Dacia literara reflectata in nuvela lui Negruzzi

Andrei Staicu 11 martie 2015 Limba si lit. romana Lasa un comentariu 830 Vizite

Ideologia Daciei literare reflectata in nuvela lui Negruzzi

Alexandru Lapusneanul
IDEOLOGIA DACIEI LITERARE REFLECTATĂ ÎN NUVELA LUI NEGRUZZI

Literatura paşoptistă acoperă, ca denumire, o realitate socială, culturală şi literară fixată între finele
deceniului al treilea al secolului XIX şi finele deceniului al şaselea.

Operele sciitorilor paşoptişti se apropie tot mai mult de valorile literarurii universale, adaptând sau
preluând elemente romantice: militantismul, sentimentul naţional, culoarea locală, inspiraţia
folclorică.
Apariţia revistei “Dacia literară” (Iaşi, 1840) a reprezentat un eveniment de o importanţă decisivă
pentru cultura română din secolul trecut.
Articolul program al revistei, numit “Introducţie”, elaborat de Mihail Kogălniceanu, a fost însuşit de toţi
scriitorii generaţiei. Punctul central îl constituie afirmarea hotărâtă a directivei naţionale şi populare în
literatură. Dacia literară susţine că originalitatea este “însuşirea cea mai preţioasă a unei literaturi” şi
repudiază imitaţiile şi traducerile, în special de proastă calitate.
Kogălniceanu susţine că scriitorul trebuie să se inspire direct din realităţile naţionale, din
trecutul istoric şi din folclor, din frumuseţile patriei. Dacia literară deschide astfel perspectiva unei
literaturi întemeiate pe observaţie, cultivând adevărul şi naturalul, încercând eliminarea
sentimentalismului excesiv prezent în epocă.
Articolul introductiv al revistei are şi marea calitate de a pregăti unitatea de limbă şi unitatea literară a
românilor.
Programul Daciei literare legitimează necesitatea spiritului critic obiectiv, capabil să aprecieze, fără
părtinire, o operă literară: “critica noastră va fi nepărtinitoare; vom critica cartea, iar nu persoana”.
În paginile revistei se vor afirma principalii scriitori ai epocii, cei pe care istoriografia literară îi cuprinde
sub denumirea generică de paşoptişti: M. Kogălniceanu, C. Negruzzi, V. Alecsandri, Alecu Russo, Ion
Ghica, Grigore Alexandrescu, N. Bălcescu, D. Bolintineanu.
În spiritul programului revistei, scriitorii au abordat teme şi specii romantice, creând o literatură diversă
şi valoroasă.

Scriitorii epocii cultivă în general toate genurile, preponderent pe cel epic şi pe cel liric. Apar
atât specii literare clasice (epistola, fabula, oda, satira), cât şi romantice: meditaţia, elegia, legenda,
balada, doina, poezia patriotică, nuvela istorică, drama istorică, comedia burgheză, eseul ştiinţific,
poemul eroic, romanul.
Majoritatea scriitorilor dezvoltă o tematică istorică ce reflectă idealul de eliberare naţională şi socială.
Se încearcă retrezirea în contemporani a mândriei naţionale. Astfel, meditaţiile istorice ale lui Grigore
Alexandrescu, legendele istorice ale lui Bolintineanu, poemul în proză ritmată Cântarea României de
Alecu Russo, drama Despot Vodă de Vasile Alecsandri, eseul istoric al lui Nicolae Bălcescu Românii
supt Mihai Voievod Viteazul , fragmentele istorice ale lui Negruzzi ( printre care şi capodopera
nuvelistică Alexandru Lăpuşneanul).
Alexandru Lăpuşneanul apare în 1840 în primul număr al „Daciei literare”. Lui Costache Negruzzi îi
revine astfel meritul de întemeietor al nuvelei istorice, Alexandru Lăpuşneanul rămânând punct de
reper al acestei specii în literatura română prin prezenţa unei intrigi riguroase, a cronologiei liniare, a
construcţiei dramatice şi prin complexitatea personajului.
Negruzzi răspunde programului lui Kogălniceanu prin abordarea tematicii istorice, prin autotohtonism,
prin militantism, prin realizarea culorii locale, prin crearea unui personaj excepţional etc. Înainte de
toate însă, nuvela lui Negruzzi este ilustrativă pentru ceea ce Kogălniceanu aştepta de la literatura
română a momentului prin originalitate şi valoare estetică.

