Managementul educaţional şi dezvoltarea gustului estetic

1.     Lectura în procesul educaţional

Şcoala are privilegiul de a determina în mare măsură devenirea ulterioară a

individului, profesia pe care o va urma precum şi în mare parte bagajul de
cunoştinţe pe care individul îl duce cu el mai departe. Astfel, cititorii de cărţi cresc
pe băncile şcolii, şi responsabilitatea cadrelor didactice e să aprindă pasiunea
pentru lectură în inima micilor potenţiali cititori. Profesorii au dificila
responsabilitate de a concura mass-media şi jocurile de calculator făcând din
lectură nu doar o alternativă viabilă ci una de preferat. Nu este nici pe departe o
sarcină uşoară dar odată câştigat acest război ce se duce pentru timpul elevilor,
putem considera că ne-am achitat de o bună parte din datoria morală faţă de elevi.
Personalitatea multor elevi este deja conturată la sfârşitul şcolii, iar tocmai aceasta
e menirea organizaţiei şcolare formarea personalităţii elevilor.

          O educaţie completă este cea ce se finalizează cu autoeducaţia care să dureze

toată viaţa. Astfel, lectura trebuie integrată cu mult mai multă responsabilitate în
activitatea didactică.

2.     Clasificarea lecturilor

Adrian Marino, stabileşte următoarele modalităţi de lectură: lectura-

informaţie, lectura - distracţie, lectura-refugiu, lectura-plăcere, lectura - cultură,
lectura – existenţă. Lor li se poate adăuga cu eventuale suprapuneri, lectura de
întreţinere, de îmbunătăţire a modului de exercitare a profesiei, lectura ca recreere,
divertisment, cale spre cunoaşterea culturală sau ştiinţifică, ca pasiune a vieţii,
lectura ca provocare a lecturii, a analizei şi creativităţii, lectura curiozitate etc.
 Ca alte forme şi împărţiri se pot aminti şi lectura-drog, lectura tranchilizant,
cu valori terapeutice. Există aşa cum s-a spus de către specialişti, riscuri provocate
de lectura malefică, lectura evazionistă, lectura haotică. Duşmani ai lecturii-lectură
sunt şi lectura-drog, lectura - xenofilică, lectura oblică, lectura sporadică şi
nesistematică, lectura aparentă, lectura în condiţii fizice dăunătoare, etc. Acestea,
evident trebuie combătute, evitate, lectura fiind oricând efort, meditaţie, spor de
cunoaştere, paginile cărţilor exprimând coerenţa unei gândiri şi impunând
recunoaşterea şi asimilarea ei.”[1]  Lecturile elevilor se pot grupa însă în trei mari
categorii: lecturi obligatorii, lecturi suplimentare(facultative) şi lecturi extraşcolare.

a.      Lecturi obligatorii

Sunt stabilite prin programele şcolare şi sunt în mare parte cuprinse sau
discutate în manuale. Se urmăreşte stabilirea unui contact cu diverse creţii literare
şi deprinderea de a analiza cuprinsul unor opere literare. La clasele de gimnaziu
aceste opere sunt de întindere mică, iar la liceu lectura obligatorie are un volum
mai amplu.  Cel mai important lucru e ca profesorul să acorde o atenţie deosebită
lecturilor obligatorii convingându-l pe elev că studiul după notiţe, manual sau
faimoasele referate de pe internet nu este suficient. Pentru a preveni o muncă
formală profesorul nu trebuie să accepte a-şi desfăşura activitatea de predare a
textelor mai lungi  fără ca acestea să fi fost citite integral de elevi.

b.     Lecturi facultative

Nu constituie o obligaţie ci o recomandare ce are în vedere familiarizarea

elevilor cu cele mai reprezentative creaţii literare. „Cunoaşterea din lectură a altor
opere decât cele analizate în clasă asigură nu numai orientarea generală în
literatura română ci şi o mai bună înţelegere a capitolelor de istorie a literaturii
predate în orele de curs. Pentru reuşita lecţiilor de literatură din clasă, trebuie
desfăşurată o intensă activitate în afara clasei.”[2]

Pentru a crea un condiţii optime lecturii, profesorul trebuie să stârnească

interesul elevilor, să ofere lista din timp, să acorde un spaţiu în cadrul orelor pentru
a evalua. Un bun criteriu pentru stimularea interesului  îl reprezintă provocarea de
discuţii contradictori 22322c214w i pe marginea unei lecturi suplimentare.

c.     Lecturi extraşcolare

Dacă lectura obligatorie şi cea suplimentară sunt evaluate de profesor nu

acelaşi lucru se poate spune despre lecturile extraşcolare. Acestea ar trebui însă
verificate deoarece dacă literatura poate fi o bună călăuză, tot ea poate fi un rău
sfătuitor. De felul cum profesorul ştie să canalizeze lecturile elevilor depinde
atitudinea şi comportamentul lor de mai târziu.

Ceea ce elevii aleg să citească fără a li se fi cerut spune foarte multe despre
structura lor interioară, despre preocupările, frământările şi de ce nu, gusturile lor.
Un elev a citit spre exemplu Ion de Liviu Rebreanu, şi dacă această carte de la
lectura obligatorie a atins o coardă sensibilă în sufletul lui, va citi şi Ciuleandra de
acelaşi autor, când o va găsi pe rafturile bibliotecii.

3.     Promovarea lecturii

O secvenţă foarte importantă în stimularea interesului pentru lectură şi

formarea de cititori pasionaţi  este legată de felul în care se recomandă ce să
citească şi cum să citească. Pentru a preveni receptarea ca obligativitate a lecturii
particulare se va stârni curiozitatea elevilor în diferite feluri: nu se va da lista
anuală la începutul semestrului I , ci se vor stabili titluri pe 2-3 săptămâni; va face
prezentarea unor cărţi în aşa fel încât să ambiţioneze elevii în achiziţionarea şi
lecturarea lor; va povesti incomplet momente ale unor naraţiuni, lăsând elevilor un
semn de curiozitate în finalizarea întâmplărilor; va caracteriza unele personaje,
îndemnând elevii la căutarea independentă, prin lectură integrală, a locului acestora
în naraţiune, a relaţiilor cu alte personaje; va recita una sau două strofe dintr-o
lirică sau poem liric, îndemnând elevii la realizarea integralităţii textului;  va
controla fişele de bibliotecă ale copiilor şi va vedea bibliotecile lor personale.
Pentru organizarea şi desfăşurarea îndrumării lecturii suplimentare a elevilor, se
vor putea folosi  ca metode, la clasele I şi a II-a, citirea expresivă şi
povestirea.               

