Revista Cronos Nr. 6 (41), Iunie 2018

EDITORIAL 3
NICOLAE VASILE 3
Iunie. Copiii, cel mai important liant al societăţii 3
Nichita Stănescu
ESEU 5
ION IONESCU-BUCOVU 5
Mateiu I. Caragiale – romancier 5
FLORIN T. ROMAN 8
România mea personală – partea 3/5 8
POEZIE 12
VICTOR RUSU 12
Cireşar
De Unire 12
Vulnerabilitate absolută 12
Rondelul desprinderii 12
AGAFIA DRAGAN 13
Se luminează ochii a noapte, mamă! 13 Nimeni nu ne crede dacă sărutăm
La cumpăna dintre secunde 13
Quantum satis 13
GABRIELA MIMI BOROIANU 14 pasărea în zbor, iarba înverzind.
Perdanţi 14
Aprindeți felinarele gândirii! 14
Ne stingem în lumină 14 Noi suntem un fel de martori
LENUȘ LUNGU 15
Te caut 15
Iubite 15
Visez 15
ai adolescenței ruginind.
Mă dizolv 15
MARIA CĂLINESCU 16
Când te va atinge... 16
Învaţă-mă 16
VICTORIA SEIMEANU 17
Luna de miere 17
Nimeni nu ne spune: bea flămândule!
Eu, mănușa... 17
Setea de tine 17
Cântec de dor 17
Nimeni nu ne spune: însetatule!
EUGEN DULBABA 18
Enumerare incompletă 18
Pentru echilibru 18
Curge primăvara pe sub fluturi,
Învăţătura exemplului cel rău 18
ANIŞOARA IORDACHE 19
iscoditoare gânduri 19
visător podeaua curge pe sub tine, patule!
trezorierul 19
CONSTANTIN MÎNDRUŢĂ 20
Viaţa mea 20
Lume-ntoarsă 20
Îndemn 20
CAFENEAUA CU PENIŢE 21 Lasă-te pe somnul meu, tu vis frumos,
DAN LUPESCU 21
MARIN SORESCU – punţi spre nemurire (1) 21
PROZĂ 28 cade-mi tu în gura mea căscată
SILVIA GIURGIU 28
Tăceri asasine 28
DEBUT 33 roșie cireașă dintr-un chiparos,
ANA BLURR 33
Secretul planetelor gemene 33
FORUM CRONOPEDIAN 40 zână inventată!
ȘTEFAN LUCIAN MUREȘANU 40
Specific naţional și sens al tradiţiei în basmul popular
cules de Mihai Eminescu 40
CARTEA DIN SERTAR 45
MARIA GIURGIU 45
Bastarzii -continuare(2) 45
PAGINA MEMBRULUI 50
NICOLETA MIJA 50
Gânduri pentru un nou început 50
Ploaie de vară 50
Caseta verii 51
TRADUCERI 52
NICU DOFTOREANU 52
Tangoul bătrâneţii 52
Old age tango 53
EXCLUSIVITATE 54
PAUL ROTARU 54
Rigor mortis 54
PROZĂ SCURTĂ 58
DORINA POP 58
Biletul de papagal 58
LECTURI ÎN FOILETON 60
NICOLAE VASILE 60
Citadela perpetuă 60
COPERTA 4 - ERROR! BOOKMARK NOT DEFINED.
LENUŞ LUNGU 64
Suflet la ţărm de mare 64
Vise pictate 64
Morgana 64
2
Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

editorial 3-4
caută să fie prezentă în toate
Nicolae Vasile aspectele vieții acestora, să se
amestece permanent în sufletul
Iunie. Copiii, cel mai important lor, cum se spune în limbajul
liant al societăţii curent.
Tatăl are un
comportament deist, se bucură,
Luna iunie începe cu Ziua Copilului. Denumirea
evident, de apariția copiilor săi,
latină, Iunius, vine de la zeița romană Iuno, soția lui
acceptă și ei filozofia finalist
Jupiter și protectoarea femeilor măritate. Sensul este
transcedentală asupra venirii
foarte clar!... Numele popular românesc este Cireșar,
acestora pe lume, dar de aici
despre care a scris Nichita Stănescu în poezia cu același
încolo au o poziție diferită de a
nume, iar despre nopțile acestei luni, ca de altfel despre
nopțile tuturor celorlalte, a scris Alexandru
Macedonski, în poezia Noapte de Iunie.
Copilul este rezultatul existenței și împreunării a

două entități biologice, mama și tatăl. Familia, ca
legătura dintre ele, de natură divină, ne place să credem
la început, care devine, după un timp, mai mult o
legătură contractuală, reprezintă o celulă esențială în
rețeaua socio-economică globală. Această celulă îi
bucură pe unii, pentru că stă la baza unei întregi
construcții tradiționale de popoare și națiuni care
compun omenirea, așa cum există ea în prezent.
Într-o lume care, prin dezvoltarea fără precedent a
transporturilor și comunicațiilor, tinde să devină un
„sat mai mare”, fenomen denumit științific globalizare,
sunt unii care gândesc la o structură unică, un fel de
guvern mondial etc. Evident că cei care gândesc la așa
ceva au în vedere ca această viitoare structură să fie
mamei. Și tații fac tot posibilul
condusă de ei, că doar nu fac aceste eforturi fără a avea
să nu le lipsească nimic
și niște interese. Ideea nu este nouă, are chiar câteva
urmașilor, dar nu sunt atât de
sute de ani vechime, dar suportul tehnic, logistic nu a
prezenți în intimitatea lor,
fost suficient de dezvoltat pentru a fi pusă în operă. Pare,
precum mama, fără ca acesta să
însă, că situația devine tot mai favorabilă reluării
însemne o mai slabă afecțiune
inițiativelor de aplicare.
față de ei. Îi urmărește mai de
Analizând filozofic problema, constatăm că mama
la distanță. Sunt specii de
are un comportament teist, atât asupra copiilor săi, dar
animale unde masculul nu mai
și asupra a tot ce există în jurul său. Nu cred că există o
are niciun rol după procreare,
mamă care să nu accepte filozofia finalist transcedentală
existând cazuri în care femela
referitoare la copii săi, adică ideea că aceștia i-au fost
chiar omoară masculul.
dați de Dumnezeu, dar nu se mulțumește cu atât, ci
3
ANUL V, serie nouă, nr. 6 (41), 2018

Marele filozof danez Søren Aabye Kierkegaard, Lumina venită de la
considerat părintele existențialismului, a introdus ideea ecranele telefoanelor mobile, la
că prin căsătorie, după un timp, se pierde idealitatea defilarea în plină noapte, nu
relației dintre soți, aceasta tranferându-se asupra este doar o figură de stil.
copiilor. Viitorul organizatoric al
Situația aceasta nu poate fi considerată drept un omenirii se va decide în lupta
punct slab din punct de vederea al solidității structurii dintre sentimente și tehnologie,
sociale, în cazul familiilor care au copii, dar nu același doar că s-a ajuns acolo încât și
lucru se poate spune pentru familiile fără copii. Deci, sentimentele pot fi influențate,
chiar acceptând ideea lui Kierkegaard, coeziunea socială la rândul lor, cu ajutorul
se menține prin intermediul copiilor. emoțiilor create prin
tehnologie, iar lupta devine
Cum mamele și tații au la rândul lor mame, iar
inegală.
copiii vor avea la rândul lor copii, se crează un lanț social
foarte puternic, bazat în principal pe panteismul matern, Vom ajunge vreodată o
probabil de aici venind și noțiunea de limbă maternă. populație globală cu indivizi
Limba unui popor este deasemenea un mijloc de fără mamă, fără tată, fară
familii, vorbind o singură
limbă, cea de calculator?...
Am văzut cândva un film,
unde niște extratereștrii
ocupaseră Pământul și nu se
găsea nicio armă eficace
împotriva lor, până când un
puștan răzvrătit a dat toate
instrumentele muzicale, pe care
le avea la dispoziție, la maxim și
a constatat că toți monștri din
rezistență, religia are rolul său în acest mecanism, fiind jur cădeau secerați de ritmurile
un instrument foarte puternic în întărirea lanțului muzicii.
menționat mai sus. În muzică, forma de
Mijloacele care pot fi folosite de adepții mișcării comunicare, reprezentată de
globaliste, în acest context, sunt: diminuarea numărului notele muzicale, este deja
de familii, slăbirea relațiilor familiale, în special prin globalizată și, totuși, aspectele
reducerea influenței materne, creșterea ponderii tradiționale, diferite de la nație,
familiilor fără copii și scăderea relativă a populației la nație s-au păstrat, pentru că
religioase. acestea vin din suflet, limbajul
Suportul logistic care să compenseze posibilele fiind doar forma de
destructurări de mai sus este oferit de tehnologie prin externalizare!... Oare, exemplul
enorma capacitate și flexibilitate a rețelelor de dat de muzică să ne dea o
socializare, accesibile plenar la nivel de telefon mobil, iar speranță!!!???...
suportul logic este bazat pe evoluția uimitoare de la
logica binară la logica fuzzy.
4

eseu 7-12 cronologie
cam la fiecare început de lună;
Ion Ionescu-Bucovu sfaturi să purced cu bărbăție pe
calea muncii, dojane că nu mă
Mateiu I. Caragiale – romancier mai îndublecam să purced
orată.”–își va reaminti el mai
târziu despre acestă perioadă.
Am recitit de curând romanul lui Mateiu I. Studiile juridice sunt
Caragiale „Craii de Curtea Veche” și am redescoperit o întrerupte, iar licența de
proză proaspătă cu valențe nebănuite, care mi-au scăpat domeniul amăgirii, spre
la prima lectură. Mă gândeam apoi la soarta scriitorului, surprinderea și dezamăgirea
nedorită de tatăl Caragiale care zicea că „Un tată ar tatălui. Mateiu scrie poezii pe
trebui să fie din cale afară denaturat ca să ureze care le publică cu ajutorul
vreunuia, celui mai nemernic dintre copiii săi, cariera de tatălui care îl apostrofează pe
publicist onest. Douăzeci și patru de copii să am –să mă Topârceanu încercând să se
ferească Dumnezeu! – pe toți i-aș face oameni politici,
adică avocați; și dacă unul n-ar fi în stare să învețe
măcar atâta, l-aș învăța să prinză câini cu lațul.
Hengher, da! da’ literat, nu!” Și cum niciodată nu iese
așa cum doresc părinții, cei doi fii ai lui Caragiale, Luca
și Mateiu, tocmai de literatură au avut parte. Primul și-a
frânt existența de timpuriu și a rămas la faza
încercărilor, cel de al doilea a reușit greu să cristalizeze
o operă unică, investită cu incontestabile și remarcabile
virtuți artistice, care i-a asigurat un loc pe veci în rândul
literaturii.
Pe cât de singulară a fost opera sa, pe atât de
ciudat a fost destinul său uman, în jurul căruia s-au
țesut și se țes valuri de legende. S-a născut în București
la 25 martie 1885 ca fiu nelegitim al dramaturgului, fapt
ce va provoca mai târziu, grave complexe de
inferioritate și o zbatere continuă, aproape disperată de
a-și depăși condiția de bastard, pentru a o înlocui cu o
iluzorie descendență nobiliară. Caragiale l-a iubit și l-a
luat el în întreținere, căutând să-i facă un viitor cât mai
îndoiască de poeziile lui: „Da’
bun. Îl înscrie la colegiu, distingându-se printr-o
cine ești tu mă… să-mi dai mie
excelentă pregătire școlară, mai ales la istorie, devenind
lecții de poezie?”– îl întreabă
pasionat pentru heraldică. În 1904 Caragiale se
iritat dramaturgul.
autoexilează la Berlin unde îl ia și pe Mateiu,
determinându-l să se înscrie la drept. De aici înainte Tragedia cea mare vine pe
viața lui urmează alte căi. La Berlin Mateiu urmărește 9 iunie 1912 când Caragiale se
viața nobilimii germane, pe care o imită, comportându- sfârșește la Berlin. Acum
se cu aere aristocratice. Văzând acest lucru, Caragiale Mateiu pierde principalul său
tatăl îl expediază în țară, rugând-o pe sora lui, Lenci, să-l sprijin, trecând prin vicisitudini
supravegheze. Are o tentativă de a se înscrie la școala de tulburătoare, tribulații morale
ofițeri, respins însă la admitere, se încrie la facultatea de și materiale istovitoare. Ocupă
drept, spre satisfacția tatălui. „Știam pe de rost nesărata funcții destul de modeste,
plachie de sfaturi și de dojane ce mi se slujea de-acasă acordate mai mult din respect
pentru cine fusese tatăl lui. Este 5

salvat de căsătoria cu Marica Sion în 1923, fiica poetului acel timp, publicată și de
Gheorghe Sion, care avea o situație materială foarte I.L.Caragiale în „Vatra”:
bună. Acum se crede un adevărat senior pe domeniul „Fugind guvernul, precum s-a
soției și vrea să intre în diplomație, dar este refuzat zis, a rămas orașul București
discret de Titulescu. pustiu și fără nici un feliu de
Convins că este un neînțeles, cu visurile eșuate, rânduială. Atunce au început a
Mateiu I. Caragiale devine un singuratic, se claustrează domni oameni disperați și fără
în locuința sa, construindu-și un univers propriu. căpătâi, cari se numesc în
Solitar, trăind himeric, își făurește o emblemă de limba poporului crai. Aceștia
aristocrat sub deviza: cave, age, tace (ferește-te, intrând în curtea domnească,
lucrează, taci). pe când Bimbașa Sava lipsea,
jăfuiră de toate, fără a lăsa nici
Am trecut prin viața lui pentru faptul că existența
măcar praful prin case. Găsind
lui s-a răsfrânt sugestiv și în operă, asigurându-i acel
farmec neobișnuit și o originalitate autentică. acolo semnele domniei, adică
tuiurile și stindardele, se
Apariția lui în boema bucureșteană era bizară, preumblau cu ele pe toate
stranie, și anacronică (vezi portretul făcut de Călinescu ulițele orașului.”
în a sa Istorie…). Elaborarea și publicarea „Crailor de
La apariție, romanul
„Craii de curtea veche”, s-a
bucurat de elogiile mai tuturor
criticilor de la Perpessicius
până la poetul Ion Barbu. Și nu
este un roman propriu-zis ci
mai mult o narațiune lipsită de
arhitectura compozițională a
unui roman. Episoadele nu au o
evoluție liniară ci una
contorsionată, întreruptă cu
reveniri și divagații, pendulând
între real și ireal. George
Curtea Veche” a cunoscut un proces îndelungat și
Călinescu arată că aici întâlnim
complicat. Partea întâi, „Întâmpinarea crailor” a fost
„o savoare ciudată, un aer de
scrisă între 1916-1918, cea de a doua parte „Cele trei
puternică originalitate, o
hagealâcuri” a fost redactată pe porțiuni și în perioade
mișcare moale, voluptoasă, un
diverse: în 1918 episodul intrării lui Pașadia și Pirgu în
farmec indefinit care trăiește pe
restaurant: în 1920 evocarea călătoriei lui Pantazi pe
deasupra păgânilor.” Aici avem
glob, iar în 1921 rememorarea, de către Pașadia, a
pasaje cu portretizare
timpurilor trecute. Partea a treia, „Spovedanii”, e scrisă,
monografică și cu spovedanii,
parțial, în 1922; spovedania lui Pantazi e terminată în 24
cu aprecieri ale autorului.
decembrie 1924, iar a lui Pașadia la 4 august 1926. În
Scriitorul participă la
sfârșit, partea a patra „Asfințitul crailor” este definitivată
expedițiile nocturne ale crailor
în 1927. Fragmentar, romanul a apărut în „Gândirea”
la birtul din Covaci, îi descrie,
între 1926-1928, iar în volum a apărut în 1929.
face un scurt istoric al bisericii
Din păcate el nu și-a desăvârșit opera, murind la Curtea Veche, după care
vârsta de 51 de ani la 17 ianuarie 1929. În proză Mateiu urmează spovedania Penei
I. Caragiale își rememorează episoade din viața lui. Corcodușa, apoi arată cum i-a
Titlul romanului vine de la o anecdotă care circulă pe cunoscut pe crai, călătoriile lui
6

imaginare cu Pantazi pe întreg globul, istorisește la el acasă. În roman se
întâmplări din casa Arnotenilor, după care Pașadia întrepătrund realitatea cu visul,
moare și Pantazi pleacă peste graniță. realizate cu ironie și sarcasm, se
Cei trei crai sunt tot atâtea alte-egouri ale revarsă o armonie de ireal, de
scriitorului. Toți fac parte din boema deșănțată a poezie inefabilă. Are un stil
Bucureștiului. Noaptea mai ales, se reunesc prin birturi propriu cu un pitoresc specific,
și taverne de mahala sau în tripouri clandestine, precum îmbinând expresiile rafinate cu
cel din casa Arnotenilor, unde se dedau beției, jocurilor cele argotice, de mahala, e
de cărți, plăcerilor carnale și patimilor din zona stăpânit de voluptatea culorii,
promiscuității. Pașadia și Pantazi sunt ființe paradoxale, fraza e melopeică,
în ei se îmbină josnicia cu finețea, viciul cu virtutea, desfășurându-se în cadențe,
decăderea cu demnitatea. Organizează orgii și chefuri, stilul e specific Bucureștiului
cutreieră mahalalele întunecoase și speluncile, dar semiocidental și semibalcanic.
întotdeauna păstrează o ținută rece, o mândrie
aristocratică. Practică viciul cu demnitate, își satisfac
patimile în mod lent, sunt desfrânați fără a cădea în
trivialitate, beau țuică și șampanie, dar cu gesturi
măsurate, pătrund în medii de corupție cu atitudini de
rafinament aristocratic. Ei își presară chefurile cu visuri
melodice, uneori privesc tăcuți, cu ochii rătăciți spre
ținuturi îndepărtate. Pașadia este „jucător frumos, crai
ahtiat, băutor măreț”. El descinde „din oameni cu vază
și stare”, rămânând „tot așa de măreț în vițiu ca și în
virtute”. Pantazi este și el de viță nobilă: „sunt grec, și
nobil, mediteranian; cei mai vechi străbuni ce-mi
cunosc erau, în sută a șaptesprezecea tâlhari de apă,
oameni liberi și cutezători, vânturând după pradă
mările în lung și-n lat, de la Iaffa la Baleare, de la
Ragusa la Tripoli.
Pirgu este însă fundamental deosebit de cei doi. El
este „lichea fără seamăn și fără pereche”, „soitar
obraznic”, are „suflet de hingher și de cioclu”, e „stricat
până-n măduvă, giolar, rișcar, slujnicar, înhăitat cu toți Pirgu are o aventură nocturnă
codoșii și măsluitorii”. Pirgu reprezintă prezentul, în Moși cu „o desculță borțoasă
Pașadia și Pantazi poezia trecutului. Simpatia în luna a noua”, lăudându-se că
scriitorului se îndreaptă către cei doi până la identitate. „A fost di granda, era să fete pe
Prin ei autorul idolatrizează trecutul. mine, pe onoarea mea!”.
Imaginea Bucureștiului este descrisă sodomic, Mateiu I. Caragiale prin
trivial plin de parveniți și ignoranți, cu străzi fără acest roman deschide căile
caldarâm, „uliți strâmte, cu clădiri lipite una de alta”, prozei moderne din secolul
maidane „pline de gunoaie și de mortăciuni” taverne următor și rămâne un scriitor
scunde cu pământ pe jos, cu țigănci desculțe, Pena aparte în peisajul literaturii
Corcoduța e beată moartă în droia de derbedei care-o noastre.
acompaniau. E Bucureștiul de la porțile Orientului situat
la începutul secolului al douăzecelea, unde balcanismul e 7

Florin T. Roman totodată şi şeful guvernului,
cum am arătat, fiind deci
monarh cu putere absolută.
România mea personală
Este blând cu oamenii buni, dar
– partea 3/5 nemilos cu cei răi.
Se sfătuieşte permanent
POLITICĂ cu duhovnicul său – un călugăr
În România mea personală există un singur partid, ortodox sporit, de un înalt nivel
denumit Partidul Oamenilor Profunzi şi Oneşti din spiritual, precum odinioară
România (P.O.P.O.R.), care e de dreapta, pentru că Iisus Ştefan cel Mare şi Sfânt se
şade în Cer de-a dreapta Tatălui, pentru că la Judecata sfătuia cu Sfântul Daniil
de Apoi oile (oamenii buni) vor sta de-a dreapta, pentru Sihastrul.
că în Biblie se vorbeşte de „om drept” şi nu de „om Blazonul casei regale este
stâng” şi pentru că majoritatea oamenilor sunt dreptaci. identic cu cel al Regelui Carol I
Cu toate acestea, singurul partid din România mea al României, şi conţine
inscripţia „NIHIL SINE DEO”
(NIMIC FĂRĂ DUMNEZEU).
Miniştrii şi parlamentarii
României mele sunt, printre
alţii, Părintele Mina Dobzeu,
Părintele Rafail Noica, Părintele
Tănase de la Valea Plopului,
Părintele Cleopa Jurj, Tudor
Gheorghe, Dan Puric, Andrei
Pleşu, Dorel Vişan, Florin
Piersic, Gabriel Liiceanu,
personală e şi de stânga, deoarece în fiecare biserică Eugenia Vodă, Ion Besoiu,
ortodoxă icoana Maicii Domnului este poziţionată în Florin Zamfirescu, Sorin
partea stângă a catapetesmei, deoarece în Cer Sfântul Dumitrescu, Andrei Alui
Ioan Botezătorul (cel mai mare om născut din femeie) Gheorghe, Mona Pivniceru,
şade în stânga Sfintei Treimi şi deoarece inima omului Părintele Iustin Pârvu,
bate în partea stângă a corpului său. Deşi conştiinţa Părintele Cleopa Ilie, Părintele
politică a P.O.P.O.R. este şi de dreapta şi de stânga, Arsenie Boca, Părintele Galeriu,
orientarea lui nu este nici de dreapta, nici de stânga, nici Părintele Stăniloae, Părintele
de centru-dreapta, nici de centru-stânga. Orientarea Teofil Părăian, Petre Ţuţea,
POPOR-ului este de Centru-Sus. Valeriu Gafencu, Octavian Paler
şi câţiva pensionari, muncitori
ORGANIZARE ADMINISTRATIV-JURIDICĂ şi ţărani, trecuţi prin experienţa
Regele (voievodul) României mele personale este închisorilor comuniste.
un om de înaltă ţinută morală, ortodox desăvârşit şi Vă miraţi că unii dintre
român adevărat. Nu are doar rol reprezentativ, ci este miniştrii şi parlamentarii
8

