24. caracterizati viteza vorbirii,ritmul si modulatia
Transmite
vorbirii
Viteza cu care vorbesc oamenii este aspectul
paralimbajului care a primit cea mai mare atenţie.
Vorbirea mai rapidă decât cea normală este preferată
de majoritatea ascultătorilor Vorbirea poate fi calmă,
repezită, lentă, rapidă, teatrală, „radiofonică",
afectată sau precipitată, iar silabele accentuate pot
alterna cu altele neaccentuate, după un anumit ritm,
care are semnificaţii paraverbale importante Ritmul
vorbirii poate fi considerat:
c) lent, atunci când se pronunţă în jur de 200 de silabe
pe minut;
d) normal, atunci când se pronunţă înjur de 350 de
silabe pe minut şi
e) rapid, atunci când sunt pronunţate înjur de 500 de
silabe pe minut
Un bun vorbitor schimbă viteza pronunţării cuvintelor
în concordanţă cu importanţa mesajului, în sensul că
ceea ce este comun sau nesemnificativ e rostit
repede, iar ceea ce este nou sau important este rostit
rar şi apăsat.
Când vorbim despre viteză, trebuie să facem
următoarea diferenţiere: Numim „rapid" sau lent un
anumit mod de a vorbi, în sensul descrierii absolute
sau în raport cu viteza de vorbire „normală" (= medie)
a acelei personae.
Oricum, şi aici trebuie să recomandăm precauţie,
pcntru: că, de exemplu, francezii şi italienii sunt
obişnuiţi cu o „viteză normală" mai rapidă decât cea a
germanilor. 136
Atâta vreme cât ne întreţinem cu alte persoane în
limba noastră maternă, ne mişcăm în interiorul normei
noastre de viteză, dar, cu toate acestea, constatăm că
tot pot exista mari deosebiri de viteză în vorbire, şi
anume de la vorbitor la vorbitor şi chiar la acelaşi
vorbitor, de la un moment la altul.
Pe scurt, s-ar putea spune că, prin urmare, într-o
anumită situaţie, un om va vorbi cu atât mai repede
(viteza relativă pentru acest om), cu cât a făcut mai
des acest enunţ!
În consecinţă, putem formula următoarea regulă referitoare la viteza relativă a vorbirii:
Cu cât mai des a făcut cineva o afirmaţie, cu atât creşte vitza sa relativă de vorbire.
Prin modulaţia vocii se exprimă supărarea sau
mulţumirea. Inflexiunile vocii trădează faptul că
vorbitorul este fericit, trist, furios, înfricoşat,
prietenos, umil sau dictatorial. Modulaţia vocii
îndulceşte sau înăspreşte mesajul verbal.
fermitate sau nehotărâre, putere sau slăbiciune.
Transformă afirmaţiile în întrebări şi întrebările în
afirmaţii. Transformă chiar sensul cuvintelor („Nu"-ul
feminin plasat într-un anumit context, cu un anumit
ton, reprezintă o afirmaţie, chiar o invitaţie).
Când punem o întrebare ridicăm vocea. Ridicăm vocea
şi atunci când se apropie o pauză (o virgulă), dar într-
un mod diferit. Nuanţele de felul acesta sunt greu de
sesizat în comunicarea scrisă.
1. Caracterizați stilurile de comunicare managerială
Comunicarea managerială reprezintă o formă de
comunicare interumană, un instrument de bază al
managerului, cu ajutorul căruia acesta îşi poate
exercita atribuţiile manageriale: de planificare, de
organizare, de motivare-antrenare, de coordonare, de
control-evaluare şi de realizare a obiectivelor propuse.
Se disting 4 stiluri de comunicare managerială:
1. Comunicarea non – asertivă (timidă)
2. Comunicarea agresivă
3. Comunicarea pasiv – agresivă
4. Comunicarea asertivă
1. Comunicarea non – asertivă este acea abilitate de a
evita conflictul sau de a se acomoda dorinţelor sau
nevoilor celeilalte persoane, prin utilizarea acţiunilor
verbale sau non-verbale care se potrivesc nevoilor
celuilalt; astfel încât interesul pentru propriile nevoi,
drepturi sau obiective va scădea. Această opţiune de a
comunica în situaţiile conflictuale poate îmbrăca două
forme: evitarea sau acomodarea. Managerii care
adoptă o comunicare non-asertivă Sunt indecişi; evită
contactul cu ochii partenerului se scuză repede,chiar
părăsesc încăperea; devin evazivi; iar într-un grup de
persoane ei preferă evitarea conflictului sau dacă s-a
declanşat deja conflictul, atunci preferă să-l
soluţioneze rapid.
2. Comunicarea agresivă se referă la abilitatea de a ne
impune dorinţa faţă de o altă persoană, prin utilizarea
actelor verbale sau non-verbale într-un mod prin care
sunt violate standardele sociale, cu intenţia de a
produce ii, suferinţă sau durere altor persoane. Acești
manageri Îşi ofensează subalternii prin ignoranţă; nu
ascultă, contactul cu ochii partenerului e intens; emit
un aer arogant, de superioritate; încearcă să-şi
domine partenerul vorbind tare, învinovăţind,
intimidând şi utilizând sarcasmul şi lovitura sub
centură.

Comunicarea agresivă verbală este predispoziţia
unei persoane de a ataca conceptele alteia, urmărind
astfel să-i cauzeze o durere psihologică sau o
supărare.
3. Comunicarea pasiv–agresivă împrumută tehnici
atât de la comunicarea non-asertivă, cât şi de la
tipurile agresive. Indivizii care preferă acest tip de
comunicare nu urmăresc deschis, direct atingerea
obiectivelor, ci pe ascuns, făcând uz de mijloace
ascunse; ei spionează, şantajează, împrăştie zvonuri
false, dezvăluie anumite secrete ascunse, încurajează
atacuri ale persoanelor din afara grupului.
4. Comunicarea asertivă
Termenul de „asertivitate” a devenit popular în anii
’70, când în timpul unor programe de training,
participanţii au fost învăţaţi să zică „NU” în simulările
unor confruntări inter-personale. Acest tip de
comunicare se întâlneşte cel mai des la stilurile de
compromis şi la cel de colaborare şi se referă la
abilitatea de a vorbi şi de a susţine deschis scopurile
pentru atingerea propriilor interese sau satisfacerea
nevoilor, fără ca alte persoane să aibă de suferit.
Indivizii care utilizează acest tip de comunicare sunt
comunicativi, precişi, le place să-i impresioneze pe
ceilalţi şi sunt flexibili în răspunsuri/feedback-uri.
Stiluri de conducere şi comunicare managerială
O clasificare cu patru componente a fost realizată de
Rensis Likert :
1. Stilul autoritar-opresiv este cel în care cuvântul
cheie este supunerea; liderul poate avea o
competenţă profesională scăzută în domeniul
respectiv. Liderul e înconjurat de un cerc de şefi de
departament obedienţi. Foloseşte motivatorii
extrinseci, este inflexibil în legătură cu programul şi cu
alte detalii, şi aplică sancţiuni dure (cum ar fi
concedierea), în mod arbitrar. Comunicarea
managerială are loc numai pe verticală, de sus în jos.
În schimb, se va dezvolta comunicarea neoficială între
angajaţi, cu rolul de « sabotare » a şefului autoritar.
2. Stilul autoritar-obiectiv este cel în care cuvântul-
cheie este competenţa.
Liderul nu are disponibilitate pentru relaţii personale;
el priveşte rezultatele în mod obiectiv şi organizează
cu precizie procesul de producţie. Acest tip de lider se
implică extrem de mult în activitate şi de aceea nu
deleagă autoritatea. Se situează la o oarecare distanţă
de colectiv, deci se vor stabili relaţii separate
conducător – fiecare membru al echipei; această
caracteristică se completează cu faptul că îi priveşte
pe angajaţi ca pe nişte instrumente. Comunicarea
managerială se desfăşoară tot de sus în jos, dar nu
mai există atmosfera de ostilitate din cazul anterior.
3. Stilul democrat-consultativ are ca termen cheie
relaţiile umane. În acest caz, funcţia de conducere se
îmbină cu funcţia de execuţie; consultările cu membrii
grupului de muncă sunt periodice (deşi sunt numai
consultări oficiale, tip şedinţă). Sunt folosiţi
motivatorii de ambele categorii (extrinseci şi intriseci),
iar autoritatea se deleagă într-un mod cunoscut de
către angajaţi. Este un lider raţional, care însă nu pune
accentul pe coeziunea grupului de angajaţi. Fluxul
comunicării manageriale are şi sensul de jos în sus în
iar angajaţii participă parţial la decizie.
4. Stilul democrat-participativ are ca termen cheie
ataşamentul faţă de organizaţie. Liderul e mai curând
un mediator-organizator al grupului de muncă şi al
procesului de discuţie/decizie; de fapt, echipa este cea
care ia decizia, în problemele care o privesc.
Predomină relaţiile şi comunicarea neoficială; liderul
intervine când apar conflicte, pentru a împăca părţile
adverse. Se folosesc motivatorii intrinseci, iar cei care
greşesc sunt ajutaţi de ceilalţă angajaţi să se
corecteze. Autoritatea se deleagă adesea, nu într-un
mod clar. Este stilul de comunicare managerială cel
mai generos, însă comunicarea în acest caz se poate
transforma în handicap pentru colectiv (pierderea de
timp în discuţii inutile).
Pentru a fi mai operantă, tipologia lui Likert ar putea fi
completată şi cu:
5. Stilul permisiv (laissez-faire), ce are ca termen
cheie structura prestabilită. Liderul are rol de
reprezentare în exterior a organizaţiei şi de simbol al
organizaţiei pe plan intern. El se mărgineşte în a
furniza materialele informative angajaţilor şi a anunţa
momentul de început şi de sfârşit al unei sarcini (ciclu
productiv). Acest stil de conducere poate funcţiona pe
o organigramă clară, cu poziţii, modalităţi de realizare
a sarcinilor, sistem de sancţiuni şi recompense foarte
clar. Comunicarea managerială este predominant de
jos în sus şi intermitentă, iar între 50 angajaţi nu poate
fi stabilit un profil clar al comunicării ( depinde
exclusiv de sociabilitatea acestora).
Legătura între stilul de conducere şi eficienţă
Cea mai simplă clasificare a stilurilor de conducere are
trei componente: stilul de conducere autoritar, stilul
de conducere democratic şi stilul de conducere
permisiv .
a) Stilul autoritar este cel în care angajaţii nu sunt
consultaţi aproape în nici o privinţă la luarea
hotărârilor, iar în cazul în care li se dă o sarcină nu
sunt întrebaţi cu cine ar dori să lucreze;
b) Stilul democratic este cel în care angajaţii sunt
consultaţi în luarea hotărârilor, iar dacă li se dă o
sarcină li se permite să-şi aleagă colaboratorii;
c) Stilul permisiv este cel în care predomină rutina,
angajaţii nu sunt consultaţi dar nici nu se iau hotărâri
importante, iar activităţile “merg de la sine”;
Un experiment sociologic a realizat o evaluare a celor
trei tipuri de stiluri.
• pe termen scurt, liderii care au avut un stil de
conducere democratic şi autoritar au obţinut o
productivitate bună de la angajaţi, pe când liderii cu
stil permisiv au obţinut o productivitate slabă.
