TEHNICILE FREINET

Lector Universitar Doctor: Ştefănescu Cornelia

Studenti: Arbănaş Sorina Dorina

Antonovici Daniela (Bogatu)

Dumitraşcu Manuela (Băjinaru)

Ionică Simona (Stan)

Mănăilă Roxana Adriana

Şerban Viorica
Date generale

Pedagog și institutor francez, Celestin Freinet (1896- 1966) este fondatorul mișcării școlii
moderne. Freinet a crescut într- un mic sat din sudul Franței. În anul 1912 intră la școala normală
de la Nisa, dar nu o poate termina, deoarece în anul 1915 este mobilizat. Grav rănit la plămâni,
rămâne cu sechele pentru toată viața. În ciuda acestui handicap, Freinet hotărăște să fie învățător
așa cum și-a dorit anul 1919, îl găsim la post intr-un sat din Alpii Maritimi.

Marcat de război atât fizic cat și psihic Freinet are o profundă dorință de schimbare și
aspiră la alte valori: solidaritate, întrajutorare, formarea de ființe responsabile și autonome.
Indignarea sa determină să revoluționeze școală. În articolele sale din anii 1920 el susține că
trebuie să se termine cu o școală închisă în ea însăși în care cunoștințele sunt rupte de orice
realitate și lucrările școlare sunt sterile și nu pregătesc copiii pentru viața adevărată.
Pentru a rupe cu această școală tradițională pe care o denunță Freinet va fi interesat de
inovațiile pedagogice ale epocii sale cum ar fi “Scoala Noua” și “Scoala Socialistă”. Se va
apropia și va cunoaște educația nouă care reunea pedagogi extrem de diferiți: Montessori ,
Dewey, Decroly, Ferriere, Cousinet. Totuși ei împărtășeau anumite principii și anumite valori:
trebuie să plecăm de la aspirațiile și interesele elevilor, să le permitem să devină ființe care
gândesc și viitori cetățeni, să punem elevul în postura de cercetător, deoarece cunoștințele se
construiesc, ascultarea și observația nu sunt suficiente pentru a învăța. Pentru pedagogii Scolii
Noi cunoștințele nu mai sunt sacralizate, ci ele sunt utile pentru rezolvarea unei enigme, a unei
probleme, cunoștințele devenind astfel instrumentul pentru a depăși obstacolele și a înfrunta
dificultățile.
Freinet se înscrie într-o continuitate cu Scoala Nouă, dar în același timp se distanțează
creând o pedagogie dotată cu o originalitate proprie. Inventează o didactică originală cu
mijloacele materiale de care dispune și da o orientare socială pedagogiei sale, dorin să fondeze o
școală a poporului. Pentru el, școala trebuie să promoveze și să experimenteze o nouă concepție
asupra muncii care constituie argumentul primordial al emancipării poporului. În 1928 creează
cooperativa invățământului laie a cărei misiune va fi de a difuza instrumentele pedagogiei și care
el le creează împreună cu alte cadre didactice adepte ale unei școli modern: fișiere școlare, prima
bibliotecă de lucru în 1932.
Militant social sindical și politic, se implică în viața satului său a regiunii, dar și în cadrul
mișcării sindicale a cadrelor didactice.
In plină ascensiune a fascismului în 1935 , Freinet este obligat să părăsească învățământul
public și creează împreună cu soția sa Elise o școală populară private la Vence. Găzduiește aici
mai ales că copiii spaniolilor refugiați
În 1947, Freinet creează L'Institut Cooperatif de l'Ecole Moderne , care este o rețea
cooperativă a cadrelor didactice și care a permis practicilor educative să evolueze și să fie încă
actuale.

2
 In 1957 se creează Federation Internationales des Mouvements d'Ecole Moderne care
numără astăzi în jur de 50 de mișcări naționale Freinet din lume.
Celestin Freinet se stinge din viață în 1966, dar pedagogia sa continuă să trăiască și să se
dezvolte în mod cooperativ prin implicarea a mii de dascăli de la toate nivelurile din întreaga
lume aceste practice educative, oferind piste de muncă și de reflecție pentru a gândi scoala altfel.

Principiile fundamentale ale pedagogiei Freinet

Pedagogia Freinet nu se reduce la o acumulare de tehnici care sunt necesare, dar nu și
suficiente, pentru a da viață unei practici alternative a educației, socializării și a învățării în
mediul școlar. Când vorbim despre “spiritul Freinet” sau despre pedagogia Freinet facem
referință la existența câtorva mari principii care dau sens tehnicilor utilizate în clasă. Principiile
privesc finalitățile educației școlare, de predare - învățare aplicate, dispozitivele de interacțiune și
socializare care se construiesc în clasă.

1. Principiile care stau la baza finalității școlii

 Școala deschisă spre viață

Este o pedagogie deschisă spre exterior. Copilul nu trăiește numai în școală,
această pedagogie ținând seama de mediul său familial, cultural și social, permițând să
vorbească, să facă propuneri referitoare la aceasta.
 Educația Muncii
Educația trebuie să își găsească motorul esențial în muncă, o muncă creatoare, liber
aleasă și asumată. În cucerirea autonomiei care trebuie să învețe să-şi fixeze singur
obiective, în loc să aștepte să fie mereu impuse din exterior. Școala devine un loc de
producție decis cooperativ de copii prin creații, cercetări, deprinderi dobândite, ea este
astfel pregătire pentru o lume a muncii în care fiecare va putea participa la luarea
deciziilor.
 Școala populară
Freinet a prefigurat o școală primitoare pentru toți, denunțând inegalitatea socială,
militanții școlii moderne au rămas fideli prin voluntarismul lor, ambiției democratizării
învățământului, a reușitei școlare, a dobândirii de cunoştinţe și a socializării.

3
2. Principii de bază, privind învăţarea

Pedagogia Freinet este o şcoală modernă care pregăteşte copiii de azi să trăiască în lumea
de mâine şi e fondată pe valori universale: responsabilitate, autonomie, cooperare, întrajutorare.
Este centrată pe copil luând în considerare cele trei componente ale personalităţii sale: unicitate,
diversitate, globalitate.De aici decurg cele patru principii ale alternativei pedagogice Freinet.
Astfel,cei patru “piloni” pe care se spijină pedagogia Freinet sunt:centrarea școlii pe elev,
pedagogia muncii motivate, pedagogia comunicării și cooperării, pedagogia personalizării
activității școlare.

Școala modernă preconizată de Freinet și continuată de dascălii militanți privilegiază o

abordare pedagogică care se structurează în jurul proiectelor individuale și colectivecare dau sens
activității.

Copiii și elevii învață prin plasarea lor în situații variate plecând de la interesele și
întrebările lor. Astfel, Freinet preconizează un demers natural al învățării bazându-se pe o
organizare cooperativă care determină o anumită dinamică a muncii. Pentru Freinet interacțiunile
între elevi (întrajutorarea, munca în doi, tutoratul ) facilitează înțelegerea competențelor și a
cunoștințelor de dobândit.Cu ajutorul adultului și al grupului, elevul este actorul învățărilor sale.
El își stabilește proiectul,alege instrumentele,își crează situațiile, își organizează munca și se
autoevaluează. Elevul este pus astfel în situația de a se responsabiliza. El conștientizează ce
competențe posedă și care sunt dificultățile pentru atingerea obiectivelor muncii sale.

Pedagogia Freinet nu are ca punct de plecare aplicarea unei concepții preconstituite, ci

căutarea de soluții la probleme importante ale activității școlare, soluții impuse de viață, care au
fost fundamentate ulterior sub aspect teoretic. Pedagogia Freinet nu se reduce la o acumulare de
tehnici care sunt necesare, dar nu și suficiente, pentru a da viață unei practice alternative a
educației, a socializării și a învățării în mediul școlar. Când vorbim despre spiritul Freinet sau
despre pedagogia Freinet facem referință la existent câtorva mari principii care dau sens
tehnicilor utilizate în clasă. Aceste principia privesc finalitățile educației școlare, practicile de
predare-învățare aplicate, dispozitivele de interacțiune și socializare care se construiesc în clasă.
Principiile care stau la baza finalității școlii sunt: școala deschisă spre viață- este o pedagogie
deschisă spre exterior; copilul nu trăiește numai în școală această pedagogie ținând seama de
mediul său familial, cultural și social, permițându-i să vorbească, să facă propuneri referitoare la
aceasta; educația muncii- educația trebuie să își găsească motorul esential în muncă, o muncă
creatoare, liber aleasă și asumată. În cucerirea autonomiei fiecare trebuie să învețe să-și fixeze
singur obiective în loc să aștepte să îi fie mereu impuse din exterior. Școala devine un loc de
producție decis cooperativ de copii prin creații, cercetări, deprinderi dobândite; ea este astfel
adevărata preg[tire pentru o lume a muncii în care fiecare va putea participa la luarea deciziilor;
școala populară – Freinet a prefigurat o școală primitoare pentru toți, denunțând inegalitatea
socială.

4
 Principiile de bază privind învățarea în alternativa Freinet sunt tatonarea experimentală,
exprimarea liberă, metoda naturală, cooperare și comunicare.

Unul dintre principiile importante ale pedagogiei Freinet este CENTRAREA ȘCOLII PE
ELEV/ PEDAGOGIA CENTRATĂ PE ELEV

“Veţi fi la nivelul copiilor. Îi veţi vedea cu ochi, nu de pedagog şi de şef, ci cu ochi de om şi

de copil şi veţi reduce imediat, prin acest fapt, distanţa periculoasă care există, în clasele
tradiţionale, între elev şi profesor” spune Freinet.
Coborât de la catedră, profesorul este mai prezent şi mai important, căci el trebuie să creeze
neîncetat. Educatorul urmează să se adapteze la trebuinţele copilului, să ia în considerare
interesele şi înclinaţiile sale. Învăţătorul ajută şi nu controlează, ameninţă, atenţionează, sau
pedepseşte. În timp ce alte încercări de aplicare a principiului centrării școlii pe elev au fost de
scurtă durată, lăsând transformarea radicală a școlii implicate în el în stare de deziderat oarecum
utopic, Freinet are meritul de a-l înscrie la baza pedagogiei sale. El a remarcat că, deși ideea
plasării elevului în centrul preocupărilor școlare nu estenouă, ea a rămas în întregime “verbală și
teoretică”, adăugând că “realizează astfel ceea ce alții nu au știut decât să definească și să
precizeze.”
Principiul centrării școlii pe elev este urmat în mod consecvent de Freinet din convingerea
că educația este ireductibilă la simpla transmitere de cunoștințe considerate ca imuabile, care
însă, în realitate, sunt perimabile. Rolul cunoștințelor constituite, ca și al profesorului și al
mediului ambiant, arată Freinet, este să ajute elevul să își construiască structurile mentale care să
îi permită să-și formeze cultura necesară; și aceasta nu printr-o supunere docilă la cunoștințe, ci
prin dominarea lor.

Locul important acordat de școala tradițională materiei de memorat este luat, așadar, în
viziunea pedagogică a lui Freinet, de crearea posibilității ca elevul să-și dezvolte la maxim
capacitățile prin folosirea, într-un mediu educativ adecvat, a unui material și a unor tehnici care
să asigure împlinirea acestui scop. Soluția indicată de Freinet nu reprezintă o schimbare oarecare
în funcționalitatea școlii, ci o răsturnare totală a opticii educative și a metodologiei
corespunzătoare. Răsturnarea constă în trecerea de la poziția centrală a profesorului și de la tipul
de activitate și de disciplină decurgând din aceasta, la poziția centrală a elevului antrenat într-o
activitate școlară fondată pe experiența sa, pe nevoile și posibilitățile sale și ghidat de profesor.

Centrarea școlii pe elev are consecințe care se propagă în întreg ansamblul activității
școlare: se înlătură conceperea elevului ca un simplu recipient în care dascălul toarnă cunoaștere
eventual până la “umplere”-și, împreună cu aceasta, conceperea reducționistă a școlarității ca
fiind excesivă, dacă nu exclusivă, instructivă; totodată, dispare caracterul nemotivat,
silnic,coercitiv al muncii școlarului.

5
ROLUL PROFESORULUI

Plasarea elevului în centrul școlii, al clasei, este însă o răsturnare care induce numeroase
alte modificări esențiale în viața școlii. Una din aceste consecințe este schimbarea locului
profesorului, care fusese de secole centrul lumii școlare.

Reconsiderarea locului și rolului profesorului în cadrul clasei determină stabilirea unei noi
relații pedagogice profesor-elev, schimbare meritând într-adevăr să fie comparată cu revoluția
coperniciană. Dacă în învățământul tradițional profesorul este axul în jurul căruia gravitează
întreaga acțiune pedagogică, rolul elevilor reducându-se la ascultarea și memorarea spuselor lui,
în concepția lui Freinet, elevul devine centrul clasei, revenindu-i un rol activ în învățare, iar
profesorul trebuie să se adapteze la trebuințele elevului, să ia în considerare interesele și
înclinațiile elevului.

În pedagogia Freinet rolul profesorului este riguros și considerabil în faza organizării

clasei, în așa fel încât să permită fiecărui elev să lucreze liber; profesorul “impune” numai “la
plecare”. În rest, în locul unei relații bazate pe autoritatea dascălului și pe supunerea
necondiționată a elevului față de acesta, Freinet stabilește o relație pedagogică bazată pe
înțelegere, încredere, cooperare. În concepția lui, profesorul nu mai este un superior care recurge
la constrângere, ci un elev mai mare printre alți elevi, muncește în mijlocul lor, îi îndrumă, îi
ajută.

Freinet introduce în clasăunclimat nou asociind profesorul și elevii în realizarea de sarcini

comune. El modifică și relațiile dintre elevi, considerate elementul major al dinamicii clasei.
Relația elev-elev, elev-profesor și inversdevine foarte importantă în clasa unde se aplică o
pedagogie a grupului, pe care Freinet îl consideră factor de stimulare a activităților elevului.
Consecvența și tenacitatea aplicării principiului centrării școlii pe elev care
antreneazăschimbarea totală a rolului profesorului, a relațiilor profesor – elev prin integrarea ei
într-o pedagogie a grupului constituie particularități importante ale pedagogiei Freinet.

Există la Freinet o permanentă preocupare pentru reușită, o atenție deosebită acordată

evitării eșecului școlar prin relevarea cauzelor care-l generează. Pentru a ajunge la succes, elevul
trebuie ajutat și încurajat”organizând în jurul lui munca și viața, bazându-te pe posibilitățile sale,
chiar și cele mai modeste.”

PEDAGOGIA MUNCII MOTIVATE O altă dimensiune importantă a pedagogiei

Freinet este reabilitarea muncii, școala Freinet fiind o școală a muncii. El preferă munca în locul
jocului. Prin excluderea din start a muncii-corvoadă și printr-o analiză aprofundată a incidenței
plăcerii și suferinței asupra muncii școlare, Freinet ajunge la concluzia că munca autentică
include și elemente de joc, motiv pentru care a numit-o munca –joc.

6
 Educaţia trebuie să-şi găsească motorul esenţial în muncă creatoare, liber aleasă şi
asumată. În cucerirea autonomiei fiecare trebuie să inveţe să-şi fixeze singur obiectivele, în loc
să aştepte să-i fie mereu impuse din exterior.

Aceasta trebuie să aibă drept punct de plecare copilul real cu nevoile sale fireşti, efortul
celui educat fiind comparat cu respiraţia voluptoasă a aerului sonor „al unei dimineţi de
primăvară”. Şcoala trebuie să asigure continuitatea cu valorile trecutului.Disociind între joc-
muncă și muncă-joc, Freinet a demonstrat că numai cea din urmă, realizată cum trebuie, leagă
școala de viață și asigură dezvoltarea personalității.
Școala Freinet crează astfel ateliere specializate destinate unor activități diferite, care se
îmbogățesc și se diferențiază pe măsură ce vârsta elevilor crește. Din acest punct de vedere
pedagogia Freinet ajunge să reconsidere ideile de concentrare, efort, oboseală, plictiseală,
disciplină și pune în termeni noi problema înzestrării tehnice a școlii, pentru înlocuirea
învățământului livresc și opresiv cu unul liber și creativ.