României mele sunt morţi? Aflaţi că sunt mult mai vii - Învăţământ. Este
decât maimuţoii care îşi plimbă cadavrele umflate considerat un domeniu foarte
printre băncile Parlamentului României urâte. important. Profesorii,
Aşadar Guvernul şi Parlamentul României mele nu învăţătorii şi educatorii au
conţine lichele, mitocani, imbecili, nemernici, tâlhari, salarii decente şi este asigurată
satanişti, ci este constituit din elita, nu neapărat o bază materială
intelectuală, cât mai ales spirituală a poporului român, corespunzătoare desfăşurării
aşa cum am arătat mai sus. unei activităţi didactice de
înaltă ţinută.
Constituţia României mele este Noul Testament.
Clasele I – VIII sunt
Imnul României mele se numeşte „Deşteaptă-te
creştine” şi începe cam aşa: „Deşteaptă-te creştine/Din obligatorii. După terminarea
somnul cel de moarte/În care te-adânciră/Satana şi ai clasei a VIII-a elevii care nu se
lui”.
Steagul ţării mele este tricolorul, care are
imprimat pe partea mediană (pe fondul galben) stema
Regatului României – varianta mare.
Biserica Ortodoxă Română este singura biserică
naţională a României mele personale. Celelalte religii şi
confesiuni nu sunt interzise, dar prozelitismul este
considerat o infracţiune deosebit de gravă.
POLITICA INTERNĂ
- Legislativ, Executiv, Justiţie. Parlamentarii,
miniştrii, judecătorii, procurorii, poliţiştii, jandarmii,
comisarii Gărzii Financiare şi ai Gărzii de Mediu etc. au
salarii foarte mari, în raport cu importanţa şi
responsabilitatea funcţiei lor, dar sunt foarte aspru
pedepsiţi atunci când comit cel mai mic act de corupţie,
pedepsele mergând până la închisoarea pe viaţă. În
cazurile foarte grave se aplică pedeapsa cu moartea. Nu înscriu la liceu pot alege să
există imunitate parlamentară sau alte feluri de urmeze cursurile unei şcoli
imunităţi, pentru că imunitatea unui demnitar trebuie să profesionale specializate (unde
fie însăşi cinstea sa. Şi dacă „nimeni nu este mai presus se vor califica în meserii ca
de lege”, cum proclamă Constituţia, de ce ar avea bucătar, ospătar, brutar,
reprezentaţii poporului imunitate în faţa legii, iar măcelar, croitor, cojocar,
poporul nu? pantofar, marochiner,
Legile ţării sunt puţine, concise şi clare şi se aplică agricultor, horticultor,
cu maximum de profesionalism, responsabilitate şi zootehnist, zidar, zugrav,
imparţialitate. Legislaţia este stabilă în toate domeniile electrician, instalator, tâmplar,
de activitate. strungar, mecanic auto,

mecanizator exploatări forestiere, etc.). - la Ciclul liceal, deci
În fiecare zi orele şcolare şi cursurile universitare clasele IX-XII (dintr-un total de
încep cu rostirea într-un glas, cu voce tare, de către 30 de ore – 6 ore x 5 zile),
cadrele didactice şi elevi, respectiv studenţi, a rugăciunii indiferent de profilul liceului: 2
„Tatăl nostru”. În toate clasele, amfiteatrele şi pe toate ore de Religie (Teologie
coridoarele grădiniţelor, şcolilor, liceelor, facultăţilor dogmatică ortodoxă, Vieţile
există, pe pereţi, icoane ortodoxe, portrete ale sfinţilor, Istoria Bisericii
voievozilor şi regilor României, portrete ale marilor româneşti), 3 ore de Istorie a
oameni de stat, de cultură şi de ştiinţă ai ţării noastre, României, o oră de Istorie
steaguri tricolore, steme ale Regatului României. universală, 2 ore de Literatura
În programa şcolară sunt prevăzute obligatoriu, română, o oră de Literatură
săptămânal, după cum urmează: universală, o oră de Etnologie şi
folclor românesc, o oră de
- la Ciclul primar, deci clasele I-IV (dintr-un total
Teoria muzicii, o oră de Istoria
de 20 de ore – 4 ore x 5 zile): 2 ore de Religie (mai precis
Artei (pictură, sculptură,
arhitectură, teatru, film),
precum şi 3 ore de Educaţie
fizică şi Sport;
Copiilor de alte religii sau
confesiuni decât Ortodoxia le
este asigurat, prin lege, dreptul
de a-şi înfiinţa instituţii de
învăţământ conforme cu
principiile religiei sau
confesiunii lor, dacă nu aduc
Catehism ortodox, sub formă de povestire), 2 ore de atingere cadrului creştin de
Limba română (se învaţă cititul şi scrisul), 2 ore de manifestare a activităţii
Literatura română (învăţătorul le predă şi le explică didactice.
elevilor, interactiv, poveştile, basmele, legendele, Bacalaureatul presupune
snoavele, fabulele, proverbele şi zicătorile româneşti), examene obligatorii, pentru toţi
precum şi 2 ore de Educaţie fizică şi Sport; absolvenţii de liceu din ţară, la
- la Ciclul gimnazial, deci clasele V-VIII (dintr-un următoarele discipline: 1–
total de 25 de ore – 5 ore x 5 zile): 2 ore de Religie Limba şi Literatura română; 2–
(Catehism ortodox aprofundat, studiu biblic), 3 ore de Istoria României; încă 3
Istorie a României, o oră de Istorie Universală, 2 ore de discipline, în funcţie de profilul
Limba şi Literatura română, o oră de Literatură liceului.
universală, o oră de Etnologie şi folclor românesc, o oră - Sănătate. Este
de Teoria muzicii, o oră de Istoria Artei (pictură, considerat, de asemenea, un
sculptură, arhitectură, teatru, film), precum şi 2 ore de domeniu foarte important,
10 Educaţie fizică şi Sport; unde medicii (şi ceilalţi membri
ai personalului medical) au salarii decente şi limitele moralităţii, sub
posibilitatea legală de a primi recompense de la pacienţii comanda spiritului, în scopul
trataţi, dar numai atunci când aceste recompense nu sănătăţii şi al vitalităţii. Sunt
sunt cerute, ci vin ulterior tratamentului medical, ca o admise şi recomandate
recunoştinţă. Recompensele sunt impozitate cu 10% iar pelerinajele şi excursiile. Se
sumele de bani obţinute din impozitare intră în bugetul investeşte masiv în căile de
alocat Ministerului Sănătăţii. Baza materială este comunicaţie şi se încurajează,
corespunzătoare. pe toate căile, investiţiile
- Cultură. În România mea personală este private în infrastructura
promovată numai cultura autentică, bazată pe valorile turismului (staţiuni de odihnă,
moral-creştine. „Orice operă de artă e morală” (Eugen de relaxare şi de tratament, băi,
Lovinescu). „În arta autentică şi în cultură, în general, hoteluri, moteluri, campinguri,
nu pot să încapă viciul, inesteticul, vulgarul,
scandalosul. Arta are menirea de a purifica omul şi de a-
l apropia de Dumnezeu, nicidecum de a-l nimici „în
bezna animalităţii” (I. Al. Brătescu-Voineşti). Abaterile
de la morala creştină în creaţiile din toate cele şapte arte
constituie contravenţii şi sunt sancţionate ca atare, cu
amendă calculată în funcţie de gravitatea abaterii.
Există un Consiliu de avizare care cenzurează abaterile
şi care aplică sancţiunile contravenţionale.
- Agricultură. Este domeniul cel mai important
al economiei României mele personale. Lucrătorii
pământului şi crescătorii de animale beneficiază de
foarte multe privilegii din partea statului (subvenţii,
reduceri de impozite, diminuarea substanţială a
importului de produse agricole, facilităţi la desfacerea
de produse pe piaţa internă şi la export etc.), dar sunt
obligaţi să cultive fiecare metru pătrat de pământ, cu căsuţe de vacanţă, etc.)
înţelepciune şi hărnicie. Se interzice total utilizarea altor - Mass-media. În
îngrăşăminte decât cele naturale. România mea personală,
- Industrie. Întreprinderile mici şi mijlocii absolut toate mijloacele de
constituie coloana vertebrală a economiei. Beneficiază şi mediatizare (televiziune,
ele de multe facilităţi din partea statului. Impozitele sunt internet, radio, presă scrisă)
mici şi puţine, astfel încât să nu constituie o povară sunt sever CENZURATE (ăsta e
pentru activitatea lor. Este încurajată în primul rând cuvântul!) de către Biserica
PRODUCŢIA de orice fel, şi abia în al doilea rând Ortodoxă Română.
comerţul.
- Sport şi turism. În România mea personală
sunt admise jocurile sportive relaxante, dar numai în 11

Vulnerabilitate
poezie 13-18
Victor Rusu
absolută
De Unire
Se dedică admirabilului OM și
POET, Nicolae Firuleasa
Ucenici la-nțelepciunea firii,
Logodiți de-a pururi cu uimirea, Sunt vulnerabil ca un vultur
Ne-au zidit înalt atâtea tâlcuri, Care nu mai poate să zboare
Cu o aripă ruptă,
Am desprins firesc ce e UNIREA.
Ca un mustang
Cu glezna fracturată,
Veacuri împietrite-n stei s-apleacă Ca un cerb
Cu coarnele retezate
Dacă râu cu râu și-adună valul,
De un colecționar de trofee,
Dor cu dor de se cunună-n vrană, Ca un cocoș de munte,
Când își cheamă
Cu rugăciuni de iubire
Găinușa, în luminișul pădurii,
Ca un biet om pieritor,
Când îl mistuie
Rugul sfânt al iubirii
Rondelul
desprinderii
Înfrunzește-a doină, stins cavalul. Și te-ai desprins că frunza în furtună

De creanga ce pe-azur ți-a desenat
Contur de vis de seve, legănat,
Brazii – ruguri verzi de depărtare – În freamăt lin, ce-n inimă răsună.
Înfășoară coamele furtunii
Doar când prind a se numi pădure, În suflet amintirile se-adună,
Ca păsările-n stoluri, pe-nserat
Rădăcini unind sub poala humii.
Că te-ai desprins ca frunza în furtună
De creanga ce pe-azur te-a desenat.
Apele și codrul și pământul
Povestea de iubire o s-o spună,
– Acest rai al nostru românesc –
Ca bradul de secure sărutat,
Ne-au tot spus, în veac, ce e UNIREA Cu semnele ascunse sub rășină,
Și în veci de veci ne-o hărăzesc. Rănile-adânci pe care le-ai lăsat
Când te-ai desprins ca frunza în furtună.
12

Agafia Dragan într-un alt golem amețit
de chemarea ascunsului.
Se luminează ochii a noapte, Quantum satis

mamă!
Există
Lungă și rea, dimineața veghează
o clipă care mă pândește
trei lumânări sufocate de aștepare,
cântărindu-mi destinul,
miroase a toamnă coaptă și
creierul
cafea amară
inima dezgolite de iluzii
și strugurii au putrezit pe masă,
să le întoarcă în piatră
dar… ochii tăi, ochii
și dacă, mai rămâne ceva,
s-au luminat a noapte!
quantum satis,
am să te închid într-o ciob de lumină,
să nu mai aud corbii,
bat clopote.
Oprește, mamă, morții!
i-auzi? prind rădăcini
sau… e doar vântul,
destramă urmele ce le-ai lăsat.
că să pot înverzi.
Desferecă, mamă, pământul!
să mă înveșmânți, să te înveșmânt
cu tot ce n-am în trupul tău,
trăit împreună.
fă, doar așa, să fiu asemeni ție,
când am să-mi dau colocviu
cu umbrele din spatele meu.
La cumpăna dintre secunde
La cumpăna dintre secunde

până când cocoșii unui alt
aud ielele
răsărit
cum leagănă coșciugul lumii
desferecă obloane
în brațele cerului
cu pântecul plin de seva cuvintelor și toți morții refugiați în mine
încetează să mai joace telegraful
crește trupul eternității
fără fir
în locul tău în locul meu
(neștiind că refugiul lor este
nimeni cu nimeni
subterfugiul meu)
joacă Bowling
am să mă aflu
cu timpul făcut ghem
dezrobită de fantasme.
până când moartea
mătură cenușa mie-mi ajunge o singură privire
dincolo de oglinzi.
dincolo de oglinzi
aprinde scânteia 13

Gabriela Mimi Boroianu Ce-s legănați după cum bate vântul
Și care-atunci când „bunii” sunt vânduți
Perdanţi Rămân tăcuți așa... precum mormântul.
Își țese moartea pânza în juru-acestei lumi Trăim în țara oropsiților de soartă
Iar îngerii se pierd, cu aripile arse, Cu spiritul strivit printre nevoi,
Tribut plătit hidoasei cu lacrimile-n pumni Aprindeți lampaderele să poată
Când semnul neputinței ni s-a-nfierat în oase... Să iasă din această stare de strigoi!
Și mușcă ura-n carne și sângerăm blestem Trăim o nepăsare în fața umilirii,

Și ochii nu mai văd lumina bunătății, Ce se strecoară-n minte ca o ceață,
Din întuneric ies fantasme și mă tem Aprindeţi felinarele gândirii
Că suntem prizonieri în slujba „libertății”... Să deşteptăm această nație la viață!
Ne stingem în
lumină
Blestemați ne stingem în lumină,

Neiertați ne înălțăm la cer,
Sumbru-i viitorul ce-o să vină
Într-o lume c-un prezent mizer.
Ne dezicem de cuvântul spus,

Cerem aripi și ne revoltăm,
Cuvântul nu-i un scut, e sabia ce taie Vrem iertare sau o șansă-n plus
În sufletele surde urechi de elefant Viața asta-n roz să o pictăm.
Dar surd e cel ce spatele de bună voie-ndoaie
Și refuzând să vadă rămâne un „perdant”... Așteptăm răspuns înfrigurați
Pân' la fund bând cupa cu venin,
Aprindeţi felinarele gândirii!
Îngeri de păcate condamnați,
Suflete-nşelate de destin...
Trăim in țara unde noaptea stăpânește
Și unde cresc păcatele ca frunze-n pom, Dac-o fi să mai cădem din cer,
Unde credința la tarabă se plătește Ne-om lua o insulă în mare,
Și unde mai mereu se uită a fi „Om”. Dezlegând iubirea de mister
Să-nvățăm speranțele să zboare!
14 Trăim în țara veşnicilor adormiți
Lenuș Lungu în negura nopții
prin valuri de speranțe
nori de ceață mă acoperă
Te caut iluzii deșarte îmi emană dor
dansez salsa pintre gânduri
Te caut și nu te găsesc
te ating și nu te mângâi un fragment de serenadă
te îmbrățișez și te pierd stropit cu parfum de vise
te chem și nu te ascult
e dificil să stai
Mă dizolv
să nu respiri
e greu să miroși parfumul Viașa mea pare să se oprească
și să nu-l atingi acolo unde nu pot vedea nimic
mă uit la tine
tu nu te uiți la mine
ochii tăi două oglinzi
e apă transparentă
totul e doar praf
dispersat în vânt
himeră pierdută
ce-mi hrănește visele
lăsându-mi un spațiu de magie.
Iubite
Îmbrățișază-mi gândurile cu sărutările tale

alină-mi visele cu dragostea ta
spulberă-mi dorul cu mângâierea șoaptelor
iubește-mă sub răsărit de lună
tăcerea inimii o ascund în inima ta m-ai absorbit

mă abandonez în ceruri și mă dizolv
și te îmbrățișez între stele un sărut pe ușa nopții
Visez umbra mi se plimbă pe apă
nu se scufundă
sunetul vântului adie
Stelele nopții
prin fire invizibile
mi se sparg în cioburi
vântul îmi mușcă pielea îmi unesc valurile
arterele îmi îngheață părul și găndurile
umbra-mi zâmbește caut un refugiu
îmi decupează visele într-un decor abandonat.
mă dezbracă de culori 15

Maria Călinescu Muză alba-ţi fi-voi şi-n zborul
îngeresc,
Şi pe-un pat de vise, printre
Când te va atinge... stele coapte.
Mă caut în timpul de ieri şi-n cel prezent, Al iubirii simbol, ş-acolo vreau să fiu!
Mă caut prin miriştea udă a vremii, Visele ţi-oi umple cu simţiri carmine,
Nu vreau la apeluri să răspund, cu absent, Năframă din stele voi croşeta-n pustiu,
Nici seara, când cerul îndrugă vecernii. Când te va atinge, s-o laşi să te-aline
Mă vreau iarăşi smulsă din poala durerii,

Învaţă-mă
Să ard în cuvinte ca soarele, în zori.
Bolnavă de zboruri s-ating coama zării, Învaţă-mă să mă opresc din drum,
Să mă-ntorc iar rouă, în câmpul cu flori. Să mă ajungă toamnele târzii,
Să re’ntalnesc lumina si nu fum,
Lacrimă de-aş fi, vreau lacrima iubirii Ş-acel ecou de şoapte, în care,
tu să fii.
Învaţă-mă să fug de noaptea grea,

Dragostea-i fără păcat, lasată,
Atunci, jocurile sumbre ‘or
disparea,
Clipa va dura cât ne-o fi vrerea,
Cum era odată.
Învaţă-mă cum să trăiesc în vis,

Nopţi cu lumină, fi-va-ţi menirea
Timpul mă absoarbă lin în paradis,
În armonii de dor, dă culoare vieţii! În caravana sorţii, tu să-mi fii
Să mă-nghită valul, în marea fericirii, Iubirea.
Visul să mi-l poarte vântul dimineţii.
Învaţă-mă în rime să te-mbrac,
De-aş fi strop de ploaie, în timpul secetos, Vântul veşniciei ne aprindă dor,
Aş îndulci fiorul, din adânc amar, În râuri de iubire am să te-ncarc,
Aş preschimba-n lumină cerul de-i noros Iar noi jucând un rol, în ultim act
M-aş opri ca vântul pe-o frunză de arţar. Să-mi fii actor.
Şi, dacă m-oi găsi, te vreau în dreapta mea! Învaţă-mă ce am uitat demult.
Nu cred că drumul vieţi-i croit din căutări. Când geana iernii ninsă m-o striga,
În gradini cu vise, cu tine m-aş vedea Viscolul pară un cânt, de-l ascult
Prin mlaştini de uitare, asanând.cărări. Culoarea fericirii îmi vei da
Nori o alunga.
Dac-o fi să fie, mult timp, să rătăcesc
Pe cupola lumii, cu-nălţimi surpate,
16

Victoria Seimeanu Acum eu singură sunt luni,
Și sunt noapte, sunt zi
Și pustie sunt și mi-e sete
Luna de miere De tine, oriunde ai fi!
Prima zi din luna noastră de miere Și de-aș avea o mie de fântâni,

a început într-o toamnă Fântâni cu apă rece,
pe seară târziu. De setea de tine cu mine
Eu, gătită mireasă, Tot nu mi-ar trece.
mireasa n-are vârstă!
Te așteptam cu fluturii.
Cântec de dor
Prima noastră zi din luna de miere
a fost prima noastră noapte de dragoste. De mi-ai mai ieși-n cărare
De atunci toate nopțile au fost prima zi
din luna noastră de miere.
Dar a venit și ultima zi,
cea bolnavă de moarte.
Te aștepta o altă mireasă
Cea veșnic mireasă!
Iar eu am rămas să gust
și luna de fiere.
Eu, mănușa...
Eu sunt o Galatee,
Pentru că mi-am cunoscut Pygmalionul
El a făcut din mine mănușă
Pentru sufletul lui.
Iar eu l-am lăsat în căușul sufletului meu –
Și ce frumos se îmbăta de farmecele creației sale!
Și-acum Pygmalionul a plecat
Și m-a lăsat pe mine, Galateea lui, Te-aș strânge la pieptul meu
Să mă sufoc în prezentul acesta. Și mi te-aș feri de moarte.
Mai pot eu, ca o mănușă, Că mi-e dor de viața ta
Să învelesc un alt suflet? Și de gura ta pripită
Poate că da, Samsara se rotește! Când șoptea că sunt nebună.
Și-ți plăcea când te chemam
Setea de tine
Și când mă lăsam sorbită
Cu aromă de cafea.
Te-am iubit de luni până luni, De mi-ai mai ieși-n cărare
Și zi de zi, și noapte de noapte, Chiar un șarpe de dudău
Până dincolo de pustiu Te-aș strânge la pieptul meu.
Și chiar mai departe.
17

Eugen Dulbaba Văcăreşti
Şi Alecsandri
Enumerare incompletă Ce a venit cu Mioriţa
Dar nu poci
Să povestesc
Afectări latine, slave
Altcândva
Poeziile cunosc
Am obosit
Prin Carpaţi şi prin câmpia
Voi mai curge
Cum la poale ei o au
Pe hârtie
Aici unde
Despre aceia
A fost Ovidiu
Care au pus
Pe la Pontul Euxin
Un strop nou
Ce iubirea a cântat
Din limba lor
Lângă marea
Ca să fie
În Vorba Noastră.
Pentru echilibru
Învaţă frica s-o alungi

Fără de frică
Să o înfierezi
Să-i fie ei
De tine
Neştiută de romantici Cum ţi-a fost ţie
Căci Mihai Când nu ştiai
Mult mai târziu Învăţătura.
Despre ea a pomenit
Afectări se mai găsesc
Spune geniul cel Învăţătura
Panonic exemplului cel rău
Care aici a zăbovit
De la Petofi şi Ady.
Te uiţi la ea
…
Şi vezi
Mai sunt multe
Cum drumul în viaţă
Dinspre Dosoftei
Să nu-l mergi.
Încoace
18

Anişoara Iordache
luna
iscoditoare gânduri în universul fără granițe
al visării
destrămă visele
cuvintele prezicătorului schimbând tonalitatea
la fel ca norii- cuvintelor:
iscoditoare gânduri
aduc din zonele periferice ale visului adăugând Sarei litera r
dulceața sfârșitului de vară constată că
întinse la soare nescrise povești- puterea
rândunica știe tâlcul va fi a celei care împărățește –
cunoaște semnele
se ferește de reptilele
care mimează umanul
cădelnițând
în a zbuciumului trezire
sunete onomatopeice adâncesc teama –
se ascunde-n adâncuri
femeia gârlei
aproape adormită conștiința
în imaginația haosului
croncănitul corbului
asemenea
unui copil speriat care aleargă dezbrăcat
sufletele tot mai colțuroase –
cu o sărutare rece
ceața
întinde brațele
pieritoare-s
printre lubenițe
frumusețile veșmintelor
trezorierul
un cântec mirific de stele

sub impulsul luminii slobozește durerea
trezorierul întărind făgăduința:
ascunselor taine cel mărit ca și tatăl său
acoperă angoasa sfârșitului de ziuă va fi părintele
cu un cântec mai multor popoare
de leagăn
19

Constantin Mîndruţă Noaptea să-i apuci de coarne.
Viaţa mea Stoarce cerul, fă-l să toarne,

Ca să ruginească fauri,
Viaţa mea nu-i ca oricare, Gropile să nască plauri,
Cine ştie să m-asculte, S-auzi scârţâit de goarne.
Soaţa-i câine de uşi multe,
Mă gândesc la fiecare. Că-i lumea neruşinată,
Viaţa nu mai este toată
Am luat-o ca atare, Decât lipsă de credinţă,
Obiceiuri n-am oculte,
Viaţa mea nu-i ca oricare, Dumnezeu, nu ne mai vede,
Cine ştie să m-asculte… Nu mai există căinţă,
Cât aş vrea în tine-a crede !
Îndemn
Nu dau gir norocului,

Munca-i viaţa, ea adună,
Că şi para cea mai bună
Pică-n râtul porcului.
Mişcă, nu sta locului
Multe minţi găsesc inculte, Dacă vrei să-ţi meargă strună,
Pentru proşti au căutare, De la soare, pân` la lună
Că de umbră, stau la soare Nu-i fă pofta jocului.
Până-ajung a fi adulte…
Ca în urmă să-ţi rămână
Viaţa mea nu-i ca oricare. Şi să ai dare de mână,

