FIȘA NR.

I. Citește cu atenție textul următor pentru a putea rezolva cerințele:

“Liceul l-am făcut la Şcoala Centrală de Fete. Am avut colege foarte bogate,
fete de personalităţi, precum guvernatorul Băncii Naţionale. Erau și fete de
mari negustori. Eu am început liceul în 1939. Cele mai bogate din fetele astea
veneau la ora 8 dimineaţa la şcoală nu de acasă, ci de la şcoala de croitorie!
Mamele lor le trimiteau să înveţe croitoire. Astfel că între 6.30 şi 7.30 mergeau
la şcoala de croitorie.
Profesoarele nu făceau niciodată diferenţa între fete şi notele se dădeau exclusiv
pe merit. Nu am auzit să crîcnească vreuna dintre noi că a luat o notă mai mică
sau că merita mai mult cealaltă. Nimeni nu judeca nota profesoarelor. Clasa
noastră era de semiinterne: adică făceam şcoală pînă la ora 13 şi apoi mîncam în
şcoală. Deci profesorii mîncau cu noi în şcoală, iar după-amiaza făceam
meditaţii, adică lecţiile zilei. Aveam o pedagogă care ne supraveghea tot timpul.
Plecam acasă pe la orele 16-17. Şcoala ne-a învăţat să rămînem prietene, să ne
respectăm foarte mult unele pe altele. Sistemul de învăţămînt era unul
excepţional de bun, de serios. Nu existau diferenţe pe care să le facă profesorii
între un copil sărac şi altul din înalta societate.
Domnişoara Elena Malaxa era directoarea nostră, profesoară de matematică, și
se purta foarte sever cu noi. Ne întîlnea pe culoar şi, dacă cravata era puţin
strîmbă sau pantoful avea o pată de noroi, era nenorocire. Şi se supăra şi pe
secretara care stătea la uşă şi nu văzuse că aveam pata de noroi pe pantof.
Şcoala Centrală a fost şi o şcoală democrată. Acolo am învăţat, fără a cunoaşte
cuvîntul, ce înseamnă "democraţie"... La această democraţie a contribuit foarte
mult faptul că toate eram îmbrăcate la fel. Aveam nişte fuste bleumarin cu
pliuri, pliuri mari, bluză albă, un pulover bleumarin iarna, iar pe cap purtam
obligatoriu o bască. Pe bască şi pe mîna stîngă se purta emblema şcolii, ŞCF.
Era brodată de mine cu aţă bleu şi aveam numărul matricol 373. Faptul că ne
îmbrăcam la fel ne uniformiza, dar asta nu ne deranja pe nimeni. Eram egale.
Pentru noi era o mîndrie că eram eleve la Şcoala Centrală de Fete. Mîndria asta
ne-a rămas şi ne leagă pînă astăzi. Cu emoţie ne revedem an de an, cîte am mai
rămas din generaţiile vechi.”
(Florica Dimitrescu, Copilăria la marginea de oraș)

1. Extrage, din textul dat, cel puțin trei termeni, referitori la câmpul
semantic al școlii.
2. Explică sensul următoarelor expresii din text: şcoală democrată, era
nenorocire .
3. Notează cu adevărat ( A) sau fals (F) enunțurile următoare care se referă
la textul dat:
- Textul nonliterar face referire la o instituție de învățământ reală
- Scopurile textului sunt informativ și educativ
- Majoritatea cuvintelor folosite sunt polisemantice
- Procedeele artistice sunt numeroase
- În text apar referiri la personalități din diverse domenii.
4. Identificați în textul dat două diferențe dintre școala de ieri și de azi.
5. Comentați secvența subiliniată din textul dat: Faptul că ne îmbrăcam la
fel ne uniformiza, dar asta nu ne deranja pe nimeni. Eram egale.