• satisfacţia angajaţilor este mai ridicată în cazul
stilului democratic, angajaţii fiind mai prietenoşi şi mai
orientaţi spre grup;
• în cazul stilului de conducere autoritar, se
înregistrează conflicte în colectivul de lucru
2. Caracterizati tipurile de comunicare
Comunicarea umana opereaza cu un ansamblu de
stimuli apartinind la trei categorii mari de limbaj.
Formele de comunicare pot fi clasificate dupa mai
multe criterii:
1.tipul de limbaj folosit:(comunicarea
verbala;nonverbala; paraverbala); 2.dupa nr de
indivizi (intrapersonala, interpersonala, de grup ,de
masa) 3.. contextul spatio-temporal al mesajelor:
(c.directa fata in fata, c.Inderecta mediata de catre
cineva) 4 intentionalitatea comunicarii (intentionata si
neintentionata) 5 dupa obiectivul comunicarii(
c.incedintata – fara un scop bine stabelit,
c.consumatorie –consecinta a starilor emotionale,,
c.instrumentala –cind avem un scop bine urmarit) 6
pozitia ierarhica in organizatie (c.ascendenta,
descendenta, pe orizontala).
Comunicarea verbala: este orala (rapida ,corectabila)
si scrisa (redarea succinta,logica ,structurala a
mesajului)
Comunicarea paraverbala: este reprezentata de
modul in care sunt rostite cuvintele prin folosirea
caracteristicilor vocii (tonul, viteza vorbirii ,ritmul,
intensitatea, volumul, pauzelz, sublinierile si unele
sunete produse ca onomatopeele: oftatul,geamatul,
risul)Modul de folosire a vocii si mai ales tonul pot sa :
sustina si inlocuiasca.
Comunicarea nonverbala:este cumulul de mesaje,
care nu sunt exprimate prin cuvinte şi care pot fi
decodificate, creând înţelesuri Aceste semnale pot
repeta, contrazice, înlocui, completa sau accentua
mesajul transmis prin cuvinte. Există un tip de
comunicare nonverbală numit sezonier, care se
bazează la mesajele recepţionate cu ajutorul
simţurilor văzului, auzului, mirosului, tactil şi gustativ ;
Un alt tip de comunicare nonverbală este şi ceea ce se
numeşte comunicarea nonverbala estetica (pictura,
muzica, dans, imagine, etc) care are loc prin
intermediul diferitelor forme de exprimare artistica şi
comunica diferite emoţii artistice ; Comunicarea
nonverbala bazata pe folosirea însemnelor (steaguri,
insigne, uniforme, etc) şi a simbolurilor specifice, ca
de exemplu, cele legate de religie (cruce, altar, icoane,
etc) sau statut social (gradele la ofiţeri, titulatura,
decoraţiile, etc).
3. Caracterizati principalele functii in comunicarea
nonverbala
*Comunicarea nonverbală are menirea de a accentua
pe cea verbală;
*Com.nonverbală poate să completeze mesajul
transmis pe calea verbală;
*Uneori poate să contrazică anumite aspecte ale
comunicării verbale, de ex. o critică terminată cu un
zîmbet poate instaura o atmosferă pozitivă,care va
duce la schimbarea comportamentală a persoanei
mustrate; de a regulariza fluxul comunicațional și de a
pondera dinamica proprie comunicării verbalizate;
*Com.nonverbală reactualizează înțelesul comunicării
verbale dînd posibilitatea receptorului comunicării să
identifice în timp real un îndemn aflat în spatele unei
afirmatii,ex.
Nici un tip de comunicare nu transmite mesaj de
absolut incredere, de aceea un bun comunicat este
constient de diferențele existente între aceste tipuri
de comunicare și invata sa le foloseasca efficient. Prin
comportamentul și vestimentația aleasă cu gust a unui
om la prima vedere facem concluzia că e activ și bine
organizat, dar aflîndu-l cu timpul mai bine constatăm
ca persoana data este timida, egoistă și neorganizată.
4.Argumentati necesitatea cunoașterii limbajului
nonverbal de catre manageri
Cercetările au demonstrat ca 80-90% din activitatea
zilnică a unui manager o reprezintă comunicarea, dar
50% din această comunicare sunt discuțiile cu
subalternii, angajații. Astfel managerul pe lîngă
mesajul verbal transmite și unul corporal ca: mimica,
gesturi, ținuta, privirea, respiratia, mirosul,
încălțămintea, îmbrăcămintea și accesorile
vestimentare. Rezultatul studiilor arată că impactul
limbajului corpului asupra unei persoane este cu mult
mai puternic decît cel al limbajului verbal. Un manager
folosind limbajul nonverbal pozitiv poate să-și
fidelizeze și responsabilizeze angajații. Managerul
trebuie sa fie antrenat pentru a decodifica limbajul
nonverbal al angajațiilor, astfel el va putea gestiona
mai eficient echipa. Elementele nonverbale pozitive
au un impact mult mai mare asupra angajaților decît o
discuție. Managerul va evita elementele nonverbale
negative atunci cînd dorim să motivăm echipa:
ridicarea tonului vocii, încruntarea, arătarea unor
gesturi de amenințare sau intimidare. Performanța
ridicată a angajaților se poate datora unui
comportament nonverbal pozitiv, ceea ce se traduce
prin gesturi deschise, de încurajare și de răsplătire a
performanței (bătutul pe umăr cu palma, privirea
directă în ochi)
5.Caracterizaţi limbajul nonverbal pozitiv şi limbajul
nonverbal negativ
Limbajul nonverbal poate fi atit pozitiv cit si negativ.
Liimbajul pozitiv se manifesta prin:
•Zâmbet• Poziţie deschisă • Expresie a
feţei interesată
•Contact vizual moderat •Braţele susţin ceea ce
spune
•Volum al vocii suficient şi variat
Limbajul nonverbal negativ este de 2tipuri:
DEFENSIV – ÎNCHIS : •Voce tremurată • Vorbit
rar
•Expresie de îngrijorare • Privire evazivă
•Braţele defensive • Gura acoperită cu mâna
•Distanţă excesiv de mare
AGRESIV - ÎNCHIS
•Voce puternică • Vorbit rapid
•Expresie de furie • Contact vizual permanent
• Postură dominantă
•Degetul flutură prin aer • Invadarea spaţiului
personal
6.Caracterizaţi conflictele și cauzele apariției lor
Perspectiva clasicilor ştiinţei manageriale prezintă
conflictul ca un lucru ”rău” determinat de lipsa
înţelegerii dintre oameni şi de relaţiile
interpersonale deficitare. Caracteristicile mediului
organizaţional, principalul modelator al
comportamentului uman, sunt considerate
„vinovate” de apariţia conflictelor. Pentru
evitarea coordonatelor conflictuale organizaţiile
se vor centra pe cultivarea unei cooperări
armonioase între management şi angajaţi.
Organizaţiile care practică această politică
promovează armonia cu orice preţ, spiritul de
familie şi într-ajutorarea, fiind considerate
organizaţii paternaliste. Echipa unită nu va
accepta imixtiunile nedorite care să tulbure viaţa
organizaţiei. O altă concepţie în opoziţie cu cea
tradiţională, numită comportamentală, acceptă
existenţa conflictului ca pe un fapt inevitabil,
chiar dezirabil. Apariţia conflictului nu este
cauzată de mediul organizaţional, ci de interese,
scopuri şi obiective personale diferite.
Pluralitatea şi divergenţa intereselor poate avea
efecte pozitive cît şi negative, fiind văzute ca o
modalitate de revitalizare a organizaţiei.
Acceptarea conflictului atunci cînd se urmăreşte
realizarea propriilor interese în scopuri
neproductive nu este benefică. Lipsa conflictelor
însă, poate cauza apatia, imobilismul şi
inadaptarea organizaţiei la provocările schimbării.
Concepţia radicală asupra conflictului a fost
inspirată în principal din teoriile lui K. Marx şi M.
Weber, avînd un cadru de referinţă mult mai larg.
Perspectiva radicală insistă asupra contradicţiei
între interesele de clasă şi asupra distribuţiei
inegale a puterii în societate. Altfel spus,
organizaţia devine terenul propice pentru
manifestarea unor forţe opuse care reflectă
structura de putere specifică societăţii.
Cauzele care generează stările conflictuale:
*nepriceperea unui membru al grupului de a-şi
îndeplini sarcinile ce i-au fost atribuite,
*nemulţumirea faţă de modul de repartizare a
sarcinilor, *percepţii şi interpretări greşite, lipsa
unei comunicări deschise şi oneste, *relaţiile
interpersonale dificile, *existenţa unui climat de
neîncredere între oameni, *agresivitatea, teama
de a lăsa pe alţii să se afirme, *competiţia,
*Interdependenţa este o cauză importantă a
conflictelor deoarece dă posibilitatea de amestec
şi obstrucţionare care altfel nu ar exista.
* Folosirea resurselor în comun este o altă cauză
structurală ce poate conduce la conflict. Resurse
ca bani, timp, spaţiu, personal, echipament
produc deseori conflicte legate de cine le va
folosi, unde, cît şi cînd. Izbucnesc conflicte
distructive mai ales atunci cînd resursele sunt
foarte limitate iar nevoile mari..
Conflictul este un fenomen psihosocial
tridimensional:
Componenta cognitivă (gândirea, percepţia situaţiei
de conflict)
Componenta afectivă (emoţiile şi sentimentele)
Componenta comportamentală (acţiunea, inclusiv
comunicarea)
Diferenţe generatoare de conflicte:
Trăsăturile de personalitate
Opiniile
Atitudinile (toleranţă – intoleranţă, acceptare –
neacceptare)
Valorile
Nevoile
Gusturile şi preferinţele (în vestimentaţie,
alimentaţie)
7.Caracterizaţi modalitățile de rezolvare a
conflictelor
Moduri de abordare a conflictului:
Compromis
Confruntare
Forţare
Retragere
Aplanare
 Compromisul presupune concesii reciproce,
ambele părţi obţinând oarecare satisfacţie.
Această posibilitate de soluţionare a
conflictelor porneşte de la supoziţia că există
întotdeauna o cale de “mijloc” pentru
soluţionarea diferendelor, dezacordurile fiind
rezolvate prin negocierea unei soluţii de
compromis. Compromisul este de fapt o
soluţie superficială de împăcare a tuturor
părţilor care presupune sacrificarea
convingerilor şi uneori a raţionalităţii.
Adoptarea acestei metode se face mai ales
atunci cînd părţile au puteri egale şi sunt ferm
hotărâte să-şi atingă scopurile în mod
exclusiv.
 Confruntarea este o abordare a conflictului
care ia în considerare atît nevoia de rezultate,
cît şi relaţiile cu subordonaţii. Aceasta
constituie, probabil, singura cale de rezolvare
definitivă a conflictului şi este utilizată în cazul
în care se acceptă diferenţele legitime dintre
părţi, cheia soluţionării conflictului fiind
recunoaşterea onestă a diferenţelor. Studiile
arată că cei mai eficace manageri abordează
conflictul prin confruntare, pentru început, iar
apoi încearcă aplanarea, compromisul,
forţarea şi, abia la urmă, retragerea.