PEDAGOGIA COMUNICĂRII ȘI COOPERĂRII Pedagogia Freinet ia în considerare

dorința copilului de a-și exprima gândurile și emoțiile, prin limbaj oral, scris, prin limbajul
corpului, prin activități plastice sau artistice. Rând pe rând, copilul este emițător și receptor în
actul de a produce sau de a asculta; prin exprimare și comunicare copilul învață să se cunoască și
să se facă cunoscut în unicitatea sa.

Exprimarea și comunicarea sunt strâns legate, așa cum sunt scrierea și lectura, când un
copil citește ceea ce un alt coleg a scris, în cadrul jurnalului/ ziarului sau a corespondenței
școlare: copilul este motivat să scrie pentru că știe că un alt coleg îl va citi. Activitățile de
exprimare își găsesc plenar locul în întreaga activitate a zilei.Libera exprimare nu este invenţia
unui elev deosebit de creativ, ea este manifestarea însăşi a Vieţii. Libera exprimare pedagogică
trebuie să permită fiecăruia să-şi redea sentimentele, emoţiile, impresiile, cugetările, îndoielile.
Toţi copiii, dacă n-au fost încă descurajaţi, percep nevoia şi dorinţa de a se exprima, de a
comunica între ei cu instrumentele de care dispun (vorbirea, scrisul, desenul etc).

Mijloace de realizare:

 Ce este nou? Și prezentările zilnice

 discuții și dezbateri
 ziarul clasei
 corespondența școlară
 creații artistice
 expuneri și conferințe

Activitățile de comunicare permit copilului să redea limbajului oral și scris funcția lui
primară și să ia în considerare pe celălalt prin construirea relațiilor semnificative.Pedagogia

7
Freinet reconstruiește procesul didactic-educativ pe ideile de exprimare și comunicare, aratând că
acesteasunt nevoi naturale, pe care școala legată de viață trebuie să le cultive sistematic.

Libera exprimare și comunicare sunt dezvoltate la Freinet, adversar al verbalismului, prin

privilegierea limbajului scris. În compensație oarecum, continuatorii lui Freinet tratează astăzi
amplu problemele oralității ca demers global de comunicare și de cooperare, fără a înceta însă să
combată lipsa de mesaj. Pedagogia Freinet stimulează astfel perfecționarea tuturor mijloacelor de
exprimare și comunicare.Clasele Freinet se caracterizează prin străduința de a pune la îndemâna
elevilor tehnici diversificate de facilitare a comunicării în interiorul și în afara clasei.

COPILUL AUTONOM ȘI RESPONSABIL Pedagogia lui Freinet se sprijină pe un spațiu

organizat și gândit să permită învățarea autonomiei. Este vorba de crearea ambianței de lucru cu
acces liber la spațiile și materialul necesar învățării. Utilizarea zilnică a unui material specific
oferă elevilor posibilitatea să se organizeze, să se auto-corecteze și să se evalueze. Organizarea
dezbaterilor, a timpilor de discuții permite cuvântului să circule liber, fără a fi cenzurat.
Multitudinea punctelor de vedere este luată în considerare. Exprimarea liberă duce la “creșterea
copilului” în respectul pentru alții și pentru sine.

COOPERAREA – ORGANIZAREA COOPERATIVĂeste o constantă cu valoare de

principiu al pedagogiei Freinet. Toate tehnicile Freinet presupun colaborare, schimb de idei și de
activități, adică ”viața cooperantă a clasei” care permite realizarea obiectivelor de socializare, de
educare civică a elevilor.

Pedagogia Freinet are la bază gestionarea cooperativă a clasei, care îi permite articularea
activităților colective cu cele individuale. Cooperarea îi face pe copii/ elevi solidari în munca lor
de realizare a proiectelor comune. Ea favorizează întrajutorarea, dialogul, pune în evidență
responsabilitățile individuale si colective. Copilul/ elevul este perceput ca un cetățean în
devenire; astfel, clasa este o mini-societate, unde fiecare trebuie să fie actor” pe de-
adevăratelea”, trebuie să își exercite responsabilitățile, să analizeze problemele grupului, să
propună soluții și să aibă inițiative. Astfel, fiecare va învăța să își dezvolte abilitățile sociale
indispensabile vieții de grup.

Mijloace de realizare:

 consiliul clasei
 bilanțul colectiv
 munca în echipă
 proiecte colective
 sarcini și responsabilități
 ateliere în tutorat

8
 Pedagogia Freinet realizează astfel o pregătire pentru activitatea de grup, pentru munca în
echipă. În optica inovatoare a lui Freinet, grupul este important pentru că favorizează punerea în
comun a experiențelor individuale, și prin aceasta, o interacțiune structurată între membrii lui.
Fiecare elev se poate află în situația ca, în funcție de preocupări, să aparțină mai multor echipe în
același timp.

Complementaritatea indivizilor unui grup cooperativ explicitează metafora lui Freinet că

“fiecare elev poate ajunge la timpul său să se situeze în fruntea plutonului.”Justețea viziunii
pedagogului francez, care stă la baza preocupărilor sale de a asigura realizarea potențialităților
fiecărui elev, de a exploata diferențele individuale sunt confirmate de teoria inteligențelor
multiple a lui Gardner. Acesta demonstrează că diferențele existente în plan cognitiv între elevi,
considerate multă vreme obstacole în calea educației pot, dimpotrivă, să o favorizeze.

Pedagogia cooperării constituie o parte importantă a concepției lui Freinet, din al cărui
punct de vedere viața cooperativă a școlii permite atât integrarea individualității elevului, cât și
perfecționarea socială. În primul rând, ea îl învață pe elev să-și îndeplinească rolurile într-un
grup organizat și interactiv și, în general, să se simtă în largul lui în public. Prin cooperare se
educă curajul de a asuma riscuri cu simțul necesar al responsabilității și obișnuința de a asculta
și respecta opiniile altora, de a accepta egalitatea/diferența prin învățarea toleranței față de cei
egali și de cei diferiți.

PEDAGOGIA PERSONALIZĂRII ACTIVITĂȚII ȘCOLARE

Punctul forte al pedagogiei Freinet este personalizarea activității școlare care reprezintă
condiția și consecința legării școlii de viață și, prin aceasta, condiția succesului tuturor elevilor, a
eliminării frecventului și durerosului eșec școlar.Munca individualizată este una din tehnicile de
învăţare ale pedagogiei Freinet care vizează plasarea copilului în centrul sistemului educativ,
ţinând seama de achiziţiile sale, de ritmurile şi de capacitatea sa de a deveni actor al propriei
învăţări.

Copilul nu va fi supus modelelor prestabilite, ci acceptat ca atare, cu personalitatea

lui.Organizarea muncii într-o clasa Freinet favorizează autonomia, responsabilizarea și
individualizarea învățării. Munca este organizată astfel încât elevul să beneficieze de alocarea
unui timp pentru munca individuală, în grup sau în colectiv. În funcție de evoluția lor școlară,
elevii devin din ce în ce mai mult capabili să-și planifice munca în cadrul planului de muncă
săptămânal pentru realizarea lucrărilor lor, îmbinând libertatea și constrângerile. Dascălul are
funcția de ghid, urmărind progresul fiecăruia, îmbinând nevoile și mijloacele. Lui îi revine
sarcina de a organiza spațiul care favorizează munca cooperativă și autonomia prin acces la
instrumente, la materiale, cu respectarea diferitelor activități ale zilei. Începând de la grădiniță,
copiii experimentează acest demers. Pe întreg parcursul școlar, elevii practică auto-corectarea,
învață să se auto-evalueze și sunt capabili să facă bilanțul învățărilor de orice fel.

9
 Mijloace de realizare:

 planificare (plan de munca și bilanț)

 utilizarea fișelor auto-corective
 organizarea spațiului
 evaluarea formative ( brevete și auto-corectarea)
 responsabilități
 creații diverse

Freinet incriminează cu deplină îndreptățire uniformizarea învățământului ca o amagire al

cărei preț este considerabil și argumentează ingenios importanța considerării diferențelor
individuale, de unde necesitatea unei pedagogii diferențiate. Pedagogul francez militează pentru
îmbinarea muncii școlare individualizate cu activitatea de grup și crează tehnici adecvate pentru
realizarea fiecăreia dintre ele. Opțiunea pentru munca individualizată/ colectivă în școală depinde
în principal de obiectivul urmărit: elevul lucrează singur când își însușește cunoștințe de bază și
în grup când realizează o muncă de aplicare a lor, de informare sau de cercetare.

Referindu-se la locul învățării personalizate în pedagogia Freinet, Jean-Francois Grande o

definește în funcție de “3 mari axe pedagogice: munca personalizată este individualizată,
socializată, creativă.”Individualizatăeste în măsura în care este centrata pe persoană, pe
configurația sa culturală anterioară, precum și pe dorințele, nevoile și gusturile sale. Sub acest
aspect favorizează autonomia și autoresponsabilizarea. Socializată – fiind implicată într-o
dinamică colectivă, incită la cooperare în detrimentul competiției.Munca personalizată este
creativă pentru că se bazează pe activitatea de exprimare, de imaginație, pe care le
impulsionează, în același timp cu experiența tatonată. Grande arată că prin alocarea unui timp de
muncă personală, pedagogia Freinet scoate elevul de sub injoncțiunea permanentă a explicațiilor
profesorului, îl eliberează de autoritarismul adultului, îi permite să se autoconstruiască.

În sprijinul personalizării învățării, Freinet a creat mijloace practice adecvate. Alături de

textul liber, broșurile colectiei BT(Biblioteque du Travail/ Biblioteca de Muncă)- adevărate
reviste adresându-se elevilor de toate vârstele și chiar adulților, menite să servească la depășirea
orizontului limitat al manualelor, la îmbogățirea și adecvarea documentării școlare.

TATONAREA EXPERIMENTALĂ

“Tatonând, copilul caută fără încetare, conștient sau nu, răspunsul esențial și constructiv la
problemele complexe pe care i le pune viața.” (C. Freinet)

Copilul este, prin natura sa, experimentator. El începe în mod spontan prin tatonare care
evoluează de la forma primară prin încercări și erori spre forme superioare, mai elaborate.Copilul
înțelege că erorile fac parte integrantă din procesul de învățare și că acestea nu sunt percepute ca

10
eșecuri. Reușitele îi dau încredere determinându-l să progreseze în mod natural. Această continuă
experimentare permite copiilor să emită și să își modifice propriile ipoteze, conducând astfel la
construirea cunoștințelor personalizate și a cunoștințelor comune.

Mijloace de realizare:

 metoda naturală de lectură

 metoda naturală de scriere
 munca asupra erorilor și auto- corectarea
 textul liber și caietul scriitorului
 ateliere: activități manuale, cercetare, creații
 plan de muncă: fișier auto –corectiv
 creații matematice
 proiecte personale, în echipă sau collective
 întrajutorare și schimb de cunoștințe

Fundamentală în concepția lui Freinet este și convingerea că legea oricărei învățări este
tatonarea experimentală- în înțelesul de experiență “ pe dibuite”. El argumentează necesitatea
inversării sensului operației de învățare, cel puțin în faza incipientă: în loc de a se introduce
învățarea din afară, să fie produsă din interior, în loc de impregnarea minții elevului să fie
preferate exprimarea, construcția, creațiile lui, ceea ce favorizează succesul datorită ”aportului
decisiv al vieții”, al experienței personale a copilului.

Învățarea prin tatonare experimentală este numită de Freinet “metoda naturală”, el admite
că acest proces poate fi perfecționat și accelerat de un mediu ajutător, dar esențială este
experiența personală. Această convingere a lui Freinet conține o supraevaluare a experienței
trăite pentru atenuarea căreia, el face loc unui al doilea stadiu de învățare constând în însușirea
experienței altora prin imitație sau prin lectură.

Din această teorie despre învățare transpare o oarecare neîncredere în rolul abstracțiilor, ca
și o marginalizare a cunoșterii constituite. Continuatorii lui Freinet rețin din ideea tatonării
experimentale că orice individ, plasat într-un mediu material și uman favorabil, caută să
cunoască prin tatonare (adică prin încercări, analiză, ipoteză, verificare individuală și colectivă).
Prin această căutare, el își construiește o zestre mentală și își integrează cunoștințele pe căile care
îi sunt proprii.

11
Tehnicile pedagogiei Freinet
O tehnică sau o metodă?

Freinet definește metoda ca fiind„ un ansamblu definitiv stabilit de către inițiator, pe care
trebuie să-l luăm așa cum este și numai autorul are autoritatea să-i modifice datele”. Astfel
Freinet vorbește de „tehnici” și nu de metodă,deoarece tehnicile evoluează.Freinet preferă să
vorbească despre pedagogie și de tehnici, iar în momentul de față toată lumeaconsiderăpedagogia
Freinet rodul muncii de cercetare colectivă a tuturor celor care o aplică.Practic putem vorbi de o
activitate permanentă de adaptare a pedagogiei Freinet la activitățile practice de predare-învățare,
cât și la colectivul de elevi.

Tehnicile Freinet au evaluat, dar au rămas fidele valorilor culturale, pedagogice, politice,
ideologice ale începutului și sunt prezente în pedagogia Freinet practicată în zilele noastre.

În „L’ecolemoderne francaise”, Freinet enumeră în ordinea în care el consideră că ar trebui

introduse 28 de tehnici capabile să transforme clasa conform principiului educației prin muncă.
Freinet începe prin desființarea estradei, respectv a catedrei, consituirea clasei cooperative și
introducerea textului liber. De remarcat este faptul că nu există nicio compartimentare între
tehnici ci dimpotrivă trebuie să le vedem în interacțiune permanentă.

CLASIFICAREA TEHNICILOR LUI FREINET

I. Tehnici de exprimare liberă și de comunicare

a) Tehnici de exprimare liberă

b) Tehnici de comunicare

c) Tehnici de analiză a mediului

II. Tehnici de individualizare și de organizare a muncii cooperative

a)Tehnici de individualizare

b) Tehnici de organizare a vieții cooperative

12
I. Tehnici de exprimare liberă și de comunicare

A. Tehnici de exprimare liberă

Exprimarea liberă pomește de la experiment, după care se adaugă noi tehnici dacă e cazul,
pe care copilul le deprinde.

l. Desenul liber

La fel ca la toate tipurile de exprimare liberă copilului nu i se impune nimic, el

experimenteazătehnici care îi imbogățesc modul de exprimare. După ce se realizează creațiile
libere ele sunt afișate astfel încât toată lumea săle poată vedea, să le poată comenta, să aducă
opinii critice sau se le admire pur și simplu. Cadrul didactic are rolul de consilier astfel încat
copilul să-și pună cât mai bine în valoare originalitatea. (Barrd, 2001 , p.34).

2. Dezbaterea

Se stabilește, în grup, o tema de discuție care va fi dezbătută de întreg colectivul clasei ( se

pot stabili mai multe teme în funcție de decizia și interesul clasei și se discută simultan). Copilul
învațăsă se exprime, dar cel mai important, învață să asculte. Rolul dascălului e să asigure
participarea tuturor la discuție și deprinderea de a asculta respectându-i pe cei care vorbesc.

3. Textul liber

Freinet nu este de acord cu faptul că elevul trebuie mai întâi să stăpânească un anumit
număr de expresii sau reguli gramaticale înainte de a scrie câteva idei pe hârtie. În clasele
primare copilul trebuie să învețe să se exprime prin intermediul textului. "Textul liber trebuie să-i
permită copilului să se dezvolte de la un nivel mental și afectiv redus la demnitatea unei ființe
capabile să-și construiască personalitatea și să-și orienteze destinul." (Freinet 1964, p.2l) .Putem
spune că textul liber îl ajută pe copil să se construiască interior și să-și exprime trăirile.