Școala Centrală București

Recunoașteți imaginile?
 FIȘA NR. 2

II. Citește cu atenție textul următor :

" DOMNIȘOARA CUCU, PROFESORUL

D-ra CUCU: Ai văzut, d-le profesor de matematici?
PROFESORUL(Timid): Am văzut.
D-ra CUCU: Ce dezordine! Ce scandal! Când eu strig în conferință că se duce
școala de râpă, d-ta taci.
PROFESORUL: D-ră Cucu.
D-ra CUCU (Intransigentă): Nicio domnișoară Cucu. D-ta taci și stai cu nasul în
cărți și-ți vezi de stelele și cometele d-tale.
PROFESORUL(Timid, modest): Studiez.
D-ra CUCU: Studiezi?! De asta ești d-ta profesor? Ca să studiezi?
PROFESORUL: Cred că da.
D-ra CUCU: Și între timp elevii și elevele își fac de cap. Ce desmăț!
PROFESORUL: Exagerezi.
D-ra CUCU: Exagerez? Poți d-ta să-mi spui ce caută fata asta la gară?
PROFESORUL: (După o tăcere de o secundă, foarte serios): D-ră Cucu! D-ta ai
fost vreodată la mare?
D-ra CUCU: Am fost la nămol, la Tekirghiol.
PROFESORUL: Nu la nămol. La mare ai fost?
D-ra CUCU: (Bănuitoare): Ce vrei să spui cu asta ?
PROFESORUL: Într- un târg de provincie ca al nostru… gara este… marea.
Este portul, necunoscutul, depărtarea.
D-ra CUCU (Plat): Ce depărtare ?
PROFESORUL: Este dorul de a pleca, de a fugi.
D-ra CUCU: De a pleca? De ce să pleci? Unde să pleci?
PROFESORUL: În altă parte. În altă lume.
D-ra CUCU(Severa): Domnule Profesor, dacă astea sunt lecțiile pe care d-ta le
dai elevelor, în orele d-tale, atunci să-mi dai voie să-ți spun.., dă-mi voie să-ți
spun… (Se aude un șuierat de locomotivă și un zgomot de tren).
ȘEFUL(Apărând o secundă în prag): Personalul. Vine personalul.
PROFESORUL(Cu o tresărire de emoție): Vine. (Iese precipitat).
D-ra CUCU(Singură în scenă): Auzi d-ta. Necunoscutul? Depărtarea. (Iese si ea
pe peron). "
( Mihail Sebastian, Steaua fără nume, Actul I, scena
a VII-a)
1. Extrage, din textul dat, cel puțin trei termeni, referitori la câmpul
semantic al școlii.
2. Explică sensul următoarelor expresii din text: se duce școala de râpă,
stai cu nasul în cărți.
3. Prezintă tema discuției celor două personaje
4. Completează următoarele enunțuri:
a. Un motiv literar prezent în text este......
b. Cauza conflictului este.......
c. Atitudinea Domișoarei Cucu de-a lungul discuției purtate cu Profesorul
este una......
5. Comentați care este viziunea dascălului despre profesia exercitată, așa
cum reiese din schimbul de replici subliniat în text:
D-ra CUCU: Studiezi?! De asta ești d-ta profesor? Ca să studiezi?
PROFESORUL: Cred că da.
 FIȘA NR. 3

III. Citește cu atenție textul următor :

„De câte ori sînt scos la lecție
Răspund anapoda
La toate întrebările.
– Cum stai cu istoria?
Mă întreabă profesorul.
– Prost, foarte prost,
Abia am încheiat o pace trainică
Cu turcii.
– Care e legea gravitației?
– Oriunde ne-am afla,
Pe apă sau pe uscat,
Pe jos sau în aer,
Toate lucrurile trebuie să ne cadă
În cap.

– Pe ce treaptă de civilizație
Ne aflăm?
– În epoca pietrei neșlefuite,
Întrucât singura piatră șlefuită
Care se găsise,
Inima,
A fost pierdută.
– Știi să faci harta marilor noastre speranțe?
– Da, din baloane colorate.
La fiecare vânt puternit
Mai zboarcă câte un balon.
Din toate astea se vede clar
C-o să rămân repetent,
Și pe bună dreptate.”