REALITATE ŞI FICŢIUNE
Una dintre trăsăturile specifice nuvelei istorice constă în prelucrarea unor evenimente reale,
consemnate în cronici şi letopiseţe. Adevărul istoric este însă urmărit în linii mari şi uneori este chiar
sacrificat din dorinţa scriitorului de a obţine un anumit efect artistic: fie că este vorba de asigurarea
echilibrului compoziţional al nuvelei, de intensificarea tensiunii narative, fie de întărirea caracterului
spectaculos al acţiunii, fie spre reliefarea personajelor sau din intenţia de a construi o naraţiune
pilduitoare.

Pentru a evoca a doua domnie a lui Alexandru Lăpuşneanul, Negruzzi se inspiră din Letopiseţul
Ţării Moldovei de Grigore Ureche, de unde preia o parte din scenele-cheie ale acţiunii: solia
boierească, pedepsirea celor 47 de boieri, boala şi călugărirea domnitorului pe patul de moarte.
Îndepărtându-se de realitatea istorică din dorinţa de a contura mai sugestiv conflictul dintre boieri şi
domnitor, Negruzzi imaginează scene sau personaje inexistente în letopiseţe. Procedeul apare ca
efect al contactului pe care Negruzzi l-a avut cu opera unor mari romantici evocatori ai trecutului ca:
Walter Scott, Al.Dumas, V.Hugo, Manzoni şi alţii.

Şi el inventează ca aceştia, modificând destinul unor personaje (v. Moţoc), construind scene ca
întâlnirea dintre doamna Ruxanda şi soţia unui boier ucis sau personaje ca Spancioc şi Stroici.

SUBIECTUL ŞI STRUCTURA NARATIVĂ

 Subiectul nuvelei se desfăşoară într-o gradare bine controlată şi respectă cu stricteţe
principalele momente.
Expoziţiunea. Întors în ţară cu oaste turcească, Lăpuşneanul este întâmpinat de un grup de boieri
care îi declară că ţara nu-l vrea. El însă nu renunţă şi, prin puterea armelor, îşi recapătă tronul.
Intriga. Redevenit domn, Lăpuşneanul îşi manifestă deschis hotărârea de a se răzbuna pe boierii
trădători, de a-şi consolida puterea prin eliminarea adversarilor.
Dezvoltarea acţiunii. Sub diferite învinuiri, ucide numeroşi boieri din tabăra adversă. Văduvele
acestora o ameninţă pe doamna Ruxanda că „va da samă”. Speriată, doamna îl roagă pe
Lăpuşneanul să înceteze prigonirea boierilor; domnitorul îi promite un leac de frică.
Punctul culminant. Sub pretextul unui ospăţ de împăcare, domnul îi adună la curte pe boieri şi ucide
47 dintre ei. Larma adună mulţimea în jurul palatului, gata să se revolte. Pentru a potoli gloata,
Lăpuşneanul îl dă pradă pe Moţoc, marele vornic trădător, care este sfâşiat de mulţime. Capetele
boierilor sunt aşezate de Lăpuşneanul într-o piramidă arătată doamnei Ruxanda ca „leac de frică”.
Deznodământul. Patru ani mai târziu, retras în cetatea Hotinului pentru a fi mai aproape de duşmanii
de dincolo de graniţă, Lăpuşneanul se îmbolnăveşte grav şi cere să fie călugărit, lăsând ca succesor
pe Bogdan, fiul său minor. Trezit din leşin, văzându-se în rasă călugărească, ameninţă că-i va ucide
pe toţi. Îngrozită, doamna Ruxanda, la insistenţele boierilor Spancioc şi Stroici (întorşi în ţară să
asiste la sfârşitul lui Lăpuşneanul), dar şi la sugestia mitropolitului Teofan, acceptă să-l otrăvească.
Lăpuşneanul va muri în chinuri, sub ochii celor doi boieri.
Rigoarea clasică a compoziţiei se manifestă în echilibrul părţilor, precedate de un moto care face
trimitere la elementul esenţial al capitolului: „Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu ” pune în prim-plan
personalitatea domnitorului, „Ai să dai samă, Doamnă” aduce în lumină imaginea domniţei
Ruxanda, „Capul lui Moţoc vrem” evidenţiază două personaje, Moţoc şi mulţimea, „De mă voi
scula, pre mulţi am să popesc şi eu ” face revenirea la figura lui Lăpuşneanul.
Fiecare capitol conţine câte un episod narativ: întâlnirea lui Lăpuşneanul cu delegaţia de boieri,
confruntarea doamnei Ruxanda cu una dintre văduvele boierilor ucişi de soţul său, măcelul de la
ospăţ, moartea domnitorului.
Decupajul efectuat de Negruzzi în textul nuvelei prin împărţirea acestuia în patru secţiuni are
următoarele funcţii:
 asigură o structurare limpede a naraţiunii;

