PROIECT DE SPECIALITATE PENTRU

CERTIFICAREA CALIFICĂRII
PROFESIONALE

NIVELUL - 4

RESURSE NATURALE ȘI PROTECȚIA

CALITĂȚII MEDIULUI

SPECIALIZARE: TEHNICIAN ECOLOG ȘI

PROTECȚIA CALITĂȚII MEDIULUI

CLASA: a - XII - A
ANUL ȘCOLAR: 2018 - 2019

PROFESOR COORDONATOR, ABSOLVENT,

0
ENERGIE ȘI SCHIMBĂRI CLIMATICE

1
 CUPRINS
ARGUMENT.......................................................................................................................................3
CAPITOLUL I......................................................................................................................................4
1. AERUL. POLUANŢII AERULUI...................................................................................................4
1.1 SURSE DE POLUARE A AERULUI............................................................................................4
1.2. POLUANŢII AERULUI...............................................................................................................5
CAPITOLUL II....................................................................................................................................8
2. CLIMA. TIPURI DE CLIMĂ..........................................................................................................8
2.1. FACTORII GENETICI AI CLIMEI.............................................................................................8
2.2. ELEMENTELE CLIMATICE MAJORE......................................................................................9
2.3. TIPURILE DE CLIMĂ.................................................................................................................9
CAPITOLUL III.................................................................................................................................11
3. FACTORTI CE DETERMINĂ SCHIMBAREA CLIMEI.............................................................11
3.1. EFECTUL DE SERĂ..................................................................................................................11
3.2. ACŢIUNI PENTRU REDUCEREA EMISIILOR DE GAZE CU EFECT DE SERĂ...............12
3.3. CONSECINŢE ALE ÎNCĂLZIRII GLOBALĂ.........................................................................12
CAPITOLUL IV.................................................................................................................................14
4. CONSECINŢE ALE MODIFICĂRILOR CLIMATICE - HAZARDE NATURALE...................14
CAPITOLUL V..................................................................................................................................18
5. MODIFICĂRI CLIMATICE. EFECTE ŞI IMPACT.....................................................................18
CAPITOLUL VI.................................................................................................................................22
6. MĂSURI PENTRU ATENUAREA MODIFICĂRILOR CLIMATICE........................................22
BIBILIOGRAFIE...............................................................................................................................28
ANEXE..............................................................................................................................................29

2
 ARGUMENT

Modificările climatice constituie cel mai mare pericol cu care se confruntă omenirea în
ultimele milenii, ameninţând mediul natural, economia mondială, modul de viată, securitatea şi
siguranţa tuturor. Modificările climatice pot fi continue, care avanseaza lent, şi anomalii manifestate
brusc. Puternic resimtite în România şi în alte părţi ale lumii, ambele anunţă o eră plină de pericole
catastrofale. Evaluările anterioare ale specialiştilor în fizica atmosferei şi meteorologie, ca media
globala a temperaturii va creşte cu cca. 1,7 oC în decursul acestui secol, sunt acum dezminţite de
alte studii potrivit cărora acest efect va fi de câteva ori mai intens. Din cauza fenomenului de seră
planetar, atmosfera se încalzeste simtitor. Dar pentru că temperatura globului să se uniformizeze,
iau nastere furtuni şi precipitaţii cu intensitati până acum neobişnuite, rezultând excese locale de
genul caniculei, secetei, incendiilor de paduri, etc. Astfel, zonele tropicale sunt lovite de uragane cu
vânt de peste 250 km/h, iar cele temperate cunosc furtuni violente si, probabil, perioade de ger sau
viscole puternice. Aceste dereglări climatice, se produc deja peste tot în lume. În România apar
tornade, iar în Golful Mexicului se produc saptamânal uragane distrugatoare.
Încalzirea globală, determinata de gazele cu efect de sera (GES) şi de alte cauze mai putin
evidente, va fi urmată de consecinţe care se vor manifesta mai lent, dar vor fi catastrofale. Pe lânga
uragane, topirea gheţurilor în munţi şi la poli, încalzirea apelor marine şi intensificarea
precipitaţiilor vor ridica nivelul oceanelor, facându-le să invadeze permanent şi trecator insulele şi
câmpiile continentale, reducând suprafetele cultivabile. Fluviile se vor scurta şi, împreună cu râurile
si pâraiele, vor inunda din când în când, asa cum s-a întâmplat în vara anului 2005. Torenţii care se
scurg pe pantele terenului pătrund în subsoluri, garaje şi la parter distrugând pereţii de chirpici si
materiale usoare, declanşează alunecari de teren, subminează fundatii, etc. Temperatura creşte mai
repede la poli decât la Ecuator şi mai mult în emisfera nordică decât în cea sudică; se apreciază că
în aceste zone ea va fi cu 5...6 oC mai mare în deceniile urmatoare. Totodată, diminuarea
suprafeţelor acoperite cu zapadă sau gheaţă va scădea capacitatea de reflexie a radiaţiei solare
luminoase, crescând absorbţia de caldură la suprafaţa terestră. Se va ajunge la o ridicare cu 5...6 m a
nivelului oceanelor, astfel că Olanda, jumatate din Bangladesh şi Calcutta ar putea fi invadate de
ape. Concomitent, influenţa favorabilă a Curentului Golfului va fi împiedicata de numeroasele
aisberguri desprinse din calota nordică, în deplasarea lor catre sud.
"Declaraţia Organizaţiei Meteorologice Mondiale Asupra Climatului Planetei", publicata la
15 decembrie 2004 informând că media temperaturii la suprafaţa globului a crescut cu 0,44 oC într-
un singur an (comparativ, în decursul întregului secol XX aceasta crestere a fost de 0,60 oC), au
existat mari disparităţi regionale şi se menţionează cazurile Spaniei, Portugaliei şi României pentru
valorile record ale caniculei vara, precum şi faptul că un val excepţional de caldură a lovit timp
îndelungat Australia de est şi India de nord, cauzând multe decese iar în Peru şi Asia meridionala,
un val de frig a facut 600 victime; o secetă prelungită a afectat zone întinse din Africa, vestul SUA,
Afganistan şi Pakistan, iar în China de sud s-a produs cea mai mare secetă din ultimii 54 de ani.
Incendii de pădure au devastat o suprafaţă record în Alaska, unde seceta a fost agravată de călduri
anormale; ploi abundente şi inundaţii s-au produs în sudul SUA, în Europa de răsarit, în Asia
occidentală, Bangladesh, Japonia şi pe coastele Braziliei.

3
 CAPITOLUL I

1. AERUL. POLUANŢII AERULUI

Învelişul gazos reprezentat de atmosfera terestră constituie unul dintre factorii esenţiali ai
existenţei vieţii pe pământ. Dintre componenţii aerului, oxigenul este indispensabil respiraţiei
vegetale şi animale, fenomenul de oxidare reprezentă principala sursă de energie în procesele vitale.
Dioxidul de carbon din aer intervine în asimilaţia clorofiliană, iar azotul atmosferic reprezintă una
din verigile circuitului azotului în natură.
Principalele zone în care este subîmpărţită atmosfera sunt :
 Troposfera (0-11 km altitudine)
 Stratosfera (11-35 km altitudine)
 Mezosfera (35-80 km altitudine)
 Termosfera (80-400 km altitudine)
 Exosfera (400-3.000 km altitudine)
Atmosfera este formată din circa 10 gaze diferite, în mare parte azot (78%), şi oxigen (21%).
Acel 1% ramas este format din argon, dioxid de carbon, heliu şi neon. Toate acestea sunt gaze
neutre, adică nu intră în reacţie cu alte substanţe. Mai există urme de dioxid de sulf, amoniac,
monoxid de carbon şi ozon (O3) precum şi gaze nocive, fum, sare, praf şi cenuşă vulcanică.
Din punct de vedere sanitar prezintă importanţă oscilaţiile în concentraţie ale oxigenului şi
dioxidului de carbon, substanţe cu rol deosebit în schimbul de gaze de la nivelul plămânului.
Oxigenul poate influenţa sănătatea prin scăderea concentraţiei lui în aer şi prin scăderea presiunii
atmosferice, efectul fiind determinat de scăderea presiunii parţiale la nivelul alveolei pulmonare,
alterarea schimbului de gaze (O2 şi CO2) şi a procesului de oxigenare al sângelui.
Dioxidul de carbon întîlnit în atmosferă în proporţie de 0,03% nu produce tulburări manifeste
decât în situaţiile în care este impiedicată trecerea gazului din sângele venos în alveola pulmonară şi
eliminarea lui prin aerul expirat. De fapt fenomenele toxice apar în momentul în care presiunea
parţială a CO2 din aer creşte atât de mult încât împiedică eliminarea acestui catabolit. Iniţial apare o
creştere a CO2 din sânge (hipercapnie) mai puţin datorită pătrunderii lui din aerul exterior, cât
datorită autointoxicării organismului.
Modificările survenite în compoziţia aerului în urma procesului de respiraţie :
Componentul Proporţia în aer
Inspirat Expirat
Azot 78-79% 78-79%
Oxigen 20-21% 16-17%
Dioxid de carbon 0,03-0,04% 3-4%
Prin acest schimb de gaze aerul întreţine viaţa asigurând arderile necesare desfăşurării tuturor
proceselor fiziologice din organismul uman. Aerul poate acţiona însă şi în sens patologic asupra
omului atunci când este poluat.
Echilibrul natural al gazelor atmosferice care s-a menţinut timp de milioane de ani, este
ameninţat acum de activitatea omului. Aceste pericole ar fi efectul de seră, încălzirea globală,
poluarea aerului, subţierea stratului de ozon şi ploile acide.

1.1 SURSE DE POLUARE A AERULUI

Sursele de poluare a aerului pot fi clasificate în surse naturale şi surse artificiale.
a) Surse naturale sunt:

4
  solul care, sub influenţa diferenţelor de temperatură, a ploilor şi a curenţilor de aer,
suferă fenomene de eroziune şi măcinare cu eliberarea de particule foarte fine;
 plante şi animale, care pot elimina în aer diverse elemente ca polen, păr, pene,
fulgi etc;
 gazele şi vaporii naturali, eliminaţi din sol direct în aerul atmosferic şi care se
găsesc în anumite zone caracteristice din punct de vedere geologic;
 erupţiile vulcanice, care aruncă în aer, în anumite momente, mari cantităţi de gaze,
vapori de apă şi particule solide;
 praful cosmic, rezultat din distrugerea meteoriţilor în straturile superioare ale
atmosferei.
b) Sursele artificiale sunt reprezentate de diversele activităţi ale omului din care rezultă o
serie de elemente solide, lichide sau gazoase ce pot ajunge în atmosferă. Ele constitui
principalele surse de poluare şi sunt fixe şi mobile.
 Surse fixe – produc o poluare limitată, de cele mai multe ori în jurul locului de
eliminare în atmosferă a poluanţilor. Aici se încadrează două grupe mari:
o Procese industriale, recunoscute ca fiind cele mai importante surse de
poluare a aerului: chimice, siderurgice, metalurgice, de materiale de
construcţii etc;
o Procesele de combustie de la încălzirea locuinţelor până la combustibilul
utilizat pentru producerea de energie; cantitatea poluanţilor produşi astfel
depinde de calitatea combustibilului folosit şi de felul arderii.
 Surse mobile – produc o poluare diseminată pe o suprafaţă uneori foarte mare; aici
se încadrează mijloacele de transport:
o Transporturi rutiere;
o Transporturi navale şi aeriene;
o Transporturi feroviare.
Dintre toate acestea, autovehiculele sunt cele mai importante surse de poluare a aerului. Din
eşapamentele lor se evacuează mari cantităţi de oxid de carbon, oxizi de azot, precum şi cantităţi
mai reduse de plumb, aldehide, etilenă, hidrocarburi aromatice cancerigene, CO 2. motoarele pe
benzină produc mai mult CO pe unitate de putere decât cele pe motorină, în schimb concentraţiile
de particule evacuate din motoarele Diesel sunt de zece ori mai mari decât la motoarele pe benzină.
Acumularea poluării emise de autovehicule în spaţiul aerian al străzilor urbane depinde nu numai de
numărul lor şi de modul de funcţionare, ci şi de structura oraşului şi factorii meteorologici, care pot
favoriza fie menţinerea şi concentrarea poluanţilor, fie îndepărtarea şi diluarea lor în spaţii cât mai
mari.