Textul liber este o compunere pe care copilul o face atunci când simte nevoia și nu are o temă
dată. Dar nu trebuie confundată cu compunerea liberă.Textul liber poate să apară doar atunci
când sunt create anumite condiții, e nevoie de un anumit climat care nu poate exista decât atunci
când există libertate de acțiune. De asemenea copilul trebuie să conștientizeze faptul că el trebuie
să devină un factor activ al propriului proces de învătare, după cum trebuie să înțeleagă că el are
deja ceva de spus ca membru al comunității în care trăiește.

Textul liber se prezintă sub diverse forme:

- Textul felie de viață

Poate avea ca subiect un moment imponant din viața copilului: o călătorie, o naștere, un
deces,prima lecție de înot, o ceartă...

13
- Textul reportaj

În pedagogia Freinet copiii sunt mereu in situația de a răspunde unor provocări (ziarul școlar,
corespondența.. . ) pentru care trebuie să facă cercetări asupra mediului înconjurător. Cercetările
le face punând întrebări despre diverse aspecte ale vieții. "... ni se deschid o sumedenie de piste,
iar subiectele pentru texte abundă în toate domeniile, trebuie doar să te hotărăști ce să alegi."
(Freinet,1964, p.55).

- Textul poetic

Este textul în care copilul poate da frâu liber imaginației și trăirilor sale interioare.

- Textul imaginar

Poate fi o poveste.

Textul liber poate fi exploatat în diverse feluri. În mod tradițional, in clasa Freinet, textele
sunt prezentate în fața clasei, ceea ce reprezintă un bun exercițiu natural de citire: "Autorul
citește în mod natural cât mai bine, pentru că dorește să își pună în valoare propria creație. I se
întâmplă chiar să corecteze în timp ce citește o frază care i se pare că șchiopătă sau că e
nerterminată. Dacă în timpul lecturii se oprește la un cuvânt ilizibil, aceasta va fi o lecție: va
înțelege că trebuie să corecteze un scris mâzgălit și indescifrabil"(Freinet 1964, p.57). Astfel
lectura textului liber este un element central al socializării prin exprimare liberă. Dacă un copil
are dificultiți când trebuie să citească cu voce tare, un alt copil sau chiar cadrul didactic își asumă
lectura. În felul acesta copilul în dificultate va înțelege că are calități într-un domeniu dar trebuie
să muncească mai mult acolo unde sunt deficiențele.

După ce textele se citesc în fața clasei se aleg, conform criteriilor clasei și nu conform
criteriilor cadrului didactic,textele care vor fi publicate în jurnalul școlar. Întreaga comunitate a
clasei,din care face parte și cadrul didactic votează, în mod democratic,textul care va fi
piblicat.Chiar dacă nu are valențe pedagogice,textul are puterea de a canaliza atenția și
entuziasmul copiiilor.

Ulterior alegerii, textul poate deveni obiectul unei re-scrieri colective și al unor retușuri
stilistice. Textul liber "nu are valoare decât în măsura în care este un document autentic, este
obiect de socializare, și doar dacă e pretext pentru creșterea și îmbogățirea culturală și
cognitivă."(Freinet,1964, p. 59). Nu se corectează doar greșelile de ortografie și cele gramaticale.
Corectarea colectivăpermite să nu se piardă spontaneitatea copilului. Personalitatea copilului, cu
toată originalitatea ei, rămâne elementară și globală. Copilul este chemat să-și însușească
elementele culturale. Rolul cadrului didactic este ca, pornind de la elanul copilului să-l ajute
intuitiv sau obiectiv să-și exprime sentimentele și cunoștințele care încă nu s-au cristalizat.
Copilul trebuie să aibă sentimentulcă propria sa bogăție se află la baza cunoașterii sale.
Modificarea textului de către grupul-clasă permite o îmbogățire a cunoașterii.

14
Textele care nu au fost alese pentru a fi tipărite pot fi folosite pentru a fi trimise corespondenților
sau se adaugă la culegerea individuală a copilului.

Textul liber este o practică fondatoare a pedagogiei Freinet.

Textul liber nu constă numai în scrierea unui text cu subiect liber. Copilul are
libertatea de a-l scrie sau de anu-l scrie, chiar dacă i se cere, el are dreptul să refuze. Copilul
poare să scrie mai multe texte pe zi sau poate să scrie rar. El îl poate scrie când dorește, cu
respectarea activităților colective programate, în timpul destinat muncii individualizate, în pauze,
acasă. El poate scrie sub ce formă dorește: proză, poezie, bandă desenată,text scurt sau text lung
și poate utiliza ce suport dorește.

Poate decide ce vrea să facă cu textul: trimite la corespondenți, lectura în fața clasei,
afișare, suport pentru lectură sau pentrustudiul limbii în cadrul unui grup sau pur și simplu să-l
scrie în caietul de texte libere. Dascălul nu hotătăște finaliatea unui text fără acordul autorului.

Textul liber nu este evaluat și nici notat. Eventual se fac încurajări pentru ameliorarea
scrisului, continuarea poveștii..

Textul liber: exprimarea liberă a copilului

Textul liber se înscrie într-un demers al libertății de exprimare grupând mai multe
practici: desenul liber, creații matematice, exprimare orală, exprimare corporală, exprimare
muzicală... Copilul are libertate totală de exprimare pentru că are certitudinea că textul său nu va
avea altă finalitate decât aceea pe care el a ales-o, că nu va fi notat, că nu va fi criticat în mod
umilitor da către dascăl sau colegi. Având această libertate de exprimare, textul saă poate
dezvălui problemele cu care se confruntă contribuind astfel la o mai profundă cunoaștere a
elevului de către dascăl.

Textul liber: o practică a comunicării

Dacă elevul scrie poate fi câteodată pentru el însuși, dar cel rnai adesea scrie pentru a fi
citit. .Experiența din clasele Freinet a aratat ca dacă textul are ca flnalitate numai existența sa în
caietul de texte libere,chiar dacă este corectat atrage după sine refuzul copilului de a mai scrie.
Textul este scris pcntru a fi citit, recitit, arătat, este deci un instrument de comunicare prin care
dorim să insuflăm copiilor dorința de a învăța să citească și să scrie. În clasele Freinet există
mai multe finalități posibile:

- Textul este corectat, transcris în caietul de texte libere.

- Textul poate conține probleme personale, atunci este citit și corectet de dascăl și elevul
poate face ce dorește cu el.

- Textul este citit în fața clsei sau a unui grup.

15
 - Textul este scris pentru a fi ales spre publicare în ziarul școlar.

- Textul esris pentru afi trimis corespondenților.

Textul liber: un mijloc de învățare

Dascălii Freinet practică scrisul zilnic în clasele lor. Scrisul însoțește învățarea lecturii și chiar o
precede. Copilul care își vede dascălul, care scrie la tablă textul său, face legătura între cuvânt și
transcriere scrisă. El descoperă aspectul social al scrierii ducând textul acasă și descoperind că și
alții pot citi ceea ce el a spus. Începând de la grădiniță, scrisul este propus copilului, obiectivul
fiind dublu: cognitiv și psihologic.

- Învățarea limbajului oral și a limbajului scris; textul liber este dictat educatoarei. La
început copilul va spune „ scrie că duminică am fost în parc și m-am jucat cu prietenii
mei” pentru a ajunge să spună „ Duminică am fost în parc unde m-am jucat cu prietenii
mei.” Practicarea acestei tehnici de la grădiniță îl învață pe copil să-și exprime ideea, să o
spună inteligibil, să o transforme din limbaj oral în limbaj scris.

- Învățarea scrisului ți cititului: Metoda naturală de scriere și citire. Scrierea este un

mijloc formidabil care favorizează practicarea lecturii.

Textul liber: o practică cooparativă

Pentru ca elevul să scrie, textul lui trebuie să fie socializat, adică trebuie să transmită in mesaj
care va fi citit de către alții. De aceea în clasele Freinet învățarea scrisului și cititului sunt strâns
legate de activitățile specifice: corespondența, ziarulșcolar, expunerile copiilor, proiectele de
ieșiri șscolare....Scrierile sunt întotdeauna corectate, transcrise, ilistrate și valorizate.

Textul liber deschide porțile scrisului

Textul liber poate devenipunctul de plecare sau câteodată centrul unor activități ca:

-activități de comunicare: ziarul școlar, corespondența;

-activități de creație: poezie, teatru, mimă,exprimare corporală, exprimare grafică și plastică;

-activități de cercetare și de formare: anchete documentare, expuneri, dezbateri.

Această tehnică a Textului liber poate fi actualizată având în vedere noile tehnologii cu
respectarea caracterului specific al pegagogiei Freinet.

4. Creația sonoră și muzicală

În faza inițială copilul face experimente cu zgomotele, ritmurile și vibrațiile care sunt
folosite camediatori ai exprimării și ai dialogului. Poate chiar să ajungă să-și creeze propriile

16
instrumentemuzicale. În felul acesta permitem culturii muzicale să se instaleze. Pentru a
îmbogăți măiestria muzicală putem adăuga, dacă se simte nevoia, și unele noțiuni tehnice.

5. Exprimare corporală

Copilul trebuie să se acomodeze cu modalitățile de exprimare pe care le oferă corpul nostru.

Copilul își însușește o cultură corporală făcând diverse încercări personale pe care apoi le
împărtășește cu ceilalți membrii ai grupului.

6. Exprimare dramatică

Pe lângdă exprimarea corporală exprimarea dramatică face uz și de alte mijloace: vocea,

recuzita,decorurile, costumele, muzica.

7. Creație manuală și tehnică

Pentru a realiza un proiect un copil trebuie să-și pună imaginația la contribuție pentru a găsi
materialele necesare creației sale precum și pentru a-l realiza. Copilul își dă seama care sunt
caracteristicile și limitele materialelor și astfel ia contact pentru prima data cu conceptele de bază
din știință(fizică, chimie, biologie).

8. Creație audiovizuală

Educația trebuie să-i permită copilului să se inițieze în stăpânirea noilor limbaje evitând
astfel să fiedoar un consumator pasiv de audiovizual. Copilul trebuie să aibă posibilitatea de a
crea pornind de la fotografie, montaj sonor, cinema, video și desen animat.

9. Creație matematică și informatică

Copilului trebuie să-i oferim posibilitatea de a crea probleme matematice sau să creeze
pornind dela instrumente de lucru informatice.

B. Tehnici de comunicare

Tehnicile de comunicare ne permit să realizăm rețele care susțin exprimerea liberă cu

scopul de a face schimburi, de a împărtăși și de a comunica. Astfel corespondența școlară,
însoțită sau nu de jurnalul școlar, este la baza schimburilor școlare. În timpul schimburilor copiii
au posibilitatea să descopere alte zone, descoperiri care la rîndul lor pot deveni motorul textelor
literare care prin faptul că sunt citite reprezintă vectorul exprimării literare libere. Atât ziarul
școlar cât și corespondența devin astfel motivații naturale, pentru că îi permit copilului să se
exprime și să povestească scene din viața de zi cu zi precum și să-și dezăluie trăirile și
sentimentele cele mai profunde. Nevoia de exprimare nu este altceva decât "motorul profund al

17
comportamentului." (Freinet, D6a, p.24). Astfel copilul nu se mai simte constrans să scrie
compuneri pentru a reuși să stăpânească deprinderea de exprimare scrisă.

10. Corespondența școlară

Corespondența se realizează prin scrisori colective și individuale care se schimbă între două
clase.Scrisorile cuprind texte libere, desene, diverse lucrări (anchete, înregistrări, cercetări...).
Uneori scrisorile sunt însoțite de colete. Cu ajutorul materialelor din corespondența copiii cunosc
alte zone,alte obiceiuri,alte moduri de viață, își lărgesc orizontul de cunoaștere și cel cultural.

Corespondența, urmată de schimburile interșcolare, se integrează acelei necesități

imperative de comunicare, deschizând școala spre viață, spre lume, scoțând din izolare atât pe
educator, cât și pe copilul care învață, se educă și se autoeducă. Corespondența școlară
fundamentează scrisul ca un mod de comunicare reală pentru că destinatarul și expeditorul sunt
reali.

Tipuri de corespondență:

- Scrisori individuale,

- Scrisori colective, producții colective (texte, jurnale, panouri, afișe).

Valorizarea scrisorii presupune două aspecte:

-valorizarea colectivă( scrisoarea este citită de către elevi. Se stabilește apoi un plan care pleacă
de la întrebările puse de elevi. Se realizează în comun o scrisoare sub formă de pliant, machetă,
puzzle etc.)

-valorizarea individuală (constă într-o scrisoare de răspuns pe care o întocmește fiecare elev
pentru corespondentul său personal. La început se redactează o ciornă care este corectată de
profesor. Apoi, elevul o transcrie ordonat, coect, lizibil. Scrisorii i se pot adăuga desene, imagini,
pliante, broșuri).

Modalități de corespondență școlară:

- Corespondența între clase( colectivă/individuală);

- Corespondența internațională;

- Circuite sau rețele de corespondență naturală;

- Corespondența sonoră;

- Corespondența video;

- Corespondența prin INTERNET

18
Etapele corespondenței școlare:

- Stabilirea acordurilor între profesorii /învățătorii celor două clase care se referă la
tematica corespondenței și la frecvența acesteia;

- Schimbul efectiv de scrisori între cele două clase; scrisorile pot cuprinde colaje colective
cu informații diverse, fotografii, scrisori personale, mini lucrări realizate de copii, obiecte
diverse specifice zonei în care locuiesc copiii, reviste, pliante, jurnale realizate de elevi,
creațiile elevilor din orele de compunere, diverse înregistrări audio-video,
diafilme,diapozitive, filme de scurt metraj etc.

- Valorizarea conținutului scrisorilor;

- Scrisorile colective pot fi urmate de călătorii-schimb de experiență.

Redactarea unei scrisori presupune:

- elaborarea unui text;

- propune elevilor activități bazate pe real, urmate de un rezultat concret;

- oferă claselor participante la proiect un exercițiu de muncă real, veritabil, motivat.

Copilul nu este un simplu spectator el este producator-actor. Creativitatea și exprimarea

elevilor sunt stimulate, valorificate și comunucate altora. Fiind un act autentic,corespondența dă
sens activității și în același timp trezește dorința elevului de a învăța în mod natural.
Corespondența școlară este o tehnică care permite copilului în primul rând să se exprime și să
comunice.

11. Schimbul școlar

Schimbul școlar este în strânsă legătură cu corespondența școlară. După un schimb de scrisori
copiiisunt încântați să-și primească corespondenții iar aceștia sunt nerăbdători să împartă
impresiile comune.Importanța schimbului școlar constă și în faptul că îi pregătește pe copii
pentru organizarea unei activități( alegerea activităților, traseul).Iar pe de altă parte la întoarcere
copiii vor avea materiale noi de prezentat ce pot deveni la rândul lor o sursă de noi cercetări.

12. Ziarul școlar

Ziarul școlar e un suport pentru exprimarea liberă la care are acces întreaga școală și nu
numai.Ziarul școlar îi dă copilului posibilitatea "să înțeleagă rolul mass mediei, să nu se
transforme într-unsimplu consumator blazat ci să devină un interlocutor critic." (Gudrin, 1987,
p.25).

19
 "Ziarul școlar opera unei echipe, cere un lucru bine făcut și presupune cooperare. Organ de
legatură cu familiile, este instrumentul unei pedagogii a reușitei. '' Ziarul școlar creat de Freinet
trăiește încă. El asigură comunicarea și difuzarea textelor clasei. El este mărturia reală prin care
dă un statut cuvântului copil.

La ziar, copilul scrie împreuna cu ceilalți: repartizarea muncii‖ , alegerea textelor,

îmbunătățirea lor ,macheta, totul este realizat în cooperare și întrajutorare. Astfel copilui se
simte cu adevarat co- realizator al ziarului . Dacă știe că va fi citit,el va,,lucra"pentru a scrie.
Textul trebuie să fie de calitate: coerent, corect din punct de vedere ortografic, al sintaxei frazei,
organizarea textului în paragrafe, pertinența titlului, respectarea punerii în pagină și elevul nu
va percepe ca un efort lucrul pe text.

