [3]

2. Aplicarea procedeului de netezire cu ultrasunet la prelucrarea metalelor cu duritate înaltă

Evaluarea cantitativă a eficienței aportului de energie suplimentară cu ultrasunete este efectuată în mod
convenabil utilizând parametrii adimensionali, de exemplu, coeficienții relativi ai microdurității și rugozității,
respectiv, care caracterizează creșterea durității și scăderea rugozității în raport cu valorile lor inițiale:
ுഋ ோ௔ሺ೔೙೔೟ሻ
‫ܭ‬ுഋ ൌ Ǣ‫ܭ‬ோ௔ ൌ
ுഋሺ೔೙೔೟ሻ
Ǣ
ோ௔
(1 )
unde: Hμ(init), Ra(init), Hμ,, Ra – datele de intrare și cele finale după prelucrare a indicatorilor de duritate și
rugozitate.
Pentru a calcula coeficienții ‫ܭ‬ுഋ și ‫ܭ‬ோ௔ v-om lua rezulatele obținute de diverși autori [1, 2, 4, 6, 7] la
cercetarea proceselor de prelucrare convențională de netezire și netezire cu ultrasunet.
În fig. 1 este prezentată dependența coeficientul ‫ܭ‬ுഋ față de forța aplicată la netezire. Figura arată că
odată cu creșterea forței, după cum sa observat că cresc coeficienții pentru toate materialele prelucrate, se
observă o creștere a microdurității în raport cu valoarea inițială. Un interes deosebit îl reprezintă unghiul de
înclinare a liniilor drepte, caracterizînd creșterea microdurității cu schimbarea efortului la prelucrare. Tangenta
unghiului de înclinare poate fi exprimată analitic luând în considerare (1) următoarea relație:
οுഋ ଵ
‫ן ݃ݐ‬ൌ ൬ ൰ (2)
ுഋሺ೔೙೔೟ሻ ο௉

Figura 1. Dependența microdurității față de forță statică la netezire a materialelor

Oțel ХВГ (1), 08Х12Н10T (2), oțel 45 (3)

47
 Figura 2. Dependența creșterii microduriătii relative în calculul bazat pe aplicarea unității de forță statică față de
valorea inițială a microduritatii
Expresia rezultată este convenabil de reprezentat în procente, înmulțind partea dreapta la 100%, atunci
dimensiunea de exprimare este %/N, adică caracterizează creșterea procentuală relativă a microdurității per
unitate de forță statică aplicată. În fig. 2 sunt aduse rezultatele calculului după formula (2) în funcție de valoarea
inițială a microdurității suprafețelor prelucrate. După cum sa observat, valoarea unghiului de pantă depinde de
valorile inițiale ale microdurității pentru materiale cu proprietăți mai plastice (de exemplu, oțel 08X12H10T)
este mai mare, pentru materialele cu valoarea ridicată a microdurității inițiale se observată micşorarea acestuia.
Din fig. 2 urmează că pentru materialele investigate o mare parte a eficienței de introducerea în zona de
prelucrare ulterioară dobândește energia ultrasunetului suplimentară prelucrarea materialelor cu o
microduritate inițială mare de suprafață, aşa precum oțelul XBГ.
Această caracteristică se datorează expunerii ultrasunetelor asupra proprietăților plastice a materialelor, în
special în structura de dislocare a sa [5, 6, 8]. În lucrarea [5] este stabilit relația de legătură dintre
microduritatea suprafeței şi densitate a liniilor de alunecare (fig. 3). Valorile rezultate ale microdurității și
densitatea liniilor de alunecare precum la netezirea convențională şi la netezirea cu ultrasunet sunt dispuse pe
o singură linie.
Cu toate acestea, în cazul prelucrării cu ultrasunet, microduritatea și densitatea liniilor de alunecare au
valori mai mari, indicând despre intensificarea deformărilor plastice a materialului care este prelucrat.

Figura 4. Valorile rugozității relative în

Figura 3. Dependența microrezistenței de dependență de forța statică aplicată în timpul
densitatea liniilor de alunecare netezirei oțelului ХВГ (1) și oțelul 45 (2)

În figura 4 se prezintă valorile calculate ale rugozității relative ale suprafețelor prelucrate (formula 1). Aici
se observă eficiența de intrare a energiei ultrasunetelor din punct de vedere al asigurării rugozității suprafeței.
La prelucrarea cu ultrasunet se observă o tendință în creștere a schimbării coeficientului de creștere a forței,
spre deosebire de prelucrarea convențională în care o dată cu creșterea forței, apare probabilitatea
supradurificării suprafeței și deteriorarea rugozității.

Concluzie
Tendința de creștere a schimbării coeficientului KRa la prelucrarea cu ultrasunet, și prin urmare, reduce
rugozitatea suprafeței, cu forțele de prelucrare mari pot fi, de asemenea, legate și creșterea proprietăților
plastice a materialului prelucrat, rezultând o netezirea mai eficientă a micro-neregularităților inițiale.
Astfel, pe baza analizelor comparative efectuate a datelor experimentale, putem afirma următoarele
concluzii:

48
 1. Netezirea cu ultrasunet asigură un grad mai mare de durificare a stratului de suprafață, și la o adâncime
mai mare decât netezirea convențională în condiții tehnologice similare;
2. Energie suplimentară generată de ultrasunet intensifică procesul de durificare plastică ceea ce conduce
la prelucrarea materialelor cu rezistență înaltă
3. O eficacitate mai înaltă la prelucrarea materialelor cu parametrul inițial mărit al microdurității se
obține prin introducerea în zona de prelucrare a energie suplimentare cu ultrasunet.

Bibliografie:
1. Алехин В.П. Влияние на дефектную структуру и свойства конструкционных и
инструментальных сталей ударного воздействия с ультразвуковой частотой / В.П. Алехин, О.В.
Алехин, Е.В. Крылова // ВАНТ. — 2012. — № 2(78). — С. 120—125.
2. Бобровский Н.М. Оптимизация параметров процесса выглаживания в производственных
условиях с целью получения поверхности, пригодной для работы в условиях гидродинамического
трения / Н.М. Бобровский, П.А. Мельников // Вектор науки Тольяттинского государственного
университета. — 2011. — № 2. — С. 65
3. Малышев В.И. Автоматизация гибридных и комбинированных технологий на основе
модернизации станочного оборудования и выбора кинематических связей / В.И. Малышев, Д.Г.
Левашкин, А.С. Селиванов // Вектор науки Тольяттинского государственного университета. — 2010.
— № 3. — С. 70—74.
4. Малышев В.И. Ультразвуковая отделочно-упрочняющая обработка сферическим индентором /
В.И. Малышев, А.С. Петрова, А.С. Селиванов // Механики ХХI веку. ХII Всероссийская научно-
техническая конференция с международным участием: сборник докладов. Братск: Изд-во БрГУ, 2013.
— 266 с.
5. Малышев В.И. Физические особенности пластической деформации поверхностного слоя при
механической обработке в ультразвуковом поле /В.И. Малышев, А.С. Селиванов, А.С. Петрова //
Сборник научных трудов SWorld. — 2012. — Т. 7. — № 3. — С. 44—51.
6. Марков А.И. Ультразвуковая обработка материалов / А.И. Марков М: Машиностроение, 1968.
— 365 с.
7. Мельников П.А. Повышение эксплуатационных свойств сальниковых шеек
коленчатых валов путем оптимизации технологии изготовления / П.А. Мельников, А.С.
Селиванов, Л.Р. Хамидуллова // Объединенный научный журнал. — 2003. — № 29. — С. 15—17.
8. Селиванов А.С. Формирование дислокационной структуры при ультразвуковом алмазном
выглаживании стали 08Х12Н10Т / А.С. Селиванов, В.И. Малышев, Е.А. Даньшина // В сб.: Проведение
научных исследований в области машиностроения. Сборник материалов Всероссийской научно-
технической конференции с элементами научной школы для молодежи: в 3-х томах. 2009. — С. 231—
236.

49
 INFLUIENȚA METODELOR DE RECTIFICARE ASUPRA CALITĂȚII
STRATULUI DE SUPRAFAȚĂ A PIESELOR DIN MATERIALE DURE
Vlad BOTNARI

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract:Sunt analizate procesele de prelucrare prin rectificare a pieselor din materiale dure. Sunt
efectuate comparațiile și determinate avantajele și dezavantajele metodelor de rectificare. Este analizată
influiența parametrilor energetici ai procesului de rectificare pe complexul de caracteristici a stratului
superficial, dependența indicatorilor de rugozitate și tensiunilor remanente de regimurile de prelucrare. Este
determinată sarcina sistemei complexe ce ia în considerare influiența factorilor tehnologici pe
caracteristicele sistemei mașină-sculă-piesă.

Cuvinte cheie: metodă de rectificare, prelucrare cu abraziv, parametrii energetici ai procesului, stratul
de suprafață.

1. Introducere
În industria contemporană este caracteristic utilizarea pieselor și nodurilor de piese fabricate din aliaje de
titan rezistente la temperatură, oțelurilor aliate și alte materiale greu de prelucrat. Procesul de rectificare este
tehnologia, cu ajutorul căreia se poate de îndeplinit cerințele înaintate față de precizie și calitate a suprafețelor
pieselor.

2. Metodele de rectificare și influiența lor asupra proprietăților stratului superficial

Cercetarea sporirii eficacității de dirijare a calității stratului superficial la prelucrarea piesei din materiale
dure prin rectificare sunt reflectate în mai multe lucrări, însă la moment o metodă universală de calcul a
parametrilor regimurilor de prelucrare pentru asigurarea caracteristicilor stratului surperficial nu este. Stratul
superficial al piesei influiențează următoarele proprietăți de exploatare: duritatea (statică, ciclică, la lovituri),
frecare și uzare, rezistența la coroziune, eroziune, ermecitatea conexiunii, precizia piesei și fiabilitatea
ajustajelor fixe. Rugozitatea, structura, componența chimică și fazică a stratului influiențează diferit la
proprietățile de exploatare a pieselor. Cunoașterea complexă a legităților și efectelor speciale ale parametrilor
straturilor de suprafață a pieselor la proprietățile lor de exploatare, permit optimizarea proceselor tehnologice
de fabricare a pieselor cu luare în considerare a condițiilor de exploatare. Aceasta la rîndul ei, înaintează cerințe
de analiză profundă a metodelor productive existente de rectificare pentru efectuarea calculelor caracteristicilor
energetice și efectuarea cercetărilor experimentale pentru determinarea influiențelor regimurilor de rectificare
la caracteristicile stratului superficial.
La metodele productive de prelucrare cu abraziv se referă rectificarea la viteze înalte, rectificare de
degroșare, rectificare cu discuri cu granulație mășcată, și deasemenea combinarea acestor metode. După cum
arată rezultatele analizei factorilor a unor serii de cercetări, una din caracteristicile principale a stratului
superficial, ce influiențează la limita de rezistență la oboseală a piesei, este rugozitatea suprafeței și tensiunile
remanente. Posibilitatea rectificării la viteze mari, la mărirea vitezei de îndepărtare a metalului păstrînd
parametrii necesari de precizie și calitate de prelucrare sunt confirmate printr-un șir de experimente [1].
Dependența parametrului de rugozitate de viteza de așchiere este arătată în figura 1.

a) b)
Figura 1. Dependența dintre parametrul de rugozitate Ra a pieselor rectificate și viteza și adîncimea de rectificare: a-oțel
P18 (HRC 60-62), b- oțel X18H10T.

50
 Cu toate acestea, utilizarea rectificării de viteză trebuie să fie însoțită de:
x Un set de activități destinate pentru înlăturarea factorului negativ de acțiune termică pe suprafața
rectificată;
x Utilizarea discurilor speciale de precizie înaltă;
x Sistem tehnologic cu rigiditate înaltă;
x Cerințe înalte față de proprietățile materialului abraziv;
x Echipamente avansate de prelucrare.
Un alt proces de rectificare progresiv, la care din contul modificarii parametrilor (cinematici) de
funcționare cantitativi și calitativi se modifică parametrii de ieșire, este rectificarea de degroșare. După
efectuarea experimentelor, au fost obținută dependența empirică a mărimii indicatorului de rugozitate de
parametrii regimului de rectificare:
௧ బǡభళ ή௏೛షబǡల ήௌ బǡల
ܴ௔ ൌ ʹ ൈ ͳͲସ  , (1)
௏ೖబǡఴఱ
unde: t-adîncimea de așchiere; Vp-viteza piesei; S-avansul; Vk-viteza discului.
În figura 2 este redată grafic dependența, ce caracterizează influiența rugozității suprafeței de parametrii
regimului de rectificare de degroșare.

Fig.2 Dependența parametrului de rugozitate Ra a piesei de viteza și adîncimea de rectificare

După cum se observă din grafice (fig. 1, 2) parametrul de rugozitate Ra în formă calitativă se schimbă
aproximativ identic. Cu mărirea vitezei a discului de rectificat, rugozitatea se micșorează. Aceasta este
demonstrată de rezultatele experimentale.
În procesul de rectificare, stratul superficial a piesei prelucrate cade sub influiența factorului de temperatură
și de putere, în rezultatul cărora la o anumită adîncime față de suprafața rectificată se întîmpla înmuierea sau
întărirea metalului și apariția tensiunilor remanente. Mai des pentru determinarea tensiunilor remanente se
utilizează metodele experimentale. Dacă v-om analiza curbele tensiunilor, obținute după rectificarea exterioara
a oțelului 45 călit, cu viteze variabile a discului de rectificat rotund la aceleași condiții de prelucrare a altor
parametrii, se poate de remarcat că, numai mărirea vitezei de așchiere, duce la încălzirea suprafeței rectificate
și corespunzător duce la mărirea extinderii tensiunilor și adîncirea lor (fig. 3).
Mărirea vitezei de așchiere favorizează intensificarea efectului termic, și ca rezultat, creșterea tensiunilor
remanente la întindere. Utilizarea recomandărilor de micșorare a efectului termic asupra stratului de suprafață
al piesei, racirea efectivă, alegerea relațiilor optimale a vitezei de așchiere și viteza piesei, duc la micșorarea
mărimilor tensiunilor remanente, dar nu și modificarea semnului.

Fig.3 –Curbele de distribuire a tensiunilor remanente: 1-V=35m/s; 2-V=60m/s.

Soluționarea problemei semnului tensiunilor remanente la rectificarea materialelor dure, permite utilizarea
metodei de rectificare de degroșare. Rectificarea de degroșare are următoarele caracteristici:

51
 x Rectificarea are loc cu viteza piesei Vp≤0,0033 m/s;
x Adîncimea de rectificare de la 0,1mm și mai mare la o singură trecere;
x Se utilizează discuri cu granule mășcate în combinare cu răcire efectivă (consum LUR 0,003m/s și mai
mult, la presiunea de pîna la 0,7 MPa).
După prelucrarea pe mașină de rectificat modernă, a piesei din aliajul ЖС6К cu disc de rectificare
24А40С114К5/П80-30, cu regimurile Vk=27 m/s, Vp=0,0033 m/s, cu lichid de ungere și răcire Аквол-2, au
fost cercetate caracteristicele stratului superficial. Curbele tensiunilor remanente sunt ilustrate în figura 4.
Rectificarea oțelurilor rezistente la temperatură,
aliaje de titan și deasemenea a oțelurilor înalt aliate, care
se caracterizează prin vîscozitate înaltă și plasticitate, este
caracteristic ,, îmbibarea" discului, ce duce la pierderea
proprietăților de rectificare. O altă problemă ce apare la
prelucrarea acestor materiale este sensibilitatea față de
efectele termice, în rezultatul căreia în stratul superficial
apar defecte de structură – arsuri și fisuri. Îndeosebi
aceste neajunsuri se evidențiază la rectificarea de
degroșare productivă. Pentru marirea eficacității de
rectificare se utilizează discuri de rectificare speciale cu
granulație mășcată.
Fig. 4 Dispersia tensiunilor în stratul
superficial:1-t=0,05mm, 2-t=0,2mm,
3-t=1mm.

Porozitatea discurilor permite de a soluționa următoarele sarcini:

x Crearea spațiului înaintea grăuntelui abraziv pentru acumularea așchiilor, ce diminuează ,,îmbîcșirea"
discului;
x Îmbunătățirea injectării a lichidului de ungere și răcire nemijlocit în zona de contact a discului cu piesa,
ce preîntîmpină apariția arsurilor și a fisurilor.
x Răcirea suplimentară a zonei de contact din contul efectului ventilație a fluxului de aer;
x Micșorarea frecării dintre suprafața discului și a piesei.
O nouă etapă principială de dezvoltare, ce radical mărește eficacitatea prelucrării pieselor este utilizarea
rectificării de degroșare la viteze înalte și foarte înalte. Experimentele analitice și cele experimentale ascund
mari potențialuri tehnologice. Pentru acest proces, este caracteristic viteze mari de așchiere în limitele
100...180 m/s. Este motivul de a presupune, ca vitezele indicate nu sînt cele mai mari, deoarece sunt posibilități
principiale de mărire pînă la 300...500 m/s. Cinematica așchierii la viteze mari asigură nu numai viteze mari
de îndepărtare de material, dar și mărește precizia de formare, micșorează rugozitatea suprafețelor prelucrate
și micșorează grosimea stratului, ce poartă urmele deformațiilor plastice, care însoțește procesul de așchiere.
Rezervele eficacității tehnologiei rectificării de degroșare sunt legate deasemenea cu îmbunătățirea
caracteristicilor sculei abrazive și sculei de corectarea profilului, metodelor de rectificare, corectare și de
injecție a lichidului de ungere și răcire către discul abraziv.

Concluzie
Unul din fenomenele principale, care se infiltrează în zona de așchiere la rectificare, trebuie considerat
efectul de plastificare și absorbție, prin care se înțelege un fenomen complex, care se petrece la nivel micro pe
compartimentul de suprafață ,,corpul solid-mediul" la deformare și distrugerea materialului în condițiile de
acțiune a mediilor de absorbție ce duc la modificarea caracterului parametrilor energetici de forță a deformării
materialului la nivel macro. Una din metodele de asigurarea a cerințelor criteriale pentru afirmarea efectelor
de plastificare și absorbție este metoda de rectificare planetară de rezistență, care este efectivă pentru
eliminarea adaosurilor mari la prelucrarea pieselor din materiale rezistente și stabile la temperatură, a aliajelor
pe bază de crom, aliaje de titan, aliaje magnetice, obținute prin metode de presare a pulberilor. Corectarea
discurilor abrazive a capului planetar de rectificat se efectuează cu creioane de corecție cu diamant care se
evidențiază de metodele tradiționale de corecție a discurilor de rectificare, și nu necesită echipamente speciale.
Avantajele acestui procedeu este micșorarea volumului energetic al procesului: utilizarea discurilor abrazive
obișnuite pe bază de ceramică cu viteze de 45-60 m/s, pe toată adîncimea stratului îndepărtat; asigurarea
durificării suplimentare a stratului superficial din contul formării a tensiunilor remanente comprimate,
micșorarea consumului de lichide de ungere și răcire, micșorarea factorului de temperatură și forță și
micșorarea posibilității rebutului.

52
 Bibliografie
1. Кремень З.И. Технология шлифования в машиностроении/ З.И. Кремень, В.Г. Юрьев.
А.Ф. Бабошкин; под общ. ред. З.И. Кремня. – СПб.: Политехника, 2007. – 424 с.
2. Глубинное шлифование деталей из труднообрабатываемых материалов / С.С. Силин,
Л.В. Лобанов, В.А. Хрульков, Н.С. Рыкунов. – М.: Машиностроение, 1984. – 64 с.
3. Жук А.П. Повышение эффективности глубинного шлифования ёлочных замковых соединений
лопаток турбокомпрессора: автореф. дис. канд. тех. наук 12.11.07 / Жук Александр Порфирьевич;
Пенззеенский гос. ун-т. – Пенза, 2007. – 26 с.

53
 MOBILIER DESTINAT SĂLILOR DE CREAȚIE A COPIILOR

Veronica BRÎNCOVEANU, Valeriu PODBORSCHI

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Mobilierul are un impact important în perceperea de către copii a mediului înconjurător. El
este un mijloc de influență asupra stării emoționale a copilului. Omul petrece minimum o treime din viață în
interior, aşa că pentru ca acesta să-i fie mai prietenos, este necesar să fie amenajat bine funcțional,
coloristic, cît și după destinație. Interiorul ar trebui să creeze nu numai condiții confortabile de trai pentru
proprietar, dar şi pentru a avea un efect benefic asupra stării emoționale.
Informația prezentată în acest articol va oferi idei și sfaturi în amenajarea sălilor de creație a copiilor.
Cuvinte cheie: mobilier, interior, culoare, lumină, copil, design

Mobilierul - este un termen colectiv, desemnând toate obiectele ce se pot muta sau care sunt fixe
(construite în sau între pereți), care susțin atât corpul uman cât și obiecte utile oferind capacități de menținere,
păstrare și stocare. Astfel dulapurile, scaunele, mesele, birourile, paturile, etc. sunt diferite piese de mobilier,
având diferite funcții specifice.
Mobilierul poate fi nu numai un produs pur funcțional, dar și un produs de design artistic, fiind considerat
o formă de artă decorativă.
În combinații cu alte obiecte funcționale precum obiecte decorative și artistice, mobilierul contribuie la
realizarea spațiilor interioare ambientale, conferind practicalitate, confort, creativitate etc.
Interiorul asigură omului perceperea estetică şi condițiile favorabile de viață. Spațiul pentru copii trebuie
sa vină în sprijinul unei dezvoltari creative. Este important ca încăperea să fie nu doar luminoasă, caldă şi
curată, dar și funcțională, care să inspire prin culoare, prin forma obiectelor,cît și prin armonia lor. Punctul de
plecare pentru crearea unui aspect deosebit al interiorului poate fi considerat alegerea culorii.
Culoare - însușire a luminii determinată de compoziția sa spectrală, care permite ochiului să perceapă în
mod diferit radiațiile vizibile incidente pe retină, având aceeași intensitate, dar lungimi de undă diferite. Omul
are abilitatea de a percepe cu ochiul liber peste 2000 de nuanțe diferite. Goethe spunea despre culori că
“acționează asupra sufletului, putând trezi sentimente diferite, idei, emoții, care ne aduc linişte sau, dimpotrivă,
ne agită şi provoacă tristețe”..
Armonia coloristică presupune folosirea culorilor care se potrivesc foarte bine împreună. Ele produc o
schemă coloristică atractivă, echilibrată și liniștită. Culorile calde, cum ar fi galbenul, portocaliul și roșul,
conferă o senzație primitoare încăperilor. Culorile reci, cum ar fi albastrul, violetul, verdele și turcoazul,
conferă o senzație de liniște încăperilor și de răcoare, acolo unde pătrunde multă lumină din exterior. Deoarece
fiecare nuanță este percepută de către om în multe feluri, prin alegerea culorii în design interior este important
să se ia în considerare funcționalitatea camerelor, adică care este scopul nostru: copilul să învețe sau să se
joace, sau să realizeze ambele ocupații, să se simtă confortabil.
La decorarea spațiului pentru preşcolari şi şcolari trebuie să se țină cont nu doar de crearea funcționalității
maxime a zonei de joacă şi lucru, ci şi de menținerea atmosferei vesele. În acest spațiu se recomandă culoarea
verde deschis, pentru că aceasta favorizează la concentrarea copilului, iar pentru a face sala mai jucăuşă se
poate folosi diferite elemente de decor ca: accente pe perne, pereți, lămpi, etc.
Obiectele decorative care sunt utilizate la crearea unui ambient, trebuie să se potriveasca perfect stilului de
decor, să se integreze în el, ca un tot unitar, doar așa putîndu-se da naștere unei ambianțe plăcute. Ochiul nu
trebuie să fie stresat de elemente complet neadecvate, stridente, care ies din context, deoarece în aceste condiții
nu se mai poate obține acel nivel de confort psihic care este, în fapt, unul dintre obiectivele pe care trebuie să
le atinga orice proiect de design interior.
Copiii sunt oameni de ştiință, de creație, care caută permanent să se informeze în legătură cu lumea care-i
înconjoară, de aceea este necesar să existe un loc unde sa cuprindă tot de ce el are nevoie.
În crearea mobilierului se folosesc aceleaşi principii de realizare a caracterului şi a expresiei artistice ca şi
în arhitectură: utilitate, soliditate, frumusețe. Orice piesă de mobilier nu poate fi concepută fără o destinație
precisă, fără a servi unui scop.
Piesele de mobilier pentru copii necesare centrelor de creație sunt: mese și scaune, dulap pentru depozitarea
obiectelor personale, șevalete, cuier, rafturi, etc.
Copiii pot accesa obiecte la înălțimea ochilor lor şi manipula greutăți uşoare adaptate vârstei lor. Aşa că,
pentru copii cu vârste mici, cel mai potrivite sunt soluțiile de depozitare joase, tip rafturi, unde să fie plasate

54
cutii cu destinație clară - aşa putem educa copiii să păstreze ordinea pe categorii: caiete, creioane/
acuarelă/pensule, jucării, etc. Pentru şcolarii mai mari putem folosi mobilier modular, închis cu uşi, mai înalt
şi adaptat cerințelor. De exemplu, coşurile de depozitare din rattan împletit rămân de un real ajutor pe tot
parcursul copilăriei, până la vârsta adolescenței: oricând pot găzdui obiecte/jucării /cărți sortate după categorii
şi domenii de interes şi îşi găsesc locul în orice schemă de amenajare.
Pentru un copil sala nu este doar un loc de lucru și teme, ci un spațiu de socializare, de relaxare si hobby.
O sală reușit amenajată necesită multă pregătire și o analiză consistentă. Ea trebuie să conțină cîteva zone – de
odihnă, de joacă, de studiu – bine integrate, pentru că copilul alege cu ce vrea să se ocupe.
Astăzi, piesele de mobilier ce se transformă sunt din ce în ce mai căutate. Principalul avantaj - este
funcționalitatea maximă și economii semnificative de spații rezidențiale. În stare pliată, mobilierul este foarte
compact, iar transformarea permite raționalizarea suplimentară.
Se cuvine a alege un mobilier fabricat din materiale naturale precum lemnul, răchita sau din materiale
elegante precum fierul forjat, sticla etc. Mobilierul ar trebui sa fie versatil, astfel încât să poată fi folosit în
ocazii diferite şi sa fie rezistent la condițiile climatice.
Mobilierul de creație pentru copii este capabil să confere bun-gust şi clasă interiorului și cu atît mai mult
un loc special și ergonomic de creație pentru micuți.
Mobilierul poate ajuta copilul, la nivel psihologic, de a se integra în jocuri, a comunica, a învăța, precum
și a-i oferi cîteva îndemînări. Un mobilier bine proiectat poate satisface curiozitatea copiilor și de a-l ajuta
pentru ași explora dorințele.
Pe lîngă toate caracteristicile menționate, nu pe ultimul loc se clasează și ergonomia, fără de care
proiectarea mobilierului comod nu este posibilă. Antropometria copiilor ne dictează în mod direct
caracteristicile dimensionale ale mobilierului.
Interiorul are o influență puternică asupra copiilor, asupra percepției şi dispoziției lor. El poate să-i inspire,
să-i umple de energie şi vibrații pozitive, sau poate influența negativ şi în mod pesimist asupra stării lor de
spirit. Drept pentru care alegerea culorii potrivite, luminii, designului și mobilierului pentru fiecare încăpere
este neapărat necesară dacă dorim să se simtă micuții bine când muncesc, în timp ce se joacă sau se odihnesc.
Designul creativ al mobilei îl vor face pe cel mic să-și dezvolte imaginația și să-și dorească să o utilizeze
cu interes.

Bibliografie
1. Ion Daghi “ Compoziția decorativă frontală ”, Editura Prim, 2010.
2. http://www.creatiffa.com/index.php/design-interior/862-armonia-culorilor-i
3. http://www.laspihills.com/design/tcvet-i-dizain-pomeshenij-zhilyh.html
4. http://www.ok-interiordesign.ru/design_pomescheniy.php
5. http://www.duraziv.ro/camera-copiilor-sfaturi-utile-de-amenajare.html
6. http://www.logosidesigninterior.ro/design-interior
7. http://www.recentnews.ro/sfaturi-in-alegerea-mobilei-pentru-copii/
8. Ergonomia şi estetica industrială : Note de curs / Elena Madan, Valeriu Podborschi ; Univ. Teh. a
Mold., Fac. Ingin. şi Manag. în Constr. de Maşini, Cat. Design Industrial şi de Produs. – Ch.: U.T.M.,
2011. – 68 p.

55
 EVOLUȚIA DESIGNULUI ELECTROCASNICELOR

Tatiana DURNEA, Valeriu PODBORSCHI

Universitatea Tehnică din Moldova

Abstract: Un design de produs bun trebuie să aibă întotdeauna în vedere nevoile utilizatorului şi să se
străduie să satisfacă aceste nevoi cât mai bine, oferind soluția ideală. Atunci când consumatorul alege un
produs, se gândește, bineînțeles, la nevoia care a generat alegerea produsului. Dacă produsul satisface acea
nevoie atunci este alegerea corectă.
Designul electrocasnicelor a evoluat semnificativ la sfârșitul secolului al XX-lea. Dezvoltarea acestor
aparate este legată de dispariția servitorilor și dorința de a reduce activitățile de consum cu scopul de a
economisi cât mai mult timp. Iar dezvoltarea designului duce la modul de comunicare cu mediul în care este
amplasat produsul și felul în care utilizatorul final interacționează cu acesta. Designul electrocasnicelor se
bazează pe principiile ca: durabilitate, siguranță, flexibilitate și atractivitate.

Cuvinte cheie: Electrocasnice, design de produs, estetica, ergonomie, inovație

1. Introducere
În timp ce multe aparate au existat de secole, aparatele electrice sunt o inovație unica care a apărut în secolul
al XX-lea. Invenția lui Earl Richardson în 1903 a dat un impuls inițial pentru industria electrocasnică. Primele
încercări de creare a electrocasnicelor doar elibera consumatorul de corvoada îndeletnicirilor zilnice, ignorând
complet aspectul estetic. Invențiile create erau concepute pentru soluționarea problemelor de bază, iar designul
era pus pe plan secundar.
Dar in ultimii 20 de ani mașinile de spălat, aspiratoarele, cuptoarele au trecut dincolo de funcția lor utilitară,
transformându-se in obiecte "dorite" in adevăratul sens al cuvântului, si nu doar folosite. Henrik Otto,
vicepreședinte senior pe design global in cadrul Electrolux, declară că factorul "dezirabilitate" care a propulsat
aparatele de mici dimensiuni, cum ar fi telefoanele mobile, are în sfârșit impact asupra electrocasnicelor, mai
ales datorită schimbărilor survenite la mediul de trai zilnic. Astăzi bucătăria s-a transformat într-o camera de
zi și a devenit un spațiu în care membrii unei familii pur și simplu se simt bine. O dată cu acest lucru, și
cerințele estetice ale consumatorilor s-au pliat pe această schimbare. Poate cel mai important element al acestei
schimbări este compatibilitatea lor cu gustul consumatorilor.
"Electrocasnicele au devenit extensii ale personalității si reprezintă o modalitate de exprimare", declara
Otto.

2. Cercetare
Designul este dependent de tehnologiile ce devin tot mai avansate în fiecare zi. Datorită eforturilor continue
ale inginerilor industriali, electrocasnicele au ținut mereu pasul cu cele mai noi tendințe tehnologice. Datorită
tehnologiilor de ultima oră obiectele au devenit efectiv mai mici, mai ușoare, mai comode și cu un aspect
exterior ce corespunde normelor estetice. Designul are tendința de simplitate și comoditate. Apariția
dispozitivelor tehnice are o legătură directă cu funcționalitatea lor . Prin urmare , proiectarea unui dispozitiv
este logica unirii aspectului exterior cu funcția pe care o îndeplinește. La una din funcțiile de design poate fi
alegerea materialului .
În formarea aspectului exterior a electrocasnicelor un rol important îl joacă ergonomia. Cercetările
amănunțite asupra economiei mișcărilor pe care omul le întreprinde în procesul muncii contribuie la
perfecționarea aspectului exterior. Ergonomia tehnicii de uz casnic se asociaza cu gradul de comoditate de
folosire a aparatului. Din punct de vedere practic, acest lucru este un concept destul de complicat, deoarece
determina gradul de confort și ține de anumite statistici. Acest criteriu depinde de: caracteristicile regionale și
climatice, tradiții etnice, vârsta, parametri de creștere etc. Este important să se aibă în vedere faptul că
ergonomia, într-o anumită măsură, depinde și de timp.
Conceperea formei unui produs industrial cu calități estetice performante ține cont de cerințele estetice,
tehnice, tehnologice, ecologice, economice. Activitatea de cercetare științifică este concentrată în următoarele
domenii:
x Studiul structurii spațial-volumetrice a produselor industriale;
x Designul bionic în conceperea formelor produselor industriale;

56
3. Concluzie
Nu este nici o exagerare să spunem că aparatele au schimbat viața omului modern. Diverse metode de
depozitare și preparare a alimentelor, spălat vase și alte operațiuni uzuale păstrează puterea și timpul nostru.
Electrocasnicele însușesc trei criterii: design, ergonomie și siguranță.

Bibliografie:
1. https://ro.wikipedia.org/wiki/Aparat_electrocasnic
2. Ergonomia şi estetica industrială : Note de curs / Elena Madan, Valeriu Podborschi ; Univ. Teh. a
Mold., Fac. Ingin. şi Manag. în Constr. de Maşini, Cat. Design Industrial şi de Produs. – Ch.: U.T.M.,
2011. – 68 p.
3. https://ro.wikipedia.org/wiki/Design_de_produs
4. https://ro.wikipedia.org/wiki/Design_industrial
5. http://www.zf.ro/business-international/designul-electrocasnic-istet-atrage-consumatorii-2887730
6. http://thedinfographics.com/category/design/

57
 OBIECTE CREATIVE DIN MATERIALE RECICLABILE
Elena COBÎLEANSCHI, Leonid COBÎLEANSCHI

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Odată cu îmbunătățirea condițiilor de viață şi creşterea tehnologiilor avansate, oamenii tind să
sporeasca nivelul tuturor lucrurilor care fac parte din viața lor, chiar până la nivelul cela când deşeurile pot
fi refolosite şi transformate în obiecte utile, dar nu lăsate în mormane de gunoi ce duc la distrugerea mediului
înconjurător. Astăzi, cerințele ecologice sunt destul de stricte şi ne duce la ideia că şi gunoiul poate primi a
doua viață.
Articolul este dedicat reciclării deşeurilor şi fabricării noilor produse, cu scopul de a micşora extragerea
zăcămintelor naturale sau defrişării pădurilor.

Cuvinte cheie: deşeuri, reciclare, produse noi tehnologie, design, artă.

Deşeurile constituie o problemă şi că metodele de tratare prin depozitare sau incinerare nu sunt
satisfăcătoare. Cea mai eficientă formă de tratare a deşeurilor este reciclarea lor şi a avut loc în Europa sub
sigla trei R (Reducere, Refolosire, Reciclare).
Colectarea şi reciclarea deşeurilor este obligatorie în țările europene. Colectarea separată a devenit un obicei
pentru locuitori, cetățenii țării noastre ar trebuie să învețe cum se face acest lucru şi care sunt beneficiile.

Reciclând deşeurile de ambalaje economisim energie, reducem poluarea, micşorăm cantitatea de gunoi şi
conservăm resursele naturale.
Containere colorate pentru fiecare tip de deșeu (albastru pentru hârtie-carton, galben pentru plastic și metal,
verde pentru sticlă), astfel încât populația să aibă acces la sistemul de separare a deșeurilor.
Amplasarea acestor containere în oraşe se realizează în funcție de mai multe considerente:
x accesul facil al cetățenilor la ele
x accesul mașinilor de ridicare a deșeurilor
x eficiența unui punct de colectare separată
x spațiul disponibil pentru amplasarea
Toate aceste considerente sunt analizate de către autoritatea locală împreună cu operatorul de salubritate și,
pe baza lor, se iau deciziile de amplasare a containerelor de colectare separată.
Cum se colectează separat deşeurile de ambalaje
x identifică (deşeurile de ambalaje din locuința ta)
x presează (deşeurile de ambalaje din plastic şi metal sau cartoanele, înainte de depozitare, pentru a
economisi spațiul)
x depozitează (deşeurile de ambalaje separat de gunoiul menajer)
x depune (deşeurile colectate separat în containerele galben, verde şi albastru)
Containerul verde (colectare sticlă) se colectează recipiente din sticlă provenite de la băuturi şi produse
alimentare, adică sticle şi borcane. NU se colectează porțelan şi ceramică, cristal şi oglindă, becuri şi neone
(se colectează în punctele special amenajate), sticlă rezistentă la temperaturi înalte şi veselă şi pahare.

58
 Containerul albastru (colectare hârtie) se colectează pungi de hârtie, cutii de carton şi ambalaje pentru sucuri
şi lactate. NU se colectează separat deşeurile de ambalaje din hârtie sau carton contaminate, coliile de hârtie şi
ziarele (din cauza cernelurilor folosite).
Containerul galben (colectare plastic şi metal) se colectează separat recipiente de plastic pentru băuturi,
ambalajele produselor alimentare, cosmeticelor şi detergenților, caserole de plastic şi polistiren, farfurii de
plastic şi pungi de plastic, spălate în prealabil de mâncarea rămasă, dopuri metalice, conserve de metal, doze
de aluminiu, spray-uri alimentare. NU se colectează ambalaje de plastic care au conținut de substanțe toxice,
corozive sau ulei de motor, tacâmuri de plastic, seringi, ghivece de flori, CD-uri şi DVD-uri, jucării de plastic,
foliile de aluminiu, veselă, tacâmuri şi pahare de metal şi nici agrafele metalice de hârtie.
După ce deșeurile sunt ridicate de către operatorul de salubritate, acestea sunt duse la stația de sortare unde
sunt separate în funcție de tipul de deșeu (hârtie, carton, plastic, metal, sticlă), dar și în funcție de culori, de
tipologia materialului, de gradul de reciclabilitate. Odată separate, deșeurile sunt compactate cu ajutorul
preselor realizându-se baloți pentru fiecare tip de deșeu de ambalaj care se trimit către fabricile de reciclare.
Traseul unui deșeu de ambalaj în fabrica de reciclare.
Deșeurile PET (Polietilenă tereftalat - plastic folosit pe scară
largă pentru ambalaje) odată ajunse la fabrica de reciclare, sunt
curățate de impurități (lipici, etichete) prin spălare, degresare, apoi
sunt tăiate în bucăți mai mici și transformate în fulgi de plastic sau
granule. Ulterior sunt topite și transformate în fibre sintetice,
cunoscute sub numele de poliester.
Deșeurile de ambalaje din hârtie-carton sunt în primul rând
sortate pe diverse categorii: ziare, reviste, cutii de carton etc.
Ulterior ele sunt tocate și amestecate cu apă până se obține o pastă
de hârtie. Această pastă este întinsă și uscată pe role mari, iar apoi
este tăiată în funcție de produsul ce urmează a fi fabricat: cutii
pentru pizza, cutii pentru șervețele, cutii mari de ambalat frigidere
etc.
Deșeurile de ambalaje din metal sunt mărunțite (tăiate în bucăți
foarte mici, de mărimea unei monede), le sunt îndepărtate
impuritățile (etichete, lipici) și sunt topite într-un cuptor la
750°Celsius. Metalul topit se folosește apoi la realizarea de
produse noi.
Deşeurile de sticlă se sortează în funcție de culoare, este
mărunțită și curățată de impurități (etichete, dopuri). Transformată
în cioburi, sticla este apoi amestecată cu nisip, sodiu și calcar și se
topește în cuptoare, la temperaturi de peste 1500° Celsius. Sticla
topită este turnată în forme, suflată cu aer și modelată. Odată
reciclate, deșeurile de ambalaje din sticlă ajung să fie folosite tot
la realizarea de noi ambalaje din sticlă.
Ce se întâmplă cu PET-urile, hârtia, metalul şi sticla reciclate
PET-urile reciclate se transformă în fulgi de plastic sau granule
de PET. Acestea sunt utilizate pentru realizarea de noi produse,
precum: fibre pentru covoare, vatelină pentru perne, jucării de
pluș, material izolator pentru sacii de dormit, textile pentru
confecții, foi izolatoare pentru acoperișuri, tăvițe pentru alimentele
congelate, containere, noi ambalaje, bandă adezivă, carcase pentru
CD-uri, piese pentru industria automobilelor, piese din instalațiile
de iluminare, aparate de uz casnic.
Hârtia odată reciclată se transformă în hârtie de scris sau hârtie pentru ziare și reviste, în cărți, broșuri,
pungi de hârtie, prosoape de hârtie, hârtie igienică, șervețele, cartoane, hârtie de ambalat.
Metalul reciclat se poate transforma în noi doze pentru băuturile răcoritoare, conserve, folii alimentare,
tuburi de spray, cutii pentru vopsele, piese pentru automobile, obiecte de design, foi de tablă, profile de
aluminiu pentru geamuri, țevi.
Sticla se poate recicla la nesfârșit, rezultând alte ambalaje din sticlă, borcane, vaze, alte obiecte de design
din sticla.
Dacă am fi cu toții învățați să refolosim obiectele vechi, nu doar că am face economie, dar am mai proteja
și mediul înconjurător. Prin casele noastre am putea găsi cu siguranță o mulțimea de obiecte care se prafuiesc,

59
sunt stricate sau chiar nu le m-ai utilizăm de mult timp. Aceste obiecte ar putea servi cu adevărat la crearea
multor altor idei pe care le-am putea folosi şi ar putea lasa o amprenta destul de mare şi asupra altor personae
că deşeurile nu sunt inutile, dar în timp se pot transforma şi în obiecte de creație.
Iată cele mai frumoase obiecte din materiale reciclabile pe care le poți face cu ușurință!
Colier din sticle de plastic
Un colier din plastic nu sună prea grozav, dar
arată de milioane, după cum vezi în imagine! Pentru
a obține această bijuterie-unicat, ai nevoie de: șase
pahare colorate din plastic, un cuptor bine ventilat,
sfoară sau lanț (pentru a uni bucățile de plastic), zale
și un clește cu care să strângi zalele.
Taie câteva funduri de pahare și dă găuri în ele cu
ajutorul unui capsator. Preîncălzește cuptorul la 90
de grade Celsius, pune bucățile de plastic pe o tavă
de metal și lasă-le la căldură circa 20 de secunde,
până își schimbă forma. Alege piesele care au câte o
gaură solidă la un capăt, apoi trece câte o za prin
aceasta, prinde-o de lanț sau de sfoară și securizeaz-
o cu cleștele.
Deasemenea sunt organizate şi diverse concursuri, workshop-uri sau chiar tabere de creație, unde
participanții sunt îndemnați să creeze lucruri interesante şi ciudate.

VOX: arcuri auto reconvertite în suport pentru cărți, reviste, discuri. Util și în living, dar și într-o librărie.

Autori: Sabin Filip și Ionuț Capriș

ARCtist este un scaun interactiv și inspirațional, realizat dintr-un șezut de la un fost scaun, concept Arne
Jacobsen în perioada Bauhaus, cadrul metalic descoperit printre materialele numai bune de aruncat, arcuri și
curea vechi.

Autoare: Florina Mihăilă și Andra Piftor

60
 QiTari. Qi este nucleul vieții care poartă în el suflul oricărui lucru trecut și viitor și se manifestă sub forma
a doua forțe complementare, „yin” și „yang”. Unul nu funcționează niciodată fără celălalt și fiecare conține în
el esența celuilalt. A fost realizat dintr-o chitară veche, iar baza este dintr-o piesă auto. Pentru pasionații de
esențe tari în recipiente mici sau numere de colecție.

Autori: Ionuț Capriș și Sabin Filip

Incubator este realizat din cofraje de ouă pe un cadru flexibil – un vechi bătător de covoare, cu o bază
dintr-o piesă auto. Lampadarul Incubator are un design interactiv, permițând utilizatorului să direcționeze
lumina și să coloreze abajurul din cofraje în nuanțele preferate.

Autor: Cristina Oniță

Acestea sunt o serie de idei pe care putem să le numim şi unicat, dar pe lînga toate acestea se prelucrează
zilnic mii de tone de deşeuri care la rîndul său sunt transformate în produse de serie mari.

Spre exemplu ambalajul tetra-pack dupa prelucrare se transorma în pixuri de unică folosință, iar ziarele cu
uşurință pot căpăta o nouă viață ca produs de igienă.

61
 Acelaşi lucru am putea spune şi despre banerele de publicitate care sunt amplasate pe panouri immense pot
fi refolosite şi create genți exclusive. Sticlele de plastic se transform în îmbrăcăminte folosita zi de zi.

Dozele din aluminiu renasc din nou, iar sticlele se pot transforma în vata mineral.

Biliografie:
1. Revista “MD”
2. Atelierul 7 zile Design de Obiect din material reciclate / refolosite / reconvertite. Ediția a 3-a, februarie
2015
3. Sursa: romaniatv.net Autor: Cristina Dinu
4. www.wikipedia.com
5. www.recyclemag.ru

62
 UTILIZAREA BRONZULUI ÎN INDUSTRIE
Elena EFTODI, Dumitru VENGHER

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Astăzi, bronzul are utilizări aproape nelimitate în industria modernă. Acest lucru se datorează faptului că
acest tip de metal conține caracteristici care îl fac materialul ideal pentru aplicații în arte, comerț și industrie. Este unul
dintre cel mai vechi metal cunoscut de om, care marchează o întreagă epocă din antichitate și pină în prezent.

Cuvinte cheie: Bronz, clasificarea, proprietăți, avantaje, dezavantaje, utilizare.

1. Introducere: Introducerea bronzului a fost semnificativă pentru fiecare civilizație pe care le-
a întâlnit. Bronzul a fost primul aliaj care a fost folosit de oameni. Prima națiune care a folosit bronzul
a fost Egiptul aproximativ 3500 de ani înainte de Hristos. Aceasta a dat numele pentru epoca bronzului.
Descoperirea bronzului a permis oamenilor de a crea obiecte metalice, care au fost mai grele și mai durabile
decât era posibil anterior. Unelte de bronz, arme, armuri și materiale de construcții, cum ar fi dale decorative,
au devenit mai grele și mai durabile decât piatra și cupru lor ( "Calcolitic") predecesorii. Inițial, bronzul a fost
realizat din cupru și arsenic, formând bronz arsenic sau din minereuri amestecate în mod natural ori
artificial, de cupru și de arsenic, cu cele mai vechi artefacte până acum cunoscute provenind din platoul
iranian din mileniul 5 –a î.e.n. Abia mai târziu a fost utilizat ca staniu, devenind principalul ingredient de
bază non-cupru din bronz la sfârșitul mileniului 3 î.Hr. În multe părți ale lumii, sunt găsite tezaure mari de
obiecte de bronz, ceea ce sugerează că bronzul a reprezentat, de asemenea, un magazin de valoare și un
indicator al statutului social. În Europa, se găsesc tezaure mari de unelte de bronz, în mod tipic celturi (ilustrate
mai jos care prezintă cele mai multe ori nu prezintă semne de uzură (fig. 1 Cerb bronz Figurină datând din
perioada 9 - lea și al 6 - lea î.Hr., Muzeul Național de Arheologie din Sofia , Bulgaria, fig. 2 un tezaur de bronz,
topoare din epoca bronzului găsite în Germania modernă. Acest lucru a fost instrumentul de sus al perioadei,
și deasemenea, pare să fi fost folosit ca un magazin de valoare.;)). În ritualurile chinezești, care sunt
documentate în inscripțiile pe care le efectuează și din alte surse, cu bronz (fig. 3 Bronz ritual chinezesc, (1046-
771 î.Hr.)). Acestea au fost realizate în cantități enorme pentru înmormântări de elită, și de asemenea, utilizate
de către cei vii pentru ofrande rituale [1 - 5].

Fig. 1. Fig. 2. Fig. 3.

Clasificarea și compoziția chimică: Bronzul este un aliaj de cupru, care pot varia foarte mult în
compoziția sa. Acesta este adesea folosit în cazul în care este necesar un material mai dur decât cuprul, în cazul
în care este necesară o rezistență și rezistență la coroziune și în scopuri ornamentale. Variațiile în bronz (atât
în proporție și compoziția elementară) poate afecta în mod semnificativ caracteristicile sale de rezistență [6 -
9]. "Adevăratul” bronz este o combinatie de aproximativ 90% cupru (Cu) și 10% staniu (Sn), cu toate acestea,
există trei clase majore sau tipuri de "bronzuri" utilizate în sculptură și construcții. Acestea sunt:
1. Statuar bronz (fig. 4) - aproximativ 97% cupru (Cu), 2% staniu (Sn) și 1% zinc (Zn); această
compoziție este cea mai apropiată de "true" bronzul.
2. Bronz arhitectural (fig. 5 Complexul monahal al călugărilor carmelitani desculți, de la Ciofliceni –
Snagov)- de fapt mai mult o "alamă cu plumb", această compoziție este de obicei compus din aproximativ 57%
cupru (Cu), 40% zinc (Zn) și 3% plumb (Pb).

63
 3. Bronz comercial (alamă) (fig. 6 Panou duș bronz) - compus din aproximativ 90% cupru (Cu) și 10%
zinc (Zn).

Fig. 4. Fig. 5. Fig. 6.

Concluzie: Din aceste motive, bronz este una dintre cele mai căutate după tip de metal în industriile
moderne, utilizate și dorite de către sculptori, producători de mobilă, muncitorii din construcții, arhitecți și
mulți alți muncitori din metal, artizani, designeri și alți profesioniști. Companii precum Rotax Metale face
produse de bronz de calitate , cum ar fi de înaltă calitate de tablă din bronz de metal și bronz bare.

Bibliografie:
1. https://www.reference.com/
2. http://www.newworldencyclopedia.org/entry/Bronze#Applications
3. http://bare-bronz-alama.ro/produse/produse-bronz/bara-bronz-2/
4. http://chemistry.about.com/od/alloys/f/What-Is-Bronze.htm
5. https://www.gsa.gov/portal/content/111994
6. http://www.rotaxmetals.net/quality-bronze-bars-and-sheets-for-use-in-many-industrial-applications/
7. http://www.spatiulconstruit.ro/articol/usi-rotative-din-bronz-in-inima-transilvaniei-object_id=19174
8. http://angelus.com.ro/arhitectura-manastirii-carmelitane-o-frumoasa-simbioza/
9. http://bare-bronz-alama.ro/produse/produse-bronz/bara-bronz-2/

64
 UTILIZAREA OTELULUI ÎN COSTRUCTIE
Cristina SCRIPNIC, Olga GAIFUTDINOVA

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: De zeci de ani industria siderurgică reduce nevoia utilizării de material brut și încurajează reutilizarea
produselor existente. Oțelul este materialul cel mai reciclat de pe planetă. Mai mult decât toate celelalte materiale
combinate. Două din trei tone de oțel nou sunt produse din oțel vechi. Utilizarea de minereu este, încă, necesară deoarece
multe produse din oțel rămân în serviciu (în calitate de bunuri de folosință îndelungată) zeci de ani, timp în care cererea
de oțel în întreaga lume continuă să crească.

Cuvinte cheie: otel, pod, clădire, schelet de oțel.

Scurt istoric: Între anul 300 i.Hr – 1700 d.Hr este epoca legendarului oțel de Damasc. Secretele producerii
acestui oțel s-au pierdut în timp, însă au rămas artefactele. Istoria acestui oțel își are începuturile în India, în
jurul anului 300 î. Hr, dar și-a câștigat recunoașterea în timpul Cruciadelor din Evul Mediu. Oțelul de Damasc
putea fi îndoit sub presiune fără a se rupe.

Oțelul este utilizat pe scară largă în întreaga lume pentru construirea de poduri, de la cele foarte mari la
unele foarte mici. Acesta este un material versatil, care oferă soluții eficiente și durabile. Oțelul a fost mult
timp recunoscut ca opțiunea economică pentru o serie de poduri. Podurile construite din oțel joacă un rol
esențial în infrastructura unei țări (fig. 1 -3).

Fig. 1 Podul Chaotianmen Fig. 2 Podul Bosfor Fig. 3 Podul Brooklyn

Finalizat în 2009, Podul Chaotianmen din orasul Chonqing, China, (fig. 1) este un pod arcuit din oțel cu o
deschidere de 552 de metri. Această construcție impresiontă susține atât traficul rutier, cât și pe cel feroviar
peste râul Yangtze. Cu o lungime totală a podului de 1741 metri nu este cel mai lung din lume, deși este unul
dintre cele mai lungi poduri arcuite din oțel.
Podul Bosfor este unul dintre cele două poduri din Istanbul, Turcia (fig. 2), și conectează Europa și Asia.
Acesta este un pod suspendat ancorat cu stâlpi din oțel și suporturi înclinate. Puntea aerodinamică este
suspendată în zig-zag cu cabluri de oțel. Acesta are 1510 m lungime și o lățime a punții de 39 m.
Poate cea mai mare inovație adusă de John Roebling a fost folosirea oțelului în construcția podului. Podul
Brooklyn (fig. 3), inaugurat pe 24 mai 1883, este primul din lume la care s-au folosit cabluri din sârmă de oțel
pentru a susține structura sa suspendată.

Construcții metalice faimoase: Au dimensiuni impresionante şi un design spectaculos. Este vorba despre
o serie de construcții cunoscute în toată lumea, admirate și devenite chiar fundaluri extraordinare pentru filme
celebre. Dincolo de aceste aspecte „glamour”, un fapt mai puțin cunoscut publicului larg dar, desigur, esențial,
este acela ca, din motive structurale, majoritatea construcțiilor sunt realizate din otel.
Situata în New York, orașul care nu doarme niciodată, Empire State Building (fig. 4) este cea mai
înalta clădire și simbol absolut al acestui oraş. Cinefilii își amintesc, cu siguranță, de uriașa gorila King Kong
cățărată pe vârful Empire State Building. Empire State Building a fost cea mai înaltă construcție din lume,
măsurând 443,09 metri, dintre care 62 de metri are vârful. După tragicele evenimente din 11 septembrie 2001,
când complexul World Trade Center este distrus, Empire State Building redevine cea mai înaltă clădire din
New York City. Cel care avea sa devina „părintele” Empire State Building a fost nimeni altul decât arhitectul
William F.

65
 Fig. 4 Empire State Building Fig. 5 Turnul Eiffel
Paris: capitala modei, a parfumurilor și a extravaganței. Turnul Eiffel (fig. 5), constituie faimoasa ca
valoare de simbol, din schelet de oțel, reprezentativă pentru Franța, nu putea lipsi diurn peisaj. Construcția, ce
măsoară 324 de metri înălțime, a fost concepută de către Emile Nouguier, Maurice Koechlin și Stephen
Sauvestre, angajați la Eiffel & Co. Pentru realizarea sa au fost necesare 7300 tone de otel (18038 piese din oțel
îmbinate între ele prin nituri) din 10100 tone greutate totală.

Concluzie: Oțelul dă designer-ilor și inginerilor libertatea de a crea o clădire care îndeplinește toate
recomandările și toleranțele pentru a supraviețui unui eveniment seismic. De asemenea, este un material de
construcție ușor accesibil și necostisitor, în comparație cu alte opțiuni mai exotice disponibile astăzi.

Bibliografie:
1. http://www.h-metal.ro/ro
2. https://ro.wikipedia.org/wiki/O%C8%9Bel
3. http://www.creeaza.com/tehnologie/tehnica-mecanica/Elaborarea-otelului-in-cuptoar883.php
4. http://www.referatele.com/referate/chimie/online7/OTEL-OTELURI---ELABORAREA-OTELULUI-
referatele-com.php

66
 ИСПОЛЬЗОВАНИЕ 3D-ПЕЧАТИ В СОВРЕМЕННОМ
ПРОТОТИПИРОВАНИИ
Александра ДРУГУШ

Universitatea Tehnica a Moldovei

Абстрактно: Прототипирование — быстрая «черновая» реализация базовой функциональности для

анализа работы системы в целом. На этапе прототипирования малыми усилиями создается минимально
работающая система.

Ключевые слова: прототипированиe, 3D-печать.

1. Классическое прототипирование в дизайне представляет собой выполнение прототипа

вручную, в основном с помощью: Папье-маше (рис. 1), лепки из полимерной глины (рис. 2), создания
прототипа из подручных материалов(дерево, пластик, стекло).
В прототипировании есть два важных момента:
‡ Этап создания прототипа не должен быть затяжным.
‡ Предназначены для того чтобы донести идею до заинтересованного лица. После того как идея
была донесена, прототип может быть отвергнут.
Минусы классического прототипирования заключаются в излишней сложности создания
прототипа и огромных затратах времени, в связи с тем, что вся работа производится вручную.

Рис. 1. Рис. 2.
Вышеперечисленных минусов лишена современная методика создания прототипа: 3D-печать.
3D-печать использует метод послойного
создания физического объекта по цифровой 3D-
модели с помощью 3D-принтера (рис. 3). Сегодня, в
качестве расходников используется множество
материалов: от пластиков до стволовых клеток.
3D-печать в прототипировании является
прорывной технологией. С помощью нее, у
дизайнеров появилась возможность создания
лаконичных и функциональных прототипов при
минимальных трудозатратах и относительно
небольшой стоймости.

Рис. 3.

67
 Плюсы применения 3D-печати:
‡ Низкие трудозатраты
‡ Возможность создания прототипа с двигающимися частями
‡ В случае отбраковки прототипа из-за небольших правок, нет необходимости полностью
переделывать всю работу — достаточно изменить цифровую модель и перепечатать.
‡ Возможность применения цифровых моделей для прототипа в финальном продукте
‡ Возможность отправки цифровой модели прототипа заказчику в другой стране, и печать его у
заказчика (экономия времени на пересылку прототипов)
Из минусов можно отметить не повсеместную распространенность 3D-принтеров, что является
лишь временной проблемой.
3D-печать может выполняться разными методами и с использованием различных материалов, но в
основе любого из них лежит принцип послойного создания твёрдого объекта.

Существуют следующие типы материалов для 3D-печати:

ABS пластик (рис.4) — ударопрочная техническая термопластическая смола на основе сополимера
акрилонитрила с бутадиеном и стиролом. Данный пластик является самым популярным.
Специфическое строение этого типа пластика позволяет выдерживать сильное механическое
воздействие.
Из большого списка достоинств можно выделить стойкость к смазке, щелочи, кислоте, жиру,
углеводороду и даже бензину. Но также он замечательно растворяется в ацетоне, эфире, бензоле,
этилхлориде, этиленхлориде, анилине и анизоле. Главный минус – чувствительность к
ультрафиолетовому излучению и атмосферным осадкам. Данный материал характеризуется низким
уровнем электроизоляции.

Рис. 4. Рис. 5.
PLA пластик (рис.5) или полилактид является самым экологически чистым и подходящим
расходным материалом для трёхмерной печати. Данный вид пластика представляет собой
термопластичный полиэфир, который создаётся из биологических отходов (сахарная свекла или силос
кукурузы).

Вывод: 3D-печать совершила огромнейший прорыв в проектировании и прототипировании. Теперь

время создания прототипа снизилось с нескольких недель до нескольких дней, и даже часов.
Относительная легкость создания прототипа, а также все вышеперечисленные плюсы 3D-печати
позволяют экономить время и деньги на разработку проекта, что, в свою очередь, благотворно влияет
на весь производственный процесс. Большое разнообразие расходных материалов позволяет создавать
сложные прототипы из материалов, которые могут быть использованы в финальных проектах.

Библиография:

1. http://3dtoday.ru
2. http://make-3d.ru
3. E.Canessa: “Low-cost 3D Printing for Science, Education and Sustainable Development”,
Издательство ICTP, 2013, ISBN 92-95003-48-9

68
 CERAMICA-SOLUȚIA UNUI DESIGN COMPLET

Anastasia COSTOV, Nicolae TRIFAN

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Ceramica este un material fără de care viața noastră de zi cu zi ar fi de neimaginat. Evoluția ceramicii este
una spectaculoasă,ea fiind folosită pentru prima dată acum 26.000 de ani ca arme de vânat, pentru ca în prezent să își
găsească întrebuințarea in cele mai diverse domenii,de la piese de uz casnic până la piese pentru avioane.

Cuvinte cheie: ceramica, placi ceramice, design, tehnologie, băi, bucătării.

1. Introducere
Tradiția ceramicii s-a născut în Italia dintr-o fericită convergență a unor condiții favorabile: un teritoriu
bogat în argilă, un vechi centru istoric şi politic care avea relații comerciale cu Toscana (în special cu Florența)
şi o mare sensibilitate a populației cu privire la această formă de artă.
Utilizarea ceramicii italiene a început în Evul Mediu, atunci când aceasta a devenit o componenta
arhitecturala utila în decorarea pereților si a pardoselilor bisericilor si spatiilor publice. Plăcile de ceramica se
nasc ca rezultat al artizanatului local.
Una dintre primele pardoseli din ceramica realizate de către un artist cunoscut , si anume Pietro Andrea, a
fost cea a Bisericii S. Petronio din Bologna, in anul 1487. (fig. 1) Imediat după
aceasta opera de arta, folosirea ceramicii s-a răspândit cu repeziciune in
biserici, palate si vile pe întreg teritoriul Italiei, si succesiv in întreaga lume.
După folosirea ei in masa, in perioada ART DECO, ceramica a devenit
unul din produsele cele mai fabricate la nivel industrial. O data cu progresul
tehnologic, încep a fi fabricate plăcile de diverse dimensiuni și de diferite
grosimi, cu rezistenta mai mare sau mai mica [1].

2. Amenajări cu plăci ceramice

Băile, bucătăriile, pardoselile, terasele tuturor locuințelor sunt tema de Fig. 1. Basilica San
lucru a oricărui designer de interior care recomandă placările ceramice, cel Petronio din Bologna
mai uzual și practic material de finisaj utilizat în amenajarea și decorarea
acestor spații.
În ceea ce privește tipul de placi ceramice, nu este un trend anume privind modelul, forma sau textura.
Exista o varietate foarte mare de modele, pornind de la placi plane, cu forma clasica pătrată sau
dreptunghiulara, monocrome sau cu o anumita textura, mate sau lucioase, cu modele geometrice in doua sau
mai multe culori, pana la placi texturate 3D sau chiar cu volume 3D pronunțate și cu forme variate care se
îmbină ca un puzzle (fig. 2 - 5), [2].

Fig. 3. Placă
Fig. 2. Imitație lemn Fig. 4. Imitație piatră Fig. 5. Placă lucioasă
decorativă

69
 3. O noua tendință - ceramica antibacteriană
”Antibacterian Ceramic” este ultima inovație în domeniul placărilor din ceramică pentru pereții şi
pardoselile unei locuințe. Într-o locuință există o
mulțime de factori poluanți care provin de la diferite
surse de căldură, aer condiționat, fum de țigară,
amoniac, dioxid de carbon, etc.
Noul tip de ceramică ajută la curățarea aerului,
reducând acțiunea nocivă a factorilor poluanți cu până
la aproximativ 70%.
Pe lângă proprietatea anti-poluantă Ceramica
antibacteriană Eco mai are şi o proprietate
antibacteriană. Ceramica elimină bacteriile periculoase
care în mod normal își găsesc locul pe suprafețele
placărilor. Plăcile de ceramică antibacteriene conțin
dioxid de titan iar expunerea la lumină declanșează Fig. 6. Ceramică antibacteriană
procesul fotocatalizator care conferă acestui produs
funcția antipoluantă și antibacteriană (fig. 6).

4. Avantajele utilizării ceramicii in amenajarea încăperilor.

Rezistența sa, versatilitatea și întreținerea ușoară face din ceramică o opțiune ideală pentru a fi folosită în
băi, bucătării, dormitoare sau camere de zi, oferind un aspect elegant la orice colț al casei. Avantajele folosirii
produselor ceramice în design sunt următoarele:
1. Ușor de curățat și de întreținut. Protejează de umiditate, se curăță cu o cârpă umedă sau cu un detergent,
deoarece plăcile nu se deteriorează şi n-au nevoie de nici o întreținere specială după aplicarea lor.
2. Rezistența la schimbări bruște de temperatură, umiditate ridicată sau cu un trafic intens, sunt factorii
care pot afecta durabilitatea plăcilor ceramice.
3. Originalitatea. Există o mare varietate de modele pentru a reînnoi imaginea încăperilor.
4. Prietenos cu mediul ambiant. Acesta este fabricat din ingrediente naturale, obținute pe bază de pământ.

Bibliografie:

1. http://www.designinterior.md/ro/design-interior/design-referinte/design-noutati/257-o-noua-
tendinta-in-design-ul-interior-ceramica-antibacteriana-eco.
2. http://edil-italy.ro/istoria-placilor-ceramice-o-traditie-italiana.html.

70
 РЕЗИНА ВО ВСЕХ СФЕРАХ ЖИЗНИ

Мария ТИСЕЕВА

Технический университет Молдовы

Абстрактно: Задумывались ли вы о том, что резина- это дин из самых распространенных синтетических
материалов в мире. Изделия из резины получили широкое применение в быту и для различных отраслей
промышленности (пищевой, химической, автомобильной, нефтеперерабатывающей и других)

Ключевые слова: Каучук, резина, автомобильная, нефтеперерабатывающая, железнодорожная,

силиконовая резина, пищевая, военная промышленности, авио и ракетостроение.

1. Введение
История создания каучука
Каучук существует столько лет, сколько и сама природа. Окаменелые
остатки каучуконосных деревьев, которые были найдены, имеют возраст
около трёх миллионов лет. Первое знакомство европейцев с
натуральным каучуком произошло пять веков назад, а в США вещи из
каучука стали популярными в 1830-х годах, резиновые бутылки и обувь,
сделанные южноамериканскими индейцами, продавались в больших
количествах. В 1839 году Американский изобретатель Чарльз Гудьир
(Charles Goodyear) обнаружил, что нагревание каучука с серой устраняет
его неблагоприятные свойства. Он положил на печь кусок покрытой
каучуком ткани, на которую был нанесён слой серы. Через некоторое
время он обнаружил кожеподобный материал — резину. Этот процесс
был назван вулканизацией. Открытие резины привело к широкому её
применению: к 1919 году было выпущено на рынок уже более 40 000 Рис. 1.
различных изделий из резины (рис. 1), [1 - 2].
Синтетический каучук. В Европе не было известно природных источников для получения
натурального каучука, а из других стран каучук не завозился, а что такое синтетический каучук тогда
ещё не знали. И вот, 30 декабря 1927 г. 2 кг дивинилового каучука было получено путем
полимеризации 1,3-бутадиена под действием натрия. С 1932 г. было начато промышленное
производство 1,3-бутадиена, а из 1,3-бутадиена — производство каучука.
Резина. Каучук имеет огромное народнохозяйственное применение. Чаще всего его используют не
в чистом виде, а в виде резины. Резиновые изделия применяют в технике для изоляции проводов,
изготовления различных шин, в военной промышленности, в производстве промышленных товаров:
обуви, искусственной кожи, прорезиненной одежды, медицинских и спортивных изделий, трубок для
переливания крови, протезов (например, искусственных клапанов сердца) и др.
Резина — высокоэластичное, прочное соединение, но менее пластичное, чем каучук. Она
представляет собой сложную многокомпонентную систему, состоящую из полимерной основы
(каучука) и различных добавок.
Резина обладает следующими свойствами:
x Износостойкость
x высокая эластичность при пониженных температурах
x устойчивость к температурным колебаниям
x устойчивость к воздействию масел антифризов и ультрафиолета
x низкая остаточная деформация
x высокая механическая прочность
x хорошие электрические характеристики
x длительный срок эксплуатации

71
 2. Применение резины во всех сферах жизни
Применение резины в машиностроении. Наиболее крупными
потребителями резиновых технических изделий являются автомобильная
промышленность и сельскохозяйственное машиностроение. В составе
механизмов и агрегатов, современных автомобиля и трактора имеются
сотни резиновых деталей, например: щетки стеклоочистителей,
напольные коврики, фрикционные накладки, уплотняющие массы и
набивки, искусственная кожа и несомненно шины (рис. 2), [3].
Применение резины в железнодорожной промышленности.
Жидкая резина применяется для обработки вагонов, локомотивов и
структур на железной дороге, с целью защиты от коррозии, Рис. 2.
шумоизоляции.
Применение в кораблестроении
Из-за того, что резина обладает такими свойствами, как работоспособность при температурах от
−30 до +70 °С, устойчивость к влажному морскому воздуху и морской воде, а так же к
соприкосновению с минеральными маслами и бензином при температурах от +15 до +25 °С, она
применяется для уплотнения люков, дверей, иллюминаторов на судах
Много необходимых человеку вещей удалось сделать из натурального каучука. Но техника
развивается. Потребовались новые сорта резины, эластичные при высоких и низких температурах.
Резины, которым не страшны ни кислота, ни щелочь. Резины с высокой износостойкостью.
Современная реактивная авиация, производство межконтинентальных баллистических ракет
и космических кораблей, искусственных спутников Земли и Солнца предъявили свои требования на
качество резины. Все эти условия послужили появлению силиконовой резины.Силиконовая резина - это
эластомерный конструкционный материал, обладающий рядом качеств, которые позволяют
использовать их в условиях, когда применение изделий из обычных резин неприемлемо либо
малоэффективно.
Силиконовая резина обладает рядом свойств, отличающих её от обычной резины:
x Высокая прочность и долговечность;
x Отличная термостойкость до +315 °С;
x Отличная морозоустойчивость до -100 °С;
x Прочность на растяжение до 800%;
x Высокая озоностойкость и радиационностойкость изделий;
x Отличная электрическая изоляция;
x Разрешено для применение в пищевой и фармацевтической промышленности [4 - 5].

III. Выводы
Резина является одним из важнейших конструкционных материалов, который находит широкое
применение в различных отраслях народного хозяйства и в быту. Это обуславливается, прежде всего,
ее уникальной способностью значительно деформироваться при сравнительно небольших
напряжениях, изменять форму при механическом нагружении, практически сохраняя постоянный
объем, восстанавливать исходную форму после удаления нагрузки, поглощать в процессе
деформирования и рассеивать при последующем восстановлении механическую энергию.

Библиография
1) http://www.e-plastic.ru/specialistam/rezina-elastomeri/kauchuk
2) http://material.osngrad.info/node/31
3) http://www.michelin.ru/RU/ru/help-and-support/tire-manufacturing.html
4) http://remes.ru/documentation/detail.php?ID=7701
5) Материалы будущего. Перспективные материалы для народного хозяйства. Авторы: Карлхайнц
Бауман, Рейнгард Бернст.

72
 IMPORTANȚA ANALIZEI FINANCIAR-STATISTICE ÎN
ARGUMENTAREA INVESTIȚIILOR ÎN RAMURA TRANSPORTURILOR
Margareta VÎRCOLICI, Elena BIVOL
Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Decizia de investiții în oricare domeniu de activitate trebuie însoțită prealabil de o analiză financiar-statistice.
Transportul este o ramură de bază a economiei naționale, acesta este în dezvoltare continuă, iar calitatea prestării
serviciilor de transport depinde în mare parte de calitatea infrastructurii. Decizia de a investi în dezvoltarea
infrastructurii de transport din partea autorităților statului este argumentată doar de un studiu detaliat al indicatorilor
acestui domeniu. La fel se întâmplă și în rândul agenților economici, lărgirea parcului rulant sau dezvoltarea spațială a
întreprinderii se va realiza doar atunci când indicatorii microeconomici atestă o creștere considerabilă.

Cuvinte cheie: transport, investiții, profit, cifră de afacere, taxe, cheltuieli.

Creșterea și dezvoltarea economiilor statelor lumii sunt puternic influențate de volumul și dinamica
investițiilor realizate sau aflate în curs de derulare. În activitatea economică investițiile ocupă un loc central,
cu rol dinamizator atât pentru sfera producției de bunuri și servicii cât și pentru sfera consumului. Investițiile
reprezintă un concept complex, cu multiple abordări și implicații, a căror problematică este destul de dificil de
abordat.
În sensul larg prin investiții se înțeleg toate cheltuielile legate de o activitate întreprinsă cu scopul de a
obține profit (construcția de depozite bancare, tranzacționarea de acțiuni și obligațiuni, inițierea și dezvoltarea
unor afaceri). Investițiile nu trebuie trebuie confundate cu orice cheltuială făcută în sistemul economic. Astfel,
cheltuielile cu achiziția de materii prime, semifabricate, aparate de măsură și control, plata salariilor etc. nu
reprezintă un efort investițional, ci un efort pentru desfășurarea activităților economice. În sens restrâns,
investițiile reprezintă acele cheltuieli efectuate pentru dezvoltarea, modernizarea și retehnologizarea unor
obiective economice sociale existente precum și pentru construirea de noi obiective.
Activitatea de transportator implică un șir de decizii strategice pe termen lung sau mediu, iar decizia de
investiție în mărirea parcului sau extinderea spațială a afacerii este argumentată doar de analize pre-investiții
detaliate și complexe. Spre deosebire de agenții economici, la scara macro, investițiile realizate în dezvoltarea
infrastructurii unei ramuri, la fel va fi argumentată de realizarea unor analize amănunțite care să avizeze pozitiv
sau negativ decizia de investiții.
Apariția transporturilor ca ramură aparte a economiei naționale a început la sfîrșitul secolului al 15-lea,
fiind componentă a revoluției industriale, fenomen caracteristic al acelei perioade. Mult timp transportul se
realiza numai pe căi de comunicație terestre sau pe cele navigabile. Transporturile aeriene au început a fi
utilizate abia la mijlocul secolului 20. Fiecare mod de transport își are specificul său geografic și tehnic și este
caracterizat de tehnologii diferite și de rate ale evoluției diferite.
Sistemul unic al transporturilor în Republica Moldova este format din transportul auto, transportul feroviar,
transportul aerian, transportul fluvial și transportul prin conducte. Dintre acestea, la transportarea mărfurilor și
călătorilor în Republica Moldova, cea mai mare cotă îi aparține transportului rutier. Aceasta se datorează
avantajelor pe care le prezintă transportul auto față de alte moduri.
Starea actuală a transporturilor reflectă utilizarea ineficientă a resurselor disponibile în anii de după
proclamarea independenței și cota mică, uneori chiar lipsa investițiilor în dezvoltarea unor tipuri de transport,
cum ar fi cel feroviar sau naval. Dacă să analizăm situația financiară actuală a sectorului de transporturi vedem
că din totalul de investiții în ultimii doi ani, doar 5% au revenit ramurii transporturilor, respectiv 857,8 milioane
lei în 2013 sau 4,5% și 1047,3 milioane lei în 2014 sau 5% (Biroul Național de Statistică). Cota de investiții
care revine ramurii transportului este mult mai mică față de necesarul această ramură, mai ales că aceasta
participă intensiv la formarea indicatorilor macroeconomici, cum ar fi PIB-ul și PNB-ul.

73
 Următorul aspect la care atragem atenție cînd studiem situația financiară a sectorului este mărimea
întreprinderilor (figura 1), astfel din numărul total de 3559 de întreprinderi din 2014, 2486 sunt întreprinderi
micro, ceea ce face ca și mărimea taxelor care vin de la aceste întreprinderi în bugetul de stat să fie relativ mic.
Figura 1: Clasificarea întreprinderilor după mărime în sectorul transporturilor, 2015 (Sursa: Biroul Național de

Ponderea întreprinderilor după mărime, 2015

3%
2%
Întreprinderi mari
25%
Întreprinderi mijlocii
70% Întreprinderi mici
Întreprinderi micro

Statistică)
Cifra de afaceri a întreprinderilor din sectorul transporturi a fost în 2014 de 14986 milioane lei sau 6% din
totalul pe țară. Numărul salariaților din sector este de 53872 sau 12% din totalul pe țară. Aceștia au fost
remunerați cu 1808488,3 mii lei sau 11%. Valoarea producției în sectorul transportului este de 14650,4
milioane lei sau 12% din total. În tabelul 1 este descrisă situația financiară a agenților economici din domeniu
în anul 2014.
Tabelul 1: Indicatorii financiari de bază a activității întreprinderilor din ramura transportului
Numărul Venituri din Rezultatul financiar pînă la
Numărul mediu
agenților vînzări, impozitare. Profit (+) Pierdere (-),
de personal
economici milioane lei milioane lei
Total pe țară 53 738 263 281,35 519 429 3 660,76
Transporturi și
3 559 23 672,31 53 872 594,54
comunicații
Din tabelul prezentat vedem că fie și mai mic, ca pondere în numărul de agenți economici, sectorul
transportului înregistrează rezultat financiar sporit, datorat faptului că toate celelalte ramuri economice depind
de activitatea de transport.
O problemă cu care se confruntă sectorul de transporturi este că diferite întreprinderi de transport de
mărfuri din sectorul privat aplică diferite metodologii de calcul a sine costului de transportare sau lucrează cu
prețurile prezente pe piața serviciilor de transport. Aceasta condiționează nivelul indicatorilor financiari ai
transportatorilor. Modificarea permanentă a mărimii taxelor pe care agenții de transport din sectorul privat
trebuie să le achite către stat face ca antreprenoriatul în transport să devină o activitate neatractivă. Legislația
imperfectă și condițiile care sunt impuse de stat pentru a putea activa ca antreprenor în domeniu face ca nivelul
de investiții în sectorul privat de transport să fie unul redus. Acestea sunt doar cîteva dintre problemele cu care
se confruntă agenții transportatori din țară, fără să vorbim de criza economică mondială și națională. Situația
dată a făcut ca starea financiară a sectorului de transporturi din țară să fie descrisă de indicatorii relativi mici
menționați mai sus.
Dezvoltarea sectorului transportului din țară prin creșterea treptată a numărului agenților economici și a
rezultatelor financiare va atrage după sine investiții considerabile, va facilita dezvoltarea altor domenii de
activitate economică, iar acestea per general va asigura creșterea economică națională. Aceasta face ca ramura
transportului să fie una de prioritate în direcțiile de dezvoltare a țării. Pentru aceasta este necesară modificarea
și perfectarea treptată a legislației din domeniu, crearea condițiilor care să atragă investitorii străini (micșorarea
taxelor, oferirea facilităților fiscale), intervenția statului prin intensificarea relațiilor economice cu alte state.

Bibliografie:

[1] www.statistica.md accesat în decembrie 2016.

74
 ASPECTE ALE CALITĂȚII ȘI INDICATORII ASOCIAȚI ÎN
MANAGEMENTUL SISTEMELOR DE TRANSPORT
Tudor ALCAZ, Elena BIVOL
Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Pentru transporturi există diferite descrieri ale calității derivate din cele ale unui serviciu. Orientate, în mod
firesc pe satisfacerea exigențelor clientului, aceste descrieri ajung să pună în evidență aspecte mult mai cuprinzătoare
care depășesc cadrul sistemului de transport vizând conexiunile acestuia cu mediul natural și socio-economic. Sunt
extensiile pe care le incumbă cu tot mai mare acuitate cerințele dezvoltării durabile și cele ale calității vieții.

Cuvinte cheie: transport, calitate, calitate proiectată, serviciu de transport, .

Calitatea este atributul cel mai sintetic, mai esențial și mai cuprinzător pentru performanțele unui sistem
de transport.
Interpretarea și aplicare conceptului de calitate în sfera serviciilor au urmat, în timp, experienței dobândite
în managementul calității produselor prin promovarea prevederilor standardelor din seria ISO 9000.
Diferitele aspecte ale calității (de la cea de prezentare, a unui produs sau serviciu, până la cea socială, de
sinteză) sunt comensurate prin indicatori asociați criteriilor specifice. Acțiunile de proiectare a calității care
compun managementul strategic și operativ conțin norme pentru valorile acestui indicatori.
Cele șase niveluri ale aspectelor calității (și ale indicatorilor asociați) sunt structurate ierarhic, într-o
arhitectură în „foi de ceapă” (figura 1). Referindu-ne la sectorul transporturilor, schema sugerează faptul că
oricare dintre acțiunile de creștere a nivelului de calitate a ofertei de transport se propagă până la nivelul VI,
al calității de sinteză care, în fond este (sau ar trebui să fie) scopul fundamental al oricărei activități umane
care presupune consum de resurse de orice natură.
Aspectele calității și indicatorii asociați orientează direcțiile de acțiune pentru creșterea calității în
transporturi. Aceste acțiuni se extind progresiv de la un serviciu izolat de transport, la companie, la mod de
transport și la sistem de transport la nivel național, continental sau planetar. Într-o astfel de perspectivă, se
pune în evidență în mod gradat, într-o structură ierarhică, legătura dintre diferitele aspecte (prin indicatorii
adecvați) ai calității proiectate și realizate și eficiența consumului de resurse pentru o activitate utilă,
circumscrisă cerințelor fundamentale sociale, ale respectului față de mediu și ale responsabilităților privind
calitatea vieții.
Specificitatea acțiunilor pentru creșterea calității transporturilor rezidă în faptul că acestea pot viza o
multitudine de aspecte esențiale ale calității, cu efecte directe asupra îmbunătățirii nivelului de satisfacere a
cerințelor clientelei, dar și cu consecințe asupra prestației și a limitării efectelor externe.
Acțiunile managementului calității totale în transporturi, ca și în cazul altor activități de producție sau
servicii, se încadrează atât în managementul strategic, cât și în cel operativ. Specificitatea constă în acele
particularități ale ameliorării ofertei în transporturi (infrastructuri, mijloace de transport, echipamente,
tehnologii) care presupun măsuri de mare amploare tehnică și financiară și cu durate mari de realizare.
De aceea, soluțiile de creștere a calității acestui serviciu trebuie să asigure corelații complexe între
ofertele tuturor modurilor de transport (așa cum sunt făcute publice prin calitatea de prezentare) care împart
aceeași piață pe care cererea, în raport cu parametrii fizici și comerciali, se distribuie pe moduri, mijloace și
itinerarii, astfel încît diferențele dintre cererea ex-ante și cea ex-post să se diminueze cît mai mult posibil. În
fond, aceasta echivalează cu satisfacerea nevoilor clientului, întrunind premisele unei oferte de
calitate.Managementul operativ, prin acțiuni preventive și corective, trebuie să asigure calitatea de performanță
a fiecărui mod de transport și să respecte conformitățile pentru toate procedurile serviciului specifice de
transport. Particularitățile cererii de transport fac necesară extinderea acțiunilor managementului operativ
vizând diminuarea sau amplificarea cererii pentru a plasa echilibrul cerere-ofertă în zonele pentru care atât
calitatea internă, cât și cea externă se situează în limite prescrise. Se evită astfel supradimensionări ale ofertei,
care alterează drastic calitatea internă, pentru a menține, în cazul unei palete relativ largi de variații temporare
ale intensității cererii, calitatea de conformitate (intrinsecă) Diferitele forme de înregistrare a calității în
transporturi în raport cu echilibrul cerere-ofertă a procesului poartă amprenta atributelor care diferențiază
calitatea serviciilor de cea a produselor, adică: intangibilitatea, inseparabilitatea, variabilitatea, perisabilitatea
și lipsa proprietății. Acțiunile generale pentru creșterea calității transporturilor sunt orientate către
compensarea/limitarea efectelor acestor particularități. Identificarea unor astfel de acțiuni, cu exemplificări din
transporturile interurbane de călători vor fi expuse în continuare.

75
 Acțiuni pentru compensarea
intangibilității serviciului de transport
Intangibilitatea serviciului de transport
se referă la faptul că acesta nu poate fi
expus, deci nu poate fi văzut, simțit, gustat,
mirosit sau atins înainte de cumpărare.
Pentru un produs, un cumpărător, înainte de
a se decide să-l achiziționeze, sau nu, îl
poate examina atent (caracteristici,
performanțe) și poate primi garanție pentru
riscul pe care și-l asumă dacă produsul nu-
și atinge performanțele prezentate. Spre
deosebire de aceasta, un pasager posedă
numai un bilet de călătorie spre exemplu, și
promisiunea de a fi transportat la destinație
într-un anumit timp. Nici asupra condițiilor
în care se va realiza deplsarea nu are o
imagine prea precisă. Aceasta se rezumă la
experiența unor deplasări similare,
anterioare, la informațiile furnizate de alte
Figura 1: Arhitectura aspectelor largi ale calității în persoane, la relatările din mass-media sau la
transporturi (după Hellgren, J., 1994) publicitatea făcută de compania transportatoare. Lipsa
caracteristicilor tangibile, pe care să le poată evalua înainte de
achiziționare, face ca situația pasagerului să fie, fără echivoc, încărcată de riscuri și incertitudini. În esență,
aceasta poate fi tratată ca o carență în calitatea serviciului.
Acțiunile transportatorului trebuie să vizeze reducerea incertitudinilor privind calitatea serviciului
deoarece pasagerul trage concluzii despre calitatea serviciului după modul în care se prezintă:
x Locul în care ia contact cu serviciile companiei (agenția de voiaj, stația de îmbarcare);
x Echipamentele și dotările care-i sunt accesibile;
x Mijloacele de transport și orarul de circulație a acestora;
x Personalul companiei și cel ce realizează servicii conexe;
x Materialul publicitar;
x Prețul serviciilor (simplitatea și claritatea calculelor).
Pentru fiecare dintre acestea, prestatorul de servicii de transport și conexe trebuie să identifice cerințele
pasagerului și să-și stabilească norme precise, definite drept conformități. Acestea, în final, au menirea să facă
tangibil serviciul de transport (sub aspect virtual, al determinării unei anumite percepții – de calitate, pentru
pasageri).
Acțiuni care derivă din inseparabilitatea serviciului de transport
Spre deosebire de bunurile materiale, care mai întâi sunt fabricate, stocate, vândute și apoi consumate,
serviciul de transport este mai întâi vândut și apoi produs și consumat în același timp și-n același loc.
Inseparabilitatea serviciului de transport semnifică faptul că acesta nu poate fi separat de prestatorii lui –
infrastructuri, echipamente, mijloace de transport, oameni. Serviciul de transport nu poate fi realizat în absența
pasagerului sau expediției beneficiarului (în transportul de mărfuri).
Aspectul inseparabilității serviciului de transport care condiționează calitatea este cel care pune în
evidență dependența de numărul celor care beneficiază simultan de o anume ofertă de transport. Durata
călătoriei cu autoturismul pe o șosea se modifică substanțial atunci când debitul tinde să atingă nivelul
capacității de circulație a acelei șosele în condițiile exogene date. Asemănător, un alt indicator al calității,
siguranța călătoriei, este în funcție de numărul de utilizatori ai șoselei. După cum, creșterea numărului de
călători fără regim de rezervare peste o anume limită este de natură să afecteze confortul călătoriei.
Creșterea pronunțatăa cererii în condițiile menținerii ofertei modifică în bună măsură o serie de indicatori
ai serviciului oferit clienților. Dacă în cazul bunurilor fizice anticiparea creșterii cererii poate antrena o mărire
a producției și a stocurilor, atunci, în cazul serviciului de transport, ca urmare a simultaneității producerii și
consumului, păstrarea indicatorilor calității de conformitate presupune acțiuni mai complexe ale ofertantului,
precum:
x Limitarea neuniformităților prin practici tarifare (tarife reduse în afara perioadelor de vârf; acordarea de
gratuități sau reduceri tarifare pentru anume categorii sociale doar în afara orelor sau a perioadelor de
vârf);

76
x Acțiuni coordonate cu alți prestatori de servicii (din turism, restaurante, hoteluri, pensiuni) pentru
atragerea de călători în perioadele de diminuare a cererii (perioada de primăvară sau zilele de la mijlocul
săptămânii);
x Stabilirea ofertei (sporirea numărului de mijloace de transport de călători) la nivelul anticipat al cererii;
x Asigurarea măririi parcului activ de mijloace de transport în perioadele de creștere a cererii printr-o
judicioasă programare a operațiilor de întreținere și reparații de diferite tipuri.
Prin măsuri de natura celor menționate, exploatantul își modifică oferta în raport cu fluctuațiile cererii
pentru a păstra nivelul corespunzător al calității serviciului. Simultan, pentru că praticând numai astfel de
atitudini riscă să-și înrăutățească indicatorii calității interne, exploatantul inițiază acțiuni prin care urmărește
cvasiuniformizarea nivelului cererii. Evident, în transporturile regionale și interregionale de călători acest lucru
nu este întotdeauna posibil. Rămân de identificat acțiunile de creștere temporară a productivității care afectează
cât mai puțin calitatea internă.
Acțiuni pentru limitarea variabilității serviciilor oferite
Variabilitatea serviciilor de transport se referă la faptul că, în permanență, calitatea depinde de cine le
furnizează, când, unde și cum ele sunt prestate. O echipă de conducători auto și taxatori pot fi aleși dintre
persoanele mai amabile, mai prevenitoare, cu o ținută mai îngrijită, mai intransigent cu aceia care nu se
conformează regulilor de comportament pe durata călătoriei, ceea ce poate contribui, pe ansamblu, la
asigurarea unui serviciu de mai bună calitate. Chiar și calitatea serviciului unui singur angajat – operator în
gara auto – variază în funcție de dispoziția sa de moment sau de solicitudinea pe care o menține pe toată durata
cât este la dispoziția fiecărui călător. Două servicii oferite de aceeași persoană pot să fie identice ca nivel de
performanță.
Confruntat cu această variabilitate a serviciului, exploatantul transporturilor trebuie să recurgă la
introducerea standardelor de calitate și să întreprindă măsuri pentru:
x Selectarea și pregătirea cu mare atenție a personalului;
x Acordarea de stimulente care să scoată în evidență importanța calității;
x Evaluarea cu regularitate și promptitudine a sugestiilor și reclamațiilor;
x Întreprinderea de sondaje în rândul călătorilor pentru a identifica serviciile de slabă calitate;
x Intervenții oportune pentru remedierea verigilor care alterează performanțele de calitate ale serviciului;
x Transferarea unor funcșiuni ale personalului către automate și mașini (pentru vinderea biletelor de
călătorie, pentru controlul acceslui pe peron, pentru furnizarea de informații);
x Aplicarea foarte strictă a sarcinilor de lucru standardizate și detaliate (ale sistemului managementului
calității totale) pentru a asigura prestații și imagini diferențiate.
Acțiuni derivate din perisabilitatea sarcinilor de transport
Perisabilitatea cererilor de transport rezidă în caracteristicile temporale ale acestora. În raport cu acestea,
atât în transporturile de călători, cât și în cele de mărfuri s-au diferențiat oferte ale sistemului de transport
pentru care se percep tarife diferențiate. De aceea, în condițiile unei cereri constante, ca mărime și structură,
nu apar probleme speciale pentru asigurarea calității proiectae. Când cererile fluctuează, companiile de
transport se confruntă cu dificultăți numeroase. Mai acut, resimt aceste dificultăți întreprinderile de transport
a pasagerilor, care sunt confruntate cu cereri cu termen. În cazul transporturilor de mărfuri, depozitele corect
dimensionate pot îndeplini ușor rolul de depozite volatile sau buffer pentru cererile fără termen.
Acțiunile derivate din perisabilitatea cererilor de transport aparțin în special managementului strategic, ca
o componentă a managementului calității totale, și vizează în special:
x Extinderea sistemului de rezervare pentru menținerea sub control a nivelului cererii;
x Renunțarea la specializare excesivă a mijloacelor de transport prin folosirea unităților de încărcătură
(containere, cutii mobile, semiremorci) pentru a oferi posibilitatea satisfacerii cu flexibilitate a variatelor
cereri de transport cu perisabilitate ridicată;
x Dimensionarea adecvată a depozitelor pentru preluarea neuniformităților cererilor fără a recurge la
supradimensionări ale parcului inventar de mijloace de transport.
Acțiuni pentru compensarea lipsei proprietății asupra servciului de transport realizat
Spre deosebire de proprietarul unui produs tangibil, care poate dispune de bunul pe care l-a dobândit pe
o perioadă nelimitată de timp, beneficiarului unui serviciu de transport îi lipsește atributul proprietății. El are
acces la serviciul respectiv pe o perioadă de timp sau chiar numai la un moment anume. De aceea, ofertanții
de servicii de transport trebuie să facă eforturi speciale pentru a împorspăta identitatea mărcii în raport cu
clienții, utilizând metode precum:
Acordarea de stimulente călătorilor/clienților fideli (ca în cazul companiilor aeriene);
Crearea de asociații sau cluburi;

77
 Apelarea la intermediari pentru anumite servicii (grupare a mărfurilor, depozitare, expediție, încărcare-
descărcare) cu scopul de a-și reduce costurile și de a beneficia de o mai mare flexibilitate pe piață.
Dintre cele prezentate reiese că aspectele variate ale calității în transporturi (de conformitate, operațională,
conservațională, ambientală, socială) trebuie puse în conexiune cu proprietatea fiecăreia dintre formele de
înregistrare a calității examinate, atât din punct de vedere al exigențelor clientului, al resurselor
transportatorului și ale societății, cât și din punctul de vedere al protecției mediului ambiant și al cerințelor
creșterii calității vieții. Este necesară o tratare globală, sistemică, a calității transportului bazată pe echilibru
dinamic cerere-ofertă în condițiile restricțiilor multiple pe care mediul socio-economic le impune sistemului
de transport.
Pornind de la specificitatea calității în transporturi (în comparație cu cea a produselor și chiar a altor
servicii) și identificând principalele acțiuni care trebuie întreprinse pentru creșterea calității în transporturi este
necesar ca pentru fiecare mod de transport și pentru ansamblul acestora să se inițieze cercetări care, în final,
să conducă la un sistem de management al calității totale. Complexitatea sistemului de transport orientează
cercetarea către realizarea unui sistem de management al calității de tip normativ (descriptiv) cu indicatori
cuantificabili atât pentru transport izolat, cât și pentru ansamblul unei întreprinderi, a unui mod de transport
sau chiar pentru sistemul de transport dintr-un teritoriu. Măsurile asociate calității trebuie să fie în concordanță
și să armonizeze proprietățile clienților, ale transportatorilor, ale riveranilor și ale sistemului economico-social.

Bibliografie:

[1] D. Caracota, Gh. Caraiani: „Eficiența economică a transporturilor rutiere”. ASE, Bucureşti, 2003, 373
pagini.

78
 SISTEME INFORMAȚIONALE AVANSATE ÎN MANAGEMENTUL
TRAFICULUI
Elena BIVOL
Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Dezvoltarea continuă a tehnologiilor informaținale permite aplicarea lor pe larg în diverse domenii de
activitate, printre acestea regăsindu-se și domeniul transportului. Unele probleme din domeniul transportului pot fi
soluționate doar cu aplicarea sistemelor inovaționale și înnoirea continuă a lor. În domeniul traficului auto, una din cele
mai aprige probleme este formarea congestiunilor și numărul în creștere a accidentelor rutiere, acestea fiind favorizate
de gradul înalt de automobilizare.

Cuvinte cheie: transport, sistem de trafic, securitate în traficul rutier, monitorizare, flux de transport.

Procesul de automobilizare tot mai accentuat din ultimul timp favorizează apariția unui șir de probleme,
cum ar fi: congestionări ale traficului rutier, creșterea numărului de accidente rutiere, deteriorarea rapidă a
drumurilor (îmbrăcămintea asfaltică este proiectată unei anumite sarcini portante), încălcarea regimurilor de
viteză. Capacitățile actuale ale localităților din Republica Moldova în ceea ce privește managementul traficului
rutier sunt limitate, astfel ca soluții în acest sens este sistemul avansat de management al traficului rutier, bazat
pe tehnologii informaționale inteligente.
Sistemul avansat de management al traficului (ATMS – Advanced Traffic Management System) este un
sistem de management pentru transporturi bazat pe o infrastructură complexă, care conține senzori (pentru
circulație, condiții meteo, perturbații radio și electro-magnetice), camere de urmărire video, o rețea de
transmisiuni de date (fibră optică, cabluri și modem-uri radio) și echipamente de detecție a poziției exacte
(GPS).
ATMS are o arhitectură deschisă, compusă din subsisteme multiple, care sunt integrate într-un sistem
coordonat prin intermediul centrelor de management al transportului. ATMS are rolul de a asigura controlul
și monitorizarea traficului, precum și de a furniza informații călătorilor, scopul fiind reducerea congestionărilor
și aglomerărilor de trafic, a timpului de călătorie și a timpului de intervenție, în caz de accident. În sistemele
inteligente de transport (ITS) de tip ATMS se pune accent pe siguranță și mobilitate în trafic, fiind gestionate
informațiile referitoare la modul de transport, rută și durata deplasării.
ATMS asigură o utilizare a rețelei de drumuri la capacitatea maximă și oferă o diversitate de servicii, cum
ar fi:
 Control al semafoarelor în funcție de cerințele traficului;
 Controlul automat al panourilor cu mesaje variabile și a semnalelor de ghidare pe rută;
 Supraveghere prin camere video;
 Gestionare de informații geografice utilizând sistemele GIS (Geographical Information System);
 Informare prin radio a călătorilor (TARS – Travellers Advisory Radio System);
 Emisiuni de televiziune, cu informații referitoare la transport;
 Acces prin internet la informații referitoare la trafic;
 Urmărire a poziției autovehiculelor utilizând GPS și alte sisteme suport pentru urmărire;
 Management automat al parcărilor;
 Detectare automată și management al incidentelor;
 Operațiuni de supraveghere aeriană cu facilități de transmisii video în direct;
 Integrare automată cu sistemele de dispecerizare asistată de calculator ale poliției și pompierilor;
 Suport pentru planificare automată a transporturilor;
 Comunicații sofisticate bazate pe fibră optică;
 Integrare cu sistemele automatizate viitoare pentru autostrăzi.

Funcțiile realizate de ATMS

Un sistem avansat de management al traficului este compus din subsisteme integrate, care sunt controlate
și monitorizate de centrul de management al traficului (TMC – Traffic Management Centre). ATMS are la
bază o arhitectură deschisă, care folosește tehnologii de ultima oră specifice sistemelor de tip ITS, tehnologii
ce furnizează un control, o monitorizare și informare în timp real asupra sistemului de transport. Arhitectura

79
deschisă pe care se bazează, promovează dezvoltarea și integrarea sistemelor provenite de la mai mulți
furnizori.
Fucțiile ATMS sunt clasificate în trei categorii: control, monitorizare și informare.
a) Funcția de control presupune: Semnalizare prin semafoare care să răspundă la cerințele traficului;
Semnalizare variabilă a benzilor de circulație; Semnalizare variabilă a limitelor de viteză; Control al fluxului
de trafic pe rampa de acces.
b) Funcția de monitorizare presupune: Detecție (bucle inductive, microunde etc); Supraveghere a
traficului prin camere video; Monitorizare aeriană a traficului; Examinare a autovehiculelor; Supraveghere a
traficului de echipe specializate; Management al parcărilor; Monitorizare a parametrilor mediului și stării
drumului; Management al traficului;
c) Funcția de informare asupra traficului rutier, realizate prin: Radio; Televiziune prin cablu; Difuziune
publică; Internet/intranet; Televiziune prin satelit; Chioșcuri interactive; Telefon fix; Dispozitive de bord;
Telefonie celulară; Panouri cu mesaje variabile; Semnale de ghidare pe rută.
Funcțiile ATMS, din prisma utilizatorului, sunt sesizate ca și servicii; între funcții și servicii nu este o relație
biunivocă în sensul că o funcție poate genera mai multe servicii, iar un serviciu poate fi realizat prin conlucrarea
mai multor funcți.

Sisteme și tehnologii utilizate de ATMS

În realizarea sistemelor de tip ATMS, ca de altfel în realizarea oricărui ITS, se aplică una sau mai multe
tehnologii care aparțin electronicii, informaticii, informației și respectiv comunicațiilor. Principalele tehnologii
utilizate cu preponderență în sistemele de tip ATMS sunt: detectoare de autovehicule, sisteme de semaforizare
care răspund cerințelor de trafic, camere video de supraveghere a traficului, supravegherea aeriană a traficului,
panouri cu mesaje variabile, sistemul de informare prin telefon și/sau radio a călătorilor privind traficul rutier.
Detectoarele de autovehicule sunt de obicei, cu buclă inductivă, pentru colectarea automată a datelor de
circulație și pentru supraveghere. Aceste detectoare colectează în fiecare minut date referitoare la gradul de
ocupare al benzilor de circulație, volumul de trafic și viteză. Datele primare sunt transmise periodic, la centrul
de management al traficului. Pe lîngă detectoarele inductive plasate în intersecțiile semaforizate, pentru
comanda semafoarelor mai pot fi instalate detectoare inductive de prezență a autovehiculului pe benzile de
intrare pe artere secundare și pe aleile de acces laterale.
Sistemul de semaforizare adaptiv reprezintă un element de bază utilizat în ATMS care să răspundă la
cerințele din trafic. ATMS trebuie astfel proiectat încât să interacționeze permanent cu sistemul de
semaforizare computerizat și să se poată fi adaptat ușor la noua tehnologie de semaforizare. Sistemul dat
contorizează traficul, iar pe baza graficelor se realizează planuri de desfășurare a fazelor de semaforizare,
pentru minimalizarea timpilor de așteptare la semafoare. Prin utilizarea semafoarelor adaptive se asigură un
control mai eficient al semafoarelor, se diminuează congestionările de trafic, sporește viteza de circulație în
orele de vârf, crește siguranța circulației rutiere etc.
Camerele video dispun de un reglaj automat al gradului de apropiere și al unghiului de deschideri vizuale.
Ele furnizează centrului de management al traficului informații referitoare la fluxul de trafic din sistem. De
asemenea, ele pot furniza fotografii instantanee ale condițiilor de trafic, fiind de mare ajutor utilizatorilor de
trafic atunci cînd aceștea își stabilesc itinerariile de circulație. Imaginile video obținute sunt distribuite în mass-
media sau organizațiilor guvernamentale.
Supravegherea aeriană a traficului este cea mai costisitoare pentru că necesită implicarea avioanelor sau
elicopterelor. Aceasta este binevenită a fi utilizată în orele de vârf atunci când se semnalizează producerea unui
incident sau accident rutier. De obicei, avionul (elicopterul) efectuează supravegherea traficului pentru poliție,
activități de protecție civilă și ajută echipajele de pompieri și salvare în cazul în care au fost identificate situația
problemă care necesită intervenție rapidă.
Panourile cu mesaje variabile contribuie la îmbunătățirea sistemului de transport prin furnizarea de funcții
de control și informare în timp real. Semnalizarea electronică oferă capacitatea de modificare a utilizării
benzilor de circulație și a limitelor de viteză, pentru adaptarea sistemului de transport în funcție de cererile
traficului și de condițiile atmosferice.
Sistemul de informare a călătorilor prin telefon se utilizează în sistemele de tip ATMS orientate spre
informații de trafic, fiind considerată o modalitate pentru asigurarea informației de urgență pe linie specială.
Este dedicată a fi utilizată în situații de urgență, cum ar fi în cazul accidentelor rutiere sau a condițiilor meteo
nefavorabile.
Implementarea tehnologiilor menționate este posibilă pentru Republica Moldova, ba mai mult decât atât,
deja s-au făcut primii pași în acest sens, astfel că dacă se va continua procesul de informatizare a
managementului traficului rutier vom obține un șir de avantaje, cum ar fi:

80
  Sporirea siguranței în traficul rutier și micșorarea numărului de accidente rutiere;
 Gestiune eficientă a traficului și control riguros al stilului de conducere al șoferilor;
 Transparența în procesul de înregistrare și penalizare a încălcărilor comise.
Necesitatea și beneficiile pe care le determină aplicarea tehnologiilor informaționale sunt argumentate și de
creșterea calității vieții oamenilor, procesul de informatizare și inovare continuă a societății, integrarea
sistemului de transport din țară cu cele regionale în care deja se aplică sistemele ATMS.

Bibliografie:

[1] Горев А.Э.: „Информационные технологии на транспорте. Электронная идентификация

автотранспортных средств и транспортного оборудования”. Транспорт, Москва 2010.

81
 CONFORTUL – FACTORUL PRIMORDIAL ÎN PRESTAREA
SERVICIILOR DE TRANSPORT AUTO A PASAGERILOR
Nicoleta CUȘNIR, Nina GARȘTEA

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Tendința de modernizare este mereu în creștere, iar odată cu aceasta crește și nivelul de confort oferit de
întreprinzător clietului.
Transportul este ramura economică fără de care celelalte sfere ale economiei naționale nu ar putea să se extindă
devenind treptat un element indispensabil al vieții, întrucât oferă membrilor societății posibilități de deplasare,
comunicare, de percepere şi asimilare, a cât mai mult din ce oferă civilizația. Dar şi transportul nu poate fi realizat în
lipsa obiectului său – marfa sau călătorii. Serviciile de transport reprezintă un gen deosebit de activitate în transporturi.
Calitatea serviciilor de transport se apreciază de doi factori: așteptările pasagerilor și parametrii efectivi (reali).

Cuvinte cheie: transport auto, confort, autocar, autocare clasificate pe stele.

1. Introducere
Transportul auto (rutier) este o ramură de producere, ce are un caracter comercial ce asigură necesitatea
vitală a societății în transportul de mărfuri şi călători. Transportul este acel element fără de care nici o societate
nu poate să se dezvolte și să se îmbogățească, deoarece infrastructura este elementul care facilitează comerțul.
Acest sector constituie fundamentul relațiilor economice internaționale, favorizand atât diviziunea muncii, cât
și alte activități de natură socială—cum este de exemplu turismul internațtional—care în final se regasesc în
nivelul de dezvoltare a societății.
Procesul de transport reprezintă totalitatea operațiilor efectuate de mijloacele de transport la deplasarea în
spațiu şi timp a bunurilor materiale şi a pasagerilor. Obiectivul transportului auto constituie bunurile materiale
(marfa) şi pasagerii.
Prin intermediul sistemelor de transport, operatorii sau alte entități economice prestează servicii de
transport la cererea clienților. Clienții la rândul lor pot fi persoane fizice (indivizi) sau persoane juridice.
Serviciile de transport pot fi caracterizate prin faptul că sunt intangibile, iar calitate acestora nu poate fi
determinată decât prin calitatea bazei tehnice cu care se realizează prestația (vehicule, infrastructura, confortul
vehiculelor) și a efectelor prestației (calatorie confortabilă, fără riscuri, în timp scurt etc.). De aceea multe
companii de transport de persoane tind să satisfacă cerințele clienților săi prin prestare serviciilor la un nivel
cât mai înalt. Desigur toate acestea depind de factroi precum: siguranța circulației, regularitatea
circulației,reducerea costurilor de transport, reducerea duratei transportului, confortul, reducerea poluării
mediului.
Factorul ce creaza imaginea globală a întreprinderii este confortul.
Confortul calatoriei - constituie o caracteristică specifică numai transportului de călători. În conformitate
cu prevederile art. 49 lit. ”c” al Codului transporturilor rutiere al RM Nr. 150 din 17.07.2014, operatorii de
transport rutier/întreprinderile care efectuează operațiuni de transport rutier, pe lângă asigurarea prezentării şi
plecării în cursă la timp a vehiculelor rutiere, în starea tehnică şi sanitară corespunzătoare, au obligațiunea să
asigure transportarea persoanelor în condiții de siguranță şi confort, conform graficului aprobat şi
reglementărilor din domeniu în vigoare.
Studiile arată că activitatea de transport surmenează organismul călătorului și în consecință, se reliefează
necesitatea soluționării problemei diminuării acestei extenuări. În acest scop, este necesară întreprinderea unor
măsuri de către prestatorul serviciilor de transport, pentru asigurarea unui anumit grad de confort, care ar
include următoarele elemente constitutive:
x reducerea aglomerației;
x evitarea călătoriei în picioare și oferirea unui număr ridicat de locuri pe scaune;
x evitarea accelerațiilor longitudinale și transversale;
x evitarea vibrațiilor;
x diminuarea zgomotului;
x asigurarea microclimatului.
Certificatul de clasificare după stele a autobuzului constituie o altă modalitate de confirmare a calității de
prestare a serviciilor și de asigurare a gradului de confort în timpul călătoriei prin respectarea condițiilor și
criteriilor stabilite de Uniunea Internațională a Transporturilor Rutiere.

82
 Autocare clasificate pe stele – autocare, care în dependență de dotarea lor tehnică, în conformitate cu
condițiile stabilite de IRU, pot fi clasificate în patru categorii şi sînt destinate pentru transporturi turistice în
trafic național şi internațional şi transporturilor publice de călători în trafic internațional. Certificat de
clasificare – certificat eliberat de Сomisia de Clasificare, prin care se atestă gradul de confort şi siguranță al
unui autocar după stele, şi valabil pe termen de un an [1 - 3].

2. Criteriile de clasificare după stele

Clasificarea se efectuează de organul autorizat de către Uniunea Internațională a Transporturilor Rutiere
(IRU), conform Regulamentului cu privire la clasificarea autocarelor după stele, aprobat prin Ordinul
Ministerului Transporturilor și Comunicațiilor RM nr.175 din 17 iunie 2002, pentru toate autocarele
înmatriculate în Republica Moldova, deținute de persoane juridice şi fizice, care le utilizează pentru transportul
de turişti în traficul național şi internațional şi pentru transporturi publice de călători în traficul internațional.
Pentru clasificarea autocarelor după stele, se aplică Sistemul Internațional de Clasificare al IRU. Criteriile
de clasificare se referă la autocare cu o construcție normală. În cazul autocarelor cu o construcție specială,
Comisia de Clasificare va lua decizia de clasificare cu condiția că construcția specială nu reprezintă mai mult
de o treime din capacitatea totală a autocarului (tabelul 1).

Tabelul 1 Clasificarea după stele

1)
Nr. Criterii de apreciere – condiții minimale Categoria
D/o * ** *** ****
1 Puterea motorului
1.1 Raportul putere/greutate – minimum (Kw/t) 7.4 8.8 11 11
2 Sistemele de frînare2)
2.1 Sisteme de frînare suplimentare – frîne încetinitoare
3) 3) 3) 4)
hidraulice sau electrice, sistem antiblocare ABS etc.
3 Suspensie
3.1 Suspensie clasică x x
3.2 Suspensie mixtă х sau
3.3 Suspensie pneumatică х х5)
4 Confort de drum
Numărul maxim de rânduri de scaune pentru autocar
4.1 15 14 13 12
standard de 12 m
4.1.1 Spațiul dintre scaune amplasate vizavi (cm) 130 138 148 160
4.2 Înălțimea minimă a spătarului (cm) 52 65 68 68
4.3 Reglajul înclinării spătarelor tuturor scaunelor (minim) 10 35
4.4 Numărul de cotiere 1 1 2 2
4.5 Cotiere rabatabile la scaunele dinspre culoar x x
4.6 Rezemătoare de picioare, reglabile (numai pentru scaunile
amplasate în acelaşi sens) x
4.7 Scaune deplasabile spre culoar7) (sau lățimea minimă a
scaunelor de 50 cm) x
4.8 Îmbrăcare în stofă (şezut şi spătar) x x x
4.9 Absența proeminentelor la nivelul podelei x x
4.10 Scaune cu şezuturi separate x x
4.11 Portbroşură x x
4.12 Scrumiere (cu excepția zonei pentru nefumători) x x x x
5. Climatizare (funcționînd, deasemenea, şi la oprire).
Sistem de ventilație forțată (minim 15 m3/h/călător), cu
5.1 x x sau
reglare individuală, funcționînd şi la oprirea autocarului
5.2 Instalație de aer condiționat (minim 300 kcal/h/călător) x8)

83
 6. Instalație de încălzire
6.1 Independentă de motor x x x x
6.2 Cu reglaj automat al tempеraturii x x
7. Ferestre laterale
7.1 Dispozitiv de dezaburire (geamuri duble sau ventilație) x
7.2 Ferestre colorate x
7.3 Dispozitive parasolare (storuri sau perdele) x x x
8. Iluminare interioară
8.1 Lampă de citit individuală x х
9 Instalație de sonorizare
9.1 Un difuzor la minimum 8 locuri x x x
Un difuzor la minimum 4 locuri x
9.2 Microfon pentru şofer şi ghid x x x x
9.3 Radio şi magnetofon x x x
10. Portbagaje
10.1 Portbagaj interior pentru bagaje de mînă x x x x
10.2 Capacitatea minimă a portbagajului exterior (dm3/călător) 75 120 150
10.3 Înveliş protector în portbagajul exterior x x
11. Instalații sanitare
11.1 Toaletă cu apă sau chimică х8) х8)
11.2 Lavoar х8) х8)
12. Frigider
Volumul minim disponibil/călător (dm3) 0,58) 0,5
Nerespectarea categoriei de confort prevăzute în autorizația operatorului de transport, mai
constituie conform prevederilor art. 38 alin. 21, lit ”g” al CTR RM Nr. 150 din 17.07.2014 unul
din temeiurile de retragere a acesteia de către Agenția Națională Transport Auto, operatorul de transport
rutier, 5 încălcări respective în decurs de 12 luni consecutive, la aceeaşi cursă [4 - 5].

Concluzie:
Scopul principal al dezvoltării transportului este adaptarea acestuia la cerințele şi exigențele impuse de
modernizare, eficientizare cît şi racordarea lui în cadrul complexului integral al ramurii de transport. Atingerea
scopurilor propuse, necesită din partea organelor de stat şi a agenților economici care activează în ramura
transportului, o conlucrare şi interacțiune pentru soluționarea acestora prin intermediul a două direcții
principale:
a) crearea condițiilor pentru funcționarea efecientă a transportului naval şi sporirii capacității de concurență
a agenților economici din ramură;
b) dezvoltarea şi extinderea piețelor de desfacere a serviciilor de transport.
Clienții sunt cei care dețin autoritatea superioară în domeniul transportului, iar cerințele lor sunt imperioase
pentru prestatorii serviciilor de transport, care sunt obligați să asigure calitatea în domeniul respectiv de
activitate. Viața și sănătatea pasagerilor în timpul călătoriilor are prioritate, de aceea securitatea și confortul
sunt factorii de bază care condiționează crearea unor noi mijloace de transport mai performante.
Confortul reprezintă cartea de vizită a unei întreprinderi pentru clienții săi.

Bibliografie:
1. Codul transporturilor rutiere al RM Nr. 150 din 17.07.2014.
2. Regulament cu privire la clasificarea autocarelor după stele aprobat prin Ordinul Ministerului
Transporturilor și Comunicațiilor RM nr.175 din 17 iunie 2002.
3. Știrbu Ion, ”Politica și tehnologii logistice în organizarea transportului auto de pasageri”, Chișinău,
Moldpres, 2010.
4. http://www.dalserlogistic.md/site/index.php?option=com_content&view=article&id=24&Itemid=7&
lang=ro.
5. http://valicta.3x.ro/curs2.htm.

84
 RENOVAREA ȘI MODERNIZAREA ELEVATORULUI, DE LABORATOR,
CU BANDĂ ȘI CU CUPE DIN CADRUL UNIVERSITĂȚII TEHNICE A
MOLDOVEI
Autori: BOUBĂTRÎN Constantin, CAPAȚINA Gheorghe, BARBAROȘ Emil

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Pentru ca un viitor inginer să fie apt de se încadra în cerințele impuse de piața muncii, e necesar ca
cunoștințele deținute de acesta, să fie actuale procedeelor tehnice și gradului de dezvoltare tehnologic, din domeniul
ingineresc respectiv în care viitorul inginer se formează.
Pentru a statisface această cerință, ne-am propus modernizarea Elevatorului cu bandă și cupe din cadrul
laboratorului catedrei “Mașini și aparate din industria alimentară”, a Universității Tehnice a Moldovei. Acest elevator
având o durată de exploatare de peste 30 ani, fiind învechit atât moral cât și fizic.
Cuvinte cheie: elevator, element de tracțiune, cupe, bandă, toba (de acționare, întindere).
Introducere
Elevatoarele sunt utilizate pentru transportarea încărcăturilor în vrac, în bucăți și cu bucata în cele mai
dese cazuri pe direcții verticale și mai rar pe sectoare înclinate la un unghi mai > de 60°. În fucție de elementul
purtător de încărcătură se clasifică în elevatoare cu cupe, cu leagăne, și cu palete, iar conform tipului
elementului de tracțiune – în elevatoare cu bandă și cu lanț. Elevatoarele cu cupe sînt destinate transportării
încărcăturilor în vrac și în bucăți; cele cu leagăn și palete – pentru încărcături cu bucata.

Construcția elevatorului experimental cu bandă și cu cupe

Elevatorul cu cupe (fig. 1) este compus dintr-un element de tracțiune închis – bandă, pe care sânt întărite
elementele lucrătoare, purtătoare de încărcătură – cupe 2. Elementul de tracțiune înfășoară toba de acționare 3
și cea de întindere 4.
Elementul de tracțiune cu cupe, toba de acționare și de întindere sînt situate într-o carcasă metalică închisă,
partea superioară a căreia se numește cap - 5, iar inferioară – sabot 7. Capul elevatorului și sabotul sînt unite
prin conductele 6 de o formă dreptunghiulară în secţiune. Încărcătura în vrac este adusă în sabot prin
intermediul pîlniei de încărcare. Banda cu cupe este pusă în mişcare de toba de acţionare, care se roteşte de la
motorul electric cu ajutorul reductorului (fig. 2). În timpul înfășurării elementului de tracțiune a tobei de
acționare se efectuează descărcarea cupelor de încărcătură în alimentatorul de încărcare - 9. Prezența
alimentatorului permite de a transporta greutatea pe un ciclu închis. Pentru asigurarea întinderii necesare a
elementului de tracțiune și evitarea vărsării încărcăturii din cupe, toba inferioară este conectată la dispozitivul
de întindere 10.

Fig. 1. Vedere de ansamblu a elevatorului experimental cu

bandă și cu cupe.

1. Bandă;
2. Cupă;
3. Toba de acționare;
4. Toba de întuindere;
5. Capul transportorului;
6. Conductă;
7. Sabot;
8. Ciorap;
9. Alimentator de încărcare;
10. Dispozitiv de întindere;
11. Registrul

85
 Motivele, în urma cărora ne-am impus scopul de a renova și moderniza elevatorul cu bandă și cu
cupe, sunt:
1. Viteză insuficientă la toba de acționare pentru asigurarea descărcării centrifuge.
2. Utilaj uzat moral și fizic.
3. Lipsa posibilității de a supraveghea toate metodele de descărcare a încărcăturii.
4. Formă necorespunzătoare a capului elevatorului pentru metodele de descărcare a cupelor.

Modificările care urmează a fi efectuare:

1. Asigurarea vitezei necesare la toba de acționare pentru metoda descărcării centrifuge.
Pentru a asigura această viteză, va fi modificat mecanismul de acționare, înlăturând transmisia prin curea.
Această modificare ne va micșora raportul de transmitere de la 6,666 la 4,286 și ca urmare vom avea o viteză
mai mare la toba de acționare.

Fig. 2. Schema cinematică a elevatorului cu bandă și cu cupe:

1 – motor electric; 2 – roată de lanț; 3 – bandă;

2. Asupra corpului/construcției elevatorului

a. Capul elevatorului
Capul elevatorului trebuie să aibă o formă corespunzătoare felului de descărcare a cupelor astfel încât să
fie asigurată scurgerea nestingherită a materialului până în gura alimentatorului, eliminând posibilitatea de
cădere a produsului de-a lungul ramurilor benzii cu cupe.
În primul rând, pentru a atinge acest scop, este necesar de a construi traiectoria de zbor ale particulelor de
descărcare. Particulele greutății, care au părăsit cupa, vor zbura în aer după parabole, însă coordonatele acestor
curbe depinde de poziția cupei pe sectorul curbiliniu al benzii și de viteza inițială a particulelor. Curba, dusă
prin vîrfurile parabolelor, construite pentru particulele separate la diferite poziții ale cupei, de asemenea este
parabolă (numită parabolă înfășurătoare). Aceasta parabolă (fig. 2), determină frontiera fluxului tuturor
particulelor, care au părăsit cupa.

Fig. 3. Traiectoria particulelor la descărcare

86
 Calculul traiectoriei de zbor ale particulelor de descărcare
Ecuația parabolei înfășurătoare este reprezentată prin formula:
ܴ௞ଶ ൅ ݄ଶ ݄ ଶ
‫ݕ‬ൌ െ ‫ ݔ‬ǡ݉
ʹ݄ ʹܴ௞
unde:
Rk – raza tobei de acționare.
h – distanța de la pol până la centrul de rotație a tobei de acționare (distanța polară).
݃‫ ݎ‬ଶ
݄ൌ ଶ
‫ݒ‬
ߨ݊௧ ‫͵ ݎ‬ǡͳͶ ή ʹͳͻǡ͵ͳͻ ή Ͳǡʹͳ
‫ݒ‬ൌ ൌ ൌ Ͷǡͺʹͳ݉Ȁ‫ݏ‬
͵Ͳ ͵Ͳ
ଶ
ͻǡͺͳ ή Ͳǡʹͳ
݄ൌ ൌ ͲǡͲͳͻ݉
Ͷǡͺʹͳଶ
Capul elevatorului va fi confecționat, conform profilului ales anterior, din cornier și tablă metalică, prin
sudură.
Pentru supravegherea vizuală a procesului de transport și de descărcare a cupelor, una din suprafața laterală
a capului va fi confecționată din sticlă organică, pe aceasta vor fi reprezentate axele de coordonate pentru
cercetarea traiectoriei particulelor încărcăturii. Tamburul, care se află în această zonă, nu a fost modifica.

b. Corpul elevatorului
Corpul elevatorului va fi format din două ramuri simetrice, una ascendentă și una descendentă, iar a treia
(numiă alimentator) menită pentru determinarea productivității. Flanșele de îmbinare din corniere vor fi sudate
continuu, ceea ce reduce riscul de coroziune din cauza apei sau a infiltrațiilor de praf.

c. Cupele elevatorului
Cupele elevatorului nu au fost modificate, acestea suportând doar niște operațiuni cosmetice. Acestea sunt
confecționate din tablă metalică cu grosimea de 1 mm. Dimensiunile cupelor sunt următoarele, (lățimea de 110
mm, înălțimea de 140 mm și capacitatea de 0,75 dm3).

d. Sabotul elevatorului
Sabotul elevatorului va fi prevăzută cu uși de inspecție și reglaj, fiind de asemenea rezistente la coroziune
ca restul elementelor ce alcătuiesc această secțiune, datorită unei tratări cu grunt și vopsea. Carcasa bazei va fi
fabricată din plăci de oțel cu profile sudate pe ele, care asigură rigiditatea întregii construcții.

Bibliografie

1. F.G. Zuev, N.A. Levaciov, N.A. Lotkov, “Mecanizarea lucrărilor de încărcare și descărcare, de
transportare și depozitare” – Ch.: Universitas, 1992. – 432 p.
2. G. Ganea, A. Lupașcu, L. Andronic, „Calculul parametrilor transportorului cu bandă, aplicînd mașina
electronică de calcul”, (material didactic), I.P.Ch. S. Lazo, 1990.
3. “Indicații metodice la lucrările de laborator pentru cursul -Mecanizarea lucrărilor de încărcare,
descărcare, transportare și depozitare-”, Editura Institutul Politeh Chișinău, 1992. – 58 p.
4. https://www.mgtrade.ro/produse/transportoare-cereale/elevatoare-cupe/ 08.12.2016, ora: 23:15.
5. http://www.gmagrotehnic.ro/elevatoare-cu-cupe/ 08.12.2016, ora: 23:31.
6. http://bazaalfa.ro/index.php/produse-2/elevatoare-cu-cupe.html 08.12.2016, ora: 23:37.
7. http://biblioteca.regielive.ro/laboratoare/mecanica/elevatoare-148250.html 08.12.2016, ora: 00:16

87
 PROCESAREA SEMINȚELOR DE STRUGURI LA ÎNTREPRINDEREA
„SRL AZAMET GROUP”
Mihai BALAN, Vitalie VIŞANU, Mihail MELENCIUC, Ghenadie BERNIC, Mihail OȚEL

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Cererea pe piață a unei cantități mai mare de produs gata a contribuit la implimentarea unor modernizări în
unele module a liniei tehnologice de prelucrare a semințelor de struguri. În lucrarea dată s-au analizat careva modificări
în ceea ce privește modernizarea instalației de uscare în strat fluidizant a semințelor de struguri;
Cuvinte cheie: semințe de struguri; arzător; amesticător; palete etc.
1. Introducere
Colaboratorii întreprinderii “SRL AZAMET GRUP” s-au adresat la departamentul nostru cu o problemă
“ de a renova linia tehnologică și a mări productivitatea întreprinderii,plus la asta de a modifica mecanismul
pentru separarea semințelor strugurilor de impurități”. Productivitatea întreprinderii constituia circa 300 tone
pe sezon , ulterior se preconiza de a o mări aproximativ pîna la 500 tone pe sezon.

2. Motivul uscării semințelor de struguri.

Pînă de curînd, s-a crezut chiar că în acest domeniu nu mai pot apărea noutăți absolute. Aceasta, pînă cînd
atenția cercetătorilor s-a îndreptat asupra a ceea ce se aruncă din struguri: sîmburii. Mai întîi, aceștia au
provocat o mică revoluție în industria alimentară, pentru ca apoi să înceapă o adevărată carieră în domeniul
medical. De "vină" este uleiul extras din acești sâmburi cu proprietăți terapeutice excepționale.Domeniul de
utilizare a uleiului din sâmburi de struguri este în:medicină,cosmetică,industria alimentară ș.a.

3. Modernizarea instalației de uscare.

Atunci li s-au propus ideea de a se adresa către Academia de Știinte a Republicii Moldova în scopul
finanțării și renovării liniei tehnologice, în rezultat noi am obținut finanțe pentru a renova utilajul care ulterior
a fost instalat: cicloane pentru separarea impurităților din produs cu dimensiuni mai mici; diferite site pentru
separarea impurității cu dimensiuni mai mari; s-a procurat un buncăr de recepție a materiei prime;
Una din părțile componente principale pe care noi le-am instalat în linia de procesare a semințelor a fost și
o instalație de uscare.

Fig.1 Modul al instalației de uscare în strat fluidizant.

În (fig.1) este prezentat modulul instalației de uscare, unde are loc procesul de uscare. Modulul da teste
constituit din următoarele părți componente: 1- canal de aspirație,care aspiră agentul de uscare; 2-ventilator
centrifugal-care vehiculeaza aerul în camera de uscare; 3-buncăr de alimentare -prin care se alimentează
instalația; 4-suprafața perforată-pe care este amplasat produsul(semințele); 5-canal de refulare-prin care
nimerește aerul în instalația de uscare;

88
 Fig.2 Arzător. Fig.3 Amesticător.
În (fig.2) este prezentat arzătorul care este constituit din următoarele componente de bază: 1- canal de
aspirație; 6-tambur-în interiorul căruia se desfășoară procesul de ardere; 7-duza de ardere-care eficențiază acest
proces de ardere. În (fig.3) este reprezentat un amestecător care are o funcție foarte importantă în instalația
dată și anume de a amesteca produsul pe întreaga suprafață perforate. Amesticătorul este constituit din
următoarele componente de bază: 8-mecanism de acționare-care pune arborele în funcție; 9-arbore, care este
pus în funcțiune de motor-reductor; 10-palete-sunt instalate pe arborele 9 urmînd un contur elicoidal;

Fig.4 Instalația de uscare în strat fluidizant.

În (fig.4) este reprezentată Instalația de uscare în strat fluidizant, care este constituită din următoarele
componente de bază: 11-amesticător; 12-modul al instalației de uscare; 13-arzător.
4. Elemente de funcționare a instalației de uscare în strat fluidizant.
Produsul este vehiculat prin partea superioară a instalației și anume în buncărul de alimentare 3 ,de unde
gravitațional nimerește pe suprafața perforată 4 ,respectiv fiind stratificată constant pe întreaga suprafața de
uscare de către amestecătorul 11,la rîndul său acest amestecător efectuează o mișcare de dute-vino pe întreaga
lungime a suprafeței ,totodată aerul ca agent de uscare este vehiculat în instalație cu ajutorul unui ventilator
centrifugal 2 care îl aspiră din arzătorul 13 și îl refulează în partea inferioară a instalației de uscare,respectiv
are loc contactul dintre aer și produs astfel avînd loc procesul de uscare.

Concluzii:
Datorită faptului că am luat parte la elaborarea proiectului dat, pot menționa că am acumulat deprinderi de
proiectare și modernizare a utilajului tehnologic industrial. De asemenea,am format o echipă foarte bună cu
colegii mei de la departamentul P.M.A.I., și pot să spun că suntem gata să ne încadrăm și în alte proiecte.

Bibliografie:
1. Mudreac V., Ganea Gr., Gorea G., „Utilaj tehnologic industrial. Elemente de proiectare”, UTM,
Chișinău, 2005.
2. Ganea Gr., Bernic M., Răducanu M., „Linii tehnologice automatizate și mecanizate din industria de
prelucrare a produselor horticole”.
3. Ganea Gr., Gorea G., Cojoc D., Bernic M., „Utilaj tehnologic în industria alimentară”, Vol. 1.,
”TEHNICA-INFO”, Chișinău, 2.

89
 TEHNOLOGII INTENSIVE, ORGANICE ŞI ECOLOGICE – SOLUȚIA
EFICIENTĂ DE PRELUCRARE A POMUŞOARELOR

Livia BOLOHAN, Galina DICUSAR, Adelina DODON

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Lucrarea dată prezintă o analiză a metodelor de prelucrare ale pomuşoarelor, care pot fi
supuse unor procedee de conservare (pentru a împiedica alterarea lor) şi analiza metodelor optime şi eficiente
pentru o perioadă mai îndelungată de păstrare.

Cuvinte cheie: Metode de uscare, tehnici de conservare, conservanți chimici, proces, pomuşoare.

Întroducere
În piramida alimentară, fructele şi legumele, alături de cereale sunt reprezentate ca fundament al
alimentației echilibrate, numindu-le „bază” pentru o nutriție adecvată şi pentru sănătate. Această grupă de
alimente este considerată ca fiind principala sursă de vitamine (provitamina A, vitaminele grupului B, C, E
etc.) şi minerale, glucide sub formă de zaharuri simple (glucoză, fructoză, zaharoză), polizaharide, celuloza
(sub formă de hemiceluloze), gume şi substanțe pectice, în proporții variabile, fibre alimentare, micro şi
macronutrienți, dar şi un conținut ridicat de apă, până la 94%.
Datorită faptului, că fructele şi legumele au un caracter sezonier, dar şi al compoziției chimice pe care o
prezintă, fructele şi legumele prezintă un grad de alterare ridicat. Din aceste considerente apare necesitatea
conservării fructelor şi legumelor [1].
Pentru desfăşurarea normală a activității zilnice şi menținerea stării de sănătate, organismul are nevoie de
o anumită cantitate de energie şi de factori nutritivi compleți (proteine, glucide, lipide, vitamine, săruri
minerale, apă), de aceea s-au elaborat diferite tehnologii pentru conservabilitatea acestora pentru o perioadă
cât mai îndelungată sub diferite forme în aşa fel încât acestea să fie disponibile pe tot parcursul anului.
Păstrarea produselor destinate alimentației prin anumite tehnici şi procedee a generat ingeniozitatea umană cu
milenii în urmă, iar astăzi ea constituie o preocupare permanentă [2].

Analiza metodelor de uscare a pomuşoarelor

Modul în care pomuşoarele (fructele) pot fi păstrate un timp îndelungat i-a preocupat pe oameni din cele
mai vechi timpuri. Valorificarea superioară a produselor de origine vegetală, diversificarea şi îmbunătățirea
calității produselor vegetale, precum şi ridicarea nivelului de asigurare a populației cu alimente impun
utilizarea pe scară largă a diferitelor metode şi tehnici de conservare.
Conservarea prin frig este doar parțial eficientă, deoarece se ştie, că alimentele decongelate nu îşi mai
păstrează proprietățile inițiale – gust, savoare, chiar şi culoare. În plus, în momentul când pomuşoarele sunt
dezghețate, procesul de descompunere se reia, chiar mai rapid. Conservarea la temperaturi scăzute a
pomuşoarelor se realizează prin congelarea acestora.
Congelarea este o metodă de conservare larg folosită în industria alimentară si are loc la temperaturi
între –12…-28°C. În funcție de temperatura la care se realizează, congelarea poate fi:
x lentă se face la temperaturi cuprinse între –18…-20°C şi se realizează în 2…3 zile, în funcție de
mărimea produsului;
x semirapidă, realizată la temperaturi cuprinse între -20...-400C (în camere frigorifice sau în tunele de
congelare) şi care durează circa 60 de ore;
x rapidă se realizează la valori ale temperaturii cuprinse între –30…-35°C şi necesită cel mult 24 ore.
x Ultrarapidă, realizata la temperaturi mult mai scăzute, între –35…-40°C şi care durează circa 3 ore.
Prin congelarea rapidă şi ultrarapidă se obțin cele mai bune rezultate. Una dintre tehnicile moderne de
congelare este cea a congelării criogenice care foloseşte bioxidul de carbon lichid (CO2) sau azotul lichid (N2)
ca substanță de răcire [4].
Conservarea cu substanțe antiseptice are la bază folosirea conservanților chimici în concentrații optime
asigură conservarea fructelor cu modificări reduse ale proprietăților organoleptice şi fizico-chimice, chiar în
condițiile păstrării la temperaturi normale.
Pe scară largă se foloseşte sulfitarea ce constă în tratarea fructelor, inclusiv a pulpelor cu acid sulfuros
sau cu SO2 [5].

90
 La fructe (pomuşoare) se recomandă ca inactivarea enzimelor să se facă cu SO2. Acesta inactivează în
special oxidazele, păstrând în bune condiții vitamina C, E - carotenul şi culoarea fructelor. SO2 previne atacul
insectelor şi contribuie la distrugerea viermilor. În general, se foloseşte 0,15 - 0,25 % SO2 dar în produs rămâne
o cantitate foarte mică, cea mai mare parte se elimină prin uscare şi depozitare (la 5-7 zile după uscare,
anhidrida sulfuroasă nu mai rămâne decât în concentrație de 0,03 - 0,06 %) [6].
Din fericire pentru cei care îşi doresc să păstreze fructele (pomuşoarele) – într-un mod organic şi natural,
fără a le altera proprietățile prin folosirea conservanților, natura ne pune la dispoziție o metodă eficientă şi
sigură: uscarea sau, mai ştiințific spus, deshidratarea.
Una dintre cele mai vechi metode de păstrare a pomuşoarelor este uscarea lor. Prin acest proces
pomuşoarele pot fi păstrate mult timp, fără să îşi piardă gustul sau proprietățile nutritive. Metoda de uscare
cea mai veche şi încă folosită pe scară largă este cea de uscare la soare.
În timpul deshidratării naturale (la soare), fructele pot fi lăsate afară peste noapte, iar pentru a fi protejate
contra insectelor ele vor fi acoperite cu o pânză subțire sau tifon în două straturi, care să nu favorizeze
acumularea de umezeală. În afară de schimbarea culorii, nu se mai produc alte transformări calitative, iar
produsul uscat îşi menține gustul aproape nealterat. Pomuşoarele, cel puțin, nu trebuie deshidratate până ajung
să fie tari, dar prin această metodă nu se poate asigura calitatea corespunzătoare şi siguranța produselor finite.
Astfel, în timp s-au dezvoltat o serie de tehnici noi, moderne, de uscare [7].
La alegerea metodei de uscare este important să se țină seama de factorii care influențează procesul de
uscare după cum sunt prezentați şi în
fig.1.:
Uscarea prin convecție:
Avantaje: metoda cunoscută,
dispune de productivității majore.
Transmiterea căldurii se face prin
convecție la suprafața produsului, de la
agentul de uscare la produs. În funcție de
sursele de căldură putem avea uscare cu
aer cald, cu gaze de ardere, cu abur
supraîncălzit sau chiar cu gaze inerte.
Această metoda este cea mai folosită şi
se aplică atât la produse solide cât şi
lichide.
Dezavantaje: perioada îndelungată de uscare.
Fig.1. Factorii care influenţează procesul de uscare Uscarea prin vid (prin sublimare):
Avantaje: nu are loc denaturarea proteinelor, nu au
loc procese microbiologice, se păstrează integral toate vitaminele, la înmuiere absorbind apa obține forma
inițială.
Dezavantaje:surplus de energie la producerea şi menținerea presiunii şi temperaturii joase.
Uscarea cu ajutorul microundelor:
Avantaje: traversează aerul, materialele plastice, porțelanul şi sticla; sunt reflectate de pereții metalici;
sunt absorbite de apă, substanțele proteice, zaharuri, grăsimi, încălzirea cu undele SHF este o încălzire în
volum, durată scurtă de procesare.
Dezavantaje:dispersia neuniformă a undelor.
Uscarea prin metoda combinată:
Avantaje: pentru a realiza avantajele diferitelor procedee se combină diferite metode de uscare, în special metoda prin
convecție cu cea prin radiație sau conducție.
Dezavantaje:consum sporit de energie.
Deşi toate metodele prezintă multe avantaje şi dezavantaje, unul dintre factorii importanți în stabilirea
regimului de uscare este consumul de energie, care se poate reduce prin reducerea duratei de uscare.
Consumul de energie şi calitatea produselor uscate sunt parametri critici în selectarea tehnicii de uscare.
În acest sens, noile tehnici de uscare au indus necesitatea creării de utilaje şi aparate de uscare de dimensiuni
reduse şi cu un consum minim de energie, care permit stabilirea unui regim optim de uscare, în vederea păstrării
calităților nutritive şi senzoriale excepționale. Pomuşoarele pot fi consumate atât uscate sau ca materie primă
pentru obținerea unei game largi de produse alimentare, medicinale şi farmaceutice [8].

91
 Fig. 2. Direcțiile de utilizare a pomuşoarelor.
Pomuşoarele (fructele) uscate sunt unele dintre cele mai sănătoase alternative ale zahărului rafinat, şi sunt
o modalitate excelentă de a satisface pofta de dulce. Totuşi, fructele uscate trebuie consumate cu moderație
din cauza conținutului ridicat de zaharuri şi aportului ridicat de kilocalorii.
Concluzie
Pomuşoarele congelate nu sunt la fel de gustoase şi parfumate ca cele proaspete. Prin congelare, cea mai
mare parte a nutrientilor va fi reținută. Dezavantajul prin metoda de uscare la soare – poate dura zile întregi.
Tehniciile de uscare au indus necesitatea creării de utilaje şi aparate de uscare de dimensiuni reduse şi cu un
consum minim de energie, care permit stabilirea unui regim optim de uscare, în vederea păstrării calităților
nutritive şi senzoriale excepționale. În urma acestor analize o metodă optimă şi eficientă ar fi uscarea şi anume
uscarea convectivă.

Bibliografie
1. Banu, C, Vizireanu, C., Lungu, C. Principii de conservare, Universitatea „Dunărea de Jos”, Galați,
1996.
2. http://library.utm.md/Editat/BIBLIOTECA/Bibliografii/Bibliografie_Uscarea_produselor_alimentare_1
995_2005_DS.pdf
3. /Merceologia-marfurilor-alimentare/conservarea-produselor-alimentare.html
4. http://www. /deshidratarea-modul-organic-si-natural-de-conservare-a-fructelor-si-legumelor/
5. http://referat-referate.blogspot.md/2013/02/metode-de-conservare-produselor.html
6. Banu, C., Vizireanu C., Lungu, C. Principii de conservare, Universitatea „Dunărea de Jos”, Galați,1996.
7. http://www.bioconstructii.ro/deshidratarea-alimentelor/4420110314/
8. Banu, C., ş.a. Progrese tehnice, tehnologice şi ştiințifice, vol . I, Ed . Tehnică, Bucureşti , 1992.

92
 UTILIZAREA POMPELOR DE CĂLDURĂ ÎN INDUSTRIE

Oleg TIORA,Tudor CRISTEA, Ivan COJOCARU

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Pompele de căldură sunt folosite pe larg în țările europene. o aplicare mai mare ele au în țările
Scandinave, unde sunt folosite pentru încălzirea spațiilor pe timp de iarnă, folosind căldura extrasă din
pămînt. În articol sunt descrise pompele de căldură, domeniul de utilizare şi sunt descrise domeniile din
industrie, unde ele pot fi folosite. Luând în considerație că temperatura medie de iarnă în Republica Moldova
sunt mai mari de temperaturile analogice a țărilor Scandinave, s-au analizat domeniile analogice de folosire
a pompelor de căldură în republică.

Cuvinte cheie: Pompa de căldură, Camera de încălzire, Compresor, Condensator, Radiator .exterior .

1.Considerații generale
Pompa de căldură este un dispozitiv cu ajutorul căruia se poate transporta căldura de la o locație (sursă) la
o altă locație (radiator sau schimbător de căldură) folosind lucrul mecanic, de obicei, în sens invers direcției
de mişcare a căldurii.Căldura, extrasă de la sursa „rece”, este transmisă către agentul de lucru, care circulă prin
radiatorul exterior. Agentul de lucru (în stare
gazoasă) nimereşte în compresor, unde se
comprimă (temperatura creşte). La trecerea lui
prin radiatorul interior, agentul cedează o parte
de căldură şi se condensează (la ieşire din
radiatorul interior este lichid). Apoi agentul
trece prin valva de expansiune, unde are loc
scăderea bruscă a temperaturii. După valva de
expansiune, agentul nimereşte în radiatorul
exterior şi ciclul descris. se repetă

2. Tipuri de pompe
Se deosebesc două tipuri de pompe de
căldură: cu compresie şi cu absorbție.
Fig.1 Schema de funcționare a PC În funcție de sursa de căldură şi de
purtătorul de căldură se deosebesc:

- pompe de căldură aer-aer (transferă energie termică aerului din interior);

- pompe de căldură aer-apă (transferă energie termică unui rezervor de apă);
- pompe de căldură geotermale-aer (transfer de energie termică către aerul din interior);
- pompe de căldură sol-aer (solul este sursă de căldură);
- pompe de căldură apă-aer (corp de apă ca sursă de căldură);
- pompe de căldură geotermale-apa (transferă caldură unui rezervor de apă);
- pompe de căldură sol-apă (solul este sursă de căldură);
- pompe de căldură apă-apă (corp de apă ca sursă de căldură).

Cele mai eficiente, din punct de vedere economic, sunt pompe de căldură, la care temperatura sursei
„reci” nu variază considerabil. Aşa pompe sunt cele, care au ca sursă „rece” solul sau apa din sol. Datorită
temperaturii surselor descrise mai înaltă (de obicei iarna) de temperatura aerului exterior, pompele de căldură
arată unele performanțe mai bune, în comparație cu alte surse de căldură tradiționale.

3.Domeniile de utilizare a pompelor în industrie

Pompele de căldură pot fi utilizate pe larg în diferite domenii din industrie pentru următoarele procedee:

93
 Fig.2 PC la încălzirea depozitelor Fig.3 PC ca parte componentă a liniei tehnologice

a) Încălzirea spațiilor
b) Recuperarea căldurii proceselor tehnologice
c) Uscarea materialelor şi produselor
d) Încălzirea apei pentru spălare, curățare şi salubritate
e) Producerea aburilor
f) Uscare/dezumidificare
g) Concentrare
h)Procesele de distilare şi separare în industria petrolieră şi industria chimică

Fig.4 Uscarea lemnului cu ajutorul PC Fig.5 PC în industria chimică

4. Avantajele pompelor de căldură

- COP înalt, 4-6;
- De 4-6 ori mai eficient față de cazan electric;
- De 2-3 ori mai ieftin față de căldura de la rețea;
- Ecologic (fără emisii);
- Reutilizarea căldurii proceselor tehnologice;
- Un diapazon larg de utilizare.

Concluzie: Necătînd la investițiile capitale inițiale mai mari, pompele de căldură permit economisirea
considerabilă a cheltuielilor pe parcursul funcționării. Datorită COPului înalt se pot obține, la regimuri optime
de utilizare, parametrii necesari a proceselor industriale cu cheltuieli de resurse minime.

Bibliografie
1. http://www.teplo-heat.ru;
2. http://89.45.170.69/pompe-de-caldura-incalzire-racire.php;
3. http://ro.wikipedia.org.

94
 EFICIENȚA INSTALAȚIEI FRIGORIFICE – CO2 CU ȘI FARĂ
SCHIMBATORUL DE CĂLDURĂ REGENERATIV
Tudor CRISTEA, Oleg TIORA, Vladimir DMITRIEV, Ivan COJOCARU

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: După cum cunoaștem, actual sunt făcute multe cercetări în domeniul mașinilor și a instalațiilor frigorifice,
cunoaștem că acestă ramură este foarte dezvoltată dar totuși încă nu putem spune că am atins punctul culminant al
dezvoltarii. La momentul dat se cercetează unii agenți frigorifici ca CO2 care sunt considerați ecologici, pentru ca să
trecem de la agenții daunători la cei naturali. În prezenta lucrare se va efectua un studiu asupra instalațiilor frigorifice
cu și fără schimbătorul de caldură, unde în final vom vedea care model al instalației ce lucrează cu CO2 este mai eficient.
Se va demonstra acest lucru prin compararea eficienței frigorifice COP a celor doua instalații unde și se va determina.

Cuvinte cheie: Instalație Frigorifică , CO2, Temperatură, Compresor , Ecologic , Condesator .

1. Agentul de lucru pe care lucrează instalația.

Bioxidul de carbon R744 este deseori utilizat în instalațiile frigorifice cu compresie mecanică. Carl Von
Linde încă din 1882 a continuat să folosească R744 mai bine de jumătate de secol dar o dată cu descoperirea
R12 și a altor freoni CO2 a fost uitat. Bioxidul de carbon are urmatoarele avantaje în utilizarea sa:
- R744 are o capacitate frigorifică volumetrică mare ( ls = 573,6 Kj/Kg – căldura latentă de vaporizare.)
- Are coeficientul frigorific COP superior comparativ cu R12.
- Este neutru față de lubrifianți, metale și materiale plastice.
- Este neinflamabil și neexploziv.
- Este accesibil și cu un preț redus de fabricație, se transportă și se manevrează ușor.
- Are viscozitate redusă permițând utilizarea schimbătoarelor de căldură cu micro canale cu un bun
transfer termic.
2. Schema 3D instalației frigorifice fără SCR și cu scimbătorul de căldură.

Fig.1.Instalația fără SCR [2] Fig. 2. Instalația cu SCR [2]

Fig.3. Schema IF fără SCR. Fig.4. Schema IF cu SCR.

În figurile de mai sus sunt reprezentate schemele instalațiilor frigorifice. În figura 1 și figura 3 sunt arătate
schemele fara schimbătorul de caldură regenerativ iar figurile 2 și 4 sunt cu prezența schimbătorului de căldură
regenerativ. În scheme sunt arătate elementele principale componente: compresorul C, condesatorul K,
vaporizatorul V, ventilul de laminare VL și schimbatorul de caldură regenerativ Rg.
Pentru a reda grafic această diferență dintre aceste doua modele de instalații se construiesc ciclurile
caracteristice care sunt reprezentate în figura 5.

95
 Fig.5.Ciclurile SCR Fig.6. Rezultatele ciclului. Fig.7.Rezultatele ciclului.
Pentru a crea acestte cicluri s-a folosit de softul coolpack care le creaza automat setând doar parametrii
imițiali: temperatura de fierbere -12 și temperatura de condensare este 5 grade celisius, unde la ciclul cu
schimabatorul de căldură regenerativ se adaugă și temperatura de supraîncălzire și automat se construesc
ciclurile. Folosindune de comanda ce reda datele cilului noi vedem de pe figura 6, la ciclul fără schimbatorul
de căldură, puterea frigorifică specifică Qe = 223 Kj/Kg, lucrul mecanic W 18,1 Kj/Kg și COP de 12,30.
deasemenea vedem pentreu a doile model de instalație cu schimbatorul de caldură regenerativ în figura 7
puterea frigorifică specifică Qe = 242,4 Kj/Kg, lucrul mecanic specific W = 19 Kj/Kg și COP = 12,76.
În urma calculelor efectuate noi vedem că instalația ce lucrează pe R744 este o instalație greu de
construit deoarece este novoie de o sursă de frig adăugatoare deoarece la R744 punctul critic este jos, vedem
ca în urma implementării schimbătorului de caldură regenerativ caracteristicile de performanța a instalației
frigorifice se schimbă în partea pozitivă.

Concluzie

Instalația frigorifică – CO2 R744 cu schimbătorul de căldură regenerativ este mai eficientă cu 4 % decât
IF fară SCR având un coeficient de eficacitate foarte ridicat, dar prezentând totuși un dezavantaj că lucreză la
intervale mici și scăzute de temperaturi.
Bibliografie
1. Vasile Cartofeanu, V. Pisarenco, ”Instalația frigorifică cu o traptă”, Chișinău U.T.M. 1999.
2. http://www.termo.utcluj.ro/pcif/02curs.pdf

96
РАСЧЕТ ВРЕМЕНИ ПЕРИОДА СУБЛИМАЦИИ ПРИ КОНДУКТИВНОМ
ПОДВОДЕ ТЕПЛА В ВАКУУМЕ
Олег ТИОРА, Тудор КРИСТЯ , Леонид ИВАНОВ

Технический университет Молдовы

Учитывая последние тенденции, особенно в странах Европейского союза, использования в пище

продуктов, которые богаты натуральными витаминами, было решено рассмотреть один из методов
консервации продуктов. Если взять во внимание, что человеческому организму, для полноценной
жизнедеятельности, необходимо ежедневно получать определенное количество витаминов, с
которыми летом не возникает никаких проблем, встает вопрос: откуда их взять зимой? Люди
различными способами (не всегда эффективными) научились, зачастую в домашних условиях,
сохранять качество продуктов питания. Рассмотренный способ сублимационной сушки обладает
рядом преимуществ, что подтверждено научными исследованиями.

Ключевые слова: Сушка, Консервация, Качество, Тепловой насос, Сублиматор,.Десублиматор.

1. Общие сведения
Сублимация (возгонка) – переход вещества из твердого состояния в газообразное, минуя жидкое.
Было замечено, что замороженный продукт, при его правильной заморозке и соответствующем
хранении, может долгое время сохранять витамины и питательные вещества. Но при его разморозке
теряется большая часть витаминов. Да и сам процесс получения холода, для хранения,
энергозатратный.
Существует множество способов консервации продуктов.

2. Методы сохранения питательных веществ (консервирования) продуктов

Различные способы консервирования продуктов имеют свои достоинства и недостатки. Самыми
известными являются следующие:
− консервирование (соление, квашение, маринование, кандирование);
− уменьшение содержания влаги (сушка, желирование, копчение, вяление, варенье, повидло,
пастила, джем, сиропы);
− герметизация (герметизация и вакуумная упаковка, атмосферная консервация и замена газовой
среды);
− температурная обработка (стерилизация, пастеризация, низкие температуры);
− облучение (радиационная стерилизация).

3. Сублимационная сушка
Весь процесс сублимационной сушки можно разделить на 4 основных этапа:
а) предварительная подготовка продукта
Для получения более высоких характеристик конечного продукта необходимым условием является
хорошее качество исходного сырья. Поэтому на этом этапе происходит сортировка и отбор
высококачественного материала. Возможна термическая обработка продукта. Крупные продукты
размельчаются на более мелкие части для уменьшения времени всего процесса.
б) заморозка продукта
Производится быстрая заморозка продукта (шоковая заморозка), с предварительным
вакуумированием рабочего пространства.
в) сублимационная сушка продукта
Этот этап можно рассматривать как два процесса: процесс постоянной сушки, который занимает
по времени и, соответственно, по энергозатратам большую часть времени, и процесс досушки
продукта.
В процессе постоянной сушки замороженный продукт, при подводе к нему тепла, размораживается.
Для обеспечения фазового перехода лед-пар необходимо соблюдать условия, показанные в графике.

97
 Фиг. 1. Тройная точка воды

Для процесса сублимации необходимо соблюдать следующие необходимые условия: давление

меньше 611 Па (около 4.5 мм рт. ст.), в практике эта величина составляет около 1 мм рт. ст.
г) упаковка продукта
К этапу упаковки продукта предъявляются особые требования. Для увеличения срока хранения и
для предотвращения потери качества продукта, при упаковке готовой продукции недопустимо
попадание в упаковку кислорода.
Рассмотрим самый энергозатратный (и длительный) процесс постоянной сушки.
Особое значение при обезвоживании продуктов и материалов, особонно при обработке
термолабильных, играет роль организация энергоподводаю Перегрев продукта ведет к потере качества,
а необоснованное уменьшение подвода к неоправданному замедлению процесса и, как следствие,
удорожанию себестоимости продукта.
В связи с этим необходимо знание распределения температуры в обрабатываемом материале как на
основной стадии (период постоянной сушки)б так и на заключительном – периоде падающей скорости
(досушка продукта)ю Использование теплового насоса в сублимационном обезвоживании является, на
наш взгляд, довольно перспективно, так как конденсатор холодильной машины является источником
энергии для сублимации замороженной влаги в сублиматоре, а испаритель обеспечивает
десублимацию водяных паров в десублиматоре. Особый интерес вызывает совмещение сублиматора и
десублиматора при вакуумной сублимационной сушке.
Рассмотрим кондуктивный энергоподвод

డ்೔ డమ ்೔ డ௎೔
డఛ
ൌܽ‫כ‬ డ௫ మ
+ߝ‫כݎכ‬ డఛ
(1)

డ௎೔ డమ డమ ்೔ డ௎
డఛ
ൌ ܽ௠ ‫(כ‬డ௫ మ ൅ ߜ ‫כ‬ డ௫ మ
ሻ൅ ߝ ‫כ‬ డఛ
(2)

Граничные условия:

T(0,τ) = ʡˍˑː (3)

Т(l,τ) = ܶక (4)
Основной период сушки – это процесс сублимации, на внешней поверхности формируется зона
фазового перехода лед – пар. На границе фазового перехода условие сохранения энергии
запишется в виде:

ௗ்೔ ௗ்మ ௗௌ
-ߣଵ ‫כ‬ ௗ௫
൅  ߣଶ ‫כ‬ ௗ௫
ൌ ‫ כ ߩ כ ܮ‬ௗఛ (5)

При значении i = 1 температура определяется в замороженной области, 2 – осушенная влага только

в жидкой фазе (связанная).

98
Распределение температуры в осушенной области опишется квазистационарным уравнением (1)

ௗ் ௗమ ் ௥ ௗ௎
V‫ כ‬ௗ௫ = a‫ כ‬ௗ௫ మ ൅  ௖ ‫ כ‬ௗఛ (6)
Решение уравнения (6) запишем (неоднородное дифференциальное уравнение с постоянными
коэффициентами):

௔ ௥ డ௎ೣ ௥ డ௎ ௔ మ షೇ‫כ‬ೣ
ܶଶ ൌ  ௏ ‫ כ‬௖ ‫כ‬ డఛ
‫ݔ‬ ൅  ܿଵ ൅  ௖ ‫ כ‬డఛ ‫כ‬
௏మ
݈ ೌ ൅  ܿଶ (7)

Где: а – коэффициент теплопроводности, м2/с

r – теплота скрытого фазового перехода, ʙʓж/кг
с – удельная теплоемкость, КДж/(кг*К)
V – скорость конвективного переноса, м/с.
ௗ௎
ௗఛ
– скорость сушки в период сублимации постоянна.
Распределение температуры в замороженной области опишется эллиптическим уравнением
теплопроводности и в случае отсутствия фазового перехода в объеме замороженной части и отсутствии
конвективного переноса решение запишется в виде, в случае принятия коэффициента передачи тепла
от кипящего холодильного агента к поверхности продукта соприкасающимся с внешней поверхности
конденсатора:

ሺ்഍ ି்ೖ ሻ
ܶଵ = ௟
‫ ݔ כ‬൅  ܶ௖ (8)
В случае необходимости в значения температуры конденсации можно внести поправку.
Скорость сушки продукта можно определить по уравнению (5). Подставляя (7) и (8) в (5), получим:

ሺ்഍ ି்ೖ ሻ షೇ‫כ‬഍

௔௥ ௥ ௔ ௗక
-ߣଵ ௟
+ ௏ ௖ *j - ௖ *j*௏*݈ ೌ = L‫ כ ߩ כ‬ௗఛ (9)

ௗ௎ ˍˆ
Где: j = ௗఛ – скорость сушки, ˍˆ‫ ˔כ‬.
Интегрируем уравнение (9) в пределах (0, l):
షೇ‫כ‬഍
క ଴ ଵ ଴ ఛ
‫ ׬‬൅ ೇ ln
஺ ௟
(A – D *݈ ೌ )‫׬‬௟ ൌ ௅‫כ‬ఘ
‫כ‬஺
ೌ

ఒభ ሺ்഍ ି்ೖ ሻ ௔‫כ‬௥‫כ‬௝

Где: A = +
௟ ௏‫כ‬௖
௔‫כ‬௥
D = ௏‫כ‬௖

Или
షೇ‫כ‬഍
௔ ௟ ௔
τ = L*ߩ*[஺‫כ‬௏ *ln(A – D) - ஺ + ஺‫כ‬௏ (lnA + D *݈ ೌ ) (10)
В случае пренебрежением тепла в осушенной области продукта (сушка идет в вакууме) за счет
радиационного подвода тепло дополнительно от корпуса к продукту направленно.
் ்
E = σ * [( ೖ ሻସ - ( ˒˓ ሻସ ]
ଵ଴଴ ଵ଴଴

௟మ ௟మ
߬ ൌ  െ‫כ ߩ כ ܮ‬ =‫כߩכܮ‬  (11)
ఒభ ‫כ‬ሺ்഍ ି்ೖ ሻ ఒభ ‫כ‬൫்ೖ ି்഍ ൯

ܶక <ܶ௞
Полученное соотношение позволяет определить время периода сублимации.

99
 4. Достоинства сублимационной сушки:

Фиг.2 Сублимированная продукция

Продукт сохраняет до 98% белков и витаминов, температура хранения сублимированного продукта

в упаковке от -50 до +50 °С, срок хранения до 5 лет, легко восстанавливается (фрукты достаточно
положить на несколько минут в воду и они принимают первоначальную форму и вкус), легче
первоначального продукта в 5-10 раз, сохраняет почти ту же форму, сохраняет пищевые качества.

Библиография:
1. Лыков А.В. “Теория сушки” 2 изд., Москва, Энергия, 1968, 472с;
2. Самарский А.А., Михайлов А.П. Математическое моделирование: идеи, методы, примеры 2 изд.
М:-Физматлит, 2001

100
 ФАКТОРЫ ВЛИЯЮЩИЕ НА ИНТЕНСИВНОСТЬ ПРОЦЕССОВ В
ТЕПЛООБМЕННЫХ АППАРАТАХ ХОЛОДИЛЬНЫХ МАШИН

АНДРЕЙ МОВИЛЭ, ВЛАДИМИР ДМИТРИЕВ

Технический Университет Молдовы

Аннотация: Методы улучшающие интенсивность процессов в теплообменных аппаратах холодильных

машин одна из основных тенденций развития современной холодильной техники. Анализ этих методов
позволяет сделать вывод о необходимости поиска принципиально новых методов интенсификации
наружного теплообмена
Ключевые слова: конденсатор,испаритель,теплообмен.

Актуальность проблемы. Высокая стоимость энергетических ресурсов в настоящее время является

основным фактором, который приходится учитывать при оценке эффективности машин и аппаратов
холодильной техники и технологии. Сокращение энергопотребления является одной из основных задач
развития современной холодильной техники. В связи с этим, развитие холодильной техники
направлено на разработку и внедрение способов повышения интенсивности процессов, протекающих
в теплообменных аппаратах.Одним из основных факторов, определяющих энергозатраты при
эксплуатации малых холодильных машин (производство бытовых холодильников в РФ по данным
Госкомстата за 2001 год составило 1,7 млн. единиц), является процесс теплообмена между
поверхностью аппарата и окружающей средой, где сосредоточено наибольшее термическое
сопротивление (до 80%). При этом режим работы холодильной машины также во многом определяется
интенсивностью теплообмена, протекающего в воздушном конденсаторе холодильной машины,
следовательно, повышение эффективности наружного теплообмена в воздушном конденсаторе
является в настоящий момент актуальной задачей.
Я считаю что улучшение теплообменных процессов является одним из основных процессов по
совершенствованию теплообменного оборудования холодильных машин. В этом отношении
проводятся исследования в области энергетики и химической техники. Это изучение режимных
характеристик течения, турбулизация потока путем создания искусственных шероховатостей. Кроме
аботка новых поверхностей теплообмена, благодаря чему теплообменники станут
того, ведется разработка
более компактными.и.
Коэффициент теплопередачи является количественной расчетной величиной и зависит от
коэффициентов теплоотдачи, термического сопротивления стенки и загрязнений.