1.2. POLUANŢII AERULUI

Substanţele poluante din atmosferă sunt substanţe gazoase, lichide sau solide, naturale sau
artificiale, care îi modifică compoziţia.
Clasificarea poluanţilor aerului se poate face după:
a) Starea de agregare
 Suspensii (aerosoli) – sunt particule solide dau lichide dispersate în atmosferă.
Principala lor caracteristică constă în faptul că în funcţie de mărime sau greutate ele
au o stabilitate diferită în aer. Cele mai mari şi mai grele se depun repede şi se
numesc pulberi sedimentabile, iar cele mai uşoare şi mai mici pot persista timp mai
îndelungat şi se numesc pulberi în suspensie;

5
  Gaze – sub formă de poluanţi în stare gazoasă, răspândiţi în atmosferă datorită
calităţii de a difuza cu uşurinţă, fiind purtaţi uneori la mari distanţe de locul unde au
fost produşi şi eliminaţi în atmosferă;
b) Provenienţă
 Primari – acei poluanţi care provin direct din surse de poluare identificate sau
identificabile;
 Secundari – acei poluanţi care sunt produşi în mediu, prin interacţiunea dintre doi
sau mai mulţi poluanţi primari sau prin reacţia cu constituenţii normali ai aerului;
c) Acţiunea lor specifică asupra organismului
 Iritanţi – sunt cei mai răspândiţi în mediu, din această categorie făcând parte
pulberile cu un grad scăzut de solubilitate, oxizii de sulf şi azot, substanţe oxidante,
amoniac, fluor, clor, vapori de acid fluorhidric şi clorhidric;
 Asfixianţi – sunt monoxidul de carbon, cianurile, acidul cianhidric, hidrogenul
sulfurat;
 Toxici sistematici – sunt metale grele şi metaloide ca plumbul, zincul, cadmiul,
mercurul etc;
 Cancerigeni – pot fi, în funcţie de structura chimică:
o Organici: hidrocarburi policiclice aromatice, coloranţi sintetici (anilina),
substanţe organice clorurate (pesticide);
o Anorganici: Cr (produce cancer nazal), As (produce cancer hepatic), Cd
(produce cancer de prostată), Ni (produce cancer al căilor respiratorii),
substanţe radioactive (produc cancer tiroidian);
 Fibozonaţi – sunt suspensii de ciment, pulberi de dioxid de siliciu şi beriliu, pulberi
inerte, cuarţ;
 Alergizanţi – pot fi de natură:
o Minerală (cu conţinut mare de cuarţ);
o Organică: vegetală (in, cânepă, tutun, cafea, cacao, ricin, soia) sau animală
(puf, pene, fulgi).
Gazul carbonic
Gazul carbonic(CO2), numit ştiinţific dioxid de carbon, este cel mai important din ciclul
carbonului este inofensiv şi aduce clorul pentru fotosinteza. CO 2, sub forma de vapori de apă, lasă
să treacă undele scurte ale radiaţiei solare în atmosferă şi absoarbe undele lungi ale radiaţiilor
Pământului, ceea ce provoacă o reîncălzire a aerului, efectul de seră.
Dioxidul de carbon întâlnit în atmosferă în proporţie de 0,03% nu produce tulburări
manifestate decât în situaţiile în care este împiedicată trecerea gazului din sângele venos în alveola
pulmonară şi eliminarea lui prin aerul expirat. De fapt fenomenele toxice apar în momentul în care
presiunea parţială a CO2 din aer creşte atât de mult încât împiedică eliminarea acestui catabolit.
Iniţial apare o creştere a CO2 din sânge (hipercapnie) mai puţin datorită pătrunderii lui din aerul
exterior, cât datorită autointoxicării organismului.
Praful, cenuşa şi fumul au o proporţie destul de mare în totalitatea poluanţilor care există în
atmosferă.
Praful
Praful provine din diviziunea materiei fine în particule aproape coloidale de 10-100 nm.
Praful rezultat din industria cimentului este împrăştiat până la distanţa de peste 3 km faţă de sursă,
concentraţia acestuia în apropierea surselor, variind între 500 ţi 2 000 t/km 2 /an.
Fumul
Fumul este un amestec de particule solide şi coloidale cu picături lichide. Fumul constituie
partea invizibilă a substanţelor ce se elimină prin coşurile întreprinderilor industriale şi este

6
constituit din vapori de apă, gaze, produşi incomplet arşi (cărbune, hidrocarburi, gudroane etc.) şi
alte impurităţi înglobate şi eliberate cu ocazia arderii.
Cenuşa
Cenuşa rezultă în exclusivitate din combustibili solizi.
Proporţia sa variază între:
 5-15% la antracit (cărbune superior, deci cu ardere mai completă)
 40-50% la cărbunii inferiori (lignit, turbă, etc.)
Cenuşa se compune din :
 compuşi minerali puternic înglobaţi în masa cărbunelui. In această categorie sunt cuprinşi
compuşii de Si, Al, Fe, Ca, Mg şi/sau S
 impurităţi (cenuşă mecanică) provenite din rocă în care se află înglobat zăcământul.
Cenuşa rămâne în cea mai mare parte în focar şi este îndepărtată prin procedee mecanice sau
hidraulice. Restul este antrenat spre coş de către puternicul curent de aer format în camera de
ardere. In marile centrale termoelectrice, la trecerea prin coş, cenuşa este captată aproape în
totalitate.
Monoxidul de carbon
Monoxidul de carbon(CO) este un gaz foarte periculos, ce are o pondere din ce în ce mai
mare printre poluanţii devastatori. Toate materiile primare energetice folosite pentru combustie
conţin carbon sub formă de combinaţii chimice, care se oxidează, transformându-se în gaz carbonic
(CO2) sau în oxid de carbon (CO) dacă combustia este incompletă.
Monoxidul de carbon se formează în mod natural în metabolismul microorganismelor şi în cel al
anumitor plante; este un compus al gazului natural. El se răspândeşte în atmosferă sau se formează
în stratosferă sub efectul razelor UV.
O cantitate echivalentă de CO se formează prin acţiunea omului în momentul combustiei
carbonului şi hidrocarburilor. 67% din CO provine de la vehicule, combustia nefiind completă decât
dacă motoarele merg în plină viteză.
Anumite plante cu flori, precum morcovul, pot fixa CO. Mari cantităţi sunt fixate în sol şi
sunt degradate de microorganisme. Cantităţile reziduale se ridică în straturile mai înalte ale
atmosferei.
CO este un gaz toxic pentru oameni şi animale. El pătrunde în organism prin plămâni şi
blochează fixarea oxigenului prin atomul central de Fe al hemoglobinei (HbCO): puterea sa de
fixare este de 240 de ori mai mare decât cel al oxigenului. Nivelul de otrăvire depinde de saturaţia
sanguină, de cantitatea de CO din aer şi volumul respirat.
Dioxidul de Sulf
Dioxidul de sulf (SO2), produs în principal de arderea cărbunelui dar prezent şi în emisiile
motoarelor diesel, se combină cu apa din atmosferă şi provoacă ploile acide care distrug vegetaţia şi
clădirile.
Azotul
Compuşii azotului contribuie constant la poluarea atmosferei, bioxidul de azot NO2 este unul
din cei mai periculoşi poluanţi.
Sursa principală a acestui gaz o reprezintă motoarele cu ardere internă, în special a
automobilelor. NO2 se formează la temperatură ridicată din ţevile de eşapament. Cantităţi
importante de NO2 dau naştere şi la arderea cărbunilor.
In afară de faptul că NO2 este toxic ca atare la anumite concentraţii, el contribuie nemijlocit
la formarea smogului - fotochimic, un produs complex alcătuit din diverşi compuşi chimici şi având
ca substrat fizic particule de aerosoli (suspensii solide sau lichide din atmosferă).

7
 CAPITOLUL II
2. CLIMA. TIPURI DE CLIMĂ

Clima care este definită ca o sinteză a vremii pe o periodă de timp suficient de lungă care să
permită determinarea unor anumite caracteristici statistice ale acesteia. Această definiţie este
sugerată de Organizaţia Meteorologică Mondială ca fiind cuprinzatoare atât pentru publicul larg cât
şi pentru oamenii de stiinţă.
Pentru dezvoltarea teoriei despre climă, s-a introdus la începutul anilor ’70 noţiunea de
sistem climatic. Sistemul climatic cuprinde atmosfera, oceanul, suprafaţa uscatului, biosfera şi
criosfera, considerate ca subsisteme. Natura diferită a acestor subsisteme care interactionează între
ele generează variabilitatea climatică.
Clima are efecte profunde asupra tuturor formelor de viaţă de pe Pământ, microorganisme,
plante, insecte, animale, păsări şi oameni. Activitatea oamenilor poate afecta clima prin:
 modificarea scoarţei terestre
 tăierea pădurilor
 secarea lacurilor, bălţilor şi mlaştinilor
 poluarea industrială.
Cele mai periculoase modificări climaterice produse de om sunt cele datorate poluării
industriale în atmosferă cu bioxid de carbon şi cu freon. Poluarea cu bioxid de carbon în cantităţi
foarte mari produce efectul de seră, adică încălzirea excesivă a atmosferei, iar poluarea cu freon
afectează stratul protector de ozon din păturile înalte ale atmosferei care ne apară de radiaţiile
ultraviolete.