Ziarul școlar este un mijloc de socializare și de formare civică.Participând la realizarea

unui ziar copilul primește o imagine pozitivă asupra scrisului, iar simpla difuzare a lui în afara
clasei îi dă copilului o dimensiune socială.Ziarul școlar este un mijloc de învățare: învățăm
pentru că realizarea lui necesită competențe în citire, scriere, ortografie, vocabular prin
necesitatea de a se face înțeles.

Și ziarul școlar, ca și celelalte tehnici, a evolual de-a lungul anilor. Calculatorul, imprimanta.
Aparatul foto digital au înlocuit tipografia, foarfeca și lipiciul. Azi ziarul imprimat pe hârtie face
loc celor on line, pe site-ul, blogul clasei sau al școlii.Aceste evoluții datorate mijloacelor
actuale de difuzare și informare și progresului tehnologic, nu trădează principiile fundamentale
ale ziarului creat de Celestin Freinet.

13. Tehnicile de compunere și redare

Tipografia școlară e o altă tehnică de lucru specifică pedagogiei Freinet. Ea nu a fost

abordată pentru a oferi încă o activitate practică copiilor, ea este mijlocul prin care textul liber ia
o formă definitivă având ca scop schimbul și comunicarea. Motivația de a scrie vine din faptul că
textul va fi citit sau auzit. Tiparul a fost introdus în clasa Freinet pentru a-i oferi copilului
irteresul pentru scris. Fiind tipărit copilul știe că textul său are o finalitate și prin urmare scrierea
lui nu mai e o corvoadă, așa cum sunt temele impuse. Având în vedere că autorii textelor tiperite
sunt copiii, implicația afectivă îi motivează să participe la atelierele legate de tiparit. Participarea
la tipirirea textului scris, fie direct, fie prin intermediul unui coleg, implică afectivitatea necesară
dorinței de a descifra și decripta cuvintele textului. Cu alte cuvinte, participarea la compunerea
textului, la punerea sa în pagină fac parte din activitatea de învățare a limbii. Textul tipărit este
fructul observării, gândirii și exprimării naturale care fac parte din procesul de formare al
individului și al culturii sale. Pe lângă folosirea presei tipografice se pot folosi și alte tehnici și
imagini legate de imprimarea și redarea cuvântului scris sau al imaginii: linogravura, serigrafia,
magina de scris, calculatorul și imprimanta

TipografIa este un instrument minunat, dar necesită grijă, precizie și timp. Copilul nu poate
folosi singur acest instrument pentru a produce propriile texte. Munca cooperativă, se dovedește

20
a fi necesară trebuie să fie mai mulți pentru a compune și a imprima. Exercițiul obligă prin el
însuși includerea cooperirii.

Tipografia este vazută ca un instrument pedagogic deoarece:

― Copilul își compune textele literă cu literă, rând cu rând și această muncă este extrem de
profitabilă din punct de vedere pedagogic;

― Copiii fac singuri toate operațiile;

― Tipografia este economică, nu costa mult.

.14. Tehnicile radiofonice

Înregistrarea sunetului și montajul de sunet sunt alte două activitați în care copilul ar
putea fi inițiat.

De asemenea clasa poate participa cu intervenții la emisiunile de radio ale postului local.
Freinet sugera încă din anii 50 inițierea copiilor în folosirea magnetofonului pentru înregistrarea
de documente audio pentru anchetele documentare, ca urrnare în anii 60 apare coleclia,,BT son"
care cuprindea o înregistrare a unui reportaj realizat de copii însoțită de o serie de diapozitive și
de o broșură cu explicații. Dacă ar fi cunoscut Internetul Freinet ar fi fost unul din promotorii
introducerii lui in școală, dar nu pentru a transforma clasa în spectatori pasivi, ci pentru a deveni
creatori și creativi stapanindu-l.

15. Tehnici de prezentare în fața grupului

Realizarea unui material necesită și prezentarea în fața grupului din care copilul face parte.
Pentru prezentări se poate alege una din modalitățile următoare: expunerea, conferința, afișul,
montajul audio-vizual, macheta sau albumul.Fiecare dintre ele constituie o formă rapidă de
prezentare.

21
 C. Tehnici de analiza a mediului

Realitatea exterioara e adusa in clasa in functie de perceptia copiilor, conform capacitatii

lor de a resimti aceasta realitate. Deci realitatea nu mai e abordata fragmentat, conform
disciplinelor de invatamant (istorie, geografie, sttinte).

16 Stimularea intrebarilor: cutia cu intrabari

In clasa trebuie sa existe un spatiu, cutia intrebarilor, unde copilul, prin ritual, sa se
obisnueasca ca e locul in care el adreseaza intrebari. Simpla instalare in acest spatiu stimuleaza
formularea si lansarea lor. Intrebarile adresate in cutia intrebarilor sunt puncte de plecare pentru
obtinerea de solutii atunci cand copilul initiaza o cercetare. Astfel se ajunge la situatia in care nu
numai cadrul didactic adreseaza intrebari. Mai mult chiar, gasirea solutiilor nu o mai face
exclusiv cadrul didactic. Rolul sau este de a ajuta, de a stimula curiozitatea, iar copilul va
intelege ca dascalul nu are raspuns la toate intrebarile. Astfel el va putea sa aduca in clasa
propriile elemente pentru a gasi solutia.

17. Plimbarile- lectie, iesirea in grup

Iesirea in afara clasei permite observarea si colectarea de elemente din mediul exterior
cunoscut si introducerea lor in clasa in vederea unui studiu aprofundat. In timpul unei plimbari
lectie se poate lua contact cu opere de arta, cu frumusetea naturii sau cu aspectele muncii unui
adult.

18.Anchetele personale

Elevii fac o lectura documentara sau citesc o fisa ghid. In urma lecturii pot aparea o
multime de intrebari la care, daca e pasionat de subiect, copilul poate cauta raspuns printr-o
cercetare individuala sau in grup mic.

19. Plantele si animalele din casa

Copilul are nevoie sa cunoasca si alte vietati in afara de cele cu care este obisnuit in
propria gospodarie( animale de ferma sau de companie, plante de gradina, etc.) Avandu-le in
clasa sau in curtea scolii nu numai ca va intra in contact cu ele dar va cunoaste si va respecta
ecosistemele si biosfera.

20. Experimentele stiintifice

Toata lumea cunoaste importanta experimentului stiintific pentru deprinderea demersului

stiintific. In scoala traditionala el se practica insa ca o imitare a actiunii adultului. Experimentul
nu trebuie sa fie doar reproductiv. Copilul trebuie sa fie schimbe protocolul experimentului ,
pentru ca numai asa isi va putea verifica propriile ipoteze. El poate fi ajutat sa creeze un nou
protocol si astel sa initieze noi experimente.

22
21. Actualitatea- analiza critica a presei

Actualitatea este realitatea unui mediu social. Initierea in problemele de actualitate si a

modului diferit in care sunt tratate in presa face parte integranta din educatie. Deprinderile de
decodare, descifrare si analiza a actualitatii sunt elemente importante in construirea opiniei
critice.

22. Abordarea realitatii economice

Abordarea realitatii economice se poate defini ca observarea critica a publicitatii

(clipuri,afise publicitare, etichetele produselor) si a modului de consum. Se poate face in stransa
legatura cu studierea matematicii.

D. Tehnici de individualizare

Activitatea personala

La acest capitol textul liber ramane elementul essential. Realizarea instrumentelor de

lucru care insotesc activitatea personala modifica orarul si fac posibila functionarea cooperativa
a clasei. Freinet( citat de Guerin.1987,p.21) crede ca “ instrumentele mai performante folosite
pentru acumularea noilor cunostiinte ar reduce ingrijorarea dascalilor cu privire la programa
scolara si i-ar face mai deschisi fata de nevoile copiilor.

23. Instrumentele corective programate

“ Chiar daca Freinet critica riscul faramitarii prin individualizarea excesiva , el adopta
totusi principiul autocorectarii pentru a da mai multa autonomie copilului”. (Barre,2001.p.48). Si
astfel in clasa Freinet isi gasesc locul fisierele auto-corective de matematica, gramatica si
lectura.Fisele enunt sunt folosite pentru a rezolva problemele inscrise pe ele si in felul acesta se
creeaza automatismul prin exercitiu. Fisierul cu raspunsuri se foloseste pentru auto-
corectare.Fisele test verifica nivelul la care au fost accumulate cunostiintele.Ele sunt corectate de
cadrul didactic care pastreaza lucrarile de control. In cazul in care elevul se dovedeste ca nu
stapaneste inca notiunile verificate , el primeste fisele de corectare care se adreseaza remedierii si
consolidarii. Fisele auto-corective permit copilului sa achizitioneze cunostiinte in ritmul sau, fara
sa fie deranjat de colegii sai care si ei la rindul lor au ritmuri diferite de lucru si in acelasi timp ne
feresc de repetarile caracteristice scolasticii. Ele au avantajul ca dau autonomie si in acelasi timp
il elibereaza pe dascal de corvoada de-a corecta atat de multe caiete. Planurile de munca ne ajuta
sa urmarim munca elevilor pe masura ce rezolva exercitiile din fisier. Trebuie mentionat ca pana
in fisierele auto-corective au fost examinate prin intermediul activitatii copiilor si apoi
experimentate in diferite clase si numai ulterior au fost publicate. Mai tirziu, in anii 60 Freinet a
fost atras de invatatura programata si a introdus benzile de invatare care ulterior s-au transformat

23
in brosuri de invatare programata. Calculatoarele ofera un support care “ ar trebui sa propuna si
altceva decat o succesiune de exercitii traditionale interesante.”( Guerin 1987,p.28)

24. Documentarea si clasarea

Locul manualului

Principalul repros pe care il aduce Freinet manualelor scolare este ca sunt reci si
impersonale si ca nu se adapteaza vietii copiilor. De asemenea manualului ii lipseste viziunea
critica si se erijeaza in detinatorul adevarului absolut. Manualul nu raspunde nevoilor si
intrebarilor copilului ci este conceput special pentru a respecta cerintele programei scolare si de
examen.( Freinet 1964,p.46) Manualele sunt criticate de Freinet si pentru ca ofera fiecarui elev
aceeasi pagina, aceleasi explicatii, cind se stie ca aptitudinile, inteligenta, intelegerea sunt diverse
si nuantate de la copil la copil. Manualul nu e alungat din clasa dar i se ofera un alt rol. In loc sa
mai fie principala sursa de informatii si singurul material de invatare, el primeste acelasi statut
cu celelalte carti din biblioteca. In felul acesta, cunostintele din manual pot fi privite cu un ochi
critic prin compararea cu alte surse de informare. Anumite continuturi din manual pot fi retinute
si introduse pe fise pentru realizarea fiselor scolare. In fiecare scoala exista o biblioteca in care
gasim atat beletristica dar si albume, dictionare, enciclopedii sau colectii de reviste. Tatonarea
experimentala, anchetele documentare au pus in evidenta necesitatea unor centre de documentare
si informare. In clasele Freinet se gaseste cite o mica biblioteca, denumita biblioteca de lucru
unde copiii au la indemana pe linga manuale, o multime de alte tiparituri( ziare, articole de presa
decupate, reviste, imagini, pliante, brosuri etc.) necesare muncii lor de cercetare.

Freinet considera ca sunt editate prea putine materiale documentare care sa poata fi
folosite de elevi. In 1932 este initiata colectia Biblioteque de Travail (BT) care isi propunea sa
raspunda nevolior aparute in urma tatonarii experimentale. Freinet considera colectia BT ca pe o
“ veritabila enciclopedie a copiilor cu caracter stiintific si cultural cel mai important element care
demonstreaza spiritual novator al modernismului care se impune intr-un ritm alert”. Tematica
brosurilor din colectia BT este extrem de diversificata ( stiinte, istorie, geografie, arte, sociologie
si economie). Ele se adreseaza copiilor si tinerilor cu virsta intre 10 si 16 ani. Lor li se alatura
colectia SBT( Supplement de Biblioteque De Travail) in care sunt publicate experiente, texte
literare legate de temele tratate in BT. Pentru a facilita aplecarea spre lectura a scolarilor cu
virsta intre 7 si 12 ani a fost creata colecta BTJ( BT Junior)- 1965, iar din 1968 se publica si
colectile care se adreseaza adolescentilor mici si mari BT2 ( pentru elevii de liceu+ 14 ani) si J-
Magazine care se adreseaza tinerilor.

24
E. Tehnici de organizare a vietii cooperative

25. Organizarea in ateliere

In clasa exista activitati care se fac frontal, cu tot grupul de elevi, dar acestea sunt de scurta
durata. In general copii lucreaza in ateliere. Pentru o participare eficienta si pentru a putea urmari
evolutia copilului trebuie sa existe o planificare clara a copiilor la fiecare atelier.

26. Planificarea atelierelor

In clasa sunt afisate panouri cu denumirea atelierelor unde elevii se pot inscrie liber.
Alaturi de ele sunt panourile cu cunostintele care trebuie acumulate in decursul anului scolar
respectiv. Elevul pune un semn atunci cind, in urma testelor, demonstreaza ca si-a insusit
cunostintele sau deprinderile in mod corespunzator. In functie de cele doua panouri, copii se
inscriu si lucreaza in ateliere. Ele reprezinta o sursa de stimulare.

27. Planurile individuale de munca

Freinet puna la indoiala planurile de munca realizate fara a lua in calcul si elevul. El isi
pune problema daca planificarile si planurile care sunt facute la minut aproape, respecta ritmul
copilului. De asemenea se intreaba daca munca se desfasoara in conditii bune si daca are un
randament corespunzator. ( Freinet 1964,p.65). Asa ca el propune “ ca in loc sa se fixeze dinainte
, cu autoritarism, activitatea scolara a copiilor, sa facem aceasta planificare in fiecare zi de luni,
impreuna ,folosind planurile noastre de munca”. Planul individual al fiecarui copil cuprinde
gestionarea activitatii, a timpului si a spatiului. Deci pe plan sunt inscrise activitatile pe care
copilul are de gind sa le realizeze in perioada urmatoare ( una sau doua saptamani). Planurile
permit coordonarea atelierelor. Pe de alta parte ele reprezinta un angajament, adica o forma de
contract. Se face si un plan colectiv de munca al clasei, care se face pe o perioada de o
saptamana. In planul de munca individual sunt cuprinse si activitatile personale( redactarea de
texte libere, realizarea cercetarilor personale, sustinerea unei conferinte, etc).

28. Evaluarea, brevetele

Freinet critica forma de evaluare prin examene ,pentru ca ele nu evalueaza decit partial
calitatile, aptitudinile sociale, tehnice si culturale ale elevului. Examenele nu evalueaza decit o
forma de inteligenta si anume memorarea cunostintelor scolare.

“ Examenele cu adevara concludente ar fi cele in care sa fie detectate toate calitatile si

toate aptitudinile, sa le ajute sa se afirme , sa le includa in ansamblul unei culturi armonioase in
loc sa constranga unele dintre ele sa se dezvolte la marginea acestei culture, ceea ce accentueaza
ruptura regretabila dintre scoala si viata pe care noi nu incetam sa o denuntam” ) FReinet
1964,p.131). Pentru Freinet ar fi inteligent nu inseamna doar a stapani cunostinte intelectuale ci
inteligenta se prezinta si sub forma de inclinatii manuale, artistice sau stiintifice. Pentru Freinet

25
inteligenta se cultiva prin creatie, munca si experienta si nu numai prin idei , de unde importanta
acordata tatonarii experimentale.

Ideea brevetelor a imprumutat-o de la miscarea cercetasilor- Braden Powell. Freinet o

adapteaza la nevoile clasei cooperative. Din punctul de vedere al educatiei cetatenesti , brevetul
il pregateste pe copil sa adopte o privire critica atat asupra propriei persoane cit si asupra
celorlalti. Pedagogia Freinet e o pedagogie a muncii. Brevetele arata rezultatele concrete ale
muncii copiilor. Lista brevetelor e foarte lunga si variata. Atunci cind a fost creata in 1948, ea
cuprindea brevete obligatorii si brevete auxiliare.

