 Cum ne putem stăpâni pornirile erotice, păcatul sau greșala de a

păcătui cu privirea?

LA la privire ne-a dat părintele Cleopa leac. Că zicea un student de la

ASCOR: „Ce să fac, părinte, că eu, când le văd a șa dezbrăcate și cu
picioarele așa frumoase… Să umblu cu ochii închi și pe stradă?”. „Nu,
taică, nu, că ai să cazi în canalizare și ai să-ți rupi gâtul… Să te uiți și să
zici: „Doamne, dacă picioarele ei sunt a șa de frumoase, dar Tu, Care le-
ai făcut, cum trebuie să fii?”

Omule, când ai înălțat gândul la Dumnezeu se rezolvă problema! E

frumoasă, bat-o vina, e dezbrăcată, dar eu sunt omul lui Dumnezeu și
vreau o soție mai învelită, mai ascunsă, care să se păstreze pentru
mine și să nu facă prea mult probe înainte! Eu nu cred c ă vreun mire
poate să fie fericit cu o mireasă campioană la căsătoriile de prob ă! Ce-
ai simți dacă mireasa ta ți-ar spune în noaptea nunții: „Iubitule, ești cel
mai bun. Am probat 215 și ești cel mai bun dintre ei!”. Eu nu cred că
există asemenea performanțe, cu proba asta care se propune acum,
dar la asta ajungem dacă nu în țelegem gravitatea păcatului curviei
care poate fi făcut și cu gândul, cu imaginația!

Să ne uităm mult la icoane și să ne gândim la Dumnezeu. Fetele să se

uite în ochii Maicii Domnului, nu în oglindă. Dacă te ui ți în oglindă, ți se
pare că arăți bine. Uită-te la Maica Domnului: „Maica Domnului, îți place
buricul meu?”. Și dacă Maica Domnului zice: „Da, feti ța mea, du-te cu el
dezvelit la școală și la biserică!”, atunci du-te! Dacă nu, pune-ți haina pe
tine că habar nu ai câte păcate faci cu acest buric gol al t ău. Nu știi ce
fac cei pe care îi ispitești cu trupul tău în gândul lor! Și te mai crezi și
fată cuminte!

Iar cu impulsurile, primul lucru pe care trebuie să-l facem este s ă

recunoaștem că le avem. Maică, așa ne-a făcut Dumnezeu, așa e firea
omului după cădere și nu se schimbă până nu devenim sfin ți. Toți avem,
din naștere, impulsuri de-astea, de la găină până la om… E impulsul
vieții care ne cheamă, ne trage să nu-i oprim cursul. Că ar r ămâne
pământul fără viață. Avem aceleași impulsuri ca și animalele, dar avem
putere și chemare să le folosim ca oameni. Dacă nu știm să fim oameni,
ne vom lăsa trăiți de ele ca și dobitoacele. Când apare să zici: stai, că
eu sunt om, la mine alta e rânduiala.
M-a întrebat un tânăr, mă iertați părinților, într-o școală: „Așa-i că e
plăcut să faci sex în grup?”. Și i-am răspuns: „Măi copile, drept să-ți
spun, nu știu. Dar cred că e plăcut de vreme ce vedem prin spațiile verzi
agitându-se toți câinii din cartier în jurul câte unei cățelușe aflate în
călduri… Numai că la oameni e altă rânduială, nu ?”. Apoi, să vă înv ăț și
pe dumneavoastră ce l-am învățat pe el: nimeni nu poate face sex.
Sexul e făcut de Doamne-Doamne, te-ai născut cu el și e pus în păstrare
acolo în chiloței, lucru sfințit, măi copile. Prin el te-ai născut pe această
lume. Dacă semincioara aia nu nimerea cealaltă semincioară nu erai tu,
ci era altul și nu te bucurai acum de tine! Acela e organul omenesc prin
care lucrează Dumnezeu cu omul ca să aducă acum și aici oameni noi
pe lume. Dumnezeu l-a făcut pe om creator, ca El împreun ă cu omul s ă
aducă pe lume oameni noi. Mai ales împreună cu femeia. Ce minune. Că
și bărbatul contribuie acolo, sigur, însămân țează, pe urmă ară de jur-
împrejur, închide poarta, păzește pe afară. Dar femeia se lasă mâncată
de omul cel nou. Fiul o mănâncă pe dinăuntru, dup ă aceea o m ănânc ă
pe dinafară, pe urmă îi mănâncă zilele… Apoi, se mai și însoară cu o
penticostală, îi mănâncă viața toată… E greu tare, dar asta e, ne dăm
spre mâncare pe noi înșine ca celălalt să aibă viață. Și toată asta
pornește de acolo. Și suntem responsabili. Ce ai făcut cu sămân ța ta?
Nu vedeți în unele biserici, pe iconostase, în arborele lui Iesei cum a
crescut ca om din coapsele lui Iesei? Uitați-vă de unde și-a luat firea
omenească! Aveți grijă! Este lucrul lui Dumnezeu acolo și trebuie
păstrat cu grijă. Răspundem pentru tot ce și cum facem. Nu ne jucăm
cu focul.