 creează echilibru compoziţional;

 reliefează faptele cele mai importante din perioada la care se referă relatarea;

 pune în evidenţă accelerarea ritmului acţiunii către punctul culminant, apropie nuvela de modul de
structurare a textului dramatic.

Sub raportul construcţiei s-au remarcat, de altfel, în mod constant, o serie de similitudini
cu textuldramatic. Se poate considera că fiecare dintre cele patru părţi ale nuvelei echivalează cu un
act al unei drame. La acestea se adaugă tensiunea crescândă, finalul spectaculos, personalitatea
covârşitoare a protagonistului (apropiat de unii critici de Macbeth şi Richard al III-lea), ponderea
dialogului în text.
Analiza oricărui episod narativ evidenţiază echilibrul dintre vorbirea personajelor şi cea a naratorului.
Fiecare pasaj dialogat (confruntarea dintre Lăpuşneanul şi boieri, dialogul cu doamna Ruxanda, cel
 cu Moţoc etc.) scoate în evidenţă relevanţa replicilor, modul în care ele definesc situaţia, făcând alte
comentarii de prisos („A! Nu mă vrea ţara? Nu mă vreţi voi, cum înţăleg?”), formularea concisă,
adesea memorabilă a replicilor („Proşti, dar mulţi”), rarele intervenţii ale naratorului, reduse la
indicarea vorbitorului sau precizări referitoare la ton, gestică, mimică etc. comparabile cu
didascaliile din textul dramatic („răspunse Lăpuşneanul cu sânge rece”, „strigă Moţoc smulgându-şi
barba”).
Prezenţa pauzelor descriptive se explică şi prin strategia narativă a intensificării tensiunii dramatice,
dar şi prin dorinţa realizării culorii locale, a individualizării personajelor. Există chiar o tipologie a
pauzelor descriptive impusă de intenţia autorului: descrierea de veşminte (hainele doamnei Ruxanda
în capitolul al II-lea sau îmbrăcămintea purtată de Lăpuşneanul la slujba de la Mitropolie din cap. al
III-lea), descrierea de personaje (portretul doamnei Ruxanda din cap. al II-lea), descrierea de
ceremonii (ospăţul din cap. al III-lea), descrierea de cadru (cetatea Hotinului din cap. al IV-lea).
Păstrând datele speciei, relatarea evenimentelor se face la persoana a III-a, într-o manieră obiectivă.
Tendinţa spre obiectivare la Negruzzi a fost analizată de T. Vianu în Arta prozatorilor români.
Criticul observă că prin „impersonalitatea povestirii” Negruzzi realizează racordarea la estetica
realismului.
Având în vedere că nuvela a fost scrisă şi publicată în plină perioadă paşoptistă, a cărei literatură se
caracterizează prin autohtonism, militantism, coexistenţa curentelor, Alexandru
Lăpuşneanul prezintă o compoziţie în care coexistă elemente aparţinând realismului (observaţia
psihologică, obiectivitatea perspectivei narative), cu elemente romantice (procedeul antitezei,
întoarcerea spre trecut, crearea unui personaj excepţional, preferinţa pentru scene tari şi răsturnări de
situaţie) şi cu elemente clasice (echilibrul şi simetria părţilor, sobrietatea şi concizia stilului).
Nicolae Manolescu găsea patru argumente în sprijinul demonstrării apartenenţei nuvelei la
romantism:

