Sie sind auf Seite 1von 24

UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA”, IAŞI

CENTRUL DE STUDII BIBLICO-FILOLOGICE „MONUMENTA LINGUAE DACOROMANORUM”

ALBERT-LUDWIGS-UNIVERSITÄT, FREIBURG IM BREISGAU

MONUMENTA
LINGUAE
DACOROMANORUM

BIBLIA 1688
PARS XXIV

Novum Testamentum II:


Actus Apostolorum, Pauli Epistolae, Catholicae Epistolae,
Iudae, Apocalypsis Ioannis

EDITURA UNIVERSITĂŢII „ALEXANDRU IOAN CUZA”


IAŞI – 2015
Coordonator
Prof. univ. dr. Eugen MUNTEANU

Autorii volumului

Dr. Anca BIBIRI, Dr. Iosif CAMARĂ, Diac. Claudiu COMAN,


Dr. Emanuel CONŢAC, Dr. Ana-Maria GÎNSAC, Dr. Octavian GORDON,
Dr. Gabriela HAJA, Dragoş MÎRŞANU, Dr. Maria MORUZ,
Dr. Mihail NEAMŢU, Prof. dr. Mihaela PARASCHIV, Dr. Alina PRICOP,
Dr. Ovidiu SFERLEA, Dr. Elena TAMBA, Dr. Wilhelm TAUWINKL,
Dr. Mădălina UNGUREANU, Dr. Alin VARA, Dr. Mihai VLADIMIRESCU

Versiune informatizată
Vlad Sebastian PATRAŞ

Îngrijitorul volumului
Dr. Ana CATANĂ-SPENCHIU

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

Biblia 1688. - Freiburg : Albert-Ludwigs-Universität-Freiburg ; Iaşi :


Editura Universităţii "Al. I. Cuza", 1988-
vol.
ISBN 973-8243-32-7
Pars 24 : Novum Testamentum II : Actus Apostolorum, Pauli Epistolae,
Catholicae Epistolae, Iudae Apocalypsis Ioannis / dr. Anca Bibiri, dr. Iosif Camară,
dr. Ana Catană-Spenchiu, ... ; coord.: prof. univ. dr. Eugen Munteanu. - Iaşi : Editura
Universităţii "Al. I. Cuza", 2015. - Bibliogr. - ISBN 978-606-714-171-9
I. Bibiri, Anca
II. Camară, Iosif
III. Catană-Spenchiu, Ana
IV. Munteanu, Eugen (coord.)

002(498)"1688":22
003.349
091.07
22=135.1
811.135.1"16"
BIBLIIA

DUMNEZEIASCA SCRIPTURĂ
VÊCHE ŞI NOAUĂ

FAPTELE APOSTOLILOR
CÊLE ALE SFÎNTULUI PÁVEL CĂRŢI
TRIMISE, A LUI IÁCOV CARTE TRIMISĂ
PRESTE TOT – CARTE TRIMISĂ A IUDEI
ADEVERITĂ APOCALÍPSIS A LUI IOÁN
BOGOSLOVUL
EPISTOLA CĂTRE EVREI

COMENTARII
de Emanuel Conţac

Introducere cartea Faptele apostolilor. Eusebiu citează explicaţia lui


Clement cu privire la formula de început a epistolei:
Autorul epistolei cuvintele „Pavel apostol” nu au fost inserate fiindcă
Paternitatea Epistolei către evrei a fost subiect de dezbateri autorul, ştiind că evreii au prejudecăţi şi suspiciuni faţă de
încă din primele secole creştine, după cum dă mărturie el, a decis în mod înţelept să nu-i alieneze (oujk ajpevtreyen)
istoricul Eusebiu, care păstrează informaţii contradictorii pe evrei prin dezvăluirea numelui său (Ist.bis. VI.14.2-3,
despre această carte. În prima sa referire la această epistolă, EUSEBIU, IST., p. 238). Clement evocă şi declaraţiile unui
autorul Istoriei bisericeşti pomeneşte Epistola către evrei alături anume „prezbiter” (personaj a cărui identitate rămîne greu
de „alte epistole” ale lui Pavel, sugerînd astfel că Apostolul de fixat), potrivit căruia Pavel a renunţat să-şi treacă
ar fi autorul ei (Ist.bis. II.17.12, EUSEBIU, IST., p. 84). O numele în Epistola către evrei din următoarele motive:
precizare limpede pe marginea acestui subiect întîlnim în deoarece Iisus a fost apostolul Celui Atotputernic către
secţiunea care trece în revistă activitatea misionară a evrei (cf. Ev. 3:1), din respect pentru Domnul şi din
apostolilor: „Cît despre Pavel, cele 14 epistole sînt sigure şi modestie (metriovth") Pavel a refuzat să-şi aroge acest titlu
provin de bună seamă de la el” (Ist.bis. III.3.5, EUSEBIU, pentru sine; deşi apostol al neamurilor, le-a scris şi evreilor
IST., p. 100). Istoricul consideră că ar fi nedrept să nu se din belşugul primit (ejk periousiva"). Trebuie remarcat că
ştie că unii resping epistola, pe motiv că nu este Eusebiu se mărgineşte să citeze informaţiile din lucrarea lui
recunoscută de biserica romanilor. Din aceeaşi secţiune Clement fără să emită vreo judecată cu privire la
aflăm că, în vremea papei Zefirin (198-217), un anume autenticitatea lor şi fără să încerce să reconcilieze
personaj pe nume Gaius, eruditul autor al unui dialog informaţiile contradictorii cu privire la traducătorul
polemic cu frigianul Proclus, considera că epistolele epistolei în limba greacă (Ist.bis. VI.14.4, EUSEBIU, IST., p.
pauline păstrate sînt în număr de treisprezece. Nu este deci 238). Chestiunea paternităţii Epistolei către evrei figurează şi
de mirare că în anumite cercuri îndoielile cu privire la în secţiunea referitoare la Origen. În omiliile sale la Epistola
paternitatea paulină a Epistolei către evrei au subzistat atît în către evrei (astăzi pierdute) cărturarul alexandrin admitea că
vremea lui Eusebiu (Ist.bis. VI.20.3, EUSEBIU, IST., p. 245), sub raport stilistic (oJ carakthVr th'" levxew") epistola nu are
cît şi în secolele următoare. Eusebiu reia acest subiect caracterul frust (toV ijdiwtikovn) al exprimării apostolului,
într-o secţiune (Ist.bis. III.38.2) care prezintă transmiterea care a recunoscut despre sine că este necioplit în discurs
mesajului creştin de la apostoli la succesorii lor. Epistola (ijdiwvth" tw'/ lovgw/), adică în exprimare (th'/ fravsei). Pentru
către Evrei, din care avea să citeze Clement în epistola Origen, bun judecător al diferenţelor de stil (fravsewn
adresată bisericii din Corint, ar fi fost compusă de Pavel în diaforav"), epistola este scrisă într-o greacă mai cultivată.
limba lui maternă (diaV th'" patrivou glwvtth"), traducerea Pe de altă parte, ideile din corpul epistolei sînt uimitoare şi
ei în greacă fiind făcută fie de Clement, fie de evanghelistul nicidecum inferioare celor din scrierile al căror caracter
Luca. Istoricul creştin înclină către cea de a doua apostolic este incontestabil. Încercînd să reconcilieze cele
posibilitate (EUSEBIU, IST., p. 141). Subiectul paternităţii două idei, Origen conchide că ideile (taV nohvmata) din
Epistolei către Evrei este repus în discuţie în capitolul privind epistolă sînt ale apostolului, în vreme ce stilul (hJ fravsi") şi
scrierile lui Clement Alexandrinul. În lucrarea compoziţia (hJ suvnqesi") sînt ale cuiva care şi-a amintit
JUpotupwvsei", o trecere în revistă a scrierilor canonice şi a învăţăturile apostolice şi le-a scris pe îndelete
cîtorva scrieri necanonice, cărturarul alexandrin ar fi (scoliografhvsanto"). Origen îşi arată aprecierea faţă de
exprimat părerea că Epistola către evrei, scrisă de Pavel în bisericile care tratează epistola drept paulină şi consideră că
ebraică, a fost tradusă atent de Luca şi publicată pentru cei din vechime au avut motive să o transmită sub numele
vorbitorii de limbă greacă. Aşa s-ar explica asemănările, la lui Pavel. Totuşi, ultimul cuvînt al lui Origen pe marginea
nivel de stil (kataV thVn eJrmhneivan), între această epistolă şi acestui subiect arată în mod clar că identificarea precisă a
680 NOVUM TESTAMENTUM II

autorului este imposibilă. Cărturarul are cunoştinţă de constituie o dovadă că autorul roman cunoştea epistola în
opiniile vehiculate înainte de el (Clement şi Luca în rolul de întregime sau că ea se bucura de un loc special la Roma,
posibili autori), dar se arată rezervat faţă de ele, refuzînd să fiindcă pasajele puteau proveni dintr-o sursă intermediară.
dea girul său vreuneia dintre ele (Ist.bis. VI.25.11-14, Pentru o analiză mai detaliată a relaţiei dintre Evrei şi 1
EUSEBIU, IST., p. 249-250). Ultima sa remarcă din citatul Clement, vezi A. F. Gregory, „1 Clement and the Writings
transmis de Eusebiu rămîne valabilă pînă astăzi: tiv" deV oJ that later formed the New Testament”, în The Reception of
gravya" thVn ejpistolhvn, toV meVn ajlhqeV" qeoV" oi\den „Cine a the New Testament in the Apostolic Fathers, ed. A.F. Gregory şi
scris epistola, numai Dumnezeu ştie cu adevărat.” C. M. Tuckett, Oxford. Oxford University Press, 2005, p.
152-153.
Data scrierii
Epistola conţine cîteva indicii care ne-ar putea ajuta să Paternitatea Epistolei către evrei potrivit NTB
stabilim limitele cronologice în interiorul cărora a fost Noul Testament publicat la Bălgrad în 1648 conţine o
scrisă. Autorul precizează că se numără între cei care au Preadosloviie la ovreai (întinsă pe mai bine de o pagină şi
primit Evanghelia de la oameni din prima generaţie de jumătate) în care autorul urmăreşte patru probleme majore:
credincioşi (2:3). Mai mult, între momentul propovăduirii (1) paternitatea şi „destoiniciia” epistolei; (2) identificarea
Evangheliei şi momentul scrierii epistolei pare să fi trecut o destinatarilor („de ovreai, la carii au scris această carte”);
perioadă lungă de timp (5:12). Membrii comunităţii au (3) prezentarea mesajului central al cărţii („de şuma aceştii
trecut prin persecuţie (10:32), însă ea nu a dus la martiriu cărţi şi că-i scrisă de Pavel”); (4) descrierea macrostructurii
(12:4), ci s-a limitat la batjocuri, oprobriul societăţii (10:33), epistolei. Prima grijă a autorului transilvănean este să
pierderea averilor şi perioade de întemniţare (10:34). Dacă combată ideea că epistola ar avea alt autor decît Pavel. Cei
epistola îi are ca destinatari pe credincioşii din Roma, am vinovaţi de „lepădarea” acestei scrieri „den numărul
putea presupune că ea a fost scrisă înainte de 64, anul cărţilor sfinte” ar fi „Marţion, Ebion, Arion şi alţi eretici”.
declanşării sîngeroaselor persecuţii anticreştine iniţiate de N-ar fi exclus între aceşti „alţi eretici” să fie inclus, în mod
Nero. S-ar putea însă argumenta la fel de bine că epistola tacit, şi Martin Luther, care a socotit că Epistola către Evrei
provine de la începutul anilor 90 şi că destinatarii este nepaulină, drept care a exilat-o la marginea canonului.
documentului erau credincioşi care încă nu pecetluiseră Pledoaria autorului predosloviei în favoarea paternităţii
mărturia lor cu sînge, asemenea creştinilor folosiţi de Nero pauline conţine cinci argumente. Primul dintre ele face
ca torţe în grădinile palatelor sale. În orice caz, faptul că referire la presupusul consens răsăritean cu privire la
epistola este citată de Clement (autorul documentului cu problema paternităţii: „toţi cărtularii greceşti cred că-i
acelaşi nume) ne ajută să stabilim ca terminus ad quem anul scrisă de Pavel” (290v). În lumina celor prezentate mai sus,
95 d.Hr. Din aceste considerente, pe urmele altor afirmaţia este eronată, deoarece contravine părerii lui
cercetători, considerăm că scrisoarea a fost scrisă cîndva în Origen păstrate de Eusebiu al Cezareei. Al doilea argument
intervalul 60-90 (ABD, vol. 3, p. 97). („den cuvinte încă să cunoaşte că-i scrisă de Pavel, că să
asămenează cuvintele cu cealelalte cărţi a lui”) dovedeşte că
Receptarea Epistolei către evrei de către Părinţii autorul nu cunoaşte părerea lui Origen, care insistă că din
Apostolici punct de vedere stilistic epistola diferă scrierile lui Pavel.
Influenţa Epistolei către evrei asupra a două scrieri creştine De altfel, părerea lui Origen este confirmată de analiza
timpurii (1 Clement şi Epistolele lui Ignaţiu) a fost exegeţilor moderni, al căror consens este că între stilul lui
cunoscută încă din antichitate. În încercarea de a stabili Pavel şi cel al Epistolei către evrei există diferenţe de
pedigree-ul apostolic al conducătorilor care au urmat substanţă şi că, în cel mai bun caz, autorul anonim al
apostolilor, istoricul Eusebiu scrie că între păstrătorii epistolei preia şi dezvoltă de o manieră proprie anumite
tradiţiei apostolice se numără Clement, care a scris Bisericii idei pauline. Nu în ultimul rînd, finalul primei secţiuni a
din Corint în numele celei din Roma (ejk proswvpou th'" predosloviei („Beseareca lui Hristos, în toată vreamia, au
JRwmaivwn ejkklhsiva"). Clement, scrie Eusebiu, foloseşte nu crezut şi au învăţat că această carte-i scrisă de Pavel şi are
doar multe gînduri (pollaV nohvmata) din respectiva destoinicie apostolească”) este în contradicţie cu mărturia
epistolă, ci şi citate luate ad litteram (aujtolexeiV rJhtoi'" lui Eusebiu, potrivit căreia Biserica din Roma a considerat
tisin), ceea ce ar fi un indiciu sigur cu privire la vechimea multă vreme că Epistola către evrei nu a fost scrisă de Pavel.
epistolei (Ist.bis. III.38.1, EUSEBIU, IST., p. 141). În acelaşi Deoarece nu ne propunem aici o analiză exhaustivă a
context, Eusebiu constată că între Epistola lui Clement şi predosloviei, menţionăm doar că, potrivit autorului,
Epistola către evrei există nu doar similarităţi în privinţa destinatarii sînt „ovreai întorşi cătră Hristos, carii era în
conţinutului, ci şi afinităţi stilistice (toVn o{moion th'" Ierosalim şi în ţinutul Iudeei” (290v). Cu privire la locul în
fravsew" carakth'ra). Afirmaţia istoricului se verifică în care a fost scrisă epistola, NTB conţine un scurt colofon
urma unei analize comparative atente a pasajelor din 1 („Scrisă-i la ovreai, din Italiia, pre Timotheiu”) similar celui
Clement 17:1 şi 36:2 (vide infra ad locum). Trebuie precizat din BIBL.1688 („Cătră evrei s-au scris de la Italia, pren
însă că există cercetători potrivit cărora utilizarea de către Timotheiu”).
Clement a unor fragmente din Epistola către evrei nu
COMENTARII 681

