Modelul în trei pași pentru deciziile etice

ale lui Clifford Christians

Profesor coordonator: Viorel Țuțui

Student: Șfița Petru-Daniel

Anul II, Grupa 2
 DEONTOLOGIE

– parte a eticii care studiază normele şi obligaţiile specifice unei activităţi profesionale

În ceea ce priveşte mass-media, aceasta presupune un ansamblu de principii şi reguli,

rezultate din practicarea profesiei, stabilite de preferinţă în colaborare cu utilizatorii, în scopul de
a răspunde mai bine nevoilor diverselor categorii de populaţie.

Profesorul Clifford Christians, de la University of Illinois at Urbana-Champaign, este cel

mai cunoscut și citat nume din domeniul deontologiei comunicării, la nivel global. A beneficiat
de granturi de cercetare în etica aplicată la Princeton University, la University of Chicago și la
Oxford University. Prof. Christians a predat și a susținut prelegeri în peste 35 de țări.

Studiul teoretic redat în acest capitol prezintă un model în trei paşi de luare a deciziilor
etice.

Modelul este gândit ca o încercare de sinteză între cele două tendinţe pe care autorul le
identifică în cadrul preocupărilor contemporane din domeniul eticii mass-media: accentul pus pe
cazuri sau probleme etice concrete care apar în activitatea specialiştilor, respectiv încercarea de a
analiza princiipii şi aspecte generale. Astfel, cei trei paşi ai modelului sunt: definirea situaţiei,
apelul la principiile teoretice relevante şi alegerea loialităţilor. Primul pas presupune atât atenta
descriere a situaţiei de fapt şi a contextului, dar mai ales adecvata identificare a valorilor actorilor
implicaţi. Pasul al doilea implică selectarea principiilor teoretice cu valoare explicativă maximă
în contextul cazului discutat. Principalele teorii sunt reunite în cinci categorii: teorii etice bazate
pe virtute, pe datorie, pe consecinţe, pe justiţie şi pe iubire . Al treilea pas definitivează procesul
de luare a unei decizii prin stabilirea categoriei de beneficiari cărora trebuie să li se ofere
prioritate, sau a loialităţilor ce se cuvine a fi respectate: loialitatea faţă de noi înşine, faţă de
clienţi/abonaţi/susţinători/utilizatori, faţă de organizaţie sau companie, faţă de colegii de breaslă,
şi, în sfârşit, faţă de societatea ca ansamblu..54-56).

Studiul deontologiei cere deliberări, distincții făcute atent, analize indelungate. Astfel,
aceste etape ingreunează munca unui jurnalist, care găsește dificilă luarea de decizii rapide în
fața crizelor cotidiene.
 Modelul în trei pași le permite studenților și profesioniștilor comunicării să gândească în
limitele deontologice fără ajutor, precum și abilitatea de a lua decizii justificabile din punct de
vedere etic. Modelul adoptării unei decizii etice are la bază scrierile extrem de importante care
apără realismul moral.

În continuare voi prezenta pe larg cele trei principii etice dezvoltate de profesorul
Clifford Christians.

Primul pas: Definirea situației

DEFINIREA SITUATIEI SAU A DILEMEI ETICE. Problema trebuie privită în detaliu

și din mai multe puncte de vedere decât cel personal. Pe măsură ce cazul evoluează, trebuie să-i
recunoaștem și niste demersuri suplimentare de aprofundare. Putem judeca un caz în funcție de
valorile profesionale (creativ, operativ) sau de valorile psihologice (competent, muncitor) și
valorile morale (onest, non-violent).

Două viziuni diferite sunt implicate în etica presei şi, de aceea, îmbinarea celor două
aspecte, teoria şi practica, devine dificilă. În timp ce pentru studiul eticii este nevoie de
deliberare, distincţii atente şi dezbateri îndelungate, redacţia unui ziar are tendinţa de a pune
accent pe tenacitate şi pe abilitatea de a lua decizii rapide în situaţiile de criză, ce apar zi de zi, în
mod asemănător, specialiştii din publicitate şi relaţii publice trebuie trebuie să fie competitivi şi
întreprinzători, iar scenariştii şi producătorii programelor de divertisment trebuie să aprecieze
scepticismul, independenţa şi pasiunea. Cu toate acestea, managerii instituţiilor media apreciază
oamenii de acţiune, pe aceia care obţin rezultate remarcabile într-un mediu de lucru foarte
stresant. Dacă etica jurnalistică intenţionează să dobândească recunoaşterea generală, atunci
ruptura dintre practica jurnalistică de zi cu zi şi valorile etice trebuie eiiminată în mod creativ.

Acest prim pas se modelează în jurul identificării valorilor. Acest lucru poate fi realizat
prin mai multe practici, pornind de la un lucru banal cum ar fi analiza atentă a unui text
(încercarea de a îl înțelege pe deplin), până la reluarea știrilor și a discursurilor.