            Începând cu clasa a III-a, elevii  vor realiza într-un caiet de lecturi
suplimentare, însemnări personale asupra celor citite . În acest caiet, elevii vor nota
titluri, autori, citate, vor povesti, vor înregistra numele personajelor, vor caracteriza
sumar unele personaje, îşi pot exprima părerea asupra unor fapte, personaje,
expresii literare. Este important ca asemenea notaţii să fie verificate periodic de
către  învăţător, făcând aprecieri stimulative, spre a determina elevii să-şi formeze
un stil de afişare, selectare şi înregistrare a informaţiilor acumulate din cărţi.

             Valorificarea textelor literare în serbări şcolare , montaje literare, şezători

literare, teatru literar, procese şi jocuri literare, constituie nu numai o splendidă
activitate artistică, ci şi o formă de cunoaştere a cat mai multor opere literare.

             Popularizarea cărţilor  este o formă esenţială de stimulare a interesului

pentru alcătuirea unei biblioteci personale, de formare a dragostei pentru carte,
pentru citit. Popularizarea cărţilor se face prin: vizitarea bibliotecii; organizarea de
întâlniri cu scriitori;  organizarea de expoziţii de cărţi; medalioane literare;
participarea la spectacole de teatru; vizitarea librăriilor.
            Publicarea  creaţiilor artistice ale elevilor la gazeta de perete a clasei, în
reviste pentru copii, în revista şcolii este o altă metodă în stimularea interesului
pentru  lectură.

            Efectuarea tabelului cu evidenţa lecturii elevilor  şi afişarea lui în clasă va

stimula concurenţial cititul cărţilor. Văzând ce şi cat au citit colegii, elevii se vor
ambiţiona să aibă în dreptul numelui lor cat mai multe şi variate texte lecturate.

             Lectura suplimentară a elevilor este un excelent suport pentru realizarea

obiectivelor citirii. Iubirea pentru carte se formează în mod sistematic, cu multă
răbdare şi îndrumare. Este cea mai frumoasă achiziţie a elevului care se exprimă,
ca aleasă satisfacţie, pentru întreaga viaţă. Cititul cărţilor devine o utilă formă de
recuperare a timpului şi un excelent prilej de fascinaţie.

4.     Strategia lecturii

„Predarea literaturii române în liceu dezvoltă cercul de cunoştinţe însuşite în

şcoala generală, continuă cultivarea gustului pentru literatură, formează la elevi
posibilitatea de a stabili criterii ferme de selectare a marilor valori cu care să se
opereze în procesul lecturii.”[3]

a.      Cuvântul în codul lecturii

Lectura operei literare înseamnă a analiza şi interpreta specificul literaturii

de a comunica prin limbaj un mesaj estetic. Cititorul este invitat să trăiască în
spaţiul lecturii experienţa sa de viaţă, devine re-creator al textului pe care l-a citit.
Lectura este prin urmare „un eveniment al cunoaşterii” şi presupune „un mod de a
situa opera, de a stabili elemente disjunctive suplimentare (necesare) de a epiciza
textul, ..., de a privi dintr-un unghi epic toţi factorii de creaţie angajaţi şi în actul
interpretării.”[4]

Ca orice sistem de comunicare, literatura îşi transmite mesajul codificat într-

un sistem de semne estetice. Codul artistic al operei literare se exprimă prin cuvânt.
Lectura deci trebuie să aibă în vedere faptul că literatura are o anumită atitudine
faţă de cuvânt. Cuvântul nu e doar un mijloc de comunicare ci un mijloc artistic.
Elevii trebuie antrenaţi să deosebească limbajul artistic de cel comun şi de cel
ştiinţific. Explorarea operei literare începe de la cuvânt.

b.     Opera literară şi nivelele receptării

Opera literară deţine mijloace specifice de cunoaştere a lumii raportată la

om. Astfel, opera literară are atât caracter cognitiv cât şi formativ. Literatura nu
este altceva decât o modalitate de comunicare şi de emitere a unor mesaje într-un
limbaj specific. Receptarea operei solicită atât spiritul creator al cititorului cât şi
gustul pentru lectură al acestuia. Nivelele estetice ale interesului artistic stabilite de
Iustina Itu, sunt următoarele:

     Trăirea elementară a conţinutului operei receptare senzorială şi

emoţională

     Receptarea textului ca structură artistică

     Posibilitatea de apreciere estetică

c.     Tehnici de lucru cu cartea

 Prin munca independentă a elevului cu cartea se organizează studiul
literaturii ca un act de cunoaştere, deoarece elevii sunt angajaţi în descoperirea,
analiza şi interpretarea fenomenului literar.

„Familiarizarea elevilor cu cartea, ca instrument al muncii intelectuale se

realizează la nivelul ciclului gimnazial când se trece de la prima etapă a lecturii
(etapa sensibilizatoare), la cea de-a doua etapă(lectura studiu, concretizată în
însemnarea celor citite). Încă din ultima clasă de gimnaziu, elevul trebuie
acomodat cu diverse forme de extragere a cunoştinţelor dobândite în cursul
lecturii, cum ar fi: teza, planul, rezumatul, conspectul, extrasul şi nota de
studiu.”[5]

În clasele liceale se poate lucra cu fişa de studiu completă. Deşi tehnica elimină tot
mai mult puterea documentului scris manual în favoarea celui informatizat, va mai
trece ceva vreme până va fi eliminat pe deplin utilitatea fişei de lectură. Desigur
există o variantă mai la îndemână de a realiza fişele de lectură, pe calculator.
Dintre avantajele lucrului cu calculatorul putem aminti: uşurinţa cu care se pot
organiza documentele, arhivarea acestora nu mai se face manual ci după un
program bine pus la punct, astfel fiind mult mai uşor de găsit un document. Tot
între avantajele electronicii amintesc şi posibilitatea utilizării diverselor citate
extrase pe fişe fără a fi necesară rescrierea, doar utilizând tastatura. Fişele
electronice pot fi completate, modificate, îmbogăţite prin simpla adăugare de
informaţii.