Capitolul 1 36:1-6 and the high priest title, în „Journal of Biblical


Literature”, vol. 97, nr. 3, 1978, p. 437-440.
1:2
Autorul epistolei afirmă că, la sfîrşitul zilelor, Dumnezeu a 1:5
vorbit prin Fiul, pe care l-a pus moştenitor a toate şi prin Secvenţele în loc de părinte şi în loc de Fiiu (BIBL.1688) traduc
care a făcut veacurile. Termenul grec tradus prin Fiul este gr. eij" patevra şi eij" uiJovn, două semitisme (cf. ebr. le’av şi
nearticulat în greceşte, de aceea unii specialişti consideră că leven; BDF, p. 80) prezente în versiunea septuagintală a
secvenţa ejn uiJw/' ar trebui redată literal: „printr-un fiu”. În profeţiei făcute regelui David de către Natan în 2Reg. 7:14
acest caz, accentul ar cădea nu pe faptul că Dumnezeu ar (BIBL.1688 „Eu voiu fi lui Tată şi el îm va fi mie fecior”).
avea mai mulţi fii, ci pe calitatea de fiu al celui prin care a Formularea din NTB este mult mai firească: Eu voi fi lui
vorbit în vremea din urmă: „Statutul său diferă în mod Părinte şi el va fi mie Fiu.
substanţial de cel al profeţilor (sau îngerilor, după cum
indică versetele care urmează)” (WALLACE, p. 245). ♦ Gr. 1:6
aijwnv , tradus de regulă prin „veac” (BIBL.1688, Venirea Fiului în lume este în conformitate cu Scriptura,
BIBL.CORN.1924, BIBL.1988, BIBL.ANANIA) este un fiind prevestită cu mult timp înainte de realizarea ei. Pentru
termen cu o largă arie semantică, avînd următoarele a arăta statutul superior al Fiului faţă de îngeri, autorul
înţelesuri în NT: (1) perioadă de timp, (2) epocă, (3) lume, îmbină într-un singur citat două mărturii
(4) Eon ca persoană (BDAG, s.v. aijwvn). În contextul de veterotestamentare: Deut. 32:43 (Veseliţi-vă, ceriuri, împreună
faţă, aijwvn face referire îndeosebi la spaţialitate, fără a cu el şi să se închine lui toţi îngerii lui Dumnezău BIBL.1688) şi
exclude însă dimensiunea spirituală a lumii create. Forma Ps. 96:8 (Închinaţi-vă lui, toţi îngerii lui! BIBL.1688). ♦ Gr.
de plural poate fi explicată atît prin raportare la anumite eijsagavgh/ (‘aduce’) este tradus cu un verb la timpul trecut
versete din Septuaginta în care întîlnim pluralul (de ex., Ps. (aduse) în NTB. În BIBL.1688 traducerea se face printr-un
76:8; 83:5), fie teologic: termenul descrie atît lumea verb la timpul viitor: va aduce.
spirituală, cît şi lumea materială (cf. nota infrapaginală din
BIBL.ANANIA). Tema creării lumii este reluată în Evr. 11:3: 1:7
„Prin credinţă înţelegem că s-au întemeiat veacurile prin Autorul citează din traducerea greacă a Ps. 103:5, conform
cuvîntul lui Dumnezeu” (BIBL.1988). ♦ Secvenţa „ceastă căreia Dumnezeu îi transformă pe îngerii săi în pneuvmata
lume” din NTB este neobişnuită nu doar prin raportare la (‘duhuri’) şi pe slujitorii săi în pu'r flevgon (pară de foc
originalul grecesc, ci şi prin faptul că se deosebeşte de BIBL.1688; foc arzător SEPT.NEC IV/I). Textul septuagintal
termenul veacii, folosit în BIBL.1688. Soluţia folosită de (pu'r flevgon) diferă de expresia folosită de autorul epistolei
traducătorii NTB este tributară versiunii latineşti a lui Beza (puroV" flovga), însă deosebirea nu afectează intenţia
(per quem etiam mundum condidit BEZA 1580) teologică a autorului neotestamentar. ♦ Mult mai
interesantă este deosebirea dintre Septuaginta şi BIBL.HEBR.
1:3-4 Potrivit acesteia din urmă, Dumnezeu se foloseşte de stihii
Gr. ajpauvgasma (hapax legomenon în NT) poate însemna (a) (vîntul şi focul) pentru a-şi îndeplini scopurile. Deşi
‘strălucire’, (b) ‘oglindire’ sau (c) ‘chip’ (TDNT, vol. 1, p. incorectă în raport cu originalul ebraic, Septuaginta îi oferă
508). În NTB întîlnim echivalentul strălucire, soluţie respinsă autorului Epistolei către evrei un suport biblic important,
de BIBL.1688, care întrebuinţează termenul zare. ♦ Cele ajutîndu-l să demonstreze că Hristos a devenit mai bun
două versete sînt citate, cu anumite modificări, în 1 decît îngerii (1:4) şi că a moştenit un nume mai strălucit
Clement 36:2. Secvenţa clementină o@" w#n ajpauvgasma th'" decît al lor. Prin contrast, îngerii aparţin unei ordini
megalwsuvnh" „care, fiind strălucire a măreţiei” reprezintă o inferioare. Diferenţa „calitativă” dintre Hristos şi îngeri
prelucrare a textului o@" w#n ajpauvgasma th'" dovxh" „care, este subliniată, hiperbolic, cu ajutorul ideii că aceştia din
fiind strălucire a slavei” (Evr. 1:3). A doua parte a textului urmă pot fi „reduşi” la elemente primordiale (aer/vînt şi
din 1 Clement (tosouvtw/ meivzwn ejstiVn ajggevlwn o{sw/ foc). În vreme ce îngerii sînt înfăţişaţi ca fiinţe tranzitorii,
diaforwvteron o[noma keklhronovmhken „este cu atît mai scaunul de domnie al Fiului rămîne „în veci de veci” (1:8).
mare decît îngerii, cu cît a moştenit un nume mai Iisus rămîne acelaşi, iar anii lui nu se vor sfîrşi (1:12).
deosebit”) se bazează pe textul din Evr. 1:4: tosouvtw/ Hristos se bucură de statutul de Fiu, pe cînd îngerii sînt
kreivttwn genovmeno" tw'n ajggevlwn o{sw/ diaforwvteron par simple duhuri slujitoare (1:14). ♦ În majoritatea versiunilor
jaujtouV" keklhronovmhken o[noma „devenind cu atît mai bun româneşti (NTB, BIBL.1688, BIBL.1914, BIBL.1968,
decît îngerii, cu cît a moştenit un nume mai deosebit decît BIBL.1988, BIBL.ANANIA) gr. pneuvmata este tradus prin
al lor”. După cum se poate observa lesne, autorul epistolei „duhuri” (cf. qui facit angelos suos spiritus, et ministros suos
1 Clement a înlocuit termenul dovxa cu megalwsuvnh (preluat flammam ignis VULG.2), însă prezenţa în acelaşi verset a
tot din v. 3) şi a unit partea de început a versetul 3 cu focului sugerează că autorul are în vedere nu caracterul
versetul 4 din Evrei 1. Pentru detalii cu privire la receptarea spiritual al îngerilor, ci comparaţia lor cu stihiile naturii. ♦
mai largă a primului capitol al Epistolei către evrei în 1 Anumite versiuni româneşti ignoră sintaxa şi sensul acestui
Clement, vezi Gareth Lee Cockerill, Heb 1:1-14, 1 Clem verset, „corectîndu-l” pentru a-l pune în acord cu imaginea
682 NOVUM TESTAMENTUM II

din BIBL.HEBR.: Şi despre îngeri zice: «Din vînturi face îngeri ai traducerea latinească din BEZA1580: iustam mercedis
Lui; şi dintr’o flacără de foc, slujitori ai Lui» (BIBL.CORN.1924); retributionem. Gr. e[ndiko" are sensul de ‘drept’, ‘cuvenit’, de
Cel ce face din vînturi solii săi şi din para focului pe slujitorii săi aceea traducerea lui prin judecată (BIBL.1688) este incorectă.
(BIBL.RADU-GAL.); Din vînturi El Îşi face îngeri şi din flăcări de
foc – slujitori (BIBL.2007). 2:3
Autorul inserează la începutul cap. 2 unul dintre
1:8 numeroasele avertismente prezente de-a lungul epistolei.
Secvenţa oJ qeov" reprezintă un nominativ cu valoare de Multiplele referiri la îngeri, din primul capitol, îi dau
vocativ, fenomen apărut în NT ca urmare a influenţei autorului prilejul să inaugureze o altă temă şi să lanseze un
exercitate de Septuaginta (CARAGOUNIS 2004, p. 142). nou avertisment: mesajul adus prin îngeri s-a dovedit ferm
(bevbaio", 2:2), fiindcă abaterile de la Legea mozaică
1:11 intermediată de îngeri (cf. Fapte 7:53; Gal. 3:19) au fost
Imaginea hainei care se învecheşte este prezentă în Is. 50:9 retribuite pe măsură. Dacă neascultarea unui mesaj trimis
(„Iată, Domnul, Domnul, îmi va veni în ajutor. Cine îmi va prin îngeri a fost urmată de pedeapsă, nepăsarea faţă de
face rău? Iată, voi toţi ca o haină vă veţi învechi şi ca molia mîntuirea adusă de Iisus va fi sancţionată cu atît mai aspru.
vă va mînca”) şi Is. 51:6 („Ridicaţi-vă ochii spre cer şi ♦ Verbul ajmelevw înseamnă ‘a ignora’, ‘a neglija’, ‘a fi
priviţi la pămîntul de dedesubt, căci cerul ca fumul s-a nepăsător faţă de’, ‘a se dezinteresa de’ (cf. întrebuinţarea
întărit, iar pămîntul ca o haină se va învechi; locuitorii lui în Mat. 22:5, în pilda celor poftiţi la ospăţ care s-au
precum acestea vor pieri, dar mîntuirea mea în veac va arătat nepăsători faţă de invitaţia care le-a fost adresată), de
dăinui, iar dreptatea mea nu se va stinge”). Sub raportul aceea traducerea lui prin „a lepăda” (NTB) este inexactă.
formei, textul citat de autor în partea a doua a versetului
(pavnte" wJ" iJmavtion palaiwqhvsontai toate ca un veşmînt se 2:3-4
vor vechi NTB, toţi ca o haină să vor vechi BIBL.1688) este mai Autorul descrie caracteristicile mîntuirii care nu trebuie
apropiat de Is 50:9: ijdouV pavnte" uJmei'" wJ" iJmavtion neglijată de destinatari: (1) mîntuirea şi-a avut începutul
palaiwqhvsesqe. (ajrchvn) în însăşi proclamarea lui Hristos (care este mai
mare decît îngerii); (2) a fost întărită de cei care au auzit-o;
1:13 (3) a fost validată de Dumnezeu prin semne şi minuni; (4) a
Termenii razim NT.1688 şi căpătîiu BIBL.1688 traduc gr. fost însoţită de manifestări (gr. merismoi'" împărţiri NTB,
uJpopovdion, folosit pentru a denumi în antichitate suportul împărţeale BIBL.1688) ale Duhului Sfînt. Se poate observa că
(de obicei din lemn) pe care cineva îşi aşeza picioarele autorul prezintă o mîntuire „trinitară”, realizată prin
(Mat. 5:35; Luc. 20:43; Fapte 2:35, 7:49; Iac. 2:3). În Evrei cooperarea celor trei persoane ale Sfintei Treimi.
termenul este reluat în 10:13, însă editorii BIBL.1688 l-au
redat diferit: pînă să vor pune vrăjmaşii lui supt talpele picioarelor lui. 2:11
„Cel care sfinţeşte” este Iisus Hristos, a cărui preoţie este
Capitolul al 2-lea prezentată îndeosebi în cap. 7-10, iar „cei sfinţiţi” sînt
credincioşii, prezentaţi în acest verset ca „fraţi” pe care
2:1 Hristos îi prezintă Tatălui său. Atît despre Iisus, cît şi
Gr. pararrevw reprezintă un hapax în cuprinsul epistolei, despre „fraţii” lui se afirmă că sînt „dentru Unul”
însă este atestat în Septuaginta (Parim. 3:21; Is. 44:4). În Is. (BIBL.1688), adică din Dumnezeu. ♦ Secvenţa cei ce svinţescu
44:4 sensul verbului este de ‘a curge’ (pararrevon u{dwr (BIBL.1688) traduce inexact gr. oiJ aJgiazovmenoi, la diateza
‘apă curgătoare’). Utilizarea din epistolă este figurativă, în pasivă (carii să sfinţescu NTB).
sensul că destinatarii sînt îndemnaţi să nu se îndepărteze de
învăţătura pe care au auzit-o, fiindcă o eventuală renunţare 2:14
ar însemna lepădarea credinţei în Hristos. ♦ Soluţia de Am tradus secvenţa taV paidiva kekoinwvnhken folosind un
traducere din NTB (ca nu cumva să ne deşertăm) se abate de la verb la timpul prezent („copiii sînt părtaşi cărnii şi
înţelesul textului grec (mhvpote pararuw'men). Mult mai sîngelui”), urmînd în linii mari turnura din NTB (coconii sînt
apropiată de original, dar opacă pentru cititorul modern, părtaşi trupului şi sîngelui). Soluţia de traducere din BIBL.1688
este cea din BIBL.1688 (ca să nu ne scurăm). Alte opţiuni de (copiii au avut împreunare de trup şi de sînge) face textul opac
traducere: ca nu cîndva să scăpătăm BIBL.MICU, ca nu cumva să pentru cititorul care nu are acces la original.
plutim pe-alături de ele BIBL.ANANIA (cu următoarea notă de
subsol: „Mai exact: să nu intrăm în derivă”). 2:16
Am tradus verbul ejpilambavnetai (au luat NTB, să apucă
2:2 BIBL.1688) prin „vine în ajutor” (cf. a luat în grijă
Secvenţa plată dreaptă a simbriei din NTB se explică nu atît BIBL.ANANIA), urmînd clasificarea semantică propusă de
prin apelul la textul grec (e[ndikon misqapodosivan dreaptă BDAG (s.v. ejpilambavnomai 5), potrivit căruia contextul
răsplătire BIBL.MICU), cît prin referire la Vulgata şi la sugerează înţelesul ‘a se interesa de’, ‘a ajuta’. O întrebuinţare
COMENTARII 683

cu acest sens a verbului se întîlneşte în Sir. 4:11: hJ sofiva acordat preferinţă acestei accepţiuni. Potrivit altor
uiJouV" aujth'" ajnuvywsen kaiV ejpilambavnetai tw~n cercetători, termenul ar putea fi înţeles ca ‘situaţie’,
zhtou'ntwn aujthvn „Înţelepciunea îi înalţă pe fiii săi şi are ‘condiţie’, ‘mod de a gîndi’ (BDAG, s.v. uJpovstasi" 3 şi 4).
grijă de cei care o caută” (SEPT.NEC IV/II, trad. Eugen ♦ Westcott explică termenul prin „încredere fermă care
Munteanu). ♦ În perioada patristică versetul a fost interpretat opune rezistenţă oricăror atacuri”, atrăgînd atenţia că
din perspectiva întrupării, iar verbul ejpilambavnesqai a fost scriitorii greci tîrzii îl întrebuinţează pentru a denumi
înţeles cu sensul de ‘a lua’, ‘a asuma’ (fire omenească). fermitatea celui care rezistă cînd este supus torturii
(WESTCOTT, p. 86). ♦ Secvenţa acel temeiu spre carele ne
Capitolul al 3-lea răzimăm din NTB, corespunzînd gr. thVn ajrchVn th'"
uJpostavsew", poate fi explicată cu ajutorul traducerii
3:1-2 latineşti a lui Beza: principium illud quo sustentamur (BEZA
Autorul începe o nouă secţiune, invitîndu-i pe destinatari 1580), care diferă considerabil de VULG.2 (initium
să-l contemple pe Iisus, numit „apostol şi mare preot” substantiae). BIBL.1688 evită parafraza, folosind o traducere
(Apostolul şi Arhiereul BIBL.1688) al mărturisirii creştine, simplă: începătura stării.
care se aseamănă cu Moise prin credincioşia sa. Totodată,
Iisus se deosebeşte de Moise prin faptul că s-a dovedit 3:16
vrednic de o mai mare slavă decît el (de mai multă mărire s-au Sensul primar al gr. parapikraivnw este de ‘a amărî’ (cf. au
învrednicit BIBL.1688). amărît BIBL.1688), ‘a mînia’ (cf. mîniiară-l NTB), ‘a provoca’,
însă în anumite contexte este folosit fără complement, ca
3:6 verb intranzitiv, cu sensul de ‘a se răzvrăti’ (BDAG, s.v.
Contextul sugerează că parrhsiva are sensul nu doar de parapikraivnw), pe care l-am selectat pentru traducerea din
‘îndrăzneală’ (cf. îndrăznire BIBL.1688), ci şi de ‘încredere’ coloana a cincea.
(încreadere NTB), îndeosebi în relaţia cu Dumnezeu.
3:17
3:8-9 Subst. oasele din BIBL.1688 corespunde gr. taV kw'la (lit.
Episodul tragic la care se face referire este descris în Ieş. „stîrvuri” cf. VULG.2 cadavera), tradus mai fidel în NTB prin
17:1-7 şi interpretat în termeni poetici în Ps. 94:7-11 trupuri.
(BIBL.HEBR. 95:7-11).
Capitolul al 4-lea
3:11
Formula de jurămînt din acest verset (să vor întra în răpaosul 4:1
mieu NTB, de vor întra la odihna mea BIBL.1688) urmează Autorul epistolei introduce o temă teologică nouă, cea a
tiparul semitic şi ar trebui tradusă prin „nicidecum nu vor odihnei care a fost promisă şi care trebuie să fie dobîndită
intra” (cf. Fac. 14:23). Potrivit unor cercetători, forma de ascultători. În context, verbul uJsterevw (la infinitiv
completă a jurămîntului ar trebui să fie „Dumnezeu să-mi perfect, diateza activă uJsterhkevnai) are sensul de ‘a rata’,
facă aşa dacă..”. (ZERWICK-GROSVENOR, p. 659). ‘a nu obţine’ (BDAG, s.v. uJsterevw). Ascultătorii sînt pîndiţi
de pericolul „ratării” sau „pierderii” acestei odihne. Pentru
3:12 a face transparentă ideea din original, am echivalat verbul
Membrii comunităţii sînt preveniţi că o inimă rea şi printr-o parafrază: „a sosi prea tîrziu” (cf.
necredincioasă ar putea să-i determine să se îndepărteze BIBL.CORN.1924). ♦ Dificultăţile pe care le presupune
(ajposth'nai) de Dumnezeu. Verbul ajfivsthmi, întrebuinţat echivalarea exactă a lui uJserhkevnai reies din multitudinea
în acest verset, are sensul de ‘a se îndepărta’. În NT este de echivalenţi folosiţi în tradiţia biblică românească: a fi
folosit atît la propriu (Luc. 2:37; Ana nu se îndepărta de smintit NTB, a scăpa BIBL.1688, a fi lipsit BIBL.MICU.
Templu, ci slujea lui Dumnezeu cu post şi rugăciune), cît şi
metaforic (1Tim. 4:1). ♦ Genitivul atributiv din secvenţa 4:8
kardiva ajpistiva" a fost de regulă calchiat în traducere Personajul menţionat în acest verset este Iosua (ebr.
(inimă de necredinţă BIBL.1688, cf. cor incredulitatis VULG.2). Yehoşua‘, gr. Ij hsou'", VULG.2 Iesus), succesorul lui Moise şi
Secvenţa inimă necrezînd din NTB calchiază textul latinesc conducătorul poporului evreu în campania acestuia de
din BEZA 1580: cor infidele. cucerire a ţării Canaan (vezi Ios. 1-11). Deşi în greacă se
foloseşte acelaşi nume atît pentru conducătorul israelit, cît
3:14 şi pentru Mîntuitorul, unele versiuni (BIBL.CORN.1924,
Lexicografii nu au căzut de acord asupra sensului precis al BIBL.1968, BIBL.ANANIA, BIBL.2007) au folosit ‘Iosua’
gr. uJpovstasi" în acest verset. Referirea la mevtoco" pentru cel dintîi, pentru a dezambiguiza versetul.
(‘tovarăş’) ar putea fi un indiciu că autorul foloseşte
uJpovstasi" cu sensul de ‘obligaţie’ sau ‘învoială’, întîlnit 4:12
frecvent în documentele de tip comercial. În traducere, am Secvenţa vîrtos şi străbătătoriu din NTB corespunde gr.
684 NOVUM TESTAMENTUM II