2.1. FACTORII GENETICI AI CLIMEI

Factori radiativi
Energia radiană provenită de la soare (constanta solară) constituie principala sursă pentru
geneza elementelor climatice, a climei în general şi a nuanţelor sale teritoriale. Expresia cea mai
clară o reprezintă radiaţia solară totală anuală.
Bilanţul radiativ (Q) reprezintă diferenţa dintre radiaţia primită (S, D, A) şi cea cedată (R, T)
la contactul suprafetei terestre cu atmosfera. El se exprimă astfel: Q=(S+D+A) –(R+T) unde:
S – radiaţia directă
D – radiaţia difuză
A – radiaţia atmosferei
R – radiaţia reflectată de suprafaţa terestră
T – radiaţia terestră
Factorii dinamici
Principalele sisteme de vânturi , cu influenţă puternică asuprei climei zonelor şi regiunilor pe
care le străbat, sunt:
 Alizeele - în zona lor de formare creează un deficit de umiditate (deşerturi tropicale)
 Musonii – aduc precipitaţii foarte mari în S şi SE Africii
 Circulaţia vestică (Vânturile de Vest) dintre 40 şi 60 de grade latitudine (nordică şi sudică)
ce se desfasoară în lungul paralelelor (V->E) şi aduce precipitaţii spre interiorul
continentelor
 Vânturile polare – racesc regiunile apropiate cercurilor polare
 Miscarea convergenta a aerului din zona intertropicala (calmele ecuatoriale) are precipitaţii
bogate şi o nebulozitate ridicată
Factori fizico-geografici

8
 Factorii fizico-geografici, care ţin de caracteristicile suprafeţei terestre, nuanţează foarte
mult elementele climatice şi tipurile de clima.
Cei mai semnificativi sunt:
 raportul dintre uscat şi apa (oceane şi mări)
 relieful (prin altitudine, expunere, orientarea maselor montane)
 curenţi oceanici
 lacurile şi fluviile mari
 stratul de zăpada şi gheaţă
 vegetaţia
 activităţile societăţii omeneşti

2.2. ELEMENTELE CLIMATICE MAJORE

Temperatura aerului. Repartiţia geografică
Temperatura medie anuală scade din zona tropicală (>200C) spre zona temperată (200 C – 00
C) şi mai accentuat, în zona rece (<00 C)
Temperatura medie anuală cea mai ridicată este >280C (în Sahara, vestul Peninsulei India şi
în vestul Mexicului)
Temperatura medie anuală cea mai scazută este diferită:
 în Arctica ajunge la -150 C, -200 C (Arhipelagul canadian, în jurul Polului Nord şi în nordul
Siberiei)
 în Antarctida este de -15, -200 C în zona de ţărm, dar ajunge în centrul continentului la -40,
-500 C (polul Sud)
Diferenţele de temperatură (amplitudinea) dintre limitele de vară şi de iarnă sunt mari în
zonele polare şi foarte mici în apropierea Ecuatorului.
Temperatura aerului se modifica iîn cursul unei zile (cele mai mari diferenţe de la zi la
noapte sunt în Sahara) şi scade cu înălţimea.
Precipitaţiile atmosferice. Repartiţia geografică
Formarea precipitaţiilor este o censecinţă a schimbărilor de fază ale apei şi a circuitului apei
în natură. Apa se gaseşte simultan în natură în cele 3 forme: vapori de apă, apă în stare lichidă şi
gheaţă, de aceea , ea reprezintă factorul dominant al apei şi al formarii precipitaţiilor.
Procesul de evaporare duce la formarea norilor, iar procesul de condensare la formarea
precipitaţiilor. Transferul apei sub diferite forme (între ocean, atmosfera şi continente) formeaza
circuitul apei în natură.
Precipitaţiile atmosferice sunt un element important al formarii tipurilor de vreme şi de
climă. Astfel, vremea secetoasă sau ploioasă se defineşte în raport cu cantitatea de precipitaţii
căzute în acel interval de timp, iar clima „oceanică” sau „tropical uscată”, în raport cu cantitatea lor
multianuala.
Vânturile. Repartiţia geografică
In afara vânturilor polare, a celor de vest şi a alizeelor (denumite permanente), există vânturi
periodice (musonii, brizele marine şi montane), ocazionale (ciclonii tropicali) şi numeroase vânturi
locale (foehnul)

2.3. TIPURILE DE CLIMĂ

Climatologia este stiinţa care se ocupă cu studiul climei, cu identificarea şi definirea
tipurilor de climă

9
 Clima nu este uniformă pe suprafata terestră, datorită acţiunii combinate a factorilor
genetici. Proprietatea elementelor climatice au un caracter zonal. In acest caz vorbim de zonalitatea
climei, care este determinată de forma Pamântului, înclinarea axei şi mişcarea de revoluţie.
Factorii substratului (caracterul suprafeţei terestre) şi dinamica atmosferică nuanţează şi
amplifică foarte mult repartiţia strict zonală a radiaţiei solare.
Tipurile de climă (sau climatele) redau caracteristici ale temperaturii aerului, vânturilor,
precipitaţiilor precum şi a altor elemente, prin ceea ce au specific în raport cu alte regiuni mai
apropiate sau îndepărtate.
Clima unor regiuni de pe glob este descrisă prin termeni generici, stabiliţi după zonele unde
aceste caracteritici se pot observa cel mai bine. Din acest punct putem trasa mai multe zone
climaterice, care sunt aşezate sub forma unor centuri în jurul Ecuatorului, până la poli în fiecare
dintre emisfere. Zonele climaterice respective pot fi diferenţiate după aria vânturilor dominante,
după scara temperaturilor, după scara precipitaţiilor sau după răspândirea vegetaţiei şi a faunei.
Există numeroase clasificări ale zonelor climatice care împart globul în şase zone climatice
principale (numite A, B, C, D, E şi H) şi apoi în subzone climatice în funcţie de temperatura medie
şi de natura precipitaţiilor. Astfel:
 zona A este zona tropicală umedă,
 zona B este zona tropicală uscată (aridă),
 zona C este zona temperată caldă,
 zona D este zona temperată rece (boreală),
 zona E este zona rece polară, iar
 zona H este clima alpină.

10
 CAPITOLUL III

3. FACTORTI CE DETERMINĂ SCHIMBAREA CLIMEI

Complexitatea sistemului climatic face ca variabilitatea climatică să se manifeste într-un

domeniu larg de frecvenţe, începând cu variabilitatea pe termen scurt (până la câţiva ani) şi
continuând cu variabilitatea pe termen lung (până la secole, milenii) iar suprapunerea acestora
conduce la variabilitatea climatică observată. Variaţiile pe termen scurt sunt cunoscute sub
denumirea de fluctuaţii/oscilaţii care sunt foarte frecvente, în timp ce variaţiile pe termen lung sunt
asociate cu schimbările climatice.
Schimbarea climei este determinata atât de factori interni (modificările care apar în
interiorul sistemului climatic sau datorită interacţiunilor dintre componentele sale) cât şi externi
naturali (variaţia energiei emisă de soare, erupţii vulcanice, variaţia parametrilor orbitali ai
Pământului) sau externi antropogeni rezultaţi din activităţile umane (schimbarea compoziţiei
atmosferei ca urmare a creşterii concentraţiei gazelor cu efect de seră). Asemenea factori acţionează
simultan iar separarea lor este foarte dificilă şi constituie o mare provocare ştiinţifică.
Schimbarile climatice sunt atribuite direct sau indirect activităţilor omeneşti care alterează
compoziţia atmosferei la nivel global şi la care se adaugă variabilităţile naturale ale climatului.
Sistemul climatic reprezinta un ansamblu care înglobează atmosfera, hidrosfera, biosfera şi
geosfera, precum şi interacţiunile lor. Emisiile reprezintă eliberarea în atmosferă de gaze cu efect de
seră sau de precursori ai unor asemenea gaze. Gazele cu efect de sera sunt constituenţi gazoşi ai
atmosferei, atât naturali cât şi antropici, care absorb şi remit radiaţia infraroşie.

3.1. EFECTUL DE SERĂ

Cauza pentru temperaturile înalte din sere este faptul că lumina solară, plină de energie,
poate intra în acestea fără probleme, căldura care se reflectă însă din pământ, nu poate ieşi. La fel se
întâmplă şi cu atmosfera noastră. Aici, gazele care absorb razele infraroşii, aşa numitele gaze de
seră, acţionează la fel ca o seră.
Aburii din atmosferă şi gazele naturale şi particulele precum dioxidul de carbon, acidul
azotos, metanul şi ozonul lasă să treacă razele scurte, pline de energie ale soarelui spre Pământ,
absorbind însă radiaţiile lungi emise de Pământ. Gazele de seră emit această energie, pe de o parte,
spre spaţiu, radiindu-le, pe de cealaltă parte, înapoi spre Pământ. Astfel, Pământul se încălzeşte,
atingând o temperatură medie de aprox. 15°C (în loc de aprox. –18°C) şi făcând astfel posibilă viaţa
oamenilor pe planeta noastră. Acesta este efectul natural de seră.
Activităţile umane au dus de la începutul industrializării la creşterea concentrării în
atmosferă a gazelor naturale de seră şi mai ales a dioxidului de carbon. În plus, au fost eliberate şi
gaze sintetice, cu efecte asupra climei, mai ales hidrocarburi halogenate. Astfel, efectul de seră a
fost potenţat, temperatura medie globală crescând. Aici vorbim aşadar despre efectul de seră a
(cauzat de om).
Un alt exemplu este angrenajul efect de seră - distrugerea stratului de ozon: prin efectul de
seră, atmosfera terestră se încălzeşte. Acest lucru duce la o scădere a temperaturii stratosferei, ceea
ce favorizează distrugerea stratului de ozon. Astfel cresc şi radiaţiile ultraviolete pe Pământ. Acest
lucru nu este nociv doar pentru oameni, ci duce şi la dispariţia accelerată a planctonului maritim -
ceea ce, iarăşi, duce la eliberarea în atmosferă a dioxidului de carbon, fapt care, din nou, amplifică
efectul de seră. Atmosfera terestră continuă astfel să se încălzească, totul devenind astfel un cerc
vicios.

11
3.2. ACŢIUNI PENTRU REDUCEREA EMISIILOR DE GAZE CU EFECT DE SERĂ
Pentru reducerea costurilor acţiunilor de limitare şi reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră,
Protocolul de la Kyoto prevede utilizarea a trei mecanisme flexibile de cooperare internaţională:
o implementarea în comun (JI);
o mecanismul de Dezvoltare Curată (CDM);
o comercializarea Internaţională a Emisiilor (IET).
Aceste mecanisme sunt „voluntare”, ceea ce înseamnă că ţările îşi formulează şi aplică propria
politică privind utilizarea, sau nu, a acestora. Mecanismele JI şi CDM asigură reducerea de emisii,
prin dezvoltarea unor proiecte specifice în ţările eligibile în care condiţiile de realizare sunt mai
avantajoase.
România s-a implicat cu succes în realizarea proiectelor de investiţii de tip Implementare în
Comun, prin colaborarea cu diferite state, în vederea realizării transferului de tehnologie pentru
reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, creşterea eficienţei energetice a obiectivelor unde se
realizează aceste investiţii şi îmbunătăţirea calităţii mediului. Astfel, au fost încheiate 10
Memorandumuri de Înţelegere cu Elveţia, Olanda, Norvegia, Danemarca, Austria, Suedia şi Franţa,
Italia, Finlanda şi Banca Mondială (în cadrul Fondului Prototip al Carbonului - Prototype Carbon
Fund). Lista proiectelor JI precum şi procedura naţională privind utilizarea mecanismului JI sunt
disponibile pe adresa de internet a Ministerului Mediului)
Pentru România, proiectele JI constau în acţiuni de modernizare, reabilitare, îmbunǎtǎţirea eficienţei
energetice şi implementarea tehnologiilor „prietenoase cu mediul”, pentru:
o construcţia instalaţiilor de cogenerare sau transformarea unor centrale termice în
o centrale de cogenerare;
o schimbarea combustibilului în instalaţiile de producere a energiei sau în instalaţiile
o industriale, şi utilizarea combustibililor cu conţinut scăzut de carbon;
o reabilitarea sistemelor de încǎlzire centralizată;
o promovarea energiei neconvenţionale şi construcţia instalaţiilor de producere a energiei
o de tip „energie curatǎ”;
o recuperarea metanului de la depozitele de deşeuri urbane;
o reabilitarea şi eficientizara unor grupuri de termocentrale;
o împǎdurirea şi/sau reîmpǎdurirea unor suprafeţe de terenuri.