Astfel, fără a elimina fişele de lectură, ci îmbrăcându-le doar în altă haină, mai
eficientă şi mai modernă, le putem clasifica astfel: fişe conspect, fişe cu citate, fişe
referitoare la arta compoziţională, fişe cu observaţii asupra vocabularului, fişe ce
cuprind aspecte ale stilului, fişe cu observaţii asupra versificaţiei, fişe cu citate şi
comentarii din bibliografia critică, fişe de cercetare şi dezbatere a unei teme
propuse de profesor sau de elev.

d.     Textul literar un pretext al vieţii extraşcolare

Studiul textului literar prin metode de stimulare a muncii  independente este

forma de bază a organizării procesului de receptare a literaturii în şcoală. Există
posibilităţi de valorificare a fişelor de lectură în organizarea unor activităţi
extraşcolare complementare. Aceste activităţi, menite să ţină ocupată mintea
elevilor cu lucruri de valoare într-o societate care oferă şi aşa destul de mult chiar
dacă doar stai şi priveşti sunt următoarele: cercul literar, revista literară şi
excursiile literare.    

Vom trata pe scurt doar aspectul revistei literare, pe motiv că ţine de orgoliul
fiecărei şcoli de a avea o revistă proprie, şi de orgoliul elevilor de a-şi vedea
numele publicat. Fiind la vârsta în care personalitatea se dezvoltă şi are nevoie de
un reper solid în aprecierea celorlalţi e de dorit ca profesorul să ofere posibilitatea
de a se remarca făcând lucruri care-şi pun amprenta în mod pozitiv pe dezvoltarea
lor ulterioară. Astfel, revista devine o bună pistă de lansare a talentelor artistice, la
vârsta liceală. Elevii pot fi încurajaţi să publice note de lectură pe marginea unor
cărţi citite, comunicări ştiinţifice sau chiar propriile creaţii literare.

5.     Obstacole în calea dezvoltării obiceiului de a citi

Motivaţia lecturii este diversă, specifică şi nespecifică, dar educabilă şi

lectura este concurată adesea de alte activităţi.

Deşi se cunosc şi la nivel de teorie se afirmă beneficiile lecturii asupra

cititorilor, se pot număra tot mai puţini cititori în devenire ieşind despre băncile
şcolii, comparativ cu anii trecuţi. Cauzele sunt multiple, şi tot mai atractive. Se
constată că invazia mass-media si a tehnologiilor ultraperformante ne tine departe
de carte. Sincer vorbind, invazia mass-media şi a tehnologiilor ultraperformante ne
depărtează infinit de CARTE deşi nu vor putea înlocui CARTEA niciodată...chiar
dacă prin intermediul lor o putem „ privi “...

a.      Mass-media

Odată cu dezvoltarea artelor audio-video licitaţia pentru timpul elevilor e tot

mai acută. Există o dependenţă pe care o creează atât vizionarea de filme,
ascultarea muzicii cât şi simpla vizionare a programelor tv, fără nici un scop
prestabilit. Este mai uşor să se stea în faţa televizorului şi să se urmărească un film
de acţiune decât să  se răsfoiască o carte. Filmul aduce imagini, sunete, efecte
speciale tot mai apreciate azi. Există o ierarhizare a filmelor în funcţie de calitatea
realizării, există premii ce răsplătesc o anume prestaţie. Elevii sunt astfel tentaţi să
fie martorii unei industrii foarte profitabile pentru cei ce o realizează. Există aşadar
o presiune dar şi un răspuns pe care televiziunea îl oferă curiozităţii copiilor. Fără a
nega aspectele pozitive ale mass-mediei, ţin să menţionez că şi aceasta, ca orice
lucru luat în abuz creează dependenţă. Elevii găsesc cu greu timp rămas neocupat
de televizor pentru a-şi face temele obligatorii.

Un alt efect negativ este vizionarea filmelor realizate după cărţi cerute la lectura
obligatorie, pentru a se familiariza cu subiectul romanului putând astfel renunţa la
lectură. Chiar dacă realizarea acestora este bună, nimic nu poate înlocui textul
scris.

b.     Revoluţia IT
 O afirmaţie care mi-a atras atenţia pe internet: „ Eu citesc mai puţin.
Prietenii mei citesc mai puţin. Copiii prietenilor mei nu citesc mai deloc - jocurile
pe calculator, bata-le vina. Cum ziceam, alte valori pentru care avem nevoie de
altă informaţie sau de informaţie pe căi mai rapide fiindcă trăim ceva mai
precipitat decât de obicei. Priorităţile se schimbă odată cu ritmul.” Dacă în urmă
cu treizeci de ani, computerul era un accesoriu de lux, azi aproape fiecare puşti este
mai în măsură decât părinţii lui să utilizeze un calculator. Indispensabil în
dezvoltarea ştiinţei şi în formarea unei culturi generale vaste, folosit în mod abuziv
la o vârstă mică, calculatorul, în mod paradoxal, limitează copilul în devenirea lui.
Jocurile pe calculator practicate sub supravegherea părinţilor şi limitate în timp pot
ajuta la dezvoltarea atenţiei şi a inteligenţei. Consumate în exces însă fură timpul
elevilor şi le oferă o dimensiune alternativă vieţii privându-i de contactul direct atât
cu oameni cât şi cu valorile culturii, printre care la loc de cinste situându-se cartea.