Apoi, impulsurile acestea sunt animalice, sunt în noi pentru c ă noi

suntem microcosmos. Avem toate fiarele și dobitoacele în noi, dar ca
să le stăpânim și nu să ne lăsăm stăpâniți de ele. Nu vă uitați la cei care
vă spun că e bine, că e firesc, că e sănătos. E firesc și sănătos pentru
pisici să se lase conduse de aceste porniri, nu și pentru om. Noi
suntem oameni, trebuie să le îmblânzim cum fac sfin ții cu leii, să ne
stea leul la picioare. Impulsurile acelea la un băiat de 17 - 18 ani, și la o
tânără sunt ca niște lei care pot să ne devoreze. Nu po ți nici să-i
dresezi, nu poți nici să-i închizi în grădini zoologice, po ți numai să-i
îmblânzești dacă tu te sfințești, te înduhovnicești. Și să accepți că ai
impulsuri și să accepți că Dumnezeu știe că ai asta și că îți dă putere să
le stăpânești. Și să nu-ți otrăvești sufletul cu privirea la lucruri
nerușinate, pentru că ce vede ochiul se transmite la hipotalamus. Eu nu
știu, iertați-mă, dacă sunt specialiști în sală, e un talamus de acesta pe
acolo, care se ocupă cu ce e plăcut și ce e neplăcut. Și ăla nu judecă
maică, ăla zice: „hi, ce frumoasă e… a început nunta!”. Și repede trimite
comenzi să primești hormonii și puterile de care ai nevoie ca să trăie ști
nunta. Și, dacă „mireasa” e on line sau pe hârtie, tu te perpele ști în
focul poftei până cazi în mocirla păcatului. Stai, ce s ă mai faci, n-ai
încotro! Să nu te mai uiți, aia să faci! Să te păzești, să te aperi, să fii
stăpân pe tine și, mai ales, să strigi la adevăratul tău Stăpân,
Dumnezeu! Cum să faci să nu te uiți? Un părinte dădea un leac. Astăzi
când pornografia a crescut atât de mult și când nu putem să umblăm
cu ochii închiși, că ne calcă tramvaiul, cădem în canalizare, să privim
fără să judecăm și să ne ducem acasă să ne vindecăm privirea uitându-
ne la icoane, privindu-L pe Cel prezent acolo și spunându-I toată
neputința și durerea noastră. Nu vedeți ce foame de icoane s-a făcut în
viața noastră? Cum ne umplem pereții? Înainte era o icoană în casă și
eram bucuroși. Acum punem icoane peste tot. De ce? Ca să
contracarăm această violență, această violență drăcească care vine
peste noi.

