AFORISMELE YOGA

ale lui

PATANJALI

- O interpretare de William Q. Judge -

- Asistat de James Henderson Connelly -

Traducere: LeGrig

1889
1
 Dedicaţie
Această carte este depusă pe Altarul Cauzei
Maeştrilor şi este dedicată servitoarei lor H.P.
Blavatsky. Toate grijile privind fructele sau
rezultatele ei sunt abandonate: ele sunt lăsate în
grija Karmei şi a membrilor Societăţii Teosofice.

Cuprins
Prefaţă 3
Aforismele Yoga ale lui Patanjali
Cartea 1: Concentrare 17
Cartea 2: Mijloace de concentrare 29
Cartea 3: Atenţia 40
Cartea 4: Natura esenţială a izolării 54

2
Prefaţă la prima ediţie

Această ediţie a Aforismelor Yoga ale lui Patanjali nu este

prezentată ca o nouă traducere, nici ca o preluare integral
a originalului în limba engleză.
În anul 1885 a fost tipărită o ediţie la Bombay, de către dl.
Tookeram Tatya, membru al Societăţii Teosofice, care a
circulat larg printer membrii Societăţii din toată lumea.
Dar era folosită doar de aceia care erau destul de
familiarizaţi cu sistemul filozofic Indian, pentru a le
permite să extragă înţelesul real al aforismelor, fără a mai
lua în considerare marile şi deosebitele obstacole datorate
nenumăratelor paranteze şi fraze interpolate, de care sunt
pline nu numai Aforismele ci şi aşa-numitele note
explicative. Pentru cel mai mare număr de cititori, aceste
dificultăţi au fost o barieră aproape de netrecut; acestea
sunt consideraţiile care au dus la pregătirea acestei ediţii,
care încearcă să cureţe o lucrare care a fost gândită a fi de
mare valoare pentru studenţii cei mai zeloşi.
Unii critici pedanţi pot spune că în text au fost luate
libertăţi şi dacă asta s-ar spune din punctual de vedere al
traducerii textual, acuzaţia ar fi adevărată. Această lucrare,
în loc de a fi o traducere, este oferită ca o interpretare, ca
şi cum gândirea lui Patanjali ar fi îmbrăcată în limbajul
nostru. Nu au fost luate libertăţi cu sistemul marelui
înţelept, dar strădania a fost îndreptată spre a interpreta cu
bună credinţă pentru minţile occidentale, nefamiliare cu
modurile Hindu de exprimare şi în acelaşi timp neobişnuit
cu filozofia şi logica sa.
3
Puţine lucruri se pot spune despre viaţa lui Patanjali.
Există câteva afirmaţii insuficiente în Rudra Jamala,
Vrihannandikes'wara şi Padma-Purana, mai mult sau mai
puţin legendare, referitoare la naşterea sa. Se spune că
Ilavrita-Varsha este locul naşterii sale, mama sa fiind Sati
din Angiras. Tradiţia spune că la naşterea sa el a făcut
cunoscute lucruri din trecut, prezent şi viitor, arătând
inteligenţa şi pătrunderea unui înţelept, deşi era încă un
copil. Se spune că s-a însurat cu o fată Lolupa, pe care a
găsit-o în scorbura unui copac în nordul regiunii Sumeru
şi a trăit apoi o viaţă îndelungată. Odată, fiind insultat de
locuitorii din Bhotabhandra în timp ce era angajat în
ascetism religios, i-a transformat în cenuşă cu focul din
gura sa.
Faptul că aceste povestiri sunt legende şi simbolice poate
fi văzut cu uşurinţă. Ilavrita-Varsha nu este o parte a
Indiei, ci o reşedinţă celestă. Numele propriu-zis din India
este Bharata Varsha. “Acolo şi nicăieri în altă parte există
cele patru vârste - Krita, Treta, Dwapara şi Kali. Aici îşi
petrec adepţii perioadele de ascetism şi preoţii sacrificiile.
În această privinţă, Bharata este partea excelentă; căci
aceasta este ţara muncii, pe când celelalte sunt locuri de
distracţie”. În Bhagavat-Purana se spune: Dintre locurile
Varsha, numai Bharata este ţara muncii; celelalte opt
(inclusiv Ilavrita-Varsha) sunt locuri unde celeştii
sebucură de răsplata muncii lor”. Din moment ce Bharata-
Varsha este o parte a Jambudwipa, cunoscută drept India,
iar celelalte Varsha sunt pentru celeşti, rezultă că locul de
naştere al lui Patanjali nu poate fi stabilit, în sensul
material. Aceasta poate fi antica metodă de a arăta modul
4
în care marii înţelepţi descind din alte sfere pentru a ajuta
omul.
Dar mai există un Patanjali menţionat în cărţile indiene. El
s-a născut în India la Gonarda, în est, şi de acolo a mers să
stea temporar în Kashmir. Prof. Goldstucker a tras
concluzia că acest din urmă Patanjali a scris în jurul anului
140 B.C. Lucrările sale erau comentarii despre marele
gramatician Panini şi se referă la limba sanskrită în care
acesta este privit ca fiind o autoritate. Acesta nu trebuie
confundat cu Patanjali al nostru; despre acesta tot ce avem
este Filozofia din Aforisme.
În privinţa sistemelor Yoga, următoarele lucruri sunt
interesante, scrise de un autor pe subiect:
Sistemul Yoga este împărţit în două părţi principale
- Hatha şi Raja Yoha. Există multe diviziuni minore
care pot fi adunate sub una din aceste părţi.
Hatha Yoga a fost promovată şi practicată de
Matsendra Nath şi Goraksh Nath şi adepţii lor şi de
multe secte de asceţi din această ţară (India).
Sistemul se ocupă în principal cu partea fiziologică
a omului, având în vedere să-i stabilească sănătatea
şi să-i instruiască voinţa. Procedurile prevăzute
pentru a atinge aceste scopuri sunt atât de dificile,
încât numai câteva suflete hotărâte trec prin toate
stagiile ale practicii, în timp ce mulţi au eşuat şi au
murit încercând. Ca urmare, această practică este
puternic respinsă de filozofi. Ilustrul S'ankaracharya
a remarcat în tratatul său numit Aparokshanubhuti,
că “sistemul Hatha Yoga a fost destinat celor ale
căror dorinţe lumeşti nu au fost domolite şi stârpite”.
5
 El a condamnat puternic şi în alte locuri această
practică.
„Pe de altă parte, yoghinii Raja încearcă să
controleze mintea însăşi, urmând regulile stabilite
de cei mai mari adepţi”.