c.     Anturajul

„Spune-mi cu cine te împrieteneşti ca să-ţi spun cine eşti!” spune vechiul

proverb. Şi acest fapt e incontestabil. Anturajul îşi pune adânc amprenta asupra
fiecăruia. Elevii nu citesc deoarece ascet lucru nu e practicat nici de prietenii lor.
Se creează astfel o serie de relaţii de interdependenţă care afectează negativ
dezvoltarea elevilor. Psihologii evidenţiază tot mai mult impactul puternic pe care
îl are anturajul asupra elevului de vârstă şcolară. De la încercarea de a se adapta
până la conformarea la nivelul grupului de prieteni, un ele va face tot mai multe
concesii pentru a fi acceptat. Astfel, dacă mentalitatea modernă a eliminat lectura
ca alternativă a petrecerii timpului liber în defavoarea altor lucruri, e lesne de
înţeles că aceasta e o cauză a lipsei  interesului de a citi la elevi.

d.     Lipsa motivaţiei şi a recomandărilor

 Unii nu citesc pentru că nu îi îndrumă nimeni, alţii pentru că nu au o
motivaţie. Din păcate textul tipărit nu numără doar cărţi de valoare care îmbogăţesc
cultura celui ce-şi face timp să le răsfoiască. Există şi literatură de duzină fiind
astfel imperios necesară îndrumarea lecturii elevilor. Ei nu sunt în măsură să
selecteze. Au nevoie de cineva care să cunoască atât temperamentul potenţialului
cititor, gusturile şi preferinţele acestuia cât şi cărţile care i se potrivesc. Un astfel
de îndrumător va şti să motiveze şi să recomande astfel încât elevul să îşi formeze
gusturi literare de valoare.

e.      Lipsa resurselor financiare şi de timp

Din păcate, puterea de cumpărare este tot mai scăzută iar preţul cărţilor tot
mai ridicat. Explozia de edituri a adus şi o explozie de preţuri, puţini mai
permiţându-şi să achiziţioneze cărţi. Desigur, anticariatul reprezintă o opţiune care
îşi are minusurile ei. De la starea precară a cărţilor la timpul necesar căutării
anumitor autori sau volume, la preţul piperat al celor ce sunt într-o stare mai bună,
toate acestea sunt  obstacole în calea obiceiului de a citi.

Acestora li se adaugă şi timpul tot mai limitat al tuturor, de la părinţi la elevi, toţi
sunt într-o permanentă criză de timp. Societatea îşi solicită mai mult ca oricând
cetăţenii astfel că timpul liber este adesea insuficient pentru odihnă.

          Apar însă şi alte neajunsuri în calea lecturii care sunt mult mai greu de
înlăturat: mediocritatea, lenea, dezordinea, delăsarea, inconştienţa, pendularea între
confort şi efort. Literatura stă în relaţie relevantă cu viaţa. Există legătură strânsă
între rezultatele elevilor la învăţătură, lectură şi înclinaţii înspre autocunoaştere şi
înţelegerea cerinţelor şi preferinţelor, aptitudinile, interesele, succesele şi munca
intercondiţionându-se.
 6.     Contracararea obstacolelor

„Sunt unii oameni pentru care lectura a devenit o deprindere de viaţă,

oameni care renunţă la orice altă desfătare pentru un colţ liniştit în care să poată
citi o carte. Aceştia sunt oamenii de cultură, adevăraţii intelectuali, indiferent dacă
au trecut prin şcoli superioare sau şi-au format ei singuri cultura.”[6]

Radioul, filmul sau televiziunea, mijloace tehnice moderne de răspândire a

cunoştinţelor, nu pot înlocui calea cea mai sigură către cultură, care este lectura
atentă, harnică şi îndelungată. Această  deprindere de cititor nu se capătă la naştere
ci numai printr-o educaţie îndelungată.

Însă mai sunt cititori, ceea ce înseamnă că toate obstacolele în calea lecturii
pot fi în cele din urmă depăşite. Odată depăşite obstacolele, lectura va deveni parte
intergrantă a vieţii şcolarului, iar mai târziu a adultului care se va bucura de o vastă
cultură generală.

În vederea contracarării acestor efecte la nivelul şcolii vom aminti câteva

remedii:

     O bună cooperare între şcoală şi familie. Părinţii trebuie să fie un

sprijin activ în formarea interesului pentru lectură, limitând timpul
petrecut cu mass-media

     Transpunerea profesorului în rolul de animator şi stimulent al lecturii

pentru elevi, dezvoltarea unei valenţe mai apropiată a relaţiei
profesor-elev, o relaţie de încredere şi cunoaştere

     Promovarea lecturii ca o alternativă la fel de captivantă ca filmele sau

jocurile pe calculator prin evaluarea lor în mod atractiv
      Organizarea de activităţi extraşcolare menite să introducă elevul într-
un mediu cultural care să îl tenteze să citească, de exemplu: "Locul în
care prinde viata cartea"- (vizita la tipografie) sau "Cum alegem o
carte"- (vizitarea unei librarii); Întâlnire cu autorii unor cărţi pentru
copii; "Cartea vesela" - o zi în care se citesc texte amuzante, ghicitori
etc. "Astăzi citim...reviste"

Iată cum se cere organizată munca în echipă a profesorilor şi părinţilor pentru ca

împreună cu cărţile bune să conducă  elevul pe tărâmul culturii, al artei şi literaturii
pentru ca acesta să înveţe să acorde timp, spaţiu şi preţ poeziilor lui Mihai
Eminescu, Lucian Blaga, George Bacovia, Tudor Arghezi, Nichita Stănescu,
romanelor lui Camil Petrescu, Mircea Eliade şi Liviu Rebreanu, teatrului lui Ion
Luca Caragiale, şi apoi ca adult să revină, să redescopere, să cerceteze cu criterii
învăţate şi asumate,  frumuseţea unică a faptelor artistice, care nu admit trunchieri
şi cer reîntoarceri, adaptări, condiţii de citit, corecţii pe parcursul lecturii, aprecieri,
mutaţii pentru a păstra nealterată prospeţimea şi unitatea receptării şi specificul
textelor.

7.     Evaluarea lecturilor

Este greu de perceput o bună îndrumare a lecturilor elevilor fără un control

eficient, în baza căruia se pot lua măsuri. Evaluarea lecturilor trebuie să aibă în
vedere şi ferirea elevilor de lectura neadecvată vârstei, cât şi evitarea unei lecturi
inaccesbile la o anumită vârstă. Astfel, evaluarea poate fi preventivă şi
documentară.