Oamenii au tendința de a judeca lucrurile superficial, de a se opri la acest prim pas al unei
analize asupra unui subiect, care are tendința de a lăsa situațiile cu final deschis, creând o
senzație de criză sau de confuzie. O judecată morală completă nu se oprește la o părere
superficială, ci analizează în profunzime situația în cauză, luând în considerare și ceilalți doi pași
pentru decizii etice.

Pasul al doilea: Teoria

Acest pas presupune trecerea prin mai multe teorii elaborate de diverși filosofi în trecut.
Fiecare dintre urmatoarele teorii a fost elaborată în circumstanțe istorice anume, pentru a
răspunde la întrebări specifice.

De-a lungul istoriei, filosofii au elaborat mai multe teorii etice, acestea fiind clasificate în
cinci categorii:

 Teori etice bazate pe virtute

 Teorii etice bazate pe datorie
 Teorii etice bazate pe justiție
 Teorii etice bazate pe iubire

În continuare, voi intra în detaliu cu privire la fiecare teorie:

1. Calea de mijloc aristotelică: “virtutea morală este situarea corespunzătoare între două
extreme”.
Principiul “căii de mijloc” a apărut încă de la începuturile filosofiei occidentale în Grecia,
secolul al IV lea i.Hr. Ea îşi are rădăcinile şi în gândirea asiatică – teoria măsurii în toate redată
mai exact drept ”echilibru şi armonie” – ea fiind elaborată inainte de Aristotel, în secolul al V lea
i.Hr. în China.
De la Platon, grecii au moştenit patru virtuţi morale: cumpătarea, dreptatea, curajul şi
înţelepciunea. Aristotel a pus accentul pe moderaţie, pe cumpătare: aşa cum înţelepciunea
înseamnă să judeci bine, moderaţia înseamnă să trăieşti chibzuit, spunea el. Ca virtute morală,
Aristotel considera excelenţa ca jumătatea drumului între exces şi privaţiune. În filosofia
aristotelică, curajul este calea de mijloc între laşitate şi temeritate; o persoană generoasă urmează
calea de mijloc între zgârcenie şi risipă; modestia reprezintă media între neruşinare şi timiditate;
critica justă se află între invidie şi dispreţ. O cale de a opera acest principiu este prin identificarea
extremelor şi prin poziţionarea pe nivel median faţă de cele două. Aristotel nu pleda însă pentru
un consens slab, anemic ori pentru proverbialul compromis al căii de mijloc. Acţiunea moderată
nu se reduce la măsuri izolate. Deşi cuvântul media are conotaţii matematice, principiul lui
Aristotel nu presupune poziţionarea individului la distanţe perfect egale faţă de extreme.
Aristotel vorbeşte despre ceea ce este “de mijloc” pentru noi, adică pentru statutul individului,
pentru o anumită situaţie şi pentru punctele tari sau slabe. Calea de mijloc nu înseamnă numai
cantitatea potrivită, ci şi momentul potrivit, publicul potrivit, motivul potrivit şi modalitatea
potrivită.

2. Imperativul categoric al lui Kant: “acţionează conform acelei maxime care vrei să capete
valoare de lege universală”.
Imanuel Kant, născut în sec .XVIII în Germania, a influenţat filosofia secolului său mai mult
decât orice alt gânditor occidental. Scrierile sale au însemnat o contribuţie permanentă la
dezvoltarea epistemologiei şi eticii. Lucrările lui Kant “Bazele metafizicii moravurilor” şi
“Critica rațiunii practice” sunt cărţi de mare importanţă pentru studiul eticii.

Kant a conferit o substanţă intelectuală “regulii de aur” prin “imperativul său categoric”
care indică faptul că ceea ce este drept pentru unii este drept pentru toţi. Kant a declarat că
principiul în funcţie de care evaluăm moralitatea acţiunilor noastre este: “acţionează conform
acelei maxime care vrei să devină lege universală”. Cu alte cuvinte, verifică principiul care stă la
baza deciziei tale şi vezi dacă vrei ca el să fie universal aplicat. Testul unei obligaţii morale
veritabile este posibilitatea ei de a deveni universală. Decizia de a savârşi o acţiune trebuie să se
bazeze pe o lege morală nu mai puţin strictă decât legile naturale, cum ar fi gravitaţia.
“Categoric” înseamnă aici necondiţionat, fără circumstanţe atenuante, fără nici o excepţie. Ceea
ce este drept e drept şi doar acest lucru trebuie făcut, chiar în condiții extreme. Se cuvine să
facem ceea ce e drept din punct de vedere moral, chiar de-ar fi să cadă cerul, în pofida oricăror
obstacole.

Kant consideră că exista adevăruri superioare raţiunii noastre limitate şi care transcend
universul fizic. Conştiinţa e înnăscută şi fiecare trebuie să i se supună. Imperativele categorice,
inerente fiinţelor umane, sunt percepute nu prin raţiune ci prin conştiinţă. Prin conştiinţa sa, omul
se supune obligaţiei morale. Conştiinţa ne informează când se cuvine să alegem binele şi să
respingem răul. Violarea propriei conştiinţe – indiferent cât de slabă sau puţin formată ar fi ea –
produce sentimente de vinovaţie. Prin conştiinţă, legea morală e imprimată în ţesătura naturii
umane.