3.3. CONSECINŢE ALE ÎNCĂLZIRII GLOBALĂ

 gheţarii şi gheaţa polară se topesc
 încălzirea oceanelor şi creşterea nivelului mărilor (pierderi de pământ, insulele mai mici sunt
ameninţate)
 amplificarea circuitului apelor la nivel global: la tropice se evaporă din ce în ce mai multă
apă, care se transformă mai apoi în ploaie în emisfera nordică; modele de precipitaţii
modificate
 conţinutul salin al Atlanticului de Nord scade; Golfstrom-ul şi, astfel, transportul de căldură
spre Europa scade în intensitate şi se poate chiar întrerupte; nu sunt excluse schimbări
climatice abrupte
 îndesirea evenimentelor meteorologice extreme: tornade, ploi torenţiale, inundaţii, secetă
 întinderea deşerturilor (pierderi teritoriale, refugiaţi ecologici
 modificarea vegetaţiei: suprafeţe uriaşe de pădure ar putea dispărea. Astfel s-ar elibera în
atmosferă cantităţi uriaşe de dioxid de carbon, care ar accelera încă şi mai mult efectul de
seră (vezi mai jos), conducând la o şi mai rapidă încălzire globală ("efect de seră galopant")

12
 posibile distrugeri masive ale stratului de ozon: se bănuieşte că încălzirea Pământului va
duce la o răcire a stratosferei (parte a atmosferei, la o înălţime de 15–25 km), care va
accelera procesul de distrugere al stratului de ozon

13
 CAPITOLUL IV

4. CONSECINŢE ALE MODIFICĂRILOR CLIMATICE - HAZARDE

NATURALE

Hazardele sunt fenomene cu consecinţe negative provocate de dezechilibrul mediului prin

acţiunea unor factori din adâncul scoarţei (endogeni), din exteriorul acestei (exogeni) sau prin
acţiuni antropice
Cele mai cunoscute hazarde naturale intalnite sunt:
Geologice:
 Cutremurele ;
 Inundaţiile ;
 Alunecările de teren ;
 Tsunami-urile ;
 Vulcanii.
Atmosferice :
 Schimbarea climei ;
 Seceta ;
 Uraganele ;
 Zăpada si gheata ;
 Furtunile ;
 Tornadele ;
 Incendiile .
Toate regiunile planetei prezintă riscul să fie influenţate de hazardele produse de schimbarea
climei. Cu o mărire a temperaturii globale, este foarte posibil ca atât numărul cât şi intensitatea
furtunilor să se mărească în multe regiuni ale lumii. Este, deasemenea , posibil ca multe regiuni
aride să devină şi mai uscate şi să înceapă să se extindă.
Riscul depinde de natura schimbărilor în circulaţia atmosferică şi de caracteristicile mediului
local. Ciclul hidrologic al Pământului este atât de dinamic încât în prezent nu este posibil să se
prezică efectele schimbării climei într-o locaţie specifică în viitor.
Principala cauză a schimbarii climei o reprezintă gaura mereu crescândă formată în stratul de ozon
şi efectul de seră.
Seceta
Un hazard natural poate fi cauzat şi de lipsa unui element natural, cum ar fi ploaia în cazul
secetei. Seceta reprezintă o perioada extinsă de precipitaţii sub nivelul normal şi golirea depozitelor
de apa din sol. Mai simplu, aceasta se întampla când mai multă apa este luată dintr-un rezervor
decât cea adaugată.
Acesta este de obicei rezultatul unei combinaţii de persistenţă a presiunii mari într-o regiune,
care produce cer senin cu precipitaţii puţine sau ne-existente , şi folosirea excesivă a apei pentru
activitaţile umane.
Rezultatele secetei pot fi micşorarea lanurilor , micşorarea calităţii şi existentei apei de baut
şi micşorarea rezervelor de hrana. Astfel, când populaţia e în continuă creştere şi cererea de apă şi
hrană e şi ea mare, implicatiile secetei devin din ce în ce mai serioase.
De asemenea, vegetaţia moare datorită secetei, riscul incendiilor creşte, ameninţând
locuinţe, lanuri şi vieţi. Seceta cauzează şi deşertificarea sau mărirea deşerturilor planetei
Uraganele

14
 Cicloanele tropicale sunt celule de mică presiune mult intensificate care au originea şi îşi
petrec majoritatea „vieţii” în oceane. In Oceanul Atlantic, ele sunt numite uragane. In Oceanul
Pacific sunt numite taifune.
Sunt alimentate de temperaturi mari şi aer umed; când un uragan se mişcă pe uscat, tinde să-
şi piardă din intensitate. Furtunile tropicale devin uragane când vântul trece de 74 km/h. Intr-un
uragan, uşile şi ferestrele caselor sunt sparte de pietrele adunate de vanturile ce se rotesc în mijocul
lor. In unele cazuri, uraganele produc vortexuri ce seamană cu cele ale tornadelor care pot distruge
în totalitate clădiri întregi. Ploaia torenţială şi vânturile pot cauza inundaţii de-a lungul coastelor,
ameninţând vieţi şi proprietăţi private.
Erodarea coastelor şi chiar incendiile pot fi cauzate de uragane. De asemenea, uraganele
cauzează contaminarea apei potabile şi întreruperea serviciilor utilitare (electricitate, gaze,
comunicaţii, transport ) .
Zăpada şi gheaţa
In atmosfera înalta, ploaia este adesea iniţial îngheţată sub forma de zapadă sau gheaţă, chiar
şi vara. Iarna, temperaturile din atmosfera joasa permit precipitaţiilor să rămână în formă solidă.
Zăpada şi gheaţa sunt bine cunoscute hazarde pentru cei ce traiesc în zonele muntoase sau în
regiunile nordice la 35 grade altitudine nordica.
Intreruperea curentului electric prelungită, accidente rutiere, întarzierea transporturilor şi
şosele periculoase sunt cauzate de zăpada şi gheaţă în perioada de iarna. Zăpada poate fi umedă,
cauzând condiţii de apa şi inundaţii sau solidă, în combinaţie cu ploaia cauzând polei.
Zapada solidă duce la ger şi viscol, combinată cu vânturile înalte. In multe regiuni
muntoase, avalanşele sunt un hazard comun provocat de zapada. Când depozite mari de zăpada
încep să se topească, inundaţiile devin un hazard iminent pentru populaţiile ce trăiesc în vale.
Curentii calzi din zona arctica risca sa topeasca toata gheata din acea zona si sa aduca intreg
sistemul arctic intr-un stadiu in care s-a mai aflat doar acum un milion de ani. Aceasta este
concluzia unui studiu realizat de catre Jonathan T. Overpeck, de la Universitatea din Arizona, si
colegii sai.O astfel de dezghetare masiva ar cauza cresterea nivelului marilor si oceanelor, inundand
zone intinse de coasta. De altfel, topirea ghetarilor a afectat deja ecosistemele din Alaska, Canada,
Rusia, Siberia, zona Scandinava si Groenlanda.
Furtunile
Furtunile sunt parcele organizate de aer cald şi umed care au fost forţate să se ridice şi să
producă fulgere şi tunete. Ele sunt căile frecvente ale naturii de a echilibra cantitatea de energie în
atmosfera.
Furtunile pot crea mai multe fenomene periculoase: ploaie torenţială, vânturi puternice,
grindină, fulgere şi tornade.
Intr-o furtună, se produce mişcarea aerului pe verticala şi o vastă cantitate de energie este
transferată. Vanturile din urma unei furtuni la suprafaţă ajung la 80 km/h. Pietrele grindinei pot
cauza pagube imense lanurilor şi proprietăţilor în doar cateva secunde şi pot răni oameni şi animale.
Precipitaţiile produse sunt de obicei intense dar de scurtă durata- inundaţiile sunt asociate cu acest
tip de precipitaţii. Fulgerele sunt responsabile de multe victime în fiecare an. De asemenea, ele
cauzeazî incendii care amenintî vieţi şi locuinţe omeneşti. Intreruperea curentului cauzată de fulger
sau vânturi poate cauza o întrerupere pe scară largă a activitaţilor zilnice ale oamenilor.
Furtuna tropicală reprezintă un sistem meteorologic compus dintr-un grup de vijelii cu descărcări
electrice şi vânturi ale căror viteze se încadrează între 63 şi 119 km/h.
Furtunile tropicale iau naştere din aşa numitele depresiuni tropicale, în care viteza vântului este
sub 63 km/h.
Tornadele
Tornadele sunt coloane de aer ce se rotesc repede, asociate cu puternice furtuni. O singură
furtună poate cauza mai multe tornade şi o tornadă poate avea mai multe vortexuri. Vântul este