ejnerghv" kaiV tomwvtero", tradusă cu un grad de precizie bază nici textul grec (eijsakousqeiV" ajpoV th'" eujlabeiva",
mai mare în BIBL.1688 (lucrătoriu şi mai tăios), respectiv ascultîndu-se de teamere BIBL.1688), nici versiunea BEZA 1580
BIBL.MICU (lucrătoriu şi mai ascuţit). (exauditus esse ex metu). Traducătorii transilvăneni par să se fi
inspirat din BEZA 1598 (exauditis precibus liberatus ex metu)
4:13 sau dintr-o ediţie similară. ♦ Gr. eujlavbeia (VULG.2
Dată fiind bogata polisemie a termenului lovgo", am reverentia), întrebuinţat şi în 12:28, reprezintă etimonul
considerat că traducerea lui prin „cuvînt” nu redă suficient termenului românesc „evlavie”. Versetul afirmă că
de precis nuanţa din context. Mult mai apropiat de intenţia Dumnezeu ar fi putut să-l izbăvească pe Hristos de
autorului este înţelesul ‘socoteală’ (BDAG, s.v. lovgo" 2e), experienţa morţii şi că Hristos a fost „ascultat”, dar nu în
pe care l-am păstrat în traducere. sensul că a fost scutit de drumul crucii. Paradoxal,
Dumnezeu ascultă rugăciunile, însă ele nu au totdeauna
4:14 menirea de a schimba planul dumnezeiesc.
Dacă împărţirea pe capitole ar fi respectat mai riguros firul
teologic al epistolei, acest verset ar fi trebuit să reprezinte 5:11-14
începutul unui nou capitol (cuprins între 4:14 şi 5:10), Din punct de vedere tematic, secţiunea este strîns legată de
fiindcă autorul trece la o temă nouă, introducînd în discuţie primele versete din capitolul următor (6:1-3), însă
un personaj paradigmatic (Melhisedec), a cărui preoţie este împărţirea modernă pe capitole şi versete a segmentat mod
considerată de referinţă pentru înţelegerea slujbei preoţeşti nefericit firul argumentativ al autorului. O divizare mai
a lui Iisus. După o secţiune de mustrări şi încurajări atentă ar trebui să aşeze împreună cele două pasaje,
(5:11-6:20), autorul va reveni la subiectul preoţiei, făcîndu-le parte din acelaşi capitol. Pasajul este dominat de
prezentînd-o pe larg, împreună cu alte subiecte conexe termeni din sfera semantică a „maturităţii”. Ascultătorii
(legămîntul vechi, structura cortului construit de Moise sînt mai întîi mustraţi pentru lipsa lor de maturitate
etc.) în cap. 7-10. spirituală (5:11-14), iar apoi sînt îndemnaţi să meargă spre
maturitate (6:1-3). Critica autorului poate fi rezumată după
Capitolul al 5-lea cum urmează: „aţi devenit greoi (nwqroiv leaneşi NTB,
zăbavnici BIBL.1688) la înţelegere” (5:11); „se cuvenea să fiţi
5:1 deja învăţători”; „aveţi nevoie să fiţi iarăşi învăţaţi
Secvenţa gr. taV proV" toVn qeovn (‘cele către Dumnezeu’), principiile elementare (stoiceiva stihiile NTB, BIBL.1688) ale
folosită deja în 2:17, este atestată şi în Septuaginta (Ieş. 4:16; cuvintelor lui Dumnezeu”; „aveţi nevoie din nou de lapte”
18:19; Deut. 31:27), cu sensul de „în relaţia cu Dumnezeu”. (5:12), „sînteţi nevîrstnici, nedeprinşi (a[peiro" prost NTB,
În accepţiunea ei cea mai largă, sugerată de contextul neispitit BIBL.1688) cu mesajul despre dreptate” (5:13); „nu
versetului, expresia vizează toate activităţile (ceremonialuri, puteţi mînca hrană tare (întemeiată BIBL.1688), care este
jertfe) pe care trebuie să le îndeplinească omul în raport cu pentru cei maturi (teleivwn a celor mari NTB, a celor desăvîrşiţi
Dumnezeu (cf. WESTCOTT, p. 58). În lumina acestor BIBL.1688), şi nu v-aţi antrenat încă suficient facultăţile (taV
consideraţii, soluţiile din primele traduceri româneşti (cealea aijsqhthvria, simţirile BIBL.1688) pentru a deosebi răul de
ce-s înaintea lui Dumnezeu NTB, ceale ce sînt spre Dumnezău bine” (5:14). ♦ Termenul pururea din NTB nu are
BIBL.1688) nu sînt suficient de clare. corespondent în textul grec, fiind probabil introdus ca
urmare a unei erori de traducere. Deşi în textul grec
5:5 substantivul aijsqhthvria este la plural, în NTB întîlnim
Secvenţa oujc eJautoVn ejdovxasen genhqh'nai ajrciereva (lit. singularul înţeles, care aminteşte de sensus din BEZA 1580. În
„nu pe sine s-a slăvit a deveni mare preot”, cf. nu pre el au versiunea latinească sensus este la plural (sensus exercitatos),
mărit a să face arhiereu BIBL.1688) are înţelesul următor: „nu însă traducătorul român a folosit singularul în traducere.
şi-a luat singur slava de mare preot”, pe care l-am folosit în
traducerea modernă (cf. he did not presume for himself the Capitolul al 6-lea
prestige of the high priesthood BDAG, s.v. doxavzw 2). Opţiunea
de traducere din NTB (nu şi-au mărit şie această cinste să fie 6:1
preot) este tributară celei propuse de BEZA 1580: non sibi Termenul proşti din NTB (cuvîntul carele pe cei proşti îi înceape
hunc honorem tribuit ut fieret Pontifex. spre Hristos) nu are corespondent în textul grec, însă poate
fi explicat ca influenţă a traducerii interpretative din BEZA
5:7 1580 (omisso qui in Christo rudes inchoat sermone). Secvenţei gr.
În NTB topica începutului de verset este inversată („în ajfevnte" toVn lovgon îi corespunde omisso sermone, în vreme
trupul zilelor lui”) în raport cu textul grec (ejn tai'" hJmevrai" ce gr. th'" ajrch" a fost redat prin qui rudes inchoat „care pe
th'" sarkoV" aujtou', în zilele trupului lui BIBL.1688) ori cu cei neinstruiţi îi începe”. ♦ Îndemnul din aceste verset („să
versiunea BEZA 1580 (in diebus carnis suae). Prin „zilele mergem către maturitate”; gr. teleiovth") reia tema
trupului” trebuie să înţelegem existenţa pămîntească a lui prezentată în 5:14 (teleivwn). Pentru a-i încuraja pe cititori,
Hristos. ♦ Traducerea mîntui-să din frică, din NTB, nu are la autorul îşi exprimă încrederea în posibilitatea atingerii
COMENTARII 685

dezideratului enunţat („Şi asta vom face”, dacă va îngădui 6:6


Dumnezeu”, 6:3). Aşadar, mustrarea din secţiunea 5:11-14 Verbul parapivptw (hapax legomenon în NT) este uneori
este urmată de o secţiune dominată de o notă optimistă. înţeles drept „a cădea într-un păcat de moarte”, însă
contextul sugerează că autorul are în vedere „căderea de la
6:4-12
credinţă” sau „apostazia”. Calvin surprinde bine sensul
Fragmentul prezent este probabil cel mai dificil, sub raport avertismentului cînd scrie: „Apostolul vorbeşte aici nu de
teologic, din întreg corpul epistolei, deoarece conţine un furt, sperjur, omor, beţie sau adulter, ci se referă la o
pasaj mult comentat despre „imposibilitatea restaurării depărtare completă de Evanghelie, cînd un păcătos nu îl
celor căzuţi”. întristează pe Dumnezeu într-o anumită privinţă, ci
renunţă în întregime la harul său” (CALVIN, p. 136). ♦
6:4
Imposibilitatea „înnoirii întru pocăinţă” a celor căzuţi este
Secţiunea se construieşte în jurul adjectivului ajduvnaton (v. cu neputinţă din două motive. Cei căzuţi îl răstignesc din
4, nu poate fi NTB, peste putinţă BIBL.1688) şi a infinitivului nou pentru ei pe Fiul lui Dumnezeu şi îl dau (iarăşi) să fie
ajnakainivzein (v. 6): „este cu neputinţă... să fie înnoiţi”. batjocorit, adică trec simbolic în tabăra celor care n-au
Deoarece distanţa dintre cele două elemente ale primit mesajul adus de Hristos şi care l-au considerat un
construcţiei este prea mare, unii traducători au preferat fie impostor. Altfel spus, cel care se leapădă de Hristos, după
să mute corespondentul lui ajduvnaton în v. 6: „este cu toate binecuvîntările primite, se alătură grupului celor care
neputinţă să fie înoiţi iarăş, şi aduşi la pocăinţă” au participat la răstignire sau care au aprobat-o. Apostaţii
(BIBL.CORN.1924), fie să reia acest element: „cu neputinţă nu mai cred că Hristos este cu adevărat trimis de
este pentru ei, dacă au căzut, să se înnoiască iarăşi spre Dumnezeu. Din acest motiv, cei care părăsesc biserica
pocăinţă” (BIBL.1988). ♦ „Luminarea” este o metaforă pentru a se întoarce la iudaism nu mai au nicio cale de
pentru primirea Evangheliei. În creştinismul primaj, mîntuire. ♦ Echivalarea participiului parapesovnta" s-a
metafora a ajuns să fie asociată cu experienţa botezului. făcut în mod diferit: să vor cădea (NTB) şi scăzînd
Verbul fwtivzw (‘a lumina’) este folosit şi în 10:22, verset în (BIBL.1688). ♦ Verbul paradeigmativzw (‘a expune
care autorul îi invită pe destinatari să-şi aducă aminte de batjocurii’, ‘a da să fie batjocorit’, ‘a face un exemplu prin
zilele de început cînd, după ce l-au primit pe Hristos şi au batjocorire publică’) sugerează că apostaţii se alătură celor
fost luminaţi, au avut parte de mari suferinţe şi necazuri, care l-au insultat pe Hristos în ziua răstignirii.
fiind supuşi batjocurii publice. Unii au fost aruncaţi în
închisoare, iar alţii au acceptat răpirea averilor, trecînd cu 6:7-8
bucurie prin persecuţii, convinşi că au averi mai bune, care Autorul introduce în argumentaţie o imagine din
dăinuiesc peste timp. ♦ „A gusta darul ceresc” este o agricultură menită să pună în evidenţă, în chip plastic, atît
metaforă generală pentru mîntuire, înţeleasă ca dwreaV aşteptările pe care le are Dumnezeu, cît şi soarta de pe
ejpouravnio". Acelaşi adjectiv, folosit deja în 3:1 cu referire urmă a celor care nu aduc rodul scontat. Prin contrast cu
la „chemarea” care le-a fost adresată destinatarilor ogorul care rodeşte vegetaţie folositoare (iarbă de folos NTB,
epistolei, va fi întrebuinţat în 11:16 pentru a descrie „patria BIBL.1688) pentru proprietari şi care are parte de
cerească”. ♦ Termenul mevtoco" (părtaş NTB) este unul binecuvîntare, cel care produce spini şi pălămidă este
important în economia definirii identităţii membrilor respins (ajdovkimo" lepădat NTB, neispitit BIBL.1688) şi
comunităţii. Dacă în 3:14 creştinii erau numiţi „părtaşi ai aproape să fie blestemat, pentru ca în final să i se dea foc.
lui Hristos”, în acest verset ei sînt „părtaşi Duhului Sfînt”. ♦ Termenii ajkavnqa" (spini NTB, BIBL.1688), tribovlou"
BIBL.1688 a evitat termenul părtaş în favoarea unei (scai NTB, ciulini BIBL.1688) şi katavra" evocă
perifraze: parte avînd den Duhul Sfînt. Potrivit autorului, binecunoscutul pasaj din Fac. 3:17-18, în care Dumnezeu
destinatari sînt în sfera de cuprindere a Duhului Sfînt, idee pronunţă judecata asupra lui Adam: din cauza neascultării
întîlnită deja în Evr. 2:4 („cu împărţirile Duhului Sfînt, lui Adam, pămîntul este blestemat şi rodeşte spini şi
după voia Lui” NTB). Statutul de „părtaş al Duhului Sfînt” pălămidă. ♦ Verbul metalambavnw se construieşte cu
presupune implicit obligaţia de a trăi pe măsura acestei genitivul cînd are înţelesul de ‘a avea parte de’ (BDAG, s.v.
vocaţii. metalambavnw 1), prin urmare eujlogiva" trebuie înţeles ca
genitiv singular (blagoslovenie NTB), nu acuzativ plural
6:5 (blagosloveniile BIBL.1688). ♦ Efectul retoric al imaginilor din
Sensul teologic al verbul „a gusta” este de a „cunoaşte în aceste două versete este următorul: Dumnezeu (stăpînul)
profunzime” (cf. BDAG, s.v. geuvomai 2). Cei care „au aşteaptă rod folositor de la credincioşi. Dacă ei vor
gustat din puterile veacului viitor” sînt cei care au văzut în produce „spini şi pălămidă” (părăsind comunitatea şi
propria lor viaţă puterea veacului viitor revărsată în lepădîndu-se de Hristos), nu vor primi binecuvîntarea lui
prezent. Versetul trebuie raportat la 2:4, text care sugerează Dumnezeu, ci vor fi pasibili de blestem şi de pedeapsă.
că membrii comunităţii au avut experienţe „harismatice” şi Avertismentul este fără echivoc atît în prima parte
au fost martorii unor minuni săvîrşite de cei care le-au („imposibil este să fie restauraţi”), cît şi în a doua parte
vestit Evanghelia. („respingere, blestem, foc”).
686 NOVUM TESTAMENTUM II

6:9 minoră: eij mhVn în loc de h\ mhVn.


