EGALITATEA DE TRATAMENT ŞI INTERZICEREA DISCRIMINĂRII

Rezumat: Dincolo de realitatea globalizării, de tendinţa epocii moderne de a uniformiza

societatea umană şi a impune aceleaşi valori la scară mondială continuă să persiste dorinţa de
netăgăduit a existenţei conştiinţei naţionale, a identităţii şi apartenenţei la o anumită comunitate
umană, indiferent de elementului de legătură care o formează, fie el religios, lingvistic sau
naţional. Dreptul la libera circulaţie recâștigat o dată cu deschiderea „cortinei de fier”, a dus şi
duce încă la migrarea unui numar foarte mare de oameni dintr-o regiune în alta sau chiar dintr-o
parte în alta a globului, sărăcia şi mirajul occidentului, de asemenea, nu fac decât să accentueze
această realitate. Formarea de noi comunităţi etnice, religioase, lingvistice în paralel sau chiar în
cadrul celor vechi, este o realitate de necontestat a ultimului secol, iar aceste comunităţi devin tot
mai conştiente de identitatea lor, în raport cu majoritatea.

Cuvinte cheie: discriminare, rasism, etnie, migrare

I. Scurt istoric

Înainte de 1940 fiecare stat națiune era liber să hotarască cine putea intra pe teritoriul în care își
exercita suveranitatea și cine dintre străini putea deveni un conațional.

1
Istoria politicii de imigrație arăta că în două momente istorice Franța a fost pe punctul de a alege
politici de preferință etnică explicită.

După cel de-al doilea Război Mondial ca reacție la nazism, toate democrațiile liberale acceptau
să își supună politicile de imigrație la noile norme de drept internațional, astfel ele excludeau
orice selecție a imigrației pe cota etnică sau națională.

Se consideră că în ultimii două sute de ani, Franţa, dintre toate statele europene a primit cei mai
mulţi imigranţi. Mai mult, în 1930, procentul de străini din populaţia franceză era mai mare decât
cel al Statelor Unite.

Franţa a început să primească tot mai puţini imigranţi din ţările europene şi tot mai mulţi de la
fostele sale colonii din Africa de Nord şi de Sud şi din Asia de Sud-Est. Colonialismul a creat cel
mai eficient canal pentru mişcările de migraţie în Franţa. Potenţial major de forţă de muncă s-a
găsit în Maghreb, Senegal, Indochina, Martinica, Guyana Franceză, Insula Reunion. De la
mijlocul anilor 1950, maghrebienii au fost cel mai semnificativ grup de imigranţi în Franţa.1

Pentru a vorbi de minoritatile etnice si drepturile acestora este necesara o definiție a conceptelor,
astfel conceptul de ,,etnie” utilizat masiv în antropologie şi etnologie, este unul recent. Potrivit
lui Richard Molard: „etnia este o comunitate de limbă, de obiceiuri, de credinţe, de valori,
suprapusă peste criteriul spaţial (spaţiu teritorial delimitat)”2.

Etnia definește acei indivizi care sunt considerați de alții ca împărtășind caracteristici comune
care îi diferențiază de alte colectivități dintr-o societate în cadrul căreia dezvoltă un
comportament distinct. Termenul a fost introdus pentru a stabili o distincție fată de rasă ,
întrucât, deși un grup etnic poate fi indentificabil în termeni de trăsături rasiale, el poate
împărtăși și alte caracteristici comune precum religia, ocupația, limba sau politica3.

1
Wodak, R.; Reisigl, M., Discourse and Racism: European Perspectives, Annual Review of Anthropology, Vol. 28,
1999, pp. 175-199.

2
Dinu Balan, Etnie, Etnicitate, Națiune și Naționalism, p.94
3
Dictionar de sociologie, ed. a 2-a, Ed.Univers Enciclopedic, 2003

2
În Franța se evidențiază printre cele mai importante grupuri etnice: latini ,slavi, africani (in
special din Africa de nord), indochinezi, negrii, mulatrii, est indieni, chinezi, amerindieni.4

II. Cum sunt privite minoritățile etnice în Franța

Franța găzduieste una dintre cele mai numeroase minorități de culoare din Europa și cea mai
numeroasă minoritate musulmană și de asemenea rromi. Unul din 10 locuitori ai țării este de
origine arabă sau africană. În momentul ratificării Pactului Internațional cu privire la Drepturile
Civile și Politice, Franța a declarat că art.27 nu este aplicabil. Articolul invocat anunța că Franța
este o republică indivizibilă, laică, democratică și socială. Ea va asigura egalitatea tuturor
cetățenilor în fața legii indiferent de origine, rasă ori religie. Toate credințele vor fi respectate. În
virtutea art.2 Franța nu recunoaște minoritățile.5

III. Cum poate o ţară să stabilească dacă minorităţile sale etnice cresc în populaţie,
dacă nici măcar nu le recunoaşte existenţa?

Franţa se loveşte de această întrebare de mai mulţi ani, notează publicaţia britanică The
Economist. Sub umbrela discursului său egalitar, îşi tratează toţi cetăţenii la fel, refuzând să îi
grupeze pe categorii etnice. Este interzisă prin lege realizarea unor statistici privitoare la originea
rasială sau etnică. Yazid Sabeg, comisarul pentru diversitate al guvernului francez, a creat un
grup al cărui scop este de găsi cea mai bună modalitate de a strânge informaţiile relevante în
acest sens.