De tine lumea se-ntreabă,
Lume-ntoarsă
Dacă ai să faci doar bine
Cresc fiinţe pentru carne
Pune-atunci osul la treabă,
Şi nu mai apucă lauri,
Pentru toţi şi pentru tine.
Nu fugi ziua de tauri,
20

cafeneaua cu peniţe 19-23 (interviu)
– Bulzeştiul este, cu
Dan Lupescu adevărat, un loc sacru pentru că
are o vechime destul de
Marin Sorescu – punţi spre îndelungată. Acum câţiva ani,
în Bulzeşti a fost descoperită o
nemurire (1) comoară de mii de monede din
argint, de pe vremea lui Mihai
Interviu cu prof. univ. dr. George SORESCU, Viteazul, comentată în
Laureat al Academiei Române numeroase reviste şi publicaţii
cotidiene. Am cunoscut aceste
tradiţii: jocuri, dansuri
– De la Craiova până în Bulzeşti sunt vreo
populare, poveşti, povestiri
25-26 km, pe vechiul drum dintre Bănie şi Rm.
despre căutătorii de comori,
Vâlcea. Cam tot atâţia însumează şoseaua
întâmplări cu aer legendar… au
principală a comunei, cu sate „înşirate ca
mărgelele pe aţă”, după cum scria Marin
Sorescu. De unde vine numele Bulzeşti? Are
legătură cu „bulz”, cuvânt cu evidente
rezonanţe dacice, precum „barză”, „brazdă”?...
– Distanţa de la Craiova la Bulzeşti este de 26 km,
cum aţi menţionat. Satele componente, care se extind
pe câţiva kilometri, sunt: Bulzeşti, Gura Racului,
Seculeşti, Prejoi şi Frăţila. Numele satului a făcut
obiectul unor cercetări, atât ale mele, cât şi ale lui
Marin. Pornind de la etimologia cuvântului „bulz”, am
observat că are o vechime destul de mare, provenienţa
fiind ardelenească, transilvăneană.
– Într-una dintre numeroasele zone ale
dacilor liberi, din judeţul Bihor, există comuna
Bulz, atestată documentar de peste 600 de ani,
care include încă două sate: Munteni şi Remeţi.
– Prin 1975, mă aflam la Cluj, într-o policlinică
particulară, în care a intrat un bătrân care, printre
altele, i-a spus doctorului că este din Bulzeşti. Am circulat în anii copilăriei mele şi
tresărit, am zâmbit şi i-am mărturisit că şi eu sunt din
adeseori m-au fascinat. Marin a
Bulzeşti, din sudul Carpaţilor Meridionali. „Da – mi-a
început să le culeagă din anul
răspuns. Dar eu sunt din Munţii Apuseni”… Privind 1971, apoi le-a publicat în ciclul
retrospectiv, avem mărturii că, prin transhumanţe „La Lilieci”, începând din 1973,
pastorale, foarte mulţi transilvăneni au venit în Oltenia
răstimp de aproape un sfert de
şi în Muntenia, aşezându-se în subcarpaţii româneşti.secol. Ultimul volum, al şaselea,
Locului în care s-au stabilit i-au dat numele celui din
a apărut post-mortem, în 1998,
care proveneau: Bulzeşti. Nu există nicio îndoială, în
sub îngrijirea mea, la doi ani de
acest sens. la trecerea în eternitate a lui
– Putem afirma că Bulzeştiul constituie un Marin Sorescu.
topos sacru? Ce tradiţii şi datini păstraţi încă vii – Neamul Soreştilor
în memorie? este de baştină din Bulzeşti
21

ori s-a răsădit aici din alte zări româneşti? din Bulzeşti l-au ,,răzbit” pe
– Am efectuat cercetări în arhivele din Craiova şi boier, recâştigându-şi moşia…
din Bucureşti, ajungând la concluzia că, încă din secolul Ţin să precizez că, în urma
al XVI-lea, mai multe familii Sorescu s-au stabilit aici, cercetărilor întreprinse în
venind din Transilvania. Doi fraţi păstori, din arhive, am descoperit că există
Mărginimea Sibiului, au migrat în Oltenia şi Muntenia, într-adevăr acte cu numele
prin transhumanţă pastorală. Un Murgu Sorescu şi un Sorescu, în Bulzeştii de Dolj,
Radu Sorescu… încă de la 1700. Profesorul
universitar Gheorghe Bolocan,
– Este cel care trăia, când a fost regăsit de
rudele din Bulzeşti. Avea atunci 106 ani. cercetător ştiinţific la Academia
Română, venind la
– Da. Radu Sorescu s-a stabilit în comuna Alunu, Universitatea din Craiova, mi-a
din judeţul Vâlcea, iar Murgu Sorescu în nordul încredinţat fişe despre Soreştii
Doljului, la Gura Racului, unde a cumpărat aproape doi ajunşi în Bucureşti, unul dintre
kilometri de moşie. După el au rămas 25 de familii de ei, şetrar, putând fi întâlnit
Soreşti… Acest fapt mi-a fost narat, în anii copilăriei, de chiar în Înaltul Divan al Ţării
un bătrân înzestrat cu darul povestirii: Petre Sorescu, Româneşti (1831-1847). Erau
care a insistat asupra unui episod petrecut în acele
din ramura celor din Buzău, din
care se trage Vasile Cârlova…
Prin 1985-86, i-am furnizat
această informaţie lui Marin,
care era redactor şef al revistei
„Ramuri”, susţinută şi prin cele
două genealogii întocmite, una
de Filitti, alta de Moldoveanu,
conform cărora bunicul lui
Vasile: Stancu Cârlova se
căsătorise cu Elena Sorescu, din
zona Buzăului. (Vezi revista cu
„Mărturii documentare”
momente istorice. Şi anume că un boier Gănescu şi-a referitoare la Soreştii din Buzău
însuşit, cu japca, din pământurile localnicilor. şi „legăturile de sânge” ale
Confirmarea acestei realităţi mi-a dat-o mama, care – familiei Cârlova cu Soreştii din
ori de câte ori făcea pomenirea celor duşi, împărţind Dolj – „Revista Arhiepiscopiei
colivă, colaci şi cele cuvenite prin tradiţie – dădea de Craiovei şi Arhiepiscopiei
pomană şi pentru un Mihai Sorescu, despre care eu nu Râmnicului, 2003). Marin s-a
ştiam nimic. Întrebând-o cine a fost acesta, mama mi-a hotărât, atunci, să republice
destăinuit că Mihai Sorescu a fost unul din neamurile poeziile lui Vasile Cârlova, într-
noastre care, împreună cu alţi şase vecini de moşie din o ediţie critică, însoţită de
comuna Bulzeşti, a mers la un proces în Bucureşti, comentariile celor mai
trăgând clopotele Mitropoliei, în semn de protest şi importanţi specialişti: Nicolae
pentru a stârni atenţia asupra raptului făcut de boierul Bălcescu, Nicolae Iorga, G.
ce le însuşise pământul. Cei şapte au rămas mai multă Călinescu, Şerban Cioculescu şi
vreme în Capitala ţării, ocupându-se cu negoţul, pentru alţii… Cârlova a fost un poet de
a subzista pe toată durata procesului. Chemat în faţa talent, dar care a murit în
instanţei şi pus de judecător să jure pe Biblie că condiţii destul de neplăcute la
pământul în dispută este al lui, boierul Gănescu nu a Craiova, întrucât tatăl său,
22 avut curajul să mintă, să jure strâmb. Astfel, moşnenii
Ioniţă, se stabilise aici, în urma căsătoriei cu Sevastiţa pentru normele scrierii
Lăcusteanu. Cornel Sorescu, fost director la postul caligrafice din acele
public Radio Craiova, mi-a comunicat că, în Ţara vremuri…
Loviştei, a existat un demnitar Sorescu, pârcălab sau – La sugestia lui Marin, i-
paharnic – Dimitrie. De asemenea, cercetătorul Toma am editat tatălui un volum…
Rădulescu, şef de secţie la Muzeul Olteniei, mi-a pus la Ştefan I. Sorescu: „Versuri de
dispoziţie date despre Soreştii ce pot fi găsiţi în pe front”, primul poem fiind
documentele din colecţiile acestui important muzeu „Jalea românului 1917”…
regional. Prefaţă, ediţie îngrijită şi note
– Contribuie „Dinastia Sorescu” la aura de George Sorescu, însoţite de
mitică a Bulzeştiului? fotografii-document (Editura
– Da! Deoarece complexul de tradiţii cărora Marin Eikon, Cluj-Napoca, 2014).
Sorescu le-a re-dat viaţă, în cele şase volume din ciclul – Vă propun, domnule
„La Lilieci”, dovedeşte că aura aceasta mitică a
Bulzeştiului s-a perpetuat până în secolul XX.
– Când am utilizat sintagma „Dinastia
Sorescu” am avut în vedere faptul că toţi
membrii familiei din care vă trageţi sunteţi
autori de cărţi, lui Marin alăturându-i-se Ionică
şi fiica sa, regretata Sorina, fratele cel mai
mare: Nicolae, Dv înşivă şi fiul domniei voastre:
Radu…
– Vorbind de tradiţia literară a Soreştilor, se
cuvine să reliefez că mama noastră, Nicolina Sorescu,
fiica notarului George Ionescu, a fost o bună
povestitoare, fiind naratorul de bază în poemele lui
Marin Sorescu din grupajul foarte amplu „La Lilieci”.
Mama Nicolina a avut două surori, ambele profesoare în
Bucureşti. Rădăcina poetică a neamului nostru o
constituie însă tatăl nostru: Ştefan I. Sorescu (şapte
clase primare), primul versificator, în metru popular.
Târziu, după ce atât eu, cât şi Marin debutasem editorial
şi aveam, fiecare, deja câteva volume publicate –, am
descoperit că tatăl nostru, soldat pe fronturile cumplite profesor, să poposim în
de la Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz, scrisese poeme în prezent… Din piscul
momentele de repaus dintre bătălii. În acele poeme, el venerabilei vârste de 89 de
evoca momentele tragice din primul război mondial. ani (deşi nu arătaţi nici de
Manuscrisele sale s-au pierdut pe parcurs, altele fiind 65!!), cum revedeţi anii
însuşite şi distruse de un consătean, numai o parte copilăriei?
– Evenimentele din anii
dintre ele fiind descoperite de mine şi de Marin… Iată ce
am mai recuperat, cu semnătura „Soldat Ştefan I.copilăriei îşi regăsesc, sub
Sorescu, când era în război, 1917”… aspect liric, expresia în primele
– Sunt poeme aşternute pe hârtie cu un mele trei volume de poezii
scris mărunt, cu cerneală roşie şi trăsături ce publicate în 1970, 1978 şi 1994:
trădează celebrele peniţe „Redis”, speciale, Întoarcerea Euridicei, Desen
sonor şi Aripi în timp. Am
încercat să fixez aceste impresii 23

şi pe baza câtorva amintiri, pe care le-am publicat în George Enescu, cu tăcerile
volumul de nuvele Neodihna vămilor, în care evoc Jocul pline de tâlcuri zidite de
ielelor, Căutătorii de Comori, Datini, Credinţe, Constantin Brâncuşi în
Obiceiuri… Într-un asemenea context, îmi revin piatra de moară a „Mesei”
vibraţiile specifice unei întâmplări din 1971, pe când sale dacice, de pomenire a
locuiam într-un bloc de pe str. 6 Martie. Marin m-a strămoşilor cu destin
rugat, prin telefon, să o invit pe mama de la Bulzeşti în martiric, a porţii dintre
Craiova, la mine, unde urma să vină şi el, pentru a sacru şi profan, „Poarta
discuta unele probleme de familie. După ce am mâncat – sărutului” întru viaţă
ce ne adusese mama gătit în mod expres pentru noi –, veşnică, dar şi zvâcnet spre
am mers cu Marin în bucătărie şi am început să-i lumina celestă, pururi vie,
povestesc că am cules, de la bătrânii Sorescu din în ritmul modulelor/
Bulzeşti, oameni în vârstă de 80-90 de ani, mai multe mărgelelor fără de sfârşit
povestiri, întâmplări şi eresuri, pe care aş dori să le din „Columna” infinirii de
public într-un volum de povestiri. Venind din sufragerie, la Târgu Jiu a aceluiaşi
mama ne-a întrebat scurt: „Ce discutaţi, mă, voi aici?”… titan, BRÂNCUŞI, născut,
Marin îi răspunde: „Uite, vrea să facă George , vrea să trupeşte, la Hobiţa, în Gorj,
scrie un volum cu aspectele cutare şi cutare… din apoi, „pentru a doua oară”,
cum însuşi afirma deseori,
la Craiova, această a doua
naştere fiind, se înţelege,
în plan spiritual, ca iniţiat
în taine ezoterice… La
Marin Sorescu, în cazul
atât de originalei şi
autenticei sale erupţii de
tip amazonian, dar mai
ales zamolxian: „La
Lilieci”, fiecare dintre
poeme începe ca o relatare
Bulzeşti Dar aş vrea să scriu şi eu…”. Atunci, mama i-a inocentă, de fotoreporter
zis: „Marine, păi să-ţi spun eu…”. Mama – patru clase sau cameraman abia ieşit
primare, o memorie homerică – era o bună naratoare, (căzut?) pe terenul reavăn
fiică de notar, din comuna Bulzeşti. Avea două surori al realităţii… şi tot aşa se
profesoare în Bucureşti… şi cunoştea, pe o rază de mai continuă, aproape ca un
multe sate, tot felul de întâmplări, pe care i le-a povestit ecou, peste timp, al
lui Marin din anul 1971, Marin, prelucrându-le, le-a neorealismului italian,
adăugat altor întâmplări semnificative, narate de alţi pentru ca, în final, printr-o
octogenari din Bulzeşti…” observaţie ori replică, la fel
– De aici a ieşit epopeea „La Lilieci”… de firească, dar şocantă
– Da. Epopeea „La Lilieci” –, Epopeea…, cum, bine prin cearcănul/haloul/
şi inspirat, apreciaţi dv, domnule Dan Lupescu… Pot curcubeul ei de noutate, să
oferi amănunte acum, despre „La Lilieci”? facă saltul în zări
– Desigur, din moment ce firul convorbirii metafizice!... Astfel, Marin
noastre a ajuns la această fabuloasă şi Sorescu lasă cititorul
monumentală Columnă lirică, în consonanţă cu copleşit brusc de gânduri
tămăduitoarele „Rapsodii române” ale lui de o cu totul altă natură
24

decât cele de până atunci, copleşit de o stare de despre ciclul „La Lilieci” al lui
meditaţie, surprins şi nedumerit, curios şi Marin Sorescu, prin faptul că,
iluminat, cufundat în tăceri cu obârşii prin dimensiunea şi valoarea
ancestrale… Fiecare dintre aceste sute de poeme lor, cele 386 de poeme pot – pe
din „Liliecii” lui Marin Sorescu se încheie, alocuri – sta alături de epopeea
parcă, printr-un botez neaşteptat, printr-o lui Homer. Prof. Marian Barbu
scufundare în cristelniţa Duhului Sfânt, urmată (Craiova), Tudoriţa Albu
instantaneu de un sentiment ciudat de (Braşov) şi Emil Istocescu
mântuire, de tămăduire lăuntrică şi de (Drăgăşani) s-au ocupat de
împăcare, de armonie cu sine, cu lumea, cu epopee.
Dumnezeirea… Este clipa mirifică de iluminare, – Corifeii criticii
de Înviere, adică de maximă, divină deschidere literare au realizat un
spre noi dimensiuni spirituale… De ţâşnire, dacă adevărat consens,
vreţi, direct în 5D, dacă nu chiar în 7D – noi şi observând, cu toţii că, prin
izbăvitoare dimensiuni spirituale, subliniez…
– Ciclul atât de original „La Lilieci” cuprinde şase
volume, publicate în intervalul 1973-1998. Prin
dimensiunea şi valoarea lor, aceste poeme constituie o
sinteză spirituală, ba chiar şi materială a Bulzeştilor, în
diferite ipostaze şi în diferite momente istorice. Ciclul
„La Lilieci” cuprinde 386 de poeme…
– Printr-o tenacitate demnă de toată lauda,
prin rigoare şi temeritate exemplare, regretata
Dv nepoată, conf. univ. dr. Sorina Sorescu, a
reunit cele şase volume „La Lilieci” într-unul
singur, de dimensiuni mari, Biblie în Alb cu
irizări sidefii, impresie pe care ne-o dă coperta
din carton imaculat, de culoarea laptelui
proaspăt muls, în zori de zi, vara, ducându-ne
fiorul spre exclamaţia lui Ioan Alexandru:
„Beau lapte din şistar şi-mi pare/ Că beau lapte
amestecat cu soare…” – din volumul de debut al
poetului transilvan, intitulat ,,Cum să vă
spun”… Pe coperta interioară a exemplarului pe noua viziune şi prin noul
care l-aţi scos din bibliotecă şi pe care tocmai l- stil de împletire a
am deschis scrie: „Marin Sorescu. La Lilieci naraţiunii cu dialogul şi
(volumele I-VI), cu zece texte recent recuperate. butada, Marin Sorescu
Ediţie întocmită şi îngrijită de Sorina Sorescu, frapa, încă din 1973, de la
însoţită de interviuri cu Marin Sorescu, de un publicarea celui dintâi
dosar cu referinţe critice şi un interviu cu volum „La Lilieci”, prin
George Sorescu”. perspectiva cu totul
novatoare şi ravisantă – pe
– Când apăruse „Eneida” lui Vergiliu, scrisă după
cât de oltenească/solară/
model homeric, un contemporan al lui Vergiliu a
meridională şi
exclamat: „Consideraţi-vă depăşiţi, scriitori greci”. Daţi-
românească, pe atât de
vă la o parte, scriitori romani. Nu ştiu în ce mod, în ce universală –, perspectivă
chip, dar s-a născut ceva mai măreţ decât „Iliada”… din care plasa (în
Păstrându-ne cumpătul, totuşi, la fel se poate afirma şi avanscena istoriei, în fosa 25

mitică a orchestrei şi în luminile eclatante, totem: icoana satului
halucinante ale rampei!) lumea satului nostru, Bulzeşti, cel totdeauna viu,
văzută retrospectiv, dar şi prospectiv… Surpriza gâlgâind de taine şi de
criticilor literari a fost devastatoare… Deşi ispite, de provocări,
scriitorul nostru o făcuse şi până atunci, încă de pârleazuri în doi peri şi în
la debutul editorial cu volumul scandalos de dodii, răscruciuri cu
sincer şi doar în aparenţă candid „Singur fântâni în cumpănă (uriaşi
printre poeţi” (titlu iniţial: „Singur printre cocostârci, într-un picior,
bandiţi”) –, ei nu se aşteptau câtuşi de puţin ca ai câmpiei), măguri,
Marin Sorescu să ia în răspăr (într-un asemenea gorgane fantomatice şi
„hal”?!?), inspirat şi convingător, convenţiile şi tumuli răsunând
conivenţele lirice, nepăsându-i de ele, ca şi cum înfiorător, din adâncuri,
acestea nici nu ar fi existat vreodată. La fel ceramică de Cucuteni,
procedase, cu şase decenii şi jumătate mai Vădastra, Gumelniţa,
înainte, BRÂNCUŞI, prin sculpturile „Sărutul” Cârna şi Cârcea, ulcioare
şi „Cuminţenia pământului”, prin care a cu apă vie-apă moartă,
revoluţionat sculptura mondială, înfrăţind munţi ce se bat cap în cap,
prezentul cu trecutul matusalemic, cai năzdrăvani, în iureş de
galopări nesfârşite, Feţi
Frumoşi şi Ilene Cozânzene
ce te îndeamnă să iei
drumul, mereu şi mereu,
de la capăt… Sinergia
spiritului românesc la
modul absolut – cum
definea Adrian Păunescu
Spiritului Olteniei – cu
spiritul lumii celei mai
vechi, dansul pe tăişul
infinitezimal dintre Orient
şi Occident, sinteză şi
contemporaneitatea cu arhetipurile, în fond re- punte între toate
deschizând orizonturile, pe nedrept uitate, ale civilizaţiile Terrei sunt
izvoarelor primordiale… În ciclul de dimensiuni valorificate cu asupra de
ciclopice „La Lilieci”, Marin Sorescu logodeşte – măsură de Marin Sorescu
întru aceeaşi tulpină viguroasă, suculentă, în maiestuosul şi regalul
mustind de roadă şi de sensuri – tragicul şi său ciclu de 386 de
comicul, făcând să coexiste aceste două chipuri poeme… Vrând-nevrând,
ale aceleaşi Fiinţe a Poemului, logodnă/altoire şi ne duce cu gândul la
fiinţare în cheie apreciată drept ironică, marcată sentinţa dată de Ion D.
însă de simpatia, empatia şi biorezonanţa Sîrbu: „Europa e un biet
autorului. În prelungirea unui Neagoe Basarab, continent; Oltenia este o
autorul primei capodopere din literatura Lume!”…
română, dar şi a lui Ion Neculce, Dimitrie – Sub raport valoric, „La
Cantemir, Ion Budai Deleanu, Mihai Eminescu, Lilieci” constituie o contribuţie
Tudor Arghezi, Anton Pann, Ion Barbu, Lucian deosebită la cunoaşterea
Blaga, Miron Radu Paraschivescu şi Valeriu Bulzeştiului de către generaţiile
Anania –, Marin Sorescu scoate din creuzetul tinere, pe care Marin Sorescu,
inspiraţiei sale geniale o Troiţă cu virtuţi de prelucrând materialele primite
26

de la naratori, le-a prins în aceste poeme. Este, de fapt, căzuse poemul „Noi vrem
şi o operă de arheologie lingvistică, etnografică, pământ” de George Coşbuc. Am
sociologică, istorică şi, desigur, mitică. Este o epopee a avut un lapsus de moment. Un
universului nostru rural, deci totul este epic! Se narează coleg a vrut să intervină, pentru
ca în epopeile homerice. Transformările vizează a mă completa. Profesorul Luca
structurile evocate din „illo tempore”. La baza fiecărui Preda, căruia îi dădusem un
poem e cineva care narează. Prin aceste poeme, deseori caieţel cu versuri, l-a oprit:
scenic, Marin Sorescu a readus pe scenă o lume azi „Lasă-l în pace că el este poet
dispărută. Pentru că l-aţi evocat pe Brâncuşi, precizez că şi-şi va aminti. Mi-am amintit şi
am primit un telefon şi o carte de la academicianul am completat: „Răzbunător al
Grigore Brâncuş, la 3 februarie 2015. Cartea: „Expresie meu, oricare vei fi tu,/Răsai din
populară în ciclul La Lilieci de Marin Sorescu” constituie propria-mi cenuşă”. Se
un studiu de 173 de pagini, cu analiza expresiilor inspirase din „Eneida” lui
populare din cele şase volume. Fiind student, l-am Vergiliu şi a scris „Noi vrem
cunoscut la Universitatea din Bucureşti. Rudă cu
sculptorul Constantin Brâncuşi. „Dragă George – îmi
scrie el –, sper să fii de acord cu aprecierile mele”.
Mulţumindu-i, la telefon, m-a întrebat de Radu, care i-a
fost student: „Ce face Radu?”.
– Vă propun să închidem aceste bucle în
timp, ce-l au ca protagonist pe fratele Marin, şi
să revenim la copilul şi adolescentul George
Sorescu… Prin ce v-a rămas în memorie primul
învăţător?
– Am avut doi învăţători de bază. Unul:
Constantin Lupeanu, viitorul socru al profesorului Miu,
care a fost şi inspector şcolar în Dolj, altul: Ilie
Trăşculescu, din zona apropiată Soreştilor, Gura
Racului… Cei doi erau adevăraţi educatori, în sensul
pozitiv al cuvântului. Obişnuiam să citesc din biblioteca
particulară a casei şi să aduc multe elemente de noutate
în discuţiile din cadrul orelor şcolare, regretatul Ilie
Trăşculescu mă invita să prezint aceste noutăţi ori de
câte ori ne venea câte o inspecţie de la Craiova… Tot el
s-a adresat în câteva rânduri mamei mele (rămasă
singură, cu şase copii, de la vârsta de 37 de ani), pământ”… George Coşbuc era
îndemnând-o să mă dea la şcoală, mai sus, pentru că – un bun cunoscător al limbii
preciza – „îmi place cum George învaţă carte”. Aceste germane şi al literaturii
îndemnuri omiteau faptul că nu agream aritmetica. Nu europene. A tradus „Divina
am avut nicio aplicaţie şi nicio chemare pentru Comedie” de Dante Alighieri,
matematică, nici la gimnaziu, nici la liceu. Am fost versiune integrală, din italiană,
salvat, în clasa a VI-a de liceu, prin înfiinţarea ramurii în trei volume. Publicată post-
umaniste şi a celei ştiinţifice (realiste), elevii putând să mortem, această capodoperă a
opteze pentru una dintre ele. Am ales, se înţelege, partea literaturii universale, „Divina
umanistă. În 1948, am dat doi ani într-unul. Eram foarte Comedia”, în versiunea lui
bine pregătit la literatură, gramatică, franceză şi latină. Coşbuc, a fost prefaţată de
Tot în această perioadă începusem să scriu versuri, fără Ramiro Ortiz.
să ştiu că şi tatăl meu avusese preocupări similare. La (va urma)
examenul de română pentru clasa a VII-a de liceu îmi
27