Marin Sorescu, La lecție

1. Extrage, din textul dat, cel puțin trei termeni, referitori la câmpul
semantic al școlii.
2. Explică sensul următoarelor expresii din text: răspund anapoda, pe bună
dreptate.
3. Indicați trei elemente din tex, care să demonstreze că nu este vorba de o
lecție obișnuită.
4. În jocul de-a lecția, există un elev și un profesor. Cine ar putea fi
profesorul? Alegeți dintre următoarele variante:
Un prieten
Viața însăși
Propria conștiință
Un profesor adevărat
5. Comentați semnificația ultimei strofe a poeziei.
 FIȘA NR.4
IV. Citește cu atenție textul următor pentru a putea rezolva cerințele:
„ Dar, bineînţeles, pădure fără uscături nu se poate. În decursul celor trei ani
cât am stat la Cantemir , mi s- au ivit şi mie unele mici neplăceri din partea
elevilor, mai ales cu veşnica poveste a copiatului. Într-o zi le spusei şi eu
şcolarilor mei la teza de Filosofie:
— Cine poate să copieze, s­o facă. Dacă­l prind, îi dau nota unu; dacă nu­l
prind, de bună seamă că­i dau nota pe care o merită lucrarea; dar îl rog să mi­o
spună, şi­i făgăduiesc că­i voi menţine nota. La facultate se obişnuieşte să se
aprecieze examenul de licenţă cu calificativul, Magna cum laude”… Eu, dacă va
fi cazul, voi aprecia rezultatul de la lucrarea scrisă, copiată, cu calificativul
„Magna cum fraude”, însă fără consecinţe neplăcute pentru infractor!
După teza de la Filosofie pe trimestrul al ll­lea, am adus caietele, am trecut
notele în catalog şi apoi am întrebat:
— Ei, cine a copiat? V­am spus că, dacă îmi mărturisiţi, vă păstrez nota
obţinută şi ştiţi că obişnuiesc să mă ţin de cuvânt, chiar dacă nu­mi convine
situaţia Freamăt în bănci, câteva şoapte, dar nici o mână ridicată.
— Bravo! Trebuie deci să fiu mândru de voi şi de mine.
— Să nu fiţi, domnule profesor, auzii un glas subţirel în banca întâi de la
fereastră. Şi se ridică un băiat firav şi palid, Ghidarcea, foarte inteligent, dar
cam delăsător.
— Cum, Ghidarcea, tu ai copiat?
—Am copiat, domnule profesor, răspunse Ghidarcea, aplecându­si capul într­o
parte, ca şi cum ar fi vrut să spună: „Ce era să fac?”
— De ce?
— Nu ştiam subiectul care mi-a căzut!
— Hm! Vedeam eu că te tot fâţâi, te apleci şi te suceşti, dar să- ţi spun cinstit,
eşti cel din urmă pe care l­aş fi bănuit că e în stare să copieze. Ce notă ai la
teză?
— Nouă!
— Oho… Bună! S­o stăpâneşti sănătos, dar cum ştiu că tu eşti băiat deştept şi
bun, cred că n-o să-ți dea voie conștiința să te mulțumești cu o notă pe care ai
obținut-o prin fraudă.”
(Grigore Băjenaru, Bună dimineața, băieți!)
1. Extrage, din textul dat, cel puțin trei termeni, referitori la câmpul
semantic al școlii.
2. Explică sensul următoarelor expresii din text: pădure fără uscături nu se
poate, cel din urmă pe care l-aș fi bănuit
3. Menționează tipul de perspecctivă narativă din text.
4. Comentează secvența subiliniată din textul dat: cred că n-o să-ți dea voie
conștiința să te mulțumești cu o notă pe care ai obținut-o prin fraudă .
5. Exprimă-și opinia despre atitudinea pe care o are profesorul cu privire la
gestul fraudulos al elevului Ghidarcea. Ai în vedere și continuarea fragmentului
dat:
“Îţi las timp să pregăteşti subiectul pe care l-ai avut la teză şi când ai să vrei tu,
ieşi să te ascult. Sunt sigur că­mi vei da prilejul să ­ţi pun o notă la fel de bună
şi pe merit. Ne­am înţeles?
— Da, domnule profesor. Şi vă rog să mă ascultaţi chiar ora viitoare! Iar când
doriţi, mă prezint din nou pentru teză. Nu pot primi nota aceea, „magna cum
fraude”, cum aţi spus dumneavoastră!
— Îţi mulţumesc, Ghidarcea, pentru cavalerismul tău şi te asigur de toată stima
mea”.
Liceu
George Bacovia

Liceu, - cimitir
Al tinereţii mele -
Pedanţi profesori
Şi examene grele...
Şi azi mă-nfiori
Liceu, - cimitir
Al tinereţii mele!