Clasificarea oamenilor după rasă nu numai că ar fi anti-constituţională, susţine SOS Racisme, dar
ar şi încuraja discriminarea, nu ar reduce-o; identitatea ar fi redusă la criterii din altă eră, cea a
Franţei coloniale, sau a Vichy-ului. Fadela Amara, ministru francez de origine algeriană, a mers
chiar mai departe, afirmând: ca Republica nu trebuie să devină un mozaic de comunităţi. Cu
toate acestea, tulburarea stârnită de etichetarea etnică îngreunează evaluarea situaţiei
minorităţilor. Informaţiile oferite de recensăminte se referă doar la naţionalitate, nu există date
legate de originea etnică a urmaşilor imigranţilor din Franţa.

IV. Politici de eliminare a discriminării şi de protecţie a minorităţilor etnice în

Franţa

4
http://www.edrc.ro/docs/docs/caietel_minEU-RO.pdf
5
Andreescu, Gabriel, Națiuni și minorități, Polirom, Iași, 2004, pag.58

3
Discriminarea reprezintă un comportament de excludere sau de reducere a accesului unor
indivizi la anumite resurse. În Franța, politicile legate de interzicerea discriminării sunt create şi
puse în aplicare de Ministerul Afacerilor Sociale şi Muncii şi Ministerul de Imigrare.
Preşedintele Sarkozy a numit în funcții importante trei femei reprezentante ale minorităților:
ministrul Justitiei, Rachida Dati, și Fadela Amara, ministrul pentru Suburbiile Frantei, sunt din
Africa de Nord, iar ministrul pentru Drepturile Omului, Rama Yade, este de origine senegaleză.
Însă multe voci afirmă că acestea sunt doar compromisuri punctuale şi că nu există nicio acţiune
concretă în direcţia deschiderii lumii politice pentru minorităţi. Deschiderea elitei sistemului de
învăţământ în faţa minorităţilor este un pas esenţial.
Sistemul francez se mândreşte cu faptul că este o "meritocraţie", deoarece oferă educaţie gratuită
tuturor, însă organizând examene naţionale ce nu iau în considerare rasa, el nu poate oferi niciun
sprijin minorităţilor dezavantajate. Astfel, trebuie operate reforme şi la acest nivel.
Președintele Franței, Nicolas Sarkozy credea că singura metodă de a garanta oportunităţi egale pe
piaţa muncii tuturor cetăţenilor francezi este aplicarea aşa numitei “discriminări pozitive”.
Sarkozy dorea adoptarea unei legi care să asigure şanse egale în câmpul muncii tuturor
cetăţenilor Franţei fără a introduce însă aşa numite cote pe criterii etnice, adică un anume număr
de posturi care să fie rezervate reprezentanţilor minorităţilor6.
În timpul mandatului său din perioada 2005-2007 Azouz Begag, ministru francez al
Oportunităţilor Egale, a promovat politica anti-rasistă în Franţa care punea accentul pe
eliminarea discriminărilor etnice şi culturale în Franţa. Pe întreaga perioadă a ocupării acestui
post, Guvernul a oferit o lecţie cetăţenilor francezi asupra non-discriminării.

V. Concluzii

De-a lungul timpului Franţa s-a caracterizat printr-un număr destul de considerabil de străini pe
teritoriul său, de aceea a fost considerată ca fiind un stat deschis tuturor străinilor.

Insă în ceea ce priveşte minorităţile etnice din Franţa aceastea nu au reuşit niciodată să fie
asimilate poporului francez, Franţa fiind recunoscută ca o ţară care nu recunoaşte drepturile

6
Taguieff, P.A. La force du prejuge : Essai sur le racisme et ses doubles. Paris: Gallimard. Taguieff, P.A. Face au
racisme, Tome 1 & 2. Paris: Gallimard. Tajfel, H.

4
minorităţilor.

S-au promovat diferite politici de promovare a drepturilor, însă Franţa este un stat conservator
care respectă prevederile Constituţiei promovând drepturi individuale, egalitate şi libertate însă
nu a promovat niciodată nişte drepturi universale, colective.

Faptul că Franţa promovează libertatea şi egalitatea în rândul populaţiei poate reprezenta un

paradox, deoarece în Franţa încă mai există unele forme de discriminare.

Dacă tot este un stat ce promovează egalitatea, libertatea consider ca ar trebui să acorde o mai
mare importanţă persoanelor străine ce locuiesc pe teritoriul său şi să ia anumite măsuri asupra
drepturilor şi legilor pe care aceştia la rândul lor trebuie să le respecte.

BIBLIOGRAFIE
1. Dinu Balan, Etnie, Etnicitate, Națiune și Naționalism
2. Dictionar de sociologie, ed. a 2-a, Ed.Univers Enciclopedic, 2003
3. Andreescu, Gabriel, Națiuni și minorități, Polirom, Iași, 2004
4. Taguieff, P.A. La force du prejuge : Essai sur le racisme et ses doubles. Paris: Gallimard. Taguieff,
P.A. Face au racisme, Tome 1 & 2. Paris: Gallimard. Tajfel, H.
5. Wodak, R.; Reisigl, M., Discourse and Racism: European Perspectives, Annual Review of
Anthropology, Vol. 28, 1999

5
6