Copilul şi jocul

Prof.Inv.Preşcolar: Dădulescu Mariana

Gradiniţa cu program normal Vişina Nouă,Olt

De cele mai multe ori,copilul adoptă stilul parental care poate fi considerat o parte
a stilului educativ ce se exercită asupra unei personalităţii in formare ,cum este copilul,
acest stil educativ din familie este identificat cu invăţarea din viaţa reală, deoarece copilul
invaţă şi foloseşte expresiile auzite şi văzute in familie. Copiii învață prin joc. Jocul este
cel care încurajează exprimarea emoţiilor, dar și a dorințelor celor mai ascunse. În
alegerea unui joc sau a unei jucării este important să ținem cont de urmatoarele aspecte:
vârsta copilului, interesele și talentele sale, calitatea jocului, valențele lui cognitive și
informaționale.
Jucându-se, copiii învaţă. Acesta este modul lor de a cunoaşte lumea din jur şi de a
o explora pentru a-i cunoaşte tainele. Jocul reprezintă modul prin care copilul se dezvoltă
din punct de vedere fizic, intelectual, social si emoţional. Prin joc orice copil işi dezvoltă
imaginatia, creativitatea si işi pune in valoare capacitatea de adaptare la diferite situatii.
Un comportament adecvat al părintelui in timp ce se joacă cu propriul copil constituie un
element important in educarea copilului, in dezvoltarea unei relaţii pozitive intre cei doi
participanti: parinte-copil.
El isi va alege propriile cuvinte, va construi propoziţii, va urma o anumită
cronologie, va sublinia legaturile cauzei cu efectul – pe scurt, işi va elabora gândirea.
Copilul se joacă:
- imitând, pe mama ,care pregăteşte masa;
-inventând ,o poveste ca bunica;
-construind,,o casa ca tata;
-intelegând,ca fratele fotbalul;
-invăţând sau punându-se in rolul doamnei educatoare.
Este esenţial ca părintele şi toţi cei din jurul copilului ,să fie alături de copil când
acesta se joacă şi să participe la joc împreună cu copilul, stimulând jocul, oferind modele
şi ocazii pentru joc din cele pozitive folosind un limbaj adecvat.
„Ceea ce caracterizează jocurile sunt tocmai acţiunile reale din viaţa adulţilor pe care
copiii tind să le reproducă in tocmai. Relaţiile interindividuale sunt controlate din ce in ce
mai mult de regulile implicate in rolurile asumate de către copii.” (Ursula Schiopu –
„Psihologia copilului” - E.D.P. Bucuresti 1967) Preşcolarii s-au familiarizat destul de
bine cu funcţiile sociale aferente diferitelor profesiuni(doctor, tractorist, militar, profesor
etc.) cu semnificatia socială care stă la baza activităţii adulţilor : medicul ingrijeste de
sanatatea bolnavilor, tractoristul ară pamantul, militarii apară ţara, profesorul ii invaţă pe
elevi.
„Conţinutul jocurilor il constituie semnificaţia socială a activităţii adulţilor, ceea ce face
ca in desfăşurarea lor să se schimbe insuşi caracterul relaţiilor reciproce dintre copii. Se
accentuează caracterul colectiv al jocului, se realizează o mai mare concordanţă
intreacţiunile copiilor, creste eficienta controlului reciproc intre participantii la joc.”
(Al. Rosca si A. Chircev - „Psihologia copilului prescolar” - E.D.P. Bucuresti 1972
Copiilor le plac mai ales jocurile in care işi pot manifesta spiritul de observaţie,
concentrarea atenţiei, prezenţa de spirit, judecata ageră, priceperea de a combina,
promptitudinea in răspunsuri „( Al. Rosca si A. Chircev - „Psihologia copilului preşcolar”
- E.D.P. Bucuresti 1972)” La această vârstă copiii nu ocolesc, ci dimpotrivă preferă
sarcinile care le solicită eforturi intelectuale, se simt atraşi spre jucării a căror mânuire
prezintă dificultăţi(jucării demontabile, diferite tipuri de mozaic etc.). Ei manifesta
interes si pentru jucariile care cer indemanare si prudenţă, cum ar fi căpăcelele
zburătoare, beţişoarele pentru joc. Sunt captivaţi si de jocurile care stimulează
perspicacitatea, autocontrolul si prezenţa de spirit : să-şi frâneze o mişcare, să nu
folosească un anumit cuvânt, să se reţină de la izbucniri de veselie.
Regulile jocului au un caracter cu mult mai generalizat comparativ cu grupele precedente,
nu mai este nevoie ca regulile sa fie comunicate odată cu demonstrarea acţiunilor.
Ele devin pentru copii ceva de neclintit.
„Copiii invaţă să inţeleagă şi să aprecieze conduita celor din jurul lor, incep să cunoască
in parte valoarea socială a acţiunilor umane si prezintă contagiuni importante in conduită
(prin imitare activă şi pasivă), insuşindu-şi numeroase modalităţi de a reactiona, proprii
familiei sau colectivului de copii cu care vin in contact. Tot acum se constituie cerinta
activa de a fi de folos celor din jur (mai ales de a fi util adulţilor). Jocul este o activitate
complexă, specifică copiilor, in toate timpurile copiii s-au jucat si se joaca.” ( Ursula
Schiopu - „Psihologia copilului” - E.D.P. Bucuresti 1967).