Regulile lui Patanjali obligă studentul nu numai să obţină

o corectă înţelegere a ceea ce este real şi ce nu este, ci şi
să practice toate virtuţile şi, pe când rezultatele pe calea
dezvoltării psihice nu sunt observate imediat, ca în cazul
practicantului de succes al Hatha Yoga, este infinit mai
sigur şi în mod cer spiritual, ceea ce Hatha Yoga nu este.
În Aforismele lui Patanjali există o uşoară aluzie la
practicile din Hatha Yoga, cum ar fi „posturile”, fiecare
fiind mai dificilă decât cea precedentă şi „ţinerea
respiraţiei”, dar el spune că mortificarea(* şi alte practici
sunt fie în scopul extenuării anumitor beteşuguri mentale
fie pentru a atinge mai uşor concentrarea minţii.
Dimpotrivă, în practica Hatha Yoga, rezultatul este
dezvoltarea psihică pe seama naturii spirituale. Ultimele
practici menţionate şi rezultatele lor pot seduce studentul
occidental, dar după cunoştinţele noastre referitoare la
dificultăţile rasiale inerente, nu ne temem că vor fi mulţi
care să persiste în ele.
Această carte este destinată studenţilor sinceri şi în special
acelora care au oarecare cunoştinţă despre ceea ce a vrut
să spună Krishna, atunci când a spus, în Bhagavad-Gita,
(*
Suprimarea suferinţei sau cultivarea unei atitudini de completă
indiferenţă faţă de ea.
6
că după un timp, cunoaşterea spirituală creşte şi luminează
cu razele sale toţi supuşii şi obiectele. Studenţii formelor
de sanskrită care caută noi interpretări sau încearcă cu
hărnicie să modifice înţelesul cuvintelor şi frazelor nu vor
găsi nimic între coperţile acestei cărţi.
Ttrebuie ştiut că Patanjali nu a avut nevoie să susţină sau
să impună doctrina reîncarnării. Aceasta este asumată
peste tot în Aforisme. Nu i s-a întâmplat niciodată să
creadă că ar trebui să ne îndoim de ea, sau că ar necesita o
reafirmare şi acest lucru este o aluzie la noi, nu pentru că
am avea cel mai mic dubiu că este adevărată, ci pentru că
noi suntem cei care nu am auzit de o asemenea doctrină,
noi cei care, educaţi sub înfricoşătoarele dogme ale
clericalismului creştin, ne imaginăm că la părăsirea acestei
vieţi ne vom bucura etern de rai sau vom fi damnaţi etern,
şi care, nu odată, ne oprim şi ne întrebăm unde a fost
sufletul nostru înainte să vină în corpul prezent.
Aforismele lui Patanjali nu au nici o valoare fără
reîncarnare. Să luăm Cartea III, nr. 18, care spune că
ascetul poate să ştie unde au fost încarnările sale
anterioare, cu toate circumstanţele lor; sau Cartea II, nr.
13, care spune că lucrările au o rădăcină care permite
fructificarea rangului şi anilor de trăiri. Ambele aforisme
implică reîncarnarea. În Cartea IV, aforismul 8,
reîncarnarea este o necesitate. În orice reîncarnare,
manifestarea efectelor depozitelor mentale făcute în vieţile
anterioare este declarată ca rezultând din obţinerea unui
cadru fizic şi mental corect, aşa cum le face mediul să
apară. Dacă aceste depozite au fost primite din vieţile
anterioare trăite pe Pământ - sau chiar pe alte planete,
7
este vorba tot despre reîncarnare. Şi tot aşa, în toate
Aforismele, această lege este admisă în mod tacit.
Pentru a înţelege sistemul expus în această carte, este de
asemenea necesar să fie admisă existenţa sufletului şi,
comparativ, lipsa de importanţă a corpului în care acesta
domiciliază. Pentru Patanjali, Natura există de dragul
sufletului, considerând implicit că studentul crede în
existenţa acestuia. Deci el nu caută dovezi pentru ceea ce
a fost permanent acceptat. Şi, stabilind că adevăratul
cunoscător este sufletul şi nu mintea, rezultă că Mintea,
denumită ori ca „organ intern” ori ca „principiu gânditor”,
fiind mai sus şi mai subtilă decât corpul, este doar un
instrument folosit de Suflet pentru a câştiga experienţă, la
fel cum un astronom îşi foloseşte telescopul pentru a
obţine informaţii despre ceruri. Dar Mintea este un factor
foarte important în urmărirea concentrării; într-adevăr, nu
se poate fără a obţine concentrarea, şi ca urmare vedem în
prima carte că Patanjali îi acordă o atenţie deosebită. El
arată că mintea este, după cum spune el, „modificată” de
orice obiect sau subiect care i se aduce în faţă, sau spre
care este direcţionată. Acest lucru poate fi ilustrat citând
un pasaj al comentatorului, care spune: „Organul intern
este acolo” - în Vedanta Paribhasha - „la fel ca apa din
punctul de vedere al pregătirii sale de a se adapta la orice
formă în care este turnată. Aşa cum apa unui rezervor,
iaşind dintr-o conductă şi intrând printr-un canal în bazine,
devine pătrată sau luând altă formă, după bazin; astfel
organul intern trecând prin vedere, sau alt canal, spre locul
unde se află un obiect, de exemplu un castron, devine
modificat de forma castronului sau a altui obiect. Această
8
stare a organului intern modificată de forma castronului -
sau minte - este cea care se numeşte modificare” În timp
ce organul intern se modelează astfel după forma
obiectului, el se reflectă pe el şi proprietăţile sale,
sufletului. Canalele prin care mintea iese afară pentru a se
îndrepta spre un obiect sau subiect, sunt organele vederii,
atingerii, gustului, auzului, etc. Atâta timp cât prin
intermediul auzului se formatează sub formă de idei care
pot fi redate prin vorbire, sau prin intermediul văzului în
citit, ea ia forma a ceea ce este citit; senzaţii cum sunt
căldura şi frigul o modifică în mod direct şi indirect prin
asociere şi reamintire şi, în mod similar, prin intermediul
tuturor simţurilor şi senzaţiilor.
Se consideră că acest organ intern, având o predispoziţie
inerentă spre unele modificări în funcţie de obiectele care
apra - fie prezente direct sau doar apărute prin puterea
gândurilor, fie prin asociere sau altfel, poate fi controlat şi
liniştit într-o stare de calm absolut. Este ceea ce vrea el să
spună prin „împiedicarea modificărilor”. Şi tocmai aici se
vede că este necesară teoria sufletului care este cel care
trăieşte şi cunoaşte în mod real. Pentru că dacă suntem
doar minte, sau sclavi ai minţii, nu putem niciodată să
ajungem la cunoaşterea reală pentru că panorama
obiectelor modifică mereu acea minte care nu este
controlată de suflet, împiedicînd mereu atingerea
cunoaşterii reale. Dar, deoarece Sufletul este considerat
superior Minţii, are puterea puterea de a o cuprinde şi ţine
pe aceasta din urmă, doar că noi trebuie să-l ajutăm în
această lucrare, şi atunci este adus la suprafaţă doar
adevăratul ţel şi scop.
9
Aceste propoziţii implică faptul că voinţa nu este complet
dependentă de minte, ci este separabilă de aceasta; şi, în
plus, că cunoaşterea există ca o abstracţie. Voinţa şi
mintea sunt doar servanţi pentru a fi folosiţi de către
suflet, dar atîta timp cît suntem înfăşuraţi în viaţa
materială şi nu admitem că cunoscătorul adevărat şi
singurul care trăieşte realitatea este sufletul, aceşti servanţi
rămîn uzurpatori ai suveranităţii sufletului. Prin urmare, în
vechile lucrări Hindu se declară că „Sufletul este prietenul
Sinelui dar şi inamicul său; şi, un om va trebui să-şi înalţe
sinele prin sine.” Cu alte cuvinte, există o luptă continuă
între Sinele Înalt şi cel inferior, în care iluziile materiei
duc mereu război împotriva Sufletului, încercînd mereu să
dărîme principiile interne care, găsindu-se la jumătatea
distanţei între superior şi inferior, sunt capabile să atingă
fie salvarea fie damnarea.
În Aforisme nu există nici o referire la voinţă. Se pare că
ea este presupusă, ori subînţeleasă şi admisă, ori ca fiind
una din puterile sufletului însuşi, despre care nu se
discută. Mulţi autori Hindu consideră, şi noi înclinăm spre
aceeaşi părere, că Voinţa este o putere, funcţie sau atribut
spiritual, prezentă constant în fiecare parte a Universului.
Este o putere fără culoare, căreia nu i se atribuie nici o
calitate bună sau rea dar care poate fi folosită în orice mod
vrea omul. Cînd se are în vedere ceea ce în viaţa obişnuită
numim „voinţă”, vedem funcţionarea ei doar în legătură
cu corpul şi mintea materială, ghidate de dorinţă; privită
ca deţinerea vieţii de către om, ea este mai obscură, pentru
că este în afara sferei de cunoaştere a minţii; analizată în
legătură cu reîncarnarea omului sau cu durabilitatea
10
universului manifest de-a lungul Manvantara(*, ea este
considerată şi mai în afara înţelegerii noastre şi vastă în
scopuri.
În viaţa obişnuită, ea nu este servantul omului, ci, fiind în
acest caz ghidată doar de dorinţă, ea îl face pe om sclavul
dorinţelor sale. Conform vechii maxime cabalistice, „În
spatele Voinţei stă Dorinţa”. Dţele, mânându-l pe om de
ici colo, îl fac să comită astfel de acţiuni şi să aibă astfel
de gânduri încât duc la numeroase reîncarnări, înrobindu-l
unui destin împotriva căruia se răzvrăteşte şi astfel îşi
distruge şi reface permanent corpul de muritor. Este o
greşeală să spui despre acei oameni care sunt cunoscuţi ca
având o voinţă puternică, că dorinţele lor sunt servanţii
lor, pentru că ei sunt atât de legaţi de dorinţă încât aceasta,
fiind puternică, pune voinţa în acţiune pentru consumarea
poftelor. În fiecare zi vedem oameni buni şi răi dominând
în sferele lor de activitate. Este greşit să spui că unul este
bun undeva şi rău în altă parte datorită voinţei greşite,
instrument al forţei, pentru că dorinţa îl pune în mişcare
spre un scop bun sau rău. Dar Patanjali şi şcoala lui ştiau
bine că secretul dirijării voinţei cu o forţă de zece ori mai
puternică decât cea normală ar putea fi descoperit dacă ei
scoteau în evidenţă metoda, şi atunci oamenii răi ale căror
dorinţe erau puternice şi conştiente, l-ar folosi pentru a
(*
Manvantara, sau durata unui Manu, progenitorul Hindu al
umanităţii, este o perioadă de măsurare a timpului astronomic.
Manvantara este un cuvînt sanskrit, compus din manu şi antara,
manu-antara sau manvantara însemnând literal durata unui Manu,
sau durata sa de viaţă.
11
obţine impunitate în faţa semenilor lor; în acest caz, chiar
şi studenţii sinceri ar putea fi îndepărtaţi de la spiritualitate
fiind orbiţi de rezultatele minunate care rezultă din
instruirea numai a voinţei. Din acest motiv printre altele,
Patanjali tace asupra subiectului.
Sistemul stabileşte că I's'wara, spiritual din om, este
neatins de necazuri, lucrări, rezultate ale lucrărilor sau
dorinţe, atunci când se adoptă o poziţie fermă care să aibă
în vedere atingerea uniunii cu spiritul prin concentrare. El
vine în ajutorul sinelui inferior şi îl ridică treptat spre
planuri mai înalte. În acest proces treptat, Voinţei i se dă o
tendinţă din ce în ce mai puternică de a acţiona pe o linie
diferită de cea indicată de pasiune şi dorinţă. Astfel este
eliberată de dominaţia dorinţei şi în final supune chiar
mintea. Dar înainte să vină perfecţionarea practicii, voinţa
încă acţionează conform dorinţei, numai că dorinţa se
referă la lucruri mai înalte şi departe de cele ale vieţii
material. Cartea III are scopul de a define natura stării
perfecţionate, care este denumită aici Izolare.
Izolarea Sufletului, în această filozofie, nu înseamnă că un
om este izolat de semenii săi, devenind rece şi mort, ci
numai că Sufletul este izolat sau eliberat de legăturile
materiei şi dorinţei, fiind asfel în stare să acţioneze pentru
realizarea scopului Naturii şi Sufletului, inclusive a tuturor
sufletelor tuturor oamenilor. În Aforisme, acesta este în
mod clar scopul. A devenit un obicei al multor cititori şi
gânditori superficiali să nu spună nimic despre cei care se
opun filozofiei Hindu, să afirme că Jivanmuktas sau
Adepţii se extrag din viaţa oamenilor, din orice activitate
şi orice participare la afacerile omeneşti, izolându-se pe
12
munţi inaccesibili unde nici un strigăt omenesc nu poate
ajunge la urechile lor. O astfel de sarcină este contrară
dogmelor filozofice care prescriu metoda şi mijloacele de
a atinge o astfel de stare. Aceste fiinţe sunt cu siguranţă
înlăturate din observaţia umană, dar, aşa cum stabileşte
filozofia cu claritate, ei au toată natura obiectului lor, şi
aceasta va include toţi oamenii vii. Ei pot să pară să nu fie
deloc interesaţi de îmbunătăţiri sau ameliorări tranzitorii,
dar lucrează în spatele scenei adevăratei iluminări, până
când, ca oameni, vor fi în stare să-şi suporte forma de
mortali.
Termenul “cunoaştere”, aşa cum este folosit aici are un
înţeles mai larg decât cel pe care suntem obişnuiţi să i-l
dăm. El implică completa identificare a minţii, pentru
oricât timp, cu orice obiect sau subiect spre care se
îndreaptă. Ştiinţa modernă şi metafizica nu admit că
mintea poate cunoaşte în afara unor anumite metode şi
distanţe, şi în majoritatea comunităţilor, existenţa
sufletului este negată sau ignorată. Se consideră, de
exemplu, că cineva nu poate cunoaşte constituenţii şi
proprietăţile unei bucăţi de rocă fără ca asupra obiectului
să fie aplicate mijloace mecanice sau chimice; şi că nimic
nu poate fi ştiut despre gândurile sau sentimentele unei
alte persoane decât dacă sunt exprimate prin cuvinte sau
acţiuni. Când metafizicienii tratează cu sufletul sunt vagi
şi par să se teamă de ştiinţă, pentru că nu este posibil să-l
analizezi şi să-i cântăreşti cu un cântar părţile. Sufletul şi
Mintea sunt reduse la condiţia de instrumente limitate care
observă anumite fapte fizice aruncate în faţa lor prin
mijloace mecanice. Or, în investigaţia etnologică, se ştie
13
că putem afla asta şi asta despre clasele de oameni prin
observaţii făcute prin vedere, atingere, miros şi auz, în
care caz mintea şi sufletul sunt doar înregistratori. Dar
acest sistem declară că practicantul care a atins anumite
nivele îşi poate direcţiona mintea spre o piatră, fie dacă
aceasta este la distanţă sau aproape, sau spre un om sau
grup de oameni şi, prin concentrare, să cunoască toate
calităţile obiectelor ca şi particularităţile întâmplătoare şi
să ştie orice despre subiectul respectiv. Asfel, de exemplu,
să spunem că în cazul unuia din băştinaşii Insulei Paştelui,
ascetul va şti nu numai ceea ce este vizibil simţurilor sau
poate fi cunoscut printr-o observaţie îndelungată, sau care
a fost înregistrat, ci şi calităţi ascunse adânc şi linia exactă
de descendenţă şi evoluţie a unui anumit specimen uman
aflat sub observaţie. Ştiinţa modernă nu poate să ştie nimic
despre Insula Paştelui şi doar ghiceşte ceea ce ele sunt; nu
poate nici să spună cu oarecare certitudine ce este şi de
unde a venit o naţiune atât de veche ca irlandezii. Un
practicant yoga poate cu şurinţă, prin puterea concentrării,
să se identifice complet cu lucrul luat în considerare şi
asfel, de fapt, să experimenteze în el însuşi toate
fenomenele prezentate de obiect, ca şi calităţile sale.
Pentru a face posibil ca toate acestea să fie acceptate, este
necesar să se accepte existenţa, folosirea şi funcţionarea
unui medium eteric care pătrunde oriunde, denumit
Lumina Astrală sau A'kas'a de către hinduşi. Distribuţia
universală a acestuia ca un dat în natură este exprimată
metafizic ca “Frăţie Universală” şi “Identitate Spirituală”.
În el, cu ajutorul său şi prin folosirea lui, pot fi cunoscute
calităţile şi mişcările tuturor obiectelor din univers. El
14
este, ca să spunem aşa, suprafaţa pe care sunt fixate toate
acţiunile umane şi ale lucrurilor, gândurile şi
împrejurările. Băştinaşul din Insula Paştelui vine dintr-o
tulpună care şi-a lăsat amprenta în această Lumină Astrală
şi duce cu el istoria de neşters a rasei sale. Ascetul în
process de concentrare îşi fixează atenţia asupra lui şi apoi
citeşte înregistrarea pierdută pentru Ştiinţă. Fiecare gând
al lui Herbert Spencer, Mill, Bain sau Huxley este fixat în
Lumina Astrală împreună cu sistemele filozofice
formulate de ei şi tot ceea ce au de făcut asceţii este să
onţină un singur punct de plecare formulat de ei, şi apoi să
citească în Lumina Astrală tot ceea ce au gândit. Prin
Patanjali şi şcoala sa, astfel de performanţe se referă la
materie şi nu la spirit, deşi pentru urechile occidentalilor
vor suna mai curând absurde, sau, dacă aceştia cred în ele,
vor considera că se referă la spirit.
În lumina lucrurilor spiritului, studenţilor sinceri ai acestei
filozofii li se pare că această şcoală este teribil de
ignorantă. Ceea ce poate fi spiritul este absolut necunoscut
şi, într-adevăr, nu se poate stabilil ceea ce el nu este. La
fel, cu fenomenele mentale. În ce le priveşte pe acestea, nu
este altceva decât un potpuriu de sisteme. Nimeni nu ştie
ce este mintea. Unii spun că este creierul şi alţii neagă
asta; alţii o socotesc a fi o funcţie, ceea ce alţii refuză să
admită. În ce priveşte memoria, locula, natura şi
proprietăţile sale esenţiale, nu este prezentat nimic în afară
de deducţii empirice. Pentru a explica simplul fapt că un
om îşi aminteşte o întâmplare din tinereţe, tot ce se spune
este că acea întâmplare a lăsat o amprentă în mintea sa sau
pe creier, fără nici o explicaţie rezonabilă despre ce este
15
mintea nici cum reţine creierul un număr atât de mare de
imprimări.
Cu un asemenea haos în sistemele psihologice moderne,
studentul lui Patanjali se simte îndreptăţit să adopte ceva
care, cel puţin, explică şi cuprinde un mare număr de fapte
şi se găseşte în doctrinele prezentate de Societatea
Teosofică, referitoare la om ca Spirit; un spirit ca natură: o
identitate a tuturor fiinţelor spirituale şi a tuturor
fenomenelor prezentate în atenţia noastră.