Liceu, - cimitir
Cu lungi coridoare -
Azi nu mai sunt eu
Şi mintea mă doare...
http://Versuri.ro/w/5a17
Nimic nu mai vreu -
Liceu, - cimitir
Cu lungi coridoare...

Liceu, - cimitir
Al tinereţii mele -
În lume m-ai dat
În vâltorile grele,
Atât de blazat...
Liceu, - cimitir
Al tinereţii mele!
 „Pe vremuri, după ce-mi terminasem studiile universitare şi aveam de acum un
rost, şedeam în gazdă la o obişnuită babă care închiria camere mobilate. Baba
era cumsecade, casa liniştită, iar eu prea puţin ocupat exterior, în timpul zilei.
Scăpat de grijile diplomelor, citeam pentru mine, de plăcere. Pe seară, ieşeam în
oraş, cutreieram librăriile şi anticăriile, iar ziua pe arşiţă (era vară) şedeam în
casă şi citeam. O altă babă ar fi putut fi mulţumită. Nu făceam nici zgomot, nici
o dezordine şi nu pătam prin aducere de tinere fete în casă reputaţia imobilului
la care par a ţine atât (dar se prefac) văduvele. De fapt, baba nu era
nemulţumită, ci intrigată. În repetate rânduri ea căuta să mă descoasă. Eu îi
plăteam chiria nu regulat, ci anticipat, dar vedeam că baba avea bănuiala că n-
am nici o ocupaţie serioasă şi că aş putea s-o păgubesc mai târziu.
-Maică - zicea ea - n-ai dumneata frate, prieten, om care să te vadă?
-Ba am, dar ce nevoie să vină aici?
-Ei, mai vorbeşti, mai petreci, ca tinerii: aveam pe un elev de administraţie, tare
mai era vesel, bată-l norocul, cânta şi vorbea toată ziua. De la el am gramofonul.
Veneau aici toţi prietenii lui, beau bere, glumeau.
-Eu sunt ocupat.
-N-ăi fi bolnav cumva! La vârsta asta tinerii sunt cam slabi de piept.
-Ba sunt sănătos tun, nu vezi?
-Sănătate să dea Dumnezeu! - declara baba, văzând că nu mă poate dovedi.
Altă dată însă iar mă ispitea:
- Greu e cu dumneavoastră până isprăviţi cartea. O să dai examenele şi ai să
scapi de ponos. Am avut chiriaşă tot în odaia asta o studentă. Doamne, ce mai
citea! Citea şi lua aspirină, lua aspirină şi citea. Da' a terminat şi s-a şi măritat, şi
acum e bine, la rostul ei. Ai să termenezi şi dumneata odată, cu voia lui
Dumnezeu.
Baba, şireată, vorbea aşa de repede că n-o puteai întrerupe.
- Da nu ţi-am spus că am terminat demult, că sunt licenţiat? Sunt chiar profesor.
Altfel din ce ţi-aş plăti chiria?
- O fi, o fi, dacă zici dumneata.
Şi i-am arătat babei atâtea acte, încât s-a convins. Dar apoi iar m-a sâcâit:
- Grea meserie şi profesoratul ăsta dacă trebuie să citeşti mereu. Copiii citesc, d-
ta citeşti!
Într-o zi însă mi-a spus vorba memorabilă:
- Tot mai înveţi, maică?
- Cum asta ?
- Păi dacă zici că ai terminat, ce tot înveţi mereu ? Nu ţi-ajunge atâta şcoală?
Şcoală primară, liceu, universitate, ţi s-o fi acrit şi dumitale. Acum mai pune-te
şi dumneata pe trai, c-a trecut vremea învăţăturii.
- Dar eu nu învăţ, cocoană, eu citesc.
- Ei, citeşti! Dacă citeşti nu înveţi? Să stau eu toată ziua cu nasul în cărţi!
N-a fost chip s-o scot pe babă dintr-ale ei.
(Tot mai înveţi, maică?, George Calinescu, Jurnalul literar, nr. 26 din 25 iunie
1939)
 FIȘA NR.2