Iata citeva exemple de brevete obligatorii:

- Scriitor-Geografie-Colectionar de insecte
- Cititor-Inginer de ape- Inginer de minerale etc.
-
Precum si de brevet auxiliare:
- Culegator-Bucatar-Calator
- Catarator-Chimist-Muzician

Varietatea titlurilor de brevet denota ca elevii sunt in masura sa-si fixeze obiectivele
activitatii care raspund nevoilor, tendintelor sau aptitudinilor lor. Asa cum subliniaza Barre(
2001,p.41) functia brevetelor e sa “ permita prin diversitatea lor o mai buna stimulare a tinerilor
aflati in dificultatea scolara si o definire pozitiva a profilului capacitatilor lor reale, fara a –i
elimina conform unui profil tip.

Cum se obtine brevetul, conform celor imaginate de Freinet:

O data pe saptamana copilul isi prezinta rezultatul activitatii. La sfarsitul lunii, copilul
poate sa dea examenul de obtinere a brevetului. La sfarsitul anului brevetele se grupeaza
conform principiilor sau normelor stabilite de grup. Apoi se distribuie brevetele. Cind un copil
considera ca a indeplinit aceste norme se poate prezenta pentru a obtine brevetul. Se noteaza
diverse elemente ale activitatii. Brevetele se inmaneaza in cadru festiv, in prezenta parintilor.
Este momentul de recunostere a muncii realizate. Modul de evaluare cu brevet ofera posibilitatea
auto-evaluarii si in acelasi timp este o modalitate de a-i invata pe copii sa-si fixeze obiective
concrete. Copilul se auto-evalueaza apoi urmeaza evaluarea din partea grupului. Deci nu este
doar aprecierea din partea cadrului didactic cea care conteaza.

29. Structurile de viata cooperativa

Obiectivul este “ trecerea de la un sistem educativ de tip feudal ( un cadru didactic decide
absolut tot in limitele tutelei excesive exercitate asupra lui de superiorii ierarhici) la un altul de
tip democratic, unde nu au disparut toate constrangerile, cu precadere cele din afara, dar unde
solutiile se elaboreaza in grup” Guerin 1987,p.30

26
 Cooperativa scolara, conceputa de Bartelemy Profit, in conceptia lui Freinet, trebuia sa
aduca mai mult decat mutualismul, adica solidaritate si ajutor reciproc. Ea permite deplasarea
puterii dinspre profesor spre grupul clasa. Astfel, podiumul pe care este urcata catedra, simbolul
autoritatii supreme a dascalului, este suprimat.Masa sa de lucru este coborata la nivelul elevilor.
Comunicarea intre copii numai e pierdere de vreme, vorbarie ci un schimb organizat care
favorizeza ajutorul reciproc si acumularea de cunostinte.”Ritualurile scolare obisnuite (
urmarirea lectiei, citirea aceluiasi text, rezolvarea aceluiasi exercitiu impus) trebuie sa faca loc,
dupa parearea lui Freinet, initiativei , autonomiei responsabile” ( Barre 2001,p.39). Cooperativa
scolara duce la instaurarea institutiilor cooperative care reglementeaza activitatea si rezolva
conflictele. Pornind de aici se naste planul de munca, gazeta de perete, consiliul cooperativ al
clasei. In acest sens, clasa cooperativa este responsabila de initierea proiectelor colective nascute
din propunerile si initiativele individuale. Elaborarea programelor atrage dupa sine o organizare
colectiva pentru buna functionarea a grupului.Astfel se realizeaza o participare colectiva la
coordonarea si organizarea proiectului. Ca urmare a realizarii planului de munca se face si un
bilant, ideal ar fi in fiecare zi. In felul acesta se pune la punct munca indeplinita in timpul zilei.
Bilantul creeaza spatiul unde se impartaseste tot ce a lucrat individual fiecare membru al
grupului. Aceasta dialectica dintre colectiv si individual se sudeaza prin schimburile reciproce
din timpul bilantului. Singularitatea si diversitatea permit imbogatirea schimburilor si, in acelasi
timp, cunoasterea colectiva. Aceasta cunoastere se inscrie in cartea de viata a scolii care relateaza
despre evenimentele zilei. Cartea de viata este un material de lectura sau poate devei un obiect de
schimb pentru corespondenta. Ea stimuleaza lectura poentru ca e semnificativa pentru copil. In
ea sunt exprimate gindurile copilului si ale corespondentului sau precum si crimpeie din viata
lor.

Gazeta de perete este un panou de afisaj unde copii pot sa noteze propunerile, criticile sau
felicitarile pentru a fi facute publice. Nu are nimic de-a face cu un proces de propaganda.

Consiliul cooperativ al clasei, care este prezidat pe rind de catre un elev, stabileste un loc
unde sa se desfasoare discutiile referitoare la organizarea vietii clasei. Cadrul didactic particpa la
dezabateri cu statut egal cu cel al copiilor, el raspunde la cereri sau ii ajuta sa ia notite avand
functia de secretar. Rolul sau e sa-i ajute cu experienta sa de viata dar le permite copiilor sa fie
activi in cadrul consiliului.

Copiii sunt cei care , aflati in centrul activitatii lor, propun , dicteaza si impun regulile
pentru ca viata grupului sa se desfasoare nomal. Regulile nu sunt impuse din afara sau de catre
dascal. Ele sunt rodul dezbaterilor nascute de nevole grupului. Regulile sunt gandite, alese si
consimtite de catre tot grupul. Astfel fiecare trebuie sa le respecte pentru ca si el a participat la
stabilirea lor in prealabil. Grupul este deci mijlocul de control eficient pentru a mentine ordinea
in clasa. Dascalul este doar garantul ca regulile sunt aplicate.

In sanul clasei cooperative, copilul invata sa aiba curajul de a-si exprima propriile opinii si
puntul de vedere in cadrul intilnirilor.Prin urmare se poate spune ca pedagogia Freinet

27
favorizeza exprimarea nevoilor cu scopul de- a transforma societatea. Doar cind e prezenta
posibilitatea de-a gindi altfel se poate lua in considerare o schimbare. Astfel, educatia ca cetatean
se face in fiecare clipa prin realizarea vietii cooperative in cadrul clasei cooperative.

Pedagogia Freinet nu face apologia unei libertati anarhice, ci mai degraba al unei
atmosfere de ordine si de echilibru de care nu poate exista armonie in clasa. Freinet precizeaza (
1964,p.39) ca “ adevarata disciplina nu se instituie din afara, conform unei reguli prestabilite cu
cortegiul ei de interdictii si sanctiuni. Ea este consecinta naturala a unei bune organizari a
activitatii cooperative si al unui climat moral”. O buna structura a clasei tine de faptul ca fiecare
individ este activ atat personal cit si in colectiv, realizand o activitate interesanta. Activitatea este
interesanta pentru ca ea corespunde nevoilor copilului, grupului/mediului, pentru ca ii permite sa
se exprime si sa comunice; pentru ca ii permite sa-si puna in valoare la maxim potentialul in
cadrul grupului si pentru ca participa la derularea vietii.Daca atentia e captata de munca,
dezordinea sociala se inhiba. Realizarea unui spatiu in care copilul experimenteaza viata
participand la ea, reprezinta un mediu educativ si uman unde nu e nevoie sa intervina disciplina
scolara.

Dascalul “mediator”

In aceasta optica, dascalul ghideaza, insoteste clasa in descoperirile sale. El este acolo
dispus sa-i asculte cu bunavointa. Pune la dispozitia elevilor instrumente diversificate, adaptate
nevoilor fiecaruia. Dascalul se adapteaza si ritmului fiecarui elev. Organizeaza activitatile si
aduce lamuriri pentru a declansa invatarea. El nu este singurul care “stie”. El trebuie sa arate
elevilor ca ceea ce invata serveste la intelegerea , in mica parte din domeniul compex al realului,
care ansamblu va fi inteles in contextul cunoasterii tuturor disciplinelor. El trebuie sa aiba o
abordare disciplinara si pluridisciplinara totodata. Elevii se pot plasa ei insisi in pozitia de
“dascal”. Ei transmit cunostinte si deprinderi altor elevi la cerere. La rindul lor acestia” ii vor
invata” pe colegii lor… Aceste schimbari de cunostinte sunt in centrau practicilor cooperative
din clasa Freinet. “ Nimeni nu stie tot dar toata lumea stie cite ceva”, este principiul fondator al
arborelui de cunostinte.Acest instrument materializeza si stimuleaza impartasirea cunostintelor si
permite instaurarea unui spatiu educativ permanent la nivelul clasei, scolii, comunitatii scolare.
Arborele de cunostinte solicita toate principiile pedagogiei Freinet: cooperare, exprimare,
tatonare, creatie. Aceasta transversalitate confera un caracter sistematic practicilor educative
Freinet.

Abordarea sistemica
Din punct de vedere didactic este o abordare non-lineara a cunostintelor si a
competentelor, care consta in a reveni de mai multe ori, in spirala, asupra a tot ceea ce trebuie sa
fie asimilat, dar la niveluri diferite.Ea permite abordarea unei notiuni sub unghiuri diferite, in
contexte multiple. Aceasta abordare realizeaza deschiderea spre lume, incitand elevul sa restituie
ceea ce tocmai a invatat in mediul inconjurator mai mult sau mai putin apropiat.Din punct de
vedere pedagogic, o asemenea abordare ia in considerare copilul in toate dimensiunile sale:
biologica, intelectuala, comportamentala,relational, sociala si simbolica. De altfel aceasta
abordare tine cont de cercetarile asupra creierului, solicitand in parti egale functiile analitice si
intuitive.

28
Instrumentele pedagogiei Freinet
Pedagogia Freinet este una dintre puținele pedagogii alternative care s-a impus în fața
timpului, dovedind astfel ca structura și bazele sale sunt unele bine fortificate, din punct de
vedere diacronic nu numai că a rezistat, dar a și evoluat constant. Acest fapt nu poate decât să
indice actualitatea acestei pedagogii, care deși a fost fondată de Célestin Freinet (1896-1966) în
secolul 20,ea poate fi întâlnită la nivel mondial ca metodă de predare cu un success impresionant
în formarea și educarea elevului.

Un studiu asupra pedagogiei Freinet ar fi incomplete dacă nu ar include printer punctele

sale de interes mediul în care au luat ființă, dar și creatorul conceptelor asupra cărora ne vom
îndrepta atenția în cele ce urmează.

De exemplu, se poate spune că, în procesul de conturare a conceptului său educațional,

viziunea lui Freinet ar fi putut fi influențată de ideologia comunistă, căci este cunoscută
asocierea sa inițială cu Partidul Comunist. Astfel și Mihaela Șt. Rădulescu, în cercetarea sa critic
asupra contribuției lui Freinet la practica și teoria pedagogic susține că: „există autori între care
și Freinet a căror operă nu poate fi nicidecum înțeleasă decât în contextual biografieilor.”

În cadrul alternative Freinet, instrumentele reprezintă toate materialele şi mijloacele care

se utilizează în activitatea didactică. Rolul lor este de a scoate elevul din constrângerea relaţiei
elev-dascăl şi fac posibilă o relaţie triunghi (elev-dascăl-instrument) ce implică dispariţia poziţiei
faţă în faţă între cei doi .

Tipologia instrumentelor:

1. Instrumente de învăţare :pentru elevi (fişe autocorective, manual şcolare, exerciţii); pentru
dascăl (cărţi , reviste, casete , strategiile de formare).

2. Instrumente de cercetare documentară :pentru elevi (dicţionare, enciclopedii, biblioteca clasei ,

albume, reviste); pentru dascăl ( cărţi, reviste pedagogice, enciclopedii, instrumente oficiale,
bibliografii);

3. Instrumente de gestiune: pentru elevi (plan, bilanţ de muncă, orar, fişe ghid ,planificări );
pentru dascăl (planificare , plan de muncă colectiv, orar );

4. Instrumente de evaluare : pentru elevi (bilanţuri ,scări de competentă , teste,cărticica elevului )

, pentru dascăl (carte pentru munca educativă ,teste etalonate naţional );

5. Instrumente de comunicare :pentru elevi (jurnalul şcolar ,scrisori, poşta electronică ,fax ,
internet, consiliul clasei ,cutia cu intrebări );pentru dascăl (bulletin oficial ISJ sau MEC, scrisori,
poşta electronică ,telefon, fax, internet );

29
6. Instrumente de declanşare :pentru elevi (instrumente de învăţare ,bancă de foto sau imagini );
pentru dascăl (cărţi, reviste , casete );

7. Instrumente de reglare :pentru elevi (afiş cu regulile clasei , regulamentul şcolii, planificarea
competenţelor ), pentru dascăl (cartea albă a şcolii-regulamentul de ordine interioară, regulile
clasei);

8. Instrumente pentru crearea autonomiei :pentru elevi (fişe ghid ,clasor de activităţi personale şi
evaluări ,plan de muncă ).

În pedagogia Freinet notele sunt înlocuite cu: grile de evaluare, centuri de culoare, scări de
competenţe ,bilanţuri , sistem de brevete. Deoarece realizează programa şcolară ,elevii primesc şi
teste de control ,care nu au ca scop sancţionarea greşelilor ,ci informarea asupra progreselor
elevilor şi decernarea certificatului necesar societăţii şi recunoscut de aceasta.

30
Aplicarea alternativei Freinet in invatamantul primar – forme de
organizare
Educaţia, fie ea formală sau non-formală, nu poate fi analizată independent de contextul în
care se desfăşoară şi de „actorii” angajaţi în acest sistem relaţional. Organizarea unor strategii
alternative de formare ce satisfac interesele şi stilurile cognitive, oferă noi metode atitudinal-
comportamentale ce facilitează învăţarea.

Pedagogia FREINET organizează clasa în jurul a trei axe: punerea în aplicare pe baza unui
material, a timpului şi a unei organizări specifice care permite :

- punerea în aplicare a responsabilizării:

 pe planul colectivităţii – prin organizarea cooperativă, modalitate de luare a deciziilor,

votului, elaborarea regulilor şi gestionarea materialului;

 pe plan individual este vizată angajarea personală prin: exerciţii legate de o meserie,
responsabilităţi, luarea în grijă a unor grupe, echipe, ateliere, contractul minim de muncă.

- punerea în aplicare a autonomiei:

Cadrul didactic nu mai este stăpânul absolut, el îşi împarte puterea în cadrul instituţiilor. El
nu mai este singurul care ştie şi ia decizii. Copilul se ocupă de propria sa activitate: munca
individualizată şi autocorectarea.

- punerea în aplicare a cooperării:

Întrajutorarea se instituţionalizează atunci când, prin luare în grijă temporară sau

permanentă, un copil mai mare se ocupă de unul mai mic. Realizarea proiectelor colective
necesită implicarea fiecăruia în parte (albume, jurnale, întâlniri, ore făcute în alte locuri decât
clasă).

Ca forme de organizare specifice alternativei Freinet, sunt precizate: clasa cooperativă,

munca în echipă, împărţirea responsabilităţilor, ateliere.

Planul clasei şi adaptarea mobilierului:

Spaţiul în clasa Freinet este astfel împărţit încât totul să devină un şantier de lucru: mica
bibliotecă a clasei, colţul pentru întâlnirea de dimineaţă, colţul de lectură, locul fişierelor, spaţiul
materialelor utilizate în comun. Mobilierul trebuie să fie funcţional, mesele şi scaunele să
permită gruparea lor pentru lucrul în echipe, în spaţiul cu această destinaţie.

Viaţa colectivă este afişată în spaţiile cu destinaţia respectivă: orar, proiecte, propuneri,
reguli de viaţă, responsabilităţi, îndrumări de muncă, creaţii, etc. Scrisorile colective primite,

31
drumul unei anchete, al unei ieşiri, panoul cu noutăţile dau o deschidere către lume. Fiecare
grup(clasă) îşi organizează viaţa colectivă, analizează, face propuneri astfel încât fiecare clasă
este unică, originală şi în continuă mişcare.