WILLIAM Q: JUDGE
New York, 1889

16
 AFORISMELE YOGA ALE LUI PATANJALI

Cartea 1. Concentrarea

1. Desigur, urmează expunerea despre Yoga, sau

Concentrare.
Particula sanskrită atha, care se traduce “desigur”,
comunică discipolului că urmează să fie expusă o temă
distinct, îi solicit să fie atent şi, de asemenea, slujeşte ca o
binecuvântare. Monier Williams spune că ea este “o
particulă de bun augur şi iniţiatică deseori greu de
exprimat în engleză”.

2. Concentraţia, sau Yoga, este frânarea modificărilor

principiului gândirii.
Cu alte cuvinte, lipsa concentrării în gândire se datorează
faptului că mintea – numită aici “principiul gândirii” –
este supusă la modificări permanente datorită faptului că
este risipită asupra unei multitudini de subiecte. Astfel că,
“concentrare” este echivalent cu corectarea tendinţelor de
risipire şi cu obţinerea a ceea ce hinduşii numesc
“unidirecţionalitate”, sau puterea de a îndrepta mintea, în
orice moment, spre un singur punct de gândire, spre
excluderea tuturor celorlalte.
Conform acestui Aforism, contează metoda sistemului.
Motivul pentru care apare lipsa de concentrare este că
mintea este modificată de fiecare subiect şi obiect care
vine în faţa ei; ea este transformată în acel subiect sau
obiect. Mintea, ca urmare, nu este puterea supremă sau cea
17
mai înaltă; ea este doar o funcţie, un instrument cu care
lucrează sufletul, simte lucrurile trăirile de pe această
lume. Creierul, însă, nu trebuie confundat cu mintea, căci
creierul nu este la rândul său decât un instrument pentru
minte. Rezultă că mintea are un plan al său, distinct de
minte şi creier şi ceea ce trebuie aflat se află folosind
voinţa, care de asemenea este o putere distinct de minte şi
creier, astfel încât în loc de a permite minţii să se întoarcă
de la un subiect sau obiect la altul după cum se mişcă
acestea, o vom folosi oricând ca un servitor, luînd în
considerare ceea ce noi am decis.

3. Pe timpul concentrării, sufletul este în situaţia unui

spectator fără ochelari.
Aceasta se referă la perfecţiunea concentrării şi este acea
stare în care, prin împiedicarea modificărilor menţionate
în Aforismul 2, sufletul este adus într-o stare de a fi
complet lipsit de impresiunea oricărui subiect. “Sufletul”
la care se face referire aici nu este Atma, care este spirit.

4. În alte moment decât cele ale concentrării, sufletul este

în aceeaşi formă cu modificarea minţii.
Aceasta se referă la situaţia sufletului în viaţa obişnuită,
când nu este practicată concentrarea şi însemnă că atunci
când organul intern, mintea, este, prin intermediul
simţurilor, influenţată sau modificată de forma unui
obiect, sufletul, de asemenea – văzând obiectul prin
organul său mintea – este modificat în forma respectivă;
ca şi o statuie de marmură albă ca zăpada care, dacă este
văzută sub o lumină roşie, va părea roşie privitorului,
18
aşa este pentru organelle vederii, atât timp cât acea lumină
roşie străluceşte asupra ei.

5. Modificările minţii sunt de cinci feluri şi acestea sunt

fie dureroase fie nu.

6. Ele sunt Cunoaşterea Corectă, Înţelegere Greşită,

Fantezie, Somn şi Memorie.

7. Cunoaşterea Corectă rezultă din Percepţie, Deducţie şi

Mărturie.

8. Înţelegerea Greşită este Noţiune Eronată rezultând din

lipsa de Cunoaştere Corectă.

9. Fantezie este o noţiune lipsită de orice bază reală şi

urmând o cunoaştere transmisă de cuvinte.
De exmplu, termenii “o coadă de iepure” şi “capul lui
Rahu”; niciunul din ele nu are ceva în natură care să
corespundă noţiunii. O persoană care aude expresia “capul
lui Rahu” îşi imaginează în mod normal că există un Rahu
care are un cap, în timp ce Rahu – monstru mitic care se
spune că provoacă eclipse înghiţind soarele – este numai
cap şi nu are corp; şi, deşi expresia “coadă de iepure” este
des folosită, este bine cunoscut că nu există aşa ceva în
natură. În acelaşi fel lumea continuă să vorbească despre
“răsăritul” şi “apusul” soarelui, deşi au o teorie complet
opusă.
10. Somnul este modificarea minţii care rezultă în
19
scoaterea tuturor obiectelor din minte, ca urmare a
suspendării activităţii tuturor simţurilor şi facultăţilor.

11. Memoria este a nu părăsi un obiect de care cineva a

fost conştient.

12. Împiedicarea modificărilor minţii amintite deja, se

face prin Exerciţiu şi Despătimire.

13. Exerciţiul este efortul neîntrerupt, sau repetat, ca

mintea să rămână în starea sa nemişcată.
Adică pentru a realize concentrarea trebuie, iar şi iar, să
facem eforturi pentru a obţine un astfel de control asupra
minţii încât să putem, de fiecare dată când este necesar, să
o reducem la o stare nemişcată sau să o direcţionăm spre
orice punct eliminându-le pe celelalte.

14. Acest exerciţiu este o poziţie fermă luată pentru scopul

avut în vedere, pe care o luăm pentru lung timp, fără
întrerupere.
Studentul nu trebuie să înţeleagă din asta că nu poate
obţine niciodată concentrarea decât dacă îşi dedică pentru
asta fiecare clipă a vieţii, căci cuvintele “fără întrerupere”
se referă la durata de timp care a fost stabilită pentru
practicare.

15. Despătimirea este depăşirea dorinţelor.

Adică – atingerea unei stări în care conştiinţa nu este
afectată de pasiuni, dorinţe, ambiţii, care contribuie la
modificările suferite de minte.
20
16. Despătimirea, realizată la maxim, este indiferenţă faţă
de orice altceva decât sufletul şi această indiferenţă rezultă
dintr-o cunoaştere a sufletului ca fiind deosebit de toate
celelalte.

17. Există un tip de meditaţie denumită “cea în care există

o cunoaştere distinctă” şi care are un caracter cuadruplu,
datorită Argumentării, Deliberării, Beatitudinii,
Egoismului.
Tipul de meditaţie despre care este vorba este o cumpănire
unde natura a ceea ce urmează să fie ponderat este bine
cunoscută, fără dubii sau eroare şi este o cunoaştere
distinctă care exclude orice altă modificare a minţii.
1. Partea Argumentativă a acestei meditaţii este o
ponderare a unui subiect cu natura sa în comparaţie
cu altceva; ca, de exmplu, problema dacă mintea
este produsul materiei sau precede material.
2. Partea Deliberativă este o ponderare despre de
unde a venit şi unde este câmpul acţiunii, în sens
mai subtil, şi minte.
3. Starea de Beatitudine este aceea în care sunt
ponderate puterile superioare ale minţii, împreună
cu adevărul abstract.
4. Partea de Egosim este aceea în care meditaţia a
ajuns la un nivel atât de înalt încât toate subiectele
şi obiectele inferioare sunt pierdute din vedere şi nu
mai rămâne nimic din cunoaşterea sinelui, care
21
 acum devine o treaptă spre nivele superioare de
meditaţie.
Rezultatul atingerii celui de al patrulea grad, numit
Egoism, este că este pierdută o recunoaştere
distinctă a obiectului sau subiectului cu care a
început meditaţia şi rezultă numai conştiinţa de
sine; dar această conştiinţă de sine nu include
conştiinţa Sufletului Absolut sau Suprem.

18. Meditaţia tocmai descrisă este precedată de exerciţiul

gândirii fără argumentare. Un alt fel de meditaţie este în
forma auto-reproducerii gândului după plecarea tuturor
obiectelor din câmpul minţii.

19. Starea meditativă atinsă de cei a căror discernământ nu

se extinde la spiritual pur, depinde de lumea fenomenelor.

20. În practica celor care sunt, sau pot fi, în stare să

discearnă ca spirit pur, meditaţia lor este precedată de
Credinţă, Energie, Concentrare (asupra unui singur punct)
şi Discernământ, sau discernerea amănunţită a ceea ce este
de ştiut.
Se remarcă aici de către commentator că “în cel care are
Credinţă creşte Energie, sau perseverenţă în meditaţie şi,
perseverând astfel, memoria subiectelor trecute izbucneşte
şi mintea sa devine absorbită în Concentrare, ca urmare a
reamintirii subiectului şi cel a cărui minte este absorbită în
meditaţie ajunge la un discernământ adânc al materiei
asupra căreia se cugetă”.
22
21. Atingerea stării de meditaţie abstract este un process
rapid, uneori impetuos.