Mesajul din această secţiune este menit să le insufle curaj 6:15
destinatarilor. Deşi se exprimă în termeni atît de drastici,
autorul este convins că destinatarii săi sînt capabili de fapte Participiul makroqumhvsa" din v. 15 face legătura cu
pe potriva mîntuirii (adică pot păstra credinţa şi face un makroqumiva din v. 12. Spre deosebire de traducătorul NTB,
rod bun). ♦ Secvenţa ne-am adeverit pentru voi din BIBL.1688 care a fost consecvent în opţiunile de traducere (răbdare,
corespunde gr. pepeivsmeqa periV uJmw'n ‘sîntem încredinţaţi răbdînd), editorii BIBL.1688 au folosit termeni diferiţi:
cu privire la voi’ (cf. despre voi sîntem încredinţaţi răbdarea mîniei (v. 12), dar îndelung răbdînd (v. 15).
BIBL.ANANIA). 6:16
6:10 Deoarece Dumnezeu şi-a revelat caracterul faţă de
Pentru a-i încuraja pe credincioşi, autorul le readuce aminte Avraam, destinatarii pot avea motive de încredere.
că Dumnezeu cunoaşte lucrarea lor pentru el, dragostea de Anticipînd nedumerirea celor care se întreabă de ce a fost
care au dovadă şi slujirea din trecut şi din prezent în folosul nevoie ca Dumnezeu să jure, autorul introduce o scurtă
sfinţilor. Faptele din trecut şi din prezent ale creştinilor explicaţie: atunci cînd oamenii obişnuiesc să jure, invocă o
constituie îi dau autorului prilejul de a introduce în realitate superioară lor. În cazul disputelor (ajntilogiva"),
structura epistolei noi încurajări (versetele 11 şi 12). Între jurămîntul serveşte drept garanţie (bebaivwsi") care pune
virtuţile menţionate se numără zelul, speranţa neclintită, capăt neînţelegerii (prigoana NTB, pricea BIBL.1688).
hărnicia şi disponibilitatea de a călca pe urmele celor care s- 6:17-18
au făcut moştenitori ai promisiunilor (de ex., Avraam).
Dumnezeu a vrut să arate în mod suplimentar
6:12 (perissovteron) moştenitorilor promisiunii (i.e. lui Avraam
Credincioşii li se cere să devină „imitatori” (gr. mimhtaiv, şi descendenţilor lui) caracterul imuabil (toV ajmetavqeton
imitatores VULG.2, următori NTB, asemănători BIBL.1688) ai neschimbătura NTB, neschimbarea BIBL.1688) al hotărîrii
celor care prin credinţă şi perseverenţă (gr. makroqumiva (boulhv) sale. Din acest motiv a intervenit cu (ejmesivteusen
patientia VULG.2, răbdare NTB, răbdarea mîniei BIBL.1688) au pus la mijloc BIBL.1688) un jurămînt. Cele două lucruri
moştenesc promisiunile. ♦ Prezenţa verbului „a birui” în imuabile în privinţa cărora este imposibil (ajduvnaton) ca
acest verset, în NTB, ridică semne de întrebare, fiindcă nu Dumnezeu să mintă sînt hotărîrea (promisiunea) iniţială şi
poate fi explicată prin apelul la textul grec. Secvenţa biruescu jurămîntul care o întăreşte. ♦ Gr. ajduvnaton poartă ecoul v.
moşteniia făgăduită se explică totuşi ca traducere defectuoasă 6:4, potrivit căruia este ajduvnaton (‘imposibil’, ‘cu
a unei secvenţe din BEZA 1580: obtinent promissam neputinţă’) ca cei care s-au lepădat de Hristos să fie înnoiţi
haereditatem. Traducătorul a selectat sensul ‘a învinge’, iarăşi întru pocăinţă. În 6:18 autorul afirmă că este
întîlnit în latina bisericească (de ex. VULG.2 3Reg. 20:23 ajduvnaton ca Dumnezeu să se tăgăduiască pe sine şi că
Servi vero regis Syriae dixerunt ei: Dii montium sunt dii eorum, ideo hotărîrile luate de el sînt imuabile. Constatarea cu privire la
superaverunt nos: sed melius est ut pugnemus contra eos in fidelitatea lui Dumnezeu devine un motiv de încredere: cei
campestribus, et obtinebimus eos), în detrimentul celui care ar fi care s-au refugiat în Dumnezeu căpătă o îmbărbătare
fost mai firesc în context: ‘a dobîndi’. puternică (ijschuraVn paravkalesin tare mîngăiare NTB,
BIBL.1688) şi pot „apuca” (krath'sai are şi sensul de ‘a
6:13-20 înşfăca’, ‘a prinde’) speranţa ce le stă în faţă.
Ultima secţiune a capitolului prezintă relaţia paradigmatică
6:19-20
dintre Avraam şi Dumnezeu. Cel dintîi este invocat ca
moştenitor al promisiunilor şi ca exemplu de perseverenţă, Nădejdea creştină este prezentată metaforic ca o ancoră
iar despre Dumnezeu se afirmă că i-a făcut promisiuni lui tare (ajsfalh') şi sigură (bebaivan), care pătrunde în Sfînta
Avraam şi că acestea au fost întărite prin jurămînt. Sfintelor, acolo unde a intrat ca Înaintemergător, pentru
credincioşi, Iisus Hristos, devenind preot pentru veşnicie,
6:13-14 după modelul întruchipat de Melhisedec. ♦ Gr. a[gkura a
Episodul la care face aluzie autorul epistolei este descris în fost tradus iniţial prin mîţă de fier (NTB), iar apoi prin fier de
Fac. 22:16-17. Patriarhul Avraam se pregătea să-l jertfească corabie (BIBL.1688) şi anghiră (BIBL.MICU). ♦ Termenul
pe fiul său preaiubit, Isaac, însă gestul său a fost întrerupt zaveasă corespunde gr. katapevtasma (catapeteazmă
de „îngerul Domnului”. Mulţumit că Avraam a trecut testul BIBL.1688, catapeteasmă BIBL.MICU, perdeaua dinlăuntrul
ascultării, Dumnezeu s-a jurat pe sine (ejmautou' w[mosa, Templului BIBL.CORN.1924). Definiţia din DLR (s.v.
Fac. 22:16) că îl va binecuvînta şi că îi va înmulţi sămînţa zăvează) nu menţionează această ocurenţă biblică. ♦
atît de mult, încît ea va deveni precum stelele cerului şi Primele versiuni traduc literal gr. provdromo": alergătoriul
nisipul mării. ♦ Epistola către evrei redă numai prima parte a înaintea noastră NTB, înainte-alergătoriu BIBL.1688.
promisiunii făcute de Dumnezeu lui Avraam în Fac. 3:17. Echivalentul ulterior (înainte-mergătoriu BIBL.MICU) a
Citatul urmează textul septuagintal, cu o singură diferenţă devenit dominant în tradiţia biblică românească.
COMENTARII 687

Capitolul al 7-lea poruncă (BIBL.1688) este obscură din mai multe motive: (1)
traducătorii au urmat servil sintaxa din textul grec; (2) gr.
7:1 ajqevthsi" (nebăgare de samă) înseamnă ‘respingere’ (cf.
Dubla utilizare a verbului înturna în NTB (înturnîndu-să cînd reprobatio VULG.2) sau ‘desfiinţare’ (schimbare BIBL.MICU);
să înturnă) este probabil rezultatul muncii de revizuire a (3) participiul proagouvsh" are înţelesul de ‘anterior’ (cf.
traducerii brute şi a lipsei de vigilenţă a zeţarului, care va fi praecedentis VULG.2, dintîiu NTB, carea au fost mai înainte
inclus în textul tipărit ambele variante de traducere a BIBL.MICU). Pentru a face ca traducerea modernă să sune
participiului uJpostrevfonti. firesc, am evitat traducerea literală (desfiinţare se face poruncii
anterioare) în favoarea uneia care surprinde ideea: „este
7:4 desfiinţată porunca anterioară”.
Pluralul zeciuiale din BIBL.1688 este un indiciu că
traducătorul nu a urmat întotdeauna cu scrupulozitate 7:22
textul grec, dat fiind că substantivul corespunzător Gr. e[gguo" este un hapax în NT, dar se întîlneşte în
(dekavthn) este la singular (cf. a zeacia NTB). ♦ Secvenţa Septuaginta cu sensul de ‘chezăşie’ („Chiar la răsăritul
începăturile prăzii din BIBL.1688 este rezultatul încercării de a soarelui, cele două oştiri s-au ciocnit. Unii, avînd drept
transpune cît mai fidel gr. ajkroqivnia (‘partea cea mai bună chezăşie (e[gguon) a izbînzii şi a biruinţei, împreună cu
a prăzii’). vitejia, încrederea în Domnul” 2Mac. 10:28 SEPT.NEC II).
În Evr. 7:22 este mai probabil celălalt sens (‘garant’,
7:5 ‘chezaş’), întîlnit în Sirah 29:15-16: „15 Binefacerile
Deşi secvenţa gr. ejk th'" ojsfuvo" înseamnă „din coapsa” chezaşului (ejgguvou) tău să nu le uiţi, pentru că el şi-a pus
(cf. din mijlocul BIBL.1688, din coapsele BIBL.MICU). sufletul pentru tine. 16 Păcătosul va prăpădi bunurile
traducătorii NTB a folosit un termen mai cuprinzător: din chezaşului (ejgguvou) său şi cel nerecunoscător în cuget îl va
trupul. părăsi pe cel care l-a izbăvit” (SEPT.NEC IV/II). Iisus
devine chezaş (BIBL.1688; cf. sponsor VULG.2) al unui
7:7 legămînt mai bun. Echivalenţii din NTB (împăcătoriu),
Deşi în mod tipic gr. kreivttwn se traduce prin „mai bun” respectiv BIBL.MICU (credinceariu) nu s-au impus ca opţiuni
(soluţie urmată de BIBL.1688), am considerat că în context valide în tradiţia biblică românească.
termenul, folosit pentru a argumenta superioritatea lui
Melhisedec asupra lui Avraam, are sensul de „mai mare” 7:24
(superior în rang) şi am urmat soluţia din NTB şi Unele echivalări ale gr. ajparavbaton (sempiternum VULG.2)
BIBL.MICU. au creat suspiciunea că anumite versiuni ale Bibliei (de ex.,
Cornilescu) subminează în mod voalat concepţia ortodox-
7:8-10 răsăriteană cu privire la preoţie (vezi E. Conţac, „Influenţa
Autorul pune în opoziţie statutul preoţilor care, deşi sînt versiunii Segond asupra versiunii Cornilescu 1921”, în
oameni muritori, primesc zeciuială, cu cel al lui Melhisedec, Receptarea Sfintei Scripturi între filologie, hermeneutică şi
despre care Scriptura dă mărturie că trăieşte. Din faptul că traductologie. Lucrările simpozionului naţional „Explorări în
însuşi Avraam i-a dat zeciuială lui Melhisedec ar rezulta că tradiţia biblică românească şi europeană”, Iaşi, 28-29 octombrie
Levi, descendent al patriarhului, a recunoscut implicit 2010, Eugen Munteanu, Ioan-Florin Florescu, Ana-Maria
superioritatea preoţiei lui Melhisedec. Gînsac, Maria Moruz, Sabina Savu-Rotenştein, Mădălina
Ungureanu [editori], Editura Universităţii „Alexandru Ioan
7:11 Cuza”, Iaşi, 2011, p. 141). În BIBL.CORN.1921 şi
Gr. teleivwsi" (‘desăvîrşire’, împlere NTB, săvîrşire BIBL.CORN.1924 gr. ajparavbaton este tradus prin care nu
BIBL.1688, plinire BIBL.MICU) contribuie la articularea unui poate trece dela unul la altul, sens posibil (BALZ-SCHNEIDER,
concept important, cel al desăvîrşirii aduse de Hristos şi de vol. 1, p. 116), însă considerat subversiv de unii critici, sub
slujirea sa preoţească. Dacă preoţia levitică, în vigoare la motiv că ar pune sub semnul întrebării statutul de preoţi ai
momentul instituirii legii mozaice, ar fi adus desăvîrşirea, slujitorilor Bisericii Ortodoxe. Totuşi, această opţiune
nu ar mai fi fost nevoie (gr. creiva treabă BIBL.1688) de un traductologică se găseşte şi în versiuni ortodoxe
alt preot (nu preoţie NTB) după rînduiala lui Melhisedec. (BIBL.RADU-GAL., NT.1951, BIBL.1968), fiind probabil
adoptată de Cornilescu din versiunea SEGOND sau din
7:16 THAYER. În primele versiuni româneşti, ajparavbaton a
Adj. nerăşchirătoare din NTB corespunde gr. ajkatavluto" fost redat prin de vecie NTB, nepetrecătoare BIBL.1688, veacinică
(‘indestructibilă’, nestricată BIBL.1688, nestricăcioasă BIBL.MICU, veşnică BIBL.1914.
BIBL.MICU).
7:25
7:18 Traducerea corectă a gr. di jaujtou' este prin el (BIBL.1688),
Secvenţa pentru că nebăgare de samă să face înainte-mergînd nu pentru el (NTB).
688 NOVUM TESTAMENTUM II

7:26 dezambiguizat într-o notă de subsol: „imaginea; urma;


Secvenţa fără grozăvie din NTB corespunde gr. ajmivanto" copia; amprenta originalului”.
(inpollutus VULG.2, nepîngărit BIBL.1688, făr’ de spurcăciune 8:6
BIBL.MICU).
Verbul gr. tugcavnw are în context sensul de ‘a obţine’
7:27 (BDAG, s.v. tugcavnw 1; cf. au dobîndit NTB, BIBL.MICU).
Verbul „a avea” este la timpul prezent în greceşte, de aceea Elementul de hazard sugerat de BIBL.1688 (au nemerit) este
traducerea primei părţi a versetului în NTB (căruia nu-i era incompatibil cu teologia Epistolei către evrei şi cu teologia
lipsă), corespunzînd gr. o}" oujk e[cei ajnavgkhn, trebuie biblică în general. ♦ Hristos este prezentat ca intermediar
corectată (cf. nu are nevoie BIBL.1688). (gr. mesivth", mediator VULG.2, împăcătoriu NTB, BIBL.1688,
BIBL.MICU) al unui legămînt (legătură NTB, făgăduinţă
7:28 BIBL.1688, BIBL.MICU) mai bun. ♦ În NTB termenul
„Cuvîntul jurămîntului” pe care îl are în vedere autorul este întărită înregistrează două ocurenţe: „împăcătoriu mai
promisiunea făcută de Dumnezeu în Ps. 109:4 (Septuaginta), cinstitei legături, carea-i întărită cu mai scumpe făgăduinţe
verset citat pentru prima oară în Evr. 5:6. întărită”. Eroarea a rezultat cel mai probabil în urma
folosirii de către tipografi a două variante de text apărute în
Capitolul al 8-lea procesul de revizuire a primei versiuni. ♦ Traducerea
acestui verset este neclară în BIBL.1688, deoarece termenul
8:1 făgăduinţă a fost folosit atît pentru gr. diaqhvkh, cît şi pentru
Gr. megalwsuvnh (mărire NTB, Mărime BIBL.1688) este un gr. ejpaggeliva.
teonim folosit pentru a evita rostirea directă a numelui lui
8:7
Dumnezeu. Practica, izvorîtă dintr-un scrupul teologic
motivat de porunca „Să nu iei în deşert numele Domnului” Gr. tovpo", din secvenţa oujk a]n deutevra" ejzhtei'to tovpo"
(Ieş. 20:7), este frecventă în NT, mai ales în acele scrieri (nu cei de a doua s-ar cerca loc BIBL.1688) nu este folosit cu
puternic marcate de mentalităţi iudaice (cf. Mat. 26:64 şi sensul primar (‘loc’), ci cu sensul de ‘prilej’ (BDAG, s.v.
Luc. 22:69). tovpo", 1f). ♦ Determinanţii cel dintîi şi altuia din NTB ar fi
trebuit să fie de genul feminin (cf. aceaea dentîiu, a doua
8:2 BIBL.1688), fiindcă ei reiau şi explică substantivul legătură
Termenul posluşnic din BIBL.1688 (gr. leitourgov"; minister din versetul anterior. Neconcordanţa dintre cele două
VULG.2) este folosit cel mai probabil cu sensul generic de versete se datorează influenţei exercitate de BEZA 1580,
‘servitor’ (cf. slugă NTB), nu cu cel specializat (‘slujitor care traduce gr. diaqhvkh prin foedus (substantiv neutru).
mănăstiresc sau boieresc care era scutit de dări’, DLR, s.v. Determinanţii folosiţi de BEZA 1580 pentru a traduce
posluşnic). numeralele ordinale feminine din textul originar (prwvth,
deutevra) sînt tot la genul neutru (prius illud, secundo), aspect
8:5 care a scăpat atenţiei traducătorului român.
Am tradus taV ejpouravnia prin „sanctuarul ceresc”, fiindcă
taV a{gia apare chiar din v. 8:2 cu sensul de ‘sanctuar’ (cf. şi 8:11
NT.NITZ.1897). ♦ Contextul versetului îl prezintă pe Gr. polivth", hapax în Evrei, provine din Ier. 38:34 (31:34
Hristos ca slujitor al cortului adevărat, din cer, instituit de BIBL.HEB.), verset în care este folosit pentru a traduce ebr.
Dumnezeu, nu de un om. Hristos se deosebeşte de ceilalţi re‘a (‘vecin’). Termenul grec a fost tradus mai întîi prin
preoţi prin faptul că slujeşte în sanctuarul din cer, pe cînd priiaten (NTB) şi apoi prin oroşan (BIBL.1688). Acesta din
preoţii din seminţia lui Levi slujesc într-un sanctuar care urmă pune mai bine în evidenţă înrudirea dintre oroşan
este o reprezentare (gr. uJpovdeigma) şi o umbră (gr. skiva) a (polivth") şi oraş (povli"). BIBL.MICU a introdus
celui ceresc. ♦ Secvenţa „ei fac o slujbă, care este chipul şi echivalentul vecin (cf. proximum VULG.2).
umbra lucrurilor cereşti” din BIBL.CORN.1924 urmează
îndeaproape versiunea SEGOND (lesquels célèbrent un culte, Capitolul al 9-lea
image et ombre des choses célestes). Potrivit celor două versiuni
citate, „slujba este o imagine şi o umbră a lucrurilor Capitolul 9 conţine o amplă şi sofisticată argumentaţie care
cereşti”, în vreme ce textul grec afirmă că locul în care deconstruieşte sistemul de jertfe veterotestamentare,
slujesc preoţii este o reprezentare şi o umbră a sanctuarului pornind de la descrierea cortului, punctul central al
ceresc. Deoarece copia este inferioară prototipului, preoţia închinării iudaice timpurii.
levitică este inferioară preoţiei lui Hristos. ♦ Gr. uJpovdeigma
(exemplar VULG.2) a cunoscut felurite echivalări în tradiţia 9:1
biblică românească: pildă NTB, BIBL.1688, chip BIBL.MICU, În ediţiile critice moderne, versetul nu conţine substantivul
închipuitură NT.NITZ.1897, închipuire BIBL.RADU-GAL., skhnhv, pe care îl găsim atestat în BEZA 1580 şi
pecetea BIBL.ANANIA. Echivalentul propus de Anania este BIBL.FRANKF.. Dat fiind că această lecţiune trebuie să fi
COMENTARII 689