 întâmplările sângeroase puse de autor în legătură cu Lăpuşneanul sunt înfăţişate din raţiuni
documentare (au caracter ilustrativ);

 aprecierile auctoriale au valoare etică (divulgând pe narator), şi una de anticipare a comportării

eroilor;

 descrierile nu sunt inserate numai de dragul plasticităţii sau al funcţionalităţii, ci au acea manieră
ilustrativă a romanticilor care urmăresc să ne instruiască despre epocă;

 linearitatea psihologică şi linearitatea narativă.

Cel mai important dintre argumente este, până la urmă, modul de realizare a personajului eponim,
caracter excepţional pus în împrejurări excepţionale, asupra complexităţii căruia judecăţile critice
diferă fundamental.

Pentru Nicolae Manolescu eroul e doar „sangvinar şi teatral demonic, fără complexitate”, de o
„instinctualitate primară”, în timp ce Al. Piru vorbeşte despre „un artist al disimulaţiei, un personaj
complex, nu o brută însetată de sânge.”
Ca personaj romantic, el este conturat în antiteză cu alte personaje (Moţoc, doamna Ruxanda), are
caracter excesiv (fire violentă, temperament coleric la limita patologicului, tiran înzestrat cu plăcerea
neroniană de a construi spectacole).

Dialogurile evidenţiază şi ele componenta romantică prin caracterul memorabil al replicilor sau
retorismul discursurilor.

STILUL
Din punctul de vedere al mijloacelor artistice, pe Negruzzi îl caracterizează sobrietatea exprimării,
laconismul şi precizia. Înregistrarea fără înflorituri a mişcărilor, a gesturilor, a detaliilor de
comportament, concizia notării reprezintă primul mare succes al prozei noastre artistice. Culoarea de
epocă este realizată nu numai prin descrieri, ci şi prin limbajul cu elemente din cronici (arhaisme
lexicale, dar şi construcţii sintactice arhaice). În mod surprinzător, apar şi expresii neologice prin care
autorul introduce perspectiva şi planul său moral, intervenind înăuntrul ficţiunii, orientând-o pe alocuri.

Alexandru Lapusneanul comentariu complet

Andreea Casota 2 martie 2015 Limba si lit. romana Lasa un comentariu 64,914 Vizite

Acest material contine toate informatiile de care ai nevoie pentru

examenul de bacalaureat! Din el poti extrage: Comentariul, Caracterizarea lui Alexandru
Lapusneanul si relatia dintre doua personaje ale nuvelei (Relatia dintre Alexandru Lapusneanul si
doamna Ruxandra).
Costache Negruzzi a fost un mare om politic si scriitor roman cu origini spaniole din perioada
pasoptista. Opera literara “Alexandru Lapusneanul” este prima nuvela romantica de inspiratie
istorica din literatura romana, o capodopera a specie si un model pentru autorii care au cultivat-o
ulterior. Publicata pentru prima data in perioada pasoptista in primul numar al revistei “Dacia literara”,
in 1840, ea a fost ulterior inclusa in ciclul “Fragmente istorice” din volumul “Pacatele tineretii”.