22. Datorită naturii temperate şi transcendente a metodelor

adoptate, trebuie făcută o distincţie între cei care practică
yoga.

23. Starea de meditaţie abstract poate fi atinsă prin

devotement profund faţă de Spiritul Suprem, considerat în
manifestarea sa clară drept I's'wara.
Se spune că acest devotement profund este un mijloc
principal de a atinge meditaţia abstract şi a-I culege
fructele. “I's'wara” este Spiritul corpului.

24. I's'wara este un spirit, neatins de necazuri, muncă,

rezultate ale mucii sau dorinţe.

25. În I's'wara devine infinită acea atotştiinţă care î nom

există, dar ca sămânţă.

26. I's'wara este învăţătorul tuturor fiinţelor create, chiar şi

al celor mai vechi, căci el nu este limitat de timp.

27. Numele său este OM.

28. Repetarea acestui nume trebuie făcută reflectând

asupra semnificaţiei sale.
Rostirea cuvântului OM implică trei sunete, un lung au,
scurt u şi un m cu buzele închise. Acestei trinităţi îi este
23
ataşată o adâncă semnificaţie mistică şi simbolică. Ea
indică, ca într-o uniune, Brahma, Vishnu şi S'iva sau
Creaţie, Conservare şi Distrugere. Ca un întreg, ea implică
“Universul”. Aplicat la om, au se referă la scânteia
Spiritului Divin care se află în umanitate; u, se referă la
corpul prin care se manifestă Spiritul; şi m, la moartea
corpului, sau disoluţia în elementele sale materiale.
Referitor la ciclurile care afectează orice system planetar,
este implicat Spiritul, reprezentat de au ca bază a lumilor
existente; corpul sau material manifestă, reprezentat de u,
prin care lucrează spiritual; şi, reprezentat prin m, “oprirea
sau reîntoarcerea sunetului la sursa lui”, Pralaya sau
Dezintegrarea lumilor. În practica ocultismului, prin acest
cuvânt se face referire la Sunet, sau Vibraţie, cu toate
proprietăţile şi efectele sale, aceasta fiind una din cele mai
mari puteri ale naturii. La folosirea în practică a acestui
cuvânt, se produce un effect special în corpul uman, cu
ajutorul plămânilor şi gâtlej. În Aforismul 28 numele este
folosit în cel mai înalt sens al său, care va include neapărat
toate sensurile mai joase. Toate rostirile cuvântului OM,
au în practică o referire potenţială la separarea conştientă a
sufletului de corp.

29. Din această repetare şi reflecţie asupra semnificaţiei

sale, vine o cunoaştere a Spiritului şi lipsa obstacolelor în
atingerea scopului avut în vedere.

30. Obstacolele din calea celui care vrea să atingă

concentrarea sunt Slăbiciunea, Oboseala, Îndoiala,
Neîngrijirea, Lenea, Dependenţa de obiecte, Percepţia
24
Greşită, Eşecul în atingerea vreunui stadiu de abstracţiune
şi Instabilitatea în orice stadiu atins.

31. Aceste obstacole sunt însoţite de mâhnire, suferinţă,

tremurături şi suspine.

32. Pentru a preveni toate astea, trebuie insistat asupra

unui adevăr.
Aceasta înseamnă orice adevăr acceptat, pe care cineva îl
aprobă.

33. Prin practicarea Bunăvoinţei, Blândeţii, Mulţumirii de

Sine şi Dispreţului faţă de obiectele fericirii, mâhnirii,
virtuţii şi viciului, mintea devine purificată.
Principalele ocazii de confuzie a minţii sunt Lăcomia şi
Dezgustul şi ceea ce vrea să spună aforismul este că nu
virtutea şi viciul trebuie tratate cu indiferenţă de student,
el nu trebuie să-şi fixeze cu plăcere mintea asupra fericirii
sau virtuţii, nici cu dispreţ faţă de lăcomie sau viciu, ci
trebuie să le privească pe toate cu aceeaşi minte; şi
practicarea Bunăvoinţei, Blândeţii şi Mulţumirii de Sine
aduce bucurie minţii, ceea ce duce la putere şi stabilitate.

34. Confuziile pot fi combătute printr-un control sau

administrare regulate ale respiraţiei în inspiraţie, retenţie şi
expiraţie.

35. O metodă de a obţine stabilitatea minţii poate fi găsită

într-o percepţie senzuală directă.
25
36. Sau, o percepţie directă a producerii unui obiect
spiritual; acest lucru poate servi aceluiaşi scop.

37. Sau, luând în gând ca obiect ceva iubit – de exemplu,

un personaj ideal pur – poate servi ca mijloc.

38. Sau, stăruind asupra unei cunoaşteri care se prezintă în

vis, poate să se ajungă la stabilitatea minţii.

39. Sau, chibzuind la ceva abrobat de cineva.

40. Studentul a cărui minte este astfel stabilizată obţine o

măiestrie care se întinde le la Atomic la Infinit.

41. Mintea care a fost antrenată astfel încât modificările

obişnuite ale acţiunii ei să nu fie prezente, ci numai cele
care au loc conştient luînd un obiect pentru contemplare,
este schimbată în forma a ceea asupra căruia se
contemplează şi intră în completa înţelegere a acestuia.

42. Această schimbare a minţii în forma a ceea asupra

căruia se contemplează este denumită tehnci stare
Argumentativă, atunci cînd există vreun mixaj al
denumirii lucrului respective, semnificaţiei şi folosirii
acelei denumiri cu cunoaşterea abstract a calităţilor şi
elementelor însele.

43. Referitor la dispariţia din planul contemplării a

numelui şi semnificaţiei obiectului selectat pentru
meditaţie; atunci când lucrul abstract însuşi, liber de
26
distincţie prin denumire, este prezentat minţii doar ca
entitate, acest fapt se numeşte condiţia Non-
Argumentativă a meditaţiei.
Aceste două aforisme (42-43) descriu primul şi al doilea
stadiu al meditaţiei, când minţii i se prezintă obiecte brute
sau de natură materială. Următorul aforism se referă la
starea în care sunt selectate pentru meditaţie
contemplativă obiecte subtile sau superioare.

44. Stările Argumentativă şi Non-Argumentativă ale

minţii, descrise în precedentele două aforisme, se obţin de
asemenea când obiectul ales pentru meditaţie este subtil,
sau de natură superioară obiectelor palpabile.

45. Acea meditaţie care a în vedere un obiect subtil

sfârşeşte cu elementul indisolubil denumit materie
primordială.

46. Modificările mentale descrise anterior constituie

“meditaţia cu sămânţa ei”.
“Meditaţia cu sămânţa ei” este acel fel de meditaţie în care
este încă prezent în faţa minţii un obiect distinct asupra
căruia să se facă meditaţia.

47. Când a fost atinsă înţelepciunea, prin obţinerea stării

mentale non-deliberative, avem o claritate spirituală.

48. În acest caz, Cunoaşterea este absolut liberă de greşeli.

27
49. Acest fel de cunoaştere diferă de cunoaşterea datorată
mărturiei şi deducţiei; deoarece, în urmărirea cunoaşterii
bazată pe acestea, mintea trebuie să ia în considerare
multe aspecte şi nu este angajată în câmpul general al
cunoaşterii însuşi.

50. Pentru a antrena o gândire auto-productivă rezultată

din aceasta, se pune stop tuturor celorlalte gânduri.
Se consideră că există două tipuri principale de gânduri:
(a) cel care depinde de sugestia făcută fie prin cuvintele
cuiva sau prin impresia asupra simţurilor sau minţii, sau
prin asociere;
(b) cel care depinde complet de sine şi reproduce din sine
acelaşi gând ca înainte.
Când este realizat al doilea tip, efectul său este aă
acţioneze ca un obstacol la orice alt tip de antrenament al
gândirii, căci este de o asemenea natură încât respinge sau
elimină din minte orice alt fel de gând. Aşa cum se arată
în Aforismul 48, starea mentală denumită «non-
argumentativă» este absolut liberă de orice erori, deoarece
ea nu are nimic a face cu mărturia sau deducţia, ci este
însăşi cunoaşterea, şi ca urmare prin natura sa inerentă
stopează orice alt fel de gând.

51. Însuşi acest şir de gânduri, cu numai un singur obiect,

poate fi de asemenea oprit, în care caz se atinge «meditaţia
fără sămânţă».
« Meditaţia fără sămânţă » este aceea în care fenomenul
gândirii a fost împins până la un asemenea punct încât
obiectul ales pentru meditaţie a dispărut din planul
28
mental, şi nu mai este recunoscut, mai există doar o
gândire consecutivă progresivă pe un plan mai înalt.

Cartea 2: Mijloace de concentrare

1. Partea practică a Concentrării este Mortificare, Mormăit

şi Resemnare faţă de Sufletul Suprem.
Ce se înţelege aici prin “mortificare” este practica
prevăzută în alte cărţi, ca de exemplu Dharma S'astra, care
include penitenţe şi posturi; “mormăit” este repetarea
semi-audibilă a formulelor scrise de asemenea, precedate
de numele mistic al Fiinţei Supreme dat în Aforismul 27,
Cartea 1; “resemnare faţă de Sufletul Suprem” este
încredinţarea către Divin, sau Suflet Suprem, a întregii
munci a cuiva, fără interes în rezultatele acesteia.

2. Această parte practică a concentrării are ca scop să

stabilească meditaţia şi să elimine necazurile.

3. Necazurile care apar în disciplină sunt Ignoranţa,

Egoismul, Dorinţa, Aversiunea şi o dorinţă stăruitoare de
existenţă pe pământ.

4. Ignoranţa este tărâmul de origine al celorlalţi, fie că

dorm, extenuaţi, prinşi sau simpli.

5. Ignoranţa este noţiunea care spune că cei trecători,

impuri, răi, şi cei care nu sunt suflete sunt, fiecare, eterni,
puri, buni şi suflete.
29
6. Egoismul este identificarea puterii care vede cu puterea
privirii.
Adică este confundarea sufletului, care într-adevăr vede,
cu unealta pe care el o foloseşte pentru a putea vedea,
anume mintea, sau - cu un şi mai mare grad de eroare - cu
acele organe ale simţurilor care sunt la rândul lor unelte
ale minţii; ca, de exemplu, atunci când o persoană incultă
crede că ochiul său este acela care vede, când de fapt
mintea este cea care foloseşte ochiul ca instrument pentru
a vedea.

7. Dorinţa este sălaşul plăcerii.

8. Aversiunea este sălaşul durerii

9. Dorinţa stăruitoare de a exista pe pământ este inerentă

oricărei fiinţe simţitoare, şi continuă prin toate
reîncarnările, pentru că are putere auto-reproductivă. Este
simţită la fel de înţelepţi şi de proşti.
Există în spirit o tendinţă naturală, printr-o Manvantara,
spre manifestarea în planul material, singurul prin care
monadele(* spirituale pot să se dezvolte; şi această
tendinţă, scţionând prin baza fizică comună tuturor
fiinţelor, este extrem de puternică şi continuă prin toate
reîncarnările, ajutând la realizarea lor şi reproducându-se
în fiecare reîncarnare.

(*
Termen folosit pentru a desemna cea mai simplă unitate
indivizibilă din care ar fi alcătuită lumea.
30
10. Cele cinci necazuri de mai sus, când sunt subtile,
urmează să fie evitate prin producerea unei stări mentale
antogoniste.