fost mult mai răspîndită în epocă, nu ne surprinde că o diferit. În sistemul de jertfe levitice, accesul în Sfînta
găsim şi în BIBL.1688 (cort). ♦ Secvenţa direptăţi de slujbă Sfintelor era restricţionat. Cîtă vreme primul cort rămîne în
(BIBL.1688) traduce gr. dikaiwvmata latreiva" (‘rînduieli de picioare, drumul către Sfînta Sfintelor este închis.
slujbă’; obiceaiuri rînduite slujbei dumnezeieşti NTB, îndreptări de Principala trăsătură a jertfelor din sistemul levitic este că
slujbă BIBL.MICU). ♦ Traducerea corectă a gr. a}gion ele nu-l pot desăvîrşi pe închinător la nivelul cugetului (gr.
kosmikovn este ‘sanctuar pămîntesc’, deoarece o temă kataV suneivdhsi", în ştiinţă NTB, după ştiinţă BIBL.1688,
importantă în corpul epistolei este opoziţia dintre BIBL.MICU), deoarece acţiunea lor se limitează la
sanctuarul ceresc şi cel pămîntesc. Deşi jărtăvnic lumesc (cf. „exterior”.
sanctuarium mundanum BEZA 1580) din NTB nu corespunde
în mod exact textului grec, este o soluţie de traducere mai 9:11-12
potrivită decît sfinţirea cea lumească (BIBL.1688, BIBL.MICU). Prin contrast cu preoţii pămînteşti, Hristos, marele preot al
bunurilor viitoare, a intrat în sanctuarul ceresc (în sfinţie
9:2 NTB, la ceale sfinte BIBL.1688) cu propriul sînge şi a dobîndit
Prima încăpere a cortului (a{gia Sfinţite NTB, Sfinte o răscumpărare (gr. luvtrwsin, mîntuire BIBL.1688,
BIBL.1688, Sfînt BIBL.MICU) conţinea lucniva (sfeaşnicul răscumpărare BIBL.MICU) veşnică.
NTB, BIBL.1688, BIBL.MICU) şi masa pentru prezentarea
pîinilor. Termenul „sfeşnic” denumeşte candelabrul (ebr. 9:13-14
menorah) cu şapte braţe a cărui descriere o găsim în Ieş. În BIBL.1688 ordinea enumerării animalelor de jertfă este
25:31-35 şi care a devenit un simbol important în iudaism. inversată (sîngele juncilor şi ţapilor) prin raport cu cea din NTB
♦ Sintaxa primei părţi a versetului, în NTB (că cortul fu făcut), (sîngele ţapilor şi taurilor). Nu este limpede dacă diferenţa a
urmează îndeaproape BEZA 1580 (tabernaculum enim apărut ca urmare a neatenţiei unui copist sau dacă ea există
constructum fuit). Prin contrast, în BIBL.1688, adjectivul în alte ediţii la care au avut acces traducătorii români. ♦
dentîiu este plasat imediat după substantivul „cort”: cortul cel Sîngele şi cenuşa folosite în ceremonial aduc numai
dentîiu s-au gătit. ♦ Secvenţa hJ provqesi" tw'n a[rtwn (punerea curăţirea exterioară, în vreme ce sîngele lui Hristos
înainte a pîinilor BIBL.1688, BIBL.MICU) este neobişnuită, curăţeşte conştiinţa. Autorul introduce în discuţie subiectul
deoarece Septuaginta foloseşte în mod tipic o expresie în „interiorităţii” umane, dar nu în maniera profeţilor
care provqesi" nu este regent, ci determinant: oiJ a[rtoi tw'n veterotestamentari, pentru care dispoziţia interioară
proqevsew" (‘pîinile prezentării’; Ieş. 40:23; 1Reg. 21:7; dreaptă nu exclude respectarea prescripţiilor cultice. În
1Paral. 9:32; 23:29; 2Paral. 4:19). Expresii similare celei din viziunea autorului epistolei, jertfa lui Hristos îl preschimbă
Evr. 9:2 se întîlnesc în 2Paral. 13:11 (provqesei" a[rtwn) şi pe om din interior, punîndu-l în starea necesară pentru
în 2Mac.10:3 (tw'n a[rtwn thVn provqesin). Potrivit BDAG, slujirea lui Dumnezeu.
autorul epistolei foloseşte provqesi" cu sens concret,
pentru a denumi masa pe care era aşezată pîinea prezentată 9:15-17
lui Dumnezeu. În acest caz, am avea o repetiţie, fiindcă
Moartea lui Iisus, mijlocitorul noului legămînt, are valenţe
autorul a făcut deja referire la acest obiect cu ajutorul
răscumpărătoare pentru cei care au păcătuit încălcînd
termenului uzual, travpeza, cei doi termeni fiind sinonimi.
clauzele primului legămînt. Prin moartea lui Iisus, cei
În orice caz, redundanţa este neobişnuită, iar abaterea de la
chemaţi pot să primească promisiunea moştenirii veşnice.
frazeologia septuagintală este greu de explicat. ♦ Secvenţa
Noua metaforă (mîntuirea ca moştenire) utilizată de autor
pîinile puse din NTB reprezintă traducerea fidelă a lat.
este completată cu ajutorul celuilalt înţeles al gr. diaqhvkh
propositi panes din BEZA 1580.
(‘testament’, v. 16-17). Alternarea celor două sensuri evocă
9:3-5 întrebuinţarea ingenioasă de către Pavel a celor două
În cea de-a doua încăpere, numită „Sfînta sfintelor (a{gia sensuri ale termenului grec în Gal. 3:15-17. BIBL.1688
aJgivwn, sfinţia sfinţilor NTB, Sfintele Sfintelor BIBL.1688, Sfînta ignoră tranziţia subtilă de la un sens (‘legămînt’, v. 15) la
Sfintelor BIBL.MICU), se găseau alte obiecte de cult, între altul (‘testament’, v. 16-17), de aceea textul îşi pierde forţa
care altarul pentru tămîie şi chivotul legămîntului. ♦ Gr. retorică: „Pentru că, unde e făgăduinţă, moarte să cuvine a
qumiathvrion este folosit în Septuaginta cu sensul de fi celui ce face făgăduinţa. Pentru că făgăduinţa e spre
‘cădelniţă’. În versetul de faţă termenul denumeşte în mod morţi adevărată, de vreame ce niciodinioară poate, cînd
cert ‘altarul pentru tămîiere’, prin urmare echivalarea lui trăiaşte cel ce face făgăduinţa”. Traducerea diferenţiată a
prin cădealniţă (NTB, BIBL.1688, BIBL.MICU) este eronată. ♦ gr. diaqhvkh se întîlneşte în BEZA 1580 (foedus/ testamentum)
Termeni precum lada legăturiei (NTB), secriiul făgăduinţii şi în NTB (legătură/ testemînt). ♦ Gr. bevbaio" are aici un sens
(BIBL.1688) sau sicriiul legii (BIBL.MICU) fac referire la tehnic: ‘valid din punct de vedere juridic’. Îl găsim
chivotul legămîntului (gr. hJ kibwtov" th'" diaqhvkh", arca întrebuinţat cu acest sens în testamentul Sf. Grigorie de
testamenti VULG.2) Nazianz: Tauvthn mou thVn diaqhvkhn kurivan kaiV bebaivan
ei\nai bouvlomai „Vreau ca acest testament al meu să fie
9:6-10 ferm şi valid” (GRIGORIE, col. 393C). Gr. bebaiwthv", din
Autorul insistă pe faptul că cele două încăperi au statut aceeaşi familie lexicală, este folosit adesea în sursele clasice
690 NOVUM TESTAMENTUM II

cu sensul de „garant”. De exemplu, Iosif Flaviu scrie că Dumnezeu în vechiul legămînt nu au puterea de a rezolva
Irod l-a numit pe Cezar garant al hotărîrilor sale în mod definitiv problema păcatelor. De fapt, aducerea lor
testamentare (JOSEPHUS, WAR, 1.669, p. 318). repetată pune în evidenţă ineficienţa lor.

9:18-22 10:5-7
În secţiunea anterioară, autorul a folosit un argument din Autorul interpretează hristologic Ps. 39 (40 în BIBL.HEBR.),
sfera juridică: un testament devine valid numai după şi vede în v. 7-9 declaraţia lui Hristos înainte de „intrarea”
moartea autorului. Mutînd lucrurile în plan teologic, în lume. Textul citat de autorul epistolei urmează
autorul scrie că legămîntul încheiat de Dumnezeu cu îndeaproape textul septuagintal, cu o diferenţă teologică
poporul său a presupus moartea unor victime al căror sînge importantă: „un trup (sw'ma) mi-ai pregătit”, în loc de
a fost folosit pentru a stropi atît cartea legămîntului, cît şi „urechi (wjtiva) mi-ai pregătit”. Septuaginta diferă ea însăşi de
pe cei cu care Dumnezeu încheie legămînt. Evenimentul la textul masoretic, în care citim ’oznayim karita lli „urechile mi
care se face referire este descris în Ieş. 24:1-8. ♦ Gr. le-ai străpuns”. Interpretate în contextul lor
ejgkekaivnistai (s-au înnoit BIBL.1688, BIBL.MICU) este veterotestamentar, versetele citate pun în evidenţă răbdarea
explicat de Sf. Ioan Hrisostomul astfel: Bebaiva gevgonen, şi supunerea personajului care le rosteşte. Autorul Epistolei
ejkurwvqh „A fost întărită, ratificată” (IOAN HRIS., EVR., către evrei preia cele două teme (bine reprezentate în
col. 124). construcţia teologică a scrierii) şi le amplifică, arătînd că
apogeul suferinţei şi al supunerii (simbolizate de
9:23-28 străpungerea urechii în Psalm) îl reprezintă întruparea celui
În vreme ce sanctuarul pămîntesc a fost sfinţit şi curăţit cu care se pregăteşte să meargă la cruce. ♦ Ideea „aducerii în
sîngele ţapilor şi al taurilor, sanctuarul ceresc a fost curăţit lume a Fiului” este menţionată prima oară în Evr. 1:6. ♦
cu însuşi sîngele lui Hristos, care s-a adus pe sine ca jertfă. Gr. kefaliv" (lit. „cap mic”) reprezintă un hapax legomenon în
Acţiunea lui Hristos nu este una repetată, precum jertfele NT. În Ps. 39:8 acelaşi termen este folosit pentru a traduce
preoţilor care se trag din neamul lui Levi, ci are loc o ebr. megilla (‘sul’). O utilizare similară întîlnim în Iez. 2:9. ♦
singură dată, la sfîrşitul veacurilor (săvîrşitul lumiei NTB, Secvenţa ejn kefalivdi biblivou a fost tradusă după cum
săvîrşirea veacurilor BIBL.1688). Potrivit ultimului verset, urmează: în începenia cărţii NTB, într-un căpătîiaş de carte
Hristos s-a arătat întîia oară pentru a purta păcatelor, BIBL.1688, în capul cărţii BIBL.MICU.
urmînd să se arate a doua oară pentru a-i mîntui pe cei care
îl aşteaptă. 10:11-13
O altă diferenţă semnificativă între preoţii vechiului
Capitolul al 10-lea legămînt şi Iisus Hristos este următoarea: în vreme preoţii
stau în picioare zilnic pentru a sluji şi a aduce în mod repetat
10:1-2 jertfe care nu pot să înlăture păcatul, Iisus Hristos, după ce
Ideea principală din 10:1 este că legea ceremonială nu pot a adus o singură jertfă, a şezut (gr. ejkavqisen, şiade NTB, au
să-l desăvîrşească pe cel ce se apropie de Dumnezeu. şăzut BIBL.1688) la dreapta lui Dumnezeu. Odată încheiată
Ineficienţa jertfelor este pusă în evidenţă de caracterul lor misiunea ispăşitoare a Marelui Preot, acesta poate să ocupe,
repetat. Pentru a reliefa această idee, autorul se întreabă la dreapta tatălui, locul de cinste care i se cuvine. ♦ Alte
retoric: „Altminteri, oare jertfele n-ar fi încetat să fie aduse, versete care îl prezintă pe Iisus Hristos la dreapta Tatălui:
dat fiind că închinătorii, odată curăţiţi, n-ar mai fi avut în Fapte 2:33; Rom. 8:34; Efes. 1:20; Col. 3:1; 1Petr. 3:22. În
continuare conştiinţa păcatelor proprii?” Or, persistenţa Fapte 7:55-56, Iisus este înfăţişat în picioare, gata să-l
jertfelor este un semn că ele nu rezolvă în mod definitiv primească pe diaconul Ştefan, ucis cu pietre de către un
problema păcatelor, fiindcă cei ce vin la închinare continuă grup de fanatici iudei.
să aibă conştiinţa propriilor păcate. ♦ Gr. suneivdhsin
(conscientia VULG.2) este foarte important în economia 10:16-17
teologiei Epistolei către evrei, fiind întîlnit şi în 9:9, 14; 10:22 Autorul epistolei apelează din nou la Ier. 31:33-34, reluînd
şi 13:18. În 10:2 el nu denumeşte cunoaşterea intelectuală a două versete dintr-un pasaj pe care l-a citat in extenso în
unui obiect exterior, ci percepţia lăuntrică a unei realităţi, 8:8-12. ♦ Textul bizantin conţine lecţiunea ejpiV tw'n
i.e. păcatul, care marchează persoana umană. Echivalarea dianoiw'n (în cugetele lor BIBL.1688, cf. in mentibus VULG.2),
lui în tradiţia biblică românească s-a făcut prin termeni nu ejpiV thVn diavnoian, ca în NA27.
precum ştiinţă NTB, conoştinţă BIBL.1688, cunoştinţă
BIBL.MICU, conştiinţă BIBL.ANANIA. 10:19
Versetul introduce o secţiune parenetică, explorînd
10:3 consecinţele practice ale morţii ispăşitoare a lui Hristos. În
Termenul pomană din NTB (face-să pomană de păcate în toţi virtutea celor descrise în capitolele precedente, destinatarii
anii) traduce gr. ajnavmnhsi" (‘reamintire’ pomenire pot avea parrhsivan (îndrăznire NTB, BIBL.1688,
BIBL.1688, BIBL.MICU). Jertfele de animale poruncite de BIBL.ANANIA, îndrăzneală BIBL.MICU, BIBL.RADU-GAL.),
COMENTARII 691

pentru a intra în sanctuar. ♦ Gr. parrhsiva înregistrează Vulgatei (Non deserentes collectionem nostram, sicut consuetudinis
doar patru ocurenţe (Evr. 3:6; 4:16; 10:19; 10:35), dar este est quibusdam).
important în iconomia teologiei epistolei. Traducerea
interpretativă a lui parrhsiva prin intrare slobodă din 10:27
BIBL.CORN.1924 urmează SEGOND (libre entrée). ♦ Secvenţa a focului rîvnă din BIBL.1688 traduce gr. puroV"
Traducerea gr. eij" thVn ei[sodon (la întrarea BIBL.1688) zh'lo", pe care, din raţiuni stilistice, am redat-o prin „furia
printr-un verb în NTB (a întra) se datorează influenţei unui foc” (cf. para focului NTB, iuţimea focului BIBL.MICU;
versiunii latineşti din BEZA 1580 (ingrediendi). Un indiciu ignis feruor BEZA 1580).
suplimentar în reprezintă prepoziţia pentru, folosită pentru a
traduce latinescul per. ♦ În limbajul biblic, altar, termenul 10:28
folosit de BIBL.ANANIA pentru a traduce taV a{gia Deşi mărturisitor era deja prezent în tradiţia biblică
(‘sanctuar’) este rezervat îndeobşte obiectului pe care se românească, BIBL.1688 şi BIBL.MICU au folosit termenul
aduc jertfele, nu uneia dintre încăperile sacre ale cortului mărturie (pre doao au trei mărturii) pentru a traduce gr. mavrtu"
preoţesc, de aceea opţiunea traductologică a diortositorului ‘martor’. ♦ Prescripţia legală potrivit căreia orice acuzaţie
român este problematică. În mod anacronic, Bartolomeu trebuie confirmată cu ajutorul a doi sau trei martori îşi are
Anania reconfigurează spaţiul veterotestamentar al întîlnirii originea în Deut. 17:6.
dintre om şi Dumnezeu după structura unui locaş de cult
creştin. 10:29
Termenii muncă (NTB, BIBL.MICU) şi certare (BIBL.1688)
10:20 traduc gr. timwriva (‘pedeapsă’), hapax în NT. ♦ Sensul
Pronumele relativ h{n reia substantivul ei[sodon (întrare denotativ al gr. koinov" este ‘comun’, însă în textele biblice
BIBL.1688) din versetul 19, iar secvenţa oJdoVn provsfaton acest adjectiv este folosit şi cu conotaţie negativă, pentru a
kaiV zw'san (‘cale nouă şi vie’, înnoită şi vie NTB, proaspătă şi denumi acele lucruri sau obiecte care, fiind „comune”, sînt
vie BIBL.1688) reprezintă o apoziţie care explică în ce considerate nepotrivite pentru uz liturgic, adică impure sau
constă această intrare. ♦ Sensul exact al gr. ejgkainivzw este profane. Echivalentul spurcat nu se întîlneşte decît în
‘a inaugura’, însă din raţiuni stilistice am preferat un primele traduceri (BIBL.1688, BIBL.MICU; cf. pollutum
echivalent mai clasic: ‘a deschide’. ♦ Gr. ejnekaivnisen a VULG.2), deoarece versiunile ulterioare au introdus
fost redat prin au sfinţit în NTB, probabil prin analogie cu parafraze pentru secvenţa gr. toV ai|ma th'" diaqhvkh"
dedicauit din BEZA 1580. Echivalentul din BIBL.1688 (au koinoVn hJghsavmeno": va pîngări sîngele legămîntului
înnoit) pune în valoare celălalt înţeles al verbului grec, BIBL.CORN.1924, sîngele legămîntului l-a necinstit
întîlnit în Ps. 50:12. ♦ În mod neaşteptat, BIBL.1688 nu BIBL.RADU-GAL., I-a nesocotit sîngele testamentului
mai traduce katapevtasma prin catapeteazmă (ca în 9:3), ci BIBL.ANANIA. ♦ Secvenţa sîngele legii din BIBL.MICU
prin acoperemînt, termen care în 9:5 este folosit ca echivalent traduce imprecis expresia toV ai|ma th'" diaqhvkh" (‘sîngele
pentru iJlasthvrion (‘capacul ispăşirii’). legămîntului’).