Основные показатели работы холодильной установки холодопроизводительность, расход

электроэнергии, удельный расход электроэнергии, расход воды - зависят от температурного режима
работы
Наиболее часто встречающимися отклонениями, влияющими на экономичность и безопасность
работы холодильной установки, являются:
x пониженная температура кипения хладагента в испарительной системе;
x повышенная температура конденсации пара в конденсаторе;
x повышенная или чрезмерно высокая температура пара на нагнетательной стороне компрессора.
Конденсатор это основной теплообменный аппарат холодильной установки, в котором
охлаждаются и конденсируются пары холодильного агента за счет нагревания теплоносителя -
охлаждающей воды или воздуха.
На интенсивность теплообмена в конденсаторе холодильной машины влияют следующие факторы:
x скорость удаления жидкостной пленки с теплообменной поверхности, создающей
дополнительное термическое сопротивление;
x скорость движение пара;
x примеси неконденсирующихся газов;
x наличие отложений на теплообменной поверхности: со стороны холодильного агента масло;
со стороны воды водный камень, ржавчина; со стороны воздуха слой пыли, краска;

101
 x скорость движения теплоносителя
x повышенная температура конденсации пара в аппарате холодильной установки, в котором
охлаждаются и конденсируются пары холодильного агента за счет нагревания теплоносителя
охлаждающей воды или воздуха.
Существуют следующие способы интенсификации наружного теплообмена в воздушных
конденсаторах с естественной конвекцией:
*увеличение площади поверхности теплообмена путем применения эффективного оребрения;
*повышение интенсивности тяги, создаваемой конденсатором;
*замена естественной конвекции на вынужденную;
создание каче
*создание качественно новых способов охлаждения конденсатора
Испарители предназначены для охлаждения жидкости или воздуха. Интенсивность
теплопередачи в испарителе зависит от перепада температур, чистоты стенок труб, скорости движения
холодильного агента и среды; физических свойств холодильного агента, среды и прочих условий. По
конструкции испарители бывают трубчато-змеевиковые, кожухотрубные, листотрубные,
гладкотрубные и др.;
Снеговая шуба, оседающая на наружной поверхности охлаждающих приборов, а также
замасливание их внутренней поверхности значительно ухудшают теплообмен и приводят к
пониженной температуре кипения. Проведение периодических оттаиваний охлаждающих приборов
позволяет не только освобождать их от снеговой шубы, но и выпускать скопившееся масло.
Вывод: Фактором, от которого зависит экономическая рациональность аппарата, является
производительность. Прежде всего, на нее влияют интенсивность теплообмена и соблюдение
гидравлических сопротивлений устройства. Выполнение этих условий возможно при следующих
обстоятельствах:
x обеспечение необходимой скорости рабочих сред для осуществления турбулентного режима;
x создание наиболее подходящих условий для удаления конденсата, накипи, инея и пр.;
x создание благоприятных условий для движения рабочих сред;
x предотвращение возможных загрязнений устройства.

Библиография:
1. Чичиндаев А.В., Оптимизация компактных пластинчато-ребристых теплообменников
2. Кошкин, Сакун – Холодильные машины

102
 APLICAREA MICROUNDELOR ÎN PROCESUL DE USCARE A
PIERSICILOR
Vitali VIȘANU, Tudor CRISTEA, Mihail BALAN, Mihail MELENCIUC
Universitatea Tehnică a Moldovei,

Abstract: În Republica Moldova de-a lungul ultimilor 20 de ani se practică cultivarea livezilor de piersic, până în prezent
în mediu 15000 de tone de piersic. O problemă majoră este că piersicii sunt ușor alterabili și netransportabili. Se propune
o metodă eficientă de uscarea piersicilor prin intermediul microundelor. Aici se va descrie principiul de funcționare a
instalației de uscare, unde se vor arăta avantajele care clasifică această medodă la un nivel mai eficient.

Cuvinte cheie: Uscare, microunde, piersici.

1. Persicul ca materie primă în RM.
Persicul este un produs cunoscut din viața de zi cu zi datorită proprietăților aromatice pe care le posedă.
- un aport caloric moderat, 40g calorii la 100g produs și sunt bogate în proteine;
- conțin fibre și carbohidrați, o piersică conține 17g de carbohidrați din care 3g provin din fibre;
- piersicii sunt bogate în vitamine ( A,B,C,E) și alte 6 tipuri de vitamina B, și minerali (K,P,Mg,Fe);
- persicii sunt o sursă mare de antioxidanți. Acidul clorhidric, unul dintre antioxidanții de seamă din
compoziția piersicilor ajută la combaterea efectelor nocive ale radicalelor liberi având și efect antioxidant;
- este demonstrat că piersicii contribuie la încetinirea procesului de îmbătrânire;
- licopenul și luteina conținute de piersici sunt importante în prevenirea degradării musculare.

2. Piersicul ca produs strategic pentru RM.

Piersicul din RM este foarte cultivat deoarece
este foarte bogat în roadă.
În figura 1 vedem 2 reprezentari a teitoriului
RM. Pe prima reprezentare este arătată în ce
regiuni se cultivă persicul în concentrații mai mari,
acesta arătându-se prin culoarea mai închisă dar
prin culoarea mai deschisă este arătată zona unde
persicul este mai slab cultivat. În a 2 reprezentare
este aratată cu culoarea verde zona teritoriala a
RM cu condiții favorabile pentru cultivarea
persicilor iar cu culoarea galbenă zona
nefavorabilă pentru cultivarea piersicilor În RM.

3. Uscarea, metodă eficientă de păstrare.

În funcție de natura aportului de căldură noi Fig.1. Suprafața plantațiilor de piersic,
repartizarea teritorială a zonelor favorabile și
cunoaștem: prin convecție, prin conducție, prin
nefavorabile
radiațiae
și încalzire prin dielectric.
În funcție de procedeul particular de uscare avem: cu unde inflaroșii, cu microunde, cu ultrasunete, uscare
azeotropă și uscare parțial osmotică.

4. Caracteristica microundelor.
Categoria de unde electromagnetice cuprinde un spectru în care se încadrează radiațiile Y, X, UV, lumina
vizibilă, IR, curenții de frecvență înaltă şi supra înaltă, undele radio. Undele de frecvență supra înaltă (SHF)
sau microundele sunt formate din două tipuri (electrice şi magnetice) şi se caracterizează prin frecvență (Hz),
viteză (v=30000 km/s), lungime de undă (y).

103
 5. Principiul de funcționare a ucarii cu microunde.
Încălzirea cu undele SHF este o încălzire de
volum, deci va fi independentă de conductibilitatea
termică a produsului alimentar de încălzit, însă va
depinde de adâncimea de penetrare a undelor
electromagnetice. În cazul microundelor, penetrația
va fi infinită pentru substanțele perfect transparente,
va fi nulă pentru materiale ce reflectă microundele şi
va avea o valoare finită în cazul țesuturilor biologice.
Energia absorbită de produs va fi dependentă de
frecvența acestor unde. Astfel 100% din energia
microundelor care încălzesc produsul alimentar vor fi
absorbite atunci când frecvența lor este de 1000-3000 Fig.2. Schema procesului de uscare cu microunde
MHz. La frecvențele aproximativ 500 MHz va fi
absorbită numai jumătate din energia microundelor, restul fiind energie transmisă.
La frecvențe mai mari de 3000 MHz jumătate de energie este absorbită, iar cealaltă jumătate se pierde
prin reflectare. În cazul încălzirii alimentelor cu undele SHF în cuptoare metalice cu un grad mare de reflectare,
microundele reflectate de pereții cuptorului sunt îndreptate către produs care va absorbi energia şi se va încălzi
rapid. În figura 2 este aratat principiul de funcționare a unei instalații de uscare cu microunde. Ea are
următoarea construcție: 1- magnetron, 2- conductă la intrarea aerului, 3 – panoul de comandă, 4 – firele
electrice, 5 – camera, 6 – canalul de evacuare a umedității, 7 – motorul electric, 8 – ventilatorul, 9 – produsul,
10 – farfuria, 11 – carcasa metalică.

6. De ce noi putem dezvolta anume uscarea piersicilor cu microunde?

 Perioada de uscare prin intermediul microundelor este mai scurtă.
 Consumul de energie este mai mic .
 Datorită duratei de uscare neândelungată, se păstrează vitaminile mai bine.
 Echipamentele convenționale sunt mai mari decât cele cu microunde, necesitând spații extinse.
 Producția de piersic care se strică, deja poate fi scăpată, și fermierul nu pierde.
 Mai mulți fermieri vor fi motivați ca să investească în plantarea piersicilor.
 Se va promova direcți de promovare a fructelor uscate.
 RM va cunoaște o noua dezvoltare în domeniul agrar, fermierii având mai puțin de suferit.
 Pe piață va începe să apară un nou produs .

Concluzie.
În urma studiului efectuat se poate de constatat faptul că piersicii întradevar au un potențial economic
mare pentru RM, dar cel mai eficient vom promova produsul nostru folosind metoda uscării prin microunde
care nu numai va crea noi căi de dezvoltare a micului bussines dar și va fi o acțiune logică întreprinsă pentru
a salva miile de tone de piersic care nu se reușesc de realizat.

Bibliografie
1. Sergiu Popa, Alexandra Braghiș, Valerii Manziuc, Andrei Cumpanici, Manual tehnologic producerea
piersicilor. Chișinău 2016.
2. Ministerul Agriculturii al SUA, baza de date „Production, Supply and Distribution” a FAS
3. http://www.suntmamica.ro/sarcina/silueta/continutul-caloric-al-legumelor-si-fructelor-255
4. http://www.garbo.ro/articol/Tratamente-naturiste/14752/piersicile-fructele-vietii.html

104
 SELECTAREA AGENTULUI FRIGORIFIC DIN POMPELE DE CĂLDURĂ
UTILIZATE ÎN INSTALAȚIILE DE PASTEURIZARE
Ivan Cojocaru, Igor Gîdei, Vasile Cartofeanu

Universitatea Tehnică a Moldovei,

Rezumat: În articol este prezentată analiza comparativă a agenților frigorifici din pompele de căldură utilizate în
instalațiile de pasteurizare ținând cont de următorii parametri: temperatura critică și de condensare a agentului, eficiența
frigorifică (COP), potențialul de încălzire globală(GWP), potențialul de distrugere a ozonului (ODP).

Cuvinte cheie: instalație de pasteurizare, pompă de căldură, consum de energie, agent frigorific, COP, GWP, ODP.

1. Pompele de căldură utilizate în instalații de pasteurizare

Pasteurizarea este o metodă de conservare a produselor alimentare fermentabile prin distrugerea bacteriilor
patogene nesporulate prezente în produs în rezultatul tratării termice a acestuia. Tratarea termică constă în
încălzirea alimentelor la o temperatură sub 100 ˚C urmată de o răcire bruscă a acestora la 4-6 C.
Instalațiile pentru pasteurizare,
pasteurizatoarele, sunt de construcție
foarte diversă, cele mai multe
încadrându-se în clasa schimbătoarelor
de căldură. Schema tradițională de
includere a pasteurizatorului în
sistemul termoenergetic al
întreprinderii este prezentată în fig.1.
Produsul inițial este încălzit preliminar
cu căldura produsului pasteurizat, Apoi
el este încălzit până la temperatura de
pasteurizare, în cazul prezentat în fig.1
– 80 0C, cu apa fierbinte preparată cu
abur primit de la Centrala Termică.
Fig. 1. Schema termoenergetică a instalaţiei tradiţionale de pasteurizare: Produsul răcit în recuperator şi în
1 – pasteurizator, 2 – Centrală Termică, 3 – preîncălzitor de apă, 4 – contur răcitorul preliminar cu apă până la
de încălzire,
temperatura de cca. 20 0C se răceşte
5 – pompe, 6 – Centrală Frigorifică, 7 – contur de răcire definitivă, 8 –
contur de răcire preliminară,
până la temperatura de păstrare cu
9 – contur de recuperare a căldurii. agentul frigoportor de la Centrala
Frigorifică.

Fig. 3. Schema instalației de pasteurizare cu două pompe de căldură și recuperator:

PC1 – pompă de căldură de temperatură joasă, PC2 – pompă de căldură temperatură ridicată, tînc – temperatura
produsului după pompa de temperatură joasă, trec – temperatura produsului după recuperator

105
 Fig. 2. Schema termoenergetică a instalaţiei de pasteurizare cu pompă de
căldură:
1 – pasteurizator, 2 – pompă de căldură, 3 – condensator PC, 4 – compresor, 5 –
dispozitiv de laminare, 6 – vaporizator PC, 7 – pompe, 8 – contur de răcire
definitivă, 9 – contur de răcire preliminară, 10 – contur de încălzire, 11 – contur de
recuperare a căldurii.
În [1] s-a propus utilizarea a unei pompe de căldură în instalațiile de pasteurizare obținându-se reducerea
cheltuielilor totale de energie primară din exterior sunt de peste 1,5 ori mai mici decât în schema tradițională
(Fig. 2). Iar în [2] s-a propus utilizarea a două pompe de căldură în instalații de pasteurizare ce are ca rezultat
reducerea consumului de energie și emisiilor de GES de cca. 3 ori în raport cu instalația clasică (Fig.3).

2. Selectarea agentului frigorific

Selectarea agentului frigorific se v-a efectua ținând cont de următorii parametri:
¾ Temperatura critică și de condensare a agentului;
¾ Eficiența frigorifică, COP;
¾ Potențialul de încălzire globală, GWP;
¾ Potențial de distrugere a ozonului, ODP.
Majoritatea pasteurizatoarelor funcționează în limitele de temperatură ce permit funcționarea pompelor de
căldură cu un coeficient de performanță (COP) destul de înalt. Temperaturile maxime sunt în jur de 80..100
0
C, și deci trebuie de ales agenții frigorifici cu temperatura critică mai mare de 100 0C. Lista acestora, selectați
din pachetul de programe CoolPack, este prezentată în TABELUL 1

Tabelul. 1. Agenti termici cu temperatura critică mai mare de 135 0C

Agentul tcr COP Pc, bar
R11 198,0 7,81 13,52
R113 214,1 7,86 7,63
R114 145,7 6,83 22,56
R123 183,6 7,62 13,29
R21 178,5 7,53 71,68
R600 150,8 7,10 24,08
R600a 135,9 6,22 31,10
R717 132,4 6,41 99,63
R718 374,1 7,70 2,32
Agenții frigorifici prezentați în tabelul 1 v-or fi analizați din punctul de vedere a efectului asupra mediului
ambiant. Această analiză fiind prezentată în tabelul 2.

106
 Tabelul. 2. Analiza agenților cu tcr>135 ˚c din punct de vedere a efectului asupra mediului

Agentul ODP GWP Agentul ODP GWP

R11 1.00 4000 R600 0 0
R113 0.8 4800 R600a 0 0
R114 1.0 3.9 R717 0 0
R123 0.02 0.02 R718 0 0
R21 0.01 0.05

Concluzii:
1. Refrigerenții de la R11 până la R500, într-o măsură mai mare sau mai mică, conțin clor şi sunt
ozonoactivi.
2. Unii din aceștea sunt deja interzişi, alții se preconizează să fie interzişi mai târziu.
3. R717, amoniacul din cauza dezavantajelor sale din punct de vedere sanitar, nu-l putem recomanda
pentru instalații ale industriei alimentare.
4. Octafluorciclobutanul nu poate fi utilizat din cauza proprietăților termodinamice – la comprimarea
izoentropică vaporii lui se condensează complet la gradul de comprimare 3…4.
5. Prin urmare, pentru analiză rămân trei refrigerenți:
x R600 – butanul;
x R600a – izobutanul;
x R718 – apa.

Bibliografie:
1. V.Cartofeanu, C.Guțu-Chetruşca, A.Guțu. HEAT PUMPS UTILIZATION IN THE
PASTEURIZATION INSTALATION. PROCEEDINGS OF INTERNATIONAL CONFERENCE
MODERN TEHNOLOGIES IN THE FOOD INDUSTRY. 16-18 October, 2014 Chişinău;
2. I. Cojocaru, V. Cartofeanu, A. Guțu. INSTALAȚII DE PASTEURIZARE CU DOUĂ POMPE DE
CĂLDURĂ , Conferința Tehnico-Ştiințifică a Colaboratorilor, Doctoranzilor şi Studenților, 2015
CHIȘINĂU;
3. Soft-ul CoolPak;
4. Dmitiev V., Cartofeanu V. Mașini frigorifice. Ciclu de prelegeri Partea I UTM 2016;
5. https://en.wikipedia.org/wiki

107
 CONTRIBUȚII TEORETICE ALE FENOMENELOR DE TRANSFER-LA
SUPRAFAȚA DE CONTACT AER-APĂ ÎN PROCESUL DE PULVERIZARE.

Tudor CRISTEA, Tiora OLEG, Ivan COJOCARU, Roman EMILIAN

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract : La moment se cunoște că domeniul climatizării este foarte dezvoltat, sunt brevetate o sumedenie de invenții
dar totuși una din cele mai reușite rămâne utilizarea camerilor de pulveizare în procesele de tratere a aerului pentru al
umidifica, pentru al usca sau de al raci sau încălzi. Camerile de pulverizare cunosc o vastă implimentare în condiționerile
din zilele de astăzi. Acest proces de pulverizare are loc datorită proceselor care caracterizează transferurile combinate
unde au loc amândoua procese și de masa și de căldură. Pentru prima dată aceste procese au fost cercetate de cei doi
savanți renumiți Merkel și Lewis. În prezenta lucrare se va aborda aceasta problema și anume cum are loc transferul de
masă și căldură la contact dintre aer și apă.

Cuvinte cheie: Transfer de masă , Transfer de căldură, Camera de pulverizare, Umedificare , Uscare.

1. Contribuția lui Lewis W.K și Merkel la studiul transferului de masă și căldură.

Pentru procese de umedificare adiabatice savantul american Lewis a ajuns la concluzia că există corelația
constantă dintre coeficientul de transfer de căldură și masă.
dQm = dQtr (1)
βx(Xw-X)×dA×r = α×( t – tw)×dA (2)
Coeficientul de transfer de masă la suprafața apei cu temperaturi mai mică de punctul de rouă este βx
executat prin transferul de căldură de la aer la suprafața apei prin intermediul vaporilor de apă prin condensare.
r×( Xs – X) = Cp × ( t – ts) (3)
Prin comprimarea egalităților obținem :
ఈ
ఉ௫
ൌ ‫݌ܥ‬ (4)
Lewis cu ajutorul unor aparate specializate a încercat să studieze acest proces dintre aer și apă, dar
rezultatele cercetărilor aparatelor de contact dintre aer și apă au indicat că în anumite condiții ecuația 4 referitor
la coeficienții care caracterzează suprafața de contact medie nu se respectă. Acest lucru s-a depistat la
evaporarea apei unde se consumă atât căldură perceptibilă adusă de la aer, cât și căldura conținută de apă.
Savantul german Markel a creat ecuația diferențială pentru procesele de transfer de căldură și masă în
prcesul de răcire a apei prin evaporare. În deducere, cantitatea de căldură extrasă de la suprafața apei dA cu
vaporii de apă este reprezentată prin expresia :
dQm = dmw × r = σ × ( Xs – X)×dA×r (5)
Căldura totală, transmisă la suprafața de contact dA comună, este egală cu:
dQtot = dQpar + dQm = [α × (ts – t) + σ × (Xs – X) × r]×dA (6)
Deci până la urmă Merkel a ajuns la următoarea expresie:
Qtot = σ × ( Hw – H ) × A (7)
Coeficientul σ constant la suprafață de contact și egalitatea lui la o valoare medie determinată prin
ecuația:
௠௔ሺுଵିுଶሻ
ೀ೘ೌೣషೀ೘೔೙ ൌߪ (8)
஺‫כ‬ ೀ೘ೌೣ
೗೙‫כ‬
ೀ೘೔೙

108
 2. Camera de pulverizare o aplicare a tranferurilor de masa si caldură.

Răcirea sau încalzirea apei se poate realiza folosind

Fig.1.Camera de pulverizare.[1]
schimbătoarele de căldură de suprafață alimentate cu agent
termic ori cu agent frigorific. În unele cazuri, în special al
instalației mici, încălzirea sau răcirea apei se realizează cu
ajutorul serpentinei, instalate directe în bazinul camerei de
pulverizare.
După direcția de mișcare a aerului, camerele de
pulverizare se clasifică în: camere orizontale și camere
verticale. Pulverizarea apei se poate face prin unul sau
mai multe registre (R) de puverizare. După sensul de mișcare
a apei în raport cu cel al aerului pulverizarea apei se poate face în echicurent,
contracurent și combinat.

3. Transferul de caldură și masă dintre aer și apă, principiul de funcționare.

Fig.2. Procesul în Cm. P .[1]; Fig.3. Pulverizare a apei. [1]; Fig.4. Influența coef. de pulverizare. [1];
În figurele de mai sus este arătat procesul de pulverizare în figura 3 și deasemenea diagrama H-x în figura
2.
În figura 4 este aratată pe diagrama H – x cum la majorarea coeficientului de stropire decurge procesul,
și care sunt modificările în comparație cu diagrama în care este reprezentată în figura 2. Vedem că la mojorarea
coeficientului de stropire se micșorează diametrul secțiunii picăturii unde se obsearvă că se umedifică aerul, la
micșorarea coeficientului de stopire se marește diametru picăturii unde se obsearvă că aerul se usuca. Aceste
modifiicării fiind foarte importante.

Concluzie.

Datorită suprafeței de contact mare dintre apă și aer, în camerele de pulverizare se pot obține procese
de uscare, umedificare, medii și putem regula transferul, cu ajutorul coeficientului de pulverizare. Aceasta
fiind una din cele mai clare metode de cercetare practica a transferului de caldură și masă la contact direct apă-
aer.

Bibliografie
1. Roman Emilian, Vasile Cartofeanu. Climatizarea Aerului , Editura ”TEHNICA – INFO”, Chișinău
2013, p.354

109
 CINETICA USCĂRII PERELOR PRIN DIVERSE METODE
Andrei LUPAŞCO, Mihail MELENCIUC, Dumitru BERNIC, Mihai OȚEL

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Uscarea este o metodă importantă de prelungire a duratei de păstrare produselor alimentare uşor
perisabile. Pentru atingerea scopului pus pot fi utilizate diverse metode de uscare, care pot varia în
dependență de produsul uscat, timpul necesar de uscare, aspectul calitativ dorit al produsului finit uscat.
Articolul dat va prezenta o informație succintă asupra unor metode de uscare mai des utilizate în procesul de
uscare a produselor agro-alimentare, la fel ca şi unele metode noi.

Cuvinte cheie: uscare, convecție, conducție, SHF, CO2, etc.

1. Introducere.
Uscarea este una din cele mai vechi metode de păstrare a alimentelor, utilizată de oameni. Data exactă
când strămoşii noştri au început să folosească această metodă este necunoscută, însă prima cronică despre
legume uscate datează anii 1700. În timpul procesului de uscare, apa din produsele alimentare, este redusă la
aşa un nivel unde creşterea microorganismelor patogene, astfel ca şi apariția diverselor reacții, care pot duce
la alterarea produsului, sunt stopate, sau încetinite. În plus la cele spuse, micşorarea masei şi volumului
produselor uscate şi stabilitatea lor sporită, reduc cheltuielile şi/sau dificultățile de ambalare, manipulare,
păstrare şi distribuire a lor. [1, 2]
În general uscarea este un proces care este însoțit de schimb de masă şi căldură între agentul de uscare
(aer, gaz, etc.) şi umiditatea produsului de uscat. O dată cu creşterea temperaturii creşte presiunea vaporilor
lichidului de la suprafața materiei tari şi aceştia difuzează în fluxul agentului de uscat, iar gradientul de
concentrație a umiditate, care apare în produs, impune apa din interiorul produsului să treacă la suprafață cu o
viteză, care depinde de caracterul de legătură existentă între produs şi apa sin interiorul său. [3]
Alegerea condițiilor de uscare (temperatura, presiunea, viteza de mişcare a agentului de uscare, ş.a.)
depind de proprietățile fizico-chimice ale produsului de uscat.
În dependență de metoda de aducere a căldurii la produs instalațiile de uscare pot fi: [4]
1. Convective (produsul de uscat este scăldat de fluxul agentului prealabil încălzit);
2. De contact (conductivă) (contactul nemijlocit a produsului de uscat cu suprafața încălzită);
3. De sublimare (extragerea umidității din produs, în formă înghețată sub vacuum);
4. Cu frecvență înaltă (extragerea umidității sub acțiunea unui câmp magnetic de înaltă frecvență);
5. Radioactive (deshidratarea produsului sub acțiunea radiației infraroşii).
Tabelul 1.
Compararea eficacității diverselor metode de uscare
Consum de
energie la
Tehnologia
Principiul de lucru Calitatea produsului finit evaporarea 1 kg
uscării
umiditate,
kW h/kg
Calitatea produsului maximal se apropie de
Uscare cu raze Transfer de căldură prin raze cea produselor uscate prin sublimare. Se
0,9-1,0
infraroşii IR păstrează 90% din calitățile inițiale ale
produsului
Îndepărtarea umidității în 2 Se păstrează forma, culoarea, proprietățile
Uscare prin etape: transferul gheții în organoleptice. Pierderile de substanțe
2,7-3,00
sublimare vapori de apă şi uscarea biologic active sunt minimale. Se
suplimentară în vid rehidratează excelent.
Încălzire uniformă, practic nu depinde de
coeficientul de transfer de căldură a
Generatori de căldură sunt
materialului. Cea mai bună combinație este
dipolii de apă conținuți în
Uscare cu UHF uscarea convectivă şi uscare suplimentară 1,6-1,8
produsul plasat în câmp
cu UHF. Nu s-au manifestat urmări
electromagnetic de UHF
negative ale câmpului de UHF asupra
produsului.

110
 Consum de
energie la
Tehnologia
Principiul de lucru Calitatea produsului finit evaporarea 1 kg
uscării
umiditate,
kW h/kg
Micşorarea conductibilității termice la
sfârşitul uscării duce la mărirea duratei de
uscare, ceea ce duce la obținerea unui
Transfer de căldură prin
produs inferior după calitate. Se poate
Uscare intermediul agentului de
obține calitate stabilă a produsului finit prin 1,8-3,0
convectivă uscare (aer încălzit sau
efectuarea corectă a operațiunilor de tăiere,
amestec de gaze şi abur)
blanşare. Prin metoda convectivă
actualmente se deshidratează 90% din
producție.
O calitate satisfăcătoare ce poate
corespunde cerințelor consumatorilor se
Uscare Transfer de căldură direct de obține la uscarea sosurilor cu conținut
1,6-1,8
conductivă la o suprafață de încălzire majorat de amidon, suspensiilor. produsele
ce conțin zahăr şi substanțe termolabile nu
se usucă prin această metodă.
Utilizarea mediului de uscare modificat CO2 în procesul de uscare a materiei prime de natură vegetală
aduce un mare beneficiu pentru păstrarea calității produsului finit uscat. Limitarea acțiunii oxigenului asupra
produsului permite păstrarea calităților nutritive şi organoleptice ale acestuia. La fel reducerea acțiunii
oxigenului reduce influența microorganismelor aerobe.
CO2 este o resursă ușor accesibilă și extrem de versatilă. Este sigur în utilizare, non-toxic, incolor, inodor
și neinflamabil. Toate aceste proprietăți sunt caracteristici foarte importante atunci când se lucrează în sectorul
alimentar. Alte avantaje ale utilizării CO2 sunt:
x Nu lasă solvenți reziduali – pur produs final.
x Reduce costurile de procesare – rapid, mai puțină energie, CO2 este ieftin și reciclabil.
x Acesta oferă condiții favorabile procesului – temperaturi scăzute, fără oxigen, fără substanțe chimice.

2. Materiale şi metode.
Pentru efectuarea experiențelor au fost alese patru metode de uscare şi câteva regimuri pentru fiecare
dintre ele: metoda convectivă (la t = 60, 70, 80, 90, 100°C); metoda cu aplicarea câmpurilor SHF (3, 7,
17, 30, 43, 57, 73, 83, 100%); metoda combinată (aplicarea câmpurilor SHF + convecție); metoda
atmosferei de uscare modificată cu CO2 (convecție + CO2).
Pentru efectuarea experiențelor a fost utilizată instalația experimentală (Fig. 1). Instalația constă din
următoarele părți componente:
x Camera de uscare.
x Magnetron.
x Sistem control microunde.
x Calorifer.
x Condensator.
x Schimbător de căldură cu plăci.
x Invertor de curent alternativ.
Pentru a efectua uscarea perelor, produsul (pere „Conferința”) a fost tăiat în rondele cu grosimea de 5
mm, cu o masă inițială medie a probei supuse uscării de ≈100 g, după care produsul a fost supus fiecărei
metode de uscare cu aplicarea mai multor regimuri.

111
 Schimbător Magnetron
de căldură cu
plăci

Camera de
Ventilator uscare

Invertor de curent
alternativ

Calorifer

Condensator
Sistem
control
microunde

Fig. 1. Instalația de uscare – modernizată

3. Rezultate şi discuții.
În urma efectuării experiențelor au fost întocmite digramele procesului de uscare: diagrama dinamicii
scăderii masei şi diagrama dinamicii vitezei de uscare; pentru fiecare metodă şi regim.
a) Metoda convectivă:

Fig. 2. Dinamica scăderii masei prin Fig. 3. Dinamica vitezei de uscare prin metoda
metoda convectivă (t = 60, 70, 80, 90, convectivă (t = 60, 70, 80, 90, 100°C).
100°C).

112
b) Metoda SHF:

Fig. 4. Dinamica scăderii masei prin Fig. 5. Dinamica vitezei de uscare prin
metoda SHF (57, 73, 83, 100% PM). metoda SHF (57, 73, 83, 100% PM).

c) Metoda combinată:

Fig. 6. Dinamica scăderii masei prin Fig. 7. Dinamica vitezei de uscare prin
metoda combinată. metoda combinată.

d) Metoda atmosferei modificată cu CO2:

.
Fig. 8. Dinamica scăderii masei prin Fig. 9. Dinamica vitezei de uscare prin
metoda convecţie + CO2 metoda convecţie + CO2
.

113
 Concluzii
În urma analizei datelor experimentale şi întocmirii diagramelor procesului de uscare, au fost formate
următoarele concluzii:
1. Din punct de vedere cantitativ, cele mai eficiente metode de uscare au fost la t = 90°C şi t = 100°C,
demonstrând un timp redus de uscare (τ = 190 şi 180 min), însă ca aspect calitativ (pentru păstrarea la
maximum a substanțelor nutritive, vitaminelor, etc.), cele mai optime regimuri, sunt cele la t = 60°C şi t
= 70°C (τ = 315 şi 285 min). Regimul care permite optimizarea procesului de uscare prin convecție, din
ambele aspecte, este t = 80°C (τ = 200 min, v = 1,5 m/s).
2. Metoda de uscare cu microunde a demonstrat rezultate mai mult cantitative. Uscare la regimuri mai puțin
intense (17 şi 22%) permit păstrarea unui aspect exterior al produsului, mai atractiv, dar cu o durată de
uscare mai îndelungată (τ = 65 şi 55 min). Tratarea la regimuri mai intense (100%) au dat rezultate opuse,
un timp de uscare redus (τ = 25 min), dar un aspect exterior neplăcut (caramelizare bine pronunțată,
arsuri). Ca regim optim de uscare cu microunde a fost ales cel de 83% din puterea totală a magnetronului
(τ = 45 min).
3. Ca regim optim de uscare prin metoda combinată (convecție + SHF), a fost ales regimul: t = 60°C (v =
1,5 m/s) şi puterea magnetronului de 73%, care arată o perioadă medie de uscare (τ = 210 min) a materiei
prime, dar şi menținerea temperaturii minime de uscare, care permite păstrarea parametrilor calitativi şi
de aspect ale produsului finit.
4. Uscarea prin convecție, în mediu modificat (CO2) arată că cele mai eficiente, din punct de vedere al
timpului de uscare, regimuri de uscare au fost la t = 90°C şi t = 100°C, (τ = 190 şi 180 min), însă pentru
păstrarea la maximum a substanțelor nutritive, vitaminelor, etc., cele mai optime regimuri, sunt cele la t
= 60°C şi t = 70°C (τ = 315 şi 285 min). Regimul optim de uscare prin convecție, din ambele aspecte, este
t = 80°C (τ = 200 min, v = 1,5 m/s).
5. Ca regim optim de uscare prin metoda combinată (convecție + SHF), în mediu modificat (CO2), a fost
ales regimul: t = 80°C (v = 1,5 m/s) şi puterea magnetronului de 73% (P = 219 W), care arată o perioadă
medie de uscare (τ = 200 min) a materiei prime, dar şi menținerea temperaturii minime de uscare, care
permite păstrarea parametrilor calitativi şi de aspect ale produsului finit.

Bibliografie
1. BARBOSA-C´ANOVAS, G.V., VEGA-MERCADO, H. Dehydration of Foods. Chapman & Hall, New
York, 1996.
2. TOLEDO, R.T, Fundamentals of Food Process Engineering, 2nd ed. Chapman & Hall, New York, 1991
3. DESROSIER, N.W, The Technology of Food Preservation. The AVI Publishing Company, Inc.,
Westport, CT, 1977.
4. GEANKOPLIS, C.J. (1993). Drying of process materials. In Transport Processes and Unit Operations,
3rd ed. Prentice-Hall, Inc., Englewood Cliffs, NJ, 1993.
5. LAND, C.M, Industrial Drying Equipment: Selection and Application. Marcel Dekker, Inc., New York,
1991.

114
 РЕАЛЬНЫЕ И ИДЕАЛЬНЫЕ ЦИКЛЫ ХОЛОДИЛЬНЫХ МАШИН
Урсой Роберт, Донцов Дионисие

Политехнический Университет Молдовы

Абстрактно: В данной работе приведено краткое описание каждого из цикла холодильной машины, а также
разобран вопрос, как можно достичь идеального цикла в реальной машине.

Ключевые слова: цикл, достижение, недостатки

1. Как рассчитываются теоретические циклы холодильных машин

Теоретические циклы холодильных машин рассчитывают исходя из следующих предположений:
А) Процессы кипения и конденсации протекают при неизменных давлениях и температурах;
компрессор идеальный (без теплообмена, трения, потерь на дросселированние, вредного пространства
и утечек);
Б) Сжатие адиабатическое;
В) Понижение давления хладагента, поступающего из конденсатора в испаритель, происходит в
дроссельном регулирующем вентиле;
Г) Состояние хладагента в трубопроводах не изменяется.
В паровой холодильной машине наиболее близким, к обратимому циклу рабочего тела является
обратный цикл Карно. Однако рабочие процессы применяемого теоретического цикла этой машины
отличаются от цикла Карно, так как в действительном цикле расширительный цилиндр заменен
дроссельным или регулирующим вентилем и компрессор всасывает не влажный пар, а сухой
насыщенный или немного перегретый.

2. Обратимый цикл Карно

Передача тепла от холодного источника к тёплому, производится с минимальным потреблением
энергии, с помощью цикла обратного обратимого цикла Карно,который так же назван идеальным
циклом, который используется в среде с влажным паром.
Рабочий процесс разворачивается между температурой парообразования T0 (или Tv),
теоретический равной с температурой холодного источника Tr , температурой конденсации Tk,
теоретически равной температуре теплого источника Ta, окружающей среды и двум обратимым
адиабатичностям (s = const.):
сжатие или расширение, то есть цикл прокрутки происходит против часовой стрелки.

Холодильный агент принимает тепло в испарителе установки, через изобаро-изотермический

процесс 4-1. Пары полученные обратимым адиабатическим процессом, сжимаются компрессором,
через процесс 1-2 . После выброса из компрессора, рабочий агент попадает в конденсатор, где отдаёт

115
тепло, в похожем изобаро-изотермическом процессе 2-3. Полученная жидкость расширяется в
детандере, рабочий процесс 3-4 из того же аппарата является адиабатическим обратимым, в
последствие цикл повторяется.

3. Реальный холодильный цикл

В реальных условиях существует ряд отклонений циклов функционирования холодильных
установок от идеальных или теоретических условий, проанализированных в цикле приведённом ранее.
Следовательно термо передача в конденсатор и испаритель, происходит при конечных разностях
температур, а сжатие в компрессоре, является адиабитически необратимым, за счёт внутреннего трения
и других необратимых процессов. На рисунке, показан в диаграмме T-s, цикл который обращает
внимание на эти необратимости. Значение разностей температур в испарителе ΔT0
и из конденсатора ΔTk, будут проанализированы впоследствии. В компрессоре за счёт внутренних
необратимостей, растёт энтропия
холодильного агента, определяет
перемещение к кривой которое
показывает процесс сжатия.
Анализирую диаграмму, в глаза
бросается что все необратимости
ведут к увеличению площади
цикла, который, в последствии
термодинамического анализа
показывает, что является
пропорциональным необходимой
механической работы
холодильной установки.
Упомянутые необратимости
могут быть двух типов: - внешние
необратимости(термо-передача
разностей температур); -
внутренние необратимости
(трение,турбулентность,
гомогенизация, и т.д.).

4. Как можно достичь

идеальных условий для работы холодильной машины?
Варианты достижения идеальных условий реальными холодильными установками:
1. Цикл с переохлаждением рабочего тела.
2. Цикл с регенерацией теплоты.
3. Сокращение потерь цикла от перегрева пара при сжатии.
1. Цикл с переохлаждением рабочего тела.
Необратимые потери, которые возникают при дросселированний можно уменьшить, применив
переохлаждение рабочего тела. Схема и цикл холодильной машины с переохлаждением рабочего тела
показаны на Рис.3
Схема холодильной машины дополняется ещё одним теплообменным аппаратом – переохладителем
жидкости (ПО), расположенным между конденсатором и дроссельным вентилем. В некоторых
конструкциях переохлаждение происходит в самих конденсаторах.
Переохлаждение чаще всего применяют, когда для отвода теплоты имеется два источника,
например: обычная речная вода и более холодная вода артезианских скважин; воздух и вода. В этом
случае процесс переохлаждения (3-4) идёт за счёт более холодного источника.

116
 Рис.3 Схема и цикл холодильной машины с переохлаждением рабочего тела

2. Цикл с регенерацией теплоты.

В современных холодильных машинах, особенно фреоновых, вводится процесс регенеративного
теплообмена между паром, выходящим из испарителя, и жидкостью, которая выходит из конденсатора.
Схема и цикл холодильной машины с регенерацией теплоты, показаны на Рис.4.

Рис.4. Схема и цикл холодильной машины с регенерацией теплоты.

В результате регенерации теплоты
увеличивается холодопроизводительность
ο‫ݍ‬଴ ൌ ݅ଷ െ ݅ହ
Одновременно увеличивается работа
цикла (работа компрессора). Это увеличение
эквивалентно площадке 1`-2`-2-1
3. Сокращение потерь цикла от
перегрева пара при сжатии.
При интенсивном охлаждении стенок
цилиндров компрессора процесс сжатия
приближается к изотермическому, что
приводит к сокращению величины
необратимых потерь (1-2`). Цикл
Рис. 5. Цикл холодильной машины при холодильной машины при интенсивном
интенсивном охлаждении стенок цилиндров охлаждении стенок цилиндров показан на Рис. 5.

Библиография
1. http://vse-lekcii.ru/zheleznodorozhnyj-transport/hladotransport/teplovye-processy-holodilnoj-
mashiny-v-diagrammah
2. http://vse-lekcii.ru/zheleznodorozhnyj-transport/hladotransport/obratnyj-cikl-karno
3. http://www.kss.ru/library/cycles.html
4. «Холодильные машины », Кошкин.

117
 SURSE REGENERABILE DE ENERGIE UTILIZATE ÎN INSTALAȚII DE
USCARE

Igor GÎDEI, Ivan COJOCARU, Vasile CARTOFEANU

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: În o lume tot mai avidă de energie în care sursele clasice cum ar fi hidrocarburile, sunt tot mai puține este
firesc să ne îndreptăm spre folosirea unor energii regenerabile. Cu atât mai mult cu cât prețurile pe barilul de petrol
sunt într-o continuă creștere, aceste resurse care nu costă nimic și sunt nepoluante, asigurând protecția mediului
înconjurător, devin tot mai interesante și mai atent studiate.
Datorită faptului că în instalațiile de uscare se necesită consum sporit de energie termică, care fiind obținută din sursele
clasice – acestea au un impact semnificativ negativ asupra mediului. Astfel energiile regenerabile capătă teren în
domeniul instalațiilor de uscare. În prezent atestăm utilizarea energiei solare, geotermale convertită în instalații de
uscare.

Cuvinte cheie – uscare, energie, conversie, căldură.

1. Noțiuni generale despre uscare

În multe ramuri industriale, pentru îmbunătățirea calității materialelor, în scopul măririi posibilității lor de
utilizare, este necesară micșorarea umidității acestora. Îndepărtarea umidității din materiale se poate face pe
cale mecanică, chimică sau termică.
Definiție: uscarea este procesul termic prin care materialele își micșorează umiditatea prin evaporarea
acesteia. Ea se face atât pe cale naturală cât si pe cale artificială.[1]
Uscarea naturală se realizează la aer în spații speciale, fără circulație artificială sau încălzirea agentului de
uscare (aerului). Prezintă avantajul unui cost mai redus, însă necesită o durată mai lungă și o suprafață
însemnată de teren, fiind în același timp dependentă de starea aerului exterior.
Uscarea artificială are loc în uscătorii, din care agentul de uscare, care a absorbit vaporii de apă din material,
este evacuat pe care artificială cu ajutorul ventilatoarelor sau altor instalații de tiraj. Agentul de uscare este de
asemenea încălzit sau uscat înainte de a fi introdus în camera de lucru a uscătoriei.

2. Tipuri constructive de instalații de uscare

În industrie se utilizează o mare diversitate de tipuri constructive de instalații de uscare, clasificarea acestora
în funcție de diferite criterii fiind făcută în tabelul 1.
Tabelul 1.
Nr. Crt Criteriu de clasificare Tip instalație de uscare
1. Regimul de funcționare Periodic si continuu
2. Presiunea în spațiul de lucru La presiune atmosferică, suprapresiune, sub vid
3. Agentul de uscare Aer; gaze de ardere; amestec aer-gaze de ardere; abur
supraîncălzit
4. Circulația agentului de uscare Circulație naturală sau artificială; echicurent; curent
încrucișat; curent mixt; reversibile; cu recirculație; fără
recirculație
5. Modul de încălzire a agentului de uscare În preîncălzitoare sau recuperatoare; prin amestec cu
gazele de ardere; încălzire electrică
6. Structura materialului uscat Material solid; bucăți ; benzi; placi; granule
7. Modul de încălzire a materialului Prin convecția; conductibilitate (contact); radiație; cu
curenți de înaltă frecvență
8. Modul de evacuare a apei din uscător Cu agentul de uscare; condensare; absorbție chimica
9. Construcția uscătorului Camera de uscare; dulap de uscare; tunel; turn de uscare;
tambure; cu strat fluidizat

Bilanțul energetic al camerei de uscare permite determinarea necesarului de căldură pentru uscarea
materialului: [2]
Q = Qmat + Qvap + Qaer + Qtra + Qp (1)
Qmat = G2cm(ߠ2-ߠ 1) (2)

118
 Qvap = L(x2 - x1)(r + cv·t2 - cw·ߠ 1) (3)
Qaer = L(t2 - t1)(ca + x1·cv) (4)
Qtra = Gtra·ctra(ߠt2 - ߠt1) (5)
Componentele necesarului de căldură pentru uscare sunt:
x căldura preluată de material Qmat;
x căldura preluată de umiditatea evacuată din material Qvap;
x căldura preluată de agentul de uscare Qaer;
x căldura preluată de instalația de transport a materialului prin uscător Qtra;
x căldura pierdută în mediul înconjurător Qp.
Mărimile care intră în componența relațiilor de mai sus au următoarele semnificații:q2 este temperatura
materialului la ieșirea din uscător, q1 este temperatura sa la intrarea în uscător, cm este căldura specifică a
materialului ieșit din uscător, qt2 este temperatura instalației de transport la ieșirea din uscător, qt1 este
temperatura ei la intrarea în uscător, ctra este căldura specifică a instalației de transport, t2 este temperatura
aerului la ieșirea din uscător, t1 temperatura sa la intrarea în uscător, ca este căldura specifică a aerului uscat,
cv este căldura specifică a vaporilor de apă iar cw este căldura specifică a umidității în stare lichidă.
Mărimea necesarului de căldură al operației este dată în cele mai multe cazuri de doi dintre cei cinci termeni,
care se regăsesc sub forma conținutului de căldură al debitului de agent de uscare care iese din incintă. Acești
doi termeni sunt Qvap și Qaer. Dacă primul este proporțional cu cantitatea de umiditate care trebuie evacuată, al
doilea este proporțional cu debitul specific de aer. Mărimea debitului specific de aer depinde de natura
materialului, de regimul de temperatură din incintă și de tipul instalației de uscare. Qaer poate fi considerată cea
mai importantă pierdere de energie asociată operației de uscare. Căldura preluată de aerul de uscare poate fi
doar redusă dar nu anulată, deoarece anularea ei ar însemna eliminarea vectorului care transportă în exterior
umiditatea evacuată din material. Eficiența energetică a procesului de uscare depinde în primul rând de
ponderea acestui termen. În al doilea rând, ea depinde de posibilitatea tehnică și de rentabilitatea economică a
recuperării căldurii sensibile și latente conținute de aerul umed care părăsește incinta de uscare.
Cunoscând că procesul de uscare necesită cantități mari de energie, iar resursele de combustibil fosil sunt
relativ reduse cu un cost crescut și impact negativ semnificativ asupra mediului, se urmărește o tendință de
implementare a resurselor regenerabile de energie – ”energii obținute din fluxurile existente în mediul ambiant
și care au un caracter continuu și repetitiv” [3].

3. Energia regenerabilă utilizată la uscare

Energii regenerabile sunt considerate în practică, energiile care provin din surse care fie că regenerează de
la sine în scurt timp, fie sunt surse practic inepuizabile. Termenul de energie regenerabilă se referă la forme de
energie produse prin transferul energetic al energiei rezultate din procese naturale regenerabile [5]. Astfel,
energia luminii solare, a vânturilor, a apelor curgătoare, a proceselor biologice și a căldurii geotermale pot fi
captate de către oameni utilizând diferite procedee. Sursele de energie ne-reînnoibile includ energia nucleară
precum și energia generată prin arderea combustibililor fosili, așa cum ar fi țițeiul, cărbunele și gazele naturale.
Aceste resurse sunt, în chip evident, limitate la existența zăcămintelor respective și sunt considerate în general
ne-regenerabile.
Dintre sursele regenerabile de energie fac parte:
x energia eoliană, uzual exprimat - energie de vânt
x energia solară
x energia apei
 energia hidraulică, energia apelor curgătoare
 energia mareelor, energia flux/refluxului mărilor și oceanelor
 energie potențială osmotică
x energia geotermică, energie câștigată din căldura de adâncime a Pământului
x energie de biomasă: biodiesel, bioetanol, biogaz

3.1. Energia solară

Formele principale ale energiei solare (fig. 1) sunt energia termică și fotovoltaică obținute prin conversia
directă a radiației solare în căldură sau electricitate și celelalte forme de energie obținute indirect din cea solară.

119
 Fig. 1. Formele principale ale energiei solare
Energia solară poate fi convertită în energie termică și utilizată în instalații de deshidratare cu ajutorul
diferitor instalații cum ar fi:
a) Colectorul solar
Colector solar (fig. 2), (captator solar, panou solar termic) este o instalație ce captează energia solară
conținută în razele solare și o transformă în energie termică. Deoarece aproape întreg spectrul radiației solare
este utilizat pentru producerea de energie termică, randamentul acestor colectoare este ridicat fiind în jur de
60% - 75% raportat la energia razelor solare incidente (200 – 1000 W/m² în Europa, în funcție de latitudine,
anotimp și vreme).

NSC – colector solar;

SC – schimbător de căldură;
V – ventilator;
P – pompă hidraulică.

Fig. 2. Colector solar cu tuburi vidate

b) Panou solar
Un panou solar fotovoltaic, spre deosebire de un panou solar termic, transformă energia luminoasă din
razele solare direct în energie electrică. Componentele principale ale panoului solar reprezintă celulele solare
[6]. Convertind energia electrică în termică, cea din urmă o putem utiliza în instalații de uscare. (fig. 3)
c) Biomasa
Biomasa reprezintă resursa regenerabilă cea mai abundentă de pe planetă. Aceasta include absolut toată materia
organică produsă prin procesele metabolice ale organismelor vii. Biomasa este prima formă de energie utilizată
de om, odată cu descoperirea focului. Biomasa poate fi utilizată în instalații de uscare direct prin arderea
propriu-zisă a acesteia în cazane termice ce generează căldură (fig. 4).

Fig. 3. Stand pentru uscarea produselor

1 - cadrul al uscătorului, 2 - suprafețele de uscare, 3 -
ventilatoarele, 4 – panoul fotovoltaic, 5 - dispozitivul de
reglare a unghiului de înclinare a suprafețelor de uscare.

120
 Fig. 4. Instalație de uscare ce are ca sursă de energie biomasa [7]

3.2. Energia geotermală – Pompa de căldură (PC)

Energia geotermică este o formă de energie regenerabilă obținută din căldura aflată în interiorul Pământului.
Apa, solul cald, se utilizează pentru încălzire și pentru producerea electricității. Pompa de căldură este un
dispozitiv cu ajutorul căruia se poate transporta căldură de la o locație ("sursă") la o altă locație folosind lucru
mecanic, de obicei în sens invers direcției naturale de mișcare a căldurii. Putem utiliza pompa de căldură în
instalații de deshidratare conform schemei din figura 5.

Cm – compresor;
Cd – condensator;
VL – ventil de laminare;
Vp – vaporizator.

Fig. 5. Schema de principiu a instalației de uscare cu pompă de căldură

Bibliografie
1. http://www.rasfoiesc.com/inginerie/constructii/instalatii/INSTALATII-DE-USCARE34.php
2. Bilanțuri Termoenergetice. Răducanu C., Pătrașcu R., Minciuc E.. universitatea POLITEHNICA din
București, FE. București 2004.
3. Sisteme de conversie a energiilor regenerabile: eoliană, solară, hidraulică. Ion Bostan, Valeriu Dulgheru,
Ion Sobor, Viorel Bostan, Anatolie Sochirean. Tehnica-Info, Chișinău. 2007
4. UTILIZAREA COMBINATĂ A POMPEI DE CĂLDURĂ ȘI COLECTORULUI SOLAR ÎN
INSTALAȚII DE USCARE. Gîdei Igor, Cartofeanu Vasile, Guțu Aurel. Conferința Tehnico-Ştiințifică a
Colaboratorilor, Doctoranzilor și Studenților. 26-28 noiembrie, 2015,Volumul III. P. 196-201
5. https://ro.wikipedia.org/wiki/Energie_regenerabil%C4%83
6. Cercetări privind optimizarea energetică a procesului de conservare prin uscare a legumelor și fructelor.
Teză de doctor Ing. Andreea Lavinia R.I. MARIN. Brașov 2012.

121
 ECOLOGIA MIJLOACELOR DE TRANSPORT ȘI IMPORTANȚA EI
PENTRU PLANETA PĂMÂNT
Andrei POROMBRICA, Radu CIOBANU

Universitatea Tehnică a Moldovei

Rezumat: Există milioane de maşini pe şoselele şi fiecare dintre acestea este o sursă potenţială de poluare a
aerului. În special în oraşele mari, nivelul poluării pe care maşinile îl produc împreună poate crea mari probleme
mediului înconjurător. Din cauza poluării inginerii sânt nevoiți să inventeze așa autovehicule, care ar reduce efectul
negativ asupra mediului, sau însuși să nu afecteze mediul. În lucrare se vorbește despre modalitățile aplicate de către
inginerii ecologi moderni, despre mașinile prezentului și viitorului ecologic.

Cuvinte cheie: mijloc de transport, poluare, automobile hibride, automobile electrice, automobile solare, invenție,
ecologie.

1. Introducere
În prezent, milioane de vehicule cu motoare cu ardere internă circulă în întreaga Planetă. Dar puțini
conștientizează că automobilul său e o bombă încetinită pentru mediu, pentru stratul de ozon care se subțiază
an cu an, lună cu lună, săptămână cu săptămână, zi cu zi, ceas cu ceas, minut cu minut până ce gazele de
eșapament mai sunt expirate de motor în cantități neadmisibile. Deci mulți ingineri au observat că Planeta tinde
spre un sfârșit cu pas mare din cauza unui prieten de al său care a fost primul care a descoperit , că motorul
este o soluție de economisire a timpului și a inventat automobilul, dar odată cu aceasta a și grăbit acest timp
spre o prăpastie.

2. Soluțiile inginerilor de a evita prăpastia ecologică

Convertizorii catalitici. Pentru a reduce emisiile de poluanţi, motoarele moderne controlează cu precizie
cantitatea de carburant pe care o consumă. Acestea încearcă să menţină raportul aer-carburant foarte aproape
de punctul stoichiometric, care reprezintă raportul ideal calculat pentru aer şi carburant [1].
Principalele emisii ale unui motor de maşină sunt:
Azot (N2) - Aerul este format din 78 la sută azot şi cea mai mare parte din acesta trece neschimbat prin
motorul maşinii.
Dioxid de carbon (CO2) - Acesta este unul dintre produsele combustiei. Carbonul din carburant se leagă
cu oxigenul din aer.
Vapori de apă (H2O) - Aceştia sunt un alt produs al combustiei. Hidrogenul din carburant se leagă cu
oxigenul din aer. Aceste emisii sunt în general nedăunătoare (deşi se crede că emisiile de dioxid de carbon
contribuie la încălzirea globală). Dar, deoarece procesul de combustie nu este niciodată perfect, în motoarele
maşinilor sunt produse de asemenea cantităţi mai mici de emisii mai dăunătoare:
Monoxid de carbon (CO); Hidrocarburi sau compuşi organici volatili (COV) Oxizi de azot (NO şi NO2,
denumiţi împreună NOx).
Acestea sunt principalele trei emisii reglementate şi de asemenea cele pe care convertizorii catalitici
sunt proiectaţi să le reducă.
Majoritatea maşinilor moderne sunt echipate cu
convertizori catalitici cu trei acţiuni (Fig. 1). „Trei acţiuni” se
referă la cele trei emisii reglementate la a căror reducere ajută
catalizatorul - moleculele de monoxid de carbon, COV şi NOx.
Convertizorul utilizează două tipuri diferite de catalizatori, un
catalizator de reducere şi un catalizator de oxidare. Ambele Fig.1. Convertizor catalitic: A-
tipuri constau dintr-o structură ceramică acoperită cu un Catalizator dereducere; B-Catalizator de
catalizator metalic, în general platină, rodiu şi/sau paladiu. Idee oxidare; C-Fagure.
este de a crea o structură care expune o suprafaţă maximă de
catalizator la fluxul de eşapament, minimizând în acelaşi timp cantitatea de catalizator necesară (catalizatorii
sunt foarte scumpi).
Automobilul hibrid. Este un vehicul care are mai multe sisteme de propulsie, spre deosebire de
vehiculele convenționale (cu motor cu ardere internă), cele electrice sau cele cu pile de combustie, care
au câte un singur sistem de propulsie. Adesea, în special pentru autoturisme, termenul se folosește în
sensul de vehicul electric hibrid adică pentru vehiculele echipate cu motoare cu ardere internă și cu

122
motoare electrice. Însă sunt posibile și alte combinații: hidraulic hibrid (en) (cu motor cu ardere internă
și pompă/motor hidraulic), sau propulsat muscular și electric, de exemplu bicicletele electrice [3].
După arhitectură ele se clasifică în:
9 în paralel - ambele sisteme de propulsie, de exemplu
motorul cu ardere internă și cel electric, pot acționa roțile;
9 în serie - unul dintre sisteme produce o formă de energie
utilizată de celălalt, care acționează roțile, de exemplu motorul
cu ardere internă antrenează generatorul electric, care
alimentează motorul electric de tracțiune;
9 în serie–paralel - care permit comutarea între situația
serie și cea paralel, după nevoi. Fig.2. Automobile hibrid.
Avantaje: produc mai puțin zgomot decât un motor cu ardere internă; răspund mai rapid la comenzi;
pot recupera energia la decelerare; au o autonomie mai mare decât un vehicul electric; au mai multă finețe
și ușurință în manipulare; se reîncarcă mai repede decât un vehicul electric; consumul de combustibil este
ceva mai scăzut.
Dezavantaje: au o masă mai mare decât vehiculele convenționale similare; au o fiabilitate mai mică;
au un preț mai ridicat.
Automobile electrice și solare. Este un vehicul cu emisii zero propulsat de un motor electric, cu
alimentare de la o sursă electrica, de obicei Baterie de vehicul electric sau supercondensator.
În comparație cu autovehiculul hibrid, (cum ar fi Toyota
Prius), care funcționează pe bază de acumulator și benzină,
autovehiculul electric funcționează în exclusivitate cu ajutorul
curentului electric, furnizat prin acumulatori (Fig. 3) [2].
Avantajele majore ale automobilului electric sunt consumul
redus, poluare aproape de zero în afara producției,
eficiență/randament foarte mare, accelerare instantă, zgomot
foarte redus, întreținere ușoară.
Dezavantajele majore sunt costul ridicat, timpul de încărcare Fig.3. Automobile electrice.
al acumulatorului relativ mare, autonomia redusă de max. 160 km în cazul
modelelor Leaf și Volt (în cazul Tesla ca. 200-400 km). Acumulatorii își
reduc capacitatea până la 50% și chiar mai mult la temperaturi sub 10 C și
peste 40 C și tind să se supraîncălzească și chiar să explodeze în unele
condiții.
Ford Motor, în colaborare cu Georgia Tech, au lansat un nou model de
mașină în anul 2014. Conceptul auto C-MAX Solar Energy este primul
vehicul de acest gen (Fig. 4), având potențialul să elibereze șoferii de
dependența față de rețaua electrică la mașinile hibrid. În loc să reîncarce
bateria de la priză, C-MAX Solar Energy Concept preia energia de la soare, Fig.4. Automobil solar
parcând sub un concentrator special. Acesta acționează ca o lupă, Ford C-MAX Solar.
direcționând razele intensificate de la soare către acoperișul mașinii parcate
dedesubt [4].
Concluzii
Cu toate aceste invenții posibilitatea poluării, se reduce, dar totuși, există invenții care reduc considerabil
poluarea, dar sunt interzise de către careva interese, care au frica că vor pierde controlul asupra banului,
controlul asupra energiei distribuite, controlul asupra petrolului. Toate invențiile propuse mai sus sunt
reușite, funcționează și vor funcționa, și ar fi de dorit ca acele mașini electrice, mașini solare să fie distribuite
în toată lumea prin înlocuirea celor cu ardere internă.

Bibliografie:
1. http://catalizatoare.blogspot.md/2012/11/ce-este-un-catalizator-auto.html (vizitat 12.12.2016).
2. http://toppanourisolare.ro/blog/masina-solara-straluceste-expozitiile-auto-din-lume.html (vizitat
15.12.2016).
3. https://ro.wikipedia.org/wiki/Vehicul_hibrid (vizitat 16.12.2016).
4. https://ro.wikipedia.org/wiki/Automobil_electric (vizitat 18.12.2016).

123
 STUDIUL TURBINELOR EOLIENE CU AX VERTICAL

Alexandru POPOV, Oleg CIOBANU

Universitatea Tehnică a Moldovei

Rezumat: Evoluția societății umane de-a lungul dezvoltării milenare s-a aflat în raport direct-proporțional cu
dezvoltarea unor noi tehnologii, mecanisme, principii de abordare. Este clar că toate acestea nu ar fi fost posibile fără
existența unui factor ce condiționează această dezvoltare – energia. Despre evoluția energiei eoliene atestă destul de
multe documente istorice. Astfel vântul ca sursă de energie este utilizat de peste 3000 ani servind la acționarea morilor
de vânt privind procesele de măcinare, pomparea apei pentru irigare sau prevenirea inundațiilor în zone joase față de
nivelul oceanului, exemplu Țărilor de Jos. etc. Când și unde au apărut primele mori de vânt cu ax vertical nu este
cunoscut: Persia, Mediterană sau China. Istoria dezvoltării acestor soluții tehnice este admirată și astăzi în Iran,
Afganistan, sau China, unde se găsesc construcții ce au circa 1500 ani, în stare perfectă de funcționare. Turbinele eoliene
cu ax vertical reprezintă o soluție caracterizată prin următoarele elemente distinctive: arborele vertical rotitor, o serie
de pale elicoidale sau drepte cu profil aerodinamic în secțiunea transversală, rotorul generatorului electric, turnul, etc.
Principiul de funcționare a turbinelor eoliene constă în transformarea energiei cinetice a vântului în lucru mecanic prin
mișcarea de rotație a palelor rotorului eolian sub acțiunea fluxului de aer. În lucrare se face un studiu al turbinelor
eoliene cu axa vertical.

Cuvinte cheie: Turbină eoliană cu ax vertical (VAWT), energie eoliană, rotor, pală, profil aerodinamic.

1. Generalități
Istoria folosirii energiei eoliene începe cam acum 10000 de anii în urmă când popoarele antice foloseau
drept sursă de propulsie a ambarcațiunilor navale energia eoliana. Astfel energia eoliană era o sursă principală
de mișcare a corăbiilor o mare perioadă de timp.
O moară de vânt este o moară care transformă energia
vântului în energie mecanică prin intermediul rotoarelor cu palete
fixe numite elice și efectuează un lucru mecanic. Un timp
îndelungat morile erau unicele mașini utilizate de om, din această
cauză aplicarea lor varia. Secole în urmă, morile de vânt erau, de
obicei, utilizate pentru a măcina cereale, pompa apă, sau prelucra
material (tăia lemne), Persia în secolul VII-lea î.H. (Fig. 1). În
secolul XIV în Europa morile de vânt erau foarte populare,
numărul lor estimând circa 200.000 de unități în anul 1850, ceea
ce este totuși modest comparând cu 500.000 de mori de apă. Ele
erau construite în regiuni unde era prea puțină apă, unde apa
îngheța iarna, și în regiuni plane, unde viteza apei este prea mică
pentru a genera lucru util. Pentru Asia sunt caracteristice mori de Fig.1. Mori de vânt persane
vânt cu axa verticală [1]. Cu dezvoltarea mașinilor cu abur și de ardere internă, în sec. XIX utilizarea lor treptat
sa redus. Dar odată cu creșterea conștiinței ecologice, punerea problemei de încălzire globală și depravarea
eventuală a carburanților fosili, ele devin tot mai actuale.

2. Clasificarea turbinelor eoliene cu ax vertical

După modul de amplasare a axului de rotație a turbine eoliene
ele se împart în două categorii mari: - cu ax vertical, - cu ax
orizontal. Fiecare din cele două categorii marii au avantajele și
dezavantajele lor, precum greutății de exploatare și de mentenanță
în cazul celor orizontale deoarece generatorul se află la o înălțime
echivalent înalt care face o deservire grea de exploatare, totuși în
cazul turbinelor cu ax vertical această problem dispare din cauza
că generatorul este amplasat în partea de jos a turbinei ce face Fig.2. Turbini eoliene cu ax vertical:
posibil o deservire ușoară a generatorului turbinei (fig. 2). a) Savonius, b)Darrieus, c) Evence, d)
Turbinele eoliene se clasifică în patru grupe mari, în funcţie de combinată Darrieus-Savonius
puterea dezvoltată la viteza de calcul a vântului, care este
cuprinsă între 11 şi 15 m/s.
- Microturbine cu puterile cuprinse între 0,05 şi 3,0 kW.

124
 - Turbinele de putere mică au puteri cuprinse între 3 şi 30 kW,
- Turbine de putere medie – 30 - 1.000 kW.
- Turbine cu puterea mai mare de 1 MW.
Atât microturbinele, cât şi turbinele de putere mică sunt proiectate pentru a funcţiona în regim
autonom şi alimentează cu energie electrică consumatorii dispersaţi teritorial şi neconectaţi la reţelele
electrice publice. În acest scop, turbinele sunt dotate cu acumulatoare de energie electrică şi dispozitive
de condiţionare a energiei: regulatoare şi convertoare de frecvenţă. În a patra grupă sunt incluse turbinele
cu puterea mai mare de 1.000 kW, numite turbine de mare putere sau turbine multimegawatt. Tendinţa
actuală este majorarea puterii per unitate, majoritatea absolută a
turbinelor funcţionează în paralel cu reţeaua electrică publică,
dându-se prioritate turbinelor cu puterea mai mare de 1 MW [2].
În cazul turbinelor cu axă verticală, direcţia vântului este
perpendiculară pe axa de rotaţie şi, respectiv, perpendiculară pe
suprafaţa solului.
Deci aceste turbine se împart în următoarele categorii: -
Turbina Savonius; - Turbina Darrieus; - Turbina Evence; - Turbina
combinată Darrieus-Savonius (Fig. 2).
Totuși turbinele eoliene de tip Darrieus se mai pot împărți în
mai multe configurații după forma rotorului eolian ca de exemplu:
Fig.3. Configurații a turbinelor Darrieus:
- Darrieus complet sau circulară; - De tip „H”; - De tip „V”( „Y” a) Circulară Darrieus, b)„H”, c) „V”,
sau „ floarea soarelui”); - De tip Δ (delta); - De tip „Diamant”; - De d)„Δ”, e)„Diamant” și f)„Giromill”
tip „Giromill” (Fig. 3).
Există mai multe variante constructive în vederea majorării performanţei turbinelor eoliene Darrieus,
majoritatea din ele fiind în curs de dezvoltare.
Elaborată în Marea Britanie, această turbină
eoliană posedă un coeficient sporit de utilizare a
energiei eoliene pe motiv că profilul aerodinamic
al palelor în secţiune transversal este variabil pe
linie elicoidală şi, în acelaşi timp, raza R de la axul
principal până la profil, de asemenea, este variabilă
(fig. 4). Acest fapt permite majorarea forţei de
ascensiune şi mărirea rigidităţii pale-lor turbinei, Fig.4. TE cu ax vertical „XCO2”:
obiectiv necesar pentru suportarea rafalelor majore a)– rotorul turbinei; b) – forma palei în secţiunea
de vânt [3, 4]. transversală; c) – prototip experimental.

Concluzii:
Turbinele eoliene cu ax vertical sunt mai eficiente decât turbinele eoliene cu ax orizontal din cauza
că nu este necesar mecanismul de dirijare a turbinei la direcția vântului pentru mărirea eficienței, ceea ce
scade costul și mentenanța, ceea ce este avantajos în situațiile unde curentul vântului des își schimbă
direcția, ea întotdeauna este la eficiența sa maximă. Ea utilizează fenomenul fizic de rezistență a aerului
(drag) în comparație cu celelalte care utilizează fenomenul fizic de ridicare a aerului (lift), ceea ce le
permite să opereze la viteze ale aerului cu mult mai mici si cu mult mai eficient. De asemenea le permite
amplasarea mai compactă în spațiu, inclusive în junglele orășănești.

Bibliografie:
I. V. Paraschivoiu. „Wind turbine design: With emphaisis on darrieus concept” 1986.
2. http://www.windturbine-performance.com (vizitat 15.12.2016)
3. http://www.wrapwind.com/download/vawt/23_1400_michaelpercival_01.pdf (vizitat 18.12.2016).
4. http://vawt.ro/about-2/ (vizitat 18.12.2016).

125
 ISTORIA DEZVOLTĂRII MIJLOACELOR DE TRANSPORT HIBRIDE

Danu CREȚU, Radu CIOBANU

Universitatea Tehnică a Moldovei

Rezumat: Un vehicul hibrid este un vehicul care are mai multe sisteme de propulsie, spre deosebire de vehiculele
convenționale (cu motor cu ardere internă), cele electrice sau cele cu pile de combustie, care au câte un singur sistem de
propulsie. Adesea, în special pentru autoturisme, termenul se folosește în sensul de vehicul electric hibrid adică pentru
vehiculele echipate cu motoare cu ardere internă și cu motoare electrice. Însă sunt posibile și alte combinații: hidraulic
hibrid (en) (cu motor cu ardere internă și pompă/motor hidraulic), sau propulsat muscular și electric, de exemplu
bicicletele electrice.
În această lucrare se studiază istoria dezvoltării mijloacelor de transport hibrid.

Cuvinte cheie: vehicul hibrid, ecologie, poluare redusă, invenție.

1. Generalități
Principalul motiv pentru începerea producției de hibrizi pentru pasageri a fost cererea de pe piață pentru
astfel de autoturisme cauzată de prețurile ridicate la petrol și îmbunătățirea constantă a cerințelor de
performanță de mediu pentru vehicule. În același timp îmbunătățirea tehnologiei și a stimulentelor fiscale,
producția de autovehicule hibride sunt în unele cazuri, chiar mai ieftine decât vehiculele obișnuite. În unele
țări, proprietarii de hibrizi sunt scutiți de taxa de drum și nu plăteasc pentru parcare municipală. Utilizarea de
vehicule electrice, în ciuda multor avantaje are și dezavantaje [1].

2. Scurt istoric privind dezvoltarea mijloacelor de transport hibride

O scurta istorie a automobilelor hibride, adică a mașinilor care erau propulsate de motoare electrice ajutate
de un motor cu ardere interna, ne duce până în zorii secolului al
XX-lea, în anul 1901.
În acel an, Ferdinand Porsche a proiectat automobilul Mixte
(fig. 1), o versiune hibridă a mașinii electrice “System Lohner-
Porsche”, lansat cu un an înainte la Salonul Auto de la Paris. Mixte
avea o autonomie de 50 de kilometri și atingea o viteză maximă de
50 km/h.
În 1917, compania Woods Motor Vehicle din Chicago a
produs un automobil hibrid al cărui motor electric îl propulsa până
la 25 km/h. Până în 1918 au ieșit de pe linia de fabricație 600 de
astfel de produse, dar mașina nu a avut succes deoarece era prea
lentă, scumpă și greu de reparat.
Istoria maşinilor electrice este una fascinantă, iar evoluţia
acestui tip de automobile a fost una spectaculoasă, cu multe
urcuşuri şi coborâşuri în preferinţele publicului. Dacă în anii 1900 Fig.1. Prima mașină hibridă, Mixte a.
aceste maşini dominau piaţa, în 1935 reprezentau deja o raritate, 1901.
iar producţia lor la scară largă s-a făcut abia 90 de ani mai târziu.
Marii constructori de automobile, inclusiv General Motors, Volkswagen, Daimler AG, nu neglijează acest
sector, în prezent fiind alocate fonduri consistente pentru a dezvolta vehicule electrice ce pot satisface chiar şi
cele mai rafinate gusturi. Tesla s-a axat în special pe dezvoltarea bateriilor care alimentează autoturismele
electrice. Primul automobil electric care a stârnit pasiuni a fost conceput la sfârşitul anilor 1800 şi începutul
anilor 1900. În 1899 şi 1900, vehiculele electrice surclasau toate celelalte tipuri de maşini. În fapt, potrivit
datelor statistice, 28% din cele 4.192 de maşini produse în Statele Unite erau electrice.
Chiar dacă modele pe abur nu necesitau schimbarea treptelor de viteză manuală, timpul de punere în
funcţiune fiind destul de mare reprezenta un neajuns, iar opţiunile erau mult mai mici decât cele din gama
maşinilor electrice. Producţia de automobile electrice a atins punctul culminant în 1912, iar până în 1920
producătorii acestora au reputat mai multe succese. Cu toate acestea, se poate spune că până în 1935 apetitul
pentru maşinile electrice scăzuse în mod dramatic.
În anul 1970, inginerul american Victor Wouk, supranumit “Parintele hibridului”, a instalat un motor
electric care funcționa în tandem cu cel clasic pe un Buick Skylark oferit de General Motors

126
 3. Mijloace de transport hibride, prezent și viitor.
Îngrijorarea legată de poluare a fost parţial responsabilă pentru interesul privind dezvoltarea tehnologiei
pentru automobile electrice. Toyota Prius a fost un alt model care a crescut interesul pentru maşinile cu consum
redus de carburant. Primul model a fost produs în Japonia, în 1997. A devenit disponibil în întreaga lume în
anul 2000. Prius a fost unul din primele vehicule hibrid produse în masă. Succesul a fost unul remarcabil, în
primul an de la lansare compania vânzând
50.000 de astfel de maşini (fig. 2).
Tayota Prius înregistrează recorduri peste
recorduri în vânzări în SUA, Japonia și cresc
constant în Europa de Vest.
În următorii ani, modelele propuse de
Nissan, General Motors şi Volkswagen au
făcut ca numărul celor care aveau maşini Fig.2. Vehicul hibrid Tayota Prius.
electrice să fie de ordinul milioanelor, iar
tendinţa este una de creştere. De altfel, în 2016 vor fi lansate pe piaţă nu mai puţin de şase modele noi de
maşini electrice.
Mai mult, un nou tip de motor electric, după cel oferit de Tesla, propus de Faraday Future, ar putea rula
pe şoselele lumii până în 2020. Deşi compania nu a dat detalii despre gama exactă a vehiculelor sale, Nick
Sampson - şeful deparamentului de dezvoltare - a precizat că bateriile vor avea o autonomie mult mai mare
decât cele marca Tesla [2, 3] (Fig. 3).
Practic această oficializare a luptei cu poluarea a însemnat
startul îndreptării industriei auto către o devenire ecologistă,
prietenoasă cu natura, iar mașina eco a rodit atât în mințile
marilor industriași cât și în cele al ambientaliștilor.
Așa-zisele „mașini verzi” sunt proiectate să producă
niveluri reduse sau inexistente de gaze cu efect de sera, in
special dioxid de carbon, metan și oxid nitros. Acest lucru se
poate obține prin construirea unor mașini funcționale pe
baza altor mijloace energetice decât combustibilii fosili,
benzina sau motorina. Este vorba despre surse de energie
alternativa si regenerabila, care, în privința mașinilor cel puțin,
pot îmbracă forma de celule de combustie, bazate pe
biocombustibil (etanol, butanol, metanol), hidrogen, alimentare
Fig.3. Vehicul electric Tesla S P85D.
fotovoltaica, baterii sau super capacitoare [4, 5].

Concluzii
Dezvoltarea transportului hibrid este foarte importantă pentru omenire , deoarece mașinile care sunt dotate
cu un motor electric elimină mai puțini carburanți în atmosferă, companiile mari producătoare de mașini (așa
ca Porsche, Toyota, Mercedes, etc) în zilele noastre au modele de mașini hibride, deoarece acum asta este o
necesitate pentru omenire.
Având în vedere gravele probleme de mediu și schimbările climatice accentuate în ultimii ani, dacă grupul
țărilor puternic industrializate doresc cu adevărat reducerea poluării, cel puțin una dintre metodele de energie
alternativă pentru mașini va trebui adoptată pentru producția în serie a autovehiculelor „verzi”.

Bibliografie:
1. http://citynews.ro/auto-27/primele-masini-hibride-dateaza-de-la-1901-122818 (vizitat 17.12.2016).
2. http://www.istoricauto.ro/istorie-istoria-masinilor-electrice.html (vizitat 17.12.2016).
3. https://ru.wikipedia.org/wiki/Tesla_Motors#Tesla_Roadster (vizitat 15.12.2016).
4. http://www.mediafax.ro/economic/masinile-electrice-si-evolutia-lor (vizitat 18.12.2016).

127
 STUDIUL ȘI DOMENIILE DE UTILIZARE AL TRANSMISIILOR
MECANICE MODERNE DE MULTIPLICARE A TURAȚIILOR
Ion MARJINEAN, Radu CIOBANU

Universitatea Tehnică a Moldovei

Rezumat: Transmisia mecanică este un ansamblu cinematic de elemente care au ca scop transmiterea mișcării de
rotație, cu sau fără transformarea acesteia., însoțita de transmiterea energiei mecanice, deci a forțelor și a momentelor.
Dintre mișcările posibile în tehnică, mișcarea de rotație s-a dovedit a fi mișcarea fundamentală în geneza și evoluția
mecanismelor. Roata, una dintre cele mai vechi și importante invenții a omului, a constituit și constituie și astăzi
elementul fundamental în structura mecanismelor. În mulțimea de mecanisme destinate transmiterii și transformării
mișcării de rotație, cel mai important loc îl ocupă mecanismele cu roți dințate. Cea mai veche opera scrisă, în care sunt
descrise sau amintite „dispozitive mecanice” îi este atribuită lui Aristotel din Stagira (384-322 i.Hr.) și se numește
„Probleme de mecanică”. În această lucrare sunt studiate transmisiile mecanice moderne de multiplicare a turațiilor și
aplicațiile lor.

Cuvinte cheie: transmisii mecanice moderne, multiplicatoare de turații, multiplicatoare planetare precesionale.

1. Introducere
Mecanismele mecanice pot fi cu contact direct (realizat prin: roți dințate, roți de fricțiune, mecanisme cu
șurub, mecanisme cu pârghie) și cu contact indirect (realizate cu elemente intermediare: fire, cabluri, benzi,
curele, lanțuri).
Mecanismele cu contact direct - Transmisiile cu roți dințate sunt angrenaje pentru transmiterea mișcării
de rotație, formate dintr-o roata conducătoare si una condusă, prevăzute cu dantură periferică. Pot realiza
transmiterea unor puteri mari între arbori și un raport de transmitere constant. Avantajele: au gabarite mici,
prezintă siguranță în exploatare, durabilitate mare, randament ridicat. Domeniul de utilizare: mașini, aparate,
instalații, echipamente, autovehicule, mașini de ridicat și transportat.
Mecanisme cu contact indirect - Transmisiile prin curele realizează transferul între doi sau mai mulți
arbori prin contactul cu frecare dintre un element flexibil, fără fine, denumit curea, montat pretensionat și roțile
de curea fixate pe arbori. Părțile componente: roata de curea conducătoare, roată de curea condusă, curea,
mecanism de întindere, apărători. Avantaje: transmit silențios sarcinile la distanțe mari între arbori, nu impun
condiții tehnice deosebite pentru montaj și întreținere, se realizează la un cost de producție redus. Domeniul
de utilizare: în construcția de mașini în special la acționarea mașinilor de lucru (mașini unelte, mașini textile),
la mașini de ridicat si transportat, la antrenarea arborilor cu came, la mașinile agricole [1, 2].
Diverse procese tehnologice, maşini unelte, maşini energetice (staţii eoliene, staţii hidraulice) necesită
multiplicarea rotaţiilor organului de lucru, pentru aceasta fiind utilizate diverse transmisii mecanice, care
funcţionează eficient în regim de multiplicator: transmisii cu roţi dinţate cilindrice şi conice; transmisii prin
curea şi lanţ; transmisii de fricţiune etc. În această mare diversitate a transmisiilor mecanice, transmisiile
planetare precesionale ocupă un loc deosebit, posedând o serie de avantaje cum sunt: coaxialitatea,
compacitate, masă redusă, capacitate portantă mai ridicată la un randament înalt, posibilitatea obţinerii unor
rapoarte de transmitere şi multiplicare mari, funcţionare silenţioasă etc.
Transmisiile planetare precesionale funcţionează eficient în regim de reductor, diferenţial şi multiplicator.
Multiplicatoarele planetare precesionale posedă dimensiuni de gabarit şi masă reduse, capacitate portantă
ridicate şi asigură un raport de multiplicare de până la i = 144 cu randament mecanic satisfăcător [3].
2. Domenii de utilizare ale multiplicatoarelor planetare precesionale
Avantajele multiplicatoarelor planetare precesionale (dimensiuni de gabarit şi masă reduse, capacitate
portantă ridicate etc.) deschid perspective largi de utilizare a multiplicatoarelor planetare precesionale în
diverse domenii ale industriei constructoare de maşini: mecanisme de acţionare a mijloacelor de transport,
mecanisme de acţionare a utilajului tehnologic, inclusiv în domeniul sistemelor regenerabile de energie la
construcţia staţiilor eoliene şi a staţiilor hidraulice pentru a mări turaţiile joase ale rotoarelor. Pe figurile de
mai jos sunt prezentate domeniile posibile de aplicare a multiplicatoarelor planetare precesionale.
Schema cinematică a transmisiei precesionale K-H-V (fig. 1 (a)), include cinci elemente de bază:
portsatelitul H, roata-satelit g, două roţi centrale b cu acelaşi număr de dinţi, mecanismul de legătură W şi
batiul. Coroana cu role a roţii-satelit g se află în angrenare interioară cu roţile dinţate centrale b, iar
generatoarele dinţilor lor se intersectează într-un punct, numit centru de precesie. Roata-satelit g este amplasată

128
pe portsatelitul H,
Zg
elaborat în forma unei
manivele înclinate, a cărei V
W
axă formează cu axa roţii H
centrale un unghi
oarecare T. În baza O
schemei cinematice K-H-
V
V au fost elaborate şi g
brevetate câteva b b
construcţii ale Zb Zb
multiplicatoarelor a) b)
planetare precesionale Fig. 1. Schema cinematic a) şi construcţia multiplicatorului planetar
[3]. Una din aceste precesional
construcţii este
prezentată pe fig. 1
(b).
Una din
aplicaţiile
multiplicatoarelor
este mărirea
turaţiilor prizei de
putere a mijloacelor
de transport Fig. 2. Pompă conectată la Fig. 3. Cap de forță.
transmise la diferite puntea motoare a tractorului.
organe de lucru
(pompe hidraulice, batoze etc.) (fig. 2), multiplicarea
turațiilor în capurile de forță a mașinilor unelte (fig. 3). O
altă utilizare este aplicarea multiplicatoarelor în construcţia
sistemelor regenerabile de energie: staţii hidraulice şi
turbine eoliene pentru mărirea rotaţiilor rotorului transmise
la generatorul cu magneţi permanenţi [4] fig. 4.

Concluzii
Avantajele transmisiilor mecanice moderne de
multiplicare a turațiilor (multiplicatoarelor planetare
precesionale) deschid perspective largi de utilizare în
diferite domenii ale construcţiei de maşini, inclusiv în Fig. 4. Multiplicator planetar .
domeniul sistemelor regenerabile de energie la construcţia
staţiilor eoliene şi a staţiilor hidraulice pentru a mări turaţiile joase ale rotoarelor. Spre exemplu, la viteza de
curgere a apei V=(0,8...1,5) m/s şi diametrul de repartizare a palelor D = 3-5 m, turaţia rotorului este de (2 –
3) min-1.

Bibliografie:
1. http://www.robotics.ucv.ro( vizitat 15.12.2016)
2. https://profpopescum.wikispaces.com.ppt (vizitat 15.12.2016)
3. Bostan I. ş. a. Antologia invenţiilor. Vol. 2. Transmisii planetare precesionale: Teoria generării
angrenajelor precesionale, control dimensional, proiectare computerizată, aplicaţii industriale, descrieri de
invenţie. Chişinău: Bons Offices, 2011. 542 p. ISBN 978-9975-80-453-0.
4. Bostan I., Dulgheru V., Sobor I., Bostan V., Sochirean A. Sisteme de conversie a energiilor regenerabile.
Univ.Tehn. a Moldovei.- Ch.: Ed. „Tehnica-Info” SRL, (Tipografia Bons Offices). 2007.- 592 p. ISBN 978-
9975-63-076-4.

129
 STUDIUL TEHNOLOGIC DE VALORIFICARE A BIOMASEI

Ion VIȘANU, Radu CIOBANU

Universitatea Tehnică a Moldovei

Rezumat: Biomasa reprezintă componentul vegetal al naturii. Ca formă de păstrare a energiei soarelui în forma
chimică biomasa este unul din cele mai populare și universale resurse de pe pământ. Ea asigură nu doar hrana, ci și
energie, material de construcție, hârtie, țesături, medicamente si substanțe chimice. Biomasa este utilizată în scopuri
energetic din momentul descoperirii de către om a focului. Astăzi combustibilul din biomasă poate fi utilizat în diferite
scopuri – de la încălzirea încăperilor până la producerea energiei electrice și combustibililor pentru uscătorii și
automobile.

Cuvinte cheie: Surse energetice, biomasă, uscător, peleţi.

1. Problema combustibililor fosili

Scopul principal în abordarea politicii privind utilizarea şi valorificarea potenţialului energetic al biomasei
este substituirea treptată a consumului de combustibil fosil prin procesarea biomasei vegetale în brichete şi
peleţi pentru utilizare, în scop industrial, casnic şi social (cazan pentru uscătorii de fructe și legume, încălzirea
instituţiilor sociale :grădiniţe de copii, şcoli, case de cultură, spitale, policlinici, puncte medicale ş.a.) în
condiţii de durabilitate, eficienţă şi competitivitate [1, 2, 3].

2. Valorificarea biomasei
Obiectivul general al politicii privind valorificarea potenţialului energetic al biomasei este integrarea si
consolidarea potenţialului tehnico-ştiinţific, informaţional, educaţional si implementarea practicilor agricole
privind utilizarea biomasei ca materie primă pentru producerea combustibilului solid, în condiţiile menţinerii
calităţii mediului. Impactul socio-economic major al abordării strategice privind valorificarea potenţialului de
biomasă constă în extinderea sferei de producere a complexului agroindustrial al Republicii Moldova, prin
crearea locurilor de muncă, micşorarea importului de resurse energetice fosile, asigurarea securităţii energetice
în mediul rural şi protecţia mediului. În acest sens, prin aplicarea tehnologiilor pentru valorificarea biomasei
solide agricole, în vederea obţinerii de energie şi a reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră, biomasa
reprezintă o soluţie eficientă, regenerabilă şi sustenabilă, aplicată cu succes de majoritatea ţărilor europene.
Datorită deshidratării acestui combustibil şi comprimării biomasei, se obţin peleţi şi brichete, un combustibil
solid, ecologic şi standardizat din punct de vedere al procesului de combustie. Peleţii şi brichetele proveniţi
din deşeurile agrare au o denumire generică agri - peleţi (paie, coceni, masa vegetală de floarea soarelui, etc.).
Peleţii şi brichetele pot fi utilizate în centrale termice casnice sau industriale, cu minime emisii în mediul
înconjurător. Totodată, sistemele moderne de stocare, alimentare şi ardere permit automatizarea completă a
procesului, în condiţii de siguranţă, confort şi protecţie a mediului. Astfel, datorită puterii calorice şi a
compoziţiei omogene a acestora, peleţii şi brichetele pot asigura încălzirea în regim automat a unor locuinţe,
şcoli, sedii administrative pe o durată îndelungată,
necesitând o aprovizionare la intervale relativ mari de
timp (1-3 luni). Peleţii şi brichetele pot fi utilizate în
arzătoare speciale, cuptoare sau boilere, adaptate la
arderea peleţilor şi brichetelor cu circuite de fum.
Peleţii şi brichetele constituie un nou
combustibil, care răspunde actualelor cerinţe de
utilizare a energiei „curate” şi regenerative, de
asemenea reprezintă o alternativa de încălzire
domestică şi industrială ecologică. Pentru RM, în
condiţiile alinierii preţurilor combustibililor clasici la
cele europene, în curând, biomasa va deveni Fig.1. Cazan folosit în Fig.2. Cazan folosit în
alternativa cea mai avantajoasă şi cea mai procesul de încălzire a apei. procesul de uscare a
confortabilă. În aceste condiţii, se impune o fructelor și legumelor.
popularizare intensă a conceptului privind valorificarea potenţialului de biomasă şi este necesară o politică de
dezvoltare durabilă a mediului rural care să fie adoptată de către Guvernul Republicii Moldova.

130
 Prin elaborarea şi perfecţionarea actelor normative şi legislative privind valorificarea potenţialului de
biomasă, cu formarea unui cadru legal naţional, transparent şi eficient care să includă stimulentele aprobate de
practica internaţională, se va atinge scopul principal de valorificare a potenţialului de biomasă privind
substituirea către a.2015 a unei cote de 10 % a consumului de combustibil tradiţional. [4, 5].

3.Estimarea potenţialului de biomasă

Agricultura poate aduce o contribuţie enormă la furnizarea materiei prime pentru producerea
combustibilului solid, în retenţia carbonului şi în reducerea efectului de seră. Totodată, valorificarea biomasei
este o şansă pentru agricultură în ambele sensuri: atât în deschiderea de noi oportunităţi, cât şi în limitarea
carbonului din activităţile agricole. Pentru biocombustibili, ţinta de 10% reprezintă o abordare rezonabilă,
ambiţioasă, dar suficient de prudentă. Dat fiind faptul provocărilor de viitor şi abordării soluţiilor cuprinse în
cadrul politicii de dezvoltare rurală, energia regenerabilă nu doar acoperă, ci şi extinde problematica adaptării
la consecinţele schimbării climei, lucru ce constituie cheia provocărilor, în special, pentru sectorul
agroalimentar. Combustibilul solid se obţine cel mai simplu din biomasa vegetală nevaloroasă. Abordarea
strategică preconizează valorificarea potenţialului energetic al biomasei, care este tratat ca o soluţie
avantajoasă pentru micşorarea dependenţei ţării de importul resurselor energetice. Potenţialul de resurse de
materii prime al RM pentru producerea de biocombustibil solid include atât resurse oferite de agricultură, cât
şi resurse oferite de la culturile energetice (tabelul 1) [1, 2, 3].
Tabelul 1.
Productivitatea culturilor agricole în materie uscată (biomasă)
Producţia de materie uscată
Cultura Reziduul de biomasă
t/t de boabe
Grâu Paie 1,0 – 1,8
Orz Paie 1,5 – 1,8
Secară Paie 1,8 – 2,0
Ovăz Paie 1,8
Porumb Tulpina + ştiuletele 1,2 – 2,5
fl. soarelui Tulpina + pălăria 1,2 – 2,1
Sorg Tulpina 0,9 – 4,9
Mazăre Tulpina 5,0
Rapiţa Paie 3,7 – 4,0
Hrişca Paie 0,9 – 1,2

Procesul de valorificare a potenţialului de biomasă se află la faza iniţială de demarare. La momentul

actual, legislaţia primară cu privire la utilizarea resurselor regenerabile de energie este elaborată şi armonizată
parţial cu prevederile legislaţiei Uniunii Europene. Legislaţia în cauză cuprinde, preponderent, prevederi
generale, ulterior, este necesar să fie elaborat un set de acte normative pentru reglementarea integrală a tuturor
activităţilor în domeniul vizat.

Concluzii
Comparativ cu alte resurse energetice, ţara noastră are un potenţial sporit de resurse de tip biomasă.
Biomasa poate fi utilizata ca resursă pentru producerea biocombustibililor solizi, iar creşterea solicitărilor va
contribui în mod esenţial la satisfacerea cererii în culturile de bază. Astfel, ridicarea nivelului de conştientizare
de către populaţie a actualităţii problemei utilizării biomasei prin proiecte demonstrative şi înlăturării
obstacolelor de ordin tehnic va contribui la dezvoltarea durabilă a agriculturii şi a ţării.

Bibliografie:
1. http://maia.gov.md/sites/default/files/article/1445049_md_strategia_priv.doc. (vizitat 04.12.2016)
2. http://www.europarl.europa.eu/atyourservice/ro/displayFtu.html?ftuId=FTU_5.7.4.html (vizitat
04.12.2016)
3. http://ro-bul-ret.eu/images/stories/results/ret/ui-10.pdf (vizitat 01.12.2016)
4. http://www.utm.md/meridian/2009/MI_1_2009/11_Tutunaru_T_Producerea.pdf (vizitat 04.12.2016)

131
 SCURT ISTORIC PRIVIND DEZVOLATAREA MIJLOACELOR DE
TRANSPORT HIBRID
Marin GARAZ, Radu CIOBANU

Universitatea Tehnică a Moldovei

Rezumat: Apariția mașinilor hibride notează începutul unei noi ere în construcția mijloacelor de transport.
Vehicul hibrid un vehicul care are mai multe sisteme de propulsie, spre deosebire de vehiculele convenționale, cele
electrice sau cele cu pile de combustie,care au câte un singur sistem de propulsie. Adesea, în special pentru
autoturisme, termenul se folosește în sensul de vehicul electric hibrid, adică pentru vehiculele echipate cu motoare cu
ardere internă și cu motoare electrice. Însă sunt posibile și alte combinații: hidraulic-hibrid.

Cuvinte cheie: Vehicul, motor electric, vehicul hibrid, pile de combustie, mijloace de transport, vehicole convenționale.

1. Generalități.
În construcția mașinilor hibride sau muncit ani în șir și încă se muncește în continuare. Automobilul hibrid
când funcționează prin pornirea motorului electric practic nu poluează mediul înconjurător. Mașinile hibride
prezintă un interes deosebit. În condițiile urbane acest vehicul poate fi incarcat rapid în caz de descărcarea a
bateriilor, sau schimbarea lor. În condițiile unde acest lucru nu este posibil automobilul funcționează prin
pornirea motorului cu caz. Această funcționare mixtă reprezintă un avantaj convinabil. O problemă a acestor
vehicule este ca sunt scumpe, dar după o
perioada de funcționare la un comparator
oarecare pretul lor scade, din cauza ca dupa
8-10 ani bateriile electrice încep să dea
randament scăzut și trebuie schimbate, o
baterie nouă costând minim patru mii de euro
și din acest motiv ești nevoit să treci la
motorul ce funcționează pe benzină. Dar cred
ca după o perioada de 10 ani ar trebuie
schimbată și mașina deoarece pe piață apar
mașini și mai bune. În privința acestei
probleme se lucrează, dar privind mai real
lucrurile, este ceva normal ca după o periodă Fig.1. Schema unui vehicul hibrid electric.
de timp bateriile sa se uzeze, doar nu pot
funcționa veșnic. [1, 2, 3].

2. Scurt istoric privind dezvoltarea mașinilor hibride.

Deși efectul fotovoltaic a fost descoperit în anul 1839 de către Edmond Becquerel și prima celulă
fotovoltaică a fost patentată în 1884 de un electrician din New York, Charles Edgard Fritts, istoria celulelor
fotovoltaice modern începe abia în anul 1954 când, Bell Laboratories, echipa Chapin, Fuell și Pearson
construiesc prima celulă fotovoltaică din siliciu. Primele celule fotovoltaice și-au găsit aplicație la alimentarea
sateliților artificiali. Aplicațiile terestre au urmat imediat: la început acestea au fost ce numim astăzi aplicații
profesionale, furnizând mici cantități de energie unor echipamente de monitorizare și telecomunicații. Probabil
una dintre cele mai atrăgătoare aplicații a apărut la sfârșitul secolului XX prin integrarea celulelor fotovoltaice
în elementele de acoperiș și fațadă ale clădirilor, determinând o nouă formă de central electric și anume central
distribuită. Ultimele decenii au dus o schimbare radical în plan concepțional. În prezent, generatoarele
fotovoltaice sunt o realitate, ele funcționând pe întregul glob și chiar mai mult, sunt unică sursă de energie a
sateliților și Stației Orbitale Internaționale. De asemenea în multe țări se desfășoară programe ample de
cercetare și subvenționale pentru a determina prețuri atractive de vânzare a energiei electrice obținute pe cale
solară.
Atât problema disponibilului de energie și implicit, a costului ei, cât și influența negativă a industriei
energetic asupra naturii, au stimulat un intens efort de cercetare și inovare în acest domeniu de finalitate asupra
soluțiilor tehnice de producere și utilizare a energiei și în direcția implicărilor sociale și chiar etice a
consumului de energie pentru protejarea naturii (fig. 1). În prezent instalații solare sunt de două tipuri: termice
și fotovoltaice și după materialul de execuție a celulelor pot fi:

132
 Celule pe bază de siliciu Celule solare pe bază de compuși organici
Strat gros Tehnologia bazată pe chimia organică furnizează
Celule monocristaline (c-Si) compuși care pot permite fabricarea de celule solare
Celule policristaline (mc-Si) mai ieftine.
Strat subțire Celule pe bază de pigmenți
Celule cu siliciu amorf (a-Si) Numite și celule Grätzel utilizează pigmenți naturali
Semiconductoare pe bază de elemente din grupa III-V pentru transformarea luminii în energie electric
Celule cu GaAs Celule cu electrolit semiconductor
Semiconductoare pe bază de elemente din grupa II-VI De exemplu soluția: oxid de cupru/NaCl.
Celule cu CdTe Celule pe bază de polimeri
Celule CIS, CIGS Deocamdată se află doar în fază de cercetare
CIS este prescurtarea de la Cupru-Indiu-Diselenid
Spre deosebire de panourile solare fotovoltaice, un colector solar, (captator solar, panou solar termic) este
o instalație ce captează energia solară conținută în razele solare și o transformă în energie termică. Deoarece
aproape întreg spectrul radiației solare este utilizat pentru producerea de energie termică, randamentul acestor
colectoare este ridicat fiind în jur de 60 % - 75 % raportat la energia razelor solare incidente (200 – 1000 W/m²
în Europa, în funcție de latitudine, anotimp și vreme). NASA a alocat fonduri pentru cercetări în domeniul
energiei solare, iar un inginer a imaginat deja un model de centrală ce arată ca o cupă de dimensiuni colosale,
suspendată la mare înălţime deasupra Pământului (fig. 2). John
Mankins, un specialist care a lucrat la NASA, iar acum conduce
compania Artemis Innovation Management Solutions, a imaginat
modelul de central solară (numit SPS-ALPHA - Solar Power Satellite
via Arbitrarily Large PHased Array) ca pe un ansamblu de panouri
subţiri, care s-ar putea roti pentru a capta cât mai multă lumină solară.
Interiorul sistemului ar fi, de asemenea, căptuşit cu panouri
fotovoltaice care ar transforma lumina solară în microunde, ce ar fi
transmise spre Pământ pe la capătul inferior al "paharului". John Fig.2. Central solară SPS-ALPHA.
Mankins afirmă că, dacă acest proiect va fi unul de succes, el va deschide calea spre construirea unor vaste
platforme alcătuite din zeci de mii de elemente, care vor colecta cantităţi enorme de energie solară cu care vor
alimenta Terra şi misiunile spaţiale [4, 5, 6].
Concluzii
Energia solară este o sursă foarte utilă de energie regenerabilă, care poate fi răspunsul în viitor pentru
puterea electrica, sau pentru nevoile de energie, in timp ce încălzirea globala pare sa se răspândească rapid.
Deci, putem contribui cu toții la protecția mediului prin utilizarea energiei solare, dar exista si câteva
dezavantaje, care ar trebui sa fie păstrată în minte, de asemenea. Dar un lucru sigur, energia solara poate fi una
dintre cele mai vechi si una dintre cele mai eficiente surse de energie, care daca este folosita cu grija, ne poate
ajuta enorm.

Bibliografie:
1. http://ecology.md/md/page/energie-alternativa-in-moldova-viitorul-a-devenit-prezent
(vizitat 16.12.2016).
2. http://inhabitat.com/nasa-wants-to-beam-microwave-energy-to-earth-with-a-solar-power-plant-in-
space/ ( vizitat 07.12.2016).
3. http://www.descopera.ro/dnews/9520810-vom-strange-energia-soarelui-intr-un-pahar-urias
(vizitat 07.12.2016).

133
 STUDIUL CELULELOR FOTOVOLTAICE DE CONVERSIE
A ENERGIEI SOLARE
Gheorghe COTOMAN, Radu CIOBANU

Universitatea Tehnică a Moldovei

Rezumat: Apariția mașinilor tendința umanității de a descoperi noi orizonturi și de a inova pe an ce trece noi
modalități pentru utilizarea rațională a energiei cu așa scop în care să fie redus la minim factorii nocivi și dăunători a
ecosistemului natural, reprezintă o tendință actuală a inginerilor. Studiind formele de energie regenerabile, savanții sa-
u convins de faptul că energia solară fiind cea mai optimă și economă din toate ”Nu există nici un dezavantaj deoarece
instalațiile solare aduc beneficii din toate punctele de vedere”.
Energia solară nu este o ˮdescoperireˮ a secolului XXI ci a fost utilizată încă din secolul al XV-lea. Leonardo Da
Vinci a conceptualizat ideea de energie solară la acea vreme când, cu ajutorul unei oglinzi concave, direcționa energia
soarelui pentru a încălzi apă. În această lucrare se studiază celulele fotovoltaice utilizate în construcția panourilor
fotovoltaice pentru conversia energiei solare.

Cuvinte cheie: energie solara , sisteme de conversie ,energie electrica ,celula fotovoltaica , tensiune electromotoare.

1. Scurt istoric.
Conversia luminii solare în curent electric utilizând celule fotovoltaice se practică din jurul anilor “60
când se folosea pentru alimentarea cu energie a aparatelor de bord instalate pe sateliți și alte nave cosmice, și
mai apoi, pentru balize luminoase pe mare sau pe aeroporturi. Tot din aceeași perioadă datează și primele
utilizări ale energiei solare în scopuri pașnice: case solare (Japonia, Franța, SUA, Australia etc.), mașini solare
de gătit (India, Mexic, SUA, Columbia etc.), refrigeratoare (Franța, Sri Lanka etc.), pompe solare pentru
scoaterea apei din fântâni sau râuri (Mexic, Mauritania, Senegal etc.). Când spunem a “milioana parte” din
ceva și mai ales a “miliarda parte” ne gândim la ceva atât de infim încât nici nu merită luat în seamă. Și totuși…
numai a doua miliarda parte din energia radiată de Soare este suficientă pentru cele peste patru miliarde de
locuitori ai planetei noastre să poată trăi, pentru a exista viața pe Terra. Pe baza a numai 1/100 din energia
solară pe care o primește deșertul Sahara în cursul unui an, s-ar putea obține întreaga cantitate de energie
electrică necesară omenirii în prezent [1, 2].

2. Celule fotovoltaice. Principiul de funcţionare.

O celula fotovoltaică este formată dintr-o
joncțiune semiconductoare p-n prevăzută cu o pereche
de contacte metalice plasate pe cele două suprafețe libere
ale joncțiunii. În urma difuziei purtătorilor mobili de
sarcină, din regiunea în care sunt majoritari în cealaltă
regiune, în vecinătatea joncțiunii apare un strat de
sarcină spațială care produce un câmp electric orientat de
la regiunea n către regiunea p (fig. 1).
Sub acțiunea luminii în regiunile semiconductoare Fig.1. Structura celulei fotovoltaice.
se generează perechi goluri-electroni; sub acțiunea câmpului electric al joncțiunii, golurile se deplasează către
contactul metalic plasat pe regiunea p, iar electronii către celalalt contact metalic. Între cele două contacte
apare astfel o tensiune electrică, fenomen numit efect fotovoltaic. NB - Aceasta este o explicație care simplifică
la maximum fenomenul. Într-o celulă fotovoltaică (PV) = celula solară, fotonii radiației solare incidente rup
legăturile electronilor din atomii de semiconductor, astfel făcând posibilă mișcarea liberă a acestora. Locurile
lăsate libere de acești electroni în structura semiconductorului, acționează ca sarcini pozitive și sânt numite
“găuri”. Celulele fotovoltaice constau în general din două straturi de material semiconductor, unul peste
celălalt, fiecare conținând în structură impurități numite dopanți. Rezultatul este că un strat subțire, de
suprafață, este de “tip n”, cu un exces de electroni (sarcini negative), iar celălalt strat mai gros de jos este de
“tip p”, cu exces de “găuri” pozitive. Aceasta structura formata din doua regiuni, numita “joncțiune p-n”
produce un câmp electric intern.
Sub acțiunea fotonilor apar cupluri electron-gol în joncțiune, din care electronii vor fi accelerați spre
interior, iar golurile spre suprafață. O parte din aceste cupluri electron-gol se vor recombina în joncțiune
rezultând o disipare de căldură, restul curentului putând fi utilizat de un consumator, încărcat într-un
acumulator sau prin intermediul unui invertor livrat în rețeaua publică (fig. 2).

134
 Tensiunea electrica maximă la bornele unei celule
solare (de exemplu la cele mai utilizate, celulele de siliciu
cristaline) este de 0,5 V.
Structura celulelor solare se realizează în așa mod
încât să absoarbă cât mai multă lumină și să apară cât mai
multe sarcini in joncțiune. Pentru aceasta electrodul de
suprafață trebuie să fie transparentă, contactele la acest
strat să fie pe cât posibil de subțiri, pe suprafață se va aplica
un strat antireflectorizant pentru a micșora gradul de Fig.2. Schema de convertire a radiației
reflexie a luminii incidente. Acestui strat antireflectorizant solare în celule.
i se atribuie culoare negru-albăstruie a celulelor solare care
fără aceasta ar avea o culoare gri-argintie. [4, 5].

3. Clasificarea şi caracteristicile celulelor fotovoltaice

În funcţie de procesele lor de producţie, se disting următoarele tipuri de celule fotovoltaice (fig. 3):
Cu siliciu monocristalin - au un grad de puritate mai mare a materialului şi garantează cele mai bune
prestaţii în termeni de eficienţă având randamentul cel mai mare de 15%. Au o culoare uniformă albastru închis
şi o formă circulară sau octogonală, cu diametrul de la 8 la 16 cm şi grosimea de între 0,2-0,3 mm.
Cu siliciu policristalin - au o puritate mai mare, condiţie care implică o eficienţă mai mică adică
randamentul lor este între 13 şi 14%. Au o
culoare albastru intens schimbătoare datorată
structurii lor policristaline. Au o formă pătrată
sau octogonală cu o grosime asemănătoare
tipului anterior.
Cu siliciu amorf - este vorba despre
depunerea unui strat foarte subţire de siliciu
cristalin (1-2 micron) pe suprafeţe de un alt Fig. 3. Tipuri de celule fotovoltaice
material, spre exemplu sticlă sau suporturi din plastic. În acest caz este impropriu să vorbim despre celule,
întrucât pot fi acoperite mari în mod continuu. Eficienţa acestei tehnologii este uşor mai scăzută, cu 5-7%.

Concluzii
Noi trăim într-o eră a inovației și a progresului tehnologic, dar pe lângă acestea noi ne confruntăm cu o
problemă acută extrem de gravă, aceasta fiind poluarea sistemului nostru ecologic, această problema a pus sub
întrebare viitorul nostru pe aceasta planetă. După cum știm fiecare întrebare are un răspuns mai ales dacă
această întrebare este adresată unui inginer, deci noi avem răspunsuri foarte clare și logice din punct de vedere
tehnic un exemplu fiind celulele fotovoltaice care pot salva planeta de toate aceste probleme ecologice, a mai
rămas un pas foarte strategic implementarea cât mai curând posibil a acestor celule fotovoltaice în construcția
panourilor în casa fiecăruia, aceasta fiind o problemă de ordin social-economică, care nu toți sunt de acord din
motivul multor factori ca de exemplu piața petrolului, a gazului, ce reprezintă o ultimă barieră de depășit.
Soarele este o sursă enormă inepuizabilă de energie regenerabilă, cineva spunea: „Soarele inundă
Pământul în fiecare oră cu un potop de energie termică echivalentul a 21 de miliarde de tone de cărbune”.
Energia solară merită să fie în atenția inginerilor ce se ocupă cu dezvoltarea tehnologiilor în producerea
celulelor și benzilor fotovoltaice pentru conversia energiei solare în energie electrică, deoarece celulele
existente în ziua de azi au un randament scăzut de conversie și un preț ridicat, însă cu tendință de ieftinire.

Bibliografie:
1. http://www.epia.org/policy/european-union/energy-policy-2050.html (vizitat 17.12.2016);
2. http://www.iea.org/papers/2009/PV_roadmap_targets_viewing.pdf (vizitat 18.12.2016);
3. http://www.lomoimpex.ro/tehnologia_modulelor_fotovoltaice.php (vizitat 17.12.2016)

135
STUDIUL TURBINELOR EOLIENE CU AXA DE ROTAȚIE ORIZONTALĂ

Danu CREȚU, Oleg CIOBANU

Universitatea Tehnică a Moldovei

Rezumat: Implementarea tehnologiilor de energie alternativă este văzută la scară mondială ca o soluţie la
epuizarea combustibililor fosili, iar sistemele eoliene reprezintă cea mai cunoscută metodă ecologică de generare a
energiei electrice alături de panourile fotovoltaice. Energia eoliană este energia vântului, o formă de energie
regenerabilă. La început energia vântului era transformată în energie mecanică. Ea a fost folosită de la începuturile
umanității ca mijloc de propulsie pe apă pentru diverse ambarcațiuni iar ceva mai târziu ca energie pentru morile de
vânt. Turbinele eoliene moderne transformă energia vântului în energie electrică producând între 50-60 kW (diametre
de elice începând cu 1m)-2-3MW putere (diametre de 60-100 m), cele mai multe generând între 500-1500 kW. La sfârșitul
anului 2010, capacitatea mondială a generatoarelor eoliene era de 194 400 MW. Toate turbinele de pe glob pot genera
430 Terawați oră/an, echivalentul a 2,5% din consumul mondial de energie. Industria vântului implică o circulație a
mărfurilor de 40 miliarde euro și lucrează în ea 670 000 persoane în întreaga lume.
În această lucrare sunt studiate turbinele eoliene cu axa de rotație orizontală.

Cuvinte cheie: Turbină eoliană, energie regenerabilă, tehnologie, capacitate, energia vântului, energie mecanică,
ecologie.

1. Generalități
Turbina eoliană este o mașina care convertește energia cinetică a vântului în energie mecanică. Dacă
energia mecanică este ulterior convertită în electricitate, atunci mașina se numește generator eolian, turbina
eoliană sau convertor de energie a vântului.
Turbinele cu ax orizontal au rotorul și generatorul electric în vârful unui turn. Turbinele mici sunt
antrenate în mișcare la viteze mici ale vântului, în timp ce turbinele mari folosesc de obicei un senzor cuplat
cu un servo-motor. Acesta necesită un multiplicator care transformă rotația lentă a palelor într-o rotație mai
rapidă, fiind mai convenabil pentru producerea energiei electrice. Deoarece turnul de susținere produce
turbulențe, turbina este de obicei plasată înaintea turnului. În plus, palele sunt plasate la o distanță considerabilă
în fața turnului.
Sisteme cu turbina plasată în spatele turnului au fost construite deoarece ele nu necesită un mecanism
adițional de susținere a palelor pe direcția vântului, și deoarece la viteze foarte mari ale vântului, palele pot
curba, pentru a diminua rezistența vântului.
În prezent, turbinele eoliene cu axul orizontal sunt cele mai variate din punct de vedere constructiv şi cele
mai răspândite. Acestea pot avea de la 1 până la 18 pale, cele cu una, două şi trei pale sunt – turbine rapide şi
cu pale multiple, (mai mult de 3 pale) sunt – turbine lente [1, 2, 3].

2. Clasificarea turbinelor eoliene cu ax orizontal

Turbinele eoliene pot fi clasificate în patru grupe mari, în funcţie de puterea dezvoltată la viteza de
calcul a vântului, care este cuprinsă între 11 şi 15 m/s.
Microturbinele acoperă puterile cuprinse între 0,05 şi 3,0 kW.
Turbinele de putere mică au puteri cuprinse între 3 şi 30 kW,
iar de putere medie – 30 - 1.000 kW. Atât microturbinele, cât
şi turbinele de putere mică sunt proiectate pentru a funcţiona
în regim autonom şi alimentează cu energie electrică
consumatorii dispersaţi teritorial şi neconectaţi la reţelele
electrice publice. În acest scop, turbinele sunt dotate cu
acumulatoare de energie electrică şi dispozitive de
condiţionare a energiei: regulatoare şi convertoare de
frecvenţă. În a patra grupă sunt incluse turbinele cu puterea
Fig.1. Puterea turbinei eoliene în
mai mare de 1.000 kW, numite turbine de mare putere sau
dependență de diametrul rotorului
turbine multimegawatt (fig. 1). Tendinţa actuală este
majorarea puterii per unitate, majoritatea absolută a turbinelor funcţionează în paralel cu reţeaua electrică
publică, dându-se prioritate turbinelor cu puterea mai mare de 1 MW. Pe parcursul anilor au fost propuse

136
şi patentate sute de scheme constructive ale turbinelor eoliene,
însă doar câteva zeci au fost testate, din care doar câteva au
penetrat piaţa turbinelor eoliene (fig. 2).
Majoritatea absolută a turbinelor comercializate sunt cu
axă orizontală. Axa de rotaţie a turbinei coincide cu direcţia
vântului şi este paralelă cu suprafaţa solului.
Există două categorii de eoliene cu ax orizontal:
- Amonte: vântul suflă pe faţa palelor, faţă de direcţia
nacelei. Palele sunt rigide, iar rotorul este orientat,
cu ajutorul unui dispozitiv, după direcţia vântului.
- Aval: vântul suflă pe spatele palelor, faţă de nacelă.
Rotorul este flexibil şi se auto-orientează.
Dispunerea amonte a turbinei este cea mai utilizată,
deoarece este mai simplă şi dă cele mai bune rezultate la puteri
mari: nu are suprafeţe de direcţionare, eforturile de manevrare
sunt mai reduse şi are o stabilitate mai bună.
O caracteristică esenţială a turbinelor cu axă orizontală
constituie numărul de pale. Ele pot fi cu una, două, trei sau mai
multe pale (Fig. 3). Cu cât turbina are mai multe pale, cu atât
este mai mare aria solidă a suprafeţei baleiate (măturată) de
rotor. În teoria turbinelor eoliene numărul de pale este Fig.2. Turbină eoliană Vestas de 2 MW
considerat cu factorul de soliditate, produsă în anii 1999-2004.
care reprezintă raportul dintre aria
tuturor palelor şi aria baleiată de
rotor. Este evident că turbinele cu 1-
3 pale au un factor de soliditate mai
mic decât turbinele cu 12 sau 18
pale. Cu cât este mai mare factorul
de soliditate (rotor cu multe pale), cu
atât este mai mică viteza de rotaţie a
a) b) c) d)
turbinei, iar cuplul dezvoltat va fi
mai mare şi invers. Din această Fig.3. Turbine eoliene cu axă de rotație orizontală: a)-cu o
pală; b)-cu doua pale; c)-cu trei pale; d)-cu mai multe pale.
cauză, turbinele cu puţine pale sunt
utilizate pentru generarea energiei electrice, iar cele cu pale multe pentru pomparea apei, acţionarea
ferăstraielor, concasoarelor, valţurilor de măcinat etc, altfel spus, a maşinilor, care necesită viteze mici de
rotaţie şi cupluri mari la pornire [4, 5].

Concluzii
Turbinele eoliene reprezintă o alternativă minunată pentru planeta Pământ, iar evoluarea în acest domeniu
și lărgirea ariilor cu „elice” reprezintă calea spre salvarea mediului întrucât efectele adverse ale acestei metode
de obținere a energiei sunt neînsemnate, metoda fiind totalmente ecologică, fără substanțe nocive și fără pericol
de poluare a atmosferei sau solului. Datele statistice prezentate mai sus demonstrează veridicitatea eficienței
acestei metode în obținerea de energie și conștientizarea omenirii în necesitatea dezvoltării structurii date.

Bibliografie:
1. https://eeoliana.wordpress.com/turbinele-eoliene/ (vizitat 15.12.2016)
2. http://www.ecosolaris.ro/turbine-eoliene/turbina-eoliana-2kw (vizitat 18.12.2016).
3. http://e-panouri.eu/product/turbina-eoliana/eoliana-2kw-sara (vizitat 18.12.2016).
4. http://www.alternativepureenergy.ro/pret-turbina-eoliana-pmg/eolis-2kw/( vizitat 18.12.2016).
5. http://www.alternativepureenergy.ro/pret-turbina-eoliana-pmg (vizitat 18.12.2016).

137
 STUDIUL SISTEMELOR DE CONVERSIE A ENERGIEI SOLARE ȘI
CLASIFICAREA LOR
Mihail CIOROI, Radu CIOBANU

Universitatea Tehnică a Moldovei

Rezumat: Energia solară este una din cele mai prețioase resurse de energie inepuizabile pe Tera deoarece poate
asigura necesarul uman pe întreg termen al existenței. În goana continuă după energie omenirea a mers pe calea cea
mai ușoară și dezastruoasă neluând în seamă pagubele ecologice cauzate de folosirea resurselor fosile pentru
dobândirea ei. Doar cu aproape două secole în urmă am realizat impactul dezastruos și sa-u început cercetările
dobândirii energiei verde. Astfel am pășit într-o nouă eră, era energie verzi.
Există destule resurse în lume pentru nevoile umane dar nu și pentru lăcomia umană. (Mohandas K. Gandhi 1869
– 1948)

Cuvinte cheie: Energie, solar, ecologie, economie, dezvoltare, SPS-ALPHA, NASA.

1. Generalități.
Energia este un factor indispensabil al oricărei activităţi a omului în societate, este, în prezent mai scumpă
şi mai dificilă de obţinut decât în urmă cu un sfert de secol. Această realitate se manifestă, în condiţiile
complexe din lumea de azi, prin aspecte noi, atât cantitative, care privesc dimensiunile rezervelor de agenţi
energetici, cât şi calitative, prin penetrarea unor surse de energie sau procedee de conversie a acesteia. Vă
puteţi imagina viaţa fără televizor, automobil sau computer, fără posibilitatea de a va pregăti zilnic hrana, fără
încălzire în timpul rece al anului etc.? Toate acestea sunt rezultatul activităţii creative a savanţilor şi
inventatorilor, în special în ultimii 200 de ani. Toate acestea pot să dispară, pe parcursul primei jumătăţi a
acestui secol, în urma epuizării drastice a resurselor natural de combustibili fosili. Energia solară fotovoltaică
este energie produsă prin celule fotovoltaice solare, care convertesc lumina soarelui direct în energie electrică.
Celulelor solare erau înainte folosite adesea pentru alimentarea fără baterii electrice, a calculatoarelor de
buzunar și a ceasurilor. Ele sunt fabricate din materiale semiconductoare similare cu cele utilizate în electronică
la cipurile semiconductoare din componența dispozitivelor semiconductoare. Când lumina soarelui este
absorbită de aceste materiale, energia solară este convertită cu participarea particulelor subatomice, și fluxul
dirijat de electroni ce ia naștere, reprezintă electricitate. Acest proces de conversie a energiei luminii în energie
electrică se numește efect fotovoltaic. Mai multe panouri interconectate pot furniza suficientă energie pentru
uzul casnic al unei locuințe. Celulele solare utilizează straturi de materiale semiconductoare doar câțiva
microni grosime. Saltul de tehnologie a făcut posibil ca aceste să poată fi integrate perfect în fațade, pe
acoperișuri, etc. Dar, pentru că lentilele trebuie să fie permanent orientate spre soare, utilizarea de colectoare
solare concentrate este deocamdată puțin răspândită [1, 2, 3].

2. Dezvoltarea sistemelor de conversie a energiei solare.

Deși efectul fotovoltaic a fost descoperit în anul 1839 de către Edmond Becquerel și prima celulă
fotovoltaică a fost patentată în 1884 de un electrician din New York, Charles Edgard Fritts, istoria celulelor
fotovoltaice modern începe abia în anul 1954 când, Bell Laboratories, echipa Chapin, Fuell și Pearson
construiesc prima celulă fotovoltaică din siliciu. Primele celule fotovoltaice și-au găsit aplicație la alimentarea
sateliților artificiali. Aplicațiile terestre au urmat imediat: la început acestea au fost ce numim astăzi aplicații
profesionale, furnizând mici cantități de energie unor echipamente de monitorizare și telecomunicații. Probabil
una dintre cele mai atrăgătoare aplicații a apărut la sfârșitul secolului XX prin integrarea celulelor fotovoltaice
în elementele de acoperiș și fațadă ale clădirilor, determinând o nouă formă de central electric și anume central
distribuită. Ultimele decenii au dus o schimbare radical în plan concepțional. În prezent, generatoarele
fotovoltaice sunt o realitate, ele funcționând pe întregul glob și chiar mai mult, sunt unică sursă de energie a
sateliților și Stației Orbitale Internaționale. De asemenea în multe țări se desfășoară programe ample de
cercetare și subvenționale pentru a determina prețuri atractive de vânzare a energiei electrice obținute pe cale
solară.
Atât problema disponibilului de energie și implicit, a costului ei, cât și influența negativă a industriei
energetic asupra naturii, au stimulat un intens efort de cercetare și inovare în acest domeniu de finalitate asupra
soluțiilor tehnice de producere și utilizare a energiei și în direcția implicărilor sociale și chiar etice a
consumului de energie pentru protejarea naturii (fig. 1). În prezent instalații solare sunt de două tipuri: termice
și fotovoltaice și după materialul de execuție a celulelor pot fi:

138
 Fig.1. Energie ecologică.
Celule pe bază de siliciu Celule solare pe bază de compuși organici
Strat gros Tehnologia bazată pe chimia organică furnizează
Celule monocristaline (c-Si) compuși care pot permite fabricarea de celule solare
Celule policristaline (mc-Si) mai ieftine.
Strat subțire Celule pe bază de pigmenți
Celule cu siliciu amorf (a-Si) Numite și celule Grätzel utilizează pigmenți naturali
Semiconductoare pe bază de elemente din grupa III-V pentru transformarea luminii în energie electric
Celule cu GaAs Celule cu electrolit semiconductor
Semiconductoare pe bază de elemente din grupa II-VI De exemplu soluția: oxid de cupru/NaCl.
Celule cu CdTe Celule pe bază de polimeri
Celule CIS, CIGS Deocamdată se află doar în fază de cercetare
CIS este prescurtarea de la Cupru-Indiu-Diselenid
Spre deosebire de panourile solare fotovoltaice, un colector solar, (captator solar, panou solar termic) este
o instalație ce captează energia solară conținută în razele solare și o transformă în energie termică. Deoarece
aproape întreg spectrul radiației solare este utilizat pentru producerea de energie termică, randamentul acestor
colectoare este ridicat fiind în jur de 60 % - 75 % raportat la energia razelor solare incidente (200 – 1000 W/m²
în Europa, în funcție de latitudine, anotimp și vreme). NASA a alocat fonduri pentru cercetări în domeniul
energiei solare, iar un inginer a imaginat deja un model de centrală ce arată ca o cupă de dimensiuni colosale,
suspendată la mare înălţime deasupra Pământului (fig. 2). John
Mankins, un specialist care a lucrat la NASA, iar acum conduce
compania Artemis Innovation Management Solutions, a imaginat
modelul de central solară (numit SPS-ALPHA - Solar Power Satellite
via Arbitrarily Large PHased Array) ca pe un ansamblu de panouri
subţiri, care s-ar putea roti pentru a capta cât mai multă lumină solară.
Interiorul sistemului ar fi, de asemenea, căptuşit cu panouri
fotovoltaice care ar transforma lumina solară în microunde, ce ar fi
transmise spre Pământ pe la capătul inferior al "paharului". John Fig.2. Central solară SPS-ALPHA.
Mankins afirmă că, dacă acest proiect va fi unul de succes, el va deschide calea spre construirea unor vaste
platforme alcătuite din zeci de mii de elemente, care vor colecta cantităţi enorme de energie solară cu care vor
alimenta Terra şi misiunile spaţiale [4, 5, 6].
Concluzii
Energia solară este o sursă foarte utilă de energie regenerabilă, care poate fi răspunsul în viitor pentru
puterea electrica, sau pentru nevoile de energie, in timp ce încălzirea globala pare sa se răspândească rapid.
Deci, putem contribui cu toții la protecția mediului prin utilizarea energiei solare, dar exista si câteva
dezavantaje, care ar trebui sa fie păstrată în minte, de asemenea. Dar un lucru sigur, energia solara poate fi una
dintre cele mai vechi si una dintre cele mai eficiente surse de energie, care daca este folosita cu grija, ne poate
ajuta enorm.

Bibliografie:
1. http://ecology.md/md/page/energie-alternativa-in-moldova-viitorul-a-devenit-prezent (vizitat
16.12.2016).
2. http://inhabitat.com/nasa-wants-to-beam-microwave-energy-to-earth-with-a-solar-power-plant-in-
space/ ( vizitat 07.12.2016).
3. http://www.descopera.ro/dnews/9520810-vom-strange-energia-soarelui-intr-un-pahar-urias (vizitat
07.12.2016).

139
 TRANSFERUL DE TEHNOLOGIE
Autori: Ciurea Octavian, Muzacantu Ion

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Transferul tehnologic este un proces și complex și variat, fiind realizat la diferite etape de finalizare a
tehnologiei. Fiind în esența sa comercializare, transferul tehnologic se supune întru totul legilor pieței. In lucrare sunt
analizate mai multe modele si mecanisme de transfer tehnologic.

Cuvinte cheie: Transfer tehnologic, concept, model mecanism.

În cadrul schimburilor economice internationale, un loc important il ocupa comertul cu inteligenta

umana. Elementul esential in aceasta forma de comert este transferul sau schimbul de tehnologie.
Transferul de tehnologie constituie expresia ce desemneaza in mod generic orice tranzactie asupra
tehnologiei considerata in sens larg, vizand transmiterea de catre detinatorul de tehnologie catre beneficiar a
cunostintelor cu privire la metoda, modul, experienta de producere a unui produs, crearea unei fabrici, uzine
etc., impreuna cu tehnice aferenta, indiferent daca este brevetata sau nu, pe plan juridic.

Fig. 1 Conceptul transferului tehnologic.

Modelul clasic al transferului de tehnologie include in sine trei componente (fig. 2):
x Sursa, care poseda tehnologia si este dispusa sa transfere;
x Utilizatul care este dispus de a primi tehnologia;
x Mecanismul de transfer care este creat si utilizat pentru efectuarea transferului.
Modelul sinergic reflecta o serie de activitati ale procesului de transfer al tehnologiei (fig. 3). Printre ele
se numara: inovarea, adoptatia, adaptarea, diseminarea, implementarea.

Fig. 2. Elementele sistemului de transfer Fig. 3. Modelul sinergic a procesului de transfer

tehnologic tehnologic

Transferul tehnologic poate fi realizat in doua moduri: pe verticala, pe orizontala.

Transferul tehnologic pe verticala se caracterizeaza prin deplasarea informatiilor asupra tehnologiei de
la nivelurile de varf manageriale la nivelurile inferioare ale unei organizatii sau ale unui sistem de organizatii.
Transferul pe verticala se defasoara dupa un „lant de comanda” in fluxul de informatii.
Transferul tehnologic pe orizontala are loc prin deplasarea informatiilor asupra tehnologiei intre
persoane din clase de job-uri similare, din interiorul unei organizatii sau intre organizatii similare.

140
 Fig. 4. Transfer de tehnologie: pe verticala si pe orizontala
In functie de natura juridica contractul de transfer de tehnologie prezinta unele forme:
9 Contractul de franciza. Franciza este operațiunea care îmbracă forma unui contract prin care o
persoană numită francizor îi acordă unei alte persoane, numită beneficiar sau francizat, dreptul de exploatare
a unui ansamblu de drepturi de proprietate industrială sau intelectuală, în scopul de producție sau de
comercializare a anumitor tipuri de produse și/sau de servicii. Obținerea unei francize implică plata unei taxe
de intrare în sistem precum și a unor redevențe anuale, de regulă sub forma unui procent din cifra de afaceri.
9 Contractul de licenta. Contractul incheiat intre doua parti, prin care una - titular - se angajeaza sa-i
cedeze celeilalte - beneficiar - dreptul de a folosi brevete de inventie, procedee tehnice, documentatii tehnice,
scheme operatorii de productie, metode de exploatare a masinilor, metode de tratare a produselor, marci de
fabrica, marci comerciale, marci de servicii, contra unui pret, in conditii si pe perioade determinate.
9 Contractul de know-how. Prin contractul de know-howse urmărește transmiterea unui ansamblu de
cunoştinţe de către furnizor, în schimbul plății preţului de către beneficiar. Acesta din urmă nu are obligaţia de
a dezvolta know-how-ul decât dacă în contract se prevede expres acest fapt, însă dacă alege să o facă, atunci
îl utilizează sub marca proprie.
9 Contractul de engineering. Prin engineering se intelege o activitatea complexa cuprinzand operatiile
cele mai diverse, de la prestatiile de servicii de ordin intelectual – transmiterea de idei, conceptii, planuri, schite
etc., executari de lucrari, cuprinzand realizari de instalatii si punerea lor in functiune – pana la furnizari de
materiale necesare executarii acestor lucrari de constructii, montaje etc.
Concluzii:
x Transferul de tehnologie este un proces comlex care permite unui individ, unități de producție, instituții
de cercetare etc. sa obțină mașini, echipamente, tehnologii etc. în condițiile de respectare a proprietății
intelectuale.
x Transferul de tehnologii se realizează cu ajutorul mecanismelor care includ forme și metode specifice.
Acesta are un caracter complex descris, în esențial, transferul tehnologic pe orizontală și verticală.

Bibliografie

1. Metode de bună practică și tehnici de transfer tehnologic și inovare pentru ÎMM. ROCA (Rețeaua
Organizațiilor de Consultanță în Afaceri). Disponibil la
http://www.mdrl.ro/_documente/phare2003/dezv_afaceri/IMM-
uri/manuale/Transfer%20tehnologic/Curs%20Transfer%20Tehnologic.pdf
2. Akperov I. G., Petrașov A. V. Transfer innovationnih tehnologii: gotovtocti, prepiatctvia, vozmojnocti.
OAO Transfer. Innovatii. ISSN: 2071-3010. Nr. 5, 2008, pp. 106 – 112

141
 CONCEPTUL PRELUCRĂRII LA VITEZE MARI (HIGH SPEED
MACHINING – HSM)
Autori: Ghenița Ion, Melenti Ștefan

Universitatea Tehnică a Moldovei

Rezumat: Există mai multe moduri diferite de a defini Prelucrarea la Viteze Mari (High Speed Machining), fapt
menționast și în: Prelucrare la Productivitate Mare; Prelucrare cu Avansuri Mari (High Feed Machining); Așchiere la
Viteze Mari (High Speed Cutting); Prelucrare cu Avansuri Mari la Viteze Mari de Așchiere (High Speed and Feed
Machining); Prelucrare la Turații de Înaltă Frecvență (High Rotational Speed Machining). HSM poate fi numit mai
degrabă prelucrarea de productivitate mare deoarece este valabilă pentru toate prelucrările: de degroşare, de semifinisare,
de finisare şi pentru toate dimensiunile exacte şi mai puţin exacte. Prelucrarea la viteze mari HSM este adesea folosită la
finisare pe oţeluri călite atât cu viteze mari cât şi cu avansuri mari.

Cuvinte chee: viteza mare de aschiere, viteza mare de prelucrare, prelucrare cu avansuri mari, prelucrare cu turatii mari

Prima definiţie a aşchierii la viteze mari a fost formulată de Carl Salomon in 1931, care a presupus că
la viteze de aşchiere de 5-10 ori mari mari decât cele tradiţionale temperatura de aşchiere va începe să scadă.
Ulterior această ipoteză a fost confirmată experimental (fig. 1), dar încă nu este posibil să se verifice
completamente această teorie pe baza rezultatelor experimentale recente, care sunt încă insuficiente [3].
Se constată o scădere relativă a temperaturii de aşchiere care începe la anumite viteze de aşchiere
pentru diferite materiale. Această descreştere a temperaturii de aşchiere se produce în primul rând şi la viteze
mai mici pentru aliajele neferoase (cca 250 m/min), pentru bronzuri la cca 650 m/min, pentru fonte la cca 700
m/min şi pentru oţeluri la cca 800 m/min.

Fig. 1. Temperatura de aşchiere în funcţie de viteza de aşchiere pentru diferite materiale [3]
În regimul de prelucrare cu vireze ridicate procesul de formare al aşchiei este diferit faţă de cel normal
[5] (are loc în condiţii de temperatură şi de frecare diferite şi se produce prin trecerea de la o alunecare plană
la o forfecare adiabatică ireversibilă), cu modificarea aspectului de la o aşchie cu formă continuă către o aşchie
fragmentată. Dar domeniile de viteze nu sunt bine definite existând zone de tranziţie pentru care transformările
macro şi microscopice sunt continue ca în fig. 2.

142
 Fig. 2. Gama de viteze de aşchiere pentru diferite materiale [5]
Termenul de prelucrare la viteze mari este relativ. În general se consideră următoarea clasificare: viteză
înaltă: 600…1800 m/min; viteză foarte înaltă: 1800…18000 m/min; viteză ultra înaltă: >18000 m/min.
Teoretic prelucrarea în regim HSM permite îndepărtarea unui volum de material raportat la unitatea de
timp superior celui în regim convenţional [5]. Prin creşterea cantităţii de material îndepărtată şi scăderea
forţelor de tăiere pare a permite o ameliorare a procesului de fabricaţie în termeni de productivitate, costuri şi
termen de realizare.
În general utilizarea regimurilor de prelucrare cu viteze mari duce la diminuarea forțelor de așchiere, a
puterii și a energiei consumate cu efecte pozitive în proiectarea și exploatarea sculelor și mașinii unelte, și
implicit la reducerea costurilor și creșterea productivității.
Tehnologia HSM este una din cele mai progresiste şi rapid dezvoltate tehnologii. Cu toate acestea, este
un proces relativ nou, iar experienţa pe scară largă încă nu este acumulată şi efectiv cunoscută.
Prelucrarea la viteze mari HSM nu este doar o prelucrare cu viteză mare de aşchiere, nu este doar o
prelucrare la turaţii mari. Această prelucrare este un proces la care prelucrările de degroşare, de finisare şi de
superfinisare sunt efectuate prin metode foarte specifice şi cu ajutorul unor echipamente, utilaje şi scule
speciale [1].
De fapt, există mai multe moduri diferite de a defini Prelucrarea la Viteze Mari (High Speed
Machining), fapt menționast și în [1]:
x Prelucrare la Productivitate Mare.
x Prelucrare cu Avansuri Mari (High Feed Machining). Avansurile mari pot fi aplicate la fazele tehnologice
de degroșare (în special) și la fazele de finisare cu condiția utilizării sculelor cu geometrie specială
favorabilă formării rugozității joase.
x Așchiere la Viteze Mari (High Speed Cutting). Factorul principal ce asigură înalta productivitate devine
viteza de așchiere.
x Prelucrare cu Avansuri Mari la Viteze Mari de Așchiere (High Speed and Feed Machining). Factorii
principali ce asigură înalta productivitate devine cuplul (produsul) viteza de așchiere - avansul.
x Prelucrare la Turații de Înaltă Frecvență (High Rotational Speed Machining). În prezent în construcţia
maşinilor – unelte, sunt caracterizaţi drept arbori principali cu turaţia înaltă toţi arborii, care permit
realizarea unei turaţii de peste 6300 rot/min. Pentru a putea compara, însă în asemenea arbori trebuie
cunoscută sarcina permisă pe lagăr atât la turaţie mijloace cât şi la turaţie maximă.
Implementarea în producere a maşinilor unelte moderne de înaltă performanţă nu este posibilă fără
cunoaşterea principiilor de prelucrare la mare viteză (HSM – high speed machining – prelucrare la veteze mari)
şi problemele de dezvoltare legate de acest fenomen tehnologic.
Pentru a obține creșterea volumului de material îndepărtat pentru o anumită secțiune de așchie trebuie
crescută viteza de așchiere, deci folosirea regimurilor specifice HSM sau HSC [5]. Dintre creșterea adâncimii
de așchiere și respectiv creșterea vitezei de avans este preferabilă a doua, deoarece determină o creștere mai
mică a forțelor de așchiere, deci o putere mai mică, implicit un consum mai redus de energie. Prin modelări și
experimente se poate observa că atunci când viteza de așchiere crește, aceasta determină diminuarea forțelor
de așchiere și a temperaturii din piesă. Creșterea vitezei de așchiere conduce la creșterea volumul de material
îndepărtat, dar reduce drastic durata de viață a sculei, cu scăderea corespunzătoare a productivității.

143
 Viteza mare de prelucrare a fost favorizata si impusă prin [4]:
9 apariţia comenzii electronice, totdeauna mai perfecţionată şi mai puţin scumpă decât comanda tradiţională;
9 apariţia maşinilor cu comandă numerică de mare flexibilitate tehnologică şi ideală pentru fabricarea seriilor
mici şi medii de piese;
9 necesitatea rentabilizării producţiei;
9 necesitatea unor timpi de fabricaţie reduşi;
9 nevoia unei calităţi superioare pentru suprafeţele prelucrate;
9 nevoia micşorării stocurilor de piese;
9 nevoia reducerii timpului de stocare a mijloacelor circulante pe perioada cât are loc fabricatia.
HSM poate fi numit mai degrabă prelucrarea de productivitate mare deoarece este valabilă pentru toate
prelucrările: de degroşare, de semifinisare, de finisare şi pentru toate dimensiunile exacte şi mai puţin exacte
[1]. Prelucrarea la viteze mari HSM este adesea folosită la finisare pe oţeluri călite atât cu viteze mari cât şi cu
avansuri mari.
Astăzi se manifestă o tendinţă constantă de a crea maşini destinate pentru prelucrarea la viteze mari
HSM. Progresele în domeniul sculelor aşchietoare au permis aplicarea în mod efectiv a prelucrărilor HSM în
diverse industrii. Diversitatea mare a industriilor și a condițiilor specifice legate de materiale a adus la aceea
că tehnologia CAM este astăzi în plină expansiune, pentru a satisface nevoile specifice în crearea de noi
strategii de deplasare a instrumentului pentru aşchierea la viteze mari.
Există o varietate mare de factori care afectează calitatea pieselor prelucrate, care în mod normal sunt
detectate și evaluate în procesul de pregătire constructiv-tehnologică a producţiei (CAD/CAPP), în procesul
de generare a datelor şi în timpul prelucrării [6]. Uneori factorii au caracter ascuns şi vualat, alteori factorii
sunt evidenţi, dar afectează precizia şi rugozitatea de suprafeţelor generate, precum şi timpul de prelucrare.
Toate aceşti criterii sunt întotdeauna într-o relaţie şi conectare reciprocă strânsă şi, de obicei, confruntarea cu
ei se produce pe măsură ce ei apar. Prelucrare mecanică este veriga finală a unei probleme complexe,
soluţionarea căreia se face succesiv prin instrumentele sistemelor CAD , CAPP, CAM şi CNC.
De obicei, prelucrarea de mare viteze mari se realizează cu avansuri axiale foarte mici, cu adâncimi de
aşchiere mici, astfel încât să se obţină o bună calitate a suprafeţei prelucrate şi pentru a evita deteriorarea sculei,
a piesei sau a arborelui principal.
Prima regulă a prelucrării la viteze mari - secțiune constantă și mică a așchiei eliminate cu viteză mare
[2]. Acest principiu de bază se realizează printr-o simplă atribuire a unor pași mici între treceri, cu excepția
cazurilor de intrare când se lucrează cu întreaga lățime a frezei. Astfel de cazuri ar trebui excluse, iar acest
lucru se realizează folosind prelucrarea trohoidală, când freza efectuează o traiectorie circulară în aceeași
direcție. În mod ideal, sistemul CAM construiește automat o trohoidă în locuri în care este necesar acest lucru.
Software-ul de optimizare a avansului poate fi folosit pentru a obţine o eficienţă de aşchiere bună cu
adâncimi de aşchiere mari şi la ratele ridicate ale avans pentru a depăşi problemele în locuri geometrice
specifice cu sarcină majoră dar de scurtă durată. Valorile constante ale secţiunii aşchiilor permit utilizarea
optimă a puterii de aşchiere la viteze mari. Software-ul detectează condiţiile în care sarcina provocată de aşchie
este prea mare şi ajustează avansul la un nivel mai mic rezonabil. Apoi se produce întoarcerea la viteza de
avans mai mare atunci când pericolul de suprasarcină dispar. Software-ul în regim automat optimizează
procesul în raport cu volumul de material îndepărtat în fiecare moment de timp şi menţine maşina unealtă şi
organele de lucru la acelaşi nivel de solicitare.
Efectul HSM este cauzat de schimbările structurale ale materialului (din cauza deformărilor plastică
efectuate la viteză mare) în locul de separare a aşchiei. Odată cu creşterea vitezei de aşchiere forţele de aşchiere
iniţial cresc, iar apoi la atingerea unui anumit prag al temperaturii în zona aşchierii - scad în mod semnificativ
[6].
Cel mai important este faptul că timpul de contact al muchiei aşchietoare cu semifabricatul este atât de
mic iar viteza de evacuare a aşchiilor este atât de mare încât cea mai mare parte a căldurii formate la formarea
aşchiei este eliminată împreună cu aşchiile. Piesa de prelucrat şi instrumentul pur şi simplu nu au timp să se
încălzească. Acest efect a fost de mult timp cunoscut şi utilizat de exemplu prin încălzirea înainte de prelucrare
a pieselor din materiale greu de prelucrat (aliaje de titan).
Formarea aşchiei este cel mai important aspect al prelucrării la viteze mari HSM: în timpul formării
aşchiilor 80% din căldura este generată în zona de deformare plastică a materialului, 18% - în zona de contact
dintre instrument şi aşchie şi 2% - în zona de frecare a muchiei aşchietoare cu materialului piesei. Prelucrările
la viteze mari (HSM) efectuate în condiţiile parametrilor stabiliți corect arată că cca 75% din căldura produsă
este evacuată cu aşchiile, 20% - prin intermediul instrumentului şi cca 5% - prin piesa prelucrată.
Prelucrarea la viteze mari (HSM) [7]: nu este numai o simplă prelucrare la viteză mare, ea trebuie să fie
tratată ca un proces bazat pe metode pronunțat specifice realizate pe utilaje de precizie înaltă; nu necesită

144
obligatoriu turații înalte, multe aplicații pot fi realizate la turații moderate dimensiunile obiectului în proces de
rotire fiind suficient de mari; este o prelucrare de înaltă productivitate operându-se cu scule de dimensiuni mici
atât la degroșare cât și la cele mai fine prelucrări.
Prelucrările la viteze mari se realizează dacă sunt respectate, la general, cerinţele: secţiune mică a
aşchiilor; turaţie mare a arborelui principal; avansuri liniare de lucru înalte; pas mic; adâncime de aşchiere
mică - mai puţin de 10% din diametrul sculei la frezare.
Prelucrarea la viteze mari (HSM) este o metodă puternică de prelucrare care combină avansurile ridicate
cu vitezele mari de așchiere, cu turația înaltă a arborelui principal, cu scule specifice ce obțin mișcări de
generare cu particularități specifice [7].

Bibliografie

1. Pasko, R. - Przybylski, L. & Slodki, B. High speed machining (hsm) – the effective way of modern cutting.
International Workshop CA Systems And Technologies. Disponibil la:
http://fstroj.utc.sk/journal/engl/papers/034_2002.pdf
2. Высокоскоростная обработка. Disponibil la: http://insoftmach.ru/HSC.html
3. High Speed Machining. Disponibil la:
http://www.cnccookbook.com/CCCNCMillFeedsSpeedsHighSpeedMachining.htm
4. Prelucrarea cu viteze mari in industria aeronautica. Disponibil la:
http://documents.tips/documents/prelucrarea-cu-viteze-mari-in-industria-aeronautica.html
5. Rusu Ovidiu. Contribuții privind studiul procesului de frezare cu viteze mari de așchiere, pe centre de
prelucrare - Rezumatul tezei de doctorat. Disponibil la:
http://www.tuiasi.ro/uploads/files/Rezumat_teza_Ovidiu_Toader_Rusu.pdf
6. Внедрение HSM фрезерования в современном производстве. Disponibil la: www.cnc-
club.ru/forum/download/file.php?id=18459
7. Radu Alexandru Ivan. Studiul comportamentului dinamic al sistemului port-scula-scula aschietoare-piesa
in cazul operatiei de frezare cu viteze inalte. Rezumatul tezei de doctor. Universitatea Transilvania
Braşov, 2011, 90 p.

145
 EXTINDEREA COMUNICĂRILOR ÎN TRANSFER TEHNOLOGIC ÎN
REGIUNEA TRANSFRONTALIERĂ ROMÂNIA-UCRAINA-REPUBLICA
MOLDOVA
Autor: Iatchevici Vadim

Universitatea Tehnică a Moldovei, AITT

Rezumat: Transferul tehnologic reprezintă un proces activ prin care tehnologia este transmisă între două sau mai multe
entități, cu scopul ca dezvoltările științifice și tehnologice să fie accesibile unui domeniu mai larg de utilizatori, în vederea
comercializării sub forma de noi produse și/sau servicii. Unul din Programele UE prin care este susținut transferul
tehnologic în regiunea transfrontalieră, este Programul Operaţional Comun România-Ucraina-Republica Moldova.

Cuvinte chee: Comunicare, transfer tehnologic, transfrontalier, transferabilitate, program, proiecte

Introducere

Pentru dezvoltarea economiei şi a societăţii în ansamblu este necesar de a implementa în economia

naţională tehnologiile şi inovaţiile care sunt disponibile pentru ţările dezvoltate din întreaga lume, dar în special
din statele cu care Republica Moldova are hotare comune. Transferul tehnologiilor noi dintre România-
Ucraina-Republica Moldova reprezintă o necesitate şi o soluţie pentru dezvoltarea şi modernizare unei industrii
competitive, în special a Republicii Moldova şi Ucraina, dat fiind faptul că România este membru UE şi
beneficiază direct de toate avantajele pieții europene, aflînduse la un nivel mai înalt din punct de vedere al
asigurării economiei sale cu tehnologiile şi inovaţiile de ultimă oră.
Pentru ca transferul de tehnologii să se realizeze cît mai eficient şi mai rapid între aceste trei ţări este
necesar de o extindere a comunicării între toţi partenerii sociali ce sunt vizaţi în transferul tehnologic, aici pot
fi menţionaţi: autorităţile locale şi regionale, instituţiile de învăţămînt, camere de comerţ şi industrie, ONG-
uri, asociaţii de profil, parcurile ştiinţifico-tehnice, incubatoarele de afaceri şi alţi subiecţi responsabili.
Inițial considerăm oportună începerea cerecetării temei date cu descifrarea sensului termenului de
transfer tehnologic, dat fiind faptul că el este elementul defenitoriu din acest subiect și prezintă un înțeles mult
mai global.
Așadar, conceptul de transfer tehnologic în sens larg reprezintă un proces de comunicare, care are drept
efect introducerea în practică a rezultatelor cercetării sau a unor informații noi, prin transmiterea de cunoștințe
de la cercetarea fundamentală la o tehnologie aplicativă în sectorul real al economiei. Transferul tehnologic în
esență este o problemă de flux de cunoștințe de la unii oameni la alții, care poate avea loc prin intemediul
colaborării educaționale, prin intermediul literaturii științifice și prin contactul direct dintre actorii vizați în
procesul transferului de tehnologii.
În sens restrîns sub conceptul de transfer tehnologic se înțelege diseminarea și adoptarea invențiilor și
tehnicilor dintr-o zonă geografică în alta, dintr-o disciplină la alta sau dintr-un sector al economiei la altul, cu
scopul fabricării unui produs, aplicării unui proces sau livrării unui serviciu.
De asemenea transferul tehnologic poate fi înțeles ca o toatlitate de procese prin intermediul cărora are
loc transmiterea de informații științifice sau tehnologice, transmiterea unor tehnici și a experienței industriale,
a unor echipamente noi între diferite părți implicate: guverne, întreprinderi industriale private, instituții
financiare, ONG-uri, instituții de cercetare și învățămînt.
Obiectul transferului tehnologic poate consta în tehnologii de fabricație, tehnologii de produs, tehnologii
de proces, tehnici de management, procedee de prestare a serviciilor ș.a. Conținutul fizic al acestu-i tip de
transfer poate consta din materiale și componente care împreună formează produsul finit sau utilaje de
producție și scule, dar el poate consta și din transmiterea de documentație și proceduri asupra proiectului
produsului și fabricației acestuia sau instrucțiuni de utilizare a utilajului implicat în fabricație.
La fel pentru o înțelegere profundă a subiectului dat este necesar de examinat termenul de
transferabilitate, care joacă un rol important în cadrul procesului de transfer tehnologic. Prin urmare,
transferabilitatea reprezintă ușurința, cu care un procesul de fabricație poate fi transferat, și reprezintă
capacitatea internă a procesului de fabricație de a fi adaptat, transmis și asimilat, în limitele resurselor
receptorului de tehnologie. Acest aspect este necesar de luat în considerație la transferul tehnologic facut de la
țările industrializate către țările în curs de dezvoltare, cum este și Republica Moldova, deoarece aceste țări sunt
caracterizate prin piețe locale mici, constrîngeri referitoare la materiile prime sau materiale, lipsa de forță de
muncă cu calificare specială și infrastructură subdezvoltată. Astfel, cu exceptia celor mai simple transferuri,

146
tehnologiile vor trebui, în general, să fie modificate pentru a deveni adecvate la noul mediu industrial.
Pentru ca transferul tehnologic să poată avea loc, el este îmbrăcat în anumite mecanisme contemporane,
care permite migrarea tehnologiilor în spațiul internațional, printre care putem menționa: dezvoltarea
subcontractată a produselor, consulting, programe de cercetare în cooperare, brevetarea și licențierea,
transferul de documente, vînzarea sau cumpărarea de produse sau servicii, instruirea personalului, transferul
de personal, cooperarea în cercetarea fundamentală, cooperarea în cercetarea aplicativă, cooperarea în
dezvoltarea produselor, alianțe strategice, investiții străine directe, programe de schimb, schimburi de personal
de specialitate, conferințe tehnice, expoziții tehnice, tîrguri comerciale cît și alte mecanisme.
În continuare succint vom analiza aceste mecanisme de transfer tehnologic, dat fiind faptul că ele sunt
instrumentele practice și actuale de internaționalizare a rezultatelor din domeniul științei și inovării:
- Dezvoltarea subcontractată a produselor reprezintă un mecanism de transfer tehnologic în care un beneficiar
comandă proiectul produsului la o firmă specializată de proiectare, oferind acesteea informația și specificațiile
proiectului;
- Consulting este un mecanism de transfer de tip - prestări servicii, care oferă beneficiarului analize, studii,
recomandări tehnologice;
- Programe de cercetare în cooperare constituie un mecanism de transfer, care constă în crearea unor entități,
utilizate în cercetarea pre-competițională, cu scopul de a pregăti calea pentru introducerea de noi tipuri de
produse și servicii, într-o fază ulterioară. Aceste programe sunt ințiate în special de organizații din sfera
infrastructurii de inovare și transfer tehnologic, cum sunt parcurile științifico-tehnologice și incubatoare de
inovare;
- Brevetarea și licențierea constituie mecanismul complex din punct de vedere documental și juridic, care
servește la transferarea rezultatelor procesului de dezvoltare tehnologică dintr-o firma, pentru exploatarea în
altă firmă, dintr-o altă regiune;
- Transferul de documente este un mecanism intens codificat, care include documente foarte diverse, cum sunt:
scheme de fluxuri tehnologice, schițe de mașini sau utilaje, documente în contractul de know-how etc. ;
- Vînzarea sau cumpărarea de produse sau servicii include vînzarea, achiziția și importul de mijloace de
producție (mașini și echipamente pentru fabricarea produselor);
- Instruirea personalului este indicat pentru transferarea de abilități și competențe între participanții la transfer,
se realizează deseori ca serviciu oferit de universități pentru industrie;
- Cooperarea în cercetarea aplicativă este un mecanism de transfer tehnologic mai aproape de sectorul real al
economiei și se realizează între firmele noi și universități;
- Investițiile străine directe reprezintă o formă de transfer de tehnologie efectuat de societățile multinaționale
din țările dezvoltate către regiunile mai puțin dezvoltate, care are ca efect integrarea tehnologiei globale cu
competențele de producție locale.

Perspectiva practica de transfer tehnologic Moldova – Romania – Ucraina

În cele ce urmează vom aborda subiectul dat din perspectiva practică în contextul transferului de
tehnologii dintre Republica Moldova, Ucraina și Romania. În vederea atingerii acestui scop a fost elaborat în
comun de cele trei ţări partenere un program, şi transmis în data de 10 martie 2008 către Comisia Europeană
pentru negocieri în vederea adoptării. Programul Operational Comun Romania-Ucraina-Republica Moldova
2007-2013 a fost aprobat de catre Comisia Europeana in data de 29 iulie 2008.
Programul Operaţional Comun România-Ucraina-Republica Moldova 2007-2013 (Programul Ro-Ua-
Md), este finanţat de Uniunea Europeană prin Instrumentul European de Vecinatate si Parteneriat. Programul
are ca obiectiv crearea unei punţi de legătură între cele trei state partenere, cu scopul susţinerii comunităţilor
din zonele de frontieră în găsirea unor soluţii comune la problemele similare cu care acestea se confruntă. Prin
intermediul acestui program, autorităţile locale şi alte organizaţii din zonele de frontieră sunt încurajate să
colaboreze în vederea dezvoltării economiei locale şi rezolvării anumitor probleme legate de mediul
înconjurător. Programul promoveaza, de asemenea, o mai bună interacţiune între comunităţile din zonele de
graniţă. Contribuţia UE la Programul Operaţional Comun Romania-Ucraina-Republica Moldova 2007-2013
este de 126,72 mil. euro, iar statele participante în program co-finanţează cu minimum 11,4 mil. euro.
Scopul acestui program este de a îmbunătăți situația economică, socială și cea a mediului înconjurător
în aria programului, în contextul unor granițe sigure, prin intensificarea contactelor dintre partenerii de pe
fiecare parte a graniței, iar ca principalele priorități pot fi enumerate:
- Către o economie mai competitivă a zonei de frontieră, având ca scop îmbunătăţirea performanţelor
economice ale zonei de frontieră prin diversificarea şi modernizarea economiei într-o manieră durabilă;
- Mediul şi pregătirea pentru situaţii de urgenţă având ca scop sprijinirea soluţiilor pe termen lung la problemele

147
de mediu cu care se confruntă zonele de frontieră, în special cele asociate urgenţelor de mediu în cazul cărora
o abordare coordonată este esenţială;
- Promovarea activităţilor ”people to people” având ca scop promovarea unei interacţiuni intensificate între
populaţia şi comunităţile care locuiesc în zona de frontieră.
În vedrea realizării obiectivelor propuse s-a creat de către cele trei state membre la program un mecanism de
managment care să coordoneze toate activităţile şi proiectele destinate programului dat:
9 Comitetul Comun de Monitorizare, care supervizează implementarea programului operational, este
alcătuit din reprezentanţi ai celor trei state partenere în program;
9 Autoritatea Comună de Management este un organism executiv, având întreaga responsabilitate
pentru gestionarea programului operațional comun, inclusiv a asistenței tehnice, și punerea în aplicare
a deciziilor luate de către Comitetul Comun de Monitorizare;
9 Autoritatea de Audit de pe langă Curtea de Conturi a României realizează o evaluare financiară ex-
post asupra conturilor Autorităţii Comune de Management;
9 Secretariatul Tehnic Comun asistă Autoritatea Comună de Management şi Comitetul Comun de
Monitorizare în realizarea sarcinilor lor specifice.
În cadrul acestui program au fost realizate diverse proiecte investiționale cu un impact socio-economic
pozitiv printe care am putea menționa cele mai majore:
¾ Îmbunătăţirea capacităţii de răspuns a Serviciului Mobil de Urgenţă, Resuscitare şi Descarcerare
(SMURD) prin intermediul unui sistem comun integrat pentru monitorizarea eficientă şi atenuarea
consecinţelor dezastrelor, pentru populaţia aflată între graniţele comune ale României, Ucrainei şi
Republicii Moldova;
¾ Conducta de gaz pentru interconectarea sistemului de transport al gazelor naturale din România şi
sistemul de transport al gazelor naturale din Republica Moldova din direcţia Iaşi (România) – Ungheni
(Moldova);
¾ Studiu de fezabilitate pentru interconectarea sincronă dintre sistemele de alimentare cu energie
electrică din Ucraina şi Republica Moldova cu sistemul continental european de transport al energiei
electrice ENTSO-E;
¾ Prevenirea şi protecţia împotriva inundaţiilor pe bazinele fluviale superioare ale Siretului şi Prutului,
prin intermediul implementării unui sistem modern de monitorizare cu staţii automatizate – EAST
AVERT .

Concluzii

În final am dori să menţionăm faptul că transferul tehnologic reprezintă un proces mult mai amplu şi
complex, care trebuie realizat prin eforturi şi resurse comune a tuturor subiecţilor cointerisaţi.
e asemenea este de menţionat faptul că transferul tehnologic în regiunea transfrontalieră reprezintă o
necesitate pentru dezvoltarea regiunii date, ca o precondiţie pentru integrarea Republica Moldova şi Ucraina
în spaţiul economic European.
Astfel, în vederea realizării obiectivelor propuse a fost implentat Programul Operaţional Comun
România-Ucraina-Republica Moldova 2007-2013 (Programul Ro-Ua-Md), care este finanţat de Uniunea
Europeană prin Instrumentul European de Vecinatate şi Parteneriat. Prin intermediul acestui program au fost
implementate o serie de proiecte.
Conchidem subiectul dat cu accentuarea necesităţii de continuare a comunicării şi colaborării între
partenerii celor trei ţări, pentru a continua procesele începute, a contracta noi proiecte şi a asigura dezvoltarea
tehnologică prin transferul de tehnologii, pentru a putea fi concurenţiali pe piaţa europeană.

Bibliografie

1. Granite conune. Solutii commune. Romania – Ucraina – Republica Moldova. Disponibil la:
http://www.ro-ua-md.net/ro/
2. Iatchevici V., Smid S., Moraru V., Varzari V. 2015. Technology Transfer Handbook (in English). ISBN
978-9975-4089-7-4.

148
 IMPLICAREA TINERILOR ÎN ACTIVITĂȚILE DE CERCETARE ȘI
INOVARE ÎN REPUBLICA MOLDOVA
Autor: Iatchevici Vadim

Universitatea Tehnică a Moldovei, AITT

Rezumat: Implicarea tinerilor in procesele vitale pentru cariera si economie este un deziderat incontestabil. Tinerii de azi
vor avea job-uri despre care astazi nu se cunoaste nimic. Implicarea lor in procese de inovare, transfer tehnologic,
cercetare le trezeste curiozitate si interesul, fapt estrem de important pentru dezvoltarea tuturor domeniilor, dar mai ales
a celui tehnico-tehnologic.