11. Când aceste necazuri modifică mintea prin ieşirea în

evidenţă, urmează să fie depăşite prin meditaţie.

12. Astfel de necazuri sunt la baza atât a acţiunilor

mentale cât şi fizice, şi acestea, fiind calităţile sau
defectele noastre, se manifestă fie în stare vizibilă fie în
stări care nu sunt văzute.

13. În timp ce rădăcina calităţilor şi defectelor există,

există şi o ierarhie în timpul fiecărei vieţi succesive, în
rang, ani, plăcere sau durere.

14. Rezultă fericire sau suferinţă, după merit sau defect,

după cum cauza este virtutea sau viciul.

15. Dar pentru acela care a atins perfecţiunea cultivării

spirituale, toate lucrurile lumeşti sunt la fel de ofensatoare,
căci modificările minţii datorate calităţilor naturale sunt
opuse atingerii stării celei mai înalte; pentru că, până să fie
atinsă, ocuparea oricărei forme de corp este un obstacol şi
continuă permanent anxietăţile şi impresiile de tot felul.

16. Ceea ce trebuie evitat de către discipol este ca nu

cumva să vină durerea.
Trecutul nu poate fi schimbat sau îmbunătăţit; ceea ce ţine
de trăirile din prezent nu poate, şi nu trebuie să fie
31
evitat; dar trebuie să fie evitate anticipările răscolitoare de
teamă faţă de viitor şi fiecare act sau impuls care poate
provoca durere acum sau în viitor, nouă sau celorlalţi.

17. Din faptul că sufletul este conectat în corp cu organul

gândirii, şi astfel cu întreaga natură, urmează lipsa
discernământului, producând concepţii greşite despre
datorii şi responsabilităţi. Această lipsă de discernământ
duce la acţiuni greşite, care în mod inevitabil aduc durere
în viitor.
A. Universul, incluzând vizibilul şi invizibilul, a cărui
natură esenţială este compusă din puritate, acţiune şi
repaus şi care constă din elementele şi organele de acţiune,
există de dragul trăirii şi emancipării sufletului.

19. Diviziunile calităţilor sunt diverse, ne-diverse, cele

care pot fi decise odată şi nu mai mult, şi cele care nu pot
fi decise.
Cele “diverse” sunt cele precum elementele brute şi
organele simţului; cele “ne-diverse” elementele subtile şi
mintea; cele “care pot fi decise o dată” intelectul, care
poate fi decis în materie nediferenţiată şi nu mai departe;
şi “cele care nu pot fi decise”, materia indivizibilă.

20. Sufletul este cel care percepe; este cu siguranţă o

viziune a sieşi pur şi simplu; nemodificat; şi priveşte
direct prin idei.

21. Universul există doar de dragul sufletului.

32
Comentatorul adaugă: “Natura care stimulează nu face
asta vreun scop pentru sine însăşi, ci cu un plan, exprimat
prin cuvintele “lasă-mă să aduc trăirea sufletului”.

22. Deşi Universul în starea sa obiectivă a încetat să

existe, faţă de acel om care a atins perfecţiunea în
cultivarea spirituală, nu a încetat faţă de toţi ceilalţi,
pentru este comun celorlalţi, mai puţin lui.

23. Legătura sufletului cu organul gândirii şi astfel cu

natura, este cauza îngrijorării sale faţă de situaţia actuală a
naturii Universului şi a însuşi sufletului.

24. Cauza acestei legături este ceea ce trebuie abandonat şi

această cauză este ignoranţa.

25. Abandonarea constă în a înceta legătura, după care

ignoranţa dispare şi acest lucru este Izolarea sufletului.
Ceea ce se spune în aforismul acesta şi în celelalte două
precedente este că legătura sufletului cu corpul, prin
reîncarnări repetate, se datorează lipsei cunoaşterii
distincte a naturii sufletului şi mediului acestuia, şi când
această cunoaştere distinctă a fost obţinută, legătura, care
se datorează lipsei discernământului, încetează de la sine.

26. Mijlocul prin care se părăseşte starea de constrângere

faţă de materie este cunoaşterea distinctă perfectă,
menţinută permanent.
Înţelesul acestui aforism este - printre altele - că omul care
a atins perfecţia în cultivarea spirituală îşi menţine
33
conştienţa, ca şi când ar fi în corp, în momentul părăsirii
acestuia, şi când a trecut în sferele superioare; şi în acelaşi
fel continuă întoarcerea când părăseşte sferele înalte şi
reintră în corpul său, şi continuă acţiunea în planul
material.

27. Această cunoaştere distinctă perfectă posedată de omul

care a atins perfecţiunea în cultivarea spirituală este de
şapte feluri, până la limita meditaţiei.

28. Până când este atinsă această cunoaştere

discriminativă perfectă, care rezultă din acele practici car
favorizează concebtrarea, apare o iluminare mai mult sau
mai puţin strălucitoare, care este eficace pentru
îndepărtarea impurităţii.

29. Practicile care favorizează concentrarea sunt opt la

număr: Toleranţa, Respectarea preceptelor religioase,
Postura, Reţinerea respiraţiei, Înfrânare, Atenţie,
Contemplare şi Meditaţie.

30. Toleranţa constă în a nu ucide, respectarea adevărului,

a nu fura, abstinenţă şi lipsa de invidie.

31. Acestea, referitor la rang, loc, timp sau conciziune

sunt mari datorii universale.

32. Respectarea preceptelor religioase adică purificarea

atât a minţii cât şi a corpului, satisfacţie, austeritate,
34
murmurare tăcută şi devotament continuu faţă de Sufletul
Suprem.

33. Pentru a exclude din minte lucrurile contestabile, este

eficientă chemarea mentală a acelor lucruri care le sunt
opuse.

34. Lucrurile contestabile, fie că sunt făcute, provocate

sau aprobate; fie că rezultă din lăcomie, furie sau
înşelătorie; fie că au un caracter uşor sau intermediar sau
peste măsură; produc multe fructe în formă de durere şi
ignoranţă; deci, „chemarea mentală a acelor lucruri care le
sunt opuse” este oricum recomandabilă.

35. Când nevinovăţia şi bunătatea sunt dezvoltate pe

deplin în yoghin [cel care a ajuns la iluminarea cultivată a
sufletului], există o lipsă completă de ostilitate, atât în
oameni cât şi în animale, printre tot ce se află în prajma sa.

36. Când veridicitatea este completă, yoghinul devine

focarul karmei care rezultă din toate lucrările bune sau
rele.

37. Când abţinerea de la furt, în minte şi acţiune, este

completă în yoghin, el are puterea să obţină toată
bunăstarea materială.

38. Când abstinenţa este completă, există un câştig de

putere, în corp şi în minte.
35
Aici asta nu înseamnă că studentul care practică numai
abstinenţa şi neglijează celelalte practici, va obţine tărie.
Toate părţile sistemului trebuie urmărite concomitent, pe
planurile mental, moral şi fizic.

39. Când lăcomia este eliminată, atunci la yoghin vine o

cunoaştere a tot ceea ce este legat de, sau care a avut loc în
formele anterioare ale existenţei.
Aici „Lăcomia” se referă nu numai la lăcomia faţă de
orice obiect, ci şi la dorinţa de condiţii plăcute de existenţă
lumească, sau chiar la existenţa lumească însăşi.

40. Din purificarea minţii şi corpului apare în yoghin un

discernământ adânc al cauzei şi naturii corpului, el
pierzând viziunea pe care alţii o au faţă de forma corpului;
el încetează, de asemenea, să simtă dorinţa sau necesitatea
de a simţi dorinţa sau nevoia de a se asocia cu fiinţele-
tovarăşi ale sale, fapt care este obişnuit pentru ceilalţi
oameni.

41. Purificarea minţii şi corpului asigură de asemenea

yoghinului o completă predominanţă a calităţii de
bunătate, satisfacţie de sine, concentrare, stăpânire a
simţurilor şi pregătire pentru contemplare şi toleranţă a
sufletului ca fiind deosebit de natură.

42. Din mulţumirea pentru perfecţiunea sa, yoghinul

primeşte fericirea supremă.

36
43. Când austeritatea este practicată în amănunţime de
yoghin, rezultatul este o perfecţionare a ascuţimii
simţurilor corpului prin îndepărtarea impurităţii.

44. Prin murmurarea neauzită are loc întâlnirea cu zeitatea

favorită.
Prin invocaţii rostite corect - aici menţionate în forma
semnificativă „murmurarea neauzită”, puterile superioare
din natură, de obicei nevăzute de om, sunt provocate să se
arate vederii yoghinului; şi deoarece nu pot fi evocate
concomitent toate puterile din natură, mintea trebuie
direcţionată către o anumită forţă, sau putere din natură -
de unde utilizarea termenului „zeitatea favorită”.

45. Perfecţiunea în meditaţie vine din cucernicia

perseverentă acordată Sufletului Suprem.

46. O poziţie adoptată de un yoghin trebuie să fie stabilă şi

plăcută.
Pentru curăţirea minţii studentului trebuie notat că
„posturile” prezentate în diferite sisteme de yoga nu sunt
absolut esenţiale pentru desfăşurarea cu succes a practicii
de concentrare şi obţinerea fructelor sale. Toate astfel de
„posturi”, aşa cum sunt prescrise de scriitorii hinduşi, se
bazează pe o cunoaştere precisă a efectelor fiziologice
produse de ele, dar în ziua de azi ele sunt posibile numai
pentru hinduşi, care de la cea mai fragedă vârstă sunt
obişnuiţi cu ele.

37
47. Când realizarea posturilor a fost complet însuşită,
efortul de a le adopta este mic; şi când mintea s-a
identificat cu totul cu nemărginirea spaţiului, postura
devine stabilă şi plăcută.

48. Când această stare a fost atinsă, yoghinul nu simte nici

un atac din partea perechilor de oponenţi.
Prin “perechi de oponenţi” se face referire la clasificarea
unitară, prin sistemele filozofice şi metafizice hinduse, a
calităţilor, condiţiilor şi stărilor opuse, care sunt eterne
surse de plăcere sau durere în existenţa lumească, cum ar
fi rece şi cald, foame şi îndestulare, zi şi noapte, sărăcie şi
bogăţie, libertate şi despotism.

49. De asemenea, când această stare a fost atinsă, trebuie

să aibă loc o reglare a respiraţiei, în ce priveşte expiraţia,
inspiraţia şi reţinerea.

50. Această reglare a respiraţiei este în continuare

restricţionată de condiţiile de timp, loc şi număr, fiecare
putând fi lung sau scurt.

51. Există o variantă specială de reglare a respiraţiei care

se referă atât la cele descrise în aforismul anterior cât şi la
sfera internă a respiraţiei.
Aforismele 49, 50, 51 fac aluzie la reglarea respiraţiei ca
parte a exerciţiilor fizice despre care se vorbeşte într-o
notă la Aforismul 46, în relaţie cu regulile şi prescripţiile
pentru care, pentru student, sunt stabilite de Patanjali.
Aforismul 50 se referă la reglarea anumitor perioade,
38
nivele de forţă; şi numărul de repetări alternative ale celor
trei părţi ale respiraţiei - expirare, inspirare şi reţinere a
respiraţiei. Dar Aforismul 51 face aluzie la o altă reglare a
respiraţiei, care este administrarea ei de către minte astfel
încât să i se controleze direcţia şi influenţa asupra
percepţiei anumitor centri nervoşi din corpul uman, pentru
producerea de efecte fiziologice, urmate de efecte psihice.