15
principala ameninţare în cazul unei tornade, cu viteze care depaşesc 330 km/h. Aceste vânturi
puternice pot distruge rapid clădiri şi, în unele cazuri, întregi comunităţi. Grindina este şi ea asociată
cu furtunile tornadice şi este de asemenea capabilă să cauzeze pagube enorme în scurt timp.
Tornadele se pot deplasa cu până 100 km/h şi rămân la sol pentru cateva minute. Majoritatea
tornadelor apar între orele 16.00 şi 18.00 când atmosfera joasă este cea mai instabilă.
Ciclonul este o zonă cu presiune atmosferică scăzută şi cu o circulaţie circulară a aerului.
Ciclonii sunt exprimaţi grafic prin izobare concentrice de formă ovală, de regulă alungite pe o
axă NE-SV. Ciclonii se deplasează în medie cu 40 – 50 km/h. Înnourările şi precipitaţiile sunt în
general situate în jumătatea estică sau sud-estică, porţiunea nord-vestică fiind de obicei o zonă cu
vreme în curs de îmbunătăţire. În emisfera nordică aerul din interiorul ciclonului circulă în sens
invers acelor de ceasornic, pe când în emisfera sudică direcţia este opusă.
Ciclonii pot fi de intensitate foarte mică, însoţiţi de o simplă perioadă de înnorare, sau de
ploaie şi zăpadă slabă. Pe de altă parte, dacă gradientul baric este puternic, ciclonul poate fi
întovărăşit de vânturi de tărie moderată până la puternică. Astfel de fenomene poartă numele de
furtuni ciclonice.
Incendiile
Ca şi inundaţiile cauzate de pânza freatică, incendiile în paduri şi în regiunile sălbatice sunt
normale în multe ecosisteme. De fapt, focul joacă un rol foarte important în unele ecosisteme ca
preriile sau savanele de stejar. Totusi, când focul ameninţă vieţile omeneşti sau proprietăţi, este
considerat un hazard natural.
Pe lângă ameninţările normale ale flăcărilor fierbinţi ce cauzează arderea materialelor, focul
poate trimite cantităţi vaste de cenuşă în atmosferă, cauzând inhibiţia dezvoltării plantelor, reducând
vizibilitatea şi intervenind în probleme ale aparatului respirator.
Poate fi şi locul propice pentru instalarea alunecarilor de teren , prin distrugerea vegetaţiei şi
lăsând regiunile de deal vulnerabile la căderi masive de precipitaţii după ce focul s-a stins.
Incendiile în păduri şi regiuni sălbatice sunt incendii care se extind pe multi kilometri şi care ard
zile întregi şi sunt cauzate de fulgere sau activităţi umane ca fumatul sau focurile de tabară.
Cutremurele
Cutremurele apar ca rezultat al presiunii degajate în timpul faliilor. Ele sunt cele mai
întalnite de-a lungul limitelor plăcii tectonice dar pot apărea aproape oriunde. Cutremurele sunt
frecvent asociate cu activitatea vulcanică. Chiar dacă de obicei durează câteva secunde, ele pot
cauza pagube pe arii extinse clădirilor, ţevilor de apă şi gaze, liniilor de curent electric şi
comunicaţii şi şoselelor. Focul cauzat de ţevile de gaze şi de căderea liniilor de curent este o cauză
primară de pagube în cutremurele moderne. Când cutremurele se declansează într-un ocean sau lac
mare, se poate forma un tsunami care să inunde coastele înconjuratoare.
Inundaţii
Inundaţiile sunt volume de apa ce trec peste albiile râurilor, lacurilor sau coastele oceanelor,
scufundând regiuni de pământ care de obicei nu erau scufundate. Ele sunt evenimente naturale în
viaţa fiecărui lac, râu sau ocean. O inundaţie poate fi cauzată de precipitaţii intense şi prelungite,
valuri cauzate de furtună, prabuşirea barajelor, etc.
Din moment ce majoritatea populaţiei trăieşte în apropierea malurilor unui râu, lac sau
ocean, inundaţiile sunt o ameninţare majoră pentru sute de milioane de oameni, cauzând pierderea
vieţilor, proprietăţăilor, contaminarea apei potabile, distrugerea recoltelor şi lanurilor. Totusi, ele pot
produce soluri bogate unde recoltele se pot reface.
Ele pot declanşa şi alte hazarde ca alunecări de teren şi chiar incendii.
Alunecarile de teren
Alunecările de teren sunt fenomene natural majore în multe regiuni ale lumii. Astfel de
fenomene includ căderea pietrelor şi avalanşe.Clasificarea alunecarilor de teren depinde de felul în
care se misca şi natura materialului mişcat.

16
 Alunecările de teren cauzează pagube imense pentru şosele, proprietăţi şi locuinţe.
Ele pot declanşa alte hazarde ca cutremure, ploi torenţiale sau îngheţarea apei subsolice.
Tsunami-urile
In istorie, valurile seismice ale oceanelor au fost incorect numite valuri tidale (maree). In
realitate, aceste fenomene nu sunt înrudite cu mareele în nici un fel. Astazi, valurilor seismice li se
spune „tsunami” (traducerea din japoneza: „valuri ale porturilor”).
Tsunami-urile sunt definite ca valuri oceanice cu înalţimi foarte mari care călătoresc pe
distante mari. Ele sunt imperceptibile în interiorul oceanelor dar devastatoare pentru coaste.
Totusi, tsunami-urile pot exista şi în interiorul lacurilor şi râurilor mari, cauzate de falii când
un cutremur se produce.
Ele sunt cauzate de orice fenomen care cauzeaza mărirea înaltimii şi volumului apei, cum ar
fi cutremure, erupţii vulcanice sau alunecări de teren. Ele pot duce vasele mari din apropierea
ţărmului foarte departe pe ocean, să inunde coastele şi să ia întregi comunităţi cu ele când se retrag.
Vulcanii
Vulcanii sunt cratere pe suprafaţa pământului prin care erupe magma, gaze şi alte materiale.
Ele se găsesc în limitele plăcii tectonice dar există şi pe „locurile fierbinţi” ale Pământului , cum ar
fi I-lele Hawaii.
Unii vulcanii erup exploziv, alţii încet. Vulcanii explozivi prezintî multe potenţiale
ameninţări incluzând gazele toxice, valurile piroclastice ( fragmente de rocă fierbinte şi cenuşă ),
nori arzători (nori ce se miscă foarte repede şi ce conţin gaze fierbinţi şi cenuşă fină) şi o mare
cantitate de cenuşă.
Valurile de pietre, cutremurele, inundaţiile, alunecările de teren, incendiile şi alte hazarde
pot fi provocate de erupţiile vulcanice.

17
 CAPITOLUL V

5. MODIFICĂRI CLIMATICE. EFECTE ŞI IMPACT

Cercetările ştiinţifice din ultimii ani confirmă faptul că încălzirea globală este un rezultat
direct sau indirect al activităţilor umane (arderea combustibililor fosili, schimbarea folosinţei
terenurilor etc.), care determină schimbarea compoziţiei atmosferei globale şi care se adaugă la
variabilitatea naturală a climei, observate pe o perioadă de timp comparabilă.
Efectul de seră se datorează absorbţiei selective de către moleculele gazelor cu efect de seră
(dioxid de carbon, metan, protoxid de azot, hidrofluorocarburi, perfluorocarburi, hexafluorura de
sulf), a radiaţiei termice emise de Pământ, şi reemisia ei izotropă, atât în spaţiul extraatmosferic, cât
şi spre Pământ.
Prin creşterea concentraţiilor acestor gaze în atmosferă, efectul de seră se intensifică, iar
transportul de energie şi umiditate în sistem se perturbă, fapt care determină dezechilibre la nivelul
sistemului climatic.
Impactul schimbǎrilor climatice se reflectă în: creşterea temperaturii medii cu variaţii
semnificative la nivel regional, diminuarea resurselor de apă pentru populaţie, reducerea volumului
calotelor glaciare şi creşterea nivelului oceanelor, modificarea ciclului hidrologic, sporirea
suprafeţelor aride, modificări în desfăşurarea anotimpurilor, creşterea frecvenţei şi intensităţii
fenomenelor climatice extreme, reducerea biodiversităţii etc.
Potrivit datelor publicate de Agenţia Europeană de Mediu pentru anul 2008 resursele de apă
pentru populaţia din sudul şi sud-estul Europei se vor diminua în următorii ani, în timp ce clima din
nordul şi nord-estul Europei va deveni una mai blândă şi mai umedă decât este în mod normal
pentru aceste regiuni. Având în vedere schimbările evidente observate asupra climatului global în
ultimele decenii, se pune problema majoră de a evalua efectele posibile ale schimbărilor climatice
în perioada următoare, ţinând seama de politicile şi măsurile de reducere a emisiilor de gaze cu
efect de seră. In acelaşi timp, trebuie considerate şi măsurile de adaptare la efectele schimbărilor
climatice ce vor apărea, indiferent de implementarea măsurilor de reducere a emisiilor de gaze cu
efect de seră.
În anul 2007, Grupul Interguvernamental privind Schimbǎrile Climatice (IPCC) a publicat
contribuţiile celor trei Grupuri de Lucru la cel de-al Patrulea Raport Global de Evaluare care
prezintǎ rezultatele cercetǎrilor ştiinţifice şi observaţiile privind schimbǎrile climatice la nivel
global, precum şi previziunile realizate pe baza utilizǎrii modelelor climatice. Concluziile principale
ale acestui document sunt urmǎtoarele:
o cei mai cǎlduroşi 15 ani la nivel global au fost înregistraţi în ultimele douǎ decade, anii 1998
şi 2005 fiind reprezentativi în acest sens;
o temperatura la nivelul Europei a crescut cu aproape un grad Celsius, mai mult decât rata
globalǎ de încǎlzire de 0,74°C;
o în prezent, concentraţia gazelor cu efect de serǎ din atmosferă depǎşeşte valorile înregistrate
în ultimii 650.000 de ani, iar previziunile indicǎ o creştere fǎrǎ precedent;
o pânǎ în anul 2100, temperatura globalǎ va creşte cu 1 pânǎ la 6,3 grade Celsius, iar
o nivelul oceanului planetar va creşte cu 19 pânǎ la 58 cm;
o s-a intensificat frecvenţa apariţiei şi intensitatea fenomenelor meteorologice extreme
o (furtuni, tornade, uragane), s-au schimbat modelele regionale climatice şi de precipitaţii
(valuri de caldurǎ, secete, inundaţii), iar tendinţele indicǎ o creştere gradualǎ în urmǎtorii
ani;
o scǎderea grosimii şi a extinderii gheţarilor din zona articǎ (cu 40% în ultimii 30 de ani) şi
posibilitatea dispariţiei complete a acestora, pânǎ în anul 2100;