proză 28-33
singur mimând perfecțiunea,
Silvia Giurgiu simulând și improvizând cu o
pricepere demnă de un actor, zi
Tăceri asasine de zi acasă, în societate, la
birou... Nimeni nu bănuia ce se
ascundea în spatele acelui
(textul a câștigat premiul al treilea la Festivalul
zâmbet seducător și a privirii
Internațional Campionatul Mondial De Poezie 2018)
impenetrabile, care inspira
siguranță absolută.
Paul se ghemui în colțul cel mai întunecos al
În urmă cu nouă ani o
dormitorului, strângându-și cu disperare genunchii la
cunoscuse pe Iulia, colegă de
piept, murmurând cuvinte incoerente, izbindu-se ritmic
facultate cu un an mai mică și
cu spatele încovoiat, de perete.
fusese dragoste pură. Astfel că,
„Nu, nu! Tăceți blestemaților! Nu pot face asta! după o jumătate de an erau deja
Asta nu!...” se împotrivea el, alungând cu palmele căsătoriți și se mutaseră în vila
umbrele nevăzute care îi bântuiau mintea și care luaseră luxoasă a părinților lui din
cu asalt lumea lui exterioară, asemeni unei invazii centrul vechi al orașului, unde
au primit în dar tot etajul
superior al casei, în timp ce
părinții ocupaseră parterul,
care era adaptat unui cuplu de
vârsta lor. După terminarea
facultății Paul primi postul de
manager în firma părinților și
sub îndrumarea tatălui, învăță
tot ce era de învățat în
domeniu, crescu prestigiul
firmei și contribui mult la
bestemate de insecte, ce roiau nebunește de jur
prosperitatea afacerilor.
împrejuru-i. Scâncind neputincios și terorizat, bărbatul
Tulburările psihice cu care
își acoperi capul cu brațele îndoite, sperând să
se confrunta în taină, încă din
amortizeze impactul cumplit cu umbrele, care îi
anii adolescenței se amplificară
bombardau nemiloase creierul incendiat de focul
odată cu venirea pe lume a
schizofreniei.
Alicei, fiica lui și a Iuliei.
Vocile deveniseră asurzitoare și insuportabile în
Niciodată nu își dorise cu
ultima vreme. Până să aibă falimentul acela profesional,
adevărat să devină tată și nu se
ele doar îi sugerau anumite lucruri, la care el refuza
simțea destul de stabil din
chiar și să se gândească, dar acum când terenul devenise
punct de vedere emoțional
fertil atacurilor psihologice, îndemnurile subtile se
pentru o asemenea
transformaseră în ordine inflexibile și în insistențe
responsabilitate, mai ales că se
înnebunitoare.
temea de ereditatea genetică pe
Ani de zile reușise să ascundă de toți boala lui, care ar fi putut-o transmite
tăinuindu-și calvarul pentru a nu pierde tot ce avea mai copiilor săi. Dar nimeni nu-i
de preț pe lume: familia și cariera. Își trăise drama ceruse părerea în privința asta
28

și când îi fu anunțat fericitul eveniment, deja nu mai era plângând îngrozit. Fata îl căuta
nimic de făcut, așa că nu mai putuse decât să simuleze o uluită, chemându-l inutil. Cu
bucurie, pe care de fapt nu o simțea și de atunci stihiile cât mai tulburat era universul
ce sălășluiau dintotdeauna în mintea lui își începură lui interior, cu atât mai
persecuția sistematic. impecabil era comportamentul
Timorat și confuz, Paul decise într-o bună zi să se lui acasă. Calmul cu care
supună unor examene de specialitate iar diagnosticul fu vorbea, răbdarea cu care trata
cumplit: schizofrenie. Echilibrul lui interior și așa destul problemele de familie, veselia
de precar se sparse în mii de cioburi iar el își concentră caldă ce umplea atmosfera
toată energia și inteligența pentru a simula cât mai casei, încrederea și siguranța pe
perfect o normalitate, care nu exista defel. Invocă față de care o inspira alor săi îl înșelau
medicul său dreptul la secretul profesional și se opuse cu adesea chiar și pe el însuși.
toate forțele îndemnurilor acestuia de a-și informa Nimeni nu bănuia drama
familia de boala care îl cotropise. Acasă reuși să obțină
dreptul de a avea propriul dormitor, spre uimirea și
dezaprobarea soției, căreia îi justifică destul de
convingător nevoia aceea ciudată de intimitate.
Spectrele nopții își întețiseră atacurile și el nu mai putea
ține sub control manifestările violente ale bolii. Ziua era
altceva, dar noaptea... Atacuri devastatoare de panică îl
aruncau pe pardoseală și îl contorsionau implacabile,
voci insidioase și rele îi dictau lucruri îngrozitoare,
astfel că se încuia în cameră înainte de a adormi și
ascundea cheia de el însuși, pentru a nu putea ieși în
clipele de transă periculoasă.
Șapte ani luptase cu boala, cot la cot cu medicul
său, se tratase corespunzător, se supusese răbdător
ședințelor de hipnoză și urmase cu sfințenie terapia
impusă, dar creierul îi juca adeseori feste iar memoria îl
trăda cu nerușinare, astfel că afacerile începură să se
resimtă, uita să se prezinte la reuniuni importante și
decisive, încurca comenzile și data scadențelor, se certa ce se urzea între pereții acelei
cu subalternii din motive închipuite și uita să își ia case de vis, unde opulența și
medicamentele, ceea ce îl destabiliză complet. În ciuda liniștea ascundeau la perfecție
tuturor acestor chinuri, iubirea nețărmurită pentru bomba amorsată, care urma să
familie îl ajută să își țină cu strășnicie demonii sub arunce în aer tot ce părea acum
control acasă lângă cei dragi iar ei continuară să nu o lume sigură și normală.
bănuiască nimic. Era o dimineață de mai,
Alice își iubea tatăl cu patimă și el îi întorcea negrăit de frumoasă și clară.
iubirea cu dăruire totală, deși adesea se surprindea Iulia se trezi gâdilată de șuvița
privind-o lung, cu chipul întunecat, asurzit de vocile care blondă și mătăsoasă a fiicei,
se amplificau și mai mult, când se afla în preajma ei. Le care i se strecurase după ureche
alunga deznădăjduit ca pe niște muște dezgustătoare, și o mirosi cu nesaț,
pălmuind aerul cu ură, apoi fugea ca o fiară hăituită, inspirându-i parfumul suav 29

până în adâncul sufletului. Dormeau împreună de când chioșc și îl așteptă pe Paul, care
Paul hotărâse așa și se obișnuise. Nu o lipsise niciodată o salutase zâmbind de la
de atențiile lui și nu insistase prea mult asupra acelei fereastră.
dorințe ciudate. Se ridică surâzând într-un cot și se – Cobor într-un minut,
aplecă cu dragoste peste copila adormită, depunându-i iubito! anunță el vesel. Dar
un sărut pe fruntea candidă. Era duminică și nu trebuia când se întoarse în odaie, pe
s-o trezească pentru școală, așa că o lăsă între fruntea lui nori negri se adunau
așternuturi și alunecă din pat pe nesimțite, intrând în amenințători. Elaborase un
baie. plan fatal, în cel mai mic detaliu
Se pregăti minuțios ca pentru o întâlnire de amor. și creierul lui funcționa acum ca
De fapt, într-un anumit fel, chiar avea una cu soțul ei. o armă letală, programată cu
Hotărâseră să meargă împreună în orașul apropiat unde precizie. Rămase încremenit în
aveau un apartament nou, pe care voiau să-l închirieze picioare câteva secunde, zâmbi
pentru turiști, pe toată perioada verii. Însă trebuia sinistru privind în jur golit de
mobilat cum se cuvine și utilat cu toate cele necesare iar emoții apoi, recompunându-se
ei chiar asta aveau în plan pentru ziua respectivă. Paul o complet, coborî în grădină,
calm și determinat. Era gata.
Vocile aveau dreptate iar el nu
intenționa să le mai opună
rezistență. Totul trebuia să se
sfârșească azi, așa cum
promisese.
– Te-ai întrecut pe tine,
draga mea! exclamă el încântat.
Mi-ai citit gândurile sau a fost
ideea ta să luăm micul dejun
aici? Este chiar ce trebuia!
invitase cu el la shoping, deși ar fi putut foarte bine – Știam că vei fi încântat!
însărcina pe secretara lui cu responsabilitatea aceasta, Doamne, ce splendoare de zi!
dar știa cât de mult îi place soției să facă cumpărături și Să te tot trezești sub un soare ca
voise să-i procure o plăcere în plus. ăsta! spuse Iulia visătoare.
– Paul, te-ai trezit? sopti ea, ciocănind discret la Lăsară totul așa cum era
ușa soțului. Ascultă o clipă tăcerea odăii și identifică în chioșc și plecară mulțumiți,
susurul dușului, ceea ce-i confirmă că intervenția ei era fiecare cu planurile lui.
inutilă. Paul era punctual, ca întotdeauna. Intră veselă în Apartamentul era luminos și
bucătărie și deschise larg fereastra, umplându-și ochii cu spațios, finisat cu mult bun gust
priveliștea minunată a grădinii, de care era foarte și trebuia să arate și mai bine,
îndrăgostită. Ordinea, bunul gust, opulența și imaginația mobilat cum trebuie. Iulia
locatarilor transformaseră acel colț de natură într-un zburda prin odăi de mână cu
mic paradis terestru, unde fiecare își găsea liniștea și Paul, ciripind entuziasmată,
ego-ul personal. Se gândi să organizeze un mic dejun imaginând locul fiecărei mobile,
romantic în foișorul înflorit și după ce pregăti totul cu al fiecărui tablou sau obiect,
emoție, duse platoul aburind pe masa de nuc lăcuit din oprindu-se din când în când
30 contrariată de vreun gând
nepotrivit, trăgând după sine bărbatul tăcut. alarma ascuțită a mașinilor de
– Hai să facem dragoste aici! propuse ea fericită, poliție întregiră tabloul de
aruncându-i brațele după gât. Pe pardoseală... uite, pe moarte și oroare al dimineții de
prosopul acela uriaș! Paul, mă asculți? mai.
– Da, da! Sigur, pe pardoseală! consimți el, Paul simula deznădejdea
zâmbind. Făcură dragoste cu pasiune, se abandonară atât de bine, încât oamenii
unul altuia fără limite, fără rațiune, fără inhibiții. suspinau impresionați mai mult
– Parcă am întors roata timpului înapoi cu zece de durerea lui, decât de corpul
risipit pe asfaltul înroșit. Când
ani! suspină femeia, sărutând cu dulceață pieptul
poliția ajunse, nimeni nu putu
bărbatului, ce tresăltă ciudat sub buzele ei.
răspunde întrebărilor. Paul
– Da, cu zece ani! repetă el cu ochii pierduți în
dispăruse, fără ca nimeni să
golul ce se căsca în el, lacom.
observe unde și când. Mai avea
În timp ce Iulia se îmbrăca fredonând încet o
melodie, el ieși în balcon încruntat și furios, potrivi cu
multă atenție scara pe care o lăsaseră acolo zugravii
după ce terminaseră lucrul și se aplecă peste zid,
privind sinistru hăul ce se căsca dedesubt. Evaluă o
clipă distanța până jos și decise că era suficientă.
– Iulia, poți să vii o clipă! chemă el, cu glas
metalic.
– Ce s-a întâmplat, dragule? întrebă ea, apărând
imediat.
– S-a înțepenit fereastra acolo sus si nu reușesc s-o
deschid! Țin eu scara fixă iar tu urci să o forțezi puțin!
Dar ai mare grijă, că e cam riscant! Vezi să nu faci
mișcări bruște!
– Nu-ți face griji! Ești tu aici! Ce mi s-ar putea
întâmpla?
Ajunsă pe ultima treaptă, Iulia era cu un metru
peste nivelul zidului, dar ferestra era încă prea sus
o misiune importantă de
pentru înălțimea ei. Se întoarse către soț să-i semnaleze
îndeplinit. Nu putea pierde
problema, dar privirea i se scufundă în ochii demonici
timpul.
care o fixau ucigași, apoi simți cum vântul o aspiră din
Calm și imperturbabil
toate părțile și totul se sfârși într-o jerbă de stele, de foc
intră în casă, își salută părinții
și durere inimaginabilă, care o străpunse cu miliarde de
cu obișnuita-i afabilitate și
suliți ascuțite. Muri în impactul teribil cu asfaltul,
întrebă de Alice. Bunica îi spuse
instantaneu.
că fata abia se trezise și că se
– Iuliaaaa, nuuuu!!! Strigătul acela deznădăjduit
pregătea să iasă împreună cu ea
scoase la balcoane și la ferestre toți locatarii prezenți în
în parc.
clădire la ora aceea. Țipete de oroare, sunet de roți ce
– Mamă, mă tem că
spintecau asfaltul, cântecul de moarte al salvării și
trebuie să ți-o răpesc,
deocamdată! Trebuie să o iau 31

cu mine, imediat! Am o surpriză pentru ea! rațiunea, apoi din nou bezna
– Ce surpriză, fiule? Unde e Iulia? minții se întindea protectoare
peste ea, amorțindu-i simțurile.
– Nu pot să îți spun, mamă! Dacă e surpriză!?...
Jos în stradă, unde zăcea fetița
sublinie el, zâmbindu-i complice. Te rog, pregătește fata,
lui Alice se adunaseră o mare de
până dau eu un telefon! O aștept în mașină!
oameni, mașini, poliție, salvare
– Tati, mi-a spus buni că ai o surpriză pentru mine!
și el urlă la ei să se îndepărteze.
explodă Alice, cuibărindu-se la pieptul lui fericită,
Se cățără grăbit și încălecă zidul
trântind nerăbdătoare portiera mașinii.
de oțel, apoi se aruncă peste ei
– Da iubito, dar nu mă întreba nimic, căci asemeni unui vultur disperat,
încetează să mai fie o surpriză! o dezmierdă el, sărutând- acoperind cu aripile-i de smoală
o gânditor pe creștet. Uite, bea sucul ăsta de portocale! grozăvia înfăptuită de locuitorii
O să îți fie sete și e mai bine să luăm măsuri dinainte! clandestini ai iadului, ce-i
– Dar tati!... invadaseră mintea și sufletul.
– Bea! se răsti el, brusc iritat. Fata îl privi uimită, Dimineața încremenise în
dar înghiți sucul cu noduri. După cinci minute, dormea oroare, șocul și consternarea
împiedica urletul mulțimii să
țâșnească din gâturile
sugrumate de groază iar Cerul
izbucni în lacrimi mari ce
șiroiau în curând pe asfaltul
rănit. Trupul fetiței primi
botezul norilor dintre care ochii
ei priveau cu tristețe lumea
ostilă care o alungase. Undeva,
la porțile albastrului imaculat o
așteptau îngerii cu chipul dulce
al mamei, multiplicat. Aripi
profund. Paul o privi fără sentimente o clipă, apoi
diafane se întinseră peste ea
acceleră motorul mașinii, despicând hotărât kilometri
într-o îmbrățișare cosmică,
către autostradă. Acționa asemeni unui automat, după
anulându-i amintirile ce se
un plan bine prestabilit, ascultând orbește ordinele
îndepărtară izgonite de adierea
absurde, care îi desenau în creier harta exactă a
blândă a vântului, asemeni
distrugerii. Se opri după o jumătate de oră de „zbor” pe
unor roiuri de fluturi speriați.
un pod înalt, parcă mașina lipită de parapet și cu gesturi
Umbrele dansau de mână
calculate și precise, scoase fetița adormită și fără ezitare
cu moartea pe câmpia durerii
o aruncă peste bara de oțel, urmărindu-i zborul cu ochii
semănată cu florile nebuniei și
impasibili și goi. Pe autostradă claxoanele începură să îi
își cântau victoria cu voci
spargă timpanele, alte frâne scrâșniră teribil, alte
ascuțite, aceleași care
exclamații de oroare, altă senzație de deja vu...
bântuiseră mintea Omului,
Capul i se învârtea înfiorător, șerpi uriași îi
peste care coborau insidioase
umpleau craniul neîncăpător și le simțea mușcăturile
tăcerile asasine.
lacome cum îi consumau creierul, flash-uri orbitoare i se
perindau prin fața ochilor luminându-i sporadic
32

debut 46-49
Dacă Enki fusese deja
Ana Blurr prins? Dacă urma ea să fie
prinsă? Dacă totuși ajungea la
Secretul planetelor gemene el, dar nu suficient de repede
cât să îi mai ajute pe înțelepți în
Partea XIV – Înfruntări și începuturi atacul ce urma să cadă asupra
lor?
Mintea Nerys-Randei era plină de vuiet și tremur. Gândurile zburau ca un

Cuvintele lui Gall încă păreau să se lovească de pereții stol de păsări înfricoșate,
minții ei fără să-și găsească locul. știrbindu-i atenția, deși de-
acum intrase cu adevărat în
Îi fulgerară prin minte imagini cu sălașul
deșiș, iar de aici nu se mai zărea
înțelepților ars până în temelii, bucăți de pergamente
zburând fără țintă și noimă prin văzduh, săgeți încă
înflăcărate înfipte în trunchiuri ciuntite de arbori. Toată
ființa îi clocotea, gata să erupă, deși nu se mișcase din
locul unde o lăsase Marele Înțelept. Și-apoi, fără să se
mai gândească, o rupse la fugă. Faldurile veșmântului
fluturau în timp ce pașii acopereau iute distanța până la
propria odaie, iar singurul zgomot auzit era propria
respirație șuierând tumultos. Înșfăcă aproape pe
nevăzute câteva lucruri și porni înapoi în fugă spre sala
pergamentelor. Mergând cu pași apăsați și siguri spre
raftul căutat, găsi pergamentele ce-i trebuiau și le aranjă
cu grijă în desagă.
Își mai roti ochii o singură dată prin încăpere și
apoi privi grădinile ce se așezau sub ferestrele sălii.
Gall nu se vedea nicăieri și cu toate acestea mai
mulți învățați se perindau prin grădini. Își înfrâna
dorința de a striga spre fețele cunoscute, spre a avertiza,
sălașul Înțelepților. O mișcare
încleștându-și pumnii până la durere. Și, înainte ca
bruscă la câțiva pași de ea și
tremurul ce-și făcuse cuib în palmele sale să-i cuprindă
Nerys-Randa încremeni cu
toată ființa, coborî în fugă treptele, iar cu o ultimă
pumnalul ascuns în faldurile
privire în urmă se pierdu în desișul pădurii.
veșmântului, gata să riposteze.
Păși încet, cu grijă, ascultând fiecare zgomot,
Întregul trup îi fu
fiecare foșnet ce nu-și avea locul în zgomotele obișnuite
străbătut de un val de ușurare
ale codrului, cu degetele mereu încleștate pe mânerul
când, din spatele unui arbore
pumnalului său. Știa că avea ceva de mers până la Enki
ieși Hud. Acesta, schimbându-și
și că trebuia să fie cu băgare de seama, dar gândurile i se
pentru o clipită culorile,
urzeau în minte fără să vrea, fiecare mai întunecate
dovedind fără tăgadă cine e, o
decât celelalte, poticnindu-i pasul.
țintui pe tânăra preț de câteva
33

momente. Apoi porni prin pădure. Nerys-Randa nu O clipă mai târziu umbra unui
putea știi sigur, și cu toate astea, simțise că venise să o dragon trecu pe deasupra lor iar
călăuzească. Așa că îl urmă, aruncând priviri piezise Nerys-Randa șopti:
frunzișului ce-i înconjura. – Asta e semnul de care
Cat-Sith-ul o duse pe cărări neumblate, prin locuri mi-a spus Gall, în curând vor
pe unde, de câteva ori, se întrebase dacă avea cu ataca.
adevărat să încapă. Când ajunse la locul stabilit cu Enki, ~*~*~
tânăra încă avea prinse în par frunze, iar obrazul său Drumul spre așezarea
păstrase urma unei crenguțe rupte, o dâră roșiatică.
Înțelepților îi păru tinerei că
Înainte să se întrebe unde este Enki, acesta coborî durează o veșnicie, chiar dacă
dintr-o săritură și fără cuvinte o îmbrățișa preț de câteva știa că, avându-l pe Hud drept
clipe. Apoi, fără să își desprindă mâinile de ea, o călăuză prin același poteci
îndepărtă fixând asupra ei o privire ce trăda neliniștea. neumblate, câștigaseră clipe
Părea că vrea să spună ceva dar Nerys-Randa nu-l lăsă, importante. Câteva vorbe
rostind printre respirari întretăiate: schimbate și lucrurile erau
stabilite. Enki îi sfâșâie faldurile
veșmântului, dându-i libertate
și apoi o ajută să se urce într-
unul din arbori, asigurându-se
că era ascunsă de frunziș.
Tagma războinicilor din care
făcea parte se simțea în fiecare
faptă, în fiecare cuvânt:
– Aruncă pumnalul în
brațe și în picioare, așa vei fi
sigură că lovitură nu-i va curma
– Sălașul Înțelepților va fi atacat de jordanieni, la
viața dar totuși îți atingi ținta. O
scurt timp după ce vom auzi strigătul dragonului.
singură rânduiala trebuie să
Trebuie să îi ajutăm!
respecți cu orice preț: nu scoți
Enki răsuflă, părând pentru câteva clipe ușurat, dar vreun sunet și nu te miști de
simți trupul perechii sale încordându-se și neînțelegerea aici. Indiferent ce se întâmplă...
tulburându-i chipul, așa că rosti: sau cui.
– I-am văzut apropiindu-se. Hud a venit la mine și Enki o țintui cu privirea
am știut că ceva este în neregulă. De atunci stau sus până când Nerys-Randa
scrutând pădurea. L-a scurt timp am văzut câțiva încunviință mut. Apoi,
jordanieni furișându-se printre copaci. Nu știam exact sărutându-i scurt buzele coborî,
cum să-ți dau vestea... găsindu-și ascunziș într-un alt
Tânăra nu apucă să răspundă pentru că liniștea fu arbore la ceva distanță.
străbătută de un sunet ascuțit și șuierul unei adieri Și-apoi totul a rămas într-
bruște de vânt. Nerys-Randa închise strâns ochii dar nu o tăcere încordată. O tăcere
reuși să-și înfrâneze tremurul ce-i străbătu întreg corpul. plină de foșnet de iarbă și de
34