52. Cu ajutorul acestei reglări a respiraţiei, este îndepărtată

obscurarea [întunecarea] minţii rezultată din influenţa
corpului.

53. Şi astfel, mintea devine pregătită pentru acte de

atenţie.

54. Reţinerea este acomodarea simţurilor cu natura minţii,

cu o absenţă din partea simţurilor a sensibilităţii lor faţă de
influenţă din partea obiectelor.

55. Rezultă o cumpletă supunere a simţurilor.

SFÂRŞITUL CĂRŢII A DOUA

39
Cartea 3. Atenţia

1. Fixarea minţii asupra unui loc, obiect sau subiect este

atenţie.
Aceasta se numeşte Dharana.

2. Continuitatea acestei atenţii este contemplare.

Aceasta se numeşte Dhyana.

3. Această contemplare, când este practicată numai faţă de

un obiect material sau obiect al simţului, este meditaţie.
Aceasta se numeşte Samadhi.

4. Când această fixitate a atenţiei, contemplării şi

meditaţiei este practicată faţă de un obiect, ele împreună
constituie ceea ce se numeşte Sanyama.
Nu avem în engleză nici un cuvânt corespunzător lui
Sanyama [nici în română - n.t.]. Traducătorii au folosit
cuvântul reţinere, dar acesta nu este potrivit şi duce la
interpretări greşite, deşi este o traducere corectă. Când un
hindus spune că un ascet practică reţinerea conform
sistemului său faţă de un obiect, el vrea să spună că
execută Sanyama, în timp ce în engleză asta poate indica
faptul că el se abţine de la un anume lucru sau act, şi nu
aceasta este semnificaţia lui Sanyama. Am folosit limbajul
textului, dar ideea poate fi probabil mai bine transmisă
prin „concentrare perfectă”.

5. Prin interpretarea lui Sanyama - sau operaţiunea de

40
atenţie, contemplare şi meditaţie fixe - natural şi uşor, se
dezvoltă o putere de discernământ corectă.
„Puterea de discernământ” este o facultate distinctă pe
care numai această practică o dezvoltă şi nu este posedată
de oamenii obişnuiţi, care nu au practicat concentrarea.

6. Sanyama urmează să fie folosită pas cu pas pentru

depăşirea tuturor modificărilor minţii, de la cele mai
evidente până la cele mai subtile.
[Vezi nota de la Aforismul 2, Cartea I] Studentul trebuie
să ştie că după ce a depăşit necazurile şi obstacolele
descrise în cărţile anterioare, există alte modificări ale
unui personaj ocult suferite de minte, de care trebuie să ne
debarasăm cu ajutorul lui Sanyama. Când a atins stadiul,
dificultăţile îi vor apărea de la sine.

7. Cele trei practici - atenţie, contemplare şi meditaţie -

sunt mai eficiente pentru atingerea acelui fel de meditaţie
numit, „acela în care există cunoaştere distinctă”, atunci
cele cinci mijloace descrise până acum fiind „să nu omori,
veridicitate, să nu furi, stăpânire de sine şi să nu râvneşti”.
Vezi Aforismul 17, Cartea I.

8. Atenţia, contemplarea şi meditaţia sunt înainte de şi nu

imediat productive a acelui fel de meditaţie în care
cunoaşterea distinctă a obiectului este pierdută, ceea ce se
numeşte meditaţie fără sămânţă.

9. Există două şiruri de gândire auto-reproductivă, prima

rezultând din mintea care e modificată şi mutată de
41
obiectul sau subiectul contemplat; al doilea, când se trece
de la acea modificare şi devii angajat numai cu adevărul
însuşi; în momentul când primul este discret şi mintea
tocmai devine intenţie, el este implicat în ambele şiruri de
gândire reproductivă şi această stare este denumită tehnic
Nirodha.

10. În acea stare de meditaţie care a fost numită Nirodha,

mintea are un curs uniform.

11. Când mintea a depăşit şi a luat deplin controlul asupra

propriilor înclinări naturale de a aprecia diverse obiecte, şi
începe să devină atentă la unul singur, se spune că s-a
atins stadiul de meditaţie.

12. Când mintea, după ce s-a fixat pe un singur obiect, a

încetat să fie preocupată de vreun gând despre situaţie,
calităţi sau relaţii ale lucrului la care se gândeşte, dar este
strâns legată de obiectul însuşi, atunci se spune că este
aţintită asupra unui singur punct - o stare care tehnic se
numeşte Ekagrata.

13. Cele trei clase principale de percepţie referitoare la

proprietate, marcă distinctivă sau folosire caracteristică, şi
posibilele modificări de folosire sau relaţie, ale oricărui
obiect sau organ al corpului contemplat de minte, au fost
suficient explicate de expunerea anterioară privind modul
în care mintea este modificată.
Este foarte dificil să traduci în engleză acest aforism. Cele
trei cuvinte traduse ca „proprietate, marcă distinctivă
42
sau folosire caracteristică, şi posibilele modificări de
folosire” sunt Dharma, Lakshana şi Avastha şi pot fi
ilustrate astfel: Dharma, ca, să spunem, lutul din care este
compus un vas, Lakshana, ideea unui vas constituit astfel
şi Avastha, aprecierea că vasul se modifică în fiecare
clipă, în sensul că se învecheşte sau este afectat în alt mod.

14. Proprietăţile unui obiect prezentat minţii sunt: mai

întâi, cele care au fost luate în consideraţie şi alungate din
minte; în al doilea rând, cele care sunt luate în
consideraţie; şi în al treilea rând, cea care nu poate fi
denumită pentru că nu este specială, ci comună întregii
materii.
A treia categorie despre care se vorbeşte se referă la o
dogmă a filozofiei care spune că toate obiectele pot fi şi în
final vor fi „dizolvate în natură” sau o substanţă de bază;
ca urmare aurul poate fi considerat ca o simplă materie şi
deci nu e diferit - nu este nominalizat separat în analiza
finală - de pământ.

15. Schimbarea ordinii celor trei feluri de modificări

descrise anterior, indică ascetului varietatea modificărilor
pe care urmează să le suporte o proprietate caracteristică
atunci când este contemplată.

16. Prin efectuarea Sanyama, ascetului îi vine o cunoaştere

a evenimentelor trecutului şi viitorului, faţă de cele trei
tipuri de modificări mentale care tocmai au fost explicate.
Vezi Aforismul 4, unde „Sanyama” este explicată ca fiind
43
folosirea sau operarea cu atenţia, contemplarea şi
meditaţia, faţă de un singur obiect.

17. În minţile celor care nu au atins concentrarea există o

confuzie în pronunţarea sunetelor, termeni şi cunoaştere,
care rezultă din cuprinderea în mod nediscriminatoriu a
acestora trei; dar când un ascet le vede separat, prin
efectuarea „Sanyama” cu referire la ele, el atinge puterea
de a înţelege semnificaţia oricărui sunet pronunţat de orice
fiinţă.

18. O cunoaştere a fenomenelor trăite în încarnările

anterioare se trezeşte în ascet din punerea în faţa minţii
sale a şirurilor de gânduri auto-reproductive şi
concentrarea acestuia asupra lor.

19. Natura minţii unei alte persoane devine cunoscută

ascetului când acesta îşi concentrează mintea asupra acelei
persoane.

20. Totuşi, o astfel de concentrare nu va revela ascetului

bazele fundamentale ale minţii altei persoane, pentru că el
nu „execută Sanyama” cu acel obiect din faţa lui.

21. Efectuând concentrarea cu privire la proprietăţile şi

natura esenţială a formei, în special cea a corpului uman,
ascetul obţine puterea de a provoca dispariţia cadrului său
corporal din vederea altora, pentru că proprietăţile sale de
a fi recepţionat de ochi este verificată şi că proprietatea lui
44
Sattwa care se arată ca luminozitate este deconectată de la
organul vederii al spectatorului.
O altă mare diferenţă între această filozofie şi ştiinţa
modernă este indicată aici. Şcolile de azi formulează
regula că dacă un ochi sănătos este în linie cu raza de
lumină reflectată de un obiect - cum este corpul uman - cel
din urmă va fi văzut, şi că nici o acţiune a minţii persoanei
care este privită nu poate inhiba funcţiunile nervilor optici
şi retinei celui care priveşte. Dar vechii hinduşi susţin că
toate lucrurile sunt văzute deoarece diferenţierea lui
Sattwa - una din cele trei mari calităţi care compun toate
lucrurile - care se manifestă ca luminozitate, operează
împreună cu ochiul, ceea ce este tot o manifestare a lui
Sattwa, sub alt aspect. Cele două trebuie să se îmbine;
absenţa luminozităţii sau deconectarea ei de la ochiul
privitorului va cauza o dispariţie. Şi deoarece calitatea
luminozităţii este complet sub controlul ascetului, el
poate, prin procesul menţionat, s-o anuleze şi astfel să
deconecteze de la ochiul celuilalt un element esenţial în
vederea ocicărui obiect.

22. În acelaşi mod, efectuând Sanyama faţă de oricare

organ anume al simţului - cum ar fi auzul, tactil, gustul
sau mirosul - ascetul obţine puterea de a provoca încetarea
funcţiilor oricărui organ al altuia sau al său, după cum
doreşte.
Comentatorul antic diferă de ceilalţi în privinţa acestui
aforism, prin faptul că el susţine că este parte a textului
original, în timp ce ei afirmă contrariul, că este doar o
interpolare.
45
23. Acţiunea este de două feluri; primul, acela însoţit de
anticiparea consecinţelor; al doilea, acela care este fără
anticiparea consecinţelor. Prin efectuarea concentrării
referitoare la aceste feluri de acţiune, ascetul capătă o
cunoaştere despre timpul morţii sale.
Karma, care rezultă din acţiunile de ambele feluri în
încarnările prezentă şi anterioară, produce şi influenţează
corpurile noastre prezente, în care noi efectuăm acţiuni
similare. Ascetul, contemplând în mod statornic toate
acţiunile sale în încarnarea aceasta şi în cele anterioare
(vezi Aforismul 18), este în stare să cunoască absolut
consecinţele care rezultă din acţiunile pe care le-a efectuat
şi astfel are puterea să calculeze corect lungimea exactă a
vieţii sale.

24. Efectuând concentrare asupra bunăvoinţei, tandreţii,

satisfacţiei şi dezinteresării, ascetul este în stare să obţină
prietenia oricui doreşte.

25. Efectuând concentrare asupra puterii elementelor, sau

asupra regatului animalelor, ascetul este în măsură se le
manifesteze pe acestea în el însuşi.

26. Prin concentrarea minţii sale asupra clipei, obiectelor

ascunse sau aflate la distanţă, în fiecare zonă a naturii,
ascetul primeşte cunoaştere amănunţită referitoare la ele.

27. Prin concentrarea minţii sale asupra soarelui, în ascet

se naşte o cunoaştere privind toate sferele dintre pământ şi
soare.
46
28. Prin concentrarea minţii sale asupra lunii, în ascet se
naşte o cunoaştere despre stelele fixe.

29. Prin concentrarea minţii sale asupra stelei polare,

ascetul este în stare să ştie timpul fix şi mişcarea fiecărei
stele din Brahmanda din care face parte acest pământ.
„Brahmanda” aici înseamnă marele sistem, denumit de
unii „univers”, în care este această lume.

30. Prin concentrarea minţii sale asupra plexului solar,

ascetul primeşte o cunoaştere a structurii corpului
material.