Se recomandă ca evaluarea lecturii să fie realizată pe întreg parcursul anului

şcolar. Se poate începe cu un chestionar care să reliefeze măsura în care elevii au
citit pe parcursule vacanţei, cât şi ce anume au citit. E important de aflat de
asemenea de unde au procurat elevii cărţile respective.

Un alt mijloc eficient de evaluare este verificarea fişelor personale. Elevii

trebuie să deprindă lucrul cu fişa de lectură.

Se poate folosi de asemenea tehnica paşilor mărunţi în verificarea lecturilor, şi

anume analizarea împreună a unor fragmente din operele lecturate apoi
reintegrarea acestora în întreg. Un renumit didactician modern, Langers presupune
lectura prin patru tipuri de relaţii cititor-text:

1.     a păşi „din exterior” în a explora lumea textului

2.     a fi „în interior” şi a explora lumea textului

3.     a păşi înapoi şi a „regândi” datele cu care ai pornit la drum

4.     a ieşi din lumea textului şi a regândi, a obiectiviza  experienţa

Operele care se pretează la acest gen de analiză, sunt romanele Moromeţii, de

Marin Preda, Ion, al lui Liviu Rebreanu, şi Amintiri din copilărie de Ion Creangă.
Cu aceste metode fişele vor putea să indice o lectură personală, o percepere corectă
a textului studiat.

          O altă metodă de evaluare a lecturilor este „jocul de rol”. Se aleg fragmente
scurte, preferate de elevi şi se citesc pe roluri. Profesorul are datoria de a selecta
fragmentele si de a le multiplica. De asemenea tot el va numi cine ce rol
interpretează, în funcţie de talentul fiecărui elev. Pentru a se evalua în ce măsură au
parcurs textul lecturat, se poate cere elevilor să continue textul sau să redea
începutul pasajului.
„Un profesor care este exigent faţă de sine şi faţă de elevi, doreşte ca aceştia să
aibă <Dosare de lectură>. Acestea trebuie să conţină:

-         prezentări de carte, liste de întrebări şi răspunsuri pe marginea uni text, o

colecţie de citate reprezentative pentru text;

-         comentarii, secvenţe de comentarii ale unor fragmente preferate, rezumate,

fişe de identitate a personajelor, caracterizări de personaje, texte rescrise prin
parodiere, prin modificarea perspectivei, prin modificarea unei secvenţe,

-         file din jurnalul de lectură, interviuri imaginare cu personajele, scrisori

adresate personajelor, monologuri imaginare ale unor personaje, scenariul
posibil al unei ecranizări de text;

-         o bandă desenată ce reprezintă un episod reprezentativ din test, un proiect

de copertă al unui text, ilustraţii pentru un text literar studiat sau lecturat.”[7]

Astfel, vechiul  şi monotonul caiet de lectură poate îmbrăca o haină mult mai
atrăgătoare şi mai incitantă.

Un alt mod de control al lecturilor e reprezentat de alocarea în cadrul orelor de

limba română a cinci minute pentru discuţii, în special când subiectul lecţiei de
literatură poate fi corelat cu subiectul unei lecturi suplimentare.

 
  

   II.      Cartea la toate nivelele învăţământului

„Cărţile îşi au soarta lor. Dar această soartă, când numai depinde de creator
depinde de cititor. În şcoală soarta cărţilor depinde de profesor şi elevi. Acasă de
părinţi şi copii. Lecţia de citire se împlineşte în timp, la şcoală şi acasă, cu răbdare,
în viaţă. Oricum deprinderea de a citi se şcolarizează, pentru a depăşi anecdotica şi
factologia şi a ajunge la semnificaţia profundă a mesajului cărţilor, la înţelegerea
modului de producere a textului.”[8]

Aşa cum şi statutul de cititor e formează în etape şi paşii în lumea cărţilor sunt
treptaţi, fiecare vârstă şcolară având înţelegerile şi acumulările sale. Cu toate că în
principiu, elevii pot citi orice, la vârsta şcolară mică nu înţeleg orice.

Copilul, cu puterea lui de imitaţie, simte de timpuriu atracţie pentru cărţi dacă îi
vede şi pe părinţi citind cu pasiune. Atraşi la început de imagini, copii descoperă
încet, încet minunile pe care cărţile le conţin şi rămân legaţi de ele pe viaţă.
Începutul lecturii pentru copii nu poate fi făcut cu orice carte. E deosebit de
important a se ţine cont de particularităţile de vârstă ale elevilor.

1.     Grădiniţa, împrietenirea cu cartea

 Încă de la vârsta de 3-4 ani, copiii pot fi obişnuiţi cu cărţile. Educatoarele
trebuie să ofere copiilor cărţi mari cu fotografii puternic colorate, să îi
supraveghează cu atenţie să nu rupă foile, să îi obişnuiască să răsfoiască şi să
insiste asupra imaginilor care le plac mai mult. Copiii vor ajunge să preţuiască
cărţile pentru minunile care le cuprind, să le cunoască după copertă, ba uneori să
reţină numele autorilor amintiţi într-o doară de educatoare când voiau să
deosebească o carte de alta.

Dar cea mai eficientă metodă de a face copii să îndrăgească cartea este prin
lecturarea poveştilor. Copii sunt pasionaţi de poveşti. Ei ascultă înregistrări,
lucrează cu pliante şi cărţi de colorat, se uită la cărţi cu imagini multe şi texte
scurte. Dialogul cu obiectele este viu, trăirile sunt puternice.

„Dacă folosind această sănătoasă pasiune, le vom arăta copiilor că poveştile sunt
cuprinse în cărţi şi dacă le vom arăta copiilor că  poveştile sunt cuprinse în cărţi, şi
dacă le vom citi pe cele mai frumoase, ei vor îndrăgi cărţile şi le vor arăta toată
recunoştinţa lor.”[9]

Fără îndoială că la 5 ani, cunoaşterea şi preferinţele lor pentru anumiţi autori ar fi

prematură, dar copilul ţine minte fără greş fiecare carte, şi dacă i se spune odată
numele  celui ce a scris-o el îl va reţine şi îl va folosi ori de câte ori va face  referire
la acea carte. Părinţii care acordă  atenţie acestei pasiuni a copiilor şi care îşi pierd
din când în când câte o jumătate de oră  citindu-le expresiv câte o poveste
realizează un lucru de o însemnătate deosebită: cultivă de timpuriu la copii lor
deprinderea lecturii.
          Principala apropiere de carte este prin intermediul adulţilor care îi facilitează
drumul. Poveştile citite expresiv de educatoare sau de părinţi fac din lumea
copilului un univers fabulos în care se poate întâmpla orice.