I. Citeste cu atenție textul următor :

" DOMNIȘOARA CUCU, PROFESORUL

D-ra CUCU: Ai văzut, d-le profesor de matematici?
PROFESORUL(Timid): Am văzut.
D-ra CUCU: Ce dezordine! Ce scandal! Când eu strig în conferință că se duce
școala de râpă, d-ta taci.
PROFESORUL: D-ră Cucu.
D-ra CUCU (Intransigentă): Nicio domnișoară Cucu. D-ta taci și stai cu nasul în
cărți și-ți vezi de stelele și cometele d-tale.
PROFESORUL(Timid, modest): Studiez.
D-ra CUCU: Studiezi?! De asta ești d-ta profesor? Ca să studiezi?
PROFESORUL: Cred că da.
D-ra CUCU: Și între timp elevii și elevele își fac de cap. Ce desmăț!
PROFESORUL: Exagerezi.
D-ra CUCU: Exagerez? Poți d-ta să-mi spui ce caută fata asta la gară?
PROFESORUL: (După o tăcere de o secundă, foarte serios): D-ră Cucu! D-ta ai
fost vreodată la mare?
D-ra CUCU: Am fost la nămol, la Tekirghiol.
PROFESORUL: Nu la nămol. La mare ai fost?
D-ra CUCU: (Bănuitoare): Ce vrei să spui cu asta ?
PROFESORUL: Într- un târg de provincie ca al nostru… gara este… marea. Este
portul, necunoscutul, depărtarea.
D-ra CUCU (Plat): Ce depărtare ?
PROFESORUL: Este dorul de a pleca, de a fugi.
D-ra CUCU: De a pleca? De ce să pleci? Unde să pleci?
PROFESORUL: În altă parte. În altă lume.
D-ra CUCU(Severa): Domnule Profesor, dacă astea sunt lecțiile pe care d-ta le
dai elevelor, în orele d-tale, atunci să-mi dai voie să-ți spun.., dă-mi voie să-ți
spun… (Se aude un șuierat de locomotivă și un zgomot de tren).
ȘEFUL(Apărând o secundă în prag): Personalul. Vine personalul.
PROFESORUL(Cu o tresărire de emoție): Vine. (Iese precipitat).
D-ra CUCU(Singură în scenă): Auzi d-ta. Necunoscutul? Depărtarea. (Iese si ea
pe peron). "
( Mihail Sebastian, Steaua fără nume, Actul I, scena a
VII-a)

1. Extrage, din textul dat, cel puțin trei termeni, referitori la câmpul semantic
al școlii.
2. Explică sensul următoarelor expresii din text: se duce școala de râpă, stai
cu nasul în cărți.
3. Prezintă tema discuției celor două personaje
4. Completează următoarele enunțuri:
a. Un motiv literar prezent în text este......
b. Cauza conflictului este.......
c. Atitudinea Domișoarei Cucu de-a lungul discuției purtate cu Profesorul
este una......
5. Comentați care este viziunea dascălului despre profesia exercitată, așa cum
reiese din schimbul de replici subliniat în text:
D-ra CUCU: Studiezi?! De asta ești d-ta profesor? Ca să studiezi?
PROFESORUL: Cred că da.

FIȘA NR. 3

II. Citeste cu atenție textul următor :

 „De câte ori sînt scos la lecție
Răspund anapoda
La toate întrebările.
– Cum stai cu istoria?
Mă întreabă profesorul.
– Prost, foarte prost,
Abia am încheiat o pace trainică
Cu turcii.
– Pe ce treaptă de civilizație
Ne aflăm?
– În epoca pietrei neșlefuite,
Întrucât singura piatră șlefuită
Care se găsise,
Inima,
A fost pierdută.
– Care e legea gravitației?
– Oriunde ne-am afla,
Pe apă sau pe uscat,
Pe jos sau în aer,
Toate lucrurile trebuie să ne cadă
În cap.
– Știi să faci harta marilor noastre speranțe?
– Da, din baloane colorate.
La fiecare vânt puternit
Mai zboarcă câte un balon.
Din toate astea se vede clar
C-o să rămân repetent,

Și pe bună dreptate.”