31. Prin concentrarea minţii sale asupra centrului nervos

din adâncul gâtului, ascetul este în stare să depăşească
foamea şi setea.

32. Prin concentrarea minţii sale asupra centrului nervos

de sub gât, ascetul este în măsură să prevină ca corpul său
să fie deplasat, fără vreo acţiune de forţă a muşchilor săi.

33. Prin concentrarea minţii sale asupra luminii din cap,

ascetul primeşte puterea de a vedea fiinţe divine.
Există aici două interferenţe ca nu au nici un corespondent
în lumea modernă. Una este aceea că există o lumină în
cap; şi cealaltă, că există fiinţe divine care pot fi văzute de
către cei care se concentrează asupra „luminii din cap”. Se
ştie că un anumit nerv, sau curent psihic, denumit
Brahmarandhra-nadi, trece prin creier aproape de vârful
capului. Acolo colectează principiul luminos din natură
47
şi este numit jyotis - lumina din cap. Şi, aşa cum orice
rezultat trebuie obţinut prin folosirea mijloacelor
corespunzătoare, vederea fiinţelor divine poate fi realizată
prin concentrarea pe acea parte a corpului conectată mai
mult cu ele. Acest punct - sfârşitul lui Brahmarandhra-
nadi - este şi locul unde se face conexiunea între om şi
forţele solare.

34. Ascetul poate, după o lungă practică, să nu mai ia în

considerare diferitele ajutoare în sprijinul concentrării
recomandate până acum pentru o mai uşoară obţinere a
cunoaşterii şi va fi în stare să posede orice cunoaştere pur
şi simplu prin dorinţă.

35. Prin concentrarea minţii sale asupra Hridaya, ascetul

obţine pătrunderea şi cunoaşterea condiţiilor mentale,
scopurilor şi gândurilor altora, ca şi o înţelegere corectă a
celor ale sale.
Hridaya este inima. Există oarecare controverse printre
mistici dacă se referă la inima musculară sau la vreun
centru nervos la care aceasta duce, ca în cazul unei direcţii
similare pentru concentrarea pe ombilic, când, de fapt, se
referă la câmpul de nervi denumit plexul solar.

36. Prin concentrarea minţii sale asupra adevăratei naturi a

sufletului ca fiind complet distinct de orice trăiri, şi
decuplat de toate lucrurile materiale, şi separat de
înţelegere, în ascet apare o cunoaştere a adevăratei naturi a
sufletului însuşi.
48
37. Din dfelul special de concentrare descris mai sus, în
ascet apare, şi rămâne cu el permanent, o cunoaştere a
tuturor lucrurilor, fie că sunt cele sesizate prin intermediul
organelor corpului fie prezentate în alt mod contemplării
sale.

38. Puterile descrise mai sus pot deveni obstacole în calea

concentrării perfecte, datorită posibilităţii ca din
practicarea lor să decurgă admiraţia şi plăcerea, dar ele nu
sunt obstacole pentru ascetul care este perfect în practica
prescrisă.
„Practică prescrisă”, vezi Aforismele 36, 37.

39. Sinele interior al ascetului poate fi transferat oricărui

alt corp şi să aibă acolo controlul complet, pentru că el a
încetat să fie ataşat mental de obiectele simţului, prin
obţinerea de către el a cunoaşterii modului în care şi
mijloacelor prin care mintea şi corpul sunt conectate.
Aşa cum această filozofie consideră că mintea, nefiind
rezultatul creierului, intră în corp pe o anumită cale şi este
conectată cu el într-un anumit fel, acest aforism spune că
atunci când ascetul obţine o cunoaştere a procesului exact
al conectării minţii cu orice alt corp, transferă puterea de a
folosi organele cadrului ocupat pentru trăirea efectelor din
funcţionarea simţurilor.

40. Prin concentrarea minţii sale şi devenind stăpânul

acelei energii vitale denumită Udana, ascetul obţine
puterea de a se ridica de sub apă, pământ sau altă materie.
49
Udana este numele dat unuia din aşa numitele „aere
vitale”. Acestea sunt de fapt anumite funcţii nervoase
pentru care psihologia noastră nu are o denumire, şi
fiecare are funcţia sa. Se poate spune că cunoscându-le, şi
cum să le controlezi, poţi să-ţi modifici polaritatea după
cum vrei. Aceleaşi observaţii sunt valabile şi pentru
aforismul care urmează.

41. Prin concentrarea minţii sale asupra energiei vitale

denumită Samana, ascetul primeşte puterea de a arăta ca şi
cum ar fi o lumină aprinsă.
[Acest efect a fost văzut de interpret în câteva ocazii
alături de unul care primise puterea. Efectul era ca şi cum
persoana avea o luminiscenţă sub piele. - W.Q.J.]

42. Prin concentrarea minţii sale asupra relaţiilor între

ureche şi A'kas'a, ascetul obţine puterea de a auzi toate
sunetele, atât de pe pământ cât şi din eter, de departe sau
de aproape.
Cuvântul A'kas'a a fost tradus atât ca “eter” cât şi ca
“lumină astrală”. În acest aforism, este folosit în primul
sens. Sunetul, ne amintim, este proprietatea distinctivă a
acestui element.

43. Prin concentrarea minţii sale asupra corpului uman, în

relaţia acestuia cu aerul şi spaţiul, ascetul este în măsură
să schimbe după dorinţă polaritatea corpului său şi ca
urmare obţine puterea de a-l elibera de sub controlul
legilor gravitaţiei.
50
44. Când ascetul a stăpânit complet toate influenţele pe
care corpul le are asupra omului interior şi a lăsat deoparte
toate preocupările în ce-l priveşte, şi în nici un fel nu mai
este influenţat de aceasta, consecinţa este o eliminare a
tuturor întunecărilor intelectului.

45. Ascetul obţine controlul complet asupra elementelor

prin concentrarea minţii sale asupra celor cinci categorii
de proprietăţi din universul manifest; mai întâi, cele ale
personajului brut sau bazat pe observaţie; a doua
[categorie], cele ale formei; a treia, cele ale calităţii
subtile; a patra, cele susceptibile de deosebire, ca lumina,
acţiunea şi inerţia;a cincea, cele care au influenţă în
diferite grade la producerea de fructe prin acţiunea lor
asupra minţii.

46. Din obţinerea unei astfel de puteri asupra elementelor,

rezultă diferite calităţi ale ascetului, pentru spirit, puterea
de a-şi proiecta sinele interior în cel mai mic atom, de a-şi
extinde sinele interior la dimensiunile celui mai mare
corp, de a-şi face după dorinţă corpul material uşor sau
greu, de a da o extindere nedefinită corpului său astral sau
separat, membrelor sale, să-şi exercite o voinţă irezistibilă
asupra minţii altora, să obţină cea mai mare perfecţiune a
corpului material şi capacitatea de a păstra aceată
perfecţiune, atunci când o obţine.

47. Perfecţiunea corpului material constă în culoare, formă

plăcută, tărie şi densitate.
51
48. Ascetul obţine control complet asupra organelor
simţului prin faptul că a efectuat Sanyama (concentrare)
faţă de percepţie, natura organelor, egoism, calitatea
organelor de a fi în funcţiune sau repaus, şi puterea lor de
a produce sau nu valoare din conectarea lor cu mintea.

49. Ca urmare, din toate acestea apar în ascet puterile; de

a-şi deplasa corpul dintr-un loc în altul repede ca gândul,
de a extinde funcţionarea simţurilor sale dincolo de
graniţele locului sau piedicile materiei şi să modifice orice
obiect material dintr-o formă în alta.

50. În ascetul care a obţinut o cunoaştere distinctivă

corectă a adevărului şi a naturii sufletului, apare o
cunoaştere a tuturor existenţelor în natura lor esenţială şi
stăpânirea lor.

51. În ascetul care atinge o indiferenţă chiar şi faţă de

perfecţia menţionată ultima dată, prin faptul că şi-a distrus
ultimii germeni de dorinţă, vine o stare a sufletului care se
numeşte Izolare. [Vezi nota despre Izolare în Cartea IV]

52. Ascetul ar trebui să nu formeze o asociere cu fiinţele

celeste care pot apare în faţa lui, nici să arate că este mirat
de apariţia lor, căci rezultatul ar fi o reînoire a supărărilor
minţii.

53. O cunoaştere mare şi cea mai subtilă apare din

deosebirea care urmează concentrării minţii efectuată faţă
de relaţia dintre momente şi ordinea lor.
52
Aici Patanjali vorbeşte despre diviziunile fundamentale
ale timpului, care nu pot fi divizate mai mult, şi despre
ordinea în care se preced şi se urmează una pe alta. Se
spune că se poate obţine o percepere a acetor perioade, şi
rezultatul ar fi că acel care discriminează asta merge spre
o percepţie mai mare şi mai largă a principiilor din natură,
care sunt atât de obscure încât filozofia modernă nici
măcar nu ştie de existenţa lor. Ştim că putem distinge
astfel de perioade ca zile şi ore şi există multe persoane,
năcute matematicieni, care pot percepe succesiunea
minutelor şi pot spune exact, fără să aibă ceas, câte minute
au trecut între oricare două momente. Minutele, percepute
astfel de aceste minuni matematice, nu sunt, totuşi,
diviziunile fundamentale de timp la care se face referire în
Aforism, dar sunt ele însele compuse din astfel de
fundamentale. Nu pot fi date nici un fel de reguli pentru o
astfel de concentrare, căci este atât de departe pe calea
progresului încât ascetul găseşte singur regulile, după ce a
stăpânit toate procesele anterioare.

54. Din acestea în ascet rezultă o putere de a discerne

diferenţe subtile imposibil de cunoscut prin alte mijloace.

55. Cunoaşterea care izvorăşte din această perfecţionare a

puterii de discriminare se numeşte „cunoaşterea care te
salvează de re-naştere”. Ea are toate lucrurile şi natura
tuturor lucrurilor pentru obiectele sale, şi percepe tot ceea
ce a fost şi este, fără limite în timp, loc sau situaţie, ca şi
cum toate ar fi în prezent şi se prezintă contemplatorului.
53
Un astfel de ascet despre care se vorbeşte în acest aforism
şi în următorul, este un Jivanmukta şi nu este supus
reîncarnării. El totuşi poate încă să trăiască pe pământ dar
nu este supus în vreun fel corpului său, sufletul fiind
oricând perfect liber. Şi astfel este considerat a fi în starea
celor care se numesc, în literatura teosofică, Adepţi,
Mahatma, Maeştri.

56. Când mintea nu se mai concepe pe sine a fi

cunoscătorul, sau trăitprul, şi a devenit una cu sufletul -
adevăratul cunoscător şi trător - are loc Izolaţia şi sufletul
este emancipat.

SFÂRŞITUL CĂRŢII A TREIA

Cartea 4. Natura esenţială a Izolării

1. Perfecţionările corpului, sau puterile super-umane, sunt

produse prin naştere, sau prin ierburi puternice, sau prin
incantaţii, penitenţe sau meditaţii.
Singura cauză a perfecţiunilor permanente este meditaţia
efectuată în încarnările anterioare celeia în care apare
perfecţiunea, căci perfecţiunea prin naştere, precum
puterea păsărilor de a zbura, este temporară, la fel cum
sunt cele care apar în urma incantaţiilor, elixirelor şi alte
asemenea. Dar când meditaţia apare, ea influenţează
fiecare încarnare. Trebuie de asemenea să rezulte că
meditaţia asupra diavolului va avea ca rezultat apariţia
perfecţiunii în rele.
54
2. Schimbarea unui om într-o altă clasă de fiinţe - cum ar
fi cea a fiinţelor celeste - se face prin insuflarea
caracterelor.
Se face aluzie la posibilitatea - admisă de hinduşi - ca
omul să fie modificat într-un Deva, sau fiinţă celestă, prin
forţa penitenţelor şi meditaţiei.