Poveştile care au cea mai mare trecere la această  vârstă sunt cele ale căror eroi
sunt animalele. Firea acestor personaje e mai uşor de înţeles pentru cei mici, iar
conflictele şi ele sunt mult mai simple. Animalele reprezintă pentru copii o lume cu
un farmec deosebit. La această vârstă, ei au reuşit să le identifice şi să le
individualizeze. Se creează aşadar o lume de personaje atipice, apropiate din acest
punct de vedere de personajele fabulelor: lupul este lacom şi crud, dar poate fi
păcălit uşor din cauza prostiei lui. Vulpea e rea şi şireată, dar uneori tocmai această
şiretenie îi aduce pieirea. Cocoşul e veşnic treaz în faţa primejdiei şi gata de luptă,
iar iepurele e cumsecade, dar neîndemânatic şi fricos.

Astfel trăirile sufleteşti sunt elementare şi polarizate spre extreme bunătate sau
răutate, omenie sau fărădelege, prostie sau deşteptăciune. Sentimentele sunt la fel:
bucurie sau tristeţe, dragoste sau ură. Aşa cum personajele sunt fixate pe una sau
două coordonate, acţiunile sunt şi ele reduse la câteva episoade simple care se
repetă de obicei fără o modificare esenţială.

Basmele cu animale redau aspecte din viaţă, reale dar elementare şi reprezintă
oarecum „un abecedar al conflictelor şi sentimentelor omeneşti” cum îl numea Ilie
Stanciu . Acesta e motivul pentru care sunt atât de apropiate de puterea de
înţelegere a copiilor.

2.     Ciclul primar – fascinaţia basmelor. Metode de acomodare cu 

lectura.

a.      Metode de acomodare cu lectura

 Învăţătoarea, percepută adesea ca a doua mamă a copiilor, are menirea de a
face atât şcoala cât şi învăţatul şi cărţile să pară atractive şi prietenoase. Dacă va
avea simţ pedagogic şi tact în a se apropia de copii, dacă va şti să prezinte în culori
vii şi fascinante cărţile, va reuşi să pună la bazele formării intelectuale ulterioare a
copilului cartea, cea mai nepreţuită comoară.

În clasă, trebuie să existe ore special dedicate lecturii, învăţătoarea să le prezinte

cărţi, să le arate imagini, să le citească expresiv.

Unii părinţi care deşi îşi înţeleg rolul de parteneri în educarea copilului şi
implicit în formarea gustului pentru lectură al acestuia, încetează a mai citi poveşti
odată cu etapa primilor ani de şcoală, pe motiv că micuţul îşi poate citi singur. În
perioada în care atenţia lui se concentrează pe descifrarea semnelor, cititul nu
reprezintă nici pe departe o plăcere. Până ajunge la capăt, el uită începutul. Aici
intervine adesea descurajarea în procesul lecturii. În această perioadă părintele
trebuie să continue el să îi citească cu glas tare, fie bucăţi din manual, fie poveşti şi
povestiri.

Rolul părintelui este aşadar acela de a îndeplini acasă munca individuală cu

copilul, de a reciti acasă ce s-a citit frontal la clasă de învăţătoare. Mijloacele pe
care un părinte le are la îndemână sunt numeroase; el poate începe o lectură,
citindu-i cu voce tare copilului; dintr-un motiv sau altul întrerupe lectura. Cel mai
probabil, copilul mânat de curiozitate, va citi singur mai departe. Sau citim fără
teama că s-ar plictisi de mai multe ori aceiaşi povestire. În momentul în care
părintele nu mai are timp să îi citească, copilul va citi singur povestirea-i preferată.

Pentru a menţine gustul copilului pentru lectura independentă atât

învăţătoarea cât şi părinţii trebuie să acorde atenţie sorită lucrărilor care vor fi alese
să reprezinte lectura copilului. Trebuie selectate numai lecturi reuşite din punct de
vedere literar şi accesibile puterii lui de înţelegere. O povestire lungă şi
plictisitoare în care va da la fiecare pas de cuvine lungi şi neînţelese îl va plictisi şi-
l va descuraja pe viitor în citirea altor cărţi. Un rol important în recomandarea
cărţilor elevilor din ciclul primar îl are şi aspectul grafic al volumului şi calitatea
hârtiei. Pentru primele clase e indicat să se aleagă cărţi tipărite cu litere mari, cu
multe imagini, pentru ca micul cititor să se oprească şi admirând imaginile să
recunoască în ele aspecte din textul citit. Aceste opriri mu au doar rolul de a odihni
ci si de a da prilej copilului să mediteze asupra celor citite.

Învăţătoare şi părinţii nu trebuie să accentueze cantitatea lecturilor; nu numărul

cărţilor citite contează ci felul în care sunt citite şi ce rămâne în urma parcurgerii
cărţilor. Pentru a obişnui copilul să reţină şi să se gândească la cele citite, i se va
cere să povestească ce a citit cu pretextul că nu am cunoaşte trama sau că am uitat
fragmente importante. Nu se va interveni imediat în povestirea copiilor corectând
eventualele greşeli de exprimare şi erori de conţinut. Povestirea schematică a
copilului, chiar cu greşeli de acţiune demonstrează felul în care a receptat el
naraţiunea. Simplul fapt că a descifrat textul reprezintă un progres uriaş.
Intervenţiile adulţilor se vor face abia la sfârşitul povestirii.