Cuvinte chee: Tineri, elev, concurs, inovator, proiect international

În ultimii ani se observă o implicare sporită a tinerilor în dezvoltarea ideilor de afaceri inovaționale.
Din totalul salariaților implicați în proiecte de inovare și transfer tehnologic, aprox. 40% le constituie tinerii
cu vîrsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani. Numărul solicitărilor de obţinere a statutului de rezident a incubatoarelor
de inovare cu scopul de a beneficia de instruire şi consultare în lansarea afacerilor se află în continuă creştere,
ponderea cea mai mare a solicitărilor venind din partea tinerilor. În RM sunt create 3 Parcuri ştiinţifico-
tehnologice (Academica, Inagro, Micronanoteh) şi 7 incubatoare de inovare (Inovatorul, Politehnica,
Inventica-USM, InnoCenter, Innovative Antrepreneur, Media-Garaj). În cadrul acestor entităţi de
infrastructură inovaţională îşi desfăşoară activitatea astfel de rezidenţi ca: uzina ”Topaz” S.A.,
”Moldagrotehnica” S.A. şi alţii.
Uzina ”Topaz” S.A. are aprox. 240 de angajaţi, vîrsta medie a căror este 47 de ani. Din acest număr
de angajaţi 33% fac tinerii specialişti cu vîrsta de pînă la 35 de ani. Ultimii 4 ani uzina ”Topaz” S.A. participă
activ la concursurile proiectelor de inovare şi transfer tehnologic organizate anual de Agenţia pentru Inovare
şi Transfer Tehnologic a Academiei de Științe a Moldovei (AITT). Pînă în prezent în proiectele de inovare şi
transfer tehnologic realizate de uzina ”Topaz” S.A. au participat anual cca 20 de tineri specialişti.
Există deja un număr substanțial de studenți din cadrul universităţilor din RM, care activează în cadrul
incubatoarelor de inovare create în universități, participînd activ la evenimentele organizate în cadrul acestora,
dezvoltînd idei în comun, dar și aplicînd proiecte în vederea obținerii finanțării externe.
În cadrul proiectului internaţional “Technology Transfer Network (TecTNet)” finanţat de UE în cadrul
Programului Tempus în perioada 2013-2016, au fost create 4 oficii de transfer tehnologic în instituţiile de
învăţămînt superior: Universitatea de Stat din Moldova (USM), Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM),
Universitatea Agrară de Stat din Moldova (UASM), Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți (USARB).
Aceste oficii sunt gestionate de tinerii manageri şi sunt orientate spre informarea studenţilor despre activităţile
de inovare şi transfer tehnologic.
Un alt proiect inovaţional realizat cu success în colaborare între Universitatea Tehnică din Kiev „Igori
Sirotski” şi Institutul de Energetică a Academiei de Ştiinţe a Moldovei este „Elaborarea instalaţiei de sudare
cu arc electric cu impact redus asupra sistemului enegetic” în care au fost implicaţi în schimbul de experienţă
tineri din amblele părţi.
„Elaborarea şi analiza metodelor de bază şi implimentarea acestora cu scopul de a eficientiza politica
de protecţie a mediului ambient” este un alt proiect realizat în colaborare cu reprezentanţii ştiinţifici din
domeniu respectiv, cu un numar impunător de tineri implicaţi din diverse ţări: Armenia, Azerbaidjan, Ucraina,
Kazahstan, Rusia, Republica Moldova ş.a.
Totodată, în vederea încurajării şi familiarizării tinerilor cu principiile inovării şi transferului de
tehnologie, anual este organizat concursul “Topul Inovaţiilor” şi concursul “Cel mai bun elev innovator
Genius”, ultimul fiind desfășurat în ediţia a IX-a în anul 2016 și a înrolat în competiţie 118 de concurenţi de
pe întreg teritoriul RM, care au expus 116 de lucrări din diverse domenii, inclusiv: tehnologii informaționale,
agricultură, sănătate, mecanică, energie regenerabilă, robotica, creativitate etc.
Pe locul I la Concursul „Cel mai bun elev inovator Genius”, ediţia a IX-a s-au plasat Dmitrii Guzun,
Nicolae Muntean, Liceul Teoretic ”Constantin Stere” și Colegiul Tehnic Agricol, cu lucrarea ”Utilizarea
surselor de energie regenerabilă- farfuria Stirling”.
Locul II le-a revenit concurenţilor:
- Dan Butmalai, Liceul Academiei de Științe, clasa a a XI- a, cu lucrarea ”Mașină de dezamorsare a
minelor v2.0”;
- Ilei Albot, Anastasia Vutcariov, Liceul Teoretic cu profil real ”Mihai Marinciuc” mun. Chișinău,

149
 lucrarea ”Utilizarea deșeurilor de producere în timpul creșterii ciupercilor”.
Locul III a fost împărţit de trei pretendenţi:
- Denis Zubic, Gimnaziul ”Grigore Vieru”, satul Sarata Veche, rnul Făleti, lucrarea ”Securitatea
bancnotei. Accesibilitate pentru persoanelor oarbe”;
- Denis Guja, Colegiul Politehnic Chișinău, lucrarea ”Generator de energie”;
- Briciaru Lucian, clasa a X-a, Liceul Academiei de Științe a Moldovei, lucrarea ”Smart BOX”.
Premiul pentru cel Cel mai activ raion aa acordat raionului Soroca, reprezentat de 3 instituţii
educaționale: Colegiul Tehnic Agricol, Liceul Teoretic Constantin Stere şi Gimnaziul Gr. Vieru s.Vasilcău.
Premiul Pentru Cel mai activ liceu a fost obținut de Liceul Teoretic ”Universul”, municipiul Chişinău
care a prezentat în cadrul concursului 27 lucrări.
Câştigătorii concursului au primit cadouri de preţ, premii băneşti şi diplome de participare.
În perspectivă va fi organizat cocursul “Cel mai bun business plan inovaţional”, conceptual fiind
elaborat de AITT și este orientat spre largirea spectrului de posibilităţi de implicare a tinerilor în activităţi
inovaţionale.

Bibliografie
1. http://aitt.md/ro/, 01.03.2017
2. http://www.tectnet.unisannio.it/ , 01.03.2017

150
 FENOMENOLOGIA MECANICĂ ȘI TERMICĂ
A AŞCHIERII LA VITEZE MARI
Autori: Melenti Ștefan, Ghenița Ion

Universitatea Tehnică a Moldovei

Rezumat: Noțiunea de prelucrare la viteze mari (High Speed Mashining) este una ce a suferit schimbări esențiale de-a
lungul istoriei și nu se reduce la așchierea la viteze mari. Noţiunea de aşchiere cu viteză mare (High Speed Cutting –
HSC) se referă exclusiv la viteza de aşchiere, iar definirea ei se face în funcţie de materialul semifabricatului. Astfel, dacă
pentru prelucrarea oţelurilor şi a fontelor, vitezele cuprinse între 250 şi 750 m/min reprezintă viteze mari de aşchiere,
pentru aluminiu, aceste viteze sunt cu mult mai mari. La rândul lor, domeniile de viteze diferă în funcţie de procedeul de
aşchiere. Pentru strunjire au fost stabilite următoarele domenii de viteze de aşchiere: viteze obişnuite de aşchiere – V <
500 m/min; viteze mari de aşchiere 500 < V < 10000 m/min; viteze foarte mari de aşchiere V > 10000 m/min [1].

Cuvinte chee: viteza mare de aschiere, formarea aschiei, forta de aschiere, temperatura de aschiere

Mecanica procesului de așchiere la viteze mari. Mecanica procesului de aşchiere la viteze tradiționale
este suficient de bine tratată pornind de la teoria plasticității în volume mari. La viteze mari abordarea în baza
instrumentelor teoriei plasticităţii în macrovolume devine nesatisfăcătoaredeoarece:
x se manifestă o localizare pronunţată a deformaţiei plastice în fășii înguste;
x energia termică formată este și ea puternic localizată în aceste fășii;
x localizarea deformațiilor plastice și a zonelor termice face proprietățile materialului așchiat puternic
neomogene;
x localizarea puternică face procesul de așchiere intermitent, astfel existând zone puternic deformate
intermediate de zone mai puțin deformate, iar așchiile au forma pronunțată cu zimți;
x existența zonelor cu grad de deformare plastică jos face ca grosimea așchiei să fie cu puțin mai mare
decât a adaosului, fapt ce elucidează o eficiență energetică mai mare.
Aceste particularități sunt bine demonstrate în figura 1, se vede că la viteze mari se manifestă localizarea
pronunţată a deformaţiilor în făşii cu grosimea de cca 2,5 mkm.

Fig.1. Variaţia formei secţiunii aşchiei cu creşterea vitezei de aşchiere [2]

Se știe că la aşchierea rapidă aşchiile continue se transformă în aşchii fragmentate. Formarea aşchiilor
decurge în condiţii adiabatice şi procesul este influențat nu numai factorul de temperatură – viteză, ca la
aşchierea simplă, dar şi de factorul de timp. Acest factor determină timpul acţionării fluxului termic și a
temperaturii, viteza încălzirii, gradientul temperaturii şi alţi factori care caracterizează particularităţile fizice
ale aşchierii.
Instrumentele moderne de cercetare a mecanicii aşchierii în condiţiile vitezelor mari se bazează pe
metoda elementului finit pentru mediu continuu deformabil. Simularea permite modelarea prelucrării prin
aşchiere ortogonală de mare viteză ţinându-se cont de deformarea plastică, înmuierea termică, dinamica

151
pronunţată, fenomenele de contact cu frecare extremă, evacuarea
căldurii, formarea şi dezvoltarea fisurii etc. [3]
La unghiuri de degajare pozitive, deformarea este concentrată
într-o zonă primară largă de forfecare şi într-un strat limită adiacent
sculei (fig. 2). Forfecare localizată nu se observă şi morfologia aşchiei
este relativ omogenă. Fisura care segmentează așchia porneşte de la
zona de contact cu suprafaţa de degajare şi se propagă prin grosimea
aşchiei, producându-se astfel ruperea în cele din urmă ei. Alte
cercetări au fost realizate pentru unghiuri de degajare negative (fig. 3).
Fig.4 Secţiune aşchiilor, oţel aliat
ХН73МБТЮ la viteza de 5 m/s)
[5]

Fig.2. Formarea aşchiilor continui şi câmpurile termice (30 m/s) [3]

Fig.3. Formarea aşchiilor cu efect de localizare şi câmpurile termice (10m/s) [3]

Rezultatele modelării prin metoda elementului finit este confirmat experimental studiind structura
aşchilor în secţiune (fig.4).
În fig. 5 sunt prezentate imagini ce demonstrează evoluția proceselor de localizare a deformațiilor
plastice, localizare ce duce la modificarea cardinală a mecanicii procesului de așchiere. Se observă că la viteze
traditionale odată cu creșterea vitezei sunt tot mai pronunțate fenomenele de de localizare, iar la viteză mare
așchiile sunt practic separate.

152
 Fig. 5. Evoluția caracterului formării așchiilor la strunjirea oțelului 40ХН2МА la vitezele de așchiere:
a – 40 m/min, b – 125 m/min, c – 250 m/min, d – 2600 m/min
Coeficientul de scurtare a aşchiei care
caracterizează gradul de deformare plastică este
semnificativ mai mic decât în cazul așchierii tradiționale
pentru, practic, toate materialele prelucrate (fig. 6). În
unele cazuri el poate fi mai mic decât 1 cu micşorarea în
acelaşi timp a lăţimii aşchiei. Unghiul de forfecare este
mai mare decât cel obişnuit și atinge 60 grade.
Un astfel de caracter de formare a aşchiilor este
determinat de particularităţile condiţiilor de frecare pe
suprafaţa de degajare, şi de particularităţile fizico-
mecanice dinamice ale metalului prelucrat şi decurgerea
microdeformaţiilor. La viteze mari de deformare
caracteristicile mecanice ale materialului cresc substanțial
[4]. Cu toate acestea la creșterea vitezei de așchiere
valoarea forțelor de așchiere scade substanțial datorită
faptului că volumul deformațiilor plastice este cu mult
mai mic și deformațiile plastice sunt localizate în straturi
subțiri supraîncălzite. Se observă că pentru oțeluri Fig. 6. Influenţa vitezei de aşchiere asupra căeficienţilor
de contracţie (a) şi de lărgire (b) al aşchiei: 1 – aluminiu
atingerea vitezei de 10000 m/min plasează procesul în g=-15o, 2 - aluminiu g=45o, 3 – oţel 50 g=0o
zona efectivă a așchierii la viteze mari, iar pentru
aluminiu începând cu viteza de 6000 m/min se manifestă
o creștere a forței și se intră în zona neefectivă.
Dependenţele indicate în fig. 7 PZ = f (v) confirmă
opinia despre aceea că, pentru materiale mai rezistente
minimum forţei de aşchiere se va deplasa în partea vitezelor
mari de aşchiere, deoarece în cazul dat nivelul forţelor de
aşchiere este mai înalt şi componenta de inerţie începe să
influenţeze la viteze mai mari.
Variaţia forţelor de aşchiere (responsabilă în mare
măsură de apariția vibrațiilor) odată cu creşterea vitezei
depinde de proprietăţile materialului prelucrat, de
mecanismul formării așchiilor şi de nivelul forţelor de
inerţie a aşchiilor. În condiţiile de aşchiere obişnuite această
variație este neînsemnată, iar la viteza de aşchiere Fig. 7. Dependenţa forţei de viteza de aşchiere: 1 –
suprarapidă face până la 30-50% de la Pz. aluminiu, 2 - oţel

153
 Fig. 8. Influenţa vitezei de aşchiere asupra temperaturii aşchierii

Temperatura în zona aşchierii la viteze mari. La viteze mari de aşchiere, începând cu o anumită
valoarea critică Vkr, are loc micşorarea temperaturii. Aceasta se explică prin aceea, că începând cu valoarea
critică a vitezei de aşchiere se observă localizarea deformaţiei plastice în volume mici şi încălzirea intensivă a
straturilor de contact, ce aduc la micşorarea forţelor de frecare.
În fig. 8 este arătat că la t = 3 mm, viteza de avans de cca 1500 mm/min și la viteza de aşchiere de
4700 m/min temperatura aşchiilor atinge temperatura de topire a metalului. Aceasta aşchie posedă aşa nivel de
energie termică că, imediat după apariţie se poate suda la suprafaţa metalului. Odată cu creșterea vitezei de
avans la 2500...3000 mm/min, temperatura în zona aşchierii scade. În consecință, temperatura semifabricatului
se ridică la cu 10ºC mai mare decât ceea a camerei. Aproape toată cantitatea de căldură apărută în procesul
aşchierii se înlătură împreună cu aşchiile, temperatura cărora fiind de cca 240ºC.

Bibliografie

1. Pasko, R. - Przybylski, L. & Slodki, B. High speed machining (hsm) – the effective way of modern
cutting. International Workshop CA Systems And Technologies. Disponibil la:
http://fstroj.utc.sk/journal/engl/papers/034_2002.pdf
2. M.A. Davies, T. J. Burns, T. L. Schmitz. High-Speed Machining Processes: Dynamics on Multiple
Scales. Disponibil la: http://astakhov.tripod.com/MC/davis-mach1.pdf
3. T. D. Marusich, M. Ortiz. Modelling and Simulation of High-Speed Machining. Disponibil la:
http://www.ortiz.caltech.edu/~ortiz/Pubs/1995/MarusichOrtiz1995.pdf
4. Novatchii V. K. Volnovye zadaci teorii plasticinosti. M.: Mir, 1978 – 304 p.
5. Погонин А. А., Москвитин А.А. Механизм стружкообразования при сверхвысокоскоростной
обработке (СВСО) металлов и сплавов

154
 TRANSFERUL DE TEHNOLOGIE
Autori: Mita Sergiu, Rata Igor

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Din cele mai vechi timpuri omul a fost implicat in procesul de dezvoltare, insa el fiind destul de lent pina la
aparitia managementului ca stiina. Acesta fiind un imbold in mediul cercetarii si dezvoltarii, deoarece a impus conditii
riguroase pentru a atinge scopuri inalte

Cuvinte cheie: Cercetare – dezvoltare, management.

Termenul Management a fost definit de catre Mary Follet prin expresia "arta de a infaptui ceva impreuna
cu alti oameni". Managementul este ştiința și tehnica organizării și conducerii unei întreprinderi.
Cercetarea este o investigație originală în scopul dobândirii de noi cunoștințe științifice sau tehnologice.
Dezvoltarea este o formă revoluționară a mișcării, de trecere de la o stare calitativă veche la alta nouă prin
salturi, prin întreruperea continuității procesului evolutiv, prin transformarea cantității în calitate.
Cercetarea-dezvoltarea (C-D) reprezinta activitatea sistematica si creatoare initiata pentru a spori
volumul de cunostinte despre om, cultura si utilizarea acestor cunostinte pentru noi aplicatii.
Activitatile de cercetare stiintifica in cazul industriilor se pot clasifica:
¾ Cercetarea fundamentala, consta in activitati experimentale sau teoretice initiate cu scopul de a acumula
noi cunostinte privind aspectele fundamentale ale fenomenelor si faptelor observabile fara a avea in
vedere o aplicatie specifica.
¾ Cercetarea aplicativa reprezinta activitatea de investigare originala in scopul acumularii de noi
cunostinte, fiind orientata spre un obiectiv practic vizind imbunatatirea unor produse/tehnologii existente
si care poate avea loc chiar in unitatile industriale respective.
¾ Dezvoltarea experimentala reprezinta activitatea sistematica, care utilizeaza cunostintele existente
acumulate in urma cercetarii si/sau experientei practice in scopul lansarii in fabricatie de noi materiale,
produse si dispozitive, introducerea de noi procedee,sau imbunatatirea celor existente.
In prezent noua economie este bazata pe cunostinte si idei in care dezideratul principal il reprezinta
gradul de implementare a noilor concepte, a ideilor inovarii si tehnologiei in toate sectoarele economiei,
precum si de protectie a mediului inconjurator.
Principalele trasaturi ale noii lumi, sub aspectul activitatii manageriale sunt:
x Cresterea capacitatii sectorului de Cercetare-Dezvoltare (C-D) pentru Tehnologia Informatiei si
Comunicatiei (TIC) pentru sustinerea societatii si economiei bazate pe cunoastere;
x Cresterea competentei tehnologice si promovarea transferului de cunostinte si tehnologii in domeniul
energiei, siguranta in alimentare, cu respectarea principiului dezvoltarii durabile;
x Crearea de produse, procese si tehnologii curate si valorificarea deseurilor;
x Fundamentarea stiintifica si dezvoltarea de tehnologii pentru conservarea, reconstructia si consolidarea
diversitatii biologice si ecologice;
x Dezvoltarea cunoasterii in domeniul amenajarii teritoriului in maniera durabila;
x Dezvoltarea biotehnologiilor cu impact asupra calitatii vietii si dezvoltarii economice;
x Dezvoltarea de noi materiale, produse si procese cu inalta valoare adaugata.
x Dezvoltarea tehnologica ca formata din activitatile de inginerie a sistemelor si de inginerie tehnologica,
prin care se realizeaza aplicarea si transferul rezultatelor cercetarii catre agentii economici, precum si in
plan social, avand ca scop introducerea si materializarea de noi tehnologii, produse, sisteme si servicii,
precum si perfectionarea celor existente, si care cuprinde:
9 cercetarea precompetitiva, ca activitate orientata spre transformarea rezultatelor cercetarii
aplicative in planuri sau documentatii pentru noi produse, incluzand fabricarea modelului
experimental si a prototipului, care nu pot fi utilizate in scopuri comerciale;
9 cercetarea competitiva, ca activitate orientata spre transformarea rezultatelor cercetarii
precompetitive in produse, incluzand si activitatile de inginerie a sistemelor, si proiectare
tehnologica
In aceste conditii, suportul tehnologic al noii societati este constituit prin convergenta a trei sectoare:
¾ Tehnologia informatiei;
¾ Tehnologia comunicatiilor;
¾ Productia de continut digital.
In ultimul deceniu stiinta si tehnica si-au accentuat caracterul sistemic. O demonstreaza si viteza cu care

155
progrese stiintifice au devenit si devin aplicatii industriale.
Pe plan international se manifesta tot mai insistent:
9 Tendinta de crestere a colaborarii dintre organizatiile de cercetare fundamentala si orientata si
organizatiile de cercetare aplicativa si introducere a noului in productie;
9 Ştergerea delimitarilor intre categoriile de cercetare;
9 Cresterea aplicatiilor care necesita cunostinte din domenii diverse;
9 Cresterea importantei transferului tehnologic in scopul introducerii noilor produse pe piata si dezvoltarii
aplicatiilor industriale eficiente;
9 Realizarea unei societati a cunoasterii, care urmareste diseminarea fara precedent a cunostintelor catre toti
cetatenii, folosind cu prioritate Internetul, cartea electronica si metodele de invatare prin procedee
electronice (e-learning);
In acest context pot fi definite doua moduri principale de producere a cunoasterii, care nu sunt
interschimbabile, nu se elimina unul pe celalalt, ci coexista.
Caracteristici Modul clasic Modul modern
Probleme reale ale productiei si
Motivare Interesul stiintific
dezvoltarii economice
Cadru Disciplina stiintifica Pluridisciplinat si interdisciplinar
Organizare Ierarhica si conservativa Bazata pe scara valorica
Controlul calitatii Intern, bazat pe comunicare stiintifica Responsabilitate sociala

Deci, sinteza directiilor strategice de actiune in domeniul cercetarii, la nivel mondial, poate fi structurat
pe noua domenii prioritare de cercetare:
¾ Tehnologia informatiei si comunicatii;
¾ Energie;
¾ Mediu înconjurator;
¾ Sanatate;
¾ Biotehnologii;
¾ Materiale, procese si produse inovative;
¾ Spatiu si securitate;
¾ Cercetare socio-economica si umanista.
Organizarea activitatilor de cercetare – dezvoltare. Aplicarea tot mai larga a prelucrarii automate a
datelor, a comunicatiilor extrem de rapide au facut ca in prezent sa fie posibile salturi foarte mari, realizate in
perioade scurte de timp in ceea ce priveste dezvoltarea economica in general, si a tehnologiilor, materialelor
si produselor in special.

Bibliografie

1. Notiuni de baza in managementul cercetarii – dezvoltari. Disponibil la:

http://www.stiucum.com/management/managementul-cercetarii-si-dezvoltarii/Notiuni-de-baza-in-
managementu74828.php

156
 GENERAREA SI SELECTAREA CONCEPTELOR PRODUSULUI
Autori: Muzacantu Ion, Ciurea Octavian

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Pentru a rămâne competitive, întreprinderile trebuie să facă astăzi dovada unei foarte mari reactivităţi,
răspunzând rapid la apariţia unui produs concurent, transformând propriul său produs. Pentru a câştiga în productivitate
fabricanţii au înţeles că un nou mod de organizare a procesului de concepţie ar permite, pe de o parte, reducerea la maxim
a întoarcerilor consumatoare de timp, iar pe de altă parte, o optimizare globală a produsului.

Cuvinte cheie: Concept de produs, generarea conceptelor, selectarea conceptelor, abordare structurala.

1. Generarea conceptelor
Un concept de produs este o descriere aproximativa a tehnologiei produsului, a principiilor de
functionare si a formei produsului. Este o descriere concisa a modului in care produsul va satisface nevoile
clientilor. Un concept este exprimat sub forma unei schite sau a unui model tridimensional aproximativ, deseori
insotit de un scurt text explicativ. Gradul in care un produs satisface clientii si poate fi comercializat cu succes
depinde intr-o mare masura de calitatea conceptului care a stat la baza lui. Un concept bun este uneori
implementat gresit in fazele urmatoare ale dezvoltarii, dar un concept slab rareori poate sa asigure un succes
comercial. Generarea conceptelor este relativ ieftina si poate fi realizata relativ repede in comparatie cu restul
procesului de dezvoltare.
Procesul de generare a conceptelor incepe cu un set de nevoi ale clientilor si specificatii-obiectiv si
rezulta un set de concepte de produs dintre care echipa va face selectia finala. In cele mai multe cazuri pot fi
generate sute de concepte, dintre care numai o mică parte va merita o atentie speciala in cadrul activitatii de
selectare a conceptului. Explorarea amanuntita a variantelor inca de la inceputul procesului de dezvoltare va
reduce considerabil probabilitatea ca echipa sa dea peste un concept mai bun in cursul dezvoltarilor ulterioare
sau ca un concurent sa introduca un produs cu performante mult mai bune decat ale produsului in curs de
dezvoltare.
Abordarea structurala. Greşelile obisnuite pe care le fac echipele de dezvoltare pe parcursul generarii
conceptelor include:
9 cosiderarea a una sau doua variante, deseori propuse de cei mai activi membri ai echipei;
9 ne luarea in considerare a utillitatii conceptelor folosite de alte firme in cadrul produselor inrudite sau
ne inrudite cu produsele in cauza;
9 implicarea in proces doar a unu sau doi oameni, ca rezultat al lipsei de incredere sau de implicare a
restului echipei in generarea conceptelor;
9 integrarea ineficienta a solutiilor partiale promitatoare;
9 ne luarea in considerare a unor categorii intregi de solutii.
O abordare structurata a generarii conceptelor reduce frecventa erorilor incurajand culegerea
informatiilor de la mai multe surse disparate prin indrumarea echipei in examinarea amanuntita a variantelor
si prin oferirea unui mecanism de integrare a solutiilor partiale. O metodologie structurata ofera, de asemenea,
o procedura pas cu pas pentru acei membri ai echipei mai putin experimentati in activitatile de proiectare,
permitandu-le sa participe activ in proces.

2. Selectarea conceptului produsului

In timp ce multe etape ale procesului de dezvoltare beneficiaza de creativitate nelimitata si gandire
divergenta, selectarea conceptului este un proces de restrangere a setului de concepte alternative luate in
considerare. Cu toate ca selectarea conceptului este un proces convergent, adesea este iterativ si nu duce la
gasirea imediata a unui concept ca fiind cel mai bun. Un set larg de concepte este redus initial la un set mai
mic, iar aceste concepte pot fi combinate si imbunatatite largind temporar setul de concepte analizat. Dupa mai
multe iteratii este ales in final un concept dominant.
1.Metodele de selectare a unui concept. Chiar daca procesul de selectare a conceptului este explit sau
nu, toate echipele folosesc anumite metode de triere a conceptelor. Metodele variaza in eficienta si cuprind
urmatoarele :
Decizia externa: Conceptele sunt prezentate unui utilizator, client sau altei persoane externe pentru
selectie;
Responsabilul de produs: Un membru influent al echipei de dezvoltare a produsului alege conceptul
pe baza preferintei personale;

157
Intuitie: Conceptul este ales pe baza bunului simt. Nu sunt folosite criterii explicite.
Pro si contra: Echipa face o lista a punctelor forte si slabe ale fiecarui concept, selectia facandu-se pe
baza datelor obtinute prin testere;
Prototip si test: Organizatia realizeaza si testeaza prototipuri ale fiecarui concept, selectia facandu-se
pe baza datelor obtinute prin testere;
Matrici decizionale: Echipa evalueaza fiecare concept conform unor criterii de selectie prestabilite
care permit cuantificarea.
2.Metodologiile structurate. Toate fazele de la inceputul dezvoltarii produsului au o influenta deosebita
asupra eventualului succes al produsului. Fara indoiala ca raspunsul pietei la un produs depinde in mod cert de
concept, dar multi practicieni si cercetatori cred ca alegerea conceptului afecteaza drastic costurile de fabricatie
ale produsului. O structurare a procesului de selectare a conceptului ajuta la mentinerea obiectivitatii pe
parcursul fazei conceptuale a procesului de dezvoltare si ghideaza echipa de dezvoltare a produsului prin
procese critice, dificile si uneori cu implicatii personale.
Practic, o metodologie structurata de selectare a conceptului ofera urmatoarele avantaje posibile:
Un produs orientat spre utilizator: Deoarece conceptele produselor similare de pe piata sunt evaluate
explicit pe baza unor criterii orientate spre utilizator, este de asteptat ca respectivul concept sa fie orientat spre
utilizator;
Un proiect competitiv: Tinand seama de conceptele produselor similare de pe piata cu respectarea
proiectelor existente, proiectantii imping proiectul lor de a egala sau a depasi pe cele ale concurentilor la
performantele parametrilor cheie;
O coordonare produs-proces mai buna: Evaluarea explicita a produsului cu respectarea criteriilor de
fabricatie imbunatatesc tehnologicitatea produsului cu respectarea criteriilor de fabricatie imbunatatesc
tehnologicitatea produsului si ajuta la adaptarea produsului la posibilitatile de prelucrare ale firmei;
Timp redus pentru introducerea produsului: O metodologie structurata devine un limbaj comun intre
inginerii proiectanti, inginerii tehnologi, designerii industriali, marketerii si conducatorii de proiect rezultand
o reducere a ambiguitatii, comunicare rapida si mai putine strturi gresite;
Eficienta la luarea deciziilor in cadrul grupului: In cadrul echipei de dezvoltare, filozofoa organizatorica
si liniile directoare, motivatia membrilor la participare si experienta membrilor echipei pot constrange procesul
de selectare a conceptului. O metodologie structurata incurajeaza luarea deciziilor bazate pe criterii obiective
si minimizeaza probalitatea ca factori arbitrari sau personali sa influenteze conceptul produsului;
Consemnarea procesului decizional: O metodologie structurata are ca rezultat o arhiva de argumente
care au stat la baza deciziilor. Aceste inregistrari sunt utile pentru noii membri cooptati ai echipei si pentru
aprecierea rapida a impactului schimbarilor in nevoile clientilor sau in alternativale disponibile.
3.Metodologia de selectare a conceptului. Metodologia de selectare a conceptului este prezentata in
doua etape, chiar daca prima etapa poate fi suficienta pentru luarea deciziilor simple de proiectare. Prima etapa
se numeste trierea conceptelor, iar a doua etapa este numita evaluarea conceptelor.
Trierea conceptelor este o evaluare rapida aproximativa pentru a obtine cateva alternative viabile.
Evaluarea conceptelor este o evaluare mai precisa a acestor cateva concepte pentru alegerea unui singur
concept, cu probabilitatea maxima de a conduce la un proces de succes.
Amandoua etapele (trierea conceptelor si evaluarea conceptelor), urmeaza un proces in sase pasi care
conduce activitatea etapei in selectarea conceptului:
1. Alcatuirea matricii de selectie;
2. Evaluarea conceptelor;
3. Ierarhizarea conceptelor;
4. Combinarea si imbunatatirea conceptelor;
5. Selectarea unuia sau a mai multor concepte;
6. Reflectii asupra rezultatelor si a procesului;
Chiar daca se prezinta ca un proces bine definit, echipa, nu metodologia, creiaza conceptele si ia decizile
care determina calitatea produsului. Fiecare membru, reprezentand un departament, are o viziune speciala care
sporeste intelegerea problemei si faciliteaza dezvoltarea unui produs de succes orientat spre client.
4. Observaţii. In ciuda experientei, cei care folosesc aceasta metodologie, dupa mai multe utilizari vor
descoperii multe subtilitati:
x Analiza calitatii conceptului: Teoria de baza in metodologia selectarii conceptului este ca, criteriile de
selectie – si implicit nevoile clientilor pot fi evaluate independent si calitatea conceptului este suma
calitatilor conceptului raportate la fiecare criteriu.
x Criterii subiective: Unele criterii de selectie, in special cele legate de aspectul estetic, sunt foarte
subiective. Alegerile bazate doar pe criterii subiective trebuie facute cu grija.

158
 x Introducerea costului: Majoritatea criteriilor de selectie au la baza nevoile clientilor. Dar, “usurinta
fabricarii” si “pretul de cost” nu sunt nevoi ale clientilor.
x Selectarea elementelor unor concepte complexe: Unele concepte complexe sunt obtinute prin agrearea
mai multor concepte simple. Daca toate conceptele ce se evalueaza sunt combinatii ale aceluiasi set
de concepte simple, atunci conceptele simple trebuie evaluate mai intai si independent de conceptele
complexe.
x Aplicarea alegerii conceptului pe tot parcursul procesului de dezvoltare: Chiar daca pe parcursul
acestui capitol s-apus accentul pe utilizarea metodologiei la selectarea unor concepte de baza,
motodologia alegerii conceptului este folosita iarasi si iarasi la diferite niveluri de detaliere in procesul
de proiectare si dezvoltare.
Selectarea conceptului se aplica nu numai in timpul dezvoltarii conceptuale dar si pe parcursul
subsecvantelor procesului de proiectare si de dezvoltare.
Selectarea conceptului este un grup de procese care usureaza selectarea unui concept castigator, ajuta
la realizarea unui consens in echipa si creeaza o arhiva a procesului de luare a deciziilor.

Bibliografie

1. Dezvoltarea produselor. Disponibil la: http://www.rasfoiesc.com/business/management/Proiectarea-

si-dezvoltarea-int29.php
2. Karl. T. Ulrih, Stefen D. Eppinger. Product design and development. Moscova, sankt Petersburg,
2007. – 448 p
3. Tehnici avansate de proiectare si dezvoltare a produselor. Dezvoltarea conceptului de bază.
Generarea variantelor conceptuale. Descrierea activităţii. Disponibil la:
https://www.scribd.com/document/318260872/CursTAPDP3-Public
4. Tehnici avansate de proiectare si dezvoltare a produselor. Dezvoltarea conceptului de bază.
Generarea variantelor conceptuale. Arhitectura produsului. Disponibil la:
https://www.scribd.com/document/318260872/CursTAPDP3-1-Public
5. Tehnici avansate de proiectare si dezvoltare a produselor. Dezvoltarea conceptului de bază.
Generarea variantelor conceptuale. Proiectarea sistemica. Disponibil la:
https://www.scribd.com/document/318260872/CursTAPDP6-Public

159
 SISTEMATIZAREA CUNOȘTINȚELOR DESPRE SIMBOLIZAREA
ALUMINIULUI ȘI ALIAJELOR DE ALUMINIU ÎN SISTEMUL DE
STANDARDE GOST

Nițulenco T., Toca A.

Universitatea Tehnică a Moldovei

Rezumat: Standardizarea materialelor metalice se face in mai multe scopuri: inlaturarea impedimentelor de ordin tehnic
pentru productie si comert, asigurarea interschimbabilitatii si compatibilitatii tehnico-informationale a materialelor si
produselor din ele. Cunostintele din domeniul materialelor metalice este o componenta esentiala a pregatirii cadrelor
ingineresti la specialitatile nemetalurgice, mai ales in aspectul sistematizarii si structurarii informatiei pentru ca
materialele metalice sa fie usor recunoscute.

Cuvinte chee: aluminiu, aliaj de aluminiu, destinatie, simbolizare, compozitia chimica

Sistemul de standarde GOST prevede elaborarea mai multor grupe de materiale în bază de aluminiu:
x aluminiu primar;
x aluminiu tehnic pur (deformabil);
x aliaje de aluminiu de deformare;
x aliaje de aluminiu de turnat în piese;
x aliaje de aluminiu de antifricţiune.
Pentru aceste grupe nu există o regulă universală de simbolizare, astfel încât pentru fiecare din ele se
aplică anumite reguli specifice.
Aluminiul şi aliajele de aluminiu comerciale sunt simbolizate astfel:
9 prin litere şi cifre ce reflectă destinaţia sau o particularitate calitativă, anumite proprietăţi şi unele
specificări aparte;
9 prin litere şi cifre ce reflectă compoziţia chimică (prin simboluri chimice echivalente ruseşti pentru
mărci de aliaje neferoase) şi unele specificări aparte.
Structura şi conţinutul simbolurilor pentru aceste variante de simbolizare sunt date în tabel.
Simbolizarea după destinaţie şi particularităţile calitative se face pentru:
9 aluminiul primar;
9 aluminiul tehnic pur (aluminiu deformabil);
9 aliajele de aluminiu deformabile;
9 aliajele de aluminiu deformabile de tip duraluminiu;
9 aliajele de aluminiu deformabile de forjare;
9 aliajele de aluminiu deformabile de rezistenţă înaltă;
9 aliajele de aluminiu deformabile pentru aviaţie
şi are următorul conţinut:
x denumirea aluminiului sau a aliajului:
¾ A de la Алюминий первичный - aluminiu primar;
¾ АД de la Алюминий Деформируемый sau de la сплав Алюминиевый Деформируемый -
aluminiu sau aliaj de aluminiu deformabil;
¾ Д de la Дюралюминий - duraluminiu;
¾ АК de la сплав Алюминиевый Ковочный - aliaj de aluminiu de deformare (de forjat);
¾ В de la Высокопрочный алюминиевый сплав - aliaj de aluminiu deformabil de rezistenţă înaltă;
¾ AВ de la Авиационный Высокопрочный - aliaj de aluminiu deformabil pentru aviaţie;
x gradul de puritate al aluminiului:
¾ %Al - 99,0 - diferenţa conţinutului de aluminiu, fiind omise zerourile „miimi” şi zerourile „sutimi”
(999, 995, 99, 97, 95, 85, 8, 7, 6, 5, 0) pentru aluminiul primar în ordinea descreşterii purităţii;
¾ 000, 00, 0, 1, fără simbol - pentru aluminiul deformabil;
x n, nn, n-1, nn-1, nn-2 - număr de ordine conform standardului pentru aliaje deformabile, duraluminiu,
aliaje de deformare, aliaje de rezistenţă înaltă, aliaje pentru aviaţie;
x caracteristici speciale:

160
 ¾ E - proprietăţi electrice garantate;
¾ Ш - pentru industria alimentară;
¾ grad de puritate: ч de la чистый – pur; пч de la повышенной чистоты - de puritate sporită; оч
de la особой чистоты - de puritate deosebită;
x tratamente termice: M - recopt; T - călit şi îmbătrânit natural; T1 - călit şi îmbătrânit artificial; H - ecruisat.
Simbolizarea după compoziţia chimică şi particularităţile calitative se face pentru aliaje de aluminiu
deformabile şi de turnătorie şi are următorul conţinut:
x A - de la Aluminiu (denumirea aliajului, aluminiu sau aliaj de aluminiu);
x EaEaEa - cupluri constituite din simbolurile echivalente ruseşti în aliajele neferoase ale elementelor
de aliere şi de conţinuturile lor în procente (până la zecimi). La conţinuturi de cca 1% cifra 1 nu se
scrie;
x л - pentru mărcile de turnat în piese, real se scrie numai pentru 2 mărci: АК8л şi АМг6л. Începând
cu conţinutul mediu de 7%Si, toate mărcile sunt de turnătorie, iar la conţinutul de 6%Si marca АМг6
este simultan şi de deformare, şi de turnătorie. Marca АК8 este aliaj de deformare (К de la Ковочный)
cu numărul de ordine 8 conform standardului, iar marca АК8л conţine 8%Si (К - simbol chimic
echivalent rusesc al Si în aliajele neferoase);
x E, Ш, ч, пч, оч - caracteristici speciale descrise mai sus;
x M, T, T1, H - tratamente termice descrise mai sus.
Tabel. Structura simbolizării aluminiului şi aliajelor de aluminiu în sistemul de standarde GOST
Aliajul Caracteristica Tratamentul
nnn
Aluminiu primar
nn
(Алюминий первичный)
n E
A
0 (proprietăţi electrice
A999
(%Al-99,0; se omit garantate)
(A995,..., A95
zerourile miimi,
A85,..., A0)
sutimi)
Aluminiu deformabil 000 E
(Алюминий 00 (proprietăţi electrice
деформируемый) 0 garantate)
АД 1 Ш
(АД000, АД00, АД0, АД1, fără simbol (de uz alimentar)
АД) (grad de puritate)
Aliaj de aluminiu
deformabil
E
(Сплав алюминиевый
nn (proprietăţi electrice
деформируемый)
(număr de ordine) garantate)
АД
(АД31, АД31Е, АД33)

M (recopt)
ч (чистый - pur)
Aliaj de aluminiu Т (călit şi
пч (повышенной
deformabil îmbătrânit
чистоты -
Duraluminiu nn natural)
puritate sporită)
(Дюралюминий) (număr de ordine) T1 (călit şi
оч (особой
Д îmbătrânit
чистоты - puritate
(Д1, Д16, Д19ч) artificial)
deosebită)
H (ecruisat)
Aliaj de aluminiu M
deformabil de forjare Т
n ч
(Ковочный) T1
n-1 пч
АК H
(număr de ordine) оч
(АК4, АК4-1ч, АК6,
АК8**)

161
 Tabel. Continuare
Aliaj de aluminiu
deformabil de rezistenţă nn M
ч
înaltă (Высокопрочный) nn-1 Т
пч
В nn-2 T1
оч
(В95, В95-1, В95-2, (număr de ordine) H
В95пч)
Aliaj de aluminiu M
deformabil de aviaţie Т
(Авиационный) T1
AВ H
Aliaj de aluminiu de n
ч M
turnătorie nn
пч Т
(Литейный) n-1
oч T1
АЛ nn-1
E H
(АЛ2, АЛ23-1, АЛ34) (număr de ordine)
Aliaj de aluminiu
(Сплав алюминиевый)
EaEaEa
А Л
(elemente de aliere
de deformare (литейный - ч M
în cupluri: simbol +
(АМц; АМг2,5; АМг5; de turnătorie, пч Т
conţinut în %, până
АМг6); numai pentru oч T1
la zecimi,
de turnat în piese mărcile АК8л E H
restul până la 100%
(АК5М2, АК7, АК8л**, şi АМг6л)
Al)
АМг5К, АМг6л*,
АМг7)
Aliaj de aluminiu
antifricţiune aSt-aCu
(Антифрикционный) (conţinut St şi Cu)
AO аН
(АО3-1, АО20-1) (conţinut Ni)
АН EEE
(АН2,5) (restul până la 100%
А Al)
(ACM, AMCT, AMK)

Notă. Mărcile cu *Seria aliajelor de deformare АМг finalizează cu АМг6, iar seria aliajelor de
denumirea АК sunt turnat în în piese АМг începe cu АМг6л, reprezentând acelaşi sistem de
simbolizate în diferite simbolizare:
sisteme: АМг0,5; АМг1;... АМг4; АМг5;
de deformare
x deformabile cu АМг6
K de la Ковочный; de turnat în
АМг6л; АМг6лпч;...АMг11
x de turnat în piese cu piese
K - simbolul chimic **Seria aliajelor de deformare AK finalizează cu АК6, АК8, iar seria aliajelor
echivalent rusesc al Si de turnat în piese AK începe cu AK7, reprezentând diferite sisteme de
în aliajele neferoase simbolizare:
АК4-1
de deformare АК4 АК6 - АК8 - - -
АК4-1ч
АК7, АК9,
de turnat în
- - - АК7ч, АК8л АК9ч, АК12 АК13
piese
АК7пч АК9пч

Exemple de descifrare a mărcilor de aliaje de aluminiu deformabile:

AД31Е este aliaj de aluminiu deformabil (AД) cu numărul de ordine 31 conform standardului şi cu
proprietăţi electrice garantate (E);
AД35 este aliaj de aluminiu deformabil (AД) cu numărul de ordine 35 conform standardului.

162
 Exemple de mărci de aliaje de aluminiu deformabile în sistemul GOST: AД31, AД31Е, AД33, AД35.
Exemple de descifrare a mărcilor de duraluminiu în sistemul GOST:
Д1 este duraluminiu (Д) cu numărul de ordine 1 conform standardului;
Д16АТ este duraluminiu (Д) cu numărul de ordine 16 conform standardului, placat (А), călit şi
îmbătrânit natural (T);
Д19ч este duraluminiu (Д) cu numărul de ordine 19 conform standardului, este pur (ч de la чистый).
Exemple de mărci de duraluminiu în sistemul GOST: Д1, Д1А, Д12, Д16, Д16А, Д16АТ, Д18, Д19,
Д19ч, Д20, Д21.
Exemple de descifrare a măcilor de aliaje de aluminiu deformabile de forjare în sistemul GOST:
АК4 este aliaj de aluminiu (А) deformabil (К de la Ковочный) cu numărul de ordine 4 conform
standardului;
АК4-1ч este aliaj de aluminiu (А) deformabil (К) cu numărul de ordine 4-1 conform standardului, este
pur (ч de la чистый).
Exemple de mărci de aliaje de aluminiu deformabile de forjare: АК4, АК4-1, АК4-1ч, АК6, АК8.
Exemple de descifrare a mărcilor de aliaje de aluminiu deformabile de rezistenţă înaltă în sistemul
GOST:
В65 este aliaj de aluminiu deformabil de rezistenţă înaltă (В de la Высокопрочный) cu numărul de
ordine 65 conform standardului;
В93пч este aliaj de aluminiu deformabil de rezistenţă înaltă (В) cu numărul de ordine 93 conform
standardului, are puritate ridicată (пч de la повышенной чистоты).
Exemple de mărci de aliaje de aluminiu deformabile de rezistenţă înaltă: В65, В95пч, В95пч, В95,
В93пч, В95-1, В95-2.
Exemplu de descifrare a mărcii de aliaj de aluminiu deformabil de aviaţie:
AВ este aliaj de aluminiu deformabil de rezistenţă înaltă (В) cu destinaţie aviatică (A).
Exemplu de marcă de aliaj de aluminiu deformabil de aviaţie: AВ.
Exemplu de descifrare a mărcii de aluminiu de turnat în piese în sistemul GOST:
АЛ23-1 este aliaj de aluminiu (А) de turnat în piese (Л) cu numărul de ordine 23-1 conform standardului.
Exemple de mărci de aluminiu de turnat în piese: АЛ2; АЛ4; АЛ4-1; АЛ5; АЛ5-1; АЛ9; АЛ9-1;
АЛ11; АЛ13; АЛ19; АЛ22; АЛ23; АЛ23-1; АЛ24; АЛ25; АЛ27; АЛ27-1; АЛ28; АЛ29; АЛ30; АЛ32;
АЛ34.
Exemple de descifrare a mărcilor de aliaje de aluminiu de deformare şi de turnătorie după compoziţia
chimică în sistemul GOST:
АМцМ este aliaj de aluminiu (A) cu un conţinut mediu de 1%Mn (Мц - simbolul chimic echivalent
rusesc al manganului în aliajele neferoase, tab.4.3) şi cu 1%Cu (М de la Медь - сupru), restul până la 100% -
Al;
АМг2Н este aliaj de aluminiu (A) cu un conţinut mediu de 2%Mg (Мг - simbolul chimic echivalent
rusesc al magneziului în aliajele neferoase) şi cu 1%Ni (Н de la Никель - nichel), restul până la 100% - Al;
АМг6 este aliaj de aluminiu (A) cu un conţinut mediu de 6%Mg (Мг), restul până la 100% - Al;
АК5М7 este aliaj de aluminiu (A) cu un conţinut mediu de 5%Si (К de la Кремний - siliciu) şi cu 7%Cu
(М), restul până la 100% - Al;
АК12ММгН este aliaj de aluminiu (A) cu un conţinut mediu de 12%Si (К), cu câte 1%Cu (М), 1%Mg
(Мг), 1%Ni (Н), restul până la 100% - Al.
Exemple de mărci de aliaje de aluminiu:
9 deformabile (GOST 4784-97): АМц; АМцС; АМг0,5; АМг1; АМг1,5; АМг2; АМг2,5; АМг3;
АМг3,5; АМг4; АМг4,5; АМг5; АМг6;
9 de turnat în piesee (în paranteze este dată simbolizarea după destinaţie, GOST 1583-93): АК5М
(АЛ5); АК5Мч (АЛ5-1); АК5М2; АК5М4; АК5М7; АК6М2; АК7; АК7ч (АЛ9); АК7пч (АЛ91);
АК8л (АЛ34); АК8М (АЛ32); АК8М3; АК8М3ч; АК9; АК9ч (АЛ4); АК9пч (АЛ4-1); АК9М2;
АК9Ц6; АК10; АК11М2; АК12ММгН (АЛ30); АК12М2МгН (АЛ25); АК12 (АЛ2); АК12М2;
АК13; АК21М2,5Н2,5; АМг4К1,5М; АМг5К (АЛ13); АМг5Мц (АЛ28); АМг6л (АЛ23); АМг6лч
(АЛ23-1); АМг7 (АЛ29); АК7Ц9 (АЛ11); АМг10 (АЛ27); АМг10ч (АЛ27-1); АМг11 (АЛ22);
АЦ4Мг (АЛ24); АМ4,5К; АМ5 (АЛ19).
Exemple de descifrare a mărcilor de aluminiu antifricţiune în sistemul GOST:
АO9-2 este aliaj de aluminiu antifricţiune (A) cu un conţinut mediu de 9%Sn (O de la Олово - staniu)
şi de 2%Cu (al doilea element de aliere implicit este cuprul), restul până la 100% - Al;
АO6-1 este aliaj de aluminiu antifricţiune (A) cu un conţinut mediu de 6%Sn (O) şi de 1%Cu, restul
până la 100% - Al;

163
 АН2,5 este aliaj de aluminiu antifricţiune (A) cu un conţinut mediu de 2,5%Ni (Н de la Никель - nichel)
, restul până la 100% - Al;
АСМТ este aliaj de aluminiu antifricţiune (A) cu antimoniu (C de la Сурьма - stibiu, se mai numeşte şi
antimoniu), cu cupru (М de la Медь - сupru,) şi cu telur (Т de la Теллур - telur). Standardul prevede conţinuturi
medii: 5,5%Sb; 1,0%Cu; 0,15%Te, restul până la 100% - Al.
Exemple de mărci de aluminiu antifricţiune în sistemul GOST (GOST 14113-78): АО3-1; АО3-7; АО6-
1; АО9-1; АО9-2; АО12-1; АО20-1; АН2,5; АМСТ; АМК; АСМ.

Bibliografie

1. ГОСТ 11069-2001. Алюминий пeрвичный. Mарки. Disponibil la: http://www.mc.ru/gost/gost11069-

2001.pdf ; http://promalumin.ru/gost/11069-2001.pdf
2. ГОСТ 4784-97. Алюминий и сплавы алюминиeвыe дeформируeмыe. Mарки. Disponibil la:
http://www.ukrtop.info/gost/325.pdf; http://www.mc.ru/gost/gost4784-97.pdf
3. ГОСТ 1583-93. Сплавы алюминиeвыe литeйныe. Тeхничeскиe условия. Disponibil la:
http://www.bklz.ru/uploads/files/11.pdf
4. ГОСТ 14113-78. Сплавы алюминиeвыe антифрикционныe. Mарки. Disponibil la:
http://www.gosthelp.ru/gost/gost32093.html

164
 SISTEMATIZAREA CUNOȘTINȚELOR DESPRE SIMBOLIZAREA
CUPRULUI ȘI ALIAJELOR DE CUPRU ÎN SISTEMUL DE STANDARDE
GOST
Nițulenco T., Toca A.

Universitatea Tehnică a Moldovei

Rezumat: Standardizarea materialelor metalice se face in mai multe scopuri: inlaturarea impedimentelor de ordin tehnic
pentru productie si comert, asigurarea interschimbabilitatii si compatibilitatii tehnico-informationale a materialelor si
produselor din ele. Cunostintele din domeniul materialelor metalice este o componenta esentiala a pregatirii cadrelor
ingineresti la specialitatile nemetalurgice, mai ales in aspectul sistematizarii si structurarii informatiei pentru ca
materialele metalice sa fie usor recunoscute.

Cuvinte chee: cupru, aliaj de cupru, destinatie, simbolizare, compozitia chimica

Sistemul de standarde GOST prevede elaborarea câtorva grupe de materiale şi aliaje de cupru distincte:
x cupru tehnic pur;
x aliaje de cupru;
x alame deformabile;
x alame de turnat în piese;
x bronzuri deformabile;
x bronzuri de turnat în piese.
În conformitate cu standardele GOST, cuprul şi aliajele de cupru comerciale sunt simbolizate astfel:
9 prin litere şi cifre (alfa-numeric) ce reflectă destinaţia sau o particularitate calitativă - gradul de
puritate, anumite proprietăţi şi unele specificări aparte;
9 prin litere şi cifre (alfa-numeric) ce reflectă compoziţia chimică (prin simboluri chimice echivalente
ruseşti pentru mărci de metale neferoase, tab.4.3) şi unele specificări aparte.
Structura şi conţinutul simbolurilor pentru aceste variante de simbolizare sunt date în tabel.
Simbolizarea după destinaţie şi particularităţile calitative şi cantitative se face pentru cuprul tehnic
pur şi are următorul conţinut: denumirea cuprului M de la Медь; simbolul/cod al gradului de puritate; metoda
de purificare).
Simbolizarea după compoziţia chimică şi alte particularităţi ale aliajelor de cupru se face pentru:
9 aliaje de cupru;
9 alame de turnat în piese;
9 bronzuri de turnat în piese;
9 alame de deformare;
9 bronzuri de deformare;
şi are următorul conţinut:
x denumirea aliajului:
¾ M de la Медь - aliaj de cupru;
¾ Л de la Латунь - alamă;
¾ Бр de la Бронза - bronz;
x caracteristica alierii dată în formă de:
¾ cupluri (EpraprEaEa) constituite din simbolurile chimice echivalente ruseşti ale elementelor de
aliere şi conţinutul lor în procente (până la zecimi) cu menţiunea elementului principal Epr:
9 zinc (Ц) pentru alame de turnat în piese;
9 staniu (O) sau aluminiu (A) sau plumb (C) pentru bronzuri de turnat în piese;
¾ serie de simboluri chimice ale elementelor de aliere în ordinea descreşterii importanţei şi conţinutul
lor în procente (până la zecimi) separate prin cratimă cu menţiunea specială a conţinutului:
9 cuprului (EEaCu-a-a) în alamele de deformare;
9 staniului (OEEaO-a-a) sau aluminiului (AEEaA-a-a) în bronzurile de deformare;
x metoda de turnare (numai pentru aliajele de turnat în piese).

165
 Tabel. Structura simbolizării cuprului şi aliajelor de cupru în sistemul de standarde GOST
Aliajul Caracteristica
к (de catod - катодная)
р (rafinat cu dezoxidare - E
00
рафинированная с (proprietăţi
Cupru tehnic pur 0
раскислением) electrice
M 1
ф (dezoxidat cu fosfor - garantate,
(Медь - cupru) 2
раскисленная numai
(М00, М0, M1, M2, M3) 3
фосфором) pentru M1
(grad de puritate)
б (fără oxigen - şi M1p)
бескислородная)
EEEa-a-a
Aliaj de cupru (simbolurile chimice echivalente
M ruseşti ale elementelor de aliere
(Медь - cupru) în ordinea descreşterii
(МН0,6; МНА6-1,5; importanţei şi conţinutul lor în %
МНЖКТ5-1-0,2-0,2) separate prin cratimă, până la
zecimi)
П (în forme de nisip-lut -
ЦaцEaEa в песчанно-глинистые
Alamă de turnătorie (elemente de aliere în cupluri, формы)
Л primul fiind zincul (Ц): simbol К (în cochilă - в кокиль)
(Латунь - alamă) chimic echivalent rusesc + Д (sub presiune - под
(ЛЦ14К3С3; ЛЦ40Мц1,5) conţinut în %, până la zecimi, давлением)
rest până la 100% - Zn) Ц (centrifugală -
центробежное)
EpraprEaEa
Bronz de turnătorie (elemente de aliere în cupluri,
П (în forme de nisip-lut)
Бр primul fiind elementul principal
К (în cochilă)
(Бронза - bronz) (O - Sn; A - Al; C - Pb): simbol
Д (sub presiune)
(БрО10С10; БрА10Ж3Мц2; echivalent rusesc + conţinut în
Ц (centrifugală)
БрС60Н2,5) %, până la zecimi,
rest până la 100% - Cu)
EEaCu-a-a
(simbolurile chimice echivalente
Alamă de deformare ruseşti ale elementelor de aliere,
Л în ordinea descreşterii
(Латунь - alamă) importanţei şi conţinutul
(Л59; ЛА77-2; cuprului, apoi conţinutul
ЛМцА57-3-1) elementelor de aliere separate
prin cratimă în %, până la zecimi,
rest până la 100% - Zn)
OEEaO-a-a
AEEaA-a-a
(simbolurile chimice echivalente
Bronz de deformare
ruseşti ale elementelor de aliere,
Бр
în ordinea descreşterii
(Бронза - bronz)
importanţei, pe prima poziţie
(БрОЦС4-4-4;
fiind elementul principal (O - Sn;
БРАЖНМц9-4-4-1)
A - Al) şi conţinutul lor separate
prin cratimă în %, până la zecimi,
rest până la 100% - Cu)
Exemple de descifrare a mărcilor aliajelor de cupru în sistemul GOST:
МН0,6 este cupru (M) aliat în medie cu 0,6%Ni (Н de la Никель - nichel);
МНА6-1,5 este cupru (M) aliat în medie cu 6%Ni (Н) şi 1,5%Al (A de la Алюминий - aluminiu);
МНЖКТ5-1-0,2-0,2 este cupru (M) aliat în medie cu 5%Ni (Н), 1%Fe (Ж de la Железо - fier), 0,2%Si (К de
la Кремний - siliciu) şi 0,2%Te (T de la Теллур - telur).
Exemple de mărci de aliaje de cupru: МН0,6; МН10; МН16; МН19; МН25; МН95-5; МНА13-3;

166
МНА6-1,5; МНЖ5-1; МНЖКТ5-1-0,2-0,2; МНЖМц10-1-1; МНЖМц30-1-1; МНМц3-12; МНМц40-1,5;
МНМц43-0,5; МНМцАЖ3-12-0,3-0,3; МНЦ12-24; МНЦ15-20; МНЦ18-20; МНЦ18-27; МНЦС16-29-
1,8; МНЖМц28-2,5-1,5.
Exemple de descifrare a mărcilor alamelor şi bronzurilor de turnat în piese în sistemul GOST:
ЛЦ40С este alamă (Л) de turnat în piese (pentru alame de turnat în piese simbolizarea se face pe cupluri:
simbol chimic echivalent rusesc şi conţinut) cu un conţinut (restul până la 100%) mediu de 40%Zn (Ц), aliată
în medie cu 1%Pb (С de la Cвинец - plumb);
ЛЦ30А3 este alamă (Л) de turnat în piese cu un conţinut (restul până la 100%) mediu de 30%Zn (Ц), aliată
în medie cu 3%Al (А de la Aлюминий - aluminiu);
ЛЦ37Мц2С2К este alamă (Л) de turnat în piese cu un conţinut (restul până la 100%) mediu de 37%Zn (Ц),
aliată în medie cu 2%Mn (Мц de la Mарганец - mangan), cu 2%Pb (С) şi cu 1%Si (К de la Кремний - siliciu);
БрО10С10 este bronz (Бр) obişnuit (în bază de staniu - О) de turnat în piese (simbolizarea se face în cupluri)
cu un conţinut mediu de 10%Sn (О), aliat în medie cu 10%Pb (С de la Свинец - plumb), restul până la 100%
este cupru;
БрО4Ц7С5 este bronz (Бр) obişnuit de turnat în piese cu un conţinut mediu de 4%Sn (О), aliat în medie cu
7%Zn (Ц de la Цинк - zinc) şi 5%Pb (С), restul până la 100% este cupru;
БрА10Ж3Мц2 este bronz (Бр) cu aluminiu (A) de turnat în piese cu un conţinut mediu de 10%Al (А de la
Aлюминий - aluminiu), aliat în medie cu 3%Fe (Ж de la Железо - fier) şi cu 2%Mn (Мц de la Марганец -
mangan), restul până la 100% este cupru;
БрА9Ж4Н4Мц1 este bronz (Бр) cu aluminiu (А) de turnat în piese cu un conţinut mediu de 9%Al (А), aliat
în medie cu 4%Fe (Ж), 4%Ni (Н de la Никель - nichel) şi 1%Mn (Мц), restul până la 100% este cupru;
БрС30 este bronz (Бр) cu plumb (С) de turnat în piese cu un conţinut mediu de 30%Pb (С), restul până la
100% este cupru.
Exemple de mărci de alame şi bronzuri de turnat în piese:
¾ alame (GOST 17711-93): ЛЦ14К3С3; ЛЦ16К4; ЛЦ23А6Ж3Мц2; ЛЦ25С2; ЛЦ30А3; ЛЦ37Мц2С2К;
ЛЦ38Мц2С2; ЛЦ40АЖ; ЛЦ40Мц1,5; ЛЦ40Мц3А; ЛЦ40Мц3Ж; ЛЦ40С; ЛЦ40СД;
¾ bronzuri cu staniu (GOST 613-79): БрО10; БрО10С10; БрО10С12Н3; БрО10Ф1; БрО10Ц2; БрО19;
БрО3,5Ц7С5; БрО3Ц12С5; БрО3Ц7С5Н; БрО3Ц7С5Н1; БрО4Ц4С17; БрО4Ц7С5; БрО5С25;
БрО5Ц5С5; БрО6С6Ц3; БрО6Ц6С3; БрО8Н4Ц2; БрО8С12; БрО8Ц4;
¾ bronzuri fără staniu (GOST 18175-78): БрА10Ж3Мц2; БрА10Ж4Н4; БрА10Мц2; БрА11Ж6Н6;
БрА7Ж1,5С1,5; БрА7Мц15Ж3Н2Ц2; БрА9Ж3; БрА9Ж4; БрА9Ж4Н4Мц1; БрА9Мц2; БрС30;
БрС60Н2,5.
Exemple de descifrare a mărcilor de alame deformabile în sistemul GOST:
Л59 este alamă (Л) cu un conţinut mediu de 59%Cu, restul până la 100% este zinc;
ЛА77-2 este alamă (Л) de deformare (alamele de deformare se simbolizează prin simboluri chimice
echivalente ruseşti ale elementelor de aliere scrise în ordinea desreşterii conţinuturilor, după care prin cratimă
se scriu conţinuturile acestora) cu un conţinut mediu de 77%Cu, aliată în medie cu 2%Al (А de la Aлюминий
- aluminiu), restul până la 100% este zinc;
ЛМцА57-3-1 este alamă (Л) de deformare cu un conţinut mediu de 57%Cu, aliată în medie cu 3%Mn (Мц de
la Mарганец - mangan) şi 1%Al (A), restul până la 100% este zinc.
Exemple de mărci de alame de deformare (GOST 15527-70): Л59; Л60; Л63; Л66; Л68; Л70; Л75;
Л80; Л85; Л90; Л96; ЛА77-2; ЛА85-0,5; ЛАЖ60-1-1; ЛАМш77-2-0,05; ЛАН59-3-2; ЛАНКМц75-2-2,5-
0,5-0,5; ЛЖМц59-1-1; ЛЖС58-1-1; ЛК80-3; ЛКС65-1,5-3; ЛМц58-2; ЛМцА57-3-1; ЛН65-5; ЛО60-1;
ЛО62-1; ЛО70-1; ЛО90-1; ЛС59-1; ЛС59-1В; ЛС60-1; ЛС63-3; ЛС64-2; ЛС74-3.
Exemple de descifrare a mărcilor de bronzuri deformabile în sistemul GOST:
БрОЦ4-3 este bronz (Бр) obişnuit (în bază de staniu - О) de deformare (simbolizarea se face prin serii de
simboluri chimice echivalente ruseşti ale elementelor de aliere şi de conţinuturile lor separate prin cratimă) cu
un conţinut mediu de 4%Sn (О), aliat în medie cu 3%Zn (Ц de la Цинк - zinc), restul până la 100% este cupru;
БрОЦС4-4-4 este bronz (Бр) obişnuit de deformare cu un conţinut mediu de 4%Sn (О), aliat în medie cu
4%Zn (Ц), 4%Pb (С de la Свинец - plumb), restul până la 100% este cupru;
БрА5 este bronz (Бр) cu aluminiu (fără staniu) cu un conţinut mediu de 5%Al (А de la Алюминий - aluminiu),
restul până la 100% este cupru;
БрАМц9-2 este bronz (Бр) cu aluminiu (fără staniu) de deformare cu un conţinut mediu de 9%Al (А), aliat în
medie cu 2%Mn (Мц de la Mарганец - mangan), restul până la 100% este cupru;
БрАЖНМц9-4-4-1 este bronz (Бр) cu aluminiu (fără staniu) de deformare cu un conţinut mediu de 9%Al
(А), aliat în medie cu 4%Fe (Ж de la Железо - fier), cu 4%Ni (Н de la Никель - nichel), cu 1%Mn (Мц),
restul până la 100% este cupru.
Exemple de mărci de bronzuri de deformare în sistemul GOST:
¾ Bronzuri deformabile cu staniu (GOST 5017-74): БрОФ2-0,25; БрОФ4-0,25; БрОФ6,5-0,15; БрОФ6,5-
0,4; БрОФ7-0,2; БрОФ8-0,3; БрОЦ4-3; БрОЦС4-4-2,5; БрОЦС4-4-4;

167
¾ Bronzuri deformabile fără staniu (GOST 18175-78): БрА5; БрА7; БрАЖ9-4; БрАЖМц10-3-1,5;
БрАЖН10-4-4; БрАЖНМц9-4-4-1; БрАМц10-2; БрАМц9-2; БрКМц3-1; БрКН1-3; БрКХКо0,4-0,6-
1,6; БрМц5; БрХ1.

Bibliografie

1. ГОСТ 859-2001. Meдь. Mарки. Disponibil la: http://www.mc.ru/gost/gost859-2001.pdf

2. ГОСТ 613-79. Бронзы оловянныe литeйныe. Mарки. Disponibil la:
http://www.cad.dp.ua/gost/files/GOST613-79.pdf
3. ГОСТ 614-97. Бронзы литeйныe в чушках. Тeхничeскиe условия. Disponibil la:
http://www.gosthelp.ru/gost/gost6492.html
4. ГОСТ 1020-97. Латуни литeйныe в чушках. Тeхничeскиe условия. Disponibil la:
http://www.gosthelp.ru/gost/gost11057.html
5. ГОСТ 5017-74. Бронзы оловянныe, обрабатываeмыe давлeниeм. Mарки. Disponibil la:
http://www.cad.dp.ua/gost/files/GOST5017-74.pdf
6. ГОСТ 18175-78. Бронзы бeзоловянныe, обрабатываeмыe давлeниeм. Mарки. Disponibil la:
http://www.cad.dp.ua/gost/files/GOST18175-78.pdf
7. ГОСТ 15527-2004. Сплавы мeдно-цинковыe (латуни), обрабатываeмыe давлeниeм. Mарки.
Disponibil la: http://www.mc.ru/gost/gost15527-2004.pdf
8. ГОСТ 17711-93. Сплавы мeдно-цинковыe (латуни) литeйныe. Mарки. Disponibil la:
http://hoster.bmstu.ru/~mt8/uploads/library/gost/17711-93.pdf

168
 INOVAREA DESCHISA
Autori: Igor Rata, Sergiu Mita

Universitatea Tehnică a Moldovei

Innovation is only way to win

Steve Jobs

Abstract: În lucrare se arată că inovarea deschisa inclusiv si in domeniul transferui tehnologic în industrie poartă un
caracter pronuntat subordonat necesitătii pietei (clientilor externi), dar si necesitătilor clientilor interni – propriilor
angajati. Din aceste considerente inovarea si transferul tehnologic deschise in industrie sunt în măsură egală oportunităti
si satisfactie pentru companii si pentru angajati având caracter economic si moral-uman.

Cuvinte cheie: Inovare deschisa, transfer tehnologic, industrie, creativitate, politici de încurajare

1. Introducere
Inovarea Deschisă, aşa cum este explicată de cel care a promovat termenul, profesorul Henry
Chesbrough de la Universitatea Berkeley din California, presupune atât folosirea resurselor de cunoaştere
interne, cât şi externe, pentru a dezvolta mai rapid o tehnologie care apoi să deschidă şi mai mult orizonturile
unei pieţe. Altfel spus, firmele sau companiile ar putea... şi ar trebui să-şi împartă brevetele, ideile şi accesul
la o piaţă, în contextul în care numai aşa tehnologia ar putea avansa continuu.

2. Inovarea inchisa versus inovarea deschisa in contextul evolutiei mediului de afaceri

Inovare deschisa: Incurajarea si exploatarea unei game largi de oportunitati interne si externe de
inovare, integrate cu capacitatea si resursele interne ale firmei si exploatarea tuturor oportunitatilor de
comercializare pe canale multiple.
Inovare inchisa (traditionala): Folosirea intrarilor din surse interne si externe pt a crea si perfectiona
tehnologii, cu focalizare pe dezvoltarea produselor,proceselor, tehnologiilor interne proprii in scopul
comercializarii pe piata.
In fig. 1. sunt reprezentate schematic procesele de inovare inchise si deschise.

Fig. 1. procesele de inovare inchisa si deschisa

Procesele de inovare por fi: de produs, de proces, organizationale si de marketing.

x Inovarea de Produs: implementarea unui bun sau serviciu nou sau semnificativ îmbunătăţit. Includ atît
introducerea unor bunuri şi servicii noi, cît şi îmbunătăţirea semnificativă a caracteristicilor funcţionale sau de
folosire a bunurilor şi serviciilor existente. Acestea includ schimbări semnificative ale specificaţiilor tehnice,
ale componentelor sau materialelor, ale software-ului, utilizare accesibilă, sau alte caracteristici funcţionale.
x Inovarea de Proces: implementarea unor metode de producţie sau de distribuţie noi sau semnificativ
îmbunătăţite. Se referă la metode noi pentru scăderea costurilor unitare de producţie sau de livrare, metode noi

169
pentru îmbunătăţirea calităţii produsului sau livrării acestuia, sau metode noi sau semnificativ îmbunătăţite
pentru producerea şi distribuţia unui produs nou sau semnificativ îmbunătăţit
x Inovarea Organizaţională: implementarea unei schimbări semnificative în modul de derulare a
activităţii, în modul de organizare la locul de muncă, sau a relaţiilor externe, vizând sporirea capacităţii
inovatoare a firmei sau a indicatorilor de performanţă, cum ar fi calitatea sau eficienţa fluxurilor de producţie.
Implică de obicei schimbări esenţiale în cadrul lanţului de furnizare a întreprinderii şi depinde mai puţin de
tehnologie comparativ cu inovarea de proces
x Inovarea de Marketing: implementarea unor metode noi sau semnificativ îmbunătăţite care implică
schimbări semnificative în design sau în ambalare, în plasarea, promovarea şi stabilirea preţului produsului,
acceptate de piaţă.
Sunt cinci elemente cheie în acest nou proces de inovare deschisa:
9 Asocierea în reţele;
9 Colaborarea, care îi implică atât pe parteneri, cât şi pe competitori sau chiar pe consumatori;
9 Antreprenoriatul corporativ ;
9 Managementul activ al proprietăţii intelectuale, în vederea dezvoltării de pieţe tehnologice ;
9 Cercetarea şi dezvoltarea.

3. Provocări organizaţionale ale inovaţiei deschise

Coordonare şi stimulente.
Planul organizaţional cuprinde două elemente cheie: unul este planificarea coordonării mecanismelor
dintre activităţi şi sarcini iar celălalt este planificarea unui sistem de stimulente care serveşte ca sistem de
recompensare şi pentru a evita comportamentul oportunist În acest sens şi folosind cadrul esenţial de lucru al
planului organizaţional, îl aplicăm pentru a analiza diverse probleme care apar în managementul inovaţiei
deschise referitoare la coordonare şi stimulente.
Coordonarea implică nu numai planul mecanismelor de interrelaţii între activităţile/firmele/organizaţiile
pentru inovaţie (coordonare, postcontractual), ci şi căutarea şi selectarea ideilor, cunoştinţelor/colaboratorilor
pentru efectuarea activităţilor de inovare (coordonare, precontractual). În acest sens, atunci când firmele
implementează un sistem deschis la inovaţie, ele se confruntă cu mai multe probleme. Unele dintre aceste
probleme care sunt referitoare la sarcinile de coordonare sunt căutarea de idei valoroase şi de cunoştinţe
exterioare, de reţele şi de divergenţă.
Problema căutării de idei valoroase externe
Una dintre principalele probleme de coordonare cu care se confruntă inovaţia deschisă este căutarea
surselor externe de idei şi cunoştinţe pentru îmbunătăţirea dezvoltărilor tehnologice curente. Această problemă
dă naştere costurilor de căutare sau de informare. Costurile de căutare includ producerea de informaţii despre
furnizori, propriile nevoi ale firmei care nu sunt întotdeauna cunoscute clar.
Problema reţelelor.
Când inovaţia deschisă este operată prin colaborarea partenerilor multipli, sarcinile de coordonare devin
mai complexe din cauza numărului crescând de participanţi. Greenstein arată că deschiderea creşte costurile
pentru că cere cooperarea mai multor furnizori şi/sau complementori. De exemplu, construcţia lui Boeing 787
Dreamliner care reuneşte multiple tehnologii de la multe companii localizate în peste o sută de locaţii a
însemnat o cantitate uriaşă de muncă în termenii coordonării tuturor acestor companii pentru a-şi atinge
potenţialul maxim. În termeni strategici, avantajul competitiv al lui Boeing nu vine din cunoştinţele sale tehnice
de la sute de tehnologii, ci din felul de a coordona şi lega toate aceste companii în proiect . În acest sens, o
coordonare eficientă va crea mai multă valoare din inovaţie, nu numai firme angajate în inovaţie, ci şi clienţi
şi societatea în general.
Problema divergenţei.
Încă o problemă legată de coordonarea din procesele de inovaţie deschisă a fost pusă recent de Almirall
şi Casadesus-Masanell denumită costul divergenţei. Aceşti autori argumentează că atunci când un produs sau
un sistem este deschisă la furnizori sau complementori externi, unele alegeri care ar fi putut fi făcute de
proiectantul sistemului original sunt acum asumate de firme independente care îşi urmăresc propriile interese.
Înapoierea controlului în această manieră provoacă situaţia în care cel care dezvoltă sistemul pierde o parte din
libertate pentru a stabili traiectoria tehnologică a sistemului.
Problemele stimulentelor.
Problemele stimulentelor inovaţiei deschise care provin din comportamentul oportunist al agenţilor
(ambele din interiorul şi exteriorul firmelor) în relaţie cu managementul ideilor şi cunoştinţelor pentru inovaţie
care pot afecta crearea şi capturarea valorii lor. Unele dintre aceste probleme referitoare la stimulente sunt

170
ideile lăsate înăuntrul firmei, dezvăluirea informaţiilor, producţia echipei şi comercializarea.
Problema ideilor lăsate înăuntrul firmei.
Multe idei şi cunoştinţe lăsate în interiorul firmei fără să se dezvolte, adică fără să fie aduse pe piaţă
pentru că alte idei primesc mai multe atenţie pentru comercializare. Într-un cadru de lucru al inovaţiei deschise,
această situaţie poate crea stimulente pentru câţiva angajaţi sau pentru un grup de angajaţi pentru dezvoltarea
acestor idei şi cunoştinţe interne în afara firmei, creând astfel noi firme independente. Aşadar, compania mamă
poate pierde avantaje sau nu îşi poate valorifica propriile idei şi cunoştinţe pe care alte modele de afaceri le
pot folosi.
Problema producţiei echipei.
Cooperarea sau colaborarea dintre firme întrun Proiect de Inovaţie (în virtutea unei scheme de inovaţii
deschise) se pot confrunta cu o problemă de producţie a echipei . Într-o situaţie tipică de producţie a echipei,
este dificil şi costisitor să măsurăm contribuţia fiecărui participant la rezultatul final şi aceasta poate face ca
unii dintre participanţi să nu ducă la bun sfârşit un efort potrivit în sarcinile lor pentru că sunt angajaţi în alte
proiecte mai interesante, astfel afectând –reducând – valoarea potenţială a proiectului.

4. Concluzii
x Inovaţia deschisă reprezintă antiteza modelului tradiţional de integrare verticală a inovaţiei unde
cercetarea internă şi activităţile de dezvoltare duc la produse dezvoltate intern care sunt comercializate
de firmă.
x Prin contract, inovaţia deschisă este o paradigmă care presupune că firmele pot şi ar trebui să-şi
folosească ideile externe, ca şi pe cele externe, şi drumurile interne şi externe către piaţă, din moment
ce ele caută să-şi avanseze tehnologia

Bibliografie

1. José López Rodríguez, Antonio García Lorenzo. Inovaţia deschisă: provocări organizaţionale ale
unei noi paradigme de management al inovaţiei. Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din
Târgu Jiu, Seria Economie, Nr. 3/2010. disponibil la: https://core.ac.uk/download/pdf/6271932.pdf
2. Dumitru Zaiţ. Incitaţii ale inovării inter-organizaţionale. Management intercultural, Volumul XII,
Numărul 21 / 2010, pag. 3-20. Disponibil la: http://www.mi.bxb.ro/wp-
content/uploads/2012/Articole/Art1-21.pdf

171
 FORMAREA ORIENTATA A PROPRIETĂŢILOR FUNCŢIONALE ALE
PRODUSELOR
Toca Alexei, Rusu Victor, Nițulenco Tatiana

Universitatea Tehnică a Moldovei

Rezumat: În lucrare este expusă o abordare a procesului de formare a proprietăţilor funcţionale ale produselor ca un set
de parametri de calitate asiguraţi prin păstrare şi modificare într-un lanţ de medii tehnologice

Cuvinte cheie: proprietate funcţională, parametru de calitate, mediu tehnologic

1. INTRODUCERE

Problema formării proprietăţilor funcţionale ( PF ) ale produselor industriale a fost şi este actuală în
ştiinţa tehnologiei construcţiei de maşini. Actualitatea acestei probleme a devenit şi mai acută datorită creşterii
complexităţii construcţiilor de maşini, noilor condiţii de fabricare şi de exploatare. Proprietăţile funcţionale
cerute se formează pe parcursul ciclului tehnologic de producere în rezultatul realizării unei mulţimi de soluţii
tehnologice. Este de menţionat că soluţiile tehnologice adoptate numai în prima aproximaţie corespund
cerinţelor şi împreună cu factorii cu caracter aleator aduc la formarea incertă a proprietăţilor produselor. În
acelaşi timp, necesitatea creşterii duratei etapei de exploatare a ciclului de viaţă al produselor este determinată
în mod direct de stabilitatea proprietăţilor funcţionale formate la etapa tehnologică de producţie, ea, stabilitatea,
fiind rezultatul unor acţiuni tehnologice orientate la un rezultat programat.
În teoria actuală a tehnologiei construcţiilor de maşini este prezentă o ipoteză suficient de categorică
şi în aceeaşi măsură de neargumentată: fiecare proprietate funcţională a produsului se formează independent
de celelalte. Într-un fel, este vorba de suprapunerea proprietăţilor şi în consecinţă – suprapunerea soluţiilor
tehnologice.

2. FORMAREA ORIENTATĂ A PROPRIETĂŢILOR FUNCŢIONALE ALE PRODUSELOR

Sub formarea orientată a proprietăţilor funcţionale ale produselor se înţelege un complex de măsuri
tehnologice active atât la etapa de pregătire tehnologică, cât şi pe parcursul ciclului tehnologic de producţie,
astfel încât să se formeze un set de parametri de calitate ce corespund unui set de proprietăţi funcţionale.
Cunoaşterea legităţilor fundamentale de interacţiune şi interdependenţă a proprietăţilor funcţionale
formate cu parametrii tehnici de calitate reprezintă sursa şi posibilitatea determinării mecanismului de formare
orientată a acestor parametrii tehnici de calitate şi în consecinţă a proprietăţilor funcţionale cerute. Abordarea
problemei în acest fel reprezintă un nou principiu de formare şi analiză a proprietăţilor funcţionale cerute.
Fiecare proprietate funcţională se formează în baza unui set de parametri de calitate cu valori în limitele
unor câmpuri de toleranţă (fig. 1a). Pentru a asigura formarea mai multor proprietăţi funcţionale se cer mai
multe mulţimi de parametri de calitate ce numai parţial se intersectează (fig. 1b). Nu este exclusă, ba chiar este
foarte frecventă, situaţia când proprietăţile funcţionale se formează prin mulţimi de parametri de calitate cu
valori deosebite şi este necesar compromis plasat în timp (diferite faze ale procesului tehnologic) sau spaţiu
(diferite zone ale obiectului fabricat) /1/. În acest sens se poate afirma că formarea parametrilor de calitate
particulari nu garantează formarea proprietăţilor funcţionale cerute.

172
 Proprietăţile funcţionale ale produselor se formează în rezultatul mai multor procese tehnologice, pe
parcursul cărora produsul interacţionează cu diverse obiecte tehnologice, care formează mediile tehnologice
/2/.
Formarea proprietăţilor funcţionale ale produselor şi a elementelor sale este rezultatul interacţiunii lor
cu medii tehnologice, care sunt de fapt purtători ai mecanismelor de moştenire a proprietăţilor pe de o parte şi
de modificare a proprietăţilor pe de altă parte (fig. 2). Ambele mecanisme se manifestă simultan şi problema
rezidă în definirea direcţiei şi traiectoriei formării valorilor parametrilor tehnici de calitate astfel încât să fie
formate proprietăţile funcţionale optimale reale. Această definire este necesară pentru fiecare proces
tehnologic şi pentru fiecare etapă a lor prin formarea structurilor corespunzătoare ale mediilor tehnologice
^MTm`. Complexitatea problemei constă în faptul că parametrii de calitate se formează prin interacţiunea cu
mediile tehnologice, iar proprietăţile funcţionale se manifestă prin interacţiunea cu mediul de exploatare.
^ `
Proprietăţilor funcţionale PF j sunt determinate de proprietăţile iniţiale ale materialelor şi de
proprietăţile dimensionale şi de precizie păstrate şi/sau modificate de mediile tehnologice.

Mediu de
Medii Proprietăţi func-
Parametri de exploatare
Produs

tehnologice
calitate ţionale

Fig. 2. Interacţiunea produsului cu mediile tehnologice la formarea

parametrilor tehnici de calitate şi cu mediul de exploatare la
manifestarea proprietăţilor funcţionale

Pot fi formulate câteva idei principiale referitor formarea proprietăţilor funcţionale:

x Calitatea piesei, proprietăţile ei funcţionale se formează pe parcursul întregii istorii
tehnologice.
x Orice solicitare tehnologică (sau aferentă ei) asupra entităţii prelucrate modifică, în caz general, toţi
parametrii de calitate;
x Orice parametru de calitate fiind modificat provoacă modificarea altor parametri de calitate.
Parametrii tehnici de calitate ale piesei sunt rezultatul tuturor solicitărilor în toate mediile tehnologice.
Mediul de exploatare poate şi el considerat mediu tehnologic cu solicitări specifice, în rezultatul cărora

173
proprietăţile funcţionale se modifică, dar cu o intensitate mai mică. Fiecare din proprietăţile funcţionale ia
naştere la o anumită etapă a procesului tehnologic generalizat sub forma unui set de parametri de calitate.
Proprietăţile fizico-mecanice ale materialului piesei se formează la etapa metalurgică şi de confecţionare a
semifabricatului. Structura geometrică şi precizia începe să se formeze pe semifabricat, se stabilesc finalmente
la prelucrarea mecanică. Parametrii de calitate iniţial formaţi ulterior se păstrează sau se modifică. Intensitatea
formării parametrilor de calitate la fiecare din etape poate fi diferită, dar procesul de formare/modificare este
permanent. O proprietate poate la o etapă să fie lichidată, să fie diminuată sau să fie amplificată.
Orice solicitare tehnologică asupra entităţii de prelucrat este complexă şi multilaterală. Prelucrarea
mecanică în scopul formării structurii şi parametrilor de precizie se manifestă prin înlăturarea volumelor de
material în stare de tensiuni, prin acţiunea forţelor de aşchiere, de strângere, prin fenomene termice, fenomene
de uzare, fenomene chimice, etc. Toate acestea au o influenţă directă asupra stării multor altor parametri tehnici
de calitate. Procesul are caracter de reacţie în lanţ şi se poate manifesta fizic altfel decât cauza ce îl provoacă.
Măsura modificării parametrilor tehnici de calitate este determinată de caracterul proprietăţilor
interdependente. Unele relaţii de dependenţă sunt cunoscute şi suficient de bine cercetate, altele insuficient.
Interacţiunea şi interdependenţa proprietăţilor este obiectivă, măsura valorică, însă, este determinată de gradul
şi stricteţea cerinţelor tehnice impuse.

3. CONCLUZII

1. Formarea proprietăţilor funcţionale ale produselor reprezintă un proces complex de interacţiuni ale
entităţii de prelucrat cu mai multe nedii tehnologice, în rezultatul cărora sunt asigurate o serie de
parametri de calitate.
2. Parametrii de calitate sunt în legături fenomenologice fizico-tehnice strânse şi se formează
interdependent

Bibliografie

1. Mihailov A. Osnovy sinteza novogo klassa tehnologii. Tehnologii moderne, Calitate, Restructurare.
Vol. 1. Culegere de lucrari stiintifice. Chisinau, 2007, p. 187 - 190
2. Suslov A.G., Dal’skii A. M. Naučnye osnovy tehnologii masinostroeniâ. M.: Mašinostroenie, 2002.
684 s.

174
 PROPORŢII RACORDATE LA TENDINŢELE MODEI ÎN
ÎMBRĂCĂMINTEA PENTRU COPII

Svetlana CANGAŞ

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Analiza formei, siluetei unui produs neaparat impune şi analiza proporţiilor sau analiza raporturilor
segmentelor de importanţa compoziţionala în structura vestimentară. Imbracămintea pentru copii impune
cerinte estetice, de confort, igienice, etc. caracteristice vârstei. Acestea la rândul său necesită să fie strict
respectate, dar şi racordate la tendinţele modei. Structuri compoziţionale rationale, abordare stilistică,
cromatică, abordare tematică care işi face aparenţele şi în vestimentaţia pentru copii, comparate cu schemele
de raport realizate de autorii din rusia vor fi subiectul acestui articol.

Cuvinte cheie: proporţii, îmbrăcăminte, copii, stil vestimentar, simetrie.

Imbrăcămintea pentru copii este una din problemele celor maturi, dat fiind ca copilul de astazi doreste sa
se vada fie o copie fidelă a unui parinte, fie o replica a idolului său, toate fiind îmbarcate în vârsta şi nu în
ultimul rând sexul acestuea. La analiza cerinţelor înaintate către îmbrăcăminte şi anume cerinţelor: funcţionale,
estetice şi economice, prioritare râmîn a fi cele estetice sau mai bine zis capriciul copilului modelat de părinţi.
Analiza mai multor colecţii de imbrăcăminte pentru copii demonstrează încă odată acest fapt. La analiza
divizarilor în produsele de imbrăcăminte propuse de tendinţele modei s-a observat ca sau gasit compromisul
între armonie şi confort. Armonia la ziua de astazi mai mult în vestimentaţia pentru maturi, dar şi în
îmbrăcămintea pentru copii rămânând a fi un subiect discutabil şi foarte extins.
Analiza stilistică, structurală şi proporţională a costumelor sa realizat în baza colecţiile de îmbrăcăminte
pentru copii propuse de brendurile Riccoletass, Jacote, Silvian Heah kids, Sanmar 1968, Blue Seven, Boboli,
Mayoral making friends, Sanetta, Pan-Con Ciocolate, etc precum şi a designerilor Roberto Cavalli, Lourdes,
Elisa Menuts, Dolce & Gabbana, Veronica Kanashevich, etc.

Raport segmente
%

120

100

80 Num. mod
Î.corpului
60 L.umărului
L.decorativă
40 L.terminaţiei
l.genunchilor
7,55
6,66
6,42
6,28

6,28
6,11
5,87

20
5,75
5,73
5,57

5,43
4,87
4,61

7,6

7,3
6,4
5,2

6
5

0
C1 C2 P1 P2 P3 P4 P5 P6 Şm1 Şm2 Şm3 Şm4 Şm5 Şm6 Şm7 Şm8 ŞM1 ŞM2 ŞM3 ŞM4

Model si categorie varsta

Fig. 1. Raportul segmentelor în vestimentatia modernă pentru copii

În urma analizei proporţiilor în baza imaginilor pentru modelele considerate informative sa stabilit
categoria de vârstă. Categoria de varsta sa stabilit în baza numarului de module incadrate in fiecare figură
urmând recomandarile autorului Kozlova [3]. Întru compararea acestor date sa realizat modularizarea figurii
pentru copii în baza caracteristicilor dimensionale tip preluate din EMCO SAV (fetiţe) şi OST 1766-77 (fetiţe)

175
(tabelul 1-2), rezultatele încadrându-se în datele oferite de literatura de specialitate [3]. Stabilirea categoriei de
varstă a permis compararea rezultatelor obţinute cu cele deja existente. Compararea rezultatelor se prezintă
sub forma de grafic liniar. Pentru sistematizarea datelor sa considerat necesară codificarea grupelor de vârstă
pentru copii. Pentru grupa de creşă-C, preşcolară-P, şcolară mică- Şm, şcolară mare ŞM.
Schemele de proporţionare obţinute în urma studiului se pot utiliza în calitate de punct de reper în prognoza
şi evolutia formei vestimentare pentru copii indiferent de ataşamentul puternic al îmbrăcămintei către cerinţele
de ergonomie şi confort.

Raport segmente
%

120

100
Num. mod
80
Î.corpului
L.umărului
60
52,83 52,54 L.decorativă
49,29

40 39,43
43,37 L.terminaţiei
37,73
33,89 33,73
32,07
28,16
l.genunchilor
24,57 25,9
20

0
C1 C2 C3 P1 P2 P3 Şm1 Şm2 Şm3 ŞM1 ŞM2 ŞM3
grupa de varsta copii

Fig. 2. Raport segmente în vestimentatia pentru copii realizat în baza schemelor imaginilor plane a
corpului copilului îmbrăcat realizate de Kozlova

Analiza rezultatelor prezentate grafic elucidează încă odată afirmaţia după care în calitate de factor
important în determinarea maselor plastice, raportului segmentelor şi structura stilistică în vestimentaţia pentru
copii ramân să fie particularităţile de conformatii ale copiilor de diferite vârste. Copii se dezvoltă neuniform
pe ani. Raportul lungimii trunchiului, membrelor superioare, membrelor inferioare, înălţimii capului determină
acele caracteristici de bază care determină vârsta copilului. Convenţional copiii formează anumite grupe de
vârstă. Îmbrăcămintea pentru fiecare grupă de vârstă diferenţiază ca formă, siluetă, lungime şi propuneri de
divizare. Îmbrăcămintea pentru copii de varstă creşă (1-3 ani) se caracterizează prin utilizarea culorilor,
materialelor, formelor care denotă dragostea şi atitudinea grijulie a maturilor fată de copii sau în final decizia
vestimentară este totuşi a maturilor[3].
Îmbrăcămintea preşcolarului (3-7 ani) deja caracterizează personalitatea copilului ca o fire plină de viată
şi cu „prea multe întrebări” care apar întru explicarea a tot ce se întâmplă în jur deaceea decizia pentru forma
vestimentară este comună şi a copilului şi a maturilor.
Îmbrăcămintea şcolarului mic ( 7-11 ani) se concepe prin prizma cunoştinţelor destul de profunde despre
lume, despre sine, despre viaţă socială încadrată într-un anume colectiv şi anume cel de şcoală care impune un
anumit dress cod, deacea decizia va fi a copilului, parintelui şi mediul social sau şcoală.
Îmbrăcămintea şcolarului mare este influienţată de atitudinea formată faţă de colectiv şi respectiv prin
dorinţa de a fi ca toţi, deci decizia la această vârstă aparţine „mentorului societăţii” sau a acelui ndivid cu
influientă puternică asupra valorilor copilului şi respectiv a sociumului în care acesta se află.
Imbrăcămintea pentru copii a început să se identifice la sf. sec. al XIX-lea, aparând în perioada stilului
modern prin forme lejere cu cromatica şi gulerul de tip marinar. Konstructivismul apare prin simplitatea
formei. Anii 70 ai sec. al XX-lea s-a caracterizat prin forme ajustate sau aşa numite „strâmptate” contribuind
la forma vestimentară pentru copii prin diverse divizări care accentuau figura zveltă de forma piramidală
caracteristică formei trapez a îmbrăcămintei copilului. În perioada costumului stratificat, costumul pentru
copii se îmbogăţeşte prin componente vestimentare atat ajustate pe corp realizate din tricot cât şi forme libere.

176
 Modularizarea corpului copiilor după grupele de varsta conform caracteristicilor dimensionale din OST 1766-77 (fetiţe)
Grupa de vârstă creşă preşcolară Şcolară mică Şcolară mare adolescenţi
Vârsta, ani Până la 3 ani 3 - 7 ani 7-11 ani 11-14,5 ani 14,5-15 ani
Inalţime,cm (1) 7 8 8 9 9 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1
Perimetrul 2 2 2 2 2 2 2 2 2 3 3 3 3 3 3 4 4 4 4 4
Înălţimea 1 1 1 1 1 1 1 1 2 2 2 2 2 2 2 2 2 2 2 2
Numar module 9 4 64 4 1 5 8 5 86 5 91 5 9 6 5 89 6 06 5 09 6 14 6 1 6 20 6 2 6 3 0 6 3 6 34 6 29 6 3 4 7 38 7
Interval module 4,65-5,11 5,26-6,13 5,92-6,45 6,63-6,97 6,49-7,14
Valoarea medie 4,91 5,61 6,18 6,80 6,88

Modularizarea corpului copiilor după grupele de varsta conform caracteristicilor dimensionale din EMCO SAV (fetiţe)
Grupa de vârstă I grupă II grupă III grupă IV grupă
Vârsta, ani 3 - 7 ani 7-11 ani 11-14,5 ani 14,5-15 ani
Inalţime,cm (T1) 110 134 158 164
Perimetrul bustului 56 64 80 88
Înălţimea capului 20 21,6 23,4 23,8
Numar module 5,5 6,2 6,75 6,89

Modularizarea corpului copiilor după grupele de varsta conform autorului Cozlova [3]
Grupa de vârstă creşă preşcolară Şcolară mică Şcolară mare adolescenţi
Vârsta, ani 2- 3 ani 3 - 6 ani 7-10 ani 11-14 ani 15-17 ani
Interval module 4,0-4,5 5,0-5,5 6,0-6,5 7,0-7,5 7,5-8,0

177
 În acest context se poate afirma că vestimentaţia pentru copii în mare parte stabilă ca formă şi componente
vestimentare se dezvoltă respectând o anumită logică influenţată de destinaţia de bază a acesteea de a asigura
confort utilitar şi estetic.
În urma studiului realizat de casele de modă amplasate în spaţiul fost sovetic în coordonare nu numai cu
specialiştii din domeniul industriei uşoare, dar şi medici, pedagogi, lucrători ai diverselor organizaţii de
socializare a tinerilor, precum şi în baza celor mai reuşite propuneri a partenerilor de după hotare, luând în
consideraţie şi factorul economic au fost elaborate principalele direcţii de modelare a îmbrăcămintei pentru
copii. Rezultatele acestui studiu sunt prezentate prin imagini grafice în literatura de specialitate[3]. Aceste
date în această lucrare au fost considerate în calitate de puncte de referinţă, prezentandu-se în acest scop altfel
decât la autorul citat pentru a se putea compara cu cele existente sau rezultatele obţinute în urma analizei
colecţiilor a diferitor firme producătoare de îmbrăcăminte pentru copii (figura 1).
Compararea rezultatelor obţinute din figura 1 cu rezultatele din figura 2 ne denota faptul că algoritmul de
analiză a raporturilor segmentelor propus şi determinarea vârstei după imagine se pot considera reprezentative.
Fapt care ne permite să formulăm concluzii.
În concluzii putem ferm menţiona ca vestimentaţia pentru copii indiferent de tendinţele modei continuă
să-şi menţină acelaşi raport al segmentelor în special al poziţiei liniilor orizontale de devizare sau deplasarea
poziţiei liniei taliei în acelaşi interval, lungimea produselor de tip rochii, fustîţe îşi pastrează aceeaşi parametri.
Sau moda nu a introdus prea multe corectări în vederea modificării raporturilor segmentelor şi siluetelor.
Modificări au fost observate în stilistica vestimentară, cromatica îmbrăcămintei, componente ale costumului,
diversificarea tipurilor de produse pentru grupele de vârstă creşă şi preşcolară. În acest context îmbrăcămintea
pentru copii rămâne să fie la fel de conservatoare în vederea raportului între segmente, influenţate fiind numai
conceptul vestimentar, or vestimentaţia conceptuală, vestimentaţia tematică tot mai mult se infiltrează în
activitatea de zi cu zi datorită faptului că totuşi contribuie în aşa fel la individualizarea produselor de
îmbrăcăminte.

Bibliografie
1. Afanasieva N., Kuzmicev V., Analiz modnogo obraza jenscoi figure v XX-XXI vv., Shveinaia
promislennosti, 2004, no 3, pp 47-49
2. Collection premiere Moscow-KIDS, Spring Summer 2014, 2015 Fashion Show HD by Fashion
Channel, https://www.yotube.com
3. Kozlova, T., Modelirovanie I hudojestvennoe oformlenie jenscoi I detscoi odejdi. 2st edition.
Moscow: Legprombitizdat, 1990, p 318.
4. Kimberly, E., Geometry of design. Princeton Architectural Press, 2001, p 110.
5. Cozlova T.B., Osnovî teorii proiectirovania costiuma, Moscva Legprombîtizdat, 1988, p 352.

178
 STRUCTURI COMPOZITIONALE „ACOPERAMINTE PENTRU CAP-
ÎMBRĂCĂMINTE” ÎNCADRATE ÎN STILISTICA COSTUMULUI
CONTEMPORAN

Svetlana CANGAŞ

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Accesoriile intotdeauna au deţinut rolul primordial în ansamblul vestimentar aducând prin sine
expresia finală purtâtorului. Acoperămintele pentru cap de diverse tipuri, începând cu Evul Mediu când
biserica a decretat că femeele trebuie sâ poarte capul acoperit, au completat încontinuu ţinuta femenină.
Înafara de restrucţiile canonice acoperâmintele pentru cap deţin şi funcţia utilitară, foarte importantă pentru
zonele de nord dar şi sudice. Acoperâmintele pentru cap sunt purtate de un areal larg al paturilor sociale şi
sunt întâlnite cu precădere şi în portul popular dând dovadă de o generozitate nemaiintălnită a formelor şi
decoraţiunilor acestora.

Cuvinte cheie: structuri compozitionale, acoperaminte pentru cap, volum, masa.

La moment după o slabă tăcere de nu prea lungă durată acoperămintele pentru cap cum ar fi: pălării, şepci,
căciuli şi-au recâştigat favorurile modei şi de multe ori concurează cu însâ-şi haina [3]. Indiferent de forma
costumului modern care în mare parte accentuează silueta femenina îmbibat cu elemente constructiviste,
acoperâmintele pentru cap pot avea şi dimensiuni destul de impunătoare. Raportul liniar şi proportional al
acoperamintelor pentru cap încadrate în structura compoziţională a costumului modern, linia de poziţionare a
acestea pe cap sunt principalele caracteristici ale stilului şi imaginii purtătorului readuse de modă.
În contextul formării imaginii purtătorului de mare importanţă la elaborarea acoperământelor pentru cap o
au caracteristicile psihologice, apartenenţa etnică şi stereotipurile culturale, tradiţii care au fost formate de mai
multe generaţii. Designerii contemporani foarte frecvent apeleată la tradiţiile locului geografic pentru ca să
încorporeze în forma acoperământului pentru cap acele simboluri, care ar putea pune în valoare particularitatile
caracteristicilor purtătorului contemporan. Acoperământul pentru cap într-o proporţie mult mai considerabilă
decât alte componente ale costumului determină importanţă socială şi estetică a costumului, în care se pot
încadra normele de etică socială ale aspectului exterior ale costumului.
Analiza dezvoltării sistemului costum în perioada sec. al XX-lea a depistat ca dacă la începutul secolului
acoperământele pentru cap se deosebeau prin volume mari deşi se dovedeau ca aspect exterior destul de
vaporoase datorită materialelor şi accesoriilor, atunci în urmatorii zece ani a urmat acoperământul de cap de
marimi medii. Începând cu anii 60 ai secolului trecut iarăşi apare tendinţă către majorarea volumului
acoperamîntului pentru cap. Majorarea atât a însuşi acoperamântului pentru cap cât şi a coraportului
acoperământ pentru cap produs de îmbrăcăminte, din contul modificării lungimii produsului. Dar toruşi acesta
rămâne să fie subordonat sistemului costum. În unele cazuri indiferent de subordonarea volumului
acoperamântului pentru cap în sistemul costum, acoperământul pentru cap poate fi şi accent dacă sunt utilizate
facturi, cromatică,decor de o expresie plastică dominantă.
Literatura de specialitate afirmă că în anii 1940 corelaţia „costum-acoperământ pentru cap” poate fi
considerată ca fiind cea mai organică. Dacă în perioadele anterioare şi posterioare anilor 40 ai sec. XX-lea
acoperămîntul pentru cap se putea evidenţia ca componentă individuală a ansamblului, destul de activă, atunci
nemijlocit în anii 40 acoperământul pentru cap se găseşte într-o concordanţă plastică destul de strănsă,
dependentă de soluţia generală şi oformare concretă a costumului (figura 1). Forma geometrică a costumului,
masa, silueta generală şi a parţilor componente determinau în mare parte şi compoziţia acoperământului pentru
cap. Cele mai în vogă siluete în perioada menţionată sunt silueta X, silueta dreaptă şi trapezată cu linia umerală
în toate trei cazuri destul de lăţită. Caz în care masa plastică este transferată în partea superioară a figurii
femenine celelalte nivele păstrându-şi miniaturismul. Caz în care acoperământul pentru cap în acest coraport
al maselor întru menţinerea echilibrului este necesar să fie la fel miniaturist pentru a nu mări greutatea plastică
a liniei umerilor care este destul de masivă în coraport cu masa costumului. Forma geometrică a
acoperămintelor pentru cap din această perioadă se poate readuce către ovalul de configuraţie complexă. [4]
Cel mai frecvent acestea erau pălării mici ca volum cu linia de poziţionarea a acoperământului pe cap coborâtă

179
pe frunte acoperind parţial vârful capului. Erau în vogă ca o replică a perioadei de război pălării tip cască,
beretă, bonetă ostaşească, căciuliţe marinăreşti, printre propunerile în stil romantic pălării tip pompon, pălării
tip bant, turban, glugă, etc. Pentru acoperămintele de cap de diferită destinaţie se recomandau voalul de diferite
dimensiuni şi facturi.

Fig. 1 Acoperăminte pentru cap în perioada anilor 1940

Astăzi acoperămintele pentru cap oferă a gamă formală, cromatică foarte vastă. În figura 2 sunt prezentate
acoperămintele pentru cap din colecţiile designerilor contemporani care tot mai mult pun accentul pe
diversitatea conceptuală şi integritatea imaginii stilistice a costumului. Abundenţa de forme a diferitelor tipuri
de acoperăminte pentru cap partial ne poate oferi o sistematizare stilistică.

Fig.2 Acoperăminte pentru cap propuse de designerii contemporani 2016-2017

Deconstructivismul tot mai mult promovat în vestimentaţie aduce cu sine ale sale raporturi care uneori
contrazic canoanele clasice de proporţionare. Acest curent îşi face resimţită imfluenţă şi asupra formei
acoperamintelor pentru cap (fig.2). Portul popular fiind o demnă sursă de inspiraţie tot mai mult acapareaza
preferinţele maselor care datorită globalizării tehnologice încearcă în aşa mod să-şi păstreze tradiţiile, în cazul
acoperămintelor pentru cap prin forme de tipul turban, caciuliţe tricotate, glugi,etc. Influenţa costumului
istoric, influenţa costumului milităresc, costumului sport cu ale sale caracteristice accesorii de acoperire a
capului toate se regăsesc în propunerile de acoperăminte pentru cap. Important este ca liniile compoziţionale
ale acoperamintului pentru cap corelează într-o nuanţă indespensabilă cu forma şi stilistica costumului.
Volumul acoperamintului pentru cap deseori menit în rol de accent la fel are tendinţa de a nuanţă sau diminua
dinamica în sistemul costum. Poziţionarea acoperămîntului pe cap este de la o simplă orizontală analogic anilor
1900-1910, pănă la cele mai netraditionale moduri de deplasare în raport cu ovalul capului şi acoperire partială
a acestuea, analogic anilor 1941-1945.

Bibliografie
1. Collection, Spring Summer, Fall/Winter 2015, 2016, Slava Zaitsev, Dolce & Gabbana, Valentin
Yudashkin, Fashion Show HD by Fashion Channel, https://www.yotube.com
2. Kimberly, E., Geometry of design. Princeton Architectural Press, 2001, p 110.
3. Marnie Fogg, ed.coord., Graal Soft, trad., Moda - Istoria completă, Bucureşti: Editura RAO, 2015,
p.576.
4. Râtvinscaia, L., Hudojestvennoe proectirovanie golovnîh uborov. Moscow: Alfa-M, 2005, p 176.

180
 PRINCIPII DE PROIECTARE A CONSTRUCȚIILOR INIȚIALE DE
MODEL PENTRU PRODUSUL VESTA PENTRU BĂRBAȚI

Irina TUTUNARU

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Lucrarea prezintă rezultatul unui studiu asupra produsului tip vestă, realizat cu scopul optimizării
algoritmului de proiectare a tiparului de bază şi a construcţiei iniţiale de model pentru acest tip de produs. A
fost analizat şi actualizat algoritmul clasic de proiectare a vestelor prin utilizarea preponderentă a relaţiilor
cu grad mare de exactitate, precum şi prin utilizarea metodelor geometrice de trasare a contururilor curbilinii.
Au fost abordate şi unele aspecte de proiectare a elementelor de model, precum linia terminaţiei şi buzunarele.
Varianta de proiectare a construcţiei iniţiale de model, prezentată în această lucrare este adecvată pentru
utilizare în sistem de producere industrial şi individual.

Cuvinte cheie: vestă clasică pentru bărbaţi, metodă de proiectare

Introducere
Procesul de proiectare a unui model nou de produs vestimentar de orice tip include mai multe etape, una
dintre cele mai importante fiind elaborarea construcţiilor iniţiale de model. Aceste construcţii se elaborează pe
contururile tiparelor de bază, suplimentându-le cu elemente constructive unificate, specifice tipului dat de
produs. Astfel, construcţia iniţială de model a vestei clasice pentru bărbaţi este proiectată, reieșind din gradul
de independenţă a produsului în costum şi de caracteristicile principale ale acesteia, care pot fi prezentate în
modul următor:
x croiala şi proporţiile vestei care formează un compleu cu sacoul şi pantalonii sunt coordonate cu
caracteristicile sacoului, iar reperul spate al acestui produs se confecţionează din ţesătură de căptuşeală;
x vesta care se confecţionează ca produs separat prezintă spate croit din material de bază;
x vestele prezintă sisteme de închidere centrale la unul sau două rânduri de nasturi;
x vestele pot fi proiectate cu sau fără gulere, ca regulă prezintă buzunare laterale. Pe vestele clasice se
proiectează şi un buzunar pectoral;
x în produsele de siluetă semiajustată sa prevăd elemente de reglare a volumului vestei în zona taliei;
x produsele prezintă lungime redusă, trecând cu aproximativ 10…12 cm mai jos de linia taliei, iar linia
terminaţiei se definitivează printr-o linie frântă de formă complexă.

1. Selectarea datelor iniţiale

Pentru a realiza construcţia iniţială de model se operează cu un şir de date iniţiale, cele mai importante
fiind caracteristica de vârstă şi sex a grupului de purtători pentru care este destinat produsul, tipodimensiunea,
tipul, silueta şi croiala produsului vestimentar, caracteristica proprietăţilor materialului din care va fi
confecţionat acesta. Aceste informaţii se suplimentează şi cu date care particularizează construcţia iniţială –
caracterul definitivării contururilor reperelor, prezenţa elementelor de asigurare a formei, prezenţa elementelor
funcţional-decorative etc.
Informaţia despre produs va oferi date despre croiala şi gradul de ajustare la nivelurile constructive
principale, materialul din care se va confecţiona produsul, precum şi dimensiunile de gabarit – lungimea
produsului. Grupul de date despre corpul pentru care se elaborează construcţia cuprinde un şir de indicatori
antropometrici şi morfologici. Numărul şi corectitudinea stabilirii acestor indicatori va determina exactitatea
construcţiei. În cazul în care construcţia se elaborează pentru corpul tip valorile indicatorilor dimensionali se
preiau din standarde dimensionale, iar pentru cel individual – în procesul de efectuare a măsurătorilor. În cazul
în care corpul purtătorului prezintă abateri evidente de la indicatorii antropometrici ai corpului tip se
recomandă utilizarea indicatorilor suplimentari care-l caracterizează.
Algoritmul de proiectare a construcţiei iniţiale de model, propus în prezenta lucrare se încadrează în
particularităţile specifice metodelor aproximative de proiectare a desfăşuratelor corpului şi se bazează pe 10
indicatori dimensionali: semiperimetrul gâtului, semiperimetrul bustului III, semiperimetrul taliei,

181
semiperimetrul şoldurilor, lăţimea bustului şi a spatelui, lungimea spatelui până la talie, lungimea taliei în faţă,
adâncimea răscroielii mânecii la spate, arcul articulaţiei umărului.
În funcţie de aspectul exterior al modelului şi croiala vestei se selectează valorile adaosurilor constructive.
Pentru vesta clasică de siluetă semiajustată se recomandă utilizarea valorilor prezentate în tabelul 1. Este de
menţionat faptul, că în tiparul vestei toată valoarea adaosului de la nivelul liniei bustului se atribuie sectorului
răscroielii de mânecă.

Tabelul 1. Valorile recomandate ale adaosurilor constructive utilizate la proiectarea vestei de siluetă
semiajustată pentru bărbaţi
Notarea convenţională Ab At Arm ALst ALtf ASg
Valoarea, cm 4,5…5,5 2,5…3,5 3,8…4 1 0,5…0,7 1,3

2. Algoritmul de proiectare a vestei clasice pentru bărbaţi

Forma produsului, volumul acestuia depind de exactitatea cu care a fost realizat conturul tiparului de bază,
care reprezintă în sine desfăşurata formei volumetrice scontate în plan. Construcţia iniţială de model va reflecta
principiile de creare a formei spaţiale într-un interval de timp determinat de tendinţele modei şi va servi ca
bază argumentată pentru activitatea ulterioară de creaţie.
Vestele ca tip de produs se pot proiecta ca construcţii cu caracteristici specifice sau pot fi proiectate,
modificând contururile tiparului de sacou, adaptându-le la particularităţile constructive şi parametrice ale
vestei. În lucrare se prezintă metoda de elaborare a contururilor produsului corespunzător tipului de produs.
Procesul de proiectare a tiparului de bază şi, implicit, a construcţiei iniţiale de model la aplicarea metodelor
aproximative de proiectare se supune uşor algoritmizării, astfel mai jos se prezintă algoritmul de elaborare a
construcţiei iniţiale de model pentru produsul vestă clasică pentru bărbaţi (tabelul 2).
Tabelul 2. Algoritmul de proiectare a tiparului vestei pentru bărbaţi
Nr.
Segmentul constructiv Notarea Relaţia de calcul
crt
1 2 3 4
1 Poziţia liniei taliei 11-41 Lst+ALst
2 Poziţia liniei bustului 11-31 ARS+4,5 cm
3 Poziţia proeminenţei omoplaţilor 11-21 0,3Lst
4 Poziţia liniei terminaţiei 11-91 /11-41/+10…12 cm
5 Ridicarea bazei răscroielii gâtului la spate 11-111 0,5 cm
6 Deplasarea extremităţii superioare a liniei de simetrie 111-112 0,7 cm
7 Cambrarea liniei de simetrie la nivelul liniei taliei 41-411 3 cm
8 Deplasarea liniei de simetrie la nivelul liniei terminaţiei 91-911 1,5 cm
9 Deplasarea liniei de simetrie la nivelul liniei omoplaţilor 21-211 0,3 cm
10 Lăţimea reţelei la nivelul liniei bustului 311-37 Sb+ASb
11 Lăţimea spatelui 311-33 ls-1cm
12 Lăţimea feţei 37-35 lb-1 cm
13 Lăţimea răscroielii de mânecă 33-35 /311-37/ - /311-33 - /37-35/
14 Lăţimea reţelei la nivelul liniei bustului 311-37 Sb+ASb
15 Lăţimea răscroielii gâtului 112-12 Sg/3+ASg
16 Înălţimea răscroielii gâtului 12-121 /112-12/:3
17 Segment pe linia de bază a răscroielii gâtului 112-122 0,25*/112-12/
18 Înălţimea răscroielii mânecii la spate 33-131 0,5 Aau+ 6,5 cm
19 Poziţia punctului umeral 131-14 2…2,5 cm
20 Centrul circumferinţei 121-124 121-123
122-124 121-123
21 Punct de tangenţă a răscroielii mânecii cu orizontala 33-34 0,5*/33-35/+3,5 cm
22 Punct de tangenţă a răscroielii mânecii cu verticala spatelui 33-332 33-332=/33-341/
23 Centrul circumferinţei 34-342 341-342=33-34
332-342 332-342=33-34
24 Punct de tangenţă a răscroielii mânecii cu verticala feţei 35-352 35-352=/35-34/

182
 Tabelul 2. Continuare
1 2 3 4
25 Centrul circumferinţei 34-343 34-343=35-34
352-343 352-343=35-34
26 Punct de echilibru antero-posterior al construcţiei 47-171 47-171=Ltf-0,4Sg+ALtf
27 Poziţia extremităţii superioare a răscroielii gâtului la faţă 171-16 171-16=/112-12/
28 Adâncimea răscroielii gâtului la faţă 171-172 171-172=/112-12/+1 cm
29 Punct ajutător 173
30 Centrul circumferinţei 16-174 16-174=16-173
172-174 172-174=16-173
31 Înălţimea răscroielii mânecii la faţă 35-151 35-151=0,5 Aau+ 3,5 cm
32 Poziţia punctului umeral la faţă 16-14' 16-14'=/121-14/-0,7 cm
33 Punct ajutător 353 352-353=0,5/352-14'/
34 Gradul de curbare a conturului 353-354 353-354=1 cm
35 Suma penselor (Sb+Ab)-(St+At)-/41-411/-
∑P
/31-311/
36 Adâncimea pensei posterioare 0,3*∑P
37 Adâncimea pensei laterale 0,5*∑P
38 Adâncimea pensei anterioare 0,2*∑P
39 Punct ajutător 97-96 97-96=0,5*/97-94/+1,5 cm
40 Punct ajutător 37-36 37-36=0,5*/37-35/+1,5 cm

3. Particularităţi de model specifice produselor tip vestă clasică pentru bărbaţi

Elaborarea construcţiei de model este precedată de analiza modelului şi elaborarea descrierii aspectului
exterior al acestuia. Construcţia de model se recomandă să fie proiectată de la sistemul de închidere.
Următorul contur modelat este cel al răscroielii gâtului. Tradiţional, vestele clasice prezintă răscroiala gâtului
în faţă adâncită aproximativ până la nivelul liniei bustului şi se definitivează în unghi cu o mică cambrare
(figura 1).

Fig. 1. Conturul tiparului de bază, al construcţiei iniţiale de model şi a construcţiei de model pentru produsul
vestă clasică pentru bărbaţi

183
 Linia terminaţiei în construcţiile de model ale vestei clasice pentru bărbaţi prezintă configuraţie complexă.
Modalitatea de proiectare a acestui contur se prezintă în tabelul 3.

Tabelul 3. Proiectarea liniei terminaţiei în construcţia de model a vestei pentru bărbaţi

Nr Segmentul constructiv Simbolizarea Relaţia de calcul
crt
1 Punct de frângere a liniei de simetrie la spate 411-912 411-912=5 cm
2 Punct de frângere a liniei terminaţiei la spate 911-913 911-913=3 cm
3 Punctele 912 şi 913 se unesc prin segment de dreaptă.
4 Ridicarea liniei terminaţiei la nivelul liniei laterale 94-941 94-941=1 cm
5 Punct ajutător 97-971 97-971=5,5 cm
6 Punct de frângere a liniei terminaţiei la faţă 971-972 971-972=3 cm
7 Punctele 972 şi 941 se unesc prin segment de dreaptă. Linia terminaţiei pe acest sector se curbează
cu 1 cm la nivelul mijlocului segmentului 972-941. Colţul de trecere de la linia terminaţiei la linia
cantului se trasează, unind punctele 972 şi 97 prin segment de dreaptă, care continuă până la
intersecţie cu linia cantului.

Deseori vestele sunt prevăzute cu elemente de reglare a volumului la nivelul liniei taliei –chingi. Acestea
se fixează în pensele posterioare, prezentând lăţime de 3 cm la nivelul penselor şi de 2 cm – la extremităţi
(figura 1).
Tradiţional, pe tiparele vestelor clasice se proiectează buzunare laterale şi un buzunar pectoral cu laisturi
(tabelul 4). Conturul anterior al laisturilor buzunarelor se amplasează la distanţa de 3,5 cm de la nivelul
punctului 36 spre linia cantului (punctul 361 în figura 1).

Tabelul 4. Algoritmul de proiectare a buzunarelor în tiparul vestei clasice pentru bărbaţi

Nr Segmentul constructiv Simbolizarea Relaţia de calcul
crt
Proiectarea buzunarului superior
1 Punct anterior de limitare a poziţiei buzunarelor 36-361 36-361=3,5 cm
2 Lungimea laistului buzunarului superior este unificată 361-362 88…96 – 8 cm;
pe mărimi 100..108 – 9…9,5 cm;
112…128 – 9,5…10 cm.
3 Punctul anterior al liniei de intrare în buzunar 361-363 361-363=3 cm
4 Punctul posterior al liniei de intrare în buzunar 362-364 362-364=2 cm
5 Punctele 363 şi 364 se unesc prin segment de dreaptă. Laistul cu lăţimea de 2 cm se proiectează mai
sus de linia de intrare în buzunar. Laturile scurte ale laistului se proiectează verticale.
Proiectarea buzunarului lateral
6 Punctul anterior al liniei de intrare în buzunar 46-461
7 Prin punctul 362 ↓ se trasează o verticală, care intersectează linia taliei în punctul 462.
8 Punctul ajutător 462-463 462-463=2,5 cm
9 Punctul posterior al liniei de intrare în buzunar 463-464 463-464=3 cm
10 Laistul cu lăţimea de 2,5 cm se proiectează mai sus de linia de intrare în buzunar. Laturile scurte ale
laistului se proiectează verticale.

Concluzii
Vesta ca produs vestimentar este prezentă în garderoba masculină, integrând un compleu sau un ansamblu
vestimentar. Apariţia noilor materiale, modificările de structură şi formă, dictate de tendinţele de modă
condiţionează actualizarea permanentă a principiilor care stau la baza elaborării construcţiilor iniţiale de
model. În acest context, optime vor fi metodele de proiectare care sunt aplicabile atât în producerea industrială
cât şi în cea individuală. Elaborarea construcţiilor iniţiale de model pe tipuri de produse şi sortimente permite
optimizarea procesului de proiectare şi serveşte ca bază argumentată pentru elaborarea diverselor modele de
produse vestimentare.

Bibliografie
1. Гриншпан И. Я., Конструирование брюк и жилетов. Москва, 1988.

184
 UTILIZAREA SOFT-URILOR ÎN CREAREA
ȘI CONFECȚIONAREA ELEMENTELOR DECORATIVE

Elena FLOREA-BURDUJA

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Lucrarea prezintă o succesiune a etapelor de creare și confecționare a elementelor decorative,

utilizând diverse soft-uri. Procesul complex se exemplifică prin prezentarea și descrierea etapelor de creare
și confecționare a unei flori 3D. Deasemenea e prezentat schema acestui proces. Rezultatele finale pot fi
aplicate pentru diverse ornamente și broderii necesare în procesul de creație.

Cuvinte cheie: broderie 3D, ornament, program de desenare, etape de creare, etape de confecționare.

1. Introducere
Tehnologiile computerizate, încet dar sigur, cuceresc tot mai multe domenii ale activității umane. Industria
confecțiilor, ca și orice altă ramură industrială, este într-o continuă schimbare și transformare. Utilizarea
calculatorului ocupă un loc din ce în ce mai mare și în acest domeniu. Soft-urile vin în sprijinul proiectantului
de îmbrăcăminte, simplificându-i și ușurându-i foarte mult munca. Aceasta duce la micșorarea timpului de
confecționare a produselor de îmbrăcăminte și creșterea productivității muncii, ceea ce acționează direct asupra
creșterii [1].
Suita programelor de proiectare asistată de calculator acoperă de la un capăt la altul lanțul procesului de
elaborare pornind de la conceperea tiparelor, gradarea în cazul particular al confecțiilor textile, până la
realizarea semiautomată sau complet automată a încadrărilor. Deasemenea aici se includ și programe pentru
proiectarea și vizualizarea 3D a îmbrăcămintei, automatizarea producției de tip Made-To-Measure și multe
altele.
Crearea și confecționarea elementelor decorative și broderiilor 3D sunt parte componentă a procesului de
elaborare a unui produs de îmbrăcăminte. Ele ne permit să confecționăm produse personalizate, originale și
unice, care să corespundă cerințelor înainte de purtători. Acest proces permite diversificarea sortimentelor de
produse într-o perioadă scurtă de timp, obținând produse ce au impact vizual deosebit [2].
Actual designerii elaborează colecții care prezintă diverse ornamente sau broderii 3D. Aceste elemente
decorative sunt create conform schiței designerului cu utilizarea soft-urilor și utilajelor de brodat.

2. Etapele de creare și confecționare a elementelor decorative

Crearea elementelor decorative este un proces complex ce necesită abilități în utilizarea diverselor soft-uri
și utilaje de brodat. Mai jos este prezentată schema procesului de creare și confecționare a unei flori 3D,
formate din patru petale (figura1).

Etapa 1 Realizarea desenelor Etapa 7 Aplicarea florilor 3D pe

folosind programe de desenare produs

Etapa 4 Etapa 5 Etapa 6

Etapa 2 Etapa 3
Executarea Prelucrarea Decorarea
Transformarea Prelucrarea
broderiei petalelor florilor
imaginilor în broderiilor
florii
broderii

Fig. 1. Schema procesului de creare și confecționare a unei flori 3D

185
 Analizând schema 1, observăm că procesul de creare și confecționare a unei flori 3D este formată din 7
etape.
Etapa 1. Realizarea desenelor folosind programe de desenare
Desenele și schițele tehnice sunt vitale în activitatea inginerească. Cărțile tehnice ale utilajelor, care conțin
descrierea grafică a mecanismelor componente, fișele de produs cu detalii constructive și reprezentări ale
structurii acestuia, partea grafică a etapei de proiectare, inclusiv sisteme CAD sunt exemple ce ilustrează
importanța desenelor în transmiterea informației tehnice [3].
Pentru realizarea desenului a unei petale a fost utilizat programul CorelDRAW (figura 2). CorelDRAW
este un program realizat pentru crearea și editarea elementelor de grafică, destinat atât profesioniștilor în
domeniul graficii, cât și utilizatorilor nespecializați. Este un program ce oferă o gamă deosebit de largă de
posibilități de desenare, folosind o paletă largă de culori și nuanțe care să satisfacă toate cerințele.
Petala florii a fost desenată utilizând instrumentul Bezier Tool, care permite trasarea liniilor şi curbelor.
Colorarea petalei a fost efectuată prin selectarea din paleta de culori a nuanței necesare. După elaborarea
acestui desen este necesar de a salva documentul cu extensia .jpg.

Fig. 2. Realizarea unei petale utilizând programul CorelDRAW

Etapa 2. Transformarea imaginilor în broderii

În etapa de transformare a imaginii în broderie este necesar de a delimita conturul imaginii (figura 3a), de
a prelucra această imagine (figura 3b), de a stabili parametrii de brodat (figura 3c) și de a salva acest document
pentru a putea fi utilizată de următorul soft. Pentru această etapă a fost utilizat softul PE-Design, modulul
Design Center [4].

a b c

Fig. 3. Realizarea unei petale utilizând softul PE-Design, modulul Design Center

Etapa 3. Prelucrarea broderiilor

Această etapă permite efectuarea diverselor modificări ca: micșorarea sau mărirea broderiei, oglindirea sau
rotirea broderiei, multiplicarea broderiei, combinarea diverselor broderii utilizând și elemente textuale, etc
(figura 4). Pentru această etapă a fost utilizat softul PE-Design, modulul Layout & Editing [4].

186
 Fig. 4. Multiplicarea unei petale utilizând PE-Design, modulul Layout & Editing

Deasemenea aici poate fi verificată succesiunea de brodare a întregului set de broderie prezentat. În
fereastra ce se deschide la tastarea butonului Stitch Simulator, apare informații despre numărul de pași ce se
execută, numărul total de pași a broderiei și numărul de culori utilizate în broderie (figura 5).

Fig. 5. Fereastra Stitch Simulator

Broderiile create pot fi salvate cu extensia .pes sau pot fi exportate pentru a putea fi utilizate în mașini de
brodat ce citesc broderii cu alte tipuri de extensii (figura 6 a,b).

Fig. 6. Ferestrele Save As și Export to File

187
 Etapa 4. Executarea broderiei
Broderia creată anterior este introdusă în mașina de brodat. Aceasta selectează mărimea gherghefului în
dependență de mărimea broderiei. Deasemenea aici pot fi efectuate și ultimele modificări ce țin de parametrii
cusăturii.
Etapa 5. Prelucrarea petalelor florii
După etapa de executare a broderiei la mașina de brodat, petalele sunt decupate manual. Decuparea se face
cu ajutorul unui foarfece în apropierea cusăturii exterioare. Apoi petala este prelucrată pentru a nu face scame
și asamblată la alte trei petale.
Etapa 6. Decorarea manuală
Decorarea manuală este un proces mai special și necesită timp pentru a fi executată. Această etapă poate
fi sau nu efectuată. Totul depinde de schița elaborată de designer. Decorarea manuală constă în aplicarea
cristalelor, paietelor, mărgelelor sau a altor elemente decorative pe suprafața petalei, cu ajutorul acului și a
aței.
Etapa 7. Aplicarea florilor 3D pe produs
Ultima etapă este cea mai creativă și mai interesantă. Petalele sunt aplicate pe produs conform schiței de
proiect. După necesitate petalele se aplică cu o cusătură manuală la discreția designerului (figura 8).

Fig. 8. Decorarea unei rochii cu elemente decorative 3D

3. Concluzii
Produsele decorate cu diverse elemente volumetrice brodate sunt prezente mereu în colecțiile marilor
designeri. Acestea apar ca niște adevărate opere de arte, ce pun în evidență atât măiestria creatorilor, cât și
frumusețea purtătoarelor. Utilizarea broderiilor 3D permite obținerea unui produs unic și irepetabil.

Bibliografie
1. http://www.totuldesprerochii.ro/
2. http://www.7p.ro/
3. http://www.tex.tuiasi.ro/
4. http://www.brother.com/

188
 PARTICULARIĂȚI COMPOZIȚIONAL-CONSTRUCTIVE ALE
ÎMBRĂCĂMINTEI ADAPTIVE PENTRU COPII

Victoria DANILA

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Elaborarea unei structuri compoziţional-constructive a produselor vestimentare adaptive pentru

copii prezintă un mare interes. La momentul actual, în ceea ce priveşte produsele vestimentare pentru copii
se pune accent tot mai mult pe calitate, funcționalitate cât şi pe aspectul lor estetic. Pentru a răspunde acestor
cerinţe este necesar de a optimiza construcţia acesteia luând în consideraţie dinamica mişcărilor, efectele
dinamice, modificarea dimensiunilor caracteristicilor dimensionale ale corpului şi de influenţa acestor
particularităţi asupra valorilor parametrilor constructivi ai produselor de îmbrăcăminte. Criteriile de bază la
organizarea compoziţional-constructivă a unui model sunt: forma, divizările, culoarea, elementele decorative
şi stilul.

Cuvinte cheie: îmbrăcăminte adaptivă, culoare, produs, elemente, principii

În această lucrare ne propunem să prezentăm particularităţile compoziţional constructive ale produselor

vestimentare adaptive pentru copii ţinând cont de crearea unei îmbrăcăminte ergonomice și estetice pentru
copii. Îmbrăcămintea adaptivă va îmbunătăți reabilitarea copilului, va contribui scăderea disconfortul,
îmbunătățirea calității vieții copilului și a părinților săi.
Produsele pentru sugari (în vârstă de la 0 la 3 ani), ar trebui să fie elaborate în vederea indicațiilor medicale
și modificările organismului copil, se va ţine cont de caracteristicile constructive și funcționale a produsului.
Atunci când are loc procesul de proiectare a produselor, obținerea tiparului de model ar trebui să fie luate
în considerare particularităţile ergonomice, parametrii estetice și tehnologici. Produsele vestimentare elaborate
vor ajuta la reducerea disconfortului, vor contribui la sporirea calității vieții copilului și a părinților săi
(simplitatea îngrijirii copilului, satisfacția părinților). Produsele prevăzute vor evita traumatizarea copilului
atunci când este îmbrăcat şi dezbrăcat, reduce efectul durerii. Părinții vor fi capabili să-și petreacă mai puțin
timp pentru îngrijirea copilului, vor primi emoții pozitive de la comunicare. Imbracamintea adaptivă este
necesară, să corespundă unui astfel de design în care copilul sau tutorele său ar putea cu ușurință să utilizeze
produsul [1].
Pentru aceasta în continuare vom prezenta particularităţile compoziţionale ale produselor.
Forma unui produs, din punct de vedere estetic, depinde de funcţionalitate, de materialele care o alcătuiesc
şi de forţele care acţionează asupra lor. Ea este în strânsă legătură cu conţinutul său şi cu o anumită ordine în
distribuţia elementelor constituente ale produsului, relevând, totodată, şi legătura dintre structura internă şi cea
externă a acestuia. Forma pune în evidenţă şi multe elemente ale nivelului de cultură şi civilizaţie al epocii, ale
bazei tehnico-materiale etc.
Materialele textile, metodele de construcţie, tehnologia de realizare şi funcţiile produsului sunt, prin
urmare, elemente de bază care determină caracteristicile formei, la acestea adăugându-se particularităţile
psihice şi de conformaţie ale omului. Dintre elementele care determină, în principal, valoarea estetică, afectivă
a formei, fac parte: materialul, conturul sau desenul, liniile conţinute, culoarea şi, în unele situaţii, elementele
decorative.
Divizarea produsului. Organizarea constructivă a produsului se determină prin numărul de detalii
componente şi forma lor, în rezultatul cărora produsul gata este compus din cusături, tăieturi, care divizează
produsul în părţi componente. Divizarea îmbrăcămintei s-a realizat prin intermediul liniilor: linii constructive,
linii constructiv-decorative şi linii decorative.
Liniile constructive principale sunt: linia umerilor, linia răscroielii gâtului, linia bustului, linia taliei, linia
şoldurilor, liniile cusăturilor laterale, linia de îmbinare mânecii cu răscroiala, linia de terminaţie a produsului
sau a mânecii etc. Liniile constructiv-decorative pot fi accentuate prin tighele ornamentale, paspoaluri, articole
de pasmanterie etc.
Liniile decorative sunt liniile care imprimă caracterul particular, original, al unui model, în această
categorie fiind încadrate diferite linii de secţionare sau delimitare a unor suprafeţe, linii de contur ale

189
elementelor de produs ce au un important rol ornamental (gulere, revere, manşete, buzunare, clape) precum şi
linii ale diferitelor elemente decorative: volane, dantele etc.
Liniile pot separa şi subdivide suprafaţa, pot exprima proporţiile şi pot simboliza sau sugera mişcarea.
Felul liniilor şi raportul dintre ele constituie elemente ce compun stilul formei obiectelor.
Stilul vestimentar pentru copii este un mod al comunicării, este expresia produsului care comportă un
număr mare de particularităţi corelate estetic.
Croiala produsului. Croiala produsului, în primul rând este caracterizată de asamblarea mânicii cu
răscroiala mânecii. însă, deseori sub croială se subînţelege şi divizarea întregului produs.
Se evidenţiază următoarele tipuri de croieli: clasică, raglan, chimono, combinată. Cea mai frecvent întâlnită
croială este croiala clasică.
Culoarea. Expresivitatea culorilor. Frumuseţea produselor este realizată, fără îndoială, şi prin culoare.
Pentru alegerea,"ordonarea" şi combinarea culorilor, în crearea unui mod unei compoziţii decorative sau într-
un ansamblu vestimentar, este necesar să fie cunoscute o serie de aspecte legate de însuşirile culorilor, a
relaţiilor dintre efectele pe care le produc.
Atunci când este creat un nou produs, un nou model, trebuie ales culorile cele mai potrivite, care să fie
corelate cu forma şi specificul funcţional cu destinaţia produsului cu întregul ansamblu în care se va încadra
etc.
Elementele decorative. Arta decorării produselor de îmbrăcăminte constă în utilizarea detalii sau elemente
accesorii, funcţionale şi/sau ornamentale, în scopul înfrumuseţării, creşterii atractivităţii, punerii în valoare etc.
Există trei modalităţi generale de a încorpora aspectele decorative structurale ale îmbrăcămintei: a.) prin
culoarea şi desenul materialului; b.) prin detalii sau elemente constructive; c. ) prin elemente decorative
aplicate pe suprafaţa produsului de îmbrăcăminte complet structurat.
Colecţia de produse vestimentare adaptive pentru copii sugari este prezentată mai jos - figura 1:

Fig. 1. Colecţie de produse vestimentare adaptate pentru copii

Colecţia este compusă din produse adaptate necesităţilor şi cerintelor medicale. Aceste produse oferă
confort, comoditate, calitate şi funcţionalitate.

Concluzii: Elaborarea modelelor s-a axat pe următoarele aspecte: prin includerea tuturor cerințelor,
preferințelor şi noutății; obţinerea unor produse cu aspect estetic şi funcţionale în acelaşi timp; produsele
prezintă o expresie artistică, armonie și stil în totalitate; produsele s-au elaborate ţinând cont de corectarea
proporțiilor corpului prin intermediul aplicării iluziilor optice; s-a pus accente cromatice în îmbrăcăminte; pe
utilizarea corectă a posibilităților de combinare estetică a materialelor şi furniturii; pe asigurarea acurateţei şi
esteticii la prelucrarea tehnologică a produselor, s-a ţinut cont de gradul de simetrie sau asimetrie a elementelor
constructive a produselor.

Bibliografie
1. Голубчикова А.В. Разработка методики проектирования эргономичной одежды для
травматических больных. Диссертация на соискание уч.степени к.т.н. М., 2005 г.
2. Cojocari V. Particularităţi compoziţional constructive a îmbrăcămintei pentru copii cu destinaţie
specială. Teză de masterat. Chișinău 2007.

190
 COOPERAREA DINTRE CADRUL DIDACTIC ŞI STUDENT:
SOLUŢII ŞI OPORTUNITĂŢI ÎN DEZVOLTAREA DURABILĂ A
RELAŢIEI ACADEMICE INGINEREŞTI

Victoria DANILA

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Relația dintre profesor-student a fost anterior dovedită a fi un predictor puternic în procesul
educaţional universitar. Dincolo de caracteristicile căldură, încredere, și obligațiuni care definesc o
conexiune emoţională, o relație de lucru pozitivă include, de asemenea, un sentiment de colaborare şi
parteneriat comun între profesor și student. Acest inventar conține trei componente critice ale unei relații de
lucru de succes: angajament, scop și sarcină. Studiile arată că studenții care au parte de o relație de lucru
umanistă au o motivare puternică pentru învăţare şi dezvoltare profesională.

Cuvinte cheie: cooperare, relație academică, cadru didactic, student

„Omul devine om numai prin educaţie. El nu este decât ceea ce-l face ea. Este de observat că omul nu
poate primi această educaţie decât de la alţi oameni, care şi ei au primit-o. De aceea, lipsa de disciplină şi
de instrucţie, la unii oameni, îi fac să fie nişte dascăli răi pentru elevii lor” (Im. Kant).

Activitatea instructiv educativă şi de cercetare are drept obiectiv continuu descoperirea şi dezvoltarea
capacităților studentului, pe de o parte, şi a personalității profesorului, pe de altă parte. El, dascălul, este chemat
să realizeze obiectivul major - aspectul formativ al instruirii, să modeleze personalitatea studentului de azi,
specialist cu diplomă de licența, cetățean al mileniului trei. În această ordine de idei personalitatea profesorului
universitar are un statut cu totul deosebit, care nu este un dat finit ci perfectibil, din perspectiva concepției de
instruire continuă, pe parcursul întregii sale activități profesionale.
În acest context, relevăm şi calitatea profesorului de a descoperi şi a investi în personalitatea studentului;
de a aplica principiul pedagogizării procesului de predare /învăţare.
Profesorul universitar trebuie să fie pentru studenţi un model în toate, să radieze lumina cărţii, să fie un
actor în sala de curs. Numai pe un astfel de profesor, cu o personalitate pronunţată, cunoscător, generos, amabil,
dar şi exigent, cu o conştiinţă civică pronunţată, îl vor accepta şi stima studenţii lui.
În urma discuţiilor cu studenţii noştri am ajuns la concluzia că unul dintre lucrurile pe care îl apreciază şi
îl aşteaptă de la un profesor este acela de a le stârni interesul, curiozitatea, de a-i face să înţeleagă importanţa
cunoştinţelor prezentate în cadrul cursului şi de a-i face să vadă partea fascinantă a disciplinei studiate.
Câteva fraze sau doar o anumită atitudine a profesorului poate reprezenta un factor determinant pentru ca
studenţii să vină la cursuri, să citească în plus sau să acorde atenţie materiei studiate. Un criteriu determinant
care defineşte şi afirmă personalitatea puternică a cadrului didactic universitar este prezenţa lui de spirit,
dinamismul, agerimea minţii, competenţa, ethosul, capacitatea de a menţine în auditoriu o atmosferă de spirit
degajat, creativ, adăugându-se aici şi carisma, elocinţa, limbajul variat, tonul flexibil, ţinuta sobră şi decentă,
aspectul exterior. Nu întâmplător au devenit clasice cuvintele lui Aristotel: "Caracterul vorbitorului este cel
mai puternic mijloc de convingere".
Fireşte, riscăm o variantă ideală dar falsă dacă ne imaginăm că toţi studenţii, în acelaşi moment, pot aprecia
corect, obiectiv, un cadru didactic. Studentul ignoră nenumărate aspecte ale activităţii profesorului său, cum
ar fi orele de cercetare sau de consultaţii şi mai ales cât durează pregătirea unui curs adevărat. Cadrul didactic,
pe de altă parte, vede numai rareori în gradul de pregătire al studentului interacţiunea unor factori complecşi.
În anii de pregătire, studenţii traversează o largă gamă de seminarii, de la cele de tip mecanicist,
neconstructiv cu o risipă penibilă a timpului, până la cele magistrale ce merg la esenţa raţionamentului şi pun
bazele unei memorizări logice. Din nefericire însă, şi cel mai elevat tip de seminar poate eşua total în faţa
indiferenţei ori lipsei de receptivitate şi de cunoştinţe a studentului. Seminariile se bazează pe o comunicare
reciprocă, cooperare dependentă de capacitatea fiecărui cadru didactic de a-şi conduce activitatea didactică,
fie ca pe o activitate atrăgătoare şi utilă, fie ca pe un mijloc de a umple timpul.

191
 De fapt, o preocupare a profesorilor ar trebui să fie şi aceea de a explica studenţilor importanţa cursului
predat în contextul general al formării lor profesionale. Se poate observa foarte uşor şi se poate afirma cu
certitudine că, uneori, materia unor cursuri este învechită şi presărată cu informaţii inutile sau, şi mai grav,
inexacte [1].
În măsura care un profesor reuşeşte să-şi facă înţeleasă materia cursului este cel mai important aspect în
ceea ce priveşte activitea sa didactică. Dacă materiale bune se pot obţine din librării sau de pe internet iar
motivaţia poate veni din interior, explicaţiile şi îndrumarea trebuie să vină din partea profesorului. După
părerea noastră, cadrul didactic ar trebui să fie, şi uneori chiar este, un perfecţionist pe parcursul întregii sale
cariere didactice. La începutul carierei sale, lipsa de experienţă este compensată de entuziasm, receptivitate şi
uneori de modelul înaintaşilor. Vârsta şi preocupările îl pot apropia mult de studentul său. Nu poate fi un bun
cadru didactic decât acela care parcurge zilnic măcar câteva articole de specialitate, care stă la masa de studiu
sau la bibliotecă cel puţin atâtea ore cât ar trebui să stea şi propriul student. Memorarea, calitate obligatorie
pentru profesor (şi pentru student), reprezintă un factor indispensabil utilizării în totalitatea noţiunilor studiate.
Cel de al doilea tip de comunicare, de ordin psihologic, este supus aceloraşi fluctuaţii existenţiale, de la cea
mai subtilă artă a pedagogiei şi psihologiei până la absenţa totală. Existenţa unui parteneriat între principalii
actori ai învăţământului superior marchează traiectul către un proces educativ de calitate, definit într-adevăr în
termeni de rezultate ale învăţământului şi competenţe acumulate. Pentru a fi un bun dascăl nu ajunge numai o
pregătire profesională. Aceasta este, desigur, obligatorie dar trebuie să fie dublată de o bună cunoaştere a artei
de comunicare cu oamenii prin schimbul liber de gânduri şi sentimente. Din păcate, odată cu vârsta nu
acumulăm numai fapte, ci şi idei preconcepute, şi, uneori, pe măsură ce cresc cunoştinţele, scad capacităţile
intuitive şi originalitatea, neajunsuri care pot fi doar parţial compensate de experienţă. În calitate de dascăli,
trebuie să ştim nu numai cum să convingem pe alţii, dar şi cum să stăpânim arta de a asculta, fără prejudecăţi,
argumentele care ni se aduc . Ar fi de dorit să abordăm în existenţa noastră un echilibru optim între vanitate şi
altruism, între siguranţa de sine şi modestie, între aprecierea încurajatoare şi critica constructivă. Să nu uităm
ceea ce Moisil spunea cu multă înţelepciune "Prieten îţi este cel care îţi arată greşalele, nu cel care îţi
încurajează slăbiciunile". Prin urmare, o doză de prietenie între cei doi, dascăl şi discipol, este nu numai
posibilă, ci chiar necesară. De aceea trebuie să rezistăm în faţa rutinei meschine şi a problemelor zilnice care
tind să tocească sensibilitatea noastră. Faptul că există loc de mai bine este demonstrat de către aceia care deja
practică metode de predare diferite şi au rezultate remarcabile, cum ar fi exemplul universităţilor performante
din Occident [2].
Una din dramele relaţiei student profesor apare atunci când în mintea studentului se naşte iluzia că acel
examen nu se poate lua decât prin mituirea profesorului, asta în cazul în care profesorul nu a cerut deja bani,
alte mici atenţii sau chiar cadouri, deoarece studentul caută în atitudinea maestrului său nu numai repere
intelectuale ci şi morale. El se poate educa prin imitaţie sau prin contrast. Dar discernământul său în materie
de morală este încă fragil.
Studentul află că dascălul, trebuie să apară în faţa cu o sumă de atitudini morale apropiate de perfecţiune.
Acest comportament este necesar nu numai pentru a-i inspira studentului încredere în competenţa sa
profesională, ci şi pentru a susţine idealul de intelect subtil şi perfectă stăpânire de sine ce i se atribuie. Astfel,
un profesor croit după rigorile modelului antic poate fi o nesecată sursă de vitalitate pentru orice student.
Studentul caută în atitudinea „dascălului ” exact aceleaşi repere ca şi pacientul; el este poate chiar mai dornic
să le găsească. O atitudine nepotrivită, neglijentă, indiferentă poate avea efecte nedorite asupra studentului.
Dialogul, pe care doar o parte a cadrelor didactice îl oferă şi îl practică în forma sa autentică, s-ar desfăşura
la modul cel mai elocvent pe bazele acestui respect natural al valorii reciproce. Inhibiţia sau necomunicarea
conştientă a studentului ar putea fi uşor depăşite prin dialog. Studentul posedă o vârstă prin excelenţă a
receptivităţii, un avantaj real faţă de profesorul său. Din cauza aceasta este regretabil faptul că cei doi, dascăl
şi student, se văd deseori fără a comunica reciproc un semestru ori un an întreg, întâlnindu-se la final pentru o
formalitate care nu-i îmbogăţeşte pe nici unul nici. Din acest punct de vedere, sarcina cadrului didactic este
mult favorizată de împrejurări. El ia contact nemijlocit cu studenţii putând interveni direct în stimularea
creativităţii, inventivităţii şi iniţiativei studentului său. Câţi dintre cadrele noastre de astăzi pot sau măcar
încearcă să fructifice oportunitatea ? Un profesor care-şi asumă sarcina de a realiza şi stagii sau lucrări practice
are la dispoziţie o partitură pedagogică perfectă. Dacă are şi talentul interpretării ei, şansa studentului său este
excepţională. Ei trebuie să se acordeze pentru a vibra în rezonanţă. Orice atitudine de alt fel decât cea a
convingerii sau măcar a sensibilizării auditoriului nu va oferi niciodată decât o rezolvare mecanică şi forţată a
problemei relaţiei profesor-student.
În ceea ce priveşte rolul profesorului universitar în procesul de formare, figura 1. Opiniile respondenților
pe alocuri diferă. Aceste date se pot observa în graficele de mai jos. Majoritatea respondenților sunt de părerea
că rolul profesorului universitar este de ghid în cadrul procesului de formare.

192
 Cadre didactice Studenţi
Rolul de bază al profesorului:

Fig. 1. Rolul de bază al profesorului

Prin urmare, profesorul este cel care ghidează procesul de studii și astfel contribuie la dezvoltarea tinerilor
și formarea lor ca specialiști, ei îndeplinind sarcinile de sinestătător.
Asigurarea unui raport profesor-student, bazat pe relaţii de cooperare, comunicare si îndrumare nemijlocită
care sa încurajeze individualizarea muncii, constituie o premiză pentru activitatea postşcolară productivă.
Didactica modernă schimbă viziunea asupra studentului, punându-l în centrul atenţiei, ţintind sa-l
facă subiect interactiv,co-participant si co-autor la propria sa formare. Profesorul trebuie să orienteze, să
îndrume, să faciliteze instrucţia si educaţia.
Opinia studenţilor despre stilul de relații a profesorilor cu studenții ar trebui să predomine figura 2: Liberal
46%, democrat 43 %, autoritar 9% și altele de doar 2 %.
Pe când profesorii consideră că stilul de relații care favorizează/motivează studentul să învețe este: Liberal
cu 20%, democrat 55% și autoritar cu 21% , și doar alt stil cu 4 %. Din datele prezentate se poate relata că
stilul de relații cel mai popular atât pentru student cât și cadre didactice este stilul democrat. Cu toate că
actualmente se tinde de a evita autoritatea asupra studenților însă din datele de mai jos se observă că ea mai
este prezentă în procesul de studii, ceea ce nu este un factor îmbucurător.

Cadrele didactice Studenţi

Stilul relaţiei:

Fig. 2. Stilul relaţiei

Părerea studenţilor cu privire la stiluri aplicate de profesori universitari care favorizează reușita la
învățătură, sunt figura 3: stilul liberal 44%, democrat 38 %, autoritar 16 % și alte stiluri cu 2 %.

193
 Fig. 3. Stilurile ce favorizează reuşita

Dar, profesorii au afirmat că în relația cu studenții figura 4, sunt: 21 % liberal, 69 % democrat, 8 % autoritar
și 2 % alt stil de relații. Deci, studenții și profesorii preferă stiluri de relații de același fel, doar cu un anumit
procent diferit: stilul democrat și stilul liberal.

Fig. 4. Relaţia student profesor

La rezumarea celor doi itemi analizați mai sus putem spune că stilul democrat este acel stil care
favorizează/motivează studentul să învețe și să aibă o reușită la învățătură, dar în același timp este și stilul care
ar trebui să predomine în relația student/profesor și care caracterizează relația profesorului cu studentul în
opinia profesorilor.

Concluzii:
Din cele menționate, conchidem că relația dintre profesor-student cuprinde nu numai conexiuni emoționale
(obligațiuni), dar și de colaborare (scop / sarcina), este util pentru profesori să înțeleagă că fiecare dintre aceste
elemente are o pondere egală. Dorim să vă conectați cu studenții voștri la nivel emoțional, precum și să
recunoașteți un parteneriat pentru activitățile în sălile de curs.
Este foarte important de constatat faptul, că chestionarea studenților referitor la relația academică pe care
o au cu profesorul, are o semnificație deosebită pe parcursul procesului de lucru. Deoarece aceasta ar favoriza
implicarea studenților în procesul educațional. Prin implicarea semnificativă a studenților prin colaborare
contribuie la înțelegerea și umplerea lacunelor. Nu există studenţi buni si studenţi răi – este problema
profesorului sa-i educe, sa-i rafineze aducând la lumina virtuţile din fiecare, ajutându-i să-si descopere
abilităţile potenţiale, să acorde greutate si valoare cuvintelor lor, având mereu grijă ca acest exerciţiu să fie
complet.

Bibliografie
1. Herreid, C.F., “When justice peeks: Evaluating students in case study teaching” Journal of College
Science Teaching 30:430-433, 2001, (Also available online at
http:/ublib.buffalo.edu/libraries/projects /cases/teaching/justice.html.
2. Herreid, C.F., “Why isn’t cooperative learning used to teach science?” Bioscience 48:553-559, 1998

194
 DEZVOLTAREA SORTIMENTELOR DE PRODUSE
DE ÎMBRĂCĂMINTE PENTRU FEMEI PRIN UTILIZAREA
ELEMENTELOR COSTUMULUI MASCULIN

Veronica VERLAN, Marcela IROVAN

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Lucrarea abordează problema dezvoltării sortimentelor de produse de îmbrăcăminte pentru femei
prin aplicarea conceptului de colecție de tip capsulă, prin detalierea reperelor teoretice și venind cu elaborări
originale pentru femeile ce activează în domeniul de afaceri. Garderoba rațională elaborată utilizează
conceptul de colecție de tip ,,capsulă” care oferă posibilitatea deținerii produselor compatibile ca stil ce pot
fi ușor combinate, creând compleuri variate dintr-un număr minim de piese vestimentare. Stilistica aleasă
pentru crearea colecției pentru femei este reprezentată de costumul masculin și elementele reprezentative ale
acestuia.

Cuvinte cheie: îmbrăcăminte pentru femei, colecție de tip capsulă.

1. Introducere
Evoluția societății contemporane și crearea idealului de femeie puternică sunt reprezentative pentru
elaborarea produselor vestimentare orientate către grupului feminin de purtători. Unul din cele mai populare
medii de activitate curente este mediul de afaceri, în care activează un număr destul de mare de femei cu
diverse capacități și responsabilități. Atestând această situație, s-a observat necesitatea creării unor noi modele
de produse pentru femei care ar favoriza comoditatea purtătoarelor în acest areal de activitate și care ar facilita
percepția femeilor în domeniul business.
Întrucât mediul de afaceri este dominat de bărbați, se recomandă utilizarea stilisticii costumului masculin
la dezvoltarea sortimentelor feminine, pentru a nu crea un contrast pronunțat în cadrul desfășurării activităților,
dar și pentru a oferi subtilitatea energiei și aptitudinilor masculine prin costumul feminin.

2. Conceptul colecțiilor de tip ,,capsulă”

Colecția de tip ,,capsulă” este un termen introdus de Susie Faux, deținătoarea unui butic londonez, în anii
1970, și potrivit acesteia, o colecție tip ,,garderobă” este o colecție ce include piese vestimentare esențiale ce
nu se demodează (precum fustele, pantalonii și paltoanele) care pot fi asortate cu piese vestimentare sezoniere.
Faux menționa că o colecție de tip ,,capsulă” pentru femei trebuie să includă cel puțin ,,2 perechi de pantaloni,
o rochie sau o fustă, o jachetă, un palton, un pulover tricotat, două perechi de încălțăminte și două genți”. Acest
concept a fost promovat și de designerul american Donna Karan, care în 1985 a lansat o colecție de tip capsulă
redusă compusă din 7 piese interschimbabile destinată femeilor muncitoare și care au nevoie de o garderobă
stilată, dar, totuși, practică.
Una din regulile generale impuse colecției de tip capsulă se referă la alegerea gamei cromatice, fiind
necesară alegerea uneia sau două culori de bază care se potrivesc cu orice, precum negru, alb, maro, gri sau
navy-blue. Piesele de bază precum pantalonii, gențile sau paltoanele, pot fi procurate în aceste culori, astfel
încât să fie asortate cu orice alte piese din garderobă. După alegerea culorilor de bază, e nevoie de ales una sau
două culori de accent, care sunt mai pronunțate decât culorile de bază și le complementează. Aceste culori pot
fi folosite pentru alte piese din colecție, precum bluze, rochii sau accesorii. O dată ce gama cromatică este
stabilită, interschimbabilitatea pieselor este asigurată, întrucât culorile se complementează. De asemenea, este
nevoie de ținut cont și de de tenul purtătoarei, întrucât este necesară o gamă coloristică ce ar avantaja
purtătoarele. [1]
Un rol deosebit în definirea produselor din cadrul colecției de tip „capsulă” îl au și croielile produselor,
croielile clasice fiind cele prioritare, deoarece avantajează majoritatea purtătoarelor.
Materialele din care sunt confecționate produsele din cadrul colecției nu trebuie nici ele să fie neglijate,
întrucât țesăturile de calitate înaltă vor conferi produselor un termen mai lung de uzură fizică, iar imprimeurile
clasice vor asigura o uzură morală mai mare.

195
 Astfel, datorită sortimentului predefinit de produse al colecției tip ,,capsulă” și necesitățile stilului de
afaceri s-a definit că diversitatea sortimentelor de produse din cadrul colecției de tip office va fi restrânsă.
Fusta, pantalonii, jacheta, bluza și vesta sunt sortimentele alese pentru dezvoltare în cadrul colecției. Din punct
de vedere cromatic va fi folosită următoarea gamă coloristică: non-culoarea negru, alb, nuanțe de gri și albastru
– culori recomandate pentru purtare în mediile business [2], [3].

3. Istoricul adaptării stilului masculin în vestimentația feminină

Începând cu perioada când femeile au renunțat definitiv la corset ca parte a garderobei uzuale, perioada
,,împrumuturilor” din garderoba masculină nu a contenit să existe. Primele momente au fost reprezentate de
adaptarea tricotului în garderoba feminină, material, care datorită proprietăților specifice, era inițial folosit
doar pentru confecțiile bărbătești destinate muncii.
Revoluționarea costumului feminin a fost realizată de pantaloni, a căror purtare era tolerată doar de către
bărbații lor. Anii ‘20 ai secolului XX au fost o turnură importantă pentru pantaloni, întrucât Paul Poiret a creat
prima pereche de fustă-pantaloni pentru femei – pantalonii harem inspiraţi de Şeherezada. Situația a început
să se amelioreze după Primul Război Mondial, când femeile au început să se încadreze mai activ pe piaţa
muncii și aveau nevoie de haine potrivite noilor activități. Zece ani mai târziu, divele filmului american apăreau
pe ecrane îmbrăcate în pantaloni de pijama, dând un nou impuls luptei pentru „asimilarea” pantalonilor. Actriţe
precum Marlene Dietrich sau Katherine Hepburn au contribuind din plin la „erotizarea” pantalonilor şi la
transformarea acestora în armă a femeii fatale.
Designerul vestimentar care a schimbat complet atitudinea societății față de acest sortiment a fost Yves
Saint-Laurent, care a prezentat în anul 1966 smokingul, oferind astfel susținere femeilor care abia au început
să se bucure de aceleași drepturi ca și bărbații. Mai târziu pantalonii reprezentau mișcările feministe, iar în
prezent pantalonii sunt o piesă uzuală a garderobei feminine. [4]

Fig. 1. Începuturile adoptării stilului masculin în vestimentația feminină

4. Direcțiile de influență a elementelor costumului masculin în vestimentația pentru femei

Analizând piesele specifice costumului masculin (vesta, pantalonii, sacoul, cămașa albă) se obervă că
fiecare piesă și-a găsit locul în garderoba feminină indiferent de câtă atitudine masculină nu ar emana.
Sacoul bărbătesc a fost adaptat la jacheta feminină în materie de croială, siluetă, linii constructive, tipul
gulerului, buzunare și lungimea produsului astfel, aceasta este purtată atât ca parte a costumului clasic, cât și
ca piesă separată. Purtată împreună cu eșarfe voluminoase, jacheta masculinizată deseori îndeplinește rolul
unui demiu mai subțire.
Cea de-a doua piesă cu sprijin pe umeri a costumului – vesta, a fost la fel adaptată sortimentului feminin,
repetând însă într-o măsură mai mare silueta purtătoarei. Pentru acest tip de sortiment, ca și în cazul jachetei,
se folosesc țesături tipice costumului pentru bărbați – de culoare gri, maro, negru, în dungi, carouri, dar și
țesături cu imprimeuri mai îndrăznețe.
Pantalonii bărbătești se regăsesc în costumul feminin prin croiala specifică, număr de buzunare și
poziționări, lungime și volum. Țesăturile din care sunt confecționați sunt adaptate la destinația produsului: se
utilizează țesături de costum dar și țesături ușoare și vaporoase, realizând astfel forme pline de feminitate.
Cămașa bărbătească albă a devenit și ea parte componentă a garderobei feminine. În mare parte s-au păstrat
proporțiile, alungirea liniei umărului și adâncirea răscroielii de mânecă, tipul buzunarelor – cele aplicate în

196
zona bustului, însă sunt atestate și diverse variații. Astfel, în garderoba feminină se mai găsesc și cămăși de
croială clasică confecționate din țesături transparente sau cu imprimeuri, cu mai multe tipuri de buzunare, cu
elemente de decor aplicate și cu lungimi diferite a mânecii și a produsului.

Fig. 2. Piesele de rezistență a garderobei masculine

Alături de îmbrăcămintea tipică masculină, femeile au folosit drept inspirație și încălțămintea purtată de
bărbați. Acest lucru se datorează comodității la purtare și exploatare, aceasta fiind cu ușurință adoptată de
femeile ce au un mod de viață destul de rapid și divers. Printre tipurile de încălțăminte bărbătești întâlnite la
purtătoarele de sex feminin se numără pantofii, bocancii și papucii de tip oxford cu, sau fără, adaptări.
Accesoriile de inspirație masculină se remarcă prin culori închise, linii drepte, aspect foarte neted sau mai
brutal, și au atitudinea corespunzătoare unui sex puternic. Cravatele, papioanele, pălăriile, ceasurile și brățările
din piele sunt unele din exemplele de accesorii masculine preferate de femeile contemporane. [4]
Pe lângă adaptarea pieselor vestimentare și a accesoriilor la garderoba feminină, acestea au devenit și sursă
de inspirație pentru alte produse vestimentare pur feminine precum rochiile. Elemente masculine au fost
utilizate la diversificarea decorării produselor sau ca bază de definire constructiă a produselor.

5. Structura compozițional-constructivă a modelelor sistemului proiectat

Colecția de tip capsulă a fost elaborată pe baza analizei tendinţelor modei în materie de siluete, elemente
constructive, culori şi materiale, precum și prin identificarea modalităților de soluţionare din punct de vedere
compoziţional, pein definirea aspectului purtătorului şi a modului în care ar integra imaginea purtătorului cu
cerinţele impuse îmbrăcămintei moderne.
Inițial s-a definit grupul de purtători și caracteristicile antropometrice ale acestuia: grupa de mărimi 88-
92, grupa de înălțimi 164-176, grupa a II-a de conformație. Astfel, se observă că diferența dintre perimetrele
bustului III T16 (PbIII) și taliei T19 (Pș) este de 8 cm cu un interval de indiferență de 4 cm, iar pentru a
ameliora vizual această diferență se recomandă proiectarea unor produse ce ar integra imaginea purtătorului
prin punerea în evidenţă a zonei bustului sau prin reducerea din volum în zona șoldurilor, echilibrând
compoziţional întreaga imagine a purtătorului.
Din punct de vedere a siluetei, se recomandă produse de siluetă semiajustată, care repetă forma corpului,
pentru a pune în evidenţă formele şi de acorda, vizual, feminitate purtătoarei. De asemenea, acest aspect mai
este cauzat și de destinația produselor – vestimentație pentru oficiu, produsele de siluetă ajustată nefiind
suficient de comode pentru o zi de muncă în oficiu. Ținând cont și de încadrarea stilistică a elementelor
costumului masculin în compoziția produselor noi elaborate, se poate alege și silueta dreaptă.
Considerând destinația produselor – vestimentație pentru oficiu, modalitățile de prelucrare a produselor în
zona răscroielii gâtului sunt relativ restrânse, factorul cel mai important ce influențează alegerea metodei de
realizare a produsului în zona răscroielii gâtului fiind codul de etichetă impus de mediul de afacere.
Modalitățile de prelucrare a liniei răscroielii gâtului sunt preponderent reprezentate de gulere cu revere sau șal,
în cazul jachetelor, diversitate atestându-se în materie de formă și unghi a colțului de guler și rever. În cazul
vestelor se pot proiecta gulere caracteristice jachetelor, iar dacă se propun modele de veste fără guler, se poate
proiecta o formă diferită a răscroielii gâtului (tip ,,V”, formă ovală sau pătrată).
În urma analizei tuturor recomandărilor se crează modelele componente ale colecției tip ,,capsulă” pentru
femei (figura 3).