18
 o retragerea gheţarilor din zone montane (Munţii Alpi, Himalaya, Anzi) şi posibilitatea
o dispariţiei a peste 70% din gheţarii continentali;
o dezvoltarea unor mutaţii la nivelul biosistemelor: înflorirea timpurie a unor specii de plante,
dispariţia unor specii de amfibieni etc;
o dacă nu se întreprind acţiuni de reducere, nivelul emisiilor de gaze cu efect de seră în anul
2030 va avea o valoare cu 25 - 90% mai mare faţă de nivelul actual, cele mai importante
creşteri provenind din sectorul transporturi; cel puţin două treimi din creşterea emisiilor la
nivel global va proveni din ţările în curs de dezvoltare, emisiile pe cap de locuitor în anul
2030 vor fi semnificativ mai mari în ţările dezvoltate decât în ţările în curs de dezvoltare;
o limitarea creşterii temperaturii medii globale la 2°C peste valoarea pre-industrială, până în
anul 2050, necesită o reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră de cel puţin 50% faţă de
nivelul actual;
o până în anul 2030, scenariile privind reducerea emisiilor pot fi atinse cu un cost care
reprezintă doar 3% din PIB-ul global, costurile fiind mai mari după anul 2030.
Raportul recomandǎ cǎ, pentru limitarea încǎlzirii globale medii la 2 grade Celsius peste
valoarea pre-industrialǎ, este necesară o reducere a emisiilor de gaze cu efect de serǎ de cel puţin
50% faţǎ de nivelul actual, pânǎ în anul 2050.
Construind fabrici şi uzine, dezvoltând oraşele şi transporturile, defrişând pădurile pentru a
folosi lemnul şi a mări suprafeţele agricole, aruncând nepăsător în apă şi în aer cantităţi mari de
deşeuri toxice omul a stricat echilibrul natural existent în mediul înconjurător, aşa încât uneori şi-a
pus în pericol însăşi viaţa lui. În ultimii treizeci de ani, schimbările climatice survenite în urma
acţiunilor oamenilor au avut efecte puternice asupra a numeroase sisteme fizice şi biologice din
întreaga lume:
 Apa: Schimbările climatice vor reduce şi mai mult accesul la sursele de apă potabilă. Apa
provenită din topirea gheţarilor asigură în prezent necesarul de apă pentru peste un miliard
de persoane; odată cu dispariţia acesteia, populaţiile aflate în criză vor migra, în mod
probabil, spre alte regiuni ale lumii, provocând revolte şi situaţii de insecuritate la nivel local
sau chiar mondial. Zonele afectate de secetă riscă să se extindă.
 Ecosistemele şi biodiversitatea: se preconizează că, în cazul în care creşterea temperaturii
medii globale depăşeşte 1,5 – 2,5°C, aproximativ 20 – 30% din speciile de plante şi de
animale evaluate până în prezent se vor confrunta cu un risc crescut de dispariţie.
 Alimentele: se estimează că schimbările climatice vor duce la creşterea riscului de foamete;
numărul persoanelor ameninţate s-ar putea ridica la câteva sute de milioane.
 Zonele de coastă: creşterea nivelului mării va constitui o ameninţare pentru delta Nilului,
delta fluviului Gange/Brahmaputra şi delta fluviului Mekong şi va duce la strămutarea a
peste un milion de persoane din fiecare dintre aceste delte până în anul 2050. Micile state
insulare sunt deja afectate de acest fenomen.
 Sănătatea: Schimbările climatice vor avea efecte directe şi indirecte asupra sănătăţii umane
şi animale. Efectele fenomenelor meteorologice extreme şi creşterea incidenţei bolilor
infecţioase sunt printre cele mai importante riscuri care trebuie luate în considerare.
Maladiile influenţate de factorii climatici sunt printre cele mai mortale din întreaga lume. În
2002, diareea, malaria şi malnutriţia proteino-energetică au provocat peste 3,3 milioane de
decese pe plan mondial, din care 29 % în Africa.
Ce consecinţe are încălzirea globală?
Gheţarii şi gheaţa polară se topesc, încălzirea oceanelor şi creşterea nivelului mărilor
(pierderi de pământ, insulele mai mici sunt ameninţate), amplificarea circuitului apelor la nivel
global: la tropice se evaporă din ce în ce mai multă apă, care se transformă mai apoi în ploaie în
emisfera nordică; modele de precipitaţii modificate, conţinutul salin al Atlanticului de Nord scade;
Golfstrom-ul şi, astfel, transportul de căldură spre Europa scade în intensitate şi se poate chiar

19
întrerupte; nu sunt excluse schimbări climatice abrupte, înteţirea evenimentelor meteorologice
extreme: tornade, ploi torenţiale, inundaţii, secetă, întinderea deşerturilor (pierderi teritoriale,
refugiaţi ecologici), modificarea vegetaţiei: suprafeţe uriaşe de pădure ar putea dispărea. Astfel s-ar
elibera în atmosferă cantităţi uriaşe de dioxid de carbon, care ar accelera încă şi mai mult efectul de
seră, conducând la o şi mai rapidă încălzire globală ("efect de seră galopant"), posibile distrugeri
masive ale stratului de ozon: se bănuieşte că încălzirea Pământului va duce la o răcire a stratosferei
(parte a atmosferei, la o înălţime de 15–25 km), care va accelera procesul de distrugere al stratului
de ozon.
Impactul acestor schimbări climatice va varia în funcţie de regiune, cele mai semnificative
efecte constatându-se în zona arctică, în deltele asiatice, în statele în curs de dezvoltare din insulele
mici şi în Africa Sub-Sahariana. Schimbările climatice vor restrânge resursele de apă, deja
suprasolicitate de cererea din agricultură, industrie şi oraşe. Temperaturile în creştere vor micşora
straturile de zăpadă de pe vârfurile montane şi vor amplifica evaporarea, alterând astfel
disponibilitatea sezoniera a apei.
Fauna şi biodiversitatea, deja ameninţate de distrugerea habitatului şi de către alte presiuni
ale factorului antropic, se vor confrunta cu un pronunţat risc de extincţie. Cele mai vulnerabile
ecosisteme includ recifurile de corali, pădurile boreale (sub-arctice), habitatul montan şi zonele
dependente de climatul mediteranean. Oceanele vor suporta de asemenea temperaturi mai ridicate
şi, pe măsură ce absorb mai mult dioxid de carbon, viaţa marină va fi negativ afectată de către
creşterea gradului de aciditate. În toate regiunile, odată cu creşterea temperaturilor, creşte şi riscul
daunelor.
Clima nu răspunde imediat la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Câteva dintre
acestea rezistă în atmosferă ani, decenii sau chiar secole întregi. Un posibil rezultat ar fi accentuarea
schimbărilor climatice din inerţie, care poate dura sute de ani după stabilizarea concentraţiilor
atmosferice. Sunt necesare reduceri semnificative ale emisiilor acestor gaze la nivel global. Cu toate
acestea, decizii punctuale referitoare la stabilizarea lor pentru a preveni schimbările climatice nu au
fost încă luate.
În România, variabilitatea climatică va avea efecte directe asupra unor sectoare precum
agricultura, silvicultura, gospodărirea apelor, sectorul rezidenţial şi de infrastructură, va conduce la
modificarea perioadelor de vegetaţie şi la deplasarea liniilor de demarcaţie dintre păduri şi pajişti,
va determina creşterea frecvenţei şi intensităţii fenomenelor meteorologice extreme (furtuni,
inundaţii, secete). Schimbările în regimul climatic din România se încadrează în contextul global,
ţinând seama de condiţiile regionale: creşterea temperaturii va fi mai pronunţată în timpul verii, în
timp ce, în nord-vestul Europei creşterea cea mai pronunţată se aşteaptă în timpul iernii. După
estimările prezentate în AR4 al IPCC, în România se aşteaptă o creştere a temperaturii medii anuale
faţă de perioada 1980 – 1990 similare întregii Europe, existând diferenţe mici între rezultatele
modelelor, în ceea ce priveşte primele decenii ale secolului XXI, şi mai mari în ceea ce priveşte
sfârşitul secolului:
 între 0,5°C şi 1,5°C, pentru perioada 2020 - 2029;
 între 2,0°C şi 5,0°C, pentru 2090 - 2099, în funcţie de scenariu (exemplu: între 2,0°C
şi 2,5°C în cazul scenariului care prevede cea mai scăzută creştere a temperaturii
medii globale şi între 4,0°C şi 5,0°C în cazul scenariului cu cea mai pronunţată
creştere a temperaturii).
Efectele schimbărilor climatice au fost observate deja şi în România, cu precădere în ultimii
ani. Trecerea de la anotimpul rece la cel cald nu se mai face treptat, ci brusc, cu variaţii mari de
temperatură. În anul 2000 temperatura medie pe ţară a fost cu 1,8°C mai ridicată decât normala
climatologică (8,3°C). Faţă de valorile medii multianuale, temperaturile medii ale anului 2000 au
prezentat abateri pozitive cuprinse între 0-1 °C în centrul ţării şi între 1-2°C în cea mai mare parte a
teritoriului. Temperaturile maxime din acel an au depăşit 40°C în sudul ţării, fiind consemnate în

20
zilele de 4-5 iulie şi 21-22 august. Precipitaţiile căzute pe întreg teritoriul ţării în anul 2000 (430,7
mm) comparativ cu normala climatologică (647,0 mm) au prezentat un regim deficitar, secetos.
Cantitatea anuală de precipitaţii căzută la nivelul întregii ţări a fost cu 33,4% mai redusă decât
cantitatea medie multianuală, abaterile faţă de media multianuală fiind mai reduse cu 20 - 40% în
centrul şi estul ţării şi cu 40 - 60% în vestul şi sud-vestul teritoriului. Exceptând lunile ianuarie,
martie şi septembrie, în care regimul precipitaţiilor a fost excedentar, în celelalte luni din an
precipitaţiile au fost deficitare.
Din punct de vedere pluviometric, peste 90% din modelele climatice prognozează pentru
perioada 2090 - 2099 secete pronunţate în timpul verii, în zona României, în special în sud şi sud-
est (cu abateri negative faţă de perioada 1980 - 1990 mai mari de 20%). În ceea ce priveşte
precipitaţiile din timpul iernii, abaterile sunt mai mici şi incertitudinea este mai mare.
Analizând situaţia critică în care se află omenirea în zilele noastre, considerăm că ne aflăm încă
în incapacitatea contracarării ferme a efectelor schimbărilor climatice la care asistăm. Suntem
constrânşi să participăm într-un joc cu consecinţe nefaste. Fără îndoială, experienţa practică a
ultimilor decenii vine în sprijinul acestor afirmaţii.

21
 CAPITOLUL VI

6. MĂSURI PENTRU ATENUAREA MODIFICĂRILOR CLIMATICE

Schimbarea climatică de origine antropică este un factor nou, adiţional, cu efecte majore
asupra calităţii vieţii. Ecosistemele şi diversitatea lor biologică cunosc o ireversibilă erodare datorită
presiunilor evolutive ridicate şi capacităţii limitate de adaptare sau de migrare a speciilor. La nivel
global se întrevede o modificare rapidă a mediului sub impactul schimbărilor climatice în
următoarele decenii, chiar dacă pe moment fenomenul nu este foarte vizibil. Astfel, suprafaţa
ocupată de ecosistemele naturale s-a redus considerabil, provocând distrugerea sau fragmentarea
habitatelor pe scară largă.
Cum mai poate fi evitată o catastrofă climatică?
1) Adaptarea la schimbările climatice
Adaptarea este un proces prin care societăţile învaţă să reacţioneze la riscurile asociate
schimbărilor climatice. Aceste riscuri sunt reale, acţionând deja în multe sisteme şi sectoare
esenţiale ale existenţei umane - resursele hidrologice, securitatea alimentară şi sănătatea. Opţiunile
de adaptare sunt multiple şi variază de la cele tehnice - protejarea nivelului crescut al apelor sau
case protejate de pericolul inundaţiilor prin suspendarea pe pontoane, până la schimbarea de tip
comportamental la nivel individual, precum reducerea consumului de apă sau a consumului
energetic şi/sau un consum mai eficient. Alte strategii includ: sisteme de avertizare a fenomenelor
meteo extreme, îmbunătăţirea managementului riscului, opţiuni de asigurare şi conservare a
biodiversităţii pentru reducerea impactului schimbărilor climatice asupra oamenilor, conservarea şi
restaurarea adăposturilor subterane pentru oameni pentru a-i proteja de furtuni.
2) Reducerea emisiilor ce cauzează schimbările climatice - folosirea pe scară largă a
tehnologiilor curate şi îmbunătăţirea eficienţei consumatorului final.
3) Modificări ale obişnuinţei de transport - cum ar fi îmbunătăţirea transportului public, a
infrastructurii şi promovarea mijloacelor de transport nemotorizate, pot reduce şi mai mult emisiile.
Cel mai ridicat potenţial pentru reducerea emisiilor industriale este ascuns in industria metalurgică,
mare consumatoare de energie, în ciment şi în producţia de hârtie. Opţiunile de reducere a emisiilor
din agricultură sunt şi ele competitive şi pot contribui la îndeplinirea obiectivelor de combatere a
schimbărilor climatice pe termen lung. Gradul actual de defrişare contribuie cu peste 20% din
emisiile de gaze cu efect de sera având ca şi cauză factorul uman, făcând din defrişarea la nivel
mondial una dintre principalele cauze ale schimbărilor climatice datorate omului.
Omul, prin activităţile sale, apare în cadrul naturii ca un factor poluant, destabilizator,
precum şi ca factor supus proceselor poluante. Ca factor poluant, el contribuie la poluarea mediului,
afectând echilibrul ecologic, prin eliminări de gaze din industrii, automobilism şi alte acţiuni
nesăbuite. Ca factor poluat, el este supus acţiunii substanţelor chimice, eliminate de el însuşi.
Pentru ca Pământul să rămână o planetă vie, interesele oamenilor trebuie sa fie corelate cu
legile naturii!
Îmbunătăţirea gestionării dezastrelor şi a crizelor