Întâlnirea de dimineaţă. Înainte ca predarea să înceapă, copiii poartă o ,,discuţie liberă”

sub supravegherea unuia dintre copii. Aceste discuţii îl informează pe învăţător asupra
intereselor şi experienţei copiilor şi favorizează desfăşurarea unei exprimări orale libere. Această
,,discuţie liberă” reprezintă baza necesară vieţii în colectiv, în scopul învăţării regulilor unei
societăţi democratice. Din aceasta discuţie reies şi teme actuale ce vor fi dezbătute, şi temele
referitoare la structura ,,liberă” a textului pentru scriere. Responsabilitatea învăţătorului constă în
a coordona interesele copiilor cu cerinţele planului de învăţământ şi a sprijini elevii în calitatea
lor de învăţare.

Întâlnirea de dimineaţă se poate desfăşura după un anumit tipic: se alege un preşedinte,

care anunţă: ,,Întâlnirea de dimineaţă a început”. Elevii se înscriu la cuvânt, iar preşedintele îi
notează. Preşedintele conduce întâlnirea, dând cuvântul celor înscrişi. După ce vorbitorul a
terminat, se poartă discuţii pe marginea subiectului prezentat. Preşedintele anunţă sfârşitul
întâlnirii de dimineaţă.

Jocurile cooperative (de cooperare). Jocul este un puternic motor pentru motivaţia
copilului şi este asociat cu plăcerea. Jocul contribuie la:

 dezvoltarea socială şi afectivă a copilului (el va învăţa progresiv ce este

înţelegerea,acceptarea punctelor de vedere diferite, colaborarea dar şi opoziţia)

 dezvoltarea psihomotorie (jocul răspunde nevoii vitale de mişcare şi prin mişcarea

corpului se dobândesc noţiuni matematice, logice ,orientare etc)

 dezvoltarea morală (prin contactul cu colegii copilul îşi dă seama de regulile de viaţă)

 dezvoltarea cognitivă (jocul va permite copilului să se exprime, să comunice, să se

concentreze, să fie rapid, precis, să judece, să elaboreze strategii).

Sfaturi pentru aplicarea jocurilor cooperative:

 Experimentaţi jocuri simple prima dată.

 Nu ezitaţi să adăugaţi sau să suprimaţi ceva, veghind să rămână ideea de cooperare.

 Prevedeţi o evaluare a activităţilor după o etapă, lăsând timp de a descoperi obiectivele

jocului. Obiectivul principal rămâne amuzamentul (divertismentul) şi plăcerea;
cooperarea trebuie să rămână o alegere şi nu o obligaţie.

32
Câteva reguli care permit diminuarea riscului de accidente:

 a se prevedea un spaţiu de joacă degajat de orice risc;

 dacă apare o dificultate se dezbate cu participanţii pentru a găsi împreună o soluţie (ex.
Modificarea regulii);

 anunţarea tipului de joc;

 animatorul (monitorul) dacă este singur, va evita să participe pentru a păstra o viziune de
ansamblu asupra activităţii;

 a se întrerupe jocul, dacă se constată un pericol prea mare;

 dacă un copil perturbă jocul, e de preferat să i se propună să iasă pentru un timp din joc,
până când se simte din nou capabil (gata) să reînceapă.

Jocuri de primire (întâmpinare) şi de coeziune:

1. Locul tău favorit: fiecare participant desenează locul (spaţiul) său preferat şi vorbeşte despre el
celorlalţi.

2. Încântat: participanţii circulă în încăpere şi se prezintă celorlalţi. Apoi, fiecare dă două

elemente care să-l identifice: unul exact, altul fals. Partenerul trebuie să aleagă afirmaţia eronată
de cea corectă.

3. Pachetele: când se strigă un număr, jucătorii se grupează după instrucţiuni: 2,3 sau orice
număr. Este un mijloc de a forma grupe, foarte repede. Se pot găsi şi alte variante la această
metodă simplă: cei care au aceeaşi înălţime, care au ochii de aceeaşi culoare, sau îmbrăcămintea
de aceeaşi culoare.

4. Repede , se schimbă actorii!: participanţii se plimbă în sunetul unei muzici. Când muzica se
opreşte animatorul anunţă un rol , cum ar fi de vrăjitoare, marţian, cow-boy, astronaut etc.
Participanţii se aşează doi câte doi şi joacă rolul unul în faţa altuia. Apoi, când se reia muzica
participanţii îşi continuă mersul până la anunţul următor. Se pot adăuga cum ar fi :clownul trist,
balerina surâzătoare.

Consecvent în a lega şcoala de societate, de viaţă, Freinet nu se declară adeptul

individualismului sau al liberalismului afirmând: ,,Suntem deci, partizanii unei discipline şcolare
şi a autorităţii profesorului, fără de care nu ar putea exista nici instrucţie, nici educaţie.” Pentru
Freinet adevarata disciplină este consecinţa firească a unei bune organizări a muncii cooperative
şi a climatului moral al clasei. Libertatea, în viziunea lui Freinet, capătă sens atunci când ea
înseamnă nu posibilitatea de a nu face nimic, nici de a face orice, ci posibilitatea de a opta pentru
activităţi diverse.

33
Aplicarea alternativei Freinet in
invatamantul prescolar

Alternativa Freinet respectă curriculumul

naţional. Într-o grupă Freinet, copiii învaţă
aceleaşi lucruri ca în orice altă grupă de
preşcolari; alternativaparcurgând aceeaşi
programă și urmărind pregătirea copiilor pentru
şcoală.

Organizarea colectivului de preşcolari se

face după principiile grupei cooperative, prin introducerea instrumentelor de gestionare a
relaţiilor din cadrul grupei (reguli, responsabilităţi) și a momentelor colective (întâlnirea de
dimineaţă, bilanţul zilei şi consiliul grupei). Se constituie echipele permanente, ca formă de
organizare a copiilor, care să faciliteze învăţarea prin cooperare, apoi munca individualizată,
pentru a respecta ritmul propriu şi individualitatea personalităţii fiecărui copil.În schema orară,
personalizată pentru grupa Freinet, sunt integrate şi aceste momente comune, se regăsesc munca
în echipe şi individualizată, sunt prezente tehnicile aplicate. La nivelul II,poate fi introdus şi
consiliul grupei.

Jean Piaget spune că: „devenind legislator şi suveran, copilul conştientizează raţiunea
existenţei legilor: regulile devin pentru el condiţia necesară de a înţelege.” Introducerea unor
reguli de comportare, esenţiale pentru reglarea vieţii grupei, elaborate împreună cu copiii, a
început cu 3-4 reguli de bază (de exemplu: „nu lovim copiii”, „salutăm la venire”, „cerem voie
la plecarea acasă”, „dacă stricăm o jucărie”, „ducem alta bună de acasă”, etc.), apoi se adaugă
câte una, ori de câte ori se simte nevoia. Regulile sunt scrise de educatoare şi afişate în sala de
grupă.

Responsabilitatea poate fi definită ca „starea sau actul de a fi responsabil faţă de ceva sau
cineva, faţă de o anumită faptă”.Educatoarea nu-şi poate asuma toate sarcinile, participarea
copiilor este singurul mod de a se ajunge la o funcţionare autonomă a colectivului de copii.
Responsabilităţile sunt generate de nevoile zilnice ale colectivităţii: în fiecare zi este nevoie ca
cineva să aşeze jucăriile la locul lor, să aranjeze creioanele în cutii, să distribuie materialele de
lucru, etc. Repartizarea unor responsabilităţi la alegerea copiilor, ilustrate sub forma tabloului
responsabilităţilor; îi antrenează în asumarea de sarcini, le arată beneficiile unui mediu ambiant
curat, ordonat, la întreţinerea căruia au satisfacţia de a-şi fi adus contribuţia. Astfel, câte un copil,
sau o mini-echipă alcătuită din doi – trei membri, în funcţie de opţiunea lor, îşi asumă
responsabilitatea unui serviciu în folosul grupei, urmând ca, după o perioadă de timp,
responsabilii să se schimbe.

34
 Desfăşurarea întâlnirii de dimineaţă (Quoi de neuf?) adună copiii grupei, înainte de
începerea activităţilor, într-un loc special amenajat din sala de grupă. Acest spaţiu trebuie să
asigure intimitate şi confort, în sensul că sunt înlocuite scăunelele cu periniţe, fotolii, canapeluţe,
pe care copiii se aşază lejer. În acest cadru, se lasă viaţa să pătrundă în sala de grupă, prin
relatarea de către copii a unor întâmplări, impresii, dorinţe, lucruri reale sau imaginare.

Începem cu formula:

Bună dimineaţa, grupă!

Suntem iar aceeaşi trupă,
La – ntâlnire am venit,
Că e rost de povestit.
Şi acuma, dintre toţi,
Cine povesteşte noutăţi?

Formula de încheiere este:

Ce frumos aţi povestit,

Încât ne-aţi înveselit.

Timpul ni s-a terminat,
Întâlnirea s-a-ncheiat.
Mâine ne vom întâlni,
Noutăţi vom povesti.

În fiecare zi câte un copil conduce întâlnirea, iar educatoarea urmăreşte desfăşurarea

acesteia, având grijă să nu se depăşească timpul acordat (15-20 min.) şi să fie respectate regulile
stabilite anterior („vorbim pe rând”, „după ce ni se dă cuvântul”, „îl ascultăm pe cel care
vorbeşte”, etc.).
Desfăşurarea bilanţului zilei reprezintă o reactualizare şi fixare a activităţilor zilei,
realizată după terminarea acestora, înainte de plecarea copiilor acasă. Ei vor preciza: care este
tema săptămânii, ce activităţi s-au desfăşurat pe parcursul zilei, care sunt produsele activităţilor
(lucrări individuale sau colective, dacă este cazul), ce le-a plăcut mai mult, ce nu le-a plăcut.

La grupele mari se poate introduce activitatea denumită consiliului grupei, întâlnire

săptămânală, care are loc vinerea şi realizează feed-back-ul asupra săptămânii care s-a încheiat şi
organizarea activităţii din săptămâna care urmează (copiii fac propuneri cu privire la tema pe
care doresc s-o abordăm în continuare, pot propune organizarea unui carnaval, a unei ieşiri,
vizite, a unei expoziţii, etc.). Prin intermediul celor trei momente colective (activităţi organizate
frontal, cu întreaga grupă de preşcolari) se reuşeşte simularea unei organizări de tip democratic a
vieţii grupei cooperative, copiii îndeplinesc roluri sociale, învaţă să-şi spună părerea asupra unei
probleme, să argumenteze aprecierile sau criticile făcute. Copiii percep acest tip de activitate ca
pe un joc de rol, în care pot fi preşedintele consiliului, ilustratorul, organizatorul, cel care

35
propune, etc., pot repeta un cântec care le-a plăcut foarte mult, desfăşoară jocul îndrăgit, primesc
diplome, recompense, sunt apreciaţi, învăţând totodată să accepte să fie şi criticaţi pentru un
comportament nepotrivit.

Momentele comune reprezintă mijloace de realizare a educaţiei pentru societate specifice

clasei sau grupei Freinet; întâlnirea de dimineaţă, bilanţul zilei, consiliul clasei, oferă cadrul
optim pentru formarea capacităţlor civice - proces continuu, care se realizează la toate vârstele,
diferind doar maniera de abordare.

În paralel cu introducerea momentelor comune, se constituie echipe permanente,alcătuite

din 4-6 copii şi denumite cu ajutorul codului culorilor: echipa roz, echipa portocalie, echipa
albastră, echipa violetă. Membrii fiecărei echipe folosesc materialele în comun, colaborează
pentru a realiza lucrări colective, interpretează cântece împreună, desfăşoară activităţi în
cooperare. De asemenea, la bilanţul zilei, unul dintre membrii fiecărei echipe prezintă realizările
acesteia din ziua respectivă. Se pot constitui echipe permanente încă de la grupa mică, din al
doilea semestru, prin confecţionarea unor cutii colorate în culorile menţionate mai sus. Sunt
scrise prenumele copiilor pe cutie, sunt aşezate pe etajeră şi searată fiecăruia unde se află cutia
lui, de culoarea… În cutii sunt așezate cărţile de colorat, copiii fiind învățați să le ia de acolo şi
să le aşeze la loc după ce termină de colorat, să îşi ducă lucrările de desen, pictură sau practice,
după terminare, în cutia personală. Pe parcurs, copiii se obișnuiesc să folosească acest sistem,
devenind astfel mai independenţi.

Pe lângă echipele permanente, din când în când se constituie echipele ocazionale, atunci
când se realizează o anchetă, un proiect, jurnalul, etc. Din acestea fac parte copiii care doresc să
participe la o activitate propusă, care nu face parte din cele comune ale zilei, şi se alcătuiesc în
primul rând după criteriul interesului comun, dar şi după afinităţi. Obişnuiţi fiind cu munca în
echipă, preşcolarilor mari le va fi uşor să se adapteze noilor membri şi să interacţioneze cu
aceştia, să îşi repartizeze sarcinile şi să colaboreze pentru a atinge finalitatea propusă.

Se acordă o atenţie deosebită introducerii unor elemente de muncă individualizată la

grupa mare, respectiv una dintre tehnicile de învăţare ale pedagogiei Freinet care vizează
plasarea copilului în centrul sistemului educativ, ţinând seama de achiziţiile sale, de ritmurile şi
de capacitatea sa de a deveni actor al propriei învăţări. Este o secvenţă în orarul grupei, prezentă
în etapa activităţilor alese, în care copiii lucrează liber, dacă doresc, după un plan propriu, în
ordinea şi ritmul ce le convin. Pentru munca individualizată se utilizează instrumente speciale,
denumite fişiere. Acestea constau în seturi de fişe corespunzătoare anumitor discipline din planul
de învăţământ: matematică, limbaj, cunoaşterea mediului, educaţie pentru societate (ecologică,
civică, sanitară, etc.) şi sarcinile acestora pot avea caracter de: recuperare, consolidare, verificare
a gradului de însuşire a cunoştinţelor şi a gradului de formare a deprinderilor copiilor. Fiecare set
cuprinde câte şase fişe cu sarcini de diferite dificultăţi. Copiii vor şti care sunt fişele cu sarcini
mai uşoare după numărul notat pe ele, numerotarea începând de la 1, pentru fişele cu cel mai
scăzut grad de dificultate şi terminând cu cifra 6, pentru cele cu sarcini dificile. Se are în vedere,

36
în permanenţă, ritmul de muncă al fiecărui copil, individualitatea sa, în scopul de a-i personaliza
învăţarea. Se utilizează fişierele doar în perioada de evaluare sumativă (deoarece consider că nu
este indicată folosirea în exces a fişelor individuale la vârsta preşcolară) şi se constată că
preşcolarii sunt mult mai interesaţi de această modalitate de evaluare, merg din proprie iniţiativă
la locul destinat fişierelor, găsesc fişa care urmează, orientându-se după numărul acesteia şi
culoarea cifrei (de exemplu, matematica este numerotată cu roşu, cunoaşterea mediului – cu
verde, etc). Aceste instrumente sunt utile educatoarei şi în cazul copiilor supradotaţi, care pot
avea la dispoziţie fişe cu caracter de dezvoltare, pe care să le lucreze dacă au terminat sarcinile
comune înaintea colegilor.