197
 Fig. 3. Colecția de tip ,,capsulă” pentru femei ce activează în domeniul de afaceri

6. Concluzii
Costumul masculin și elementele reprezentative ale acestuia au servit drept sursă de inspirație pentru
numeroase produse vestimentare feminine. Însemnătatea acestei surse de inspirație reprezintă cu siguranță o
aluzie la egalitatea sexelor și spargerea stereotipurilor, însă aduce totodată și o valoare deosebită dezvoltării
sortimentelor produse vestimentare feminine, tematică abordată în cadrul elaborării colecții de tip ,,capsulă”
pentru femei, cu destinația de purtare în mediul de afaceri, produsele obținute fiind actuale și încadrându-se în
mediul de activitate recomandat.

Bibliografie
1. https://en.wikipedia.org/wiki/Capsule_wardrobe
2. http://yfsmagazine.com/2015/07/25/business-dress-code-the-color-of-your-bespoke-suit-matters
3. http://www.tutorialspoint.com/business_dress_code/quick_guide.html
4. Conferința Jubiliară Tehnico-științifică a Colaboranților, Doctoranzilor și Studenților consacrată
cele de-a 50-a Aniversări a U.T.M., 20-21 octombrie 2014, Volumul III., Chişinău, U.T.M., 2015
pag. 219-220.

198
 DEZVOLTAREA SORTIMENTELOR DE ÎMBRĂCĂMINTE PRIN
UTILIZAREA TEHNOLOGIILOR DE IMPRIMARE 3D

Veronica VERLAN, Marcela IROVAN

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Dezvoltarea sortimentelor de produse vestimentare este o tematică actuală în industria confecțiilor,
designerii încercând diverse modalități de a crea produse noi și originale care s-ar remarca pe piața destul
de variată a confecțiilor. Una din tehnologiile noi utilizate pentru dezvoltarea produselor este tehnologia de
imprimare tridimensională (3D). Inițial, aceasta era folosită pentru crearea prototipurilor în alte industrii,
însă datorită diversității formelor și facturilor obiectelor obținute, imprimarea 3D este utilizată și în industria
modei, produsele realizate prin aceasta tehnologie fiind originale și cu proprietăți noi. Lucrarea prezintă un
studiu teoretic documentar privind aplicarea tehnologiilor de imprimare tridimensională în domeniul
dezvoltării produselor de îmbrăcăminte, prin prizma avantajelor și recomandărilor de utilizare.

Cuvinte cheie: imprimare 3D, îmbrăcăminte inovativă, produs tridimensional.

1. Introducere
Industria modei se află în continuă schimbare – pe arena mondială apar noi designeri cu idei originale, apar
materiale de ultimă generație, produsele devin tot mai sofisticate și mai diverse, aceste aspecte sporind
varietatea ofertei pieții de produse vestimentare și accesorii, consumatorul având o posibilitate destul de mare
pentru a alege un produs pe plac. Fiind un secol al tehnologiilor, era evident că noile invenții nu puteau să
ocolească și sectorul modei, una din aceste tehnologii fiind imprimarea tridimensională (3D), care și-a găsit
aplicabilitate în toate direcțiile de dezvoltare a confecțiilor.

2. Imprimarea 3D – proces de tehnologie avansată

Imprimarea 3D este procesul de formare a unui obiect solid tridimensional de orice formă, prin utilizarea
unui proces aditiv, în cazul în care straturi succesive de material sunt stabilite în diferite forme. Tehnologia
aditivă poate realiza geometrii complexe, structuri și elemente interne, precum și modele imposibil sau foarte
greu de realizat prin metode tradiționale. Pentru crearea formelor sunt utilizate filamente de masă plastică de
diverse culori, diversitatea obiectelor obținute fiind influențate de necesitățile și abilitățile designerului.
Procesul tehnologic de printare 3D este efectuat cu ajutorul tehnologiei digitale de către o imprimantă și
include 3 etape generale: crearea obiectului într-un soft de tip CAD în variantă tridimensională, imprimarea
propriu-zisă a obiectului tridimensional și finalizarea procesului de imprimare prin curățarea obiectului
imprimat de praf și deșeuri apărute în timpul procesului.
Tehnologia poate fi folosită în special pentru crearea de prototipuri, mostre și modele inițiale și își găsește
multiple aplicații în arhitectură, inginerie și construcții, design industrial, industria automobilelor, industria
mobilei, industria aerospațială, industria dentară și medicală, educație, sistemele informatice geografice,
inginerie civilă, industria bijuteriilor, precum și multe alte domenii.

3. Imprimarea 3D ca modalitate de obținere a materiei prime pentru industria confecțiilor

Imprimarea 3D permite crearea unei diversități vaste de obiecte, iar întrucât industria modei oferă
posibilitatea implementării celor mai variate forme și concepte, imprimarea 3D și-a găsit aplicabilitate și în
acest domeniu al economiei mondiale. Tehnologia permite mai multe metode de elaborare a „materialului” din
care va fi confecționat produsul finit, dar și o varietate imensă de facturi. Aceasta poate fi utilizată pentru
elaborarea produselor vestimentare, încălțămintei și acoperământelor pentru cap, dar și la confecționarea
elementelor mai mici, precum accesoriile și bijuteriile.
Etapa inițială de ,,imprimare 3D” a unui produs de confecții presupune alegerea metodei de elaborare a
,,materiei prime”. La momentul actual au fost elaborate câteva procedee de elaborare a ,,materialului”: crearea
așa-zisului ,,material” din elemente mici, repetitive și interconectate (figura 1.a), crearea structurilor modulare
din elemente de dimensiuni variate și interconectate (figura 1.b), crearea unei ,,țesături” datorită unui procedeu
noi de imprimare 3D, care crează rețele de fibre cu compoziția fibroasă asemănătoare țesăturilor obținute prin
țeserea tradițională.

199
 a) b)

Fig. 1. Structuri modulare interconectate:

a) din elemente mici de aceeași dimensiune, b) din elemente de dimensiuni variate

Cea mai frecvent utilizată metodă de realizarea a materiei prime pentru produsele vestimentare este
considerată a fi cea creată din structuri modulare compuse din mai multe elemente mici și repetitive sau din
elemente de diferite mărimi. Acestea urmează a fi asamblate prin anumite conexiuni, realizând forma spațială
a produsului și oferindu-i totdată posibilitatea de a se ,,mișca” și ,,drapa”, mimând modul în care o țesătură
tradițională se comportă în cadrul exploatării produsului.
Etapele de confecționare a produsului imprimat tridimensional sunt asemănătoare celor din cadrul
confecționării produselor din materiale tradiționale, însă includ și unele aspecte de lucru în softuri speciale.
Astfel, pentru elaborarea unui produs vestimentar prin utilizarea imprimării 3D și care va fi confecționat din
structuri modulare de diferite mărimi și forme se va parcurge următorul proces: inițial, sunt preluate valorile
caracteristicilor dimensionale ale purtătorului, fie prin măsurarea directă a corpului acestuia sau prin scanare;
apoi se elaborează schița produsului, iar după finalizarea acestei etape se parcurge la lucrul în softuri de tip
CAD; fazele de lucru la calculator presupun crearea formei spațiale a produsului, elaborarea facturii și formei
elementelor din cadrul structurii modulare, precum și elaborarea conexiunilor dintre module pentru a obține
structura cinematică a hainei; ulterior se vizualizează produsul în format tridimensional, iar apoi se trece la
etapa de imprimare. Deseori, în cazul produselor imprimate în întregime se realizează unele etape
suplimentare, precum comprimarea, care micșorează dimensiunile obiectului imprimat și face posibilă
încadrarea acestuia în dimensiunile boxei imprimantei.
Pentru obținerea produselor prin utilizarea materialelor realizate din structuri modulare din elemente mici
și repetitive, etapele inițiale sunt asemănătoare celor precedent enumerate, diferențele fiind la fazele de
prelucrare a produsului în softurile speciale. În cadrul acestor etape se alege inițial metoda de obținere a
materialului (tipul conexiunii elementelor componente, modalitatea de obținere a structurilor cinematice,
variația de factură) și se analizează posibilitatea de comprimare a acestor elemente, precum și modul de
,,aranjare” și ,,drapare” a elementelor în produs prin realizarea mostrelor de material. Ulterior sunt alese
modalitățile cele mai raționale pentru realizarea produsului. Această alegere este, de asemenea, influențată și
de aspectul estetic dorit al produsului finit, întrucât stratul superior poate avea diferite facturi și forme.
În general, diversitatea produselor ce utilizează imprimarea 3D ca metodă de realizare a materiei prime
este condiționată atât de creativitatea designerului, dar și de abilitățile tehnice de lucru cu diverse softuri a
persoanei care va proiecta produsul în sistemele CAD, această etapă fiind una complexă care necesită
cunoștințe speciale în domeniu.
O direcție nouă din cadrul utilizării imprimării 3D în domeniul textil este elaborarea materialelor cu o
componență fibroasă aproape identică țesăturilor tradiționale. Acest tip de ”țesătură” se obține la o imprimantă
tridimensională numită Electroloom, care permite crearea structurii materialului utilizând un proces
asemănător celui de galvanizare a metalelor. Materia primă pentru această imprimantă este un amestec de
micro- și nano-fibre, ceea ce permite crearea materialelor cu proprietăți de drapare, îndoire și poziționare în
produs ca și în cazul țesăturilor tradiționale (figura 2).
Imprimanta Electroloom folosește un proces, în care un câmp electric este creat și folosit pentru a
determina locul spre care va fi ghidată soluția lichidă de nano-fibre pentru a realiza ,,materialul”. Utilizatorii
imprimantei elaborează inițial un șablon, fie în mod manual, fie într-un soft de tip CAD, care poate fi creat,
teoretic, din orice tip de material precum carton, vinil, metal ș.a., iar mai apoi acest șablon este amplasat în
boxa de printare a aparatului, unde, sub acțiunea câmpului electric, soluția de nano-fibre este direcționată pe
structura șablonului, acoperindu-l cu orice amestec la alegere. După finalizarea procesului de imprimare,

200
șablonul acoperit cu ,,țesătură” este scos din aparat, materialul alunecând ușor de pe suprafața acestuia, fiind
posibilă ,,scoaterea” de pe șablon. Țesătura obținută este ușoară și flexibilă, ca o țesătură cu aceeași compoziție
fibroasă ce ar fi fost creată prin țesere.
La momentul actual, produsele elaborate prin aplcarea aceastei tehnologii au fost confecționate doar din
amestec de poliester și bumbac, însă autorii acestei inovații analizează posibilitatea confecționării produselor
din mătase sau acril.

Fig. 2. Apectul microstructurii țesăturii imprimate 3D

4. Produse vestimentare realizate prin aplicarea imprimării 3D

Datorită diverselor posibilități de obținere a materiei prime, imprimarea 3D și-a regăsit aplicabilitate în
toate direcțiile de dezvoltare a industriei confecțiilor: produse vestimentare (rochii, bluze), accesorii de
dimensiuni medii (genți, elemente decorative aplicate pe produse, obținute în mod tradițional) sau chiar și la
realizarea accesoriilor de dimensiuni mici (bijuterii).
După complexitatea realizării produselor prin utilizarea aceastei tehnologii, produsele vestimentare sunt
cel mai dificil de confecționat, întrucât e nevoie de analizat o varietate mare de factori componenți, precum și
fezabilitatea purtării unui produs vestimentar finit. Ponderea mai mare în realizarea acestor tipuri de produse
o are modalitate de obținere a materiei prime din structure modulare, fie din elemente de dimensiuni mici și
repetitive sau de dimensiuni variate (figura 3). Produsele vestimentare obținute se evidențiază prin soluții
inovative și prin versatilitate nemaipomenită. Acestea devin adevărate opere de tehnologie avansată ce pot fi
aduse în viața de zi cu zi.

a) b)

Fig. 3. Produse vestimentare realizate prin imprimare 3D:

a) din elemente mici de aceeași dimensiune, b) din elemente variate ca dimensiune și formă

Utilizarea structurile modulare și-a găsit aplicare și în domeniul elementelor decorative confecționate
pentru produsele vestimentare realizate prin metode tradiționale, elementele imprimate regăsindu-se în detalii
ale buzunarelor, gulerelor sau chiar sub formă de dantelă aplicată la produse (figura 4).

201
 Fig. 4. Elemente decorative imprimate 3D

Crearea încălțămintei este o altă direcție unde imprimarea tridimensională și-a găsit aplicabilitate,
majoritatea produselor fiind imprimate integral, fără sistem de închidere sau cu sistem de închidere detașabil.
În dependență de structura aleasă pentru fiecare produs, încălțămintea poate fi flexibilă sau rigidă (figura 5).

Fig.5. Încălțăminte obținută prin imprimarea 3D

Imprimarea 3D se aplică și în cadrul elaborării accesoriilor. Varietatea acestor produse este destul de mare,
imaginația designerului necunoscând margini (figura 6).

Fig. 6. Accesorii și bijuterii imprimate 3D

5. Concluzii
Imprimarea 3D este cu siguranță o modalitate de a obține noi produse ce s-ar deosebi printr-o originalitate
sporită și un spirit inovativ tehnologic. Totuși, datorită costurilor ridicate de producere și a necesității de
calificare înaltă a designerului, această tehnologie este pe larg aplicată doar în scopuri de creație a unor soluții
inovative sau de obținere a prototipurilor.

Bibliografie
2. https://3dprint.com/65959/electroloom-3d-fabric-printer/
3. https://3dprintingindustry.com/fashion/
4. https://3dprint.com/65959/electroloom-3d-fabric-printer/
5. https://www.wired.com/2014/12/dress-made-3-d-printed-plastic-flows-like-fabric/

202
 РАЗРАБОТКА КАПСУЛЬНОЙ КОЛЛЕКЦИИ ДЕТСКОЙ ОДЕЖДЫ В
СТИЛЕ PROVENCE

Екатерина АНДОНИ, Марчела ИРОВАН, Наталья РАДЕЦКАЯ

Технический Университет Молдовы

Аннотация: В настоящее время возрастает интерес дизайнеров к детской одежде, появляются

новые детские бренды, а именитые марки добавляют детские линии модных изделий. Активная
дизайнерская работа обусловлена нарастающим потребительским спросом на удобную и красивую
детскую одежду. Целью настоящей работы является исследование направлений моды для
разработки капсульной aколлекции детской одежды, сочетающей в себе модные тренды и комфорт
для ребенка. Данная работа предлагает один из возможных вариантов капсульной коллекции одежды
для девочек, разработанной согласно основному модному тренду в стиле Provence.

Ключевые слова: детская мода, стиль Provence, капсульная коллекция.

1. Введение
С каждым годом по всему миру появляется все больше брендов одежды, специализирующихся на
детском ассортименте. Данная тенденция наблюдается из-за активного спроса со стороны молодых
мам, которые следуют моде, поддерживают убеждения о здоровом образе жизни, предпочитают
натуральность и экологичность во всем, а также стараются приобщать к этому детей. Каждая
современная молодая мама при выборе одежды для своего ребенка руководствуется не только
степенью комфортности вещи, но и тем, насколько она экологична и соответствует моде. Для
удовлетворения данных потребительских запросов необходимо изучение мировых модных тенденций,
а также разрабатывать детскую одежду с учетом особенностей строения детских фигур различных
возрастов для обеспечения удобства изделий в носке.

2. Анализ модных тенденций детской одежды 2017

Главной тенденцией детской моды 2017 является практичность. Для детей очень модными
являются «деним»-стилизации. Джинс может служить как материалом для одежды, так и дополнений:
обуви, шапок, поясов, сумочек и многого другого. Детская мода подражает взрослой во всём, начиная
от стилей и заканчивая покроем и общим дизайном одежды и обуви. Нет изменений лишь в
аксессуарах, так как дети практически не используют их в повседневной жизни. Предпочтение
отдается натуральным материалам: трикотажу, вельвету и велюру. Для девочек очень удачными
являются сочетания денима с шелком, тюлем, шифоном и хлопком.[1] Первенство в модных стилях
грядущего года занимает стиль Provence, сочетающий в себе множество элементов. Provence позволяет
создавать практичные и красивые стилизации для детей разных возрастов. Вещи в таком стиле удобные
и комфортные, они создают романтический образ. Для наиболее точного понимания данного стиля в
одежде необходимо проанализировать его отличительные черты в интерьере, так как изначально
Provence появился именно в интерьерах.

3. Отличительные черты стиля Provence в одежде

Как отдельное направление в моде стиль французской провинции обрел популярность в начале 60-
х годах прошедшего столетия. Данный стиль очень похож на стиль бохо, его девиз в одежде – это
легкость, романтика и свобода. [2]
Стиль одежды Provence – это преимущественно светлая гамма. Наиболее характерные цвета для
этого стиля это: натуральные тона белого, такие как цвет овечьей шерсти, нежный молочный, оттенок
цветка хлопка, также средний и светлый тон фиолетового (сиреневый, лавандовый) и зеленый с серым
оттенком.
Provence одежда – это прежде всего платья свободного кроя из натуральных тканей (лен, хлопок,
крепдешин, шифон, ситец). Платья однотонные или же с мелким цветочным принтом, длина ниже
колен. Рукава могут быть длинными или короткими с кружевными вставками.[2] Характерными

203
чертами юбок являются: легкость, многослойность, сборки, натуральные ткани. Длина допускается
чуть выше колена, но в основном, юбки в стиле Provence достаточно длинные. В данном стиле также
очень актуальны свободные длинные сарафаны с завышенной талией. Силуэт у таких сарафанов
обычно свободный, лиф полуприлегающий или свободный, нередко имеет художественные сборки,
кокетку или резинку в области талии.[3] Неотъемлемой частью стиля Provence считаются свитера и
жилеты из тонкого вязаного кружева.

4. Разработка капсульной коллекции детской одежды в стиле Provence

В случае разработанной системы моделей наблюдается характерные черты, создающие единство
коллекции (рис. 1):
1) Членения в области талии, а также выше линии груди,
2) Наличие повторяющихся деталей декоративных элементов: воланы на уровне оката рукава,
варьирующиеся лишь в выборе ткани и размерах; использование притачного рюша по низу
изделий, а также в области линий членения; использование такого элемента, как накладные
карманы на полочке,
3) Использование единых приемов конструктивного моделирования, а именно проектирование
фалд и сборок,
4) Чередование Х-образных, а также А-образных силуэтов,
5) Использование одинаковых линий по конфигурации для оформления линий кокеток, линий низа,
а также линий горловины,
6) Проектирование изделий схожих по длине,
7) Использование для большинства моделей застежки одного вида,
8) Проектирование изделий с целью использования одной базовой конструкции для их реализации,
9) Использование сочетающихся между собой тканей в каждой модели коллекции.

Рис. 1. Коллекция детской одежды в стиле Provence

5. Выводы
В настоящий момент детская мода переживает этап активного развития. Перед дизайнерами стоит
задача, учитывая современные требования к детским изделиям и тенденции моды, создавать новые
модели одежды для детей. Данная работа предлагает один из возможных вариантов капсульной
коллекции одежды для девочек, разработанной согласно основному модному тренду - в стиле Provence.

Литература
1. http://platyamodnye.com/detskaya-moda-2016-2017-modnyie-tendentsii-na-foto/-просмотрено
14.10.16
2. http://videoforme.ru/wiki/stil-provans-ili-prostushki-v-mode - просмотрено 7.11.16
3. http://vashprovans.ru/tekstil-v-stile-provans/provans-v-odezhde-ocharovanie-estestv.html-
просмотрено 9.11.16

204
 ANALIZA AMBALAJELOR UTILIZATE ÎN INDUSTRIA DE
ÎNCĂLȚĂMINTE ȘI ARTICOLELOR DE MAROCHINĂRIE

Marina MALCOCI

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: În lucrarea dată se analizează atât aspectele teoretice ale operației de ambalare, cât și analiza
comparativă a acestora la diverși producători. În prezent ambalajul a devenit un criteriu important la
achiziționara unui produs.Iar importanța ambalajului este atât de mare, încât acesta poate contribui la
succesul sau insuccesul unei afaceri. Ambalajele propuse de producători externi pot fi caracterizate astfel
originale, atractive și interesante. Același lucru nu putem vorbi despre ambalajele propuse de producătorii
autohtoni. Pentru ca producătorii autohtoni să aibă succes pe piața internă și cea externă aceștea trebuie să
schimbe strategia de ambalare a produselor.

Cuvinte cheie: produse, ambalaje, etape de ambalare, metode, criterii de clasificare.

1. Introducere
Ambalajul a devenit în ultima perioada unul dintre cele mai importante criterii de achiziționare a unui
produs. O bună prezentare a produselor comercializate creează o primă imagine, care are un rol esențial în
decizia de cumpărare. Importanta ambalajului este atât de mare, încât acesta poate contribui la succesul sau
insuccesul unei afaceri. Specialiștii în domeniu spun că modul în care este prezentat produsul poate contribui
în proporție de 20% la succesul acestuia [1].

2. Aspecte teoretice
Ambalarea este operaţia prin care se realizează protejarea produselor în scopul păstrării calităţilor iniţiale
în condiţii igienice în timpul manipulării, transportului, depozitării şi desfacerii lor (şi chiar în timpul
consumului) [2-3]. Ambalajul uşurează şi scurtează durata de aprovizionare a consumatorilor, creând
posibilitatea de autoservire, de informare a consumatorilor asupra conţinutului, modului de păstrare şi
apreciere a produsului, uşurând transportul către consumatori şi prezentarea produselor într-o formă
atrăgătoare. Alegerea modalităţii de ambalare este deosebit de dificilă datorită: diversificării materialelor
folosite; varietăţii produselor ce trebuie ambalate; mulţimii metodelor şi maşinilor de ambalare şi de
confecţionare a ambalajelor, numărului mare al accesoriilor de protecţie şi prezentare, şi a diversităţii
condiţiilor de transport. În practică întâlnim următoarele procedee de ambalare [4-5]:
• ambalarea colectivă (gruparea mai multor unităţi de produs într-un singur ambalaj) (fig. 1);
• ambalarea porţionată (cantitatea de produs se stabileşte pentru o singură folosire / amplasarea unei
unităţi de produs într-un singur ambalaj) (fig. 2).

Fig. 1. Ambalare colectivă [6]

Fig. 2. Ambalare porționată [6]

205
 Etapele de ambalare sunt (fig. 3) [1]:
1. Ambalarea primară este pentru consumatori sau ceea ce consumatorii văd atunci când achiziționează
și manipulează produsul.
2. Ambalarea secundară este acea formă de ambalare care grupează bunurile de consum într-o unitate,
de obicei o cutie sau folie transparentă.
3. Ambalarea terțiară sau de transport include toate activitățile menite să asigure livrarea în siguranță a
bunurilor în condiții optime către cumpărătorul strain.

Ambalarea: primară secundară terțiară

Fig. 3. Etapele de ambalare

Ambalajul mai este și un produs indispensabil tranzacţiilor comerciale datorită rolului și funcțiilor
pe care le îndeplinește. Principalele funcții pe care ambalajul trebuie să le îndeplinească sunt: funcţia de
conservare și protecție a produselor; funcţia de manipulare, transport, depozitare; funcţia de informare şi
promovare a produselor.
Cele mai întâlnite tehnici şi metode de ambalare a produselor sunt [4-5]:
• ambalarea în recipiente (sticle pentru lichide alimentare, cutii din hârtie şi carton sau din materiale
complexe pentru fluide şi semifluide);
• ambalarea tip aerosol (ambalarea sub presiune a produselor);
• ambalarea sub vid (eliminarea aerului din ambalajul impermeabil la gaz în care s-a plasat produsul);
• ambalarea în atmosferă controlată (închiderea produsului într-un ambalaj impermeabil la gaz în care
gazele de referinţă şi vaporii de apă au suferit modificări şi sunt controlate selectiv).
• ambalarea în atmosferă modificată (închiderea produsului într-un ambalaj în care atmosfera din
interior este modificată);
• ambalarea în peliculă aderentă (aplicarea pe suprafaţa produselor, prin pulverizare, a
acetogliceridelor sau emulsiilor de adezivi ce formează după uscare un strat aderent, rezistent şi
impermeabil);
• ambalarea aseptică (introducerea unui produs sterilizat destinat comercializării într-un ambalaj
sterilizat, în condiţii aseptice);
• ambalarea în folii contractibile (foliile contractibile „îmbracă” produsele solide de formă regulată sau
neregulată, individuale sau în grupuri, ce pot fi manipulate ca o singură unitate, prin aşezarea pe o
placă suport).
• ambalarea în folii extensibile (foliile contractibile sunt concurate de foliile extensibile care pot
îndeplini aceleaşi funcţii, fără a fi necesară trecerea produselor ambalate în folii, prin tunele de
contracţie).
Factorii care determină alegerea ambalajului sunt: caracteristicile produsului; condiţiile de transport și
manipulare; caracteristicile materialelor de ambalare; metoda de ambalare; cheltuielile pentru realizarea şi
transportarea ambalajului [1].

3. Stabilirea criteriilor de clasificare a ambalajelor

Clasificarea ambalajelor se poate face după mai multe criterii (de exemplu, natura materialului, gradul de
rigiditate, natura produsului ambalat, sistemul de confecționare, sistemul de închidere, tipul ambalajului,
domeniul de utilizare etc.), acestea fiind prezentate în figura 4 [4-9].

206
 1. După natura materialului din care sunt obținute: ambalaje din hârtie-carton; ambalaje din sticlă;
ambalaje din metal; ambalaje din mase plastice; ambalaje din materiale textile; ambalaje din lemn; ambalaje
din materiale complexe.
2. După gradul de rigiditate: ambalaje rigide; ambalaje semirigide; ambalaje flexibile.
3. După natura produsului ambalat: ambalaje pentru produse alimentare; ambalaje pentru produse
industriale; ambalaje pentru produse periculoase.

Clasificarea ambalajelor
Gradul de rigiditate
Natura de utilizare

Tipul ambalajului Sistemul de închidere

Natura materialului

Sistemul de Domeniul de utilizare Natura produsului

Fig. 4. Clasificarea ambalajelor

4. După sistemul de confecționare: ambalaje fixe; ambalaje demontabile; ambalaje pliabile.

5. După sistemul de închidere: ambalaje deschise; ambalaje închise (cu capac, dop, bușon, etc.); ambalaje
etanșe.
6. După tipul ambalajului: lăzi; butelii; cutii; borcane; flacoane; damigene; tăvi; saci; butoaie; coșuri;
containere; sacose; pungi; bidoane;
7. După domeniul de utilizare: ambalaje de transport; ambalaje de prezentare; ambalaje de desfacere.
8. După natura de utilizare: ambalaje recuperabile (reciclabile, recuperabile); ambalaje nerecuperabile.

4. Analiza comparativă a ambalajelor

În figura 5 se prezintă exemple de ambalaje propuse de producători externi. Iar în figura 6 se prezintă
exemple de ambalaje ale întreprinderilor autohtone.

Fig. 5. Exemple de ambalaje propuse de producători externi [5; 9]

Ambalajele propuse de producători externi pot fi caracterizate astfel originale, atractive și interesante.
Același lucru nu putem vorbi despre ambalajele propuse de producătorii autohtoni. Producătorii autohtoni
propun clienților săi ambalaje din carton, hârtie și polietilenă. Cutiile din carton îndeplinesc următoarele funcții
de protecție a produselor, de manipulare, transport și depozitare. Iar pungile pe lângă funcțiile enumerate
anterior mai au și rolul de informare și promovare a acestora.

207
 Fig. 6. Exemple de ambalaje propuse de producători autohtoni

5. Concluzii
Pentru ca producătorii autohtoni să aibă succes pe piața internă și cea externă aceștea trebuie:
- să schimbe strategia de ambalare a produselor. Abordarea unei noi strategii privind ambalajele propuse
consumatorilor poate aduce următoarele beneficii:
x atragerea de clienți noi;
x o satisfacție mai mare a clienților poate reprezenta o barieră față de presiunile firmelor concurente;
x clienții mulțumiți de serviciile oferite sunt dispuși să plătească mai mult pentru a rămâne fideli firmei;
x clenții fideli sunt mai receptivi la oferta de servicii noi;
x clienții loiali constituie o formă pozitivă de publicitate pentru întreprinderi prin recomandările pe care
aceștia le fac membrilor familiei sau prietenilor.
- să realizeze ambalaje pentru diferite categorii de consumatori sau ambalaje pentru ocazii diferite, ce ar
fi achiziționate separat sau oferite cadou la procurarea unui anumit număr de perechi de încălțăminte/genți.

Bibliografie
1. Caraiani, Gh. Logistica transporturilor. Ed. Universitară, Bucureşti, 2008.
2. Volocariu, R.S., Procese de fabricaţie în industria produselor din piele şi înlocuitori, Ed. Gh. Asachi,
anul 1999, Iaşi.
3. Harnagea, F. Tehnologia articolelor de marochinărie. Ed. Performantica, Iaşi, 2002.
4. http://www.ambalaje.net/mod-ambalare.php(vizitat 02.09.2016).
5. http://www.biopack.ro/(vizitat 02.09.2016).
6. ГОСТ 7296-2003. Обувь. Маркировка, упаковка, транспортирование и хранение.
7. http://www.ambalaje.net/tipuri-ambalaje.php(vizitat 02.09.2016).
8. http://www.e-ambalajecarton.ro/ambalaje-carton.php(vizitat 02.09.2016).
9. http://www.okazii.ro/accesorii-barbati/curele/curea-curele-ck-calvin-klein-2013-2-fete-negru-maro-
100-piele-100-original-a138933401(vizitat 02.09.2016).

208
 STUDIUL FORMELOR DE ORGANIZARE A FLUXULUI TEHNOLOGIC
DE TRAS-TĂLPUIT-FINISAT

Ioana PASCARI, Marina MALCOCI, Viorica MOCANU

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Pe parcursul ultimilor ani asistăm la schimbări esențiale la nivelul evoluției industriei ușoare,
implicit în domeniul producției de încălțăminte. Pentru ca o firmă producătoare să aibă profit este necesar să
aibă productivitate și de aceea trebuie să introducă o formă de organizare potrivită din mai multe puncte de
vedere, și anume numărul de muncitori necesari, calificarea acestora, dotarea tehnică, cheltuielile necesare
etc. În lucrarea dată se prezintă un studiu bibliografic a formelor de organizare, fiind identificate șase forme
de organizare. Studiul bibliografic efectuat vine în ajutor conducerii întreprinderii în luarea deciziei privind
adoptarea unei forme de organizare.

Cuvinte cheie: flux tehnologic, încălțăminte, întreprindere, forme de organizare.

1. Introducere
Organizarea producţiei în industria de încălţăminte a cunoscut diferite forme, diferenţiate în privinţa
modului de realizare şi a gradului de mecanizare a transportului interoperaţional (fig. 1).

Evoluţia formelor de organizare

a fluxurilor tehnologice

Organizarea producţiei Organizarea producţiei

pe linii în flux discontinuu pe linii în flux continuu

Fără transport mecanizat Cu transport Cu transport

mecanizat mecanizat

Pe grupe de utilage
1948-1950

Pod Bandă transportoare Linii semiautomate şi

PROD SINCRON
rulant 1951-1954 automate 1961-1970
1955-1960

Pe cărucioare 1971-1978
Bandă transportoare Bandă transportoare
Pe tren de cărucioare închisă în plan vertical, cu închisă în plan orizontal, cu
ritm liber ritm impus

Bandă glisantă
Bandă transportoare Bandă transportoare
Sistemul RINK închisă în plan vertical, cu închisă în plan orizontal, cu
ritm liber şi comandă de la ritm impus și comandă
dispecer electronică
Cutii

Celulară
Fig. 1. Evoluția formelor de organizare a fluxurilor

209
 Concomitent cu progresul tehnic înregistrat, cu trecerea timpului, în industria de încălţăminte au apărut
următoarele forme de organizare [1-5]:
I. Organizarea producţiei pe linii în flux discontinuu, fără transport mecanizat (PROD SINCRON; pe
carucioare; pe tren de cărucioare; bandă glisantă; sistemul RINK; cutii).
II. Organizarea producţiei pe linii în flux discontinuu, cu transport interoperaţional mecanizat (banda
transportoare închisă în plan vertical cu ritm liber; bandă transportoare închisă în plan vertical, cu ritm liber şi
comandă de la dispecer; pod rulant).
III. Organizarea producţiei pe linii în flux continuu, cu transport interoperaţional mecanizat (bandă
transportoare închisă în plan orizontal, cu ritm impus; bandă transportoare închisă în plan orizontal, cu ritm
impus, cu comandă electronică).
IV. Linii semiautomate și automate.
V. Organizarea producţiei pe grupe omogene de mașini și instalații sau pe principiul tehnologic.
VI. Organizarea celulară a producţiei.

2. Analiza formelor de organizare a fluxului tehnologic de tras-tălpuit-finisat

Sistemul de organizare RINK

În cadrul sistemului RINK nu se folosesc mijloace de transport tradiţionale. Transportul semifabricatelor
se face prin trecerea acestora din mână în mână de la un muncitor la altul şi prin folosirea unor elemente de
legătură de tipul operaţiilor de aparatură. Utilajele se dispun în apropiere unul de altul succesiv, în formă de
inel, buclă sau „U” şi necesită o suprafaţă redusă pentru amplasare [2]. În total sunt 16 locuri de muncă ce sunt
deservite de 6 muncitori, care realizează în jur de 800-1000 de perechi de încălţăminte, în sistemul IL, cu
ajutorul a 60 de perechi de calapoade, care alcătuiesc un circuit închis. Producţia neterminată este redusă, ea
apare la: condiţionarea, termostabilizarea şi uscarea feţelor. Muncitorii trebuie să fie policalificaţi perfect
instruiţi, pentru a deservi 2-4 utilaje amplasate succesiv. Calitatea produsului devine responsabilitatea fiecărui
muncitor în parte. Aplicarea sistemului RINK permite: reducerea manipulărilor; investiţii reduse pentru SDV;
reducerea necesarului de forţă de muncă; economie de spaţiu direct productiv; productivitatea ridicată pentru
fiecare dintre muncitorii antrenaţi în sistem; curăţenie desăvârşită la locurile de muncă. Echipa de reparaţii
trebuie să fie disponibilă la cea mai mică alarmă: mecanicul aşteaptă oprirea utilajului şi efectuează pe loc
remedierea defecţiunii. Utilajele cu defecte majore sunt imediat înlocuite cu altele, din rezervă. Înlăturarea
defectelor se efectuează imediat, pe locul unde sau produs. Sistemul de organizare RINK are însă şi
dezavantaje care nu pot fi neglijate: impune instruirea perfectă a muncitorilor şi corectitudinea acestora;
utilajele antrenate în sistem nu pot fi folosite la capacitatea maximă, deoarece depind unele de altele; absenţa
unui muncitor din echipă paralizează producţia.

Bandă transportoare închisă în plan orizontal, cu ritm impus

Banda transportoare închisă în plan orizontal permite executarea lucrului în ritm impus atât în cadrul
fiecărei operaţii, cât şi pe fiecare loc de muncă. La utilizarea acestui tip de bandă, operaţiile sunt aşezate în
lungul benzii în ordinea strictă a procesului tehnologic, semifabricatele şi reperele fiind deplasate de la un loc
de muncă la altul prin intermediul benzii (fig. 2-4).

Fig. 2. Aspectul benzii transportoare închisă în plan Fig. 3. Bandă transportoare închisă în plan
orizontal, cu ritm impus orizontal, cu ritm impus, cu un nivel [6]

210
 Fig. 4. Bandă transportoare închisă în plan Fig. 5. Bandă transportoare închisă în plan
orizontal, cu ritm impus, cu patru nivele [7] orizontal, cu ritm impus, cu comandă
electronică [8]
Avantajele folosirii acestei benzi sunt reprezentate de [2]: reducerea timpilor de deservire, cu consecinţă
favorabilă asupra productivităţii muncii; realizarea ritmică a producţiei pe schimb, la finalul căruia se obţine
programul întreg de fabricaţie ce poate fi expediat imediat la beneficiar; asigurarea continuităţii prelucrării,
fără lipsă sau aglomerare de semifabricate în diferite puncte, dacă sunt respectaţi parametrii organizatorici ai
benzii.
Bandă transportoare închisă în plan orizontal, cu ritm impus, cu comandă electronică
Principiul de lucru este ca la banda transportoare închisă în plan orizontal cu ritm impus, deosebirea este
poate fi programat timpul de lucru, viteza de mișcare a benzii, eventualele staționări la anumite locuri de muncă
etc. (fig. 5) [8].
Linii automate şi semiautomate
Prima linie semiautomată a fost proiectată şi executată în oraşul Sankt-Petersburg [4; 5]. O linie
semiautomată înseamnă un ansamblu de utilaje şi mecanisme, ce asigură procesul automat de asamblare a
încălţămintei conform unei tehnologii bine puse la punct. La baza construcţiei liniilor semiautomate stă
principiul de alimentare automată a semifabricatelor între utilaje şi la organele lucrătoare ale acestora. Pe liniile
semiautomate se efectuează mai multe operaţii dintre care următoarele fixarea branţului pe calapod şi punerea
feţelor pe calapod; fixarea sau centrarea călcâiului şi fixarea tălpii cu ajutorul muncitorilor, iar restul operaţiilor
fiind automate. Avantajele liniilor semiautomate sunt: operaţiile tehnologice se efectuează fără scoaterea
calapoadelor de pe bandă, ceea ce micşorează efortul fizic depus de oameni; îmbunătăţirea organizării muncii,
se introduce un ritm sigur de pornire a semifabricatelor în concordanţă cu calapoadele pe bandă, ceea ce
permite ieşirea încălţămintei în ordine strictă; îmbunătăţirea calităţii de prelucrare a încălţămintei; deoarece
rolul muncitorilor se reduce numai la punerea elementelor pe calapod şi punerea tălpii. Restul operaţiilor se
efectuează automat şi nu depind de muncitori; îmbunătăţirea condiţiilor sanitar-igienice a muncii, deoarece
linia semiautomată este asigurată cu o ventilare puternică şi constantă; îmbunătăţirea culturii muncii datorită
lichidării din ateliere a utilajelor grele şi voluminoase. Dezavantajele acestei linii sunt [4; 5]: pe linia
semiautomată nu poţi confecţiona încălţăminte mai mare de 270 [mm]; deservirea tehnică a liniei e dificilă,
necesită lăcătuşi, electricieni, electromecanici de o bună calificare. Posibile defecte ale încălţămintei
confecţionată pe linia semiautomată [4; 5]: încălţămintea de calitatea I este în jur de 80-82%; tragerea vârfului
se realizează neuniform; scămoşarea tălpii şi a rezervei de tras este prea puternică sau prea slabă; ungerea cu
adeziv a tălpii şi a rezervei de tras este neuniformă sau se prelinge pe ansamblul superior; dezlipirea parţială a
tălpii; supravulcanizarea peliculei adezive.

Organizarea producţiei pe grupe omogene de mașini și instalații sau pe principiul tehnologic

Organizarea producției pe grupe presupune constituirea unor grupe de prelucrare a diferitelor repere pentru
mai multe loturi de produse care se pot realiza printr-o tehnologie unitară. Atunci când cantitățile pe loturi de
produse sunt reduse (serii mici), volumul producției din grupa de prelucrare crește considerabil încât se pot
aplica procesele tehnologice specifice fabricației de mare serie. Tehnologia de grup organizează execuția unui
număr mare de repere diverse având caracteristici comune, cu ajutorul grupelor de mașini și utilaje adecvate[3].
Aplicarea tehnologiei de grup are o mare eficiență concretizată în: creșterea productivității muncii,
îmbunătățirea activităților de programare, lansare și urmărire a producției, ridicarea nivelului calitativ al
operațiilor tehnologice, rducerea costurilor unitare de materiale și de manoperă, crearea de stocuri stabile de
repere la fiecare grupă tehnologică de mașini [1].

211
 Organizarea celulară a producţiei
Sistemul organizării celulare a producţiei (organizarea celulară a fabricaţiei) presupune crearea unor
grupuri funcţionale de locuri de muncă, comasate şi delimitate teritorial, numite celule de producţie
(fabricaţie). În această situaţie într-o celulă de fabricaţie o grupă de repere/subansamble se prelucrează complet
la toate operaţiile tehnologice. Caracteristicile: diferite maşini şi utilaje sunt amplasate în aceeaşi celulă de
producţie; într-o celulă sunt executate diferite tipuri de operaţii tehnologice; o celulă execută un singur tip de
produs, repere sau subansambluri; toate produsele, reperele sau subansamblele sunt grupate în funcţie de
asemănarea succesiunii operaţiilor tehnologice, fiind în totalitate executate în interiorul unei celule de
fabricaţie [1]. Avantajele: reducerea fluxurilor tehnologice şi de transport intern; reducerea întreruperilor
interoperaţionale; reducerea timpilor de pregătire-încheiere; îmbunătăţirea calităţii ca urmare a creşterii
responsabilităţii; se crează condiţii favorabile pentru sporirea responsabilităţii muncitorilor; se îmbunătăţeşte
programarea producţiei; sunt facilitate controlul şi comunicarea în cadrul procesului de producţie.
Neajunsurile: formarea celulelor de fabricaţie necesită cunoaşterea exactă a tipurilor de produse ce urmează a
fi executate; necesitatea unui personal adecvat calificat care să execute toate operaţiile tehnologice dintr-o
celulă de producţie; dotarea corespunzătoare cu diferite mijloace tehnice ale celulelor de fabricaţie funcţie de
produsele, piesele sau subansamblele executate, etc. [3].

3. Concluzii
Pe parcursul ultimilor ani asistăm la schimbări esențiale la nivelul evoluției industriei ușoare, implicit în
domeniul producției de încălțăminte. În mediul economic actual capacitatea de a răspunde la cerințele
consumatorilor, prin adaptarea la evoluția pieței a devenit un element important al competitivității. Producția
competitivă se poate realiza numai dacă se au în vedere anumiți factori de competitivitate de pe piața
confecțiilor de încălțăminte: factori legați de forța de muncă, factori industriali, factori comerciali.
Tendințele înregistrate la nivelul producției de încălțăminte determină apariția de noi provocări, în ultima
perioadă având loc o trecere de la producția în masă către producția personalizată. Pentru confecționarea unei
producții personalizate sau a uni producții la comandă, producătorii trebuie să dispună de tehnologii moderne
care să confere posibilitatea obținerii variantelor de produs, într-un timp cât mai scurt. De asemenea, factorul
uman este important, fiindu-i necesară asigurarea unei flexibilități și a unei calificări continue. Factorul uman
joacă un rol important în asigurarea calității produselor. Calitatea unui produs depinde în mare măsură și de
realizarea procesului de producție. Reducerea variațiilor în procesele repetitive reprezintă unul din
instrumentele esențiale al obținerii calității.
Pentru ca o firmă producătoare să aibă profit este necesar să aibă productivitate și de aceea trebuie să
introducă o formă de organizare potrivită din mai multe puncte de vedere, și anume numărul de muncitori
necesari, calificarea acestora, dotarea tehnică, cheltuielile necesare etc. Studiul bibliografic efectuat vine în
ajutor conducerii întreprinderii în luarea deciziei privind adoptarea unei forme de organizare.

Bibliografie
1. Stan F. Planificarea și organizarea producției. Ed. CD PRESS, București, 2008.
2. Volocariu R.S. Procese de fabricaţie în industria produselor din piele şi înlocuitori. Ed. Gh. Asachi,
Iaşi, 1999.
3. Chiriac V. Tehnologia de finisare a confecţiilor textile. Ed. Tehnica, Bucureşti, 1996.
4. Набалов Т. А. Оборудование обувного производства. Изд. Легпромбытиздат, Москва, 1990.
5. Пушкин С.А. и др. Оборудование обувного, кожгалантерейного и мехового производства.
Изд. Фениск, Ростов-на-Дону, 2002.
6. http://dobroxod.ru/proizvodstvo (accesat pe data de 27.09.2016).
7. http://www.granucci.ru/oborudovanie_dlja_proizvodstva_obuvi/konvejery/ (accesat pe data de
27.09.2016).
8. http://www.avito.ru/moskva/oborudovanie_dlya_biznesa/konveyer_dlya_obuvnogo_proizvodstva_
s_elektronnym_u_56479587 (accesat pe data de 27.09.2016).

212
 ANALIZA APARIȚIEI DEFECTELOR ÎN PROCESUL DE
CONFECȚIONARE A ÎNCĂLȚĂMINTEI INJECTATĂ

Elena SPÎNACHI, Marina MALCOCI

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: În procesul de confecționare a încălțămintei în sistemul de confecție IJ se identifică următoarele

probleme: alegerea necorespunzătoare și dozarea incorectă a componenților; pachetul de materiale este mai
mare sau mai mic; alegerea necorespunzătoare a pachetului de materiale; îmbrăcarea incorectă a
semifabricatului pe calapod; curățirea necalitativă a matrițelor la schimbarea culorilor, nerespectarea
parametrilor tehnologici de prelucrare a reperelor etc. Analiza literaturii de specialitate și situația din
R.Moldova a permis formularea propunerilor de optimizare.

Cuvinte cheie: încălțăminte, defecte, consum, injectare, confecționare.

1. Introducere
Încălțămintea se întâlnește din cele mai timpurii trepte de dezvoltare a societății omenești, fiind legată de
viața socio-economică, de nivelul de cultură și civilizație a societății la un moment dat.
Produsele de încălțăminte reprezintă produse de consum care alături de funcțiile estetice îndeplinesc în
primul rând, funcții de apărare a corpului uman și fac parte din categoria produselor indispensabile. Pornind
de la acest adevăr, întâlnim un spectru larg de produse diversificate prin design, materiale, tehnologii și desigur
preț, care corespund tuturor segmentelor de consumatori. Consumatorii se deosebesc din punct de vedere al
cantităților de produse pe care le achiziționează, al veniturilor și al mediului social.

2. Considerații generale
Încălțămintea cunoaște în momentul de față o mare diversitate constructivă și poate fi clasificată după:
destinație, fel, domeniu de utilizare, sistem de confecții, natura materialelor pentru fețe și talpă, componența
ansamblului inferior. Sistemul de confecții a încălțămintei se referă la modul de îmbinare a ansamblului
superior cu ansamblul inferior. În funcție de modul de fixare a tălpii cu fețele, după forma spațială a acestora,
încălțămintea se diferențiază în următoarele sisteme de confecție: sistemul CR – talpă cusută pe ramă; sistemul
CB – talpă cusută prin branț; sistemul RI – încălțăminte cu ramă întoarsă; sistemul IF – încălțăminte flexibilă;
sistemul IT – încălțăminte tubulară; sistemul TB – încălțăminte trasă prin branț; sistemul II – încălțăminte
întoarsă; sistemul IL – încălțăminte cu talpă lipită; sistemul IV – încălțăminte cu talpă vulcanizată; sistemul
IJ – încălțăminte cu talpă injectată [1-3]. În Republica Moldova se întâlnesc următoarele sisteme de confecție
IL, IJ, CR și CB. Cele mai mici cheltuieli de producție le prezintă sistemul de confecție IJ.

3. Analiza apariției defectelor în procesul de confecționare a încălțămintei injectată

Dacă analizăm evoluția Industriei Ușoare (domeniul încălțămintei) în R. Moldova în perioada 2005-2014
se observă că numărul întreprinderilor de încălțăminte crește (tabelul 1) [4].

Tabelul 1. Evoluția Industriei Ușoare în perioada 2005-2014

Denumirea Denumirea 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014
industriei indicatorului
Producția de Numărul de
44 48 57 55 59 64 57 63 71 70
piei, de întreprinderi
articole din Valoarea pro-
piele și ducției indus-
204, 248, 260, 300, 234, 333, 346, 331, 378, 399,
fabricarea trial fabricate,
3 1 6 1 1 1 7 4 9 5
încălțăminte mil. lei
i
*Sursa Anuarul Statistic al Republicii Moldova. Biroul Național de statistică a Republicii Moldova, 2005-2014.

213
 În componența celor 70 de întreprinderi fac parte „Rotan” S.A., „Oldcom” S.A., ,,Floare” S.A., „Romanița”
S.A., ,,Tighina” S.A., folosind același sistem de confecție. Caracteristica acestor întreprinderi se prezintă în
tabelul 2 [5-9].
Tabelul 2. Caracteristica întreprinderilor de încălțăminte cu sistemul de confecție IJ
Nr. Denumiriea Denumirea sortimentelor Destinația produselor Anul Specializarea
crt. întreprinderii confecținate înființării
1 Pantofi, saboți, sandale, x femei; bărbați; 1996 În producerea încălţă-
„Rotan” S.A. cizme, ghete, papuci, x de protecție; de lucru; mintei cu talpă din
[5] bocani etc. odihnă; pentru militari poliuretan (PU)
Pantofi, saboți, sandale, x femei; bărbați; copii; 1974 În producerea încăl-
2 ,,Floare” cizme, ghete, papuci, x de lucru; sportivă; ţămintei cu talpă din PU
S.A. [6] bocani etc. odihnă; pentru casă; și policlorură de vinil
(PVC)
Cizme, galoşi, ciupici, x femei; bărbați; 1994 Încălţăminte din PVC.
3 „Oldcom” şoşoni, pîsle, ghete, şlapi, adolescente; adolescenți; Încălţăminte din EVA.
S.A. [7] papuci, teniși etc. fete; baieți; copii; Încălţăminte cu feţe
textile şi talpă injectată
4 „Romanița” Papuci x femei; bărbați; 1995 În producerea
S.A. [8] x pentru casă; încălţămintei cu talpă
din PU și PVC
,,Tighina” Pantofi, saboți, sandale, x femei; bărbați; copii 1989 În producerea
5 S.A. [9] cizme, ghete, papuci, x de uz curent; odihnă. încălţămintei cu talpă
bocani etc. din PU

Încălţămintea confecționată în sistemul IJ asigură protecţie împotriva traumatismului de muncă şi a

impactului diferitor factori ai mediului ambiant, precum temperaturilor joase, umiditate ridicată, prezintă
greutate mică, confort ridicat, rezistenţă înaltă la roadere, rezistenţă la acţiunea diferitor uleiuri, motorinei,
solvenţilor şi alte substanţe chimice. În procesul de confecționare a încălțămintei în sistemul de confecție IJ se
identifică următoarele probleme: alegerea necorespunzătoare și dozarea incorectă a componenților; pachetul
de materiale este mai mare sau mai mic; alegerea necorespunzătoare a pachetului de materiale; îmbrăcarea
incorectă a semifabricatului pe calapod; curățirea necalitativă a matrițelor la schimbarea culorilor,
nerespectarea parametrilor tehnologici de prelucrare a reperelor etc. Pentru refacerea defectelor se consumă
atât materie primă, materiale auxiliare, cât și materiale pentru confecționarea tălpii. În cadrul întreprinderilor
de încălțăminte înlăturarea defectelor se face prin consumarea unui timp suplimentar pentru lucru: ieșirea în
zilele de odihnă pentru a reface încălțămintea; iar refacerea este neachitată.

4. Concluzii
Încălțămintea are un rol important, ca și alte aspecte în păstrarea sănătății. O încălțăminte rațională trebuie
să respecte o fidelitate anatomică, precum și mult doritul aspect estetic plăcut. Pentru o întreprindere de
încălţăminte este important ca procesul de producţie să decurgă fără defecte și rebuturi.
Analiza literaturii de specialitate și situația din R.Moldova a permis identificarea următoarelor propuneri:
calculul corect a grosimii pachetului de materiale, ridicarea gradului de mecanizare a maşinilor, perfecționarea
continuă a specialiștilor și a muncitorilor, respectarea parametrilor tehnologici etc.
Bibliografie
1. Mălureanu, G, Mihai, A. Bazele proiectării încălţămintei. Ed. “Performantica” Iaşi, 2003, pag. 25-
34.
2. Robu, I., Cîrmanu, V., Malcoci, M. Bazele tehnologiei confecțiilor încălțăminte. Îndrumar pentru
lucrări de laborator. Partea I, Ed. U.T.M, Chișinău, 2010.
3. http://www.library.utm.md/index.php?pag=22&fname=Lucrarile_Profesorilor&subpag=1 (accesat
la data 15.11.2016).
4. http://www.statistica.md/pageview.php?l=ro&id=2193&idc=263 (accesat la data 20.11.2016).
5. http://www.rotan.md/index.php?route=product/category&path=57 (accesat la data 20.11.2016).
6. http://www.floare.com/Catalog (accesat la data 18.11.2016).
7. http://oldcom.md/ro/despre-oldcom/ (accesat la data 20.11.2016).
8. http://companies.casata.md/companies.php?l=ro&action=viewcompany&rid=52421&id=19286(acc
esat la data 18.11.2016).
9. http://www.tigina-shoes.com/index.php/ru/o-nas/istoriya (accesat la data 18.11.2016).

214
 IDENTIFICAREA CERINȚELOR CLIENȚILOR PRIVIND NIVELUL DE
DESERVIRE OFERIT DE FIRMELE DIN INDUSTRIA UȘOARĂ

Tatiana GONCEAR, Marina MALCOCI

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Îmbunătățirea nivelului de deservire a clienților este unul dintre obiectivele de bază ale
întreprinderilor de producție. Nivelul de deservire influențează în mod direct asupra creșterii capacității
economice a întreprinderii prin aportul acesteia în creșterea nivelului profitului întreprinderii. În cadrul
lucrării au fost identificate măsurile necesare pentru a crește nivelul de deservire a clienților, ceea ce ar
contribui la mărirea vânzărilor, de exemplu, sporirea nivelului de instruire a vânzătorilor; promovarea
amabilității și sincerității la vânzători; întâmpinarea cumpărătorilor cu un zâmbet sincer; creșterea nivelului
de comunicate vânzător-cumpărător; climatul favorabil în cadrul magazinelor. Creșterea nivelului de
deservire în cadrul magazinelor poate fi determinat și prin reducerea factorilor care influențează negativ
asupra dorinței de procurare, și anume: privirea de ,,scanare”; vorbirea de lungă durată a vânzătorului la
telefon; atenția exagerată față de cumpărător; privirea indiferentă și arogantă a vânzătorului.

Cuvinte cheie: nivel de deservire, client, întreprindere, studiu, așteptări, chestionar.

1. Scopul studiului
Drept scop al cercetării servește necesitatea studiului influenței nivelului de deservire în cadrul
magazinelor autohtone din domeniul industriei ușoare asupra deciziei de procurare a produselor, în vederea
determinării aspectelor negative ce persistă în procesul de deservire a clienților.

2. Considerații generale
Potrivit conceptului de marketing, unul din cei mai importanți factori interesați într-o organizație sunt
clienții, deci clientul reprezintă punctul de plecare al strategiei globale a organizației [2].
Nivelul de deservire a clienților firmei este rezultatul întregului sistem de activități logistice. Impactul său
direct asupra vânzărilor şi profiturilor impune stabilirea nivelului de deservire ca obiectiv al strategiei logistice
a firmei. Într-un mediu de afaceri intens competitiv, nivelul servirii constituie un mijloc important de
diferențiere faţă de concurenți şi de creștere a loialității clienților [1]. Îmbunătățirea deservirii clienților este
recunoscută ca o necesitate de numeroase organizații şi este inclusă ca obiectiv în planul lor de afaceri, în
planul de marketing sau planul logistic.
Studiul nivelului așteptat de deservire de către clienți poate fi determinat direct sau indirect. Măsurătorile
satisfacției realizate în mod direct se obțin prin efectuarea de sondaje. Trebuie de menționat faptul că sondajele
destinate măsurii satisfacției clienților nu sunt standardizate. Măsurători ale satisfacției clienților efectuate
indirect se bazează pe urmărirea și monitorizarea înregistrărilor privind vânzările firmei, profiturilor obținute
și a nemulțumirilor clienților. O abordare combinată utilizează punctajele obținute prin aplicarea măsurătorilor
directe la care se adaugă o analiză calitativă a reacției respondenților ce indică faptul că ei sunt sau nu
satisfăcuți de serviciul achiziționat.
Oferirea unui nivel de deservire adoptat la cerințele pieței depinde însă de măsura în care firma reușește să
asigure managementul tuturor elementelor componente ale deservirii clienților [3].

3. Obiectul studiului
Obiectul de studiu constă în evaluarea opiniei consumatorilor în ce privește nivelul de deservire a clienților
în cadrul magazinelor autohtone din domeniul Industriei Ușoare precum și a factorilor ce au impact asupra
deciziei de achiziționare a produselor.

4. Materiale și metode
Ca instrument de culegere a informației a servit chestionarul, care a fost distribuit la 50 de respondente,
care se clasează în categoria de vârstă: 18-27 ani cu mediul de trai urban. Chestionarul a cuprins întrebări ce

215
au permis să analizăm eficiența deservirii clienților și factorii de influență asupra deciziei de procurare în cadrul
magazinelor autohtone din domeniu Industriei Ușoare.

5. Rezultatele studiului
În urma aplicării metodei de studiu s-au cules date privind nivelul de deservire oferite de către
întreprinderile din domeniul industriei ușoare. În continuare se va prezenta o analiză a rezultatelor obținute de
la respondentele sondajului, pe baza celor 10 întrebări abordate în chestionar. Pentru o mai bună vizualizare
rezultatele obținute în urma chestionării vor fi prezentate sub formă grafică (fig. 1-8).

50 35
44
29
40 30
25
30 21
20
20 15
10 6 10
0 0 5
0 0
Zilnic O dată la O dată la lună La necesitate 0
săptămână Da Nu Nu prea

Fig. 1. Frecvența de procurare a articolelor Fig. 2. Satisfacția clienților față de nivelul de

de îmbrăcăminte și încălțăminte deservire în cadrul magazinelor din domeniul
Industriei Ușoare

Din figura 1 reese că respondentele mai des procură articole de îmbrăcăminte și marochinărie la necesitate
(N=44). Se datorește faptului că au un venit mic, fapt justificat de grijile, nevoile mai prioritare existente în
familie. După care susțin (N=6) că procură o dată pe lună, acestea urmăresc regulat piața, promoțiile din
magazine și reducerile considerabile.
Conform chestionarului 58 % (N=29) din respondente sunt mulțumite de nivelul de deservire în cadrul
magazinelor din domeniul Industriei Ușoare, iar 42 % (N=21) - nu prea (fig. 2).
Când se ea decizia de procurare, respondentele țin cont de calitatea produsului; prețul acestuia; oferirea
unei garanții la produsul procurat; nivelul de deservire oferit; brandul; ambianța din incinta magazinului;
promovarea și ambalajul produsului (fig. 3). Nivelul de deservire oferit se situiază pe locul 4 de importanță.

9
8
7
6
5
4
3
2
1
0
Calitate Preț Oferirea Nivelul de Brand Ambianța Promovare Ambalaj
garanției deservire magazinului

Fig. 3. Factorii ce influențează decizia de procurare prezentați în ordinea importanței

216
 În cadrul magazinelor de firmă vânzătoarele anunță clienții despre promoțiile existente au indicat 86 %
(N=43) de respondente (fig. 4).
La luarea deciziei de a procura sau nu produsul 90% (N=45) din respondente sunt influențate de nivelul de
deservire oferit de firmele din R. Moldova (fig. 5).

50 50
43 45
40 40
30 30
20 20
10 7 10 5
0 0
Da Nu Da Nu

Fig. 4. Comunicarea de către vânzător a Fig. 5. Influența nivelului de deservire

promoțiile existente în cadrul magazinului asupra deciziei de procurare

Clienții renunță să procure produsele din cauza că vânzătorul are o privire indiferentă (N=25); prezintă o
atenție exagerată față de cumpărător (N=23); vorbește la telefon minute în șir (N=22) sau îi întâmpină cu o
privire de scanare (N=22), făcândui să se simptă incomod în acel magazin (fig. 6).

25
25
24
23
23
22 22
22

21

20
Privirea de ,,scanare” Vorbire permanentă la Privire indiferentă Atenție exagerată față de
telefon cumpărător
Fig. 6. Acțiuni ale vânzătorului care contribuie la renunțarea procurării produsului

Pentru ca procesul de procurare să fie plăcut respondentele recomandă firmelor: creșterea amabilității
vânzătorilor (N=34); intervenția rapidă în cazul apariției unor întrebări din partea cumpărătorului (N=28);
sinceritate la întrebările clientului (N=26); salutare la intrare (N=21); onestitate (N=16); și nu în ultimul rând
aspectul exterior al vânzătorului (N=12) (fig. 7).
40
34
35
30 28
26
25
21
20
16
15 12
10
Aspectul exterior Onestitate Salutare la intrare Sinceritate Intervenția rapidă Amabilitate
al vânzătorului în cazul apariției
unor întrebări ale
cumpărătorului
Fig. 7. Caracteristicile vânzătorului care contribuie la sporirea nivelului de vânzări

217
 17 17
17
15
13
11
8
9
7
4 4
5
2 3
3
1 1 1 1
1

Fig. 8. Magazinele în care se comunică despre promoțiile existente

În magazinele firmei Zorile și Cristina (N=17), Iuvas (N=8), Ionel și Hâncu (N=4), Vasconi (N=3),
Maicom (N=2), Brio, Arillu, Georgette și Tricon&My Revival (N=1), respondetele află despre promoțiile
săptămânii/lunii chiar de la consultantul-vânzător (fig. 8).
În baza chestionării respondenților s-au determinat așteptările consumatorilor în domeniul deservirii
clienților, și anume a acelor aspecte ce ar trebui modificate la nivelul de deservire a clienților. Acestea fiind:
- creșterea amabilității vânzătorilor;
- sporirea nivelului de pregătire a vânzătorilor, sporirea sincerității vânzătorilor;
- sporirea gradului de receptivitate față de clienți;
- sporirea nivelului de cultură al vânzătorilor;
- reducerea publicității exagerate a unui produs pe care clientul îl analizează.

6. Concluzii
În baza celor analizate, putem menționa cu certitudine că întreprinderile autohtone din domeniul Industriei
Ușoare trebuie să-și revadă atitudinea față de comercializarea produselor fabricate, și anume asupra nivelului
de deservire în cadrul magazinelor de firmă, întrucât succesul unei afaceri nu este determinat doar de firmă, ci
și în mare măsura de client.
Chestionând respondenții s-a determinat că dorința de procurare este influențată în mare măsură de modul
de deservire, ceea ce reprezintă 90 % dintre aceștia.
Sporirea nivelului de deservire în cadrul magazinelor poate fi determinat prin reducerea factorilor care
influențează negativ asupra dorinței de procurare, și anume: privirea de ,,scanare”; vorbirea de lungă durată a
vânzătorului la telefon; atenția exagerată față de cumpărător; privirea indiferentă și arogantă a vânzătorului.
Se recomandă sporirea factorilor ce generează dorința de procurare, și anume: calitatea produselor; prețul
adecvat al produselor comercializate; oferirea garanției; ambianța magazinului.
La fel în vederea creșterii nivelului de deservire a clienților, ceea ce ar contribui la creșterea vânzărilor,
producătorii autohtoni trebuie să pună accent pe: sporirea nivelului de instruire a vânzătorilor; promovarea
amabilității și sincerității la vânzători; întâmpinarea cumpărătorilor cu un zâmbet sincer; sporirea nivelului de
educație a vânzătorilor; majorarea atractivității față de client; creșterea nivelului de comunicate vânzător-
cumpărător; climatul favorabil în cadrul magazinelor.

Bibliografie
1. Bălan, C. Logistica. București: Uranus, 2001.
2. Bugaian, L. și alții. Antreprenoriat: inițierea afacerii. Chișinău: Universitatea Tehnică din Moldova,
2010.
3. Militaru, G. Managementul serviciilor. București: C. H. Beck, 2010.

218
 CERCETĂRI APLICATIVE ASUPRA POSIBILITĂȚILOR DE
PROIECTARE A COLECȚIEI VESTIMENTARE CU ELEMENTE
TRANSFORMABILE ȘI DETAȘABILE

Anna PALAMARCIUC

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Articolul dat conține informaţii privind istoria apariţiei îmbrăcamintei transformabile,
particularitaţile de proiectare a îmbracămintei transformabile: metode şi principii de transformabilitate,
produse transformabile în colecţiile designerilor contemporani, aspecte de valorificare din punct de vedere
economic, inovativ, cît şi impactul sociouman asupra acestor produse, precum si cercetări aplicative asupra
posibilităţilor de proiectare a îmbrăcămintei transformabile, modele propuneri.

Cuvinte cheie: îmbracaminte transformabilă, vestimentație, metode, procedee.

1. Introducere
Garderoba fiecărui om se completează mereu cu haine şi accesorii noi. De regulă asta se întiâmplă datorită
evoluţiei modei, apariţia formelor şi elementelor noi în vestimentaţie.
În mod generalizator, transformabilitatea – reprezintă proprietatea de transfigurare, schimbare a formei,
utilizată des în proectarea îmbracamintei. Îmbrăcămintea transformabilă reprezintă, respectiv, produsul
vestimentar cu capacitate sporită de a asigura, în cazul unei singure piese vestimentare, variații de
siluetă,formă,stil, precum și, în unele cazuri, poli-funcționalitatea acesteia. Totodată, îmbrăcămintea
transformabilă permite „emanciparea” creativă și experimentală a designerilor de a dezvolta idei noi, care
devin realitate, transfigurându-se deja ca haină obișnuită a garderobei noastre. Astfel de abordare a proiectării
îmbrăcămintei este capabilă să satisfacă cerinţele actuale ale consumatorului cu un stil activ de viaţă care, în
acelaşi timp, este foarte actual și din punct de vedere ecologic şi economic, deoarece permite economisirea de
resurse materiale şi baneşti. Astfel, principiul transformării are la bază crearea îmbracamintei pentru diferite
destinaţii care îndeplineşte diferite funcţii. Procesul de schimbare și transformare poate să poarte un caracter
infinit. Produsele transformabile nu devin plictisitoare, iar perioada lor de exploatare se prelungeşte
semnificativ.
Dacă vom analiza îmbrăcămintea transformabilă din punct de vedere economic, ea poate să devină
profitabilă atât consumatorului,cât şi producătorului. Consumatorul, cumpărând o haină transformabilă,
eventual, se asigură cu câteva produse similare ca formă,culoare, însă diferite ca sortiment şi funcţionalitate.
Cu ajutorul produselor transformabile omul poate sa-şi varieze look-ul stilului pe perioada unei zile întregi:
doar cu o simplă acțiune de transformare poate schimba cu ușurință forma, silueta, imaginea, destinaţia.

2. Scurt istoric privind apariţia îmbrăcămintei transformabile

În scopul de a defini prototipuri istorice și perspectivele de dezvoltare a sortimentului modern de
îmbrăcăminte transformabilă, a construcţiilor, metodelor și mijloacelor de transformare, a fost efectuată o
analiză a costumelor istorice. Analiza informațiilor obținute din studiul literaturii, relatează că: în costumele
istorice au fost utilizate o mare varietate de tipuri de transformare a formei vestimentare care permite selectarea
a mai multe perioade caracteristice ale dezvoltării îmbracamintei transformabile, strâns legate de modificarea
construcţiilor îmbrăcămintei și materialelor folosite. Timp de secole, sau format anumite metode şi soluții
constructive și tehnologice de realizare a compoziţiei îmbrăcămintei transformabile și elementele sale
componente.
Deja în perioada inițială de dezvoltare a prototipurilor de îmbrăcăminte, care a durat până în al V-lea
mileniu î.Hr.,când erau utilizate materiale numai naturale (piei de animale, coaja, fibre vegetale, etc.) se atestă
primele interpretări ale transformabilităţii prin fixarea acestora în diferite moduri pe diferit zone ale corpului.
Următoarea perioadă de dezvoltare a îmbrăcamintei transformabile este apariţia îmbracamintei croite. Această
etapă se caracterizează prin piese de îmbrăcăminte detașabile, vestimentaţia era compusă din mai mulle
elemente de produs cum ar fi mîneci, gulere, parţi a pantalonilor etc. care erau unite prin diferite metode:
fibule, agrafe etc [3]

219
 3. Metode și principii de transformabilitate în vestimentație
În decursul a mai multor secole au fost elaborate un şir de procedee constructiv-tehnologice şi
soluționări compoziţionale în transformarea hainelor şi a elementelor acestora fapt care permite o
clasificare de metode și procedee de transformabilitate a îmbrăcămintei.
Transformabilitatea , ca principiu, se poate configura în mai multe aspecte:
9 Polifuncțională: transfigurarea unei forme în alta, cu schimbarea destinației produsului.
9 Transformarea detaliilor în interiorul formei.
Metode de transformare în vestimentaţie sunt:
a) Metoda combinatorică (fig. 1) – este una dintre cele mai des utilizate metode de modelare şi creare a
formei. Reprezintă un proces de combinare a diferitor forme şi elemente, care asigură crearea unor sisteme
combinatorice geometrice, constructive, de culoare etc. În cautarea elementelor combinatorii trebuie sa fie
abordate următoarele sarcini-cheie: unicitatea,valoarea decorativă şi estetică. Elementele decorative
combinatorice trebuie să se potrivească şi să se înscrie în orice structură, sa fie parte integrantă a compoziției.
Combinatorica operează cu anumite principii de combinare, permutare, grupare, rotire, organizare ritmică etc.
Fundamental în crearea şi controlul asupra proceselor de combinatorică stă urmatorul principiu: întodiauna
trebuie sa existe statica şi dinamica, şi sau transformarea. La baza creării trebuie sa fie ideea,conceptia şi schiţa.
Principalele procedee combinatorice sunt:
9 Permutarea unor parţi sau a elementelor din întreg;
9 Crearea unor combinaţii de elemente conform calitaţilor specifice lor;
9 Modificarea unor elemente care formează un întreg;
9 Modificarea elementelor de bază (detalii volumetrice şi geometrice);
9 Schimbarea materialului, facturii, culorii;
Metoda combinatorică în prezent este esenţială în procesul de proectarea îmbracamintei. Aceasta include
în sine: metoda modulară, transformarea, cinetismul, îmbracamintea croită dintr-o bucată ţesătură.
Combinatorica permite designerului de a îmbunătăți activitățile sale în două direcții: crearea unor construcţii
noi, varierea cu elementele de bază.
b) Metoda modulară (fig. 2) - Presupune metodă de proectare în designul industrial şi este cea mai înaltă
formă de activitate în domeniul standartizarii. Această metodă promovează armonizarea elementelor
structurale ale produselor. Detaşarea sau ataşarea cu ajutorul nodurilor, fermoarelor,copcilor etc. a detaliilor
unificate şi integrarea lor în diverse combinaţii permit modificarea construcţiilor astfel ca un produs poate fi
transformat uşor în altul. Principiul de bază al metodei modulare este varietatea designului de produse obţinute
formate în urma utilizării minime de module. Metoda modulară de proiectare presupune o complectitudine
constructivă, tehnologică şi funcţională. Modulul în sine poate fi un produs propriu-zis finisat sau parte
integrantă a produsului.
Procedeele de modificare a formei prin metoda modulară sunt:
9 Modificarea formelor mici în forme mari şi invers Această metodă presupune adaugarea sau înlaturarea
modulelor;
9 Modificarea formelor simple în forme complicate;
9 Schimbarea formei în dependenţă de destinaţia produsului.
c) Metoda croirii dintr-o bucată de ţesătură (figura 3) – La folosiea metodei date se foloseste bucăţi de
ţesătură care după metoda răsucire – dezrăsucire se înfăşoară în jurul corpului pentru a forma unul sau mai
multe tipuri de îmbracaminte dintr-o bucată de ţesătură. Avantajul principal al metodei este simplitatea croielii
care aminteşte o figură geometrică şi nu necesită masurări antropometrice concrete iar tehnologic este foarte
uşor de prelucrat. Necătînd la faptul că are o croială simplă fiecare purtător îşi poate crea propriile sale variante
de transformare pentru diferite destinaţii şi ocazii fiind mereu individual şi irepetabil.[4]
d) Metoda cinetică sau cinetismul (fig. 4) - Cinetism- (din greacă kinetiko’aduce mişcare) este o metodă
de transformare combinată la baza caruia stă ideea mişcarii formei. Cinetismul constă în crearea dinamică a
formei, decorului, desenului pe ţesătură etc. Cinetica prevede atât mişcarea formei întregi cît şi mişcarea
detaliilor componente ale acesteia. Ideia de forme mişcatoare aparţine constructiviştilor ai avangardului
sovietic anii 1910-1920 V.Tatlon, K.Melnicov, A.Rodcenco etc.
În Europa anii 1920-1960 ideea cineticii au dezvoltat-o L.Mohoi-Nadi, M.Diuşan,R. Coto, N.Şofer etc. În
designul vestimentar metoda cineticii se utilizează tot mai larg mai ales în defileurile profesionale, formele
transformabile care se conduc cu ajutorul mîinii, aerului sau a motoarelor speciale, în dinamica transformării
detaliilor îmbracămintei, în utilizarea obiectelor cu lumini, fibre optice, pentru lumini auxiliare, detalii de
costum, desen pe ţesătură care se rotesc sau se mişcă.

220
 Fig 1. Metoda Figura 2. Metoda Figura 3. Metoda
Figura 4. Metoda Cinetică
Combinatorică modulară Colecția Red Croirii dintr-o bucată
Colecția Inerția
Colecţia Maison Hourani de ţesătură Colecţia
Husein Chalayan
Martin Margiela Ksimena Valero
Principii de transformare a formei vestimentare:
9 Lărgire – comprimare presupune întinderea sau comprimarea unui detaliu sau a intregului produs care
se bazează pe auto-reglare în dependenţă de dinamica de mişcare a corpului.
9 Ataşare – detaşare presupune ataşarea şi detaşarea a unor parţi sau detalii de produs.
9 Reglare-fixare presupune mărirea sau micşorarea volumului sau a formei produsului.
9 Suflecare-desuflecare constă în schimbarea construcţiei elementelor de bază prin rasucirea diferitor
detalii de îmbracaminte cum ar fi pantaloni, mîneci, fuste, rochii etc.
9 Inlocuirea detaliilor presupune schimbarea unor detalii de îmbracăminte cu altele, astfel ca detaliile
de bază să rămână neschimbate.
9 Plasare-aplicare presupune deplasarea unor detalii de produs la altul, ţinînd cont de asortarea corectă
a detaliilor constructive dupa formă, culoare, factura materialului.
9 Combinarea este un principiu de creare a diferitor tipuri de compleuri de îmbracaminte obţinute prin
combinarea diferitor elemente, detalii, accesorii sau chiar produse întregi.
9 Întoarcerea este un principiu ce presupune lărgirea variantelor de obţinere a imaginii exterioare a
produsului obţinute prin întoarcerea produsului pe faţă şi dos.

4. Produse transformabile în colecţiile designerilor contemporani.

Actualmente produsele transformabile ocupă un loc important în colecţiile vestimentare a designerilor
remarcabili ca: Husein Chalayan, Maison Martin Margiela, Red Hourani,Yohji Yamomoto, Rachel Roy,
Emami, Peny Black, Yuima Nakazato, Ynvois, Asher Levin, Ying Gao etc.

5. Cercetari aplicative – modele propuneri de produse vestimentare cu elemente transformabile și

detașabile
Analiza studiului transformabilităţii spune că îmbracămintea transformabilă este destinată pentru oamenii
care duc un mod de viată dinamic caracterizat prin permanentă schimbare a proceselor funcţionale. Astfel sa
creat o colecţie din 3 modele formată din 2 jachete, 1 palton, 2 rochii, un cardigan şi o pereche de pantaloni
care pot fi uşor adaptate pentru diferite destinaţii şi ocazii [5]. La detaşarea ataşarea elementelor costumelor
se pot obţine o diversitate de variante de îmbrăcare destinate pentru orice destinaţie fie aceeia ţinută de zi sau
ocazie.Colecţia de modele se bazează pe principiul transformarii prin îmbinarea metodei combinatorice şi
modulare care presupune: Permutarea unor parţi sau a elementelor din întreg, crearea unor combinaţii de
elemente şi produse care fac parte dintr-un ansamblu, modificarea unor elemente care formează un întreg,
ataşarea detaşarea unor detalii de la produs, schimbarea elementelor produselor în dependenţă de destinaţie. In
continuare se prezint[ caracteristica modelelor elaborate:
Modelul 1 - ansamblu de îmbrăcăminte format din tunică din tricot şi palton din caşmir pentru femei de
siluetă dreaptă. Paltonul de croială dreaptă cu mîneci de răscroială patrată detaşabile fixate cu copci şi gulere
de tip şal suprapuse unul peste altul prelucrate cu fermoar care se transformă din forma de bază în cîteva
variante derivate în funcţie de gustul şi destinaţia purtătorului. (fig. 5)
Modelul 2- prezintă ansamblu de îmbrăcaminte format din 3 produse rochie de din tricot pînă la genunchi
de siluetă semiajustată cu fermoar la spate, cardigan din tricot buclat de lungime maxi de siluetă dreaptă, şi
jachetă în combinaţie cu din caşmir de siluetă dreaptă. Jacheta cu gulere de tip ştei înalte care au proprietatea
de a se transforma cu ajutorul fermoarului şi mîneci detasabile care transformă jacheta în vestă precum și 2
detalii decorative detaşabile care diversifică un singur model în mai multe imagini diferite.(fig. 6).

221
 Modelul 3 – prezintă ansamblu de îmbrăcaminte constituit din piese vestimentare pantaloni ajustaţi de
din tricot şi jachetă de siluetă dreaptă din caşmir cu mîneci din tricot buclat cu detaliu aplicat detașabil la față,
cu fermoar la spate și guler înalt,suprapusă cu o vestă detaşabilă din caşmir fixată cu copci, care cu ajutorul
fermoarelor se transformă în glugă.(fig 7)

Fig. 5 variante de transformare modelul 1 Fig. 6 Variante de transformare modelul 2

Fig. 7 Cîteva variante de transformare modelul 3
6. Concluzie
Cercetarile aplicative şi-au atins scopul principal
valorifînd acest tip de îmbrăcaminte datorită
proprietăţilor sale de a răspunde la cerinţele tot mai
exigente ale purtătorilor, care doresc ca haina să
îmbine în sine mai multe caracteristici, cum sunt cele
funcţionale pentru diferite destinaţii ,estetice pentru că
fiecare vrea să fie unic şi irepetabil , economice pentru
ca fiecare vrea să investească cît mai puţin dar să se
bucure pe deplin. Astfel în rezolvarea acestei
probleme s-aelaborat colecţia cu elemente
transformabile şi detaşabile care îmbină cele 3
caracteristici. Beneficiul principal este: investind
odată în așa tip de produs obții împreună cu un singur
ansamblu încă cîteva derivate care ușor se pot schimba
din una în alta. Această direcție ia amploare în toate
țările lumii.

Bibliografie
1. Данилова О.Н., Шеромова И.А., Еремина А.А.’’ Методическое обеспечение учебного
процесса’’ :http://abc.vvsu.ru/Books/arhitektonika/page0006.asp
2. Лангенбург А. Хусейн Чалаян. ‘’Новый мистик моды’’. http://www.be-in.ru/people/396
husseyn_alayan_noviy_mistik.
3. Шамухитдинова Л., Чурсина В., Камилова Х. ’’Анализ исторических прототипов способов
морфологической трансформации одежды’’ http://www.sanat.orexca.com/rus/archive/3-
02/design.shtml.
4. Рузайкина Г.П. Трансформируемая Одежда Из Трикотажа
http://www.amursu.ru/attachments/article/9525/N57_26.pdf.
5. Palamarciuc Anna, Cercetări aplicative asupra posibilităților de proiectare a colecției vestimentare
cu elemente transformabile și detașabile // Teza de Master, UTM, 2016.

222
 CERCETĂRI APLICATIVE ALE EFECTULUI ESTETIC OBȚINUT
PRIN UTILIZAREA LENJERIEI MODELATOARE

Anastasia CIORESCU

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Articolul dat descrie diferite elemente ale lenjeriei modelatoare compresive și cu inserții, prezentând
efectele estetice ale utilizării acestora și evaluând eficacitatea lor. În lucrare este prezentată în mod analitic
și ilustrativ capacitatea pieselor vestimentare de a modela corpul uman. Abordarea creativă și inovativă a
acestui subiect poate conduce la elaborarea unor piese de lenjerie modelatoare efective și comode, care să
ofere suportul necesar în soluționarea imperfecțiunilor siluetei. Aceste modele trebuie să corespundă
caracteristicilor anatomice ale corpului uman, oferind efectul dorit fără a afecta negativ sănătatea.

Cuvinte cheie: lenjerie modelatoare, compresiv, inserții, idealuri de frumusețe, efecte estetice.

Introducere
Oamenii dintotdeauna au căutat să-și stabilească anumite idealuri de frumusețe exterioară, urmând apoi să
lupte pentru a corespunde cu acestea. Generațiile s-au schimbat și idealurile le țineau pasul, variind între
extreme. Impactul cultural și cel socio-economic asupra aspectului estetic apreciat într-o anumită epocă rămâne
a fi unul primar. În acest context, triburile africane și cele indiene, spre exemplu, apelau la metode
netradiționale de mutilare corporală pentru a-și marca apartenența față de o anumită cultură sau comunitate.
Aceste instrumente de modelare corporală le permiteau să obțină în timp aspectul estetic privit ca ideal în
cadrul comunității. [1] Urmând aceeași logică de idei, cultura contemporană oferă mai multe metode de a
transforma corpul uman în obiectul admirației estetice și a proporțiilor ideale.

1. Tehnici moderne de modelare corporală

În cultura estetică contemporană există câteva curente asociate cu modelarea corpului prin diferite tehnici
și modalități. Printre ele se numără:
x Culturismul – o modalitate de a modela corpul în baza dezvoltării sistemului muscular. Această metodă
presupune un efort fizic sporit și adesea utilizarea substanțelor ce contribuie la creșterea masei musculare[2].
x Chirurgia estetică – o modalitate eficientă, dar periculoasă și costisitoare pentru a modela corpul uman.
Folosind serviciile chirurgicale pot fi remodelate atât detaliile mici, cât și întreaga siluetă. Totuși, aplicarea
acestei metode nu rămâne fără consecințe, mai ales în cazul implanturilor artificiale, care își impun condițiile
lor[3].
x Corsetele extreme – acestea se concentrează asupra zonei față de care sunt impuse cele mai multe
restricții – talia. Încorporând fire metalice sau de plastic, aceste corsete impun corpului noi proporții, cauzând
disconfort, durere, iar uneori și afecțiuni ale organelor interne.
Dincolo de toate aceste extreme, ingineria vestimentară propune o soluție mai lejeră, dar eficientă pentru
a modela corpul – lenjeria modelatoare. Deși aceasta este utilizată și cu scopuri medicinale, totuși, accentul
primar cade asupra efectelor estetice obținute.

2. Lenjeria modelatoare și tipurile acesteia

Lenjeria modelatoare prezintă în sine un produs vestimentar elaborat cu scopul de a corecta deficiențele
vizuale ale figurii umane. Spre deosebire de lenjeria obișnuită, cea modelatoare oferă suport și presiune în
zonele corpului unde excesul de țesut adipos poate forma cute sau volume neatrăgătoare. În același timp unele
produse modelatoare sculptează silueta, urmând linii curbe line ale figurii, mascând neajunsurile și accentuând
elementele pozitive ale figurii. O astfel de piesă de lenjerie, potrivită corect mărimilor și proporțiilor corporale
poate îmbunătăți considerabil aspectul estetic al purtătorului.
Lenjeria modelatoare poate fi catalogată în două subdiviziuni generale: lenjeria compresivă și cea cu
inserții. Lenjeria compresivă are ca scop utilizarea tehnologiilor moderne de fabricare a pieselor vestimentare
și a materialelor textile specifice create pentru a diminua volumele create de țesutul adipos excesiv din diferite

223
zone ale corpului. Lenjeria cu inserții este orientată în sculptarea curburilor corpului în baza inserțiilor
adiționale, care pot fi incorporate în piesa de lenjerie sau detașabile, oferind o gama de dimensiuni diferite.

3. Zonele de acțiune și efectul vizual ale lenjeriei compresive

Lenjeria compresivă este elaborată în baza unor construcții specifice, realizate din îmbinări de materiale
elastice, proiectate și asamblate cu scopul de a susține și modela figura. Principalele piese ce aparțin acestei
categorii sunt următoarele[4]:
a) Sutienul modelator (fig. 1) – proiectat astfel ca să ofere suport în zonele laterale ale corpului și zona
spatelui, având o bandă laterală de o înălțime sporită. Acesta soluționează problema apariției volumelor
adiționale de piele și țesut adipos, corectând silueta în partea superioara a corpului.
b) Corsaj compresiv (fig. 2) – realizat din material foarte elastic (spandex) și în lipsa elementelor de corsaj
dur, acesta oferă un suport pentru zona taliei fără a restricționa mișcările corpului. Sistemul de închidere în
bază de cârlige amplasate la o distanță mică între ele asigură nu doar rezistența în purtare, dar și un efect vizual
de slăbire considerabil.

Fig. 1 Sutien modelator Fig. 2 Corsaj compresiv

Fig. 3 Lenjerie cu suport pentru bust Fig. 4 Lenjerie compresivă pentru șolduri
c) Lenjeria compresivă cu suport pentru bust (fig. 3) – combină corsajul compresiv cu un sutien creat
special pentru a oferi suport zonei bustului. Această piesă vestimentară este creată având un decolteu adânc și
inserții de silicon „non-alunecare”, fapt ce permite utilizarea ei în ținutele de seară, care adesea necesită un
decolteu adâncit. În același timp această piesă modelează zona talei fără a apărea riscul răsucirii sau îndoirii a
marginilor superioare sau inferioare care poate fi uneori observat în cazul corsetului compresiv.
d) Lenjeria compresivă pentru șolduri (fig. 4) – este o piesă vestimentară construită din detalii centrale și
laterale de compresie diferită, care modelează zona șoldurilor, extinzându-se până mai sus de talie. Astfel de
produse sunt adesea înzestrate cu un elastic ce previne răsucirea acestora. Efectul vizual care se obține în urma
utilizării acestei piese de lenjerie constă în modelarea exterioară a liniilor siluetei în zona taliei și a șoldurilor,
precum și îngustarea acestor zone.

Fig. 5 Lenjeria compresivă pentru coapse Fig. 6 Colanți compresivi

e) Lenjeria compresivă pentru coapse (fig. 5) – creată din material de micro-fibră, are o construcție dublu-
strat în zona abdominală, oferind un efect estetic de linii curbe line în zona abdomenului și a șoldurilor. Această
piesă acoperă zona de la talie până la mijloc sau sfârșit de coapsă, repartizând uniform țesutul adipos din zona
șoldurilor pe toată această suprafață. Un punct slab asociat cu acest tip de lenjerie este crearea efectului de
„vârf de brioșă” care constă în deplasarea volumelor de grăsime mai sus de linia superioară a produsului și
coborârea lor peste produs, creând un efect estetic negativ. Acest efect devine mai pronunțat odată cu creșterea
mărimilor corporale și a volumelor în zona abdominală.

224
 f) Colanții compresivi (fig. 6) – oferind susținere pe toată lungimea piciorului, cele mai dese ori acestea
sunt realizate din materiale ce oferă un aspect estetic plăcut. Ele pot fi utilizate și ca piese intermediare care
completează un alt set vestimentar, asortate cu o fustă sau o rochie. Astfel de colanți sunt de asemenea utilizați
uneori în scopuri medicale pentru a scădea presiunea din vasele sangvine ale picioarelor. Reducând nivelul
circulației sângelui în membrele inferioare, ele trebuie purtate cu prudență, luându-se în considerare starea de
sănătate a purtătorului.
g) Maiou compresiv (fig. 7) – o piesă de lenjerie cu comoditate sporită, care oferă suport pentru toată
suprafața toracelui, fiind creată din material special, care asigură un echilibru termic. Această piesă
vestimentară a fost adaptată și pentru bărbați, folosind aceleași materiale și aceleași principii de modelare a
corpului. Comoditatea sporită a acesteia este asociată și cu suprafața mărită de acțiune și presiunea generală
scăzuta asupra corpului. În același timp acest maiou necesită o piesă exterioară fără decolteu sau răscroieli
adânci ca să rămână neobservată.
h) Lenjerie pentru susținerea fesieră (fig. 8) – realizată utilizând cusături aplatizate, ele sunt nedetectabile
prin îmbrăcăminte. Construcția specifică a acestei piese de lenjerie prezintă un contur circular decupat sau
acoperit, susținut de elastic la spate pe tot conturul, care are scopul de a susține și ridica mușchii fesieri. În
cazul dat este utilizat volumul deja existent în zona fesieră scopul fiind ridicarea și modelarea acestuia. Acest
produs poate fi nepotrivit în cazul unor persoane cu mărimi mari, din contra accentuând unele volume nedorite.
i) Lenjeria compresivă completă (fig. 9) – prezintă un singur produs multifuncțional care modelează
corpul și membrele. Acest produs este elaborat și pentru bărbați, respectând particularitățile corpului masculin,
oferind sprijin în zona toracică, abdominală și coapse. Acoperind o mare parte a corpului purtarea acestuia
trebuie executată cu precauție, considerând posibilele efecte negative asupra sănătății, mai ales cele ce țin de
sistemele de respirație și de circulație.

Fig. 7 Maiou compresiv pentru femei și bărbați

Fig. 8 Lenjerie pentru susținerea fesieră Fig. 9 Lenjeria compresivă completă

4. Zonele de acțiune și efectul vizual ale lenjeriei cu inserții

Cealaltă categorie a lenjeriei modelatoare îi revine lenjeriei cu inserții. Spre deosebire de cea compresivă,
a cărei scop este diminuarea volumelor corporale, această categorie modelează corpul prin adăugarea de
volume. Volumele adiționale asociate cu aceste produse pot fi create utilizând materiale textile sau polimerice
create să repete elementele morfologice ale corpului. În cadrul lenjeriei cu inserții pot fi enumerate următoarele
elemente:
a) Sutien cu inserții (fig. 10) – oferă un volum sporit pentru zona bustului, utilizând inserții textile, sau
din silicon. Există diferite tipuri de aplicare ale inserțiilor care pot fi incorporate în produs sau detașabile,
accentul alternând între sporirea totală a mărimii bustului sau ridicare acestuia pe baza inserțiilor inferioare. În
același timp, tipul dat de sutien oferă susținere și un efect de ridicare a bustului.
b) Lenjeria cu inserții fesiere (fig. 11) – sporește volumul în zona feselor prin inserții incorporate sau
detașabile, oferind susținere fără a cauza incomoditate. Acest produs deseori este susținut și de o zonă
compresivă în partea abdominală a corpului pentru a intensifica efectul vizual și a modela silueta. Produsul
cuprinde și o parte din zona coapselor pentru a oferi un suport mai eficient.

225
 Fig. 10 Sutien cu inserții
c) Lenjeria cu inserții pentru șolduri (fig. 12) – oferă corpului o siluetă creată din linii curbe line,
accentuând zona șoldurilor. Tipul dat de lenjerie nu este recomandat în cazul mărimilor mari sau a existenței
șoldurilor proeminenți, accentuând astfel zonele problematice. Inserțiile de completează această piesa pot fi
de asemenea detașabile, oferind o varietate de dimensiuni și grosimi potrivite individual pentru fiecare tip de
silueta.

Fig. 11 Lenjerie cu inserții fesiere Fig. 12 Lenjerie cu inserții

d) Lenjeria cu inserții „musculare” (fig. 13) – lenjerie creată pentru bărbați care încorporează într-o piesă
vestimentară cu mâneci inserții care repetă forma sistemului muscular bărbătesc. Această piesă oferă volum
sporit pentru zona umerală, zona bicepsului și a pieptului. Este o piesă de o comoditate sporită care nu
restricționează în nici un fel mișcările corpului.

Fig. 13 Lenjerie cu inserții fesiere

Concluzie
Urmărind efectele vizuale obținute în urma utilizării lenjeriei modelatoare, poate fi constatat că aceasta
prezintă o metodă reală și destul de efectivă de a modela corpul uman. Ca și oricare element exterior, ea poate
acționa pozitiv și negativ asupra corpului.
Cele mai evidente efecte pozitive ale lenjeriei modelatoare sunt reducerea excesului de volum în diverse
zone ale corpului, suportul sistemelor musculare și a celor lipide, modelarea siluetei în linii curbe line,
favorizarea unei poziții corporale corecte și oferirea încrederii în sine[5].
Printre posibilele efecte negative se numără afectarea negativă a circulației sangvine, provocarea refluxului
gastroesofagian, cauzarea problemelor respiratorii, efect psihologic negativ și crearea unei imagini false în
ochii celor din jur[6].
Ca și oricare altă piesă vestimentară, lenjeria modelatoare trebuie potrivită corect dimensiunilor reale ale
corpului, precum și asortată cu o vestimentație exterioară corespunzătoare, pentru a obține efectul estetic
scontat.

Bibliografie
1. Adina Nanu, Artă, Stil, Costum, ed.: Noi Media Print, 2007
2. Wikipedia, Bodybuilding, https://en.wikipedia.org/wiki/Bodybuilding
3. Eva Wiseman, Is cosmetic surgery now a normal part of modern life?, https://www.theguardian.com/
lifeandstyle/2014/feb/09/is-cosmetic-surgery-normal-modern-life
4. Maria Ricapito, The Best Shapewear for Every Body Type, http://www.health.com/health/gallery/
0,,20869895,00.html#bust-booster-1
5. Ysolt Usigan, The Science of Shapewear, http://www.shape.com/lifestyle/beauty-style/science-
shapewear
6. Impakt, Ce efecte negative are asupra ta lenjeria modelatoare, http://impakt.ro/ce-efecte-negative-
asupra-ta-lenjeria-modelatoare/

226
 ASPECTE DE VALORIFICARE A PORTULUI TRADIȚIONAL
ROMÂNESC DIN DOBROGEA ÎNTR-O ȚINUTĂ MODERNĂ

Cristina BOGHEAN, Alina TOCARCIUC

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Lucrarea reprezintă un studiu aplicativ al portului tradițional dobrogean și aspecte de

implementarea acestuia într-un model vestimentar modern. Studiul conturează: particularitățile structurale
ale costumului, identificând piesele de bază din portul tradițional; specificul ornameticii și tehnicilor de
decorare; ceea ce determină valoarea teoretică a lucrării. Valoarea practică constă în conceptualizarea și
realizarea constructivă, tehnologică a unui ansamblu vestimentar în material.

Cuvinte cheie: port, tradiție, ornament, Dobrogea, fota, valorificare.

Introducere
Poporul român este unul din puținele popoare care, în sec. 21 încă mai poartă hainele tradiționale sau cu
ornament tradițional și își găsește rădăcinile în portul strămoșilor noștri daci, geți și traci În decursul istoriei,
structura și evoluția costumului popular românesc, și-a păstrat nealterate caracteristicile esențiale. Pornind de
la realizările artistice făcute cu materii prime produse în gospodăriile țăranilor, portul popular românesc a
evoluat de-a lungul secolelor, devenind o adevărată măiestrie a țăranului roman și o componentă esențială a
partimoniului cultural.
Zona folclorică a Dobrogei se deosebește de celelalte regiuni ale țării din perspectiva costumelor, asupra
cărora și-au pus amprenta toate minoritățile etnice care au trecut si care trăiesc în continuare în această zonă:
începînd cu geto-dacii, care aveau intense relații comerciale cu grecii și romanii, până în prezent când cele mai
des întâlnite etnii sunt românii, bulgarii, macedonienii, turcii, tătarii și grecii. Astfel, deși fiecare etnie și-a
păstrat porturile tradiționale proprii, ele au suferit unele schimbări, fiind influențate una de alta.
1. Caracteristica portului și ornamenticii tradiționale dobrogene
Portul popular românesc din Dobrogea este strîns legat de existența și activitatea oamenilor de aici. În
confecționarea îmbrăcămintei, meșteșugarii se supuneau unor canoane care stau la baza formei, croielii,
structurii, compoziției ornamentale și a coloristicii costumelor. Unicitatea se remarcă îndeosebi în costumul
femeiesc alcătuit din anumite elemente care se regăsesc doar în această regiune:
x Maramă de borangic cu o lungime maximă de trei metri. Eleganța acestora este caracterizată prin
ciucuri, numiți și clopoței așezați în 3-4 rînduri și de prezența ornamentelor florale situate pe borduri.
x Cămașa femeiască, dreaptă, numită „cămașă de-a-ntregul” sau cea cu platcă, croite din bumbac simplu
sau cu dungi numite “dalmatca”, se caracterizează prin simplitatea dispunerii ornamentelor de dimensiuni
mici aranjate simplu, de obicei vertical, dar de o mare expresivitate.
x Bundiță - cojoc fara maneci, confectionat din piele de oaie, bogat ornamentat cu motive geometrice si
vegetale.
x Catrință - îmbrăcăminte care servește ca fustă sau ca șorț și care constă dintr-o bucată dreptunghiulară
de stofă adesea împodobită cu alesături
x Barneața sau Brâu - cingătoare lată de lână, de piele, rareori din mătase
x Fota - piesă bogat ornamentată, formată dintr-o țesătură dreptunghiulară de lână care se petrece în jurul
corpului, ținând locul fustei, sau din două bucăți de stofă acoperind partea din față a corpului și pe cea din
spate.
Fota este un element inedit care completează ținuta tradițională. În regiunea Dobrogei, cămașa fiind foarte
simplă, lasă fota să iasă în evidență fiind numită aici și pestelcă, de regulă, este formată din 2 părți și este
piesa cu cele mai multe elemente decorative.
Ornamentele dobrogene prezintă râuri geometrice cu denumirile populare de “pui”, “ iarba întoarsă” sau
“urma iepurelui”. Ele exprimă matricea universului în care femeia trăiește și muncește. Culorile predominante
în ornament sunt roșu și negru, care combinate, semnifică energia, puterea și căldura. Motivele ornamentale

227
dispuse pe cămașă au denumirile de: „melcișori”, “șuvoi”, “pomișori”, și îmbogățesc valoarea artistică a
piesei de port.
Specificul dobrogean constă în alternanța vărgilor late monocrome, cu cele înguste denumite popular gene,
registre în care sunt grupate motive geometrice, și ornamente punctiforme denumite local bobi – tehnica de
țesătură întâlnită atât pe țesăturile mari din lână, cât și pe piesele de port popular din zonă.
Aceste ornamente au ajuns sa fie folosite și în colecțiile marilor designeri cum ar fi Valentino, sau mai
puțin cunoscuții Rocsana Bogutska si Legor Gabala.
2. Descrierea ansamblului vestimentar realizat
În urma studiului teoretic al portului tradițional dobrogean și identificării trăsăturilor specifice ale acestuia,
sa propus elaborarea unui ansamblu vestimentar pentru femei alcătuit din rochie și fotă. Cea mai impresionantă
piesă vestimentară - fota a servit drept sursă de inspirație pentru crearea acestui ansamblu. Transpunerea
trăsăturilor sursei s-a realizat prin intermediul următoarelor aspecte:
x forma și croiala fotei se regăsește în configurația reperelor fustei decorative, care imită această piesă
într-un mod inedit;
x ornamente răspândite în Dobrogea, cu motivele fitomorfe geometrizate s-au utilizat în calitatea de
decor prin tehnica broderiei manuale netede cu precădere pe fusta decorativă, analog modalității de accentuare
a fotei în ținuta tradițională;
x soluționarea acromatică, sau monocromă, specifică zonei studiate, este transpusă în ținută.
Soluționarea stilistică a ținutei se atribuie liniei clasice datorită: siluetei semiajustate, formei sobre, lipsa
detaliilor decorative, soluționarea alb-negru. Datorită plasei transparente, bogat ornamentate, ținuta posedă o
alură elegantă care relevă o viziune inedită asupra portului tradițional românesc (fig. 1).

Fig. 1. Aspectul exterior al ansamblului vestimentar realizat și explorări creative în timpul practicii
Concluzii
Forma generală a costumului este o interpretare a formei actuale, iar ornamenul, realizat prin intermediul
tehnicii broderiei, croiul constituie obiectele valorificării, comportând expresii plastico - decorative inedite. În
final, s-a reușit crearea ansamblului vestimentar, în conformitate cu obiectivele propuse aducând sugestia de
întruchipare a imaginii femeii cu caracter tradițional autohton.
Realizarea produselor vestimentare în timpul practicii reprezintă o transpunere a ideilor creative în urma
studiului teoretico-practic a portului tradițional, care este o parte a istoriei, o parte a valorilor materiale
culturale ale neamului nostru.

Bibliografie
1. Hedvig Maria Formagiu - Portul popular din România, Meridian, 1984
2. Alexandrina Enachescu Cantemir, Portul Popular Romanesc, Meridian, 1971,
3. www.ro.wikipedia.org/costume_populare_romanesti/
4. www.romanianlabel.ro/pun-pestelca-si-ma-jupanesc-portul-popular-din-zona-dobrogei/
5.http://semne-cusute.blogspot.md/

228
 ANALIZA COMPARATIVĂ A UNOR CASE DE MODĂ CELEBRE:
STRATEGII ȘI CONCEPTE

Mihai JANU, Olga SUGAC

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Actualmente suntem dominați de influențele modei contemporane create de marele case de moda,
fiecare din acestea încercând printr-un mod individual și bine studiat, conservat în timp să influențeze
tendințele modei mondiale. Contemporanitatea, creativitatea și progresul tehnologic sunt unii din factorii care
stau la baza fondului artistic vestimentar și îi determină pe designerii vestimentari spre crearea noilor articole
vestimentare confortabile, inedite și pline de individualitate de la un brand la altul. Câteva din cele mai
remarcabile și vestite case de modă sunt Chanel, Lanvin și Marc Jacobs. În articolul dat se analizează
structura internă și activitatea acestor case de modă conform anumitor criterii.

Cuvinte cheie: moda, stil, show, criteriu, materie, eleganță, individualitate, brand

1. Introducere
Îmbrăcămintea este un mijloc (din multe altele) prin care componentele artistice sunt ilustrate, percepute
şi experimentate. Prin designul vestimentar, ochii noştri pot fi captaţi de variaţiile subtile ale liniei, culorii,
formei, contexturii etc., care contribuie astfel şi la dezvoltarea cunoaşterii elementelor similare din alte forme
artistice; el este cel care conduce la crearea unor imagini plastice minunate, la succesul noilor produse pe
piaţă. Un studiu al acestui complex domeniu poate contribui atât la adâncirea aprecierii estetice a
vestimentaţiei, cât şi la sporirea bogăţiei vizuale a întregului nostru ambient. În realizarea designului unui
produs, creatorul (designerul) se poate folosi de o captivantă şi incitantă arie de mijloace plastice şi de o serie
de linii orientative în utilizarea acestora. Un „standard universal“ de frumuseţe nu există şi nici nu poate exista.
Gusturile noastre, în mare parte, sunt conturate de timpul şi locul în care trăim. Gustul, într-o definiţie extrem
de simplă, este ceea ce ne place; el este atât de natură culturală, cât şi de natură individuală. Iată de ce, valorile
estetice în vestimentaţie trebuie apreciate numai în lumina culturii şi epocii în care îmbrăcămintea este creată
şi produsă. Atitudinile, sentimentele, emoţiile şi preferinţele care domină gusturile oamenilor, în orice moment,
fuzionează cu spiritul care reflectă un anumit mod de viaţă, savoarea unei epoci.

2. Criteriile de studiu și analiză a Caselor de modă

În lucrare sunt prezentate rezultatele analizei comparative a Caselor de modă Chanel, Lanvin și Marc
Jacobs (fig. 1) pe anumite criterii:
x liniile vestimentare axate pe un anumit contingent;
x temele artistice abordate;
x branding și management comercial - cele trei case de modă prezentate în articol sunt titulate ca fiind
internaționale respectiv anual prezintă 4 fashion showuri de bază care deobicei sunt repartizate pe sezoane;
x elemente distinctive in funcție de model, formă, material și accesorii - fiecare din aceste renumite case
de modă se pot distinge după anumite caracteristici ce țin de croi,forme,gama cromatică,grupul țintă pentru
care sunt create și particularitățile în funcție de inovații și sezonul în vogă;
x inovațiile propuse (tab. 1).

Liniile vestimentare axate pe un anumit contingent

Chanel – Casa de modă în cauză se ocupă de crearea și comercializarea pieselor vestimentare Haute
couture, se creează colecții vestimentare axate pe lucru manual punându-se accentul pe moda feminină.
Grupul țintă acestei case sunt femeile independente, elegante cu gust estetic binedezvoltat. Directorul
creativ actual este Karl Lagerfeld care a instaurat o nouă eră a conceptualismului feminin în modă prin
sensibilizarea formelor modelelor, prin croiul simplu dar decorul bogat prin culorile variate de la un sezon la
altrul. Pînă în prezent Chanel rămâne a fi una din cele mai influente case de modă la nivel mondial (fig. 2).

229
 a b c
Fig. 1. Fondatorii Caselor de Modă: a – Coco Chanel; b - Jeanne Lanvin; c - Marc Jacobs

Fig. 2. Colecțiile vestimentare caracteristice Casei de modă Chanel

Lanvin – Colecțiile pret-a-porter de lux sunt caracteristice acestei case de modă, fiind unul din cei mai
importanți piloni de dezvoltare pe piața fashion. Grupul țintă a acestei companii este diversificat și axat pe
cashual outfits, divizate în moda masculină și feminină. Directorii creativi actuali sunt Bouchra Jarrar și Lucas
Ossendrijver, designerii care au reușit să readucă popularitate și cerință pe piață a produselor casei Lanvin prin
ideile vestimentare inovative, croiul ușor și modelările impresionante. De asemenea putem remarca măiestria
acestora pentru designul încălțămintei sportswear (fig. 3).

230
 Fig. 3. Colecțiile vestimentare caracteristice Casei de modă Lanvin

Marc Jacobs- Colecțiile create sunt axate pe Moda feminină în cea mai mare măsură, sunt utilizate texturi
individuale sau texturi care ulterior se modifică cu paiete, pictură pe material, copci, fermuare etc. Designerul
bradului Marc Jacobs pune accentul frumusețe neordinară cu ajutorul motivelor impresionante, el afirmă ,, Eu
încerc să caut frumusețea în lucrurile neordinare sau bizare pentru unii,pentru mine cel puțin ele sunt cu mult
mai atrăgătoare decât perfecțiunea spre care tinde atât de multă lume” (fig. 4).

Fig. 4. Colecțiile vestimentare caracteristice Casei de modă Marc Jacobs

231
 Tabelul 1 – Analiza comparativă a Caselor de modă Chanel, Lanvin și Marc Jacobs
Denumirea Caracteristica Casei de modă
criteriului Chanel Lanvin Marc Jacobs
1. Anul fondării,
1908, Franța, Paris 1889, Franța, Paris 1986, SUA, New York
țara
2. Fondatorul / Fondator: Coco Chanel / Fondator: Jeanne Lanvin Fondator: Marc Jacobs
Director creativ Karl Lagerfield Male department: Lucas Director creativ: Marc Jacobs
actual Ossendrijver, Female
department: Bouchra Jarrar
3.Tipul companiei Privată Privată Privată
4.Comercializare Europa, SUA, Asia, Australia Europa, SUA, Asia Europa, SUA
5. Temele artistice Flora, arhitectonica, construc- Cele mai importante Principala caracteristică a
abordate tivismul, clasicismul sunt segmente conceptuale sunt creațiilor este extravaganța,
unele din temele abordate de Luxury style, chic style, sunt utilizate facturile neor-
directorii creativi ai acestei fauna (Lanvin Insected) dinare, ornamente, pictură,
case de modă grafica publicitară (Taboo).
6. Branding și 4 fashion show-uri de bază, 2 4 fashion show-uri sezoniere, 4 fashion show-uri sezoniere,
management pret-a-porter, 2 houte couture fall si prefall, show-uri ca social show ( plus size sau
comercial la Paris, 4 show-uri interne mesager. Shooting-uri oameni cu dizabilități),
sezoniere, publicitate interna- comercial, art și industrial. shootinguri cu vedete in stil
țională ce presupune selecta- avangardist
rea unui model etalon anual.
7. Elemente Costumul clasic de dame, Țesături unitone, accesorii Printuri individuale, hiperboli-
distinctive in rochia neagra, perlele rafinate, geometrizate sau inspirate zare, facturi neordinare, culori
funcție de model, geanta reprezenta-tivă din fauna și floră, modelări impunătoare, individualitate în
formă, material și neordinare, disimetrie, funcție de model, gulere
accesorii amestec cromatic a culori-lor rasfrînte și aplatizate impună-
complementare toare.
8. Inovațiile Fiind printre primele case de După cum casa de modă era o Extravaganța este cea mai
propuse modă din Europa, creatoarea afacere de familie, este prima potrivită caracteristică pentru
acestui brand a adus o și cea mai veche casă de ceea ce propune acest brand.
mulțime de inovații modă de pe teritoriul Franței, Câteva din cele mai
vestimentare ce țin de stil și în afară de ateilerele de impresionante inovații sunt:
eleganță. Unele din cele mai tailoring, Jeanne Lanvin a cross dressing, de asemenea
importante reforme au fost: adus cultul de familiei în Marc Jacobs este primul
introducerea jerseului, modă și anume mamă – fiică, designer model și participă în
inventarea stilului “Garçon” astfel atrăgând atenția mod direct în viața socială prin
(stil bărbătesc în moda publicului larg asupra unui diferite fashion proiecte
feminină), haine de munca dress code familiar. Unele precum: Organ protection
pentru femei, geanta din inovațiile contemporane fashion.
emblematică, parfumul prezentate sunt: cocktail
Chanel No 5. weeding dress, streetside
pho-tography, Killed schoots

Concluzii
Analiza profundă a evoluției activității și a colecțiilor anumitor Case de modă recunoscute în lume ajută
designerului tînăr în căutarea idealului estetic, artistic cît și conceptual în scopul creării unui idol estetic
contemporan care ar putea să reflecte emoții și sentimente de statornice, putere, carismă și încrede de plină în
persoana proprie.

Bibliografie
1. Adina NANU, Meridiane:,Artă , stil ,costum, București, 1976.
2. Unda POPP, Doina LUCANU, Moda: studiu, experiment, creație, București, 2003.
3. http://escapisminfashion.tumblr.com/post/113437101061/stiluri-%C8%99i-curente-%C3%AEn-
moda-vestimentar%C4%83
4. http://www.libertateapentrufemei.ro/articol/stilul-military-53151
5. http://www.highsnobiety.com/2014/08/14/the-military-influence-on-fashion/
6. http://www.fashionavecpassion.ro/20-de-citate-despre-moda/

232
 PROCEDEE DE REFACERE A CAPACITĂȚII PORTANTE LA
ELEMENTE LINIARE DE BETON ARMAT - STÂLPI

Autor: conf. univ., dr. Elena SIDORENCO

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Din cauza procesului de deteriorare, durata de serviciu a unei construcții este limitată. După
un anumit număr de ani, starea tehnică a clădirilor trebuie analizată pentru a se stabili măsurile de remediere,
consolidare sau, în situație extremă, de demolare parțială sau totală. În funcție de gradul de depreciere a
elementului avariat, de condițiile concrete de lucru, de rolul și importanța acestuia în structură, se alege
soluția optimă de reabilitare. Soluția trebuie să asigure satisfacerea condițiilor de rezistență, rigiditate,
stabilitate și durabilitate atât pentru elementul consolidat, cât și pentru construcție în ansamblu.

Cuvinte cheie: Consolidare, reabilitare, refacere, capacitatea portantă, structură.

Introducere

Inventarierea și analiza soluțiilor de reabilitare și consolidare a diferitelor structuri, realizate în decursul

timpului, a condus la formularea unor criterii de cunoaștere a acestei problematici (Fig. 1).
Consolidarea stâlpilor de beton armat, în vederea refacerii capacității portante, este o operație
necesarădatorită defecțiunilor care apar ca urmare a:
- exploatării: condiții severe de mediu, supraîncarcării statice și dinamice etc.;
- execuției eronate: beton sub clasa prescrisă, goluri, fisuri și deformații datorate decofrării timpurii.
Defecțiunile manifestate local sau pe ansamblul stâlpului se tratează diferit, producând modificările
structurale [2].
În comparație cu proiectarea structurilor noi, la structurile cu defecțiuni există un număr de probleme care
amplifică dificultățile de proiectare ale acestora:
9 nesiguranța în evaluarea structurii existente (modelul static) și deci a redistribuției eforturilor în
elemente structurale;
9 evaluarea tuturor discontinuităților geometrice și mecanice.
Experiența cumulată în decursul timpului a condus la generalizarea unor tehnici de consolidare. Pentru
stâlpi de beton armat consolidarea se poate executa prin:
- substituire sau refacere parțială (Fig.2a,b);
- rigidizare prin adaos de material (Fig.2c,d și Fig.3) – cămășuială din beton sau cu confecție metalică
[1].
Materiale care se utilizează la consolidarea stâlpilor trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
x să fie mai durabile decât cele vechi;
x să asigure protecția corespunzătoare pentru armăturile introduse;
x să asigure legătura între betonul vechi și cel nou;
x să aibă contracții minime sau neglijabile.

1. Consolidarea cu beton turnat în cofraj

Contactul între vechiul și noul material se face imperfect, transferul de eforturi fiind nesigur. Sunt
necesare măsuri speciale de precauție [3]:
- înlăturarea betonului defect și prelucrarea suprafețelor betonului vechi;
- îndepărtarea ruginii de pe armături și neutralizarea procesului de coroziune;
- spălarea prafului și umezirea suprafețelor cu cel puțin 10 ore înaintea betonării;
- betonul să fie lucrabil și punerea în operă să asigure o bună compactare;
- se vor utiliza plastifianți pentru reducerea raportului apă/ciment;
- se vor utiliza ciment expansiv; betoane cu contracții compensate, cu polimeri sau rășini epoxidice.

233
 Fig.1 Procese de reasigurare a exigențelor de performanță ale construcțiilor

2. Beton torcretat

Asigură un contact și o legătură perfectă cu betonul vechi. Datorită compactării puternice și a raportului
mic apă/ciment se asigură un beton cu caracteristici superioare. Se poate aplica pe orice suprafață (verticală,
orizontală, înclinată). Este necesară o plasă de armătură în procent minim, pentru prevenirea fisurării prin
contracție.
Condițiile tehnologice de aplicare sunt aceleași ca și la betonul turnat în cofraj, în plus, armăturile se vor
monta în poziția cerută, utilizând distanțieri adecvați, astfel ca în timpul torcretării să nu se deplaseze.
Betonul torcretat poate conține fibre disperse din oțel sau sticlă, prezența lor modificând proprietățile atât
ale betonului proaspăt cât și a celui întărit. De menționat că:
x rezistența la compresiune a betonului cu fibre crește cu până la 30%;
x rezistența la întindere din încovoiere crește de la 10% până la 100%(proporțional cu conținutul de
fibre);
x rezistența la șoc crește de maxim 10 ori.
Betonul armat cu fibre de oțel dispers trebuie protejat împotriva coroziunii fibrelor de la suprafața, cu un
strat de beton fără fibre sau utilizând fibre de oțel galvanizate.

234
 Fig.2 Variante de refacere a capacității portante la stâlpi de beton armat prin cămășuială de beton

3. Utilizarea rășinilor în consolidări de stâlpi

Se face pentru [2] injectarea fisurilor și lipire de benzi metalice.

Rășinile epoxidice oferă multe avantaje:
- lucrabilitate bună și un timp scurt de întărire;
- oferă o legătură foarte bună cu oțelul și betonul;
- contracția este foarte mică sau neglijabilă;
- rezistență bună la foc și agenți chimici;
- modulul de elasticitate apropiat de cel al betonului.

4. Armăturile

Armăturile utilizate în consolidări de stâlpi sunt de tipul:

- etrieri în spirală;
- etrieri închiși, petrecuți sau sudați;
- coliere strânse pe beton prin șurub cu piuliță;
- platbande sudate sau bare din oțel rotund preîncălzite și sudate în secțiunea transversală pe profile
corniere dispuse pe colțurile stâlpilor;
- benzi metalice de 4-6 mm grosime dispuse pe toată suprafață stâlpului, îmbinate la colțuri prin sudură
sau lipire de beton cu rășină epoxidică;

235
 - armături longitudinale din bare independente;
- idem prin profile rigide.

Fig.3 Refacerea capacității portante la stâlpi de beton armat prin suplinirea parțială a betonului și
armăturilor cu profile rigide din oțel rigidizate prin platbenzi sudate și protecția cu carcasă din oțel beton
înglobată în beton nou turnat

Armăturile de consolidare a stâlpilor se protejează fața de agenții corozivi prin înglobare în beton, în cazul
cămășuielilor din beton, sau prin protecție cu un strat de mortar de ciment sau protecții prin vopsitorii
anticorozive, în cazul cămășuielilor metalice.
Transferul de eforturi de la materialul vechi la cel nou se realizează prin:
x compresiune, beton pe beton;
x frecare, beton cu beton, beton cu metal;
x preluarea lunecării, prin conectori;
x întindere, prin armături noi sudate de cele vechi sau ancorate în betonul vechi.

Concluzie

Consolidarea/reabilitarea structurilor de beton armat degradate sau a căror capacitate portantă trebuie
majorată datorită modificării cerințelor de performanță constituie un domeniu important al activității în
construcții, motiv pentru care este necesară aprofundarea aspectelor ce țin de calcul și soluții tehnice.
Procesul de reabilitare a structurilor este un proces complex în care identificarea parametrilor ce definesc
starea construcției și cerințele la care trebuie să răspundă ea după reabilitare/consolidare este determinat în
abordarea corectă a acestui proces. Numărul mare de situații distincte posibile conduce la concluzia că fiecare
caz este practic unic, ceea ce a determinat abordarea distinctă a fiecărei situații în parte.

Bibliografie

1. Branco, F.; Julio, E.S; Silva, V.D.: Structural rehabilitation of columns with reinforced concrete jacketing.
John Willey and Sons, Portugalia, 2003.
2. Ciocănel, C.: Contribuții privind tehnologiile moderne de reabilitare structural a elementelor din beton
armat. Teza de doctorat. București, 2010.
3. Lăpuște, A.: Contribuții la optimizarea soluțiilor de consolidare sub exploatare a construcțiilor de beton
armat. Teza de doctorat. Cluj-Napoca, 2013.

236
 PROGNOZAREA VALORII PRESIUNII A STRATULUI DE ZĂPADĂ PE
SOL ÎN RM

Autor: Evgheni CUTIA

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Modulul de cercetare a sarcinilor ce acționează asupra construcțiilor este una din problemele
principale a mecanicii structurilor. Din toate încărcările posibile, cele mai variabile sunt provenite din
încărcările de zăpadă, acțiunile vîntului ,seismica ș.a. În lucrarea dată se va cerceta sarcina provenită de la
acțiunea zăpezii, care este o mărime aleatoare în timp și variază pe parcursul iernii.

Cuvinte cheie: prognozare, eveniment aleatoriu, perioadă medie de revenire, eșantion

1. Sarcina ca eveniment aleatoriu

Majoritatea sarcinilor care acționează asupra structurilor sunt niște mărimi aleatore, adică pot primi o
valoare care variază în funcție de timp . Aceasta înseamnă că noi nu putem afla valoarea exactă a unei sarcini
care va solicita structura examinată, de aceea se folosesc niște valori de calcul care pot fi realizate doar cu un
anumit procent de probabilitate.
Parametrul probabilistic al încărcării, ca funcție de timp , se determină cu ajutorul prelucrării statistice a
datelor experimentale sau a observațiilor efecectuate.
Fiecare încărcare climatică depinde de intensitatea unui parametru meteorologic de baza : viteza vîntului,
înălțimea stratului de zăpadă, temperatura aerului. Încărcările seismice sunt niște efecte indirecte, prin forțe de
inerție, produse asupra construcțiilor de la mișcarea terenului în timpul cutremurilor și intensitatea lor depinde
de accelerația terenului, magnitudinea cutremurului etc.
În prezent încărcările climatice sunt definite în prescripțiile pentru proiectarea construcțiilor din
numeroase țări pe baze probabilistice utilizînd conceptul de perioadă medie de revenire sau intervalul mediu
de recurență ( IMR ) a încărcării.
Se consideră o serie de observații facute la intervale regulate de timp : în cazul de față maximele ܺ a
greutății învelișului de zăpadă în fiecare an. Fie o valoare arbitrar aleasă ‫ ݔ‬a maximilor anuale, valoare în care
în ܰ ani succesivi este depășită o singură dată, adică în ܰ ani sunt ܰ െ ͳ valori mai mici decît ‫ ݔ‬și o valoare
mai mare decît ‫ݔ‬. Se numește IMR a unei valori ‫ ݔ‬probabilitatea inversă de depășire anuală a acestei valori.

ͳ
‫ܴܯܫ‬ሺܺ ൐ ‫ݔ‬ሻ ൌ ሺͳሻ
ܲଵ௔௡ ሺܺ ൐ ‫ݔ‬ሻ

Spre exemplu, valoare caracteristică a încărcării din zapadă pe sol în România corespunde unui interval
mediu de recurență ‫ ܴܯܫ‬ൌ ͷͲܽ݊݅ sau, echivalent, unui probabilități de depășire într-un an de 2%
(probabilitatea de nedepășire într-un an – 98 %).
Relația dintre intervalul mediu de recurență ‫ ܴܯܫ‬ൌ ܰሺܽ݊݅ሻ și probabilitatea de nedepășire într-un an, ‫݌‬
este :
ͳ
ܰൌ ሺʹሻ
ሺͳ െ ‫݌‬ሻ

2. Caracteristica generală a învelișului de zăpadă

Învelișul de zăpadă constă din pricipitațiile atmosferice solide în formă de fulgi albi alcătuite din
cristale de apă înghețată. În dependență de condițiile climaterice, densitatea și înălțimea stratului de zăpada

237
poate varia. Produsul dintre înălțimea și densitatea stratului de zăpadă ne dă masa zăpezii pe o unitate pătrată,
adică sarcina de zăpadă pe sol. Luînd în considerare că densitatea apei este egală cu ͳͲͲͲ݇݃Ȁ݉ଷ , această
marime este echivalentă cu grosimea a stratului zăpezii topite. Adică ͳ݉݉ de apă pe o unitate pătrată este
egală cu ͳ݇݃Ȁ݉ଶ . În meteorologie ea se exprimă în ݉݉ și se numește echivalentul de apă în stratul de zăpadă.
Putem evidenția 3 perioade de depunere a stratului de zăpadă :
x Perioada de formare a unui înveliș de zăpadă instabil
x Perioada a unui înveliș de zăpadă stabil
x Perioada de topire a stratului de zăpadă

3. Caracteristica generală a încărcării învelișului de zăpadă

Rezultatele observațiilor a precipitațiilor în formă de zăpadă și caracteristicile acesteia (înălțimea,

densitatea, cantitatea de apă în zăpadă) din diferite regiuni ale RM, permit analiza variației presiunii învelișului
de zăpadă pe sol și determinarea a unor valori caracteristice acesteia.
Greutatea învelișului în mod aleatoriu se schimbă în timpul iernii de la valori mici la mari sau invers, din
cauza interacțiunii a diferitor factori climaterice complexe ce are loc în timpul iernii. De aceea descrierea
presiunii a învelișului de zăpadă într-un anumit punct geografic se va face cu ajutorul modelului probabilistic
a procesului aleatoriu.
Cel mai simplu model matematic este modelul probabilistic a maximilor anuale succesive. Pentru
formarea acesteea ,din observațiile facute se va lua maximile din fiecare an ( iarnă ) , în așa mod se formează
succesiunea valorilor maxime anuale care pot fi luate în calcul ca un eșantion de date independente. Rezultatele
a unor cercetări ne arată posibilitatea de descriere aceste fenomene cu legea exponențială de repartizare lui
Gumbel [3] :
ͳ ߙെ‫ݔ‬ ߙെ‫ݔ‬
݂ሺ‫ݔ‬ሻ ൌ ‡š’ ൬ െ ݁‫ ݌ݔ‬൬ ൰൰ሺ͵ሻ
ߚ ߚ ߚ

și funcția de repartiție
ߙെ‫ݔ‬
‫ܨ‬ሺ‫ݔ‬ሻ ൌ ‡š’ ൤െ ‡š’ ൬ ൰൨ሺͶሻ
ߚ

, unde ߙǡ ߚ – sunt niște parametri determinați din așteptarea matematică .

Bibliografie

1. Lungu, Dan și Ghiocel, Dan. Metode Probabilistice în Calculul Construcțiilor. Bucuresti : Editura
Tehnică, 1982. C.Z. 624 04 516 21.
2. Львовский, Е. Н. Статистические методы построения эмпирических формул. Москва : Вышая
Школа, 1988. ISBN 5-06-001264-6.
3. Eurocod 1: Acțiuni asupra structurilor. 1991.

238
 DISTRIBUȚIA TENSIUNILOR ÎN PLĂCILE CU GOLURI

Autor: Marina DUBIȚĂ

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Acest articol cuprinde cercetarea distribuirii tensiunilor normale și tangențiale din apropierea
golurilor executate în plăcile monolite. Cercetarea a fost făcută prin compararea a trei cazuri: placă din beton
armat monolit simplă (fără gol), placă cu gol și placă cu gol rigidizat.

Cuvinte cheie: tensiuni, placă monolită, placă cu gol, consolidare, beton armat

1. Introducere

Funcția principală a planșeelor este de a separa pe verticală etajele succesive ale unei clădiri. Rolul
structural ale planșeelor este de a prelua sarcinile verticale și de a le transmite pereților portanți sau stîlpilor și
de a realiza conlucrarea elementelor verticale și de a asigura stabilitatea construcției în ansamblu.
Indiferent de modul de rezolvare tehnică, planșeele trebuie să îndeplinească exigențe tehnice:
- rezistență și rigiditate la starea limită de exploatare;
- siguranța la foc;
- durabilitatea.
Exigențele tehnice referitoare la stabilitatea și rezistența structurală la stări ultime impun realizarea unui
planșeu cu un nivel de asigurare corespunzător prabușirii clădirii, distrugerii lui sau legăturilor cu structura.
Astfel, se va ține cont de toate exigențele asociate structurii cu privire la realizarea nivelului de asigurare
necesar.
În timpul exploatării normale, planșeele trebuie să asigure:
- evitarea deformațiilor verticale excesive;
- evitarea unor vibrații excesive sub acțiunea încărcărilor de exploatare;
- rezistența la șocuri produse de corpuri solide.
Planşeele de beton armat constituie tipul de bază al planşeelor clădirilor industriale şi civile cu diferite
destinaţii. Planșeele din beton armat pot fi monolite sau prefabricate.
Planșeele monolite au mai multe avantaje: ele se adaptează mai bine diferitor condiții, precum planul
încăperii, conlucrează bine cu elementele structurale verticale, asigurând transmiterea încărcărilor orizontale,
execuția este simplă, necesitând cofraje simple, ușor de confecționat. Dezavantajul constă în execuția direct
pe șantier, ceea ce conduce la costuri ridicate ale manoperei, comparativ cu folosirea elementelor prefabricate
care sunt produse industrial.
Pentru ca o clădire să fie funcționabilă, este necesar de a trasa rețelele și de a face posibilă deplasarea atît
pe orizontală, cît și pe verticală. Acest fapt necesită executarea diferitor goluri. Atunci cînd într-un element
continuu se execută un gol, distribuția eforturilor interioare se schimbă.

2. Cercetarea distribuției tensiunilor

Calculul eforturilor în plăci se face cu metodele specifice Teoriei Elasticității. Rezolvarea ecuației
generale a plăcilor plane se poate efectua prin metode analitice sau numerice. Alcătuirea unui model analitic
pentru fiecare caz practic de proiectare nu reprezintă însă întotdeauna soluția optimă din cauza dificultăților
de modelare specifice betonului armat. În prezent există puține probleme pentru care pot fi aplicate metode
analitice.
De aceea, în cazuri curente de proiectare pentru calculul eforturilor în plăci în majoritatea cazurilor se
utilizează metode numerice.
Cercetarea distribuției tensiunilor în placa monolită se realizează prin posibilitățile modelării structurii
puse la dispoziție de programul ”SCAD Office”. Pentru a se putea estima distribuția tensiunilor în placa cu
gol, mai întîi a fost modelată și calculată placa fără gol (fig.1.a). S-a introdus încărcarea din greutatea proprie,
sarcina permanentă și s-au făcut grupări de sarcină. În cazul tipului de tensiune pe axa X, observam concentrări

239
de tensiuni pe reazeme, acolo unde placa este încastrată, și în centrul plăcii. În placa cu gol (fig.2.b) apar
concentrări de tensiuni pe reazeme și în apropierea golului. Astfel, apare necesitatea consolidării golului.

3. Soluții de consolidare a golului în planșeul monolit

Au fost examinate distribuirea tensiunilor într-o placă dreptunghiulară continuu și cu gol dreptunghiular.

a) b) c)
Fig.1. Distribuția tensiunilor Mx în placa:
a - fără gol; b – cu gol fără rigidizări; c – cu gol consolidat

Caracteristicile plăcii:
- Dimensiunile: 6,0x6,0m;
- Grosimea: 0,14m;
- Reazemele: trei reazeme încastrate și unul simplu rezemat;
- Sarcini: proprie și de lungă durată;
- Dimensiunile golului: 1,5x3,0m;
- Poziția golului: X-1,2m; Y-3,2m;
Distribuirea tensiunilor Mx în placa continuu sunt prezentate în fig.1.a, iar în placa cu gol – în fig.1.b. În
placa continuă fără gol, tensiunile Mx au o distribuție caracteristică plăcilor plane izotrope. Iar în placa cu gol
distribuția tensiunilor se modifică prin apariția concentrărilor de tensiuni în colțurile golului. Rezulatatele
examinării arată că placa cu gol necesită consolidare.
Consolidarea poate avea loc prin:
- Mărirea grosimii plăcii;
- Ancadramentul golului.
Elementele de ancadrament ale golului din placă sunt grinzi din beton armat B15 cu secțiunea de
15x30mm.
Distribuirea tensiunilor Mx în placa cu gol cu ancadrament sunt prezentate în fig.1.c. Odată cu amplasarea
elementelor de rigidizare pe perimetrul golului observăm că ele au preluat o parte din eforturile din planșeu și
astfel datorită redistribuirii eforturilor tensiunile s-au micșorat.

Bibliografie

1. P100-3 - Сod de evaluare și proiectare a lucrărilor de consolidare la clădiri existente, vulnerabile seismic,
Vol. 2 – consolidare.
2. Fekete-Nagy L. - Contribuții la calculul și alcătuirea elementelor și structurilor de beton armat cu
discontinuități statice și geometrice.
3. Pavel C., Construcții din beton armat, Institutul de Construcții București, 1980

240
 STUDIU PRIVIND COMPORTAREA GRINZILOR
MIXTE OȚEL-BETON

Autor: Mihai FILIMON

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Atricolul este axat pe studiul amplu după normele europene de proiectare al grinzilor mixte
oțel-beton,tipurile de secțiuni compozite,comportarea structurii la diferite încărcări,tipuri de conentori folosiți
pentru prinderea părților componente.

Cuvinte cheie: Grindă de oțel,placă de beton,conectori,stări limită,eforturi,rigiditate,economie.

1. Introducere

Încă de la sfârşitul anilor 1970, datorită creşterii dezvoltării procesului de modernizare a construcţiilor
civile şi industriale,căilor de comunicaţie, podurile mixte oţel-beton cunoşteau în lume o dezvoltare foarte
importantă.
În primul rând foarte competitive în domeniul deschiderilor medii, structurile mixte îşi extindeau cu
regularitate domeniul de aplicare, în particular spre deschiderile mari şi înlocuiau din ce în ce mai mult
structurile chesoane din beton precomprimat şi structurile metalice.
Sistemul structural este economic şi poate fi uşor configurat pentru a îndeplini o varietate de cerinţe funcţionale
şi arhitecturale.
Din modul de grupare a materialelor în secţiunea transversală (dala de beton armat cu rolul de a prelua
încărcările din efectul de placă şi de a forma talpa superioară a grinzii compuse, este situată în general, în zona
cu eforturi unitare de compresiune pe care betonul le preia în condiţiile cele mai bune, iar grinda de oţel
alcătuită din elemente de grosimi mici este amplasată în zona cu eforturi unitare de întindere sau de
compresiune mici astfel reducându-se mult pericolul de pierdere a stabilităţii şi asigurându-se o utilizare
maximă a caracteristicilor mecanice ale oţelului), rezultă o serie de avantaje
tehnico-economice:
- grinzile de oţel, tip I sau cheson, au o performanţă mecanică mare;
- utilizarea de tole de diferite grosimi permite de a pune în operă, în orice punct al structurii, strict
grosimea minimă necesară;
- oţelul este un material uşor reciclabil, bucăţile de tole colectate în atelier putând fi reutilizate;
- se realizează o ecomonie de oţel de circa 20% în comparaţie cu o structură metalică, iar dacă se
folosesc structuri compuse realizate prin preîncovoierea grinzii de oţel sau prin precomprimarea
structurii compuse, se pot obţine economii mai mari de oţel care ajung până la 50% din soluţia
metalică.

2. Analiza structurală

Structurile compuse oţel-beton, la care este asigurată conlucrarea între grinda metalică şi placa din beton
armat s-au dovedit a fi economice şi sigure în exploatare, atât în domeniul podurilor de şosea şi de calea
ferată(cu calea în cuvă de balast), cât şi în cel al construcţiilor civile şi industriale.
Stările limită dincolo de care structura nu mai satisface cerinţele de performanţă proiectate sunt clasificate
în următoarele:
- stări limită ultime asociate cu colapsul sau cu alte forme de cedare structurală;
- stări limită de serviciu (ale exploatării normale) care corespund stărilor dincolo de care nu mai
sunt îndeplinite anumite criterii de exploatare.
În general , sub diverse combinaţii ale acţiunilor, în stadiul limită ultim, o grindă mixtă oţel-beton trebuie
să fie verificată la:
- asigurarea rezistenţei secţiunii transversale critice;
- asigurarea stabilităţii generale şi locale:
- rezistenţa la flambaj lateral prin torsiune;

241
 - rezistenţa la flambaj la forţă tăietoare şi la forţe transversale aplicate inimii;
- asigurarea conlucrării între grinda metalică şi placa de beton armat prin intermediul conectorilor;
- rezistenţa la lunecare longitudinală.
Secţiunile transversale critice sunt:
- secţiunile de moment încovoietor maxim pozitiv;
- secţiunile de reazem;
- secţiunile supuse la forţe sau reacţiuni concentrate;
- puncte în care are loc o modificare bruscă a secţiunii (alta decât cea datorată fisurării betonului).
O astfel de secţiune se consideră critică dacă raportul între momentul capabil maxim şi cel minim este
mai mare de 1,2.

Figura 1. Tipuri de secțiuni compozite

Lăţimea de conlucrare a dalei cu grinda metalică este în general diferită de lăţimea reală a acesteia
(distanţa între grinzile metalice), mai ales când lăţimea reală este mare, deoarece eforturile unitare de
compresiune în dală sunt variabile, fiind maxime în dreptul grinzii metalice şi descrescând spre mijlocul
distanţei între grinzi.Lăţimea de conlucrare a dalei se defineşte ca fiind lăţimea pe care volumul de eforturi
unitare de compresiune, considerate distribuite uniform şi egale cu efortul maxim în dală în dreptul grinzii
metalice, este egal cu volumul eforturilor unitare de compresiune, variabile,
acţionând pe lăţimea reală a dalei, figura 2 (aria ACDEF este egală cu aria GHJK).Pentru simplificarea
calculelor de rezistenţă şi stabilitate (stări limită de exploatare şi oboseală) se înlocuieşte lăţimea reală a plăcii
(solicitată neuniform) printr-o lăţime redusă (solicitată uniform) denumită lăţime activă (efectivă) la
încovoiere, fiind îndeplinită condiţia:
ೡ௕
‫׬‬଴ ߪ݀‫ݕ‬
ܾ௘௙௙ ൌ
ߪ௠௔௫

242
 Figura 2. Lăţimea de conlucrare a dalei

Figura 3. Distribuțiile caracteristice ale eforturilor unitare în domeniul plastic:

a) Moment încovoietor pozitiv b) Moment încovoietor negativ

Părţile componente ale grinzilor cu secţiune mixtă oţel – beton sunt conectate între ele, prin intermediul
unor conectori dispuşi la interfaţa de contact dintre placa de beton şi grinda metalică, rezultând astfel o
comportare unitară avantajoasă din punct de vedere structural.
Din acest motiv au fost concepute şi testate de către cercetători multe tipuri de dispozitive în vederea
realizării unei conexiuni de forfecare optime. În consecinţă, pe de o parte considerentele economice continuă
să motiveze dezvoltarea unor produse noi, iar pe de alta cercetătorii încearcă să folosească noi tehnici pentru
folosirea conectorilor tradiţionali.

3. Concluzii

Noile generaţii de conectori, cum ar fi conectorii preperforaţi promit să fie o alternativă eficientă a
conectorilor standard de tip gujon cu cap.Procedura standard push-out dată în Anexa B a Eurocode 4 oferă o
modalitate corectă de investigare la forfecare a conectorilor. Totuşi această procedură oferă informaţii doar
despre încărcările de tip monoton.
În cazul grinzilor cadrelor necontravântuite sub încărcări seismice, unde momentele pot schimba semnul
în decursul încărcării, forfecarea din conectori poate fi de tip alternant. Înliteratura de specialitate existăre lativ

243
puţine rapoarte de cercetare care consideră conectorii sub încărcări ciclice de tip alternant, iar majoritatea
tratează comportamentul conectorilor de tip gujon cu cap.

Figura 4. Tipuri de conectori pe profilul din oţel.

Concluzia este făcută asupra comportării bune a elementelor compozite oțel și beton la acțiunea încărcărilor,
dar și comportrea buna la conexiunea dintre elemente cu ajutorul mai multor tipuri de conectori.

Bibliografie

1. SR EN 1994-1-1, Eurocod 4: Proiectarea structurilor mixte de oţel şi beton, Partea 1-1: Reguli generale
şi reguli pentru clădiri, Asociaţia de Standardizare din România, Bucureşti, 2006.
2. СТО 0047-2005 Перекрытия сталежелезобетонные с монолитной плитой по стальному
профилированному настилу. Расчет и проектирование.
3. S. Gutiu, Suprastructuri de poduri pe grinzi (structuri compuse oțel și beton),2015.
4. Marin-Cătălin Mitoiu, Teză de doctorat: Studii de optimizare a structurilor de poduri rutiere cu grinzi
metalice în conlucrare cu plăci din beton pentru deschideri medii (40...100 m),2014.

244
 INFLUENȚA PLANȘEELOR MONOLITE LA CARACTERISTICILE
DINAMICE ALE STRUCTURILOR DE REZISTENȚĂ
Autor: Marian FOSTICA

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: In cadrul acestei lucrari este descrisa importanta stabilirii corecte a metodologiei de calcul
sub aspectul influentei planseelor monolite la caracteristicile dinamice ale structurilor de rezistenta.

Cuvinte cheie: planșeu monolit, structura de rezistență, caracteristică dinamică, amplitudine, frecvență

1. Introducere

Cutremurele sunt potenţiale evenimente naturale care ameninţă vieţi, distrug bunuri materiale şi întrerup
servicii necesare pentru menţinerea vieţii şi a relaţiilor sociale. În proiectarea seismică convenţională, un nivel
acceptabil de performanţă al clădirii, în timpul unei mişcări seismice, constă în capacitatea structurii de
rezistenţă de a absorbi şi disipa energie într-o manieră cât mai stabilă şi pentru cât mai multe cicluri de
solicitare.
În timp, proiectarea seismică s-a bazat pe o combinaţie între rezistenţă şi ductibilitate. Pentru evenimente
seismice mici, frecvente, este de aşteptat ca structura sa aibă o comportare elastică, valorile eforturilor fiind
mult sub limita de curgere a materialelor. Totodată, nu este raţional sa ne aşteptăm ca o structura obişnuită să
aibă un răspuns elastic în cazul acţiunii unui cutremur major. De aceea, inginerii proiectanţi, pentru a preveni
colapsul `unei structuri, iau în considerare proprietăţile de ductilitate ale acesteia, în acelaşi timp cu acceptarea
unui anumit nivel al degradărilor elementelor structurale şi nestructurale. Aceasta idee a stat la baza dezvoltării
codurilor normelor de proiectare de protecţie seismică, considerând metoda forţelor laterale şi mai recent a
spectrelor inelastice de răspuns. Deci, în aceasta ordine de idei, o structură este proiectată să reziste unei forţe
„echivalente” aplicată static. Rezultatele au fost încununate de succes, deoarece chiar şi o evaluare
aproximativă a forţei laterale poate avea un efect benefic pentru prevenirea colapsului.
Luând în considerare natura dinamică a acestor evenimente, la nivelul actual al cunoştinţelor s-au realizat
şi se pot realiza îmbunătăţiri esenţiale ale conceptelor de proiectare. Scopul principal al normelor de protecţie
seismică , cum ar fi СНиП II-7-81*Строительство в сейсмических районах, este acela de a proteja vieţile
oamenilor. Ca effect al acţiunii seismice toate normele admit apariţia degradărilor structurale, urmărind mai
mult sau mai puţin limitarea acestora.

2. Influența planșeelor monolite la caracteristicile dinamice ale structurilor de rezistență

In cazul in care se tine seama in calcul si de rotirile fundatiilor diafragmelor, ca urmare a tasarii terenului
sub actiunea incarcarilor orizontale, se considera ca rotirea la baza tuturor plinurilor (montantilor) este aceeasi.
In acest sens, o importanta deosebita o are rigiditatea planseului in planul lui.

Fig.1 Modul de repartizare a încărcărilor orizontale între diafragmele verticale (1), în funcție de rigiditatea
planșeului (2)

245
 Fig. 2 Modul de solicitare a unei structuri cu pereți portanți (difragme) la acțiunea forțelor orizontale care
produc torsiuni

In cazul planseelor cu rigiditate redusa in planul lor, rigiditatea spatiala a cladirii este doar partial asigurata,
in consecinta conlucrarea elementelor verticale in preluarea incarcarilor orizontale se realizeaza numai partial.
In functie de rigiditatea planseului, preluarea incarcarilor orizontale se face proportional, atat cu rigiditatea
elementelor verticale cat si cu rigiditatea planseului din zona aferenta lor, ceea ce face ca in cazul planseelor
cu rigiditate redusa, acestea sa se deformeze diferit (fig.1,b). Cand, insa, rigiditatea planseului in planul lui este
mare (infinita), se realizeaza o buna rigiditate spatiala si deci o buna conlucrare intre elementele verticale la
preluarea incarcarilor orizontale, deformatiile elementelor mai putin rigide fiind impiedicate de elementele mai
rigide (fig.1,c).
Metodele de calcul analitic, calculele numerice, precum şi rezultatele experimentale, care sunt obiectul de
studiu, se concentrează asupra a două metodologii de calcul, si anume:
Prezenta planseelor monolite in structura de rezistenta la etapa de proiectare, modelarea in programul de
calcul SCAD Office si absenta lor, transformarea planseului in sarcina asupra grinzilor precum si a fortelor ce
actioneaza pe planseu redirictionindu-le asupra grinzilor.

Sik=Qk*A*βi*ηik*kψ (1)
௔
Unde: ௚ ൌ ‫ܵ ;ܣ‬௜௞ - Forta seismic echivalenta cu forma de oscilatie ”i” pentru masa “m”.
In ingineria seismica la calculul structurilor de rezistenta se analizeaza doar primele trei forme de oscilatie.
Cea mai mare influenta avind-o prima forma de oscilatie. Deplasarea maxima admisibila fiind:

߂௠௔௫ ൌ ͲǤͳ ‫ିͲͳ כ‬ସ ‫ܪ כ‬௧௢௧ (2)

Modelarea structurii de rezistenta conform programului SCAD Office vezi fig. 3 a, b

(a) (b)

Fig. 3 Modelarea structurii de rezistenta conform programului SCAD Office

246
 Tabel 1. Planseul este inclus in lucru, au fost obtinute urmatoare valori dinamice
Загружение Номер Собстве Частоты Период Модальные массы
формы нное (%)
значени рад/сек Гц сек X Y Z
е
4 Seism X 1 0,1 10,37 1,65 0,61 16,16 0,41 0
2 0,07 13,68 2,18 0,46 42,75 0,23 0
3 0,06 15,64 2,49 0,4 0 51,13 0
4 0,04 24,35 3,88 0,26 0 1,31 0
5 0,04 26,57 4,23 0,24 0,07 2,62 0
6 0,04 28,28 4,5 0,22 0,61 0,43 0
7 0,03 31,39 5 0,2 2,13 2,07 0
8 0,03 32,79 5,22 0,19 2,26 0,76 0
9 0,03 34,48 5,49 0,18 1,96 2,05 0
Сумма модальных масс 65,95 61,01 0
5 Seism Y 1 0,1 10,37 1,65 0,61 16,16 0,41 0
2 0,07 13,68 2,18 0,46 42,75 0,23 0
3 0,06 15,64 2,49 0,4 0 51,13 0
4 0,04 24,35 3,88 0,26 0 1,31 0
5 0,04 26,57 4,23 0,24 0,07 2,62 0
6 0,04 28,28 4,5 0,22 0,61 0,43 0
7 0,03 31,39 5 0,2 2,13 2,07 0
8 0,03 32,79 5,22 0,19 2,26 0,76 0
9 0,03 34,48 5,49 0,18 1,96 2,05 0
Сумма модальных масс 65,9 61,0 0

Tabelul 2. Planseul este exclus din lucru, au fost obtinute urmatoare valori dinamice
Загружение Номер Собстве Частоты Период Модальные массы
формы нное (%)
значени рад/сек Гц сек X Y Z
е
4 Seism X 1 0,21 4,87 0,78 1,29 41,57 8,75 0
2 0,18 5,51 0,88 1,14 2,6 50,89 0
3 0,16 6,15 0,98 1,02 18,84 2,89 0
4 0,06 17,41 2,77 0,36 1,75 0,09 0
5 0,05 20,83 3,32 0,3 0 0 97,92
6 0,04 24,64 3,92 0,26 14,71 0 0
7 0,04 25,28 4,02 0,25 0,01 0,1 0,01
8 0,04 27,72 4,41 0,23 0,05 0 0,2
9 0,03 29,45 4,69 0,21 0 19,93 0,01
Сумма модальных масс 79,53 82,67 98,15
5 Seism Y 1 0,21 4,87 0,78 1,29 41,57 8,75 0
2 0,18 5,51 0,88 1,14 2,6 50,89 0
3 0,16 6,15 0,98 1,02 18,84 2,89 0
4 0,06 17,41 2,77 0,36 1,75 0,09 0
5 0,05 20,83 3,32 0,3 0 0 97,92
6 0,04 24,64 3,92 0,26 14,71 0 0
7 0,04 25,28 4,02 0,25 0,01 0,1 0,01
8 0,04 27,72 4,41 0,23 0,05 0 0,2
9 0,03 29,45 4,69 0,21 0 19,93 0,01
Сумма модальных масс 79,5 82,6 98,1

247
 Concluzie

Analizind valorile caracteristicilor dinamice in cadrul programului SCAD Office, ca rezultat al influentei
planseului monolit asupra rigiditatii structurii de rezistenta, se evidentiaza o crestere considerabila a valorii
perioadei de oscilatie, si anume a primelor trei forme. Majorarea caracteristicilor dinamice rezulta din
micsorarea rigiditatii structurii de rezistenta cauzata de excluderea planseului din lucru.
Analizind aceste valori, putem afirma ca planşeele joacă un rol esenţial în preluarea forţelor seismice, si
anume la preluarea forţelor de inerţie şi transmiterea lor la elementele verticale ale structurii de rezistenta, la
acţiunea de diafragmă orizontală, care asigură angajarea solidară, coordonată, a elementelor verticale în
preluarea forțelor seismice orizontale. Pentru a asigura efectul de diafragmă, planşeele structurilor trebuie să
posede rezistenţe şi rigidităţi corespunzatoare.

Bibliografie

1. Corobceanu V. Beton Armat. Chisinau 2002.

2. Eurocod 8. Proiectarea structurilor pentru rezistenta la cutremur. Reguli generale,actiuni seismic si reguli
pentru cladiri. SR EN 1998-1.
3. Iuliu Dimoiu. Inginerie seismica. Editura Academiei Romane 1999.
4. NCM F.02.02-2006 Calculul, proiectarea şi alcătuirea elementelor de construcţii din beton armat şi beton
precomprimat. Chisinau 2006.

248
 ÎMBINAREA ELEMENTELOR PREFABRICATE DIN BETON ARMAT
CU CONSTRUCȚIILE MONOLITE

Autor: Liviu MUNTEANU

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Lucrarea este axată pe studiul amplu al îmbinărilor dintre elementele prefabricate cu
construcţiile monolite, prezentarea celor mai sigure moduri de efectuare a nodurilor în mod special pentru
zona seismică caracteristică Republicii Moldova.

Cuvinte cheie: elemente prefabricate din beton armat, îmbinări, distribuire uniformă a eforturilor în
îmbinare, nod rigid, nod articulat, soluţie constructivă.

1. Introducere

Construcțiile din elemente prefabricate în comparație cu cele executate la șantier (monolite), prezintă o
serie de avanaje pe care le distingem: posibilitatea reducerii costului estimat, deoarece se reduce simțitor
numarul operațiunilor necesare din cadrul șantierului prin excluderea în totalitate a lucrărilor de cofrare, armare
și betonare, securitatea în timpul execuției lucrărilor și impactul asupra mediului înconjurător.
Deasemenea, execuția elementelor la uzina producătoare necesită un beton cu proprietăți mecanice mai
înalte și o mai mare durabilitate, caracteristici supreme construcțiilor monolite. Acestea ulterior cresc termenul
de exploatare a viitoarei construcții.
In mare masură aceste avantaje stau la baza bunei organizări al șantierului, fapt ce nu e simplu de
implementat.
Această lucrare are ca scop studierea soluțiilor existente a acestor tipuri de construcții, și anume modul
de îmbinare a diferitor elemente prefabricate. Îmbinările se vor analiza din punct de vedere structural cu
ajutorului soft-ului specializat, și se va face comparație cu construcțiile monolite.

2. Construcții din elemente prefabricate

Existența și dezvoltarea construcților din elemente prefabricate depinde în mare masură de soluțiile
adoptate de realizare a îmbinărilor dintre aceastea. Imposibilitatea manipulării și transportării elementelor de
dimensiuni mari a implicat divizarea acestora in parți mai mici și ulterior a dus la crearea îmbinărilor între
elemente, ceea ce ne oferă posibilitatea distribuirii corecte a eforturilor în structură.
În statele unde acțiunea seismică are un rol aparte în modelarea structurilor, așa ca Republica Moldova,
este strict necesar de a concepe îmbinările cu un nivel înalt de ductilitate. O metodă de a realiza acest lucru
este de utiliza la îmbinări beton armat monolit îndesit. Această tehnică duce la faptul că construcțiile din
elemente prefabricate vor avea același comportament din punct de vedere structural ca și construcțiile realizate
din beton armat monolit.
Execuția îmbinărilor trebuie sa fie cât mai simplă pentru a evita dificultățile din timpul asamblării.
Îmbinările pot fi divizate și grupate după diverse aspecte, în dependență de:
- tipul elementelor îmbinate (stalp-fundație, grindă-coloană, planșeu-grindă, etc.)
- execuția procesului (monolite, cu șuruburi, sudate, etc.)
- efortul distribuit (compresiune, întindere, forță tăietoare, etc.)
În această lucrare s-a atras o mai considerabilă atenție îmbinărilor recomandate în zonele seismice.

3. Studiu de caz

Se prezintă o structură ca exemplu pentru a fi studiată în această lucrare. Clădirea, de 7 nivele, are schema
constructivă - carcasă din beton armat monolit cu zidărie portantă din blocuri mari de calcar. Planşeele sunt
monolite. Se vor analiză doua cazuri: comportamentul structurii și distribuirea eforturilor în primul caz ea fiind
monolită. În cel de-al doilea caz ea va fi o structură monolită combinată cu elemente prefabricate din beton
armat (spre exemplu plansee monolite, planşee prefabricate, etc.)

249
 4. Realizarea îmbinărilor

Construcţiile prefabricate ale clădirilor montate din elemente separate conlucrează unic la acţiunea
sarcinilor datorită îmbinărilor, care asigură o legătură rigidă.
Efortul de îmbinare se transmite de la un element la altul prin armătură de rezistenţă îmbinată prin sudare,
piese înglobate, betonul de monolitizare.
Îmbinarea proiectată corect la acţiunea solicitărilor de calcul trebuie sa posede durabilitate şi rigiditate,
poziţie nemodificată reciprocă a elementelor îmbinate şi, afară de aceasta, trebuie să posede grad de tehnicitate
la fabricarea elementelor la uzina producătoare şi la montarea pe şantier.
Construcţia îmbinărilor elementelor trebuie să asigure o întărire rapidă şi stabilă în poziţie de lucru a
tuturor elementelor montate cu ajutorul dispozitivelor simple fără a folosi dispozitive speciale de agăţare şi în
acelaşi timp să asigure transmiterea sigură a eforturilor de montaj.
Rosturile între elementele îmbinate se admit relativ mici. Dimensiunile lor se determină în dependență de
accesibilitatea sudării capetelor armăturii, comoditatea turnării amestecului de beton în golurile îmbinării din
condiţiile achitării toleranţelor de fabricare şi montaj, de obicei, rostul alcătuieste 20...100 mm şi mai mult.
Între elementele precomprimate prefabricate este necesară consolidarea locală a sectoarelor de la capăt
contra apariţiei fisurilor longitudinale de despicare la revenirea armăturii întinse. Pentru aceasta se instalează
armătură transversală (etrieri) pretensionată sau nepretensionată cu aria secţiunii:

M˜P
As
Rs

unde: M 0,15 - pentru armătură pretensionată;

M 0, 2 - pentru armătură nepretensionată a elementelor calculate la oboseală;
P - efortul de precomprimare cu evidența primelor pierderi;
Rs - rezistența de calcul a armăturii suplimentare;

5. Concluzii

Cu o bună realizare a articulaţiilor, o bună organizare a uzinelor producătoare, este posibilă realizarea
ideilor ingenioase într-un mod estetic apreciabil a construcţiilor realizate din elemente prefabricate din beton
armat. Este o soluţie avantajoasă din punct de vedere economic şi structural.
Utilizarea elementelor prefabricate din beton armat împreună cu cele monolite este benefică, deoarece se
pot combina avantajele de la ambele tehnici, şi anume realizarea într-un mod mai accelerat pentru soluţiile de
prefabricare şi flexibilitatea în cazul contrucţiilor monolite.
În concluzie, putem afirma că constucţiile proiectate într-un mod combinat (monolite ce cuprind elemente
prefabricate) au într-adevăr beneficii mari şi sunt o alternativă bună pentru construcţiile tradiţionale.

Bibliografie

1. V. Păcurar, A. Pocanschi, Construcţii de BETON ARMAT, 1981.

2. NCM F.02.02-2006, Calculul, proiectarea şi alcătuirea elementelor de construcţii din beton armat şi
beton precomprimat.
3. NCM F.02.04-2007, Elemente prefabricate de beton, betonarmat şi beton precomprimat. Executarea,
controlul calităţii şi recepţia.
4. SR EN 1992-1-1, Eurocod 2: Proiectarea structurilor de beton

250
 STUDIUL EXPERIMENTAL AL ÎMBINĂRII ELEMENTELOR DIN LEMN
SUPUSE ACȚIUNII MOMENTULUI ÎNCOVOIETOR

Autori: Anna PRODAN, Victor BRAȘOVEANU

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: În lucrare se examinează comportamentul unei îmbinări a elementelor din lemn cu buloane
amplasate circular, utilizate în construcţii, care trebuie să preia un moment de încovoiere. Îmbinarea a fost
încercată prin aplicarea unei forțe verticale la presa hidraulică, până la atingerea forţei maxime de rupere.
În urma încercării au fost analizate și comparate mărimile determinate prin calcul, și cele experimentale, au
fost determinate cauzele erorilor, și în final s-au prezentat unele recomandări privind sporirea capacității
portante a unor astfel de îmbinări cu tije metalice.

Cuvinte Cheie: îmbinare supusă la acțiunea momentului de încovoiere, capacitate portantă,

deplasări, cedare, măsurări.

INTRODUCERE

În cadrul acestei comunicări vom urmări următoarele scopuri:

ƒ explicarea actualității construcțiilor din lemn;
ƒ prezentarea datelor inițiale privitor la îmbinarea supusă încercării;
ƒ determinarea prin calcul a parametrilor îmbinării;
ƒ expunerea datelor experimentale și compararea acestora cu rezultatele teoretice;
ƒ formularea concluziilor și recomandări privind sporirea capacității portante a îmbinărilor la construcțiile
din lemn.
Diversitatea domeniilor de utilizare a lemnului aduce dovada aportului major al acestui material în procesul
de dezvoltare a speciei umane, având aceeaşi importanţă ca aerul, apa sau focul. Pe lîngă bine cunoscutele
însușiri pozitive ale lemnului ca materie primă (densitate redusă, proprietăţi fizice şi mecanice favorabile,
prelucrabilitate uşoară), în contextul problemelor de ordin ecologic în industria construcțiilor trebuie remarcate
și unele caracteristici ale lemnului ca material de construcție, și anume: lemnul este 100% natural și are un
caracter inofensiv pentru sănătatea omului, este un material regenerabil și reciclabil. Se consideră că în viitor,
pentru orice țară, posesia resurselor de material lemnos va constitui un avantaj deosebit, deoarece alte materiale
de construcție neregenerabile se vor diminua alarmant, vor deveni tot mai greu de procurat şi tot mai scumpe.
Lemnul permite realizarea celor mai diverse structuri, cu îmbinări plane sau spațiale. Din punct de vedere
arhitectural, structurile din lemn pot fi adaptate la orice ansamblu, fascinînd prin noblețe și design. Costul de
exploatare al construcțiilor din lemn se reduce cu cel puțin 20%, datorită coeficientului de transfer termic
redus, ceea ce îl face un bun izolator termic.
În ce privește actualitatea temei, trebuie menționată utilizarea redusă a construcțiilor de lemn în Republica
Moldova, care se datorează necunoașterii proprietăților lemnului speciilor autohtone și comportarea lui în
timpul exploatării. Fiind un material de construcţie modern, lemnul prezintă un potențial imens în executarea
structurilor cu deschideri mari, care trebuie să satisfacă nu doar exigențe de ordin mecanic (rezistență,
rigiditate, stabilitate), ci trebuie să fie și simple în execuție și montaj, ușor de transportat. Anume în acest
context, un rol esențial le revine îmbinărilor elementelor din lemn. În prezent în practică tot mai des întîlnim
îmbinările mixte ale lemnului cu alte materiale (cel mai frecvent – combinația lemn-oțel), care au rolul de a se
completa reciproc, și de a asigura rigiditatea și compactitatea acestora.
Execuția îmbinărilor care sunt solicitate la acțiunea momentului încovoietor și la eforturi exiale rămîne o
problemă actuală, care merită a fi abordată și studiată în detaliu de către specialiști. Deaceea am ales să studiem
în cadrul acestei lucrări unul dintre tipurile de îmbinări care fac posibilă transmiterea momentului încovoietor
de la un element la altul asigurînd o folosire rațională a lemnului - nodul de streașină al unei structuri în formă
de cadru portal, care reprezintă o îmbinare simetrică, cu buloane dispuse circular ale elementelor din lemn de
gorun. În lucrarea curentă am expus rezultatul încercării acestei îmbinări, care aduce dovada necesității
studiului mai aprofundat de către specialiști a unor proprietăți mai puțin abordate de către normele în vigoare,
cum ar fi comportamentul lemnului la acțiunea eforturilor unitare perpendiculare pe direcția fibrelor.