Opera este o nuvela, fiind o specie a genului epic, in proza, de mai mare intindere decat schita, cu o
actiune mai complexa decat a acesteia, cu un numar mai mare de personaje si cu un conflict mai
pronuntat. Aceasta are o structura riguroasa, cu un singur fir narativ central si dezvolta un puternic
conflict. Personajele sunt relativ putine si graviteaza in jurul personajului principal.
De asemenea, este o nuvela romantica, prin tema, conflict, naratiune lineara, personaje
exceptionale puse in situatii exceptionale, personaje construite in antiteza, dar si prin culoarea epocii
in descrieri cu valoare documentara. Este nuvela istorica, deoarece principal sursa de inspiratie este
trecutul istoric, respectiv Evul Mediu.
Viziunea despre lume prezinta unitatea de conceptie a autorului asupra existentei, principalele sale
ganduri despre lume, despre viata. Ea se concretizeaza prin tema, specificul secventelor narrative,
prin constructia personajelor. Costache Negruzzi este primul sciitor roman, care valorifica intr-o
creatie literara cronicile moldovenesti “Letopisetul Tarii Moldoveii”, de Grigore Ureche si Miron Costin.
Din cronicile lui G. Ureche si Miron Costin, Negruzzi preia imaginea personalitatii domnitorului
Alexandru Lapusneanul, precum si anumite fapte, replici. Cu toate acestea, el se distanteaza de
realitatea istorica, prin apelul la fictiune si prin viziunea romantic asupra istoriei, influentata de
ideologia perioadei pasoptiste. Astfel, autorul apeleaza la cateva licente istorice, boierii Motoc, Stroici
si Spancioc, desi apar in nuvela, ei nu mai traiau in timpul celei de-a doua domnii ale lui Alexandru
Lapusneanul. Motoc este folosit pentru a ilustra tipul boierului intrigat, las, in timp ce Spancioc si
Stroici reprezinta boierimea tinereasca cu dragoste de tara.

Nuvela are ca principiu tema lupta pentru putere in epoca medievala, fiind prezentata artistic o
perioada sangeroasa din istoria Moldovei, fixate temporal pe la mijlocul secolului al XVI-lea, sub
puterea unui domnitor tiran. Domnia lui Alexandru Lapusneanul evidentiaza lupta pentru impunerea
autoritatii si consecintele detinerii puterii de catre un domnitor crud.
Tema este sustinuta prin diferite secvente si citate regasite in cadrul nuvelei. Unul dintre cele mai
suggestive citate este titlul primului capitor “Daca voi nu ma vreti, eu va vreau!”. El este un raspuns pe
care Lapusneanul il da soldei de boieri care ii cerusera sa se intoarca de unde a venit, fiindca norodul
nu il vrea. Cu toate acestea, Lapusneanul este hotarat sa isi reia tronul si sa se razbune pe boierii
tradatori.
Un alt citat sugestiv este titlul capitolului al doilea “Ai sa dai sama doamna!”, ce reprezinta
avertismentul pe care vaduva unui boier il da doamnei Ruxandra pentru ca nu ia atitudine in fata
crimelor sotului ei.

Semnificative pentru tema si viziunea despre lume sunt elementele de limbaj si continut ale textului
narativ.

Astfel, titlul adduce in prim plan personalitatea puternica a personajului principal, ramas in istorie mai
ales pentru cea de-a doua domnie a sa, considerate a fi o perioada extreme de sangeroasa.
Articularea numelui il singuralizeaza printer celelalte personaje, evidentiandu-i totodata si caracterul
sau puternic.
Intamplarile sunt prezentate la persoana a treia, din perspectiva unui narrator obiectiv, sobru, detasat,
care intervine totusi prin anumite marci ale subiectivitatii, precumm epitetele de caracterizare, “tiran”,
“misel”, “curtezan”. Naratorul este omniscient, stie mai multe decat personajele sale si omnipresent,
stapan absolut asupra evolutiei personajelor si a actiunii.