Așadar, nu se face sex. Sexul ți l-a făcut Dumnezeu și tu îl folosești mai

mult sau mai puțin după voia lui Dumnezeu, adică mai mult sau mai
puțin adecvat. Și tu răspunzi de ce ai făcut cu mâna ta, ce ai f ăcut cu
ochii tăi, ce-ai făcut cu piciorul tău, ce-ai făcut cu ce nume ști tu sex.
Dumnezeu te întreabă ce ai făcut cu darurile Lui. Tot ce a f ăcut
Dumnezeu e minunat! Urâtul e făcut de noi. Noi nu putem face decât s ă
ne bucurăm mulțumind de darul vieții și al creației, sau să profanăm
totul mutilându-ne pe noi înșine pentru vecie! Să nu ne jucăm cu focul,
pentru că ofertele răului sunt foarte mari, dar pre țul, costul e boală și
suferință acum, și moarte la capătul lor! Eu ascult atâtea suspine,
atâția tineri, atâția copii care vor să scape de păcat, de păcatul
masturbării, de păcatul pornografiei, și părinții lor nu știu nimic. E jale!
Dar te poți ridica! Acum! Dumnezeu te-a făcut să stai drept, în picioare!

 Gheronda, cum coboară mintea în inimă?

- Când pe inimă o doare, mintea coboară în inimă. Când o doare pe inimă? Atunci când mă
gândesc la binefacerile lui Dumnezeu și la nerecunoștința mea, inima este străpunsă, o doare, iar
mintea se îndreaptă acolo.

 Când oamenii fac rele, diavolul stă și dă din picioare

 Ședea odată un drac în chip de om și dădea din picioare. Cineva care văzu aceasta cu ochi
duhovnicești l-a întrebat: „Cum de stai așa și nu faci nimic?” Iar dracul a răspuns: „Mie
nu-mi mai rămâne nimic altceva de făcut decât să dau din picioare, că oamenii le fac pe
toate mai bine decât mine”

 când mintea mi se răspândește în vremea rugăciunii...

- Gheronda, de îndată ce mă adun în rugăciune, într-o fracțiune de secundă mintea mea

colindă toată lumea până în America. Cum se face aceasta?

- Câți bani îți trebuie ca să faci drumul dus-întors de aici până în America? Ai măcar bani
să-ți plătești biletele? Acum însă cu mintea ajungi imediat acolo. Caută să-ţi aduni
mintea, pentru că în cele din urmă vei da faliment și-mi vei „închide” asociația (*Stareţul
folosea adeseori termenii de „atelier de rugăciune” şi de „asociaţie” când era vorba
despre subiecte legate de rugăciune) și nu voi mai putea să-mi plătesc datoriile. Să spui
Rugăciunea cu inima, cu smerenie, ca să nu te fure tangalachi prin convorbirea cu
gândurile. Pentru aceasta mult te va ajuta cugetarea la moarte.

Dacă vei cugeta astfel: Dumnezeu mi-a dat soroc acum, ca să mă pregătesc, pentru că va
veni să mă ia, nu va putea sta de față niciun gând. Când intră la mijloc moartea, mintea
stă la mijloc și nu merge la extreme și la capătul lumii.

- Gheronda, mă mâhnesc când mintea mi se răspândește în vremea rugăciunii.

- Eu, atunci când mintea îmi pleacă la diferite subiecte - deși vreau ca ea să fie continuu
lângă Dumnezeu - spun: Dumnezeul meu, ce să caute o astfel de minte lângă Tine? Este
obrăznicie să vreau să se afle lângă Tine. Și așa, cu un gând smerit vine Harul lui
Dumnezeu iar mintea se reîntoarce la EL Să spui și tu: Bine faci, Dumnezeul meu, că nu
mă ajuți să-mi adun mintea lângă Tine, pentru că sunt vai de mine și vrednic de milă. Și
când vei crede asta, Dumnezeu te va ajuta îndată să te aduni.

4 De ce se face casa iad? O istorioară adevărată

Un preot, mergând pe stradâ, întalnește un copilaș, ca de cinci-șase ani, cu picioarele

crăpate de glod, părul încâlcit în cap, zoios, nespălat, cu mâinile crăpate, și-l întreabă:

- Măi copile, de unde vii tu?

- Din iad vin!

Preotul s-a minunat de copilul acesta.

- Cum îl cheamă pe tatăl tău?

- Satana!

- Dar pe mama ta ?

- Aripa satanei!

- Dar frați și surori ai?

- Da.

- Cum îi cheamă?

- Diavoli.