10:25 10:32
Gr. ejpisunagwghv (folosit doar aici şi în 2Tes. 2:1) nu se Spre deosebire de răbdare (BIBL.1688), războiu (NTB)
deosebeşte ca sens de sunagwghv (‘adunare’), termen mult acoperă mult mai bine sfera semantică a lui a[qlhsin (luptă
mai des folosit în NT. Într-o lucrare devenită clasică, BIBL.MICU, cf. certamen VULG.), hapax legomenon în NT. ♦
Deissmann atrage atenţia asupra unei inscripţii interesante „Patimele” (BIBL.1688) prin care au trecut membrii
în care termenul este folosit cu un sens nereligios: comunităţii sînt explicate în 10:33-34.
‘strîngere de bani’ (DEISSMANN, p. 102). ♦ În anumite
versiuni din sec. XX, traducerea acestui verset face dovada 10:33
unei condiţionări teologice de natură ecleziologică. Autoul Participiul qeatrizovmenoi (aţi fost minune NTB, fiind în
epistolei îi îndeamnă pe credincioşi să nu părăsească thVn priveală BIBL.1688, priveală făcîndu-vă BIBL.MICU) surprinde
ejpisunagwghVn eJautw'n (adunarea noastră NTB, BIBL.MICU, situaţia celor care au devenit un „spectacol” atunci cînd au
adunarea lor BIBL.1688, adunarea BIBL.1914, fost expuşi public insultelor şi necazurilor. ♦ Modul în care
BIBL.RADU-GAL.), ci să se îndemne reciproc, fiindcă ziua şi-a formulat autorul îndemnul din acest verset sugerează
Domnului se apropie. O modificare importantă a fost că persecuţia care s-a abătut asupra comunităţii nu a fost
introdusă în NT.1951, ai cărui revizori au folosit termenul generalizată, ci selectivă. Participarea membrilor
„Biserică”, păstrat în toate ediţiile sinodale. Problema a comunităţii la necazurile celor ostracizaţi şi persecutaţi este
fost corectată în BIBL.ANANIA, care a reintrodus pomenită aluziv şi în 6:10.
echivalentul adunare. ♦ Pronumele noastră din NTB
(Nelăsînd adunarea noastră, cumu-i năravul a unora) sugerează 10:34
că traducătorii au urmat fie BEZA 1580 (Non deserentes Lecţiunea toi'" desmoi'" mou (‘cu legăturile mele’), prezentă
aggregationem nostri mutuam, sicuti mos est quibusdam), fie textul în manuscrisele tîrzii ale NT şi folosită de primele versiuni
692 NOVUM TESTAMENTUM II

româneşti (în prinsorile meale NTB, cu legăturile meale (11:13, 39), deşi despre unii dintre ei se afirmă că au săvîrşit
BIBL.1688, BIBL.MICU) este secundară. Apariţia ei se fapte ieşite din sfera obişnuitului. Pentru o parte dintre
explică prin influenţa exercitată de acele pasaje în care personajele menţionate de autor, credinţa a fost temeiul
apostolul Pavel se descrie ca întemniţat şi aminteşte de care le-a dat puterea de a aştepta împlinirea promisiunilor
lanţurile în care este legat (Filip. 1:7, 14, 17; Filim. 1:10, divine, chiar şi cînd ea a zăbovit indefinit. 
13). Lecţiunea originală trebuie să fi fost toi'" desivmoi" (‘cu
cei întemniţaţi’), adoptată de NA27. 11:1
Gr. uJpovstasi" a generat o multitudine de echivalenţi,
10:37-38 deoarece termenul are o istorie complexă, ajunsă la apogeu
Pentru a-i convinge pe destinatari că perseverenţa lor va fi în perioada controverselor hristologice. În NTB întîlnim
răsplătită, autorul citează două pasaje din Scriptură: Is. termenul adevăr, folosit, în mod inexplicabil, la cazul
26:20 şi Avac. 2:3-4. Primul citat, foarte scurt, este decupat genitiv: iară credinţa-i adevărului celora ce nădăjduim. Opţiunea
dintr-un pasaj în care profetul cere poporului Israel să aibă de traducere din NTB nu poate fi explicată nici prin recurs
răbdare, pînă la arătarea judecăţii lui Dumnezeu. ♦ Al la BEZA 1580, nici prin apel la Vulgata. Următoarele
doilea citat, mult mai amplu, provine dintr-un pasaj în care versiuni au introdus termeni precum fiinţa (BIBL.1688) sau
Dumnezeu îi cere profetului Avacum să aştepte cu răbdare adeverirea (BIBL.MICU). ♦ Definiţia din BIBL.CORN.1924
împlinirea vedeniei pe care i-a dat-o Dumnezeu şi să (credinţa este o încredere neclintită) este tautologică, deoarece
conştientizeze că omul drept va trăi prin credinţa în termenii credinţă, încredere şi încredinţare sînt în bună măsuri
Dumnezeu. Autorul Epistolei către evrei a introdus o sinonimi. Originea formulării lui Cornilescu se află în
schimbare importantă în textul citat, inversînd ordinea SEGOND (la foi est une ferme assurance). ♦ Pentru explicarea
celor două enunţuri din Avac. 2:4. Versiunea septuagintală gr. uJpovstasi" au fost propuse mai multe soluţii exegetice.
sugerează că profetul trebuie să aştepte sosirea unei (1) Unii exegeţi preferă înţelesul de ‘substanţă’, ‘esenţă’ sau
persoane a cărei întîrziere ar putea stîrni nemulţumirea ‘fiinţă’. În acest caz, autorul epistolei scrie că prin credinţă
divină: „De-o şovăi, nu-şi va găsi plăcere sufletul Meu în el, lucrurile nădăjduite capătă „substanţă”. O astfel de
/ însă dreptul din credinţă faţă de Mine va trăi”. Inversarea înţelegere este prezentă în BIBL.NEB: faith gives substance to
ordinii celor două enunţuri dă o nouă semnificaţie textului our hopes. (2) Înţelesul de ‘siguranţă’ (‘convingere’) se
profetic: prima secvenţă îl îndeamnă pe cel drept să-şi pună întîlneşte în BIBL.CORN.1924: încredere neclintită. (3) Nu în
credinţa în Dumnezeu, iar cea de a doua îl îndeamnă să nu ultimul rînd, uJpovstasi" ar putea însemna ‘garanţie’ sau
bată în retragere, pentru a nu pierde bunăvoinţa divină. ‘titlu de proprietate’: La foi est une manière de posséder déjà ce
Textul din Avacum („cel drept prin credinţă va trăi”) este que l’on espère (BIBL.TOB); La foi est la garantie des biens que l’on
citat şi de Apostolul Pavel în două rînduri (Rom. 1:17; Gal. espère (BIBL.JER.). Se pot aduce argumente consistente în
3:11). Apostolul pune accent nu pe necesitatea favoarea oricăruia dintre cele trei înţelesuri principale, însă
perseverenţei în relaţia cu Dumnezeu, ci pe caracterul considerăm că cel mai probabil este cel dintîi: pentru
mîntuitor al credinţei, „instrumentul” prin care omul autorul epistolei, credinţa este cea care dă substanţă
ajunge la ceea ce nu poate dobîndi prin „faptele Legii”. ♦ lucrurilor nădăjduite. ♦ Gr. e[legco" poate fi înţeles fie ca
Secvenţa cine să va apăra NTB (de să va apăra BIBL.1688) ‘demonstraţie’ (cf. arătătoarea NTB, dovedirea BIBL.MICU), fie
traduce gr. ejaVn uJposteivlhtai (‘dacă se retrage’). Termenii ca ‘dovadă’. Deşi în general BIBL.1688 urmează fidel textul
folosiţi în NTB şi BIBL.1688 au fost percepuţi ca învechiţi grec, în acest verset întîlnim nu forma de singular, ci cea de
de către Micu, a cărui soluţie de traducere (de se va îndoi plural: dovediri.
BIBL.MICU) limpezeşte înţelesul textului.
11:2
10:39 Gr. oiJ presbuvteroi (cei bătrîni BIBL.1688) are în acest
Gr. uJpostolhv (‘retragere’, ‘rezervă’), hapax în Noul verset înţelesul de cei de demult (BIBL.MICU). Termenul
Testament, reprezintă un derivat postverbal al lui lipseşte din NTB, probabil ca urmare a unei neglijenţe din
uJpostevllw, fiind întrebuinţat în acest verset ca antonim al partea tipografilor.
credinţei, tema capitolului următor.
11:3
Capitolul al 11-lea Versetul subliniază aspectul trecut al credinţei, orientarea ei
înspre trecut. Crearea lumii de către Dumnezeu prin cuvînt
Autorul îi încurajează pe destinatari să nu cedeze în faţa este un eveniment la care credinciosul nu are acces decît
persecuţiilor (10:32-39), fiindcă drumul pe care merg duce prin credinţă. Ea este „dovada” celor nevăzute: prin
la mîntuire. Pentru a-i motiva în parcurgerea acestui drum, credinţă omul înţelege că universul a fost creat prin
autorul formulează o scurtă „definiţie” a credinţei (11:1) şi Cuvîntul lui Dumnezeu şi că tot ce se vede îşi are originea
prezintă o listă de exemple cu oameni care dovedit credinţă în ceea ce este invizibil. ♦ Am tradus gr. aijwnv prin „veac”,
în trăirea lor. În mod neaşteptat, despre aceste personaje se însă termenul ar trebui înţeles spaţial, nu temporal (BDAG,
afirmă în mod repetat că „n-au căpătat ce le fusese promis” s.v. aijwnv 3).
COMENTARII 693

11:4 (uJgra'" oujsiva"), fapt demonstrat de „semănările” (aiJ


Pentru Sf. Ioan Hrisostomul, „jertfa mai multă” (gr. katabolaiv) de seminţe care fie sînt umede, ca cele ale
pleivona qusivan, mai multă jîrtvă BIBL.1688, mai multă jertfă animalelor, fie nu odrăslesc fără umezeală, precum cele ale
BIBL.MICU) adusă de Abel trebuie înţeleasă ca jertfa „mai plantelor (PHILON, DE OPFICIO, 132, p. 104.). Verbul
cinstită, mai strălucită, mai necesară” (IOAN HRIS., EVR., katabavllw, din aceeaşi familie lexicală, este folosit în
col. 155). ♦ Secvenţa mai scumpă jărtvă din NTB adaptează textele clasice cu sensul de ‘a însămînţa’/ ‘a (de)pune
traducerea interpretativă (maioris pretii sacrificium) din BEZA sămînţa’. Un exemplu relevant întîlnim în Cugetările (4.36)
1580. lui Marcus Aurelius, într-un pasaj cam criptic din punct de
vedere filozofic, dar util pentru scopurile filologului: „Căci
11:5 orice lucru e, într-un fel, sămînţa celui care va apărea din el.
Enoh este un personaj minor în VT, însă în conştiinţa Dar să nu-ţi imaginezi că sînt seminţe numai cele care sînt
evreilor din perioada intertestamentară se impune ca aruncate (kataballovmena) în pămînt sau în pîntecul
personaj foarte însemnat, numele lui fiind asociat cu matern; acest lucru ar fi de-a dreptul prostesc” (ijdiwtikovn)
viziunile apocaliptice din cartea 1 Enoh. ♦ Argumentaţia (MARCUS AURELIUS, p. 133-135). În lumina consideraţiilor
autorului are la bază textul Septuagintei, potrivit căreia Enoh de mai sus, textul biblic ar putea fi tradus astfel: „Prin
eujhrevsthsen tw'/ qew'/, „a bineplăcut lui Dumnezeu”(Fac. credinţă − deşi Sara era ea însăşi stearpă − [Avraam] a
5:24). Textul ebraic se mărgineşte să afirme că „Enoh a primit putere de a odrăsli sămînţă, chiar şi după ce îi
umblat cu Dumnezeu” (cf. ambulavitque cum Deo VULG2.). trecuse vremea, căci l-a socotit vrednic de crezare pe cel
care îi făcuse făgăduinţa”. ♦ Într-un studiu dedicat
11:7 problemei, Pieter Willem van der Horst consideră că
Verbul crhmativzw înseamnă ‘a înştiinţa’ sau ‘a preveni’ secvenţa e[laben duvnamin eij" katabolhVn spevrmato" o
(BDAG, s.v. crhmativzw). Secvenţa răspuns luînd Noe din descrie pe Sara, sub motiv că în antichitate „concepţia că
BIBL.MICU pare influenţată de textul VULG. (responso femeile aveau propria lor emisie de sămînţă nu era o opinie
accepto), care privilegiază o anumită conotaţie a verbului, cea excentrică, ci una curentă” (HORST, p. 288). Mai mult,
folosită pentru a descrie înştiinţarea dată unui muritor de această idee ar fi pătruns nu doar în cercurile intelectuale
către un zeu prin intermediul unui oracol. ♦ Sf. Ioan greceşti, ci şi în alte straturi ale societăţii, depăşind graniţele
Hrisostomul consideră că „înştiinţarea” (crhmatismov") culturale şi pătrunzînd în spaţiul iudaic.
primită de Noe a fost o „profeţie” (IOAN HRIS., EVR., col. 11:13
155). ♦ Episodul potopului (Fac. 7), pe care îl evocă
autorul epistolei, este folosit ca argument în 1Petr. 3:20 şi Autorul are grijă să sublinieze că eroii veterotestamentari
2Petr. 2:5. nu au avut parte de împlinirea finală a promisiunilor care
le-au fost făcute. Afirmaţia anticipează concluzia din 11:39:
11:8 „Şi aceştea toţi, mărturisindu-se pren credinţă, n-au luat
Secţiunea rezervată lui Avraam (11:9-19) este direct propor- făgăduinţa” (BIBL.1688). Aşadar, realităţile şi personajele
ţională cu importanţa acestei figuri în istoria şi în memoria din vremea vechiului legămînt stau sub semnul
poporului evreu. Autorul insistă pe cîteva aspecte fundamen- nedesăvîrşirii, fiindcă desăvîrşirea vine în Hristos.
tale: ieşirea lui Avraam din ţara sa, peregrinarea ca străin, 11:16
făgăduinţa naşterii unui moştenitor şi ascultarea dovedită
de patriarh prin disponibilitatea de a-şi sacrifica fiul. Autorul reia tema „cetăţii”, înţelese ca ţintă a peregrinării
pămînteşti (cf. 11:10; 12:22; 13:14), amintind de
11:11 simbolistica folosită în cartea Apocalipsei (Ierusalimul
Versetul este problematic, în primul rînd deoarece ceresc descris ca o cetate de aur).
manuscrisele păstrează lecţiuni rivale (vezi METZGER, p. 11:17-19
602 pentru detalii). Unele manuscrise conţin termenul
„stearpă”, în vreme ce altele îl omit. Chiar şi fără variaţii de Secţiunea prezintă „aporia” lui Avraam, cel căruia
acest tip, textul se dovedeşte dificil. Interpretarea Dumnezeu i-a promis un moştenitor, pe Isaac. Ulterior,
tradiţională din versiunile biblice româneşti (i.e. Sara a Dumnezeu, punînd la încercarea credinţa lui, i-a cerut
primit putere să zămislească) este pusă sub semnul patriarhului să-l jertfească pe singurul său fiu. Deşi textul
întrebării de exegeţii moderni, care consideră (în biblic veterotestamentar nu ne dă niciun fel de informaţii
majoritate) că subiectul versetului este Avraam, care a despre trăirile ori gîndurile lui Avraam, autorul Epistolei către
primit (e[laben) putere (duvnamin) pentru a „depune” evrei apreciază că Avraam a considerat „că şi de morţi a
sămînţa (eij" katabolhVn spevrmato"). Gr. katabolhv este învie putearnic e Dumnezău” (BIBL.1688). ♦ Sf. Ioan
folosit uneori în scrierile greceşti cu sensul de „semănare”, Hrisostomul observă că dificultatea lui Avraam este mai
„însămînţare”. Philon, de pildă, scrie că nimic din cele ce mare decît a celorlalte personaje biblice, fiindcă aici
trăiesc pe pămînt nu poate creşte fără o esenţă umedă „credinţa s-a opus credinţei şi porunca s-a opus
promisiunii”. Potrivit predicatorului răsăritean (IOAN
694 NOVUM TESTAMENTUM II