Dintre tehnicile care, însumate, alcătuiesc pedagogia Freinet, se pot utiliza următoarele:
corespondenţa interşcolară, textul liber (în mai mică măsură, date fiind particularităţile de
vârstă), ancheta documentară, ieşirea şcolară, exprimarea plastică, exprimarea corporală,
tatonarea experimentală, tehnica intervenientului, tehnicile de evaluare.Se pot iniția
corespondenţe cu grădiniţele din județ sau din țară. Fiecare dintre corespondenţi poate include
întotdeauna lucrări sau produse ale muncii copiilor. Preșcolarii lucrează cu multă plăcere atunci
când sunt motivaţi, iar faptul că produsele muncii lor vor fi privite şi apreciate de colegi din altă
grădiniţă îi motivează suficient, chiar dacă nu-i cunosc pe aceştia în mod direct.Corespondenţa
şcolară reprezintă o modalitate foarte eficientă de a-i deschide copilului preşcolar orizontul
cultural, de a-i cultiva toleranţa, facilitează contactele cu lumea, îl educă în spiritul
multiculturalităţii.

Textul liber este „un text pe care copilul îl scrie în mod liber, când are chef să-lscrie şi pe
tema care îl inspiră”. La grădiniţă, textul liber creat de copil este notat de educatoare. Se poate
provoca o discuţie pe marginea creaţiei, ceilalţi copii pot contribui cu elemente noi, astfel încât
să se realizeze povestiri create, pe care apoi să le ilustrăm şi să le expunem în sala de grupă, sau
să le prezentăm grupelor mici. În cazul în care există revista grădiniţei sau jurnalul grupei, acest
text liber va fi publicat. În felul acesta, este stimulată creativitatea literară a copiilor, încrederea
în posibilităţile lor creatoare, precum şi dorinţa de a comunica.Educatoarea are misiunea de a
cultiva la preşcolari plăcerea de a-şi da frâu liber imaginaţiei şi, pentru a obţine texte mai
elaborate, putem familiariza copiii cu algoritmul de creare a acestora. Se urmăresc o serie de paşi
în acest scop, şi anume:

 redarea de către educatoare a unei părţi dintr-o povestire (întâmplare), atât cât să li se
trezească interesul (să aibă o intrigă), iar copiii au găsit o continuare, deznodământul;

 alegerea unui personaj, a unui decor sau a unei acţiuni; pornind de la aceasta, copiii au
povestit ceva;

 se poate porni de la două imagini în care este prezent un animal sau un personaj în
ipostaze diferite, iar copiii imaginează o întâmplare;

37
  analizarea textului – a povestirii create de grupa de copii sau de unul dintre ei, în felul
următor: Unde se petrece acţiunea şi când? Ce s-a întâmplat? Cum s-a terminat?
Reconstituiţi povestirea, găsind elementele care lipsesc.

 stimularea copiilor prin desenarea momentelor povestirii de către întreaga grupă, sub
forma benzilor desenate.

Ancheta documentară îi familiarizează pe copii cu activitatea de cercetare asupra

domeniilor de interes la un nivel accesibil vârstei. Este o tehnică similară metodei proiectelor,
destinată celor care vor să aprofundeze o anumită temă.Spre exemplificare, dacă subtema
săptămânii este: „Animale de pe alte continente”, se constituie ad-hoc o echipă (pe bază de
voluntariat), alcătuită din copiii foarte interesaţi de acest subiect şi fiecare dintre membrii echipei
îşi alege partea pe care va desfăşura cercetarea, în timp ce restul grupei desfăşoară activităţile din
planificare. La fel ca în cazul metodei proiectelor, se stabilesc domeniile de interes ale
subiectului propus, alcătuindu-se o hartă simplă: medii de viaţă şi repere temporale; clasificări,
înfăţişare, hrană, înmulţire.Se punla dispoziţia copiilor interesaţi de această temă tot felul de
materiale informative ilustrate, se citesc texte referitoare la temă, se vizionează casete cu filme
documentare despre subiectul ales, echipa amenajează un colţ al grupei cu jucării reprezentând
centrul de interes al săptămânii, etc. Se implică şi părinţii, care au ajutat la adunarea unor
materiale informative variate şi bogate. Produsul final l-a constituit un tablou cu desene, colaje
din reviste, alte materiale, pe care, în cadrul consiliului grupei de vineri, echipa de anchetă l-a
prezentat grupei printr-un reprezentant al său, apoi grupelor mici şi colegilor şcolari. Se
realizează în acest mod evaluarea prin valorizare a producţiilor grupului şi copiii au satisfacţia că
munca lor este văzută şi apreciată. O altă utilizare ar fi trimiterea materialelor realizate
prietenilor – corespondenţi sau folosirea lor în cadrul ariilor de stimulare ştiinţă, bibliotecă.Acest
tip de activitate se desfăşoară de către echipă în cadrul ariilor de stimulare şi a activităţilor alese,
etape ale zilei în care copiii se pot grupa în funcţie de preferinţe şi interese, iar educatoarea
poate să îndrume şi să acorde sprijin echipei de proiect.

Ancheta poate fi urmată sau precedată de o ieşire şcolară, tehnică Freinet menită să
completeze imaginea pe care şi-au format-o copiii despre tema respectivă sau să le trezească
interesul pentru ea (în exemplul dat, ieşirea s-ar putea realiza la grădina zoologică cea mai
apropiată). Specificul acestei tehnici constă în implicarea grupei de copii în acţiunile de
organizare a ieşirii, evidenţierea împreună cu ei a concluziilor rezultate în urma deplasării şi
finalizarea printr-o lucrare individuală sau colectivă (desen, machetă, pliant, album, şi
altele).Aşadar, ieşirea şcolară parcurge trei etape aflate în succesiune cronologică:

 etapa pregătitoare;
 etapa deplasării propriu-zise;
 etapa sistematizării şi evaluării, cu precizarea că preşcolarii se implică activ pe parcursul
tuturor celor trei etape.

38
 O astfel de activitate se poate desfășura sub forma unei vizite la mănăstire. În prima etapă,
cea pregătitoare, pentru a avea o imagine clară a ceea ce vor face, cu ajutorul sugestiilor copiilor,
seîntocmește o fişă-ghid (instrument de lucru utilizat de pedagogia Freinet), care cuprinde:
Fişă – ghid pentru organizarea ieşirii şcolare

1. Se află, din dicţionar, semnificaţia cuvintelor: „mănăstire”, „călugăr”, „biserică”,

„rugăciune”, „icoană”, „înger”;

2. Se caută, împreună cu familia, fotografii sau ilustraţii care reprezintă mânăstiri, biserici şi
se aduc la grădiniţă, să le vadă colegii;

3. Se învață cântecul „Din cer, de departe”;

4. Se audiază o povestire despre sărbătoarea Sfintelor Paşte;

5. Se află lucruri despre existenţa altor religii şi toleranţă.

Pentru ieşire este nevoie de: mijloc de transport, însoţirea grupului de asistenta medicală,
sticluţe cu apă şi pungi de plastic pentru drum, aparat de fotografiat şi un „fotograf” (dintre
copii), etc.Tot în etapa pregătitoare se stabilesc şi regulile de care trebuie să se ţină cont pe
parcursul activităţii, cum ar fi: „să aşteptăm cu răbdare”, „în rând câte doi, urcarea în
autobuz”; „să nu ne înghesuim”, etc.

În cadrul desfăşurării propriu-zise a ieşirii, pe drum se realizează observări spontane

asupra naturii, traseului parcurs, clădirilor şi obiectelor văzute, discuţii pe teme ecologice şi de
comportament în mijloacele de transport în comun, şi, de asemenea, copiii interpretează cântece
cunoscute. Ajunși la mânăstire, sunt conduși spre observarea sistematică a incintei mânăstirii,
auocazia să exerseze practic comportamentul adecvat în cadrul Sfântului lăcaş, fac cunoştinţă cu
călugării, ascultă o scurtă slujbă religioasă şi câteva relatări despre istoricul mânăstirii, prezentate
de stareţul acesteia. Acesta din urmă le vorbește despre ritualuri ca: rugăciunea de seară, semnul
crucii, pilde care pot fi înţelese la vârsta preşcolară, şi altele; copiii fiind îndrumaţi să pună
întrebări despre cele ascultate, apoi să mulţumească pentru frumoasa şi calda primire de care s-au
bucurat.

Din clipa în care copiii părăsesc mânăstirea, a început cea de-a treia etapă – de sistematizare şi
evaluare a informaţiilor şi impresiilor acumulate. Entuziasmul copiilor a fost valorificat prin
următoarele modalităţi:

 desfăşurarea jocurilor de tipul: „Spune ceva despre...(călugăr, clopot, toacă,

icoanăetc.)”; „De-a copiii în pelerinaj la mânăstire”, „Selectează obiecte pe care le-ai
văzut la mânăstire!” şi altele;

 realizarea de desene cu tema „Impresii în urma vizitării mânăstirii” şi prezentarea lor în

faţa colegilor mai mici;

39
  conceperea unui pliant ilustrat intitulat „De la călugări am învăţat...”, în care fiecare
copil a ales şi a lipit pe desenul propriu varianta care a considerat că i se potriveşte, după
ce le-au fost citite toate, pe rând, de către educatoare de pe benzile de hârtie pregătite (de
exemplu: „să fiu mai darnic”, „să vorbesc calm”, „să fiu mai bun cu cei din jur”, şi
altele).

Jurnalul şcolar de tip Freinet se înscrie şi el în practica vieţii din grupa Freinet. În
jurnalul grupei sunt ilustrate (prin desenele copiilor sau fotografii) activităţile deosebite
desfăşurate pe parcursul unei săptămâni, sunt prezentate lucrări interesante realizate, texte libere
create, proiecte finalizate, noutăţi. Punctul de plecare îl reprezintă titlul jurnalului, pentru care
fiecare echipă face o propunere; în urma votării, se validează una dintre propuneri, pentru ca pe
urmă să se treacă la propunerile de ilustrare a copertei. Coperta poate să îşi păstreze forma
iniţială sau poate fi modificată în decursul unui an şcolar. Preşcolarii sunt dornici să prezinte
impresiile lor în legătură cu activităţi ca: un concurs, un carnaval, o ieşire, o întâlnire cu o
persoană publică, etc., mai ales prin intermediul desenelor, în felul acesta promovându-se
activitatea grupei. Jurnalul este multiplicat şi distribuit grupului – ţintă de cititori (colegi de la
alte grupe sau alte grădiniţe, părinţi, şcolari, prieteni, chiar şi unor reprezentanţi ai comunităţii
locale, sau poate fi trimis corespondenţilor). Această tehnică reprezintă un mijloc de deschidere
spre exterior aflat la dispoziţia grupei de preşcolari, prin care îşi poate face cunoscute activităţile
şi care îi conferă copilului o dimensiune socială. Totodată, constituie un feed-back al activităţilor
din grădiniţă şi, în timp, un memento al acestora.

Tatonarea experimentală. În pedagogia Freinet, toate activităţile trebuie să constituie un

răspuns. Cunoaşterea răspunde dorinţei de a şti, deci reprezintă răspunsul la o întrebare venită
din partea copilului. Motivaţia este cea care justifică studierea unei probleme, a unei situaţii, iar
rezolvarea problemei oferă plăcere şi satisfacţie. O problemă este un obstacol care trebuie
depăşit, expresia unei necesităţi care nu poate fi trecută cu vederea. Degeaba oferim copiilor
informaţii sau soluţii care nu prezintă nici un interes pentru ei, deoarece acestea nu vor fi
relevante, deci nu şi le vor însuşi. Este mult mai util să îl îndrumîm să găsească soluţia corectă
prin efort propriu.Tatonarea experimentală este o metodă de cercetare individuală care se poate
exersa doar cu ajutorul operaţiilor gândirii pe care le posedă fiecare şi porneşte de la exprimarea
dorinţei de cunoaştere. Asest proces de cercetare naturală mobilizează inteligenţa şi permite
copilului să facă propriile achiziţii în mod liber. Tatonarea experimentală ţine cont de
funcţionarea inteligenţei conform următorului traseu: observaţia, formularea ipotezei
(ipotezelor), analiza (cronologia cauzelor care provoacă efectele), explicaţia, propunerea unei
soluţii, sinteza şi verificarea. Încă din perioada preşcolară, copiii pot parcurge aceste etape în
procesul de cunoaştere, dezvoltându-li-se astfel capacităţile mentale, propria gândire logică.
Anturajul favorizează dezvoltarea capacităţii de a naviga prin domeniile de cunoaştere propuse
de programă, de a stabili raporturi noi cu lumea şi fenomenele legate de aceasta.Pentru
educatoare, aplicarea acestei metode are ca obiectiv principal construirea propriului demers
educativ, care să presupună libertatea copilului de a alege ceea ce va învăţa, momentul în care s-

40
o facă, de a fi conştient de fiecare pas pe drumul descoperirii lumii înconjurătoare, de a identifica
etapele care trebuie parcurse sau pe cele care lipsesc. Acest „spirit Freinet” este în perfect
consens cu programa activităţilor instructive-educative din grădiniţă, care ne permite să adaptăm
demersul educativ atât la caracteristicile colectivului de copii pe care îl avem în grijă la un
moment dat, cât şi la personalitatea noastră, a educatoarelor.

Tehnica intervenientului presupune prezenţa în sala de grupă a unei persoane care nu

face parte din colectivul de copii sau de educatoare, persoană ce poate fi: un părinte sau alt
membru al familiei (bunic, frate, mătuşă, etc.), un elev, un profesor de o anumită disciplină, un
specialist într-un anumit domeniu de activitate (cum ar fi un medic, un poliţist, un pompier, un
consilier local...), şi care ar putea contribui cu informaţii sau activităţi care îi interesează pe copii.
Intervenientul reprezintă o persoană care intervine în desfăşurarea procesului instructiv-educativ
spre a mijloci înţelegerea conţinuturilor predate, oferind cunoştinţe şi informaţii directe şi exacte.

În alternativa educaţională Freinet, relaţia cu familia presupune implicarea membrilor

acesteia în viaţa grupei. De aceea, de la începutul anului, am informat părinţii despre
posibilitatea de a petrece aproximativ o oră împreună cu copiii grupei (într-o anumită zi a
săptămânii stabilită cu precizie), timp în care pot să le citească ceva, sau să desfăşoare un joc
colectiv, să îi înveţe pe copii un cântec, o tehnică de lucru manual, etc, în prezenţa şi cu ajutorul
educatoarei. Cine doreşte, trebuie să se înscrie pe un tabel aflat la avizierul grupei, cu o
săptămână înainte, specificând şi ce anume va face, pentru ca educatoarea să includă activitatea
în programul zilei respective.În cadrul relaţiei cu familia, rolul intervenientului - membru al
familiei este foarte important pentru toţi partenerii implicaţi, şi anume:

 pentru părinte, deoarece înţelege mai bine procesul instructiv-educativ desfăşurat în

grădiniţă şi poate observa în mod direct comportamentul copilului său în colectivitate, acest
comportament fiind adeseori foarte diferit de cel avut în mediul familial; aceasta conduce
spre o mai bună cunoaştere a potenţialului propriului copil şi facilitează unitatea de cerinţe
adresate copiilor;

 pentru educatoare, beneficiul este acela că se realizează o apropiere a părinţilor faţă de

programul grădiniţei, se creează o punte de legătură şi se mijloceşte un dialog real, în
cunoştinţă de cauză, cu familia;

 beneficiile cele mai mari sunt ale copilului, al cărui comportament va deveni mai constant,
mai stabil, normele şi regulile respectate la grădiniţă fiind transferate şi acasă; copiii se simt
mândri când unul dintre părinţă li se alătură la grădiniţă; de asemenea, vor accepta să
împartă atenţia familiei şi cu altcineva, respectiv cu colegii lor, şi vor învăţa să socializeze
cu adulţi străini de familia lor.

Exprimarea plastică, în grupa Freinet, vizează egalizarea şanselor, se realizează în

echipă, cu utilizarea în comun a instrumentelor. Fiecare copil îşi aduce contribuţia personală,
originală şi ceativă la finalizarea temei propuse. În felul acesta, chiar şi copiii mai puţin sau deloc
41
dotaţi cu calităţi artistice pot contribui la realizarea temei comune, alături de ceilalţi membri ai
echipei, se pot manifesta fără teama unui eşec. Pe de altă parte, colegii de echipă vor fi interesaţi
să se ajute unii pe alţii pentru a obţine rezultatul scontat.