frunze răscolite, de sunet de păsări zburând agitat, de Lăstarii acelorași copaci
respirație ținută în frâu și mușchi încordați gata de atac. prinseră și ei viață, unii
Dintre ramurile ce le stăteau pavăză se vedea atât înspre crescând uluitor de repede
pădurea ce promitea primejdia cât și spre așezarea țînând locul înaintașilor lor
înțelepților. Într-acolo, se puteau zări, ca niște năluciri, loviți de bolovanii ce veneau
umbrele înțelepților, forfotind în preajma arborilor de parcă fără ostenire, alții își
hotar. întindeau ramurile spre
Și-apoi totul deveni un vuiet, de parcă toată atacatori ca niște sulițe gata să
pădurea era răsculată. Dar nu dinspre ea venea străpungă pe oricine se apropia.
zgomotul ci dinspre sălașul ce părea până acum câteva Dar arma înțelepților era doar
clipe pradă sigură unui asediu. Arborii de hotar apărarea pe când jordanienii
prinseseră viață, fiecare ramură încolțea o mulțime de atacau neîncetat. Rocile ce-și
frunze în fiecare moment, crescând în același moment și
întinzându-se spre cel mai apropiat copac asemeni lui.
Toți deodată făcând același lucru, urzind de jos în
sus cupola de frunze și ramuri și trunchiuri imense.
Nerys-Randa își lasă trupul să răsufle ușurat. Asta
pregătise Gall când ieșise ca o furtună din odăile sale,
asta făceau înțelepții. Folosindu-și energia, treziseră
arborii anume puși să facă scut. Dar înainte ca ea să se
bucure pe de-antregul de scânteia de speranță, o
săgeata brazdă văzduhul și rupse frunzișul încă fraged
al cupolei ce tocmai prindea formă.
Urmă un strigat de lupta și alte săgeți țâșniră,
acompaniate de zgomot de pași grăbiți și zbuciumare de
țărână. Iar tânăra văzu cum, parcă de nicăieri, o ceață
de războinici cu arcurile încordate se apropiară la câțiva
pași de ea și de așezările înțelepților.
Și-apoi, ca și cum până atunci cele două tabere
doar își încercaseră timid puterile, totul se dezlănțui. găseau țintea ridicau nor de
praf și zgomotul de prăvalire se
Săgeți ce păreau fără număr zburau din arcurile
simțea vibrând până în
atacatorilor și treceau de scutul de frunziș ce se îngroșa
ramurile pe care erau așezați cei
în fiece clipită iar Nerys-Randa se rugă ca nici una să nu
doi.
întâlnească trupul vreunui înțelept. Aceeași războinicii
își comandau energia mânuind bolovani ce zburau către
cupola ce acoperea din ce în ce mai mult grădinile Sub porunca războinicilor,
învățaților. Unii bolovani treceau prin ea, izbindu-se cu pământul se surpa pe alocuri,
putere de ziduri sau mese de piatră, alții ciunteau din făcând unii din arbori să
trunchirile groase are arborilor de strajă, făcând loc alunece spre țărână, știrbind
săgeților ce urmau cu repeziciune prin orice spărtură din din apărarea ce se plăsmuia cu
armura verde ce se crea în jurul așezării învățaților. fiecare frunză născută. Pădurea 35

întreagă părea să fie părtașă la confruntare, pământul chipul ei. Nerys-Randa își lipi
zdrobind iar arborii ocrotind. trupul mai aproape încercând
Și în tot vacarmul ce-i înconjura, Enki și Nerys- să se facă nevăzută. Înțelegea că
Randa își începură și ei atacul ascuns. Tânăra își aruncă era deja târziu și unul dintre
pumnalul spre cel mai apropiat jordanian, rănindu-i războinicii de jos o zărise, așa
brațul ce ținea strâns un arc încordat cu o săgeată că încremeni încercând să se
aprinsă. facă una cu arborele. Alte două
Acesta icni de durere și își scăpă arma, focul săgeți șuierară înspre ea, de
stingându-se în țărână. Apoi își roti ochii sperând să data aceasta străpungând
vadă arma ce îi străpunsese pielea dar nu zări nimic, ramurile din apropiere. Un
pumnalul topindu-se în văzduh imediat după ce-și strigăt de jos și totul încremeni
atinsese ținta. O clipă mai târziu, Nerys-Randa îi simți în liniște. Copacul păru să se
din nou greutatea în teacă. Și o lua de la capăt. La ceva clatine, de parcă pământul de
distanță de ea îi putea zări creștetul auriu al lui Enki și sub el devenise lut mișcător, iar
mișcarea brațelor în timp ce încorda arcul din nou și din Nerys-Randa își încleșta
mâinile, ancorându-se de
ramura de sub ea.
Aveau să o doboare cu
totul și Nerys-Randa își
concentră toată energia în a
menține copacul drept, frica o
făcea să șovăie, dar reuși totuși,
pentru câteva clipe, să
zădărnicească energia
jordanianului ce mânuia țărâna
de sub arbore.
nou, știind că și el avea o rezervă nestăvilită de săgeți ce Și-apoi alt strigat sfâșâie
își răneau ținta, ca apoi să dispară nevăzute. pădurea. Și pentru un moment
Sudoarea se prelingea pe tâmpla tinerei și mâna ce Nerys-Randa își pierdu cu totul
țintea ascuțișul cuțitului nu scăpase de tremur nici când atenția. Era Enki. Nu îndrăzni
aruncarea lui devenise parcă ceva mecanic. La fel nici să își arunce ochii înspre el dar
tresărirea nu o părăsise atunci când fiecare țintire își simți când energia ce-i făcuse
atingea victima, sfâșâind trup. Dar Nerys-Randa ascunzătoarea să se zdruncine
strângea din dinți și nu-și curma mișcările, din nou și își schimbă ținta.
din nou, încetinind înaintarea cetei de războinici și O mulțime de săgeți
mulțumind zeițelor cu fiecare atac ascuns pe care îl făcea șuierară înspre locul unde
că avea siguranța că indiferent de lovitură, nu avea să tânăra știa că îi era perechea și
curme vieți. doar acoperindu-și buzele cu
Dar deodată totul se schimbă, într-o clipită deveni mâinile reuși să nu își lase auzit
vânat în loc de vânător. Sunetul unei săgeți vâjâind țipătul de disperare. Nu se putu
ajunse până la ea și se înfipse în trunchi, la o palmă de stăpâni și își aruncă ochii spre
36

copacul ce-i era ascunzătoare lui Enki, dar el nu era Trecu un timp, în care
acolo. Săgeți vâjâiau bezmetic, în timp ce nici războinicii trupul ei deșertă și lacrimi și
nu mai știau exact cine și de unde îi atacă. Câteva clipe tremur și energia ce clocotise în
mai târziu, o figură înaltă, cu un veșmânt ce-i acoperea ea și, acum, cu truda încheiată,
cu totul capul stătea printre copaci și trimitea săgeți una dar trupul sleit și mintea
după alta înspre ceata de jordanieni descumpăniți. încolțită de gânduri negre,
Tânăra știa fără tăgadă că e Enki, ce, țînându-și tăinuit Nerys-Randa așteptă. Enki
chipul sub acoperământ, trase o ultimă săgeată și lovi la trebuia să se întoarcă. Trebuia!
sigur, apoi o luă la fugă printre arbori. Și Enki apăru, nu după
Nerys-Randa nu zăbovi ci, folosindu-și energia mult timp, urcând cu agilitate și
comandă liane ce prinseră de picior câțiva războinici. De fără pic de zgomot până la ea. O
după un trunchi gros, Enki își încorda din nou arcul, altă îmbrățișare mută și
amintind că încă e prin preajmă. Doar dinspre înțelepți
nu se auzea nimic, încremeniți și ei în așteptarea
atacului următor ce întârzia să vină.
Enki decise să folosească una din săgețile

obișnuite, și fără să ezite, ochi și trase în piciorul celui
ce mânuise energia ce clatinase copacul. Încă una,
șuieră periculos de aproape de urechea coducatorului
cetei și asta fu deajuns. Eliberându-și camarazii din
prinsorile lianelor porniră în urmărirea lui Enki. Nerys-
Randa încercă din răsputeri să-l ajute punând piedici
din crengi și rădăcini apărute de nicăieri, dar se
îndepărtară prea mult ca energia ei să mai ajungă într-
atât de departe.
Tremura prea tare ca să se poată încrede că putea
coborî fără ajutor, dar petrecu cu privirea, plină de
teamă, umbrele ce se pierdură în deșișul pădurii.
vlăguirea fu alungată de
Și-apoi, clipă cu clipă, liniștea se prelinse spre locul
apropierea celuilalt. Oriunde
ce fusese cuprins acum scurt timp de larmă și lupta.
pielea atingea piele energia
Împrejmuită de sunete răzlețe de crengi ce căzuseră
clocotea și orice fibră vibra,
victima confruntării și-și rupeau acum ultima legătură
într-atât de plină încât frunzișul
cu trunchiul mamă căzând la pământ, de frunze smulse,
copacului începu să încolțească
învolburate de vântul ce se șerpuia printre arbori, Nerys-
în jurul lor.
Randa își lăsă trupul să se sprijine de trunchiul
copacului și, cu ochii închiși, dădu frâu liber lacrimilor. Fără să rupă îmbrățișarea,
Enki șopti în părul perechii
Auzea zgomotul înfundat al pașilor făcuți de
sale:
înțelepții ce, dându-și seama că atacul încetase cu-
adevărat și erau scăpați de primejdie, începeau să se – M-au urmărit până după
miște liber prin grădini. poiană și i-am atacat suficient 37

cât să le măresc pasul. Aproape că mă încolțiseră dar, Nerys-Randa privi și ea
deodată totul s-a întunecat. Hud adusese puiul de câteva clipe în aceeași direcție,
dragon care și-a bătut aripile peste noi ridicând colbul, a vrând parcă să vadă dincolo de
fost suficient încât să pot scăpa nevăzut. Și-apoi a părut frunzișul ce acoperea grădinile.
că va ataca, am crezut că ne va spulbera pe toți. Își Dar apoi scutură din cap,
adunase energie și n-au riscat să-l atace. Au fugit spre spunând:
copacii lui Dai, i-am văzut trecând hotarul dintre lumi, – Nu, nu voi merge. E mai
unul câte unul. Au plecat pe Jord. bine să ne urmăm calea și să
Nerys-Randa încuviința fără să scoată vreun îndeplinim vrerea zeițelor.
cuvânt, strângându-l și mai tare în brațe pe Enki. Privi apoi în sus, spre
Urmară câteva clipe de liniște, în care Enki își lasă cerul unde Jordul luminat de
trupul să deșarte toată groaza ce-l cuprinsese când își Dai licărea albăstrui și
văzuse perechea atacată. Încremenise și-apoi prima continuă:
săgeată o trimisese direct spre pieptul războinicului ce – După tot ce s-a
amenința să dărâme arborele. Câteva clipe nici măcar nu întâmplat astăzi cred că nu mai
avem timp de zăbovit. Regele
Phyllo va afla de atac și cu
siguranță va riposta. Nu putem
risca să zăbovim.
Enki îi privi chipul pentru
câteva momente în plus, apoi,
trecându-și degetele peste
obrazul palid își lipi buzele de
fruntea ei, fără alte cuvinte.
Porniră spre locul în care
înțelesese de ce, cel țintuit, nu se prăvălise la pământ Enki lăsase arma și scutul ce
fără suflare, iar trunchiul încă se clătina cu Nerys- trebuia dat mai marilor
Randa, palidă abia ținându-se de el. Apoi vorbele Jordanieni. Lângă arborele ale
zeițelor îi străfulgeraseră prin minte. Folosise săgeata cărui rădăcini ascundeau
dată în dar și, fără vreo urmă de îndoială, trăsese cu darurile zeițelor, Hud stătea de
dorința să curme viața celui ce o amenința pe Nerys- strajă. Dădea agale din cozi, de
Randa. Îi trebuise întreaga stăpânire de sine să nu ia o parcă alesese acel loc doar
altă săgeată și să-și împlinească gândul, dar acum, cu ea pentru răcoarea ce-o oferea
în brațele sale și neumbrit de durerea de a fi omorât pe umbra copacului, doar sclipirea
cineva din propriul neam, mulțumi zeițelor. atentă a privirii trăda atenția cu
care Hud iscodea
Rămaseră așa încă un timp, apoi îi spuse:
împrejurimile.
- Coborâm și mergi să vezi cum stau lucrurile?
Cei doi rămaseră muți în
întrebă el aruncându-și privirea spre sălașul învățaților.
fața Cat-Sith-ului întrebându-se
cum anume să-i mulțumească.
38 Probabil că ceva din ei ajunse
până la Hud. Acesta îi privi și el fix, apoi aplecă din cap, Fu rândul Nerys-Rândei
ca și cum accepta mulțumirile lor nerostite și se ridică să se arunce în brațele perechii
dispărând printre arbori. sale zâmbind larg. Și cu chipul
Recuperând tot ce ascunseseră, perechea porni la ascuns la pieptul său spuse:
drum, dar Enki, cu mâna Nerys-Randei încă în a lui, nu – Între cele două lumi
merse spre cărări noi, ci în poiană. vom găsi calea cea bună în a ne
Rămaseră pentru câteva clipe la marginea ei. îndeplini rostul de păstrători ai
Amintindu-și fiecare clipele petrecute acolo. Prima citire secretului.
a semnelor, legământul și prima atingere de pereche, Enki îi cuprinse chipul în
amintindu-și tumultul fiecărei descoperiri și culorile palme și o sărută adânc, dând și
citite în celălalt. Apoi îi năvăliră frânturi de aduceri primind din acea atingere toate
aminte din noaptea ce tocmai ce încheiase, cea din care promisiunile și simțămintele ce
amândoi ieșiseră nu numai pereche ci păstrători ai
armei zeițelor Jord și Phyllo, darurile lor și atingerea
fâșiilor de lumina ce îi testase și îi legase unul de altul
împletindu-le destinele în atâtea feluri.
Stăteau acum, la hotarul tărâmului în care
fuseseră martori și părtași unor taine ce nu mai
avuseseră loc de mii de ani. Parte din istoria ce fusese și
viitorul nescris, păstrători ai secretului planetelor
gemene.
Fixând în continuare arborele lui Dai ce-avea în
scoarță însemnele ce-i duseseră la zeițe, Enki spuse:
– Aș fi vrut să mergem mai întâi pe meleagurile
tale dar, adaugă el respirând adânc, după tot ce s-a
întâmplat azi, nu cred că mai e cu putință acum. Vom
merge pe Jord și vom rămâne pe pământurile mele.
Sunt destul de departe de orice așezare și mă invecinez
cu una din cele mai vechi păduri, una care are și câțiva
nu puteau acum să fie puse în
copaci ai lui Dai.
cuvinte.
Nerys-Randa îi caută privirea, și vrând să fie sigură
Iar poiana, cu țărâna sa
că a înțeles bine, șopti:
încă răscolită, străjuită de
– Vrei să spui că, pregetă o clipă, apoi continuă, am
copacii lui Dai ce-și lăsau
putea să ne întoarcem din când în când aici, chiar și
frunzele cu margini aurii să
pentru puțin timp?!
tresalte sub mângâierea
Enki încuviință schițând un zâmbet și spuse: vântului, fu străbătură încă o
– Ținutul e îndepărtat și în mare parte neumblat, dată de magia ce se năștea
de aceea încă mai sunt dragoni acolo, și nu știu de alți atunci când cei doi se atingeau.
jordanieni care să cunoască la fel ca mine pădurea aceea. (sfârşit)
39

forum cronopedian 51
conferenţieze în Maramureş despre
Ștefan Lucian Mureșanu poezia populară.” (A.Z.N. Pop,
1978:102).
Am putea spune, nu ca
Specific național1 și sens al eminescologi, nici nu ne permitem
tradiției în basmul popular cules de să afirmăm acest lucru, ci doar ca
modeşti observatori, că la Mihai
Mihai Eminescu Eminescu, basmul popular a fost o
prof.dr. Ștefan Lucian Mureșanu pasiune exprimativă a libertăţii
interpretărilor, a jocului luminii în
Motto: Cronicile şi cântecele populare formează, în clipa de faţă, un întunericul teluric, a prezentării
material din care culeg fondul inspiraţiunilor. (Mihai Eminescu) altfel a eului din fiindul
interiorizat, a creării putinței din
1. Folclorist prin educaţie şi etnolog prin dorinţa
cunoaşterii preocupărilor omului de la sate neputință. Pe scurt, basmul a fost
pentru poet creația literară
Motto: Şi, în ochi mi-ncremeniră/Multe icoane şi poveşti. (Mihai specifică motivării sensului
Eminescu) ipostazelor, o formă de prezentare
a lucrurilor într-un adevăr al
imaginarului imaginat. Din prea
mult respect pentru trecutul
poporului, din care părinții și
strămoșii lui se trăgeau, Eminescu
a cultivat limba după normele
Mihai Eminescu în prima
graiului țăranului care își petrecea
jumătate a anilor 1870
viața de la asfințitul și până la
apusul soarelui, de la semănatul și
până la recoltatul roadelor
pământului ca urmare a muncii
sale neobosite și de la horele din
zilele de sărbătoare ale verii, până
Anul 1873 a fost un an plin de succese în activitatea
la șezătorile sau clăcile unde
lui Mihai Eminescu, ca etnolog şi culegător de creaţii
oamenii satului se întâlneau,
populare româneşti. O mărturie personală, privind aceste
sporind priceperea într-un altfel de
manifestări culturale, o vom întâlni în revista Timpul, din 8
muncă, descoperindu-şi şi
aprilie 1882, în care publica un articol, intitulat Materiale
apreciindu-şi talentul artistic al
etnografice, unde Eminescu mărturisea o realitate biografică:
fiecăruia dintre cei ce erau dăruiți
„întâmplarea m-a făcut ca, din copilărie încă, să cunosc
cu har creativ și interpretativ.
poporul românesc, din apele Nistrului începând, în cruciş, şi-n
Acolo, în mediul acela al
curmeziş, pân-în Tisa şi-n Dunăre.” Augustin Z. N. Pop
întovărăşirii sufletelor, se nășteau
întăreşte această mărturie a lui Eminescu, consemnând: „Încă
poveștile întâmplărilor deosebite și
din copilărie, poetul arătase interes literaturii săteşti şi la
basmele care au rămas de-a
Orientul propusese ca, întovărăşit de Vasile Dumitrescu-Păun,
pururea zestrea nemuritoare a
să culeagă folclor din Moldova. În 1869 îşi pusese în gând să
talentului nostru narativ.
1
,,Dacă specificul naţional prin definiţie e caracterul psihic comun tuturor
Cercetători în domeniu au cules
locuitorilor aceloraşi ţări la care determină aceleaşi predispoziţii morale şi aceste creații și au zădărnicit,
aceleaşi concepţii în viaţa sufletească, atunci acelaşi caracter psihic se precum marele poet al românilor,
găseşte şi la baza manifestărilor artistice, determinând specificul naţional
40 în artă.” Cf. Olga Greceanu, Lumina, 21.02.2012.
fabulosul peste tot ceea ce satul, cu

oamenii lui dăruiți spre istorie, a dat culturii neamului sa, Eminescu și editorii săi, astfel,
românesc. „Eminescu visa pe Împăratul țăran, din basme, care despre personalitatea marelui
iese sara-n prispă să stea cu țara de vorbă și, fără să aibă nostru poet:
noțiuni de drept și de politică, judecă pe supușii lui numai cu „În privința fenomenului
bunul-simț” (G.Călinescu, 1982:458). Eminescu, pe care-l investigăm, ni
Penetrația eposului popular în basmele culese de Mihai se pare cu totul semnificativă
Eminescu este evidentă și în atitudine și în expresie pentru că tendința de revenire la origini, la
această specie literară survine modalităților gândirii lui cele care au fost așa cum au fost.
poetice nu numai ca o cerință de a se subtiliza prin basm în Eterna întoarcere n-a funcționat
lumea fantasticului „cu zâne îmbrăcate în aur și lumină, cari efectiv, practic, ca o continuitate
cântă senina lor viață în palate de cristal”, ci ca o dorință vie a necesară”, constata eruditul exeget,
inspirației pentru tot ceea ce avea să însemne creația lui după care specifica perioada: „în
poetică. ultima jumătate de secol, cultura
Trecute prin filtrul desăvârșit al erudiției, în spiritul pare a-și fi ales timpul săgeată;
trăirilor țăranului și a graiului lui, puținele basme culese de
Eminescu și antologate în volume de basme populare scot în
evidență calitatea lui de culegător de folclor. 2 Crescut în satul
tradițional românesc, poetul se va simți atât de atras de
frumosul arhaic, încât toată creația lui, poetică, dar și cea în
proză, va fi străbătută de izul rozmarinului și al muzei
înălțătoare de inspirație din doinele create cu suspine de
rapsodul popular, în liniile cusăturilor iei strămoșești. Locul
naşterii şi al copilăriei lui sunt profund marcate de toată
istoria Ţării de Sus. Un ținut românesc cu vechi datini și
conveniențe, cu o concordanță a graiurilor şi cântecelor, care
au avut în permanență în memoria poetului imaginea cetății
de scaun a Sucevei, a domnitorului Ştefan cel Mare, un loc
mitic considerat atât al învățaților cronicari, cât și a marelui
erudit al epocii sale, savantul Dimitrie Cantemir. În acest
ținut de basm, aveau să se nască mai târziu Ion Creangă şi
Nicolae lorga, George Enescu, Mihail Sadoveanu şi Nicolae
Labiş. Toate aceste figuri, de pe urmă ale culturii româneşti,
Vol. Poesii - 1884
au prețuit tot ceea ce a însemnat patrimoniu eminescian.
Eminescologul Nicolae Georgescu consemna în lucrarea acum, ca printr-o reacție, asistăm
la un fel de avalanșă a trecutului
2
uitat care-și cere dreptul la viață.”
Caietul 2260, miscelaneu din 329 foi, cuprinde un bogat material popular
autentic ori prelucrat de poet. Foile 303-310 au făcut parte din același caiet
(N.Georgescu, 2000:204). Nimeni
și se află intercalate între producții din epoci diferite, scrise pe hârtie de nu s-a putut îndoi de dorinţa lui
format și calitate variate. La f. 303, în colțul din dreapta, Eminescu a scris Eminescu de a fi trăit într-o altă
cu cerneală roșie: „Poezie populară”. Pe foile 304-310 sunt lipite pagini
lume decât în cea care trăia.
din publicații; ff. 305-307 sunt din Foaia Soc. pentru Ut. și cultură rom. în
Bucovina III, 1867, pp. 138-l41. Singura culegere Iepșoara (după Puterea lui creativă a dominat
Toroipanul, notează Eminescu) este scrisă de mâna poetului. Din caiete! timpul lui şi timpul care a urmat
ff.303-310 au făcut parte și foile 138-l42 care cuprind o Colindă și un după încetarea existenţei lui
fragment din Plugușorul. Paginate de Eminescu l-7, foile 160-l66
constituie un caiet intercalat între producții de alt gen. Printre culegeri pământeşti. Mărturie îi stă întreaga
autentic populare se află aici și fragmente din Spitalul amorului (Fata producţie literară cunoscută și,
trecută, Muierea cu bărbat leneș) și din diferite cântece de lume. Unele poate, încă multe necunoscute, cât
versificări sunt exerciții de-ale poetului după model popular. Cf. Caietele
Eminescu. şi Caietele manuscris, care sunt un 41