La nivel formal, naratiunea se desfasoara linear, prin inlantuirea cronologica a secventelor si

episoadelor. Nuvela are o structura riguros sustinuta, fiind organizata in patru capitole, marcate prin
motto-uri suggestive si urmarind un singur fir narativ.
Actiunea este bine fixate in timp si spatiu, coordonatele spatio-temporale avand astfel rolul de a
orienta cititorul sis a creeze impresia veridicitatii, a realitatii. Evenimentele se desfasoara in Moldova,
in a doua jumatate a secolului al-XVI-lea, prezentand intoarcerea lui Lapusneanul la tron, in a doua sa
domnie. Primele trei capitol prezinta evenimente ce au loc imediat dupa intoarcerea lui la tron, iar
ultimul rezuma evenimente intamplate patru ani mai tarziu, precum si secventa mortii domnitorului.
Incipitul si finalul se remarca prin sobritatea auctoriala. Astfel, paragraful initial rezuma evenimente
care motiveaza revenirea la tron a lui Lapusneanul si atitudinea lui vindicatica, in timp ce finalul
prezinta sfarsitul tiranului, in mod concis, obiectiv, amintind de stilul cronicarilor, fiind realizat prin
mentinerea portretului votiv, caracteristica specifica a nuvelei :” Acest fel fu sfarsitul lui Alexandru
Lapusneanul, care lasa o pata de sange in istoria Moldovei.”

Conflictul nuvelei este unul complex si pune in lumina puternica personalitate a domnitorului.
Principalul conflict este unul exterior, de ordin politic: lupta pentru putere iscata intre domnitor si
boieri. Mijloacele alese de Lapusneanul pentru impunerea autoritatii sunt dure, sangeroarse,dar sunt
motivate psihologic; cruzimea sa devenind expresia dorintei de razbunare pentru tradarea boierilor
din prima domnie.
Conflictul secundar, cel dintre domnitor si Motoc, boierul tradator, particularizeaza dorinta de
razbunare a domnitorului, anuntata inca din primul capitol.
Conflictul social dintrew boieri si popor se limiteaza doar la revolta multimii din capitolul al treilea, in
care Motoc are un sfarsit tragic.

Personajele sunt relativ putine si sunt construite conform esteticii romantice : personaje exceptionale
puse in situatii exceptionale, antiteza fiind principalul mod de constructie, alturi de replicile
memorabile si liniaritatea psihologica.
Alexandru Lapusneanul este personajul principal al operei, prezentat in toate scenele nuvelei, in
jurul caruia se polarizeaza intraga actiune si personajele operei. El este un personaj romantic,
exceptional ce actioneaza in situatii extraordinare (scena uciderii boierilor, a pedepsirii lui Motoc,a
mortii sale).
Personaj memorabil, el este bine individualizat inca din titlu, fiind o figura inconfundabila in galeria
portretelor masculine ale literaturii romane.

El intruchipeaza tipul domnitorului sangeros, tiran, crud, cu o psihologie complexa, plin de defecte si
calitati puse in slujba raului, un adevarat “damnat romantic”(G. Calinescu)

Statutul sau social precum si evolutia sa sunt prezentate pe parcursul romanului, explicand anumite
atitudini si comportamente. Alexandru Lapusneanul este surprins in intoarcerea sa in Moldova, cu
gandul de a-si relua tronul pierdut in urma uneltirii boieresti. Inca din primul capitol sunt reliefate
trasaturile sale: crud, hotarat, viclean, disimulat, intelligent, bun cunoscator al psihologiei umane. El isi
pastraza aceeas atitudine pe tot parcursul romanului, de la venirea sa pana la moartea sa
inevitabila.(liniaritate psihologica).
Portretul personajului principal prinde contur prin lumini si umbre, atat prin caracterizare directa
realizate de autor si personaje, cat si prin caracterizare indirecta, prin anumite atitudini, replici, prin
relatia sa cu celelalte personaje. Naratorul realizeaza primul portret fizic al domnitorului prin
caracterizare directa “Purta coroana paleologilor si peste dulama poloneza de catifea stacojie, avea
cabanita turceasc”. Vestimentatia si podoabele reflecta conditia sa sociala si sustine culoarea epocii.
Prin replicile sale memorabile si prin faptele sale este evidentiata in maniera romantica puternica
personalitate a domnitorului , dominata de dorinta de razbunare, precum si factorul irational al
sumbrului sau caracter: uciderea boierilor si construirea unei piramide din capetele lor, trimiterea la
moarte a lui Motoc, pedeapsa propriei sotii.