O modalitate de exprimare extrem de adecvată vârstei preşcolarităţii şi agreată de copii

este exprimarea corporală. La intrarea în grădiniţă, copilul nu dispune de un vocabular vast,
pronunţia este deficitară în cele mai multe cazuri, iar exprimarea nonverbală (mimica, gestica,
etc.) îl ajută mult în stabilirea unor relaţii cu cei din jur, în exprimarea dorinţelor. Jocurile prin
care imită comportamentul animalelor, al anumitor personaje din basme, cele care pun copiii în
situaţia de a mima stări sufleteşti proprii sau ale altor persoane, de a reprezenta prin poziţia
corpului elemente (fenomene) din natură, contribuie la relaxarea lor, le dezvoltă creativitatea şi îi
socializează. Exprimarea corporală realizată în maniera Freinet presupune acceptarea
apartenenţei la un grup (echipă), colaborare între membrii echipei în vederea alegerii unei
anumite teme a mişcărilor sau mimei, prezentarea temei în faţa întregii grupe în cadrul unor
jocuri denumite cooperative (cum ar fi: “Atenţie la schimbare!”, “Elasticul”, “Ai încredere în
mine!”).

Tehnicile de evaluare specifice pedagogiei Freinet se concentrează în jurul verificării

realizărilor copiilor. Într-o grupă Freinet, evaluarea nu vizează o ierarhizare, ci are ca scopuri:
depăşirea eşecurilor şcolare şivalorizarea reuşitelor parţiale ale copiilor, care, ajutaţi, trebuie să
ajungă la realizarea proiectelor lor individuale.

Tipurile de evaluare sunt: autoevaluarea, evaluarea colectivă (co-evaluarea),

socializarea.În cazul autoevaluării, se utilizează planul individual de muncă, un program stabilit
de educatoare împreună cu fiecare copil pentru perioada de evaluare, în care se folosesc fişierele.
Planul individual conţine: numele şi prenumele copilului, grupa, perioada de evaluare, domeniile
de cunoaştere evaluate, cu obiectivele stabilite de educatoare, şi rubrici numerotate (de la 1 la 6 –
pentru fiecare fişă) care servesc la consemnarea rezultatelor; fiecare rubrică este împărţită în
două spaţii, cel de sus – al copilului, iar cel de jos – al educatoarei. Se utilizează codul culorilor
semaforului: pentru rezolvarea integrală şi corectă a unei fişe, copilul colorează jumătatea lui cu
verde, ceea ce înseamnă “ştiu, pot trece mai departe”, sau foloseşte culoarea galbenă, înţelegând
“am greşit, mai trebuie să exersez”, iar dacă nu se descurcă deloc, colorează cu roşu, pentru că
“nu ştiu”. La două - trei zile am verificat fişele lucrate şi planurile de muncă, am colorat
jumătatea rămasă, notând rezultatele obţinute de copii, apoi le-am discutat cu fiecare individual,
le-am explicat, unde a fost nevoie, de ce am folosit altă culoare decât ei, unde au greşit şi ce
anume. Copiii pot relua o fişă pe care nu au rezolvat-o corect de câte ori doresc, până când sunt
mulţumiţi de rezultat.

Evaluarea colectivă constă în prezentarea rezultatului muncii individuale a copilului sau a

muncii în echipă în faţa grupei, pentru a fi supus aprecierilor valorizante ale acesteia; grupa
exprimă nivelul de reuşită a proiectului individual sau colectiv, iar educatoarea poate decide, în

42
funcţie de gradul de reuşită sau eşec, maniera în care copilul îşi va continua activitatea, unde
trebuie insistat pentru recuperarea unor rămâneri în urmă.

Socializarea reprezintă o formă de evaluare care se realizează atunci când proiectul

individual sau colectiv al copiilor, sub forma unor obiecte, a unui album, expoziţie, portofoliu,
etc., respectiv rezultatul muncii copilului este: publicat în jurnalul grupei, trimis
corespondenţilor, prezentat la expoziţia grădiniţei, prezentat la o serbare, etc., deci ajunge să fie
văzut de cât mai multă lume şi îşi găseşte o utilitate.

În urma experimentării tehnicilor pedagogice specifice alternativei educaţionale Freinet în

manieră personală, respectând programa activităţilor instructiv-educative şi planul de
învăţământ, am constatat că, fără a constitui o grupă Freinet, se pot utiliza tehnici specifice
acestei alternative în funcţie de opţiunea fiecărei educatoare, deoarece ele oferă copiilor ocazii să
interacţioneze cu valorile şi normele societăţii, să le cunoască şi să le respecte la nivelul micro
oferit de mediul instituţionalizat, favorizând în mod deosebit formarea capacităţilor civice la
aceştia.Putem realiza un demers emancipat în educarea copiilor preşcolari dacă „vom cultiva
înainte de toate la copil dorinţa sa înnăscută de comunicare cu alte persoane, cu alţi copii, şi mai
ales dorinţa de a face cunoscute cdelorlalţi gândurile, visele, sentimentele şi speranţele sale.”

CURIOZITATI
Freinet a adus critici manualului școlar, pe care l-a considerat un mijloc de abrutizare, care
servește programele oficiale, dar rareori este făcut pentru copil. Repudiază manualul școlar
pentru că distruge spiritul critic al elevului, dar dăunează și profesorului pentru că îl împiedică să
se perfecționeze.

El consideră că manualele școlare sunt nocive pentru că:

- ignoră particularitățile locale, mediul de viață al copiilor;

- aduc în clasă o știință rece, impersonală și anonimă;

- prezintă texte obscure;

- nivelul de abstractizare depășește posibilitățile elevilor;

- se adresează nu omului-copil, ci școlarului ajuns deja o ființă care nu mai reacționează ca un

copil, ci ca un școlar.Incriminarea manualului nu a însemnat dispreț față de carte și atitudine
nihilistă (titudine, tendință, concepție sau manifestare care neagărânduielile, instituțiile, morala,
tradițiile cultural existente într-o societate dată, fără să le opună, în schimb, altele superioare. S-a
exprimat pentru folosirea manualului ca material documentar printre alte carți.

43
 Critica școlii tradiționale a vizat și pericolul de afectare a echilibrului psihic al elevilor,
școala fiind un puternic factor de stres, o sursă de amenințări și pedepse, ce amintesc, adesea, de
practicile medievale.

C. Freinet a criticat vechea școală pentru caracterul nedemocratic. Un regim autoritar în

școală nu poate forma cetățeni democrați. Educația autoritară și conformismul duc la o
incapacitate de adaptare la situații de viață noi și la incapacitatea de adoptare de atitudini
responsabile în fața problemelor vieții.

Care este misiunea pedagogiei Freinet?

Să formăm oameni în loc să fabricăm elevi,să favorizăm luarea de cuvânt, să- i incităm la
exprimare liberă, să împărţim puterea, să cooperăm, să facem un jurnal şcolar, să deschidem
şcoala spre lume, să facem corespondenţă, să dăm un sens muncii, să organizăm acţiunea în
vederea învăţării, să adaptăm şcoala la copilul de azi.

Pedagogia Freinet în România respectă curriculum-ul naţional şi face parte din subsistemul
învăţământului alternativ de stat. Aceasta este aplicată în învăţământul preşcolar şi primar (reţea
învăţământ alternativ), învăţământul gimnazial si liceal (tehnici Freinet) dar şi în activităţi
extracurriculare (tabăra internaţională).

Pedagogia Freinet este o pedagogie cooperativă unde copilul-autor are locul său bine
definit şi care pune în practică metoda naturală de învăţare prin tatonare experimentală. Şcoala
Freinet este o şcoală deschisă spre viaţă şi pentru viaţă, o şcoală unde fiecare este primit,
recunoscut, ascultat, respectat.

Pedagogia Freinet în România

Emil Florescu, un pionier al pedagogiei Freinet în perioada interbelică

Născut la 1 aprilie l9l0 în comuna Răchita, jud.Timiș, terminând școala Normală din
Timișoara în anul 1926.Ajuns dascăl în mai multe sate din judelut Timiș, sub influența unor
educatori ca Freinet, a început să fie preocupat de idea organizării unui mediu școlar care să se
apropie și să corespundă, cât mai mult năzuințelor copilăriei și sub impulsul necesităților și
preocupărilor să poată învăța în mod natural. Astfel, cunoștințele prevăzute de programă le-a
cuprins într-un plan general de activitate și studio bazat pe:

a) Mediul - timp (anotimpuri),

b) Evenimente naturale ale medliului și timpului,

c) Evenimente etico- sociale,

d) Ordinea de întâetate a trebuințelor individuale și sociale, rezultantă a evoluției ancestrale,

toate aceste derulându-se pe parcursul celor 32 săpămâni ale anului școlar. S-au stability un

44
număr de 32 de subiecte generale care constituiau preocupările generale de activitate și studiu-
centre de interes pentru săptămânile respective.

Pentru limba română s-a introdus tipografia (după metoda introdusă de Freinet la începutul
anului 1920). Copiii compuneau texte scurte (întâmplări petrecute acasă, versuri simple, uneori
chiar și ce-au visat, etc.). Dintre acestea era aleasă una. O echipă de serviciu trecea la “regalul cu
litere de plumb" și, în timp ce autorul lucrării alese își recite lucrarea propoziție după propoziție
și se scria pe tablă, cu corecturile necesare, echipa tipografilor, numită pentru acea zi, culegea
textul. Apoi, după ce textul a fost imprimat, se împărțea tuturor elevilor. Pe acest text, la timpul
programat în orar, se făcea gramatică, observații stilistice, citire expresivă. Se trăgeau zilnic
(conform celor scrise chiar de Emil Florescu in autobiografia sa) 100 de exemplare. Diferența de
exemplare rămase se păstra pentru alcătuirea revistei lunare "FAT-FRUMOS" (care apoi se
trimitea altor școli,transformăndu-se astfel în corespondență școlară).

Matematica se făcea, în mod practic, cu ajutorul "fișierului matematic'', care conținea fișe
din toate domeniile (în legătură cu centrul de interes) și care indicau cum sa faca anumite
calcule. De exemplu în săptămâna "Țesutul" la geometrie, dacă era în plan dreptunghiul, copiii
făceau croitorie. În fișier găseau eșantioane din diferite pânzeturi, stofe, cu prețurile lor. Din
hârtie de ziar se croia un șort de formă dreptunghiulară. Problema putea să fie formulată astfel:
Să se calculeze suprafața șorțului și cât costă cu materialul ales din fișier. Copiii se transformau
in croitori și, pe nesimțite, făceau matematică, fiindu-le necesar să calculeze costul șorțului.

Pentru istorie, în afară de colecții documentare bogate (cu tăieturi din ziare, vederi,
portrete istorice, etc.) s-a confecționat o "bandă istorică " un adevărat film al timpului istoric cu
trecutul omenirii, în general, și al țării noastre, în special. Acest film era divizat pe secole, ani și
cuprindea diferite evenimente din istoria tehnicii și a științei, sau a altor evenimente importante,
contemporane cu cele ale țării noastre. Fâșia de bandă ce reprezenta țaran oastră era divizată în
trei: Muntenia, Moldova, Transilvania, prin trei culori roșu, galben, albastru. Locul unde se
împleteau fâșiile reprezenta tendința de unire, cu timpul respectiv, remarcat prin gradația de
bandă (fiecare an având 1/2 cm).

La geografie, folosirea nenumăratelor colecții de vederi, machete, a lăzii cu nisip și având

reprezentarea grafică a "țării nimănui", i-a făcut pe copii să se familiarizeze cu citirea hărții, cu
măsurarea distanțelor și cu o orientare bună pe hartă.

Organizarea clasei și a școlii era foarte modern pentru acea vreme (dar și pentru aceste zile
este destul de surprinzătoare). Din clasă au fost scoase băncile fiind inlocuite cu mese cu
scăunele individuale pentru "mișcare liberă în orice împrejurare cât și pentru o mai bună lucrare
în echipă”.Școala era organizată în "comunitate școlară, elevii fiind organizați în grupe și echipe.
,,Fiecare elev avea un carnet de membru al comunității în care, pe lângă note, erau trecute și
atelierele la care participau, serbările, excursiile, munca prestate în grădinărie, lucrările personale
(textele libere),cărțile împrumutate de la biblioteca școlii, “distincțiuni"și pedepse.

45
 Programul săptămânii stabilit cuprindea activitățile desfășurate dimineață: lecture și
comunicări informative, exerciții matematice, lectură expresivă și exerciții gramaticale,
declamație, teatru și muzică, iar după amiază ocupații libere și pregătitoare. Acest program
cuprindea atât echipa cât și redactorul șef al revistei: "Făt Frumos". Toate acestea erau stabilite
pe centre de interes.

Activitatea practică (în grădină, lucrările de atelier, etc) era remunerată din beneficiile pe
care le aducea grădina și din tombolele organizate cu ocazia diferitelor organizări artistice și
culturale.

Tot în cadrul comunității și-aorganizat o cantină la care serveau masa toți elevii. Fiecare
elev aducea de acasă când putea și cândavea legume, făină și cele trebuincioase. "Gospodarul
cantinei" nota în cametul fiecărui elev ce a adus. Tot împreună stabileau meniul pentru a doua zi,
așa că, cei care aveau acasă din alimentele necesare aduceau o anumită cantitate din acestea.
Uneori părinții veneau să ajute la preparatul unor mâncăruri mai deosebite. În verile anilor 1940
și l94l a experimentat cu rezultate remarcabile un sistem de educație de includere în școală (câte
o lună) a copiilor cuprinși între 3 și 7 ani. Această perioadă se încheia cu o expoziție și o serbare
a tuturor elevilor.Toate aceste lucruri fac dovadacă de-a lungul timpului învățătorii au fost
preocupați de nou și de optimizarea procesului de învățământ prin formarea de capacități și
atitudini, de adaptarea conținutului învățării la realitatea cotidiană precum și la preocupările,
interesele și aptitudinile copilului.

46
 Cuprins

I. Date generale………………………………………………………………………… pag 1

II. Principii fundamentale ale pedagogiei Freinet ……………………………………… pag 2
1. Principiile care stau la baza finalităţii şcolii ……………………………… pag 2
2. Principiile de bază, privind învăţarea …………………………………….. pag 3
III. Evoluţia tehnicilor pefagogiei Freinet …………………………………………….. pag 11
1. Tehnici de exprimare liberă …………………………………………..…. pag 12
2. Tehnici de comunicare ……………………………………………..…… pag 16
3. Tehnici de analiză a mediului ……………………………………...……. pag 21
4. Tehnici de individualizare şi organizare a muncii cooperative …………. pag 22
5. Tehnici de organizare a vieţii cooperative ……………………………… pag 24
IV. Instrumentele pedagogiei Freinet …………………………………………………. pag 28
V. O zi în alternativa Freinet în învăţământul primar ………………………………… pag 30
VI. O zi în alternativa Freinet în învăţământul preşcolar ……………………………… pag 33
VII. Curiozitati …………………………………………………………….......... pag 42

47
Bibliografie
1. Asociaţia Română pentru o şcoală modernă – C. Freinet, (2003), Un deceniu de
pedagogie Freinet în România, Timişoara;
2. Bâdea, M. Şi Dobândă, M. (2015), Pedagogia Freinet – o pedagogie colectivă penreu
fiecare. Timişoara: Editura Casa Corpului Didactic.
3. Cucoş, Constantin, (2005), Pedagogie, Iaşi,Editura Polirom;
4. Felea, Gheorghe, (coord.), (2003), Alternativele educaţionale din România, Cluj –
Napoca, Editura Triade;
5. Negreanu, E. Şi Cujbă, A (2006), Revista de pedagogie, Pedagogii alternative, Nr. 1/12,
Bucureşti: Editura Vanemonde.
6. Rădulescu, Mihaela, (1999), Pedagogia Freinet, Editura Polirom;
7. ***, Curriculum pentru învăţământul preşcolar. Prezentare şi explicitări (2009), Editura
Didactica Publishing House, Bucureşti.

48