 Forţarea este utilizată îndeosebi în cazul în
care managerul doreşte, cu orice preţ,
obţinerea rezultatelor, fără a avea
consideraţie faţă de aşteptările, nevoile şi
sentimentele celorlalţi. De obicei, această
modalitate de rezolvare a conflictului se
bazează pe forţa de constrângere a
managerului, care utilizează abuziv sursele de
putere pe care le deţine asupra
subordonaţilor săi. Pe termen scurt, forţa
poate reduce conflictul, dar efectele nu sunt
dintre cele favorabile pe termen lung. Practica
a confirmat că într-un climat de constrângere
productivitatea va scădea. În realitate, se
poate ajunge la motivaţia negativă a
subordonaţilor, lucru ce atrage frustrări, în
consecinţă conflicte mai grave.
 Retragerea arată o preocupare redusă atît
pentru rezultate, cît şi pentru relaţiile cu
subordonaţii. Managerii care adoptă această
soluţie se retrag din conflict, amână asumarea
responsabilităţilor, ignoră situaţiile şi
persoanele şi este caracteristică celor lipsiţi de
încredere în ei înşişi.
 Evitarea conflictului presupune ignorarea
acestuia în speranţa că va dispare de la sine.
Conflictul însă nu dispare, ci rămîne în stare
latentă. El poate reizbucni cu o intensitate
mult mai mare dacă situaţia care a generat
conflictul este deosebit de importantă pentru
organizaţie.
 Aplanarea se rezumă la încercările
managerului de a mulţumi toate părţile
implicate în conflict. În această situaţie sunt
supraevaluate relaţiile cu subordonaţii şi sunt
neglijate problemele „tehnice” ale
organizaţiei. Pentru că managerul doreşte
 aprobarea celor din jur, va considera orice
situaţie conflictuală ca fiind o gravă disfuncţie,
în consecinţă va ceda în faţa celorlalţi doar de
„dragul” calmării situaţiei. Altfel spus,
aplanarea conflictului se întâlneşte atunci cînd
una dintre părţi este dispusă să satisfacă
interesele celeilalte părţi, în dauna propriilor
sale interese, fie pentru a obţine un credit din
partea celorlalţi, fie pentru că armonia şi
stabilitatea este vitală în organizaţie.
Aplanarea, în schimb poate genera în viitor
obstacole pentru obţinerea de performanţe
ridicate, mai ales în cazul organizaţiilor cu
rezultate mediocre.
8.Expuneți sugestii pentru managementul
comunicării cu diverse tipuri de personalități dificile
Tancul
• Dobândiţi-i respectul, dovediţi-i că sunteţi
puternic.
• Nu daţi înapoi.
• Tancul nu atacă oamenii pe care îi respectă.
• Întrerupeţi atacul rostindu-i numele, titlul.
• Formulaţi aserţiunea – Eu, ascultaţi-l cu
atenţie, folosiţi formule de tipul: “Eu văd …”,
“Din punctul mei de vedere …”
• Staţi pe loc, nu vă schimbaţi poziţia, priviţi-l în
ochi.
• Lăsaţi-l să aibă ultimul cuvânt, anunţaţi-l că
veţi vorbi cu el când se va calma.
Cum procedăm când acuzaţiile tancului sunt corecte:
• Admiteţi greşeala dvs.
• Precizăm succint ce aţi învăţat din experienţa
aceea.
• Afirmaţi că veţi proceda altfel în viitor pentru
a evita repetarea situaţiei.
Sugestii pentru managementul conflictului cu
perfidul:
Indiferenţa.
- Curiozitatea amuzantă orientată spre autor.
- Opriţi-vă, priviţi-l, repetaţi-i spusele.
- Fiţi asertivi, adresaţi întrebări de informare,
directe.
- Pregătiţi o relaţie normală pe viitor (“Pe viitor,
dacă apar probleme, vino să discutăm, promit
să te ascult.”)
Sugestii pentru managementul conflictului cu
Grenada:
• Captaţi-i atenţia prin a-i rosti numele, dar cu
atenţie, să nu păreţi agresiv, mai bine să
păreţi prietenos.
• Ascultaţi cu atenţie şi folosiţi ecoul pentru a-i
dovedi interesul.
• Găsiţi momentul potrivit pentru a-l întreba ce
la deranjat aşa tare.
• Oferiţi-i sprijinul şi atenţia de a-l asculta.
Sugestii pentru management: “ATOATEŞTIUTORUL”
• Dovediţi răbdare.
• Pregătiţi-vă bine ceea ce aveţi de spus să nu
comiteţi nici o eroare.
• Dovediţi-i respect pentru ceea ce spune. El
trebuie să simtă că îl ascultaţi.
• Folosiţi “ecoul” de mai multe ori. Daţi-i
importanţă.
• Sprijiniţi-vă pe ideile lui.
• Folosiţi pluralul “Noi” în loc de “Eu”
Sugestii pentru managementul conflictului:
“SERVIABILUL”
• Încurajaţi-i să vorbească şi practicaţi
ascultarea activă.
• Arătaţi-i că apreciaţi sinceritatea.
• Ajutaţi-l să-şi organizeze timpul şi activităţile.
• Arătaţi-i lucrurile care îl încurcă.
• Asiguraţi-vă că îşi va onora promisiunea.
Managementul conflictului: NEHOTĂRÂTUL
• Nu-l grăbiţi să ia hotărâri.
• Analizaţi împreună opţiunile şi obstacolele.
• Asiguraţi-vă că a luat o decizie bună.
• Promovaţi ideea unui viitor mai bun pentru
amândoi.
Sugestii pentru management:TACITURNUL (tăcut din
fire)
• Rezervaţi-vă timp mult pentru a obţine o
informaţie.
 • Adresaţi întrebări deschise.
• Glumiţi pe seama tăcerii lui.
• Ghiciţi ce gândeşte, asta îi face plăcere.
• Creaţi un mediu de relaxare, de încredere şi
deschidere.
Sugestii pentru management:NEGATIVISTUL
• Permiteţi-le să fie negativiste.
• Arătaţi-vă interesat de ce spune
• Oferiţi-le şansa de a se orienta pozitiv.
• Folosiţi negativismul lui pentru a obţine un
răspuns pozitiv.
• Daţi-i de înţeles că sunteţi deschis la ideile lui
şi că aşteptaţi să vină cu noi soluţii.
Sugestii pentru managementul conflictului cu
JELUITORUL
• Încercaţi să particularizaţi situaţia pentru a-l
împiedica să generalizeze.
• Întrerupeţi-l şi cereţi clarificări.
• Direcţionaţi discuţia spre găsirea de soluţii.
• Prezentaţi-i cu tact viitorul şi daţi indirect,
câteva soluţii.
• Puneţi capăt discuţiei
9.Interpretaţi semnificația tipurilor de mers
Dupa H.Riickle cele mai semnificative aspecte ale
mersului sunt:
 tempoul- lungimea pasului si
tensiunea miscarilor;
 tinutu capului si a corpului-
traectoria miscarii;
 pozitia virfurilor picioarelor;
 tactul;
 ritmul;
luind aceste elemente in calcul se deosebesc 11feluri
de a merge:
1 ritmic (o stare psihica buna,bucurie);
2 sacadat (aparitia brusca a unor motive);
3 cu trunchiul tiapan
(mindrie,orgoliu,aroganta);
4 repede sau incet (in functie de tinta);
5 cu ,, pashi uriashi,,(persoana extravertita
exprima rivna,vrea mai repede sa ajunga
telul);
6 cu ,,pasii mici,, (persoana
extravertita/introvertita, dorinta de a
schimba directia)
7 mers impiedicat (conflict interior,lipsa de
siguranta, timiditate,sfiiala,etc)
8 relaxat (persoana dezinterisata,trista,lipsita
de tel)
9 pe virfuri (posibilitatea de a se apropia pe
furis sau de a incepe sa fugi);
10 leganat (mers demonstrativ ,siguranta de
sine);
11 inadeccvat (cu pasi foarte mari sau cu elan
nejustificat,lipsa de preocupare)
12 cu ,, pashi uriashi,,(persoana extravertita
exprima rivna,vrea mai repede sa ajunga
telul);
13 cu ,,pasii mici,, (persoana
extravertita/introvertita, dorinta de a
schimba directia)
14 mers impiedicat (conflict interior,lipsa de
siguranta, timiditate,sfiiala,etc)
15 relaxat (persoana dezinterisata,trista,lipsita
de tel)
16 pe virfuri (posibilitatea de a se apropia pe
furis sau de a incepe sa fugi);
17 miscarea muschilor sunt generate cutele
fruntii, care pot fi verticale, orizontale sau
incretite. leganat (mers demonstrativ
,siguranta de sine);
18 inadeccvat (cu pasi foarte mari sau cu elan
nejustificat,lipsa de preocupare)
10.Caracterizati pozitia stind in picioare și
semnificația poziției șezând
Cu cit persoana stind in picioare se tine mai drept, cu
atit sintem mai inclinati sa cred in verticalitatea tinutei
sale morale,in demnitatea,onestitatea si echilibrul sau
psihic.
-cineva arogant si increzut manifesta tendinte de
inclinare spre spate de a privi de sus in jos;
• o pesoanan inalta poate fi usor inclinata in
fatapentru ca este inalta si nu pentru ca este umila;
• cineva care stringe umerii,trage capul intre
umeri si se ascunde in spatele bratelor incrucisate
emite semnale de inchidere sau aparare;instinctiv face
gestul stravechi de as apara carotida,o astvel de
persoana va purta dosarul sau poseta ca pe un scut
care il apara;
• persoana deschisa si sigura pe sine deschide
larg bratele sau poarta dosarul sub brat;
• cineva timid si speriat poate emite false
semnale de infumurare pentru a indica cit de sigur pe
sine si stapin pe situatie.
Aşezarea strategică este un mod eficient dea câştiga
cooperarea altor oameni. Poziţia în care se aşează alţii
faţă de noi relevă mai multe aspecte ale atitudinii lor
în privinţa noastră. Mark Knapp, în cartea sa intitulată
non-verbal Communication in Human Interaction
(Comunicarea non-verbală îninteracţiunile umane)
constată că, deşi există o formulă generală pentru
interpretarea aşezării în jurul unei mese, la rândul său
şi mediul poate influenţa ce loc preferăm.Cercetările
întreprinse asupra unor oameni albi din clasa mijlocie
au arătat că poziţia deşedere într-un bar public dintr-
un hotel poatediferi faţă de modul cum îşi ocupă
fiecarelocul într-un restaurant de înaltă clasă şi că
direcţia în care sunt orientate scaunele,precum şi
distanţa dintre mese pot deforma comportamentul,
îndrăgostiţii, de exemplu, oriunde este posibil, preferă
să stea unul lângă altul, dar într-un restaurant
aglomerat,unde mesele aproape că se ating, această
preferinţă nu este realizabilă, astfel că ci sunt obligaţi
să ia loc faţă-n faţă, ceea ce în modnormal este o
poziţie defensivă.