veritabil document de înaltă cultură şi dorinţă continuă de a își așteptau ursitul. Astfel le
cunoaşte, în paginile cărora s-au găsit, abia după 13 ani de la descrie basmul cules de M.
moartea sa, minunatele culegeri de creații populare, între care Eminescu: „... așa de frumoase, de
și basmele citate în rândurile de mai jos, cât și însemnări la soare te puteai uita, da’ la
etnologice. dânsele ba. Acu’ cele două erau
cum erau, da’ cea mijlocie nici se
2. Motivarea sensului culegerii basmului popular în mai povestește frumusețea ei.”
cadrul programului „Orientul” (M.Eminescu, 2000:206).
La vârsta de 19 ani, în anul
Motto: Literatura populară nici nu se poate numi altceva decât cugetarea 1869, împreună cu alți prieteni
şi productele fanteziei poporului însuşi care devin literatură în momentul iubitori de folclor, printre care şi
în care se produc prin scriere, sau produceri a clasei culte care se
potrivesc însă aşa de bine cu gândirea poporului, încât dacă acesta nu le-
binecunoscutul jurnalist al
a făcut, le-au putut însă face. (Mihai Eminescu, Revista Curierul de Iaşi) timpului, prozatorul Grigore
Haralambie Grandea (1843-1897),
Atenția îndreptată către culegerea basmelor populare va fi poetul se alătură cercului literar
pragul de recunoaștere, de către Mihai Eminescu, a harului Orientul3, având ca scop culegerea,
creativ ca povestitor al ţăranului plaiurilor bucovinene, şi nu din graiul viu al poporului, basme,
doine, balade și legende cu
întâmplări din istoria frământată de
nevoi a celor care locuiseră acest
pământ străbun, vitejii daco-geți,
cât și a celor care îl locuiau acum
sub numele de român. Printre
Bustul lui Mihai basmele populare culese de
Eminescu în Vevey, Eminescu se numără: Călin-
Elveţia1
Nebunul, Frumoasa Lumii,
Vasilie-finul-lui-Dumnezeu, Borta-
vântului, Finul-lui Dumnezeu. În
toate aceste creații literare
numai, de a meşteşugi ideea în imaginea frumosului
imaginativ. O măiestrie a celui pe care etnologul Eminescu îl 3
Foile 285-301 cuprind versificarea
va recunoaște ca făuritor de patrimoniu. Acel om al satului Muşatin şi Codrul, iar ff.274-284,
încercarea Ursitorile. Sunt adaosuri de
românesc care a meditat profund asupra fiindului său teluric și după anul 1878, deoarece au, pentru unele
și-a aventurat sufletul în lumea timpului îndepărtat al părţi, variante anterioare în ms.2276 I şi
fantasticului, în care eroii satului, voinicul sau viteazul vor fi ms.2308. Foaia 247 cuprinde proverbe
necatalogate, asemănătoare cu alte câteva
fost cei care au devenit, în basme, flăcăii vânjoși reprezentați foi tot din ms.2260, dar cu material de alt
prin Feții-Frumoși, apărători ai așezărilor lor tradiționale, gen. În acelaşi ms. se mai găsesc încercări
locuite cu oameni buni, având nobila misiune de eliberatori ai în gen popular, imitaţii şi variante la
diferite culegeri, la ff.34-36, 40, 58 v.
celor prinși în jugul asupritor, în basme al zmeilor, care le Foile 313-325 alcătuiesc un caiet format
răpeau, pentru poftele lor, fetele din vatră, Ilenele Cosânzene. mare, scris pe două coloane. Sunt culegeri
Aceşti flăcăi curajoşi se ipostaziau în viteji traversabili a unor transmise poetului, care în bună parte se
află trecute, cu prefaceri, în manuscrisele
tărâmuri, în care trăiau și pătimeau, până învingeau pe deplin
2276 I, 2277, 2284, 2285, 2306. Caietul
elementul răului, zmeul, balaurul cu șapte capete, dar și anonim prezintă particularităţi fonetice
chinurile Iadului, ca acte ale iniţierii. Cosânzenele nu erau moldoveneşti; greşelile de ortografie arată
altele decât fetele satului, fecioarele despletite ale râurilor, cultura redusă a culegătorului. Avem a
face, probabil, cu o achiziţie făcută de
tinerele prinse în mrejele puternice ale Sburătorului, cele care Eminescu în epoca de lucru pentru
42 Societatea literară Orientul.
populare se va observa atracția poetului față de graiul prezența dativului etic, a
poporului, dar și de prezentarea anumitor amănunte legate de vocativelor, a expresiilor
spiritul care a dominat și încă mai domină perceperea despre exclamative, a interjecțiilor și a
lume a țăranului român. Dezlegarea tainei cuvintelor vechi comparațiilor de natură populară:
românești este substituită cu prezentări de acțiuni fantastice „– Măi femeie, tot o moarte-am să
care corelează imaginația cu realul imaginii posibilei mor, ian să mă duc eu în pădurea
întâmplări. Mihai Eminescu este un păstrător al structurii ceea, să văd ce-oi găsi acolo.”
tradiționale a acestei specii literare, fapt regăsit în toate (M.Eminescu, 2010:217).
basmele culese de la povestitorii șezătorilor satului. El le-a Eminescu își particularizează, în
cules și le-a încadrat schemei specifice acestor creații literare aceste lucrări de o bogăție
populare, unde personajele sunt lăsate să își asume planul etnologică semnificativă, doar
misiunii lor: trecerea „probelor”, treptele inițierii care vor scrierea corectă, după regulile
duce la maturizarea deplină a eroului basmului, la victoria gramaticii limbii literare, a tuturor
finală, prin îndeplinirea misiunii asumate asupra distrugerii cuvintelor și expresiilor populare,
răului: „– Ba nu, fraților, hai să facem o boambă (obiect în
formă sferică) de fier și noi să ne punem tustrei alături, ia-
așa, cum faci cruce. S-o aruncați unul din voi în sus, că-i
știută pe care-a cădea, acelaşi vinovat. Ș-o aruncat în sus, ș-o
căzut pe cei doi și i-o făcut mii de fărâme” (M.Eminescu,
2010:216), după care urmează răsplata: „Și el a făcut o nuntă
strașnică.” (M.Eminescu, 2010:216).
Ca structură, basmele populare culese de Eminescu se
bazează pe un model unic. Au loc intervenții destabilizatoare
(basmul Călin-Nebunul: „Acu` ei o ieșit afară și unul dintr-
înșii o prins a fluiera cât s-o făcut un nor mare și nu s-o mai
văzut nici ei, nici fetele. Le-au răpit.”) care tulbură ordinea și
liniștea firească a locuitorilor însă intervine cel care își asumă
misiunea restabilirii ordinii inițiale. Tot de structura
tradițională a basmelor țin și formulele narative de început,
mediane (Călin-Nebunul: „Era odat-un împărat ș-avea trei
fete și erau așa de frumoase...”; Frumoasa lumii: „Apoi
poveste, poveste, Dumnezeu la noi sosește, că-nainte mult
mai este. Era odat un vânătoriu ș-avea trei copii și era sărac-
sărac, că numai cu-atâta se ținea...”) și cele finale, de însă le păstrează autenticitatea:
încheiere a acțiunii: „Ș-am încălicat pe-o prăjină și ți-am spus „Împăratul, când a auzit așa,
o minciună, ș-am încălicat pe-o poartă și ți-am spus-o toată”. strașnic s-o mâniat ș-o gătat oștire
În cuprinsul descrierii acțiunii basmelor culese de Eminescu, să se ducă cu război asupra lui.
se constată o deosebită apreciere a valorii estetice, dar și a Împăratul era frunte, știi, mai
faptului moralizator care reiese din conținutul și dialogul mare.” (Basmele românilor, vol.V,
personajelor, pentru că este pusă mereu în evidență dorința de 2010:239). În transcrierea lor, le
dreptate, de luminare a adevărului și a frumosului din mărginește și le atașează arhaicului
întunericul răului, dar și de evidențierea cinstei de care dă într-un minunat grai popular,
dovadă, în simplitatea lui, omul din popor. făcând cititorul să le îndrăgească și
În preocuparea de culegător de folclor poetul va conserva să le adauge propriului vocabular.
ca trăsătură esențială a acestor creații literare, oralitatea Forma viitorului popular „o
stilului, marcată prin adresarea directă a unui auditoriu omorât, o făcut, o mâniat, o gătat”
imaginar, îmbinarea vorbirii directe cu vorbirea indirectă, înlocuiește magistral perfectul 43

compus care ar fi trebuit, după normele gramaticale, să fie creațiilor populare, episod al
trecut atât la forma de singular, cât și la forma de plural, după copilăriei sale, pe care Eminescu
caz. Forma populară de viitor „o fost”, spre exemplu, care avea să-l facă nemuritor, în
substituie perfectul compus, specifică vestului şi nordului ţării versurile: „Mama-i știa atâtea
noastre, folosită în basmele culese de Eminescu, dă o elevație 4 povești pe câte fuse/Torsese în
și o cursivitate ideilor, în care timpul, dar și spațiul sunt viață deci ea l-au învățat/Să
presupuse norme ale existenței și ale desfășurării acțiunii. În tâlcuiască semne ș-a păsărilor
aceeași expresie, în care cursiv prezintă acțiunea basmului, spuse/Și murmura cuminte a râului
Eminescu alternează perfectul compus literar cu viitorul curat.”6 „Unele manuscrise
popular, creând un efect al timpului trecut, folosit în limbajul cuprind, cum se desprinde din
poporului: „Și l-a omorât și pe acesta ș-o făcut patru căpiți de Lista manuscriptelor conţinând
carne din capetele lui.” (Basmele românilor, vol.V, scrieri vechi româneşti dăruite
2010:207). Academiei Române de d-l T.
„Admirator, predestinat, al creațiilor populare, Eminescu Maiorescu, mai multe texte, cu un
și-a făcut ucenicia în chiar grădinile îmbălsămate ale conţinut divers” (D. Vatamaniuc,
folclorului”, consemna Perpessicius în lucrarea sa Eminescu și 1998:11), vom observa însă că
folclorul, de la care a împrumutat atâtea miresme și atâtea două dintre aceste colecţii
însumează creaţii literare populare,
păstrate în manuscrisul 2260, 315-
327, intitulat de exegeţi, cercetători
în domeniu, Caietul anonim7
(M.Eminescu, 1963:647-579).
Lectura basmelor culese de
Eminescu este atât de curgătoare și
vie, încât trezește în sufletul
căutătorului de frumos în
folcloristică interesul deslușirii
adevăratului cod din expresia
basmului popular, acea expresie
care îl conduce întotdeauna la
podoabe pentru propria sa creație poetică” (Perpessicius,
origini. Ca cercetător, trebuie să ai
1971:418). Folclorul românesc, în esența căruia intrase și-i
abilitatea și erudiția înțelegerii
trezise nemărginita dragoste față de tradițiile strămoșești, l-a
tainei exprimării cuvântului din
urmărit îndeaproape pe tot parcursul vieții sale. Copilul
literatura populară, să îl sesizezi ca
Mihai, înzestrat cu o memorie și o inteligență aparte, îşi va
element principal al puterii de
forma încă din copilărie o zestre deosebită cu cântece
întoarcere la tradiții.
populare5, legende, poveşti și basme. El însuși va mărturisi,
prin anul 1877, că toate aceste cunoștințe despre creațiile
populare i-au fost dăruite de o bătrână din sat, însă mama lui a
fost cea care l-a inițiat în trezirea îndrăgirii și prețuirii
4
Eleváție, 1. Înălțime morală, spirituală, grandoare, măreție morală. 2.
6
Reprezentare grafică la scară a fețelor verticale exterioare ale unei Această consemnare se află în Lista
construcții, ale unei mașini etc. [Gen. -iei, var. elevațiune s.f./cf. fr. manuscriptelor conţinând scrieri vechi
élévation, lat. elevatio]. Cf. DEX 1974. româneşti dăruite Academiei Române de
5
Foile 175 şi 212 cuprind fragmente din Cântece de lume, care se află în d-l T. Maiorescu.
7
întregime în ms.2306 şi ms.2277. Foile 147 şi 194 cuprind material pentru Provenienţă încă neidentificată. Cf.
doină: „Ce stă vântul să tot bată”. O parte din versurile f.147 sunt reluate D.Vatamaniuc, Caietele Eminescu.
în ms.22761, ff.16 şi 179. Ms.2276 I este din anul 1878 şi următorul, foaia Mitologie şi document.
44 147, este anterioară. Cf. Vatamaniuc
cartea de pe noptieră 53 cartea din sertar
pauză, până pe la jumătatea
Maria Giurgiu dimineții, când își făcu apariția
Oarță, patronul. Văzând toate
Bastarzii -continuare(2) mesele ocupate, ochii îi licăriră
de mulțumire. Mulți clienți
Lica rămase singură în bar, pentru o bucată de fumau, așteptând impacienți
vreme și se lăsă legănată, de valul amintirilor. E născută comenzile, pe care Lica nu mai
în zodia Taurului și așa cum glăsuiesc previziunile prididea, să le satisfacă de una
despre nativii respectivei zodii, sufletul său tânjește singură, începu să dea și el o
după atmosfera liniștită și căldura unei familii mână de ajutor. Lica îi zise,
adevărate, lucru ce lipsește, în căsuța ei cochetă. Trăiește într-un moment de respiro:
singură de la moartea mamei sale și resimte acut, golul – Vedeți șefu, că e plin
din viața sa. Părinții s-au despărțit, pe când ea încă nu
terminase liceul. Tatăl s-a recăsătorit și locuiește în
Predeal, cu noua lui soție, iar mama ei s-a stins, cu doi
ani în urmă, răpusă de o boală necruțătoare.
În anii de suferință, ea i-a rămas alături, îngrijind-
o cu multă dăruire, până în ultima clipă a vieții. Casa în
care locuiau ele era moștenire, de la bunici și după
decesul mamei, i-a rămas fetei. În prezent, locuia
singură și o apăsa golul din viața sa.
Veronica, sora sa e căsătorită și locuiește în
Câmpina, cu soțul și cei doi copii, ai lor. Deși e doar cu
trei ani mai mare, și-a pus în minte, să substituie în
viața surorii mai mici, lipsa mamei. În ultima vreme, îi
dă bătăi de cap, cu pretențiile sale, de cloșcă a familiei.
Aproape că a obligat-o să accepte casa aceasta, doar
pentru sine și era tare fericită, când au făcut actul de
succesiune, pe numele său. Acum, se ține de capul ei, să
o căpătuiască cu un soț. Nu pierde ocaziile de a organiza barul și azi? Nu mai răzbesc cu
petreceri, pentru ai prezenta noi „partide bune”. E o spălat vase, servit clienții și
mare belea, însă o adoră din toată inima. Încearcă tot debarasat de pe mese, în
felul de subterfugii, ca să se sustragă de la acele momente, ca acesta. E necesar,
petreceri, unde se simțea, ca o marfă în ofertă și deseori un ajutor.
căuta scăpare, sub aripa ocrotitoare a Ilincăi, care fusese – Hai că mai rămân eu,
cea mai bună prietenă, a mamei sale. până la prânz. Teo nu vrea să
Reveriile îi fură întrerupte, de intrarea în bar a lucreze duminica și cred că o să
unui grup de tineri, foarte probabil, studenți care se caut pe altcineva, în locul său.
așezară la două mese apropiate. Curând le urmară alți Nu-mi convine, să țin închis
clienți. Ea se grăbea, să ia comenzile și să-i servească pe duminica, pentru ca să rămână
fiecare. Comenzile o năpădiră și ea nu mai avu o clipă de el, în liber. Cine n-are chef de
45

muncă, să-și caute în altă parte. Licăi îi venea să-i zică și fără el, în timpul săptămânii
vreo câteva, patronului acesta cărpănos. Credea, că are ar fi fost imposibil, să se
dreptul, să îi lipsească, pe cei care lucrau pentru el de descurce. Barul era foarte
dreptul la un liber pe săptămână. Se abținu. Știa din frecventat, fiind în centru. Avea
experiență, că Oarță nu se sinchisea de cei ca ea, și sală pentru discotecă și serile
considerând că din moment ce le dă salariu, ei trebuie să venea multă lume, mai cu
se supună, fără să crâcnească, sau să pomeneacă de legi seamă tineret. Se mai iscau și
și drepturi. certuri, dar Teo era vigilent și
Îi răspunse totuși, ca să nu înțeleagă greșit, tăcerea capabil să aplaneze
sa: scandalurile, înainte să
degenereze, în bătăi. Spera din
– Șefu, am putea să facem la ture, sâmbetele și
suflet, să raționeze și Oarță, la
duminicile. Așa, am avea fiecare, o zi liberă pe
fel. Până la ora unu când
săptămână. Și veniți dumneavoastră sau doamna să ne
trebuia să închidă, clienții s-au
dați o mână de ajutor, până găsiți pe cineva, să ajute la
rărit. L-a lăsat pe el la casă și s-
debarasat, la spălat vase, în weekenduri. Din păcate, toți
a apucat de spălat vasele. După
ce a pus totul în ordine, au făcut
casa, au închis și a plecat acasă.
Peste trei ore, deschidea din
nou. Simțea, că nu va putea
multă vreme, să mai reziste, în
ritmul acela. Nu avusese nici un
liber, în ultimele trei săptămâni
Acasă a găsit-o pe Ilinca, care îi
adusese prânzul, gata pregătit.
Se simțea frântă și tristă, însă,
avem nevoie de un liber, pe săptămână. simpatica sa prietenă cu câteva
vorbe de duh reuși, să o
– Lico, acum îmi vii și tu, că vrei liber? Hai că te
înveselească. De cum intră în
plătesc, îți dau ceva bani și pentru azi. Ți-am făcut și
casă, o întâmpină:
contract, cum mi-ai cerut.
– Iată-mă, venii să-ți țin
– Sper, căci munca trebuie plătită, dar nu e vorba
de urât și să-mi aud laude. Am
de bani. Vă spun, că nu se poate, fără o zi de odihnă. Nu
gătit toată dimineața, bunătăți
suntem roboți și sănătatea e importantă pentru fiecare,
și încă nu am auzit un cuvânt,
dintre noi.
de laudă. Arsene a mâncat, cu
– Bine, bine, Lico! O să mă gândesc și o să fac într-
ochii și mintea la meci și cred
un fel. Văd, că toți vreți mai mult libere, decât muncă, îi
că nici nu știa, ce punea în gură,
replică el, răstit. Licăi îi venea să plângă de ciudă.
de cât se înfierbântase, în
Preferă, să nu-i răspundă, de teamă să nu-și piardă
timpul partidei. Dana a plecat
bruma de control, ce-i mai rămăsese. Spera din suflet, ca
la petrecerea de ziua unei
el să nu-l concedieze pe Teo, care era un tânăr foarte
colege și nu a mâncat mai
îndemânatic și cinstit. Băiatul acela își făcea bine munca
46 nimic. Eu nu am mâncat, că m-
am enervat și am plecat încoace, să prânzim amândouă. amândoi deștepți și serioși. Nu
– Aha! Ai nimerit la fix. Aveam mare nevoie, de o prea auzi des, așa ceva, din gura
vorbă bună. Am început cu stângul ziua, încă de la prima patronilor.
oră. – Of! Să dea Domnul, să
– Știam eu, că nenorocitul de Oarță îți cere să fie așa și să ne aducă ajutor, în
lucrezi și duminica asta. Uite, stai și mănâncă. Ți-am loc, să ne concedieze.
pregătit ceva bun și varsă-ți oful. – Vei vedea fata mea, că se
– Mulțumesc!Nu trebuia să-ți faci griji de hrană, schimbă treaba. Altfel, vom
pentru mine, că se găsesc totdeauna în frigider, rezerve. căuta altceva. După ce-ți iei
Însă, dacă tot aveai chef de taclale și nu aveai cu cine... ai examenul de licență, nu trebuie
nimerit bine, când te-ai gândit, la mine. Ești mereu să mai lucrezi la bar. Hai, bea
binevenită să mă salvezi de singurătate. cafeaua, ca să-ți ghicesc în zaț.
– Eh! Să te salveze de singurătate, trebuie mai
mult. Altcineva ar putea s-o facă, mai bine.
– Nu-mi mai trebuie altcineva.
– Lasă, lasă, că știu eu ce spun. Venii cu mașina că
oricum, Arsene a băut și nu are nevoie de ea, azi. Hai la
masă și nu-ți mai face griji. Zi-mi, cum ți se par
plăcințelele cu brânză dulce? Le-a făcut Dana. Lica se
așeză să mănânce, în timp ce Ilinca făcea cafea.
– Sunt delicioase!
– Ia spune-mi, i-ai zis lui Oarță că ai nevoie de
libere? Pune piciorul în prag, altfel, nu obții nimic, de la
scârțarul ăla.
– Ce să fac tanti Ilinca? Am nevoie de muncă și
mi-a făcut contract. Sigur, că i-am zis iar, de libere,
când a amenințat, că-l dă afară pe Teo, fiindcă nu vrea
să lucreze, fără libere. Sper, că va deveni rezonabil și
mai angajează, un ajutor la bar, ca să ne înlocuiască și să – Chiar, doream să te rog.
pot, să-mi iau și eu, liber. Mult, nu mai pot rezista. De Mulțumesc, pentru că ai venit,
trei săptămâni, nu am avut nici o zi liberă. Teo a refuzat Ilinca! Ești fantastică și nu te
să vină duminicile și îi dau dreptate. Azi, a venit Oarță și întrece nimeni, la gătit. Ar
m-a ajutat, la servit. I-am spus că săptămâna viitoare trebui să te înscrii la un concurs
îmi iau liber, fie că e de acord, sau că nu. Acum, vom de gătit, că ai mari șanse, să
vedea. Ori mă dă afară, ori aduce încă un ajutor. câștigi.
– Nu te dă afară, că nu e prost și nici pe Teo, nu-l – Nu-i rea, sugestia ta.
dă. Unde mai găsește el, unii ca voi. Vă lăuda nevastă-sa Păi, ce credeai? Uite, cum știi
zilele trecute, la școală, la o prietenă comună , că de când tu, să mă stimulezi! Nu te mai
v-a angajat pe voi, merg treburile strună, la bar și au mira, că bat drumul până la
avut câștiguri mai bune, ca oricând. Zicea că sunteți tine, fiindcă o fac, de drag.
47