22
Vor creşte frecvenţa şi intensitatea dezastrelor de mare amploare, cum sunt incendiile, alunecările de
pământ, seceta, valurile de caniculă, inundaţiile sau izbucnirea epidemiilor. Prevenirea, pregătirea,
reacţia şi reabilitarea în caz de dezastru ar trebui să devină o prioritate şi mai înaltă pentru statele
membre. Capacităţile de reacţie rapidă la schimbările climatice ar trebui să fie însoţite de o strategie
de prevenire a dezastrelor şi de avertizare atât la nivel naţional cât şi la nivel european.
Instrumentele de management al riscului ar putea fi îmbunătăţite şi noi instrumente ar putea fi
create: de exemplu, cartografierea zonelor vulnerabile după tipul de efecte, dezvoltarea de metode şi
modele, evaluarea şi prognozarea dezastrelor, evaluarea efectelor asupra sănătăţii, mediului,
economiei şi societăţii, observarea pământului prin satelit, în sprijinul tehnologiilor de management
al riscului. Se poate institui un schimb de experienţă şi de bune practici, inclusiv pentru planificarea
de urgenţă.

Elaborarea strategiilor de adaptare

Experienţa şi competenţele de elaborare a unor strategii de adaptare şi dispoziţii de aplicare
eficiente sunt încă limitate. Schimbul de informaţii privind strategiile de adaptare ar putea reduce
considerabil costurile de instruire din statele membre, regiuni, municipalităţi şi comunităţi.
Segmentele mai puţin înstărite ale societăţii vor fi mai vulnerabile la schimbări. Prin urmare, este
necesar să se acorde o atenţie deosebită aspectelor sociale ale adaptării, inclusiv riscurilor legate de
ocuparea locurilor de muncă şi efectele asupra condiţiilor de trai şi de locuit. De exemplu, copiii de
vârstă fragedă şi persoanele în vârstă sunt mai vulnerabile la valurile de căldură.
 Nivelul regional
Adaptarea la schimbările climatice constituie o provocare pentru autorităţile din Europa însărcinate
cu planificarea, în special la nivel regional. Planificarea spaţială este o chestiune transsectorială,
aşadar aceasta constituie un instrument adecvat pentru definirea unor măsuri de adaptare rentabile.
Cerinţele minime pentru planificarea spaţială, utilizarea terenurilor şi modificarea utilizării
terenurilor, luând în calcul adaptarea, ar putea juca un rol esenţial pentru sensibilizarea publicului, a
factorilor de decizie şi a profesioniştilor şi pentru iniţierea unei abordări mai active la toate
nivelurile. S-ar putea lua în calcul elaborarea unor documente speciale cu instrucţiuni tehnice, studii
de caz şi bune practici. Uniunea Europeană poate oferi regiunilor sprijin pentru punere în aplicare în
vederea schimbului de bune practici.
 Nivelul local
O mare parte din deciziile care influenţează în mod direct sau indirect adaptarea la schimbările
climatice se iau la nivel local. Tot la acest nivel sunt disponibile cunoştinţe detaliate referitoare la
condiţiile naturale şi umane locale. În consecinţă, un rol important îl deţin autorităţile locale.
Schimbările de comportament în cadrul societăţilor şi comunităţilor depind într-o mare măsură de
gradul de conştientizare a problemei. Cetăţenii şi părţile interesate nu sunt probabil pe deplin
conştienţi de amploarea şi magnitudinea evenimentelor care vor urma şi nici de efectele acestora
asupra activităţilor lor.
De ce este necesară o acţiune la nivel comunitar?
Abordarea chestiunii adaptării în mod integrat şi coordonat la nivel comunitar prezintă
avantaje evidente. Sistemele fizice, biologice şi umane ale Europei se caracterizează printr-o bogată
diversitate, care va fi accentuată de schimbările climatice. Deşi o abordare uniformizată a chestiunii
adaptării este, în mod evident, inadecvată, schimbările climatice vor avea efecte pretutindeni, iar
acestea nu vor respecta graniţele administrative. În numeroase zone, adaptarea va presupune o
abordare transfrontalieră, de exemplu în bazinele hidrografice şi zonele biogeografice. Deşi va
trebui ca măsurile să fie întreprinse sau aplicate la nivel naţional sau local, acolo unde există
capacitatea operaţională, este esenţial ca eforturile să fie coordonate într-un mod rentabil. Va trebui
ca părţile implicate de la toate nivelurile să se mobilizeze.

23
 Mai mult, anumite sectoare (agricultură, apă, biodiversitate, pescuit şi reţele energetice) sunt
în mare măsură integrate la nivel comunitar prin intermediul pieţei unice şi al politicilor comune,
astfel că integrarea obiectivelor de adaptare direct în cadrul acestora pare să fie rezonabilă. De
asemenea, se pot examina modalităţile în care chestiunea adaptării poate fi luată în calcul în cadrul
programelor de cheltuieli ale UE (de exemplu pentru cercetare, coeziune, reţele transeuropene,
dezvoltare rurală, agricultură, pescuit, fondul social, acţiuni externe şi Fondul European de
Dezvoltare). Adaptarea va necesita existenţa unei solidarităţi între statele membre ale UE pentru a
garanta că regiunile mai puţin înstărite şi dezavantajate şi cele care vor fi afectate cel mai puternic
de schimbările climatice vor fi capabile să întreprindă măsurile necesare.
În aproape toate statele membre se conturează politici de adaptare. Este esenţial ca
experienţa dobândită prin aplicarea primelor măsuri de adaptare şi rezultatele cercetărilor să fie
împărtăşite. În mod probabil, adaptarea la schimbările climatice va avea de câştigat de pe urma
experienţei dobândite din confruntarea fenomenelor meteorologice extreme şi din punerea în
aplicare a unor planuri specifice şi active de management al riscului prezentat de schimbările
climatice.
Uniunea Europeană dispune de capacitatea umană, abilităţile tehnice şi resursele financiare
necesare pentru a-şi asuma rolul de lider în acest sens. Adaptarea este într-o mare măsură o
chestiune de coerenţă politică, planificare şi acţiuni consecvente şi coordonate. Uniunea Europeană
trebuie să arate modul în care adaptarea va fi luată în calcul în toate politicile sale relevante. Astfel,
ea va oferi un exemplu şi îşi va intensifica cooperarea cu partenerii din întreaga lume în vederea
reuşitei adaptării la această ameninţare mondială.
Integrarea adaptării la schimbările climatice în momentul implementării legislaţiei şi politicilor
actuale şi viitoare
Adaptarea la schimbările climatice îşi va face simţite efectele asupra unui mare număr de
domenii ale politicii comunitare. În cele de mai jos este expusă o prezentare generală iniţială a
modului în care adaptarea la schimbările climatice a fost sau ar putea fi luată în calcul în cadrul
acestor politici. Deoarece multe dintre aceste politici se bazează pe cadrul legislativ, succesul
abordării problemei adaptării de către UE depinde de cooperarea consolidată dintre statele membre
şi dintre UE şi statele membre în vederea aplicării acestora.
Agricultura şi dezvoltarea rurală
Agricultura europeană se va confrunta cu numeroase provocări în anii următori, cum ar fi
concurenţa internaţională, continuarea liberalizării politicii comerciale şi declinul demografic.
Schimbările climatice vor agrava aceste dificultăţi şi vor creşte complexitatea şi costurile
provocărilor cu care ne vom confrunta. Schimbările climatice prevăzute vor afecta producţia
agricolă, gestionarea efectivelor de animale şi localizarea capacităţilor de producţie, acestea
constituind riscuri importante pentru veniturile agricole şi ducând la abandonarea terenurilor în
anumite părţi ale Europei. Riscurile în ceea ce priveşte producţia alimentară ar putea deveni o
problemă în anumite regiuni ale Europei, deoarece valurile de căldură, perioadele de secetă şi
paraziţii pot conduce la creşterea numărului cazurilor de recolte deficitare. Dat fiind că producţia
agricolă este din ce în ce mai variabilă, se vor agrava riscurile pentru aprovizionarea cu alimente la
nivel mondial. În acest context, este necesar să se evalueze efectele potenţiale ale unei eventuale
creşteri a biomasei pentru producţia de energie asupra rezervelor mondiale de alimente.
Odată cu schimbările climatice, rolul agriculturii şi al silviculturii Uniunii Europene de
furnizori de servicii ecologice şi ecosistemice va avea o mai mare importanţă. Managementul
agricol şi forestier deţin un rol important în ceea ce priveşte, printre altele, utilizarea eficientă a apei
în zonele uscate, protecţia cursurilor de apă împotriva aporturilor excesive de substanţe nutritive,
ameliorarea gestionării inundaţiilor, menţinerea şi reabilitarea peisajelor multifuncţionale, cum sunt
pajiştile cu o importantă valoare naturală care oferă un habitat pentru numeroase specii, permiţând
migraţia acestora. Promovarea unor tehnici de management forestier care conferă rezistenţă la