3. Principiul utilităţii al lui Mill: “Caută cea mai mare fericire pentru cei mai mulţi”
Utilitarismul este o viziune etică larg raspândită în societatea Americii de Nord şi o
noţiune bine dezvoltată în filosofie. Există mai multe versiuni, dar toate susţin, într-un fel sau
altul, că trebuie sa determinăm ceea ce este corect sau greşit, analizând factorii care vor produce
cele mai favorabile consecinţe pentru bunăstarea fiinţelor umane. Alternativa corectă din punct
de vedere moral produce cel mai bun raport între bine şi rău. Utilitarismul modern s-a conturat în
operele filosofilor britanici Jeremy Bentham şi John Stuart Mill iar versiunea trdiţională a acestui
principiu susţinea că scopul final îl constituie fericirea sau plăcerea. Utilitariştii de mai târziu au
extins noţiunea de fericire, aceştia susţinând că şi alte ţeluri, nu numai fericirea pură, pot
reprezenta scopuri în sine.
Norma utilităţii devine un principiu dublu. Ea ne dictează să producem cel mai bun raport
între bine şi rău şi să-l distribuim celorlalţi cât mai mult posibil. De aici, utilitarismul este definit
deseori ca promotor al celui mai mare bine pentru cei mai mulţi oameni. În general, se disting
două tipuri de utilităţi: utilitarismul acţiunii şi utilitarismul regulilor. La utilitariştii acţiunii,
întrebarea fundamentală implica mereu binele cel mai mare într-un caz concret.

4. Vălul ignoranţei la Rawls: “Dreptatea se naşte când se negociază fără diferenţieri sociale”.
Din perspectiva lucrării lui John Ralwls, “O teorie a dreptăţii”, corectitudinea reprezintă ideea
fundamentală pentru conceptul dreptăţii. Autorul recomandă ca toate părţile implicate într-un
conflict să se distanţeze faţă de împrejurările concrete, în spatele unei bariere unde sunt eliminate
rolurile şi diferenţele sociale. Participanţii se prezintă fără trăsături individuale de tipul rasei,
clasei, sexului, intereselor de grup şi a altor condiţii concrete şi sunt consideraţi membri egali ai
societăţii în ansamblul său.
5. Viziunea iudeo-crestină despre persoane ca scopuri: “iubește-ţi aproapele ca pe tine însuţi”.

Etica iubirii nu este o noţiune exclusiv iudeo-creştină. Încă din secolul al IV lea, gânditorul
chinez Mo Tzu se referea la acest concept. Unii specialişti în etica din această tradiţie consideră
ca supreme: supunerea, dreptatea sau pacea. Dar contribuţia fundamentală a acestei perspective
religioase, în forma sa elementară, este argumentul că, în ultimă instanţă, oamenii sunt supuşi
unui singur comportament moral sau unei singure virtuţi: iubirea de Dumnezeu şi de oameni.
Toate celelalte obligaţii, chiar dacă sunt legate de această idee centrală, sunt considerate
subsidiare.

Dacă discutăm din punctul de vedere al aplicabilităţii acestui principiu la etica mass media,
putem spune că o astfel de atitudine poate fi aplicată în cazurile de tratare a nedreptăţii sociale, a
invadării vieţii private, a violenţei.

Pasul al treilea: Loialitățile

În acest ultim pas se vorbește despre alegerea loialităților etice, cei care lucrează în mass
media trebuie să aleagă la un moment dat între diversele segmente ale societății. Se pune
accentul pe individ și pe dreptul acestuia de a avea ultimul cuvânt într-o acțiune care îl implică.

Sunt prezentate cinci categorii de obligații:

 Datoria față de noi înșine: În multe situații este recomandat să ne urmăm propria
conștiință, în ciuda tentației de a ne ghida după interese.
 Datoria față de clienți/abonați/susținători/utilizatorii unui blog: Trebuie să avem
mereu în vedere datoria față de client, fiind un detaliu important în viața oricărui
practician de media.
 Datoria față de colegii care aparțin aceleiași profesii: Datoria față de grupul sau
categoria de profesioniști din care faci parte poate fi plasată uneori pe primul loc, deși
nu este întotdeauna cea mai bună alegere.
  Datoria față de societate: Jurnaliștii tind să se autodefinească ca fiind în slujba
publicului. Fiecare dintre aceștia ar trebui să se ghideze după sintagma
”responsabilitate socială”.

Atunci când se vorbește despre obligațiile morale ale mass-mediei față de societate, ceea
ce se înțelege prin loialitate este adesea greșit definit și ajunge subiect de dispută.

Concluzie
Oricine poate aplica acest model în trei pași aproape la orice problematica socială. Astfel,
învățăm să ne dezvoltăm un mod de gândire etic, ce ne poate fi de ajutor în funcție de cadrul în
care ne aflăm. Modelul în trei pași pentru deciziile etice dezvoltat de Clifford Christians
reprezintă un punct de plecare în rezolvarea unei dileme.