HRIS., EVR., col. 174), Avraam l-a primit pe Isaac ejn 11:35
parabolh/' (într-o pildă NTB, în pildă BIBL.1688), adică ejn Firul narativ al acestui capitol se îndreaptă către acele
uJpodeivgmati sau ejn aijnivgmati, căci berbecul a fost o episoade din istoria poporului evreu care sînt marcate nu
reprezentare (parabolhv) a lui Isaac. Jertfa a fost dusă la doar de succes şi biruinţe, ci şi de martiraj. Istoria sacră
capăt şi Isaac a fost jertfit în intenţie (th/' proairevsei). este folosită pentru a demonstra că persecuţiile îndreptate
11:20-22 împotriva comunităţii nu sînt o noutate, ci au
corespondent în trecut. Fondul narativ pe care îl
Celorlalţi patriarhi (Isaac, Iacov, Iosif) li se alocă mai puţin împărtăşesc autorul epistolei şi destinatarii conţine nu doar
spaţiu decît lui Avraam. Trebuie observat că episoadele relatări despre femeile care şi-au primit înapoi morţii
selectate de autor au în vedere binecuvîntările sau (aluzie la minunile săvîrşite de Ilie şi de Elisei), cît şi
„testamentele” date de Isaac, Iacov sau Iosif urmaşilor lor. povestiri precum cea despre Eleazar, bătrînul care a
Toate sînt o expresie a credinţei, fiindcă fac referire la acceptat martiriul în locul eliberării cu preţul încălcării legii
lucruri care urmează să aibă loc. (2Mac. 6). Tot în această categorie intră mama celor şapte
11:23-29 fii care, în urma refuzului de a se supune poruncilor lui
Antioh Epiphanes, a fost torturată şi omorîtă alături de
Următoarea secţiune importantă din acest lung capitol (v. copiii ei (2Mac. 7). ♦ Termenul mîntuire (nepriimind mîntuirea
23-29) îl aşază în centru pe Moise, eroul eliberator al BIBL.1688) traduce gr. ajpolutrwsi" (‘izbăvire’,
poporului Israel şi personajul principal al cărţii Ieşirea. ‘răscumpărare’)
Autorul selectează doar cîteva episoade pentru a arăta că
viaţa lui Moise stă sub semnul credinţei: copilăria sa, 11:36
refuzul tînărului Moise de a rămîne în casa lui Faraon, Secvenţa gr. pei'ran lambavnein (‘a avea parte de’, ‘a suferi’;
părăsirea Egiptului, sărbătorirea Paştelui în Egipt şi BDAG) a fost calchiată în primele versiuni: ispită priimiră
trecerea prin Marea Roşie ca pe uscat. ♦ Afirmaţia din v. NTB, ispită au luat BIBL.1688. În acest context termenul
27 (Cu credinţa au lăsat Eghipetul, netemîndu-se de frica „ispită” nu are conotaţie negativă, ci este folosit cu sens
împăratului BIBL.1688) nu se potriveşte cu ceea ce ştim din denotativ.
Ieş. 2:14, verset potrivit căruia Moise a fost cuprins de frică
şi a fugit din Egipt. Sf. Ioan Hrisostomul semnalează 11:37
această discrepanţă şi propune o soluţie: arătarea lui Moise Cîteva expresii din acest verset sînt folosite în 1 Clement
înaintea lui Faraon este cea care demonstrează credinţă şi 17:1. Epistola atribuită episcopului Romei îi prezintă pe
curaj (IOAN HRIS., EVR., col. 181). profeţii Ilie şi Elisei ca pilde vrednice de urmat şi scrie că
11:30-31 aceştia „au umblat în piei de capră şi în piei de oaie” (ejn
devrmasin aijgeivoi" kaiV mhlwtai'" periepavthsan). Textul
Autorul face şi o referire la cartea Iosua, însă, în mod din Evrei 11:37 nu conţine vreun nume, ci vorbeşte la
neaşteptat, nu se opreşte asupra figurii personajului care dă modul general despre încercările prin care au trecut
numele cărţii şi care a condus poporul în Ţara Promisă, ci credincioşii din vechime. Trebuie observat că în 1 Clement
o elogiază pe „Raav curva”, femeia care a găzduit iscoadele ordinea enumerării este inversată în raport cu textul din
israelite venite să cerceteze Ierihonul (Ios. 2). Evrei (perih'lqon ejn mhlwtai'", ejn aijgeivoi" devrmasin „au
11:32 pribegit în haine de oaie, în piei de capră”) şi că autorul
foloseşte verbul peripatevw, nu perievrcomai, ca în Evrei.
Autorul se foloseşte de un procedeu retoric pentru a Este puţin probabil ca cele două scrieri să fi preluat în mod
imprima relatării un tempo mai dinamic şi menţionează alte independent aceste imagini din Septuaginta, fiindcă expresia
cîteva personaje importante, unele din cartea Judecătorii ai[geion devrma nu este de origine septuagintală.
(Ghedeon, Barac, Samson, Iefta) şi altele din cărţile 1 şi 2
Regi (David, Samuel şi profeţii). 11:39

11:33 Verbul marturevw are şi sensul de ‘a valida’, ‘a aproba’, ‘a


vorbi de bine’ (BDAG, s.v. marturevw 2b). Atunci cînd este
Versetul marchează începutul unei secţiuni care nu mai are folosit la diateza pasivă, poate însemna ‘a primi mărturie
în centru eroi sau conducători proeminenţi, ci acţiuni sau [favorabilă]’ (cf. Evr. 11:2, 4, 5). NTB ţine cont de acest
fapte. Naraţiunea este construită într-un anticrescendo, de aspect, de aceea textul tipărit la Bălgrad este mai uşor de
la fapte de vitejie şi izbînzi, la tortură, persecuţii şi moarte. înţeles (aceştea toţi luară mărturie pren credinţă) decît cel din
Deşi autorii acţiunilor nu sînt pomeniţi pe nume, cititorul BIBL.1688 (aceştea toţi, mărturisindu-se pren credinţă). ♦ Despre
ideal ar trebui să-i recunoască în virtutea familiarizării sale toţi eroii credinţei, unii individualizaţi, iar alţii pomeniţi
cu naraţiunile veterotestamentare. ♦ Remarca privitoare la doar aluziv, se afirmă că „n-au luat făgăduinţa”
cei care „au astupat gurile leilor” (BIBL.1688) se referă cel (BIBL.1688). Autorul foloseşte singularul, fiindcă
mai probabil la Daniel, eroul cărţii cu acelaşi nume (Dan. făgăduinţa e unică şi îşi are împlinirea în Hristos.
6:7-24).
COMENTARII 695

11:40 de ‘îndemn’. ♦ Dificultăţile prin care trece comunitatea de


Gr. problevpw poate însemna atît ‘a prevedea’, cît şi ‘a credincioşi sînt explicate de autor cu ajutorul unui pasaj din
asigura’, ‘a furniza’ (în sensul lat. provideo, care este etimonul Parim. 3:11-12: Dumnezeu este asemenea unui tată iubitor
ultim al românescului „provizie”). Traducătorii BIBL.1688 care îşi pedepseşte (gr. paideuvei, ceartă NTB, BIBL.1688)
au preferat o echivalare literală: Dumnezău pentru noi oarece copiii.
mai bun mai nainte văzînd; 12:6-7
Capitolul al 12-lea Acceptarea de către credincioşi a disciplinei dumnezeieşti
are drept corelativ ideea că Dumnezeu „se poartă” cu ei
12:1 (gr. prosfevretai, să va arăta NT.1688, să apropie BIBL.1688)
Termenul tărhat din NTB (sarcină BIBL.1688) traduce gr. ca un părinte cu fiii săi. Pentru a întări ideea, autorul
o[gko" (VULG. pondus). ♦ Secvenţa gr. thVn eujperivstaton apelează la obiceiurile contemporane lui, dintr-o vreme în
aJmartivan a fost tradusă prin „păcatul cel cu bun prilejiu” care pedeapsa corporală era o regulă în educarea copiilor.
în BIBL.1688, însă sensul cel mai probabil al lui Disciplina severă aplicată copiilor este un semn al
eujperivstato" (considerat de biblişti un derivat al lui legitimităţii lor, fiindcă, potrivit uzanţelor vremii, un
periivsthmi ‘a înconjura’) este, potrivit lexicoanelor părinte nu se interesa de educaţia fiilor „din flori”.
moderne, „care înconjoară cu uşurinţă” (LSJ easily besetting;
12:8
BDAG easily ensnaring, obstructing, constricting). În lumina
acestor observaţii, soluţia propusă de NTB (păcatul de carele Spre deosebire de NTB, BIBL.1688 nu redă în mod
sîntem împrejuraţi) redă mai bine sensul textului grec. consecvent gr. paideiva (certare în 12:7, învăţătură în 12:8). ♦
Termenul copil (gr. novqo", pl. copii NTB şi copili BIBL.1688;
12:2 cf. ngr.  kovpelo" ‘bastard’) are în româna veche sensul de
Gr. katafronevw are de regulă un sens mai puternic decît ‘copil nelegitim’ (fecior din curvie BIBL.MICU). După unii
cel întîlnit în primele traduceri româneşti (nu gîndi NTB; cercetători, cea mai timpurie ocurenţă a acestui termen
negîndind BIBL.1688), de aceea l-am tradus prin ‘a dispreţui’ datează din 1545, într-un document emis de Radul-Vodă.
(cf. confusione contempta VULG.). ♦ Ruşinea la care se referă Modul în care este întrebuinţat termenul în Îndreptarea legii
autorul epistolei este cea asociată răstignirii, pedeapsă („Cînd se culcă cu muiare afară de casa lui, acela copil ce va
exemplară rezervată îndeobşte celor mai periculoşi criminali ai face se cheamă copil”) l-a determinat pe A. Niculescu să
vremii. În mod paradoxal, Hristos a răsturnat codul social considere că în aceeaşi perioadă copil era folosit atît cu sens
al vremii sale, desconsiderînd ruşinea cauzată de răstignire, denotativ (‘enfant’), cît şi cu sens peiorativ (‘bastard’).
şi a ajuns să şadă la dreapta tronului lui Dumnezeu. Diferenţa dintre cele două sensuri era probabil marcată cu
Prezentarea acelaşi „parcurs”, care include atît răstignirea, ajutorul accentului: copíl vs. cópil. (NICULESCU, TERMENI,
cît şi glorificarea, se întîlneşte în Fil. 2:8-10. Exemplul dat p. 237-238).
de „începătoriul şi săvîrşitoriul credinţeei” (NTB) trebuie
12:9
imitat şi de către credincioşi, fiindcă şi ei sînt înjosiţi şi
desconsideraţi din cauza ataşamentului lor faţă de Hristos. Secvenţa patevre" th'" sarkov" (lit. „părinţii de carne”) îi
denumeşte pe părinţii trupeşti, biologici (ai trupului nostru
12:4 părinţi BIBL.1688). Topica nefirească din NTB (trupurilor
Destinatarilor li se pune în vedere că „lupta” lor încă nu a noastre am avut certători părinţii) îngreunează înţelesul
atins intensitatea maximă, fiindcă niciun membru al versetului.
comunităţii nu a fost adus în situaţia de a-şi vărsa sîngele
pentru Hristos (că încă nu pînă la sînge aţi stătut împotrivă 12:10
BIBL.1688). Acest detaliu poate fi folosit în sprijinul ideii Autorul pune în opoziţie disciplina aplicată de părinţi (în
că, deşi scrisă la o generaţie după cea a apostolilor, epistola puţinea vreame NTB, spre puţine zile BIBL.1688) cu disciplina
provine dintr-un context socio-politic în care martirajul aplicată de Dumnezeu, care are un scop folositor, anume
încă nu este o realitate. ♦ Sf. Ioan Hrisostomul comentează de a-i face pe credincioşi să participe la sfinţenia lui: ca să
pasajul astfel: „Nu v-aţi supus încă morţii; pierderea a mers fim părtaşi vieţiei sfinte a lui NTB, ca să ne împreunăm svinţirii lui
pînă la bani, reputaţie, prigonire. În vreme ce Hristos şi-a BIBL.1688. ♦ Secvenţa spre folosul nostru din NTB transpune
vărsat sîngele pentru voi, voi nu v-aţi vărsat sîngele pentru fidel ad commodum nostrum din BEZA 1580. O traducere
voi înşivă. El s-a luptat pentru adevăr pînă la moarte, exactă a textului grec (ejpiV toV sumfevron), care nu conţine
luptînd pentru voi; dar voi încă nu aţi ajuns în primejdii pronumele personal, se întîlneşte în BIBL.1688: spre folos.
care ameninţă cu moartea” (IOAN HRIS., EVR. col. 37-43).
12:11
12:5-6 Gr. eijrhnikov" (‘paşnic’, ‘liniştit’) a fost tradus mai întîi prin
Termenul mîngăiare din NTB, respectiv BIBL.1688, traduce lin (NTB) şi apoi prin de pacea (BIBL.1688). ♦ Participiul
în mod eronat gr. paravklhsi", care în context are înţelesul deprinşi din BIBL.1688 surprinde mult mai bine sensul gr.
696 NOVUM TESTAMENTUM II

gegumnasmevnoi (‘antrenaţi’; cf. exercitati VULG.) decît ca autorul epistolei să fi scris iniţial ejn colh',/ devenit, în
termenul ispitiţi din NTB. urma procesului de transmitere a textului, enjoclh/' (făcînd
pacoste NTB, dodeiaşte BIBL.1688, să facă sminteală
12:12 BIBL.MICU).
Tonul epistolei se schimbă, fiindcă autorul inserează o
scurtă încurajare, menită să ridice moralul ascultătorilor. 12:16-17
Vocabularul folosit în verset este tributar textului din Is. Contraexemplul adus în atenţia destinatarilor este Esau,
35:3, în care profetul anunţă un dublu mesaj: judecată personaj eminamente negativ (curvariu sau spurcat, NTB),
pentru cei răi şi mîntuire pentru cei credincioşi. care în schimbul unei mîncări şi-a înstrăinat taV prwtotovkia
(‘dreptul de întîi născut’ BIBL.CORNIL.1924). ♦ Gr. taV
12:13 prwtotovkia reprezintă un hapax în NT, fiind întîlnit în
Forma „roade” din textul publicat în BIBL.1688 (ediţia doar cîteva pasaje din VT: Fac. 25:31-34 (episodul evocat
patriarhiei) este eronată. Termenul corect este „roate”, de autorul epistolei), Deut. 21:17 şi 1Paral. 5:1. Echivalarea
corespunzînd gr. trociaiv (‘urme lăsate de trecerea roţilor’). lui în limba română le-a pus probleme traducătorilor, după
Metafora folosită de autor trimite la urmele adînci formate cum indică primele versiuni româneşti. Soluţia din NTB
de trecerea succesivă a carelor folosite pentru transport. încearcă să lămurească sensul originalului cu ajutorul unei
Din raţiuni de ordin stilistic am preferat termenul „cărare”. parafraze: destoiniciia naşterei lui dintîi. Prin contrast,
NTB evită literalismul, în favoarea unei traduceri libere: formularea din BIBL.1688 este mai concisă, dar mai opacă:
„îmblaţi derept cu picioarele voastre”. ♦ Gr. ejktrevpw naşterile dentîiu. Îmbunătăţirea adusă de BIBL.MICU se
poate însemna atît ‘a (se) întoarce’, cît şi ‘a se scrînti’. rezumă la înlocuirea pluralului cu singularul: naşterea sa cea
Prezenţa verbului „a vindeca” în acelaşi verset i-a făcut pe dentîiu. ♦ Gr. metavnoia pare să aibă în acest context nu
unii cercetători să considere că autorul epistolei are în sensul teologic întîlnit în cele mai multe traduceri (pocăinţă
vedere al doilea sens, atestat în scrierile medicale (BDAG, NTB, BIBL.1688), ci sensul de ‘răzgîndire’. Deşi cei mai
s.v. ejktrevpw 2: to be wrenched, be dislocated). ♦ Potrivit Sf. mulţi comentatori consideră că termenul metavnoia trebuie
Ioan Hrisostomul, metaforele din v. 13 sînt împrumutate pus în relaţie cu Esau, logica internă a episodului din Fac.
din lumea sportului, ca şi cînd autorul epistolei s-ar adresa 27:30-38 sugerează că termenul grec trebuie pus în relaţie
unor alergători, boxeri sau luptători. Comentatorul cu Isaac. Deşi Esau a căutat cu lacrimi să schimbe decizia
răsăritean consideră că îndemnul trociaV" ojrqaV" poiei'te tatălui său, n-a mai putut determina metanoia (‘răzgîndirea’)
înseamnă „umblaţi drept” (ojrqaV badivzete), adică fără acestuia. Patriarhul a refuzat să revină asupra deciziei sale,
îndoieli, iar prin gr. toV cwlovn (carele-i şchiup NTB; ce e şchiop iar binecuvîntarea a rămas în „patrimoniul” lui Iacov.
BIBL.1688) trebuie să înţelegem de fapt thVn cwleivan
(‘ologire’). Cel care umblă drept împiedică înrăutăţirea 12:18
condiţiei sale şi revine la starea anterioară, în vreme ce un Traducătorul BIBL.1688 a redat în mod incorect doi
olog care aleargă îşi înrăutăţeşte boala. Mesajul acestui termeni din acest verset: gr. gnovfo" (volbură NTB) a fost
verset ar fi deci următorul: însănătoşirea (morală) nu este tradus prin „nori”, iar gr. quvella (‘furtună’, vifor
dincolo de puterile noastre (IOAN HRIS., EVR., col. 209). BIBL.MICU) a fost echivalat prin ceaţă. Pentru a doua
problemă de traducere putem avansa o explicaţie:
12:15 traducătorul va fi citit kuvfella (‘nori de ceaţă’) în loc de
Versetul face tranziţia de la un îndemn general („Urmăriţi quvella, deoarece felul în care e tipărită secvenţa kaiV
pacea”; v. 14) la un avertisment în care întîlnim din nou quevllh/ în BIBL.FRANKF. face posibilă o astfel de confuzie.
verbul uJsterevw (a cădea NTB, a scădea BIBL.1688, a se abate
BIBL.CORN.1924), de această dată în asociere cu un 12:19
complement („harul lui Dumnezeu”). ♦ Folosind partea de Gr. paraitevomai are aici sensul de ‘a cere’, întîlnit şi în
final a versetului din Deut. 29:17 („Nu cumva vreunul Marc. 15:6 (MOULTON-MILLIGAN, BDAG), nu de ‘a
dintre voi să fie rădăcină din care se ridică fiere şi amar!” refuza’.
SEPT.NEC I), autorul îi previne pe credincioşi asupra
influenţei negative venite din partea unei persoane 12:20
(denumite metaforic rJivza pikriva", rădăcină amară NTB, Secvenţa ce să răspundea din BIBL.1688 corespunde gr. toV
rădăcină de amărăciune BIBL.1688), care ar putea aduce în diastellovmenon (‘ce fusese poruncit’, ce li să zicea
sînul comunităţii un spirit de rebeliune. În contextul BIBL.MICU). Porunca la care face trimitere autorul este
veterotestamentar, pericolul avut în vedere de autorul sacru prezentată în Ieş. 19:12-13. ♦ La finalul versetului textul
este idolatria, însă pentru creştinii din sec. I pericolul cel bizantin conţine adaosul h] bolivdi katatoxeuqhvsetai „sau
mai mare era apostazia. ♦ Citatul veterotestamentar nu este cu săgeata să fie străpunsă” (au cu săgeată să să săgeate NTB,
exact, deoarece din secvenţa ejn colh'/ kaiV pikriva/ a fost au cu zvîrlituri să vrea săgeta BIBL.1688), inserat probabil de
păstrat numai al doilea element, transformat în determinant unii scribi care au simţit nevoia să întregească citatul cu
al substantivului rJivza. Pe de altă parte, este foarte posibil ajutorul Septuagintei.
COMENTARII 697