11. Argumentati importanta respectarii teritoriului.
Teritoriul va fi definit ca locul pe care o persoană şi-1
însuşeşte punând pe el obiecte personale. Considerăm
teritoriul şi suprafaţa sau locul pe care o persoană îl
consideră ca fiind al său ca fiind o prelungire a
trupului său. Fiecare om îşi are teritoriul personal care
cuprinde suprafaţa din jurul posesiunilor sale ca, de
pildă, casa proprie împrejmuită de gard, interiorul
maşinii, dormitorul sau scaunul personal, precum şi,
după cum a descoperit Hall, un anumit spaţiu aerian în
jurul trupului său.
Există trei feluri principale de încălcare teritorială –
violarea, invadarea şi contaminarea teritoriului:
- Violarea teritoriului constituie folosirea nejustificată
a teritoriului altei persoane (intrarea într-un birou sau
într-o casă particulară fără a cere permisiunea,
pătrunderea în camera de odihnă a unei persoane de
sex opus);
- Invadarea teritorială înseamnă pătrundere pe un
teritoriu străin şi, prin aceasta, schimbarea statutului
acelui teritoriu. De exemplu, dacă părinţii intră în locul
preferat al adolescenţilor, ei schimbă destinaţia acelui
teritoriu;
- Contaminarea teritorială are loc atunci când cineva
face rău unui teritoriu străin; de exemplu, o persoană
care fumează o ţigară poate contamina locul.
Astfel, este foarte important respectarea teritoriului
deoarece oamenii reacţionează diferit la invadarea
teritoriului personal. Cei mai mulţi îi gonesc pe cei
care le încalcă spaţiul lor personal, o a doua categorie
de oameni încearcă să ridice un fel de barieră între ei
şi invadatori (purtând ochelari de soare pentru a evita
contactul vizual sau ridicând garduri pentru a-i face pe
ceilalţi să înţeleagă că nu sunt bine veniţi dacă nu au
fost invitaţi). A treia categorie de persoane se folosesc
de o limbă străină sau de un jargon profesional
necunoscute “invadatorilor”. O ultimă categorie de
persoane folosesc retragerea (părăsesc teritoriul).
Pentru a nu fi ignorant sau refuzat, trebuie de
respectat spatiul fiecaruia. Pentru a stabili relaţii
armonioase cu ceilalţi trebuie să înveţi să le respecţi
teritoriul sau teritoriile şi că este relativ uşor, cu bună
credinţă şi bunăvoinţă, să descoperi acele teritorii. O
fotografie de familie aşezată pe un birou indică
limpede că locul e ocupat, la fel şi o ceaşcă
personalizată, o jachetă, o pălărie sau o geantă de
mână, un portchei, o luminare, o pilă de unghii etec.
12. Caracterizaţi modurile de exprimare cu
ajutorul mimicii
Comunicarea prin expresia fetei include mimica
(incruntarea, ridicare sprancenelor, incretirea nasului,
tuguiesrea buzelor) Mimica este acea parte a corpului
nostru care comunica: fruntea incruntata semnifica
preocupare, manie, frustare; spancenele ridicate cu
ochii deschisi ne induce catre o stare de mirare de
surpriza; nasul incretit inseamna neplacere iar buzele
stranse inseamna nesiguranta, ezitare, ascuserea unor
informatii. Mimica este semnalul nonverbal cel mai
usor de descifrat. Mimica poate fi agitata si este
determinata de o succesiune de stari sufletesti, de
senzatii puternice si poate semnifica o mare
sensibilitate la stimulii externi. Darwin R. Charles a
observat ca mimica asociata unor senzatii este
comuna tuturor oamenilor. Fenomenul a fost studiat
si concluzia a fost ca exista programe innascute, ca se
pare ca exista o mimica universala. Fruntea: Fruntea
este componenta care formeaza zona superoara a
fetei.Ea reprezinta puterile spirituale si trasaturile de
caracter asociate.
Formele fruntii sunt foarte diferite de la persoana la
persoana dar ea este intotdeauna determinata de linia
parului iar inaltimra ei se intinde intre punctul situat
intre sprancene si linia parului. Prin Cutele verticale se
datorea concentrarii pe un punct in spatiu sau a
luminii orbitoare.Astfel cutele verticare devin expresia
unui effort spiritual sau fizic;in valori normale sau
depasite, ele exprima disperare, furie,sau
emotie.Cutele orizontale apar cand ochii sunt larg
deschisi, cand se incearca prelucrarea informatiilor
detinute, dar care nu sunt intelese; mimica este
expresie a fricii, sperieturii, mirarii, intelegerii bruste a
unui lucru, dar aceasta mimica poate fi datorata
oboselii, greutatii ci care sunt tinuti ochii deschisi.
Cutele inretite apar la locul de intersectie dintre cele
doua orizontale si cele verticale; exprima panica in
gandire, dificultati in prelucrarea informatiilor.
Sprancenele: Chinezii considera sparncenele drpet una
dintre cele cinci trasaturi vitale ale fetei.Intr-adevar,
nici o fata nu poate fi citita cum se cuvine fara a le lua
in considerare. Sprancele le putem considera ca o
granita intre partea superioara a fetei si cea mijlocie.
Sprancenele arata tipul afectiv al omului, precum si
gradul de intelegere intre minte si inima.Ele au o
forma mostenita care prin miscarea in timpul vietii se
modifica.Ridicarea sprancenelor se face in semn de
salut, de recunostinta si acest lucru il putem numi
chiar salutul ochilor. Osgood a enumerat sapte grupe
principale de expresii faciale, fiecare avand mai multe
subgrupe: fericire, surpriza, teama, tristete, furie,
curiozitate si dispretul. Expresiile faciale enumerate
sunt recunoscute in toate societatile umane si se
considera a fi innascute datorita acestei calitati.
Zambetul este un element care ajuta vorbitorul sa
atraga bunavointa publicului, deoarece transmite
prietenie, apropiere si siguranta de sine. Din acest
motiv este recomandabil ca in introducerea
discursului vorbitorul sa zambeasca.
Incruntarea transmite concentrare, atentie maxima
dar si incordare si rigiditate. De aceea nu este bine ca
vorbitorul sa stea incruntat, deoarece transmite catre
auditor o stare de tensiune care poate provoca o
ruptura. Rictusul (schimonosirea fetei) induce ideea
de nesiguranta. Publicul tinde sa creada ca cel care
tine discursul nu spune adevarul sau nu cunoaste
tema despre care vorbeste, fiind indicat ca vorbitorii
neexperimentati sa evite folosirea sa.
PRIVIREA Privirea este un factor important al
limbajului nonverbal, ea fiind si modalitatea prin care
se pastreaza legatura dintre vorbitor si public. Faptul
ca privirea nu este indreptata spre public induce
sentimentul de nesiguranta si de ascundere a
adevarului.
13.Explicaţi semnificaţia braţelor şi a mâinelor –
gestica și caracterizaţi gesturile mari şi mici
Prin gestica înţelegem toate gestueile braţelor,
limbajul mînilor. Brațele și mîinile sunt uneltele
negocierilor.În pozișie de repaus, la persoana care stă
în picioare ele atîrnă în jos.Atunci cînd se stă pe scaun
brațele și mîinele stau relaxate în poală sau pe brațele
scaunului .se poate întîlni mîini și brațe atîrnînde și
mîini și brațe tensionate.Mîinile şi brațele ațîrnînde
indică de la stări de destindere pînă la pasivitate, în
timp ce brațele și mîinele tensionate exprimă
dispoziție p-u negociere.atunci cînd mîinele și brațele
tensionate sunt lăsate să cadă și să atîrne , s-a făcut
comutarea de la starea de predispoziție p-u negociere,
la o stare de resemnare.Dacă lucrurile se desfășoară în
ordine inversă , brațete și mîinile trec dintr-o stare
relaxată într-una mai mult sau mai puțin
tensionată,ceea ce înseamnă că are loc pregătirea p-u
o anumită activitate.În opoziție cu starea tensionată
care exprimă acțiune, rigidizarea brațelor și a mîinilor
indică teamă și frică paralizantă.Dacă mîna este
îndreptată în sus , ea indică luminozitate, cer, exprimă
frumosul, lucruri bune și chiar ideale.Mîna îndreptă în
jos învită la asocieri cu întunericul, murdarul, înjosirea,
raul , groaznicul și cu nonvaloarea.În același mod se
exprimă starea de depresie și de epuizare.
Mînă la nas –surprindere Mîna la gura- stăpînire
Mîna la frunte-efort de concentrare Atingerea timplei
cu degetul- gest jignitor O Mîna dusă la gît- ne simțim
amețiți,ne-am inecat cu ceva/apărare
Mîinile duse la spate- reținere,așteptare.
Mîinile în buzunar- ascundere,nesiguranță
Caracterizaţi gesturili mari și mici
Atunci cînd sunt executate liniștit mișcările ample au
patos și grandoare.Strehle le numește gesturile unui
mare domn, pe măsura nu numai a naturii sale, ci și a
menirii sale de conducător.Aceea de a da semnale
care sunt înțelese pînă departe.Dacă este executat
repede, același gest are cu totul alt efect.Întrucît
gesturile ample, atrag atenția asupra lor, se servește
de ele,firește și cel care vrea să iasă în
evidență:îngînfatul , lăudărosul și în general omul
ambițios ,care vrea să se autodepășească.Este evident
că gesturile m. puțin ampleproduc impresia
contrară.Cine dinpotrivă nu vrea să iasă în evidență
preferă mișcările mărunte, care nu atrag atenția.
Acestei categorii îi aparțin cei modești , cei simpli, care
sunt mai mult decît par, cei corecți cei reținuți și plini
de tact și cei emotivi, care nu vor să-și etaleze
sentimentele,se mai încadrează și cei prevăzători și cei
calculați cu șiretenie,cei vicleni și cei perfizi,care
încearcă pe această cale să facă o impresie
modestă,inofensivă. Această formulare a lui Strehle
arată că el atribuie mișcare de mică amploare atît
celor modești, care nu vor să iasă în evidență, cît și
celor care doresc să provoace intenționat o impresie
falsă si , de asemenea, celor care gesticulează astfel
din slăbiciune ,p-u că, pur și simplu, nu pot altfel.
14. Caracterizaţi tipurile de priviri
Privirea somnolentă-fixă, cu ochii deschişi şi
pleoapele imobile, îndreptată spre tine sau în altă
parte, se poate traduce în mai multe moduri: lehamite
sau oboseală; plictiseală; deprimare: fii empatic! apel
la memorie;
Privirea fixă- dură, aceea care se sudează parcă de a
ta şio susţine, privirea care te străpunge, aceasta
exprimăagresivitatea, ostilitatea şi chiar ura
implacabilă pe careinterlocutorul o simte pentru tine.
Privirea mobile-instabilă, cea care hoinăreşte la
dreapta şi la stînga, care se opreşte ici şi colo, revine la
tine, pleacă iar, greu de interceptat, denotă, desigur, o
mare energie şi o la fel de mare curiozitate, Privirea
înălţată-în sus exprimă o nevoie de evadare. Este
privirea visătorului, a utopistului, a celui care şi-a făcut
din propria imaginaţie partenera de moment. Privirea
coborîtă- (nu neapărat însoţită de aplecarea capului)
este un semn de tensiune. Persoana care îşi pleacă
astfel ochii este poate stînjenită, crispată sau ruşinată.