251
 METODA DE ÎNCERCARE

Figura 1. Schema și imaginea îmbinării

Îmbinarea studiată reprezintă un nod de streașină, care unește stîlpul cu două ramuri cu grinda cu inimă
plină. Îmbinarea a fost articulată atît în partea inferioară (stîlpul) cît și în partea superioară (grinda), și a fost
supusă acțiunii unei forțe verticale, care a determinat apariția unui moment încovoietor cu brațul de 370 mm
(vezi figura 1). Evoluția în timp a deformațiilor a fost înregistrată de un comparator cu fir de transmitere a
deplasărilor de pînă la 10 cm la distanță, indicațiile căruia au gradația minimă de 0,01 mm.
Teoretic, cedarea îmbinării poate surveni la una dintre cele 4 stări de tensiuni:
1) depășirea capacității portante a buloanelor la încovoiere;
2) depășirea capacității portante a elementelor marginale la strivire;
3) depășirea capacității portante a elementelor centrale la strivire;
4) depășirea capacității portante a lemnului la întindere perpendicular pe fibre.
Îmbinarea supusă încercării cedat la valoarea unui moment încovoietor de 34,8 kNm, înregistrînd
deplasarea maximă de 5,67 cm. În figura 2 se prezintă graficul dependenței deformațiilor de valoarea
momentului încovoietor. Se observă că această dependență aduce dovada comportamentului elasto-plastic al
lemnului, adică cedarea se produce în mod treptat, datorită creșterii pronunțate a deformațiilor plastice.

Figura 2. Graficul dependenței deformațiilor de sarcină, pe trepte de încărcare

252
 Cedarea a fost cauzată de fenomenul
întinderii perpendicular pe direcția fibrelor,
fapt care se manifestă prin caracterul cedării
elementului – efectul de smulgere. Unul
dintre avantajele cedării acestei îmbinări este
despicarea elementului interior pe lungimea
lui, și nu spre muchie, cum ar fi fost de
așteptat, ceea ce manifestă o diminuare
ductilă a capacității portante. Trebuie de
menționat și dispariția articulației în partea
inferioară a îmbinării, care a fost teșită la
acțiunea sarcinii verticale.

DISCUȚII

Capacitatea portantă a îmbinării se

determină din condițiile de încovoiere a tijei
și strivire a lemnului în elementele marginale
și cele de mijloc. Capacitatea portantă la
forfecare se asigură prin amplasarea corespunzătoare a tijelor. Problema constă în dimensionarea corectă a
îmbinării.
Conform СП 16.13330, §7.13, verificarea capacității portante a îmbinării cu tije metalice se efectuează
cu următoarea relație:

N
nН t2 (1)
T ˜ nШ

unde: nН 8 - numărul tijelor metalice (buloanelor);

nШ 2 - numărul de planuri de forfecare.
Conform СП 16.13330, tabelul 20, capacitatea portantă minimă de calcul a unui bulon pe un singur
plan de forfecare (T):
1) la strivirea elementelor centrale:

T 0,5cd 0,5 ˜ 4,1˜ 0,6 1, 23kN (2)

2) la strivirea elementelor marginale:

T 0,8ad 0,8 ˜ 4,5 ˜ 0,6 2,16kN (3)

3) la încovoierea tijei din oțel:

T 1,8d 2  0,02a 2 1,8 ˜ 0,62  0,02 ˜ 4,52 1,053kN (4)

unde: a 4,5cm - grosimea medie a elementelor marginale;

c 4,1cm - grosimea elementului central;
d 0,6cm - diametrul tijei metalice.
Din cele descrise mai sus, efortul axial de calcul din îmbinarea supusă încercării respectiv momentul
de încovoiere pentru buloanele amplasate circular cu brațul 0,37 m, va fi:
1. N nН ˜ T ˜ nШ 8 ˜1, 23 ˜ 2 19,68kN ; M N ˜ n ˜ r 58, 25kNm -la strivirea elementului central;
2. N 8 ˜ 2,16 ˜ 2 34,56kN M 102,32kNm - la strivirea elementelor marginale;
3. N 8 ˜1,053 ˜ 2 16,848kN ; M 49,87kNm - la încovoierea tijelor din oțel.

253
 ANALIZA ȘI COMPARAREA REZULTATELOR TEORETICE
ȘI ALE CELOR EXPERIMENTALE

Tabelul 1. Tabel generalizator

În tabelul 1 au fost sistematizate
Valoare,
datele experimentale, și rezultatele Nr.
Indicator formulă,
obținute prin calcul. În urma analizei, se ord
rezultat
pot formula următoarele concluzii:
1 Esența lemnului gorun
ƒ îmbinarea nu a fost dimensionată
corect (nu se respectă distanțele Grosimea elementelor, mm
normate între buloane și margini); 2 De margine t1=45 mm
ƒ de menționat că, întrucît distrugerea 3 De mijloc t’1=41 mm
îmbinării a survenit ca urmare a 4 Diametrul de amplasare a buloanelor t=100 mm
cedării elementului din mijloc, 5 Diametrul bulonului, mm d=6 mm
(celelalte două rămînînd intacte), se 6 Lungimea bulonului, mm l=150 mm
poate conchide că buloanele nu au Distanțe dintre buloane și margini, mm
asigurat conlucrarea elementelor 7 Între cuie în lungul fibrelor S1=100 mm
îmbinării prin maximizarea 8 Până la capătul apropiat în lungul fibrelor S2=5 mm
suprafeței de contact dintre acestea; 9 Între cuie transversal fibrelor S3=100 mm
ƒ buloanele nu corespund standardului 10 Până la muchia elementului S4=7 mm
(pentru lungimea de 15 cm, diametrul Distanțe minimale normate dintre buloane și margini, mm
minimal al bulonului este de 10 mm), 11 Între cuie în lungul fibrelor S1,min=42 mm
deaceea nu am ținut cont în calcul de 12 Până la capătul apropiat în lungul fibrelor S2,min=42 mm
coeficientul care depinde de unghiul 13 Între cuie transversal fibrelor S3,min=21 mm
de acțiune al solicitării – ka, stipulat 14 Până la muchia elementului S4,min=18 mm
în СП 16.13330, tabelul 21. Capacitatea portantă de calcul, kN
15 Strivire a elementului de margine 19,68 kN
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI 16 Strivire a elementului de mijloc 34,56 kN
17 Încovoiere a cuiului 16,85 kN
Deși calculul teoretic aduce dovada 18 Sarcina de cedare 11,772 kN
unei capacități portante mai înalte decît 19 Deformația de lunecare totală, mm 56,74
cea înregistrată experimental, îmbinarea
a cedat la o stare de tensiuni care nu a fost abordată de normele în vigoare. În normativul СП 16.13330
„Деревянные конструкции” nu e stipulat studiul îmbinărilor elementelor din lemn la efortul de întindere
perpendicular pe fibre, deaceea optimizarea comportamentului acestor îmbinări impune necesitatea unor noi
cercetări care să completeze informaţiile actuale privind comportamentul acestui material atât de des folosit
şi, totuşi, nedescoperit în totalitate. Se recomandă executarea corectă a îmbinărilor, alegerea unor buloane
standard, și analiza teoretică a comportamentului îmbinării la eforturile unitare perpendiculare pe direcția
fibrelor.

BIBLIOGRAFIE:

1. Disponibil: <http://www.woodwindow.ro/de-ce-constructiile-din-lemn-sunt-prietenoase-cu-natura.html>
[Accesat 29 Noiembrie 2016]
2. Disponibil: <http://casedinlemn.md/lemnul-ca-material-de-constructie> [Accesat 2 Decembrie 2016]
3. Disponibil: <http://www.agir.ro/buletine/1245.pdf> [Accesat 28 Noiembrie 2016]
4. Disponibil: <http://www.agir.ro/buletine/953.pdf> [Accesat 28 Noiembrie 2016]
5. СП 16.13330.2011 „Деревянные конструкции”
6. Пособие по проектированию деревянных конструкций (к СНиП II-25-80) М.: Стройиздат, 1986.
7. ГОСТ 7798-70 „Болты с шестигранной головкой, класса точности B. Конструкция и размеры”

254
 ITERACȚIUNEA TERENULUI DE FUNDAȚIE CU STRUCTURA DE
REZISTENȚĂ LA ACȚIUNI DINAMICE
Autor: Denis SEMIHOV

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: In cadrul acestei lucrari este descrisa importanta stabilirii corecte a metodologiei de calcul
sub aspectul influentei iteracțiunea terenului de fundație cu structura de rezistență la acțiuni dinamice.
Proiectarea antiseismica trebuie sa acorde o atentie deosebita conditiilor de teren, determinate prin corelarea
rezultatelor din prospectarile in situ (seismice, geotehnice) si incercari de laborator, precum si celor mai
eficiente solutii structurale de fundatie. Miscarea seismica ce actioneaza la suprafata terenului, in zona de
influenta (zona activa) a constructiilor, constituie una dintre principalele cauze ale degradarii structurilor in
caz de cutremur si, de aceea, este importanta intelegerea cat mai corecta a comportarii terenului si
parametrilor caracteristici, cat si efectele miscarii seismice asupra constructiilor.

Cuvinte cheie: teren de fundație, structura de rezistență, acțiune dinamică, deformabilitate, perioadă.

Introducere

In cadrul acestei lucrari este descrisa importanta stabilirii corecte a metodologiei de calcul sub aspectul
influentei iteracțiunea terenului de fundație cu structura de rezistență la acțiuni dinamice
Evaluarea cat mai corecta a efectelor cu caracter dinamic pe care le genereaza miscarile seismice asupra
constructiilor reprezinta o problema extrem de complexa si dificil de abordat analitic, avand in vedere
multitudinea factorilor care intervin in descrierea si definirea structurii de rezistenta, actiunii seismice,
conditiilor geotehnice, geologice si hidrogeologice ale amplasamentului. Prin multitudinea fenomenelor pe
care le poate genera, mediul de propagare si terenul din amplasament pot avea o influenta determinanta asupra
comportarii fundatiilor si suprastructurilor in timpul miscarilor seismice.
Proiectarea antiseismica trebuie sa acorde o atentie deosebita conditiilor de teren, determinate prin
corelarea rezultatelor din prospectarile in situ (seismice, geotehnice) si incercari de laborator, precum si celor
mai eficiente solutii structurale de fundatie. La stabilirea preliminara a sistemului structural, trebuie analizate,
in primul rand, conditiile de teren, care constituie factorul de decizie cel mai semnificativ in proiectarea
constructiilor.
Evaluarea cat mai corecta a hazardului seismic intr-un anumit amplasament este importanta in vederea
punerii in siguranta a fondului construit existent si viitor. Miscarea seismica ce actioneaza la suprafata
terenului, in zona de influenta (zona activa) a constructiilor, constituie una dintre principalele cauze ale
degradarii structurilor in caz de cutremur si, de aceea, este importanta intelegerea cat mai corecta a comportarii
terenului si parametrilor caracteristici, cat si efectele miscarii seismice asupra constructiilor.

Influența deformabilității terenului de fundație asupra perioadei fundamentale

In studiul interactiunii teren – fundatie – structura, trebuie luate in considerare urmatoarele aspecte:
influenta tipului de pamant asupra proprietatilor de amortizare ale structurilor, respectiv asupra miscarilor si
fortelor induse in structura in timpul seismului, influenta prezentei constructiei asupra formei accelerogramei
in teren si influenta constructiilor asupra deformatiilor permanente ale terenului de fundare. Pentru analiza
interactiunii teren – fundatie au fost propuse o serie de tehnici bazate pe metode si modelari matematice
aplicate atat la probleme de inginerie seismica, cat si la studiul vibratiilor de masini. Tipul de fundatie are o
influenta determinanta asupra modului de interactiune. De exemplu, ca rezultat al faptului ca, intr-un anumit
amplasament, miscarea este de obicei mai ampla la suprafata terenului, descrescand cu adancimea, excitatia
efectiva la contactul teren – fundatie directa va fi o functie descrescatoare pe adancimea de fundare.Efectul
interactiunii teren – structura, descrie flexibilitatea sistemului de fundare al structurii si potentialele variatii
intre miscarea fundatiei si miscarea in camp liber. In plan, miscarea seismica imprima terenului de fundare o
deformabilitate care, la randul ei, induce constructiei o miscare in jurul unui centru instantaneu de rotatie,

255
miscare accelerata care conduce la forte de inertie a caror marime este determinata de masele structurii.
Evaluarea cat mai corecta a efectelor cu caracter dinamic pe care le genereaza miscarile seismice asupra
constructiilor reprezinta o problema extrem de complexa si dificil de abordat analitic, avand in vedere
multitudinea factorilor care intervin in descrierea si definirea structurii de rezistenta, actiunii seismice,
conditiilor geotehnice, geologice si hidrogeologice ale amplasamentului. Prin multitudinea fenomenelor pe
care le poate genera, mediul de propagare si terenul din amplasament pot avea o influenta determinanta asupra
comportarii fundatiilor si suprastructurilor in timpul miscarilor seismice.Proiectarea antiseismica trebuie sa
acorde o atentie deosebita conditiilor de teren, determinate prin corelarea rezultatelor din prospectarile in situ
(seismice, geotehnice) si incercari de laborator, precum si celor mai eficiente solutii structurale de fundatie. La
stabilirea preliminara a sistemului structural, trebuie analizate, in primul rand, conditiile de teren, care
constituie factorul de decizie cel mai semnificativ in proiectareaconstructiilor. Incepand cu ultima decada a
secolului trecut, in plus fata de preocuparea pentru imbunatatirea normelor de proiectare, comunitatile
stiintifice, profesionale si administrative au constientizat importanta si necesitatea cercetarilor si actiunilor
pentru hazardul seismic. . Influenta parametrilor caracteristici ai miscarii seismice, cu luarea in considerare a
conditiilor de teren, este determinata de intensitatea miscarii seismice care se manifesta la suprafata libera,
exprimata prin acceleratii si viteze, compozitia spectrala, durata miscarii seismice, configuratia globala a
variatiei miscarii in functie de filtrarea undelor de propagare si focalizarea efectelor seismice care se manifesta
la suprafata libera a terenului. In mod simplificat se poate considera un lant format din trei componente: focar
– drum de propagare a undelor – conditii locale de teren.Drumul de propagare a undelor seismice are o
influenta semnificativa asupra spectrului miscarii de la roca de baza, corelat cu analiza conditiilor de
amplasament.Rolul important al caracteristicilor terenului de fundare a cladirilor este mult mai mare in cazul
actiunilor seismice, deoarece prin acestea se transmit incarcarile dinamice cu ponderea cea mai mare, incarcare
dinamica ce dimensioneaza de obicei constructia.In studiile si cercetarile efectuate pana in prezent s-a
evidentiat importanta legaturii intre conditiile de amplasament pe care sunt amplasate constructiile si
distrugerile provocate de cutremur, avand in vedere o serie de aspecte strans corelate, a caror analiza se face,
din motive metodologice, separat, care se influenteaza reciproc, uneori intr-o masura considerabila. Aceste
aspecte se refera la rolul de filtru dinamic (influenta terenului asupra formei accelerogramei si a intensitatii
miscarii seismice) si la rolul de reazem deformabil (interactiunea dinamica teren – structura, avand in vedere
influenta solicitarii seismice asupra rezistentei pamantului si posibilitatea de producere in teren a unor
deformatii ireversibile).
Experienta cutremurelor recente a condus la concluzia ca efectele interactiunii teren – structura trebuie
intelese in context dinamic, cu referire la continutul spectral al miscarii seismice si caracteristicile geotehnice
si geologice al amplasamentului. In aceste conditii, caracteristicile dinamice ale sistemului „structura –
fundatie – teren” pot modifica substantial caracteristicile raspunsului acestui ansamblu, conducand la
suprasolicitari sau stari de avariere.
Principalul efect favorabil produs de fenomenul de interactiune dintre teren si structura, cu conditia
evitarii deformatiilor plastice sau remanente ale pamantului, consta in capacitatea de disipare ciclica sau
histeretica a energiei induse de miscarea seismica. In prescriptiile tehnice pentru constructii, ipoteza
fundamentala este ca miscarea care actioneaza la baza structurii este aceeasi cu cea inregistrata in
amplasament, fara luarea in considerare a existentei structurii. In cazul terenurilor deformabile, aceasta ipoteza
nu este valabila, efectele interactiunii apreciindu-se ca diferenta dintre raspunsul structurii in ipoteza identitatii
miscarii seismice de la baza cu miscarea din camp liber si raspunsul structurii considerand miscarea reala,
modificata de la baza structurii.

256
 Fig. 1 Deplasările produse de acțiunea încărcărilor gravitaționale Qk, aplicate pe direcția GLD

În situația în care o structură este amplasată pe un teren de fundație deformabil , datorită cuplajului
elastic dintre teren și structură, perioada fundamental de vibrație se va majora, ca urmare a flexibilității în
ansablu a sistmului dynamic. Această problemă, care comportă o analiză aprofundată și vastă , va fi abordată
în mod aproximativ. Perioada fundamentală de vibrație se obține cu relația:

T1* 0,17
0 1 xn,max
17 (1)

Unde

xn ,max xn , ST  xn ,M (2)

iar
xn , ST este deplasarea laterală maximă produsă de acțiunea încărcărilor gravitaționale Qk, aplicate pe direcția
GLD (fig. 1, a);
xn ,M este deplasarea maxima (la nivelul n) provenită din rotirea fundației, datorită deformabilită ții terenului.
Deplasarea maximă produsă de rotirea M în jurul unei axe orizontale conținută în suprafața de contact
dintre teren și fundație, se determină astfel :

xn ,M MH (3)

În care

M M o / (CM I f ) (4)

257
M o - momentul resultant la nivelul suprafeței de contact produs de la acțiunea încărcărilor gravitaționale
Qk, aplicate pe direcția GLD;
CM - Coeficientul de elasticitate neuniformă (tasare neuniformă) al terenului , la rotire în jurul axei
orizontale;
I f - momentul de inerție al suprafeței de contact în raport cu axa de rotație.
Dacă se ține seama de relația (2) și se introduce notația

K 1  xn,M / xn, ST ,K t 1 (5)

Formula (1) se poate exprima sub formă compactă

T1* KT1 (6)

Introducîndu-se astfel influența deformabilității terenului

Cînd T1 a fost obținută prin altă metodă de calcul cuplajul elastic structură-teren se poate exprima prin
coeficientul

K 1  T1,M 2 / T12 (7)

rezultat în urma transformării relației (5), unde

T1,M 0,17
0 17 xn,M (8)

Expresia (6) pune în evidență , printr-o formulare simplă, majorarea perioadei fundamentale de
vibrație datorită caracteristicilor de deformabilitate ale terenului de fundație.

Concluzie

Majorarea perioadei fundamentale de vibrație datorită caracteristicilor de deformabilitate ale terenului

de fundație are o influență decisivă asupra comportării structurilor la acțiunea cutremurelor, în special în
cazul cînd configurația spectrelor seismice marchează tendințe de amplificare a răspunsului o dată cu
creșterea perioadei.

Bibliografie

1. Ifrim M.: Analiza dinamică a structurilor și inginerie seismică. Editura Didactică și Pedagogică,
București, 1983;
2. S. Balan, M. Ifrim and C. Pacoste 1966 International Symposium on the Efects of Repeated Loading
of Materials and Structures, Mexico City, September 1966 (RILEM). Dynamic equivalent of anti-
seismic structures considering the deformablity of the foundation ground;
3. Iuliu Dimoiu. Inginerie seismică. Editura Academiei Române 1999.

258
 CONSTRUCȚII DIN LEMN, FERME DE ACOPERIȘ

Autori: Andrei CEBOTARI, Denis CALALB

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Articolul cuprinde rezultatele familiarizării cu starea și perspectivele de dezvoltare a

construcțiilor din lemn în contextul soluționării problemelor de mediu. Sunt analizate și cele mai importante
aspecte ale proiectării structurale, utilizând ca material de construcție lemnul și derivatele lui. Sunt descrise
particularitățile de comportare a grinzii cu zăbrele executată din lemn și metal observate în timpul încercării,
studierii modului de cedare a îmbinărilor și identificarea cauzelor ce au dus la cedarea construcției.

Cuvinte cheie: Grinzi cu zăbrele, reglarea eforturilor, compresiune.

1. Lemnul în construcții

Deși oțelul și betonul au o aplicabilitate largă în construcții și o bună rezistență, acestea sunt și extrem de
consumatoare de energie când sunt produse și lasă o amprentă semnificativă de carbon. Schimbările
climaterice, nevoia de locuințe, industrializarea și globalizarea se ciocnesc într-o criză care necesită soluții de
construcție cu consum redus de energie și urme de emisii reduse de carbon.
Lemnul ca un material crescut din surse regenerabile prin puterea soarelui ne oferă un o nouă perspectivă.
Aceasta ne impune să reinventăm lemnul, făcându-l mai puternic, mai durabil, să-l protejăm contra focului și
să gestionăm în mod durabil pădurile crescând volumul, calitatea și siguranța aprovizionării.
La proiectarea construcțiilor din lemn trebuie respectate toate cerințele de rezistență, stabilitate și
durabilitate, adoptându-se soluțiile constructive eficiente și măsurile de protecție contra putrezirii care să
asigure o bună conservare în timp a materialului folosit. Totodată, trebuie luate măsurile necesare astfel încât
aceste construcții să fie ferite de temperaturi ridicate. Temperatura maximă a mediului înconjurător în care pot
fi exploatate eficient construcțiile din lemn se limitează la +55˚C, avându-se în vedere și normele în vigoare
cu privire la preîntâmpinarea pericolului de incendii. De asemenea, la alegerea sistemului constructiv trebuie
să se țină cont și de calitatea și de umiditatea materialului folosit; în cazul în care materialul lemnos are o
umiditate mare și nu există posibilități de uscare în timp util, trebuie adoptate sisteme constructive la care
uscarea lemnului nu provoacă deformații periculoase sau eforturi unitare suplimentare. În cazul elementelor
constructive executate din mai multe piese sau cu secțiune compusă, îmbinarea acestora va trebui sa asigure o
repartizare rațională a eforturilor în toate piesele componente. În acest sens, legăturile utilizate pentru
realizarea îmbinării trebuie să fie de același tip și cu aceleași caracteristici geometrice și elastice. Pentru a ține
cont de influența negativă a eventualelor defecte din zona îmbinării, tipul și numărul legăturilor se vor stabili
folosind principiul fracționarii. Astfel, o atenție deosebită trebuie acordată elementelor întinse. În vederea
evitării apariției unor solicitări suplimentare în îmbinare, efortul trebuie transmis centric, condiție obligatorie
în cazul elementelor întinse. Dispunerea legăturilor într-o îmbinare trebuie să fie simetrică în raport cu axa
elementului.

2. Cerințele normativelor – ISO 6241/1984 și STAS 12400/85

1. Stabilitate și rezistența
2. Siguranța la foc
3. Etanșietate
4. Exigențe acustice
5. Exigențe vizuale
6. Exigențe de igienă
7. Utilizarea eficientă a spațiilor
8. Durabilitate
9. Economie

3. Comportarea lemnului la compresiune

COMPRESIUNE: (paralela cu fibrele), influența defavorabilă a defectelor și a slăbirilor este mai mică
decât în cazul întinderii. Lemnul are o comportare plastică la compresiune.
Rezistenţele lemnului conform normei EUROCODE 5 – valori numerice aplicate în proiectare.

259
 Rezistenţa de calcul pentru un parametru mecanic (Xd) se determină plecând de la valoarea caracteristică
(Xk) modificată cu un coeficient care ţine seama de variaţia rezistenţei cu durata de încărcare şi cu umiditatea
elementului (kmod) şi un coeficient parţial de siguranţă pentru material (γM). Relaţia de calcul are forma: Xd =
kmod Xk / γM.

4. Încercări de laborator

Poziționarea sub presă de 200 tone (laborator)

Fig. 1 Caracteristicile geometrice

Conform calculelor teoretice cedarea acestei construcții de la acțiunea unei sarcini concentrate amplasate
în punctul de sus este de 2 tone=20 kN fiind determinată de capacitatea portantă la stabilitate și rezistența
tălpii de sus. Dar în realitate construcția și-a pierdut stabilitatea la o tonă, din cauza incorectitudinii executării
îmbinărilor.

Modul de cedare a îmbinărilor

Bibliografie
1. Marusciac D. Construcţii Moderne din lemn. Editura tehnică: Bucureşti. 1997. 301 p.
2. Turculeţ M. Construcţii de lemn. Noţiuni, definiţii, termeni. Univ. Tehn. a Moldovei. -Ch. UTM, 2015 -
196 p.
3. http://www.scritub.com/stiinta/arhitectura-constructii.php

260
 ОЦЕНКА ВЛИЯНИЯ АУТРИГГЕРНЫХ ЭТАЖЕЙ НА
СЕЙСМОБЕЗОПАСНОСТЬ ЗДАНИЙ

Автор: Анастасия ПОПА

Технический Университет Молдовы

Резюме: В статье выполнена оценка роли аутриггерных этажей в обеспечении

пространственной устойчивости зданий. Она посвящена исследованию свойств аутриггеров и
аутриггерных систем в целом. Рассмотрены вопросы расположения аутриггеров по высоте здания, а
также их влияние на горизонтальную жесткость.

Ключевые слова: Аутриггерная система, высотное здание, поперечная жесткость, ядро

жесткости, опрокидывающий момент.

1. Обоснование

В связи с постоянно растущими ценами на землю, все больше заказчиков стремятся к

повышению полезной площади за счёт увеличения этажности здания.
Как правило, высотные здания строятся на густо застроенных территориях, где их обрушение
может нанести огромный ущерб не только самому зданию и людям, находящимся в нем, но и
окружающим постройкам, поэтому особенно важно обеспечить надежность конструкции.
Все многоэтажные здания имеют, по крайней мере, одно центральное ядро, в котором размещены
лифты, лестницы, технические шахты и прочие системы обслуживания. Панорамный обзор,
открывающийся с высоты, является одной из привлекательных особенностей высотных строений.
Поэтому ядро обычно располагают в центральной части здания, а пространства рядом с внешними
стенами отводят под размещение самих обитателей.
Подобное расположение центрального ядра «смещает» центр поперечной жесткости ближе к
центрам продольной ветровой и боковых сейсмических нагрузок, сводя, тем самым, к минимуму силы
скручивания. В районах с повышенной сейсмической активностью многие высотные здания имеют
двойную конструктивную систему, иногда называемую «ядро и каркас» или «труба в трубе». Она
придает конструкции значительную жесткость на скручивание, но недостаточно противостоит
опрокидывающему моменту.
Когда поперечное сечение центрального ядра относительно большое, оно может обеспечить
достаточное сопротивление опрокидывающему моменту и, одновременно, препятствовать «дрейфу»
здания. Однако работа центрального ядра становится менее эффективной с увеличением соотношения
его высоты к поперечному сечению.
Когда данная величина достигает значение коэффициента 8 и работа структуры здания по
контролю за его «дрейфом» и сопротивлению опрокидывающему моменту становится чрезмерной,
тогда рассматривается вопрос о введении в несущую структуру аутриггерной системы. Данная
ситуация встречается при проектировании как жилых, так и офисных высотных зданий. Но в жилых
зданиях эта проблема возникает при более низкой высоте постройки. Это связано с тем, что поперечное
сечение ядра жилого здания небольшое, так как в нем размещены только лифты и лестницы, тогда как
в ядре офисного здания расположено множество технических систем.
Для придания центральному ядру постоянных свойств по высоте, его сопротивление «дрейфу» от
изгиба или опрокидывающих моментов должно увеличиваться троекратно относительно роста высоты.
Но простое утолщение стен ядра для придания большей жесткости приводит к уменьшению
арендуемой площади. Введение аутриггеров снижает зависимость здания от системы центрального
ядра и увеличивает полезное пространство между ним и наружными колоннами.

261
 Рис.1 Взаимодействие ядра и аутриггеров

2. Система аутриггеров в здании

Аутриггерные системы в строительстве исторически возникли в виде аналога устройств,

применяемых в морских парусниках и гребных суднах для противодействия опрокидывающим
моментам при воздействии ветра и волн.
Аутриггер [Outrigger]- дословно, выносная опора/ дополнительная опора, увеличивающая
устойчивость передвижного устройства или конструктивной системы (например, каноэ, автокрана или
здания) против опрокидывания.
В системе высотного здания ядро жесткости аналогично мачте судна. Аутриггеры в этом случае
служат внешними опорами, которые расширяют базу здания и уменьшают опрокидывающий момент
при горизонтальных воздействиях от ветра и землетрясения. Ядро жесткости располагается в
центральной части здания. От него в периферийном направлении размещаются аутриггеры, которые в
процессе строительства соединяются с несущими колоннами внутри здания или с колоннами,
расположенными по фасадным граням объекта.

Рис.2 Общий вид аутриггерной системы

1- ядро жесткости; 2- аутриггер; 3- решетчатый пояс.

Для зданий, превышающих определенную высоту (более 40 этажей), традиционно применяемые

рамно- связевые системы, воспринимающие изгибные и сдвиговые деформации, или конструктивные
системы с ядрами жесткости, уже не обеспечивает соответствующую горизонтальную жесткость,
способную сопротивляться поперечным нагрузкам при землетрясении, и становятся неэффективными.

262
 В этом случае поперечная жесткость здания может быть увеличена путем обеспечения связи ядра
жесткости с внешними колоннами с помощью сквозных аутриггерных решеток (аутриггеров).
Расположение аутриггерной связи в плане увеличивает эффективную ширину конструкции и
значительно улучшает поперечную жесткость здания.
Аутриггеры, как правило, располагаются в плане ортогонально по отношению к ядру жесткости
здания. Однако возможны и более сложные системы формирования аутриггерной решетки.
Соединение аутриггеров с центральным ядром жесткости, как правило, осуществляется жестко, а
связь с внешними колоннами обычно принимается шарнирной. Такая особенность объясняется тем,
что вертикальные перемещения колонн значительно выше, чем деформативность ядра жесткости, и
создание податливых связей обеспечивает неравномерность восприятия действующих нагрузок.

3. Определение местоположения аутриггеров в здании

Степень, с которой аутриггерная система повышает жесткость здания и улучшает его

устойчивость, сильно зависит от количества и местоположения ее аутриггерных опор.
Чем больше аутриггеров, тем меньше возможность возникновения поперечного скручивающего
момента, что, в свою очередь, ведет к повышению устойчивости. Однако установка каждого
дополнительного набора аутриггеров имеет и свои минусы, так как увеличиваются время и усилия
для их возведения. Это также нарушает рабочий ритм, установленный при монтаже типовых этажей.
Затраты и выгоды должны быть тщательно взвешены.
Аутриггеры обычно располагаются только на технических этажах и этажах-убежищах,
если такие существуют.
С помощью очень упрощенных примеров можно проиллюстрировать влияние расположения
аутриггеров по высоте здания на амплитуду «дрейфа» крыши.

Рис.3 Влияние аутриггеров на амплитуду «дрейфа» крыши

Здесь приведена только одна поперечная сила, приложенная к вершине здания, а центральное
ядро, с точки зрения его работы на изгиб, принимается однородным по всей высоте. А также
сопротивление аутриггеров и центрального ядра на сдвиг приняты равными бесконечности. В данных
примерах, при равном числе аутриггеров, изменяя только их местоположение, можно уменьшить
амплитуду «дрейфа» крыши более чем на 50%.
Наличие такого широкого спектра потенциально оптимальных уровней демонстрирует всю
сложность, присущую процессу поиска места для размещения аутриггеров. Конечно, для реальных
строительных конструкций решения не столь просты, так как там действуют распределенные
поперечные силы, свойства центрального ядра изменяются по высоте и т. д.
Еще одна сложность заключается в том, что аутриггерные системы являются неопределенными.
То есть жесткость аутриггеров на любом уровне здания зависит от работы ферм на данном уровне и от

263
количества колонн, работающих с аутриггерами на разных уровнях. В результате, оптимальное
местоположение аутриггеров и размеры их элементов во многом зависят от характера изменения
соотношения размера колонн с высотой.
Таким образом, все рекомендации по расположению аутриггеров в высотном здании основаны на
ряде предположений относительно центрального ядра, колонн, жесткости аутриггеров, распределения
продольных нагрузок и на других параметрах.

4. Выводы

В ходе проведенного исследования было определено, что использование аутриггерных систем

позволяет успешно возводить высотные здания в зоне большой сейсмической активности.
Устройство пояса жесткости в здании позволяет уменьшить горизонтальные перемещения по всей
высоте и в его верхней части и свести к минимуму колебания, возникающие от воздействия ветровой
и сейсмической нагрузки.
Использование эффективной конструкции аутриггера позволяет существенно увеличить
жесткость здания, сократить стоимость конструкции, благодаря уменьшению толщины ядра здания и
площади армирования, необходимых в случае недостатка жесткости.

Библиография

1. Wang H., Qian H., Fan F., Zhi X. Analysis and control method of optimum scheduling of outrigger-brace
installation for super high-rise buildings. China Civil Engineering Journal, Vol. 47, Issue 7, 2014, p. 1-8.
2. Немчинов Ю. И. Сейсмостойкость высотных зданий и сооружений : монография.– К.:
Гудименко С. В., 2015.– 583 с.
3. Немчинов Ю. И. Сейсмостойкость зданий и сооружений.– К.: Гудименко С. В., 2008.– 480 с.
4. Хи С. Ч., Тхорнтон Т., Гоман Х., Аруп Х. К., Невилл М. Проектирование аутриггерных систем.
Высотные здания, №5, 2013, с. 5-8.

264
 РЕКОНСРУКЦИЯ, АНАЛИЗ И УСИЛЕНИЕ МЕТАЛЛИЧЕСКИХ
ЗДАНИЙ И СООРУЖЕНИЙ

Автор: Александр КИОСЕ-РАДУ

Технический Университет Молдовы

Резюме: В данной статье рассмотрены вопросы связанные с обследованием, реконструкцией и

усилением металлических зданий и сооружений. Были изучены дефекты металлических конструкций,
которые появляются в результате их эксплуатации, а также представленный способы их
устранения. Изученные методы были применены при усиление существующего здания, после чего были
сделаны соответствующие выводы.

Ключевые слова: реконструкция, эксплуатация зданий, запас прочности, дефекты

конструкций, модернизация, усиление

1. Реконструкция зданий и сооружений.

Реконструкция зданий и сооружений – это их переустройство с целью частичного или полного

изменения функционального назначения, установки нового эффективного оборудования, улучшения
застройки территорий, приведения в соответствии с современными возросшими нормативными
требованиями.
При этом может возникнуть необходимость установить более новое оборудование, которое чаще
всего обладает большими габаритами и большей массой, расширить технологические зон в плане и по
высоте, что приводит к изменению объемно-планировочных решений и увеличению нагрузки на
существующие конструкции.
Реконструкция связана с восстановлением эксплуатационных показателей и усилением несущих
элементов зданий и сооружений. Эти работы требуют индивидуальных подходов, отличных от
подходов к конструктивным решениям при новом строительстве.
При реконструкции методы ремонта и усиления строительных конструкций и их отдельных
элементов зависит от следующих факторов:
x Материала конструкции;
x Наличия дефектов, степени повреждения конструкции;
x Месторасположения конструкции (доступности, ремонтопригодности);
x Возможности приостановки работы в административном или производственном здании на
время проведения ремонта.[1, стр. 183]
Основным свойством, определяющим надежность строительных конструкций зданий и
инженерных сооружений, является безотказность их работы — способность сохранять заданные
функции в течение определенного срока службы.

2. Дефекты металлических конструкций, методы усиления.

Так как тема моего доклада связанна с металлическими конструкциями, хотелось бы описать
дефекты, которые чаще всего встречаются в результате эксплуатация конструкций:
x ослабление поперечного сечения или отсутствие элемента..
x трещины в основном металле.
x трещины в сварном шве
x дефекты сварных швов: неполномерность швов, пороки сварки, отсутствие швов
x общее искривление элемента по всей длине
x местное искривление на части длины элемента или вмятина.
x ослабление или отсутствие болтов или заклепок.
x дефекты болтовых и заклепочных соединений, такие, как трещиноватость, неполномерность
головок, перекос стержня, неплотность пакета и т.д.
x отклонение или смещение конструкций относительно проектного положения.
x зазоры в местах сопряжения элементов,

265
 x коррозионные повреждения основного и наплавленного металла,
x повреждения защитного покрытия.
От типа дефекта зависит способ усиления конструкции и методы его реализации. Данные методы
представлены ниже.
1.Косвенное усиление или изменение условий эксплуатации.
x Использование резервов несущей способности за счет:
а. Учёта фактических механических характеристик стали и временных нагрузок.
б. Уточнение схемы работы элементов конструкции.
в. Учёта совместной работы несущих и ограждающих конструкций.
x Ограничение работы технологического оборудования или замена его на новое с меньшим
воздействием.
x Замена существующих ограждающих конструкций на другие с меньшей массой.
x Проведение дополнительных промежуточных несущих и ограждающих конструкции
(например прогонов).
2.Изменение конструктивной и расчетной схемы конструкции.
x Подведение или установка дополнительных опор или подвесок.
x Подстановка дополнительных связей, распределительных систем.
x Превращение разрезных систем в неразрезные и наоборот.
x Введение новых стержневых элементов и систем для рационального изменения
статической схемы.
x Предварительное напряжение конструкций.
3.Увеличение площади сечения. Присоединение к существующему элементу дополнительного,
увеличивающего площадь первого.
4.Местное усиление.
x Установка элементов, перекрывающих местные дефекты (накладки, дополнительные
фасонки и т.п.).
x Установка дополнительных скреплений элементов: планки и решетки между ветвями.
x Установка дополнительных ребер жесткости.
5 Усиление соединений.
x Увеличение катета и длины сварных швов.
x Постановка дополнительных болтов, замена заклепок болтами для болтовых и
заклепочных соединений.

3. Расчет усиления конструкции на примере усиления сжатых элементов путем увеличения

их сечения.

При усилении сжатых элементов увеличением их сечения (без предварительного напряжения)

расчет осуществляют по следующей схеме. [7, стр. 55]
1. Определяют начальный прогиб усиливаемого стержня в плоскости действия момента:
f ос  ос
N н енx 
/ N эхос  N н
,
 (1)
ос
енx
где =Мн/ Рн — случайный начальный эксцентриситет продольной силы относительно оси Х,
принимаемый с соответствующим знаком (Ра и Мн — расчетные значения начальной продольной силы
P ос n 2 EJ xос / l x2 EJ xос l
и момента); эх — эйлерова сила для основного стержня - момент инерции; x
расчетная длина основного стержня).
При усилении центрально сжатого элемента начальный эксцентриситет равен
W ос
eнос mнос mнос U ос
F ос , (2)
ос
m
где н — случайный начальный относительный эксцентриситет, определяемый по графику (рис. 1);
W и U — момент сопротивления и ядровое расстояние для крайних волокон усиливаемого
осос

элемента.

266
 Рис 1. График зависимости случайного начального эксцентриситета от гибкости. [7, стр. 50]

2. При заданной внешней нагрузке определяют возможность усиления основного стержня:

V 1ос, 2
ос
Рн Рн еnx


 f нхос ос 
у d mc R ос k ,
ос ос
Fнт J xнт (3)
ос ос
F ,J ос
где нт х ,нт
— характеристики усиливаемого элемента; у ординаты наиболее удаленных волокон
ос
сечения относительно оси xос; тс — коэффициент условий работы; R — расчетное сопротивление
материала основного стержня; k = 0,6 — коэффициент ограничения напряжений при усилении нена-
пряженными элементами с применением сварки.
3. Определяют прогиб усиленного элемента:
при присоединении элементов усиления к плоским поверхностям
f н f нос
; (4)
при присоединении к вогнутой и выпуклой поверхности
§
f н f нос ¨1 
¦ J ус N э ·¸
, (5)
¨ ¦ J  J Nэ  Nн ¸
ус ос
© ¹

где ¦ Jус —сумма моментов инерции элементов усиления относительно их собственных осей,
параллельных оси х; Jус — момент инерции усиленного стержня; Nэ=п2ЕJ/12 — эйлерова сила
усиленного стержня.
4. Выполняют расчет прикрепления элементов усиления.
Расчет швов на сдвигающие усилия
Qmax S хус
T aZ
Jx , (6)
где Qmах— максимальная поперечная сила; Sxус — статистический момент элемента усиления
относительно оси х; аω — шаг шпоночного шва.
Минимальная длина прерывистых швов
DT
lYуч
EK f J Z J c RZ
+1см, (7)
где D — коэффициент, учитывающий распределение усилий между швами элемента усиления;
E , K f ,JZ ,J c R
— коэффициенты, определяемые по СНиП II-23—81 (п. 11.2); Z — расчетное
сопротивление углового сварного шва.
Минимальная длина концевых швов
D T  N рус 
lZк
1
EK f J Z J c RZ
(8)

где
N ус
р н N  N А ус
/А 
(Nн — расчетное усилие в стержне после усиления; Aрус и A —
р

соответственно площади элемента усиления и всего усиленного элемента).

Минимальная толщина сплошных сварных швов

267
 DQmaxS xус
Kf
EJ x RZ J ZJ c , (9)
5. Определяют остаточный сварочный прогиб
N эос vx O2
f св D
N эос  N н A 8
¦ ni yi
, (10)
где O=lеf/r — гибкость усиленного стержня в плоскости изгиба (1еf — расчетная длина; r — радиус
инерции); vx|0,04К2f — объемное укорочение при сварке (Кf —катет шва, см); пi = 1-u×1n(1-ξi)/1n
2; ξi = σiос/Ryос;
(у; — расстояние от центральной оси основного сечения до места наложения i-го шва; u = 0,5 при
односторонних швах в сжатой зоне сечения, u =1,5 — то же, в растянутой зоне; u =1—при
двусторонних швах).
6. Определяют расчетные эксцентриситеты в плоскости действия моментов:
еэкв е  f н  f cв ; (11)
7. Проверяют устойчивость усиленного элемента в плоскости, действия момента
N
d J c Ry
Me A ; (12)
где φе принимается по СНиП II-23—81* в зависимости от условной гибкости O усиленного элемента
m ;J
и приведенного эксцентриситета ef c — коэффициент условия работы.
8. Проверяют устойчивость усиленного элемента в процессе сварки.
Площадь сечения элементов усиления центрально сжатых элементов определяют по формуле
A ус N  M ос

Rуос Аос / RyM ус , (13)
где N — усилие в стойке в момент усиления; φос и φус — коэффициенты продольного изгиба старого и
нового элементов.

4. Выводы

В последнее время все чаще появляется необходимость модернизации технологических

процессов на производстве. По этой причине встает и вопрос о реконструкции существующих зданий
и сооружений. Проблема чаще всего заключается в выборе оптимального варианта усиления, для этого
следует проанализировать несколько вариантов по экономическим показателям, а также по критерию
технологичности производства работ. При значительных объемах работ определяющими факторами
могут оказаться расход стали на усиление, трудоемкость изготовления и монтажа дополнительных
элементов, длительность остановки производства. Все эти вопросы я планирую рассмотреть и сделать
выводы в своей дипломной работе.

Библиография

1. Бирюлев В.В. Проектирование Металлических Конструкций. Спецкурс.1990

2. Губанов В.В. Реконструкция, ремонт и усиление металлических конструкций.
3. Беленя Е.И. Металлические конструкции 2001 г.
4. Кабанцев О.В., Мальганов А.И., Плевков В.С., Тонких Г.П. Оценка технического состояния
строительных конструкций зданий и сооружений: учебное пособие - Печатная мануфактура,
2009.

268
 ЭФФЕКТИВНОСТЬ ИСПОЛЬЗОВАНИЯ ОЦИНКОВАННЫХ
ТОНКОСТЕННЫХ ПРОФИЛЕЙ В СТРОИТЕЛЬСТВЕ

Автор: Игорь ГИМИШЛИ

Технический Университет Молдовы

Резюме: В статье выполнена оценка эффективности использования оцинкованных

тонкостенных профилей. В частности был проанализирован вариант замены кровельных прогонов из
черного металла на профили Z-образного сечения.

Ключевые слова: Оцинкованный тонкостенный профиль, ЛСТК, экономическая эффективность.

1. Обоснование

В современном строительном мире эффективность и экономичность граничащие с

экологичностью это основные определяющие факторы выбора материалов, использующиеся для
выполнения тех или иных строительных работ. Если соотнести эти три фактора с
металлоконструкциями, то мы получим аббревиатуру ЛСТК ( лёгкие стальные тонкостенные
конструкции).
На рынке металлоконструкций Республики Молдова наблюдается тотальное доминирование
материала из тяжелого черного металла, что не всегда является эффективным решением. Во всем мире,
в поисках наиболее оптимальных вариантов был осуществлен переход на конструкции из легких
материалов, в частности оцинкованных тонкостенных профилей.
Различают несколько видов сечений данных профилей, которые обладают разными техническими
характеристиками. Эти характеристики, а также их конструктивные особенности определяют сферу
применения профилей.
x Стальные оцинкованные профили с С-образным сечением применяются в качестве
стеновых прогонов зданий, раскосов, стоек и шпренгелей ферм, элементов фахверка и в
других малонагруженных элементах конструкции.
x Стальные оцинкованные профили с Z-образным сечением применяются в качестве
несущих элементов зданий: колонн, поясов ферм и ригелей рам, разрезных и неразрезных
кровельных и потолочных прогонов, несущих балок и прогонов межэтажных перекрытий.
x Стальные оцинкованные профили с Сигма-образным сечением применяются в качестве
колонн и ригелей рам, раскосов и стоек ферм, испытывающих повышенную нагрузку,
разрезных кровельные и стеновых прогонов, прогонов межэтажных перекрытий.
Изготовление металлоконструкций из оцинкованных профилей в Республике Молдова
малораспространено по ряду объективных причин:
x Сложность расчетов конструкций;
x Отсутствие нормативной базы и рекомендаций адаптированных под нормы Республики
Молдова;
Оценка эффективности использования оцинкованных тонкостенных профилей была произведена
на примере проектируемого складского помещения размерами в плане 18м х 48м с несущим
металлическим каркасом. Для этого был произведен анализ металлоемкости каркаса, который выявил,
что наиболее металлоемким элементом каркаса является система кровельных прогонов с общим
тоннажем 5,9 т. Данные представлены на рис. 1.

269
 Металлоёмкость (т)

Колонны Фермы и ригеля

Связи Прогоны кровельные
Прогоны стеновые

Рис. 1 Металлоёмкость элементов металлического каркаса здания 18х48м

2. Система кровельных прогонов

Система кровельных прогонов представляет собой совокупность неразрезных балок. Как правило,
система неразрезных прогонов является наименее металлоемким вариантом, однако обеспечение
условий неразрезности при монтаже представляет собой не простую задачу.
Кровельный прогон представляет собой простую балку, которая работает на изгиб. В случае
использования в качестве прогона элемент горячекатанного проката, расчет сводится к проверке
несущей способности в 2 сечениях элемента, на опоре и в пролете. В случае же использования
оцинкованного тонкостенного профиля, необходимо выполнить проверку несущей способности на
изгиб в 3-х сечениях, так как неразрезность данного элемента достигается благодаря использованию
двухконсольной балки (1). Величина консоли (2) lk= 0,1 от расстояния между опорами l. Также есть
необходимость выполнение проверку несущей способности на сдвиг.

Рис.2 Система неразрезного прогона с использованием двухконсольной балки [1, c.47]

Проверка несущей способности осуществляется:

x В сечении на среднем опорном участке;
x В сечении на краю участка перехлестывания;
x В сечении в пролете.
Проверка несущей способности на изгиб для оцинкованных тонкостенных профилей выполняется
по следующей формуле: Mc,Rd = Wy,eff fyb ⁄γM0 [2, c.34]
Существенным отличием выполнения выше представленного расчета элемента из горячекатаного
проката и оцинкованного профиля является Wy,eff – эффективный момент сопротивления
относительно главной оси. Определение данной геометрической характеристики сечения представляет
собой довольно не простую задачу, решение которой сводится к двум методам:
x Определение эффективных геометрических характеристик с учетом угловых элементов;
x Определение эффективных геометрических характеристик без учетом угловых элементов.

270
 Проверка несущей способности на изгиб для оцинкованных тонкостенных профилей выполняется
по следующей формуле: VEd /Vb,Rd ˂1 [2, c.36]

3. Результаты расчетов и оценки экономической эффективности использования

оцинкованных тонкостенных профилей
Выполнив ряд выше представленных расчетов, можно осуществить подбор сечений
горячекатанного профиля и оцинкованного тонкостенного профиля.

Табл.1 Результаты подбора сечений

Результаты подбора сечений:

Наименование Тип
1. Швеллер с уклоном полок №14
2. Z-образный оцинкованный профиль Z200x2

Расчёт стоимости выполнения работ изготовления и монтажа прогонов обоих вариантов был
осуществлён в программе WinCмета Neo согласно сметным нормам Республики Молдова. В результате
анализа полученных данных было зафиксировано снижения стоимости выполнения работ по
изготовлению и монтажу кровельных прогонов на 13,1% за счёт использования сечения из
оцинкованного тонкостенного профиля. Данный результат несёт характер мгновенного эффекта, и не
включает расходы, связанные с эксплуатацией конструкций и выполнения периодических
капитальных ремонтов.
Если учесть, что из-за малого веса оцинкованного профиля снижается нагрузка на низ лежащие
несущие конструкции, то можно предположить возможность аналогичного экономического эффекта и
для остальных конструктивных элементов здания.
Таким образом, использование оцинкованных тонкостенных профилей можно значительно
снизить стоимость изготовления и монтажа металлоконструкций. Однако существует еще один
вариант достижения желаемого снижения стоимости, это возможность замены оцинкованных
профилей на не оцинкованные. Но во всех ли случаях, данная замена оказывает положительный
эффект?!
Следует знать, что существуют несколько способов нанесения цинкового покрытие на металл:
x холодное цинкование (окраска);
x горячее цинкование металлоконструкций;
x нанесение гальванических покрытий (цинкование гальваническое);
x газо-термическое цинкование напылением (напыление цинка);
x термодиффузионное цинкование;
Также различают следующие способы покраски металла:
x ручная;
x механизированная.
Наиболее распространённым способом нанесения цинкового покрытия, является горячее
цинкование. Что касается покраски металла, широкое применения нашли оба способа, как ручной так
и механизированный.
Выполнив сравнительный анализ по критерию ЧТС (чистая текущая стоимость) всех 3-х
наиболее распространённых способов защиты металлоконструкций от коррозии были получены
следующие результаты:
Табл.2 Результаты анализа по критерию ЧТС

Действие Покраска 1 Покраска 2 Горячее цинкование

Подготовка Ручная Пескоструйная Нет
Грунтовка Одна Нет Нет
Верхний слой Два Три Цинк 85 мк
Срок службы 8 лет 11 лет 35 лет
Сервисное обслуживание. Каждые 8 лет Каждые 11 лет Нет
Себестоимость (%) 62 81 100
Себестоимость + ксплуатационные
134 125 100
расходы (ЧТС) (%)

271
 Данные представленные в табл.2, касательно стоимости, определены как 100% для варианта
горячего цинкования.

4. Выводы

В ходе проведенного исследования было определено, что переход с традиционных

горячекатаных профилей на оцинкованные тонкостенные элементы, даёт довольно серьезный
экономический эффект, что безусловно снижает стоимость строительства в целом.
В результате сравнительного анализа эффективности использования оцинкованных профилей
и не оцинкованных, можно сделать вывод о том, что экономический эффект длительного характера
наблюдается при использовании оцинкованных профилей. При использовании не оцинкованных
профилей наблюдается мгновенный экономический эффект, что обосновывает их использование для
зданий и сооружений со сроком эксплуатации менее 25 лет или для зданий и сооружений с обычными
требованиями к коррозийной стойкости конструкций.
Правильный выбор элементов металлоконструкций, а также их покрытие ведёт к снижению
стоимости строительства, что без сомнения положительно скажется на увеличения спроса в
строительной отрасли, и как следствие простимулирует её развитие в Республике Молдова.

Библиография

1. Забельян З. Методы расчета несущих элементов из тонкостенных гнутых профилей.

Стройметалл. – М.: 2009. − №5 – с. 14−18.
2. Айрумян Э.Л. Рекомендации по расчету стальных конструкций из тонкостенных гнутых
профилей. Стройпрофиль. – М.: 2009 − №8 – с. 12−14.
3. Eurocodes: Design of Steel structures. EN 1993 – 1−3: 2004, Part 1–3: General rules. Supplementary rules
for cold-formed members and sheeting. CEN. European Committee for standardization. 2004.
4. Местная потеря устойчивости стальных холодногнутых профилей в условиях поперечного изгиба.
Трубина Д.А., Кононова Л.А., Кауров А.А., Пичугин Е.Д., Абдулаев Д. 2014. №4 (19). С. 109-127.
5. Брудка Я., Лубиньски М. Легкие стальные конструкции. Изд. 2-е, доп. Пер. с польск. Под ред. С.С.
Кармилова. М.: Стройиздат, 1974.

272
 АНАЛИЗ НАДЕЖНОСТИ И ТЕХНИЧЕСКОГО СОСТОЯНИЯ
ЭКСПЛУАТИРУЕМЫХ ЗДАНИЙ

Автор: Алексей ХИЦЕНКО

Технический Университет Молдовы

Резюме: В данной статье рассмотрены проблемы оценки надежности и установки технического

состояния эксплуатируемых зданий и сооружений. Мною были собраны различные данные о
разрушениях сооружений вследствие возникновения постепенных отказов Помимо этого, в статье
затронута проблема прогнозирования долговечности зданий и сооружений

Ключевые слова: надежность строительного объекта, отказ, запас прочности, долговечность,

авария, прогнозирование повреждений

1. Введение

Одной из главных задач при строительстве и эксплуатации зданий и инженерных сооружений

является обеспечение надежности гарантирующей их безаварийности.
При этом под надежностью строительного объекта понимается свойство выполнять заданные
функции в течение требуемого промежутка времени. В понятие надежности входит: безотказность,
долговечность и ремонтопригодность.
Мерой надежности сооружения служит его вероятность разрушения (частота вероятного
разрушения сооружения в год). На практике надежность сооружения косвенно может быть оценена в
виде коэффициента запаса прочности сооружения, категорией его технического состояния или
условной надежностью в баллах.
Разрушения сооружений от постепенных отказов возникают вследствие накопления различных
повреждений в конструкциях при эксплуатации: коррозии металлов, гниения древесины, старения
материалов, усталости материалов, размораживания бетона и каменной кладки, различных
механических повреждений, вызванных воздействием транспортных средств и производственной
деятельностью, медленным изменением грунтовых условий строительной площадки: ползучестью
грунта, изменением уровня грунтовых вод, пучением грунта от промерзания, коррозионным
воздействием грунтовых вод.
Разрушения от постепенных отказов происходят обычно при длительной эксплуатации и связаны
с физическим износом конструкций.
В агрессивных средах (химические, нефтехимические, целлюлозно-бумажные, металлургические
предприятия) разрушения от постепенных отказов конструкций могут произойти после 5... 10
лет эксплуатации.
Для оценки эксплуатационной пригодности конструкций сооружения на практике прибегают к
натурным обследованиям, на основании которых приходится решать две задачи: при каком значении
уровня повреждений может быть допущена нормальная эксплуатация конструкций и на какой срок
может быть допущена их эксплуатация до следующего обследования и ремонта.
В зависимости от уровня надежности сооружения при оценке технического состояния
конструкций целесообразно принять три граничных состояния: удовлетворительное,
неудовлетворительное и аварийное.
При удовлетворительном состоянии конструкций возможна эксплуатация сооружения без всяких
ограничений.
При неудовлетворительном состоянии должны быть снижены эксплуатационные нагрузки до
проведения ремонтных работ.
Для сооружений, находящихся в аварийном состоянии, должна быть прекращена их эксплуатация
из-за опасности обрушения.

273
 2. Расчет сооружений на надежность

Для практических расчетов в настоящее время единственной нормируемой характеристикой

надежности конструкций при оценке прочности являются применяемые в строительных нормах
коэффициенты надежности по материалам γm, нагрузкам γf, условию работы γс и назначению γn,
которые могут быть приведены к полному коэффициенту надежности (запаса) конструкции:

Jo J m* J c *J f *J n (1)

Так, для сравнительных расчетов, указанные коэффициенты по отношению к математическим

ожиданиям соответствующих величин в среднем могут быть приняты:

Jf 1, 2, J п 1, J с 1, J т J s / 1—1 ,64CV  1,1/ 1 1,64  0,07  1, 24 (2)

- для стальных и железобетонных конструкций, разрушающихся по арматуре;

J m J b /  l  l ,64Cv  l ,3 /  l  l ,64  0,135 l ,6 (3)

- для железобетонных конструкций, разрушающихся по бетону, где γb и γs - коэффиценты

надежности по бетону и арматуре, Cv - коэффициенты изменчивости, принимаемые равными Cv = 0,07
для стали, Cv = 0,135 для бетона, 1,64 — числа вероятности, соответствующие обеспеченности 0,95.
Для нагрузок математическое ожидание с некоторым запасом принимается равным величине
нормативной нагрузки.
Полные коэффициенты нормативной надежности будут: для стальных и железобетонных
конструкций, разрушающихся по арматуре:

J0 1, 2 *1*1, 24*1 1,5 (4)

для железобетонных конструкций, разрушающихся по бетону:

J 0 1, 2 *1 *1,67 *1 2 (5)

и в среднем составят:

J0 1,5  2 / 2 1,75 (6)

Проведем анализ последствий при исчерпании тех или иных запасов прочности конструкции.
Рассмотрим это на примере железобетонных конструкций, в которых сочетается как бетон, так и сталь.
Как указано выше, полный коэффициент надежности вычисляется как:

Jo Jm * Jc * J f * Jn J ml * J m 2 – J c * J f * J n (7)

и соответственно составил 1,5 и 2 при разрушении конструкций по арматуре и бетону.

Так, в сравнительных расчетах указанные коэффициенты в среднем бы-ли приняты: γс=1, γf=l,2,
γn=l, a γml=l,l, γm1 =1,3 — коэффициенты надежности по арматуре и бетону, устанавливаемые СНиП
относительно браковочных минимумов материалов; γm2=1,13, γm2=1,28 — соответственно
коэффициенты надежности по арматуре и бетону браковочных минимумов относительно их
математических ожиданий.
Исчерпание коэффициента γm1 (т.е. γm1=1,1) может быть допущено при нормальной работе
конструкции и удовлетворительном ее состоянии, т.к. в этом случае конструкция сохраняет принятый
нормами браковочный минимум прочностных характеристик материала. В этом случае коэффициенты
надежности при разрушении по арматуре или бетону будут соответственно

274
 γ = 1,35 или γ = 1,54, а относительная надежность y = γ/γ0 = 0,9...0,77. Выражая величину
повреждения конструкции ε = 1 —y, будем иметь для этого случая допустимую величину повреждения
в пределах е =0,1... 0,23, что в среднем будет соответствовать γm1 = 0,15 или 15% от нормативной
величины математического ожидания надежности конструкции.
Для конструкций аварийного состояния будут полностью использованы резервы прочности ее
материала, т. е. γm] = 1, γm2 = 1, в то время как резерв по нагрузке может оставаться еще γf = 1,2. Для
аварийного состояния конструкции у будет меняться в пределах от 1,2 до 1 (в момент разрушения γ<1).
Подсчет для рассмотренных трех состояний конструкций: удовлетворительного,
неудовлетворительного и аварийного полных коэффициентов надежности γ, относительной
надежности у и средних при этом повреждений ε приведен в таблице 1.
При хорошем состоянии конструкций удовлетворяются все требования норм и для них будет
иметь место γ > γ0.
Сооружения, отвечающие не совсем удовлетворительному состоянию, отличаются от сооружений
неудовлетворительного состояния лишь количеством поврежденных конструкций. При не совсем
удовлетворительном состоянии имеются лишь единичные повреждения отдельных конструкций,
составляющие около 5% от всех конструкций.

Таблица 1. Значение характеристик надежности y в зависимости от состояния конструкции

Эксплуатационное состояние конструкций

Характеристики
Удовлетворительное Неудовлетворительное Аварийное
Полный коэффициент
надежности γ при
разрушении по:
арматуре >1,35 1,21...1,35 1…1,2
бетону >1,54 1,21…1,54 1…1,2
Относительная >(0,77…0,9) 0,61…0,9 0,5…0,8
надежность y= γ/ γ0
Средняя 0,85 0,75 0,65
относительная
надежность y
Средняя величина 0,15 0,25 0,35
поврежденности ε=1-y

Установленное разграничение категории технического состояния конструкций, имеет большое

практическое значение, так как позволяет принять решение об оценке технического состояния
конструкций, назначить сроки их ремонта в зависимости от численных величин надежности.

Рис. 1 Изменение надежности сооружений со временем: а – снижение несущей способности

железобетонных эстакад; б – снижение сцепления глинистых грунтов в результате ползучести (по
данным разрушения подпорных стен)
На рис. 1 показаны кривые изменения надежности сооружения. Как показывают исследования,
изменение несущей способности сооружения за время эксплуатации может быть описано
экспоненциальным законом.
Выражение надежности γ при экспоненциальном законе в заданный момент времени будет
γ= γ /γ0=e-λt или в относительных величинах

275
 y J / J0 e  Ot (8)

Прологарифмировав(8), получим

O ln / t
(9)

где λ – постоянная износа или

t ln / O, (10)

где t – срок эксплуатации в годах на момент обследования

Величина повреждения строительных конструкций через t лет ее эксплуатации будет

H 1  е O t (11)

Оценивания по результатам натурных обследований изменение надежности или прочностных

свойств конструкций сооружения за определенных промежуток времени по формуле (9) можно
определить постоянную износа.
Для конструкций в момент разрушения y=0,65. Подставляя значение y в выражение (10), получим
время до разрушения сооружения (время наступления аварийного состояния)

ta 0,5 / O (12)

где λ – постоянная износа, вычисляемая по формуле (9), по данным обследования на основании

изменения несущей способности в момент обследования, определяемая по категории технического
состояния конструкции в зависимости от повреждений по табл. 2, ta - срок эксплуатации в годах до
аварии.
Полученные выше зависимости позволяют количественно оценивать эксплуатационную
пригодность конструкций сооружений во времени, устанавливать время проведения ремонтов, а также
прогнозировать возможность наступления аварии при отсутствии ремонта, что способствует
повышению надежности.

3. Выводы

Исходя из всего вышесказанного, можно сделать вывод о том, что углубленное изучение проблем,
поднятых в данной статье, сможет вывести надежность зданий и сооружений на новый уровень и
существенность уменьшить вероятность возникновения аварий.

Библиография

1. Бедов А.И., Сапрыкин В.Ф. Обследование и реконструкция железобетонных и каменных

конструкций эксплуатируемых зданий и сооружений. - М.:Изд-воАСВ, 1995.-192 с.
2. Гроздов В.Т. Признаки аварийного состояния несущих конструкций зданий и сооружений. - СПб.:
Издательский дом KN+, 200L- 48 с.
3. Добромыслов А.Н. Оценка надежности сооружений по показателям проекта, строительства и
эксплуатации Сб. статей ЛДНП. - СПб, 1988. - С. 28-34.

276
 АНАЛИЗ ДЕРЕВЯННЫХ КУПОЛОВ

Автор: Всеволод НАЗАРЕНКО

Технический Университет Молдовы

Резюме: В статье рассмотрены проблемы большепролетного куполостроения из деревянных

элементов. Она посвящена исследованию вопроса устойчивости подобного рода сооружений и
исследованию преимуществ древесины по сравнению с иными материалами. Изучены наиболее
распространенные виды подобных пространственных конструкций и специфика расчета каждого из
них.

Ключевые слова: купол, несущая способность, местная устойчивость, продольный изгиб.

1. Введение

Купольные конструкции, созданные в древнем Риме, ранее использовались из эстетических

соображений для зодчества церквей и мечетей. В наши дни ученые раскрыли потенциал данных
конструкций, используя их в качестве выставочных павильонов, складских помещений, просторных
сооружений научного, торгового или спортивного характера. В последнее время используются и в
качестве жилых домов.
При строительстве купольных конструкций массово используется сталь и железобетон, однако
древесные материалы позволяют строить не менее устойчивые купола, покрывая большие пролеты. В
связи с экологическими проблемами , чаще эксплуатируются деревянные конструкции. Для изучения
были выбраны конкретно деревянные купольные конструкции, поскольку древесина представляет
собой недооцененный , но качественный материал. При ее небольшой массе она обладает значительной
прочностью и упругостью. Кроме того, при условии использования коротких элементов в конструкции
, можно использовать в том числе и местные материалы.
Купола обладают большой несущей способностью,. Также они обладают идеальной
аэродинамической формой, благодаря чему их можно возводить в ветреных и ураганных районах.
Благодаря аэродинамическому эффекту конструкции ветер огибает купол с меньшим сопротивлением.
Крупнейший на сегодняшний день цельно деревянный купол, расположенный в США и
используемый как торговый центр, имеет пролет 161 м. Изучение возможностей древесины для
создания пространственной конструкции покрывающей пролеты еще большей величины это одна из
целей работы.

2. Виды купольных конструкций. Расчет куполов.

Классификация купольных конструкций весьма обширна, однако в зависимости от

конструктивного решения они могут быть тонкостенными, ребристыми и сетчатыми. Для пролётов от
12 до 35 м применяют тонкостенные сетчатые купола, при пролётах от 35 до 120 м и более в целях и
жёсткости применяют ребристые купола- оболочки.
Основной особенностью тонкостенных куполов-оболочек являются меридиональные арочки,
кольцевой и косой настилы, верхнее кружальное и нижнее опорное кольца. Тонкостенные купола
могут быть выполнены из крупнопанельных клеефанерных элементов, что значительно снижает
трудоемкость возведения покрытия.
Расчёт куполов-оболочек с достаточной точностью ведётся по безмоментной теории оболочек.
Меридиональные ребра воспринимают сжимающие усилия в оболочке по направлению меридиана и
передают их на верхнее и нижнее кольца. Ребра состоят из нескольких слоев клееных или сшитых
гвоздями досок общей высотой поперечного сечения не менее 1/250D, принимаемой из условия
жесткости.
При расчёте принимается, что меридианные элементы и рёбра куполов воспринимают
меридианальные усилия Т1, кольцевые настилы – кольцевые усилия Т2, а косые настилы – сдвигающие
усилия S.

Усилия Т1, Т2 и S находят при трёх схемах загружения:

277
x 1 схема – собственный вес купола. Усилия в рёбрах Т1 в левой точке А определится по формуле:

QM
T
1
M,
m˜sin (1)

где: Qφ – вес всей вышележащей части купола;

m – число рёбер.

Усилия Т2 в кольцевом настиле на единицу ширины определится по формуле:

T
1
2 z˜R ,
T (2)
a

где: z – проекция на нормаль равномерно распределённой нагрузки

(кровля, косой и кольцевой настилы) и веса рёбер;
R – радиус сферы купола;
Т1 – меридиональное усилие в рассматриваемой точке А;
а – расстояние между рёбрами.
Сдвигающее усилие S при симметричной нагрузке равно нулю (S=0)

x 2 схема – снеговая нагрузка на всём пролёте. Она принимается с учётом изменения интенсивности
по поверхности купола по закону косинуса, что даёт равномерную нагрузку по плану
интенсивностью р0. Меридианные усилия:
R
Т1 р0˜ ˜a, (3)
2
Кольцевые усилия:
R
T2 p 0˜ ˜cos 2M, (4)
2
Сдвигающие усилия:
S 0 (5)

x 3 схема – ветровая нагрузка. Действительная эпюра давления ветра заменяется более простыми
эпюрами: симметричной и кососимметричной. Усилия от симметричной эпюры определяется по
следующим формулам:

1. меридианальные усилия:
R1
Z
 
cos 2
co M M
T
1˜ ˜
3 1 cos
, M (6)

2. кольцевые усилия:
ª3 1
Z M MM
º M
2
 
cosco
T˜
R ˜
« 
cos »
, (7)
2
«
¬ 3
˜
1 
co¼
»
3. сдвигающие усилия:
S 0
(8)

Усилия от кососимметричной эпюры определяются по таблицам книги Дишингера «Оболочки,

тонкостенные железобетонные купола и своды».

Кососимметрическая нагрузка даёт сдвигающие усилия, на который рассчитывается косой настил.

Проверка сечений элементов.

278
x Определив расчётное значение Т1 на одно ребро (как максимальное при различных сочетаниях
усилий при трёх перечисленных схемах загружения) проверяют его на сжатие и смятие торцов в
опорных кольцах;
x Кольцевой настил проверяют на смятие (в сжатой зоне) по полной площади. В растянутой зоне
проверка на растяжение ведётся по площади:
x Верхнее кружальное кольцо проверяют на сжатие и смятие в стыке:
x Нижнее опорное кольцо проверяют на растяжение силой:

Ребристые купола также состоят из рёбер в меридиональном направлении. Рёбра опираются на

нижние и верхние опорные кольца. Нижнее опорное кольцо работает на растяжение и выполняется
стальным или железобетонным, а верхнее - на сжатие и может быть деревянным. При расчете купола
на горизонтальную ветровую нагрузку или несимметричную вертикальные нагрузки конструкцию
расчленяют на диаметрально расположенные арки. Арка, получающая от нагрузки наибольшее
горизонтальное смещение, испытывает упругий отпор остальных арок. Для простоты считают, что
горизонтальные сечения купола не деформируются, а только смещаются в горизонтальном
направлении одно относительно другого. Тогда упругий отпор на рассматриваемую арку можно
считать приложенным в ее ключе (Рис.1) и усилия определяются из условия совместности деформаций
всех арок в ключевом шарнире, используя при этом уравнение метода сил.
x2

x1

Рис. 1 Расчетная схема арки ребристого купола

Сетчатые купола рекомендуются к использованию при проектировании куполов больших

пролетов, поскольку они наиболее устойчивые, поэтому получили широкое распространение. Сетка
может быть треугольной, ромбической, из трапеций, шестиугольников, узлы решены на врубках или
болтах. Рассчитываются сетчатые купола по безмоментной теории. Суммарные усилия в стержнях
купола определяют умножением меридиональных Т1 и кольцевых Т2 усилий на соответствующие
расстояния между стержнями в рассматриваемых сечениях купола, и проектировании этих усилий в
направлении стержней (Рис. 2б).
При треугольной разносторонней ячейке усилия в стержнях равны:

N1 = (l / 2 3)*(3T1  T2 );
N2 = (l / 3)*(T2  3S ); (12)
N3 = (l / 3)*(T2  S );

Рис. 2 Многогранный сетчатый купол: а- фасад и план, б- определение усилий в стержнях, в-

расчет на местную устойчивость сетчатого купола.

279
 Кроме осевых усилий в стержнях могут возникать и изгибающие моменты от местной и
равномерно распределенной нагрузки , которые необходимо учитывать при расчете стержней на
внецентренное сжатие. Местная потеря устойчивости сетчатого купола состоит в явлении
продавливания узла к центру сферы (Рис. 2в). Для расчета на местную устойчивость следует проверить
на продольный изгиб стержень узла при расчетной длине равной:

l p = (S rc l 3 / h3 )* l ,
(13)

где rc -радиус инерции стержня, l - длина стержня, h - величина превышения вершины узла пирамиды
над примыкающим к нему соседним узлам. Устойчивость обеспечена, если обеспечена эффективная
длина стержня.

3. Выводы

По итогам исследования можно сделать выводы, что:

x Купола обладают весомой несущей способностью
x Позволяют реализовать новые архитектурные идеи
x Дерево – экологически чистый материал, который позволяет за счет своих свойств вести быстрое
строительство, не сказывающееся на прочности и устойчивости конструкции
x Применение коротких брусов из круглого леса, значительно экономит средства на монтаж и
транспорт материалов. За счет совершенной аэродинамической формы нагрузки от ветра и снега
уменьшаются в разы
x Деревянные купола обладают большой долговечностью

Библиография

1. Гринь И.П. Строительные конструкции из дерева и синтетических материалов. К.:Изд-во

«Вища школа», 1975.-281 с.
2. Иванов В.А. Конструкции из дерева и пластмасс. К.: Изд-во «Вища школа», 1981- 393 с.
3. Слицкоухов Ю.В. Конструкции из дерева и пластмасс. М.: Изд-во «Стройиздат», 1986- 271 с.
4. Лебедева Н.В. Фермы, арки, тонкостенные и пространственные конструкции. М.: Изд-во
«Архитектура-С», 2006. - 122 с.
5. Хрулев В.М. Деревянные конструкции и детали. М.: Изд-во «Стройиздат», 1983- 289 с.
6. СП 64.13330.2011 Проектирование деревянных конструкций. М: ЦНИИСК им.Кучеренко, 2011-
157 с.
7. Еврокод 5. Проектирование деревянных конструкций., М: CEN, 2011-107 c.
8. E. Ertastan. The performance of medium and long span timber roof structures: a comparative study
between structural timber and steel, 2005
Ссылка:
<http://citeseerx.ist.psu.edu/viewdoc/download?doi=10.1.1.634.1876&rep=rep1&type=pdf>

280
АНАЛИЗ МЕТОДОВ СЕЙСМИЧЕСКОЙ ЗАЩИТЫ СУЩЕСТВУЮЩИХ
ЗДАНИЙ
Автор: Евгений УЛЬЯНОВ

Технический Университет Молдовы

Резюме: Целью данной работы является исследование и анализ методов сейсмозащиты зданий и
сооружений, а также доказательство применения одного из методов на территории Республики
Молдова. В данном исследовании описаны разрушающие факторы сейсмических волн и методы
защиты от них.

Ключевые слова: Сейсмозащита, сейсмическая волна, сейсмический барьер, распространение

упругой волны.

Современные конструктивные системы сейсмостойких зданий обеспечивают приемлемый

уровень сейсмостойкости, позволяющий зданиям и сооружениям во многих случаях благополучно
переносить землетрясения расчетной интенсивности. В то же время, известны случаи, когда
сооружения, оборудованные системами сейсмозащиты, разрушались при действии расчетных
сейсмических нагрузок. Примером может служить землетрясение магнитудой 6.9 баллов по шкале
Рихтера, произошедшее в 1995г. в г. Кобэ (Япония), когда почти 180000 зданий, были разрушены. Это
заставляет задуматься о разработке альтернативных методов сейсмозащиты.
Необходимость поиска альтернативных систем сейсмозащиты диктуется также тем, что многие
уникальные здания, исторические памятники архитектуры, а также атомные и тепловые
электростанции находятся в сейсмически опасных районах, а их конструктивные особенности в
определенных случаях не позволяют оснащать их эффективными системами сейсмозащиты. В такой
ситуации возникает необходимость защиты области, занимаемой зданием или группой зданий от
сейсмических волн. Одним из способов решения проблемы является создание сейсмических барьеров,
окружающих объекты и препятствующих прохождению волны к ним.
На основании проведенного исследования можно определить сильные и слабые стороны методов
сейсмозащиты и те направления деятельности, которые стоит более глубоко изучить в для применения
в РМ.
Основные цели дипломной работы:
• Обзор существующих методов сейсмической защиты;
• Определение технико-экономической целесообразности применения;
• Сравнение наиболее распространенных методов.

Более частные задачи дипломной работы:

• Анализ разрушающего фактора сейсмической волны;
• Выявление наиболее опасных ее составляющих;
• Определение области применения сейсмической защиты;
• Численное доказательство эффективности выбранного метода;
• Определение положительных и отрицательных сторон выбранных систем сейсмозащиты.

1. Сейсмические волны

Традиционные методы защиты сооружений от сейсмических и внешних вибрационных

воздействий условно могут быть разделены на две группы:

1) защита от проникновения акустических поверхностных волн Рэлея и Лява, как несущих основную
часть сейсмической энергии, к защищаемым объектам;
2) конструктивные решения, направленные на создание сейсмостойких сооружений.

281
 Тематика исследований связана с направлениями в первой группе методов. В то время как вторая
группа методов содержит множество различных методов и решений, первая группа включает в себя
значительно меньше публикаций.
Волны Рэлея (R–волны), возникающие при динамических воздействиях на поверхности упругих
тел, которые открыл более века назад британский физик и механик Джон Уильям Стретт, Лорд Рэлей.
Могут существовать в твердом теле вблизи его свободной поверхности. Фазовая скорость таких волн
направлена параллельно поверхности, а колеблющиеся вблизи неё частицы среды имеют как
поперечную, перпендикулярную поверхности, так и продольную составляющие вектора смещения.
Эти частицы описывают при своих колебаниях эллиптические траектории в плоскости,
перпендикулярной поверхности. Амплитуды продольных и поперечных колебаний уменьшаются по
мере удаления от поверхности вглубь среды по экспоненциальным законам с различными
коэффициентами затухания.

Рис.1 Поверхностная волна Рэлея

Волны Лява ( Lq) – еще один тип поверхностных волн. Такие волны существуют в слоистых
средах. Например, это может быть однородный слой пониженной скорости в однородном
полупространстве В распространяющихся волнах Лява частицы земной поверхности совершают
обратно-поступательные движения в перпендикулярном направлении распространения волны (рис. 2.),
но только в горизонтальной плоскости, вертикальная составляющая у них отсутствует.

Рис.2 Поверхностная волна Лява

2. Типы сейсмических барьеров

Вертикальные барьеры. Для защиты от объемных волн наиболее эффективными являлись бы

пустые траншеи, или траншеи, засыпанные материалом, быстрая акустическая волна которого
существенно медленнее волны в окружающем грунте. Однако, при распространении рэлеевских волн
наблюдается обтекание волной пустой траншеи.
Для достижения поставленной цели в экране для защиты зданий, сооружений от сейсмических
воздействий, включающем расположенную вокруг здания, сооружения погруженную в грунт
оболочку, выполненную из соединенных своими концевыми участками и обращенных выпуклостями
навстречу колебаниям железобетонных секций, каждая секция оболочки выполнена Л-образной
формы, при этом масса грунта, заключенная внутри оболочки, равна массе здания, сооружения.
Поэтому барьеры выполняют из железобетона. Надо отметить, что этот тип барьеров наиболее
часто встречается в практике защиты от антропогенных сейсмических волн, вызванных проезжающим
транспортом, взрывными работами и т.п.

282
 Рис.3 Вертикальный барьер.

Горизонтальные барьеры. На практике горизонтальный барьер – это поверхностный слой с

модифицированными свойствами. Модификация свойств может достигаться различными методами.
Один из таких очевидных методов – создание слоя с заданными свойствами. Этот тип барьеров основан
на применении теоремы Chadwick (1977).

Рис.4 Горизонтальный барьер.

1 – барьер, 2 – защищаемая территория, 3 –поверхностный слой грунта, 4 – существующее здание

Дискретные барьеры. Для создания такого барьера предлагается использовать круговые сваи
большого диаметра, состоящие из концентрических слоев с контрастными свойствами. Основная
функция такого барьера – рассеивать энергию сейсмических волн. По-видимому, впервые барьеры
такого типа были применены при строительстве опор мостов Васко-Да-Гама (Португалия) и Рион-
Антирион (Греция).

Рис.5 Дискретный барьер. Общий вид.

1 – защищаемое здание, 2 – скважина, 3 – эластичная оболочка, 4 – защитный материал
Ниже представлен график изменения ускорения волны в зависимости от ширины дискретного
барьера.

283
 Рис.5 Зависимость ускорения волны от ширины барьера

Библиография
1. В.М., Бондаренко. Общий курс геофизических методов разведки. Москва : Недра, 1986. – 452 c.
2. А.Э., Нафасов. Сейсмичесие барьеры для защиты уникальных исторических зданий и сооружений.
Автореферат диссертации на соискание ученой степени кандидата технических наук. Москва :
б.н., 2012 г., c. 2-16.
3. А.С., Алешин. Способ защиты зданий и сооружений от вибраций. Патент от 21 02 2006 г. – 5 c.
4. С.В., Кузнецов. Барьер для защиты застроенных территорий от поверхностных сейсмических
волн. Патент от 14 04 1989 г. – 3 c.
5. А.В, Русинов. Экран для защиты зданий, сооружений от сейсмических воздействий. Патент от 29
06 1990 г. – 4 c.
6. В.Г., Баженов. Численное моделирование задач взаимодействия сооружений с двухслойным
грунтовым основанием при сейсмических воздействиях. Пролбемы прочности и пластичности,
№67, 2005 г., c. 8-11.
7. Х.М., Сапарлиев. Сейсмические барьеры: обзор методов и конструктивных решений.
Сейсмоизоляция и другие инновационные технологии сейсмозащиты, № 7, 2015 г., c. 15-16.
8. В.И., Смирнов. Современные методы сейсмозащиты сооружений. Сейсмостойкое строительство.
Безопасность сооружений, № 4, 2013 г., c. 2-5.
9. В.В., Орехов. Некоторые аспекты изучения применения траншейных барьеров для уменьшения
энергии поверхностных волн в грунте. Вестник МГСУ, № 3, 2013 г., c. 1-4.
10. СНиП 2.02.01-83* Основания зданий и сооружений. М., 1987. – 48 c.
11. Demetriu, Sorin. Time-Frequency Representations of Earthquake Motion Records. An. St. Univ. Ovidius
Constanta, Vol. 11(2), 2003 г., c. 1-8.
12. Л.Д., Гик. Изменение декремента затухания сейсмических волн при решении задач нефтегазовой
сейсморазведки. Технологии сейсморазведки. ИНГГ СО РАН, Новосибирск, № 3, 2011 г., c. 23-28

284
 CALCULUL STRUCTURILOR CONFORM EN1. PROGNOZAREA
VALORII PRESIUNII VÂNTULUI PENTRU REPUBLICA MOLDOVA

Autor: Vadim ȚURCAN

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: În această lucrare se propune spre examinare aplicarea și utilizarea pentru calculul
structurilor civile și industriale a Eurocodului 1, cu accent pe prognozarea valorii presiunii vântului pentru
Republica Moldova. Cercetările efectuate ne oferă posibilitatea de a reactualiza datele cu privire la
încărcările normate de la vânt, în baza Eurocodurilor și zonarea teritoriului Republicii Moldova după
intensitatea vitezei de referință și presiunii dinamice a vântului. .

Cuvinte cheie: eurocod, viteza vântului, presiune dinamică a vântului, repartiția maximelor tip Gumbel,
harta de hazard de vânt.

1. Introducere

Republica Moldova are drept scop, în cadrul Acordului de Asociere dintre Republica Moldova și Uniunea
Europeană, implementarea și utilizarea Eurocodurilor, ca normative naționale de proiectare. Prin urmare în
scopul de a crea o bază solidă a Eurocodurilor (EN), este necesar de a desfășura cercetări atât asupra
normativelor cât și pentru elaborarea anexelor naționale ce conțin parametri determinanți la nivel de țară care
urmează să fie utilizați pentru proiectarea clădirilor și edificiilor civile. Astfel se va studia unul dintre acești
parametri, care reprezintă viteza de referință și presiunea vântului asupra construcțiilor, ce urmează a fi
prognozată în această lucrare.

2. Normarea acțiunii vântului după Eurocod 1. Prognozarea valorii presiunii vântului pentru
Republica Moldova

Zonarea hazardului natural din vânt în Republica Moldova a avut ca date de intrare valorile maxime
anuale ale vitezei vântului la 10 m deasupra terenului, măsurate în 18 staţii meteorologice ale Serviciului
Hidrometeorologic de Stat, în perioada 1990 – 2011. Rezultatele analizei statistice sunt valorile caracteristice
ale vitezei vântului având IMR = 50 ani, determinate în repartiţia de valori extreme tip I, Gumbel pentru
maxime. Repartiţia de probabilitate Gumbel pentru maxime este recomandată în ultimele 4 ediţii ale
standardului american ASCE 7/(1988, 1993, 2000, 2006) - Minimum Design Loads for Buildings and Other
Structures, Documentul Joint Committee on Structural Safety, Wind Loads, 1995, 2000 şi ȋn Documentul
ISO/TC 98/SC3/WG 2/N 129 rev, Draft for DP 4354, Wind Actions on Structures şi justificată de corelaţia
între coeficienţii de oblicitate şi de variaţie ai maximelor anuale măsurate în staţiile meteorologice din
Republica Moldova pe o durată de peste 50 de ani.

În continuare este prezentat calculul valorilor de referință ale vitezei și a presiunii dinamice a vântului în
Republica Moldova – Stația meteorologică Briceni. Similar s-au efectuat calcule pentru celelate 17 stații
meteorologice
Determinarea numărul claselor o vom efectua după regula Sturges:
݇ ൌ ͳ ൅ ͵Ǥ͵ʹ Ž‰ ܰ ൌ ͳ ൅ ͵Ǥ͵ʹ ‫ ܰ ‰Ž כ‬ൌ ͷǤͶ͸ (1)
Derminăm media, abaterea standart și coeficientul de variație vizei maxime anuale:
ଶଶ
݉ (2)
݉ଵ ൌ ෍ ݂௜ ‫ݔ‬௜ ൌ ͳ͵Ǥ͸Ͷ
‫ݏ‬
ଵ
ଶଶ (3)
݉
ߪଵ ൌ ඩ෍ ݂௜ ሺ‫ݔ‬௜ െ ݉ଵ ሻଶ ൌ ͶǤͷͲ
‫ݏ‬
ଵ
ߪଵ (4)
ܸଵ ൌ ൌ ͲǤ͵͵Ͳ
݉ଵ

285
 Tabel 1 Frecvențe ale maximelor anuale ale vitezei vântului în stația metorologică Briceni

Valoarea
Intervalul de Frecvențe
centrală a Frecvențe Frecvențe
i grupare a relative
intervalului xi, absolute relative fi
vitezelor, m/s cumulate
m/s
1 8 - 12 10 11 0.500 0.500
2 12 - 16 14 5 0.227 0.727
3 16 - 20 18 4 0.182 0.909
4 20 - 24 22 1 0.045 0.955
5 24 - 28 26 1 0.045 1.000
Parametrii repartiției Gumbel pentru maximele anuale, ߙଵ și modulul ‫ݑ‬ଵ au valorile:
ͳǤʹͺʹ (5)
ߙଵ ൌ ൌ ͲǤʹͺͷ
ߪଵ
݉ (6)
‫ݑ‬ଵ ൌ ݉ଵ െ ͲǤͶͷ ή ߪଵ ൌ ͳͳǤ͸ͳ
‫ݏ‬
Având în vedere că determinăm fractilul vitezei având probabilitatea 2% de a fi depășită într-un 1,
rezultă că:ܰ ൌ ͳܽ݊, iar ‫ ݌‬ൌ ͳ െ ͲǤͲʹ ൌ ͲǤͻͺ, determinăm
ͳ ͳ
െ Ž Ž Ž ܰ െ Ž Ž ͲǤͻͺ Ž ͳ
‫݌‬ (7)
‫ ܭ‬ൌ ‫ܭ‬ே ൌ ൮ െ ͲǤͶͷ൲ ൅ ൌቌ െ ͲǤͶͷቍ ൅ ൌ ʹǤͷͻ͵
ͳǤʹͺʹ ͳǤʹͺʹ ͳǤʹͺʹ ͳǤʹͺʹ

Respectiv fractilul vitezei cu probabilitatea 2% de a fi depășit într-un an este:

݉ (8)
‫ݒ‬଴Ǥଽ଼ ൌ ‫ݔ‬଴Ǥଽ଼ ൌ ݉ଵ ൅ ʹǤͷͻ͵ ή ߪଵ ൌ ʹͷǤ͵Ͳ
‫ݏ‬
Valoarea presiunii dinamice a vântului este presiunea determinată cu valoarea de referință a vitezei
vântului
ͳ ͳ ݇݃ ݉ ଶ (9)
‫ݍ‬௕ ൌ ‫݌‬௔ ‫ݒ‬௕ଶ ൌ ‫ͳ כ‬Ǥʹͷ ଷ ‫ כ‬ቀʹͷǤ͵Ͳ ቁ ൌ ͶͲͲܲܽ
ʹ ʹ ݉ ‫ݏ‬

Tabel 2 Valorile de referință pentru viteza și presiunea dinamică a vântului pentru cele 18 stații
meteorologice

Stația
Nr. x0.98, m/s qb, kPa
meteorologică
1 Balţata 19 0.23
2 Bălţi 20 0.25
3 Bravicea 17 0.18
4 Briceni 26 0.42
5 Cahul 23 0.33
6 Camenca 18 0.20
7 Ceadîr-Lunga 18 0.20
8 Chişinău 14 0.12
9 Comrat 18 0.20
10 Cornești 16 0.16
11 Dubăsari 18 0.20
12 Făleşti 15 0.14
13 Leova 21 0.28
14 Rîbniţa 17 0.18
15 Soroca 23 0.33
16 Ştefan-Vodă 20 0.25
17 Tiraspol 18 0.20
18 Codrii 24 0.36

286
 Pentru elaborarea Harții de hazard de vânt a Republicii Moldova, vom uniformiza rezultatele obținute
și vom determina numărul de zone în care este recomandat de împărțit teritoriului Republicii Moldova, după
acțiunea vântului.

Tabel 4 Valorile de referință pentru viteza ‫ݒ‬௕Ǥ଴ și presiunea dinamică ‫ݍ‬௕Ǥ଴ a vântului în Republica
Moldova având IMR=50 ani

࢜࢈Ǥ૙ ࢗ࢈Ǥ૙
Zona
ሺ࢓Ȁ࢙ሻ ሺ࢑ࡺȀ࢓૛ ሻ
1 30 0.56
2 20 0.25
3 25 0.39
4 28 0.49

Figura 1 Harta de zonare a valorii fundamentale a vitezei de referință a vântului ‫ݒ‬௕Ǥ଴ în Republica
Moldova având IMR=50 ani

287
 4. Concluzii

În premieră s-au obținut variațiile maxime anuale ale vitezei vântului. În acest scop, prin aplicația
Microsoft Excel s-au procesat masivele de date istorice măsurate la înălțimea 10 m în punctele celor 18 stații
meteorologice pentru o perioada de 22 ani (1990 – 2011). S-a stabilit că în Republica Moldova au loc
următoarele tendințe: La Nord, Sud și regiunea Codrilor Moldovei sunt valori caracteristice ale vitezei vântului
mai mari, constituind de la 21 – 26 m/s. La Est și centrul sunt valori caracteristice omogene, constituind de la
14 – 20 m/s. Astfel s-au identificat două direcţii contrare predominante ale vântului: nord-vest şi sud-est, ceea
ce confirmă studiile făcute anterior în baza măsurărilor istorice de până în anul 1990.
În concluzie determinarea valorilor de referință ale vitezei și presiunii dinamice ale vântului în cadrul
teoriei valorilor extreme și anume repartiția Gumbel pentru maxime, având intervalul mediu de recurență
standart 50 (IMR=50 ani), cu probabilitatea de depășire 2% într-un an, relevă faptul că în unele regiuni ale
Republicii Moldova, acțiunea de la presiunea dinamică a vântului depășește cadrul normativ în vigoare și
anume СНИП 2.01.07-85 "Нагрузки и Воздействия", prin urmare este necesar de a reactualiza datele
normate pentru acțiunea vântului asupra structurilor

Bibliografie

1. Vasile, Rachier. Evaluarea Potențialului Energetic Eolian al Republicii Moldova. Chisinau : s.n., 2016.
C.Z.U 620.9:004 (478) (043.2).
2. Todos, Petru și Sobor, Ion. Studiul datelor statistice meteorologice cu privire la caracteristicile vântului pe
teritoriului Republicii Moldova. Chișinău : UTM, 2011. ISBN 978-9975-45-159-8.
3. Бать, А. А. СНиП 2.01.07-85 "Нагрузки и Воздействия". Москва : ЦНИИСК, 1985.
4. Eremeev, Petru și alții. CP A.01.02/L:2014 ”Aplicarea şi utilizarea Eurocodurilor”. Chișinău : ICȘC
”INCERCOM” Î.S., 2014.
5. Radu, Văcăreanu și alții. Eurocod 1: Acțiuni asupra structurilor Partea 1-4: Acțiuni generale - Acțiuni ale
vântului. București : Asociația de Standartizare din România, 2006.
6. Vacareanu, Radu. Siguranța structurilor la acțiuni seismice și climatice. 2011.
7. Dan Ghiocel, Dan Lungu. Acțiunea vîntului, zăpezii și variațiilor de temperatură în construcții. București :
Editura Tehnică București, 1972.
8. Dan, Lungu și Vacareanu, Radu. Eurocod 1: Acțiuni asupra structurilor Partea 1-4: Acțiuni generale -
Acțiuni ale vântului; Anexa Națională a României. București : Asociația de Standartizare din România, 2007.
9. PN-EN 1991-1-4:2008: Eurokod 1: Oddziaływania na konstrukcje -- Część 1-4: Oddziaływania ogólne --
Oddziaływania wiatru. Warszawa : PKN, 2008.
10. А. В. Горошко, В. П. Ройзман. Математическое и компютерное моделирования машин и систем.
2013.
11. Lungu, Dan și Ghiocel, Dan. Metode Probabilistice în Calculul Construcțiilor. Bucuresti : Editura Tehnică,
1982. C.Z. 624 04 516 21.
12. В.Н. Гордеев А., И. Лантух-Лященко,. Нагузки и воздействия на здания и сооружения. s.l. : SCAD
Soft, 2007.
13. Львовский, Е. Н. Статистические методы построения эмпирических формул. Москва : Вышая
Школа, 1988. ISBN 5-06-001264-6.

288
 FORMAREA BUNULUI IMOBIL PRIN SEPARARE SITUAT ÎN
MUNICIPIUL CHIȘINĂU
Autor(i): st. gr. GTC 1309 Maxim ANENCO, conf., univ., dr., ing. Livia NISTOR-
LOPATENCO

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: În articolul dat se prezintă cele 4 metode de bază la formarea bunurilor imobile: separare,
divizare, comasare, combinare. Aprofundarea are loc în exemplificarea unui bun imobil situat în mun.
Chișinău, format prin metoda separării, parcurgând etapele disponibile a procesului tehnologic. Suplimentar
în lucrarea dată se descrie proiectul de formare a bunului imobil, având în vedere: cerinţele solicitantului,
legislaţia și partea legală, avizul, caracteristicile construcţiei. Este prezentată situaţia iniţială a bunului
imobil, numărul și suprafaţa imobilelor ce urmează a fi separate și situaţia după separarea bunului imobil.

Cuvinte cheie: Cadastru, formare, separare, bunuri, proces, legislaţie cadastrală, plan, proiect.

1. Introducere

Formare a bunului imobil - complex de lucrări executate în vederea apariţiei unui nou bun imobil, ca
obiect de drept independent, prin separare, divizare, comasare sau combinare a unor bunuri imobile înscrise în
Registrul bunurilor imobile.
Formarea bunurilor imobile are loc prin patru metode : separare, divizare, combinare, comasare.
Explicaţia succintă și generală a acestor metode de formare este prezentată în „Fig. 1”.

Fig.1 Formarea bunurilor imobile

Fiecare formare a unui bun imobil este efectuată în vederea realizării unui scop. Conform legislaţiei în
vigoare de formarea a bunurilor imobile, acestea se pot forma în scopul :
 atribuirii terenurilor înregistrate în proprietate sau folosinţă persoanelor fizice sau juridice, în condiţiile
legii;
 efectuării de tranzacţii cu bunurile imobile;
 dezvoltării terenului, prin construirea sau reconstruirea clădirilor și altor edificii amplasate pe el (ex.
comasarea sau separarea terenurilor adiacente pentru extinderea clădirilor);
 împărţirii bunului imobil proprietate comună;
 atribuirii în natură unui din fondatori a cotei lui din patrimoniul persoanei juridice;
 separării sau comasării bunurilor imobile în legătură cu reorganizarea sau cu desfiinţarea persoanei
juridice;
 vânzării la licitaţie a unei porţiuni din teren și/sau a unei părţi din construcţie care intră în masa debitoare
a întreprinderii insolvabile, sau a unei porţiuni din teren și/sau a unei părţi din construcţie a persoanei

289
 fizice sau juridice al cărei patrimoniu a fost sechestrat și/sau se comercializează pentru stingerea
datoriilor la plăţile obligatorii;
 divizării clădirii în încăperi izolate;
 exproprierii părţilor din bunurile imobile ce au fost declarate de utilitate publică.
La fel legislaţia mai prevede interzicerea formării bunurilor imobile prin divizare sau separare în
următoarele cazuri :
 Odăilor din apartamente sau din casele particulare, dacă în rezultatul formării bunului imobil nu se vor
asigura condiţiile minime de locuit (cameră, bucătărie, încăperi sanitare);
 Construcţiilor auxiliare, încorporate și funcţional legate cu construcţia principală;
 Instalaţiilor tehnice, comunicaţii și amenajări ale teritoriului amplasate pe sectorul de teren care asigură
funcţionarea normală a construcţiei amplasate pe același sector de teren;
 Anexelor gospodărești ale clădirilor de locuit situate pe același sector de teren, cu destinaţia de deservire
a locatarilor;
 Altor instalaţii, amenajări direct (funcţional) legate de sectorul de teren sau de construcţia de bază.

2. Procesul Tehnologic de Formare a bunului imobil prin separare : situat în mun. Chișinău, sector
Buiucani, str. Columna, nr.170 nr. cadastral 0100518.184.66

Procesul Tehnologic de formare are loc prin următoarele etape:

 Depunerea Cererii;
 Studiul formării Bunului Imobil;
 Elaborarea Proiectului;
 Întocmirea Planului Cadastral;
 Emiterea Deciziei;
 Întocmirea Dosarului Tehnic;
 Înregistrarea Bunului Imobil;
Depunerea cererii este prima etapă și se efectuează de către solicitant după modelul standard. Studiul
formării bunului imobil reprezintă documentul ce decide soarta bunului imobil în procesul tehnologic.
În baza studiului și avizului, executantul va elabora proiectul de formare a bunului imobil. Proiectarea se
va efectua în conformitate cu prevederile normativelor și instrucţiunilor în vigoare, ţinând cont de destinaţia
obiectului și solicitările proprietarului, precum și alte caracteristici ale bunului imobil care se formează.
Construcţia este formată din 2 părţi, partea 1 cu o suprafaţă mai mică și partea 2 cu o suprafaţă mai mare.
Partea 1 urmează a fi separată 3 etaje, din 3 încăperi izolate în 6 încăperi cu o suprafaţă mai mică. Partea 2
urmează a fi separată din o singură încăpere în 8 încăperi izolate de o suprafaţă mai mică.

Fig.2 Schiţa Construcţiei

290
 Fig.3 Planul construcţiei Partea 1, înainte de separare, după separare

Fig.4 Planul construcţiei Partea 2, înainte de separare, după separare

Procesul Tehnologic de formare a bunului imobil prin separare s-a realizat cu succes, dar bunul imobil
iniţial și cel nou format mai trec prin etapele consecutive ale procesului tehnologic de formare și anume:
 Elaborarea planului geometric a bunului imobil iniţial, a bunului imobil iniţial modificat, a bunului
imobil nou și a proiectului de formare;
 Planul Cadastral pentru toate bunurile noi formate;
 Emiterea Deciziei;

291
 Întocmirea Dosarului Tehnic;
 Înregistrarea separată a fiecărui bun imobil nou format.

3. Concluzii

În această formare s-au executat cerinţele solicitantului, neavând cauză și temei ce nu se încadrează în
normele și regulamentul legislativ;
bunul imobil a fost separat din: o construcţie la sol cu o suprafaţă de 9438,7 m.p. în paisprezece încăperi
izolate de o suprafaţă mai mică, păstrându-le destinaţia iniţială și atribuind fiecărei încăperi un număr cadastral;
separarea s-a efectuat în scopul utilizării de către solicitant (Proprietar) a încăperilor proaspăt separate în
tranzacţii.

Bibliografie

1. Agenţia Relaţii Funciare și Cadastru: Instrucţiunea (provizorie) cu privire la modul de elaborare și

conţinutul documentaţiei cadastrale la formarea bunurilor imobile.
2. Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru, Oficiul de Implementare a Primului Proiect de Cadastru: Codul
practic cu privire la formarea bunurilor imobile aprobat de A.R.F.C. la data de 11.04,2006.
3. Fondul naţional de date geospaţiale.
4. Hotărâre de guvern Nr.61 din 29.01.1999 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la formarea
bunurilor imobile, Publica 04.02.1999 în Monitorul Oficial Nr. 10 – 11.
5. www.arfc.gov.md [Accesat 2 decembrie 2016].
6. Legea Republicii Moldova cu privire la formarea bunurilor imobile Nr. 354-XV din 28.10.2004,
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 233-236/999 din 17.12.2004.
7. http://www.geoportal.md/ro/default/map#lat=211335.126923&lon=232227.559625&zoom=9
[Accesat 2 decembrie 2016 ].

292
 AUTOMATIZAREA TRANSFORMĂRILOR DE COORDONATE

Autori: Victor CĂTANĂ, Nicolae MORARI, Ana VLASENCO, dr., conf. univ. Vasile
CHIRIAC

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Articolul dat își propune să prezinte procesul de automatizare a transformărilor de

coordonate, prin crearea unei aplicaţii cu interfaţa similară a unui calculator, ce ne va permite transformările
directe și inverse între sistemele naţionale/locale de coordonate și cele internaţionale (WGS 84, ETRS89).

Cuvinte cheie: coordonate, transformare, automatizare.

1. Introducere

În prezent măsurătorile efectuate în domeniul geodeziei, cartografiei și topografiei necesită

determinarea, în final, a coordonatelor punctelor, astfel scopul acestui articol este de a executa transformările
de coordonate în diferite sisteme de referinţă și automatizarea lor prin integrarea calculelor întru-o aplicaţie la
calculator.
În vederea efectuării unor calcule geodezice și cartografice se cere cunoașterea modului de
transformare a coordonatelor unui punct situat pe suprafaţa terestră cît și a proiecţiei acestuia pe suprafaţa
elipsoidului de referinţă între sistemul de coordonate cartezian, elipsoidal și tridimensional geodezic.
În cadrul acestui articol au fost elaborate următoarele aplicaţii:
 transformarea coordonatelor geodezice φ, λ, h în coordonate rectangulare geocentrice X,Y,Z și invers;
 transformarea coordonatelor geocentrice X, Y, Z în coordonate topocentrice N, E, U și invers;
 transformarea coordonatelor sferice polare A, z, s în coordonate topocentrice N, E, U și invers.
 transformarea coordonatelor geodezice φ, λ, h în coordonate rectangulare plane x, y și invers.

2. Algoritmul de transformare

Schema generală pentru algoritmul de transformări descrise mai sus poate fi redată sub forma
prezentată în figura 1.

Fig. 1. Schema algoritmului de transformare

2.1. Transformarea coordonatelor geodezice φ, λ, h în coordonate rectangulare geocentrice

X,Y,Z și invers
Pentru transformarea coordonatelor geodezice φ, λ, h în coordonate rectangulare geocentrice X, Y, Z
se utilizează următoarele formule:
ª X º ª ( N  h) cos M cos O º
« Y » « ( N  h) cos M sin O » (1)
« » « »
> @
«¬ Z »¼ «¬ N (1  e 2 )  h sin M »¼
unde: N - raza de curbură a primului vertical (figura 2), e – prima excentricitate a elipsoidului.

293
 Fig. 2. Coordonate geodezice

Dacă se cunosc coordonatele X, Y, Z se pot determina coordonatele geodezice elipsoidale:

ª Z º
M arctg «(1  e 2 ) »
¬ X 2 Y2 ¼ (2)
Y
O arctg .
X
Relaţiile (2) se utilizează pentru cazul când punctual este situate pe elipsoid adică h=0, în caz contrar
problema se rezolvă iterativ.
Cu ajutorul Microsoft Visual Studio, care poate fi folosit pentru dezvoltarea aplicaţiilor consolă şi
aplicaţiilor cu interfaţă grafică, s-a creat algoritmul de programare a transformărilor propriu zise sub o interfaţa
de forma prezentată în figura 3.

Fig. 3. Aplicaţia de transformare a coordonatelor φ, λ, h în X, Y, Z

2.2. Transformarea coordonatelor geocentrice X, Y, Z în coordonate topocentrice N, E, U și

invers

Având coordonatele geocentrice ale punctelor Q1(X1, Y1, Z1) și Q2(X2, Y2, Z2) (figura 3), se determină
coordonatele topocentrice N, E, U a punctului Q2 (figura 4).

Figura 4. Coordonate topocentrice

Iniţial se determină coordonatele geodezice ale punctului Q1 apoi se determină coordonatele topocentrice
conform relaţiilor:
ªN º ª'X º
«E » R «« 'Y »»;
« »
¬«U ¼» ¬« 'Z ¼»
(3)
unde matricea de rotaţie R:

294
 ª sin M1 cos O1  sin M1 sin O1 cos M1 º
R RY RZ «  sin O cos O1 0 »»;
« 1

«¬ cos M1 cos O1 cos M1 sin O1 sin M1 »¼

(4)

Transformarea coordonatelor topocentrice ale punctului Q2 (N,E,U) în coordonate geocentrice Q2

(X2,Y2,Z2) este:
ª'X º ªN º
« 'Y » R T «« E »»
« »
¬« 'Z ¼» ¬«U ¼»
(5)
Interfaţa grafică de calcul a acestor transformări va fi cea din figura 5.

Fig. 5. Aplicaţia de transformare a coordonatelor topocentrice în coordonate geocentrice

2.3. Transformarea coordonatelor sferice polare A, z, s în coordonate topocentrice N, E, U și

invers

Pentru acest caz de transformări se utilizează relaţiile:

ªN º ªsin z cos Aº
«E» s «« sin z sin A »» (6)
« »
«¬U »¼ «¬ cos z »¼

iar pentru transformarea inversă se utilizează relaţiile:

D N 2  E2
E
A arctg (7)
N
D
z arctg
U
s N 2  E2 U 2
Interfaţa grafică de calcul a acestor transformări este prezentată în figura 6.

Fig. 6. Aplicaţia de transformare a coordonatelor sferice polare în coordonate topocentrice

2.4. Transformarea coordonatelor geodezice φ , λ în coordonate rectangulare plane x, y și invers

Pentru crearea algoritmului de transformare a coordonatelor geodezice în coordonate rectangulare

plane UTM (Universal Transversal Mercator) și TMM (Transversal Mercator pentru Moldova) s-au luat în
consideraţie parametrii acestor proiecţii conform Regulamentului cu privire la Reţeaua Geodezică Naţională.
Aprobat prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova, nr. 48 din 29 ianuarie 2001.

295
 Proiecţia TMM (Transversal Marcator pentru Moldova - MoldRef-99) cu următorii parametri:
 Elipsoid GRS 80;
 longitudinea meridianului axial: λ0=28°24´;
 coeficientul de scară pe meridianul axial: k0=0,99994;
 abscisa convenţională: x0= - 5 000 000 m;
 ordonata convenţională: y0= 200 000 m;
Proiecţia UTM (Universal Transversal Mercator) cu următorii parametri:
 Elipsoid WGS 84;
 longitudinea meridianului axial: λ0=27°00´;
 coeficientul de scară pe meridianul axial: k0=0,9996;
 abscisa convenţională: x0= 0 m;
 ordonata convenţională: y0= 500 000 m;

În baza relaţiilor de transformare specifice acestor proiecţii cartografice s-a creat aplicaţia de forma
prezentată în figura 7.

Fig. 7. Aplicaţia de transformare din coordonate geodezice în coordonate rectangulare plane

3. Concluzii

Datorită automatizării transformărilor de coordonate manipularea datelor devine mai rapidă și astfel
obţinem și un efect economic bine venit. Această aplicaţie se poate plasa online și face o legătură cu sistemul
naţional de poziţionare MOLDPOS astfel utilizatorii geodezi, ingineri cadastrali, topografi și alţii vor putea
executa calculul transformărilor de coordonate. Integrarea transformărilor de coordonate într-o aplicaţie ne
ușurează efectuarea lucrărilor topo-geodezice și cartografice, și ne permite să efectuăm transformările fără
erori datorită formulelor de transformare preexistente având în faţă o interfaţă simplă formulele fiind în spatele
aplicaţiei.

Bibliografie

1. Ghiţău D. Geodezie şi gravimetrie geodezică. –București. :EDP, 1903.

2. Măsurători terestre. Fundamente. Vol I, II, III. Matrix ROM București, 2002.
3. Regulamentul cu privire la Reţeaua Geodezică Naţională. Aprobat prin Hotărârea Guvernului
Republicii Moldova, nr. 48 din 29 ianuarie 2001.
4. Vlasenco A. Cartografie matematică, aplicaţii; UTM, Chişinău, 2006.
5. Vlasenco A. Chiriac V., Cartografie matematică, curs universitar; UTM, 2012.

296
 REALIZAREA UNEI HĂRŢI ONLINE A OBIECTIVELOR TURISTICE DE
PE TERITORIUL REPUBLICII MOLDOVA

Autor(i): Ana UZUM, st.gr.GTC1409, lect. sup. Ana VLASENCO,

conf. univ., dr. Vasile GRAMA

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: În următorul articol se prezintă etapele de realizare a unei hărţi online a obiectivelor
turistice de pe teritoriul Republicii Moldova. Pentru crearea acestei hărţi online s-au folosit mai multe
aplicaţii cum ar fi: ArcGis, ArcCatalog, ArcMap, Microsoft Office Excel, ceea ce permite oricărui utilizator
de a o accesa şi utiliza la maxim în diferite scopuri şi la orice oră.

Cuvinte cheie: hartă, ArcGis, ArcCatalog, ArcMap, obiective turistice.

1. Introducere

Scopul acestui articol este de a întocmi o hartă online prin utilizarea metodelor eficiente și convenabile
pentru reprezentarea corectă şi adecvată a obiectivelor turistice existente în prezent pe teritoriul Republicii
Moldova. În lucrarea data s-a folosit ca materiale de bază informaţia oferită de Agenţia de Turism a Republicii
Moldova.
În prezent hărţile online sunt utilizate zilnic în toate sectoarele de activitate pentru scopuri variate.
Deoarece realizarea hărţilor online este un proces complex ce presupune colectarea, potrivirea şi selectarea
datelor din surse multiple, design-ul şi machetarea reprezentărilor pe hartă, verificarea, actualizarea şi
pregătirea pentru produsul final s-a demonstrat că prin aplicaţiile ArcGis aceste etape pot fi efectuate rapid și
econom.

2. Etapele de realizare a hărţii online

2.1. Crearea bazei de date și adăugarea tabelului de atribute

Pentru a crea un File Geodatabase, se deschide programul ArcGis și prin aplicaţia ArcCatalog într-o
locaţie aleasă de către utilizator, se face click-dreapta>New > File Geodatabase. În stânga ferestrei sunt toate
categoriile din Folder Connections și alegem D:\anul3\articol_conferinta și selectăm tabelul cu toate locaţiile
turistice din Republica Moldova în format Excel. (Figura 1)

Fig. 1. Adăugarea tabelului de atribute.

După adăugarea tabelului cu atribute în spaţiul de lucru ne apare punctele cu locaţii (Figura 2).

297
 Fig. 2. Punctele cu locaţiile turistice de pe hartă.

2.2. Determinarea poziţiei reale a obiectivelor

Mai întâi adăugăm harta Republicii Moldova în felul următor: se apasă butonul Add Data cu formă de
semnul (+) din bara de butoane din partea de sus a spaţiului de lucru și alegem funcţia Add Basemap. În
continuare căutam obiectivele anume în locul exact pe hartă. Facem zoom pe punct din localitatea dată și
căutăm obiectivul turistic exact pe poziţia sa (Figura 3).

Fig. 3. Căutarea exactă a locaţiei

2.3. Adăugarea descrierii la toate obiectivele turistice

Deschidem pentru stratul Locaţii Turistice Open Attribute Tabel și în partea stângă de sus a tabelului
este Tabel Options și alegem funcţia Add Field. Selectăm informaţia din baza de date și adăugăm descrieri la
fiecare locaţie turistică în parte (Figura 4).

Figura 4. Adăugarea descrierii pentru fiecare locaţie

2.4. Adăugarea fotografiei la toate obiectivele turistice

Selectăm informaţia din baza de date și adăugam în câmpul nou creat o fotografie, la fiecare locaţie
turistică în parte (Figura 5).

298
 Fig. 5. Adăugarea fotografiei pentru fiecare locaţie

2.5. Determinarea coordonatelor pentru toate punctele turistice.

Iniţial se adaugă două câmpuri noi pentru latitudine şi longitudine în tabelul de atribute și apoi
acţionând cu cursorul pe coloana de latitudine și longitudine se alege funcţia Calculate Geometric pentru
coordonatele x și y (Figura 6).

Fig. 6. Determinarea coordonatelor punctelor turistice

2.6. Transformarea tabelului de atribute din Excel în format csv

La etapa dată s-a folosit gmail și s-a transformat din format Excel în format csv. (Figura 7). Acest
lucru este necesar pentru a ne asigura că operaţiunea de import sau export se efectuează așa cum ne dorim.

Fig. 7. Transformarea tabelului de atribute din Excel în format csv.

2.7. Crearea hărţii în ArcGis online

Deschidem produsul prin adresa www.ArcGis.com, apoi se introduce tabelul cu date csv. obţinut prin
transformare și apoi se creează produsul final de hartă online (Figura 8). Chiar dacă această hartă se află pe
servere online ce necesita internet, sunt multe aplicaţii ce pot salva hărţile offline și să poată fi folosite ori de
cate ori avem nevoie.

299
 Fig. 8. Harta online finală
3. Concluzii
În urma studiilor efectuate, consider că, digitizarea este metoda cea mai indicată pentru hărţile online.
Înainte de culegerea efectiva prin digitizare a datelor şi realizarea stocării acestora în baze de date geografice
digitale este necesară desfășurarea unei etape de analiză şi proiectare a bazelor de date potrivit surselor
disponibile şi aplicaţiilor specifice ArcGIS care urmează a fi realizate. Aceasta va asigura că în etapa finală de
exploatare toate datele vor fi regăsite şi vor conţine atributele corespunzătoare. Un alt factor important se referă
la înregistrarea corectă a surselor de date, fapt care va permite crearea hărţii online rapid și util.
În final putem spune că crearea hărţilor online ne dă o posibilitate nouă de călătorie prin toată ţara cu
ajutorul tehnologiilor noi, deci ne permite vizualizarea, înţelegerea, interogarea și interpretarea lumii din punct
de vedere geografic, în moduri care dezvăluie relaţii, modele și tendinţe ale acesteia în forma unor hărţi,
rapoarte de tip glob și diagrame.

Bibliografie

1. Displaying maps in data view and layout view-Help │ArcGIS for Desktop.
2. Grama V., Dilan V., Nistor L., Iacovlev A. Tehnologii GIS Aplicaţii cu ArcGIS. 2006.
3. VLASENCO, A., Cartografie matematică, aplicaţii; UTM, Chişinău, 2006.
4. VLASENCO, A., CHIRIAC, V., Cartografie matematică, curs universitar; UTM, 2012.
5. http://www.esri.com/software/arcgis/arcgis-for-desktop.
6. http://geoportal.md.

300
 STUDIUL METODELOR DE VERIFICARE METROLOGICĂ A
INSTRUMENTELOR GEODEZICE

Autor(i):studentul grupei CDI – 1602 Mihail LUNGU, conf. univ., dr. Vasile CHIRIAC

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Una din cerinţele principale a lucrărilor topo-geodezice este ca acestea să se încadreze în
precizia cerută. Dat fiind faptul ca 95 % din lucrările geodezice implică utilizarea instrumentelor putem
concluziona că precizia rezultatelor finale este influenţată de precizia instrumentelor utilizate.
Verificarea metrologică a utilajelor geodezice este procedura prin care se determină dacă acestea
corespund caracteristicilor tehnice garantate de producător, care ar asigura calitatea şi precizia lucrărilor
efectuate. Metrologia geodezică este un domeniul aparte al geodeziei care îşi are metodele şi procedeele sale
specifice ce garantează cea mai înaltă precizie posibilă.

Cuvinte cheie: Măsură, distanţă, unghi, precizie, metrologie, geodezie, instrumente, ajustare.

1. Introducere

Asigurarea calităţii lucrărilor geodezice întotdeauna a fost o prioritare pentru specialiştii ce activează
în domeniul măsurătorilor. Deoarece majoritatea informaţiei în geodezie este obţinută din măsurători este
imposibilă asigurarea calităţii rezultatelor obţinute fără respectarea principiilor de asigurare a uniformităţii
măsurătorilor şi de asigurării preciziei necesare. De aceea formarea bazei metrologice pentru asigurarea
lucrărilor geodezice, elaborarea şi încadrarea metodelor şi echipamentelor moderne la toate etapele lucrărilor
topo-geodezice în ţara noastră are un rol foarte important.
Odată cu dezvoltarea rapidă a societăţii, avansează destul de rapid şi domeniul geodeziei. Apare nevoie
de a efectua lucrări de precizie foarte înaltă în spatele cărora trebuie să fie o asigurare metrologică de calitate
cea mai înaltă.

2. Generalităţi

Metrologia („metron” – măsură, „logos” – ştiinţă ) este un domeniu al tehnicii, cu rădăcini în spaţiul
fizicii şi ramificaţii în toate sectoarele activităţii practice omenești care se ocupă cu tehnica măsurărilor, adică
cu mijloacele şi metodele pentru determinarea cantitativă – valorică a mărimilor fizice.
Metrologia – ca disciplină de sinestătătoare – se referă la întregul ansamblu al fenomenelor fizice pe
care le studiază dintr-un punct de vedere propriu şi anume acela al măsurării, care este – în esenţă – o comparare
experimentală de mărimi, ea stabilind: standardele unităţilor de măsură şi ale etaloanelor de referinţă pentru
aceste unităţi, procedeele de comparare a mărimilor cu etaloanele şi caracteristicile de performanţă (ca:
interval, game, rezoluţie, sensibilitate, fidelitate, dinamica, mobilitate, precizie etc. care – în general – se
numesc caracteristici metrologice).

3. Legislaţia în domeniul metrologiei

Legislaţia în domeniul metrologiei este reprezentată de „Legea metrologiei” nr.647-XIII din 17.11.95
cu toate modificările şi completările ei, care stabileşte bazele metrologiei legale şi are ca obiectiv asigurarea
uniformităţii şi exactităţii măsurilor, protejarea persoanelor fizice şi juridice, indiferent de tipul de proprietate
şi forma de organizare juridică, împotriva efectelor nocive ale măsurilor incorecte sau false. Legislaţia privind
metrologia se constituie din prezenta lege şi din alte acte normative, adoptate în temeiul ei (Hotărîrile
Guvernului/Parlamentului, Ordinele Ministerului Economiei, Hotărâri Institutului Naţional de Metrologie şi
alte legi subordonate legii metrologiei.).

4. Verificarea metrologică a staţiilor totale

Determinarea erorii medii pătratice de măsurare a distanţelor. Verificarea preciziei de măsurare

a distanţelor se efectuează în teren, aparatul este fost protejat de o umbrelă contra acţiunii razelor solare, se
urmăreşte temperatura, presiunea atmosferică şi umiditatea aerului care se introduc in aparat.

301
 Verificarea propriu-zisă are loc prin măsurarea repetată a distanţelor etalonate cuprinse între 50 m şi
1500 m după care se calculează eroarea medie pătratică de măsurare a distanţelor pe fiecare interval.
Determinarea erorii medii pătratice de măsurare a unghiurilor. Determinarea erorii medii
pătratice de măsurare a unghiurilor orizontale are loc în laborator. Se utilizează un stand colimaţional orizontal
pentru măsurarea de precizie a unghiurilor. Se stabilesc 5 puncte de vizare, colimatoare, care sunt niște
nivele sau teodolite în obiectivul cărora se vizează. Colimatoarele se află la o distanţă de nu mai puţin de 1000
de distanţe focale ale aparatului supus verificării. Situate unul faţă de altul pe orizontală între 45° şi 90°. Se
măsoară unghiurile dintre colimatoare prin metoda seriilor. Verificarea este alcătuită din 3 seturi a câte 3 serii,
deci 9 serii de măsurători în total.
Determinarea erorii medii pătratice de măsurare a unghiurilor verticale are loc în laborator şi este
asemănătoare cu cea a unghiurilor orizontale, excepţie fiind amplasarea standului colimaţional (figura 3.5)
care este dispus în plan vertical , colimatoarele sunt amplasate unul faţa de altul sub un unghi de 45-60.
Măsurarea unghiurile se face prin metoda seriilor.
5. Verificarea metrologică a nivelelor optice.
Nivelele optice se verifică clasic, prin nivelment geometric de mijloc, apoi de capăt. Se face
comparaţie dintre rezultatele primite şi se examinează încadrarea lor în limitele stabilite.

Fig. 1. Schema verificării nivelelor optice

6. Verificarea mirelor telescopice

Determinarea erorii de zero a mirei.Eroarea de zero a mirei este eroarea cauzată de unele defecte
ale tălpii mirei care apar în procesul de exploatare. Pentru determinarea acestei erori se utilizează o riglă
metalică etalonată, având clasa a 4-a de precizie. Această riglă se instalează pe suprafaţa mirei și se efectuează
citirea valorilor de la talpa mirei până la primele 6-8 centimetri. Eroarea de zero a mirei este egală cu media
aritmetică a erorilor tuturor măsurătorilor.
Determinarea deviaţiilor pe lungimea a unor intervale de pe miră. La etapa dată se determină dacă
distanţa dintre inscripţiile de pe miră de menţine constantă. Pentru aceasta se utilizează o rigla etalonată cu
ajutorul căreia se măsoară cel puţin 5 intervaluri pe fiecare parte a mirei. Fiecare măsurare se efectuează astfel
încât toate măsurătorile sa fie egal distribuite pe suprafaţa mirei. Pentru fiecare interval se determină eroarea
medie care trebuie să nu depășească anumite valori.

7. Verificarea mirelor barcode

Mirele barcode nu pot fi verificate prin metoda simpla de citire a inscripţiilor şi comparare cu etalonul
deoarece este formată din coduri care pot fi citite doar de nivela digitală. Una din metodele de verificarea
metrologică a acestor tipuri de mire este cu ajutorul comparatoarelor orizontale.

302
 1. masă pentru calibrare; 4. nivelă digitală;
2. miră; 5. interferometru;
3. oglindă; 6. senzori.

Fig. 3. Schema comparatorului universal

Mira este montată rigid pe masa pentru calibrare într-o poziţie iniţială oarecare. Nivela prin intermediul
oglinzii citeşte pe miră, iar interferometrul măsoară distanţa până la suportul mirei. La următoarea etapă
suportul se deplasează cu o distanţă oarecare şi se face din nou citirea pe miră, după care se măsoară din nou
distanţa până la suportul deplasat al mirei. Diferenţa dintre citirile de pe miră trebuie să fie aproximativ egale
cu distanţa cu care s-a deplasat mira. Diferenţa dintre aceste valori este eroarea de citire pe miră. Această
procedură se repetă de mai multe ori pentru fiecare sector de pe miră, făcându-se o medie. Pe tot parcursul
măsurătorilor se înregistrează şi se ea în calcul datele înregistrate de senzori referitor la mediul înconjurător.

8. Verificarea receptoarelor GNSS

Verificarea receptoarelor GNSS se efectuează prin intermediul măsurătorilor repetate asupra a 2
puncte cu coordonatele cunoscute.
În procesul verificării metrologice preliminare se utilizează o serie de măsurători, în care sunt cinci
seturi de măsurători în cele două puncte rover şi este destinată numai pentru identificarea valorilor aberante
sau valorilor evident eronate.
Pentru procedura de verificarea metrologică completă se vor utiliza 3 serii de măsurători identice cu
cele din procedura verificării metrologice preventive. Începuturile seriilor consecutive de măsurători vor fi
divizate în timp cu intervalul de minimum 90 minute. Procedura de verificare completă se face pentru a
determina cel mai înalt grad de precizie a utilajului GNSS.

Determinarea centrului de fază al antenei GNSS. Punctul în care este recepţionat semnalul GNSS
este numit centrul de fază al antenei care de fapt nu coincide cu centrul antenei fizic (geometric) și variază în
funcţie de altitudine, azimut, intensitatea semnalului, precum și frecvenţa semnalului de intrare. Prin urmare,
o poziţie medie a centrului de fază al antenei trebuie determinat în scopul calibrării corecte.
Ideea principală în calibrarea antenei este simularea semnalelor din diferite direcţii prin rotirea antenei.
Pentru determinarea centrului de fază se foloseşte o antenă fixă, de bază, iar antena supusă încercării este
montată pe un robot care manipulează cu ea. Astfel robotul roteşte antena în diferite direcţii prestabilite.
Cunoscând diferenţa de coordonate etalon, si cea măsurată se poate determina poziţia centrului de fază.

303
 Fig. 2. Determinarea centrului de fază a antenei GNSS

9. Concluzii

Studiind bazele teoretice a metrologiei geodezice s-a constatat că domeniul dat are o dezvoltare
accelerată atât din punct de vedere tehnic cât şi legislativ. datorită cererii tot mai mari pe piaţă a lucrărilor
geodezice de precizie înaltă. La momentul actual în Republica Moldova au loc schimbări masive în domeniul
metrologiei legale, standardele şi normele existente fiind învechite şi insuficiente pentru asigurarea
metrologică a echipamentelor necesare.
Analizând metodele de verificare metrologică a instrumentelor geodezice se poate concluziona că
procesul dat este unul complex, alcătuit din mai multe proceduri care trebuie respectate cu stricteţe şi efectuate
într-o ordine prestabilită. Precizia cu care se operează în cadrul lucrărilor metrologice este cea mai mare
posibilă, iar calculele sunt efectuate doar pe baza a mai multor serii de măsurători pentru a exclude la maxim
influenţa factorilor exteriori ce ar putea influenţa rezultatele.
Deşi aparatele geodezice au evoluat foarte mult metodele oricum sunt bazate pe principiile clasice
fiind completate cu echipamentele moderne care uşurează munca inginerilor şi măresc precizia lucrărilor.
Fiecare tip de instrument are o metodă aparte de control a parametrilor săi care se bazează pe studii îndelungate
şi care oferă rezultatele necesare.

Bibliografie

1. CHICIUC A., CORJAN A., Metrologie, standardizare şi măsurători. Editura U.T.M., Chişinău, 2002.
2. ISAC E., Măsurări electrice şi electronice. Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1991.
3. MILEA A., Cartea metrologului. Editura Tehnică, 1985.
4. СПИРИДОНОВ А., Основы геодезической метрологии. Editura Картгеоцентр – Геодезиздат.
Moscova, 2003.
5. JEŽKO J. Calibration of surveying instruments and tools – means to the quality Increase of deformation
measurements. Journal of Sustainable Mining. Katowice, 2014.
6. Normă de metrologie legală 1-06:2016. Receptoarele sistemului satelitar global de navigaţie GNSS.
Chişinău, 2016.
7. Normă de metrologie legală. Aparate de nivelment geometric cu lunetă. Chişinău, 2000.
8. Normă de metrologie 1-01:2000. Telemetre şi tahimetre electronice. Chişinău, 2000.
9. Рейки нивелирные. Методика поверки. Editura ЦНИИГАиК, 2000.

304
 UTILIZAREA SCANERULUI LASER TERESTRU PENTRU CREAREA
MODELULUI 3D AL INTERIORULUI CLĂDIRII

Autor(i): Dorina BUCATARI, st. gr. GTC 1507, lect. sup., drd. Andrei IACOVLEV

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Cunoașterea geometriei obiectului are un rol decisiv în documentarea unor construcţii și
instalaţii existente, precum și la restaurarea unor obiective istorice. Documentarea complexă a construcţiilor
are loc într-un GIS. În funcţie de scopul urmărit modelul rezultat trebuie să corespundă, în limita unei precizii,
cu obiectul real. Scanarea laser este o tehnică nouă, cu ajutorul căreia măsurarea geometriei unei structuri
poate fi efectuată automat. Rezultatul este reprezentat printr-un nor de puncte. Graţie evidentelor avantaje,
tot mai multe domenii încep să adopte, câte puţin, această tehnologie.

Cuvinte cheie: geometrie, GIS, model, scanare laser, tehnică, puncte.

1. Aparate de scanare laser terestre

În prezent, scanarea laser terestră a devenit o tehnică suplimentară pentru aplicaţiile geodezice.
Utilizarea scanerelor laser este în continuă creștere, diferite sisteme originare de la diverse companii fiind
prezente astăzi pe piaţa instrumentelor și sistemelor de măsurare.
O clasificare a scanerelor laser terestre este destul de problematică, deoarece trebuie definită baza acestei
clasificări. Posibile clasificări se pot face după următoarele criterii:
 domeniul de măsurare al distanţelor;
 principiul sistemului de măsurare a distanţelor;
 densitatea punctelor;
 precizia determinării poziţiei spaţiale a punctelor;
 domeniul de scanare.
Cele mai multe scanere laser se bazează pe principiul măsurării timpului (time of flight). Această
tehnică permite măsurarea distanţelor până la câteva sute de metri. În cazul scanerelor Trimble GX 3D (figura
1), LMS-Z210 (figura 2) sau Leica ScanStation C10 (figura 3) este posibilă măsurarea distanţelor de peste un
kilometru.

Fig. 1. Scaner Trimble GX 3D Fig. 2. Scaner laser LMS-Z210 Fig.3. Leica ScanStation C10

Conceptul High-Definition Surveying (HDS) este o descriere mai exactă făcută de firma Leica a ceea
ce este cunoscut frecvent ca scanarea laser 3D. Leica a ales această descriere din două motive:
 acest termen indică, mai precis, cum diferă această tehnologie fundamental faţă de metodele
topografice clasice;
 cu noua familie de produse HDS, scanarea laser este o metodă deplin dezvoltată.

2. Principii de funcţionare

În funcţie de principiul de măsurare al distanţelor, se pot enumera 3 cele mai utilizate principii ale acestor
tipuri de aparate:

305
 Principiul măsurării timpului – distanţa e determinată în funcţie de timpul dintre emitere și receptive a unei
laser. O diodă emite un impuls laser către un obiect. Această undă este reflectată difuz de pe suprafaţa
obiectului și o parte din ea se întoarce la receptor. Pentru fiecare impuls este măsurat timpul de emitere și
recepţie;
Principiul măsurării diferenţei de fază – acest principiu îl găsim și la staţiile totale. Distanţa de la
instrument la obiect este determinată în funcţie de diferenţa de fază între semnalul emis și cel recepţionat;
Măsurarea distanţei pe principiul triangulaţiei – raza laser emisă și cea reflectată, împreună cu distanţa
dintre emiţător și cameră, formează un triunghi. Acest principiu oferă 2 soluţii: soluţia cu o singură camera
CCD și cu o camera dublă.

3. Software pentru prelucrarea rezultatelor scanării

Sarcina principală cade pe software-ul de procesare, și anume LEICA Cyclone. Multe funcţii predefinite
permit convertirea măsurătorilor într-o formă convenabilă pentru client și în cel mai scurt timp posibil.
Cyclone e împărţit în module, care formează un program convenabil pentru utilizator:
 Modulul SCAN – oferă posibilitatea de a vizualiza imediat rezultatele sondajului curent;
 Modulul REGISTER – crearea relaţiei spaţiale dintre nori de puncte individuali;
 Modulul MODEL – manipularea datelor din diferite scanere;
 Modulul SURVEY – crearea rapidă a materialelor topografice pe baza norilor de puncte;
 Modulul VIEWER – program gratuită pentru vizualizarea datelor;
 Modulul SERVER – organizează lucrul dintre client și server.
Pentru ca în final să obţinem modelul 3D a obiectului (în cazul dat – al interiorului clădirii), este nevoie
de nori de puncte pe baza cărora se obţine modelul 3D. Pentru aceasta, folosind Leica ScanStation C10 și o
marcă de vizare, se iau anumite date. În final se creează un ScanWorld cu pachetul complet de seturi de puncte
înregistrate, pentru ca să se obţină modelul 3D al încăperii (figura 4).

Fig. 4. Leica Scan Station C10

Bibliografie:

1. Blais F., “Terrestrial Laser Scanning”, Powerpoint presentation,International Summer School “Digital
Recording and 3D Modeling”, Aghios Nikolaos, Creta, Grecia, 24-29 aprilie 2006;
2. Boehler W, Bordas M, Marbs A., (2003), “Investigating laser scanner accuracy”, Proc. CIPA XIXth Int.
Symposium.

306
 PARTICULARITĂŢILE PROCEDURII DE EXPROPRIERE A
TERENURILOR PENTRU UTILITATE PUBLICĂ

Autor(i): lect. asist., drd. Ion ŞUMLEANSCHI, conf. univ., dr. Livia NISTOR-LOPATENCO

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract : Trecerea la economia de piaţă în Moldova a generat mari schimbări în toate sferele vieţii
sociale: crearea noilor unităţi economice, modificarea organizaţiilor statale, adoptarea noului Cod civil.
Dezvoltarea normală a vieţii sociale necesită respectarea normelor de conduită. Astfel, un accent important
al societăţii este proprietatea în noile ei forme recunoscute şi ocrotite atât prin legea fundamentală, cât şi prin
alte legi speciale. Fiind o totalitate de bunuri cei aparţin unui proprietar, noţiunea de proprietate poate fi
folosită în mai multe sensuri. Însă în majoritatea lor proprietatea este un fapt constant şi univers în toate ţările
şi în toate timpurile. Însă în pofida declarării inviolabilităţii dreptului de proprietate pe parcurs au apărut
unele reglementări de stat care contravin și încalcă acest drept și anume procedura de expropriere a
terenurilor pentru utilitate publică.

Cuvinte cheie: proprietate privată, proprietate publică, utilitate publică, expropriere, cadastru.

1. Introducere
Odată cu dezvoltarea societăţii şi mărirea numărului populaţiei apare stricta necesitate de dezvoltare a
localităţilor, în cel mai frecvent caz urbane cât şi a infrastructurii acestora ce au aport direct la buna funcţionare
a tuturor structurilor. De asemenea o importanţă deosebită în cadrul dezvoltării o poartă asigurarea lor cu căi
de acces şi reţele inginereşti care necesită adesea nevoie de reparaţii, extinderi sau chiar proiectarea unor noi
trasee care pot îmbunătăţi situaţia localităţii. În contextul semnării Acordului de asociere cu Uniunea
Europeană şi posibilităţii de integrare pe viitor sunt necesare implementarea mai multor standarde care practic
ating toate domeniile, necesitând reforme şi reorganizări. Astfel în marea majoritate a cazurilor pentru
efectuarea lucrărilor de ordin public sunt atinse drepturile de proprietate a cetăţenilor. Astfel sunt intentate
proceduri de expropriere care sunt destul de complicate din punct de vedere juridic şi necesită o argumentare
forte şi atingerea unui numitor comun cu proprietarii a căror drepturi sunt atinse.

2. Exproprierea pentru cauză de utilitate publică

Exproprierea reprezintă transferul de bunuri şi de drepturi patrimoniale din proprietate privată în
proprietate publică, transferul către stat de bunuri proprietate publică ce aparţin unei unităţi administrativ-
teritoriale sau, după caz, cedarea către stat sau către o unitate administrativ-teritorială a drepturilor patrimoniale
în scopul efectuării de lucrări pentru cauză de utilitate publică de interes naţional sau de interes local, în
condiţiile prevăzute de lege, după o dreaptă şi prealabilă despăgubire. Apariţia Legii Nr.488 din 08.07.1999,
cu privire la exproprierea pentru cauza de utilitate publică, este generata de faptul că exproprierea reprezintă o
atingere gravă adusa dreptului de proprietate (declarat inviolabil prin Constituţie).
Obiectul exproprierii
După cum rezultă din examinarea prevederilor art. 2 din Legea nr. 33/1994, pot fi expropriate numai
bunurile imobile care constituie proprietatea persoanelor fizice sau juridice, precum şi cele aflate în
proprietatea privată a unităţilor administrativ - teritoriale (comune, oraşe, municipii şi judeţe, art. 4 din Legea
nr. 69/1999. Drept obiect al exproprierii se consideră:
a) bunurile imobile, la care se raportă: terenurile, subsolul, bazinele de apă, pădurile, clădirile,
construcţiile şi alte obiecte legate de pământ, a căror permutare este imposibilă sau le aduce prejudicii
iremediabile, astfel încât nu mai pot fi folosite la destinaţie;
b) dreptul de folosinţă asupra bunurilor imobile pe un termen de până la 5 ani, dacă părţile nu convin
asupra unui alt termen;
c) drepturile patrimoniale şi personale nepatrimoniale, legate nemijlocit de invenţiile care pot contribui
considerabil la asigurarea intereselor de apărare şi de securitate ale ţării;
d) valorile cultural-artistice şi istorice de o importanţă excepţională pentru sentimentele naţionale ale
poporului, precum şi cele care atestă statalitatea ţării;

307
 e) dreptul de proprietate asupra reprezentanţilor florei şi faunei pentru care spaţiul natural al Republicii
Moldova este propriu dezvoltării şi reproducerii şi care se află pe cale de dispariţie în lume, în cazul existenţei
pericolului real de dispariţie şi de nereproducere a speciei.
În caz de stare de urgenţă, de asediu şi de război, exproprierii pot fi supuse bunuri mobile stabilite prin
lege organică.

3. Procedura exproprierii şi efectele exproprierii

Pentru a înţelege noţiunea şi a putea defini exproprierea, este necesar a se arăta cadrul normativ de
reglementare. Faţă de importanţa şi caracterul excepţional pe care îl prezintă exproprierea reglementarea de
principiu este cuprinsă în Legea fundamentală, art. 41 alin. 3 dispune că: “Nimeni nu poate fi expropriat decât
pentru cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire”.
Exproprierea pentru cauza de utilitate publica este o excepţie de la caracterul absolut şi inviolabil al dreptului
de proprietate privată. Din cuprinsul acestui act normativ, rezultă o serie de principii definitorii ale măsurii de
expropriere:
- Exproprierea este o măsura prin care se procedează la achiziţionarea forţată a unor imobile proprietate privata;
- Exproprierea se poate face doar daca acele imobile sunt declarate de utilitate publica, fie ele însele, fie
toponimia locului pe care sunt situate;
- Exproprierea se poate realiza doar conform unei proceduri legale, speciale, stabilita de o lege speciala;
- Exproprierea se poate realiza doar daca persoana împotriva căreia se ia aceasta măsura a fost în prealabil, şi
în mod judicios, despăgubita.
Nu sunt supuse exproprierii:
- bunurile imobile din proprietate publică;
- imobilele aflate în proprietatea privata a unitarilor administrativ-teritoriale pot fi expropriate numai în măsura
în care utilitatea publica se declara de interes naţional.
Exproprierea propriu-zisă și stabilirea despăgubirilor.
Pentru demararea procedurii de expropriere mai întâi de toate are loc declararea utilităţii publice. Utilitatea
publică se declară:
a) pentru lucrările de interes naţional - de către Parlament;
b) pentru lucrările de interes local al unităţii administrativ-teritoriale - de către consiliul ei;
c) pentru lucrările de interes comun al mai multor raioane şi/sau municipii - de către consiliile lor, iar în caz
de divergenţe - de către Guvern;
d) pentru lucrările de interes comun al mai multor oraşe şi/sau sate din teritoriul unui raion - de către consiliile
acestor oraşe şi/sau sate, iar în caz de divergenţe - de către consiliul raional
Iniţiativa privind declararea utilităţii publice revine autorităţilor publice şi se realizează nemijlocit prin
înaintarea propunerilor respective organelor de resort, în modul prevăzut de legislaţie.
Declararea utilităţii publice se face numai după efectuarea unei cercetări prealabile şi numai în cazul în care
există toate condiţiile pentru expropriere, prevăzute de lege.
Actul de declarare a utilităţii publice de interes naţional şi de interes local se aduce la cunoştinţă publică
prin afişare la sediul consiliului local în a cărui rază este situat obiectul exproprierii şi prin publicare în
Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Nu se dau publicităţii actele prin care se declară utilitatea publică
pentru lucrări privind apărarea ţării şi securitatea naţională în cazul în care ele prezintă secret de stat.
După declararea utilităţii publice, expropriatorul va executa acţiunile de înaintare a propunerii de
expropriere în termen de 10 zile de la publicarea actului de declarare a utilităţii publice. Proprietarul obiectului
exproprierii este informat în scris despre propunerea de expropriere de către organul care face această
propunere şi este în drept să-şi dea consimţământul pentru o compensare imediată şi echitabilă. Propunerea de
expropriere va conţine notificarea adresată persoanelor fizice şi juridice titulare de drepturi reale asupra
obiectului exproprierii, oferta de despăgubire, modalitatea transferului de bunuri şi de drepturi patrimoniale
sau, după caz, modalitatea de cedare a drepturilor patrimoniale. În cazul exproprierii de locuinţă sau teren,
proprietarului i se va propune în proprietate o altă locuinţă sau un alt teren. Expropriatul poate face întâmpinare
împotriva propunerii de expropriere. Întâmpinarea este actul prin care expropriatul înaintează exigenţele
proprii privind condiţiile exproprierii. Ea se depune, în termen de 45 de zile de la primirea notificării, la organul
care a făcut propunerea de expropriere.
Totalitatea procedurilor de expropriere se autentifică prin hotărâre de judecată procedură. Astfel în
faţa instanţei de judecată pot sa apăra două situaţii:
- părţile se învoiesc asupra exproprierii și asupra despăgubirilor, ipoteza în care instanţa ia act de învoială și
pronunţă o hotărâre definitivă;

308
- părţile se învoiesc doar cu privire la expropriere, dar nu și asupra despăgubirilor, instanţa ia act de învoiala
și stabilește despăgubirea. Procedura amiabila este reglementata de art.4 din legea 33/1994: ”
În cazul în care părţile nu ajung la un acord asupra exproprierii în modul stabilit, exproprierea pentru
cauză de utilitate publică nu poate fi făcută decât prin hotărâre judecătorească cu dreaptă şi prealabilă
despăgubire. Pentru cazurile de expropriere în scopul asigurării apărării ţării, ordinii publice şi securităţii
naţionale, procedurile de expropriere menţionate se fac în regim secret ca să nu se divulge informaţiile şi, în
felul acesta, să nu se aducă prejudicii potenţialului de apărare al ţării, ordinii publice şi securităţii naţionale
Expropriatorul este în drept să renunţe la expropriere, inclusiv în cazul hotărârii definitive a instanţei de
judecată privitoare la despăgubire dacă aceasta din urmă nu s-a efectuat. Expropriatul, în acest caz, are dreptul
să ceară despăgubirea prejudiciului cauzat.
În caz de litigiu asupra cuantumului despăgubirii, instanţa de judecată va institui o comisie de experţi
la care pot participa câte un reprezentant al expropriatorului şi al expropriatului. Despăgubirea se compune din
valoarea reală a imobilelor sau a drepturilor patrimoniale supuse exproprierii şi din daunele cauzate
proprietarului sau titularilor de alte drepturi reale.
Plata despăgubirilor se va face în modul convenit între părţi. În lipsa unui acord între ele, instanţa de
judecată va hotărî depunerea de mijloace pe contul bancar al expropriatului, stabilind şi termenul de plată, care
nu va depăşi 30 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti.
Efectele exproprierii:
a) imobilul expropriat, din proprietatea privată trece în proprietate publică, prin hotărârea judecătorească, liber
de orice sarcini;
b) Drepturile reale principale (uzul, uzufructul, abitaţia, superficia) constituie asupra bunului expropriat,
concesionarea şi atribuirea în folosinţa se sting prin expropriere;
c) Dreptul de ipoteca și privilegiile constituite asupra imobilului expropriat se strămuta asupra despăgubirilor
stabilite de instanţa;
d) Se sting orice drepturi personale dobândite de alte persoane asupra imobilului expropriat, cum ar fi cele
născute din contractul de locaţiune sau din contractul de concesiune.

4. Concluzii şi recomandări
În prim plan exproprierea pentru utilitate publică este o încălcare a dreptului constituţional privind
proprietatea privată dar în acelaşi timp o necesitate reglementată de îndeplinirea unor necesităţi la nivel local
sau chiar naţional, însoţit de scopuri nobile pentru conservarea şi păstrarea unor valori cultural – istorice sau
salvarea unor specii pe cale de dispariţie.
Această procedură creează o serie de probleme şi daune expropriaţilor chiar dacă aceștia sunt
despăgubiţi în conformitate cu preţurile de piaţă la moment pentru bunurile şi drepturile reale asupra lor din
zona respectivă.
Despăgubirile materiale nu acoperă daunele moral – psihologice, iar comisiile care se constituie pentru
evaluarea despăgubirilor pot să nu ia în calcul unele valori importante pentru expropriat.
Majoritatea populaţiei este de părerea că incomodităţile aduse unei persoane/familii sunt nesemnificative
în comparaţie cu beneficiile pentru o societatea întreagă, până când nu ajung în situaţia dată
Măsuri de protecţie a proprietarului expropriat în Republica Moldova:
1. Dreptul de preemţiune;
2. Dreptul la închiriere şi dreptul la retrocedare;
3 Dreptul de retenţie.

309
 Fig. 1 Exemplu de expropriere pentru utilitate publică: proiectarea reconstrucţiei şi extinderii străzii mesager
(de Ia str. -I Albişoara până la Calea leşilor)

Tabelul 1.Fragment din lista terenurilor supuse exproprierii

Nr. ord. Nr. cadastral al
terenului prop. privată
1 0100518093
2 0100518150
3 0100518086
4 0100518165
Suprafaţa de teren retrasă Notă
din proprietatea vată
0,0281 ha
0,0645 ha Se va examina oportunitatea
exproprierii întregii suprafeţe sau doar a unei părţi
0,0367 ha
0,0626 ha Se va examina oportunitatea exproprierii întregii
suprafeţe sau doar a unei părţi

Bibliografie

1. Constituţia Republicii Moldova.

2. Codul civil al Republicii Moldova. Legea Republicii Moldova nr.1107-XV din 6 iunie 2008.
3. Codul funciar. Legea Republicii Moldova nr. 828 din 25.12.1991.
4. Legea Republicii Moldova. Cadastrul bunurilor imobile nr.1543 - XIII din 25.02.1998.
5. Legea Republicii Moldova cu privire la proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale nr. 523
- XIV din 16.07.1999.
6. Legea Republicii Moldova cu privire la arenda în agricultură nr. 198 -XV din 15.05.2003.
7. Legea Republicii Moldova privind administrarea publică locală nr. 123 -XV din 18.03.2003.
8. Legea Republicii Moldova privind terenurile proprietate publică şi delimitarea lor nr. 91 — XVI din 5
aprilie 2007.
9. Legea Republicii Moldova cu privire la formarea bunurilor imobile nr.354 –XV.
10. www.arfc.gov.md

310
 MANAGEMENTUL RISCULUI DE INCENDIU ÎN ENERGETICĂ

Autori: conf. univ. dr. Efim OLARU, Daniela BRICEAG

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Întreaga istorie a umanității este legată de domeniul energetic, care în societatea contemporană
are o importanță tot mai mare. Electroenergetica este baza capacității industriale a oricărei țări, de aceea
dezvoltării acestei ramuri i se acordă o atenție deosebită la nivel global. Ea este elementul de bază al
complexului de combustibili și energie, integrând în sine un șir de ramuri industriale cu risc deosebit de înalt
de explozie-incendiu și de incendiu, legate de extragerea, prelucrarea, păstrarea și transportarea resurselor
combustibile și energetice. Un rol deosebit în reducerea pericolelor la exploatarea obiectivelor acestui
complex revine managementului riscurilor și elaborării măsurilor eficiente de prevenire și apărare împotriva
incendiilor.

Cuvinte cheie: risc de incendiu, combustibil, stații electrice, explozie, securitate la incendiu, pericol
potențial, management al riscurilor, avarie industrială.

Noi trăim într-o lume plină de diferite pericole și riscul este o componentă obișnuită a vieții noastre.
Înțelegerea și înfruntarea (înlăturarea) riscului devine o problemă necesară nu doar în viața cotidiană, dar și în
viața inginerului și a managerului.
Avariile industriale totdeauna prezintă o daună potențială pentru sănătate, mediul ambiant și proprietate,
deoarece multe întreprinderi și instalații energetice și chimice, care utilizează substanțe toxice și periculoase,
în diferite țări, sunt amplasate în apropierea zonelor locative.
Există un șir de surse posibile ale avariilor industriale în afara limitelor proceselor de producere, așa ca
exploziile de gaze și vapori, ce se produc din cauza scurgerilor din mine sau din depozitele subterane de gaze,
precum și exploziile de substanțe explozive în timpul producerii sau transportării. Urmările avariilor depind,
în primul rând, de amplasarea utilajului, de starea procesului tehnologic, de calificarea și gradul de
responsabilitate a personalului.
Toate acestea ne demonstrează cât de importante sunt aprecierea și managementul riscurilor. De aceea,
lucrarea de față vine să ne ajute a înțelege noțiunile principale, procesele și tehnicile de evaluare și management
al riscurilor, precum și pentru crearea bazei teoretice pentru toate domeniile de securitate.
Problema prevenirii exploziilor și incendiilor pe teritoriul unei centrale termoelectrice, atomoelectrice sau
hidroelectrice este de o mare importanță, dacă se are în vedere ce ar însemna pentru întreprinderi, instituții și
pentru economia națională, în general, întreruperea curentului electric, lipsa de energie electrică, din cauza
acestor fenomene nedorite. Atât la centralele termoelectrice și hidroelectrice mai vechi, cât și la cele mai noi
și în curs de punere în functiune, pot apărea o serie de avarii datorită unor deficiențe de concepție, exploatare,
sau a unor neglijențe din partea personalului care le deservește, unor cauze tehnice, avarii care, în unele cazuri,
sunt urmate de explozii sau incendii.
Centrala termoelectrică este o întreprindere complexă în care functionează o serie de agregate și instalații
necesare transformării energiei chimice a combustibililor în energie termică (cazanele de abur) și aceasta în
energie electrică (generatoarele de curent, montate pe același ax cu turbinele). Dintre agregatele și instalațiile
unei centrale termice, se vor analiza numai acelea care pe timpul exploatării prezintă pericol mărit de
incendiu și explozie, și anume: instalațiile de alimentare cu combustibil, sala cazanelor, sala mașinilor,
instalațiile de distribuție a energiei electrice (stații electrice, posturi de transformare, gospodării de cabluri și
de ulei etc.).
Prezența unor cantități foarte mari de gaze combustibile, cărbuni, ulei, păcură încălzită, suprafețe fierbinți
ale utilajului și conductelor, precum și a hidrogenului, a unei rețele dezvoltate de cabluri crează un pericol
permanent de incendiu și/sau explozie.
Analizând avariile și incendiile, produse la obiectivele C.T.E., în diferite țări ale lumii, s-a ajuns la
concluzia, că majoritatea situațiilor excepționale s-au produs din vina omului. De regulă, acestea erau acțiuni
incorecte, neatente, iar în unele cazuri nepăsător-criminale ale personalului. Vrând-nevrând se strecoară ideea,
că minimalizâd prezența omului și automatizând complet procesele tehnologice, un șir impunător de avarii,
incendii și explozii s-ar putea să fie evitate.
Să ne referim doar la câteva situații, care se declanșează din vina omului.

311
 Actele teroriste au devenit bâta societății contemporane și, în general, o problemă de amploare globală.
Soluționarea problemelor ce țin de lupta cu terorismul a devenit o problemă de importanță majoră. Totodată,
obiectivele C.T.E. se află în câmpul de vedere al terorismului din cauza deosebitei importațe a acestora. Actele
teroriste produse la aceste obiective provoacă, de regulă, pagube enorme. În soluționarea problemelor legate
de lupta cu terorismul un rol important îl joacă sistemele automate ale semnalizării de pază, inclusiv paza
perimetrului obiectivului, sistemele de paza contra incendiilor și de stingere automată, de comunicare și dirijare
cu procesul de evacuare a oamenilor, de supraveghere video asupra obiectivelor.
Problemele furtului de petrol și de produse petroliere din conductele magistrale de transportare a acestor
produse, de asemenea, își aduc aportul lor negativ la cazurile de apariție a situațiilor excepționale. Furturile,
adesea poartă un caracter barbar, fără a respecta cele mai elementare măsuri de securitate, provocând, printre
altele și pagubă ecologică. Dorința de a căpăta profit, în multe cazuri, plasează atenția pe locul doi, iar
calificarea joasă a oamenilor, implicați în schemele de sustragere a petrolului, cunoașterea insuficientă a
proselor tehnologice, a parametrilor de desfășurare a acestora au uneori urmări catastrofale.
Un rol important în asigurarea securității obiectivelor C.T.E. revine calității utilajului. Folosirea utilajului
uzat conduce la scăderea nivelului de securitate a obiectivelor strategice din cadrul C.T.E.
Elaborarea măsurilor și adoptarea soluțiilor tehnice, care preîntâmpină și exclud factorii periculoși, care
influențează asupra securității industriale și securității la incendiu a obiectivelor C.T.E., inclusiv protecția
antiteroristă, este obligatorie la exploatarea termocentralelor, bazelor petroliere, a depozitelor de produse
petroliere, a uzinelor de prelucrare a petrolului, a complexurilor de alimentare cu aceste produse.
Starea de pericol de incendiu sau explozie este definită ori determinată de existența materialelor și
substanțelor combustibile, de prezența unor surse de aprindere (energie) și a mijloacelor care le pot genera,
precum și de apariția unor împrejurări favorizante care permit trecerea energiei sursei către sistemul inflamabil.
Cantitatea de energie a sursei trebuie să fie egală sau superioară energiei minime de aprindere.
Împrejurările favorizante constau, în principiu, în producerea de defecte în sistemul tehnic, în greșeli de
operare, nerespectarea strictă (întocmai) a instrucțiunilor de lucru și de protecție, neglijența sau apariția unor
factori perturbatori neprevăzuți.
Izbucnirea unui incendiu sau producerea unei explozii este posibilă numai dacă există o corelare în timp
și spațiu, determinante fiind sistemul inflamabil și sursa de aprindere.
Sintagma pericol de incendiu (P) se poate defini ca raportul dintre pericolul potențial de incendiu (Pp) și
măsurile de protecție (Mp).
Analiza riscului de incendiu constă în a determina probabilitatea de izbucnire a unui incendiu și
anticiparea consecințelor stabilite printr-un scenariu de incendiu luat în considerare. Un scenariu de incendiu,
în scopul de a analiza riscul de incendiu din punct de vedere cantitativ presupune o succesiune de secvențe
logice după momentul aprinderii.
Dezvoltarea focarului inițial al incendiului este dependentă de următorii factori:
- cantitatea de materiale și/sau substanțe combustibile și de modul de repartizare a sarcinii termice
în spațiul analizat;
- caracteristicile constructive ale obiectivului;
- amplasarea obiectivului față de infrastructura existentă;
- asigurarea evacuării fumului și focului;
- performanțele măsurilor și a mijloacelor de apărare împotriva incendiilor.
La evaluarea riscului de incendiu a obiectivelor de orice destinație, cu atât mai mult a obiectivelor din
C.T.E. trebuie estimate următoarele componente:
- frecvența de apariție a scenariilor de inițiere a unui incendiu;
- probabilitățile de inițiere a focului, adică posibilele surse de aprindere;
- căile de dezvoltare și propagare a incendiului;
- probabilitatea de eșec și refuz a diferitelor sisteme de protecție contra incendiilor.
Frecvența aprinderilor și probabilitățile de dezvoltare a focului sunt, de obicei, derivate din statisticile
anterioare ale incendiilor care au avut loc, în cazul existenței unor asemenea date, fie la obiectiv sau în organele
de supraveghere a măsurilor contra incendiilor, ori în serviciile de intervenție la incendiu.
În cazul lipsei datelor statistice trebuie stabilite în ce condiții poate să izbucnească un incendiu și utilizând
anumite tehnici de calcule inginerești să se anticipeze dezvoltarea ulterioară a focului.
Cuantificarea consecințelor fiecărui caz de incendiu, în general, se efectuează prin calcule inginerești de
protecție împotriva incendiilor. Din acest punct de vedere reiese, că trebuie evaluate perfomanța sistemelor de
protecție împotriva incendiilor, în dependență de strategia de securitate la incendiu a țării.
Performanța sistemelor de prevenire a incendiilor, de apărare împotriva incendiilor, precum și a măsurilor
tehnico-organizatorice înseamnă și eficacitate, și eficiență.