12:21 cerul pe pămînt” (BIBL.ANANIA) deformează sensul


Gr. fantavzw se întîlneşte diateza pasivă cu înţeles activ (‘a originalului, atribuind verbului crhmativzw (‘a avertiza’, ‘a
se arăta’, ‘a apărea’), fiind întrebuinţat mai ales pentru a înştiinţa’, ‘a face cunoscut un mesaj’) înţelesuri pe care
denumi fenomene care depăşesc sfera obişnuitului (i.e. acesta nu le are. În plus, traducerea anulează opoziţia clară
manifestări ale sacrului, teofanii etc.). Participiul toV dintre ejpiV gh'" şi ajp j oujranw'n, prezentă în textul grec.
fantazovmenon a fost tradus după cum urmează: ce i să arăta 12:26-28
NTB, cea ce să năluciia BIBL.1688, cel ce să vedea BIBL.MICU.
Finalul acestui capitol este dominat de o metaforă
12:22-23 eshatologică neobişnuită: „zguduirea lumii”. În versetele
anterioare autorul epistolei i-a îndemnat pe ascultători să
Cea mai timpurie referire neotestamentară la Ierusalimul
nu ignore glasul Celui care vorbeşte, fiindcă stăpînul
ceresc se întîlneşte în Gal. 4:25, parte a unui pasaj care
glasului este cel care, după ce a zguduit cîndva pămîntul, va
combate în mod dur ideea că descendenţii lui Avraam sînt
zgudui încă o dată nu doar pămîntul, ci şi cerul, aducînd
cei care adoptă semnul exterior al legămîntului –
schimbarea (metavqesin, treacerea NTB, primenirea BIBL.1688,
circumcizia. Expresia cea mai sofisticată a acestei teologii
schimbarea BIBL.MICU) realităţilor clătinate (lucrurilor
incipiente, care diminuează importanţa Ierusalimului istoric
nestătătoare NTB, celor ce să clătescu BIBL.1688, celor ce să clătesc
şi glorifică Ierusalimul ceresc, se întîlneşte în Apoc. 21. ♦În
BIBL.MICU). În urma acestui proces vor rămîne numai
NTB finalul versetului (şi cătră multe mii de îngeri) urmează
lucrurile care nu pot fi clătinate (taV mhV saleuovmena, ceale ce
BEZA 1580 (kaiV muriavsin ajggevlwn), al cărei editor a mutat
nu să clătescu BIBL.1688). Realitatea finală, se precizează în
gr. panhguvrei (‘adunare sărbătorească’) în versetul
v. 28, este Împărăţia lui Dumnezeu (împărăţie neclătitoare
următor. Versiunea românească foloseşte un singur termen
NTB, împărăţiia cea nemişcată BIBL.MICU, cf. regnum immobile
(săbor) pentru a reda secvenţa panhguvrei kaiV ejkklhsiva./ ♦
VULG.), pe care creştinii o primesc şi pentru care trebuie să
Secvenţa zbor de zeci de mii de îngeri din BIBL.1688 traduce
fie recunoscători. ♦ Pentru gr. eujlavbeia, etimonul
textul grec muriavsin ajggevlwn panhguvrei (‘adunarea
termenului „evlavie”, întîlnim soluţii precum frică (NTB),
zecilor de mii de îngeri’). ♦ Gr. teteleiwmevnwn se acordă
ruşine (BIBL.1688) sau bună cucernicie BIBL.MICU.
cu dikaivwn şi ar trebui tradus printr-un determinant de
genul masculin (desăvîrşiţi BIBL.CORN.1924), nu feminin sau Capitolul al 13-lea
neutru ca în BIBL.1688 (ceale săvîrşite).
13:2
12:24
Între virtuţile recomandate de autor se numără şi
Gr. rJantismov" (‘stropire’) este înrudit cu rJantivzw, verbul filoxeniva (darea sălaş NTB, iubirea de striini BIBL.1688,
folosit în Evr. 9:13, 19, 21 pentru a denumi stropirea iubirea de streini BIBL.MICU), pomenită de apostolul Pavel în
ceremonială cu sînge animal, conform cerinţelor vechiului Rom. 12:13. Între personajele din VT care s-au arătat
legămînt. În acest verset, „sîngele stropirii” la care se referă ospitalieri faţă de îngeri călătorind incognito se numără
autorul nu este cel al animalelor de jertfă, ci sîngele lui Iisus Avraam, Lot şi părinţii lui Samson. ♦ În secvenţa e[laqon
Hristos, care „vorbeşte mai bine decît Abel”. Deşi autorul tine" xenivsante" participiul exprimă ideea principală, iar
nu dezvoltă afirmaţia, sensul comparaţiei ar putea fi acesta: verbul e[laqon are valoare circumstanţială (ROBERTSON, p.
în vreme ce sîngele lui Abel strigă din pămînt, cerînd 551), înţelegere care se reflectă şi în traducerile româneşti:
pedepsirea crimei comise (Fac. 4:10), sîngele lui Iisus se unii neştiind priimiră în sălaş NTB, neştiind, oarecarii sălăşluiră
varsă nu pentru pedepsirea, ci pentru iertarea păcătoşilor BIBL.1688, neştiind, au priimit oaspeţi BIBL.MICU.
(DBI, p. 2). ♦ Atît NTB, cît şi BIBL.1688 inversează sintaxa
din original, transformînd termenul stropire în regentul 13:3
termenului sînge, drept care ai{mati rJantismou' (sîngele Versetul conţine un indiciu că persecuţiile îndreptate
stropirii BIBL.MICU) devine stropirea sîngelui. împotriva creştinilor au dus la arestarea şi întemniţarea
12:25 unora dintre membrii comunităţii.
Gr. ajpostrevfw are sensul de ‘a se întoarce’ sau ‘a respinge’, 13:4
însă traducerea lui este deficitară atît în NTB (de vom Recomandările privind căsătoria (gr. gavmo", căsătoriia NTB,
încungiura), cît şi în BIBL.1688 (ceia ce urîm). O îmbunătăţire BIBL.MICU, nuntă BIBL.1688) nu diferă în nicio privinţă de
a traducerii întîlnim în BIBL.MICU (nu vom suferi). ♦ Autorul cele întîlnite în iudaism. Autorul distinge între povrnou"
epistolei compară teofania de pe Muntele Sinai (momentul (necuraţi NTB, curvari BIBL.1688, BIBL.MICU) şi moivcou"
în care a fost dată Legea) cu mesajul rostit de Iisus, care (‘adulteri’, curvari NTB, preacurvari BIBL.1688, BIBL.MICU),
vorbeşte din ceruri. Vechii evrei n-au scăpat de pedeapsă al doilea termen fiind rezervat persoanelor care întreţineau
atunci cînd s-au răzvrătit împotriva celui care le vorbea de relaţii sexuale extramaritale cu o persoană căsătorită.
pe pămînt, prin urmare nici destinatarii nu vor scăpa de
judecata lui Dumnezeu, dacă îl părăsesc pe Iisus, cel care le 13:5
vorbeşte din ceruri. ♦ Secvenţa „prin cuvinte le aducea Secvenţa sosască-vă carele-s aiave din NTB este obscură.
698 NOVUM TESTAMENTUM II

Autorul le cere destinatarilor să fie mulţumiţi cu ceea ce au primului avem, de la începutul versetului.
(cf. destuliţi fiind cu cealea ce aveţi BIBL.1688, îndestulaţi cu ceale
ce aveţi BIBL.MICU), cerinţă ce aminteşte de îndemnul lui 13:11
Iisus din Mat. 6:25 sau de observaţia lui Pavel că „dacă Autorul foloseşte prezentul literar (eijsfevretai, să bagă
avem cu ce să ne hrănim şi cu ce să ne îmbrăcăm, ne va fi înlăuntru BIBL.1688, BIBL.MICU; katakaivetai, să ardu
de ajuns” (1Tim. 6:8 BIBL.CORN.1924). O idee similară se BIBL.1688, le ard BIBL.MICU) pentru a discuta realităţi care
întîlneşte în 1Tim. 6:6. ♦ Citatul folosit de autor pentru a-i nu mai sînt practicate în vremea lui. Traducătorul NTB a
mîngîia pe credincioşi provine din Deut. 31:6. În Septuaginta marcat distanţa istorică dintre epoca jertfelor aduse în
verbele sînt la persoana a treia („Domnul Dumnezeul tău, vechime şi epoca autorului cu ajutorul imperfectului (ducia,
Care merge înaintea voastră cu voi şi este între voi, nu te ardea).
va lăsa şi nu te va părăsi” SEPT.NEC I), însă autorul
epistolei a folosit persoana întîi, pentru a da mai multă 13:12
forţă promisiunii făcute de Dumnezeu poporului său. Termenul „oameni” din NTB nu traduce exact gr. laov"
(norod BIBL.1688, BIBL.MICU, populus VULG.2). ♦ Autorul
13:7 face o paralelă între jertfele veterotestamentare şi jertfa lui
Acesta este primul din cele trei versete în care autorul se Iisus, pornind de la o realitate pe care cititorii săi o
referă la conducătorii (mai marii NTB, BIBL.MICU, cunoşteau probabil din tradiţia orală: Iisus a fost răstignit
povăţuitorii BIBL.1688) comunităţii. Aceştia au fost cei care în apropierea cetăţii, dincolo de ziduri, după cum atestă
le-au vestit iniţial cuvîntul lui Dumnezeu şi merită să fie Ioan 19:20. Bruce observă că paralelă este imperfectă, în
luaţi ca pildă de credinţă. Faptul că autorul le cere sensul că animalele de jertfă ale căror trupuri erau arse în
destinatarilor să evalueze ce sfîrşenie au avut viaţa lor (NTB; cf. afara taberei erau totuşi sacrificate în tabără (BRUCE, p.
qui fuerit exitus conversationis ipsorum BEZA 1580), adică felul 380).
lor de vieţuire (istovul petreacerii, BIBL.1688, săvîrşirea vieţii
BIBL.MICU) este un indiciu suplimentar că de la răstignirea 13:13
lui Iisus şi pînă la scrierea epistolei a trecut o perioadă Termenul micşurare din NTB, corespunzînd gr. ojneidismov"
considerabilă, timp în care conducătorii de început ai (ocară BIBL.1688, BIBL.MICU; opprobrium BEZA 1580) este
comunităţii au murit. În mod surprinzător, unii autori probabil folosit de traducător cu sensul de ‘înjosire’. ♦
(BRUCE, p. 20-22) nu iau în considerare elementele din Autorul le cere destinatarilor să accepte ieşirea din
acest capitol atunci cînd discută data cărţii. perimetrul cultic şi religios al iudaismului (identificat
metaforic cu ajutorul termenului tabără), pentru a-şi arăta
13:9 solidaritatea cu Iisus şi atunci cînd sînt trataţi cu dispreţ de
Verbul parafevrw poate fi folosit la propriu cu sensul de ‘a către societate.
duce’, ‘a îndepărta’ sau, metaforic, cu sensul de ‘a seduce’
(BDAG. s.v. parafevrw). În primele versiuni, traducerea 13:15-16
imperativului mhV parafevresqe este imprecisă: să nu vă Faptul că sistemul levitic de jertfe a fost desfiinţat nu
împrejuraţi NTB, nu vă învăluiţi BIBL.1688, să nu vă mutaţi înseamnă că membrii comunităţii nu aduc niciun fel de
BIBL.MICU. ♦ Nu este limpede ce trebuie înţeles prin jertfe. Dimpotrivă, jertfele au fost spiritualizate, căci prin
„multe fealiuri de învăţături şi streine” (NTB), însă partea a Hristos credincioşii îi aduc lui Dumnezeu „jîrtvă de laudă”,
doua a versetului sugerează că autorul contracarează o adică „roada buzelor ce mărturisescu numele lui”
posibilă influenţă iudaizantă prezentă în sînul comunităţii (BIBL.1688). Din categoria jertfelor fac parte, de asemenea,
de credincioşi. Din gama de precepte de sorginte iudaică eujpoii?a (‘binefacerea’; fapte bune NTB, facerea de bine
este selectată doar cea privitoare la kashrut (setul de BIBL.1688, BIBL.MICU) şi koinwniva (‘generozitate’;
prescripţii alimentare prin care se stabileşte ce este şi ce nu milostenie NTB, împreunare BIBL.1688, împărtăşire BIBL.MICU).
este permis pentru consum). Versetul anulează implicit ♦ În NTB versetul 15 este incomplet (să ducem lui Dumnezău
distincţia „curat⁄necurat”, subliniind că inima trebuie laudei), fiindcă echivalentul pentru qusiva (‘jertfă’) a fost
întărită „prin har” (gr. cavriti, cu mila NTB, cu daru omis, probabil în urma unei erori făcute de tipografi. ♦
BIBL.1688, cu darul BIBL.MICU), nu prin „mîncări” (mîncare Felul în care este tradus verbul eujarestei'tai în BIBL.MICU
NTB) care nu le-au fost de folos celor care au „umblat” în (să îmblînzeaşte) poate sugera ideea că Dumnezeu este
ele. ♦ Deşi bebaiovw poate avea în anumite contexte sensul asemenea zeităţilor păgîne care sînt „îmblînzite” cu ajutorul
de ‘a adeveri’ (BIBL.1688), traducerea corectă în contextul jertfelor.
de faţă este ‘a întări’ (NTB).
13:17
13:10 Gr. peivqw (folosit aici la diateza pasivă) are înţelesul de ‘a
BIBL.1688 conţine o eroare de tipar în acest verset: nu avem asculta’, ‘a se supune’. Credincioşilor li se cere să se supună
voie în loc de nu au voie (gr. oujk e[cousin ejxousivan, nu au conducătorilor (mai marilor NTB, povăţuitorilor BIBL.1688,
puteare BIBL.MICU). Eroarea se datorează influenţei mai-marii BIBL.MICU), fiindcă aceştia veghează (priveaghe
COMENTARII 699

BIBL.1688, priveghiiază BIBL.MICU) asupra sufletelor celor adjectivul ajgaqw'/ este însoţit de substantivul e[rgw/, menit să
pe care îi au în grijă şi vor da socoteală de ele. ♦ Partea de clarifice sensul v. 21.
final a versetului (fără de folos iaste voao aceasta BIBL.1688,
aceasta nu vă easte voao de folos BIBL.MICU) ar trebui citită ca 13:22
un condiţional-optativ: „aceasta nu v-ar fi de folos”. Autorul îşi descrie epistola drept lovgo" paraklhvsew"
Pronumele tou'to se referă cel mai probabil la munca de (‘cuvînt de îndemn’; cuvîntul îndemnăriei NTB, cuvîntul
priveghere spirituală desfăşurată de conducătorii mîngîierii BIBL.1688, BIBL.MICU) scris „în scurte cuvinte”
comunităţii. (gr. diaV bracevwn, pre scurt NTB, BIBL.1688, BIBL.MICU). În
Fapte 13:15, verset care descrie sosirea lui Pavel în
13:18 Antiohia Pisidiei, aceeaşi sintagmă denumeşte o predică
Gr. peiqovmeqa exprimă nu o speranţă (nădejduim NTB, ţinută în sinagogă, în ziua de sabat. De altfel, unii
BIBL.1688, nădăjduim BIBL.MICU), ci o convingere. Autorul comentatori consideră că Epistola către evrei are un
este convins că are un cuget bun (cunoştinţă bună NTB, bună pronunţat caracter omiletic (BRUCE, p. 389).
ştiinţă BIBL.1688, bună cunoştinţă BIBL.MICU) şi că trăirea lui
este motivată de scopuri bune. 13:23
Gr. ajpoluvw, folosit pentru a descrie situaţia lui Timotei,
13:19 poate fi interpretat în mai mutlte feluri: (1) ‘a elibera din
Gr. ajpokaqistavnw (hapax legomenon în Evrei) este folosit în închisoare’; (2) ‘a elibera dintr-o slujbă’; (3) ‘a trimite la
NT mai ales pentru a descrie vindecarea unor persoane de drum’ (BDAG, s.v. ajpoluvw). În cazul în care Timotei a
către Iisus (Mat. 12:13, Marc. 3:5, 8:25). În contextul de fost întemniţat, acesta ar fi unul dintre puţinele detalii care
faţă este folosit cu sensul de ‘a înapoia’, ‘a reda’, ‘a restitui’. ancorează epistola în istorie. Din nefericire, autorul nu ne
Nuanţa de pasiv din original (ajpokatastaqw') se pierde în dă alte detalii care să ajute la datarea epistolei.
primele traduceri: ca să mă întornu NTB, ca să sosescu
BIBL.1688, ca să mă întorc BIBL.MICU. 13:24
Ultimele cuvinte ale epistolei sînt rezervate salutărilor
13:20-21 adresate conducătorilor bisericii şi „tuturor sfinţilor” (i.e.
Gr. ajnavgw (‘a ridica’, ‘a înălţa’) este folosit cu referire cu creştinilor): „Spuneţi închinăciune tuturor învăţătorilor
referire la învierea lui Hristos din morţi numai aici şi în voştri şi tuturor sfinţilor” (NTB). ♦ Manuscrisele bizantine
Rom. 10:7. Autorul face referire la tema învierii lui Iisus şi BEZA 1580 conţin următoarea precizare la final: ProV"
numai o singură dată, în aceste versete. ♦ Potrivit lui jEbraivou" ejgravfh ajpoV th'" jItaliva" diaV Timoqevou. Textul
Bruce, precizarea că Iisus a fost adus din morţi „prin se regăseşte şi în primele traduceri româneşti: Scrisă-i la
sîngele legămîntului veşnic” trebuie înţeleasă astfel: „Prin ovreai, din Italiia, pre Timoteiu NTB, Cătră evrei s-au scris de la
înviere Iisus a demonstrat că jertfa lui a fost acceptată de Italia, pren Timotheiu BIBL.1688, Cartea cătră evrei easte scrisă
Dumnezeu, iar noul legămînt a fost întemeiat pe baza din Italiia, prin Timoteiu BIBL.MICU.
acelei jertfe” (BRUCE, p. 388). ♦ În textul bizantin