Privirea evazivă-este adesea cea a unei persoane care
are ceva de ascuns şi care „fuge” de privirea celuilalt;
poate fi şi privirea cuiva care minte. Atenţie, totuşi!
Nu trebuie să te gîndeşti imediat că un om cu privire
evazivă este ascuns, mincinos sau ipocrit, nici măcar
că te evaluează ori te judecă. El poate pur şi simplu să
sufere de o mare timiditate. Privirea cu coada
ochiului-atunci cînd o persoană îţi adresează acest tip
de privire, iar aceasta este însoţită de o ridicare a
sprîncenelor şi de un surîs, înseamnă fie că acea
persoană încearcă să te seducă, fie că i-ai trezit
curiozitatea, tine o mare bună voinţă. In oricare dintre
cazuri, este vorba despre o privire pozitivă.
15. Caracterizaţi semnificaţia zâmbetului şi râsului .
Caracterizați tipurile de rîs
Zâmbetul dacă e artificial, de regulă se mărgineşte la
gură, nu ajunge până la ochi; dacă e depreciativ,
semnul e că gura are colţurile trase puţin în jos.
Zâmbetul sincer este larg, rotund, simetric, prinde
contur încet şi se stinge încet. Paul Ekman a catalogat
mai multe tipuri de zâmbete:
Zâmbetul voit, fabricat, chinuit – colţurile gurii drepte,
buzee drepte şi lipite –apare şi dispare repede. Poate
exprima jena.
Zâmbetul dulceag – întinderea şi subţierea buzelor.
Însoţeşte universalul „da”.
Zâmbetul „pe sub mustaţă” – buzele tensionate şi
lipite. Exprimă voinţă şi reţinere în acelaşi timp.
Zâmbetul depreciativ – colţurile gurii sunt retrase în
jos. Este afişat la persoanele blazate, ironice. Poate
exprima dezacordul şi acordul în acelaşi timp.
Zâmbetul relaxat – lipsit de tensiune. Exprimă bucuria,
dragostea, preţuirea celuilalt.
Zâmbetul strâmb – un colţ al gurii este tras în jos şi
celălalt în sus. Exprimă o amabilitate forţată, un
conflict intern. Este zâmbetul subalternului nevoit să
asculte o glumă nepotrivită a şefului.
Zâmbetul care exprimă frica – buzele sunt trase
lateral, iar gura este puţin între deschisă; colţurile
gurii sunt trase spre urechi.
Zâmbetul condescendent, resemnat – răsfrângerea
înainte a buzei inferioare.
Rasul este o manisfestare tipic unama, ea este
eliberatoare de tensiuni interne.Copii rad mai mult
decat adultii.Rasul poate fi cinic, agresiv, eliberator,
blazat, ingrijorat.
Atat zambetul, cat si rasul sunt manifestari
comportamentale complexe.
Tipuri de ras sonor: 1. Armonic, regulat: Denota o
viitoare personalitae puternica, echilibrata, insa cu
probleme legate de capacitatea de invatare pe baza
asocierii si a memoriei vizuale. 2. Sacadat, cu
intreruperi: Demasca o fire deschisa, exacta, capabila
de concentrare, insa uneori foarte superficiala,
interesata doar de aspectul de suprafata al lucrurilor.
3. Tusit, din gat (un ras in "ii sau "ai): Apare la copiii
care se maturizeaza foarte incet si pot ramane foarte
mult timp dupa depasirea majoratului copii sau
adolescenti.
4. Strident (in "ii sau "ei): Denota o dezvoltare rapida a
laturii rationale a gandirii in detrimentul unui control
afectiv, sentimental, al deciziilor.
Tipuri de rîs
Interpretarea rasului. Rasul este o manifestare cu
origine predominant agresiva, total opusa ca
semnificatie zambetului. Descarcarea prin ras poate
aparea datorita unui succes sau a descoperirii ori
intelegerii unor defecte ale obiectelor sau fiintelor,
care-i dau iluzia de dominanta.
Râsul în A: haha-indică forța vitală, energie, tensiunea
care se eliberează (aflarea poantei să se descarcă prin
râs), el emană bucurie, lipsa stresului.
Râsul în E: hehe-se râde de cneva, se râde răutăcios,
când oamenii râd de ceva ce nu înțeleg, poate fi
asociat cu disprețul, batjocura sau cu o provocare.
Râsul în I: hihi-sugerează mai degrabă un chicotit, o
bucurie răutăcioasă reținută.
Râsul în O: hoho-înseamnă uimirea, disprețul. Acest
râs poate izbucni când persoana care rîde nu și-a
imaginat că va fi surprinsă de ceva hazliu.
Râsul în U: huhu-prin care putem speria pe cineva.
Este și sunetul care este asociat cu un spirit, aici cu
greu putem spune că este vorba despre râs, numai
pentru a respecte clasificarea uzuală a râsului.
16. Caracterizaţi semnificaţia mişcărilor nasului şi a
gurii
Importanta nasului ca emblema a fetei a fost
descoperita de Aristotel si confirmata de aproape toti
fizionomistii de marca. Dr.Roger Rogerson spunea ca
“dintre toate trasaturile fetei omenesti, nasul, fiind cel
mai proeminent, joaca cel mai de seama rol in
dezvaluirea caracterului”
Se spune ca lungimea nasului, respectiv a zonei de
mijlocii trebuie sa fie egala cu aceea a fruntii si a
treimii faciale inferioare. Nasul ofera si el informatii
despre starea de spirit a unui individ.Varful nasului ne
poate dezvalui daca se inroseste sau paleste.
Narile se pot umfla cand simtim un miros placut, sau
daca suntem furiosi si largim narile pentru a sporii
cantitatea de aer.
“A stramba din nas” este o expresie dar si o miscare a
muschilor nasului, care semnifica neplacere,
indispozitie, jena, confuzie..
Cei care zambesc spontan vor folosi anumiti muschi ce
nu pot fi controlati intentionat situati in zona ochilor,
iar pentru furie o ingustare a buzelor.
Gura: Gura este cea mai mobila zona a fetei ea ne
permite sa intre hrana, bautura si aerul ce ne sunt
necesare;ea musca, ea ne rosteste gandurile, ea rade
cand suntem bucurosi.
Gura deschisa cu barbia lasata inseamna repaus, lipsa
de activitate.Gura inchisa poate insemna dorinta de a
negocia tacit sau respingerea unui contact verbal.Gura
inchisa cu buzele stranse indica inchiderea in sine,
solitudine, incapatanare, proasta dispozitie.
Gura si buzele pot realiza diferite mimici, cum ar fi cea
de degustare, de savurare, de protest, de ingrijorare.
17. Semnificaţia mişcărilor gâtului şi a umerilor
Umerii drepti, chiar un pic adusi in spate arată
increderea puternica in propriile forte, sentiment de
mândrie, mulţumit de sine, are un sentiment de curaj
(postura victoriei). Postura cu umerii adusi in fata
indica un respect de sine scazut. Umerii stransi si
mainile adunate pe langa corp sunt caracteristicile
unei persoane timide, nesigure. Cineva isi apleaca mai
mult umerii catre tine, inseamna ca sunt din ce in ce
mai interesati si deschisi catre subiect. Oamenii care
nu se inteleg si nu sunt compatibili, rareori se apropie
trupeste. O ridicare rapida a umerilor exprima ivitarea
(enervari). O ridicare lenta a umerilor poate avea
semnificatia: indeferenta, descurajare, poate
însemna: ce mă priveşte pe mine ăsta? Atunci cand
cineva îşi atinge partea din spate a capului sau a
gâtului înseamnă că este incertat sau deranjat..
Bustul aplecat în spate înseamnă:
-implicare mai puternică în dialog, aplecare pentru a
auzi şi a înţelege mai bine.
-O tendinţă combativă şi agresivă
-interlocutor poate să plece
Dacă pune mânele pe genunchi- înseamnă că vrea să
plece chiar acum. Într-un astfel de caz se schimbă
subiectul ori discuţia se termine.
Bustul retras spre înapoi înseamnă că se disociază de
ceea ce se spune, este un gest de retragere
(dezinteresul) sau dezangajare.
Bustul încovoiat şi umerii căzuţi-redă sentimentul de
înfrângere (capul aplecat).
18. Dezvăluiţi semnificaţia mişcărilor trunchiului
corpului
Înclinarea trunchiului
Oamenii își înclină trunchiul de obicei din cauza
faptului că în faţa lui se află ceva care îi provoacă o
reacţie negativă sau un sentiment neplăcut și prin
acest gest încercă să se îndepărteze.
Atunci cand cineva se inclina pe spate, inconstient
incearca sa se distanteze. Cand se inclina in fata
inseamna ca te aproba si doresc sa fie mai aproape.
Aplecarea trunchiului de la nivelul talie este aproape
întotdeauna un semn de subordonare și de
recunoaștere a statutului pe care îl are cel din faţa ta.
Evitarea frontală și expunerea frontală
Aceste gesturi ale trunchiului reflectă foarte bine
adevăratele sentimente ale unei persoane, deoarece
exprimă nevoia sistemului limbic de distanţare și
evitare. ”Scutul” trunchiului
Deseori în situaţii sociale când o persoană nu are
posibilitatea de a se îndepărta de o situaţie neplăcută
va folosi un obiect sau propriile mâini pentru a-și
proteja partea din faţă a corpului. Aplecarea adâncă a
trunchiului Umflarea pieptului-când încearcă să
obţină dominaţia teritorială. Se poate observa acest
gest și pe terenurile de sport ale școlilor când copii
sunt pe cale să se ia la bătaie.
Ocuparea excesivă a spaţiului Tolănirea în voie pe un
scaun sau pe o canapea este un semn de confort. În
schimb dacă acest lucru se întâmplă când sunt aduse
în discuţie treburi serioase, aceasta transmite lipsa de
respect și indiferenţa faţa de cei cu autoritate.
Respiraţia și trunchiul
Când o persoană este stresată, se poate observa cum
pieptul se ridică și coboară rapid.
19. Caracterizaţi poziţia degetelor şi semnificaţia
fiecărui deget
Fiecare mod în care se ţin degetele (strânse, răsfirate,
întinse sau curbate) are semnificaţia sa verbală.
Degetele strânse unul lângă altul au efect tăios, dar
bat la ochi mai puţin decât atunci când sunt răsfirate.
Degetele întinse au un grad de cerere mai mic decât
cele curbate. Degetul mare este cunoscut și ca degetul
apăsător. El simbolizează puterea și forţa de dominare
a unui individ. Degetul mare ridicat în sus înseamnă
OK! dar poate fi și o reacţie la un stimul frustrant.
Degetul mare culcat, în stare relaxată, nu are nicio
semnificaţie. Degetul arătător simbolizează voinţa și
iniţiativa, așa explicându-se de ce este folosit în
indicarea direcţiilor, pentru indicarea exactă a unei
ţinte. Degetul arătător ridicat și menţinut nemișcat
semnifică atenţie. Dacă îi facem cuiva cu mâna,
degetul arătător capătă semnificaţia unui ordin; dacă
chemăm pe cineva spre noi, cu degetul arătător,
palma poate fi orientată în sus sau în jos, degetul fiind
curbat. Dacă degetul arătător este ridicat în sus și
pendulat stânga-dreapta, se subtituie mișcării capului
de a spune nu. Degetul mijlociu Acesta este cel mai
lung și mai puternic deget de la mână, fapt ce ne
determină să asociem degetului mijlociu mândria și
conștiinţa de sine. El poate fi folosit și în locul
degetului arătător. Inelarul Este subordonat vieţii
spirituale. Se numește inelar, deoarece pe el se pun
bijuterii sub formă de inele, dar și verigheta, care
exprimă, în plus, relaţia sa cu sentimentele dintre doi
parteneri. degetul inelar reprezintă indiferenţa pasivă
dintre degetul mijlociu mai lung și degetul mic.