Marin Sorescu, La lecție

1. Extrage, din textul dat, cel puțin trei termeni, referitori la câmpul semantic
al școlii.
2. Explică sensul următoarelor expresii din text: răspund anapoda, pe bună
dreptate.
3. Indicați trei elemente din tex, care să demonstreze că nu este vorba de o
lecție obișnuită.
4. În jocul de-a lecția, există un elev și un profesor. Cine ar putea fi
profesorul? Alegeți dintre următoarele variante:
  Un prieten
 Viața însăși
 Propria conștiință
 Un profesor adevărat
5. Comentați semnificația ultimei strofe a poeziei.

FIȘA NR. 1

III. Citește cu atenție textul următor pentru a putea rezolva cerințele:

 “Liceul l-am făcut la Şcoala Centrală de Fete. Am avut colege foarte
bogate, fete de personalităţi, precum guvernatorul Băncii Naţionale. Erau și fete
de mari negustori. Eu am început liceul în 1939. Cele mai bogate din fetele astea
veneau la ora 8 dimineaţa la şcoală nu de acasă, ci de la şcoala de croitorie!
Mamele lor le trimiteau să înveţe croitoire. Astfel că între 6.30 şi 7.30 mergeau
la şcoala de croitorie.
Profesoarele nu făceau niciodată diferenţa între fete şi notele se dădeau
exclusiv pe merit. Nu am auzit să crîcnească vreuna dintre noi că a luat o notă
mai mică sau că merita mai mult cealaltă. Nimeni nu judeca nota profesoarelor.
Clasa noastră era de semiinterne: adică făceam şcoală pînă la ora 13 şi apoi
mîncam în şcoală. Deci profesorii mîncau cu noi în şcoală, iar după-
amiaza făceam meditaţii, adică lecţiile zilei. Aveam o pedagogă care ne
supraveghea tot timpul. Plecam acasă pe la orele 16-17. Şcoala ne-a învăţat să
rămînem prietene, să ne respectăm foarte mult unele pe altele. Sistemul de
învăţămînt era unul excepţional de bun, de serios. Nu existau diferenţe pe care
să le facă profesorii între un copil sărac şi altul din înalta societate.
Domnişoara Elena Malaxa era directoarea nostră, profesoară de
matematică, și se purta foarte sever cu noi. Ne întîlnea pe culoar şi, dacă cravata
era puţin strîmbă sau pantoful avea o pată de noroi, era nenorocire. Şi se supăra
şi pe secretara care stătea la uşă şi nu văzuse că aveam pata de noroi pe pantof.
Şcoala Centrală a fost şi o şcoală democrată. Acolo am învăţat, fără a
cunoaşte cuvîntul, ce înseamnă "democraţie"... La această democraţie a
contribuit foarte mult faptul că toate eram îmbrăcate la fel. Aveam nişte fuste
bleumarin cu pliuri, pliuri mari, bluză albă, un pulover bleumarin iarna, iar pe
cap purtam obligatoriu o bască. Pe bască şi pe mîna stîngă se purta emblema
şcolii, ŞCF. Era brodată de mine cu aţă bleu şi aveam numărul matricol 373.
Faptul că ne îmbrăcam la fel ne uniformiza, dar asta nu ne deranja pe nimeni.
Eram egale. Pentru noi era o mîndrie că eram eleve la Şcoala Centrală de Fete.
Mîndria asta ne-a rămas şi ne leagă pînă astăzi. Cu emoţie ne revedem an de an,
cîte am mai rămas din generaţiile vechi.”
(Florica Dimitrescu, Copilăria la marginea de oraș)

1. Extrage, din textul dat, cel puțin trei termeni, referitori la câmpul
semantic al școlii.
2. Explică sensul următoarelor expresii din text: şcoală democrată, era
nenorocire
3. Notează cu adevărat ( A) sau fals (F) enunțurile următoare care se referă
la textul dat:
- Textul nonliterar face referire la o instituție de învățământ reală
- Scopurile textului sunt informativ și educativ
- Majoritatea cuvintelor folosite sunt polisemantice
- Procedeele artistice sunt numeroase
- În text apar referiri la personalități din diverse domenii.
4. Identificați în textul dat două diferențe dintre școala de ieri și de azi.
5. Comentați secvența subiliniată din textul dat: Faptul că ne îmbrăcam la
fel ne uniformiza, dar asta nu ne deranja pe nimeni. Eram egale.
 FIȘA NR.4

