Tratatul de la Adrianopol (1829) — prevederile referitoare la Moldova și

Țara Românească
Art. V. Principatele Moldovei și Valahiei punându-se, în urma unei capitulații, sub
suveranitatea Sublimei Porți și Rusia garantându-le prosperitatea, este de la sine înțeles că ele
își vor păstra toate privilegiile și imunitățile care le-au fost acordate, fie prin capitulațiile lor,
fie prin tratatele încheiate între cele două imperii, sau prin hatișerifurile date în diverse
momente.
În consecință, ele se vor bucura de libera exercitare a cultului lor, de o siguranță perfectă,
de o administrație națională independentă și de o deplină libertate a comerțului; clauzele
adiționale stipulațiilor de mai înainte, considerate necesare pentru a asigura acestor două
provincii posibilitatea de a se bucura de drepturile lor, sunt consemnate în actul separat
anexat, care este și va fi socotit ca făcând parte integrantă din prezentul tratat.
Act separat relativ la principatele Moldova și Țara Românească
Cele două înalte puteri contractante, confirmând tot ceea ce a fost stipulat prin actul
separat al convenției de la Akkerman referitor la modul de alegere a hospodarilor Moldovei și
Valahiei, au recunoscut necesitatea de a da administrației acestor provincii o bază mai stabilă
și mai conformă cu adevăratele interese ale celor două țări.
În acest scop s-a convenit și reglementat definitiv ca durata de guvernare a hospodarilor
să nu mai fie limitată la șapte ani, ca în trecut, ci ca ei să fie de acum înainte învestiți cu
această demnitate pe viață, în afară de cazurile de abdicare de bunăvoie sau de destituire din
cauză de delicte, prevăzute în numitul act separat.
Hospodarii vor reglementa nestingherit toate treburile interne ale provinciilor lor,
consultând divanurile respective, fără a putea, totuși, să aducă vreun prejudiciu drepturilor
garantate celor două țări de hatișerifuri, și nu vor fi tulburați în administrarea lor internă de
nici un ordin contrar acestor drepturi.
Sublima Poartă făgăduiește și se angajează să vegheze în mod scrupulos ca privilegiile
acordate Moldovei și Valahiei să nu fie încălcate în nici un chip de către comandanții săi de la
frontiere; să nu îngăduie nici un amestec din partea lor în treburile celor două provincii și să
împiedice orice incursiune a persoanelor riverane de pe malul drept al Dunării pe teritoriul
valah și moldovenesc.
Vor fi considerate ca făcând parte integrantă din acest teritoriu toate insulele alăturate
malului stâng al Dunării, iar șanalul (Thalweg) acestui fluviu va alcătui limita celor două
principate de la intrarea sa în statele otomane până la confluența sa cu Prutul.
Orașele turcești așezate pe malul stâng al Dunării, ca și teritoriile lor (raiale) vor fi înapoiate
Valahiei, pentru a se uni de acum înainte cu acest principat, și fortificațiile existente mai
înainte pe acest mal nu vor mai putea fi niciodată refăcute.
Musulmanii care dețin bunuri imobile dobândite nu prin uzurparea drepturilor unor
particulari, fie chiar în aceste orașe, fie în orice alt punct al malului stâng al Dunării, vor fi
obligați să le vândă indigenilor într-un răstimp de optsprezece luni.
Sublima Poartă, însuflețită de dorința sinceră de a le procura celor două principate toată
bunăstarea de care se pot bucura ele și informată de abuzurile și jignirile care se săvârșesc
acolo cu prilejul strângerii diferitelor provizii impuse de consum la Constantinopol, de
aprovizionarea fortărețelor situate pe Dunăre și de nevoile arsenalului, renunță în întregime și
complet la dreptul său în această privință.
În consecință, Valahia și Moldova vor fi dispensate pentru totdeauna de a furniza grânele și
alte mărfuri de consum, oile și lemnul de construcție pe care erau obligate să le livreze mai
înainte.
De asemenea, nu li se va cere acestor provincii, în nici un caz, muncitori pentru lucrările
de fortificații și nici o altă corvoadă, de orice fel ar fi ea.
Dar, în scopul de a despăgubi tezaurul imperial de pierderile pe care această renunțare
totală la drepturile sale i le-ar putea aduce, independent de tributul anual pe care cele două
principate trebuie să-l plătească Sublimei Porți sub denumirea de haraci, de idie și de
rechiabie (după conținutul hatișerifurilor din 1802), Moldova și Valahia vor plăti fiecare anual
Sublimei Porți, sub formă de compensație, o sumă de bani a cărei mărime va fi determinată
ulterior de comun acord.