Degetul mic este ușor îndepărtat de restul mâinii,
motiv pentru care și-a căpătat o semnificaţie specială
pentru relaţii externe. El este cel care dă informaţii
despre calitatea relaţiei cu cei din jur. Dacă el este
retras în podul palmei, înseamnă că se dorește
întreruperea relaţiei. Semnificaţia este contrară atunci
când el este îndepărtat mult de restul palmei,
mergând uneori până la atingerea partenerului.
Inelele purtate solitar pe degetul mic exprimă dorinţa
acestora de a avea relaţii și a fi acceptaţi în diverse
grupuri-ţintă.
20. Dezvăluiţi semnificaţia: atingerea mâna-mâna,
mâna-faţa
Caracteristicile strangerilor de mana, precum puterea,
durata, contactul ochilor, sunt corelate intr-un foarte
mare grad. Cu alte cuvinte , oamenii nu obisnuiesc sa
tina seama de fiecare dintre aceste caracteristici in
parte , ei fiind inclinati sa le inglobeze pe toate intr-o
etichetare simpla precum "o strangere de mana
ferma". Comunicarea tactilă.
1. Atingeri care transmit emoţii pozitive, exprimă
sentimente calde, afectuoase (ex: adultul care
mângâie un copil, şeful care te bate pe umăr spre a te
încuraja intr-un moment dificil, omul care iţi strânge
mâna cu căldură dând astfel glas graţitudinii sale faţă
de un gest făcut în favoarea lui). 2. Atingeri ,,de
control” care vizează dirijarea comportamentelor, a
atitudinilor sau, chiar, a sentimentelor persoanei
atinse. Un mic semnal tactil ii poate atrage atenţia
interlocutorului să ne privească, sau îl poate îndemna
să se dea la o parte, să se grăbească sau, dimpotrivă,
să stea locului.
3. Atingerea ,,rituală”. Cea mai cunoscută şi mai
frecvent utilizată este strângerea mâinii în semn de
salut la întâlnire şi la despărţire. In funcţie de poziţia
mâinii, de felul în care aceasta este întinsă, acest gest
are mai multe implicaţii decât pare, şi îmbracă
nenumărate forme. 4. Atingerea în alt scop decât
comunicarea propriu-zisă. Ea poate îmbrăca o
multitudine de forme, de la susţinerea unei persoane
care urca sau coboară dintr-un vehicul, la atingerea
frunţii pentru a evalua temperatura unui bolnav. Chiar
daca obiectivul urmărit este altul, în majoritatea
acestor cazuri se transmit şi informaţii afective,
deoarece gesturile ce presupun contactul fizic implică
mai întotdeauna şi prezenţa unui sentiment, fie el
pozitiv sau negativ.
21.Caracterizati cele trei zone ale fetei
Musculatura fruntii are rolul de funcție, ajutătoare,
pe lîngă expresia ochilor. Prin activitatea cuplata cu
cea a zonei ochilor, miscarea muschilor generează
cutele frunții. Fruntea: Fruntea este componenta care
formeaza zona superoara a fetei.Ea reprezinta puterile
spirituale si trasaturile de caracter asociate. Formele
fruntii sunt foarte diferite de la persoana la persoana
dar ea este intotdeauna determinata de linia parului
iar inaltimra ei se intinde intre punctul situat intre
sprancene si linia parului. Prin miscarea muschilor
sunt generate cutele fruntii, care pot fi verticale,
orizontale sau incretite. Ochiul este organul de simț
care percepe fotonii. Expresii de genul „oglinda
sufletului”, „sufletul care lumiinează” sunt puternic
legate cu stările sufletești. Circa 80% din impresiile
senzoriale ale unui individ sunt înregistrate prin
intermediul ochilor. Gradul de deschidere a ochilor
este în strînsă legătură cu funcția vederii. Diferite
grade de deschidere a ochilor ne arată că suntem de
dispuși să percepem mediul înconjurător. Expresii ca
„se vede după vîrful nasului” sunt fundamentale pe
faptul că pălirea și roșirea nasului se produc relativ
repede, dezvăluind astfel gîndurile. Gura servește atît
la mestecarea alimentelor cît și la vorbire. Ea este
strîns legată de expresiile feței. Gura este cea mai
mobilă zonă a feței, este centrul bucuriei și al durerii.
Prea repede se trage concluzia că un maxilar puternic
și o bărbie mult împinsă înainte semnifică o voință
puternică și/sau brutalitate. Această concluzie și altele
de același fel sunt valabile numai atunci cînd
caracteristica este rezultatul unei activități musculare.
1. Zona frunţii.
Fruntea cu ridurile şi sprîncenele sale ,oferă explicaţii
cu privire la procesele gîndirii şi ale analizei.Ridurile
orozontale se asociază cu cu ridicatul din
sprîncene.Dar există şi o ridicare abia perceptibilă a
uneia sau a ambelor sprîncene,care nu duce la
formarea ridurilor.
• Ridurile orizontale ale frunţii—exprimă faptul
că atenţia este foarte încordată şi
anume:spaimă,teamă,incapacitate de
înţelegere,uimire,mirare ,confuzie,surprindere.
--Ridurile orizontale şi ochii căscaţi—atitudinea
sufletească atentă,de aşteptare a unui oarecare
dat,care se oferă conştientului.
--Ridurile orizontale în combinaţie cu ochii
întredeschişi—atunci cînd cineva îşi dă osteneala să
asculte ceva,să fie atent la ceva.
• Ridurileverticale ale frunţii—indică faptul că
întreaga atenţie este îndreptată,cu mare
concentrare,spre ceva(cineva).
2. Mijlocul feţei
Zona ochilor,a nasului şi a obrajilor este caracterizată
şi drept simţ al văzului.
• Contactul vizual-se numeşte contact
vizual,deoarece realizează un contact.Dar contactul
vizual poate şi evita acest contact,chiar dacă pare că îl
caută.Contactul vizual „bun” nu este continuu,ci
înţelegem faptul că ascultătorul îl priveşte pe
vorbitor,în timp ce vorbitorul se uită la ascultător mai
rar.
3. Zona gurii şi a bărbiei.
• Colţurile gurii
a) Ridicarea aproape imperceptibilă a colţurilor
gurii-indică o veselie,mulţumire
b) Nici ridicarea,nici coborîrea colţurilor gurii
c) Colţurile gurii coborîte—
nemulţumire,dezaprobare
• Gura strînsă-nu este deschis,nici spontan în
manifestările sale,o impresie de tensiune.
Zonei bărbiei îi este atribuită viaţa afectivă şi
instictuală cît şicapacitatea de a se impune.Un om
care intenţionează să se impună în mod energic,îşi va
împinge bărbia înainte,ca semnal mimic.
22. Dezvăluiţi semnificaţia poziţiei picioarelor
Cu cît o persoană stînd în picioare se ține mai
drept,cu atît sîntem mai înclinați să credem în
verticalitatea ținutei sale morale și în echilibrul său
psihic. Picioarele încrucișate.Nu se simte în largul său.
Picioarele încrucișate cu laba piciorului înodată în jurul
gleznei.Dovada unei hiper-timidități.Persoana este
introvertită. Labele picioarelor.Bătăi mărunte din
picior- s-a săturat și nu mai suportă. Ridicarea în vîrful
picioarelor.Decalaj între nivelul tău și al său. Picioarele
strînse.Lipsă de siguranță,lipsă de încredere,
autoprotecție, nervozitate. Picioarele
depărtate.Abandonare,încredere absolută. Bătăi
mărunte din picior.
Nerăbdare,agasare,exasperare,sentiment de
inferioritate. În poziția stînd Picioarele în poziția
stînd.Dacă interlocutorul își balansează fără încetare
bazinul de la dreapta la stînga sau înainte înapoi
așteaptă să plece sau să pleci tu. Picioare
încrucișate.Timiditate,indispoziție,rezervă. Ridicarea
pe vîrfurile picioarelor.Incomprehesiune,decalaj între
două niveluri de limbaj. Picioare care
balansează.Ezitare,plictiseală.
23. Caracterizati deosebirile culturale in utilizarea
limbajului nonverbal.
Daca vrei sa faci o impresie buna cat timp esti in
vacanta in strainatate, trebuie sa cunosti cate ceva
despre cultura locala si, implicit, despre gesturi si
comunicare nonverbala .Gesturile in comunicarea
nonverbala
•Degetul mare in sus. Degetele de la mana stranse in
pumn, avand doar degetul mare in sus, inseamna
“OK” atat in Statele Unite, cat si in tari europene
precum Germania sau Franta. Insa daca vorbesti cu un
strain din Europa si vrei sa arati numarul 1 (dintr-o
numaratoare ), poti folosi acelasi semn.
•Semnul “V”. Semnul V inseamna cel mai adesea
“victorie”, in Statele Unite si in mare parte din Europa.
Daca insa arati “V”-ul tinand palma spre tine, un
britanic va fi extrem de ofensat, acest gest fiind
echivalentul semnului jignitor cu degetul mijlociu
aratat persoanei in cauza, tinand palma spre tine.
Semnul victoriei arata cu totul altfel in Argentina:
mana tinuta pumn, cu aratatorul putin mai ridicat.
•Varful degetelor sarutat: “excelent”. In tari precum
Grecia, Germania, Franta sau Spania, exista un gest
foarte comun, care arata superlativul absolut, intr-un
sens pozitiv: excelent, minunat, divin. Se aduna
degetele mainii drepte astfel incat varfurile sa fie
reunite, sarutandu-le zambind.
•“Sunt cu ochii pe tine”. Degetul aratator se duce spre
ochi, tragand pielea spre obraji , descoperind astfel
ochiul. Daca un grec sau un francez face acest gest,
arata ca este atent si ca nu poate fi pacalit.
• “Astepta putin”. Daca ridici aratatorul mainii drepte,
semnul poate insemna “Asteapta putin”, insa exista
cazuri in care acest gest este folosit de unele persoane
pentru a li se acorda atentie, intr-un grup.
• Contactul vizual direct. In timp ce in unele tari
contactul vizual direct, mentinut mult timp, inseamna
o dovada de onestitate, alte popoare pot considera
gestul ofensator. In prima categorie intra, de exemplu,
italienii. In cea de-a doua, asiaticii sau africanii, care
evita sa se uite insistent la cineva, ca o dovada de
respect pentru acea persoana.
•“Imi pare rau”.In India, o persoana isi manifesta
regretul pentru ceva tragand in jos de lobul urechii.
25. Caraterizati zona
intima:distanța,siguranta,statutul personal
Aceasta corespunde de la distant de la brat 60 cm.si
pina la contactul cu pielea.