312
 Probabilitatea de producere a incendiului se bazează pe datele statistice existente, privind incendiile sau
pe metode matematice, dacă acestea lipsesc.
Probabilitatea de producere a urmărilor (consecințelor) este bazată pe analiza probabilistică și pe metodele
(modelele) deterministe privind dezvoltarea incendiului, propagarea efectului incendiului, evaluarea
procesului de evacuare a oamenilor și a bunurilor materiale.
La estimarea riscului de incendiu, respectiv a probabilității de declanșare a unui incendiu și de producere
a urmărilor acestuia se au în vedere următoarele:
a) pericolul de incendiu identificat în construcție (obiectiv), în funcție de tipul, caracteristicile și
proprietățile materialelor/substanțelor manipulate (folosite, produse sau depozitate);
b) sursele potențiale de aprindere a materialelor/substanțelor, împrejurările favorizante de inițiere
a incendiului și măsurile organizatorice și efective adoptate pentru eliminarea sau limitarea la minim a acestora;
c) nivelurile criteriilor de performanță ale construcțiilor privind cerința esențială „securitate la
incendiu”, privind conformarea la foc, rezistența și stabilitatea în caz de incendiu;
d) asigurarea evacuării și salvării oamenilor, atât din punct de vedere al siguranței căilor de
evacuare, cât și al mijloacelor și personalului implicat în acțiunile de intervenție și salvare în cazul izbucnirii
incendiului;
e) nivelul de echipare și dotare cu mijloace tehnice (sisteme, instalații, echipamente, aparatură
de stingere etc.) pentru prevenirea și stingerea incendiilor, performanțele acestora și starea de funcționare a
lor;
f) dimensionarea, forța de intervenție și de salvare a serviciilor care pot fi antrenate în cazul
situației excepționale.
În funcție de probabilitatea inițierii unui incendiu și de nivelurile de gravitate se stabilesc niveluri de risc
de incendiu pe zone, spații, încăperi, compartimente de incendiu și construcție, care în mod obligatoriu se
precizează în documentele tehnice, scenariile de securitate la incendiu și în planurile de intervenție la incendiu,
în conformitate cu prevederile reglementărilor tehnice.
Evaluarea riscului de incendiu reprezintă compararea riscului de incendiu identificat (evaluat) cu riscul de
incendiu acceptat, care reprezintă un nivel limită, prestabilit prin reglementări (de exemplu, 10 -6 sau 10-9) sau
de către beneficiar (administrator).
Din punct de vedere al riscului de incendiu efectiv acceptat, definit ca nivelul limită maxim al riscului de
incendiu, considerat acceptabil din punct de vedere al gravității consecințelor incendiului, corelat cu
probabilitatea de inițiere a evenimentului respectiv, se consideră că:
- pentru anumite obiective nu se admite risc mare de incendiu, așa cum sunt: obiectivele turistice cu
spații de cazare, de sănătate, de locuit, de învățământ și de sport;
- unele obiective, indiferent de densitatea sarcinii termice se încadrează la risc mare de incendiu, așa
cum sunt: obiectivele de comerț, de alimentație publică, culturale, distractive;
- altele se încadrează la risc mic sau risc mediu de incendiu, redus prin echiparea cu instalații automate
de semnalizare și de stingere până la nivelul de risc (de regulă, la calcularea densității de sarcină termică
valoarea nu poate depăși 630 MJ/m2, așa cum s-a demonstrat, îndeosebi, la clădiri cu peste 70% de spații,
destinate activității de birou).
Evaluarea riscurilor este un proces în care, mai mult sau mai puțin, riscurilor obiectiv pronunțate în formă
de seriozitate și probabilitate de avarii li se atribuie un parametru cu considerarea sistemului de evaluare a
organizației, care adoptă soluția privind managementul riscurilor. Este o fază de tranziție dintre părțile pur
tehnică și organizatorică a managementului riscurilor. Evaluarea riscurilor nu poate fi efectuată de analitic sau
tehnician, soluția finală, totdeauna, se află în mâinile managerilor sau politicienilor, cu toată împotrivirea
acestora, în majoritatea cazurilor. Tranziția între analiză și evaluare a riscului este bazată pe înțelegerea și
acceptarea riscului.
Gradul de seriozitate poate fi determinat în mod diferit, în conformitate cu aceea, căror scopuri servește
analiza. Evaluarea la nivelul întreprinderii sau a unei instalații nu prea mari, evident, se v-a deosebi de
evaluarea la nivel de stat.
Procesul de analiză a riscului se finalizează cu evaluarea și exprimarea acestuia. De regulă, există și alte
procedee de exprimare a riscului în scopul evaluării ulterioare. Pentru evaluarea ulterioară riscurile trebuie
comparate unul cu altul. Această comparație se exprimă, în primul rând, cu ajutorul așa-numitei matrice a
riscurilor, în care fiecare dintre riscuri se amplasează în conformitate cu nivelul așteptat al gravității și a
probabilității.
Modelele dispersiei permit, cu ajutorul unui complex de ecuații matematice, a pronostica, în cadrul
scenariului concret, locul și dimensiunile norului de substanță inflamabilă și modificarea acestuia în timp. De
regulă, acestea se divizează, conform duratei, în modele continuie (subcategoria – modele de dispersie în timp

313
limitat) și în modele de dispersie momentană. În primul caz se modelează așa-numita buclă „plume” (pană),
în care concentrația în permanență scade în funcție de distanța de la sursă, iar în alt caz se modelează deplasarea
norului format în rezultatul scurgerii.
În practică, modelele dispersiei, cel mai frecvent, sunt folosite pentru calcularea concentrației substanței
toxice, evident, în ramura energeticii și, în primul rând, în domeniul legat de păstrarea (depozitarea) și
prelucrarea combustibilului. Aceste modele se folosesc pentru a calcula domeniul atmosferei explozive. Date
inițiale pentru modelul dispersiei servesc dimensiunea și proprietățile inițiale ale scurgerii, condițiile
meteorologice, relieful localității și proprietățile substanței.
Date de ieșire (finale) sunt concentrația substanței în diferite intervale de timp și în diferite puncte din
apropierea sursei.
Pentru modelele dispersiei sunt necesare datele modelului factorului inițial și date privind condițiile
meteorologice. La ieșire se prezintă profilurile concentrației, necesare pentru calcularea domeniului de
explozie sau a norului inflamabil.
Unul din cele mai cunoscute modele este modelul lui Gauss , care se referă la dispersia substanțelor mai
ușoare sau egale după greutate cu cea a aerului. Modelul se bazează doar pe principiul transportării substanței
de către vânt. Alte instrumente sunt modelele de dispersie ale substanțelor grele, acestea fiind mult mai
complicate, deoarece asupra dispersiei substanței care este mai grea decât aerul, influențează fenomene fizice
mult mai complicate.

Bibliografie:
1. Olaru E. Fiabilitatea sistemelor tehnice și riscul tehnogenic. Editura „Tehnica-UTM”, 2013.
2. Crăciun I., Udor A. Riscuri generatoare de situații de urgență și managmentul riscurilor de incendiu.
Editura Stadiform, 2009, 233 p.
3. Darie E. Modelarea matematică a incendiilor, Buetinul pompierului, Nr.I, Editura ministerului internelor
si reformei administrative, Bucuresti 2007, 125 p, p. 104 – 109.
4. Buzurniuc Șt., Moraru V. Informatica: elemente de calcul numeric, Chișinău: Evrica, 2000, 113 p.
5. Danihelka P. Analysis and Management of Risks of Dangerous Chemicals in Industry. Ostrava: VSB-
TU Ostrava, 2002.
6. Данихелка П. Менеджмент рисков в энергетике. Дидактический материал. ВШБ ТУО, 2015.
7. Брушлинский Н. Н., Соколов С. В. Математические методы и модели управления в
Государственной противопожарной службе: Учебник, Академия МЧС России, 2011, 173 с.

314
 STINGEREA COMBINATĂ A INCENDIILOR DE MARI PROPORȚII

Autori: Efim OLARU, conf. dr., Dana CIOBAN st. gr. IAPC-1406

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Utilizarea la stingere a unor substanțe stingătoare complimentare și compatibile asigură o bună
eficiență în intervențiile la incendiile de mari proporții. La incendiile mari se preconizează, în ultimul timp
folosirea spumei în amestec cu hidrocarburile halogenate. În cazul unei viteze considerabile de stingere cu
utilizarea pulberilor stingătoare, în unele cazuri, se manifestă un neajuns esenţial al metodei de stingere cu
pulbere: focarele localizate de ardere, în cazul unui succes general al stingerii, pot provoca reaprinderea pe
întreaga suprafaţă de stingere a obiectivului. De aceea, este necesară folosirea unor astfel de metode şi
mijloace de stingere, care garantează un efect complet de stingere a incendiului. Incendiile izbucnite la
rezervoare sunt, de regulă, de lungă durată și destul de complexe prin caracterul lor, necesitând un număr
important de forțe, mijloace tehnice și cantități mari de substanțe stingătoare.

Cuvinte cheie: lichid combustibil, incendiu, stingere combinată, fierbere, apă ușoară, spumă
aeromecanică.

Incendiile de lichide combustibile se caracterizează prin două fenomene interdependente, și anume:

evaporarea și amestecarea vaporilor cu aerul (oxigenul din aer) și arderea amestecului „vapori de lichid
combustibil-aer”, care se produce deasupra oglinzii de evaporare a lichidului. Evaporarea are un rol important,
deoarece anume acest proces determină intensitatea arderii. Schimbul de căldură între flacără și suprafața
lichidului este influențat, în primul rând, de forma și dimensiunile flăcărilor, de temperatura lor și de
capacitatea de interacțiune a flăcărilor cu lichidul.
În dependență de locul aflării lichidului combustibil sunt deosebite trei feluri de ardere:
- arderea lichidului în rezervoare;
- arderea lichidului vărsat pe suprafața unor materiale de altă natură;
- arderea lichidului combustibil sub formă de jet.
În cazuri reale, la un incendiu se pot întâlni una sau chiar toate felurile de ardere, menționate anterior.
Arderea se poate produce concomitant atât la suprafața oglinzii rezervorului, cât și în cuva de retenție, în cazul
revărsării lichidului. Arderea sub formă de jet se întâlnește, foarte frecvent, la sondele de extragere a petrolului
sau la spargerea conductelor de transportare sub presiune a produselor petroliere.
La arderea lichidelor în rezervoare deschise, structura flăcărilor, temperatura și radiația calorică a acestora
depind, în mare măsură, de diametrul rezervorului în care are loc arderea. Înălțimea părții luminoase a flăcării
este, de regulă, de 1-2 diametre ale rezervorului.
În caz de vânt, flăcările se înclină spre orizontală, păstrând aproximativ aceleași dimensiuni și, ca urmare,
vor atinge și vor încălzi rezervoarele vecine sau alte instalații, amplasate până la o distanță de două diametre
de rezervorul incendiat.
Temperatura părții luminoase a flăcării, în funcție de tipul lichidului combustibil, variază de la 1000 până
la 1300 °C. Din această cauză, în primele minute de la izbucnirea incendiului într-un rezervor apare pericolul
propagării acestuia la rezervoarele vecine sau la alte obiective, care se află sub influența radiației flăcărilor.
Viteza de ardere nu este aceeași când arderea are loc în rezervoare de diametre diferite. Pentru rezervoarele
cu diametre mici, viteza de ardere este destul de mare. Dacă diametrul crește, viteza de ardere la început
descrește, apoi crește din nou, ajungând la o anumită valoare constantă pentru lichidul respectiv.
Există două puncte de vedere, bazate pe concepții diferite, referitoare la schimbul de căldură dintre flăcări
și suprafața lichidului. Primul se bazează pe rolul predominant al transferului de căldură prin radiație, iar cel
de al doilea se referă la faptul că căldura de la flacără se transmite la suprafața lichidului prin convecție.
Incendiile la rezervoarele de produse petroliere sunt însoțite de transferul unei energii termice apreciabile,
datorită coloanei de flăcări, precum și a transportului de către curenții de aer a particulelor fierbinți de carbon
(funingine), la rezervoarele vecine. În consecință, la aceste rezervoare, de multe ori, se produce inflamarea
vaporilor de produse petroliere ieșite prin diferite deschideri din capacul rezervorului.
Pereții rezervorului aflați în direct sub influența flăcărilor la temperatura de 500-600 0C pierd rezistența și
încep să se deformeze spre interiorul rezervorului.
În procesul arderii lichidului are loc încălzirea stratului superficial până la temperatura de fierbere, cu o
intensificare considerabilă a procesului de ardere, formarea spumei și revărsarea lichidului peste peretele

315
rezervorului. Semnul principal al începerii fierberii este creșterea dimensiunilor flăcărilor. În unele cazuri,
înainte de a începe fierberea, se produce un zgomot sub formă de foșnet.
În legătură cu faptul că nu există măsuri eficiente pentru prevenirea fierberii, capătă o importanță deosebită
intervenția operativă pentru stingerea unor astfel de incendii. În anumite situații fierberea poate fi oprită, dacă
se intervine rapid și se realizează o racire permanentă și abundentă, cu jeturi de apă, a pereților rezervoarelor
incendiate.
Metodele de stingere a incendiilor de lichide combustibile se aleg în funcție de substanța cu cel mai mare
effect stingător și care se are la dispoziție, precum și de mijloacele tehnice, care urmează să refuleze această
substanță asupra incendiului.
Spuma a fost și este în present substanța stingătoare principală pentru stingerea produselor petroliere mai
ușoare decât apă, depozitate în rezervor sau scurse și accumulate în strat sub formă de băltoace. Debitarea
substanței de stingere prin dispositive uniform distribuite, astfel, încât să se asigure intensitatea minima
necesară pentru formarea unui strat continuu și elastic de spumă, la intervalul de timp prescris de norme și
regulamente, constituie o cerință de bază pentru eficiența metodei respective de stingere.
Răcirea pereților rezervorului cu apă, atât înainte, cât și în timpul stingerii, și chiar după stingere o perioadă
cât mai îndelungată, constituie, de asemenea, o cerință de prim ordin.
Pentru stingerea unor incendii sau protecția diferitelor puncte locale vulnerabile ale rezervoarelor (inelul
de etanșare al capacului plutitor, racordurile și armatura conductelor tehnologice, supapele de respirație,
opritoarele de flăcări etc.) se pot folosi și alte substanțe stingătoare, așa ca: pulberile stingătoare, apa ușoară
de tip light-water, hidrocarburile halogenate, aburul.
Aceste substanțe asigură stingerea rapidă a flăcărilor, iar spuma ca substanță stingătoare de bază, asigură
răcirea și izolarea pe timp mai îndelungat a suprafeței lichidului de oxigenul din aer, prevenind, astfel,
fenomenul de reaprindere, precum și pericolul de explozie prezentat de norii de vapori sau gaze ce s-ar putea
forma ca urmare a degajării și acumulării în aer a unor mari cantități de vapori inflamabili.
Utilizarea la stingere a unor substanțe stingătoare complimentare și compatibile asigură o bună eficiență
în intervențiile la incendiile de mari proporții. La incendiile mari se preconizează, în ultimul timp folosirea
spumei în amestec cu hidrocarburile halogenate.
În cazul unei viteze considerabile de stingere cu utilizarea pulberilor stingătoare, în unele cazuri, se
manifestă un neajuns esenţial al metodei de stingere cu pulbere: focarele localizate de ardere, în cazul unui
succes general al stingerii, pot provoca reaprinderea pe întreaga suprafaţă de stingere a obiectivului. De aceea,
este necesară folosirea unor astfel de metode şi mijloace de stingere, care garantează un efect complet de
stingere a incendiului.
La etapa actuală este elaborată metoda stingerii combinate, folosită cu succes în multe ţări. Esenţa metodei
constă în aplicarea consecutivă asupra focarului de ardere a pulberii stingătoare şi a spumei aeromecanice.
Pulberea asigură stingerea pe suprafaţa principală a arderii, iar sectoarele separate de ardere se sting complet
cu spumă.
O altă metodă de stingere combinată este stingerea incendiilor cu jet puternic de gaze și apă. Pentru stingere
se folosesc, de regulă, motoarele turboreactive de avion (M.T.R.) la care a expirat resursa de zbor a motorului.
Capacitatea motoarelor de acest tip de a crea un curent puternic de gaze într-o direcţie bine determinată, care
posedă o energie cinetică extrem de mare şi-a găsit utilizare în instalaţiile pentru stingerea incendiilor la
erupţiile de gaze şi ţiţei cu ajutorul autospecialelor de stingere cu gaze şi apă (A.S.G.A.).
Autospeciala de tipul A.S.G.A. prezintă prin sine şasiul unui camion de transport pe platforma de marfă a
căruia este amplasată turbina de avion. La arderea combustibilului turbina formează un curent de gaze de
ardere cu un conţinut scăzut (până la 14-16 %) de oxigen. În curentul de gaze, cu ajutorul unor ţevi cu afet
staţionare se debitează apa. Curentul „gaz-apă” este mijlocul (substanţa) de stingere a autospecialei de tipul
A.S.G.A. Mecanismul de stingere a curentului „gaz-apă” este bazat pe scăderea temperaturii obiectivului care
arde, în zona aplicării mijlocului de stingere, precum şi din contul diluării vaporilor şi gazelor combustibile cu
gaze inerte.
Autospecialele de tip A.S.G.A. se marchează cu litere şi cifre, de exemplu, A.S.G.A.-150: literele indică
că autospeciala este de tipul automobilelor de stingere cu gaze şi apă, iar cifrele – consumul de mijloace
stingătoare, kg/s.
Nodurile principale ale A.S.G.A.: dispozitivul de ridicare-rotire; M.T.R.; sistemul de conducte pentru
debitarea apei către ţevile cu afet (tunuri) ale sistemului de stropire; cisterna cu combustibil pentru M.T.R;
pupitrul de comandă de la distanţă cu M.T.R. şi cu motorul automobilului.
Apa ușoară este o substanță stingătoare mai recentă, care se refulează asupra unui lichid nemiscibil cu apa
(care nu se amestecă cu apa) formând o peliculă care impiedică, chiar și în cazul în care este foarte fină,

316
evaporarea lichidului combustibil. Datorita acestei proprietăți se reduce concentrația de vapori deasupra
lichidului care arde, procesul de ardere se intrerupe, iar reaprinderea nu mai este posibilă.
Substantele tensioactive pe bază de fluor, din care se obtine apa usoară s-au dovedit a fi foarte eficiente la
stingerea incendiului, atunci când sunt amestecate cu substante proteinice. Se obtine o spumă fluida și
rezistentă la foc, indicată a se folosi în instalațiile fixe de stingere la tancuri și rezervoare de combustibil lichid,
recomandându-se, după unii specialiști din străinătate, să se introducă de jos în sus, adică sub suprafața
incendiată. Unul din marile avantaje ale apei usoare este compatibilitatea cu spuma proteinică și într-o măsură
oarecare cu pulberea stingătoare. Acest mare avantaj poate fi folosit pentru realizarea unei stingeri rapide a
incendiilor, folosind procedee mixte.
În caz de incendiu conducătorul stingerii incendiului (C.S.I.) trebuie să execute într-un timp foarte scurt
recunoașterea, consultându-se cu specialiștii obiectivului. În cadrul recunoașterii trebuie stabilite următoarele:
- natura, cantitatea, nivelul lichidelor combustibile aflate în rezervoarele incendiate și în cele învecinate;
- tipul și starea rezervorului incendiat și a celor din apropiere;
- posibilitatea producerii exploziilor în rezervoarele incendiate și în cele învecinate;
- existența și starea digurilor în jurul rezervoarelor;
- timpul aproximativ când se va produce distrugerea rezervorului, revărsarea și căile posibile de scurgere
a lichidului incendiat;
- pericolul pentru împrejurimi, ținând seama de direcția și puterea vântului;
- amploarea incendiului și prezența forțelor și mijloacelor prevăzute de planul de intervenție, precum și
necesarul de forțe suplimentare;
- posibilitățile reale de alimentare cu apă;
- starea și eficiența instalațiilor de stingere și răcire, cantitatea de spumogen existență la obiectiv și
posibilitatea aducerii rapide a spumogenului de la obiectivele vecine sau din depozite.
Pentru stingerea cu succes a incendiilor izbucnite la rezervoarele cu produse petroliere trebuie respectate
următoarele principii tactice:
1) autospecialele de incendiu se vor amplasa conform planului de intervenție;
2) concentrarea rapidă a forțelor și mijloacelor, la locul acțiunii, stabilite de plan;
3) punerea cât mai rapidă în funcțiune a instalațiilor de stingere și răcire și urmărirea eficacității acestora;
4) începerea atacului cu spumă se va realiza doar după crearea unei rezerve triple de mijloace pentru
crearea spumei, realizându-se continuitatea acțiunii cu spumă de bună calitate până la lichidarea completă a
arderii, precum și un anumit timp după aceasta, stabilit de C.S.I., pentru prevenirea reaprinderii produselor
petroliere;
5) până la începerea atacului cu spumă se va efectua răcirea rezervorului incendiat și a rezervoarelor aflate
în imediata apropiere;
6) în cazul arderii concomitente și în rezervor și în cuvă se stinge mai întâi lichidul din cuva de retenție;
7) asigurarea alimentării neîntrerupte cu apă și alte substanțe de stingere, refularea acestora la debitul și
presiunea, dependente de natura lichidului care arde;
8) transvarzarea lichidului din rezervorul incendiat și din cele vecine se va executa doar la dispoziția C.S.I.;
9) asigurarea condițiilor optime de lucru pentru grupa operativă, a legăturilor și informării operative pe tot
timpul intervenției;
10) organizarea stingerii incendiilor pe sectoare cu misiuni de răcire a rezervoarelor învecinate și
asigurarea securității personalului preocupat de această operație, pregătirea și executarea atacului cu spumă
pentru stingerea incendiului;
11) evacuarea din rezervoare a apei, acolo unde aceasta există, cu ajutorul instalației tehnologice și al
sistemului de canalizare industrială
Stingerea incendiilor la depozitele de produse combustibile, în special la rezervoarele de mare capacitate,
datorită caracteristicilor deosebite ale arderii – ardere violentă, degajări mari de căldură, fum și gaze toxice,
pericolul de explozie, de fierbere și de deversare – impune o temeinică pregătire a acțiunii de atac și de
conducere a acestuia.
Atacul pentru stingerea incendiului se execută numai la ordinul și sub conducerea nemijlocită a C.S.I. care
va stabili următoarele:
1) concentrarea la locul incendiului și pregătirea pentru acțiune a mijloacelor tehnice, substanțelor de
stingere și a rezervei stabilite prin calcul;
2) numirea șefilor de sectoare și a personalului care participă la executarea atacului cu spumă;
3) stabilirea și aducerea la cunoștința personalului de intervenție a semnalelor de începere și oprire a
debitării spumei și de retragere în caz de pericol;

317
 4) efectuarea atacului pe direcția vântului, concomitent cu toate mijloacele, neîntrerupt și la intensitatea
de refulare care să asigure lichidarea incendiului. Spuma se va debita în rezervorul care arde, pe pereții interiori
ai acestuia, pentru a putea să se scurgă lin și să acopere treptat oglinda lichidului incendiat. După încetarea
arderii, debitarea spumei se va continua încă 5-10 min pentru prevenirea reaprinderii produselor, iar răcirea
pereților rezervoarelor până la aducerea produsului sub temperatura de aprindere.
Succesul unui atac cu spumă depinde, într-o mare măsură, de asigurarea continuității spumei, deci a
necesarului de spumogen, apă și mașini, de buna pregătire a celor care mănuiesc agregatele de producere a
spumei, a șoferilor și a întregului personal de intervenție.
Pentru stingerea eficientă a unui incendiu de produse petroliere este necesar ca în prealabil să se elaboreze
documente de intervenție concrete, argumentate științific, care fiind verificate prin aplicații periodice, să ducă
la stăpânirea cu precizie a oricărui amănunt din planul de intervenție elaborat.
Reușita în acțiunile de stingere a unor astfel de incendii rezidă, înainte de toate, în folosirea eficientă a
forțelor și mijloacelor cu care se intervine și în stăpânirea perfectă a tehnicii stingerii cu mijloacele fixe și
mobile. C.S.I. trebuie să se convingă personal că se acționează cu o spumă de bună calitate și refulată de toate
țevile stabilite.
Fără îndoială, că la succesul atacului pentru stingerea incendiilor la rezervoarele cu produse petroliere, pe
lângă performanțele mașinilor, utilajelor și instalațiilor folosite, o contribuție de seamă urmează s-o aducă
C.S.I. și ajutoarele acestuia, care trebuie să aplice cu inventivitate principiile tactice specifice acestor categorii
de incendii, precum și cele care sunt valabile pentru conducerea forțelor și mijloacelor de luptă contra
incendiilor.

Bibliografie:
1. Bălulescu Р. Stingerea incendiilor. Editura Tehnică, București, 1979.
2. Prevenirea şi stingerea incendiilor la depozitele de lichide combustibile – M.I.Ch. , ed. 1977, p.
132 – 175 ; 197-213.
3. Buletinul Pompierilor nr.1/1973, p. 132-140 ; 2/1973, p.34-37, 4/1977 p. 44-50.
4. Руководство по тушению нефти и нефтепродуктов в резервуарах и резервуарных парках.
–М.: 2000. – 78 с.
5. Безродный И.Ф., Гилетич А.Н., Меркулов В.А. и др. Тушение нефти и нефтепродуктов.
–М.: ВНИИПО, 1996. – 216 с.

318
 INSTALAȚII DE STINGERE A INCENDILOR CU AJUTORUL
SUNETULUI ȘI A ABURULUI

Autor: Iulia BUTUC

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: În articol se abordează particularitățile utilizării stingerii incendiilor prin intermediul

instalațiilor cu ajutorul sunetului și a aburului.

Cuvinte cheie: incendiu, transformatoare, instalaţii automate de stingere

Dezvoltarea progresului tehnico-ștințific impune utilizarea tehnologiilor moderne, a elementelor

moderne de construcții, a materialelor și a instalațiilor, care constituie elementele componente ale sistemului
de creare și menținere a condițiilor de confort în încăperile de producție, cât și cele sociale. Sarcinile termice
incendiare prevăzute în aceste încăperi și spații constituie riscul la incendiu, care este caracterizat - pentru
clădirile cu gradul de funcționalitate F5, de categoria de pericol incendiu-explozie, iar pentru clădirile cu gradul
de funcționalitate F1-F4 de suprafața nivelului, gradul de rezistență la foc și numărul de nivele. În sistemul de
protecție și prevenire împotriva incendiilor se însriu măsurile organizatorice, tehnice, de protecție și prevenire.
În acest context utilizarea instalațiilor de stingere a incendiilor, inclusiv cele cu abur și cu sunet reprezintă o
necesitate și actualitate.
În instalațiile de stingere a incendiului ca substanţă este recomandat atât aburul saturat, cât şi aburul
supraâncălzit. Aburul, ca substanţă de stingere a incendiului, este recomandat să se utilizeze în instalaţii fixe
şi semifixe, în special acolo unde există o sursă permanentă de generare a aburului şi care asigură cantitatea
de abur necesară funcţionării fiabile a instalaţiei de stingere.
Conform normelor la proiectare, instalaţiile de stingere a incendiilor cu abur nu se utilizează în cazurile
în care, în spaţiul supus inundării există: materiale care în contact cu apa ar reacţiona violent; materiale care s-
ar topi la temperatura jetului de abur; instalaţii electrice sub tensiune; persoane care nu pot fi evacuate.
Instalațiile fixe de stingere cu abur a incendiilor se compun din: sursa de alimentare cu abur; conducta
principală de abur; armătura de închidere pe conducta magistrală de cu abur (normal deschis); reţeaua de
distribuţie a aburului (cu conducte perforate); detectoare de incendiu (amplasate în incinta protejată); tabloul
electric de comandă al instalaţiei; butoane de acţionare manuală; dispozitiv de semnalizare acustică locală
(pentru avertizarea personalului aflat în incinta protejată); conducta de alimentare cu abur a instalaţiei semifixe,
dotată cu hidranţi de abur. În conformitate cu cerințele și normele la proiectare echipamentul necesar instalaţiei
de stingere cu abur a incendiilor trebuie să aibă asigurată calitatea corespunzătoare. Subansamblurile şi
echipamentele instalaţiei se transportă ambalate, păstrându-se caracteristicile tehnice şi constructive cu care au
fost realizate de producător; înainte de montarea conductelor şi a accesoriilor aferente se verifică starea lor,
neadmiţându-se montajul dacă prezintă deformări sau urme de lovire.
Mecanismul stingerii cu abur a incendiilor se bazează pe reducerea concentraţiei de oxigen în zona de
ardere, până la o valoare limită la care arderea se întrerupe. Pentru aceasta este necesară o concentraţie
volumică a aburului în aer de minimum 35%. Instalaţiile de stingere cu abur a incendiului se prevăd în
conformitate cu reglementările tehnice în vigoare şi pot fi folosite pentru: stingerea incendiilor declanşate pe
suprafeţe mici (prin inundarea incintelor închise cu volume mai mici de 500m3), precum şi pentru stingerea
incendiilor la rezervoare conţinând fluide cu temperatura de inflamabilitate peste 100˚C şi un volum sub
valoarea de 5000m3; limitarea propagării incendiilor prin crearea de perdele de abur astfel amplasate încât să
constituie bariere continue de abur; prevenirea incendiilor şi exploziilor în spaţii în care pot fi scurgeri de fluide
inflamabile, prin inundarea spaţiilor respective pentru diluarea amestecurilor de astfel de fluide.
Montarea instalațiilor fixe de stingere cu abur a incendiilor se realizează în strict în conformitate cu
normele și insturcțiunile privind instalarea lor: armăturile de închidere prevăzute în cadrul instalaţiilor de
stingere cu abur a incendiilor se amplasează în locuri uşor accesibile, în exteriorul incintei protejate şi la 15y
25m de instalaţiile tehnologice protejate; conductele interioare de distribuţie a aburului se montează la 0,2 y
0,3m în raport cu nivelul pardoselei, cu orificiile dispuse astfel, încât jeturile de abur să fie dirijate spre
interiorul incintei protejate; la rezervoarele cu diametru mai mare de 15m se prevăd cel puţin două racorduri
la reţeaua de distribuţie, montate distanţat între ele cu cel puţin un sfert de circumferinţă; instalaţiile de refulare

319
a aburului pot fi alcătuite din conducte metalice perforate, cu orificiile având diametrul de 4 y 5mm racordate
la o conducta de abur; se recomandă ca distanţa dintre două orificii succesive ale unei ţevi să fie de maximum
0,15 m, iar distanţa între axele a două conducte etajate să fie de minimum 0,70m; instalaţiile de stingere de
tipul hidranţiilor de abur se alimentează dintr-un distribuitor cu armături având diametrul de 25mm, la care se
racordează furtunuri flexibile pentru abur de maximum 15m lungime. Fiecare furtun se prevede cu o ţeavă de
refulare cu diametrul de 25mm şi lungime de 2m, având diametrul orificiului de refulare a aburului de 15mm.
Pentru evitarea acumulării electricităţii statice, reţelele de abur şi suprafeţele metalice din spaţiile
protejate trebuie să aibă asigurată continuitatea alimentării cu energie electrică şi să fie protejate prin legare la
pământ. Pentru o exploatare în condiții fiabile este important să se asigure și să se respecte corectitudinea
recepției instalațiilor și punerea în funcțiune care prevede: respectarea prevederilor proiectelor de execuţie şi
a documentaţiiei tehnice; respectarea prevederilor reglementărilor tehnice de executare a instalaţiilor cu abur;
procesele verbale de recepţie internă, certificatele de garanţie, de calitate şi după caz, agrementele tehnice ale
materialelor şi echipamentelor.
De rând cu instalațiile fixe se utilizează și instalațiile semifixe de stingere cu abur a incendiilor. Aceste
instalațiii se compun dintr-o conductă de alimentare cu abur pe care se montează peste fiecare 25m hidranţi de
abur pentru intervenţie manuală de stingere a începuturilor de incendiu izbucnite pe sol sau la diferite niveluri
ale instalaţiilor tehnologice.
Stingerea incendiilor prin intermediul sunetului se realizează la lungimea de undă în zona de frecvență
joasă 30 – 60Hz. Particularitatea utilizării acestei metode se explică prin asigurarea interfereței între substanța
combustibilă și mediul oxidant, care corespunzător conduce la stingerea flăcării. Aceste instalații de stingere
cu sunet sunt utilizate pentru incendiile interioare cu suprafețe mici, în aparate de zbor, nave maritime.
Domeniul de utilizare a acestor sisteme este destul de restrâns, de aceea, acest subiect necesită o abordare
complexă și aprofundată.
În concluzie menționăm, că metodele active de protecție prin dotarea tehnică minimă obligatorie a
construcţiilor şi instalaţiilor cu sisteme şi instalaţii de stingere a incendiilor, oferă oportunitatea de a asigura o
siguranță sporită la foc a obiectivelor și a construcțiilor cât și a beneficiarilor, permite realizarea principiilor şi
cerinţelor prevăziute de normele generale de apărare împotriva incendiilor și reduce la minimum pierderile
bunuri materiale și vieți omenești.

Bibliografie
1. NCM E.03.05-2004. Instalații automate de stingere și semnalizare a incendiilor. Normativ la proiectare.
Departamentul Construcțiilor și Dezvoltării Teritoriului al Republicii Moldova, Chișinău, 2004
2. NCM E.03.03- 2003. Dotarea clădirilor și instalațiilor cu sisteme automate de semnalizare și stingere a
incendiilor. Ministerul Ecologiei, construcțiilor și Dezvoltării Teritoriului al Republicii Moldova, 2003
3. http://jurnalul.ro/it/stiinta/uluitor-flacarile-pot-fi-stinse-cu-ajutorul-sunetului-video-686466.html

320
 PROTECȚIA ÎMPOTRIVA ELECTROCUTĂRILOR ACCIDENTALE CU
ÎNTRERUPĂTORUL DIFERENȚIAL
Autori: Sergiu MAZILU; Dionisie CEBAN

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: În articoln se abordează un dispozitiv de protecție contra electrocutării, analiza efectelor

negative ale curentului electric asupra organismului uman, metodele existente de combatere a acestora, cât
și ultimile realizări, norme și reguli privind domeniul electrosecurității din Republica Moldova, și experiența
altor state.

Cuvinte cheie: Întrerupător automat, curenți reziduali, electrosecuritate, dizjunctor diferențial.

Protecția vitalității omului cât și a avutului său, constituie obiectivul strategic al oricărui stat dezvoltat
și responsabil, care permanent trebuie să se află în vizorul organelor ierarhice superioare de control și
supraveghere. Realizarea acestui deziderat poate fi atins prin diverse modalități, inclusiv prin elaborarea și
implementarea în mod continuu a mijloacelor inovative de protecție a vitalității omului. Actualmente energia
electrică reprezintă factorul cheie pentru dezvoltarea oricărei societăți, se utilizează practic în toate domeniile
și este greu de imaginat lipsa acesteia. În același timp curentul electric reprezintă un pericol iminent pentru
sănătatea omului, prin faptul că nu posedă culoare, gust, miros, și de către factorul uman este greu de
identificat. Prezența curentului electric poate fi depistat numai prin intermediul dispozitivelor și/sau
indicatoarelor speciale. Dar în activitatea practică nu fiecare persoană posedă de instrumente, cunoștințe și
abilități de aplicare a acestora, de aceea, mijloacele de protecție utilizate în acest domeniu sunt indispensabile
lumii moderne. În studiul de față se abordează un mijloc modern de protecție contra electrocutărilor care își
găsește o întrebuințare tot mai largă în întreaga lume datorită simplității, eficienței în utilizare și costului destul
de redus.
Problema de bază constă în asigurarea securității și sănătății factorului uman la acțiunea curentului
electric mai ales în instalațiile electrice de tensiune joasă, și protecția împotriva producerii incendiilor de natură
electrică.
În acest sens, cu lux de argumente prezentăm factorii care determină pericolul de electrocutare. La
atingerea simultană a două puncte cu potențial electric diferit prin corpul uman dintre aceste puncte se scurge
un curent cu diferite valori a cărei gravitate depinde de: stare, dispoziție, gen, durata de acțiune, mediu în care
se află, masa și dimensiunile corporale, prezența alcolului în sânge, circulația sanguină, intensitatea curentului,
frecvență etc., modificând rezistența corpului uman.
Având diferență de potențial între care este amplasat un corp cu o anumită rezistență, conform legii lui
Omh prin această rezistență va curge un curent, direct proporțional cu tensiunea aplicată și invers proporțională
cu rezistența corpului prin care circulă. Efectul de trecere a curentului electric prin organismul uman poartă
denumirea de electrocutare. Curentul electric scurs prin organismul uman poate fi benefic dacă este controlat,
iar dacă acesta este accidental - provoacă consecințe grave cu efecte letale. Efectele negative ale electrocutării
sunt de natură termică, care se manifestă în principal prin supraâncălzirea țesuturilor, provocând arsuri grave;
mecanică, care se manifestă prin ruperea țesuturilor musculare și a vaselor sanguine; electrolitică, care se
manifestă prin descompunerea lichidelor din organism și biologică, care se manifestă prin haosul impulsurilor
electrice și dereglarea funcțiilor/sistemelor vitale din contul preluării dirijării câmpurilor biologice a
organismului uman.
Curentul nepericulos reprezintă valoarea curentului sub acțiunea căruia omul se poate elibera singur și
constituie maxim 20mA pentru curentul alternativ, și 50mA pentru curentul continuu. Valoarea curentului letal
pentru om constituie minim 100mA cu durata acțiunii de 0.1-0.2s.
Conform studiilor statistice electrocutările în instalațiile electrice survin: 22% din cauza întreținerii proaste
a aparatelor și instalațiilor electrice, defecțiuni tehnice; 73% din cauza lipsei de cunoștințe minime în domeniul
de electrosecuritate și ignorarea pericolelor, și 5% alte cauze.
În încăperile clădirilor cu pericol funcțional F1 - F5 se pot produce cu uşurinţă accidentări care conduc
la electrocutare prin folosirea diferitelor utilaje, dispositive și instalații existente. De aceea, considerăm
important să abordăm protecția împotriva electrocutărilor accidentale prin intermediul dispozitivului modern
- întrerupător diferențial.

321
 Principiul de funcționare a protecției diferențiale se bazează pe principiul de funcționare a
transformatorului. Constructiv acest dispozitiv este constituit dintr-un un miez feromagnetic închis pe care se
bobinează conductoarele electrice racordate cu instalația consumatoare, și o înfășurare suplimentară conectată
la un dispozitiv de acționare ce întrerupe circuitul primar.
Datorită inducției electromagnetice curentul scurs prin conductoarele primare crează un flux magnetic
ce se închide prin miezul feromagnetic. Așa cum curenții la fază și la nul sunt opuși ca direcție, corespunzător
și defazajul lor va constitui 180 de grade, iar în sumă vor da zero. În cazul în care apare o punere la pământ,
adică curentul se închide prin alt circuit decât cel normal (fază și nul), atunci va apărea un dezichilibru de
curent în rezultatul diferenței dintre curentul de fază și cel nul, care va avea două componente care circulă prin
traseul normal și care se închide prin traseul nou format la pământ. Astfel curentul diferențial reprezintă acel
current, care se închide prin circuitul nou format la pământ, iar curentul din înfășurarea suplimentară de pe
miezul feromagnetic va fi direct proporțional cu acesta. Deci, acest curent poate alimenta dispozitivul de
acționare și, corespunzător va întrerupe circuitul. Desigur valoarea acestui curent poate fi reglată modificând
numărul de fire a înfășurărilor de pe miezul feromagnetic, rezistența înfășurării suplimentare și a dispozitivului
de acționare și/sau reglajul mecanic al arcului de acționare al dispozitivului.
Curentul poate fi reglat la o valoare nepericuloasă pentru factorul uman 30mA, dar în dependență de
condițiile existente în zona protejată se va adopta 10mA pentru zonele umede sau pentru cele care intră în
contact cu apa și/sau substanțe bune conductoare ce pot avea simultan și contact cu omul, iar pentru halele
industriale se adoptă reglajul de regulă de 10mA.
Pentru a înțelege sensul protecției diferențiale, fie că avem în locuință o priză de 230V ale cărei borne
le notăm cu Uo și U1. Între cele două borne avem tensiunea de 220V notată cu U. Dacă la această priză
întroducem bornele de alimentare a unui consumator (spre exemplu, un mixer electric de bucătarie), obținem
cel mai simplu circuit electric conform schemei din Figura 1.
Mixerul, ca orice consumator electric are o rezistență, Z. În acest caz, prin motorul mixerului se va
scurge un curent electric notat cu I, al cărui sens îl considerăm în mod convențional de la borna U0 către borna
U1. În conformitate cu Legea lui Ohm, valoarea curentului I este funcție de valoarea tensiunii U și a impedanței
Z, și conform relației I = U/Z, valoarea curentului este aceeași în orice punct al circuitului.

Figura 1. Schema circuitului format la conectarea unui consumator la bornele sursei (prizei).

Din cauza deteriorării cablului de alimentare al mixerului, factorul uman atinge în mod accidental
porțiunea de cablu cu izolația deteriorata în punctul A. Întrucât corpul uman are o impedanță internă Z0, prin
el se va scurge un curent electric de valoare I0 care va avea sensul de la borna U0 către pământ, concomitent cu
curentul I1 care circulă prin mixer către borna U1 a prizei, iar factorul uman va fi supus acțiunii unui șoc electric.
Schematic această situație este reprezentantă în figura 2.

Figura 2. Schemele de principiu ale circuitului electric format și închiderea curenților.

Dacă valoarea curentului I0 va constitui ≥ 30mA, șocul suferit poate conduce la efect letal. Astfel, în
punctul A apare un curent I care intră și doi curenți I0 si I1, care ies. Punctul A poartă denumirea de nod de

322
rețea și pentru el este valabilă Legea I a lui Kirchoff: suma algebrică a curenților care intră într-un nod de
rețea este zero adică, suma curenților care intră într-un nod de rețea este egală cu suma curenților care ies
din acel nod de rețea, iar în cazul precăutat I = I0 + I1 sau I1 = I – I0.
În acest caz curentul care pleacă de la borna U0 a prizei nu mai este egal cu curentul care ajunge la
borna U1 Dacă la bornele prizei se instalează un dispozitiv “diferential”, care poate detecta diferența dintre
cei doi curenți, atunci prin acest dispozitiv se dă comandă de decuplare a tensiunii, asigurând securitate
benefiicarului instalației electrice.
Așadar, o soluție simplă de protecție în domeniul asigurării securității contra electroctării este protecția
diferențială prin intermediul căreia se măsoară diferența dintre curentul din fază și curentul din nul, care în
sumă trebuie să constituie zero. În figura 3 este reprezentat torul feromagnetic care face posibilă măsurarea
curentului rezidual în baza căruia funcționează intrerupătorul diferențial.
Pe acest inel feromagnetic sunt îmbobinate câteva fire ale conductorului de fază 1, de nul 2 și
înfășurarea de diferență care va măsura valoarea curentul rezidual.

Figura 3. Miezul fieromagnetic și realizarea înfărurărilor pe el.

Curentul ce trece prin fază în miezul feromagnetic crează un flux magnetic (solenație) F F =IFWF, și
corespunzător și curentul ce se întoarce prin nul va crea în miez un flux magnetic FN =INWN. Aceste două
fluxuri în regim normal se reduc reciproc, de aceea, numărul de fire WF și WN trebuie să fie egale. Înfășurarea
de măsură 3 în regim normal nu va fi influențată, prin ea nu va circula curent, iar în regim de defect când o
parte din curentul fazei se va scurge prin pământ, fluxul rezultant din cele două va fi diferit de zero și în
înfășurarea 3 va crea un curent rezidual.
În exteriorul intrerupătorului difernțial sunt scoase 4 borne (de nul, de fază, de intrare și de ieșire), iar
bornele înfășurării reziduale sunt conectare la un dispozitiv de acționare format dintr-o bobină înfășurată pe
un miez feromagnetic care va cupla un contact mobil la trecerea prin bobină a curentului rezidual. În acest sens
poate fi prevăzut și un element de reglare pentru diferite valori ale curenților de declanșare 10mA, 30mA,
100mA etc.

Ținând cont de faptul că echipamentele informatice funcționează utilizând ca sursă energia electrică,
este necesar de precizat și unele aspecte ce ține de normele și regulile de securitate tehnică pentru evitarea
electrocutarii. Conform normelor și regulilor de exploatare a instalațiilor electrice, mijloacele tehnice pentru
protecția împotriva electrocutării prin atingere indirectă prevăd protecția automată împotriva tensiunilor de
defect și protecția automată împotriva curenților de defect.
În conformitate cu cerințele Normelor de Amenajare a Instalațiilor Electrice, pentru protecția împotriva
atingerii indirecte trebuie sa fie realizate urmatoarele măsuri tehnice: folosirea tensiunilor reduse; legarea la
pamânt; legarea la nul; izolarea suplimentară de protecție; izolarea amplasamentului; separarea de protecție;
nivelarea potențialelor; deconectarea automată și folosirea mijloacelor de protectie electroizolante.
Pentru evitarea electrocutărilor accidentale și asigurarea unei funcționări în siguranță a dispozitivului
de protecție abordat în prezentul studiu, este binevenită aplicarea unei deserviri tehnice prin testarea lunară
privind buna funcționare a diferențialelor prin apăsarea butonului “T” (Test), protejarea cu diferențiale doar
circuitele cu pericol real de electrocutare. În condiții normale, valoarea de 30mA a curentului de defect este
suficientă pentru protecția vitalității. În cazul folosirii valorii de 10mA există riscul ca diferențialul să
declanșeze fără nici un defect în instalație, doar datorită interferenței dintre fază și împămantare dacă s-au
folosit conductoare sau cabluri cu izolație de calitate mai slabă.

În concluzie ne exprimăm convingerea, că protecția diferențială de curent rezidual reprezintă un mijloc

de protecție contra electrocutării la atingerea accidentală a omului de circuitele electrice neizolate sau defecte.

323
Aceasta poate identifica scurgerile de curent rezidual și deconecta circuitul la valoarea de 30mA, ca fiind
valoare periculoasă pentru om. Deconectarea are loc instantaneu sau cu temporizare 40 - 300ms, ceea ce nu
permite extinderea efectului negativ al curentului electric asupra organismului uman sau supraâncălzirea, și
deci inițierea unui incendiu. Protecția dată este normată ca costrucție și ca mijloc de protecție: se folosește ca
protecție suplimentară în rețelele de tensiune joasă, se produce în mai multe variante funcționale monopolare
și/sau tripolare, iar în raport cu efectul produs, din punct de vedere economic sunt foarte eficiente.

Bibliografia:
1. Istrate, M. Electrosecuritate. - Iași,, Editura Cerni, 2007. ISBN 978-973-667-274-3
2. Normele de Amenajare a Instalatiilor Electrice, 2003
3. Buta, A., Oprincariu, D. Bazele electrotehnicii, lecții de curs. – Timișoara, Editura Ditactică Tehnică, 2003
4. www.jesus.warcraftuniverse.info/uchebniki/releynaya-zaschita-n-v-chernobrovov.htm

324
 PARTICULARITĂŢILE DE UTILIZARE A SISTEMULUI DE STINGERE
A INCENDIILOR (C.A.F.) PENTRU INSTELAŢII ELECTRICE

Autori: Dionisie CEBAN; Sergiu MAZILU

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: În articol se abordează pericolul de incendiu în staţii şi transformatoare electrice şi

particularităţile aplicării sistemului de stingere cu spumă cu aer comprimat (C.A.F.).

Cuvinte cheie: incendiu, transformatoare, instalaţii automate de stingere.

Actualmente prestarea energiei electrice a devenit un serviciu social utilizată pretutindeni. Lipsa ei nu
poate fi concepută pentru viaţa şi activitatea umană, care a devenit profund dependentă de ea. Sectorul
electroenergetic prestează un produs având următoarele particularităţi deosebite: producerea, transportul şi
consumul energiei electrice constituie procese simultane, prestarea serviciului are loc 24/24 ore şi 7/7 zile, cere
investiţii mari şi nu în ultimul rând prezintă un pericol pentru mediul ambiant şi factorul uman.
Sistemul de alimentare cu energie electric reprezintă un ansamblu de instalaţii utilizate pentru
producerea, transportarea, transformarea şi distribuţia energiei electrice destinate pentru asigurarea
consumatorilor cu energie electrică. Sarcina principală a acestuia constă în asigurarea unei continuități și
siguranță în alimentarea consumatorilor la parametrii solicitați. Cerinţa de bază înaintată sistemului de
alimentare cu energie electrică constă în asigurarea criteriului de fiabilitate, pentru că nerespectarea acestuia
poate provoca sistări frecvente și accidentale sistem, prezentând totodată și un pericol sporit pentru
consumatori.
Unul din elementele de bază al sistemului de alimentare cu energie electrică îl reprezintă
transformatorul, prin intermediul căruia se asigură transformarea parametrilor energiei electrice lângă locul de
producere a ei, pentru a fi transportată şi transformarea lor în apropierea consumatorilor pentru a fi accesată.
Transformatoarele și stațiile de transformare privite din perspectiva sistemului naţional se află în etapa de
postexploatare, etapă caracterizată de o intensitate mare a refuzurilor tehnice, şi corespunzător caracterizată de
pericol sporit de incendiu şi explozii.
Incendiile izbucnite în staţii de transformare (transformatoare) şi căile de transport a energiei electrice
se definesc ca incendii de natură electrică şi fac parte din categoria incendiilor speciale, a căror stingere se
impun măsuri speciale privind utilizarea mijloacelor şi tehnicilor de stingere şi protecţie a vitalității.
Stingerea incendiilor izbucnite în stațiile și substații de transformatoare la etapa de exploatare este
condiţionata de valoarea tensiunii de exploatare, astfel încât la tensiuni înalte și foarte înalte este necesar de
utilizat instalații automate de stingere a incendiului. Incendiile provocate în aceste construcții sunt caracterizate
de o serie de particularități specifice: sunt depozitate cantități mari de ulei, există construcții (canaluri şi
tuneluri de cabluri) care au legătură cu diferite încăperi adiacente favorizând propagarea incendiului.
Pericolul de incendiu mai este cauzat și de posibilitatea producerii scurtcircuitărilor între firele
bobinajelor aparatelor electrice ca urmare a străpungerii izolaţiilor. În canalele şi tunelurile de cabluri se pot
produce incendii, ca urmare a scurtcircuitelor sau a supraâncălzirii cablurilor. Conform datelor statistice
ponderea inițierii incendiilor în construcția stațiilor și substațiilor de transformatoare din cadrul sistemului
energetic, prevalează în comparaţie cu alte surse electrice: întreruptoare cu ulei de înaltă tensiune 14%,
transformatoare de curent 14%, transformatoare de putere 9,3%, transformatoare de tensiune 7,8%,
generatoare 7%.
Problema principala a incendiilor declanșate în aceste construcții se rezumă la faptul că majoritatea
conduc la distrugerea parţială și/sau totală a cuvei transformatorului şi a cablurilor de înaltă tensiune.

Astfel, reieșind din posibilele riscuri la producerea unor incendii de proporții și instantanee,
transformatoarele și elementele componente trebuie protejate cu un sistem de detecție, alarmare și stingere
adecvat, fiabil şi eficient. Acest aspect poate fi realizat prin intermediul sistemului de spumă cu aer comprimat
(C.A.F.), care utilizează un amestec pentru stingerea incendiilor creat prin injectarea de aer sub presiune în
soluţia spumantă. Sistemele de stingere a incendiilor de tip C.A.F. sunt sisteme de generare a spumei
care produce bule de aer de dimensiuni foarte mici, pulverizate într-un jet uniform și compact sub
presiune.

325
 Practicile mondiale ne demonstrează, că mijloacele de bază pentru stingerea incendiilor pentru
transformatoare, stații o constitue spuma. Studiile teoretice și cele realizate în practica profesioanlă ne arătă,
că sistemul C.A.F. de generare a spumei are o influenţă pozitivă asupra stabilităţii spumei, asigurând ca
stratul de spumă să persiste o perioadă mai îndelungată decât în cazul unui sistem obişnuit cu spumă.
La modul general aceste sisteme se raportă la categoria sistemelor de stingere intiligente, de aceea, în
timpul inițierii unui incendiu, transformatoarele trebuie să fie dezactivate din toate părţile, după care se
declanșează sistemul de stingere. În timpul stingerii incendiilor sau în cazul aplicațiilor utilizând alte sisteme
conform normelor și regulilor de securitate este interzisă apropierea pompierilor, cât şi a lucrătorilor autorizaţi
de părţile active ale instalaţiilor electrice aflate în flăcări la distanţe periculoase.
Particularitățile utilizării sistemului C.A.F. pentru stingerea inendiilor în transformatoare se explică prin:
x descărcarea substanţei de stingere care ajunge până la suprafaţa focarului: presiunea mare de evacuare
a substanţei de stingere al sistemului C.A.F., combinată cu capacitatea de izolare a bulelor de spumă, realizează
stingerea rapidă a lichidului incendiat.
x Producerea jetului de spumă uniforme și compacte cu dimensiunea bulelor foarte mici.
x Producerea unui strat de spumă care oferă o mai bună protecţie termică împotriva radiaţiilor:
stratul de spumă creat de sistemul C.A.F. persistă pentru perioade lungi de timp deasupra materialului
combustibil şi aderă bine pe suprafeţele verticale, în ambele cazuri, oferind o bună protecţie termică a
combustibilului.
x Îmbunătăţrea vizibilității în condiţiile unui incendiu: sistemele C.A.F. reduc semnificativ producerea
de abur în timpul stingerii incendiilor.
x Reducerea cantității de apă și de spumă: Cantitatea de spumă folosită reprezintă doar o cotă
semnificatifă din cea a sistemelor de stingere cu spumă tradiţionale.
x Curăţarea cu uşurinţă a spaţiilor incendiate după operaţia de stingere.
Pentru a demonstra eficacitatea sistemului dat atât la nivel teoretic cât și la nivel practic pot fi realizate
diferite teste, simulări de cazuri. Rezultatele testelor și studiile realizate au confirmat ipoteza, că astfel de
sisteme oferă performanţe echivalente sau chiar mai bune decât instalaţiile obișnuite de stingere (cu
sprinklere cu spumă).
În concluzie, sistemele C.A.F. oferă o protecţie adecvată pentru lichidele inflamabile şi o protecţie
superioară comparativ cu instalaţiile de stingere a incendiilor cu apă pulverizată pentru transformatoarele
electrice. Aceste sisteme de stingere utilizează pentru stingerea incendiilor mult mai puţină apă şi spumă
decât sistemele actuale de stingere cu spumă. Sistemele C.A.F. au o eficacitate sporită în stingerea incendiilor
izbucnite la transformatoarele electrice cu o durată de stingere a incendiilor redusă în comparaţie cu
celelalte instalaţii de stingere.
Pentru a putea dezvolta noi sisteme de stingere la incendiu, este necesar să se cunoască foarte bine cauzele
de apariţie a incendiilor, condiţiile în care acestea se iniţiază, modul de dezvoltare a acestora şi
corespunzător produsele ce rezultă în timpul arderii propriu-zise.

Bibliografie
4. Normele de Amenajare a Instalatiilor Electrice, 2003
5. NCM E.03.05-2004. Instalații automate de stingere și semnalizare a incendiilor. Normativ la proiectare.
Departamentul Construcțiilor și Dezvoltării Teritoriului al Republicii Moldova, Chișinău, 2004
6. NCM E.03.03- 2003. Dotarea clădirilor și instalațiilor cu sisteme automate de semnalizare și stingere a
incendiilor. Ministerul Ecologiei, construcțiilor și Dezvoltării Teritoriului al Republicii Moldova, 2003-

326
 PROFESIONALISMUL CADRELOR DIDACTICE – CONDIȚIE DE
FORMARE A SPECIALIȘTILOR DE CALITATE
Autor: Mihail BENCHECI, dr., conf. univ.

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: În articol se abordează actualitatea și problemele prezente din segmentul pregătirii

specialiștilor de calitate, rolul profesionalismului cadrelor didactice în câmpul educațional, importanța
aspectului motivațional a subiecților față de procesul de instruire, indicatorii de calitate a raportului cadru
didactic-studenți, factorii care influențează pregătirea inadecvată a acestora, condițiile și unele soluții de
îmbunătățire a nivelului de pregătire a personalului ingineresc.

Cuvinte cheie: formare, cadre didactice, profesionalism, învățământ ingineresc, competențe, calitate,
personalitate.

Formarea specialiştilor de înaltă calificare, competitivi pe piața națională și internațională a muncii,

constituie misiunea de bază a învățământului superior. În context instituțional, această misiune este reflectată
în Concepția formării profesionale, care prevede formarea unui ansamblu integrat de cunoștințe, abilități și
atitudini, care să le permită exercitarea atribuțiilor și a sarcinilor profesionale la nivel calitativ. Prin specialiști
de înaltă calificare competitivi se subînțelege personalul ingineresc format succeptibil de a suporta concurența
pe piața muncii în diverse domenii ale economiei naționale, în particular în domeniul ingineriei de securitate.
Realizarea acestui deziderat necesită modificări serioase în întregul demers educațional de formare
profesională. Sistemul învățământului ingineresc modern fiind orientat spre individualitatea procesului de
studiu, spre activizarea proceselor inovative în mediul de învățare, spre diversificarea programelor, integrarea
interdisciplinară etc. impune noi cerințe față de toate componentele curriculare, inclusiv față de cadrele
didactice. Cadrele didactice reprezintă figura-cheie în procesul de predare-învățare-evaluare. Lor le aparține
rolul strategic în formarea specialiștilor de calitate.
Profesionalismul cadrului didactic influențează esențial calitatea formării profesionale ale studenților,
pentru că de gradul de pregătire a acestuia depinde cum vor fi instruiți, la ce nivel vor putea aplica și integra
cunoștințele, cât de efectiv vor demonstra competențele profesionale formate.
Actualmente, în învățământul axat pe competențe, cadrul didactic trebuie să dețină de o manieră
nondirectă, diferențiată, individualizată în realizarea demersului de predare-învățare, să fie un mediator al
învățării, facilitând legătura dintre cunoaștere și acțiune, să fie partener al studentului într-o relație educațională
interactivă, să fie un valorizator al schimburilor intelectuale și verbale realizate în cadrul instruiri, să fie un
bun evaluator, care pune în practică metode, tehnici de evaluare și care încurajează, susține eforturile de
învățare a studenților, deci să posede un nivel înalt de profesionalism.
Prin profesionalism, se subînțelege nivelul înalt de pregătire în realizarea unei activității profesionale.
Profesionalismul cadrelor didactice se exprimă prin aceea, cât de armonios și efectiv se realizează integrarea
activităților de cercetare, pedagogice, metodologice etc. În literatura de specialitate noțiunea de profesionalism
are diverse conotații, accent fiind pus în cercetare pe aspectul psihopedagogic. În acest context,
profesionalismul se evidențiază ca indicator normativ, ce semnifică cerințele de bază caracteristice profesiei
înaintate cadrului didactic, și ca indicator aplicativ, ce semnifică cerințele față de calitățile psihice ale cadrului
didactic.
În context educațional, noțiunea de profesionalism abordează cadrul motivațional și operațional.
Abordarea acestor aspecte se face prin prizma obiectivății, subiectivității, procesuale, previziunii, învățării
creative și formării profesionale.
Aspectul obiectiv reflectă nivelul corespunderii cerințelor profesiei și în ce măsură își aduce cadrul
didactic aportul personal concret în formarea profesională. Prin cel subiectiv se indică motivele, nivelul de
satisfacție de munca prestată etc. La rândul său aspectul procesual, reflectă nivelul aplicării metodologiilor și
tehnologiilor didactice, resursele psihologice, iar cel de previziune ține de tendința de creștere profesională.
Aspectul învățării creative se exprimă prin aptitudinea cadrului didactic de a pretinde să-și îmbunătățească
permanent măiestria pedagogică, iar cel profesional se manifestă prin aptitinea de a-și menține statutul de
profesional. Profesionalismul cadrelor didactice impune cunoașterea acestor aspecte în detalii, de aceea, în
rândurile de mai jos se prezintă unele reflecții.

327
 În cadrul abordării învățământului prin competențe, centrat pe necesitățile studenților,
profesionalismul cadrului didactic este abordat și analizat în contextul competențelor profesionale formate. De
aceea, în sens larg competențele profesionale constituie elemente componente în formarea profesionalismului
cadrului didactic.
Activitatea cadrului didactic în învățământul ingineresc necesită posedarea profesiei de cadru didactic
și de inginer. Cadrul didactic profesional este o persoană intelectuală, creativă, care combină capacități și
calități de îndrumător, psiholog, cercetător, proiectant și tehnolog al procesului tehnologic, cunoscător de
tehnologii pedagogice și informaționale moderne și constructor de personalitate. Cadrul didactic universitar
are o misiune nobilă. De măiestria profesională al acestuia depinde întreg demersul de pregătire profesională
a viitorilor specialiști. Însăși prin obiective cadrul didactic reprezintă factorul determinant al progresului
studenților. Această sarcină cadrul didactic și-o asumă prin vocație profesională realizată în baza aptitudinii
pedagogice, care conține competența profesională, psihopedagogică, morală, socio-relațională.
Cercetătorul V. Slastenin caracterizează profesionalismul cadrului didactic ca unitate a nivelului de
pregătire teoretică și practică către realizarea unei activități profesionale, acordând atenție la necesitatea
posedării nu numai a cunoștințelor profesionale psihologice, dar și a deprinderilor, abilităților de realizare a
activităților, deci de competențe. În viziunea noastră cadrul didactic profesional este un cadru didactic de
vocație, este acel care își asumă responsabilitatea profesională, care știe ce și cum să facă, care face din munca
lui o plăcere. „Nu trebuie să-i înveți pe alții ce știi, nu trebuie să-i înveți nici ceea ce vrei, ci trebuie să-i înveți
ceea ce ești” (N. Iorga). Cadrul didactic de vocație are o exprimare clară, expresivă, inteligibilă, o voce caldă,
prietenoasă, un stil didactic elevant. El posedă o atenție concentrată, distributivă, mobilă, are un deosebit spirit
de observație. Gândirea este flexibilă, cu capacitate de analiză și sinteză, este creativă. El este socialbil cu un
interes profesional crescut, are simțul datoriei.
Profesionalismul cadrelor didactice este format în primul rând de autoritatea și stima din partea
studenților și colegilor de breaslă. Profesionalismul asigură posibilitatea predării disciplinelor cu evidența
realizărilor progersului tehnico-științific, inclusiv cu implementarea rezultatelor cercetărilor personale.
Profesionalismul cadrulului didactic are un rol important în formarea personalității studentului, în
devenirea profesională. Actualmente se cunosc multe aspecte despre studenți: cum își modifică
comportamentul, cum și ce învață, cum își asigură locul și rolul în mediul social etc. Dar despre cadrele
didactice, despre comportamentul lor în raport cu rezultatele obținute și alte aspecte se cunoaște foarte puțin.
Analiza literaturii de specialitate ne demonstrează că profesionalismul cadrelor didactice este în dependență
directă cu nivelul de instruire, starea situației în învățământ, calitatea pregătirii și perfecționării lor. De aceea,
schimbări radicale în procesul de pregătire a specialiștilor de calificare înaltă conform cerințelor pieții muncii
se poate de realizat numai în condiții de dezvoltare a profesionalismului cadrelor didactice, prin conștientizarea
responsabilitățiilor față de sine, de studenți, societate etc.
Principiul arhicunoscut ”precum numai o personaliatate poate forma o altă personalitate”, privit prin
prisma învățământului ingineresc poate fi înterpretat astfel, că numai un cadru didactic bine pregătit poate
dezvolta aspectul motivațional al studentului spre o învățare eficientă și calitativă, asigurând formarea
competențelor, încât să soluționeze reușit diverse probleme socio-profesionale.
Considerăm, că acest principiu este adecvat în raport cu acele cadre didactice, care prin carisma pe
care o posedă motivează studenții în studierea obiectului său, aplică competențele profesionale și cele
transversale pe care le deține în formarea și dezvoltarea unor personalități de valoare, care urmează să facă
față cerințelor pieții muncii contemporane.
Cadrul didactic trebuie să prezinte ca o făclie, să posede abilitatea de a transmite studenților prin
energia pozitivă a sa sistemul de cunoștințe, și să formeze abilitățile necesare viitorului specialist în devenire,
să-l cointereseze permanent cu particularitățile specifice a viitoarei activități profesionale.
Nivelul de pregătire generală la majoritatea studenților înmatriculați la anul I de studiu este moderat.
Pentru cei angajați în domeniul cercetării apare întrebarea, cu ce nivel de pregătire a cadrelor didactice se va
orienta procesul de studiu? La învățarea în comun a studenților cu nivel redus de pregătire generală cu studenții
cu nivel înalt de pregătire, din cauza explicării materialului prea simplu, dispare motivația și, corespunzător
interesul către învățare pentru a doua categorie. Un cadru didactic profesional poate face față acestor probleme
utilizând principiul individualității, flexibilității etc.
Pentru formarea unor specialiști de calitate este important implementarea de către cadrul didactic a
tehnologiilor moderne de instruire și a tehnologiilor informaționale. Aceste aspecte pot fi implementate doar
de către un cadru didactic profesional. Actualmente la implementarea acestui deziderat se întâlnesc dificultăți.
Unul din obstacole ține de posibilitățile universității de a asigura baza material-tehnică a procesului de
studiu cu mijloace moderne de instruire, de competențele cadrelor didactice de a utiliza mijloacele moderne și
tehnologiile informaționale în procesul de studiu, și de nivelul de posedare a metodologiei de utilizare a

328
acestora. Actualmente la universitate sunt amenajate doar câteva săli de curs cu mijloace didactice moderne.
Cadrului didactic îi revine sarcina să se învețe a implementa aceste mijloace, dar unde și cum?
În activitatea didactică pentru formarea specialiștilor competitivi cadrele universitare trebuie să posede
competență academică, psihopedagogică, psihorelaţională etc. Conform unui studiu realizat în mediul
academic cu cadrele didactice care realizează programul de studii în domeniul ingineriei de securitate,
majoritatea lor nu dețin aceste capacități, aspect ce se răsfrânge negativ asupra întregului demers
instrucțional. Considerăm că aceste competențe trebuie să le dețină fiecare cadru didactic antrenat în câmpul
de activitate didactică. Atunci, când la prelegerile unor cadre didactice prezența constituie 100%, iar la alții
viceversa, apare fireasca întrebare: care este cauza? Cauza este în prezența sau lipsa profesionalismului. A fi
profesional înseamnă a fi cadru didactic cu vocație, având o practică universitară de cel puțin 10 ani de
experiență. Actualmente învățământul ingineresc are nevoie de pârghii serioase pentru susținerea aspectului
devenirii profesionale al cadrelor didactice. Epoca istorică când cadrele didactice puteau să activeze în baza
entuziasmului a rămas în trecut.
Dacă cadrul didactic prezintă la un nivel înalt obiectul său, posedă cunoștințe psihopedagogice,
măiestrie pedagogică, profesională și de sistemul abilităților praxiologice în context metodologic, dar nu este
cointeresat și nu se bucură de succesul studenților, nu îi apreciază, nu are încredere în ei, nu se focuzează pe
interesele și problemele acestora, conținutul disciplinelor nu este actualizat, aceștea în continuare se transformă
în componente pasive ale procesului de studiu, și corespunzător studenții pierd intereseul față de procesul de
învățare, de perspectivele obținerii viitoarei profesii. Practica profesională ne demonstrează, că studenții care
au un scop bine determinat, tind să devină profesioniști și să posede de competențele cerute în activitatea
profesională de piața muncii, cadrul didactic respins de el nu influențează asupra reușitei sale. Pentru ei cadrul
didactic, reprezintă persoană deținătoare nu numai de cunoștințe profesionale, dar și competențe
psihopedagogice de a le utiliza în formarea personalului ingineresc conform standardelor. Cu toate că se pune
accent pe utilizarea tehnologiilor inovative de instruire, cadrul didactic însă rămâne figură principală în
procesul socializării instituționale și formării socioprofesionale a specialiștilor de calitate. Cadrele didactice
automotivate, care posedă sistemul de cunoștințe și abilități profesionale, îi fac pe studenți mai cointeresați în
rezultatele învățării și manifestă mai mult interes față de procesul de învățare și de formare profesională.
Un rol important în formarea specialiștilor de certă probitate profesională îl are raportul cadru didactic
– studenți. În acest raport un rol important îl are nu numai conținutul învățării, formele de instruire, mijloace
și metode de predare-învățare-evaluare, dar și modul de interacțiune (comunicare deschisă între acești
exponenți sau respingere unul față de altul). Din practica personală și în baza rezultatelor studierii literaturii
de specialitate privind problematica formării specialiștilor de calitate, se confirmă: că cadrele didactice
profesionale care posedă la nivel de performanță obiectul său și posedă de o metodologie personală de predare,
transmit reușit cunoștințele, cunosc și utilizează tehnici eficiente pentru formarea și dezvoltarea interesului
față de viitoarea profesie, de dezvoltare a entuziasmului prin exemplul personal de activitate profesională
creativă, în raport cu acei colegi, care se ocupă doar de formalitatea predării, realizând ineficient obligațiunile
sale.
La realizarea unei chestionări a studenților anului 3 și 4 a specialității ingineriei de securitate dacă sunt
încrezuți în profesionalismul cadrelor didactice, din 100% au răspuns prin da – 35%, prin nu – 60% doar în
unii – 2%, nu cred în nici unul – 2%, nu pot da răspuns – 1%.
În altă chestionare dacă conținutul curricular corespunde activității profesionale, mai mult de
jumătate 58% din studenți și absolvenți consideră că conținutul predat de către cadrele didactice este util pentru
viitoarea profesie, iar altele 42% consideră că conținutul prezentat nu portă caracter aplicativ în activitatea
profesională. Conform analizei mai multor chestionări, dintre criteriile de bază care apreciază profesionalismul
de către studenți și absolvenți este conținutul 64% și caracterul de comunicare cu studenții 46%, iar pe o poziție
mai inferioară este activitatea științifică a cadrelor didactice.
La modul general majoritatea tinerilor înmatriculați la facultate nu au o motivație personală suficientă
față de profesie. Această componentă importantă care inițial lipsește, se manifestă negativ în întreg procesul
devenirii profesionale al specialistului de calitate. În rezultat, atingerea succeselor profesionale în realitate
practic este imposibilă, dacă studenții din start nu sunt motivați în creșterea profesională, nu sunt pregătiți
pentru învingerea greutăților în profesia dată, nu se educă în sine responsabilitatea și autodisciplina
profesională. Un cadru didactic profesional are misiunea să dezvolte la studenți aceste calități individuale, fără
de care tânărul specialist nu va putea să se simtă ca profesionist, și să-și manifeste capacitățile individuale ca
o personalitate creativă.
Cadrele didactice calificate care dețin cunoștințe aprofundate în disciplina sa, psihopedagogice,
abilitatea de a utiliza aceste cunoștințe pentru soluționarea problemelor practice, posedă abilități metodologice,
necesare pentru transferarea cunoștințelor studenților și formarea la ei a competențelor profesionale, constituie

329
componentul principal în formarea specialiștilor de calitate în domeniul ingineriei de securitate. Formarea
cadrelor didactice profesioniste necesită resurse la toate etapele de formare (de elaborare și susținere a tezei,
de prezența conducătorilor științifici experimentați, de condiții creative pentru activitatea științifică, de
susținerea financiară respectivă, de motivarea socială în creșterea profesională), cât și în activitatea științifico-
didactică prin susținerea de către conducerea catedrei și a facultății, stimularea materială a persoanleor înalt
calificate, motivarea combinării activității didactice cu cele științifice etc. Este necesar să se pună accentul pe
toate categoriile de vârstă ale cadrelor didactice printr-o stimulare adecvată, pe recunoașterea publică a
succeselor acestora etc.
Deci, într-un învățământ de calitate, profesionalismul cadrelor didactice constituie o condiție prioritară
privind formarea specialiștilor de calitate în domeniul ingineriei de securitate. Din cele menționate, procedura
de actualizare a conținuturilor științifice, de elaborare a complexelor metodologice pentru fiecare unitate de
curs, de implementare a tehnologiilor moderne în mod direct depinde de profesionalismul cadrului didactic.
Privit din perspectivă sistemică, anume cadrul didactic asigură învățământul inovativ – selectează conținutul
pentru lecții, pregătește prezentările în mod adecvat cu evidența nivelului de pregătire a grupului de studenți
și situații concrete, proiectează și utilizează metode de evaluare a cunoștințelor, abilităților, competențelor în
cadrul diferite forme de instruire (seminare, aplicații practice) etc.
În scopul asigurării unui învățământ inovativ, se realizează un monitoring continuu al managementului
calității și eficacității activității cadrelor didactice, analiza practicii de implementare a metodelor inovative de
instruire în diferite instituții de învățământ, precum și în alte țări, realizarea chestionărilor cadrelor didactice și
a studenților cu corectările ulterioare privind organizarea procesului de instruire,
Pentru îmbunătățirea calității pregătirii viitorilor specialiști, este necesar ca aspectele inovative
didactico-științifice să fie permanent implemetate în procesul de instruire, fiind orientate spre subiecții acestui
proces, de la cadre didactice spre studenți.
În concluzie menționăm, că profesionalismul cadrelor didactice se formează în mod conștient, prin
impunerea ca exigență o permanentă deschidere față de tot ce este nou, în dezvoltarea carierei lor, prin procese
de lungă durată, care încep cu includerea fiecăruia într-un program de formare inițială și continuă pe parcursul
evoluției profesionale.

Bibliografie
1. Codul Educației nr. 152 din 17 iulie 2014. - Ch.: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014
2. Cojocaru, V. Competență, performanță, calitate. Concepte și aplicații în educație. – Chișinău: Tip.
UPS ”I. Creangă”, 2016
3. Dumitru, I. Dezvoltarea gândirii critice și și învățarea eficientă. - Timișoara: Editura de Vest, 2000
4. Joița, E. (coord.) Formarea pedagogică a profesorului: instrumente de învățare cognitiv-
constructiviste, ediția a II-a. - București: Editura Didactică și Pedagogică, 2008
5. Сластенин, В. А. Педагогика: учебное пособие для студентов высшых педагогических
заведений. M.: – Академика, 2012
6. Карпов, А. и др. Профессионализация современного педагога. Методика оценки условия
квалификации педагогических работников. – М.: Логос, 2011

330
 VENTILAREA TACTICĂ LA INCENDIU

Autori: Mihail CAPRĂ, Galina CAPRĂ

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Sunt analizate metodele de utilizare a ventilării tactice a spațiilor incendiate , dificultățile
cu care se confruntă formațiunile de pompieri la stingerea incendiilor. Se descrie mecanismul dirijării cu
fluxurile de gaze la incendiu, poziționarea planului presiunilor egale, evacuarea produselor arderii din
încăperi. Alegerea soluțiilor corecte de conducătorul stingerii incendiilor, privind metoda utilizării ventilării
tactice corespunzătoare, pentru a îmbunătăți acțiunile de salvare a oamenilor și bunurilor materiale din
clădirile incendiate, acțiunile de stingere a echipei de intervenție, care lucrează în interiorul incintei.

Cuvinte cheie: ventilare tactică; turboventilatoare; exhaustoare; instalație de presurizare; instalație

de depresurizare; refulare; aspirație; iradiere termică.

Ventilarea tactică la incendii – complex de măsuri, principii și mijloace tehnice speciale, utilizate
pentru dirijarea gazelor la incendii, îndreptate spre micșorarea influenței factorilor periculoși a incendiului
asupra organismului uman, precum și crearea condițiilor optimale pentru lichidarea arderii. Nimerirea în
organism a substanțelor toxice în condițiile incendiului, pune în pericol viața omului. Actualmente, în condițiile
incendiului, decedează 6,8 % de oameni de la acțiunea iradierii termice, iar 70 % de la acțiunea substanțelor
nocive, degajate în procesul de ardere a materialelor combustibile.
Ventilarea tactică, este una din componentele principale a acțiunilor de intervenție la incendiu a
formațiunilor de salvatori pompieri. În faza inițială a incendiului, când în urma arderii mocnite, se asociază
fumul, gazele toxice, căldura și se reduce vizibilitatea pe căile de evacuare. Reducerea vizibilității, depinde de
compoziția și concentrația fumului, mărimea și forma particulelor, intensitatea luminoasă, sursele de iluminare
existente în zonă. Din practică, s-a demonstrat, că la incendiile din complexele comerciale, hoteliere, umplerea
spațiilor cu fum este foarte rapid, timp de 10-15 minute. Din analiza comportării oamenilor în condițiile
incendiului, rezultă, că propagarea rapidă a fumului pe căile de evacuare ( coridoare, casa scării), provoacă
panică, diminuarea capacității de orientare în spațiu, cât și la complicitatea intervenției pompierilor. Această
situație împiedică părăsirea rapidă a zonei periculoase, se mărește durata acțiunii căldurii și gazelor toxice
asupra persoanelor blocate în clădire, șansele de supraviețuire diminuându-se. Pericolul major asupra
organismului îl au gazele toxice degajate a incendiu. La arderea materialelor combustibile, produsele de
descompunere acționează combinat. Efectul lor toxic total, este mult mai puternic, decât suma efectelor toxice
prezentate de fiecare substanță în parte. Culorile fumului galben, albastru, alb, precum și gustul dulceag,
amărui, usturoiat indică prezența unor substanțe foarte otrăvitoare. În tabelul 1, sunt prezentate cele mai
periculoase produse în urma descompunerii unor materiale combustibile.

Tabelul 1 Principalele produse emanate la arderea unor materiale

Materiale Produse de ardere
Polivinil clorură (PVC) Monoxid de carbon (CO), bioxid de carbon (CO2), benzen, toluen,
metan, etan, acetilenă, xilen, fosgen, etilenă.
Rășini fenolice CO, CO2, fenol, metan, acetilenă, etan.
polistiren CO, CO2, stiren, benzen, toluen, metan, etilenă.
Lemn, produse lemnoase CO, CO2, metan, etilenă, acetilenă, acid cianhidric.9

Din toate gazele emanate la incendiu, monoxidul de carbon rămâne amenințarea cea mai importantă.
El se formează aproape la toate incendiile, mai ales la cele mocnite sau cu aport insuficient de aer. Statisticele
evidențiază, că intoxicațiile cu CO constituie 50% din cauzele, care au produs decesul persoanelor la incendiu.
Concentrația maximă admisă (CMA) este de 5 mg/m3 timp de 20 minute. La incendii cu condiții de ventilare
reduse, concentrația de CO depășește peste 14 mg/m3. Concentrațiile periculoase se pot atinge în timp scurt,
chiar și la arderea unor cantități relativ mici de material. Spre exemplu, într-o încăpere cu dimensiunile 3m x
3.8m x 3m, este necesar să ardă un kilogram de lemn sau bumbac pentru a produce o cantitate letală de CO.
Ventilarea tactică a încăperilor incendiate, are o importanță majoră, în primul rând din punct de vedere
a sarcinii termice a construcției și anume când 60-80% din căldură se găsește în produsele arderii. Dacă este

331
posibil de înlăturat gazele fierbinți, fumul din construcție sau din spațiul incendiat, atunci va crește stabilitatea
construcției la acțiunea factorilor incendiului. Ventilarea tactică sau dirijarea gazelor în condițiile incendiului,
constă în poziționarea planului neutru sau nivelul presiunilor egale (Fig. 1). Dacă evacuarea produselor arderii
este satisfăcută, atunci poziția planului neutru va fi în partea superioară a încăperii ceea ce va favoriza
îndeplinirea următoarelor condiții:
x prelungirea timpului necesar pentru evacuarea persoanelor din clădire;
x micșorarea temperaturii în spațiul incendiat;
x îndepărtarea sau înlăturarea efectului flashover, baskdraft.

Fig. 1 Schema schimbului de gaze în încăpere, unde:

PPE – planul presiunilor egale, hPPE – înălțimea planului neutru, ∆P – presiunea superficială a mediului gazos
Ventilarea spațiului incendiat are importanță și pentru efectuarea măsurilor de stingere, inclusiv
creează condiții pentru:
x supraviețuirea persoanelor sinistrate;
x mărirea vizibilității la locul incendiului;
x depistarea mai ușoară a focarului incendiului;
x crearea mediului de vitalitate pentru pompieri.
Decizia privind utilizarea metodelor de ventilare a spațiului incendiate îi aparține conducătorului
stingerii incendiilor (C.S.I.) după efectuarea acțiunilor de recunoaștere. Asigurarea tacticii corecte, include
cerințe de cunoaștere în domeniul schimbului de gaze și căldură, dinamica securității la incendiu a
construcțiilor. În același timp odată cu avantajele ventilației obiectivelor incendiate, aprovizionarea cu aer duce
și la intensificarea arderii ceea ce este dezavantaj. Decizia incorectă privind modul de ventilare la incendiu,
poate duce direct la pericol pentru viața pompierilor și persoanelor sinistrate. Datorită utilizării ventilației
mecanice la incendii, se micșorează dependența de condițiile climaterice, apare posibilitatea înlăturării
fumului, gazelor toxice precum și diminuarea temperaturii în spațiile incendiate. În interiorul încăperii la
acțiunea focarului asupra incendiului deosebim ventilația în calea dezvoltării arderii și ventilația după acțiunile
de stingere, create de procesele naturale. În utilizarea acestor tactici, este necesar de utilizat golurile în
construcții (ușile și ferestrele) . Deseori pentru înlăturarea produselor arderii este nevoie de ventilația mecanică
forțată acest tip de ventilație se bazează pe utilizarea mijloacelor speciale din dotarea formațiunilor de pompieri
salvatori (ventilatoare mobile, exhaustoare).
Ventilarea tactică la incendiu se clasifică:
™ după principiul de formare a fluxului:
- naturală, ventilarea se efectuează datorită diferenței de înălțime dintre golul de infiltrare și de
refulare, sau se face prin același gol (prin convecție);
- prin refulare (presurizare), ventilația se efectuează datorită principiului măririi artificiale a presiunii
fluxului de aer în golul de intrare;
- prin aspirație (depresurizare), ventilarea se efectuează datorită principului de micșorare a presiunii
fluxului de aer în golul de ieșire.
™ după direcția fluxului:
- verticală, ieșirea de aspirare, se află mai sus de spațiul incendiat, mai des în acoperișul obiectivului;
- orizontală, golurile de intrare și ieșire a fluxurilor sunt situate în spațiul incendiat.
Utilizarea corectă a ventilației și metoda de aplicare, depinde de faza incendiului, în care vor interveni forțele
de salvatori pompieri (Fig. 2).

332
 Fig. 2 Variația temperaturii și fazele unui incendiu necontrolat într-un spațiu închis
Ca stingerea incendiului să fie eficientă, cu salvarea persoanelor și bunurilor materiale, este necesar, ca
formațiunile de salvatori pompieri să intervină până la începerea fazei II a incendiului (arderea lentă).
Concentrațiile amestecurilor combustibile în acest timp sunt în limitele mai jos sau puțin mai sus de limita
inferioară de inflamabilitate (L.I.I.)La pătrunderea aerului, se va micșora concentrația gazelor combustibile,
adică, viteza de descompunere a produselor arderii se diminuează considerabil (diluarea gazelor), precum și
răcirea spațiului incendiat, creșterea vizibilității. Folosirea ventilării tactice în această fază a incendiului este
eficientă (Fig. 3).

Fig. 3 Influenta ventilării asupra salvării oamenilor și dezvoltării incendiului

Din cele expuse rezultă, că C.S.I. la decizia despre utilizarea ventilării tactice, trebuie foarte bine să
analizeze situația reală la locul incendiului, să cunoască comportarea incendiului în fazele dezvoltării lui.
Asupra deciziilor luate de conducătorul intervenției, vor influența următorii factori:
- începerea ventilării forțate a spațiului, numai după cunoașterea locului focarului incendiului;
- pentru petrecerea operațiunilor de ventilare, C.S.I. să dispună de forțe și mijloace suficiente;
- după culoarea și densitatea fumului, C.S.I. să aprecieze în ce fază se află incendiul în acest moment;
- depistarea direcției mișcării curenților de gaze la incendiu, în caz contrar, posibilitatea schimbării
fluxului în spațiul incendiat, utilizând metodele de ventilare prin refulare sau aspirație;
- cunoașterea principiilor de bază a ventilării, deosebirile ventilării diferitor spații (ex., încăperile
subsolului sau încăperi la etaje în clădiri înalte);
- ventilarea poate deveni factorul creșterii intensității de ardere;
- pompierii nici într-un caz nu trebuie să nimerească în spațiul dintre focar și golul de evacuare a
produselor arderii;
- în cazul utilizării ventilării forțate, este necesar de prevăzut pentru pompieri, calea de retragere
(oprirea bruscă a ventilatorului).
Metodele de ventilare mecanică a spațiilor incendiate.
Ventilarea locală prin refulare (presurizare).
Mecanismul necesar, pentru executarea acestei metode de ventilare, utilizarea ventilatorului cu presiune
pozitivă (VPP) sau turboventilator. Condiția de bază, pentru realizarea acestei metode de ventilare, existența
unei deschideri de evacuare a gazelor fierbinți. În timpul activității de ventilare mecanică a gazelor și fumului,
cu ajutorul VPP, deschiderile de evacuare e necesar să fie în raport de 2/1 față de cele de aspirație. Se evită
utilizarea ventilatorului, dacă sunt descoperite focare ascunse (în tavane suspendate sau spații sub pardoseli),
deoarece vor fi alimentate cu oxigen arderile mocnite, ce favorizează răspândirea focului pe căile ascunse.

333
Ventilarea locală prin refulare, este efectuată odată cu acțiunile de stingere a incendiului, pentru a reduce
intensitatea de ardere. Din punct de vedere a măsurilor de stingere, sensul metodei, prin ventilare cu presiune
pozitivă, constă:
- scăderea temperaturii în spațiul de lucru al formațiunilor de intervenție și crearea condițiilor optimale
pentru pompieri;
- accesul către focar din partea fluxului de aer curat și rece;
- micșorarea concentrației a gazelor combustibili și explozivi;
- pregătirea condițiilor pentru efectuarea ventilării de presurizare, odată cu desfășurarea de luptă.
Principiile utilizării ventilării prin refulare:
- la efectuarea ventilării de presurizare, este necesar de creat o cale de retragere pentru pompieri;
- se interzice de efectuat ventilarea, fără deschiderea de desfumare;
- neadmiterea pătrunderii produselor arderii în încăperile neatinse de foc;
- se interzice pătrunderea produselor arderii pe căile de retragere și pe pozițiile de luptă a pompierilor;
- ventilarea de presurizare, aduce la turbulență și dezintegrarea planului de presiuni egale în spațiul
incendiat.
Ventilare locală prin aspirație (depresurizare).
Această tactică de ventilare, este utilizată de pompieri la stingerea incendiilor în subsoluri, mine, tuneluri
de cabluri, unde este foarte dificil și periculos de intrat în timpul incendiului. Metoda se bazează pe principiul,
că pompierii aplică mijloacele de stingere pe poziția de lângă golul de intrare, iar ventilatorul este montat în
golul de aspirație, cu o etanșare bună, pentru o eficiență mai înaltă. Construcția ventilatorului, pentru ventilare
prin aspirație, să corespundă cerințelor tehnice, rezistent la temperatură și produselor arderii. Utilizarea corectă
a acestei metode, permite menținerea nivelului planului presiunilor egale.
Din punct de vedere tactic, sensul aplicării ventilării de depresurizare determină:
- posibilitatea stingerii din partea direcției vântului, prin deschideri nu prea mari;
- posibilitatea stingerii în spații cu temperaturi înalte;
- înlăturarea produselor arderii de la fațada clădirii, ce exclude infiltrarea fumului înapoi în clădire.
Principiile utilizării ventilării de depresurizare:
- utilizarea ventilatoarelor, ce nu pot fi distruse de trecerea produselor arderii;
- posibilitatea susținerii ventilării de depresurizare, prin crearea deschiderilor mici, din partea direcției
vântului.

Bibliografie:
1. P. Bălulescu, I. Crăciun. Agenda pompierului. Ediţia a 2-a. Editura Imprimeriei de Vest, Oradea 2009.
2. S. Calotă, G. Temian. Manualul pompierului. Editura Imprimeriei de Vest, Oradea 2009.
3. O. Bancea. Sisteme de ventilare industrială. Editura Politehnica, Timișoara 2009.
4. Молчадский И.С. Пожар в помещении. – М.: ВНИИПО, 2005.
5. Sisteme de ventilare în caz de incendiu.
Disponibil: <http://mercor.ro/ Ventilarea_n_caz_de_incendiu_.html> {Accesat 27 noiembrie 2016}

334
 BOLILE CONTAGIOASE FOLOSITE CA ARMĂ BIOLOGICĂ

Autor(i): Liliana GANGAN lect. univ.

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: În acest articol sunt descrise cele mai răspândite infecţii contagioase, aşa ca: variola, antrax,
febra hemoragică, ciuma şi tularemia. Aceste boli pot fi folosite ca armă biologică. În lucrare sunt analizate
diverse caracteristici ale acestor boli, cum ar fi: agentul patogen, calea de transmitere, perioada de incubare,
caracteristica clinică a bolii, diagnosticul, profilaxia şi tratamentul curativ.

Cuvinte cheie: infecţie contagioasă, virus, bacterie, spori, vaccin, antibiotice.

Variola este o infecţie contagioasă provocată de virusul variolei. Căile de transmitere a infecţiei: aer -
picături, contact cu persoana infectată, contact cu obiectele contaminate. Perioada de incubare constituie de la
5 până la 21 zile. Mortalitatea în cazul lipsei tratamentului printre imunizaţi constituie 6-10%, printre
neimunizaţi 25-40%.
Caracteristica clinică a bolii: febra înaltă, astenie, oboseală, cefalee, dureri de spate, apariţia erupţiilor
cutanate roşii şi aplatizate. Iniţial erupţiile apar la nivelul feţei şi a membrelor superioare, apoi se răspândesc
pe tot corpul. În următoarele două săptămâni erupţiile devin ferme şi bombate şi se transformă în pustule. După
trei sau patru săptămâni de la apariţia primelor simptome cade crusta.
Diagnosticul şi tratamentul: persoana poate răspândi virusul din momentul apariţiei crustei până la căderea
crustei. Pentru a preveni răspândirea virusului trebuie izolată orice persoană expusă la acest virus sau presupus
bolnavă.
Tratament curativ pentru variolă nu există. Tratamentul include consumul cantităţilor suficiente de apă şi
administrarea unor medicamente simptomatice pentru controlul durerii şi febrei. Profilaxia constă în
administrarea vaccinului. Vaccinul este activ pe o durată de 3-5 ani. Revaccinarea ulterioară poate proteja
persoana pentru următorii 10-20 ani.
Antraxul este o infecţie contagioasă provocată de bacteria Bacillus anthracis. Căile de transmitere a
infecţiei: contact cu animalele bolnave, lâna, pieile, utilizarea cărnii infectate, inhalarea prafului infectat cu
spori. Perioada de incubare constituie 1-4 zile. Rata mortalităţii în cazul lipsei tratamentului pentru forma
cutanată este de 5-20%, pentru forma pulmonară şi intestinală până la 100%.
Bacteria Bacillus anthracis poate supravieţui în sol mai mult de 40 ani, de unde contaminează animalele
domestice: vitele, oile, caii. La contactul pielii cu bacteria apare forma cutanată a bolii. La inhalarea sporilor
de antrax apare forma pulmonară, iar la consumul de alimente contaminate se formează forma intestinală.
Sporii bacteriei Bacillus anthracis sunt cei mai durabili şi mai rezistenţi dintre cei produşi în natură.
Antraxul este răspândit în toate ţările lumii. Zonele favorabile sunt cele cu clima temperată sau caldă cu
soluri alcaline, cu temperatură, umiditate şi cantitate de substanţe nutritive prielnice pentru supravieţuirea şi
înmulţirea sporilor.
Caracteristica clinică la animale: un semn distinctiv a antraxului este că animalele sănătoase mor subit fără
semne de boală. În cazuri acute: febră, respiraţie îngreunată, convulsii. Diagnosticul se face prin examinare la
microscop a sângelui recoltat.
Profilaxia constă în administrarea vaccinului. O singură vaccinare asigură imunizarea pe o perioadă de 9
luni. Tratamentul constă în administrarea de antibiotice.
Carcasele animalelor moarte trebuie arse în crematorii.
Caracteristica clinică la oameni:
x forma cutanată a bolii: apare o ulceraţie , febră înaltă, moarte rapidă.
x forma pulmonară a bolii: febră înaltă, dispnee, hipoxie, hipotensiune, moarte rapidă.
x forma intestinală. a bolii: febră înaltă, greaţă, vărsături, dureri abdominale, diaree cu sânge. Ca complicaţie
poate apărea meningita, care poate fi fatală.
Tratamentul constă în administrarea de antibiotice: penicilina, cloramfenicol, eritromicina, tetraciclina. În
cazul formei severe de antrax se mai administrează şi antitoxina antrax. Profilaxia la oameni: persoanele care
lucrează în agricultură, veterinarii au risc crescut de expunere la antrax, de acea ei trebuie vaccinaţi.

335
 Febra hemoragică Ebola este o infecţie contagioasă provocată de virusul Ebola (denumit după un râu din
Africa, unde a fost detectată pentru prima dată). Căile de transmitere a infecţiei: contact cu rozătoarele,
insectele sau cu secreţiile persoanei bolnave.
Perioada de incubare constituie de la 2 până 21 zile. Rata mortalităţii în primele 16 zile constituie 60-90%,
în următoarele 14 zile restul 10-40%.Un procent foarte mic din cei infectaţi supravieţuiesc.
Caracteristica clinică: febră foarte înaltă, ameţeli, oboseală, dureri musculare, diaree, hemoragii a ochilor,
plămânilor, a tractului digestiv şi în final decesul. La momentul actual nu există vaccin pentru profilaxia Ebolei
şi nici tratament curativ nu există.
Ciuma este o infecţie contagioasă provocată de bacteria Iersinia pestis. Căile de transmitere: prin
intermediul puricelui de şobolan, prin contact cu animalele bolnave sau prin calea aer - picături de la bolnavii
de pesta pulmonară.
Perioada de incubare pentru pesta pulmonară constituie 1-3 zile, pentru pesta bubonică constituie 2-6 zile.
Rata mortalităţii în caz netratat:pentru pesta pulmonară este 100%, pentru pesta bubonică este 30-90%. În
cazurile tratate rata mortalităţii este de 15%.
Caracteristica clinică:
x Pesta bubonică: febră, dureri de cap, dureri în articulaţii, cefalee, astenie, slăbiciuni, pierderea cunoştinţei,
apar umflături dureroase a ganglionilor limfatici din regiunea gâtului şi a zonelor axiale, care se transformă
în erupţii hemoragice şi ulceraţii purulente. Când agentul patogen nimereşte în sânge apare forma
septicemică, care în cazul netratat poate duce la deces în maxim 1-2 zile.
x Pesta pulmonară: evoluţie foarte gravă, dificultate în respiraţie, cianoză, tuse cu expectoraţie hemoragică.
Dacă nu este aplicat tratamentul în primele 24 ore, şansele de supravieţuire nu depăşesc 30%.
Tratamentul constă în administrarea de antibiotice: tetraciclina, doxiciclina, streptomicina, cloramfenicol.
Pacienţii depistaţi cu ciumă sunt izolaţi. Rozătoarele care parazitează zonele umane trebuie eradicate. Puricii
sunt distruşi prin intermediul insecticidelor.
Tularemia este provocată de bacteria Francisella tularensis. Calea de transmitere: înţepături de insecte:
căpuşele şi tăunii, contact cu animalele bolnave şi moarte, inhalarea bacteriei din sol, utilizarea alimentelor şi
a apei contaminate. Perioada de incubare constituie de la 3 până la 6 zile. Mortalitatea în cazurile netratate
constituie de la 5 până la 30%.
Caracteristica clinică a tularemiei:
x Tularemia glandulară şi ulceroglandulară: leziuni ulcerative la locul înţepăturii, febră, dureri de cap, diaree.
x Tularemia oculoglandulară: dureri, roşeaţă, umflarea ochilor, scurgeri din ochi.
x Tularemia orofaringiană şi gastrointestinală: dureri în gât, vărsături, diaree.
x Tularemia pulmonară: tuse, dureri toracice, pneumonie.
x Tularemia tifoidică: febră, vărsături, diaree, ficat mărit.
Complicaţii ale bolii: pneumonie, meningită, pericardita, osteomielita.
Tularemia este dificil de diagnosticat, deoarece simptomele se aseamănă cu alte boli. Se diagnostică prin
prezenţa anticorpilor specifici din proba de sânge.
Tratamentul constă în administrarea de antibiotice: streptomicina, ghentamicina. Profilaxia constă în
administrarea vaccinului la personalul care lucrează în laboratoarele de microbiologie, persoanele din regiunile
endemice, medici, veterinarii, pădurarii, grădinarii şi în prelucrarea termică înaltă a produselor alimentare.
Modalităţi de prevenire a răspândirii tularemiei constau în protejarea de insecte, atenţie în timpul
grădinăritului, manevrarea cu atenţie a animalelor sălbatice, protejarea animalelor de companie.
Bibliografie:
1. Демиденко Г. П. и др. Защита объектов народного хозяйства от оружия массового поражения. Киев,
ВШ, 1989.
2. http://www.sanatateatv.ro/articole-medicale/infectioase
3. http://www.sfatulmedicului.ro/
4. https://ro.wikipedia.org/wiki

336
 PROTECŢIA CONTRA RADIAŢIILOR

Autor: Lucia NOUR

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Fenomenul radioactivităţii este forţa cea mai revoluţionară a progresului tehnic, de la
descoperirea focului de către omul preistoric şi până astăzi. Scopul protecţiei contra radiaţiilor este
aprecierea impactului radiaţiei ionizante asupra solului, apei, produselor alimentare, organismului uman
care sunt provocate de gazele radioactive, testările armelor nucleare dar şi accidentele de la centralele atomo-
electrice. Obiectivele cercetării sunt factorii de care depind protecţia şi sistematizarea materialului despre
radioactivitatea naturală provocată de soare, diferite substanţe etc. şi radioactivitatea artificială provocată
artificial, ca urmare a unor activităţi umane. Radioactivitatea, sub cele două forme ale sale, reprezintă o sursă
de poluare a mediului.

Cuvinte cheie: Substanţa radioactivă, contaminare radioactivă, radiaţie nucleară, radiaţie ionizantă,
element chimic, factorul timp, factorul distanţă, cantitatea de substanţă radioactivă, factorul blindaj.

Problemele ce ţin de radiaţiile nucleare devin tot mai vizibile şi tot mai multe state au început să ia măsuri
de protejare a populaţiei, mai ales că factorul decisiv în extinderea poluării radioactive este vremea. şi chiar
dacă autorităţile susţin că nu suntem în vreun pericol de expunere la radiaţii periculoase, trebuie să fim pregătiţi
pentru a lua decizii corecte în caz de accident nuclear. Asta pentru că o expunere la radiaţii poate duce la
moarte, la leucemie şi alte boli specifice radiaţiilor.
Important este necesar să facem distincţia între contaminare radioactivă şi expunerea la radiaţii. Când o
persoană este expusă la radiaţii, energia îi penetrează corpul, dar nu este contaminată. Contaminarea
radioactivă apare atunci când materialul radioactiv se depune pe sau într-un obiect sau persoană. Materialele
radioactive eliberate în mediu pot produce contaminarea aerului, suprafeţelor, solului, plantelor, oamenilor sau
a animalelor. O persoană este contaminată dacă are material radioactiv pe ea (contaminare externă) sau în
interiorul corpului (contaminare internă).
Radioactivitatea este un fenomen fizic şi chimic prin care nucleul unui atom instabil, numit şi
radioizotop, se transformă spontan (se dezintegrează), degajând energie sub formă de radiaţii diverse (alfa,
beta sau gama), într-un nucleu mai stabil. Prin dezintegrare atomul pierde şi o parte din masă.
Pentru a se înţelege fenomenul de radioactivitate trebuie pornit de la structura atomului, care are în centru
un nucleu în jurul căruia orbitează electronii. Nucleul este format din particule încărcate pozitiv protoni şi
particule neutre neutroni, denumite generic nucleoni. Toţi atomii unui element chimic au acelaşi număr de
protoni, dar pot avea numere diferite de neutroni. În funcţie de numărul de nucleoni elementul chimic are mai
multe specii numite izotopi.
În interiorul nucleului acţionează două tipuri de forţe: forţa de respingere dintre protoni (de natură
electrică) şi forţa de atracţie dintre nucleoni (de natură nucleară). Când cele două forţe sunt în echilibru izotopul
este stabil. Pentru nucleele care conţin neutroni în exces cele două forţe nu mai sunt în echilibru, iar izotopul
este instabil şi se dezintegrează spontan prin emisie de radiaţii.
Radioactivitatea mediului este reprezentată de radiaţia cosmică, radiaţia terestră, radioactivitatea apei şi
a produselor alimentare, precum şi de unele gaze radioactive emanate din scoarţa terestră, radiaţia provenită
de la radionuclizii tehnogeni igienic semnificativi (cesiu (Cs)-137; stronţiu (Sr)-90) ca urmare a testărilor
armelor nucleare şi a accidentelor de la centralele atomo-electrice (CAE), de exemplu accidentul de la
Cernobîl. Suntem cu toţii zilnic expuşi radiaţiilor ionizante provenite din diferite surse.
În prezent în lume funcţionează mai mult de 400 centrale nucleare. Republica Moldova nu dispune de
reactoare atomice, dar ea este înconjurată de 7 staţii nucleare electrice ce sunt dislocate pe teritoriile statelor
adiacente (Ucraina, România, Bulgaria), unde activează 27 blocuri energetice la o distanţă de 125-400 km.
Posibilele avarii la una din aceste centralele nucleare prezintă un pericol real pentru Republica Moldova, fapt
ce a avut loc la 26 aprilie 1986, accident la centrala din Cernobîl. Tragedia de la acea centrală nucleară a creat
o situaţie de radiaţie gravă, care a complicat esenţial folosirea terenurilor agricole într-un şir de regiuni.
Pe teritoriul Republicii Moldova activează 153 de întreprinderi şi instituţii ce folosesc în activitatea sa
mai mult de 8 mii de surse de iradiere ionizante. La 30 din ele activitatea sursei depăşeşte 5 Curie (simbol Ci),
este o unitate de măsură pentru radioactivitate care a fost denumită în cinstea soţilor Marie şi Pierre Curie.

337
 O cantitate considerabilă de substanţe radioactive se transportă anual pe teritoriul Republicii prin
intermediul căilor ferate, auto şi pe calea aeriană.
De aceea aprecierea impactului radiaţiei ionizante asupra factorilor de mediu este o întrebare actuală.
Surse de expunere la radiaţii ionizante:
1 - radiaţia cosmică (14,5%); 2 - radiaţia gama terestră - (17,1%); 3 - radiaţia internă (din produse
alimentare) (8,6%); 4 - radon, toron (48,3%); 5 - medicală (11,2%); 6 - industrie (<0,1%), descărcări (<0,1%).
Una din problemele, legate de radiaţia ionizantă – este că ea nu poate fi depistată cu cele cinci simţuri ale
omului, adică nu poate fi văzută, auzită, simţită, mirosită şi chiar nu are nici gust. De aceea pentru determinarea
prezenţei radiaţiei ionizante avem nevoie de aparataj special. Cu ajutorul aparatajului special se pot face
măsurări chiar şi a unei cantităţi mici de substanţe radioactive, care se conţine în orice material, alimente şi
apă.
Dacă substanţa radioactivă va nimeri în organismul nostru, atunci el va fi în continuu supus unei iradieri
interne. Nu e posibil de spălat organele noastre interne, de aceea trebuie să acţionăm conform unor instrucţiuni
şi reguli care ne spun, că în timpul lucrului cu substanţele radioactive se interzice de fumat şi de mâncat
(degetele pot să conţină praf radioactiv).
Realizarea protecţiei contra radiaţiilor nucleare este condiţionată de modul cum sunt îmbinaţi patru factori
principali: timpul, distanţa, cantitatea de substanţă radioactivă şi blindajul (ecranul). Alegerea lor trebuie făcută
în aşa fel încât asupra persoanei într-un timp determinat, să nu acţioneze o doză mai mare decât cea permisă.
Factorul timp.
Doza primită într-un loc de muncă fiind dată de produsul dintre intensitatea pe unitatea de timp şi timpul
de expunere, este evident că factorul timp este deosebit de important. Totodată, deoarece există posibilitatea
de regenerare a unor fenomene biologice se va ţine seama de faptul că radiaţiile de intensitate mare într-un
timp scurt vor avea o acţiune mai periculoasă asupra organismului decât cele de intensitate mică în decursul
unui timp îndelungat, chiar dacă dozele sunt egale. Aceasta face ca o expunere discontinuă să fie mai puţin
periculoasă, fapt care reclamă practic fracţionarea timpului de expunere.
De aceea nu este permisă sub nici o formă manipulare a surselor radioactive direct cu mâna, chiar un timp
foarte scurt, iar operaţiunile trebuie de efectuat cât mai rapid.
Factorul distanţă.
Incontestabil că mijlocul cel mai eficace de protecţie contra radiaţiilor nucleare este distanţa. Aceasta este
o consecinţă a faptului că în general intensitatea unui fascicul de radiaţii şi implicit doza de radiaţii scade
exponenţial cu distanţa. Rezultatul este că îndepărtându-ne foarte puţin de sursa radioactivă, scade sensibil
intensitatea ei, distanţa rămânând mijlocul cel mai eficace de protecţie împotriva radiaţiilor nucleare. În acest
scop s-au construit o serie de instrumente capabile să permită lucrul la distanţă cum ar fi: pensete, cleşti, pipete
pantograf, manipulatoare şi dispozitive telecomandate.
Cantitatea de substanţă radioactivă.
Toate măsurile de protecţie fiind afectate şi depind direct de cantitatea de substanţă radioactivă luată în
lucru este de mare importanţă reducerea acesteia mai ales în operaţiunile de marcare, până la nivelul care să
permită detectarea şi măsurarea în condiţii optime a elementului urmărit.
Factorul blindaj.
În cazul în care factorii amintiţi nu pot fi folosiţi în exclusivitate pentru realizarea unei protecţii
corespunzătoare, se foloseşte suplementar şi procesul de blindare a surselor radioactive prin utilizarea de
ecranare, containere, nişe speciale, confecţionate din materiale în care să se poată realiza atenuarea radiaţiilor
date. Blindarea conferă o serie de avantaje legate de posibilitatea manipulării substanţelor radioactive de la
distanţă mai mică. Ea însă trebuie efectuată cu multă precauţie, deoarece prin atenuarea radiaţiilor în materialul
dat, în multe cazuri apar fenomene secundare care pot fi extrem de dăunătoare.

Hârtie-α Plexiglasul-β Plumb-γ

Fig. 1. Procesul de ecranare a particulelor - α, β, γ.

338
 Trageţi atenţie, cum va acţiona radiaţia alfa, beta şi gamma asupra unei file de hârtie. După cum ştim,
distanţa de deplasare a radiaţiei alfa este foarte mică. De aceea, ea va fi oprită de o filă de hârtie, iar radiaţia
beta şi gamma va trece prin ea. Plexiglasul (fig. 1) va opri radiaţia beta complet, iar radiaţia gamma va fi numai
puţin slăbită, însă complet va pătrunde prin acest material.
Următorul material de protecţie – este plumbul. Aici radiaţia gamma va fi micşorată, însă nu va fi complet
oprită.
Puterea radiaţiei gamma poate fi slăbită de 2 ori cu ajutorul:
x plumbului – grosimea de 1 centimetru;
x betonului – grosimea de 5 centimetri.
Radiaţia gamma, nu poate fi complet ecranată, (fig. 2) dar poate fi micşorată cu ajutorul plumbului,
betonului şi apei.

Fig. 2. Protecţia de la acţiunea externă a radiaţiilor

Protecţia de la acţiunea externă a radiaţiei beta, în cazul când lucrăm aproape de o sursă radioactivă sau
ne aflăm într-o încăpere în care se află o astfel de sursă, gazele inerte sunt concentrate şi pielea noastră poate
fi iradiată cu radiaţia beta. Această doză poate fi stopată sau micşorată prin câteva metode:
x Folosirea distanţei de protecţie.
x Folosirea mijloacelor de protecţie.
x Folosirea salopetei de protecţie micşorează doza asupra pielii de 7 ori, ochelarii de protecţie
protejează ochii, mănuşile de cauciuc protejează mâinile.
x Ecranarea sursei, prin metoda acoperirii lui cu material de protecţie.
x Micşorarea timpului de iradiere.
Scopul tuturor lucrărilor efectuate pentru protecţia de la radiaţia ionizantă constă în înlăturarea riscului
asupra iradierii organismului, şi minimizarea riscului posibililor consecinţe ulterioare de iradiere. Pentru a ne
putea proteja de la pericolul iradierilor, trebuie să cunoaştem, cum putem s-o depistăm şi cum să determinăm
mărimea acestui pericol.
Concluzie. Pentru aceasta trebuie să ştim ca chimia elementelor radioactive constituie unul din cele mai
noi şi moderne capitole ale chimiei ce se ocupă cu studiul tuturor nuclizilor radioactivi naturali şi artificiali.
Totodată ea tratează probleme legate de modul de interacţiune a radiaţiilor nucleare cu substanţa, de protecţie,
de chimia transformărilor nucleare şi de schimbul izotopic în mediu omogen şi eterogen. Un loc important este
rezervat celor mai importante metode de separare şi concentrare a izotopilor radioactivi, de utilizarea lor în
analiză, în cercetarea ştiinţifică şi în producţie.
Există, de asemenea, expunerea profesională sau expunerea populaţiei în urma unor accidente cu
întrebuinţarea materialelor radioactive, sau în urma accidentelor la staţiile atomo-electrice etc. Radiaţiile au
numeroase aplicaţii practice în medicină, cercetare, construcţii şi alte domenii.
Pericolul pe care îl prezintă provine din capacitatea lor de a ioniza molecule din celulele organismelor vii,
producând astfel modificări biochimice. Dacă modificarea unei celule este suficient de amplă, duce la pierirea
lor sau informaţia genetică pe care o conţine se poate modifica ireversibil.
Astăzi termenul de element radioactiv a căpătat un conţinut mai bogat cuprinzând atât elementele care
sunt reprezentate numai de izotopi radioactivi cat şi pe cele care conţin în amestec izotopi radioactivi alături
de izotopi stabili.
Distribuirea radionuclizilor în biosferă, capacitatea lor de migraţiune în circuitele ecologice şi trofice
determină necesitatea controlului coerent al poluării mediului ambiant.

339
 Radioactivitatea naturală a mediului înconjurător în Republică, poartă un caracter evoluţional stabilit.
Influenţa factorilor antropici asupra fondului radioactiv natural este în genere insuficientă. Totodată necesită
studierea conţinutului radionuclizilor naturali şi artificiali în toate componentele mediului. Situaţia
radioecologică este potenţial agravată de faptul funcţionării în jurul teritoriului ţării la o distanţă de 125-400
km a 7 staţii atomo-electrice, iar un accident la aceste staţii ar provoca poluarea mediului înconjurător cu
substanţe radioactive, cum a fost în cazul accidentului de la centrala atomoelectrică. În afară de aceasta,
Moldova este situată între la latitudinea de 47º00˝ N şi longitudine 28º55˝ E, unde este şi epicentrul
precipitaţiilor radioactive globale. Prin urmare, pe prim plan reiese rolul monitorizării nivelului radioactivităţii
mediului.

Bibliografie

1. Angheli. S.” Jurnal Oficial al Uniunii Europene” DIRECTIVA 96/29 EUROATOM A CONSILIULUI,
de stabilire a normelor de securitate de bază privind protecţia sănătăţii lucrătorilor şi a populaţiei împotriva
pericolelor prezentate de radiaţie ionizante, Bruxelles 13.05.1996; articolul 1- articolul 36.
2. Buzdugan. A. ACTA nucleară şi radiologică. Chişinău, 2007, Vol.1, p.97.
3. Administraţia Naţională pentru Securitatea Nucleară şi Pacific Northwest National Laboratory. Manual
de referinţă al instruirii „Tehnici de anchetă pentru detectarea radiaţiilor”. Москва, 2011, стр. 24-45.
4. Попеску. Д. Отдел ядерной безопасности МАГАТЭ „Основы радиации и радиационной
безопасности”, Москва, 2010, стр. 13-26.
5. „Радиоактивные и отравляющие вещества и защита от них”, Москва, 2001, стр. 29-33.
6. Лебедева. Ю., Зубкин. А. „Что надо знать об отравляющих и радиоактивных веществах”.
Москва, 1999, стр 50-51.
7. Chitocan. C., Bușilă. A. Izotopii radioactive și radiațiile nucleare în industria chimică. București, editura
Tehnică, 2007, p. 76-92.
8. Ciplea. L. Energia nucleară în natură. București, editura militară, 2008, p123-130.
9. Cum te aperi de radiaţii.
Disponibil: <http://www.google.md/q=protectia. Contra. Radiatiilor. Nucleare> [Accesat 10 Octombrie
2016].
10. Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor. Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (ANPM).
Acordarea ajutorului medical în accidentele cu contaminare radioactivă.
Disponibil: <http://www.anpm.ro/protectia-impotriva-radiatiilor> [Accesat 5 Noiembrie 2016].
11. Radiaţiile nucleare.
Disponibil: <http://www.radiatii-nucleare.blogspot.md/ http://radiatii-nucleare.blogspot.md/> [Accesat 5
Noiembrie 2016].
12. Protecţia la Radiaţii.
Disponibil: <http://www.premonitii.ro/showthread.php?tid=26572/> [Accesat 10 Noiembrie 2016].

340
 SISTEMUL DE STINGERE A INCENDIILOR LA UNITĂȚILE DE
TRANSPORT AUTO

Autori: Cristina UNTILĂ, Galina CAPRĂ

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Este reprezentată actualitatea și necesitatea de instalare la mijloacele de transport auto a

sistemelor automate de stingere a incendiilor, cauzele apariției incendiilor la unitățile de transport auto. Sunt
prezentate schemele structurale și funcționale ale sistemelor perturbabile, prin deviere, avantajele și
dezavantajele lor. Principiul de funcționare a sistemelor de stingere cu gaze se bazează pe izolarea zonei de
ardere de la accesul oxigenului. În calitate de mijloace de stingere sunt utilizate substanțe gazoase inerte, care
nu dăunează asupra organismului uman și organelor de respirație.
Cuvinte cheie: sistem de stingere, substanțe stingătoare, mijloace de stingere, transport auto.

Una din problemele esențiale a conceptului pentru dezvoltarea transportului auto, reprezintă sporirea
nivelului de securitate la transportarea pasagerilor, din punct de vedere al securității la incendiu. În Republica
Moldova și în țările din Europa, în fiecare an sunt înregistrate un număr mare de accidente rutiere, dintre care
0,5 % le alcătuiesc accidentele care se finalizează cu autoaprinderea mijloacelor de transport.
De regulă, autoaprinderea automobilelor se întâmplă mai rar, dar pericolul reprezintă aprinderea
transportului pentru transportarea pasagerilor, în rezultatul accidentului, când persoanele sunt blocate în
mijloacele de transport. Pierderile înregistrate a mijloacelor auto, nu reprezintă nimic, în comparație cu
victimele omenești.
Autoaprinderea unităților de transport nu este o raritate. Indiferent de principiul de lucru al
transportului auto, că este pe benzină, motorină, gaze lichefiate sau electric - orice autobuz, microbuz sau
automobil, arde foarte rapid. În majoritatea cazurilor, locul apariției incendiului, în rezultatul autoaprinderii
carburanților, are loc în secțiunea motorului. Dacă incendiul nu este lichidat în primele 2 minute, atunci din
autobuz sau microbuz, va rămâne un morman de fiare. În mediu un transport auto arde total în decurs de 5
minute, din momentul aprinderii. Autoaprinderea mijloacelor de transport, poate fi rezultatul nu numai
accidentului rutier, dar și altor cauze cum ar fi:
- scurtcircuitul cablurilor electrice;
- scurgerea combustibilului în rezultatul deteriorării furtunurilor de combustibil;
- aprinderea salonului, utilizarea unor mijloace de aprindere (fumatul în salon sau la volan);
- aprinderea substanțelor inflamabile la transportarea lor;
- exploatarea incorectă a utilajului cu gaze și alte cauze.
Consecințele provocate de incendiu la transportul auto pot fi:
- pierderi materiale considerabile;
- numărul mare de victime omenești.
De aceia, o problemă esențială, este elaborarea și crearea unui sistem de preîntâmpinare a autoaprinderii
automobilelor, în deosebi al transportului de pasageri.
Sistemele de stingere a incendiilor sunt destinate pentru:
x preîntâmpinarea dezvoltării arderii;
x stingerea incendiilor;
x protecția oamenilor și a bunurilor materiale.
Sistemele automate de stingere a incendiilor sunt unele din cele mai eficiente mijloace de stingere. Pentru
elaborarea schemei sistemului automat de stingere la transportul auto, primordial este alegerea corectă a
substanțelor de stingere. Prioritatea acestor sisteme este lipsa factorilor, ce pot influența asupra bunurilor
materiale. Principiul de funcționare a sistemelor de stingere cu gaze, se bazează pe izolarea accesului
oxigenului în zona de ardere. În calitate de substanțe stingătoare se utilizează gazele inerte, care nu dăunează
asupra organelor de respirație a omului. Consecințele accidentelor rutiere sunt imprevizibile, de aceia, nu este
cunoscută perioada de aflare a pasagerilor în mijlocul de transport la momentul aprinderii.
Conform normativului național NCM E.03.05-2004, în instalațiile de stingere a incendiilor, sunt utilizează
următoarele substanțe gazoase de stingere a incendiilor (SGSI):

341
 Tabelul 1 Substanțe gazoase de stingere
Gaze lichefiate Gaze comprimate
Dioxid de carbon (СО2) Azot (N2)
Halon 23 (CF3H) Argon (Ar)
Halon 125 (C2F5H) Inergeni:
Halon 218 (C3F8) azot – 52% (volum)
Halon 227 (C3F7H) argon – 40% (volum)
Halon 318Ц (C4F8 Ц) dioxid de carbon – 8% (volum)
Hexafluorură de sulf (SF6)

Pentru întreținerea arderii , una din condiții, este prezența unui conținut de oxigen, nu mai puțin de
12,5%. Concentrația de stingere a halonilor este de câteva ori mai mică, decât a gazelor, conținutul fiind de la
7,2 până la 14,6% în volum. La concentrația dată a halonilor, cantitatea de oxigen în aer este de 17,3 -19,9%,
ce îi asigură omului o respirație normală. Influența negativă a substanțelor stingătoare, poate fi apreciată după
următorul parametru - „rezerva de securitate”.
Pentru stingerea incendiilor cu prezența permanentă a oamenilor în spații închise, se admite utilizarea
halonului 227 (rezerva de securitate 3,3%), halon 318 (rezerva de securitate 22,2%) sau halon 23 (rezerva de
securitate 35,4%).
Sistemele automate de stingere a incendiilor, după principiul de lucru, pot fi condițional divizate în
următoarele grupe:
- sisteme perturbabile sau întrerupte (fig.1);
- sisteme prin deviere sau închise (fig.2).

Fig.1 Structura schemei de funcționare a sistemei întrerupte

Sistemul este inițiat în rezultatul ciocnirii automobilului, în cazul accidentului rutier. Forța de impact
este lovirea (Xin), care este transformată in semnal electric de către detector (Uin), după amplificare (Uampl) se
transmite la dispozitivul de comandă (Ucom) si respectiv va fi acționat obiectul de comandă (dispozitiv
electromagnetic). La acțiunea semnalului electric, se declanșează supapa în spațiul de protecție, unde se
refulează mijloacele stingătoare.

Fig.2 Structura schemei de funcționare a sistemei închise

Acțiunea primară a sistemei închise, este temperatura sub capota mașinii. Semnalul la ieșire (X exit) este
valoarea admisibilă a temperaturii. Instalația de stingere se conectează în cazul, când temperatura la intrare în
sistem, depășește temperatura la ieșire (Tin – Texit > 0). Sistemele închise sunt foarte precise, complicate în
construcție și reglaj, costisitoare , ce este dezavantaj față de sistema întreruptă.
Bibliografie:
1. NCM E.03.05-2004.
2. Газовое пожаротушение.
Disponibil: <http://os-info.ru/pojarotuschenie/gazovoe-pozharotushenie.html.> {Accesat 15.11.2016}
3. Автономная установка газового пожаротушения "Подкова 01".
Disponibil: <http://www.cst-ufa.ru/horseshoe.htm.> {Accesat 17.11.2016}

342
 METODE ȘI PROCEDEE DE CERCETARE A INCENDIILOR ȘI
EXPLOZIILOR
Autori: Doina GRAPĂ st. gr. IAPC-1306, Mariana CIOBANU lect. univ.

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Expertiza este o cercetare specială, efectuată pentru stabilirea anumitor fapte de către instanțele
de urmărire penală sau judiciare prin persoana competentă (expertul), care este specialist în domeniul
respectiv de cunoștințe. Expertiza se dispune doar atunci, când în cauza declanșării incendiului se observă
însemne ale crimei sau când, pentru stabilirea cauzei incendiului și soluționarea altor probleme tehnice, este
necesar un volum mare de lucru de cercetare. Pentru soluționarea corectă, argumentată științific, a
problemelor ce țin de expertiza incendiilor specialistul în domeniul studierii incendiilor trebuie nu doar să
posede cunoștințe temeinice în domeniul securității la incendiu, dar și să cunoască metodica cercetării de
expertiză.

Cuvinte cheie: incendiu, expertiză, metode, procedee, comparație, analiză.

Incendiul reprezintă arderea necontrolată în afara focarului stabilit, care periclitează sănătatea și viața
oamenilor, provoacă pagube materiale și conduce la dereglarea stării mediului ambiant.
La anchetarea dosarelor referitoare la incendii şi încălcarea criminală a regulilor de securitate la incendii
foarte frecvent apar probleme pentru soluționarea cărora sunt necesare cunoștințe speciale.
În asemenea cazuri în conformitate cu Codul procesual-penal persoana care efectuează anchetarea,
anchetatorul, procurorul sau instanța de judecată dispun expertiza tehnică a incendiului.
Una din activitățile de bază executate în vederea elucidării cauzei incendiului și a circumstanțelor legate
de apariția și dezvoltarea sa este cercetarea locului incendiului/exploziei, care are un dublu scop:
9 de a asigura cunoașterea directă de către specialiștii care investighează cazul situației, din locul
în care s-a produs incendiul;
9 de a realiza descoperirea, fixarea, ridicarea și examinarea urmelor și a altor mijloace materiale
de probă aflate în spațiul cercetat.
Metode și procedee folosite în cercetarea incendiilor. În scopul soluționării problemelor ce se ridică în
legătură cu cercetarea urmelor incendiilor și exploziilor, specialiștii folosesc, pentru precizarea și examinarea
faptelor, urmelor sau obiectelor găsite la fața locului și a informațiilor obținute, o gamă amplă de metode,
procedee și tehnici din domenii diferite. Pentru examinarea situație la fața locului, pentru precizarea
provenienței urmelor, a caracteristicilor și transformărilor suferite de acestea, precum și pentru reconstituirea
situației inițiale sau a fenomenelor ce sau produs în timpul incendiului se pot utiliza diverse metode, procedee,
expertize și mjiloace tehnice. Aceste metode și procedee pot fi grupate astfel.
Metode logice generale (de raționament):
¾ analiza – dezmembrarea și desfacerea pe plan mintal a întregului în părțile și laturile sale componente;
¾ sinteza – reconstituirea mentală a întregului, prin asamblarea elementelor și laturilor sale constructive;
¾ inducția – determinarea proprietăților și aspectelor unei colectivități (mulțimi) mai mari de obiecte,
fenomene și procese pornind de la colectivitățile mai restrânse (submulțimi);
¾ deducția – determinarea caracteristicilor și proprietăților unor indivizi sau colectivități mai restrânse
de indivizi pornind de la proprietățile și caracteristicile unor colectivități mai cuprinzătoare ale acestora;
¾ comparația – studierea caracteristicilor și proprietăților a două sau mai multe elemente și stabilirea
celor identice, asemănătoare și deosebite;
¾ presupunerea și excluderea – stabilirea a întregului pachet de ipoteze și versiuni, precum și eliminarea
succesivă a celor care nu pot fi fundamentate ca posibile în situația dată.
Analiza și sinteza sunt baza științifică inițială pentru experți la cercetarea locului incendiului. Analizând
locul incendiului, experții, divizând acest loc în sectoare corespunzătoare, dezvăluie întregul ansamblu de
însemne proprii numai focarului de izbucnire a incendiului. Sintetizând (comasând) totalitatea însemnelor
dezvăluite experții restabilesc tabloul inițial al izbucnirii și dezvoltării incendiului.
Cel mai des utilizate metode pe teritoriul Republicii Moldova sunt comparația și excluderea. De regulă, se
înaintează 3-4 versiuni dintre care se exclude una câte una, după ridicarea mostrelor se alege versiunea corectă.
Studiu de caz

343
 La Chișinău pe data de 11.11.16 a avut loc incendiu (de gr. III) de pe str. Uzinelor nr. 9 (Ciocana), în urma
examinării locului incendiului au fost înaintate următoarele versiuni:
scurtcircuit în rețelele electrice (ele pot fi doar secundare);
imprudența cu focul deschis;
încălcarea regulilor antiincendiu la exploatarea echipamentului de uz casnic;
încălcarea regulilor de apărare împotriva incendiilor la exploatarea echipamentului electric (reșou cu
ventilator ieftin care a condus la suprasolicitări în rețea, scurtcircuit).
Concluzia finală a fost prezentată organelor de urmărire penală, ei vor continua cercetarea.
Metode, procedee și mijloace operative de specialitate:
¾ utilizarea instrumentelor de măsură și optice de mărit;
¾ folosirea aparatelor de iluminat, fotografiat, filmat și de proiecție, precum și a celor de înregistrat;
¾ studierea documentelor de organizare și desfășurarea activității de prevenire și stingere a incendiilor în
obiectiv;
¾ studierea documentelor de control tehnic de specialitate al activității de prevenire și stingere a
incendiilor, întocmite de organele de pompieri militari, cadrele tehnice special încadrate;
¾ studierea documentelor de organizare a intervenției în caz de incendiu sau calamități și verificarea
modului de aplicare a acestora pe timpul incendiului;
¾ studierea actelor normative care reglementează prevenirea și stingerea incendiilor în obiectivul
respectiv și verificarea gradului de aplicare a acestora;
¾ studierea cazurilor unor evenimente similare produse în țară și în străinătate, etc;
Metode și procedee tehnico–științifice de specialitate:
¾ determinarea caracteristicilor de combustibilitate a materialelor și substanțelor;
¾ determinarea, prin calcul, a bilanțului energetic al materialelor și substanțelor combustibile;
¾ compararea duratei incendiului și a temperaturilor rezultate cu durata convențională și cu temperatura
produsă;
¾ analiza și compararea suprafețelor și contururilor obiectelor;
¾ stabilirea compoziției chimice și precizarea unor substanțe combustibile;
Metode fizico-chimice: analiza spectrală; metalografia; cromatografia; microscopia; solubilitatea;
defectoscopia.
Expertizele tehnice: de specialitate, criminalistice, medico-legale, psihiatrice reconstituirea la scara
naturală sau redusă.
În practică se mai folosesc: analiza prin activare; metalografia; deplasarea suprafețelor; electroforeza;
analiza luminiscenței corpurilor; polarimetria; colorimetria; reconstituirea.
În această vastă activitate de cercetare a incendiului sunt necesare, de cele mai multe ori, cunoștințe speciale
din cele mai diverse domenii. În multe situații, în condițiile prevăzute de lege, se dispune o expertiză în vederea
obținerii anumitor soluții științifice din alte domenii de activitate. Organele de urmărire penală vor dispune
efectuarea unei expertize ori de câte ori vor socoti necesare cunoștințele unui expert.
Aceasta se execută după aprecierea problemelor pe care le are la dosar, stabilind pentru care din ele este
nevoie de o expertiză sau nu. Organul de urmărire penală va formula întrebările precis, clar și limitate numai
la specialitatea expertului.
Bibliografie:
1. E. Olaru. Expertiza tehnică de specialitate, Chișnău
2. Hotarirea Nr.1159 din 24.10.2007 cu privire la ”Reguli generale de aparare impotriva
incendiilor în Republica Moldova” RT DSE 1.01-2005
3. Legea Nr. 267 din 09.11.1994 privind apărarea împotriva incendiilor
4. www.sursapompierului.com

344
 DETERMINAREA DURABILITĂŢII BETONULUI ARMAT PRIN
METODE NEDISTRUCTIVE
Autori: Doina-Cezara ALBU, conf. univ. dr. Ion ALBU

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Determining the location and size of damages by measurements of vibration engineering
structures has seen a proliferation. The research was initiated due to a need for use of non-destructive methods
with greater precision. Determination of damage by measuring the change in the dynamic behavior of the
inverse question, namely, how to obtain information on the location and size of the damage, by some dynamic
measurement. The research purpose is to analyze the efficiency of data non-destructive methods to determine
the quality and durability of reinforced concrete.

Cuvinte cheie: examinare tehnică, beton, element din beton armat, rezistenţă, durabilitate, metode
distructive, metode nedistructive, deformaţie.

Eficienţa controlului de calitate a elementelor de construcţie din beton armat, în scopul evaluării tehnice a
caracteristicilor dorite, depinde în mare măsură de alegerea judicioasă a metodei de examinare. Aceste metode
se se pot clasifica în: metode semidistructive sau metode parţial distructive, care cauzează mici degradări
locale de suprafaţă, putându-se realiza cu mijloace mecanice, termice sau chimice şi metode nedistructive
care permite obţinerea de informaţii sub formă de cifre sau de altă natură asupra defectelor, anomaliilor,
deformaţiilor geometrice sau a stărilor fizice ale obiectului de controlat (materiale componente, ansambluri
etc.), prin mijloace care nu cauzează nici o degradare elementului studiat.
Metoda de examinare tehnică se stabileşte în funcţie de o serie de factori precum: specificul lucrării,
volumul lucrărilor de control, accesibilitate, performanţele aparatului, precizia de examinare, caracteristicile
materialului şi dimensiunile elementului examinat precum şi gradul de calificare a inginerului.
Metodele de examinare tehnică nedistructivă pot fi grupate în: magnetice, electrice, termice, cu curenți
turbionari, cu unde radio, cu radiații penetrate, cu substanțe penetrate, optice şi acustice.
În practică prezintă interes următoarele metode de determinare a durabilităţii betonului armat:
Examinarea cu ultrasunete se bazează pe analiza undelor elastice excitate apărute în elementul studiat şi
pe monitorizarea fie a semnalului transmis fie a semnalului reflectat sau de difracţie provenit de la orice
suprafaţă.
Defectoscopia cu ultrasunete presupune utilizarea unor vibraţii mecanice cu frecvenţe superioare
frecvenţei sunetelor, cuprinse între 20 KHz şi 20 MHz. O proprietate importantă a lor, utilizată în
defectoscopie, este capacitatea de a fi reflectate puternic de suprafeţele de separare dintre două medii cu
densităţii diferite. Pentru ca defectele să fie puse în evidenţă este necesar ca dimensiunea lor să fie mai mare
decât lungimea de undă a ultrasunetelor folosite. Calitatea materialului se stabileşte folosind scări etalon, ce
au indicate numărul maxim de defecte admisibile sau clase de calitate cu mărimi şi frecvenţe de defecte
admisibile.
Metoda nedistructivă de vibraţii proprii (metoda de rezonanţă) se bazează pe măsurarea frecvenţei
proprii de vibraţie a epruvetelor cu ajutorul fenomenului de rezonanţă şi apoi deducerea modulului de
elasticitate dinamic. Metoda dată se bazează pe punerea în vibrare a unei epruvete de formă prismatică şi pe
identificarea frecvenţei proprii de vibrare, cu ajutorul fenomenului de rezonanţă, realizat prin variaţia
frecvenţei excitaţiei exterioare până la coincidenţa cu frecvenţa proprie de oscilaţia a epruvetei.
Principiul de funcţionare a aparatului constă în introducerea piesei de examinat întrun fascicul de
ultrasunete produs de un vibrator piezoelectric sau magnetostrictiv; varierea frecvenţei acestora până când
apare fenomenul de rezonanţa; notarea frecvenţei; varierea în continuare a frecvenţei până la următoarea
rezonanţă. Cunoscând cele două frecvenţe succesive, rezultă lungimea parcursă. Dacă această lungime
corespunde cu grosimea piesei înseamnă că nu există defecte pe direcţia în care s-au proiectat ultrasunetele.

345
 Figura 1. Schemă principiu aparat pentru determinarea frecvenţei de rezonanţă
1. Probă de beton, 2. Excitator electromagnetic, 3. Receptor, 4. Monitor şi amplificator.
Tipurile principale de vibraţii sunt longitudinale, de încovoiere şi de torsiune, iar frecvenţa proprie de
vibraţie depinde de proprietăţile sale elastice, inerţiale şi constructive.
Metoda prin şoc se bazează pe punerea în vibraţie a unei epruvete, a unui element sau a unei structuri cu
ajutorul unui şoc de mică intensitate, şi pe măsurarea perioadei sau frecvenţei proprii de oscilaţie şi eventual a
decrementului logaritmic de amortizare a oscilaţiilor epruvetei sau elementului, în vederea determinării
calităţii betonului din element.
Şocul poate fie exercitat longitudinal, transversal centric sau transversal excentric, obţinându-se frecvenţa
proprie longitudinală de încovoiere sau de torsiune a epruvetei ori elementului, sau decrementului
corespunzător.
Metode elastice cu impuls ultrasonic se bazează pe măsurarea tipului sau vitezei de propagare şi eventual
a atenuării impulsurilor ultrasonice în beton. Undele transmise fiind afectate de discontinuităţile şi
neomogenităţile materialului. Defectul fiind înregistrat printr-o anulare sau atenuare a energiei transmise.
Metoda vitezei de propagare constă în producerea unor impulsuri alcătuite din oscilaţii neamortizate de
frecvenţă relativ joasă (40…150 Hz), ce se aplică betonului cu ajutorul unui palpator – emiţător simultan cu
deschiderea bazei de timp şi al căror timp sau viteză de propagare prin beton este determinată cu ajutorul unui
palpator – receptor care aplică semnalul recepţionat pentru încheierea bazei de timp.
Metoda atenuării impulsurilor ultrasonice se bazează fie pe ridicarea curbei de atenuare a unui impuls
ultrasonic reflectat succesiv de feţele opuse ale epruvetei sau elementului de beton fie pe măsurarea
amplitudinii semnalului recepţionat la primul său front de undă prin înregistrarea amplificării necesare pentru
a aduce semnalul la o amplitudine standard.

Figura 2. Principiul de lucru a aparatului piezoelectric

Metoda carotajului sonic se bazează pe glisarea în lungul unor canale circulare umplute cu apă a unor
palpatori ultrasonici, cu polarizare radială, rezistenţi la imersie şipe măsurarea timpului de propagare şi
eventual a amplitudinii semnalului ultrasonic, după propagarea sa prin beton, între emiţător şi receptor, în
vederea determinării calităţii betonului.
Metoda undelor de suprafaţă se bazează pe măsurarea vitezei de fază a undelor de încovoiere excitate în
plăci la diverse frecvenţe, în vederea trasării curbei de dispersie corespunzătoare, curbă ce poate fi folosită
ulterior la determinarea vitezei undelor de suprafaţă sau grosimii plăcii.

346
 Metoda analizei spectrale a undelor de suprafaţă (SASW) este utilizată la suprafeţe cu o singură faţă
vizibilă (pavaje, drumuri etc.) fiind o variantă a metodei impact-ecou. Metoda a fost dezvoltată în scopul
determinării proprietăţilor elementelor de construcţii realizate în straturi.
Principiul de funcţionare constă în lovirea suprafeţei şi înregistrarea prin două receptoare, a vitezei undelor
de suprafaţă şi a lungimii de undă. Viteze mari corespund unui modul de elasticitate mare, deci a unei calităţi
superioare a materialului.
Metoda emisiei acustice se bazează pe măsurarea variaţiei numărului impulsurilor acustice emise de
betonul unei epruvete, în unitatea de timp, la diferite trepte de solicitare, ca urmare a degradărilor structurale
produse de eforturile din materiale.
Metodele atomice se bazează pe evidenţierea şi analiza densităţi fluxului de energie a radiaţiei după
interacţiunea cu elementul studiat cu ajutorul radiaţiilor nucleare (X, β, γ sau fluxuri de neutroni).
Metodele nedistructive electrice şi magnetice se bazează pe măsurarea unor proprietăţ i electrice ale
betonului sau pe propagarea undelor electromagnetice în beton. Principalul scop fiind analiza interacţiunii unui
câmp electromagnetic exterior cu câmpul electromagnetic al curenţilor turbionari induşi de acesta în elementul
studiat.
Metodele electrice sau electromagnetice se bazează pe analiza interacţ iunii unui câmp electromagnetic
exterior cu câmpul electromagnetic al curenţilor turbionari induşi de acesta în elementul studiat, din ele fac
parte:
1. Metoda rezistivă (denumită şi metoda conductivităţii) se bazează pe variaţia rezistenţei sau
conductibilităţii electrice a betonului în curent alternativ sub influenţa modificării umidităţii sale.
2. Metoda capacitivă se bazează pe modificarea constantei dielectrice şi a capacităţii electrice a
betonului, datorită variaţiilor de umiditate ale betonului, constanta dielectrică a apei fiind net deosebită de cea
a celorlalte materiale.
3. Metoda absorbţiei microundelor (denumită şi metoda neutronilor) se bazează pe capacitatea
betonului de a atenua în mod diferit undele electromagnetice de foarte înaltă frecvenţă (225 MHz la 100 GHz),
în funcţie de umiditatea betonului.
Microundele pot fi folosite în scopul verificării omogenităţii betonului prin dispersia componenţilor în
masa lui, a determinării umidităţii, a porozităţii şi conţinutului de aer înglobat, precum şi la măsurarea
grosimilor şi planeităţii.
Metodele termice se bazează pe analiza variaţiei câmpurilor termice sau de temperatură, datorate
defectelor din obiectul de controlat, din această categorie fac parte: metoda radiografică (radiometrică) şi
metoda radioscopică (termovizuală).
Metoda radioscopică ( denumită şi metoda termovizuală) constă în întocmirea unei hărţi termice a
elementului de examinat, bazându-se pe posibilitatea detectării fluxului de radiaţii infraroşii, ce străbate
betonul, prin transformarea lui într-un semnal electric, cu ajutorul unui detector corespunzător şi pe
vizualizarea acestui semnal într-un circuit de televiziune cu frecvenţă mare de linii. Prin termografiere se
evidenţiază anizotropia structurală a materialului, precum şi cele mai importante defecte specifice.
Zona calda

Zona rece

Figura 3. Efectul discontinuităţii fluxului termic în materialul supus controlului

a. Flux termic interior spre exterior creează puncte “calde”, b. Flux termic exterior spre interior creează
puncte “reci” pe imagini.

347
 Metoda termografică în infraroşu este o metodă nedistructivă de control a pierderilor de căldură, a
analizării degradărilor şi a defectelor elementelor de construcţ ii prin măsurare a temperaturii elementelor de
construcţii de la distanţă, prin înregistrarea radiaţiilor în IR.
Principiul de funcţionare constă în emiterea şi absorbţia energiei (radia ţiei) electromagnetice de către
materiale supuse controlului. Fluxul emis este afectat de proprietăţile izolatoare ale materialului şi de gradul
în care suprafaţa materialului radiază energie. Diferenţele de temperatură, sub formă de imagini, sunt
înregistrate de câtre aparate foto cu infraroşu speciale, care sunt stocate în calculatoare pentru prelucrare
ulterioară.
Imaginile termografice prezintă suprafeţele elementului controlat în care neregularităţile proprietăţilor
materialului se traduc în variaţii ale temperaturii, vizualizate prin culori diferite (corespunzătoare unor anumite
temperaturi). Scara de culori, variază în plaja, violet – albastru – verde – portocaliu – roşu – galben - alb.
Culorile închise ca nuanţă (albastru şi verde) corespund unor temperaturi mai mici, iar cele cu culori deschise
corespund unor temperaturi mai ridicate.
Metoda radiografică cu radiaţii infraroşii se bazează pe posibilitatea evidenţierii defectelor ce există în
masa elementului de studiat prin măsurarea fluxului prin măsurarea fluxului termic ce traversează obiectul
examinat şi pe posibilitatea vizualizării repartiţiei sale, cu ajutorul unei pelicule fotosensibile la radiaţii
infraroşii.
Metoda optică în spectru vizibil se bazează pe examinarea optico-vizuală a suprafeţelor elementului de
beton în vederea detectării fisurilor
Metoda holografică se bazează pe urmă rirea modificărilor care apar în holograma unui element de beton,
iluminat cu un fascicul de raze laser, ca urmare a apariţiei unui defect (fisură, microfisură etc.) pe suprafaţa
elementului, în timpul solicitărilor. Astfel, se analizează parametrii radiaţiei optice aflate în interacţiune cu
elementul studiat în interacţiune.
Metoda undelor radio se bazează pe evidenţierea variaţiei parametrilor undelor electromagnetice de
frecvenţă radio, aflate în interacţiune cu obiectul de controlat.
În urma cercetărilor efectuate putem menționa că în Republica Moldova sunt puține laboratoare mobile de
examinare tehnică a elementelor din beton și beton armat.
Echipamentele de testare nu pot fi verificate metrologic in Republica Moldova, ca rezultat utilizarea lor nu
este posibilă fără o permisiune specială de acceptare a verificării metrologice în România sau altă țară din UE.
Majoritatea construcțiilor din Republica Moldova sunt învechite și necesită examinarea tehnică în vederea
stabilirii gradului de uzură.
În lipsa concurenței, prețul la serviciile de examinare și expertiză tehnică cu laborator mobil este foarte
costisitoare. Cea ce demonstrează importanța dezvoltării afaceriilor de prestare a serviciilor de examinare
tehnică cu utilaje perfomante.

Bibliografie:
1. Normativ pentru încercarea betonului prin metode nedistructive, indicativ: C 26-85

2. Normativ privind evaluarea a rezistenței betonului din construcțiile existente, indicativ NP 137
3. NCM A. 09.03-2014 Examinarea elementelor de construcții portante și terenurilor de fundații a
construcțiilor și edificiilor
4. STAS 6652/1-82, Încercări nedistructive ale betonului
5. Octavian George Ilinoiu, Controlul calității betoanelor, Prima Ediție, București, 2004
6. Standard Test Method for Pulse Velocity Through Concrete
Disponibil: <http://www.astm.org/Standards/C597> [Accesat 28 Octombrie 2016]
7. Strength Testing,
Disponibil: <http://www.ndtjames.com/Strength-Testing-s/3.htm> [Accesat 2 Noiembrie 2016]
8. Metode de detectare a avariilor bazate pe analiza dinamica
Disponibil: <http://www.revistaconstructiilor.eu/index.php/2009/05/04/diagnosticarea-constructiilor-i-
metode-moderne/#.WDBmadKLTMw> [Accesat 3 Noiembrie 2016]

348
 ANALIZA CONSUMULUI DE ENERGIE TERMICĂ A PATRIMONIULUI
UTM. CALCULUL OPTIMIZĂRII COSTURILOR DE ÎNTREȚINERE A
BLOCULUI DE STUDII NR. 10
Autor: lector superior Natalia CALIN

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Termoizolaţie exterioară-material izolant care reţine căldura, şi asigură protecţie termică,
fonică şi rezistenţă la incendii pentru învelişul exterior al clădirii. Aceasta vine în completarea celorlalte
straturi ale faţadei, creând un sistem permeabil la vapori de placare a pereţilor exteriori.Căldura pierdută
prin faţadă reprezintă o parte importantă din pierderea totală de căldură a clădirii. Termoizolarea fațadelor a
ridicat nenumărate probleme de-a lungul timpului atât datorită diverselor moduri de executarea pereților (din
zidărie, din beton sau pe structuri ușoare din lemn sau metal) cât și cerințelor de finisare (tencuială, vopsea
decorativă sau placaje de tip cărămidă aparentă).

Cuvinte cheie: patrimoniu, bunuri, obiecte de menire socio-culturale, analiză, venituri finanţare, energie
termică, reducerea costurilor,întreținere.

În conformitate cu Hotărârea Sovietului de Miniștri al URSS nr. 209 din 13 martie 1964 despre organizarea
Institutului Politehnic din Chișinău, Comitetul Central al Partidului Comunist şi Sovietul de Miniștri al RSSM,
prin Hotărârea comună nr. 177 din 28 aprlie 1964 a luat decizia de a amplasa administrația și facultățile
Institutului Politehnic nou-format în incinta clădirilor pe următoarele adrese: municipiul Chișinău, bd. Ștefan
cel Mare și Sfânt, 168; mun. Chișinău, str. 31 August 1989, 78 și mun. Chișinău, str. 31 August 1989, 121.
[1,2]
Patrimoniiu UTM cuprinde: Corpul de studii nr. 1 — mun. Chișinău, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 168;
Corpul de studii nr. 2 — mun. Chișinău, str. 31 August 1989, 78; Corpul de studii nr. 4 — mun.Chișinău, str.
Florilor, 4/1; Corpul de studii nr. 5 — clădire cu şase nivele situat în mun. Chişinău, str. Studenţilor, 9/9;
Corpul de studii nr. 6 — clădire cu cinci nivele și două aule de torent, mun. Chișinău, str. Studenților 9/8;
Corpul de studii nr. 9 — clădire cu patru nivele, amplasată în mun. Chişinău, bd. Dacia, 39; Corpul de studii
nr. 10 — clădire cu patru nivele şi aule de torent. Este amplasat în mun. Chişinău, bd. Dacia, 41; Corpul de
studii nr. 11 — mun. Chişinău, str. Academician Sergiu Rădăuțan, 4; Căminul studenţesc nr. 1, amplasat în
mun. Chişinău, str. Studenţilor, 1; Căminul nr. 2 — clădire cu 12 nivele situat în mun.Chişinău, str. Studenţilor,
7/1; Căminele studenţeşti nr. 3 şi nr. 4, cu 9 nivele, amplasate în mun. Chişinău, str. Cuza-Vodă, 10; Căminele
5 și 6, amplasate în mun. Chişinău, str. Cuza-Vodă, 12; Căminul studențesc nr. 8 — mun. Chișinău, str.
Florilor, 4A; Căminul studențesc nr. 9 — mun. Chișinău, str. Florilor, 4B; Căminul studențesc nr. 10 cu cinci
nivele și anexă la cămin cu un nivel, mun. Chișinău, str. Studenților, 5; Căminul studențesc nr. 11 — clădire
cu cinci nivele, mun. Chișinău, str. Studenților, 3/2; Căminul studențesc nr. 12 — clădire cu cinci nivele, mun.
Chișinău, str. Studenților, 7/2; Căminul studenţesc nr. 13 — clădire cu 5 nivele şi anexe cu un nivel, amplasat
în mun. Chişinău, str. Studenţilor, 3/1; Cantina studenţească (actualmente Centrul Didactico-Metodic și de
Producție), mun. Chişinău, str. Studenţilor, 5/2; Corp de studii cu sală sportivă, laborator — mun. Chişinău,
bd. Dacia 41/1; Depozitul pentru păstrarea legumelor şi fructelor, mun. Chişinău, str. Studenţilor, 5/3; Centrul
de Cercetări Tehnico-Ştiinţifice şi Implementare a Tehnologiilor Avansate „Etalon” — mun. Chişinău, str.
Burebista, 7; Centrul de Agrement şi Sport al UTM — mun. Chişinău, str. Studenţilor, 3/8/; Baza de Agrement
şi Sport „Andrieş”, s. Condriţa. [6,7]
În anul 2014 au fost valorificate investiţii capitale în sumă de 992 mii lei. La reparaţii în baza concursului
prin cererea ofertelor de preţ au fost valorificate lucrări estimate cu 2158 mii. Cu forţele proprii al SAG au fost
realizate lucrări în valoare lucrări în valoare de 7,9 mii Lei. În tabelul 2, sânt indicate consumurile energie
termică, în blocurile şi căminele studenţeşti ale universităţii.

349
 Tab.1. Calculul consumului de energie termică în blocurile de studii, tarif +1184,4 lei /Gcal

Sursa:[3]

Tab.2 Calculul consumului de energie termică în căminele studențești, tarif 987 lei/Gcal

Sursa: [3]

Procesul de reabilitare termică demarat în 2008 a jucat un rol important în educarea populaţiei cu privire
la confortul termic al locuinţelor pe care le ocupă. Cu toate acestea, folosirea intensă a termosistemelor pe bază
de polistiren a dus la ignorarea sistemelor alternative de izolare.

Pe o piaţă cu un consum în scădere constantă, producătorii de materiale pentru construcţii au investit sume
considerabile în dezvoltarea de produse noi care să-i diferenţieze de concurenţă. Renovările şi reabilitarea
termică a locuinţelor reprezintă, de câţiva ani, unica gură de oxigen pentru mulţi producători, motiv pentru

350
care şi noile produse puse pe piaţă s-au îndreptat în această direcţie. Chiar dacă izolaţiile pe bază de polistiren
au cunoscut îmbunătăţiri considerabile în ultimii ani, pe piaţă există şi soluţii alternative care pot face diferenţa
în timp. Câteva exemple sunt plăcile minerale termoizolatoare, spuma poliuretanică rigidă, panourile metalice
termoizolante, vata minerală bazaltică şi noile tipuri de cărămidă ce nu mai necesită termoizolare.
Analizînd consumurile de energie termică a blocurilor de studii, s-a propus optimizarea cheltuielelor la
energia termică a blocului de studii nr.10. Pentru ceasta, s-au propus doua metode: termoizolarea blocului cu
vată mineral de grosimea 10 mm și termoizolarea blocului cu polistiren de 10 mm.
Corpul de studii nr. 10 — clădire cu patru nivele şi aule de torent. Este amplasat în mun. Chişinău, bd.
Dacia, 41, a fost dat în exploatare prin Ordinul nr. 30 din 29 februarie 1988 al Ministrului Învăţământului
Superior şi Mediu de Specialitate. În acest bloc activează Facultatea Cadastru, Geodezie şi Construcţii şi
Facultatea de Inginerie Economică şi Business. [7]
Avantajele vatei minerale bazaltice sunt:
Izolare termica: face casa mai călduroasă iarna şi mai răcoroasă vara, deci mai confortabilă;
Vata minerală bazaltică este un produs incombustibil, nu întreţine arderea şi nici nu emană gaze nocive
sub acţiunea focului;
Protecţia fonică poate fi realizată fără probleme cu ajutorul acestui produs. În funcţie de sortiment şi
grosime, structura fibroasă a vatei minerale bazaltice prezintă proprietăţi foarte bune de absorbţie acustică;
Rezistenţa în timp reprezintă un alt avantaj de luat în considerare, deoarece roca bazaltică nu corodează
şi nu este corodată, nu este atacată de ciuperci şi microorganisme, nu constituie hrana pentru insecte şi
rozatoare şi nici nu putrezeşte;
Vata minerală bazaltică este un material prietenos cu mediul deoarece nu dăunează sănătăţii şi nu
poluează mediul;
Fibrele de vată minerală bazaltică sunt protejate de o substanta hidrofobă. Astfel, vata minerală
prezintă o rezistenţă la umiditate;
Reducerea costurilor: facturi mai mici la energie, datorită consumului mai redus de energie;
Economie de energie: Prin izolarea pereţilor se reduce considerabil nivelul emisiilor de CO2 asociate
casei, deci ajută la păstrarea resurselor atât de preţioase de energie şi la reducerea efectului de încălzire
globală;
Manevrabilitatea şi instalarea acesteia nu ridică probleme fiind compatibilă cu majoritatea materialelor
de construcţii. [4]
Avantajele polistirenului sunt:

Placile de polistiren expandat contin in proportie de 98% aer , restul fiind celulele de polistiren.
Aceasta compozitie asigura si un coeficient mare de termoizolare si greutate foarte redusă;
Testele efectuate de numeroase institute ale pompierilor dovedesc ca daca este aplicat coreect,
polistirenul satisfice toate normele europene de siguranță;
Nu servește drept hrană pentru insect și rozătoare;
Polistirenul este materialul termoizolant nr.1 mondial;
Placile de polistiren au o greutate redusa si nu afecteaza structura de rezistenta a cladirii;
Refacerea fatadei permite pastrarea detaliilor arhitectonice prin folosirea profilelor de polistiren;
Aplicabilitate usoara și costurile reduse atat pentru materiale, cat si pentru manopera. [5]
Conform calculelor de deviz, pentru reabilitarea termică a blocului de studii nr.10, vor fi necesre
investițiile:

351
 Tab.3. Calculul investițiilor necesare și a termenului de recuperare a acestora

Termoizolarea termică a Blocul de studii nr. 10 (7704 m2)

Termoizolarea cu vată Termoizolarea cu

minerală (10mm) polistiren (10mm)
Suma necesară, Lei MD 3 489 700 2 565 220

Suma necesară, Euro 159 492 117 240

Economie de energie% Pînă la 50 Pînă la 30
Durata de exploatare, ani 30 20
Consumul de energie termică a 1 345 525
blocului, Lei MD
Termen de recuperare, ani 5,18 6,35
Vata minerala izoleaza si fonic, ceea nu se poate spune despre polistiren. Riscul de aparitie a condensului
este mai mic in cazul vatei bazaltice, datorita structurii sale fibroase cu interspatii de aer. Vata minerala are o
mai mare stabilitate din punct de vedere al dimensiunilor, care nu se modifica in functie de anotimp. Placile
de polistiren, in timp isi pot modifica dimensiunile la diferentele de temperatura, din cauza ca granulele
obtinute prin expandare incorporeaza si mici bule de aer. Pe de alta parte, izolatia cu polistiren este o solutie
mai ieftina si poate fi mai accesibila in unele cazuri.

Bibliografie:
1. Codul Edicaţional al Republicii Moldova, Chişinău, 17 iulie 2014. Nr. 152.
2. HOTĂRÎRE Nr. 983 din 22.12.2012 cu privire la modul de funcţionare a instituţiilor de învăţămînt
superior de stat în condiţii de autonomie financiară
3. Raport Anual al Administraţiei Universităţii Tehnice a Moldovei: activitatea colectivului universităţii
pe anul 2014 în domeniile instructic-educativ, cercetare şi consolidare a bazei tehnico-materiale, UTM, 2015.
4. Termoizolarea fatadei cu polistiren expandat
Disponibil: <http://www.misiuneacasa.ro/termoizolarea-fatadei-cu-polistiren-expandat> [Accesat 23
Noiembrie 2016]
5. <http://www.citeste-eticheta.ro/avantaje-polistiren/> [Accesat 3 Decembrie 2016]
6. Patrimoniul UTM transmis la fondarea IPC
Disponibil: <http://www.utm.md/subdiviziuni-universitare/patrimoniu/> [Acesat 23 Noiembrie 2016]
7. Portal informațional al cadastrului bunurilor imobile, e – Cadastru
Disponibil: <https://www.cadastru.md/ecadastru/webinfo/f?p=100:1:2390968793738706> [Acesat 15
Octombrie 2016]

352
 DETERMINAREA UZURII FIZICE A SISTEMELOR INGINEREȘTI
Autori: Vasile CARAUȘ, lect. univ. Irina BULAT

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Sistemele inginerești ale unei construcții reprezintă elementele care generează o mare parte a
confortului din încăperi. Respectiv, deteriorarea acestora, sau acumularea uzurii fizice elementele date,
conduc la scăderea capacității bunului imobil de a-i asigura proprietarului sau locatarului o existență plăcută.
Articolul dat are drept scop studierea uzurii fizice a sistemelor inginerești, a metodelor de determinare a
acesteea, în scopul identificării celui mai eficient procedeu de calcul pentru obținerea unui rezultat corect. De
asemenea, sunt descrise metodele de estimare a uzurii fizice a sistemelor inginerești care pot fi aplicate în
diverse situații.

Cuvinte cheie: uzură fizică, sistem ingineresc, metode de calcul a uzurii fizice, metoda normativă,

Introducere
Sistemele (rețelele) inginerești reprezintă ansamblul construcţiilor, instalaţiilor tehnologice,
echipamentelor funcţionale şi dotărilor specifice, prin care se realizează asigurarea locuințelor cu:
¾ apă;
¾ gaze naturale;
¾ electricitate;
¾ sisteme de încălzire;
¾ canalizare;
¾ sisteme de ventilare etc.

Apeduct

Alimentare
Ascensor
cu apă caldă

Rețele
inginerești
Rețele de
Canalizare
gaze

Rețele Încălzire
electrice centralizată

Figura 1 Clasificarea sistemelor inginerești

În vederea asigurării unei funcționări cît mai eficiente a sistemelor inginerești, este necesar de a le inspecta
periodic pentru a vedea dacă este necesară repararea sau înlocuirea unor părți componente ale acestuia. Acest
procedeu reprezintă un pas important în exploatarea corectă a construcțiilor, dat fiind faptul că elementele
componente ale acestora au o durată scurtă de funcționare. Respectiv, depistarea defectelor în timp util permite
înlăturarea lor în mod eficient.
Metode de determinare a uzurii fizice a sistemelor inginerești
Printre metodele de determinare a uzurii fizice a sistemelor inginerești pot fi menționate următoarele:
¾ metoda nominală;
¾ metoda vârstei efective;
¾ metoda interpolării;
¾ metoda grafică. [4]

353
 Metoda nominală - se folosește pentru totalitatea elementelor componente ale sistemelor inginerești în
cazul când sunt respectate toate normele de exploatare și întreținere ale aceastora.

Vcr .
Uf u100% (1) [4]
DNE

Unde:
Uf – uzura fizică (%);
Vcr. – vîrsta cronologică;
DNE – durata normativă de exploatare.
Metoda vârstei efective se aplică când sub influența acțiunii umane construcția suportă modificări în afara
normelor de întreținere și de exploatare. Această metodă permite estimarea uzurii după formula:

VE
Uf u100% (2) [4]
DVF

Unde:
Uf – uzura fizică (%);
VE – vîrsta efectivă;
DVF – durata de viață fizică.
Metoda grafică (ciclogramelor) se aplică pentru un număr limitat de elemente constructive pentru care
în timp s-a efectuat monitorizarea și s-au elaborat ciclograme (grafice) de comportare a uzurii fizice în timp.
Pentru determinarea uzurii fizice prin această metodă se utilizează durata de exploatare a elementului și
termenul normativ de utilizare. Metoda dată reprezintă o alternativă a metodei nominale, însă este mai exactă,
întrucît repartizarea uzurii fizice este sub forma unei curbei, în comparație cu metoda nominală, unde
repartizarea uzurii fizice este sub forma unei drepte.

Figura 2 Graficele după care se determină uzura fizică a rețelelor inginerești [1]

354
 Metoda interpolării este o metodă ce permite estimarea uzurii fizice cu o precizie mai mare folosind
normele în contrucție și rezultatele inspectării în teritoriu.

Sdet.
Uf elem. U min.  (U max.  U min. ) u (4) [1]
Selem.
Unde:
Ufelem. – uzura fizică a elementului (%);
Umin. – uzura minimă (%);
Umax. – uzura maximă (%);
Sdet. – suprafața deteriorată (m2);
Selem. – suprafața elementului (m2).

Aplicarea mai multor metode în procesul de determinare a uzurii fizice a sistemelor inginerești poate avea
ca rezultat obținerea diferitor valori, fapt ce implică și tehnica de reconciliere. Pentru a aplica metodele de
calculare potrivite pentru un anumit sistem ingineresc, este necesar de a examina avantajele și dezavantajele
fiecărei metode în parte.
Examinînd aceste patru metode, se constată faptul că trei dintre ele – metoda nominală, metoda vârstei
efective, metoda grafică – sunt bazate pe calcularea uzurii fizice a elementelor utilizînd durata de viață fizică
a acestora. Dintre ele, metoda grafică se presupune a fi cea mai exactă, întrucît curbele ce indică mărimea
uzurii fizice au fost elaborate în baza studierii amănunțite a părților componente ale sistemelor inginerești.
Însă, are ca dezavantaj faptul că nu poate fi utilizată pentru toate rețelele, întrucît nu există grafice elaborate
pentru acestea. Suplimentar la acestea trei, metoda grafică prezintă rezultate veridice, dat fiind faptul că ia în
considerație defectele prezente, precum și mărimea lor. În același timp, în cazul în care elementul nu are
deteriorări, evaluatorul întîmpină dificultăți în alegerea corectă a intervalului de uzură fizică.
În tabelul 1 sunt analizate metodele de calculare a uzurii fizice a sistemelor inginerești prin prisma
avantajelor și a dezavantajelor prezentate.
Tabelul 1 Avantajele și dezavantajele metodelor de determinare a uzurii fizice (Uf)
Metoda Avantaje Dezavantaje
¾ Poate fi aplicată pentru toate ¾ Nu are o precizie exactă,
părțile componente ale construcției; deoarece mult depinde de faptul cum a
¾ E simplă în aplicare; fost intreținută construcția pe durata
¾ Nu este necesară deplasarea la exploatării, astfel se poate obține un
Metoda nominală fața locului; rezultat diferit de cel adevărat.
¾ Calculul se bazează doar pe doi
indicatori: vârsta cronologică a
obiectului în curs de evaluare și durata
de viață normativă.
¾ Toate calculele se efectuează ¾ Nu are o precizie mare;
într-o operație aritmetică; ¾ Metoda nu ia în considerare
¾ Indicatorul DVF este luat din faptul că elementele individuale pot fi
documentele normative privind adesea reparate sau înlocuite complet în
Metoda vârstei
întreținerea clădirilor și nu are nevoie de timpul exploatării clădirii;
efective
o justificare specială. ¾ Evaluatorului îi este greu să
justifice mărimea vârstei efective,
precum și cea a duratei de viață
economică rămasă;
¾ Metoda dată este ușor de ¾ Are o exactitate mai mică
aplicat; comparativ cu metoda interpolării;
Metoda grafică ¾ Este bazată pe normativele în ¾ Este limitată în aplicare (nu
construcții; există grafice pentru fiecare element
constructive);
¾ Oferă cele mai exacte rezultate ¾ Lipsa defectelor reduce
Metoda interpolării
în comparație cu celelalte metode. exactitatea rezultatelor obținute.