Și atunci preotul a spus:

- Unde stai, copile

- Hai, că eu știu unde!

Și a mers cu preotul. Și în marginea satului îi arată o căsuță stricată, veche și o ogradă cu

gardurile rupte. Preotul ia copilașul de mână și intră acolo. Aude sfădindu-se în casă
tatăl cu mama sa. Bărbatul o înjura pe femeie groaznic, iar femeia îi spunea: Du-te de-
aici, satano! Barbatul zicea: Tu ești aripa satanei!. Au trecut niște copii pe acolo: Treci,
drace, de aici! Dar femeia striga pe urmă: Vai de mine, casa asta este iad!

Preotul a auzit de afară. Și atunci și-a dat seama de ce spune copilul că vine din iad. El
nu știa cum să spună. A auzit pe mamă-sa că este iad în casa ei; că pe tatăl său îl cheamă
satana și pe mamă-sa, aripa satanei, si pe frații lui ii cheama diavoli. Așa auzea grăind în
casă.

Dar știți voi de ce se face casa iad? Unde nu-i post, unde nu-i rugăciune de dimineața și
de seara, unde nu-i viață curată, unde nu merg oamenii la biserică, unde se apucă și
beau de dimineață, fumează și înjură, casa aceea se face cu adevărat iad. Și diavolul vine
acolo și apoi, vai de zilele care le mai trăiește omul pe pământ!
Toată ziua înjurături, toată ziua bătăi, toată ziua suferință. A intrat diavolul! Diavolul
aduce ură, sfadă, mânie, iuțime, ocară, blestem, înjurături, bătăi, morți, beții, desfrâuri.
Așa! Unde a intrat el, distruge. Casa o face iad!

Iar unde oamenii se scoală dimineața și se închină lui Dumnezeu și merg la lucru cu
rugăciunea în minte și postesc sfintele posturi de peste an, și fac milostenie și citesc
sfintele cărți, și își rabdă scârbele și necazurile cu bucurie, acolo este și binecuvântarea
lui Dumnezeu și toate se rânduiesc dupa iconomia Lui pentru folosul sufletului și pentru
mântuirea noastră.

5 Să ne întrebăm care sunt cauzele care dau naştere la divorţ?

Cauza principală a divorțului este lipsa de credință în Dumnezeu. În ochii multora

căsătoria e un simplu contract civil. Când locuiești într-o locuință și nu-ți mai place,
desfaci contractul și pleci. Așa a ajuns căsătoria în ochii multora!

O altă cauză puternică este păcatul desfrâului care distruge, ca rugina, temelia vieții de
familie. Când începi să iubești o altă persoană și o altă casă și te simți mai bine în ea
decât în casa ta, ai pornit pe drumul pierzării.

Lăcomia e un alt izvor otrăvitor, căci multe familii se întemeiază pe interese materiale și
nu pe iubire și pe potrivirea firilor: aici, de multe ori greșesc părinții. Pe cei tineri nu i-a
unit Dumnezeu ci bogăția. Mai sunt și alte multe cauze.

Taina Sfintei căsătorii e atât de veche ca neamul omenesc, apărând odată cu omul. În
Rai a zis Dumnezeu lui Adam: „Nu e bine să fie omul singur pe pământ” (Fac. 2, 18).
Aceste cuvinte nu se referă numai la bărbat, ci și la femeie. Dacă în Rai a considerat
Dumnezeu că nu e bine să fie omul singur, ce să zicem de cei de pe pământ? Aceasta o
simte cel mai mult cel care a rămas văduv.

Dumnezeu a creat familia sub formă monogamă. Lumea păgână a ajuns la familia
poligamă. În vremurile când credința în popor slăbește, lumea ajunge tot la o formă de
viață păgână, care duce cu pași repezi la divorț sau la concubinaj.

În numele Sfintei noastre Biserici, vă rog, salvați viața familiei, pentru binele neamului,
pentru fericirea noastră, și cea vremelnică și cea veșnică. Credeți în Dumnezeu, în
poruncile Lui, fiți siguri că divorțul e o nenorocire, e un rău osândit de Cel de Sus!