IV. Citește cu atenție textul următor pentru a putea rezolva cerințele:

„ Dar, bineînţeles, pădure fără uscături nu se poate. În decursul celor trei ani cât
am stat la Cantemir , mi s- au ivit şi mie unele mici neplăceri din partea elevilor,
mai ales cu veşnica poveste a copiatului. Într-o zi le spusei şi eu şcolarilor mei la
teza de Filosofie:
— Cine poate să copieze, s­o facă. Dacă­l prind, îi dau nota unu; dacă nu­l prind,
de bună seamă că­i dau nota pe care o merită lucrarea; dar îl rog să mi­o spună,
şi­i făgăduiesc că­i voi menţine nota. La facultate se obişnuieşte să se aprecieze
examenul de licenţă cu calificativul, Magna cum laude”… Eu, dacă va fi cazul,
voi aprecia rezultatul de la lucrarea scrisă, copiată, cu calificativul „Magna cum
fraude”, însă fără consecinţe neplăcute pentru infractor!
După teza de la Filosofie pe trimestrul al ll­lea, am adus caietele, am trecut notele
în catalog şi apoi am întrebat:
— Ei, cine a copiat? V-am spus că, dacă îmi mărturisiţi, vă păstrez nota obţinută
şi ştiţi că obişnuiesc să mă ţin de cuvânt, chiar dacă nu­mi convine situaţia
Freamăt în bănci, câteva şoapte, dar nici o mână ridicată.
— Bravo! Trebuie deci să fiu mândru de voi şi de mine.
— Să nu fiţi, domnule profesor, auzii un glas subţirel în banca întâi de la fereastră.
Şi se ridică un băiat firav şi palid, Ghidarcea, foarte inteligent, dar cam delăsător.
— Cum, Ghidarcea, tu ai copiat?
—Am copiat, domnule profesor, răspunse Ghidarcea, aplecându­si capul într­o
parte, ca şi cum ar fi vrut să spună: „Ce era să fac?”
— De ce?
— Nu ştiam subiectul care mi-a căzut!
— Hm! Vedeam eu că te tot fâţâi, te apleci şi te suceşti, dar să- ţi spun cinstit,
eşti cel din urmă pe care l­aş fi bănuit că e în stare să copieze. Ce notă ai la teză?
— Nouă!
— Oho… Bună! S­o stăpâneşti sănătos, dar cum ştiu că tu eşti băiat deştept şi
bun, cred că n-o să-ți dea voie conștiința să te mulțumești cu o notă pe care ai
obținut-o prin fraudă.”
(Grigore Băjenaru, Bună dimineața, băieți)
 1. Extrage, din textul dat, cel puțin trei termeni, referitori la câmpul
semantic al școlii.
2. Explică sensul următoarelor expresii din text: pădure fără uscături nu
se poate, cel din urmă pe care l-aș fi bănuit
3. Menționează tipul de perspecctivă narativă din text.
4. Comentează secvența subiliniată din textul dat: cred că n-o să-ți dea
voie conștiința să te mulțumești cu o notă pe care ai obținut-o prin
fraudă .
5. Exprimă-și opinia despre atitudinea pe care o are profesorul cu privire
la gestul fraudulos al elevului Ghidarcea. Ai în vedere și continuarea
fragmentului dat:
“Îţi las timp să pregăteşti subiectul pe care l-ai avut la teză şi când ai să vrei tu,
ieşi să te ascult. Sunt sigur că­mi vei da prilejul să ­ţi pun o notă la fel de bună şi
pe merit. Ne­am înţeles?
— Da, domnule profesor. Şi vă rog să mă ascultaţi chiar ora viitoare! Iar când
doriţi, mă prezint din nou pentru teză. Nu pot primi nota aceea, „magna cum
fraude”, cum aţi spus dumneavoastră!
— Îţi mulţumesc, Ghidarcea, pentru cavalerismul tău şi te asigur de toată stima
mea”.
Liceu
George Bacovia

Liceu, - cimitir
Al tinereţii mele -
Pedanţi profesori
Şi examene grele...
Şi azi mă-nfiori
Liceu, - cimitir
Al tinereţii mele!