Pentru demonstrarea practică a informației prezentate mai sus, a fost elaborat un exemplu de de calcul.
Obiectul supus evaluării tehnice se află în satul Cruglic r-nul Criuleni, reprezintă o construcție administrativă

355
cu grupa de capitalizare I, dată în exploatare în anul 1988, în care activează primaria din sat. Bunul imobil este
dotat cu următoarele rețele inginerești: apeduct, încălzire centralizată, rețea de gaze, canalizare, și rețele
electrice. Apeductul a fost schimbat în anul 2014 și înlocuit cu țevi din PVC. Încălzirea centralizată este
compusă din: calorifere din fontă, țevi și coloane din oțel. Canalizarea, de asemenea, a fost schimbată în anul
2014 și înlocuită cu țevi din PVC. Rețelele electrice interioare nu au fost schimbate, adică au rămas acelea din
anul 1988. În continuare, în tabelul 2, sunt prezentate rezultatele obținute în urma aplicării a trei metode.
Tabelul 2 Rezultatele determinării uzurii fizice a rețelelor inginerești
Uzura fizică, %
Tipul rețelei
Metoda nominală Metoda grafică Metoda interpolării
Apeduct 15,67 15,73 16,50
Încălzire 59,50 64,38 60,00
centralizată
Canalizare 30,22 13,45 15,00
Rețelele electrice 46,6 63,68 65,00
Sursa: calculele autorului după [1, 2, 3, 4]

Cifrele evidențiate reprezintă rezultatele finale, cele care se consideră a fi cele mai obiective. Prioritate a
avut metoda interpolării, întrucât furnizează rezultate în baza inspectării tehnice a construcției. În același timp,
pentru un calcul corect, trebuie de luat în considerație și durata normativă de utilizare a sistemelor inginerești,
întrucît lipsa defectului nu înseamnă neapărat și lipsa uzurii fizice.
Astfel, în cazul determinării uzurii fizice a sistemelor inginerești, prioritate o au rezultatele obținute prin
metoda interpolării, cu excepția cazurilor cînd metoda grafică prezintă o valoare mai mare.

Concluzii și recomandări
În urma calculelor efectuate, uzura fizică a apeductului constituie 16,5%, a sistemului de încălzire
centralizată – 64,38%, a rețelei de canalizare – 15% și a sistemului de electricitate – 65%. Pentru diminuarea
deprecierii fizice se recomandă executarea următoarelor lucrări:
¾ efectuarea lucrărilor de întreținere a rețelelor de apeduct și canalizare;
¾ înlocuirea sistemelor de încălzire centralizată și electricitate, dat fiind faptul că uzura lor depășește
60%.

Bibliografie
1. Ведомственные строительные нормы ВСН 53-86(р), „Правила оценки физического износа
жилых зданий”
Disponibil <http://www.ocenchik.ru/docs/943.html > [Accesat 04 Decembrie 2016 ]
2. Ведомственные строительные нормы ВСН 58-88(р), Положение об организации и проведении
реконструкции, ремонта и технического обслуживания зданий, объектов коммунального и
социально-культурного назначения
Disponibil < http://docs.cntd.ru/document/871001224 > [Accesat 04 Decembrie 2016 ]
3. Методика определения физического износа гражданских зданий
Disponibil: <http://khabroo.ru/d/357920/d/metodika-opredeleniya-fizicheskogo-iznosa-grazhdanskih-
zdaniy.pdf > [Accesat 04 Decembrie 2016 ]
4. Albu I. Deprecierea valorii construcțiilor. Buletinul Institutului de Cercetări Științifice în Construcții,
6, 2015, p. 217-226

356
 MIXUL DE MARKETING ÎN CONSTRUCŢIE
Autor: st. gr. IMC-1405 Paula COROI, conf. univ. dr. Ion ALBU

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: The efficiency of marketing activities which can be applied as part of the construction firmes
dependees of its skill, technique competence, the vision of planning team or making the respective activities,
as well as of the managerial efficiency concerning to the touch of the definite objective. Strong enterprised
failed because of a wrong marketing organization and because of the specific control used for reaching at the
objective.Nowadays,it is very important to find a professional marketer that will balance the minuses and
pluses of the enterprise,after an investigation.

Cuvinte cheie: mix de marketing, firmă de construcţie, managementul unităţilor economice, piaţă,
produse, activităţi definitorii, analize, produse, tipologia strategiilor de preţ, mediu dinamic.

Este evident că, principala problemă cu care se confruntă firmele în prezent constă în identificarea celor
mai eficiente modalităţi de lansare a unor afaceri viabile şi de menţinere a acestora, în condiţiile unui mediu
de afaceri în permanentă schimbare.Prin urmare, firmele îşi desfăşoară activitatea într-un mediu instabil şi
dinamic, rezultând astfel necesitatea unei adaptări permanente a activităţii la cerinţele mediului extern, la
cerinţele şi restricţiile care se manifestă pe pieţele pe care firmele sunt prezente. Adaptarea organizaţiilor la
condiţiile concrete ale mediului extern nu se poate face în condiţiile absenţei marketingului.Pentru ca o firmă
să-şi desfăşoare activitatea pe piaţă în condiţii optime, trebuie pe de o parte să analizeze piaţa pe care
acţionează, iar pe de altă parte să-şi adapteze activitatea, astfel încât să poată fructifica oportunităţile pieţei,
evitând eventualele dificultăţi. Capacitatea unei firme de adaptare la cerinţele mediului depinde de potenţialul
material, uman, financiar si informaţional. Pentru o eficienţă ridicată a activităţii firmei este necesară analiza
evoluţiei în timp si spaţiu a resurselor interne, precum şi a factorilor externi (analiza concurenţei, a furnizorilor,
a clienţilor etc.)Politica de marketing a firmei defineşte cadrul general de acţiune al acesteia, în vederea
realizării întregii sale activităţi. Politica de marketing este alcătuită dintr-o sumă de strategii şi instrumente
concrete de acţiune (tactici). Trebuie să menţionăm că, politica globală de marketing se concretizează la nivelul
anumitor "secvenţe" ale activităţii firmei, de unde şi denumirile: politica de produs, politica de preţ, politica
de distribuţie şi politica promoţională.
Marketingul-mix este un termen de origine engleză (o prescurtare de la termenul „mixture”) ce defineşte
modalitatea de rezolvare, în optica şi cu instrumentarul marketingului, a unei anumite probleme practice. El
implică alegerea, combinarea şi antrenarea resurselor întreprinderii, proporţiile, dozajul în care aceasta
urmează a intra în efortul global pentru a ajunge la efectele dorite cu minimum de eforturi.
În domeniul construcţiilor, mixul de marketing trebuie avut în vedere ca un suport ştiinţific al acţiunilor
de piaţă. Pornind de la premiza că în construcţii, mai mult ca în oricare alt domeniu sau sector de activitate,
locul şi poziţia întreprinderilor în cadrul pieţei este extrem de diferită, ceea ce face ca mijloacele de acţiune şi
instrumentarul managerial utilizat să cunoască o mare diversitate de variante, mergând de la forme foarte
simple şi ajungând până la cele mai complexe, este necesar să se ţină seama de faptul că se ajunge frecvent şi
în situaţia în care conceptul respectivului marketing al construcţiilor trebuie să devină o componentă a
instrumentarului managerial al organizaţiei. Mixul de marketing în construcţii, avut în vedere ca un marketing
strategic prezintă, la rândul său, câteva aspecte importante, în ceea ce priveşte implementarea sa în
managementul unităţilor economice din domeniu. El se poate baza pe o viziune analitică, în special pe analiza
nevoilor indivizilor şi organizaţiilor, aceasta întrucât în construcţii ceea ce caută potenţialul beneficiar şi chiar
cumpărătorul nu este produsul propriu zis, ci serviciile pe care produsele oferite – obiecte sau servicii de
construcţii – sunt susceptibile de a le asigura. Asemenea servicii pot fi obţinute şi, în special, diferenţiate prin
acţiuni şi modificări tehnologice, care ele însăşi reprezintă continue tatonări, experimente şi chiar rezultante
ale unor alte impacturi ştiinţifice, economice sau sociale. Astfel, rolul mixului strategic al marketingului
construcţiilor constă tocmai în a urmări evoluţia pieţei de referinţă, pentru identificarea previzională a
diferenţelor apărute sau care pot să apară – pieţe şi segmente actuale sau potenţiale – pe baza unor analize
efectuate asupra diversităţii nevoilor şi a unor aspecte privind funcţionalitatea construcţiilor.Pentru a putea
propune anumite produse şi servicii este necesar de a cunoaşte politica de produs,cum se formează preţul,cînd
se face publicitatea ţi cum se creează reputaţia pe piaţă care lucrează mai tîrziu pentru firmele de construcţie.
Politica de produs reprezintă cea mai importantă componentă a mixului de marketing, sâmburele

357
marketingului, pivotul întregii activităţi de marketing. Politica de produs se constituie ca un ansamblu de
strategii şi tactici vizând consolidarea poziţiei firmei pe piaţă, un proces economic complex de raportare a
firmei la cerinţele pieţei.Obiectivele urmărite prin politica de produs au în vedere:dimensiunile; structura;
evoluţia produselor şi a serviciilor. Politica de produs are în vedere îndeplinirea a trei funcţii
principale:introducerea de noi produse, modernizarea produselor existente şi eliminarea produselor uzate
moral. Activităţile componente ale politicii de produs pot fi grupate astfel:cercetarea produsului; activitatea de
inovaţie; activitatea de modelare a produsului; asigurarea legală a produsului; atitudinea faţă de produsele
vechi. Un alt factor definitori în politica de produs este gama de produse,care potrivit concepţiei lui Ph.Kotler,
reprezintă totalitatea produselor legate între ele prin modul de funcţionalitate, prin faptul că se adresează
aceloraşi clienţi sau sunt vândute în puncte de vânzare sau zone de preţ similare.În cadrul gamei se disting mai
multe grupe de produse omogene sub aspectul materiei prime din care se fabrică sau al tehnologiei de
fabricaţie.Mărimea şi gradul de omogenitate al gamei de produse, sunt date de:profilul activităţii desfăşurate;
resursele umane şi materiale disponibile; natura şi specificul pieţelor cărora se adresează întreprinderea prin
produsele sale; gradul de asociere a diferitelor linii de produse în procesul de producţie, procesul de distribuţie,
consumul final etc. Realizarea unor produse sau articole începe de la cunoaşterea ciclului de viaţă al
produselor. După Ph. Kotler, ciclul de viaţă al produselor cuprinde câteva etape distincte în ceea ce priveşte
evoluţia acestora: etapa de introducere a produsului pe piaţă,etapa de creştere,etapa de maturitate şi etapa de
declin. Introducerea de noi produse pe piaţă se sprijină pe un puternic proces inovaţional. Acesta comportă
două laturi aflate într-o strânsă corelaţie :inovaţia de produs şi inovaţia de proces,respectîndu-se şi in domeniul
construcţiilor. Strategia de produs este subordonată strategiei de piaţă şi corelată cu strategiile de preţ, de
distribuţie şi de promovare.Principalele obiective ale strategiei de produs sunt:consolidarea poziţiei produsului
în cadrul actualelor segmente de consumatori,creşterea gradului de pătrundere în consum a unui anumit
produs,sporirea gradului de răspândire pe piaţă a produsului prin atragerea de noi segmente de
utilizatori,diferenţierea faţă de produsele similare sau apropiate ale altor producători sau distribuitori,o mai
bună poziţionare în cadrul gamei şi creşterea cotei de piaţă a produsului. În realizarea acestor obiective strategia
de produs este condiţionată de:potenţialul uman, material şi financiar al firmei; de natura bunurilor ce se
realizează de firmă; de poziţia pe piaţă sau pe pieţele pe care funcţionează firma şi profilul ei de ansamblu.Un
alt factor valoros pe care trebuie sa i-l mentionez mai jos e că o firma de construcţie, ca şi în oricare alt domeniu
trebuie să ştie cum se formează preţul produsului şi să înţeleagă obiectivele politicii de preţ, clarificarea
funcţiilor preţului şi clasificarea acestora. De asemenea, să urmărească analiza politicii statului în materie de
preţuri şi identificarea principalelor strategii de preţ pe care le poate adopta firma. Preţul reprezintă valoarea
de schimb pentru produsele sau serviciile oferite şi cuprinde costurile de producţie şi de vânzare, incluzând un
adaos comercial din care o parte reprezintă profitul vânzătorului. Obiectivele în domeniul preţurilor sunt
numeroase şi descriu în linii generale ceea ce o firmă doreşte să realizeze prin intermediul politicii de
preţuri:maximizarea profitului,a veniturilor din nvestiţii.a cifrei de afaceri sau a cotei de piaţă,optimizarea
fluxurilor financiare,contractarea concurenţei şi supravieţuirea în orice condiţii. Rolul esenţial al preţurilor în
cadrul mecanismelor economice este reliefat prin funcţiile acestora şi anume:functia de calcul si de masurare
a cheltuielilor si a rezultatelor,de stimulare a producatorilor si de recuperare a costurilor.

Tabelul 1. Elemente ale mixului de marketing

Produs Consumator
Pret Cost
Plasament Comoditate
Promotie Comunicare

Din punct de vedere a formarii,preturile se formează:liber,administrat şi cu limită de variaţie stabilită.

Strategia de preţ este o componentă a politicii globale de marketing şi are în vedere folosirea eficientă a
preţurilor, ca instrument de promovare a dezvoltării întreprinderii, penetrarea pe piaţă, promovarea produselor,
asigurarea unui profit precum şi creşterea eficienţei întregii activităţi. Philip Kotler prezintă un tablou foarte
sugestiv, al strategiilor posibil de urmat, având la bază cele trei situaţii distincte:

358
 Tabelul 2. Tipologia strategiilor de preţ
Pret Pret Pret Pret
Calitate ridicat mediu scazut
Ridicata Strategie de Strategia valorii Strategia valorii
exceptie ridicate superioare
Medie Strategia pretului Strategia valorii Strategia valorii
exagerat medii acceptabile
Scazuta Strategia “jefuirii” Strategia falsei Strategia
economii economisirii

Observaţii:
-strategiile aflate pe diagonala principală reprezintă opţiunile de bază care coexistă concomitent pe aceeaşi
piaţă;
-strategiile aflate în partea superioară a diagonalei constituie de fapt modalităţi
prin care se încearcă atragerea cumpărătorilor pretinzându-se aceeaşi calitate dar la preţuri corespunzătoare
mai mici.
- strategiile aflate în partea inferioară a diagonalei reflectă stabilirea unor preţuri prea mari în comparaţie
cu o calitate percepută ca fiind nesatisfăcătoare.
Alternative strategice privind raportul calitate-preţ, astfel încât să permită firmelor să menţină sau chiar să
crească cota de piaţă.
În continuare dezvoltăm ideea cum se adaptează preţurile în funcţie de mai multe strategii: strategii de
preţuri zonale - în cazul în care întreprinderea îşi comercializează produsele în zone şi ţări diferite, vor fi luate
în calcul cheltuielile de transport stabilind fie preţuri mai mari pentru zonele îndepărtate, fie se va apela la
încheierea unor operaţiuni de contrapartida cu alţi importatori;

strategii de preţuri pentru produsele noi - stabilirea unei baze de preţ pentru un produs nou, este un pas
necesar în formularea unei strategii de marketing. Două strategii sunt folosite în acest caz: strategia preţului
înalt si strategia preţului scăzut;

strategii de preţuri pentru promovarea liniei de produse - de regulă, când aleg o strategie de preţuri
agenţii economici pot nu numai să stabilească preţurile în mod individual pentru fiecare categorie de produs,
ci pentru o linie întreagă de produse. Aceasta constă în stabilirea şi ajustarea preţurilor unor multiple produse
din cadrul unei linii de fabricaţie(captive,tip “momeala”;de linie,premium);

strategia preturilor profesionale - aceste preţuri sunt folosite de persoanele care au o îndemânare
extraordinară sau o experienţă îndelungată într-un anumit domeniu (cei consideraţi ca fiind cei mai buni în
domeniul respectiv);

strategia preturilor magice si altele. Din cele enumerate mai sus legate de politica de pret,observam ca
pretul joaca un rol definitoriu in alegerea unui produs pe piata,indifferent de domeniu,fie constructive fie
sectorul serviciilor.Dupa ce am analizat mediu de desfacere a unui produs si a pretului propun sa merg la un
alt factor la fel de important in mixul de marketing in constructive si anume:cind este moemntul potrivit de a
face publicitate unui bun economic,a unei noi constructii.Cel mai des se face publicitate cind produsul este
lansat pe piata,cind este intr-o criza de cerere,cind oferta este supraincarcata si e necesar de a se elibera de
produsele vechi pentru a face loc celor noi,la inceput/sfirsit de sezon/an.Publicitatea este unul din schelele pe
care se tine marketingul oricarei firme.Aceasta ajuta considerabil la vinzarea-cumpararea produselor,bunurilor
immobile noi construite dar si cele de pe piata secundara.Pentru a avea succes sunt pasi simpli de urmat:crearea
unei imagini,brand,logo(care mai tirziu v-or lucra pentru firma drept carte de vizita),a fi in legatura cu clientii
fideli si cei potentiali,reclama(de orice tip:tv,radio,ziare,pe retele de socializare)-e important ca cit mai multa
lume sa afle de firma de constructie s.a.In urma respectarii acestor pasi,neaparat v-a fi urmata de o reputatie
de invidiat,aceasta fiind direct proportional cu o calitate superioara si produse innovative,de cea mai inalta
speta. Rezultatele activitatii oricarei întreprinderi se reflecta în pozitia pe care aceasta o are pe piata, în
amploarea relatiilor pe care le are pe piata cu alte întreprinderi si clientii sai.

359
 Concluzia, ce consideram ca se impune, este aceea, ca trebuie sa fie o preocupare permanenta a echipei
manageriale de mentinere a reputatiei bune si de a crea una mai buna printr-un progam concret, cu obiective
clare, corecte, pentu înfaptuirea carora se depune efort continuu, program care trebuie testat si perfectionat în
functie de pozitia pe care o are întreprinderea de constructie în mediul de afaceri, aflat în continua schimbare.

Bibliografie:
1. Adaptare după Ph. Koder, Managementul Maketingului, Editura Teora, 1997, p. 651,
2. Reputatia întreprinderii
Disponibil: <http://www.scritub.com/management/marketing/Reputatia-intreprinderii738161420.php>
[Accesat 14 Noiembrie 2016];
3. Dr.ing. I.Patriche, Mix de Marketing: Aspecte conceptuale privind marketingul construcţiilor, Editura
Ecomar, Bucureşti, 2002
4. V.Olteanu, Management-marketing. O provocare ştiinţifică, Editura Ecomar, Bucureşti, 2002, p. 19 ;
5. Cum să îți promovezi afacerea
Disponibil: <http://www.esimplu.ro/articole/strategie/6471-cum-sa-iti-promovezi-afacerea>;
6. Lect. univ. drd. NEGRICEA Iliuţă – Costel, Politici si strategii de marketing, Bucuresti,2014,
7. Mixul de marketing – principal instrument al tacticii de marketing
Disponibil: <http://ebooks.unibuc.ro/StiinteADM/sica/7.htm>.

360
 ROLUL IMPOZITELOR ŞI TAXELOR ÎN ACTIVITATEA ECONOMICĂ
A STATULUI
Autor : Elena CURJOS

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Într-o economie de piaţă statul este prezent, atât în viaţa politică, cât şi în viaţa economică şi
socială, având drept rol principal asigurarea bunurilor şi serviciilor publice. Pentru ca statul să poată să-şi
îndeplinească funcţiile şi atribuţiile pentru satisfacerea cerinţelor generale ale societăţii, apare, necesitatea
existenţei finanţelor. Ponderea cea mai mare în cadrul resurselor financiare ale statului o deţin prelevările
obligatorii, care sunt realizate prin intermediul impozitelor şi taxelor. Astfel se consideră impozitul a fi
„resursă de acoperire a cheltuielilor publice”.

Cuvinte-cheie: Stat, impozit, taxe, resurse financiare, sistem, Cod Fiscal ,obligațiuni, contribuabili.

Principiile impuse de stat fiecărui cetățean reprezintă beneficiul bunăstării în ziua de mâine. Taxele și
impozitele constituie procedeele nemijlocite de conducere a unei economii concurențiale, politica fiscală fiind
chemată să stabilească obiectivele economice și sociale ce urmează a fi atinse în procesul mobilizării și
repartizării resurselor. Ca rezultat, politica bugetară din R. Moldova este modernizată continuu și tinde să
constituie un sistem transparent și stimulatoriu pentru desfășurarea activității economice.
Pentru buna desfăşurare a activităţii şi pentru o continuă dezvoltare a domeniului social-cultural
(învăţământ, sănătate, cultură, artă, apărare naţională, ordine publică), pentru buna funcţionare a administraţiei
publice şi dezvoltarea activităţilor din sectorul economic (cercetare ştiinţifică, transporturi,
comunicaţii,energie) se constată o creştere şi o diversificare a nevoilor de finanţare ale statului.
Dintre formele concrete de manifestare a finanţelor, impozitele şi taxele ocupă locul primordial. Numărul
şi felul impozitelor şi taxelor este stabilit prin politica financiară, în aşa fel încât să fie alimentate fondurile la
dispoziţia statului.
Impozitul reprezintă: „o plată obligatorie cu titlu gratuit, care nu ţine de efectuarea unor acţiuni
determinate şi concrete de către organul împuternicit sau de către persoana cu funcţii de răspundere a acestuia
pentru sau în raport cu contribuabilul care a achitat această plată”
Taxele reprezintă „ o formă de plată obligatorie cu titlu gratuit, care nu este impozit”.
Sistemul de impozite şi taxe reprezintă o componentă a sistemului financiar al Republicii Moldova, care
alături de legislaţia fiscal și administrarea fiscal (organele fiscal) creează eficiența acestuia în crearea
veniturilor statului. Astfel totalitatea: impozitelor şi taxelor, principiilor, formelor, metodelor de stabilire,
modificare şi anulare a acestora, precum și totalitatea măsurilor ce asigură achitarea lor sînt prevăzute de Codul
Fiscal al Republicii Moldova.
Plata impozitului are caracter obligatoriu pentru toate persoanele fizice şi juridice care generează venit
dintr-o anumită activitate sau care posedă un anumit gen de avere. Dreptul de a instituii impozite îl are statul,
care îl exercită prin organele puterii centrale Parlamentul şi ale administraţiei publice locale. Impozitele sunt
plăţi care se fac către stat cu titlu definitiv şi nerambursabil. În schimbul impozitelor, contribuabilii nu pot
solicita statului un contraserviciu de valoare egală sau apropiată.

Financiar Social Economic

Figura 1: Rolul și domeniile de influență a impozitelor și taxelor

Rolul cel mai important al impozitelor se manifestă pe plan financiar, deoarece impozitele reprezintă
mijlocul principal de procurare a resurselor băneşti necesare acoperirii cheltuielilor publice.
Pe plan economic, rolul impozitelor se manifestă prin intermediul măsurilor pe care statul le ia pentru a
intervenii în activităţile economice cu ajutorul impozitelor care pot fi folosite ca un instrument de schimbare
sau frânare a unei activităţi economice, de creştere sau reducere a producţiei sau a consumului unui anumit
produs, de stimulare sau stagnare a comerţului exterior, etc.

361
 Pe plan social, rolul impozitelor se manifestă în mai multe direcţii, dintre care se poate menţiona rolul de
instrument de redistribuire a unei părţi din P.I.B. între clase şi pături sociale, între persoane fizice şi juridice,
etc.
Impozitele, fiind de altfel și cea mai veche forma de impunere, sunt stabilite prin lege în funcţie de mărimea
venitului sau a averii, fiind cunoscute în prealabil şi fiind uşor de calculate generează totodată unele avantaje
și dezavantaje.
Principalele avantaje ale impozitelor şi taxelor sunt următoarele:
- constituie un venit sigur al statului;
- sunt cunoscute în prealabil;
- presupun existenţa unor facilităţi fiscale (scutiri, înlesniri, eşalonări de plată, etc.);
- sunt uşor de calculat;
- sunt uşor de perceput.
Principalele dezavantaje ale impozitelor şi taxelor sunt următoarele:
- nu sunt mereu agreate de către contribuabili;
- pot genera abuzuri în ceea ce priveşte aşezarea lor, cât şi în ceea ce priveşte încasarea;
Conform unui studiu efectuat de Institutul „Viitorul”, veniturile nedeclarate sau oferite „în plic” anual
lipsesc bugetul de stat de aproape 5 miliarde de lei. Acești bani ar fi suficienți pentru a reduce deficitul bugetar,
cât și alte probleme sociale cum ar fi:
- întreținerea drumurilor la un nivel înalt;
- investiții în învățământ (fără contribuția fiecărei familie impuse în fondul școlii în particular);
- medicina la prețuri reduse, sau în unele cazuri gratis;
- salarii și pensii adecvate.
Prin eschivarea de la achitarea acestor taxe și impozite, conștient sau inconștient, fiecare cetățean sau agent
economic aduce un prejudiciu enorm statului. O mare problemă în relațiile dintre stat și cetățeni este lipsa
încrederii parteneriale. Pentru buna funcționare a acestui mecanism fiecare cetățean trebuie să-și cunoască
drepturile și obligațiile, cât trebuie să transfere statului, ca să poată cere un mod de trai adecvat protejat prin
lege.
În concluzie se poate menționa faptul că prin intermediul contribuţiilor băneşti sub formă de impozite şi
taxe se poate realiza o redistribuire a veniturilor în scopul de a asigura satisfacerea de necesități a tuturor
persoanelor, nu numai a celor ce deţin bunuri sau realizează venituri. Fiind considerate mijloace de reglare şi
control, impozitele şi taxele acţionează ca pârghii financiare, ele putând încuraja sau descuraja anumite
activităţi.

Bibliografie
1. Codul Fiscal al Republicii Moldova, nr.1163 din 24.04.1997, ** Republicat Monitorul Oficial al
Republicii Moldova Ediţie Specială, 08 februarie 2007, pag.4
Disponibil: < http://lex.justice.md/md/326971/> [Accesat 7 Decembrie 2016]
2. Taxe și impozite, rolul lor în economia Moldovei
Disponibil: <http://www.timpul.md/articol/taxe-i-impozite-rolul-lor-in-economia-moldovei-37997.html>
[Accesat 7 Decembrie 2016]
3. Serviciul Fiscal de Sat
Disponibil: < http://www.fisc.md/Legislatia_fiscala.aspx > [Accesat 7 Decembrie 2016]

362
 CARTEA TEHNICĂ A CONSTRUCȚIILOR
Autor: Nicolae CUCIUC, lect. univ. Irina BULAT

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Exploatarea corectă a unui bun imobil depinde, în mare măsură, de existența informațiilor cu
privire la tehnologiile și procesele de construcție a acestuia, materialele utilizate, precum și durata de execuție
a lucrărilor. Toate aceste date sunt prezente în cartea tehnică a construcției. Articolul dat descrie conținutul
cărții tehnice a construcției, modalitatea, etapele de întocmire și completare în diferite cazuri, responsabilii
pentru elaborarea și păstrarea documentului. Ideile stipulate denotă importanța completării cărții tehnice a
construcțiilor la finisarea lucrărilor, dar nu în momentul dării în exploatare a bunului imobil.

Cuvinte-cheie: construcții, cartea tehnică a construcțiilor, utilizarea bunurilor imobile, proiectant,

investitor, expert tehnic

Introducere

Pentru realizarea unor construcții de calitate corespunzătoare, în scopul protejării vieții oamenilor, a
bunurilor acestora, a societății și a mediului înconjurător, sunt obligatorii realizarea și menținerea, pe întreagă
durată de existența a construcțiilor, a următoarelor cerințe: rezistentă și stabilitate, siguranță în exploatare,
siguranță la foc, igiena, sănătatea oamenilor, refacerea și protecția mediului, izolație termică, hidrofugă și
economie de energie, protecție împotrivă zgomotului. [1]
Obligațiile privind asigurarea acestor cerințe revin factorilor implicați în conceperea, realizarea și
exploatarea construcțiilor, precum și în postutilizarea lor.
Factorii implicați sunt: investitorii, cercetătorii, proiectanții și verificatorii de proiecte, producătorii și
furnizorii de materiale pentru construcții, executanții și responsabilii tehnici cu execuția, experții tehnici,
proprietarii și utilizatorii, precum și autoritățile publice.
Recepția construcțiilor constituie certificarea realizării acestora pe baza examinării lor nemijlocite, în
conformitate cu documentele de execuție și cu documentele cuprinse în Cartea tehnică a construcției. [3]
Construcția reprezintă un bun imobil, unic în felul său, ce dispune de un șir de documente care atestă starea
și istoria acestuia. Ansamblul acestor documente sunt următoarele:
x Certificatul de urbanism;
x Autorizația de construcție;
x Autorizația de funcționare;
x Cartea tehnică;
x Registrul bunurilor imobile;
x Dosarul cadastral.

Descrierea cărții tehnice a construcției

Cartea tehnică a construcției reprezintă ansamblul documentelor tehnice referitoare la proiectarea,

execuția, recepția, exploatarea și urmărirea comportării în exploatarea construcției și instalațiilor aferente
acesteia (figura 1). Aceasta cuprinde toate datele, documentele și evidențele necesare pentru identificarea și
determinarea stării tehnice a construcției respective și a evoluției acesteia în timp și se definitivează înainte de
recepția finală [1]. Modul de elaborare a Cărții tehnice a construcției este stipulat în Legea nr. 721 din
02.02.1996 privind calitatea în construcții [1] și în Hotărîrea Guvernului nr. 285 din 23.05.1996 privind
recepția lucrărilor de construcții și a instalațiilor aferente acestora [2].
Modul de întocmire și de completare a cărții tehnice a construcției se controlează în obligatoriu de către
comisiile de recepție finală a obiectelor de construcții, cu ocazia recepției și de către organele de control
împuternicite din cadrul organelor cu atribuții în acest domeniu, periodic.

363
 •documentația privind proiectarea
Capitolul A

•documentația privind execuția

Capitolul B

•documentația privind recepția

Capitolul C

•documentația privind exploatarea, întreținerea, repararea și urmărirea comportării în

Capitolul D timp

Figura 1. Documentația de bază a cărții tehnice

Tabelul 1 include informații despre conținutul detaliat al fiecărui capitol, responsabilul direct pentru
elaborarea sau completarea acestuia, precum și importanța documentelor la exploatarea corectă a bunului
imobil.

Tabelul 1. Cuprinsul cărții tehnice

Capitolul Capitolul A Capitolul B Capitolul C Capitolul D

Cuprins a) acte referitoare la tema de
proiectare, amplasarea
construcției și avize de
specialitate;
b)documentația tehnică
care se referă la cons-trucția
respectivă;
c)breviarele de calcul pe
specialități (acțiuni, ipo-
teze de calcul, rezultatele
calculelor de dimensio-nare
și verificare etc.);
d)indicarea distinctă a
diferențelor față de deta-
liile de execuție inițiale, cu
precizarea cauzelor care au
condus la aceste diferențe;
e)caietele de sarcini pri-
vind execuția lucrărilor;
a)autorizația de execu-
tare a construcției;
b)procesul-verbal de
predare a amplasamen-
tului și reperului de
nivelment general;
c)înregistrările de cali-
tate cu caracter perma-
nent efectuate pe par-
cursul execuției lucră-
rilor;
d) procesele-verbale de
recepție a termenu-lui de
fundare, a fun-dațiilor și
structurii de rezistentă,
procesele-verbale de
admitere a fazelor
determinate;
f) expertize tehnice,
verificări în teren sau
cercetări suplimentare
efectuate în afară celor
prevăzute de prescrip-
țiile tehnice sau caietele
de sarcini;
g) caietele de atașa-ment,
jurnalul princi-palelor
evenimente (inundații,
cutremure, temperaturi
excesive, etc.)
a) procese-verbale a) prevederile scrise ale
de recepție (la ter- proiectantului pri-vind
minarea lucrărilor și urmărirea com-portării
cel final), precum și construcției;
alte acte anexate b) proiectele în baza
acestora, pe care cărora s-au efectuat, după
comisia de recepție recepția finală a
finală le consideră lucrărilor, modificări ale
necesare a fi păs- construcției față de
trate în cartea tehni- proiectul inițial efectiv
că a construcției; realizat;
b)alte acte încheiate c) actele de constata-re a
că urmare a cererii unor deficiente apărute
comisiilor de recep- după recepția executării
ție prin care se lucrărilor și măsurile de
prevăd verificări sau inter-venție luate;
cercetări supli- d) proiectul de urmă-rire
mentare, cu indica- specială a con-strucției
rea rezultatelor ob- (încercare prin încărcare,
ținute și a modului urmă-rire în timp), dacă
de rezolvare; este cazul;
f) referatul cu con-cluziile
anuale și fi-nale asupra
rezulta-telor urmăririi
speci-ale, dacă este cazul;
g) procesele-verbale de
predare-primire a
construcției în cazul
schimbării proprieta-
rului;
h) jurnalul evenimen-
telor;

364
 Respon-
sabil
proiectantul dirigintele de șantier comisia de recepție proprietarul

Informații amplasarea în plan a modalitatea de execuție a data recepționării modificările efectu-ate în

utile încăperilor lucrărilor, calitatea lucrărilor de cons- comparație cu proiectul,
pentru acestora trucție, pentru de- schimbarea proprietarului
evaluatori terminarea corectă a
uzurii fizice a
elementelor
constructive

Capitolul D va cuprinde și jurnalul evenimentelor, respectiv: o evidență a verificărilor periodice în cadrul

urmăririi comportării în timp și rezultatele verificărilor și măsurătorilor, măsurile de intervenție în cazul
constatării unor deficiente, evenimente excepționale (cutremure, inundații, incendii, ploi torențiale sau căderi
masive de zăpada, prăbușiri sau alunecări de teren etc.), procesele-verbale întocmite de organele de verificare,
rezultatele controlului privind modul de întocmire și de păstrare a cărții tehnice a construcției.
Aceste acte ce formează documentația de bază a cărții tehnice a construcției vor fi îndosariate pe capitolele
respective, în ordinea enumerării din prezențele norme, în dosare cu file numerotate, prevăzute cu borderou și
prefațe pe măsură încheierii lor; fiecare dosar va purta un indicativ format din literă corespunzătoare capitolului
(A, B, C, D) și din numărul de ordine, în cifre arabe, al dosarului.
Pentru obiectele de construcție clădiri de locuit pînă la două niveluri și anexe gospodărești, cît și pentru
cele de mică importanță, cum ar fi: garduri, cabine poartă etc., cartea tehnică a construcției se rezumă la
autorizația de construire, procesele verbale de recepție la terminarea lucrărilor și procesul-verbal de recepție
finală la expirarea perioadei de garnatie, precum și alte evenimente deosebite în viață construcției. [2]
Urmărirea comportării în exploatare a construcțiilor se face pe toată durată de existența a acestora și
cuprinde ansamblul de activități privind examinarea directă sau investigarea cu mijloace de observare, în
scopul menținerii cerințelor esențiale de calitate.
Intervențiile la construcțiile existențe se referă la lucrări de reconstruire, consolidare, transformare,
extindere, desființare parțială, precum și la lucrări de reparații, care se fac numai pe bază unui proiect și care
se vor consemna obligatoriu în Cartea tehnică a construcției. [1]
Investitorii sunt persoane care finanțează și realizează investiții sau intervenții la construcții, una dintre
obligațiile prevăzute de lege fiind întocmirea Cărții tehnice a construcției și predarea acesteia către proprietar.
La întocmirea Cărții tehnice participă următoarele persoane:
• proiectantul;
• constructorul;
• proprietarul;
Proiectantul asigură, prin proiecte şi detaliile de execuţie, nivelul de calitate corespunzător cerinţelor, cu
respectarea reglementărilor tehnice şi a clauzelor contractuale.
Constructorul este obligat să supună recepţiei numai construcţiile care corespund cerinţelor de calitate şi
pentru care a predat investitorului documentele necesare întocmirii Cărţii tehnice a construcţiei.
Proprietarii construcţiilor au şi obligaţia păstrării şi completării la zi a Cărţii tehnice a construcţiei şi
predarea acesteia, la înstrăinarea construcţiei, noului proprietar.
Implicarea acestora în completarea anumitor capitole ale Cărții tehnice este redată în figura 2.

365
 Proiectantul obiectului de construcție întocmește și predă
investitorului, pe măsura elaborării și cel tîrziu pînă la data
recepției finale a lucrărilor, documentația prevazute în
capitolul A și capitolul D.

Comisiile de recepție, la terminarea lucrărilor de construcții

și de recepție finală a obiectului de construcție, predau
investitorului documentația prevazute în capitolul B, imediat
după întocmirea ei.

Investitorul obiectului de construcție primește toate actele

care cad în sarcina proiectantului și comisiilor de recepție, le
complectează cu actele ce cad în sarcina sa (capitolul B), le
îndosariază și întocmește centralizatorul carții tehnice. După
recepția finală a obiectului de construcție, investitorul reține
un exemplar complet.

Investitorul completează cartea tehnică a construcției cu

documentația prevazută in capitolul D.

Figura 2. Modul de elaborare a cărții tehnice a construcțiilor

Cartea tehnică a construcţiei se păstrează pe toată durata de existenţă a obiectului pînă la demolarea sa.
După demolare, investitorul predă exemplarul complet la arhiva unităţilor administrativ-teritoriale, pentru
păstrare. Înainte de predarea cărţii tehnice a construcţiei, ea va fi completată cu modul de desfăşurare a acţiunii
de postutilizare, pe baza instrucţiunilor elaborate de proiectant.
Asociaţiile de locatari care au preluat blocurile şi nu au Cartea tehnică a construcţiei au obligaţia să o
solicite de la proiectantul iniţial al construcţiei şi constructori. În cazul în care societatea de proiectare sau
constructorul nu mai există, Cartea tehnică se poate întocmi pe baza expertizei tehnice. Administratorii şi
utilizatorii construcţiilor au, de asemenea, obligaţia folosirii construcţiilor conform instrucţiunilor de
exploatare prevăzute în Cartea tehnică a construcţiei. [2]

Concluzie

Cartea tehnică a construcției este documentația sa de bază care atestă modul în care a fost executată și
starea ei pe parcursul timpului. În ea trebuie să fie anexată orice schimbare a construcției pe perioada de
exploatare. Cartea tehnică se poate asocia cu cartea medicală a oamenilor, în care este inscrisă orice vizită in
instituțiile medicale și problemele de sănătate aparute pe parcursul vieții.

Bibliografie

1. Lege nr. 721 din 02.02.1996 privind calitatea în construcții, Monitorul oficial nr. 25 din 25.04.1996
2. Hotărîrea Guvernului RM nr. 285 din 23.05.1996 cu privire la aprobarea Regulamentului de recepție
a lucrărilor de construcții și instalații aferente acestora, Monitorul oficial nr. 42 din 28.06.1996
3. Recuperarea sau reconstruirea carții tehnice a construcției pentru blocurile construite înainte de
1990. Braşov, octombrie 2010
Disponibil:
<http://www.bccbrasov.ro/download.php?fileName=articleFiles/Recuperarea%20sau%20reconstruirea%20c
artii%20tehnice%20a%20constructiei%20pentru%20blocurile%20construite%20inainte%20de%201990.Ghi
d%20practic_11111047.pdf> [Accesat 27 Noiembrie 2016]

366
 MANAGEMENTUL BUNURILOR IMOBILE ÎN PROCESUL DE
MODERNIZARE
Autor : Elena CURJOS, Carolina VOLOSATÎI

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Managementul bunurilor imobile include în sine elaborarea unor strategii care să anticipeze şi
să monitorizeze schimbările de pe piaţa imobiliară şi a celor din plan organizaţional care au impact direct
asupra administrării clădirilor și care concomitent au în vedere faptul că proprietatea imobiliară au o durată
de viață destul de îndelungată. Modernizarea este o formă simplă de reproducere a bunurilor imobile, ce
include un complex de măsuri analogice cazurilor de reconstrucţie cu excepţia caracteristicilor de planificare
a spaţiului şi modul de utilizarea a imobilului.

Cuvinte-cheie: Admnistrare, bun imobil, modernizare, reconstrucție, ciclu de viață, obiective strategice,
reparație, monitorizare.

Managementul imobiliar este legat de utilizarea bunurilor imobile de către utilizatori în calitate de marfă,
sursă de venit, bun economic sau social, în acest caz trebuie să existe condiţii satisfăcătoare pentru o mai bună
funcţionare a sistemului de management. În realitate administrarea imobilului se află sub influenţa intersecţiei
intereselor proprietarului de imobil, a pieței și a consumatorilor.
Bunul imobil reprezintă un fenomen deosebit în activitatea economică a societăţii, el întrunește
în sine obiecte ce se referă la bunurile economice, bunuri materiale și produse ale naturii. Curba ciclului de
viaţă al acestora are şi ea specificul său, din momentul fundamentării tehnico - economice pînă în momentul
uzurii morale sau fizice, bunul imobil parcurge cîteva etape de bază. Ciclul de viață a unui bun imobil se referă
la durata medie de viață a acesteia: se face o anologie cu biologia (o proprietate se naște, se dezvoltă, ajunge
la maturitate și apoi chiar dispare).
Întregul ciclu de viață al unei proprietăți imobiliare, de la inițierea proiectului și pînă la dispariția sa de pe
piața imobiliară, include următoarele etape:
I etapa primară- o putem găsi și sub denumirea de etapa de construcţie sau faza pre - investiţională,
aceasta cuprinde perioada de concepere, planificare, proiectare a bunului imobil, implică realizarea
obiectivelor strategice legate de reducerea termenilor și minimizarea costurilor la etapele care urmează, are loc
elaborarea activităţilor tactice ce țin de achiziționarea bunului, formarea ideilor strategice pentru utilizarea
eficientă a acestuia. Din obiectivele de baza la această etapă se numără:
x realizarea analizei cererii și ofertei tuturor segmentelor de piață;
x alegerea destinației bunului imobil finit;
x dezvoltarea schemelor și orgnizarea finanțării;
x alegerea soluțiilor arhitecturale și de inginerie;
x managementul proiectarii obectului.
II etapa realizării – sau faza investiţională cuprinde perioada în care se desfăşoară procesul de construcţie
şi montare a utilajului. Obectivele strategice urmărite la această etapă sînt:
x respectarea termenelor de construcție;
x conformarea calității muncii cu standardele moderne și cu cerințele pieții;
x formarea cererii pentru obiectul finit.
La acestă etapă se evidențiază creșterea ponderii investițiilor potențialilor consumatori, deoarece creșterea
volumului de propuneri și a profiturilor arată planificare eficientă și atingerea obiectivelor etapei anterioare.
III etapa exploatării- sau exploatarea bunului pînă la momentul recuperării investiţiilor, cuprinde
perioada de exploatare a bunului imobil şi anume faza expunerii pe piaţă și utilizării după destinație a acestuia.
Această etapă poate fi privită ca un proces de funcționare și de dezvoltare a obiectului. Obiectivele principale
ce corespund acestei etape sînt:
x maximalizarea veniturilor în urma exploatării;
x păstrarea atractivității asupra bunului imobil de către consumatori;
x menținerea în funcțiune a componentelor obiectului.

367
 Etapa de exploatare și/sau de dezvoltare a bunului imobil vizează în mare parte managementul schimbării
și menținerii prin modernizare și reconstrucția bunului, dat fiind faptul că anume la această etapă obiectul este
predispus creșterii uzurii fizice, economice și funcționale și respectiv are loc micșorarea valorii de piață a
acestuia.
IV etapa declinului - această etapă caracterizează lichidarea bunului imobil în sens fizic şi economic. Are
loc dispariția definitivă din arena pieței bunurilor imobile. În procesul de lichidare, obiectivele principale sunt
legate de minimalizarea cheltuielilor legate de demolarea imobilului existent și de încetarea utilizării după
destinație.
Grafic, ciclul de viață a bunului imobil poate fi prezentat astfel:

Figura 1.: Ciclul de viață a bunurilor imobiliare

Durata ciclului de viaţă a bunului imobil poate fi prelungită prin implementarea procesului de modernizare.
Deci putem deduce cîteva căi de modernizare a bunului imobil:
construcțiile noi
reconstrucția
reparația capitală
Construcţiile noi ale fondului locativ sunt destinate compensării uzurii fizice şi morale ale fondurilor
vechi şi este practic principala metodă de reproducere și modernizare a fondului locativ. Modernizarea fondului
locativ este un proces neîntrerupt de furnizare a fondurilor noi şi preîntîmpinare a uzurii fondurilor înainte de
timp. Procesul de reproducere include în sine demolarea construcţiilor vechi, construirea celor noi şi reparaţia
capitală a fondului deja existent.
Reconstrucţia prezintă o formă de modernizare a bunurilor prin calea schimbării elementelor constructive,
schimbării sistemei tehnice şi inginereşti, instalarea utilajelor suplimentare şi utilizarea unor noi soluţii
inginereşti ţinînd cont de scopul utilizării și destinația imobilului.
Reparaţia capitală constă în schimbul (în afară de elemente portante şi fundaţie) sau restaurarea unor
părţi aparte, construcţii, utilaj din cauza uzurii morale sau fizice şi mai poate include lucrări de amenajare a
teritoriului adiacent. Reparaţie capitală poate fi complexă şi selectivă. Cea complexă include edificiul în
general, iar cea selectivă include elementele constructive separate ale imobilului sau sistemelor inginereşti ale
acestuia. Pentru a preîntîmpina uzura şi eliminarea deteriorărilor mici ce apar în procesul dc exploatare a
imobilului se poate efectua reparaţia curentă.
Analizînd tema data am concluzionat că în procesul de modernizare o mare influiență o are analiza
tendințelor consumatorilor, astfel modernizarea trebuie să fie cît mai aproape de necesitățile acestora și să
satisfacă nivelul de confort și funcționalitate așeptat. Trebuie de evidențiat faptul că managementul imobiliar
are o misiune strategică și urmărește utilizarea bunurilor imobile de către consumatori în calitate de marfă,
sursă de venit, bun economic sau social. Așadar, diversele forme de modernizare se completează reciproc,
astfel încît să se mențină, să îmbunătățească și să extindă stocul de bunuri imobile, în conformitate cu nevoile
de dezvoltare ale mediului înconjurător.

Bibliografie
1. Асаул А.Н. Экономика недвижимости: учебник для вузов. – 3-е изд., исправл./ А.Н. Асаул, С.Н.
Иванов, М.К. Старовойтов. – Спб.: АНО «ИПЭВ», 2009. – 304 с.
Disponibil: <http://www.spbgasu.ru/documents/docs_186.pdf> [Accesat 13 Noiembrie 2016]
2. Anica-Popa A. Managementul proprietății imobiliare. București.Editura Economica, 2013 –220 p.
3. Бурханова Н.М. Экономика недвижимости [Электронный ресурс] // М. «Эксмо», 2008
Disponibil: <http://www.m-economy.ru/art.php?nArtId=3036> [Accesat 13 Noiembrie 2016]

368
 ANALIZA PIEȚEI TERENURILOR LIBERE DESTINATE
CONSTRUCȚIILOR COMERCIALE DIN ORAȘUL CHIȘINĂU
Autor: Irina FIODOROVA, dr. prof. univ. Tatiana SANDUȚA

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: This article contains the results of a segment market’s analysis. Studied segment reprezents
offers of building free parcells of earth for commercial constructions from Chișinău city collected in period
March – July 2016. Present case study was executed in order to verify if theoretical aspects, which are stated
by all the specialists in sphere of real estate, might be true for respective area. Such aspects as area of cells,
prices and location were targeted, as well as interdependence of those. In the end was concluded a statement
for each point; as well was traced the number of sold parcells.

Cuvinte cheie: Teren, piața, ofertă, cerere, dependența, preț, suprafața, dispersia.

Pentu studiu dat au fost selectate 138 oferte a terenurilor destinate construcțiilor comerciale libere, fără
comstrucții din orașul Chișinău. Perioada prelucrării datelor: sfîrșitul lunei martie 2016 – începutul lunei iulie
2016. În cadrul analizei au fost studiate următoare aspecte: repartizarea terenurilor după suprafața, dependența
prețului pentru un ar de la amplasarea a terenurilor, dependența prețului pentru un ar de la suprafața terenului.

1. Repartizarea după suprafața

Piața bunurilor imobile este un număr limitat de oferte, care nu poate depăși area teritoriului țării. Apare
întrebare: terenuri cu care suprafața predomină pe piața? Terenuri cu ce suprafețe au lichiditate mai înaltă?
Pentru a găsi răspunsurile la întrebările date, a fost analizată repartizarea terenurilor după suprafața (figura 1).

50 46 2% 1…5
1% 6 … 10
40 1%
26 2% 4%
30 9% 11 … 15
17 5% 21% 16 … 20
20
8 6 11 21 … 25
10 3 5 3 1 1 6%
13% 36% 26 … 30
0
31 … 40
6 … 10
11 … 15
16 … 20
21 … 25
26 … 30
31 … 40
41 … 50
51 … 60
61 … 70
71 … 80
1…5

41 … 50
51 … 60
Intervale suprafețelor, ari 61 … 70
71 … 80

Fig.1 Repartizarea terenurilor destinate construcțiilor comerciale după suprafețe

În urma analizei s-a observat, că pe piața predomină numărul ofertelor de terenuri cu suprafețe între 6 și
10 ari. Terenuri dispronibile spre vînzare cu aceste suprafețe sunt amplasate în Centru, Buiucani și Botanica.
În sectorul Rîșcanovca și Ciocana tot sunt oferite terenuri cu suprafețe mici, dar ponderea lor în cimparația cu
numărul total de oferte pe piața sectorului dat este mică. În sectorul Rîșcanovca ofertele terenurilor au un
sortiment mare de suprafețe spre deosibire de la celelalte. Numărul terenurilor cu suprafețe mari (50 ari și mai
mult) predomină în acest sector. Sectorul Ciocana la fel dispune de terenurile cu suprafețe mari. Acest fapt
poate fi explicat cu dezvoltarea recentă a sectoarelor respective. În Centru și Botanica este înregistrat un număr
mare de oferte (32 și resperciv 39).
2. Dependența prețului de ofertă a 1 ar de la amplasarea a terenului
Fiecare evoluator vă spune, că cel mai mare impact asupra prețului bunului imobil are amplasarea lui.
Această afirmație este utilizătă și pentru terenurile libere, destinate construcțiilor comerciale. Dacă pentru
imobile rezidențiale acest factor cuprinde sectorul, dezvoltarea structurei socio-culturale (grădiniți, școli,
policlinici, săli de firța, etc.) și rețelei a transportului, pentru terenurile analizate amplasare va însemna un alt

369
șir de subfactori, care sunt: ieșire la strada de un anumit tip de importanța (principală, secundară, auxiliară sau
fără ieșire la strada, la intersecție străzilor), fluxul de oameni, asigurarea cu accesul la transport public,
existența rețelelor ingenerești.
Pentru a analiza prețurile, terenurile au fost grupate după anumite criterii amplasării:
1. Terenurile destinate construcțiilor, amplasate pe prima linia străzilor principale sau la intersecție
străzilor cu flux mre de oameni;

2. Terenurile, amplasate pe a doua linia străzilor principale, pe prima linia a străzilor secundare;

3. Terenurile, amplasate la străzi auxiloare;

4. Terenurile, amplasate în curțile cartierului.

Teoretic, terenurile din grupă 1 trebuie să aibă prețurile de ofertă mai înalte, iar în celelalte – prețul scade
treptat. În urma analizei a fost confirmată această teorie (fig. 2).

140000 40 37
120000 35
30 26 27
100000
25
80000
20
60000
15
40000 10 8
20000 5
0 0
0 1 2 3 4 1 2 3 4

Fig.2 Prețul de ofertă și numărul ofertelor pe piața în depența de amplasarea

Terenurile din grupă 1 au dispersia de prețuri cea mai mare – pînă la 126 000 euro/ar. Mai multe terenuri
cu același prețuri a unui ar sunt reprezentate cu concentrația punctelor pe grafic (fig. 2). În prima grupa acest
interval este egal cu 35-45 mii euro pentru un ar. Se observ și alte intervale cu un numar mai mare a terenurilor
în acest grup. Al doilea grup are o dispersia a prețurilor mai mică, care seamănă cu dispersia acestora din
grupul 3. În aceste 2 grupuri prețul minim și prețul maxim este aproximativ acelaș, totuși, concentrația
numărului a ofertelor cu un anumit preț este diferită: pentru grupul 2 prețurile se concentrează în jur de 20 000
euro/ar, pe cînd în grupul 3 concentrația este în jur de 10 000 euro/ar. Grupul 4 este reprezentat de 8 oferte.
Dispersia prețurilor în acest caz este cea mai mică, prețul maxim nu ajunge nivelul de 20 000 euro/ar, iar preț
minim este înregistrat de 2 300 euro/ar.

3. Dependența prețului pentru un ar de la suprafața terenului

Un factor rămîine neschimbat pentru toate tipuri de bunuri imobile – amplasarea în sectorul. În urma
analizei a fost constatat, că în sectorul Centru ponderea ofertelor cu prețul redicat a unui ar (>30 000 euro) este
mai mare, decît în alte sectoare (fig.3). Este unicul sector în care prețul a 1 ar depășește 50 000 euro, și nu sunt
mai mici de 9 900 euro/ar. În comparație cu alte sectoare, prețul de ofertă a unui ar este mare. Deci, teoria
dependenței prețului a unui ar de amplasarea în sector este veridică și pentru orașul Chișinău. În sectorul Centru
sunt cele mai favorabile condiții pentru desfășurarea activității comerciale sau de prestarea serviciilor: fluxul
de oameni este redicat, sectorul este foarte bine asigurat cu rețele transportului public. Este observat, că
numărul ofertelor este destul de mare, deci, nu este posibil de concluzionat, că din cauza ofertei scăzute prețuri
pe acest tip de bunuri imobile este redicat. Lichiditatea pentru aceste terenuri este mai scăzută, din fapt, ca
prețul este mare, și uneori nu este posibil de a lua în credit. Așadar, oameni prefer chiria spațiilor.

370
 12 10
10 8
8
6 5
4
4 2
2 1 1
0
< 10000 10000 - 20001 - 30001 - 40001 - 50001 - 100001 -
20000 30000 40000 50000 100000 150000

Fig.3 Dependența prețului de ofertă a 1 ar de la suprafața lotului în sectorul Centru

În sectorul Botanica predomină terenurile cu prețul de ofertă a 1 ar cuprins în interval de 10-20 mii euro/ar.
Sunt multe ternuri, la care prețul este mai mic de 10 000 euro/ar. Aceste, în majoritatea, sunt amplasate la
pereferia sectorului, nu au acces la drum asfaltat. Terenuri, cu prețuri de ofertă a 1 ar mari, sunt disponibile
pe piața, dar ofertă nu este mare.

20 17
15 13

10
6
5 2
1
0
< 10 000 10000 - 20001 - 30001 - 40001 -
20000 30000 40000 50000

Fig.4 Dependența prețului de ofertă a 1 ar de la suprafața lotului în sectorul Botanica

În sectorul Buiucani, ca și în sectorul Botanica, cele mai des întălnire prețurile de ofertă a 1 ar sunt cuprinse
între 10 000 și 20 000 euro. Dar, spre deosebire de la ofertele sectorului Botanica, nu sunt multe terenuri cu
preț scăzut, mai mic de 10 000 euro/ar, ci este o varietate a terenurilor, prețul cărora variază între 20 și 30 mii
de euro pentru un ar. Prețul mai redicat nu a fost înregistrat în perioada analizată. Pe parcursul analizei, a fost
observat, că mare parte a terenurilor oferite spre vînzare în sectorul respectiv sunt amplasate „în inima”
sectorului, dar nu la pereferie. Din aceste considerente prețul terenurilor este redicăt în comparație cu ale
sectoare.

10 8
8 7
6
4 3
2 0 0
0
< 10 000 10000 - 20001 - 30001 - 40001 -
20000 30000 40000 50000

Fig. 5 Dependența prețului de ofertă a 1 ar de la suprafața lotului în sectorul Buiucani

Sectorul Ciocana este cunoscut ca un sector industrial. Multe terenuri se oferă la strada Uzinelor,
suprafețele acestora fiind mari. Totuși, în republica Moldova este foarte greu de dezvoltat o întreprindere mare
sau mijlocie, respectiv terenurile date au o lichiditate mai scăzută. Proprietari, fiind hotărîți să vînd terenurile
cu cît mai repede, micșorez prețurile. Așadar. avem situația, că în Ciocana predomină ofertele terenurilor
destinate construcțiilor comerciale cu prețul a 1 ar mai mic, decît 10 000 euro. Mai mult, Ciocana este un sector
în dezvoltare, și sunt propuse spre vînzare terenuri la pereferie. Costul lor nu prea deferă de la cele de pe strada

371
Uzinelor, fiind amplasate în zone nedezvoltate din punct de vedere socio-demografic. În urma analizei a fost
observat, că Ciocana este sectorul cu cele mai ieftini terenuri libere, prețul de ofertă a unui ar nu depășește
30 000 euro.

12
10
10
8
8
6
4 3
2
0 0
0
< 10 000 10000 - 20001 - 30001 - 40001 -
20000 30000 40000 50000

Fig. 6 Dependența prețului de ofertă a 1 ar de la suprafața lotului în sectorul Ciocana

Situația prezentă pe piața sectorului Rîșcanovca seamănă cu ceea de la Ciocana (fig.7). Nu sunt observate
terenuri foarte scumpe, o ponderea mare ocup terenurile cu prețul de ofertă sub 10 000 euro. În acest sector se
observă oferta variată de suprafețe cu prețurile cât de cât egale.

20
15
15
10 8

5 3
1 0
0
< 10 000 10000 - 20001 - 30001 - 40001 -
20000 30000 40000 50000

Fig. 7 Dependența prețului de ofertă a 1 ar de la suprafața lotului în sectorul Rîșcanovca.

5. Concluzii

În urma analizei efectuate, am observat, că piața terenurilor destimate construcțiilor comerciale în orașul
Chișinău poate fi împărțită în 3 segmente:
1. Centru – prețurile de ofertă înalte, lichiditate scăzută, suprafețe de 5 – 15 ari în centru, pînă la 40 ari
spre periferie.

2. Botanica și Buiucani – sectoare binedezvoltate, cu un număr mic de loturi libere, prețurile de ofertă
medii, amplasarea diferită.

3. Rîșcanovca și Ciocana – sectoare în procesul de dezvoltare (extinderea lor), prețuri de ofertă

avantajoase spre cumpărare, o varietate largă de terenuri cu caracteristici diferite (suprafața).

Accesînd aceleași datele din internet în octombrie- decembrie 2016, a fost observat, că cca 80% din terenuri
analizate au fost vîndute cu succes. Așadar, este posibil de constatat,că terminul medie de expunere terenurilor
libere destinate construcțiilor comerciale este egal cu 5 luni pe piața orașului Chișinău

Bibliografie

7. Стерник, Г.М., Стерник, С.Г. Анализ рынка недвижимости для профессионалов, ЗАО
«Издательство Экономика», 2009.

372
 EVALUAREA ȘI REEVALUAREA OBIECTELOR IPOTECII
Autor: lector-superior Liliana JITARI

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Reevaluarea este o operaţiune prin care se evaluează din nou o proprietate, cu scopul de a
aduce la „preţul zilei" valoarea estimată prin procesul de evaluare, de obicei prin aplicarea unor indici sau
coeficienţi adecvaţi de actualizare. Reevaluarea obiectelor ipotecii este solicitată de către instituțiile bancare
cu scopul minimizării riscurilor bancare. Deoarece valorile de piață și de înlocuire ale obiectelor imobiliare
oscilează în timp. Banca Națională a stabilit mai multe cazuri în care bunurile imobile depuse ca gaj au fost
estimate la valoarea care diferă considerabil de valoarea estimată în procesul de vânzare a bunurilor
respective. Astfel, îmbunătăţirea calităţii serviciilor de evaluare și creșterea responsabilității evaluatorilor
sunt inevitabile la moment în Republica Moldova.

Cuvinte cheie: bun imobil, valoare, reevaluare, evaluare, piaţa imobiliară, ipotecă, gaj.

Necesitatea garantării creditelor, decurge din existența riscului împrumutului. Banca trebuie să se asigure
că agentii economici care trebuie să împrumute au capacitatea restituirii creditelor și oferă posibilitatea
recuperării acestora și a dobanzilor aferente, cînd nu își achită aceste obligații. Posibilitățile de rambursare sunt
determinate pe baza analizei financiare și economice. Se pune accent pe indicatorii economico-financiari și pe
proiecte de investitii prezentate la bancă și pentru care se solicită credite. O importanță majoră are calitatea
garanţiilor şi potenţialul financiar viitor al clienţilor lor dar și performanţele economico-financiare potenţiale
ale întreprinderilor. Reacţia firească a băncilor este să-și diminueze expunerea la riscul de credit, deci să-și
mărească şansele de recuperare a sumelor împrumutate clienţilor. Este adevărat, că printre tehnicile de
diminuare a riscului de nerecuperare este cerinţa acoperirii cu garanţii suplimentare a căror valoare să fie cat
mai sigură.
La fel în scopul diminuării riscurilor, băncile solicită reevaluarea anuală a portofoliilor de garanţii, care a
devenit o cerinţă importantă în special în perioada anilor 2009-2016, având în vedere evoluţia preţurilor pe
piaţa imobiliară şi evoluţia numărului de tranzacţii. Reevaluarea este o operaţiune prin care se evaluează din
nou o proprietate, cu scopul de a aduce la „preţul zilei" valoarea estimată prin procesul de evaluare, de obicei
prin aplicarea unor indici sau coeficienţi adecvaţi de actualizare. Spre deosebire de evaluare, reevaluarea
presupune reactualizarea valorilor evaluate, influenţate de evoluția pieții imobiliare dar și de deprecierea
acumulată în timp. În cazul în care se reevaluează în scădere proprietăţi imobiliare, atunci se solicită garanţii
suplimentare clientului. Există însă situaţii în care diferenţele de reevaluare obligă băncile să treacă la
executarea silită. Faza executării silite, se referă atât la executarea individuala a garanţiilor, efectuată
de către instituţia de credit, în baza contractului de credit şi a accesoriilor acestuia, cât şi la executarea
prin concurs a averii debitorului, care conţine bunul subiect al evaluării, în beneficiul tuturor creditorilor
acestuia. Valoarea care se determină în faza de executare silită este valoarea de piaţă a bunului,
determinată în contextul pieţei acelui tip de active. Pentru activele care fac parte din ansambluri
funcţionale de bunuri, se va ţine seama de efectul sinergic al valorii acelui ansamblu faţă de valoarea
individuală a bunului subiect al evaluării.
Evaluarea bunurilor acceptate în garanţie pentru creditele acordate persoanelor fizice şi juridice se face în
conformitate cu prevederile Standardelor Internaţionale de Evaluare, ediţia 2011, Standardele profesionale
europene aprobate pentru evaluarea proprietăţilor imobiliare – TEGOVA, ediţia 2009, Legea Republicii
Moldova cu privire la activitatea de evaluare nr. 989 –XV din 18.04.02, Regulamentul Provizoriu privind
evaluarea bunurilor imobile, aprobat prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.958 din 4 august 2003,
Legea Republicii Moldova cu privire la ipotecă, nr. 142 din 26.06.2008.
Băncile solicită de la beneficiari rapoarte de evaluare în care este estimată valoarea de piaţă, de înlocuire
şi de lichidare. Pentru determinarea creditului posibil, banca ia în considerare valoarea de garanţie care rezultă
prin aplicarea unei rate de depreciere, valorii de piaţă. Pentru estimarea valorii de piaţă a imobilelor sânt
utilizate abordarea comparativă, abordarea veniturilor şi a costurilor.
Deseori în practica evaluării, se solicită de la evaluatori reevaluări anuale „simplificate" ale obiectelor ce
au fost deja preluate în calitate de garanții în anii precedenți. Reevaluarea în viziunea unor beneficiari ai
serviciilor de evaluare, ar fi binevenită dacă evaluatorul ar oferi un certificat de reevaluare care să confirme
valorile precedente ale obiectului. Simplificarea procesului de reevaluare este propus evaluatorului din

373
considerentul și cu scopul reducerii timpului, volumului de muncă (fără identificarea repetată în teren a
obiectului reevaluării, ceia ce reprezintă o încălcare gravă) și a costului serviciilor de evaluare. Presiuni pe
termene intervin din partea clientilor dar mai ales a finatatorilor. Acest lucru, în cazul în care se acceptă de
evaluatori, presupune prestarea unor servicii ieftine și de calitate joasă respectiv. Iar în acest caz, este pusă în
pericol activitatea profesională a evaluatorului dar și riscurile bancare care se majorează în această situație.
Actualitatea acestei teme este evidentă și în contextul procesului de lichidare a Băncii de Economii S.A.,
BC „BANCA SOCIALĂ” S.A. și B.C. „UNIBANK” S.A.. În baza datelor obținute de la lichidatorii băncilor,
Banca Națională a stabilit mai multe cazuri în care bunurile imobile depuse ca gaj întru garantarea obligațiilor
aferente creditelor acordate de aceste bănci au fost estimate de către evaluatori atestați, la valoarea care diferă
considerabil de valoarea estimată în procesul de vânzare a bunurilor respective.
În aceste condiţii, îmbunătăţirea calităţii serviciilor de evaluare, creșterea responsabilității evaluatorilor,
necesitatea efectuării expertizei rapoartelor de evaluare, necesitatea implementării reale a
prevederilor standardelor internaţionale sau naționale în activitatea de evaluare a obiectelor ipotecii, devin tot
mai stringente în Republica Moldova.
Perefcționarea și ridicarea calității evaluărilor în scopul creditării ipotecare, poate avea loc prin
îmbunătățirea următoarelor aspecte:

1. Includerea și determinarea în calitate de bază a evaluării a valorii iportecare care va diminua atît
riscurile bancare cît și riscurile evaluatorilor. Deşi valoarea de creditare ipotecară joacă un rol deosebit în
activitatea internaţională de creditare, şi deseori este utiliaztă ca o măsură de gestionare a riscului,
reglementarea actuală a activităţii de ipotecare în Moldova, presupune ca, în rapoartele de evaluare destinate
instituţiilor de creditare să fie indicată valoarea de piaţă. Valoarea de garantare a creditului ipotecar (Mortgage
Lending Value), conform Standardelor Europene de Evaluare, reprezintă valoarea proprietăţii, determinată de
un evaluator, printr-o estimare prudentă a vândabilităţii viitoare a proprietăţii, prin luarea în considerare a
aspectelor mentenabile pe termen lung ale proprietăţii, a condiţiilor normale şi locale de piaţă, a utilizării
curente şi a celei alternative ale proprietatii. Valoarea de creditare ipotecară se deosebeşte de valoarea de piaţă,
prima reflectînd valoarea proprietăţii pentru o perioadă lungă de timp, pentru perioada de creditare, pe cînd
ultima - o valoarea a proprietăţii numai la data evaluării. Deşi la prima vedere aceste două valori sunt tangente
între ele, există totuşi diferenţe importante. Valoarea de piaţă este recunoscută în cadrul care reflectă preţul la
care ar putea fi vîndută proprietatea respectivă, la data evaluării, în pofida faptului că această valoare ar putea
fi modificată în timp, uneori foarte rapid. Valoare ipotecară, la rîndul său, constituie o valoare pe termen lung,
valoarea durabilă, fiind o bază stabilă pentru a se aprecia proprietatea ca o garanţie pentru un credit ipotecar,
care îşi va menţine valoarea, neglijînd fluctuaţiile potenţiale ale pieţei. Anume din acest motiv, valoarea
ipotecară în limitele unui termen scurt este mult mai probabilă decît cea de piaţă. Astfel, reflectînd tendinţele
pieţei pe termen lung, valoarea de creditare ipotecară reflectă o sumă deseori, mai mică comparativ cu cea de
piaţă la data evaluării. Pe pieţele foarte stabile, valoarea ipotecară poate fi practic egalată cu valoarea de piaţă.
În conclizie, reglementarea valorii de creditare ipotecară, ca bază a evaluării obiectelor ipotecii în condiţiile
crizei economico-financiare mondiale, cît şi a crizei socio-economică şi politică naţională aprofundată, care
influenţează situaţia pe piaţa imobiliară, va îmbunătăţi semnificativ calitatea serviciilor de evaluare prin prizma
exactităţii rezultatelor evaluării, ceia ce în final va soluţiona problema riscurilor bancare legate de creditarea
ipotecară.
2. Crearea bazei de date unice la nivel bancar sau a unui Registru cu valorile ipotecate a tuturor bunurilor
imobiliare de pe teritoriul tării.
3. Monitorizarea stricta a rapoartelor de evaluare efectuate în acest scop.
4. Identificarea deplină a obiectelor evaluării în teren și a tuturor factorilor ce influențează valoarea de
piață a acestora. Identificarea în teren este la fel o fază critică în procesul de evaluare în care evaluatorul, în
baza documentelor legale ale proprietăţii, trebuie să scoată în evidenţă concordanţa sau neconcordanţa dintre
înscrierile din acte şi situaţia din teren. Aceste diferenţe vor fi reliefate în raportul de evaluare şi aduse astfel
la cunoştinţa finanţatorului. Abia după efectuarea inspecţiei evaluatorul poate opina asupra vocaţiei de garanţie
a acelei proprietăţi. Evaluatorul este „ochiul” finanţatorului în teren. Inspectia trebuie facută cu profesionalism
şi trebuie să scoată în evidenţă atât aspectele pozitive cât şi pe cele negative privitoare la acele caracteristici
care au efect asupra valorii proprietăţii evaluate şi asupra vocaţiei de garanţie a acesteia. Aspecte generale care
trebuie urmărite la inspecţie privitor la eligibilitatea ca şi garanţie a obiectelor:
x Acces;
x Posibilitatea de dezvoltare legală a proprietăţii (ex. teren liber care nu indeplineşte cerinţele minime
dimensionale pentru construire)

374
 x Concordanţa între situaţia scriptică şi cea din teren, delimitare proprietate, construcţii ridicate fară
autorizaţie;
x Situarea sau nu în zone de risc major (inundabile, alunecări de teren);
x Clădiri cu risc major care au suferit de pe urma cutremurelor;
x Date despre zonare, vecinătăţi care ar limita foarte mult vândabilitatea (zone monoindustriale,
vecinătăţi neconforme etc);
x Existenţa unor restricţii fizice sau legale care limitează utilitatea proprietăţii şi afectează major
vandabilitatea ei (magistrale de utilităţi, pante accentuate, surpări de teren etc);
x Situaţii care prin existenţa lor limitează vândabilitatea proprietăţii sau o fac uneori chiar nevandabilă.
5. Perfecționarea bazelor metodologice orientate către necesitățile noastre de dezvoltare dar si către
tendințele internaționale.
6. Monitoringul și recomandarea ratelor de capitalizare și actualizare utilizate în procesul evaluării
proprietăților imobiliare ce vor servi garant pentru obținerea creditelor.
7. Descrierea principilui celei mai bune și eficiente utilizări în cadrul rapoartelor efectuate în acest scop.
Un element esenţial în vândabilitatea prezentă şi viitoare a proprietăţii evaluate şi in menţinerea acestei
vândabilităţi este şi adecvarea acelei proprietăţi pentru utilizări alternative, cu costuri de conversie cât mai
mici. Cu cât aceste utilizări alternative sunt mai numeroase şi pot fi justificate ca fezabile financiar şi la nivele
apropiate de cea mai bună şi eficientă utilizare cu atât vândabilitatea acelei proprietăţi este mai ridicată. Analiza
efectuată la acest capitol distict din raport oferă și răspunsurile la două cerinţe din capitolul de risc de garanţie
care cere ca evaluatorul sa facă comentarii privitoare la o analiză a cererii potenţiale pentru utilizări alternative
şi vândabilitate curentă şi probabilitatea menţinerii acesteia; de regulă, cu cât un bun, o proprietate, este mai
puţin specializată cu atât este de aşteptat să aibă o vândabilitate mai bună prin prisma cererii care poate să se
manifeste de pe mai multe pieţe specifice.
8. Nu toate bunurile care au valoare de piaţă au şi valoare de garanţie, cu alte cuvinte nu toate proprietăţile
au vocaţie de garanţie. Există anumite segmente de piață imobiliară mai puțin dezvoltate. Nu putem însă vorbi
de valoarea de piaţă a unei proprietăţi în afara unei pieţe specifice pentru acea proprietate. Atunci când această
piaţă nu există sau este la un nivel de activitate foarte scăzut, încercarea de estimare a unei valori de piaţă care
să poată fi ataşată unor anumite tipuri de proprietăţi este o acţiune riscantă, cerând o analiză atentă şi prudenţă
adecvată. Pentru a fi îndeplinită vocaţia de garanţie, trebuiesc îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
x Să fie în circuitul civil general - să nu fie indisponibilizate prin lege (ex. proprietate publică, legi
speciale – dreptul de proprietate sa fie transferabil).
x Titul de proprietate să fie valid şi asupra sa să poată fi instituit privilegiul juridic al băncii (ipotecă,
gaj); acesta să fie documentat corespunzător în conformitate cu legile aplicabile în ţara respectivă.
x Proprietatea să aibă caracteristici intrinseci care să conserve cât mai bine valoarea sa, să existe cel
puţin pe toată durata contractului (pentru active epuizabile) dar şi mai mult pentru celelate proprietăţi, ca să
poată fi monitorizată de către finaţator şi evaluat regulat conform ceriţelor acestuia.
x Garanţia să poată fi transformată în bani prin vanzare într-un timp cât mai scurt (rezonabil), fără a
exista impedimente, inclusiv de ordin moral, ca imagine.
9. În cadrul unui capitol distinct, riscul de garanţie, evaluatorul ar trebui să facă comentarii privind:
x activitatea curentă şi tendinţele pieţei specifice;
x analiză a cererii (anterioară, curentă şi anticipată) pentru tipul respectiv de proprietate în cadrul
localităţii;
x analiză a cererii potenţiale pentru utilizări alternative;
x vândabilitate curentă şi probabilitatea menţinerii acesteia.
10. Asumarea responsabilității din partea evaluatorilor atestați. Responsabilitatea evaluatorului este, în
primul rând, de natură profesională. Aceasta decurge din modul în care evaluatorul cunoaşte şi aplică
procedurile, metodele şi tehnicile specifice şi din modul de aderare la codul de comportament (obligaţia
evaluatorului de a executa competent fiecare evaluare şi de a fi imparţial; evaluatorul are obligaţia de a evita
abordarea greşită sau aproximările foarte largi pentru a nu furniza rezultate false ale evaluării. Acest lucru este
firesc şi specific profesiilor liberale având în vedere cerinţele generale impuse de desfăşurarea unei asemenea
activităţi, respectiv: formarea profesională, pregătirea profesională continuă, respectarea standardelor
profesionale şi a codului etic. Reevaluarea obiectelor ipotecii este însoțită de un șir de riscuri din partea
evaluatorilor. Cerinţele minime pentru un evaluator este ca acesta să fie o persoană cu bună reputaţie, care să
poată demonstra că: a obţinut o diplomă universitară sau postuniversitară adecvată, la un institut de învăţământ
superior recunoscut, are cel puţin doi ani de experienţă după absolvire şi poate demonstra că şi-a menţinut şi
sporit cunoştinţele sale profesionale printr-un program relevant de pregătire continuă. Deşi activitatea de

375
evaluare, ca orice profesiune liberală, nu este reglementată de către instituţii guvernamentale, ea se desfăşoară
după un cod deontologic, conform unor standarde şi proceduri profesionale etice specifice, care implică
responsabilitatea evaluatorului.
11. Monitorizarea valorii proprietăţii. Valoarea proprietăţii este necesar să fie monitorizată cel puţin o dată
pe an. Se va face o monitorizare mai frecventă acolo unde condiţiile din piaţă sunt supuse unor schimbări
semnificative. Reevaluarea proprietăţii va fi realizată de către un evaluator independent atunci când
informaţiile indică faptul că este posibil ca valoarea proprietăţii să fi scăzut prin comparaţie cu preţurile
generale de pe piaţă. Aplicarea corectă şi justificată sub aspectul informaţiilor utilizate, a celor mai relevante
metode de evaluare pentru estimarea tipului de valoare cerut pentru garanţia în cauză este responsabilitatea
evaluatorului. Pentru ca un raport de evaluare să fie considerat „bun” el trebuie să-şi îndeplinească scopul
pentru care a fost întocmit: constituirea garanţiei asupra proprietăţii evaluate care, dacă debitorul nu îşi achită
datoria faţă de creditor să poată fi executată şi să se recupereze suma rămasă din împrumutul acordat
Principiile pe care reevaluarea ar trebui să se bazeze pot fi: analiza structurii portofoliului de garanţii,
eşantionarea adecvată a acestora şi estimarea valorii fiecărui eşantion utilizând tehnici de evaluare
recomandate. De calitatea serviciilor de evaluare, a rapoartelor de evaluare și reevaluare, depinde volumul
tranzacțiilor de ipotecă dar și a sumelor de bani rezervate și necesare bancilor pentru asigurarea de eventuale
pierderi.

Bibliografie:
1. Regulamentul provizoriu privind evaluarea bunurilor imobile, aprobat prin Hotărârea Guvernului
Republicii Moldova nr. 958 din 4.08.2003.
2. European Valuation Standards, EVS-6th edition, 2009.
3. International Valuation Standards, IVS - 9th edition, 2011.
4. Informație cu privire la desfășurarea procesului de lichidare a Băncii de Economii S.A., BC „BANCA
SOCIALĂ” S.A. și B.C. „UNIBANK” S.A.
Disponibil: <http://bnm.md/ro/content/informatie-cu-privire-la-desfasurarea-procesului-de-
lichidare-bancii-de-economii-sa-bc-banca> [Accesat 12 Noiembrie 2016 ].

376
 ROLUL METODELOR SI TEHNICILOR DE MANAGEMENT IN
CADRUL INTREPRINDERILOR DE CONSTRUCTII
Autor: Maria-Liliana MARIAN

Universitatea Tehnica a Moldovei

Abstract:În ceea ce privește activitatea organizațiilor de construcții, managerii implementează în practică

o serie de metode și tehnici manageriale moderne care facilitează procesul de gestionare și de luare a
deciziilor.O componenta atit a stiintei managementului, cit si a managementului stiintific care dobindeste o
pondere superioara o reprezinta metodele si tehnicile managerial ale firmelor. Aceasta evolutie exprima
amplificarea orientarii spre functionalitate si profitabilitate a firmelor, trecerea managementului intr-o
proportie din ce in ce mai mare de la faza descriptiv-explicativa la faza normativ-aplicativa. Prin aplicarea
metodelor moderne, conducerea firmei monitorizează și îmbunătățește în permanență modul în care are loc
derularea proiectelor de construcție.Scopul prezentului articol constă în evidențierea importanței
utilizării metodelor și tehnicilor manageriale pentru funcționarea eficientă și armonioasă a
organizațiilor de construcții.

Cuvinte cheie: metode si tehnici de management; sistem de relatii operationale; resurse materiale; resurse
umane; resurse financiare; resurse informationale; eficienta; optimizare.

Activitatea de construcții este un proces ce a luat naștere din necesitatea asigurării nevoilor sociale de
desfășurare a vieții și activității. Obiectivele acestui sector, impun pentru realizarea lor, cheltuieli substanțiale
și un efort economic semnificativ. În cadrul procesului de construire intră resurse (materiale, umane, mecanice,
financiare) ce au ca principală caracteristică faptul că sunt limitate, constrânse de diferiți factori, rezultând
astfel nevoia stringentă de eficiență și optimizare.În acest sens, orice activitate a unei companii de construcţii,
de dimensiuni mari sau reduse, reprezintă un sistem de relaţii operaţionale, investiţionale şi financiare care
sunt activate şi dirijate de către deciziile manageriale.
Metoda de managementeste acea modalitate manageriala ale carei faze si componente sunt précis conturate
si riguros structurate intr-un ansamblu functional ce faciliteaza exercitarea unor componente ale procesului
managerial cu implicatii asupra continutului si eficacitatii unui manager. Deci aceasta presupune intotdeauna
modificari in caracteristicile relatiilor de management la nivelul unora din componentele firmei. Trebuie facuta
distinctia intre metoda de management si tehnica de management, acestea din urma sunt modele cu caracter
economic, tehnic, sociologic etc, a caror folosire nu afecteaza nemijlocit continutul si forma de manifestare a
relatiilor si proceselor de management.
Tehnicile de management privesc de regula realizarea unor atributii sau sarcini manageriale care revin
unuia sau mai multor manageri. Rolul și utilitatea tehnicilor manageriale reprezită în faptul că cu ajutorul lor
managerul, ajutoarele sale, personalul de specialitate își practică profesiunea în cadrul unității
economice.Sistemul managerial are o complexitate apreciabila, incorporind printre altele diverse metode ce
pot fi folosite de-sine-statator, in schimb metoda sau tehnica reprezinta o unitate primara ce nu mai poate fi
descompusa fara a o desfiinta sau ai modifica structura si finalitatea. Necesitatea metodelor manageriale este
dictată de dinamica problematicii manageriale a entității economice, metodele fiind legate nemijlocit de scopul
urmărit de către manager.Scopul metodelor manageriale constă în optimizarea folosirii capacității de muncă a
managerului, în eficientizarea comportamentului și acțiunii salariaților și în antrenarea întregului personal la
atingerea obiectivelor unității.Conținutul metodelor manageriale este redat de succesiunea de mișcări, suite de
operații sau procese, combinații precise, soluții, împrejurări și condiții favorabile activității concepute de
manager.
În rezolvarea unor probleme depistate la un anumit moment poate fi utilizată oricare dintre metodele si
tehnicile de conducere existente, deoarece - în principiu - ele ar trebui sa conducă toate la același rezultat.
Practic însă, din lipsă de puncte de sprijin, analizele nu pot fi niciodată împinse până la capăt, rezultatele
obținute prin aplicarea diverselor metode fiind și ele, de cele mai multe ori diferite.În alegerea metodei adoptate
de diverși manageri concurăfactorii obiectivi - cum ar fi natura subiectului sau intervalul de timp și factorii
subiectivi, dintre care cel mai important este tradiția, adica inerția în a se perpetua metoda cu care s-a mai
lucrat.

377
 Analiza activităţii întreprinderii reprezintă un ansamblu de concepte, tehnici şi instrumente care asigură
tratarea informaţiilor interne si externe în vederea formulării unor aprecieri pertinente referitoare la situaţia
economico-financiară şi strategică a acesteia, la nivelul şi calitatea performanţelor sale, la gradul de risc într-
un mediu concurenţial extrem de dinamic.În orice caz se poate spune că nu există o metodă general aplicabilă
în elaborarea oricărui tip de prognoză. Mai mult decât atât, chiar pentru un domeniu bine definit, cum este
domeniul construcțiilor, nu poate fi indicată o anumită metodă, care să certifice viabilitatea rezultatelor.În ceea
ce privește activitatea organizațiilorde construcții, managerii implementează în practică o serie de metode și
tehnici manageriale moderne care facilitează procesul de gestionare și de luare a deciziilor.
Prin aplicarea metodelor moderne conducerea firmei monitorizează și îmbunătățește în permanență modul
în care are loc derularea proiectelor de construcție. Deoarece investițiile în construcții sunt caracterizate de
complexitate, prin punerea în operă a unei game largi de materiale, utilizarea unui număr mare de meserii, dar
și a unor utilaje de tipuri și capacități diferite, managerii de proiecte sunt puși adesea în fața unor situații
neprevăzute și dificile. Complexitatea reiese deasemenea și din unicitatea produselor de construcții, fiecare
având soluții tehnologice și organizatorice specifice, fapt ce crește gradul de dificultate în rezolvarea
problemelor de execuție dar și a celor privind cheltuielile. Metodele și tehnicile manageriale vin să faciliteze
găsirea soluțiilor și luarea deciziilor, asigurând viabilitatea și finalitatea proiectelor de constructii.Adesea, în
funcție de obiectivele propuse și experiență, managerii contopesc elemente din mai multe metode sau tehnici
pentru a obține rezultatele scontate. Prin urmare, practicarea metodelor și tehnicilor manageriale permit
monitorizarea eficientă a proceselor care au loc în cadrul organizatiei, asigurând optimizarea cheltuielilor și
realizarea proiectelor în mod calitativ și la termen.
În vederea eficientizării managementului organizatiilor de construcții precum și a proiectelor în care
acestea se implică, ar fi de dorit ca managerii să implementeze în practica cotidiană mai multe metode și tehnici
manageriale și să le îmbunătățească pe cele existente, să experimenteze noi abordări pentru situații specifice,
să încurajeze ideile inovative și să fie adoptate practici moderne de conducere. Crearea unui mediu confortabil
și competitiv va spori încrederea și bunele relații dintre angajați, condiție indispensabilă atât pentru
funcționarea armonioasă a organizației de construcții cât și pentru obținerea rezultatelor scontate.
Deci, calitatea metodelor şi tehnicilor manageriale sunt decisive în asigurarea unei decizii eficiente,
impunând existenţa între sistemul decizional şi sistemul metodologic de management a unei strânse legături şi
interdependenţe. Unui sistem decizional eficient trebuie să-i corespundă un sistem metodologic de
management funcţional şi performant.

Bibliografie:
1. Petrescu, I., Seghete, G. Fundamentele practicii manageriale, Ed. Maiko, București, 2004;
2. Nicolescu, O., Verboncu I. Management, Editura Economică, București, 1999;
3. Pintilie, C. Metode și tehnici de conducere a unităților economice, A S E., București, 2014,
4. Nicolescu O. Sisteme, metode și tehnici manageriale ale organizației, Ed. Economică, București,
2000,
5. Mihuleac, E. Știința conducerii. Metodologie și metode de conducere, Ed. didactică și pedagogică,
București, 2002

378
 АНАЛИЗ РЫНКА ТИПОВЫХ КВАРТИР В Г. КИШИНЁВ
Авторы: Екатерина МИНДРИГАН, Татьяна САНДУЦА

Технический Университет Молдовы

Аннотация: Le facteur le plus important affectant le coût du logement et de la demande est la agencement
harmonieux d'un appartement. Résidentiel immeubles de grande hauteur est l'image globale de la ville, une
description de sa beauté et de charme. Chisinau est la capitale de la Moldavie, qui se trouve ainsi que les
maisons neuves et les maisons construites dans les années 60, son architecture et la grâce riche. Cet article
décrit en détail toutes les maisons de la ville, leurs caractéristiques et les avantages.

Ключевые слова: серии жилых домов, типовые квартиры, «хрущёвка», «сталинка», «брежневка».

1. Состояние рынка типового жилья, по сериям и секторам

Серии жилых домов — это жилые здания, построенные по одному типовому проекту. Наиболее
массово возводились в период массовой урбанизации ,и являются
основой архитектурного облика спальных районов г. Кишинёв. Главнейшим фактором, влияющим на
стоимость жилья и спрос, является планировка квартиры.[1]
Анализируя предложения на рынке типовых квартир г. Кишинёв, основной задачей является,
выявление какие именно квартиры пользуются наибольшим спрос у потенциальных покупателей и
какими преимуществами они облают.
В период массового строительства типовых квартир в Кишинёве существовали нормативы, 9 кв. м
на 1 человека , исходя из этих нормативов и началось строительство типовых домов, таких как :
«Хрущёвка», « Сталинка», «Чешка» и «Получешка», «Брежневка», 102 серия, 135 серия, 143 серия,
«Молдавская серия», МСВ называемая «Варницкая серия», «Бельцкая» и «Кагульская серия». Главным
критерием выбора жилья, является «хорошая планировка» дома, под этим понятием подразумевается:
раздельные комнаты, желательно квадратные, кухня площадью не меньше 8 кв. м , нежилые
помещения такие как- коридор и прихожая так же, как можно с большей площадью.
Анализируя рынок однокомнатных, типовых квартир г. Кишинёв за период сентябрь- октябрь 2016
г. , было собрано 300 предложений по продаже типового жилья.
Состояние рынка типового жилья изображено на следующем рисунке 1.

Колличество предложений по секторам

Кол-во предложений

90
80
143 серия 70
2% 4% Хрущёвка 60
12% 27% 50
102 серия
4% 40 80
МС(Молдавская) 30 66
20 46 48
МСВ Варницкая 34
5% Чешская
10 21
0
13% 15% Брежневка
Телецентр
Сектор

Ботаника

Чеканы
Буюканы
Центр

Сектор
Рышкановка

Сектор

Сектор

Сектор

18% Сталинка
Сектор

135 серия

Сектор

Рисунок 1. Состояние рынка типового жилья, по сериям и секторам

Источник: разработано автором [2]

Больше всего предложение по продаже – 143 серии, 68 квартир; затем идёт 102 серия- 54 квартиры,
«Хрущёвка» - 46 квартир, МС (Молдавкая серия) – 40 квартир, «Брежневка» - 37 квартир, МСВ
(Варницкая серия) – 14 квартир, далее идёт «Чешская серия « и 135 серия по 13 квартир, и «Сталинка»
- 5 квартир. Так же следует отметить, что больше всего предложений расположено в секторе: Ботаника,
затем идёт Рышкановка, Чеканы, Буюканы, Центр и Телецентр.

379
 1. Исследование ценовой ситуации
Спрос на типовое жилье в Кишиневе остается достаточно высокий, несмотря на массовое
строительство новых домов.

Минимальная и максимальная цена за 1 кв. м предоставлена на рисунке 2.

Рисунок 2. Цена за 1 кв. м типового жилья в г. Кишинёв

Источник: разработано автором [2]
В сложившейся экономико-политической ситуации, в условиях неопределенности на рынке
недвижимости наблюдается значительный разброс цен предложения на объекты со сходными
характеристиками. Самая высокая цена за 1 кв. м (средняя цена) приходится на сектор Центр – 759
евро, следом идёт сектор Буюканы- 745 евро, Ботаника- 733 евро, Рышкановка- 721 евро, Чеканы- 720
евро и Телецентр- 701 евро.
По принципу иерархии рассмотрим каждую серию типового жилья.

2. Серия -143
Самой «хорошей» планировкой среди советского жилья считается именно 143 серия, причиной
этому служит : раздельные комнаты, жилая площадь однокомнатной квартиры составляет 18 м кВ.,
общая площадь 39 кв. м ,кухня площадью больше 8 кв . м и так же немаловажным благоприятным

380
фактором является большая прихожая. Наибольшее количество предложений 143 серии,
проанализируем состояние по секторам, больше всего предложений в с. Чокана – 22 кв, затем Ботаника
– 20 кв, Буюканы – 15 кв, Центр – 10 кв, Телецентр и Рышкановка по 5 кв и Старая почка- 1 кв. Средняя
цена за 1 кв. м составляет 688 евро ,цена варьирует от 512 до 922 евро за 1 кв. м. Больше всего
предложений расположено по улицам: П. Заднипру, сектор Чокана, ул. Флорилор, сектор Рышкановка
, и ул. Куза- Водэ сектор Ботаника.

3. Серия- 102
Далее исходя из полученных данных следует 102 серия. Планировка данного типа жилья менее
благоприятная относительно 143 серии, жилая площадь варьирует от 15 до 17,6 кв. м, кухня – 7-8 кв.
м. , возможно это обусловленно тем, что данные дома часто были построенными для своих
сотрудников и считались ведомственными, и поэтому данная серия не была так
востребована.Проанализируем состояние по секторам, больше всего предложений в с. Ботаника – 13
кв, далее идёт с. Рышкановка и Старая почта по 8 кв, Телецентр – кв , Буюканы- 6 кв, Центр- 5 кв, и
Чокана – 4 кв. Средняя цена за 1 кв. м составляет 709 евро, цена варьирует от 514 евро за 1 кв. м до
1010 евро за 1 кв. м , больше всего предложений по улице булл. Траян, сектор Ботаника.

4. Серия- Хрущевка
Далее исходя из анализа рынка жилой недвижимости по предложениям идут так называемые
«Хрущёвки», дома построенные в период 55-65-х годов в период правления - Н.С. Хрущева. Это была
первая попытка внедрить массовое строительство типовых квартир в СССР.. Однако эта серия квартир
слабо ассоциируется с благоприятной планировкой для потенциальных покупателей, причиной этому
служит, маленькие кухни площадью 6 кв. м ,форма комнат вытянутая и прямоугольная, однако среди
этих существенных недостатков можно выделить и преимущества и имеено привлекательное
расположение квартир, близость к локальным городским центрам, и расположение у основных
магистралей города. В результате собранных данных по количеству предложений на рынке
недвижимости , можно выявить следующую последовательность, а именно больше всего объектов
расположено в секторе Ботаника – 14 кв, затем сектор Рышкановка 12 кв, Буюканы – 9 кв, Телецентр-
5 кв, Центр – 5 кв, и Чокана – 1 кв. Средняя цена за 1 кв. м составляет 735 евро, цена варьирует от
443евро за 1 кв. м до 1090 евро за 1 кв. м. Расположены они практически во всех микрорайонах города
едиными массивами, на Ботанике в районах улиц Трандафирилор, Зелинского на нижней Рышкановке,
(ул.Дога,Димо) на Буюканах. В.Лупу

5. Серии- МС, МСВ, «Чешская»

Затем следует серия МС (Молдавская), МСВ (ВАРНИЦКАЯ), и «Чешская серия» данные серии не
пользуются большим спросом, так как имеют много недостатков. Наиболее существенные недостатки
–это маленькие кухни, «Чешская»- 6 кв. м, МС серия-7 кв. м и МСВ- 8 кв. м., так же маленькие и
недостаточно широкие прихожие. В результате анализа собранных данных, количество предложений
Молдавской серии составило- 40 квартир, МСВ Варницкая -14 и «Чешская серия» - 13 квартир.
Молдавская серия по секторам: больше всего предложений на Чокане- 12 кв., Ботаника- 12 кв,
Буюканы и Центр – 5 кв., Рышкановка – 4 кв., Старая почта – 1 кв. Средняя цена за 1 кв. м составляет
738 евро, цена варьирует от 597 евро за 1 кв. м до 967 евро за 1 кв. м.Больше всего квартир данной
планировки расположено по улице П. Заднипру, Чокана, Куза-Водэ ,Ботаника.
Варницкая серия- больше всего предложений на Ботанике-10 кв, Чокана- 2, Старая почта и
Буюканы- 1 кв. Средняя цена за 1 кв. м составляет 704 евро, цена варьирует от 598 евро за 1 кв. м до
851 евро за 1 кв. м., больше всего объектов расположено по улице Чокана, ул. Садовяну, Ботаника, бул.
Куза Водэ.
Чешская серия количество предложений распределилось следующим образом – Рышкановка -10
объектов, Ботаника – 3 объекта. Средняя цена за 1 кв. м составляет 789 евро, цена варьирует от 606
евро за 1 кв. м до 1000 евро за 1 кв. м, больше всего оъектов донной серии расположено в районе
Рышкановка, ул. Мирон Костин.

6. Серия- «Брежневка»
Согласно принципу иерархии, по количеству предложений следует серия «Брежневка»– это дома
построенные в период 60-70-х годов в период правления Л.И. Брежнева. Строились только из котельца,
Очень похожи на хрущевки,но немного больше по площади.Кухни увеличены на 1-1,5
метра,раздельные санузлы,удлиненные балконы. Однокомнатные квартиры общей площадью 28-30

381
м2.Больше всего предложений данной серии в районах Рышкановка и Ботаника-11 кв, Буюканы – 8 кв,
Центр – 5 кв, Телецентр – 2 кв. Чаще всего«Брежневки» встречаются на улицах - Трандафирилор,
Христо Ботева, Гибу. Средняя цена за 1 кв. м составляет 749 евро, цена варьирует от 555 евро за 1 кв.
м до 1250 евро за 1 кв. М

7. Серия- 135
Далее следует 135 серия ,строительство 9-ти этажного дома начиналось именно с этой серии, но
довольно быстро 135 серия была заменина на 143 серию. Основные недостатки этой серии –это
маленькая кухня площадью – 7 кв. м. Наибольшее количество предожений расположено в секторе
Чокана – 7 кв, Рышкановка,Буюканы по 2 кв, Ботаника, Старая почта – 1 кв. Средняя цена за 1 кв. м
составляет 717 евро, цена варьирует от 576 евро за 1 кв. м до 840 евро за 1 кв. м, больше всего квартир
расположено в районе Чокана, ул. Спатару.

8. Серия- «Сталинка»
«Сталинка» - это дома построенные в период с 45-го по 53-е годы, в период правления И.В.
Сталина. Расположены они в основном в центре города на следующих улицах: Штефан чел Маре,
Пушкина, Негруцци, Ренаштерий Т.Владимереску .Они характеризуются индивидуальными
проектами, как правило, на первых этажах в этих домах есть объекты соцкультбыта. Фасады дома
украшались гербами СССР, и МССР, архитектурной лепкой и другими элементами отделки интерьера.
Высота потолков в этих домах составляет- 3 - 3,2 м2, широкие лестничные площадки. Строились такие
дома только из котельца, перекрытия деревянные или железобетонные. Площадь однокомнатных
квартир составляет на уровне 30-35 м2. Однако следует отметить,что спросом эти дома мало
пользуются, из-за маленькой площади кухни- 6кв. м., и следует отметить,что чем дальше эти дома
расположены от центра,тем меньшим спросом они пользуются. Средняя цена за 1 кв. м составляет 676
евро, цена варьирует от 550 евро за 1 кв. м до 875 евро за 1 кв.

9. Результаты анализа 1-комнатных типовых квартир в г. Кишинёв

Проанализировав рынок типовых квартир г. Кишинёва можно сделать вывод, что наиболее удачной
планировкой обладает 143 серия, это подтвержадет тот факт, что некоторые новострои города до сих
пор повторяет планировку данной серии. Поскольку в те годы существовало ограничение в
строительстве, и один жилой дом должен был стоять от другого дома на расстоянии ,равной
собственной высоте, и из-за недостатка площади строились пятиэтажные дома 102 серии. «Чешки», -
пятиэтажные здания, построенные в середине 60-х и начале 70-х годов прошлого века, отличаются
хорошей и просторной планировкой. Что касается 9-этажного строительства, то оно начиналось с
проекта 135-й серии. Что касается «Хрущёвок» ,то понятие «хорошая планировка» слабо
ассоциируется с данной серией жилья,«Брежневки» появились в 70-е годы, сменив «хрущевки». В
части «брежневок», спрос у покупателей на них выше, чем у «хрущевок». Выше за счет квартир с
улучшенной планировкой, ведь некоторые недостатки «хрущевок» достались и части «брежневок» .
«Сталинки» - построенные в период с 45-го по 53-е годы, в период правления И.В. Сталина пользуются
с каждым годом всё меньшей и меньшей популярностью и спросом. В результате проделанного
анализа так же следует выделить, что больше всего предложений расположена в секторе
Ботаника,затем идёт сектор Рышкановка, Центр, Чокана и Буюканы. Наименьшей стоимостью за 1 кв.
м обладает «Сталинка» - 676 евро, а наибольшей «Чешская серия»-789евро.

Библиография
1. Серии жилых домов
Доступно:
<https://ru.wikipedia.org/wiki/%D0%A1%D0%B5%D1%80%D0%B8%D0%B8_%D0%B6%D0%B8%D0
%BB%D1%8B%D1%85_%D0%B4%D0%BE%D0%BC%D0%BE%D0%B2> [Посетила 4 Декабря 2016].
2. Доступно: <http://nikaimobil.md/services.php?category=plans> [Посетила 4 Декабря 2016].
3. Доступно: <https://999.md/ru/> [Посетила 10 сентября 2016].
4. Какие квартиры в Кишинёве в спросе?
Доступно: <https://point.md/ru/novosti/obschestvo/kakie-kvartiri-v-kishinyove-v-sprose> [Посетила 10
Сентября 2016].

382
 PARTAJUL BUNURILOR IMOBILE
Autor: Augustina MÂNZATU

Universitatea Tehnică a Moldovei

Rezumat: Pentru ca un bun imobil să devină bun în sens juridic este necesar ca acesta să fie util omului,
să aibă o valoare economică și să fie susceptibil de apropiere , sub forma unor drepturi ce intră în compunerea
unui patrimoniu, fie a unei persoane fizice, fie a unei persoane juridice. Bunurile imobile reprezintă un obiect
deosebit al circuitului pe piaţă, al proprietăţii şi al dirijării, fiind baza activităţii vitale ale omului şi a societăţii
în întregime. Noțiunea de partaj, situațiile este nemijlocit legată de bunurile imobile, care o operațiune
juridică importantă, în cazul împărțirii bunurilor aflate în coproprietate, precum şi bunurilor aflate în
devălmăşie. În urma realizării unui partaj, fiecare coproprietar devine proprietarul exclusiv al bunurilor sau,
după caz, al sumelor de bani ce i-au fost atribuite.

Cuvinte cheie: partaj, bun imobil, împărțire, devălmășie, coproprietate.

1. Ce este partajul, când acesta este necesar și cum se realizează

Partajul este operaţiunea juridică prin care este sistată proprietatea comună asupra bunurilor aflate
în coproprietate, precum şi asupra bunurilor aflate în devălmăşie.
Această operațiune este necesară când se pune capăt stării de proprietate comună sau de indiviziune.
Astfel, prin partaj, copărtaşii împart bunul sau bunurile stăpânite în comun.
Partajul se poate realiza pe cale convenţională, în situaţia în care coproprietarii se înţeleg între ei cu privire
la modalitatea de realizare a partajului, la notarul public sau prin hotărâre judecătorească, la instanţa de
judecată, în situaţia în care părţile nu se înţeleg cu privire la modalitatea de împărţire a bunului comun.
Este important faptul că toţi coproprietarii trebuie să ia parte la partaj indiferent de faptul că acesta se
realizează pe cale convenţională sau prin hotărâre judecătorească.
Neparticiparea tuturor coproprietarilor la partaj reprezintă un caz de nulitate absolută a acestuia, adică de
desființare.
În urma realizării unui partaj, fiecare coproprietar devine proprietarul exclusiv al bunurilor sau, după caz,
al sumelor de bani ce i-au fost atribuite, numai cu începere de la data stabilită în actul de partaj, dar nu mai
devreme de data încheierii actului, în cazul împărţelii voluntare, sau, după caz, de la data rămânerii definitive
a hotărârii judecătoreşti.
În cazul imobilelor, efectele juridice ale partajului se produc numai dacă actul de partaj încheiat în formă
autentică sau hotărârea judecătorească rămasă definitivă, după caz, au fost înscrise în cartea funciară.

2. Partajul în cazul divorțului

Instanţa judecătorească este în drept să diferenţieze cotele-părţi din proprietatea comună a soţilor, ţinînd
cont de interesele unuia dintre soţi și/sau de interesele copiilor minori. În fiecare caz concret, instanţa va decide
ţinînd cont de probele prezentate de părţi. Astfel, majorarea cotei-părţi a unuia dintre soţi poate avea loc în
cazul când, prin partajarea averii în părţi egale, interesele copiilor pot fi lezate. De exemplu, dacă trei copii vor
locui, după divorţul părinţilor cu unul din ei, căruia i se va atribui o cotă egală cu a celuilalt, în casa de locuit.
Respectiv, copiillor li se vor înrăutăţi condiţiile de trai, în comparaţie cu cele avute până la divorţ.
Ca urmare, instanţa de judecată poate să ia în consideraţie acest lucru la împărţirea spaţiului locativ şi să
mărească cota-parte a soţului care va locui cu copiii.
Ca motiv pentru majorarea sau micşorarea cotei-părţi a unuia dintre soţi pot servi şi interesele soţului care
merită atenţie. Astfel de interese pot fi: incapacitatea de muncă a unuia dintre soţi şi reducerea veniturilor
curente în legătură cu aceasta; unul dintre soţi în timpul căsătoriei se eschiva de la muncă şi cheltuia bunurile
comune în dauna intereselor familiei (băuturi alcoolice, droguri, jocuri de noroc etc.).

383
 3. Contractul de partaj al bunurilor
În urma prezentării actelor necesare de către soți notarului, acesta va elabora un contract privind partajarea
bunurilor dobândite în timpul căsătoriei şi va fi prezentat ambilor soţi pentru a fi citit şi semnat.
Dacă contractul se referă la partajarea unui bun imobil dobândit în timpul căsătoriei, după semnarea şi
autentificarea lui de către notar acesta urmează a fi prezentat la Organul Cadastral Teritorial din raza teritorială
unde se află bunul imobil. În temeiul contractului privind partajarea bunului imobil, Organul Cadastral
Teritorial va înregistra dreptul de proprietate şi va face înscrierile în registrul bunurilor imobile. Dreptul de
proprietate asupra bunului imobil sau a unei cote-pări din bunul imobil se dobîndeşte din momentul înregistrării
în registrul bunurilor imobile.

4. Divizarea bunului imobil

Divizarea este o modalitate de formare a unor bunuri independente prin împărţirea, la cererea
coproprietarilor, a bunului imobil proprietate comună înregistrat şi încetarea proprietăţii comune.
În caz de divizare a bunului imobil proprietate comună, coproprietarii, înainte de a încheia contractul
de împărţire, vor asigura elaborarea documentaţiei de formare a bunurilor imobile.
Înregistrarea bunurilor imobile formate prin divizare şi a drepturilor de proprietate asupra lor se
efectuează în temeiul contractului de împărţire a proprietăţii comune, la care se anexează planul cadastral sau
geometric al bunurilor imobile formate.
Modul de împărţire a bunului proprietate comună pe cote-părţi:
Împărţirea bunului proprietate comună pe cote-părţi se face în natură, proporţional cotei-părţi a fiecărui
coproprietar.
Dacă bunul proprietate comună pe cote-părţi este indivizibil ori nu este partajabil în natură, împărţirea se
face prin:
x atribuirea întregului bun, în schimbul unei sulte, în favoarea unui ori a mai multor coproprietari, la
cererea lor;

x vînzarea bunului în modul stabilit de coproprietari ori, în caz de neînţelegere, la licitaţie şi distribuirea
preţului către coproprietari proporţional cotei-părţi a fiecăruia dintre ei.

În cazul în care unui dintre coproprietari îi este atribuită o parte reală mai mare decît cota sa parte, celorlalţi
coproprietari li se atri buie o sultă.
Împărţirea se efectuează în modul stabilit de lege.
Părţile reale stabilite de instanţă de judecată pot fi distribuite prin tragere la sorţi, după caz. (conform art.11,
Legea Nr. 354 din 28.10.2044 cu privire la formarea bunurilor imobile).

Bibliografie
1. Legea Nr. 354 din 28.10.2044 cu privire la formarea bunurilor imobile.
2. Codul familiei.
3. Codul civil.
4. Ce trebuie știm despre partaj
Disponibil: <http://legestart.com/ce-trebuie-sa-stim-despre-partaj/ > [ Accesat 29 Noiembrie 2016]
5. Partajul în cazul soților
Disponibil: <http://partaj.avocat-partaj.com/> [ Accesat 29 Noiembrie 2016]
6. Bunurile împărțite în cazul desfacerii căsătoriei
Disponibil:<http://agora.md/stiri/7269/cum-pot-fi-impartite-bunurile-sotilor-in-cazul-desfacerii-
casatoriei> [Accesat 2 Decembrie 2016]

384
 NECESITATEA REEVALUĂRII BUNURILOR IMOBILE ÎN SCOPUL
IMPOZITĂRII
Autor: Valeria MUNTEAN
Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: În Republica Moldova, sistemul de evaluare/reevaluare a bunurilor imobile în scopul impozitării

constituie o parte componentă a sistemului de impozitare a bunurilor imobile. Astfel, datorită crizei financiare
din țară și nevoia de a acumula mai multe resurse la buget, autoritățile locale caută alte soluții. Una dintre
acestea este modificarea conceptului existent de evaluare și reevaluare a bunurilor imobiliare. Iar în contextul
discuţiilor aprinse privind eficientizarea acestui sistem, un interes deosebit prezintă experiența internațională.

Cuvinte cheie: valoare, bun imobil, evaluare, reevaluare, impozitare, cadastru, sistem automatizat.

1. Generalități privind procesul de reevaluare a bunurilor imobile în scopul impozitării.

În Republica Moldova, sistemul de evaluare a bunurilor imobile în scopul impozitării constituie o parte
componentă și importantă a sistemului de impozitare a bunurilor imobile.
Conform Regulamentului cu privire la evaluarea bunurilor imobile în scopul impozitării [1], reevaluare
reprezintă un proces de recalculare a valorii bunului imobil ţinînd cont de caracteristicile bunului imobil la
data evaluării. Procesul dat se efectuează prin intermediul unui sistem automatizat de evaluare, ce este parte
componentă a sistemului informaţional al cadastrului bunurilor imobile. Stabilirea valorii estimate este
necesară, în primul rînd pentru stabilirea impozitului pe bunul imobil. Lucrările de evaluare a bunurilor imobile
în scopul impozitării se efectuează de către oficiile cadastral teritoriale şi se finanţează din bugetul de stat.
Conform Codului Fiscal [2], reevaluarea bunurilor imobiliare urmează a fi efectuată de către organele
cadastral teritoriale, o dată la 3 ani, ceea ce la momentul actual nu se execută. Acest proces de recalculare a
valorii bunului imobil, ar fi unul indelungat și costisitor. Pe lîngă acestea oficiile cadastral teritoriale vor trebui
să actualizeze datele despre bunurile imobiliare, inspectînd aceste obiecte.

2. Impozitul pe avere.
Cu toate acestea, datorită crizei financiare din țară și nevoia de a acumula mai multe resurse la buget,
autoritățile locale caută alte soluții. Una dintre acestea este modificarea conceptului existent de evaluare și
reevaluare a bunurilor imobiliare. În anul 2016 în sistemul fiscal a fost introdus un nou impozit, cel pe avere,
care va fi aplicat începând cu 1 ianuarie 2017. Potrivit Ministerului Finanţelor, impozitul pe avere va contribui
la ameliorarea echităţii fiscale, evitarea sustragerii de la impozitare a averilor dobândite, responsabilizarea
fiscală.
Astfel, persoanele fizice care deţin în proprietate bunuri imobiliare cu destinaţie locativă (cu excepţia
terenurilor) pe teritoriul Republicii Moldova, care au o suprafaţă mai mare de 120 m2 şi valoarea estimată,
apreciată de către organele cadastrale teritoriale ce depăşeşte 1,5 milioane de lei, vor plăti impozitul pe avere.
Taxa va fi achitată şi de cei care deţin două sau mai multe locuinţe. Cota impozitului va constitui 0,8 la sută
din valoarea bunului imobil.

3. Experiența internațională.
În contextul discuţiilor aprinse privind eficientizarea sistemului de evaluare a bunurilor imobile în scopul
impozitării un interes deosebit prezintă experiența internațională.
Un exemplu, ar fi Olanda, unde începînd cu anul 2007, autoritățile au hotărît că reevaluarea bunurilor
imobiliare va avea loc nu o data la 4 ani, ci anual. Ei explică această schimbare prin faptul că proprietarii mereu
își fac griji fie de căderea prețurilor de pe piață, sau a creșterii mari, reducerea numărului de cereri, eficiență
maximă ect.
Un alt exemplu, este Lituania. Începând cu 2007, reevaluarea bunurilor imobile în scopul impozitării se
făcea ca și în Olanda, în fiecare 4 ani, după categorii de bunuri imobile, însă în legătura cu criza economică
globală, în Lituania a început scăderea bruscă a preţurilor bunurilor imobile. De aceea, în prezent, actualizarea
valorilor estimate a tuturor categoriilor de bunuri imobile în scopul impozitării se efectuează în fiecare an prin
aplicarea coeficienţilor de corecţie. Interesant, că rata impozitului pe bunuri imobile comerciale şi industriale
în Lituania constituie 1,5% de la valoarea estimată, iar pentru bunuri imobile locative – 0,2%. Spre comparaţie,

385
în Republica Moldova, cota impozitului pe bunuri imobile comerciale şi industriale constituie – 0,1%; iar cota
impozitului pe bunurile imobile locative se află în limitele 0,02% - 0,25% de la valoarea estimată.
Dacă e să ne deplasăm puțin mai departe, putem menționa orășelul Wellsley, Canada, (provincia Ontario),
unde legea statului cere tuturor municipalităților să evalueze toate proprietăților uniform la valoarea justă.
Punerea în aplicare a unui program anual de reevaluare va asigura că toți contribuabilii să fie tratați în mod
corect. [4]
În unele regiuni, ca spre exemplu, Carolina de Nord, SUA, autoritățile pentru a ține pasul cu schimbarea
valorilor de piață, au hotărît de a efectua o reevaluare a proprietăților la fiecare patru ani. Ei se bazează pe
condițiile de piață și prețurile de vânzare, astfel, prețurile stabilite spre exemplu în anul 2016, vor fi utilizate
pînă la următoate reevaluare, care va fi în 2020. După ce a primit notificările de actualizare a valorilor estimate,
proprietarii au la dispoziție 30 de zile pentru a solicita o reexaminare informala de la un evaluator. În cazul în
care proprietarul nu este mulțumit de decizie sau evaluatorul nu a prezentat informațiile actualizate în treizeci
de zile, ei pot face apel la Consiliul municipal din Cabarrus cu privire la Egalizare și Revizuire. [5]
În present în Republica Moldova legislaţia fiscală nu se respectă în plină măsură. Mai există două sisteme
de impozitare, însă reevaluarea bunurilor în scopul impozitării nu se implementează, valorile estimate ale b.i.
nu corespund valorilor reale, ceea ce creează un mare dezavantaj în sistemul de impozitare a bunurilor imobile.
Dacă s-ar respecta legislația, privind procesul de reevaluare a bunurilor imobile (Codul fiscal, titulul VI;
Regulamentul cu privire la evaluarea bunurilor imobile în scopul impozitării) acestea vor asigura ca toți
contribuabilii să fie tratați în mod corect, vor stabili real valoarea impozabilă în baza valorii estimate, care la
rindul său va duce la acumularea a mai multe mijloace în bugetul local.

Bibliografie
1. HOTĂRÎRE Nr.1303 din 24.11.2004 despre aprobarea Regulamentului cu privire la evaluarea
bunurilor imobile în scopul impozitării;
2. Codul fiscal nr. 1163-XIII din 24.04.1997, titlul VI Impozitul pe bunurile imobiliare;
3. Impozitul pe avere
Disponibil: <http://eco.md/index.php/banii-tai/imobiliare/item/4730-ministerul-finan%C5%A3elor-
explic%C4%83-cum-va-fi-aplicat-impozitul-pe-avere> [ Accesat 20 Noiembrie 2016]
4. Evaluarea si reevaluarea în Wellesley
Disponibil:<http://www.wellesleyma.gov/pages/wellesleyma_assessor/What%20your%20property%20as
sessment%20means%20to%20you.pdf> [ Accesat 23 Noiembrie 2016]
5. Reevaluarea în SUA
Disponibil:<https://www.cabarruscounty.us/government/departments/tax/revaluation/Pages/default.a
spx>[ Accesat 25 Noiembrie 2016]

386
 MANAGEMENTUL CALITĂȚII ÎN CONSTRUCȚII
Autor: Alexandrina PETRICA, dr. conf. univ. Ion ALBU

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Quality is a concept which is used in all areas of economic and social life. Construction quality
is the result of the totality of behavior in exploitation, in order of satisfying, during the entire execution, on the
whole duration of the users and collectivities exigencies. Forwards, we will try an overview of the importance
of quality in construction, legislation governing this area, causes that generate nonquality, the costs and
construction quality system. Finally there are described the sources of information, methods and techniques
that are used in planning,insurance and control of construction projects.

Cuvinte cheie: calitate, noncalitate, managementul calității, costurile calității, controlul calității,
asigurarea calității, politica în domeniul calității.

Activitatea de construcții este recunoscută ca una dintre cele mai vechi preocupări ale omului și se
materializează iîn medii construite în care se desfăsoară întregul sistem de activități și preocupări umane. Deci,
mediul construit influențează totalitatea activităților materiale și spirituale, fapt ce a condus, încă din
antichitate, la impunerea garanției calității producției de construcții.
Calitatea construcțiilor trebuie să fie abordată complex, științific, deoarece implicațiile noncalității sunt
mult mai mari față de marea majoritate a celorlalte produse. Construcțiile, ca produse ale activității umane,
prezintă urmatoarele particularități:
- consumă un capital foarte mare;
- sunt supuse unui număr mare de factori aleatori, imprevizibili, ca urmare a duratei mari de viață;
- trebuie să satisfacă necesitățile a doua, trei generații, ceea ce face dificilă standardizarea și prelungește
perioada de acumulare a experienței necesare perfecționării produselor;
- este dificil de apreciat un raport optim între creșterea costului execuției pentru îmbunătățiri calitative și
reducerea pe această cale a costului exploatării;
- nu se admit defecte sau rebuturi (în special legate de stabilitate, rezistență, durabilitate și siguranță în
exploatare) etc.
Calitatea construcțiilor nu este doar o problemă a constructorului, ea este problemă națională și, în ultimul
timp, europeană sau chiar mondială. În acest sens, Uniunea Europeană (U.E.) a dat mandat Comitetului
European de Standardizare să stabilească norme prin care, între statele membre, să se recunoască reciproc
organismele și laboratoarele care să confirme calitatea.
Pentru a obtine o construcție de calitate corespunzatoare sunt obligatorii realizarea și menținerea, pe
întreaga durată de existență a construcțiilor, a urmatoarelor cerințe:
- rezistență și stabilitate;
- siguranța în exploatare;
- siguranță la foc;
- igiena, sănătatea oamenilor, refacerea și protecția mediului;
- izolație termică, hidrofugă și economie de energie;
- protecție împotriva zgomotului.
Managementul calitțăii proiectului include procesele necesare pentru asigurarea faptului că proiectul va
satisface necesitățile pentru care a fost întreprins. Managementul calității proiectului include
atît procesul (managementul proiectului) cît și produsul (obiectivul de construcții). Fiecare proiect este
influențat de cerințe specifice privind calitatea, costul și durata de execuție. Evident că satisfacerea
concomitentă a acestor trei cerințe (reducerea costurilor și a duratei de execuție în paralel cu creșterea calității)
este greu de realizat deoarece este posibilă doar în situația unor modificări tehnice sau organizatorice
spectaculoase.
Managerul de proiect are rolul de a asigura realizarea calității impuse în condiții de costuri și durate
acceptabile.
J. Juran arată ca 80% din cauzele noncalității sunt reproșabile proiectanților, managerilor, furnizorilor și
doar 20% sunt înregistrate în procesul de execuție a lucrărilor de construcție montaj. [Art. “Controlul calității
în industriile de servicii” (1973)].
Neconcordanțe și erori în proiectul tehnic:

387
 1. Schimbarea unei soluții tehnice sau economice din proiect cu unele nefundamentate sau nepotrivite;
2. Management nepotrivit; interpretarea greșită a proiectului;
3. Influența negativă a participanților la realizarea proiectului (furnizori, beneficiari etc.);
4. Recepția, manipularea, păstrarea necorespunzatoare a materialelor;
5 .Controlul de calitate efectuat defectuos;
6. Pregatirea profesională necorespunzătoare;
7. Indisciplina la locul de muncă;
8. Condiții meteo necorespunzătoare.
Managementul calității proiectului constă din următoarele trei procese, care se intercondiționează și se
suprapun:
1. Planificarea calității – identificarea standardelor de calitate relevante pentru proiect și stabilirea
modalităților de a le satisface.
2. Asigurarea calității – evaluarea pe baze regulate a performanțelor înregistrate în realizarea proiectului
pentru asigurarea satisfacerii standardelor de calitate considerate relevante.
3. Controlul calității – monitorizarea rezultatelor proiectului pentru a verifica dacă acestea corespund
standardelor considerate relevante și identificarea modalităților de a elimina cauzele generatoare de abateri
negative.
Calitatea este asigurată, în toate etapele de realizare a unui proiect, pornind de la concepere-proiectare și
încheind cu punerea în funcțiune și întreținerea pe toată durata de viață. Toate abaterile de la calitatea propusă
pentru un proiect provoaca anumite costuri suplimentare, mai mici sau mai mari în funcție de etapa în care ele
se elimină.
Cu toate că factorii care influențează calitatea se pot identifica ușor, factorii care influențează costul calității
sunt mai greu de identificat.
Conform standardelor internaționale, costurile calității sunt date de:
- costul studiului pieței în privința cerințelor de calitate;
- costul cercetării legat de îmbunătățirea calității;
- costul proiectării legat de asigurarea cerințelor de calitate;
- costul asigurării calității resurselor necesare execuției;
- costul organizării de șantier în legătură cu asigurarea realizării calității;
- costul auditurilor de calitate ale sistemului, obiectului de construcții etc.;
- costul pregătirii profesionale în domeniul calității;
- costul prevenirii noncalității;
- costul eliminării neconformităților de calitate;
- costul evaluării calității.
Cu cît crește calitatea unei construcții, cu atît crește și costul lucrărilor de execuție, dar scade proporțional
costul exploatării construcției, datorită calității ridicate. Durata de folosire a obiectelor de construcții este foarte
mare și, deci, recuperarea costurilor suplimentare în execuție este ușor de realizat. Se pune însă întrebarea: 'Cît
de mult putem crește costul execuției pentru îmbunătățirea calității?'. Răspunsul la întrebare se poate da prin
calculul costului global al construcției (suma costurilor de execuție și de exploatare).
Sistemul calității în construcții se compune din:
- Reglementările tehnice în construcții care se stabilesc prin regulamente și proceduri și care au ca obiect
concepția, calculul, alcătuirea, execuția și exploatarea construcțiilor.
- Calitatea produselor folosite la realizarea construcțiilor se certifică de către producător. Nu se folosesc
produse fără certificarea calității.
- Agrementele tehnice pentru noi produse și procedee care stabilesc aptitudinea de utilizare, condițiile
de fabricație, de transport, de depozitare, de punere în operă și de întreținere a lor.
- Verificarea proiectelor, a execuției lucrărilor și expertizarea proiectelor și a construcțiilor.
Proiectele se verifică obligatoriu de către specialiști, verificatori de proiecte atestați (alții decît cei ce
au elaborat proiectul).
Executia este verificată de investitori prin diriginți de specialitate iar expertizele tehnice ale proiectelor și
construcțiilor se efectueaza numai de către experți tehnici autorizați.
Conducerea și asigurarea calității în construcții constituie o obligație ce revine tuturor factorilor ce
participă la conceperea, realizarea și exploatarea construcțiilor și se materializează într-un sistem propriu
fiecarui factor.
Recepția construcțiilor urmărește certificarea realizării acestora conform cu documentația de execuție și
cu cartea tehnică a construcției în care se înscriu date referitoare la realizarea și exploatarea construcției. Se
întocmește prin grija investitorului și se predă proprietarului care are sarcina să o completeze la zi.

388
 Comportarea în exploatare și intervențiile în timp se înscriu în cartea tehnică. Intervențiile (reconstruire,
consolidare, transformare, extindere, reparații) se fac numai pe baza unui proiect avizat de proiectantul inițial
al clădirii sau de un expert tehnic avizat.
Controlul de stat al calității în construcții se exercită de către 'Inspecția de stat în construcții, lucrări publice,
urbanism și amenajarea teritoriului' care urmărește aplicarea unitară a prevederilor legale privind calitatea
construcțiilor la nivelul întregii țări.
Planificarea calității constă în identificarea standardelor de calitate relevante pentru proiect și stabilirea
modalităților de a le satisface. Ea trebuie realizată în paralel și corelată cu celelalte componente ale planificării
proiectului. De exemplu, realizarea calității dorite poate solicita modificări la nivelul costurilor sau al
programului de execuție, sau poate necesita o analiză de risc detaliată a unei anumite probleme care a fost
identificată.
Pentru planificarea calității se utilizează urmatoarele surse de informații:
- Politica în domeniul calității. Aceasta constă în ansamblul intențiilor unei organizații referitoare la
calitate.
- Scopul proiectului și descrierea produsului. Acestea includ documentația tehnico-economică
(contracte, proiectul, detalii de execuție, specificațiile tehnice, caietul de sarcini etc.).
- Standarde și legislație aplicabile. Se includ prevederile legislației naționale și internaționale (pentru
proiectele de acest tip) referitoare la proiect.
Principalele metode și tehnici utilizate în planificarea calității sunt:
- Analize cost/beneficiu. Principalul beneficiu al respectării specificațiilor privind calitatea constă în
diminuarea volumului și valorii lucrărilor care trebuie refăcute, ceea ce înseamnă o creștere a productivității,
și diminuarea costurilor. Principalul cost al respectării specificațiilor privind calitatea este cel ocazionat de
activitățile de management al calității proiectului.
- Analize comparative. Se compară practicile curente sau planificate cu cele din alte proiecte similare
pentru a se genera idei de perfecționare și pentru a avea un standard față de care să se evalueze performanțele.
- Diagrame de flux. Ele pot ajuta echipa de proiect să anticipeze unde și cînd pot apărea probleme
referitoare la calitate și pe această bază să identifice modalități de a le preveni sau rezolva.
Asigurarea calității constă în evaluarea pe baze regulate a performanțelor înregistrate în realizarea
proiectului pentru asigurarea satisfacerii standardelor de calitate considerate relevante.
Legea privind calitatea în construcții prevede următoarele drepturi și obligații pentru participanții la
realizarea obiectelor de construcții:
a. Investitorul: stabilește nivelul calitativ pentru proiectare și execuție; obține avizele și acordurile
necesare; verifică execuția prin diriginți de specialitate sau consultanți; soluționează neconformitățile,
defectele în exploatare, deficientele de proiectare; propune expertizarea construcției pentru realizarea
intervențiilor.
b. Proiectantul: precizează categoria de importanță a construcției; asigură prin proiecte și detalii de execuție
calitatea construcției; prezintă proiectele specialiștilor verificatori atestați, stabiliți de investitor, și soluționează
neconcordanțele constatate; elaborează caietele de sarcini, instrucțiunile tehnice pentru execuție, exploatare,
întreținere, reparații și urmărire a comportării construcției în timp; stabilește fazele de execuție și participă la
verificarea calității acestora; elimină deficientele de calitate încă din faza de proiectare.
c. Executantul: sesizează investitorul asupra neconcordanțelor sau deficientelor proiectului; începe
construcția numai pentru proiecte verificate și construcții autorizate; asigură realizarea nivelului calitativ
prevăzut al construcției; convoacă factorii responsabili la verificarea diferitelor stadii fizice executate;
soluționează neconformitățile pe baza soluțiilor proiectantului;
d. Verificatorul de proiecte și experții tehnici: au aceeași răspundere ca și proiectantul pentru proiectele
acceptate și răspund pentru soluțiile date.
e. Proprietarul: efectuează la timp lucrările de întreținere și reparații; completează și actualizează cartea
tehnică a construcției; execută modificări la construcții numai pe baza de proiecte verificate și autorizate.
f. Administratorul și utilizatorul: folosesc construcția conform instrucțiunilor din cartea tehnica; execută
lucrări de întreținere și reparații (dacă se prevede acest lucru prin contractul cu proprietarul), urmăresc
comportarea în exploatare; sesizează Inspecția de stat în construcții în legatură cu accidentele tehnice
înregistrate.
O noua teorie asupra calității lucrărilor de construcții este Managementul Calității Totale. Sistemul de
management al calității totale vizează toate aspectele activității firmei și desemnează calitatea ca element

389
strategic. Strategia managementului calității totale se concretizează în efortul integrat al tuturor nivelurilor
companiei pentru a crește satisfacția clientului, prin realizarea practică a îmbunătățirilor continue.
Managementul calității totale se impune în construcții deoarece:
- construcțiile sunt cunoscute pentru calitatea scăzută;
- există o lipsa de preocupare pentru respectarea termenelor de predare;
- nu se respectă costurile anticipate de client;
- se înregistrează performanțe reduse la nivelul firmei.
Spre deosebire de industrie, în construcții calitatea este impusa de:
- client;
- arhitect;
- proiectant;
- experți verificatori de proiect;
- antreprenori generali;
- subantreprenori;
- furnizori de materiale si utilaje.
În conditiile sistemului managementului calitatii totale fiecare este clientul celuilalt.
Particular pentru construcții este faptul că proprietarul este singurul 'neexpert' și totuși el este cel care
trebuie să ia deciziile cele mai importante. Proprietarul nu are experiență deoarece el conduce un proiect o
singură dată sau, în cel mai bun caz, la intervale mari de timp. Aceasta este cauza principala care generează
conflicte între participanți (legate de materiale, mașini, soluții constructive, relații dintre oameni, bani etc.).
Concluzie: Calitatea, în domeniul construcțiilor, este, în primul rînd, o problemă de responsabilitate
socială. Asigurarea securității și confortului pentru beneficiarii construcțiilor reprezintă o obligație morală și
contractuală pentru firmele de construcții. Problema calităţii lucrărilor de construcţii are o deosebită importanţă
deoarece, spre deosebire de alte activităţi ale producţiei materiale aici nu se admit abateri de la calitate în
privinţa rezistenţei, stabilităţii, durabilităţii, siguranţei în exploatare. Responsabilităţile privind asigurarea
calităţii nu se rezumă doar la nivelul constructorului sau al beneficiarului, ele au devenit o problemă naţională
şi, în ultimul timp, europeană sau chiar mondială.

Bibliografie:
1. Radu Victor, coordonator, “Managementul productiei de constructii”, Editura Sylvi, 1997.
2. Lupan, M.– Introducerea conceptului de performanta in constructii, Bucuresti, 1978;
3. Lege Nr. 721 din 02.02.1996, privind calitatea in constructii.
Disponibil: <http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&id=311715> [Accesat 19
Noiembrie 2016]
4. Managementul calitatii in constructii
Disponibil: <http://www.stiucum.com/management/managementul-calitatii/Managementul-calitatii-in-
cons51995.php> [Accesat 19 Noiembrie 2016]
5. Managementul calitatii
Disponibil: <http://www.upb.ro/managementul-calitatii.html> [Accesat 20 Noiembrie 2016]
6. Reglementari privind asigurarea calitatii in constructii. Neclaritati si contradictii
7. Disponibil: <http://www.revistaconstructiilor.eu/index.php/2008/03/29/reglementari-privind-
asigurarea-calitatii-in-constructii-neclaritati-si-contradictii/#.WDRd6NKLTIU> [Accesat 20 Noiembrie
2016]

390
 LOCUINȚELE SOCIALE ÎN REPUBLICA MOLDOVA
Autori: Marina PORTĂRESCO, lect. univ. Irina BULAT

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Odată cu punerea în aplicare a Legii cu privire la locuințe, toate bunurile imobile cu destinație
locativă care aparțin statului, vor fi trecute în categoria locuințelor sociale, respectiv, persoanele care
beneficiază de aceste spații vor achita chirie. Articolul dat reprezintă un studiu privind importanța locuințelor
sociale în asigurarea populației cu fond locativ, caracteristicile acestui tip de bunuri imobile, modalitatea
repartizării acestora. De asemenea, este analizat Proiectul de Construcţie a Locuinţelor pentru Păturile
Socialmente Vulnerabile în Republica Moldova.

Cuvinte-cheie: locuință socială, beneficiar, exigențe minimale de construcție, condiții de obținere a

locuințelor sociale, privatizare

Introducere

Locuinţa reprezintă o construcţie sau încăpere izolată alcătuită din una sau din mai multe camere de locuit,
precum şi din alte încăperi auxiliare (bucătărie, bloc sanitar etc.), care satisface cerinţele de trai ale unei
persoane sau ale mai multor persoane (familii) şi corespunde exigenţelor minime pentru locuinţe, stabilite în
actele normative; în calitate de locuinţă sînt recunoscute casele de locuit individuale, apartamentele, încăperile
locuibile din cămine şi din clădiri cu altă destinaţie. [1]
Conform datelor prezentate de către Biroul Național de Statistică, în Republica Moldova, la 1 ianuarie
2016 fondul locativ constituia 81531300 m2, dintre care 1791800 m2 se află în proprietate publică, 79673400
m2 proprietate privată, iar 66100 m2 alte forme de proprietate. [6]

Figura 1. Structura fondului locativ după forma de proprietate

Conform aceleiași surse, locuinţă socială este acea locuinţă destinată persoanelor care necesită protecţie
socială, acordată în locaţiune în condiţiile stipulate de legislația în vigoare. [1]

Exigențe minimale pentru locuințele sociale

Prin exigențe ale locuințelor sociale se au în vedere cerințele minime pentru ca un bun imobil să fie
recunoscut în calitate de locuință. Printre acestea pot fi evidențiate următoarele:
¾ accesul liber individual la spaţiul locuibil, fără tulburarea posesiei şi a folosinţei exclusive a spaţiului
deţinut de către o altă persoană sau familie;
¾ spaţiul pentru odihnă;
¾ spaţiul pentru prepararea hranei;
¾ grupul sanitar;
¾ accesul la energia electrică şi apa potabilă, evacuarea controlată a apelor uzate şi a rezi-duurilor
menajere.

391
 Norma suprafeţei locuibile pentru locuinţa socială se stabileşte în mărime de 9 m2 pentru fiecare persoană,
iar surplusul suprafeţei nu poate depăşi 12 m2 pentru o familie în cazul în care locuinţele nu au fost construite
conform standardelor pentru locuinţele sociale. [4]
Normativul privind locuințele sociale include suprafețele minimale pe care trebuie să le aibă locuințele
sociale, în dependență de numărul de odăi incluse, precum și dotările interioare ale încăperilor, pentru
realizarea unui confort minimal.

Condiţiile de obţinere a locuinţei sociale

Locuinţa socială se atribuie în locaţiune persoanelor sau familiilor luate la evidenţă, al căror venit lunar
pentru fiecare membru al familiei nu depăşeşte minimul de existenţă stabilit pe ţară şi care întrunesc cumulativ
următoarele condiţii obligatorii:
¾ nu au în proprietate locuinţă în Republica Moldova şi peste hotarele ei, teren pentru construcţia de
locuinţe, terenuri cu altă destinaţie sau casă construită în întovărăşirile pomicole, precum şi nu au
înstrăinat o locuinţă în ultimii 5 ani în Republica Moldova;
¾ nu au beneficiat din partea statului şi a autorităţilor administraţiei publice locale de credite preferenţiale
şi susţinere exprimată prin materiale de construcţie sau prin asistenţă financiară;
¾ nu au participat la privatizarea locuinţelor, loturilor pentru construcţie, terenurilor pomicole, caselor
individuale, obţinute anterior de la stat;
şi una dintre următoarele condiţii suplimentare:
¾ dispun, în fondul public de locuinţe, pentru fiecare membru al familiei de o suprafaţă locuibilă totală
sub norma minimă stabilită pentru suprafaţa locuibilă totală a locuinţei sociale;
¾ locuiesc într-o locuinţă din fondul public de locuinţe care nu corespunde exigenţelor tehnice şi sanitare
stabilite pentru locuinţă, fapt confirmat printr-un raport tehnic eliberat de organul public abilitat.
De dreptul prioritar de a primi locuinţă socială dispun:
¾ persoanele cu dizabilităţi severe care nu sînt angajate în cîmpul muncii în legătură cu starea sănătăţii;
¾ persoanele care îngrijesc minori cu dizabilităţi severe;
¾ familiile tinere, în sensul Legii nr. 279-XIV din 11 februarie 1999 cu privire la tineret, care nu dispun
de o locuinţă;
¾ familiile în care s-au născut tripleţi, cvadrupleţi sau mai mulţi copii născuţi simultan;
¾ copiii orfani care au împlinit vîrsta de majorat şi nu au beneficiat de locuinţă din partea statului. [1]

Proiectul de Construcţie a Locuinţelor pentru Păturile Socialmente Vulnerabile în Republica

Moldova

În Republica Moldova, asigurarea persoanelor cu locuințe sociale se desfășoară în două faze.

Prima fază a Proiectului a avut loc în perioada 2007-2012. În cadrul acestei etape, au fost construite patru
obiective: 2 blocuri locative în or. Chişinău şi cîte unul în or. Glodeni şi or. Criuleni, în total 269 apartamente,
fiind asigurate cu locuinţă pînă în prezent circa 581 de persoane. Costul total a proiectului a fost estimat la 7
628 879 euro, din care 65 % - 4,9 mln contribuția Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei, iar 35% -
contribuția Republicii Moldova. [5]

Tabelul 1. Caracteristica blocurilor cu destinație de locuințe sociale (prima fază)

Suprafaţa locuibilă,
Localitatea Caracteristica obiectivului
m2
Bloc locativ cu 69 apartamente situat în or. Chişinău
Chişinău 3 792,00
pe strada L. Deleanu 9/2
Bloc locativ cu 80 apartamente situat pe strada N.
Chişinău Milescu Spătaru 21/5 (destinat persoanelor intern 4 775,00
deplasate din raioanele de Est ale Republicii)
Bloc locativ cu 30 apartamente situat pe strada C.
Glodeni 1 002,00
Stere 2/2
Bloc locativ cu 70 apartamente situat pe strada Şt. cel
Criuleni 2466,85
Mare 27

392
 La finele anului 2011, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor a finalizat implementarea fazei I
a Proiectului de Construcţie a Locuinţelor pentru Păturile Socialmente Vulnerabile în Republica Moldova,
finanţat de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei - BCE (Acordul-cadru de împrumut dintre BCE şi
Guvernul Republici Moldova, ratificat prin Legea nr.215/2007).
În anul 2013, Ministerul a lansat Proiectul de construcţie a locuinţelor pentru păturile social vulnerabile,
faza II, finanţat cu suportul Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE) şi autorităţilor publice locale
de nivelul doi. Perioada de realizare preconizează fi pînă în anul 2018.
Costul total al proiectului este de 20,4 mln euro. Împrumutul de la Banca de Dezvoltare a Consiliului
Europei acoperă 65% din buget (13,4 mln euro). Contribuţia autorităţilor publice locale este de 35% din
valoarea proiectului. E vorba atât de contribuţie nefinanciară (terenuri, lucrări), cât şi de bani.
Obiectivul Fazei II a Proiectului este de a îmbunătăţi şi de a majora fondul de locuinţe date în locațiune
pentru familiile social-vulnerabile din Republica Moldova.
Scopul Proiectului este de a construi circa 700 locuințe sociale „la cheie” pentru aproximativ 2500 de
persoane cu venituri mici: familii cu multi copii, familii tinere, tineri specialiști bugetari, persoane cu
dezabilități. [5]
În baza Regulamentului cu privire la modul și condițiile de desfășurare a Proiectului de construcție a
locuințelor pentru păturile social/economic vulnerabile II [3], locuinţele sociale se oferă reprezentanţilor
categoriilor eligibile în următoarele proporţii:
¾ 10% - persoanele cu dizabilităţi severe;
¾ 10% - persoanele dezinstituţionalizate (orfani cu vârsta cuprinsă între 18 şi 21 ani);
¾ 15% - familiile cu cel puţin 3 copii minori, familiile cu un singur părinte care cresc cel puţin 2 copii
minori;
¾ 15% - familiile care întreţin copii cu dizabilităţi severe;
¾ 50% - familiile tinere sub 35 ani, unde cel puţin unul din membri este angajat al instituţiilor bugetare
sau persoane sub 35 ani angajaţi ai instituţiilor bugetare (în domeniul educaţiei, sănătăţii, asistenţei sociale).
¾

persoane cu dizabilităţi
10 severe
10
50 orfani
15

familiile cu cel puţin 3

15 copii minori
familiile care întreţin
copii cu dizabilităţi

Figura 2. Structura potențialilor beneficiari ai proiectului

Beneficiarii vor primi în foloință apartamente „la cheie”. Blocurile vor fi conectate la reţele de apă şi
canalizare, telefonie fixă, televiziune prin cablu şi internet.
În tabelul 2 este prezentată succint caracteristica fiecărui obiectiv realizat în baza Proiectului de construcţie
a locuinţelor pentru păturile social vulnerabile, faza a II-a.

Tabelul 2. Caracteristica blocurilor cu destinație de locuințe sociale (faza a II-a)

Valoarea Darea în
Localitatea Caracteristica obiectivului
proiectului exploatare
or. Briceni, 1 345 037 euro aprilie 2015
bloc de locuit cu 5 nivele, 40 apartamente
str. Uzinelor, 2 (fără TVA)
complex locativ compus din 3 blocuri aprilie 2017
locative cu 9 nivele, total 216 apartamente,
Ialoveni din care CR Ialoveni va beneficia de 94 5 354 607 Euro
apartamente finalizate la cheie, restul 122
apartamente vor fi transmise partenerului –

393
 proprietarul construcţiei nefinalizate (în
varianta albă de finisare)
bloc de locuit cu 5 nivele, 40 apartamente, mai 2014
or. Călărași 1 642 433 euro
or.Călăraşi, str. Ştefan cel Mare 42
blocuri cu suprafete mici din 15 localitati
ale raionului, propuse pentru reconstructie în
r-nul Hîncești 2 152 030 euro
spaţiu locativ, a cîte 3-4 apartamente per bloc,
în total 56 de apartamente
4 blocuri cu suprafața totală a aprilie 2016
apartamentelor de 1545 m2, total 124
apartamente, din care CR Nisporeni va
or. Nisporeni beneficia de 93 apartamente finalizate la cheie, 3 447 065 euro
restul 31 apartamente vor fi transmise
partenerului – proprietarul terenului (în varianta
albă de finalizare)
827 748 euro mai 2015
or. Sîngerei bloc locativ cu 35 apartamente
(fără TVA)
complex locativ din patru blocuri, 92 sfîrșitul anului
Leova 3 450 000 euro
apartamente 2017
Soroca 2 blocuri locative cu 72 de apartamemte 2 100 000 euro octombrie 2016
Fălești bloc locativ cu 40 apartamente 2017
bloc locativ cu 9 etaje și subsol care include
Rezina 2 200 000 euro
72 de apartamente

Concluzie

Proiectul de Construcție a Locuințelor pentru Păturile Socialmente Vulnerabile în Republica Moldova are
o importanță majoră, deoarece contribuie considerabil la asigurarea cu spațiu locativ a persoanelor sau
familiilor ce nu își pot permite cumpărarea acestuia. Perioada de 20 ani de acordare a locuințelor sociale rezolvă
problema dată astfel încît beneficiarii pot acumula o sumă suficientă pentru cumpărarea ulterioara a acestora.
Persoanele care locuiesc în apartamente aflate în proprietate publică și nu le privatizează pînă în anul 2018
se vor afla în aceeași situație ca și cea expusă mai sus. Din punct de vedere financiar, pentru familiile social
vulnerabile este mai rentabil achitarea chiriei pentru locuință decît cumpărarea ei.

Bibliografie
1. Lege nr. 75 din 30.04.2015 cu privire la locuinţe, Monitorul oficial nr. 131-138 din 29.05.2015
2. Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova Nr. 988 din 24.12.2012 cu privire la Unitatea de
implementare a Proiectului de construcţie a locuinţelor pentru păturile socialmente vulnerabile II, Monitorul
Oficial Nr. 273-279 din 28.12.2012
3. Ordinul Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcţiilor nr. 75 din 14.05.2014 cu privire la
aprobarea Regulamentului cu privire la modul şi condiţiile de desfăşurare a Proiectului de construcţie a
locuinţelor pentru păturile social/economic vulnerabile II, Monitorul Oficial Nr. 127-133 din 23.05.2014
4. NCM C.01.12:2015 Construcţii civile. Standarde locuinţe sociale. Ediţie oficială, Ministerul
Dezvoltării Regionale și Construcţiilor, Ch: 2015

394
 MANAGEMENTUL APROVIZIONĂRII, DESFACERII ȘI LOGISTICA ÎN
INTREPRINDERILE DE CONSTRUCȚII
Autori: Ecaterina PROCOPET, conf. univ. dr. Ion ALBU

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: L’approvisionnement et la vente sont tratés comme des procéssus qui represéntent des éléments
de base du système des procéssus interdépendents de chaque organisation. En même temps, tant que le
management de l’approvisionnement, que le management des ventes sont abordés comme des sous-systèmes
du management général de l’organisation, les aspets spécifiques de chaqu’un étant systématisé sur les
fonctions consacrées du management : la prévision, l’organisation, la coordonation, l’entrainement, le
contrôle- évaluation.

Cuvintele Cheie: management, aprovizionare, desfacere, logistică, construcții, întreprindere.

Managementul aprovizionării reprezintă acea componentă a managementului de ansamblu al firmei (un

subsistem al sistemului de management), care asigură previziunea, organizarea, conducerea-coordonarea,
antrenarea, controlul-evaluarea procesului de aprovizionare, astfel încât să se atingă obiectivele generale ale
firmei în condiţii de eficienţă. [1]
În particular, managementul aprovizionării vizează atingerea unui echilibru între necesităţile materiale
reale ale firmei (materii prime, materiale, echipamente tehnice, servicii, etc.) şi disponibilităţile de resurse
(financiare, umane, etc.) ce pot fi mobilizate pentru acoperirea acestor necesităţi.
Obiectivul de bază al managementului aprovizionării îl constituie asigurarea completă şi complexă a
resurselor materiale necesare desfăşurării continue a activităţii firmei: ● la şantier, ● la termenele prestabilite,
● în condiţiile cantitative şi calitative solicitate, ● cu un cost cât mai redus.
Principalele grupe de activităţi specifice necesare pentru realizarea acestui obiectiv sunt:
™ identificarea şi specificarea necesităţilor reale de resurse materiale şi fundamentarea tehnico-
economică a planurilor/programelor de aprovizionare
9 determinarea structurii şi a volumului de resurse necesare;
9 stabilirea anticipată a necesarului de aprovizionat pe întreaga perioadă;
9 eşalonarea lui pe parcursul acestei perioade, prin calcule şi metode adecvate);
™ studiul pieţei de aprovizionare pentru elaborarea strategiilor şi politicilor de aprovizionare
9 alegerea formelor şi surselor de aprovizionare adecvate (alegerea furnizorilor);
9 depistarea ofertelor de resurse şi selectarea celor care corespund în cea mai mare măsură cererilor de
consum și aprecierea furnizorilor potenţiali;
9 evaluarea şi selecţia celor care au cele mai avantajoase oferte, testarea credibilităţii acestora;
™ fundamentarea şi concretizarea relaţiilor cu furnizorii aleşi
9 negocierea condiţiilor de livrare;
9 formalizarea rezultatelor negocierii prin acorduri/contracte/comenzi;
9 organizarea şi realizarea corespunzătoare a livrării loturilor/comenzilor de aprovizionare);
™ asigurarea condiţiilor necesare primirii-recepţiei resurselor materiale şi gestionării eficiente a
stocurilor
9 organizarea raţională şi dotarea tehnică a spaţiilor de depozitare şi a sistemului de alimentare a
punctelor de consum;
9 dimensionarea pe criterii economice a loturilor de aprovizionare şi implicit a stocurilor
™ organizarea şi coordonarea adecvată a compartimentelor de aprovizionare
9 stabilirea posturilor şi sarcinilor necesare;
9 încadrarea, formarea şi perfecţionarea personalului specific;
9 coordonarea şi antrenarea acestuia
™ analiza, urmărirea şi controlul modului de realizare a procesului de aprovizionare [2].

395
 Practica economică a ţărilor dezvoltate dovedeşte că importanţa acordată aprovizionării este din ce în ce
mai mare, îndeosebi în cadrul firmelor producătoare, deoarece asigură resursele materiale necesare producţiei,
a căror pondere în costurile totale este covârşitoare (ajungând în anumite ramuri să se situeze între 50% şi
80%), iar influiența acestuia la reducerea costurilor de producție este de circa 5-10%.
În strînsă legătură cu procesul de aprovizionare pentru un succes și pentru obținerea unui flux de numerar
pozitiv a unei întreprinderii este logistica.
Logistica se poate defini ca fiind procesul cu care se gestionează într-o manieră strategică transferul şi
stocarea materialelor, componentelor şi produselor finite începând de la furnizori, traversând societatea până
la ajungerea produselor la consumatori. Aceasta se referă în principal la activitatea de aprovizionare care
regrupează ansamblul operațiunilor care au ca scop punerea la dispoziția întreprinderii a produselor și / sau
serviciilor pe care trebuie sa le procure din exterior, în vederea realizarii obiectivelor sale fundamentale. În
esență, activitatea de aprovizionare-asigurare include cumpărarea resurselor materiale (materii prime,
materiale, combustibili, energie, apă, piese de schimb, servicii) şi gestionarea stocurilor.
Un producător îşi poate asuma responsabilitatea pentru întreg procesul sau poate externaliza multe dintre
aceste funcţiuni către alţi actori. De asemenea există o plajă largă de relaţii între expeditori, transportatori şi
furnizorii de servicii logistice. Cele mai importante activități din lanțul logistic sunt prezentate în Figura 1.

Figura 1. Cele mai importante activități a unui lanț logic

Sursa: [3]

Mai jos s-a analizat fiece activitate în parte:

9 procesarea -implică primirea şi procesarea solicitării clientului, planificarea distribuţiei de marfă,

ambalarea mărfurilor pentru expediere (pe paleţi sau in containere);

9 transportul - implică deplasarea mărfurilor de la un loc la altul, fie direct către destinaţia finală, fie
către un intermediar aflat pe lanţul logistic;

9 depozitarea şi/sau activităţile logistice cu valoare adaugată – reprezintă un stadiu intermediar

opţional în acest proces care poate să contribuie la creşterea valorii mărfurilor prin intermediul activităţilor
logistice de valoare adaugată.

Toate fazele menţionate anterior pot avea diferite grade de contact cu două nivele aflate pe verticală în
lanţul valorii (nivele care intr-o anumită măsură se pot relaţiona cu oricare sau toate dintre cele trei procese de
bază descrise anterior). Cele două nivele sunt aflate pe verticală sunt:
9 Procesele de management – precum urmărirea şi înregistrarea capacităţilor;

396
 9 Soluţiile logistice – implică servicii de consultanţă care privesc opţiunile logistice care sunt
disponibile în oricare sau toate nivelele menţionate mai sus, ţinandu-se seama de nevoile anumitor clienţi şi
tipurile de produse.

Fazele mai sus menţionate pot fi considerate in principal ca fiind activităţi sau funcţiuni exercitate de
diverşi actori cu ocazia tranzacţiilor care conduc la creşterea valorii. In practică, activităţile şi funcţiile pot fi
divizate în mai multe activităţi specifice de valoare adaugată. Această aserţiune este in special adevarată pentru
activităţile logistice care implică planificare, management şi coordonare şi, subsecvent, multe alte activităţi de
valoare adaugată care pot fi generate.
Ne găsim într-o perioadă în care comerţul domină industria, mai ales prin marile suprafeţe de vînzare.
Acestea impun numeroase condiţii întreprinderilor de construcții în privinţa modalităţilor de realizare a
produselor, a calității și inovărilor în domeniu, dar mai ales, în privinţa preţurilor şi a modalităţilor şi
termenelor de plată. Toate acestea lasă întreprinderilor de construcții o libertate decizională redusă, cu impact
asupra performanţelor lor generale.
Functia de achiziție, scoasă în evidenţă astăzi foarte mult, datorită impactului său financiar asupra cifrei
de afaceri a întreprinderii este în curs de a-și câstiga titlurile de noblețe. În numeroase întreprinderi directorii
de achiziții fac parte din ramura ierarhică cea mai elevată și participă la Comitetul Director. O ancheta recenta
CEGOS arata ca 68% din cifra de afaceri a unei întreprinderi este consacrată achizițiilor. Este deci legitim de
afirmat că funcția de achizitii trebuie să fie considerată o funcție dependentă de logistica întreprinderii. [4]
Analizele arată că la reducerea cu 1% a cheltuielilor de aprovizionare generează efect asupra profitului
firmei ca și o creștere a vânzarilor cu 10%. În condițiile economice actuale când se manifestă o supraofertă de
locuinţe pe piața construcţiilor, ce determină o concurență puternică, creșterea vânzarilor unei firme cu 10%
este un obiectiv greu de atins, pe când reducerea cheltuielilor de aprovizionare cu 1% este un obiectiv mai ușor
de realizat. De aici rezultă importanța strategică a activiății de aprovizionare în cadrul firmei și implicațiile
sale asupra performanței generale a firmei. [4]
Există mai multe strategii ale operațiunilor, pe care întreprinderile producătoare de materiale de construcţii
le aleg în funcție de momentul de timp de ieșire în piață și de scopurile acesteia:
1. Producția de stoc, se alege pentru produse standardizate vîndute în canțități mari. Avantajele
acestui tip de strategie sunt: costuri scăzute de producție și răspuns rapid la cererea clienților.
2. Configurarea comenzii se alege pentru produse cu variante numeroase. Aceasta se adaptează ușor
la client, are un stoc redus și nivelul mai înalt al servciilor oferite.
3. Producția la comandă este favorabilă pentru elementele prefabricate din beton armat sau pentru
produse cu o rotație redusă. Avantajele acestui tip de strategie se înglobează în nivele scăzute al stocurilor,
opțiunile sunt alese doar din punctul de vedere a clientului care necesită o planificare, însă care este mai
simplificată.
4. Concepția la comandă se alege pentru produsele complexe, care răspund la specificații unice.
Aceasta permite să se răspundă la nevoile specifice ale unui client. [3]
La fel ca alte elemente de configurare a lanţului logistic, strategia operaţiunilor este dinamică. Ciclul de
viaţă al produselor este un factor esenţial. După variaţia cererii de produse, întreprinderile pot trece de la
producţia pe stoc la producţia la comandă, pentru reducerea riscurilor legate de stoc, garantând disponibilitatea
la un preţ competitiv.
Numărul de variante ale unui produs reprezintă un alt factor important. Nu rareori se întâmplă că 80 % din
volumele de produse expediate cu greu să se refere la 20% din referinţele sau configuraţiile posibile. În acest
context, o strategie hibridă care leagă producţia pe stoc cu cea la comandă este uneori preferabilă. Strategia de
distribuţie determină circuitul de vânzare a produselor până la cumpărătorii sau utilizatorii finali.
Elementele de configurare care stau la baza construirii strategiei lanţului logistic pot fi: strategia
operaţiunilor, strategia distribuţiei, strategia de externalizare, strategia serviciilor oferite clienţilor şi strategia
gestiunii activelor.
Totuşi, pentru a îndeplini obiectivele strategice şi pentru a obţine cu adevărat un avantaj competitiv, aceste
elemente şi deciziile pe care se sprijină trebuie să fie:
sincronizate cu strategia întreprinderii;
sincronizate cu nevoile clienţilor;
sincronizate cu puterea întreprinderii;
adaptabile, deoarece un avantaj concurenţial este temporar şi piaţa evoluează. [3]

397
 O strategie eficace a întreprinderii începe printr-o viziune strategică, care permite delimitarea activităţilor
unei întreprinderi pentru a evidenţia ceea ce este şi ceea ce face aceasta, dar şi ceea ce nu este şi ceea ce nu
face. A converti o strategie a întreprinderii într-un plan de acţiune eficace cere o bună comunicare şi o mare
disciplină.
Dacă o întreprindere poate să răspundă nevoilor clienţilor cei mai rentabili printr-un nivel de serviciu
acceptabil şi printr-un cost rezonabil cu un singur lanţ logistic atunci acesta trebuie realizat. Dacă priorităţile
de performanţă cum a fi costul, termenele, controlul operaţiunilor şi livrarea diferitelor părţi componente şi
produse sunt cu adevărat contradictorii pot fi concepute mai multe lanţuri logistice parţial sau total distincte.
[3]
În întreprinderile din Republica Moldova managementul aprovizionării este dezvoltat, acesta fiind
prezentat de departamente și manageri de aprovizionare și logistică şi datorită suprafeţei geografice mici şi
faptului că cea mai mare pondere a activităţii de construcţie este desfăşurată în mun. Chişinău. Impactul lui se
reflectă în toate departamentele întreprinderii, fiind un element important din organizarea și conducerea
generală a fimei. Acesta depinde de strategia logică aleasă de firmă, în funcție de prioritățile acesteia.

Bibliografie
1. Băleanu Virginia, Managementul aprovizionării și desfacerii. Universitatea din Petroșani, 2012.
2. Constantin Posea, Teorie și aplicații în managementul aprovizionării, Editura Fundației, 2000.
3. Mihai Felea, Gheorghe Caraiani, Logistica și Distribuția Mărfurilor. Note de curs.
4. Logistica amonte – de aprovizionare
Disponibil: <http://www.scritub.com/economie/comert/LOGISTICA-AMONTE-DE-
APROVIZION42357.php>, [Accesat 2 Decembrie 2016].

398
 ANALIZA COMPARATIVĂ A SISTEMELOR DE IMPOZITARE A
BUNURILOR IMOBILE DIN REPUBLICA MOLDOVA ŞI ROMÂNIA
Autor: Ecaterina SAVCIUC

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Impozitele reprezintă elementele cheie ale politicii oricărei țări, administrarea corectă a cărora
este orientată spre asigurarea nevoilor financiare ale statului. Impozitul pe bunurile imobile, veniturile din
achitarea căruia participă la formarea bugetelor locale (în cele mai multe state) sunt surse importante utilizate
pentru asigurarea dezvoltării durabile a localităților. Astfel, un obiectiv major al politicilor fiscale este
crearea sistemelor de impozitare a bunurilor imobile care prin cadrul legislativ, metodologia de calcul a bazei
impozabile, deducerile și scutirile oferite unor categorii de contribuabili vor asigura respectarea principiului
echității și a intereselor statului, autorităților publice locale și proprietarilor bunurilor imobile.

Cuvinte cheie: impozit pe bunuri imobile, bază impozabilă, evaluarea în scopul impozitării

Politica din domeniul impozitării bunurilor imobile în diferite state se deosebeşte reieşind din tradiţiile
naţionale ale impozitării, situaţia economică, prezenţa sistemelor de evidenţă şi inventariere a bunurilor
imobile. Sistemele de impozitare a bunurilor imobile din Republica Moldova şi România au fost analizate după
aşa criterii ca cadrul legislativ, obiectele şi subiecţii impunerii, baza impozabilă, sursa de date despre bunuri
imobile, etc..
În Republica Moldova funcţionează două sisteme de impozitare a bunurilor imobile: sistemul nou,care este
reglementat prin Titlul VI al Codului Fiscal, aprobat prin Legea nr.1055-XIV din 16.06.2000 [3],care
presupune stabilirea mărimii impozitului în baza valorii de piaţă, estimate în cadrul evaluării masive, şisistemul
vechi care este prezentat în Legea cu privire la punerea în aplicare a Titlului VI nr.1056-XIV din 16.06.2000[1]
şi prevede două impozite separate pe bunuri imobile şi funciar, care se aplică pentru bunurile imobile pentru
care nu a fost stabilită valoarea estimată.În România impozitarea bunurilor imobile este reglementată prin
Legea nr.227/2015 privind Codul Fiscal [2].
Obiectul impuneriial impozitului pe bunuri imobile în Republica Moldova reprezintă terenurile(terenuri cu
destinaţie agricolă, terenuri destinate industriei, transporturilor, telecomunicaţiilor şi terenurile cu alte
destinaţii speciale) din intravilan sau din extravilan, clădirile, construcţiile, casele de locuit individuale,
apartamentele şi alte încăperi izolate, inclusiv bunurile imobiliare aflate la o etapă de finisare a construcţiei de
50% şi mai mult, rămase nefinisate timp de 3 ani după începutul lucrărilor de construcţie[1, art.278]. În
România se supun impozitării terenurile, clădirile şi construcţiile[2, art.455 alin.(1), art.463 alin (1), art.496
alin.(1)].
În calitate de contribuabili ai impozitului pe bunuri imobile în Republica Moldova sunt persoanele juridice
şi fizice rezidenţi şi nerezidenţi,proprietarii bunurilor imobiliareşi deţinătorii drepturilor patrimoniale, iar în
România impozitul pe clădiri şi terenuri este achitat de proprietari, iar deţinătorii drepturilor patrimoniale
achită taxe. Impozitul pe construcţii se achită de persoanele juridice române, cu excepţia instituţiilor publice;
persoanele juridice străine care au un sediu permanent în România; persoanele juridice cu sediul social în
România înfiinţate conform legislaţiei europene.
În Republica Moldova pentru bunurile imobile ce se impozitează conform Titlului VI al Codului Fiscal,
adică sistem nou, bază impozabilă serveşte valoarea estimată, pentru cele ce se impozitează după sistem vechi
– valoarea de bilanţ, costul bunului imobil, suprafața pentru terenuri. În România pentru clădirile cu destinaţie
rezidenţială aflate în proprietatea persoanelor fizice valoarea impozabilă se stabileşte reieşind din suprafaţă,
impozitul pentru terenuri de asemenea reieşind din suprafaţă, impozitul pentru construcţii se calculează în baza
valorii de bilanţ. Pentru celelalte tipuri de clădiri (în afară de cele rezidenţiale) în calitate de valoare impozabilă
poate servi: valoarea dintr-un raport de evaluare, valoarea finală a lucrărilor de construcții (p/u clădirile sunt
construite în ultimii 5 ani), valoarea care rezultă din actul de transfer a dreptului de proprietate, ultima valoare
impozabilă înregistrată în evidențele organului fiscal.
Analiza sistemelor de impozitare a bunurilor imobile din Republica Moldova și România este prezentată
în următorul tabel.