După prânz , s-au așezat pe terasă cu cafelele și în – Nu, Ilinco! Aș vrea eu,
timp ce Ilinca îi ghicea în ceașcă, Lica făcea haz de să fie adevărat, dar știi prea
prezicerile sale. Prietenia Ilincăi era cel mai bun lucru, bine, care e adevărul și eu l-am
ce i se întâmpla, de când rămăsese singură pe lume. Era acceptat. Nu mă tem de moarte.
o femeie bună ca pâinea caldă, inteligentă și cu mult Sunt pe lume lucruri mai rele,
simț al umorului. Cu ea reușea să-și deschidă sufletul, ca ea. Uite, să știi că eu îți spun
fără rezerve și în momente de descurajare și tristețe, toate astea, nu ca să-ți fac milă
Ilinca reușea întrotdeauna, să-i redea încrederea în sine și pentru că am o mare
și buna dispoziție. În ultimii doi ani își petrecea rugăminte, la tine: mor cu
sfârșiturile de săptămână, acasă la ea, când nu mergea la sufletul neîmpăcat, pentru Lica.
muncă, ca azi. Toți, cei din familia sa o îndrăgeau și o Fata mea și-a stricat viitorul,
făceau să se simtă, ca fiind una, de-a lor. pentru mine. Eu sunt sigură că
Prietena sa, Adela o rugase, înainte să moară, să nu și azi, ea suferă, că l-a pierdut,
o abandoneze destinului, pe fata ei, când n-o mai fi. pe Nae (Nicu).
Ilinca îi promisese cu lacrimi în ochi, să-i îndeplinească La data respectivă, era
topit de dragul fetei mele și ea
după el. A cerut-o în căsătorie,
după ce m-am îmbolnăvit, iar
Lica l-a refuzat, din cauza mea.
Nu aș fi lăsat-o, să-și distrugă
viața, îți poți închipui, dar a
făcut totul, după capul ei și
când am aflat, era prea târziu.
După ce bărbatul meu a
plecat de acasă, Lica a suferit
mult. Era încă o copilă și se
dorința. simțea abandonată. El nu a stat
Trecuseră aproape doi ani, de când murise și în la discuții cu fata, văzându-și de
acest răstimp, ea devenise pentru Lica „marea prietenă” ale lui, sau poate nu a crezut
și o adoptase în propria familie, ca pe o fiică. Chiar din necesar, să-i explice, de ce. Nu
gura Adelei aflase ea, cum Lica renunțase, să se este genul de om, să se
căsătorească cu omul iubit, ca să-i poarte ei, de grijă. sinchisească de chestii de
Faptul acesta, nu-i dăduse pace sărmanei femei, până acestea, subtile. După mintea
când închisese ochii. Într-o zi, când Lica era plecată de lui, datoria de părinte se limita,
acasă, avusese o discuție cu Ilinca, despre fată. Îi să-i plătească întreținerea, să
spusese: aibă ce mânca, iar restul erau
– Ilinco, eu îmi simt sfârșitul aproape. E inutil să simple mofturi. Fata însă
mă prefac, în fața ta. suferea. De când a plecat, nu l-a
mai interesat și nici nu a
– Ce-ți veni, Adelo? O să te faci bine, pentru fata ta,
că are nevoie de tine. acceptat, ca ea să-l viziteze,
acasă la el. Pe atunci, fata se
48

închisese, în sine și nu suporta, nici să mai pomenesc, de – Lica e deșteaptă! Am
taică-su. Dacă ziceam ceva, mă privea cu ochii în lacrimi, reușit să o cunosc, bine și cred
ieșea pe ușă ca o furtună și nu mai apărea cu orele. A că știe, ce vrea, în viață. Eu îți
durat destul, calvarul acela. De ziua ei, în loc să vină, să promit că voi avea grijă, să
o vadă, îi punea bani pe card, să se distreze cu prietenii găsească în mine, prietena de
și cam atât. Așa i-a intrat fetei în minte, ideea, că toți suflet, care-i trebuie și mereu,
bărbații sunt la fel, inclusiv prietenul său, care nu avea ușa casei mele va fi deschisă,
nici o vină. Cred, că el nici nu știa, prin ce trecea fata. pentru ea. O să fac, tot ce voi
Așa cum o știu, ținea totul în sufletul său. Se rușina putea, ca să-ți împlinesc
grozav, de cele ce făcuse taică-su și se ferea să se dorința, dar trebuie să ne
destăinuie cu alții, temându-se, să nu se facă de râs. încredem în bunul Dumnezeu,
– Înțeleg Adelo! George ar fi trebuit, s-o ajute, să că el aranjează lucrurile astea.
depășească starea aceea. Să-l calce vaca de prost, că s-a
despărțit de tine, nu și de copii! Putea să discute cu fata
și să n-o lase în halul ăla, în confuzie și cu sufletul făcut
țăndări. El se tot bate cu pumnii în piept că e tată bun,
că-și iubește copiii, că i-a ținut în școli, însă a uitat, că
copiii au și un suflet.
– Acum e prea târziu, să mai pot face eu ceva, în
această privință. Pe mine mă doare, de copil. Ea are
nevoie, să fie ajutată și eu asta doresc, să te rog. Ești
prietena mea, cea mai bună, singura care mi-ai rămas
alături, în aceste momente, grele. Lica mea are mare
nevoie, de o prietenă adevărată, la care să-și deschidă
sufletul, în care să se încreadă și de care să fie
încurajată, când eu n-o să mai fiu. În Dumnezeu și în
tine îmi pun speranța, ca să o încurajezi în momentele
de cumpănă. N-o să am pace pe lumea cealaltă, câtă
vreme, Lica nu-și mai dă o șansă, la fericire. Ea nu și-a
făcut alți prieteni deși e frumoasă și bună la suflet. Soarta fetei tale, tot el o
După mintea mea, e din cauză, că-l iubește încă, pe omul hotărăște.
ăla. Necazul este, că n-ar recunoaște, nici în ruptul – Știu, dar el e acolo sus
capului. Pe mine nu mă poate păcăli, însă. Îmi cunosc iar noi, aci, jos. Domnul face și
copilul, citesc în sufletul ei, ca într-o carte deschisă. Nae desface folosindu-se de noi, de
se încurcase cu una de prin Câmpina, după ruptura oameni. Eu voi fi liniștită, știind
logodnei lor, însă am aflat din sursă sigură, că a anulat că fata mea te are pe tine,
nunta cu femeia aceea, din cauză că nu poate, să o uite, aproape.
pe Licuța. Treaba asta mă face, să sper. Nae încă nu și-a
–Pe asta, poți conta!
pierdut speranța, să se împace, cu fata mea. Tu ce
Promit!
gândești?
49

pagina membrului portret literar –
mare, roșu. Greierii cântă
Nicoleta Mija liniștiți pentru întreaga lume.
Las ceasul să bată, secunda se
scurge în fiecare cuvânt. Penița
Gânduri pentru un nou început suspină câteodată printre
tăcerile gândului meu.
Frunzișul prăfuit caută umbra
Sufetul se joacă mereu printre cuvinte pentru a
călătoare a nopții. O adiere
evolua. Facem diferite alegeri, nu știm câteodată dacă
caldă se strecoară printre pomi
am greșit, dacă am făcut cele mai bune alegeri. Ascult
și flori.
glasul sufletului, inima răspunde, câteodată tace. Printre
cuvinte, printre rime sunt curioasă să vorbesc cu alte Vreau să plouă peste
persoane. Învăț din greșeli, aleg atentă alte cuvinte, arșița zilei care usucă pământul.
vreau mai bine să mă cunosc, vreau mai bine să te Îmi place vara când simt
cunosc. Ascult tăcerea nopții, fac o călătorie de suflet respirația pământului după
printre emoții, sentimente la fel ca tine. Construim ploaie. În luna cireșelor orice
ziduri, ascundem bine o lacrimă, ne bucurăm, ne poveste începe cu „a fost o
criticăm, evaluăm multe gânduri , dezamăgiri, bucurii, dată”, așa ca în copilărie.
cu înțelegere, în tăcere. Și tu ai ales la fel ca mine, încerc Deseori sufletul poposește pe
să-ți spun în câteva vorbe, să-ți urmezi visul ca și mine. un câmp de maci sângerii și
fluturi cu aripi viu colorate.
Vara, sufletul este mai liniștit
printre talazurile mării
învolburate. Știu, după ploaie,
printre razele soarelui
curcubeul apare. Aroma
gingașă de crini și bujori îmi
umplu sufletul de veselie.
Copilăria minunată cu cireșe la
urechi din livada bunicului.
Alergam când nu mă vedea
bunicul, mă urcam pe o
buturugă și luam singură cercei
roșii din cireși. Caravana verde
Nu știu ce faci tu acum... Eu citesc atentă ce ai scris,
și aurie a verii descarcă povara
Dumnezeu mă aduce mai aproape de tine, călătoresc
dulce în fiecare zi a copilăriei
printre gândurile tale, ai scris despre noapte, despre
printre multe amintiri. Culorile
iubire. Închid ochii, iubesc ca tine, nu ești singur, nu ești
curg şi se varsă în sufletul meu.
singură, multe cuvinte au fost parte din mine, parte din
Azurul nesfârșit coboară pe
tine. Povestesc ce am făcut, ce am trăit, despre
prispa verii , colorează pajiști cu
momentele mele de îngenunchere în fața vieții, îți
floarea soarelui.
povestesc despre momentele în care am avut puterea să
mă ridic, să îmi întind aripile și să renasc, descopăr Vara nu pleacă niciodată
deseori printre cuvinte această lume, poate și tu ai din mine, rămâne printre
povestit ca și mine. Poate sunt departe, sunt veselă, sunt amintirile dragi sufletului.Când
tristă, adun în cuvinte nerostite bucăți de suflet. este frig, e îngheț, e iarnă , în
mine este mereu vară. Simt
Ploaie de vară parfumul de piersică coaptă,
parfumul de regina – nopții,
când trilul păsărilor îmi
O carte se odihnește pe masa din grădină. În dăruiesc o romanță.
compania ceasului mă odihnesc întinsă pe șezlong. Răsfoiesc frunzele verzi
Câteva gânduri croșetează printre florile grădinii. printre foile scrise, vântul le
50 Timpul ascultă liniștit, vara așează pe masă un pepene
răsfiră în sufletul meu. În poala roșie a serii timpul trece speria de căldura verii. Ascult
încet, simt cum o boare de răcoare se strecoară pe viorile liniștite ale valurilor. O
fereastră. Îmi place să stau până târziu afară când plouă. salcie unduioasă mângâie malul
Câteva minute... pare un duș rece, scurt peste grădină. apei. Aduceri aminte se
Picuri năvălesc peste pământ, se joacă printre crengi, în năpustesc prin frunzișul verde
geamul casei lovesc. Plouă, îmi place să culeg cireșile
al inimii. Istorii îmbibate de
spălate bine, cu stropi de răcoare! Doar o ploaie scurtă,
călătoare, îmi pictează sufletul cu vânt, cu ploaie, cu nostalgia anilor trecuți, amintiri
soare. vii din alte vremuri, din alte
toride veri.În cuptorul încins al
Caseta verii verii se coc fructele copilărie.
O după-amiază de vară
Este o zi caniculară de vară, trag repede perdeaua calmă, nu se clatină nici o
ca să opresc căldura toridă să intre în casă. Într-o frunză. Zielele par mai lungi,
cameră ticsită de cărți ciupesc câteva cuvinte pe așa ca în copilărie, doar anii
coardele chitării, departe zgomotul zilei. Deschid
dulapul, aleg o rochie înflorită, subțire, așa ca în
copilărie. Armoniile verii și-au făcut culcuș în sufletul
meu. Nici o frunză nu se mișcă, văpaia împletește
ramurile cu mută stăruință. Mă pierd printre amintirile
mele, printre amintirile altora. Pregătesc o casetă,
ascund visul florilor, le voi da drumul la iarnă. Aveam
obiceiul să alerg cu picioarele goale prin iarbă, să
privesc bolta cerească, să mă odihnesc întinsă pe iarbă.
Sufletul poposește deseori pe un câmp de maci roșii,
înfloriți, departe de caldarâmul torid al străzii. Este o
liniște odihnitoare, cuvintele se aștern liniștite în suflet..
Deschid ușa, stau în pagul casei, ascult concertul
de gâze, și-un foşnet lin trecea printre tufele de
trandafiri. Culorile verii îmi inundă sufletul, este cald,
foarte cald. Cu picioarele goale, mă simt întotdeauna
bine, stropesc grădina, vara își arcuiește tulpinile vezi
peste amurgul încins.
Nu rezist mult afară, prefer răcoarea casei. Pe
masă un pahar plin, compot de caise rece și o felie de trec mai repede. Deseori stau
pepene roșu. Deschid caietul, parcă și stiloul se ascunde ascunsă la umbra casei, ascult
de căldura de afară, nu-l găsesc. Se odihnește, ascuns rodioul încet, lucrez sau scriu
bine după o carte. Îmi place să stau afară, pregătesc ceva. Când vine seara doar
rochia înflorată... zumzetul micilor viețuitoare
sparg liniștea grădinii. Privesc
Înserarea lasă soarele să plece, larmă mare pe
pe fereastra dormitorului, simt
strada care spre faleză coboară. Sub lumina
mirosul de vară, proaspăt acum
scânteietoare curge Dunărea bătrână. Bunicul mi-a
după o mică ploaie. Când
povestit și tonul lui devenea însuflețit când vorbea
asfințitul se lasă, încet, după o
despre agitația din port, despre negustorii care făceau
zi toridă, deschid larg fereastra
afaceri aici pe malul Dunării la Brăila. Tineri și mai
nopții. În liniștea binecuvântată
puțin tineri ieșeau la promenadă pe malul Dunării.
ascund în casetă printre florile
Romanțele răsunau în Grădina de vară și nimeni nu se
verii un gând hoinar. 51

traduceri 54-55
... nu poţi să-ndrepţi:
Nicu Doftoreanu
Eşti
Tangoul bătrâneţii depăşit!

De vrei cumva a face schimbul
Motto 1:
Constaţi că nu-ţi ajunge timpul!
Deosebim două tipuri de pedepse: Cu moartea şi…
Şi pasul tău spre tinereţe
cu viaţa.
Filosoficus Anonymus E luat în seamă… ca bineţe!
Te simţi privit impertinent
Motto 2:
Toţi care vin din urmă,
Dacă tinereţea ar şti… Dacă bătrâneţea ar putea…
Şi fără nici un sentiment?!
Filosoficus Anonymus
De fapt
… le eşti indiferent
La tineri pari cam demodat
Dacă încerci să dai un sfat!
Nu fi aşa de… tulburat!
Nu fi pe viaţă supărat!
Nu are rost să fii copil!
Ce-a fost, a fost:
Acu-i alt stil!
Când eşti bătrân Dar nu te face că nu ştii:
… devii obiect, Ce-a fost din nou… va reveni,
Chiar de-ai trei inimi mari în piept! Chiar dacă tu nu vei mai fi!
Şi, TOŢI,
… ca obiect, vor trece prin aceleaşi porţi!
… n-ai nici un drept! Nu iei în seam-acest aspect?!
Chiar speri că nu vei deranja!? E treaba ta, dar să-ţi spun drept!
E cam târziu spre-a mai spera. Nu scapă nimeni de subiect,…
Tot ce-ai avut de spus ai spus Oricâte inimi are-n piept
… în alte vremuri ce s-au dus!

Şi chiar de vezi ce-a fost greşit,
52

Don’t be angry with your life!
Old age tango
It’s no use acting like a child!
Let bygone, be bygone
Motto 1: Now’s another style, so wild!
We distinguish two kinds of punishments: death But don’t say you didn’t know:
penalty and… life penalty What happened again… will return,
Philosophicus Anonymus
Even if you will be long gone!
Motto 2:
If youth knew… If old age could All those coming from the past,
Philosophicus Anonymus
ALL,
When you are old

… you turn into an object!
Even if you had three hearts in your chest!
And,
… as an object,
you have no right to rest!
You really hope you’re not disturbing!?
It’s rather late to be hoping.
All you had to say you’ve done
… in times of yore that are gone!
And even if you see what went wrong,
… you cannot repair:
It’s an outdated song!
And if you want to change your rhyme
You find there is not enough time! Will go through the same gates!
And your step towards youth Don’t you consider this aspect?!
Is taken for a real… truth! It’s your business, the truth I said!
You feel an impertinent look No one gets away with that,
Without any sentiment you took?! However many hearts you had
In fact
… you’re indifferent to them
To young ones you seem out of fashion
If some advice you try to give them! Traducerea şi adaptarea Frederica
Dochinoiu
Do not be so … disturbed!
53

exclusivitate
Paul Rotaru
Rigor mortis
Ia să mergem mai departe pe făgașul omeniei,
Să descoperim în lume seva brută-a ironiei,
Astfel lămurind premisa rațiunii de a scrie
Cam ce credem noi că este și ce ar putea să fie.
Dacă vrei cu-o poezie să te-afirmi către norod,
Pregătește-te să suferi ca la rug sau eșafod.
Nu-ncerca să-ți faci opinii despre ce nu înțelegi
Și enigme prea înalte din creion să le dezlegi,
Epatând în verbul searbăd al discursului anost,
Să te-ascunzi în fraze șterse învățate pe de rost
Din antologia unor critici nostimi și obscuri –
A-i cita pe toți aceia e tot una să înjuri!
Lasă clipele să curgă, sufletul să ți-l mărească,
Mintea s-o elibereze, inima să-ți întărească
Și-ai să vezi, apoi, că multe texte sapiențiale
Sunt limbarnițe produse în registre glaciale.
Nu-ncerca să faci paradă din potcoave de cuvânt –
Soarta frazei lustruite este de-a se pierde-n vânt
Și de-aceea lumea asta-n care monștrii se desfată
Va respinge cu stupoare poezia ta curată.
Știu, mă inflamez degeaba în strigările vetuste,

Care prind numai naivii cu mentalități înguste.
Mulți vor spune că esența scrierii patriotarde
E un cumul trist și palid de parade lozincarde.
Iar gândirile sumare ce pastișele vânează
Sunt la fel de obstinate și la vârf, dar și la bază.
Dezbinații se adună construindu-și front comun
Într-o luptă temporară contra unui om nebun,
După care-și reiau drama și se-ntorc la ei acasă,
Unde încropesc litanii pentru-o viață mai frumoasă.
Adâncindu-te în lumea literaților de azi,

Mai că-ți vine să-ți dai palme și-apoi de leșin să cazi.
La noi, toată lumea scrie, rar dacă se mai citește;
Criticii încurajează, oligarhic și orbește,
Elitismul de cămară, scriitorii de tavernă,
Construind literatură cu pretenție modernă.
Ai să-ntrebi, acum, amice, care-i rostul de a scrie
54 Despre drama omenirii – mai ales în poezie! –
Și de ce cultiv speranțe dacă viitorul nostru
E supus fatalității cu figura ei de monstru.
Vezi tu? Nu speranța însăși e problema ce apasă,
Ci absența ei, căci omul din prezent captiv se lasă
În torente uriașe ce-l cuprind, față de care
El un ce infim se simte și lipsit de apărare.
Chiar din primii ani ai vieții, el înghite cu lopata
Mii de gânduri și precepte de la mama, de la tata,
Astfel confundându-și eul într-o mare de-anonimi,
Estompându-se cu firea tot mai mulți în mai puțini.
Mințile înăbușite de prejudecăți discrete
Aparțin societății de tipare, siluete;
Vagi păreri că ar fi oameni se înalță cu răceală
Într-o epocă incertă și din ce în ce mai goală.
Înmulțindu-și indivizii după legile gregare,
Lumea doar se șubrezește, compromisă din născare.
Arta, în această lume construită cam pe dos,
A lăsat să i se fure tot ce are mai frumos
Și, din veac în veac, s-ajungă o paradă de idei
Pentru care nu mai este ce să dai și ce să iei.
Filosofi, poeți ori pictori mulți s-au remarcat prin vremuri,

Dar de soarta lor amară, când o afli, te cutremuri,
Căci în fața omenirii dacă-ajungi să te ridici,
Devorat vei fi de oameni și mai mari, dar și mai mici.
Viziunea ideală despre monștrii cei de humă
Se probează și se-acceptă când va deveni postumă.
Altfel, tot ce spui în viață sună grav a distopie –
N-or aduce ordinarii credit sincer tocmai ție!
Știu că pare-o resemnare scepticismul meu de-acum,
Dar măsoară tu ideea pe-al istoriilor drum:
Din imberbii de-altădată, cu pretenții de atlanți,
S-au perpetuat în lume tot mai proști și ignoranți.
Tot mai mulți își promovează simfonia lor debilă,
Scoarța, pseudocalitatea și emoția sterilă.
Tot ce s-a dorit să fie artă, azi e-un paradox,
Un soi de principiu cinic, fără suflu ortodox,
retorică bizară, o oglindă deformată
Care vrea să își prezerve farmecele de-altădată.
55

Astăzi toți ar vrea să fie limpezi și operativi,
Înregimentați doctrinei care nu-i vrea creativi,
Abuzând până la greață de folclorul lor minuscul
Și făcând epifanie din eternul lor crepuscul.
Toată dogma ce rezidă în filozofii de gheață
Îi tâmpește, îi absoarbe și devine stil de viață.
Toate falsele principii ce derivă și decurg
Din gândiri corporatiste, îi țin veșnic în amurg
Ca pe turme de recoltă, ca pe vite de povară,
Într-o viață cenușie, într-o perspectivă chioară.
Sorții lor se suprapune mantia religioasă,
Pe sub care toți se află mai comozi decât acasă;
Temători de un periplu care le-ar schimba destinul,
S-au lăsat atrași orbește și-n mulțime-și văd căminul.
E comod să-ți dai iluzii dintr-o falsă competență
Care-mbată și se cheamă autosuficiență,
Să cultivi idei mărunte și concluzii fără miez,
Într-un spirit mediocru, doar cu hashtag și diez.
Din cultura suburbană își invocă dumnezeul,
Nepricepători, de altfel, că-i așteaptă apogeul
Undeva la colț de stradă ori la casa lor în prag,
Ruinându-se cu tocmai ce le este cel mai drag.
Din aceste obiceiuri nonșalante și sumare,
Practica încurajează prostituții literare,
Libertinii își trag seva și se dau cumva boemi.
Dacă îi privești de-aproape, inocentule, te temi?
Necesară rezistenței e o inimă de fiară,
postură degajată și-o privire din afară,
Sau inconștiența crasă de-a-i lua pe toți în piept,
Fără-a ține cont de cine e mai prost ori mai deștept.
Treaba nu-i deloc prea simplă: lumea și-a sădit beția,
Se complace-n vegetare și-și respectă inerția,
Spiritul de-apartenență, fondul etic și moral
Ce constituie impulsul și flagelul social.
Toate se dispun sinergic, contopite și pliate
Pe-un tipar inconfundabil: contemporaneitate,
Termenul ce definește într-un mod cam arogant
Tot ce ar fi vrut să fie optimistul de atlant.
Cum să scoți din letargie miliardele de oi
Rumegându-și utopia despre lumea de apoi?
56