24
schimbările climatice, a unor măsuri de gestionare a solurilor destinate să conserve carbonul organic
şi protecţia pajiştilor permanente reprezintă măsuri de atenuare a efectelor care ar trebui să sprijine,
la rândul lor, adaptarea la riscurile care decurg din schimbările climatice.
Industria şi serviciile
Sectoarele industriei şi serviciilor din Uniunea Europeană se vor confrunta cu necesitatea de
a se adapta la schimbările climatice şi vor avea oportunităţi de a introduce pe piaţă produse şi
servicii în sprijinul acestui proces. Schimbările climatice vor afecta sectoare economice şi servicii
cum sunt construcţiile şi turismul, pot duce la restructurări şi pot cauza pagube infrastructurii
industriale. Întreprinderile vor fi nevoite să se adapteze la noile condiţii, de exemplu prin integrarea
necesităţilor de adaptare la schimbările climatice în planurile de afaceri. În acelaşi timp, este
necesar să se exploateze avantajele asociate între măsurile de atenuare şi cele de adaptare. De
exemplu, investiţiile în domeniul izolaţiilor reduc, pe de o parte, nevoile de încălzire în timpul iernii
şi în acelaşi timp protejează împotriva căldurii excesive, reducând astfel cererea de aer condiţionat
în verile mai calde.
Energia
Evoluţia condiţiilor climatice va deschide noi posibilităţi, cum sunt energia solară şi energia
fotovoltaică. În schimb, verile mai lungi şi mai uscate ar putea afecta alte surse de energie, ca de
exemplu energia nucleară şi hidroenergia, ducând în acelaşi timp la creşterea cererii de electricitate
pentru instalaţiile de aer condiţionat. Acest fapt subliniază necesitatea diversificării surselor de
energie, a dezvoltării energiilor regenerabile, a unei mai bune gestionări a cererii şi ofertei şi a unei
reţele electrice care să facă faţă fluctuaţiilor mai mari ale cererii şi ale producţiei de energie
electrică. Comisia pregăteşte în prezent un plan strategic pentru tehnologiile energetice, al cărui
obiectiv este de a accelera inovarea în acest domeniu pentru a face faţă dublei provocări a atenuării
efectelor schimbărilor climatice şi a adaptării la acestea. Clădirile reprezintă un aspect esenţial.
Acestea constituie exemple de bază ale necesităţii imediate de adaptare, pentru a le face mai
locuibile într-un climat mai cald şi pentru a reduce cererea de energie, care va contribui de
asemenea la atenuarea efectelor schimbărilor climatice. Comisia va începe, în viitorul apropiat,
revizuirea cadrului de reglementare relevant, în special a directivei privind performanţa energetică a
clădirilor.
Transporturile
Adaptarea infrastructurii de transport existente la schimbările climatice, asigurând în acelaşi
timp funcţionarea sa neîntreruptă şi sigură, va presupune investiţii suplimentare considerabile. Va
trebui ca noile infrastructuri de transport şi mijloace de transport să fie concepute, încă din faza de
proiectare, în aşa fel încât să reziste la schimbările climatice. De exemplu, variaţiile regimului
hidrologic şi ale nivelului apei de-a lungul căilor fluviale navigabile au fost deja luate în considerare
în proiectarea navelor de navigaţie interioară. O bună planificare, care cuprinde aspecte legate de
gestionarea spaţiului, cum este selecţia amplasamentelor, ar trebui să ia în calcul evoluţia
preconizată a schimbărilor climatice. De asemenea, ar fi utilă elaborarea unor orientări privind
interpretarea legislaţiei comunitare în vigoare, destinate autorităţilor portuare şi administratorilor
infrastructurilor de navigaţie, în scopul adaptării acestor infrastructuri.
Sănătatea
Schimbările climatice, manifestate prin valuri de căldură, dezastre naturale, poluarea aerului
şi infecţii transmise prin vectori au, în mod incontestabil, efecte negative asupra sănătăţii. În plus,
bolile transmise prin apă, alimente şi zoonozele populaţiei umane ar putea fi afectate de schimbările
climatice. Aceste efecte pot fi amplificate de alţi factori de stres, de exemplu expunerea la ozon şi
particule fine determinată de valurile de căldură. Expunerea pe termen lung la particulele fine din
aerul ambiant agravează o serie de afecţiuni, cum ar fi bronhopneumopatia cronică obstructivă, care
creşte sensibilitatea la alţi factori de stres de origine climatică. Diverse proiecte elaborate în cadrul
programelor de finanţare ale Uniunii Europene (în special programul comunitar din domeniul

25
sănătăţii publice şi programele-cadru de cercetare) se concentrează asupra efectelor valurilor de
căldură asupra sănătăţii umane, asupra măsurilor de sănătate publică, prevenirii efectelor acute
asupra sănătăţii datorate unor condiţii meteorologice diferite şi a strategiilor de adaptare din
domeniul sănătăţii.
Sănătatea animală prezintă un grad mare de probabilitate de a fi afectată de consecinţele
schimbărilor climatice asupra condiţiilor de trai şi de creşterea potenţială a bolilor infecţioase
transmisibile. Schimbările climatice pot avea consecinţe directe sau indirecte asupra bolilor animale
transmise prin vectori.
Adaptarea reprezintă o strategie esenţială pentru a asigura faptul că eventualele efecte ale
schimbărilor climatice asupra sănătăţii sunt reduse şi menţinute la un nivel minim.
Va trebui ca reglementările din domeniul protecţiei consumatorului, al sănătăţii publice, al
alimentelor şi al hranei pentru animale să fie examinate şi adaptate astfel încât să limiteze
vulnerabilitatea la schimbările climatice. Comisia ar putea invita comitetele ştiinţifice şi agenţiile
Uniunii Europene să furnizeze informaţii referitoare la riscurile specifice pentru sănătate asociate cu
schimbările climatice.
Apa
Directiva-cadru privind apa stabileşte un cadru coerent pentru gestionarea integrată a
resurselor de apă. Aceasta nu abordează însă direct chestiunea schimbărilor climatice. Mai concret,
instrumentele economice şi principiul „utilizatorul plăteşte” ar trebui aplicate în toate sectoarele,
inclusiv cel al locuinţelor, al transporturilor, al energiei, al agriculturii şi al turismului. Astfel se vor
crea stimulente puternice pentru reducerea consumului de apă şi eficientizarea utilizării acesteia.
În mod similar, legislaţia propusă privind evaluarea şi gestionarea inundaţiilor se va
concentra asupra prevenirii, protecţiei şi pregătirii. Punerea în aplicare trebuie să includă evaluarea
amplorii fenomenelor extreme care s-ar putea produce în viitor, în scopul reducerii riscurilor. Este
necesar să se acorde prioritate măsurilor „blânde” nestructurale, şi anume utilizării cât mai largi a
proceselor naturale pentru reducerea riscurilor de inundaţii, de exemplu utilizarea zonelor umede,
maximizarea capacităţilor de retenţie la sursă, utilizarea durabilă a terenurilor şi o planificare
spaţială care să limiteze expunerea şi vulnerabilitatea. Dispozitivele structurale „dure” de protecţie
vor rămâne însă elemente importante în lupta împotriva inundaţiilor de proporţii.
Mediul marin şi pescuitul
Comisia va examina aspecte ale schimbărilor climatice în contextul lucrărilor sale privind
politica maritimă a Uniunii Europene. Strategia privind mediul marin şi legislaţia conexă, care vor
constitui pilonul de mediu al politicii maritime, vor integra schimbările climatice şi măsurile de
adaptare în programele şi planurile de punere în aplicare.
Asigurarea durabilităţii stocurilor de peşte constituie un obiectiv important al politicii comune în
domeniul pescuitului. Schimbările climatice pot afecta tipurile de distribuţie şi abundenţa speciilor,
de la plancton până la animalele de pradă, iar aceasta ar putea duce la modificări majore ale
funcţiilor ecosistemelor şi ale distribuţiei geografice a stocurilor. Modificările însemnate ale
temperaturii apei ar putea avea, de asemenea, un impact puternic asupra acvaculturii. Măsurile de
adaptare necesare ar trebui să se reflecte pe deplin în implementarea programelor actuale.
Ecosistemele şi biodiversitatea
Schimbările climatice vor afecta considerabil economiile şi societăţile prin impactul pe care
îl vor avea asupra ecosistemelor, mai precis asupra patrimoniului natural, a biodiversităţii şi a
continuităţii serviciilor furnizate de ecosistemele terestre, de apă dulce şi marine. Acest lucru se
datorează faptului că o mare parte a efectelor schimbărilor climatice asupra omului se produc prin
intermediul sistemelor naturale. Ecosistemele sănătoase vor fi mai rezistente la schimbările
climatice şi, prin urmare, mai capabile de a continua să furnizeze serviciile ecosistemice de care
depind prosperitatea şi bunăstarea noastră. Ele se află în centrul oricărei politici de adaptare. În

26
consecinţă, presiunile „clasice” care provoacă fragmentarea, degradarea, supraexploatarea şi
poluarea ecosistemelor trebuie reduse („imunizarea ecosistemelor la schimbările climatice”).
Schimbările climatice vor avea efecte profunde asupra componentelor fizice şi biologice ale
ecosistemelor, şi anume apa, solul, aerul şi biodiversitatea. Pentru fiecare dintre aceste domenii
există sau se află în pregătire dispoziţii şi politici comunitare. Va trebui ca acestea să fie puse în
aplicare în timp util pentru a permite o acţiune rapidă în scopul consolidării rezistenţei
ecosistemelor la schimbările climatice. Conservarea unor ecosisteme în bună stare de sănătate şi de
funcţionare va fi însă foarte dificilă, deoarece schimbările climatice ar putea zădărnici eforturile
trecute şi actuale. Prin urmare, este posibil să fie nevoie de adaptarea anumitor politici.
Aplicarea eficientă a comunicării din 2006 privind biodiversitatea şi a planului de acţiune al UE
până în 2010 şi ulterior va contribui în mod semnificativ la conservarea şi restaurarea biodiversităţii
şi a ecosistemelor. Accentul trebuie pus pe următoarele obiective: asigurarea integrităţii, coerenţei şi
conectivităţii reţelei Natura 2000, conservarea şi restaurarea biodiversităţii şi a serviciilor
ecosistemice în mediul rural în sens larg şi în mediul marin, asigurarea compatibilităţii dezvoltării
regionale şi teritoriale cu biodiversitatea, reducerea efectelor nedorite ale speciilor exotice
invadatoare.
Utilizarea durabilă înseamnă că dezvoltarea şi exploatarea nu trebuie să aibă drept rezultat
diminuarea patrimoniului natural sau degradarea serviciilor ecosistemice. În acest context, este
important să existe măsuri compensatorii pentru a garanta faptul că proiectele de dezvoltare
conservă patrimoniul natural. Analizele raportului cost-beneficiu şi studiile de impact ar trebui să ia
în calcul şi să internalizeze în mod progresiv şi sistematic costurile de mediu aferente degradării
ecosistemelor.

27
 BIBILIOGRAFIE

 Barnea, Mihai, Papadopol, Corneliu, Poluarea şi protecţia mediului, Editura Didactică şi

Pedagogică, Bucureşti, 1975.
 Teodorescu, Irina, Rîşcoveanu, Geta, Negruţ, Claudia- Manuela, Ecologie şi protecţia
mediului, Editura Constelaţii, Bucureşti, 2001.
 NewScientist, numerele din lunile mai şi iunie2007
 www.calitateaer.ro

28
 ANEXE

Figura 1:

29
 DEZASTRE NATURALE

Inundaţii Tzunami
Alunecări de teren

Uragane
Vulcani

Tornade

Topirea gheţarilor

30
Incendii

31