Liceu, - cimitir
Cu lungi coridoare -
Azi nu mai sunt eu
Şi mintea mă doare...
Nimic nu mai vreu -
Liceu, - cimitir
Cu lungi coridoare...

Liceu, - cimitir
Al tinereţii mele -
În lume m-ai dat
În vâltorile grele,
Atât de blazat...
Liceu, - cimitir
Al tinereţii mele!
„Pe vremuri, după ce-mi terminasem studiile universitare şi aveam de acum un
rost, şedeam în gazdă la o obişnuită babă care închiria camere mobilate. Baba
era cumsecade, casa liniştită, iar eu prea puţin ocupat exterior, în timpul zilei.
Scăpat de grijile diplomelor, citeam pentru mine, de plăcere. Pe seară, ieşeam în
oraş, cutreieram librăriile şi anticăriile, iar ziua pe arşiţă (era vară) şedeam în
casă şi citeam. O altă babă ar fi putut fi mulţumită. Nu făceam nici zgomot, nici
o dezordine şi nu pătam prin aducere de tinere fete în casă reputaţia imobilului
la care par a ţine atât (dar se prefac) văduvele. De fapt, baba nu era
nemulţumită, ci intrigată. În repetate rânduri ea căuta să mă descoasă. Eu îi
plăteam chiria nu regulat, ci anticipat, dar vedeam că baba avea bănuiala că n-
am nici o ocupaţie serioasă şi că aş putea s-o păgubesc mai târziu.
-Maică - zicea ea - n-ai dumneata frate, prieten, om care să te vadă?
-Ba am, dar ce nevoie să vină aici?
-Ei, mai vorbeşti, mai petreci, ca tinerii: aveam pe un elev de administraţie, tare
mai era vesel, bată-l norocul, cânta şi vorbea toată ziua. De la el am gramofonul.
Veneau aici toţi prietenii lui, beau bere, glumeau.
-Eu sunt ocupat.
-N-ăi fi bolnav cumva! La vârsta asta tinerii sunt cam slabi de piept.
-Ba sunt sănătos tun, nu vezi?
-Sănătate să dea Dumnezeu! - declara baba, văzând că nu mă poate dovedi.
Altă dată însă iar mă ispitea:
- Greu e cu dumneavoastră până isprăviţi cartea. O să dai examenele şi ai să
scapi de ponos. Am avut chiriaşă tot în odaia asta o studentă. Doamne, ce mai
citea! Citea şi lua aspirină, lua aspirină şi citea. Da' a terminat şi s-a şi măritat, şi
acum e bine, la rostul ei. Ai să termenezi şi dumneata odată, cu voia lui
Dumnezeu.
Baba, şireată, vorbea aşa de repede că n-o puteai întrerupe.
- Da nu ţi-am spus că am terminat demult, că sunt licenţiat? Sunt chiar profesor.
Altfel din ce ţi-aş plăti chiria?
- O fi, o fi, dacă zici dumneata.
Şi i-am arătat babei atâtea acte, încât s-a convins. Dar apoi iar m-a sâcâit:
- Grea meserie şi profesoratul ăsta dacă trebuie să citeşti mereu. Copiii citesc, d-
ta citeşti!
Într-o zi însă mi-a spus vorba memorabilă:
- Tot mai înveţi, maică?
- Cum asta ?
- Păi dacă zici că ai terminat, ce tot înveţi mereu ? Nu ţi-ajunge atâta şcoală?
Şcoală primară, liceu, universitate, ţi s-o fi acrit şi dumitale. Acum mai pune-te
şi dumneata pe trai, c-a trecut vremea învăţăturii.
- Dar eu nu învăţ, cocoană, eu citesc.
- Ei, citeşti! Dacă citeşti nu înveţi? Să stau eu toată ziua cu nasul în cărţi!
N-a fost chip s-o scot pe babă dintr-ale ei.

(Tot mai înveţi, maică?, George Calinescu, Jurnalul literar, nr. 26 din 25 iunie 1939)