Cum desființezi monada capsulată și bizară
ʼN care omul își petrece simularea lui precară?
Lumea rece și ostilă naște bule hedoniste
Care-atrag ușor tendința vieții evazioniste
Pe diverse căi și moduri într-un spectru virtual,
Fără să-și demaște riscul cu potențial fatal.
De aceea omul pică într-un separeu distant,
Unde tot ce este-afară e sordid, irelevant,
Căci exteriorul pare doar un for obscur, ilogic
Ce-l forțează-n izolare să se-nchidă patologic.
Tot ce vrea să reprezinte formă de realitate
Face notă discordantă, o particularitate
A problemei ce-l muncește zi de zi la foc intens
Fără-a da un rost mișcării și destinului vreun sens.
Așadar, contemporanii cinici, refractari, obtuzi,
Plini de ei și de iluzii care îi mențin confuzi,
Au doar căi tangențiale spre al cărților decor,
Căci dorința de cultură nu e din prezentul lor.
Poate că prezentul nostru e motivul pentru care
Cei mai mulți devin apatici și se-ncuie în blazare.
Disprețuitori, frenetici și vexați, nu dau o iotă
Pe condiția umană transformată în marotă.
Însă e ciudat că viața li se pare o șaradă
Care cântărește numai cât o stranie butadă,
Iar, dacă-i descoși în parte, cât îi vezi de oropsiți,
Mulți vor spune cu emfază că sunt calmi și fericiți.
Oamenii preferă șarmul amăgirii și minciunii,
Regăsesc naturalețe doar în ce le zic nebunii,
Angrenați în teatrul sumbru cu actori schimonosiți
Și sunt, mai presus de toate, cu ei înșiși ipocriți.
Vezi, amice, ironia? Să fi fost așa mereu
Sau alunec în prăpăstii ce-ngustează gândul meu?
De aceea cred în taină că acolo, undeva,
minune trecătoare cinic se va suspenda
Și că cheia sol a lumii nu se-abate din solfegii.
Simfonia moare, gata! Pier și oile, și regii!
Azi se bucură prostimea invocând egalitatea,
Neștiind că forța morții este chiar natalitatea,
Iar prin asta, omenirii, care cum o să mai fie,
Nu pot să-i prevăd o soartă proiectată-n veșnicie.
57

proză scurtă
Lenuța... dar omul ei plecase
Dorina Pop acasă. Aveau gospodărie mare,
iar vitele necesitau a fi îngrijite.
Biletul de papagal Neluțu plecase cu tatăl său.
Iubea junincile. Erau una din
principalele lor surse de venit.
La umbra castanilor, Lenuța cocea clătite. Lângă Tot anul, Lenuța mergea o dată
ea, Neluțu le umplea cu dulceață. Alături alte și alte pe săptămână la o piață din
gospodine din Moneasa făceau același lucru. Din capătul Arad să vândă lapte și brânză.
poieniței, printre fum și aromă de dulceață, se auzea Venea cu buzunarele pline.
muzica de fanfară. Le acompania? Nu. Era un ritual – Bileteee, bilete de
împământenit de ani: Festivalul clătitelor! Puțin mai papagal...
departe, oportuniștii vindeau care ce puteau de la
Visele Lenuței se închid.
gablonțuri, la tricouri, ii naționale și chiar covoare
Nu înțelegea mesajul. Căscă
țesute. Puzderia de lume venise de dragul clătitelor?
ochii. O ciudățenie de bărbat
Soarele mângâia întinderea omenească și zâmbea. domina orizontul adormit prin
Mirosul de clătite îi pătrunsese adânc în nări. Își trimite înălțimea și sunetele stridente
care-i ieșeau din gură:
– Aflați-vă viitorul!
Cumpărați un bilet...
Lângă țigara care alimenta
periodic plămânii
împricinatului se putea zări un
bărbat de vreo doi metri,
încălțat în cizme de piele
asortate cu o pereche de
pantaloni trei sferturi, din care
ieșea dezordonat o cămașă în
carouri ușor decolorată. Pe cap
câteva raze solie, în speranța unei degustări din trona o pălărie verde cu o pană
minunățiile rumenite. Nu se oferea nimic de pomană. de păun pe partea dreaptă.
Totul avea un preț bine stabilit. Zgomotosul ținea în mâna
Printre ofertantele tarabe de suveniruri și locul stângă o cutie veche din lemn.
unde se coceau ademenitoarele dulcegării, turiștii se Din ea, agățat pe o bară prinsă
plimbau ca soldații într-o fortăreață. de cutie, un papagal „rupea” cu
Lenuța era mulțumită. Copsese câteva sute de privirea mulțimea.
clătite... făcuse ceva „cheag”. Obosise. Pe un platou mai – Cumpărați un bilet!
așteptau a fi degustate (contra cost) o grămadă mare de Destinul vă șoptește...
minunății umplute cu dulceață de nuci verzi. Lenuța nu știa cum să
Soarele, insistând de câteva ore să primească reacționeze. Cuvintele i se
măcar o porție mică, dezamăgit se pregătea de culcare. opresc în gâtlej, dar amintirile
Fumul se cam risipea, iar acordurile muzicii de fanfară lunecă printre zâmbete.
au fost înlocuite cu muzica populară. În joc de doi, într- *
un colț al poieniței, femei și bărbați săreau care cum Când locuia la Felix, cu
știau și puteau. Din depărtare o tobă dirija: dansatorii, bunica, cu câțiva zeci de ani în
58
soliștii și pe ceilalți instrumentiști. Ce-ar fi dănțuit și urmă, în fiecare vară venea la

băi o doamnă din Bacău: Manea Maricica. Era cam de Lenuța, surprinsă de
vârsta bunicii. Îi plăcea uneori să se ascundă sub masă și spontaneitatea papagalului,
să le asculte cum sporovăiau vrute și nevrute. râde cu poftă. Se caută în
Într-o zi ce-i veni Maricicăi să-i spună bunicii? O buzunar și îi întinde
amintire din vremea studenției ei la Iași. Fusese târg precupețului suma cerută.
mare. De acolo, în joacă, își cumpărase un bilet de – Piri, dă-i un bilet
papagal. Curioasă, l-a citit imediat. Dar în timp ce citea doamnei.
biletul și încerca să pătrundă în taina celor două Cu ciocul plin de fum,
propoziții scrise pe acesta, Maricica devenise martora papagalul amestecă biletele și
unei scene de tot hazul. Și bineînțeles talentul ei oratoric alege unul. Bărbatul îi întinde
a multiplicat veselia. Bunica Lenuței s-a distrat pe Lenuței biletul.
cinste. Cică domnul care-i vânduse biletul de papagal – O seară bună, spuse
fusese dărâmat în ambuscada creată de trei tineri, iar bărbatul în timp ce se
biletele de papagal căzuseră bucată cu bucată într-o
căldare cu vin fiert. Al ei „supraviețuise”. Era ultimul
supraviețuitor.
M i-am mutat repede râsul de sub masă, în curte,
pentru a nu fi descoperită. În seara aceea, mult le-a
trebuit celor două femei (bunicii și doamnei Maricica)
să instaleze tăcerea în căsuța cu prispă. Doar revenirea
mea le-a mai potolit nițel. Hazul îl aveau în sânge
amândouă. Doar trebuia gâdilat și erupea în atmosfera
din jurul lor spre deliciul auditoriului.
– Și cum zici, Maricico? Biletul de papagal ți-a
dirijat destinul?
– Da, Anuță. Am doi copii din două căsnicii și am
rămas văduvă. Așa a scris acolo.
– Da, amu, dară... dacă așe-i vorba...
*
O podidește râsul, dar printr-un gest necugetat îl
strigă pe bărbatul cu papagalul.
– Hei, domnu’... vreau și eu un bilet!
Bărbatul întoarce capul, dar nu reușește să depărtează de ea.
deslușească de unde venea vocea. Era încă furnicar. O voce mecanică silabisea:
Lenuța îi face cu mâna. Pentru a nu se răzgândi, „Mul-țu-mim! Mul-țu-mim!”
bărbatul grăbește puțin pasul. Ajunge în fața mesei cu Lenuța zâmbește, dar
clătite. grăbită desface biletul să
– Vă pot ajuta cu ceva, señora? citească „ce-i rezervase destinul
– Da. Vreau un bilet. Cât costă? său”.
Nu se grăbește să-i răspundă. Se întoarce spre
papagal:
– Piri, doamna vrea un bilet...
– Cinci lei... Vă costă cinci lei!
59

impresii – lecturi în foileton 64
canalele de comunicații că după
Nicolae Vasile 1989 nu s-a mai publicat nimic
bun, căutând, probabil din
Citadela perpetuă comoditate, doar prin cercul
restrâns de cunoscuți și
(Episodul 2) prieteni.
4 Este o poveste
fascinantă!... În cuadripolul
O construcție se face din cărămizi și liant. În
format din două familii: Ana-
prezent, în România, chiar în întreaga lume, este o mare
Vlad și Corina-Adrian, prin
criză de liant.
iubirea la prima vedere dintre
(9 septembrie 2018)
Ana și Adrian se declanșează o
5 avalanșă de trăiri și evenimente
Am publicat în același timp, în același loc, unde se în care se regăsesc, într-un
indexează numărul de citiri, trei poeme: Geneza, climat specific societății
Apoteoza și Apocalipsa. românești a ultimelor decenii,
toate marile teme ale iubirii,
creației și legăturii dintre
acestea, toate sub lumina
panteistă a lui Dumnezeu.
Ce este iubirea, cum apare
ea, cum se manifestă, cum
dispare, cât durează, care este
relația dintre iubire și
căsătorie? sunt tot atâtea
întrebări ale căror răspunsuri
pot fi găsite în epopeea lui Eros
Cel mai mult se citește Apocalipsa, apoi Geneza și din trenul personal București-
abia ultima Apoteoza. Avea dreptate Constantin Noica Cățelu-Oltenița, acestă luntre a
când spunea că ți se iartă până la urmă și crimele, dar nu lui Charon, fizică, ce făcea
ți se iartă să fii fericit. legătura dintre lumea
(9 septembrie 2018) intelectuală a capitalei și cea a
6 satului românesc din județele
Subiectul perpetuu, iubirea, mi-a revenit în atenție învecinate, dar și o luntre
citind două excelente romane, Întâlnirea de la muzeu și filozofică dintre creația literară,
Umbra dintre noi, legate între ele, ca acțiune, scrise de reprezentată de familia Corina-
același autor, Ion C. ȘTEFAN, publicate de aceeași Adrian, filologi, și creația
editură, AREFEANA, primul în anul 2011, iar al doilea în științifică a cuplului Ana-Vlad,
2016. Acest moment de revelație mă face să privesc cu fizicieni.
mai multă reținere fandoseala criticilor și istoricilor O bună parte din ipotezele
literari actuali care, fără a-și îndeplini menirea lor de a celebre din istorie referitoare la
scoate la lumină realizarile Generației 2000 din iubire își regăsesc
60 literatura română, se mulțumesc prin a declara pe toate exemplificarea în acțiunea celor
doua cărți, fără ca acestea să fie menționate explicit În romanul Întâlnirea de
evitând, astfel, păcatul curent al căderii în didacticism,la muzeu, Vlad nu înțelege ce s-
deși toți cei patru eroi principali sunt profesori. a întâmplat cu Ana, nici Corina,
Ambianța în care se desfășoară acțiunile este cel al ce s-a întâmplat cu Adrian!...
cenaclurilor literare, de la nivelul copiilor din școlile Cum iubirea lor frumoasă,
rurale până la cele mai elevate medii culturale continuată prin căsătorie, nu
bucureștene, activitate culturală foarte puțin abordată mai există? partenerii lor de
de creatorii de opinie contemporani. viață găsindu-și sufletul
Cum apare iubirea?... Dintr-o dată!... Când Ana și pereche în alta parte.
Adrian s-au văzut în tren, ei păreau că se știu de când Nietzsche, marele filozof
lumea! german, spunea că, în trăirile
Care este natura iubirii?... După Descartes, iubirea umane, importantă nu este
este controlată de glanda pineală, deci este un fenomen
chimic. Personal, adaug la aceasta și o explicație
electromagnetică având în vedere ca tot sistemul nervos
funcționează pe un principiu electric, iar în cadrul
acestuia fenomenul de rezonanță este răspunzător de
multe întâmplări, din viață, legate de jocul cu infinitul.
Ar putea fi amândouă! că doar iubirea este și lumină, o
mare sursă de lumină, care, știm, că este și corpuscul și
undă. Iubirea aruncă spre persoana iubită o lumină pe
care numai cel ce iubește o vede, iar percepția acesteia
este de o fragilitate și gingășie, pe care ceilalți n-o
înțeleg.
În roman, Adrian o întreabă pe Ana, imediat după
ce pragul de accesibilitate a fost depășit și sentimentele
reciproce au fost declarate:
Ai ceva de mătase în îmbrăcaminte?
Care este relația iubire-căsătorie?... în general și în
căsătoriile celor patru eroi.
intensitatea, ci durata, dar tot
Întâmplarea dintre personajele celor două cărți,
el, aparent contrazicându-se,
grupate în doua familii formate prin iubire, acestea s-au
afirma că iubirea pentru o
căsătorit din dragoste, deschide un spectru larg de
singură persoană este o mare
interpretări atât în ceea ce privește durata unei iubiri
nedreptate făcută celorlalți.
libere cât și a coexistenței căsătorie-iubire.
Ieșirea din aparenta
Kierkegaard, filozof danez, părintele
dilemă de mai sus se poate face
existențialismului, când iubirea vieții sale se apropia de
doar prin acceptarea ideii de
consfințirea desăvârșirii personale și sociale, prin
infinitate a iubirii și atunci, la
căsătorie, cei doi iubindu-se declarat, a decis ruperea
oricâți ai împărți-o nu scade
relației pe motiv că, după căsătorie, în câțiva ani, vor
partea ce revine fiecăruia.
deveni dușmani sau străini sentimental, pe când o iubire
neîmplinită, lumina stinsului amor ne urmărește veșnic. 61

Cum, în cuadripolul celor două familii, doi sunt Ana și Adrian, vor să fie altceva
fizicieni, putem modela problema de durată și decât au fost când s-au căsătorit
intensitate a iubirii printr-un impuls Dirac, care are cu Vlad, respectiv Corina.
valoarea infinită în momentul zero și este egal cu zero în Este fascinantă împletirea
tot restul timpului, dar integrala acestuia pe tot acțiunii celor două romane cu
domeniul este egală cu unitatea. realitatea, în diverse momente,
Deci, o iubire împlinită se consumă, practic, toată intervenind personaje reale
în momentul inițial, dar tot atunci te și duce până la precum Solomon Marcus, în
Dumnezeu. Iubirea, ca și toate formele de creație sunt Întâlnirea de la muzeu, la
căile prin care omul ajunge la divinitate și devine acel început, când Adrian, vrând să
om neeuclidian definit în teoria filozofică a epateze, vorbea cu deosebită
sistemismului. apreciere despre un
Și procrearea este tot o formă de creație. O familie matematician poet, pentru a o
capătă o aură divină numai atunci când apar copiii, încânta pe Ana, o fiziciană care
justificându-se, astfel, zicala: scrie versuri, urmând ca în
Umbra dintre noi, cei doi să
participle, la Curtea de Argeș, la
evenimente comune cu
Gheorghe Păun, urmașul celui
menționat mai sus în
combinația matematică-poezie.
Discuțiile despre creație
au farmecul lor aparte, Adrian
întrebându-se, retoric, cum un
fizician poate scrie poezie mai
bine decât un filolog, iar Ana,
întrebându-l direct:
Iubirea te atrage ca un magnet, dar de familie ești
Tu iubești ca să scrii cărți,
prins cu șuruburi!...
sau scrii cărți ca să iubești? o
Aceasta poate fi una dintre explicațiile a ceea ce țin altă formă a dilemei
unite cele două familii, Ana-Vlad și Corina-Adrian, cu scriitorului: dacă vrea să își facă
toată iubirea devastatoare apărută, declarată și din nevastă, muză, sau din
acceptată reciproc, dar neîmplinită, dintre Ana și muză, nevastă?
Adrian.
Acțiunea, în patru, este
Tendința unificării formelor de creație prin deschisă și tranșantă, fiecare
interdisciplinarizare, nedorită de unii, acceptată de alții, cunoscând tot ce fac ceilalți,
reprezintă un factor perturbator suplimentar al acestor strategiile fiind, însă, doar în
două familii. Aceasta evoluție este dorită și realizată de diagonalele, Corina cu Vlad și
către Ana, fizician care scrie poezie, este dorită, dar Ana cu Adrian.
nerealizată de către Adrian, scriitor, care ar fi vrut să fie
Deși Vlad a avut inițiativa
fizician, ca să se asemene cu Ana și să-l egaleze pe Vlad,
de a o contacta pe Corina,
este nedorită de către Corina și Vlad, care n-o înțeleg. De
pentru a vedea ce este de făcut,
62 aici rezultă și conflictul romanelor, cei doi îndrăgostiți,
ulterior, inteligența și echilibrul acesteia au condus la Toate marile iubiri sunt
preluarea conducerii, ajungând până la a grăbi inoportune, cele oportune nu
împlinirea iubirii celorlalți doi, mizând pe răcirea au timp să devină mari!
ulterioară a relației, soluție neagreată inițial de soțul
pierzător, dar care a cedat în final. Lucian BLAGA, în
De partea cealaltă, Ana, deși a înțeles strategema, romanul postum Luntrea lui
nu s-a formalizat, din contră a provocat ajungerea la Charon, a găsit soluția
apogeul relației sale cu Adrian, dorită de ceilalți, care a dedublării, separând scriitorul
eșuat datorită onestității acestuia față de juramântul de filozof, ambii iubind aceeași
casătoriei și promisiunii făcute lui Vlad că nu va merge femeie. În final scriitorul a
mai departe în iubirea lui față de Ana. supraviețuit, dar filozoful nu.
Apele liniștite sunt adânci!... Corina, foarte

stapână pe situație, afișând o încredere totală în soțul
său, încrezătoare că totul va trece, a cedat medical și în
final a murit. Vlad, agitat tot timpul, reproșând în toate
direcțiile, a depășit cu bine turbulențele unei căsătorii
neconvenționale. Adrian a rămas cu o iubire stabilă față
de Ana, cu speranța că relația lor va redeveni cândva
fierbinte, dar și cu regrete și un simțământ de vinovăție
față de moartea soției, toate întâmplările vieții
sporindu-i inspirația literară care l-a consacrat ca
scriitor. Ana a continuat viața de familie în paralel cu
cenaclurile literare, gândind tot timpul că va mai avea o
nouă șansă pentru desăvârșirea iubirii sale.
În relația cu Dumnezeu, toată întâmplarea dintre
Ana și Adrian întră la capitolul păcătuirii cu gândul, dar
judecând așa, ar însemna că toți cei care crează, având
desemnare divină pentru aceasta, sunt păcătoși apriori,
pentru că ei nu pot crea fără muze, iar acestea sunt
foarte rar și nevestele lor. În cazul lui Ion C.
ȘTEFAN, în urma scrierii
Nu a fost să fie!... La început, reținerile lui Adrian,
acestor romane, acesta s-a
apoi moartea Corinei, care a devenit umbra dintre ei, iar
format ca filozof, iar, ca scriitor,
când totul părea a merge până la capăt, nimic
s-a desăvârșit, ambii
nemaiputând sta în calea fericirii lor, Dumnezeu a spus
supraviețuind întâmplărilor.
nu! Fica ei și fiul lui s-au cunoscut și s-au îndrăgostit, iar
divinitatea a fost de partea lor, tinerii având prioritate.
Cele două romane descriu o frumoasă poveste de
iubire, care a întâmpinat o serie de inoportunitați, între
un bărbat kierkegaardian și o femeie ce parcă vine din
romanele lui Tolstoi, pe care Dumnezeu nu a vrut s-o
întrerupă prin împlinire.
63

Lenuş Lungu
în ploaia de smaralde
Suflet la ţărm de mare
vibrând ascult
Mi-am ancorat sufletul cu fruntea-n răcoare.
la ţărm de mare
am pictat speranţele-n culori Morgana
mi-am sculptat dorurile
pe tărâmul tăcerii Sunt fantasma
am cules fire de nisip din ochiul tău
dintr-un buchet de amintiri unde curge lacrima
străbat cărarea frunzelor şi-ţi picură-n vene
de toamnă galopând
în râuri de soare prin deşertul pustiu
printr-o simfonie calci nisipul în picioare
în valuri de fantezie. striveşti cuvinte
doruri,vise şi speranţe
Vise pictate
sunt îngropate
te îmbeţi cu licoarea bahică
Vise pictate în zale a unei morgane
de scoici sclipitoare ce trupu-ţi lănţuie-n noapte
săgeată înfricoșătoare oriental luna dansează
sfredelită de dor caii în depărtare
mă târesc în timp şah la regină mat
ca o boare de mătase
nufăr cu petale din nisip auriu
dă glas lirei stele izvorâşte
în safire căzătoare ozana curgătoare.
64

Revista Cronos Nr. 6 (41), Iunie 2018

Hochgeladen von

Dokumentinformationen

Originaltitel

Copyright

Dieses Dokument teilen

Dokument teilen oder einbetten

Freigabeoptionen

Stufen Sie dieses Dokument als nützlich ein?

Sind diese Inhalte unangemessen?

Copyright:

Revista Cronos Nr. 6 (41), Iunie 2018

Hochgeladen von

Copyright:

EDITORIAL 3

Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

Copilul este rezultatul existenței și împreunării a

ANUL V, serie nouă, nr. 6 (41), 2018

Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

ANUL V, serie nouă, nr. 6 (41), 2018

Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

ANUL V, serie nouă, nr. 6 (41), 2018

Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

ANUL V, serie nouă, nr. 6 (41), 2018

ANUL V, serie nouă, nr. 6 (41), 2018

Înfrunzește-a doină, stins cavalul. Și te-ai desprins că frunza în furtună

Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

Se luminează ochii a noapte, Quantum satis

La cumpăna dintre secunde

La cumpăna dintre secunde

ANUL V, serie nouă, nr. 6 (41), 2018

Și mușcă ura-n carne și sângerăm blestem Trăim o nepăsare în fața umilirii,

Blestemați ne stingem în lumină,

Ne dezicem de cuvântul spus,

Îmbrățișază-mi gândurile cu sărutările tale

tăcerea inimii o ascund în inima ta m-ai absorbit

ANUL V, serie nouă, nr. 6 (41), 2018

Mă vreau iarăşi smulsă din poala durerii,

Învaţă-mă să fug de noaptea grea,

Învaţă-mă cum să trăiesc în vis,

Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

Prima zi din luna noastră de miere Și de-aș avea o mie de fântâni,

ANUL V, serie nouă, nr. 6 (41), 2018

Învaţă frica s-o alungi

Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

un cântec mirific de stele

ANUL V, serie nouă, nr. 6 (41), 2018

Viaţa mea Stoarce cerul, fă-l să toarne,

Nu dau gir norocului,

Mişcă, nu sta locului

Multe minţi găsesc inculte, Dacă vrei să-ţi meargă strună,

Pentru proşti au căutare, De la soare, pân` la lună

Că de umbră, stau la soare Nu-i fă pofta jocului.

Viaţa mea nu-i ca oricare. Şi să ai dare de mână,

Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

ANUL V, serie nouă, nr. 6 (41), 2018

ANUL V, serie nouă, nr. 6 (41), 2018

Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

ANUL V, serie nouă, nr. 6 (41), 2018

Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

ANUL V, serie nouă, nr. 6 (41), 2018

Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

ANUL V, serie nouă, nr. 6 (41), 2018

ANUL V, serie nouă, nr. 6 (41), 2018

Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

Mintea Nerys-Randei era plină de vuiet și tremur. Gândurile zburau ca un

ANUL V, serie nouă, nr. 6 (41), 2018

Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

ANUL V, serie nouă, nr. 6 (41), 2018

Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

Enki decise să folosească una din săgețile

ANUL V, serie nouă, nr. 6 (41), 2018

ANUL V, serie nouă, nr. 6 (41), 2018

Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

ANUL V, serie nouă, nr. 6 (41), 2018

ANUL V, serie nouă, nr. 6 (41), 2018

ANUL V, serie nouă, nr. 6 (41), 2018

ANUL V, serie nouă, nr. 6 (41), 2018

Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

ANUL V, serie nouă, nr. 6 (41), 2018