Convenția de la Balta Liman (1849)

Art. I. Date fiind circumstanțele excepționale provocate de ultimele evenimente cele două
curți imperiale au convenit că, în loc să urmărească modul stabilit prin regulamentul din 1831
de alegere a hospodarilor Moldovei și Valahiei, acești înalți funcționari vor fi numiți de
Maiestatea Sa Sultanul, de data aceasta după un mod special, asupra căruia cele două curți
au căzut de acord, cu scopul de a încredința administrarea acestor provincii celor mai demni
candidați care se bucură de cel mai bun renume în fața compatrioților lor.
Tot numai de date aceasta, cei doi hospodari vor fi numiți decât pentru șapte ani, cele
două curți rezervându-și dreptul, cu un an înainte de expirarea termenului fixat prin
prezenta tranzacție, să ia în considerație starea internă a Principatelor și serviciilor pe care
le vor fi adus cei doi hospodari pentru a se pronunța de comun acord asupra hotărârilor
ulterioare.
Art. II. Regulamentul organic acordat Principatelor în 1831 va rămâne în vigoare în afara
schimbărilor și modificărilor pe care experiența le-a dovedit necesare, îndeosebi în ceea ce
privește adunările ordinare și extraordinare ale boierilor, în modul de alegere și alcătuire
urmat
până acum; întrucât aceste adunări au dat naștere, și nu o dată, la conflicte jalnice și chiar la
acte de nesupunere vădită, convocarea lor va rămâne în suspensie; iar cele două curți își
rezervă dreptul să se înțeleagă asupra restabilirii lor pe baze combinate cu toată maturitatea
cerută în momentul în care ele vor socoti că aceasta poate fi accentuat fără nici un
inconvenient pentru menținerea liniștii publice în Principate.
Funcțiile lor deliberative vor fi încredințate, în mod provizoriu, unor sfaturi sau divane
ad-hoc, formate din boierii cei mai notabili și cei mai demni de încredere, ca și din câțiva
membri ai clerului superior.
Principalele atribuții ale acestor sfaturi vor fi așezarea impozitelor și examinarea bugetului
anual în cele două provincii.
Tratatul de Pace de la Paris (1856) — prevederile referitoare la Princi -
patele Române
Art. 22. Tările române (sic!) și Moldova se vor bucura și pe viitor, sub suzeranitatea Înaltei
Porți și sub chezășia puterilor tocmitoare1, de drepturile și scutelile ce au.
Nici una din puterile chezașe nu va putea să aibă în parte ocrotire asupra acestor țări;
asemenea nu se poate îngădui ca să se amestece cineva în treburile dinăuntru.
Art. 23. Înalta Poartă se îndatorează a păstra ziselor țări o oblăduire neatârnată și
națională, precum și deplina slobozenie de religie, legi, negoț și plutire.
Legile și întocmirile de astăzi se vor schimba.
Spre a se întocmi o deplină înțelegere asupra acestei schimbări, se va întocmi o comisie
care se va aduna la București cu un comisar al Înaltei Porți și despre a cărei alcătuire puterile
tocmitoare se vor înțelege între dânsele.
Însărcinarea acestei comisii va fi de a cerceta și a afla starea de astăzi a țărilor numite și
de a arăta temeiurile viitoarei lor întocmiri.
Art. 24. Sultanul făgăduiește că va chema îndată, în fiecare din aceste două țări, o
adunare într-adins pentru aceasta (ad-hoc) alcătuită din înfățișătorii tuturor intereselor și
tuturor stărilor de oameni ale neamului.
Aceste adunări vor fi chemate pentru sfârșitul de a da pe față dorințele poporului asupra
chipului de întocmire hotărâtoare a țărilor lor.
Congresul va regula cum trebuie să se înțeleagă comisia cu aceste adunări.
Art. 25. Comisia, luând în băgare de seamă părerea celor două adunări, va trimite fără
întârziere la scaunul de astăzi al Congresului lucrările sale.
Înțelegerea hotărâtoare despre aceasta cu puterea suzerană se va așterne în scris, într-o
lovitură încheiată la Paris între părțile tocmitoare; și un hatișerif, potrivit acestei învoieli, va
hotărî desăvârșit noua stare a acestor țări, care pe viitor vor fi puse sub chezășia tuturor
pute rilor iscălite în tratat.
Art. 26. S-a primit de toți ca țările române să aibă oștire națională pentru siguranța
dinăuntru și a granițelor.
Nici o piedică nu se va putea pune măsurilor neobișnuite de apărare pe care, în unire cu
Înalta Poartă, aceste țări vor fi chemate a lua spre a respinge orice năvălire străină.
Art. 27. Dacă liniștea dinăuntrul țărilor acestea va fi amenințată, Înalta Poartă se va
înțelege cu celelalte puteri tocmitoare asupra măsurilor ce ar trebui ca să se ia spre a
restatornici sau a păstra liniștea.
Nici una din puteri nu poate, mai înainte de a se înțelege cu celelalte, să intre cu arme în
aceste țări.