3. Anumite merite, lucrări şi practici se numesc

„ocazionale” pentru că ele nu produc modificarea
esenţială a naturii; dar ele sunt eficiente pentru
îndepărtarea obstrucţiilor în calea meritului anterior, ca în
cazul gospodarului care înlătură obstacolele de pe cursul
canalului de irigaţii, care atunci curge înainte.
Aceasta intenţionează să explice mai mult Aforismul 2
arătând că în orice încarnare anumite practici [de ex. cele
prezentate anterior] vor îndepărta obstrucţiile karmei
anterioare a omului, şi karma se va manifesta; deci, dacă
nu au fost urmate practicile, rezultatul meditaţiei
anterioare ar putea fi amânat până la o nouă viaţă.

4. Minţile care acţionează în diferite corpuri pe care

ascetul şi le asumă în mod voluntar sunt producţia numai a
egoismului său.

5. Şi pentru diferite activităţi ale diferitelor minţi, mintea

ascetului este cauza mişcării.

6. Printre minţile constituite diferit ca urmare a naşterii,

ierburilor, incantaţiilor, penitenţelor şi meditaţiei numai
55
cea datorată meditaţiei este lipsită de bazele depozitelor
mentale datorate muncii.
Aforismul se aplică tuturor claselor de oameni şi nu
corpurilor asumate de ascet; trebuie avută permanent în
vedere doctrina filozofiei pe care fiecare viaţă o lasă în
depozitele mentale ale ego-ului, care formează bază pentru
vicisitudinile următoare din alte vieţi.

7. Munca ascetului nu este nici pură nici întunecată, ci este

specifică lui, în timp ce cea a altora este de trei feluri.
Cele trei feluri de muncă la care se face aluzie sunt (1)
pură în acţiune şi motivaţie; (2) întunecată, precum cea a
fiinţelor infernale; (3) cea generală a oamenilor, pură-
întunecată. A patra este cea a ascetului.

8. Din aceste munci rezultă, în fiecare încarnare, o

manifestare numai a acelor depozite mentale care pot
ajunge la fructificare în mediul prevăzut.

9. Deşi manifestarea depozitelor mentale poate fi

interceptată de medii nepotrivite, diferind în funcţie de
clasă, loc şi timp, există o relaţie imediată între ele, pentru
că memoria şi şirul gândurilor auto-reproductive sunt
identice.
Aceasta este pentru a elimina un dubiu cauzat de
Aforismul 8 şi vrea să arate că memoria nu se datorează
numai materiei creierului, ci este posedată de ego-ul care
se încarnează, care conţine toate depozitele mentale într-o
stare latentă, fiecare devenind manifestă atunci când
constituţia şi mediul favorabile sunt disponibile.
56
10. Depozitele mentale sunt eterne datorită forţei dorinţei
care le produce.
În ediţia indiană aceasta spune că depozitele rămân
datorită „binecuvântării”. Şi deoarece acest cuvânt este
folosit într-un sens special, nu-l dăm aici. Toate depozitele
mentale rezultă dintr-o dorinţă de bucurie, fie din dorinţa
de a evita în viaţa următoare anumite suferinţe din această
viaţă, sau din sentimentul pozitiv exprimat în dorinţă, „fie
ca plăcerea asta şi asta să fie a mea”. Aceasta este
denumită „binecuvântare”. Şi cuvântul „etern” are o
semnificaţie specială, însemnând numai acea perioadă
cuprins într-o „zi a lui Brahma”, care durează o mie de
epoci.

11. Deoarece ele sunt colectate în funcţie de cauză, efect,

substrat şi bază, când acestea sunt îndepărtate, rezultatul
este că există o non-existenţă a depozitelor mentale.
Aforismul îl completează pe cel precedent şi vrea să arate
că, deşi depozitele vor rămâne pentru „eternitate” dacă
sunt lăsate singure - fiind mereu adăugate de noi trăiri şi
dorinţe similare - deşi pot fi îndepărtate prin eliminarea
cauzelor care le produc.

12. Ceea ce a trecut şi ceea ce urmează să vină, nu sunt

reduse la non-existenţă, căci relaţiile proprietăţilor diferă
de la unul sau altul.

13. Obiectele, fie subtile sau nu, sunt făcute din trei
calităţi.
57
Cele ”trei” calităţi sunt Sattwa, Rajas, Tamas sau Adevăr,
Activitate şi Întuneric: Adevărul corespunzând luminii şi
bucuriei; Activitatea pasiunii; şi Întunericul malignului,
odihnei, indiferenţei, nepăsării, morţii. Toate obiectele
manifeste se compun din acestea trei.

14. Unitatea lucrurilor rezultă din unitatea modificării.

15. Cunoaşterea este distinctă de obiect, căci există o

diversitate de gânduri printre observatorii unui obiect.

16. Un obiect este sesizat sau nu corespunzător de minte

dacă mintea este sau nu afectată de obiect.

17 . Modificările minţii sunt întotdeauna cunoscute

spiritului conducător, pentru că el nu este dupus
modificării.
Deci, prin toate schimburile la care mintea şi sufletul sunt
spuse, sufletul spiritual, I's'wara, rămâne nemişcat,
“martor şi spectator”.

18. Mintea nu este auto-iluminantă, pentru că este un

instrument al sufletului, este colorată şi modificată de
trăiri şi obiecte şi este cognoscibilă de suflet.

19. Atenţia concentrată asupra a două obiecte nu poate

avea loc simultan.

20. Dacă o percepţie este cognoscibilă de o alta, atunci ar

exista în continuare necesitatea pentru cunoaştere şi
58
cunoaştere, şi din asta ar avea loc o confuzie a memoriei.

21. Când înţelegerea şi sufletul sunt unite, atunci apare

cunoaşterea de sine.
Cunoaşterea de sine de care se vorbeşte aici este acea
iluminare interioară dorită de toţi misticii, şi nu este doar o
cunoaştere a sinelui în sensul obişnuit.

22. Mintea, când este unită cu sufletul şi complet la curent

cu cunoaşterea, cuprinde în mod universal toate obiectele.

23. Mintea, deşi îşi asumă diferite forme datorită

nenumăratelor depozite mentale, există în scopul
emancipării sufletului şi funcţionează în cooperare cu
acesta.

24. În acela care ştie diferenţa între natura sufletului şi

minţii, dispare falsa noţiune despre suflet.
Mintea este doar o unealtă, un instrument sau mijloc prin
care sufletul primeşte experienţă şi cunoaştere. În fiecare
încarnare, mintea este nouă. Este o parte a aparatului
furnizat sufletului prin nenumărate vieţi pentru a obţine
esperienţă şi a culege fructul muncii depuse. Noţiunea
cum că mintea este ori un cunoscător ori trăitor este una
falsă, care trebuie eliminată înainte ca emanciparea să fie
realizată de suflet. Ca urmare s-a spus că mintea
funcţionează sau există pentru realizarea salvării
sufletului, şi nu sufletul de dragul minţii. Când acest lucru
este deplin înţeles, este văzută permanenţa sufletului şi
toate relele care apar din ideile false încep să dispară.
59
25. Atunci mintea devine orientată spre discriminare şi
supusă în faţa Izolării.

26. Dar în intervalele dintre meditaţii apar alte gânduri, ca

o consecinţă a continuării vechilor impresii care nu au fost
încă şterse.

27. Mijloacele care urmează a fi adoptate pentru evitarea

şi eliminarea acestora sunt aceleaşi ca înainte, prezentate
pentru înlăturarea necazurilor.

28. Dacă ascetul nu doreşte să fructifice, chia dacă

cunoaşterea perfectă a fost atinsă şi nu este inactivă, are
loc meditaţia denumită tehnic Dharma Megha - norul
virtuţii - din cunoaşterea sa absolută perfect distinctivă.
Comentatorul explică faptul că, atunci când ascetul a atins
punctul descris în Aforismul 25, dacă se concentrează
asupra prevenirii oricăror altor gânduri, şi nu doreşte să
obţină puterile rezultând doar din dorinţa sa, se atinge o
fază următoare a meditaţiei, carese numeşte „norul
virtuţii”, pentru că e ca şi cum furnizează ploaia spirituală
pentru a obţine finalul capital al sufletului - emanciparea
totală. Şi conţine o atenţionare că, până la atingerea
scopului capital, dorinţa de fructificare este un obstacol.

29. Ca urmare rezultă o îndepărtarea a necazurilor şi a

întregii munci.

30. Apoi, din infinitatea cunoaşterii absolut liberă de

60
obscurantism şi impuritate, ceea ce poate fi cunoscut apare
uşor de fructificat.

31. După aceea, alternarea în modificările calităţilor,

realizând scopul sufletului - experienţă şi emancipare - se
încheie.

32. Se observă atunci că momentele şi ordinea lor de

precădere şi succesiune sunt aceleaşi.
Acesta e un pas mai departe faţă de Aforismul 53, Cartea
3, unde se spune că din discriminarea fundamentalelor
timpului rezultă o percepţie a principiilor foarte subtile şi
obscure ale universului. Aici, ajungând la Izolare, ascetul
vede chiar şi dincolo de fundamentale şi acestea, deşi
capabile să influenţeze omul care a atins acest stadiu, sunt
identice pentru ascet, pentru că el este stăpânul lor. Este
extrem de dificil de interpretat acest aforism; şi în original
el este „ordinea este echivalentul momentului”. Pentru a-l
exprima altfel, se poate spune că în tipurile de meditaţie
prezentate în Aforismul 53, Cartea 3, în minte merge
înainte o cunoaştere calculativă, în timpul căreia
contemplatorul, nefiind încă stăpânul deplin al acestor
diviziuni ale timpului, este obligat să le observe pe măsură
ce ele trec prin faţa sa.

33. Reabsorbţia calităţilor care au consumat scopul

sufletului sau statornicia sufletului unit cu înţelegerea în
propria natură, este Izolare.
Aceasta este o declaraţie generală a naturii Izolării, numită
uneori Emancipare. Calităţile despre care s-a vorbit
61
până acum, găsite la toate obiectele şi care au influenţat şi
întârziat sufletul, au încetat să fie interpretate greşit de
către el drept realităţi şi consecinţa este că sufletul rămâne
în natura sa neinfluenţat de marile „perechi de opuşi” -
plăcere şi durere, bun şi rău, rece şi cald, ş.a.m.d.
Cu toate acestea nu trebuie dedus că filozofia ajunge la o
negaţie, sau o răcire, aşa cum cunvântul nostru englezesc
„Izolare” ar părea să fie. Dimpotrivă. Până la atingerea
acestui stadiu, sufletul, influenţat şi deviat permanent de
obiecte, simţuri, suferinţe şi plăcere, nu poate lua parte în
mod conştient şi universal la marea viaţă a universului.
Pentru a o face, el trebuie să fie în mod ferm „în propria
natură”; şi apoi el merge mai departe - aşa cum admite
filozofia - pentru a aduce scopul tuturor celorlalte suflete
care încă se luptă pe drum. În mod vădit alte aforisme nu
şi-ar avea locul.

SFÂRŞITUL CĂRŢII 4

Fie ca I's'wara să fie pe aproape şi să-i ajute

pe cei care citesc această carte.
OM

62