399
 Tabelul. Analiza sistemelor de impozitare a bunurilor imobile din Republica Moldova și România
Criteriul de comparație Republica Moldova România
Tipul cotelor Legislaţia prevede cote maxime şi Cote fixe pentru terenuri şi
minime, iar cota concretă stabileşte construcţii şi cote stabilite anual de
autoritatea reprezentativa a APL consiliile locale, în limitele stabilite
(sistem nou), cote fixe (sistem vechi) de lege – pentru clădiri
Sursa de date despre Registrul bunurilor imobile, registrele Registrele APL formate în baza
bunuri imobile de evidență ale APL declarărilor contribuabililor
Implicarea sectorului Nu există Există, rapoartele de evaluare în
privat în procesul de scopul impozitării trebuie să fie
impozitare elaborate de evaluatori autorizați
Sursele de finanțare a Bugetul de stat şi bugetul autorităţilor Sursele contribuabilului
lucrărilor de evaluare în publice locale (din 2017)
scopul impozitării
Valoarea estimată în Valoarea de piaţă Valoarea impozabilă (diferită de
scopul impozitării valoarea justă sau de piaţă)
Metodele aplicate la Metoda cheltuielilor, metoda analizei Metoda cheltuielilor
evaluarea în scopul comparative a vînzărilor, metoda
impozitării venitului
Mecanismul de verificare Prin aplicarea metodelor de analiză Introducerea obligatorie a valorii
a calității evaluării în statistică, etapă a procesului de estimate în scopul impozitării în
scopul impozitării implementare a sistemului de evaluare Baza de Informații Fiscale
Procedura de apel Nu există instituţii specializate, Comisia Fiscală Centrală (din
contribuabilul se poate adresa la oficiu cadrul Ministerului Finanţelor),
cadastral teritorial, apoi la Agenţia Agenția Națională de Administrare
Relaţii Funciare şi Cadastru şi la Fiscală
instanţa de judecată
Sursa: elaborat de autor
Ca urmare a analizei comparative a sistemelor de impozitare a bunurilor imobile din Republica Moldova
şi România pot fi constatate semnificative deosebiri dintre acestea. Sistemul nou din Republica Moldova
corespunde tendinţelor internaţionale actuale din domeniu, datorită aplicării sistemelor informaţionale
automatizate pentru estimarea valorii de piaţă în scopul impozitării şi utilizării în calitate de sursă de date
despre imobile a registruluibunurilor imobile.
În România sistemul de impozitare nu are drept bază un registru unic în care ar fi înregistrate toate bunurile
imobile din ţară. În prezent domeniul înregistrării se află la o etapă de trecere de la cadastrul sporadic la cel
sistematic. Baza impozabilă pentru bunuri imobile reprezintă valorile stabilite nu în baza abordărilor de piaţă,
chiar şi valorile din rapoartele de evaluare se estimează doar prin metoda cheltuielilor. Însă, aplicarea
coeficienţilor pentru amplasare şi care reflectă rangul localităţii reprezintă un pas de trecere de la valorile de
bilanţ, costurile construcţiei spre valoarea de piaţă în calitate de bază impozabilă.

Bibliografie
1. Lege pentru punerea în aplicare a Titlului VI a Codului Fiscal nr.1056-XIV din 16.06.2000//Monitorul
Oficial al R.Moldova nr.127-129/886 din 12.10.2000.
2. Lege nr. 227/2015 privind Codul fiscal.
Disponibil: <https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/legislatie/L_227_2015.htm#A496>[Accesat 14
Noiembrie 2016]
3. Titlul VI al Codului Fiscal. Impozitul pe bunurile imobiliare, aprobat prin Legea nr.1055-XIV din
16.06.2000// Monitorul Oficial al Republicii Moldova 2000, nr.127-129/884.
4. Vascu, A. Este posibil ca impozitul să crească, deşi valoarea impozabilă scade. Revista ,,Valoarea
oriunde este ea”, nr.10, 03.2016, p.8-11.
5. Бузу, О.B. Стоимостная оценка недвижимого имущества: теория, реальность, перпесктивы.-
Chișinău.: Tehnica Info, 2012. 274 c..

400
 PROBLEMELE ACTUALE CREDITĂRII IPOTECĂRE ÎN REPUBLICA
MOLDOVA
Autori : conf.univ.dr., Tatiana SANDUȚA, Alina SCRIPNIC

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Studiul este efectuat pentru determinarea problemelor ipotecării în Republica Moldova, fiind
examinate actele normative care reglementează evaluarea bunurilor imobile în scop de ipotecă, condițiile de
oferire a creditelor ipotecare de către băncile comerciale moldovenești, numărul contractelor înregistrate și
oferite de băncile comerciale. Sunt examinate problemele și situația pieței ipotecare după falimentarea celor
trei bănci comerciale.

Cuvinte cheie: ipotecă, gaj, creditor ipotecar, debitor ipotecar, evaluator, rata dobînzii, comision, credit
ipotecar.

Ipoteca permite posibilitatea finanțării construcțiilor de bunuri imobile pentru a extinde accesul la locuințe
de către cetățenii cu venituri mici și medii. Creditele ipotecare devenind o sursă de venit, care permit extinderea
limitelor de procurare a unui bun imobil.
În Republica Moldova piața ipotecară a început să se dezvolte în anii 2003-2004, promovîndu-se în special
în anii 2005-2008. Ca concept juridic, creditul ipotecar se consolidează pe piața imobiliară abia în anul 2008
odată cu aprobarea Legii cu privire la ipotecă.
Activitatea în domeniul creditării ipotecare este reglementată de Constituția Republicii Moldova din
29.07.1994, Codul Civil al Republicii Moldova nr.1107 din 06.06.2002, Legea cu privire la ipotecă nr.142 din
26.06.2008, de alte acte normative, precum și de tratatele internaționale la care Republica Moldova este
parte.[2] Metodologia de evaluare a obiectelor supuse ipotecării este prevăzută în Standardele Europene de
Evaluare (EVS), Standardele Internaţionale de Evaluare (IVSC).
Actele normative ce se referă la noţiunea de ipotecă se află într-o concordanţă conceptuală, doar că unele
acte diferă de altele prin gradul de detaliere a informaţiei, sau domeniul de aplicare. Analiza comparativă a
prevederilor ipotecii în diverse surse legislative este reflectată în tabelul 1.
Tabelul 1. Analiza comparativă a prevederilor ipotecii din diverse surse legislative.
Actele normative
Standarde
Prevederi Legea cu privire la Legea cu privire Codul Civil al RM
Internaționale de
ipotecă nr.142 la gaj nr.449 nr.1107
Evaluare 2011
Nr

1 Noțiunea Ipoteca - drept real în al Ipoteca - gajul Gajul este un drept Ipoteca. Plasarea unei
de ipotecă cărui temei creditorul bunurilor imobile, real în al cărui temei proprietăţi drept
este în drept să ceară unde gajul este o creditorul (creditorul garanţie pentru
satisfacerea creanţelor garanţie reală în al gajist) poate pretinde rambursarea unui
sale, cu preferinţă faţă cărei temei satisfacerea credit, cu clauza de
de ceilalţi creditori, creditorul gajist creanţelor sale cu rambursare a acestuia
inclusiv statul, din poate urmări preferinţă faţă de la scadenţă. În cazul
valoarea bunurilor bunul gajat avînd ceilalţi creditori, încetării plăţii ratelor la
imobile depuse în prioritate faţă de inclusiv statul, din credit, de către debitor,
ipotecă, în cazul în care alţi creditori, valoarea bunurilor creditorul poate în mod
debitorul omite să inclusiv faţă de depuse în gaj în cazul legal să execute
execute obligaţiile stat, la satisfa- în care debitorul garanţia.
garantate cu ipotecă. cerea creanţei (debitorul gajist) nu [4]
[2] garantate. [3] execută obligaţia
garantată prin gaj. [1]
2 Obiectele Unul sau mai multe Orice bun corpo- Obiect al gajului (bun -proprietăți investițio-
ipotecii bunuri imobile pre- ral sau incorporal, gajat) poate fi orice nale;
zente sau viitoare ce ori o universalita- bun, inclusiv o -proprietăți ocupate de
pot fi individualizate te de bunuri, cu universalitate de proprietar;
excepţia bunurilor bunuri, care nu sunt

401
 prin numere cadas-trale inalienabile sau retrase din circuitul -proprietatea imobili-
separate. [2] insesizabile. [3] civil. ară specializată;
-proprietatea imobili-
ară generatoare de
afaceri;etc. [4]
3 Subiecții Creditor ipotecar, Creditor gajist, Creditor gajist, Creditor ipotecar.
ipotecii Debitor ipotecar. [2] Debitor gajist. [3] Debitor gajist. [1] Debitor ipotecar. [4]
4 Evaluarea De către evaluator în - - De către evaluator în
obiectelor raportul de evaluare se raportul de evaluare se
ipotecii determină valoarea de determină valoarea de
piață și de înlocuire. [2] piață, de lichidare,
valorea pentru garanții
bancare. [4]
Sursa: [1,2,3,4]
Modalitatea de evaluare a bunurilor imobile ipotecate este stipulată doar în Legea cu privire la Ipotecă din
142 – XVI din 26 iunie 2008 şi Standardele Internaționale de Evaluare.
Informația privind condițiile de oferire a creditelor ipotecare de către băncile comerciale din Republica
Moldova în luna octombrie 2015/2016 este reflectată în tabelul 2.
Tabelul 2 Condițiile de oferire a creditelor ipotecare
Rata Rata Ter. Comision Comision
Suma
Banca Proiectul dobînzii% dobînzii% max. de de
maximă
Nr.

2015 2016 ani acordare administr.

Reziden- 2 500 000 0,15%
1 BCR - 11,0% 25 0,5%
țial BCR lei lunar
2 Casa 70% din 0,5%
Victoriabank 11,00% 12,0% 20 1,0%
magică val.imob. lunar
Imobiliar
Moldindcon- 12,0% 60%din 0,1%
3 de 12,50% 20 1,0%
bank (14,5%) val.imob. lunar
achiziție
În funcție 0,15%
4 FinComBank Casa mea 16,00% 12,5% 20 1,0%
de val.gaj lunar
Moldova Imobiliar 0,02%
5 10,00% 12,5 % 30 800 000 lei 0,5%
Agroindbank Avînt lunar
EuroCredit- 2 500 000 0,15%
6 Casa mea 10,00% 12,8% 15 2,0%
Bank lei lunar
Imobiliar 12,95%- 70%din 0,05%
7 Mobiasbanca 11,04% 20 1,0%
în MDL 13,95% val.imob. lunar
Moldova 70% din 0,07%
8 Imobiliar 11,00% 13,0% 20 1,0%
Agroindbank val.imob. lunar
2 000 000 0,5%
9 Eximbank Famiglia 11,21% 13,9% 20 1,0%
lei lunar
10 Comerțbank Imobiliar 15,00% 17,0% 5 500 000 1,0% 0,1%
Sursa: [7]
Rata dobînzii a creditelor ipotecare variază în limita de la 11% (BCR) pînă la 17% (ComerțBank).
Termenul de oferire a creditelor ipotecare în Republica Moldova în mediu, variază în limita de la 1 an
(majoritatea) pînă la 20 de ani, iar suma maximală de oferire a creditelor ipotecare este în mediu de 70% din
valoarea imobilului.
Actualmente atestăm o creștere a ratei dobînzii la creditele ipotecare cu aproximativ 1,20 % față de aceeași
perioadă a anului precedent.
Ipoteca în calitatea sa de credit a cărui gaj este reprezentat de un bun imobil, este oferită în mare parte de
băncile comerciale din Republica Moldova. În țările internaționale, ipoteca, soluționează cu succes problemele
locative ale populației, pe cînd în țara noastră atractivitatea ipotecii devine tot mai mică. În primul rînd costurile
creditului ipotecar nu sunt comparabile cu veniturile populației, instabilitatea economică relativ mare nu
permite majorarea perioadei de rambursare, ceea ce determină creșterea sumelor ce trebuie să fie achitate lunar.
În acest context scade numărul de contracte de ipotecă înregistrate.[5]

402
 Conform datelor oferite de Î.S,,Cadastru,, numărul contractelor de ipotecă înregistrate în anul 2016 este în
descreștere considerabilă față de aceeași perioadă a anului precedent cu 41 la sută.
Banca Națională a Moldovei oferă datele privind structura creditelor pe sectorul bancar al Republicii
Moldova pe ramuri, unde sunt înregistrate creditele oferite de băncile comerciale moldovenești. Informația
privind numărul creditelor acordate pentru procurarea/construcția imobilului în perioada anilor 2014-2016 este
reflectată în tabelul 3.
Tabelul 3. Numărul creditelor acordate pentru procurarea/construcția imobilului
Numărul creditelor
Banca Comercială MDL Valută MDL Valută MDL Valută Total
Nr 2014 2015 2016
1 BC ,,MobiasBanca,, 449 4 347 0 227 0 1027
2 BC ,,Moldova-Agroindbank,, 467 0 334 0 141 0 942
3 BC ,,EximBank,, 389 0 169 0 45 1 604
4 BC ,,Moldinconbank,, 382 1 137 1 82 1 604
5 BC ,,Victoriabank,, 107 0 104 1 48 0 260
6 BC ,,EuroCreditBank,, 23 0 82 0 22 0 127
7 BC ,,EnergBank,, 45 0 31 0 22 0 98
8 BC ,,FinConBank,, 47 0 23 0 12 0 82
9 BC ,,Unibank,,, 50 0 0 0 - - 50
10 BCR Chișinău 2 1 13 0 22 0 38
11 BC ,,ProCreditBank,, 11 0 13 0 1 0 25
12 BC ,,Banca Sociala,, 3 0 0 0 - - 3
13 BC ,,Comerțbank,, 0 0 1 0 0 0 1
14 BC ,,Banca de Economii,, 1 0 0 0 - - 1
15 Total 1976 6 1254 2 622 2
Sursa:[6]
Cele mai multe credite acordate pentru procurarea/construcția imobilului pentru persoanele fizice de către
băncile comerciale moldovenești, au fost acordate de către BC ,,Mobiasbancă,, fiind urmată de BC ,,Moldova
Agroindbank,, iar cele mai puține credite au fost acordate de BC ,,Banca de Economii,, ,,Comerțbank,, și
,,Banca Socială,,.
Variația numărului creditelor înregistrate în Î.S ,,Cadastru,, și numărului creditelor acordate în MDl pentru
procurarea/construcția imobilului de către băncile comerciale moldovenești este reflectată în figura 1.

Figura 1. Numărul contractelor înregistrate în Î.S Cadastru și numărul creditelor acordate de băncile
comerciale moldovenești în anii 2014-2016
Sursa: [5,6]
Dacă ipoteca în anul 2014 a înregistrat o creștere de cca 15% față de acceași perioadă a anului 2013, atunci
din anul 2015 numărul înregistrărilor atestă descreștere de 9 % față de acceași perioadă a anului precedent și
de 41 % în comparație cu anul 2015.
Conform datelor oferite de Banca Națională a Moldovei atestăm că și aici în perioada anului 2016 numărul
creditelor acordate pentru procurarea/construcția imobilului a scăzut cu 50 % față de aceeași perioadă a anului
precedent în care numărul creditelor acordate constituia de 1254.

403
 Reducerea considerabilă la contractarea creditelor ipotecare de la băncile comerciale de către cetățeni poate
fi explicată prin faptul instabilității economice, creșterea cursului valutar și respectiv reducerea veniturilor
populației.
Cea mai mare problemă cu care se confruntă actualmente sectorul ipotecar este situația social-economică
și politică din țară, falimentarea celor trei bănci comerciale (Banca de Economii S.A., BC ,,Banca Socială,,
S.A. și BC ,,Unibank,, S.A.) care au condus la următoarele consecințe:
- reducerea considerabilă a cererii la creditele ipotecare,
- nerambursarea creditelor ipotecare,
- acordarea creditelor cu grave încălcări,
- micșorarea volumelor evaluărilor, cît și multe alte consecințe.
În urma falimentării acestor trei bănci comerciale, acestea vor înștientiza persoanele care au contractat
credit ipotecar, cu o scrisoare în care se va specifica transferarea spre o altă bancă comercială unde va avea loc
achitarea creditului. Respectiv persoana care a beneficiat de la bun început un credit ipotecar cu o rată a
dobînzii și cu anumite condiții, acum va fi nevoit să accepte condițiile altei bănci (exemplu: BC ,,Banca de
Economii,, are transfer la BC ,,Victoriabank,,), astfel dacă la încheierea contractului au fost condițiile de
achitare a ,,Băncii de Economii,, începînd cu ziua înștientizării aceasta va fi nevoită să accepte toate condițiile
,,Băncii Victoriabank,,.
De remarcat că în anul 2015, indiferent de situația social-economică și politică extrem de complicată,
sistemul bancar (băncile) au acordat ,,credite noi,, în mărime de 25 424 mil.MDL (cca 1 184 mil.Euro).
Majoritatea volumului de credite continuă să se acorde cu grave încălcări. [8]
Ce ține de persoanele fizice, cerințele necesare pentru obţinerea unui credit devin tot mai stricte. Astfel,
potenţialul debitor trebuie nu numai să fie foarte convingător în decizia sa de a apela la un credit dar şi să îşi
asume toate riscurile legate de condiţiile rambursării creditului.[5]
Numărul bunurilor ipotecate a căror proprietari nu şi-au onorat obligaţiunile este în creştere. Astfel, oferta
care semnificativ întrece cererea este suplimentar majorată prin intermediul ofertelor băncilor care doresc să-
şi execute drepturile de ipotecă. Dar, în condiţiile actuale atractivitatea majorităţii obiectelor gajate este
mică.[5]
Concluzii
1) Creditele ipotecare permit satisfacerea unei necesităţi de bază ale pupulaţiei, devenind o sursă de venit
pentru obţinerea locuinţelor.
2) Piaţa ipotecară în Republica Moldova este dezvoltată. Actual 9 bănci comerciale oferă credite ipotecare.
Condiţiile de oferire a creditelor ipotecare nu sunt favorabile: rata bancară la creditele ipotecare variază între
11% şi 17 %; termenul creditului este în mediu de 20 ani; iar suma maximală a oferirii creditului ajunge doar
pînă la 70% din valoare imobilului.
3) Oferta creditelor ipotecare acordate de bănci întrece semnificativ cererea. Astfel numărul creditelor au
scăzut cu 37 la sută în anul 2015 și 50 la sută în anul 2016.
4) 70 la sută din credite acordate de sistemul bancar în anul 2015 vor fi irecuperabile.
5) Creditele ipotecare se acordă în continuare cu grave încălcări. Debitorii trebuie să fie convingători în
decizia de a apela la un credit și să își asume toate riscurile legate de condițiile ramburării creditului.

Bibliografie
1. Codul Civil al Republicii Moldova nr.1107 din 06.06.2002
2. Legea Nr.142 din 26.06.2008 cu privire la ipotecă
3. Legea Nr.449 din 30.07.2001 cu privire la gaj
4. Standardele Internaţionale de Evaluare, București 2011.
5. Înregistrarea tranzacțiilor cu bunurile imobile de Î.S Cadastru, 2013-2016. ARFC
6. Disponibil: <https://www.bnm.md/bdi/pages/reports/drsb/DRSB7.xhtml?id=0&lang=ro> [Accesat 1
Octombire 2016].
7. < http://bnm.md/ro/content/bancile-licentiate-din-republica-moldova> [Accesat 1 Octombire 2016].

404
 АНАЛИЗ ЧИСТЫХ ТЕКУЩИХ АКТИВОВ СТРОИТЕЛЬНЫХ
ПРЕДПРИЯТИЙ РЕСПУБЛИКИ МОЛДОВА
Авторы: Любовь УСТУРОЙ, Алина СТРАТИЛА

Технический Университет Молдовы

Ключевая идея: Достижение и поддержание финансового равновесия между имуществом и

источниками финансирования активов способствует повышению стабильности финансовой
ситуации предприятия с точки зрения платежеспособности в краткосрочной перспективе. Наличие
в достаточном объеме денежных средств и их эквивалентов для погашения кредиторской
задолженности является основным индикатором отсутствия у предприятия просроченных долговых
обязательств.

Ключевые слова: факторный анализ, объем продаж, источники финансирования, товарно-

материальные запасы, чистые текущие активы, неустойчивое финансовое состояние.

1. Введение
Изучение равновесия между статьями актива и пассива баланса позволяет оценить способность
предприятия своевременно погашать свои долги. Гарантией погашения обязательств может послужить
соблюдение правила «минимального финансового равновесия» [1], согласно которому основными
источниками финансирования долгосрочных активов является перманентный капитал, а текущие
активы образуются за счет краткосрочных обязательств.
Подверженность отдельных элементов текущих активов к потере своей стоимости (запасы могут
обесцениться, часть дебиторской задолженности остаться непогашенной) требует для обеспечения
надежного покрытия краткосрочных обязательств формирования некоторой «маржи безопасности»,
представляющей собой чистые текущие активы.
Для предприятий строительной отрасли анализ чистых текущих активов приобретает особое
значение в условиях преобладания материальных затрат в общей стоимости строительной продукции.
В специальной литературе чистые текущие активы также могут называться чистым работающим
капиталом, собственными оборотными средствами, собственным оборотным капиталом и др.
2. Расчет фактической величины чистых текущих активов
Расчет чистых текущих активов производится согласно одному из двух ниже представленных
способов, обеспечивающих идентичность полученных результатов.
1. Чистые текущие активы являются частью перманентного капитала, направленного на
пополнение текущих активов:
ЧТА = ПК – ДА, (1)
где: ЧТА – чистые текущие активы;
ПК – перманентный капитал;
ДА – долгосрочные активы.
2. Чистые текущие активы представляют собой превышение величины текущих активов над
величиной краткосрочных обязательств:
ЧТА = ТА – КО, (2)
где: ТА – текущие активы;
КО – краткосрочные обязательства.
Расчет фактической величины чистых текущих активов строительных предприятий за период 2014-
2015 гг. представлен в таблице 1.
Из произведенных в таблице 1 расчетов следует, что за рассматриваемый период строительные
предприятия располагают положительными чистыми текущими активами. В 2015 году величина
чистых текущих активов увеличилась на 1191808 тыс. леев или на 22,7 %, что свидетельствует об
улучшении финансовой ситуации предприятий с точки зрения платежеспособности в краткосрочном
периоде.

405
 Таблица 1 Расчет чистых текущих активов, тыс. леев
Показатели 2014 г. 2015 г.
Текущие активы 14864888 16131112
Краткосрочные обязательства 9608810 9683226
Чистые текущие активы 5256078 6447886
Источник: рассчитана авторами на базе [2].

3. Факторный анализ чистых текущих активов

Для осуществления факторного анализа чистых текущих активов представляется целесообразным
определять чистые текущие активы при помощи следующей трехфакторной аддитивной
математической модели:
ЧТА = СК + ДО – ДА, (3)
где: СК – собственный капитал;
ДО – долгосрочные обязательства;
ДА – долгосрочные активы.
Каждый элемент указанной формулы представляет собой один из факторов I уровня, которые
оказывают влияние на чистые текущие активы. Расчет влияния факторов I уровня на изменение чистых
текущих активов балансовым методом представлен в таблице 2.

Таблица 2 Расчет влияния факторов I уровня на изменение чистых текущих активов, тыс. леев
Абсолютное Влияние
Показатели 2014 г. 2015 г.
отклонение фактора
Собственный капитал 6995179 7347241 +352062 +352062
Долгосрочные обязательства 6618793 8053150 +1434357 +1434357
Долгосрочные активы 8357894 8952505 +594611 -594611
Чистые текущие активы 5256078 6447886 +1191808 +1191808
Источник: рассчитана авторами на базе [2].

Из данных таблицы 2 видно, что увеличение чистых текущих активов произошло за счет роста
собственного капитала и долгосрочных обязательств на 352062 тыс. леев и 1434357 тыс. леев
соответственно.
Рост инвестиционной активности в долгосрочные активы строительных предприятий обусловил
сокращение анализируемого показателя на 594611 тыс. леев.
В случае необходимости осуществления более глубокой оценки эволюции чистых текущих
активов, целесообразно разложить факторы I уровня на составные части, факторы II уровня,
установленные на основании информации из бухгалтерского баланса (в зависимости от степени
детализации анализа).
4. Анализ соотношения между чистыми текущими активами и объемом продаж
Для соблюдения требований рыночной экономики необходимо рассматривать эволюцию чистых
текущих активов под влиянием изменения скорости обращения составных показателей
оборачиваемости текущих активов и скорости обращения краткосрочных обязательств.
Ускорение оборачиваемости составных частей текущих активов приводит к высвобождению
средств, направленных на их формирование, и, соответственно, для поддержания и увеличения объема
продаж необходима меньшая сумма инвестиций в чистые текущие активы [1].
Ускорение оборачиваемости краткосрочных обязательств оказывает обратное влияние на
продолжительность операционного цикла.
Экономический эффект от изменения оборачиваемости перечисленных показателей
рассчитывается путем произведения разности между продолжительностью оборота соответствующих
элементов баланса отчетного и базового периода на среднедневной доход от продаж отчетного
периода.
Исходные данные для расчета изменения средней стоимости чистых текущих активов
представлены в таблице 3.

406
 Таблица 3 Исходные данные, тыс. леев
Показатели 2014 г. 2015 г.
Средние остатки товарно-материальных запасов 6780109 7939113
Средние остатки краткосрочной дебиторской задолженности 4166857 5771469
Средняя величина краткосрочных обязательств 8645115 9646018
Доходы от продаж 13575620 15056034
Среднедневные доходы от продаж 37710 41822
Источник: рассчитана авторами на базе [2].

Расчет изменения средней стоимости чистых текущих активов под влиянием модификации
скорости обращения формирующих элементов представлен в таблице 4.

Таблица 4 Расчет изменения средней стоимости чистых текущих активов, тыс. леев
Высвобождение (-),
Элементы формирования
Расчет иммобилизация (+) инвестиций
чистых текущих активов
в чистые текущие активы
(7939113/41822 –
Товарно-материальные запасы + 419475
6780109/37710) * 41822
Краткосрочная дебиторская 5771469/41822 –
+ 1150105
задолженность 4166857/37710) * 41822
[(9646018/41822 –
Краткосрочные обязательства - 58133
8645115/37710) * 41822] * (-1)
Источник: рассчитана авторами на базе [2].

Согласно данным таблицы 4, на строительных предприятиях средняя стоимость инвестиций в

чистые текущие активы возросла за анализируемый период с 4459266 тыс. леев [(3662453+5256078)/2]
в до 5851982 тыс. леев [(5256078+6447886)/2]. Данный рост объясняется замедлением
оборачиваемости текущих активов в запасах, что потребовало дополнительных инвестиций для
увеличения запасов в сумме 419475 тыс. леев.
В 2015 году возросла по сравнению с 2014 годом также средняя сумма средств, отвлеченных из
оборота строительных предприятий в расчеты с дебиторами. По причине удлинения периода оплаты
дебиторской задолженности, потребовалось увеличение суммы средств, направленных на
формирование чистых текущих активов, на 1150105 тыс. леев.
Удлинение периода погашения краткосрочных обязательств позволило строительным
предприятиям сократить среднюю стоимость средств, инвестированных в чистые текущие активы, на
58133 тыс. леев.

5. Анализ обеспеченности товарно-материальных запасов устойчивыми источниками

финансирования
Наличие на предприятии оптимального запаса товарно-материальных ценностей (сырье и
материалы, незавершенное производство, готовая продукция) определяет, в итоге, конечные
финансовые результаты производственной деятельности. Избыток товарно-материальных запасов
приводит к значительным расходам на их содержание и хранение, а дефицит - вызывает остановку
производства, падение объемов реализации, и, в некоторых случаях, необходимость приобретения
сырья и материалов по завышенным ценам.
В связи с этим, с точки зрения финансовой устойчивости предприятия, особое значение
приобретает анализ обеспеченности товарно-материальных запасов (ТМЗ) устойчивыми источниками
финансирования (совокупность чистых текущих активов и краткосрочных кредитов и займов).
В практике могут встречаться следующие типы финансовой устойчивости предприятия,
определяемые степенью обеспеченности товарно-материальных запасов устойчивыми источниками
финансирования (таблица 5).

407
 Таблица 5 Характеристика типов финансовой устойчивости предприятия
Типы финансовой устойчивости Критерии соотнесения Примечание
Абсолютная краткосрочная ТМЗ < ЧТА; Коб. = Коб. - коэффициент обеспеченности ТМЗ
финансовая устойчивость ЧТА/ТМЗ > 1. устойчивыми источниками средств.
Неустойчивое финансовое ТМЗ = Иуст. + Ивр.; Коб. = Ивр. - временно свободные источники
состояние Иуст./ТМЗ < 1. финансирования имущества: не
Кризисное финансовое состояние ТМЗ > Иуст. + Ивр.; Коб. = просроченная задолженность персоналу
Иуст./ТМЗ < 1. по оплате труда, бюджету по налоговым
платежам, органам социального
страхования и пр.
Источник: составлена авторами на основе [3].
Расчет уровня обеспеченности товарно-материальных запасов строительных предприятий
устойчивыми источниками финансирования выполняется в таблице 6.
Таблица 6 Расчет уровня обеспеченности товарно-материальных запасов
Показатели 2014 2015
Товарно-материальные запасы 7827397 8050829
Чистые текущие активы 5256078 6447886
Краткосрочные кредиты и займы 1187123 1266228
Устойчивые источники финансирования 6443201 7714114
Уровень обеспеченности ТМЗ, %:
а) чистыми текущими активами 0,671 0,801
б) устойчивыми источниками 0,823 0,958
Источник: составлена авторами на основе [3].
Как показывают приведенные выше данные, на строительных предприятиях материальные запасы
больше чистых текущих активов и суммы устойчивых источников их финансирования. Следовательно,
финансовое состояние предприятий строительной отрасли можно классифицировать как
предкризисное/кризисное финансовое состояние.
6. Выводы
1. За анализируемый период строительные предприятия располагают положительными чистыми
текущими активами, наблюдается позитивная динамика данного показателя (увеличение на 22,7 % в
2015 г. по сравнению с 2014 г.), что на первый взгляд может свидетельствовать об эффективности
хозяйственной деятельности.
2. Согласно данным факторного анализа, рост чистых текущих активов строительных предприятий
произошел в значительной степени за счет увеличения долгосрочных обязательств, Степень влияния
данного фактора составляет +120,4 % (1434357 / 1191808 * 100 %). Данное обстоятельство оценивается
негативно на фоне отсутствия финансовой устойчивости строительных предприятий (коэффициент
автономии в 2015 г. составил 0,293).
3. Несмотря на увеличение доходов от продаж за рассматриваемый период на 10,9 %, темпы роста
чистых текущих активов превосходили темпы роста доходов от продаж за период 2014-2015 гг., что
обусловило замедление оборачиваемости составных частей чистых текущих активов и, как следствие,
иммобилизацию (замораживание) инвестиций в чистые текущие активы.
4. Необоснованное увеличение стоимости товарно-материальных запасов и краткосрочной
дебиторской задолженности привело к тому, что равновесие платежного баланса на строительных
предприятиях обеспечивается частично за счет привлечения временно свободных источников средств
в оборот, а также частично за счет просроченных платежей. В данной ситуации необходима
реструктуризация текущих активов предприятия с целью обеспечения оптимального объема каждого
элемента текущих активов.

Список литературы:
1. Ţiriulnicova, N. ş.a. Analiza rapoartelor financiare: [manual]. Chişinău: Asociaţia Obştească “ACAP
RM”, 2011, 400 p. ISBN 978-9975-78-995-0.
2. Стоимость имущества и источников финансирования активов строительных предприятий.
Disponibil: http://statistica.md [Accesat 10 Noiembrie 2016].
3. Савицкая, Г. Экономический анализ. – 11-е изд., испр. и доп. – М.: Новое знание, 2005, 651 с. ISBN
5-94735-080-7.

408
 ACTUALITATEA EVALUĂRII PARTRIMONIULUI CULTURAL ÎN
REPUBLICA MOLDOVA
Autor: Lidia VLAS

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Patrimoniul cultural constituie una dintre cele mai importante file din moștenirea culturală a
omenirii, studierea și protecția cărora a devenit o normă obligatorie pentru fiecare țără. Cunoașterea acestor
obiective ne permite o mai bună percepție a trecutului istoric, iar valorificarea și păstrarea lor trebuie să fie
parte a unui regim legal durabil de ocrotire. Evaluarea acestora a devenit necesară în contextul situației
actuale din Republica Moldova datorat dispariției, demolării în masă a acestora.

Cuvinte cheie: patrimoniu cultural, monumente, ocrotire, demolare, evaluare,valoare de piață,

metodologie, standarde.

1.Patrimoniul cultural în Republica Moldova

Patrimoniul cultural constituie una dintre cele mai importante file din moștenirea culturală a omenirii,
studierea și protecția cărora a devenit o normă obligatorie pentru fiecare țără. Cunoașterea acestor obiective ne
permite o mai bună percepție a trecutului istoric, iar valorificarea și păstrarea lor trebuie să fie parte a unui
regim legal durabil de ocrotire.
Patrimoniul cultural este constituit din obiecte sau ansambluri de obiecte cu valoare istorică, artistică sau
ştiinţifică, care reprezintă mărturii ale evoluţiei civilizaţiilor de pe teritoriul republicii, precum şi ale dezvoltării
spirituale, politice, economice şi sociale, şi care sînt înscrise în Registrul monumentelor Republicii Moldova
ocrotite de stat.
În prezent în Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat sunt înregistrate circa 5695 de
monumente, dintre care 2335 sunt în centrul țării, 2917 la nordul țării și 441 la sudul țării. Conform unui studiu
realizat la comanda Centrului Analitic Independent „Expert-Grup” Moldova pierde anual 13 monumente. Iar
în ultimii 20 ani, de pe harta istorică a Chişinăului au fost şterse peste 250 de monumente. Potrivit
cercetării, cea mai gravă situaţie se înregistrează chiar în centrul istoric al Chişinăului. Astfel, din cele
977 de monumente de importanţă locală sau naţională, 254 au fost demolate, incendiate sau modificate prin
lucrări de construcţie neautorizate. Nici în alte regiuni din ţară situaţia nu este mai bună. În majoritatea
cazurilor are loc reconstrucția acestora, fără însă a investi într-o restaurare științifică de lungă durată, eludând
legislația în vigoare.
Ocrotirea monumentelor de către stat cuprinde prevederea şi asigurarea lucrărilor de evidenţă, studiere,
punere în valoare, salvare, protejare, conservare, restaurare dar și de evaluare a acestora. Astfel, evaluarea
monumentelor istorice se face în scopul determinării avuției naționale, asigurării, restaurării acestora, precum
și pentru evidență financiară.
2. Metodologia cu privire la determinarea valorii de piață a monumentelor istorice
În Republica Moldova nu există un act normativ prin care să se stabilească procedura de determinare a
valorii monumentelor istorice. Există însă Regulamentul privind criteriile de evaluare a patrimoniului cultural
construit de categorie locală elaborat de către Primăria Municipiului Chișinău, care stabilește exigențele de
bază pentru analiza istorică, arhitecturală, punerea în valoare a monumentelor examinate. Conform acestui
regulament evaluarea patrimoniului cultural construit de categorie locală se efectuează prin analiza științifică
cu perfectarea fișei de inventariere, în care se consemnează informația istorică, valoarea arhitectural – plastică,
tehnică, etc. Aceasta poate fi făcută la inițiativa proprietarului, titularului cu drept de administrare,
administrației publice locale, Ministerului Culturii al Republicii Moldova, Academiei de Științe a Moldovei.
În majoritatea țărilor europene, ca Franța, Germania, Cehia, Italia evaluarea monumentelor istorice are loc
doar pentru evidența financiară și în scop de restaurare. Unica țară în care evaluarea se face și pentru vânzarea
acestora este Olanda.
În Ucraina procesul de evaluare a obiectivelor istorice este practicat mai bine de 10 ani. Primul proiect
important în acest sens a fost evaluarea clădirilor – monumente „Старокиевскии квартал” în anul 1998.
Metodologia și criteriile de evaluare a patrimoniului cultural sunt stipulate în Hotărârea Cabinetului de Miniștri
ai Ucrainei din 26 septembrie 2002, Nr. 1447 privind metodologia de estimare valorică a monumentelor.
Conform acestui act valoarea obiectului istoric se determină, ca și în cazul bunurilor imobile, prin aplicarea
celor trei abordări și anume: abordarea prin costuri, abordarea analizei comparative a vânzărilor, abordarea

409
veniturilor. Prima abordare este adesea cea mai utilizată în practică. Pentru abodarea de piață setul de elemente
pentru comparare caracterizează valoarea culturală a obiectelor de comparație, nivelul de siguranță
(autenticitate) și legămintele restrictive în ceea ce privește securitatea și utilizarea de interes. Abordarea
veniturilor este rar utilizată.
Problema principală în domeniul evaluării monumentelor istorice este lipsa definiției valorii de piață, care
să ia în considerare importanța istorică și culturală a evaluării obiectului. Aceste abordări ale evaluării care
există în acest moment, nu conțin metode clare și bazate pe dovezi de calcul pe baza valorii diferitelor criterii
istorice, ceea ce face această proprietate un monument. De exemplu, în standardele RICS (Royal Institution of
Chartered Surveyors) și standardele TEGOVA până în prezent nu se acordă atenție problemei evaluării acestor
tipuri de bunuri. Respectiv, în țările europene nu sunt elaborate abordări unice ce țin de evaluarea acestora,
care ar putea servi drept repere pentru elaborarea standardului național de evaluare al monumentelor istorice.
Totodată, în structura organizatorică a RICS sunt incluse anumite specializării și anume evaluarea
patrimoniului cultural și a artelor, care nu presupun însă evaluarea monumentelor istorice, concentrându-se
exclusiv pe antichități.
3. Concluzii
Concluzionând studiul efectuat putem constata lipsa unei metodologii clare și bine definite a evaluării
monumentelor istorice nu numai în Republica Moldova, dar și în țările Uniunii Europene. Aceasta dă dovadă
de actualitatea studierii problemei în cauză, concentrarea eforturilor arhitecților, savanților, economiștilor și
evaluatorilor – practicieni asupra elaborării metodologiei unice de evaluare în acest scop.

Bibliografie
1. Regulamentul privind criteriile de evaluare a patrimoniului cultural construit de categorie locală
elaborat de către Primăria Municipiului Chișinău, 2011
2. Hotărârea Cabinetului de Miniștri ai Ucrainei din 26 septembrie 2002, Nr. 1447 Metodologia de
estimare valorică a monumentelor.
3. Starea patrimoniului arhitectural în Republica Moldova.
Disponibil: <http://www.budgetstories.md/starea-patrimoniului-arhitectural-in-republica-moldova/>
[Accesat 15 Noiembrie 2016].

410
 PRINCIPIILE GESTIUNII RISCURILOR BUNURILOR IMOBILE
IPOTECATE
Autor: Carolina VOLOSATÎI

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Riscurile apar în toate activitățile socio-economice, pentru fiecare activitate îmbrăcînd forme
particulare, în funcție de tipul, modul de manifestare și magnitudinea acestora. Întru asigurarea unei gestiuni
eficiente a riscurilor ipotecare este necesară aplicarea unei abordări sistemice, care ar permite examinarea
tuturor factorilor de materializare a evenimentelor de risc din cadrul operațiunilor de ipotecă a bunurilor
imobile.

Cuvinte cheie: risc, gestiune, imobil, principii, ipotecă, sistem.

Riscul este un fenomen care afectează în mod direct viața de zi cu zi a oamenilor, a organizațiilor și de
aceea influențează în permanență capacitatea și voința decizională a acestora.
O definire simplificată a riscului ar fi: riscul reprezintă potențialul ca un eveniment neașteptat să apară sau
să nu apară la un moment dat ca urmare a apariției unor femomene adverse neașteptate.
Riscurile apar în toate activitățile socio-economice, pentru fiecare activitate îmbrăcînd forme particulare,
în funcție de tipul, modul de manifestare și magnitudinea acestora.
Termenul de gestiune al riscului nu are o definiţie universal acceptată. Deoarece riscul este un eveniment
incert care poate afecta atît negativ cît și pozitiv el reprezintă o preocupare permanentă a tuturor celor implicați,
de accea managementul riscurilor constituie procesul de identificare, analiză și raportare a factorilor de risc,
în scopul tratării/atenuării/evitării acestora.
Riscul bunului imobil ipotecat reprezintă un element constitutiv al riscului de credit al băncii și un obiect
de gestiune în cadrul sistemului de administrare al riscurilor creditare.
În literatura economică din țară la ziua de astăzi practic lipsește determinarea esenței noțiunii de „risc al
bunurilor ipotecate”. În literatura străină această noțiune este examinată mai activ, însă nu există o determinare
univocă al conținutului său economic. De cele mai dese ori noțiunea de „risc ipotecar” este examinată în
contextul încasărilor în volum insufficient, obținute din realizarea gajului comparativ cu necesarul pentru
achitarea creditului și acoperirea tuturor cheltuielilor aferente operațiunii de creditare.
Apariția sistemelor de gestiune a riscurilor a demarat la mijlocul anilor 1990, fapt ce a fost condiționat de
acțiunea unui șir de factori și tendințe, ce au preschimbat radical abordarea față de gestiunea riscurilor. La
acești factori, printre altele, pot fi atribuite globalizarea economiei mondiale, evoluția pieței instrumentelor
derivate, interconexiunea între riscuri și piețele financiare, dezvoltarea informațional - tehnologică etc.
În perioada precedentă anilor 90, gestiunea riscurilor era realizată doar la nivelul anumitor persoane care
își asumau riscul: persoanele responsabile de administrarea portofoliului, sau în cel mai bun caz, în calitate de
funcție suplimentară în cadrul secției planificare strategică sau a trezoreriei. În cadrul multor bănci această
situație se menține și pînă în prezent. La începutul anilor 90, pentru organizarea sistemului de gestiune a
riscurilor se aplica abordarea ”de jos în sus”(ascendentă), în cadrul căreia gestiunea pentru toate tipurile de
riscuri se realiza separat. Estimările obținute pentru diferite tipuri de risc aveau un caracter divers și nu puteau
fi comparate între ele. Cu o asemenea abordare, agregarea rezultatelor obținute era imposibilă.
Odată cu intrarea într-un nou mileniu a demarat aplicarea abordării ”de sus în jos” (descendentă). În cadrul
ei a devenit posibilă obținerea estimărilor comparabile pentru toate tipurile de riscuri, precum și agregarea
acestora.
Întru asigurarea unei gestiuni eficiente a riscurilor ipotecare este necesară aplicarea unei abordări
sistemice, care ar permite examinarea tuturor factorilor de materializare a evenimentelor de risc din cadrul
operațiunilor de ipotecă a bunurilor imobile, privite în toată unitatea și interconexiunea lor, precum și adoptarea
unor decizii manageriale bazate pe previziunea evoluției proceselor de creditare ipotecară și a pieței bunurilor
imobile.
Sistemul de gestiune a riscurilor ipotecare reprezintă în sine unitatea următoarelor elemente interconexe:
a principiilor, formelor și metodelor de maximizare a consecințelor favorabile, precum și de minimizare a
consecințelor nefavorabile, de materializare a evenimentelor de risc din cadrul operațiunilor de ipotecă a
bunurilor imobile.

411
 În cadrul teoriei de gestiune există diverse abordări față de formularea și argumentarea principiilor de
gestiune, care preconizează diferite grade de detaliere a lor – de la descrierea unuia sau a două principii de
bază pînă la concretizarea lor într-o listă numeroasă de itemi. La baza formării și funcționării sistemului de
gestiune a riscului ipotecate stau următoarele principii generale și specifice de gestiune, prezentate în tabel.

Tabelul 1 – Principiile de gestiune a riscurilor ipotecare

Denumirea principiului Esența principiului
Principii generale
Principiul consecvenței Necesitatea formării unui bloc-țintă, care determină rezultatele de funcționare
a Sistemului de gestiune a riscuilor
Principiul științific Elaborarea preliminară, calculele explicite, precum și argumentarea efectului
pozitiv al modificărilor planificate din cadrul pieței ipotecare asupra
accesibilității bunurilor imobile, utilizînd realizările științei moderne.
Principiul sistemic Examinarea piețelor bunurilor imobile și a creditării ipotecare prin prisma
interconexiunii și interacțiunii lor reciproce, organizarea gestiunii riscurilor
ipotecare ca a unui fenomen caracteristic pentru ambele piețe.
Principiul complexității Necesitatea evidenței tuturor riscurilor ipotecare, care afectează procesele de
evoluție a pieței bunurilor imobile.
Principiul adaptabilității Posibilitatea reacționării adecvate a sistemului de gestiune a riscului, la
modificarea conjuncturii pieței imobiliare, precum și ajustarea la activitatea în
condiții noi, modificate.
Principiul eficienței Crearea unui sistem de gestiune a riscului, care ar permite minimizarea
consecințelor efectelor negative ale riscurilor ipotecare asupra evoluției pieței
bunurilor imobile.
Principii specifice
Principiul atitudinii loiale Perceperea și evidența riscurilor ipotecare ca fiind un factor obiectiv și
față de riscuri inevitabil, gestiunea acestor riscuri în conformitate cu scopurile Sistemul.
Principiul prognozării Prognozarea riscurilor posibile, care ar permite crearea premizelor necesare
pentru localizarea și neutralizarea lor, precum și desemnarea măsurilor
preventive de diminuare a riscurilor, suportînd cheltuieli minime
Principiul asigurării Folosirea posibilităților companiilor externe de asigurare în scopul stingerii
integrale sau parțiale a pierderilor ce vizează riscurile ipotecare; asigurarea
oricăror proiecte noi sau operațiuni asociate cu riscul ipotecar;
Principiul provizionării Crearea în cadrul Sistemului de gestiune a riscului ipotecar a fondurilor interne
de rezerve, mijloacele cărora ar putea fi utilizate în cazuri de urgență

Bibliografie
1. Iliescu, C. Managementul Riscului. Ed. Dacia, 2003
2. Evsafiev, I. N. Risc-management total 2008.
Disponibil: <http://www.likebook.ru/books/view/10246>, [Accesat 12 Septembrie 2016]
3. Лаврушина, О.И.; Валенцевой, Н.И. Банковские риски: учебное пособие, КНОРУС, 2007.
4. Лоссан, А. Залог недвижимости
Disponibil: <http://www.ivip.ru>, [Accesat 23 Noiembrie 2016]
5. Iliescu, C. Managementul Riscului. Ed. Dacia, 2003

412
 ELEMENTELE DE CONȚINUT ȘI DE STRUCTURĂ
ALE ACTELOR PROCESUALE CIVILE DE DISPOZIȚIE
Autor: Olga PISARENCO, avocat, dr., conf. univ.

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Actele procesuale civile de dispoziție reprezintă manifestările de voință ale instanței de judecată,
ale părților și altor participanți la procesul civil asupra acțiunii civile deduse spre judecare. De calitatea
actelor procesuale civile depinde reușita soluționării cauzei civile, cât și utilizarea eficientă a mijloacelor
legale de apărare a drepturilor, libertăților și intereselor legitime ale persoanei. Iată de ce, este a priori
important a cunoaște care sunt categoriile de acte procesuale civile și normele legale care le reglementează
conținutul, care sunt părțile componente ale unui act procesual civil de dispoziție, precum și cum urmează a
fi încadrat cuprinsul actului în pagină. Aceste repere sunt puse la baza prezentului studiu.

Cuvinte cheie: act procesual civil, act procesual civil de dispoziție, act procedural civil, acțiune civilă,
proces civil, procedură civilă.

Unul din principiile fundamentale ale statului de drept îl reprezintă principiul accesului liber la justiție, care
acordă persoanelor fizice și juridice dreptul de a se adresa în instanța de judecată, în modul stabilit de lege,
pentru a-și apăra drepturile încălcate sau contestate, libertățile și interesele legitime.
Instanţa judecătorească intentează procesul civil la cererea persoanei care revendică apărarea unui drept al
său încălcat sau contestat, a unei libertăţii ori a unui interes legitim. Potrivit art.7 alin.(3) din CPC, la intentarea
proceselor de judecare a litigiilor de drept (procedura contencioasă) se depune cerere de chemare în judecată,
iar în pricinile necontencioase se depune cerere. Acestea reprezintă principalele acte procesuale de dispoziție
care stau la baza intentării oricărei acțiuni civile de către reclamant/creditor/petiţionar în virtutea principiului
disponibilităţii, iată de ce ele trebuie să corespundă anumitor cerințe de formă şi de conţinut prevăzute de
legislația procesual civilă.
Întregul proces civil se bazează pe actele procesuale de dispoziție ale părților și altor participanți la proces,
precum și ale instanței de judecată. Procesul civil i-a naștere în baza cererii sau cererii de chemare în judecată
și se stinge, de regulă, prin actul final al instanței de judecată – hotărârea judecătorească. Între aceste acte
procesuale de dispoziție se interpune un ansamblu de alte acte procesuale și procedurale, toate destinate să
impulsioneze soluţionarea cauzei civile şi să determine pronunţarea unei decizii asupra litigiului.
Actele procesuale civile pot fi clasificate în funcție de diverse criterii. În funcție de organele sau
persoanele care le întocmesc sau de la care emană, se disting: a) actele instanţei de judecată; b) actele părţilor;
c) actele altor participanţi la proces; d) actele organelor auxiliare ale justiţiei. În funcţie de conţinut, actele
procesuale civile pot fi divizate în: a) acte de dispoziție, care reprezintă o manifestare de voință; b) acte
procedurale, care constată o operațiune procesuală. În funcţie de modul de efectuare, actele procesuale civile
se clasifică în: a) acte care trebuie întocmite în mod obligatoriu în formă scrisă; b) acte care, în mod obligatoriu,
se administrează în formă orală şi se consemnează apoi în scris [7; p.17-20].
Actele de dispoziție ale instanței de judecată, conform art.14 din CPC sunt: a) hotărârea judecătorească,
prin care se soluționează fondul cauzei; b) încheierea judecătorească, prin care nu se soluționează fondul
cauzei, apelului sau recursului; c) ordonanța judecătorească, emisă unilateral de judecător, în baza
materialelor prezentate de creditor, privind încasarea de sume bănești sau revendicarea de bunuri de la debitor
în pretențiile specificate la art.345 din CPC; d) decizia judecătorească, prin care se soluționează fondul
apelului și al recursului. Totodată, potrivit art.3184 din CPC, instanța de judecată emite și ordonanță de
protecție, prin care se dispune aplicarea măsurilor de protecție a victimelor violenței în familie.
Actele de dispoziţie ale părţilor în procesul civil, conform art.60 alin.(2) din CPC pot fi clasificate în: a)
acte specifice reclamantului: cererea de chemare în judecată, modificarea temeiului sau obiectului acțiunii,
majorarea sau micșorarea cuantumului pretențiilor din acțiune, renunţarea la acțiune; b) acte specifice
pârâtului: recunoaşterea acțiunii, referința, acțiunea reconvențională; c) acte specifice ambelor părți:
tranzacţia de împăcare, judiciară sau de mediere, omologată de către instanță [6; p.195-198].
În tabelul de mai jos este redată o sistematizare a actelor procesuale civile de dispoziție ale instanței de
judecată, ale părților și altor participanți la proces, precum și normele legale aplicabile la întocmirea lor,
necesare pentru conformitate.

413
 Actele procesuale civile de dispoziție ale instanței de judecată
Denumirea actului Normele care prevăd cerințe de conținut
Hotărârea judecătorească art.14 alin.(1)-(2), 24 alin.(4), 48 alin.(2), 236 alin.(5)-(7), 238
alin.(3)-(4), 239, 241, 243-248, 285, 292, 296, 300, 307, 311, 317,
325, 330, 334, 343, 3433 din CPC
Încheierea judecătorească art.14 alin.(1), (3) și (5), 54 alin.(4), 120 alin.(2), 125 alin.(2), 153,
159 alin.(4), 170 alin.(2), 171, 184, 190 alin.(1), 192 alin.(1 2), 212
alin.(5), 268 alin.(1), 269-270, 290 alin.(5), 353 alin.(2), 481 alin.(2),
486 alin.(2), 490 alin.(1) din CPC
Ordonanța judecătorească art.14 alin.(1) și (4), 351 din CPC
Ordonanța de protecție art.3184 din CPC
Decizia judecătorească art.14 alin.(5), 389 alin.(2) și (5), 390 din CPC
Actele procesuale civile de dispoziție ale părților și altor participanți la proces
Denumirea actului Normele care prevăd cerințe de conținut
Cererea de chemare în judecată art.166-167 din CPC, art.19 din Legea contenciosului administrativ
Cererea de intervenție procesuală art.65 alin.(21), 67 alin.(2), 166-167 din CPC
Cererea reconvențională art.166-167, 172-173 din CPC
Referința art.186, 366 din CPC
Cererile vizând pricinile cu procedură art.283-284, 286-289, 297-298, 302-303, 309, 312-313, 3181-3182,
specială 319-320, 327-328, 331-332, 337, 339, 3431-3432 din CPC
Cererea de eliberare a ordonanței art.346-347 din CPC
judecătorești
Cererea de reclamare a probei art.119 alin.(2) din CPC
Cererea de asigurare a probelor art.128 din CPC
Cererea de asigurare a acțiunii art.177 alin.(1) și (2) din CPC
Cererea de apel art.art.364-365 din CPC
Cererea de recurs art.art.433-434, 437 din CPC
Cererea de revizuire art.451 din CPC
Cererea de recunoaştere a hotărârii art.art.468-469 din CPC
judecătoreşti străine
Cererea de recunoaştere şi executare a art.4751 din CPC
hotărârii arbitrale străine
Cererea de desfiinţare a hotărârii arbitrale art.477-478 din CPC
Cererea de eliberare a titlului de executare art.483 din CPC
silită a hotărârii arbitrale
Cererea de confirmare a tranzacţiei prin care art.487-488 din CPC
părţile previn un proces civil şi de eliberare a
titlului de executare silită
Pe lângă cerințele de formă și de conținut, prevăzute expres în legislație, urmează a se ține cont și de alte
condiții de conformitate ale actelor procesuale de dispoziție:
¾ Respectarea formei scrise simple. Ca excepție de la această regulă, legiuitorul a prevăzut expres că trebuie
să fie dactilografiate: cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, care este asistat în judecată
de un reprezentant (art.166 alin.(7) din CPC) și cererea de recurs (art.437 alin.(1) din CPC).
¾ Existența capacității procesuale de a realiza personal sau prin reprezentant actul de dispoziție. Aceasta
rezultă din prevederile art.57-58 din CPC, cerințe pe care trebuie să le întrunească persoana care realizează
actul procesual de dispoziție. La fel, trebuie să se țină cont și de prevederile art.79-81 din CPC.
¾ Manifestarea de voinţă trebuie să fie neîndoielnică şi lipsită de orice viciu de consimţământ, nu trebuie să
ascundă o cauză ilicită sau imorală. Manifestarea de voință se confirmă prin semnătura persoanei sau a
reprezentantului ei (art.166 alin.(5) din CPC).
¾ Adresarea cererii instanței de judecată competente să soluționeze cauza civilă concretă. Respectarea
acestei cerințe presupune aplicarea regulilor competenței generale (art.33 din CPC) și ale competenței
jurisdicționale, care este de două feluri: a) materială, care presupune identificarea pe linie verticală a
instanței de judecată competente să examineze pricina în primă instanță, adică o judecătorie, o curte de apel
sau Curtea Supremă de Justiție (art.331, 35, 371, 459-462 din CPC); b) teritorială, care presupune
identificarea pe linie orizontală a instanței de judecată competente să examineze pricina în primă instanță,
adică care judecătorie din cele existente sau care curte de apel (art.38-40, 42 din CPC).
¾ Respectarea procedurii prealabile de soluționare a litigiului pe cale extrajudiciară, inclusiv prin mediere,
dacă îndeplinirea acestei proceduri este prevăzută de lege sau de contractul părților pentru un astfel de
litigiu. Spre exemplu, respectarea procedurii prealabile este obligatorie la depunerea cererii de chemare în

414
 judecată în cazul nerespectării obligațiilor contractuale de transport (art.1020 alin.(1) din CC), în cazul
solicitării reparării prejudiciului material și moral de la angajator (art.332 din CM) sau al soluționării
conflictelor colective de muncă (art.357-360 din CM), cererii de chemare în instanța de contencios
administrativ (art.14 din Legea contenciosului administrativ), cererii de constatare a faptelor care au valoare
juridică și alte cereri depuse în procedură specială (art.284 alin.(1) lit.b) și c), 294 alin.(2), 309 alin.(2), 313,
331 alin.(1), 3432 alin.(1) din CPC), cererii de eliberare a ordonanței judecătorești (art.347 alin.(3) din
CPC).
¾ Legalizarea împuternicirilor reprezentantului, în cazul în care cererea se depune și se susține de către
reprezentant. Reprezentarea judiciară poate fi: legală (art.71-73, 79 din CPC), contractuală (art.75 alin.(1)
și (2) din CPC), statutară (art.75 alin.(2) și (3) din CPC), garantată de stat (art.77 din CPC). Împuternicirile
reprezentantului legal se atestă prin statutul și împuternicirile sale. Împuternicirile reprezentantului
persoanei fizice se legalizează prin mandat, iar ale persoanei juridice se legalizează prin procură sau mandat,
după caz. Procurile eliberate în numele persoanei juridice conform actelor de constituire se semnează de
către administrator, iar mandatul se certifică de avocat sau avocatul stagiar.
¾ Prezentarea dovezii de achitare a taxei de stat. La calcularea și achitarea taxei de stat urmează a se ține
cont de prevederile art.83-87 din CPC și art.3 alin.(1) din Legea taxei de stat. Plata taxei de stat se face prin
sistemul bancar, fie prin depunerea personală a sumei taxei de stat la ghișeul băncii – în acesta caz dovada
va fi ordinul de încasare a numerarului anexat în original, sau prin transfer bancar – dovadă fiind dispoziția
de plată bancară [5; pct.5].
Efectele nerespectării cerințelor legale înaintate pentru depunerea acțiunii civile diferă în funcție de
felul încălcării. Astfel, nerespectarea cerințelor de formă și de conținut poate avea ca efect restituirea cererii
de chemare în judecată în temeiul art.170 din CPC sau de a nu se da curs cererii cu oferirea unui termen pentru
înlăturarea neajunsurilor în temeiul art.171 din CPC. Dacă neconformitatea se determină pe parcursul
procesului, atunci instanța va scoate cererea de pe rol în temeiul art.267 din CPC.
Actele de dispoziţie, din moment ce au fost efectuate, sunt irevocabile. Părţile nu mai pot reveni asupra
manifestării lor de voinţă în sensul de a retracta. De asemenea, nici instanţa de judecată, din moment ce a luat
act de voinţa părţilor şi a pronunţat o hotărâre în consecinţă, nu mai poate revizui asupra deciziei luate.
Hotărârile judecătoreşti pronunţate ca urmare a efectuării unui act de dispoziţie se dau fără drept de apel. Pot
fi atacate însă cu recurs, iar în unele cazuri pot fi exercitate căi extraordinare de atac.
La baza prezentului studiu stau ca repere încă două aspecte de clarificat: care sunt părțile componente ale
unui act procesual civil de dispoziție, precum și cum urmează a fi încadrat cuprinsul actului în pagină. Cu
referire la părțile componente ale unui act procesual civil de dispoziție ținem să menționăm că operează
analogia legii. Legiuitorul a prevăzut expres în art.241 din CPC care sunt părțile componente ale hotărârii
judecătorești, și anume: partea introductivă, partea descriptivă, partea de motivare și partea dispozitivă. Mai
mult, legiuitorul prevede că fiecare parte a hotărârii se evidențiază separat în textul acesteia.
Această structură logică este aplicabilă oricărui act procesual civil de dispoziție fie al instanței de judecată,
fie al părților sau altor participanți la proces.
Spre exemplu, art.270 alin.(1) din CPC prevede cuprinsul încheierii, fără a specifica părțile componente
(nici nu considerăm necesară o asemenea exactitate), dar care pot fi ușor identificate. Astfel, analogic hotărârii
judecătorești, în încheierea judecătorească se indică, în partea introductivă: a) locul şi data emiterii; b)
denumirea emitentului, numele membrilor completului de judecată şi al grefierului; c) date despre participanţii
la proces, obiectul litigiului sau pretenţia înaintată; în partea descriptivă: d) problema asupra căreia se emite;
în partea de motivare: e) motivele care au determinat concluziile instanţei şi legea guvernantă; în partea
dispozitivă: f) dispoziţia instanţei; g) ordinea şi termenul de atac al încheierii dacă este susceptibilă de atac.
La fel, conform art.390 alin.(1) din CPC, decizia instanței de apel trebuie să conțină, în partea
introductivă: a) denumirea instanţei care a emis decizia, completul de judecată; b) locul şi data pronunţării
deciziei; c) numele sau denumirea apelantului şi calitatea lui procedurală; în partea descriptivă: d) expunerea
succintă a hotărârii primei instanţe, a motivelor cererii de apel, a noilor probe, lămuririle participanţilor la
procesul în apel; în partea de motivare: e) motivele concluziilor instanţei de apel şi referirea la legea
guvernantă; în partea dispozitivă: f) concluziile instanţei de apel în urma examinării apelului. Această structură
este aplicabilă, prin analogia legii, și deciziilor emise de instanțele de recurs.
În ceea ce privește cuprinsul ordonanței judecătorești, conform în art.351 din CPC, se indică, în partea
introductivă: a) numărul dosarului şi data eliberării ordonanţei; b) instanţa, numele judecătorului care a eliberat
ordonanţa; c) numele sau denumirea creditorului, domiciliul sau sediul, datele lor bancare; d) numele sau
denumirea debitorului, domiciliul sau sediul, datele lor bancare; în partea de motivare: e) legea în al cărei
temei este admisă pretenţia creditorului; în partea dispozitivă: f) suma ce urmează a fi încasată sau bunul ce
urmează a fi revendicat, valoarea lui; g) despăgubirile şi penalităţile care sunt solicitate de creditor şi care

415
urmează să fie încasate în temeiul legii sau al contractului; h) taxa de stat plătită de debitor în favoarea
creditorului sau a statului; i) termenul şi modul de contestare a ordonanţei judecătoreşti. Observăm că în textul
legii lipsește partea descriptivă, aceasta datorită faptului că ordonanța judecătorească se emite în situațiile în
care nu există un litigiu, precum și datorită faptului că are valoarea unui titlu executoriu.
Acest test al structurii în 4 trepte poate fi aplicat și conținutului actelor procesuale de dispoziție ale părților
și altor participanți la proces, cu precizarea că partea dispozitivă se înlocuiește cu partea de solicitare.
Spre exemplu, potrivit art.166 alin.(2) din CPC, în cererea de chemare în judecată se indică, în partea
introductivă: a) instanţa căreia îi este adresată; b) numele sau denumirea reclamantului, domiciliul ori sediul
lui, numărul de identificare de stat (IDNO) – pentru persoane juridice şi întreprinzători individuali şi numărul
de identificare personal (IDNP) – pentru persoane fizice; dacă reclamantul este o persoană juridică, datele
bancare, numele reprezentantului şi adresa lui, în cazul în care cererea se depune de reprezentant; dacă
reclamantul locuieşte în străinătate, adresa din Republica Moldova unde urmează a i se face comunicările
despre proces; b1) numărul de telefon, numărul de fax, poşta electronică sau alte date de contact ale
reclamantului; c) numele sau denumirea pârâtului, domiciliul ori sediul lui; c1) numărul de telefon, numărul de
fax, poşta electronică sau alte date de contact ale pârâtului, în cazul în care reclamantul dispune de aceste date;
c2) numele, prenumele, adresa, numărul de telefon, numărul de fax, poşta electronică sau alte date de contact
ale reprezentantului reclamantului; d) esenţa încălcării sau a pericolului de încălcare a drepturilor, libertăţilor
sau intereselor legitime ale reclamantului, pretenţiile lui; g) valoarea acţiunii, dacă aceasta poate fi evaluată;
în partea descriptivă și în partea de motivare: e) circumstanţele de fapt şi de drept pe care reclamantul îşi
întemeiază pretenţiile şi probele de care acesta dispune în momentul depunerii cererii; h) date despre
respectarea procedurii de soluţionare prealabilă a litigiului pe cale extrajudiciară dacă pentru un astfel de litigiu
îndeplinirea procedurii este prevăzută de lege sau de contractul părţilor; în partea de solicitare: f) pretenţiile
reclamantului către pârât. Totodată, o particularitate pentru actele procesuale civile ale părților și altor
participanți la proces le reprezintă: i) documentele anexate la cerere, altfel spus anexele.
În ceea ce privește încadrarea cuprinsului actului procesual civil în pagină, ținem să menționăm că:
¾ Partea introductivă la actele de dispoziție ale instanței de judecată se aliniază pe partea stângă a paginii,
iar în cazul actelor de dispoziție ale părților și altor participanți la proces – pe partea dreaptă a paginii.
¾ Partea descriptivă în actele instanței de judecată se evidențiază prin cuvântul „examinând”, iar în actele de
dispoziție ale părților și altor participanți la proces – prin cuvintele „în fapt”.
¾ Partea de motivare în actele instanței de judecată se evidențiază prin cuvântul „constată”, iar în actele de
dispoziție ale părților și altor participanți la proces – prin cuvintele „în drept”.
¾ Partea dispozitivă / de solicitare în actele instanței de judecată se evidențiază prin cuvintele „dispune”,
„decide”, iar în actele de dispoziție ale părților și altor participanți la proces – prin cuvântul „solicit”.
În concluzie, atenționăm că de calitatea întocmirii actelor procesuale civile atât de către instanțele de
judecată, cât și de către părți și alți participanți la proces, depinde reușita oricărui proces civil. Calitatea actului
depinde atât de respectarea cerințelor de formă și de conținut, cât și a cerințelor de valabilitate.

Bibliografie

1. Codul de procedură civilă, nr.225-XV din 30.05.2003. În: M.O. al R.M. nr.130-134/415 din 21.06.2013.
2. Codul muncii, nr.154-XV din 28.03.2003. În: M.O. al R.M. nr.159-162/648 din 29.07.2003.
3. Legea contenciosului administrativ, nr.793-XIV din 10.02.2000. În: M.O. al R.M. din 03.10.2006.
4. Legea taxei de stat, nr.1216-XII din 03.12.1992. În: M.O. al R.M., nr.53-55/302 din 02.04.2004.
5. Hotărîrea Plenului CSJ cu privire la actele judecătorului în faza intentării procesului civil şi pregătirii
pricinii pentru dezbateri judiciare, nr.5 din 17.11.2014. În: Buletinul CSJ, 2015, nr.2-3, p.4.
6. Pisarenco O. Drept procesual civil. Note de curs. Chișinău: Tehnica-UTM, 2011, 404 p.
7. Pisarenco O. Metodologia întocmirii actelor procesuale civile. Suport de curs. Chișinău: Tehnica-UTM,
2015, 91 p.

416
 NOȚIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND CONTRACTUL INTERNAŢIONAL
DE MĂRFURI

Autor: Iurie IVANOV, lector superior

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Contractul de vânzare-cumpărare internațională de mărfuri, urmare a ritmului alert al dezvoltării societății
de consum, reprezintă una dintre cele mai importante instituții juridice ale Dreptului Comercial Internațional. În esență,
acest contract reprezintă acordul de voință prin care una dintre părți- numită vânzător, cu sediul într-o anumită țară, se
obligă să transfere celeilalte părți- numită cumpărător, cu sediul în altă țară, proprietatea asupra unuia sau mai multor
bunuri, în schimbul unui preț. O chestiune prealabilă, însă deosebit de importantă pentru executarea contractului de
vânzare-cumpărare internațională de mărfuri este stabilirea legii aplicabile acestuia, raportat la faptul că părțile provin
din state diferite și, prin urmare, din sisteme de drept diferite.
Cuvinte cheie: contractul de vânzare-cumpărare internațională de mărfuri, vânzarea prin bursa internațională,
vânzarea prin licitații.

Vânzarea internaţională de mărfuri cuprinde:

1. Contractul de vânzare-cumpărare internațională
2. Vânzarea prin burse internaționale
3. Vânzarea prin licitații internaționale

Contractul de vânzare-cumpărare internațională

Contractul de vânzare-cumpărare internațională constituie principalul instrument juridic prin care se
desfăşoară comerțul internațional. Pe lângă forma clasică el cunoaște și forme noi, moderne. De aceea acest tip
de contract poate fi considerat "universal" deoarece schimburile comerciale internaționale au cunoscut o
dezvoltare fără precedent, prin intermendiul vânzării asigurându-se circulația mărfurilor de la producător la
consumator în cadrul relațiilor comerciale internaționale.
Fără pretenția de a formula o definiție, preocupat de delimitarea obiectul dreptului comerțului
internațional, considerăm că două elemente caracterizează în principal contractul: existența unui element de
extraneitate şi caracterul comercial (faptul că în joc sunt interese legate strict de comerțul internațional).
În ceea ce privesc elementele de extraneitate, acestea nu pot fi decât cele care prezintă o semnificație sau
sunt de o natură deosebită. Sunt considerate astfel criterii proprii: sediul parților, mişcarea obiectelor vândute,
locul încheierii contractului, locul predării lucrului vândut.

Definiția contractului de vânzare-cumpărare internațională:

Contractul de vânzare-cumpărare în comerţul internaţional este actul juridic prin care părţile vânzător şi
cumpărător, având sediile în state diferite, se obligă primul să transfere proprietatea unui bun, iar cel de al doilea
să achite preţul convenit.

Denumire
• contract de vânzare-cumpărare, contract de vânzare, contract de cumpărare, contract de import, contract
de export, contract de export-import,etc
Cu titlu de exemplu în Convenţia de la Haga din 1964 care fără a defini vânzarea internaţională, în
articolul al doilea precizează că: "Prezenta este aplicabilă contractelor de vânzare încheiate între părţi care îşi
au sediul, sau în lipsa de sediu, îşi au reşedinţa obişnuită pe teritoriul unor state diferite", în fiecare din cazurile
exhaustiv arătate de text.
Se diferenţiază de contractul de vânzare intern prin aceea că pe lângă elementul comercial ce
caracterizează contractele comerciale, apare caracterul internaţional dat de elementul de extraneitate (cetăţenia
părţilor, sediul, locul încheierii contractului, locul executării). Din această cauză contractul de vânzare-
cumpărare internaţională este susceptibil de a fi guvernat de două sau mai multe sisteme de drept, ridicându-se
astfel problema legii aplicabile. Convenţia Naţiunilor Unite asupra contractelor de vânzare internaţională de
mărfuri de la Viena din 1980, care precizează că " se aplică contractelor de vânzare de mărfuri între părţi care
îşi au sediul în state diferite", iar "naţionalitatea părţilor" este luată în considerare pentru aplicarea convenţiei
(art.l). Dacă o parte nu are sediu, reşedinţa sa obişnuită îi ţine locul (art. 10 lit.b);
Opinia general acceptată în doctrina cu privire la conţinutul noţiunii de vânzare a fost aceea că prin

417
vânzare se înţelege contractul prin care o parte numită vânzător se obliga să livreze un bun, iar cealalata parte
numită cumpărător, să plătească preţul. Convenţia de la Viena stabileşte în art.30 şi 53 care sunt obligaţiile
vânzătorului şi respectiv ale cumpărătorului.
Deci, textele convențiilor internaționale multilaterale întăresc convingerea că definiția dată este corectă
și cuprinde aspectele esențiale. Pe baza acestor texte, ajugem la aceeași concluzie, că vânzarea este un contract
încheiat între două parți prin care una din ele numită vânzător se obligă să predea celeilalte o marfă și să-i
transmită proprietatea, în schimbul unui preţ plătit de cealaltă parte numită cumpărător.
În ceea ce priveşte legea aplicabilă contractului de vânzare internaţională, Lex contractus va cârmui:
interpretarea contactului, drepturile şi obligaţiile părţilor, existenta şi validitatea contractului şi elementele sale,
inclusiv formarea contractului (ofertă şi acceptarea) condiţiile de validitate, legalitatea plăţii, a mijloacelor şi
modalităţilor de plată. Lex contractus poate fi stabilită de părţi conform lex voluntatis sau va fi determinată pe
baza regulilor de DIP, iar în cazul statelor Uniunii Europene semnatare ale convenţiei comunitare, va fi aplicat
art.4 din Convenţia de la Roma din 1980 privitoare la legea aplicabilă obligaţiilor contractuale, iar în cazul
statelor sud americane Convenţia cu privire la legea aplicabilă obligaţiilor contractuale.

Vânzarea prin burse internaționale

Bursele sunt instituţii unde se negociază şi se vând valori mobiliare sau mărfuri, după o anumită
procedură şi numai de anumiţi intermendiari, sub supravegherea unei autorităţi, de obicei a statului. Bursa este
o piaţă specifică ţărilor cu economie de piaţă.
Apariţia primelor burse datează din Evul mediu primind această denumire de la familia veneţiana Delia
Borşa (în flamanda van der Burse) care la finele sec.XIV a înfiinţat la Bruges (Flandra) un local pentru
negocierea periodică a diferitelor valori (mărfuri, AUR, argint, platină şi hârtii de valoare).
Bursa ca piaţa mobiliară se caracterizează prin următoarele:
• negocierile se fac fără aportul real şi fără o verificare a titlurilor respective, care sunt vândute întocmai
că bunurile fungibile, prin simplă indicare a cantităţii şi calităţii lor;
• vânzarea şi cumpărarea nu se face decât prin intermediari, titularii titlurilor (vânzători sau cumpărătorii)
nu se cunosc.
• Deţinătorii titlurilor cumpără spre a revinde, şi vând spre a răscumpăra urmărind să câştige din diferenţă
de preţ; pentru că nu au intenţia de a le păstra, ei fac operaţiuni de specula. 1.TR POPESCU/Dr.co.int.1983
Există şi valori care nu se negociază la bursă, nu au deci cote la bursă.

Funcţiile bursei:
• bursa stabileşte preţul sau cursul valorilor negociate în funcţie de cerere şi oferta : creşterea cererii
determina o creştere corespunzătoare a preţului sau cursului. Preţul sau cursul se publică în lista de preţuri sau
cursuri bursiere care se difuzează pe piaţă. Preţurile sau cursurile nu sunt unice: exista preţuri sau cursuri de
vânzare uşor superioare celor de cumpărare, preţuri sau cursuri la vedere şi la termen.
• mijloceşte schimburile de valori fără ca acestea să fie prezentate de vânzători şi examinate de cumpărători,
la mărfurile susceptibile de a fi determinate prin număr, volum sau greutate, precum şi faptul că pot fi
schimbate cu altele de acelaşi fel şi în aceeaşi cantitate. Astfel exista bursa de cereale, de bumbac, de cafea,
dar nu exista o bursă a operelor de artă sau antichităţi.
Tranzacţiile se încheie prin strigări publice de ofertă şi cerere a agenţilor care stau în jurul unui
perimetru circular numit ring sau corbeille. Momentul perfectării operaţiunii este marcat prin cuvintele "am
cumpărat" şi "am vândut".
Activitatea este controlată de sindicul bursei care este şeful curtierilor şi care fixează cursul de
deschidere şi de închidere. Comisia cotei şi sindicul împreună alcătuiesc lista tranzacţiilor consemnate şi într-
un registru de procese verbale; prin intermediul sistemelor electronice acestea sunt inregistarte automat.
Tranzacţiile incheiete iniţial în formă orală se definitivează în scris de regulă sub forma contarctelor tip.
În scopul facilitării încheierii operaţiunilor şi al eliminării neînţelegerilor ce pot avea drept consecinţă
apariţia litigiilor, la bursele de mărfuri se folosesc condiţii uniforme inspirate de uzanţele comerciale.Au fost
uniformizate calitatea mărfii, mărimea tranzacţiei, locul de livrare, termenul de livrare şi de plată, ambalajul.

Vânzarea prin licitaţii

Licitaţia este o vânzare către cel care oferă preţul cel mai mare sau, invers o cumpărare de la cel care
îşi oferă marfa la preţul cel mai mic. Există deci licitaţii întemeiate pe preţuri crescătoare şi licitaţii întemeiate
pe preţuri descrescătoare.
Licitaţia bazată pe preţuri crescătoare consta în comunicarea pe care o face licitatorul despre lotul de
mărfuri şi preţul nominal de începere a licitaţiei. Cumpărătorii prezenţi ridica acest preţ, urmărindu-se în

418
permanenţă care este ultimul din cumpărători care a oferit preţul cel mai mare. Marfă se adjudecă aceluia dintre
cumpărători care a oferit ultimul, preţul său. În ipoteza în care acest preţ nu satisface pe vânzător, regulile
stabilite la unele licitaţii, permite acestuia să-şi retragă marfa de la licitaţie, urmând ca după licitarea celorlalate
mărfuri să fie supusă din nou licitării.
Licitaţia bazată pe preţuri descrescătoare are loc prin comunicarea unui preţ maxim de la care se
porneşte, licitatorul anunţând apoi preţuri din ce în ce mai mici, până când unul dintre cumpărători oferă
primul, unul din preţurile anunţate, adjudecându-se astfel marfa.
Licitaţiile internaţionale contituie o piaţă specială care concentrează ofertă şi cererea de mărfuri
netipizate. De aceea licitaţiile în raport cu bursele prezintă o serie de caracteristici:
• Mostrele sau mărfurile se găsesc la locul unde se desfăşoară licitaţia
• Programul de funcţionare nu este continuu.
Funcţia licitaţiilor în practică comerţului internaţional consta în valorificarea mărfurilor care nu pot fi
încadrate în tipurile uzuale folosite la bursă. Datorită acestui fapt, mărfurile supuse licitaţiei trebuie să fie
vizionate de către eventualii cumpărători.
În comerţul internaţional licitaţiile sunt organizate fie direct de către firmele producătoare, ori cele
comerciale, fie de către instituţii specializate în acest domeniu. În ţările în curs de dezvoltare, la organizarea
licitaţiilor participa, în multe cazuri, şi băncile comerciale care finanţează firmele cu activitate de comerţ
exterior.
O formă practicată tot mai des de participanţii la licitaţiile internaţionale consta în prezentarea ofertelor
lor prin intermediul unor firme din ţară unde se organizează licitaţia, mai ales că, în unele ţări această formă
de ofertă (brokeraj) este obligatorie prin lege.

Licitaţii pentru vânzări de mărfuri

Licitaţii pentru vânzări de mărfuri sunt cunoscute din antichitate. Denumirea provine din latină de la
audio. Licitaţiile pentru vânzări de mărfuri sau licitaţiile de export oferă posibilitatea vânzării mărfurilor în
condiţii avantajoase şi permit obţinerea de credite din partea băncilor.
Licitaţii pentru vânzări de mărfuri se instituie de vânzători, de cumpărători sau de către instituţiile
specializate cum sunt Hudson s Bay Company din Londra, Nederlandsche Handels Maatshapy din Amsterdam.
De regulă licitaţiile internaţionale se organizează de agenţi specializaţi, societăţi comerciale şi bănci. Agenţii
specializaţi se numesc auction brokers.
Pregătirea licitaţiei presupune efectuarea unei publicităţi prin anunţuri în presă, tipărirea de prospecte,
cataloage, invitaţii. Mărfurile ce vor face obiectul licitaţiei se expun spre vizionare. Condiţiile de livrare
redactate de organizatori prevăd condiţiile de participare, vizionarea loturilor, atribuirea lor, condiţiile de plată,
modalităţi de livrare şi transport a mărfurilor achiziţionate şi modalităţi de soluţionare a litigiilor.
Licitaţiile sunt supravegheate de stat (în Franţa, belgia, Olanda) şi de aceea la desfăşurarea şedinţelor
participa delegaţi oficiali numiţi de autorităţi (commissaires priseurs în Franţa, deurwaarder în Olanda şi
huissier în Belgia).
În vederea îndeplinirii obligaţiilor din oferte, ofertanţii trebuie să depună, de regulă, anumite garanţii
sub forma unei scrisori de garanţie bancară, sau participanţii sunt obligaţi să depună, înainte de licitaţie, o
cauţiune, care în mod obişnuit este de până 10% din valoarea ofertei.
Orice licitaţie se termină cu adjudecarea mărfii către acela care a câştigat licitaţia. În acest caz
oragnizatorul, pe baza specificaţiei tehnice, transmite comanda ferma către furnizor, în cond. de livrare şi plata
menţionate în "condiţiile licitaţiei". Furnizorul verifica dacă respectivă comanda corespunde condiţiilor de
participare la licitaţie, specificaţiei tehnice a produselor licitate, condiţiilor şi modalităţilor de plată şi în urma
acestei verificări, remite clientului confirmarea de comandă. Pentru a se evita eventualele neînţelegeri dintre
părţi se pot încheia contracte scrise.
Celelalte operaţii privind derularea contractului (cum ar fi procurarea autorizaţiei de export, remiterea
unei copii a contractului la întreprinderea producătoare, transmiterea dispoziţiilor de tarnsport şi vămuire
pentru export) sunt la fel ca pentru derularea unui contr. obişnuit de export.

Bibliografie
1. Burnete, S.- Comerţ internaţional, Editura Economică, Bucureşti, 1999
2. Caraiani, Ghe., ş.a.- Tranzacţii internaţionale: E-business & tipuri de contracte, Editura C.H. Beck,
Bucureşti, 2008
3. Ciupagea, C. Fundamente teoretice ale comerţului internaţional, Editura Economică, Bucureşti,
2001
4. Popă, I. - Tehnica operaţiunilor de comerţ exterior, Editura Economică, Bucureşti, 2008

419
 OPERAŢIUNI PRECONTRACTUALE

Autor: Iurie IVANOV, lector superior

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Operațiuniile precontractuale ţin seama de specificul pieţei, fapt care face necesară folosirea
unui număr mare de forme şi uzanţe vizând înlăturarea unor neajunsurii şi încheierea unor contracte
avantajoase în măsură să contribuie la creşterea rolului acestora, la dezvoltarea relaţiilor economice externe
cu alte state.

Cuvinte cheie: cerere, oferta, operaţiuni precontractuale la export, operaţiuni precontractuale la import.

Înaintate de încheierea unei tranzacţii comerciale care să se finalizeze prin semnarea contractului, atât la
export cât şi la import are loc o suită de activităţi menite să creeze cadrul cel mai adecvat încheierii acestor
tranzacţii.
În condiţiile economiei de piaţă, activităţile precontractuale sunt desfăşurate de societăţile comerciale în
etape şi condiţii diferite, în funcţie de poziţia pe care o ocupa în lanţul producător - cumpărător. Astfel
producătorul depune o activitate mult mai laborioasa faţă de comerciantul care nu are şi sarcinile de producţie.
Oricare ar fi poziţia societăţii comerciale, el trebuie să cunoască condiţiile comerciale concrete în care urmează
să se încheie contractul.

Operaţiuni precontractuale la export

Din punctul de vedere al producătorului, activităţile precontractuale încep cu studierea pieţei externe
privind produsul şi serviciile. El va investiga piaţa privind producătorii de mărfuri similare, cantitatea de marfă
produsă şi gradul de acoperire al cererii pe piaţă, calitatea mărfii produse, ambalajul de promovare, precum şi
etichetarea şi marcarea mărfii care o poate face cât mai atractivă pe piaţă. De asemenea producătorul este
interesat să cunoască costurile de producţie, facilităţile oferite de piaţă, politica de distribuire şi metodele de
promovare prin reclamă şi publicitate comercială ale concurenţei.
Cunoaşterea tuturor acestor aspecte îl determină pe producător să întreprindă măsuri care să confere
produselor sale un grad sporit de competitivitate pe piaţă şi deci, să-şi aroge o parte din segmentul de piaţa
internaţională cel mai favorabil valorificării produselor sale.
Din punctul de vedere al comerciantului, aceasta porneşte de la stadiul de prospectare a cererii de
mărfuri pe piaţă, determinându-l să se îndrepte către marfa cerută pe piaţă şi în consecinţă, să găsească marfa
cerută pentru a o putea oferi.
Desigur, comerciantul prospectează piaţa sub aspectul condiţiilor comerciale concrete în care se vând
mărfurile, faţă de producător care este nevoit să ia măsuri în procesul de producţie pentru a produce mărfurile
la nivelul exigentei produce mărfurile la nivelul exigentei pieţei externe.
Oricare ar fi poziţia societăţii comerciale de producător, comerciant sau producător/comerciant, este
necesar ca acesta să desfăşoare o activitate de prospectare a pieţei externe, îmbinata cu activitatea de reclamă
şi publicitate, care să se desfăşoare metodic, după un plan bine conceput şi care să determine interesul
partenerilor externi în opţiunea lor de a cumpăra.

Operaţiuni precontractuale la import

La import, operaţiunile precontractuale prezintă unele particularităţi, în funcţie de natură şi destinaţia
importului.
Pentru bunurile de consum şi în general pentru mărfurile de masă (generale), cu caracteristici de finite
pe piaţa produselor, prospectarea pieţei se face pe baza cererilor de oferte neutrale, fără referire de tip, model
sau specificaţia vreunui producător. Cererea de oferta neutrală permite oricărui producător să ofere produsul
său care are caracteristicile identice sau celor mai apropiate celor solicitate prin cererea de ofertă. Astfel
importatorul (cumpărătorul) dispune de un număr mare de oferte primite, având posibilitatea de a selecta ofertă
care răspunde cât mai complet cerinţelor sale încât din punct de vedere al calităţii mărfii, cât şi al condiţiilor
comerciale oferite.
Pentru mărfurile care constituie bunuri de investiţii, cererile de oferta, însoţite de specificate detailate,
caiete de sarcini sau teme tehnice, se transmit producătorilor specializaţi pentru astfel de mărfuri, urmând ca

420
aceştia să facă iniţial oferte tehnice, care după studierea şi clarificarea tuturor aspectelor cu caracter tehnic de
către importator, se procedează la elaborarea şi transmiterea ofertei comerciale. Excepţie fac invitaţiile de
participare la licitaţii la care ofertanţii trebuie să elaboreze oferta tehnice şi comerciale conform cerinţelor din
caietele de sarcini.

Bibliografie

1. Burnete, S.- Comerţ internaţional, Editura Economică, Bucureşti, 1999

2. Caraiani, Ghe., ş.a.- Tranzacţii internaţionale: E-business & tipuri de contracte, Editura C.H. Beck,
Bucureşti, 2008
3. Ciupagea, C. Fundamente teoretice ale comerţului internaţional, Editura Economică, Bucureşti, 2001
4. Popă, I. - Tehnica operaţiunilor de comerţ exterior, Editura Economică, Bucureşti, 2008
5. Popă, I. - Tranzacţii de comerţ exterior, Editura Economică, Bucureşti, 2002
6. Bivolaru Dana, Bomos Sever Gabriel - "Contracte interne şi internaţionale", Ed. Tribuna economică,
Bucureşti 1999;
7. Caraiani Gheorghe - "Managementul în activitatea de expediţie internaţională",Ed. Lumina Lex,
Bucureşti 1998;
8. Caraiani Gheorghe, Cazacu Cornel - "Vămuirea mărfurilor de export import", Ed. Economică,
Bucureşti 1996;

421
 ÎNREGISTRAREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA
PLANTAȚIILOR PERENE
Autor: Daniela GROSU, lector asistent
Universitatea Tehnică a Moldovei
Abstract: Republica Moldova fiind o țară agrară, cea mai mare bogăție a acesteia o reprezintă pămîntul.
Necătînd la faptul că în ultima perioadă sectorul agrar a înregistrat o productivitate scăzută, agricultorii totuși
preferă plantarea culturilor perene fiindcă nu trebuie semănate în fiecare an, iar comercializarea producției
recoltate reprezintă o sursă de venit semnificativă.
Astfel o atenţie deosebită acordăm principiilor şi normelor din legislaţie cu privire la înregistrare,
interacţiunea dintre sistemul cadastral şi sistemul de înregistrare, sistemul instituţiona al registrului, fiindcă
procesul de activitate a acestuia infuențează proprietarii plantațiilor perene supuse înregistrării de stat în
cadastrul bunurilor imobile. Totodată menționăm că perfecţionarea procesului de înregistrare a plantațiilor
perene și a dreptului de proprietate asupra acestora în scopul protejării drepturilor persoanelor fizice și juridice
deținute asupra imobilelor respective și efectuarea unei analize științifice a conceptului de ,,plantație perenă,,
precum și determinarea procedurii de înregistrare este necesar și ireproșabil, deoarece culturile pomicule
reprezintă unul dintre obiectele supuse înregistrării de stat în cadastru, astfel aspectele respective urmează a fi
elucidate.

Cuvinte cheie: plantație perenă, act de înființare a plantației pomicule, casarea şi defrişarea
plantaţiilor perene.

Plantațiile perene reprezintă porțiuni de teren pe care sunt cultivate (sădite, plantate), după o anumită
metodă, pomi fructiferi (livezi), arbori, arbuști etc., care trăiesc și rodesc mai mulți ani, fără a fi nevoie de o nouă
însămînțare, avînd rădăcini persistente în sol, cu un caracter stabil (trainic, rezistent), care durează în timp.
Plantațiile perene, făcînd parte din sectorul agrar al Republicii Molodva, reprezintă o oportunitate
primordială pentru activitatea întregii populații, astfel menționăm că anume întreprinderile agricole, care își
desfășoară activitatea agricolă pe teritoriul țării, reprezintă baza dezvoltării economice a țării și vectorul principal
de orientare a populației, fiindcă aceștea dispun de potențial și contribuie la revenirea agriculturii la pozițiile
pierdute în ultimile decenii deoarece plantațiile multianuale repezintă un bussines rentabil și nu o metodă de
supraviețuire sau întreținere.
Astfel, în conformitate cu prevederile Codului Civil și a Legii cadastrului bunurilor imobile (în continuare
Legea), menționăm faptul că plantaţiile prinse de rădăcini, înfiinţate în conformitate cu normele stabilite de
legislaţie, sunt bunuri imobile, deoarece deplasarea acestora nu poate avea loc fără cauzarea unor prejudicii
considerabile destinației lor, respectiv plantațiile perene fac parte din categoriea bunurilor imobile prin natura lor,
deoarece ele posedă un caracter fix și stabil.
Înregistrarea plantației perene şi a drepturilor asupra acesteia se efectuează exclusiv de către organul
cadastral teritorial în a cărui raza de activitate se află bunul imobil.
Înregistrarea drepturilor asupra plantației se efectuează dupa executarea lucrărilor cadastrale şi după
întocmirea planului cadastral al teritoriului şi a dosarului cadastral al bunului imobil. Concomitent putem urmări
mai jos cum va arăta informația din registrul bunurilor imobile privind plantația perenă deja înregistrată conform
prevederilor Legii cadastrului bunurilor imobile:
Subcapitolul I. Bunul imobil Subcapitolul II. Dreptul de proprietate asupra
1.1 Bunul imobil: plantație perenă bunului imobil
Numărul cadastral. 1404313123.01 2.2 Bunul imobil: 1404313123.01
Domiciliu/Sediu r.Briceni, s.Trebisăuți, extravilan Cota parte 1.0
Modul de folosinţă. Livadă Proprietarul Cojocari Rodica
Suprafaţa. 1.22 ha Domiciliu/Sediu r.Briceni, s.Trebisăuți, extravilan
Temeiul înscrierii Act de înființare a plantației
pomicule nr.23 din 22.09.2015
Data înregistrării 30.09.2015
Astfel dreptul de proprietate asupra plantaţiilor perene (de viţă de vie, livadă etc.) se intabulează în
Capitolul A, B al registrului bunurilor imobile. Suprafaţa plantaţiei se indică din Proiectul de plantare, alt
document în care se indică suprafaţa plantată sau actul de stabilire pe teren întocmit de oficiul cadastral
teritorial.

422
 În registrul bunurilor imobile, subcapitolul I se va indica datele privind terenul agricol (nr. cad., adresa,
modul de folosință, suprafața, tipul hotarelor) și respectiv datele privind plantația perenă (nr. cad., adresa,
modul de folosință, suprafața, tipul hotarelor).
În subcapitolul II se va indica atît informația privind dreptul de proprietate asupra bunului imobil
(terenul agricol), cum ar fi numele/prenumele, domiciliul, cota parte, temeiul inscrierii (de ex. Titlul de
autentificare a dreptului deținătorului de teren, contractul de vînzare cumpărare, alte acte juridice care
demonstrează expres cine este proprietarul terenului), respectiv în subcapitolul dat se va indica și datele privind
dreptul de proprietate asupra plantației perenă unde la rubrica „Temeiul înscrierii” se va menționa Actul de
înființare/punere pe rod a plantației pomicole/perene, care reprezintă documentul de bază ce legalizează
punerea pe rod a plantației perene.
Actul de punere pe rod a plantației perene, aprobat de către organele care au desemnat comisia de
recepţie, se întocmeşte în 5 exemplare şi se prezintă, cîte un exemplar, gospodăriei, deţinătorului de terenuri,
organului agricol raional sau primăriei municipiului, sucursalei băncii financiare şi proiectantului.
Totodată după cum am menționat mai sus, temei de înregistrare a plantaţiei servește documentele
prevăzute de legislaţie pentru înfiinţarea plantaţiei multianuale și anume Actul intrării pe rod a plantațiilor
perene (Hotărîrea Guvernului nr. 705 din 20.10.1995), iar în cazul cînd plantaţia a fost transmisă deţinătorului
în contul cotelor-valorice din bunurile întreprinderilor agricole temei de înregistrare va servi certificatul de
proprietate.
În cazul în care proprietarul plantaţiei a efectuat plantarea terenului şi acesta nu este proprietarul
terenului, dreptul asupra plantaţiei se va înregistra după sau concomitent cu dreptul de folosinţă(arendă) asupra
terenului. În acest caz Registratorul va verifica existenţa în actul juridic ce confirmă dreptul de folosinţă asupra
terenului (ex: contractul de arendă) a clauzei privind dreptul de a efectua plantarea terenului de către titularul
dreptului de folosinţă (arendaş) al terenului.
Înregistrarea selectivă în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra plantaţiei se va efectua în
temeiul actelor juridice prin care drepturile se transmit (contract de vînzare-cumpărare, proces-verbal de
vînzare la licitaţie etc).
Casarea şi defrişarea plantaţiilor perene, ce fac parte din fondurile fixe de producţie ale gospodăriilor şi
deţinătorilor de terenuri, se efectuează în conformitate cu Regulament cu privire la modul de casare şi defrişare
a plantaţiilor perene.
Astfel după epuizarea productivității culturii pomicule, ultima urmează a fi defrișată în baza actului de
casare a plantației perene aprobat prin Decizia Consiliului unității administrativ teritoriale în a cărei raze
teritoriale se află plantația perenă respectivă.
După finisarea lucrărilor, în baza Deciziei cu privire la casarea plantațiilor perene, emisă de consiliul
local, urmeză etapa depunerilor documentelor justificative (Decizia cu privire la casarea plantațiilor perene) la
oficiul cadastral teritorial cu privire la efectuarea înscrisului (mențiune) în registrul bunurilor imobile precum
că plantația perenă în cauză este defrișată.
Din cele menționate mai sus, retirăm și faptul că anume înregistrarea dreptului de proprietate, asupra
plantațiilor perene, în registrul bunurilor imobile, asigură garantarea și apărarea acestuia, odată înscris el devine
valabil și opozabil terților și nu poate fi radiat decât în temeiul actelor justificative, consimțământul
proprietarului sau în baza unei hotărâri judecătorești irevocabile.
În concluzie evidențiem faptul că conform informațiilor prezentate de către Î.S. Cadastru, în anul 2015-
2016 au fost supuse spre înregistrare plantații perene cu cca 25% mai mult în partea de nord a Republicii
Moldova (plantații de măr, prune, nuc, cireș și vișin).
Astfel conchidem că plantațiile perene cît și dreptul de proprietate asupra acestora se înregistrează în
temeiul documentului de drept care a dus la apariția acestuia și procedura de înregistrare nu diferă față de alte
bunuri imobile supuse înregistrării în cadastru.

Bibliografie
1. Codul civil al Republicii Moldova, aprobat prin Legea nr. 1107 din 06.06. 2002. În: „Monitorul Oficial
al Republicii Moldova” , 2002, nr. 82-86;
2. Legea cadastrului bunurilor imobile nr. 1543-XIII din 25.02.1998.În: „Monitorul Oficial al Republicii
Moldova”, 1998, nr. 44-46;
3. Hotărârea Guvernului nr. 705 din 20.10.1995 privind modul de înregistrare la venituri, punere pe rod,
casare și defrișare a plantațiilor perene.

423
 ASPECTELE GENERALE PRIVIND MUNCA LA DOMICILIU
REGLEMENTATE DE CADRUL JURIDIC NAȚIONAL ȘI CEL
INTERNAȚIONAL

Autori: Nina SULĂ, st. gr. DP-1509

Natalia CHIRIAC, lect. universitar

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Odată cu trecerea timpului, datorită revoluţiei tehnico-ştiinţifice, globalizării și necesităţii stridente
a flexibilizării lumii muncii, metodele de organizare a muncii s-au aflat într-un proces de repercursiune amplu. Aceste
modificări au survenit în scopul diminuării şomajului și integrării în raporturi juridice de muncă a persoanelor cu
capacitatea de exercițiu restrînsă.
La început, această modalitate de activitate a salariatului s-a introdus și dezvoltat pe plan internațional, la
inițiativa Uniunii Europene, fiind propusă de Organizația Internațională a Muncii prin Convenția nr. 117, apoi prin
intermediul Acordului-cadru European privind telemunca încheiat la Bruxelles în 2002. Ulterior, această categorie de
muncă la domiciliu s-a extins înlegislația națională, precum: Codul Muncii Republicii Moldova în capitolul IX, însă,
cuprinzînd prevederi de ordin generalist.
În temeiul dezvoltării relațiilor de muncă și modificării regimului juridic – se urmărește realizarea
obiectivului de lărgire a sferei muncii la domiciliu.

Cuvinte-cheie: munca la domiciliu, telemunca, activitate, salariat, angajator, unitate.

Conceptul de telemuncă a apărut în timpul declanşării crizei petroliere în anii 70, fiind propus de
americanul, Jack Nilles, care sugera că:„tehnologia informaţiei are capacitatea de a substitui deplasarea fizică
prin comunicaţiile electronice şi astfel munca se poate realiza la distanţă” [1]- acesta considerîndu-se a fi
pilonul de bază care a marcat evoluţia pe parcurs a întregului proces.
În realizarea acestui obiectiv Uniunea Europeană şi-a propus ţelul: „de a genera o nouă dinamică a
locurilor de muncă şi una de creştere economică” [2], iar Organizaţia Internaţională a Muncii: „să se focuseze
pe toate formele sub care evoluează munca precară” [3, p. 124], cum ar fi: munca la domiciliu, munca în mod
independent sau munca cu timp parţial – activităţi caracteristice unei societăţi moderne bazate pe cunoaştere –
spre care ţinteşte în paşi alerţi şi Republica Moldova.
Geneza sintagmei juridice muncă la domiciliu, a presupus în mod formal: renunţarea la tipare, apariţia
noilor forme de conlucrare şi de prestare a muncii în scopul creşterii competitivităţii şi siguranţei în muncă. În
mod autentic, aceasta a fost consolidată în reglementărilede drept internaţional, cum ar fi: Convenţia privind
munca la domiciliu, adoptată de Organizaţiei Interenaţionale a Muncii nr. 177 din 1996, Acordul-cadru
European privind telemunca încheiat la Bruxelles în 2002, precum şi naţional: Codul Muncii Republicii
Moldova, capitolul IX.
Atît, legislaţia muncii Republicii Moldova, cît şi dicţionarul juridic nu cuprinde conceptul de muncă
la domiciliu, acesta fiind relative nou. Însă, părintele teleworking-ului - Jack Nilles, delimitează telemunca,în
sens etimologic, prin intermediul a doi termeni sinonimi: telecommuting, ceea ce înseamnă substituirea totală
sau parţială a transportului zilnic la şi de la locul de muncă cu ajutorul telecomunicaţiilor sau computerelor,
iar teleworking, presupune o formă de organizare a muncii reglementată în mod dinstinct [4, p. 21-22].
Aşadar, telemunca este definită de Convenţia OIM nr. 177 ca fiind: „acea activitate pe care persoana
o efectuează la domiciliul său ori într-un alt local la alegerea sa, cu condiţia remuneraţiei, în vederea
realizării unui serviciu, răspunzând cerinţelor angajatorului, cu condiţia că această persoană să nu dispună
de un grad de autonomie şi independenţă economică pentru a putea fi considerată: lucrător independent în
virtutea legislaţiei naţionale sau a hotarârilorjudecatoreşti” [5].
Din noţiune, deducem că munca la domiciliu este un fenomen complex care se referă atît la activităţi
manuale legate de meşteşugărie, cît şi de activităţi determinate într-un cadru legal şi care sunt specifice
protecţiei copilului, persoanelor cu handicap şi promovării lor ca subiecţi de drept pe piaţa muncii. Tot din
cele expuse anterior, reiese că această muncă se realizează în temeiul actelor juridice civile, ca: contractul
colectiv şi contractul individual de muncă, salariatul neavînd calitatea de participant independent, ci aflîndu-
se cu angajatorul într-un raport de subordonare. Este vorba deci, de o activitate dependentă, relevată în art.127
al. 3 al Codului Fiscal al Romaniei, ca: „orice activitate desfăşurată de o persoană fizică într-o relaţie de
angajare în ceea ce priveşte condiţiile de muncă, remunerarea sau alte obligaţii ale angajatorului” [6]. În
mod contrar, toate celelalte activităţi sunt independente, inclusiv cele desfăşurate la domiciliul salariatului.

424
 Peter Johnston, membru al Comunităţii Europene, specifica unul dintre aspectele tehnico-procedurale
ale muncii la domiciliu, care: “se bazează pe utilizarea echipamentelor electronice pentru prelucrarea şi
schimbul de informaţii şi documente” [7]. În conformitate cu art. 290, al. 1 al Codului Muncii Republicii
Moldova: „materialele, instrumentele şi mecanismele sunt puse la dispoziţie de angajator sau procurate din
mijloacele proprii ale salariatului” [8, art. 290], în art. 290, al. 2 al aceluiaş izvor este specificat: „în cazul
folosirii de către salariat cu munca la domiciliu a instrumentelor şi mecanismelor proprii, acestuia i se plăteşte
o compensaţie pentru uzura lor, în modul stabilit de contractul individual de muncă” [8, art. 290, alin. (2)]. La
fel contractul individual de muncă cupriunde prevederi referitoare la: „modul şi termenele de asigurare cu
materie primă, de efectuare a achitărilor pentru producţia finită şi restituire a contravalorilor materialelor ce
aparţin salariatului” [8, art. 290, alin. (3)].
Pe lîngă acestea, distingem munca part-time şi full-time; o altă abordare presupune împărţirea în munca
la domiciliu off-line şi on-line [5]. Telelucrătorii on-line sunt conectaţi permanent la reţeaua de lucru, aceştia:
răspund la apelurile telefonice redirecţionate, iar munca lor este controlată de tehnologii. Telelucrătorii off-
line lucrează pe calculatorul personal şi se conectează la reţeaua unităţii numai dacă trebuie să transfere, încarce
fişiere sau să verifice poşta electronică. Spre de exemplu: creatorii de soft-uri, cercetători.
Cu toate că platforma telemuncii oferă o gamă largă de oportunităţi, trebuie luate în considerare
condiţiile în care se admite munca la domiciliu, şi anume: „respectarea normelor de protecţie şi igienă a
muncii la domiciliu” [8, art. 291], normă prevăzută în art. 291 al Codului Muncii Republicii Moldova. În
scopul realizării direcţiei principale a politicii statale, în domeniul securităţii şi sănătăţii, care prevede în mod
primordial asigurarea priorităţii vieţii, integrităţii fizice şi sănătăţii salariaţilor, este necesară respectarea
prevederii ce stipulează faptul că: „lucrările puse în sarcina salariaţilor cu munca la domiciliu nu trebuie să
fie contraindicate de certificatul medical” [8, art. 291].
În conformitate cu statistica privind Indicile Creşterii Productivităţii Muncii din 2014, programul
flexibil şi concentrarea pe rezultat îi fac mai eficienţi pe salariaţi. Astfel, rezultă că prin telemuncă se poate
obţine o productivitate sporită de la 10% pînă la 60%, apreciindu-se, că aproximativ 25 de ore de muncă la
domiciliu echivalează cu 40 de ore de lucru la birou.
Concluzionez că, munca la domiciliu presupune translaţia biroului tradiţional de la sediul organizaţiei
către domiciliul salariatului, cu toate dotările necesare pe care le implică funcţiaşi genul de muncă ale persoanei
respective: mobilier, calculator în reţea, telefon, fax, copiator şi alte dotări specifice muncii prestate. În funcţie
de gradul de libertate a salariatului, deosebim munca [3]:
a. ocazională, atunci cînd salariaţii îşi desfăşoară activitatea la sediul organizaţieişi, ocazional, la
domiciliu. Apreciez acest tip de muncă, fiindcă implică o mobilitate sporită a salariaţilor.
b. semimobilă, este un pas avansat faţă de varianta ocazională. Aceasta presupune că salariaţii, atunci
când vin la serviciu, primesc telefon mobil şi calculator portabil şi sunt repartizaţi într-un spaţiu disponibil în
acea zi. Consider că acest tip de muncă ridică o serie de probleme organizaţionale, manageriale, psiho-sociale
şi de adaptare.
c. cu program aleator,care prevede că atunci când un angajat vine la serviciu, trebuie să-şi anunţe din
timp programul, pentru a i se rezerva un birou. Cred că, comparativ cu munca semimobilă, aceasta se bazează
pe principiul organizatoric şi planificat.
d. cu mobilitate totală presupune inexistenţa unui birou fizic la sediul organizaţiei sau la domiciliu.
Angajaţii îşi desfăşoară munca fie la sediul clienţilor, fie în autoturismul dotat corespunzător.
Așadar, telemunca furnizează salariaților atît avantaje, cît dezavantaje, pe care le prezentăm în tabelul
următor.

Tabelul nr. 1. Avantajele și dezavantajele telemuncii

Avantajele telemuncii Dezavantajele telemuncii

asupra salariaților: asupra salariaților:

¾ Reducerea timpului în tranzit (din cauza ¾ Pericolul de a depăşi timpul de muncă

traficului, stării meteorologice sau calamităţilor
naturale);
¾ Flexibilitate ridicată;
¾ Libera alegere şi repartizare a timpului de muncă
şi a duratei reduse a timpului de muncă;
admisibil suplimentar- intervin afecţiuni ale sănătăţii
şi capacităţii de concentrare;
¾ Pierderea adaosurilor şi sporurilor la salariu
pentru munca prestată în zilele de repaus săptămînal,
de sărbătoare nelucătoare;

425
 ¾ Beneficiul de a lucra în timpul convenit, fără
restricţii ale unităţii sau legislaţiei muncii;
¾ Evitarea conflictelor colective;
¾ Comportamentul nu poate fi controlat sau
monitorizat;
¾ Scăderea timpului destinat transportului şi a
taxelor;
¾ Împletirea mai uşoară a muncii cu
responsabilităţile familiale;
¾ Îngrijirea copiilor este accesibilă;
¾ Creşterea satisfacţiei în muncă;
¾ Extinsă posibilitatea cumulului de funcţii.
¾ Reducerea elementelor care distrag atenţia
salariatului
¾ Lucrul poate fi amânat din cauza unei afecţiuni
medicale, tergiversînd termenul de predare a
lucrărilor;
¾ Pierderea relaţiilor colegiale;
¾ Lipsa evaluării calităţii muncii;
¾ Pierderea performanţelor și posibilităţii de
promovare;
¾ Standardele de la locul de muncă nu sunt
garantate; protecţia muncii este limitată; defectarea
echipamentelor, pierderea/accesarea neautorizată a
datelor nu este asigurată de operatori în domeniu;
¾ Influenţa asupra vieţii particulare: reducerea
timpului acordat gospodăririi casnice.

În scopul perfectării legislaţiei muncii, propunem definirea în Codul Muncii a sintagmei munca la
domiciliu, pentru individualizarea genurilor de activităţi care se admit a fi prestate de la domiciliul salariatului,
precum şi stabilirea condiţiilor referitoare la salariaţi (vîrsta, capacitatea civilă de exerciţiu, categorii de
salariaţi cu drept prioritar de a beneficia de această modalitate), dat fiind faptul că cadrul juridic naţional
stabileşte laconic următoarele: „salariaţi cu munca la domiciliu sînt considerate persoanele care au încheiaat
un contract individual de muncă privind prestarea muncii”.
Dacă Codul Muncii al României stabileşte că:„salariatul la domiciliu îşi poate exercita atribuţiile
specifice funcţiei pe care o deţine la domiciliul său ori în alt loc ales de el” [9]; atunci Codul Muncii al
Republicii Moldova prevede munca salariatului doar:„la domiciliu”, limitîndu-i salariatului spaţiul pentru
desfăşurarea activităţii sale. Aşadar, textul legal este restrictiv şi nu permite o interpretare dilatorie,
recomandînd pe această cale ca viziunea rigidă să fie înlăturată şi să se extindă expres posibilitatea de a se
presta munca şi în alt loc ales de salariat, cu condiţia ca să nu aparţină angajatorului.
De asemenea prevederile ce ţin de încheierea (caracterele juridice, condiţiile legale, conţinutul) precum
și executarea, modificarea, suspendarea contractului individual de muncă lipsesc în totalitate – ceea ce nu poate
genera posibilitatea de instituire a unui raport juridic legal dintre salariat şi angajator, nu poate asigura siguranţa
şi stabilitate între părţi şi nu există un temei legal de soluţionare a litigiilor în cazul apariţiei conflictului. Unica
reglementare referitoare la contractul individual vizează încetarea sa în temeiurile generale prevăzute Cod.
Concluzie: În rezultatul studiului de caz am determinat geneza telemuncii și evoluția în spectrul
internațional, inițial, apoi în cel național. Ulterior, am identificat particularitățile importante privind condițiile
legale de desfășurare a acesteia. De asemenea, am recunoscut actele normative ce reglementează regimul
juridic al muncii la domiciliu, am cercetat datele statistice privind ponderea de practicare a telemuncii,
divizarea acesteia în funcție de principiul libertății salariatului; punctele forte, precum și cele slabe privind
executarea ogligațiilor de către salariat la domiciliu. În scopul perfectării legislației naționale, am formulat
propuneri.

Bibliografie:

1. Doru Alexandru Pleşea, Telemunca – o soluţie de integrare pe piaţa europeană a forţei de muncă, pe
http://www.spiruharet.ro/ei/SectiuneaB/Plesea% 20Doru%20Alexandru.pdf
2. Andrei Popescu, Dreptul internaţional şi european al muncii, ed. a 2-a, Ed. C.H. Beck, Bucureşti,
2008, 888 p.
3. Alexandru Ţiclea, Tratat de dreptul muncii, ed.a IV-a,Ed. Universul Juridic,Bucureşti, 2010, 1095 p.
4. Ciprian Man, Teleworking: Telelucru, teleactivităţi sau munca la distanţă, Ed. Grafnet, Oradea, 2007.
5. Ana Ștefănescu, Munca și telemunca, Editura Universul Juridic, București, 2011, 280 p.
6. Codul Fiscal al Romaniei, 2008
7. Ion Gheorghe Roşca, Marian Stoica, Noi forme de muncă şi activităţi în societatea bazată pe
informaţie şi cunoaştere, pe http://www.racai.ro/ INFOSOC-Project/RoscaStoica_st_g05_new.pdf
8. Codul Muncii Republicii Moldova nr. 154 din 28.03.2003, publicat în Monitorul Oficial la 29.07.2003,
nr. 159-162
9. Codul Muncii al Romaniei nr. 53/2003

426
 CALITĂȚILE NECESARE UNUI SALARIAT ÎN VEDEREA SUSȚINERII
CU SUCCES A PERIOADEI DE PROBĂ
Autori: Natalia CHIRIAC, lect. univ.
Veronica IONEL, st. gr. DP-1603 M

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Înainte de a alege un angajat concret și a încheia cu el un contract individual de muncă ce include clauza
perioadei de probă, departamentul resurse umane organizează interviuri orale, diferite anchete, teste. În mare parte,
acestea reprezintă instrumente de management și nu prea ar avea de-a face cu legislația muncii. Printre prevederile
legale, prevăzute în Codul Muncii al R. Moldova (în continuare C.M. al R. Moldova), care se iau în considerare în
perioada concursului de angajare se numără cercetarea unor serii de documente necesare angajării, în primul rând
actele ce atestă studiile potențialului angajat și carnetul de muncă. În principiu, aceste două acte arată dacă persoana
respectivă corespunde funcției solicitate: diploma de specialitate arată în ce domeniu persoana posedă cunoștințe
practice, iar carnetul de muncă – dacă au fost utilizate acestea în practică și pentru ce perioadă. Una din nemulțumirile
persoanelor care tind să se încadreze în câmpul muncii este legată de faptul că ei consideră prezentarea actelor necesare
suficientă pentru a permite angajatorilor să facă o concluzie asupra candidatului, fără a mai organiza perioada de probă.
Până când nu putem exclude falsul actelor, ceea ce e demonstrat atât de des și în practică, fiecare angajator are dreptul
să pună la îndoială candidatura prezentată și să adauge condiții suplimentare angajării ulterioare. Pentru a detalia acest
subiect, în articolul respectiv ne vom concentra asupra aspectelor organizării perioadei de probă din punctul de vedere
al managementului resurselor umane.

Cuvinte cheie: muncă, perioadă de probă, angajare, resurse umane, contract de muncă, cerințe, interviu, salariat.

Pentru a verifica obiectivitatea informației prezentate de angajat referitoare la pregătirea teoretică și

experiența sa practică este necesar să fie stabilite unele criterii concrete după care va fi evaluat angajatul.
În acele companii în care selectarea personalului este bine organizată, deja în momentul anunțării postului
vacant, sunt stabilite cerințele necesare, cărora trebuie să le corespundă candidatul. Dacă în companie se
practică testarea angajaților, astfel de metode pot fi aplicate și canditatului la postul vacant. La verificarea
corespunderii candidatului cerințelor funcției pot fi utilizate, de asemenea diferite modele sau scheme de
testare.
Dacă toată această procedură în cadrul companiei nu se organizează, atunci se va ține cont de actele
normative, ce au referire la funcția la care pretinde angajatul.
Reieșind din faptul că în baza documentelor prezentate, testelor și rezultatelor interviului, candidatul a
fost acceptat, atunci pe parcursul perioadei de probă, evaluarea angajatului trebuie să se limiteze la verificarea
și controlul îndeplinirii sarcinilor ce-i corespund după funcție [12].
În perioada supravegherii respective angajatorul trebuie să stabilească:
1. Dacă angajatul se descurcă cu volumul obligațiilor cu care a fost însărcinat și cu normele stabilite de
producție. Acesta e primul criteriu de evaluare a corespunderii lucrătorului cu funcția delegată. Pentru a
putea fi utilizat acest principiu, este nevoie de a stabili unități de măsură (%, unități, etc);
2. Actualitatea îndeplinirii sarcinilor ce reies din funcția deținută. Acest criteriu se află în legătură directă
cu cel anterior, mai ales în timpul perioadei de probă, deoarece îndeplinirea normelor stabilite de producție
sunt proporționale cu normele de timp stabilite pentru o sarcină concretă. Referindu-ne la funcțiile de
conducere, criteriul „actualitate” are un caracter neclar, pentru că nu orice funcție de conducere sau
organizatorico-administrativă poate fi normalizată în funcție de timp. În ceea ce-i privește pe specialiști și
lucrătorii tehnici, performanța în timp a sarcinilor stabilite este verificată prin stabilirea unui administrator
sau supraveghetor al sarcinilor specifice și datele țintă pentru realizarea acestora.
3. Corectitudinea și calitatea serviciilor prestate. În activitatea angajatului, evaluarea corectitudinii
îndeplinirii obligațiilor corespunzătoare funcției deținute se bazează pe respectarea legislației, normelor
stabilite și a altor acte. Rezultatul direct al angajatului constă în producție (prestarea serviciilor)
corespunzătoare cerințelor regulamentelor tehnice, prevederilor standardelor și condițiilor tehnice.
4. Nivelul de independență în îndeplinirea obligațiilor de serviciu. Dacă participarea conducătorului direct
sau a custodelui la munca angajatului va fi necontrolată, atunci există riscul de a se evalua greșit
corespunderea acestuia funcției propuse.

427
 Acestea reprezintă doar unele criterii de bază ce urmează a fi completate și concretizate în dependență
de grupa de muncitori. Astfel, în timpul cercetării angajatului, necesită a fi verificate:
x Corectitudinea folosirii instrumentelor;
x Ritmul de lucru (capacitatea de a planifica timpul de lucru) etc.
x Eficiența consumului de materii prime și produse semifinite.

Legislația muncii nu prevede evaluarea a astfel de calități personale ale angajatului ca capacitatea de
adaptare psihologică, abilități de comunicare, leadership, iniţiativa, creativitate, muncă în echipă, etc. Este
prevăzută doar corespunderea funcției însărcinate. Spre exemplu, în cazul în care subiectul este un contabil
genial, dar impulsiv, necomunicativ și în general neplăcut ca om, verdictul „nu corespunde” va fi dificil de
emis.
Deși legislația R. Moldova nu definește perioada de probă, o reglementează începând cu art. 60 al
Codului Muncii și anume:
Pentru verificarea aptitudinilor profesionale ale salariatului, la încheierea contractului individual de
muncă, acestuia i se poate stabili o perioadă de probă de cel mult 3 luni şi, respectiv, de cel mult 6 luni – în
cazul conducătorului unităţii, adjuncţilor lui, contabilului-şef şi altor persoane cu funcţie de răspundere lista
cărora se aprobă de către angajator cu consultarea reprezentanţilor salariaţilor. În cazul angajării muncitorilor
necalificaţi, perioada de probă se stabileşte că excepţie şi nu poate depăşi 30 zile calendaristice. [2, art. 60]
În perioada de probă nu se include perioada aflării salariatului în concediu medical şi alte perioade în
care el a absentat de la lucru din motive întemeiate, confirmate documentar.
Una dintre cele mai importante clauze facultative ale contractului individual de muncă este perioada de
probă, expres stipulată în art. 49 alin. (1) lit. m) din Codul muncii. Această clauză trebuie să fie prevăzută
expres în contractul individual de muncă. În lipsa unei astfel de clauze, se consideră că salariatul a fost angajat
fără perioadă de probă.
Astfel, perioada de probă, fiind o modalitate de verificare a cunoştințelor profesionale ale salariaților,
constituie o clauză contractuală lăsată la latitudinea părților, care nu are efect rezolutoriu [5, p. 47-51], dar care
dă posibilitatea oricăreia dintre părți să denunțe unilateral contractul individual de muncă, fără preaviz, la
sfârşitul perioadei sau pe parcursul perioadei [11].
Pe parcursul perioadei de probă, salariatul beneficiază de toate drepturile şi îndeplineşte obligaţiile
prevăzute de legislaţia muncii, de regulamentul intern al unităţii, de contractual colectiv şi de cel individual de
muncă. Pe durata contractului individual de muncă nu poate fi stabilită decât o singură perioadă de probă.
În ceia ce privește durata perioadei de probă, legiuitorul stabilește termenul minim și maxim al acesteia,
reieșind din faptul dacă salariatul a fost angajat în baza contractului individual de muncă pe durată determinată
sau nedeterminată.
Astfel, dacă salariatul a fost angajat în baza contractului individual de muncă pe durată nedeterminată,
se aplică prevederile art. 60 C.M. al R. Moldova, și anume:
– până la 3 luni – pentru profesiile de muncitori și funcțiile de specialiști sau funcționari;
– până la 6 luni – în cazul conducătorului unităţii, adjuncţilor lui, contabilului-şef şi altor persoane cu funcţie
de răspundere lista cărora se aprobă de către angajator cu consultarea reprezentanţilor salariaţilor.
– până la 30 de zile – în cazul angajării muncitorilor necalificaţi.
În situația în care salariatul a fost angajat în baza contractului individual de muncă pe durată
determinată, angajatorul va recurge la aplicarea prevederilor art. 61 C.M. al R. Moldova, și anume:
a) 15 zile calendaristice pentru o durată a contractului individual de muncă cuprinsă între 3 şi 6 luni;
b) 30 de zile calendaristice pentru o durată a contractului individual de muncă mai mare de 6 luni.
Este interzis să se aplice perioada de probă în cazul încheierii contractului individual de muncă cu
următoarele categorii de salariați:
a) tinerii specialişti. Conform art. 1 C.M. al R. Moldova, prin tânăr specialist înțelegem absolventul
instituţiei de învăţământ superior, mediu de specialitate sau secundar profesional în primii trei ani după
absolvirea acesteia.
b) persoanele în vârstă de până 18 ani. Legea privind drepturile copilului [8], în art. 1, stabilește că o
persoană este considerată copil din momentul naşterii până la vârsta de 18 ani. Pe de altă parte, Legea cu privire
la tineret [7], stabilește că tânăr este persoană cu vârsta cuprinsă între 14 și 35 de ani. Conform art. 50 alin. (2)
al Constituției R. Moldova, copiii și tinerii se bucură de un regim special de asistenţă în realizarea drepturilor
lor, inclusiv interzicerea aplicării perioadei de probă persoanelor în vârstă de până la 18 ani. Precizările pe care
le facem aici vizează subiecţii regimului special și regimul special propriu-zis aplicabil copiilor și tinerilor [3,
p. 201-202].

428
c) persoanele angajate prin concurs. Logica legiuitorului în acest caz derivă din faptul că salariaților
angajați prin concurs le-au fost deja testate abilitățile și capacitățile profesionale.
d) persoanele care au fost transferate de la o unitate la alta. În conformitate cu art. 74, alin. (10 C.M. al
R. Moldova, persoanele care au fost transferate de la o unitate la alta sunt acelea care au venit să se angajeze
prin transferarea de la o altă muncă permanentă la unitatea în cauză.
e) femeile gravide. Nu este rațională stabilirea perioadei de probă pentru femeile cu copii în vârstă de
până la 6 ani, și pentru persoanele care folosesc concediile pentru îngrijirea copilului, întrucât aceste categorii
de salariați nu pot fi concediați, cu excepția cazurilor de lichidare a unității sau încetare a activității
angajatorului persoană fizică, precum și a situațiilor de comitere a unor abateri disciplinare grave, prevăzute
de art. 86 alin. (10 lit. g-k) din C.M. al R. Moldova. În situația în care angajatorul a stabilit, la angajare, pentru
salariații respectivi o perioadă de probă, el nu va avea dreptul să dispună concedierea pentru rezultate
nesatisfăcătoare ale perioadei de probă [10, p. 372].
f) persoanele cu dizabilități. Legea privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi [9] definește
persoana cu dizabilităţi drept persoană cu deficienţe fizice, mintale, intelectuale sau senzoriale, deficienţe care,
în interacţiune cu diverse bariere/obstacole, pot îngrădi participarea ei deplină şi eficientă la viaţa societăţii în
condiţii de egalitate cu celelalte persoane. Drept dovadă, persoana va anexa certificatul privind gradul de
dizabilitate.
g) persoanele alese în funcţii elective. Dicționarul explicativ al limbii române [4] definește funcția
electivă ca fiind funcția care este numită sau conferită prin alegeri; bazată pe alegeri. La persoanele alese în
funcții elective se referă cele alese pentru ocuparea funcțiilor remunerate în organele sindicale, în organele
patronatelor, altor organizații necomerciale și societăți comerciale [1, p. 50].
h) persoanele angajate în baza unui contract individual de muncă cu o durată de până la 3 luni. Se
interzice, de asemenea aplicarea perioadei de probă la încheierea contractului individual de muncă pe un
termen de până la trei luni, de exemplu, pe perioada absenței temporare a salariatului al cărui contract
individual de muncă este suspendat (cu excepţia cazurilor de aflare a acestuia în grevă), sau pentru perioada în
care el se află în unul din concediile prevăzute la art.112 (Concediul de odihnă anual), 120 (Concediul neplătit),
123 (Concediul medical), 124 (Concediul de maternitate şi concediul parţial plătit pentru îngrijirea copilului),
126 (Concediul suplimentar neplătit pentru îngrijirea copilului în vârstă de la 3 la 6 ani), 178 (Concediul
suplimentar acordat salariaţilor care îmbină munca cu studiile în instituţiile de învăţământ superior şi mediu
de specialitate), 299 (Concediul de odihnă anual prelungit) şi 300 (Concediul de lungă durată al cadrelor
didactice şi al cadrelor din organizaţiile din sfera ştiinţei şi inovării).
Dacă, pe durata perioadei de probă, contractul individual de muncă nu a încetat în temeiurile prevăzute
de legislația muncii, acţiunea contractului continuă şi încetarea lui ulterioară va avea loc în baze generale. În
cazul în care rezultatul perioadei de probă este nesatisfăcător, acest lucru se constată în ordinul (dispoziţia,
decizia, hotărârea) cu privire la concedierea salariatului, ce se emite de către angajator până la expirarea
perioadei de probă, fără plată indemnizaţiei de eliberare din serviciu. În cazul în care ordinul este emis după
expirarea perioadei de probă, acesta se va considera nul, din motivul că neconcedierea până la expirarea
termenului de probă se consideră că un acord tacit pentru activitatea în continuare a salariatului [6, pct.18].
Salariatul are dreptul să atace concedierea în instanţa de judecată.
Necătând la faptul că scopul perioadei de probă este de a verifica dacă angajatul corespunde funcției
însărcinate, disciplina muncii și alți factori nu ar trebui neglijați de către angajatori. Devierile de la standartele
întreprinderii la fel ar trebui luate în considerație, doar că ele nu pot fi enumerate ca motive pentru care
angajatorul a ajuns la concluzia că persoana dată nu corespunde necesităților lor.
În general, perioada de probă se consideră a fi un avantaj al angajatorului, dar se întâlnesc situații când
ea poate fi benefică și pentru salariat. Perioada de probă în raportul contractual de muncă este o modalitate
prin care se testează, efectiv, cunoştinţele și abilitățile salariatului cu referire la funcția pentru care a fost
angajat. În același timp, acest instrument reprezintă și o metodă efectivă de verificare a compatibilității
angajatorului cu prototipul unui anumit salariat, dar și a adaptabilității salariatului cu mediul organizațional al
angajatorului [10, p. 371].
Este indiscutabil faptul că există şi de partea angajatului, şi de partea angajatorului atât avantaje, cât şi
dezavantaje. Pe toată perioada de probă angajatorul are posibilitatea să testeze abilităţile angajatului sau
capacitatea de integrare în structura organigramei în aşa fel încât să corespundă cerinţelor postului. Angajatul,
pe de cealaltă parte, îşi poate da seama dacă se poate integra în cultura organizaţională a structurii în care
urmează să activeze.
Atât angajatul, cât şi angajatorul, pe durata sau la sfârşitul perioadei de probă pot renunţa la contractul
individual de muncă printr-o notificare scrisă, fără preaviz şi fără justificare. Pe de altă parte, dezavantajele
intervin în momentul în care salariatul, de exemplu, se consideră neîndreptăţit şi după 90 de zile, timp în care

429
a fost în perioada de probă, contractul de muncă poate înceta fără motivare şi/sau fără preaviz. Este foarte
important faptul că pe toată perioada de probă salariatul se bucură de aceleaşi drepturi şi obligaţii ca oricare
alt angajat al societăţii.
Dacă angajatul e speriat într-o oarecare măsură de perioada de probă, atunci el trebuie să țină cont de
faptul că perioada de probă înseamnă contract, iar contract înseamnă vechime în muncă şi remuneraţie
(salariu).

În concluzie, putem spune următoarele:

– pe durata executării unui contract individual de muncă, se poate stabili o singură perioadă de probă.
Excepţie: Salariaţii pot fi supuşi la o nouă perioadă de proba dacă vor debuta la acelaşi angajator, într-o
nouă funcţie sau dacă vor presta activitate într-un loc de muncă cu condiţii grele, vătămătoare sau
periculoase.
– perioada de proba reprezintă vechime în muncă.
– legiuitorul stabilește termenul minim și maxim al acesteia, reieșind din faptul dacă salariatul a fost angajat
în baza contractului individual de muncă pe durată determinată sau nedeterminată.
– C.M. stabilește expres lista cercului de persoane asupra cărora este interzisă aplicarea perioadei de probă.
– pentru munca depusă, angajatul primeşte un salariu; salariul este negociat înainte de încheierea contractului
de muncă, fiind menţionat în acesta.
– în perioada de probă, angajatul are aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi orice alt angajat.
– în perioada de probă, angajatorul poate verifica aptitudinile angajatului şi poate decide dacă este potrivit
sau nu postului pe care îl ocupă, iar angajatul poate decide dacă mediul de lucru, condiţiile sau orice alte
împrejurări se potrivesc aspiraţiilor sau aşteptărilor sale profesionale.

Bibliografie:

1. Capșa Tudor. Comentariu științifico-practic la Codul Muncii al Republicii Moldova. În Dreptul

muncii. Nr. 10-11, 2009.p. 3-94
2. Codul muncii al Republicii Moldova nr. 28.03.2003, Monitorul Oficial al RM nr. 159-162 din
29.07.2003;
3. Constituția Republicii Moldova: comentariu/coord. de proiect: Klaus Sollfrank; red.: Nina Partac,
Lucia Țurcanu. Ch.: Arc, 2012 (Tipogr. „Europress “). 576 p
4. Dicționar explicativ al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, Academia română, Institutul
de lingvistică Iorgu Iordan – Al. Rosseti, Ed. Universul Enciclopedic Gold. 2016. 1376 p.
5. Ghimpu Sanda, Termenul de încercare în contractul de muncă, în “Justiția Nouă” nr. 1/1991, pag. 47-
51
6. Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova privind practica judiciară a
examinării litigiilor care apar în cadrul încheierii, modificării şi încetării contractului individual de muncă
7. Legea cu privire la tineret Nr. 215 din 29.07.2016. Publicat: 23.09.2016 în Monitorul Oficial Nr. 315-
328, art Nr: 688.
8. Legea privind drepturile copilului nr. 338 din 15.12.1994. Publicat: 02.03.1995 în Monitorul Oficial
nr. 13, art Nr: 127
9. Legea privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități nr. 60 din 30.03.2012.
Publicat: 27.07.2012 în Monitorul Oficial Nr. 155-159, art Nr: 508
10. Romandaş Nicolai, Boişteanu Eduard, Dreptul Muncii, Manual, Chişinău 2015. 736 p.
11. Ştefănescu I. T. şi Beligrădeanu Ş., Codul muncii, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2003
12. Труханович Л.В. Тонкости организации испытания при приеме на работу, "Кадры
предприятия" №9 год – 2005.

430
 NOTIUNEA ACTULUI ADMINISTRATIV, IN REGLEMENTAREA
LEGII CONTENCIOSULUI ADMINISTRATIV

Autor : Vlad PĂDURARU

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Actele administrative, ca acte de organizare a executării şi executarea propriu-zisă a legilor,

constituie principalul instrument juridic care stă la baza activităţii autorităţilor administraţiei publice.
Controlul legalităţii lor se realizează atât de instanţele de contencios administrativ, cât şi de instanţele de
drept comun, precum şi în anumite cazuri, de către organe cu activitate jurisdicţională, care funcţionează în
cadrul autorităţilor administraţiei publice.

Cuvinte cheie: act administrativ, act normativ, act individual, drept administrativ,Legea contenciosului
administrativ, legalitate, efect juridic, ș.a.

Pentru sistemul de drept al Republicii Moldova, instituţia contenciosului administrativ este una relativ
nouă, fiind puţin studiată la nivel teoretic şi slab cunoscută la nivel practic. Moment oportun pentru efectuarea
unui studiu al noţiunii de act administrativ, prin determinarea naturii sale juridice sub aspect constituţional
- prin prisma principiului separaţiei puterilor în stat şi a conceptului stat de drept şi sub aspect procesual civil
- prin stabilirea locului contenciosului administrativ în sistemul formelor procesuale de apărare a drepturilor
şi intereselor legitime ale persoanei, precum şi a definiţiilor doctrinare şi legale date acestei instituţii,
evidenţierii trăsăturilor sale definitorii şi a categoriilor de contencios administrativ.
Așadar,în baza principiului separaţiei puterilor, funcţia executivă a statului, de asigurare a bunului mers
al vieţii publice, se realizează printr-o activitate politică, juridică şi materială. Actele politice nu creează, nu
modifică şi nici nu desfiinţează drepturi subiective. De aceea, verificarea legalităţii lor, nu face obiectul Legii
contenciosului administrativ.
În concepţia Legii contenciosului administrativ, noţiunea actului administrativ are o cuprindere mai largă
decât legea anterioară, oferind posibilitatea unui amplu control judecătoresc, asupra unor categorii mai mari
de acte administrative.
Potrivit legii1contenciosului administrativ prin act administrativ se înţelege „manifestare juridică
unilaterală de voinţă, cu caracter normativ sau individual, din partea unei autorităţi publice în vederea
organizării executării sau executării în concret a legii. Actului administrativ, în sensul prezentei legi, este
asimilat contractul administrativ, precum şi nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri;”.
Actele administrative, ca acte de organizare a executării şi executarea propriu-zisă a legilor, constituie
principalul instrument juridic care stă la baza activităţii autorităţilor administraţiei publice. Controlul
legalităţii lor se realizează atât de instanţele de contencios administrativ, cât şi de instanţele de drept comun,
precum şi în anumite cazuri, de către organe cu activitate jurisdicţională, care funcţionează în cadrul
autorităţilor administraţiei publice.
Activitatea materială a autorităţilor administrative se realizează prin fapte materiale juridice,
producătoare de efecte juridice, ca urmare a transformărilor ce le produc în lumea materială înconjurătoare şi
operaţiuni tehnice. Operaţiunile materiale tehnice (administrative) au semnificaţia unor lucrări de birou
efectuate de personalul autorităţilor administraţiei publice, în cadrul activităţii administrative. Ele nefiind
producătoare de efecte juridice, nu pot forma obiectul unei acţiuni în justiţie, potrivit Legii contenciosului
administrativ. Cu toate acestea,instanţa de judecată este împuternicită să se pronunţe şi asupra legalităţii
actelor sau operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecăţii.
În literatura de specialitate, pentru noţiunea actului administrativ, se foloseşte şi denumirea de act de
drept administrativ, subliniidu-se astfel regimul juridic al acestui act.
Actele de drept administrativ pot fi clasificate după mai multe criterii, dar din perspectiva Legii
contenciosului administrativ prezintă importanţă clasificarea actelor administrative, în acte normative şi
individuale, precum şi în acte de autoritate, acte de gestiune şi acte jurisdicționale
Actele normative cuprind reglementări de principiu, formulate în abstract fără a se adresa unor
persoane dinainte determinate, şi au un caracter obligatoriu, fiind susceptibile de a fi aplicate prin forţa de
constrângere a statului

431
 Ori de câte ori efectul juridic al manifestării de voinţă, conţinută în actul administrativ, constă în
crearea, modificarea, suspendarea sau desfiinţarea unor drepturi şi obligaţii, pentru una sau mai multe
persoane, dinainte determinate, actul juridic va avea un caracter individual.
Într-o opinie s-a susţinut că numai actele individuale pot face obiectul acţiunii în contencios
administrativ, întrucât numai aceste acte privesc un drept subiectiv al unei anumite persoane fizice sau
juridice, care poate avea calitatea de reclamant. Un act administrativ normativ nu poate produce o vătămare
în mod direct, deoarece efectele lui se răsfrâng asupra tuturor subiectelor de drept, cărora li se adresează.
Analizînd tema data am concluzionat că noţiunea de act administrativ prezintă o deosebită importanţă
pentru stabilirea sferei contenciosului administrativ, precum şi pentru organizarea soluţionării litigiilor
juridice, pe care le cuprinde acest contencios, asigurîndu-le garantarea drepturilor conferite de lege persoanelor
fizice şi juridice prin instanţele judecătoreşti.
Legea contenciosului administrativ defineşte actul administrativ ca o manifestare juridică de voinţă, cu
caracter normativ sau individual, din partea unei autorităţi publice în vederea organizării executării sau
exercitării în concret a legii..

Bibliografie :

1. SUPORT DE CURS la disciplina RĂSPUNDEREA ADMINISTRATIVĂ ȘI CONTENCIOSUL

ADMINISTRATIV , conferențiar universitar, doctor în drept Olga PISARENCO ,
UTM ,Chișinău 2016
2. LEGEA Nr.793 din 10.02.2000 contenciosului administrativ Publicat : 18.05.2000 în Monitorul
Oficial Nr. 57-58 art Nr : 375 Data intrarii in vigoare : 18.08.2000

432
 FORMELE RĂSPUNDERII ADMINISTRATIVE

Autor: Cristina VLAS

Universitatea Tehnică a Moldovei

Motto: ,,Legea reprezintă efortul omului de a organiza societatea.'' (Henry Ward Beecher)

Abstract: Răspunderea juridică este o varietate a răspunderii sociale, poate fi considerată şi principală.
Este o multitudine de drepturi şi obligaţii care apar în urma uzurpării unei norme juridice, având ca urmare
sancţiuni aplicate de autorităţile publice în scopul restabilirii ordinii de drept. Răspunderea administrativă
este o formă a răspunderii juridice care intervine atunci când s-a comis o abatere administrativă prin
încălcarea normelor dreptului administrativ sau a altui drept, pentru care se stabilesc sancţiuni aparte printr-
o procedură precisă între autorităţile publice, organe sau particulari. Răspunderea administrativă are mai
multe forme: răspunderea administrativ-disciplinară, răspunderea administrativ-contravenţională,
răspunderea administrativ-penală, răspunderea administrativ-patrimonială.

Cuvinte cheie: răspundere juridică, răspundere administrativă, norme de drept, contravenţie, abatere
disciplinară, infracţiune, faptă ilicită, act ilegal.

Problema răspunderii juridice administrative este una dintre cele mai importante într-un stat de drept.
Regimul juridic al răspunderii administrative se consideră una din problemele actuale. Aplicarea formelor de
răspundere administrativă este mai eficientă în practică, deoarece rolul ei este de a pedepsi pentru violarea
drepturilor şi libertăţilor legitime ale persoanei, proprietăţii, ordinii publice şi a altor valori ocrotite prin lege.
De aici rezultă că, pentru protejarea acestor valori trebuie să fie sancţionată orice încălcare a legii.
Survenirea răspunderii administrative este un proces real şi practic, iar aplicarea unei sancţiuni sub formă
verbală nu are nici un sens. În practică, un rol important îl au trăsăturile, particularităţile şi principiile unei
forme de răspundere administrativă de a fi diferenţiată de alte forme de răspundere administrativă.
Actualitatea problemei respective vine din momentul apariţiei drepturilor şi obligaţiilor ce cad sub incidenţa
normelor juridice administrative.
Problematica răspunderii administrative va fi actuală permanent, deoarece contravenţii, infracţiuni şi alte
încălcări ale legii se săvârşesc în fiecare zi din diverse motive. Studiul are drept scop examinarea
regimului juridic al răspunderii administrative pentru realizarea căruia sunt stabilite obiectivele:
- de a defini răspunderea juridică şi răspunderea administrativă;
- de a determina particularităţile specifice formelor de răspundere administrativă;
- de a defini faptele ilicite caracteristice fiecărei forme de răspundere administrativă;
- de a prezenta o comparare schematică a formelor de răspundere administrativă.
1. Noţiuni generale
Pentru început trebuie să cunoaştem că răspunderea juridică, după natura sa, se divizează în mai multe
forme de răspundere: penală, contravenţională, disciplinară, civilă, patrimonială şi nu în ultimul rând –
administrativă.
La rândul ei, răspunderea administrativă are mai multe forme: administrativ – disciplinară, administrativ –
contravenţională, administrativ – penală, administrativ – patrimonială. Pentru a releva delimitarea formelor de
răspundere administrativă mai întâi vom defini fiecare formă în parte.
Răspunderea administrativ – disciplinară intervine atunci când este încălcată cu vinovăţie o obligaţie de
serviciu a unui funcţionar public, precum şi disciplina muncii, care constituie o abatere disciplinară.
Răspunderea administrativ-disciplinară reprezintă realitatea juridică concretizată într-un complex de
drepturi şi obligaţii corelative, conţinut al raporturilor juridice sancţionatorii, stabilite între un organ al
autorităţii administraţiei publice sau un funcţionar public şi autorul unei abateri adminsitrative [3, p. 361].
Răspunderea administrativ – contravenţională este o formă a răspunderii juridice care intervine în urma
săvârşirii de către funcţionarul public, în timpul orelor de muncă, a faptelor ce constituie contravenţie.
În doctrina juridică se afirmă că răspunderea contravenţională apare în legătură cu naşterea unui raport de
conflict. În cazul dreptului contravenţional, răspunderea contravenţională survine în rezultatul încălcării de
către un subiect a normelor prescrise de legea contravenţională, cu alte cuvinte - în urma naşterii unui conflict.

433
Răspunderea contravenţională, în esenţa sa, constituie realizarea unui raport de constrîngere, altfel spus - de
conflict [2, p. 4].
Răspunderea administrativ – penală este reglementată de normele dreptului penal şi se aplică funcţionarului
public în cazul comiterii unei infracţiuni în legătură cu îndeplinirea sarcinilor sale de serviciu potrivit funcţiei
pe care o deţine.
Răspunderea administrativ – patrimonială intervine în cazul comiterii unei fapte ilicite de către autorităţile
publice şi funcţionarii publici atunci când au provocat daune.
Potrivit opiniei Profesorului A. Iorgovan, în dreptul administrativ, există două forme de răspundere
individualizate printr-o sancţiune represivă: răspunderea administrativă propriu-zisă şi răspunderea
contravenţională şi o formă de răspundere individualizată printr-o sancţiune reparatorie – răspunderea
organelor administraţiei publice pentru prejudiciile cauzate prin actele lor ilegale, altfel spus răspunderea
administrativ patrimonială [3, p.358].
2. Particularităţi
Răspunderea administrativă este o categorie distinctă a răspunderii juridice şi o componentă a constrângerii
administrative, este reprezentată de un ansamblu de norme ale dreptului administrativ şi are ca temei al apariţiei
fapta ilicită (acţiunea sau inacţiunea). Conform literaturii de specialitate, fiecare formă a răspunderii
administrative are particularităţi specifice, pe care le vom prezenta în continuare:
Particularităţile răspunderii administrativ – disciplinare:
x este o formă a răspunderii administrative;
x are un caracter strict personal (excepţie: organele colegiale);
x sancţiunile se aplică de organele administrative;
x subiectul este funcţionarul public;
x este specifică relaţiilor de muncă.
Particularităţile răspunderii administrativ – contravenţionale:
x fapta ilicită constituie o contravenţie;
x conţinutul îl formează drepturile şi obligaţiile funcţionarului public;
x obiectul este specific – abateri şi sancţiuni contravenţionale;
x unicul temei de aplicare a sancţiunii este contravenţia săvârşită cu vinovăţie;
x contravenţia este cauza şi temeiul răspunderii contravenţionale.
Particularităţile răspunderii administrativ – penale:
x fapta ilicită constituie infracţiune;
x obiectul îl constituie infracţiuni şi pedepse penale;
x infracţiunea este cauza şi temeiul răspunderii, iar pedeapsa este consecinţa;
x valorile sociale vizează existenţa societăţii.
Particularităţile răspunderii administrativ – patrimoniale:
x intervine atunci când apar pagube cauzate prin actul administrativ;
x fapta poate fi legală dar şi ilegală, dar care poate provoca daune;
x se referă atât la prejudiciul material cât şi la cel moral;
x asupra existenţei prejudiciului se expune instanţa de judecată;
x răspunderea autorităţilor publice este solidară faţă de cea a funcţionarului public care a emis actul.
3. Faptele ilicite generatoare de răspundere
Specific răspunderii administrativ – disciplinare îi este abaterea disciplinară ca fiind o faptă săvârşită cu
vinovăţie de către funcţionarul public în legătură cu munca sa, care se manifestă prin acţiune sau inacţiune,
constând într-o abatere de la normele legale, de la regulamentul intern, contractul individual sau colectiv de
muncă.
Vorbind despre răspunderea administrativ – contravenţională, fapta ilicită este contravenţia care se
manifestă printr-o faptă (acţiune sau inacţiune) generatoare de răspundere contravenţională cu un grad mai
redus decât infracţiunea, dar totodată săvârşită cu vinovăţie care aduce atingeri valorilor ocrotite de lege.
Fapta ilicită în cadrul răspunderii administrativ – penale este infracţiunea care este o faptă săvârşită cu
vinovăţie, prin acţiune sau inacţiune, ce aduce prejudicii, este prevăzută de legea penală şi este succesibilă de
pedeapsă potrivit legii penale.
Potrivit răspunderii administrativ – patrimoniale, aici putem sesiza daunele- paguba suferităde o persoană
ca urmare a atingerii aduse drepturilor sale personal nepatrimoniale sau ca urmare a provocării unei suferinte
morale şi recuperarea prejudiciului [4, lit.d].
Potrivit literaturii de specialitate, putem delimita formele răspunderii administrative în funcţie de diverse
criterii, pe care le prezentăm mai jos în formă tabelară:

434
 Tabelul 1.Criterii de delimitare a formelor răspunderii administrative.
Răspunderea Răspunderea Răspunderea Răspunderea
Criteriile de
administrativă administrativă administrativă administrativă
diferenţiere
disciplinară contravenţională penală patrimonială
Funcţionarul public Funcţionarul public Funcţionarul public Autoritatea publică
Subiect
Funcţionarul
Activ
public
Dreptul Dreptul Dreptul penal Dreptul
Norma
administrativ, contravenţional administrativ
dreptului
Dreptul muncii Dreptul muncii
Fapta ilicită Abatere disciplinară Contravenţie Infracţiune Dauna ,prejudiciu
1.Constituţia R.M., 1.Constituţia R.M., 1.Codul Penal, 1.Constituţia R.M.,
2. Legea cu privire la 2. Legea cu privire la 2.Codul de 2. Legea cu privire
funcţia publică şi funcţia public şi procedură penală la funcţia public şi
statutul statutul funcţionarului 3.Constituţia R.M. statutul
Legea funcţionarului public, 4. Legea cu privire funcţionarului
aplicabilă public, 3. Codul la funcţia public şi public
3.Codul muncii. Contravenţional statutul 3. Legea
4. alte legi funcţionarului contenciosului
public, administrativ
4. Codul muncii.
Organul Autoritatea publică Agentul constatator Procuratura Autoritatea publică
constatator
1. Instituţia ierarhic 1. Agentul constatator Instanţa de judecată Instanţa de
Organul
superioară 2. Instanţa de judecată judecată
care aplică
2. Comisia
sancţiunea
disciplinară
6 luni de la 12 luni de la data 1.Infracţiuni grave - 3 ani (drept civil)
săvârşirea unei comiterii nu au termen [1, art.1424 al. 1]
Termenii de abateri contravenţiei determinat,
prescripţie 2.Infracţiuni
uşoare-au termen
determinat
1. P. cercetării 1. P. legalităţii 1. P. legalităţii 1. P. legalităţii
prealabile, 2. P. egalităţii 2. P. umanismului 2. P. egalităţii
2. P. individualizării 3. P. dreptăţii 3.P. 3. P. solidarităţii
sancţiunii. 4. P. caracterului democratismului 4. P. caracterului
Principiile
personal al 4. P. caracterului personal al
răspunderii personal al răspunderii
contravenţionale răspunderii
5. P. individualizării 5.P. retroactivităţii
legii penale
1. Avertisment, 1. Avertisment 1.Amenda 1.Amenda
2. Mustrare 2. Amenda 2. Privarea 2. Confiscări
3. Mustrare aspră 3. Privarea dreptului dreptului de a
4.Suspendarea de a desfăşura o desfăşura o anumită
dreptului de a fi anumită activitate sau activitate sau de a
Sancţiunile promovat in funcţie de a deţine unele deţine unele funcţii.
5. Suspendarea funcţii. 3. Închisoarea
avansării salariului 4. Destituirea din
6. Destituirea din funcţie
funcţia publică 5. Arestul
contravenţional

435
 1. Executarea 1.Renunţarea 1. Amnistia 1. Executarea
ordinului legal al benevolă 2. Graţierea ordinului
Cauzele care
superiorului 2.Contravenţia 3. Împăcarea superiorului
înlătură
neînsemnată, tentativa
răspunderea
3.Presripţia
4.Amnistia
1.Starea de 1. Legitima apărare 1. Legitima
iresponsabilitate 2. Reţinerea apărare 2.Starea
1.Legitima apărare 2.Starea de extremă infractorului de extremă
2.Starea de extremă necesitate 3.Starea de extremă necesitate
Cauzele care necesitate 3.Constringerea fizică necesitate 3. Constrângerea
înlătură şi psihică 4. Constrângerea fizică şi psihică
caracterul 4.Riscul întemeiat fizică şi psihică
faptei 5.Cazul fortuit 5. Riscul întemeiat
6. Executarea
ordinului sau
dispoziţiei
superiorului

Concluzie
Răspunderea administrativă este o formă juridică de pedepsire a persoanelor, care au săvârşit o faptă ilicită,
şi sunt obligaţi să suporte sancţiunea stabilită de organele competente. Răspunderea şi pedepsirea pentru
încălcarea normelor juridice este calea de respectare a legii şi de micşorare a contravenţiilor, a infracţiunilor,
abaterilor disciplinare şi altor fapte ilicite.
Fiecare formă a răspunderii administrative este importantă în felul ei, deoarece dacă nu ar fi repartizate
astfel s-ar crea o confuzie, ar fi o dezordine totală în ceea ce priveşte răspunderea din partea autorităţilor
publice.

Bibliografie

1. Codul civil al Republicii Moldova din 6 iunie 2002, publicat 22.06.2002 în Monitorul Oficial nr. 82-
86 art. Nr. 661.
2. Guţuleac V., Spînu I., Maslov S. Corelaţia instituţiilor juridice: raportul juridic de conformare şi
raportul juridic de conflict cu responsabilitatea juridică şi răspunderea juridică în dreptul
contravenţional . În “Legea şi viaţa”, 2012, nr.7, p.4 -10.
3. Iorgovan A. Tratat de drept administrativ. Volumul II. Ediția a IV-a. București: All Beck, 2005.
4. Alexandru Ciorănescu, Dicţionar etimologic român, 1958-1966.

436
 MOMENTE REMARCABILE DIN ISTORIA FILOSOFIEI DREPTULUI

Autor : Elena CARAMANUȚĂ

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Every epoch has been pondered over the issue of the law and justice, an issue that was not invented
artificially, but corresponds to a constant and natural requirement of the human spirit. Since the times of
Homer's Greece it has been operated with concepts such as dike (truth, fairness), temis (custom), time (honor),
nomos (law).
Hesiod highlights the common roots of equity and law, his representations being further developed in
the works of wise men. Their judgements and sayings have a keen interest in abiding by a certain "measure"
and "means" in all the facts and actions, embodying the moral of human behavior rules, being at the same
time and a model for legislation and for the citizens' actions. Thus the great philosophers of antiquity, as well
as ai Solon, Socrates, Plato, Aristotle, have made significant contributions to philosophical studies.

Cuvinte cheie: adevăr, echitate, democraţie, lege, justiţie,stat ideal, societate, reformă.

Solon a fost unul dintre cei mai mari legiuitori ai tuturor timpurilor, politician,strateg și unul dintre
părinții democrației.A dat numeroase legi civile și penale, ce aveau ca scop consolidarea democrației.El
urmărea “ca nu cumva să amestece și să tulbure cetatea și să nu mai fie în stare s-o pună iarși pe picioare și s-
o dea după ce este mai bine”.1 Prin intermediul legilor, Solon a înfăptuit reformele ce puneau bazele
democrației în toate sferele vieții sociale. Prima sa reformă a fost cea a eliberării pămînturilor și a persoanelor.
El a determinat desființarea datoriilor, ceea ce însemna eliberarea persoanelor și a bunurilor. A fost cel dintîi
care a renunțat la dreptul său asupra unei datorii, și încuraja și pe ceilalți să-i urmeze pilda.2 În vremea lui
Solon a fost interzis împrumutul luînd ca gaj persoanele. “Această lege garanta libertatea individuală, ea fiind
piatra unghiulară a dreptului autentic. O astfel de lege n-a existat niciodată,în nici o altă cetategreacă”.3
Solon a emis legi prin care a înfăptuit reforma monetară. Au fost reglementate și alte domenii,
majoritatea legilor avînd ca rol îngrădirea puterii oligarhiei. Cea mai importantă cucerire a democrației a fost
cea a dreptului de vot pe care îl aveau toți cetățenii în Adunarea poporului.
Apollodor, în cartea sa despre secretele filosofilor,menționează sfaturile date de Solon oamenilor: „Încrede-te
în noblețea de caracter mai mult decît în jurămînt.Nu minți niciodată.Urmărește scopuri demne.Nu lega ușor
prietenii și pe cele vechi nu le renega.Învață mai înțîi să asculți și dup ceea să comanzi.Ia-ți drept călăuză
rațiunea.Nu te întovărăși cu cei răi.”4
Tendința de a căuta bazele dreptului și legii în însăși natura umană și societate a persistat în cercetările
sofiștilor și a lui Socrate. Personalitate remarcabilă a lumii antice și a culturii universale ,Socrate nu a lăsat
nici o operă scrisă,ideile sale despre drept și dreptate au fost întruchipate de viața sa care a fost un necontrerupt
proces contra injustiției.Figura sa luminoasă, calitățile sale morale sunt descrise astfel de către Platon:”Pe
bătrînul de Socrate, cel atît de drag mie, nu m-aș sfii să spun că este omul cel mai drept dintre cei de pe
atunci”.[5
Deviza sa în viață “cunoaște-te pe tine însuți” a rămas celebră și în zilele noastre.Socrate a preconizat
respectarea legilor de către sofiști și nu numai a legilor ci și a celorlalte reguli morale, afirmînd credința sa
într-o justiție superioară, în care bunul cetățean trebuie să se supună legilor sociale.

Platon,geniul ucenic al lui Socrate, a marcat profund cultura Occidentului,încît fără de el această
cultură nu putea fi înțeleasă.După Platon, dreptatea este în interesul statului ideal. În “Republica” lui Platon
scopul întregii activități este binele, iar mijlocul de atingere a acestui scop, este virtutea cu tripla ei
semnificație, ale căror subiecte v-or fi trei clase sociale separate.Astfel, coexistența armonioasă și colaborarea
acestor clase realizează dreptatea în forma ei concretăși prin ea se desăvîrșește adevărata cetate.Pentru ca
dreptatea să devină reală în cetate, trebuie ca instituțiile și activitățile cetății să fie determinate de rașiune, iar

1
Plutarh,Vieți paralele, Editura științifică,București,1960,p.213.
2
D.Laertios,Despre viețile și doctrinele filosofilor.Editura Academiei ,București,1967,p.127.
3
A.Bonnard ,Civilizația greacă,vol.I. “De la Iliada la Parthenon” , Editura științifică ,București,1967,p.131
4
D.Laertios,Despre viețile și doctrinele filosofilor.Editura Academiei ,București,1967,p.132
5
Georgio Del Vecchio,”Lectille de filosofie juridica”,Editura Europa Nova,1992,pag.51

437
conducătorii, filosofi adevărați spirite complexe ce observă ce observă în mod obiectiv evoluția naturii și
societății.
Concepția juridică a lui Platon este una unilateral, deoarece nu a luat în seamă decît un singur aspect
al lucrurilor, “orbit de ideea armoniei sociale, a sacrificat individual,orbit de ideea primatului,speculației, a
sacrificat grupurile producătoare de bunuri”.6 Cu toate acestea doctrina lui Platon despre drept are o deosebită
importanță în istoria dreptului, reprezentativă pentru o tendință permanentă a spiritului uman , ea este strămoșul
multor doctrine revoluționare în care este dominată aspirația către un ideal.
Aristotel cel mai original discipol al lui Platon, care a lăsat cea mai sistematică și mai enciclopedică
moștenire culturală. În concepția lui Aristotel dreptatea este “acea dispoziție morală datorită căreia suntem
apți de de acte drepte și datorită căreia le înfăptuim efectiv”, iar dreptul “ceea ce creează și menține pentru o
comnitate politică fericiirea și elementele ei constitutive”
La Aristotel conținutul legilor este justiția, al cărei princpiu este egalitatea.El distinge mai multe tipuri
de justițiecaracteristici dreptului.Prima dintre ele este justișia distributivă, care se aplică la repartizarea
bunurilor și tinde ca fiecare dintre asociați să primeasc ao parte potrivit meritului său.Este o justișie
proporțională, sau cum o numește chiar el “geometrică”.
Al doilea tip de justiție este cea coercitivă,care ar putea să se mai numească și
rectificativă,egalizatoare,adică regulatoare a raporturilor de schimburi reciproce. Acest tip de justișie trebuie
însă înțeles într-un sens mai larg,el aplicîndu-se numai raporturilor involuntare,care apar din delicate,pentru că
și acolo se cere o anumită egalitate,adică o corespondență între delict și pedeapsă.
Astfel, ideile și concepțiile remarcabile a filosofilor si juristilor au constituit temelia numeroaselor
documente naționale cu caracter constituțional, marcînd o concepție bine elaborată și structurată cu privire la
drepturile omului.

Bibliografie

1.Plutarh, Vieți paralele, Editura științifică,București,1960,p.213.

2. D.Laertios, Despre viețile și doctrinele filosofilor. Editura Academiei ,București,1967,p.127.
3. A.Bonnard ,Civilizația greacă,vol.I. “De la Iliada la Parthenon” , Editura științifică,
București,1967,p.131
4. D.Laertios, Despre viețile și doctrinele filosofilor. Editura Academiei, București,1967,p.132
5. Georgio Del Vecchio,”Lectille de filosofie juridica”,Editura Europa Nova,1992,pag.51
6. Stroe Constantin,Culic Nicolae “Momente din istoria filosofiei dreptului” Editura Ministerului
de Interne,1994,pag.68

6
Stroe Constantin,Culic Nicolae “Momente din istoria filosofiei dreptului” Editura Ministerului de Interne,1994,pag.68

438