Zona intima este zona cea mai aproape de corp,este o
zona de energie care nu-ti apartine decit tie,un spatiu
pe care-l transporti cu tine si in care nimeni nu
trebuie sa patrunda fara autorizare.Este sfera
protectoare si chiar este invizibila,raminind intru totu
reala.Daca cineva patrunde in sfera cuiva fara sa fie
invitat se observa o crestere de adrenalina.Emotiie
suscitate de violarea zonei noastre de intimidate sunt
intotdeauna intense.Conditiile conform careia lasam
de buna voie pe cineva sa patrunda in zona noastra
intima este increderea.
Uneori unele categorii de oameni patrund in zona
intima a altor persoane.Cu cit un om este mai nesigur
cu atit mai mult sufera in cazul unei astfel de
agresiuni.Pentru ca copii sa se simta siguri e necesar
ca ei sa recepteze acest gest prietenesc ca ceva
pozitiv.
Cu cit statutul unei persoane este mai inalt,cu atit mai
intinsa devine zona sa intima pe care ceilalti i-o
recunosc.Se recomanda ca managerii in discutii cu
subalternii sa utilizeze o masa de dimensiuni mai mare
sau o sala de conferinte.
Simptome:
-cresterea rapida a nivelului de adrenalina
-accelerarea ritmului cardiac
-cresterea tensiunii arteriale -retragerea corpului
-bratele in dreptul pieptului.
26.Caracterizati zona:personala,sociala si publica
Zona personala este distanta care o pastram fata de
altii in conversatii obisnuite, incepe de la lungimea
bratului intins, cu pumnul strans si difera in functie de
factorii culturali si demografici. La aceasta distanta
castiga foarte mult comunicarea verbala si
privirea.Distanta (aproximativ 90 cm), în care au acces
persoane cunoscute şi apropiate, dar nu intime
(prieteni, colegi) este zona la limita căreia
interlocutorul încă mai poate simţi mirosul corpului şi
/ sau al parfumului nostru. Zona oficială sau socială
(aproximativ 120 cm) în care au loc interacţiunile în
sensul cel mai larg, între parteneri care se cunosc, dar
nu au relaţii apropiate,. zona sociala (1,23-3,6 m).
Aceasta distanta poate indica dominarea, interesul-
dezinteresul, superioritatea sau puterea. Zona sociala
indepartata (2,20-3,60 m) subliniaza si distanta
ierarhica. Zona publică (de regulă peste 150 cm)
presupune simpla existenţă într-un spaţiu comun fărгă
nici o relaюţie directă. Dacгă cineva vi se adresează de
la o distanţă mai mare de 2 m (distanţă de la care
personale sunt doar saluturile) înseamnă că vrea ca
toată lumea să audă ce vгea să spune. Distanţa
normală pentru o comunicare oficială dintre un individ
şi un grup este de 3-6 m. Zona publica este distanta la
care au loc ceremoniile oficiale si este
corespunzatoare celor care se adreseaza unui grup de
oameni de pe o pozitie oficiala, dominanta: profesori,
judecatori, politicieni, comandanti, presedinti etc.
Putem concluziona ca distanta ideala la care trebuie
mentinuta fata de un partener este cea dincolo de
care ar aparea primele semne de disconfort. O
apropiere mai mare ar putea insemna atacarea
simtului de securitate a cel putin unuia dintre
interlocutori, iar o distantare dincolo de limita optima
echivaland cu o racire a relatiilor.
27.Caracterizaţi limbajul corpului în diferite situaţii Stimulii generati de Posibilitati de reactii
sociale limbajul corpului: verbale

Oamenii sunt ființe sociale, prin acțiunile lor încercînd Partenerul da din cap Se mai pun intrebari
să declanșeze reacții pozitive din partea mediului Partenerul se trage inapoi Recapitulari,metacomunica
înconjurator.În zilele noastre ne putem permite să re
așteptăm un timp mai îndelungat, pentru a cunoaște
pe cineva mai bine, dar este mai ușor să ai o Partenerul Verbalizare,intrebari
prejudecată față de cel care se ferește de tine, pentru “sterge”(argumentele)ma ocolitoare
ca ulterior să se confirme, devenind o realitate. sa

Partenerul “inteapa” cu Metacomunicare

Stabilirea contactului.În cazul persoanelor străine,
acestea trec una pe lîngă cealaltă, cu o indiferență
amabilă.Dacă în urma contactului vizual se stabilește o
relație, atunci persoanele se îndreaptă una către
cealaltă pentru apropiere.
A face cu mîna.Palma se ține înainte.
Încetarea contactului la distanță.După stabilirea
contactului vizual, se va decide dacă se continuă prin
stabilirea unei relații, respectiv urmează să se mențină
o relație deja stabilită, sau dacă se rezumă numai la
un salut de la distanță.
Primirea oaspeților.Dacă urmează să primescă un
oaspete, gazda iese la întîmpinarea celui ce sosește.Cu
cît oaspetele este mai important ,cu atît gazda se
îndepărtează mai mult de domeniul ei.Primirea pate fi
la aeroport, gară,mașină, ușă depinde cît e de
important oaspetele.A rămîne așezat este un gest de
neabilitate, fiind tolerat numai în cazul unor mari
deferențe sociale sau de vîrstă.
De la contact la relații.Dacă fiecare dintre doi
parteneri realizează că și celălalt este pregătit pentru
a stabili o relație, atunci ei se pot decide să extindă
contactul la o relație.Trecedea de la contact la relații
se face prin: zîmbet, tragerea în sus a sprîncenelor,
ridicarea capului.
Salutul.Palecarea capului-la japonezi, la hinduși
apleacă capul și se împreunează mîinele, eschimoșii își
freacă nasul, europenii se salută strîngînduși mîinele
reciproc.În cazul în care se poartă mănuși ele se scot.
Sfîrşitul contactului. La despărţire, gesturile se
desfăşoară exact invers decît la primire.
28 .Dezvaluiti reactiile verbale la stimuli produsi de
limbajul corpului
Recunoasterea limbajului corpului este una,reactia
adecvata este alta.Modurile posibile de a reactiona,
nu trebuie intelese ca niste retete, ci pot fi folosite in
anumite situatii potrivite,iar dupa utilizarea lor trebuie
urmarita, in continuare reactia partenerului.
degetul aratator
Partenerul se ridica, Expresia eu-
indreptandu-se catre usa lui,metacomunicare
Partenerul isi subliniaza Parafrazari, tehnici de
declaratiile lovind cu destindere
degetul mijlociu masa
In timpul discutiei Se vorbeste mai departe, se
,partenerul indeparteaza pare ca expunerea va
degetul mic de la mina genera relatia
stinga
29.Limbajul corpului la discursuri si prelegeri
Discursul serveste atit prezentarii propriilor pareri cit
si influentarii publicului. Prelegerea are menirea sa
informeze , sa lamureasca sis a instruiasca. Discursul
tinteste si emotii,in timp ce prelegerea vizeaza mai
mult domeniul obiectiv al intelectului. Respiratia este
unul dintre cele mai importante mijloace ale
vorbitorului,dar de cele mai multe ori,ea nu este
folosita corect. Numai atunci cind vorbitorul respire
corect, el poate sa enunte fraze lungi,dintr-o suflare.
In cazul folosirii corecte a respiratiei, nu genereaza
suieraturi si alte zgomote neplacute in procesul
respirarii. Daca atunci cind respiram umflam cosul
pieptului, greutatea apasa pe plamini, rezultatul fiind
acela ca, atunci cind vorbim, o cantitate mai mare de
aer, decit este necesar in procesul vorbirii,strabate
coardele vocale. Astfel apare raguseala,coardele
vocale se usuca si ni se face sete, nu mai avem
suficient aer,inghitim ultimile silabe ale cuvintelor si
accentuam fals cuvintele. Aceste probleme dispar,
daca respiram cu diafragma.
Exemplu: Bratul indoit in unghi drept, mina lejera in
dreptul stomacului: o posibila tinuta de
baza.Relaxarea se exprima foarte bine prin degetul
mare adus in vecinatatea celorlalte degete si prin cel
aratator foarte putin curbat.
29.Gestica. Comportamentul față de auditoriu.
Gestica este suma tuturor posibilităților individuale de
exprimare ale mîinelor și brațelor. Ea trebuie să
izvorească din ritmul vorbirii. Gestica poate înlocui
declarațiile.Astfel putem comunica mesaje
nonverbale.Gesturile folosite în mod condițional
prezintă conținutul declarațiilor.E bine ca toți
interlocutorii să cunoască și să verifice propria gestică
și să o folosească în mod intelegent.
Gesturile pot fi voluntare și
involuntare.Gest.Voluntare sunt mișcări ale mîinelor,
brațelor, efectuate în mod conștient.Gect.involuntare-
sunt acelea pe care le facem fără a le
conștientiza.Gesturile care însoțesc vorbele subliniază
cele spuse.Ele indică o acțiuneatunci cînd sunt în
acord cu declarațiile.
Gesturile singulare sunt:
- de subliniere,-subliniază cuvintele sau declarațiile
-de arătare,-sunt menite să ne atragă atenția asupra
unorprezentări,obiecte,persoane.se folosește degetul
arătător.
-de fundamentare a vorbirii-depind de poziția în care
se țin mîinele(Palma sus- prietenie,palma verticală-
poziție neutră.)
-gesturi de delimitare-indică domeniile interspațiale.
-gesturi demonstrative-ele confirmă relații obiective-
greutăți,mărimi.
Gesturile simbolice-sunt cele suplimentare sau de
înlocuire
-sărutarea vîrfului degetelor-laudă,salut,
-tragerea de pleoapă-eu văd, fii atent,
-îndoirea degetului în palmă-o întrebare
-ciupirea urechilor-eu măpedeosesc singur, o
întrebare.
-semne de precizie-degetul mare și arătător se ating,
amintind de ținerea corectă a unui obiect mic.
-semne de intenție-nesiguranța vortbitorului în
alegerea cuvintelor.
-semne de putere-pumnul srîns
-semne cu degetul arătător-simbolizează o armă.
31 Limbajul corpului în relație cu subordonații:
recunoașterea și lauda, critica și cearta.
Conducerea corectă nu poate fi înțeles ca un stil de
conducere rigid.O conducere eficientă trebuie să aibă
stabiliți niște parametri ,care stau la baza unor
principii fundamentale:obiectivul,valorile și așteptările
grupului de referință.Din aceasta rezultă că managerul
are nevoie de timp și de o calificare necesară pentru a
comunica cu subalternii. Cu cît calificarea este mai
slabă, cu atît este necesar de mai mult timp pentru
discuții și negacieri.Cu cît comunicarea ,în special
folosirea semnelor limbajului corpului este mai mare
cu atît mai efective vor fi discuțiile și negocierile.
Comunicarea este unproces de împărtășire, de schimb
de idei,păreri,senzații pentru transmiterea de știri pe
lîngă limbaj folosind și o mulțime de alte
semne.Rezultatele arată că impactul limbajului
corpului asupra unei persoane este mult mai puternic
decît cel al limbajului verbal.