Uneori e bine să se citească împreună cu copilul pasajele cheie pentru a deprinde

arta de a reveni asupra celor citite. Rolul cadrului didactic este de a-l deprinde pe
micul cititor să caute în dicţionar cuvintele necunoscute deoarece nu e bine să se
treacă peste cuvintele neînţelese. De asemenea copilul va fi învăţat să redea
naraţiunea împrumutând din limbajul bogat şi expresiv al cărţii. Sărăcia exprimării
este un adevărat flagel în învăţământul românesc.
O greşeală de evitat: transformarea lecturii în obligaţie. Acest fel de a aborda
lucrurile îl va îndepărta pe copil de carte, determinând rezistenţă.

Până prind dragoste de lectură, elevii claselor primare trebuie îndrumaţi în alegerea
timpului indicat pentru a citi. Din cauza supraaglomerării la materiile de şcoală, le
rămâne prea puţin timp liber. Inserând lectura în timpul acesta va deveni o
corvoadă, ceva ce va aglomera şi mai mult mintea copilului. Odată stârnită flacăra
lecturii, elevul îţi va organiza singur priorităţile acordând cărţii un loc de frunte, în
detrimentul materiilor care necesită o pregătire minuţioasă.

b.     Basmul, lectura preferată a copiilor

„Din cele mai vechi timpuri basmul a încântat copilăria atâtor generaţii. El a făcut
să vibreze inimile ascultătorilor cu sentimente înalte de devotament şi iubire, de
dreptate şi de adevăr; el a exprimat întotdeauna năzuinţele popoarelor pentru o
viaţă mai bună, fericită.

Îmbinarea realului cu fantasticul încântă pe copii. Ea răspunde visului şi

imaginaţiei lor atât de active.”[10]

Construcţia basmului bazată pe o schemă tradiţională, împarte personajele în

două grupe: binele avându-l ca erou pe Făt-frumos, şi răul având ca protagonişti,
balauri, zmei şi alte personaje lipsite de frumuseţe fizică dar mai ales sufletească.
Acest forţe antinomice, mereu în opoziţie şi mereu în confruntare aduc de fiecare
dată biruinţa binelui.

Acţiunea basmului plină de întâmplări neaşteptate îl câştigă pe copil din

prima clipă. Basmul e o şcoală a înaltelor sentimente omeneşti. Copilul care
ascultă sau citeşte un basm, trăieşte cu intensitate maximă nu doar momentele
acţiunii ci şi sentimentele personajelor. Simpatia şi compasiunea pentru cei care
suferă, entuziasmul pentru îndrăzneala şi devotamentul vitejilor, emoţia şi bucuria
pentru reuşitele lor, iată doar câteva sentimente din gama complexă ce o naşte în
sufletul lor lectura basmului.

Lectura basmului trebuie valorificată de adulţii care îi îndrumă pe copii.

Învăţătoarea şi părinţii trebuie să urmărească prin întrebări să afle ce efect are
basmul asupra lor. Se poate urmări în ce măsură basmul contribuie la dezvoltarea
imaginaţiei, în ce măsură atitudinea lor faţă de cele din poveste îi afectează. E bine
de asemenea ca părinţii şi învăţătoarea să ofere copiilor posibilitatea de a descrie
cadrul în care se desfăşoară acţiunea basmelor.

În ciclul primar copii au o atenţie deosebit pentru basmele care le-au încântat
imaginaţia la grădiniţă: basmele animale. Astfel, nu ar trebui să lipsească din
lectura lor Capra cu trei iezi de Ion Creangă, Ursul păcălit de vulpe, Motanul
încălţat.

3.     Gimnaziu – aventuri în lumea cărţilor

După ce au luat parte la luptele şi biruinţele lui Făt-frumos, după ce au simţit

cu Cenuşăreasa şi Scufiţa Roşie, după ce s-au bucurat de soarta de pe urmă a Albei
ca zăpada, e timpul să se treacă la nivelul următor. Copilul este pregătit să intre în
vârtejul romanelor de acţiune. Curajul, acţiunea, îndrăzneala, călătoriile, subiectele
istorice sunt preferate de copii claselor V-VI.

Este vremea ca lectura suplimentară să deschidă noi orizonturi imaginaţiei şi să

fascineze copilul cu emoţii şi trăiri intense, e vremea să se simtă cireşar,
muşchetar, Robinson Crusoe, mohican ... Profesorul are menirea dificilă de a alege
şi recomanda cele mai atractive cărţi. Desigur trebuie să comunice elevilor şi
frontal, tuturor aceiaşi listă dar şi individual, să recomande în funcţie de
temperamentul şi preferinţele fiecăruia cu ce anume să înceapă. Altfel există riscul 
de a-i pierde printre titlurile cerute.

Este timpul ca elevii să facă cunoştinţă cu personajele lui Jules Verne, să

pătrundă în fascinanta lume a aventurilor. Lecturând aceste cărţi vor dobândi
cunoştinţe ştiinţifice, istorice, geografice. Cunoştinţele ştiinţifice sunt legate
organic de povestire. Jules Verne ţine cititorilor săi adevărate lecţii de geografie şi
istorie, de fizică şi chimie. Din explicaţiile sale atrăgătoare şi din interesul pentru
soarta călătorilor, cititorii îşi însuşesc tainele aeronauticii şi ale navigaţiei. Tot
acum e bine să intre în scenă şi muşchetarii lui Dumas şi astfel cultura generală a
copiilor primeşte şi elemente de istorie a Franţei.

Din cărţile cu aventuri cititorii află cum se pot recunoaşte pe gheaţă sau pe nisip
urmele lăsate de oameni şi animale,  cum trebuie pândit vânatul,  cum se salvează
un om de la înec, cum se îngrijeşte un rănit sau un bolnav, cum se întinde un cort
sau cum se sapă o colibă în zăpadă. Sunt lucruri care îi pasionează pe copii la
această vârstă şi care măresc încrederea lor în facultăţile deosebite ale inteligenţei
şi îndemânării omeneşti.

Asemenea acţiuni îndrăzneţe nu pot fi întreprinse decât cu oameni cu însuşiri

deosebite, cu caractere tari, gata oricând de orice sacrificiu pentru atingerea
scopului urmărit. Aceşti oameni inspiră încredere şi simpatie. Cu ei te simţi bine şi
în siguranţă, în jurul lor radiază optimismul şi speranţa.