Trasatura specifica: In complexitatea sa, personajul detine o serie de calitati si defecte, dintre care,
cea mai pregnanta trasatura a sa este vointa sa neabatuta, generate de setea pentru putere, dublata
de dorinta de razbunare pe boierii care l-au privat de pozitia social ape care considera ca o merita cu
prisosinta. Sugestive in acest sens sunt diferitele scene de pe parcursul nuvele.
Una dintre acestea este prezentata inca de la inceput prin raspunsul pe care Lapusneanul Il da soldei
de boieri , care venisera sa ii spuna sa se intoarca de unde a venit , fiindca poporul nu il doreste.
Foarte hotarat domnitorul le spune: “ Daca voi nu ma vreti, eu va vreau, raspunse Lapusneanul, ai
carui ochi scanteiara ca un fulger, si daca voi nu ma iubiti , eu va iubesc pre voi si voi merge cu voia
ori fara voia voastra”.
O alta scena sugestiva este cea din ultimul capitol, unde este infatisata moartea sa prin otravire.
Bolnav de friguri, domnitorul refuza sa fie calugarit, deoarece, acest lucru ar fi insemnat pierderea
puterii domnesti. Chiar sip e patul de moarte, el striga “De ma voi scula, pre multi am sa
popesc”.Striga acest lucuru, inclusive fiului sau , ceea ce o determina pe doamna Ruxandra sa
accepte sfatul boierilor de a-l otravi.

Relatia dintre doua personaje

Profilul eroului nuvelei prinde contur si prin relatiile pe care acesta le stabileste cu celelalte personaje.
Una dintre relatiile de o vitala importanta in formarea portretului sau este relatia sa cu doamna
Ruxandra. Aceasta relatie este construita pe baza antitezei romantic: angelic-demonic. Domnisoara
Ruxandra, personaj secundar de tip romantic, este un personaj cu un caracte slab. Ea nu actioneaza
din propria initiative nici cand ii cere sotului ei sa inceteze cu omorurile, nici cand il otraveste. Ea este
influentata in prima etapa de aversiunea vaduvei : “Ai sa dai sama, doamna!”, iar in a doua etapa,
ceea ce o determina sa isi otraveasca sotul, sunt insistentele boierilor si mai ales iubirea pentru fiul ei.
Doamna Ruxandra este menita sa puna in evidenta, prin contrast, vointa puternica a personajului
principa si defectele acestuia. Lapusneanul s-a casatorit cu ea ca sa “atraga inimile norodului”, insa
mimica si gesturile lui evidentiaza falsitatea lui in relatia sot-sotie.

Opinie
In opinia mea, nuvela Alexandru Lapusneanul se dovedeste prin complexitatea formala, dar mai ales
cea ideatica a fi una dintre operele de o valoare inestimabila in literature romana. Coexistenta
elementelor romantic si clasice intr-o opera liteara este o prima trasatura a perioadei pasoptiste.
Astfel, prin impletirea armonioasa a celor doua stiluri, prin echilibrul compositional, prin constructia
riguroasa, aspectul verosimil, credibil al faptelor, nuvela Alexandru Lapusneanul reuseste sa ilustreze
principalele trasaturi ale ideologiei pasoptiste. Valoarea sa este exprimata chiar in afirmatia criticului
George Calinescu : “nuvela istorica Alexandru Lapusneanu ar fi devenit o scriere la fel de celebra
precum Hamlet daca ar fi avut in ajutor prestigiul unei limbi universale”.

Monumentalitatea personajului, exceptionalitatea sa romantica, vointa sa nestavilita de a-si duce

planurile la bun sfarsit indiferent de mijloace, fac din personajul nuvelei cu acelasi nume, un personaj
memorabil , “desenul unuluitor” a unei personalitati ce va ramane intiparita in mintea cititorului.

Ati citit comentariul complet (caracterizarea personajului principal, relatia dintre Alexandru
Lapusneanul si doamna Ruxandra)