Chear și atunci cînd conducerea unei organizații este
organizată corect după reguli precise membrii ei
caută ocuparea unor poziții superioare. Daca aceasta
sa rezolvat grupul capătă siguranță..Într-o echipă
sarcinile fiecarui mambru sunt bine definite.După ce
echipa va îndeplini sarcina ,ea se transformă în grupă
și se începe lupta pentru ocuparea diferitor
poziții.Trebuie să defirențiem grupul de echipă,
pentru a evita moduri nedarite de comportare.
Persoana care dorește să recunoască merite sau critici
are nevoie de criterii de observare, deoarece fără
aceste criterii abaterile nu pot fi observate
Recunoașterea sau critica începe de la cele ce au fost
observate, după ce va urma o întrebare sau o
concluzie.Atunci cîd lăudăm și certăm nu se descrie
ceea ce s-a observat și din acest motiv lauda
prostește.
-Acest lucru îmi este neplăcut-senzații
-acest lucru mă inervează-emoții
-sunteți conștient de acest lucru-întrebare
-modul în care vă uitați la mine nu-mi place-ceartă.
32.Intrepretati semnificatia miscarilor capului
Poziția capului este foarte sugestiva. Capul se poate
afla in diverse poziții: ridicat sau coborît, inclinat la
stînga sau la dreapta, ridicat oblic la stanga sau la
dreapta.
1. Capul impins inainte ne induce cu gandul ca la un
semn de amenintare.
2. Capul plecat inseamna supunere iar capul aplecat
oblic inseamna perfidie.
3. Cel care inalta capul , isi descopera gatul, zona
vulnerabila, aratand astfel ca nu se teme, ca are
sentimentul propriei valori.
4. Ridicarea batoșa a capului înseamna aroganta.
5. Capul lăsat destins pe spate este un semn de autu
predare sau o senzație trezita de amintiri sau
ascultarea muzicii preferate, deconectare de ce îi
inconjoara.
6. Capul inclinat lateral dreapta inseamna bunavointe,
ascultare in opozitie cu înclinarea la stanga care
denota scepticism, critica, indoiala.
Pozitia capului tradeaza interesul, toleranta,
indiferenta, dezgustul fata de interlocutor. Pozitia de
ascultare cu intereses este cu capul usor inclinat
lateral. Clatinarea capului in sus si in jos inseamna
acord, aprobare, intelegere. Clatinarea capului de la
stanga la drapta inseamna negare, dezaprobare si
acesta mișcarea a capului descurajeaza foarte mult
persoana in cauza. În cazul unor negocieri sau diferite
conversații de afaceri sau nu numai caștigăm teren
daca inițiem aproape imperceptibil miscările capului
celui cu care negociem.
Miscarile sunt multiple si complexe, se realizeaza
combinatii de miscari, se asociaza miscarea capului cu
miscarea aletor segmente ale corpului, miscarea
integrata fiind caracteristica fiecarei situatii sau stari
psihologice.
33.Limbajul corpului în timpul unui interviu de
angajare
Semnalele pe care le transmite corpul tau in timpul
unui interviu de angajare pot fi decisive in obtinerea
unui job. Angajatorul iti va simti nervozitatea si
nesiguranta si va incerca sa profite de aceste lucruri
pentru a te pune la incercare. Daca totusi gesturile
tale vor demonstra ca esti o persoana sigura pe sine,
vei avea numai de castigat. Descopera cateva dintre
cele mai bune sfaturi in ceea ce priveste limbajul
corpului in timpul interviului.
1. Strangerea de mana Incearca sa ai o strangere de
mana cat mai ferma, fara sa para ca ai emotii sau ca iti
este frica de ceva. In timp ce strangi manca
angajatorului, priveste-l in ochi si prezinta-te. Daca vei
evita privirea si vei avea o strangere de mana foarte
moale, ai putea da impresia ca esti usor de dominat si
ca esti o persoana supusa. Niciun angajator nu vrea sa
aiba in echipa sa o "pisica", ci doar cei mai puternici
"lei".2. Relaxeaza-te In timpul unui interviu nu trebuie
sa stai ca si cum ai fi un manechin de plastic. Este
adevarat ca este necesar sa ai spatele drept si sa ai o
pozitie prezentabila, dar nimanui nu plac persoanele
care sunt crispate si stau ca si cum ar fi fixate.Incearca
sa ai o pozitie ferma in limita normalului si sa nu para
ca stai chinuita sau fortata.
3. Contactul vizual Mentine contactul vizual pe toata
durata discutiei si muta-ti privirea doar in momentul
in care angajatorul iti indica anumite lucruri.
Persoanele care nu mentin contactul vizual sunt
privite ca fiind slabe si fara personalitate, usor de
manipulat si manevrat. Evita sa lasi aceasta impresie.
4. Gesticuleaza Foloseste-te de maini atunci cand
discuti sau incerci sa explici acest lucru. Acest gest
indica expresivitate, implicare si te ajuta sa dai forma
ideilor tale. Evita totusi sa gesticulezi prea mult pentru
ca gesturile tale pot fi interpretate ca o stare de
neliniste si nesiguranta.
 Mers cu capul sus si spatele drept -
incredere in sine Pozitia in picioare, cu
mana in sold – agresivitate
 Umerii aplecati si mainile in buzunare -
teama, lipsa de incredere in sine, nepasare
 Mainile impreunate la spate - frustrare,
furie, retinere
 Incrucisarea picioarelor – plictiseala
 Muscarea/roaderea unghiilor – nervozitate
 Atingerile dese pe varful nasului - indoiala,
minciuna
 Atingerea barbiei - incearcarea de a lua o
decizie
 Atingerea urechii – indecizie
 Joaca cu suvitele de par - lipsa de incredere
in sine
 Capul usor inclinat intr-o parte – interes
 Palma deschisa – sinceritate
 Atingerea biroului cu buricele degetelor -
nerabdare.
Acorda foarte multa atentie acestor gesturi. In general
angajatorii sunt foarte atenti la toate gesturile tale si
vor profita de orice senzatie de nesiguranta pe care o
transmiti. In general este bine sa te relaxezi si sa ii
demontrezi angajatorului ca ai incredere in tine, atat
prin gesturi, cat si prin prin cuvintele pe care le spui si
modul prin care le spui.
34.Caracterizaţi intensitatea sonoră şi claritatea
vorbirii
Vorbirea poate fi de asemenea după intensitatea
sonoră și claritatea vorbirii
Analiza formalã distinge în special însuşirile de ordin
fizic ale verbalizãrii, cum sunt: intensitatea medie a
sunetelor (sonoritatea); fluenţa, debitul sau viteza,
intonaţia, pronunţia. Intensitatea medie a sunetelor
constituie un indice al fondului energetic al
individului, dar şi al unor însuşiri ca: hotãrârea,
autoritatea, calmul, încrederea în sine. Ca urmare,
vocea puternicã, sonorã denotã energie, siguranţã de
sine, hotãrâre etc., în vreme ce vocea de intensitate
sonorã scãzutã indicã lipsã de energie, eventual
obosealã, nesiguranţã, emotivitate, nehotãrâre etc.
Claritateavorbirii este pronunția corectă a cuvintelor,
sunetelor, articularea distinctă, evitarea înghițirii unor
silabe. Când cineva rostește încet anumite cuvite,
atenția noastră se îndreaptă exact spre acele cuvinte.
Sunt persoane care vorbesc neclar sau unele cuvinte,
sau se bîlbîie.
Cu cît cineva mai sigur pe subiectul său, respectiv cu
cît există mai puține senzașii negative, cu atît mai
clară va fi pronunția fiecărui cuvânt în general.
35. Caracterizați manifestările sonore fără
conținut verbal
Manifestările sonore fără conținut verbal-aici este
vorba despre zgomote pe care se produc cu ajutorul
gurii: plescăitul, oftatul, gemutul, dresul vocii, tușitul,
rîgăitul, care pot avea semnificații diferite, în funcție
de contextul general.
Oamenii cărora totul li se pare nespus de trist oftează
și/sau gem continuu, fără a-și da seama de acestlucru
(ce vorbește de o durere adâncă, dar ne controlată).
Asemenea zgomote îi par ascultătorului dictate de
sentimente, declanșează în el emoții similare.
Semnalele ale limbajului corpului ne dau informați
despre noi înșine, de ex., tușitul sau dresul vocii-care
nu este provocat de o iritație specifică (fumatul,
răceala)- eliberarea ceva prin tușit.
Trebuie să fim atenți la cuvântul rostit și să îl
îndreptăm spre semnalele vizibile ale limbajului
corpului. C.G.Jung a enunțat: Învață tot ceea ce poți
prin teorie, dar când te afli față în față cu celălalt, uită
cartea.
36.Dezvaluiti regulile de comunicare nonverbal la noi
si in alte tari.
Diferentele de cultura cat si regulile de comunicarea
nonverbala poate varia foarte mult in functie de
contextul cultural. Ceea ce este tipic pentru un popor,
poate fi total nepotrivit atunci cand este vorba de un
popor dintr-o cultura diferita.
Cultura Asiatica:
- se evita contactul vizual direct;
- se evita gestul de a arata cu degetul;
- zambetul este folosit adesea, pentru a masca
emotiile negative si neplacute;
- rasul cu gura deschisa este extrem de nepoliticos.
Cultura Chineza:
- imbratisarile si sarutul, atunci cand feliciti pe cineva,
sunt gesturi evitate;
- cartile de vizita se folosesc pe arie extinsa iar
oferirea acesteia se face cu ambele maini;
- aplauzele sunt extrem de des folosite, in foarte
multe ocazii sau conjuncturi;
- a muta un obiect cu piciorul este considerat josnic,
murdar.
Cultura Japoneza:
- aplecarea in fata este o forma comuna de salut;
- cartile de vizita trebuie scrise atat in limba japoneza
cat si in limba de origine a posesorului;
- tacerea este obisnuita, acceptata, nu este
stanjenitoare;
- semnul OK , la japonezi este interpretat ca o cerere
de bani.
Filipine:
- persoanele de acelasi sex se tin in mod obisnuit de
mana;
- vorbitul cu voce tare este considerat nepoliticos;
- femeile se saluta adesea printr-o strangere de mana,
ca si barbatii.
Taiwan:
- este considerat nepoliticos sa te uiti la cartea de
vizita in momentul cand aceasta iti este inmanata;
- pentru a indica un obiect sau o persoana, se
foloseste intreaga palma, deschisa, nu cu un singur
deget;
- se acorda o importanta deosebita posturii.
Moldova:
-se acorda o importanta deosebita infatisarii- Prima
impresie pe care i-o produce întâlnirea faţă în faţă cu
o persoană rezultă din ceea ce vad, felul cum este
îmbrăcată, fizionomia, ii dau indicii intenţionate sau
neintenţionate despre gen, vârstă, eventual categorie
socio-economică.
-nu accepta un ritm rapid al miscarii mainelor.
-se imbratiseaza si se saruta atunci cind intilnesc o
persoana apropiata.
A nu folosi si a nu interpreta corect limbajul nonverbal
este la fel de grav, uneori este mai grav sub aspectul
consecintelor, decat a nu folosi sau interprea in mod
corect limbajul verbal. Prin urmare, dupa cum putem
observa, ceea ce pentru cultura din care facem noi
parte este un lucru firesc, pentru alte culturi poate
insemna o incalcare grava a unei bune conduite.