Personajele lui Jack London sunt şi ei oameni cutezători. Marinari sau vânători
porniţi pe întinderile nesfârşite de apă, sau de gheaţă, pe bordul unor vase cu pânze
sau sănii trase de câini, ei duc o viaţă grea şi periculoasă, luptând cu forţele naturii,
cu furtuna pe mare, cu frigul şi valurile de zăpadă la pol, cu căldura înăbuşitoare la
tropice. Dar mai cumplită decât lupta cu forţele naturii este lupta cu oamenii haini
la suflet. Eroii lui Jack London luptă pentru apărarea demnităţii omeneşti, pentru
apărarea prieteniei, pentru salvarea celor ce suferă pe nedrept.

Gustul pentru poezie şi roman se accentuează în clasele VII-VIII. Sunt acceptate

drama, tensiunile, disonanţele, epica documentară, de atmosferă, ficţiunea, tehnica
artistică.

4.     Liceu – cunoaştere fără limite

Cheia în soluţionarea cazurilor care au ajuns la vârsta liceală şi nu s-au

împrietenit cu cartea este motivarea elevilor. Pentru început, pentru că motivaţia
intrinsecă este aproape inexistentă la ceşti elevi e necesar să fie motivaţi din
exterior de profesor. Trebuie avut în vedere interesele elevilor. Modalităţi de
ilustrare inedite şi conforme cu interesele elevilor a conţinutului materialului citit
pot fi de folos in acest caz. Punerea in scena a lecturii sub forma slide-urilor, a
interpretării, a muzicii, a povestirilor modificate ii poate captiva pe elevii de liceu.
Un aspect important ce poate influenţa semnificativ interesul lor pentru lectura îl
reprezintă şi tipul lecturii, astfel pe cât posibil se recomandă pentru început un
material mai uşor de citit, cu o poveste adecvata vârstei ţi intereselor lor. Pentru a
afla cam ce ii interesează să citească se poate sonda  la clasa, întrebându-i despre
ultimele materiale citite (fie ele si sub forma unor reviste). Totodată o scurtă
prezentare a cărţilor, prezentare bine construita astfel încât să-i incite pe aceştia să
citească mai departe poate fi utilă, curiozitatea lor constituind un adevărat atu
pentru a citi. Totodată se poate apela la consilierul psihopedagogic/psihologul
scolii, experienţa sa concretă de lucru cu acei elevi fiind de folos in aceste cazuri.
 Crescând cerinţele şi solicitările pe care liceul le are de la elevi, se poate
constata că aceştia citesc tot mai puţin în afara programei. La clasă sunt opere vaste
care se analizează în cadrul orelor. Aceste e opere aparţin atât literaturii române,
cât şi celei universale pentru elevii de la uman. Studiind şi istoria literaturii
române, elevul de liceu face cunoştinţă cu realiştii, interbelicii, post-moderniştii.

Este timpul în care unii devin fascinaţi de realismul rus, şi îl îndrăgesc şi îi

rămân fideli  multă vreme, dacă nu definitiv lui Dostoievski, Tolstoi. Alţii simt
milă şi compasiune pentru soarta lui Jean Valjean şi devin adepţii lui Victor Hugo
şi ai literaturii franceze.

Oricum acum este perioada în care se stabilesc operele preferate, care vor fi recitite
cu acelaşi drag ani de-a rândul.

Depăşit, odată cu vârsta curentul lui Harry Potter, unii elevi de liceu ajung fascinaţi
de Paulo Coelho şi de operele sale incitante. Astfel, Alchimistul, Veronica se
hotărăşte să moară, Diavolul şi domnişoara Prymme ajung lecturi parcurse şi de cei
ce nu au acest obicei. Dina ceste lucrări, ei învaţă să preţuiască viaţa, să aleagă
binele, frumosul, să lupte pentru a transforma lumea lor într-una mai bună. Află că
nu sunt prea neînsemnaţi în rotirea ciclului existenţial şi pot să depăşească mai uşor
frustrările aferente vârstei adolescenţei.

          La această vârstă, sufletul căutător al liceanului va fi interesat de răspunsuri

la întrebări existenţiale. Astfel, lectura sa va prinde şi o notă filosofică, va face
cunoştinţă cu marii filosofi români şi universali. Unii se vor identifica cu gândirea
lui Cioran. Printre lecturile elevilor, se numără şi titluri tehnice şi ştiinţifice. Citesc
de bună voie tot mai multe cărţi pentru a se documenta într-un domeniu care îi
interesează în mod special.
          În liceu, lectura se precizează aşadar şi se stabilizează. Creşte capacitatea de
motivaţie şi independenţa elevilor. Romanul social, romanul de dragoste, romanele
de analiză psihologică, comicul, fantasticul, psihologicul, memorialistica, drama de
idei, cartea de artă sunt urmărite cu minuţiozitate şi se caută argumente în planul
artistic şi în cel real. Lectura devine valorizantă  iar conversaţia literară este
acceptată, respectată.

Derşidan, Ioan, Metodica predării limbii şi literaturii române, Ed. Casa cărţii de ştiinţă, Cluj-
[1]
Napoca, 2003, p.172

[2] Ion Popescu, Lectura elevilor, p.18

[3] Iustina Itu, Funcţia formativă a orelor de literatură, p.11

[4] Vlad Ion, Lectura: un eveniment al cunoaşterii, Bucureşti, Editura Eminescu, 1977, p.48

[5] Itu, Iustina, Funcţia formativă a orelor de literatură, p.20

[6] Stanciu, Ilie, Copilul şi cartea, Editura de stat didactică şi pedagogică, 1958

Vasile Marcu, Florica Orţan, Management şi comunicare, Editura Universităţii din Oradea,
[7]
2005, articolul   Managementul activităţilor extracurriculare, autor profesor Dora Popovici, p.
259

[8] Derşidan, Ioan, Metodica predării limbii şi literaturii române, p.170

[9] Stanciu, Ilie, Copilul şi cartea, p.18

[10] Stanciu, Ilie, Copilul şi cartea, p.38